Dupa cum a spus Arthur Schopenhauer:”Banii sunt fericire umana in forma abstracta.” “Banii sunt pentru economie ceea ce limbajul este pentru comunicare!” Totul despre bani Banii nu au provenit dintotdeauna de la automatele băncilor. Ei au o istorie lungă şi s-au dezvoltat de-a lungul a mii de ani. Pe măsură ce societatea noastră s-a dezvoltat, s-a dezvoltat în paralel şi nevoia noastră de forme tot mai sofisticate de bani, conform relatării de mai jos. Ce sunt banii? Istoria banilor Primele monede europene Monede unice în istorie Monedele din Europa secolului al XX-lea
Ce sunt banii?
Istoria banilor ne arată că ei sunt folosiţi ca un mediu de schimb pentru comerţ. comerţ . Ei pot fi un mediu de schimb, deoarece au o valoare clară, recunoscută de toată lumea. De asemenea, ei reprezintă o modalitate de stocare a valorii pentru viitor . Prin urmare, de exemplu, putem economisi bani pentru a cumpăra în viitor un obiect scump. În cele din urmă, banii reprezintă şi o unitate de cont. cont . Ei pot fi număraţi cu uşurinţă şi ne permit să atribuim produselor o valoare clară.
Dar bancnotele? Până nu demult, banii existau exclusiv sub forma monedelor. Acest lucru se datora faptului că o monedă conţinea o cantitate exactă de metal, precum aur sau argint, care avea o valoare cunoscută. Acest tip de bani este cunoscut sub numele de „bani metalici” , valoarea lor fiind garantată de metalul preţios pe care îl conţin. Pe măsură ce comerţul s-a intensificat, era nevoie de tot mai mulţi bani ca mediu de schimb. Prin urmare, băncile şi guvernele au început să emită bancnote. Bancnotele nu conţin valoarea pe care o reprezintă. În schimb, emitentul unei bancnote garantează valoarea acesteia. Acest tip de bani este cunoscut sub numele de „bani fiduciari” .
Istoria banilor Trocul
CĂLĂTOR ÎN TIMP Ai ajuns în Epoca de piatră! Călătoreşte prin epocile primejdioase şi colectează monedele corespunzătoare pentru a reveni în prezent.
Cu mii de ani în urmă, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul.
Topor de piatră din Epoca de piatră Metalele
încă nu fuseseră descoperite; prin urmare, oamenii vânau şi lucrau pământul folosind unelte de piatră – această perioadă a fost cunoscută sub numele deEpoca de piatră. Femeile şi bărbaţii din Epoca de piatră nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent. În schimb, ei obişnuiau să facă schimb de bunuri între ei: de exemplu, un vânător putea să schimbe pieile de animale cu grâu de la un fermier sau un pescar putea să dea unui vânător scoici decorative în schimbul unui topor de piatră şlefuit. Acest schimb este cunoscut sub numele de troc. O caracteristică importantă a trocului este faptul că procedeul implica schimbul de bunuri de valoare.
Un mediu de schimb În momentul în care strămoşii noştri au învăţat cum să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare.
Pepită de argint
Acest lucru se datora faptului că metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Astfel, un fermier îşi putea schimba bovinele pentru o anumită cantitate de argint, iar ulterior, fermierul putea să utilizeze o parte din acest argint pentru a-şi plăti dările. În acest fel, metalele de valoare şi alte obiecte au devenit „o măsură a valorii”, „un mediu de schimb” şi o modalitate de „stocare a valorii” până în momentul în care aceasta era necesară.
Primele monede Primele monede au apărut în Asia Mică, în urmă cu aproximativ 2 600 de ani.
Monedă din Grecia Antică
Grecii antici au adoptat rapid această idee nouă şi au început să fabrice monede de argint şi de bronz. Un exemplu îl constituie drahma de argint. Aceste monede antice conţineau o cantitate specifică de metal şi aveau o anumită valoare. Pentru a garanta greutatea, monedele erau marcate cu sigiliul regelui, al
oraşului sau al ţării emitente. Monedele erau convenabile, deoarece puteau fi mai degrabă numărate decât cântărite. Monedele au intensificat semnificativ comerţul din lumea antică, deoarece aceste monede noi prezentau încredere şi erau un „mijloc de schimb” eficient.
Primele monede europene Pentru a garanta valoarea monedelor, regii şi guvernele ţineau producţia lor sub un control strict.
Dinar purtând efigia Iunonei Monetal
În Roma Antică, fabricarea de monede era realizată în templul Iunonei Monetal, de unde şi originea cuvântului „monedă”. Mai târziu, pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins, au fost deschise alte monetării şi aceleaşi monede romane au fost acceptate pentru schimburi în toată Europa, din Insulele Britanice până în Turcia – prima monedă paneuropeană.
Ulterior, pe măsură ce Imperiul Roman s-a destrămat şi au început să apară naţiunile din Europa, fiecare ţară şi-a menţinut controlul asupra propriului sistem monetar.
Templu roman Majoritatea
monedelor care au existat înaintea monedei euro le-am moştenit de la aceste naţiuni europene. Deseori, acestea erau denumite după unităţi de măsură, precum lira italiană şi marca finlandeză, deoarece, iniţial, monedele conţineau o cantitate fixă de aur sau de argint. Problema care apare într-un context cu multe monede este că, în funcţie de succesul economiilor individuale, cursul de schimb dintre monede poate varia semnificativ, transformând comerţul dintre ţări într-o afacere riscantă; prin urmare, comerţul exterior este descurajat.
Monede unice în istorie Înainte de introducerea monedei euro, în Europa, s-a încercat realizarea de uniuni monetare cu monede unice. În 1867, Uniunea Monetară Latină a reunit Franţa, Belgia, Elveţia, Grecia şi Bulgaria prin intermediul monedelor de aur şi de argint, iar în 1875, au fost puse bazele Uniunii Monetare Scandinave. Unul dintre motivele pentru care aceste uniuni nu au avut succes a fost variaţia preţului aurului faţă de cel al argintului, ceea ce a dus la destabilizarea monedelor.
Bancnotă veche germană de 100 ReichsmarkÎn schimb, Federaţia
Germană a fost o uniune monetară care a avut succes. Până în 1834, a fost finalizată uniunea vamală şi au fost fixate cursurile de schimb ale monedei. Apoi a apărut moneda unică, Reichsmark, precursorul mărcii germane (Deutschmark). Succesul înregistrat de Uniunea Monetară Germană s-a datorat parţial introducerii unor norme clare cu privire la fabricarea monedelor.
Monedele din Europa secolului al XX-lea Înainte de introducerea monedei euro, majoritatea ţărilor europene aveau propriile lor bancnote şi monede – monedele lor naţionale.
Pentru călătorii şi activităţi de comerţ, deplasarea în altă ţară presupunea şi schimbarea banilor. În Germania, plăteai în mărci germane. Dacă părăseai Germania şi călătoreai în Franţa, trebuia să-ţi schimbi mărcile germane în franci francezi ş.a.m.d.
Numele vechilor monede europene dezvăluiau deseori ceva despre originile lor: şilingul, utilizat în Austria, a fost denumit după un marcaj de pe un băţ folosit la numărătoare. Tolarul utilizat în Slovenia, vine de la o monedă medievală, talerul, care a fost bătută prima dată în Republica Cehă, în 1518; denumirea de „taler” stă la originea cuvântului „dolar” din SUA. Numele drahmei greceşti semnifică „un pumn de” şi se referă la un pumn de şase piese metalice care au fost utilizate ca monedă înainte de introducerea drahmei în Grecia Antică. Francul, în limba franceză însemnând „liber”, a fost bătut pentru prima dată în secolul al XIV-lea pentru a plăti răscumpărarea regelui francez Ioan cel Bun.
Referat economie - Banii - Geneza, evolutia si functiile banilor
Geneza, evolutia si functiile banilor Economia de schimb in conditiile contemporane este de necunoscut fara existenta banilor. Acestia fac parte din viata de zi cu zi a omului, reprezentand poate cel mai interesant instrument economic asupra caruia omul s-a aplecat pentru al intelege, pentru a-i descoperi natura, rolul si functiile lui. Principala intrebare care si-o pun specialisti este legata de natura banilor. Ei se intreaba ce sunt banii? Acestei intrebari i s-au dat mai multe raspunsuri. Clasicii economiei
politice au demonstrat ca banii nu sunt altceva decat o marfa. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decat sa indeplineasca un rol, respectiv ei sunt un echivalent general al valorii tuturor marfurilor si un instrument de schimb. Ei au aparut spontan in urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. Alti specialisti considera banii a fi rodul unei conventii la care oamenii ar fi ajuns pentru a usura schimbul, sau ar fi o fictiune juridica, respectiv o creatie a ordinii de drept. " Banii sunt o conventie sociala artificiala . . . de indata ce bunurile pot fi cumparate sau vandute pe un lucru dat, publicul va consimti sa se foloseasca de el pentru cumparaturile si vanzarile sale. Oricat ar fi de paradsau nu, banii sunt acceptati sau nu . . .pentru ca ei sunt acceptati." (Paul A. Samuelson ) Din alte puncte de vedere banii mai sunt considerati ca fiind un produs al schimbului de marfuri, investiti cu increderea tuturor posesorilor lor. Numai in aceste conditii banii sunt acceptati in societate. Banii sunt priviti ca fiind orice activ care este acceptat in tranzactia si in reglementarea schimbului si a datoriilor. dz319c7127u Problema naturii banilor nu a fost inca pe deplin rezolvata. Discutiile intre specialisti continua, dar important este faptul ca toti subliniaza importanta banilor in societate:" noi identificam banii ca un element cheie pentru provocarea eficientei in productia si schimbul de produse si servicii. Banii ajuta la rezolvarea acestor probleme din cauza ca sunt un bun care are acceptarea generala ca mijloc de schimb" (LlAtkinson ).
O definitie a banilor a dat-o Costin Kiritescu : "banii reprezinta un instrument social, o forma particulara imediat mobilizatoare a avutiei sociale, o intruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera detinatorului dreptul asupra partii din produsul social al tarii emitente". Banii au aparut in procesul trecerii de la economia naturala la economia de schimb. Initial schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respectiv se schimba pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o forma a schimbului de marfuri caracteristic pentru societatile neevoluate, in care specializarea producatorilor este in stare incipienta. Diviziunea sociala a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicii si tehnologiei, a determinat specializarea producatorilor si extinderea schimburilor de marfuri, creand dificultati si bariere. Principalele dificultati erau : imposibilitatea realizarii coincidentei dintre nevoile ofertantilor si cumparatorilor: un producator A are de oferit marfa X, iar producatorul B marfa Y. Presupunem ca B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de marfa Z. Atunci B, trebuie sa caute producatorul C al marfii Z, care sa aiba nevoie de marfa Y. Daca il gaseste schimba Y pe Z, dupa care se intoarce pentru a face schimbul care de fapt il intereseaza, respectiv marfa Z cu marfa Y. In acest mod sunt satisfacuti si producatorul A si B. Dar o asemenea modalitate ingreuneaza schimbul si in unele cazuri il face chiar imposibil.
Dificultatile in determinarea valorii: schimbul marfii contra marfa nu permite folosirea unui instrument rapid de apreciere a valorii marfii si de raportare din acest punct de vedere intre marfurile care se schimba. Imposibilitatea divizarii in elemente. Multe categorii de marfuri nu puteau fi divizate, pentru vanzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantitati din alte marfuri, peste nevoile d consum ale cumparatorului. Adaugate la procesul obiectiv de evolutie a productiei de marfuri, aceste dificultati au creat conditiile pentru ca unele marfuri cu valoare intriseca sa medieze schimbul de marfuri, respectiv sa devina echivalent general pentru toate celelalte marfuri. Astfel schimbul direct incepe sa dispara. Acest stadiu a cunoscut ca echivalent general, dupa regiuni, vitele, blanurile, pietrele de moara, tutunul, etc. In timp rolul de echivalent general a fost preluat de metale, incepand cu arama si terminand cu aurul. Acesta din urma avand proprietati fizico-chimice care il calificau in mod deosebit pentru acest rol ( adica valoare mare intr-un volum mic, perfect divizibil, fara pierdere de valoare, prezentand omogenitatea tuturor partilor divizate, fiind inalterabil si usor de transportat). In concluzie, ca prima etapa apar banii marfa, care in final se fixeaza pe metale pretioase. O data cu aparitia banilor, lumea marfurilor de divide in doua: la un pol apar toate marfurile obisnuite, cu utilitatile lor, iar la polul opus, o marfa deosebita care joaca rolul de bani si care se poate schimba cu oricare din marfurile existente.
La inceput banii au avut forma de lingouri, bratari, inele, etc. Ei au luat forma de moneda ulterior. Monezile contineau o anumita cantitate de aur sau argint, emisa de autoritatea statului pe baza de monopol, cu o anumita denumire. Acestea erau primite in plata de cele mai multe ori nu numai in tara emitenta, ci si in alte tari, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur continuta. In procesul circulatiei monedele de aur cunosc un proces de uzura. Astfel se ajunge ca valoarea nominala a monedei sa nu mai corespunda cu continutul ei in aur, iar monedele cu acelasi nume sa aiba valori diferite. Apare astfel posibilitatea ca in rolul de moneda, banii de metal pretios sa poata fi inlocuiti prin bani fara valoare intriseca. Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii. Forma monetara a banilor devine independenta si locul aurului este luat de obiecte relativ lipsite de valoare, cum ar fi hartia. In felul acesta se ajunge la forma "bani din hartie", care dupa natura lor pot fi: bilete de banca (bancnote, bani de credit); bani de hartie propriu-zisa; Bancnotele sunt semne ale valorii emise de bancile centrale (de emisiune), care in procesul circulatiei inlocuiesc banii cu valoare deplina. Acestea au o dubla garantie: cambiile (politele) comerciale si stocul de metal pretios al bancii de emisiune. Banii de hartie sunt , de asemenea, semne ale valorii. Sunt emise de stat, fara drept de convertibilitate, avand un
curs fortat. Acestia, corespunzator rolului pe care il au, nu simbolizeaza valoarea lor sau a aurului, ci semnifica doar valoarea bunurilor materiale si a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor. Alaturi de bancnote si bani de hartie circula si moneda divizionara, confectionata din metale nepretioase, avand acelasi rol de semn al valorii. Astazi termenul de moneda a fost extins pentru denumirea oricarui semn banesc. De mentionat, insa, ca termenii de "bani" si "moneda" nu sunt sinonimi, desi in vorbirea curenta astazi nu se mai face distinctie intre ei. Notiunea de bani astazi nu mai semnifica numai monezile si banii de hartie. Crearea banilor de cont (scripturali) impune, din ce in ce mai mult, practica platilor efectuate prin cecuri emise pe baza depozitelor "la vedere" pe care le detin persoanele fizice si juridice la bancile comerciale. Depozitele "la vedere" sunt depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi transformate in bani (cambii, cecuri, etc).care pot fi retrase in orice moment pe cale de virament sau cec, in bancnote sau monezi. In alte conditii, specialistii sunt de parere ca banii "in sens restrans", pot fi definiti ca bani "lichizi" (monezile si banii de hartie) plus depozitele bancare pe baza carora se pot emite cecuri, deci mijloace de plata cu cel mai inalt grad de lichiditate. Multi specialisti pledeaza pentru a include in masa monetara, alaturi de banii propriu-zisi, toate instrumentele
financiare si titlurile de credit. Prin aceasta se desprinde existenta unui raport invers proportional intre sfera de cuprindere a masei monetare si gradul de lichiditate a elementelor componente. Avand in vedere legatura intre masa monetara si cerere, prin intermediul preturilor, in tarile dezvoltate se urmareste cu atentie evolutia masei monetare la toate componentele ei. Rolul banilor in economie este pus in evidenta de functiile pe care acestia le indeplinesc in cadrul vietii economice. Conform teoriei obiective a valorii, banii indeplinesc urmatoarele functii: masura a valorii; mijloc de circulatie; mijloc de plata; mijloc de tezaurizare; bani universali. Alti economisti extind sau comprima aceste functii. Astfel, Virgil Madgearu arata ca moneda (banii) au urmatoarele functii: mijloc general de schimb, masuratoare de valoare, transmisiune de valoare, transmisiune de capital, in circulatia de credit, mijloc de economisire in doua forme ( de tezaurizare sau de capitalizare) Profesorul George Strat arata ca banii indeplinesc functiile de: intermediar al schimburilor, de masura a valorilor de etalon, de economisire si tezaurizare.
Economisti contemporani pun accent pe rolul banilor in procesul schimbului de marfuri si in ansamblul mecanismului de reglare a vietii economice. Din aceasta perspectiva majoritatea se opresc asupra a trei functii, si anume: mijloc de schimb: banii se interpun in cadrul schimbului de marfuri; o data cu aparitia lor, schimbul forma trocului este inlocuit de schimbul de marfa pe bani. In aceasta calitate, banii apar ca bani reali, cu existenta efectiva. Procesul de schimb al marfurilor prin intermediul banilor presupune efectuarea a doua acte opuse si complementare: transformarea marfurilor in bani, (respectiv vanzarea) si transformarea banilor in marfa (respectiv cumpararea). Deci, prin intermediul banilor, fiecare bun si serviciu poate fi schimbat pe alt bun si serviciu. Separarea celor doua acte, datorita existentei banilor, permite amanarea cumparaturii, respectiv transformarea banilor in marfa. Deci exista posibilitatea ca cele doua acte ale schimbului (transformarea marfurilor in bani si transformarea banilor in marfa) sa nu coincida in timp si spatiu. In anumite conditii aceasta necoincidenta poate crea dificultati schimbului de marfuri, incetinindu-l sau chiar obturandu-l, cu efecte negative asupra intregii economii. Intreruperea lantului celor doua tranzactii contine posibilitatea crizelor economice. Pentru indeplinirea acestei functii este necesar sa existe o anumita cantitate de bani in circulatie. masura a valorii: este o functie deosebit de importanta a banilor. In conceptia clasica, banii de aur indeplinesc aceasta functie deoarece ei insisi sunt marfa si au valoare.
Asa cum greutatea se masoara cu alta greutate, lungimea cu alta lungime, si valoarea marfurilor se masoara cu ajutorul altor valori. Banii in aceasta functie se prezinta ca o oglinda in care se reflecta valoarea tuturor celorlalte marfuri din societate. Pentru a indeplini aceasta functie, nu este nevoie de prezenta banilor alaturi de marfa a carei valoare o masoara, ci este suficient ca ei sa existe in societate. In conceptia economistilor contemporani, banii apar ca unitate de calcul, ca un instrument general de masura. Valoarea marfurilor se exprima cu ajutorul banilor din pret, deci printr-un raport cantitativ. Aceasta functie este indeplinita si de banii de hartie a caror curs este fortat, deoarece desi ei nu au valoare, au capacitatea de a stabili acel raport cantitativ de schimb, adica raportul de schimb comparabil. Se precizeaza ca nu este obligatoriu ca masurarea unei anumite marimi sa se efectueze cu marimi asemanatoare. Exista instrumente de determinare a unor marimi care nu au la baza marimile respective, exemplu: termometrul pentru masurarea temperaturii, voltmetrul pentru masurarea intensitatii curentului, etc. Drept urmare si banii de hartie, care nu au valoare, se prezinta ca un astfel de instrument, putand masura si exprima valoarea marfurilor (bunuri si servicii) prin pret. conservare de valoare: banii indeplinesc aceasta functie deoarece ei apar ca intruchipare a avutiei. Obtinerea banilor prin vanzarea bunurilor si serviciilor da posibilitatea economisirii lor, adica si a altui tip de consumatie. Economisirea se bazeaza pe asigurarea ca valoarea banilor la care se renunta va fi regasita in integritatea sa in viitor, atunci cand vor fi utilizati banii economisiti. Economisirea
este posibila numai datorita existentei banilor. Acest lucru necesita garantia mentinerii valorii si deci a posibilitatii stocarii acesteia. Functiile banilor pun in evidenta rolul pe care ei il au in societate, de "sange" al acestui organism complex care este economia ( P.A. Samuelson).
