CAMERA PRELIMINAR Ă, O NOUĂ INSTITUŢIE DE DREPT PROCESUAL PENAL. PRECEDENTE LEGISLATIVE. DREPT COMPARAT Versavia BRUTARU 1. Proiectul propus de Ministerul Justi ţiei denumit mai departe, în lucrarea de fa ţă „ Ini ţ iator iator ” aduce în atenţia noastr ă o institu ţie nouă a par par ţinând dreptului procesual penal, şi anume „camera preliminară”. iatorul a justificat necesitatea introducerii acestei noi institu ţii pornind de la În expunerea de motive 1 , Ini ţ iatorul realităţile vieţii juridice actuale şi anume lipsa de celeritate celeritate în desf ăş ăşurarea proceselor penale în general, neîncrederea justi ţiabililor în actul de justi ţie şi costurile sociale şi umane semnificative ale procesului penal actual prin consumul ridicat ridicat de resurse de timp şi financiare. În viziunea ini ţiatorului, principalele probleme cu care se confrunt ă sistemul judiciar penal actual sunt legate de supraîncărcarea parchetelor şi instan ţelor, de durata excesiv ă a procedurilor, de tergiversarea nejustificat ă a cauzelor şi de nefinalizarea dosarelor din motive procedurale. Unele din aceste neajunsuri, mai ales cele legate de m ăsura arest ării preventive, de durata procedurilor, de stabilirea competen ţelor şi de modul de efectuare a probatoriului în materie penal ă au constituit obiectul mai multor cauze la Curtea European ă a Drepturilor Omului, finalizate prin condamnarea României de c ătre Curtea European ă a Drepturilor Omului în repetate rânduri. Actualul sistem procedural reglementat de Codul de procedur ă penală, supus unor frecvente interven ţii legislative a condus la o aplicare şi interpretare neunitar ă a legii procesual penale. De aceea, apare ca necesar ă crearea unui cadru adecvat pentru ca Înalta Curte de Casa ţie şi Justi ţie s ă-şi poată îndeplini rolul în interpretarea şi aplicarea unitar ă a legii procesual penale. iatorului actualele deficien ţe cu care se confrunt ă sistemul procedural penal ar putea fi Du pă părerea Ini ţ iatorului remediate prin elaboarea unui sistem procesual penal modern, care s ă r ăspundă imperativelor cre ării unei justi ţii adaptate nevoilor sociale, precum şi creşterii calit ăţii acestui serviciu public. Aceasta ar justifica o interven ţie legislativ ă îndreptat ă spre reducerea duratei proceselor şi simplificarea procedurilor judiciare penale, prin introducerea de noi institu ţii, cum este acordul de recunoa ştere a vinov ăţiei, compatibilizarea mijloacelor de prob ă sau a procedeelor probatorii actuale cu standardele europene în materie, reducerea gradelor de jurisdic ţie, precum şi prin reglementarea recursului în casa ţie, ca o cale extraordinar ă de atac. 2. Proiectul noului Cod de procedur ă penală î şi p ăstrează caracterul predominant continental european, dar ca noutate, introduce multe elemente de tip adversial, adaptate corespunz ător propriului nostru sistem legislativ. Obiectivele urm ărite de proiectul noului Cod de procedur ă penală sunt, în esen ţă, următoarele: a. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal s ă fie mai rapid, mai eficient, şi mai pu ţin costisitor; b. asigurarea unei protec ţii unitare a drepturilor omului şi a libert ăţilor ilor garantate de Constitu ţie şi de instrumentele juridice interna ţionale; c. armonizarea conceptual ă cu prevederile proiectului noului Cod penal, mai ales în leg ătur ă cu noua definiţie a infrac ţiunii; d. satisfacerea adecvat ă a obligaţiilor interna ţionale asumate de ţara noastr ă privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal; e. stabilirea unui echilibru corespunz ător între cerin ţele pentru o procedur ă penală eficientă, pentru protejarea drepturilor procedurale elementare, elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participan ţii la procesul penal şi respectarea unitar ă a principiilor care privesc desf ăşurarea echitabil ă a procesului penal. 3. În ceea ce prive şte introducerea noii institu ţii 2 , a “camerei preliminare ”, Ini ţ iatorul iatorul a motivat c ă proiectul urmăreşte să r ăspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Camera preliminar ă este o institu ţie nouă, inovatoare, care are ca scop crearea unui cadru legislativ modern, de natur ă să înlăture durata excesiv ă a procedurilor în faza de judecat ă, s ă asigure legalitatea trimiterii în judecat ă şi legalitatea administr ării probelor, eliminând unele dintre deficien ţele care au condus la condamnarea României de c ătre Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru înc ălcarea duratei excesive a procesului penal.
cercetător ştiinţific gradul III, Institutul de Cercet ări Juridice „Andrei R ădulescu” al Academiei Române, Bucureşti, e-mail:
[email protected] [email protected] 1 Expunere de motive, www.just.ro 2 Expunere de motive, www.just.ro
89
Potrivit Ini ţ iatorului 3 această institu ţie de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv asupra celerităţii soluţionării unei cauze penale înl ăturând o lacună a actualelor dispozi ţii procesual penale, în care examinarea legalit ăţii rechizitoriului, a probelor administrate în cursul urm ăririi penale împiedic ă, pe durat ă nedeterminată, începerea cercet ării judecătoreşti. În acest context procedura camerei preliminare cuprinde reguli care elimin ă posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecat ă, a dosarului la parchet, datorit ă faptului c ă legalitatea probatoriului şi a trimiterii în judecat ă sunt soluţionate în această fază. Proiectul instituie competen ţa judecătorului de camer ă preliminar ă în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urm ăririi penale cu garan ţiile de legalitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administr ării probelor este strâns şi exclusiv legat ă de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. În acest context, dac ă judecătorul va constata c ă se impune înl ăturarea mijlocului de prob ă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei p ăr ţi, va exclude acel mijloc de prob ă. Proiectul urmăreşte să r ăspundă obiectivului legat de îmbun ătăţirea calităţii actului de justi ţie, prin reglementarea punctual ă, atât sub aspectul termenului (maxim 30 zile de la înregistrarea cauzei şi nu mai pu ţin de 10 zile de la aceea şi dată) în care judec ătorul de camer ă preliminar ă se pronunţă, cât şi sub aspectul condi ţiilor în care acesta dispune începerea cercet ării judecătoreşti. Aşadar, prin con ţinutul dispoziţiilor care reglementeaz ă institu ţia camerei preliminare , prin solu ţiile care pot fi dispuse, sunt asigurate condi ţiile ca procedura în cursul urm ăririi penale s ă aibe un caracter echitabil spre a se putea proceda la judecata pe fond. 4. Pentru a în ţelege mai bine propunerea Ini ţ iatorului trebuie se pornim de la prevederile art. 2 şi anume „Separarea funcţiilor procesuale” (un principul nou) în care se men ţionează c ă : (1) În procesul penal se exercit ă următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispozi ţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urm ărire penală; c) funcţia de verificare a legalit ăţii trimiterii sau netrimiterii în judecat ă; d) funcţia de judecată. (2) Funcţiile judiciare se exercit ă din oficiu, afar ă de cazul când, prin lege se dispune altfel. (3) În desf ăşurarea procesului penal exercitarea unei func ţii judiciare este incompatibil ă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare (4) În exercitarea func ţiei de urm ărire penală, procurorul şi organele de cercetare ale poli ţiei judiciare strâng probele necesare pentru a se constata dac ă există sau nu temeiuri de trimitere în judecat ă. (5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urm ăririi penale, care restrâng drepturile şi libert ăţile fundamentale ale persoanei, dispune judec ătorul desemnat cu atribu ţii în acest sens, cu excep ţia cazurilor prev ăzute de lege. (6) Asupra legalit ăţii actului de trimitere în judecat ă, a probelor pe care se bazeaz ă acesta, precum şi a legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecat ă se pronunţă judecătorul de camer ă preliminar ă, în condiţiile legii . (7) Judecata se realizeaz ă de către instan ţă, în complete legal constituite. Observăm că Iniţiatorul, prin acest articol, face o delimitare clar ă a funcţiilor procesuale. Func ţia de verificare a legalit ăţii trimiterii în judecat ă apare ca o institu ţie sui generis , institu ţie de sine st ătătoare, care nu face parte nici din faza de urm ărire penlă nici din faza de judecat ă, acest lucru rezultând din sistematizarea materiei. Judecătorul de camer ă preliminar ă nu face acte de urm ărire penală dar nici nu judec ă. În mod formal, aceast ă instituţie a camerei preliminare, care se înscrie în cadrul literei c) din proiect, nu s-ar justifica întrucât, a şa cum am menţionat, nu face parte din niciuna din fazele procesului penal, iar doctrina, în general, este sceptic ă atunci când sunt introduse noi institu ţii întrucât acestea pot complica procesul penal. Ele s-ar putea justifica numai în m ăsura în care ar contribui la celeritatea acestuia. Men ţionăm faptul c ă în actualul Cod de procedur ă penală nu există o consacrare expresis verbis a funcţiilor procesuale întrucât ele reie şeau din interpretarea şi sistematizarea materiei. Odată cu apariţia noilor institu ţii procesuale, care nu fac parte dintr-o anumit ă fază procesuală, s-a sim ţit nevoia introducerii acestui nou principiu, prin care se separ ă, expesis verbis , funcţiile procesuale. Asupra utilit ăţii acestei institu ţii, trebuie observat c ă verificarea actelor de urm ărire penală, temeinicia şi legalitatea rechizitoriului sunt verificate pe baza actelor de urm ărire penală, acte, care, coincid cu concluziile rechizitoriului, sau, cel pu ţin, ar trebui s ă coincidă cu acestea. Privitor la aceast ă institu ţie s-a mai sus ţinut şi faptul c ă ea ar acţiona ca un filtru, adică, la judecata în fond vor ajunge numai acele dosare bine documentate şi susţinute de probe solide. O altă referire la camera preliminar ă o găsim în art. 53 din partea general ă a Codului de procedur ă penală care stabile şte competenţele judecătorului de camer ă preliminar ă: Judecătorul de camer ă preliminar ă este judec ătorul 3
Expunere de motive, www.just.ro
90
care, în cadrul instan ţei, potrivit competen ţei acesteia: a) verific ă legalitatea trimiterii în judecat ă precum şi a administr ării probelor ori a efectu ării actelor procesuale de c ătre organele de urm ărire penală;b) soluţionează plângerile împotriva solu ţiilor de netrimitere în judecat ă;c) solu ţionează orice alte cauze prev ăzute de lege. Instituţia Camerei preliminare este reglementat ă în Titlul II al Codului sub urm ătoarele aspecte: în art. 341 este ar ătat obiectul procedurii camerei preliminare (“Procedura camerei preliminare are ca obiect verificarea legalităţii trimiterii in judecat ă, precum şi verificarea legalit ăţii administr ării probelor ori efectu ării actelor procesuale de către organele de urm ărire penală”); art. 342 stabile şte durata procedurii camerei preliminare (“Durata procedurii camerei preliminare este de cel mult 30 de zile de la data înregistr ării cauzei la instan ţă, dar nu poate fi mai mic ă de 10 zile de la aceea şi dată”). Prin aceast ă dispoziţie se încearc ă o limitare a duratei procesului penal, o mai mare celeritate în rezolvarea cauzelor iar art. 343 stabile şte o serie de măsuri premergătoare, şi anume: (a) După înregistrarea dosarului la instan ţa competentă, acesta se trimite în aceea şi zi judec ătorului de camer ă preliminar ă; (b) Judecătorul de camer ă preliminar ă stabileşte, în funcţie de complexitatea cauzei, data la care se va pronunţa; (c) Copia certificat ă a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizat ă a acestuia se comunic ă de îndată inculpatului, în plic sigilat, la locul de de ţinere sau prin agentul procedural al instan ţei sesizate, al instan ţei în circumscripţia căreia locuie şte sau al instan ţei locului indicat de inculpat pentru a fi citat; (d) Inculpatului i se aduce la cunoştinţă prin adresa de trimitere a rechizitoriului c ă până la data stabilit ă potrivit alin.(2) poate formula cereri şi ridica excepţii, iar în cazul în care asisten ţa juridică este obligatorie, c ă î şi poate angaja un avocat pentru a depune note scrise. În cazul în care inculpatul î şi angajează un avocat, acesta trimite notele scrise judec ătorului de camer ă preliminar ă cu cel pu ţin 10 zile înainte de data prev ăzută în alin. (2). În caz contrar, judec ătorul de camer ă preliminar ă desemnează în cauză un avocat din oficiu, care este obligat s ă depună note scrise cu cel pu ţin 3 zile înainte de data prev ăzută în alin. (2). (e) Dac ă rechizitoriului îi lipse şte vreuna dintre men ţiunile obligatorii sau dac ă nu au fost respectate condi ţiile prev ăzute în art. 328 judec ătorul de camer ă preliminar ă dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conduc ătorul parchetului care a emis rechizitoriul. 4. Procedura judec ăţii în camer ă preliminar ă este una atipic ă întrucât: a) Judec ătorul de camer ă preliminar ă hotăr ăşte prin încheiere motivat ă, în camera de consiliu, f ăr ă participarea inculpatului şi a procurorului; (b) la termenul stabilit potrivit art. 343 alin.(2) judec ătorul de camer ă preliminar ă verifică competenţa instanţei sesizate şi se pronunţă asupra cererilor formulate şi excepţiilor ridicate; (c) Dac ă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de camer ă preliminar ă procedează potrivit art. 49 şi 50, care se aplic ă în mod corespunz ător; (d) Probele administrate cu înc ălcarea prevederilor legale sunt excluse în condi ţiile art. 100; (e) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei 5. Soluţiile care pot fi date în camer ă preliminar ă sunt: (a) Judec ătorul de camer ă preliminar ă dispune prin încheiere începerea judec ăţii dacă în cursul urm ăririi penale probele au fost administrate în mod legal şi sesizarea instanţei este legal ă. Legalitatea sesiz ării nu mai poate fi contestat ă pe parcursul solu ţionării cauzei. (b) Judecătorul de camer ă preliminar ă dispune restituirea cauzei la parchet prin încheiere dac ă: 1. în urma sesiz ării conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul, în condi ţiile art. 343 alin.(5), nu s-au luat măsuri pentru acoperirea omisiunilor; 2. toate probele din cursul urm ăririi penale au fost administrate cu înc ălcarea prevederilor legale; 3. sesizarea instan ţei este nelegal ă. (c) În cazul în care rechizitoriul prive şte mai multe fapte sau persoane, dispozi ţia de începere a judec ăţii se limiteaz ă numai la faptele şi persoanele pentru care judec ătorul de camer ă preliminar ă a constatat îndeplinirea condi ţiilor prevăzute în alin.(1). (d) În cazul în care judec ătorul de camer ă preliminar ă exclude una sau mai multe probe administrate cu înc ălcarea dispoziţiilor legale, dispune informarea conduc ătorului parchetului care a emis rechizitoriul. În termen de 24 de ore de la informare, conduc ătorul parchetului comunic ă judecătorului de camer ă preliminar ă dacă menţine cererea de începere a judec ăţii. (e) În cazul în care conduc ătorul parchetului men ţine cererea de începerea judec ăţii, judec ătorul de camer ă preliminar ă dispune prin încheiere începerea judec ăţii. (f) În cazul în care conduc ătorul parchetului nu r ăspunde în termenul prev ăzut la alin. (4) ori arat ă c ă nu men ţine cererea de începere a judec ăţii, judec ătorul de camer ă preliminar ă dispune prin încheiere restituirea cauzei la parchet; (h) Întocmirea minutei este obligatorie. 6. În leg ătur ă cu aceste solu ţii două precizări sunt necesare: anterior pronun ţării oricărei soluţii privitoare la respectarea principiului legalit ăţii care vizeaz ă urmărirea penală, precum şi sesizarea instan ţei, se impune ca judecătorul de camer ă preliminar ă să dispună asupra cererilor formulate şi a excep ţiilor ridicate. A doua precizare, foarte important ă pe plan procedural se refer ă la posibilitatea men ţinerii cererii de începere a judec ăţii de către conducătorul parchetului care a emis rechizitoriul, de şi judecătorul de camer ă preliminar ă exclusese una sau mai multe probe. Potrivit proiectului Ini ţiatorului, procurorul r ămâne în continuare cel care începe ac ţiunea penală, dar judecătorul de camer ă preliminar ă trimite în judecat ă, printr-o încheiere motivat ă. În cazul în care procurorul şef al parchetului care a emis rechizitoriul î şi ia r ăspunderea ca dosarul s ă fie trimis în judecat ă, judecătorul de camer ă
91
preliminar ă, în urma inform ării primite de la procuror d ă o încheiere de trimitere în judecat ă chiar dacă constată vicii importante în leg ătur ă cu procedura de urm ărire penală. Putem considera aceast ă libertate a procurorului de a continua ca un fel de „asumare a r ăspunderii”. Trebuie s ă distingem aşadar între pornirea acţiunii penale – atribut al procurorului şi trimiterea în judecată – atribut al judec ătorului de camer ă preliminar ă. Potrivit vechii reglement ări cea a “ şedin ţ ei preg ătitoare” procurorul nu putea s ă dispună trimiterea în judecată dacă judecătorul de şedinţă pregătitoare dispunea refacerea urm ăririi penale. 7. Mai remarc ăm o formulare imprecis ă a Ini ţiatorului, şi anume aceea de „informare” a procurorului şef al parchetului care a emis rechizitoriul. În ce const ă această informare? Consider ăm că informarea trebuie s ă fie scris ă, oficială, (adresă oficială trimisă conducătorului pachetului care a emis rechizitoriul), iar r ăspunsul acestuia trebuie s ă îndeplinească aceleaşi condiţii, deoarece toate aceste comunic ări, informări între parchet şi judecătorul de camer ă preliminar ă r ămân la dosar. În art. 346 este reglementat ă modalitatea în care se poate face contesta ţie: (1) Împotriva încheierii pronunţate în temeiul art. 345 procurorul şi inculpatul pot face contesta ţie în termen de 3 zile de la comunicare. (2) Contestaţia se judec ă de către judecătorul de camer ă preliminar ă de la instan ţa ierarhic superioar ă celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casa ţie şi Justiţie, contesta ţia se judec ă de către completul competent, potrivit legii. (3) Dispozi ţiile art. 342 - 344 se aplic ă în mod corespunz ător. Observăm o diferen ţiere faţă de vechea reglementare prin aceea c ă de data aceasta şi inculpatul poate face contestaţie, nu numai procurorul, respectându-se astfel dreptul de ap ărare al inculpatului precum şi dreptul la un proces echitabil. Potrivit art. 347 judec ătorul se poate pronun ţa asupra măsurilor preventive: (1) Judec ătorul de camer ă preliminar ă se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, men ţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a m ăsurilor preventive.(2) În cauzele în care fa ţă de inculpat s-a dispus o m ăsur ă preventivă, judecătorul de camer ă preliminar ă verifică legalitatea şi temeinicia m ăsurii preventive, procedând potrivit dispozi ţiilor art. 206. 8. Propunerea ini ţiatorului d ă competenţe mai largi judec ătorului de camer ă preliminar ă întrucât potrivit art. 206, în cursul urmăririi penale, acesta poate verifica legalit ăţii şi temeiniciei m ăsurilor preventive : (1) Când procurorul dispune trimiterea în judecat ă a inculpatului fa ţă de care s-a dispus o m ăsur ă preventivă, rechizitoriul, împreun ă cu dosarul cauzei, se înainteaz ă judecătorului de camer ă preliminar ă de la instan ţa competentă cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. (2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judec ătorul de camer ă preliminar ă verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia m ăsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. (3) Dispozi ţiile art. 236 alin. (4) - (6) se aplic ă în mod corespunzător. (4) Când constat ă că temeiurile care au determinat luarea m ăsurii se men ţin sau exist ă temeiuri noi care justific ă o măsur ă preventivă, judecătorul de camer ă preliminar ă dispune prin încheiere men ţinerea măsurii preventive faţă de inculpat. (5) Când constat ă că au fost înc ălcate dispoziţiile legale care reglementeaz ă condiţiile de luare a măsurii preventive sau c ă au încetat temeiurile care au determinat luarea acesteia şi nu exist ă temeiuri noi care să o justifice, judec ătorul de camer ă preliminar ă dispune prin încheiere revocarea m ăsurii şi, după caz, punerea în libertate a inculpatului, dac ă nu este arestat în alt ă cauză. (6) În tot cursul procedurii de camer ă preliminar ă, judecătorul de camer ă preliminar ă, din oficiu, prin încheiere, verific ă periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, temeinicia arest ării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse fa ţă de inculpat. Dispozi ţiile alin.(2) - (5) se aplică în mod corespunz ător. 9. Nu contest ăm caracterul inovator al acestei institu ţii dar nu trebuie s ă uităm că ea trebuie adaptat ă necesităţilor de ordin juridic din ţara noastr ă. Este adevărat că ofer ă mai multe garan ţii procesuale inculpatului pe durata urmăririi penale dar prelunge şte de asemenea durata acesteia. Am menţionat deja dispozi ţia potrivit c ăreia procurorul ierarhic superior de la parchetul care a emis rechizitoriul poate cere totu şi trimiterea în judecat ă, deşi judecătorul de camer ă preliminar ă a anulat probe din dosar. Scopul acestei institu ţii este acela ca în fa ţa instanţelor de fond s ă ajungă doar dosarele corect întocmite. Dac ă totuşi procurorul î şi ia r ăspunderea de a merge mai departe, cu judecata în fond, de şi dosarul are lacune, ce autoritate mai are judecătorul de camer ă preliminar ă? 10. De observat c ă Iniţiatorul a conscrat expresis verbis , în art. 53 privitor la incompatibilit ăţi, incompatibilitatea judec ătorului de camer ă preliminar ă de intra tot el în completul de judecat ă a cauzei în fond, garantând prin aceasta o judecat ă impar ţială, măsur ă care r ăspunde cerinţelor de echitate şi legalitate a procesului penal. 11. De asemenea legea prevede în art. 339 şi 340 unele competen ţă sporite acordate judec ătorului de camer ă preliminar ă. Astfel, potrivit art. 339: Persoana a c ărei plângere împotriva solu ţiei de clasare sau renun ţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respins ă conform art.338 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunic ării modului de rezolvare, la judec ătorul de camer ă preliminar ă de la instan ţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competen ţa s ă judece cauza în prim ă instanţă. Dacă plângerea nu a fost rezolvat ă în
92
termenul prev ăzut la art.337, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dup ă împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solu ţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunic ării modului de rezolvare. Tot astfel, potrivit art. 340: Dup ă înregistrarea plângerii la instan ţa competentă aceasta se trimite în aceea şi zi judecătorului de camer ă preliminar ă; Judecătorul de camer ă preliminar ă stabileşte termenul de solu ţionare, care este comunicat petentului, procurorului şi păr ţilor, în vederea depunerii de c ătre aceştia, de note scrise; Procurorul în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunic ării prev ăzute la alin. (2) transmite judec ătorului de camer ă preliminar ă dosarul cauzei; În situa ţia în care plângerea a fost depus ă la procuror, acesta o va înainta împreun ă că dosarul cauzei instan ţei competente; Judec ătorul de camer ă preliminar ă hotărâr ăşte asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, f ăr ă participarea petentului, a procurorului şi a păr ţilor, putând dispune una dintre următoarele solu ţii: a) respinge plângerea, ca tardiv ă sau inadmisibil ă, ori, după caz, ca nefondată, menţinând soluţia atacat ă; b) admite plângerea, desfiin ţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe ori, dup ă caz, completa urmărirea penală; c) admite plângerea, desfiin ţează soluţia atacată şi dispune începerea judec ăţii când probele existente la dosar sunt suficiente şi legal administrate; d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al solu ţiei de clasare atacate. (6) Împotriva încheierii prev ăzută în alin.(5) pot formula contesta ţie procurorul, persoana care a formulat plângerea, persoana fa ţă de care s-a dispus solu ţia de clasare, precum şi orice alte persoane ale c ăror interese sunt v ătămate. Dispozi ţiile art. 346 se aplic ă în mod corespunz ător; (7) Încheierea definitiv ă prin care judecătorul de camer ă preliminar ă admite plângerea potrivit alin. (5) lit.c) constituie atât actul de sesizare al instan ţei cât şi actul prin care se pune în mi şcarea acţiunea penală; (8) Plângerea gre şit îndreptată se trimite organului competent.
12. Precedente legislative ale „ camerei preliminare ” Instituţia nu este nou ă în peisajul juridic românesc, o institu ţie similar ă, denumită „ şedin ţ a preg ătitoare” a existat anterior, o scurt ă perioadă de timp (intrat ă în vigoare prin modificarea Codului de Procedur ă penală în anul 1953, Decretul 506/1953, modificat ă în anul 1956 odată cu alte reglement ări ale Codului de procedur ă penală, Legea 3/1956 şi abrogată ulterior prin Decretul 473/20 sept. 1957). Prin Legea 3/1956 s-au adus anumite modific ări şedin ţei pregătitoare şi anume, o prim ă modificare 4 se refer ă la schimbarea denumirii unor termeni legali în a şa fel încât s ă se pună de acord cu modific ările din restul legii. Astfel, în loc de „actul de sesizare al instan ţei” vom întâlni peste tot „concluziile de învinuire”, schimbare explicabil ă prin faptul că tocmai acest act îl reprezint ă actul de sesizare al instan ţei. De asemenea, expresia „ actul de învinuire ” prevăzut în art. 275 al. 3 C.pr.pen. a fost înlocuit ă cu „actul de inculpare ”. Prin schimbarea survenit ă s-au înlăturat eventualele erori care puteau ap ărea, în sensul confund ării actului de învinuire cu concluziile de învinuire, cu ordonanţa de punere sub învinuire sau alte ordonan ţe proprii fazei de urm ărire penală. 5 Tot o schimbare de terminologie exist ă şi în art. 273 C.p.p. unde atât pre şedintele instan ţei cât şi procurorul fac un referat , în locul „expunerii pre şedintelui” si al „ raportului procurorului ”. O a doua modificare referitoare la şedinţa pregătitoare o constituie ad ăugirea, la sfâr şitul capitolului respectiv care clarifica situa ţia care se putea crea dup ă clasarea cauzei şi încetarea procesului penal prin şedinţa pregătitoare. Pân ă la aceste modific ări se ridica în practica judiciar ă problema dacă după încheierile de clasare pronun ţate în şedinţa pregătitoare, partea v ătămată poate sau nu s ă intenteze ac ţiune penală directă. Problema a fost rezolvat ă prin introducerea art. 280 1 care prevedea că instanţa poate redeschide procesul penal dup ă încetarea acestuia prin efectul clas ării în şedinţa pregătitoare. Redeschiderea se f ăcea numai la cererea procurorului şi numai în baza temeiurilor prev ăzute la revizuire, care se aplicau prin asem ănare. 6 În acest caz procurorul era obligat s ă alăture cererii sale lucr ările privind împrejur ările noi pe baza c ărora îşi întemeia cererea. Ca urmare, procurorul întocmea şi înainta instan ţei noi concluzii de învinuire pe baza întregului material probator existent. În urma redeschiderii procesului într-o asemenea situa ţie procesul se relua cu faza trimiterii în judecat ă, urmând o nouă şedinţă pregătitoare care se desf ăşura în condiţiile obişnuite. Redăm conţinutul Decretului nr. 506/1953 prin care institu ţia „şedinţei pregătitoare” intra în vigoare, în cazul în care cititorul nu are posibilitatea de a avea la îndemân ă textul original al acestui Decret. 4
N. Volonciu, Modificările Codului de procedur ă penal ă al P. P. R ., în Analele Univesrit ăţii Bucureşi „C.I. Parhon”, Revista de Ştiinţe Sociale-Ştiin ţe Juridice nr. 6/1956, p. 161 5 N. Volonciu , Modificările Codului de procedur ă penal ă al P. P. R ., în Analele Univesrit ăţii Bucureşi „C.I. Parhon”, Revista de Ştiinţe Sociale-Ştiin ţe Juridice nr. 6/1956, p. 161 6 N. Volonciu, Modificările Codului de procedur ă penal ă al P. P. R ., în Analele Univesrit ăţii Bucureşi „C.I. Parhon”, Revista de Ştiinţe Sociale-Ştiin ţe Juridice nr. 6/1956, p. 162 93
Notă: „După art. 268 Cod pr. pen. se introduce Capitolul III, având intitularea „Trimiterea în judecat ă” sub care vor figura articolele 269-280 inclusiv, cu urm ătorul cuprins: Art. 269: Cauzele primite dela procuror sunt supuse spre examinare într-o şedin ţă preg ătitoare, în scopul ca în fa ţ a instan ţ ei de fond să ajung ă spre judecare numai acele cauze în care sunt probele necesare, suficiente şi legal administrate, astfel încât instan ţ a, judecând cauza în fond, s ă poat ă hot ărî dacă faptele sunt dovedite şi dacă învinuitul le-a s ăvâr şit şi este vinovat de s ăvâr şirea lor. Art. 270. Pre şedintele instan ţ ei fixeaz ă termenul pentru şedin ţ a preg ătitoare, astfel încât examinarea cauzei sa aib ă loc în cel mult 10 zile dela primirea ei. Art. 271. Ş edin ţ a preg ătitoare nu este public ă. Prezen ţ a păr ţ ilor şi a reprezentan ţ ilor acestora nu este admis ă. În mod excep ţ ional, când instan ţ a g ă se şte că este nevoie s ă cunoască persoana învinuitului, învinuitul poate fi chemat în fa ţ a instan ţ ei. Dacă învinuitul chemat este minor, instan ţ a poate chema şi pe părintele sau tutorul lui, delegatul institu ţ iei ori persoana în îngrijirea c ăreia minorul este pus în timpul urm ăririi penale, precum şi pe delegatul şcolii sau al institu ţ iei de educa ţ ie în care minorul înva ţă sau este educat. Neprezentarea învinuitului chemat nu împiedic ă desf ăşurarea şedin ţ ei. Art. 272. Judecătorul care urmeaz ă să prezideze şedin ţ a preg ătitoare studiaz ă , în prealabil, am ănun ţ it dosarul cauzei în lumina celor ar ătate în art. 269. Art. 273. După deschiderea şedin ţ ei preg ătitoare, pre şedintele d ă cuvântul procurorului care face o expunere amănun ţ it ă cu privire la con ţ inutul şi temeiurile învinuirii, dup ă care pre şedinte şe face raportul s ău asupra cauzei. Lipsa procurorului la şedin ţă nu împiedică desf ăşurarea ei, care în acest caz are loc pe baza raportului pre şedintelui. Despre lipsa procurorului, instan ţ a aduce la cuno ştin ţă procurorului ierarhic superior. Art. 274. Instan ţ a deliberează în secret şi se pronun ţă printr-o încheiere, prin care dispune: a) dacă sunt întrunite condi ţ iunile ar ătate în art. 269 şi dacă actul de sesizare a instan ţ ei corespunde cerin ţ elor legii; b) dacă , fiind întrunite condi ţ iunile ar ătate în art. 269, actul de sesizare a instan ţ ei trebuie numai modificat; 2. Restituirea cauzei pentru completarea sau refacerea urm ăririi penale, dac ă aceasta nu este complet ă şi dacă nu au fost respectate dispozi ţ iunile procedurale care garanteaz ă stabilirea adevarului material; 3. clasarea cauzei şi încetarea procesului penal, dac ă stabile şte una dintre cauzele de împiedicare a pornirii sau continuării procesului penal. Art. 275. Dacă instan ţ a hot ăr ăşte trimiterea în judecat ă potrivit art. 274 pct. 1 lit. a se face men ţ iune despre aceasta în încheiere, f ăr ă a fi necesar ă motivarea special ă a trimiterii în judecat ă. În cazul când trimiterea în judecat ă se face potrivit art. 274 pct. 1 lit. b, instan ţ a d ă o încheiere de trimitere în judecat ă , motivat ă. Actul de sesizare a instan ţ ei aprobat de aceasta în şedin ţ a preg ătitoare potrivit al. 1 sau încheierea de trimitere în judecat ă dat ă potrivit al. 2 constituie actul de învinuire. Art. 276. Odat ă cu trimiterea în judecat ă , instan ţ a: a) ia, men ţ ine, înlocuie şte sau revoc ă mă sura de preven ţ ie; b) dispune asupra lu ării mă surilor de asigurare, în cazul când acestea nu au fost luate; c) dispune asupra oric ăror cereri f ăcute de p ăr ţ i; d) fixează locul unde se va ţ ine şedin ţ a de judecat ă , în cazul când aceasta nu urmeaz ă a se ţ ine la sediul instan ţ ei; e) dispune citarea inculpatului, p ăr ţ ii văt ămate, păr ţ ii civile şi păr ţ ii civilmente responsabile; f) dispune citarea acelora care dintre martori, exper ţ i, interpre ţ i din lucr ări, care sunt necesari cauzei; Mai pot fi cita ţ i, sub rezerva admiterii instan ţ ei de fond, martori sau exper ţ i ceru ţ i de păr ţ i după trimiterea de c ătre procuror a cauzei în fa ţ a instan ţ ei; Art. 277. Dacă instan ţ a dispune restituirea cauzei pentru completarea sau refacerea urm ăririi penale, ea d ă o încheiere motivat ă , indicând, după caz, ce anume fapte şi împrejur ări urmează a fi stabilite şi prin ce anume mijloace de prob ă şi ce acte de urm ărire penal ă trebuie efectuate sau ref ăcute. Instan ţ a trimite procurorului dosarul cauzei în termen de 24 de ore dela data examin ării ei în şedin ţ a preg ătitoare. Art. 278. Dacă instan ţ a dispune încetarea procesului penal şi clasarea cauzei, ea d ă o încheiere motivat ă. În caz de încetare par ţ ial ă a procesului penal, instan ţ a procedează potrivit art. 275 al. 2. În acest caz clasarea se face prin îns ăşi încheierea de trimitere în judecat ă , care va cuprinde astfel şi temeiurile încet ării par ţ iale a procesului penal.
94
Art. 279. Activitatea instan ţ ei se consemneaz ă într-un proces-verbal, în ordinea desf ăşur ării sale, care se semneaz ă de to ţ i membrii completului. Ea poate fi atacat ă cu recurs numai de c ătre procuror. Instituţia „şedinţei pregătitoare” a ridicat multiple chestiuni controversate. O primă problemă care s-a ridicat a fost aceea dac ă instanţa (în şedinţă pregătitoare) trebuie s ă se pronunţe şi asupra vinov ăţiei învinuitului putând trimite în judecat ă, numai dac ă avea convingerea vinov ăţiei acestuia; dac ă clasarea trebuia s ă fie expresia acestei convingeri asupra vinov ăţiei sau nevinov ăţiei; dacă în şedinţa pregătitoare instanţa era în drept s ă aprecieze asupra for ţei probante a dovezilor, asupra veridicit ăţii lor; dac ă în cazul unor probe legale, chiar îndoielnice, sau în prezen ţa unor dovezi de vinov ăţie combătute prin dovezi de nevinov ăţie cauza era sau nu clasabilă 7 . După părerea unor autori tocmai caracterul preparator al fazei de trimitere în judecat ă al şedinţei pregătitoare exclude preten ţia ca instan ţa în această şedinţă să statueze asupra probelor deoarece lipsa publicit ăţii şi a contradictorialităţii exclude aprecierea probelor şi prin aceasta examinarea vinov ăţiei. Caracteristica principal ă a şedinţei pregătitoare o constituie caracterul ei preparator; preg ătirea desf ăşur ării în cât mai bune condi ţii a judecăţii în fond pentru a garanta o solu ţie justă a acesteia. Instan ţa, în şedinţa pregătitoare nu trebuie s ă anticipeze în nici un fel solu ţia dată de instan ţa de fond. În viziunea legiuitorului român, şedinţa pregătitoare este menit ă să examineze dacă probele sunt legal administrate, suficiente, aceast ă verificare fiind necesar ă pentru a preg ăti munca şedinţei de judecată ca „in stan ţ a, judecând cauza în fond s ă poat ă hot ărî dacă faptele sunt dovedite (deci dac ă exist ă vinovăţ ie) şi dacă învinuitul este vinovat de s ăvâr şirea lor ”. Aşadar nu în cadrul şedinţei pregătitoare se va hot ărî vinovăţia f ă ptuitorului, ci în judecata de fond. Fostul Tribunal al Capitalei 8 a decis c ă în şedinţa pregătitoare nu se analizează probele, c ăci prin aceasta s-ar pronun ţa nu o clasare ci o adev ărată achitare, substituindu-se instan ţei de fond 9 . Aceast ă decizie a Tribunalului Suprem a fost comentat ă de I. Pahon ţu care constat ă că probele se pot examina numai pentru a se vedea dacă sunt suficiente şi necesare pentru trimiterea în judecat ă, numai când probele clarific ă în mod complet împrejur ările în care s-au s ăvâr şit faptele. Examinarea lor din punct de vedere al legalit ăţii acestora înseamn ă numai a verifica dac ă ele sunt legale (dac ă printre ele nu sunt şi probe ob ţinute ilegal, fiind neadmise de codul de procedur ă penală) precum şi faptul dac ă administrarea lor s-a f ăcut în formele procesuale prescrise de codul de procedur ă penală. Este exclusă aşadar orice verificare în şedinţă pregătitoare a vinov ăţiei f ă ptuitorului 10 . Nici în actuala reglementare propus ă de iniţiator nu se face vorbire de verificarea vinov ăţiei f ă ptuitorului, credem noi, pentru acela şi motiv: s-ar substitui judec ăţii fondului. Un alt autor 11 în cursul s ău de Procedur ă penală din anul 1955 era de p ărere că judecătorii care judec ă în şedinţa pregătitoare nu î şi vor face o „idee preconceput ă asupra vinovăţiei învinuitului” aceasta va avea loc cu ocazia dezbaterilor orale, contradictorii şi nemijlocite în şedinţa de judecat ă. O altă problemă ridicată în doctrin ă la vremea respectiv ă a fost aceea a incompatibilit ăţii particip ării la judecata în fond a judec ătorilor care au participat la şedin ţa pregătitoare. Fostul Tribunal Suprem a stabilit c ă participarea la şedinţa pregătitoare a judec ătorilor nu este incompatibilă cu participarea lor la judecat ă, deoarece şedinţa pregătitoar e nu se pronun ţă în fond şi că nu se poate sus ţine că prin trimiterea în judecat ă „s-a pronun ţat asupra fondului” 12 . Această soluţie este discutabil ă după părerea noastr ă pentru că judecătorul, oricât de impar ţial ar judeca nu ar putea s ă „uite” p ărerea pe care şi-a f ăcut-o asupra vinov ăţiei inculpatului în şedinţa pregătitoare; de aceea consider ăm că decizia este gre şită şi aduce atingere principiului prezum ţiei de nevinovăţie al inculpatului şi dreptului la un proces echitabil. Şedinţa pregătitoare a fost justificat ă în practica Tribunalului Suprem 13 pe motivul că are posibilitatea s ă corecteze încadrarea juridic ă a faptelor dat ă de procuror; schimbându-se încadrarea juridic ă a faptei în şedinţă pregătitoare se poate ajunge la o clasare ca urmare a interven ţiei amnistiei, ori datorit ă faptului c ă lipseşte plângerea prealabil ă sau există un alt motiv de împiedicare a începerii procesului penal. Constatând c ă fapta imputată învinuitului prin concluziile de învinuire întrune şte tr ăsăturile unei infrac ţiuni mai grave, instan ţa, în şedin ţa
7
Dezideriu Roman, Sesiunea Ş tiin ţ ific ă a Univ. Babe ş Bolyai, Cluj, în Justi ţia Nouă, nr. 2/1956, p. 262 Tribunalul Capitalei RPR, col. III penal, dec. nr. 6/12 apr. 1954, în Legalitatea Popular ă nr. 5/1955, p. 513 9 Trib. Suprem, dec. pen. nr. 324/30 martie 1954, nepublicat ă 10 Fiind de sorginte sovietic ă, a se vedea şi M. S. Strogovici, Procesul penal sovietic, Editura de stat pentru literatur ă juridică, Bucureşti, 1950, p. 384-389 11 S. Kahane, Curs de Procedur ă Penal ă, Litografia Înv ăţământului, Bucureşti, 1955, p. 227 12 Trib. Suprem, dec. pen. nr. 324/30 martie 1954 13 Dezideriu Roman, Sesiunea Ş tiin ţ ific ă a Univ. Babe ş Bolyai, Cluj, în Justi ţia Nouă, nr. 2/1956, p. 262 8
95
pregătitoare poate schimba ea îns ăşi calificarea, f ăr ă a restitui cauza organelor de cercetare p enală. Cauza se restituie când se constată că materialul probator este insuficient pentru a se ajunge la o calificare just ă. 14 Competenţa instanţei în şedinţă pregătitoare în reglementarea anterioar ă era destul de larg ă. Ea putea s ă se pronunţe asupra tuturor chestiunilor de drept, atât asupra celor de drept material cât şi asupra acelora de drept procesual penal cu condi ţia să nu atingă fondul, s ă nu anticipeze asupra şedinţei de judecată, să nu se pronun ţe asupra vinovăţiei sau nevinov ăţiei f ă ptuitorului. În privinţa faptelor, instan ţa, în şedinţa pregătitoare putea decide c ă faptele prezentate ca dovedite de organele de urmărire penale nu erau dovedite, deoarece existe nu existau dovezi legale suficiente; ori putea decide c ă organele de urm ărire au ajuns la concluzia c ă sunt gre şite, deoarece din dovezile de la dosar, necontestate şi sub rezerva confirmărilor şedinţei de judecată, se contureaz ă o altă stare de fapt; poate s ă stabileasc ă că elementul intenţional nu se contureaz ă destul de bine din dovezile de la dosar şi în acest scop s ă ordone întregirea probatoriului sau, dacă aceasta nu era posibil s ă claseze cauza. Prin pronunţarea unei clas ări în şedinţa pregătitoare ca urmare a interven ţiei vreunei cauze de împiedicare a începerii procesului penal; sau prin verificarea actului de acuzare sub raportul suficien ţei şi legalităţii urmăririi, ori a datelor faptice (dovezi) şedinţa pregătitoare nu se substituie organelor parchetului ci verific ă dacă există premizele pentru şedinţa de fond, func ţia de acuzare apar ţinând în continuare parchetului; şedinţa pregătitoare apare astfel ca o fază preparatorie a şedinţei de judecat ă ca un instrument al stabilirii adev ărului; Stabilirea adev ărului şi statuarea asupra vinovăţiei f ă ptuitorului este de atribu ţia exclusivă a şedinţei de judecată. Un alt autor 15 ajunge la concluzia c ă în şedinţa pregătitoare probele nu pot fi apreciate în vederea stabilirii adevărului întrucât, nefiind definitive, nu pot fi considerate obiect de apreciere; aprecierea ştiinţific ă impune totalitatea probelor, totalitate care lipse şte; criteriul de apreciere fiind valoarea probelor, aceast ă valoare este relevantă numai la probele definitive şi considerate în totalitatea lor. Prof. S. Kahane este de p ărere că este greu de conceput ca un judec ător care în şedinţa pregătitoare examinând chiar formal dac ă sunt îndeplinite condi ţiile trimiterii în judecat ă să nu- şi formeze o opinie personal ă în legătur ă cu vinovăţia sau nevinov ăţia f ă ptuitorului. Ca atare, judec ătorul ar putea fi recuzat pentru antepronun ţare. După părerea noastr ă judecătorii care au judecat în şedinţă pregătitoare sunt incompatibili la a lua parte la judecata în fond, în contradic ţie cu decizia citat ă a Tribunalului Suprem. Potrivit opiniei mai multor autori nu se poate ca un judec ător să se pronun ţe asupra temeiniciei învinuirii f ăr ă a fi totodat ă convins şi de vinovăţia celui învinuit. Judec ătorul, în condi ţiile specifice ale şedinţei pregătitoare (f ăr ă oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire) trebuie s ă ajungă la o convingere şi anume: dac ă pe baza ansamblului probelor de învinuire strânse în cursul urm ăririi penale şi confirmate în şedinţa pregătitoare învinuitul va fi declarat vinovat şi ca atare dosarul poate fi trimis judec ăţii; dacă ansamblul probelor strânse în cursul urm ăririi penale duce la o concluzie contrar ă celei de mai sus, completul va clasa cauza; iar dac ă din examinarea ansamblului probelor completul nu poate ajunge la o convingere fie într-un sens, fie în altul, va restitui cauza pentru completarea urmăririi penale, iar dac ă urmărirea nu mai poate fi completat ă, va clasa cauza ( in dubio pro reo ). Stabilirea adevărului, implicit a elementului vinov ăţiei, formeaz ă un obiectiv atât pentru şedinţa pregătitoare cât şi pentru şedinţa de judecat ă, dar este atins prin mijloace specifice fiec ărei faze procesuale. Deosebirea între mijloacele specifice fazei trimiterii în judecat ă (f ăr ă oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire) şi mijloacele specifice fazei judecăţii (în condi ţii de oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire) înl ătur ă pericolul ca judec ătorii care au luat parte la şedinţa pregătitoare s ă fie influen ţaţi în sensul de a pronun ţa neapărat o hotărâre de condamnare atunci când procedează la judecata în fond. Convingerea noastr ă este dimpotriv ă că, în cazurile de mai sus judec ătorii fondului vor fi influen ţaţi de concluziile date în şedin ţă pregătitoare.
16. Sunt elocvente în acest sens şi unele solu ţii din practica judiciar ă. a. Lipsa procurorului la şedinţa pregătitoare, dac ă este vorba de o cauz ă în care prezen ţa acestuia la şedinţele de judecată este obligatorie atrage nulitatea hot ărârii. Dac ă inculpatul nu este de acord s ă se judece pe baza depoziţiilor martorilor audia ţi în cursul urm ăririi penale, instan ţa nu poate proceda la judecarea cauzei mai înainte de a-i asculta (art. 299 pct. 3 al. V, C.pr.pen.) 16 . Prin Decretul 227/1955 s-a stabilit obligativitatea participării procurorului la şedinţele pregătitoare (în cauzele în care era prev ăzută pedeapsa cu moartea, în
14
Trib. Popular Craiova, înch. Şedinţă pregătitoare din 12 ian. 1957, în Legalitatea Popular ă nr. 5/1957, p. 587, cu notă de Damian Glodea 15 Perju Nichifor, Sesiunea Ş tiin ţ ifică a Univ. Babe ş Bolyai, Cluj, în Justi ţia Nouă, nr. 2/1956, p. 273 16 Trib. Reg. Cluj, dec.pen. nr. 1139/15 feb. 1956, în Legalitatea Popular ă nr. 4/1967, p. 467 96
cauzele cu aresta ţi şi minori, în cauzele care priveau infrac ţiuni de o periculozitate mare). În spe ţa ar ătată inculpatul era arestat, deci se impunea prezen ţa procurorului 17 . b. Soluţionând recursul împotriva încheierii date de şedin ţa pregătitoare prin car e s-a hotărât declinarea competenţei, instan ţa de casare putea dispune l ăsarea în libertate a învinuitului 18 . Soluţia este discutabil ă sub aspectul c ă declinându-şi competenţa instanţa se desesizeaz ă de cauză ca şi cum niciodat ă nu ar fi putut statua asupra ei, astfel c ă ea nu mai poate lua sau revoca nicio m ăsur ă de prevenţie; luarea acestor m ăsuri revine exclusiv instan ţei competente a solu ţiona cauza, singura îndrept ăţită să se pronunţe 19 . Într-o alt ă speţă 20 soluţia a fost contrazis ă. Restituind cauza organelor de urm ărire penală pentru completarea urm ăririi penale, instanţa, în şedin ţă pregătitoare, poate revoca m ăsura arestării preventive. Solu ţie criticat ă în doctrină 21 . c. Când încheierea de trimitere în judecat ă a fost dat ă de o instan ţă competentă din punct de vedere teritorial, declinarea de competen ţă intervenită ulterior, ca urmare a modific ării împ ăr ţirii administrative nu face necesar ă o nouă examinare a cauzei în şedinţa pregătitoare de c ătre instan ţa căreia i s-a trimis dosarul 22 . S-a susţinut că în acest caz se face confuzie între no ţiunea de sesizare şi cea de învestire. Atâta timp cât nu a dispus trimiterea în judecat ă instan ţa este numai sesizat ă nu şi învestit ă cu soluţionarea cauzei respective şi ca atare nu poate lua nicio m ăsur ă cu privire la starea de arest a învinuitului. Instan ţa, în şedinţă pregătitoare nu poate restitui cauza organelor de urm ărire penală spr e a se stabili cine este parte civil ă şi ce preten ţii are, mai ales dacă aceste elemente rezult ă din probele cauzei 23 . d. Instanţa de fond, în şedinţă pregătitoare examinând rechizitoriul şi actele dosarului, restituie dosarul organelor de urmărire penală pentru a administra noi probe şi a adânci probele deja administrate. Procuratura administreaz ă noile probe şi restituie dosarul, f ăr ă a da un nou rechizitoriu. Instan ţa de fond în şedinţa pregătitoare dispune trimiterea în judecat ă în baza vechiului rechizitoriu. Instan ţa de casare confirm ă soluţia. 24 Soluţia a fost criticat ă 25 susţinându-se că instan ţa de fond a procedat la judecarea cauzei, de şi lipsea un nou act de sesizare (concluzii de învinuire) din partea procuraturii. Tribunalul Regional Gala ţi a considerat că acest motiv nu este fondat deoarece din motivarea încheierii de restituire dat ă în şedinţa pregătitoare „ nu rezult ă decât necesitatea preciz ării situa ţ iilor indicate şi nicidecum o infirmare a actului de acuzare”. După cum se arat ă în însu şi cuprinsul deciziei cauza, aflat ă în şedinţă pregătitoare, a fost restituită parchetului pentru „refacerea şi completarea urm ăririi penale”, în sensul de a se confrunta învinuitul cu martorul N., de a se stabili la cât timp a anun ţat martorul N. administra ţia cantinei despre fapta în cauză, de a se audia administratorul S. şi magazionerul respectiv şi de a se observa calitatea în care învinuitul a comis fapta”. Este limpede prin urmare c ă restituirea cauzei a fost dictat ă de necesitatea stabilirii adev ărului prin refacerea şi completarea cercet ărilor iniţiale, f ăcute în faza urmăririi penale. Se ştie că ori de câte ori intervine o modificare în compozi ţia probelor, care constituie materialul de baz ă supus analizei, să intervină şi o nouă operaţie de sinteză, adică o nouă formulare a concluziilor de învinuire (sau a actului de sesizare). Indiferent de concluziile la care ajunge organul de cercetare penal ă, el trebuie s ă fie formulate din nou, în baza unui act procedural bine conturat. Odat ă ce s-a luat m ăsura restituirii cauzei pentru completarea sau refacerea urm ăririi penale şi lucr ările necesare au fost efectuate, baza vechilor concluzii de învinuire fiind schimbat ă, vechile concluzii de învinuire urmeaz ă în mod necesar s ă fie şi ele înlăturate, deoarece nu mai sunt sus ţinute de suportul lor ini ţial. O simpl ă adresă din partea procuraturii în care se consemneaz ă împrejurarea restituirii dosarului cu noile cercet ări efectuate f ăr ă a conţine noi concluzii de învinuire nu poate înlocui existen ţa reală a acestor noi concluzii. Instan ţa trebuia s ă retrimit ă dosarul organelor de urm ărire penală pentru prezentarea unui nou rechizitoriu, în care s ă fie incluse şi aceste noi probe, cerute ini ţial de instan ţă.
17
George Vasu, not ă la dec.pen. nr. 1139/15 feb. 1956 Trib. Reg. Cluj, în Legalitatea Popular ă nr. 4/1967, p. 468 Trib. Militar al regiunii a II-a militar ă, dec. nr. 9/9 ian. 1957, în Legalitatea Popular ă nr. 6/1957, p. 716 19 P. Năstase, notă la dec. nr. 9/9 ian. 1957, Trib. Militar al regiunii a II-a militar ă, în Legalitatea Popular ă nr. 6/1957, p. 717 20 Trib. Reg. Pite şti, dec. pen. nr. 130/4 iunie 1956, în Legalitatea Popular ă nr. 8/1956, p. 971 21 R. Dr ăghici, notă la dec.pen.nr. 130/4 iunie 1956, Trib. Reg. Pite şti, în Legalitatea Popular ă nr. 8/1956, p. 972 22 Trib. Reg. Bucure şti, col. II penal, dec.pen.nr. 4385/15 dec.1956, în Legalitatea Popular ă n. 5/1957, p. 586 23 Trib. Reg. Oradea, dec. pen.nr. 3/5 ian. 1955, în Legalitatea Popular ă nr. 5/1955, p. 513 24 Trib. Reg. Gala ţi, dec. pen. nr. 2811/26 sept. 1955, în Justi ţia Nouă nr. 6/1956, p. 1075 25 V. R ămureanu, notă la dec. pen. nr. 2811/26 sept. 1955, Trib. Reg. Gala ţi, în Justi ţia Nouă nr. 6/1956, p. 1077 18
97
e. Când o cauză penală a fost clasat ă în şedinţa pregătitoare, partea v ătămată nu mai poate introduce plângere directă. 26 Soluţie considerată corectă întrucât partea c ăreia i-a fost respins ă acţiunea, are calea recursului. f. Potrivit art. 407 C. pr. pen. instan ţa de recurs anulând încheierea şedinţei pregătitoare supus ă recursului poate s ă preia ea îns ăşi atribuţiile judecătorilor fondului şi s ă examineze cauza în lumina art. 269 C.pr.pen f ăcând aplicarea textelor legale care reglementeaz ă procedura şedinţei pregătitoare. Justificarea acestui drept şi obligaţii a instan ţei de recurs de a face şi aplicarea unor texte care se refer ă la o institu ţie legat ă de activitatea instan ţei de fond, trebuie c ăutată nu numai în necesitatea solu ţionării mai rapide a cauzelor apar ţinând şedinţei pregătitoare dar şi în faptul c ă judecătorii de recurs ca şi judecătorii de fond, neavând a se pronunţa decât asupra probelor administrate de organele de urm ărire penală, pot fi cu egal ă eficacitate, ba chiar cu mai mult ă competenţă în cazul recursului, s ă decidă dacă într-un dosar exist ă sau nu probe suficiente, necesare şi legal administrate pentru trimiterea în judecat ă şi să ia toate m ăsurile procedurale prevăzute de lege. În spe ţa comentată Tribunalul militar al regiunii militate care a dat decizia 810/1956 anulând ca ilegal ă încheierea dat ă de Tribunalul militar Bucure şti, în şedinţa pregătitoare, nu a examinat el însuşi această cauză, ci a dispus trimiterea dosarului instan ţei de fond care s ă reexamineze din nou dosarul în şedinţă pregătitoare. Ceea ce a determinat acest procedeu al Tribunalului de regiune a fost probabil, împrejurarea c ă nulitatea de care era afectat ă încheierea recurat ă era o nulitate absolut ă, cu efectul imposibilităţii acoperirii ei prin vreun mijloc oarecare. Art. 407 nu las ă însă nicio posibilitate de interpretare. Conform acestui text, indiferent care ar fi viciul sub raportul legalit ăţii sau a temeiniciei încheierilor din şedinţa pregătitoare aflate în verificarea instan ţei de recurs, aceast ă instanţă, anulând încheierile respective este obligat ă s ă preia ea îns ăşi atribuţiile judec ătorilor primei instan ţe, s ă examineze cauza în şedinţa pregătitoare statuând asupra legalit ăţii, suficien ţei şi necesităţii probelor aflate la dosarul cauzei. Aceast ă dispoziţie este derogatorie de la reglementarea comun ă a recursului deoarece suprim ă modalitatea cas ării cu trimitere în cazul recursului la încheierea şedinţei pregătitoare. Tribunalul militar de regiune a dat o solu ţie greşită, prin care se încalc ă dispoziţiile art. 407 c.pr. pen., acest text de lege având anumite particularit ăţi: suprimă posibilitatea cas ării cu trimitere; în cazul examin ării în recurs a încheierilor pronunţate în şedinţa pregătitoare; completul de judecat ă în care instan ţa examinează cauza în şedinţa pregătitoare are compunerea prev ăzută de lege pentru judecata în fond. Instituţia şedinţei pregătitoare a fost abrogată în anul 1957 deoarece complica procedurile, judec ătorul care judeca fixa şi termenul de judecat ă şi, aşa cum am ar ătat mai sus, Tribunalul Suprem, prin Decizia de îndrumare. nr. 324/30 martie 1954 a hot ărât că acelaşi judecător care a judecat în camer ă preliminar ă poate intra şi în judecata în fond, neexistând nicio incompatibilitate, pe motiv c ă acesta nu se pronun ţase asupra vinov ăţiei inculpatului, deci, nu soluţionase fondul (lucru greu de conceput în opinia noastr ă; din moment ce apreciezi legalitatea şi temeinicia probelor este imposibil să nu iţi formezi o convingere intim ă şi asupra vinovăţiei inculpatului).
13. Drept comparat Sistemul de drept anglo-saxon În sistemul procedural penal american, procedura „audierii preliminare” ( preliminary hearing sau cum mai este cunoscută în doctrina american ă „a probable caause hearing”) este o etap ă importantă în cadrul procesului. Scopul acestei audieri preliminare este acela de a determina dac ă procurorul a ob ţinut destule probe care s ă justifice acuzarea inculpatului. Audierea preliminar ă are loc în fa ţa unui judecător, care, dup ă ce ascultă pe procuror şi dă şansa inculpatului, prin avocatul s ău s ă se a pere, decide dac ă există motive întemeiate ca inculpatul s ă fie judecat în faţa unui juriu. Judec ătorul respinge dosarul dac ă probele nu sunt întemeiate sau d ă dosarul mai departe, „Camerei Marelui Juriu”. Dacă acuzatul este arestat şi se decide respingerea dosarului pentru lips ă de probe, acesta va fi pus de îndat ă în libertate. Dac ă este liber, iar dosarul a fost respins, acuzatul nu mai este obligat s ă respecte condi ţiile impuse de acuzare (spre exemplu, s ă nu păr ăsească ora şul). În orice caz, o respingere a dosarului într-o audiere preliminar ă nu împiedică Marele Juriu s ă formuleze o nou ă acuzare împotriva acuzatului, la o dat ă ulterioar ă. Aşadar, un acuzat poate fi cercetat din nou, rearestat pentru aceea şi faptă, chiar dac ă în cadrul unei audieri preliminare dosarul s ău a fost respins. De şi acuzatul are dreptul de a cere o audiere preliminar ă, el poate pierde acest drept dac ă Statul obţine o acuzare a Marelui Juriu înainte ca aceast ă audiere preliminar ă să aibă loc. Este o mi şcare tactică a procurorului, pentru a-l împiedica pe acuzat să beneficieze de acea „ probable cause hearing” . Există şi situaţii în care acuzatul nu are dreptul la o audiere preliminar ă, şi anume când dosarul este prezentat Marelui Juriu înainte ca acuzatul s ă fi fost arestat pentru vreo infrac ţiune, iar acuzatul afl ă despre aceasta după ce Marele Juriu a emis un act de condamnare. 26
Trib. Reg. Craiova, dec.pen.nr. 9690/26 sept. 1955, în Justi ţia Nouă nr. 1/1956, p. 161 98
Dacă judecătorul a audiat preliminar un dosar şi acesta a fost trimis Marelui Juriu spre judecat ă existând destule probe, Marele Juriu nu este ţinut de decizia judec ătorului care a trimis dosarul spre judecat ă mai departe, acesta putând fie achita pe acuzat fie s ă respingă dosarul pentru lips ă de probe. Audierea preliminar ă nu trebuie s ă depăşească o durată rezonabilă, şi anume „nu mai târziu de 10 zile de la începerea audierii atunci când acuzatul este arestat, şi nu mai târziu de 20 de zile atunci când acuzatul este liber” 27 În Regatul Unit al Marii Britanii , scopul audierii preliminare este acela de a vedea dac ă „Coroana” are destule dovezi pentru a justifica o trimitere în judecat ă. Cu acest prilej acuzatul are posibilitatea s ă ia cuno ştinţă de acuzaţiile care i se aduc (o diferen ţiere faţă de sistemul american, atunci când acuzatul este arestat, ofi ţerii de poli ţie sunt obligaţi sa-i citeasc ă drepturile ( Miranda Rights ) sub sanc ţiunea nulităţii arestării. Cu aceast ă ocazie cel arestat ia cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc). Dac ă sunt destule dovezi, judec ătorul trimite dosarul în judecat ă, dacă apreciază c ă nu sunt destule dovezi, cazul va fi respins. Victima infrac ţiunii, precum şi al ţi martori sunt obliga ţi, de regulă, să depună mărturie în cadrul audierii preliminare. Observăm o diferen ţiere faţă de sistemul camerei preliminare propus de ini ţiator şi anume c ă întreaga procedur ă a „audierii preliminare” este publică şi acuzatul ia cuno ştinţă de acuza ţii în toate cazurile. Camera preliminar ă din sistemul românesc de drept nu este publică, şi nici nu face parte din vreo faza procesual ă, ea fiind o instituţie sui generis, aşa cum am ar ătat mai sus. Se pot face cereri, depune excep ţii de către procuror şi avocatul apăr ării, dar decizia final ă de trimitere în judecat ă o ia judec ătorul de camer ă preliminar ă, în sala de consiliu şi în secret, f ăr ă citarea p ăr ţilor şi f ăr ă vreo audiere a acestora.
Sistemul continental În Germania şi Italia dorin ţa de a acorda o eficien ţă mai mare şi o garanţie sporită libertăţilor fundamentale a condus la o distribuire ra ţională a sarcinilor: procurorul este sigurul responsabil de calitatea urm ăririi penale. A şa numitul „ judecător intermediar ” (Ermittlungsrichter) în Germania şi „Giudici per Indangini preliminari e udienza preliminare” au competenţe doar în stadiul ini ţial al procesului penal. L’udienza preliminare este considerat ă în doctrină 28 ca fiind un „filtru” destinat s ă blocheze acuzări netemeinice. Aceast ă diviziune (împăr ţire) a rolurilor înlătur ă riscul inerent de a da puteri sporite unui singur individ, a şa cum se întâmpl ă în Fran ţa 29 , unde judec ătorul de instrucţie ( Judge d’instruction ) are la îndemân ă mai multe instrumente procedurale şi anume: poate emite mandate de percheziţie, poate cere anumite probe, anula alte probe, poate emite mandate de aducere pentru al ţi martori sau poate cere exper ţilor să depună mărturie. În urma evalu ării acestor probe, judec ătorul de instruc ţie emite un ordin „non-lieu” adică nu există dosar, sau, poate decide c ă sunt destule dovezi pentru un proces şi atunci face o recomandare Cur ţii de Apel pentru o audiere preliminar ă. Dacă Curtea de Apel sus ţine recomandările judec ătorului de instrucţie, va trimite dosarul la Cour d’Assise, singura Curte în Fran ţa cu Juraţi (Curtea de Apel şi Curtea cu Jura ţi fac parte din aceea şi instanţă cu cea a judec ătorului de instruc ţie). Modul de sesizare a judec ătorului de instruc ţie este acela al rechizitoriului ini ţial emis de Ministerulul Public şi constituirea de parte civil ă a victimei. Tot el î şi verific ă competenţa materială, teritorial ă şi personală. Dacă decide că este incompetent s ă pronunţe o decizie în cauza supus ă atenţiei, pronunţă o ordonanţă de incompeten ţă, care poate fi atacat ă de toate p ăr ţile (art. 185 al. 1 şi art. 186, al. 3 C.pr. pen francez).
Abstract Acest studiu î şi propune s ă analizeze propunerea Ini ţiatorului (Ministerul Justi ţiei) privitor la introducerea unei noi institu ţii procesual penale, şi anume „Camera preliminar ă”, ar ătând totodată şi precedentul legislativ din 1953-1957, toate problemele de ordin juridic care s-au ridicat la acea vreme precum şi motivul abrog ării acestei instituţii în trecut. Este adev ărat că institu ţia „ şedin ţ ei preg ătitoare” era de sorginte sovietic ă şi nu italiano-german ă, ca în prezent, dar nu trebuie s ă trecem cu vederea anumite similitudini care pot ridica acelea şi probleme de ordin juridic, de aplicare a legii, ca în trecut. Cuvinte cheie: camer ă preliminar ă, şedinţă pregătitoare, procedur ă penală, verificarea legalit ăţii probelor, administrarea probelor
27
Stephen A. Saltzburg, Daniel J. Capra , American Criminal Procedure , fifth edition, West Publishing Co., 1996, Statele Unite ale Americii, p. 718-722 28 M. Pisani, A. Molari, V. Perchinunno, P. Corso, Manuale di procedura penale , Monduzzi Editore, Bologna, 1994, p. 383 şi urm. 29 Michele-Laure Rassat, Procedure penale, P.U.F., 1994, p. 469 şi urm. 99
100
