TEORIA ÎNGRIJIRII
Ocupă, în sistemul “teoriilor specifice”, locul principal, în imediata apropiere a obiectivului fundamental al sistemului de asistenţă socială. Jim Black asupra conţinutului asistenţei sociale şi asupra caracteristicilor muncii “lucrătorului social”: Asistentul social este o persoană care încearcă să ajute pe cineva care are o problemă şi nu se poate ajuta singur; Serviciul de asistenţă socială acordă un prim ajutor şi aduce adu ce mai m ai ales uşurare şi alinare clienţilor în problemele lor, fără a reuşi întotdeauna să le şi rezolve; Asistentul social încearcă să ajute clientul să facă faţă cât mai bine problemei pe care o are şi să-l scoată cât mai repede în afara acestora; Asistentul social este – în termeni foarte simpli – cel care ajută pe “ceilalţi”, suportând mediul în care se află şi încercând sa-l schimbe.
Teoria îngr ijirii vizează: ijirii îngrijirii
Individul în situaţia de risc (familia din care face parte)
Mediul social degradat sau în curs de degradare, grupul-problemă, comunitatea sau colectivitatea umană marginalizată
Ambele presupun implicarea asistentului social în programe şi acţiuni practice, folosind ansamblul abilităţilor, deprinderilor şi aptitudinilor de care dispune
Munca asistentului social trebuie să se înscrie armonios, organic, în sistemul îngrijirii din perspectiva diferiţilor actori:
a clientului (participare la îngrijire, auto-îngrijire); a familiei (sau a grupului primar din care face parte); a agenţiei specializate în domeniu; a asistentului social propriu-zis, care monitorizează permanent ansamblul activităţilor de îngrijire; a comunităţii şi a factorilor instituţionali locali, responsabili de funcţionarea normală a societăţii “locale”; a societăţii globale.
Asistenţii sociali sunt indispensabili în mediile sociale anomice, în care disfuncţiile s-au cronicizat, devianţa de la normalitate a căpătat caracter epidemic şi în care oamenii vulnerabili sunt copleşiţi de ofensiva răului, violenţei, a faptelor degradante. Îngrijire Îngrijireaa umană presupune, presupune, desigur, o intervenţie calificată şi sistemică , adică implicarea unei serii întregi de profesionişti (sociologi, psihologi, medici, jurişti, etc.) organizaţi în echipe al căror mediator şi dirijor este asistentul social. Obiectivul fundamental al îngrijirii îl constituie asigurarea pe termen lung a independenţei clienţilor faţă de ofertele de ajutor ale celorlalţi. În calitatea lor de agenţi ai controlului social , asistenţii sociali trebuie să asigure o îngrijire specifică indivizilor defavorizaţi atât direct, cât şi prin menţinerea stabilităţii, a unui climat comunitar favorabil dezvoltării normale şi prosperităţii fiecărui cetăţean sau grup uman.
Martin Davies – un program de instruire, de cercetare şi profesionalizare experimentală poate fi elaborat sub presiunea problemelor din următoarele arii sociale:
Grupul şi mediul familial; Copii – problemă (creşterea şi îngrijirea lor) Problematica bătrânilor (vârsta a treia,
etc.)
“a patra”,
A. Asistenţa socială a familiei Asistenţa socială a familiei şi asigurarea îngrijirii membrilor grupului familial care au nevoie de ea, constituie cons tituie atât forma cea mai veche, tradiţională a serviciului social, cât şi cea mai importantă activitate în acest domeniu. Dificultăţile care stau în calea muncii asistentului social s ocial cu familia problemă sau cu diferiţi membrii ai acesteia, pot fi numeroase şi adesea insurmontabile – rezistenţa familiei la schimbare, ambivalenţa opiniilor op iniilor şi comportamentelor în interiorul familiei, refuzul părinţilor de a accepta contactul cu proprii copii şi interviurile cu asistenţi sociali etc. Chiar dacă nu trec prin crize acute, familiile cu membrii handicapaţi se află sub presiunea unei ameninţări pe termen lung şi a unor probleme gospodăreşti – manageriale cronice (cineva din familie trebuie să se ocupe permanent de persoana cu handicap, aceasta din urmă vrea să fie ascultată, să fie ajutată).
B. Creşterea şi îngrijirea copiilor în familia de origine
Creşterea şi îngrijirea copiilor în familia de origine (de preferinţă) sau în afara acesteia (în familii-substitut sau în diferite instituţii publice) constituie obiectivul principal din lista de priorităţi a sistemului de asistenţă socială.
Asigurarea creşterii normale a copiilor constituie prima etapă strategică a sistemului de îngrijire umană, domeniu complex, diversificat şi nuanţat, datorită multiplelor cazuri concrete de copii şi, în general, de indivizi care au nevoie de ajutor, de protecţie şi de îngrijire.
Selecţia familiilor – substitut sau recrutarea părinţilor – foster pentru plasamentul copiilor – problemă poate cuprinde: a) mediatizarea obiectivelor urmărite printr-o publicitate adecvată şi
chiar prin tehnici de marketing; b) pregătirea părinţilor – foster care să suplinească, pe cât posibil , lipsa adevăraţilor părinţi, pregătire care trebuie să cuprindă: cunoştinţele de bază de care au nevoie părinţii – foster ; situaţiile care pot apărea pe parcursul creşterii, despre care familia substitut trebuie să ia cunoştinţă; formele de dezvoltare a auto – conştientizării participanţilor la noua lor activitate privind responsabilităţile pe care şi le asumă, eventualele riscuri şi tehnicile de rezolvare; principiile unei bune îngrijiri practice a copiilor; munca în grup şi cooperarea cu alţi părinţi – foster mijloacele de stimulare a autoeducaţiei permanente etc. a) Sprijinirea de către stat şi de către agenţii private a “familiilor foster ” pe pe toată durata plasamentului de care beneficiază un copil, pentru ca exigenţele creşterii şi ale îngrijirii acestuia să fie realizate în condiţii optime.
Paradigma teoriei teoriei “ îngr îngrijirii ijirii umane” Copilul problemă Familia substitut
Întreţinere Creştere
Instituţii Asistentul social şi Teoria îngrijirii
“transfer” oportun Familia de origine
Societatea globală
Întreţinere Creştere
C. Îngrijirea persoanelor în vârstă
Vârstnicii constituie cel mai numeros grup social care are nevoie de protecţia celorlalţi, în primul rând de protecţia grupului familial din care fac parte, a comunităţii şi vecinătăţii umane şi, în ultimă instanţă de protecţia ansamblului social. Ajutorul social, în acest caz, poate consta, de pildă, în: 1. Servicii zilnice adecvate noilor persoane în vârstă (pe care ceilalţi membrii ai familiei nu le pot face); 2. Sprijin financiar şi alimentar; 3. Consultaţii juridice şi sfaturi medicale necesare; 4. Integrarea în activităţi de grup, reinserţie socială, etc.; 5. Ocrotirea specială pentru vârstnicii aflaţi într-o stare de dependenţă accentuată care împovărează familia.
D. Teoria îngrijirii – nucleu al asistenţei sociale
Teoria îngrijirii reprezintă pentru asistentul social nucleul statusului său în societate, oferindu-i astfel câmpul de acţiune cel mai reprezentativ şi centrat pe problemele şi exigenţele fundamentale ale profesiei.
Concluziile unor analize – în acest caz privind teoria îngrijirii – pot fi cel mai bine prezentate în sinteze conceptual – paradigmatice, a căror funcţie este de a esenţializa problematica vizată şi, în plan practic, acţional, de a orienta (sau, mai exact, de a ghida) elaborarea viitoarelor programe sociale, atât de cunoaştere şi diagnostic, cât şi de acţiune, intervenţie şi schimbare socială
PERSPECTIVA SISTEMICĂ a protecţiei şi îngrijirii umane (sisteme şi subsisteme “ participante”) SISTEMUL FAMILIAL context formativ de origine
CALITATE VIEŢII Context socio ecologic -Familii-problemă -Dependenţa de alcool sau drog -Bătrânii-problemă. Etc. -Copii-problemă
MODELE de ajutor
SISTEMUL MACROSOCIAL
PROBLEME SOCIALE
SISTEMUL COMUNITAR Context socio-cultura socio-culturall de origine
PROGRAME SOCIALE
PRACTICA asistenţei sociale
POLITICI SOCIALE Context practic acţional - Prevenţie şi diagnoză - Îngrijire şi ajutor - Terapie şi schimbare
TEHNICI de acţiune Paradigma perspectivei sistemice a AS (I) ” Paradig “
STRATEGII de îngrijire
SPAŢIUL SOCIAL (Starea ecologico ambientală) INTERVENŢIA SOCIALĂ Programe, acţiuni CLIENTUL Caracteristci
Abilităţi
DECIZII Activităţi
ASISTENTUL SOCIAL
COOPERARE Participare Mediul afectiv primar
Caracteristci INSTITUŢIE Agenţi sociali Actori sociali
Abilităţi
DECIZII Programe de acţiune
ÎNGRIJIRE şi SCHIMBARE SOCIALĂ Paradigma “ perspectivei sistemice a AS (II) ”
Nivel de calificare
