2.Autonomii locale si institutii centrale in spatiul romanesc IX-XIII A. Autonomii locale in spatiul romanesc 1. Contextul care favori zeaza aza f orm area state statelor lor mediev medievale ale r omanesti omanesti : Extern:
*criza Regatului ungariei datorita stingerii dinastiei arpadiene si venirea dinastiei de Anjou; *factorul decisiv a fost reprezentat de dorinta formatiunilor prestatale romanesti de a inlatura dominatia Regatului Ungariei; concentrarea Intern: *pericolul extern a dus la intarirea raporturilor feudale si la concentrarea acestora in jurul unei autoritati mai puternice; *largirea schimburilor comerciale; aparitia targurilor si a oraselor;
2. F orme inci piente de autonomi i r omanes omanesti
Prima incercare de unificare a unor formatiuni ale vlahilor are loc in sec XII si porneste de la S Dunarii.
Tarile – Tarile – autonomii autonomii politice nascute din asociera mai multor sate; Satul – cadrul principal de convietuire sociala; grupa familiile de tarani, populatie agricol pastorala, care folosea in comun o parte din teritoriile aflate in stapanirea sa; in sec VII-IX nu se depasise nivelul de obsti satesti;
Cnezatul si voievodatul – formele traditionale de organizare politica romaneasca predominante inca din aceasta vreme; vrem e; erau inzestrate cu organizare politica, militara milit ara si ecleziastica; Din cauza turicolor nomazi care puneau presiune pe ele si a statelor vecine care aveau tendinte agresive, s-a determinat necesitatea structurarii autonomiilor romanesti pentru asigurarea apararii comunitatilor. Acestea au fost din nou asaltate in sec XI-XIII, de aceea, amenintate sa dispara, ele au reactionat prin trecerea de la tara(cadru politic traditional) la stat.
B. Constituirea statelor medievale romanesti S-au constituit in mai multe etape: unificarea formatiunilor politice prestatale, delimitarea teritoriala a noilor formatiuni politice, formarea principalelor institutii laice si ecleziastice si obtinerea independentei pentru statele extra carpatice.
Plan extern: Involutia teritoriala a Regatului ungar si extinderea influentei Hoardei de Aur au avut ca efect inlaturarea dominatiei teritoriale a Regatului Ungariei. Plan intern: ex: Largirea schimburilor comerciale favorizate de aparitia targurilor si a oraselor, precum si comertul de tranzit dintre Carpati si Marea Neagra, au contribuit la pregatirea premiselor economice care au impulsionat efortul de unificare politica a teritoriului Moldovei.
Izvoarele istorice arata ca, in teritoriul locuit de romani, organizarea politica inainte de intemeierea statului a fost aceea a unor autonomii locale numite cnezate si voievodate, create prin unificarea mai multor sate. Primele autonomii locale atestate documentar sunt cele din Transilvania din sec IX – Voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut (mentionate in Cronica lui Annonymus). In Tara Romaneasca , primele autonomii sunt atestate in Diploma Cavalerilor Ioaniti(1247) – Voievodatele lui Litovoi si Seneslau, Cnezatele lui Ioan si Farkas si Tara Severinului. In Moldova, nu s-a dovedit existenta autonomiilor locale in izvoare istorice, dar traditia populara mentioneaza existenta unor tari, campuri, codri sau ocoale. Intemeierea Tarii Romanesti (1310-1352) de catre Basarab I, prin uificarea autonomiilor locale de felul celor mentionate in documentul din sec XIII. In acordul din 1324, Carol Robert de Anjou recunostea unitatea Tarii Romanesti sub conducerea lui Basarab in schimbul recunoasterii suzeranitatii regelui; in 1330 a avut loc Batalia de la Posada dintre Basarab I si C.R. care a marcat sfarsitul suzeranitatii maghiare si aparitia primului stat romanesc independent. Basarab I l-a asociat la tron pe fiul sau, Nicolae Alexandru. In Moldova, autonomiile au fost unite de Dragos – conduce o marca militara de aparare cu centrul la Baia si apoi de Bogdan – descaleca in 1359; Cronica domniei lui Ludovic semnaleaza esecul expeditiilor repetate ale Regatului Ungariei si rezultatul final al luptei: transformarea Moldovei intr-un stat independent. Mircea cel Batran, a infrant ostile turcesti si a intrat in posesia teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra, unificand astfel intreg spatiul romanesc de la „ marea cea Mare” la Severin.
C. Institutii centrale in spatiul romanesc Constituirea celor doua state medievale a insemnat siun trasnfer de putere politica din partea cnezilor si voievozilor locali in favoarea conducatorului ales, care si-a asumat titlul de mare voievod. 1. Domnia:
Uns de mitropolit, mare voievod, adopa cu coroana, semn al suveranitatii si titlul de domn. Atributiile domniei au fost limitate de boierimea mare, care il asista pe domn la guvernarea tarii. Domnul era sef al statului, aparator al Bisericii, proprietar de drept al intregului pamant al tarii, comandantul suprem al armatei, judecator suprem al tarii, batea moneda, stabilea darile, conducea administratia statului, conducea politica externa a statului, avea dreptul de a declara razboi si de a incheia pace, numea si revoca pe dregatori si ambasadori, acorda privilegii si decoratiuni. In conceptia otomana, domnia a devenit inca din adoua jumatate a sec XVI, o functie administrativa, iar domnul un inalt dregator al Portii, ocupand un anumit grad in ierarhia administrativa otomana. In Transilvania, vechea institutie a voievodatului, convertita de cuceritori in organ al puterii centrale, simbolizeaza autonomia tarii fata de autoritate. Voievodatul se mentine in Transilvania pana in sec XVI. Cele mai importante transformari pe planul institutiilor s-au petrecut in a doua jumatate a sec XVI, in legatura cu crearea principatului autonom, aflat sub suzeranitate otomana, ca urmare a prabusirii Ungariei dupa lupta de la Mohacs(1526). Alte modificari intervin odata cu instaurarea regimului fanariot in in Tarile Romane (1711 in Moldova si 1716 in Tara Romaneasca) si a regimului habsburgic in Transilvania; acesta a devenit o provincie a Imperiului Habsburgic condusa de imparat prin intermediul unui guvernator; era ales de Dieta si confirmat de Curtea din Viena. 2. Sfatul domn esc:
Era organul central al guvernarii, alcatuit initial din marii stapani de domenii. Atributiile sfatului domnesc: asistau pe domn la scaunul de judecata, participau a incheierea tratatelor cu puterile vecine, gestiunea centrala a veniturilor domniei ( adunate in vistiere ) se afla sub autoritatea marelui vistieri; activitatea diplomatica se afla in grija marelui postelnic, marelui portar sau marelui usar. Atributii militare aveau spatarul in Tara Romaneasca si hatmanul in Moldova. 3. Adun ari le de stari :
Reprezentau o institutie din sec XV, purtand numele de Marea Adunare a Tarii in Tara Romaneasca si Moldova. Adunarea tarii se compunea din boieri, clerul inalt, boierimea mica, boierimea mijlocie si din curteni.
4. Armata:
Oastea domneasca era alcatuita din dregatorii domniei, din curteni si steagurile din tinuturi(mici proprietari de pamant, care veneau la oaste sub comanda dregatorilor teritoriali). Un rol important in sistemul de aparare al Tarii Romanesti si al Moldovei l-au avut cetatile: Neamt, Suceava(Moldova), Giurgiu, Turnu, Severin,(Tara romaneasca), Cetatea de Balta, Hunedoara(Transilvania). 5. Administratia:
In Transilvania incepand cu sec XII, regalitatea maghiara a impus propriile institutii administrativ-teritoriale. Administratia in Tara Romaneasca si Moldova se realiza prin intermediul unor dregatori teritoriali, in Moldova se numeau parcalabi, iar in Tara Romaneasca judeti. 6. Biserica
Reprezenta puterea suprema pe plan spiritual. Una dintre cele mai importante masuri luate de catre domnii romani pentru consolidarea statului a fost intemeierea mitropoliilor. In mai 1359 a fost inaugurata Mitropolia Tarii Romanesti la Curtea de Arges. Intre domnie si biserica exista o stransa legatura: - Domnul era uns de catre mitropolit, dar mitropolitul trebuia si el sa fie recuoscut ca pastor al credinciosilor de catre domn; - Mitropolitul ocupa si un loc important in sfatul domnesc; - Tinea locul domnului in caz de vacanta a tronului; In 1370 a luat fiinta a doua Mitropolie a Tarii Romanesti – Mitropolia Severinului. In 1402 au fost puse bazele unei Mitropolii ortodoxe si in Moldova de catre Petru Musat. Prin diplomele leoponide din 1699 si 1701 se recunoaste si organizeaza Biserica grecocatolica din Transilvania.
