1.1.Natura si dezvoltarea dreptului international public, stabilirea surselor si principiilor generale.
Dealungul timpului, de la peşteră la computer, un rol deosebit la jucat întotdeauna ideea de lege – ideea că ordinea este necesară şi că haosul este dăunător unei existenţe oneste drepte şi stabile. Orice societate, fie mică sau mare, puternică sau slabă, şi-a creat creat un cadru de principii după care care să poată poată să se dezvolte. Ce este permi rmis şi ce nu este permi rmis,(acte permisive, acte interzise),oamenii a început să se înţeleagă cit este de importanta ordinea si legea. Strudiul legii este in mare masura studiul istoriei. Istoria sa inseamna eforturile de a impune constrangeri legale asupra conf confli lict ctel elor or arma armate te prin prin nego negoci cier erii in intr tree pute puteri rile le mi mili lita tare re,, eforturi care nu au reusit sa se concretizeze intodeauna in tratate;iar tratatele rezultate au fost adesea mai putin eficiente. Cu toate acestea in timp, ele au produs, impreuna cu alte surse, un corp de lege recunoscut, ca avand caracter obligatoriu si eficient pentru parti.Putem spune deci ca; Legea este acel eleeme el ment nt ca care re ob obli ligă gă me memb mbri riii une neii co com mun unit ităţ ăţii că căre reia ia îi apar ap arţi ţin, n, la re recu cuno noaş aşte tere reaa un unor or va valo lori ri şi st stan anda dard rdee. Este deopotrivă permisivă în oferirea posibilităţii indivizilor de a-şi stabili propriile relaţii legale, cu drepturile şi obligaţiile ce decu decurrg di dinn aces aceste tea, a, prec precum um şi crea creare reaa unor unor cont contra ract cte, e, şi coercitivă , în pedepsirea acelora care îi încalcă prevederile. In literatura de specialitate s-au dat numeroase definitii acestui drept cuprinzind eementele sale esentiale(ansamblu de
normr juridice,relatiile dintre subiectele sale pe baza acordului de vointa,respectarea normeleor in mod liber etc.),la modul Lege gene genera rall in insa sa pute putem m defi defini niii drep dreptu tull in inte tern rnat atio iona nall ca o; Lege inte in tern rnat atio iona nala la ca care re co connst stăă în într tr-o -o se seri riee de re regu guli li ca care re direcţionează conduita umană şi reflectă, până la un punct, ideile şi preocupările societăţii în îndeplinirea funcţiilor sale in relatiile internationale. Asta Asta ar fi ceea ce numi umim drep rept in inte tern rnaţ aţio ionnal al,, cu impporta im ortannta di dife fere renţ nţăă că princ rincip ipal alel elee subi bieect ctee de drep rept inte terrnaţional sunt naţiunile-st -state, nu cetăţenii în mod individual. Există multe diferenţe între legile unei ţări (dreptul inte in tern rn)) şi legil egilee care oper operea eazză în afara fara,, sau sau în într tree sta state te,, organizaţiile organizaţiile internaţionale şi în anumite cazuri, intre indivizi. Dreptul internaţional în sine, este împărţit în; conflictul de legi legi (sau (sau drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall priv privat at cum cum este este denu denumi mitt uneori) şi dreptul internaţional public (de obicei numit doar drept internaţional)1. Dreptul internaţional public are ca obiect relaţiile dintre state în toate formele sale, de la război la sateliţi şi reglementează funcţiile mai multor instituţii internaţionale. Num Numai ai rela relati tiil ilee di dint ntre re stub stubie iect ctel elee drep dreptu tulu luii in inte tern rnat atio iona nall pub publlic ic,i ,inn prim primuul rind rind,d ,din inttre sta tate te,, fac fac obi bieectu tull ace acestu tuii drept2,(relatiile contractuale dintre un stat si o persoana juridica sau fizica, nu cad sub incidenta dreptului international public). Dreptul international public poate fi universal sau general,(caz în care legile prevăzute obligă toate statele), sau regional, când 1
Terme ermenu null a fost fost folo folosi sitt pent pentru ru prim primaa data data de catr catree J.Be J.Bent ntha ham: m:ve vezi zi Introduction to the Principles of Morals and Legislation,1780. 2 Martian Niciu Drept International Public Editura Servosat 1997 p.6.
un grup de state legate geografic sau ideologic recunosc legile speciale care le sunt aplicabile, de exemplu, practica azilului diplomatic care s-a dezvoltat mai ales în America America Latină3. 1.1.1. Legea şi rolul fortei în comunitatea mondială
Un aspect important este cel al calităţii legi, a dreptului inte terrnaţional in general. Fiecare parte a unei dispute internaţionale necesita fără îndoială o justificare legală pentru acţiunile respective iar în sistemul internaţional nu există o instituţie independentă independentă care care să poată poată determina determina problematica şi să dea o decizie finală. Practic ar trebui sa avem neapărat un organ recunoscut care să legifereze, să creeze legi, o ierarhie a curţilor cu jurisdicţia obligatorie in masura sa rezolv disputele legate de asemenea legi şi un sistem acceptat care să promulge aceste legi. Fără corpuri legiuitoare judiciare şi executive nu se poate vorbi despre o ordine legală 4. Dar, dreptul internaţional nu intr in trăă în aceas eastă cat ateegori goriee,el ,el nu are corpu orpuri ri le legi giuuito itoare are. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite cuprinzând delegaţi din toate statele membre, funcţionează, dar rezoluţiile sale nu sunt lega legall obli obliga gato tori rii,i, unel unelee orga organe ne ale ale Naţi Naţiun unil ilor or Unit Unitee avân avândd 3
Regulile dreptului internaţional trebuie distinse de practici internaţionale precum salutarea steagurilor navelor străine pe mare care sunt implementate numai din respect şi nu sunt din punct de vedere legal obligatorii. La fel este o greşeală a confunda dreptul internaţional cu moralitatea internaţională, acest lucru trebuind evitat. Deşi acestea au puncte comune, prima disciplină este legală şi in privinţa formei şi a conţinutului său, în timp ce conceptul de moralitate internaţională este o ramură a eticii. 4 H.I.A.Hart,TheConcept of law,Oxford;1961.
scopu opuri preci recise se.. Nu exis există tă un sist istem al curţil rţilor or.. Curte urteaa Internaţională de Justiţie există la Haga 5, dar poate decide doar în cazuri în care ambele părţi cad de acord, şi nu oferă cert certit itud udin inea ea că deci decizi ziil ilee sale sale sunt sunt acce accept ptat ate. e. În sist sistem emul ul Naţiunilor Unite, sancţiunile pot fi impuse de Consiliul de Securitate în cazuri de încălcare a păcii, ameninţare a păcii sau un act de agresiune6. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite care a intenţionat să aibă un rol în acest sens a fost efectiv constrâns de dreptul de veto al celor cinci membri permanenţi (SUA, URSS, acum Federaţia Rusă, China, Franţa şi Regatul Unit). Nu există o instituţie, care să creeze reguli,sa le explice sau să stabilească stabileasc ă cine le încalcă şi să-i pedepsească pe aceştia. 1.1.2. Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor.
Comparind dreptul intern cu dreptul internaţional remarcam prezumţia unei analogii între sistemul naţional şi ordinea legală internaţională. Vezi art.36 din Statutul Curtii International de Justitie. 6 Asemenea sancţiuni pot fi economice, de exemplu cele impuse în 1966 Rhodesiei sau militare, precum în războiul coreean în 1950, sau chiar amândouă, ca în cazul Irakului în 1990. Acţiunile coercitive în cadrul Naţiunilor Unite sunt rare din cauză că necesită coordonarea celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate iar pentru aceasta este nevoie ca problema să nu fie privită de nici una din marile puteri ca ameninţând vreunul din interesele vitale ale acestora. 5
Nu există un sistem uniform de sancţiuni în dreptul internaţional în sensul în care există în dreptul intern dar sunt cirrcu ci cums msta tanţ nţee în ca carre fo folo losi sirrea fo forţ rţei ei es este te pr priv ivit ităă ca fi fiin ind d justificată şi legală.
În afară fară de sancţi ncţiun uniile in insstitu tituţţio ionnal alee, se mai pot menţiona o serie de drepturi de a acţiona prin violenţă, acţiuni cunoscute ca fiind de autoapărare. Statele pot folosi forţa în autoapărare, dacă ele sunt obiectul agresiunii şi pot acţiona ca răspuns la acţiunile ilegale ale altor state. În asemenea cazuri, statele singure decid dacă să acţioneze şi dacă da, ce fel de măsuri trebuie luate, neexistid un organism care să decidă legalitatea măsurii,(în absenţa unei examinări din partea Curţii Internaţionale de Justiţie), acceptabilă pentru ambele părţi. A privi sancţiunile dreptului internaţional cu privire la state ca “drepturi la autoapărare şi represalii” este o înţelegere greşită a rolului sancţiunilor, într-un sistem, pentru că ele sunt la dispoziţia statelor, nu sunt sistemul însuşi. Din moment ce nu se poate descoperi natura dreptului internaţional făcându-se referire la o definiţie a legii în privinţa sancţiunilor, caracterul ordinii juridice internaţionale trebuie examinat cu scopul de a se descoperi dacă statele se simt obligate să se supună prevederilor dreptului internaţional Doctrinarii urmaresc stabilirea locului dreptului international public in ordinea juridica generala si a valorii sale in raport cu dreptul intern al statelor,multe norme ale dreptului international public au aplicare in dreptul intern,fie ca sunt introduse in acel drept,fie ca statele au obligatia de a-si adapta legislatia natio tional la cerin rintele rezultate din Tratatele
internationale la care statul respectiv este parte sau uneori reglementarile de drept intern ale statelor pot aduce efecte in aparitia de norme ale dreoptului inernational public(Constitutia Romaniei „Daca exista neconcordanta intre intre pactele si tratat tratatele ele privit privitoa oare re la dreptu drepturil rilee fundam fundament entale ale ale omului omului,la ,la care Roma omania este parte,si ,si legile interne,au ,au priorit ritate regl reglem emen enta tari rile le in inte tern rnat atio iona nale le-a -art rt.2 .20, 0,pc pct. t.2” 2”). ).In In art. art.111 al Constitutiei se prevede:”Tratatele ratificate de catre par parla lam ment, ent,po potr triv ivit it le legi giii fac fac part arte di dinn dre drept ptul ul in inte tern rn””.In .In cose coseci cint nta, a,pr prev eved eder eril ilee aces acesto torr trat tratat atee devi devinn obli obliga gato tori riii pe teritoriul Romaniei pentru organele de stat si pentru cetatenii sai,ca si penteru celelalte persoane aflate sub jurisdictia statului roma roman. n.Un Unel elee acte acte in inte tern rnat atio iona nale le recu recuno nosc sc super uperio iori rita tate teaa dreptului inernational public fata de dreptul intern al statelor (cazul tratatelor comunitare) 7.
1.1.3. Sistemul internaţional
Sistemul internaţional are cateva atribute unice în sensul relaţionarii între state, recunoscând anumite principii comu comune ne şi anum anumit itee moda modali lită tăţi ţi de a func funcţi ţion ona. a. În timp timp ce structura legală a celor mai primitive societăţi este ierarhică iar autoritatea este verticală, sistemul internaţional este orizontal, fiind compus din peste 190 de state independente, toate egale 7
Conventia asupra dreptului tratatelor,din 1969,prevede ca un stat nu poate invoca dreptul sau intern pentru neexecutarea unui tratat, la care este parte contractanta(art,27).
din punct de vedere legal (suverane) şi care nu recunosc nici o aut utor orit itat atee ca fiin fiindd supe uperio rioară lo lorr. Leg Legea este dea deasupra upra indivizilor în dreptul intern, pe cind in dreptul internaţional există există numai numai în legătură legătură cu relaţia relaţia dintre dintre state. state. Indivizi Indiviziii nu crează legea, acest lucru este realizat de instituţii specifice. În dreptul internaţional, statele însele creează legea, căreia se supun sau nu. Acest lucru, bineînţeles, are consecinţe serioase referitor la sursele dreptului şi la importanţa promulgării legilor acceptate. Dreptul internaţional, este în primul rând formulat în acordurile internaţionale care creează reguli obligatorii pentru semnatari şi în regulile cutumiare care sunt de fapt practicile statelor recunoscute de comunitate în mare parte ca fiind tipare de conduită cărora trebuie să li se supună. Totuşi, se poate argumenta că, din moment ce statele însele semnează tratate şi se implică în acţiuni pe care le pot sau nu privi ca fiind legal obligatorii, dreptul internaţional ar fi compus dintr-o serie de legi din care statele pot alege. Contrar crez crezul ului ui popu popula larr, stat statel elee resp respec ectă tă drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall şi incalcările prevederilor acestuia sunt relativ rare 8, majoritatea preve preveder derilo ilorr dreptu dreptului lui int intern ernaţi aţiona onall sunt sunt respec respectat tate, e, in viata viata inte in tern rnat atio iona nala la,, un numă numărr mare mare de acor acordu duri ri şi cutu cutume me sunt sunt acceptate. 8
Asemenea incalcări (precum atacurile armate sau opresiunea rasială) sunt aduse la cunoştinţă şi lovesc centrul acestui sistem, crearea şi ocrotirea păcii şi justiţiei. Dar aşa cum infracţiunile de omor, jaf, viol survin în ordinea lega legala la naţi naţion onal alaa fără fără a dist distru ruge ge sist sistem emul ul,, prin prin anal analog ogie ie,, încă încălc lcăr ăril ilee prevederilor dreptului internaţional scot în evidentă minusurile sistemului fără a denigra validitatea sau necesitatea lui.
Când statele sunt într-un dezacord sau o dispută se recu recurg rgee la legi legile le drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal,l, chia chiarr dacă dacă exis există tă conflicte de interpretare, acolo existind un cadru comun de referinţă iar un stat trebuie să ştie cum celălalt stat îşi va susţine argumentele. Statele au astfel un limbaj comun iar daca părţile adverse pun la îndoială înţelesul unei anumite legi şi adoptă poz poziţ iţii ii opus opusee cu priv privir iree la apli aplica care reaa aces aceste teia ia,, ele ele pot pot sa comunice in aceeasi termeni. Statele, adesea nu urmează un anumit curs în acţiunile lor care le-ar putea aduce câştiguri pe termen scurt, din cauză că ar putea distruge suportul de toleranţă reciprocă care ar duce la dezavantaje pe termen lung 9. Acea Aceast staa poat poatee cons consti titu tuii ii o incu in cura raja jare re pent pentru ru stat statee să acţi acţion onez ezee rezo rezona nabi bill şi mode modera rat,t, eviteind confruntările. Legile pot fi schimbate de state alterând modelele lor comportamentale şi determinând o cutumă să înlocuiască o alta, sau în urma unor acorduri reciproce, o anumită referinţă definită a vieţii politice, este reţinută. Dar problema aceasta trebuie pusă în sensul că un stat după ce-şi cântăreşte toate posibilele alternative, ar putea considera că singura metodă de a-şi proteja interesele vitale ar implica o violare a dreptului internaţional iar această responsabilitate va trebui să fie asuma umată. Acolo unde este o problemă de supravieţuire, dreptul internaţional internaţional va fi pe planul al doilea. Un alt factor important sunt “câştigurile” pe care le pot avea vea di dinn anumit umitee situ ituaţii ţii în urm urma res respect pectăării rii dre drept ptuulu luii internaţional. Ar putea încuraja statele prietene sau neutre să fie de partea unei ţări implicate într-un conflict, mai degrabă decât 9
De exemplu, toate statele protejează imunitatea diplomaţilor străini pentru că dacă nu ar proceda astfel, şi-ar supune propriii oficiali aflaţi în străinătate unui risc
să fie de partea celeilalte şi chiar să adopte un rol mai activ decât ar fi făcut-o în mod obişnuit. În multe privinţe se recurge la opinia publică pentru susţinere şi toate statele angajează propria tactică.in multe cazuri, aceasta reflectă respectul faţă de lege10. Ajungând la concluzia că statele ţin cont de prevederile dreptului internaţional şi de obicei le vor încălca doar pentru aşi proteja interesele, problema care se pune este aceea a bazei acestui simţ al obligaţiei 11. A consimţi în dreptul internaţional înseamnă a pune pro probl blem emaa a ce se în întâ tâm mplă dac dacă acest est acord cord este retr retraas. Dezacordul din partea unui stat faţă de o lege nu transforma acea lege într-una opţională sau nu-i va înlătura caracterul legal; plasează statul respectiv respectiv sub responsabilitatea responsabilitatea dreptului inte in tern rnaţ aţio iona nal,l, dacă dacă stat statul ul va acţi acţion onaa conf conform orm prev preved eder eril ilor or acordului. Principiul potrivit căruia acordurile sunt obligatorii pacta sunt servanda, care ar trebui să se afle la baza tuturor tratatelor legale, nu poate să depindă de consimţământ. O abordare mai actuală a acestei probleme, se referă la doctrina consensului . Acesta reflectă influenţa unei majorităţi 10
Uniunea Sovietică a folosit un număr considerabil de argumente legale pentru a arăta că are obligaţia de a contribui la operaţiunile de menţinere a păcii din cadrul Naţiunilor Unite şi americ americani aniii la fel, fel, justif justificâ icândundu-şi şi acţiu acţiunile nile în Cuba Cuba şi Vietnam ietnam prin prin refer referire ireaa la dreptu dreptull internaţional 11 Secolul al XIX-lea, cu filozofia sa orientată spre afaceri, a arătat importanţa unui contract, şi a bazei legale al unui acord liber încheiat între două sau mai multe părţi, acest lucru influenţând teoria acordului în dreptul internaţional. Statele erau independente ca subiecti liberi şi in consecinţă ele pot fi angajate doar cu acordul lor. Nu exista o autoritate capabilă teoretic şi practic să impună reguli variatelor state-naţiuni. Această abordare şi-a găsit expresia în teoria auto-limitării sau a propriei-limitări care prevede că statele pot fi obligate să accepte dreptul internaţional doar dacă în prealabil au fost de acord să se oblige.
la crearea unei noi norme de drept internaţional şi acceptarea de către celelalte state a acestei norme noi create. Este o încercare de a atrage atenţia asupra schimbării ce începe să aibă loc de la concentrarea exclusivă a atenţiei asupra unui statnaţiune la luarea în considerare a formelor de dezvoltare a cooperării internaţionale unde concepte precum acordul sau sancţiunea sunt incapabile să explice ce se întâmplă. Bine Bineîn înţe ţele les, s, nu se poat poatee ig igno nora ra rolu rolull acor acordu dulu luii în dreptul internaţional. A-i recunoaşte limitele nu înseamnă a-i neglija importanţa. Marea parte a dreptului internaţional este constituită din state care consimt în mod expres la standarde normative specifice, mai evident prin încheierea tratatelor. Este important de notat că în timp ce statele, din când în când obiectează la anumite legi de drept internaţional şi încearcă să le schimbe, nici un stat n-a căutat să schimbe sistemul, ca întreg . Fiecare stat, în mod individual, desigur, are drep dreptu tull să în înce cerc rcee să in infl flue uenţ nţez ezee prin prin cuvi cuvint ntee sau sau fapt fapte, e, dezvoltarea unor anumite reguli de drept internaţional, dar crea creare reaa unor unor noi noi regu reguli li cutu cutumi miar aree nu este ste depe depend nden entă tă de consimţământul consimţământul expres al fiecărui stat în parte. 2.2.1
Cutuma
2.2.1.1 Consideraţii generale Cutuma este este o sursa sursa importanta a legii internationale, internationale, si este practicata numai de catre statele interesate in folosirea ei 12 12
Htt://lawofwar.org/pinciples.htm
În orice societate primitivă anumite reguli de comportament arată şi prescriu ce este permis şi ce nu este permis. Asemenea reguli se dezvoltă într-un mod aproape subconştient într-un grup şi sunt menţinute de membrii unui grup prin presiuni socia ociale le şi cu aj ajut utoorul rul unor nor varia ariate te şi mul ultt mai tangi angibi bile le implementări. În timp ce o comunitate se dezvoltă, îşi va moderniza şi codul de conduita prin crearea unui mecanism legal precum, curţile şi organele legiuitoare. Din cauza aceasta, cutuma este descrisă ca un proces original şi continuă să evolueze. A fost privită ca o expresie autentică a nevoilor şi valorilor unei comunităţi în orice moment. Există opinii contrare cu privire la valoarea unui sistem cutumiar în dreptul internaţional. Câţiva doctrinari contestă importanţa cutumei în prezent ca izvor de drept, notând că este prea greoaie şi prea înceată pentru a ţine pasul cu evoluţia dreptului internaţional, în timp ce alţii declară ca este un proces dinamic de creare a legii şi este mai importantă decât tratatele dinn mome di moment nt ce are are apli aplica cabi bili lita tate te univ univer ersa sală lă.. O altă altă opin opinie ie recunoaşte că, cutuma este fără valoare din moment ce ia naşt naşter eree în urma urma comp compor orta tame ment ntul ului ui spon sponta tann iar iar aces acestt lu lucr cruu dezvăluie problemele contemporane ale societăţii. Totuşi, din moment ce dreptul internaţional, azi, trebuie să se confrunte cu creşterea masivă a ritmului desfăşurării şi varietăţii activităţilor statului şi cu asimilarea multor diferenţe culturale şi tradiţii politice, rolul cutumei este perceput ca fiind mult diminuat. Aşa cum vom arăta, există un drept cutumiar numit “ime “i medi diat at”, ”, care care în anum anumit itee circ circum umst stan anţe ţe,, poat poatee di dict ctaa legi legi valabile fără a trebui să treacă printr-o perioadă lungă de
pregătire, iar cutuma poate adesea să îmbine cu grijă mecani canism smee compl omplic icaate oper operâând pent pentru ru id ideent ntif ific icaarea rea şi dezvoltarea progresivă a principiilor dreptului internaţional. Esenţa unei cutume, potrivit art. 38 este că ar trebui să constituie “o dovadă a practicii general acceptate ca lege” Dreptul cutmiar international deriva din practica consecventa a statelor insotita de opinio juris adica convingerea Statelor ca practica consecventa este impusa printr-o obligatie juridica. Sent Sentin inte tele le trib tribun unal alel elor or in inte tern rnat atio iona nale le prec precum um si lu lucr crar aril ilee acad academ emic icee de speci pecial alit itat atee au fost fost stud studia iate te ca fiin fiindd surs sursee convi onvinngat gatoare oare de cutu cutum ma, pe la lang ngaa dove dovezi zille di dire reccte ale conduitei statelor 13. Este posibil să identificăm două elemente de bază ale creării cutumei. Acestea sunt faptele materiale care repr reprez ezin intă tă actu actual alul ul comp compor orta tame ment nt al stat statel elor or şi cred credin inţa ţa subiectivă sau psihologică, că un asemenea comportament” este însăşi “legea”. Este de înţeles de ce prima cerinţă este menţionată, din moment ce dreptul cutumiar este fondat pe unele acţiuni ale statelor şi pe convergenţa convergenţa practicilor lor, cu alte cuvinte pe ceea ce fac statele. Factorul psihologic ( opinio juris) are nevoie de câteva câteva explicaţii explicaţii.. Dacă s-a definit definit cutuma cutuma ca practică practică statală statală atunci aceasta se va confrunta cu problema separării dreptului internaţional de principiile moralităţii şi ale utilităţii sociale. Aceasta din cauză că statele nu-şi restrâng comportamentul la ceea ce este legal cerut. Ele ar putea urma o linie de conduită pur şi simplu din sentimentul de bunăvoinţă şi în speranţa unor bene benefic ficii ii recipro reciproce ce.. Nu există există nici nici o lege lege care să le impună impună obligaţia strictă de a ajuta economic dezvoltarea naţiunilor. 13
Art. 38 al Statutului CIJ
Simplul fapt că aceste lucruri sunt făcute nu înseamnă că au fost obligatorii. Ca urmare, al doilea element al definiţiei cutumei a fost elaborat. Acesta este factorul psihologic, convingerea că statul care a acţionat într-un anume fel a avut obligaţia legală de a acţi acţion onaa în acel acel fel. fel. Este Este cuno cunosc scut utăă în term termin inol olog ogia ia lega legală lă,, expresia opinio juris sive necessitatis, care a fost prima oară formulată de scriitorul francez François Géni într-o încercare de a diferenţia cutuma legală de simplul obicei social. Un mare numar de legi cutumiare au fost dezvoltate de practica statel statelor or si sunt sunt parte parte a dreptu dreptului lui int intern ernati ationa onal,e l,ex:” x:”Leg Legile ile si cutumele de razboi”au fost numite traditional-au fost subiectul efor efortu turi rilo lorr de codi codifi fica care re de la Haga Haga(i (inc nclu lusi sivv Conv Conven enti tiil ilee din1899 si 1907)si se bazau,in parte pe Declaratia de la St. Petesburg din 1868 ca si rezultatele Conferintei de la Bruxelles din 187414.
2.2.1.2 Faptul material Actuala practică a statelor constituie un factor iniţial de care trebuie ţinut cont. Sunt un număr de probleme de luat în considerare privitoare la natura practicii particulare a statelor, incluzând durata sa, consistenţa, repetabilitatea repetabilitatea şi generalitatea. În dreptul internaţional nu există un element rigid al timpului, şi va depinde de circumstanţele fiecărui caz şi de 14
Htt://lawofwar.org/pinciples.htm.Aceasta lege de la Haga si in special normele normele respectind respectind legile si cutumele cutumele de razboi razboi pe uscat,au uscat,au fixat drepturile drepturile si obligatiile beligerantilor in conducerea operatiunilor. operatiunilor.
natura obiceiului în cauză. În anumite domenii, precum cel aerian şi legea spaţiului, legile s-au dezvoltat repede, în altele, procesul este mult mai lent. Durata deci, nu este cea mai import importan antă tă compon component entăă a practi practicii cii statul statului. ui. Esenţa Esenţa cutume cutumeii trebuie căutată în altă parte. Regulile de bază cu privire la continuitate şi repetiţie au fost regăsite în cazul Azilului, rezolvat de Curtea Internaţională de Justiţie (ICJ) în 1950 15. Curtea Internaţională de Justiţie a susţinut că un anumit grad de uniformitate a practicii statelor este esenţial pentru ca o cutumă să apară.16 Pragul care trebuie să fie trecut înainte să fie creată o cutumă legal obligatorie va depinde de natura regulii susţinute şi de opoziţia pe care o întâmpină. Asta are legătură cu problema ambiguităţii, când nu este posibil să faci referire la cutuma susţinută cu un anumit grad de claritate ca şi în cazul Azil Azilul ului ui unde unde au ieşi ieşitt în evid eviden enţă ţă o vari variet etat atee de dove dovezi zi conflictuale şi contradictorii. Pe de altă parte, o cerere nefondată a unui stat, nu poate fi acceptată pentru că ar rezulta o creare unilaterală a legii şi-ar compromite serios sistemul imparţial al dreptului internaţional. Dacă o propunere întâlneşte o mare opoziţie, ar trebui să fie de 15
Curtea a declarat că “regula cutumiară trebuie să fie “în conformitate cu un obicei uniform şi constant, practicat de statele în cauză” 16 în cazul Pescuitului Anglo-Norvegian. Regatul Unit, în argumentele sale împotriva metodei norvegiene de măsurare a lăţimii mării teritoriale a făcut referire la o regulă a unui cutume acceptate potrivit căreia, căreia, poate fi trasată o linie dreaptă de-a lungul golfurilor la mai puţin de 10 mile de la o proeminenţă la alta, care poate fi privită ca o linie de bază pentru măsurarea mării teritoriale. Curtea a respins aceste argumente arătând că practica actuală a statelor nu justifică înfiinţarea unei asemenea cutume. Cu alte cuvinte, nu exista o suficientă uniformitate de comportament.
nedorit să se ignore acest lucru şi să se vorbească de o regulă nou-creată. Un alt factor relevant este forţa juridică a unei legi anterioare care este presupusă a fi răsturnată. De exemplu, lege legeaa cutu cutumi miar arăă lega legată tă de suver uveran anit itat atea ea unui unui stat stat asup asupra ra spaţiului aerian, s-a dezvoltat foarte repede în anii dinaintea şi din timpul Primului Război Mondial. Este discutabil că actele singure pot crea o cutumă, această teorie fiind criticată în special din cauza dificultăţilor de a dove dovedi di regu reguli lile le cutu cutumi miar aree ca exis existâ tând nd,, prin printr tr-o -o altă altă modalitate decât printr-o serie de utilizări. Nu în ultimul rând, concluzia este că, contextul internaţional joacă rolul unei părţi vitale din procesul de creare a unei cutume. Într-o societate confruntată în mod constant cu noi situaţii datorită dinamicii progresului, există o nevoie clară de mărire a vitezei metodei de răspuns la asemenea schimbări într-un sistem de formare promptă a regulilor. În noi domenii ale dreptului, cutumele pot fi repe repede de crea create te de prac practi tici cile le stat statel elor or,, în vi virt rtut utea ea nout noutăţ ăţii ii situaţiilor implicate, lipsa regulilor contrare fiind rezolvată şi necesitatea covârşitoare este de a se păstra o modalitate de reglementare în relaţiile internaţionale. Motivele pentru care un anumit stat acţionează într-un anume fel, sunt variate dar sunt apropiate de modurile în care îi sunt înţelese interesele. Acest lucru, în schimb, depinde de puterea şi rolul statului şi de suportul său internaţional. Ca urmare, cutuma ar trebui, până la un punct, să oglindească percepţiile majorităţii statelor, din moment ce se bazează pe obiceiuri care sunt practicate de state pentru a le exprima puterea, speranţele şi temerile. Dar este de neignorat faptul că statele, unele dintre ele, sunt mai influente şi mai puternice
decât altele şi că acţiunile lor ar trebui să fie privite ca având o impo im port rtan anţă ţă mai mai mare mare.. Aces Acestt lu lucr cruu este este refl reflec ecta tatt în drep dreptu tull internaţional în sensul că, cutuma poate fi creată de câteva state care sunt în strânsă legătură cu problema în cauză, indiferent că acest lucru se datorează bogăţiei lor şi puterii lor sau din cauza legă le gătu turi riii lo lorr spe speci cial alee cu subi subieectu tull în cauză uză, de exem xempl pluu naţiunile cu ieşire la mare şi legea mărilor. Legea nu poate fi separată de politici sau de putere şi acesta este un exemplu al acestei supoziţii17. Se poate astfel concluziona, că pentru ca o cutumă să fie acceptată şi recunoscută, trebuie să aibă acordul marilor puteri în acel domeniu. O reglementare privitoare la întinderea mării teritoriale este puţin probabil să fie tratată ca o lege, dacă marile naţiuni maritime (cu ieşire la mare) nu sunt de acord, indiferent câte state implicate ar necesita-o. Alte ţări, pot să propună idei şi să facă presiuni, dar fără acordul acestor ţări importante, nu poate fi creată o regulă de drept cutumiar. Acest lucru decurge din natura sistemului internaţional unde toţi pot participa, dar punctele de vedere ale marilor puteri au cea mai mare greutate. În concluzie, durata şi generalitatea practicii au un loc secundar faţă de relativa importanţă a grabei statelor de a formu rmula o regulă cutumiară nouă, în orice domeniu. Universalitatea, Universalitatea, nu este o cerinţă, dar o corelaţie cu puterea este 17
Influenţa Regatului Unit, de exemplu, la dezvoltarea legii mărilor şi asupra respectării legii în secolul 19, când a avut puterea cea mai mare, a fost predominantă. Un număr de propuneri, mai târziu acceptate ca parte a dreptului cutumiar, au apărut în acest fel. Printre multele exemple de genul ăsta, am putea evidenţia pe cel c el al procedurilor navigaţiei. În mod asemănător, asemănător, impactul impactul Uniunii Uniunii Sovietice Sovietice (acum Rusia) şi a Statelor Statelor Unite asupra legii spaţiului spaţiului (aerian), (aerian), a fost covârşitor.
necesară. Un anumit grad de continuitate trebuie menţinut, dar acest lucru depinde din nou, de contextul acţiunilor statelor şi de natura obiceiurilor lor. O inacţiune poate decurge din obligaţia legală de a nu acţiona sau din incapacitatea sau lipsa de dorinţă, în anumite circumstanţe, de a acţiona. Într-adevăr, s-a susţinut că obiceiul continuu de a nu acţiona, în anumite situaţii, poate conduce la formarea unei legi. Când nu se dă curs unei acţiuni înseamnă că acest fapt are legătură, sau este influenţat de o lipsă de cunoaştere a unor circumstanţe relevante şi nu poate fi interpretat acest fapt în sensul unui acord.
2.2.1.3 Ce se înţelege prin practica statului? Câteva din elementele unor acţiuni ale statului au fost cercetate şi se încearcă plasarea lor într-un context relevant. Practica statului acoperă toate tipurile de comportament iniţiate de un stat sau se limitează doar doar la acţiuni actuale, actuale, include acele luccruri lu ruri pre precum di disc scuursu rsurile rile,, docu docum ment nteele neo neofici ficiaale le,, şi declaraţiile guvernamentale sau este limitată la ceea ce fac statele în fapt? Modul în care statele se comportă în practică formează baza dreptului cutumiar dar evidenţa a ceea ce un stat poate face, poate fi obţinută din diferite surse. Un stat nu este o ent ntit itaate vi viee, dar dar cons onstă în într tr-u -unn numă numărr de depa depart rtaament ntee guvernamentale şi în sute de oficiali, iar activitatea unui stat poa poate te fi răsp răspân ândi dită tă,, cupr cuprin inzâ zând nd o seri seriee în între treag agăă de orga organe ne naţionale. Aşa sunt ofiţerii legali, instituţiile legislative, curţi,
agen agenţi ţiii di dipl plom omat atic icee şi lide lideri ri poli politi tici ci.. Fi Fiec ecar aree di dint ntre re aceş aceşti tiaa presupune o activitate care are legătură cu domeniul internaţional, şi trebuie examinată, de aceea, toate aceste surse materiale pentru a descoperi dovezi a ceea ce face un stat. O modalitate evidentă de a afla cum ţările se comportă, este de a citi ziarele, de a consulta documente istorice, de a asculta ceea ce au de spus autorităţile guvernamentale şi de a cerc cercet etaa mult multel elee publ public icaţ aţii ii ofic oficia iale le.. Exis Există tă,, de asem asemen enea ea,, memoriile a foştilor lideri, manuale oficiale a problemelor legale, schimburi diplomatice şi opiniile consultanţilor juridici naţi naţion onal ali.i. Toate oate aces aceste te meto metode de sunt sunt valo valoro roas asee în căut căutar area ea determinării practicii statului. Se mai mai pot pot adău adăuga ga,, rezo rezolu luţi ţiil ilee Adun Adunăr ării ii Gene Genera rale le,, come coment ntar arii iile le guve guvern rnel elor or făcu făcute te pe mar margi gine neaa proi proiec ecte telo lor r conce oncepu putte de Comisia isia de Drept rept Inte Intern rnaţ aţio iona nal, l, deci decizziile iile instituţiilor juridice internaţionale, deciziile curţilor naţionale, tratatele şi practica generală a organizaţiilor internaţionale. Organizaţiile internaţionale, de fapt, pot fi folositoare pentru crearea dreptului cutumiar. De exemplu, Recomandarea Curţii Internaţionale de Justiţie prin care declara că Naţiunile Unit Unitee au pers person onal alita itate te in inte tern rnaţ aţio iona nală lă,, s-a s-a baza bazatt parţ parţia iall pe actualul comportament al Naţiunilor Unite. Comisia de Drept Inte Intern rnaţ aţio iona nall a arăt arătat at că “arh “arhiv ivel elee prac practi tici ciii cumu cumula lati tive ve a organizaţiilor internaţionale pot fi considerate ca dovezi ale existenţei dreptului cutumiar internaţional cu referire la relaţiile dintre state şi organizaţii”. organizaţii”.
Legile interne ale statelor, pot, în anumite circumstanţe, forma, baza regulilor cutumiare 18. Cererile (pretenţiile), în mod dist di stin inct ct faţă faţă de acţi acţiun unil ilee fizi fizice ce,, nu pot pot cons consti titu tuii prac practi tica ca statului. Acest lucru se bazează pe preceptul că “până ce un stat nu acţionează, pretenţiile au o mică valoare ca o predicţie faţă de ceea ce vor face statele. Dar s-a demonstrat că acesta este un punct de vedere minoritar. Cererile şi convenţiile statelor în variate contexte au constituit evidenţe ale practicii statului şi este logic să fie aşa, deşi importanţa acestor cereri (pretenţii), poate varia în funcţie de circumstanţe. Această abordare este în mod sigur cea corectă din moment ce procedura cererilor şi a plâ plâng ngeerilo rilorr este este o meto todă dă rec recunos unosccut utăă prin rin care sta tate tele le comunică unele altora percepţiile lor asupra statutului unor reguli şi norme internaţionale. În acest sens, ele operează ca şi acţiunile fizice.
2.2.1.4 Opinio juris Odată ce s-a stabilit existenţa unei anumite practici, este necesar să luăm în considerare modul în care un stat îşi priveşte propriul comportament. Trebuie privit ca pe un act moral, politic sau legal sau ca pe o declaraţie? Opinio Opinio juris juris sau credinţa că activitatea unui stat este legal obligatorie, este factorul care transformă practica în cutumă şi o interpretează ca fiin fiindd o part partee a drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall deci deci stat statel elee se vor vor 18
În cazul Scoţia, rezolvat de Curtea Supremă a Statelor Unite în 1971, o navă britanică, scufundase un vas american pe mările agitate. Curtea a decis că procedurile de navigaţie britanice, înfiinţate printr-un act al Parlamentului au format baza unei importante cutume internaţionale, din moment ce celelalte state au legiferat în termeni aproape identici. Ca urmare, vasul american, care nu a avut în funcţiune luminile corespunzătoare, poartă vina.
comporta într-un anume fel pentru că vor avea convingerea că este obligatoriu să acţioneze în acel fel. Curtea Internaţională de Justiţie Justiţie a exprimat exprimat acest acest punct de vedere când a decis asupra cazului Lotus 19. Respingind aceste argumente argumente a declarat declarat că în cazul cazul unei unei asemenea asemenea absenţe din practică a instituirii procedurilor penale, nu pot duce la formarea unei cutume. A susţinut că “numai dacă o asemenea abţinere a fost bazată pe conştiinţa statelor de a avea datoria de a se abţine, est posibil să vorbim despre o cutumă internaţională”20. Deci elementul esenţial al obligaţiei a fost abţinerea, iar practica a rămas practică şi nimic mai mult 21. Curtea a notat că: “pentru a fi create câteva reguli cutumiare noi, nu numai că acţiunile avute în vedere trebuie să ducă la înfiinţarea unei practici statale statuare, dar trebuie de asemenea, să fie însoţite de “ opinio juris sive necessitatis ”. 19
Proble Problema ma cu care s-a confrunt confruntat at a fost fost ciocnir ciocnirea ea pe mările mările unde unde se aplică aplică dreptul dreptul internaţional, între Lotus, un vapor francez, cu Boz-Kourt, un vapor turc. Câţiva oameni de pe ultimul vas au fost înecaţi iar Turcia a susţinut că acest fapt s-a datorat neglijenţei ofiţerului francez de supraveghere. Când Lotus a ajuns la Istambul, ofiţerul francez a fost arestat cu acuzaţia de omucidere şi s-a pus problema dacă Turcia are jurisdicţia de a-l judeca. Printre variatele argumente aduse, Franţa a susţinut că există o regulă de drept cutumiar care arată că statul acuzat,Franţa avea jurisdicţie exclusivă în asemenea cazuri şi că potrivit acestei reguli, statul naţional al victimei, Turcia avea interdicţia de a-l judeca. Pentru a justifica acest lucru, Franţa a făcut referire referire la absenţa unor acuztii penale anterioare anterioare de către alte state, state, în situaţii similare şi din acest fapt se deduce implicit acordul practicii care a devenit o cutumă legală. 20 O abordare asemănătoare a intervenit în cazul Ţărmului Continental al Mării Nordului. În procesul general de delimitare a ţărmului continental al Mării Nordului în urmărirea exploatării petrolului şi gazelor, limitele trebuie trasate divizând întreaga zonă în sfere naţionale. Totuşi, Germania de Vest n-a fost de acord, nici Olanda sau Danemarca asupra liniilor frontaliere şi problema a apărut în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. 21 Art. 6 al Convenţiei de la Geneva referitor la Ţărmul Continental în 1958 a arătat că acolo unde nu se poate ajunge la un acord şi în afara cazului în care circumstanţe speciale justifică o abordare diferită, linia frontalieră va fi determinată în conformitate cu principiul echidistanţei de la punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază de la care lăţimea mării teritoriale a fiecărui stat este măsurată.
Statele, acţionând în acest fel, sau celelalte State fiind în postura de a reacţiona la aceste măsuri, trebuie să se comporte în aşa fel încât conduita lor să fie dovada încrederii că această pract practică ică este este redată redată obliga obligator toriu iu prin prin cerin cerinţa ţa existe existenţe nţeii unei unei regu reguli li de drep drept. t. Nevo Nevoia ia pent pentru ru o asem asemen enea ea încre încrede dere re şi exis existe tenţ nţaa unui unui elem elemen entt subi subiec ecti tivv se află află im impl plic icit it în chia chiar r noţiunea de opinio juris sive necessitatis”. De aceea este clar că, Curtea a adoptat şi menţinut un înalt standard cu privire la dovada publică a existenţei unui element subiectiv în formarea dreptului cutumiar. De aceea, problema trebuie tratată în termenii (limitele) unui proces în cadrul căruia statele se comportă întrun anume fel, având convingerea că acest comportament este legal sau va contribui la crearea unei legi. Acest lucru depinde de cum cum vor vor reac reacţi ţion onaa cele celela lalt ltee stat statee şi de acce accept ptar area ea sau sau respingerea acestui proces de legiferare. Urmează ca definiţiile rigide ale legalităţii să fie modificate pentru a se vedea dacă se poate sau nu ajunge la recunoaşterea legitimităţii activităţii statului. Dacă un stat proclamă o limită de 12 mile, mării sale teritoriale având convingerea că deşi limita de 3 mile a fost acceptată ca o lege, circumstanţele sunt de aşa natură încât limita de 12 mile ar putea fi tratată ca o viitoare lege, este dovedit că dacă alte state procedează la fel, o nouă regulă de drept cutumiar va fi înfiinţată. Dacă celelalte state resping propunerea, atunci legea propusă nu se mai aplică iar legea veche rămâne în vigoare fiind reafirmată de către practica statelor şi de acceptarea generală. Problema în acest tip de abordare este că, uneori este greu să stabileşti exact când o regu regulă lă o în înlo locu cuie ieşt ştee pe alta alta dar dar acea aceast staa este este o di difi ficu cult ltat atee
izvorâtă din natura cutumei. Schimbarea este rareori treptată, ci mai degrabă sporadică. Totuşi, statele trebuie să cunoască faptul că dacă un stat acţionează într-un anume fel, este pentru că, priveşte această modalitate ca fiind în limitele dreptului internaţional şi nu ca pe un gest pur politic sau moral. Trebuie să existe un aspect legal în acest comportament, şi acţiunea statului va confirma acest lucru astfel ca să poată distinge comunitatea internaţională acţiunile (practicile) legale, de cele ilegale. Acest lucru este esenţ esenţial ial pentru pentru dezvol dezvoltar tarea ea şi preze prezenta ntarea rea cadru cadrului lui legal legal al statelor.
2.2.1.5 Susţinerea, cunoaşterea şi schimbările care au loc în dreptul cutumiar Dreptul cutumiar este înfiinţat deci, în virtutea unui tipar al unei pretenţii, al lipsei dezacordului din partea statelor special interesate de problema în cauză şi cunoaşterea acestei probleme de către celelalte state. Împreună cu noţiuni legate de recunoaştere şi acceptare, asemenea conduite, sau abţinerea de la aceste conduite, formează o parte a complexului cadru în care sunt create şi considerate aplicabile, principiile legale în state. În general, dacă statele acceptă comportamentul altor state fără a protesta împotriva lui, se prezumă că un asemenea comportament este acceptat ca fiind legitim. Unii doctrinari au susţinut de asemenea, că acceptarea este rezultatul unui acord în privinţa regulii cutumiare şi că absenţa protestului presupune acordul. Cu alte cuvinte, când un
stat sau mai multe state iau parte la acţiuni pe care le declară a fi legale, tăcerea celorlalte state poate fi privită ca o expresie a lui opinio juris sau ca o unire cu o nouă lege. Asta înseamnă că protestele în sine, sunt necesare pentru a distruge legitimitatea procesului. În cazul Lotus, Curtea a susţinut că “numai dacă o asemenea abţinere s-a bazat pe conştiinţa faptului că statele au obligaţia să se abţină, ar fi posibil să vorbim despre o cutumă internaţională”. Deci nu se poate deduce o regulă care interzice o anumită acţiune din cauză că statele nu permit acea activitate. Dar problema inacţiunii unui stat care se comportă într-un anume fel, este una diferită. S-ar părea că dacă o regulă nouă este este crea creată tă în noi noi dome domeni niii ale ale drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal, l, de exemplu, legea spaţiului, aprobarea din partea celorlalte state trebuie privită ca o reafirmare a acelei reguli indiferent că se naşte dintr-un acord sau din lipsa de interes care depinde înto în totd tdea eaun unaa de circ circum umst stan anţe ţele le part partic icul ular aree a fiec fiecăr ărui ui caz caz în parte. Acceptarea unei noi reguli care derivă dintr-o cutumă creată este mai dificilă. Cu alte cuvinte, un stat care se opune înfiinţării unei cutume de la începuturile sale, nu va fi legată de aceasta, dar problema ca un stat sau mai multe să încerce să fie în dezacord cu unele cutume recunoscute prin adoptarea unui comportament contrar, împreună cu acceptarea sau inacţiunea celorlalte state, rămâne nerezolvată. Stat St atel elee nu prot protes este teaz azăă în înto totd tdea eaun unaa di dinn mai mai mult multee motive. Un stat n-ar dori să ofenseze în mod nejustificat sau ar dori să-şi reafirme legăturile politice şi consideraţiile politice şi dip iplo lom matic tice pot pot fi rele releva vant ntee. Mai Mai poat poatee fi şi mot otiv ivuul că protestul împotriva fiecărei acţiuni a unui stat care nu este de
acord cu respectiva respectiva acţiune, acţiune, ar fi o măsură măsură excesivă. De aceea, nu este corect să pretinzi ca fiecare stat să reacţioneze faţă de fiec fiecaare acţiun ţiunee a unui nui alt sta tat. t. Dacă se accep cceptă tă că lip lipsa pro prote test stul ului ui vali valide deaz azăă o dero deroga gare re la o cutu cutumă mă în înfii fiinţ nţat atăă în fiecare caz, atunci marchează existenţa unor relaţii speciale între state diferite care depind de o acceptare sau un protest. În multe cazuri protestul ar putea fi pur formal sau o parte a unei manevre diplomatice creată pentru a exercita o presiune într-un domeniu total diferit şi aceasta fără intenţia de a altera relaţiile legale dintre state. Când o nouă regulă care intră în contradicţie cu o lege anterioară este susţinută de un număr mare de state, dezacordul câtorva state n-o va anula, iar abţinerea de la reacţie a celorlalte state aproape că va reafirma această nouă regulă. Protestul constant din partea unui anumit stat, când este confirmat de acceptul celorlalte state ar putea crea o excepţie recunoscută de la regulă, dar va depinde de o mare extindere în fapt a situaţiei şi de opin opinii iile le comu comuni nită tăţi ţiii in inte tern rnaţ aţio iona nale le.. Comp Compor orta tame ment ntul ul potrivnic unei cutume conţine prin sine, germenii unei noi reguli şi dacă este sprijinit de celelalte naţiuni, legea anterioară va dispărea şi va fi înlocuită sau alternativ, ar putea exista o perioadă în care cele două cutume co-există până ce una din ele este general acceptată, aşa cum s-a întâmplat pentru mulţi ani cu privire la limitele mării teritoriale. Rezultă din cele de mai sus, că regulile cutumiare sunt obligatorii pentru toate statele, excepţie făcând statele care n-au fost de acord cu acea cutumă de la început. Acest lucru, ridică problema ca noile state şi cutume, conform logicii abordării tradiţionale, să fie legate de toate cutumele existente la data dobândirii independenţei acelor
state. Opinia contrară, bazată pe aprobarea teoriei dreptului, ar permite acestor state să aleagă la care cutume să adere în acel moment indiferent de atitudinea celorlalte state. Totuşi, din moment ce un asemenea punct de vedere s-ar dovedi a fi a fi fărâmiţat, clauza este adesea realizată prin intrarea în relaţii fără fără reze rezerv rvee cu cele celela lalt ltee stat state, e, acce accept ptul ul noil noilor or stat statee fiin fiindd important pentru dreptul internaţional în general.
2.2.1.5 Cutuma regională şi cea locală Este posibil ca unele reguli să fie obligatorii doar pentru un grup de state, precum cele din America Latină sau doar pentru două state. O asemenea abordare este o parte din nevoia de “a respecta tradiţiile legale regionale” 22. S-a stabilit că o asemenea cutumă nu putea fi dovedită din cauza nesigurei şi contradictoriei sale existenţe. În asemenea cazuri, dovada standard cerută, în special cu privire la obligaţia acceptată de partea care este împotriva menţinerii cutumei cutumei locale, locale, este superioară superioară decât în cazurile de de susţinere a unei cutume obişnuite sau sau generale. generale. În cazul Dreptului de Traversare a Teritoriului Indian, Portugalia a susţinut că există un drept de trecere pe teritoriul indian iar acest lucru a fost acceptat de Curtea Internaţională de Justiţie în ciuda obiecţiei Indiei că nici o cutumă locală n-ar trebui să fie înfiinţată doar pentru două state. Curtea a declarat 22
În cazul Azilului, Curtea Internaţională de Justiţie a discutat cererea Columbiei pentru o cutumă regională sau locală, specifică Statelor Latino-Americane, care ar fi validat poziţia sa faţă de dreptul la azil. Curtea a declarat că “partea care se bazează pe o asemenea cutumă trebuie să dovedească, că această cutumă a fost creată într-o formă care a devenit obligatorie obli gatorie şi pentru cealaltă parte”
că este suficient că a existat în trecut o practică uniformă şi constantă care să permită libera trecere şi că “practica a fost acceptată ca lege de către părţi şi unui asemenea drept îi revine obligaţia corelativă”23. Asemenea cutume locale totuşi, depind de o anumită activitate a unui stat care să fie acceptată de celălalt stat (sau state) ca pe o expresie a unui drept sau obligaţii legale. În timp ce în cazul unei cutume generale procesul de aprobare este în desf desfăş ăşur urar aree în aşa aşa fel fel în încâ câtt o majo majori rita tate te sau sau o mi mino nori rita tate te substanţială de state interesate este suficientă pentru crearea unei noi cutume, o cutumă locală are nevoie de acceptarea tutu tu turo rorr părţ părţil ilor or a regu reguli liii resp respec ecti tive ve.. Acea Aceast staa di dinn cauz cauzăă că, că, cutumele locale sunt excepţii de la natura generală a dreptului cutumiar care implică o abordare mai flexibilă a creării legilor de către toate statele şi constituie o reamintire a fostei teorii a consimţământului în care statele sunt legate doar de ceea ce acceptă ele. Excepţia poate confirma regula, dar ele au nevoie de o dovadă mai puternică decât regula prin care s-au înfiinţat.
Explicatiile anterioare ne asigura posibilitate sa concluzionam ca actele si faptele care pot fi considerate elemente ale unei norme cutumiare sunt: - actele interne ale statului(actele ministerlor;notele diplomatice,declaratii de politica externa,corespondenta diplomatica); - clauzele unor tratate invocate ca norme cutumiare de catre alte state decit cele care sunt parti intratat; 23
-
practica generala a organizatiilor internationale(ex:regula potrivit careia abtinerea de la vot a unui mebru al Consiliului de Securitate al O.N.U. nu constituie un obstacol in adoptarea unei rezolutii,s-a impus ca o cutuma internationala).
Putem spune ca ;Cutuma se deosebeste de alte prac practi tici ci;c ;cum um ar fi fi:ob :obic icei eiul ul sa sauu cu curt rtoaz oazia ia in inter terna nati tiona onala la .Practicile .Practi cile mentionate nu au caracter abligatoriu,fiind abligatoriu,fiind lipsite de recunoastere juridica si nu atrag raspunderea internationala a statelor in cazul nerespectarii lor. Unele uzante s-au transformat in timp in reguli cutu cu tumi miar are( e(ex ex:i :imu muni nita tati tile le si pr priv ivil ileg egii iile le di dipl plom omat atic ice) e) de asemenea unele reguli cutumiare au devenit simple uzante diplomatice(reguli de ceremonial aplicate diplomatilor).
Itrebare; Poate
un tratat sa devina lege cutumiara interationala,daca, semnatare sunt una sau doua mari puteri?.Sa presupunem ca o putere „ se rasgindeste”.acest lucru are efect asupra cutumei?.Daca da exista termenul de „precizare”in dreptul international?.Aveti in atentie si presiuniile morale si politice in acest exemplu.
2.2.2 Tratatele Incepind cu secolul 19,comunitatea internationala a valorificat progresiv obligatiile rezultate din tratate ca fiind cele mai corespunzatoare afirmatii ale dreptului international. În contrast cu procesul de creare a legii cu ajutorul cutu cutume melo lorr, trat tratat atel elee (sau (sau conv conven enţi ţiil ilee in inte tern rnaţ aţio iona nale le)) sunt sunt meto todde mai moderne şi mai elaborate24. Trata ratattel elee sunt unt considerate izvoare de drept internaţional şi vom face referire la rolul convenţiilor internaţionale. Tratatul este un contract scris sau un acord incheiat intre doua sau mai multe parti avind forta obligat obligatorie orie .Partile semnatare ale tratat tratatelor elor pot fi state, sefi de state, guverne sau organizatii internationale. Tratatele internationale,reprezinta in sens larg-un acord de vointa,o intelegere-care se incheie intre membrii comunitatii internationale si care este destinata sa produca efecte in dreptul international. Ele sunt de regula negociate de persoane plenipotentiare in nume umele guve guvern rneelo lorr ace acesto tora ra si sunt unt supus upusee de obic obiceei ratificarii care este un act executiv. 25 Acordurile orale nu sunt tratate desi intelegerile verbale se pretind uneori a avea aceasi vala valabi bili lita tate te.. Terme ermenu null este este unul unul elas elasti tic, c, in insa sa in gene genera rall utilizarea lui se rezuma la acorduri mai formale cu privire la relatiile fundamentale. Tratatele sunt cunoscute sub o varietate de nume, de la Convenţii, Acorduri internaţionale, Pacte, Protocoale, Acte 24
Art. 38 se referă la “convenţiile internaţionale, fie că sunt generale sau particulare care înfiinţează reguli expres recunoscute de statele contractante” 25 Graham Evans, The Dictionary of International Relations, p. 542
generale, Carte, până la Statute, Declaraţii şi Înţelegeri. Toţi aceşti termeni fac referire la un proces similar, de creare a acordurilor scrise prin care statele participante se obligă în mod legal să acţioneze într-un anume fel sau să stabilească anumite relaţii între ele. O serie de condiţii şi angajamente sunt luate, pe care părţile se obligă să le respecte. Tratatele Tratatele sunt multilaterale si bilaterale; ele implica o anumita tranzactie sau cauta sa stabileasca regulile generale de conduita. De obicei ele au forta obligatorie numai pentru statele semnatare, insa exista exceptii de la aceasta regula. Uneori tratatele stabilesc regimuri care sunt considerate valabile din punct de vedere obiectiv (erga erga omnes omnes) pentru partile terte nesemn nesemnata atare. re. Pe lang langaa tratat tratatele ele multilaterale si bilaterale (care se numesc uneori „tratate” pentru a le distinge de cele de tip general), tratatele pot fi politice (de pace sau dezarmare), comerciale (ex. tarife aplicate pescuitului), constitutionale sau administrative (Carta ONU si agentiile specifice) sau juridice (de (de ex. ex. extr extrad adar area ea,, legi legile le razb razboi oiul ului ui). ). Ele Ele sunt sunt de obic obicei ei construite in asa fel incat sa promoveze un model, avand un preambul, articole specifice, o durata de timp, o procedura de rartificare, semnaturi si completari26. Putem să divizăm tratatele, în tratate creatoare de legi care au relevanţă generală şi universală şi tratate-contracte, care se aplică doar între două sau un mic număr de state. O aseme asemenea nea distin distincţi cţiee reflec reflectă tă aplica aplicabil bilita itatea tea lor genera generală lă sau sau locală a unui anumit tratat şi categoria de obligaţii impuse. Distincţia aceasta nu poate fi privită ca pe una dificilă sau rapidă, şi există multe domenii nesigure care se suprapun. 26
Graham Evans, Ibid., p.543
Trata ratate tele le sunt sunt acor acordu duri ri expr expres esee şi sunt sunt o form formăă de substituire a legislaţiei preluată de state. Ele se aseamănă cu, contractele într-un sens superficial în care părţile îşi creează obli obliga gaţi ţii, i, dar dar au o natu natură ră prop propri riee care care refl reflec ectă tă cara caract cter erul ul sistemului internaţional. Numărul de tratate apărute s-a extins de-a lungul ultimului secol, martor fiind numărul crescând de volume a Seriilor Seriilor de Tratate Tratate ale Naţiunilor Naţiunilor Unite şi şi ale UE. Ele îndeplinesc un rol vital în relaţiile internaţionale. În timp ce creşte numărul controalelor guvernamentale iar revoluţiile tehnologice şi de comunicaţii afectează viaţa internaţională, numărul de probleme care necesită unele forme de reglementare inter-statale se multiplică. Pent Pentru ru mulţ mulţii doct doctri rina nari ri,, trat tratat atel elee cons consti titu tuie ie cel cel mai mai important izvor de drept internaţional şi ele necesită acordul expres a părţilor contractante. Tratatele Tratatele sunt de aceea, privite ca fiind superioare cutumelor care sunt considerate o formă de acord tacit. Ca exemple de tratate importante se pot menţiona Carta Naţiunilor Unite, Convenţiile de la Geneva pentru trat tr atam amen entu tull ap apli lica catt pr priz izon onie ieri rilo lorr şi pro rote tecţ cţia ia ci civi vili lilo lorr, Convenţiile pentru Relaţii Diplomatice de la Viena . Din Dintr tree toat toatee trat tratat atel elee inte intern rnat atio iona nalle-Ca e-Cart rtaa O.N.U .N.U..-ac act t cons consti titu tuti tivv al Orga Organi niza zati tiei ei-a -a fost fost cons consid ider erat at un act act de o valoare deosebita,care se manifesta sub mai multe aspecte: . in cazul unui conflict intre dispozitiile Cartei O.N.U.,si cele ale unui tratat international vor prevala cele dinti; . Carta O.N.U.,este in masura sa creeze drepturi si obligatii nu numai pentru statele-parti ci si pentru statele terte,fapt care constituie o exceptie de la principiul de drept
interna internation tional al conform conform caruia caruia tratate tratatele”l le”legea egea”doa ”doarr statele statele- parti la contract. Sunt multe tipuri de acorduri, variind de la reglementarea explorării spaţiului aerian, la controlul drogurilor şi crearea inst in stit ituţ uţii iilo lorr de dezv dezvol olta tare re fina financ ncia iară ră in inte tern rnaţ aţio iona nală lă.. Ar fi imposibil să telefonăm peste graniţă sau să trimitem scrisori peste ocean sau să luăm un avion pentru a ajunge în alte ţări fără ca variatele acorduri internaţionale să nu fi existat şi să nu stabilească condiţiile necesare şi recunoscute de operare. Din esenţa unui tratat internaţional, rezultă că, precum un cont contra ract ct,, el sta tabi billeşte eşte o seri seriee de prev revede ederi care sunt sunt obli obliga gato tori ri pent pentru ru părţ părţi. i. Atun Atunci ci cum cum este este posi posibi bill să trat tratăm ăm conv conven enţi ţiil ilee ca pe izvo izvoar aree de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nall în ciud ciudaa obligaţiilor impuse părţilor contractante? În acest context se poate înţelege termenul de “tratate creatoare de legi”. Ele sunt făcute cu intenţia de a avea efect general, nu restrictiv şi sunt în contrast cu acele tratate care abia reglementează probleme limitate pentru câteva state. Tratatele creatoare de legi sunt acele acorduri prin care statele îşi elaborează percepţia asupra dreptului internaţional pentru anumite probleme sau înfiinţează noi legi care să le ghideze pentru viitor conduita internaţională. Aseme emenea nea tra trata tate te crea reato toaare de legi egi în mod nec necesar sar cer participarea unui mare număr de state să accentueze acest efect şi pot da naştere unor reguli obligatorii pentru toate statele. Ele sunt tratate normative, acorduri care prescriu reguli de conduită care trebuie urmate. Exemple de asemenea tratate pot cuprinde Trata ratatu tull anta antarc rcti ticc şi Conv Conven enţi ţiaa pent pentru ru Geno Genoci cid. d. Exis Există tă de asem asemen enea ea mult multee acor acordu duri ri care care decl declar arăă lege legeaa exis existe tent ntăă sau sau
codifică regulile cutumiare existente, precum Convenţia de la Viena pentru Relaţii Diplomatice din 1961. Părţile care nu semnează sau nu ratifică tratatul în chestiune nu sunt legate de prevederile lui. Aceasta este regula generală şi a fost ilustrată în cazul Ţărmului Continental al Mări Măriii Nord ordul uluui, în care Germ German ania ia de Vest nu rati ratifi ficcase ase Convenţia relevantă şi ca urmare nu era obligată să se supună termenilor săi. Totuşi, când tratatele reflectă reguli cutumiare atunci statele care nu sunt părţi sunt legate de tratatul respectiv, respectiv, nu din cauză că, sunt prevederi ale tratatului ci din cauză că aceste prevederi reafirmă reguli de drept cutumiar internaţional. În mod similar, statele care nu sunt părţi pot acce accept ptaa că prev preved eder eril ilee unui unui anum anumit it trat tratat at gene genere reaz azăă legi legi cutu cutumi miar aree depi depinz nzân ândd în înto totd tdea eaun unaa de natu natura ra acor acordu dulu lui,i, de numărul participanţilor şi de alţi factori relevanţi. Posibilitatea ca o prevedere a unui tratat să stea la baza creării unei reguli, când este alăturată lui opinio juris şi să poată duce la formarea unei cutume obligatorii pentru toate statele nu doar pentru părţile tratatului original, a fost luată în cons consid ider erar aree de Curt Curtea ea Inte Intern rnaţ aţio iona nală lă de Just Justiţ iţie ie în cazu cazull Ţărmului Continental al Mării Nordului şi a fost privită ca o metodă recunoscută de formulare a unor noi reguli de drept cutumiar internaţional. Curtea, totuşi, declara că prevederea specială trebuie să fie “cu un caracter fundamental creator de norme”, acesta însemnând să fie capabilă de formare a bazei regulii generale de drept. La ce se însumează toate acestea probabil variază în funcţie de timp şi loc, dar confirmă faptul că trat tratat atel elee prin prin prev preved eder eril ilee lo lorr pot pot cond conduc ucee la o cutu cutumă mă determinând celelalte state, părţi şi state care nu sunt părţi ale
tratatului să îndeplinească, condiţiile necesare unui comportament adecvat şi lui opinio juris. S-a afirmat că această posibilitate poate fi extinsă, astfel că prevederile generale ale tratatului pot prin ele însele, fără cerinţa de a demonstra opinio juris şi cu trecerea scurtă a unei perioade de timp, să genereze ipsso fa ip fact ctoo regu reguli li cutu cutumi miar are. e. Recu Recuno noaş aşte tere reaa im impo port rtan anţe ţeii trat tratat ateelo lorr, în speci pecial al în dome domenniu iull dre drept ptur uril ilor or omu omulu luii şi conţinerea de către acestea a unor prevederi creatoare de norme este clar că a mers prea departe. Pericolul ar fi ca un mic număr de state să legifereze pentru toate, în afara cazului în care, stat statel elee care care sunt sunt în deza dezaco cord rd au în înch chei eiat at trat tratat atee cont contra rare re.. Aceasta ar fi o schimbare prea radicală faţă de procesul actual de formare a legii în cadrul comunităţii internaţionale. S-a stabilit că, chiar dacă o regulă cuprinsă într-un tratat acoperă acelaşi domeniu cu o cutumă, prima nu va fi pur şi simplu absorbită de a doua ci îşi va menţine existenţa separată. În cazul Nicaragua, Curtea nu a acceptat argumentul Statelor Unite, că normele de drept cutumiar internaţional privitoare la autoapărare fuseseră rezumate şi au coincis cu articolul 5, din Carta Naţiunilor Unite. S-a arătat că, chiar dacă un tratat normativ şi o normă cutumiară relevantă pentru actuala dispută au exact acelaşi conţinut, asta n-ar fi un motiv pentru Curte să susţină că încorporarea unei norme cutumiare într-un tratat privează norma cutumiară de aplicabilitatea sa în mod distinct faţă de tratat. Curtea a concluzionat că “este totuşi clar că dreptul internaţional cutumiar continuă să existe şi să se aplice separat faţă de tratate chiar şi când cele două categorii de legi au conţinut identic. Efectul imediat al acestui fapt a fost acela că, Curtea a putut examina legea ca fiind creată de dreptul
cutumiar, în timp ce, datorită rezervei arătată de americani, n-a putut să analizeze obligaţia decursă din tratat. Bin ineî eînţ nţeele les, s, două două le legi gi cu acela celaşşi conţi onţinnut pot pot fi subiectul unor principii diferite referitoare la interpretarea şi aplicarea lor; de aceea abordarea Curţii este atât corectă din punct de vedere teoretic cât şi valoroasă din punct de vedere practic. În multe cazuri, un asemenea izvor dual al existenţei unei legi poate sugera, că cele două versiuni nu sunt în fapt identice precum în cazul autoapărării în dreptul cutumiar şi art. 51 al Cart Cartei ei,, şi vor vor depi depind ndee în înto totd tdea eaun unaa de circ circum umst stan anţe ţe particulare. Anumite tratate încearcă să creeze un regim care se va extinde în mod necesar şi în privinţa statelor care nu sunt părţi ale tratatelor respective 27, Tratatele Tratatele creează şi instituţii internaţionale şi acţionează ca ni nişt ştee cons consti titu tuţi ţiii pent pentru ru ele, ele, subl sublin inii iind nduu-le le pres presup upus usel elee atribuţii şi obligaţii. “Tratatele-co -contracte”, pe de altă parte, nu sunt instrumente de creare a legilor, prin ele însele, din moment ce au ca părţi doar un mic număr de state, şi sunt pe probleme limi limita tate te dar dar ele ele pot pot aduc aducee dove dovezi zi de exis existe tenţ nţăă a regu reguli lilo lor r cutumiare. De exemplu, o serie de tratate bilaterale conţinând reguli similare pot constitui dovada existenţei unei reguli de 27
Carta Naţiunilor Unite este, de exemplu, creaţia unui cadru prestabilit pentru ocrotirea păcii şi securităţii internaţionale, declarând în art. 2(6) că “organizaţia ar trebui să se asigure că statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite acţionează în conformitate cu aceste principii (cup (cupri rins nsee în art. art. 2) aces acestt lucr lucruu fiin fiindd nece necesa sarr pent pentru ru menţ menţin iner erea ea păci păciii şi secu securi rită tăţii ţii internaţionale”. Se poate da exemplu şi Acordul pentru Tarife şi Schimburi din 1997 (GATT) care a pus baza unui cod comun de conduită în schimburile internaţionale şi a avut un efect important asupra ţărilor care n-au fost părţi ale acordului, fiind acum cunoscut sub denumirea Organizaţiei Mondiale a Schimburilor.
drept cutumiar deşi această prezumţie are nevoie de o abordare precaută, din cauză că, tratatele bilaterale prin însăşi natura lor, reflectă circumstanţe diferite. Putem concluziona ca tratatele internationale,ca izvoare de drep dr eptt in inte tern rnat atio iona nal,l,se se ca cara ract cter eriz izea eaza za pr prin in ur urma mato toar arel elee trasaturi: . co concr ncret etiz izeaz eazaa cu preci precizi ziee ac acord ordul ul de vointa vointa al statelor,stabilind drepturile si obligatiile juridice ale acestora, . permit per mit adap adaptare tareaa drep dreptul tului ui int intern ernati ational onal la dinamica schimbarilor ce intervin in cadrul comunitatiilor inte in tern rnaa aati tion onal ale, e,pr prin in fo form rmul ular area ea de am amen enda dame ment ntee sa sauu a revizuirii textelor lor lor..
2.2.3 Principiile generale de drept Hudson spune urmatorul lucru ”principiilor legale generale recunoscute de natiuniile civilizate” in Statutul Curtii Internationale de Justitie trebuie sa li sa dea un context mai larg,decit principiilor generale care deriva din cutume.Curtea trebuie sa iasa din teritoriul in care statele si-au exprimat dorinta sa accepte anumite pri princ ncip ipii ii lega legale le…s …sii anum anumit itee prin princi cipi piii comun comunee difer diferit itel elor or sist sistem emee stata statale le,s ,sau au recunoscute prin interpretarea legilor interne
Principiile funda Principiile fundamental mentalee ale dreptul dreptului ui intern international ational reprezinta „norme juridice de aplicare universala,cu un nivel maxim de generalitate si cu un caracter imperativ,care dau
expresie si protejeaza o valoare fundamentala in raporturile dintre subiectele dreptului international 28” Sursele documentare accesate releva urmatoarele principii fundamentale: a). Principiul Principiul renuntarii renuntarii la la forta sau la amenitare amenitareaa cu forta in relati relatiil ilee dintr dintree stat statee sau Prin Princi cipi piul ul neag neagres resiu iuni nii; i; In virtu irtute teaa ac aceestui tui prin princcipi ipiu ,raz ,razbboiu oiul de agre gresiun siunee este este considerat o „crima impotiva umanitatii” b). Principiul solutionarii pasnice a diferendelor; c). Principiul Principiul neamesteculu neamesteculuii in treburile treburile interne interne ale altor state; In dreptul contemporan,nu mai constituie un principiu de stricta interpretare,multe domenii care au fost considerate in dreptul traditional ca apartinind componentei exclusive a statului, au fost transpuse in cadrul cooperarii internationale(ex:problema respectarii drepturiilio omului). d). Principiul cooperarii internationale; e). Principiul Principiul dreptului dreptului poparelor poparelor la autodeterm autodeterminare; inare; aces cest prin princcipi ipiu trebu buie ie inte interp rprretat tat ca”a a”auto utorizi rizind nd sau incurajind o actiune… care ar dezmembra in total sau in parte inte integr grit itat atea ea teri terito tori rial alaa sau sau un unit itat atea ea po poli liti tica ca a un unui ui stat stat independent si suveran…”. suveran…”. f). Principiul egalitatii suverane al statelor; g). Principiul Principiul indeplinirii indeplinirii cu buna credinta credinta a obligatiilor obligatiilor internationale-PACTA SUNT SERVANDA29; Aces Aceste te prin princi cipi pii,i, cons consac acra rate te in Carta ,au fost fost afir afirma mate te in Carta O.N.U. O.N.U.,au Declaratia Adunarii Generale a O.N.U. din 1976, fiid considerate norme imperative(de jus cogens) de la care statele nu pot deroga prin conventii cutumiare. 29 Actul final de la Helsinchi(1975) adoptat in cadrul Conferintei pentru Secu Securi rita tate te si Coop Cooper erar aree in Eur Europa( opa(in in prez prezen entt O.S. O.S.C. C.E. E.)) adauga 28
Sunt acele principii in mod obisnuit recunoscute de catre sistemele juridice majore ale statelor lumii. Anumite norme de drep dreptt in inte tern rnat atio iona nall real realiz izea eaza za fort fortaa obli obliga gato torie rie a norme normelo lor r definitive ( jus jus cogens), astfel incat ele includ toate statele fara derogari permise30. În orice sistem de drept ar putea apărea o situaţie în care Curtea ar constata că nu există o lege care să facă referire la acea problemă, nici o lege a Parlamentului sau un precedent judiciar. În asemenea condiţii, judecătorul va deduce regula aplicabilă prin analogie, din reguli deja existente sau direct din principiile generale care călăuzesc sistemul legislativ, fie că emană din justiţie, echitate sau consideraţii de ordin public. O aseme emenea situ ituaţie ţie e mai posib osibil il a fi în întâ tâllni nită tă în drept reptuul internaţional datorită unui sistem relativ nedezvoltat în legătură cu nevoile cu care se confruntă. Sunt puţine cazuri rezolvate în legea internaţională şi nu există o metodă de legiferare care să furnizeze reguli pentru a stăp stăpân ânii noil noilee situ situaţ aţii ii apăr apărut ute. e. Din Din aces acestt moti motivv, “ principiile generale de drept, recunoscute de naţiunile civilizate” au fost intr in trod odus usee în art. rt. 38 ca o surs ursă de drep rept care are să acope copere re neajunsurile din dreptul internaţional şi să rezolve problema cunoscută în drept ca “ non liquet ”31. Problema lipsurilor din sist sistem emul ul de drep dreptt este ste una una im impo port rtan antă tă.. Este Este im impo port rtan antt de recunoscut faptul că s-ar putea să nu existe întotdeauna o principiilor mentionate alte trei: a).Principiul inviolabilitatii frontierelor; b).Principiul integritatii teritoriale; c).Principiul respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale. 30 Internet: Wikipedia, International law 31
soluţie imedia iattă şi evident aplicabilă fiecărei situaţ uaţii internaţionale, (fiecare situaţie internaţională trebuie privită ca pe o problemă de drept). Există opinii variate în legătură cu problemele la care ar trebui să facă referinţă principiile de drept. Unii doctrinarii le privesc ca pe o afirmare a conceptelor Dreptului Original care sunt menite să fundamenteze sistemul dreptului internaţional şi constituie o metodă de testare a valabilităţii legilor pozitive (i.e (i.e.. făcu făcute te de oame oameni ni). ). Alţi Alţi auto autori ri,, pozi poziti tivi vişt şti, i, cons consid ider erăă principiile ca ca fiind subordonate subordonate tratatelor şi legilor obişnuite obişnuite şi incapabile de a aduce ceva nou dreptului internaţional în afară de cazul în care ele conţin aprobarea statelor. Autorii sovietici, ca şi Tunkin, subscriu acestui tip de abordare a principiilor generale de drept, acestea reluând preceptele fundamentale ale legii internaţionale, de exemplu legea convieţuirii paşnice care este deja cuprinsa în tratate şi cutume. Pe lângă aceste două opinii, cei mai mulţi autori sunt gat gataa să ac acce cept ptee că prin princi cipi piil ilee ge gene nera rale le co cons nstit titui uiee o surs sursă ă distinctă de drept dar cu un scop aproape limitat şi acest lucru e reflectat în deciziile Curţii Permanente Internaţionale de Justiţie şi ale Curţii Internaţionale de Justiţie. Totuşi nu este clar în toate cazurile, dacă s-a avut în vedere un principiu general de drept aparţinând dreptului statal sau un principiu de drept internaţional. Dar acesta nu este o problemă prea mare din moment ce atât conceptele statale cât şi cele derivate din practica internaţională existentă pot fi definite ca principii care se bucură de o recunoaştere unanimă. unanimă. Deşi sursa constituirii unui asemenea principiu se trage din demersurile legislative a 190 sau mai multe state, asta nu
înseamnă că judecătorii sunt experţi în fiecare sistem legislativ. legislativ. Exis Există tă câte câteva va tem teme comu comune ne care care sunt unt cupr cuprin inse se în di dife feri rite te sisteme de drept32.. Cele Cele mai mai prol prolifi ifice ce dome domeni niii pent pentru ru apli aplica care reaa legi legilo lor r statului prin analogie, au fost procedurile, mărturiile mărturiile şi procese judiciare33. Indicaţiile judiciare internaţionale sunt făcute cu autoritatea de res jueicata, care înseamnă că decizia este finală, obligatorie şi fără drept de apel. În caz cazul Tribu ribuna nallul uluui Admi dmini nist stra rati tivv, Curte urteaa s-a confruntat cu problema concedierii unor membri angajaţi ai Secretariatului Naţiunilor Unite şi dacă Adunarea Generală are sau nu dreptul să se supună sentinţelor date de Tribunalul în cauză. Dând un răspuns negativ, Curtea subliniază că: potrivit unor nor bi bine ne-s -sta tabi bili litte şi gene eneral ral recu recuno nosc scuute prin princi cipi piii ale dreptului, o hotărâre emisă de un asemenea corp judiciar este res judicata şi are forţă obligatorie pentru părţile în cauză 34. 32
Sistemul Anglo-American a influenţat sistemele multor ţări din lume cum ar fi cel Francez sau German. Sunt multe elemente comune în legislaţia Americii Latine şi multe din statele Afro-Asiatice au împrumutat mult din practica juridică juridică europeană în efortul lor de a moderniza moderniza structura administrativă administrativă a statului, de a adapta adapta economia lor la cea occidentală şi a întreprinde întreprinde alte acţiuni de acest gen 33 În cazul cazul Coloni Colonişti ştilor lor Germa Germani ni din Polonia Polonia,, Curtea Curteaabor abordâ dând nd proble problema ma într-o într-o manie manieră ră negativistă a declarat că “drepturile personale recunoscute de legea existentă nu încetează la schim schimbar barea ea suver suverani anităţ tăţii… ii… E greu greu de susţin susţinut ut asta, asta, deşi deşi legea legea a suprav supravieţ ieţuit, uit, dreptu drepturil rilee personale recunoscute de ea au pierit. Această argumentare nu are la bază nici un principiu şi este contrară opiniei şi practicii generale”. Curtea Internaţională în cazul Canalului Corfu unde referindu-se la dovezi circumstanţiale a arătat că: “dovezile indirecte sunt admise în toate sistemele de drept şi utilitatea lor este recunoscută în deciziile internaţionale” 34
În cazul Laguna del Desierto (Argentin/Chile), Tribunalul a notat că: o decizie având autoritatea de res judicata este juridic obligatorie pentru părţile disputei. Acesta este un principiu fundamental de drept internaţional fiind în mod repetat invocat de jurisprudenţă ceea ce înseamnă că autoritatea de res judicata este un principiu universal şi absolut de drept internaţional.
Un principiu important de drept internaţional este că pacta sunt servanda, servanda, sau ideea că acordurile internaţionale sunt obligatorii. Legea tratatelor se opreşte inevitabil asupra acestui principiu din moment ce întregul concept de obli obliga gati tivi vita tate te a acor acordu duri rilo lorr in inte tern rnaţ aţio iona nale le pres presup upun unee că asemenea acorduri sunt general acceptate ca având această calitate. Poate cel mai important principiu general, subjugând multe reguli de drept internaţional, este cel al bunei-credinţe. Pri Princip ncipiu iull este este sta tatu tuat at de Chart hartaa Naţiu ţiuni nilo lorr Uni nite te35, iar elaborarea acestei prevederi în Declaraţia Principiilor de Drept Internaţional privitoare la Relaţiile de prietenie şi cooperare între state, adoptată de Adunarea Generală Generală în rezoluţia 2625 din 1970 se referă la obligaţiile între state de a-şi îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile rezultate din legea internaţională în gene genera ral, l, in incl clus usiv iv di dinn trat tratat ate. e. De acee aceea, a, cons consti titu tuie ie o part partee indispensabilă a regulilor de drept internaţional, în general36. Încrederea este esenţială în cooperarea internaţională, în special într-o perioadă în care cooperarea în multe domenii a devenit esenţială. La fel ca şi principiul pacta sunt servanda în legea trat tratat ateelo lorr este baza azat pe bun buna-cre -credi dinţ nţă, ă, şi carac racte teru rull de obl blig igaativ tivitat itatee al obl bliigaţ gaţiilo iilorr in inte tern rnaaţio ţionale nale asuma umat prin rin obligarea unilaterală, este esenţial.
35
în art. 2(2) că “toţi membrii ca să le fie asigurate drepturile şi beneficiile rezultând din calitate calitateaa de membru, membru, trebuie trebuie să-şi să-şi îndepline îndeplinească ască cu bună-cre bună-credinţă dinţă obligaţiile obligaţiile asumate în conformitate cu prezenta Charta” 36 Curtea Internaţională declara în cazul Testelor Nucleare că: unul din principiile de bază care guvernează crearea şi îndeplinirea obligaţiilor indiferent de sursa lor, este principiul bunei-credinţe.
Totuşi Curtea a susţinut că buna-credinţă ca şi concept, nu este prin sine însuşi o sursă de obligativitate, unde (nimic) altc altcev evaa nu exis există tă.. Prin Princi cipi piul ul bune bunei-c i-cre redi dinţ nţe, e, de acee aceea, a, este este fundalul principiului formării şi informării asupra existentelor reguli de drept internaţional şi o modalitate de constrângere prin care aceste reguli vor fi exercitate în mod legitim. Un alt principiu notabil este acela că ex injuria jus non oritur , care stabileşte că faptele care decurg dintr-o conduită ilegală nu pot stabili legea. Curtea are puterea discreţionară de a alege principiul de drep rept apl plic icaabi bill circ ircums umsta tanţ nţel eloor unui unui caz part partiicula cularr, cu, consideraţia că acest lucru este posibil datorită incapacităţii legii ordinare şi tratatelor de a găsi soluţia necesară. În acest contest se poate considera cazul Tracţiunea Barcelonei între Belgia şi Spania37. Totuşi dreptul internaţional nu se referă la un drept al unui stat anume ci mai degrabă la reguli general acceptate de sistemele legale statale, în cazul acesta recunoaşte ideea unei competente limitate.
In concluzie putem spune ca principiile cu care se opereaza in majoritatea sistemelor juridice de drept intern, transpuse apoi in dreptul international. Conventiile internationale ca si multe dintre hotari hotaririle rile instantelor de judecat judecataa intern international ationalaa fac deseori trimitere la normele de drept comune marilor 37
Curtea Internaţională de Justiţie a avut în vedere legea statală pentru limitarea obligaţiilor companiei şi a subliniat că dacă va hotărî asupra cazului nesocotind instituţiile statale ale dreptu dreptului, lui, fără fără justif justific icare are,, va întâmp întâmpina ina serioa serioase se proble probleme me legale legale.. Ar pierde pierde legătu legătura ra cu realitatea pentru că nu există instituţii de drept corespunzătoare la care Curtea ar putea apela
sisteme de drept si care apoi sa fie considerate ca izvoare de drept international.
2.2.3.1 Echitatea în dreptul internaţional
Atunci cind partile in litigiu incredinteaza „judecatorului inte in tern rnat atio iona nal” l”so solu luttio ionnar area ea ca cauuze zeii co conf nfor orm m ec echi hita tati tii,i, judecatorul va propune o solutie bazata pe fapte si nu pe dre rept ptuul po pozi zittiv,p ,pee car aree o consi side derra just staa si con onfforma intereselor partilor in cauza.Totusi o Hotarire judecatareasca pronuntata in baza principiilor echitatii poarta un grad de subiectivitate,chiar daca se pretinde a fi o solutie dre reap aptta,i,inntrucit nu se fonde deaz azaa pe normel elee de dr dreept intern rnaati tioonal al..Pract ctiic,judec ecat atoorul internat atiion onaal are posibilitatea, fie sa atenueze rigorile unei norme internationale,fie sa atenueze complecteze un vid normativ, daca situatia o impune. Pentru a evita abuzurile acestui principiu trbuie sa se aiba in vedere consimtamintul expres al partilor in cauza . În afara recurgerii la procedurile şi instituţiile de drept statal de a întări dreptul internaţional, este posibil să se facă în unel unelee cazu cazuri ri refe referi rire re la echi echita tate te ca la un set set de prin princi cipi piii reprezentând valorile sistemului. Cea mai faimoasă decizie în acest domeniu a fost a judecătorului Hudson în cazul Abaterea cursului apei de la Meuse din 1937 privitor la o dispută între
Oland şi Belgia. Hudson a arătat că ceea ce sunt privite ca principii de echitate sunt tratate de multă vreme ca părţi ale dreptului internaţional şi aplicate în curţi 38. Totuşi trebuie să fim precauţi în interpretarea acestora deşi în mare parte este posibil să privim echitatea (în analogie cu dreptul intern) ca fiind o responsabilitate a dezvoltării legi le gisl slat ativ ivee pr prod oduc ucân ândd sc schi himb mbăr ării di dina nam mic icee în si sist stem emul ul transmiterii exacte prin stricta aplicare a legilor. Totuşi problema care se pune este să folosim principiile principiil e echităţii în contextul unor legi care cer o asemenea abordare. Curţile nu aplică principii de judecată abstractă la cazurile pe care le judecă ci mai degrabă principii şi soluţii echitabile, ce derivă din legile aplicabile 39. Echitatea a fost folosită în justiţie ca o modalitate de a dimi di minu nuaa posi posibi bili lita tate teaa săvâ săvârş rşir irii ii unor unor nedr nedrep eptă tăţi ţi şi nu ca o meto metodă dă de schi schimb mbar aree a lu lucr crur uril ilor or în detr detrim imeent ntul ul legi legilo lor r existente. Totuşi, existenţa sa, ca o sursă distinctă a dreptului este foarte controversat. Este evident că nu există legi rigide care să contrabalanseze aceste principii în fiecare caz în parte, iar aceasta este departe de a fi un exerciţiu de înţelepciune sau conciliere sau o modalitate de distribuire a dreptăţii. Folosirea principiului echităţii a fost în special sesizată în 1982 în Acordul Mărilor. Art. 59 de exemplu, se referă la conflictul între ţările cu ieşire la mare şi celelalte state, în 38
În art. 38 din decizie, el declara: Curtea are libertatea de a considera principiile echităţii ca parte a dreptului internaţional ce trebuie aplicate. 39 Curtea a declarat în cazul Libia/Malta că “judecata care este o emanaţie a echităţii, nu poate fi o judecată abstractă ci una în concordanţă cu legile; putem spune, deci, că aplicarea lor ar trebui să fie făcută cu, consecvenţă şi prevedere; cu toate astea, sunt principii cu aplicabilitate generală”
privinţa exclusivităţii zonei economice, conflict soluţionat “în baza echităţii”40, Aceste Aceste prevederi prevederi sunt sunt flexibile, flexibile, ceea ceea ce este important, dar sunt şi oarecum nesigure. Mai precis, cum poate fi rezolvat fiecare caz în parte şi ce principii ar trebui folosite este departe de a fi clar, apărând chiar şi un element de nepr neprev evăz ăzut ut.. Conv Conven enţi ţiaa de in inte terz rzic icer eree a navi naviga gaţi ţiei ei pe apel apelee internaţionale din 1997 pune de asemenea accent pe conceptul de echitate. Art. 5, de exemplu, arată că ţările cu ieşire la mare ar treb trebui ui să folo folose seas ască că apel apelee in inte tern rnaţ aţio iona nale le în într tr-o -o manie manieră ră rezonabilă şi echitabilă în propriile lor teritorii şi participând la utilizarea, dezvoltarea şi protecţia acestor mări. Echitatea mai poate fi utilizată în situaţii determinate în deli delimi mita tare reaa gran graniţ iţel elor or de usca uscat. t. Acol Acoloo unde unde nu se ştie ştie cu siguranţă unde ar trebui să fie graniţa, tribunalul internaţional ar trebui să apeleze la echitate 41. Deşi echitatea nu înseamnă înto în totd tdea eaun unaa egal egalit itat ate, e, acol acoloo unde unde nu exis există tă circ circum umst stan anţe ţe speciale, cea din urmă menţionată este expresia celei dintâi. Curtea a arătat de asemenea că “să recurgi la conceptul de echitate pentru a modifica o graniţă deja stabilită ar fi de nejustificat. 40
Curtea Internaţională menţiona în cazul Tunisia/Libia ca parte continentală: “trebuie limitată aplicarea principiilor echităţii în dreptul internaţional şi găsit un echilibru în considerentele privitoare la ele art. 74 realizează delimitarea zonelor între statele cu ţărmuri opuse sau alăturate prin acorduri având la bază dreptul internaţional dar urmărind găsirea unor soluţii echi echita tabi bile le.. O preve prevede dere re simil similar arăă se apli aplică că şi prin prin art. art. 83 pent pentru ru deli delimi mita tare re ţărm ţărmul ului ui continental.pentru a ajunge la un rezultat just. 41 În cazul Burkina Faso/Republica Mali, de exemplu, Curtea a arătat cu privire la fondul comun (eleşteu) al Soum-ului, că trebuie recunoscut Soum-ul ca frontieră comună, asta în lipsa unei menţiuni precise în lege cu privire la poziţionarea liniei de frontieră, graniţa ar trebui să împartă Soum-un, într-o manieră echitabilă. Aceasta se poate face prin împărţirea fondului comun în părţi egale.
Cu tote acestea categoriile de principii din sfera echitatii sun considerate de catre multi doctrinari ca mijloace auxiliare de exprimare a normelor dreptului international public. Deşi generalizarea principiilor şi conceptelor care ar putea fi numite judecăţi de valoare ale societăţii inspiră şi cuprindd orânduiri cuprin orânduiri politi politice ce şi legale legale în cel mai general general sens, sens, ele nu con onsstituie nor orm me lega galle impe perrat atiive. Ele de devvin obl bliigat ator oriii do doaar dac acăă sunt acce cept ptaate de Comu munnitate teaa internaţională intern aţională ca norme legale prin mecanismele mecanismele şi tehnic tehnicile ile de creare a dreptului internaţional. “Principiile elementare ale umanităţii” 42 pot sta la baza unor asemenea norme şi le justifică existenţa, în sens larg, ş-ar putea chiar să aibă un rol important în investirea acestor norme cu mai multă forţă juridică.
Curtea Internaţională a statuat în “Recomandarea sa referitoare la utilizarea şi ameninţarea cu arme nucleare”, că la baza legilor şi principiilor privitoare la dreptul internaţional umanitar stă nesocotirea cu care este privită umanitatea. 42
2.2.4 Deciziile judiciare Deşi ele sunt, conform art. 38, menite a fi utilizate ca înţelesuri subsidiare pentru determinarea regulilor de drept, mai degrabă decât o sursă de drept, deciziile judiciare pot avea totuşi o importanţă deosebită. În timp ce, conform art. 59 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, deciziile Curţii nu au forţ forţăă obli obliggat ator orie ie dec decât în într tree părţ părţi, i, în res respec pectu tull acestei stei cons consid ider eraţ aţii ii,, Curt Curtea ea a în înce cerc rcat at să urme urmeze ze hotă hotărâ râri rile le sale sale anterioare şi să introducă o măsură de siguranţă în proces: astfel că în timp ce doctrina din trecut recunoscută în dreptul comun statua că deciziile unor anumite curţi trebuie să fie respectate şi de celelalte curţi, nu există în dreptul internaţional, totuşi statele aflate în dispută şi deciziile Curţii Permanente citate în lucrările unor autori şi Curtea Internaţională de Justiţie au autoritate în deciziile lor. lor. Curte urteaa Inte Intern rnaaţion ţionaală de Jus Justiţi tiţiee îşi îşi va exam examin inaa îndeaproape deciziile luate anterior şi va distinge cazurile care n-ar n-ar treb trebui ui lu luat atee în cons consid ider erar aree la solu soluţi ţion onar area ea prob proble leme meii resp respec ecti tive ve.. Dar Dar aşa aşa cum cum ju jude decă căto torii rii engl englez ezi,i, de exem exempl plu, u, creează dreptul în procesul interpretării sale, la fel judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie fac uneori mai mult decât să hotărască43. .
Bineînţeles, asta nu înseamnă că deciziile Curţii vor fi invariabil acceptate în formularea ultimelor legi. Dar acestea 43
Cazul Pescuitului Anglo-Norvegian care încerca să aducă recunoaşterea liniilor de bază de la care se măsoară marea teritorială care a fost mai târziu extinsă în urma Convenţiei de la Geneva din 1958 cu Marea Teritorială Teritorială şi Zona Contingentă.
sunt cazuri rare în comparaţie cu respectul acordat deciziilor Curţii ale căror cuprins este de o importanţă vitală pentru dezvoltarea dreptului internaţional. În completare, Curtea Permanentă şi Curtea Internaţională de Justiţie admit că deciziile judiciare cuprind şi hotărârile judecătoreşti internaţionale arbitrare şi decizii ale curţilor diferitelor state. Au existat multe tribunale arbitrate internaţional precum Curtea Permanentă de Arbitraj înfiinţată în urma Conferinţei de la Haga din 1899 până în 1907 şi variate tribunale de rezolvare a cererilor mixte, inclusiv Tribunalul pentru rezolvarea rezolvarea plângerilor plângerilor între Iran şi şi US, şi deşi deşi ele diferă în unele sensuri de curţile internaţionale, multe din deciziile luate de aceste tribunale sunt extrem de importante pentru dezvoltarea dreptului internaţional. Acest lucru poate fi văzut în existenţa şi numărul de Raporturi a Hotărârilor Arbitrale internaţionale publicate începând cu 1948 de Naţiunile Unite. Un caz demn de menţionat ar fi cel al Plângerilor făcute de Alabama, arbitrarea căruia a fost marcată de începutul unei noi ere de rezolvare paşnică a disputelor internaţionale în care utilizarea cea mai frecventă o aveau metodele judiciare şi arbitrale în rezolvarea conflictelor 44. O altă altă ilus ilustr trar aree a im impa pact ctul ului ui unor unor asem asemen enea ea deci decizi ziii arbitrale ar fi cazul Insulei din Palma care s-a dovedit a fi un subiect foarte important de abordare a suveranităţii teritoriale şi pe care-l vom aborda ulterior. 44
Acest Acest caz caz se refer referea ea la vapoar vapoarele ele constr construit uitee în Liverp Liverpol ol la recom recomand andar area ea Statel Statelor or Confederate, care urmau să captureze 70 de nave federale în timpul Războiului Civil American. Statele Unite au cerut despăgubiri după război pentru distrugerea de la Alabama şi alte nave, şi cererea a fost acceptată de Tribunal. Marea Britanie încălcase acordurile de neutralitate şi a fost fos t obligată la plata unor despăgubiri către Statele Unite.
Cum s-a văzut deja, deciziile Curţilor nationale pot aduce dovada existenţei unor legi de drept comun. Ele pot de asemenea constitui o dovadă a practicii judiciare actuale a stat statel elor or în care care deşi deşi s-au -au mani manife fest stat at reţi reţine neri ri în apli aplica care reaa conţ conţin inut utul ului ui legi legiii în înto tocm cmai ai,, cu to toat atee aces aceste teaa majo majori rita tate teaa timpului statele s-au comportat în conformitate cu cerinţele legi legii,i, acea aceast staa fiin fiindd esen esenţa ţa actu actulu luii mate materi rial al nece necesa sarr pent pentru ru stabilirea unei reguli de drept comun. Doctrinarii americani şi britanici în special, tind să se refere pe larg la deciziile curţilor naţionale. Sunt relevante de asemenea deciziile curţilor înalte ale statelor federale, precum Elveţia şi Statele Unite în privinţa rezolvării conflictelor între unităţile componente ale acestor ţări, în dezvoltarea dreptului internaţional în disputele legate de problema graniţelor. Un dezacord în privinţa graniţelor între două state americane care a fost rezolvat de Curtea Supremă este în multe privinţe asemănătoare cu poziţia luată de Curtea Internaţională de Justiţie faţă de disputa legată de frontiera dintre două state independente şi deci constituie o valoroasă sursă a dreptului internaţional.
Deci Decizii ziile le ju judic dicia iare( re(ho hota tari riril rilee ju judec decata atare rest sti) i) nu cre creeaz eazaa propriuzis norme de drept,ci contribuie la precizarea corecta a normei de drept international,aici pot fi incluse; . Jurisp Jur isprude rudenta nta Cur Curtii tii int intrna rnatio tionale nale de jus justit titieie-cu cu precizarea ca au forta juridica numai pentu partile din litigiu si pentu cauza in care se pronunta; . Hotaririle tribunalelor arbitrare internationale;
. Hotaririle unor tribunale nationale,pronuntate in litigii care ridica probleme de drept international. In solutionarea litigiilor internationale se recurge deseori la principii cum sunt: Buna-credinta in indeplinirea obligatiilor conven con venti tiona onale le;au ;auto tori ritat tatea ea lu lucr crul ului ui ju judec decat at;; pr prece eceden dentu tul l judiciar; principiul raspunderii pentru prejudiciul cauzat; respectarea egalitatii partilor litigiului; dreptul la aparare etc45 .
2.2.5 Doctrina Art. 38 include printre sursele secundare ale creării dreptului “învăţăturile unora dintre cei mai instruiţi publicişti de diferite naţionalităţi”46. Din punct de vedere istoric, influenţa profesorilor din mediul academc asupra dreptului internaţional este marcantă. În perioada de înflorire a Dreptului Natural (Comun) au fost unele opinii juridice şi analitice de mare valoare, pe când practica juridică a statelor şi deciziile curţilor au valoare mai mică. Autori precum Gentili, Grotius, Pufendorf, Bynkershock 45
In doctrina juridica,valoarea de izvor de drept international a principiilor generale de drept,a fost si este inca contestata de autori ca(G. Geamanu, I. Diaconu). 46
şi Vattel erau autorităţi supreme în secolele şaisprezece până la optu optusp spre reze zece ce şi au dete determ rmin inat at scop scopul ul,, forma forma şi conţ conţin inut utul ul dreptului internaţional. Odat Odatăă cu apar apariţ iţia ia pozi poziti tivi vism smul ului ui şi a cons consec ecve vent ntei ei determinări a suveranităţii între state, tratatele şi cutuma au dobâ dobând ndit it o pozi poziţi ţiee domi domina nant ntăă în repr reprez ezen enta tare reaa regu reguli lilo lorr de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nall iar iar im impo port rtan anţa ţa scri scrier eril ilor or în domen domeniu iu a început să se piardă. Totuşi aceste lucrări sunt folosite ca o meto metodă dă de a id iden enti tifi fica ca lege legeaa apli aplica cabi bilă lă pent pentru ru fiec fiecar aree caz caz particular şi nu ca un izvor sau sursă a legilor actuale. Există câţiva autori care au avut un rol creativ asupra evoluţiei unor legi speciale, cum ar fi, de exemplu, Gidel referitor la legea mărilor iar alţii au lucrări cu aplicabilitate generală pentru dreptul internaţional care tind să fie priviţi ca şi clasici, de exem exempl pluu Oppe Oppenh nhei eim m şi Rous Rousse seau au dar dar in infl flue uenţ nţaa gene genera rală lă a lucrărilor lor a devenit mai puţin importantă. Totuşi lucrarile de specialitate constituie o importantă moda modali lita tate te de stru struct ctur urar are, e, pune punere re în aten atenţi ţiee şi form formar aree a dreptu dreptului lui int intern ernaţi aţiona onal,l, de elucid elucidare are a naturi naturii,i, istori istoricul cului ui şi practicii regulilor de drept. Scrierile academice au jucat un rol deosebit de important în stimularea gândirii vizavi de valorile şi ţelurile dreptului internaţional, arătând care sunt problemele cu care se confruntă sistemul şi făcând sugestii pentru viitor. Dato Datorit rităă lips lipsei ei de auto autorit rităţ ăţii supr suprem emee şi de in inst stitu ituţi ţiii internaţionale pentru orânduirea legilor, revine o mai mare responsabilitate publiciştilor de diferite naţionalităţi pentru a aduce un element de coerenţă şi ordine în sistemul legislativ şi pentru a pune întrebări în legătură cu scopurile şi direcţia urmată de legile-n vigoare.
Statele în prezentarea plângerilor lor, opiniile oficiale ale guvernanţilor, variatele decizii internaţionale arbitrale şi jjuudi diccia iare re,, şi ju juddecăto cători riii curţi urţilo lorr mun munic icip ipaale cân când au de solu soluţi ţion onat at di dife feri rite te cere cereri ri to toţi ţi cons consul ultă tă şi cite citeaz azăă di dinn aces aceste te lucrări îndrumătoare pentru autorităţile judiciare. Bine Bineîn înţe ţele less pl plân ânge geri rile le pot pot fi făcu făcute te oric oricum um,, auto autori riii acestor lucrări neputâ tânnd cuprinde prezentarea tuturor pre preju judi dici ciil ilor or ce se pot pot prod produc ucee dar dar acea aceast stăă pret preten enţi ţiee ar fi exagerată. N-ar trebui să ne determine să respingem valoarea acestor scriitori ci mai degrabă să evaluăm fiecare doctrinar în funcţie de opera sa. Din doctrina fac parte lucrarile stiintifice ale unor specialisti in domeniu,cat si operele unor foruri stiintifice internationale,cum sunt:Asociatia de drept interna int ernation tional;I al;Inst nstitu itutii tiile le de dre drept pt int intern ernati ational onal;Cu ;Curte rteaa de drept international a O.N.U.,precum si opiniile separate ale jud judec ecat ator oril ilor or Cu Curt rtii ii In Inte tern rnat atio iona nale le de Ju Just stit itie ie an anex exat atee deciziilor Curtii. .In jurisprudenta instantelor internationale doctrina sa invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca o sursa de drept international.
2.2.6 Alte Alte posibile surse ale dreptului internaţional Discutarea variatelor surse de drept dictată de Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie notează că există o diferenţă
între, re, pe de o parte, actualele surse de drept care sunt dispozitivele capabile să instituie noi legi, cum ar fi tratatele creatoare de legi, dreptul comun şi multe decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie din moment ce nu pot fi limitate la o anumită categorie determinantă de legi, iar pe de altă parte sunt pra pract ctic icil ilee ju judi dici ciar aree şi devi devize zele le care care pot pot conf confir irma ma exis existe tenţ nţaa acestor legi cum ar fi lucrările juridice, numeroase tratate – contracte şi unele decizii judiciare, toate la nivel internaţional şi municipal. De fapt, fiecare sursă este capabilă până la un punct să dezvolte şi identifice legile existente. Aceasta rezultă par parţi ţial al di dinn dezo dezorrgani ganiza zare reaa drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall şi di dinn prevederile art. 38. O confuzie similară între crearea legilor, determinarea legilor şi evidenţierea lor poate fi adusă în discuţie numeroasele metode de dezvoltare a dreptului care au apărut de la sfârşitul celui De-al doilea Război Mondial. În primul rând, printre problemele apărute, una reflectă creşterea importanţei statelor Lumii a Treia Treia şi treptata europenizare, iar acestea acestea sunt aminti amintite te în rezolu rezoluţii ţiile le şi declar declaraţi aţiile ile Adună Adunării rii Gener Generale ale ale Naţiunilor Unite. Anumite rezoluţii ale Adunării sunt obligatorii pentru organele şi membrii Naţiunilor Unite. Alte rezoluţii, pe de altă parte, nu au forţă obligatorie, au abia valoare de recomandare supunând atenţiei opinii în diferitele probleme ce se ivesc. Aceasta a fost poziţia clasică şi reflectă intenţia ca Adunarea să fie un corp parlamentar de bază consultativ, consultativ, în timp ce deciziile obligatorii să fie luate de Consiliul de Securitate. În ziua de azi situaţia este puţin mai complexă. Adunarea a adoptat un mare număr de rezoluţii de o deosebită
importanţă şi declaraţii, şi a fost inevitabil ca acestea să aibă un oarecare impact asupra direcţiei urmate de dreptul inte in tern rnaţ aţio iona nal. l. Felu Felull în care stat statel elee au vota votatt în Adunar unarea ea Generală şi explicaţiile date cu asemenea ocazii sunt dovezi că practica lor judiciară şi înţelegerea dintre ele este conformă cu legea. Acolo unde o ţară a votat în mod constant, de exemplu în favoarea abolirii discriminării rasiale nu poate să nege după acee aceeaa folo folosi sire reaa cond condam amnă nări rilo lorr pent pentru ru di disc scri rimi mina nare re rasi rasial alăă putând fi chiar transformat într-un obicei cu forţă obligatorie 47. Efec Efectu tull acce accept ptăr ării ii unei unei asem asemen enea ea rezo rezolu luţi ţiii poat poatee fi înţeles ca o acceptare a validităţii regulilor de drept cuprinse în rezoluţiile înseşi. Aceasta se referă la situaţia în care rezoluţia respectivă defineşte sau explică un tratat existent. În timp timp ce majo jori rita tate teaa sta state telo lorr o vote voteaz azăă pent pentru ru rezo rezolu luţi ţiil ilee şi decl declar araţ aţii iile le în cauz cauză, ă, prac practi tici cile le ju judi dici ciar aree ale ale statelor şi regulile cu forţă obligatorie pot scoate în evidenţă faptul că necesitatea lui opinio juris poate fi dovedită uşor 48. De asem asemen enea ea,, cons consti titu tuin indd prac practi tica ca ju judi dici ciar arăă a stat statel elor or este este posibilă utilizarea acestor rezoluţii ca dovadă a existenţei ori a evoluţiei către opinio juris fără de care nici un obicei nu poate să se impună. În afară de asta, rezoluţiile pot fi înţelese ca 47
Curtea în cazul Nicaragua a statuat că cerinţa de opinio juris ar putea să derive din circumstanţele adoptării şi aplicării rezoluţiilor Adunării Generale. S-a notat că relevanţa lui opinio juris ar putea fi privită cu toată precauţia necesară şi dedusă din atitudinea părţilor (Statele Unite şi Nicaragua) şi atitudinea Statelor faţă de rezoluţiile Adunării Generale şi-n special rezoluzia 2625 /XXV) numită Declaraţia Principiilor Dreptului Internaţional privind Relaţiile de prietenie şi cooperare între state în conformitate conf ormitate cu Carta Naţiunilor Unite. 48 Declaraţia de Recunoaştere a Independenţei Ţărilor Coloniale şi Populaţiei acestora, din 1960, care a fost adoptată adoptată fără nici o opoziţie opoziţie (vot împotrivă), împotrivă), doar cu nouă abţineri, abţineri, a urmat urmat seria rezoluţiilor care în termeni mai specifici sau general au atacat colonialismul şi au cerut transformarea conceptului de autodeterminare ca principiu moral şi politic, într-un drept legal şi o obligaţie permanentă conformă cu Declaraţia Declaraţia Principiilor Dreptului Internaţional din 1970.
interpretări cu valoare de autoritate ale Adunării, ale variatelor principii ale Cartei Naţiunilor Unite care depind de acestea. Ca urmare, aceste rezoluţii sunt în măsură să grăbească pro proce cesu sull legi legife feră rări riii prac practi tici ciii ju juri ridi dice ce a stat statel elor or şi aşa aşa face face posibilă grăbirea adaptării dreptului comun la condiţiile vieţii moderne. Prezenţa unor reprezentanţi din toate statele lumii în Adunarea Generală măreşte enorm valoarea acestei instituţii în privinţa înţelegerilor generale politice şi a practicilor judiciare ale statelor care ar putea sau nu să ajungă un obicei (o cutumă) cu forţă obligatorie49.Pentru a stabili dacă aceasta este realitatea în legătură cu rezoluţiile Adunării Generale este necesar să studiem conţinutul lor şi modalitatea lor de adoptare, este necesar de asemenea să vedem dacă opinio juris are caracter normativ. Rezoluţiile ar putea arăta evoluţia treptată cerută de opinio juris pentru crearea unei noi legi. Curt Curtea ea a exam examin inat at în aces acestt caz caz rezo rezolu luţi ţiil ilee Adun Adunăr ării ii Generale privind legalitatea armelor nucleare şi a observat că o parte din ele au fost adoptate cu un număr substanţial de voturi împotrivă şi de abţineri. A arătat de asemenea că, concentrarea atenţiei pe asemenea rezoluţii n-a fost întotdeauna constantă. Curtea totuşi a concluzionat că aceste rezoluţii n-au izbutit să înfiinţeze o opinio juris în privinţa ilegalităţii armelor nucleare. Nu în ultimul rând, cineva ar putea face greşeala să atrib ribuie valoare legală la tot ce emană de la Adunare. 49
Curtea Internaţională în cazul Nicaragua, de exemplu, “exprimarea unor declaraţii ale Adunării Generale adoptate de state demonstrează recunoaşterea recunoaşterea de către acestea a principiului de interzicere a utilizării forţei, ca problemă marcantă a dreptului internaţional. Curtea a pus problema în felul următor, în Legalitatea Tratatului sau Folosirea armelor nucleare: “Curtea notează că rezoluţiile Adunării Generale chiar dacă nu sunt obligatorii pot avea uneori valoare normativă. Ele pot în anumite circumstanţe să aducă dovezi importante pentru înfiinţarea unor reguli ori descoperirea unei opinio juris
Rezo Rezolu luţi ţiil ilee sunt sunt ades adesea ea rezu rezult ltat atel elee unor unor comp compro romi misu suri ri şi aranjamente politice fiind create fără a avea intenţia de a constitui norme coercitive. O mare atenţie trebuie acordată trecerii de la practica judiciară la identificarea normelor legale. Atâta timp cât practica celorlalte organizaţii internaţionale abordează această problemă în acelaşi fel dar neap neapăr ărat at cu o oare oareca care re prec precau auţi ţie, e, aces aceste te rezo rezolu luţi ţiii pot pot fi adoptate. Rezoluţiile pot evidenţia o cutumă anume sau să conducă la crearea unui obicei (cutume), la fel cerinţa unei opinio juris poate decurge din anumite circumstanţe care pot fi întâlnite pretutindeni. Este pusă uneori în discuţie la modul general dar şi particular, existenţa unor instrumente şi documente care nu au forţă obligatorie care decurg din tratate şi care formează o cate catego gori riee spec specia ială lă denu denumi mită tă “l “leg egis isla laţi ţiee bl blân ândă dă”. ”. Acea Aceast stăă terminologie este menită să arate faptul că instrumentele sau clauzele amintite nu pot fi prin ele însele legi, dar importanţa lor în cadrul general al dreptului internaţional cere acordarea unei unei aten atenţi ţiii spec specia iale le aces acesto torr clau clauze ze.. “Leg “Legil ilee bl blân ânde de””50 nu constituie legi propriu-zise. Ele necesită o atenţie sporită, dar un document, de exemplu, nu e nevoie să se constituie într-un tratat cu forţă obligatorie pent ntrru a influenţa politica internaţională51. Anumite părţi ale dreptului internaţional au generat apariţia mai multor “legi blânde” 52 în sensul producerii 50 51
Actul Final de la Helsinki din 1975 este primul exemplu în acest sens . Acesta nu a fost un acord între state, cu forţă obligatorie dar influenţa sa în Europa Centrală şi de Est a atras atenţia asupra rolului şi importanţei deosebite a drepturilor internaţionale ale omului care s-a dovedit a fi incalculabilă. 52
unor instrumente importante de drept dar fără forţă obligatorie. S-ar putea în acest sens cita din dreptul internaţional economic şi di dinn drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall al medi mediul ului ui.. Util Utiliz izar area ea aces acesto tor r docu docume ment ntee fie fie că iau iau forma forma reco recoma mand ndăr ăril ilor or,, în îndr drum umăr ăril ilor or codurilor de practică judiciară sau a principiilor, este importantă în observarea evoluţiei şi creării unor principii care în final ar putea fi transformate în legi cu forţă obligatorie. Ele sunt importante şi au o mare influenţă în dreptul internaţional dar nu constituie norme legale. Un studiu al Departamentului Statelor Unite referitor la acor acordu duril rilee fără fără forţ forţăă obli obliga gato tori rie, e, di dint ntre re stat state, e, nota nota că: că: “est “estee recunoscut faptul că în practica internaţională pot cădea de acord asupra unor declaraţii de politică, comună, dar nu pot stabili obligaţii legale. În ultimul deceniu, acesta a devenit înţe în ţele lesu sull comu comunn a proc procla lamă mări riii rezu rezult ltat atel elor or schim chimbu buri rilo lor r diplomatice, a statuării poziţiilor comune faţă de problemele politice privitor la intenţia lor de a colabora în probleme de interes comun sau angajându-se politic unele faţă de altele (statele). Aceste Aceste documente sunt privite uneori ca fiind acorduri fără forţă obligatorie, fiind doar declaraţii comune. Ceea ce este determinant în asemenea situaţii este nu denu denumi mire reaa dată dată aces acesto torr docu docume ment ntee ci in inte tenţ nţia ia părţ părţil ilor or care care reiese din circumstanţe relevante de a crea relaţii legale cu caracter obligatoriu între ele în cazul respectiv.
2.2.6.1. Comisia de Drept Internaţional
Comi Comisi siaa de Drep Dreptt Inte Intern rnaţ aţio iona nall a fost fost în înfi fiin inţa ţată tă de Adunarea Generală în 1947 cu scopul declarat de a promova dezvoltarea treptată a dreptului internaţional şi codificarea sa 53. Multe dintre cele mai importante convenţii internaţionale au fost create din munca acestei Comisii. Fiind decisă tema dezbaterii, Comisia Internaţională va pregăti un proiect. Acesta este propus de numeroasele state şi este urmat de o conferinţă internaţională convocată de Naţiunile Unite. În cele din urmă va rezulta tratatul. Această procedură a fost urmată în convenţiile internaţionale54 . Comisia a adoptat un număr de proiecte proiecte de articole articole pe probleme de imunitate jurisdicţională în 1991, un proiect al statutului curţii internaţionale de drept penal din 1994 şi un set de proiecte de articole referitor la responsabilitatea statelor din 2001. Proiectele de ILC se referă adesea la hotărârile Curţii Internaţionale de Justiţie55. Unele Unele din din proi proiec ectel telee de lege lege ale Comisi Comisiei ei privit privitoar oaree la respon responsab sabili ilitat tatea ea statel statelor or,, au cântăr cântărit it 53
Are 34 de membri din Africa, Asia, Asia, America America şi Europa care sunt aleşi fiecare pentru cinci ani în ordinea înscrisă de guvernele naţionale ale statelor. Comisia este ajutată în deliberările sale de consultările cu numeroase organizaţii din afară, cum ar fi Comitetul Legal Consultativ Asiano-African, Comisia Europeană de Cooperare Legislativă şi Consiliul de Jurişti InterAmerican. 54 Dreptul Mări din 1958, Relaţiile Diplomatice din 1961, Relaţiile Consulare din 1963, Misiunile Speciale din 1969 şi Dreptul Tratatelor din 1969. Desigur, această procedură simplă nu este urmată întotdeauna, ca de exemplu în cazul multor conferinţe ca cea din 1974 de la Caracas, Geneva şi New York din 1975 până-n 1982 necesare pentru adoptarea convenţiei Legii Mărilor. 55 In discursul său către Adunarea Generală în 1997, preşedintele Schwebel a menţionat referitor la decizia în cazul Gabčikovo – Nagymaros a barajului Dunării că hotărârea luată este notabilă, mai mult sau mai puţin, datorită lăţimii şi adâncimii lucrării şi importanţei acordate acesteia de către Comisia Internaţională. Hotărârea Curţii subliniază unele idei urmărite în dezbaterile Comisiei, toate acestea respectând tratatele şi legile internaţionale privitoare la cursurile apelor.
mult, în special în cazul Ungariei şi Slovaciei. Acesta nu este un lucru excepţional ci mai degrabă ilustrează faptul că aşa cum hotărârile şi opiniile Curţii influenţează lucrările Comisiei Internaţionale, la fel, lucrările Comisiei pot influenţa hotărârile Curţii. Astfel, se poate vedea că, Comisia Internaţională este implicată în cel puţin două surse de drept. Proiectele sale pot sta la baz baza tra trata tattel elor or in inte tern rnaţ aţio iona nale le care care obli obliggă sta tate tele le semnatare şi care le-au ratificat care continuă să formeze o parte a dreptului internaţional în general, iar lucrările sale sunt o parte a unei întregi categorii a practicii judiciare a statelor care duc duce la form formaarea rea unor unor noi noi reg regul ulii de dre drept comun omun.. Proiectele sale pot constitui într-adevăr dovada existenţei unei cutume cutume care de asemene asemeneaa contribuie contribuie la crearea crearea unor noi legi. legi. În completare, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, Comisia Internaţională este compusă din publicişti calificaţi eminent, incluzând mulţi consultanţi guvernamentali ale căror raporturi şi studii pot fi folosite ca metode de determinare a ceea ce dreptul este cu adevărat cum sunt şi lucrarile.
2.2.6.2. Alte organe, instituţii 2.2.6.2. Deşi Comisia Internaţională este pe departe cel mai important dintre organele care ajută la studierea şi dezvoltarea dreptului, există alte instituţii care au aceeaşi misiune. Comisia Naţ Naţiu iunil nilor or Unit Unitee de Come Comerţ rţ Inte Interna rnaţi ţion onal al (UNC (UNCIT ITRA RAL) L) şi Conf Confer erin inţa ţa Naţi Naţiun unil ilor or Unit Unitee pent pentru ru Come Comerţ rţ şi Dezv Dezvol olta tare re (UNCTAD), de exemplu, contribuie la creşterea numărului de legi internaţionale adoptate pentru domenii ca cel economic,
financiar, în timp ce organele constituite temporar, precum Comi Comite tetu tull pent pentru ru Prin Princi cipi piil ilee Drep Dreptul tului ui Inte Intern rnaţ aţio iona nall sunt sunt ocupate cu producerea de declaraţii şi analize. Nimeni nu poate trece cu vederea fantastica muncă depusă de unele agenţii specializate cum ar fi Organizaţia Internaţională a Muncii sau Organizaţia Internaţională în materie Educaţională, a Ştiinţei şi Cult Cultur urii ii (UNE (UNESC SCO) O),, care care în mod mod cons consta tant nt cont contri ribu buie ie la dezvoltarea dreptului internaţional din perspectiva sferelor lor de preocupare. Mai sunt şi alte instituţii independente care sunt în mod activ implicate în domeniu. Asociaţia Dreptului Internaţional şi Inst Instit itut utul ul de Drep Dreptt Inte Intern rnaţ aţio iona nall sunt sunt cele cele mai mai cuno cunosc scut utee asemenea organizaţii care studiază şi stimulează dreptul în comunitatea mondială în timp ce variate proiecte de cercetare de la Harvard au ajuns renumite înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial şi mai au valoare şi-n zilele noastre.
2.2.6.3 Actele 2.2.6.3 Actele unilaterale În anum anumit itee situ situaţ aţii ii,, acte actele le unil unilat ater eral alee ale ale stat statel elor or,, incluzând declaraţii făcute de oficialii acestor state ar putea duce la ridicarea importanţei obligaţiilor legale internaţionale. Aces Aceste te acte acte pot pot in incl clud udee recu recuno noaş aşte teri ri sau sau prot protes este te care care au consecinţe legale. Actele unilaterale poate nu constituie o sursă de dre drept int nter ernnaţio ţional nal aşa cum se în înţe ţele lege ge di dinn art art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie dar sunt surse de obligaţii ale statelor. Pentru ca aceasta să se întâmple, intenţia
de a crea o legătură între state prin susţinerea unor declaraţii este crucială fiind un element de publicitate şi de notorietate. O asemenea intenţie poate fi stabilită pe calea interpretării unui act act iar iar prin princi cipi piul ul bune buneii-cr cred edin inţe ţe are are un rol rol cruc crucia ial.l. Curt Curtea ea Internaţională a accentuat că statele fac declaraţii prin care libertatea lor de acţiune este limitată, cerându-se o interpretare restrictivă. Recunoaşterea actului este importantă dacă un al treilea stat este implicat pentru ca acest act sau declaraţie să-i fie opozabil. În afară de asta, asemenea declaraţii unilaterale pot fi folosite folosite ca o dovadă dovadă a unui punct de vedere particular particular al unui stat în cauză.
2.2.7 Ierarhia surselor şi jus cogens Deciziile judiciare şi scrierile au în mod clar o funcţie subordonată în ierarhia arătată în art. 38(1) în tim timp ce principiile generale de drept sunt o modalitate de completare a cutu cutume meii şi trat tratat atel elor or se pl plas asea ează ză ferm ferm pe lo locu cull al trei treile lea. a. Problema priorităţii ţii înt ntrre cutume şi tratate este foarte complexă. Ca regulă generală, cele apărute ultimele vor avea prioritate. Tratatele sunt de obicei formulate să înlocuiască şi codifice cutumele existente, iar tratatele în timp pot fi scoase din uz şi înlocuite cu noi reguli cutumiare. Există un principiu potrivit căruia legile speciale predomină legilor generale, aşa că, de exemplu, tratatele încheiate între state au prioritate în faţa regulilor generale cutumiare între aceleaşi state. Curtea Internaţională a statuat în cazul Barcelona că a existat o diferenţă esenţială între obligaţiile statelor faţă de
comunitatea internaţională ca un întreg şi acestea se ridică în faţa altor state în domeniul protecţiei diplomatice. Toate statele pot fi ţinute să aibă un interes legal în protecţia lor, ele sunt obligaţii erga omnes. Exemple de asemenea obligaţii include scoaterea în afara legii a agresiunii şi genocidului, protecţia împo îm potr triv ivaa scla sclavie vieii şi a di disc scri rimi mină nări riii rasi rasial ale. e. La aces aceste teaa se adaugă interzicerea torturii. Simpli Sim plitat tatea ea reguli regulilor lor tradiţ tradiţion ionale ale privit privitoar oaree la “locu “locuss standi”56 în anumite circumstanţe cu privire la găsirea unei soluţii legale împotriva susţinerii statelor care încalcă legea poate fi legată de o întrebare separată de principiile superioare în dreptul internaţional. O asemenea normă coercitivă este definită de Conv Conven enţie ţie ca una una acce accept ptat atăă şi recu recuno nosc scută ută de comu comuni nita tate teaa internaţională a statelor ca o normă de la care nu se poate deroga şi care poate fi modificată doar de o normă subsecventă de drept internaţional general având acelaşi caracter. caracter. Conceptul de jus cogens este bazat pe acceptarea valorilor fundamentale şi superioare din sistem şi în înrudirea dintre noţiunea de ordine pub publi lică că sau sau de poli politi tică că publ public icăă în ordi ordine neaa lega legală lă in inte tern rnă. ă. Refle Reflect ctăă de asem asemen enea ea in infl flue uenţ nţaa gând gândir irii ii Drep Dreptu tulu luii Natu Natura rall (Comun). Variate exemple care au în conţinutul lor jus cogens au fost aduse, în special în discuţiile în chestiune de Comisia Inte Interna rnaţi ţion onal alăă ca de exem exempl pluu nele nelega gala la folo folosi sire re a forţ forţei ei,, a genocidului, a comerţului cu sclavi, a pirateriei. Totuşi nici un 56
Art. 53 din Convenţia Legii Tratatelor din 1969 susţine că un tratat va fi nul dacă în timpul pun puner erii ii conc conclu luzi ziilo ilorr sale sale,, intr intrăă în conf confli lict ct cu o normă normă coer coerci citiv tivă, ă, gene genera rală lă,, de drep dreptt inter internaţ naţiona ional.l. Această Această regulă regulă (jus (jus cogens cogens)) se va aplica aplica de aseme asemene neaa în contex contextul tul legilo legilor r cutumiare aşa încât nici o derogare nu ar trebui permisă unor asemenea norme de către cutume locale sau speciale.
acord clar n-a fost încheiat cu privire la aceste probleme şi chi hiaar şi exem exempl pleele date date sunt sunt necont contro rove vers rsaate te.. Mul ultt mai important este probabil, mecanismul care duce la crearea lui jus cogens, din moment ce odată create nu se poate deroga de la ele. O abord bordaare în două două eta tappe este im impl plic icat atăă pent pentru ru a simplifica înţelesul art. 53: prima este stabilirea propunerii unei reguli (legi) generale de drept internaţional iar a doua etapă este acceptarea ca lege obligat gatorie a norme rmei de către comunitatea internaţională a statelor ca un întreg. După cum se va vedea, un proces strict (obligatoriu) este desfăşurat şi ca urmare, stabilirea la un nivel superior a legilor obligatorii are serioa rioasse impl plic icaţ aţiii pentr entruu comu comunnita itate teaa stat statel elor or la ni nivvel internaţional. Trebuie să se evite situaţia ca unele dintre aceste norm normee obli obliga gato tori riii care care se refe referă ră la poli politi tica ca sau sau id ideo eolo logi giaa minorităţilor, să fie impuse, pentru că altfel, în timp, conceptul acestora şi-ar pierde valoarea. Textul Textul de lege însuşit va necesita o acceptare universală a propunerii ca lege obligatorie pentru state şi o recunoaştere a acesteia ca jus cogens de către marea majoritate a statelor, întâlnind ideologia şi politica partidelor. Este clar că numai regulile bazate pe cutume ori tratate pot forma baza unor norme jus cogens. Aceasta datorită atitudinii ostile pe care unele state o au faţă de unele principii generale în idee id eeaa că aces aceste teaa cons consti titu tuie ie o surs sursăă in inde depe pend nden entă tă de drep dreptt internaţional şi datorită cerinţei universale de creare a unor jus cogens. Aşa cum arată art. 53 al Convenţiei de la Viena, un tratat care este contrar unei legi existente jus cogens, este nul ab initio, în timp ce, în virtutea art. 64, un tratat existent care intră în conflict cu o lege apărută jus cogens nu va mai putea fi
aplicat din momentul în care legea respectivă apare. Nu este nul ab initio nici prin art. 71, obligaţia sau situaţia legală creată de un tratat anterior care prin efectele sale arată că menţinerea (respectarea) sa nu este contrară normei cu forţă obligatorie 57. Este vorba rba de o problemă care implică o grosolană şi sistem sistemat atică ică greşe greşeală ală din partea partea unui unui stat stat respon responsa sabil bil să-şi să-şi îndeplinească o anumită obligaţie. Problemele care afectează o lege jus cogens pot fi considerate ca nelegale, în timp ce, s-a sugerat că, conduita statelor care violează normele jus cogens nu poate atrage o plângere referitoare la imunitatea statelor. Legă Legătu tura ra din inttre norm normel elee ju juss coge ogens şi art. rt. 103 103 a Carte rtei Naţiunilor Unite statuează că obligaţiile din Cartă au precedent faţă de obligaţiile din alte acorduri internaţionale.
Subiectele dreptului internaţional internaţional Pentru a afla cine poate fi subiect de drept international pub publlic este este nec necesara sara defi definnirea irea not notiu iuni niii. Dic icti tion onar aruul de terminologie de drept international „cel caruia i se adreseaza regu reguli lile le de drep dreptt inte intern rnat atio iona nall pent pentru ru a-i a-i impun mpunee dire direct ct obligatii sau sa-i atribuie drepturi” 58. Aceasi sursa precizeaza ca termenul de subiect de drept international este folosit in „mod obisnuit pentru a desemna pe cel care, dependent direct de dreptul international, este apt sa fie titular de drepturi 57
Art. 41(2) din Articolele ILC referitoare la Responsabilitatea Statelor 2001 arată că nici un stat n-ar trebui să considere ca fiind legală o serioasă problemă (lipsă) a normei obligatorii.
58
Dictionnnaire de la terminlogie du droit international. Sirey, Paris, 1960, p. 448.
internationale, sa fie legat de obligatii internationale, si sa aiba iba ac accces la proc oceedu duri rile le inte nterna nati tion onal alee”59. Rezu Rezult lta, a,ca ca elementele caracteristice ale subiectelor de drept international si anume ume acelea de a fi titular de drepturi si obligatii inte in tern rnat atio iona nale le in mod mod di dire rect ct,a ,adi dica ca de a avea avea pers person onal alit itat atee internationala, prin aceasta intelegind-se” Aptitudinea de a fi titular de drepturi si obligatii potrivit dreptului international ”. ”.
Dupa modul in care etitatiile intrunesc aceste conditii apar deosebirile intre subiectele dreptului international. Acest fapt este subliniat atit de doctrina de drept international cat si de ju juri risp spru rude dent ntaa in inte tern rnat atio iona nala la.. Curt Curtea ea Inte Intern rnat atio iona nala la de Justitie,intrun aviz consultativ din 1949, precizeaza: „ In timp ce un stat stat po pose seda da tota totali lita tate teaa drep dreptu turi rilo lorr si ob obli liga gati tiil ilor or inte interrna nati tioona nale le,, dreptur pturil ilee si oblig bligat atiiile ile un uneei etita titati ti ca Organizatia Natiunilor Unite trebuie sa depinda de scopurile si si func functi tiil ilee sale sale,, en enun unta tate te sau sau de de decu currgind gind din din ac actu tull sau sau constitutiv, si dezvoltate in practica”
Personalitatea Personalitatea juridică Personalitatea juridică în dreptul internaţional necesită considerarea legăturilor dintre drepturile şi obligaţiile permise 59
Ibidem, p. 558; Paul Reuter scrie: „Pentru a recunoaste unei etitati calitatea de subiect de drept international se cere o dubla conditie, sa fie titulara de drepturi si obligatii stabilite si sanctionate direct de acest drept” op, cit. p. 175.
de sist sistem emul ul in inte tern rnaţ aţio iona nall şi capa capaci cita tate teaa de a le prom promul ulga ga drepturile. Personalitatea implică cercetarea unor anumite concepte de drept,cum ar fi: statutul, capacitatea, competenţa, precum şi natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor fiecăreia. Întregul proces operează în cadrul unui sistem legal care se circumscrie personalităţii, naturii şi definiţiei fiecărei entităţi în parte. Aceasta Aceasta se întâmplă în special în dreptul internaţional. Ce categorie de factori trebuie luaţi în considerare pentru a determina dacă o entitate are personalitate juridică, şi dacă are, ce drepturi, obligaţii şi competenţe se aplică fiecărui caz caz în part partee?. Una Una dint dintre re carac caracte teri risti stici cile le dist distin inct ctive ive ale ale dreptului internaţional contemporan este că are un număr mare de categorii de participanţi (subiecte). Aceştia includ statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile regionale, organi organizaţ zaţiil iilee non-g non-guv uvern ernam amen enta tale le,, comp compani aniile ile publi publice ce şi private şi indivizii. De asemenea, se discuta calitatea de subiec t international a persoanei morale (juridice),a organizatiilor neguvernamentale si chia a omenirii in intregul ei. In evolutia dreptului intrnational entitatile sufera modificari in competente,pentru cu intelegerea notiunilr este nevoie de a fi prezentata personalitatea juridica a acestora.Nu toate aceste entităţi vor dobândi personalitate juridică cu toate ca ele pot avea o oarecare influenţă pe plan internaţional. internaţional. Personalitatea Personalitatea jur jurid idic icăă in inte tern rnaţ aţio iona nală lă pre presupu supune ne part partic icip ipar area ea pe scen scenaa inte terrnaţională plus acceptarea din partea comu omunităţii ţii internaţionale. Pentru a putea preciza cine poate fi subiect de drep dreptt in inte tern rnat atio iona nall publ public ic este este nece necesa sara ra defi defini nire reaa notu notuni nii.i. Dict Dictio iona naru rull de term termin inol olog ogie ie de drep dreptt in inte tern rnat atio iona nal, l,de de la
Paris,din anul 1960,arata ca este subiect de drept international „cel „cel caru caruia ia i se adre adrese seaz azaa rela relati tiil ilee de drep dreptt in inte tern rnat atio iona nall pentrua-i impune direct obligatii sau sa-i atribuie drepturi”60 Ramurile particulare ale dreptului internaţional joacă aici un rol elementele caracteristice caracteristice ale cruc crucia ial. l. Rezu Rezult ltaa ca unul unul di dinn elementele subiectelor de drept international public si anume acela de a fi titula tit ularr de dreptur drepturii si obligat obligatii ii int intern ernati ationa onale, le, in mod direct, direct, adic adicaa de a avea avea pers person onal alit itat atee in inte tern rnat atio iona nala la61, in acelasi dictionar se precizeaza ca prin a avea personalitate internationala se intelege”Aptitudinea de a fi titular de drepturi si obligatii potrivit dreptului intrnational” 62 Legile privitoare la drepturile omului, legile referitoare la conflictele arma armate te şi drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall econ econom omic ic,, în spec specia iall este este important pentru generarea şi reflectarea participării crescânde şi a rolului personalităţii juridice în dreptul internaţional. In concluzie putem spune ca o entitate poate fi considerata subie ubiect ct de dre drept in intterna ernati tion onaal publ public ic daca daca in inddepl plin ineeste urmatoarele conditii: - sa fie destinatarul nemijlocit al normelor; - sa fie titularul direct de drepturi si obligatii internationale; - sa participe in mod nemijlocit la raporturile juridice internatione si sa ai aiba ba acces ces di dire recct la proc roceduri durile le internationale pentru asi apara drepturile(fie in fata unor instante de judecata internationale sau in cadrul unor organizatii internationale). 60
Dictionnaire de la terminologie de droit international. Sirey, Sirey, Paris, 1963, p 448.
61
Martian I. Niciu Drept international public.Editura Servo-Sat Arad.p.79.
62
Ibidem, p.79.
Din literatura de specialitate reiese ca pot fi subiecte subiecte de drept statul suveran suveran(mult internatio international nal public public urmatoare urmatoarele le etitati: etitati: statul timp a fost singurul subiect de drept);organizatiile interna internation tionale ale guverna guvernamen mentale tale,,ca subiecte derivate si poporul care lupta pentru independenta,ca subiect in limitate; poporul devenire si cu competenta limitata;si in curs de afirmare-omul .De asemenea se discuta calitatea de subiect de drept international a persoanei morale,juridica.
Statul
suveran-subiect suveran-subiect de drept international Originea statalităţii (statului)
Statul suveran ocupa,si in prezent o situatie dominanta printre subiec subiectel telee dreptu dreptului lui int intern ernati ationa onall public public,in ,in ordine ordineaa juridi juridica ca internationala iar naşterea unui stat 63 este în primul rând o problemă de fapt sau de drept interacţiunind între criteriul eficacităţii şi un alte principii relevante ale dreptului pentru a rezo rezolv lvaa prob proble leme me de o comp comple lexi xita tate te cons consid ider erab abil ilă, ă, foar foarte te import importan ante. te. Evenim Evenimen ente te recent recentee precum precum separ separare areaa Uniun Uniunii ii Soviet Sovietice ice,, a Repub Republic licii ii Social Socialist istee Federa Federale le a Iugos Iugoslav laviei iei şi Cehoslovaciei, Cehoslovaciei, mişcarea decolonizării stimuleaza reexaminarea criterilor tradiţionale. Statu atul ca subiec biectt de dre drept internaţ rnaţiional ar treb rebui să indeplineasca următoarele caracteristici: - o populaţie permanentă, 63
Art. 1 a Convenţiei de la Montevideo a Drepturilor şi Obligaţiilor Statelor din 1933 evidenţiază în mod deschis acceptarea conceptului de statalitate în dreptul internaţional.
- un teritoriu bine definit, - un guvern, - capacitatea de a intra în relaţii cu celelalte state64 . Nevoia unui teritoriu definit se bazează pe cerinţa unei baze particulare teritoriale pe care să se opereze. Totuşi nu este neces necesară ară pentru pentru dreptu dreptull int intern ernaţi aţiona onall defini definirea rea şi stabil stabilire ireaa graniţelor. Un stat poate fi recunoscut ca subiect de drept internaţional chiar dacă este implicat într-o dispută cu vecinii pentru precizarea demarcaţiei frontierelor sale65, atâta timp cât există o porţiune de teritoriu consistentă care fără urmă de îndoială este controlată de un guvern pe care statul l-a ales în frunte.66 Cont Contea ează ză prez prezen enţa ţa unei unei comu comuni nită tăţi ţi stab stabil ilee în într tr-o -o anumită arie teritorială, chiar dacă frontierele sunt nesigure. Pentru ca o societate politică să funcţioneze este nevoie nevoie de o formă de guvernământ sau de un control central. Totuşi acea aceast staa nu este este o cond condiţ iţie ie ante anteri rioa oară ră recu recuno noaş aşte teri riii ca stat stat independent. Această condiţie ar trebui privită mai mult ca o indicare a prezenţei unei coerenţe a structurii politice şi a 64
Comisia Arbitrară a Conferinţei Europene pentru Iugoslavia, în Opinia Nr. 1 declara că “statul este adesea definit ca o comunitate alcătuită dintr-un teritoriu şi o populaţie care poate fi organizată ca o autoritate politică şi că un asemenea stat este caracterizat caracterizat de suveranitate ”
65
Romani Romaniaa se confru confrunta nta cu proble probleme me privin privindd demarc demarcare areaa fronti frontiere erelor lor mari maritm tme, e,ma marea rea teri terito tori rial alaa limi limita ta stin stinga ga si drea dreapt pta, a,pr prec ecum um si „Ins „Insul ulaa serpilor”. 66
Din acest motiv, “Statul Palestina”, declarat în 1988 la conferinţa din Algeria, nu poate fi privit ca un stat valid. Organizaţiile Organizaţiile palestiniene n-au controlat nici o parte din teritoriul pe care l-au revendicat. Albania, înainte de Primul Război Mondial, a fost recunoscut ca stat, de mai multe ţări, chiar dacă graniţele sale erau în dispută. Mai recent, Israelul a fost acceptat acceptat de majoritatea naţiunilor şi de către Naţiunile Unite ca stat valid, în ciuda faptului că frontierele sale nu fuseseră stabilite şi în ciuda implicării în ostilităţi cu vecinii arabi referitor la existenţa şi delimitarea teritorială.
societăţii, decât ca o necesitate pentru un aparat sofisticat al orga organe nelo lorr exec execut utiv ivee şi legi legisl slat ativ ive. e. Ceri Cerinţ nţaa ac aces este teia ia are legătură cu preocuparea secolului 19 ca “civilizaţia” să fie esenţială formării unui stat independent şi ignoră tendinţa modernă de atribuire a suveranităţii unor populaţii care nu sunt independente ca o consideraţie supremă şi indiferentă condiţiilor administrative. administrative. Ca un exemplu al acestei foste tendinţe putem nota, cazul azul Ins Insul ulel elor or Aal alan andd din 1920 1920.. Raport portul ul Comi omite tetu tulu luii Intern Internaţi aţiona onall al Jurişt Juriştilo ilorr însărc însărcina inatt să invest investigh igheze eze statut statutul ul aces acesto torr in insu sule le şi în înfi fiin inţa ţare reaa unei unei Repu Republ blic icii fina finale le în zile zilele le zbuciumate care au urmat revoluţiei ruse, a făcut extrem de dificilă numirea unei date la care Finlanda îşi va dobândi suveranitatea. S-a notat că: “acest lucru n-a fost sigur până când n-au fot create organizaţii politice stabile şi până când auto autorit rităţ ăţil ilee publ public icee n-au n-au deve deveni nitt dest destul ul de pute putern rnic icee să se afirme singure în stat fără ajutorul unor trupe străine”67. Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state este o altă condiţie a unei entităţi ca o indicare a importanţei acordate recunoaşterii sale de către celelalte state. Capacitatea sa nu este limitată la naţiunile străine din moment ce şi organizaţiile internaţionale şi statele care nu sunt independente pot intra în rela laţţii de drept cu alte entităţi sub regulile dreptului 67
Practica recentă, în privinţa noilor state Croaţia, Bosnia şi Herţegovina aparţinând fostei Iugoslavii, sugerează modificarea criteriului eficienţei în exercitarea controlului guvernării asup asupra ra teri terito tori riulu uluii său. său. Croaţ Croaţia ia,, Bosn Bosnia ia şi Herţ Herţeg egov ovin inaa au fost fost recu recuno nosc scut utee ca stat statee indepe independe ndente nte de către către membr membrele ele Comuni Comunităţ tăţii ii Europe Europene ne şi au fost fost admise admise ca membre membre a Naţiunilor Unite (care este limitată la statele art. 4 din Charta Naţiunilor Unite), într-o perioadă când când acest acestee state state erau erau în situaţ situaţia ia în care care forţe forţe non-guv non-guvern ernam ament entale ale contro controlau lau porţiun porţiunii substanţiale din teritoriile în chestiune în condiţiile unui război civil.
internaţional. Esenţial pentru un stat suveran este să aibă capacitatea de a intra în relaţii de drept cu alte state. Dacă această capacitate nu există, entitatea nu poate fi un stat independent. Problema aici nu este presiunea politică a unui stat asupra altuia ci mai degrabă lipsa capacităţii de a intra în relaţii de drept. Diferenţa este prezenţa sau absenţa capacităţii, nu gradul de influenţă care poate afecta deciziile luate. Esenţa unei asemenea capacităţi este independenţa. Este foar foarte te im impo port rtan antă tă pent pentru ru stat statal alit itat atee şi pent pentru ru a trag tragee ni nişt ştee concluzii în dreptul internaţional în lumina unor circumstanţe particulare. Este discutabil în ce grad este necesară această actu actual alăă şi form formal alăă in inde depe pend nden enţă ţă.. Tot otuş uşii mult multee stat statee sunt sunt dependente de ajutorul altor state iar succesul economic n-ar trebui să altereze atitudinea comunităţii internaţionale68.
Autodeterminarea Autodeterminarea şi formarea statului Criteriul guvernării care, aşa cum s-a sugerat mai sus, a fost afectat de dezvoltarea dreptului legal la autodeterminare. Tradi radiţi ţion onal alaa prez prezen enta tare re a crit criter eriu iulu luii s-a s-a conc concen entr trat at asup asupra ra stabilităţii şi eficienţei de care este nevoie pentru ca acest factor să fie realizat, în timp ce natura reprezentativă şi democratică a guvernării a fost formulată de asemenea ca o cerinţă. Evoluţia aut utod odeete term rmin inăr ării ii a fos fost afect fectaata de sta tand ndaardul rdul nec necesar sar exercitării autorităţii, dar se pare că un nivel scăzut de eficienţă 68
Vezi cazul dependentei, uneori chiar politice, sub presiunea economicului a statelor
din fostul U:R:S:S.
al acesteia precum în situaţiile decolonizării, a fost acceptat.69 . Cea mai bună abordare a problemei, este acceptarea dezvoltării autodeterminării ca un criteriu adiţional al formării statului, refuzarea acesteia putând eluda statalitatea. Aceasta poate fi recunoscută doar în situaţiile de autodeterminare dar nu va opera, de exemplu, în cazuri de secesiune între state. Cu alte cuvinte, în cazul în care o entitate încearcă să devină stat şi şi să fie fie ac acce cept ptat atăă de co comu muni nita tate teaa inte intern rnaţ aţio iona nală lă ca fiin fiind d îndr îndreptăţi eptăţită tă să-şi să-şi exer exercit citee drep dreptul tul de autode autodeter termin minar aree este este nece ne cesa sarr să de demo mons nstr trez ezee că ceri cerinţ nţel elee de ordi ordinn inte intern rn ale ale principiului autodeterminării autodeterminării n-au fost încălcate. Se poat poatee atra atrage ge aten atenţi ţiaa asup asupra ra prac practi tici ciii comu comuni nită tăţi ţiii inte terrnaţionale privitor la statele noi forma rmate din fosta Iugosl Iugoslav avie. ie. Comun Comunita itatea tea Europe Europeană ană a adopta adoptatt Îndrumările Recunoaşterii de către noile state est-europene şi Uniunea Sovi So viet etic icăă în 16 dece decemb mbri riee 1991 1991,, care care con constit stitui uiau au pozi poziţi ţiaa comună în procesul de recunoaştere a noilor state şi au făcut referire în special la principiul autodeterminării. Îndrumările au subli ublinnia iatt nev nevoi oiaa de resp respeect ctaare a le legi gilo lorr, democ emocra raţi ţieei şi drep reptu turi rilo lorr omul omuluui şi au menţ nţio ionnat cerinţ rinţaa spec pecific ificăă de garantare a drepturilor minorităţilor naţionale. Totuşi, nu s-a rezolvat problema recunoaşterii, ca fiind un criteriu al formării statul statului, ui, cele cele două două fiind fiind int interc ercond ondiţi iţiona onate, te, cerin cerinţel ţelee pentru pentru 69
Fostul Congo Belgian a devenit independent în 30 iunie 1960 în timpul luptelor tribale care care au ajuns până la capitală. În câteva săptămâni, Forţele Publice s-au răsculat, trupele Belgiene intervenind iar provincia Katanga şi-a anunţat secesiunea. Totuşi ruperea virtuală a guvernării, nu a împiedicat recunoaşterea Congo-ului de către un mare număr de state ca fiind independent şi a fost admis de naţiunile Unite ca membru fără nici o opoziţie. Într-adevăr, în timpul rezoluţiei Adunării Generale din Septembrie 1960, două facţiuni diferite ale guvernării din Congo au căutat să fie acceptate de Naţiunile Unite ca fiind reprezentante legitime ale statului.
recu recuno noaş aşte tere re în circ circum umst stan anţe ţele le resp respec ecti tive ve fiin fiindd acel acelea eaşi şi,, exprimate în termenii generali şi nu specifici, în practică fiind ades adesea ea in inte terp rpre reta taţi ţi în comp comple leta tare reaa crit criter eriu iulu luii de forma formare re a statului.
Recunoaşterea Recunoaşterea este o metodă de acceptare a anumitor situaţii de fapt şi înzestrarea lor cu semnificaţie legală dar această relaţie este una complicată. În contextul creării unui stat, recunoaşterea rea poate fi privită ca declaratorie şi constitutivă, Fostele teorii susţin că numai prin recunoaştere un stat devine subiect de drept internaţional, dar noile teorii susţin că odată ce condiţiile de creare a unui stat au fost îndeplinite, noul stat există ca personalit litate juridică, recunoaştere devenind mai mult un act politic decât legal (de drep drept) t) în aces acestt conte context xt70. S-au S-au adus adus nume numero roas asee modi modifi fică cări ri acestor teorii, dar rolul recunoaşterii în cele din urmă, aducând dovada puternică a îndeplinirii condiţiilor de creare al unui stat, ceea ce trebuie reţinut. În multe situaţii, cerinţele exprimate pentru recunoaştere pot avea un mare impact asupra creării unui stat aşa cum prevederile din Îndrumările Comunităţii Europene au arătat. Exista o legătură între recunoaştere şi 70
Un exemplu de complexitate în raport cu cele prezentate este adus de declaraţia unilaterală de independenţă a Lituaniei, una din ţările Baltice ilegal anexată Uniunii Sovietice în 1940, la 11 martie 1990. Anexarea din 1940 n-a fost niciodată recunoscută de jure de către statele vestice iar acest control exercitat de URSS a fost acceptat numai de facto. În 1990 declaraţia de independenţă a fost foarte sensibilă din punct de vedere politic, venind într-un moment de creştere a dezintegrării Uniunii Sovietice dar a fost recunoscută de toate statele.
crea creare reaa stat statul ului ui în sens sensul ul că, că, cu cât cât este este mai mai copl copleş eşit itoa oare re recunoaşterea la scară internaţională într-o anumită situaţie, cu atât sunt mai puţin solicitaţi termenii de demonstrare obiectivă a aderării la formarea statului respectiv. Şi invers, cu cât este mai mică (puţin răspândită) recunoaşterea, cu atât mai mult va fi concentrată atenţia asupra dovedirii actualei îndepliniri a condiţiilor creării statului.
Extinderea fenomenului de creare a statelor Extinderea fenomenului de creare a statelor poate fi o consecinţă a unirii, absorbţiei sau din punct de vedere istoric, a anexării. Ar putea fi de asemenea rezultatul ciopârţirii (dezmembrării) unui stat existent. În general, precauţia trebuie manifestată înainte ca dizolvarea unui stat să fie acceptată la nivel internaţional. Dispariţia, ca şi existenţa unui stat este o stare de fapt legal condiţionată în dreptul internaţional iar aportu aportull conse consecin cinţel ţelor or legale legale partic particula ulare re la situa situaţii ţiile le de fapt fapt particulare şi aprecierea acestora vor avea loc într-un anumit cadru legal. În timp ce dispariţia guvernelor nu este nimic neobişnuit, este destul de rar ca statele să dispară. Aceasta nu se va întâmpla în dreptul internaţional ca rezultat al folosirii ilegale a forţei, precum în criza din Kuveit din august 1990 iar răspunsul consecvent al Naţiunilor Unite demonstrează clar că nu este o consecinţă a schimbărilor politice interne într-un stat, dar ar putea avea loc printr-un acord în această privinţă.71 71
În mai 1990, Nordul şi Sudul Yemen-ului unite sau alipit formand un singur stat, iar în 3
În 1991 1991,, proc proces esul ul dezi dezint nteg egră rării rii Uniu Uniuni niii So Sovi viet etic ice, e, a aduna dunatt forţ forţee pre precum sta tate tele le balt baltic icee care şi-a i-au rea reafirm firmaat inde in depe pend nden enţa ţa,, iar iar cele celela lalt ltee repu republ blic icii ale ale URSS URSS şi-a şi-auu făcu făcutt cunoscute intenţia de a deveni suverane. În decembrie,1991, Comunitatea Statelor Independente a fost proclamată şi a fost menţionat în Declaraţia „Alma Ata” că odată cu înfiinţarea acestei comunităţi Uniunea Republicilor Socialiste încetează să existe. Statele membre ale acestei comunităţi au convenit să susţină Rusia ca membru, succesor al Uniunii Republicilor Soviet Sovietice ice Social Socialist istee în cadrul cadrul Naţiun Naţiunilo ilorr Unite Unite,, inclus inclusiv iv ca membr embruu perman rmaneent al Consi onsilliu iullui Sec Securit urităţ ăţii ii şi al alto ltor organizaţii internaţionale. A fost unanim acceptat faptul că Rusia reprezintă o continuare a URSS cu toate modificările fireşti, luând în consideraţie independenţa fostelor Republici ale Uniunii Sovietice. Este totuşi un caz de dezmembrare constând în transformarea unui stat existent. Prin contrast, nu toate părţile importante au acceptat dizolvarea fostei Republici Socialiste Federale Iugoslavia în 1991 1991,, 2 au rezu rezult ltat at di dinn di dizo zolv lvar area ea acel acelui ui stat stat.. Repu Republ blic icaa Federală Iugoslavia alcătuită din fostele republici Serbia şi Muntenegru a fost privită ca şi o continuare a fostului stat cu frontierele reduse, în timp ce alte foste republici au susţinut că Republica Federală Iugoslavia succesoarea fostei Iugoslavii, având aceeaşi bază precum fostele republici Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina. Problema a fost discutată de Comisia octombrie 1990, cele 2 state germane se reunifică, ca rezultat al schimbărilor într-un Land al Republicii Democrate Germane în Republica Federală Germania. Dizolvarea Cehoslovaciei la 1 ianuarie 1993 şi crearea a 2 noi state Republica Cehă şi Slovacia constituie tot un exemplu de dezmembrare sau dispariţie a statelor.
Arbitrară Iugoslavă 72. La această concluzie s-a ajuns şi prin faptul că Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina fuseseră recu recuno nosc scut utee ca noi noi stat state, e, repu republ blic icil ilee Serb Serbia ia şi Munt Munten eneg egru ru adop adopta tase seră ră o nouă nouă cons consti titu tuţi ţiee pent pentru ru Repu Republ blic icaa Fede Federa rală lă Iugosl Iugoslav avia, ia, iar rezolu rezoluţii ţiile le Naţiu Naţiunil nilor or Unite Unite adopta adoptate te făcea făceauu refe referir riree la fost fostaa Repu Republi blica ca So Soci cial alis istă tă Fede Federa rală lă Iugo Iugosl slav avia ia.. Comisia a arătat că existenţa statelor federale a fost serios compromisă când majoritatea entităţilor constituente au devenit state suverane pentru că autoritatea federală nu mai putea fi în mod eficient exercitata. La 1 noiembrie 2000, Iugoslavia a fost admisă în Naţiunile Unite ca un nou membru, conform cererii trimise Consiliului Securităţii în 27 octombrie 2000.
Drepturile fundamentale ale statelor Drepturile fundamentale ale statelor există în virtutea ordinii dreptului internaţional care este capabil, ca şi în cazul altor ramuri de drept, să definească caracteristicile subiectelor sale.
Independenţa Probabil că cea mai evidentă caracteristică a statului este independenţa sau suveranitatea. Acesta a fost definită în În Opinia nr. 1 din 29 noiembrie 1991, s-a notat că la acel moment, Republica Federală Iugoslavia era în procesul dizolvării. În Opinia nr. 8 adoptată pe 4 iulie 1992, Comisia Arbitrară statua că procesul de dizolvare a fost complet şi că Republica Socialistă Federală Iugoslavia nu mai există. 72
Proiectul Declaraţiei Drepturilor şi Obligaţiilor Statelor pregătit în 1949 de Comisia Dreptului Internaţional, ca fiind capacitatea unui stat de a-şi asigura bunăstarea şi libera dezvoltare fără amestecul altor state iar acestea neputând să-i slăbească sau viol vi olez ezee drep dreptu turi rile le sale sale legi legiti time me.. Prin Prin in inde depe pend nden enţă ţă se face face referire la conceptul legal şi nu este o deviere de la independenţă să fii considerat subiect de drept internaţional. Orice dependenţă politică sau economică, care ar putea să existe în realitate nu afectează independenţa legală a statului doar dacă statul este silit să se supună unor pretenţii (cereri) ale unui stat superior, caz în care este dependent de acest din urmă stat. Legalitatea ameninţării şi folosirii armelor nucleare in practica statelor, arată că ilegalitatea folosirii unor anumite arme nu rezultă din absenţa unei autorizări ci dimpotrivă, este formulată în termeni prohibitivi. Începutul luării în considerare a drep dreptu turi rilo lorr şi obli obliga gaţi ţiil ilor or stat statel elor or în cadr cadrul ul sist sistem emul ului ui drep reptu tulu luii in intterna ernaţi ţion onaal este marc marcaat de fap faptu tull că drep reptu tull internaţional permite libertatea de acţiune a statelor în afara cazului în care există o lege care să interzică acest lucru. Totuşi, o asemenea libertate există înăuntrul şi nu în afara sistemului dreptului internaţional şi este dreptul internaţional cel care dictează scopul şi conţinutul independenţei statelor iar nu statele însuşi în mod individual şi unilateral. Noţ Noţiu iune neaa de in inde depe pend nden enţă ţă în drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall implică un număr de drepturi şi obligaţii, de exemplu, dreptul unui stat de a-şi exercita jurisdicţia asupra propriului teritoriu şi a populaţiei permanente sau dreptul de a se angaja (implica) într în tr-un -un act act de auto autoap apăr ărar are, e, în anum anumit itee situ situaţ aţii ii.. Impl Implic icăă de
asemenea obligaţia statului de a nu interveni în treburile interne ale statel statelor or suveran suverane. e. S-a susţin susţinut ut de către către puteril puterilee vestic vesticee pentru mulţi ani că orice discuţie sau acţiune a Naţiunilor Unite cu priv privir iree la pose posesi siil ilee colo coloni nial alee sunt sunt cont contra rare re drep dreptu tulu luii internaţional. Totuşi, acest argument al puterilor coloniale europene, n-a avut succes şi Naţiunile Unite au examinat multe situaţii coloniale. Problemele legate de drepturile omului şi opresiunea rasială nu intră în categoria închisă a jurisdicţiei interne. S-a statuat din partea Comunităţii Europene că “protecţia drep dreptu turi rilo lorr om omul ului ui şi libe libert rtăţ ăţil ilee fund fundam amen enta tale le nu po pott fi considerate ca o intervenţie în treburile interne ale statului” . Referirea s-a făcut de asemenea cu privire la “dreptul moral de a interveni atunci când drepturile omului sunt violate” 73. În consecinţă, intervenţia armată sau alte forme de intervenţie sau înce în cerc rcăr ării de amen amenin inţa ţare re îm împo potri triva va pers persoa oane neii unui unui stat stat sau sau împotriva elementelor sale economice, politice sau culturale este o violare a dreptului internaţional”74. În special, folosirea forţei pentru a priva populaţia de identitatea sa naţională duce la o încălcare a principiului neinte in terv rven enir irii ii în treb trebur uril ilee in inte tern rnee ale ale unui unui stat stat.. Prin Princi cipi piil ilee asemănătoare celui al suveranităţii, precum ne-intervenţia în treburile interne sunt esenţiale pentru menţinerea unui sistem 73
Declaraţia de Principii a dreptului internaţional privitoare la relaţiile de prietenie şi cooperare între state în octombrie 1970 de Adunarea Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. S-a arătat că: “nici un stat sau un grup de state nu are dreptul să intervină direct sau indirect pentru nici un motiv în treburile interne sau externe ale unui alt stat.
74
Interdicţia se referă de asemenea la orice asistenţă, sau ajutor acordat unor elemente subversive care doresc înlăturarea prin violenţă a guvernării unui stat.
rezonabil de stabil a rivalităţii statelor. Stabilirea unor limite în ceea ce priveşte puterea statelor în comparaţie cu alte state contribuie la mărirea gradului de stabilitate şi ordine legală. Un stat stat nu poat poatee să-ş să-şii im impu pună nă apli aplica care reaa legi legilo lorr pe teritoriul altui stat, stat, fără acordul statului respectiv respectiv.. Urmează ca ca prezenţa unor trupe străine pe teritoriul unui stat suveran să necesite consimţământul acelui stat.
Egalitatea Cel elăăla lalt lt prin princi cippiu cruc rucia iall este ste egali galittat atea ea le lega gallă a stat statel elor or,, adic adicăă o egal egalit itat atee în drep dreptu turi ri şi obli obliga gaţi ţii.i. St Stat atel ele, e, indiferent de mărime şi putere, au aceleaşi funcţii şi capacitate ju juridi ridică că şi sunt sunt la fel fel în îndr dreept ptăăţite ţite la un vot vot în Aduna dunare reaa Generală a Naţiunilor Unite. Doctrina egalităţii în drepturi a statelor este o categorie “umbrelă” pentru că include în scopul său, drepturile şi obligaţiile recunoscute care “cad” asupra altor În speci pecial al,, egal egalit itat atea ea suve suvera rani nittăţii ăţii cupr cuprin inde de state.75 În următoarele elemente: statele să fie din punct de vedere juridic egale; fiecare stat se bucură de drepturile moştenite în deplină suveranitate; fiecare stat are datoria (obligaţia) de a respecta personalitatea celorlalte state; integritatea teritorială şi independenţa politică sunt inviolabile; fiecare stat este libe liberr să-ş să-şii alea aleagă gă şi dezv dezvol olte te dome domeni niuul pol politic itic,, soci social al,, economic şi cultural; fiecare stat are datoria de a-şi îndeplini complet şi cu bună credinţă obligaţiile internaţionale şi să 75
Declaraţia principiilor dreptului internaţional. Aceasta arată că: “Toate statele se bucură de suveranitate în mod egal. Au drepturi şi obligaţii egale şi sunt membri egali în comunitatea internaţională în ciuda diferenţelor de ordin politic, economic sau de altă natură.
trăiască în pace cu celelalte state. În multe sensuri, această doctrină îşi are originile în gândirea Dreptului Natural. Aşa cum egalitatea a fost privită ca esenţa umanităţii iar filozofic la fundamentarea statului, la fel scri scriit itor orii ii natu natura rali lişt ştii şi-a şi-auu trat tratat at egal egalit itat atea ea ca pe o cond condiţ iţie ie naturală a existenţei statului. Odată cu apariţia pozitivismului, părerile (susţinerile) s-au alterat mai degrabă decât să menţină o regulă generală aplicabilă pentru toate, din care să poată fi deduse o serie de drepturi şi obligaţii, juriştii internaţionali şiau concentrat atenţia asupra suveranităţii fiecărui stat în parte şi pe necesitatea ca dreptul internaţional să fie fondat pe acordul dintre state. Noţiunea de egalitate în faţa legii a fost acceptată de căt ătre re sta tate te în sens ensul egali galită tăţţii pers person onaalită lităţţii le lega gale le şi a capacităţii. Totuşi n-ar fi corect să vorbim de termenii egalităţii state tellor în dreptul actual. Statele im impportante vor avea întotdeauna o influenţă corespunzătoare cu statutul lor numai din cauză că, sunt mult mai extinse concernele lor, interesele mult mai profunde, iar puterea lor mult mai eficientă. Prin Adunarea Adunarea Generală Generală a Naţiunilor Naţiunilor Unite, doctrina doctrina egalităţii este menţinută de legea unui singur stat, un singur vot. Totuşi n-ar trebui să fie ignorat veto-ul deţinut de SUA, Rus Rusia ia,, Fran Franţa ţa,, Chin Chinaa şi Mare Mareaa Brit Britan anie ie în Cons Consil iliu iull de Securitate. Co-existenţa paşnică Acest concept a fost formulat diferit, din diferite puncte de vedere, inclusiv a naturii sale legale în URSS, China şi
Lumea a treia. S-au elaborat în 1954 cinci Principii de Coexistenţă Paşnică, de către India şi China şi privesc respectul reciproc pentru integritatea şi suveranitatea celorlalte state, ne-agresiunea reciprocă, ne-intervenirea în treburile interne ale celorlalţi şi principiul egalităţii. Ide Ideea a fos fost extin tinsă în într tr-u -unn numă numărr de docu docum ment ntee internaţionale precum şi în numeroasele rezoluţii ale Naţiunilor Unit Unite. e. Elem Elemen ente tele le sale sale comp compon onen ente te recu recuno nosc scut ute, e, apar apar de asem asemen enea ea în list listaa Prin Princi cipi piil ilor or Cart Cartei ei Orga Organi niza zaţi ţiei ei Unită Unităţi ţiii Africane. Printre punctele enumerate se află conceptele de suveranitate şi egalitate, de ne-intervenire în treburile interne ale ale stat statel elor or,, de resp respec ectt faţă faţă de suve suvera rani nita tate teaa şi int integ egri rita tate teaa teritorială ale altor state şi de asemenea, de condamnare a activităţilor de răsturnare a guvernării unui stat de către alt stat. Alte concepte au fost incluse în categoria aceasta, cuprinzând principiile de neagresiune şi de executare cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale76. Uniunea Sovietică şi-a exprimat de asem asemen enea ea pu punc nctu tull de vede vederre po potr triv ivit it că căru ruia ia,, co co-e -exi xist sten enţa ţa paşnică constit tituie un principiu călăuzitor în dreptul internaţional contemporan. contemporan.
Protectorii Protectorii şi statele protejate O entitate anume intră într-un acord cu un stat faţă de care va avea o personalitate legală separată dar nu vor fi total separate din punctul de vedere al statalităţii. Ca stat protejat, 76
Majoritatea lucrarilor de drept international public scrise de autori romani,le prezinta printre principiile de baza.
entitatea respectivă îşi menţine statutul de stat separat dar semnează unele tratate cu un alt stat care-i permit acestuia din urmă anumite prerogative interne şi externe. Totuşi, care tip de acord a fost încheiat, natura statutului acestora, drepturile şi obligaţiile părţilor, vor depinde de circumstanţe şi în special de termenii în care a fost încheiat acordul şi de atitudinea părţilor terţe.77 Extinderea puterilor delegate să protejeze alte state în anumite circumstanţe, este schimbătoare precum şi termenii în care au fos fost în înccheia heiate te aces ceste acord corduuri. ri. În aceste este cazuri zuri,, suveranitatea formală a statelor protejate rămâne neatinsă şi îşi păstrează statutul avut anterior şi pot să se manifeste ca state dist di stin inct ctee în faţa faţa unui unui for for in inte tern rnaţ aţio iona nal,l, dar dar cu resp respec ecta tare reaa termenilor acordului încheiat. Obligaţia poate consta în simpla luare în considerare a sfaturilor statului protector sau poate să se formeze o delegaţie diplomatică cu scopul de a fi instruită în anumite probleme precum în cazul Liechtenstein-ului. Liechtenstein-ului.78
77
În cazul Marocului, Tratatul de la Fez din 1912 cu Franţa a dat acesteia din urmă puterea de a exercita anumite drepturi suverane în beneficiul primei dintre ele, inclusiv toate relaţiile sale internaţionale. Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că Marocul în aceste circumstanţe a rămas un stat suveran. 78
Liechtenstein a fost refuzat ca membru în Liga Naţiunilor Unite din moment ce a fost incapabilă să-şi îndeplinească toate obligaţiile impuse de Convenţie în privinţa delegării unor puteri suverane cum ar fi reprezentarea diplomatică, administraţia poştei, telegrafului şi a serviciilor telefonice şi deciziile finale în anumite cazuri. Liechtenstein, totuşi, a fost o parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi a fost parte în cazul Nottebohm în faţa Curţii, o facilitate pe care o aveau doar statele, Liechtenstein a devenit membru al Naţiunilor Unite în 1990.
Statele federale Sunt numeroase forme de federaţii şi confederaţii în func funcţie ţie de di dist stri ribu buir irea ea pute puteri riii în într tree orga organe nele le de cond conduc ucer eree centrale şi locale. În unele state, puterea aparţine guvernării cent centra rale le,, în alte alte stat state, e, orga organe nelo lorr lo loca cale le sau sau prov provin inci cial ale. e. O confederaţie implică un aranjament mai flexibil lăsând un grad considerabil de autoritate şi competenţă unităţilor componente în detrimentul organelor centrale79. Divizarea puterilor dobândite prin asemenea aranjamente ridică adesea adesea probleme în dreptul internaţional, internaţional, în special în domeniul personalităţii, responsabilităţii responsabilităţii şi imunităţii. Dacă o federaţie se dizolvă în două sau mi multe state aduce în atenţie problema autodeterminării în forma unei secesiuni. O asemenea dizolvare poate fi rezultatul unui acord amical şi constituţional sau poate fi urmarea unei secesiuni realizată prin forţă. În ultimul caz legile internaţionale pot veni în ajutor, dar poziţia luată pare a fi aceea că (în afara situaţiilor coloniale recunoscute) nu există un drept de autodeterminare aplicabil statelor independente care să justifice recurgerea la secesiune. Bineînţeles, nu există o obligaţie internaţională de oprire a secesiunii: situaţia rămâne un subiect de drept comun. Totuşi dacă secesiunea se dovedeşte a fi un succes, atunci conceptele de recunoaştere şi de formare a statului se vor dovedi relevante şi determinative în noile situaţii. 79
Comisia Arbitrară Iugoslavă nota în Opinia nr. 1, că în cazul unui stat federal cuprinzând comunităţi care au o oarecare autonomie, unde asemenea comunităţi participă la exerciţiul puterii politice în cadrul unor instituţii comune unei federaţii, “existenţa statului implică faptul că organele federale reprezintă componentele unei federaţii şi deţin puterea efectivă”
Statul federal prin sine, are personalitate juridică dar problema personalităţii şi a capacităţii unităţilor componente ale federaţiei pe plan internaţional, poate fi determinată doar în privinţa statului respectiv şi a practicii acelui stat.80. Statele componente ale unei federaţii care au o competenţă inte in tern rnaţ aţio iona nală lă rest restri rict ctiv ivăă pot pot fi acce accept ptat atee ca avân avândd în într tr-o -o oarecare măsură personalitate juridică internaţionala,81. Diferite federaţii au fost implicate în diferite sisteme privitoare la alocarea puterilor deduse din tratate. Constituţia Elveţiei, de exemplu, precizează incapacitatea cantoanelor de a încheia tratate cu state străine pe probleme privind economia publică, relaţiile de frontieră şi de poliţie, subiecte în privinţa cărora Consiliul Federal acţionează ca intermediar. În cazul Stat St atel elor or Unit Unite, e, resp respon onsa sabi bili lita tate teaa pent pentru ru cond condui uita ta rela relaţi ţiil ilor or internaţionale revine Guvernului Federal deşi statele americane intraseră în anumite înţelegeri cu statele străine sau unităţile componente. În orice caz, este clar că structura constituţională internă este importantă în înzestrarea unităţii respective cu capacitate. Ce transformă, totuşi, capacitatea internaţională într-o recunoaştere? Această problemă care a fost subiectul unor discuţii este o problemă de implementare internă a obligaţiilor care decurg dinn trat di tratat ate, e, în cazu cazull fede federa raţi ţiil ilor or,, în spec specia iall di dinn pers perspe pect ctiv ivaa 80
Fostele Republici Sovietice ale Bielorusiei şi Ucrainei au fost admise ca membre ale Naţiunilor Unite în 1945 şi de aceea aveau personalitate juridică internaţională. 81 Art. 5(2) a Proiectelor de Articole ale Comisiei Dreptului Internaţional pentru Dreptul Tratatelor a arătat că: “statele membre ale unei uniuni federale pot avea capacitatea de a încheia tratate şi o asemenea capacitate este admisă de constituţia federală şi limitele sale sunt precizate în această, dar acesta a fost în cele din urmă respins la Conferinţa de la Viena privind Dreptul Tratatelor pe baza faptului că legea este dincolo de scopul Convenţiei în sine.
faptului că unităţile componente pot avea puteri legislative relativ la subiectul cuprins în tratate. Deşi această problemă este în primul rând de domeniul dreptului constituţional intern, are importante implicaţii în dreptul internaţional. În Statele Unit Unite, e, de exem exempl plu, u, abor aborda dare reaa adop adopta tată tă a in inse sera ratt reze rezerv rvee “fed “feder eral ale” e” trat tratat atel elor or,, în cazu cazuri ri în care care stat statel elee Uni niun unii ii îşi îşi exercitaseră jurisdicţia asupra subiectului în chestiune, arătând că Guvernul Federal va lua măsurile necesare pentru a pune autorit rităţile competente ale unită ităţilor componente în imposibilitatea de a lua măsurile potrivite pentru îndeplinirea obligaţiilor necesare. În general, totuşi, au fost câteva restricţii în încheierea acordurilor internaţionale. Problema divizării competenţei în federaţii şi încheierea trat tratat atel elor or in inte tern rnaţ aţio iona nale le s-a s-a ridi ridica catt în trec trecut ut,, în spec specia iall cu privire la Organizaţia Internaţională a Muncii care cuprinde subiecte tipice pentru crearea competenţei legale a unităţilor component componentee federale. federale. Problema Problema care care se ridică este este fie poziţia unui stat care refuză să ratifice sau să semneze tratatul pe moti motive ve de comp compet eten enţă ţă a unit unităţ ăţii ii comp compon onen ente te în dome domeni niul ul discutat, fie problema implementării şi a responsabilităţii responsabilităţii atunci când ratificarea are loc. În Australia, de exemplu, problema a luat lu at form formaa in inte terp rpre retă tării rii cons consti titu tuţi ţion onal alee acor acorda dată tă pute puteri rilo lor r federale care pot crea legi cu respectul “treburilor externe”. Dificultăţile cu care s-au confruntat statele federale au devenit mai evidente şi cu privire la responsabilitatea statelor. Ca problemă a dreptului internaţional, statele sunt responsabile
pentru acţiunile lor inclusiv acele organe subordonate fără a ţine seama de acordurile constituţionale interne. interne .82 Deci responsabilitatea internaţională a unui stat poate coexi oexissta cu lips lipsaa une unei capaci pacittăţ ăţii in inte tern rnee de a rem remedia o pro probl blem emăă part partic icul ular arăă in inte tern rnaţ aţio iona nală lă.. În asem asemen enea ea cond condiţ iţii ii,, guve guvern rnar area ea cent centra rală lă are are obli obliga gaţi ţiaa de a conv convin inge ge unit unitat atea ea comp compon onen entă tă să core corect ctez ezee valo valoar area ea legi legiii in inte tern rnaţ aţio iona nale le,, iar iar aceasta din urmă, are obligaţia internaţională de a acţiona în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale statului. Practica federală în rezolvarea disputelor între unităţile componente are adesea o valoare considerabilă în dreptul internaţional. Aceasta se aplică în special în cazuri de probleme frontaliere.
Entităţile teritoriale sui generis Teritoriile delegate delega te şi încredinţate încred inţate După Primul Război Mondial şi prăbuşire Axei şi a imperiului Rus, Aliaţii au stabilit un sistem pentru a trata cu, coloniile puterilor învinse care nu s-au implicat în anexare. Aceste teritorii vor fi guvernate potrivit principiului “bunăstării şi dezvoltării acestor popoare cu civilizaţii sacre” 83. Modul în care principiul va putea avea efect ar fi să încredinţeze tutela 82
de Procesul Legal a statuat statuat că o lege bine bine Curtea Internaţională, în cazul Imunitatea faţă de stabilită a dreptului internaţional ca, “conduita oricărui organ al statului să fie privită ca un act al însuşi statului respectiv”, iar acest lucru se aplică şi unităţilor componente ale statelor laterale. Aşa cum Curtea a notat în Ordinul din 3 martie 1999 în măsurile prevăzute în cazul La Grand ca “responsabilitatea internaţională a statului este angajată prin acţiunile organelor sale competente şi ale autorităţilor acelui stat, oricare ar fi ele”.
83
acest cestor or pop popoare oare “uno unor naţ aţiu iuni ni dezv ezvol olta tate te care dat ator orit ităă resurs resurselo elorr lor, lor, experi experienţ enţei ei şi poziţi poziţiei ei geogra geografic fice” e”84 ar putea prelua responsabilitatea. responsabilitatea.
Germania 1945 Oda Odată cu înfrâ nfrâng nger erea ea Germa rmanie ieii în 5 iu iunnie 1945 1945,, Puterile Aliate şi-au asumat “suprema autoritate” cu respect faţă faţă de ţară ţară,, avân avândd in inte tenţ nţia ia de anex anexar are. e. Germ German ania ia a fost fost împărţită în 4 zone de ocupaţie, cu patru puteri de control asupr asupraa Berlin Berlinulu ului.i. Contr Controlu olull Consil Consiliul iului ui stabil stabilit it de Aliaţi Aliaţi a acţionat în benefic ficiul Germa rmaniei şi având o aseme emenea capa capaci cita tate te a în înch chei eiat at acor acordu duri ri lega legale le obli obliga gato tori rii. i. St Stat atul ul,, Germania, a continuat să existe, totuşi situaţia, precum s-a văzut, se înrudea cu reprezentarea legală sau un mijloc de nece necesi sita tate te.. Su Subb Trata ratatu tull di dinn 1952 1952 în într tree 3 pute puteri ri vest vestic icee şi Republica Federală Germania, deplinele puteri suverane au fost recunoscute inclusiv capacitatea de a încheia tratate de pace iar în 1972, Republica Federală Germania şi Republica Democrată
84
După încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial şi demisia Ligii, sistemul mandatar s-a transformat în sistemul tutelar al Naţiunilor Unite conform Capitolului XII şi XIII al Cartei Naţiunilor Unite. Teritoriul strategic încredinţat al Pacificului luat Japoniei, puterea mandatară va constitui un subiect special al Consiliului Securităţii, mai degrabă decât al Consiliului Tutelar, din motive de securitate, în timp ce Africa de Sud a refuzat să-şi plaseze teritoriile mandatate în acest sistem. Chiar cine deţinea suveranitatea acestor teritorii a fost un subiect pentru dezbateri extinse de-a lungul mai multor decenii
Germană, înfiinţată în 1954 de Uniunea Sovietică în zona sa de influenţă, şi-au recunoscut reciproc suveranitatea. Totuşi, desfăşurarea unor serii de evenimente dramatice în 1989 în Europa Centrală şi de Est, derivând în esenţă din retragerea controlului Sovietic, au făcut ca pornirea pentru reunificare a Germaniei în 1990 să devină de neoprit. Un Tratat pentru unificarea economică, monetară şi socială a Germaniei a fost semnat de Ministerele Finanţelor celor două Germanii în 18 mai şi şi-a produs efectele la 1 iulie. Un Tratat de Unificare a fost semnat pe 31 august, pentru unificarea din 3 octombrie ppri rinn adău adăuga gare reaa Repu Republ blic icii ii Fede Federa rale le Germ German ania ia la Land Landul ul Republicii Democrate Germania sub art. 23 al Legii de Bază a Repu Republ blic icii ii Fede Federa rale le,, cu Berl Berlin inul ul ca şi capi capita tală lă.. Obst Obstac acolu olull extern al unităţii a fost înlăturat prin semnarea la 12 septembrie a Tratatului de Aşezare Finală cu Respectarea Germaniei, între cele două state germane a celor patru aliaţi de război (UK, USA, URSS şi Franţa). Sub acest tratat, Germania reunificată a fost de acord cu prezenta Oder-Nisa, graniţă cu Polonia şi să-şi limiteze forţele armate la 370.000 de persoane, angajându-se să nu posede sau foloseasca arme atomice, chimice sau biologice. Acordul de rezolvare a anumitor probleme legate de Berlin între Republica Federală şi cele trei puteri vestice din 25 sept septem embr brie ie 1990 1990 cere cereaa renu renunţ nţar area ea la drep dreptu turil rilee Alia Aliaţi ţilo lorr în privinţa Berlinului.
Condominium Acesta se explică prin exercitarea suveranităţii în mod egal de către două sau mai multe state cu res respectarea
teri terito tori riul ului ui şi a lo locu cuit itor oril ilor or.. S-a S-a argu argume ment ntat at în legă legătu tură ră cu relaţia dintre aceste state, identitatea suveranităţii în scopuri teritoriale şi natura competenţelor implicate. În cazul Noilor Hibrizi, o serie de acorduri anglo-franceze, au stabilit o regiune de influenţă cumulată, fiecare putere în parte menţinându-şi suver uveraanita itate teaa asupr supraa popu opula laţi ţiei ei sale sale şi nic icii una una di dinn ele neexercitând o autoritate separată asupra întregului teritoriu. Un protocol a enumerat funcţiile guvernării condominiale şi a inve in vest stit it pent pentru ru rezo rezolv lvar area ea prob proble leme melo lorr comu comune ne,, un Înal Înaltt Comisar britanic şi francez. Această putere a fost delegată comisionarilor rezidenţi care vor trata cu populaţia lor. Trei sisteme guvernamentale în conformitate cu aceasta au coexistat cu lip lipsuri suri le lega galle în ce priv priveeşte şte stă tăpâ pâni nire reaa te teri rittoriu oriullui şi schimburile civile ale populaţiei indigene. Procesul acesta a condus la independenţă teritorială reflectată şi în statutul unic al condo ondomi mini niul ului ui.. S-a S-a not otat at că obi bişşnuit nuitaa inde ndepende endennţă prevăzută de Lege nu s-ar fi potrivit din moment ce Noii Hibrizi nu erau colonii britanice. Statutul legal al condomini condominiului ului anglo-franc anglo-francez ez fusese fusese înfiinţat înfiinţat printr-u printr-unn acord acord internaţional şi putea doar să ia sfârşit în acelaşi fel. Natura condominiului a presupus ca două puteri mari să acţioneze înto în totd tdeeauna una îm împpreu reună ia iarr acţ cţiiunil unilee uni nila late tera rale le nu erau rau prevăzute în documentele constituţionale de bază. Teritoriul a deve deveni nitt in inde depe pend nden entt pe 30 iu iuli liee 1980 1980 ca stat statul ul Vanua anuatu tu.. Entitatea implicată a depăşit limitele tratatului internaţional în ceea eea ce prive riveşşte inde ndepende endenţ nţaa şi s-a în înfi fiin inţţat o entit titat atee administrativă distinctă faţă de guvernarea metropolitană dar operând mai mult ca o formă de agenţie comună cu rangul de putere delegată.
Curtea Centrală Centrală Americană de Justiţie Justiţie în 1917 susţinut că, că, cond condom omin iniu iull a exis exista tatt cu resp respec ecta tare reaa Golf Golful ului ui Fo Fons nsec ecaa militând pentru dreptul de coproprietate ale celor 3 state de coas coastă tă:: Nica Nicara ragu gua, a, El Salv Salvad ador or şi Hond Hondur uras as.. Prob Proble lema ma s-a s-a ridicat în cazul El Salvador Honduras înainte de acord fiind “un sistem structurat pentru exercitarea în comun a suveranităţii de cătr cătree pute puteri rile le guve guvern rnam amen enta tale le asup asupra ra teri terito tori riul ului ui””85 fiind normal creat prin acordul între statele interesate, totuşi a putut fi creat ca o consecinţă juridică a succesiunii succesiunii statelor .
Teritoriile internaţionale În asemenea cazuri, anumite teritorii sunt supuse unui regim internaţional dar condiţiile sub care se desfăşoară au variat foarte tare de la teritorii autonome de state la entităţi relativ independente. Naţiunile Unite sunt capabile să-şi asume admi admini nist stra raţi ţiaa aces acesto torr teri terito tori riii în circ circum umst stan anţe ţe spec specif ific ice. e. Sistemul tutelar avea la bază rolul supraveghetor al Naţiunilor Unit Unite, e, în cazu cazull Afri Africi ciii de Su Sudd-V Vest, st, Adun Adunar area ea Gener eneral alăă susţinută de Consiliul de Securitate punând capăt mandatului Africii de Sud şi afirmându-şi competenţa în a administra aceste teritorii în circumstanţe specifice nehotărâte. În afară de aceasta, organele Naţiunilor Unite exercitându-şi puterile, pot să-ş să-şii asum asumee o vari variet etat atee de func funcţi ţiii admi admini nist stra rati tive ve asup asupra ra 85
Situaţia Golfului Fonseca, este una din modalităţile prin care suveranitatea poate trece de la un stat la altul. Curtea a hotărât ca apele Golfului Fonseca dincolo de trei mile de mare teritorială erau ape istorice şi subiect de unire a suveranităţii celor 3 state de coastă. Decizia s-a bazat în afară de hotărârea din 1917 pe caracterul istoric al apelor Golfului pe pretenţiile consistente ale celor 3 state de coastă şi pe absenţa protestului din partea altor state.
anumitor teritorii referitor la care s-au ridicat probleme de drept internaţional. Încercări de a se crea un asemenea regim au existat în privinţa Ierusalimului sub rezoluţia de despărţire de Palestin tina, a Adunării Generale, în 1947 ca un “corpus separatum, sub un regim internaţional special … administrat de Naţ Naţiu iunil nilee Unit Unite” e” dar dar aces aceste te în înce cerc rcăr ării nu s-au s-au mate materi rial aliz izat at niciodată pentru un număr de motive. Mai recent, Naţiunile Unite s-au implicat mai mult întro serie de funcţii administrative, autoritatea derivând de la un ames ameste tecc de acor acordu duri ri in inte tern rnaţ aţio iona nale le,, acor acordu duri ri in inte tern rnee iar iar autoritatea Consiliului de Securitate sub Capitolul VII de a adop adopta ta deci decizi ziii obli obliga gato tori riii priv privit itoa oare re la pace paceaa şi secu securi rita tate teaa internaţională, după caz. De exemplu, în 1991 Acordurile de pace de la Paris, între cele patru fracţiuni ale Cambodgiei autorizate de Naţiunile Unite pentru stabilirea funcţiilor civiladministrative în acea ţară nerezolvând problema alegerilor şi adoptarea unei noi constituţii. Acest lucru s-a realizat prin Autori Autoritat tatea ea Tranziţ ranziţion ională ală a Naţiu Naţiunil nilor or Unite Unite în Cambod Cambodgia gia (UNTAC), căreia i-au fost delegate “toate puterile necesare pentru a asigura implementarea” tratatelor de pace şi care avea şi competenţă în probleme externe, apărare, finanţe şi aşa mai departe. Anexa 10 a Cadrului General al Acordului de Pace în Bosnia şi Herţegovina a stabilit postul de Înalt Reprezentant cu puteri extinse privind implementarea pentru populaţia civilă a acor acordu dulu luii de pace pace şi cu auto autori rita tate teaa fina finală lă de a in inte terp rpre reta ta aspe aspect ctel elee civi civile le ale ale acor acordu duril rilor or.. Acea Aceast staa a fost fost in intr trod odus us şi confirmat de Consiliul de Securitate în rezoluţia obligatorie 1031 (1995). Autoritatea Înaltului Reprezentant s-a manifestat
în privinţa celor 55 membri a Consiliului de implementare a păcii care reconsideră progresul privitor la aplicarea tratatelor de pace. Această structură neobişnuită cu privire la un stat independent este rezultatul amestecului între acordurile părţilor şi obligativitatea Capitolului VII privind activitatea Consiliului de Securitate. În Rezoluţia 1244 (1999), Consiliul de Securitate a autorizat pe Secretarul General să stabilească un interimat al prezenţei internaţionale civile în Kosovo (UNMIK) urmând retrag ragerea trupelor iugoslave de pe acea parte a ţării rii consecventă acţiunii NATO. Prin această rezoluţie interimatul va îndeplini un mare număr de funcţii administrative, inclusiv sănătate şi educaţie, finanţe, bănci, poştă, telecomunicaţie, legi şi ordine. A fost însărcinat “inter alia” să promoveze (înfiinţarea) stabilirea unei autonomii şi o auto-guvernare în Kosovo, care să coordoneze ajutoarele umanitare şi în caz de dezas dezastre tre,, susţin susţinea ea recons reconstru trucţi cţiei ei infras infrastru tructu cturii rii,, menţi menţiner nerea ea ordi ordini niii şi legi legilo lorr civi civile le,, prom promov ovar area ea drep dreptu turi rilo lorr omul omului ui şi asigurarea întoarcerii refugiaţilor. Structurile administrative au fost fost stab stabil ilit itee şi aleg aleger eril ilee s-au s-au ţinu ţinut. t. Prim Primaa regl reglem emen enta tare re adop adopta tată tă de Repr Reprez ezen enta tant ntul ul Sp Spec ecia iall al Naţi Naţiun unil ilor or Unit Unite, e, Secretarul General numit prin rezoluţia 1244 a stabilit toate auto autori rită tăţi ţile le legi legisl slat ativ ivee şi exec execut utiv ivee în Koso Kosovo vo pe timp timpul ul interimatului (UNMIK) exercitat de Reprezentantul Special. Această rezoluţie a stabilit de asemenea, că legea teritoriului era în fiinţă atâta timp cât nu intră în conflict cu standardele internaţionale cuprinse în rezoluţie, în secţiunea a 2-a pentru îndeplinirea mandatului dat de UNMIK sub rezoluţia 1244 ori a altor rezoluţii realizate de UNMIK. Cadrul Constituţional
pen pentr truu aut utooguve guvern rnar areea pro provi vizzorie rie a fos fost prom romul ulga gatt de Repr Reprez ezen enta tant ntul ul Sp Spec ecia iall în mai mai 2001 2001.. Acea Aceast stăă comp compet eten enţă ţă administrativă cuprinzătoare este fundamentată pe reafirmarea suveranităţii Iugoslaviei şi a integrităţii sale teritoriale (numele teritoriului păstrându-se în provincie) şi pe cerinţa pentru o “auto “autonom nomie ie subst substanţ anţial ialăă şi o autoad autoadmin minist istrar raree int intenţ enţion ionată ată pen pentr truu Koso Kosovo vo.. Ca urma urmare re,, aces acestt aran aranja jame ment nt ilus ilustr trea ează ză o completă separare (divizare) între (titlu) dreptul teritoriului şi exerciţiul puterii şi al controlului asupra acestuia. Rezultă din rezo rezolu luţi ţiaa obli obliga gato tori riee a Cons Consil iliu iulu luii de Secu Securi rita tate te acor acordu dull Iugoslaviei faţă de principiile esenţiale cuprinse în aceasta. Administrarea temporară a Timorului de Est de către Naţiunile Unite (UNTAET) a fost înfiinţată prin rezoluţia 1272 (1999) a Consiliului de Securitate sub îndrumările Capitolului VII. II. S-a S-a îm îmbo boggăţit ţit cu o res respons onsabi bili littat atee gl glob obaală pent pentru ru administrarea Timorului de Est” şi “împuternicită (Naţiunile Unit Unite) e) să exer exerci cite te to toat atăă auto autori rita tate teaa legi legisl slat ativ ivăă şi exec execut utiv ivăă incluzând administrarea justiţiei”. Mandatul său extins a inclus, în comp comple leta tare reaa admi admini nist stră rări riii publ public ice, e, resp respon onsa sabi bili lită tăţi ţile le uman umanit itar aree şi o comp compon onen entă tă mi mili lita tară ră şi au fost fost auto autori riza zate te (Naţiunile Unite) să ia toate măsurile necesare pentru a-şi împlini mandatul. Mandatul pentru administrarea Timorului de Est (UNTAET) s-a extins până-n 20 mai 2002, la dat când Timorul de Est şi-a dobândit independenţa, devenind un nou stat Timor-Leste. Abia după aceea, a urmat crearea Misiunii Naţiunilor Unite de Susţinere a Timorului de Est (UNMISET).
Taiwan
Acest teritoriu a fost cedat de China, Japoniei în 1895 prin tratatul Shimonoscki şi a rămas sub ocupaţia acesteia din urmă până-n 1945. Japonia a preluat această capitulare nu pentru a avea suveranitate asupra Taiwanului şi acest lucru s-a afirmat prin Tratatul de Pace din 1951 între Puterile Aliate (fără URSS şi Chi hina na)) şi Jap Japoni onia pri prin care care se ren renunţ unţa la to toaate drepturile asupra insulei fără a se primi altceva în schimb. După După Răzb Război oiul ul Civi Civill Chin Chinez ez,, forţ forţel elee comu comuni nist stee au prel prelua uatt puterea pe continent iar regimul naţionalist a fost instalat în Taiwa aiwann (For (Formo mosa sa)) şi Pesc Pescad ador ores es.. St Stat atel elee Uni nite te şi UK au observat că suveranitatea asupra Taiwanului este una nesigură şi nedeterminată. Problema care afecta statutul acestui stat era că ambele guvernări au pretins că reprezintă întreaga Chină. Nici o cerere de separare a acesteia faţă de Taiwan n-a fost făcută astfel că a fost dificil să se susţină că un asemenea statut al Taiwanului Taiwanului există. Totală Totală lipsă a recunoaşterii Taiwanului Taiwanului ca stat independent este evidentă. În 1979 Statele Unite rec recunos unoscu cusseră eră popo poporu rull Republi ubliccii Chi hina na ca sing singuurul rul şi legitimatul să guverneze China. De aceea, Taiwanul apărea ca un non-stat, o entitate teritorială care este capabilă de a-şi mani manife fest staa in inde depe pend nden enţa ţa pe scen scenaa in inte tern rnaţ aţio iona nală lă,, dar dar este este probabil o parte de jure a Chinei. E interesant de observat că, în 1990 Taiwanul s-a aliniat Acordului General pentru schimburi şi tarife (GATT) prin Cererea de înregistrare a celor care intră în Taiwan, Penghu, Kimmen şi Matsu evitându-se afirmarea stat statal alit ităţ ăţii ii.. Alăt Alătur urar area ea Taipe aipeii-ul ului ui chin chinez ez la Orga Organi niza zaţi ţiaa Mondială de Schim imbburi a fost aprobată de Conferinţa Ministerială în noiembrie 2001.
Republica Turcă a Ciprului de Nord În 1974, după o lovitură de stat în Cipru, susţinute de un regim militar în Grecia, forţele turce au invadat insula, Consiliul de Securitate, în rezoluţia 333 (1974) a cerut tuturor statelor să respecte suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ciprului şi a pretins să se pună capăt imediat intervenţiei militare străine pe insulă care era contrară unui asemenea respect. Pe 13 februarie 1975 Statul Federal Turcesc al Ciprului a fost proclamat ca aflându-se în aria teritorială ocupată de forţele militare turce. O rezoluţie adoptată la aceeaşi întâlnire a Consiliului de Miniştri şi a Adunării legislative a administraţiei autonome turco-cipriote la care proclamaţia a fost făcută, a arătat hotărârea de a “se opune în mod hotărât tutu tu turo rorr at ateent ntaate telo lorr îm împo potr triiva in inde depe penndenţ denţeei Ciprul prului ui şi împărţirii lui sau unirii lui cu alt stat” şi a încercat să pună bazele unei admi dministraţii separate până în 1960 când, Constituţia Ciprului a fost modificată în sensul punerii bazelor unei republici federale. Pe 15 noiembrie 1983, turcii ciprioţi şi-au proclamat independenţa ca Republica turcă a Nordului Ciprului. Aceasta Aceasta a fost declarată ilegal constituită de Consiliul de Securitate prin rezoluţia 541 (1983) şi a cerut desfiinţarea sa. Se cerea tuturor statelor să nu recunoască “presupusul stat” sau să-l ajute în orice fel86. Curtea Europeană a drepturilor omului în hotărârea din 10 mai 2001 în cazul Cipru V. Turcia, a concluzionat că, 86
Consiliului de Securitate 550 (1984). Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a decis c guvernarea Republicii Cipru să fie singura formă de guvernământ legitimată în Cipru şi a cerut respectarea independenţei independenţei şi integrităţii teritoriale a Ciprului.
“este “este eviden evidentt din practi practica ca int intern ernaţi aţiona onală… lă… că, că, comuni comunitat tatea ea internaţională nu recunoaşte TRNC ca fiind un stat sub dreptul internaţional” şi a declarat că “Republica Cipru a rămas singura formă legitimă de guvernare a Ciprului” 87. Astfel că, greaua dependenţă a teritoriului faţă de Turcia, nu a putut fi privită ca pe un stat suveran ci a rămas de facto o entitate administrată cu recu recuno nosc scut utaa în îngr grăd ădir iree a Repu Republ blic icii ii Cipr Cipruu şi depe depend nden entă tă de ajutorul Turciei.
Republica Democratică Arabă Sahara În febr februa uari riee 1976 1976,, mi mişc şcar area ea de elib eliber erar aree Po Polis lisar ario io,, conducând războiul de eliberare a teritoriului de Vest al Saharei de sub controlul Marocului a declarat independenţa statului suveran Republica Democrată Arabă Sahara. În anii următori, multe state au recunoscut nou entitate incluzând majoritatea membrilor Organizaţiei Uniunii Africane. În februarie 1982 Secretarul general al OAU a să stabilească o delegaţie a SADR pe acel teritoriu dar a provocat protestul a nouăsprezece state şi o criză majoră. Totuşi, în noiembrie 1984 Adunarea şefilor de state şi Guvernul OAU au fost de acord pentru stabilirea unei del eleegaţi gaţiii SADR în ci ciud udaa ameni ninţ nţăr ării ii cu retr retraagere erea di dinn orga organi niza zaţi ţiee a Maro Marocu culu lui. i. Aces Acestt lu lucr cruu poat poatee fi priv privit it ca o recunoaştere a statului din partea OAU, şi asta are o importanţă deosebită ită. Într-adevăr văr, redusa importanţă a efic ficienţei contro controlul lului ui în manife manifesta starea rea auto-d auto-dete etermi rminăr nării, ii, un argum argument ent puternic poate fi adus privind crearea rea Statului SADR 87
(Repub (Republic licaa Democ Democrat ratăă Arabă Arabă Sahara Sahara), ), tot totuşi uşi proble problema ma este este controversată în special în privinţa continuării ostilităţilor. ostilităţilor.
Asociaţiile de state Există un număr de modalităţi prin care statele pot formal să se asociez unele cu altele. Asemenea Asemenea asociaţii nu sunt state dar au anumite efecte în dreptul internaţional. Confederaţiile, de exemplu, sunt probabil cea mai apropiată formă de cooperare şi ele implică în general câteva state care acţionează în virtutea unui acord internaţional şi au instituţii cent centra rale le cu func funcţi ţiii limi limita tate te.. Acea Aceast staa este este di dife fere renţ nţaa faţă faţă de federaţ raţii. O federaţie este un stat cu organe puternic centralizate şi cu o birocraţie cu puteri extinse în privinţa cetăţenilor statului, deşi puterile în stat sunt împărţite între unităţile federaţiei. Cu toate astea, un stat poate fi compus din mai multe unităţi cu puteri extensive. Ca adăugare, anumite “asociaţii de state” care datorită teritoriului lor mic şi a lipsei lor de dezvoltare au o relaţie strânsă cu alte state. De exemplu, este o strânsă legătură între Insulele Cook şi Noua Zeelandă unde autoguvernarea internă este strâns legată de dependenţa externă. Un alt exemplu, ar fi un grup de insule care au constituit Statele Asociate ale Indiilor de Vest. Acestea au fost legate de Marea Britanie potrivit termenilor Actului Indiilor de Vest din 1967 care a arătat că UK exercita un control cu privinţă la străini şi probleme de apărare. Tot otuş uşi, i, asem asemen enea ea stat statee au fost fost capa capabi bile le şi au reuş reuşit it să-ş să-şii cucerească independenţa. independenţa.
Statutul asemenor entităţi într-o relaţie de asociere cu alte state va depinde de natura constituţională a acordului şi poate implica în anumite circumstanţe personalităţi distincte de statul metropolitan depinzând şi de acceptarea internaţională. Trebu rebuie ie to totu tuşi şi,, nota notat, t, că un asem asemen enea ea stat statut ut este este unul unul al moda modali lită tăţi ţilo lorr acce accept ptat atee de Naţi Naţiun unil ilee Unit Unite, e, de exer exerci cita tare re a dreptului de autodeterminare. Asta înseamnă că unele atribuţii până la un nivel acceptabil, inclusiv cele privitoare la afacerile interne rămân la statul asociat iar acesta poate fără nici o problemă să să revoce acordul, un grad de personalitate personalitate fiind de dorit şi chiar acceptabil. Uniu Uniune neaa Naţi Naţiun unil ilor or (fos (fosta ta Uniu Uniune ne Brit Britan anic ică) ă) este este probabil cea mai cunoscută liberă asociaţie care a grupat state străine pe baza intereselor comune şi a legăturilor istorice. Membrii săi sunt total independenţi şi cooperează sub asistenţa Secretariatului Uniunii şi periodicele conferinţe ale şefilor de guve guvern rn.U .Uni niun unea ea nu repr reprez ezin intă tă o rela relaţi ţiee lega legall obli obliga gato tori riee ci funcţionează ca un forum deschis pentru discuţii. Relaţiile dintre membrii Uniunii au caracteristici speciale, de exemplu, amba ambasa sado dori riii sunt sunt numi numiţi ţi Înal Înalţi ţi Comi Comisa sari ri.. Ar păre păreaa puţi puţinn probabil ca în aceste circumstanţe să se păstreze personalităţile inte terrnaţionale distincte. Totuşi, cu cât mai mare este dezvol dezvoltar tarea ea instit instituţi uţiilo ilorr distin distincti ctive ve ale Uniun Uniunii, ii, şi stabil stabileşt eştee politici comune cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii, cu atât mai mult poate fi adus argumentul unei personalităţi legale internaţionale. Urmând dizolvarea Uniunii Sovietice şi pro procl clam amar area ea in inde depe pend nden enţe ţeii repu republ blic icil ilor or cons consti titu tuen ente te,, cu Federaţia Rusă fiind considerată continuarea Uniunii Sovietice, s-a decis să se înfiinţeze Uniunea Statelor Independente. Iniţial
formată din Rusia, Belarus şi Ucraina în 8 decembrie 1991, s-a mărit pe 21 decembrie 1991 incluzând 11 foste republici ale URSS. Georgia s-a alăturat CIS în 8 octombrie 1993. Toate fostele state sovietice, excluzând cele 3 state baltice sunt acum membre ale acestei organizaţii. Acordul de înfiinţare a CIS (Uniunea Statelor Independente) a promovat respectul pentru drepturile drepturile omului omului şi alte alte principii principii şi a cerut cooperare cooperareaa între statele membre. Carta CIS a fost adoptată pe 22 iunie 1993 ca fiind un tratat internaţional obligatoriu statuând o serie de pri princ ncip ipii ii de la resp respec ectu tull pent pentru ru suve suvera ranit nitat atee şi in inte tegr grit itat atee teri te rito tori riaală a sta tate tellor, or, auto autoddete term rmin inaarea rea popoa opoare relo lorr, la interzicerea folosirii sau ameninţărilor prin forţă şi rezolvarea disputelor prin mijloace paşnice. S-a notat că, CIS n-a fost un stat, şi n-a fost “supranaţională” (art. 1) ci înfiinţarea unor instituţii comune, coordonate. În special, Consiliul Şefilor de State este “organul superior al Uniunii” şi “poate lua decizii în pri princ ncip ipal alel elee prob proble leme me lega legate te de acti activi vita tate teaa de memb membru ru al fiecărui stat în domeniul intereselor lor comune” (art. 21), în timp ce Consili iliul Şefilor de Guvernare are funcţia de coordonare şi cooperare între organele executive ale statelor membre (art. 22). Amândouă Consiliile pot lua decizii pe baza consensului (art. 23). Un Consiliu de Miniştri Străini a fost înfiinţat odată cu Comitetul Consultativ şi de cooperare, ca organ executiv permanent şi coordonator al Uniunii. CIS a adop adopta tatt un Trata ratatt de uniu uniune ne econ econom omic icăă şi o Conv Conven enţi ţiee a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale. Dezvoltarea crescândă a CIS ca o instituţie internaţională sugerează posesia unei personalităţi internaţionale. internaţionale.
Uniunea Uniunea Europeană Europeană este este o asociaţi asociaţiee a 27 de state state care au înfiinţat o varietate de instituţii comune şi care au competenţa de a adopta nu numai acte legale obligatorii pentru statele membre ci acţiunile sale au un efect direct în sistemele legislative interne ale statelor. Uniunea este formată esenţial dinn Comu di Comuni nita tate teaa Euro Europe pean anăă (un (un ames ameste tecc al Comu Comuni nită tăţi ţiii Europene al Cărbunelui şi Oţelului, EURATOM şi Comunitatea Europeană Economică) şi doi piloni adiţionali, Politica Externa de Securitate, Justiţie şi Afaceri Interne(Cooperare politieneasca si judiciara). Numai Tratatul CECO a adus în discuţie explicit personalitatea internaţională legală a Uniunii (art. 6) dar legile – cazuri ale Curţii Europene de Just Justiţ iţie ie demo demons nstr trea ează ză în încr cred eder erea ea că şi cele celela lalt ltee două două comunităţi (EURATOM şi CEE) au o asemenea personalitate. S-a stabilit, de asemenea că dreptul comunitar este superior dreptului intern. Curtea Europeană de Justiţie a arătat devreme în isto istori riaa Comu Comuni nită tăţi ţiii că, că, Comu Comuni nita tate teaa cons consti titu tuia ia “o nouă nouă ordine legală internaţională”. În asemenea circumstanţe este greu reu de negat gat că, Comu omuni nita tate teaa are perso rsonali nalita tate te le leggal alăă internaţională dar este puţin probabil că procesul de cooperare implicat în alăturarea (adăugarea) celor 2 piloni este înzestrat de asemenea cu aceleaşi prerogative.
Concluzii Dacă entităţile în discuţie sunt sau nu subiecte de drept internaţional sau sunt într-adevăr state sau numai părţi
al altor subiecte de drept internaţional este o problemă care trebuie privită în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în par parte te,, în spec specia iall cere cereri rile le făcu făcute te de o asem asemen enea ea enti entita tate te,, faptele de bază privitoare la o a treia parte (terţă parte) care şi manifestă controlul asupra entităţilor, reacţia celorlalte stat statee şi grad gradul ul de efi eficien cienţă ţă al admi admini nist stra raţi ţiei ei aces acesto tora ra.. Importanţa recunoaşterii internaţionale, şi a acceptării din partea celorlalte state este de la sine înţeleasă. Acceptarea unor personalităţi internaţionale nu e nevoie să fie obiectivă la fel şi obligarea statelor care nu şi-au dat acordul şi nici nelimitate ca timp sau ca factori componenţi. Aceste elemente vor fi discutate mai jos. Ar trebui să se noteze că, comun comunit itate ateaa inte intern rnaţ aţio ional nalăă în sine sine are are nevoi nevoiee şi inte intere rese se asupra acestei probleme a statului internaţional. Acest lucru se întâmplă în special cu privire la problemele de responsabilitat responsabilitatee şi protecţie protecţie a persoanelor persoanelor împotriva împotriva regulilor regulilor de guvernare la care s-a recurs şi soluţionarea conflictelor armate
Organizatiile internationale Calitatea de subiecte ale dreptului internationl public,a fost recunoscuta in secolul al XX-lea,Dupa cel de-al doilea razboi mondial,ju ,jurisprudenta internationala si difer ferite acte
internationale au recunoscut aceasta calitate pentru organizatiile organizatiile internationale guvernamentale88 Pentru Pentru ca o organizat organizatie ie internati internationala onala sa fie subiect subiect de drept drept inte in tern rnat atio iona nalp lpub ubli licc treb trebui uiee sa in inde depl plin inea easc scaa urma urmato toar arel elee cond condit itii ii:s :saa fie fie o orga organi niza zati tiee in inte terg rguv uver erna name ment ntal ala; a;st stat atut utul ul organizatiei internationale sa fie in concordanta cu principiile impperati im rativve ale drep reptu tulu luii in inttrna rnation tional al,i ,inn prim rimul rin rind cu principiile Cartei O.N.U.;functiile organelor lor sa le permita o autonomie functionala,in cadrul relatiilor internationale
Cazuri speciale Orânduirea suveranităţii în Malta Ordinul (orânduirea) înfiinţat pe timpul Cruciadelor ca o asociaţie militară şi medicală a condus Rhodes din 1309 până-n 1522 şi a fost instaurat în Malta prin tratatul cu Charles V în 1530 1530 ca un domen omeniiu al Regatu gatullui Si Sici cili lieei. Ace Această stă suveranitate a fost pierdută în 1798 iar în 1834 Ordinul şi-a stabilit centrele de conducere la Roma ca pe nişte organizaţii umanit umanitare are.. Ordinu Ordinull avea avea deja deja perso personal nalita itate te int intern ernaţi aţiona onală lă la momentul preluării controlului asupra Maltei şi chiar şi când a trebuit să părăsească insula a continuat să schimbe legaţii diplomatice cu majoritate statelor Europei. Curtea italiană de Casaţie în 1935 a recunoscut personalitatea internaţională a 88
C.I.J.,in Avizul ei consultativ,di 11 aprilie 1949,precizeaza:”organizatia (O.N.U.)este un nsubiect de drept international deoarece ea are capacitatea de a fi titulara de drepturi si obligatii o bligatii inte intern rnat ation ional alee si capa capaci cita tate teaa sa se preva prevale leze ze de aces aceste te drep dreptu turi ri pe cale caleaa recl reclam amat atie ieii internationale”.
Ordinului notând că “teoria modernă a subiectelor de drept internaţional recunoaşte un număr de unităţi colective a căror alcătu alcătuire ire este este indepe independe ndentă ntă de naţion naţionali alitat tatea ea membri membrilor lor săi săi constituenţi şi al căror scop transcede în virtutea caracterului lorr univ lo univer ersa sall gran graniţ iţel elee oric oricăr ărui ui stat stat în part parte. e. Aces Acesta ta este este pre predi dica catu tull (fun (funcţ cţia ia)) nevo nevoil ilor or func funcţi ţion onal alee ale ale enti entită tăţi ţiii fiin fiindd acceptat de terţi. S-a notat, de exemplu, că Ordinul menţine relaţii diplomatice cu peste patruzeci de state.
Sfântul Scaun şi oraşul Vatican În 1870 1870,, cuce cuceri rire reaa stat statel elor or papa papale le de cătr cătree forţ forţel elee italiene au dus la sfârşirea existenţei lor ca state suverane. Prob Proble lema ma ridi ridica cată tă este este cea cea a stat statut utul ului ui Sfân Sfântu tulu luii Scau Scaunn în dreptul internaţional, lipsit, cum a fost atunci de o suveranitate teritorială normală. În 1929 Tratatul Lateran cu Italia a fost semnat şi a recunoscut statul Vatican şi “suveranitatea Sfântului Scaun în domeniul relaţiilor internaţionale ca un atribut care este legat de însăşi natura Sfântului Scaun în conformitate cu tradiţiile sale şi cu pretenţiile (cererile) misiunii sale în lume”89. Prob Proble lema ma acea aceast staa este este în legă legătu tură ră cu prob proble lema ma stat statut utul ului ui Vaticanului chiar şi în ziua de azi. Vaticanul nu are o populaţie permanentă în afară de angajaţii (slujitorii) bisericii şi există doar pentru susţinerea lucrărilor (muncii, activităţii) Sfântului Scaun. Italia are un număr substanţial de funcţii administrative privitoare la Vatican. Unii autori au concluzionat că nu poate fi privit ca un stat. Totuşi, Vaticanul este parte a multor tratate internaţionale şi este membru al Uniunii Universale a Poştei şi 89
a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. S-ar părea că în virtutea recunoaşterii şi acceptării sale şi în contextul cererii formulate, Vaticanul există ca stat. Vaticanul este strâns legat de Sfântul Scaun şi împreună sunt părţi esenţiale ale aceleiaşi “construcţii”. Sfântul Scaun a continuat după 1870 să se angajeze în relaţii diplomatice şi să facă parte din acordurile internaţionale. Potrivit statutului său ca persoană internaţională a fost acceptat de participanţi ca atare. Prin adăugarea Celui de-al 11-lea şi al 12-lea 12-lea raport raport înaint înaintate ate Comite Comitetul tului ui Naţiun Naţiunilo ilorr Unite Unite pentru pentru Elim Elimin inar area ea di disc scri rimi mină nării rii rasi rasial alee în 1993 1993,, Sfân Sfântu tull Scau Scaunn a ream reamin inti titt comi comite tetu tulu luii “nat “natur uraa sa exce excepţ pţio iona nală lă în cadr cadrul ul comunităţii naţiunilor ca subiect de drept internaţional şi că avea misiunea unei ordini esenţialmente religioase şi morale, universale ca scop, care s-a bazat pe nişte dimensiuni teritoriale minima minimale, le, garant garantând ând baza baza unei unei autono autonomi miii pentru pentru mi minis nister terul ul pastoral al Suveranului Pontif” 90.
Indivizii Problema statutului indivizilor în dreptul internaţional este strâns legată de creşterea protecţiei drepturilor omului. Această secţiune va face referire la câteva idei despre acest subi subiec ect.t. Obie Obiect ctul ul teor teorie ieii susţ susţin inee că in indi divi vizi ziii cons consti titu tuie ie un subiect-problemă în intenţia de a aduce reglementări acestui subiect. Numai statele şi uneori unele organizaţii internaţionale sunt subiecte de drept. Această teorie are o valoare limitată. 90
Esenţa dreptului internaţional a avut întotdeauna un interes deose eosebbit pent pentru ru oric oricee om (pe (perso rsoană) nă) ia iarr ace acest lu luccru s-a manifestat clar în Dreptul Natural (comun) care este originea dreptu dreptului lui int intern ernaţi aţiona onall clasic clasic.. Creşte Creşterea rea număru numărului lui teorii teoriilor lor pozitiviste, în special în secolul 19, a ascuns fostele idei şi a atras în centrul atenţiei, chiar în exclusivitate statul ca subiect de drep rept in inte tern rnaţ aţio iona nal. l. Nu mai puţi puţinn, pra practic tica modern dernăă demo emonstrează că indi divvizii au devenit din ce în ce mai recunoscuţi ca participanţi şi subiecte de drept internaţional. Acest lucru a fost posibil în primul rând dar nu în exclusivitate datorită legilor referitoare la drepturile omului. Legătura dintre stat şi individ în dreptul internaţional a fost din punct de vedere istoric conceptul de naţionalitate. Acest lucru a fost şi rămâne crucial în special în sferele jurisdicţiei şi a protecţiei internaţionale a individului de către stat. S-a notat adesea că plângerea unui individ împotriva unui stat străin, de exemplu, devine o parte componentă a statului naţional propriu. Fiecare stat are capacitatea de a determina care care sunt sunt naţi naţion onal alii ii săi săi şi aces acestt lu lucr cruu este este recu recuno nosc scut ut de celelalte state şi deci în dreptul internaţional deşi, pentru ca celelalte state să accepte această naţionalitate trebuie să existe o legătură adevărată între individ şi statul respectiv. Indivizii ca şi regulă generală nu pot afirma că s-a violat vreun tratat internaţional în absenţa protestului statului lor naţional făcut în acest sens, deşi statele pot conveni să recunoască indivizilor anumite drepturi particulare care pot fi promu promulga lgate te în dreptu dreptull int intern ernaţi aţiona onall indepe independe ndent nt de dreptu dreptull stat statul ului ui resp respec ecti tivv. Conf Confor orm m art. art. 304( 304(b) b) a Trata ratatu tulu luii de la Versa ersail ille less în 1919 1919,, de exem exempl plu, u, naţi naţion onal alii ii Alia Aliaţi ţilo lorr şi a
Puterilor Prietene (Partenere) puteau aduce cazuri împotriva Germaniei în faţa Tribunalului Mixt Arbitral în nume propriu pentru a cere compensaţii, în timp ce Tratatul din 1907 între 5 sta tate te al alee Ame Americ ricii Cent ntra rale le a înfii nfiinţ nţaat Curte urteaa Cen Centra trală Americană de Justiţie care a arătat că indivizii pot aduce cazuri direct în faţa Curţii. Această afirmaţie a fost reluată în cazul Căii ferate oficiale de Curtea Permanentă Internaţională de Justiţie care a arăt arătat at că deşi deşi trat tratat atel elee in inte tern rnaţ aţio iona nale le nu cree creeaz azăă asem asemen enea ea drepturi directe sau obligaţii pentru indivizi, totuşi tratatele speciale ar putea să prevadă adoptarea unor drepturi şi obligaţii individuale care să fie promulgate de curţile naţionale, iar acea aceast staa a fost fost in inte tenţ nţia ia părţ părţil ilor or cont contra ract ctan ante te.. În prev preved eder eril ilee privitoare la protecţia minorităţilor în Tratatele de Pace din 1919 a fost posibilă înfăţişarea indivizilor direct în faţa curţilor internaţionale în cazuri particulare. La fel, Tribunalul înfiinţat sub Convenţia Silesie ieii de Nord în 1922 a decis că era comp compet eten entt de a solu soluţi ţion onaa cazu cazuri rile le naţi naţion onal alil ilor or unui unui stat stat împotriva acelui stat. De atunci, un număr mare de alte tratate au arătat că indivizii au drepturi directe sau nu au acces direct la curţile internaţionale sau tribunalele internaţionale. Se poate menţiona ca exemplu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1959; tratatele Comunităţii Europene, 1957; Convenţia InterAmericană a Drepturilor Omului din 1969; Protocolul Opţional al Convenţiei Internaţionale pentru Drepturi Civile şi Politice în 1966; Convenţia Internaţională pentru Eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1965; şi Convenţia pentru rezolvarea disputelor în domeniile investiţiilor în 1965.
Atribuirea, natura şi consecinţele personalităţii personalităţii legale – câteva concluzii Rezumatul de mai sus şi posibilele subiecte de drept internaţional demonstrează împreună limitele interacţiunii pe scena internaţională a tuturor tipurilor de entităţi şi obligă dreptul internaţional să pună bazele structurii contemporane a relaţiilor internaţionale. Curtea Internaţională a recunoscut în mod cla larr multit ltituudi dinnea form formeelo lorr pers ersona onalită lităţi ţiii jurid uridic icee internaţionale şi accentuează faptul că “subiectele de drept în orice sistem de drept nu sunt neapărat identice prin natura lor sau în extensia drepturilor lor”91. Există totuşi două categorii de bază – personalitatea obiectivă şi calificată. În primul caz, enti entita tate teaa este este subi subiec ectt (de (de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nal) l) al unor unor lar largi întinderi de drepturi şi obligaţii internaţionale şi va fi în drept să fie acceptată ca un subiect internaţional de către oricare alt subiect de drept internaţional cu care intră în relaţii. Cu alte cuvinte, va opera erga omnes. Înfiinţarea unei personalităţi obiective internaţionale va fi necesar mai greu de realizat şi va cere acţiunea (funcţionarea) comunităţii internaţionale ca un întreg sau ca un element al său substanţial. Curtea a notat în cazu cazull Comp Compen ensa saţi ţiil ilor or că: că: “50 “50 de stat state, e, repr reprez ezen entâ tând nd mare mareaa majoritate a membrilor comunităţii internaţionale, au dreptul (puterea), în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, să înfiinţeze o entitate cu personalitate obiectivă inte terrnaţională şi nu numai această personalita itate va fi
91
recunoscută de către ele (state) ci şi capacitatea entităţii de a avea anumite cereri (pretenţii) internaţionale”92. Pentru a deveni o personalitate calificată, pe de altă parte, supusă numai unui subiect consimţit, s-ar putea realiza mult mai uşor şi mai clar, în acest caz, teoria fiind datoare să recunoască practica existentă. Orice subiect legal poate accepta ca o altă entitate are personalitate proprie şi această determinare va opera numai in personam. Stat St atel elee sunt unt subi subiec ecte te majo majore re şi orig origin inal alee de drep dreptt internaţional. Personalitatea lor derivă din natura şi structura sistemului internaţional. Crearea unui stat va fi un rezultat al unei satisfaceri în fapt al unor condiţii legal stipulate. Teoria constitutivă a recunoaşterii nu este pe deplin acceptabilă, deşi, recunoaşterea, desigur, este o dovadă valoroasă a îndeplinirii cond condiţ iţii iilo lorr ceru cerute te.. Toate oate stat statel ele, e, în vi virt rtut utea ea prin princi cipi piul ului ui egalităţii suveranită tăţţii vor dobândi în aceeaşi măsură per perso sona nalit litat atea ea lega legală lă in inte tern rnaţ aţio iona nală lă.. S-a S-a afir afirma matt că unel unelee organizaţii internaţionale mai degrabă decât să fie subiecte derivate de drept internaţional sunt comunităţi legale străine care se autoguvernează şi au o personalitate moştenită direct din sistem şi constituie subiecte generale şi obiective de drept inte in tern rnaţ aţio iona nal. l. Per Persoa soanele nele care nu sunt sunt stră străiine inclu nclusi sivv organizaţiile non-guvernamentale sau individualităţile, vor fi subiecte derivate având doar acele capacităţi (pute terri) inte in tern rnaţ aţio iona nale le conf confer erit itee în mod mod exce excepţ pţio iona nall de subi subiec ecte tele le necesare dreptului internaţional. Acest punct de vedere poate fi contestat dar este adevărat că importanţa practicii prin marile organizaţii organizaţii internaţionale nu poate fi subestimată. subestimată. 92
Rolul asemănător al Sfântului Scaun (în special înainte de 1929), precum şi experienţa Naţiunilor Unite demonstrează că o denu denumi mire re deri deriva vată tă nu este este sati satisf sfăc ăcăt ătoa oare re.. Impo Import rtan anţa ţa acestora este legată de abilitatea lor de a-şi extinde limitele drepturilor şi obligaţiilor internaţionale pe baza faptului că ambele constituie instrumente şi practică subsecvenţă şi au capacitatea de a influenţa crearea unor noi subiecte de drept internaţional şi joacă un rol în procesul de creare a normelor. Recunoaşterea, încuviinţarea (aprobarea) sunt principii importante în contextul personalităţii internaţionale nu numai cu privire la state şi la organizaţiile internaţionale ci la o varietate de subiecte. Ele vor influenţa nu numai crearea unor noi subiecte ci şi definirea naturii lor, a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. Pers Persoonali nalittat ateea poat poatee fi dobâ dobând ndit ităă prin rin ame amestec stecul ul prevederilor unor tratate, recunoaşterea şi acordul celorlalte subi subiec ecte te de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nal.l. De exem exempl plu, u, Comi Comite tetu tulu luii Inte Intern rnaţ aţio iona nall al Cruc Crucii ii Roşi Roşii, i, o orga organi niza zaţi ţiee priv privat atăă nonnonguve uvernam rnameenta tală lă,, subie ubiect ct al dre drept ptul uluui elv lveeţia ţian i-a i-au fost fost recunoscute atribuţiile speciale în urma Convenţiei Crucii Roşii de la Geneva în 1949 şi a fost acceptat ca fiind capabil să intre în acor acordu duri ri in inte tern rnaţ aţio iona nale le conf confor orm m prev preved eder eril ilor or drep dreptu tulu luii internaţional cu alte subiecte de drept internaţional, precum cel cu EEC în Programul de Alimentaţie Mondială. O altă metodă posibilă de dobândire a personalităţii internaţionale este prin încheierea unui acord între un subiect de drept internaţional recu recuno nosc scut ut şi o enti entita tate te priv privat atăă sub sub prev preved eder eril ilee drep dreptu tulu luii internaţional. Acesta ar avea efectul de a transmite celei din urmă urmă person personali alitat tatea ea int intern ernaţi aţiona onală lă în conte contextu xtull acord acordulu uluii în
cauz cauzăă astf astfel el în încâ câtt să fie fie capa capabi bilă lă in invo voca care reaa în dome domeni niul ul dreptului internaţional a drepturilor ce derivă din acest acord. Această tendinţă poate să nu fie în întregime acceptabilă pentru stat statel elee Lumi Lumiii a Treia reia,, di dinn cauz cauzaa perc percep eper erii ii unor unor prev preved eder erii importante ale dreptului internaţional care pot fi modificate foarte uşor. Personalitatea internaţională poate fi de asemenea dobândită în virtutea faptului că o entitate poate fi direct supusă unor obligaţii internaţionale. Acesta s-ar aplica individualităţilor în cazuri speciale precum crimele de război, pirateria şi genocidul şi ar putea constitui pe viitor o modalitate prin care corporaţiile transnaţionale să poată fi acceptate ca personalităţi internaţionale. Comunitatea are nevoie să privească ca pe o necesitate păstrarea stabilităţii internaţionale iar viaţa poate fi legată de anumite circumstanţe excepţionale. În cazul unor entităţi care nu sunt state care nu sunt total dominate de un stat, vor apărea ca o comunitate care are nevoie să cunoască măcar regulile referitoare la recurgerea la forţă sau legile pe timp de război. Nu se acceptă unele forme de personalităţi calificate în acest domeniu care să elibereze aceste entităţi de asemenea obligaţii de respectare a legilor iar acest lucru ar afecta în mod clar cerinţele comunităţii. Problema determinantă aici este gradul de cont ntro roll efec fectiv tiv menţ nţin inuut de ent ntit itaate în limi limite tele le sale sale teritoriale. Totuşi, chiar şi aşa, recunoaşterea ar putea învinge acest obstacol, aşa cum recunoaşterea Byelorusiei şi a Ucrainei ca entităţi statale non-suverane înainte de desfiinţarea Uniunii Sovietice şi transformarea acestor entităţi în statele independente Belarus şi Ucraina au demonstrat.
Toate aceste entităţi pot fi uşor incluse în categoria personalităţilor calificate având un număr limitat de drepturi şi obligaţii întemeiate pe ideea neacceptării personalităţii lor. Nu există în prezent reguli care să conducă la extinderea drep dreptu turi rilo lorr şi obli obliga gaţi ţiil ilor or unei unei pers person onal alit ităţ ăţii in inte tern rnaţ aţio iona nale le.. Acest lucru depinde de tipul de entitate avut în vedere, de cererile şi pretenţiile sale, de funcţiile şi atitudinea adoptată de comunitatea internaţională. Excepţie aici fac statele care iau naştere păstrând un număr egal de drepturi şi obligaţii. Aceste entităţi cu personalitate obiectivă vor beneficia, s-a sugerat, de o percepere mai flexibilă a extinderii drepturilor şi obligaţiilor lor în forma unei mai largi interpretări a atributelor lor puse în pra pract ctic ică. ă. Tot otuş uşii în cazu cazull subi subiec ecte telo lorr cali califi fica cate te,, atri atribu bute tele le implicate vor fi mult mai dificil de demonstrat şi acceptat, iar numărul drepturilor şi obligaţiilor lor va fi mult mai limitat. Prezumţia va opera în alt sens. Catalogarea precisă a drepturilor şi obligaţiilor este prin urma rmare im impo possib ibiil de rea realiz lizat din inaain inte te.. Capaci pacita tate teaa de a funcţiona pe scena internaţională în dezbaterile legale ale unei asem asemen enea ea desc descri rier erii ca nefi nefiin indd una una neob neobiş işnu nuit ită, ă, în timp timp ce capacitatea de a încheia tratate va fi mai puţin răspândită. Prin urmare, Comisia de Drept Internaţional a notat că “acordurile încheiate între entităţi, altele decât statele sau organizaţiile internaţionale sunt prea eterogene ca şi grup pentru a constitui o categorie rie generală, iar partea importantă a practicii internaţionale este prea diferită de caracteristicile unei categorii atât de generale pentru a fi dedusă din ea” 93. Precizarea acelor subiecte care pot fi internaţional responsabile este neclară, deşi 93
în general o asemenea entitate va avea responsabilitatea de a-şi extinde drepturile şi obligaţiile; dar multe probleme în acest domeniu rămân nerezolvate. La fel, este controversat rolul de creare a normelor de către aceste entităţi dar practica tuturor subiectelor de drept internaţional este cu siguranţă un material important care va atrage după sine descoperirea unor reguli şi principii de drept internaţional, în special în cazul entităţii în cauză. Personalitatea internaţională se concentrează nu atât pe capacitatea unei entităţi de a avea drepturi şi obligaţii cât pe reala atribuire a drepturilor şi obligaţiilor pe plan internaţional, determinată de o varietate de factori decurgând din pretenţiile derivate din atribuţiile prevăzute. Capacitatea procedurală în privinţa investirii, este importantă dar nu esenţială, dar în cazul unor entităţi non(ne)-individuale, aceasta va trebui să fie “în poziţia de a avea cu privire la membrii săi, drepturi pe care să fie îndreptăţită să ceară să-i fie respectate” 94. Acest lucru, a notat Curtea Internaţională, exprimă “un test esenţial dacă un grup compus din state, triburi sau individualităţi poate pretinde să fie considerat entitate legală distinctă faţă de membrii săi” 95. Există un mare număr de entităţi care nu sunt subiecte de drept internaţional care contribuie la evoluţia sistemului internaţional. Participarea şi personalitatea sunt două concepte, dar rolul general jucat în dezvoltarea relaţiilor internaţionale şi dreptul internaţional de individualităţi şi entităţi de diferite categorii care nu sunt subiecte de drept internaţional, trebuie apreciat. 94 95
RAPORTUl dintre Dreptul internaţional şi dreptul intern al statelor Importanta si rolul statului în lumea modernă este unul tot mai complex. Datorita concurenţei mondiale, comunicarii tot mai rapide, nici chiar cele mai puternice state nu sunt pe deplin suverane. Independenţa şi strânsa legătură a caracterului comerc comercial ial int intern ernaţi aţiona onall contem contempor poran an cu societ societate ateaa politi politică că determină, practic, faptul că orice acţiune a unui stat poate avea repercusiuni puternice asupra sistemului sistemului de drept ca întreg întreg dar şi asupra deciziilor luate tinind cont si de ifluenta celorlalte state. De acee aceea, a, real realit itat atea ea se circ circum umsc scri riee conc concep eptu tulu luii de suveranitate şi creşte necesitatea unei coordonări a problemelor mondi ondial alee sub form formaa unor unor in inte tele lege geri ri cu carac racte terr de le lege ge internationala adoptate pentru combaterea neintelegerilor ce apar in mediile economice,a pericolelor care se abat asupra medi mediul ului ui în înco conj njur urăt ător or şi nu in ul ulti timu mull rind rind in ce priv prives este te terorismul ca fenomen fenomen regional regional sau global. Odată cu evoluţia şi extinderea dreptului internaţional apar probleme legate de rolul jucat de stat în cadrul sistemului internaţional şi în legătură cu relaţia dintre ordinea legală inte terrnă a unei anumi umite ţări şi legile şi principiile care guvernează comunitatea internaţională internaţională ca pe un întreg. Dreptul statului reglementează aspectele interne ale guvernării şi se confruntă cu problemele apărute între indivizi, între indivizi şi aparatul administrativ, pe când dreptul internaţional se
concentrează în primul rând asupra relaţiilor dintre state. Sunt multe exemple în care pot apărea probleme care pot genera dezacorduri dezacorduri între cele cele două sisteme96
Teorii Pozitivismul susţine importanţa deosebită a statului şi tind tindee să priv privea easc scăă drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall ca fiin fiindd fond fondat at pe acordul acordul dinte state. state. In practica actuală actuală,, ilustrată ilustrată de cutume cutume şi trat tratat atee se form formul ulea ează ză rolu rolull drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall şi nu structurile formale, deducţiile teoretice sau stipulaţiile morale. Ca urmare, când pozitivişti precum Triepel sau Strupp fac referire la relaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, o fac fac susţ susţin inân ândd supr suprem emaţ aţia ia stat statul ului ui şi a exis existe tenţ nţei ei unei unei mari mari diferenţe între funcţionarea celor două ordini legale. Această teorie este cunoscută ca dualism (sau uneori pluralism) şi arată că legi legile le sist sistem emul ului ui de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nall şi in inte tern rn,, exis există tă sepa separa ratt şi nu se poat poatee pres presup upun unee că unel unele, e, le resp respin ingg pe celelalte. Aceasta este din cauza naturii fundamental diferite a relaţiilor din stat şi dintre state şi a structurii legale diferite angajată pe de-o parte în stat, pe de altă parte între state. Când legi le gissla laţi ţiaa in inte tern rnăă perm permit itee exerc xerciţ iţiiul regu reguli lilo lorr de drep rept internaţionale este o manifestare de toleranţă ca un exemplu de supremă autoritate a statului faţă de propria-i jurisdicţie internă 96
De exemplu, o navă poate fi pusă sub urmărire pentru că este, cum se spune în termeni legali în ape teritoriale dar în dreptul internaţional ar fi tratată ca o parte a marilor continentale.
mai degrabă, decât o influenţă menţinută de dreptul internaţional în sfera internă. Acei autori care resping această teorie şi care adoptă o abordare monistă, fac parte din două categorii diferite: aceia care, precum Lauterpacht, au o puternică poziţie etică cu o profundă implicare în domeniul drepturilor omului, şi ceilalţi, precum Kelsen, care îşi menţine poziţia monistă pe motive de logi lo gică că form formal ală. ă. Moni Monişt ştii ii au un punc punctt de vede vedere re unit unitar ar al dreptului ca un întreg şi se opun strictei divizări impusă de pozitivişti. Curentul “naturalist” repr reprez ezeent ntaat de Angli ngliaa prin rin lucrările lui Lauterpacht, priveşte prima funcţie a tuturor legilor ca fiind una preocupată de bunăstarea indivizilor şi sprijină supr suprem emaţ aţia ia drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall ca fiin fiindd cea cea mai mai bună bună meto metodă dă di disp spon onib ibil ilăă pent pentru ru a real realiz izaa aces acestt lu lucr cru. u. Acea Aceast stăă abordare este caracterizată de ideea unui sistem internaţional bazat pe suveranitate şi a absolutei independenţe a statelor şi împo îm podo dobi bită tă cu în încr cred eder erea ea în capa capaci cita tate teaa regu reguli lilo lorr de drep dreptt internaţional de a determina ordinea internaţională în sensul unui unui scop scop mora morall şi a ju just stiţ iţie ieii fund fundam amen enta tată tă pe resp respec ectu tull drepturilor omului şi a bunăstării indivizilor. Meto Metodda pe care Kels Kelseen îşi îşi fun fundam dament ntea ează ză te teooria ria monistă este vizibil diferită şi are la bază filozofia lui Kant. Legea este privită ca fiind o ordine care stabileşte tiparele de comportament ce ar trebui urmate împreună cu prevederi ce cuprind sancţiuni care sunt aplicate oricărei acţiuni ilegale a unei conduite. Din moment ce aceeaşi definiţie cuprinde atât sfer sferaa in inte tern rnăă cât cât şi cea cea in inte tern rnaţ aţio iona nală lă,, unit unitat atea ea lo logi gică că este este depăşită şi din cauză că statele datorează relaţiile legale dintre
ele, regulilor dreptului internaţional de pe poziţie de egalitate dar nepu neputâ tând nd fi egal alee în faţ faţa legii egii fără fără o reg regul ulăă care are să reglementeze acest lucru, rezultă că dreptul internaţional este superior sau esenţial în relatia sa cu dreptul intern. S-a făcut întotdeauna referire la sistemul ierarhic al lui Kelsen în care legalitatea unei anumite reguli este afirmată odată ce este conformă regulii anterioare. Acest proces prin care se face referire la legile anterioare sau la cele superioare se sfârşeşte cu aşa numita normă de bază a ordinii legale. Totuşi această normă simplă este simplă numai în sens relativ, dat fiind caracterul legal al statelor, jurisdicţia, suveranitatea şi egalitatea lor este întemeiată de către dreptul internaţional. De acee aceea, a, Kels Kelsen en arat aratăă unit unitat atea ea în într treg egii ii ordi ordini ni lega legale le pe baza baza predo predomi minăr nării ii dreptu dreptului lui int intern ernaţi aţiona onall declar declarân ândd că norma norma de bază a ordinii legale internaţionale, internaţionale, este este motivul primordial de de validare a legilor naţionale. A trei treiaa abor aborddare are, fiin fiindd înt ntrr-o oarec recare are măs măsură ură, o modificare a poziţiei dualiste şi formulată de Fitemaurice şi Rousseau, printre alţii, încearcă să creeze un cadru teoretic legat de realitate. Această abordare începe prin a nega faptul că există orice domeniu comun de operare înt ntrre dreptul internaţional şi cel al statului determinând ca un sistem să fie inferior sau superior celuilalt. Fiecare este suprem în propria sa sferă precum dreptul francez şi dreptul englez sunt în Franţa şi Angl Anglia ia.. Şi nu se poat poatee vorb vorbii desp despre re supre uprema maţi ţiaa drep dreptu tulu luii fran france cezz asup asupra ra drep dreptu tulu luii engl englez ez ci de două două sist sistem emee lega legale le distincte, fiecare operând în domeniul său, astfel încât este posibil să tratăm în acelaşi mod, dreptul internaţional şi dreptul stat statul ului ui.. Ele Ele sunt sunt amân amândo două uă elem elemen entu tull lega legall conţ conţin inut ut de
sistemul intern şi internaţional şi există în ordini judiciare diferite. Ceea ce se întâmplă adesea este un conflict de obligaţii, când statul cu sfera sa internă nu acţionează în concordanţă cu obligaţiile prevăzute de dreptul internaţional. Într-un asemenea caz, poziţia internă, nu este afectată (nu este respinsă de o regulă contrară de drept internaţional) ci mai degrabă statul, pe plan internaţional a încălcat o lege a dreptului internaţional iar reme remedi diul ul va fi de dome domeni niuu in inte tern rnaţ aţio iona nal,l, adic adicăă un prot protes estt diplomatic sau o acţiune judiciară. Această metodă de rezolvare a problemei, nu cercetează profund consideraţiile teoretice dar tinde să fie practică şi în acord cu majoritatea practicii statelor şi a deciziilor judiciare internaţionale.
Rolul legilor interne în dreptul internaţional Regula generală cu privire la poziţia dreptului intern în sfera internaţională este că un stat care a încălcat o prevedere de drept internaţional nu poate justifica acest lucru invocând dreptul intern. Ca urmare, practica statelor şi anumite cazuri rezolvate au creat această prevedere şi a prevenit ca ţările implicate în litigii internaţionale să invoce dreptul intern ca pe o metodă de împiedicare a respectării dreptului internaţional 97. Aceasta Aceasta este 97
Art. 27 a Convenţiei de la Viena privitoare la Dreptul Tratatelor din 1969 arată că, în ceea ce priveşte tratatele, tratatele, o parte nu poate invoca prevederile dreptului intern ca pe o justificare a neîncheierii unui acord internaţional, în timp ce art. 46(1) arată că un stat nu poate invoca faptul că acordul său referitor la un tratat care violează expres prevederile dreptului său intern
în afara cazului în care violarea legilor interne în chestiune a fost “manifestă şi priveşte o lege de o importanţă fundamentală”98. Curtea a arătat de asemenea că nu este o obligaţie generală legală pentru state să se informeze despre evoluţia legislativă şi constituţională din alte state care pot deveni importante pentru relaţiile internaţionale cu aceste state. Asemenea prevederi sunt cuprinse în cazurile-lege99. Curtea Internaţională, în cazul Aplicabilităţii obligaţiei de arbitraj, a subliniat că “principiul fundamental de drept internaţional are prioritate în faţa dreptului intern”100, Totuşi, otuşi, o aseme asemenea nea expres expresie ie a supre supremaţ maţiei iei dreptu dreptului lui inte in tern rnaţ aţio iona nall asup asupra ra drep dreptu tulu luii in inte tern rn în faţa faţa trib tribun unal alel elor or internaţionale, nu înseamnă că prevederile legislaţiei interne sunt irelevante sau inutile. Dimpotrivă, rolul legilor interne este vita vi tall pent pentru ru func funcţi ţion onar area ea sist sistem emul ului ui in inte tern rnaţ aţio iona nal.l. Una Una di dinn moda modali lită tăţi ţile le care care face face posi posibil bilăă în înţe ţele lege gere reaa şi desc descop oper erir irea ea poziţiei legale a unui stat faţă de diferite probleme importante pen pentr truu drep dreptu tull in inte tern rnaţ aţio iona nall este este prin prin exam examin inar area ea legi legilo lor r inte in tern rne. e. O ţară ţară îşi îşi va expr exprim imaa opin opinia ia faţă faţă de prob proble leme mele le internaţionale vitale, precum extinderea mării sale teritoriale, privitoare la competenţa de a încheia tratate nu este valid. 98 Art. 46(2) statuează că o asemenea violare este expresă şi este obiectiv evidentă pentru orice stat care are o conduită în acord cu practica obişnuită şi cu buna credinţă. 99 În arbitrarea cazului Cererii Alabamei din 1872, Statele Unite au obiectat când Regatul Unit a permis unei nave confederate să navigheze de la Liverpool ca să jefuiască vasele americane. S-a susţinut că absenţa unei legislaţii britanice necesare pentru prevenirea construirii sau plecării vaselor n-ar putea fi invocată în apărare iar Regatul nit este ca urmare responsabil pentru plata daunelor cauzate de jafurile vasului de război în cauză. În cazul Naţionalilor polonezi în Danzig, Curtea a declarat că un stat nu poate opune altui stat propria constituţie urmărind să ocolească obligaţiile care-i revin conform dreptului internaţional sau tratatelor în vigoare”. 100
daca jurisdicţia o va cere, sau condiţiile pentru dobândirea naţionalităţii prin intermediul legilor sale interne. De aceea, adesea, în cursul judecării unui caz, o curte internaţională va cons consid ider eraa că este este nece necesa sarr să stud studie ieze ze părţ părţil ilee rele releva vant ntee ale ale legislaţiei interne. În completarea rolului dreptului intern de a arăta poziţia legală a unui stat faţă de probleme de importanţă internaţională, regulile de drept intern pot fi folosite ca dovezi ale acordului sau dezacordului faţă de obligaţiile internaţionale 101. Nu Nu în ul ulti tim mul rând rând,, în ciu iudda mul ulttel elor or func funcţi ţiii ale drep dreptu tulu luii in inte tern rn în sfer sferaa drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal, l, treb trebui uiee menţionat că prezenţa sau absenţa unor prevederi speciale a structurii legale a unui stat, inclusiv constituţia sa, dacă are una, nu poate fi folosită pentru a evita obligaţiile internaţionale. Orice altă soluţie ar reda operaţiile dreptului internaţional în mod mai degrabă nesigur.
Legea internaţională în faţa curţilor statului Prob Proble lema ma rolu rolulu luii drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall în cadr cadrul ul sistemului de drept intern este complicată şi există un număr de abor abordă dări ri di dife feri rite te a aces aceste teia ia.. St Stat atel elee au, au, desi desigu gurr, obli obliga gaţi ţiaa generală de a acţiona în conformitate cu regulile dreptului 101
Acest lucru a fost evidenţiat în cazul anumitor interese germane faţă de Silesia Poloneză de Nord, când Curtea Permanentă Internaţională de Justiţie a declarat că: “din punctul de vedere al dreptului internaţional şi al Curţii care este instituţia sa, legile statului sunt aproape fapte care exprimă voinţa şi constituie activităţi ale statelor în aceeaşi măsură ca şi deciziile legale sau măsurile administrative. Curtea nu este cu siguranţă obligată să interpreteze dreptul polonez; dar nu este nimic care să împiedice Curtea să judece în acest caz dacă în aplicarea acelor legi, Poloni Pol oniaa acţion acţionea ează ză în confor conformi mitat tatee cu obliga obligaţii ţiile le sale sale faţă faţă de Germa Germania nia,, cum preved prevedee Convenţia de la Geneva”
internaţional şi vor fi trase la răspundere pentru încălcarea lor fie fie că le-a le-a comi comiss orga organe nele le sale sale legi legisl slat ativ ive, e, exec execut utiv ivee sau sau judiciare. Tratatele dreptului internaţional, pot impune unele cerinţe legislaţiei interne ale statului. O altă abordare, cunoscută ca doctrina încorporării, susţine că dreptul dreptul internaţional internaţional este automat automat parte a drep dreptului tului inte interrn fără ără a fi ne nevvoie oie de int interpu erpune nerrea un unei ei proced edur urii constituţionale de ratificare102.. Această Această doctrină face referire şi la dreptul cutumiar internaţional şi la diferite reguli care se aplică tratatelor.
Dreptul cutumiar internaţional În aces acestt dome domeni niu, u, doctrina doctrina încorporă încorporării rii a deve deveni nitt principala abordare în multe din sistemele de drept intern . Este o teorie înfiinţată de mult, datând din secolul 18, datorându-şi evoluţia în acea perioadă considerabilelor discuţii care au avut loc pe marginea extinderii imunităţii diplomatice103. Ca urm urmare, re, o reg regul ulăă de drept rept in inte tern rnaaţio ţional nal va fi implementată dacă ajunge să fie statutul sau decizia unei înalte curţi. Orice proiect de lege aparţinând dreptului internaţional trebuie să se dovedească a fi satisfăcător de “recunoscut şi aplicat în
102
Cel mai cunoscut cunoscut exponent exponent al acestei teorii este avocatul avocatul secolului secolului 18, Blackstone Blackstone care a declarat în Comentariile sale că: “dreptul naţiunilor, indiferent de ce probleme ridică, care sunt cu desăvârşire obiectul său de jurisdicţie, este adoptat în întregime de dreptul comun şi este susţinut ca o parte a dreptului acelui teritoriu” 103 În cazul Buvot v. Barbuit, lordul Talbot a declarat cu certitudine că “dreptul naţiunilor în totalitatea sa, era parte a dreptului Angliei”
propria ţară”104, altfel ar fi de aşa natură încât s-ar presupune că orice stat civilizat l-ar respinge. Această doctrină a incorporării, modificată, a fost clar definită de lordul Atkin . El nota că: legea internaţională nu este validă, exceptând principiile acceptate şi adoptate de legea internă… Curţile recunosc existenţa unui grup de legi pe care naţiunile le acceptă. Pentru orice problemă judiciară ele caută să înţeleagă importanţa unei legi iar după ce o găsesc, o incorporea rează în dreptul intern, aşa încât să nu existe neconcordanţă cu legile promulgate în fiecare stat sau în cele din urmă declarate de către tribunalele lor. Orice regulă de drept cutumiar trebuie să se dovedească a fi o regulă validă de drept inte terrnaţional, nu numai o propunere nesusţinută. Un efect al doctrinelor enunţate de practica judiciară a curţilor este ca dreptul internaţional să nu fie tratat ca o lege străină ci într-o manieră evidentă, ca parte a dreptului intern. Asta înseamnă că în timp ce existenţa fiecărei legi străine treb trebui uiee dove dovedi dită tă,, curţ curţil ilee ţin ţin cont cont de oric oricee regu regulă lă de drep dreptt internaţional cum ar fi textele din cărţi, de exemplu, mai degrabă decât să ceară prezenţa şi mărturia unui expert.
104
Există chiar şi aşa o prezumţie în legea britanică conform căreia legislaţia trebuie să fie de aşa natură încât să evite a fi în conflict cu dreptul internaţional. Dacă un asemenea conflict are loc, legea internă are prioritate şi statul însuşi va trebui să se confrunte cu încălcarea unei reguli cutumiare.
Pent Pentru ru stab stabil ilir irea ea natu naturi riii şi exis existe tenţ nţei ei oric oricăr ărei ei legi legi speciale, speciale, curţile curţile ar trebui să recurgă recurgă la studierea studierea “tratatel “tratatelelor elor internaţionale, convenţiilor, texte ale cărţilor, practică şi decizii judiciare”105 ale curţilor altor ţări. Adevăratul principiu, a notat Shaw L.J. era că, “curţile engl englez ezee treb trebui uiee oric oricân ândd să desc descop oper eree care care regu regulă lă de drep dreptt internaţional predomină şi să aplice acea regulă. Acest lucru a marcat apariţia unei importante abordări, care ar putea avea consecinţe importante, de exemplu, în domeniul drepturilor omului. Dacă o asemenea lege există, se ridică problema, cum să fie acceptată sau aplicată, în contextul dreptului intern. Aceasta, desigur, ar depinde de conţinutul precis al regulii internaţionale respective şi precum a notat Kerr L.J. nu există în dreptul internaţional o acţiune permisă împotriva statelor membre, “ în faţa oricărei curţi naţionale”.
Tratatele În ceea ce priveşte tratatele 106, diferite reguli se aplică cu privire la utilizarea lor în cadrul jurisdicţiei interne, din moti motive ve isto istori rice ce şi poli politi tice ce în înte teme meia iate te.. În timp timp ce drep dreptu tull cutumiar se dezvoltă prin evoluţia practicii statelor, convenţiile inte in tern rnaţ aţio iona nale le iau iau form formaa unor unor cont contra ract ctee obli obliga gato tori riii pent pentru ru semnatari. Pentru ca o cutumă să apară, este un lucru obişnuit Vezi Malcolm N.Shaw International Law,Cambridge p.133. 106 Vezi A.D.McNair A.D .McNair The Law of Treaties,Oxford,1961,pp 81-97. 105
deşi nu întotdeauna necesar ca un număr de state să acţioneze într-un anume mod considerat a fi în conformitate cu legea. Totuşi, în circumstanţe normale, influenţa unui anumit stat nu este de obicei decisivă. În cazul tratatelor, statele implicate pot crea o nouă lege care să fie obligatorie pentru ele indiferent de practica anterioară sau contemporană. Cu alte cuvinte, influenţa executivului este în general cu un impact mai mare în cazul unui tratat decât în cazul unei reguli cutumiare. Ca urmare, tratatele sunt datoare a fi aplicate direct întrun stat, fără o fază intermediară, după semnare şi ratificare şi înai în aint ntee de oper operar area ea in inte tern rnă, ă, exec execut utiv ivul ul fiin fiindd în măsu măsură ră să legifereze fără legislatură. Din această cauză, orice abordare a teoriei incorporării a dreptului tratatelor a fost respinsă. Întradevăr, în această privinţă se pare că se transformă mai mult într-o relaţie particulară între ramurile executive şi legislative ale guvernării, decât în nişte noţiuni preconcepute de drept internaţional. În Regatul Unit, Coroana este cea care posedă auto autorit ritat atea ea cons consti titu tuţi ţion onal alăă de a în înch chei eiaa trat tratat atee iar iar acea aceast stăă prerogativă nu poate fi retrasă de către curţi. Totuşi, această putere, poate fi influenţată de legislaţie107. Rezultă că, tratatele nu pot opera prin ele însele într-un stat, ci au nevoie de un sta tatu tutt care să le perm ermită acest lu luccru. ru. Coroa roana, na, în Mare Mareaa Britanie, îşi menţine dreptul de a semna şi ratifica acordurile internaţionale dar nu poate legifera în mod direct. Înainte ca un tratat să devină parte a dreptului britanic, este necesar un Act Act al 107
Secţiunea 6 a Actului Alegerilor Parlamentului European din 1978, prevedea, de exemplu, că nici un tratat care prevedea creşterea atribuţiilor Parlamentului European n-ar fi ratificat de Regatul Unit, fără să fie în primul rând, aprobat de Parlament.
Parlament Parlamentului. ului. Tratat Tratatele, ele, aşa cum s-a afirmat afirmat uneori, uneori, nu sunt aplicabile prin ele însele. Un tratat nu este parte a dreptului britanic în afara cazului în care şi până când, n-a fost incorporat în lege, de către legislaţie. De aceea, în ceea ce-i priveşte pe indivizi, asemenea tratate sunt res inter alia acta, din care pot rezulta drepturi şi dat ator orit ităă cărora rora pot pot fi priv privaţ aţii de unel unelee dre dreptu turi ri şi pot pot fi subiectele unor obligaţii. Când legislaţia în cauză se referă expres la un tratat important dar incorporat, este posibil ca acesta din urmă să se utilizeze pentru a constrânge prevederile primei. S-a discutat că ratificarea unui tratat internaţional (când incorporarea nu a avut loc) poate da naştere unor pretenţii legi legiti time me ca exec execut utiv ivul ul,, în lips lipsaa unor unor in indi dica caţi ţiii stat statut utar are, e, dimpotrivă, să acţioneze în conformitate cu tratatul. Totuşi, tratatele privitoare la comportamentul pe timp de război, cesiunea unor teritorii şi impunerea unor taxe pentru fondurile publice nu au nevoie de intervenţia unui act legislativ pentru a deveni obligatorii pentru cetăţenii unei ţări. O situaţie asemănătoare există cu privire la acordurile administrative mai puţin importante care nu necesită ratificarea lor susţinând că scopul lor nu este de a modifica dreptul intern. În anumite cazuri, Parlamentul îşi va da acordul dinainte pentru încheierea tratatelor în anumite domenii cu limite specificate, subiectele ppen entr truu term termen enii ii nego negoci ciaţ aţii ale ale unor unor trat tratat atee spec specia iale le fiin fiindd promulgate prin intermediul unui instrument statutar (legislaţie secundară). Există în dreptul englez, prezumţia că legislaţia trebuie să fie constituită în aşa fel încât să se evite un conflict cu dreptul internaţional. Acest lucru funcţionează, în special când
un Act al Parlamentului care vrea să pună în aplicare un tratat, este el însuşi neclar. Ca urmare, dacă prevederile unei legi care implementează un tratat au mai multe înţelesuri, iar una dintre interpretări este compatibilă cu termenii tratatului, iar celelalte interpretări, nu sunt, atunci prima abordare va fi adoptată. Lor Totuşi, când unele exprimări ale legilor sunt neclare, curţile sunt nevoite să le aplice indiferent dacă sunt sau nu în conf confli lict ct cu acor acordu duri rile le in inte tern rnaţ aţio iona nale le.. Bine Bineîn înţe ţele les, s, oric oricee încălcare a obligaţiilor internaţionale, va atrage răspunderea UK, la nivel internaţional, indiferent de consideraţiile interne. Au fost făcute unele încercări, în trecut, de a se considera tratatele în contextul legislaţiei interne, nu prin promulgarea lor directă sau ca indicaţii ale ordinii publice, în special cu privire la tratatele care prevăd drepturile omului şi se pare că trebuie luate în considerare pentru a interpreta prevederile neclare. O problemă specială ridicată în cazul implementării obligaţiilor internaţionale este legată de sancţiunile Naţiunilor Unite.. O asemenea legislaţie secundară tinde să fie detailată şi dă posibilitatea apariţiei unor diferite interpretări. Trebuie notat că importanţa şi aplicarea prevederilor Uniunii Europene poate fi de asemenea o problemă108. În interpretarea tratatelor internaţionale incorporate de lege, Curţile engleze au adoptat o abordare mai largă decât cea pentru interpretarea interpretarea legală a cutumelor. cutumelor. Într-o situaţie situaţie oarecum oarecum specială, se află, Actul Drepturilor Omului din 1998 care a 108
Obligaţia cuprinsă în art. 29 al Statutului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie adoptată prin supunerea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, conform rezoluţiei 827 (1993) a tuturor statelor să coopereze cu Tribunalul şi în special, “să se supună fără a amâna prea mult acest lucru prin cererea unei asistenţe (ajutor) sau a unui ordin dat de Camera de Judecată”
cuprins Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Secţiunea 3(1) prevede că “atâta timp cât este posibil, legislaţia primară şi cea secund cundar arăă tre trebui uiee să fie fie comp ompat atib ibil ilăă cu Conve onvenţ nţia ia drepturilor, deşi acest lucru nu afectează validitatea, acţiunea continuă sau ratificarea oricărei legislaţii primare incompatibile. Obligaţia impusă de secţiunea 3 este în mod evident în legătură cu decretele anterioare şi subsecvente. Când legislaţia nu poate fi interpretată pentru a fi compatibilă cu Convenţia drepturilor, atunci o declaraţie a incompatibilităţii poate fi făcută sub prevederile secţiunii 4, şi Parlamentul poate apoi apoi să modi modifi fice ce prev preved eder eril ilee care care nu sunt unt conf confor orme me,, sub secţiunea 10, Curţile au adoptat de asemenea o abordare mai lar largă a in inte terp rpre retă tări riii legi legisl slaţ aţie ieii in inte tern rnee pent pentru ru a-i a-i asig asigur uraa comp compat atib ibil ilit itat atea ea cu, cu, Conv Conven enţi ţia. a. În proc proces esul ul in inte terp rpre retă tări riii legislaţiei interne pentru a o face compatibilă, dacă e posibil, cu Convenţia ţia drepturilor, Curţile trebuie să ţină cont de jur juris ispr prud uden enţa ţa rele releva vant ntăă a Curţ Curţii ii Euro Europe pene ne a Drep Dreptu turi rilo lor r Omului, deşi aceasta nu este o prevedere impunând o obligaţie pen pentr truu aceste este cazuriuri-le legi gi.. Referi ferire reaa ar tre trebui bui făcu făcută tă de asem asemen enea ea la creş creşte tere reaa im impo port rtan anţe ţeii in intr trăr ării ii în Comu Comuni nită tăţi ţile le Euro Europe pene ne,, în aces acestt cont contex ext. t. Cazu Cazull-le lege ge al Comu Comuni nită tăţi ţilo lor r demonstrează că drepturile fundamentale sunt o parte integrală a principiilor generale de drept, a căror observare încearcă s-o asig asigur uree Curt Curtea ea Euro Europe pean anăă de Just Justiţi iţie. e. Si Sist stem emul ul prev preved edee că legi legile le Comu Comuni nită tăţi ţiii u prio priori rita tate te faţă faţă de legi legile le in inte tern rnee şi că deciziile Curţii Europene trebuie să fie aplicate curţilor interne ale statelor membre. Posibilitatea unei schimbări în acest sens, este importantă. În interpretarea legislaţiei interne făcută în Actul Comunităţilor Europene din 1972, în care prima pare a fi
în conflict cu Tratatul de la Roma (înfiinţând o Comunitate Europeană).
Statele Unite În priv privin inţa ţa rela relaţi ţiei ei di dint ntre re drep dreptu tull in inte tern rn şi drep dreptu tull cutumiar internaţional, poziţia americană este similară practicii britanice, în afară de nevoia de a lua în considerare Constituţia. Poziţia actuală acceptată este aceea că dreptul internaţional cutumiar în Statele Unite, este dreptul federal, şi determinarea sa de către Curţile federale este supusă curţilor statului. Asemănarea cu abordarea din UK nu este surprinzătoare, istoria comună, tradiţiile cultural rale şi inte in terz rzic icer eril ilee para parale lele le ale ale teor teorii iilo lorr, sunt sunt evid eviden ente te.. Curţ Curţil ilee americane sunt legate de doctrina anterioară, şi de necesitatea de a proceda în conformitate cu deciziile luate în cazurile anterioare şi trebuie să aplic icee şi le leggile care nu sunt în concordanţă cu regulile dreptului internaţional cutumiar 109. S-a notat că organismele politice şi juridice ale Statelor Unite pot ignora dreptul internaţional dacă acesta se întâmplă “să controleze un act executiv”. Acest fapt a dat naştere multor contro controver verse, se, precum precum relaţi relaţiaa genera generală lă înt între re cutum cutumăă şi legile legile inconsecvente preexistente. Totuşi, s-a acceptat faptul că legile 109
Curtea de Apel, şi-a reafirmat poziţia în cazul Comitetului cetăţenilor Statelor Unite care trăiesc în Nicaragua v. Reagan, când s-a notat că “nici o promulgare a Congresului nu poate fi contestată pe motiv că violează dreptul cutumiar internaţional”.
înlocu înlo cuie iesc sc vech vechil ilee trat tratat atee sau sau regu reguli li cutu cutumi miar aree de drep dreptt internaţional. Trebuie să se ţină seama de Constituţie pentru ca o curte să stabilească dacă o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţie poate respinge o decizie obligatorie a Curţii Supreme a Statelor Unite şi deci să permită un remediu judiciar la o violare a Constituţiei de către un individ. Există, ca şi în dreptul englez, o prezumţie, că legislaţia nu trebuie să ţină seama de dreptul internaţion 110. Alte cazuri apărute în faţa curţilor în care incorporarea prevederilor dreptului internaţional cutumiar, priveşte probleme ale drepturilor omului, au fost rezolvate uneori cu succes, alteori nu. Încercarea de a se lua o hotărâre în Statele Unite, împotr împotriva iva Repub Republic licii ii Arge Argenti ntina na pentr pentruu tortur torturare areaa propri propriilo ilor r cetăţeni, a fost totuşi fondată pe doctrina imunităţii străinilor, în timp ce s-a susţinut că actele de “terorism internaţional” nu pot fi ju jude deca cate te potr potriv ivit it Actu Actulu luii pl plân ânge geri rilo lorr îm împo potr triv ivaa to tort rtur urii ii străinilor. Relativa convergenţă a practicii între Marea Britanie şi Statele Unite cu precizarea asimilării dreptului cutumiar nu este reflectată, în ceea ce priveşte regimul tratatelor internaţionale. În UK, ramura executivă este cea care negociază, semnează şi rati ratifi fică că acor acordu duri rile le in inte tern rnaţ aţio iona nale le cu reze rezerv rvaa că, că, acţi acţiun unea ea parlamentară este necesară înainte ca prevederile acordului să fie acceptate ca parte a dreptului englez. În Statele Unite, pe de 110
In cazul Schroeder v. Bissell, “în afara cazului în care, se va vedea fără îndoială îndoială că actul Congresului Congresului a intenţiona intenţionatt să nesocoteasc nesocoteascăă un principiu de drept internaţional, prezumţia este că s-a intenţionat a fi în conformitate cu acesta”
altă parte, Art. 6 Secţiunea 2 a Constituţiei, prevede că: “toate tratatele încheiate sau care vor fi încheiate sub autoritatea Statelor Unite vor fi considerate legi superioare ale statului, iar judecătorii fiecărui stat vor fi legaţi să respecte Constituţia în ciuda contrarietăţii cu legile oricărui stat”. Exis Există tă de asem asemen enea ea o di dife fere renţ nţăă în într tree meto metode dele le de aprobare ale tratatelor, Art. II al Constituţiei, notează că deşi Preşedintele are atribuţia de a încheia acorduri internaţionale, nu le poate ratifica fără acordul a cel puţin două treimi din membrii Senatului. Există o excepţie, şi ce priveşte instituţia acordurilor exec execut utiv ive. e. Ele Ele sunt sunt în înch chei eiat atee de obic obicei ei,, prin prin auto autori rita tate teaa Preşedintelui şi constituie tratate valide în cadrul dreptului intern int ernaţi aţiona onal.l. Spre Spre deose deosebir biree de tratat tratatele ele obişnu obişnuite ite,, creare creareaa acordurilor executive nu este expres prevăzută de Constituţie ci mai degrabă rezultă implicit din termenii săi şi din practica 111 subsecventă subsecventă şi au fost utilizate în mod extensiv111 . Doct Doctri rine nele le amer americ ican ane, e, pent pentru ru în înţe ţele lege gere reaa drep dreptu tulu luii tratatelor, sunt fondate pe distincţia între tratate auto-executive şi trat tratat atee care care nu sunt sunt auto auto-e -exe xecu cuti tive ve.. Prim Primel elee pot pot oper operaa aut utom omaat în sfe sfera in inte tern rnăă fără fără nevoi evoiaa oric oricăărei rei le legi gissla laţi ţiii municipale, în timp ce, cele din urmă, au nevoie de acte de ratificare înainte de a putea funcţiona în stat şi a se impune curţilor americane. Tratatele auto-executive se aplică direct în 111
Curtea Supremă, în cazurile care au urmat Acordului Litnov din 1933, care a stabilit recunoaşterea americană a guvernării sovietice şi a prevăzut repartizarea unor datorii speciale către Statele Unite, datorate URSS-ului, a arătat că asemenea acorduri executive aveau un statut asemănător şi un rang asemănător precum au tratatele încheiate de Preşedinte cu consultarea şi acordul Senatului sub Art. II al Constituţiei.
Statele Unite ca parte a legii supreme în stat, în timp ce acele convenţii numite ca nefiind auto-executive sunt obligate să treacă printr-o transformare legislativă fără de care nu pot fi pri privi vite te ca lega legall prom promul ulga gate te pent pentru ru cetă cetăţe ţeni niii amer americ ican anii sau sau instituţiile statului. Dar cum se poate şti când acordurile internaţionale intră într în tr-o -o cate catego gori riee şi când când în alta alta?? Acea Aceast stăă prob proble lemă mă a fost fost absorbită de Curţile Statelor Unite în mulţi ani, iar distincţia pare să fi fost făcută pe baza conţinutului politic. Cu alte cuvinte, când tratatele implică probleme de definire şi expunere pol polit itic ică, ă, pro probl blem emaa ar tre trebui bui lă lăssat atăă pe seam eama organ ganel elor or legislative ale naţiunii, mai degrabă decât să opereze în mod automat. Aces Acesta ta în înse seam amnă nă că o conv conven enţi ţiee in inte tern rnaţ aţio iona nală lă va deveni lege a statului când termenii săi determină drepturile şi obli obliga gaţi ţiil ilee cetă cetăţe ţeni nilo lorr şi nu sunt sunt în post postur uraa de a im impl plic icaa probleme politice, tratatul fiind privit totuşi ca nefiind unul auto-executiv. Bineînţeles, asemenea generalizări duc la o considerabilă ambiguitate şi îndoială în cazul în care există mai multe tratate, şi întreaga problemă a fost reexaminată din nou în 1952 în faţa Curţii Supreme a Californiei112. 112
în cazul Sei Fujii v. California. Reclamantul era un cetăţean japonez care a cumpărat nişte pământ în california, în 1948. Prin legislaţia promulgată în acel stat, străinii nu aveau dreptul să capete pământ. Pentru a preveni ca ppăm ămân ântu tull să revi revină nă stat statul ului ui,, recl reclam aman antu tull a susţ susţin inut ut prin printr tree alte altele le,, că o asemenea legislaţie nu era conformă Cartei Naţiunilor Unite, un tratat internaţional care promova respectarea drepturilor omului fără distincţie rasială.
Problema era, dacă, Carta Naţiunilor Unite, era un tratat auto-executiv în virtutea căruia era parte a dreptului statului şi ar înlocui legile locale neconforme. Curtea a declarat că, pentru luarea unei decizii în sensul că este un tratat auto-executiv sau nu, va trebui să consulte însuşi tratatul şi să încerce să deducă intenţia semnatarilor şi să examineze circumstanţele circumstanţele relevante. Curtea a concluzionat după o cercetare amănunţită că prevederile relevante ale Cartei Naţiunilor Unite nu erau autoexecutive. Ele stabileau numeroase principii şi obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, dar nu “impun obligaţii legale pentr pentruu fiecare fiecare membru membru al naţiu naţiunil nilor or şi nu creează creează dreptu drepturi ri pentru persoane private”113. Curtea a susţinut că era evident că acţ cţiu iune neaa le leggisla islati tivă vă urm urmat atăă de semn emnata tari ri poate oate real realiz izaa tran transf sfor orma mare reaa prin princi cipi piil ilor or Naţi Naţiun unil ilor or Unit Unite, e, în legi legi in inte tern rnee obligatorii pentru toţi cetăţenii statelor. Precum în sistemul din UK, este posibil pentru legislatura americană să acţioneze fără a ţine cont de regulile de drept internaţional şi chiar în sens contrar acestora, iar în acest cest caz, le legi gisl slaţ aţiia va fi supre upremă mă în cadrul drul ju juri risd sdic icţi ţieei americane. Totuşi, există prezumţia că, Congresul nu va legifera în sens sens cont contra rarr obli obliga gaţi ţiil ilor or in inte tern rnaţ aţio iona nale le ale ale stat statul ului ui şi un principiu al interpretării conform căruia când un act sau un tratat au acelaşi subiect, curţile vor încerca să le interpreteze dându-le efect amândorura fără a lua măsuri contrare vreunuia dintre ele. Când cele două sunt inconsecvente regula generală este ca ultima apărută să triumfe, dat fiind caracterul autoexecutiv al tratatului. 113
Problema unui posibil conflict între obligaţiile tratatelor şi legi legisl slaţ aţia ia in inte tern rnăă a apăr apărut ut şi în cazu cazull St Stat atel elor or Unit Unitee v. Organizaţia de Eliberare a Palestinei. Actul Anti-terorism al anul anului ui prec preced eden ent,t, prev preved eder erea ea în înch chid ider erea ea tu tutu turo rorr bi biro rour uril ilor or Orga Organi niza zaţi ţiei ei în St Stat atel elee Unite Unite iar iar aces acestt lu lucr cru, u, a dete determ rmin inat at Procurorul General să includă Organizaţia într-o misiune a Naţiunilor Unite, acţiune care ar fi încălcat obligaţiile Statelor Unite faţă de Acordul Cartierului General al Naţiunilor Unite. Totuşi, Curtea Districtuală a considerat că nu este clar că legislaţia a prevăzut în mod inechivoc ca obligaţiile decurgând din Acordul Cartierului General al Naţiunilor Unite, un tratat valid, să fie violate. Curtea a notat că trebuie acordată o consideraţie deosebită interpretării unui tratat internaţional de către curtea inte in tern rnaţ aţio iona nală lă resp respec ecti tivă vă,, to totu tuşi şi este este “de “de recu recuno nosc scut ut că în dreptul internaţional, absenţa unei declaraţii clare şi exprese contrară regulilor procedurale ale forumului Statelor Unite, determină implementarea acelui tratat în Statul respectiv”. Ca urmare, efectul recurgerii la o regulă procedurală internă este să previ revină nă apl plic icaarea rea în orice rice situ ituaţ aţie ie a unei nei preve revede deri ri a tratatului internaţional. Curtea Supremă, a afirmat de asemenea, că tratatele internaţionale, potrivit Constituţiei, erau recunoscute ca “legi supreme în stat”, la fel cum sunt şi prevederile Constituţiei. Un Act al Congresului era “în deplină egalitate” cu un tratat aşa încât ultima lege va interpreta un tratat mai vechi fără a ajunge la un conflict.
Alte ţări În alte ţări, unde a fost adoptat dreptul comun englez, precum majoritatea statelor Commonwealth şi, de exemplu, Israelul este posibil să se spună că în general li se aplică aceleaşi principii. Dreptul cutumiar este privit pe întreg ca o parte a dreptului statului, Legile interne se presupune a nu fi în neconcordanţă cu regulile dreptului internaţional dar în cazuri de conflict, cele dintâi vor avea prioritate. Opinia că, dreptul internaţional cutumiar formează o parte a dreptului intern al Canadei a fost reafirmată într-un număr de cazuri. Aceasta a fost acceptată în Noua Zeelandă şi în Aust Austra rali lia. a. Rela Relaţi ţiaa di dint ntre re trat tratat atee şi drep dreptu tull in inte tern rn a fost fost examinată de Înalta Curte a Australiei în cazul Ministerului Statului pentru Imigrare şi Probleme Etnice v. Ah Him Teoh FC. FC. Curt urtea a susţin ţinut doct doctri rinna trad radiţio iţiona nală lă în sensul nsul că prevederile tratatelor internaţionale la care Australia este parte nu formează o parte a dreptului Australiei şi nu dau naştere unor drepturi în afara cazului acelor prevederi care au fost în mod legal incorporate în dreptul intern prin lege. Aceasta, din cauza separării constituţională a funcţiilor în cea executivă care creează şi ratifică tratatele şi cea legislativă care creează şi modi modific ficăă legi legi.. Majo Majori rita tate teaa Curţ Curţil ilor or,, to totu tuşi şi,, au cont contin inua uatt să susţină faptul că dacă un tratat n-a fost incorporat, nu înseamnă că ratificarea sa de către executiv, nu are semnificaţie pentru dreptul australian. Dacă o lege sau o legislaţie subordonată era ambiguă, Curţile ar trebui să le susţină pe acelea care sunt în acord cu obligaţiile Australiei izvorâte dintr-un anumit tratat, în
timp ce legea, în general va fi interpretată atât cât permite limba pe care o foloseşte în aşa fel încât să fie în conformitate şi nu în conflict cu regulile de drept internaţional existente. Într Într-a -ade devă vărr, Curt Curtea ea a obse observ rvat at că o conc concep epţi ţiee rest restrâ râns nsăă a ambiguităţii, în acest context, ar trebui respinsă. Referindu-se la Ex Parte Brind, Curtea a statuat că acest principiu nu este altc altcev evaa decâ decâtt un prin princi cipi piuu de in inte terp rpre reta tare re,, şi că nu avea aveauu importanţă termenii tratatului pentru dreptul intern. În afară de această opinie, în general consecventă, în cadrul doctrinelor de drept comun, majoritatea Curţilor au avut în vedere faptul că ratificarea unei convenţii în sine, constituie baza adecvată a unei pretenţii legitime (în afara cazului în care, există unele prevederi statutare sau executive, contrare) ca cei care iau deci decizi ziii admi admini nist stra rati tive ve să proc proced edez ezee în conf confor ormi mita tate te cu o conv conven enţi ţiee nein neinco corp rpor orat atăă dar dar ratif ratific icat ată. ă. Acea Aceast stăă prez prezum umţie ţie spec specia ială lă este este cont contro rove vers rsat atăă în doct doctri rina na lega legală lă,, dar dar este este un exemplu interesant al faptului că cei care iau decizii pe plan intern nu pot fi presupuşi a fi întotdeauna imuni faţă de influenţa obligaţiilor asumate de către statul lor. Deşi abordarea de bază a fost adoptată de majoritatea legilor de drept comun este clar că apar complicaţii când statul în cauză are o constituţie scrisă indiferent că se face sau nu o referire expresă în ea la regimul acordurilor internaţionale. Un exemplu, în acest sens este India, a cărui constituţie face referire doar în termeni vagi la termenii dreptului internaţional, în timp ce, prin contrast, constituţia Irlandei statuează că ţara nu va fi legată de nici un tratat care presupune unele taxe asupra fondurilor publice, în afara cazului în care termenii acordului fuseseră aprobaţi de către Dáil. În art. 169(3) a
constituţiei Ciprului, tratatele sunt încheiate în conformitate cu acea cea preve revede dere re care are este publ ublic icat atăă în Gaz Gazeta Ofici ficial alăă a Republicii “având forţă superioară faţă de orice legi interne, cu condiţia, ca asemenea convenţii, tratate sau acorduri să fie aplicate şi de cealaltă parte”. În asemenea cazuri, când există o cons consti titu tuţi ţiee scri scrisă să,, pot pot apăr apărea ea seri serioa oase se prob proble leme me de drep dreptt constitu ituţional, iar situaţia respectivă trebuie luată în cons consid ider erar are, e, în cont contex extu tull prop propri riu, u, poli politi tic. c. Dar Dar în gene genera ral,l, dreptul comun intern, tinde să adopte, abordarea britanică. Practica acestor state care au un sistem de drept civil, baz bazat at la în înce cepu putu turi rile le sale sale,, pe drep dreptu tull roma roman, n, are are anum anumit itee diferenţe faţă de practica altor state. Dreptul de bază al Republicii Federale Germania, de exemplu, statuează în mod expres, în art. 25, că “regulile generale ale dreptului internaţional public sunt parte integrală a dreptului federal. Vor avea precedent în faţa legilor, şi vor crea în mod direct drepturi şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal. Această prevedere, care nu numai că tratează dreptul internaţional ca parte a dreptului intern dar îl priveşte ca fiind superior legislaţiei interne, fiind subiectul unor mari cont contro rove vers rse, e, atât atât doct doctri rina nari riii cât cât şi ju juri rişt ştii ii au în înce cerc rcat at să stab stabil ilea easc scăă dacă dacă regu reguli lile le de drep dreptt in inte tern rnaţ aţio iona nall vor vor anul anulaa legislaţia internă inconsecventă sau dacă regulile internaţionale put putea eauu neso nesoco coti ti cons consti titu tuţi ţia. a. În mod mod asem asemăn ănăt ător or,, expr expres esia ia “reg “regul ulii gene genera rale le ale ale drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nall publ public ic”” aduc aducee pro probl blem emee de in inte terp rpre reta tare re,, refe referi rind nduu-se se la to toat atee aspe aspect ctel elee dreptului internaţional, inclusiv la cutume şi tratate sau doar la principiile generale comune pentru toate statele sau numai pentru anumite naţiuni.
În ceea ce priveşte tratatele, curţile federale germane, le privesc ca fiind superioare legislaţiei interne, deşi nu le este permis să opereze în sensul afectării constituţiei. Art. 59 a Constituţiei, declară că tratatele care reglementează relaţiile pol polit itic icee ale ale fede federa raţi ţiei ei sau sau cupr cuprin indd prob proble leme me ale ale legi legisl slaţ aţie ieii federale, necesită acordul sau participarea, în conformitate cu dreptu dreptull federa federal,l, a organ organelo elorr compe competen tente te în cazuri cazuri specif specifice ice pentru o asemenea legislaţie federală. Asemenea tratate, vor fi considerate ca incorporate dreptului german, dar cu statutul (nu superior) unei legi federale. Asemenea legi pot într-adevăr să fie invocate în faţa curţi rţilor pe motivele unor plângeri constituţionale, dacă tratatul respectiv, conţine prevederi care încalcă sfera legală a indivizilor. Art. 9(1) a Constituţiei Olandei din 1983, specifică nece necesi sita tate teaa apro aprobă bării rii Parl Parlam amen entu tulu luii în înai aint ntee ca denu denunţ nţar area ea tratatelor să devină obligatorie, în timp ce art. 91(3) prevede că orice prevederi ale tratatului care sunt în conflict cu Constituţia, sau care ar da naştere unor conflicte cu aceasta, pot fi aprobate de Camerele Parlamentului dacă cel puţin două treimi din acestea votează pentru. Art. 94 prevede că regulile stat statut utar are, e, în vi vigo goar are, e, în Rega Regat, t, nu vor vor fi apli aplica cabi bile le dacă dacă aplicarea lor este în conflict cu prevederile tratatelor care sunt obligatorii pentru toate persoanele sau care sunt în conflict cu rezo rezolu luţi ţiil ilee adop adopta tate te de in inst stit ituţ uţii iile le in inte tern rnaţ aţio iona nale le.. Drep Dreptu tull internaţional cutumiar este considerat a fi aplicat pe plan intern, deşi se pare că, statutul său, va predomina în caz de conflict. Într-o prev revedere cuprinsă în alte constitu ituţii, art. 10 al Cons Consti titu tuţi ţiei ei ital italie iene ne,, de exem exempl plu, u, di dinn 1947 1947,, stip stipul ulea ează ză că ordinea legală italiană “se va conforma cu regulile general
recu recuno nosc scut utee ale ale drep dreptu tulu luii int inter erna naţi ţion onal al””114. Art. 8(1) al Cons Consti titu tuţi ţiei ei Po Port rtug ugal alie ieii prev preved edee că, că, regu reguli lile le şi prin princi cipi piil ilee generale de drept internaţional, inclusiv cel cutumiar, cutumiar, sunt parte integrală a dreptului portughez. Cons Consti titu tuţi ţiaa fran france ceză ză di dinn 1958 1958,, decl declar arăă că, că, trat tratat atel elee ratificate în mod corespunzător şi publicate, vor opera, ca legi în cadrul sistemului intern. Totuşi, constituţia prevede că, deşi în principiu, Preşedintele Republicii este cel care negociază şi ratifică tratatele, în special pe cele importante, precum sunt tratat tratatele ele comerc comercial ialee care care neces necesită ită unele unele cheltu cheltuiel ieli,i, tratat tratatele ele pri privi vito toar aree la orga organi niza zaţi ţiil ilee in inte tern rnaţ aţio iona nale le,, trat tratat atee care care aduc aduc modificări legislaţiei, tratate care afectează statutul personal, sunt unt rat ratifi ificate cate prin printr tr-u -unn Act Act al Parl arlame amentu tullui ui.. Odat Odatăă ce legislaţia relevantă a fost adoptată, acordul este promulgat şi devi devine ne obli obliga gato tori riuu în faţa faţa curţ curţil ilor or.. Art. Art. 55 al Cons Constit tituţ uţie ieii prevede că tratatele sau acordurile ratificate sau aprobate în mod corespunzător, corespunzător, vor nesocoti, după publicare, legile interne, urmând ca tratatul sau acordul să fie aplicat de către cealaltă parte sau părţi semnatare. S-a acceptat de asemenea, că curţile fran france ceze ze pot pot decl declar araa o lege lege in inap apli lica cabi bilă lă pent pentru ru că este este în conflict cu un tratat mai vechi. Totuşi, Curtea de Casaţie a susţinut că supremaţia acordurilor internaţionale faţă de dreptul intern, nu se extinde şi la prevederile constituţionale. constituţionale. Federaţia Rusă a adoptat o nouă constituţie în 1993. Potrivit art. 86, Preşedintele negociază şi semnează tratatele şi ratifică tratatele, în timp ce, potrivit art. 106 Consiliul Federal (camera superioară a Parlamentului federal) trebuie să ia în 114
Acest lucru indică faptul că dreptul cutumiar internaţional va înlătura legislaţia comună naţională, nepotrivită.
considerare aceste legi federale adoptate de Duma Statului (cam (camer eraa in infe feri rioa oară ră)) care care priv prives escc rati ratifi fica care reaa şi denu denunţ nţar area ea acordurilor internaţionale. Curtea Constituţională poate revizui tratatele din punctul de vedere al constituţionalităţii lor, tratate care nu au fost încă în vigoare (art. 125(2)) şi tratatele care sunt contrare Constituţiei, nu vor fi promulgate (art. 125(6)). Art. 15(6) 5(6) a noii noii cons onstit tituţ uţii ii pre prevede ede că “prin princi cipi piil ilee genera nerall rec recunos unoscu cute te,, norm normeele de drep rept int nteerna rnaţion ţional al şi tra trata tate tele le internaţionale ale Federaţiei Ruse, ar trebui să constituie o parte a sist sistem emul ului ui său său de drep drept. t. Dacă acă un trat tratat at in inte tern rnaţ aţio iona nall al Federaţiei Ruse, creează alte reguli decât cele stipulate de către lege, atunci regulile tratatului internaţional se vor aplica”. Deci, atât dreptul tratatelor, cât şi dreptul cutumiar, sunt incorporate în dreptul rus, iar regulile cuprinse în tratate au un statut superior legilor interne. Curtea Constituţională a recunoscut faptul că dreptul cutumiar internaţional şi tratatele internaţionale ratificate de Rusia, sunt norme incorporate în dreptul rus. Potrivit art. 73(3) al Constituţiei japoneze din 1946, Cabinetul are autoritatea de a încheia tratate, cu aprobarea anterioară şi subsecventă a Dietei, deşi acordurile executive pot fi încheiate fără a fi nevoie de o asemenea aprobare, de obicei, printr-un simplu schimb de note. Promulgarea unui tratat, are locc prin lo rin pub publica licare reaa în Gaz Gazeta Ofic ficia iallă, num numită ită Empe Empero ror r (Împăratul), după ce Dieta şi-a dat acordul şi Cabinetul a rati ratifi fica catt acor acordu dull (art (art.. 7). 7). Art. Art. 98(2 98(2)) prev preved edee că “t “tra rata tate tele le înccheia în heiate te de Japon ponia şi deve eveni nite te le leggi ale naţi naţiun uniii, vor fi cercetate cu încredere”, iar această prevedere este considerată ca o incorporare a dreptului internaţional (amândouă), atât
tratatele, cât şi dreptul cutumiar, cutumiar, fiind relevante pentru sistemul legal al Japoniei. Japonia a întâmpinat o oarecare dificultate în contextul unei definiri relative a tratatelor auto-guvernatoare şi a celor care nu sunt auto-guvernatoare. Supravieţuirea atitudinilor adoptate de diferite ţări, faţă de dreptul comun şi tradiţiile dreptului civil conduce la câteva concluzii. Prima ar fi că stricta aderare la poziţia monistă sau dual dualis istă tă,, nu va fi sufi sufici cien entă tă.. Majo Majori rita tate teaa ţări ţărilo lorr acce accept ptăă operar operarea ea reguli regulilor lor cutum cutumiar iaree în cadru cadrull propri propriilo ilorr jurisd jurisdicţ icţii, ii, presupunând că nu sunt contrare cu legile existente iar unele vor permite dreptului internaţional să aibă prioritate faţă de legi legile le in inte tern rne. e. Se poat poatee spun spunee că aces acesta ta este este un elem elemeent impo im port rtan antt al exti extind nder erii ii prin princi cipi piil ilor or şi prot protec ecţi ţiei ei drep dreptu tulu luii internaţional indiferent că este permis de o anumită prevedere sau de o ratificare constituţională sau de un caz-lege, ilustrează superioritatea dreptului intern. Situaţia tratatelor este mult mai complexă, diferitele atitudini fiind menţinute de diferite state. În unele ţări, anumite tratate vor fi aplicabile prin ele însele (auto-executive), în timp ce altele trebuie să treacă prin procesul legislaţii interne. Există ţări ţări,, în care care legi legisl slaţ aţia ia in inte tern rnăă este ste nece necesa sară ră pent pentru ru to toat atee acord orduril urilee in inte tern rnaaţion ţional ale, e, de exem xempl plu, u, Bel elgi giaa. Asta nu înseamnă că s-a stabilit un principiu general, potrivit căruia, tratatele au prioritate faţă de regulile interne. Unele ţări, permit tratatelor să înlocuiască toate legile interne indiferent că au fost realizate înainte sau după acorduri. Alte ţări, precum Norvegia, au adoptat o poziţie contrară. Când există constituţii scrise, apare un element în plus care complică situaţia iar câteva stabilesc în mod rezonabil o ierarhie a incorporării legilor
ordinare, prevederilor constituţionale şi a dreptului internaţional, care trebuie menţinută. Aceasta în special unde există un sistem federal. Depinde de fiecare ţară în parte dacă adoptă o listă proprie a preferinţelor. Bineînţeles, opiniile atât de diverse, pot crea confuzie, dar în condiţiile actualului statut al dreptului internaţional, este inevitabil ca aplicabilitatea sa şi sfera sa de acţiune să nu fie în strânsă legătură cu ideile şi practicile dreptului intern. Întradevăr, adevăr, aceasta este din cauza aplicării nepotrivite a facilităţilor care stau la dispoziţia dreptului internaţional, datorită cărora se poate considera că relaţia cu dreptul intern are o importanţă mai mare decât una limitată. Aceasta din cauză că, unele curţi dinn stat di stat apli aplică că regu reguli li ale ale drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal, l, putâ putând nd dete determ rmin inaa efic eficie ienţ nţaa legi legisl slaţ aţie ieii in inte tern rnaţ aţio iona nale le şi a creă creări riii deciziilor judiciare. Totuşi, a declara că regulile dreptului internaţional au prioritate faţă de toate legislaţiile interne relevante, ale tuturor timpurilor, este incorect în marea majoritate a cazurilor, i ar însemna o înlocuire a realului cu idealul. Statele, îşi păzesc propriile prerogative şi unele doresc să legifereze fără a fi supu supuse se cont contro rolu lulu luii di dinn afar afarăă şi bi bine neîn înţe ţele les, s, exis există tă unel unelee implicaţii democratice. Supremaţia consecventă a sistemelor de drept interne asupra dreptului internaţional în sfera internă, nu este exclusivă dar există ca un principiu general de netăgăduit. Este Este im impo port rtan antt să ne refe referi rim m pe scurt urt la im imppactu tull Uniunii Europene. Curtea Europeană de Justiţie, a susţinut că dreptul Comunităţii are supremaţie faţă de dreptul naţional ordinar, ordinar, şi asupra dreptului intern constituţional. În completarea creă creări riii trat tratat atel elor or Comu Comuni nită tăţi ţiii Euro Europe pene ne,, exis există tă o boga bogată tă
legislaţie secundară care în afara instituţiilor sale, se poate aplica aplica şi statel statelor or membre membre.. Acesta Acesta ia forma forma regula regulamen mentel telor or,, decizi deciziilo ilorr şi direct directive ivelor lor.. Dintre Dintre aceste acestea, a, prime primele le două două sunt sunt direct aplicabile în fiecare dintre ţări, fără a avea nevoie de o legislaţie care să le promulge. Este adevărat că legislaţia pentru acest tip de activitate a fost aprobată, de exemplu secţiunea 2(1) a Actului Comunităţii Europene din 1972 din UK, care per permi mite te acea aceast stăă form formăă de crea creare re in indi dire rect ctăă a legi legiii şi deci deci asimilată în dreptul intern – deci statele membre au acceptat o sursă de drept extrateritorial care să fie în anumite circumstanţe obligatorie pentru ele. Efectul acestui fapt este că în mod direct dreptul Comunităţii avea prioritate în faţa legislaţiei inconsecvente a UK 115.
Hotă Hotărâ râri rile le jude judecă căto tore reşt şti, i, acte actele le stat statul ului ui şi doctrinele legate de acestea O problemă poate fi judecată dacă poate fi probată în conformitate cu legea. Asta ar însemna că problemele care sunt 115
Acest lucru a fost confirmat de Camera Lorzilor în cazul Factortame Ltd v. Secretarul de Stat al Transporturilor. S-a notat că una din consecinţele intrării UK în Comunitatea Europeană şi a faptului că e parte a Actului Comu Comuni nită tăţi ţilo lorr Euro Europen penee din din 1972 1972,, a fost fost că hotă hotărâ râri rile le judec judecăt ător oreş eşti ti temporare ar putea fi recunoscute, efectul lor fiind suspendarea aplicării unei unei legi legi în baza baza fapt faptul ului ui că legi legisl slaţ aţia ia în ches chesti tiun une, e, înca încalc lcăă drep dreptu tull Comu Comuni nită tăţi ţii.i. Aces Acesta ta este este o ilus ilustr trar aree a efec efectu tulu luii majo majorr al alăt alătur urăr ării ii la Comuni Comunitat tatee în termen termenii ii sistem sistemulu uluii legal legal Englez Englez şi a princi principii piilor lor legale legale acceptate anterior. Greşeala este de a generaliza acest tip specific de relaţie cu sfera dreptului internaţional, ca întreg.
de competenţa ramurii executive a guvernării nu pot apărea în faţa curţilor. Problema, dacă pot sau nu să apară în faţa curţilor ar face lumină într-un domeniu foarte nesigur, unde sferele executivului şi judiciarului se unesc şi se suprapun. Un aspect important al justiţiabilităţii este doctrina actelor statului. Un act al statului în general are legătură cu activităţile executivului în relaţii cu alte state, dar în contextul dreptului internaţional şi a curţilor statului se referă în special la doctrina potrivit căruia nici un stat nu-şi poate exercita jurisdicţia asupra unui alt stat. Acest lucru se bazează pe principiile suveranităţii şi egalităţii între state. Legislaţia poate influenţa, bineînţeles, ca problema să fie judiciabilă sau nu şi suverană, iar imunitatea este relevantă în aces acestt caz, caz, prec precum um este este şi fund fundam amen enta tare reaa pe prin princi cipi piil ilee suveranităţii şi a egalităţii dintre state116. No Non-ju n-just stiţ iţia iabbilit ilitaate teaa, în esen senţă ţă,, ca o dovad ovadăă, din moment ce nu se poate dovedi dacă doctrina imunităţii prevede dreptul curţilor de a-şi exercita jurisdicţia în aceste cazuri, este deci de datoria statului să-şi afirme imunitatea şi să înlăture pie piedi dici cile le ju juri risd sdic icţi ţion onal ale. e. Într Într-a -ade devă vărr, in indi dife fere rent nt că nonnon ju justiţi tiţiaabilit ilitaate tea, a, în sensul de mai sus, us, are are le leggăt ătuură cu, 116
Actul de Imunitate al UK din 1978, de exemplu, a schimbat imunitatea suverană pe tranzacţiile comerciale. Una dintre problemele cu care s-a confruntat Curtea de Apel în cazul Maclaine Watson v. Consiliul Financiar Internaţional a fost, dacă în asemenea circumstanţe, doctrina imposibilităţii de a apărea în justiţie, a supravieţuit. S-a arătat că, cele 2 concepte, ale imunităţi şi a neprezentării în faţa justiţiei trebuie considerate a fi separate, iar principiul Buttes, a non-justiţiabilităţii putea fi folosit pentru a preveni procedurile folosite împotriva statelor, pe probleme comerciale, contrare Actului.
reglementarea relaţiilor în state sau că situaţia se referă la o acţiune privată, problema imunităţii va depăşi invariabil relaţia statului cu o individualitate care nu se vor referi la relaţii interstatale. În practică, este adesea dificil să distingi conceptele diferite, deşi în final termenii incapacităţii reclamantului de a înlătura piedicile suveranităţii, sunt adesea, aceiaşi. Lordul Oliver, în decizia Camerei Lorzilor a reafirmat esenţa doctrinei non-justiţiabilităţii. El a notat că era ipotetic dacă, curţile în stat au sau nu competenţa de a lua hotărâri pentr pentruu promul promulgar garea ea unor unor dreptu drepturi ri decur decurgâ gând nd din tranza tranzacţi cţiii încheiate de statele suverane, independente între ele, pe planul dreptului internaţional”. Totuşi, acest lucru nu însemna că o curte nu trebuie să ţină cont sau să interpreteze un tratat. Un tratat putea fi privit ca o parte a unui fundal care a rid ridic icaat o anum numită ită prob roble lem mă. S-a S-a subli ublini niaat că în înfi fiiinţ nţaarea rea Consiliului de către un grup de state, era un act suveran şi că atribuirea drepturilor şi obligaţiilor între statele membre ale Consiliului şi Consiliului însuşi, putea fi considerat a fi numai parte a cadrului internaţional. Cu alte cuvinte, situaţia se pare că implică nu numai forma Buttes a unui act al unui stat în sensul non-justiţiabilităţii ci şi non-justiţiabilitatea din punctul de vedere al unui tratat neincorporat. Curţile engleze este posibil să refuze a lua hotărâri în probleme care pot pot implica “distrugerea (afectarea) intereselor pub publi lice ce în dome domeni niul ul rela relaţi ţiil ilor or in inte tern rnaţ aţio iona nale le,, a secu securi rită tăţi ţiii naţionale şi a apărării”. Principiul non-justiţiabilităţii, care presupune conceptul unei acţiuni a unui stat trebuie să existe în cadrul unui sistem
internaţional fondat pe prezenţa unor state suverane şi formal egale între ele. Afirmând acest lucru, nu există îndoială că extinderea doctrinei este pusă sub semnul întrebării. În timp ce, curţil curţilee ar privi privi proble problema ma consti constituţ tuţion ionali alităţ tăţii ii unei unei guvern guvernări ări stră străin inee ca nonnon-ju just stiţ iţia iabi bilă lă,, şi n-ar n-ar pres presup upun une, e, ca o regu regulă lă generală, validitatea actelor încheiate cu o capacitate suverană precum sunt legile constituţionale străine, ultima prezumţie este subiectul unor excepţii. S-a arătat că dreptul internaţional a recunoscut faptul că o curte naţională poate refuza să pună în aplicare acte legislative sau de altă natură a statelor străi răine care au violat dreptul internaţional. Lordul Steyn nota că extinderea excepţiei ordinii publice pentru recunoaşterea legilor străine de la încălcarea drep dreptu turi rilo lorr omul omului ui la alte alte “înc “încăl ălcă cări ri flag flagra rant ntee a drep dreptu tulu luii internaţional” a fost corectă. Referirea a fost făcută la Carta Naţiunilor Unite, la rezoluţiile obligatorii ale Consiliului de Secu Securi rita tate te şi la opin opinia ia in inte tern rnaţ aţio iona nală lă,, în gene genera ral. l. Lord Lordul ul Hope117, a arătat că orice excepţie de la acţiunea unei legi a statului, trebuie plasată în nişte limite foarte restrictive, “dar nu era nevoie de o restricţie pe motive de ordine publică ”când este clar fără discuţie, că o normă bine stabilită de drept internaţională, a fost violată”. Curţile nu pot fi constrânse în exprimarea poziţiei lor faţă de activităţile străine suveran care implică o încălcare a drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal,l, în spec specia iall în dome domeni niul ul drep dreptu turi rilo lor r 117
El a concluzionat că “un act legislativ al unui stat străin care încalcă în mod mod flag flagra rant nt regu reguli lile le stab stabil ilit itee ale ale drep dreptu tulu luii inte intern rnaţ aţio iona nall nu vor vor fi recunoscute de către curţile acestei ţări ca formând o parte a lex situs al acelui stat”.
omului şi nu pot fi împiedicate să cerceteze, în cazul unei dispute referitoare la drepturile private, validitatea unui act încheiat de un cetăţean care acţionează în numele unui stat suveran. Este clar, faptul că, curţile vor privi sub un regim non justiţiabil deciziile guvernării care privesc relaţiile de prietenie cu stat statel elee stră străin ine, e, pe baza baza fapt faptul ului ui că regi regimu mull stră străin in este este dinainte recunoscut a fi domeniul guvernării şi a curţilor. În special, un număr de cazuri au surprins prezumţia că deciziile execu executiv tivulu uluii în privin privinţa ţa statel statelor or străin străine, e, respec respectiv tiv protec protecţia ţia cetăţenilor britanici în străinătate, sunt non-justiţiabile. Această opinie este totuşi, subiectul unei caracterizări. Acesta priveşte în special, evoluţia dreptului în sensul revizuirii judiciare în funcţie de scopul lui implicând executivul şi în termenii de “pretenţii legitime” sau a pretenţiei rezonabile că practica obişnuită, va continua. Când este vorba de protecţia dipl di plom omat atic icăă a unui unui naţi naţion onal al în stră străin inăt ătat ate, e, Curt Curtea ea de Apel Apel consideră că “Secretarul de Stat trebuie să fie liber să acorde deplină importanţă consideraţiilor ordinii juridice străine, care nu sunt justiţiabile. Totuşi, asta nu înseamnă că întregul proces este scut utiit de cerc cercet etar areea ju judi dici ciar arăă. Pre Prete tenţ nţia ia le legi giti tim mă a cetăţeanului este ca plângerea sa să fie luată în considerare şi că to toţi ţi fac facto tori riii rele relevvanţi anţi vor fi puş puşi în bal alan anţă ţă.. Curte urteaa a concluzionat că revizuirea judiciară ar trebui să fie acea că Oficiul Commonweathului şi Oficiul pentru Străinii, contrar statutului lor, au refuzat să hotărască să reprezinte diplomatic pe cei a căror drepturi fundamentale fuseseră violate. Totuşi, nici o prevedere generală n-a putut fi statuată, fiind dependentă de circ circum umst stan anţe ţe prec precis ise. e. Curţ Curţil ilee aust austra rali lien ene, e, au arăt arătat at de asemenea, importanţa separaţiei puterilor şi nevoia exercitării
unei precauţii considerabile, din partea curţilor cu privire la regimul străinilor. Curţile Statelor Unite, în mod similar au recunoscut existe existenţa nţa unor unor domeni domeniii non-ju non-justi stiţia ţiabil bilee din motive motive politi politice ce sensibile. Aceasta se referă de obicei la doctrina politică şi operează pentru a împiedica luarea în considerare de către curţi a probl roblem emeelo lorr pol olit itiice deli deliccat atee di dinn dom domeni niuul afac afaceerilo rilor r externe118. În mod asemănător, problemele legate de drepturile la moştenire a bunurilor unui stat străin, erau non-justiţiabile. Mult va depinde de circumstanţele particulare a fiecărui caz în parte119. Pl Plâângere gereaa era sla labb conc conceent ntra rată tă pe le leggitim itimiita tate teaa conduitei reclamanţilor în acel incident. În contextul non-justiţiabilităţii, este relevantă doctrina actului statului “A treia reafirmare a dreptului relaţiilor externe ale Statelor Unite” prevede că “în absenţa unui tratat sau a altor acorduri clare privind controlarea principiilor legale, Curţile Stat St ateelo lorr Unite ite se vor vor abţine ţine în genera nerall de la cerc cercet etar areea lega legali lită tăţi ţiii lu luăr ării ii unei unei prop propri riet etăţ ăţii de cătr cătree un stat stat stră străin in pe teritoriul său sau de la luarea unor decizii faţă de unele acte cu, 118
În cazul Femeile Greenham împotriva (Cruise Missiles – proiectile navigabile) v. Reagan, de exemplu, Curtea a susţinut, că o cerere de chem chemar aree în jude judeca cată tă pent pentru ru a prev preven enii desf desfăş ăşur urar area ea în Stat Statel elee Unit Unitee a proiectilelor navigabile la o bază de forţă aeriană din UK, constituia o problemă politică non-justiţiabilă, nepotrivită pentru o rezoluţie judiciară. 119 În cazul Linder v. Portocarrero, de exemplu, privitor la uciderea unui cetăţean american care lucra pentru guvernarea nicaraguană, de către forţele rebele (Contras), Circumscripţia XI a Curţii de Apel a Statelor Unite a susţinut că problema doctrinei politice nu era implicată, din moment ce plângerea nu privea nici legitimitatea regimului Statelor Unite în Nicaragua, nici nu cerea Curţii să decidă cine are dreptate şi cine nu, în războiul civil din acea ţară.
caracter guvernamental a unui stat străin pe teritoriul său şi aplicabile acolo”. În cazul Băncii Naţionale a Cubei v. Sabatino, Curtea Supremă a Statelor Unite, a susţinut că, conceptul de act al statului nu era o regulă de drept internaţional public ci este legat, în schimb, de probleme constituţionale interne. Era o regulă de interdicţie judiciară. Curtea a declarat că ramura judiciară nu va examina validitatea luării unor proprietăţi de către o guvernare străină, pe teritoriul altei ţări, indiferent de lega legali lita tate teaa acel acelei ei acţi acţiun unii în cadr cadrul ul drep dreptu tulu luii in inte tern rnaţ aţio iona nal.l. Totuşi se pare că există o excepţie de la stricta doctrină a acte actelo lorr stat statul ului ui,, când când prev preved eder eril ilee rele releva vant ntee ale ale unui unui trat tratat at specif specifică ică pentru pentru părţi părţi standa standardu rdull compen compensa saţie ţieii care care trebui trebuiee plătită şi astfel sunt prevăzute, “principiile de control legal”.
1.1.Natura si dezvoltarea dezvoltarea dreptului international international public, stabilirea surselor si principiilor generale._________________________________________1
1.1.1. Legea şi rolul fortei în comunitatea mondială.................3 1.1.2. Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor............. statelor............................ .............................. .............................. ................... .......... ..... ..........4 .....4 1.1.3. Sistemul internaţional............................ internaţional........................................... ......................... .......... ..6 2.2.1 Cutuma............................ Cutuma........................................... .............................. .................... ..... .......... ..... ..........10 .....10 2.2.1.1 Consideraţii generale_____________ generale______________________ ___________________ _____________10 ___10 2.2.1.2 Faptul material________________________________________13 2.2.1.3 Ce se înţelege înţeleg e prin practica practic a statului?___________ statului?_________________ ____________17 ______17 2.2.1.4 Opinio juris___________________________________________19
2.2.1.5 Susţinerea, cunoaşterea şi schimbările care au loc în dreptul cutumiar___________________________________________________22 2.2.1.5 Cutuma regională şi cea locală____________________________25 2.2.2 Tratatele__________ Tratatele_______________________ __________________________ _______________________28 __________28 2.2.3 Principiile generale de drept_______________________________35
2.2.3.1 Echitatea în dreptul internaţional................................42 2.2.4 Deciziile Deciziile judiciare............... judiciare.............................. .............................. ............................ ............. ....46 2.2.5 Doctrina.......................... Doctrina......................................... .............................. ........................ ......... .......... ..... .......49 ..49 2.2.6 Alte posibile surse ale dreptului internaţional__________________51 2.2.6.1. Comisia de Drept Internaţional___________________________56 2.2.6.2. Alte Alte organe, instituţii____________ instituţii_________________________ ______________________58 _________58 2.2.6.3 Actele unilaterale____________ unilaterale_____________________ ___________________ _________________59 _______59 2.2.7 Ierarhia surselor şi jus cogens______________________________60
Subiectele dreptului internaţional..........................................63 Personalitatea juridică ............................. ...................................... ......... .......... ..... .......... .......... ........64 ...64 Statul................................ Statul...................................... ...... .......... ..... .......... .........67 ....67 suveran-subiect de drept international .................... ........................67 ....67 Originea statalităţii (statului)...................................................67 Autodeterminarea şi formarea statului..........................70 Recunoaşterea.................. Recunoaşterea................................. .............................. ............................ ............. .......... ..... ..........72 .....72 Extinderea fenomenului de creare a statelor...........................73 Drepturile fundamentale ale statelor.......................................75 Independenţa_______________________________________________75 Egalitatea__________________ Egalitatea_______________________________ _________________________ ___________________78 _______78 Co-existenţa paşnică__________________________________________79
Protectorii şi statele protejate........................ protejate.................................. .......... .......... ..... .......... .......80 ..80 Statele federale...................... federale..................................... .............................. .............................. ................. .......82 ..... ..82
Entităţile teritoriale sui generis................................................85 Teritoriile delegate şi încredinţate_________________ încredinţate_______________________________85 ______________85 Germania 1945______________________________________________86 Condominium_______________________________________________87 Teritoriile internaţionale_______________________________________89 Taiwan______________________________ aiwan________________________________________________ ______________________92 ____92 Republica Turcă a Ciprului de Nord______________________________94 Republica Democratică Arabă Sahara___________ Sahara___________________ _______________ _________95 __95 Asociaţiile de state___________________________________________96 Concluzii__________________________________________________99
Cazuri speciale........................ speciale....................................... .............................. .................... ..... .......... ..... .........101 ....101 Orânduirea suveranităţii în Malta_______________________________101 Sfântul Scaun şi oraşul Vatican_________ Vatican________________________ _______________________102 ________102
Indivizii........................... Indivizii.......................................... .............................. .............................. ....................... ........ .....103 Atribuirea, natura şi consecinţele personalităţii legale – câteva concluzii........................ concluzii....................................... .............................. .............................. ..................... ...... .........106 ..... ....106
RAPORTUl dintre Dreptul internaţional şi dreptul intern al statelor...................................................................................112 Teorii......................... eorii........................................ .............................. .............................. ..................... ...... .......... ..... ........113 ...113 Rolul legilor interne în dreptul internaţional.................... internaţional......................... .....1116 Legea internaţională în faţa curţilor statului_______________________118 Dreptul cutumiar internaţional_________________________________119
Tratatele............................ ratatele........................................... ............................ ............. .......... ..... .......... .......... .......... .......121 ..121 Statele Unite........................... Unite.......................................... .............................. ................... .......... ..... .......... ........126 ...126 Alte ţări........................... ţări.......................................... .............................. .............................. .......................... ........... ..132 Hotărârile judecătoreşti, actele statului şi doctrinele legate de acestea.......................... acestea......................................... .............................. .............................. ........................... ............ ....140
DREPTUL DIPLOMATIC
Regulile care reglementează variate aspecte ale relaţiilor diplomatice constituie una dintre expresiile vremelnice ale dreptului internaţional. De câte ori în istorie a fost semnalat un grup de state co-existente, s-au dezvoltat cutume speciale referitoare la felul în care ambasadorii sau alţi reprezentanţi speciali ai altor stat urmau să fie trataţi. Diplomaţia, ca metodă de comunicare între variate părţi, incluzând negocierile între agenţii recunoscuţi, este o veche situaţia iar prevederile legale internaţionale guvernând manifestările acesteia, sunt rezultatul secolelor de practică a statului. Privilegii speciale şi imunităţi legate de variatele tipuri de personal diplomatic, s-au dezvoltat parţial ca o consecinţă a imunităţii străine, a independenţei şi egalităţii dintre state şi parţial, ca o necesitate esenţială a unui sistem internaţional. Statele trebuie să negocieze şi să se consulte între ele şi cu organizaţiile internaţionale, şi pentru a putea face acest lucru, e nevoie de personal diplomatic. Din moment ce aceste persoane îşi reprezintă statele în variate moduri, ele beneficiază de pe urma principiului legal al suveranităţii statului. Aceasta este şi o problemă de avantaj practic. Relaţiile diplomatice au fost desfăşurate în mod tradiţional prin intermediul ambasadorilor şi a personalului ataşat, dar odată cu dezvoltarea schimburilor comerciale, s-a înfiinţat şi extins un serviciu consular. Dezvoltarea comunicaţiilor rapide, a stimulat crearea unor misiuni speciale menite a fi trimise în anumite zone, cu scopuri precise, adesea împreună cu şeful de stat sau de guvern respectiv. Până la o anumită limită, totuşi, apariţia telefonului, telegrafului, şi a faxului a diminuat importanţa personalului diplomatic tradiţional prin consolidarea procesului de centralizare. Dar totuşi, diplomaţii şi consulii îşi menţin unele funcţii utile pentru colectarea informaţiilor şi menţinerea unor relaţii amicale şi au o prezenţă permanentă în statele străine cu toate implicaţiile acestui fapt pentru activităţile comerciale şi economice. Domeniul imunităţilor diplomatice este unul dintre subiectele cele mai acceptate şi necontroversate ale dreptului internaţional, astfel că, este în interesul tuturor statelor, în cele din urmă, să menţină o direcţie constantă a relaţiilor diplomatice, deşi nu toate statele se manifestă în conformitate cu aceasta. Aşa cum nota Curtea Internaţională în cazul Personalului Diplomatic şi Consular al Statelor unite la Teheran: “regulile dreptului diplomatic, pe scurt constituie un regim auto-constitutiv, în care pe de o parte, stau obligaţiile statului-primitor privitor la facilităţile, privilegiile şi imunităţile care trebuie acordate misiunilor diplomatice, iar pe de altă parte, se prevede posibilul abuz al membrilor misiunii şi se specifică mijloacele de care dispune statul-primitor în cazul oricărui abuz”.
