Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Geografie şi Geologie
TUNDRA ŞI TAIGAUA
Prof. Îndrumător : Dr.Liliana Gabriela Aniţei.
Student: Brînzei Alexandra Grupa : GT 25
Iaşi
Cuprins Tundra ............................................................................................................................................. 3 1. Tundra arctică ...................................................................................................................... 3 A) Localizare geografică......................................................................................................... 3 B) Clima .................................................................................................................................. 3 C) Solurile ............................................................................................................................... 4 D) Biodiversitatea floristică .................................................................................................... 4 E) Biodiversitatea faunistică ................................................................................................... 7 2. Tundra Antarctică ................................................................................................................ 8 A) Localizare geografică......................................................................................................... 8 B) Clima .................................................................................................................................. 8 C) Biodiversitatea floristică .................................................................................................... 8 D) Biodiversitatea faunistică................................................................................................... 9 3. Tundra alpină sau vegetaţia etajului alpin ......................................................................... 10 A) Localizare geografică....................................................................................................... 10 B) Clima ................................................................................................................................ 10 C) Biodiversitatea floristică .................................................................................................. 11 D) Biodiversitatea faunei ...................................................................................................... 12 E) Valorificarea tundrelor ..................................................................................................... 14 F) Ştiaţi că… ......................................................................................................................... 14 Silvotundra .................................................................................................................................... 16 Taigaua .......................................................................................................................................... 17 A) Localizare geografică....................................................................................................... 17 B) Clima ................................................................................................................................ 17 C) Solurile ............................................................................................................................. 18 D) Biodiversitatea floristică şi faunistică .............................................................................. 18 F) Valorificarea pădurilor de conifere din zona boreală (taiga) ........................................... 22 G) Ştiaţi că. ........................................................................................................................... 22 Bibliografie ................................................................................................................................... 25
2
Tundra Tundrele sunt formaţiuni ierboase, subarbustive şi arbustive, scunde, deschise, formate sub influenţa climatului aspru polar, situate la limita pădurilor de conifere, între silvotundre şi deşerturile nivoglaciare. Tundra se află răspândită atât în emisfera nordică (tundra arctică), cât şi în emisfera sudică (tundra antartică). În regiunile muntoase, în etajul alpin, se întâlneşte tundra alpină.
1. Tundra arctică A) Localizare geografică Ocupă Islanda, nordul Peninsulei scandinave, extremul nordic al Rusiei, estul Canadei. Fig. 1. Localizarea tundrei
B) Clima Aceasta se caracterizează printr-un climat foarte aspru, cu temperaturi medii anuale oscilând între 0° C şi -4° C în tundra europeană şi între -9° şi -14° C în tundra asiatică. Precipitaţiile medii anuale sunt variabile, fiind cuprinse între 300 şi 400 mm în tundrele europene şi între 200 şi 250 mm în cele asiatice. Verile sunt răcoroase şi durează circa 3-4 luni, timp în care zăpezile se topesc integral. Zilele sunt foarte lungi, temperatura medie a lunii cele mai călduroase nu depăşeşte 10° C. Iernile polare sunt lungi (8-9 luni) şi geroase. Temperatura medie în luna ianuarie coboară până la -40° C. Grosimea stratului de zăpadă nu depăşeşte 30 cm în tundrele europene şi 25 cm în tundrele asiatice. Datorită vânturilor puternice (15-30 m/sec.) zăpada se depune neuniform sub formă de mici dune.
3
C) Solurile Tundra arctică ocupă o suprafaţă de aproximativ 3 mil. km³, acoperind terenurile plane, movilele, dolinele, cât şi versanţii munţilor arctici. Solurile carcteristice tundrelor sunt podzolurile şi solurile mlăştinoase, sărace în humus şi elemente nutrive. Vara solurile se dezgheaţă pe o grosime de 0,2-1,6 m, stratul de adâncime permanent îngheţat (permafrost) menţinând la suprafaţă apele rezultate din topirea gheţii. D) Biodiversitatea floristică Vegetaţia tundrei este foarte variată, prezentându-se ca un mozaic de plante, cu înălţimi reduse, cuprinde în 15 şi 50 cm. Vegetaţia tundrei este alcătuită din formaţiuni arbustive, în care predomină tufişurile de sălcii şi mestecenii, până la landele de ericacee sau la pajiştile propriuzise de tundră, alcătuite din graminee şi ciperacee. De la nord spre sud, paralel cu înrăutăţirea condiţiilor de viaţă, se succed următoarele biocenoze: tundra cu arbuştii, tundra cu subarbuşti, tundra cu muşchi şi licheni şi tundra rară cu un grad mic de acoperire (sub 50%- fell-field şi barren). Tundrele din Euroasia ocupă mare parte din Islanda, nordul Peninsulei Scandinave şi extremul nordic al Rusiei până în peninsula Kamceatka. De la sud la nord, în funcţie de condiţiile de climă şi sol, se succed următoarele subtipuri de tundră: Tundra cu arbuşti – se întâlneşte în peninsula Kola până la fluviul Lena, pe soluri umede şi impermeabile, adăpostite de vânturi, cu îngheţ puţin profund. Dintre formaţiunile lemnoase predomină mestecenii pitici (Betula nana, Betula glandulosa), arinii pitici (Alnus crispa, Alnus fruticosa) şi sălciile pitice (Salix arctica, Salix glauca). Stratul inferior este alcătuit din ierburi mărunte, muşchi şi licheni. Mlăştinile oligotrofe sunt populate cu muşchiul de turbă (Sphagnum), murul arctic (Rubus chamaemorus), bumbăcăriţa (Esiophorum angustifolium), ruginare (Andromeda ploifolia) etc. Fig. 2 .Bumbăcăriţa
4
Tundra cu subarbuşti – se situează la nordul tundrelor cu arbuşti şi sunt edificate de ericacee scunde 8-15 (30) cm înălţime, ca afinul (Vaccinium uligosum), merişorul (Vaccinium vitis-idaea), tufe târâtoare de vuietoare (Empetrum hermaphroditum), sălciile pitice (Slix herbacea) şi mestecenii pitici (Betula nana). Tundra mezofilă – cu ciperacee şi graminee – se dezvoltă pe solurile permeabile, bine drenate şi care se dezgheaţă pe o grosime de 1 m. Pajiştele sunt alcătuite din numeroase ciperacee (Carex rigida, Carex nardina, Carex pedata), graminee (Deschampsia arctica, Poa alpina), muşchi şi licheni.
a)
b)
c)
Fig. 3. a)Carex rigida; b) Carex pedata; c) Carex nardina
Tundra xerofilă – se dezvoltă pe terenurile cu substrat calcaros. Vegetaţia este săracă, alcătuită din sălcii pitice, ericacee scunde: arginţica (Dryas octopetala), iarba şopârlelor (Polygonum viviparum), unele specii de rogoz (Carex). Fig. 4. Arginţica - Dryas octopetala
Fig. 5. Iarba şopârlelor - Polygonum viviparum
5
Tundra cu muşchi şi licheni – ocupă regiunile nordice cu climat aspru şi uscat. Vegetaţia este scundă, de 5-10 cm înălţime, alcătuită din specii de muşchi (Aulocomnium turgidum, Camptothecium trichoides, Hylocomium proliferum) şi licheni (Cladonia rangiferina, Cladonia alpestris, Cladonia uncialis). Formaţiunea vegetală numită fellfield (engl. fell-field = câmp pustiu) este alcătuită din fitocenoze de arginţică (Dryas integrifolia), cu rogozuri arctice (Carex nardina, Carex rupestris, Carex misandra), muşchi şi licheni care acoperă parţial solurile. (Fig. 6) Formaţiunea vegetală barren (engl. Barren = sterp) se caracterizează prin uniformitate şi monotonie, fiind alcătuită din comunităţi mici de arginţică (Dryas) şi ochii şoricelului (Saxifraga nivalis). (Fig.7)
Fig.6 Fig.7
Fig. 8. Tundră în Columbia, America de Nord.
Tundrele din America de Nord sunt asemănătoare celor din nordul Euroasiei. În funcţie de condiţiile climatice se diferenţiază Tundra mezohigrofilă – populează depresiunile umede din estul Canadei, fiind alcătuită din ciperacee higrofile (Carex aquatilis, Eriophorum), poacee (Artagrostis latifolia), ochii şoricelului (Saxifraga hiriculus), iarba şopârlelor (Polygonum viviparum) şi unele specii de muşchi.
Tundra xerofilă – ocupă terenurile drenate, alcătuite dintr-un număr mare de rogozuri (Carex rupestris), horţi (Luzla confusa), arginţica (Dryas octopetala), poacee şi muşchi. E) Biodiversitatea faunistică Fauna tundrelor arctice este săracă şi omogenă pe tot cuprinsul Euroasiei şi Americii de Nord. Mamiferele care populează zona de tundră sunt adaptate la condiţiile climatice aspre, atât prin blana mare şi deasă, cât şi prin stratul gros de grăsime. Păsările prezintă un penaj dens, şi de culoare albă. Dintre mamiferele care trăiesc în tundră putem menţiona: boul moscat (Ovibos moschatus) din America de Nord, azi pe cale de dispariţie, renul european (Rangifer tarandus), renul groenlandez (Rangifer groenlandicus), iepurele polar (Lepus timidus), lemnigii (Lemmus lemmus), popândăul cu coadă lungă (Citellus undulatus), vulpea polară (Alopex logopus), dihorul polar (Putorius nivalis), hermelina (Mustela erminea), nevăstuica (Mustela nivalis), lupul de tundră (Canis lupus langier), ursul polar sau alb (Thalassarctos maritimus). a)
b)
c)
d) Fig. 9. a) Boul moscat; b) Iepurele polar; c); Ursul polar d) Renul european; e) Vulpea polară
e) Păsările care cuibăresc în tundră sunt: potârnichea alba (Lagopus lagopus), potârnichea de tundră (Lagopus mutus), ciuful alb (Nyctea scandiaca), şorecarul încălţat (Buteo lagopus), pescăruşul cu capul negru (Sterna macrura), precum şi unele specii de raţe, găşte şi lebede.
7
Reptilele se găsesc într-un număr redus, în schimb insectele sunt numeroase, reprezentate prin muşte şi ţânţari.
2. Tundra Antarctică
Fig. 9. Tundră în Antarctica
A) Localizare geografică Vegetaţia de tundră se întâlneşte pe continentul Antarctida numai în zona ţârmurilor. Ocupă suprafeţe întinse pe insulele situate în jurul acestui continent (Macquarie, Kerguelen, Falkland, Georgia de Sud, etc.), unde climatul prezintă o nuanţă oceanică, cu temperaturi scăzute tot timpul anului şi vânturi foarte puternice. B) Clima Se caracterizează prin condiţii climatice aspre, cu temperaturi foarte coborâte. În luna cea mai caldă temperatura creşte foarte puţin peste 0° C, iar în luna cea mai rece poate coborî până la -88° C. Precipitaţiile sunt reduse (250-300 mm), iar vânturile sunt puternice, manifestându-se sub forma furtunilor violente. C) Biodiversitatea floristică Insulele Macquarie situate în sud-vestul Noii Zeelande sunt acoperite cu o vegetaţie ierboasă alcătuită din plante sub formă de periniţă (Acaena adscendes) şi unele specii de graminee (Poa foliosa, Festuca erecta etc.). 8
Pe insulele Kerguelen, situate în sudul Oceanului Indian, vegetaţia este variată, fiind alcătuită din specii de plante cu flori şi tufişuri dese. De exemplu, se întâlnesc populaţii mixte alcătuite din tufe groase de Azzorella, Acaena, asociate cu unele graminee (Agrostis antarctica, Festuca erecta), varza de Kerguelen (Pringlea antiscorbutica), bogată în vitamina C, sânziana antarctică (Galium antarcticum), piciorul cocoşului (Ranunculus biternatus), iarba câmpului antarctică (Agrostis antarctica), păiuşul de Kerguelen (Festuca kerguelensis), precum şi numeroşi muşchi şi licheni. În insulele Falkland şi Georgia de Sud, situate în sudul Oceanului Atlantic, pajiştele sunt alcătuite din păiuşuri (Festuca erecta, Poa flabellata, Deschampsia antarcica), plante în formă de perniţă (Acaena adscendens), numeroşi muşchi şi licheni.
Fig.10. Acaena adscendens
Fig. 11. Poa pratensis
Tundrele Antarcticei sunt sărace, răspândite numai în zona ţărmurilor. Interiorul continentului Antarctic este acoperit cu o calotă de gheaţă permanentă. În zona ţărmurilor, în sezonul cald, zăpada şi gheaţa se topesc pentru o scurtă perioadă, favorizând instalarea vegetaţiei unde domină muşchi şi licheni şi câteva plante cu flori (Deschampsia antarctica, Acaena, Azorella, Poa pratensis, Poa annua). D) Biodiversitatea faunistică Fauna tundrelor antarctice este săracă, adaptată la condiţiile de climă aspră. Mamiferele lipsesc, iar păsările sunt reprezentate de pinguini (Pygoscelis antarctica), albatroşi (Diomedia exulans), pescăruşi (Megalestris antarctica), cormorani, care folosesc uscatul numai ca loc de cuibărit şi de popas.
9
Fig.12. Pinguin - Pygoscelis antarctica
Fig. 13. Pescăruş - Megalestris antarctica
3. Tundra alpină sau vegetaţia etajului alpin
A) Localizare geografică Vegetaţia şi fauna etajului alpin sunt în funcţie de condiţiile de climă şi sol ale fiecărei unităţi muntoase. Se găseşte răspândită în regiunea Holarctică, în Munţii Pirinei, Carpaţi, Caucaz, Himalaya, Munţii Japoniei etc. La fiecare unitate muntoasă se pot distinge mai multe etaje de vegetaţie, ale căror limite altitudinale variază de la un sistem montan la altul.
Fig. 14. Tundră alpină în Munţii Urali
B) Clima Condiţiile climatice în care se dezvoltă vegetaţia alpină sunt diferite de cele din zona de tundră. Astfel, cantitatea de precipitaţii este mai mare, mai ales sub formă de zăpadă. De exemplu, în Carpaţii româneşti cantitatea de precipitaţii variază între 1200 şi 1400 mm/an. Temperatura medie a aerului scade în funcţie de altitudine. De pildă, în Alpii Centrali scade cu 1°C la 140 m, în Munţii Caucaz, 1° C la 165 m, iar în Carpaţii Meridionali scade cu 0,6° C la 100 m altitudine.
10
C) Biodiversitatea floristică De exemplu, în Alpii Centrali, G. Lemée delimitează patru etaje de vegetaţie:
etajul pădurilor de stejar (600-800 m), etajul pădurilor de fag în amestec cu bradul (1300-1700 m), etajul subalpin cu păduri de molid şi pin (1700-2300 m), etajul pajiştilor alpine (2500-3200 m).
În Carpaţii Româneşti, limita etajelor de vegetaţie diferă de cea a Alpilor Centrali, şi anume:
etajul pădurilor de fag are ca limită inferioară, în funcţie de masivul muntos, 400700 m, iar ca limită superioară, 800-1200 m; etajul pădurilor de molid are o limită inferioară de 800-1200 m şi o limită superioară de 1300-1650 m; etajul subalpin se găseşte între 1650 şi 1800 m; etajul alpin ocupă între 1800 şi 2450 m.
Vegetaţia etajului alpin prezintă unele asemănări cu cea din tundra arctică. Pajiştile alpine se aseamănă cu vegetaţia ierboasă din tundră, datorită faptului că o perioadă de vegetaţie scurtă, plantele prezintă înălţimi cuprinse între 10 şi 30 cm, iar foarte rar cresc specii arbustive. În aceste condiţii climatice, plantele sunt pitice, cu florile viu colorate, din cauza intensităţii mari a luminii, iar frunzele cresc aproape de suprafaţă. Sunt adaptate la temperaturi scăzute şi au o mare rezistenţă la geruri.
. Fig. 15. Floare-de-colţ
Fig. 16. Garofiţa alpină
Fig.17. Guşa porumbelului alpin
De exemplu, unele plante au frunzele acoperite cu o pâslă de perişori, reducându-se procesul de transpiraţie (floare-de-colţ – Leontopodium alpinum-fig.15); alte specii de plante, datorită vânturilor puternice şi a temperaturilor scăzute, îşi formează nişte „perniţe” cu rădăcini
11
bine fixate în crăpăturile stâncoase, cum sunt garofiţa alpină (Dianthus spiculifolius- fig.16), guşa porumbelului alpin (Silene acaulis-fig.17) şi laptele stâncii (Androsace helvetica). Pajiştile alpine prezintă o importnaţă economică deosebită pentru păşunat, fiind alcătuite din specii de graminee, ca: păiuş (Festuca ovina, Festuca supina), firuţa (Poa alpina, Poa minor), iarba câmpului (Agrostis alba), unele ciperacee (Carex curvula, Carex sempervirens) şi plante cu flori viu colorate, frumos mirositoare (mişuneaua de munte, viorele galbene, garofiţa alpină, genţianele şi campanulele alpine). Vegetaţia lemnoasă apare în partea inferioară a aetajului alpin, fiind alcătuită din tufe de bujori de munte (Rhododendron kotschyi - smirdar), afine (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis idaea) şi din câteva specii de subarbuşti, jneapănul (Pinus mugo), ienupăr (Junperus communis) şi sălcii pitice (Salix reticulata, Salix herbacea, Salix retusa). D) Biodiversitatea faunei Din cauza anumitor condiţii: conţinutul mic de oxigen din atmosferă, temperaturile scăzute, persistenţa îndelungată a zăpezilor, hrană puţină, etajul alpin oferă animalelor un mediu de viaţă puţin propice, numărul lor săzând cu altitudinea. Animalele din etajul alpin prezintă adaptări specifice faţă de condiţiile climatice mai puţin prielnice. Pentru a putea rezista frigului, mamiferele au blana mare şi deasă , iar păsările sunt acoperite de un penaj bogat. Faciesul rupicol constituie pentru multe animale alpine (în special pentru păsări) un adăpost şi un loc bun pentru cuibărit. În etajul alpin predomină rozătoarele în diferite zone de vegetaţie urcă şi pe munţi până la etajul alpin. Putem menţiona: marmota alpină (Marmota marmota) din Europa, marmota roşie (Marmota caudata), şoarecele alpin (Microtus nivalis) din Alpi, Carpaţi, Caucaz, cincila (Chinchilla) şi viscaşa (Viscacia viscacia) din Anzi etc.
Fig. 18. Marmota alpină
Fig. 19. Marmota roşie
Fig. 20. Capra neagră
12
Dintre ierbivorele rumegătoare putem menţiona: capra neagră (Rupicapra rupicapra), răspândită în aproape toate masivele muntoase înalte din Europa, ţapul alpin (Capra ibex), populează Anzii, ţapul pirenaic (Capra pyrenaica) din Pirinei, ţapul siberian (Capra sibirica), goralul (Nemorhaedus goral) din Munţii Asiei Centrale, berbecul de zăpadă (Ovis nivicola) din Munţii Stâncoşi şi capra zăpezilor (Oreamnos americanus). Pentru Anzi sunt caracteristice două specii de lame: huanaco (Lama huanachus) şi vicunia (Lama vicugna).Ele sunt vânate de băştinaşi atât pentru carnea lor gustoasă, cât şi pentru blana folosită la confecţionarea îmbrăcămintei. Carnivore şi omnivore specifice etajului alpin sunt foarte puţine. Dintre acestea putem menţiona: râsul (Lynx lynx), ursul brun (Ursus arctos) din Europa, pantera zăpezilor (Panthera uncia) din Asia, mâncăciosul (Gulo gulo) din Munţii Stâncoşi, iar în anzi, ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus).
Fig.21. Râsul
Fig. 22. Pantera zăpezilor
Dintre păsările care cuibăresc în munţii înalţi euroasiatici menţionăm: stâncuţa alpina (Pyrrhocorax graculus), cioara alpină (Pyrrhocorax pyrrhocorax), lăstunul alpin (Micropus melba), acvila de mare (Aquilla chrysaëtos), vulturul pleşuv (Gyps fulvus), cocoşul de munte (Tetrao urgallus), condorul (Vultur gryphus) etc.
Fig. 23. Acvila de mare
Fig. 24. Şopârla vivipară
13
Reptilele ajung la altitudini mari (3000 m). De exemplu, şopârla vivipară (Lacerta vivipara), precum şi o varietate a viperei comune (Vipera berus). Răspândirea batracienilor este limitată mai ales de durata foarte scurtă a anotimpului favorabil vieţii active. Putem menţiona: broasca brună de munte (Rana temporaria), broasca râioasă (Bufo Bufo), tritonul de munte (Triton alpestris) şi salamandra neagră (Salamandra atra). E) Valorificarea tundrelor
Au o importanţă economică redusă: datorită climei nefavorabile în tundră, agricultura lipseşte. Singurele animale ce reprezintă interes economic sunt reprezentate de: vulpea polară şi renul, acesta din urmă fiind utilizat atât ca animal de tracţiune fiindu-i valorifcat şi laptele împreună cu carnea acestuia. Din blana sa se confecţionează haine, încălţăminte şi acoperişuri provizorii pentru locuinţe. Pentru populaţia din tundră prezintă interes şi păsările migratoare, deoarece acestea năpârlesc în timpul verii polare şi sunt uşor de vânat. Omul acolo unde a pătruns în tundră, fie direct, fie indirect, a rupt echilibrul existent. Boul moscat este pe cale de dispariţie datorită vânatului. Tot datorită vânatului s-au redus semnificativ numărul de reni din Canada. F) Ştiaţi că… Tundra este cel mai tânăr biom din lume ? Acesta a fost format acum 10.000 de ani. În trecut, a existat tundră în Antarctica ? Descoperirea unor noi fosile de ostracode (ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adapostit într-o cochilie bivalvă), unice până în prezent pe continentul antarctic, aduce noi dovezi în sprijinul teoriei conform căreia această regiune era mult mai caldă în trecut. Descoperirea, efectuată de către o echipă internaţională de cercetători în zona Văile Uscate, din regiunea estică a Antarcticii, au o vechime de 14 milioane de ani, însă sunt foarte bine conservate. “Acest gen de fosile se întâlnesc destul de rar, însă este prima de acest fel întâlnită într-o zonă polară”, declară dr. Mark Williams, din cadrul Departamentului de Geologie al Universităţii Leicester. “Dincolo de importanţa faptului că aceste fosile sunt bine conservate, prezenţa unui lac la această latitudine de 77 ° sud, este o descoperire importantă. În prezent, temperatura medie pe
14
continentul antarctic este de – 25 °, ceea ce înseamnă că este imposibil ca un lac sa susţină o astfel de faună, care să includă ostracode.”
“Fosilele sunt martorele unei clime mai calde, care permitea dezvoltarea unei astfel de faune, însă căreia i-a urmat o răcire substanţială şi intensă. Informaţia este preţioasă astăzi, pentru că ne ajută să înţelegem mai bine dezvoltarea calotei glaciare, un factor cheie în înţelegerea efectelor încălzirii globale.” “Prezenţa ostracodelor şi posibil a altor colonii de animale într-un lac aflat la o latitudine înaltă, indică o schimbare dramatică a climei, de la condiţiile de tundră din urmă cu 14 milioane de ani, până la condiţiile de frig extrem care există astăzi.”, explică dr. Williams. Sursa: Science Daily Tundra arctică este o bombă cu ceas ? În solul încă îngheţat al tundrei arctice se află o veritabilă bombă cu ceas. Tone de carbon rezultat din putrezirea plantelor se afla în permafrostul din Siberia, Alaska şi Canada iar eliberarea sa în atmosferă ar fi echivalentă cu o catastrofă, se arată într-un raport publicat în revista Nature Geoscience. Numai în primul metru de la suprafaţa solului există peste 100 de miliarde de tone de carbon. Acesta este echivalentul carbonului eliminat de populaţia din Europa în 10 ani. Cele mai rele previziuni sunt însă cele care privesc efectul de seră. „În ritmul actual, temperatura din zona arctică va creşte cu aproape 6° C până la sfarşitul secolului. Numai în 15
ultimii 50 de ani, temperatura medie din Alaska a crescut cu mai mult de un grad. În acelaşi timp, în Rusia, termometrele arată o creştere cu aproape 2° a temperaturii medii”, subliniează Chien-Liu Ping. De aceeaşi părere este şi Ted Schuur, cercetător în cadrul Universităţii din Florida. „Teoria doamnei Ping este foarte adevarată. Din păcate ea nu se referă decât la zona arctică. Privită pe ansamblu, Terra se confruntă cu aproape 780 de miliarde de tone de dioxid de carbon eliminate în atmosferă. Gândiţi-vă că numai din zona arctică se vor elibera alte 1600 de miliarde de tone, cu efecte de neimaginat pentru planetă. Cu siguranţă Pământul va arata cu totul altfel peste 500 de ani”, concluzionează acesta. Sursa:Discovery Se găseşte aur în arborii din Siberia? În cioturile putrede ale arborilor din pădurile siberiene se poate găsi aur în stare pură, precizează revista rusească Vokrug Sveta. Cercetătorii din Ulan-Ude, Irkutsk şi Novosibirsk au descoperit că arborii cu frunzele persistente ce cresc deasupra zăcămintelor de minereu din Siberia, absorb odată cu substanţele nutritive şi metale. După ce arborii mor şi încep să putrezească, metalele rămân în stratul de suprafaţă al solului. Dintr-o tonă de astfel de material vegetal, specialiştii ruşi au obţinut cinci grame de platină, aproximativ 200 de miligrame de aur şi trei kilograme de argint. Ursul polar merge până la 5000 km pe gheaţă? Cel mai mare animal de pradă terestru prosperă în cel mai aspru mediu. Masculii pot fi de 3 m înălţime şi cântăresc 650 kg, în timp ce femelele cântăresc 250 kg. Urşii singuratici cutreieră până la 5000 km pe gheaţă şi prin tundră, în cătarea mâncării.
Silvotundra
Reprezintă o zonă de tranziţie între pădurile de conifere boreale la tundra propriu-zisă. Pe cuprinsul silvotundrei arborii au o înălţime mai mică, găsindu-se la o distanţă de 8-10 m depărtare unii de alţii, alcătuind păduri rare cu trei straturi. Stratul arbustiv este format din mesteceni pitici (Betula tortuosa, Betula nana), ierburile şi tufele mărunte de salcii pitice (Salix 16
lapponum). Spre nord, arborii devin din ce în ce mai mici şi mai distanţaţi, apoi dispar ramânând doar stratul arbustiv şi criptogamic care alcătuieşte tundra cu arbuşti.
Taigaua
A) Localizare geografică Sunt caracteristice zonei temperate a emisferei boreale, ocupând suprafeţe întinse din Europa de Nord, Siberia şi America de Nord.
B) Clima Climatul este temperat continental excesiv, temperatura medie a lunii cele mai calde oscilează între 10° C şi 19° C, iar a celei mai reci scade până la -10° C (în Siberia se înregistrează scăderi până la -52° C). Precipitaţiile medii anuale oscilează între 400 şi 1000 mm/an şi cad mai mult sub formă de zăpadă. Perioada de vegetaţie este foarte scurtă (1-4 luni/an).
17
C) Solurile Solurile predominante sunt podzolurile şi solurile brune feriiluviale, unde datorită climei aspre, substanţele organice moarte din litieră sunt descompuse de către microorganisme, acumulându-se la suprafaţa solului sub formă de humus brut foarte acid. Aceste soluri alternează cu solurile turboase, mlăştinoase şi nisipoase, prezente pe văile râurilor, sărace în elemente nutritive.
D) Biodiversitatea floristică şi faunistică Pădurea de conifere este tot timpul verde şi rezistentă la temperaturi scăzute. Existe specii ca laricele (Larix decidua), din Europa, care îşi leapădă frunzele iarna, rezistă până la -40° C, iar Larix daurica, din Asia, rezistă până la -60° C.
Fig.29. Laricele - Larix decidua
Fig. 31. Plopul tremurător - Populus tremula
Fig. 30. Mesteacănul - Betula Verrucosa
Fig. 32. Pyrola uniflora
18
În pădurile de conifere se disting, spre deosebire de cele de foioase, două sau cel mult trei straturi. Stratul arborilor este alcătuit fie dintr-o singură specie dominantă (Picea, Pinus, Abies, Larix) în cazul pădurilor de conifere pure, fie din două sau mai multe specii formând păduri de amestec. În stratul arborescent se remarcă dintre speciile de foioase, mesteacănul (Betula Verrucosa) şi plopul tremurător (Populus tremula). Stratul arbuştilor şi subarbuştilor (Juniperus, Salix, Vaccinium, Empetrum) este mult mai sărac şi mai puţin dens decât al pădurilor de foioase caducifoliate, datorită climatului aspru, cât şi umbrei persistente din interiorul biocenozelor şi al stratului gros de litieră format din cetină. Stratul ierbos este sărac, monoton, format din plante cu flori – Pyrola uniflora, Linnaea borealis etc. Pădurile de conifere se învecinează la nord cu tundre, iar la sud cu păduri de foioase şi în unele locuri, cu stepă şi silvostepă. Ocupă o treime din suprafaţa împădurită a globului. Pădurea de conifere euroasiatică Aceasta ocupă teritoriile din nord-vestul Europei până la Oceanul Pacific. De la vest la est se disting următoarele formaţiuni de conifere:
Molidişurile europene nord-occidentale -
răspândite în Scandinavia până la
fluviul Onega. Stratul arborescent este dominat de molidul european (Picea excelsa), molidul finlandez (Picea fennica), pinul european (Picea silvestris), pinul laponic (Pinus lapponica), în amestec cu specii de foioase (mesteacănul, plopul tremuător).
Fig. 33. Molidul european-Picea excelsa
Fig. 34. Molidul finlandez- Picea fennica
19
Fig. 35. Pinul laponic-Pinus lapponica
Fig. 36. Molidul siberian- Picea obovata
Taigaua rară europeană - între fluviile Onega şi Pecioara, este dominată de
pădurile pure de molid siberian (Picea obovata) sau de amestec cu mesteacăn (Betula verrucosa), iar pe solurile nisipoase se dezvoltă pinetele (Pinus silvestris).
Taigaua Siberiei Occidentale - cuprinsă între Pecioara şi Enisei. De la nord la
sud, compoziţia floristică a acestei păduri variază după următoarea succesiune: taigaua nordică – alcătuită din molidişuri siberiene, în amestec cu pinul siberian (Pinus sibirica), pe solurile mlăştinoase, iar cele nisipoase sunt dominate de pinete; taigaua mijlocie – dominată de specii siberiene de molid, brad şi pin, iar stratul ierbos este edificat de rogozuri (Carex), părăluţa (Pirola), merişor (Vaccinium vitis-idae), afin (Vaccinium myrtillus); taigaua sudică – reprezentată de molidişuri şi brădeto-molidişuri siberiene, în amestec cu numeroase specii de foioase caducifoliate (tei, arţar, ulm, alun etc.);
Taigaua Siberiei Centrale – alcătuită din păduri rare de lariţă siberiană (Larix
sibirica) şi lariţă dahurică (Larix dahurica) uneori în amestec cu pinul siberian (Pinus sibirica), pinul arbustiv (Pinus pumila) şi unele specii de foioase, formând păduri rare la tranziţia spre tundre;
Taigaua extremului nord – edificată de pin (Pinus jezoensis) şi brazi (Abies
ruphrolepis), în amestec cu diferite foioase. Fauna din taiga prezintă o anumită omogenitate, dar săracă ca număr de specii. -
ierbivore: elanul siberian (Cervus elaphus sibiricus), căprioara (Capreolus capreolus), moscul (Moschus sibiricus), renul de pădure (Rengifer sibiricus); rozătoare: lemingul de pădure (Myopus schisticolor), şobolanul de apă (Arvicola terrestris); 20
-
insectivore: chiţcanul (Neomys fodiens); carnivore: ursul brun (Ursus arctos), hermelina (Mustela erminea), nevăstuica siberiană (Mustela sibirca), zibelina (Martes zibellina), lupul, vulpea; numeroase păsări: cocoşul de munte (Tetrao Urogallus), potârnichea albă (Lagopus lagopus), raţa sunătoare; reptile: vipera (Vipera berus), sopârla vivipară (Lacerta vivipara).
Pădurea de conifere canadiană Aceasta ocupă cea mai mare parte din suprafaţa Canadei, regiunea Marilor Lacuri americane şi Alaska. Pădurile de confere din Canada sunt edificate de molizi (Picea Nigra), brazi (Abies balsamea), pin (Pinus banksiana), laricele american (Larix americana), tuia (Thuja occidentalis), în amestec cu diferite specii de foioase caducifoliate, ca mesteacănul de hârtie (Betula papyrifera) şi plopul tremurător (Populus tremuloides). Pădurile de conifere din jurul Marilor Lacuri sunt cuprinse între pădurile boreale de conifere şi pădurile de foioase meridionale. Clima este moderat umedă, cu precipitaţii medii anuale de 600-1150 mm şi cu temperaturi extreme. Aceste păduri sunt alcătuite din pinul strob (Pinus strobus), pinul de răşină (Pinus resinosa), ţuga (Tsuga canadensis), molizi şi brazi în amestec cu specii de foioase, ca plopul tremurător şi arţarul de zahăr (Acer saccharum). Pădurile de conifere din Alaska sunt alcătuite din molizi (Picea niga, Picea sitchensis), ţuga (Tsuga heterophylla), tuia (Thuja occidentalis), pini (Pinus murrayana), chiparoşi de Alaska (Chamaecyparis nutkaensis). Fauna cuprinde numeroase specii caracteristice: elanul american (Alces americanus), renul de pădure (Rangifer caribou), veveriţa zburătoare mică (Glaucomys volans), veveriţa roşie (Sciurus hudsonicus), porcul spinos arboricol, jderul de mare, zibelina americană (Martes americana) şi unele specii comune cu taigaua euroasiatică. Pădurea de conifere de pe litoralul Pacificului, numită şi pădure de coastă sau pluvială (datorită precipitaţiilor abuntente), ocupă fâşia de tărm cu lăţime variabilă din sudul Alaskăi până în centrul Californiei. Clima este oceanică, cu veri relativ uscate, răcoroase şi cu nebulozitate ridicată. Precipitaţile oscilează între 1000 şi 3000 mm anual, fiind distribuite majoritar în anotimpul rece. Pădurile sunt luxuriante şi greu de străbătut din cauza trunchiurilor doborâte şi numărului mare de arbuşti.
21
Aceste păduri se caracterizează printr-o mare omogenitate şi densitate, fiind constituite din câteva specii caracteristice: arborele hemlok (Tsuga heterophyla), tuia sau arborele vieţii (Thuja plicata), molid (Picea sitchensis), duglas (Pseudotsuga taxifolia), apoi diferite specii de brazi (Abies granis, Abies nobilis, Abies amabilis). În Munţii Coastei creşte arborele roşu (Sequoia sempervirens), iar în Munţii Sierra Nevada ni se prezintă pădurea cu arborele numit mamut (Sequoia gigantea). Fauna acestor păduri este deosebită de a celor boreale; se remarcă cerbul vapiti occidental (Cervus canadensis occidentalis), cerbul cu coada rară (Otelaphus columbianus), ursul negru, vulpea nord-americană.
F) Valorificarea pădurilor de conifere din zona boreală (taiga) Din punct de vedere economic pădurile de conifere sunt valorificate intens, fiind utilă omului prin: produsele sale vegetale şi animale, pe care le valorifică ca materii prime în: industria alimentară, industria construcţiilor edilitare (cherestea), industria chimică (celuloza, colofoniu, taninuri, vopsele), industria farmaceutică (răşini şi esenţe volatile), fabricile de instrumente muzicale plus o serie de alte întrebuinţări. Omul a distrus echilibrul din aceste păduri. Defrişarea iraţională a dus la reducerea semnificativă a suprafeţei cu păduri de conifere din zona boreală. Importanţa ştiinţifică a celor două zone prezentate una însemnată deoarece, spre deosebire de alte regiuni biogeografice, acestea două (tundra şi taigaua) pot fi studiate mai profund şi cu rezultate neinfluneţate de factorul antropic negativ. Omul cu greu a pătruns în aceste zone, amprenta sa mai vizibila se remarcă în taiga deoarece este situată mai aproape de zonele populate intens de către om. Aceste două regiuni biogeografice sunt ameninţate la transformări vizibile, fiind ştiut faptul de perspectiva încălzirii globale care ar duce la modificări importante în structura şi echilibrul tundrei şi pădurilor de conifere boreale. G) Ştiaţi că.. ? Renii contribuie la dezvoltarea unor specii de conifere ? Două studii independente - unul realizat în Finlanda, altul în pădurile Canadei - au aratat că renii (care trăiesc atât în Eurasia, cât şi în America de Nord) au un rol important în ecosistemele arctice.
22
Păşunarea terenurilor de către reni influenţează structura solului - sărac în nutrienţi - din taiga, astfel încât, pe termen lung, acesta pierde mai puţin carbon decât solul din regiunile unde nu există reni. De asemenea, renii consumă cantităţi mari de licheni, împiedicând astfel lichenii să se dezvolte excesiv şi să sufoce vegetaţia. Alături de licheni, pot creşte, astfel, muşchi şi plante cu frunze veşnic verzi, printre care pinul scoţian şi alte specii de conifere. Renii, au prin urmare, un rol important în păstrarea echilibrului ecologic în aceste ecosisteme. Specialiştii de la Institutul Finlandez de Cercetari Silvice şi de la Universitatea Cornell, SUA, afirmă, pe această bază, că protecţia renilor este mai necesară ca oricând. În America de Nord, efectivele unor populaţii au scăzut chiar cu 90%; în mai multe provincii canadiene, numărul renilor s-a redus cu 40-60%, din cauza dezvoltării industriale, care distruge habitatul speciei. Renii reprezintă, de asemenea, un element important în cultura populaţiilor indigene nordamericane din zona Arcticii (inuitii), motiv pentru care specialiştii americani au sugerat că programele de protecţie să fie realizate cu ajutorul acestor populaţii, care cunosc profund caracteristicile renilor şi problemele acestei specii. Marea explozie de la Tunguska, din 1908, a distrus taigaua Siberiei ? Marea explozie de la Tunguska, din 1908, reprezintă una dintre cele mai mari enigme din secolul XX. La 30 iunie 1908, la ora 7:17, în Siberia Centrală, în apropiere de râul Tunguska, s-a produs o explozie atât de putermică, încât centrul seismografic din Irkutsk (900 km distanţă) a înregistrat oscilaţii de proporţiile unui cutremur de grad înalt. Explozia s-a produs în rezultatul impactului unui obiect cosmic cu solul.
23
Coliziunea a făcut să ţâşnească o uriaşă jerbă de foc, iar unda de şoc s-a propagat la distanţe de sute de kilometri. Şuvoiul fierbinte s-a revărsat peste taiga, arzând vârfurile copacilor şi producând incendii de proporţii. Victimele nu au fost numeroase, deoarece regiunea este izolată şi aproape nelocuită. Undele provocate de explozie s-au înregistrat în mai multe oraşe europene, aflate la distanţe foarte mari. Un fenomen neobişnuit - masivi ,,nori de argint", cu o luminiscenţă ciudată a fost înregistrat din Siberia până în Peninsula Scandinavă. Luminozitatea nocturnă s-a manifestat vreme de câteva săptămâni. Excepţionala forţă a exploziei a fost reconfirmată prin înregistrările barografice din lumea întreagă, care au stabilit că undele de aer au înconjurat de două ori planeta. Arborii Sequoia sunt printre cei mai bătrâni şi cei mai mari (atât ca înălţime, cât şi ca volum) arbori de pe pământ ? Astăzi mai supravieţuiesc doar 3 specii de arbori Sequoia: brad roşu de coastă (Sequoia Sempervirens, sau “brad roşu de California”), Dawn Redwood (Metasequoia) – este pe cale de dispariţie, se întâlneşte în China şi Sequoia Gigant (Sequoiadendron Giganteum, sau “brad roşu de Sierra”). Arborelui Sequoia i se mai spune uneori şi “arborele mamut“, atât datorită dimensiunilor sale impresionante, cât şi ramurilor sale încovoiate, ce amintesc de colţii strămoşului elefantului de azi.
Fig. 38.Sequoia Sempervirens
Fig. 39.Metasequoia
Fig.40. Sequoiadendron Giganteum
24
Bibliografie 1. Pop, I. – „ Biogeografie ecologică”, Ed. Dacia, 1979; 2. Pop, I. – „ Biogeografie ecologică”, Ed. Dacia, 1987; 3. Mitiuc, M - „Biogeografie”, vol I, Ed. Universităţii, 1974; 4. Lupaşcu, A. - „Biogeografie”, Ed. Fundaţiei de Mâine, 2001; 5. Stănilă, A. - „Biogeografie”, Ed. Fundaţiei de Mâine, 2004; 6. Kaplan, E. - „Biomes of the World: Tundra”, Ed. Marshall Cavendish Corporation, 1996; 7. Budui, V. - „Biogeografie”, Ed. Universitatea Ştefan cel Mare.
www.photo.antarctica.ac.uk
www.encyclopedia.com
http://www.descopera.ro
http://environment.nationalgeographic.com/environment/habitats/tundra-profile
Arborele lumii
Tundra şi Taigaua
25