Analiză de capitol: Normativitatea activității didactice
Cuprins: 1. Ce reprezintă normativitatea? 2. Ce sunt principiile didactice? 3. Care sunt principiile didactice actuale? 4. Care este rolul principiilor didactice? 5. Când a apărut prima dată ideea de principiu didactic? 6. Cum apar explicitate principiile didactice de către Comenius? 7. Cum au evoluat principiile didactice? 8. De ce au avut loc toate aceste ajustări ale principiilor didactice? 9. De ce trebuie respectate principiile didactice?
1. Ce reprezintă normativitatea? „Normativitatea educaţiei se poate situa la mai multe niveluri: a)
normativitatea instituţională, asigurată
prin cadrul legislativ existent la
un
moment dat; aceasta ţine mai mult de factorul politic şi este mai puţin controlată de manageri sau profesori; b) normativitatea funcţională, de ordin didactic, deontologic, praxiologic, care ţine de competenţa cadrelor didactice care dispun de largi posibilităţi de accentuare sau de combinare a unor norme în acord cu activităţile pe care le creează şi le realizează.
1
Cum este firesc, norma presupune o anumită generalizare, o extindere necondiționată în timp și spațiu. Trebuie spus că gradul de obligativitate sau opționalitate nu este același pentru toate principiile didactice. Este drept că normativitatea legislativă se cere a fi respectată de toți, pe când normativitatea funcţională se poate relativiza la o serie de variabile, precum nivelul sau ciclul școlar, conținuturile educative care se transmit, personalitatea educaților, personalitatea educatorilor, factorul timp, specificitatea culturală a comunității etc. În ultimă instanță, fiecare cadru didactic își va însuși sau va aplica o normă didactică într-un fel propriu, ori va crea și va impune reguli noi, cerute de situații concrete de învățare.” (Cucoș, 2002, p. 347) „Studiile actuale care abordează normativitatea procesului de învățământ evidențiază cateva aspecte utile pentru o abordare eficientă a acțiunii didactice: -
normele didactice sunt corelate cu cele pedagogice și pot fi: organizaționale, procedurale, comunicative, obligatorii sau permisive, generale sau particulare, orientative sau inhibitorii pentru un anumit tip de comportament;
-
fiecare element component al procesului de învățământ presupune și un element prescriptiv; normele procesului de învățământ sunt mai mult sau mai puțin utilizate în funcție de pregătirea pedagogică adecvată și manifestată a cadrului didactic;
-
gradul de manifestare a creativității și optimizarii acțiunilor este direct proporțional cu gradul de cunoaștere a aspectului științific al normativității atât de către profesor, cât și de câtre elev.” (Masari, 2015, p.16)
“Dacă instruirea trebuie să fie prescriptivă, interesul didacticienilor se conturează. spre definirea principiilor instruirii derivate din legile pedagogice. De asemenea, dacă teoria instruirii arată în mod clar principiile didactice, atunci metodologia ei trebuie să dezvolte normele de respectare și aplicare a acestora în scopul rezolvării diferitelor situații concrete ale procesului de proiectare-predare-învățare-evaluare. Pentru a-și demonstra caracterul științific sau pentru a depăși empirismul acțional în desfășurarea activităților, metodologia instruirii este obligată să facă apel la principii, norme și reguli.” (Masari, 2015, p.16)
2. Ce sunt principiile didactice? “În DEX, identificam urmatoarea definiție pentru noțiunea de principiu: element fundamental, idee, lege de baza pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. Proveniența noțiunii este din limba latină (principium, -ii) și înseamnă fie început, fie bază (fundament), fie imperativ (comandament).” (Masari, 2015, p.16-17) 2
„Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter director, care pot imprima procesului paideutic un sens funcţional, asigurând, prin aceasta, o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse.”(Cucoș, 2002,p.347) „Principiile didactice au totodată menirea de a-l instrumentaliza pe profesor cu un cumul normativ, pentru a evita, în acest fel, alunecarea pe panta improvizaţiei şi a unei desfăşurări spontane, neroditoare. Recurgând la reguli prefixate, profesorul poate rezolva sarcini dificile, noi.” (Cucoș, 2002, p.348)
3. Care sunt principiile didactice actuale? „În ultimele decenii, în literatura domeniului, se identifică un număr de şapte principii didactice, grupate după trei criterii, după cum urmează: a) caracter general: 1. principiul integrării teoriei cu practica; 2. principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale; b) dominanţă asupra conţinutului învăţământului 3. principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor; 4. principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare; c) acţiune asupra metodologiei şi strategiei didactice 5. principiul intuiţiei (corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract; 6. principiul participării conştiente
şi active a elevului în activitatea de predare-
învăţareevaluare; 7. principiul învăţării temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Studiile recente de specialitate amintesc doar de şase principii comprimând principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale cu principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor rezultând principiul accesibilităţii şi individualizării.” (Masari, 2009, p.18)
4. Care este rolul principiilor didactice? C. Cucoș (2002, p. 55) sublinia rolul acestora: „norma didactică se constituie ca find expresia unor acumulări de experiențe paideutice exemplare. Dacă totul s-ar pierde și nimic nu s-ar relua, atunci cele mai multe gesticulații educative s-ar consuma în reinventări ale unor
3
procedee care au mai existat. [...] ceea ce s-a dovedit a fi bun să se tezaurizeze și să se păstreze. Tocmai la acest aspect se refera principiul didactic." I. Bontaș (2008, p.133 apud Masari, 2015, p. 17) subliniază că principiile didactice sunt "rezultatul generalizării experienței pozitive a practicii educaționale, al creativității marilor gânditori ai omenirii ce au abordat problemele educației și a cercetărilor pedagogice". „Deși nu apar explicit în proiectarea activităților didactice, principiile didactice reglează permanent întreaga acțiune de transformare a obiectivelor în rezultate de calitate și conturează criteriile optimizării procesului de învățământ în conținut și strategii.” (Masari, 2015, p. 17) 5. Când a apărut prima dată ideea de normă didactică? Încă din faza empirică a științei educației s-au conștientizat normele didactice. (Masari, 2015, p. 17) Principiile la care ne referim s-au constituit treptat, pornind de la simple aluzii și ajungând de-a lungul mai multor secole, la formulări clare și categorice. Trebuie să admitem că actul de consacrare și închegarea lor într-un sistem se datoreaza lui Comenius (J.A. Komensky). Autorul citat formula, este drept, un număr mult prea mare de astfel de imperative, dar la fel de adevarat este că fără intervenția lui, ar fi fost greu să fie integrate întrun ansamblu coerent. (Moise, 2005 p.233) „În secolul al XVII-lea, pedagogul ceh Comenius (J.A. Komensky) a nuanțat un numar considerabil de imperative ce au constituit baza actualelor principii didactice. (Masari, 2015, p. 17) Propria experință didactică și gândirea sa creatoare i-au permis să sesizeze toate elementele necesare unei școli pentru ca să devină “ atelier al umanitățíi”, oferind în acest sens o concepție unitară, complete, conținând nenumărate idei, a căror valabilitate n-a fost alterată de vreme.” (Comenius, 1970, p. 169) “Comenius este primul gânditor modern care a formulat și a teoretizat în mod explicit principiile educative în monumentala sa lucrare Didactica Magna. Aproape toate principiile didactice, recunoscute în prezent, se întemeiasă pe reflexiile profunde ale pedagogului ceh. Redăm câteva axiome, explicitate de Comenius încă din 1632, care concordă cu cele mai actuale principii ale învățământului: -
educația se va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;
-
se va proceda de la general la particular;
-
se va merge de la ușor la dificil;
-
nimeni să nu fie încărcat cu pre multă materie;
-
totul se va preda intuitiv; 4
-
în predare totul vizează utilizarea prezentă;
-
cunoștințele se vor așeza pe o bază solidă;
-
tot ce succedă va fi în legătură cu ceea ce precedă;
-
totul va fi organizat pe mădura minții, a memoriei și a limbii;
-
toate se vor consolida prin exerciții continue;
-
toate elementele unitare să se predea împreună;
-
tot ce se învață trebuie predat așa cum este și cum a apărut, adică prezentarea cauzelor;
-
tot ce se oferă cunoașterii să se prezinte mai întâi în general și apoi în părțile sale;
-
la fiecare lucru să ne oprim cât e nevoie pentru a fi înțeles;
-
executarea se învață exersând;
-
exercițiul să inceapă cu elemente simple, și nu cu lucruri complicate etc.
Principiile evocate de Comenius sunt intuiții geniale, dintre care unele abia în secolul XX au primit o consacrare și o fundamentare teoretică (principiul educației permanente, al predării interdisciplinare, al cunoașterii holistice a realității, etc.)” (Cucoș, 2001, p.128) 6. Cum apar explicitate principiile didactice de către Comenius? „Vom începe cu principiul de bază al didacticii sale, despre care am amintit mai sus cel a conformității educației cu natura: “Să urmăm natura, s-o imităm”, ne îndeamnă Comenius. Învățământul va urma calea și pilda naturii; după cum totul în natură începe în momentul oportun, pregătind materia și apoi formând-o, plecând de la contururile generale și terminând cu particularitățile, tot așa trebuie procedat și în școală, integrand precedentele achiziții în consens cu liniile previzionale ale educației. Actul educative trebuie pregătit precum pasărea își pregătește cuibul; copilul va asimila mai întâi limba și apoi gramatica, prima data prin exemple și apoi prin reguli. Un alt principiu invovat este cel al intuiției, în conformitate cu care totul trebuie înfățișat și receptat prin intermediul simțurilor. Pentru ca învățământul să fie intuitiv este necesară prezentarea lucrurilor, a fenomenelor, a modelelor care pot sta în locula cetora (tablouri, desene, planșe). Un alt principiu este cel a predării conștiente și active. În locul învățării mecanice, pe de rost, este preferată predarea logică prin relevarea cauzelor și prin participarea active a copiilor la aflarea lor. Predarea sistematică, o altă regulă cu valoare de principiu, este invocată destul de des. Toată pledoaria sa în materie de predare se sprijină pe caracterul planificat, eșalonat, metodic de redare a materialului informative sau formativ. O regulă de aur pentruclasicul pedagogiei universal rezidă în 5
crearea unui mediu plăcut, stimulativ care să atragă să să implice afectiv pe copii. Dorința de a aînvăța se cere a fi formată și cultivate înainte de orice.” (Cucoș, 2001, p.128-129) Prin principiile înnoitoare pe care le promova, opera pedagogică a lui Comenius a determinat o autentică revoluţie în teoria şi practica învăţământului; secolul XVII s-a mai numit în pedagogie „secolul didacticii" (Ionescu și Radu, 2001, p.13 ) “Fiecare principiu este explicat dar și exemplificat. Comenius i-a îndrumat pe educatori ca în tot demersul didactic să urmeze exemplul naturii. Menirea educatorului este de a arăta elevului cum se aplică adevăruruile învățate în școală în viața de toate zilele. Indiferent de obiectul de învățămînt ignorarea relevanței și a aplicabilității cunoștințelor are efecte negative; dacă nu ține-m seama de caracterul practic al învățăturii <>”(Momanu, 2014,121) Comenius intuește în lucrarea sa Didactica Magna fiecare principiu didactic actual: a. principiul integrării teoriei cu practica - “Arătarea utilizarii uneltelor trebuie să se facă mai degrabă prin fapte decat prin vorbe, mai mult prin exemple decât prin reguli.”/(Didactica magna,1970, p. 101) b. principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale - “... mintea și limba copiilor trebuie cultivate numai cu lucruri potrivite vârstei lor, iar cele potrivite vârstei mature să rămână pentru mai târziu” (Didactica magna, 1970, p. 105) c. principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor - “ Așadar, cumplit este învățătorul care dă elevilor o temă fără să le explice suficient despre ce este vorba și fară să indice calea rezolvarii ei, ba nici măcar nu-i ajuta în încercările lor, ci îi lasă să transpire și să fiarbă, iritându-se cand ceva nu este făcut cum trebuie.” (Didactica magna,1970, p. 74) d. principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare - “Natura este într-un continuu progres și nicicând nu se oprește; ea nu lasă să stea ceva anterior început ca să înceapă altceva nou, ci o dată ceva început, îl continuă, mărindu-l și perfecționându-l” (Didactica magna,1970, p. 80) e. principiul intuiţiei (corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract - “În acest scop ar fi bine ca materia unei clase să fie reprezentată figuarat pe pereții clasei, fie ca e vorba de teoreme și reguli, fie de imagini și embleme din ceea ce cuprinde obiectul respectiv.” (Didactica magna,1970, p. 75)
6
f. principiul participării conştiente şi active a elevului în activitatea de predareînvăţare-evaluare - “ Fiecare limbă să se învețe mai mult prin practică decât prin reguli; adică prin ascultare, citire, repetare, transcriere și prin încercari de imitare în scris și oral.” (Didactica magna,1970, p. 106) g. principiul învăţării temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor - “ Se vor transmite numai lucrurile de folos permanent;/ în totalitaea lor, fără omisiuni așezându-le pe o bază solidă;/ aceată bază să fie cât mai profundă;/ tot ce urmeaza mai târziu să se sprijine pe această bază;/ tot ce se poate deosebi se va distinge cât mai amănunțit;/ tot ce succede se va baza pe ceea ce precede;/ tot ce este coerent se va lega permanent;/ totul va fi organizat pe masura minții, a memoriei și a limbii;/ și toate se vor consolida prin exerciții continue.” (Didactica magna,1970, p. 76)
7. Cum au evoluat principiile didactice? “De la Comenius pană la noi, și intitularea și numărul efectiv al principiilor didactice au cunoscut niște ajustari continue. Iată, în linii mari, aceste ajustări. Între alții (fară să fi fost primul) Șt. Barsanescu (cf.1935), numără numai șapte, adică: principiul exactității (cu referire la dialogul educator-educat); principiul solidității cunoștințelor; principiul totalității (vizând întregul personalității elevului); principiul individualizării; principiul activității; patria ca principiu; principiul socializării. Același autor, peste câțiva ani, (1946) menționa zece astfel de principii, respectiv: principiul intuiției; principiul psihologic; principiul interesului; principiul învățământului activ; principiul învățământului educativ; principiul învățământului practic, principiul învățământului durabil; principiul învățământului temeinic; principiul individualizării; principiul socializării. Mai târziu (vezi Șt. Stoian coord., 1961) numarul imperativelor în cauză apărea din nou micșorat, rezultând: principiul intuiției; principiul participarii conștiente și active; principiul legaturii teoriei cu practica; principiul sistematizării; principiul insușirii temeinice; principiul accesibilității. Oscilația numarului se oprea aici; titulatura, de asemenea. Excepția era totuși ilustrată și ea printr-o abatere minimă. Aceasta consta din apariția unui principiu izvorât din conformitatea cu ideologia epocii de dominare comunistă (principiul orientării ideologice "juste"). (Moise, 2005, p.233-234)
7
În pedagogia germană, recunoscută prin profunzimea şi seriozitatea analizelor, E.E. Geissler (1981, pp. 51-54 apud Cucoș, 2002, p. 56), propune următoarele principii, mascate, deseori, de scopuri formal-globale ale învăţământului: a) nivelul obiectiv-structural al dezvoltării elevului (rezidă în dezvoltarea unor premise ale învăţării drept garant al eficienţei acesteia; anumite aptitudini trebuie să fie dezvoltate înainte ca structura şi semnificaţia multor experimente să poată fi înţelese; cunoaşterea unor structuri mai simple precede înţelegerea unor structuri mai complexe); b) complexitatea progresivă (cerinţa respectării unei succesiuni care să permită o intrare gradată în probleme din ce în ce mai complicate); c) învăţarea operaţională (care stipulează că noţiunile nu se formează prin simpla contemplare a unor fapte obiective, ci din contactul direct al elevului cu obiectul respectiv); d) orientarea scopului învăţământului (pentru ca un conţinut cultural să devină şi educativ, trebuie precizate motivul şi condiţiile de instituire a funcţionalităţii culturale); e) orientarea logico-obiectivă (cerinţa de a se interzice aplicarea unor criterii străine de o anumită disciplină în selectarea propriilor elemente de conţinut ale instruirii); f) principiul exemplului (are la bază premisa epistemologică a exprimării generalului prin raportul dintre individ şi specie); g) orientarea ştiinţifică şi propedeutic-ştiinţifică (aceasta pretinde că nu se va introduce în învăţământ nici o cunoştinţă care nu a fost validată ca fiind ştiinţifică) ; h) corelarea cu acţiunea (cerinţa continuităţii dintre teoretic şi practic); i) principiul învăţământului educativ (invitaţia ca învăţământul să şi formeze, nu numai să informeze); j) principiul globalismului (orientarea către totalizarea cunoaşterii şi deschiderea ei spre viaţă). (Cocoș, 2002, p.58) La pedagogul francez Rene Hubert, pe lângă principiile specifice fiecărei laturi a educaţiei, mai sesizăm invocarea a cinci principii fundamentale ale acţiunii educative, acestea fiind conexate la scopurile educaţiei: • principiul maturizării specifice (educaţia trebuie să fie un ajutor dat omului pentru a funcţiona plenar din punct de vedere biologic, prin educaţia corpului); • principiul socializării şi profesionalizării (individul este supus unei formări în perspectiva inserţiei în structurile sociale şi a îndeplinirii unor sarcini practice, de producere a anumitor bunuri);
8
• principiul civilizării (educaţia are menirea de a-1 introduce pe om în cultură, prin cunoaşterea, încorporarea şi crearea valorilor sedimentate la un moment dat); • principiul individualizării (educaţia demnă de acest nume are obligaţia de a cultiva libertatea creativă a individului, de a-1 face autonom, stăpân şi responsabil de gândirea şi faptele sale); • principiul spiritualizării (prin intermediul instrucţiei şi formării, omul trebuie să ajungă la un sens înalt, mai ales raportându-se la transcendenţă, ca sinteză a tuturor demersurilor educative). (Cocoș, 2002, p.58) 8. De ce au avut loc toate aceste ajustări ale principiilor didactice? “Trebuie subliniat faptul că prezentele principii didactice au suferit ajustări continue. Cât despre necesitatea și motivarea acestora în literatura de specialitate, se remarcă fie prezența bunului simț, fie concepția filosofică specifică fiecărui autor” (Masari, 2015, p.17). „Treptat, însă, această motivare a translat spre psihologie (psihologia cunoașterii în general și a învățarii în special), statornicindu-se, azi, definitiv în acest perimetru.” (Moise, 2005, p.233) Se poate observa și inoportunitatea unor principii cum ar fi: principiul orientării ideologice "juste" formulat în perioada de dominație comunistă, sau a unor principii formulate în perioada interbelică sau mai devreme. “ Fiindcă principiile didactice trebuie să orienteze activitatea școlară din perspectivă strict tehnică, nu ideologică, filosofică etc.” (Moise, 2005, p.234) “Este clar că suntem împotriva oricărei supuneri ideologice şi politice (în sensul slujirii unor interese partinice) a educaţiei instituţionalizate la scară naţională. Dar expulzarea, în plan teoretic, a unui astfel de principiu nu înseamnă însă că, în plan real, învăţământul nu ar mai suporta nici o infuzie ideologică sau partinică. Detaşarea învăţământului de ideologie este doar o iluzie. învăţământul este un segment al ansamblului societal. O societate îşi dimensionează un învăţământ în consens cu anumite aspiraţii şi interese. Cei ce parvin la putere, chiar într-o societate democratică, sunt exponenţi ai unui partid, ce nu-şi declină interesele atunci când ajung să conducă o societate. O minimă poziţionare şi determinare ideologică există şi este naturală în fiecare sistem de învăţământ.” Caracterul dinamic se susţine prin faptul că principiile didactice nu sunt date o dată pentru totdeauna, ele au o istorie, numărul lor nu este fix, ci schimbător, în funcţie de variabile ce ţin de contextul extra-didactic, de noile date ale psihologiei şi pedagogiei, de experienţa cadrului didactic ; în acelaşi timp, sistemul principiilor variază de la un autor la altul, multiplicându-se sau restructurându-se (de pildă, astăzi se poate vorbi de principiul 9
predării interdisciplinare, de principiul educaţiei interculturale, de principiul educaţiei axiologice etc). (Cucoș, 2002, p.57)
9. De ce trebuie respectate principiile didactice? Impunându-se ca un reflex al complexității activității didactice, principiile didactice au totodată menirea de a-l instrumentaliza pe profesor cu un cumul normativ, pentru a evita, în acest fel, alunecarea pe panta improvizației și a unei desfășurări spontane, neroditoare. Recurgând la reguli prefixate, profesorul poate rezolva sarcini diferite, noi. Rezultat al experienţei educaţionale şcolare, în special a celei didactice, precum şi al concepţiilor marilor pedagogi şi psihologi (din sfera psihologiei educaţionale, mai ales), principiile didacticii au la bază raportul de condiţionare dintre natura copilului, scopul educaţiei şi ştiinţă, pe de o parte, şi efectele instructiv-formative, pe de altă parte. Ştiinţific fundamentate pe datele psihopedagogice şi gnoseologice, principiile didacticii servesc drept îndrumar în proiectarea şi realizarea procesului de învăţământ. (Ionescu și Radu, 2001, p.65) Caracterul normativ al principiilor didactice rezidă în funcţia lor orientativă şi reglatoare, care îşi găseşte ecou în stabilirea obiectivelor, în structurarea conţinutului, alegerea formelor de realizare a procesului de predare-învăţare şi a diverselor variante ale acestuia, în stabilirea şi aplicarea strategiilor didactice prin îngemănarea optimă a unor seturi de metode de predare-învăţare cu mijloace de instruire, precum şi în realizarea verificării/evaluării randamentului. (Ionescu și Radu, 2001, p.65) Totodată, înţelegând caracterul sistemic-interacţionist profesorii vor conştientiza că principiile didactice au şi un caracter dinamic şi deschis, ceea ce înseamnă că ele nu sunt rigide şi nu împiedică manifestarea creativităţii în proiectarea şi realizarea activităţilor instructiv-educative. (Ionescu și Radu, 2001, p.66)
10
Bibliografie: ● Comenius, Jan Amos, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970; ● Cucoş, Constantin, Istoria pedagogiei. Idei
și doctrine pedagogice
fundamentale, Editura Polirom, Iași, 2001; ● Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996 ● Ionescu, M., Radu, I. (coord.), 2001, Didactica modernă, Editura Dacia, ClujNapoca ● Masari, G., Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009 ● Moise, C., Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, ● Momanu, Mariana, Istoria pedagogiei, Editura Universitatii „Alexadru Ioan Cuza”, Iasi, 2014;
11
