Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text poetic studiat, din opera lui Tudor Arghezi. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere: - evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, tipologie, întrun curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică; - prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la două imagini/ idei poetice; - sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului (de exemplu: exemplu: imaginar poetic, poetic, titlu, incipit, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă, simbol central, figuri semantice – tropii, elemente de prozodie etc.); - exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales.
TESTAMENT „Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este aşezată în fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927) şi are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice. Este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate. Este o artă poetică modernă pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică. Se poate vorbi despre o permanenţă a preocupării argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind fiind prima dintre artele artele poetice publicate în diferite diferite volume: Flori Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc. Tema poeziei o reprezintă creaţia literară în ipostaza de meşteşug, creaţie lăsată ca moştenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moştenire cartea, metonimie care desemnează opera literară. Titlul poeziei are o dublă accepţie, una denotativă şi alta conotativă. În sens propriu, cuvântul-titlu cuvântul-titlu desemnează desemnează un act juridic întocmit întocmit de o persoană prin prin care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplini îndeplinite te după moarte, mai cu c u seamă în legătură cu transmiterea averii sale. În accepţie religioasă,cuvântul face trimitere la cele doua mari părţi ale Bibliei, Vechiul Testament şi Noul Testament, Testament, în care sunt concentrate concentrate învăţăturile apostolilor apostolilor adresate omenirii. Din această accepţie religioasă derivă sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creaţia argheziană devine o moştenire spirituală adresată urmaşilor-cit urmaşilor-cititori itori sau viitorilo viitorilorr truditori ai a i condeiului.
Metafora „carte” are un loc central în această artă poetică, fiind un element de recurenţă.Termenul „carte” are rol în organizarea materialului poetic şi semnifică,pe rând, în succesiunea secvenţelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulărilor spirituale, poezia este rezultatul trudei, „treaptă”, punct de legătură între predecesori şi urmaşi, valoare spirituală, rezultat al sublimării experienţei înaintaşilor –„hrisovul cel dintâi”,”cuvinte potrivite”; „Slova de foc şi slova făurită / Împărecheate-n carte se mărită” (definiţie metaforică a poeziei, în egală măsură har şi meşteşug). Preocuparea pentru lămurirea diferitelor ipostaze şi aspecte ale conceptului poezie (“carte”) se concretizează în diversitatea metaforelor asociate acestuia în ansamblul discursului liric: cuvinte potrivite, leagăne, versuri şi icoane, muguri şi coroane, miere, cenuşa morţilor din vatră, hotar înalt, o singură vioară, biciul răbdat, ciorchin de negi, slova de foc şi slova făurită. „Cartea” (creaţia poetică) şi poetul / creatorul / „eu” se află în strânsă legătură, verbele la persoana I singular având drept rol definirea metaforică a actului de creaţie poetică, a rolului poetului: ”am ivit”, ”am prefăcut”, ”am luat”, ”am făcut”, ”grămădii”, ”iscat-am”. Concreteţea sensului verbelor redă truda unui meşteşugar dotat cu talent şi plasticizează sensul abstract al actului creator în planul spiritual. Organizarea materialului poetic se realizează şi prin seria relaţiilor de opoziţie în care intră cartea sau ipostaze ale sale: „Ca să schimbăm acum întâia oară / Sapa-n condei şi brazda-n călimară” (instrumentele muncii ţărăneşti şi ale muncii intelectuale; izvoarele creaţiei poetice şi poezia însăşi sunt redate prin metafore) sintagme poetice dispuse în serii opuse: „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite; „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane”, „Veninul strâns l-am preschimbat în miere”, „Robul a scris-o, Domnul o citeşte” (relaţia autor-cititor). Sonorităţile dure ale unui lexic colţuros, sugerând asprimea existenţei şi truda căutării, sunt conferite şi de versficaţie (între tradiţie şi modernitate):strofe inegale ca număr de versuri, cu metrica (9-11silabe) şi ritmul variabile, în funcţie de intensitatea sentimentelor şi de ideile exprimate, dar se conservă rima împerecheată. Opera lui Tudor Arghezi este o artă poetică modernă pentru că poetul devine, în concepţia lui Arghezi, un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului. Pe de altă parte, creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divine, cât şi al tehnicii poetice. Un argument este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această creaţie literară, estetica urâtului, arta devenid un mijloc de reflectare a complexităţii aspectelor existenţei. Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru orientările poeziei interbelice, cu elemente tradiţionaliste şi moderniste.
