Tema si viziunea despre lume in Fantana dintre plopi
Publicat in anul 1928, 1928 , volumul „Hanul Ancutei” este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului. Creatia „Hanul Ancutei” este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial : un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri, redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se referindu- se la timpul „celeilalte Ancute”. In total sunt noua povestiri iar cea de-a de- a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite „o poveste cum n am mai auzit”, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale spatio-temporale referitoare la Hanul Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii. „Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volumul „Hanul Ancutei”, personajul sau narator fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza autoanaliza faptelor prin perspectiva perspectiva maturitatii (timpul naratiunii). naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final f inal tragic. Intr-o toamna, cand Neculai duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei, Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana. Autenticitatea povestirii povestirii este data de naratiunea la la persoana I si de interventiile interventiile Ancutei care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea „unei lumini” si de sentimentul vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut -o salva pe Marga, dand nastere astfel unui puternic conflict interior. Numarul personajelor personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile T rasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei in timpul prezent, de catre personajul-narator general, general, dar se autocaracterizeaza autocaracterizeaza si in relatarea r elatarea sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului personajului Marga. Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este trecut prin filiera personajului-narator personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han, naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti
ascultatori. Originalitatea creatiei sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte: arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea metaforei si a epitetului. In concluzie, povestirea „Fantana dintre plopi” este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse. Fântâna dintre plopi - de Mihail Sadoveanu
Povestirea este o specie a genului epic, în proză, limitată la relatarea unui singur fapt. Trăsături: ca întindere, este mai amplă decât schiţa şi mai redusă decât nuvela; naratorul este implicat ca participant sau ca martor; relatarea se face, de cele mai multe ori, la persoana I; pr esupune o atmosferă propice depănării amintirilor; timpul evocat este istoric sau mitic; interesul se manifestă mai mult pentru situaţia narată, decât pentru personaj; desfăşurarea acţiunii este mai destinsă decât în nuvelă . Povestirea „Fântâna dintre plopi” face parte din volumul „Hanu- Ancuţei” de Mihail Sadoveanu, apărut în 1928. Volumul conţine nouă povestiri relatate într -un singur loc, la Hanul Ancuţei, de către ţăranii moldoveni care poposesc aici, fiind ei înşişi participanţi sau martori ai evenimentelor narate(“Iapa lui Voda”, “Haralambie”, “Balaurul”, “Fantana dintre Plopi”, “Cealalta Ancuta”, “Judet al sarmanilor”, “Negustor lipscan”, “Orb sarac”, “Istorisirea Zahariei fantanarul”).Ritualul ce se desfăşoară la han este acelaşi în cele nouă povestiri: lăutarii cântă între două povestiri, iar înaintea fiecăreia se creează un moment de linişte, o atmosferă de vrajă şi suspans; Ancuţa aduce pui traşi pe ţiglă şi plăcinte; se bea vin vechi în căni noi după ce au fost sparte cele vechi. Aşadar, HA este o povestire în ramă pt ca cele 9 povestiri de sine stătătoare sunt încadrate într -o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care utilizează formule specifice. Instanţele narative
Există un povestitor al naraţiunii-cadru care asistă ca martor la seara de la han, devenind ascultător al fiecărei povestiri. Prezenţa sa este redată prin utilizarea persoanei I în naraţiune şi conferă iluzia autenticităţii. Această voce narativă este cea delegată de autor spre a-l reprezenta, fapt care îl face pe criticul N. Manolescu să afirme: „Vocea anonimă care înfăţişează obiceiurile de la Han, la începutul cărţii, este a autorului”. Ceilalţi naratori, personaje în naraţiunea -cadru şi, pe rând, ascultători, au în povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj –narator. Ei aparţin unor categorii sociale diferite: comisul Ioniţă [Iapa lui Vodă), călugărul Gherman (Haralambie), moş Leonte Zodierul (Balaurul), căpitanul de mazili Neculai Isac (Fântâna dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealaltă Ancuţă), ciobanul (Judeţ al sărmanilor), negustorul Dămian Cristişor (Negustor lipscan), orbul/ rapsod şi calic orb (Orb sărac), mătuşa Salomia şi Zaharia fântânarul (Istorisirea Zahariei f ăntănaru). Indicii spaţio-temporali Spaţiul este fixat la începutul volumului, la Hanu- Ancutei, “care nu era han, era cetate”,. Aşezat la
răscruce de drumuri (destine), hanul este un loc de petrecere, ocotitor ca o cetate şi cunoscut călătorilor din vremurile vechi, ale celeilalte Ancuţe. Valoarea simbolică a hanului este aceea a unui centru al lumii, loc de întâlnire a diferitelor destine şi poveşti ale unor oameni din diverse straturi sociale. Zidurile hanului cetate au valoarea simbolică a graniţelor între lumea realului şi lumea povestirii. El este cadrul unora dintre întâmplările relatate şi are chiar rolul unui personaj ce rezonează la trăirile povestitorilor: „îl simţise şi hanul căci se înfiora prelung". Timpul este mitic, asfel, naratorul plaseaza povestile “candva demult”, “intr -o toamna aurie “, “in anul cand -
au fost ploi naprasnice de Sant-ilie si spuneau oamnii ca au vazut balaur negru deasupra Moldovei”.Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in at mosfera de poveste, ruptă de contingent , departe de timpul profan al prezentului. A patra povestire, “Fantana dintre plopi”, are ca temă iubirea tragica, materializata prin suferintă si sacficiu in numele dragostei. Titlul are conotaţii erotice, vitale şi tanatice: plopii, arbori funeşti inconjoară o fantana, simbol al vietii, fertilitatii in care isi gaseste sfarsitul o tanara fata, dragostea capitanului Isac . Rama prezintă imaginea hanului sub lumina aurie a soarelui în asfinţit şi pe Ancuţa, c are aprinde focul în vatra magică, pregătind cadrul unei noi poveşti.
Oamenii de la han zăresc pe drumul pustiu un călăreţ care venea parcă din adâncul timpului trecut. Ajungând la han, drumeţul cărunt, cu mustăcioară tunsă şi barbă rotunjită, se dovedeşte a fi căpitanul Neculai Isac, vechi prieten al comisului Ioniţă. Îndemnat de prietenul regăsit, Neculai Isac narează o dramă petrecută în tinereţe, o aventură de dragoste, în urma căreia a pierdut ochiul drept. Această povestire în povestire respectă toate momentele subiectului, iar naraţiunea la pers. I implică două planuri: - reprezentarea evenimentelor trăite în tinerţe (timpul narat) şi analiza faptelor din perspectiva maturităţii (timpul naraţiunii). Expoziţiunea povestirii fixeaza timpul “acum doua zeci si cinci de ani”, locul”tot aici, la han” si un succint portret al protagonistului “om buiac si ticalos”, “umblam si negutam vinuri”. Pe când ducea butoaie cu vin spre ţinutul Sucevei, într -o toamnă, tânărul poposise la Hanu- Ancuţei. Intriga Într-o zi, întâlneşte un grup de ţigani care încercau să prindă peşte. O fată de optsprezece ani, cu fustă roşie, pe nume Marga, îl tulbură peste măsură. Înconjurat de întreaga ceată, el aruncă câte un ban de argint fetei şi unui ţigan bătrân, Hasanache, care se interesează de drumurile boierului. Desfăşurarea acţiunii va urmari povestea de dragoste dintre Neculai si Marga : - apariţia fetei, a doua zi de dim la han-intalnirea amoroasa de la “fantana dintre plopi”, -promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui pe negustor. Punctul culminant Actiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in cursul careia isi pierde si un ochi . Marga îl aşteaptă neliniştită în întuneric şi, în timp ce el o ajută să îmbrace blăniţa, fata îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să îl atragă în locul acela pustiu. Hasanache şi doi fraţi ai săi plănuiau să îl ucidă ca să îi ia banii. Când îşi dă seama că aceştia o auziseră, Marga îl îndeamnă să fugă, cu glasul încărcat de groază. În lupta cu atacatorii, Neculai îşi pierede un ochi, dar reuşeşte să îl împuşte pe unul dintre ei, în timp ce câinele său, Lupei, îl „rupea pe celălalt”. Deznodământul Ii infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga. Cu ochiul teafăr, zăreşte lumina de la han şi începe să strige cu disperare. Oamenii de la han ies cu făclii şi pornesc cu toţii înapoi. Pe colacul fântânii lucea sânge proaspăt, semn că ţiganii omorâseră fata pentru că îi trădase şi o aruncaseră în fântână. Ascultătorii acestei groaznice istorisiri rămaseră „tăcuţi şi mâhniţi”. Fântâna nu mai exista, se dărâmase „ca toate ale lumii”. Episodul final are ca simbol cenuşa („Focul se stinsese”) sugerând timpul intrat în amintire şi imaginea lui Neculai Isac care „privea ţintă în jos, în neagra fântână a trecutului”. Caracterizarea personajelor: Neculai Isac este „un om ajuns la cărunţeală, dar care se ţinea drept şi sprinten pe cal”, „cu mustăcioară tunsă şi barba rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecoase”, cu ochiul drept „stâns şi închis”. Este o figură de legendă, venind parcă din alte timpuri, de pe depărtate tărâmuri. În vremea tinereţii apare ca un om întreprinzător, dovadă fiind afacerile sale. Cu toate acestea, are defectele specifice vârstei: neştiinţa, lipsa experienţei de viaţă şi nesocotinţa. Se îndrăgosteşte aproape instantaneu de ţigăncuşă, pe care o tratează ca pe o fiinţă egelă şi o respectă, vorbindu -i ales. Este răzbunător şi iscusit în luptă, reuşind să facă faţă grupului de ţigani care încercase să îl prade. Marga este o adolescentă de 18 ani, obligată de conducătorul şatrei să minimizeze dragostea, pe care nu o trăise niciodată, faţă de cei care îi erau impuşi ca parteneri de o clipă. Frumoasă şi atrăgătoare, fusese destinată de Hasanache să -i atragă cu farmacele ei pe călătorii bogaţi care poposeau la han, pentru a fi mai uşor atacaţi şi deposedaţi de bani ori de bunuri. Deşi este o fată simplă, Marga suferă din pricina condiţiei sale de obiect erotic, folosit în scopuri criminale sau de jaf, dar o acceptă de teamă şi îi dispreţuieşte pe cai care o vând şi pe cupărătorii de ocazie. Totuşi, Marga se îndrăgosteşte de Neculai Isac care o respectă şi nu o jigneşte cumărându -i intimitatea. Pentru întâia oară, fata se revoltă împotriva condiţiei sale şi nu mai acceptă să fie complice la acte ruşinoase. Ea simte nevoia să se devoteze omului iubit, să îl ocrotească, avertizându-l să îşi apere viaţa, în ciuda consecinţelor de care era perfect conştientă. Fântâna dintre cei patru plopi (care simbolizează crucea) devine loc al iubirii şi al morţii., în amintirea de neşters a unei femei deosebite şi a devotamentului ei absolut în numele dragostei. Limbajul artistic : se caracterizează prin oralitate. Farmecul zicerii este dat de prezenţa cuvintelor populare, a arhaismelor şi regionalismelor, folosite cu naturaleţe. Figurile de stil apar cu moderaţie, conferind stilului sobrietate. Concluzie: „Fântâna dintre plopi” este povestire deoarece este o naraţiune subiectivizată, relatarea se face din unghiul naratorului, implicat ca protagonist al întâmplării. Este o poveste de dragoste din tinereţ e care are ca scop reînvierea unei lumi apuse. Accentul este pus pe întâmplări şi situaţii, de unde caracterul etic al povestirii.
"FÂNTÂNA DINTRE PLOPI" - povestire în ramă - de Mihail Sadoveanu "Fântâna dintre plopi" face parte din volumul "Hanu- Ancuţei" de Mihail Sadoveanu şi este o povestire în ramă, deoarece întâmplările evocate se petrecuseră d e m u l t , tot pe aceste meleaguri, pe vrem ea celeilalte Ancuţe. Timpul narativ se situează într -un plan al trecutului, spaţiul narativ este un topos, iar relatarea îmbracă forma evocării. Atmosfera plină de emoţie şi de fiori pluteşte printre oaspeţii hanului, deoarece povestitorul moş Leonte reuşise să-i impresioneze puternic cu povestea balaurului. în lumina "soarelui auriu" care strălucea într -o "linişte ca din veacuri", oaspeţii de la hanul Ancuţei zăresc pe drumul pustiu un călăreţ care poposeşte şi el la han. Cu "obrazul smad, cu mustăcioară tunsă şi barbă rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecoase", bărbatul avea o înfăţişare stranie mai ales din cauza ochiului drept care stătea "stâns şi închis". Comisul Ion iţă, p e r s o n a j c o m u n tuturor povestirilor din volum, îl întâmpină cu bucurie, recunoscând în drumeţul singuratic pe Neculai Isac, "căpitan de mazâli". Ancuţa o auzise pe mama ei vorbind despre acest căpitan, pe care "erau să -1 omoare nişte ţigani", o "poveste înfricoşată", pe care nu o mai ţinea minte. Ritualul ce se desfăşoară la hanul Ancuţei este acelaşi în cele nouă povestiri: Ancuţa îi aduce oaspetelui "un cofăiel plin" şi o "ulcică nouă", lăutarii veniseră mai aproape, "sunând din strune", iar comisul Ioniţă îl invită "să cinstim cu domnia ta o ulcică de vin nou" şi -l roagă să le povestească "întâmplarea de demult". Neculai Isac acceptă să bea vinul, care este bun în tovărăşie, numai "dragostea cere singurătate". Perspectiva narativă este aceea de narator -personaj, deoarece el se află în centrul evenimentelor, lui i se întâmplase nenorocirea de a-şi pierde un ochi. Acţiunea scoate în evidenţă nu atât personajul, ci mai ales situaţia şi întâmplările narate la persoana I. Povestirea căpitanului Isac este o idilă, iar întâmplările avuseseră loc în tinereţe, cu douăzeci şi cinci de ani înainte, când flăcăului îi plăcea să cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea leturghii la biserică pentru ca el să se liniştească de pe drumuri şi să se însoare. Perspectiva temporală este întoarcerea în trecut, iar împrejurimile hanului ca topos compun perspe ctiva spaţială. Intr-o toamnă, tot pe vremea celeilalte Ancuţe, pe când ducea antale (butoaie) cu vinuri la Suceava, poposise la han şi era "bezmetic şi singur ca un cuc" pentru că îl părăsise iubita. într -o sâmbătă, "pe la toacă", Neculai mergea îngândurat pe drumul spre Suceava, când, pe malul unei gârle vede, în mijlocul unei cete de ţigani, "o fetişcană de optsprezece ani", cu o fustă roşie, care îl tulbură peste măsură, "parc -aş fi înghiţit o băutură tare". Jigăncuşa, Mrga, este certată de un ţigan mai bătrân, pentru că prea se uita ţintă la boier şi nu se cădea o astfel de obrăznicie. Necular le aruncă fiecăruia câte un bănuţ de argint apoi pleacă la han. A doua zi, Neculai o întâlneşte pe ţigăncuşa Marga la "fântâna dintre plopi", care -1 aştepta să-i mulţumească pentru bănuţul de argint, de care -şi cumpărase nişte ciuboţele. Neculai şi-a continuat drumul spre Paşcani, urmat de câinele lui credincios, Lupei, dar gândurile îi erau la frumoasa ţigancă. După ce şi-a terminat treburile, în miez de noapte, s-a îndreptat spre hanul Ancuţei însă l-a ocolit şi s-a dus direct la "fântâna cu patru pjopi", unde a găsit-o, aşteptându-l, pe frumoasa ţigancă. Neculai promite fetei că îi va aduce "o scurteică de vulpe" de la Paşcani, iar ea îi spune că o să -1 aştepte cu nerăbdare "ş-am să mor lângă fântână dacă nu vii!". La Paşcani, Neculai vinde bine "antalele de vin", cumpără "o blăniţă cu faţa de postav roş", cu gândul la plăcerea pe care o va vedea în ochii ţigăncuşei şi se întoarce, cu chimirul plin, spre hanul Ancuţei, cu intenţia de a se opri mai întâi la fântână. Cadrul este romantic , "stelele se aprinseseră în cerul curat", câmpurile înţeleniseră în linişte, ca într -o taină", creând o atmosferă de vrajă pentru întâlnirea erotică, iar prezentarea peisajului marchează o pauză descriptivă în şirul naraţiunii. Marga îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să-1 atragă în locul acesta pustiu, pentru ca el, împreună cu cei doi fraţi mai mici, Dimachi şi Turcu, să-i fure calul şi banii pe care-i avea asupra lui. Ea se temea că va f i înjunghiată dacă ei îşi vor da seama că i-a trădat, dar "mi-eşti drag" şi "de-acuma înainte nu-mi mai pasă". Cu glasul încărcat de groază, Marga îl îndeamnă să fugă, dându -şi seama că ţiganii o auziseră că-1 prevenise. Neculai s-a aruncat pe cal, câinele Lupei se lupta în tufe cu ceva, iar ţiganii răcneau "ca nişte diavoli negri" aruncând cu prăjini în el. Tânărul, căzut de pe cal şi simţind "o lovitură de fier ascuţit la coada ochiului drept", trage cu pistolul, nimerindu-1 pe un ţigan între ochi, în timp ce Lupei "rupea pe celălalt". Ochiul drept îi era plin de sânge, dar cu ochiul teafăr zăreşte lumina hanului şi începe să strige cu disperare. Cei aflaţi la han au ieşit cu făclii şi au pornit cu toţii spre fântâna unde se întâlnise Neculai cu Marga ţiganca Pe colacul fântânii "lucea sânge proaspăt", semn că ţiganii omorâseră fata şi o aruncaseră în fântână. Din ochiul lui Neculai Isac, sângele "se prelingea prin mustăţi şi -mi intra în gură. Şi parcă gustam din sângele împrăştiat pe colacul fântânii". Ascultătorii acestei istorisiri groaznice rămăseseră "tăcuţi şi mâhniţi", fântâna nu mai exista, se distrusese "ca toate ale lumii". Căpitanul Neculai "sta împovărat în locul lui, neclintit şi cu capul plecat", iar ochiul "cel viu, mare şi neguros,
privea ţintă în jos în neagra fântână a trecutului". Abia pe înserat, când s -a aprins din nou focul, căpitanul Isac a prins pe Ancuţa de mână şi a cerut pentru toţi oaspeţii "vin vechi în oale nouă". Particularităţile limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu constă în îm bin area epi cu lu i cu liri cu l, a povestirii cu geniul său poetic . Aşa cum afirma George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici , o limbă capabilă să redea poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, pă strând farmecul atmosferei acelor vremuri vechi. ftufecci-başa, arnăut) şi regionalismele(testemel, tipsie, scurteică) sunt folosite Arhaismele cu naturaleţede către personajele povestirilor, creând o limbă literară uşor accesibilă, scriitorul rămânând fidel declaraţiei sale din discursul rostit la Academie, aceea că "ţăranul român a fost principalul meu erou". Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizând trăsături ale personajelor. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor, oralitatea exprimării Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele ascultătorilor. Fiind o specie a genului epic, o naraţiune de mică dimensiune, în care se povesteşte, cu subiectivism, o singură întâmplarede sine stătătoare încadrată într -o naraţiune mai amplă ("Hanu - Ancuţei") şi Ia care participă personaje puţine palid conturate, opera "Fântâna dintre plopi" de Mihail Sadoveanu este o povestire în ramă. "Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii şi morţii" (Nicolae Manolescu - "Imaginarul sadovenian"). Fântâna dintre plopi - de Mihail Sadoveanu
Povestirea este o specie de mica intindere a genului epic, in versuri sau proza, care se rezuma la nararea unui singur eveniment,cu un numar redus de personaje. Aceasta este caracterizata de naratiune subiectiva, in care nu se focalizeaza asupra personajului, ca in nuvela, ci asupra atmosferei,intamplarilor care au, de regula, caracter neobisnuit si sunt prezentate cronologic, urmarind un singur fir epic. Naratorul este necreditabil datorita implicarii nemijlocite in diferite grade -protagonist, martor sau colportorin actiunile relatate. Trasaturile acestei specii sunt mai putin evidente si datorita identitatii semantice a verbului: "a povesti" cu "a nara", specia putand fi confundata astfel cu modalitatea de expunere. Caracteristica pentru povestire este originea populara din care au rezultat oralitatea stilului, tehnica narativa menita sa creeze atmosfera propice destainuirii, ritualul zicerii impus de relatia povestitor ascultator( lector)si conceptia de factura paseista conform careia timpul trecut capata valente legendare fata de prezentul profan intre care se impune distanta morala ce permite judecata retrospectiva inteleapta. Un tip aparte de povestire este reprezentat de "povestirea in rama ", modalitate de origine orientala (1001 de nopti ), prezenta si in literatura europeana (Decameronul lui Boccacio), prin care una sau mai multe naratiuni mai scurte, de sine-statatoare sunt cuprinse intr-una mai ampla, care sa le cuprinda in aceeasi atmosfera epica. In literatura romana cel mai bun exemplu al unui astfel de volum de povestiri este "Hanu-Ancutei" aparut in 1928 si subintitulat "roman" datorita numarului de povestiri si temelor diverse abordate . Acest ciclu narativ se compune din noua povestiri( "Iapa lui Voda", "Haralambie", "Balaurul", "Fantana dintre Plopi", "Cealalta Ancuta", "Judet al sarmanilor", "Negustor lipscan", "Orb sarac", "I storisirea Zahariei fantanarul" ), spuse de naratori diferiti, a zecea povestire fiind cea care le incadreaza pe cele noua, adica "rama". Tematic, acestea ar putea fi grupate in trei cicluri : al cinstei, al dragostei si al judecatii. Povestirea "Fantana dintre plopi" se incadreaza in cel de-al doilea, deoarece tema istorisirii este iubirea tragica, materializata prin suferinta si sacrificiu in numele dragostei, idei sugerate si de titlu, ale carui conotatii sunt erotice, vitale si tanatice : plopii, arbori funesti inconjoara o fantana, simbol al vietii, fertilitatii in care isi gaseste sfarsitul o tanara fata, dragostea capitanului Isac . Organizata clasic, urmarind momentele subiectului, povestirea capitanului Neculai Isac are menirea sa impresioneze si sa dea o lectie despre iubire si trecerea neinduratoare a timpului celor prezenti. Expozitiunea ramei fixeaza locul si timpul in care vor fi povestite intamplarile : "in hanul Ancutei", "cand scripcile si cobzele nu aveau inca cautare", iar intriga naratiunii-cadru este chiar aparitia capitanului de mazili. Desfasurarea actiunii si "ramei" vor coincide cu povestea capitanului, care, la randul ei este organizata cronologic, dupa momentele subiectului. Expozitiunea povestirii fixeaza timpul "acum doua zeci si cinci de ani", locul "tot aici, la han" si un succint
portret al protagonistului "om buiac si ticalos", "umblam si negutam vinuri". Intr-o astfel de calatorie el se intalneste o satra de tigani si pe cea de care se va indragosti – tigancusa Marga. Intriga se contureaza prin aparitia unchiului fetei, care se intereseaza de drumurile capitanului. Desfasurarea actiunii va urmarii povestea de dragoste dintre Neculai si Marga, intalnirea amoroasa de la "fantana dintre plopi", promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui pe negustor. Actiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in cursul careia isi pierde si un ochi. Ii infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga. Deznodamantul povestii il gaseste pe capitan ranit fizic si sufleteste, "lipsit de puteri", iar finalul ramei atesta puterea acestei triste istorii asupra auditoriului, profund impresionat. Conflictul nu este unul puternic, ci unul de imprejurari, care se rezolva rapid, dramatice fiind insa urmarile acestuia asupra personajului, marcat pe viata de defectul fizic si tristetea pe care o poarta in suflet. Se remarca caracterul etic al povestiri : pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului, comportamentul sau nobil ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte, Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga. Personajele ce apar in cadrul naratiunii sunt schematizate, ele servind rolului de executori, fiind f olosite pentru a reliefa o actiune extraordinara ; nu se insista decat asupra acelor caracteristici strict necesare in context. Protoagonistul, capitanul Neculai Isac este un erou tipic sadovenian,apartinand unei atmosfere specifice, romantice, find un erou exceptional in situatii exceptionale, insa mai presus de orice "indragostit de viata, de fructele ei, neinvins, neingenunchiat, crezand in rosturile acestei lumi, privind spre frumusetile vietii". Aparitia sa la han, parca de pe " taramuri departate", prilej de caracterizare directa de catre narator : "om care arata inca frumusete si barbatie", cu "nas vulturesc si sprancene intunecoase" care indica vitejie, cutezanta, actiune, iar faptul ca, in ciuda varstei, "se tine drept si sprinten pe cal", arata calitatile unui om deosebit, care vor fi demostrate de istorisirea lui. Stigmatul pe care il poarta, cel al ochiului "stins si inchis" care ii da ceva "trist si straniu" arata indirect firea sa aventuroasa si incita comesenii, ii face curiosi sa afle imprejurarile in care s-a intamplat nenorocirea. Tot caracterizarea directa, de data aceasta facuta de comisul Ionita, personaj emblematic al seriei, indica un profil romantic : "pentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna capul". Autocaracterizarea urmarind aceeasi idee : "imi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe hotare" indica un personaj indragostit de viata si placerile acesteia dar si f irea tinereasca, nechibzuita, de "om buiac si ticalos". Modalitati de caracterizare indirecta sunt de asemenea prezente ; printre acestea mentionam vestimentatia pesonajului care indica statutul social inalt ("nasturi de argint,","blanita de jder" etc.) Tot indirect il definesc pe erou si actiunile sale : tresarirea la vederea fetei frumoase ( "parca as fi inghitit o bautura tare" ), indica o fire romantiosa, careia nu ii lispsesc sensibilitatea ("i-am mangaiat ochii"), generozitatea ("ceru pentru sine si soti vin vechi in oale noua") si spiritul cavaleresc (isi tine promisiunea fata de fata). "Ochiul mare si neguros care privea in f anatana trecutului" este semnul suferintei inca vii. Talentul de narator al lui Neculai Isac este anticipat de sosirea lui la han, ascultatorii sunt atentionati de firea exceptionala a acestui om prin introducerea pe care i-o face "maestrul de ceremonii", comisul Ionita care il recomanda ca "prietin vechi", "tovaras de tinerete", deci om de aceeasi valoare morala si spirituala, caruia ii cedeaza randul la istorisirea unei povesti, recunoscandu-i astfel calitatile. Comisul Ionita, personaj omniprezent in cadrul volumului, alaturi de Ancuta, este cel care da girul unei povestiri extraordinare. Personajele secundare sunt schematice, reduse la cateva trasaturi, sau decrise unidimensiunal. Astfel, Marga este tanara, frumoasa si cu suflet bun, fara a-i lipsi misterul si viclenia, tipic feminine; Hasanache este tipul batranului profitor si uneltitor, iar cealalta Ancuta are atributele bunei gazde, la f el ca si cea din prezent, o continuare fireasca a mamei sale. Tipici pentru o poveste sunt indicii spatio-temporali, atat cei ale povestirii cat si cele in care este plasata actiunea istorisita, ca si ritualul zicerii. Aceste elemente capata la Sadoveanu importanta sporita, chiar mai mare decat a actiuniii sau a personajelor, dupa unii critici (G. Calinescu). Spatiul este fixat la inceputul volumului, la Hanu-Ancutei, "care nu era han, era cetate, cu ziduri grose de ici pana colo, iar inauntru se puteau oplosi oameni si vite". Hanul este investit cu atribute magice de topos sadovenian etern, loc al intalnirii trecutului cu prezentul si viitorul, deci al continuitatii in eternitate a valorilor
promovate de drumeti. Valoarea de "axis mundi" dobandita de han este justificata de amplasarea istoriilor povestite in cadrul,in apropierea hanului sau avand o legatura incontestabila cu simbolul sau cel mai evident: Ancuta. Este neimportant care dintre ele, mama sau fiica, aceasta fiind doar o impartire formala, ea fiind eterna si indentica cu sine insusi sau cu stramosii/descendentii ei de la inceputul istoriei si pana la finalul timpului. In povestirea analizata, intamplarile s-au petrecut "tot in locurile acestea","aprope de han", in vremea celeilalte Ancute,care ii povestise fetei ei despre ghinionul capitanului, initiind-o astfel in legendele locului, pregatind-o sa devina, la randul ei, gazda. Timpul, alta coordonata a povestii este relativ, raportarea la el este tipica basmului prin prezenta acelui "illo tempore". Asfel, naratorul plaseaza povestile "candva demult", "intr-o toamna aurie ", "in anul cand au fost ploi naprasnice de Sant-ilie si spuneau oamnii ca au vazut balaur negru deasupra Moldovei".Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in atmosfera de poveste, rupta de contingent, departe de timpul profan al prezentului,una din temele recurente ale textului fiind superioritatea timpurilor trecute si regretarea acestora de catre cei varstnici care se simt datori sa ii initieze si pe cei tineri in sistemul lor de valori.("Acum traieste o lume noua si becisnica") Viziunea paseista este de inspiratie samanatorista (curent dominant in momentul aparititiei volumului) dar si tipic sadoveniana. In cadrul volumului se poate vorbi de trei planuri temporale : cel al autorului (unidimensional), cel al naratorilor (plasat in toamna aurie) si cel al evenimentelor (care capata conotatii legendare,mitice, istorice). Convergenta acestora catre un numitor comun fiind favorizata de han, care apare avand capacitatea de conservare a timpului, deci functie de protectie in timp ce lumea inconjuratoare se darama sub auspiciile prezentului. Un exemplu in acest sens este chiar fantana dintre plopi, care"s-a daramata ca t oate ale lumii" de cand a avut loc intamplarea capitanului, deoarece nu era protejata magic de zidurile hanului. Asadar, hanul este o enclava, suspendata in timp si spatiu, incadrandu-se in caracterizarea facuta de Ion Barbu cetatii Isarlak :"la mijloc de Rau si Bun". In interiorul ei atmosfera este mereu aceeasi, de petrecere si voie buna, mereu cu aceeasi oameni. Aparent deschis, primitor, hanul este, de fapt, un spatiu inchis in care cei ce intra sunt prizonieri eterni ai atmosferei, ei iesind in lume doar pentru a "vana" intamplari pe care sa le aduca in incinta protectoare a hanului pentru fi consumate cu placere de comeseni, de remarcat galeria personajelor care devin naratori la han:prin meseriile lor diverse( calugar, zodier, capitan, cioban, talhar,etc) ele aduc aminte de personajele din drama Mesterul Manole, intarind astfel ideea ca pentru a crea/recrea o lume este nevoie de oameni din toate sferele socialului, fiecare devenind prin Logos un renovator Mundi. Hanul dobandeste astfel valoarea spatiului fictional, propice dezvoltarii naratiunii. Nu trebuie uitat aspectul care individualizeaza hanul:atmosfera, obtinuta si intretinuta prin amabilitatea gazdei, prin omniprezenta elementului dionisiac si prin respectarea ritualuilor, atat de necesare in cadrul unui topos magic. Astfel, fiecare dintre cei care iau cuvantul la Hanu Ancutei respecta un ritual al zicerii care cuprinde etape fixe: "Captatio benevolantio", adica atragerea atentiei auditoriului asupra caracterului deosebit al povestirii ce urmeaza a fi istorisita, inchinarea unei ulcele cu vin in sanatatea comesenilor, echivanta cu aprecierea acestora ca demni sa asculte povestea, utilizarea formulelor protocolare care atesta respectul pentru auditoriu dar si mentinerea propriului standard. Pe parcursul povestirilor se revine la cadrul naratiunii pentru a fi introduse formule care sa mentina atentia treaza si sa sporeasca interesul . O povestire este intotdeauna incheiata cu revenirea la momentul prezent si cu amenintarea comisului Ionita de a spune o alta poveste "mult mai minunata si mai infricosata", ridicand de fiecare data stacheta . In "Fanatana dintre plopi"acest ritual este respectat cu sf intenie de capitanul Neculai Isac. Replica acestuia, "Ingaduie-mi sa duc calul la adapost, sa-l grijesc,pe urma om bea un vin si ti-oi povesti ce nu stii..." sintetizeaza cele afirmate. Capitanul este primit cu inima deschisa de meseni, el isi ia timp pentru a incepe povestirea, totul se desfasoara fara graba,desfacerea de contingent si intrarea in starea de semi-transa necesara istorisirii cerand timp, proces grabit insa de elixirul naratiunii:vinul. Formulele "domnilor si fratilor","Domnia ta","preacinstite"arata respectul si apropierea de auditoriu care vede in Isac "om cum ne place noua". Tot pentru a trezi interesul, Ancuta aminteste ca ar fi auzit "povestea infricosata" de la mama sa insa nu o mai tine minte. Naratorul, cunoaste trei instante in cadrul povestii:cel neutru, care ne introduce in atmosfera,care relateaza
cadrul intr-o tehnica asemanatoare cu baleierea unei camere de filmat, locul acestuia este rapid luat de Comisul ionita, care isi indeplineste rolul de mestru de ceremonii si introduce in scena pe adevaratul narator, capitanul Isac. Acesta relateaza subiectiv, la persoana I,cu glas "bland", dand dureroasei confesiuni tente nostalgice, tragice si romantice, dupa caz. Abil orator, el dramatizeaza actiunea prin introducerea dialogului intre el si tigancusa, istoria capata astfel caracter dinamic si veridic. Pasajele descriptive au functia de a evidentia atmosfera sau portrete (al tigancusei-"cu fusta rosa si trupul frumos rotunjit"), acestea sunt mai putin numeroase insa. Arta narativa a lui Sadoveanu este monumentala, el dand glas unor "eroi care nu povestesc pentru a-si descarca sufletul,ci pentru a se sustrage vietii si mortii " (Manolescu). Expresia este tipic populara, de o savoare lirica deosebita, care captiveaza prin oralitate si impresioneaza prin seva folclorica . Odata rostite, cuvintele traiesc singure, prind si dau viata unei vechi lumi,recreate prin zicere. Arhaismele prezente("arnaut","scurteica")sunt numeroase insa folosite cu naturalete, in mod tipic pentru discursul taranului roman, caracterizat de eufonie si muzicalitate. Per total, naratiunea se remarca prin sobrietatea stilului, impusa de subiect. Deoarece este o naratiune subiectiva de mica intindere care prezinta un fapt neobisnuit si respecta un ritual al spunerii, putem afirma nu numai ca "Fantana dintre plopi" si incadreaza speciei povestire ci si, conform cu I. Vlad :"Hanu Ancutei este cartea povestilor, a istoriilor de demult, a initierii in arta desavarsita a naratiunii.Caci ciclul acesta are valoarea unei arte poetice pentru intelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor si etapelor compozitionale ale genului." Comentariu - Fantana dintre plopi
Fiu al pamantului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lasand posteritatii o opera monumentala care se intinde pe o jumatzate de secol. Lumea de altadata, din vechimea poporului roman, cu asezarile si sufletul ei, este reconstituita din negura departarilor in volumul de povestiri "Hanul Ancutei". Opera literara "Fantana dintre plopi" face parte din volumul de povestiri "Hanul Ancutei", fiind cea de-a patra povestire. Povestirea este o specie a genului epic in proza de scurta intindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje putine in care se prezinta o intamplare din viata unui personaj. Daca povestirea se concentreaza asupra firului evenimentelor, nuvela aduce in discutie imasginea unui personaj exceptional, in jurul caruia graviteaza ceilalti eroi. Tema operei literare "Fantana dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga. Neculai Isac, capitan de mazili, se indragosteste de o tiganca pe nume Mrga. tigancusa era pusa de unchiul sau Hasanache sa se intalneasca cu Neculai pentru a-l jefui, insa fata ii spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata este omorata de rudele sale. Aceasta iubire tragica este surprinsa in mai multe ipostaze. Una dintre ele ar fi indragostirea la prima vedere. Urmeaza intalnirile pe ascuns, iubirea cu obstacole, imposibila si cea tragica. intre cei doi existau obstacole precum diferenta de rang social, de etnie si religie, ce faceau acea iubire imposibila. Titlul operei, format din doua civinte semnificative, "Fantana", in care apa sugereaza viata, iubire (eros), dar si moartea (tanatos) si plopul, considerat arborele singuratatii, copac blestemat, de crengile caruia s-a spanzurat Iuda, desemneaza locul de intalnire al celor doi: "Fantana dintre plopi". Numarul plopilor din jurul famtanii – patru, sugereaza tot moartea,prezenta locului sugerand predestinarea pentru un loc tragic, tainic, singuratic. Prin povestire, trecutul prinde viata si se confunda cu prezentul, capitanul retraind drama pe care o povesteste. Naratorul din "Fantana dintre plopi" este un narator personaj, deoarece ia parte (participa) la actiunile desfasurate, este creditabil si subiectiv, intru-cat isi exprima sentimentele si trairile sufletesti prin intermediul pronumelor si verbelor la persoana I singular: "umblam", "eram", "ma", "gandeam", "am zarit", "mi", "eu", "sunt", etc. Ca in intregul volum de povestiri si in "Fantana dintre plopi" este prezenta povestirea in povestirem in care, in discursul initial al naratorului sunt incluse discursurile personajelor, care devin la randul lor povestitori atunci cand isi spun propria poveste si receptor cand altii vorbesc. Naratorul initial are rolul de a prezenta personajele – povestitor, de a fixa cadrul povestirilor, de a surprinde reactia ascultatorlor, devenind el insusi receptor cand altii povestesc. Povestirea naratorului initial se observa in descrierea hanului si a venirii capitanului precum si prin notarea la persoana a treia a discutiilor premergatoare povestirii: "Soarele batea piezis in hanul Ancutei, scanteind
in geamurile zabrelite. Lautarii se sculasera din cotloanele lor si-si sticleau dintii", "Moldova curgea lin in soarele auriu intr-o singuratate sintr-o liniste ca din veacuri; si campiile eari goale si drumurile pustii in patru zari; iar calaretul pe cal parca venea spre noi de demult de pe departate taramuri". Cea de-a doua povestire apartine capitanului si apare la persoana I: "Domnilor si fratilor, a vorbit capitanul Isac de la Balabanesti,-ascultati ce mi s-a intamplat pe aceste meseaguri cand eram tanar...". Este prezenta si povestirea in rama, in acre povestirea eta incadrata intre descrierile atmosferei de la han. Actiunea se desfasoara in urma cu 25 ani la o fantana situata intre patru plopi. Personajele din aceasta opera sun putine. Unul dintre acestea este Neculai Isac, vazut in planul prezentului, dar si al trecutului. in planul prezentului, cel care-l descrie este naratorul initial, apoi comisul: "Era un om ajuns la caruntie, se tinea drept...", iar in planul trecutului, personajul se autocaracterizeaza. Un alt personaj este Marga, descrisa din perspectiva lui Isac, Comisul Ionita si ceilalti ascultatori. Hanul, ca si moara, carsma si iarmarocul, sunt elemente specifice literaturii sadoveniene. Aici, personajele lui Sadoveanu retraiesc intamplari de demult, vocatia lor adevarata fiind placerea vorbei, confesiunea. Cand apare Neculai Isac, este prima data cand se deschid portile hanului, momentul fiind seara: "Moldova curgea lin in soarele auriu, intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri". Aparitia povestitorului este proiectata in plan misterios, pentru a starni interesul povestirii: "...pe sleahul Romanului se vedea venind un calaret, invaluit in lumina si-n pulberi". intre acest povestitor si ascultatorii de la han se stabileste o relatie de prietenie, capitanul adresandu-se cu "Iubitilor prieteni" sau "Domnilor si fratilor". Acesta este primit in cercul povestitorilor datorita talentului, comun cu ceilalti de povestitor. Acest talent este sustinut de participarea afectiva a personajului, de pastrarea suspansului precum si de intrebarile retorice care dinamizeaza actiunea: "Mi s-a parut?", "A fost o aratare?", dar si prin folosire unor conectori care aduc in prezent povestirea: "deodata", "apoi". Capitanul reuseste de asemena sa transmita ascultatorilor starea sa de spirit: "Am ramas tacuti si mahniti". El respecta totodata ceremonialul de la han: se asteapta prezenta Ancutei, care creeaza o buna dispozitie prin vin si bucate, asteapta sa fie invitat de Comisul Ionita, inchina alaturi de ceilalti in cinstea povestitorului anterior, apoi incepe sa povesteasca. Spontaneitatea actului povestirii tine de necenzurarea amintirilor. Actiunea acestei opere este lineara, cronologica, cu un singur fir narativ si respecta momentele subiectului. in expozitiune este prezentata prezenta lui Isac precum si momentul sosirii la han, iar in intriga este prezentata intalnirea cu Marga. Desfasurarea actiunii prezinta intalnirile pe ascuns dintre cei doi, iar in punctul culminant capitanul afla de inselaciune, in timp ce in deznodamant, Neculai scapa, iar Marga este omorata. Conflictul este interior dar si exterior. Cel interior are loc intre datoria fata de neam a Margai si sentimentele ei pentru Isac, iar cel exterior are loc intre Neculai Isac si banda lui Hasanache. Prin toate aceste trasaturi mentionate, putem afirma ca opera literara "Fantana dintre plopi" este o povestire.
