Eseu autonomii locale si institutii centrale in spatiul romanesc
A. Întemeirea statelor medievale româneşti Societatea românească românească de la începutul mileniului II gravita în jurul obştii rurale, bazat pe proprietatea comună a pământului, cu propria ierarhie socială, cu o incipientă clasă feudală, plătind tribut statului sau unei puteri politico-militare vremelnice.
B. Formaţiuni politice în Transilvania Primele informaţii despre formaţiunile statale româneşti româneşti ne sunt date pentru începutul secolului X, de către Gesta Hungarorum a lui Anonymus ce vorbeşte în î n Transilvania de voievodatele/ducatele voievodatele/ducatele lui Gelu, Glad şi Menumorut. Acestea sunt localizate în interiorul spaţiului transilvan, în Banat şi Crişana, opunându-se expansiunii maghiare. Un secol mai târziu ofen siva maghiară are de a face cu opoziţia luiAhtum urmaş al lui Glad ce stăpânea Banatul şi Crişana şi ceea a lui Gyla/Gyula/Geula urmaş al cuceritorului Tuhutum ce stăpânea intregul spaţiu al depresiunii transilvane. Ambii sunt vasali Bizanţului şi se opun, fără succes cuceriri iniţiate de regele Ştefan cel Sfânt. C. Formarea statelor medievale – Ţara Românească
Marea invazie tătaro-mongolă a produs distrugeri, dar în acelaşi timp a oprit expansiunea maghiară şi polonă, permiţând o mai bună cristalizare a formaţiunilor prestatale de la sud de Carpaţi. Diploma cavalerilor ioaniţi, colonizaţi colonizaţi de regii maghiari în Banatul de Severin menţiona existenţa voievodatelor lui Litovoi(nordul Olteniei şi Ţara Haţegului) şi Seneslau(Argeş, Muscel, Dâmboviţa şi Făgăraş), acnezatelor lui Ioan şi Farcaş (pe cursul Oltului sud carpatin). După eşecul tentativei de independenţă a lui Litovoi din perioada 1275-1277, documentele documentele îl menţionează în 1324 ca mare voievod şi unificator peBasarab, fiul lui Tihomir şi urmaş al lui Seneslau. Unificarea teritoriilor sud carpatice pe fondul vidului de putere în Ungaria şi Balcani este desăvârşită militar prin victoria împotriva lui Carol Robert de Anjou în1330 la Posada. Nicolae Alexandru consolidează statul îi extinde graniţele spre est la nord de gurile Dunării, crează mitropolia ortodoxă de la Argeş(1359) Argeş(1359) şi se apropie de puterile balcanice. Vladislav I Vlaicu desăvârşeşte instituţiile statului, bate monedă şi respinge un atac maghiar. D. Formarea statelor medievale – Moldova
Spaţiul est carpatic se află în atenţia Poloniei şi Ungariei, în contextul luptei antitătare. Regele maghiar Ludovic I cel Mare, creează în nord -vestul Moldovei o marcă militară cu capitala la Baia, condusă de voievodul român maramureşan Dragoş de Bedeu. Pe fondul luptei antimaghiare are loc trecerea în Moldova a conducătorului maramureşan, voievodul Bogdan de Cuhea împreună cu oamenii săi. Acesta va prelua conducerea luptei reuşind să obţină îndependenţa ţării. Urmaşii săi Laţcu, Petru I Muşat şi Roman I Muşat, vor consolida instituţiile statului, se vor apropia de Polonia şi vor desăvârşi unificarea teritorială. E. Formarea statelor medievale – Dobrogea
Formaţiunile existente în secolele XI-XII sunt unificate în Ţara Cavarnei de către despotul Balica(1346-1354) şi transformată într-o forţă politică locală de către Dobrotici(1354-1386).
Ivanco(1386-1391) se desprinde de Bizanţul muribund şi dispare în lupta cu turcii, t eritoriul
dobrogean fiind inclus Ţării Românneştă, până în 1420 de Mircea cel Bătrân. După această dată Dobrogea trece până în 1878 sub stăpânirea imperiului Otoman. F. Evoluţia Transilvaniei în cadrul regatului maghiar Voievodul Transilvaniei exercita puterea în 7 comitate, organisme de administraţie de model occidental, bucurându-se de o largă autonomie faţă de regalitate. Coloniştii saşi şi secui, aşezaţi din
motive militare şi economice în sudul şi estul provinciei, dispuneau de o organizare autonomă în 7 scaune şi 2 districte, respectiv 7 scaune. Românii îşi menţineau organizarea autonomă în 30 de districte de margine
G. Structuri instituţionale – Transilvania Instituţiile sunt de factură occidentală, cu specificitate pentru comitate, dar şi pentru saşi şi secui. Voievodatul se bucură de autonomie şi autoguvernare, trecând după 1541 sub suzeranitate otomană. Catolicizare şi maghiarizarea nobilimii româneşti este dublată de impunerea după răscoala din 1437 a sistemului naţiunilor(medievale) privilegiate şi introducerea în a doua jumătate a secolului XVI a principiului religiilor recepte, ambele excluzând pe românii majoritar ţărani de rit ortodox. Habsburgii vor iniţia din interese personale prin Diploma leopoldină – 1701, crearea bisericii Grecocatolice, ce a permis accesul unor români la studii, contact cu occidentul şi dezvoltarea conştiinţei naţionale. H. Structuri instituţionale – Ţara Românească şi Moldova Instituţiile se structurează în secolele XIV-XV, după clasicul model occidental, dar cu particularităţile locale. Instituţia centrală este DOMNIA, electiv ereditară pentru Basarabi şi Muşatini, deţinătoarea puterii economice, politice, militare, juridice, fiscale şi religioase. Ea era dublată de SFATUL DOMNESC, format iniţial din toţi boierii şi apoi de boierii cu dregătorii, ce asigurau aparatul administrativ-militar şi juridic, la care se adaugă ADUNAREA STĂRILOR PRIVILEGIATE şi ierarhia bisericească ortodoxă condusă de mitropolit, dar subordonată domniei.. Perioada fanariotă marchează pierderea autonomiei militare şi de politică externă, transformarea domniei într-o funcţie administrativă egală cu paşa cu 2 tuiuri. Vânzarea tronului şi grecizarea sfatului şi bisericii, este dublată de generalizarea corupţiei, a vânzării-cumpărării funcţiilor, multiplicarea servituţiilor, funcţiilor, dărilor, maximizarea venalităţii, corupţiei şi decăderii puterii domneşti.
