Alexandru Donici (1806-1866)
Fabulistul moldovean Alexandru Donici, primul dintre cei patru fii ai clucerului Dimitrie Donici, s-a născut în anul 1806 la Bezin (azi Donici) raionul Orhei. La vîrsta de 12 ani este trimis trimis la Petersb Petersbur urg, g, întrîntr-un un instit institut ut de educaţ educaţie ie particu particular lar.. După După ce capătă capătă aici aici cunoştinţele elementare, este înscris la liceul militar din acelaşi oraş. A devenit ofiţer şi a servit în această calitate cîtva timp în armata rusă. Din 1835, scriitorul se stabileşte la Iaşi, unde intră în magistratură. In capitala Moldovei, Alexandru Donici duce o viaţă activă, împărţindu-se între îndatoririle de magistrat şi preocupările literare, în anul 1837, dă tiparului traducerea poemului Ţiganii de Puşkin, iar în 1840 şi 1842 stringe în două plachete fabulele pe care le publicase în diferite reviste ale vremii, în anul 1844 publică, împreună cu prietenul său C. Negruzzi, volumul de Satire şi alte poetice compuneri, traduse din poetul rus de origine moldovenească Antioh Cantemir. Alexandru Donici se consacră tot mai mult carierei sale juridice şi, deşi pînâ la moarte (în 1866, la Iaşi) nu mai scoate nici un volum, continuă să viseze te poezie, publicind în revistele vremii un număr de noi fabule, fabule, dovadă a ataşamentul ataşamentului ui său pentru această specie literară, literară, care de altfel l-a consacrat. Unii au încercat a-l prezenta pe Al. Donici ca pe un simplu traducător, pornind de la ideea că majoritatea celor 87 de fabule apărute sub numele poetului îşi găsesc punctul de plecare în opera marelui fabulist rus Krîlov şi apoi în ale altora. Cînd Al. Donici traduce, el dăruieşte textului o prospeţime caracteristică, ajungînd să realizeze în multe privinţe o operă nouă. Meritul scriitorului constă mai ales în grija deosebită de a adapta adapta conţin conţinutu utull fabule fabuleii la realit realităţi ăţile le româneş româneşti ti ale timpul timpului. ui. Fabule Fabulele le lui Alexandru Alexandru Donici Donici reflec reflectă, tă, întrîntr-ade adevăr văr,, unele unele aspecte aspecte ale societă societăţi ţiii moldov moldoveneş eneşti, ti, care care nu diferă diferă aproa aproape pe delo delocc de acee aceeaa din din Ţara Ţara Româ Române neasc ască, ă, din din timp timpul ul orîn orîndu duir irii ii feud feudal alee şi al începu începutur turilo ilorr capita capitalism lismulu uluii la noi. noi. Fabuli Fabulistu stull stigma stigmatiz tizează ează viciil viciilee marilo marilorr boieri boieri,, aviditatea, cruzimea şi laşitatea lor. Fabulele lui demască, uneori cu plasticitate, cu o anumită forţă şi virulenţa, justiţia nedreaptă de cla să, bunul plac al cirmuitorilor şi lăcomia lăco mia de bani a funcţionarilor de toate gradele, de la cei mai mici pînâ la cei mai mari. Nu e o întîmplare că Eminescu a putut descoperi în Donici un adevărat cuib de înţelepciune, întradevăr, valoarea şi importanţa lui Alexandru Donici rezidă tocmai în adînca legătură cu poporul. Folosind bogatul tezaur pe care i l-a oferit fabula lui L.A. Krîlov, Alexandru Donici a reuşit să adapteze destul de strîns modelele la realităţile sociale româneşti ale vremii, impunîndu-se ca un autor merituos in ansamblul literaturii paşoptiste.
