A
dventiştii de ziua a şaptea (AZŞ) sunt o Biserică mondială ce se dezvoltă dinamic. În denumirea Bisericii sunt cumulate două concepte undamentale: a Doua revenire a lui Hristos (de la latinescul „adventus” – aşteptare), care va pune capăt puterii păcatului şi va aduce salvare tuturor tuturor celor care c are L-au primit ca Domn şi Mântuitor personal, şi „ziua a şaptea” a săptămânii – sâmbăta – care reprezintă monumentul creaţiunii întregii lumi. Adventiştii mărturisesc doctrinele creştinismului despre rinitate (Dumnezeu atăl, Fiul (Isus Hristos) şi Duhul Sânt); despre natura divină şi umană a lui Hristos; despre necesitatea pocăinţei şi a botezului; despre judecata lui Dumnezeu. Fundamentul dogmei Bisericii Adventiste Adv entiste este Biblia – Cartea sântă de inspiraţie divină, care reprezintă sursa credinţei creştine. oate oate celelalte celela lte lucrări bisericeşti sunt recunoscute ca şi comentarii ai dogmei – şi doar în măsura în care corespund Scripturii.
„Cine are credinţă are totul şi nu poate pierde nimic” I.S. Turghenev
Temelia credintei
L
a baza învăţăturii Bisericii AZŞ este pusă Sânta Scriptură a Vechiului şi Noului estament (Biblia), care reprezintă descoperirea integrală şi unitară a lui Dumnezeu şi exprimă exhaustiv planul divin de salvare a lumii create de El. Biblia dispune de autoritate supremă, datorită inspiraţiei sale divine. Ea conţine criteriile absolute de interpretare a practicilor ecleziastice şi reperele de măsură a experienţei religioase a creştinilor. radiţia bisericească este acceptată în măsura în care aceasta nu contrazice Sntele Scripturi. Cartea sântă este înălţată de către Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea pe locul care i se cu vine în viaţa societăţii şi a personalităţii. Pe ea este întemeiată toată învăţătura Bisericii AZŞ. Datorită infuenţei Scripturilor asupra conştiinţei şi acultăţilor mintale are loc dezvoltarea armonioasă a oamenilor, iar datorită revelaţiei Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, are loc descoperirea caracterului adevărat al divinităţii.
1
„Fericit e acela, care este fericit la el acasă” L.N. Tolstoi
Familie fericita
F
amilia şi căsătoria sunt instituţiile snte, aprobate de Hristos ca ind o alianţă de iubire între bărbat şi emeie. Printre scopurile acestei alianţe conjugale se numără procrearea şi educaţia copiilor într-o atmoseră de dragoste şi respect reciproc. Adventiştii sunt convinşi că amilia este inima societăţii, de aceea bunăstarea ei depinde în mare măsură de starea amiliei. Demolarea valorilor morale, legalizarea orientărilor sexuale netradiţionale, divorţurile şi căsătoriile civile infuenţează distructiv amilia, care, la rândul ei, infuenţează societatea în general. Biserica nu este indierentă de problemele căsniciilor moderne, ci constant depune eorturi pentru depăşirea crizei amiliei, motivând, apreciind şi organizând programe, îndreptate spre consolidarea amiliei şi educaţia generaţiei noi.
2
„În acele zile ale copilăriei gândurile şi sentimentele despre Dumnezeu au fost hrana esenţială a suetului meu, cel mai frumos lucru din viaţă. Dumnezeu era cel mai bun şi mai luminos din tot ce mă înconjura”. M. Gorki
Copiii si tinerii
V
ocaţia Bisericii este restabilirea principiilor morale, prin intermediul cărora copiii şi tinerii ar putea să devină nişte reprezentanţi demni ai amiliei şi societăţii. Părinţii care maniestă aţă de copiii săi iubire, răbdare şi dreptate, vor primi în schimb, ascultare şi respect. Atât ei, cât şi societate, vor avea de câştigat. În slujirea pentru copii şi tineri un loc important îl ocupă programele educative de consolidare a sănătăţii şi a conştiinţei morale. Programele „Opreşte-te, gândeşte”, „Săptămâna grozăviilor”, „Respiră liber”, „Generaţia NEX alege” şi altele ajută tinerii să acă alegerea corectă şi să spună „Nu!” drogurilor, tutunului, alcoolului, relaţiilor sexuale premaritale şi extraconjugale. Pentru copii şi tineri se organizează tabere de vară şi iarnă, excursii, competiţii sportive, diverse cercuri de interese. De o popularitate deosebită în rândurile adolescenţilor se bucură „Clubul exploratorilor”, care îi uneşte pentru dierite apte bune şi utile.
3
„Credinţa în Dumnezeu face parte din cele mai profunde, cele mai tainice şi cele mai valoroase stări sueteşti ale omului” I.A. Iliin
Credinta Dumnezeu, revelaţie, teologie
L
a temelia învăţăturilor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea stă experienţa proetică a relaţiei lui Dumnezeu cu omul, experienţă ce constă în revelaţia integrală şi unitară a lui Dumnezeu. Aceasta permite omului să-L cunoască pe Dumnezeu şi să intre cu El în relaţii mântuitoare. Adventiştii Îl mărturisesc pe singurul Dumnezeu, care există din veşnicii în trei Persoane (atăl, Fiul şi Duhul Sânt) – rinitatea omniprezentă şi inseparabilă. Existenţa lui Dumnezeu este percepută de oameni în măsura în care El Se descoperă lumii. Pe lângă revelaţia biblică, Dumnezeu se descoperă prin natură ca Creator şi Suveran. Apogeul descoperirii complete a lui Dumnezeu este Fiul, Isus Hristos, care, venind în lume, L-a prezentat pe Dumnezeu-atăl într-un mod desăvârşit.
4
„Fără Cuvântul lui Dumnezeu poporul este pierdut, căci suetul însetează după Cuvântul Lui şi după percepţia frumosului.” F.M. Dostoievschi
Credinta Lumea, omul
A
dventiştii cred că lumea a ost creată de Dumnezeu, iar omul reprezintă cea mai desăvârşită creatură. Faptul că inţele omeneşti au ost create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu redă acestora demnitate eternă şi valoare inestimabilă în ochii Creatorului, coneră sens existenţei umane şi încredere plină de optimism. Mărturisind credinţa în acerea lumii de către Dumnezeu, adventiştii acordă o atenţie deosebită zilei a şaptea a săptămânii – zi snţită şi binecuvântată de la început pentru comuniunea omului cu Dumnezeul – Creatorul. Prin natura sa, omul este o personalitate integră, de aceea învăţătura despre o existenţă separată şi independentă a sufetului omului după moartea lui zică contra vine învăţăturii biblice. Omul, creat ca o inţă liberă, este capabil să stabilească în mod conştient relaţii personale cu Creatorul şi cu semenii lui. Aceste relaţii sunt reglementate de Legea lui Dumnezeu, la baza căreia stă dragostea.
5
„Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie, în care se luptă Dumnezeu cu diavolul” M.F.Dostoievschi
Credinta Originea răului şi soluţionarea acestei probleme.
P
ăcatul înnăscut şi răul social sunt rezultatul căderii omului în păcat, apt care a dus la ruperea relaţiilor cu Sursa vieţii şi binelui, la alterarea naturii umane, la apariţia nenumăratelor suerinţe, la degradare, îmbătrânire şi moarte. Răul este eemer şi a ost îngăduit de Dumnezeu să se manieste în toată esenţa sa tragică datorită libertăţii de alegere pe care a acordat-o Creatorul inţelor umane. otuşi în viitor Cel Atotputernic va pune capăt şi va reda pământului starea originară de pace şi armonie. Eliberarea lumii de rău şi păcat este strâns legată de activitatea răscumpărătoare a lui Isus Hristos, care include moartea Lui pentru păcatele omeneşti, învierea din morţi şi slujirea Sa de mijlocire în sanctuarul ceresc. Este imposibilă soluţionarea problemei păcatului prin eorturi omeneşti, de aceea salvarea, ca dar ceresc, constituie maniestarea milei şi harului lui Dumnezeu.
6
„Biserica nu este o societate de snţi perfecţi, ci de candidaţi la snţenia perfectă” Richard Wurmbrand
Credinta Biserica
B
iserica reprezintă în sine voinţa Creatorului, o comunitate organizată de credincioşi în Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul lumii. Membrietatea în cadrul unei comunităţi creştine nu este condiţionată de dierenţe rasiale, etnice, culturale şi sociale. Intrarea în Biserică se ace de bună voie, la o vârstă conştientă, prin intermediul botezului, precedată de pocăinţă şi mărturisirea păcatelor, precum şi învăţarea doctrinei credinţei creştine. Adventiştii mărturisesc învăţătura nou-testamentară despre Biserică ca „trupul lui Hristos”, care subliniază legătura comunităţii credincioşilor cu Hristos. Interacţiunea dintre toţi oamenii, care ormează Biserica, este bazată pe răţietate autentică, înţelegere, respect şi dragoste. Maniestarea acestei legături constituie Sânta Împărtăşanie (Cina Domnului), luată regulat de către Biserică. În comunităţile locale ale Bisericii AZŞ au loc ser vicii de închinare, care constau din predică, studiul Bibliei, cântări şi înălţarea rugăciunilor. Prezenţa Duhului Sânt înzestrează Biserica cu putere necesară pentru realizarea misiunii ei în lume.
7
„Singura frumuseţe pe care o cunosc este sănătatea” Henry Heins. „Într-un corp sănătos – o minte sănătoasă!” Decimus Junius Juvenalis
Sanatatea
S
ănătatea este comoara cea mai de preţ a omului, exprimată prin starea optimă de unitate a componentelor psihice, zice, emoţionale şi spirituale. Ea depinde direct de ascultarea legităţilor zice şi spiritual-morale ale vieţii, stabilite de către Dumnezeu. Din acest motiv Biserica şi-a asumat responsabilitatea de a explica esenţa acestor legităţi şi de a cultiva în conştiinţa oamenilor motivaţia interioară de respectare a principiilor de sănătate. Renumitul terapeut rus, M. Mudrov (17761831), a armat: „Este mai uşor să previi boala, decât s-o tratezi”. Adventiştii predică principiile păstrării sănătăţii şi a ocrotirii naturii, principii descrise de Biblie. Întemeindu-se pe aceste principii şi pe cercetările ştiinţice, Biserica elaborează şi implimentează programe despre modul sănătos de viaţă. Printre numeroasele instituţii medicale adventiste, Centrul Medical al Universităţii Loma Linda (Caliornia, SUA) este renumit în tratarea bolilor de cancer cu olosirea acceleratorului protonic. Aici pentru prima dată a ost eectuată cu succes prima operaţie de transplant al inimii la un copil.
8
„Toate greutăţile vieţii sunt facilitate de ajutorul pe care îl poate acorda un om altui om. O faptă caritabilă crează o viaţă la superlativ pentru cel care ajută şi pentru cei care sunt ajutaţi” Arhiepiscopul Ioan (Şahovskoi)
Slujirea sociala
B
iserica Adventistă de Ziua a Şaptea, urmând exemplul Domnului Isus Hristos, împărtăşeşte cu oamenii bucuriile şi necazurile, poartă responsabilitate şi consideraţie pentru ecare om, indierent de naţionalitate, apartenenţă religioasă sau socială. Slujirea socială include acordarea ajutorului spiritual, umanitar, social şi de altă natură, care se realizează tot prin oameni, ai căror inimi sunt pline de compasiune şi iubire. Obiectivul Agenţiei pentru Dezvoltare, Reacere şi Ajutor (ADRA) este ajutorarea, sprijinirea şi reabilitarea oamenilor în situaţii excepţionale (zone cu operaţiuni militare, calamităţi naturale şi crize umanitare). ADRA mai implimentează proiecte de dez voltare comunitară, de reabilitare a copiilor străzii şi persoanelor afate în instituţiile penitenciare, de promovare a valorilor amiliei şi sănătăţii. Prin această Agenţie, Biserica întemeiază şcoli şi spitale, ajută oamenii să capete o meserie şi să înveţe limbi străine; asigură populaţia cu apă potabilă şi realizează proiecte agricole.
9
„Rugăciunea nu constă doar în a sta şi a te închina cu trupul înaintea lui Dumnezeu, nu doar să citeşti rugăciuni scrise. Poţi să te rogi cu mintea şi duhul în orice timp şi în orice loc.” Tihon Zadonschi
Ceremoniile Bisericii
S
implitate minunată – astel pot caracterizate toate ritualurile ceremoniale şi liturgice ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Sâmbăta – Biblia ne invită: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă”. Pentru această zi adventiştii se pregătesc toată săptămâna, o întâlnesc cu bucurie, iar în toate bisericile au loc servicii divine. Agitaţia şi grijile unei săptămâni tensionate de muncă sunt uitate; nimeni nu se grăbeşte, poate să stea cu amilia, să acorde timp şi atenţie copiilor, să se odihnească în mijlocul naturii... Biserica îndeplineşte porunca lui Isus Hristos, luând parte la Sânta Împărtăşanie. Fiecare participant îşi pregăteşte inima pentru primirea simbolurilor rupului şi Sângelui lui Isus Hristos, smerindu-se, iertând şi maniestând compasiune.
10
„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” Epistola apostolului Pavel către Efeseni 5:25.
Ceremoniile Bisericii
oamna în Biserică se organizează Sărbătoarea Secerişului – un moment de recunoştinţă adus lui Dumnezeu pentru că ne-a oerit roadele pământului.
C
ununia – o sărbătoare deosebită. Serviciul cununiei rareori lasă pe cineva indierent. Muzica minunată şi estivă, îndemnurile prounde ale pastorului, jurămintele nupţiale şi rugăciunea de binecuvântare crează o atmoseră spirituală inedită.
R
itualul înmormântării – Biserica este alături de cei îndureraţi în durerea şi amărăciunea despărţirii lor de cei dragi şi apropiaţi. Prin cântări speciale, rugăciuni, predici se exprimă condoleanţe, compasiune, sprijin, dar şi speranţă în învierea viitoare a morţilor.
B
otezul – ceremonia intrării în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. În acest moment estiv cel care urmează să se boteze intră în apă, şi pastorul eectuează scuundarea deplină în numele atălui, a Fiului şi a Duhului Sânt.
B
inecuvântarea copiilor – un eveniment ericit pentru părinţi şi întreaga Biserică.
11
„Speranţa locuieşte în lumea lucrurilor care nu se văd, căci „cele vizibile sunt vremelnice, iar cele invizibile - veşnice”. Girolamo Savonarola
C a r t i , r ad i o
ipograile adventiste „Viaţă+Sănătate” (România) şi „Istocinik Jizni” (Rusia) editează literatură biblico-teologică, cărţi despre un mod sănătos de viaţă, literatură pentru copii, cărţi pentru amilie şi educaţia copiilor. În ianuarie 2007, Centrul Media Adventist a transmis pe teritoriul Republicii Moldova prima emisiune radioonică. Programele „ableta zilei”, „Viaţa la superlativ”, „Natura ta”, „Sănătatea Credinţei” şi „În centrul atenţiei” sunt transmise pe recvenţele postului de radio Sănătatea. ELEVIZIUNEA adventistă prin satelit Hope Channel este un trust media internaţional care diuzează emisiuni în întreaga lume 24 ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
12
„Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar lumea aceasta n-ar putut încăpea în cărţile care s-ar scris” Biblia, Evanghelia după Ioan, 21:25
si televiziune Speranţa V este aliată acestui trust cu care a dezvoltat o relaţie în ambele sensuri – oeră şi preia programe. Speranţa V comunică încrederea în valori undamentale – libertate, responsabilitate, solidaritate umană. Majoritatea programelor sunt din categoria documentar şi talk-show de atitudine, la care se adaugă emisiuni pe teme de cultură, amilie, sănătate, natură şi societate. Postul poate f recepţionat prin antenă-satelit individuală:
Satelit Tor III, 1 grad West Frequency: 11823 FEC: 7/8 Symbol Rate: 28.000 Polarization: H xed Internet – www.speranta.tv E-mail:
[email protected]
13
„Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău!” Deuteronom 8:2
Istoria si dezvoltarea
B
Генрих Иванович Лебсак
iserica Adventistă stă pe umerii apostolilor şi reormatorilor. Această mişcare a ajuns şi pe meleagurile moldave. Conorm mărturisirilor scrise de cronicarii Moldovei, la sârşitul anilor 1600, unele sate din Principatul Moldovei snţeau ca zi de odihnă sâmbăta. Aceşti creştini basarabeni credeau în moartea şi învierea Domnului Hristos. În baza rapoartelor de care dispunem, afăm despre comunitatea adventistă din ighina că a ost organizată în 1894. În anul 1956 în Moldova erau deja 19 comunităţi care întruneau 1237 de membri. În anul 1979 la Chişinău, la Congresul Bisericii Adventiste, au asistat lucrătorii Departamentului de Stat al Cultelor. Peste 10 ani a ost organizată Uniunea de Conerinţe din Moldova.
Останкинская церковь, 1925 г.
14
„Sunt copaci minunaţi, care până la căderea primului îngheţ îşi păstrează frunzişul verde şi care după primul ger şi până la primul viscol rămân tot aşa. De asemenea, există oameni care au suportat totul pe această lume şi până la moarte ei devin tot mai buni” M.M. Prişvin
Istoria si dezvoltarea Anii de libertate au adus un succes considerabil Bisericii Adventiste şi progresul pe care l-a avut ea până acum se datorează doar lui Dumnezeu. În prezent Biserica AZŞ numără circa 30 milioane de persoane din 207 ţări, propovăduieşte şi răspândeşte literatură în 892 limbi ai popoarelor lumii. Biserica administrează 7 422 instituţii de învăţământ (şcoli, institute, universităţi), precum şi 731 de instituţii medicale (spitale şi clinici), unde zilnic mai mult de 14 milioane de persoane primesc ajutor medical.
Проповедует Р. Пирсон (президент ГК), переводит М. П. Кулаков. 1978.
Межреспубликанское совещание ответственных служителей Церкви АСД
15
„Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi ul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste!..” Psalmul 8:4,5
Omul, biserica, societatea
O
mul reprezintă temelia societăţii şi undamentul Bisericii. Demnitatea umană se măsoară în slujirea oerită pentru societate şi pentru semeni. Biserica are vocaţia de a reda oamenilor această demnitate şi de a se îngriji ca aceştia să-şi poată realiza darurile şi capacităţile, să se dezvolte multilateral în olosul şi spre binele comunităţii. O personalitate integră şi matură din punct de vedere moral ormează bogăţia esenţială a societăţii, ind sursa şi orţa motrice a dezvoltării acesteia. Biserica Ad ventistă este ormată din oameni de dierite proesii: muncitori şi ţărani, pedagogi şi educatori, medici şi asistenţi medicali, ingineri şi constructori, economişti şi oameni de aaceri, muzicieni şi oameni de artă, pictori şi sculptori, jurişti şi uncţionari publici etc. Membrii Bisericii Adventiste sunt nişte oameni destoinici şi cunoscuţi în societate, activitatea cărora contribuie substanţial la dezvoltarea socială.
16
B
iserica Adventistă şi slujirea ei este prezentată pe larg în societate. Adventiştii ajută copiii orani, afaţi în instituţii de reabilitare şi şcoli-internate, organizând pentru aceştia dierite proiecte precum „Orăşelul speranţei”, „Mânuţe şi picioruşe calde” (membrii Bisericii împletesc pentru copii mănuşi şi ciorapi de lână) şi tabere de vară. Biserica Adventistă mai organizează expoziţii de sănătate, unde oamenii învaţă cum să-şi restabilească şi să-şi păstreze sănătatea şi vitalitatea; desăşoară cursuri pentru doritorii de a învinge şi abandona tutunul, drogurile şi alcoolismul; ormează clase culinare pentru o alimentaţie inteligentă; acordă consultaţii premaritale şi conjugale. Biserica Adventistă mondială tipăreşte şi distribuie ziare, reviste şi cărţi cu diverse tematici (teologie, sănătate, amilie şi educaţia copiilor, agricultură ş.a.). Biserica se dezvoltă intens şi în domeniul mass-mediei prin intermediul canalelor V şi radio, canalelor prin satelit şi pagini web. Posturile Speranţa V şi Radio Vocea Speranţei diuzează zilnic emisiuni care contribuie la cultivarea spiritualităţii în societate. Academia eologică din Zaokski, regiunea ula, Rusia reprezintă un veritabil centru de învăţământ, unde sunt pregătiţi teologi, pastori, economişti, specialişti în domeniul umanitar şi agricol. Dar cel mai important, aici sunt pregătiţi oameni care contribuie pozitiv la dezvoltarea societăţii şi la răspândirea valorilor creştine în toată lumea.
Adresa Bisericilor din oraşul Chişinău: Centrul Creştin Adventist , str. Ialoveni, 1/1, tel. 72 84 73 Biserica «EFES», str. Neculce, 59, tel. 74 87 31 Biserica «RENAŞTERE» , str. Dimo, 13/7A, tel. 49 84 67 Biserica «BETEL», str. Bernardazzi, 22, tel. 27 51 48 Biserica «ADELAIDA», str. Ialoveni, 1/1, tel. 72 14 26 Biserica «BUNAVESTIRE», str. Putnei, 66A, tel. 45 97 68