Teoria si practica meditatiei
De unde stim ca meditatia este remediul neimplinirilor vietii? Raspunsul la aceasta intrebare ar necesita sa stim ce este ceea ce cu adevarat ne lipseste in viata. In linii mari vorbind, sentimentul de insatisfactie apare in momentul in care, dupa ce am trait un anumit numar de ani, ajungem la concluzia ca: - dorintele omenesti par sa nu aiba nici un sfarsit; - cu cat oamenii poseda mai multe lucruri, cu atat vor mai multe; - obiectele simturilor nu fac altceva decat sa ne iluzioneze in loc sa ne elibereze de tensiuni, anxietati si dorinte. - dorinta de fericire depaseste puterea imaginatiei si nu poate fi implinita de nimic din ceea ce exista in aceasta lume, datorita faptului ca atat timp cat mai ramane ceva in afara fiintei noastre, acel ceva reprezinta potential fie un obiect al dorintei noastre, fie o sursa a suferintei; - asa-numitele placeri ale vietii par de cele mai multe ori sa tina de o anumita excitatie nervoasa, sau o supunere fata de anumite impulsuri involuntare si o sclavie fata de instinctele primare, mai degraba decat de trairea adevaratei libertati si fericiri care este, in cele din urma, telul catre care orice om aspira. Daca acestea sau altele, pe care nu le-am putut cuprinde in aceste cateva idei, sunt neajunsurile vietii, cum ar putea fi ele remediate prin meditatie? Mai intai meditatia ar trebui sa fie o activitate continua a mintii si nu o simpla tehnica pe care o exersam doar atat timp cat suntem in locul pe care l-am dedicat exercitiilor spirituale. O analiza atenta a naturii meditatiei deschide poarta catre o realitate mai profunda decat cea care este revelata de procesele mentale obisnuite, cum ar fi rationamentul, intelegerea si senzatia. Meditatia este intr-adevar mai mult o efervescenta a sufletului decat o simpla functie a mintii. Fiinta noastra este la unison cu nemarginirea
Sufletul nu este decat rareori activ in circumstantele vietii obisnuite. Diferenta dintre functiile pe care personalitatea omeneasca obisnuita le indeplineste si actiunile realizate cu sufletul este faptul ca, in primul caz, o singura functie este activa in timp ce celelalte sunt ignorate sau suprimate; in cel de al doilea caz, intreaga noastra fiinta in aspectul sau esential se trezeste la momentul potrivit pentru actiune si nimic nu este exclus din aceasta. Foarte rar noi actionam cu sufletul trezit, insa atunci cand actionam astfel, chiar si intr-o forma mai atenuata, a tenuata, traim o fericire incomparabila. Cele mai superficiale manifestari ale sufletului prin canalele personalitatii umane pot fi percepute, de exemplu, in entuziasmul extatic trait in arta. In astfel de trairi, noi uitam de propria noastra fiinta si devenim una cu obiectul experientei noastre. Acesta este motivul pentru care arta poate sa focalizeze atentia atat de intens, facandu-ne sa uitam de orice altceva pe timpul cat acea manifestare artistica se desfasoara sau ne capteaza atentia. Sufletul se trezeste uneori in viata de zi cu zi
Si in viata de zi cu zi exista unele momente in care sufletul se trezeste. Acestea sunt momentele in care traim emotii foarte intense. Atunci, intreaga noastra fiinta este pusa la unison in actiunea respectiva, si in aceste cazuri logica impusa de intelect si etichetele generate de lume si prejudecati nu mai valoreaza nimic. Este adevarat ca, cel mai adesea, aceste momente trec neobservate, pentru ca imediat dupa ce acel moment
de implinire si de pura manifestare a Existentei, apare uitarea care ne determina sa ne orientam din nou catre exterior. Aceasta traire de culme este de multe ori foarte scurta si foarte putin constientizata, dar ne poate permite, atunci cand suntem atenti, sa trecem dincolo de conjunctura efemera care a generat-o si sa patrundem in realitatea profunda a esentei sufletului nostru. Alchimia trezirii sufletului
Toate aceste elemente legate de modul de a trai evenimentele existentei de zi cu zi au in comun dualitatea dintre suferinta, oboseala, saturatie pe de o parte si fericire, implinire, energie nesfarsita, efervescenta, de cealalta parte. Cel care face aceasta diferenta este sufletul care atunci cand este adormit face ca fiinta sa experimenteze neajunsurile vietii de zi cu zi, iar atunci cand este trezit si activ transforma alchimic toate aceste aparente neajunsuri, in starile opuse lor. Motivul este foarte simplu: atunci cand actiunea porneste din suflet, chiar daca este realizata prin simturi, minte sau corp, care sunt expresiile lui distorsionate, unitatea pe care o genereaza este irezistibila, pentru ca sufletul este esenta intregii noastre fiinte si nu numai o anumita capacitate, facultate sau functie a personalitatii. Cat timp exista o manifestare partiala, ceea ce este ignorat, ceea ce ramane deoparte va fi o sursa de neimplinire si nefericire. Cand insa totul este cuprins intr-o manifestare armonioasa si datatoare de implinire, apare transformarea plenara a existentei noastre intr-o existenta divina, pentru ca aceea scanteie de dumnezeire a carei expresie este sufletul isi regaseste prezenta in tot ceea ce o inconjoara si dispare atunci insasi sursa suferintei si neimplinirii care este dualitatea. Starea de bucurie extatica patrunde totul
Concluzia acestor idei expuse pana acum este faptul ca atunci cand sufletul este cel care actioneaza, nu mai exista constiinta a ceva exterior, nici macar a propriei noastre personalitati, si de aceea bucuria experimentata este o stare plina de incantare si de farmec care cuprinde in ea totul. Putem, de asemenea, sa observam ca meditatia este o manifestare a sufletului trezit si nu o functie a mintii. Aceasta explica de ce meditatia trebuie sa fie, atunci cand este corect practicata, o sursa de fericire si nu o sursa de oboseala si plictiseala. Meditatia poate fi invatata si realizata la vointa, efectele ei urmand dupa aceea sa se manifeste si in viata de zi cu zi. In meditatie, sufletul nu se manifesta prin intermediul simturilor, mintii sau al corpului, desi impactul actiunii sale poate fi resimtit si in aceste structuri. De aceea, meditatia trebuie sa porneasca intotdeauna printr-o centrare in Inima Spirituala Mulţi dintre cei care cunosc metodele de meditaţie eşuează adeseori în atingerea succesului în eforturile lor, datorită faptului că nu sunt pregătiţi în mod corespunzător pentru scopul pe care şi l-au propus. Există multe gânduri care provin din subconştient şi care agită mintea, aproape tot timpul zilei şi nopţii. De asemenea, vibraţiile subtile negative puse în mişcare de anxietăţile şi limitările de tot felul menţin o stare lăuntrică asemănătoare războiului rece, chiar şi atunci când nu hărţuiesc în mod consta nt mintea. Politica şi meditaţia
Pentru a ne analiza nivelul de pregătire interioară pe care ne aflăm trebuie să pornim de la relaţiile cu viaţa exterioară, cum ar fi cele generate de libertăţile şi restricţiile de ordin
politic, social, economic, moral, estetic, biologic sau chiar religios, aspecte care
adesea sunt indepen-dente de profilul nostru psihologic. O per-soană înlănţuită politic, fie datorită meca-nismului statului, fie datorită unui sistem social prost administrat, trăieşte o stare de tensiune nervoasă care nu ar fi apărut dacă ea ar fi locuit în altă ţară. Acest me-canism de constrângere acţionează mult mai intens asupra celor care sunt la înce-put în practica meditaţiei, deoarece ei sunt încă foarte sensibili la mediul în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. Nu există nici o îndoială că o anumită libertate faţă de cătuşele unei forme de guvernare politică rigidă şi vanitoasă este o necesitate indispensabilă, dovadă fiind faptul că toate geniile şi personalităţile diferitelor naţiuni şi -au luat libertatea de a gândi, de a vorbi şi de a acţiona indepen-dent. Ei s -au eliberat de controlul mecani-cist al statului şi au reuşit să se sustragă „legii peştelui cel mare care îl înghite pe cel mic" sau „legii junglei" prin care conduce cel mai puternic. Ei s- au folosit de legea înţelegerii menirii proprii şi de legea ierarhiei valorice, urmărind să înţeleagă rolul pe care o fiinţă îl are de îndeplinit nu ca urmare a determinărilor impuse de alţii, ci datorită esenţei profun-de a respectivei fiinţe, acea scânteie eter-nă de dumnezeire, flacără vie care tân-jeşte să cuprindă întregul univers, singura lumină care nu poate fi întunecată nici de cele mai mari
vicisitudini impuse de timp. Libertatea politică poate să nu aibă o influenţă directă asupra meditaţiei, însă influenţa pe care o are asupra vieţii unei persoane este prea evidentă pentru a mai necesita şi alte explicaţii. Societatea se transformă prin tine
Orientarea prea mare către exterior, atunci când nu există decât o cunoaştere teoretică a adevărurilor spirituale, poate să conducă la dorinţa de a -i transforma pe ceilalţi. Însă această dorinţă prea mare de a -i transforma pe alţii, în societate, sau de a schimba lumea în ansamblul ei, fără o purificare a propriei fiinţe şi fără a fi pregătit pentru ţelul propus, este un obstacol serios în calea eforturilor pentru atingerea perfecţiunii spirituale. Trebuie mai întâi să ne înţelegem propriile nevoi şi dorinţe subiective şi abia apoi să urmărim să facem ordine în mediul obiectiv exterior. Mai întâi trebuie să ne construim o personalitate care să fie echilibrată fizic, vital, afectiv, mental, intelectual şi spiritual şi abia după aceea vom putea atinge succesul în tot ceea ce ne propunem. A nu înţelege acest aspect şi a depune eforturi numai către at ingerea unei armonii sociale exterioare este o mare greşeală. Fără o cunoaştere de sine realizată într -un grad cât mai mare şi fără o înţelegere profundă a vieţii, încercările de realizare a unei societăţi mai bune sunt sortite eşecului şi conduc cel mai adesea la conflicte şi confuzie. Ce e bine? Ce e rău?
Separat de acestea, există anumite restricţii de ordin social; ce este bine şi ce nu este bine să faci în comunitatea în care trăieşti sau în care ai crescut. Ele au fost create iniţial pentru a oferi sprijin şi ajutor în viaţă, dar în timp au ajuns să obstrucţioneze şi să stingherească expansionarea individualităţii în spaţiile mai vaste ale minţii şi spiritului. Regulile sociale sunt menite, la modul ideal, să li-miteze excesele, să diminueze capriciile, extravaganţele, toanele, închipuirile şi prejudecăţile de tot felul, care dacă sunt lăsate libere pot să -i priveze pe ceilalţi de drepturile şi necesităţile lor, sau chiar pot conduce la degradarea individului. Pe lângă acest aspect pozitiv, controlul ex terior are însă şi o latură negativă şi vătămătoare, atunci când se pierde din vedere binele individual, printr-o zeificare a comunităţii şi a necesităţii ascultării şi supunerii în faţa
autocraţiei a ceea ce ar trebui să fie doar un principiu director al vieţii. Astfel, aceste reguli mo-rale care stau la baza unei societăţi sunt de multe ori transformate în instrumente de constrângere care sunt folosite pentru binele personal al celor care deţin puterea, al unui cerc restrâns de oameni. Este un obicei al personalităţilor egoiste să extragă un avantaj personal din orice si-tuaţie în care se află, răsucind lucrurile în aşa fel încât să apară ca fiind un viciu chiar şi o virtute universal acceptată. Instrumentul perfect pentru o viaţă frumoasă
Se spune că religia nu poate fi predicată celor flămânzi şi acesta este un adevăr cu multe înţelesuri. Realitatea se manifestă pe diferite planuri, iar planul fizic este unul dintre acestea. Nimeni nu poate să zboare către înălţimile spiritului cu un corp care se târăşte pe pământ, fără o pre-gătire adecvată. Mâncarea, îmbrăcămintea şi adăpostul reprezintă un confort mi-nim care reprezintă o necesitate, şi de vreme ce acestea sunt esenţiale, trebuie să poată fi dobândite cu o relativă uşurinţă, fără ataşament sau anxietate. Prea mult confort creează ataşamentul, iar prea puţin creează anxietatea. De aceea, e ne-cesar să fie găsită o cale de mijloc pentru împlinirea acestor necesităţi, astfel încât să nu se ajungă nici într -o extremă, nici în cealaltă. Un idealism complet rupt de realitate poate fi o piedică, care va conduce în final la eşec, şi în acelaşi timp, o preocupare prea mare pentru confortul material fără însufleţirea idealului spiritual va conduce la o decădere spirituală şi la o deviere de la ţelul propus. Calea de mijloc despre care vorbeşte Buddha este un bun exemplu de evi-tare a extremelor. Ea este asemenea acordării unui in-strument muzical ale cărui corzi trebuie să fie nici prea întinse, pentru că se pot rupe şi nici prea slabe, pentru că
atunci nu vor mai scoate nici un sunet. Doar când instrumentul corpului nostru este perfect acordat putem cânta la el cea mai frumoasă muzică care este chiar cea a armoniei vieţii. Menţinerea corpului într -o stare de sănătate şi armonie perfectă este o necesitate chiar şi atunci când intenţia este transcenderea nevoilor şi limitărilor sale, etapă cu etapă, printr -o disciplină interioară. Regula morală a Universului
Într-o intimă conexiune cu aceste aspecte ale existenţei unui căutător spiritual se află şi aspectul moral al vieţii sale, atât personale cât şi sociale. Necesi-tăţile de ordin economic ale unui om sunt în general în conexiune cu procesele implicate în acceptarea suporturilor materia-le şi intelectuale care provin de la societate. În cazul unui om obişnuit, necesităţile sale se transformă treptat în lăcomie, care gradat ajunge de multe ori să devină o ob-sesie, sau o pasiune înlănţuitoare. Scufun-dat în această stare, el devine un profitor şi un avar, trăind pe principiul de a lua mai mult decât de a da. Însă modul supe-rior de a gândi, chiar şi atunci când fiinţa nu se poate ridica deasupra condiţiei de simplă rotiţă economică în angrenajul societăţii umane, este să dea mai mult decât primeşte, fiind mereu conştient de legea cauzei şi a efectului care guvernează existenţa în acest univers. Regula de aur în acest caz este: „Să faci altuia ceea ce ţi -ar place ca el să -ţi facă ţie" sau, aşa cum se spune în celebra scriere indiană Mahabharata: „Nu trebuie să faci altora ceea ce este contrar propriei tale esenţe divine, Sinele Nemuritor Atman". Aceasta este cea mai înaltă regulă morală a Universului. Sfaturi pentru meditatie - Swami Shivananda
1. Este bine să aveţi un loc special dedicat meditaţiei, dacă este posibil chiar o cameră, prin care să nu treacă cei care nu au preocupări spirituale. Îînainte de a
pătrunde în acest spaţiu dedicat meditaţiei este bine să vă spălaţi şi să vă îmbrăcaţi cu haine curate, care să fie, pe cât posibil, mereu aceleaşi. 2. Atunci când nu sunteţi acasă, retrageţi -vă pentru meditaţie într-un loc sau întro cameră liniştită în care să nu riscaţi să fiţi deranjaţi. Este bine ca încă de la început mentalul să fie liniştit. Este adevărat că nu întotdeauna putem beneficia de condiţiile perfecte şi de aceea nu vom condiţiona practica noastră zilnică de acestea. Cel mai bun loc de retragere este chiar în interiorul nostru, în profunzimile Sinelui, şi atunci când vom putea face aceasta, condiţiile exterioare nu vor mai avea nici o importanţă. 3. Este bine să meditaţi dimineaţa devreme în apropierea răsăritului, orele 4 -5 fiind cele mai bune. Meditaţi de asemenea şi seara la apus. 4. Orientaţi-vă cu faţa spre nord. Puneţi în jurul vostru icoane, poze ale sfinţilor sau ale marilor realizaţi spirituali, flori şi lumânări. Este bine totuşi să fim discreţi pentru a nu fi luaţi drept sectanţi de fiinţele mai înguste la minte. 5. Vom medita în postura în care ne simţim cel mai bine, cu spatele drept şi perpendicular pe sol, fără să ne aplecăm nici înainte, nici înapoi, nici la dreapta, nici la
stânga. 6. Vom închide ochii şi ne vom concentra în zona din mijlocul frunţii, zonă care corespunde în planul fizic centrului subtil de forţă Ajna Chakra, centru de forţă care coordonează şi controlează mentalul. 7. Nu trebuie sa luptăm niciodată cu mentalul, pentru că însăşi această luptă va da naştere unei şi mai mari agitaţii mentale. Nu trebuie să facem nici un efort în concentrare, trebuie să ne destindem muşchii, nervii şi creierul. Trebuie să eliminăm, agitaţia mentală, trebuie să facem gândurile să tacă. 8. Nu trebuie să facem nici un efort violent pentru a stăpâni mintea. Dimpotrivă, mai curând o vom lăsa să rătăcească puţin observând -o cu atenţie, fapt care îi va slăbi forţa. Iniţial va profita pentru a hoinări ca o maimuţă, apoi se va linişti gr adat. La început poate va dura ceva mai mult până când se va linişti, dar pe zi ce trece acest timp va deveni din ce în ce mai scurt. 9. Trebuie să avem mereu gândirea focalizată, fie asupra unei imagini concrete, fie asupra unei idei cum ar fi infinitul sau eternitatea. Aceasta va distruge gradat toate gândurile inferioare şi ne va conduce la realizarea unei meditaţii desăvârşite. Conform principiului rezonanţei, mintea noastră va rezona atunci numai cu energiile pozitive, elevate din univers. 10. Vom urmări să retragem continuu mentalul de la obiectele iluzorii şi trecătoare ale manifestării. De fiecare dată când se îndepărtează de scopul meditaţiei îl vom readuce în direcţia cea bună cu calm şi răbdare. Aceasta poate dura luni de zile sau chiar ani, dar efortul nostru zilnic ne va fi răsplătit. 11. Dacă vom medita asupra unei fiinţe realizate spiritual, vom aşeza fotografia ei în faţă. O vom privi fix, fără să clipim, dacă este posibil, timp de o jumătate de oră. Vom proceda astfel timp de 3 luni. 12. După ce am mai avansat în această practică vom include ochii şi vom reface imaginea mental, orientându-ne asupra diferitelor detalii. 13. Putem să ne focalizăm în timpul meditaţiei asupra diferitelor atribute divine pe care acea fiinţă le are. 14. Dacă în mental pătrund gânduri negative, nu ne vom folosi forţa voinţei pentru a le îndepărta, pentru că aceasta nu va fi decât o pierdere de energie şi un motiv
de oboseală. Cu cât eforturile noastre vor fi mai mari, cu atât mai mult aceste gânduri rele vor persista şi vor reveni mai repede având o putere crescândă. Este mai bine să rămânem indiferenţi, păstrându -ne calmul, şi astfel ele vor dispărea curând sau le vom înlocui cu gânduri bune, opuse, gândindu-ne la Dumnezeu şi rugându -ne. 15. Nu trebuie să pierdem nici o zi de meditaţie. Trebuie să fim punctuali şi metodici. Ne vom hrăni cu alimente naturale şi pure, cum ar fi fructele, lactatele, cerealele care vor ajuta procesul concentrării. Vom evita consumul de tutun, cafea, alcool, carne, peşte sau mâncarea veche, degradată sau conservată. 16. Atunci când constatăm că suntem obosiţi sau ne fură somnul, ne vom stropi pe faţă cu apă rece sau vom rămâne în picioare un sfert de oră. Cei care practică yoga pot realiza postura stând pe cap (Shirshasana ) sau postura păunului (Mayurasana) sau pot realiza pranayama. Este bine să nu mâncăm seara decât fructe şi lapte. Toate acestea ne vor permite să eliminăm somnolenţa. 17. Trebuie să fim atenţi în alegerea prietenilor noştri. Vom renunţa la conversaţiile inutile şi vom vorbi mai puţin, evitând compania oamenilor vulgari. Este bine ca timp de două ore pe zi să păstrăm tăcerea (cu alte cuvinte să nu vorbim deloc), să citim cărţi despre spiritualitate, să fim mereu în compania unor oameni care au şi ei aspiraţii spirituale sau care au atins deja un anumit nivel de evoluţie spirituală. Toate aceste preocupări ne vor fi de ajutor în practica meditaţiei. 18. În timpul meditaţiei trebuie să rămânem cât mai nemişcaţi. Să fim fermi ca o stâncă. Vom respira uşor, şi vom urmări să nu ne foim, etc. 19. Dacă mentalul este obosit, nu vă mai concentraţi, ci urmăriţi să vă relaxaţi puţin. 20. Dacă o idee vă preocupă foarte mult mentalul, ea va lua o formă efectivă, fizică sau mentală. Dar atunci când mentalul va fi umplu t numai cu gânduri orientate spre Dumnezeu, vom atinge cu repeziciune starea de conştiinţă cosmică, de extaz
profund (Samadhi).
Interiorizarea si descoperirea de sine
Aceasta cere o mare putere de concentrare a minţii şi multă tenacitate în practică. Nu ne propunem să discutăm acum despre implicaţiile personale, biologice, economice, sociale sau politice ale orientării excesive către exterior a fiinţei umane, care constituie un alt subiect, ci ne vom referi la înstrăinarea omului de Natură şi de Dumnezeu. Aceasta este problema fundamentală cu care se confruntă astăzi umanitatea şi schimbarea acestei atitudini este soluţia pe care cel care meditează o caută pentru a-şi armoniza viaţa de zi cu zi şi relaţia cu mediul înconjurător. Vedem numai ceea ce vrem să vedem
Lumea în care trăim, conform psihologiei budiste, este Kama -loka, lumea dorinţei, în care acţionează kama -citta sau mintea plină de dorinţe, asemănată cu un tigru în căutarea prăzii printr -o pădure tropicală. Această Kama-loka este diferită de lumea pe care oamenii de ştiinţă o pot analiza cu instrumentele lor. Ea este viziunea subiectivă pe care mintea fiecărui om o proiectează asupra lumii perceptibile, lume care este numită Rupa -Loka sau lumea materială a formelor. Fiecare om percepe ceva anume în această lume sau putem spune că fiecare vede ceea ce vrea sau este învăţat să o vadă. Aceasta este semnificaţia lui Kama sau dorinţa. Un obiect este frumos sau urât, bun sau rău, „al meu” sau „al altcuiva”, etc. Astfel de evaluări sau percepţii ale minţii cu privire la lumea formelor sunt propriile
„dorinţe” sau Kama. Noi trăim mai degrabă într -o lume a proiecţiilor noastre mentale decât într-o lume a formelor adevărate, pentru că noi nu ne putem imagina un obiect eliberat în întregime de aceste evaluări p ersonale pe care le-am menţionat. Lumea reală, din punct de vedere ştiinţific, nu este nici frumoasă nici urâtă, nici bună nici rea, nici „a mea” nici „a celuilalt”, pentru că în această realitate a formelor adevărate (sau Rupa-loka) obiectele există independent de modul în care sunt percepute de ceilalţi. Mintea care percepe aceste forme adevărate în spatele proiecţiilor
mentale ale lui Kama, este Rupa-citta.
Trăim într -un univers al formelor fizice şi subtile
Astfel, primul pas în meditaţie îl reprezintă o retragere a conştiinţei de la Kama loka, lumea dorinţei şi o înălţare a ei la nivelul lui Rupa -loka, lumea formelor. Aceasta înseamnă a percepe lucrurile aşa cum sunt, obiectiv, fără a impune peste ele proiecţiile noastre subiective şi este unul dintre cele mai dificile lucruri care trebuie să fie obţinute în timpul meditaţiei, pentru că nimeni în mod obişnuit nu poate să se gâ ndească la ceva independent de propria percepţie asupra lucrului respectiv. În tratatul “Yoga Sutra” al lui Patanjali, realitatea corespunzătoare lui Kama-Loka este ceea ce se numeşte Klishta -Kleshas sau manifestările chinuitoare ale minţii sub forma ignoranţei (avidya), egoului (asmita), atracţiei şi repulsiei (raga şi dvesha) şi a fricii de moarte (abhinivesa). Lumea formelor adevă rate, în viziunea lui Patanjali este cea a lui Aklishta-kleshas sau manifestările lipsite de durere ale minţii. Acestea sunt funcţii psihologice independente de dorinţele individuale, cu alte cuvinte uşor impersonale, corespunzând lui Rupa-citta sau mintea care percepe adevărata natură a gândurilor. Pe scurt este la fel precum lumea Kantiană a cantităţii, calităţii, relaţiilor şi modalităţilor independentă de pasiuni şi ataşamente. Însă dincolo de Rupa -loka se află o lume şi mai subtilă, o lume a potenţialităţilor,
Arupa-loka. Aceasta este lumea tanmatra-urilor, a elementelor subtile percepute de Arupa-citta sau mintea subtilă şi lipsită de formă care operează în această realitate. Această lume nu poate fi înţeleasă cu mintea obişnuită şi este atinsă doar prin meditaţie în momentul în care conştiinţa se îndreaptă de la Rupa -loka către Arupa-loka. Există însă o realitate şi mai înaltă, transcendentă, a mentalului, numită Lookottara, unde conştiinţa operează eliminând orice distincţie dintre minte şi obiectul percepţiei sale. Să trecem de la iluzie la realitate
Metodele indicate pentru trecerea de la Kama-loka la Rupa- loka, care reprezintă tot atâtea moduri de a aborda meditaţia sunt: a. stoparea mişcărilor corporale şi mentale cu ajutorul posturilor corporale (asana), tehnicilor respiratorii (pranayama) şi retragerii simţurilor (pratyahara); b. concentrarea asupra unui singur obiect, fără a te mai gândi la un altul, dharana; c. înlocuirea obiectului perceptibil prin imaginea sa mentală; d. eliberarea imaginii me ntale de orice senzaţii concrete şi perceperea acesteia într-un mod mental abstract cu toate caracteristicile specifice ale acestei imagini. Există cinci niveluri ale meditaţiei asupra adevăratei forme a lucrurilor şi anume: a. îndepărtarea „amorţelii” mentale cu ajutorul raţionamentului, vitarka; b. îndepărtarea îndoielii cu ajutorul discriminării, vichara; c. îndepărtarea aversiunii cu ajutorul compasiunii, karuna; d. îndepărtarea îngrijorării cu ajutorul stării de mulţumire, mudita;
e. îndepărtarea dorinţelor senzuale cu ajutorul focalizării către un singur ţel
(ekagrata). În yoga lui Patanjali, accentul este pus pe concentrarea gradată asupra unor obiecte din ce în ce mai subtile în timp ce în cazul budismului, accentul este pus pe o rafinare din ce în ce mai mare a conştiinţei. Rezultatul este în ultimă instanţă acelaşi pentru că urmarea este o pătrundere din ce în ce mai mare la nivelul esenţei lucrurilor. Pătrundem în lumea subtilă
După ce am reuşit să ne desprindem de iluzia supra -impusă de mint e asupra realităţi va trebuie să facem următorul pas pentru a descoperi substratul acestei lumi fizice. Există patru nivele ale lui Arupa -dhyana sau meditaţia asupra esenţei subtile a
lucrurilor (tanmatra): a. la primul nivel mintea transcende conştiinţa materiei şi formei, a distincţiilor şi limitărilor şi se focalizează asupra ideii de spaţiu infinit. Această percepţie infinită aduce o stare de bucurie, pentru că aici percepţia spaţiului este eliberată de experimentarea concretă a lui şi este transformată într-un concept abstract. b. la al doilea nivel, mintea transcende conceptul de spaţiu infinit şi se concentrează asupra conceptului de conştiinţă infinită. Este simplul fapt de a fi conştient de infinitatea conştiinţei. c. la al treilea nivel mintea se f ocalizează asupra vidului infinit şi este conştientă doar de vid. d. la al patrulea nivel mintea se înalţă la o stare în care nu mai există nici cunoaştere nici necunoaştere, însă subzistă o inexplicabilă conştiinţă de sine care există pur şi simplu. Dincolo de aceasta este tărâmul lui Lokottara -chitta, care nu poate fi descris de nimeni, pentru că aici mintea îşi asumă starea de Fiinţă Cosmică şi este una cu întregul univers. Conform lui Patanjali, cel mai de jos stadiu al concentrării mentale este cunoscu t ca fiind savitarka, stare în care mintea devine una cu obiectele grosiere (sthula artha) asociate cu numele (sabda) şi cu conceptele (janana) care le definesc. Cel de al doilea stadiu este nirvitarka, în care mintea devine una cu obiectele grosiere lipsite însă de nume şi conceptele specifice care le definesc. Aici nu obiectul este perceput de minte, ci mintea, eliberată de sentimentul lui „eu” şi „al meu”, devine una cu obiectul. Aici nu mai există conştiinţa lui „eu” şi „acesta” referitor la subiect şi obiect pentru că cele două au devenit una şi ceea ce mai subzistă este doar conştiinţa obiectului într-o stare de unitate. Cel de al treilea stadiu este cel al lui savichara, când mintea este concentrată asupra obiectelor subtile, cum ar fi constituenţii de bază a tuturor lucrurilor, tanmatra, în legătură cu ideile de spaţiu, timp şi cauzalitate, având anumite atribute şi fiind condiţionate de anumite relaţii. Al patrulea stadiu este cel al lui nirvichara în care mintea în meditaţie devine una cu obiectul subtil asupra căruia se focalizează, cum ar fi energiile din spatele lucrurilor, eliberate de noţiunile de spaţiu, timp şi cauzalitate, libere de toate atributele şi condiţionările. Al cincilea stadiu este cel al lui sananda în care mintea în meditaţie profundă devine una cu beatitudinea lui sattva, principiul luminos al purităţii, prin subjugarea lui rajas, agitaţia şi tamas, inerţia.
Cel de al şaselea stadiu este cel al lui sasmita, în care mintea aflată în meditaţie profundă devine una cu mintea universală sau Mahat care aproape că nu este cu nimic diferită de Sinele Universal. Aici rajas şi tamas sunt complet transcense, iar sattva străluceşte în deplina ei splendoare şi glorie. După cum putem vedea, reîntoarcerea la esenţa lucrurilor se face printr -o orientare către procesele interioare ale minţii care ne permit să ne eliberăm de iluzia supraimpusă peste lume. Sigur că există stadii mai avansate, inefabile în care este percepută această lume ca fiind o realitate unitară a cărui liant este tocmai conştiinţa divină. Aceasta ne permite să începem să simţim legătura noastră misterioasă cu ceea ce ne înconjoară şi să percepem astfel modul cel mai armonios prin care ne putem integra în această realitate. Meditatia de revelare a Sinelui
Numele poate fi schimbat, la fel şi profesia, personalitatea, meseria, poziţia socială, etc. dar aceste schimbări nu par să afecteze în profunzime acel “Sine” care ne defineşte existenţa. Orice cale spirituală îşi propune să reveleze adevărata natură umană esenţială şi să îndepărteze gradat toate vălurile care o acoperă. În această direcţie, tradiţia orientală a avut o abordare foarte profundă a acestei căutări fundamentale. Aceasta a implicat o orientare asupra profunzimilor propriei fiinţe, o orientare contemplativă, meditativă, pentru a descoperi sursa acelui sentiment inefabil de “eu sunt”. Definiţia pe care Descartes o dă acestei existenţe (“Gândesc, deci exist” – “Cogito ergo sum”) reprezintă doar un aspect parţial. Descrierile pe care maeştrii orientali le oferă, referito are la această descoperire interioară, se referă întotdeauna la o stare de dincolo de gânduri, o stare de pură existenţă dincolo de orice aspect cantitativ care ar putea să limiteze această existenţă. Natura noastră divină, afirmată şi în Biblie atunci cân d Dumnezeu l-a creat pe om “după chipul şi asemănarea Lui”, este cea care reprezintă adevăratul nostru eu. Descoperirea acestuia este în acelaşi timp grea şi uşoară. Grea, pentru că avem de înfruntat condiţionarea care ne face să ne identificăm cu toate aspectele limitate şi limitatoare reprezentate de corp, minte, personalitate, etc. Uşoară pentru că noi nu încetăm niciodată să fim, să existăm şi prin urmare să ne raportăm la această existenţă divină. Iar pentru a reuşi în această descoperire esenţială mintea şi logica nu ne sunt de un prea mare folos. Ele ne sunt de ajutor până la un punct, dar pentru a trăi aceste adevăruri la modul real şi profund este nevoie de ceva mai mult. Tradiţia orientală a dezvoltat câteva metode pentru descoperirea naturii noast re esenţiale. Meditaţia asupra întrebării <> a fost promovată în special de Ramana Maharishi, unul dintre înţelepţii contemporani ai Indiei. Discipolii acestuia, printre care se numără şi Paul Brunton, au promovat această tehnică şi în occid ent. Modul de operare este relativ simplu şi se bazează pe întrebarea “Cine sunt eu?”. Deşi este vorba de ceva subtil, a cărui realitate nu este fizică, Sinele poate fi localizat, spune Maharishi, ca o proiecţie în corpul fizic, în zona inimii uşor în dreapta. Explicaţia pe care el o dă este relativ simplă: atunci când un om se referă la propria sa persoană el indică cu degetul arătător exact această zonă, numind -o “eu”. Ramana Maharishi spunea că atunci când un copil rezolvă o problemă la tablă şi este întrebat “cine a rezolvat -o” el nu va arăta capul în care s-au desfăşurat procesele mentale specifice, ci va arăta spre pieptul său. Şi exemplele de acest fel ar putea continua. De altfel, vorbirea obişnuită
subliniază foarte clar diferenţa între ceea ce este şi ceea ce nu este “Sinele”: vorbim despre mintea mea, corpul meu, gândurile mele, personalitatea mea, etc. Acest “al meu” defineşte faptul că toate aceste structuri psiho -mentale nu reprezintă altceva decât un înveliş pentru acea scânteie de dumnezeire c are este Sinele.
