Terapia transgenerationala de familie

Terapia transgenerationala de familie (Boweniana) By Robert C. Aylmer, Lifecycle Center, Newtown, Masachusetts

Murray Murray Bowen Bowen a fost unul dintre pionerii pionerii studierii studierii schizofrenie schizofrenieii în familie, familie, studiu responsabil de naşterea terapiei de familie în general. Accentul teorii sale este pus pe funcţionarea familiei, terapia are un rol secundar. El a pornit de la ideile psihodinamice de deprivare maternă şi mama schizofrenă şi a continuat cu relaţia simbiotică mama-fiu. Studiile s-au realizat pe familii cu copii schizofreni spitalizaţi la Institutul Naţional de Sănătate Mentală, în cadrul cărora Bowen a observat că relaţia dintre mama şi copil este dependentă de unitatea familiei, apoi studiul şi-a modelat ipotezele incluzând şi taţii între subiecţii cercetaţi, cercetarea extinzându-se extinzându-se şi la alte tipuri de familii. Un concept cheie asupra căruia Bowen s-a oprit a fost acela de fuziune, sau inabilitatea unor indivizi de a distinge între procesele emoţionale subiective şi procesele intelectuale obiective, indivizi care fuzionează. Pentru Bowen, capacitatea de a diferenţia între cogniţii şi emoţii este cheia maturităţii emoţionale. Indivizii care fac această diferenţă, diferenţiaţi

separă separă funcţi funcţiile ile cognit cognitive ive de cele cele afecti afective, ve, funcţi funcţiona onarea rea int intele electu ctuală ală fiind fiind

capab capabilă ilă să obţină obţină o relati relativă vă autono autonomie mie în perioa perioade dele le de stres, stres, sunt mai flexib flexibili, ili, mai adaptativi şi mai independenţi faţă de emoţii, fac faţă mai bine vieţii stresante, cursul vieţii lor lor este este mai mai ordo ordona natt şi mai mai de succ succes es şi sunt sunt rema remarc rcab abil il mai mai elib eliber eraţ aţii de prob proble leme me caracteristice umane. Studiind variabilele psihologice individuale în contextul spitalizării întregii familii l-a condus pe Bowen la o extensie a teoriei sistemice, de familie. Astfel, familii ai căror membrii sunt caracterizaţi de o degradare masivă a fuziunii sau imaturitate emoţională  pot fi consideraţi ca având un sistem emoţional imatur, pe care l-a denumit masă de ego familial nediferenţiat

(unitate emoţională intensă într-o familie, care produce emoţionalitate

ce interferează cu gândirea şi împiedică diferenţierea individului de familie). Studiind ce anume a determinat apariţia masei de ego familial nediferenţiat, s-a ajuns la conceptul de triunghiuri

sau triangulări. Funcţionarea triunghiului are funcţia de a reloca stresul astfel

încât relaţia diadică să fie protejată şi echilibrul familial să fie menţinut (când relaţia dintre două persoane devine prea stresantă este atrasă o a treia persoană pentru ca anxietatea să fie redusă). 1 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

În forma cea mai simplă a unei triangulări, indivizii aflaţi într-o relaţie stresantă vor aduce (triangula) o a treia persoană prin care procesul său emoţional poate fi reluat. Astfel de patternuri sunt frecvent găsite în dinamicile familiare nucleare în jurul unui copil simptomatic, de exemplu mama unui copil simptomatic este deosebit de apropiată(responsabilă) faţă de copilul ei, cu un tată distant, pentru a compensa problemele maritale. Triangulările familiei extinse multigeneraţional sunt vizibile observaţiei clinice prin modul de angajare şi selecţie a soţiilor în căsnicie, de exemplu căsătoria imediat după moartea unui părinte.. În mod clar, abilitatea individuală şi a familiei ca sistem de a tolera stresul şi a menţine funcţionarea modalităţilor de rezolvare a problemelor (diferenţierea) şi de a rezolva  problemele de relaţionare fără a face triangulări, determină în mare măsură cu cine şi când se căsătoresc indivizii şi cât de bine soţiile fac faţă problemelor rezultate din trăirea unei relaţii   precare. Bowen nota ca în general oamenii se căsătoresc cu cei care au un nivel de diferenţiere aproximativ la fel cu al său, fiind ghidaţi de pseudo-eu, posturi reciproce în care unul din soţi funcţionează la un aparent nivel de independenţă şi putere mai mare decât celălalt. (două persoane nediferenţiate tind să se găsească una pe cealaltă, rezultatul fiind separarea de familia de origine şi fuzionarea soţilor, pseudo-eul unuia din soţi se va baza pe  pseudo-eul celuilalt) Modelul bowenian al conflictului marital

În modelul bowenian al conflictului marital, ca şi în problemele individuale la adulţi şi copii, există o influenţă a sistemului sinelui, sistemul familial extins (familia de origine) şi sistemul nuclear al cuplului. I. Sistemul sinelui

Problemele sinelui pot fi separate în: probleme de dezvoltare, factori de  personalitate, proiecţiile familiei de origine. 1. Problemele de dezvoltare

şi pentru conflictul marital în particular,

  problemele de dezvoltare a adultului în conceptualizarea individuală şi relaţională a  problemelor. Termeni ca „vârsta de 30 de ani”, „criza vârstei de mijloc”, „menopauza masculină”, sunt bine documentate şi descrise de mulţi cercetători. Evident, schimbările  bruşte de identitate, capacitate psihică, carieră, poziţie socială sau soţie în ciclul vieţii  plasează un stres sever asupra relaţiilor şi cer o schimbare neaşteptată de reguli, roluri şi aşteptări în cursul oricărei căsnicii. 2 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

2. Factorii de personalitate

sunt, probabil, extins studiaţi de modelul

  psihodinamic al terapiei maritale, care descriu paternurile relaţionale în termenii „interblocarea nevrotică” ca în binecunoscutul mariaj obsesiv-isteric. Terapeuţii bowenieni descriu acelaşi tip de indivizi în termenii patternurilor relaţionare interactive ca „urmăritori orientaţi emoţional” sau „distanţaţi orientaţi spre obiect” (distanţare emoţională). Urmăritorul emoţional este o persoană orientată spre comunicarea  sentimentelor, a cărei tendinţă este de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea relaţiilor, are un ritm intern şi interpersonal care funcţionează cu două viteze: viteză maximă şi stop. Un urmăritor emoţional tinde să fie mai degrabă o pasăre de noapte decât un matinal şi să  valorizeze intruziunea sa în viaţa personală a celorlalţi, precum şi a altora în viaţa sa. El  este un tip entuziast, îi plac provocările şi aventurile, îşi asumă mai multe riscuri decât este necesar şi are un optimism incurabil. Erorile pe care le comite sunt de domeniul faptelor, implicării. Scuzele şi faptele explicite vin rapid, în timp ce sfârşiturile şi luările de rămas bun  sunt foarte grele.  Distanţatul emoţional pe de altă parte este o persoană orientată spre obiect  cu o tendinţă extrem de slabă spre a transmite gânduri şi emoţii personale altora şi a cărui ritm este clar şi previzibil. El este o persoană matinală, care preferă să nu i se adreseze întrebări personale şi care va răsplăti acest favor adresând extrem de rar întrebări  persoanale. Din punct de vedere temperamental se apropie cu precauţie de sarcini noi şi aventuri şi are o doză sănătoasă de pesimism. Erorile pe care le face sunt de domeniul  omisiunilor. Scuzele apar de obicei greu, în timp ce să abandoneze o sarcină e uşor,  sfârşiturile şi separările par să cauzeze mai puţină supărare şi durere emoţională.

Cel mai apropiat terapeut de terapia boweniană

vine cu o teorie

noninteracţională teorie a personalităţii prin scrierile existenţiale despre sine în terapia sistemică ale lui Forgarty. El descrie zone sau arii de investiţie în individ, care sunt: oamenii, obiectele, adâncimea şi timpul. Totuşi la o examinare mai atentă, dimensiunile Oameni, Obiecte şi Timp reflectă tendinţe interactive (ex. mişcarea printre obiecte) în contextul unei relaţii (îndepărtarea de oameni), doar în dimensiunea Adâncime Forgarty descrie ceea ce  poate fi considerat eveniment intrapsihic. Forgarty se ocupă de dimenisiunea adâncimii cel mai elocvent în lucrarea sa „Pe empatie şi apropiere”, aici ele descrie dificultăţile care emerg în relaţii care decurg din lipsa de dorinţă a indivizilor sau incapacitatea de a simţi termenii experienţei sufleteşti de  pustiire, goliciune, pe care Forgarty îl vede ca pe un aspect al existenţei umane inevitabil. Oamenii însă, decât să umple cu acest gol, încearcă să-l umple cu succes, recompense materiale şi în ultimul rând prin relaţii interpersonale. Cum golul este practic imposibil de umplut, când nu se ajunge la aceste aşteptări nerealiste, distresul emoţional care emerge este adesea protejat de relaţiile interpersonale, ca şi cum satisfacţia personală (împlinirea) unuia este responsabilitatea celuilalt şi nefericirea unuia este vina celuilalt. 3 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

Forgarty pune considerabil accentul pe responsabilitatea personală, proiecţii, experienţe existenţiale, auto-conştientizare în evaluarea şi terapia cuplului. Acest proces este mai evident în al său ciclu „expectaţii-alienare”, în care progresiv, expectaţiile nerealiste cu   privire la soţ şi căsătorie, trec prin stadiile dezamăgirii, rănirii, tristeţii, furiei şi în final alienare şi izolare. 3. Proiecţiile familiei de origine

sunt determinantul major al conţinutului (şi

intensităţii) acestor expectanţe disfuncţionale, determină de asemenea multe dintre atitudini, orientări şi concepţii care afectează comportamentul individului în căsnicie. Acest program este gândit spre a avea loc în mecanismul multigeneraţional al procesului de proiecţie familial. În procesul de proiecţie familială, membrii familiei sunt investiţi cu anumite caracteristici: serios, iritabil, nerealist şi obligaţii emoţionale: ai grija de mama etc de către  predecesorii ale căror probleme de relaţionare în familie sunt nerezolvate din cauza doliului incomplet, loialităţii familiale, divorţuri sau despărţiri. Astfel aceşti indivizi ies din familiile lor de origine în lume şi căsnicie programaţi să repună în scenă caracteristici aparţinând oamenilor, relaţiilor şi evenimentelor demult îngropate. De exemplu, un bărbat crescut într-un triunghi parental tipic, aspru, cu un tata extrem de distant şi o mama supra-implicată, sufocantă (care a renunţat să-şi mai ajungă soţul) poate ajunge la relaţii intime adulte cu o alergie emoţională la apropiere, care îl va face să experimenteze o invazie şi o pierdere a independenţei şi de asemenea cu o atitudine compensatorie extrem de distantă, modelată de tatăl său. Tatăl

Mama

distant

distant

supra-implicată (sufocantă)

Fiul În mod analog, o femeie care a crescut într-un triunghi parental tipic, cu un tata departe, idealizat şi represiv, o mama extremă, care a concurat cu fiica ei pentru doza limitată de afecţiune pe care o aloca tatăl, poate ajunge la maturitate cu o dependenţă emoţională de bărbaţi distanţi, pe care îl urmează, dar pe care niciodată nu reuşeşte să-l ajungă şi cu o incapacitate de a relaţiona cu femei. Tata

distant

Mama 4

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

distant, idealizat

supra-implicată, critică

Fiica În final, bărbaţii şi femeile cresc într-un sistem familial cu fraţi şi surori, iar  această experienţă de frate est un alt determinant puternic în comportamentul interpersonal al adultului. Toman a demonstart, de exemplu, că mariajele care sunt complementare (un frate mai mic al unei surori căsătorindu-se cu o soră mai mare a unui frate mai mic) au o mai mare  probabilitate de rezistenţă în timp şi de procreare decât mariajele necomplementare. Aceste piese de afacere neterminată cu părinţii, fraţii şi rudele mai îndepărtate sunt normale din punct de vedere statistic, dar mai puţin decât optime. Cu cât aceste  probleme sunt mai intense şi cu cât sunt tratate prin distanţare şi înlăturare din sistemul marital în care s-au dezvoltat, cu atât mai mare este riscul ca acestea să fie reluate în relaţiile maritale şi să predispună la suferinţă. II. Sistemul familial extins

Secţiunea precedentă a descris cum creşterea într-un anumit tip de familie  predispune indivizii, în condiţii de stres la recrearea patternurilor relaţionale predictibile şi însufleţirea acestora în moduri disfuncţionale predictibile. Oricum, un model al conflictului marital are nevoie să specifice cum aceste patternuri sunt declanşate şi ce menţine evidenta disfuncţionare şi interacţiunea dureroasă care caracterizează aceste patternuri în conflictul marital. O viziunea psihodinamică asupra conflictului marital susţine că sub presiunea realităţii în convieţuirea de zi cu zi, idealizarea figurilor reciproce ale soţilor se erodează şi se instaurează deziluzia cu un corespondent nerealist, proiectiv şi negativ înspre celălalt soţ. O viziune structural strategică afirmă că schimbările din ciclul vieţii unei familii (ex. naşterea unui copil) fac interacţiunile obişnuite ale familiei disfuncţionale sau regulile învechite, iar soţii se vor afla în conflict până când vor elabora reguli noi, mai apropiate noului context. Viziunea sistemul familial bowenian este că nivelul neaşteptat de anxietate, modurile de a face faţă anxietăţii şi severitatea stersorilor recenţi reprezintă evenimentele 5 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

nodale (care intensifică anxietatea ca emoţie şi proces) în sistemul familial extins din jurul mariajului sunt determinanţii majori ai timpului, intensităţii şi persistenţei conflictului marital. De exemplu într-un sistem familial cu un grad mare de fuziune, despre care am discutat mai sus, nivelul anxietăţii este extrem de ridicat din cauză că stresorii şi tulpinile vieţii normale nu sunt tratate în mod eficient. În plus, în astfel de sisteme, structurile disfuncţionale apar spre a face faţă unor nivele neobişnuit de ridicate de anxietate cronică. Între aceste structuri reciproce se află triangulările (descrise mai sus), distanţarea reactivă (emoţională) şi strangulările, în care porţiuni din procesul emoţional neplăcut (ex: dezamăgire) sau probleme sufocante (ex: suferinţe nerezolvate) sunt evitate încetând să mai conlucreze cu membrii importanţi ai sistemului familial care reprezintă problemele toxice. Corespunzător, apropierea reactivă şi situaţia încâlcită, în care anumiţi indivizi sunt împiedicaţi de la o separare normală şi o autonomie de funcţionare, adesea compensează nevoile emoţionale în alte relaţii care sunt tratate prin distanţare reactivă. Reciprocitatea acestor structuri este vizibilă în observarea triangulărilor în familie, care sunt adesea compuse din o strangulare şi două mreje individuale.

În plus, pentru astfel de observaţii clinice, cercetările stresului şi a bolilor arată ca interacţiunile neaşteptate cu familia de origine joacă un rol semnificativ în setul psihic de simptome. De exemplu, cât de bine se înţeleg indivizii cu părinţii lor este un predictor  important al bolilor legate de stres, iar depresia postpartum este mai comună femeilor care sunt distanţate fizic şi emoţional de familiile lor extinse sau care au avut un deces recent în familiile de origine. Rolul decesului membrilor familiei în depresia postpartum ilustrează al doilea factor major din familia extinsă în conflictul marital, numit eveniment sau stresor nodal. Evenimentele nodale pot fi recente (conflictul îngrijrii bunicii în vârstă) sau îndepărtate (disputa pe marginea moştenirii bunicului de acum zece ani), instantanee (atacul de cord al 6 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

tatălui) sau de termen lung (boala Alzheimer a mamei), pozitive (naşterea unui copil) sau negative (moartea unui frate), serioase (ameninţarea unui război nuclear) sau blânde (copilul începe şcoala cu internat). Evenimentele nodale pot de asemenea să se producă la nivel individual (pierderea slujbei), relaţional (divorţul surorii), al grupului social (libertatea femeilor), sau la nivelul întregii societăţi (criza energetică). Astfel, evenimentele nodale sunt fie fenomene de familie (căsătoria, divorţul, naşterea, moartea etc) producându-se în sistem sau fenomene non-familiale (angajarea, fenomene sociale) care se strecoară spre membrii familiei din exterior. În orice caz, evenimentele nodale pot influenţa suferinţa maritală prin creşterea nivelului anxietăţii în sistemul familial extins., astfel intensificând paternurile disfuncţionale ale familiei (triangulări, strangulări, situaţii încâlcite), care creşte stresul individual al membrilor familiei (inclusiv soţilor) şi în mod simultan descreşte şirul opţiunilor relaţiei şi coerenţa potrivită reţelei familiale. Mai mult decât atât, la un nivel mai mulţumitor, natura evenimentelor nodale specifice poate declanşa probleme maritale vulnerabile şi toxice care nu sunt adresate cuiva anume (ex: divorţul surorii poate ameninţa stabilitatea altor mariaje din sistemul familial). Pe scurt, înălţimea frecvenţei şi severitatea evenimentelor nodale în sistemul familial extins şi maturitatea emoţională scăzută (diferenţierea şi apropierea) a sistemului vor  va naştere la anxietate ridicată si la o probabilitate mai mare de apariţie a simptomelor  individuale în relaţie, incluzând conflictul marital. III. Cuplul/ sistemul familial nuclear

În final, surse ale conflictului marital apar din afara relaţiei de cuplu şi a altor    probleme ale familiei nucleare. Unii dintre aceşti factori incluzând incompatibilitatea în  poziţia dintre fraţi, aşteptări nerealiste şi triangulări reciproce reactive (distanţa-urmărie, peste şi sub-funcţionare) sunt dificil de izolat decontextele interconectate ale sinelui şi ale familiei extinse. Astfel de factori sunt reluaţi în relaţia maritală şi predispun la disfuncţii în context stresant. Desigur, chiar dacă aceste moşteniri complicate şi limitări nu sunt prezente, multe compromisuri, negocieri, adaptări şi învăţături noi care trebuie să apară între două  persoane pentru a putea trăi împreună şi probabil să aibă copii sunt formidabile. Mc Goldrick  nota: Căsătoria cere ca un cuplu să renegocieze împreună un număr vast

de

 probleme personale pe care mai înainte le-au definit pentru ei înşişi sau au fost definite de către părinţi lor, incluzând deciziile zilnice, cum ar fi când şi cum să mănânce, doramă, 7 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

vorbească, facă sex, lupte, reducă tensiunea. Ei trebuie să decidă în ceea ce priveşte vacanţele, amenajarea spaţiului, timp şi bani. Apoi sunt deciziile de familie despre ce tradiţii  şi ritualuri trebuie să reţină din familia de origine a fiecăruia şi care sunt partenerii pe care îi vor dezvolta pentru ei. Acestea şi mii de alte decizii similare nu mai pot fideterminate individual. Ei trebuie să lucreze la compatibilitate pentru ca cei doi să se potrivescă. Cuplu   s+ar putea găsi de asemenea în situaţia de a renegocia relaţiile lor cu părinţii, fraţii,  prietenii şi alte rude din perspectiva mariajului lor.

Odată ce aceste greutăţi trec, timpul şi noile stadii ale ciclului familial al vieţii lovesc cuplul, numeroşi parametri ai relaţiei maritale pot trece prin stres. Guerin menţionează „funcţionarea relaţională de întreţinere” care poate ceda la stres: comunicarea, schimbul de informaţii, auto-dezvăluirea, credibilitatea, şi timpul de activitate al relaţiei. La modul general, aceste funcţii sunt manifestarea climatului emoţional al cuplului, patternuruile de mişcare (urmărire-distanţare, supra şi sub- funcţionare) şi triangulările centrale. În general, când stresul atinge mariajul (din oricare dintre sistemele descrise mai sus), patternurile tranzacţionale care ar putea fi adaptative sau cel puţin benigne, devin mai reactive şi mai exacerbate, iar disfuncţiile pot apărea în unele arii ale sistemului familial. În sistemul cuplului în care reaciprocitatea reactivă primară este pe axa orizontală de urmărire-distanţare, progresia este în general de la urmărire activă la distanţă spre distanţare reactivă a urmăritorului şi urmărire reactivă a distanţatorului şi şa chin reciproc sfârşit prin distanţa fixă întreruptă de întâmplătoare bătălii furtunoase. În astfel de cupluri , relaţiile extramaritale şi triangulările cu copii sunt comune, conducând la conflict marital care nu duce nicăieri şi formează copilul simptomatic de mai târziu. Distanţă

Urmărire

Reciprocitatea distanţă-urmărire

Distanţă

Distanţă

Distanţarea reactivă din partea urmăritorului

Urmărire

Respingere

8 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

Urmărire reactivă din partea distanţatorului, respingere din partea urmăritorului

Tensiune

Distanţa fixă

Muncă Aventură etc Apropiere

Distanţare

Distanţare conflictuală Triangulare maritală

Distanţare tăcută Distanţă

apropiere Copil simptomatic

Triangularea copilului

Cuplurile în care tranzacţia reactivă primară s-a realizat pe axa verticală a supra şi subfuncţionării dezvoltă adesea simptome la unul dintre soţi sau tranzacţii ritualizate în jurul abuzului de substanţe când stresul loveşte sistemul. Subfuncţ

distanţă

suprafuncţ 9

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

simptome, alcool etc Reciprocitatea supra şi sub-funcţională Sumar

Indivizii părăsesc în mod fizic familiile de origine cu alergii emoţionale şi dependenţe emoţionale (sub forma de aşteptări sau reactivitate) spre tipuri clare de indivizi sau relaţii. Când aceste paternuri emoţionale cu părinţii nu sunt renegociate la vârsta adultă şi sunt doar permise să persiste în spatele unei strangulări, aşteptările şi potenţialul reactiv sunt mutate în mariaj, în fantasma că soţul „va reuşi să se descurce mai bine”(un nou început în care nu se vor repeta greşelile părinţilor. Acestea duc la o suprainvestire în relaţia de cuplu, incluzând aşteptări nerealiste, cenzuri în comunicare şi intensificarea anxietăţii privitoare la relaţie. În condiţii de stres (care poate apărea de oriunde în sistemul familiar nuclearextins sau în mediul socio-fizic), existând patternuri reciproc reactive (urmărire-distanţare, supra şi sub-funcţionare, triangulări) acestea se intensifică; apare distorsiunea relaţiilor  (distanţa fixă, strangulări, mreje), blocând şi intensificând procesul emoţional şi creând disfuncţiuni sistemice (conflict marital, copil simptomatic, soţ simptomatic) Modelul bowenian al schimbării terapeutice

Având în vedere faptul că modelul bowenian al conflictului marital se centrează pe disfuncţii în cascadă în familia extinsă, sine şi proces marital se înţelege că modelul de tratament se va baza împiedicarea într-atât cât este posibil a cursului reversibil în  jos. Raţiunea generală pentru tratamentul marital este, astfel, să tragă procesul emoţional dintre soţi şi apoi să schimbe accentul de pe nivelul marital (ex. concentrarea pe celălalt soţ) pe un nivel al sinelui (concentrarea pe propriul comportament şi contribuţie la  problemă). În acest sens, aspectele proceselor de sine apar din afara reactivităţii, procesului marital proiectiv, ele sunt examinate în afara matricei multigeneraţionale a nivelului 10 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

sistemului extins (centrat pe patternurile strangulărilor, mrejelor, triangulărilor, problemeleor  toxice şi a evenimentelor nodale care contribuie la problemă). În ultima fază, este acordată atenţie egală modalităţilor istorice prin care generaţiile anterioare au creat patternurile familiale la fel ca şi manifestările curente a acelor patternuri în sistemul familial. În plus, focusul familial este antrenat şi pe familia nucleară de origine (părinţii şi fraţii soţului) şi pe sistemul familial extins (bunici, unchi, mătuşi, veri). Ţinta tratamentului este împărţită similar mariajului, sinelui, familiei şi nivelului social. La nivel marital, terapeutul lucrează la schimbarea climatului emoţional (afecte şi comunicare), patternuri de schimbare reactivă reciprocă (urmărire-distanţare, supra şi sub-funcţionare) şi triangulările cheie (relaţiile extraconjugale şi copilul). La nivelul sinelui, terapia merge pe creşterea centrării pe sine (proiecţii şi învinovăţire), clarificând şi  punând accentul pe conştiinţa soţului şi confortându-l prin sistemele sale interne (dimensiuni ale sinelui) şi vid (deşertăciune). La nivelul sistemului familial, terapia îşi propune să deschidă drumul opţiunilor pentru apropiere (împotriva distanţării şi a strangulărilor), difuzarea mrejelor emoţionale, punerea în ordine şi neutralizarea triangulărilor  multigeneraţionale şi detoxifierea problemelor tabu). În final, la nivel societal, terapia asistă soţii să-şi îmbunătăţească reţelele lor sociale personale, să-şi examineze şi poate să-şi revizuiască opţiunile pentru carieră şi implicarea pentru cauze personale sau politice în afara triangulărilor maritale.

Procesul emoţional multigeneraţional

11 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011

12 ©Grigore Ana-Nicoleta, 2011