Suport Curs SSM

CURS ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

- SUPORT CURS -

- PLOIEŞTI ■ 29 IANUARIE - 02 FEBRUARIE 2007 ■

AUTOR COORDONATOR dr. ing. Mihai-Lucian CHIŢU AUTORI drd. ing. Nicolae TĂRICEANU ing. Simona-Elena DINU ing. Cătălin-Ion ANGHEL ing. Dumitru LUNCĂ

Lucrare protejată de Legea dreptului de autor Multiplicarea , difuzarea şi / sau folosirea integrală / parţială SUNT STRICT INTERZISE fără acordul AUTORILOR

3

Motto :

Vouă celor dragi , oriunde v-aţi afla , cu toată dragostea de care încă mai suntem în stare ! Autorii

De poţi … De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vina; De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău, Să nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine; De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea, De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi, Sau când hulit de oameni tu nu cu răzbunarea Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi; De poţi visa, dar fără să te robeşti visării, De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta-un ţel, De poţi să nu cazi pradă nici când dezesperării, Succesul şi Dezastrul primindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut; De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut; De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere, Şi tot ce-ai strâns de-o viaţă să pierzi într-un minut, Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput; Şi dacă corpul tău uzat şi obosit, Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă; Numai cu străşnicia voinţei tale, şi-astfel Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă; De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă Te poţi plimba cu regii fără-a te îngâmfa, De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă Pentru că doar dreptatea e călăuza ta; Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom, Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate, Şi ceea ce-i mai mult chiar, vei fi un OM !

Rudyard Kiplyng 4

C U P R I N S Nr. crt.

DENUMIREA TEMEI

PAG.

1.

PREZENTAREA CURSULUI

2

2.

CUPRINS

5

CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA UNIUNII EUROPENE ( U.E.)

7

3.

I.

4.

II. ORDINEA JURIDICA COMUNITARA, REGLEMENTARI LEGISLATIVE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA, AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA EU-OSHA

17

5.

III.

DIRECTIVA CADRU 89 / 391 / CEE ŞI DIRECTIVE DERIVATE ( PARTICULARE , CONEXE )

33

6.

IV.

LEGISLAŢIA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA DIN ROMANIA

43

7.

V. NORME METODOLOGICE PENTRU APLICAREA LEGII SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA NR. 319 / 2006

83

8.

VI. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII PERSOANELOR JURIDICE ŞI FIZICE DIN PUNCT DE VEDERE AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ( SSM )

87

9.

VII. SERVICII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE

95

10.

VIII. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMITETELOR DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

105

11.

IX.

INSTRUIREA LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

109

12.

X.

PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT SPECIFIC

113

13.

XI. COMUNICAREA, CERCETAREA, ÎNREGISTRAREA, RAPORTAREA ŞI EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE

115

14.

XII. AVIZAREA DOCUMENTAŢIILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE ŞI INSTRUIRE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

193

15.

XIII. EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR

197

16.

XIV. SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE, AGENŢI CHIMICI

219

17.

XV. LEGEA NR. 126 / 28.XII.1995 , REPUBLICATĂ , PRIVIND REGIMUL MATERIILOR EXPLOZIVE

261

18.

XVI. ORDONANŢA NR. 2 / 2001 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENŢIILOR

271

19.

XVII. GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE

279

5

20.

XVIII. IDENTIFICAREA FACTORILOR SIONALĂ

21.

XIX.

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

305

22.

XX.

PRIMUL AJUTOR

341

23.

ANEXE

24.

BIBLIOGRAFIE

DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFE-

291

1 399

6

I. CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA UNIUNII EUROPENE ( U.E.) 1. CONSIDERAŢII GENERALE Primele reglementări privind securitatea şi sănătatea în muncă au apărut cu scopul de a soluţiona unele cazuri particulare de îmbolnăvire profesională sau accidente de muncă deosebit de grave şi cu frecvenţă ridicată . Convenţia BIT nr. 155 , care se aplică la toate ramurile de activitate economică şi la toţi lucrătorii [ cuprinzându-i şi pe cei din serviciile publice, dar excluzându-i pe cei pentru care există probleme specifice : navigaţie, pescuit , etc. ] , prevede că „ orice stat va trebui , în conformitate cu condiţiile naţionale şi prin consultare cu organizaţiile profesionale cele mai reprezentative , să definească , să pună în aplicare şi să reexamineze periodic politica naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă “. Analizând legislaţiile naţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene ( U.E. ) aşa cum se reflectă în documentele oficiale ale BIT , se desprind următoarele trăsături specifice : ∗ în toate aceste ţări există o structură stabilă care elaborează şi emite legislaţia în domeniul protecţiei muncii . Securitatea şi sănătatea în muncă este considerată , sub aspect juridic , o problemă de stat , care trebuie reglementată la nivel naţional , prescripţiile de SSM impunându-se ″ de sus în jos ″ . ∗ toate statele dispun de organisme şi instrumente naţionale care urmăresc , îndrumă , controlează şi , în unele cazuri , chiar coordonează aplicarea măsurilor de SSM . Cu toată diversitatea cadrului istoric , cultural şi legislativ care se manifestă în ţările U.E. şi care a determinat unele diferenţe esenţiale în abordarea problematicii securităţii muncii , există un model comun în sistemele legislative , prin care se instituie maxim trei niveluri de control : naţional ( stuctură centrală , la nivelul gevernului sau unui minister ); regional ( autorităţi teritoriale subordonate structurii centrale ) ; de ramură ( organisme neguvernamentale constituite la nivelul principalelor ramuri industriale de activitate ) . Instrumentele folosite de organismele statale de control sunt : - cadrul de bază legislativ , prin care se stabilesc principiile fundamentale şi unele cerinţe speciale , considerat că formează legislaţia primară ; - legislaţia secundară , compusă din dispoziţii legale , regulamente, măsuri, ordine , etc. , prin care se definesc în detaliu cerinţele esenţiale stabilite în baza principiilor enunţate de legislaţia primară ; - coduri de orientare profesională şi practică . Paralel cu organismele statale , un rol deosebit în îndrumarea , controlul şi realizarea SSM , revine asigurărilor sociale de boală sau accident , indiferent că sunt organizaţii de stat sau private . Toate legislaţiile definesc răspunderea patronală pentru realizarea SSM şi stabilesc, în limite variate , drepturi şi obligaţii ale lucrătorilor (muncitorilor ). În funcţie de mărimea firmelor şi de riscurile proprii activităţii prestate , în majoritatea statelor este prevăzută obligativitatea includerii în structura organizatorică a intreprinderilor şi a unor funcţii specifice pentru SSM : director general cu securitatea , inginer şef cu securitatea , lucrător desemnat cu securitatea etc. 7

Toate legislaţiile naţionale , deşi prevăd expres atât obligaţiile patronilor , cât şi ale executanţilor , pe linie de SSM lasă un grad destul de mare de libertate privind măsurile care trebuie adoptate , precum şi modul concret de realizare al acestor activităţi . 2. MOMENTE SEMNIFICATIVE ÎN CREAREA UNIUNII EUROPENE( EU) 2.1. GENERALITĂŢI Uniunea Europeana (U.E.) nu este o federatie ca Statele Unite ale Americii. Nici nu este o simpla organizatie pentru cooperare intre guverne precum Organizatia Natiunilor Unite. Este de fapt un lucru unic. Tarile care alcatuiesc U.E. (statele membre) si-au strans in acelasi bazin suveranitatile pentru a castiga o crestere a influentei la nivel mondial, pe care altfel nici una dintre ele, nu ar fi putut-o avea pe cont propriu. Unirea suveranitatilor inseamna in practica ca tarile membre delega o parte din puterea lor de decizie, pentru a o transmite institutiilor pe care le-au creat, astfel incat decizia in probleme specifice de interes comun, sa poata fi luata in mod democratic la nivelul Uniunii Europene. Uniunea Europeană reprezintă rezultatul eforturilor depuse de către promotorii Europei comunitare începând din 1950. UE constituie organizaţia cea mai activă de integrare multisectorială, având scopul declarat de a acţiona în domeniile economic, social, politic, al drepturilor cetăţeneşti şi al relaţiilor externe ale statelor membre. 2.2. ISTORICUL CREARII UNIUNII EUROPENE La 16 aprilie 1948, un numar de 16 tari europene au raspuns propunerii lansate de generalul Marshall pentru gestionarea in comun a ajutorului american acordat pentru reconstructia Europei si au semnat, la Paris, Tratatul de constituire a Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), ce a devenit instrumentul cooperarii interguvemamentale si a permis liberalizarea schimburilor intre membrii sai. Celor 16 tari (Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elvetia si Turcia) li s-au alaturat Germania (31 octombrie 1949) si Spania (20 iulie 1959), Statele Unite si Canada, care au avut calitatea de asociati. Prin Tratatul incheiat la Paris la 30 septembrie 1961, Organizatia Europeana de Cooperare Economica a fost inlocuita de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) din care, initial, faceau parte statele membre OECE, precum si S.U.A. si Canada, iar ulterior au mai aderat Japonia (1964), Finlanda (1969), Australia (1971) si Noua Zeelanda (1973). Necesitatea unificarii politice a Europei a fost dezbatuta la Congresul de la Haga (mai 1948) organizat de miscarile europene, avand ca urmare crearea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei, organizatie interguvemamentala cu scopul apararii intr-un cadru institutionalizat a valorilor democratice considerate a fi amenintate prin divizarea Europei in doua blocuri, respectiv: principiile libertatii individuate, ale 1ibertatii politice si preeminenta dreptului pe care se bazeaza orice democratie adevarata. La crearea Consiliului Europei au participat zece state: Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Italia si Irlanda. Organizatiile create nu se distingeau cu nimic de constructiile interntionale traditionale si, desi acopereau principalele domenii ale cooperarii, nu au fost in masura sa raspunda problemelor geopolitice ale unei Europe confruntate cu razboiul rece. Incepand cu anul 1950, constructia europeana s-a angajat pe o noua cale, avand la baza declaratia lui Robert Schuman, ministrul de exteme al Frantei (Paris, 9 mai 1950), care propunea un proces ce depasea cadrul traditional al cooperarii 8

interguvemamentale, prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitatii in favoarea unor institutii comune. Declaratia era consecinta constatarii ca nici Organizatia Europeana a Cooperarii si nici Consiliul Europei nu puteau constitui cadrul unei adevarate integrari europene, deoarece erau consacrate unor simple actiuni de cooperare si nu erau de natura sa angajeze Europa pe calea unificarii Teale. Declaratia lui Robert Schuman cuprindea principiile unei conceptii revolutionare in constructia europeana, iar aplicarea lor a dug la constituirea Comuniaitii Europene a Carbunelui si Otelului ( CECA ). Piata comuna a carbunelui si otelului trebuia sa permita experimentarea formulei unei integrari sectoriale susceptibila de a fi progresiv extinsa si in alte domenii si chiar la construirea unei Europe politice. In Declaratia din 9 mai 1950 aparea concepti a unei constructii functionale a Europei potrivit careia legaturile economice creand o solidaritate, de rapt, pregateau legaturile politice. Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECA) a fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, si dupa semnarea sa de catre cele 6 state -Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, R.F. Germania -a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. Inalta autoritate l-a avut presedinte pe Jean Mannet, iar Piata comunii s-a deschis la 10 februarie 1953 pentru carbune si la 10 mai 1953 pentru produsele siderurgice. Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pomire al unui proces de integrare, considerat in general ca trebuie sa fie global. Pentru prima oara in istoria moderna, state suverane accepta sa-si puna in comun resursele lor de carbune si otel si sa le incredinteze unei inalte Autoritati prezentand un caracter putemic supranational, avand sarcina de a degaja si de a face sa prevaleze interesul comunitatilor. Statele accepta, de asemenea, ca o Curte de Justitie independenta sa le asigure respectarea dreptului in functionarea comunitatii si ca o Adunare Parlamentara sa fie consultata asupra problemelor comunitare. Dar, elementele supranationale sunt contrabalansate in diferite moduri: Inalta Autoritate este desemnata de guvernele celor 6 state membre, Adunarea Parlamentara nu este decat consultativa si, mai ales, s-a prevazut o institutie care sa reprezinte direct interesele statelor membre -Consiliul de Ministri. Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 a constituit primul pas pe calea integrarii europene si un model de integrare juridic, institutiile CECA pregatind institutiile celorlalte doua comunitati ce se vor crea peste cativa ani. Astfel, la 25 martie 1957, s-a semnat la Roma, de catre statele membre CECA, doua noi tratate: -Tratatul de constituire a Comuniaitii Economice Europene (CEE); -Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA), denumit si Euratom. Aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Crearea Comunitatii Economice Europene avea in vedere mai ales transformarea conditiilor economice ale schimburilor si, prin urmare, ale productiei pe teritoriul comunitatii. Spre deosebire de celelalte doua comunitati, Tratatul CEE are drept obiect integrarea ansamblului economiei statelor membre. Crearea comunitatilor a reprezentat un moment decisiv in constructia unei Europe organizate, deoarece grupul de state a acceptat sa se angajeze pe calea integrarii, transferand unele din competentele lor proprii entitatii nou create, integrare care s-a inscris in perspectiva unei uniuni politice. Modelul de integrare ales a functionat astfelincat a permis evolutia spre o Europa comunitara construita pe cateva linii esentiale:

9

-afirmarea preeminentei CEE asupra Comunitatilor CECA si CEEA, intrucat CEE a creat conditiile unei integrari economice globale, fiind in masura sa conduca la o Integrare politica; -o tensiune durabila intre o conceptie "supranationala" si o viziune interguvernamentala a constructiei europene, o tensiune intre interesele nationale si integrarea europeana; -o extindere a domeniului interventiei comunitare; -o atractie constanta exercitata asupra statelor europene, ceea ce a condus la o largire considerabila a Comunitatilor. Crearea Comunitatilor europene a fost rezultatul unui proces istoric care, in dezvoltarea sa, a condus mai intai la o unificare institutionala, apoi la extinderea spatiului comunitar si in paralel la o adancire si extindere a domeniului interventiei comunitare. Prin Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene, s-a realizat unificarea executivului si, pe cale de consecinta, diferite institutii si reguli strans legate de acestea refacandu-se intr-o singura administratie, iar administratiile celor trei Comunitati au fast dotate cu un buget de functionare unica. Fuziunea nu a fost totusi decat institutionala, nu si functionala, cele trei Comunitati continuand sa ramana distincte in privinta reglementarilor economice. La 17 februarie 1978 Parlamentul European a adoptat o rezolutie referitoare la o denumire unica pentru Comunitati. Astfel "Comunitatea Europeana" desemneaza ansamblul institutiilor create conform tratatelor stabilind cele trei Comunitati europene, ca si grupul format din statele membre. Denumirea prezinta un interes practic si o valoare simbolica fara a avea semnificatie juridica, intrucat, din punct de vedere juridic, nu a avut lac fuziunea tratatelor si cele trei Comunitati nu au fuzionat intr-o singura Comunitate. 2.2.1. Extinderea spatiului comunitar Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in 1951 intre sase state europene: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda. Dupa cinci valuri de aderari (1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), UE are acum 25 State Membre si se pregateste pentru cea de a sasea extindere. Acest proces are ca scop extinderea pasnica a zonei de stabilitate si prosperitate catre noi membri. State candidate in acest moment: Bulgaria, Romania si Turcia. •

1991: se semneaza Acordurile Europene cu Ungaria si Polonia;

•

1993: se semneaza Acordurile Europene cu Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia;

•

1994: Ungaria si Polonia inainteaza cererea de aderare la UE;

•

1995: se semneaza Acordurile Europene cu Estonia, Letonia si Lituania; Bulgaria, Romania, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania inainteaza cererea de aderare la UE;

•

1996: Cehia inainteaza cererea de aderare la UE; Slovenia semneaza Acordul European si Inainteaza cererea de aderare la UE;

•

1997: Este adoptata Agenda 2000, care are o sectiune referitoare la extinderea UE; este prezentat punctul de vedere al Comisiei asupra lansarii procesului de aderare si asupra consolidarii strategiei de pre-aderare. Sunt publicate opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la Uniunea Europeana ale tarilor candidate, bazate pe Criteriile de la Copenhaga; 10

•

1998: Pe 31 martie incep negocierile cu sase state candidate (Cipru, Ungaria, Polonia, Estonia, Republica Ceha si Slovenia) ;

•

1998: Pe 4 noiembrie sunt publicate primele Rapoarte Anuale (privind stadiul indeplinirii criteriilor de aderare);

•

1999: 24-25 martie, Consiliul European de la Berlin adopta deciziile privind fondurile de pre-aderare si cheltuielile legate de aderare;

•

1999: 13 octombrie, Comisia Europeana adopta a doua serie de rapoarte anuale si revizuieste parteneriatele pentru aderare;

•

1999: 10-11 decembrie, Consiliul European de la Helsinki decide sa deschida negocierile de aderare cu inca sase tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia, si acorda Turciei statutul de tara candidata la UE ;

•

2000: Are loc, la Bruxelles, sesiunea de deschidere a Conferintelor Interministeriale cu privire la negocierile de aderare ale Maltei, Romaniei, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei si Bulgariei. Tarile candidate sunt atentionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte: o

adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar;

o

asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politice Uniunii Europene, o atentie speciala acordandu-se domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului;

o

alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte state si organizatii internationale. De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare cerere de aderare va fi evaluata in functie de meritele proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.

•

2000: 8 noiembrie, Comisia Europeana adopta o noua serie de Rapoarte Anuale privind progresul inregistrat de tarile candidate;

•

2000: La summitul de la Nisa, din 7-9 decembrie, Statele Membre au adoptat o noua formula institutionala a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezinta o premisa necesara a procesului de extindere, intrucat contine prevederi referitoare la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei structuri cu 27 de State Membre;

•

2001: La 26 februarie Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate parlamentele nationale ;

•

2001: 13 noiembrie, Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale si reinnoieste Parteneriatele de Aderare;

•

2002: La 1 martie are loc lansarea Conventiei privind Viitorul Europei;

•

2002: Consiliul European de la Barcelona, din 15-16 martie, s-a remarcat prin participarea istorica a sefilor de stat sau guvern, precum si a ministrilor de afaceri externe si finante ai tuturor celor 13 tari candidate, alaturi de omologii lor din statele membre UE;

•

2003: Pe 16 aprilie zece state semneaza Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria;

•

2003: Consiliul European de la Salonic, din 19-20 iunie, adopta proiectul noii Constitutii Europene;

•

2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria); 11

2.2.2. Adancirea si extinderea domeniului interventiei comunitare La intalnirea la nivel inalt de la Haga, din 1-2 decembrie 1969, sefii de stat si de guvern ai statelor au recunoscut ca numai o adevarata uniune economica si monetara poate mentine coeziunea uniunii vamale care constituie fundamentul CEE. La 15 octombrie 1970 un comitet prezidat de primul ministru luxemburghez Werner, a prezentat un plan vizand constituirea in cursul unei perioade de 10 ani a unei Uniuni economice si monetare, printr-o unificare progresiva a politicilor economice nationale si crearea unei organizatii monetare, conducand la o moneda unica. Acest proiect ambitios nu a putut fi realizat decat intr-o forma embrionara. Totusi, obiectivul unei Uniuni Europene conceputa ca un proces dinamic, ce nu diminueaza Comunitati1e, ci le-ar intari puterea si competentele institutiilor si ar unifica actiunea comunitara si cooperarea politica, a fast reafirmat de multe ori de statele membre si, in special, in "Declaratia solemna asupra Uniunii Europene", adoptata de Consiliul European de la Stuttgart la 19 iunie 1983. : Semnat 1a Luxemburg, la 17 februarie 1986, si la Haga, la 28 februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, "Actul unic european" a operat o prima revizuire generala a tratatelor comunitare confirmand ca, desi Europa comunitara se sprijina pe ce1e trei Comunitati, ea nu se limiteaza la acestea. Actul unic european cuprinde atat dispozitii relative la revizuirea tratatelor comunitare, cat si un titlu privind cooperarea europeana in domeniul politicii externe, titlu constituind o codificare a principiilor cooperarii politice. In art.l al Actului se stipuleaza: Comunitatile europene si cooperarea politica europeana au drept obiectiv de a contribui impreuna la progresul concret al Uniunii Europene. Prin ratificarea Actului unic, statele membre s-au angajat in procesul ireversibil care trebuia sa conduca la transformarea ansamblului relatiilor dintre ele intr-o Uniune Europeana. Calitatea de membru al Comunitatilor si cea de participant la procedura cooperarii politice sunt inseparabile. Actiunea in cadrul Comunitatilor si cooperarea politica contribuie amandoua la realizarea Uniunii Europene. Actul unic apare ca o etapa de maxima importanta in construirea progresiva a Uniunii Europene. In legatura cu fundamentele si politicile Comunitatii, Actul unic a fost caracterizat ca fiind obligatia de a realiza simultan marea piata fara frontiere plus coeziunea economica si sociala, o politica europeana de cercetare si tehnologie, intarirea sistemului monetar european, lansarea unui spatiu social european si actiuni semnificative in domeniul mediului. Obiectivul central il reprezinta realizarea pietei interne, motiv pentru care art.13 din Actul unic european prevede ca Tratatul CEE este completat cu art.8A care dispune: Comunitatea adopta masuri destinate sa stabileasca progresiv piata interna in cursul unei perioade care a expirat la 31 decembrie 1992, conform dispozitiilor din tratat. Piata interna comporta un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor tratatului. In afara dispozitiilor care definesc obiectivul general al stabilirii pietei interne, Actul unic aduce modificari si procedurilor prevazute pentru suprimarea obstacolelor in calea schimburilor dintre statele membre. Prin art.20 din Actul unic s-a introdus un nou capitol avand ca titlu "Cooperarea in materie de politica economica si monetara" (Unitatea economica si monetara). Capitolul contine doua paragrafe din care primul se refera la cooperarea dintre statele membre in vederea asigurarii convergentei politicilor economice si monetare necesare dezvoltarii ulterioare a Comunitatii. Cel de al doilea paragraf indica procedura de urmat pentru dezvoltarea politicii economice si monetare implicand modificari institutionale. 12

Crearea unui spatiu european impunea in paralel cu suprimarea obstacolelor si in absenta unei politici industriale comune, urmarirea unor obiective comune bine definite in diferite domenii ale politicii economice si sociale. Tratatul CEE continea un titlu privind politica sociala. Actul unic, prin articolele 21 si 22, a introdus in tratatul CEE articolul 118 A referitor la posibilitatea de a se legifera in acest domeniu cu majoritate calificata si articolul 118 B prin care se permite Comisiei sa stimuleze dialogul social la nivel european. De asemenea, Actul unic a adaugat noi titluri in partea a treia a Tratatului CEE referitoare la politica comunitatii, si anume: -coeziunea economica si sociala (art. 130 A); -cercetarea si dezvoltarea tehnologica (de la 130 F la 130 Q); -mediu (de la 130 R la 130 T). Noile texte definesc obiectivele si mijloacele de actiune, introducand si proceduri ce permit sa se adopte deciziile de aplicare cu majoritate calificata. Actul unic european poate fi considerat ca tranzitia necesara instituirii Uniunii Europene. La Consiliul european de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, sefii de stat si de guvern ai celor 12 state membre ale Comunitatilor europene, reuniti in conferinta interguvernamentala pe baza art. 236 din Tratatul CEE au ajuns la un acord asupra proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, prin care se angaja o noua etapa importanta in constructia europeana. Acest Acord era un acord politic. Inaintea semnarii trebuia sa se dea forma juridica definitiva textelor consolidate ale celor doua aspecte ale tratatului, "o uniune politica" si "o uniune economica si monetara", negociate separat. La 7 februarie 1992, la Maastricht, ministrii afacerilor externe si ministrii de finante ai celor 12 au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene. Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeana nu se substituie Comunitatilor care sunt mentinute si chiar dezvoltate, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg. In structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana cuprinde Comunitatile (primul pilon), completate cu politica externa si de securitate europeana (al doilea pilon) si cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne (al treilea pilon). Tratatul defineste, in dispozitiile comune, obiectivele Uniunii si unele principii fundamentale pe care trebuie sa le respecte si precizeaza totodata ca Uniunea dispune de un cadru institutional unic. Structura institutionala a Uniunii este bazata pe principiul potrivit caruia institutiile sint comune, dar executa competentele lor dupa proceduri diferite, dupa cum dirijeaza Comunitatile sau cooperarile politice. Tratatul afirma identitatea Uniunii pe scara internationala si instaureaza o "cetatenie a Uniunii" pastrand si conservand in acelasi timp ceea ce s-a realizat pe plan comunitar. Tratatul prevede proceduri unice mai intai pentru modificarea Tratatului asupra Uniunii si a celorlalte tratate pe care Uniunea se bazeaza, apoi pentru aderarea noilor state membre. Astfel Uniunea Europeana stabileste o sinteza coerenta intre Comunitatile europene create prin tratatele CECA, CEE si Euroatom ( CEEA) , completate si modificate prin Actul unic european pe de o parte, si politicile si cooperarile instaurate prin Tratatul de la Maastricht pe de alta parte. Uniunea Europeana este intemeiata pe Comunitatile europene, completate cu politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat. Uniunea are drept misiune sa organizeze, in mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele lor. Obiectivele pe care trebuie sa le realizeze Uniunea prin cei trei piloni sunt enuntate la art.B: 13

promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu tara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare, comportand la tennen o moneda unica, in conformitate cu dispozitiile din tratat; afirmarea identitatii Uniunii pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv definirea la termen a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa conduca, la momentul potrivit, la o aparare comuna; intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii; dezvoltarea unei cooperari strange in domeniul justitiei si al afacerilor interne; mentinerea integral a a realizarii comunitare (l'acquis communautaire) si dezvoltarea acesteia cu scopul de a examina in ce masura politicile si fonnele de cooperare instaurate in tratat ar trebui sa fie revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor si institutiilor comunitare. Uniunea dispune de un cadru institutional unic ce asigura coerenta si continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, respectand si dezvoltand tot ceea ce s-a realizat pe plan comunitar (acquis-ul). Misiunea conferita institutiilor in cadrul Uniunii consta, deci, in a garanta coerenta, pe de o parte, a actiunilor efectuate in fiecare din cei trei piloni si, pe de alta parte, intre actiunile intreprinse in ansamblul celor trei piloni. Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita atributiile in conditiile si cu finalitatile prevazute, pe de o parte, de dispozitiile tratatelor care instituie Comunitatile europene si tratatele si actele subsecvente care le-au modificat sau completat si, pe de alta parte, de celelalte dispozitii ale tratatului. Sistemul institutional unic este format din institutiile comunitare si Consiliul European. 2.2.3. Principii ale Uniunii Europene Art. F contine mai multe principii: • Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme de guvemamant sunt bazate pe principii democratice; • Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (semnata la 4 noiembrie 1950) si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune state lor membre, ca principii generale de drept comunitar. Aceste drepturi sunt preluate de Proiectul de Tratat asupra unei Constitutii pentru Europa. 2.2.4. Noi obiective, noi actiuni Art. B din Tratatul asupra Uniunii Europene, versiunea consolidata de la Amsterdam confera drept obiectiv Comunitatii promovarea unui progres economic si social echilibrat. Noua redactare a art. 2 din Tratatul CE, fixand misiunile si obiectivele C.E., reflecta evolutia ordinii de prioritati a statelor membre intervenita dupa 1957. In cadrul misiunilor Comunitatii trebuiau sa fie luate in considerare noile politici fixate fie prin Actul unic, fie prin noul tratat. In termenii noului art. 2, C.E. are drept misiune sa promoveze: • dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii; • crestere durabila si neinflationista respectand mediul inconjurator; • un inalt grad de convergenta a performantelor economice; • un nivel ridicat de folosire a fortei de munca si de protectie sociala; 14

• crestere a nivelului si calitatii vietii; • coeziune economica si sociala; • solidaritate intre statele membre. Instrumentele pentru realizarea obiectivelor: • stabilirea unei piete comune; • uniune economic a si monetara; • politici si actiuni comune avute in vedere in articolele 3 si 3A: o politica comerciala comuna; o politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului; o politica in domeniul social cuprinzand un Fond social european; 2.3. INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE SI ROLUL ACESTORA Procesul general de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene si in particular procedura de luare a co-deciziilor implica trei institutii principale: • Parlamentul European, care reprezinta interesele cetatenilor Uniunii Europene si care este ales in mod direct de acestia. • Consiliul Uniunii Europene, care reprezinta pe fiecare din statele membre. • Comisia Europeana, care cauta sa sustina interesele Uniunii Europene ca un intreg. Acest „triunghi institutional” produce politicile si legile (directive, regulamente si decizii) aplicabile la nivelul intregii Uniuni Europene. In principiu, Comisia Europeana este cea care propune noile legi ale Uniunii Europene, dar Parlamentul European si Consiliul European le adopta. Doua alte institutii au un rol vital in Uniunea Europeana: • Curtea de Justitie Europeana, care sustine suprematia legilor europene; • Curtea de Auditori, care verifica activitatile financiare ale Uniunii Europene. Aceste institutii care au fost infiintate conform Tratatelor, sunt cele care fundamenteaza tot cea ce Uniunea Europeana face. Tratatele sunt aprobate de presedintii si prim-ministrii statelor membre si sunt ratificate de parlamentele acestor state. Ele stabilesc regulile si procedurile pe care institutiile Uniunii Europene trebuie sa le urmeze. In completarea institutiilor sale, Uniunea Europeana are un numar de alte organisme care joaca un rol special:

OMBUDSMAN-UL EUROPEAN •

Ombudsman-ul European, apara cetatenii Uniunii Europene si afacerile lor impotriva proastei administrari;

ORGANISME FINANCIARE • • •

Banca Centrala Europeana, este responsabila de politica monetara europeana; Banca de Investitii Europeana, finanteaza proiectele de investitii ale Uniunii Europene; Fondul de Investitii European, acorda garantii si imprumuturi pentru a ajuta intreprinderile mici si mijlocii (SMEs)

ORGANISME DE CONSULTANTA • •

Comitetul Economic si Social European, reprezinta societatea civila si cele doua parti ale industriei (angajati si angajatori); Comitetul Regiunilor, reprezinta autoritatile regionale si locale. 15

ORGANIZATII INTER – INSTITUTIONALE • •

Biroul Publicatiilor Oficiale ale Uniunii Europene, publica, tipareste si distribuie informatii despre Uniunea Europeana si activitatea sa; Biroul de Selectare Personal al Comunitatilor Europene, recruteaza personalul pentru institutiile Uniunii Europene si al altor organisme.

AGENTII DESCENTRALIZATE • • •

15 Agentii Comunitare, agentii specializate care manevreaza tehnici specifice si sarcini de management sau stiintifice, in interiorul „Domeniului comunitar” al Uniunii Europene ( „primul pilon” al Uniunii Europene ); Institutul European pentru Studii de Securitate si Centrul Satelit al Uniunii Europene, care manevreaza sarcini specifice „Afacerilor Interne si Politica de Securitate” ( „al doilea pilon” al Uniunii Europene ); Europol si Eurojust, ajuta coordonarea politiei si justitiei in cooperarea lor in materie de criminalitate ( „al treilea pilon” al Uniunii Europene );

Agentiile Uniunii Europene (U.E.) sunt organisme guvernate de legile publice europene; ele sunt o forma distincta de institutii ale UE alaturi de Consiliu, Parlament, Comisie, etc. si au propria lor personalitate juridica. S-au nascut din acte juridice ale legislatiei secundare pentru a acoperi cerintele tehnice foarte specifice, stiintifice sau manegeriale care sunt stipulate in actele relevante ale UE. In mod curent sunt 15 organizatii care raspund la definitia de agentie comunitara, fiecare avand diferite denumiri (Centre, Fundatii, Agentii, Birou, Observator) cea ce creaza anumite confuzii, deoarece in particulatr acesti termeni sunt utilizati sa defineasca alte organizatii care nu raspund la cerintele unei agentii comunitare. La momentul actual cele 15 agentii ale UE sunt: Nr crt

DENUMIRE PRESCURTATA

1.

CEDEFOP

2.

EUROFOUND

3.

EEA

4.

ETF

5.

EMCDDA

6.

EMEA

7.

OHIM

8.

EU-OSHA

Fundatia Europeana pentru Instruire Centrul European de Monitorizare pentru Medicamente si Precursori Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor Oficiul pentru Armonizarea Pietii Interne (Marci Inregistrate si Design) Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca

9.

CPVO

Oficiul pentru Diferitele Intreprinderi Comunitare

10.

CDT

11.

EUMC

12. 13. 14. 15.

EAR EFSA EMSA EASA

Centrul de Traduceri pentru Organizatiile Uniunii Europene Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei Agentia Europeana pentru Reconstructie Autoritatea Europeana pentru Securitatea Alimentara Agentia Europeana pentru Securitatea Maritima Agentia Europeana pentru Securitatea Aeronautica

DENUMIRE COMPLETA

Centrul European pentru Dezvoltare si Instruire Vocationala Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Vietii si Conditiilor de Munca Agentia Europeana pentru Mediul Inconjurator

16

II. ORDINEA JURIDICA COMUNITARA, REGLEMENTARI LEGISLATIVE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA, AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA EU-OSHA 1. STRUCTURA SISTEMULUI JURIDIC COMUNITAR Sistemul juridic comunitar constituie o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre avand urmatoarele trasaturi: are calitatea de ordine juridica, adica reprezinta un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, daca este carol, incalcarile; ordinea juridica comunitara este autonoma in raport cu ordinea juridica international a, avand un grad puternic de centralizare al crearii si aplicarii normelor mai ales prin interventia institutiilor comunitare si care o apropie de o ordine interna. De asemenea, Curtea de Justitie a recunoscut autonomia ordinii juridice comunitare si rata de dreptul intern al statelor membre care se manifesta, intre altele, prin urmatoarele: Curtea de Justitie nu poate aplica reguli din dreptul intern; Curtea de Justitie nu este competenta sa verifice legalitatea unui act sau a unei masuri interne; Curtea de Justitie nu are drept misiune sa dea o interpretare dreptului intern; competenta pentru a interpreta Tratatul nu poate fi pentru a interpreta legea nationala. Autonomia dreptului comunitar in raport cu dreptul national nu este absoluta. Mai intai, intrucat prin semnarea tratatelor prin care renunta la unele competente, se confera institutiilor europene o putere normativa proprie, iar statele membre accepta ca dreptul comunitar sa faca parte integranta din ordinea lor juridica. Apoi, intrucat dreptul comunitar utilizeaza concepte imprumutate din dreptul national, s-a considerat ca relatiile dintre ordinea juridica intema si ordinea juridica comunitara sa fie privite in termeni de cooperare, cu respectarea trasaturilor proprii fiecareia dintre cele doua ordini. Aceasta cooperare se manifesta, in special, prin faptul ca: - jurisdictiile nationale au sarcina sa aplice dreptul comunitar; - unele norme comunitare ( recomandari CECA si directive CEE si CEEA ) necesita o interventie a autoritatilor nationale pentru a avea deplina lor eficacitate; - sunt efectuate retrimiteri de catre dreptul comunitar la dreptul national. 1.1. Izvoarele dreptului comunitar. Ierarhia regulilor de drept Izvoarele primare, fundamentale, creatoare de noi reguli si care se , bazeaza pe acordul statelor membre; Izvoarele derivate, secundare, cuprinzand reguli de drept bazate pe tratate, destinate sa le asigure aplicarea, respectiv, actele normative adoptate de institutii in aplicarea tratatelor. Cele doua categorii formeaza nucleul central si cantitativ preponderent, reprezentand ceea ce se numeste dreptul comunitar in sens restrans. In sens larg, dreptul comunitar cuprinde ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara. In aceasta acceptiune, dreptul comunitar cuprinde si actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor. Comunitatile au incheiat numeroase acorduri intemationale care constituie la randul lor izvoare de drept in ordinea juridica comunitara. 17

De asemenea, pe langa izvoarele scrise mai sunt si izvoarele nescrise intre care principile generale de drept ocupa un loc esential. , O clasificare mai larga a izvoarelor de drept: izvoare originare sau primare, formand dreptul originar sau primar, din care fac parte: tratatele constitutive, precum si instrumentele juridice care le-au fost anexate sau care le-au adus modificari; izvoare secundare, adica actele unilaterale ale institutiilor, categorie denumita drept derivat pentru a indica natura si functia de aplicare a dreptului originar; actele conventionale, in cadrul carora vom distinge: dreptul complementar tratatelor, acordurile incheiate de comunitati cu statele terte sau cu organizatii intemationale; izvoare nescrise ale dreptului comunitar. TRATATELE determina campul de aplicare al dreptului comunitar "ratione materiae, ratione loci si ratione temporis", atribuie competentele institutiilor si enunta principiile si procedurile ce trebuie respectate in vederea realizarii finalitatilor si obiectivelor prevazute si, totodata, asigura respectarea acestora printr-un control jurisdictional, permitand sanctionarea incalcarii tratatelor. Dreptul derivat acopera ansamblul actelor adoptate de institutiile abilitate in acest scop de tratatele constitutive, in vederea realizarii obiectivelor acestora. Termenul "derivat" este utilizat pentru a indica functia acestor acte, dar si subordonarea lor tratatelor, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca dispozitiile din dreptul derivat nu pot deroga de la tratatele constitutive, jar, pe de alta parte, ca institutiile abilitate nu pot adopta decat actele necesare indeplinirii misiunii lor si in conditiile prevazute in tratate. Tratatele constituie fundamentul, cadrul si limitele puterilor normative ale institutiilor. Astfel, potrivit art. 189 alin. 1 din Tratatul CE, asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, pentru indeplinirea misiunii lor in conditiile prevazute in tratat, Parlamentul european, impreuna cu Consiliul si Comisia, adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize. In Tratatul de la Roma sunt mentionate cinci feluri de acte: o regulamentele; o directivele; o deciziile; o recomandarile; o avizele. Curtea de Justitie, in jurisprudenta sa, a subliniat ca natura unui act nu depinde de denumirea pe care i-a dat-o institutia care l-a adoptat ci de obiectul si continutul sau in raport cu definitiile formulate de tratate, Curtea rezervandu-si dreptul de a proceda la o noua calificare a actului respectiv. In cadrul conferintelor interguvemamentale care au condus la Tratatul de la Maastricht, Comisia a facut propuneri concrete pentru a se instaura un sistem ierarhic a1 normelor sau unul de clasificare a actelor comunitare, mai ales in vederea intaririi democratizarii si eficacitatii procesului decizional, cu respectarea principiului subsidiaritatii. REGULAMENTUL este principalul izvor al dreptului comunitar derivat, fiind actul cel mai complet, mai eficace, exprimand, prin excelenta, puterea legislativa a Comunitatilor. Art 189 alin. 2 din Tratatul C.E. prezinta efectele juridice ale regulamentului, da o definitie completa a acestuia, prin care ii confera o natura si o eficienta pe deplin comparabile cu cele ale unei legi in sistemele nationale.

18

Regulamentul are caracter general. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in fiecare stat membru. Caracteristicile regulamentului sunt: caracterul general, forta obligatorie si aplicabilitatea sa directa. Ca si legea in dreptul national, regulamentul contine prescriptii generale si impersonale, adica statueaza in mod abstract, aceasta fiind conditia "sine qua non" a functiei normative pe care este chemat sa o indeplineasca in sistemul tratatelor. Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale; prin urmare, nerespectarea de catre un stat membru a regulamentului constituie neexecutarea uneia dintre obligatiile sale in sensul art. 169 din Tratatul C.E. Aplicabilitatea directa a regulamentului inseamna ca fara interpunerea puterii normative nationale el are o validitate automata in Comunitate si este, ca atare, apt sa confere drepturi si sa impuna obligatii statelor membre, organelor lor si particularilor, cum o face legea nationala. DIRECTIVA - Potrivit alin. 3 al art. 189 din Tratatul C.E. - leaga fiecare stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar lasa autoritatilor nationale competenta in privinta formei si a mijloacelor. Art. 191 al Tratatului C.E. prevede regulile referitoare la publicarea si, respectiv, modificarea directivei. Directivele adoptate de catre Consiliu impreuna cu Parlamentul European, I conform procedurii din art. 189 B al Tratatului C.E., precum si directivele Consiliului si Comisiei adresate tuturor statelor membre, sunt publicate in Jumalul Oficial al Comunitatilor si intra in vigoare, ca si regulamentele, la data pe care o fixeaza gall, in lipsa unei asemenea date, dupa 20 de zile de la publicarea lor. Natura si functia directivei Directiva impune statului membru destinatar un rezultat pe care trebuie sa-1 atinga, dar lasa autoritatilor nationale competenta cu privire la forma si mijloacele necesare atingerii acestui obiectiv. Directiva face parte din categoria actelor obligatorii, dar prezinta si unele caracteristici. Directiva nu este un instrument de integrare si de unificare a dreptului asa cum este regulamentul, ci un instrument de cooperare si de apropiere a legislatiilor. Directiva este un instrument tipic interstatal, intrucat are intotdeauna drept destinatari statele membre si nu obliga decat aceste state; directiva nu produce efecte de drept in ordinea interna decat prin intermediul regulilor nationale. Directiva, spre deosebire de regulament, este conceputa ca un mecanism de legislatie indirecta si mediata, ca un mijloc de orientare legislativa. Ea reprezinta o metoda de legislatie cu doua etaje: la nivel comunitar sunt adoptate linia politica si modelul legislativ; apoi revine state lor membre sa traduca acest model in categoriile lor nationale, dar libertatea pe care o directiva o lasa statelor nu inseamna in nici un caz ca ar trebui tratata ca neexistand sub aspect juridic din punct de vedere intern. Directiva constituie un element de drept comunitar de care judecatorul national poate sa tina seama dupa imprejurari. Directiva impune statelor membre o obligatie de rezultat. Caracteristicile directivei sunt următoarele : • •

sunt acte obligatorii in scopul pe care il desemneaza, dar lasa statelor membre, care sunt destinatarii acestei obligatii, alegerea fonnei si a mijloacelor necesare pentru atingerea acestui rezultat; sunt acte susceptibile sa aiba un caracter general. Ele nu leaga decat destinatarii, care pot fi unul sau mai multe state membre din cadrul Tratatului CE;

19

•

sunt acte al caror continut se limiteaza sa fixeze un obiectiv. Alegerea mijloacelor si formei necesare pentru atingerea acestui obiectiv este lasata aprecierii suverane a fiecarui stat. Prin "forma" se inteleg tehnicile legislative sau regulamentare proprii fiecarui stat; prin "mijloace" institutiile susceptibile sa realizeze obiectivul indicat. Este relevata o evolutie in notiunea de directiva, al carei continut este din ce in ce mai complet, astfel incat alegerea de catre state le membre a "mijloacelor" dispare. Aceasta evolutie s-a impus dat fiind caracterul tehnic al anumitor materii care implica un foarte mare grad de precizie; • sunt acte obligatorii -ele impun statelor membre obligatii de rezultat; • sunt susceptibile sa creeze drepturi individuale in beneficiul subiectelor de drept ale statelor membre. Pozitia Curtii de Justitie a subliniat ca libertatea recunoscuta statelor prin art. 189 alin. 3 al Tratatului C.E., departe de a fi absoluta, nu este decat relativa. Libertatea statelor este limitata prin obligatia de a utiliza formele si mijloacele susceptibile sa asigure directivei o deplina eficacitate in dreptul intern. DECIZIA este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza. Caracteristicile deciziei: decizia obliga numai pe destinatarii ei, este un act cu caracter individual; este obligatorie; este obligatorie in toate elementele sale. Intrarea in vigoare : deciziile trebuie sa fie notificate destinatarilor lor si produc efect prin aceasta notificare. AVIZELE SI RECOMANDARILE - se caracterizeaza prin faptul ca sunt lipsite de efect obligatoriu, ele "nu leaga" dupa formula utilizata in tratate. Articolul 173 din Tratatul C.E. exclude, in mod expres, recomandarile si avizele de sub incidenta controlului Curtii de Justitie, absenta fortei obligatorii justificand o asemenea excludere. De remarcat ca absenta efectului obligatoriu nu inseamna si absenta efectelor juridice, iar raportat la recomandari si avize, s-a subliniat in doctrina ca nu trebuie sa se confunde actul lipsit de forta obligatorie cu actul din punct de vedere juridic fara efect. Tratatul C.E. da mai multe exemple de recomandari sau avize ale institutiilor comunitare chemate sa produca efecte juridice. Avizul este unul dintre instrumentele mentionate de articolul 118 cu acelasi titlu ca si studiile si organizarea de consultari in vederea promovarii unei colaborari stranse intre statele membre in domeniul social. Sub un alt aspect, numai nerespectarea de catre un stat membru a unui aviz motivat al Comisiei, in sensul articolului 169 al Tratatului C.E., ii permite acestuia sa sesizeze Curtea de Justitie pentru constatarea neexecutarii. Recomandarea mai poate fi utilizata de exemplu de catre Comisie, potrivit art. 101 si 102 din Tratatul CE, pentru a evita o distorsiune de concurenta ca urmare a stabilirii sau modificarii de catre un stat membru a dispozitiilor interne. Daca acesta nu se conformeaza recomandarii, Comisia nu poate propune Consiliului adoptarea de directive care ar avea drept obiect sa oblige celelalte state membre sa elimine acea distorsiune. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a considerat ca recomandarile nu sunt lipsite de orice erect juridic si ca judecatorii nationali sunt obligati sa le ia in consideratie daca lamuresc interpretarea dispozitiilor nationale, in scopul de a asigura deplina lor aplicare sau, daca au drept obiect sa completeze dispozitiile de drept comunitar, avand un caracter constrangator. S-ar putea spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri asupra unei probleme date, in timp ce recomandarea este un instrument de actiune indirect 20

urmarind apropierea legislatiilor si nu difera de directiva decat prin absenta fortei obligatorii.

2. PREOCUPARI SI REGLEMENTARI COMUNITARE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA 2.1. DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA PRODUSELOR - DERIVATE DIN ART. 100 A AL TRATATULUI DE LA ROMA Art. 100 A, din Tratatul de la Roma, adoptat în 1987, necesita armonizarea legislatiilor nationale. Obiectivul era de a indeparta toate barierele pentru comert in piata unica si de a permite trecerea libera a marfurilor si a oamenilor peste granite. In principiu art. 100 A din Tratatul de la Roma, nu permite statelor membre sa stabileasca cerinte mai mari pentru produsele lor decat cele stabilite prin directive. Deasemenea permite luarea de masuri prin vot majoritar calificat. Directivele privind securitatea produselor derivate din art. 100 A din Tratatul de la Roma au ca obiectiv protecţia utilizatorilor faţă de riscurile care pot să apară ca urmare a utilizării produselor. Ele stabilesc cerinţele de securitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele, precum şi informaţiile ce trebuie să le însoţească pentru libera circulaţie şi comercializare în spaţiul UE; de asemenea, procedurile pe care producătorul (sau cel care comercializează produsul în cadrul UE) trebuie să le urmeze pentru a ,,certifica" îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica cu marca ,,CE". În mai 1986, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene a aprobat propunerea Comisiei Uniunii Europene (la acea dată, Comunitatea Europeană) cu privire la politica de armonizare tehnica şi de standardizare, aşa cum este ea expusă în documentul COM 85, cunoscut sub denumirea de ,,Noua abordare". Acest document a fost creat în scopul atingerii următoarelor obiective principale în înfăptuirea pieţei interne libere: - îmbunătăţirea forţei competitive internaţionale a industriei europene; - eliminarea din calea comerţului liber a barierelor tehnice existente, prin adoptarea de: • directive cuprinzând diferite cerinţe referitoare la securitatea produselor; • directive referitoare la sănătatea şi protecţia mediului. La baza ,,Noii abordări" stau următoarele principii: a) armonizarea legislativă în statele membre se limitează la adoptarea cerinţelor esenţiale din directivele derivate din art. 100 A al Tratatului de la Roma, iar produsele care satisfac aceste cerinţe beneficiază de libera circulaţie; b) în majoritatea cazurilor, aceste cerinţe esenţiale sunt legate de aspectul securităţii, dar pot fi incluse şi alte aspecte de interes general, cum ar fi compatibilitatea electromagnetică, siguranţa comunicaţiilor ş.a.; sarcina de elaborare a specificaţiilor tehnice armonizate este încredinţată organismelor competente de standardizare; standardele rezultate se consideră „standarde armonizate”; c) „standardele armonizate" nu sunt obligatorii şi îşi păstrează statutul de standarde facultative; d) autorităţile naţionale au obligaţia de a recunoaşte că produsele realizate în conformitate cu aceste standarde armonizate corespund prevederilor „cerinţelor esenţiale".

21

Ca urmare a adoptării de către UE a directivei care cuprinde cerinţe esenţiale (vizând securitatea), statele membre au obligaţia să elaboreze reglementări naţionale în acord cu aceste directive. Urmând strategia stabilită în „Noua abordare", UE şi-a elaborat politica în acest domeniu, aşa cum este expusă în Rezoluţia Consiliului 90/CIO/01 cu privire la o „Abordare globală a evaluării de conformitate". Conform acestui act, în fiecare directivă de produs vor fi enunţate cerinţele de îndeplinire a obligaţiilor de evaluare a conformităţii, ca şi a procedurilor, de către producători. Ca urmare, o secţiune importantă a ,,abordării globale" o reprezentând un nou sistem legislativ de evaluare a conformităţii, denumit ,,abordare pe module". ,,Abordarea pe module" subdivide evaluarea de conformitate într-un număr de operaţiuni asociate cu stadiul de realizare a produsului (de exemplu: proiectare, producţie), cu tipul de evaluare (verificarea documentelor, testul tipologic, garanţia de calitate, inspecţia) şi cu persoanele care fac evaluarea. Al doilea element important este reprezentat de implicarea organelor acreditate pentru testare şi certificare în cadrul fiecărui modul, conform specificării din acel modul, pe temeiul principiului privind răspunderea statului membru al UE referitor la evaluarea competenţei (,,actul tehnic") şi notificarea propriu-zisa (,,actul politic/administrativ"). Organele acreditate sunt constituite din laboratoare naţionale pentru încercări (testări), corpuri de inspecţie şi organe de atestare, care au fost supuse evaluării de competenţă şi care au fost desemnate de către guvernele naţionale drept organe acreditate. Ultimul element important este constituit de aplicarea însemnului ,,CE" pe produsele industriale. Semnificaţia acestui marcaj este că producătorul a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în directivele UE pentru produsul respectiv. Însemnul ,,CE" se bazează pe standardele europene armonizate. Din 1985 elaborarea directivelor de securitate a produselor se realizează în conformitate, cu conceptul ,,Noua abordare", care stabileşte ca principii: - armonizarea totală a reglementărilor cele naţionale fiind anulate de cele comunitare; - recurgerea la standarde pentru conformitate, făcând totodată elastic procesul de reglementare prin standarde. Fiecare directivă abordează o gamă largă de produse şi stabileşte cerinţe de securitate cu caracter general, a căror interpretare se face pe baza a numeroase standarde elaborate în acest scop de către organismele europene de standardizare; produsele fabricate după aceste standarde se presupun a fi ,,conforme" cu cerinţele directivei. Directivele elaborate în ,,Noua abordare" anulează pe cele anterioare, tinzându-se spre o simplificare structurală, pe baza unui număr redus de ,,familii" de directive, care cuprind orice tip de produs a cărui utilizare poate da naştere unui pericol, de la maşini şi substanţe chimice, la jucării. Directivele de securitate a produselor se situează. cu unele excepţii, în domeniul reglementărilor industriale şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Complementaritatea celor două tipuri de reglementări este evidentă. Prin intermediul celor dintâi, producătorul nu poate să comercializeze produse ,,nesigure", aşa încât patronul nu poate să le achiziţioneze şi să le pună la dispoziţia muncitorului. Prin intermediul celorlalte, se cere ca patronul să albă grijă ca produsele puse la dispoziţia lucrătorilor să fie utilizate şi păstrate corespunzător, urmărindu-se instrucţiunile pe care fabricantul trebuie să i le pună la dispoziţie. În tabelul 1 s-au recenzat principalele directive de armonizare derivate din art. 100 A, care cuprind cerinţele esenţiale de securitate. De asemenea, sunt enumerate şi directive din ,,vechea abordare“, respectiv cele care au ca fundament art. 100.

22

Tabelul 1 Directivele UE privind securitatea produselor (Art. 100A, din Tratatul de la Roma) Grupa I

Directiva

Domeniu de aplicare

Produse de consum noi, folosite sau recondiţionate (cu 92/59/CEE – Produse (în excepţia antichităţilor), pentru care nu există reglementări general) comunitare

89/106/ CEE – Produse pentru construcţii

Produse pentru introducerea permanentă pe şantierele industriale sau de construcţii civile cu caracteristici care influenţează rezistenţa mecanică şi stabilitatea de siguranţă în utilizare şi în caz de incendiu, mediu ambiant sau izolarea termică sau acustică a construcţiei

84/529/CEE – Ascensoare, Ascensoare (pentru transportul de persoane) instalate fix modificta de 86/312/CEE, în imobile permanente şi componentele de securitate ale 90/486/CEE acestora Vehicule cu motor şi remorcile acestora, precum şi Vehicule cu motor componentele şi dispozitivele care condiţionează 68 directive şi modificările securitatea acestora. Se exclud tractoarele din agricultură respective şi silvicultură Tractoare Tractoare din agricultură şi silvicultură: caracteristici 26 directive şi modificările generale şi principalele lor dispozitive de protecţie lor

II

98/37/CE – Maşini, forma consolidată a directivei 89/392/CEE şi amendamentele din directivele 91/368/CEE, 93/44/CEE şi 93/68/CEE

Maşini în general (cu excepţia celor acţionate de forţa umană). Se exclud echipamentele care fac obiectul directivelor specifice, precum şi cele concepute pentru uz nuclear, medical sau militar

Utilaje de şantier: 79/113/ CEE, 85/405/ CEE – Nivel sonor 84/533/ CEE, 85/406/ CEE, 84/534/ CEE Motocompresoare 87/405/ CEE, 84/533/ CEE – Macarale turn Se stabilesc limitele de emisiune sonoră (exprimate ca 85/407/ CEE, 84/537/ CEE puteri acustice sau ca niveluri de zgomot, la locul – Grupuri electrogene de operatorului) sudură 85/409/ CEE, 88/180/ CEE – Ciocan de spart beton şi picamere 88/88/181/CEE – Maşini de tuns iarba

23

III

IV

87/404/CEE - Recipiente Recipiente sudate la presiune de peste 50 bari pentru a simple sub presiune, conţine aer sau azot modificată de 90/488/CEE 90/396/CEE - Aparate cu gaz

Aparate pentru coacere, încălzire şi producerea apei calde şi dispozitivele şi componentele acestora care se comercializează separat

72/23/CEE - Materiale electrice pentru joasă tensiune

Material electric destinat a fi utilizat la o tensiune nominală cuprinsă între 50 V şi 1000 V ca şi între 75 V şi 1500 V c.c.

76/177/CEE, 79/196/CEE Material electric utilizabil în atmosferă explozivă, adaptări la progresul tehnic 84/47/CEE, 88/571/CEE şi modificările 88/665/CEE, 90/487/CEE

Material electric conceput a fi utilizat în atmosferă explozivă (76/177) şi prevăzut cu anumite sisteme de protecţie (79/196), cu excepţia celui conceput în mine cu pericol de grizu

82/130/CEE - Material electric utilizabil în Material electric conceput a fi utilizat la lucrări subterane atmosferă explozivă cu sau la instalaţii de suprafaţă unde poate ajunge grizu prin pericol de grizu, adaptări la ventilaţie subterană progresul tehnic 88/35/CEE şi 91/169/CEE 94/9/CE - Material pentru utilizare în atmosferă explozivă

Aparate şi sisteme, electrice sau nu, concepute a fi utilizate în atmosferă explozivă. Această directivă, începând cu anul 2003, va abroga directivele anterioare.

89/336/CEE Cerinţe de protecţie a echipamentelor tehnice faţă de Compatibilitate perturbaţiile E.M. electromagnetică, modificată prin 92/31/CEE 76/769/CEE - Substanţe şi preparate periculoase şi 10 Substanţe şi preparate periculoase a căror comercializare sau utilizare este limitată directive cuprinzând modificări 88/379/CEE, 89/178/CEE, 90/492/CEE, 93/18/CEE Preparate care conţin cel puţin o substanţă periculoasă şi Preparate periculoase. considerate periculoase conform definiţiilor din directivă Clasificare, îmbuteliere şi marcare V

91/155/CEE, 93/112/ CEE Fişe cu date de securitate care trebuie aduse la Substanţe şi preparate cunoştinţa utilizatorului (de specialitate) o dată cu fiecare periculoase: fişe de substanţă sau preparat securitate 78/63/ CEE, 81/187/ CEE, Preparate destinate să protejeze, să favorizeze sau să 84/291/ CEE - Antidăunători conserve plantele sau produsele vegetale, să distrugă (insectofungicide) sau să evite creşterea plantelor nedorite 93/15/ CEE - Explozivi utilizaţi în scop civil

VI

Controlul, comercializarea şi recunoaşterea reciprocă a omologărilor de explozivi utilizaţi în scop civil

89/686/ CEE, 93/95/CEE EIP în general, cu excepţia celor destinate forţelor armate Echipamente individuale de sau de ordine publică, de autoapărare protecţie 24

Directivele au fost grupate tematic în 6 grupe. Primul grup cuprinde Directiva 92/59/CEE, care înglobează toate produsele ce nu sunt tratate de o directivă specifică, precum şi directive referitoare la produse utilizate la ,,locul de muncă", dar care, în general, nu sunt considerate ca mijloace de muncă". Directivele privind produsele utilizate ca mijloace de muncă sunt împărţite în patru grupe: maşini (echipamente tehnice); recipiente şi aparate sub presiune sau ,,cu gaz"; material electric, inclusiv cel utilizat în atmosferă potenţial explozivă; substanţe şi preparate periculoase. Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu menţinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să permită circulaţia liberă a forţei de muncă. Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace: - directivele (obligatorii - stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate; - standardele armonizate (caracter voluntar) - oferă o bază de conformitate cu cerinţele (obligatorii) formulate în directive; - procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada conformităţii cu cerinţele esenţiale din directive. Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre. care şi România, trebuie să se conformeze legislaţiei din UE. 2.2. DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA - DERIVATE DIN ART. 118 A AL TRATATULUI DE LA ROMA Incepand cu anul 1957, in cadrul Tratatului CECA au inceput primele actiuni comunitare in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru lucratorii din sectoarele carbunelui si otelului. In anul 1974, prin decizia Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate, igiena si protectia sanatatii la locul de munca, recunoscut de Comisie ca forum privilegiat de consultare a partenerilor sociali. Prin Art. 118 al Tratatului de la Roma, "Statele Membre se angajeaza sa promoveze in special ameliorarea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea fortei de munca si isi fixeaza ca obiectiv armonizarea, prin progres, a conditiilor existente in acest domeniu. " Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Consiliul, dupa consultarea Comitetului Economic si Social adopta, pe calea directivelor, prescriptii minimale aplicabile in mod progresiv, tinand cont de conditiile si de reglementarile tehnice existente in fiecare dintre statele membre. Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice care ar impiedica crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii. In sustinerea acestor deziderate au fost lansate in anii 1978 si 1984 primele programe de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Dupa adoptarea in anul 1987 a Actului Unic, prin care se face o importanta revizuire a Tratatului de la Roma, s-a elaborat un nou program de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca (cel de al treilea), care, prin textele legislative care s-au adoptat, a pus accentul pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne. Un moment remarcabil in elaborarea legislatiei europene in domeniul securitatii si sanatatii in munca il constituie adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE cu privire la punerea in aplicare a masurilor care vizeaza promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, in conformitate cu art. 118 A din Tratatul de la Roma.

25

2.3 STANDARDELE EUROPENE ARMONIZATE – EN În vederea realizării pieţei libere, începând din 1986 se recunosc la nivelul UE trei funcţii importante: de administrare; de standardizare; de evaluare a conformităţii (testare - certificare). Funcţia de administrare o îndeplinesc UE şi AELS (Asociaţia Economică a Liberului Schimb). Funcţia de standardizare revine CEN (Comitetul European de Standardizare), CENELEC (Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică). şi ETSI (Institutul de Standardizare Europeană în Telecomunicaţii). Funcţia de evaluare a conformităţii este asigurată de EOTC (Organizaţia Europeană pentru Testare şi Certificare). În 1986, CEN şi CENELEC au luat hotărârea ca, după aprobarea unui standard european (EN), membrii CEN şi CENELEC să fie obligaţi să-i implementeze ca standard naţional şi să retragă orice standard naţional contradictoriu. Aceasta combinare de măsuri privind directivele şi standardele europene a dus la crearea unul instrument puternic în vederea înlăturării barierelor tehnice din calea comerţului. Standardele care cuprind “cerinţe esenţiale" pentru aspecte care vizează securitatea, compatibilitatea electromagnetică etc., sunt elaborate de organismele de standardizare europene, cu contribuţia, acolo unde este cazul, a specialiştilor Comisiei UE, în vederea asigurării respectării cerinţelor esenţiale cuprinse în directive. În acest mod se asigură armonizarea diverselor categorii de acte, legislative pe probleme de securitate, şi sănătate în muncă. Pentru ca un standard european (EN) să fie armonizat, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să se refere la produse sau grupe de produse; - să fie elaborat pe baza unui mandat din partea UE sau AELS; - să fie adoptat de cel puţin un stat membru; - să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Având în vedere diversitatea aspectelor de securitate a muncii necesar a fi standardizate, atât organizaţiile internaţionale de standardizare (ISO şi CEI), cât şi organizaţiile europene de, standardizare (CEN, CENELEC, ETSI) au considerat necesar să stabilească o ierarhizare a standardelor de securitate, astfel încât fiecare standard să se limiteze la aspecte specifice şi să fie corelat cu alte standarde de securitate, în funcţie de aria de aplicabilitate a problemelor pe care le abordează. Din punctul de vedere al ariei de aplicabilitate, a prevederilor, clasificarea standardelor de securitate a muncii este următoarea: a) standarde fundamentale de securitate (standarde de tip A) - cuprind concepte fundamentale, principii şi cerinţe privind aspecte, generale de securitate aplicabile tuturor tipurilor de produse; b) standarde pe grupe de securitate (standarde de tip B) - cuprind cerinţe referitoare la aspecte de securitate aplicabile unui grup de produse şi ţin seama de prevederile standardelor fundamentale pe care le completează cu cerinţe specifice, de securitate pentru grupa respectivă de produse; c) standarde de securitate de produs (standarde de tip C) - conţin cerinţe de securitate pentru un produs său grup de produse specifice şi sunt necesare în vederea utilizării prevăzute a acestora. Aceste standarde ţin seama de prevederile din standardele fundamentale şi din standardele pe grupe de securitate, pe care le completează. 26

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu menţinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să permită circulaţia liberă a forţei de muncă. Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace: - directivele (obligatorii)- stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate; - standardele armonizate (caracter facultativ) - oferă o bază de conformitate cu cerinţele (obligatorii) formulate în directive; - procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada conformităţii cu cerinţele esenţiale din directive. Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre care şi România, trebuie să se conformeze legislaţiei din UE. Comisia a declarat anul 1992, Anul European pentru securitate, igiena si sanatate la locul de munca, pentru a se trage concluzii privind cel de al treilea plan de actiune si pentru sensibilizarea unui numar cat mai mare de persoane cu privire la problemele de securitate si sanatate in munca. Anul European a determinat cresterea interesului lucratorilor, patronilor si al autoritatilor pentru sanatatea si securitatea la locul de munca, aducand noi orientari pentru viitoarea politica comunitara. In februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht de infiintare a Uniunii Europene care a intrat in functiune la 1 noiembrie 1993. Un punct important in Tratat se refera la extinderea Europei sociale prin punerea in practica a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, adoptata in 1989 care contine un capitol referitor la realizarea securitatii si sanatatii la locul de munca. Pentru a se asigura transparenta actiunilor Comisiei, prin informarea statelor si a partenerilor sociali, Consiliul European a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca cu sarcina de a strange si difuza informatii. De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei si coopereaza cu organele Uniunii Europene. In anul 1994 a fost stabilit Cadrul general pentru actiunea Comisiei Comunitatii Europene in domeniul securitatii, igienei si sanatatii in munca (1994 - 2000). Obiectivele actiunii pe care Comisia si-a propus sa le realizeze au fost: - sa vegheze la transpunerea corecta a directivelor comunitare de catre statele membre; - sa ia masurile necesare pentru aplicarea lor adecvata in dreptul national derivat; - sa promoveze lucrarile Comunitatii in acest domeniu in tarile terte; - sa continue imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca in cadrul Comunitatii. Baza juridica a actiunilor au constituit-o, in principal, art. 100 A si art. 118 A ale Tratatului de la Roma, pentru stabilirea unui nivel ridicat de protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca, si art. 118 B din Tratatul de la Roma pentru promovarea dialogului cu parteneri sociali in acest domeniu. In cadrul acordului de asociere intre Comunitate si tarile din Europa centrala si de est, in perspectiva aderarii acestora, Comisia a vegheat asupra realizarii programului in domeniul protectiei muncii, in special, prin punerea in aplicare a masurilor vizand imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca, pe baza legislatiei comunitare in acest domeniu. Politica sociala, bazata pe aquis-ul secutitatii si sanatatii in munca, constituie un punct important in agenda strategiei comunitare care va acoperi perioada 2002 - 2006, aducand trei caracteristici de noutate: 27

1. o abordare globala a starii de bine la locul de munca, luand in considerare piata muncii si aparatia de noi riscuri, mai ales psihosociale, si vizand ameliorarea calitatii muncii, din care mediul de munca sanatos si sigur constituie until din elementele esentiale; 2. consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea unor instrumente politice variate: legislatie; dialog social; demersul progresului si identificarea celor mai bulle practici; responsabilitatea sociala a intreprinderilor; incitatiile economice; construirea parteneriatelor intre toti actorii securitatii si sanatatii; 3. noua strategie demonstreaza, de asemenea, ca o politica sociala ambitioasa este un factor de competitivitate, si ca dimpotriva, lipsa politicii angreneaza costuri care apasa greu asupra economiilor. Calitatea muncii -obiectiv al Uniunii Europene fixat de Consiliul European la Lisabona in martie 2000 -are ca elemente esentiale sanatatea si securitatea in munca, considerandu-se ca o buna organizare a muncii, precum si un mediu de munca sanatos si sigur sunt factori de performanta pentru economie si pentru intreprinderi. 3. AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA “ EU – OSHA ” Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca , denumita in continuare Agentia, este un organism tripartit al Uniunii Europene care reuneste reprezentantii guvernelor, angajatorilor (patronate) si organizatiile angajatilor (sindicate, asociatii profesionale, etc) sub aceeasi forma ca si in Comisia Europeana. Consiliul Uniunii Europene a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europeane pentru Sanatate si Securitate in Munca. Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca a fost pentru colectarea si diseminarea informatiilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca. Agentia, cu sediul in Bilbao, Spania, are ca scop principal sa imbunatateasca viata oamenilor la locul de munca, prin stimularea fluxului de informatii tehnice, stiintifice, si economice intre toti cei implicati in probleme de sanatate si securitate ocupationala , având structura organizatorică şi fluxul informaţional prezentate mai jos. De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei Europene si coopereaza cu organismele Uniunii Europene. Consiliul de Administratie Consiliul de Administratie are urmatoarele atributii: - selecteaza strategia si scopurile agentiei; - identifica prioritatile agentiei; - stabileste domeniile de activitate al agentiei; - stabileste ce informatii furnizeaza agentia; - numeste Directorul agentiei; - adopta Programul de Lucru al agentiei; - adopta Raportul Anual; - adopta Bugetul Agentiei; - autorizeaza directorul sa administreze bugetul agentiei; Consiliul de administratie se intruneste de doua ori pe an membrii sai includ reprezentanti guvernamentali, reprezentanti ai patronatelor si organizatiilor muncitorilor, impreuna cu trei reprezentanti ai Comisiei Europene. Suplimentar la aceste sedinte participa doi invitati de la Fundatia Dublin si cate unul de la partenerii sociali europeni din ETUC si UNICE. Membrii Consiliului de Administratie au mandate pe trei ani cu posibilitatea de realegere si in fiecare an aleg un presedinte si trei vice-presedinti din randul lor. 28

Biroul Biroul este structura operationala executiva a Agentiei pe teritoriul UE si se intruneste de patru ori pe an. Este alcatuit din noua membri ai Consiliului de Administratie. Acestia sunt presedintele, vice-presedintii, reprezentantii angajatorilor si ai organizatiilor muncitorilor la nivel comunitar, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Guvernului Spaniol. Biroul are rolul unui grup de lucru care ia masuri urgente si necesare, prin delegarea de competente data de Consiliului de Administratie, fara a prejudicia responsabilitatile Directorului agentiei, pentru a putea asigura managementul agentiei in perioada dintre intalnirile Consiliului de Administratie. Mandatul acordat include asigurarea dezvoltarii pe teritoriul UE a retelei Agentiei, implementarea Progamului de Lucru, si de asemenea rezolvarea multor alte activitati specifice ale Agentiei. Directorul Agentiei Directorul este reprezentantul oficial al Agentiei si este responsabil cu activitatea zilnica a Agentiei, inclusiv ce legata de aspectele financiare, administrative si in materie de personal. Durata mandatului acestuia este de cinci ani, numirea si evaluarea activitatii acestuia, facandu-se de catre Consiliului de Administratie. Punctele Focale Reteaua principala a Agentiei, de culegere a informatiilor privind securitatea si sanatatea in munca, este alcatuita din Punctele Focale constituite in fiecare din statele membre ale UE, in cele 10 state membre asociate ale UE, in cele 3 state candidate la UE si in 4 state membre ale EFTA. Punctele Focale sunt nominalizate de fiecare guvern al tarii respective ca fiind reprezentanta oficiala a Agentiei in acea tara si care reprezinta Autoritatea Nationala pentru Securitate si Sanatate in Munca. Punctele Focale joaca un rol cheie impreuna cu Agentia, ele sunt responsabile pentru organizarea si coordonarea retelei nationale si sunt implicate in pregatirea si implementarea la nivel national a Programului de Lucru al Agentiei. Ca si alte elemente din structura Agentiei, retelele nationale sunt tripartite si include reprezentanti ai muncitorilor si organizatii patronale. Rolul Punctelor Focale este de a furniza informatiile si de a receptiona feedbakul la initiativele si produsele Agentiei si de a fi consultati la toate activitatile de informare desfasurate la nivel national. Punctele Focale administreaza deasemenea paginile de web al Agentiei si organizeaza annual, Saptamana Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca. Punctele Focale din Uniunea Europeana si tarile asociate nominalizeaza reprezentantii lor in grupurile de experti ad-hoc, ale Agentiei, in timp ce Punctele Focale din tarile candidate si membre EFTA nominalizeaza observatori in aceste grupuri. Intalnirile au loc de trei ori pe an si la aceste intalniri pot participa alaturi de persoanele de contact al Punctelor Focale din tarile membre si tarile candidate si Observatori de la Comisia Europeana, Partenerii Sociali Europeni, EFTA si reprezentanti ai tarilor candidate. Grupurile de Experti Grupurile de Experti, nominalizate de Punctele Focale nationale impreuna cu observatorii reprezentand fiecare partener social si Comisia Europeana, fac propuneri in domeniul lor de expertiza si contribuie la elaborarea Programului de Lucru al Agentiei. Expertii din EFTA si din tarile candidate participa ca observatori in unele din aceste grupuri. 29

Centrele Topice Centrele Topice sunt consortii (asociatii) ale institutiilor nationale de securitate si sanatate care colecteaza si analizeaza datele existente la nivel national si elaboreaza si pun in aplicare planurile de lucru nationale in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Ele constau in grupuri de institutii experte in securitate si sanatate, cuprinzand o Organizatie de Conducere si mai multe Organizatii Partenere din diferite state membre. Activitatea ce urmeaza a fi facuta precum si finantarea sunt specificate de Programul de Lucru anual al Agentiei. Organizatia de Conducere a Centrelor Topice este responsabila pentru stabilirea sarcinilor ce revin Organizatiilor Partenere. Trei Centre Topice sunt in mod curent in activitate: Centrul Topic de Cercetare, Centrul Topic de Bune Practici si Centrul Topic de Bune Practici al Tarilor Candidate. Alti Consultanti Agentia contracteaza diferite echipe de cercetatori stabilite ad-hoc, provenite din mediul academic si institute de securitate si sanatate in munca ca si consultanti in domeniile specifice lor sau pentru a conduce proiecte din domeniile respective. Organisme ale EU – OSHA în ROMANIA Romania avand calitatea de tara in curs de aderare are statutul de observator in cadrul Agentiei. Agentia are la nivelul Romaniei un punct focal deschis in cadrul Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Muncii Bucuresti. Reteaua de informare din Romania este sustinuta de Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei si este formata din: ♦ Organisme Publice • • • • • • • • • •

Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei; Inspectia Muncii; Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Muncii; Institutul de Sanatate Publica; Institutului National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale; Institutul National pentru Informare si Documentare; Institutul National de Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva; Spitalul „Colentina” – Clinica de Boli Profesionale; Clinica de Medicina Muncii din Cluj-Napoca; Universitatea de Medicina „Carol Davila” Bucuresti – Catedra de Medicina Muncii; ♦ Organizatii Patronale

• •

Confederatia Nationala a Patronatelor din Romania; Uniunea Nationala a Patronilor Intreprinderilor Mici si Mijlocii; ♦ Organizatii Sindicale

• • •

C.N.S.L.R.- FRATIA; Confederatia Sindicala „Cartel ALFA”; Blocul National Sindical;

30

Consiliu de administratie

Birou

Director

Administratie

Financiar

Contabili tate

Personal

Informare si comunicare

Retea

Documen tare

Tehnologia informatiei

Management

Planificare strategica

Consilier juridic

Controlor

Internet Intra/extranet

Programe si campanii

Evenimente publicate

Sapt. europeana

Schema SME

Mediu de lucru

Programe si sisteme SSM Bune practici in SSM

Cercetare in domeniul muncii si sanatatii

Monitorizare SSM

Fig.1. STRUCTURA ORGANIZATORICA A AGENTIEI EUROPENE PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA „ EU - OSHA ”

31

III. DIRECTIVA CADRU 89 / 391 / CEE ŞI DIRECTIVE DERIVATE ( PARTICULARE , CONEXE ) 1. Consideraţii generale Pentru organizarea şi alinierea legislaţiei şi activităţii practice de securitate şi sănătate în muncă ( SSM ) , la nivelul statelor membre CEE s-a adoptat Directiva nr. 89 / 391 privind introducerea de măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor în domeniul sănătăţii şi securităţii lucrătorilor , considerată drept DIRECTIVA CADRU. Directiva conţine principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale , protecţia sub aspectul securităţii muncii , informarea , consultarea , precum şi liniile generale de îndrumare pentru implementarea principiilor afirmate . Ea este completată prin directive proprii , ţinându-se seama de principiul armonizării tehnice, standardizării şi de progresul tehnic în cadrul statelor membre ale UE . Directiva cadru acoperă toate sectoarele de activitate , atât publice , cât şi private . Singurele categorii de muncitori excluse sunt liber profesioniştii şi cei angajaţi în serviciile casnice . Cu toate acestea , în Irlanda şi Anglia , liber profesioniştii , iar în Grecia cei angajaţi pentru servicii casnice , sunt incluşi în prevederile legislative vizând securitatea muncii . Se recunoaşte astfel mai deplin legătura între accidentele de muncă şi / sau bolile profesionale şi procesul de muncă , înţeles ca activitate socială , ca element fundamental al procesului de producţie , rezultat al constituirii şi funcţionării unui sistem de muncă . Dintre schimbările fundamentale pe care le solicită Directiva cadru în legătură cu obligaţiile patronului , poate că cea mai importantă este formularea cerinţei de a adapta munca la om . Este vorba de proiectarea ergonomică a locurilor de muncă , alegerea echipamentului de lucru , a metodelor de muncă şi de protecţie , mai ales pentru uşurarea muncii monotone şi a celei cu ritmuri predeterminate . Grija sporită pentru ″ OM ″ este reliefată şi de alte cerinţe. De exemplu, directiva prevede expres că „ muncitorii care , în cazuri de pericol iminent , serios şi inevitabil , părăsesc locul de muncă şi / sau aria periculoasă , nu pot fi obligaţi la nici o daună din cauza acţiunii lor şi , prin urmare , trebuie să fie protejaţi împotriva consecinţelor periculoase şi nedrepte “. De asemenea , patronul trebuie să se asigure că toţi muncitorii sunt apţi , în cazul unui pericol serios şi iminent , să-şi asigure protecţia proprie şi / sau a altor persoane şi , dacă nu poate fi contactat conducătorul ierarhic superior , să acţioneze corespunzător , în funcţie de mijloacele tehnice disponibile şi nivelul cunoştinţelor , pentru a evita consecinţele unei astfel de situaţii . Directiva cadru , recunoscând rolul erorii umane în producerea accidentelor de muncă şi / sau a îmbolnăvirilor profesionale , prevede un număr considerabil de cerinţe privind instruirea şi informarea . În primul rând , extinde domeniul circumstanţelor în care patronul este solicitat să se asigure că muncitorii sunt instruiţi şi informaţi în conformitate cu sarcina specifică de muncă . Cele două acte educaţionale trebuie realizate în momentul angajării, transferului , schimbării locului de muncă sau la introducerea unui nou echipament de lucru şi / sau de noi tehnologii . Patronul va trebui să se asigure că subcontractanţii şi muncitorii aparţinând altor intreprinderi , angajaţi temporar în unitatea sa , primesc instrucţiuni cu privire la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională la care pot fi expuşi . 33

Pe aceeaşi linie se înscrie şi creşterea rolului muncitorilor în elaborarea şi aplicarea politicilor de prevenire . Deşi nu fixează modalitatea de realizare , Directiva cadru prevede obligaţia patronului de a consulta muncitorii şi / sau reprezentanţii lor şi de a le permite să participe la toate discuţiile privind problemele legate de securitatea muncii . De asemenea , extinde dreptul muncitorilor şi / sau al repre-zentanţilor acestora de a face propuneri în domeniu şi de a fi consultaţi în avans asupra măsurilor care vor fi luate şi care pot afecta substanţial siguranţa şi sănătatea lor , precum şi de a fi informaţi asupra evaluării riscurilor . În completare se cere ca reprezentanţilor muncitorilor , cu responsabilităţi vizând securitatea muncii , să li se acorde un timp adecvat , în cursul programului de muncă , fără pierderi de salariu , pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice , precum şi accesul la autorităţile de control competente din afara intreprinderii . 2. Prezentarea Directivei – Cadru 89 / 391 / CEE Directiva cadru 89 / 391 / CEE cuprinde prevederi a căror aplicare asigură o protecţie mai bună şi identică pentru toţi lucrătorii din statele membre UE . Cea mai consistentă secţiune a Directivei cadru 89/391/CEE , este partea a II-a care se referă la ″ obligaţiile patronilor ″' şi este împărţită în 8 capitole . În cap. 5 : ″ Prevederi generale patronului şi anume :

″ este stabilit cadrul general al îndatoririlor

- asigurarea securităţii şi sănătăţii muncitorilor în toate aspectele referitoare la muncă ; - răspunderea patronului nu va fi diminuată / anulată în cazurile în care acesta angajează servicii sau persoane competente din exterior ; - principiul responsabilităţii patronului nu va fi afectat de obligaţiile muncitorilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncii ; - statele membre pot exclude sau limita responsabilitatea patronilor acolo unde evenimentele sunt cauzate de condiţii neobişnuite şi neprevăzute , dincolo de posibilul control al patronilor sau care nu ar fi putut fi evitate în ciuda protecţiei planificate ( această opţiune nu este însă obligatorie ) . Pentru implementarea prevederilor generale , în continuare , în cap.6 : ″ Obligaţiile generale ale patronilor ″ , se enumeră următoarele principii generale de prevenire : evitarea riscurilor ; evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate ; combaterea riscurilor la sursă ; adaptarea muncii la om , cu referire la proiectarea locurilor de muncă , alegerea echipamentului de lucru şi alegerea metodelor de producţie şi de muncă ; adaptarea la progresul tehnic ; înlocuirea pericolelor prin non - pericole sau cu pericole mai mici ; dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente care să cuprindă tehnologiile , organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă , relaţiile sociale şi influenţa factorilor de mediu ; prioritatea măsurilor de protecţie colective faţă de cele individuale ; prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru muncitori . În particular , ţinând cont de natura activităţilor din unitate , patronul este obligat , în lumina celor de mai sus , să ia următoarele măsuri : 34

evaluarea riscurilor pentru sănătatea şi securitatea muncitorilor , între altele , în alegerea echipamentului tehnic , a substanţelor chimice sau a preparatelor utilizate , în aprovizionarea locurilor de muncă . Se menţionează că activităţile preventive vor trebui să fie integrate la toate nivelurile ierarhice şi în toate procesele de lucru , iar după luarea tuturor măsurilor preventive trebuie să se constate o îmbunătăţire a nivelului de protecţie ; luarea în considerare a capacităţii muncitorului oriunde şi oricând i se încredinţează sarcini de muncă ; să se asigure că problemele planificării şi introducerii de noi tehnologii sunt subiecte de consultare cu muncitorii şi / sau reprezentanţii acestora , în ceea ce priveşte consecinţele pentru sănătatea şi securitatea lor ; să ia măsuri corespunzătoare astfel încât la locurile de muncă cu pericol specific şi deosebit să aibă acces numai muncitori cu instruire adecvată . Tot în acest capitol se abordează problema întreprinderilor care deţin (exploatează) în comun un loc de muncă. În acest caz patronii vor coopera , se vor informa şi îşi vor coordona reciproc acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale specifice locului de muncă respectiv . Referitor la muncitori , se subliniază că aceştia nu pot fi implicaţi, în nici o situaţie , la costul financiar al măsurilor de securitate şi sănătate în muncă . Cap.7 : ″ Servicii de protecţie şi prevenire '' se referă la obligaţiile patronilor în organizarea serviciilor specifice de protecţie a muncii . Astfel , patronul are printre îndatoriri desemnarea unuia sau a mai multor muncitori pentru a realiza activităţi legate de protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale. Aceşti muncitori trebuie să beneficieze , pentru a-şi îndeplini aceste obligaţii , de timp adecvat , de mijloace necesare şi trebuie să posede capacitatea profesională şi aptitudinile adecvate . Ei nu pot fi puşi în nici o situaţie defavorabilă din cauza desfăşurării activităţii lor specifice . De asemenea , se prevede ca , pentru cazurile în care unele măsuri preventive nu se pot rezolva datorită lipsei de competenţă a personalului din unitate , să se angajeze persoane sau servicii specializate din afara organizaţiei . Patronul este obligat să asigure informarea acestora cu privire la factorii de risc cunoscuţi în organizaţia pe care o conduce . În toate cazurile , personalul trebuie să fie în număr suficient pentru a se ocupa de organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire ( se ţine cont de mărimea unităţii , de riscurile la care sunt supuşi muncitorii şi distribuţia acestora în cadrul întreprindrii ) . Se lasă la latitudinea statelor membre eventuala definire a categoriilor de întreprinderi în care patronul poate să delege autoritatea unor servicii de securitate şi medicină a muncii , aceasta neabsolvindu-l de responsabilitate . La punctul 8 al capitolului se cere statelor membre să definească aptitudinile şi capacităţile necesare personalului cu atribuţii specifice în domeniul SSM . În continuare , în cap. 8 : ″ Primul ajutor , combaterea incendiilor şi evacuarea muncitorilor în cazul unui pericol iminent şi deosebit ″ sunt specificate îndatoririle patronului şi în aceste situaţii . Conform prevederilor , patronul trebuie să ia toate măsurile necesare în astfel de cazuri , adaptate naturii activităţilor şi mărimii unităţii şi , de asemenea , să asigure orice 35

contacte necesare cu serviciile exterioare în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă , salvarea şi pompierii . El va desemna muncitori cu responsabilitate pentru implementarea acestor măsuri. Numărul acestora , instruirea şi echipamentul pus la dispoziţia lor ( în mod gratuit ) va fi adecvat , ţinând cont de mărimea întreprinderii şi riscurile specifice . Tot în responsabilitatea patronului intră şi : informarea , cât mai repede posibil , a muncitorilor care sunt sau pot fi expuşi unui pericol iminent şi deosebit ; să acţioneze sau să dea instrucţiuni muncitorilor să oprească lucrul şi / sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură , în condiţiile unui pericol iminent , deosebit şi inevitabil ; să se abţină să ceară muncitorilor reluarea lucrului într-o situaţie unde există încă un pericol deosebit şi iminent ( cu excepţia situaţiilor argumentate corespunzător ) . În cazul unor evenimente cu pericol iminent , deosebit şi inevitabil , muncitorii care părăsesc locul de muncă şi / sau zona periculoasă nu pot fi obligaţi la nici o daună şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe periculoase şi nejustificate . Se prevede de asemenea , obligaţia patronului de a se asigura că toţi muncitorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare , în conformitate cu cunoş-tinţele lor şi mijloacele tehnice de care dispun , pentru a evita consecinţele unui pericol deosebit şi iminent . Muncitorii nu vor putea fi obligaţi la nici o daună din cauza acţiunii lor , în afară de cele lipsite de răspundere sau neglijenţă . În cap. 9 se prevăd : ″ Diferite obligaţii ale patronilor ″, din care reţinem: patronul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor de securitate şi sănătate în muncă , inclusiv pentru acele grupuri de muncitori care sunt expuşi la riscuri speciale ( particulare ) ; patronul va decide asupra măsurilor de protecţie ce urmează a fi adoptate şi asupra echipamentului de protecţie ce urmează a fi utilizat ; patronul va ţine evidenţa accidentelor profesionale ce au ca efect incapacitatea temporară de muncă de peste trei zile ; patronul va pune la dispoziţie autorităţilor responsabile , în conformitate cu legile menţionate şi / sau cu practicile naţionale , rapoarte privind accidentele profesionale suferite de muncitorii săi . Statele membre vor defini obligaţiile care revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la documentele menţionate mai sus . Obligaţiile patronului în legătură cu transparenţa informaţiilor sunt stipulate în cap.10 : ″ Informarea muncitorilor ″ . Sunt prevăzute îndatoriri pentru informarea : muncitorilor sau reprezentanţilor acestora de la locurile de muncă şi / sau de la nivelul întreprinderii ; şefilor muncitorilor din orice întreprindere exterioară angajaţi pentru a presta lucrări în întreprindere ; lucrătorilor cu funcţii specifice de realizare a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă ; muncitorilor sau a reprezentanţilor acestora care au raspunderi specifice pentru securitatea şi sănătatea colegilor . 36

Astfel , patronul va lua măsuri astfel încât muncitorii sau repre-zentanţii lor să primească toate informaţiile necesare cu privire la riscurile privind sănătatea şi securitatea în muncă , precum şi acţiunile de prevenire ( atât la nivelul fiecărui loc de muncă , cât şi al fiecărui post , indiferent de poziţia ocupată în organigramă ) , precum şi informaţii despre măsurile luate pentru : acordarea primului ajutor , prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea muncitorilor în cazul unui pericol iminent şi deosebit . Patronul este obligat să difuzeze aceleaşi informaţii , ca pentru muncitorii proprii şi şefilor muncitorilor din orice întreprindere exterioară , angajaţi să lucreze în unitatea lui . Pentru lucrătorii cu funcţii specifice în domeniul SSM se prevede liberul acces la : evaluarea riscurilor şi măsurilor de protecţie adoptate ; lista accidentelor profesionale care au avut ca efect incapacitatea temporară de muncă de peste 3 zile şi rapoartele privind cecetarea accidentelor profesionale ; informarea în legatură cu măsurile de protecţie şi prevenire adoptate sau avute în atenţie ; agenţiile / departamentele / instituţiile / organizaţiile de inspecţie care au în responsabilitate securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor . Directiva cadru 89 / 391 / CEE continuă cu cap.11 care se referă la : ″ Consultarea şi participarea muncitorilor ″ . În acest capitol se subliniază obligaţia patronului de a permite muncitorilor şi / sau reprezentanţilor lor să participe la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă , prin : - consultarea muncitorilor ; - dreptul muncitorilor şi / sau reprezentanţilor lor să facă propuneri ; - participare echilibrată , în conformitate cu legile şi practicile naţionale . Pentru personalul cu responsabilităţi specifice pentru securitatea şi sănătatea muncitorilor se prevede , de asemenea , că patronul trebuie să asigure dreptul de participare la consultări cu privire la : orice măsură care ar afecta substanţial securitatea şi sănătatea ; desemnarea muncitorilor cu responsabilităţi legate de protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale, primul ajutor, lupta împotriva incendiilor şi evacuarea muncitorilor în caz de pericol ; angajarea , când este cazul , a persoanelor sau serviciilor competente din afara întreprinderii ; organizarea şi planificarea instruirii muncitorilor . În acest capitol , pentru a se statua şi mai clar , se reiau drepturile lucrătorilor şi / sau al reprezentanţilor lor de a apela la autorităţile responsabile pentru problemele privind securitatea şi sănătatea în muncă , dacă apreciază că patronul nu a luat măsurile adecvate în scopului prevenirii accidentelor şi / sau îmbolnăvirilor profesionale . Secţiunea rezervată obligaţiilor patronilor se încheie cu cap.12 intitulat: ″ Instruirea muncitorilor ″ . Conform prevederilor capitolului , patronul trebuie să se asigure că fiecare muncitor primeşte o instruire adecvată pe probleme de securitate şi sănătate în muncă , în special informaţii şi instrucţiuni specifice privind cerinţele postului şi ale locului de muncă, în anumite momente , după cum urmează : 37

- la angajare ; - la schimbarea locului de muncă sau la transfer ; - cu ocazia introducerii unui nou echipament tehnic sau al unei schimbări ( modificări ) în echipamentele existente ; - cu ocazia introducerii unei noi tehnologii . Se specifică faptul că instruirea va fi adaptată fazei şi momentului apariţiei de noi riscuri sau repetată , dacă este necesar . Obligativitatea informării prin instrucţiuni adecvate , cu privire la riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă , cuprinde şi muncitorii din exterior , consideraţi angajaţi temporar în întreprinderea respectivă . De asemenea , se prevede că reprezentanţii muncitorilor cu rol specific de SSM au dreptul la o instruire corespunzătoare . Această Instruire nu poate fi făcută pe cheltuiala muncitorilor şi / sau a reprezentanţilor lor şi ea trebuie să se desfăşoare în timpul programului de lucru . Partea a III-a a Directivei cadru statuează ″ Obligaţiile muncitorilor '' . Ca linie generală, pentru responsabilitatea muncitorului se prevede că el trebuie să aibă grijă , pe cât posibil , de propria securitate şi sănătate, precum şi de aceea a altor persoane care pot fi afectate prin acţiunile lui , prin autorizaţiile sale de lucru , în conformitate cu instruirea sa şi cu instrucţiunile primite de la patron . Muncitorii sunt obligaţi : să utilizeze corect maşinile , aparatura , uneltele , substanţele periculoase , să transporte corect echipamentul şi alte mijloace de producţie ; să utilizeze corect echipamentul de protecţie individuală furnizat şi , după utilizare , să-l înapoieze ; sa se abţină de la deconectarea , schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de securitate corespunzătoare maşinilor , aparaturii , uneltelor , instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispo-zitive de protecţie ; să comunice imediat patronului şi / sau altor persoane cu responsabilităţi specifice pentru securitatea şi sănătatea muncitorilor , orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol serios pentru viaţa şi sănătatea lor şi orice defecţiuni ale sistemelor şi dispozitivelor de protecţie ; să coopereze cu patronul şi / sau muncitorii cu responsabilităţi specifice în asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă , în conformitate cu practica naţională , atâta timp cât este necesar , pentru a face posibilă realizarea oricăror sarcini sau cerinţe impuse de autoritatea competentă pentru protecţia securităţii şi sănătăţii tuturor lucrătorilor ; să coopereze , în conformitate cu practica naţională şi atâta timp cât este necesar , cu patronul şi / sau muncitorii cu responsabilităţi specifice privind sănătatea şi securitatea muncitorilor , pentru a da posibilitatea patronului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de muncă sunt sau nu neprimejdioase . Directiva cadru se încheie cu partea a IV-a ″ Prevederi diverse ″ . În cap.14 : ″ Supravegherea sănătăţii '' se cere statelor membre să asigure supravegherea corespunzătoare a riscurilor pe care muncitorii şi le asumă la postul de lucru şi care le pot afecta starea de sănătate .

38

Se lasă la latitudinea fiecarui stat organizarea în acest domeniu ( integrată sau nu în sistemul naţional de sănătate ) . Totuşi , se prevede ca fiecare muncitor să poată fi controlat medical la intervale regulate dacă doreşte . În cap.15 : ″ Grupuri de risc ″ se prevede că grupurile supuse riscurilor speciale trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific starea de securitate şi sănătate . În cap.16 : ″ Directive individuale . Amendamente ″ se fac precizări privind adoptarea Directivelor individuale , în număr de 13 , care decurg din Directiva cadru 89 / 391 / CEE , în baza articolului 118 al Tratatului de constituire al Comunităţii Economice Europene , actuala Uniune Europeană . Se fac referiri şi la eventualele amendamente la aceste directive . Se mai subliniază că prevederile Directivei cadru vor fi aplicate complet în toate ariile acoperite de directivele individuale , fără a prejudicia însă prevederile mai stringente şi / sau specifice conţinute de acestea din urmă . Ultimile 3 capitole cuprind prevederi tehnice cu privire la funcţionarea organismelor europene care au elaborat Directiva cadru , precum şi modul în care statele membre vor fi controlate în vederea implementării prevederilor statuate în documentul analizat . 3. Prezentarea Directivelor specifice ( individuale , particulare , conexe ) Strategia Comisiei in ceea ce priveste directivele din domeniul securitatii si sanatatii in munca se bazeaza pe adoptarea unor directive specifice, referitoare la domenii specifice, care completeaza Directiva Cadru 89/391/CEE. Majoritatea directivelor specifice sunt generate de Directiva cadru 89 / 391 a CEE , prin art.16 (1) al acesteia , care prevede : ″ Consiliul , acţionând la o propunere a Comisiei bazată pe art.118.A al Tratatului , va adopta Directive particulare ( specifice ) ″. Domeniile la care se face referire în art.16 (1) sunt : - locurile de muncă ; - echipamentul tehnic ; - echipamentul individual de protecţie ; - lucrul cu videoterminale ; - manipularea de sarcini grele care implică riscul îmbolnăvirilor dorso-lombare ; - locuri de muncă temporare sau mobile ; - pescuit şi agricultură . O grupă separată în cadrul Directivelor specifice este constituită de Directivele generate de Directiva 80 / 1107 / CEE , referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea în timpul lucrului la agenţi chimici , fizici şi biologici , emise în temeiul art. 8 al acesteia . ∗ Obiective Directivele specifice au ca obiect aplicarea Directivei cadru prin particularizarea prevederilor acesteia şi adoptarea cerinţelor minimale de securitate şi sănătate , în scopul asigurării unei protecţii mai bune şi identice a tuturor lucrătorilor din statele membre . ∗ Domeniu de aplicare 39

Aplicarea directivelor specifice , prin armonizarea legislaţiilor naţionale cu cea comunitară , este obligatorie pentru toate statele membre . Ele vizează toţi lucrătorii din sectorul public sau privat , cu excepţia lucrătorilor independenţi şi a personalului domestic . ∗ Principii generale care stau la baza elaborării Directivelor specifice Directivele specifice reprezintă instrumente juridice de aplicare a principiilor generale cuprinse în Directiva cadru , cuprinzând pres-cripţii minimale de securitate şi sănătate în muncă . Aceste Directive au la bază principiile generale de prevenire , care au fost prezentate anterior . ∗ Structura Directivelor specifice În general Directivele specifice sunt structurate într-un număr de 3 secţiuni , astfel : Secţiunea I - prevederi generale , care cuprinde obiectul , domeniile de aplicare , definiţii ; Secţiunea II - obligaţiile patronului , în care se regăsesc principiile generale transpuse sub forma prevederilor specifice ; Secţiunea III - prevederi diverse , care cuprind : funcţia de directivă , clasificări , supraveghere medicală , stabilirea anexelor , etc. , precum şi dispoziţiile finale cu privire la aplicarea Directivei . Anexele , care pot fi foarte diferite , cuprind : • detalierea prevederilor specifice sub forma cerinţelor minimale de securitate şi sănătate ; • diverse liste privind clasificări , activităţi cu risc deosebit , etc. ; • metode de măsurare ; • elemente de referinţă pentru evaluarea riscului ; • recomandări cu privire la supravegherea medicală , etc . Directivele specifice prin care se formulează cerinţe de securitate şi sănătate în muncă pot fi grupate în funcţie de obiectivele particulare urmărite , astfel : Utilizarea echipamentelor de muncă În această grupă s-au reunit Directivele care au ca obiectiv îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă prin stabilirea cerinţelor minimale de securitate şi sănătate referitoare la utilizarea echipamentelor în procesul de muncă . Locul de muncă Grupa aceasta reuneşte directivele specifice care stabilesc cerinţe minimale de securitate şi sănătate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din diverse sectoare de activitate , în special cele susceptibile de a prezenta un nivel ridicat de riscuri . 40

Informaţii Existenţa unei semnalizări de securitate şi / sau sănătate apare ca necesară în cazul în care riscurile nu pot fi evitate , sau nu pot fi suficient limitate prin mijloace tehnice de protecţie colectivă . Semnalizarea de securitate şi / sau sănătate face obiectivul Directivei cadru 89 / 391 a Comunităţii Economice Europene , constituind o grupă distinctă . Expunerea în timpul lucrului la agenţi chimici , fizici şi biologici Prezenţa substanţelor şi preparatelor periculoase în mediul de muncă a constituit o preocupare importantă a Comunităţii Europene . Adoptarea în 1978 a primei Directive în acest domeniu , pentru un loc de muncă cu un nivel ridicat de risc a fost urmată de multe alte directive . Apariţia primei Directive , 78 / 610 / CEE , referitoare la expunerea lucrătorilor la monomerul clorurii de vinil , a fost consecinţa anchetelor şi studiilor efectuate ca urmare a apariţiei unei forme rare de cancer al ficatului , diagnosticat după începerea fabricării materialelor plastice utilizând ca materie primă substanţa de mai sus . În anul 1980 a fost elaborată Directiva 80 / 1107 / CEE referitoare la agenţii periculoşi care reprezintă , de asemenea , o Directivă cadru pentru protecţia sănătăţii şi securităţii la locul de muncă , act normativ modificat apoi prin Directiva 88 / 642 / CEE . Directiva este completată de directivele particulare derivate din art. 8 al acesteia . Grupuri particulare de lucrători Lucrătoarele gravide , cele care au născut de curând sau care alăptează , constituie un grup cu riscuri particulare . Din grupa de Directive care tratează astfel de probleme face parte şi Directiva 92 / 85 / CEE , referitoare la lucratoarele gravide . Prevederile tuturor acestor directive au fost preluate în legislaţia naţională a fiecărei ţări membre UE , legislaţie în baza căreia este asigurată securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor , prin organizări specifice , atât la nivel naţional cât şi la nivelul întreprinderilor . Modul de organizare este diferit de la un stat la altul , dar principiile de bază rămân aceleaşi . Directivele specifice care decurg din Directiva Cadru 89/391/CEE, conform art.16 (1), si care contin cerinte minime de securitate si sanatate in munca sunt urmatoarele: Nr. crt.

Directiva

Domeniu de aplicare

1

Directiva – cadru 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul sănătăţii şi securităţii muncitorilor

Stabilirea principiilor generale de prevenire care trebuie respectate pentru protejarea lucrătorilor; trasarea direcţiilor principale pentru directivele particulare

1.1

89/654/CEE - Locuri de muncă

1.2

89/655/CEE - Echipamente tehnice

1.3

Reglementarea situaţiilor de lucru Utilizarea echipamentului

89/656/CEE - Echipamente individuale de Utilizarea echipamentului protecţie 41

1.4

90/269/CEE - Manipularea manuală a maselor

Utilizarea echipamentului

1.5

90/270/CEE – Videoterminale

Utilizarea echipamentului

1.6

90/394/CEE – Agenţi cancerigeni

Expunerea la agenţi cancerigeni

1.7 90/679/CEE, 93/88/CEE – Agenţi biologici Expunerea la agenţi biologici 1.8

92/57/CEE – Şantiere temporare sau mobile

1.9

92/58/CEE - Semnalizare

1.10

92/85/CEE – Femei gravide

1.11

92/9 1 /CEE - Industria extractiva prin foraj

Reglementarea situaţiilor de lucru

1.12

92/104/CEE - Industria extractivă de suprafaţă sau subteran

Reglementarea situaţiilor de lucru

1.13

93/103/CEE - Nave de pescuit

Reglementarea situaţiilor de lucru

Reglementarea situaţiilor de lucru Informaţii Expunerea la agenţi

88/642/CEE - Referitoare la expunerea la agenţi fizici, chimici şi biologici

2

88/364/CEE - Interzicerea anumitor agenţi Reactualizarea Directivei 80/1107/CEE şi specifici şi / sau anumitor activităţi unifomizarea directivelor particulare emise în baza ei său care urmează să fie adoptate 91/322/ CEE – Stabilirea valorilor limită cu caracter orientativ 91/382/ CEE – Expunerea la azbest Stabilirea dispozitiilor minimale de securitate şi sănătate în muncă pentru prornovarea unei mai bune asistente medicale la bordul navelor

3

92/99/CEE - Asistenta medicala la bordul navelor

4

93/104/CEE - Organizarea timpului de lucru

Stabilirea dispoziţiilor minimale lucrul în ture, munca de noapte

5

91/383/CEE - Lucrători temporari său interimari

Grupe speciale de lucratori

6

94/33/CE - Protecţia tinerilor în timpul lucrului

Grupe speciale de lucratori

pentru

42

IV. LEGISLAŢIA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA DIN ROMANIA 1. Caracteristicile etapei actuale Legislaţia de securitate si sanatate in munca ( SSM ) este componentă a sistemului de reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei cetăţenilor, respectiv pentru segmentul specific de populaţie activă , împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă. Ca instituţie de drept, securitatea si sanatatea in munca reprezintă un ansamblu de norme juridice imperative, având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale complexe care o formează , în legătură cu organizarea multilaterală , desfăşurarea şi controlul procesului de muncă , în scopul asigurării condiţiilor optime, la nivelul ştiinţei moderne, pentru apărarea vieţii şi sănătăţii tuturor participanţilor la acest proces . Etapele parcurse de România după 1990 au avut / au o serie de caracteristici , care au impus / impun anumite cerinţe legislaţiei în domeniul SSM, după cum urmează : 1. Finalizarea descentralizării economiei şi reducerea proprietăţii de stat , care implică reglementarea unitară a sectorului de stat şi a celui privat. 2. Garantarea şi generalizarea proprietăţii private, care presupune reflectarea noilor relaţii de muncă ( patron - salariat , patron - sindicate etc.) în actele legislative. 3. Reabilitarea şi implementarea relaţiilor şi mecanismelor pieţei libere, care presupune corelarea legislaţiei de SSM cu celelalte subsisteme ale sistemului legislativ naţional (asigurări sociale , sănătate etc.). 4. Integrarea în UE. Legea pentru ratificarea Acordului European de Asociere precizează necesitatea armonizării legislaţiei prezente ori viitoare a României cu cea a Comunităţii Europene . Cerinţele prioritare în materie de reglementare periodică , sunt : - evaluarea nivelului de risc / securitate ; - integrarea securităţii muncii din faza de concepţie şi proiectare a echipamentelor tehnice ; - certificarea echipamentelor de muncă şi a celor de protecţie individuală; - formarea personalului de specialitate . 2. Principiile juridice ale sistemului Principiile care stau la baza sistemului legislativ din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ( SSM ) din România sunt : a) SSM reprezintă un drept fundamental al tuturor participanţilor la procesul de muncă ; Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii (art. 38 alin.2). Mai concret, Legea nr. 319 / 2006, a SSM la art. 1 stabileşte principiile generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sanatatii si securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare, informarea , consultarea, participarea echilibrata , instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea acestor principii. Pentru realizarea acestui drept, legea - cadru impune obligaţii in sarcina angajatorilor şi a angajaţilor lor şi stabileşte organele specializate ale administraţiei de stat care să urmărească modul în care unităţile şi salariaţii aplică şi respectă normele de securitate si sanatate in munca. 43

Aşadar, activitatea de securitate si sanatate in munca nu este lăsată numai la latitudinea agenţilor economici, ci, fiind implementată in toate domeniile vieţii economico-sociale, statul asigură şi controlul îndeplinirii ei. b) Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă şi SSM ; România fiind un stat de drept, democratic si social (art. 1 alin. 3 din Constituţie), dreptul la muncă nu numai că este consacrat ca un drept fundamental cetăţenesc, dar el se află in strânsă corelaţie cu dreptul la protecţie socială al angajaţilor, care include şi securitatea si sanatatea in munca şi este garantat. În acest sens, organele administraţiei de stat desemnate prin lege au obligaţia de a organiza, coordona şi controla activitatea în domeniu. Pentru asigurarea integrală a dreptului la muncă este necesară garantarea unor asemenea condiţii de desfăşurare a procesului de muncă încât viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a celor care îşi exercită acest drept fundamental să fie apărate. În caz contrar, însuşi dreptul la muncă nu s-ar putea realiza deplin, ar avea caracter formal. c) Integrarea SSM în procesul de muncă ; Acesta este un principiu clar exprimat în Legea nr. 319 / 2006 a SSM, care prevede atat obligatiile angajatorului, cât şi ale lucratorilor pentru realizarea unui mediu sigur si sanatos de munca. d) Caracterul preventiv al SSM ; Prin esenţa sa, securitatea si sanatatea muncii are un caracter preventiv, menirea ei fiind preîntâmpinarea producerii accidentelor de muncă şi/sau a îmbolnăvirilor profesionale. Reglementările legale în domeniu sunt astfel stabilite încât să apere viaţa, sănătatea şi integritatea corporală ale celor care participă la procesul de munca. Teoretic, dacă normele de securitate si sanatate a muncii sunt realizate şi respectate întocmai, accidentele şi îmbolnăvirile profesionale pot fi prevenite. În acelaşi timp, diferitele forme ale răspunderii juridice pentru încălcarea normelor de securitate si sanatate a muncii sunt menite să contribuie efectiv la realizarea caracterului preventiv al acesteia. A se vedea astfel impactul reglementărilor referitoare la repararea pagubelor aduse celor vătămaţi prin accidente de muncă său îmbolnăviri profesionale, care sunt de natură să stimuleze realizarea in practică a reglementarilor SSM. e) Abordarea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale ca problemă unică. Ţinând seama că, din punctul de vedere al cauzelor determinante, al spaţiului de manifestare, al subiecţilor susceptibili să le suporte, ca şi al măsurilor şi mijloacelor de combatere, fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt identice (mai mult, în numeroase cazuri acelaşi factor de risc - cauză - poate conduce, în funcţie de condiţiile concrete, fie la accident de muncă, fie la boală profesională), legiuitorul a urmărit tratarea lor ca o problemă unică. Din acest motiv nu au fost constituite două sisteme de acte juridice, unul care să reglementeze prevenirea accidentelor de muncă, iar altul, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale. Dimpotrivă, prin legea de bază se stabileşte că scopul acesteia este de a institui măsuri privind “ promovarea îmbunătăţirii securitatii si sanatatii în muncă a lucrătorilor, în timp ce pentru realizarea acestei finalităţi sunt instituite măsuri care să conducă atât la eliminarea accidentelor, cât şi a îmbolnăvirilor profesionale. 3. Structura sistemului Sistemul legislativ de SSM din România , în funcţie de subiectul reglementării, respectiv de natura problemei legiferate, este structurat în două categorii: 44

a) Legislaţia de bază care cuprinde acte care legiferează strict numai activităţi în legătură directă cu măsurile de SSM ; b) Legislaţia conexă care conţine acte care cuprind numai în subsidiar norme juridice SSM sau norme de drept care , deşi în principiu au un obiectiv diferit , specific altor activităţi , contribuie prin aplicarea lor la apărarea vieţii şi sănătăţii executanţilor , ca de exemplu: dispoziţii privind durata timpului de muncă , a celui de odihnă , intensitatea muncii , munca de noapte , orele suplimentare etc.; prevederi privind disciplina în muncă ; dispoziţii referitoare la regimul produselor şi al substanţelor chimice periculoase , al materialelor explozive etc. ; regimul drogurilor şi al precursorilor etc. dispoziţii care reglementează drepturile angajaţilor , ale sindicatelor etc. 3.1. Structura legislaţiei de bază poate fi evidenţiată după mai multe criterii : a) Nivelul de emitere În funcţie de organul abilitat să emită acte juridice , se disting : - acte emise de organul legislativ suprem – Parlamentul ; - acte emise de Guvern şi / sau structuri componente / subordonate ; b) Aria de obligativitate În concordanţă cu acest criteriu se pot deosebi : - acte obligatorii pentru toate sectoarele de activitate economico-socială, respectiv , pentru toate unităţile care-şi desfăşoară activitatea cu personal încadrat în muncă ; - acte obligatorii numai pentru un anumit sector , activitate, categorii de persoane. c)

Problema reglementată

Principalele tipuri de reglementări, în sensul celor menţionate anterior , sunt : reglementări privind persoanele care beneficiază de protecţie pe timpul desfăşurării activităţii ; reglementări privind persoanele care răspund pentru realizarea măsurilor de SSM ; acte referitoare la obligaţiile angajatorilor, ale conducerilor acestora , ale serviciilor interne / externe de SSM , ale lucrătorilor desemnaţi , precum şi ale persoanelor încadrate în muncă , beneficiare ale măsurilor de SSM ; reglementări privind accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale. dispoziţii privind răspunderea juridică ( disciplinară , contravenţională, patrimonială , materială şi penală , după caz ) pentru încălcarea reglementărilor legale referitoare la protecţia muncii . Dacă se au în vedere nivelul de emitere , aria de obligativitate şi natura reglementării , atunci legislaţia de bază poate fi structurată pe trei nivele şi anume :

NIVELUL I . LEGISLAŢIA PRIMARĂ Legislaţia primară stabileşte principiile de bază privind organizarea activităţii de SSM în România. Din aceasta categorie fac parte: 45

∗ CONSTITUŢIA ROMÂNIEI , care statuează şi garantează dreptul la viaţă , integritate fizică şi psihică , precum şi dreptul la protecţie socială al tuturor cetăţenilor. Constitutia dispune masuri de protectie care privesc securitatea si igiena muncii, instituirea salariului minim garantat in plata, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii speciale si deosebite, precum si protectia femeilor, a tinerilor si a unor persoane dezavantajate. Acest lucru este prevazut in urmatoarele articole: Art. 22(1), „ Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale persoanelor sunt garantate.” Art. 41(1), „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.” Art. 41(2), „Salariaţii au dreptul la masuri de protecţia socială. Acestea privesc securitatea şi sanatatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.” Art. 41(3), „Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.” Art. 41(4), „La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.” Art. 41(5), „Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.” ∗ CODUL MUNCII, care trasează cadrul general pentru toate reglementările juridice vizând relaţiile de muncă , a fost aprobat de Parlamentul României ca Legea nr. 53 / 2003 , act normativ prin care s-a abrogat Legea nr. 10 / 1972 . Pentru implementarea principiilor economiei de piaţă , Codul Muncii a fost modificat prin OUG nr. 65 din 05 iulie 2005 , aprobată prin Legea nr. 371 / 2005 , respectiv prin OUG nr. 55 / 2006. Necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de România, în cadrul negocierilor privind capitolul 13 "Ocupare şi politici sociale", de armonizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar a impus o nouă modificare a actului normativ. Modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, vizează remedierea aspectelor sensibile evidentiate în Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, care a fost publicat în data de 16 mai 2006. De asemenea, modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, se numara printre măsurile cuprinse în Programul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea Europeană, program care stabileşte adoptarea actului normativ pentru modificarea Codului muncii pana la începutul lunii septembrie 2006. Noul Cod al Muncii este structurat pe XIII TITLURI , după cum urmează : TITLUL I - Dispoziţii generale Codul Muncii reglementează totalitatea raporturilor de munca, atat cele individuale cat si cele colective, precum si modul in care se efectuează controlul aplicării reglementarilor din domeniul raporturilor de munca si jurisdicţia muncii. Codul are un spectru larg de aplicabilitate , inclusiv fata de raporturile de munca care sunt guvernate de legi speciale, dar numai in măsura in care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

46

Unul dintre cele mai importante roluri ale Codului Muncii constă in consacrarea principiilor care să guverneze raporturile de munca, conform prevederilor constituţionale, dar si exigentelor impuse de economia de piaţă. Astfel, Codul Muncii abordează intr-un capitol distinct problematica principiilor fundamentale aplicabile in perimetrul relaţiei dintre cele doua componente ale raportului individual de munca : angajatorul si salariatul . Aceste principii sunt: - libertatea muncii ( art.3 ) ; - interzicerea muncii forţate ( art.4); - egalitatea de tratament ( art.5); - asigurarea de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate , de protecţie socială , de securitate şi sănătate în muncă , precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale , fără nici o discriminare ( art.6 ) ; - recunoaşterea dreptului la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie impotriva concedierilor nelegale ( art.6.2) . - interzicerea oricărei discriminări bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare , pentru muncă egală sau de valoare egală (art.6.3); - dreptul la libera asociere ( art.7); TITLUL II – Contractul individual de muncă Contractul individual de munca ( c.i.m. ) este definit sub forma contractului in temeiul căruia o persoana fizica ( salariat) , se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unei persoane fizice sau juridice ( angajator), in schimbul unei remuneraţii ( salariu ). Din punct de vedere al duratei, contractul individual de munca se încheie , ca regula, pe durata nedeterminata, iar in situaţii de excepţie ( art. 81 ) pe durata determinată ( cu precizarea expresa a duratei pentru care se încheie) , durata care nu poate depăşi 24 luni ( art.82 ) . In mod excepţional, acesta poate fi prelungit de cel mult două ori consecutiv. Ca element de noutate apare “ informarea salariatului “ cu privire la clauzele generale pe care angajatorul intenţionează sa le înscrie in contract sau să le modifice ( art.17, 18). Ulterior, elementele de informare trebuie sa se regăsească si in conţinutul c.i.m. .Orice modificare impune , ca regula, încheierea unui act adiţional la contract , intr-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării in scris a salariatului, in caz contrar acesta având dreptul sa sesizeze instanţa judecatorească si sa solicite despăgubiri ( art.19 ). In afara clauzelor minime , intre părţi pot fi negociate si cuprinse in c.i.m. si alte clauze specifice ( art.20 ), fără ca enumerarea lor sa fie limitativa: - clauza privind formarea profesionala( art.188 ); - clauza de neconcurenţă ( art.21); - clauza de mobilitate ( art.25); - clauza de confidenţialitate ( art.26). Etapele angajării stabilite de Cod sunt : 1) Verificarea aptitudinilor profesionale si personale ( art.29 ) ; Modalităţile in care urmează sa se realizeze verificarea se pot stabili in contractul colectiv de munca , statutul profesional sau / si regulamentul intern. 2) Încheierea c.i.m. in formă scrisă ( art.16) , in limba romana . 47

Angajatorul trebuie să solicite salariatului certificat medical prin care se constată faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci. Lipsa certificatului atrage nulitatea c.i.m., care poate fi remediată ulterior, dacă după momentul încheierii c.i.m., salariatul prezintă certificatul din care rezulta ca este apt de muncă. Nerespectarea condiţiilor legale necesare încheierii valabile a c.i.m. atrage nulitatea acestuia, nulitatea producând efecte numai pentru viitor. Nulitatea c.i.m. poate fi acoperita prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege. Persoana care a prestat munca in temeiul unui contract nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu (art. 57 ). Pentru a-i verifica aptitudinile salariatului angajatorul are la dispoziţie perioada de proba , in care salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, regulamentul intern si contractul colectiv si individual de munca. Perioada de proba constituie vechime in munca si se poate stabili, ca regula, o singura data. Angajarea succesiva a mai mult de 3 persoane pe perioada de proba pentru acelaşi post este interzisa . Perioadele de proba sunt diferenţiate in funcţie de durata c.i.m., astfel: a) in situatia c.i.m. pe durata nedeterminata : -pentru funcţiile de executie ⎬ maxim 30 de zile calendaristice; -pentru funcţiile de conducere ⎬ maxim 90 de zile calendaristice; -pentru persoanele cu handicap ⎬ maxim 30 de zile calendaristice; -pentru muncitorii necalificaţi ⎬ maxim 5 zile( are caracter de exceptie); -pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ , la debutul lor in profesie ⎬ cel mult 6 luni . b) in situatia c.i.m. pe durata determinata : -pentru durată mai mică de 3 luni -pentru durata intre 3-6 luni -pentru durata de minim 6 luni -pentru durata de minim 6 luni ( in cazul funcţiilor de conducere)

⎬ maxim 5 zile lucrătoare; ⎬ maxim 15 zile lucrătoare; ⎬ maxim 30 de zile lucrătoare; ⎬ maxim 45 de zile lucrătoare .

Contractele individuale de munca se inregistreaza in prealabil la autoritatea publica competenta potrivit legii in a carei raza teritoriala se afla sediul angajatorului si ulterior, intr-un registru general de evidenta a salariatilor, pe care fiecare angajator are obligatia sa-l infiinteze. Acest registru se pastreaza la sediul angajatorului, urmand sa fie pus la dispozitie inspectorului de munca sau oricarei alte autoritati care il solicita in conditiile legii. Codul Muncii oferă dreptul oricărui salariat de a cumula mai multe funcţii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Drepturile si obligaţiile privind relaţiile de munca se stabilesc prin negociere , in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca, pornind de la minimul acestora stabilite de Cod in art. 39 - 40. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege sau limitarea acestora este lovita de nulitate. C.i.m. poate fi modificat, ca regula, numai prin acordul partilor. Modificarea elementelor raportului de munca vizeaza urmatoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de munca si timpul de odihna.

48

Locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegare sau detasare. Pe durata delegarii, respectiv detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute in c.i.m. Delegarea poate fi dispusa pentru o prioada de cel mult 60 de zile si se poate prelungi cu acordul salariatului cu cel mult 60 de zile. Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult 1 an, putând fi prelungită, cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni. Drepturile salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea. Angajatorul are posibilitatea sa modifice temporar locul si felul muncii, fara a fi necesar consimţământul salariatului in cazuri de forţă majoră , cu titlu de sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului. Suspendarea c.i.m. poate interveni in 3 situatii : de drept ( art.50 ), prin acordul partilor ( art.54 ) sau prin actul unilateral al uneia dintre parti ( art.51, art.52.) toate situatiile fiind expres prevazute de Codul Muncii. Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor ( cu exceptia salariului ) , daca prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca, contractul individual de munca sau regulamentul individual nu se prevede altfel. Un astfel de exemplu il reprezinta indemnizatia de minim 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat ,ce se acorda salariatilor in situatiile de intrerupere temporara a activitatii angajatorului ( art.53 ) . Contractul individual de munca inceteaza : - de drept ( art. 55 şi art. 56 ) ; - ca urmare a vointei partilor, la data convenita de catre acestea ( art.55 , lit b ) ; - ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitative prevazute de lege ( demisia - art.79 , concedierea individuala - art.61 si 65 , respectiv cea colectiva - art.68 ). Etapele care trebuie respectate la incetarea c.i.m. sunt foarte clar precizate si delimitate de Cod, nerespectarea multora dintre acestea conducând la anularea incetarii activitatii ( in special in cazul concedierilor ). Referitor la condiţiile de angajare şi de munca, salariaţii cu contract individual de munca pe durata determinata nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de munca, cu excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective ( art.86.1). Salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui contract individual de munca este încheiat pe durata nedeterminată şi care desfăşoară aceeaşi activitate sau una similară, în aceeaşi unitate, avându-se în vedere calificarea / aptitudinile profesionale art. 86.2 ). Atunci când nu exista un salariat permanent comparabil în aceeaşi unitate se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de munca aplicabil. În cazul în care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel naţional ( art.86.3). Un alt element de noutate al Codului Muncii il reprezinta ” munca prin agent de munca temporară ” care este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara, presteaza munca in favoarea unui utilizator. Salariatul temporar este persoana incadarata la un angajator agent de munca temporară, pus la dispoziţia unui utilizator pe durata necesară in vederea îndeplinirii unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar. Condiţiile de înfiinţare si funcţionare, precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. In afara modelului clasic de c.i.m., angajatorul poate incadra salariati Conform prevederilor art. 101 , salariatul cu fracţiune de norma este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga comparabil. 49

Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de norma prin contracte individuale de munca pe durata nedeterminată sau pe durata determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp parţial. Contractul individual de munca cu timp parţial se încheie numai în forma scrisă ( art. 1011.1) , iar salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga din aceeaşi unitate, care are acelaşi tip de contract individual de munca, prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp parţial, avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi vechimea în munca şi calificarea / profesionale art.1011. 2 ). Atunci când nu exista un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de munca aplicabil. În cazul în care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel naţional ( art.1011. 3 ). Munca la domiciliu - notiune absolut noua in legislatia muncii presupune desfasurarea atributiilor specifice functiei pe care o indeplineste salariatul, la propriul domiciliu, stabilindu-şi singur programul de lucru. Salariatul care desfăşoară un astfel de tip de munca, se bucura de toate drepturile recunoscute de lege si prin contractele colective de munca aplicabile salariaţilor al căror loc de munca este la sediul angajatorului ( art. 105-107 ). TITLUL III – Timpul de muncă şi timpul de odihnă Timpul de munca , care reprezintă orice perioada în care salariatul prestează munca, se afla la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare , este de regula 8 ore / zi, timp de 5 zile ( 40 de ore / saptamana) cu doua zile repaus ( art. 108 şi art. 109 ). Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore/saptamana, inclusive orele suplimentare. Prin excepţie , durata timpului de munca va putea fi prelungita peste 48 de ore pe săptămână, care includ şi orele suplimentare , cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinţă de o lună calendaristică , să nu depasesca 48 de ore pe saptamana . Pentru anumite sectoare de activitate , prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional sau de ramură se pot negocia perioade de creferinţă mai mari de o lună , dar care să nu depăşească 12 luni ( art.111 ) . De asemenea , apar notiunile de : - program de lucru inegal , care se poate practica numai daca este specificat expres in c.i.m. . Acest program de munca trebuie negociat prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau prevăzut in regulamentul intern ; - program individualizat de muncă , care presupune un mod de organizare flexibil al timpului de munca, compus dintr-o perioada fixa si o perioada variabila ( art.115 ). Munca prestata in afara duratei normale a timpului de lucru este considerată munca suplimentara care se poate efectua cu respectarea prevederilor art.111 ( ca regula , pana la limita maxima de 48 de ore / saptămână ). Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite in următoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia, iar in cazul in care aceasta situaţie nu este posibila, salariatul va beneficia de un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza, acordat proporţional cu durata muncii suplimentare prestate ( art.120 ). Munca prestata intre orele 22,00 - 06,00 este considerata munca de noapte (art.122). Salariatul de noapte reprezintă , după caz ( art.122 1) : a) salariatul care efectuează munca de noapte cel puţin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru; 50

b) salariatul care efectuează munca de noapte în proporţie de cel puţin 30% din timpul sau lunar de lucru. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioada de referinta de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariaţii de noapte a căror activitate se desfăşoară în condiţii speciale sau deosebite de munca, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, nu va depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore, în care prestează munca de noapte ( art. 122.2 1). Angajatorul care utilizează in mod frecvent munca de noapte, este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca ( art.122.3). Salariaţii de noapte beneficiază ( art.123 ): a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normală a zilei de munca, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de munca de noapte, fără ca aceasta sa ducă la scăderea salariului de baza; b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestată. Salariaţii care urmează sa desfăşoare munca de noapte în condiţii speciale sau deosebite de munca sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea, periodic ( art.124.1 ). Tinerii care un au împlinit vârsta de 18 ani un pot presta muncă de noapte, iar femeile gravide , lăuzele şi cele care alăptează un pot fi obligate să presteze muncă de noapte. Norma de munca cuprinde timpul productiv , timpul pentru intreruperi impuse in desfasurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale in programul de munca. Ea se aplica tuturor categoriilor de salariati, materializandu-se sub forma normei de timp, de productie, de personal si asa mai departe, in functie de varianta aleasa prin negociere de catre angajator cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor ( art. 126-129 ) . Perioada de repaus reprezintă orice perioada care nu este timp de munca. Daca timpul de munca depaseste 6 ore / zi, salariatii au dreptul la pauză de masa si la alte pauze, care nu se includ, ca regula, in durata zilnica normala a timpului de munca( art.130). Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poiate fi mai mic de 12 ore consecutive ( art. 131.1 ) , cu excepţia muncii în schimburi când nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi ( art. 131.2 ) . Munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de munca, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioada zilnica sau saptamanala, stabilită prin contractul individual de munca ( art. 131.11 ). Salariatul în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în cadrul programului de munca în schimburi. Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica ( art. 132.1). În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioada de activitate continua ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor ( art. 132.4 ) . 51

Sarbatorile legale sunt expres precizate in Codul Muncii ( art. 134 ) ca fiind zilele in care nu se lucreaza, exceptie facand locurile in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii. In aceasta situatie, salariatilor le se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile sau un spor la salariul de baza de minim 100% din acesta. Concediul de odihna este un drept garantat tuturor salariatilor, care nu poate face obiectul vreunei renuntari, cesiuni sau limitari. Durata minima a concediului de odihna este de 20 de zile lucratoare, si se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat intr-un an calendaristic. Compensarea in bani a concediului neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca. Pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fara plata, pe o durata stabilita in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern. Salariatii au dreptul sa beneficieze , la cerere, de concedii pentru formare profesionala ( art.149 ), acordate cu sau fara plata. Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul. TITLUL IV – Salarizarea Salariul - element determinant al raportului individual de munca – reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, platindu-se inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorului. Acesta cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator programului normal de munca, se stabileste de Guvern, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor, el trebuind respectat, chiar daca angajatorul le asigura salariatilor hrana, cazare sau alte facilitati peste suma in bani cuvenita pentru munca prestata ( art. 159 , art.160 ). Intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorlului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu se pot efectua decat in situatia in care datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatat ca atare printr-o horare judecatoareasca definitiva si irevocabila. Salariatii beneficiaza de protectia depturilor lor in situatia in care se produce un transfer al intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia catre un alt angajator, drepturile si obligatiile cedentului ce decurg dintr-un contract sau dintr-un raport de munca existent in momentul transferului putand fi transferate integral cesionarului. TITLUL V – Sănătatea şi securitatea în muncă Din punct de vedere al sanatatii si securitatii in munca, Codul Muncii stabileste o serie de obligatii in sarcina angajatorului, dupa cum urmează : sa ia toate masurile necesare pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor; sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca; sa achite toate obligatiile financiare care decurg din masurile privind sanatatea si securitatea in munca; de a nu fi exonerat de raspundere, indiferent daca apeleaza la persoane sau servicii exterioare; sa asigure toţi salariatii pentru riscul de accidente de munca si boli profesionale; sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul sanatatii si securitatii in munca; 52

sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii , in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor; sa raspunda pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca şi / sau îmbolnăviri profesionale ; sa ia toate masurile pentru constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca , daca are cel putin 50 de salariati; sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii; Principiile generale de prevenire cuprinse in Legea nr. 319 / 2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă ( transpunerea Directivei cadru 89 / 391 / C.E.E. ) sunt preluate in totalitate de art. 173, alin. 2 : • evitarea riscurilor; • evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; • combaterea riscurilor la sursă; • adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii; • luarea în considerare a evoluţiei tehnicii; • înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; • planificarea prevenirii; • adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală; • aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare. In elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul se consulta cu sindicatul ( sau reprezentantii salariatilor ), precum si cu comitetul de securitate si sanatate in munca , acestea urmand a fi prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil sau / si in regulamentul intern. Un rol deosebit de important este cel al inspectorului de munca , el avand posibilitatea , cu avizul medicului de medicina a muncii , sa impuna ca angajatorul sa solicite organismelor competente , contra cost , analize si expertize asupra unor substante sau preparate considerate periculoase. Conform prevederilor art. 181 din acest act normativ , la nivelul fiecărui angajator cu mai mult de 50 de angajaţi se constituie un comitet de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul SSM. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în cadrul persoanelor juridice din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României. În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai puţin de 50 de salariaţi. În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, cu o durată mai mare de 3 luni. În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă, atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de lucrătorul desemnat / serviciul intern / extern de prevenire şi protecţie numit / contractat de angajator. 53

Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si sanatate in munca sunt reglementate prin Hotărâre de Guvern, ca Normă Metodologică de aplicare a Legii SSM , nr. 319 / 2006. In ceea ce priveste medicul de medicina a muncii, acesta este un salariat atestat in profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala ( art.184 ), care este independent in exercitarea profesiei sale. De asemenea , actul normativ stabileste sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii care constau în: • prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; • supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă; • asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi pe durata executării contractului individual de muncă. Elementele programului de activitate pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii in munca, pe care il stabileste medicul de medicina a muncii sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii comitetului de securitate si sanatate in munca , acolo unde este cazul. TITLUL VI – Formarea profesională Angajatorul are obligatia de a asigura salariatilor acces periodic la formarea profesionala, elaborand in acest sens planuri , cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor , planuri ce vor face parte integranta din contractul colectiv de munca. Modalitatea concreta de punere in practica, sau orice alte aspecte legate de formarea profesionala fac obiectul unor acte aditionale la contractul individual de munca. Daca formarea profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile sunt suportate de catre acesta ( art.194 alin 2). In situatia in care salariatul este cel care are initiativa participarii la o forma de pregatire profesionala cu scoatere din program, angajatorul va decide cu privire la conditiile in care va permite salariatului participarea la forma de pregatire profesionala, inclusive daca va suporta in totalitate sau in parte costul ocazionat de aceasta. Salariatii care au incheiat un act aditional la contractul individual de munca cu privire la formarea profesionala, au posibilitatea sa primesca in afara salariului corespunzator locului de munca si alte avantaje in natura pentru formarea profesionala. Un alt element de noutate al Codului Muncii il reprezinta contractele speciale de formare profesionala , acestea fiind : - contractul de calificare profesionala : este documentul in baza caruia salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea unei calificari profesionale ; pot incheia astfel de contracte tinerii de minimum 16 ani care nu au nici o calificare sau a caror calificare este insufucienta pentru a-si mentine locul de munca ; durata acestuia este intre 6 luni si 2 ani ; angajatorii care incheie astfel de contracte trebuie sa fie autorizati in acest sens de MMSSF si de MEC ( art. 199 , art.200 ); - contractul de adaptare la locul de muncă : este documentul care presupune adaptarea salariatilor debutanti la o functie noua , un loc de munca nou , un colectiv nou , fiind încheiat odata cu c.i.m., pe o durata de maxim 1 an ( art. 201 , art.202). - contractul de ucenicie la locul de munca se incheie de catre angajatorul autorizat de MMSSF pe o durata determinată de maxim 3 ani, ucenic fiind orice tânăr care nu detine o calificare profesionala si care, la debutul perioa-dei de ucenicie, are cel puţin 16 ani , dar nu a implinit varsta de 25 de ani. Monitorizarea si reglementarea activitatii de ucenicie la locul de munca s-a realizat prin Legea nr. 279 din 05.10.2005 . 54

TITLUL VII – Dialogul social Intregul Cod al Muncii este guvernat de principiul informarii reciproce si al consultarii. Astfel , prin lege sunt reglementate modalitati concrete de consultari si dialog permanent intre partenerii sociali.Institutia al carei scop este realizarea dialogului social la nivel natioal, il reprezinta Consiliul Economic si Social. Un rol deosebit de important il au sindicatele , care participa prin reprezentantii proprii, la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, la tratative sau acorduri cu autoritatile publice si cu patronatele, precum si cu structurile specifice dialogului social ( art.218 ). La angajatorii la care sunt incadarti mai mult de 20 de salariati , in situatia in care nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si aparate de reprezentantii lor , alesi si mandatati special in acest scop ( art.224 ) . Patronatele reprezinta , apara si sustin interesele membrilor lor in relatiile cu autoritatile publice , cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice in raport cu obiectul si scopul lor de activitate , potrivit propriilor statute si in acord cu prevederile legii. TITLUL VIII – Contractele colective de muncă Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator ( organizatia patronala), pe de o parte si salariati ( sindicate / reprezentantii salariatilor ) , pe de alta parte , prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca , salarizarea , precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. Prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala ( art.239 ). In situatia in care la nivel de angajator , grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior. TITLUL IX – Conflictele de muncă Orice dezacord intervenit intre partenerii sociali in raporturile de munca reprezinta conflict de munca , acesta fiind reglementat prin lege speciala. Conflictele de munca se impart in conflicte de interese si conflicte de drepturi , in functie de natura dezacordului , respectiv daca neintelegerea vizeaza stabilirea conditiilor de munca sau vizeaza exercitarea unor drepturi sau obligatii. Salariatii au dreptul la grevă pentru apararea intereselor profesionale , economice si sociale ( reglementata prin lege specială ), ceea ce inseamna incetarea voluntara si colectiva a lucrului de catre salariati. TITLUL X – Inspecţia Muncii Inspectia muncii este organism specializat al administratiei publice centrale , cu personalitate juridica , aflata in subordinea MMSSF, avand ca scop controlul modului de aplicare a reglementarilor generale si speciale in domeniul relatiilor de munca , securitatii si sanatatii in munca , avand in subordine inspectorate teritoriale de munca existente in fiecare judet , organizarea acestora fiind reglementata prin lege speciala. TITLUL XI – Răspunderea juridică Regulamentul intern – act generator de drepturi si obligatii din cadrul raportului de munca - se intocmeste de catre angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor si produce efecte din momentul incunostinţării acestora.

55

Elementele minime pe care trebuie sa le cuprinda regulamentul se regăsesc in Cod la art.258 , iar controlul legalitatii dispozitiilor cuprinse in acest document este de competenta instantelor judecatoresti. Codul Muncii stabileste patru tipuri de raspunderi: ∗ Raspunderea disciplinară – in cadrul careia procedura de cercetare a abaterii disciplinare prevazute de art.267 joaca un rol deosebit de important, nerespectarea acesteia atragand anularea sanctiunilor aplicate de catre angajator sau a concedierilor efectuate şi , respectiv , obligarea respectarii acestora. ∗ Raspundere patrimonială - este guvernata de principiile raspunderii civile contractuale. ∗ Raspunderea contraventională - caracteristică angajatorilor ; constatarea si sancţionarea se efectuează de către inspectorii de munca; ∗ Raspunderea penală - caracteristica tot angajatorilor; împăcarea partilor înlătură răspunderea penală. Cu titlu de noutate , încadrarea în muncă a minorilor , cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru activităţi ilegale , constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 3 ani . TITLUL XII – Jurisdicţia muncii Jurisdictia muncii - are ca obiect solutionarea conflictelor de munca, precum si cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Cauzele sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar, cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca in regim de urgenta. Ca element de noutate, sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la termenul de judecata. Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept. TITLUL XIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii Potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România, legislaţia muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu normele dreptului internaţional al muncii ( art.292 ). România va realiza transpunerea, până la data aderării la Uniunea Europeană, în legislaţia naţională a dispoziţiilor comunitare privind comitetul european de întreprindere în unităţile de dimensiune comunitară, pe măsura apariţiei şi dezvoltării în economie a unor astfel de întreprinderi, precum şi pe cele privind detaşarea salariaţilor în cadrul furnizării de servicii ( art. 293). Prevederile Codului Muncii se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incopatibila cu specificul raporturilor demunca respective. Vechimea în munca stabilită pana la data de 31 decembrie 2008 se probează cu carnetul de munca. După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificările ulterioare, vechimea în munca stabilită pana la data de 31 decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de către instanta judecătorească competenta sa soluţioneze conflictele de munca, pe baza înscrisurilor 56

sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ. Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de munca le vor elibera titularilor în mod eşalonat, pana la data de 30 iunie 2009, pe baza de proces-verbal individual de predare - primire. Inspectoratele teritoriale de munca ce deţin carnetele de munca ale salariaţilor le vor elibera pana la data de 30 iunie 2009, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei .

∗ LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Legea securităţii şi sănătăţii în muncă reprezintă legea fundamentală în baza careia se instituie măsuri pentru promovarea activităţilor de îmbunătăţire a securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor , la nivelul întregii economii naţionale . Ca structură, Legea SSM, cuprinde unsprezece capitole , unele dintre ele fiind divizate în secţiuni , după cum urmează: 1. Capitolul I , „ Dispozitii generale″ , are ca obiect prezentarea scopului legii, respectiv a principiilor generale care se refera la : prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii. De asemenea , convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă. 2. Capitolul II , „ Domeniul de aplicare “ , stabileşte că prevederile legii se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor din toate sectoarele de activitate, publice sau private . Prin excepţie , în cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prevederile legii , aceasta nu se aplică , dar trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinând seama, cât mai mult posibil, de dispoziţiile acesteia. Tot la acest capitol se definesc termenii şi expresiile utilizate în textul legii , după cum urmează : a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii, membrii cooperatori, membrii asociaţiilor familiale, persoanele fizice autorizate, alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice; b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă sau de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii; c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării; persoane aflate în vizită; persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri în perioada de reconversie profesională sau perfecţionare, în care prestează activitatea pentru care sunt pregătiţi, precum şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada clauzelor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă; 57

d) reprezentant al lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să-i reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă; e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate sau prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale; f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţie de persoană dată dispărută sau accident de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incident periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune; g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces; h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă; i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă; j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător, pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să-i pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv; k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii; l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment; m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională; n) securitate şi sănătate în muncă: ansamblul de activităţi instituţionalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi ale altor persoane participante la procesul de muncă; o) incident periculos: eveniment identificabil, cum ar fi: explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe şi altele, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale; p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/ unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii; q) accident uşor – eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de trei zile. 3. Capitolul III , „ Obligaţiile angajatorilor “ este structurat pe 7 secţiuni , după cum urmează : 58

3.1. La SECŢIUNEA 1 , „ Obligaţii generale ale angajatorilor , se face precizarea că angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. În cazul în care apelează la servicii externe, angajatorul nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu , iar obligaţiile lucrătorilor la procesul de muncă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii acestuia. Corespunzător responsabilităţilor stabilite de lege , angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru : a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă. Implementarea acestor măsuri se va face pe baza următoarelor principii generale de prevenire : a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; i ) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. Actul normativ dispune că , fără a se aduce atingere altor prevederi ale legii , dar tinând cont de natura de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia: a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi a protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini; d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă; e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate. 59

Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii: a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena, luând în considerare natura activităţilor; b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale. În nici o situaţie măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte obligaţii financiare pentru lucrători. 3.2. SECTIUNEA a 2-a , „ Servicii de prevenire şi protecţie ” stabileşte că angajatorul are obligaţia să desemneze unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi / sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale , trebuind să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege. Dacă, în întreprindere şi / sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe. În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe trebuie să le informeze asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile necesare bunei desfăşurări a activităţii , respectiv cele de la art.16 alin.(2) din Lege. Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare. În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii şi / sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii, se impune ca: a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate; b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate; c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient. Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu sau de servicii distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi / sau unităţii. În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor legii SSM, capacităţile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient atât de lucrători desemnaţi , cât şi de servicii externe. 3.3. SECŢIUNEA a 3-a , „ Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent ” stabileşte pentru angajator următoarele obligaţii : a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente; b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri. 60

c) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui risc de pericol grav şi iminent, despre acest risc, precum şi despre măsurile luate sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor; d) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent; e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate. Pentru aplicarea acestor prevederi, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. Numărul acestora , instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi / sau riscurilor specifice întreprinderii şi / sau unităţii. Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi / sau o zonă periculoasă, nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia. Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unei astfel de situaţii. Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru astfel de cazuri , cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă. 3.4. SECŢIUNEA a 4-a , „ Alte obligaţii ale angajatorilor ” , stabileşte şi alte obligaţii ale angajatorului , respectiv : a) să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat; c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă, ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, aşa cum sunt definite la art.5 lit. g) ; d) să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi. În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor; b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie, compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii; c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale; d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile cree le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând 61

seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe; g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă; h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare; i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesii-lor prevăzute de legislaţia specifică; j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure supravegherea stării de sănătate a acestora, ulterior angajării; k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific, unde accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate; l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice; m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor; p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; r) să asigure echipamente individuale de protecţie; s) să acorde obligatoriu, în cazul degradării sau a pierderii calităţilor de protecţie a echipamentului individual de protecţie, unul nou. Alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către angajatori, persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul individual de muncă. Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori. Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul individual de muncă. 3.5. În cadrul SECŢIUNII a 5-a , „ Informarea lucrătorilor ”, se stabileşte că , ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind: a) riscurile pentru securitate şi sănătate, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie, atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau funcţie; b) măsurile luate pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, 62

Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi / sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi / sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut mai sus referire şi care privesc aceşti lucrători. Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la: a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la secţiunea a 4-a ( art.12 alin. (1) lit.a) şi lit.b); b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la secţiunea a 4-a { art. 12 alin.(1) lit.c) şi lit.d) } ; c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu. 3.6. SECŢIUNEA a 6-a , „ Consultarea şi participarea lucrătorilor ” , precizează că angajatorii sunt obligaţi să consulte lucrătorii şi / sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă , dispoziţie care presupune : a) consultarea lucrătorilor; b) dreptul lucrătorilor şi / sau reprezentanţilor lor să facă propuneri; c) participarea echilibrată. De asemenea , reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau lucrătorii iau parte, în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la: a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă; b) desemnarea lucrătorilor care se vor ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale, precum şi pentru aplicarea măsurilor de prim ajutor , de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor {art.8 alin.(1) şi art.10 alin. (2) }; c) informaţiile la care s-a făcut referire la Secţiunea a 4-a { art.12 alin.(1) } , respectiv la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi 17) ; d) recurgerea, după caz, la servicii externe {art.8 alin.(4) }; e) organizarea şi planificarea instruirii personalului ( art.22 şi 23 ). Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza îndeplinirii activităţilor pentru care au fost desemnaţi în cest sens. Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din lege. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control. 63

În vederea realizării prevederilor dispuse la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi art.17) , respectiv la Secţiunea a 6-a { art.18 alin.(1) } , la nivelul angajatorului, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă. 3.7. La SECŢIUNEA a 7-a , „ Instruirea lucrătorilor ” , se stabileşte că angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său , respectiv: a) la angajare; b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer; c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; e) la executarea unor lucrări speciale. Instruirea prevăzută anterior trebuie să fie: a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri; b) periodică şi ori de câte ori este necesar. Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi / sau unitatea sa, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare. Instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabilită de Legea SSM : nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi / sau a reprezentanţilor acestora. trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru. pentru reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM , trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi / sau unităţii. 4. Capitolul IV , „ Obligaţiile lucrătorilor ” , stabileşte că fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională propria persoană, iar ceilalţi participanţi la procesul de muncă să nu fie afectaţi de acţiunile sau erorile sale de lucru. În mod deosebit, în scopul realizărilor acestor obiective majore , lucrătorii au următoarele obligaţii: a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive; d) să comunice imediat angajatorului şi / sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitate şi sănătate, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană; f) să coopereze cu angajatorul şi / sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe 64

dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor; g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate; h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. Aceste îndatoriri sunt aplicabile, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară. 5. Capitolul V , „ Supravegherea sănătăţii ” , precizează că , în temeiul reglementărilor legale , trebuie stabilite măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă . Aceste măsuri vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate. Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii. 6. Capitolul VI, „ Comunicarea , cercetarea , înregistrarea şi raportarea evenimentelor “ , este împărţit în trei secţiuni , după cum urmează : 6.1. SECŢIUNEA 1 , „ Evenimente “ , precizează că orice eveniment , aşa cum a fost definit în cuprinsul Legii , va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia. Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele; b) asigurătorului, potrivit Legii nr.346 / 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; c) organelor de urmărire penală, după caz. Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale. Semnalarea se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului. În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi / sau persoanelor fizice / juridice interesate { angajatorul , în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă - art. 29 alin. (1) lit.a) , respectiv inspectoratul teritorial de muncă , în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute - art. 29 alin.(1) lit. b) } , în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

65

Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează: a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă ; b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile; d) de către direcţiile de sănătate publică şi judeţene respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune. Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal. În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medicolegală. 6.2. La SECŢIUNEA a 2-a , „ Accidente de muncă ” , se precizează că , în înţelesul Legii SSM este , de asemenea, accident de muncă: a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi / sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator, şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau a adresei persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, sau de la orice alt loc de muncă organizat de acestea la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul sau materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie sau în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din incinta persoanei juridice sau fizice şi invers;

66

k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri; l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare; m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare) etc., dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) accidentul survenit în timpul vizitelor organizate la o persoană juridică sau fizică în scop profesional; q) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; r) accidentul suferit de o persoană, aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. În situaţiile menţionate la lit.g), h) şi i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate sau de circulaţie, în vigoare. Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în: a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice; b) accidente care produc invaliditate; c) accident mortal; d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză. Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare şi se raportează de către angajator la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, în condiţiile legii . 6.3. La SECŢIUNEA a 3-a , „Bolile profesionale ”, se arată că afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti . Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii direcţiilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă. Declararea bolilor profesionale se face, pe baza procesului-verbal de cercetare. Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de sănătate publică Bucureşti, la 67

Centrul de calcul şi statistică sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii. Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă. 7. Capitolul 7 , „ Grupuri sensibile la riscuri “ , precizează că femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, persoanele cu dizabilităţi trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice. 8. Capitolul 8 , „ Infracţiuni “, stabileşte răspunderile de natură infracţională şi/sau contravenţională a tuturor participanţilor la procesul de muncă. 8.1. Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă { art.37 alin. (1) din Lege } . 8.2. Dacă fapta prevăzută anterior a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani sau amendă { art.37 alin. (2) din Lege }. 8.3. Fapta prevăzută la punctul 8.1. săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la punctul 8.2. săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. 8.4. Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă { art.38 alin.(1) din Lege }. 8.5. Dacă fapta prevăzută la punctul 8.4. a produs consecinţe deosebite , pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani sau amendă { art.38 alin. (2) din Lege }. 8.6. Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţie a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la unu la 2 ani sau amendă { art.38 alin. (3) din Lege }. 8.7. Faptele prevăzute la punctul 8.4. şi punctul 8.6. săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la punctul 8.5. săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă { art.38 alin. (4) din Lege }. 9. Capitolul IX , „ Contravenţii ” , precizează că în această categorie intră faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de Legea în analiză , după cum urmează : 9.1. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON ) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art. 39 alin.(2) } : să întocmească un plan de prevenire şi protecţie, compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii ( art. 13 lit.b ); să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale ( art. 13 lit.c ); să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane ( art. 13 lit.p ); să asigure echipamente individuale de protecţie ( art. 13 lit.r ); 68

9.2. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(3)} : să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor ( art. 13 lit.n ); 9.3. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei (RON) la 8.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(4)} : să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice { art.12 alin.(1) lit.a) }; să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat { art.12 alin.(1) lit.b); să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor { art.13 lit.a) }; să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate { art.13 lit.d) }; să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi / sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor { art.13 lit.e) }; să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe { art.13 lit.f) }; să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare { art.13 lit.h) }; să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică { art.13 lit.i) }; să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical , corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure supravegherea stării de sănătate a acestora, ulterior angajării { art.13 lit.j) }; să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific, unde accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate { art.13 lit.k) }; să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice { art.13 lit.l) }; să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor { art.13 lit.m) }; să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor { art.13 lit.o) }; să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său ( art.20); cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă { art.29 alin.(1) lit.a) }; 69

accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii { art.32 alin.(2) }. 9.4. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei (RON) la 7.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(5)} : • să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă { art.7 alin. (4) lit.a) }; • ulterior evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi a protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi / sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice{ art.7 alin. (4) lit.b) }; • să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini { art.7 alin. (4) lit.c) }; • să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă { art.7 alin. (4) lit.d) }; • să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate { art.7 alin.(4) lit.e) }. • să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena, luând în considerare natura activităţilor { art.7 alin.(5) lit.a) }; • să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor { art.7 alin.(5) lit.b) }; • să se informeze reciproc despre riscurile profesionale{ art.7 alin.(5) lit.c) }; • să informeze lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale { art.7 alin.(5) lit.d) }; • măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte, în nici o situaţie, obligaţii financiare pentru lucrători { art.7 alin.(6) }. • angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători, pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi { art.8 alin.(1) } . • lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale { art.8 alin.(2) }. • lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege { art.8 alin.(3) }. • dacă, în întreprindere şi / sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe { art.8 alin.(4) } . • în cazul în care angajatorul apelează la servicii externe prevăzute , acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin.(2) din Lege { art. 8 alin.( 5) }. • lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare { art.8 alin.(6) }. • să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui risc de pericol grav şi iminent, despre acest risc, precum şi despre măsurile luate sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor { art.11 alin.(1) lit. a) }; 70

• să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent { art.11 alin.(1) lit. b) }; • să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate { art.11 alin.(1) lit. c) }; • trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol { art.11 alin.(3) }. • să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor { art.13 lit.q) }; • să acorde obligatoriu, în cazul degradării sau a pierderii calităţilor de protecţie a echipamentului individual de protecţie, unul nou { art.13 lit.s) }; • să comunice, de îndată, inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele, aşa cum sunt definite la art.5 lit.f) din Lege { art.27 alin.(1) lit.a) }. • să comunice asigurătorului, potrivit Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora { art.27 alin.(1) lit.b) }. 9.5. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(6)} : o lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate { art.9 alin.(1) lit.a)}; o serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate { art.9 alin.(1) lit.b)};; o lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient { art.9 alin.(1) lit.c)}; o să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi / sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente { art. 10 alin.(1) lit. a) }; o să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri { art. 10 alin.(1) lit. b) }; o să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor { art. 10 alin.(2) } ; o numărul lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii { art. 10 alin.(3) }. o alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către angajatori, persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă ( art. 14 ) ; o materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori { art. 15 alin.(1) } ; o categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul individual de muncă { art. 15 alin.(1) } . o ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile 71

pentru securitate şi sănătate, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie, atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau funcţie { art.16 alin.(1) lit. a) } ; o ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind măsurile luate în conformitate cu prevederile art.10 din Lege { art.16 alin.(1) lit. b) } ; o trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi / sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi / sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele , care privesc aceşti lucrători { art.16 alin.(2) } . 9.5.1. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON) încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligativitatea declarării bolilor profesionale , care se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti { art. 34 alin.(1) }. 9.6. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(7)} : o lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă, nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia { art. 11 alin. (2) } ; o lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la art.11 alin. (3) din Lege , cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă { art. 11 alin. (4) } ; o să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la ( art. 17 ) : a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art.12 alin. (1) lit.a) şi lit.b); b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin.(1) lit.c) şi lit.d); c) informaţiile privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu. o în vederea realizării prevederilor art.16, art.17 şi art.18 alin. (1), la nivelul angajatorului, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă ( art. 19 ) ; o instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabiltă de Legea SSM , nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi / sau a reprezentanţilor acestora { art. 21 alin.(1) } ; o instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabiltă de Legea SSM, trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru { art. 21 alin.(2) } ; o instruirea , pentru reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM , trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi / sau unităţii { art. 21 alin.(3) } . 9.7. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 4.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(8)} : o să ţină evidenţa accidentelor de muncă, ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, aşa cum sunt definite la art.5 lit.g ) { art. 12 alin.(1) lit.c) } ; o să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi ) { art. 12 alin.(1) lit.d) } ; 72

o să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă { art. 13 lit.g) } ; o reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor pe care le desfăşoară în acest sens { art. 18 alin.(5) } ; o să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din Lege { art. 18 alin.(5) } ; o să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice ( art. 36 ); o intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă { art. 34 alin.(5) } . 9.8. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind { art.39 alin.(9) } : a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor sau a preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate; b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman; c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială sau totală, a construcţiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice; d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă; e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise; f) prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi a descărcărilor atmosferice; g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie; h) asigurarea celei de a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă; i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor; j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase; k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă; l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă; m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă; n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie; o) asigurarea iluminatului de siguranţa; p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie; q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare; 73

r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze; s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare. 9.9. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate ( art. 40 ).

Sancţiunile contravenţionale prevăzute la capitolul IX al Legii SSM se aplică angajatorilor ( art.41 ) . Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către inspectorii de muncă { art. 42 alin.(1)} . Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art.39 alin.(6) lit.b) şi alin. (8) lit.b) se face şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al unităţilor subordonate { art. 42 alin.(2)} . În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în categoria infracţiunilor , aşa cum sunt ele definite la capitolul VIII din Lege , inspectorii de muncă şi / sau inspectorii sanitari vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii { art. 42 alin.(3)} . Contravenţiilor prevăzute la capitolul IX al Legii le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare { art. 43 alin.(1)}. Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de munca făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal { art. 43 alin.(2)}. Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat. 10. Capitolul X , „ Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu “ , precizează că Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest domeniu sunt următoarele : a) elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu; b) elaborează proiecte de acte normative, în vederea implementării unitare a strategiei naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu; c) avizează, participă la elaborarea şi, după caz, la aprobarea reglementărilor cu implicaţii în domeniu, iniţiate de alte instituţii, potrivit legii;

74

d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţilor şi propunerilor transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale celor cu care colaborează în desfăşurarea activităţii; e) abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4); f) recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii; g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru instituţiile de învăţământ; i) desfăşoară activităţi de informare-documentare în domeniul său de competenţă, potrivit legii; j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi: suporturi de curs, broşuri, pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare; k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de competenţă.

Ministerul Sănătăţii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică. Ministerul Sănătăţii îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă: a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional; b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de muncă şi pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă şi pentru medicina muncii; c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor; d) asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii; e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune; f) autorizează / avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă; g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor; h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.

Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei naţionale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă la toate persoanele fizice şi juridice din sectorul public şi privat , cu excepţia celor expres menţionate în Lege şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale; b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol; c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de 75

accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală; d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirmă caracterul accidentelor; e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie; f ) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin.(4) şi propune retragerea abilitării, după caz; g) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Asigurătorul , stabilit de legislaţia în domeniu , reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi are următoarele atribuţii : a) sprijinirea şi îndrumarea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatorilor; b) reabilitarea medicală şi compensarea victimelor accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; c) recunoaşterea organismelor care efectuează certificarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul angajatorului; d) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific măsurile de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu. Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia generală a penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi. Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unităţile din subordinea instituţiilor de mai sus se efectuează de organele proprii ale acestora. 11. Capitolul XI , „ Dispoziţii finale ” , precizează că se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, următoarele acte normative: a) norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii SSM; b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. În aplicarea prevederilor Legii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau adaptării situaţiilor existente la cerinţele acesteia. Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă 76

prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Activităţile de interes naţional de cercetare ştiinţifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legislaţiei în domeniu . Legea SSM a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2006 , dată de la care se abrogă: Legea protecţiei muncii nr.90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare; Decretul Consiliului de Stat nr.400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial al României, nr. 5 din 11 ianuarie 1982; orice alte dispoziţii contrare. Legea SSM transpune Directiva Consiliului nr.89 / 391 / CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE), nr.L 183 din 14 iunie 1989. Legea SSM a fost adoptată de Parlamentul României la data de 14 iulie 2006 sub numărul 319 , fiind publicată în M.O. , partea I , nr. 646 din 26.07.2006.

∗ LEGEA INSPECŢIEI MUNCII Legea de mai sus reglementează înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea MMSSF. În capitolul II , Legea prezintă atribuţiile Inspecţiei Muncii. Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt următoarele : a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă , la securitatea şi sănătatea în muncă , la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurarile sociale. b) informarea autorităţilor competente cu privire la deficienţele legate de aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare ; c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei muncii ; d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a conflictelor sociale ; e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru imbunatăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în domeniu . În indeplinirea obiectivelor, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii principale :

∗ în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează : încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de prestări servicii ; stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru ; stabilirea şi acordarea drepturilor salariale , precum şi a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată ; accesul , fără nici o discriminare , pe piaţa muncii , al tuturor persoanelor apte , respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate; 77

respectarea celorlalte prevederi cuprinse in legislaţia muncii şi a clauzelor contractelor colective de muncă ;

∗ în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă : acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora ; efectuează sau solicită măsurători şi determinări , examinează probe de produse şi de materiale , în unităţi şi în afara acestora , pentru clarificarea unor situatii de pericol ; dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă , în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează , dupa caz , organele de urmărire penală ; acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizatia de funcţionare din punct de vedere al SSM ; retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere SSM , dacă constată că prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare ; cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea , cercetarea , înregistrarea , raportarea şi evidenţa accidentelor de muncă ; coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul securităţii , sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de formare a specialiştilor în domeniu ; controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la punerea în conformitate a produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al securităţii în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul naţional , prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei; controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sănătatea în muncă şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale. Capitolul III al Legii, cuprinde prevederi referitoare la modul de organizare a Inspecţiei Muncii la nivel central şi teritorial , precum şi prevederi referitoare la salarizarea personalului . Capitolul IV, cuprinde prevederi referitoare la calităţile , obligaţiile şi drepturile inspectorilor de muncă , în care sens : inspectorii de muncă sunt funcţionari publici ; inspectorii de muncă sunt independenţi faţă de orice schimbare guvernamentală din afară ; încadrarea inspectorilor de muncă , se face prin concurs sau examen , în raport cu pregătirea profesională şi cu aptitudinile candidaţilor ; numirile în funcţii de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii ;

inspectorii de muncă sunt obligaţi : să nu aibă nici un interes , direct sau indirect , de orice natura ar fi acesta , în unităţile care se află sub incidenţa controlului lor ; să nu dezvăluie secretele de fabricaţie şi , în general , procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor ,nici după momentul incetării , indiferent de motiv, a contractului lor individual de muncă ; 78

să păstreze confidenţialitatea oricărei reclamaţii care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de actul normativ analizat şi să nu dezvăluie , conducatorului persoanei juridice şi persoanei fizice sau reprezentantului acestora, faptul că inspecţia a fost efectuată ca urmare a unei reclamaţii .

inspectorii de muncă au următoarele drepturi : să li se permită accesul liber , permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta ; să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării accidentelor de muncă ; să procure dovezi , să efectueze investigaţii sau examene , să ceară prezentarea documentaţiei pe care o consideră necesară , să realizeze măsurători sau să preleveze mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie ; să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat ; să ceară , acolo unde este cazul , modificarea instalaţiilor sau a produselor tehnologice utilizate , dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de muncă ; să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă, atunci când constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnavire profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producţie sau pentru alte persoane ; să apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a materialelor folosite ; să dispună măsuri atunci când conducatorul persoanei juridice nu îşi indeplineşte obligaţiile legale ; să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri considerate infracţiuni ; să intre în toate locurile în care se efectuează lucrări care implică riscuri pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor ; să ceară informaţii , fie singuri, fie in prezenţa martorilor, de la orice persoană şi despre orice problemă care constituie obiectul controlului ; să propună retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii în muncă , dacă constată că , prin modificarea condiţiilor care au stat la baza acesteia , nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare. Capitolul V, se referă la sancţiunile pe care inspectorul de muncă le poate aplica pentru contravenţiile constatate , conform competenţelor pe care acesta le are acordate de lege . Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de lege. Capitolul VI , denumit ″ Dispozitii finale ″, cuprinde anumite precizări referitoare la patrimoniul Inspecţii a Muncii , la preluarea personalului de la alte structuri ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale , la modul de gestionare a sumelor rezultate din prestările de servicii , precum şi la actele normative care se abrogă odată cu intrarea in vigoare a legii. Legea Inspecţiei Muncii a fost votată de Parlamentul României la data de 16 iunie 1999 şi a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 283 , respectiv la data de 21 iunie 1999 , având numărul 108 .

79

Datorită necesităţii corelării cu alte acte normative deja emise şi a precizării faptului că organele teritoriale au personalitate juridică , a fost nevoie ca legea să fie amendată , lucru care s-a realizat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 137 din data de 22 septembrie 1999 .

∗ LEGEA PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI BOLI PROFESIONALE NR. 346/2002 Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr. 346 / 2002, obliga toti angajatorii sa-si asigure angajatii. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea: • promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; • diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii: • asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu contract individual de muncă; • riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate; • fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi; • creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale; • solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege; • asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege; • asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor; • repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective: • prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; • reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; • acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Asigurătorul are obligaţia de a promova şi de a stimula activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul: • menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate; • îmbunătăţirii condiţiilor de muncă; • eliminării sau reducerii riscurilor de accidente de muncă şi boli profesionale. Personalul tehnic al asigurătorului, care desfăşoară activităţi de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, atestat de autoritatea de stat competentă potrivit legii, precum şi personalul medical specializat în medicina muncii au următoarele atribuţii: • acordă consultanţă şi asistenţă tehnică şi medicală de medicina muncii cu privire la măsurile şi mijloacele de prevenire; 80

• • • • • • • • •

iniţiază şi elaborează studii şi analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi condiţiile de muncă din unităţi, în vederea fundamentării unor măsuri de prevenire; propun finanţarea, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, a unor proiecte sau programe de cercetare pentru fundamentarea ştiinţifică a măsurilor de prevenire necesare; elaborează şi propun angajatorilor instrucţiuni de prevenire şi proceduri de lucru specifice unor locuri de muncă; participă la cercetarea accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitatea temporară de muncă, în comisiile de cercetare numite de angajatori; controlează aplicarea şi respectarea măsurilor de prevenire convenite cu angajatorii; elaborează şi propun forme şi mijloace de educare şi informare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei, pentru stimularea activităţii de prevenire; acolo unde este cazul, pot propune asigurătorului încheierea unor convenţii cu angajatorii, în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 346/2002, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii: - reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; - reabilitare şi reconversie profesională; - indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; - indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă; - indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; - indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie profesională; - compensaţii pentru atingerea integrităţii; - despăgubiri în caz de deces; - rambursări de cheltuieli; Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, în condiţiile prezentei legi, şi de asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale. Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de statut propriu, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale prezentei legi. Persoanele care datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pot constitui asociaţii la nivelul sectoarelor de activitate ale economiei naţionale. Asociaţiile profesionale de asigurare sunt organisme paritare, care se constituie şi funcţionează ca persoane juridice în condiţiile prezentei legi şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000. Asociaţiile profesionale de asigurare îşi pot elabora regulamente şi instrucţiuni proprii. În vederea funcţionării asociaţiile profesionale de asigurare sunt obligate să solicite autorizarea de către Fondul Naţional. Asociaţiile profesionale de asigurare exercită următoarele atribuţii: • prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; • acordă prestaţiile de asigurare prevăzute în prezenta lege şi întocmesc documentaţia necesară în vederea acordării acestora; 81

•

elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională; • ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a prestaţiilor acordate şi a costurilor aferente; • asigură acordarea de prestaţii medicale prin servicii proprii sau pe bază de contract încheiat cu furnizorii de servicii medicale, potrivit legii; • verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru serviciile de reabilitare medicală şi socioprofesională. Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc.Tariful de risc se determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respectiv. În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează prin clase de risc. Tarifele şi clasele de risc se revizuiesc o dată la 4 ani. Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător, corespunzător activităţilor desfăşurate în fiecare unitate. Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se vor situa în limita unui procent minim de 0,5% şi a unui procent maxim de 4% aplicat asupra fondului brut de salarii. Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, indiferent de activitatea prestată, de la 0,5% la 1% aplicată asupra venitului lunar asigurat.

NIVELUL II . LEGISLAŢIA SECUNDARĂ Legislaţia secundară detaliază prevederile legislaţiei primare şi cuprinde măsuri de prevenire şi reguli de aplicare. Din categoria legislaţiei secundare fac parte : - normele metodologice de aplicare a Legii SSM ; - normativele ; - standardele de securitate a muncii ; - standardele de produs.

NIVELUL III . LEGISLATŢIA TERŢIARĂ Legislaţia terţiară cuprinde măsuri de prevenire detaliate. Din categoria documentelor care constituie legislaţia terţiară fac parte instrucţiunile proprii de securitate a muncii elaborate la nivelul persoanei juridice / fizice prin detalierea prevederilor legislaţiei secundare . Instrucţiunile sunt acte juridice aflate sub incidenţa Legii SSM , emise de angajatori şi au ca scop stabilirea tuturor măsurilor de securitate şi sănătate în muncă necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale care se pot produce la locurile de muncă din întreprinderile / unităţile acestora. Ele sunt obligatorii numai pentru emitent şi pot fi elaborate pentru întregul proces , anumite faze ale acestuia , o activitate , operaţie etc.

82

V. NORME METODOLOGICE PENTRU APLICAREA LEGII SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA nr. 319 / 2006 CAPITOLUL I .Dispoziţii generale Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006. În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: 1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă reprezintă asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă; 2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - reprezintă totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate; 3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - este organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art.18 alin.(1)-(3) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006; 4. zone cu risc ridicat si specific - sunt acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile respectiv, deces sau invaliditate; 5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical fiind ca urmare a accidentului suferit; 6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept; 7. accident mortal (D) – accident în urma căruia se produce decesul accidentatului confirmat, imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal; 8. accident colectiv – accidentul în care au fost accidentate cel puţin trei persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment; 9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; 83

10. accident de muncă de traseu: a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul; b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul; c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul; 11. accident în afara muncii – accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prevederile art. 5 lit. g) şi art. 30 din Legea nr. 319/2006; 12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept; 13. invaliditate evidentă – pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept; 14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă; 15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentele de ordine interioară, regulamentele de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise sau verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia; 16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art.27 alin.(1) din Legea nr.319/2006; 17. evidenţă – procedura prin care se stabilesc mijloacele si modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse; 18. cercetare a bolilor profesionale – procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate; 19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională; 20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

84

VI. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII ANGAJATORILOR DIN PUNCT DE VEDERE AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ( SSM ) 1. Actele normative care reglementează autorizarea funcţionării din punct de vedere al SSM sunt : Legea nr. 319 / 2006, privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă: ” art. 13- În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: ...... c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale; ” Legea nr. 359 / 2004 modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 / 2004 - privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice : „ art. 4. - Autorizarea funcţionării solicitanţilor se face cu îndeplinirea procedurii prevăzute de prezenta lege şi de actele normative speciale, armonizate cu prevederile prezentei legi. ” „ art. 5. - (1) Prin autorizarea funcţionării, în sensul prezentei legi, se înţelege asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate.” Legea nr. 300 / 2004 ( *actualizată* ) - privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent : ” art.4 - Persoana fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţia familială trebuie să deţină autorizaţia şi certificatul de înregistrare eliberate în condiţiile prezentei legi. ” 2. AUTORIZAREA ANGAJATORILOR pentru funcţionarea în baza Legii nr. 319 / 2006, privind SSM Capitolul II din Normele Medologice pentru aplicarea Legii SSM nr. 319 / 2006 stabileşte procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. Nu se supun procedurii prevăzute la art.1 persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării , inclusiv în domeniul SSM, s-a efectuat în temeiul Legii nr.359 / 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora. 87

2.1. Procedura autorizării Pentru obţinerea autorizaţiei de functionare din punct de vedere al SSM , angajatorul va depune la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă competent teritorial un dosar care va cuprinde obligatoriu următoarele documente : ∗ cerere completată în două exemplare, semnate în original de către angajator, conform modelului prezentat în anexa nr.1. a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 ; ∗ copii de pe actele de înfiinţare ; ∗ declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 , din care rezultă că, pentru activităţile declarate, sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. ∗ pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul, prezentat în anexa nr.1. a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 . În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează : a) înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii in muncă; b) verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţiile-tip prevăzute la art. 6 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006; c) completează şi emite certificatul constatator, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 ; d) asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat în anexa nr.4 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006; e) asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele constatatoare. Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii. Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul. În cazul în care constată abateri de la respectarea prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă sistează activitatea şi propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea menţiunii în certificatul constatator. Inspectoratul teritorial de muncă menţionează sistarea activităţii în certificatul constatator. În situaţia de mai sus, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea conform art. 6 din N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006. În acest caz , cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în original , în care Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona data reluării activităţii. 2.2 Concluzii Cu ocazia actiunilor de control , inspectorul de muncă va verifica o serie de documente pe care angajatorul trebuie să le deţină şi le pună la dispoziţia organului de control , respectiv : ∗ dovada deţinerii spaţiului ; ∗ lista dotărilor cu echipamente de muncă ; ∗ buletine de verificare a valorii rezistenţei de dispersie a unei instalaţii der legare la pământ ( prize de pământ , conductoare de legătură ); ∗ planuri de situaţie ; 88

∗ alte documente după caz :

- copie de pe notificarea privind deţinerea şi utilizarea substantelor şi preparatelor chimice periculoase utilizate, conform prevederilor art. 22 , alin. (2) din Legea nr. 360 / 2003 , actualizată şi completată de Legea nr. 263 / 2005 - copii de pe autorizaţiile ISCIR pentru toate echipamentele de muncă care intră sub incidenţa PT- ISCIR; -

copie de pe autorizaţiile şi certificate de conformitate eliberate de INSEMEX Petroşani , în cazul echipamentelor tehnice care funcţionează în medii potenţial explozive ;

- copie de pe documentaţia de expertizare privind rezistenţa seismică a clădirilor ( pentru clădiri construite înainte de 1977 ) ; • autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă este valabilă atât timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale pentru care aceasta a fost eliberată ; • la modificarea condiţiilor iniţiale angajatorul va solicita revizuirea autorizării de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă ; •

tarifele pentru efectuarea autorizării de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă sunt stabilite prin Ordin al ministrului muncii , solidarităţii sociale şi familiei; 2.3. SANCŢIUNI Neautorizarea funcţionării din punct de vedere al SSM , constituie contravenţie sancţionabilă conform prevederilor art. 39 alin.(2) din Legea nr. 319 / 2006 , privind SSM cu amendă cuprinsă între 5.000 – 10.000 lei ( RON ) . În conformitate cu art. 28 din Ordonanţa Guvernului , nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului - verbal ori, după caz , de la data comunicării acestuia , jumătate din valoarea minimului amenzii , respectiv 2.500 lei ( RON ). 3. AUTORIZAREA SOLICITANŢILOR în baza Legii nr. 359 / 200, modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 / 2004 - privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice Prin autorizarea funcţionării, în sensul prezentei legi, se înţelege asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate. 3.1. Procedura autorizării În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul Oficiului Registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni, solicitantul are obligaţia sa depună, o data cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia - tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care sa rezulte, după caz, ca: 89

a) persoana juridică nu desfăşoară , la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate o perioada de maximum 3 ani; b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifica în domeniul situaţiilor de urgenţă ( exP.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi ssm, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip. Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de a depune la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal o noua declaraţie-tip pe propria răspundere corespunzătoare modificărilor intervenite. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal înregistrează în registrul comerţului datele din declaraţiile-tip . Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligaţia înregistrării sediului social sau secundar. Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza declaraţiilor-tip , eliberează solicitanţilor certificate constatatoare care atesta ca: a) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca la sediul social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator; b) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca sunt îndeplinite condiţiile de autorizare prevăzute de legislaţia specifica în domeniul situaţiilor de urgenţă ( exP.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi ssm , pentru activităţile declarate ; c) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezulta modificările intervenite faţă de declaraţia-tip anterioară. Controlul conformităţii celor declarate de solicitanţi ( prin declaraţiile - tip pe propria răspundere ) , va fi efectuat de către autorităţile publice competente , respectiv:

- Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ( fostele Brigăzi şi Grupuri de pompieri militari ) din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor ;

- Autorităţile de Sănătate Publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;

- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie;

- Autorităţile

publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;

-

Inspectoratele Teritoriale de Muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei .

Pentru conformitatea cu cele declarate, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal transmite autorităţilor publice competente copiile declaraţiilor-tip şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la data înregistrării acestora în registrul comerţului. În cazul în care autorităţile publice competente constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt solicitantului, la sediul înregistrat, acordând un termen rezonabil de remediere a neregularităţilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificării şi poate fi prelungit la cererea expresă a solicitantului, adresată autorităţii publice competente. 90

În cazul în care neconformităţile nu sunt remediate, autorităţile publice competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerţului. Procedura stabiltă pentru autorizarea funcţionării pe baza declaraţiilor tip pe propria răspundere se aplică în mod corespunzător şi în cazul înscrierilor de menţiuni . 3.2. SANCŢIUNI Constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit legii, cu amenda cuprinsă între 1.000 - 10.000 lei RON, desfăşurarea oricărei activităţi de către solicitanţi , înaintea obţinerii autorizării functionarii prevăzute de actul normativ analizat şi de actele normative speciale, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de organele de control ale instituţiilor competente sa emita autorizarea de funcţionare. Contravenţiei îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Pierderea documentelor depuse de solicitant, de către oficiile registrului comerţului sau de către autorităţile publice implicate se sancţionează cu plata unei amenzi judiciare de la 50 - 500 lei RON , prin încheiere pronunţată de judecătorul delegat. 4. AUTORIZAREA PERSOANELOR FIZICE în baza Legii nr. 300 / 2004 , cu completările şi modificările ulterioare , privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent Pot desfăşura activităţi economice în mod independent sau în cadrul asociaţiilor familiale persoanele fizice care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) au împlinit varsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice ce solicita autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent şi a persoanelor fizice care au initiativa constituirii asociaţiei familiale, respectiv varsta de 16 ani, în cazul membrilor asociaţiei familiale; b) starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizaţia; c) au calificarea - pregătire profesională sau, după caz, experienta profesională , necesară pentru a desfasura activitatea economică pentru care se solicita autorizaţia; d) nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitiva pentru săvârşirea de fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal; e) îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifica în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, ssm şi situaţiilor de urgenţă ( exPSI ) şi cerinţele reglementărilor specifice protecţiei consumatorului pentru activitatea desfasurata, precum şi normele de calitate a produselor şi serviciilor puse pe piaţă.

91

4.1. Procedura autorizării În vederea emiterii autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau în cadrul unei asociaţii familiale, trebuie să se depună la primăria competentă o documentaţie care va cuprinde: a) cerere-tip; în cazul asociaţiei familiale trebuie sa conţină semnăturile tuturor membrilor asociaţiei; b) rezervarea denumirii la oficiul registrului comerţului; c) certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecărui membru al asociaţiei familiale, în original. Cetăţenii străini neinregistrati fiscal în România au obligaţia sa prezinte o declaraţie pe propria răspundere autentificată, din care sa rezulte ca nu au datorii fiscale şi ca nu au săvârşit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal, sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală; d) copii de pe actele de identitate; e) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire - actele din care sa rezulte domiciliul sau resedinta; f) certificatul medical pentru persoana fizica, respectiv pentru fiecare membru al asociaţiei familiale, prin care se atesta ca starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizaţia, eliberat de medicul de familie sau de o unitate sanitară; g) declaraţia-tip pe propria răspundere ca îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifica în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, ssm şi situaţiilor de urgenţă, precum şi reglementările specifice protecţiei consumatorului pentru activitatea desfasurata şi normele de calitate a produselor şi serviciilor puse pe piata; h) copii de pe documentele care dovedesc pregătirea profesională sau, după caz, experienta profesională, pentru desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizarea. În cazul în care pentru practicarea unor activităţi economice, ocupaţii sau meserii sunt prevăzute, prin acte normative, cerinţe de pregătire profesională şi/sau de atestare specifice, persoana fizică sau, după caz, reprezentantul asociaţiei familiale trebuie să depună dovada îndeplinirii cerinţelor respective. Calificarea dobandită în România, poate fi dovedită cu următoarele documente, după caz: a) diploma, certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ preuniversitar sau universitar; b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia; c) certificatul de competenta profesională, eliberat de instituţiile abilitate conform legislaţiei în vigoare; d) cartea de mestesugar, obţinută în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data eliberării acesteia; e) carnetul de munca al solicitantului, din care sa reiasă ca acesta a fost încadrat în munca pe o durata de minimum 2 ani în activitatea, meseria sau ocupaţia pentru care se solicita autorizarea; f) declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfasura activitatea pentru care se solicita autorizarea, eliberata de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor traditionale artizanale; 92

g) autorizaţia eliberata în condiţiile Decretului-lege nr. 54/1990 sau ale Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, cu modificările ulterioare; h) alte dovezi care sa ateste experienta profesională. În cazul în care activitatea economică pentru care se solicită autorizarea nu necesită calificare, persoana fizică nu va prezenta dovada pregătirii sau experienţei profesionale . Persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate trebuie să depună pentru obţinerea autorizaţiei, după caz: a) atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, pentru documentele de studii universitare; b) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afară sistemului de învăţământ, eliberat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în condiţiile stabilite prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituţiei care sa recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobandita în străinătate, în afară sistemului de învăţământ, de cetăţeni romani sau cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European. Autorizaţia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi economice în mod independent, precum şi pentru înfiinţarea şi funcţionarea de asociaţii familiale se eliberează, la cerere: a) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire, de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială solicitantii îşi au domiciliul sau resedinta; b) în cazul desfăşurării activităţii în contextul prestării de servicii, de către primării comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială solicitantii vor presta activităţile respective. Primăria are obligaţia ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de autorizare sau, după caz, de completare a autorizaţiei, sa elibereze autorizaţia şi copia certificată a acesteia. Autorizaţia va cuprinde în mod obligatoriu: a) datele de identificare a emitentului autorizaţiei; b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfăşura activităţi economice în mod independent sau a persoanei din iniţiativa căreia se înfiinţează asociaţia familială şi a membrilor acesteia; c) activitatea principală şi, după caz, activităţile secundare pentru care se eliberează autorizaţia, codificate conform Clasificării activităţilor din economia naţională CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656 / 1997, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistica nr. 601 / 2002, clasa de 4 cifre; d) locul de desfăşurare a activităţii principale şi, după caz, a activităţilor secundare; e) data eliberării autorizaţiei şi numărul de înregistrare al acesteia. În cazul persoanelor care exercită în mod legal o activitate economică ce face obiectul prezentului act normativ într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în care sunt stabilite şi care solicita 93

desfăşurarea activităţii respective şi în România ca prestare de servicii, autorizaţia prevăzută de Legea nr. 300 / 2004 , va fi eliberata de primării în baza cererii şi a documentului care atesta ca solicitantul desfăşoară în statul de provenienta în mod legal activitatea pentru care solicita autorizarea. Actul va fi depus în copie tradusa şi legalizată. 4.2. Precizări •

persoană fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau o asociaţie familială are dreptul de a deţine o singură autorizaţie.

•

pentru desfăşurarea altei activităţi care nu este prevăzută în autorizaţie este necesară completarea autorizaţiei.

•

activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pot fi realizate, în condiţiile stabilite de dispoziţiile legale în vigoare, fără a fi necesar ca aceste activităţi sa fie prevăzute în autorizaţie.

•

anularea autorizaţiei se realizează în baza cererii de renunţare sau când una dintre condiţiile de autorizare nu mai este îndeplinită. Cererea de renunţare la autorizaţia de funcţionare se adresează în scris autorităţilor administrative publice locale emitente , de către persoana fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau de reprezentantul asociaţiei familiale şi se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii .

•

organele de control competente conform conform dispoziţiilor legale vor verifica prin sondaj periodic respectarea condiţiilor de autorizare de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale autorizate.

•

în cazul în care se constată că una dintre condiţiile de autorizare nu este îndeplinită , autoritatea care a emis autorizaţia va fi notificată în vederea anulării autorizaţiei . Anularea autorizaţiei atrage după sine radierea din registrul comerţului fără plata taxelor prevăzute de lege. 4.3. Concluzii • •

respingerea cererii de autorizare şi refuzul înregistrării în registrul comerţului în mod nejustificat, precum şi măsura anulării autorizaţiei pot fi contestate în instanta, în condiţiile legii. persoanele fizice independente şi asociaţiile familiale care s-au înfiinţat în baza Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice sau care şi-au preschimbat autorizaţia emisă în baza Decretului-Lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative nu au obligaţia de preschimbare a autorizaţiei.

94

VII.

SERVICII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE Secţiunea 1. Prevederi generale

Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, formarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa. Secţiunea a 2-a. Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri: a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de Legea nr.319/2006; b) desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie; c) înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie; d) apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie. Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate, prin modalităţile prevăzute mai sus, în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii sunt următoarele: 1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă , pe locuri de muncă /posturi de lucru; 2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie; 3. elaborarea de instrucţiuni proprii, pentru completarea şi / sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru; 4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului; 5. verificarea cunoaşterii şi aplicării, de către toţi lucrătorii, a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului; 6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii adecvate pentru fiecare loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite; 8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii; 9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform prevederilor capitolul VI din prezentele norme metodologice şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui; 95

10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific menţionate în Legea SSM şi N.M. de aplicare a acesteia ; 11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar, şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.971 / 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă; 12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor, prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor; 13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare; 14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii , necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic; 15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă; 16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă; 17. informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie; 18. întocmirea rapoartelor şi / sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului elaborate în temeiul art.51 alin.(2) lit.b) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319 / 2006, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile; 19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă; 20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.1048 / 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă; 21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1048 / 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă; 22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute în Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM; 23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute în Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM ; 24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din întreprindere şi / sau unitate, în conformitate cu prevederile art.12 alin.(1) lit.d) din Legea nr. 319 / 2006; 25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; 26. colaborarea cu lucrătorii şi / sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;

96

27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai / ale altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă; 28. urmărirea actualizării planului de avertizare, planului de protecţie şi prevenire, şi al planului de evacuare; 29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini; 31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi. Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în conformitate cu prevederile Capitolului V din Legea nr.319/2006. În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători, inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa nr.5 la prezenta NM de aplicare a Legii nr. 319/2006 ; b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi / sau unitate; c) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM . În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie , conform prevederilor din Secţiunea a 3-a / Secţiunea a 4-a a prezentei Norme Metodologice de aplicare a Legii SSM şi / sau să apeleze la servicii externe. În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile solicitate anterior , dar angajatorul nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le realizează trebuie să apeleze la servicii externe. În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători, inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa nr. 5 la prezenta NM de aplicare a Legii nr. 319/2006; b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate; c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi / sau unitate; d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor din Secţiunea a 3-a a prezentei Norme Metodologice de aplicare a Legii SSM sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, conform prevederilor din Secţiunea a 4-a a prezentei Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM şi / sau să apeleze la servicii externe. 97

În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de mai sus , dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie cerute , angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe. În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii. În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători care desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr.5 , angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie. În cazul în care lucrătorii desemnaţi / serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15 din N.M., angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe servicii externe; În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor care au peste 150 de lucrători angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie. În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15 , angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe servicii externe. Secţiunea a 3-a . Lucrători desemnaţi Desemnarea nominală a lucrătorului / lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului. Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze. Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului mediu, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M.. Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii. Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului. Secţiunea a 4-a . Serviciile interne de prevenire şi protecţie Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi / sau superior conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare. Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol. Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă. 98

Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului. Angajatorul va consemna în Regulamentul intern sau în Regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate. Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere. Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi / sau unităţii şi / sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii. Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciului intern de prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice. Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice. În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii. Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate. Secţiunea a 5-a . Servicii externe de prevenire şi protecţie Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu. Angajatorul apelează la serviciile externe cu respectarea prevederilor art.18 alin.(3) lit.d) din Legea nr.319/2006. Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie. Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea; b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită în Secţiunea a 6-a a prezentei N.M.. Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi / sau superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M. şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare. Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M. . 99

În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M.. Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern de prevenire şi protecţie; b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi / serviciul intern de prevenire şi protecţie şi / sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie; c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi. Serviciul extern are obligaţia să transmită Inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul o copie după certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la data primirii acestuia. Serviciul extern trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate semestrial, conform modelului din anexa nr.10. Rapoartele vor fi înaintate Inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul serviciul extern. Inspectoratul va analiza şi aviza rapoartele de activitate, va restitui un exemplar serviciului extern şi un exemplar îl va arhiva. Secţiunea a 6-a . Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie se efectuează conform procedurii prevăzute de prezenta secţiune, elaborată cu respectarea prevederilor art.9 alin.(1) lit.b) şi alin.(5), precum şi prevederile art.45 alin.(2), lit.e) din Legea nr.319 / 2006. Serviciile externe de prevenire şi protecţie pot să-şi desfăşoare activitatea numai după obţinerea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, denumit în continuare Certificat de abilitare, emis de Direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială pe raza căreia îşi au sediul , domiciliul sau reşedinţa. În cadrul Direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti se constituie, prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare. Membrii comisiei de abilitare şi avizare vor fi: a) directorul executiv al Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie; b) inspectorul şef adjunct cu atribuţii de securitate şi sănătate în muncă al inspectoratului teritorial de muncă; c) conducătorul structurii asigurătorului pentru accidente de muncă şi boli profesionale de la nivel teritorial; d) reprezentantul desemnat de Comisia de autorizare judeţeană înfiinţată de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor , după o procedură proprie stabilită de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. Preşedintele Comisiei de abilitare şi avizare este directorul executiv al Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale. Secretariatul comisiei este asigurat de Direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială. 100

După data aderării României la UE , prin excepţie de la cele mai sus prezentate, persoanele fizice şi juridice având cetăţenia , respectiv naţionalitatea unui stat membru al UE sau aparţinând Spaţiului Economic European , care au fost supuse procedurii de abilitare sau unei proceduri similare în unul dintre aceste state , în vederea furnizării de servicii de prevenire şi protecţie , nu trebuie să obţină certificatul de abilitare prevăzut de NM de aplicare a Legii nr. 319/2006. În vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 20 din prezenta N.M. , solicitanţii vor transmite un dosar care va cuprinde următoarele documente: a) cerere de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, conform modelului prezentat în anexa nr.8 de la prezentele NM de aplicare a Legii nr. 319/2006; b) copie după certificatul de înregistrare în Registrul comerţului şi, după caz, copie după actul constitutiv; c) copii după documentele care atestă pregătirea profesională şi nivelul de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform prevederilor art. 36 şi art. 37 din prezenta N.M.; d) curriculum vitae pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie; e) documente care atestă experienţa de cel puţin 5 ani în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie; f) memoriu de prezentare din care să rezulte mijloacele materiale şi resursele umane de care dispune; g) copii după decizia de numire şi contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată pentru conducătorul serviciului extern; h) copii după contractele individuale de muncă ale personalului de execuţie din serviciul extern; i ) declaraţii ale personalului serviciului extern privind păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor la care are acces în timpul şi după încetarea desfăşurării activităţilor de prevenire şi protecţie. Solicitantul trebuie să transmită, prin poştă, dosarul prevăzut la art. 42 din prezenta N.M., cu cel puţin 10 de zile înainte de data întrunirii Comisiei. Comisia de abilitare şi avizare are următoarele obligaţii: a) să afişeze data întrunirii la sediul Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială şi să o facă publică şi prin alte mijloace, cum ar fi internet sau presa locală , cu cel puţin o lună înainte; b) să se întrunească, cel puţin o dată pe trimestru, în funcţie de numărul de dosare primite; c) să analizeze dosarele solicitanţilor cu conţinutul prevăzut anterior ; d) să elibereze certificatele de abilitare, conform modelului din anexa nr.9, pentru solicitanţii care îndeplinesc condiţiile pentru servicii externe de prevenire şi protecţie prevăzute de prezenta normă; e) să restituie solicitanţilor, prin poştă, dosarele care nu conţin toate documentele prevăzute la art. 42 din prezenta N.M. şi motivarea acestei decizii; f) să transmită titularilor, prin poştă, în termen de 10 zile de la data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare, certificatele emise; g) să ţină evidenţa certificatelor emise şi să arhiveze dosarele în baza cărora s-au emis; h) să facă publică lista actualizată a serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate. 101

Solicitantul căruia i s-a restituit dosarul are dreptul, în termen de 15 zile de la data primirii, să facă contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Răspunsul la contestaţie va fi transmis, prin poştă, în termen de 30 de zile. Valabilitatea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie este de 3 ani. Reînnoirea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie se face la expirarea termenului de valabilitate sau la modificarea condiţiilor în baza cărora s-a emis. Pentru reînnoirea certificatului, solicitantul va prezenta următoarele documente: a) dosarul prevăzut la art. 37 din prezenta N.M. de aplicare a Legii nr. 319/2006; b) rapoartele semestriale înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă; c) copii după documentele care atestă absolvirea cursurilor de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cazul în care au fost efectuate. Modificarea oricărei condiţii în baza căreia s-a emis Certificatului de abilitare , fără comunicarea şi transmiterea documentelor doveditoare Comisiei de abilitare şi avizare în termen de maximum 5 zile lucrătoare, conduce la încetarea valabilităţii acestuia. După analizarea noilor condiţii , Comisia de abilitare şi avizare va decide dacă certificatul de abilitare îşi menţine sau îşi pierde valabilitatea şi va comunica în scris titularului hotărârea. Inspectoratele teritoriale de muncă verifică respectarea de către serviciile externe a condiţiilor în baza cărora a fost emis certificatul de abilitare şi propun, în scris, Comisiei de abilitare şi avizare, dacă este cazul, anularea certificatului. Comisia de abilitare şi avizare analizează argumentele aduse în susţinerea propunerii de anulare a certificatului şi, pe baza acestora, poate emite decizia de anulare. Decizia de anulare a certificatului de abilitare şi motivaţia acesteia se transmit titularului, în termen de 10 zile de la data emiterii. Titularul certificatului de abilitare anulat poate face contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în termen de 30 zile de la data primirii deciziei de anulare. Răspunsul la contestaţie va fi transmis, prin poştă, cu confirmare de primire , în termen de 30 de zile. Persoanele fizice şi juridice, abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în temeiul Legii protecţiei muncii nr.90/1996, trebuie să îşi reînnoiască certificatul în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologicel. Secţiunea a 7-a. Planul de prevenire şi protecţie Conform prevederilor art.13 lit.b) din Legea nr. 319 / 2006 angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi. În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă / post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Măsurile prevăzute anterior se analizează şi se stabilesc resursele umane şi materiale necesare. Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr.7. Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator. 102

Secţiunea a 8-a. Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele: a) nivel de bază b) nivel mediu c) nivel superior Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului de bază sunt: a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr.6 lit. A, cu o durată de cel puţin 40 de ore. Nivelul de bază de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt: a) studii în învăţământul postliceal în profil tehnic; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr.6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore. Nivelul mediu de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior sunt: a) studii superioare tehnice; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr.6 lit.B, cu o durată de cel puţin 80 de ore. c) curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180 ore. Nivelul superior de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute la lit.b) şi c). Cerinţa minimă prevăzută la lit.b) este considerată îndeplinită şi în situaţia în care persoana a absolvit o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevăzute la art. 48 alin.(1) lit.b) , art. 49 alin.(1) lit.b) şi la art. 50 alin.(1) lit. b) din NM de aplicare a Legii SSM , se efectuează de către: a) furnizori de formare profesională autorizaţi conform prevederilor art. 18-27 din Ordonanţa Guvernului nr.129 / 2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.375 / 2002, republicată , cu modificările şi completările ulterioare; Secţiunea a 9-a. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, definiţi conform art.5 lit.d) din Legea nr.319 / 2006, sunt aleşi de către şi 103

dintre lucrătorii din întreprindere şi / sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă , regulamentul intern sau regulamentul de orgenizare şi funcţionare. Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM care se aleg , va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă , regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi / sau unitate, cel puţin conform cerinţelor prevăzute la art. 60 din NM . Lucrătorii comunică, în scris, angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt consultaţi şi participă la discutarea tuturor problemelor referitoare la SSM , în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 319/2006 , şi pot desfăşura următoarele activităţi: a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă; b) însoţesc echipa / persoana care efectuează evaluarea riscurilor; c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; d) aduc la cunoştinţa angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie; f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

104

VIII .ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMITETELOR DE SECURITATE SI SECURITATE IN MUNCA Secţiunea 1. Organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă Comitetele de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României. Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate. În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni. În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de o parte şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina muncii, de cealaltă parte. Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă. Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi pe o perioadă de 2 ani. În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi. Modalitatea de desemnare reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilita prin contractul colectiv de muncă , regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare. Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă , după cum urmează: Nr. crt.

Număr lucrători

Număr reprezentanţi

a)

50 la 100

2

b)

101 la 500

3

c)

501 la 1000

4

d)

1001 la 2000

5

e)

2001 la 3000

6

f)

3001 la 4000

7

g)

peste 4000

8

105

Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin: a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 lucrători; b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 lucrători; c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 lucrători; d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1499 lucrători; e) 20 ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1500 lucrători şi peste. Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii. Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă. Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţa tuturor lucrătorilor. La întrunirile comitetului vor fi convocaţi să participe lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora. La întrunirile comitetului pot fi invitaţi să participe inspectori de muncă. Secţiunea a 2-a. Funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului propriu de funcţionare. Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă, cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar. Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar şi este transmisă membrilor comitetului, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului. Secretarul comitetului convoacă în scris membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite. La fiecare întrunire secretarul încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit, dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi. Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale procesului verbal încheiat. Secretarul comitetului transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului verbal încheiat. 106

Secţiunea a 3-a . Atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate în muncă Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu prevederile art. 16, 17 şi 18 din Legea nr. 319/2006, comitetul de securitate şi sănătate în munca are cel puţin următoarele atribuţii: a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în munca şi planul de prevenire şi protecţie, conform r egulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare; b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienta acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de munca; c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficiente; d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de munca, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală; e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia; f) propune măsuri de amenajare a locurilor de munca, ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice; g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de munca şi modul în care isi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern; h) urmăreşte modul în care se aplica şi se respecta reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în munca, măsurile dispuse de inspectorul de munca şi inspectorii sanitari; i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de munca şi a imbolnavirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie; j) analizează cauzele producerii accidentelor de munca, imbolnavirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării; k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute; l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în munca de către conducătorul unităţii cel puţin o data pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în munca, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor. Secţiunea a 4-a . Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate

Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să-şi poată da avizul în cunoştinţă de cauză. Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, 107

acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor. Angajatorul trebuie să transmită raportul de mai sus, avizat de membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime. Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim-ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor. Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care serviciile de prevenire şi protecţie îşi îndeplinesc atribuţiile. În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi sănătate în munca, conform atribuţiilor acestuia, trebuie sa motiveze decizia sa în fata comitetului; motivatia va fi consemnată în procesul-verbal.

108

IX. INSTRUIREA LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Instruirea lucrătorilor în domeniul SSM reprezintă un ansamblul de activităţi organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor în acest palier , fiind dispusă prin prevederile art. 20 din Legea nr. 319 / 2006 a SSM şi detaliat în CAPITOLUL V al NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a actului normativ. Acest proces este parte a pregătirii profesionale şi are ca scop eliminarea sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau insuficienţa cunoştinţelor de SSM . Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor aferente sferei SSM care , prin asimilare şi repetare , conduc la formarea comportamentului normal în muncă , dezvoltă deprinderile corecte faţă de riscuri şi stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu acestea . Pregătirea în domeniul SSM se realizează prin forme specifice în învăţământul tehnic ( preuniversitar şi universitar ) , în timp ce instruirea în domeniul SSM se face la nivelul tuturor angajatorilor . Prin formele de învăţământ se urmăreşte asigurarea unei pregătiri generale privind SSM a populaţiei potenţial active , în timp ce instruirea în domeniul SSM asigură pregătirea specifică a populaţiei active . Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii se efectuează în timpul programului de lucru , acestă perioadă fiind considerată timp de muncă. Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă cuprinde trei faze: a) instruirea introductiv generală; b) instruirea la locul de muncă; c) instruirea periodică. o La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator. o Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate. o Fiecare angajator trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activităţi. o Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa individuală de instruire, conform modelului din anexa nr. 11 , cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii. o Completarea fişei de instruire se va face cu pix cu pastă sau stilou, imediat după verificarea instruirii. o După efectuarea instruirii, fişa de instruire se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi verificat instruirea. o Fişa de instruire va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini completată de către medicul de medicina muncii în urma examenului medical la angajare. - Pentru persoanele aflate în întreprindere şi / sau unitate cu permisiunea angajatorului, acesta stabileşte prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi / sau unitate. - Pentru lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi / sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va sigura instruirea lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi / sau unităţii respective, riscurile pentru 109

securitate şi sănătate în muncă , precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi / sau unităţii, în general. Instruirea prevăzută la ultimele două alineate se consemnează în fişa de instruire colectivă conform modelului din anexa nr.12 la N.M de aplicare a Legii nr. 319/2006 . o Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, un exemplar se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului. o Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

INSTRUIREA INTRODUCTIV GENERALĂ se face: a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art.5 lit.a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006; b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta; c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta; d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar. Scopul instruirii introductiv generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi / sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi / sau unităţii, în general. Instruirea introductiv generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 persoane de către: a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau d) serviciul extern de protecţie şi prevenire. ♦ Durata instruirii introductiv generale depinde de specificul activităţii şi riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general. ♦ Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore. ♦ Sunt exceptate de la obligaţiile de mai sus următoarele persoane o cele aflate în întreprindere şi / sau unitate cu permisiunea angajatorului; o lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi / sau unitatea unui alt angajator ; o reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă. cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate. În cadrul instruirii introductiv generale se vor expune, în principal, următoarele probleme: legislaţia de securitate şi sănătate în muncă; consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă; riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii; 110

măsuri la nivelul întreprinderii şi / sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor. • • •

Conţinutul instruirii introductiv generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator. Instruirea introductiv generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste. Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

• Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv generală. INSTRUIREA LA LOCUL DE MUNCĂ se face după instruirea introductiv generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi / sau fiecărei funcţii exercitate. Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor cărora li s-a efectuat şi instruirea introductiv generală , inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii. • •

Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum 20 persoane. Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.

Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate. Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu: a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau d) serviciul extern de protecţie şi prevenire. Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă / lucrătorul desemnat / serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la persoana ce efectuează instruirea. Instruirea la locul de muncă va cuprinde: a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru; b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru; c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor; d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru; e) instruirea la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

111

Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală. INSTRUIREA PERIODICĂ se face tuturor lucrătorilor cărora li s-a efectuat instruirea introductiv generală şi la locul de muncă şi are drept scop reâmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. • Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă. • Intervalul între două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă şi / sau postului de lucru şi nu va fi mai mare de 6 luni. • Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni. • Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator / lucrătorul desemnat / serviciul intern de prevenire şi protecţie / serviciile externe, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător. • Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice. • Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă / lucrătorul desemnat/serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator , care vor fi păstrate la persoana ce efectuează instruirea. REINSTRUIRE Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri: a) când un lucrător a lipsit peste 30 zile lucrătoare; b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi / sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate; c) la reluarea activităţii după accident de muncă; d) la executarea unor lucrări speciale; e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru; g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru. Durata reinstruirii nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu: a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau d) serviciul extern de protecţie şi prevenire. Reinstuirea se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă / lucrătorul desemnat / serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator , care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea. 112

X. PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT SPECIFIC Secţiunea 1 . Pericol grav si iminent de accidentare Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, aşa cum este el definit la art.5 lit.l) din Legea nr.319/2006 ( “ situaţia concretă, reală şi actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment; ” ) , poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă. La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate: a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii în care scop : - va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora. b) evacuarea personalului din zona periculoasă , în care scop: - întocmească planul de evacuare a lucrătorilor; - afişeze planul de evacuare la loc vizibil; - instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au însuşit cunoştinţele. c) anunţarea serviciilor specializate, în care scop trebuie să : - desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-I instruiască în acest sens; - asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate. d) anunţarea conducătorilor ierarhici, în care scop trebuie să: - stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior. e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent în care scop trebuie să: - desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei; - stabilească serviciile specializate care pot interveni. Angajatorul trebuie să stabilească aceste măsuri de securitate ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii. Secţiunea a 2-a . Zone cu risc ridicat şi specific Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit.k) din Legea nr. 319 / 2006 [“ să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit, conform reglementărilor în vigoare”], trebuie să conţină nominalizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone. Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor. Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire. 113

XI. COMUNICAREA, CERCETAREA, ÎNREGISTRAREA, RAPORTAREA ŞI EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE 1. ACCIDENTELE DE MUNCĂ În termeni generali, accidentele şi bolile profesionale constau în lezarea componentei biologice a factorilor umani, în cursul desfăşurării unui proces de muncă. Fenomenul se poate produce neaşteptat, brusc, violent - cazul accidentelor de muncă, sau într-un interval mai mare de timp prin acumulare în organism a noxelor - situaţia bolilor profesionale. Premisa apariţiei unor astfel de evenimente o constituie faptul că indiferent de natura activităţii, realizarea oricărui proces de muncă nu poate avea loc în absenţa unuia din următorii factori: ☺ executant ; ☺ sarcină de muncă ; ☺ mijloacele de producţie ; ☺ mediul de muncă. Pentru ca procesul să aibă loc, nu este suficientă prezenţa acestor factori, ei trebuind să constituie un sistem - sistemul de muncă - ale cărui elemente să interacţioneze şi să se influenţeze reciproc . Accidentele de muncă şi bolile profesionale pot fi considerate drept consecinţe ale unor disfuncţii apǎrute în sistemul de muncă în care omul este executant. 1.1. Noţiunea de accident de muncă Prin termenul de „accident” se desemnează un eveniment neaşteptat, care apare brusc, este imprevizibil şi întrerupe desfăşurarea normală a unei acţiuni. Noţiunea de „accident de muncă” trebuie circumscrisă unui proces de muncă şi implică în mod obligatoriu prezenţa omului în calitate de executant. Concret, accidentul de muncă constă în lezarea violentă şi bruscă a integrităţii biologice a factorului uman, având drept urmare pierderea sau micşorarea capacităţii de muncă. Potrivit art. 5 , lit. „g” din Legea securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ nr. 319 / 2006, accidentul de muncă este definit ca fiind: „ vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”. De asemenea, conform art. 30 din acelaşi act normativ, este accident de muncǎ: a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi / sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini; 115

c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural - sportive organizate în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator, şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul sau materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător, sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers; k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri; l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare; m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare) etc., dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. În cazul accidentului de traseu, deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncǎ sau de circulaţie în vigoare. 116

În raport cu urmările produse , accidentul de muncă se clasifică astfel: a) accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) – accidentul care produce incapacitate temporarǎ de muncǎ de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmatǎ prin certificat medical fiind ca urmare a accidentului suferit; b) accident care produce invaliditate (INV) – accidentul care produce pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmatǎ prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisǎ de organele medicale în drept; c) accident mortal (D) – accidentul în urma cǎruia se produce decesul accidentatului confirmat, imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal. În funcţie de numărul persoanelor accidentate în acelaşi timp, din aceleaşi cauze în cadrul aceluiaşi eveniment, accidentul de muncǎ poate fi: a. individual ( 1- 2 accidentaţi ); b. colectiv ( 3 sau mai mulţi accidentaţi ). Legea securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ nr. 319 / 2006 şi pentru aplicarea acesteia, definesc în plus urmǎtorii termeni :

Normele metodologice

Accident de muncǎ de circulaţie – accidentul survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacǎ persoana vǎtǎmatǎ se aflǎ în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu . Accident de muncǎ de traseu - accidentul care a antrenat vatǎmarea sau decesul: a) în timpul şi pe traseul normal al deplasǎrii de la locul de muncǎ la domiciliu şi invers; b) pe perioada pauzei reglementare de masǎ în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasǎrii de la locul de muncǎ la locul unde ia masa şi invers; c) pe traseul normal al deplasǎrii de la locul de muncǎ la locul unde îşi încaseazǎ salariul şi invers. Accident uşor – eveniment care are drept consecinţǎ leziuni superficiale care necesitǎ numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate temporarǎ de muncǎ cu o duratǎ mai micǎ de 3 zile. Accident în afara muncii – accidentul care nu îndeplineşte condiţiile prevǎzute de Legea securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ nr. 319 / 2006. Invaliditate evidentă – pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept. Elementele accidentului de muncă Pentru ca un accident să poată fi calificat drept accident de muncă, potrivit definiţiei date prin lege, trebuie să fie întrunite mai multe elemente: 1) vătămarea violentă a organismului uman; 2) timpul producerii accidentului; 3) locul producerii accidentului; 4) calitatea celui accidentat. 117

1 Vătămarea organismului - primul element caracteristic accidentului de muncă, presupune afectarea integrităţii anatomo-funcţionale, cu efecte imediate asupra stării de sănătate a persoanei accidentate şi care conduce la anularea sau diminuarea uneia sau mai multor funcţii fiziologice. În cazul accidentului de muncă, vătămarea organismului trebuie să aibă o cauză exterioară, să fie violentă şi involuntară. Exemple: a. Un atac de cord survenit în timpul lucrului fără să fie provocat de un factor extern legat de procesul de muncă, nu constituie accident de muncă; b. Congestia cerebrală cauzată de căldura excesivă la un anumit loc de muncă reprezintă un accident de muncă. Violenţa - presupune acţiunea rapidă, bruscă a factorului extern asupra organismului; evenimentul se produce neaşteptat, surprinzând victima care nu poate lua măsuri de evitare tocmai din cauza timpului scurt în care se petrece. Observaţie: acest aspect al violenţei vătămării organismului constituie criteriul care a condus la desemnarea intoxicaţiei acute profesionale ca accident de muncă şi nu ca boală profesională. Vătămarea violentă a organismului trebuie să aibă loc independent de voinţa victimei. Comentariu: orice autovătămare, efectuată în mod deliberat, indiferent de locul şi timpul în care a avut loc, nu se consideră accident de muncă. Clasificarea vătămărilor organismului În funcţie de natura factorilor care le provoacă, vătămările organismului pot fi: ¾ mecanice; ¾ termice; ¾ electrice; ¾ chimice; ¾ prin iradiere; ¾ combinate. Vătămările mecanice se materializează în: contuzii, tăieturi, striviri, fracturi, înţepături, etc. Ele pot fi cauzate de diverse corpuri în mişcare (căderi, rostogoliri, alunecări de corpuri, prăbuşiri, alunecări de teren, avalanşe, organe de maşini în mişcare, etc.), de suprafeţe periculoase la deplasare, de obiecte ascuţite sau tăioase, de animale sau plante periculoase. Vătămările termice se manifestă sub forma arsurilor şi sunt cauzate de contactul victimei cu flacăra deschisă, cu obiecte calde, radiaţii calorice sau temperatura ridicată a aerului din spaţiul de lucru. Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent de o anumită tensiune şi intensitate, ce se concretizează în electrocutări şi arsuri ale pielii. Vătămările chimice se manifestă sub forma intoxicaţiilor acute provocate de substanţe toxice sau a arsurilor chimice cauzate de substanţe caustice. Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiaţii. Vătămările combinate sunt produse de mai mulţi factori de natură diferită.

2 Timpul producerii accidentului - este al doilea element caracteristic accidentului de muncă. 118

Din acest punct de vedere, se încadrează ca accident de muncă vătămarea, care are loc: • • • • • •

• •

în timpul procesului de muncă; în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu - inclusiv în afara programului obişnuit de lucru, inclusiv al sarcinilor de stat sau cultural-sportive; înainte de începerea sau după încetarea lucrului; în timpul pauzelor regulamentare în locuri organizate de angajator; în timpul deplasării de la serviciu la domiciliu şi invers, de la un loc de muncă la altul pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă , spre locul organizat pentru pauze; în timpul programului oficial de lucru, pentru activităţi ce nu au legătură cu procesul muncii, dacă evenimentul s-a produs la un loc de muncă (accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, accident suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni, pentru salvarea de vieţi omeneşti, pentru prevenire ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public ); în timpul practicii profesionale pentru studenţi, elevi şi ucenici sau a vizitelor organizate la o persoană juridică / fizică în scop profesional; întimpul cursurilor de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale.

3 Locul producerii accidentului - este al treilea element determinant al accidentului de muncǎ. Pentru ca un accident oarecare sǎ fie încadrat ca accident de muncǎ acesta trebuie sǎ se producǎ la locul de muncǎ . Sub aspect juridic, conform prevederilor art. 5 lit. k) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006 , prin loc de muncă se înţelege: „ locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi / sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii ” ; Prin extensie, legea acceptă ca accident de muncă şi evenimentele produse pe traseul normal de deplasare de la locul de muncă la domiciliu şi invers, dacă se încadrează în timpul suficient parcurgerii acestuia, iar deplasarea se face cu mijloace de transport conforme cu prevederile legale în vigoare.

4 Calitatea victimei - constituie cel de al patrulea element caracteristic accidentului de muncă, iar victima trebuie să fie participant la procesul de muncă Participant la procesul de muncă este orice persoana care prestează o activitate de muncă pe cont propriu sau pentru o persoană juridică sau fizică, indiferent de natura juridică a raportului de muncă încheiat. Dispoziţiile legale din ţara noastră precizează, sub acest aspect următoarele categorii de persoane: salariaţii - persoane angajate cu contract de muncă individual ( pe perioadă nedeterminată, pe o perioadă determinată, pentru muncă temporară, cu timp parţial, pentru muncă la domiciliu ), respectiv raport de muncă; 119

membrii asociaţiilor familiale constituite legal; lucrători independenţi ( persoane autorizate să lucreze pe cont propriu ); membrii cooperatori; şomeri pe perioada reconversiei; elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii în producţie sau a vizitelor cu caracter didactic; persoana cu firmă proprie, care coordonează activitatea unităţii al cărui proprietar este ( patron ). NOTĂ: Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006 introduce noţiunea de lucrător ca fiind persoana angajată de un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice. 1.2. Intoxicaţia acută profesională Intoxicaţia acută profesională, reprezintă starea patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă. Exemplu: intoxicaţia acută cu monoxid de carbon, hidrogen sulfurat, etc., iritări sau tulburări ale aparatului respirator datorate inhalării clorului, ş.a. Determinantul de bază pentru a încadra ( clasifica ) efectul unui accident, ca vătămare violentă sau ca boală profesională, este dat de natura evenimentului, respectiv de o expunere instantanee sau de o expunere în timp îndelungat, la factorii de risc caracteristici muncii respective şi / sau mediului de muncă. Exemple: 1) O deficienţă auditivă, se încadrează ca accident de muncă, dacă este cauzată de o explozie şi, ca boală profesională, dacă este urmarea unei expuneri în timp îndelungat la zgomotul industrial. 2) Vătămarea tendoanelor de la o mănă este considerată accident de muncă, dacă este cauzată de o lovitură, iar afecţiunile tendoanelor provocate de mişcări repetative şi ritmice ( vibraţiile ), specifice locului de muncă, sunt încadrate ca boli profesionale. 3) Eforturile extreme, cum sunt ridicările accidentale de greutăţi, care produc vătămări ale organismului, cu efect nociv imediat ( imobilizarea acuta a victimei ), sunt încadrate ca accidente de muncă; dacă aceste eforturi au un caracter permanent, legat de specificul muncii şi provoacă afecţiuni, sunt încadrate ca boli profesionale. Intoxicaţia acută profesională se încadrează şi ca accident de muncă şi ca boalǎ profesională, dacă expunerea lucrătorului este instantanee şi accidentală. Dacă expunerea se face în timp îndelungat, intoxicaţia acută profesională se încadrează numai ca boală profesională. 1.3. Incidentul periculos Incidentul periculos este definit ca eveniment identificabil cum ar fi explozie, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă şi / sau comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi / sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale .

120

2. COMUNICAREA EVENIMENTELOR În accepţiunea Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006, evenimentul se referă la: - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ; - situaţia de persoană dată disparută ; - accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate ; - incidentul periculos ; - cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune; Conform prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006 şi a Normei Metodologice de aplicare a acesteia , sunt stabilite urmǎtoarele reguli privind comunicarea evenimentelor : Orice eveniment va fi comunicat de îndată (imediat) angajatorului de către conducătorul locului de muncă sau de oricare altă persoană care are cunoştinţă de producerea acestuia. Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncǎ, toate evenimentele aşa cum sunt definite mai sus; b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346 / 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncǎ, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; c) organelor de urmărire penală, după caz. Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului din anexa nr. 13 din Norma metodologică de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006: a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul; b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului; c) locul unde s-a produs evenimentul; d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul; e) numele şi prenumele victimei; f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă; g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive; h) consecinţele accidentului; i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul; j) data comunicării; k) unitatea medicală la care a fost internat accidentatul. Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora, de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. Evenimentul produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio 121

legătura cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs , de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului . În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs. Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii. În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului. Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna, pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului. Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul, va comunica Inspecţiei Muncii: a) incidentul periculos; b) evenimentul care a avut ca urmare deces; c) evenimentul care a avut ca urmare accident colectiv; d) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate evidentă; e) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate ( după primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate ). La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă va lua măsuri pentru recoltarea probelor de laborator, în vederea determinării consumului de alcool sau de droguri, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice, în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora. În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita, în scris, unităţii medico-legale competente, un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr.459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente. Conform prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006, unitatatea medico-legală va transmite inspectoratului teritorial de muncă , în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală. În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, care a emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs accidentul.

122

3. CERCETAREA EVENIMENTELOR Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi are ca scop stabilirea împrejurărilor şi cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv pentru determinarea caracterului accidentului . Potrivit normelor legale în vigoare cercetarea se face imediat dupǎ comunicare, după cum urmează : a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă; b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile; d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune. Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal. Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului. Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane; una dintre acestea trebuie să fie lucrător desemnat, reprezentant al serviciului intern sau reprezentant al serviciului extern, cu pregătire de nivel superior. Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare, să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului. Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz poate apela la servicii externe. Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul, vor fi nominalizate şi persoane numite prin decizie scrisă, de către ceilalţi angajatori. Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă, cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor aliniatului de mai sus. Cercetarea evenimentului produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat, dacă acesta a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii angajatorului şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, se efectuează în condiţiile legii. Angajatorul care nu dispune de personal competent sau nu are personal suficient, trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie. 123

În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice, serviciile poliţiei rutiere vor transmite organelor împuternicite să efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi orice alte documente existente, necesare cercetării: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe. În baza acestor acte şi a altor documente din care să rezulte că victima se afla în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor efectua cercetarea evenimentului. Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte sau documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii. Cheltuielile necesare prelevării şi analizării probelor în vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul. Pentru cercetarea evenimentelor, se pot solicita experţi sau specialişti cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competenţe potrivit legii să efectueze axpertize tehnice, care vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a evenimentului, iar aceştia trebuie să răspundă solicitării. Cheltuielile aferente efectuării expertizelor se suportă de către angajatorul la care a avut loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma căreia s-a produs evenimentul. Termenele de finalizare a cercetǎrii unui eveniment sunt de : 1. cel mult 5 zile lucrǎtoare de la data producerii, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporarǎ de muncǎ, cu excepţia cazurilor când este necesară prelevarea de probe, efectuarea de expertize, pentru care se poate solicita, în scris, argumentat şi în termen, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare; 2. cel mult 10 zile lucrǎtoare de la data comunicării evenimentului care au antrenat deces, invaliditate evidentă, accident colectiv şi situaţie de persoană dată dispărută, precum şi cercetarea incidentelor periculoase, cu excepţia situaţiilor în care este necesară eliberarea certificatului medico-legal, prelevarea de probe, efectuarea de expertize, pentru care inspectoratul teritorial de muncă care cercetează evenimentele poate solicita în scris, argumentat şi în termen, la Inspecţia Muncii, prelungirea termenului de cercetare. În cazul accidentului cu incapacitate temporară de muncă, în urma căruia a intervenit invaliditate confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de muncă va completa dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului, şi va întocmi un nou proces –verbal de cercetare bazat pe dosarul astfel completat. Întocmirea noului proces verbal de cercetare a accidentului urmat de incapacitate temporarǎ de muncǎ, se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii de către inspectoratul teritorial de muncă a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a certificatului de constatare medico- legal. În cazul evenimentului a cărui consecinţă este invaliditate evidentă, evenimentul va fi cercetat de inspectoratul teritorial de muncă ca eveniment care a produs incapacitate temporară de muncă şi, în funcţie de consecinţele ulterioare ale evenimentului, se va proceda conform prevederilor alineatelor de mai sus.

124

În urma cercetării evenimentelor se întocmeşte un “ dosar de cercetare”, care va cuprinde: a) opisul actelor aflate în dosar; b) procesul-verbal de cercetare; c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial de muncă / Inspecţia Muncii, conform competenţelor sau de către lucrătorul desemnat/serviciile externe de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului şi semnată de către angajator/reprezentantul său legal, care va cuprinde precizări cum ar fi poziţia victimei, existenţa sau nu a echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie, închiderea fişei individuale de instructaj prin barare şi semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe; d) schiţe, fotografii referitoare la eveniment; e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate; f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului; g) declaraţiile persoanelor răspunzătoare de nerespectarea reglementărilor legale; h) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale evenimentului; i) copii ale certificatului constatator sau orice alte autorizaţii în baza căruia angajatorul îşi desfăşoară activitatea; j) copii ale fişei de expunere la riscuri profesionale şi fişei de aptitudine; k) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor; l) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale victimelor; în caz de deces se va anexa în original; m) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal; n) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute; o) copie a certificatelor de concediu medical în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă; p) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate; q) actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din care să rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie şi diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu; r) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice. După caz, dosarul de cercetare va mai cuprinde, , orice alte acte şi documente necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi: a) copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita autorizare; b) copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei; c) acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;

125

d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data şi ora producerii evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei la locul, ora şi data producerii evenimentului; e) documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu; f) corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate; g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare; h) actul medical, emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare; i) procesul verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile în care a fost care necesară modificarea stării de fapt; j) formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă denumit în continuare FIAM, aprobat prin Ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 3 din 03 ianuarie 2007 ( Anexa 1). Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare numită de angajator şi ştampilate, cu ştampila inspectoratului sau angajatorului; b) numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare, şi numărul de file pentru fiecare document anexat la dosar să fie menţionat în opis; c) fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, să fie identificat, în dosarul de cercetare, ca anexă; d) paginile şi spaţiile albe să fie barate; e) schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii; f) fotografiile, referitoare la eveniment, să fie clare şi însoţite de explicaţii; g) formularul pentru declaraţii să fie conform modelului din anexa nr.14. h) declaraţiile aflate la dosar să fie tehnoredactate, pentru a se evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi semnate de către inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare.

Dosarul de cercetare se va întocmi astfel: a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul; b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea; c) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea; d) în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă; originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea şi un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul; e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul; f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de către ceilalţi angajatori. 126

În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară de muncă sau a incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală, imediat după avizare. Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării. Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii. Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă. În cazul în care, inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului verbal de cercetare, sau, după caz, poate interveni şi efectua cercetarea. Comisia de cercetare va completa dosarul şi va revizui procesul verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului. Dosarul de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă va fi înaintat, în vederea avizării, la Inspecţia Muncii, în cel mult 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării. În cazul dispariţiei de persoane, ca urmare a unui eveniment şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acestora, dosarul de cercetare va fi păstrat la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, până la emiterea hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul persoanelor dispărute, conform prevederilor legale în vigoare; după completarea dosarului, acesta va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii. Inspecţia Muncii avizează şi restituie dosarele în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii. În cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, se poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului verbal de cercetare. Inspectoratul teritorial de muncă va completa dosarul şi va întopcmi noul proces verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului. Inspectoratul teritorial de muncă transmite dosarele de cercetare organelor de urmărire penală, numai după ce au fost avizate de către Inspecţia Muncii. Dosarul de cercetare a accidentului de muncă cu invaliditate, înaintat organelor de urmărire penală, se restituie la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, pentru completare şi întocmirea unui nou proces – verbal de cercetare, în cazul în care se produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act medico-legal, în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării. Completarea dosarului şi întocmirea noului proces – verbal de cercetare a evenimentului se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului la inspectoratul teritorial de muncă, fiiind înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii. După avizare se va restitui inspectoratului teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii, fiind înaintat de acesta organelor de urmărire penală. Procesul verbal de cercetare trebuie să conţină obligatoriu următoarele capitole: a) data încheierii procesului-verbal; b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului cu indicarea prevederilor legislative potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi al persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele cercetări; c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea, cu indicarea motivelor pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare; 127

d) obiectul cercetării; e) data şi ora producerii evenimentului, cu indicarea datei decesului, pentru cazul în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment; f) locul producerii evenimentului; g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului său legal, cu indicarea datelor de identificare ale angajatorilor la care sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, adresa punctului de lucru; h)datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor, cu indicarea următoarelor: numele, prenumele, cetăţenia, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de muncă, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru persoanele care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta; i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului, în care s-a produs evenimentul, care va conţine următoarele subcapitole: 1. Descrierea detaliată a locul producerii evenimentului; 2. Descrierea detaliată a echipamentului de muncă; 3. Descrierea detaliată a împrejurărilor; 4. Descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul. j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate; k) cauza producerii evenimentului, cu trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redactarea integrală a textului acestora; l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, , cu trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redactarea integrală a textului acestora; m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului, , cu trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redactarea integrală a textului acestora; n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale; o) sancţiunile contravenţionale aplicate/propuneri pentru sancţiuni administrative şi disciplinare (în cazul accidentelor cercetate de către comisia numită de către angajator); p) propuneri pentru cercetare penală; q) caracterul accidentului; r) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos; s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru realizarea acestora; t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor dispuse; u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora; v) numele şi semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea; w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi sănătate în muncă / viza angajatorului în cazul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă ; x) viza inspectorului-şef / inspectorului general de stat. În situaţiile în care din cercetare rezultǎ cǎ accidentul nu întruneşte condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncǎ, se va face aceastǎ menţiune în procesul - verbal de cercetare şi se vor dispune mǎsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri similare. 128

Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în procesul-verbal de cercetare.

Procesul verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în: a) 3 exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul şi asigurator; b) mai multe exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul şi asigurator; c) 5 exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurator; d) 5 exemplare, în cazul accidentului de muncă mortal sau al celui colectiv, precum şi în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurator; e) 5 exemplare, în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurator. Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare: - în cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decît cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia. - în cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi are sediul pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul. În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana vătămată prezintă un certificat medical cu cod „ accident de muncă ”, angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă / lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie / serviciul extern de prevenire şi protecţie va solicita acesteia o declaraţie scrisă privind modul şi împrejurările în care s-a produs evenimentul. 3.1. METODOLOGIA DE EFECTUARE A CERCETĂRII ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Deşi procedura de cercetare a accidentelor este reglementată de Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006, în situaţiile concrete se ridică o serie de probleme. Indiferent de condiţiile de aplicare, metoda de cercetare trebuie să răspundă unor cerinţe esenţiale: • sa contribuie la mai buna cunoaştere a naturii fenomenului accidentării în vederea stabilirii măsurilor de prevenire; • jalonarea unor căi de urmat în analiza accidentelor care să contribuie la evitarea greşelilor şi omisiunilor; • stabilirea cât mai corectă a vinovaţilor pornindu-se de la cunoaşterea cauzelor reale; 129

• •

fundamentarea măsurilor de prevenire; asigurarea autenticităţii datelor care se comunică forurilor abilitate.

Partea cea mai laborioasă a cercetării este descrierea detaliată a locului şi împrejurărilor producerii accidentului, stabilirea cauzelor reale şi măsurilor de protecţie a muncii încălcate. Pentru aceasta este necesar ca: • analiza să se facă imediat după accident; • prelucrarea informaţiilor s se facă numai după ce s-a cules maximum de date; • culegerea informaţiilor trebuie să se facă obiectiv de persoane care cunosc bine procesul de muncă. Activitatea de cercetare comportă o informare directă de la martori, de la victimă dacă este posibil, de la persoane implicate, măsurători, expertize, pentru reconstituirea imaginii reale a evenimentului şi dezvăluirea înlănţuirilor cauzale care au făcut posibilă producerea acestuia. 3.1.1. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor Producerea accidentelor începe de regulă de la existenţa unor lipsuri sau constituirea pe parcurs a unor defecte ale mijloacelor de producţie şi/sau a mediului de muncă, deficienţe în repartizarea sarcinilor de muncă, în îndrumare şi controlsupraveghere care se termină cu provocarea leziunii. Deci pentru ca accidentul să se producă este necesar să se îmbine două cauze, considerate principale, una de natură umană şi cealaltă proprie mijloacelor de producţie sau mediului de muncă. Faptul cel mai palpabil este leziunea care presupune existenţa cauzei finale indiferent dacă în amonte există sau nu alte cauze. În consecinţă, analiza cauzelor trebuie să pornească din aval, de la cauza finală dezvăluindu-se pas cu pas cauzele de care depinde cauza finală. Punctul final pentru stabilirea răspunderilor îl constituie deci, cauzele iniţiale, respectiv substratul cauzal. Dezvăluirea şi elucidarea cauzelor se rezolvă punându-se şi răspunzând la întrebările “de ce a apărut cauza finală, ce a provocat-o, cine a provocat-o, ce omisiune, ce deficienţă sau defecţiune a făcut posibilă apariţia ei”. 3.1.2. Stabilirea prevederilor de protecţie a muncii încălcate Aceasta este legată direct de cauzele accidentului şi se indică norma, numărul articolului şi conţinutul acestuia. La fel se procedează pentru măsurile luate pe plan local. 3.1.3. Stabilirea persoanelor vinovate de încălcarea normelor Pot exista sau nu persoane vinovate. Nu toate cauzele accidentogene presupun vinovăţia. În principiu, nu poate exista vinovăţie decât pentru cauzele iniţiale. Se poate ajunge la cauze iniţiale de natura viciilor ascunse, în această situaţie cauzele cercetării sunt provizorii, urmând elucidări prin analize şi/sau expertize. Când cauzele iniţiale sunt cauze directe, vinovăţia se stabileşte relativ uşor. 130

3.1.4. Stabilirea măsurilor pentru prevenirea altor accidente similare Aceste măsuri stabilesc ce trebuie făcut şi cum nu trebuie făcut şi pot viza: • oprirea, interzicerea funcţionării; • găsirea unor soluţii tehnice noi şi aplicarea acestora; • completarea sau perfecţionarea actelor normative; • organizarea şi controlul conducerii procesului de producţie; • eliminarea posibilităţilor ca eroarea umană să devină cauză; • restructurarea procesului de producţie, astfel încât executanţii să fie scoşi în afara zonei periculoase. 4. ÎNREGISTRAREA ŞI EVIDENŢA ACCIDENTELOR Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în baza procesului-verbal de cercetare. 1. Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens, în documentele încheiate. 2. În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentei norme, accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului. 3. Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii, pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată victima. 4. Accidentul de muncă suferit de o persoană, aflată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator, se înregistrează de către angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului. 5. Accidentele suferite în timpul stagiului de practică profesională de către elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia profesională. 6. Accidentul de muncă suferit de o persoană, în cadrul activităţilor culturalsportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă. 7. Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul. 8. În cazul accidentului produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat, produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta, înregistrarea se face conform legii. 131

9. Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor cercetării. 10. Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor cercetării. 11. Accidentul produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii, ca urmare a neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator, se înregistrează de către angajatorul din vina căruia s-a produs accidentul. 12. Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în documentele încheiate. 13. Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă. 14. Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză. Dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia, se înregistrează ca accident mortal, după emiterea hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul, iar data înregistrării coincide cu data înscrisă în hotărârea judecătorească. Numărul şi data hotărârii judecătoreşti va fi comunicată, imediat, la inspectoratul teritorial de muncă de angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută. În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM aprobat prin Ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 3 din 03 ianuarie 2007. FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în parte în câte 4 exemplare ce se înaintează, spre avizare, după cum urmează: a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului; b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea procesului verbal de cercetare. Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la primire formularului şi vor fi distribuite astfel: Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM-ul la dosarul sau la procesul verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social. În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă. 132

Angajatorul va ţine în fiecare an evidenţa evenimentelor în: a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă, conform modelului din anexa nr.15 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006; b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase, conform nodelului din anexa nr.16 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006; c) Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare, conform modelului din anexa nr.17 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006; d) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă care au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului din anexa nr.18 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006 ( aici se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minim 4 zile de lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului ). În baza FIAM-ului şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul pe teritoriul judeţului respectiv în: a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă; b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase; c) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă care au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru 5. COMUNICAREA, CERCETAREA ŞI ÎNREGISTRAREA EVENIMENTELOR PRODUSE ÎN AFARĂ GRANIŢELOR ROMÂNIEI, ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI LUCRĂTORI AI UNOR ANGAJATORI ROMANI, AFLAŢI ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR DE STAT, DE INTERES PUBLIC SAU A ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU Comunicarea evenimentelor produse în afară graniţelor tarii, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori romani, se face conform prevederilor de la punctul 2 al prezentei teme. În situaţia prevăzută mai sus angajatorul are obligaţia de a comunica evenimentul şi misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ţara respectiva. Orice eveniment produs pe teritoriul alte tari în care sunt implicaţi lucrători romani, detasati sau puşi la dispoziţie de către angajatori romani la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, pentru efectuarea unor lucrări pe teritoriul altui stat, se comunica imediat de către angajatorul roman misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ţara respectiva. Angajatorii romani care detaşează ori pun la dispoziţie lucrători la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, au obligaţia sa includă în cuprinsul convenţiilor internaţionale şi contractelor bilaterale încheiate cu partenerii străini clauze cu privire la comunicarea evenimentelor. Evenimentele în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare romane, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afară graniţelor tarii vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe din România de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare romane. Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a comunica aceste evenimente Inspecţiei Muncii. 133

Cercetarea evenimentelor produse în afară graniţelor tarii în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori romani se va face conform prevederilor de la punctul 3 al prezentei teme. La cercetarea acestora poate participa şi un delegat din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ţara respectiva. Cercetarea evenimentelor în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afară graniţelor tarii se face de către Ministerul Afacerilor Externe. În cazul evenimentelor mai sus menţionate , care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective, inclusiv în cazul persoanelor dispărute şi în cazul incidentului periculos, Inspecţia Muncii poate delega reprezentanţi care sa efectueze cercetarea la fata locului. Cercetarea se va finaliza de către Inspecţia Muncii sau, după caz, inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia isi are sediul, domiciliul sau resedinta angajatorul. De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor răspunde angajatorul care a încheiat contractul cu partenerul străin, în cazul efectuării de lucrări cu personal roman, şi, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de angajaţii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare romane şi persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afară graniţelor României, aflaţi în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la punctul 3 al prezentei teme şi se va completa cu: a) copii de pe originalele documentelor de cercetare, emise de organele competente din ţara pe teritoriul căreia s-a produs evenimentul, precum şi traducerea acestora în limba romana; b) copie de pe contractul încheiat cu partenerul străin, din care sa rezulte cine a încheiat contractul, obiectul contractului, ce fel de lucrări se executa, pe ce durata, locul unde se executa lucrările respective, clauzele privind securitatea şi sănătatea în munca, modul în care se fac comunicarea şi cercetarea evenimentelor şi înregistrarea accidentelor de munca. Numărul dosarelor de cercetare a evenimentelor se va întocmi conform precizărilor de la punctul 2 al prezentei teme. Înregistrarea şi evidenta accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase se fac de către angajatorul roman. 6. COMUNICAREA ŞI CERCETAREA EVENIMENTELOR PRODUSE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI CETĂŢENI STRĂINI AFLAŢI ÎN ÎNDEPLINIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, va fi comunicat imediat la inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia a avut loc, de către angajator sau de către orice alta persoana care are cunostinta despre eveniment. Inspectoratul teritorial de munca care a primit comunicarea va înştiinţa misiunea diplomatică sau consulatul tarii din care provine persoana accidentata, prin intermediul Inspecţiei Muncii. Cercetarea unor astfel de evenimente se face de către inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia au avut loc, împreună cu celelalte organe competente, precum şi cu reprezentanţi ai angajatorului străin implicat în eveniment sau de către Inspecţia Munciiîn cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile. 134

La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al consulatului tarii respective. Cercetarea se va face cu respectarea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, o copie a dosarului original se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului tarii de unde provine accidentatul de către inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea. 7. BOLILE PROFESIONALE 7.1. Noţiunea de boală profesională Bolile profesionale sunt afecţiuni ale organismului, dobândite ca urmare a participării la realizarea unui proces de muncă. Noţiunea de boală profesională implică existenţa unui raport de cauzalitate între factorii de risc existenţi în procesul de muncă şi efectul acestora, materializat în apariţia bolii. Bolile profesionale sunt afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. În acest sens şi afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. Pentru ca o afecţiune a organismului să fie calificată ca boală profesională, trebuie să fie îndeplinite trei condiţii: • să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii; • să fie provocată de factori de risc (factori nocivi) fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitare; • acţiunea factorilor de risc asupra organismului să fie de lungă durată. Pentru ca o noxă din mediul de muncă să fie recunoscută ca factor etiologic al unei boli profesionale trebuie să existe dovada unei relaţii cantitative între doza noxei respective absorbită de organism şi efectul produs asupra acestuia. Relaţia doză-efect este stabilită pentru un mare număr de factori de risc, impunânduse limite maxime admise (LMA). Din considerente practice, legislaţia limitează în mod convenţional numărul bolilor considerate profesionale, a căror declarare, cercetare şi evidenţă este obligatorie şi sunt cuprinse în lista anexă nr. 22 la Normele Metodologice pentru aplicarea Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006.

7.2. Clasificarea bolilor profesionale În funcţie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se pot clasifica în următoarele grupe: • intoxicaţii, provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul cu substanţe toxice; • pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice; • boli prin expunere la energie radiantă; • boli prin expunere la temperaturi înalte şi scăzute; • boli prin expunere la zgomot şi vibraţii; • boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută; • alergii profesionale; • cancerul profesional; 135

• • • •

dermatoze profesionale; boli infecţioase şi parazitare; boli prin suprasolicitare; alte boli care nu intră în categoriile anterioare.

După timpul de expunere la acţiunea factorului de risc, există: • boli cronice, provocate de regulă de doze relativ mici, dar care acţionează timp îndelungat asupra organismului; • boli acute, generate de o expunere de scurtă durată la acţiunea factorului de risc, dar la doze mari. După modul de acţiune a factorului de risc asupra organismului există: • boli cu acţiune generală care afectează întregul organism; • boli cu acţiune locală, care afectează o parte a organismului, un aparat sau organ. 7.3. Semnalarea bolilor profesionale Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate. Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1, prevăzută în Anexa nr. 19 , şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională. Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte diagnosticul de profesionalitate şi completează fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului de profesionalitate. 7.4. Cercetarea bolii profesionale După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul Autorităţii de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, cercetează, în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale. Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se face de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă, în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia sau, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale. Cercetarea se finalizează cu redactarea şi semnarea Procesului verbal de cercetare, prevăzut în Anexa nr. 20, care este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare. În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia, sau, după caz, persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale, sau inspectorul de muncă sau lucrătorul sau asigurătorul, nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare sau cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 30 zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare, la Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Sănătăţii Publice. 136

Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei. Procesul verbal de cercetare se înmânează angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti. Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare BP2 , prevăzută în Anexa nr. 21. 7.5. Declararea bolilor profesionale Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente: a) opisul documentelor din dosar; b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesionala şi anume copie după carnetul de muncă) şi după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată; c) copie după fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii; d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă); e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor, sau adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate; f) procesul verbal de cercetare a cazului de boală profesională; g) copie după fişa de semnalare BP1. Declararea bolilor profesionale se face de către autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicină a muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor precizate mai sus Fişa de declarare BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată, sau nu mai există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin Fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute mai sus, cu excepţia procesului verbal de cercetare a cazului. Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se înregistrează la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale de la autoritatea de sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de către autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se află agentul economic respectiv. Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2. Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe baza diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale. 137

7.6. Raportarea bolilor profesionale Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de către autoritatea de sănătate publică judeţeană respectiv a muncipiului Bucureşti, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii. O copie a fişei BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională. La nivelul Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale, care reprezintã forul metodologic care asigurã asistenţã şi îndrumare tehnicã profesionalã în domeniul bolilor profesionale , se constituie Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizează lunar cu datele din fişele BP2. Centrul naţional de coordonare metodologicã şi informare privind bolile profesionale raportează semestrial datele privind morbiditatea profesională Autorităţii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii Publice. De asemenea , transmite informaţiile de interes public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activitãţi cu impact asupra sãnãtãţii lucrătorilor. Structurile de medicina muncii din autorităţile de sănătate publică judeţene vor raporta cu o periodicitate anuală Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale situaţia absenteismului medical prin boli profesionale pentru cazurile noi declarate în anul respectiv. Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar şi anume în cursul lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de către Autoritatea de Sănătate Publică teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Coordonare Metodologică şi Informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii. 8. BOLILE LEGATE DE PROFESIUNE Bolile legate de profesiuni sunt boli cu determinare multifactorialǎ, factorii profesionali având o contribuţie semnificativǎ. Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în Anexa nr. 22 la Normele Metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006. Bolile legate de profesie nu se declară, acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico – organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă. Exemple: - hipertensiunea arterialǎ potenţial cauzatǎ de urmǎtorii factori : zgomot , vibraţii, temperaturǎ şi radiaţii calorice crescute etc. - afecţiuni respiratorii cronice nespecifice cauzate de pulberi, gaze iritante etc. - cardiopatia ischemică cauzată de solicitări crescute fizice şi psihice în procesul muncii; - afecţiuni musculo – scheletice ( lombalgii, cervicoscapulalgii etc. ) cauzate de microclimat nefavorabil, vibraţii, efort fizic crescut, postură incomodă ş.a.

138

9. ALTE DISPOZIŢII PREVǍZUTE DE NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII SSM NR. 319 / 2006 În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activităţi şi servicii vor fi prevăzute clauze privind răspunderile referitoare la comunicarea, cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă. Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces au dreptul să sesizeze sau să se informeze la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc accidentul. Dacă în urma investigaţiilor rezultă că sunt întrunite condiţiile unui accident de muncă, inspectoratul teritorial de muncă va lua măsuri pentru efectuarea cercetării în conformitate cu prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 319 / 2006. Inspectoratul teritorial de muncă va răspunde sesizărilor conform prevederilor legale sau va elibera, la cerere, o copie a procesului verbal de cercetare a evenimentului. În situaţia în care angajatorul, lucrătorii implicaţi, victimele sau familiile acestora nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare a evenimentului, se pot adresa la inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, la Inspecţia Muncii, în termen de 30 zile calendaristice de la data primirii acestuia. Soluţile adoptate la situaţiile prevăzute mai sus vor fi comunicate celor interesaţi, în termen legal şi rămân definitive. Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate semestrial, conform modelului prevăzut la anexa 10 la Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 319 / 2006, în care se face referire şi la tipul evenimentelor înregistrate de beneficiarul serviciilor sale. IMPORTANT! Fiecare angajator va înainta trimestrial ( până cel târziu la 15 ale lunii următoare celei care închide trimestrul ) la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova o adresă în care se vor specifica următoarele date: - numărul mediu scriptic de angajaţi; - perioada la care se referă raportarea; - numărul de accidentaţi în muncă ( ITM, INV, D, colective ) numărul de incidente periculoase; Dacă nu există accidente de muncă, se va specifica „ Nu s-au înregistrat accidente de muncă în perioada .............” . 10. CONSECINŢE SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI BOLILOR PROFESIONALE Accidentele de muncă şi bolile profesionale afectează negativ toate elementele sistemului de muncă: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de producţie şi mediul de muncă. 10.1. Consecinţe asupra executantului În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în două ipostaze: • de fiinţă umană; • de executant al unei sarcini de muncă. 139

Se pot asocia celor două ipostaze valori şi caracteristici specifice,, cum ar fi: viaţa, sănătatea, integritatea anatomo-funcţională, capacitatea creativă, afectivă, respectiv capacitatea de muncă, aptitudinile, cunoştinţele, etc. Accidentele de muncă şi bolile profesionale au repercusiuni asupra ambelor categorii de valori, consecinţele manifestându-se în multiple planuri: • psiho-fiziologic: durere, stres, scăderea capacităţii de muncă, incapacitatea de muncă, invaliditate, deces; • economic: diminuarea productivităţii muncii individuale; • financiar: diminuarea veniturilor, cheltuieli pentru asistenţa medicală. 10.2. Consecinţe asupra sarcinii de muncă Consecinţa directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de muncă sau neîndeplinirea ei la timp, precum şi îndeplinirea necorespunzătoare - în cazul unor boli profesionale, dacă nu se ajunge la incapacitate de muncă. 10.3. Consecinţe asupra mijloacelor de producţie În urma accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce deteriorări sau distrugeri, atât ale mijloacelor de muncă, dar şi ale obiectelor muncii. 10.4.Consecinţe asupra mediului de muncă - mediul fizic şi mediul social Ambele categorii de mediu pot fi afectate de producerea accidentelor de muncă şi apariţia bolilor profesionale, dar în mod deosebit cel social. Mediul fizic de muncă prezintă repercusiuni sub forma elementelor materiale degradate în urma unui accident de muncă. Consecinţe asupra mediului social au accidentele şi bolile profesionale, concretizate sub forma stresului suportat de cei aflaţi la locurile de muncă apropiate de cel al victimei. După nivelul la care se produce accidentul de muncă şi boala profesională, consecinţele acestora se împart în: a) - consecinţe la nivelul individual, respectiv: ¾ al victimei - suferinţă fizică şi psihică, a incapacităţii temporare sau permanente de muncă, a pierderii încrederii în capacitatea de a reacţiona corespunzător la sarcină, diminuarea veniturilor, cheltuieli cu îngrijirea medicală, etc.; ¾ al celor apropiaţi victimei (familiei) - suferinţă, stres psihic (diminuarea veniturilor). b)- consecinţe la nivel microeconomic (agent economic): ¾ pierderi de producţie, pierderi de capacităţi de producţie potenţiale, deteriorări şi distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în forţa de muncă, utilaje, deteriorarea mediului social de muncă, etc c)- consecinţe la nivelul societăţii (macroeconomic): ¾ cheltuieli de asigurări sociale, de asistenţă medicală, diminuarea potenţialului creator general. 140

Pentru a obţine o grupare a consecinţelor se poate utiliza criteriul “naturii” lor, conform căruia se deosebesc: ¾ consecinţe sociale sau extra - economice, care rezultă din afectarea valorilor caracteristice fiinţei umane reprezentată de executant; ele nu pot fi exprimate cantitativ durere, suferinţă fizică şi psihică, diminuarea creativităţii generale a societăţii; ¾ consecinţe economice care rezultă din afectarea valorilor caracteristice ipostazei de executant a omului şi din afectarea celorlalte elemente ale sistemului de muncă. Consecinţele economice se reflectă în două categorii de costuri: A. costuri directe, în care sunt incluse cele legate de asigurarea pentru accident şi boală şi cele pentru prevenirea riscurilor; B. costuri indirecte, care reprezintă pierderile economice neacoperite prin asigurarea de accident şi boală, care influenţează atât bugetul naţional cât şi agentul economic: cheltuieli pentru repararea maşinilor avariate sau înlocuirea lor, pierderile de material, de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul forţei de muncă ce înlocuieşte victima, timpul folosit pentru cercetare, penalităţi pentru întârzieri la livrarea produselor. Gruparea repercusiunilor prin raportarea lor la economic este deosebit de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul protecţiei muncii. În analiza activităţii de protecţia muncii, criteriul economic apare conjugat şi în acelaşi timp subordonat celui social.

141

Anexa 1 ┌──────────────────┐ │ FORMULAR PENTRU │ │ INR4EGISTRAREA │ │ ACCIDENTELOR DE │ │ MUNCA │ │ FIAM Nr. .../.. │ └──────────────────┘

A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI: 1. Accident la angajator*: --/--/-* Nr. accident la angajator - va fi completat de angajatorul care înregistrează accidentul de munca ──────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. ITM care ia în evidenta accidentul: ** COD JUDEŢ - Se completează conform ANEXA CLASIFICARI CLASIFICARE 1 - Codul judeţului Cod judeţ**: |_|_| Nume Judeţ:.................

3. Cine a efectuat cercetarea accidentului: ITM: |_|_|

Nr. P.V.*:|____| data |_/_/_|

* Nr. P.V. şi data - Se completează în cazul accidentelor mortale, colective sau cu invaliditate cercetate de Inspectoratele Teritoriale de Munca Angajator: ................................................... Inspecţia Muncii:

[]

Dacă accidentul a fost cercetat de ITM - completati codul şi numele acestuia. Dacă cercetarea a fost facuta de un agent economic - completati numele acestuia. Dacă cercetarea a fost facuta de către Inspecţia Muncii - bifati casuta corespunzătoare B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): 1. Denumire angajator: ............................................................... ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI: 2. Judeţul: |___________| 3. Cod UNIC*: |___________| 4. Localizare geografică |_______| *) În cazul instituţiilor publice (ex. primării) în locul Codului Unic se va înscrie Codul Fiscal, iar în cazul Persoanelor Fizice în locul Codului Unic se va înscrie Codul Numeric Personal 5. Localitate: |___________________________| 7. Strada:

6. Cod POŞTAL: |_______________________|

|___________________________________________________________| 8. Nr. |_____|

9. .. 10. Scara .. 11. Etaj .. 12. Ap. .. 13. Sect.: .. 14. Fax: ... 15. Interfon |____| 16. Tel.:|_________| 17. Interior: |_______|

18. Adresa e-mail: ______________________

C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Tip Angajator: Unitate [] Subunitate [] Sucursala [] Agenţie [] Punct [] Filiala [] principala de lucri Reprezentanta [] Alte tipuri []

─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Forma Juridică:* SA - Societate pe acţiuni [] OC2 - Cooperativa de consum *) Se va completa forma juridică bifandu-se doar o singura casuta.

SRL - Societate cu Răspundere Limitată SCS - Societate în Comandită Simpla SNC - Societate în Nume Colectiv RA - Regie Autonomă

[] OC3 - Cooperativa de credit [] SAG - Societate agricolă [] OSL - Organizaţie cu scop lucrativ

[] ALT - Alta forma juridică(unitate economică, culturală, socială, obsteasca fără forma juridică OC1 - Cooperativa expresă) mestesugareasca [] SCA - Societate în Comandită pe Acţiuni ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Capital social integral de stat [] Proprietate obsteasca []

142

Capital social de stat peste 50% [] Proprietate integral străină [] 3. Forma de Capital social privat peste 50% [] Proprietate publica de interes proprietate: naţional şi local [] Capital social integral privat [] Alte tipuri de capital [] romanesc sau romanesc şi străin Proprietate cooperatista [] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Denumire angajator tutelar: ......................................................... 5. CNP/CUI angajator tutelar: |____________| 6. Judeţul angajatorului tutelar |_________| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── D. DATE DESPRE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Activ. ec. principala*: Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_|_| Clasa:|_|_|_| 2. Nr. angaj.|_|_| ------------------------------------------------------------------------------------------3. Activ.ec. în care este Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│5. Dimensiunea impl. accidentatul*: │ întreprinderii: │0 angaj.0 []| 500 5[] 4. Alte activ. ec. ale Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |angj. ag. ec.*: │1-9 |sau mai ────────────────────────────┐Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 1 []|mult 6. Organizarea activit. │ │ | de prev. şi protecţie │Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│10-49 |Nr. 9[] │ │ angaj. 2 []|NecuCSSM [] Servicii []│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |noscut interne │ │50-249 |de Nr. lucr. [] Servicii []│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 3 []|angaj. desemnaţi externe │ │ | │ │250-499 | Asumare de către []│ │ angaj. 4 []| angajator │ │ | *) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupa, respectiv Clasa conform codificarilor CAEN ------------------------------------------------------------------------------------------E. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI(unde s-a produs accidentul de munca): ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Denumire angajator: ................................................................ 2. Judeţul: |___________________|

3. Cod UNIC*: |__________________________|

(* Pentru angajator persoana fizica în locul Codului UNIC se va înscrie Codul Numeric Personal) 4. Locul producerii accidentului: ....................................................... (Completati locul unde s-a produs accidentul precizând compartimentul funcţional unde a avut loc acesta (secţia, atelierul, locul/punctul de munca) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── F. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE: 1. Numele __________________ 2. Prenumele: _______________________________ (Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate) 3. Cod numeric personal: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 4. Varsta pers. accidentate: |_|_| (Inscrieti codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului) 5. Domiciliu: Localitatea: .............. Strada: ................... Nr. ........... Bloc .... Scara .... Etaj .... Ap. .... Tel. ............ Judeţul .............. 6. Carnet Munca:

Seria |_____|

Nr. |_______| 7. Contract de asigurare nr. |______|

8. Statut profesional: 000 - Forma de încadrare în munca necunoscută 100 - Lucrator pe cont propriu

| []|312 - Lucrator în regim de lucru | permanent şi cu program de lucru []| parţial

[]|

143

|320 - Lucrator în regim de lucru []| 300 - Lucrator în regim de lucru (perma- []| temporar, dar cu program de lucru nent/temporar) şi cu program de nespecificat de lucru (complet/timp parţial) |321 - Lucrator în regim de lucru []| nespecificate temporar, şi cu program de lucru 301 - Lucrator în regim de lucru nespe- []| complet cificat, dar cu program de lucru |322 - Lucrator în regim de lucru []| complet temporar, şi cu program de lucru 302 - Lucrator în regim de lucru nespe- []| parţial cificat, dar cu program de lucru parţial |400 - Lucrator familial neremunerat [] 310 - Lucrator în regim de lucru []| permanent şi cu program de lucru |500 - Ucenic [] - nespecificat 311 - Lucrator în regim de lucru []|900 - Alt statut profesional [] permanent şi cu program de lucru - complet ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (Bifati casuta corespunzătoare Statutului Profesional al persoanei accidentate) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9.St. Civilă Căsătorit(a) [] Necasatorit(a) [] Divorţat(a) [] Vaduv(a) [] 10 Pers. în întreţinere: copii: [ ] alte [ ] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (Bifati casuta corespunzătoare stării civile) (Completati nr. copiilor minori şi a altor persoane aflate în întreţinere) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11. Cetăţenie: 0-Necunoscută [] 1-Romana [] 2-Alte cetăţenii [] 3. Cetăţenii în [] din UE afară UE 12. Sex: F: [] M: [] 13. Persoana cu [] (Poziţia 13 se bifeaza handicap numai dacă este cazul) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── G.INFORMAŢII DESPRE PERSOANA ACCIDENTATA: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Ocupaţia accidentatului: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| (Denumire în clar a ocupaţiei (Codificare conform COR) pentru care este angajat ------------------------conform COR) 2. Nr. de schimburi:

[]

4. Nr. zile lucrătoare pe saptamana la angajator

3. Nr. total ore de lucru

≤ 6 ore []

8 ore []

12 ore []

> 12 ore []

[] (Precizati câte zile lucrătoare are saptamana de lucru la angajator)

5. Vechime în munca (data primei incadrari):

ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_|

6. Vechime în ocupaţie (data primei incadrari ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_| în ocupaţie) 7. Vechime la locul de munca (data încadrării ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_| la locul de munca) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── H.DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Data producerii accidentului ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_| 2. Ziua din saptamana*:

|_|

3. Ora din zi*:

4. Ora de la încep. [] schimbului* ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *(Completati în calar şi codificat *(Valori de la *(Valori de la valori de la 1 la 7 00 la 23) 01 la 24) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── I.DATE DESPRE ACCIDENT: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. FEL ACCIDENT: Individual [] Colectiv [] Nr. accidentati [] Din care [] decedati 2. TIP ACCIDENT: INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCA: [] MORTAL []

144

3. Data începerii incapacităţii

ziua:|_|_|

luna:|_|_|

anul:|_|_|_|_|

4. Data terminării incapacităţii

ziua:|_|_|

luna:|_|_|

anul:|_|_|_|_|

5. Nr. zile Incapacitate Temporară de Munca(ITM) cumulate

|_|_|_|

6. Din care câte zile de spitalizare?

|_______|

7. Modalitate de terminare a ITM: Reluare activitate [] Deces [] Invaliditate: [] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (În cazul încadrării accidentatului într-un grad de INVALIDITATE - se vor completa informaţiile de la poziţia 8) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Grad INVALIDITATE: GR.I [] GR.II [] GR.III [] 9. Nr. decizie INV:|____| Data |_/_/_| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (Se vor bifa casutele corespunzătoare situaţiei accidentatului/Data emiterii deciziei de INVALIDITATE are forma: zz/ll/aaaa) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── J. DATE DESPRE EFECTELE ACCIDENTULUI DE MUNCA: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Efectul asupra organismului (Tipul leziunii): ──────────────────────────────┼──────────────────────────────┼───────────────────────────── 000 - Tip de leziune []│051 - Contuzii şi rani []│089 - Alte tipuri de inec []│ necunoscută/nespecificata │ intracraniale │ şi asfixiere │ 010 - Rani şi leziuni []│052 - Leziuni interne []│090 - Efecte ale sunetului[]│ superficiale │059 - Alte tipuri de contu- []│ vibratiilor şi presiunii │ 011 - Leziuni superficiale []│ şi leziuni interne │091 - Pierderi acute de []│ │060 - Arsuri şi degeraturi []│ auz │ 012 - Rani deschise []│061 - Arsuri termice │092 - Efecte ale presiunii[]│ │062 - Arsuri chimice []│ (barotraume) │ 019 - Alte tipuri de rani şi[]│ │099 - Alte efecte ale []│ leziuni superficiale │063 - Degeraturi []│ sunetului, vibratiilor │ 020 - Fracturi de os []│ │ şi presiunii │ │069 - Alte tipuri de arsuri []│100 - Efecte ale tempera- []│ 021 - Fracturi închise []│ şi degeraturi │ turilor extreme, │ │070 - Otrăviri şi infectii []│ luminii şi radiatiilor │ 022 - Fracturi deschise []│ │101 - Insolatii []│ │071 - Otrăviri acute []│102 - Efecte ale radiatii-[]│ 029 - Alte tipuri de []│ │ lor (ne-termice) │ fracturi │072 - Infectii acute []│ │ 030 - Dislocatii, luxatii []│ │103 - Efecte ale tempera- []│ şi tensionari ale │079 - Alte tipuri de []│ turilor scăzute │ muschilor │ otrăviri şi infectii │ │ 031 - Dislocatii şi []│ │109 - Alte efecte ale []│ subluxatii │080 - Inec şi asfixiere []│ temperaturilor extreme │ 032 - Luxatii []│ │ luminii şi radiatiilor │ │081 - Asfixiere []│110 - Socuri []│ 039 - Alte tipuri de []│ │111 - Socuri în urma []│ dislocatii şi luxatii │082 - Leziuni provocate de []│ agresiunilor şi │ 040 - Amputari (pierderea []│ inec ne-mortal prin │ amenintarilor │ unei părţi a corpului) │ submersie │112 - Socuri traumatice []│ 050 - Contuzii şi rani interne

[] │ │119 -Alte tipuri de socuri[]│ │ │120 - Rani multiple []│ │ │999 - Alte leziuni speci- []│ │ │ ficate, neincluse │ │ │ între cele de mai sus │ ──────────────────────────────┴──────────────────────────────┴───────────────────────────── (Bifati o singura casuta - corespunzător efectului pe care l-a avut accidentul asupra organismului) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

2. Localizarea leziunii (Partea de corp ranita) ──────────────────────────────┬──────────────────────────────┬───────────────────────────── 00 - Partea de corp ranita, []│40 - Trunchi şi organe []│60 - Extremitati inferi- [] nespecificata │ │ oare │41 - Cutia toracica, coaste,[]│

145

│ inclusiv legatura │61 - Sold şi legăturile [] 10 - Cap []│ cu umerii │ cu soldul 11 - Cap, creier, vase şi []│42 - Cosul pieptului []│ nervuri craniene │ inclusiv organele din │62 - Picior, inclusiv [] 12 - Zona fetei []│ zona │ genunchi 13 - Ochi []│43 -Zona pelviana şi abdomi-[]│63 - Glezna [] 14 - Urechi []│ nala, inclusiv organele │ 15 - Dinti []│ din zona │64 - Laba piciorului [] 18 - Cap, multiple părţi []│48 - Trunchi, multiple []│ afectate │ părţi afectate │65 - Degete [] 19 - Cap, alte părţi nemen- []│ │ tionate mai sus │49 - Trunchi, alte părţi []│68 - Extremitati inferi- [] 20 - Gat, inclusiv spinare []│ nemenţionate mai sus │ oare, multiple părţi şi coloana vertebrala │ │ afectate din zona superioară │50 - Extremitati superioare []│ 21 - Gat, inclusiv spinare []│ │69 - Extremitati inferi- [] şi coloana vertebrala │51 - Umeri []│ oare, alte părţi din zona superioară │ │ nemenţionate mai sus 29 - Gat, alte părţi nemen- []│52 - Brate, inclusiv coate []│70 - Întreg corpul şi [] tionate mai sus │53 - Mana []│ multiple părţi, 30 - Spate, inclusiv spinare[]│54 - Degete []│ nespecificate şi coloana vertebrala │ │ din zona inferioară │55 - Incheietura mainii []│71 - Întregul corp [] 31 - Spate, inclusiv spinare[]│58 - Extremitati superioare,[]│78 - Multiple părţi ale [] şi coloana vertebrala │ multiple părţi afectate │ corpului afectate din zona inferioară │ │99 - Alte părţi ranite [] 39 - Spate, alte părţi []│59 - Extremitati superioare,[]│ ale corpului, nemenţionate mai sus │ alte părţi nemenţionate │ nemenţionate mai sus │ mai sus │ ──────────────────────────────┴──────────────────────────────┴───────────────────────────── (Bifati o singura casuta - corespunzător localizarii leziunii) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── K. DATE DESPRE CARACTERISTICILE ACCIDENTULUI: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Victima efectua activitatea respectiva în mod: curent: [] ocazional: [] excepţional: [] 2. În cadrul activităţii efectuate, persoana accidentata acţiona: singura:[] împreună cu alţi [] participanţi: 3. Pentru activitatea desfasurata, persoana accidentata era: instruita: [] insuficient [] neinstruita:[] instruita: 4. Persoana accidentata trebuia sa poarte/ utilizeze echipament de protecţie?

[] dacă DA - utiliza echipamentul de protecţie

5. Accidentul a avut loc în urma unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvare: de vieţi [] de bunuri

[] []

6. Accidentul a avut loc în urma unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol [] 7. Accidentul a avut loc în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tarii [] 8. Accidentul a avut loc în timpul unei activităţi cultural sportive [] 9. Accidentul a avut loc în timpul unei vizite organizate la o persoana fizica/juridică [] 10. Accidentatul se afla în perioada de testare profesională în vederea angajării [] 11. Persoana accidentata a fost victima unui accident de traseu [] 12. Persoana accidentata a fost victima unui accident de circulaţie [] 13. Accidentatul a fost victima unei agresiuni, în timpul îndeplinirii sarcinilor de [] serviciu ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (Bifati casutele corespunzătoare) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14. Punctul de lucru: 0-Nespecificat | [] 1-P-ctul de lucru obişnuit, unitatea [] 2-P-ctul de lucru | locală obişnuită ocazional sau mobil,| deplasare în interes| de serviciu | [] 9-Alt tip de punct de lucru []

146

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 15. Mediul de munca (de lucru): (Bifati casuta corespunzătoare mediului de munca - de lucru) 000 010 011 012 013 019 020 021 022 023 024 025 026 029 030 031 032 033 034 035 036 039 040 041 042 043 044 049 050 051 059 060 061 062 063 069 070 071 072 079 080 081 082 089 090 091 092 093 099 100 101 102 103

Nu exista informaţii Zona industriala-nespecificata Zona productiva, fabrica, atelier Zona de întreţinere, ateliere de reparaţii Depozite, încărcare/descărcare Alte grupuri 010 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Construcţii, exploatări miniere nespecificate Construcţii-clădiri în construcţie Construcţii-clădiri în demolare, reparaţii, întreţinere Exploatări miniere, excavaţii, santuri (inclusiv exploatări miniere şi cariere de piatra) Construcţii - subterane Construcţii - pe / peste apa Construcţii - în medii cu presiune ridicată Alte grupuri 020 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Ferme de creştere a animalelor, ferme piscicole, zone forestiere nespecificate Ferme de creştere a animalelor Ferme - imasuri Ferme - livezi Zone forestiere Ferme piscicole, pescuit, culturi acvatice (construite artificial) Grădini, parcuri, grădini botanice, grădini zoologice Alte grupuri 030 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Arii de activitate tertiare, birouri, zone de distractie, divertisment nespecificate Birouri, sali de şedinţa, biblioteci etc. Instituţii de învăţământ, şcoli, şcoli secundare, colegii, universităţi, crese, asistenta medicală Zone diverse(inclusiv strazile cu spaţii comerciale) Restaurante, zone de petrecere a timpului liber, zone de vizita temporară(inclusiv muzee, sali de auditie, stadioane, etc.) Alte grupuri 040 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Instituţii de sănătate - nespecificate Instituţii de sănătate, spitale, case de sănătate Alte grupuri Other group 050 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Zone publice - nespecificate Zone publice deschise (autostrazi, şosele, parcari, sali de asteptare ale garilor şi aeroporturilor, etc.) Mijloace de transport- terestre sau feroviare - private sau publice (toate tipurile: tren, autobuz, masina, etc.) Zone asimilate locurilor publice, dar cu acces restrictionat: linii de tren, piste de aterizare, piste pentru cursele de maşini Alte grupuri 060 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Locuinţe - nespecificate Locuinţe private Părţi cu caracter public al unor clădiri, anexe, grădini private Alte grupuri 070 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Zone sportive-nespecificate Zone acoperite - sali de sport, sali de gimnastica, piscine acoperite Zone neacoperite(în aer liber)-stadioane, piscine neacoperite, piste de ski Alte grupuri 080 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Zone aeriene, exclusiv părţile din construcţii - nespecificate Zone la înălţime - fixe (acoperisuri, terase, etc.) Zone la înălţime - stâlpi, piloni, platforme suspendate Zone aeriene-bordul avioanelor Alte grupuri 090 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus Zone subterane, exclusiv părţile din construcţii - nespecificate Zone subterane - tuneluri(rutiere, feroviare, metrou) Zone subterane - mine Zone subterane-canale/canalizare

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

147

109 Alte grupuri 100 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus, exclusiv părţile din construcţii 110 Pe/peste apa, exclusiv părţile din construcţii - nespecificate 111 Mari şi oceane - aboard all types of vessels, platforms, ships, boats, barges 112 Lacuri, râuri, porturi - bordul tuturor tipurilor de vase, platforme, vapoare, barci, barje 119 Alte tipuri 110 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus, exclusiv părţile din construcţii 120 Medii cu presiune ridicată, exclusiv părţile din construcţii nespecificate 121 Medii cu presiune ridicată-sub apa (sarituri) 122 Medii cu presiune ridicată-camere 129 Alte grupuri 120 de tipul Medii de lucru nemenţionate mai sus, exclusiv părţile din construcţii 999 Alte Medii de lucru nespecificate sau neincluse în clasificare

[] [] [] [] [] [] [] [] [] []

16. Activitatea desfasurata: (Bifati casuta corespunzătoare activităţii specifice desfăşurate în momentul accidentarii) 00 10 11 12 19 20 21 22 23 24 25 29 30 31 32 33 34 35 39 40 41 42 43 49 50 51 52 53 54 55 59 60 61 62 69 99

Nu exista informaţii Producţie, fabricare, procesare, depozitare - toate tipurile- nespecificate Producţie, fabricare, procesare - toate tipurile Depozitare -toate tipurile Alte grupuri 10 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Excavaţii, Construcţii, Reparaţii, Demolări - nespecificate Excavaţii Construcţii-construcţia clădirilor Construcţii-construcţii civile, infrastructuri, şosele, poduri, baraje, porturi Remodelare, reparaţii, extensii, lucrări întreţinere a construcţiilor toate tipurile de construcţii Demolări - toate tipurile de construcţii Alte grupuri 20 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Activităţi agricole, forestiere, horticole, piscicole, creşterea animalelor-nespecificate Activităţi agricole - cultivarea suprafeţelor agricole Activităţi agricole - legumicultura, horticultura Activităţi agricole - creşterea animalelor Activităţi forestiere Piscicultura, pescuit Alte activităţi 30 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Activităţi intelectuale - nespecificate Servicii publice de ajutor şi asistenta către publicul larg Activităţi intelectuale - activităţi didactice, procesare de date, munca de birou, organizare, conducere Activităţi comerciale - cumpărare, vânzare şi sevicii asociate Alte activităţi 40 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Alte activităţi relationate activităţilor codificate 10,20,30 and 40nespecificate Punerea în funcţiune, pregătirea de lucru, instalarea, montarea, dezasamblarea instalaţiilor Întreţinerea, repararea, ajustarea Curatarea zonei de lucru, a maşinilor - industrial sau manual Conducerea generală, de toate tipurile Monitorizarea, inspecţia proceselor de producţie, a mijloacelor de transport, echipamentelor - cu sau fără echipamente de motorizare Alte grupuri 50 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Activităţi sportive, artistice şi de mişcare - nespecificate Activităţi de mişcare, inclusiv la bordul mijloacelor de transport Activităţi sportive, artistice Alte grupuri 60 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus Alte "Activităţi desfăşurate" neprezentate în clasificarea de mai sus

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

17. Acţiune fizica efectivă:

148

(Bifati casuta corespunzătoare acţiunii fizice efective desfăşurate de accidentat) 00 10 11 12 13 19 20 21 22 29 30 31 32 33 39 40 41 42 43 44 45 46 47 49 50 51 52 53 59 60 61 62 63 64 65 66 67 69 70 99

Nu exista informaţii Operare mecanică - nespecificata Pornirea, oprirea masinii de lucru Alimentarea, descărcarea masinii de lucru Monitorizare, operarea sau conducerea masinii Alte grupuri 10 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Activităţi cu instrumente de mana - nespecificate Activităţi cu instrumente de mana, acţionate manual Activităţi cu instrumente de mana, motorizate Alte grupuri 20 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru nespecificata Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru mobile şi motorizate Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru mobile şi nemotorizate Pasager la bordul unui mijloc de transport Alte grupuri 30 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Manuirea obiectelor - nespecificata Ţinerea, apucarea, plasarea-pe nivel orizontal Strângerea, indoirea, ruperea, refacerea, desurubarea, rotirea Fortarea, agatarea, ridicarea, aşezarea- pe o poziţie verticala Aruncarea, bruscarea Deschiderea, închiderea (unei cutii, pachet, colet) Turnarea, umplerea, udarea, vopsirea, golirea Deschiderea, impingerea Alte grupuri 30 de tipul acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Ducerea obiectelor în mana - nespecificata Verticala - ridicarea, ridicarea, coborârea unui obiect Orizontala - tragerea, impingerea, rostogolirea unui obiect Transportarea unei incarcaturi -de către o persoana Alte grupuri 40 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Mutarea obiectelor - nespecificata Mers, alergare, urcare, coborare, etc. Intrare, ieşire Sarituri Tarare, catarare, etc. Ridicare, aşezare(pe scaun) Inot, scufundare Mutare Alte grupuri 50 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata mai sus Prezenta - nespecificata Alte grupuri 50 de tipul Acţiune fizica efectivă nespecificata sau neprezentata în clasificarea de mai sus

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

18. Agentul material al Acţiunii Fizice Efective(echipamentul de munca) (Se va completa în clar şi codificat agentul material al Acţiunii Fizice Efective) --------------------------------

Cod: |_|_|_|_|_|_|_|

19. Abaterea (Acţiunea Generatoare): (Bifati casuta corespunzătoare abaterii - acţiunea generatoare) 00 10 11 12 13 14 19 20

Nu exista informaţii Abaterea cauzată de probleme electrice, explozii, incendii - nespecificata Probleme electrice datorită deteriorarii echipamentului-contact indirect Probleme electrice-contact indirect Explozii Incendii Alte grupuri 10 de tipul Abatere nespecificata mai sus Abaterea prin inundare, rasturnare, scurgere de vapori, emisii de gaze nespecificata 21 Stare solida - inundare, rasturnare 22 Stare lichidă -scurgere, innoroire, curgere, improscare, stropire 23 Stare gazoasa - vaporizare, aerosoli, formaţiuni gazoase

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

149

24 Material pulverizant - fum, praf/particule în suspensie/emisii 29 Alte grupuri 20 de tipul Abatere nespecificata mai sus 30 Spargerea, explozia, craparea, alunecarea, prăbuşirea, daramarea Agentului material - nespecificate 31 Spargerea materialului - la zona de contact 32 Explozia - ce cauzează craparea (pentru lemn,sticla, metal, piatra, plastic, altele) 33 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material (asupra victimei) 34 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material (tras de victima) 35 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material - aflat la nivelul victimei 39 Alte grupuri 30 de tipul Abatere nespecificata mai sus 40 Pierderea controlului (total sau parţial) asupra masinii, mijloacelor de transport sau echipamentelor de lucru, instrumentelor acţionate manual, obiectelor, animalelor-nespecificate 41 Pierderea controlului (total sau parţial)-al masinii (inclusiv pornirea nedorita) sau al materialului de lucru 42 Pierderea controlului (total sau parţial) - asupra masinii, mijloacelor de transport sau echipamentelor de lucru, (motorizate sau nu) 43 Pierderea controlului (total sau parţial) - asupra instrumentelor de lucru (motorizati sau nu) sau asupra materialului conţinut de instrumentul de lucru 44 Pierderea controlului (total sau parţial)-asupra obiectului (mutat, manuit, etc.) 45 Pierderea controlului (total sau parţial)-asupra unui animal 49 Alte grupuri 40 de tipul Abatere nespecificata mai sus 50 Alunecarea-împiedicarea şi prăbuşirea unei persoane- nespecificate 51 Prăbuşirea persoanei - la un nivel inferior poziţiei anterioare 52 Alunecarea - împiedicarea şi prăbuşirea persoanei - la acelaşi nivel 59 Alte grupuri 50 de tipul Abatere nespecificata mai sus 60 Miscarea corpului conducand la leziuni externe - nespecificate 61 Călcarea pe un obiect ascutit 62 Aşezarea în genunchi, aşezarea pe scaun, inclinarea 63 Agatarea sau cararea pe moment a unui obiect 64 Miscari necoordonate, acţiuni nesincronizate 69 Alte grupuri 60 de tipul Abatere nespecificata mai sus 70 Miscarea corpului conducand la leziuni interne - nespecificate 71 Urcarea, cararea, ridicarea în picioare 72 Impingerea, tragerea 73 Aşezarea, ridicarea 74 Rotirea, invartirea 75 Călcarea gresita, rasucirea piciorului sau a calcaiului, alunecare fără prabusire 79 Alte grupuri 70 de tipul Abatere nespecificata mai sus 80 Socul, inghetul, violenta, agresiunea, ameninţarea- nespecificate 81 Socul, inghetul 82 Violenta, agresiunea, ameninţarea- între angajaţii companiei aflaţi sub autoritatiea companiei angajatoare 83 Violenta, agresiunea, ameninţarea- din partea altor companii asupra victimelor care isi îndeplinesc sarcinile de lucru (soferii mijloacelor de transport, etc.) 84 Agresiunea, atacul - unui animal

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

85 Prezenta victimei sau a unei terţe persoane în postura de a crea un [] pericol pentru ea însăşi, sau o alta posibilitate 89 Alte grupuri 80 de tipul Abatere nespecificata mai sus [] 99 Alte abateri neprezentate în clasificarea de mai sus [] -------------------------------------------------------------------------------------20. Agentul material al ABATERII(echipamentul de munca) (Se va completa în clar şi codificat agentul material al ABATERII) -------------------------------- Cod: |_|_|_|_|_|_|_| ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 21. Contact - Modalitatea de ranire: (Se va completa în clar şi codificat tipul de contact - modalitatea de ranire) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 00 Nu exista informaţii [] 10 Contactul electric, termic, sau cu substanţe nocive - nespecificat []

150

11 12 13 14 15 16 17 19

Contact indirect cu arc electric, scanteie, fulger(pasiv) [] Contact direct cu curentul electric (electrocutare) [] Contact cu flacara sau cu obiecte sau medii fierbinti sau arzand [] Contact cu obiecte sau medii reci sau inghetate [] Contact cu substanţe nocive - pe cale nazala sau bucala, prin inhalare [] Contact cu substanţe nocive - pe/prin piele sau ochi [] Contact cu substanţe nocive - pe cale digestiva prin inghitire [] Alte grupuri 10 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 20 Inundare, acoperire, invaluire - nespecificate [] 21 Inundare cu lichid [] 22 Acoperire cu un corp solid [] 23 Invaluit în, inconjurat de particule gazoase sau arzand în aer [] 29 Alte grupuri 20 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 30 Impact orizontal sau vertical cu obiecte stationare (victima fiind în mişcare)-nespecificate [] 31 Mişcare verticala, prabusire pe/sau frontal (rezultând o cazatura) [] 32 Mişcare orizontala, prabusire pe/sau frontal [] 39 Alte grupuri 30 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 40 Coliziune cu un obiect în mişcare-nespecificat [] 41 Coliziune-cu un obiect în zbor [] 42 Coliziune-cu un obiect în cadere [] 43 Coliziune-cu un obiect în balans [] 44 Coliziune - cu un obiect în rotaţie,mişcare, obiecte transportate, vehicule [] 45 Coliziune - cu un obiect, inclusiv vehicule - coliziune cu o persoana (victima fiind în mişcare) [] 49 Alte grupuri 40 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 50 Contact cu un Agent Material ascutit, cu vârf, contondent-nespecificat [] 51 Contact cu un Agent Material ascutit(cutit, lama, etc.) [] 52 Contact cu un Agent Material cu vârf ascutit (cui, instrument ascutit, etc.) [] 53 Contact cu un Agent Material greu sau contondent [] 59 Alte grupuri 50 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 60 Capcane, cazaturi - nespecificate [] 61 Capcane, cazaturi - în [] 62 Capcane, cazaturi - sub [] 63 Capcane, cazaturi - între [] 64 Un membru, mana, sau deget rupt, sau tăiat(amputat) [] 69 Alte grupuri 60 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 70 Leziuni fizice sau mentale - nespecificate [] 71 Leziuni fizice - ale sistemului muscular [] 72 Leziuni fizice - din cauza radiatiilor, zgomotului, luminii sau presiunii [] 73 Socuri sau presiuni mentale [] 79 Alte grupuri 70 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 80 Muscatura, zgarietura, etc. (provocate de către un animal sau de om) nespecificate [] 81 Muscatura [] 82 Intepaturi provocate de insecte sau de peşti [] 83 Lovituri, muscaturi, strangulari [] 89 Alte grupuri 80 de tipul Contacte - Modalităţi de ranire nespecificate mai sus [] 99 Alte Contacte - Modalităţi de ranire neprezentate în clasificarea de mai sus [] ----------------------------------------------------------------------------------------

22. Agentul material al CONTACTULUI - Modalitatii de ranire: (Se va completa în clar şi codificat agentul material al CONTACTULUI) -------------------------------- Cod: |_|_|_|_|_|_|_| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

151

23. CAUZE a. CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT 00-*-CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT *-nespecifice 01- Neutilizarea mijloacelor de protecţie din dotare 02- Neefectuare la timp de operaţii indispensabile securităţii muncii 03- Efectuare necorespunzătoare de comenzi, manevre 04- Efectuare necorespunzătoare de pozitionari, consolidări, fixări etc. 05- Efectuare necorespunzătoare de asamblari 06- Efectuare necorespunzătoare de reglaje 07- Utilizare necorespunzătoare a mijloacelor de protecţie 08- Efectuare, în afară sarcinilor de munca a pornirii de mijloace de transport, instalaţii, maşini / utilaje 09- Efectuare, în afară sarcinilor de munca a întreruperii functionarii instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor 10- Efectuare, în afară sarcinilor de munca a alimentarii cu curent electric sau fluide 11- Efectuare, în afară sarcinilor de munca a opririi alimentarii cu curent electric sau fluide 12- Expunere, în afară sarcinilor de munca prin deplasare/stationare în locuri/zone cu pericol permanent/temporar 13- Comunicări accidentogene prin conţinutul lor 14- Comunicări accidentogene prin defecţiunile transmiterii 15- Caderi la acelaşi nivel prin dezechilibrare 16- Caderi la acelaşi nivel prin alunecare 17- Caderi la acelaşi nivel prin antrenare 18- Caderi la acelaşi nivel prin împiedicare 19- Caderi de la înălţime prin pasire în gol 20- Caderi de la înălţime prin dezechilibrare 21- Caderi de la înălţime prin alunecare 22- Caderi de la înălţime prin antrenare 23- Caderi de la înălţime datorită reactiilor spontane inadecvate în caz de pericol 24- Prezenta la lucru sub influenta alcoolului 25- Prezenta la lucru în stare de oboseala 26- Prezenta la lucru sub influenta unor medicamente 27- Prezenta la lucru sub influenta unor stări emotionale puternice 28- Prezenta la lucru cu anihilarea brusca a capacităţii functionale 29- Prezenta la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare datorate altor cauze

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

b. CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE PRODUCŢIE 00-*- CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE PRODUCŢIE * - nespecifice [] 30- Deplasări sub efectul gravitatiei prin alunecare [] 31- Deplasări sub efectul gravitatiei prin rostogolire/rulare [] 32- Deplasări sub efectul gravitatiei prin rasturnare [] 33- Deplasări sub efectul gravitatiei prin cadere libera [] 34- Deplasări sub efectul gravitatiei prin scurgere [] 35- Deplasări sub efectul gravitatiei prin deversare [] 36- Deplasări sub efectul gravitatiei prin surpare [] 37- Deplasări sub efectul gravitatiei prin prabusire [] 38- Deplasări sub efectul gravitatiei prin scufundare [] 39- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în funcţionare normală [] 40- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, de etansate contraindicat [] 41- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, întrerupte contraindicat [] 42- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de imposibilitate a declansarii (pornirii) [] 43- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de imposibilitate a întreruperii (opririi) [] 44- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de imposibilitate a dozarii[] 45- Miscari functionale şi disfunctionale, devieri de la traiectoriile normale (ex: ale pieselor în mişcare, ale mijloacelor de transport) 46- Miscari functionale şi disfunctionale, balans 47- Miscari functionale şi disfunctionale, recul (ex: al unui furtun, al unei manivele)

[] [] []

152

48- Miscari functionale şi disfunctionale, socuri excesive la pornire sau oprire 49- Miscari functionale şi disfunctionale, desprinderea şi proiectarea de corpuri, particule (ex: la polizare) 50- Miscari functionale şi disfunctionale, jet, eruptie (materiale lichide, gazoase sau pulverulente) 51- Obiecte sau suprafeţe intepatoare 52- Obiecte sau suprafeţe cu muchii taioase 53- Obiecte sau suprafeţe abrazive 54- Obiecte sau suprafeţe alunecoase 55- Obiecte sau suprafeţe adezive 56- Obiecte sau suprafeţe cu denivelari 57- Corpuri sau suprafeţe cu temperaturi ridicate 58- Corpuri sau suprafeţe cu temperaturi scăzute 59- Pericol de electrocutare directa 60- Pericol de electrocutare indirecta 61- Pericol de electrocutare la tensiune de pas 62- Vibratii excesive ale sculelor, utilajelor, elementelor de construcţie datorate curentului electric 63- Explozii datorate curentului electric 64- Implozii datorate curentului electric 65- Incendii datorate curentului electric 66- Flacari-flame datorate curentului electric 67- Contact sau manipulare substanţe toxice 68- Contact sau manipulare substanţe caustice 69- Contact sau manipulare substanţe inflamabile 70- Contact sau manipulare substanţe explozive 71- Contact sau manipulare culturi de bacterii 72- Contact sau manipulare culturi de virusi 73- Contact sau manipulare culturi de richeti 74- Contact sau manipulare culturi de spirocheti 75- Contact sau manipulare culturi de ciuperci 76- Contact sau manipulare protozoare 77- Contact sau manipulare plante periculoase 78- Contact sau manipulare animale periculoase 79- Poziţii de lucru forţate sau vicioase 80- Contactul prelungit cu apa (prezenta în obiectul muncii sau în spaţiul de lucru) 81- Efort static mare (prin intensitate şi/sau durata) 82- Dificultatea efectuării miscarilor şi riscul contactelor periculoase legate de spaţiul de munca 83- Forta fizica excesiva 84- Viteza de execuţie excesiva 85- Subsolicitare fizica (ex.: în sarcina de supraveghere) 86- Suprasolicitare senzoriala (ex.: asamblari de piese mici) 87- Distribuţia excesiva a atentiei în condiţii de ritm impus (ex.: activitate de dispecerat) 88- Monotonia muncii 89- Luarea unor decizii (dificile şi de mare răspundere) în timp limitat 90- Precizie mare a miscarilor în spaţiu şi/sau în timp 91- Alte cauze

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

c. CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCA 000092093094095096097098099100-

* - CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCA * -nespecifice Omisiuni în prestabilirea operaţiilor de munca Erori în prestabilirea operaţiilor de munca Repartizare executant cu pregătire profesională necorespunzătoare pe locurile de munca Repartizare executant cu instruire incompleta în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca Repartizare executant cu incompatibilităţi psiho-fiziologice fata de cerinţele locului de munca Admiterea la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare Tolerarea abaterilor de la disciplina tehnologică Tolerarea abaterilor de la respectarea normelor de securitatea muncii Neasigurarea corelării şi/sau coordonării unor operaţii de munca desfăşurate în cadrul unor lucrări complexe

[] [] [] [] [] [] [] [] [] []

153

101- Admiterea desfăşurării lucrului cu mijloace de producţie necorespunzătoare 102- Amplasarea necorespunzătoare a mijlocului de producţie 103- Neasigurarea întreţinerii şi exploatării corespunzătoare a mijloacelor de producţie 104- Prevederea utilizării unor materii prime sau materiale necorespunzătoare cerinţelor de securitate 105- Neasigurarea condiţiilor normate privitoare la mediul de munca (microclima, iluminat, zgomot şi vibratii, radiatii, etc.) 106- Prevenirea unui ritm de munca necorespunzător 107- Alte cauze

[] [] [] [] [] [] []

d. CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCA 000108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147145149150151152153154155156157158159160-

*CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCA *- nespecifice Temperatura aerului ridicată Temperatura aerului scăzută Umiditatea aerului ridicată Umiditatea aerului scăzută Viteza curentilor de aer Aeroionizarea pozitiva excesiva Presiune scăzută a aerului Presiune ridicată a aerului Suprapresiune în adâncimea apelor Zgomot excesiv Ultrasunete Nivel de iluminare scăzut Stralucire mare Orbire directa sau prin reflexie Palpaire Radiatii infrarosii (calorice) Radiatii ultraviolete Microunde Radiatii electromagnetice cu frecventa inalta, medie şi joasa Laseri Radiatii ionizante alfa Radiatii ionizante betta Radiatii ionizante gamma Potenţial electrostatic Trasnete Inundatii Vant Grindina Viscol Alunecări,surpari, prabusiri de teren sau copaci Avalanse Seisme Gaze, aerosoli, vapori toxici Gaze, aerosoli, vapori caustici Pulberi, gaze, vapori inflamabili în aer Pulberi,gaze,vapori explozivi în aer Pulberi pneumoconiogene Bacterii Virusi Picheti Spirocheti Ciuperci Protozoare Mediu subteran Mediu aerian Altitudini mari Mediu acvatic Mediu subacvatic Mediu mlastinos Mediu extraterestru Mediu cu conţinut redus de oxigen Relaţii neprincipiale între şef şi subaltern Relaţii neprincipiale între membrii colectivului

[] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] [] []

154

161- Activitate în condiţii de izolare socială [] 162- Stări de panica [] 163- Alte cauze [] ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── L. DESCRIEREA PE SCURT A ACCIDENTULUI: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Numele şi prenumele persoanei din partea angajatorului care a completat formularul: ----------------2. Telefon la care poate fi contactata persoana care a completat formularul: |_____||__________| 3. Semnatura persoanei care a completat formularul ----------4. Numele şi prenumele conducatorului unităţii (angajatorului): -----------------5. Numele şi prenumele inspectorului de munca ce a verificat formularul -------------Semnatura conducatorului unităţii (angajatorului) L.S.

Semnatura inspectorului de munca care a verificat formularul

Data:_______________

Data:_______________

Semnatura inspectorului şef I.T.M._____________ Data:_____________ L.S. NOTA: pentru completarea prezentului formular se vor utiliza caractere MAJUSCULE sau dactilografiere *ST*

┌───────────────────────────┐ A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI: │ ANEXA la FIAM Nr. ___/___│ │ │ 1.ITM care a înregistrat accidentul: │ PENTRU ÎNREGISTRAREA │ │ FINALIZARII INCAPACITĂŢII│ Cod judeţ**: |_|_| Nume Judeţ: _________

155

│ TEMPORARE DE MUNCA │ └───────────────────────────┘ B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): 1. Denumire angajator: ............................................................... ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI: 2. Judeţul: |___________| 3. Cod UNIC*: |___________| 4. Localizare geografică |_______| *) În cazul instituţiilor publice (ex. primării) în locul Codului Unic se va înscrie Codul Fiscal, iar în cazul Persoanelor Fizice în locul Codului Unic se va înscrie Codul Numeric Personal 5. Localitate: |___________________________| 7. Strada:

6. Cod POŞTAL: |_______________________|

|___________________________________________________________| 8. Nr. |_____|

9. .. 10. Scara .. 11. Etaj .. 12. Ap. .. 13. Sect.: .. 14. Fax: ... 15. Interfon |____| 16. Tel.:|_________| 17. Interior: |_______|

18. Adresa e-mail: ______________________

C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Tip Angajator: Unitate [] Subunitate [] Sucursala[] Agenţie [] Punct de [] Filiala [] principala lucru Reprezentanta [] Alte tipuri [] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Forma Juridică:* SA - Societate pe acţiuni [] OC2 - Cooperativa de consum *) Se va completa forma juridică bifandu-se doar o singura casuta.

SRL - Societate cu Răspundere Limitată SCS - Societate în Comandită Simpla SNC - Societate în Nume Colectiv RA - Regie Autonomă

[] OC3 - Cooperativa de credit [] SAG - Societate agricolă [] OSL - Organizaţie cu scop lucrativ [] ALT - Alta forma juridică(unitate economică, culturală, socială, obsteasca fără forma juridică

OC1 - Cooperativa mestesugareasca

expresă) [] SCA - Societate în Comandită pe Acţiuni ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Capital social integral de stat [] Proprietate obsteasca [] Capital social de stat peste 50% [] Proprietate integral străină [] 3. Forma de Capital social privat peste 50% [] Proprietate publica de interes proprietate: naţional şi local [] Capital social integral privat [] Alte tipuri de capital [] romanesc sau romanesc şi străin Proprietate cooperatista [] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Denumire angajator tutelar: ......................................................... 5. CNP/CUI angajator tutelar: |____________| 6. Judeţul angajatorului tutelar |_________| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── D. DATE DESPRE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de munca): ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Activ. ec. principala*: Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_|_| Clasa:|_|_|_| 2. Nr. angaj.|_|_| ------------------------------------------------------------------------------------------3. Activ.ec. implicat Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│5. Dimensiunea accidentat*: │ întreprinderii: │0 angaj.0 []| 500 5[]

156

4. Alte activ. ec. ale Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |angj. ag. ec.*: │1-9 |sau mai ────────────────────────────┐Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 1 []|mult │ │ | │Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│10-49 |Nr. 9[] │ │ angaj. 2 []|Necu│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |noscut │ │50-249 |de │Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 3 []|angaj. │ │ | │ │250-499 | │ │ angaj. 4 []| *) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupa, respectiv Clasa conform codificarilor CAEN ------------------------------------------------------------------------------------------E. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Numele __________________ 2. Prenumele: _______________________________ (Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate) 3. Cod numeric personal: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| (Inscrieti codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

F.DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Data producerii accidentului ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── G. DATE DESPRE FINALIZAREA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCA (ITM) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. TIP ACCIDENT: INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCA: [] MORTAL [] ( *) Se va bifa (la finalizareaITM) casuta corespunzat. tipului accidentului) 2. Data începerii incapacităţii ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_| 3. Data terminării incapacităţii 4. Nr. zile Incapacitate Temporară de Munca(ITM) cumulate

ziua:|_|_| |_|_|_|

luna:|_|_|

anul:|_|_|_|_|

5. Din care câte zile de spitalizare?

|_______|

6. Modalitate de terminare a ITM: Reluare [] Deces [] Invaliditate: [] ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (În cazul încadrării accidentatului într-un grad de INVALIDITATE - se vor completa informaţiile de la poziţia 7) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Grad INVALIDITATE: GR.I [] GR.II [] GR.III [] 8. Nr. decizie INV:|____| Data |_/_/_| ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── (Se vor bifa casutele corespunzătoare situaţiei accidentatului/Data emiterii deciziei de INVALIDITATE are forma: zz/ll/aaaa) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Semnatura conducatorului unităţii (angajatorului) L.S. Semnatura inspectorului de munca care a verificat formularul Data ___________

Data ___________

*ST* ANEXA CLASIFICARI CLASIFICARE

157

Codificare Localizare Geografică a Accidentului ┌─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┐ │CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │ │REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │ │UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │ ├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┤ │ 1 │ │Nord-Est │ 2 │ │Sud-Est │ 3 │ │ Sud │ 4 │ │ Sud-Vest│ ├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┤ │ │ 04 │Bacau │ │ 09 │Brăila │ │ 03 │Arges │ │ 17 │Dolj │ │ │ 07 │Botosani │ │ 10 │Buzau │ │ 12 │Calarasi │ │ 20 │Gorj │ │ │ 24 │Iaşi │ │ 14 │Constanta│ │ 16 │Dambovita│ │ 27 │Mehedinti│ │ │ 29 │Neamt │ │ 18 │Galaţi │ │ 19 │Giurgiu │ │ 30 │Olt │ │ │ 35 │Suceava │ │ 38 │Tulcea │ │ 23 │Ialomita │ │ 40 │Valcea │ │ │ 39 │Vaslui │ │ 41 │Vrancea │ │ 31 │Prahova │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 36 │Teleorman│ │ │ │ ├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┴┬────────┼─────┼─────┼─────────┤ │ 5 │ │ Vest │ 6 │ │Nord-Vest│ 7 │Centru│ │ 8 │ │Bucureşti│ ├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┬┴────────┼─────┼─────┼─────────┤ │ │ 02 │Arad │ │ 05 │Bihor │ │ 01 │Alba │ │ 25 │Ilfov │ │ │ 11 │Caras│ │ 06 │Bistrita-│ │ 08 │Braşov │ │ 42 │Municip. │ │ │ │Severin │ │ │Nasaud │ │ 15 │Covasna │ │ │Bucureşti│ │ │ 22 │Hunedoara│ │ 13 │Cluj │ │ 21 │Harghita │ │ │ │ │ │ 37 │Timis │ │ 26 │Maramures│ │ 28 │Mures │ │ │ │ │ │ │ │ │ 32 │Satu-Mare│ │ 34 │Sibiu │ │ │ │ │ │ │ │ │ 33 │Salaj │ │ │ │ │ │ │ └─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┘ *ST* CLASIFICARE 2 *T* Agentul Material 00.00.00.00 00.01.00.00 00.02.00.00 00.99.00.00 01.00.00.00 01.01.00.00 01.01.01.00 01.01.02.00 01.01.03.00 01.01.99.00 01.02.00.00 01.02.01.00 01.02.01.01 01.02.01.02 01.02.01 03 01.02.01.04 01.02.01.05 01.02.01.06 01.02.02.00 01.02.03.00 01.02.99.00 01.03.00.00 01.99.00.00 02.00.00.00 02.01.00.00 02.01.01.00 02.01.02.00 02.01.03.00

Nu exista informaţii Nu exista agent material Nu exista informaţii Alte situaţii din grupa 00, neprezventate mai sus Clădiri şi suprafeţe(acoperite /neacoperite, fixe sau mobile, temporare sau nu - nespecificate) Componente ale clădirilor + componente structurale (usi, pereţi, partitii etc. şi obstacole(ferestre, etc.)) Ferestre, fride(ataşate clădirilor) Usi (ataşate clădirilor) Partitii, pereţi Alte părţi ale clădirilor Suprafeţe la nivelul solului(acoperite sau neacoperite, ferme, terenuri sportive, podele alunecoase, podele din lemn Suprafeţe, în general Podele Podele/suprafeţe alunecoase(inclusiv din cauza ploii, zapezii, ghetii, etc.) Alte suprafeţe alunecoase, inclusiv din cauza lichidelor (cu excepţia apei) sau a altor substanţe imprastiate pe podea: ulei, grasime, etc. Podele denivelate(sau cu obiecte mici, mari, etc.) Podele din lemn- cu cuie Alţi agenţi materiali(holuri, borduri, scări de piatra, etc.) Ferme(câmpuri agricole, pajişti) Terenuri sportive Alte suprafeţe la nivelul solului, pasaje Suprafeţe la nivelul solului, plutitoare Alte clădiri+ suprafeţe din grupa 01, neprezentate mai sus Clădiri, structuri, suprafeţe la nivele superioare (acoperite sau neacoperite) - nespecificate Părţi ale clădirilor la nivele superioare -fixe (acoperisuri, terase, usi şi ferestre, scări, platforme) Scări Acoperisuri, terase, acoperisuri de sticla, cadre Intrari în clădiri

158

02.01.04.00 Platforme de încărcare/descărcare 02.01.99.00 Alte părţi ale clădirilor, la nivele superioare 02.02.00.00 Structuri, suprafeţe - la nivele superioare -fixe (inclusiv benzi, scări fixe, piloni) 02.02.01.00 Scări fixe 02.02.02.00 Coloane, piloni, benzi, mezanine, catarguri 02.02.99.00 Alte structuri fixe, suprafeţe - la nivele superioare 02.03.00.00 Structuri, suprafeţe- la nivele superioare -mobile (inclusiv esafoduri, scări mobile, leagane, platforme) 02.03.01.00 Scări mobile 02.03.02.00 Suporturi improvizate 02.03.03.00 Platforme mobile 02.03.99.00 Alte structuri mobile, suprafeţe la nivele superioare 02.04.00.00 Structuri şi suprafeţe la nivele superioare - temporare (inclusiv platforme temporare, balansoare) 02.04.01.00 Platforme 02.04.02.00 Cadre 02.04.03.00 Balansoare 02.04.99.00 Alte suprafeţe la nivele superioare - temporare 02.05.00.00 Structuri+suprafeţe la nivele superioare-plutitoare (inclusiv platforme de foraj, esafoduri pe barje) 02.05.01.00 Platforme de foraj 02.05.99.00 Alte Structuri şi suprafeţe la nivele superioare -plutitoare 02.99.00.00 Alte clădiri, structuri şi suprafeţe la nivele superioare din grupa 02, neprezentate mai sus 03.00.00.00 Clădiri, structuri, suprafeţe-sub nivelul solului(acoperite sau neacoperite) - nespecificate 03.01.00.00 Excavaţii, santuri,fantani, gropi, canale, garaje 03.01.01.00 Excavaţii, santuri 03.01.02.00 Fantani, canale 03.01.03.00 Pante abrupte 03.01.04.00 Gropi pentru monitorizare 03.01.99.00 Alte excavaţii, santuti,fantani, gropi 03.02.00.00 Zone subterane, tunele 03.03.00.00 Medii subacvatice 03.99.00.00 Alte clădiri, structuri, suprafeţe-sub nivelul solului - din grupa 03, neprezentate mai sus 04.00.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare- nespecificate 04.01.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -fixe - pentru gaz, aer, lichide, solide 04.01.01.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -fixe - pentru gaz 04.01.01.01 Reţele de canalizare, valve, legături, regulatoare de presiune(gaz) 04.01.02.00 Echipamente pentru ventilatia aerului, extractii 04.01.02.01 Sisteme extractive 04.01.02.02 Canale colectoare, separatoare 04.01.02.03 Filtre de aer 04.01.02.04 Proceduri de extracţie, furnale de evacuare 04.01.03.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor fixe -pentru lichide şi produse vascoase 04.01.03.01 Reţele de canalizare, valve, legături, robineti, pulverizatoare - de lichid 04.01.04.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -fixe - pentru solide 04.01.04.01 Distribuţia prin cadere, absorbţie, descărcare 04.01.04.02 Echipamente de furnizare şi distribuţie 04.01.04.04 Masa de asamblare 04.01.04.04 Masa de distribuţie 04.01.04.05 Burlane 04.01.99.00 Alte sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -fixe 04.02.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -mobile 04.02.01.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -mobile, pentru gaz 04.02.01.01 Reţele de canalizare, pentru aer 04.02.02.00 Echipamente de ventilaţie, de extracţie- mobile

159

04.02.02.01 Echipamente Cobra 04.02.03.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -mobile, pentru substanţe vascoase 04.02.04.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -mobile, pentru solide 04.02.99.00 Alte Sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare -mobile 04.03.00.00 Canale colectoare, drene 04.99.00.00 Alte sisteme pentru furnizarea şi distribuţia materialelor, reţele de canalizare din grupa 04, reprezentate mai sus 05.00.00.00 Motoare, sisteme pentru transmiterea şi depozitarea energiei - nespecificate 05.01.00.00 Motoare, generatoare de putere (termice, electrice, nucleara), inclusiv compresoare, pompe 05.01.01.00 Motoare termice 05.01.01.01 Motoare cu combustie interna 05.01.02.00 Motoare electrice 05.01.02.01 Alternatoare, dinamo-uri 05.01.02.02 Motoare electrice 05.01.03.00 Transformatoare electrice 05.01.04.00 Compresoare, pompe,ventilatoare 05.01.04.01 Compresoare 05.01.04.02 Refrigeratoare 05.01.05.00 Generatoare de radiatii 05.01.05.01 Generatoare de radiatii X 05.01.05.02 Acceleratoare de particule 05.01.05.03 Generatoare de radiatii laser 05.01.99.03 Alte motoare, generatoare de putere 05.02.00.00 Sisteme pentru transmiterea şi depozitare energiei (mecanice, pneumatice, hidraulice, electrice, inclusiv baterii şi acumulatori) 05.02.01.00 Transmisii mecanice 05.02.01.01 Transmisie prin cablu 05.02.01.02 Curele de transmisie 05.02.01.03 Roti de transmisie 05.02.01.04 Lanturi de distribuţie 05.02.01.05 Pinioane 05.02.01.06 Reductii 05.02.01.07 Coturi, mansoane 05.02.01.08 Cilindri, benzi 05.02.01.09 Roti 05.02.02.00 Transmisii pneumatice 05.02.03.00 Transmisii hidraulice 05.02.04.00 Transmisii electrice(circuite electrice) 05.02.04 01 Instalaţii electrice(fixe, de joasa tensiune) 05.02.04.02 Lampi portabile, cabluri de extensie 05.02.04.03 Conducte ingropate, echipamente de inalta frecventa 05.02.04.04 Instalaţii de iluminare 05.02.04.05 Reţele de furnizare a curentului electric 05.02.04.06 Baterii, acumulatori 05.02.99.00 Alte metode de transmisie 05.99.00.00 Alte sisteme pentru transmiterea şi depozitare energiei, din grupa 05, neprezentate mai sus 06.00.00.00 Instrumente ne-electrice, nespecificate 06.01.00.00 Instrumente ne-electrice - tip fierastrau 06.01.01.00 Fierastrau de mana 06.01.01.01 Fierastrau de dulgherie 06.01.01.02 Fierastrau pentru busteni 06.01.01.03 Fierastrau pentru metale 06.01.99.00 Alte instrumente acţionate manual - tip fierastrau 06.02.00.00 Instrumente ne-electrice pentru tăiat, separat(inclusiv foarfeci, foarfeci de gradina) 06.02.01.00 Foarfeci de gradina, pentru copaci, clesti, cutter-e 06.02.02.00 Cutite, pene de despicat 06.02.03.00 Cutite pentru copaci, cioplitoare 06.02.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru tăiat 06.03.00.00 Instrumente ne-electrice pt. tăiat, scurtat, crapat 06.03.01.00 Dalti, burghie

160

06.03.01.00 06.03.99.00 06.04.00.00 06.04.01.00 06.04.99.00 06.05.00.00 06.05.01.00 06.05.02.00 06.05.03.00 06.05.99.00 06.06.00.00 06.06.01.00 06.06.02.00 06.06.99.00 06.07.00.00 06.07.01.00 06.07.02.00 06.07.99.00 06.08.00.00 06.09.00.00 06.09.01.00 06.09.02.00 06.09.03.00 06.09.04.00 06.09.05.00 06.09.99.00 06.10.00.00 06.10.01.00 06.10.02.00 06.10.03.00 06.10.99.00 06.11.00.00 06.11.01.00 06.11.02.00 06.11.99.00 06.12.00.00 06.12.01.00 06.12.99.00 06.13.00.00 06.13.01.00 06.13.99.00 06.14.00.00 06.14.01.00 06.14.02.00 06.14.03.00 06.14.99.00 06.15.00.00 06.14.01.00 06.14.99.00 06.99.00.00 07.00.00.00 07.01.00.00 07.01.01.00 07.01.01.0X 07.01.02.00 07.01.02.0X 07.01.03.00 07.01.03.0X

Foarfece şi cutite de pentru lemn Alte instrumente pentru tăiat Instrumente ne-electrice pt. pilit, polizat, lustruit Pile, raspe, gratare Alte instrumente pentru pilit, polizat, lustruit Instrumente ne-electrice pt. gaurit, insurubat, rotit Polizoare Surubelnite Maşini de gaurit ne-electrice Alte instrumente ne-electrice pentru gaurit, insurubat, rotit Instrumente ne-electrice pentru nituit, pentru fixarea cuielor, scoabelor Ciocan, baros Capsatoare Instrumente ne-electrice pentru nituit Instrumente ne-electrice pentru tăiat textile Ace de perforat Ace de tăiat Alte instrumente ne-electrice pentru tăiat textile Instrumente ne-electrice pentru sudura, lipire Instrumente ne-electrice pentru extractia materialelor şi pentru lucrat pământul Cazmale, scafe Tarnacoape Sapaligi Furci Greble Alte instrumente ne-electrice pentru extractia materialelor şi pentru lucrat pământul Instrumente ne-electrice pentru vopsit, lubrificat, spălat, curatat Pensule Bureti Bidoane de ulei Alte instrumente ne-electrice pentru vopsit, lubrificat, spălat, curatat Instrumente ne-electrice pentru vopsit Pensule, bidinele Trafalete Alte instrumente ne-electrice pentru vopsit Instrumente ne-electrice pentru prins, apucat Parghii, clesti de prins, tesle Alte instrumente ne-electrice pentru prins; apucat Instrumente ne-electrice pentru bucatarie(cu excepţia cutitelor) Furculite, linguri, polonice Alte instrumente ne-electrice pentru bucatarie(cu excepţia cutitelor) Instrumente ne-electrice pentru chirurgie şi medicina, în general Seringi, ace Bisturie Echipamente stomatologice Alte instrumente ne-electrice pentru chirurgie şi medicina, în general Instrumente ne-electrice medicale şi chirurgicale (care nu sunt de tăiat) Forcepsi Alte instrumente ne-electrice medicale şi chirurgicale(care nu sunt de tăiat) Alte instrumente ne-electrice pentru alte activităţi din grupa 06, neprezentate mai sus Instrumente acţionate manual, mecanice - nespecificate Instrumente(unelte)-tip fierastrau Fierastrau Fierastrau Fierastrau circular Fierastrau circular Fierastrau pentru sabloane Fierastrau pentru sabloane

161

07.01.04.00 07.01.04.0X 07.01.99.00 07.02.00.00 07.02.01.00 07.02.01.0X 07.02.02.00 07.02.02.0X 07.02.03.00 07.02.03.0X 07.02.04.00 07.02.04.0X 07.02.05.00 07.02.05.0X 07.02.06.00 07.02.06.0X 07.02.99.00 07.03.00.00 07.03.01.00 07.03.01.0X 07.03.02.00 07.03.02.0X 07.03.03.00 07.03.99.00 07.04.00.00 07.04.01.00 07.04.01.0X 07.04.02.00 07.04.02.0X 07.04.03.00 07.04.03.0C 07.04.04.00 07.04.04 0X 07.04.99.00 07.05.00.00 07.05.01.00 07.05.02.00 07.05.03.00 07.05.99.00 07.06.00.00 07.06.01.00 07.06.02.00 07.06.03.00 07.06.04.00 07.06.05.00 07.06.06.00 07.06.07.00 07.06.99.00 07.07.00.00 07.07.01.00 07.07.99.00 07.08.00.00 07.08.01.00 07.08.02.00 07.08.99.00 07.09.00.00 07.09.01.00 07.09.99.00 07.10.00.00 07.10.01.00 07.10.02.00 07.10.03.00 07.10.99.00

Lanturi-fierastrau Lanturi-fierastrau Alte instrumente mecanice - tip fierastrau Instrumente mecanizate pentru tăiat, separat (inclusiv foarfeci foarfeci de gradina) Foarfeci de tuns(electrici, termici, etc) Lame de barbierit(electrici, termici, ctc) separatori portabili Separatori portabili Foarfece de gradina mecanizat Foarfece de gradina mecanizat Instrumente de descarcerare Instrumente de descarcerare Foarfece petru tăiat gard viu Foarfece pentru tăiat gard viu Cutit electric Cutit electric Alte instrumente mecanizate pentru tăiat, separat Instrumente mecanizate pt. sculptat, tăiat, daltuit, tuns Dalti(electrice) Dalti(electricc), ace, ciocanele Instrumente pentru fante şi caneluri Instrumente pentru fante şi caneluri Ace dentare Instrumente mecanizate pentru sculptat, tăiat, daltuit, funs Instrumente mecanizate pentru pilit, polizat Maşini de polizat Maşini de polizat Maşini de lustruit Maşini de lustruit Maşini de decojit Maşini de decojit Cutit circular Cutit circular Alte instrumente mecanizate pentru pilit, polizat Instrumente mecanizate pentru gaurit, rotit, insurubat Masina de gaurit electrica, actionata manual Masina de insurubat, de strâns Chei Alte instrumente mecanizate pentru gaurit, rotit, insurubat Instrumente mecanizate pentru nituit, sudura Matrite Ciocane pneumatice Pistoale pentru cuie Pistoale pneumatice pentru nituri Tesle, ciocane pentru nituri, clesti pentru nituri Pistoale cu cartus - pentru pioneze Maşini pentru capsat Alte instrumente mecanizate pt. nituit, sudura, capsare Instrumente mecanizate pentru tăiat Maşini portabile Alte instrumente mecanizate pentru tăiat Instrumente mecanizate pentru sudat, lipit Maşini electrice pentru sudura Aplicator de adeziv Alte instrumente mecanizate pentru sudat, lipit Instrumente mecanizate pentru extragerea materialelor şi pentru lucrat pământul Ciocan pneumatic, baros Alte instrumente mecanizate pentru extragerea materialelor şi pentru lucrat pământul Instrumente mecanizate pentru vopsit, lubrificat, spălat, curatat Aspiratoare Misini de ceruit Aspiratoare cu inalta presiune Alte instrumente mecanizate pentru vopsit, lubrifiat, spălat, curatat

162

07.11.00.00 07.11.01.00 07.11.99.00 07.12.00.00 07.12.01.00 07.12.02.00 07.12.99.00 07.13.00.00 07.14.00.00 07.14.01.00 07.14.02.00 07.14.03.00 07.14.04.00 07.14.99.00 07.15.00.00 07.15.01.00 07.15.99.00 07.16.00.00 07.17.00.00 07.18.00.00 08.00.00.00 08.01.00.00 08.02.00.00 08.03.00.00 08.04.00.00 08.05.00.00 08.06.00.00 08.07.00.00 08.08.00.00 08.09.00.00 08.10.00.00 08.11.00.00 08.12.00.00 08.13.00.00 08.14.00.00 08.15.00.00 08.99.00.00 09.00.00.00 09.01.00.00 09.01.01.00 09.01.01.01 09.01.02.00 09.01.02.01 09.01.02.02 09.01.02.03 09.01.02.04 09.01.02.05 09.01.02.06 09.01.02.07 09.01.03.00

Instrumente mecanizate pentru vopsit Pistoale de vopsit Alte instrumente mecanizate pentru vopsit Instrumente mecanizate pt. prins, pt. apucat Clesti pneumatici Prese Alte instrumente mecanizate pt. prins, pt. apucat Instrumente mecanizate pentru bucatarie Instrumente mecanizate pentru încălzit Uscatoare de par Casti de uscat parul Aprinzatoare electrice Fier de călcat Alte instrumente mecanizate pentru încălzit Instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale Bisturie electrice Alte instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale Alte instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale - altele Pistoale pneumatice Alte instrumente mecanizate din grupa 07, neprezentate mai sus Instrumente mecanizate - fără a fi specificată sursa de energie nespecificate Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie tip fierastrau Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru tăiat şi separat Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru sculptat, daltuit Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru polizat, lustruit Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru gaurit, rotit, insurubat Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru nituit, sudat Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru tăiat Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru sudat, lipit Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru extractia materialelor şi pentru lucrat pământul Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru lubrificat, curatat, spălat Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru vopsit Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru apucat, pentru prins Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru bucatarie Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie medicale şi chirurgicale Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energiemedicale şi chirurgicale - altele Instrumente mecanizate -fără a fi specificată sursa de energie pentru alte activităţi, neprezentate mai sus Maşini+ echipamente-portabile/mobile -nespecificate Maşini şi echipamente- portabile s-au mobile - pentru extractia materialelor în activităţi de minerit, excavaţii, construcţii Echipamente pentru excavaţii Sfredel Excavatoare Mini -incarcatoare de pământ Mini - excavatoare Incarcatoare Excavatoare operate prin cabluri Buldozere Excavatoare hidraulice Nivelatoare de pământ Maşini de astupat gropi

163

09.01.03.01 09.01.03.02 09.01.03.03 09.01.04.00 09.01.04.01 09.01.04.02 09.01.04.03 09.01.05.00 09.01.05.01 09.01.06.00 09.01.06.01 09.01.07.00 09.01.07.01 09.01.08.00 09.01.09.00 09.01.09.01 09.01.09.02 09.01.10.00 09.01.10.01 09.01.10.02 09.01.11.00 09.01.11.01 09.01.12.00 09.01.99.00 09.02.00.00 09.02.01.00 09.02.02.00 09.02.02.01 09.02.02.02 09.02.02.03 09.02.02.04 09.02.02.05 09.02.03.00 09.02.03.01 09.02.03.02 09.02.04.00 09.02.04.01 09.02.04.02 09.02.05.00 09.02.06.00 09.03.00.00 09.03.01.00 09.03.99.00 09.04.00.00 09.04.01.00 09.04.02.00 09.04.03.00 09.04.04.00 09.04.99.00 09.99.00.00 10.00.00.00 10.01.00.00 10.01.01.00 10.01.02.00 10.01.03.00 10.01.99.00 10.02.00.00 10.02.01.00 10.02.01.0X 10.02.01.0X

Nivelator pneumatic Basculante Maşini de comprimat Construcţia şi întreţinerea soselelor Razuitoare de asfalt, maşini pentru tratarea asfaltului, excavatoare Maşini de imprastiat bitum Agregate de strivit- autopropulsate Betoniere Maşini de finisat asfaltul Echipament plutitor pentru activităţi riviere şi maritime Maşini pentru activităţi subacvative Echipamente pentru foraj Foreze Echipamente pt. construcţia de reţele de canalizare Echipamente pentru activităţi subterane Echipamente pentru construcţia tunelelor Echipamente pentru construcţia ecluzelor Echipamente pentru demolări Excavator pentru spart betonul Lama termica Maşini pentru tratamentul suprafeţelor din beton Maşini de nivelat Instrumente pentru întreţinerea plitelor din beton Alte maşini şi echipamente- portabile sau mobile pentru activităţii cu pământul Maşini şi echipamente- portabile sau mobile - pentru activităţi cu pământul - agricole Tractoare Cositoare, maşini de tuns iarba Cositoare Maşini de tuns iarba Maşini de tuns lastari, trase sau nu; cutite de tuns iarba, cu lame rigide Maşini de tuns lastari, trase sau nu; cutite de tuns iarba(electrice, pneumatice, etc.) Suflatoare Echipamente auto-propulsate Tractoare agricole Maşini agricole Echipamente trase cu mana Vehicule, trailere agricole Alte echipamente trase cu mana Echipamente agricole pentru tratarea recoltei (pesticide, insecticide, ierbicide) Alte echipamente agricole Componente de maşini şi echipamente- portabile sau mobile Părţi componente ale maşinilor de tăiat Alte componente de maşini şi echipantente-portabile sau mobile Maşini mobile de curatat interiorul Maturi şi perii mecanice Maşini de curatat podeaua Maşini de curatat podeaua cu operator(walking) Maşini de curatat podeaua cu operator(driver) Alte maşini mobile de curatat interiorul Alte maşini portabile sau mobile de curatat, din grupa 09, neprezentate mai sus Maşini şi echipamente - fixe - nespecificate Maşini pentru extractia materialelor şi de lucrat pământul Maşini fixe pentru extractia materialelor şi de lucrat pământul, în mine şi cariere Maşini fixe agricole pentru lucrat pământul Maşini fixe pentru lucrat pământul - în construcţii Alte maşini pentru extractia materialelor Maşini pentru pregătirea materialelor Strivitoare cu bare, came, roti, grinde Moara pentru... Maşini de fragmentat

164

10.02.01.0X 10.02.01.0X 10.02.01.0X 10.02.01.0X 10.02.02.00 10.02.02.0X 10.02.03.00 10.02.03.0X 10.02.04.00 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.04.0D 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.04.0X 10.02.05.00 10.02.05.0B 10.02.05.0X 10.02.05.0X 10.02.05.0X 10.02.06.00 10.02.06.0B 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.06.0X 10.02.07.00 10.02 07.0H 10.02.07.0X 10.02.07.0X 10.02.07.0X 10.02.07.0X 10.02.08.00 10.02.08.0X 10.02.08.0X 10.02.09 00 10.02.09.0X 10.02.10.00 10.02.10.0X 10.02.11.00 10.02.11.0G 10.02.11.0G 10.02.11.0H 10.02.11.0H 10.02.11.0X 10.02.12.00 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.12.0F 10.02.13.00 10.02.13.0F

Maşini de pisat Moara cu bare Moara cu tuburi Moara cu muchii Mori pentru piatra Mori pentru piatra Strivitoare cu role Malaxoare Strivitoare rotative Strivitoare rotative pentru... Tocator pentru... Sfasietor pentru... Defibrator pentru... Batator, pisator Mixer Presa Tocator de deşeuri Granulator Strivitor Zdrobitor Ciocan de zdrobit Ciocan în cadere Concasor Maşini pentru filtrare şi separare, oscilatoare Maşini de golire Maşini de sortat Osciloscoape Site Prese Ciururi Ciururi rotative Site de moara Maşini pentru filtrare şi separare, pivotante Maşini rotative Site rotative Ecrane rotative Ciururi rotative, tambure, tobe Filtre Maşini pentru filtrare şi separare, centrifugale Separator centrifugal Uscator - centrifugal Maşini de filtrat şi separat, prese Filte tip presa Maşini pentru filtrare şi separare, decantoare Dancatoare Maşini de decorticat Maşini de smuls Epilatoare Maşini de decojit Maşini de decojit Maşini de decojit Maşini pentru deschis Batatoare Desfacator de baloti Desfacator Darac Încărcător (textile) Masina de descurcat fire Masina de îndepărtare a scaietilor din lana Masina de sfasiat materiale Masina de daracit Masina Willey Masina de daracit Deschizator Maşini de tuns oile Tubina de melitat Maşini de pieptanat Maşini de trasat(pentru textile)

165

10.02.13.0F 10.02.14.00 10.02.14.0H 10.02.14.0H 10.02.14.0X 10.02.14.0H 10.02.14.0X 10.02.14.0X 10.02.14.0X 10.02.14.0X 10.02.15.00 10.02.15.0A 10.02.15.0A 10.02.15.0A 10.02.16.00 10.02.16.0F 10.02.16.0F 10.02.16.0H 10.02.16.0H 10.02.16.0H 10.02.16.0H 10.02.16.0X 10.02.16.0X 10.02.16.0X 10.02.16.0X 10.02.16.0X 10.02.17.00 10.02.17.0X 10.02.99.00 10.03.00.00 10.01.01.00 10.01.01.00 10.01.01.02 10.01.01.03 10.03.02.00 10.03.02.01 10.03.02.02 10.03.99.00 10.04.00.00 10.04.01.00 10.04.01.0X 10.04.01.0B 10.04.01.0A 10.04.02.00 10.04.02.01 10.04.02.02 10.04.02.03 10.04.02.04 10.04.02.05 10.04.02.06 10.04.02.07 10.04.02.08 10.04.03.00 10.04.03.01 10.04.03.02 10.04.03.03 10.04.04.00 10.04.04.01 10.04.99.00 10.05.00.00 10.05.01.00 10.05.01.01 10.05.01.02 10.05.01.03 10.05.99.00 10.06.00.00 10.07.00.00

Pieptene Maşini pentru malaxat(cu brate) Mixere pentru creme(pentru prajituri) Maşini pentru amestecat aluatul Mixere Maşini pentru ciocolata Agitatoare Mixere interioare(cufundate) Mixer Werner Maşini pentru amestecat aluatul (cu brate) Maşini pentru malaxat cu cuva mobila Malaxoare pentru beton Malaxoare industriale pentru beton Balastiere Maşini pentru malaxat cu cuva fixa Cuve pentru vopsea Rezervoare Recipiente pentru agitat Maşini de trasat Mixer de inghetata Mixer electric Cristalizator Masina de dilutie, prin mixare Masina de omogenizat Mixer (cu cilindru fix) Rasnita Malaxor cu cilindri Mixer cilindric Alte tipuri de maşini pentru strivit, filtrat, mixat Maşini pentru procesarea materialelor - procesare chimica Maşini pentru procese chimice, reactoare industriale Echipamente pentru tratamentul cu pesticide Reactoare, echipamente de distilare Băi şi alte echipamente pentru tratamente chimice Echipamente pentru laboratoare chimice Echipamente pt. laboratoare chimice pt. analize Laboratoare de sticlarie Alte echipamente pentru laboratoare chimice Maşini pentru procesarea materialelor - procesare la cald(cuptoare, uscatoare) Cuptoare de ardere Echipamente pentru tratamente la cald Cuptoare pentru tratarea metalelor Cuptoare pentru ciment, caramida, etc. Uscatoare Cuptoare de uscat Echipamente de uscare Echipamente pentru menţinerea temperaturii Instalaţii de încălzire/răcire Boilere Echipamente de încălzire Reglatoare de temperatura Incalzitoare cu aburi Sterilizatoare, pasteurizatoare, autoclave Autoclave Pasteurizatoare Sterilizatoare Echipamente pentru gătit Echipamente pentru gătit şi reincalzit mancarea Alte tipuri de echipamente pentru procesare la cald Maşini pt. procesarea materialelor -procesare la rece Maşini de răcire Echipamente de producere a frigului Echipamente de răcire Maşini de răcire Alte maşini de răcire Maşini pt. procesarea materialelor - alte procese Maşini pt. procesarea materialelor - procesare prin compresare

166

10.07.01.00 10.07.01.0B 10.07.01.0X 10.07.01.0B 10.07.01.0X 10.07.01.0H 10.07.01.0H 10.07.01.0H 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.01.0X 10.07.02.00 10.07.02.0B 10.07.03.00 10.07.03.0B 10.07.03.0B 10.07.03.0B 10.07.03.0B 10.07.04.00 10.07.04.0X 10.07.05.00 10.07.05.0E 10.07.05.0E 10.07.05.0E 10.07.05.0E 10.07.05.0X 10.07.05.0E 10.07.05.00 10.07.05.0G 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.07.05.0X 10.08.00.00 10.08.01.00 10.08.01.0B 10.08.01.0B 10.08.02.00 10.08.02.0B

Prese pentru deformare Maşini pentru laminarea metalelor Prese de stantat Matrite pt.diverse piese de feonerie(cuie, nituri, etc.) Maşini pentru jonctiune prin presare Injectoare Maşini pentru presarea carnii Prese pentru produsele alimentare Prese pentru suruburi Nicovale Arbore de presare mecanică Tuburi pentru expandare Maşini pentru producerea sticlei Maşini pentru testarea mingilor (prese) Maşini de stantat Ciocan-pendul Prese de legatorie Prese de legatorie -manuale Prese de arcuire Prese pentru insurubat Prese de calibrare Prese-chei Presa - cap de lebada Prese de frictiune Prese la rece Pedale Prese pentru tighel Prese cu suport mobil Prese pentru imbinarea materialului Prese electromagnetice Prese pneumatice Supape Prese de forjare Maşini de forjat Ciocane-pilon Ciocan cu cadere Baros Ciocan electric Prese la cald Prese pentru balotat, impachetat Prese pentru tocat, prese pentru balotat(hârtie, textile,metale, etc.) Alte tipuri de prese Prese pentru emailat Prese pentru pliat Prese pentru copertare Prese pentru gofrat Prese pentru lipit(menghine) Maşini de satinat, emailat, smaltuit Prese pentru călcat Maşini pentru lustruit Banc pentru calibrare Maşini de curatat(în industria textila) Filator - cu cilindri(masina pt. producerea firelor) Prese circulare Prese de comprimat Prese de zimtat Presa pentru executat mulaje de carton Prese de balotat grane Prese de testare Prese hidraulice Alte maşini de presat Maşini pentru dat forma materialelor - prin netezire, laminare, presare cu cilindri Laminoare Laminor Laminor la rece Maşini de tras în fire (filatoare de sarma) Banc de tras în fire

167

10.08.02.0B 10.0S.03.00 10.08.03.06 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.03.0B 10.08.04.00 10.08.04.0D 10.08.04.0E 10.08.04.0X 10.08.04.0X 10.08.05.00 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.05.0E 10.08.06.00 10.08.06.0B 10.08.06.0B 10.08.06.0F 10.08.06.0G 10.08.06.0G 10.08.06.0H 10.08.06.0H 10.08.06.0H 10.08.06.0H 10.08.06.0H 10.08.06.0H 10.08.06.0X 10.08.06.0X 10.08.99.00 10.09.00.00 10.09.01.00 10.09.01.0A 10.09.01.0A 10.09.01.0A 10.09.01.0B 10.09.01.0B 10.09.01.0X 10.09.01.0H 10.09.01.0H 10.09.01.0H 10.09.01.0X 10.09.01.0X 10.09.01.0X 10.09.01.0X

Maşini de tras în fire Maşini de netezit (cu cilindri) Maşini de indoit, de curbat(tuburi, profile, etc.) Maşini pentru îndreptat (tuburi, profile, etc.) Maşini de tăiat coli Maşini de tăiat suluri Maşini pentru profile Maşini pentru profilat tuburi Matrite Matrite rotative Calendere Calendere pentru plastic Calendere pentru lipirea şi glasarea hârtiei Calendere pentru grane Calender Masina cilindrica pentru producerea hârtiei Maşini pentru rularea/derularea hartei pe suluri Maşini de producere a cartonului Maşini de producere a cutiilor de carton Maşini de producere a sacoselor de hârtie Maşini de producere a plicurilor Maşini folosite în prod. hârtiei(fără alte detalii) Maşini de incrertit Slotter - pentru taieturi, fante Maşini de producere a tuburilor din carton( dimensionare, tăiere pe dimensiuni) Maşini cu cutit rotativ Maşini de derulat Cilindri în mişcare de dute-vino Stivuitor Masina de despachetat Masina de dimensionat Masina de indosariat Masina de glasat Alimentator automatic Presa de dimensionat(cu cilindri) Masa de fabricaţie Cilindri, alte aparate(în afară celor de tipărit) Maşini de polizat foi metalice Maşini de lustruit vehicule, locomotive Prese de călcat Aparate pentru extensia pielii Tabacarii Maşini de modelare a produselor de panificatie Cilindri pentru întinderea(călcarea) confecţiilor Maşini de modelare a painii Rulou pentru aluat Cilindri pentru cereale Blender maşini pt. coperti din carton sau din lenm Maşini pentru stratificarea lemnului Uscatoare, uscatoare centrifugale Alte maşini pentru dat forma materialelor Maşini pt. dat forma materialelor - prin injecţie, extracţie, aspirare, rotire, fasonare, topire, turnare Injectoare, extractoare Extractoare pentru caramida sau tigla Maşini pentru producerea curentilor de aer Prese pentru caramida Prese de injecţie sau extracţie(în metalurgie) Presa pentru sinterizare Maşini de injecţie sau extracţie Maşini pentru aluat Maşini pentru unt Maşini de carnati, salamuri Maşini de injecţie sau extracţie, prin lovire Injector Maşini de expandat, generatoare de spuma Maşini pentru umflat/desumflat

168

10.09.01.0X 10.09.02.00 10.09.02.0X 10.09.02.0D 10.09.02.0D 10.09.02.0D 10.09.02.0H 10.09.02.0X 10.09.02.0X 10.09.02.0X 10.09.02.0X 10.09.02.0X 10.09.03.00 10.09.04.00 10.09.05.00 10.09.06.00 10.09.07.00 10.09.08.00 10.09.09.00 10.09.09.0B 10.09.09.0B 10.09.99.00 10.10.00.00 10.10.01.00 10.10.01.0X 10.10.01.0X 10.10.01.0X 10.10.01.0B 10.10.01.0B 10.10.01.0B 10.10.01.0B 10.10.02.00 10.10.02.0B 10.10.02.0X 10.10.02.0X 10.10.02.0X 10.10.02.0X 10.10.03.00 10.10.03.0X 10.10.03.0X 10.10.03.0X 10.10.03.0X 10.10.04.00 10.10.04.0A 10.10.04.0A 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.04.0X 10.10.05.00 10.10.05.0X 10.10.05.0X 10.10.05.0X 10.10.05.0X 10.10.06.00 10.10.06.0D 10.10.06.0G 10.10.06.0X 10.10.06.0X 10.10.06.0X 10.10.06.0X 10.10.06.0X 10.10.06 0X 10.10.06.0X

Prese pentru desumflat Maşini pentru presat, pentru afanat Maşini şi prese pentru afanat Maşini pentru retragere(scoatere) Maşini pentru realizarea compoziţiei materialelor Prese de vulcanizare Prese pentru produse alimentare Matrite pentru turnare la rece Maşini de spritat aluatul, cremele-sub diverse forme Matrite pentru turnare la cald Masina de paletat Prese-prin bataie Alte tipuri de maşini pentru presat, pentru afanat Cuptor de ardere(de distrugere) Furnal Cuptor Cuve, creuzete Mulaje de sticla Alte aparate de topit Turnatorii(maşini) Linotip Alte maşini de dat forma materialelor, prin injecţie.. Maşini-instrumente(pentru tratarea suprafeţelor, nivelare, polizare, etc.) Freze Freze automate Ereze pentru muchiile suprafeţelor Masina de frezat Masina de divizat Masina de calibrat Masina de centrat Rascheta Masina de netezit Maşini de modelare (a suprafeţelor) Modelator Masina pentru caneluri Masina de netezit(planer) Foarfece cu patru fete Masina pentru fante Masina pentru crestaturi Masina de gaurit Masina pentru fante Masina pentru fante cu lant Maşini de macinat, ascutit, forfecat Strung pentru sticla Fierastrau pentru caramida, fierastrau pentru sticla Rasnita cu disc Piulita pentru macinat Rasnita cu roata Moara Rasnita cu pendul Rasnita cu fierastrau Taietor cu disc fix Rectificatoare de suprafata Banc de slefuit Banc de rectificare Rectificator cilindric sau plan Lustruitor Maşini de polizat Masina pentru polizat cauciucul Masina pentru polizat pielea Polizor cu perie Polizor fix Polizor cu perie circulara Polizor circular pentru finisajul suprafeţelor Roata de polizat Masina de tamponat Masina de pulverizat sticla

169

10.10.06.0X 10.10.06.0X 10.10.07.00 10.10.07.0X 10.10.07.0X 10.10.08.00 10.10.08.0C 10.10.09.00 10.10.09.0X 10.10.09.0X 10.10.09.0X 10.10.09.0X 10.10.09.0X 10.10.10.00 10.10.10.0X 10.10.10.0X 10.10.10.0X 10.10.10.0X 10.10.11.00 10.10.11.0X 10.10.11.0X 10.10.12.00 10.10.13.00 10.10.13.0X 10.10.13.0X 10.10.14.00 10.10.14.0X 10.10.14.0X 10.10.15.00 10.10.15.0A 10.10.15.0B 10.10.15.0D 10.10.15 0X 10.10.99 00 10.11.00.00 10.11.01.00 10.11.01.0X 10.11.01.0X 10.11.01.0X 10.11.01.0X 10.11.02.00 10.11.02.0X 10.11.02.0X 10.11.03.00 10.11.03.0X 10.11.03.0X 10.11.03.0X 10.11.04.00 10.11.04.0C 10.11.04.0C 10.11.99.00 10.12.00.00 10.12.01.00 10.12.01.0X 10.12.01.0E 10.12.01.0E 10.12.01.0X 10.12.01.0X 10.12.01.0X 10.12.01.0X 10.12.01.0X 10.12.01.0X 10.12.02.00 10.12.02.0X 10.12.02.0X

Masina de tamponat fixa Masina de tamponat fixa - cu curea fixa Polizoare cu tambur Polizor cu tambur Tambur de polizat, de tamponat Maşini pentru suprafeţe plane Maşini pentru suprafeţe plane Strunguri centrate Strung fix Strung cu arc Strung orizontal Strung centrat (glisant, cu fir, cu spirala, cu spin, cu arc, etc.) Strung vertical Strunguri automate şi strunguri rasturnate(cu burghiul fixat într-un punct superior suprafeţei de lucru) Strung automat Strung pentru finisaj Strung pivotant Strung pentru jonctiuni Strung cu burghiu rotativ Masina cu burghiu rotativ Strung cu burghiu rotativ Maşini de strunjit-cu ax Misini de gaurit Masina de punctat Masina de gaurit(columnar, radial, cu ax singular) Alezoare Alezoare(verticale şi orizontale) Rectificatoare (verticale şi orizontale) Alte aparate pentru tratarea suprafeţelor Roata olarului Electropolizor Strung pentru resapat Strung pentru lemn, strung pentru piele Alte aparate pentru slefuirea suprafeţelor Maşini-unehe-ipt fierastrau Fierastrau circular Fierastrau circular Fierastrau lamelar, pentru fante şi caneluri Fierastrau pentru modelaj (traforaj) Fierastrau rotativ Fierastrau cu panglica, cu coarda Fierastrau cu panglica, cu coarda Fierastrau cu panglica, cu coarda-pentru despicat Fierastrau alternativ Fierastrau alternativ Fierastrau oscilant Fierastrau sabie Alte tipuri de fierastrau Fierastran de dimensionat Fierastrau cu panglica, pentru busteni Alte maşini - tip fierastrau Maşini-unelte - pentru tăiat, despicat, tuns (inclusiv cutite de macelarie, maşini de tuns, clesti pt. sarma, echipamente de întrerupere a oxigenului) Prese de decupat, de perforat Prese de decupat Perforator pentru hârtie Presa pentru taierea şi marcarea hârtiei Disc taietor Masina de cioplit, de crestat Masina de perforat Masina de punctat Presa de decupat( presa de tighelit) Presa de punctat Ghilotine Ghilotina Masina de forfecat

170

10.12.02.0H 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0H 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0H 10.12.02.0H 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0H 10.12.02.0X 10.12.02.0H 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.02.0X 10.12.03.00 10.12.03.0X 10.12.03.0X 10.12.03.0X 10.12.03.0X 10.12.04.00 10.12.04.0X 10.12.04.0X 10.12.04.0X 10.12.05.00 10.12.06.00 10.12.07.00 10.12.07.0X 10.12.08.00 10.12.08.0C 10.12.08.0C 10.12.08.0C 10.12.08.0X 10.12.09.00 10.12.09.0C 10.12.09.0C 10.12.09.0X 10.12.10.00 10.12.09.0G 10.12.09.OG 10.12.09.0G 10.12.09.0G 10.12.09.0G 10.12.09.0X 10.12.09.0X 10.12.09.0X 10.12.09.0X 10.12.11.00 10.12.11.0X 10.12.11.0X 10.12.11.0X 10.12.11.0X 10.12.12.00 10.12.12.0X 10.12.12.0X 10.12.13.00 10.12.13.0X 10.12.14.00 10.12.15.00 10.12.15.0X 10.12.15.0X

Masina pentru îndepărtat grasimea Masina de cizelat Masina de tăiat pentru... Masina de feliat pâine şi prajituri Masina de decojit Masina de separat în bucăţi Masina pentru tăiat peste Masina de decojit, masina de desapat Masina de tocat, tocator Razatoare, raspa Masina pentru îndepărtat tendoanele şi nervurile Masina de feliat(cu lama la suprafata) Masina pentru tăiat aluatul Taietor cilindric Masina de tăiat în bucăţi(de aceeaşi dimesiune) Ghilotina Masina de stantat Masina de portionat Masina de crestat Foarfeca de gradina Taietoare - crocodil(cu came de strangere) Taietor de muchii Taietor de fragmente metalice Taietcr -crocodil Taietoare ne-mecanizate cu maner sau pedala Cizela cu lamela pivotanta Feliator pentru..., feliator cu disc Cizela cu discuri taietoare Masina de cizelat cu role, cutit rotativ Cizele(altele decât cizelele ne-portabile) Masina de sfasiat Fierastrau cu lant Fierastrau fix cu lant Feliator Strung rotativ pentru furnir Despicator de busteni (pana) Feliator- pentru lemn şi alte materiale Masina de despicat (lemnul) Polizor Polizor pentru lemn şi alte materiale Masina de aschiat Masina de stantat Despicator Masina de transat Masina stratisicat(pielea de animale) Masina de ras(blanuri) Masina de tăiat Cleste pentru blanuri şi perii Razuitoare Masina de smirgheluit Masina de tuns Masina de slefuit Masina de tăiat cu flacara Masina de tăiat cu flama Masina de tăiat cu flacara Taietor de metale-la cald Masina de tăiat cu flacara Masina de tăiat cu laser Laser Mecanism cu laser Masina de tăiat cu jet de apa Masina de tăiat cu jet de lichid Masina de tăiat cu plasma Alte aparate de tăiat Cutter Masina de erodare cu scanteie, masina de electroerodare (cu bobina, cu electrozi) 10.12.15.0X Masina de tăiat cu scanteie

171

10.12.99.00 Alte maşini de tăiat 10.13.00.00 Maşini pentru tratarea şi suprafeţele(curatare, spalare, uscare, vopsire, tipărire) 10.13.01.00 Pulverizator de particule 10.13.01.0X Bloc de sticla 10.13.01.0X Cabina de pulverizare 10.13.01.0X Masina de granulat 10.13.01.0X Distrugator 10.13.01.0X Masina de pulerizat(imprastiat) 10.13.02.00 Aparatura de spălat 10.13.02.0A Masina pentru spălat sticle 10.13.02.0X Masina pentru spălat, degresat, uscat 10.13.01.0F Masina pentru spălat şi uscat - cu solventi 10.13.01.0H Masina pentru spălat legume 10.13.01.0X Spalator 10.13.01.0X Banda transportoare(în spălătorii) 10.13.01.0X Unelte de curatat 10.13.01.0X Cuva(containerul) masinii de spălat 10.13.01.0X Echipament de curăţenie 10.13.03.00 Maşini pentru uscarea suprafeţelor (exclusiv cuptoare de uscat) 10.13.04.00 Maşini pentru vopsire, imprimare 10.13.04.0X Maşini de tipărit 10.13.04.0X Maşini pentru lacuit 10.13 04.0E Masina de cusut Minerva 10.13.04.0E Darac 10.13.04.0E Presa de proba 10.13.04.0E Presa pentru imprimerie 10.13.04.0E Presa pentru îmbrăcăminte, pentru canapele 10.13.04.0E Presa pt. uscarea hârtiei (în procesul de fabricaţie) 10.13.04.0E Presa de echilibrare 10.13.04.0E Presa tipografica 10.13.05.00 Maşini cilindrice pentru vopsire, imprimare 10.13.05.0X Masina de lacuit(cu cilindri) 10.13.05.0X Masina de imprimat(cu cilindri) 10.13.05.0X Masina pentru serigrafie 10.13.05.0X Masina de codificat 10.13.05.0X Masina pentru pelicule 10.13.05.0X Umezitor de suprafeţe 10.13.05.0X Masina de pre-imprimare(în fotografie) 10.13.05.0X Cutit rotativ (pentru tăiere şi imprimare longitudinala) 10.13.05.0E Masina pentru schite 10.13.06.00 Cabina de vopsire prin pulverizare 10.13.06.0X Cabina de vopsire prin pulverizare 10.13.06.0X Instalaţii pentru vopsire 10.13.06.0X Pistol de vopsit 10.13.07.00 Masina pentru vopsit prin imersie 10.13.08.00 Masina pentru vopsit, pentru dimensionat 10.13.08.0F Masina de vopsit cu dispozitiv buretos(trafalet) 10.13.08.0F Masina de egalizat 10.13.08.0F Masina de vopsit prin tamponare 10.13.08.0F Masina pentru finisarea pieilor de animale 10.13.08.0F Masina de lipit 10.13.08.0F Masina de gresat 10.13.08.0F Masina de parlit 10.13.08.0F Masina de captusit 10.13.08.0F Masina rotativa(pentru textile) 10.13.08.0F Masina de brodat 10.13.08.0F Trafalet 10.13.08.0F Mercerizator 10.13.08.0F Masina de polimerizat 10.13.08.0F Sabloane 10.13.08.0F Masina pentru sanforisare 10.13.08.0G Morisca(pentru spălătorii, tabacarii) 10.13.08.0G Tambur de tabacarie 10.13.08.0G Roata cu bataie 10.13.08.0G Toba de tabacarie 10.13.08.0X Masina de imprimat 10.13.08.0X Masina de uscat

172

10.13.08.0X 10.13.08.0X 10.13.08.0X 10.13.99.00 10.14.00.00 10.14.01.00 10.14.01.0X 10.14.02.00 10.14.02.0X 10.14.02.0X 10.14.03.00 10.15.00.00 10.15.01.00 10.15.01.0X 10.15.01.0X 10.15.01.0X 10.15.01.0X 10.15.02.00 10.15.02.0X 10.15.02.0X 10.15.02.0X 10.15.02.0X 10.15.02.0X 10.15.02.0X 10.15.03.00 10.15.03.0X 10.15.03.0X 10.15.04.00 10.15.04.0X 10.15.05.00 10.15.05.0X 10.15.05.0X 10.15.05.0X 10.15.06.00 10.15.06.0X 10.15.06.0X 10.15.06.0X 10.15.07.00 10.15.07.0X 10.15.08.00 10.15.08.0F 10.15.08.0F 10.15.08.0F 10.15.08.0F 10.15.08.0F 10.15.08.0F 10.15.08.0X 10.15.09.00 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.09.0F 10.15.10.00 10.15.10.0X

Masina de barbotare Morisca (pentru vopsitorii) Masina de impregnat Alte aparate pentru curatat, spălat, uscat, vopsit, imprimat, inpregnat Maşini pentru tratarea suprafeţelor-galvanizare, tratament electrolitic Maşini pentru tratamente electrolitice Echipamente pentru tratarea suprafeţelor (crom, cadmiu, nichel, cianuri) Maşini pentru pulverizarea sau imersia în straturi Echipamente pentru tratarea suprafeţelor (pentru galvanizare, cositorire, emailare) Maşini de metalizat Alte maşini pentru tratarea suprafeţelor Maşini de asamblat(prin sudare, lipire, nituire, insurubare, prin robineti, conexiuni electrice, coasere, prin carlige) Masina pentru suduri de rezistenta Masina pentru suduri de rezistenta Masina de sudat Masina de sudat în puncte Presa pentru sudura Masina de sudat cu flacara autogena, cu oxiacetilena Masina de tăiat cu flacara(cu petrol sau gaz) Masina de tăiat cu flacara Reglator de presiune(a flacarii taietoare) Lampa pentru sudat Masina de sudat cu flacara Aparat de sudat cu flacara autogena, cu oxiacetilena Masina de sudat electrica Dispozitiv de prins cablurile şi electrozii Aparat de sudat cu arc electric Masina de sudat cu imersie Masina de sudat cu imersie Masina de lipit Masina pentru jonctiuni şi pentru lipit Masina de lipit Masina de sudat cu vid Capsator Capsator(exclusiv pentru procesul de impachetare) Masina de inserat Masina de inserat capse (exclusiv pentru procesul de impachetare) Masina pentru nituit Masina fixa pentru nituit Masina pentru infiletat Masina de asamblat prin rotire Cadru cu pivotare continua Cadru de infiletare Masina cu infiletare dubla Masina pentru infiletat Banc pentru infiletare Mashia de cablat Misina de bobinat Mosor Maşini pentru derularea firelor textile de pe mosor Maşini pt. derularea sau rularea tesaturilor pe suluri Aparate de măsura Masina de urzit Masina de tors Masina de control(textile) Masina de bobinat Masina de creponat Masina de tesut Masina de gofrat Masina de torsionat(metale, sarma) Masina de derulat de pe suluri(metale, sarma) Masina pentru rasucirea cablurilor Masina pentru rasucirea cablurilor

173

10.15.10.0X 10.15.10.0X 10.15.10.0X 10.15.10.0X 10.15.10.0X 10.15.11.00 10.15.11.0B 10.15.11.0B 10.15.11.0F 10.15.11.0F 10.15.11.0F 10.15.11.0F 10.15.12.00 10.15.12.0E 10.15.12.0X 10.15.12.0X 10.15.12.0X 10.15.12.0X l0.15.12.0X 10.15.12.0X 10.15.12.0X 10.15.12.0X 10.15.99.00 10.15.99.0D 10.16.00.00 10.16.01.00 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16 01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.01.0Y 10.16.02.00 10.16.02.0Y

Masina de calibrare Masina de spiralat Masina pentru impletirea sarmei Masina de spiralat cabluri Masina pentru stabilopozi Masina de tesut, tricotat Masina pentru confecţionarea plaselor metalice Masina de tesut(metale) Masina de tesut(textile) Masina de tricotat Masina de remaiat Masina de tricotat Masina de cusut Masina de brodat Masina de pliat Masina pentru intins (materialul) Maşini pentru montat cap-coada Maşini pentru reactivarea asamblarilor cap-coada Maşini pentru fixarea spiralelor pe caiete Impletitor de sarma Maşini de cusut (exclusiv procesul de impachetare) Maşini de innodat (exclusiv procesul de impachetare) Alte aparate pentru sudat, lipit, asamblat Toate tipurile de maşini pentru lipirea plasticului Maşini de inpachetat Maşini de umplere/de descărcare Aparate pentru spuma lichidă Maşini pentru măsurarea cantităţii(în procesul de impachetare) Controlor de nivel Aparate de alimentare Maşini pentru umplerea butoaielor Maşini pentru cantarirea produselor Masina de comprimat Masina pentru numerotat produsele Masina pentru colete, pachete Masina pentru controlul nivelului Decapsator de sticle Masina de taiatm, masina pt. tăiat recipiente, containere Masina de scos capace Masina de desurubat Masina de distribuţie Masina de descărcare (golire) Masina de îmbuteliat Masina de impachetat Masina de impachetat îmbrăcăminte Masina pentru modelarea produselor Masina de spălat, de limpezit (în procesul de impachetare) Masina de iluminat Masina pentru fasonarea produselor Masina pentru deschiderea containerelor Masina de ceruit Maşini pentru cantarirea bunurilor Masina de pozitionat Masina de prelevare de probe (în procesul de impachetare) Masina pentru caneluri Maşini pentru înclinat containere(în descărcare) Maşini pentru umplerea sticlelor Maşini pentru emailarea interiorului sticlelor, buteliilor, flacoanelor Maşini pentru uscarea recipientelor Maşini pentru umplere, pentru pus în sticle Maşini de sortat Maşini de impachetat, de ambalat Maşini de defiletat Maşini de umplut Maşini pentru pus în sticle Maşini pentru pachete şi etichetare Maşini pt. închis butelii, sticle, maşini de pus dopuri

174

10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y

Maşini de pus cepuri Maşini de capisonat Maşini de cusut (în procesul de impachetare) Masina de stivuit Masina de prins/desprins Masina cu tubulatura (folosite în patiserii şi confecţii) Maşini de etichetat Maşini de strâns (de impreunat) Maşini de unit(de legat) Cititor de coduri(scanner) Maşini de legat Masina de închis sticle Masina de capsat Masina de invelit în celofan Masina de codificat Masina de lipit şi pliat etichete Masina pentru lipit cutii de carton şi saci Compostor Masina pentru impachetat în piele Masina pentru impachetarea caserolelor (cu produse alimentare) Masina de desprins Decodor Masina de depaletat Masina pentru dezlipit etichete Masina pentru dozat conţinutul în cutii Masina pentru dozat conţinutul în recipiente Masina pentru dozat conţinutul în sticle Masina de coletat Masina de coletat/decoletat Masina de prins/desprins Masina pentru umplerea cutiilor de carton Masina pentru lipirea cutiilor de carton şi a sacilor Masina pentru lipit etichete Masina pentru scos etichete Masina de pliat Masina de etichetat Masina pentru sigilat(deseori prin cusaturi) Masina pentru sigilat recipiente metalice Masina pentru sigilat sticle Masina pentru sigilat cutii şi saci de hârtie Masina de legat Masina de format,umplut+sigilat cutii+saci de hârtie Maşini pentru invelirea sticlelor Maşini pentru invelirea în huse de protecţie Maşini de imprimat(în procesul de impachetare) Maşini de marcat Maşini de scos banda Maşini pt. scos sarma (în procesul de despachetare) Maşini de paletat Maşini pentru aplicarea pielii pe pachete Maşini pentru plierea cutiilor de carton şi sacilor Maşini pentru plierea pliantelor Maşini pentru dezlipit, scos cauciucul(în procesul de despachetare) Maşini pentru scos dopuri speciale Maşini pentru scos bete Maşini pentru umplere (şi coasere) Maşini pentru umplerea recipientelor metalice Maşini pentru umplerea bomboanelor cu crema Maşini pentru umplerea cutiilor şi sacilor de hârtie Maşini pentru ambalarea în rulouri (tunele) Masina de creponat ambalajul Masina de cusut(în procesul de ambalare) Masina pentru plasarea unui extra dop Masina pentru impachetarea coletelor Masina pentru etansiezat Masina de incapsulat Masina de etichetat

175

10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.02.0Y 10.16.03.0Y 10.16.03.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.16.04.0Y 10.17.00.00 10.17.01.00 10.17.01.01 10.17.01.02 10.17.01.03 10.17.01.04 10.17.02.00 10.17.02.01 10.17.02.02 10.17.02.03 10.17.02.04 10.17.02.05 10.17.02.06 10.17.02.07 10.17.99.00 10.18.00.00 10.18.01.00 10.18.99.00 10.99.00.00 11.00.00.00 11.01.00.00 11.01.01.00 11.01.01.01 11.01.01.02 11.01.01.03 11.01.01.04 11.01.02.00 11.01.02.01 11.01.02.02 11.01.02.03 11.01.03.00 11.01.03.01 11.01.03.02 11.01.04.00 11.01.04.01 11.01.04.02 11.01.05.00 11.01.05.01 11.01.05.02 11.01.06.00

Masina de decapsulat Masina pentru închis (recipiente) Masina de marcat Masina pentru pus cercuri la butoaie Masina de cusut Masina pt.scos sarma de prindere a dopurilor (la sticle) Masina de paletat Masina de pliat Masina de cusut(fără umplere) Masina de cusut pentru pachete Masina de încărcat Maşini pentru umplerea sacilor Masina de umplere a sacilor Masina de cusut, lipit ambalajele Capsator- utilizat în procesul de ambalare Masina de pus banderole Masina de legat sfori (folosită în procesul de ambalare) Masina pentru prins clipsuri Masina pentru insertia clipsurilor Masina pentru ambalare- folosind cuie Masina de cusut (folosită în procesul de ambalare) Maşini pentru barete (în procesul de ambalare) Maşini pt. fixarea capselor (în procesul de ambalare) Alte maşini de impachetat Alte maşini industriale -specifice(diverse maşini de monitorizare şi testare) Maşini de monitorizare şi testare Maşini pt. dozarea cantităţii, balante (automate / manuale)exclusiv cele utiliz. în procesul de ambalare Detector de metale Maşini de măsurat, maşini detestat Instrumente de măsura Maşini diverse Mecanism central Masina de cuplat(la energia electrica) Maşini de fabricare a becurilor Maşini-unelte(nespecificat tipul) Masina automată Masina de transfer Robot Alte tipuri de maşini pentru industrie - specifice Maşini specifice, folosite în agricultura, care nu sunt clasificate anterior Maşini de muls Alte maşini folosite în agricultura Alte maşini fixe şi echipamente din grupa 10, neprezentate mai sus Sisteme de transmisie, transport şi depozitare -nespecificate Sisteme de transmisie, transport şi depozitare -fixe -curele, benzi, cabluri, transportoare, etc. Transportoare pe lant Lant de transmisie Lant de transmisie(prin tragere) Transmisie prin role Role de transmisie Curea de transmisie Linie de transmisie Transportor pe curle Transportor pe curele - portabil Spirale de transmisie Transmisie cu insurubare, sfredel Alimentator de suruburi Scări rulante, covoare rulante Scări rulante Covoare rulante Echipamente de transport suspendat Telecabina, teleski, telescaun- pt.transp. persoanelor Telecabina - pentru transportul materialelor Alte tipuri de transportoare

176

11.01.06.01 11.01.06.02 11.01.06.03 11.01.06.04 11.01.06.05 11.01.06.06 11.01.06.07 11.01.99.00 11.02.00.00 11.02.01.00 11.02.01.01 11.02.01.02 11.02.01.03 11.02.02.00 11.02.02.01 11.02.02.02 11.02.03.00 11.02.03.01 11.02.03.02 11.02.03.03 11.02.03.04 11.02.03.05 11.02.03.06 11.02.99.00 11.03.00.00 11.03.01.00 11.03.01.01 11.03.01.02 11.03.01.03 11.03.01.04 11.03.02.00 11.03.02.01 11.03.99.00 11.04.00.00 11.04.01.00 11.04.01.01 11.04.01.02 11.04.01.03 11.04.01.04 11.04.02.00 11.04.02.01 11.04.02.02 11.04.02.00 11.05.00.00 11.05.01.00 11.05.02.00 11.05.03.00 11.05.04.00 11.06.00.00 11.06.01.00 11.06.02.00 11.06.02.01 11.06.03.00 11.06.03.01 11.06.03.02 11.06.04.00 11.07.00.00 11.07.01.00 11.07.01.0Y 11.07.99.00 11.08.00.00 11.08.01.00

Paleti transportori Transportor pe role Convector de aer Tranportor aerian pe cablu Tren aerian Transportor de vibratii Transportor de oscilatii Alte tipuri de transportoare Ascensoare, lifturi, macarale, scripeti, parghii Ascensoare pentru produse Ascensoare pentru persoane Scripeti Echipamente pt.ridicare(nacele, platforme în urcare) Mecanism pentru transportul incarcaturilor suspendate Mecanisme suspendate pentru transportul vehiculelor, lift hidraulic Ridicare prin parghii Alte tipuri de ascensoare Dispozitive pentru ridicat galeata Ascensor-încărcător Ascensor-coborator Masina de urcat Masina pentru fixarea containerelor Masina pentru răsturnarea containerelor Alte echipamente de urcat Macarale fixe şi mobile, macarale montate pe vehicule, mecanisme pt. transportul incarcaturilor suspendate Macarale, punti rulante Macarale Încărcător/descarcator acţionat manual Punti rulante, macarale portabile Brate de încărcare pe vehicule Mulinete, balansoare Mulinete, balansoare Alte mecanisme pentru transportul incarcaturilor suspendate Dispozitive mobile acţionate manual(conectate la o sursa de energie sau nu) - roabe, vagoneti, ete. Aparate pentru transportul incarcaturilor, fără urcare Roabe Vagonet acţionat manual Transportoare înclinate, roller, carucioare de bagaje Transportor de paleti Motostivuitoare Electrostivuitoare, ascensoare, stivuitoare cu sofer Electrostivuitoare, ascensoare, stivuitoare cu operator Alte dispozitive mobile acţionate manual Echipamente de ridicare, de siguranta, de sustinere şi diverse dispozitive acţionate manual(inclusiv carlige, funii) Lanturi, cabluri, funii, chingi, corzi elastice Grinzi, cuve de excavator, solenoizi, electromagneti, tampoane de absorbţie, dispozitive de aspiratie Carlige, dispozitive de prindere Alte echipamente de ridicare Sisteme de depozitare, echipamente de ambalare, containere (silozuri, tancuri, containere, bazine) -fixe Silozuri, depozite de materiale -fixe Tancuri, containere fixe, deschise Bazine, piscine, elstee, rezervoare - fixe Tancuri, containere fixe, închise Tancuri, containere(care nu sunt pentru gaz) Tancuri, containere pentru gaz Alte sisteme fixe de dopozitare Sisteme de depozitare, echipamente de ambalare, containere (silozuri, tancuri, containere, bazine) -mobile Containere, bene Containere, bene- mobile Alte sisteme de depozitare - mobile Accesorii de depozitare, rafturi, resteluri, paleti Rafturi, rasteluri

177

11.08.01.0Y 11.08.02.00 11.08.02.0Y 11.08.99.00 11.09.00.00 11.09.01.00 11.09.01.0Y 11.09.02.00 11.09.02.0Y 11.09.03.00 11.09.03.0Y 11.09.04.00 11.09.04.0Y 11.09.05.00 11.09.05.00 11.09.06.00 11.09.05.00 11.09.99.00 11.99.00.00 12.00.00.00 12.01.00.00 12.01.01.00 12.01.02.00 12.01.99.00 12.02.00.00 12.02.01.00 12.02.02.00 12.02.03.00 12.02.99.00 12.03.00.00 12.03.01.00 12.03.02.00 12.03.99.00 12.04.00.00 12.04.01.00 12.04.02.00 12.05.00.00 13.00.00.00 13.01.00.00 13.01.01.00 13.01.02.00 13.01.99.00 13.02.00.00 13.02.01.00 13.02.02.00 13.02.99.00 13.03.00.00 13.03.01.00 13.03.02.00 13.03.03.00 13.03.99.00 13.04.00.00 13.04.01.00 13.04.02.00 13.04.99.00 13.05.00.00 13.05.01.00 13.05.02.00

Rafturi, rasteluri Paleti Paleti Alte accesorii de depozitare Ambalaje diverse, de mărime mica şi medie, mobile (containere diverse, sticle, lăzi, extinctoare, etc.) Containere micii(care nu sunt plasate pe vehicule) Containere mici (care nu sunt plasate pe vehicule) Recipienţi, bidoane, butoaie, butelii(care nu sunt pentru gaz) Recipienţi, bidoane, butoaie, butelii(care nu sunt pentru gaz) Butelii de gaz, aerosoli, extinctoare Butelii de gaz, aerosoli, extinctoare Recipienţi flexibili Recipienţi flexibili, mici şi mari Ustensile de depozitare (la rece) Ustensile de depozitare (la rece) Pubele, lăzi de gunoi Pubele, lăzi de gunoi Alte tipuri de ambalaje(inclusiv cutii goale sau pline) Alte dispozitive pentru transmisie, transport şi depozitare -din grupa 11, neprezentate mai sus Vehicule de teren -nespecificate Vehicule grele - pentru bunuri, pasageri Camioane, remorci, semi-remorci pentru transport de bunuri Autobuze, autocare: pentru persoane Alte tipuri de vehicule grele Vehicule uşoare - pentru bunuri, pasageri Automobile Camionete, furgonete Tractoare rutiere Alte tipuri de vehicule uşoare Vehicule cu doua sau trei roti - motorizate sau nu Motociclete, scooters Biciclete, scooters Alte vehicule cu doua sau trei roti Alte vehicule de teren, ski-uri, role, patine cu rotile Echipamente pentru deplasarea pe picioare(ski, role) Alte tipuri de echipamente pentru deplasare(rutiera) Alte vehicule de teren din grupa 12, neprecizate mai sus Alte vehicule de transport -nespecificate Vehicule pentru transport feroviar, inclusiv trenuri suspendate: pentru bunuri Trenuri, vagoane, etc.. pentru bunuri Trenuri suspendate:pentru bunuri Alte vehicule pentru transport feroviar: pt. bunuri Vehicule pentru transport feroviar, inclusiv trenuri suspendate: pentru pasageri Trenuri, trenuri de metrou, tramvaie, vagoane: pentru pasageri Trenuri suspendate: pentru pasageri Alte vehicule pentru transport feroviar: pentru persoane Vehicule de transport nava-cargo Transportatoare navale:cargo Transportatoare navale:cargo - autopropulsate, inpinse, remorcate Barje Alte vehicule de transport nava-cargo Vehicule de transport naval.-pentru pasageri Bacuri: pentru pasageri Vase de croaziera Alte vehicule de transport naval.-pentru pasageri Vehicule de transport naval pentru pescuit Vase pentru pescuit - la scara industriala Vase pentru pescuit - la scara redusă

13.05.03.00 Vase pentru pescuit - la scara industriala sau la scara redusă, nespecificate 13.05.99.00 Alte vehicule de transport naval pentru pescuit 13.06.00.00 Vehicule aeriene:cargo

178

13.06.01.00 13.06.02.00 13.06.03.00 13.06.99.00 13.07.00.00 13.07.01.00 13.07.02.00 13.07.03.00 13.07.99.00 13.08.00.00 14.00.00.00 14.01.00.00 14.01.01.00 14.01.01.01 14.01.01.02 14.01.01.03 14.01.02.00 14.01.02.01 14.01.03.00 14.01.99.00 14.02.00.00 14.02.01.00 14.02.02.00 14.02.03.00 14.02.04.00 14.02.05.00 14.02.99.00 14.03.00.00 14.03.01.00 14.03.02.00 14.03.01.00 14.03.02.00 14.03.99.00 14.04.00.00 14.04.01.00 14.04.02.00 14.04.99.00 14.05.00.00 14.05.01.00 14.05.02.00 14.05.99.00 14.06.00.00 14.07.00.00 14.07.01.00 14.07.02.00 14.07.02.00 14.07.99.00 14.08.00.00 14.08.01.00 14.08.02.00 14.08.99.00 14.09.00.00 14.10.00.00 14.11.00.00 14.12.00.00 14.99.00.00 15.00.00.00 15.01.00.00 15.02.00.00 15.03.00.00 15.03.01.00 15.03.02.00

Avioane-cargo Elicoptere:cargo Baloane:cargo Alte vehicule aeriene:cargo Vehicule aeriene pentru pasageri Avioane pentru pasageri Elicoptere: pentru pasageri Baloane: pentru pasageri Alte vehicule aeriene: pentru pasageri Alte vehicule de transport din grupa 13, neprezentate mai sus Materiale, obiecte, produse, maşini sau componente ale vehiculelor -nespecificate Materiale de construcţii -mari şi mici: prefabricate, componente, cadre, grinzi, caramizi, tigle, etc. Materiale de construcţii -mari Elemente prefabricate( usi, partitii, ferestre) Obloane, cofraje, cadre Grinzi, barne Materiale de construcţii -mici Caramizi, tigle Diverse elemente Alte materiale de construcţii Componente de maşini şi vehicule: sasiuri, brate de macara, parghii, roti Sasiuri, baraci mobile Dispozitive pentru comanda maşinilor Manivele, leviere Roti Anvelope Alte componente ale maşinilor Părţi/componente de maşini, unelte -partii ale maşinilor (inclusiv fragmente şi aschii provenite din agentul material) Piese de lucru Unelte, părţi ale uneltelor de pe maşini Aschii dintr-un polizor Aschii, fragmente dintr-o unealta Alţi agenţi proveniţi dintr-o unealta sau parte de masina Componente de asamblare: suruburi, cuie, zavoare Suruburi, zavoare Cuie, clame, clipsuri, nituri Alţi agenţi de asamblare Particule, praf, fragmente, aschii şi altele Fragmente, aschii, cioburi Particule, praf Alte tipuri de particule, praf, fragmente, aschii Produse agricole(inclusiv seminţe, paie, alte produse agricole) Produsepentru agricultura(inclusiv fertilizatori, hrana pentru animale) Fertilizatori Alimente Produse pentru tratamente în agricultura(ierbicide, pesticide, fungicide...) Alte produse pentru agricultura Stocuri de produse (inclusiv obiecte şi ambalaje din zonele de depozitare) Stocuri de substanţe, obiecte, agenţi Cutii, diverse ambalaje Alte stocuri de produse Stocuri de produse -în role, bobine Incarcaturi- transportate prin dispozitive mecanice, mecanisme de transmisie Incarcaturi- transportate prin mecanisme suspendate Incarcaturi- transportate cu mana Alte materiale, obiecte, produse, agenţi - din grupa 14, neprezentate mai sus Substanţe chimice, explozive, radioactive, biologice - nespecificate Substanţe caustice, corosive (solide, lichide sau gazoase) Substanţe toxice, nocive (solide, lichide sau gazoase) Substanţe inflamabile(solide, lichide sau gazoase) Substanţe cu combustie spontana Substanţe care pot produce gaze inflamabile, ca rezultat al reacţiei cu apa sau cu alte substanţe

179

15.03.03.00 15.03.99.00 15.04.00.00 15.04.01.00 15.04.02.00 15.04.03.00 15.04.99.00 15.05.00.00 15.05.01.00 15.05.02.00 15.05.99.00 15.06.00.00 15.07.00.00 15.07.01.00 15.07.02.00 15.07.03.00 15.07.04.00 15.07.05.00 15.07.06.00 15.07.99.00 15.08.00.00 15.99.00.00 16.00.00.00 16.01.00.00 16.02.00.00 16.02.01.00 16.02.02.00 16.02.03.00 16.02.04.00 16.02.05.00 16.02.06.00 16.02.99.00 16.03.00.00 16.04.00.00 17.00.00.00 17.01.00.00 17.02.00.00 17.02.01.00 17.02.02.00 17.02.03.00 17.02.04.00 17.02.05.00 17.02.06.00 11.01.99.00 17.03.00.00 17.03.01.00 17.03.01.01 17.03.02.00 17.03.02.01 17.03.02.02 17.03.03.00 17.03.03.01 17.03.03.02 17.03.03.03 17.03.03.04 17.03.99.00 17.04.00.00 17.05.00.00 17.05.01.00 17.05.02.00 17.05.99.00 17.06.00.00 17.06.01.00 17.06.02.00 17.06.99.00 17.07.00.00

Combustibili Alte substanţe inflamabile Substanţe explozive, reactive (solide, lichide sau gazoase) Amestecuri explozive Substanţe natural sau pirotehnic explozive Substanţe cu reactie violenta în contact cu apa Alte substanţe explozive Gaze, vapori fără efecte specifice(inerte biologic, care produc asfixiere) Gaze, vapori fără efecte specifice Gaze, vapori fără efecte specifice(inerte biologic, care produc asfixiere) Alte gaze, vapori fără efecte specifice Substanţe radioactive Substanţe biologice Urina Fecale Sânge, plasam, ser, Lichide biologice, sperma, saliva, mucus, coloizi Substanţe alergenice de origine biologica Toxine Alte substanţe biologice Substanţe, materiale -fără un risc specific(apa, materiale inerte..) Alte substanţe chimice, explozive, radioactive, biologice -din grupa 15, neprezentate mai sus Mecanisme-echipamente de siguranta-nespecificate Mecanisme de siguranta -pe maşini Dispozitive de protecţie -individuale Protecţia capului Protecţia respiratei Protecţia ochilor Protecţia corpului Protecţia mainilor Protecţia picioarelor Alte protecţii Mecanistme şi echipamente de urgent Alte mecanisme şi echipamente de siguranta din grupa 16, neprezentate mai sus Echipament de birou, echipament personal, echipament sportiv şi arme - nespecificate Mobilier Echipamente - calculatoare, aparatura de birou, copiatoare, comunicaţii Calculatoare Monitoare Imprimante Scanner Fotocopiator Echipamente de telefonie, fax, telefax Alte calculatoare şi echipamente de birou automate Echipament-didactic, de scris, de desenat-inclusiv Maşini de scris, maşini de stampilat, aparate de mărit, ceasuri de pontaj Aparate de duplicat Duplicator cu arc sau xenon Echipament fotografic Aparate de mărit Role de film fotografic Maşini de scris, imprimante, etc. Maşini de scris Maşini de imprimat etichete pentru adresa Timbratoare Masina de pontaj Alte echipamente pentru scris, desenat Obiecte şi echipamente pentru sport şi jocuri Arme Arme de foc Arme albe Alte tipuri de arme Obiecte personale, vestimentatie Diverse obiecte, creioane, stilouri, ochelari Vestimentatie Alte obiecte personale Instrumente muzicale

180

17.08.00.00 Aparatura casnica, ustensile, obiecte(uz ocupational) 17.09.00.00 Alte echipamente de birou, echipament personal, sportiv, arme – din grupa 17, neprezentate mai sus 18.00.00.00 Organisme vii şi vietuitoare -nespecificate 18.01.00.00 Arbori, plante, culturi 18.01.01.00 Butuci, trunchiuri 18.01.02.00 Ciuperci 18.01.99.00 Alţi agenţi vegetali 18.02.00.00 Animale domestice şi de crescatorie 18.02.01.00 Nevertebrate 18.02.02.00 Peste 18.02.03.00 Anfibieni 18.02.04.00 Păsări 18.02.05.00 Mamifere domestice 18.02.05.01 Porcine 18.02.05.02 Bovine 18.02.05.03 Ovine 18.02.05.04 Cabaline 18.02.05.05 Caini, pisici 18.02.05.06 Soareci, sobolani 18.02.99.00 Alte animale domestice şi de crescatorie 18.03.00.00 Animale sălbatice, insecte, serpi 18.03.01.00 Paraziti multicelulari 18.03.02.00 Insecte 18.03.03.00 Paianjeni 18.03.04.00 Serpi 18.03.05.00 Nevertebrate, meduze, corali, etc. 18.03.06.00 Peste 18.03.07.00 Amfibieni 18.03.08.00 Păsări 18.03.09.00 Mamifere 18.03.99.00 Alte animale sălbatice 18.04.00.00 Micro-organisme 18.04.01.00 Paraziti unicelulari 18.04.02.00 Bacterii 18.04.03.00 Fermenti şi drojdie 18.04.04.00 Alte micro-organisme 18.05.00.00 Agenţi virali infectiosi 18.06.00.00 Oameni 18.07.00.00 Alte organisme şi forme de viata din grupa 18, neprezentate mai sus 19.00.00.00 Depozite de deşeuri -nespecificate 19.01.00.00 Depozite de deşeuri - de materii prime, materiale, produse, obiecte 19.02.00.00 Depozite de deşeuri - de substanţe chimice 19.03.00.00 Depozite de deşeuri - de substanţe biologice, plante, animale 19.03.01.00 Deşeuri provenite din laboratoare, spitale, etc 19.03.01.01 Sânge, urina, fecale 19.03.01.02 Reziduuri ale culturilor de celule şi culturi bacteriologice 19.03.01.99 Alte deşeuri provenite din laboratoare, spitale 19.03.02.00 Resturi animaliere 19.03.03.00 Resturi vegetale 19.03.99.00 Alte deşeuri biologice 19.99.00.00 Alte depozite de deşeuri din grupa 19, neprezentate mai sus 20.00.00.00 Fenomene fizice şi naturale, nespecificate 20.01.00.00 Fenomene fizice şi naturale - zgomote, radiatii Naturale(fulger, arc electric, presurizare, depresurizare, presiune, etc.) 20.02.00.00 Elemente naturale şi atmosferice 20.03.00.00 Dezastre naturale(inclusiv inundatii, eruptii vulcanice, cutremure, refluxuri,incendii, etc.) 20.03.01.00 Elemente naturale(fulger, inundatii, tornade) şi elemente atmosfere excepţionale 20.03.02.00 Cutremure, eruptii vulcanice 20.03.03.00 Incendii 20.03.99.00 Alte dezastre naturale 20.99.00.00 Alte fenomene fizice şi naturale din grupa 20, neprezentate mai sus 99.00.00.00 Alţi agenţi materiali, neprezentati în aceasta clasificare

181

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE FIAM Nr. - Numărul formularului FIAM se completează la sediul ITM în momentul aprobării P.V. de cercetare A1 - Nr. Accident la angajator [a/b/c] - Semnificatie: a-nr. accident la angajator, b- nr. persoane accidentate în accident (camp a), c-nr. accidentat în cadrul accidentului (camp a) B4 - Se codifica codul prin cod regiune + cod judeţ conform CLASIFICARE 1 prezent în ANEXA CLASIFICARI (Ex. BACAU=104 - 1= cod regiune nord est; 04= cod judeţ Bacau) D1, D3, D4 - se completează codurile activităţilor economice la nivel de Diviziune, Grupa respectiv Clasa, conform campurilor solicitate prin FIAM D1 - Activitatea economică principala- este definită ca cel mai important tip de activitate, în termeni de cel mai mare număr de angajaţi. D3 - Activit.ec. în care este implicat accidentatul - vizează activitatea economică a unităţii locale în care isi desfăşoară activitatea accidentatul (Unitatea locală - este considerat amplasamentul geografic în care este desfasurata în principal activitatea sau se spune ca este baza operationala a activităţii. Dacă o persoana are mai multe locuri în care lucrează (transport, construcţii, întreţinere, supraveghere, activităţi ambulante) sau lucrează la domiciliu, unitatea locală este considerată a fi locul de unde se dau instrucţiuni sau de unde este organizată activitatea. D5 - Se bifeaza casuta corespunzătoare dimensiunii întreprinderii F3- În cazul în care accidentatul nu are cod numeric personal se vor completa doar primele 7 poziţii ale câmpului, cunoscut fiind faptul ca acestea reprezintă: SAALLZZ (S=sexul, AA=anul naşterii, LL=luna naşterii, ZZ=ziua naşterii). Completarea campurilor va fi facuta conform acestei structuri şi în cazul persoanelor din afară tarii care nu au cod numeric personal pe aceeaşi structura, sau în cazul persoanelor la care nu se poate obţine CNP. K18; K20; K22 - se completează pe baza Anexei CLASIFICARI - CLASIFICARE 2 (Agentul material) AGENTUL MATERIAL - Detaliere: Poziţia 4 a codului (ultimele 2 caractere - care au forma: 0A, 0B, 0C, 0D, 0E, 0F, 0G, 0H) este utilizata pentru a face diferentierea între agenţii materiali. Aceasta poziţie consta în clasificarea 0X, care reprezintă tipul materialului de lucru, sau clasificarea 0Y - care prezintă tipul pachetului. Codificarea Agentului material, cu literele X şi Y este redefinita, pentru fiecare agent material, conf. Tabelului de mai jos. ─────────────────────────────────────────────────────────────────── VALORILE CODURILOR 0X SAU 0Y NATURA MATERIALULUI ─────────────────────────────────────────────────────────────────── 0A Piatra, minereuri 0B Metal 0C Lemn 0D Cauciuc, plastic 0E Hârtie, carton 0F Textile 0G Piele 0H Alimente ─────────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa FIAM |_______/______| PENTRU ÎNREGISTRAREA FINALIZARII INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCA - Se completează şi se transmite la ITM care a înregistrat accidentul de munca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea incapacităţii temporare de munca a persoanei accidentate (prin prezentarea documentelor care certifica durata incapacităţii precum şi modalitatea de terminare a acesteia: R-reluarea activităţii; I- Invaliditate - încadrarea persoanei accidentate într-un grad de invaliditate; D-Deces - decesul persoanei accidentate după un număr de zile de incapacitate temporară de munca).

---------------

182

183

184

185

186

187

188

ANEXA 19 ------------------------*T* Nr. .... data ............. Judeţul ..................... Localitatea ................. Unitatea sanitară ............ FIŞA DE SEMNALARE BP1 Către: ............................ I. Numele ................................................... Prenumele ............................................ Sexul M/F Data naşterii: an .... luna ............ ziua ................. Buletin identitate: seria ...... nr. ......., CNP ............. Profesia ...................................................... Încadrat la .................................................... Adresa ......................................................... Diagnosticul prezumtiv ......................................... ................................................................ Agentul cauzal ................................................. Ocupaţia care a generat boala .................................. Vechimea în ocupaţia respectiva ................................ Semnatura şi parafa medicului, Diagnosticul de profesionaiitate precizat ..................................................... ................................................................ ................................................................ Semnatura şi parafa Medicului de medicina muncii, Data completării: an ..... luna .... ziua .... *ST*

189

ANEXA 20 la normele metodologice ----------------------Judeţul ............................. Localitatea ......................... Unitatea sanitară ................... PROCES-VERBAL Nr. ... DE CERCETARE A CAZULUI DE BOALA PROFESIONALĂ anul..... luna ... ziua .... Subsemnatul, Dr. ..............., posedand legitimatia nr. ..... eliberata de Ministerul Sănătăţii Publice, în prezenta (numele, prenumele, funcţia); ............. procedând la cercetarea cazului de imbolnavire profesională .................... din întreprinderea/instituţia ..................... cu sediul în localitatea ............. str. ....., nr. ..... depistat de unitatea sanitară .......... cu diagnosticul de ............ am constatat următoarele: 1. - îmbolnăvirea profesională se datorează următoarelor cauze: .................................................................... .................................................................... .................................................................... 2. - Prin aceasta s-au încălcat următoarele prevederi legislative de sănătate şi securitate în munca: .................................................................... .................................................................... .................................................................... 1. .............. răspunde: .................. termen: .............. 2. .............. răspunde: .................. termen: .............. Prezentul proces-verbal s-a întocmit în trei exemplare, din care unul pentru întreprinderea/instituţia/societatea în cauza, al doilea pentru medicul/unitatea sanitară care asigura asistenta de medicina muncii şi al treilea se depune la dosarul de obiectiv de medicina muncii din Autoritatea de Sănătate Publica. Am primit un exemplar din prezentul proces-verbal şi am luat cunostinta de prescripţiile făcute, astăzi data de mai jos: an ..... luna ..... ziua ... Semnatura conducatorului întreprinderii/instituţiei

Semnatura şi parafa medicului care a efectuat cercetarea, Semnatura inspectorului de munca

190

ANEXA 21 la normele metodologice -----------------------

FIŞA DE DECLARARE A CAZULUI DE BOALA PROFESIONALĂ BP2 nr. ..../luna ..... Judeţul ............................................. Localitatea ......................................... Unitatea sanitară ................................... Numele şi prenumele ................................. CNP ................................................. ÎNTREPRINDERE/UNITATE ANGAJATOARE .................. .................................................... ADRESA COMPLETA A ÎNTREPRINDERII/UNITĂŢII ............ .................................................... COD CAEN*1) ........................................ Secţia, atelierul .................................. COD OCUPAŢIE ACTUALA*2) ............................ COD OCUPAŢIE CARE A GENERAT BOALA*3)................ Vechimea în ocupaţia care a generat boala .......... Data semnalarii .................................. Diagnosticul prezumtiv ........................... Unitatea care a confirmat diagnosticul de profesionalitate .......... Diagnosticul precizat complet*4) (şi codificarea radiologica*5)....... Data confirmării (anul, luna, ziua) .................................. Agentul cauzal (circumstanţe) ........................................ .................................................................... Măsuri indicate pentru bolnav (concediu medical, spitalizare, recomandări program redus, control periodic schimbarea locului de munca, pensionare etc.) ........................ ...................................................................... Bolnavul a decedat (da, nu) ......................................... Număr total lucrători din întreprindere/unitate: .................... Număr lucrători din întreprindere/unitate expusi la agentul cauzal incriminat: ................. Cercetarea s-a făcut prin procesul-verbal nr. Data completării: an ....., luna ..... ziua ........

Semnatura şi parafa medicului de medicina muncii

*1) din patru cifre, conform Ordin nr. 601 din 26/11/2002 al Institutului Naţional de Statistica, cu modificările şi completările ulterioare *2) conform Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale privind aprobarea Clasificarii ocupatiilor din România (C.O.R,) nr. 138 din 17 aprilie 1995 (Monitorul Oficial nr. 272 din 23 noiembrie 1995), cu modificările şi completările ulterioare *3) conform Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale privind aprobarea Clasificarii ocupatiilor din România (C.O.R.) nr. 138 din 17 aprilie 1995 (Monitorul Oficial nr. 272 din 23 noiembrie 1995), cu modificările şi completările ulterioare *4) denumire completa, complicatii afecţiuni asociate *5) după caz

191

Verso Ruta profesională*) ┌───┬──────────────┬────────┬────────┬───────────────────────┬────────────┬────────────┐ │Nr.│Întreprinderea│Ocupaţia│Secţie │Durata expunerii │Concentratia│Concentratia│ │ │(localitatea) │ │Atelier │ Anul, luna │ medie în │ medie │ │ │ │ │ ├───────────┬───────────┤ pulberi │ SiO(2) │ │ │ │ │ │ de la │pana la │ │ │ ├───┼──────────────┼────────┼────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤ │ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│ ├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤ │ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│ ├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤ │ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│ ├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤ │ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│ ├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤ │ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│ ├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴────┴───┴───┴────┴───┴───┘ * Se completează numai pentru silicoza

192

XII. AVIZAREA DOCUMENTAŢIILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE ŞI INSTRUIRE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Secţiunea 1. Prevederi generale Capitolul VIII din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii SSM nr. 319/2006 are ca scop stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care se supun avizării, a cerinţelor care stau la baza realizării acestora, precum şi a procedurii de avizare. Documentaţiile care se supun avizării sunt: a) filme sau imagini, pe peliculă sau suport magnetic, cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; b) afişe, pliante, broşuri din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; c) module de curs destinate instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, elaborate de prestatorii de servicii; d) diapozitive, diafilme şi alte asemenea. Secţiunea a 2-a. Cerinţe de realizare a documentaţiilor Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor care se supun avizării sunt: a) conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în vigoare; b) să prezinte informaţia într-o formă accesibilă, completă şi uşor de asimilat; c) conţinutul şi realizarea să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al subiecţilor cărora li se adresează. Cerinţele specifice pentru realizarea filmelor cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: a) scenariul şi regia să asigure perceperea corectă şi clară a mesajului; b) imagine clară şi sugestivă; c) sonor clar şi sugestiv; d) forme de prezentare : filmare reală sau animaţie; e) durata proiecţiei : 10 – 20 minute. Cerinţele specifice pentru realizarea afişelor şi pliantelor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: a) grafică simplă, fără greşeli tehnice, subliniindu-se elementele principale ale temei eliminându-se detaliile nesemnificative; b) utilizarea unor culori vii, contrastante, în concordanţă cu subiectul, respectiv culori deschise pentru situaţii pozitive şi culori închise pentru situaţii negative; c) fără text sau cu text scurt, concis şi vizibil, cu dimensiunea literelor aleasă astfel încât să permită citirea textului de la o distanţă de 4 – 5 m; d) subiectul să ocupe circa 60% din suprafaţa afişului , iar marginile să fie suficient de mari pentru a-l izola de fondul pe care este aplicat; e) mărimea afişului va fi aleasă în funcţie de scopul urmărit şi locul în care va fi expus; f) materialele din care sunt realizate să fie adecvate mediilor în care vor fi utilizate, respectiv să fie rezistente la acţiunea factorilor din mediul în care sunt amplasate şi/sau utilizate (umiditate, agenţi chimici, etc.). 193

Cerinţele specifice pentru realizarea broşurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: a) să prezinte informaţiile clar şi concis; b) să se axeze pe o temă concretă; c) să prezinte un interes practic cât mai larg. Cerinţele specifice pentru elaborarea suportului de curs destinat instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: a) să fie elaborat în baza unei documentări bibliografice la zi; b) să utilizeze terminologia specifică securităţii şi sănătăţii în muncă; c) să fie elaborat pe o tematică orientată spre grupuri ţintă de lucrători şi tipul instruirii, dezvoltată efectiv pentru înlăturarea problemelor de securitate şi sănătate în muncă ce rezultă din evaluarea riscurilor şi adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei de riscuri noi; d) să fie redactat clar, concis, accesibil, adaptat nivelului de pregătire al grupului ţintă căruia îi este destinat; e) informaţiile să fie sistematizate, într-o organizare logică a conţinutului, orientate spre situaţii concrete de muncă; f) să cuprindă ilustraţii, desene, scheme, pictograme şi tabele explicative, dacă este necesar; g) să evidenţieze consecinţele neaplicării şi/sau nerespectării legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Cerinţele specifice pentru realizarea diapozitivelor şi diafilmelor sunt: a) pe cât posibil să fie realizate color şi să fie clare; b) să fie însoţite de scheme explicative; c) textele care le însoţesc să fie redactate clar şi concis fără a da naştere la interpretări; d) să fie realizate într-o succesiune logică. Secţiunea a 3-a . Avizarea documentaţiilor Documentaţiile care se supun avizării pot fi difuzate sau comercializate, numai dacă sunt avizate de către Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare, din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul . În situaţia în care elaboratorul are cetăţenia , respectiv naţionalitatea unui stat membru al UE ori aparţinând Spaţiului Rconomic European, documentaţiile se avizează de către Comisia de abilitare şi avizare constituită la nivelul DMSSF Bucureşti . Pentru avizarea documentaţiilor solicitantul va transmite prin poştă Comisiei de abilitare şi avizare din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul o cerere conform modelului din anexa nr. 24 la N.M. de aplicare a Legii SSM , însoţită de un dosar care cuprinde: a) copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului şi, după caz, anexa la acesta, iar în cazul când elaboratorul este dintr-un stat membru UE / SEE , acesta va depune documentul echivalent eliberat de statul de origine sau provenienţă; b) un scurt memoriu de prezentare a documentaţiei; c) două exemplare din documentaţia supusă avizării; d) în cazul diapozitivelor şi diafilmelor se vor transmite: originalul şi două copii pe suport hârtie. 194

Comisia de abilitare şi avizare va transmite prin poştă avizul sau decizia de respingere motivată, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării. Avizul comisiei, prezentat în anexa nr. 25 N.M. de aplicare a Legii SSM , va fi însoţit de un exemplar din documentaţia transmisă de solicitant , care va purta ştampila Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Decizia de respingere, prezentată în anexa nr. 26 N.M. de aplicare a Legii SSM , va fi însoţită de cele două exemplare de documentaţie transmisă de solicitant pentru a fi refăcută în sensul celor precizate în decizie. Secţiunea a 4-a. Dispoziţii finale Difuzarea sau comercializarea documentaţiilor supuse avizării vor fi însoţite de o copie a avizului. Angajatorul care utilizează documentaţiile supuse avizării trebuie să deţină o copie a avizului. Respingerea avizării unei documentaţii poate face obiectul unei contestaţii depuse la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 zile de la data primirii deciziei de respingere. Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei. Dacă în timpul controalelor se constată diferenţe între documentaţia avizată şi cea folosită în activitatea curentă inspectorul de muncă dispune măsuri pentru retragerea documentaţiei neconforme şi comunică în scris Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale situaţia constatată, cu propunerea de suspendare sau de retragere a avizului. Comisia de abilitare şi avizare teritorială aduce la cunoştinţa titularului de aviz situaţia constatată pentru ca acesta să-şi prezinte punctul de vedere. Comisia de abilitare şi avizare teritorială analizează comunicarea inspectorului de muncă împreună cu punctul de vedere al titularului de aviz şi emite o decizie de suspendare sau de retragere a avizului, după caz. Suspendarea se poate face pe o perioadă determinată, în funcţie de timpul necesar pentru remedierea deficienţelor constatate. Decizia de retragere a avizului poate face obiectul unei contestaţii depuse la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 zile de la data primirii deciziei de respingere. Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei . În situaţia în care titularul de aviz intenţionează să aducă modificări unei documentaţii avizate are obligaţia să comunice Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale conţinutul acestor modificări. Comisia de abilitare şi avizare teritorială analizează dacă modificările asupra documentaţiei sunt intervenţii minore sau majore şi decide menţinerea avizului sau necesitatea unei noi avizări.

195

XIII . EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR

Pentru a asigura sănătatea salariaţilor la locul de muncă se impune, încă din faza de proiectare, ca produsele comercializate, care sunt utilizate în domeniul industrial să respecte anumite condiţii esenţiale de securitate şi sănătate. Evaluarea acestora se face de fabricant în cazul produselor simple sau de către organisme de certificare de terţă parte , în cazul produselor complexe, conform procedurilor de certificare specificate în fiecare act normativ ce reglementează o categorie de produse. I.Terminologie a) acreditare – procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut conform legii, atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice; b) autoritate competentă – organ al administratiei publice centrale responsabil cu reglementarea unui domeniu; c) cerinţă esenţială - cerinţă care are in vedere protecţia sănătăţii, securitatea utilizatorilor, protecţia animalelor domestice, a proprietăţii şi a mediului, aşa cum este prevazut în actele normative în vigoare; d) certificare a conformităţii – acţiune a unui organism care este independent faţă de clienţii lui şi alte parţi interesate şi care dovedeşte existenţa încrederii adecvate că un produs , identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ; e) certificat de conformitate – document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare şi care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător , este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ; f) certificat de examinare de tip – document emis de către un organism notificat, prin care se atestă că un tip de produs a fost supus evaluării confomităţii în baza unei reglementări tehnice care prevede evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea modulului “ examinare de tip” ; g) declaraţia de conformitate EC – parte a procedurii de evaluare a conformitaţii, prin care un producător sau un reprezentant autorizat dă o asigurare scrisă că un produs satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau este în conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele esenţiale din reglementările aplicabile; h) domeniu reglementat – ansamblul activităţilor economice şi produselor asociate acestora , pentru care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau de punere în funcţiune; i) desemnare – procedura prin care o autoritate competentă aprobă, prin ordin al conducatorului său , pentru un laborator , un organism de certificare sau de inspecţie recunoscut, dreptul de a acţiona pe piaţă în legătură cu o procedură de evaluare a conformităţii, prevăzută de o reglementare tehnică; j) evaluare a conformităţii – activitate al cărei obiect este determinarea faptului că un produs satisface cerinţele esenţiale din reglementarile tehnice aplicabile sau că un produs este în conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile produsului; k) inspecţie – examinarea proiectului unui produs, a unui produs, a unui serviciu, a unui proces sau a unei instalaţii şi determinarea conformităţii lor cu condiţii specifice sau cu condiţii generale , pe baza unei aprecieri profesionale; 197

l) importator – orice persoana fizică autorizată sau persoană juridică cu domiciliul, respectiv sediul, în România sau în unul din statele membre ale Uniuni Europene , care introduce pe piaţa românească sau pe piaţa Uniunii Europene un produs provenit din afara acestui spaţiu; m) introducerea pe piaţă a unui produs – acţiunea de a face disponibil , pentru prima dată , contra cost sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea distribuirii şi/sau utilizării; n) încercarea - operaţiunea tehnică ce constă în determinarea uneia sau mai multor caracteristici ale unui produs, în concordanţă cu o procedură specifică; o) marcaj de conformitate - simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de punere în funcţiune , pe un produs , pe o placă de marcaj ataşată , pe ambalajul şi/sau pe documentele însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii produsului cu toate cerinţele esenţiale, prevăzute în reglementările tehnice aplicabile; CS – marcaj naţional de conformitate, CE – marcaj european de conformitate p) organism de certificare – organism independent faţă de clientul lui şi alte părţi interesante, care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi supravegherii conformităţii; q) organ de control – structura responsabilă, stabilită să asigure supravegherea pieţei; r) organism notificat - laborator de încercări , organism de certificare sau de inspecţie , persoana juridică cu sediul în Romania sau într-un stat membru al Uniunii Europene , care a fost desemnat şi notificat de către o autoritate competentă ori, respectiv, de către un stat membru, pentru a realiza evaluarea conformităţii într-un domeniu reglementat şi care este cuprins în lista organismelor notificate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; s) producător – persoană fizică autorizată sau persoană juridică , responsabilă pentru proiectarea şi realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune , în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene , în numele său; responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică care asamblează, ambalează sau etichetează produse în vederea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune, sub nume propriu; t) punerea în funcţiune – acţiunea ce are loc în momentul primei utilizări a unui produs, în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene; u) reprezentant autorizatr al producătorului – persoană fizică sau juridică cu domiciliul, respectiv cu sediul, în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, împuternicită de producător să acţioneze în numele acestuia; v) standard european armonizat – standard european, elaborat în baza unui mandat al Comisiei Europene şi adoptat de o organizaţie europeană de standardizare, care conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale dintr-o directivă aplicabilă, acoperită de un astfel de standard; lista standardelor europene armonizate se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; w) supravegherea pieţei – ansamblul măsurilor , resurselor şi structurilor instituţionale adecvate, prin care autorizaţiilor competente asigură şi garantează, în mod imparţial, că produsele introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune îndeplinesc prevederile reglementărilor tehnice aplicabile, indiferent de originea lor, cu respectarea principiului liberei concurenţe. II. Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor se aplică produselor noi şi este reglementată de articolul 95 al Tratatului de la Mastricht care prevede libera circulaţie a produselor în cadrul pieţei unice europene, îndeplinind 198

condiţiile esenţiale de securitate şi sănătate , prevăzute în fiecare directivă specifică tipurilor de produse. Articolul 95 este documentul general privind armonizarea reglementărilor referitoare la produse, în legătură cu sănătatea, securitatea, protecţia mediului şi protecţia consumatorilor. În conformitate cu prevederile art. 95 al Tratatului de la Mastricht: - pot fi plasate pe piaţă doar produsele care nu pun în pericol securitatea persoanelor, animalelor domestice şi a bunurilor; - se urmăreşte realizarea unor directive care să permită, ca regulă, armonizarea totală a dispoziţiilor legislative şi administrative, pentru a se asigura circulaţia liberă a produselor; - se cere introducerea unor reglementări privind supravegherea pieţei. Este obligatoriu ca orice produs introdus pe piaţă să satisfacă încă din faza de concepţie ( înainte de introducerea în fabricaţie în serie ) cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate descrise în cadrul directivei, să fie evaluate conform procedurii adecvate şi să fie însoţit de atestări corespunzătoare: marcaj CE, declaraţie de conformitate şi eventual certificat de conformitate emis de un organism notificat la nivel UE. Produsele care nu îndeplinesc aceste cerinţe trebuie să fie restricţionate sau retrase de pe piaţă. Statele membre au obligaţia să permită circulaţia liberă a produselor care sunt conforme prevederilor mai sus menţionate. Statele membre acceptă prezumţia că respectarea specificaţiilor unui standard european armonizat, dovedită conform procedurilor specifice de evaluare a conformităţii, asigură satisfacerea cerinţelor esenţiale de securitate, utilizand eventual standardele naţionale sau alte metode ( calcule, încercări ). III. Legislaţia româna privind evaluarea conformităţii produselor Legea 608/2001 modificată prin Ordonanţele Guvernului nr.71/2003 şi 62/2004 aprobate prin Legea 503/2003 şi respectiv Legea 406/2004, reglementează evaluarea conformităţii produselor, astfel încât , acestea să circule liber în condiţii de siguranţă. Legea prevede produsele din domeniul reglementat, pentru care se emit reglementări tehnice specifice aplicabile ( Hotărari de Guvern ) care transpun directive europene şi pentru care se face evaluarea conformităţi: 1. Echipamente de joasă tensiune; 2. Recipiente sub presiune; 3. Jucării; 4. Produse pentru construcţii; 5. Compatibilitatea electromagnetică; 6. Maşini industriale; 7. Echipamentele individuale de protecţie; 8. Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată; 9. Dispozitivele medicale implantabile active; 10. Arzătoare cu combustibili gazoşi; 11. Cazane pentru apă caldă; 12. Explozibili utilizaţi în scopuri civile; 13. Dispozitive medicale; 199

14. Medii potenţial explozive; 15. Ambarcaţiuni de agrement; 16. Ascensoare; 17. Echipamente de refrigerare; 18. Echipamente sub presiune; 19. Dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro; 20. Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii; 21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje; 22. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane; 23. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar de mare viteză transeuropean; 24. Echipamente marine; 25. Echipamente sub presiune transportabile; 26. Emisiile de zgomot în mediu produse de către echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor; 27. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar convenţional transeuropean. Procedurile pentru evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al produsului şi de riscul estimat la utilizarea acestuia. Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie de produse din domeniul reglementat, una sau mai multe proceduri pentru evaluarea conformităţii; procedura pentru evaluarea conformităţii este formată din una sau mai multe combinaţii adecvată următoarelor module: a) modulul A - controlul intern; b) modulul B - examinarea de tip; c) modulul C - conformitatea cu tipul; d) modulul D - asigurarea calităţii producţiei; e) modulul E - asigurarea calităţii produsului; f) modulul F - verificarea produsului; g) modulul G - verificarea unităţii de produs; h) modulul H - asigurarea totală a calităţii. Marcajul CE se aplică conform reglementărilor tehnice aplicabile produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile ce însoţsc produsul sau pe o placă de marcaj ataşată produsului, astfel încât să nu poată fi detaşată. În situaţia în care acest lucru nu este posibil sau în cazul în care nu există cerinţe în acest sens, ţinând cont de natura produsului, marcajul CE se aplică pe ambalaj, dacă este cazul, şi pe documentele ce însoţesc produsul, dacă reglementarea tehnică prevede astfel de documente. În situaţia în care un produs intră sub incidenţa mai multor reglementări tehnice aplicabile în care se prevede aplicarea marcajului de conformitate, marcajul de conformitate semnifică conformitatea produsului cu toate prevederile aplicabile din aceste reglementări. Marcajul CE este urmat de numărul de identificare a organismului notificat, în situaţia în care organismul notificat intervine în faza de producţie. De asemenea, se admit introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune şi a produselor româneşti cu marcaj CS, aplicat conform reglementărilor tehnice aplicabile, numai până la data intrării în vigoare a Acordului PECA (Protocolul European privind Evaluarea Conformităţii Produselor Industriale) sau până la data aderării României la Uniunea Europeană, în situaţia în care un astfel de protocol nu este aplicat. 200

Pentru fiecare categorie de produse din domeniul reglementat, Guvernul României va transpune directiva europeană ce reglementează libera circulaţie a mărfurilor respective în câte o Hotărâre de Guvern. Astfel Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în aplicarea următoarelor directive europene: - Directiva Consiliului 73/23/CEE cu privire la echipamentele electrice de joasă tensiune transpusă prin Hotărârea de Guvern 457/2003 modificată prin Hotărârea de Guvern 1514/2004; - Directiva Consiliului 98/37/CE cu privire la maşini, transpusă prin Hotărârea de Guvern 119/2004; - Directiva Consiliului 89/686/CEE cu privire la echipamentul individual de protecţie, transpusă prin Hotărârea de Guvern 115/2004; - Directiva Consiliului 94/9/CE cu privire la echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţiale explozive, transpusă prin Hotărârea de Guvern 752/2004; - Directiva 2000/14/CEE privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, transpusă prin Hotărârea de Guvern 539/2004; - Directiva Consiliului 93/15/CE privind explozivii utilizaţi în scopuri civile care urmează să fie transpusă în legislaţia românească. Pentru aceste acte normative organul de control care verifică respectarea acestora şi care este responsabil pentru supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii, care este organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Hotărârea de Guvern nr. 119 din 5 februarie 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a maşinilor industriale Această Hotărâre de Guvern transpune integral în legislaţia română Directiva 98/37/CE şi reglementează cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate pe care maşinile trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi puse pe piaţă (Anexa nr.1). Aceste cerinţe sunt transpuse prin intermediul standardelor europene armonizate fiecărei categorii de maşini. De asemenea, hotărârea stabileşte în funcţie de complexitatea şi gradul de risc al unei maşini, procedurile de evaluare a conformităţii pe care producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie să le realizeze pentru a putea pune pe piaţă acea maşină. În cadrul hotărârii, se defineşte conceptul de maşină, şi anume: un ansamblu de părţi sau componente aflate în legătură, dintre care cel puţin una este mobilă, prevăzut cu sisteme de acţionare adecvate, circuite de comandă şi putere etc, destinat unui anumit scop, de regulă, pentru transformarea, prelucrarea, transportarea sau 201

ambalarea unui material sau un ansamblu de maşini care, în scopul de a ajunge la unul şi acelaşi rezultat, sunt dispuse şi comandate astfel încât să fie solidare în funcţionare. De asemenea, se defineşte termenul componentă de securitate: componentă care, chiar dacă nu este un echipament interschimbabil, este introdusă pe piaţă de producător sau reprezentantul său autorizat, pentru a îndeplini o funcţie de securitate atunci când este utilizată şi a cărei defectare sau funcţionare necorespunzătoare periclitează securitatea sau sănătatea persoanelor expuse. Având în vedere această definiţie, în ghidul european de aplicare a directivei maşini sunt clasificate ca maşini: rampele reglabile, benzile transportoare, macaralele plutitoare, demaroarele auto, pistoalele pentru bolţuri, obloanele acţionate cu motor şi maşinile care manipulează materiale pirotehnice. Prevederile HG 119/2004 nu se aplică în cazul următoarelor categorii de maşini: a) maşinile a căror singură sursă de energie este forţa umană, aplicată direct, cu excepţia celor utilizate pentru ridicarea sau coborârea sarcinilor; b) maşinile de uz medical folosite în contact direct cu pacienţii; c) echipamentele tehnice specifice parcurilor de distracţie; d) cazanele de abur şi recipientele sub presiune; e) maşinile special proiectate sau puse în funcţiune pentru utilizare în domeniul nuclear şi care, în cazul unei defectări, pot provoca o emisie radioactivă; f) sursele radioactive încorporate într-o maşină; g) armele de foc; h) rezervoarele de stocare şi conductele de transport pentru petrol, motorină, lichide inflamabile şi substanţe periculoase; i) mijloacele de transport, adică vehiculele şi remorcile lor destinate transportului aerian, rutier, feroviar, naval, de mărfuri şi/sau persoane. Vehiculele utilizate în industria extractivă de minereuri nu sunt excluse; j) navele maritime şi platformele maritime inclusiv echipamentele de la bordul acestor nave sau unităţi; k) instalaţiile cu cablu, inclusiv funicularele, pentru transportul public sau privat de persoane; l) tractoarele agricole şi forestiere; m) maşinile speciale proiectate şi construite în scop militar sau de menţinere a ordinii publice; n) ascensoarele care servesc în mod permanent anumite nivele precizate ale clădirilor şi construcţiilor, având o cabină care se deplasează de-a lungul unor ghidaje rigide şi a cărei înclinaţie pe orizontală este superioară valorii de 15 grade, destinate transportului de persoane, de persoane şi mărfuri sau numai de mărfuri, în cazul în care cabina este accesibilă unei persoane şi este dotată cu organe de comandă situate în interiorul ei; o) mijloacele de transport pe şină, cu pinion şi cremalieră, pentru persoane; p) instalaţiile de extracţie care echipează puţurile de mină; q) elevatoarele teatrale; r) ascensoarele de şantier destinate pentru ridicarea persoanelor sau a persoanelor şi mărfurilor. Se consideră că sunt în conformitate cu toate prevederile hotărârii, inclusiv cu procedurile de evaluare a conformităţii, dacă: a) maşinile poartă marcajul de conformitate CE, aplicat de un producător sau reprezentantul autorizat al acestuia şi dacă sunt însoţite de declaraţia CE de conformitate la care se face referire în Anexa nr. 2, punctul A; 202

b) componentele de securitate sunt însoţite de declaraţia CE de conformitate la care se face referire în Anexa nr. 2, punctul C. Înainte de emiterea declaraţiei CE de conformitate, atât pentru maşini, cât şi pentru componente de securitate, producătorul sau reprezentantul său autorizat, trebuie să întocmească un dosar tehnic care cuprinde: (a1) planul de ansamblu a maşinii, precum şi schiţe ale circuitelor de comandă; (a2) planuri detaliate şi complete, însoţite eventual de note de calcul, rezultate ale încercărilor, etc, care să permită verificarea conformităţii maşinii cu cerinţele esenţiale de sănătate şi securitate; (a3) lista:

(i)

cerinţelor esenţiale prevăzute în prezenta hotărâre;

(ii)

standardelor relevante;

(iii) altor specificaţii tehnice care au fost folosite la proiectarea maşinii; (a4)

descrierea soluţiilor adoptate pentru a preveni pericolele prezentate de maşină;

(a5) rapoartele tehnice sau certificatele obţinute de la un organism sau laborator competent; (a6) orice raport tehnic care prezintă rezultatele încercărilor efectuate, la alegerea producătorului, fie de el însuşi, fie de către un organism sau laborator competent, dacă se declară conformitatea cu un standard armonizat care prevede încercări; (a7) un exemplar al instrucţiunilor maşinii; În cazul fabricaţiei în serie, dosarul tehnic va cuprinde dispoziţiile interne care vor fi implementate pentru menţinerea conformităţii maşinilor cu prevederile prezentei hotărâri. Anexa IV cuprinde 17 categorii de maşini şi 5 categorii de componente de securitate pentru care producătorul poate alege între examenul CE de tip sau procedura declaraţiei de conformitate, în funcţie de modul în care produsele respectă sau nu standardele europene armonizate. Această listă este completă, nu indicativă şi trebuie interpretată în sens strict. Nu pot fi incluse echipamente care nu sunt trecute în listă, chiar dacă au riscuri asemănătoare. Procedura de evaluare a conformităţii este prezentată schematic în cele ce urmează :

203

Schema de certificare a masinilor conform Directivei 98/37/CE Dosar tehnic de construcţie (Anexa V) Cele la care nu se face referire în Anexa IV

PRODUCATOR

Tipurile de utilaje şi componente de protecţie. Anexa IV

Cele la care se face referire în Anexa IV, fără a respecta total sau parţial standardele, ori dacă nu există astfel de standarde

Cele la care se face referire în Anexa IV şi completate cu standarde

1)

Examenul tip CE (Anexa VI) Modulul B

Dosarul tehnic (Anexa VI) trimis organismului notificat

Tipurile de utilaje şi componente de protecţie. Anexa IV

Declaraţia CE de conformitate cu cerinţele esenţiale Modulul A

Dosarul tehnic (Anexa VI) trimis organismului notificat pentru certificare sau verificarea conformităţii dosarului

Declaraţia de conformitate a tipului însoţită de examenul tip CE Modulul A

Examenul tip CE (Anexa VI) Modulul B (1) Componentele de securitate nu poartă marcajul CE. Toate maşinile şi componentele de securitate trebuie să fie însoţite de declaraţia CE de conformitate.

În scopul aplicării acestei hotărâri, au fost elaborate o serie de acte normative : -

Normele Metodologice din 28.06.2004 pentru recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii maşinilor industriale, publicate în MO 676 din 27.07.2004.

-

Ordinul M.M.S.S.F. nr. 492 din 23.09.2004 pentru aprobarea listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii maşinilor industriale.

-

Ordinul M.M.S.S.F. nr. 242 din 26.05.2004 privind aprobarea listei standardelor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la maşini industriale, publicat în M.O. nr. 634 din 13.07.2004, iar lista completă este publicată în M.O. nr. 634 bis.

Hotărârea de Guvern nr. 115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie si a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă Această hotarâre transpune Directiva 89/686/CEE şi stabileşte condiţiile care reglementează introducerea pe piaţă şi libera circulaţie a echipamnentelor individuale de protecţie , abreviate prin ”EIP" , cerinţe esenţiale de securitate pe care trebuie să le respecte EIP pentru a asigura protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor. 204

Hotărârea defineşte EIP ca fiind orice dispozitiv sau articol destinat a fi purtat sau ţinut cu mâna , de către o persoană ca mijloc de protecţie împotriva unuia sau mai multor riscuri pentru sănătate şi securitate. Se consideră , de asemenea , EIP : u

Un ansamblu constituit din mai multe dispozitive sau mijloace , integrate de către producător în scopul asigurării protecţiei unei persoane împotriva unuia sau mai multor riscuri potenţiale simultane;

u

Un dispozitiv sau un mijloc de protecţie , detaşabil sau nedetaşabil , combinat cu un echipament individual care nu are rol de protecţie , purtat sau ţinut cu mâna de o persoană pentru executarea unei activităţi specifice;

u

Componente interschimbabile ale EIP , esenţiale pentru o funcţionare corespunzătoare şi utilizate exclusiv pentru un astfel de echipament.

Se consideră ca parte integrantă a EIP orice sistem introdus pe piaţă împreună cu aceasta , pentru racordarea acestuia la alt dispozitiv extern , complementar, chiar dacă acest sistem nu este destinat a fi purtat sau ţinut cu mâna în permanenţă de către utilizator pe întreaga durată de expunere la risc. Anexa I a acestei hotărâri stabileşte categoriile de EIP pentru care hotărârea nu se aplică : EIP proiectate şi fabricate special pentru utilizarea de către forţele armate sau pentru menţinerea legii şi ordinii (căşti de protecţie , scuturi sau alte elemente care asigură acelaşi tip de protecţie)

1.

EIP pentru autoapărare (recipienţi cu aerosoli , arme individuale de descurajare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

2.

3.

EIP proiectate şi fabricate în scop privat împotriva :

•

Condiţiilor atmosferice adverse (bonete , îmbrăcăminte de sezon , încălţăminte , umbrele sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

•

Umidităţii şi apei (mănuşi de spălat vesela sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

•

Căldurii (mănuşi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

EIP care nu se poartă permanent destinaţie de protecţiei sau salvare a persoanelor îmbarcate la bordul navelor sau aeronavelor

4.

Căştile de protecţie şi vizierele destinate utilizatorilor de vehicule cu motor cu două sau trei roţi .

5.

Procedurile de evaluare a conformităţii sunt în funcţie de complexitatea EIP. Hotărârea face următoarea clasificare a EIP : I.

EIP de concepţie simplă

II.

EIP ce nu sunt incluse în categoria I şi III

III.

EIP de concepţie complexă 205

La EIP de concepţie simplă , utilizatorul poate evalua singur nivelul de protecţie împotriva riscurilor , ale căror efecte pot fi identificate în timp şi se manifestă treptat . Din această categorie fac parte EIP destinate protejării utilizatorului împotriva următoarelor categorii de factori de risc : a.

acţiuni mecanice cu efecte superficiale (mănuşi pentru grădinărit , degetare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);

b.

produse de curăţare cu acţiune slabă şi cu efecte uşor reversibile (mănuşi de protecţie împotriva soluţiilor diluate de detergenţi sau altor sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);

c.

riscuri care decurg din manipularea produselor fierbinţi care nu expun utilizatorul la o temperatură mai mare de 500C sau la şocuri mecanice periculoase (mănuşi , şorţuri de uz profesional sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);

d.

agenţi atmosferici care nu sunt nici excepţionali şi nici extremi (articole pentru protecţia capului , îmbrăcăminte de sezon , încălţăminte sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie );

e.

şocuri mecanice şi vibraţii minore care nu afectează zonele vitale ale corpului şi ale căror efecte nu pot provoca leziuni ireversibile (căşti de protecţie de tip uşor împotriva scalpării , mănuşi, încălţăminte uşoară sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie );

f.

lumina solară (ochelari de soare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie ).

EIP de concepţie complexă destinate a asigura protecţia împotriva pericolelor care pot conduce la deces sau împotriva pericolelor care pot afecta grav şi ireversibil sănătatea , în cazul cărora proiectantul consideră că utilizatorul nu ar putea identifica în timp nişte posibile efecte imediate : a) aparate de protecţie respiratorie filtrante , destinate protecţiei împotriva aerosolilor solizi şi lichizi sau împotriva gazelor iritante , periculoase , toxice sau radiotoxice; b) aparate de protecţie respiratorie care asigură o izolare completă faţă de atmosferă , inclusiv cele utilizate pentru scufundare; c) EIP care asigură numai o protecţie limitată în timp împotriva acţiunilor chimice sau împotriva radiaţiilor ionizante; d) Echipamente de intervenţie în medii cu temperaturi înalte , ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mare de 1000C şi care pot fi sau nu caracterizate de prezenţa radiaţiilor infraroşii , a flăcărilor sau a proiecţiilor de mari cantităţi de metal topit; e) Echipamente de intervenţie în medii cu temperaturi scăzute , ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mică de -500C ; f) EIP pentru protecţie împotriva căderii de la înălţime; g) EIP pentru protecţie împotriva riscurilor electrice şi a tensiunilor periculoase sau EIP utilizate pentru lucru la tensiune înaltă.

206

Obligaţiile producătorului Pentru EIP introduse pe piaţă , producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia au obligaţia să întocmească şi să deţină ,timp de 10 ani de la data introducerii pe piaţă a EIP, documentaţia tehnică prevăzută în Anexa nr. 3 care va fi prezentată spre examinare , le cerere , organului de control. În cazul în care , nici producătorul , nici reprezentantul autorizat al acestuia nu au sediul în România, obligaţia deţinerii documentaţiei care va fi prezentată la cerere organului de control revine importatorului. Documentaţia tehnică furnizată de producător Documentaţia tehnică furnizată de producător trebuie să cuprindă toate datele relevante cu privire la mijloacele utilizate de producător pentru a se asigura că EIP respectă cerinţele esenţiale specifice domeniului său. În cazul modelelor de EIP din grupa II şi III , documentaţia tehnică trebuie să cuprindă în primul rând: 1) dosarul tehnic de fabricaţie , constând din: a) planuri de ansamblu şi detalii ale EIP însoţite , acolo unde este cazul , de note de calcul şi de rezultatele încercărilor pe prototip , în măsura în care este necesar , pentru a verifica respectarea cerinţelor esenţiale; b) o listă completă a cerinţelor esenţiale de securitate şi a standardelor armonizate sau a altor specificaţii tehnice luate în consideraţie la proiectarea modelului; 2) o descriere a mijloacelor de control şi încercare care urmează să fie utilizate la locul de fabricare pentru a verifica conformitatea producţiei de EIP cu standardele armonizate sau cu alte specificaţii tehnice şi pentru a menţine nivelul calităţii; 3) un exemplar din fişa de instrucţiuni. În cazul EIP de concepţie simplă , se aplică procedura "Declaraţia CE de conformitate a producţiei" prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat emit o declaraţie după modelul prezentat în Anexa nr. 4 prin care atestă conformitatea EIP introdus pe piaţă cu prevederile directivei şi aplică pe fiecare EIP marcajul de conformitate CE. În cazul EIP din categoria II se aplică Examinarea CE de tip procedură prin care organismul notificat , în urma examinării dosarului tehnic de fabricaţie şi a modelului , constată şi atestă că modelul de EIP în cauză satisface prevederile hotărârii. În cazul EIP de concepţie complexă (categoria III) , producătorul efectuează "Examinarea CE de tip" , după care, la alegere, pentru a dovedi omogenitatea producţiei şi conformitatea EIP cu modelul descris în certificatul de examinare CE de tip şi cu cerinţele esenţiale , va aplica una din procedurile de certificare a calităţii producţiei: -

sistem de control al calităţii CE pentru produsul final- organismul notificat , ales de producător, efectuează verificările necesare în mod aleatoriu, în mod normal , la intervale de cel puţin un an, pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale. 207

-

sistem de asigurare a calităţii CE a producţiei prin supraveghere: un organism notificat ales de producător evaluează , în urma auditului documentaţia sistemului calităţii şi o aprobă.

Ghidul european de aplicare a Directivei 89/686/CEE prezintă o clasificare a EIP în cele trei categorii de mai sus , iar EIP pentru care prevederile Hotărârii de Guvern nr.115 nu se aplică sunt clasificate ca fiind de categoria zero. Pentru aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative: -

Ordinul MMSSF nr. 354 din 28.06.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recunoaşterea si desemnarea laboratoarelor de încercări , precum şi a organismelor de certificare şi de inspectie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor individuale de protecţie , publicat în MO 676/27.07.2004 ;

-

Ordinul MMSSF nr. 485 din 21.09.2004 pentru aprobarea listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii echipamentului individual de protecţie , publicat în MO 916/07.10.2004;

-

Ordinul MMSSF nr. 241 din 26.05.2004 privind aprobarea listei standardelor române care transpun standarde europene armonizate referitoare la echipamentul individual de protecţie , publicat în MO 635/13.07.2004 , lista completă a standardelor din Monitorul Oficial 635 bis.

Hotărâre de Guvern nr. 457 din 18 aprilie 2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune

Această hotărâre transpune Directiva europeană 73/23/CEE şi se aplică la echipamentele electrice de joasă tensiune fabricate în ţară sau importate , destinate pieţei interne , ale căror tensiuni de intrare sau ieşire sunt cuprinse în intervalul 50V1000 V curent alternativ şi 75V-1500V curent continuu , în interiorul echipamentelor putând să apară şi alte tensiuni în afara acestor limite. Exemple de astfel de echipamente electrice sunt: Bunurile electrice de larg consum; Mijloacele electrice de producţie: •

Aparataj electric;

•

Scule portabile acţionate electric;

•

Echipamente pentru iluminat;

•

Aparataj electric de comutaţie şi de reglare;

•

Instalaţii electrice;

•

Conectoare şi cordoane de conectare;

•

Echipamente pentru instalatii electrice. 208

În Anexa II , sunt prezentate echipamentele pentru care nu se aplică prevederile acestei hotărâri: -

echipament electric pentru utilizare în atmosferă explozivă

-

echipament electric pentru utilizare radiologică şi medicală

-

componente electrice pentru lifturi de mărfuri şi de persoane

-

contoare de energie electrică

-

fişele şi prizele de uz casnic

-

sisteme de supraveghere cu gard electric

-

interferenţe radioelectrice.

-

echipamentele electrice specializate , utilizate pe nave , avioane sau cale ferată, care se supun prevederilor elaborate de organizaţiilor internaţionale , din care România face parte.

De asemenea, nu se supun prevederilor prezentei hotărâri echipamentele electrice concepute astfel încât securitatea lor depinde de modul în care sunt integrate în produsul final: circuite integrate , tranzistori , diode , redresoare , triace ,tiristoare, dispozitive optoelectronice, condensatoare, rezistoare , bobine, filtre ,relee terminale , microîntreruptoare. Dar, se aplică prevederile prezentei hotărâri componentelor electrice destinate a fi încorporate într-un echipament electric , pentru care este posibilă evaluarea securităţii , de exemplu: surse de lumină , startere, siguranţe fuzibile, întrerupătoare pentru uz casnic , elemente ale instalaţiilor electrice, ş.a. Conformitatea echipamentului electric de joasă tensiune cu cerinţele prezentei hotărâri trebuie demonstrată printr-o declaraţie de conformitate emisă de producător sau de reprezentantul său autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, conform modelului prevăzut în Anexa nr.5 şi prin marcaj de conformitate CE care atestă conformitatea acestuia cu prevederile prezentei hotărâri , inclusiv cu procedura de evaluare a conformităţii (controlul intern al producţiei) prevăzute în Anexa nr.4. Producătorul va întocmi un dosar tehnic de conformitate ce va cuprinde: a) Descrierea generală a echipamentului electric de joasă tensiune; b) Instrucţiuni de exploatare , manual de utilizare; c) Desene de proiectare şi de fabricaţie , scheme ale componentelor , subansamblurilor, circuitelor; d) Descriere şi explicaţii necesare pentru înţelegerea celor prezentate la lit.c) ; e) Rezultatele calculelor de proiectare, controale efectuate etc ; f) Lista cuprinzând standardele ce se aplică integral sau parţial şi descrierea soluţiilor aplicate pentru a satisface cerinţele esenţiale de securitate în situaţia neaplicării integrale a standardelor; 209

g) Rapoarte de încercări; h) Declaraţie de conformitate , în copie , inclusiv traducerea legalizată în limba română pentru echipamentele electrice de joasă tensiune din import. Dosarul tehnic de conformitate trebuie ţinut la dispoziţia organelor de control minimum 10 ani de la data fabricaţiei ultimului echipament electric de joasă tensiune. Producătorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca procesul de producţie să asigure conformitatea echipamentului electric de joasă tensiune fabricat cu documentaţia tehnică prezentată şi cu cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în Anexa nr.1. În aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative : -

Ordinul MEC nr. 35 din 23.01.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea organismelor şi/sau laboratoarelor ce pot întocmi rapoarte de încercări care atestă conformitatea echipamentului electric de joasă tensiune cu cerinţele esenţiale de securitate , publicat în MO 96/2004;

-

Ordinul MEC nr. 521 din 29.07.2004 pentru aprobarea listei cuprinzând laboratoarele recunoscute care pot întocmi rapoarte de încercări ce atestă conformitatea echipamentelor electrice de joasă tensiune, cu cerinţele esenţiale, publicat în MO 736/2004;

-

Ordinul MEC nr. 384/22.06.2004 pentru aprobarea listei cuprinzând standardele române privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune care adoptă standarde europene armonizate, publicat în MO 681/29.07.2004 Lista completă a standardelor este publicată în MO 681 bis.

Hotărârea nr. 752 din 14 mai 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive Această hotărâre transpune integral în legislaţia română Directiva 94/9/CE şi reglementează condiţiile de introducere pe piaţă a echipamentelor noi şi nu se aplică echipamentelor second hand ; nu reglementeaza utilizarea echipamentelor în atmosfere potenţial explozive , aceasta fiind reglementată de Directiva 89/655/CEE care este transpusă în Normele Generale de Protecţie a Muncii , ediţia 2002. Următorii termeni sunt definiţi astfel: a) Echipamente înseamnă maşini , aparate,dispozitive fixe sau mobile, componente de control şi instrumentaţia din acestea , sisteme de detectare sau prevenire care, separat sau împreună , sunt destinate generării , transferului , stocării, măsurării , controlului şi transformării energiei folosite pentru prelucrarea materiei şi care pot cauza o explozie prin propriile lor surse potenţiale de aprindere. b) Sisteme protectoare înseamnă entităţi constructive destinate opririi imediate a exploziilor incipiente şi/sau limitării domeniului efectiv al flăcărilor de explozie şi a presiunilor de explozie. Sistemele protectoare pot fi integrate în echipamente sau pot fi introduse pe piaţă separat ca sisteme autonome.

210

c) Componente înseamnă orice piesă esenţială pentru funcţionarea sigură a echipamentelor şi sistemelor protectoare , dar fără a avea o funcţie autonomă. d) Atmosfere explozive înseamnă amestecul cu aer , în condiţii atmosferice , al substanţelor inflamabile , sub formă de gaze, vapori, ceţuri sau prafuri în care , după ce s-a produs aprinderea , combustia se propagă în întregul amestec nears. e) Atmosferă potenţial explozivă înseamnă o atmosfera care ar putea deveni explozivă datorită condiţiilor locale şi operaţionale. f) Echipamente de grupa I înseamnă echipamente destinate utilizării în părţile subterane ale minelor şi la acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă ale acestor mine care pot fi expuse la grizu şi/sau la praf combustibil. g) Echipamente de grupa II înseamnă echipamente destinate utilizării în alte locuri care pot fi expuse la atmosfere explozive. Categoriile de echipamente care definesc nivelurile de protecţie necesare sunt prezentate în Anexa nr.1 . Echipamentele şi sistemele protectoare care pot fi destinate numai unei anumite atmosfere explozive , în acest caz , acestea trebuie să fie marcate corespunzător. Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul următoarelor categorii de produse : a) dispozitive medicale destinate utilizării în mediu ambiant medical; b) echipamente şi sisteme protectoare la care pericolul de explozie rezultă exclusiv din prezenţa substanţelor explozive sau a substanţelor chimice instabile; c) echipamente destinate utilizării în medii casnice şi necomerciale în care atmosferele potenţial explozive pot apare rareori , doar ca rezultat al scurgerii accidentale de combustibil gazos; d) echipamente individuale de protecţie; e) nave şi platforme maritime mobile împreună cu echipamentele de la bordul acestora; f) mijloacele de transport , adică vehiculele şi remorcile lor destinate exclusiv transportului de pasageri , aerian, rutier , feroviar sau pe apă , precum şi mijloacele de transport , în măsura în care acestea sunt destinate transportului de bunuri pe cale aeriană , rutieră , feroviară sau pe apă. Nu trebuie excluse vehiculele destinate utilizării într-o atmosferă potenţial explozivă; g) arme , muniţii sau material de război. Pentru a putea fi introduse pe piaţă , echipamentele , sistemele protectoare şi dispozitivele de protecţie trebuie să satisfacă cerinţele esenţiale pentru sănătate şi securitate , prevăzute în Anexa nr. 2 , aplicabile ţinând seama de utilizarea destinată , să poarte marcajul de conformitate CE prevăzut la rt. 12 , şi fiecare exemplar să fie însoţit de declaraţia de conformitate CE prevăzută în Anexa 10. Componentele prevăzute la art. 6 alin. (2) sunt însoţite de atestatul scris de conformitate prevăzut de art.9 alin. (3 ), nefiind necesar marcajul CE. 211

În aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative: -

Ordinul MMSSF 477 din 14.09.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări , precum şi a organismelor de certificare si de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive , publicat în MO 871/2004.

-

Ordinul MMSSF 476 din 14.09.2004 privind aprobarea listei standardelor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la echipamente utilizate în atmosfere potenţial explozive, publicat în MO 866/2004. Hotărârea nr.539 din 7 aprilie 2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu, produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor

Această hotărâre transpune în legislaţia română Directiva 2000/14/CE şi reglementează modalităţile de introducere pe piaţă şi de colectare a datelor cu privire la emisia de zgomot în mediu provenit de la o gamă de echipamente noi cu un nivel de putere acustică ridicat, ce sunt comercializate. Acest act normativ nu se aplică la condiţiile de utilizare ale echipamentelor din punct de vedere al emisiilor de zgomot la locurile de muncă, ce sunt reglementate de Normele Generale de Protecţie a Muncii, ediţia 2002. Definiţii Echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor - toate maşinile industriale definite în articolul 1(2) al Directivei 98/37/CE referitoare la maşini industriale care sunt autopropulsate sau pot fi deplasate şi care indiferent de elementul sau elementele de acţionare sunt destinate a fi utilizate conform tipului lor în aer liber şi care contribuie la expunerea la zgomot în mediu. Se consideră utilizare în exteriorul clădirilor utilizarea echipamentelor într-un mediu în care transmisia sunetului nu este afectată sau, nu este diminuată în mod semnificativ, de exemplu în corturi, sub copertine de protecţie împotriva ploii sau în interiorul clădirilor ; - echipamente neacţionate de un motor, destinate aplicaţiilor industriale sau de mediu, care conform tipului lor sunt destinate a fi utilizate în exteriorul clădirilor şi care contribuie la expunerea la zgomot în mediul înconjurător. Nivelul de putere acustică LWA : puterea acustică amplificată cu coeficientul de ponderare A, măsurată în dB în raport cu 1 pW, conform prevederilor din SR EN ISO 3744 :1997 şi SR EN ISO 3746 :1998. Nivelul de putere acustică măsurat : un nivel de putere acustică determinat prin măsurări conform prevederilor din Anexa nr.3 la prezenta hotărâre. Valorile măsurate pot fi determinate, fie pe o singură maşină industrială reprezentativă pentru tipul de echipament, fie ca medie a măsurărilor efectuate pe un număr de maşini industriale. Nivelul de putere acustică garantat : un nivel de putere acustică determinat în conformitate cu cerinţele prevăzute în Anexa nr.3 la prezenta hotărâre, care include incertitudinile datorate variaţiilor în procesul de fabricaţie şi în procedurile de măsurare despre care producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia confirmă că nu a fost 212

depăşit, având în vedere instrumentele tehnice folosite care sunt menţionate în documentaţia tehnică. Hotărea nu se aplică următoarelor categorii de echipamente : a) echipamente destinate în primul rând transportului rutier, feroviar, aerian sau naval de bunuri sau persoane ; b) echipamente special proiectate şi construite, cu destinaţie militară şi pentru poliţie şi cele destinate serviciilor de urgenţă. Se supun evaluării două categorii de produse : - O primă categorie de produse pentru care există la această dată informaţii suficiente la Comisia Europeană privind metodele de măsurare şi nivelul actual de zgomot emis, sunt cele supuse limitării nivelului de zgomot emis, conform Directivei 2000/14/CE, în două etape, începând cu 2002 şi respectiv 2006 ; în Art.12 sunt nominalizate 22 de tipuri de produse, printre care : ascensoare de şantier pentru materiale, maşini de compactat, compresoare, spărgătoare de beton, buldozere, dumpere, grupuri de acţionare hidraulică, cositori de gazon, automacarale acţionate de motor cu combustie internă, motosape, grupuri electrogene, generatoare de sudură etc. - A doua categorie de produse pentru care nu sunt suficiente date şi pentru care se colectează în continuare informaţii de către Comisia Europeană sunt cele supuse doar etichetării nivelului de zgomot, fără a se solicita limitarea acestuia. Pe măsura completării bazelor de date şi a progreselor tehnice, produse din grupa supusă doar etichetării vor fi introduse treptat în grupa de produse supuse limitării nivelului de zgomot. În Art.13, sunt nominalizate 41 tipuri de produse printre care : ferăstraie cu bandă pentru şantiere de construcţii, ferăstraie portabile cu lanţ, malaxoare pentru beton, maşini pentru transportul şi aplicare sub presiune a betonului şi a mortalului utilaje de foraj, maşini pentru tăiat gard viu, ciocane hidrauluice, maşini pentru colectat frunze etc. Schema de evaluarea conformităţii pentru Directiva 2000/14/CE

Echipamente supuse limitărilor de zgomot Art.12

PRODUCATOR

Tipul produsului

Echipamente supuse numai marcării nivelului de zgomot Art.13

Controlul intern al producţiei completat cu evaluarea documentaţiei tehnice şi verificarea periodic ă Anexa 6.Modulul Aa

Libera alegere a producatorului

Verificarea unităţii de produs Anexa 7 Modulul G

Asigurarea calităţii totale Anexa 8 Modulul H

Controlul intern al producţiei Anexa 5 Modulul A

Pentru a putea fi introduse pe piaţă, aceste echipamente trebuie să respecte procedurile de evaluare a conformităţii, să fie însoţite de declaraţia de conformitate şi să aibă marcajul CE şi marcajul suplimentar în care să fie indicat nivelul de putere acustică garantat. 213

Colectarea datelor cu privire la zgomot : Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia au obligaţia de a transmite la Inspecţia Muncii o copie a declaraţiei de conformitate EC pentru fiecare tip de echipament prevăzut la Art.12 sau Art.13 , introdus pe piaţă sau pus în funcţiune în România. Tinând cont de condiţiile specifice fiecărui stat membru, autorităţile publice pot emite reglementări prin care introduc : a) măsuri de utilizare a echipamentelor prevăzute la Art. 2 în domenii pe care le consideră sensibile, inclusiv posibilitatea de limitare a orelor de lucru pentru astfel de echipamente ; b) cerinţe specifice de asigurare a protecţiei pentru lucrătorii care utilizează astfel de echipamente, cu condiţia ca aceasta să nu conducă la modificarea echipamentelor într-un mod care contravine cu prevederile din prezenta hotărâre. Legea 245/2004 privind securitatea generală a produselor Această lege transpune în legislaţia română Directiva 2001 / 95 / CE şi aplică pentru toate produsele pentru care nu există prevederi legale specifice securitate a produselor. În cazul în care unele produse au reglementări specifice securitate, această lege se aplică numai pentru aspectele şi riscurile sau categoriile riscuri care nu sunt prevăzute de aceste reglementări specifice.

se de de de

Producătorii sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sigure. Un produs va fi considerat sigur : 214

a) din punct de vedere al aspectelor reglementate de dispoziţiile legislaţiei naţionale atunci când, în absenţa prevederilor comunitare specifice privind reglementarea produsului în cauză, el este conform cu reglementările naţionale ale României, ori ale statului membru pe teritoriul căruia este comercializat, reglementări stabilite cu respectarea principiilor liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă, care formulează cerinţele de sănătate şi securitate pe care produsul trebuie să le îndeplinească pentru a fi comercializat. b) din punct de vedere al riscurilor şi al categoriilor de riscuri reglementate de standarde naţionale neobligatorii relevante, atunci când este conform cu standardele naţionale neobligatoriii care transpun standarde europene, a căror referinţă este publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene. Referinţele acestor standarde naţionale armonizate sunt publicate de către Asociaţia de Standardizare din România . Producătorii trebuie să asigure consumatorului informaţiile utile care îi permit să evalueze riscurile inerente ale unui produs pe durata medie de utilizare sau pe o durată rezonabilă, previzibilă, atunci când aceste nu sunt imediat perceptibile de către consumator fără un avertisment corespunzător, precum şi să prevină astfel de riscuri . In limitele activităţilor, producătorii trebuie să adopte măsuri proporţionale cu caracteristicile produselor pe care le furnizează, care să permită : a) informarea utilizatorilor privind riscurile pe care aceste produse le - ar putea prezenta ; a) întreprinderea unor acţiuni potrivite, inclusive, dacă este necesar pentru a evita aceste riscuri, retragerea de pe piaţă, avertizarea adecvată şi eficientă a consumatorilor, returnarea produsului de la consumatori. Distribuitorii sunt obligaţi : a) să acţioneze cu atenţia cuvenită pentru a contribui la respectarea cerinţelor de securitate aplicabile, în special să nu distribuie produse despre care au cunoştinţă sau pe care ar fi trebuit să le considere, pe baza informaţiilor deţinute şi în calitate de specialişti că sunt neconforme cu aceste cerinţe ; b) să participe , în limitele activităţii lor, la monitorizarea securităţii produselor introduse pe piaţă, în special prin : 1.transmiterea informaţiilor privind riscurile produselor ; 2.păstrarea şi furnizarea documentelor necesare pentru a determina originea produselor ; 3.colaborarea la acţiunile întreprinse de producători şi de autorităţile competente pentru evitarea riscurilor. IV Control şi prevenire Modul de desfăşurare a activităţilor de control şi prevenire sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr.891/2004 ce stabileşte pentru fiecare hotărâre de guvern ce transpune o directivă privind libera circulaţie a mărfurilor, autoritatea competentă şi nominalizează un organ de control ce va face supravegherea pieţei. Pentru directivele pentru care autoritatea competenta este Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, organul de control care face supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii.

215

Organul de control poate subcontracta activităţi tehnice cum ar fi, de exemplu, încercări şi inspecţii, cu condiţia ca organul de control să îşi asume responsabilitatea luării deciziei privind rezultatul supravegherii şi numai dacă nu există nici un conflict de interese între sarcinile sale de supraveghere a pieţei şi activităţile de evaluare a conformităţii ale organismului subcontractant. În scopul evitării conflictelor de interese, organismele notificate trebuie excluse de la responsabilităţile privind supravegherea pieţei. Etapele supravegherii pieţei : a) monitorizarea produselor introduse pe piaţă sau puse în funcţiune ; b) stabilirea măsurilor ce trebuie luate de către producător, de către reprezentantul autorizat al acestuia sau de către importator, pentru îndeplinirea conformităţii, după caz. Monitorizarea produselor introduse pe piaţă sau puse în funcţiune se realizează prin : a) vizitarea regulată a locurilor unde se comercializează şi se depozitează de către distruibuitor produsele ; b) vizitarea regulată a locurilor unde produsele sunt puse în funcţiune ; c) organizarea de controale inopinate şi verificări punctuale; d) prelevarea de mostre de produse şi verificarea prin examinare şi încercare a acestora . Organul de control are dreptul de a solicita orice informaţie necesară pentru realizarea sarcinilor ce îi revin. În cazul în care au fost descoperite neconformităţi, pentru a verifica dacă erorile apar în mod constant, organul de control poate verifica produsele în conformitate cu modulele utilizate de către producător pentru evaluarea conformităţii produselor cu cerinţele esenţiale prevăzute în reglementările tehnice aplicabile acelor produse. Organul de control monitorizează produsele prezentate la târguri,expoziţii,demonstraţii. Verificările realizate de către organul de control pot fi : a) verificări formale b) verificări de fond Verificările formale privesc : - prezenţa şi modul de aplicare a marcajului CE ; - disponibilitatea declaraţiei de conformitate EC ; - informaţiile ce însoţesc produsul ; - corecta alegere a procedurilor de evaluare a conformităţii . Verificările de fond privesc : - verificarea conformităţii produsului cu cerinţele esenţiale ; - conţinutul declaraţiei de conformitate EC ; - corecta aplicare a procedurilor de evaluare a conformităţii.

216

Stabilirea măsurilor ce trebuie luate de către producător În situaţia în care organul de control descoperă că un produs nu este în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice aplicabile, acesta trebuie să ia măsurile necesare şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformităţii. Acţiunile corective depind de gradul de neconformitate care trebuie stabilit, de la caz la caz, în concordanţă cu principiul proporţionalităţii (măsurile stabilite de către organul de control trebuie să fie corelate cu gradul de risc sau de neconformitate al produsului, iar impactul asupra liberei circulaţii a mărfurilor nu trebuie să fie mai mare decât este necesar) . a) pentru îndeplinirea conformităţii, organul de control poate solicita producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia sau importatorului, după caz, să realizeze conformitatea cu prevederile din reglementările tehnice aplicabile produsului introdus pe piaţă sau care a fost pus în funcţiune ; b) în situaţia în care măsurile iniţiale nu au condus la rezultatele aşteptate sau rezultatele obţinute sunt considerate insuficiente, organul de control va lua măsurile potrivite pentru a restricţiona sau a interzice introducerea pe piaţă ori punerea în funcţiune a produsului în cauză şi pentru a asigura retragerea lui de pe piaţă . Retragerea efectivă a produsului neconform de pe piaţă se realizează, după caz, de către producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul care a introdus acel produs pe piaţă . Organul de control trebuie să analizeze şi să decidă, de la caz la caz, dacă neconformităţile constatate sunt nesubstanţiale sau substanţiale . În legătură cu neconformităţile constatate, înaintea oricărei decizii, organul de control va anunţa partea implicată, dând posibilitate acesteia de a fi consultată. Dacă problema ce se impune a fi rezolvată este urgentă, dat fiind pericolul grav şi iminent, organul de control dispune măsurile necesare, fără a consulta partea implicată. Lipsa unei reacţii din partea părţii implicate, în intervalul de timp stabilit de către organul de control, îndreptăţeşte organul de control să ia decizia pe care o consideră necesară. Orice decizie luată privind restricţionarea sau interzicerea introducerii pe piaţă, punerii în funcţiune sau retragerii de pe piaţă a unor produse trebuie să fie motivată, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul, după caz, trebuind să fie informat în scris în acest sens. Pot fi considerate neconformităţi nesubstanţiale, după caz, fapte ca de exemplu : a) folosirea şi aplicarea incorectă a marcajului CE în ceea ce priveşte, de exemplu, forma, mărimea, vizibilitatea, lizibilitatea, caracteristica marcajului de conformitate CE de a nu putea fi şters ; b) aplicarea incorectă a altor marcaje de conformitate şi mărci suplimentare ; c) neprezentarea imediată a declaraţiei de conformitate EC sau neînsoţirea produsului de acest document , atunci când este obligatoriu ; d) neînsoţirea sau însoţirea incompletă a produsului de alte informaţii prevăzute în reglementarea tehnică aplicabilă ; 217

e) neînscrierea numărului de identificare al organismului notificat alături de marcajul CE . Sunt considerate neconformităţi substanţiale, neconformităţile cerinţele esenţiale din reglementăile aplicabile .

produselor cu

În cazul identificării de neconformităţi substanţiale, organul de control trebuie să ia măsurile necesare pentru a se îndeplini conformitatea, urmărind principiul proporţionalităţii. In aceste situaţii organul de control trebuie să restricţioneze sau să interzică introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a produsului şi să dispună retragerea acestuia de pe piaţă. Organul de control trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt respectate şi îndeplinite. Acţiunea de interzicere sau de restricţionare a introducerii pe piaţă ori a punerii în funcţiune a unui produs poate fi la început temporară, pentru a permite organului de control să obţină dovezi suficiente cu privire la periculozitatea sau la altă neconfomitate substanţială a produsului. Măsura naţională de restricţionare sau de interzicere a introducerii pe piaţă şi punerii în funcţiune a unui produs ori retragerii unui produs de pe piaţă trebuie să fie bazată pe dovezi care să constituie mijloace suficiente pentru demonstrarea erorilor privind proiectarea produsului sau fabricarea acestuia şi care să indice un pericol prvizibil, potenţial sau actual ori altă neconformitate substanţială, chiar şi în situaţia în care produsele sunt corect fabricate, instalate, întreţinute şi folosite conform scopului propus sau rezonabil prevăzut. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în legătură cu supravegherea pieţei, personalul organelor de control are dreptul să sigileze produsele care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în reglementările tehnice. (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale să constituie infracţiuni, următoarele fapte care se sancţionează astfel : a)

b)

c) d)

nerespectarea cerinţelor esenţiale de sănătate şi securitate, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei, retragerea de pe piaţă şi / sau interzicerea utilizării şi introducerii pe piaţă a produselor neconforme ; neîntocmirea şi nedeţinerea dosarului tehnic, neaplicarea procedurilor de evaluare a conformităţii, neîntocmirea declaraţiei de conformitate sau a altor documente care atestă conformitatea, cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei şi interzicerea comercializării până la o dată stabilită de organul de control al autorităţii competente împreună cu producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau cu importatorul, după caz, pentru eliminarea neconformităţilor ; neaplicarea marcajului de conformitate, cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei, retragerea de pe piaţă şi / sau interzicerea introducerii pe piaţă a produselor nemarcate sau marcate incorect ; nerespectarea prevederilor art.15, cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei şi retragerea certificatului de recunoaştere.

218

XIV. SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE, AGENŢI CHIMICI 1. Directivele europene transpuse în legislţia română în domeniul agenţilor chimici periculoşi Directivele europene transpuse în legislaţia româna, în domeniul agenţilor periculoşi chimici sunt: ▪ Directiva cadru 89/391/CEE, privind introducerea de măsuri pentru încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul sănătăţii şi securităţii muncitorilor la locurile de muncă; Directiva 98/24/CE (amendată de D 2000/39/CE), cu privire la securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici la locurile de muncă;

▪

▪ Directiva 90/394/CEE (amendată de D97/42/CE şi D 99/38/CE), referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni la locurile de muncă; ▪ Directiva 67/548/CEE, cu amendamentele ulterioare; ▪ Dirctiva 83/477/CEE (amendată de D 91/382/CEE), privind protecţia împotriva riscurilor de îmbolnăvire şi prevenirea acestor riscuri legate de expunerea la azbest la locul de muncă ▪ Directiva 91/322/CE, pentru stabilirea valorilor limită indicative în scopul implementării Directivei 80/1107/CEE, privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici, fizici şi biologici la locul de muncă; ▪ Directiva 94/33/CEE, privind protecţia tinerilor în muncă; ▪ Directiva 92/58/CEE, privind prescripţii minime de semnalizare de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă.

2. Legislaţia română în domeniul agenţilor chimici periculoşi •

Constituţia României;

•

LEGEA nr. 53/ 2003, cu modificările şi completările ulterioare - CODUL MUNCII;

•

LEGEA nr. 319/2006 a securitatăţii şi sănătăţii în muncă;

•

H.G. nr. 1425/2006 ;

•

H.G.nr.1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici;

•

H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;

•

H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime de semnalizare de securitate şi /sau de sănătate la locul de muncă ; 219

•

LEGEA nr.126/1995, privind Regimul materiilor explosive, cu modificările şi completările ulterioare;

•

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 200/ 2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată prin LEGEA nr. 451/2001;

•

H.G. 490/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

•

H.G. 92/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase;

•

SR 13253 - Etichetarea substanţelor şi produselor chimice periculoase;

•

HG 95/2003, privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;

•

HG 1300/ 2002 - Notificarea substanţelor chimice;

•

HOTĂRÂRE nr. 347/2003, privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;

•

HOTĂRÂRE nr. 932/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;

•

HOTĂRÂRE nr. 63/2002 privind aprobarea Principiilor de bună practică în laborator, precum şi inspecţia şi verificarea respectării acestora în cazul testărilor effectuate asupra substanţelor chimice

•

Ordinul MIR 608/2002, privind aprobarea Listei europene a substanţelor chimice notificate – ELINCS;

•

OM - MIR 227/2002, privind Inventarul european al substanţelor existente puse pe piaţă – IESCE;

•

HOTĂRÂRE nr. 697/2004 privind aprobarea Procedurii de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză pentru controlul importului şi exportului anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase – procedura PIC

•

HOTĂRÂRE nr. 2427/2004 privind evaluarea şi controlul riscului substanţelor existente

•

ORDONANŢĂ nr. 4/1995, privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, aprobata prin LEGEA nr. 85/ 1995;

•

H.G. nr. 172/ 5 mai 1997, pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Substanţelor Chimice Potenţial Toxice şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia;

•

HG. 707/ 3 iulie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase;

•

LEGE nr. 122/ 2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/1999, privind transportul rutier al mărfurilor periculoase;

220

•

ORDIN nr. 1147 din 10 decembrie 2002, pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor - construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri;

•

LEGE nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare;

•

ORDIN nr. 553/1791/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea în anul 2003 a Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

•

LEGEA nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările aduse de Legea nr. 263/2005;

3. Agenţi chimici periculoşi la locul de muncă 3.1. Generalităţi Procesul muncii presupune realizarea anumitor activităţi, în timp şi spaţiu, pentru care lucrătorii depun efort fizic şi/sau intelectual, în cadrul unor anumite condiţii date ale mediului de muncă în care pot exista unul sau mai mulţi factori de risc care pot afecta securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor. Sănătatea în muncă se defineşte drept acea stare de bunăstare fizică, mentală şi socială completă şi nu numai datorată lipsei bolilor profesionale sau accidentelor de muncă. În acest context, se poate aprecia că mediul de muncă şi sănătatea în muncă sunt puternic relaţionate şi că numai un mediu de muncă sigur şi sănătos poate asigura acea stare de bine fizică, mentală şi socială. Factorii de risc ai mediului de muncă, ce pot influenţa în mod negativ sănătatea în muncă prin modificarea echilibrului fizic, mental şi/sau social al lucrătorilor, care pot produce îmbolnăviri profesionale sau care pot genera accidente de muncă, pot fi factori de natură chimică, biologică, fizică şi/sau socială. Reducerea continuă şi eficientă a riscurilor legate de expunerea la substanţe şi preparate chimice periculoase la locul de muncă trebuie să fie o preocupare majoră a angajatorilor. Substanţele şi preparatele chimice periculoase sunt numerose şi variate şi sunt raspândite în majoritatea locurilor de muncă. Ele prezintă pericole pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi riscuri ca urmare a expunerii de scurtă sau lunga durată sau prin acumularea lor pe termen lung în organism. Efectele asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi pot fi reversibile sau ireversibile, mai putin grave sau foarte grave, de tipul cancerelor, disfuncţiilor în reproducere sau anomaliilor congenitale, care se pot manifesta asupra organismului imediat sau după o perioadă de latentă ce poate fi uneori mai mare de 10-15 ani. Pentru a putea asigura protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa substanţelor şi preparatelor chimice periculoase la locul de muncă, angajatorii trebuie să cunoască ce sunt agenţii periculoşi, cum se clasifică, modul de pătrundere în organism, pericolele şi riscurile asociate acestora, ce prevad reglementarile naţionale legale în vigoare pentru asigurarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă impuse de directivele europene.

221

3.2. Definiţii Agentul chimic periculos este orice substanţa sau preparat care, datorităproprietăţilor fizico-chimice, chimice sau toxicologice, şi modului de folosire sau prezenţei acestora la locul de muncă, prezintă risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Mai exact, în înţelesul HG nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici agentul chimic este orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare naturală sau fabricat, utilizat ori eliberat, inclusiv sub formă de deşeuri, prin orice activitate profesională, fie că este produs intenţionat sau nu, fie că este introdus pe piatţă sau nu. agent chimic periculos este: a) orice agent chimic care înntruneşte criteriile de clasificare ca substanţă periculoasă în conformitate cu anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fie că acea substanţă este clasificată în temeiul hotărârii menţionate sau nu, cu excepţia substanţelor care întrunesc numai criteriile de clasificare ca substanţe periculoase pentru mediu; b) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca preparat periculos în sensul Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, fie acel preparat este clasificat în temeiul hotărârii menţionate sau nu, cu excepţia acelor preparate care întrunesc numai criteriile de clasificare ca preparate periculoase pentru mediu; c) orice agent chimic care, deşi nu întruneşte criteriile de clasificare ca fiindpericulos în conformitate cu a) şi b), poate prezenta un risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor datorită proprietăţilor sale fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi a modului în care este utilizat sau este prezent la locul de muncă, inclusiv orice agent chimic căruia nu i s-a atribuit o valoare limită de expunere profesională potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare; activitatea care implică agenţi chimici- orice proces de muncă în care sunt utilizaţi sau intenţionează să se utilizeze agenţi chimici, în orice proces, inclusiv producerea, manipularea, depozitarea, transportulori eliminarea şi tratarea , sau orice asemenea proces de muncă din care rezultă agenţi chimici; valoarea limită de expunere profesională- limita mediei ponderate în funcţie de timp a concentraţiei unui asgent chimic în aerul zonei în care respiră un luncrător, pentru o perioadă de referinţă specificată, pentru 8 ore sau pentru un termen mai scurt de maximum 15 minute; valoarea limită biologică - limita concentraţiei, în mediul său biologic d ereferinţă, a unui agent chimic relevant, a metabolitului sau a unui indicator al efectului; supravegherea medicală – evaluarea medicală a unui lucrător pentru a se determina starea sănătăţii sale, în relaţie cu expunerea la agenţii chimici specifici locului de muncă; pericol – proprietatea intrinsecă, cu potenţial de a dăuna, a unui agent chimic; risc – probabilitatea ca potenţialul de a dăuna, să producă efecte în condiţiile utilizării şi/sau expunerii; In înţelesul H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă agent cancerigen este : a) o substanţă care corespunde criteriilor de calsificare în categoria 1 sau 2 de agenţi cancerigeni, aşa cum sunt prevăzute la anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG 222

nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare; b) un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a), atunci când concentraţia uneia sau mai multor astfel de substanţe corespunde criteriilor impuse în materie de limite de concentraţie pentru calsificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi cancerigeni, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fie în anexa nr. 1 la Normele metodoligice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, atunci când substanţa sau substanţele nu figurează în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare sau nu au prevăzute limite de concentraţie; c) o substanţă, un preparat sau un procedeu, prevăzute in anexa nr. 1 din HG nr. 1093/2006, precum si o substanţă sau un preparat care este degajat printr-un procedeu prevăzut în această anexă; Mai pe scurt, agenţii cancerigeni sunt substanţe, preparate sau procedee, inclusiv substanţe sau preparate degajate în urma unui procedeu, care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot produce apariţia cancerului ori pot creşte frecvenţa acestuia. agentul mutagen este : a)o substanţă care corespunde criteriilor de calsificare în categoria 1 sau 2 de agenţi mutageni, aşa cum sunt prevăzute la anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare; b)un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a), atunci când concentraţia uneia sau mai multor astfel de substanţe corespunde criteriilor impuse în materie de limite de concentraţie pentru calsificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi mutageni, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fie în anexa nr. 1 la Normele metodoligice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, atunci când substanţa sau substanţele nu figurează în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare sau nu au prevăzute limite de concentraţie; Mai pe scurt, agenţii mutageni sunt substanţe sau preparate, care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, pot cauza anomalii genetice ereditare ori pot creşte frecvenţa acestora. Datorită implicaţiilor majore pe care le au asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi, implicaţii ce se pot manifesta după o perioadă de latenţă de 10, 15 sau chiar peste 20 de ani după expunere, în cadrul agenţilor chimici periculoşi se acordă o atenţie deosebită azbestului şi agenţilor cancerigeni şi mutageni. 3.3. Obligaţiile angajatorului Angajatorul trebuie să efectueze determinarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă. În cazul unui răspuns afirmativ, angajatorul trebuie să evalueze orice risc referitor la sănătatea şi securitatea lucrătorilor care decurge din prezenţa agenţillor chimici.

223

In îndeplinirea obligaţiei sale de asigurare a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor în cadrul oricărei activităţi care implică utilizarea agenţilor chimici periculoşi, angajatorul ia măsurile necesare de prevenire şi protecţie. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă prevede în mod expres la art. 7, alin. 4, lit a, obligativitatea ca angajatorul să efectueze evaluarea riscurilor la alegerea substanţelor sau preparatelor chimice utilizate iar la art. 12, alin. 1, lit. a se stipulează că angajatorul trebuie : „...să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă...” luând în considerare : - proprietăţile periculoase ale agenţilor chimici respectivi; - informaţiile în acest sens, pe care le deţine de la furnizori;nivelul, tipul şi durata expunerii; - condiţiile în care se va desfaşura lucrul în prezenţa unor astfel de agenţi chimici; - VLExP ( valoarea limita de expunere profesională ) sau VLB N ( valoarea limită biologică naţională); - efectul măsurilor preventive luate; - concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de sănătate ; Pentru efectuarea evaluării riscurilor datorate expunerii la agenţi chimici periculoşi angajatorul se va asigura că deţine suficiente informaţii privitoare la transportul, manipularea, depozitare, utilizarea agenţilor chimici periculoşi respectivi. In cazul unei activităţi noi care implică agenţi chimici periculoşi, procesul de muncă trebuie să înceapă numai după ce a fost realizată o evaluare a riscului acelei activităţi şi după luarea măsurilor de prevenire şi protecţie identicate ca fiind necesare. In cazul în care, rezultatele evaluării riscurilor indică prezenţa unui risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să aplice măsuri specifice de prevenire, protecţie şi supreveghere prevăzute la art. 19-29 si la art. 38-42 din HG nr. 1218/2006 : - eliminarea sau reducerea la minimum posibil a riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor expuşi ; - substituirea, inlocuirea agentului chimic periculos cu un alt agent sau un proces chimic care, în condiţiile utilizării, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor; - adoptarea măsurilor tehnice, organizatorice, sanitare şi de altă natură, corespunzătoare situaţiei; - proiectarea unor procese de muncă şi control tehnic adecvate, care să reducă la minimum emiterea de agenţi chimici periculoşi cu risc; - aplicarea de măsuri de protecţie colectivă; - aplicarea de măsuri de protecţie individuală; asigurarea de EIP; - întreruperea activitătii în cazul în care se depăşeşte valoarea limită de expunere profesională naţională şi remedierea situaţiei prin aplicarea măsurilor adecvate; - asigurarea unui sistem de avertizare, comunicare adecvat, acolo unde se impune utilizarea acestor sisteme; - asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor cu privire la agenţii chimici periculoşi prezenţi în procesul de muncă, prezentarea corespunzătyoare a riscurilor existente şi a amăsurilor adoptate; - supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor expuşi la agenţi chimici periculoşi; - respectare valorilor limită de expunere profesională la agenţi chimici în mediul de muncă, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 din HG nr. 1218/2006 şi valorile limită biologice tolerabile de lucrători, prevăzute în anexa nr. 2, cu menţinerea concentratiei la cel mai scăzut nivel posibil.

224

Rezultatele evaluării riscurilor stau la baza stabilirii măsurilor preventive şi a metodelor de lucru care trebuie să asigure o îmbunătăţire progresivă a condiţiilor de muncă şi sunt integrate în toate activităţile unităţii, la toate nivelurile ierarhice. Măsurile astfel stabilite fac obiectul programului anual de protecţie a muncii. Conducătorul unităţii prezinta Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, programul pentru anul următor, având, de asemenea, obligaţia de a prezenta o dată pe an, cel puţin, un raport scris cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile intrerinse şi eficienţa aplicării acestora. Angajaţii altor unităţi din exterior, care lucrează în unitatea sa, trebuie să primească toate informaţiile referitoare la riscurile la care pot fi expuşi şi la măsurile de protecţie adoptate la nivel de unitate sau loc de muncă, inclusiv la cele de prim ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea în caz de urgenţă. Angajatorii sunt obligaţi să-i consulte pe angajaţi şi/sau pe reprezentanţii lor în problemele referitoare la măsurile şi consecinţele privind securitatea şi sănătatea în muncă la introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbunătăţirea condiţiilor şi a mediului de muncă, la desemnarea persoanelor cu atribuţii privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea angajaţilor precum şi la modul de desfăşurare a activităţii de prevenire şi protecţie împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de instruire în domeniu. O altă obligaţie prevăzută în legislaţia în vigoare, este aceea că angajatorul trebuie să notifice inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia işi desfăşoară activitatea, lista cu substanţe şi preparatelor chimice periculoase pe care le detine, utilizează şi/sau comercializează, aşa cum prevede Legea nr. 360/2006 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, modificată şi completată cu Legea nr. 263/2005. 3.4. Surse de informare Pentru a afla informaţii legate de proprietăţile periculoase ale agenţilor periculoşi şi despre implicaţiile asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi, angajatorii pot consulta: - Inventarul European al Substanţelor Chimice Existente puse pe piaţă – IESCE, aprobat prin Ordinul nr. 227/ 13 iunie 2002 al ministrului industriilor şi resurselor; Inventarul European al Substanţelor Chimice Existente puse pe piaţă, preluat prin Ordinul nr. 227/ 13 iunie 2002 al ministrului industriilor şi resurselor, conţine lista definitivă cu substanţele chimice ce se află pe piaţa comunitară începând cu data de 18 septembrie 1981 şi atribuie numărul Comunităţii Economice Europene ( CEE ) unui număr de peste 100.000 de substanţe chimice. Substanţele noi, puse pe piaţă după 1981, sunt cuprinse în Lista Europeană a Substanţelor Chimice Notificate – ELINCS, preluată prin Ordinul nr. 608/2002 al ministrului industiilor şi resurselor. - Anexa 2, Lista substanţelor periculoase - Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată prin H.G. 490/ 2002; - HG nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici. ANEXA nr. 1 - Valori limită obligatorii naţionale de expunere profesională ale agenţior chimici ; In această anexă se întâlnesc substanţe cu indicativul : pC – substanţe potenţial cancerigene şi/sau mutagene C – substanţe cu potenţial cangerigen şi/sau mutagen 225

Fp – substanţe foarte periculoase, pentru care expunerea trebuie prectic exclusă ; P ( piele ) – substantanţe care pot pătrunde în organism prin piele sau mucoase intacte. ANEXA nr.2 - Valori limită biologice; ANEXA nr.3 – Interdicţii : cuprinde agenţi chimici pentru care se interzic, în anumite condiţii, producerea, fabricarea sau utilizarea la locul de muncă. - H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă ANEXA nr. 1 – Tipuri de agenţi cu acţiune cancerigenă sau mutagenă ; ANEXA nr. 2 - Recomandări practice cu privire la supravegherea medicală a lucrătorilor ; ANEXA nr. 3 – Valor limită naţionale de expunere profesională pentru agenţi cancerigeniIndicaţii privind măsurile pe niveluri de izolare (agenţi biologici) ; 3.5. Efectele expunerii Agenţii periculoşi se întâlnesc în majoritatea locurilor de muncă organizate întreprinderi, în diverse sectoare de activitate. Ei pot fi întâlniţi în birouri, în cabinetele medicale, stomatologice, veterinare sau de analize medicale, în ateliere de reparaţii auto, tinichigerie, vopsitorie, în curăţătoriile chimice, în farmacii şi tipografii, în ateliere de prelucrări mecanice şi prin aşchiere, în industria de prelucrare a lemnului, rafinării şi în toată industria chimică, dar şi în şantiere de construcţii, agricultură, ateliere de acoperiri metalice, turnătorii, brutării, secţiile de boli infecţioase. Agenţii cancerigeni şi mutageni se întâlnesc în lucrările de pulverizare a insecticidelor (compuşi cu arsen), lucrări de extracţie a carbunelui, în saloanele de coafură (săruri de nichel din coloranţi), distilarea petrolului (benzen), operaţiile de cromare şi pasivare a metalelor (crom hexavalent), fabricarea parfumurilor, fabricarea sticlei, a ceramicii sau prelucrarea cauciucului, construcţii şi reparatii ( smoală, pulberi de lemn, silice cristalină) etc. Agenţii chimici periculoşi, substanţe organice sau anorganice, naturale sau sintetice, pot afecta personalul, în mod accidental sau în mod curent, în procesul direct de fabricaţie unde se întâlnesc ca materii prime, produse intermediare, finite sau reziduuri, în activităţile în care sunt utilizate ca materiale de vopsitorie (cei mai frecvenţi sunt solvenţii organici), în timpul manipulării, al transportului sau al depozitării, precum şi în activitătile auxiliare de reparaţii ale cladirilor (fumul de sudură), de reparaţii, intreţinere sau curaţare a utilajelor tehnologice, a halelor de producţie, a mijloacelor de transport. Alterarea stării de sănătate este unul din efectele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la agenţi periculoşi, care poate dispare când expunerea a încetat ( efecte de scurtă durată, ca de exemplu, dureri de cap, ameţeli , greţuri sau vărsături ). La expunerea de lungă durată, pot apare boli profesionale diverse şi foarte grave, boli legate de profesie, intoxicaţii acute profesionale sau vătămări violente ale organismului urmate de incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile sau invaliditate, ca urmare a unor accidente de muncă. Bolile profesionale care pot apărea în urma expunerii la diverşi agenţi chimici pot fi : - boli ale sângelui ( anemii ), cauzate de expunerea la hidrogen arseniat, plumb, - boli ale sistemului nervos, cauzate de expunerea la magneziu, mercur, arsen şi compuşi de arsen, sulfura de carbon, solvenţi organici ; 226

- boli ale ochilor şi anexelor, de tipul cataractei, cauzate de expunerea la trinitrotoluen, naftalina, dinitrofenol ; - boli ale sistemului respirator, cauzate, în principal, de pulberile de azbest, carbune, bioxid de siliciu, aluminiu, pulberi de fier, metale grele, bumbac, în cânepă, cereale, tutun ; - boli ale pielii şi ţesuturilor subcutanate, de tipul dermatitelor sau urticariei. - bolile legate de profesie, cauzate de expunerea la agenţi chimici la locul de muncă, pot fi afecţiuni digestive, respiratorii cronice, nevroze. 3.6. Consecinţele expunerii la agenţi periculoşi la locul de muncă Lucrătorul afectat va avea de suferit atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, prin implicaţiile materiale şi sociale care intervin odată cu boala sau accidentul. In cel mai bun caz, una din măsurile imediate este schimbarea locului de muncă. In alte cazuri însă este necesară retragerea din activitate înainte de termen a lucrătorului afectat ceea ce reprezintă o suferinţă dublă pentru persoana în cauză, atât din punct de vedere fizic dar şi din punct de vedere profesional. De asemenea, din punct de vedere social este necesară depunerea unui efort deosebit atât pentru reconversia profesională a lucrătorilor afectaţi cât şi pentru acordarea unor drepturilor băneşti ( pensii ) înainte de limita de vârstă stabilită prin lege. Pe de altă parte, angajatorul va suferi pierderi materiale generate de plata concediilor medicale sau a eventualelor spitalizări, va înregistra o scădere a productivităţii în muncă, urmare a absenteismului lucrătorului afectat, se va înregistra cu o boală profesională sau cu accident de muncă.

4. Clasificarea agenţilor chimici periculoşi Aceasta se poate face în funcţie de forma de prezentare sau de efectele pe care le au asupra organismului uman. După forma de prezentare agenţii chimici pot fi: - Agenţi chimici în stare gazoasă ( gaze sau vapori ). Gazele se produc în general în procesele de topire, sudură, fermentaţii, ca urmare a diferitelor reacţii chimice. Exemple: bioxid de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), bioxidul de sulf (SO2), azotul (N2) etc. Vaporii pot proveni de la substanţe lichide mai mult sau mai puţin volatile sau de la solide care sublimează la temperatura normală, cum este de exemplu mercurul. Cele mai frecvente cazuri sunt vaporii organici care se generează din solvenţii folosiţi în vopsele, răşini, cerneluri etc. În general, se produc vapori în toate procesele de distilare, fie a petrolului, gudronului, fie în cele de fabricare a polimerilor. Agenţi chimici în stare de materie în suspensie-aerosoli Prin materii în suspensie se înteleg toate tipurile de particule, solide şi/sau lichide care se regăsesc suspendate în aer şi se pot inhala. Mărimea lor poate oscila de la dimensiuni moleculare până la 100 microni în diametru. Acestea pot fi de origine naturală sau pot fi provocate de om şi generarea lor poate fi dată de foc, eroziune, sublimare, condensare, fricţiune între materiale la manipulare sau transport etc.

227

Aerosolii au mare importanţă pentru mediul de muncă şi se pot prezenta sub forma de : - pulberi - suspensii de materie solidă în aer, rezultate din procedee mecanice, cum ar fi măcinarea, şlefuirea, manipularea materialelor solide organice sau anorganice, lemn, carbon sau grâne; - fumuri – suspensie de materie solidă în aer, care rezultă în urma unei combustii incomplete sau din alte procese termice sau chimice; - ceaţa, pâcla, negura ( aerosoli ) – suspensii de materii lichide în aer, rezultate fie prin condensarea din stare gazoasă, fie prin dispersia unui lichid prin pulverizare, barbotare sau fierbere. - Agenţi chimici în stare lichidă: soluţii acide, bazice, solvenţi; - Agenţi chimici în stare solidă: săruri, hidroxid de calciu, hidroxid de sodiu bioxid de siliciu etc. În conformitate cu O.U.G.nr.200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată prin Legea nr. 451/2001, şi cu Anexa 1 a H.G. nr. 490/2000, normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000, clasificarea agenţilor chimici periculoşi se face în funcţie de proprietăţile lor şi de efectele asupra sănătăţii umane şi mediului. 4.1. După proprietăţile lor fizico-chimice Substanţele şi preparatele chimice periculoase, se clasifică în conformitae cu prevederile art. 7 din OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatewlor chimice periculoase, astfel : - art. 7, lit. a : substanţe şi preparate explozive : substanţele şi preparatele solide, lichide, păstoase sau gelatinoase, care pot să reacţioneze exoterm în absenţa oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii de gaze şi care, în condiţii de probă determinate, detonează, produc o deflagraţie rapidă sau, sub efectul căldurii, explodează când sunt parţial închise; Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie simbolul “ E “ şi indicaţia de pericol “ exploziv “ şi forma sub care sunt comercializate. Inscripţionarea unei fraze care să indice riscurile este obligatorie; se etichetează ţinând seama de cele ce urmează : R2 Risc de explozie la şoc, frecare, foc sau alte surse de aprindere. R3 Risc de explozie la şoc, frecare, foc sau alte surse de aprindere. Substanţe şi preparate deosebit de sensibile aşa cum sunt sărurile acidului picric, pentrita ( tetra-azotatul de pentaeritriol)

- art. 7, lit. b: substanţe şi preparate oxidante : substanţele şi preparatele care în contact cu alte substanţe, în special cu cele inflamabile, prezintă o reacţie puternic exotermă; Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie simbolul “ O “ şi indicaţia de pericol “ oxidant “. 228

Inscripţionarea unei fraze care să indice riscurile este obligatorie; se etichetează ţinând seama de cele ce urmează : R7 Poate provoca un incendiu Ex. : Peroxizi organici care au proprietăţi inflamabile, chiar dacă nu sunt în contact cu alte materiale combustibile. R8 Contactul cu materiale combustibile poate provoca incendiu Ex. : Alte substanţe şi preparate oxidante, inclusiv peroxizi anorganici, care pot lua foc sau pot mări riscul de inflamabilitate, când sunt în contact cu materiale combustibile. R9 Poate exploda cu materiale combustibile

- art. 7, lit. c : substanţe şi preparate extrem de inflamabile : substanţele şi preparatele chimice lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi substanţele şi preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi la presiunea mediului ambiant; Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie simbolul “ F+“ şi indicaţia de pericol “ extrem de inflamabil “. Inscripţionarea unei fraze care să indice riscurile este obligatorie; se etichetează ţinând seama de cele ce urmează : R12 Extrem de inflamabil Substanţele şi preparatele cu punct de inflamabilitate mai mic de O grade Celsius şi temp. De fierbere mai mică sau egala cu 35 grade Celsius. Substanţe şi preparate gazoase care sunt inflamabile în contact su aerul la temperatura şi presiunea ambianbtă. -art. 7, lit. d : preparate foarte inflamabile : substanţele şi preparatele care pot să se încălzească şi apoi să se aprindă în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie; - substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţă după un scurt contact cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei; - substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut; - substanţele şi preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed emană gaze foarte inflamabile în cantităţi periculoase; Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie simbolul “F “ şi indicaţia de pericol “ foarte inflamabil” , inscriptionarea unei fraze care să indice riscurile este obligatorie, iar etichetarea se realizează ţinând seama de cele ce urmează : R11 Foarte inflamabil - Substanţe şi preparate solide care se pot aprinde uşor după un scurt contact cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume după îndepărtarea acestei surse. 229

- Substanţe şi preparate lichide cu punct de inflamabilitate mai mic de 210C, dar care nu sunt extrem de inflamabile. R15 La contactul cu apa degajă gaze extrem de inflamabile - Substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau aerul umed degajă gaze extrem de inflamabile în cantităţi periculoase, cu un debit de minimum 1 l/kg/h. R17 Inflamabil în aer, spontan. - Substanţele şi preparatele care se pot încălzi şi în final se pot aprinde în contact cu aerul, la temperatura ambiantă , fără aport de energie

-

art. 7. lit. e: substante şi preparate inflamabile : substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere scăzut. Fraza de risc este atribuită după următoarele criterii: R10 Inflamabil Substanţe şi preparate lichide cu punct de inflamabilitate egal sau mai mare de 210C şi mai mic sau egal cu 550C. Totuşi, în practică, s-a demonstrat că preparatele cu un punct de inflamabilitate egal sau mai mare de 210C şi mai mic sau egal cu 550C nu sunt clasificate ca inflamabile în cazul în care nu favorizează în nici un fel combustia şi numai dacă nu există nici un risc pentru persoanele care manipulează aceste preparate sau pentru alte persoane.

4.2. După proprietăţile toxicologice Agenţii chimici pot fi : - art. 7, lit. f : substanţe şi preparate foarte toxice : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantităţi foarte mici sau reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii; Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca foarte toxice şi li se atribuie simbolul “T+” şi indicaţia de pericol “foarte toxic” conform criteriilor specificate mai jos.

230

Frazele de risc sunt atribuite în conformitate cu criteriile următoare: R28 Foarte toxic în caz de înghiţire Toxicitate acută. - supravieţuire în proporţie mai mică de 100 %, la 5 mg/kg, pe cale orală, pe şobolani (metoda dozei fixate), sau - mortalitate ridicată la doze ≤ 25 mg/kg, pe cale orală, la şobolani. R27 Foarte toxic în contact cu pielea. Toxicitate acută R26 Foarte toxic prin inhalare Toxicitate acută R39 Pericol de efecte ireversibile foarte grave. Pentru indicarea căii de administrare/expunere, se vor utiliza una din frazele combinate următoare: R39/26, R39/27, R39/28, R39/26/27, R39/26/28, R39/27/28, R39/26/27/28. - art. 7, lit.g : substanţe şi preparate toxice : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în cantităţi reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii; Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca toxice şi li se atribuie simbolul “T” şi indicaţia de pericol “toxic” conform criteriilor specificate mai jos. Frazele de risc sunt atribuite conform următoarelor criterii : R25 Toxic în caz de înghiţire Toxicitate acută. - mortalitate ridicată de la 25 mg/kg până la 200 mg/kg, pe cale orală, la şobolani ; R24 Toxic în contact cu pielea Toxicitate acută. R23 Toxic prin inhalare Toxicitate acută. R39 Pericol de efecte ireversibile foarte grave Dovezi evidente de efecte dăunătoare ireversibile pot fi provocate printr-o singură expunere pe cale specifică, în general, într-un anumit domeniul de valori. Pentru indicarea căii de administrare/expunere, se vor utiliza una din frazele combinate următoare: R39/23, R39/24, R39/25, R39/23/24, R39/23/25, R39/24/25, R39/23/24/25. 231

R48 Pericol de efecte grave asupra sănătăţii în caz de expunere prelungită Leziuni grave (tulburări funcţionale sau modificări morfologice având importanţă toxicologică) se pot produce în urma expunerii repetate sau prelungite, pe cale specifică. Substanţele şi preparatele sunt clasificate cel puţin ca toxice în cazul în care efectele lor sunt observate la doze sensibil inferioare (adică de 10 ori mai mici) celor fixate pentru fraza de risc R48.

Pentru indicarea căii de administrare/expunere, se va utiliza una din frazele combinate următoare: R48/23, R48/24, R48/25, R48/23/24, R48/23/25, R48/24/25, R48/23/24/25.

Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi locală, numai asupra anumitor organe (de ex. benzenul acţionează asupra sistemului nervos central) sau generală, când afectează toate ţesuturile şi organele (de ex. acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate face, însă, o delimitare precisă după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în acelaşi timp, şi o acţiune generală şi una locală asupra organismului. Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază funcţie de compoziţia lor chimică. De exemplu, la hidrocarburi toxicitatea creşte odată cu numărul de atomi de carbon din moleculă. Acţiunea substantelor toxice asupra organismului variază şi în funcţie de microclimat. Temperaturile înalte măresc pericolul de intoxicare, pe de o parte, datorită accelării circulaţiei sângelui în organism, iar pe de altă parte, datorită accelerării circulaţiei sângelui în organism şi intensificării pătrunderii toxicelor prin piele. Umiditatea ridicată favorizează, de asemenea, producerea intoxicaţiei. - art. 7, lit. h :substanţe şi preparate nocive : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii; Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca nocive şi li se atribuie simbolul “Xn” şi indicaţia de pericol “nociv”, în conformitate cu criteriile enunţate mai jos. Frazele de risc sunt stabilite în conformitate cu următoarele criterii: R22 Nociv în caz de înghiţire Toxicitate acută: R21 Nociv în contact cu pielea Toxicitate acută R20 Nociv prin inhalare Toxicitate acută R65

Nociv: poate provoca afecţiuni pulmonare în caz de înghiţire 232

Substanţele şi preparatele lichide, care prezintă pericol pentru om, în caz de inspirare, din cauza viscozităţii lor scăzute.: a) pentru substanţele şi preparatele care conţin hidrocarburi alifatice, aliciclice şi aromatice, într-o concentraţie totală mai mare sau egală cu 10 %. b) pentru substanţele şi preparatele care sunt evaluate pe baza experienţei practice asupra oamenilor. R68 Risc potenţial de efecte ireversibile Pentru indicarea căii de administrare/expunere, se utilizează una dintre următoarele fraze combinate: R68/20, R68/21, R68/22, R68/20/21, R68/20/22, R68/21/22, R68/20/21/22. R48 Pericol de efecte grave asupra sănătăţii în caz de expunere prelungită Leziuni grave (tulburări funcţionale sau modificări morfologice, caracteristice, având importanţă toxicologică) se pot produce în urma expunerii repetate sau prelungite pe cale specifică. Substanţele şi preparatele sunt clasificate cel puţin ca nocive în cazul în care efectele lor sunt observate la doze de ordinul: - pe cale orală, pe şobolani: ≤ 50 mg/kg corp/zi, - pe cale cutanată, pe şobolani sau iepuri: ≤ 100 mg/kg corp/zi, - prin inhalare, pe şobolani: ≤ 0,25 mg/l, 6 ore/zi entru indicarea căii de administrare/expunere se utilizează una din următoarele fraze combinate: R48/20, R48/21, R48/22, R48/20/21, R48/20/22, R48/21/22, R48/20/21/22.

Observaţii referitoare la utilizarea frazei de risc R48 Utilizarea acestei fraze de risc se referă la domeniul specific de efecte biologice, în termenii descrişi mai jos. Pentru aplicarea acestei fraze de risc, trebuie să se ia în considerare leziunile grave pentru sănătate, inclusiv moartea, tulburările funcţionale evidente sau modificările morfologice semnificative din punct de vedere toxicologic. Acest lucru este deosebit de important dacă aceste modificări sunt ireversibile. Se pot lua în considerare modificările grave specifice asupra unui singur organ sau sistem biologic precum şi modificările generalizate care prezintă un caracter mai puţin grav pentru mai multe organe sau modificările grave ale stării generale de sănătate. -art. 7, lit i : substanţe şi preparate corozive : substanţe şi preparate care în contact cu ţesuturile vii exercită o acţiune distructivă asupra acestora din urmă; Substanţa sau preparatul este clasificat drept coroziv şi i se atribuie simbolul “C” şi indicaţia de pericol “coroziv”, în conformitate cu următoarele criterii: 233

O substanţă sau un preparat este considerat coroziv dacă, atunci când este aplicat pe pielea sănătoasă şi intactă a unui animal, ea produce distrugerea ţesutului în toată profunzimea pielii, la cel puţin un animal, în timpul testelor de iritare cutanată prezentate o substanţă sau un preparat trebuie de asemenea considerat coroziv, dacă rezultatul testului poate fi prevăzut, de exemplu în cazul reacţiilor puternic acide sau alcaline, indicate printr-un pH mai mic sau egal cu 2 sau mai mare sau egal cu 11,5. Frazele care indică riscurile sunt aplicate conform următoarelor criterii: R35 Provoacă arsuri grave Dacă în timpul unei aplicări pe pielea sănătoasă şi intactă a unui animal, apare distrugerea ţesuturilor în profunzimea pielii după un timp de expunere ce nu depăşeşte trei minute sau dacă un astfel de rezultat este previzibil. R34 Provoacă arsuri Dacă, în timpul unei aplicări pe pielea sănătoasă şi intactă a unui animal, apar distrugeri ale ţesuturilor, în profunzimea pielii după un timp de expunere care nu depăşeşte patru ore sau dacă un astfel de rezultat este previzibil. Hidroperoxizii organici cu excepţia cazului în care există dovezi contrare. - art.7, lit. j : substanţe şi preparate iritante :substanţe şi preparate necorosive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie. Aceste substanţe pot produce inflamaţii ale parţilor anatomice cu care intra în contact şi, în special, mucoaselor şi sistemului respirator. Caracterul iritant al agenţilor chimici se poate manifesta: - la nivelul pielii, prin senzatii de înţepătură, usturime sau arsuri, - la nivelul ochilor, cu acţiuni diferite în funcţie de produs (acţiunea bazelor este mai periculoasã decât cea a acizilor), conjunctivite, cheratite şi chiar perturbãri ale vederii - la nivelul bronhiilor, unde pot produce disconfort respirator însotit sau nu de tuse şi chiar afecţiuni mai grave cum ar fi edemul pulmonar etc. Substanţele şi preparatele necorozive sunt clasificate ca iritante şi li se atribuie simbolul “Xi” şi indicaţia de pericol “iritant” . R38 Iritant pentru piele-Substanţe şi preparate care provoacă o inflamare importantă a pielii, care persistă pentru cel puţin 24 ore, după o perioadă de expunere care nu depăşeşte patru ore, determinată la iepuri Substanţele şi preparatele care provoacă o inflamare importantă a pielii, în timpul unui contact instantaneu, prelungit sau repetat, pe baza observaţiilor practice la om. Peroxizii organici, cu excepţia cazului în care există dovezi contrare. Parestezia: Parestezia provocată la om, prin contact cutanat cu pesticide piretrinoide nu este considerat ca un efect iritant care să justifice clasificarea ca Xi; R38. Totuşi s-a convenit să se atribuie recomandarea de prudenţă S24 substanţelor care sunt susceptibile să provoace acest efect. 234

Leziuni oculare Frazele de risc următoare sunt de asemenea atribuite în conformitate cu criteriile date: R36 Iritant pentru ochi - Substanţe şi preparate care, în cazul aplicării pe ochii unui animal, provoacă leziuni oculare importante, care apar în decurs de 72 de ore de la expunere şi persistă cel puţin 24 h. - Substanţe şi preparate periculoase care provoacă leziuni oculare importante, pe baza observaţiilor practice asupra oamenilor. - Peroxizi organici, cu excepţia cazului în care există dovezi contrare. R41 Risc de leziuni oculare grave - Substanţe şi preparate care, în cazul aplicării pe ochiul unui animal, provoacă leziuni oculare grave care survin în decurs de 72 de ore şi persistă cel puţin 24 de ore. În cazul în care substanţa sau preparatul este clasificat drept coroziv şi frazele de risc atribuite R34 sau R35, riscul leziunilor oculare grave este considerat ca fiind implicit şi fraza de risc R41 nu se menţionează pe etichetă. Iritarea sistemului respirator Fraza de risc următoare este atribuită în conformitate cu criteriile date mai jos: R37 Iritant pentu sistemul respirator Substanţele şi preparatele care provoacă o iritare gravă a aparatului respirator, pe baza: - observaţiilor asupra oamenilor; - rezultatelor pozitive obţinute în cursul testelor corespunzătoare pe animale - art.7, lit. k :substanţe şi preparate sensibilizante : substanţe şi preparate care prin inhalare sau penetrare cutanată pot da naştere unei reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite produc efecte nefaste caracteristice. Sensibilizarea se poate produce ca urmare a inhalării de substanţe nocive de tipul izocianaţilor, sau altele asemănătoare, în acest caz astmul fiind considerat ca expresie de hipersensibilitate. Sensibilizarea se poate produce şi ca urmare a contactului cu pielea al substanţelor iritante, în acest caz, apariţia dermatitelor de contact alergice fiind considerată expresia hipersensibilizării. Aceste substanţe afectează în general mâinile şi antebraţele, părţi care sunt cele mai expuse contactului cutanat, dar se pot extinde şi la alte parţi ale corpului. Simptomele includ uscaciunea pilelii, roşeaţa, sau senzaţia de mâncărime sau mai grav tumefierea, crăparea, îngroşarea pielii, putând apărea uneori şi pustule. Sensibilizare prin inhalare Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca sensibilizante şi caracterizate prin simbolul “Xn”, indicaţia de pericol “nociv” şi fraza de risc R42, în conformitate cu criteriile menţionate în continuare. R42 Poate cauza o sensibilizare prin inhalare 235

- dacă s-a stabilit că substanţa sau preparatul respectiv poate provoca o hipersensibilitate respiratorie specifică la oameni, - dacă substanţa este un izocianat, cu excepţia cazului în care există dovezi că izocianatul respectiv nu provoacă hipersensibilitate respiratorie. Dovezi ale efectelor asupra oamenilor Dovezile care atestă că substanţa sau preparatul poate provoca o hipersensibilitate respiratorie specifică, în principiu, se bazează pe experienţa asupra oamenilor. În acest cadru, astmul este considerat ca expresie de hipersensibilitate, dar alte reacţii de hipersensibilitate precum rinitele şi alveolitele sunt de asemenea luate în considerare. Manifestările observate vor trebui să aibă caracterul clinic al unei reacţii alergice. În cazul în care dovezile provenind din datele obţinute la expunerea oamenilor, este necesar, ca suplimentar, la clasificare, să se ţină seama de următoarele elemente: - importanţa populaţiei expuse - durata expunerii Sensibilizare prin contact cutanat substanţele şi preparatele sunt clasificate ca sensibilizante şi caracterizate prin simbolul “Xi” şi indicaţia de pericol “iritant” şi fraza de risc R43, în conformitate cu criteriile menţionate mai jos: R43 Poate cauza o iritare în contact cu pielea. - studii epidemiologice care relevă apariţia dermatitelor de contact alergice cauzate de substanţe sau preparate. Alte proprietăţi toxicologice R29 La contactul cu apa, se degajă gaze toxice Substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau aerul umed, degajă gaze foarte toxice / toxice în cantităţi potenţial periculoase; de exemplu fosfura de aluminiu, pentasulfura de fosfor . R31 La contactul cu acizii se degajă gaze toxice Substanţele şi preparatele care reacţionează cu acizii degajând gaze toxice, în cantităţi periculoase; de exemplu - hipocloritul de sodiu, polisulfura de bariu. În ceea ce priveşte substanţele utilizate de populaţie este preferabil să se utilizeze fraza de prudenţă S50: “ A nu se amesteca cu ……..(de precizat de către producător) “ R32 La contactul cu acizii se degajă gaze foarte toxice Substanţe şi preparate care reacţionează cu acizii degajând gaze toxice , în cantităţi periculoase ; de exemplu – sărurile acidului cianhidric,azotura de sodiu. În ceea ce priveşte substanţele utilizate de populaţie este preferabil să se utilizeze fraza de prudenţă S50 : “ A nu se amesteca cu ……..(de precizat de către producător) “ R33 Pericol de efecte cumulative Substanţe şi preparate susceptibile să se acumuleze în corpul uman şi putând astfel să dea naştere unei îngrijorări fără ca această acumulare să justifice totuşi utilizarea frazei R48. R66 Expunerea repetată poate cauza uscarea sau crăparea pielii Substanţe şi preparate care, datorită uscării, descuamării sau crăpării pielii, dar care nu corespund criteriilor aplicate frazei R38, pe baza: - fie a unei observaţii practice consecutive unei manipulări şi utilizări normale - fie a unor elemente ale unor dovezi certe, privind efectele prevăzute asupra pielii. 236

R67 Inhalarea vaporilor poate provoca somnolenţă şi ameţeală Substanţe şi preparate volatile care conţin substanţe care, prin inhalare, pot provoca simptome caracterizate prin depresia sistemului nervos central şi care nu sunt deja clasificate în funcţie de toxicitatea lor acută în caz de inhalare (R20, R23, R26, R68/20, R39/23 sau R39/26). 4.3. După efectele pe care le au asupra sănătăţii umane Agenţii periculoşi pot fi : -art.7, lit. l substanţe şi preparate cancerigene : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot determina apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte incidenţa acestora; Agenţii cancerigeni se clasifică pe trei categorii, şi anume : Categoria 1: substanţe cunoscute drept cancerigene pentru om, pentru care există suficiente elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză - efect, între expunerea omului la asemenea substanţe şi apariţia cancerului. Categoria 2: substanţe care trebuie asimilate ca substanţe cancerigene pentru om, pentru care există suficiente elemente de justificare a unei prezumţii că expunerea omului la asemenea substanţe poate determina apariţia cancerului. Categoria 3: Substanţe şi preparate care provoacă îngrijorare pentru oameni din cauza efectelor cancerigene posibile, dar informaţiile disponibile nu permit o evaluare satisfăcătoare. Există informaţii reieşite din studii adecvate pe animale, dar ele sunt insuficiente pentru clasificarea substanţei în categoria 2. Se aplică simbolurile şi frazele care indică riscurile speciale după cum urmează: Categoriile 1 şi 2 Substanţele clasificate drept cancerigene din categoriile 1 şi 2 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R45 Poate cauza cancer Totuşi, pentru substanţele şi preparatele care prezintă risc cancerigen, numai prin inhalare, de exemplu pulberile, vaporii, gazele (expunerea pe alte căi, de exemplu prin ingerare sau în contact cu pielea, nu prezintă nici un risc cancerigen), este bine să se utilizeze simbolul "T" şi fraza de mai jos R49 Poate provoca cancer prin inhalare Categoria 3 Substanţele clasificate drept cancerigene din categoria 3 sunt caracterizate prin simbolul "Xn" şi fraza de risc: R40 Posibil efct cancerigen, dovezi insuficiente. - art.7, lit.m :substanţe şi preparate mutagene : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot creşte frecvenţa acestora. În ceea ce priveşte clasificarea şi etichetarea şi având în vedere starea actuală a cunoştinţelor, aceste substanţe sunt împarţite în 3 categorii. Categoria 1: Substanţe cunoscute drept mutagene pentru om. Există suficiente elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză-efect între expunerea omului la astfel de substanţe şi defectele genetice ereditare. Categoria 2: Substanţe care trebuie să fie asimilate ca substanţe mutagene pentru om. Există suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii ca expunerea omului la astfel de substanţe poate duce la defecte genetice ereditare. 237

Categoria 3: Substanţe care pot provoca motive de îngrijorare pentru oameni din cauza posibilelor efecte mutagene. Studii corespunzatoare de mutagenicitate au furnizat elemente, dar ele sunt insuficiente pentru clasificarea acestor substanţe în categoria 2. Se aplică simbolurile şi frazele care indică riscurile speciale după cum urmează: Categoriile 1 şi 2 Substanţele clasificate drept mutagene din categoriile 1 şi 2 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R46 Poate provoca afecţiuni genetice ereditare Categoria 3 Substanţele clasificate drept mutagene din categoria 3 sunt caracterizate prin simbolul "Xn" şi fraza de risc: R68 Potenţial risc de efecte ireversibile

Comentarii referitoare la clasificarea pe categorii a substanţelor mutagene Definirea termenilor O mutaţie este o modificare permanentă a numărului sau a structurii materialului genetic într-un organism, care produce o modificare a caracteristicilor fenotipice ale organismului. Afecţiunile pot implica numai o genă, un ansamblu de gene sau un cromozom întreg. 238

Efectele referitoare la genele unice pot rezulta din efectele asupra unei singure gene din bazele ADN (acid dezoxiribonucleic) (mutaţii punctuale) sau din modificări profunde, inclusiv pierderea unui fragment de cromozom, din genă. Efectele asupra tuturor cromozomilor pot duce la modificări structurale sau numerice. O mutaţie a celulelor germinale în organele de reproducere sexuală poată fi transmisă la urmaşi. Un mutagen este un agent care amplifică apariţia mutaţiilor. Trebuie remarcat faptul că substanţele sunt clasificate drept mutagene referindu-se, în mod specific, la defectele genetice ereditare. Totuşi, tipul rezultatelor care duce la o clasificare a produselor chimice în categoria 3, "inducerea de evenimente genetice importante în celulele somatice", este, în general, considerată şi ca o alarmă pentru o eventuală activitate cancerigenă. Categoria 1 Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 1, este necesară punerea în evidenţă a mutaţiilor la om, reieşită din studiile epidemiologice asupra mutaţiei umane. Exemple de astfel de substanţe nu sunt cunoscute până acum. Se recunoaşte că este greu să se obţină date fiabile plecând de la studii asupra incidenţei mutaţiilor la populaţiile umane sau asupra creşterilor posibile a frecvenţei acestora. Categoria 2 Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 2, trebuie să existe rezultate pozitive reieşite din studii care să arate: a) efecte mutagene sau b) alte interacţiuni celulare semnificative pentru mutagenicitate, în celulele germinale ale mamiferelor in vivo sau c) efecte mutagene în celulele somatice ale mamiferelor in vivo, însoţite de elemente certe care să indice că substanţa, sau un metabolit semnificativ, atinge celulele germinale. Categoria 3 Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 3, trebuie să existe rezultate pozitive reieşite din teste, care să arate: a) efecte mutagene sau b) o altă interacţiune celulară în raport cu mutagenitatea, în celulele somatice ale mamiferelor in vivo. Aceasta din urmă trebuie, în mod normal, să fie demonstrată pe baza rezultatelor pozitive reieşite din testele de mutagenicitate realizate in vitro. - art. 7, lit. n :substanţe toxice pentru reproducere : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive nonereditare în progenitură sau pot dăuna funcţiilor ori capacităţilor reproductive masculine sau feminine. În ceea ce priveşte clasificarea şi etichetarea, ţinând seama de starea actuală a cunoştinţelor, aceste substanţe sunt împarţite în 3 categorii: Categoria 1: Substanţe cunoscute pentru alterarea fertilităţii la oameni. Există suficiente elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauză-efect între expunerea omului la astfel de substante şi alterarea fertilităţii. Categoria 2: Substanţe care trebuie asimilate ca substanţe care alterează fertilitatea la oameni. Există suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii că expunerea omului la asemenea substanţe poate altera fertilitatea. Categoria 3: Substanţe care provoacă îngrijorare în ceea ce priveşte fertilitatea oamenilor. Se aplică simbolurile şi frazele care indică riscurile speciale de mai jos: 239

Categoria 1 Pentru substanţele care alterează fertilitatea oamenilor: substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 1 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R60 Poate altera fertilitatea Pentru substanţele care provoacă efecte toxice asupra dezvoltării oamenilor : substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 1 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R61 Poate provoca efecte nefaste asupra copilului(foetus) în timpul sarcinii. Categoria 2 Pentru substanţele care trebuie asimilate substanţelor care alterează fertilitatea oamenilor. substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 2 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R60 Poate altera fertilitatea Pentru substanţele care trebuie asimilate substanţelor care provoacă oamenilor efecte toxice asupra dezvoltării: substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 2 sunt caracterizate prin simbolul "T" şi fraza de risc: R61 Poate provoca efecte nefaste asupra copilului(foetus) în timpul sarcinii. Categoria 3 Pentru substanţele care prezintă îngrijorare pentru fertilitatea speciei umane: substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 3 sunt caracterizate prin simbolul "Xn" şi fraza de risc: R62 Posibil risc de alterare a fertilităţii Pentru substanţele care provoacă îngrijorare pentru om, având în vedere efectele toxice posibile asupra dezvoltării: R63 Posibil risc de a dăuna copilului(foetus) în timpul sarcinii -art.7, lit. o substanţe şi preparate periculoase pentru mediu Clasificarea substanţelor şi preparatelor periculoase pentru mediu vizează în principal avertizarea utilizatorului asupra riscurilor pe care aceste substanţe şi preparate le prezintă pentru ecosisteme. Chiar dacă criteriile actuale se referă pe larg la ecosistemele acvatice, s-a recunoscut că unele substanţe şi preparate pot, simultan sau alternativ, să afecteze alte ecosisteme ale căror elemente pot merge de la microflora şi microfauna solului, la primate. Substanţele vor fi clasificate drept periculoase pentru mediu şi li se va atribui simbolul "N", indicaţia de pericol corespunzătoare şi frazele de risc, ţinând seama de criteriile următoare: R50 R53

Foarte toxic pentru organismele acvatice, şi Poate provoca efecte nefaste, pe termen lung asupra mediului acvatic

Substanţele vor fi clasificate drept periculoase pentru mediu şi li se va atribui simbolul "N", indicaţia de pericol corespunzătoare şi frazele de risc, ţinând seama de criteriile următoare: 240

R50 R54 R55 R56 R57 R58 R59

Foarte toxic pentru organismele acvatice, şi Toxic pentru floră Toxic pentru faună Toxic pentru organismele din sol Toxic pentru albine Poate provoca efecte adverse, pe termen lung, asupra mediului înconjurător Periculos pentru stratul de ozon

ALEGEREA FRAZELOR PRIVIND RECOMANDĂRILE DE PRUDENŢĂ Recomandările de prudenţă (frazele S) sunt aplicate la substanţele şi preparatele periculoase, pentru unele preparate, sfaturile de prudenţă sunt obligatorii. S2 S1 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S12 S13 S13 S15 S16 S17 S18 S20

A nu se lăsa la îndemâna copiilor A se păstra sub cheie A se păstra într-un loc răcoros A se păstra departe de zonele locuite A se păstra sub ..... (fabricantul va specifica un lichid potrivit) A se păstra sub ... (fabricantul va specifica un gaz inert) A se păstra containerul/recipientul închis ermetic A se păstra containerul/recipientul la adăpost de umiditate A se păstra containerul/recipientul într-un loc bine ventilat A nu se închide ermetic containerul/recipientul A se păstra departe de hrană, băuturi şi hrană pentru animale A se păstra departe de hrană, băuturi şi hrană pentru animale A se păstra departe de căldură A se păstra departe de orice flacără sau sursă de scântei - Fumatul interzis A se păstra departe de materiale combustibile A se manipula şi a se deschide recipientul cu prudenţă A nu mânca şi bea în timpul utilizării....etc.

4.4. Etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase Etichetarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase este obligatorie şi se face în conformitate cu prevederile OUG nr. 200/2000 şi H.G. nr. 490/2002 : Eticheta trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente : - numele substanţei sau o denumire recunoscută internaţional ; - numele, adresa completă, telefonul celui care răspunde de plasarea pe piatţă a substanţei sau preparatului chimic periculos, respectiv producătorul, importatorul sau distribuitorul ; - simbolurile referitoare la pericol şi dacă este cazul, indicaţii despre pericolele rezultate din utilizarea acesteia ; - frazele-tip specifice utilizării substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, referitoare la riscurile associate utilizării acesteia ( frazele R ); - frazele-tip de securitate, indicând recomandările referritoare la prudenţa cu care trebuie utilizată substanţa sau preparatul chimic periculos ( fraze S ); - atribuirea numărului Comunităţii onomice Europene din IESCE, dacă acesta este alocat.

241

Ambalarea în vederea plasării pe piaţă a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, se face cu respectarea prevederilor OUG nr. 200/2000 si a HG nr. 490/2002. Ambalajul poate fi plasat pe piaţă numai dacă sunt respectate următoarele cerinţe: - să fie proiectat şi realizat astefel încât să împiedice orice pierdere de conţinut prin manipulare, transport şi depozitare ; - materialele din care sunt confecţionate ambalajele şi dispozitivele de etanşare trebuie să fie rezistente la atacul conţinutului şi să nu formeze compuşi periculoşi cu acesta ; - ambalajele şi sistemele de etanşare să fie solde şi rezistente pentru a evita orice pierdere şi pentru a îndeplini criteriile de siguranţăă în condiţiile unei manipulări normale ; - ambalajele şi sistemele de închidere care după utilizare se vor reînchide, vor fi proiectate astfel ca reînchiderea să fie posibilă în mod repetat făraă pierderi de conţinut ; - ambalajul va fi închis iniţial cu un sigiliu a cărui violare să fie vizibilă în momentul deschiderii ambalajului, iar sigilul să fie ireparabil distrus odată cu prima deschidere. 242

4.5. Semnalizarea de securitate şi sănătate pentru activitatea cu substanţe şi preparate periculoase Conform prevederii legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să prevadă şi să verifice existenţa semnalizării de securitate şi sănătate adecvate locurilor de muncă din unitatea sa. Modul în care angajatorul realizează această semnalizare trebuie să fie în concordanţă cu prevederile HG nr. 971 /2006 privind cerinţele minime de semnalizare de ssm la locul de muncă. Semanlizarea se poate realiza astfel : -permanent, prin utilizarea de panouri, culori, etichete ; -ocazional, prin utilizarea semanlelor acustice, luminoase, optice, comunicxare verbală , gesturi semnal. Panouri de semanlizare : - panouri de interzicere :

243

- panouri de avertizare :

- panouri de obligativitate :

244

- panouri de salvare sau de prim ajutor :

- panouri privind materialelel sau echipamentele pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Semnalizarea pe recipiente şi conducte utilizate pentru substanţe şi preparate chimice periculoase trebuie să se realizeze în conformitate cu porevederile dein anexa nr. 3 la HG nr. 971/2006. 4.6 Depozitarea, manipularea şi transportul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase Angajatorul răspunde pentru corecta şi buna desfăşurare a activităţilor legate de depozitarea, manipularea şi transportul agenţilor chimici, ca pentru orice altă activitate, organizează, supraveghează şi gestionează această activitate astfel încât să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă. Depozitarea agenţilor chimici se va face astfel încât, pe cât posibil, să se excludă sau să se evite pericolul de accidentare, incendiu, explozie. Se recomandă întocmirea unui plan de depozitare în care să fie localizată fiecare clasă de produse chimice în funcţie de natura acestora şi cantitatea respectivă. Rezervoarele sau cisternele fixe trebuie să fie prevăzute cu indicator care să permită controlul nivelului de umplere, să aibă cuvă de retenţie executată dintr-un material rezistent la produsul respective, capacitate cel puţin egală cu cea a rezervorului şi care să permită evacuarea apelor pluviale fără amestecarea cu produsul de pozitat. Toate rezervoarele şi cisternele fixe ce conţin substanţe sau preparate din categoria inflamabile trebuie să fie legate la pământ.

245

Schema de depozitare a agenţilor chimici în funcţie de pericolele specifice : “ – “ nu trebuie depozitate împreună “ 0 “ nu trebuie depozitate împreună decât cu măsuri de precauţie specifice “ + “ pot fi depozitate împreună Agenţii chimici corozivi pot distruge ambalajele altor substanţe, de aceea ei trebuie depozitaţi separate. În cazul depozitelor închise, acestea trebuie să fie ventilate sufficient. Depozitele trebuie să aibă ventilaţie naturală, cu intrare de aer în zona inferioară a încăperii şi ieşire de aer pe partea opusă în zona superioară. În situaţia în care este necesară ventilaţia mecanică. Aceasta va fi de construcţie sistem antiex pentru produsele explosive/inflamabile, ca de altfel toate echipamentele utilizate în aceste depozite. Etichetarea pentru transport Containerele, rezervoarele mobile şi alte mijloace utilizate pentru transportul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase vor fi etichetate corespunzător, respectându-se prevederile legale în vigoare în acest sens. Exemplu :

246

5. Căile de pătrundere în organism a agenţilor periculoşi 5.1. Calea respiratorie - inhalare/inspirare. Substanţele periculoase pot să pătrundă pe această cale de intrare sub formă de gaz (oxid de etilenă, diazometan etc.), de vapori (benzen, clorură de vinil etc.), pulberi (siliciu cristalin, azbest etc.). Mulţi agenţi biologici se transmit prin aer, cum sunt bacteriile din aerul expirat de bolnavi sau animale, toxinele din grâul mucegăit sau aerosolii infecţioşi care conţin agenţi biologici (recoltarea şi transportul probelor biologice fără precauţii, schimbarea aşternuturilor bolnavilor, manipularea animalelor de laborator etc.). Cazurile de îmbolnavire produse prin inhalare sunt cele mai frecvente. Concentraţia unei substanţe în aerul de respirat depinde de proprietăţile acesteia, cum ar fi volatilitatea sau tendinţa de transformare în pulberi, precum şi de alţi factori, cum ar fi cantitatea utilizată, temperatura etc. Dacă produsul nu are miros, nu e vizibil şi nu e iritant, inhalarea este insidioasă. În funcţie de caracterul iritant sau coroziv, gazele vor ataca căile respiratorii superioare şi chiar plămânul (clorul-Cl2, bioxidul de sulf - SO2, fosgenul, oxidul de carbon - CO). Oxidul de carbon (CO) intră în concurenţă cu oxigenul (O2) şi hemoglobina producând intoxicaţii, dureri de cap şi, în funcţie de doză şi durată, poate provoca moartea. Vaporii de solvenţi sunt mai mult sau mai puţin percepuţi în funcţie de caracteristicile solventului. Pot provoca iritaţii ale căilor respiratorii superioare sau vor coborâ, fiind preluaţi de sânge, cu efect asupra ficatului şi sistemului nervos. Pulberile, în funcţie de mărimea particulelor, prin inhalare, pot intra în bronhii şi în alveolele pulmonare. Când pulberea patrunde în plămâni produce efecte toxice la nivel respiratoriu, putând cauza boli profesionale de tipul azbestozei sau silicozei. Unele pulberi pot trece dincolo de alveolele pulmonare şi pot fi transportate în sânge, cum este cazul pulberii de plumb care nu are efect la nivel respiratoriu, dar prin circulaţia sanguină încarcă organismul cu Pb. Inhalarea pulberilor care conţin bioxid de siliciu liber cristalin (cuart) poate implica riscul distrugerii treptate a plămânilor – silicoză. De regulă, silicoza se instalează la 10-30 de ani din momentul în care începe expunerea la pulberi cu conţinut de cuart. Boala nu este vindecabilă, iar în stadiu avansat ea conduce la slăbirea inimii şi riscuri crescute de îmbolnăvire de tuberculoză. 5.2. Calea digestivă - ingestie (înghiţire) Contaminarea pe cale digestivă cu agenţi chimici este mai rară la locul de muncă şi se poate produce prin înghiţirea accidentală a unor lichide sau solide, drumul intoxicaţiei fiind gura, esofagul, sistemul digestiv, iar daca produsul este foarte agresiv acesta poate să treacă prin ficat şi să intre în sistemul sanguin şi de aici să fie redistribuit către ochi, sistemul nervos etc. (de ex. ingestia de săruri anorganice de mercur poate provoca otrăvire cu mercur) Aceste accidente se produc, în cele mai multe cazuri, prin refolosirea ambalajelor de produse chimice pentru ambalarea produselor alimentare, prin nerespectarea regulilor de igienă a mâinilor şi/sau prin fumatul, băutul şi mâncatul la locul de muncă poluat. 5.3. Calea cutanată - transcutanată şi/sau percutanată Calea transcutanată se referă la faptul că agentul patrunde prin piele, prin difuziune, fară să existe o leziune a epidermei, iar calea percutanată face referire la noţiunea de pătrundere a agentului prin piele, ca urmare a unei ruperi a ţesutului epidermic. 247

Substanţele chimice periculoase pot intra în contact cu stratul superficial al pielii sau cu epiderma, în care caz se produce contactul cu vasele de sânge, efectele fiind locale, sau cu derma care este puternic vascularizată şi, în acest caz, se poate produce trecerea în sange şi substanţa toxică poate fi condusă la rinichi, ficat, sistem nervos. De exemplu, fenolul trece rapid în dermă în timp ce alte substanţe pătrund încet şi dificil, dar toate pătrund în dermă când contactul este prelungit. Contactul solvenţilor organici cu pielea, în cazul operaţiilor de degresare fără mănuşi, poate produce iritaţii, eczeme sau dermatite de contact, precum şi dureri de cap, tulburări digestive, chiar dacă s-a facut protecţie respiratorie. Trebuie să se ţină cont de faptul că efectul unei substanţe se poate accentua în cazul în care utilizarea acesteia presupune încălzirea ei. În cazul utilizării unor substanţe care pot cauza probleme de sănătate chiar şi în urma expunerii la cantităti mici, este important să se aibă în vedere că pot rămâne urme de substanţă chiar şi pe ambalaj.

Primul ajutor acordat în caz de stropire sau imprastiere a substanţelor agresive Contactul cu pielea Substantele agresive atacă pielea, pătrunzând adânc. O regulă importantă este aceea că substanţele alcaline cauzează leziuni mai grave despicând stratul de grăsime şi proteine, pătrunzând adânc. Acizii coagulează proteinele, ceea ce limitează într-o oarecare măsură penetrarea. O rană cu caracter ulcerat poate fi recunoscută prin apariţia unei roşeţe a pielii, care apoi poate deveni veziculă şi /sau necroză. Uneori, leziunile sunt vizibile pe piele după căteva ore. Pot, de asemenea să apară simptome generale de intoxicaţie, printre altele modificarea ph-ului organismului. Intoxicaţiile pot cauza de asemenea leziuni hepatice sau renale. Este foarte important ca porţiunea afectată să fie spălată de substanţa agresivă folosinduse cantităţi mari de apă. Imbrăcămintea de protectie sau de lucru trebuie de asemenea înlăturată urgent. Spălarea trebuie să dureze mult timp. Este important ca persoanele care acordă ajutor să fie ferite de contactul cu substanţa agresivă, de ex. cu îmbrăcămintea persoanei stropite. Contactul cu ochii Stropirea în ochi cu o substanţă agresivă sau foarte iritantă poate afecta cu uşurinţă corneea. Leziunile profunde ale globului ocular duc de cele mai multe ori la pierderea vederii. Stropirea ochilor cu substante agresive sau iritante cauzează roşeaţă, umflături şi dureri puternice. Muşchii globului ocular au contracţie reflexa. Este esenţial să se efectueze o spălare foarte rapidă a corneei şi o clătire cu apă sub pleoape timp îndelungat pentru a îndepărta substanţa. Dacă există particule solide sub pleoapă, trebuie să se încerce o eliminare a acestora prin clătire. Totuşi clătirea îndelungată cu apă rece este dureroasă. Procesul devine mai suportabil, dacă apa are o temperatură moderată, preferabil cca. 20-30 grade. Este important totuşi să se aibă grijă ca apa să nu se încălzească prea mult. Clătirea ochilor are efect maxim, dacă se asigură trei condiţii: - clătirea se efectuează imediat. Este singura modalitate de a preveni sau limita leziunile mai grave, şi orice secundă poate fi hotărâtoare. - clătirea este îndelungată 248

-

ochiul trebuie menţinut larg deschis în timpul clătirii Lentilele de contact trebuie înlăturate când se efectuează clătirea deoarece împiedică o clătire eficientă, agravând astfel o eventuală leziune oculară. După stropirea ochilor cu substanţe agresive Clătiţi imediat cu un jet uşor de apă sau cu un lichid de clătire a ochilor timp de cel puţin 15 minute. Tineţi ochiul larg deschis în timpul clătirii pentru a împiedica pătrunderea unor corpuri străine. După prima clătire, persoana rănită trebuie transportată la spital. În cazul stropirii cu baze, clătirea trebuie să continue şi în timpul transportului. Clătirea este foarte importantă dacă distanţa până la cel mai apropiat spital este mare. In acest caz trebuie să existe un număr suficient de recipiente cu lichid pentru clătirea ochilor astfel încât acestea să ajungă până la spital. În cazul în care rezerva de apă nu este suficientă pentru toată perioada transportului, este preferabil să se clătească ochii personei afectate cu un jet mai mic, astfel încât procesul de clătire să poată continua pe toată durata transportului, decât să se efectueze o clătire cu cantităţi mari de apă, epuizându-se astfel rezervele înainte de a ajunge la destinaţie. După stropirea ochilor cu substanţă iritantă Clătiţi imediat cu jet uşor de apă sau lichid de clătire a ochilor timp de cel puţin 5 minute. Dacă tulburările persistă (usturimi puternice, durere, sensibilitate la lumină, afectarea vederii), continuaţi clătirea şi contactaţi spitalul sau doctorul.

6. Riscuri asociate agenţilor chimici periculoşi 6.1. Simbolizarea pericolelor asociate substanţelor chimice periculoase Pericolul este “proprietatea intrinsecă a unui agent de a afecta negativ starea de sănătate“. Categoriile de pericol ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precum şi simbolurile corespunzătoare, sunt cele prezentate în anexa 4 a Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată prin HG. 490/2002. Cele 10 simboluri grafice de avertizare sunt aliniate prevederilor europene în domeniu şi vor fi obligatoriu plasate pe etichetele substanţelor şi preparatelor chimice periculoase alături de frazele de risc de tip R. Simbolul grafic de avertizare este compus din simbolul de pericol, constituit dintr-o pictograma imprimată cu negru pe fond galben-oranj, semnul grafic exprimat prin o literă sau două (F, Xn etc) şi indicaţia de pericol care se exprimă prin unu sau mai multe cuvinte (foarte toxic, coroziv). Frazele de risc de tip R exprimă riscul care poate apare în urma expunerii. Simbolurile grafice de avertizare a pericolelor şi semnificaţia lor Riscurile asociate agenţilor periculoşi risc: probabilitatea ca un agent periculos să afecteze starea de securitate şi sănătate, în condiţiile utilizării lui şi/sau expunerii la acesta. 249

Riscurile pe care le prezinta agenţii chimici şi biologici periculoşi pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor sunt în funcţie de pericolul potenţial al agentului şi de durata şi intensitatea expunerii. RISC = PERICOL x EXPUNERE Riscurile legate de utilizarea unei substanţe chimice periculoase depind parţial de caracteristicile substanţei, parţial de modul în care aceasta este utilizată. Informaţiile privind produsele chimice achiziţionate pot fi de regulă obţinute de la cel care a lansat produsul pe piaţă. Angajatorul este cel care decide dacă informaţiile obţinute de la furnizor sunt suficiente pentru utilizarea efectivă. Poate fi necesară obţinerea de informaţii suplimentare sau efectuarea unor cercetări proprii. Dacă există o expunere semnificativă, acest lucru presupune cunoştinţe aprofundate despre riscurile aferente utilizării substantei la care eşti expus. Când utilizarea implică degajarea unor substanţe chimice periculoase de pe un strat exterior sau material, de exemplu la încălzire sau polizare, trebuie evaluat dacă stratul exterior sau materialul conţine o substanţă care necesită adoptarea unor măsuri suplimentare de protecţie. Riscurile şi consecinţele acestora asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, asociate pericolelor pe care le prezintă substanţele periculoase, sunt: 6.2. Riscuri fizico-chimice: asociate agenţilor chimici F+- extrem de inflamabile, F -foarte inflamabil, E - explozivi, O - oxidanţi, C – corozivi. Aceste riscuri pot fi consecinţe ale expunerii la substanţe care, prin proprietăţile lor fizicochimice, prezintă pericol de incendiu - explozie şi/sau de intoxicaţii acute profesionale. Acest risc este luat în considerare de majoritatea angajatorilor datorită faptului că este cel mai cunoscut prin efectele lui. Un incendiu sau o explozie antrenează întotdeuna un număr mare de persoane direct sau indirect implicate la locul de muncă, intervenţii ale unor echipe specializate din afara unităţii (echipe de pompieri profesionişti, medici de urgenţă etc), este uneori amplu mediatizat de presa audio/scrisă şi aduce atingere imaginii unităţii respective. Consecinţele asupra securităţii lucrătorilor pot fi vătămări violente ale organismului de tipul leziunilor, arsurilor, lovirilor cu corpuri proiectate şi/sau intoxicaţia acută profesională. 6.3. Riscuri toxicologico-biologice: asociate agenţilor chimici T+ - foarte toxic, T - toxic, Xn - nociv, Consecinţele asupra sănătăţii lucrătorilor expuşi la aceşti agenţi chimici periculoşi sunt îmbolnăvirile cronice de tipul cancerelor, alergiilor. Cancerele obişnuite de origine profesională cuprind: - cancerul cavităţii nazale, generat de pulberile de lemn de esenţă tare şi praful de nichel, care afectează lucrătorii din domeniul forestier, al prelucrării lemnului, respectiv, finisarea metalelor; - leucemia, datorată expunerii la benzen, un solvent utilizat la obţinerea combustibililor şi diferitelor alte produse ; La producerea cancerului concură mai mulţi factori, cum ar fi factorii genetici, unele substanţe chimice, razele ionizante şi infecţiile. Factorii de mediu trebuie să acţioneze cel puţin 5-10 ani, de obicei însă un timp mai îndelungat, înainte să apară o tumoră malignă. Printre substanţele / factorii cancerigeni cunoscuţi se numără hidrocarburile aromatice policiclice, aminele aromatice, substanţele alchilante, azbestul, clorura de vinil, etilenoxidul, pulberile de lemn, radonul şi a 250

Prevenirea cancerului profesional se face în primul rând printr-o expunere redusă la factorii cancerigeni. 6.4. Risc de sensibilizare: asociat agenţilor Xi-iritanţi şi nocivi Xn. Substanţele iritante (Xi) provoacă sensibilizare prin contact cutanat, efectul fiind în acest caz dermatitele de contact alergice. Substanţele nocive (Xn) provoacă, în general, sensibilizare prin inhalare, efectul fiind manifestări cu caracter clinic al unei reacţii alergice, astm, rinită sau alveolită. Agenţii sensibilizanţi cei mai întâlniţi la locul de muncă nu sunt clasificaţi sau etichetaţi ca atare. Mulţi sunt de origine naturală fiind, în principal, vorba de proteine şi agenţi biologici. 6.5. Prevenirea riscurilor asociate agenţilor periculoşi la locul de muncă Aceasată prevedere este obligaţia legală a angajatorului şi instrumentul principal în asigurarea obiectivului managementului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru prevenirea riscurilor datorate expunerii la agenţi periculoşi la locul de muncă, angajatorul va ţine cont de toate proprietăţile periculoase ale agenţilor periculoşi (chimici, azbest, agenţi cancerigeni şi mutageni şi biologici) prezenţi la locul de muncă, de intensitatea expunerii şi de condiţiile de lucru, respectând următoarele obligaţii legale: - identificarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă; - evaluarea riscurilor pe care aceste substanţe periculoase le prezintă pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; - aplicarea principiilor generale de prevenire a riscurilor, precum şi a măsurilor speciale aplicabile cazurilor de accidente de muncă, incidente sau urgente, în scopul diminuării numărului de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, prin măsuri tehnice şi organizatorice; - informarea lucrătorilor despre substanţele periculose utilizate la locul de muncă şi riscurile la care sunt expuşi; - consultarea şi implicarea lucrătorilor în luarea deciziilor privind prevenirea riscurilor asociate agenilor chimici periculoşi; - supravegherea continuă a stării de sănătate a lucrătorilor expuşi în mediul de muncă; - respectarea interdicţiilor privind utilizarea anumitor substanţe periculoase; - informarea autorităţilor competente: inspectoratul teritorial de muncă, direcţia de sănătate publică, pentru activităţi speciale cu azbest, Identificarea pericolelor datorate prezenţei agenţilor periculoşi la locul de muncă, presupune identificarea şi inventarierea agenţilor chimici utilizaţi în activităţile curente din unitate sub forma materiilor prime, a produselor intermediare sau finite, a agenţilor generaţi din diferite activităţi, precum fumul de sudură, pulberile de lemn, pulberile de azbest, pulberile de făină, vaporii de solvenţi, ceaţa de ulei etc., a celor proveniţi accidental din emisii, scăpări, scurgeri. De asemenea, vor fi identificate activităţile care implica agenţi chimici periculoşi, adică orice proces de muncă în care sunt utilizaţi sau se intenţionează utilizarea agenţilor chimici. Angajatorul va avea în vedere şi identificarea principalelor surse de risc, luând în considerare factorii de risc proprii executantului : erori, omisiuni sau acţiuni greşite (executare defectuoasă de operaţii, comenzi, manevre etc, efectuarea de operaţii neprevăzute prin sarcină de muncă, neutilizarea echipamentelor de protecţie), factorii de risc proprii sarcinii de muncă: solicitare fizică (efort static, poziţii de lucru forţate sau vicioase, efort dinamic), solicitare psihică (ritm de muncă mare, decizii dificile în timp scurt, operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc., monotonia muncii), precum şi unii factorii de risc proprii mijloacelor de producţie. 251

Din activitatea de investigare/identificare rezultă o serie de date, ce vor fi folosite în etapa următoare de evaluare a riscurilor, şi anume: - lista substanţelor şi preparatelor chimice periculoase ; - cantităţile de agenţi chimici periculoşi folosiţi sau emişi ; - lista locurilor de muncă şi a activităţilor care implică substanţe şi preparate chimice periculoase ; - lista lucrătorilor expuşi în mod curent sau în cazul operaţiilor de curaţenie, de intervenţii, revizii şi reparaţii. Angajatorul trebuie să facă dovada că a efectuat această investigare, iar în cazul în care se constată prezenţa substanţelor şi preparatelor chimice periculoase la locul de muncă, acesta are obligaţia, conform Normelor Generale de Protecţie a Muncii, să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care decurge din prezenţa lor. 6.6. Evaluarea riscurilor Evaluarea riscurilor pe care substanţele şi preparatele chimice periculoase le prezintă pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, se va efectua luând în considerare proprietăţile lor periculoase şi informaţiile date de furnizor, producător sau alte surse, nivelul, tipul şi durata expunerii, dar şi condiţiile de lucru cu astfel de agenţi, inclusiv informaţii referitoare la cantităţile utilizate, valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice şi concluziile referitoare la supravegherea stării de sănătate, atunci când sunt disponibile. Angajatorii pot afla informaţii despre proprietăţile periculoase ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, despre pericolele asociate şi unele măsuri de prevenire consultând: - eticheta produsului; - fişa tehnică de securitate; - medicul de medicina muncii; - instituţii şi specialişti în domeniu. Eticheta produselor permite identificarea agentului chimic, a pericolelor şi a riscurilor, precum şi a unor măsuri de securitate.

7. Fişa tehnică de securitate Fişa tehnică de securitate reprezintă o sursă de informare pentru angajator şi oferă informaţii reale, disponibile, necesare pentru luarea măsurilor de protecţie a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. Fişa tehnică de securitate este trimisă, la prima livrare a substanţelor şi preparatelor periculoase sau chiar înainte de această livrare, de către producător, importator sau distribuitor ( OUG 200/2000 privind clasificarea, etichetarea, şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculase ). Fişa tehnică de securitate a produsului oferă informaţii privind proprietăţile periculoase şi riscurile, recomandări privind unele măsuri de prevenire şi mijloace de protecţie, mijloace de intervenţie în caz de accident etc. Informaţiile conţinute în fişele tehnice de securitate pot constitui punctul de plecare în demersul de identificare a pericolelor la care sunt expuşi lucăratorii şi a măsurilor de ţinere sub control care se impun. Măsurile de securitate recomandate în fişele tehnice de securitate trebuie adaptate condiţiilor specifice fiecărui loc de muncă. Fişa tehnică de securitate va fi redactată în limba româna de către furnizor pentru fiecare substanţă sau preparat periculos şi va purta data ultimei actualizări. Angajatorul va pune fişa 252

tehnică de securitate la dispoziţia medicului de medicina muncii care supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor expuşi şi la dispoziţia lucrătorilor pentru informare. Fişa Tehnică de Securitate conţine obligatoriu 16 rubrici referitoare la: 1. Identificarea produsului şi a societăţii 2. Compoziţia/clasificarea 3. Proprietăţile periculoase 4. Primul-ajutor 5. Măsurile în caz de incendiu 6. Măsurile în caz de scăpări accidentale 7. Depozitarea şi manipularea 8. Limitarea expunerii/ măsuri individuale de protecţie 9. Proprietăţile fizice şi chimice 10. Stabilitatea chimică şi reactivitatea 11. Informaţiile toxicologice 12. Informaţiile ecotoxicologice 13. Manipularea reziduurilor/deşeurilor 14. Informaţiile privind transportul 15. Prevederile legale în domeniu 16. Alte informaţii Pentru agenţii chimici periculoşi la locul de muncă, valorile limită de expunere profesională reprezintă concentraţia agentului respectiv în aerul respirat de lucrători în mediul de muncă, pe o perioadă determinată, care nu alterează starea de sănătate, chiar dacă uneori pot apare modificări fiziologice reversibile şi tolerabile. Valorile limită de expunere profesională pot fi obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie respectate întocmai, constituind o indicaţie privind limitele care nu trebuie depăşite. Ele sunt utilizate în evaluarea calităţii aerului şi pot constitui informaţii importante în alegerea produselor, în alegerea metodei de lucru, în evaluarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de prevenire a inhalării noxelor (dimensionarea dispozitivelor de ventilaţie, de neutralizare şi reţinere). Normele Generale de Protecţie a Muncii stabilesc în anexa nr.31 valori limită de expunere profesională, obligatorii, pentru un numar de 591 agenţi chimici, în anexa nr. 32 valori limită admisibile pentru un număr de 25 de tipuri de pulberi, iar în anexa 33 limite biologice tolerabile pentru 52 de agenţi chimici. În mod periodic şi ori de câte ori se produce vreo schimbare în condiţiile care pot afecta expunerea angajaţilor, angajatorul trebuie să dispună efectuarea de măsurări ale concentraţiilor în atmosfera mediului de muncă. Atunci când o valoare limită de expunere profesională este depăşită, angajatorul trebuie să identifice cauzele acestei depăşiri, să informeze angajaţii implicaţi şi/sau reprezentanţii lor în unitate cât mai rapid posibil asupra acestei depăşiri şi asupra cauzelor ei, să consulte angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora asupra măsurilor ce trebuie luate sau, în caz de urgenţă, să dispună măsurile cele mai adecvate pentru remedierea situaţiei în timp cât mai scurt posibil. Este interzisă continuarea lucrului în zonele afectate până la luarea măsurilor adecvate pentru protecţia angajaţilor. Pentru a verifica eficienţa măsurilor dispuse, se va realiza imediat o nouă măsurare a concentraţiei de noxe în mediul de muncă. Instituţiile care au în structură laboratoare abilitate pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale sunt: - autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti; - clinicile de medicina muncii sau boli profesionale; - Inspecţia Muncii, prin Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional ; 253

- Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabont ; - alte laboratoare abilitate de Ministerul Sănătăţii şi recunoscute de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Pentru fiecare angajator, respectarea valorilor limită de expunere profesională trebuie să fie un obiectiv minimal, obligaţia lui legală fiind de a reduce nivelul de expunere la cea mai mică valoare ce poate fi atinsă. Angajatorii pot accesa paginile de internet ale: -

Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabint Bucureşti , www.protecţiamuncii.ro ;

-

Agenţiei Naţionale www.anspcp.ro ;

pentru

Substanţe

şi

Preparate

Chimice

Periculoase,

8. Masuri specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere la locurile de muncă Riscurile generate de agenţii chimici, agenţi cancerigeni sau mutageni sunt determinate alături de caracteristicile agenţilor periculoşi şi de gradul de expunere. Evaluarea expunerii la substanţele periculoase identificate se face luând în considerare natura şi tipul expunerii (expunere la agenţi cancerigeni şi mutageni, prin inhalare, ingestie, absorbţie cutanată etc.), gradul de expunere şi durată (exemplu: zilnic, săptămânal, lunar, o dată pe zi, mai multe ore pe zi etc. ), condiţiile în care se produce expunerea lucrătorilor (se vor examina spaţiul şi modul de operare : manual, mecanizat, în vas închis, la cald etc.), precum şi efectele combinate ale mai multor substanţe periculoase utilizate simultan şi riscurile aferente. Evaluarea riscului, în conformitate cu prevederile Normelor Generale de Protecţie a Muncii, se face: - obligatoriu înaintea începerii unei activităţi noi; - pentru toţi agenţii chimici prezenţi, în combinaţie sau pentru toţi agenţii biologici periculoşi (aparţinând mai multor grupe), prezenţi la locul de muncă; - pentru toate locurile de muncă ; - pentru toate activităţile, inclusiv cele de întreţinere, reparaţii ; - pentru toate activităţile care implica riscul expunerii la agenţi chimici ( agenţi cancerigeni şi/sau mutageni ); - periodic şi, obligatoriu, la orice modificare a condiţiilor de lucru care pot influenţa expunerea angajaţilor la agenţi cancerigeni şi/sau mutageni ; Evaluarea riscului trebuie prezentată în formă corespunzătoare şi actualizată permanent, mai ales atunci când au intervenit schimbări tehnologice semnificative sau rezultatele stării de sănătate o impun. Rezultatul evaluării riscului poate releva un risc redus pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor expuşi, caz în care angajatorul are obligaţia de a aplica măsuri generale de protecţie, prevenire şi supraveghere, sau un risc ridicat, caz în care angajatorul are obligaţia de a aplica măsuri specifice de protecţie, prevenire şi supravghere. Evaluarea riscurilor trebuie revizuită ori de câte ori se modifică tehnologiile de lucru, se introduc agenţi chimici noi sau se adaptează un proces tehnologic, după un accident sau incident periculos, dacă valorile limită de expunere profesională au fost depăşite şi s-au luat măsuri 254

tehnice pentru reducerea lor, dacă rezultatele supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor au relevat alterări ale stării de sănătate şi, oricum, periodic. Măsurile specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere pentru eliminarea sau reducerea la minimum a riscului sunt măsurile pe care angajatorul are obligaţia să le aplice la locul de muncă în cazul în care evaluarea riscului a demonstrat existenţa unui risc crescut pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor ca urmare a expunerii la genţi cancerigeni şi mutageni.

255

Măsurile pentru eliminarea sau reducerea riscurilor la care sunt expuşi lucrătorii la locul de muncă depind de pericolul chimic specific. Cea mai eficientă măsură specifică de protecţie şi primul pas în prevenirea sau supravegherea riscurilor legate de expunerea la agenţi periculoşi este eliminarea riscului, prin înlocuirea agentului periculos (chimic, cancerigen, ) cu un agent chimic sau cu un proces tehnologic care nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Eliminarea sau substituirea unui agent periculos sau a unui proces tehnologic presupune, aşa cum arată bunele practici europene puse la dispoziţie angajatorilor, trei faze, şi anume: identificarea tuturor alternativelor posibile de înlocuire sau eliminare, compararea alternativelor din punct de vedere al riscurilor evaluate pentru fiecare şi adoptarea deciziei pe baza analizei implicaţiilor privind calitatea mediului de muncă, a calităţii produselor şi a mediului înconjurător, a costurilor implicate de eventualele investiţii necesare aplicării noii tehnologii sau a celor necesare nevoilor de instruire a personalului pentru utilizarea noului produs. În cazul în care angajatorul urmăreşte înlocuirea unui agent chimic periculos cu unul mai puţin periculos, analiza comparativă a alternativelor se poate referi, de exemplu, la înlocuirea unui produs pulbere cu unul sub formă de granule, pastă sau soluţie, sau a unui produs volatil cu altul mai puţin volatil etc. Eliminarea sau substituirea unor produse periculoase sau a unor tehnologii periculoase aduce avantaje tuturor factorilor implicaţi în respectivul proces productiv şi pot contribui la îmbunatăţirea imediată sau pe termen lung a stării de sănătate a lucrătorilor expuşi, la reducerea costurilor prin reducerea absenţelor motivate de boală etc. În cazul în care eliminarea sau substituirea pericolului nu este posibilă, se va urmări reducerea riscului la minimum şi ţinerea lui sub control prin conceperea unor procese de muncă şi de control corespunzătoare, care să permită reducerea expunerii. Angajatorul va urmări, de asemenea, dotarea locurilor de muncă cu materiale şi echipamente adecvate pentru lucrul cu agenţi periculoşi, care să permită prevenirea sau reducerea cât mai mult posibil a generării de noxe şi/sau emiterea de noxe chimice în atmosfera mediului de muncă, în special, de noxe cancerigene şi mutagene. Se va acorda prioritate măsurilor colective de protecţie la sursa de risc, capabile să asigure protecţia unui număr mare de lucrători la locul de muncă. În acest sens, se recomandă procesarea în sistem închis, prin închiderea utilajelor în carcase în care se crează depresiune, automatizarea proceselor, ventilarea generală, dotarea utilajelor cu paravane şi ecrane de protecţie împotriva stropilor, dotarea cu sisteme locale de captare, reţinere şi neutralizare a noxelor degajate în procesul tehnologic, dotarea cu aparatură de măsură şi control al parametrilor tehnologici şi de prevenire şi avertizare a stărilor de pericol. Odată implementate aceste măsuri tehnice, este foarte important ca angajatorul să asigure cadrul necesar pentru menţinerea acestora în stare de funcţionare şi la parametrii proiectaţi. În acest sens, angajatorul va elabora şi implementa proceduri de întreţinere care să asigure securitatea şi sănătatea angajaţilor în procesul de muncă. În organizarea sistemelor de muncă, angajatorul va urmări reducerea la minimum a numărului de angajaţi expuşi sau care pot fi expuşi, în special, în cazul activităţilor de întreţinere, reparaţii, revizii, unde expunerea lucrătorilor la noxe este semnificativ crescută, ţinând cont de acest lucru mai ales în cazul agenţilor cancerigeni sau mutageni care pot provoca, în funcţie de cantitatea inhalată, înghiţită sau pătrunsă prin piele, efecte ireversibile asupra stării de sănătate chiar după o singură expunere. Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, intervenţii, revizii care prezintă risc de accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, angajatorul va întocmi permise de lucru, care atestă realizarea măsurilor de protecţie necesare efectuării operaţiilor în condiţii de securitate şi va desemna personalul de specialitate, pe tipuri de operaţii, specificat în permis şi instruit şi/sau 256

autorizat în acest scop. Prin măsuri organizatorice, angajatorul va urmări şi reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere, precum şi reducerea cantităţii de agent chimic şi biologic prezent la locul de muncă. Pentru toţi lucrătorii şi, în special, pentru cei expuşi la riscuri chimice, angajatorul va asigura măsuri corespunzătoare de igiena la locul de muncă, mai ales în cazul agenţilor cancerigeni unde este obligatorie curăţarea regulată a pardoselilor, pereţilor şi altor suprafeţe, delimitarea zonelor de risc şi utilizarea unor indicatoare de securitate adecvate, inclusiv indicatorul "fumatul interzis", în zonele în care angajaţii sunt expuşi sau există probabilitatea de expunere la agenţi cancerigeni sau mutageni. La locurile de muncă se vor utiliza panouri de semnalizare şi avertizare adecvate pentru riscurile chimice şi biologice, conform prescripţiilor de semnalizare. Tot ca măsuri generale de prevenire a riscurilor, angajatorul va asigura elaborarea şi implementarea de proceduri adecvate de lucru, manipulare, depozitare, transport în siguranţă la locul de muncă al agenţilor chimici. Se vor avea, de asemenea, în vedere şi deşeurile care conţin agenţi chimici, agenţi cancerigeni şi mutageni, care vor fi tratate conform reglementarilor în vigoare referitoare la deşeuri toxice şi periculoase. Fiecare măsură generală de protecţie, prevenire sau supraveghere, implementată în procesul de muncă, se va monitoriza din punct de vedere al eficienţei, pentru a depista orice tendinţă de deteriorare în timp. Pentru cazurile în care măsurile tehnico-organizatorice adoptate şi puse în aplicare la locul de muncă nu rezolvă reducerea expunerii la valori ale agenţilor chimici fără risc pentru sănătatea lucrătorilor, se vor aplica măsuri individuale de protecţie prin acordarea de echipamente individuale de protecţie adecvate şi în cantităţi suficiente. Echipamentul individual de protecţie trebuie ales în funcţie de proprietăţile periculoase ale agenţilor utilizaţi, de tipul sarcinii de muncă. Trebuie elaborate proceduri şi asigurate condiţiile pentru verificarea şi curăţarea echipamentului înainte şi după fiecare utilizare, dezinfectarea, depozitarea, controlul, repararea sau schimbarea înaintea unei noi utilizări în cazul în care prezintă defecţiuni şi întreţinerea periodică a echipamentelor individuale de protecţie, în special, a măştilor de protecţie respiratorie. Echipamentele de protecţie individuale, aşa cum le arătă şi numele, trebuie utilizate de către un singur lucrător, fiind interzisă folosirea acestuia şi de alte persoane. Îmbrăcămintea de lucru şi echipamentele de protecţie, care pot fi contaminate de agenţi biologici, trebuie să fie scoase atunci când angajatul părăseşte zona de lucru şi trebuie păstrate separat de altă îmbrăcăminte, să fie dezinfectate şi curăţate sau, la nevoie, distruse. Angajatorul va asigura condiţii pentru igiena personală a lucrătorilor prin amenajarea de vestiare speciale pentru echipamentul de lucru sau de protecţie, separat de îmbrăcămintea personală, grupuri sanitare şi duşuri curate, corespunzătoare, instruirea şi informarea lucrătorilor să nu mănânce, să nu bea şi să nu fumeze în zonele de lucru în care există riscul contaminării cu agenţi cancerigeni, mutageni . Se vor acorda, de asemenea, materiale igienico-sanitare, la recomandarea medicului de medicina muncii, inclusiv creme pentru protecţia pielii, luând în considerare tipul contaminanţilor care pot fi uleioşi, graşi sau lipicioşi, cum este cazul răşinilor, adezivilor sau lacurilor, folosirea mănuşilor de protecţie, protecţia împotriva razelor ultraviolete şi a stropilor de metal încins rezultaţi la sudare. Măsuri speciale pentru cazuri de accidente, incidente sau urgenţe sunt măsurile care trebuie luate de angajator în vederea intervenţiilor în astfel de situaţii şi prevenirii efectelor pe care acestea le pot avea asupra lucrătorilor. Pentru aceste situaţii, angajatorul are obligaţia de a întocmi planuri/ proceduri de urgenţă, care vor fi puse în practică în momentul apariţiei unor astfel de evenimente. Aceste proceduri vor include exerciţii adecvate fiecărei situaţii, prevederi referitoare la dotările necesare acordării 257

primul ajutor şi intervenţiilor în caz de scăpări accidentale sau de incendiu - explozie, măsuri de prevenire a efectelor şi de informare a angajaţilor asupra efectelor, echipamentele individuale de protecţie care se vor acorda lucrătorilor carora li se permite să lucreze în zona afectată, precum şi măsurile necesare pentru asigurarea avertizării şi a sistemelor de comunicare necesare semnalării unui risc crescut şi pentru începerea imediata a acţiunilor de remediere, operaţiunilor de evacuare, salvare şi asistenţă. Angajatorul trebuie să se asigure că serviciile interne şi externe pentru accidente şi urgenţe au acces la aceste informaţii. Măsuri de prevenire specifice riscului fizico-chimic sunt măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii activităţilor, inclusiv depozitarea, manipularea şi izolarea agenţilor chimici incompatibili, în vederea asigurării protecţiei lucrătorilor împotriva riscului de incendiu-explozie datorat pericolelor ce decurg din proprietăţile fizico-chimice ale acestora. Măsurile specifice riscului fizico-chimic se referă, în principal, la izolarea unui element astfel încât să nu mai fie îndeplinite condiţiile necesare exploziei sau incendiului. În cadrul acestor măsuri specifice se acordă prioritate prevenirii prezenţei substanţelor inflamabile sau chimic instabile, în concentraţii periculoase la locul de muncă, prin sisteme de ventilaţie corespunzătoare, prin depozitarea materialelor oxidante separat de materialele combustibile etc. Eliminarea sau evitarea surselor de aprindere care pot produce explozii sau incendii este o altă masură specifică de prevenire a riscului de incendiu-explozie care se poate realiza practic prin măsuri de prevenire a formării scânteilor de origine mecanică sau electrostatică şi prin interzicerea fumatului, a lucrului cu foc deschis sau a suprafeţelor încinse în halele şi instalaţiile unde se lucrează cu substanţe inflamabile. Pentru orice situaţie susceptibilă de a prezenta risc de incendiu-explozie, angajatorul trebuie să prevadă măsuri pentru limitarea/diminuarea efectelor exploziilor şi incendiilor, în principal, prin amplasarea în locuri vizibile şi potrivite a mijloacelor corespunzătoare de combatere a incendiilor, distanţarea utilajelor periculoase de alte locuri de muncă, cu condiţia păstrării spaţiului dintre ele, pereţi din materiale necombustibile etc. Instruirea şi informarea lucrătorilor asupra riscurilor este o altă componentă importantă a managementului riscurilor chimice de care depinde în mare măsură realizarea obiectivelor propuse. Numai lucrătorii instruiţi şi informaţi corespunzator sunt în măsură să aplice măsurile stabilite şi să promoveze aplicarea în practică a măsurilor pentru un mediu de muncă sigur şi sănătos. De aceea, este foarte important ca angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora să primească o pregătire suficientă şi adecvată riscurilor la care sunt expuşi, în special, sub formă de informaţii şi instrucţiuni. La fiecare loc de muncă, angajatorii trebuie să difuzeze, iar angajaţii trebuie să cunoască informaţiile privind denumirea şi proprietăţile periculoase ale agenţilor chimici prezenţi (utilizaţi sau degajaţi, incluzând şi fumul de sudură), nivelul, tipul şi durata expunerii, condiţiile în care se desfăşoară activitatea, rezultatele măsurătorilor de concentraţii ale noxelor în mediul de muncă şi valorile limită de expunere profesională, precum şi conţinutul fişelor tehnice de securitate date de furnizor. De asemenea, pentru a se asigura că se vor respecta toate măsurile de prevenire adoptate, angajatorul trebuie să aducă la cunostinţa lucrătorilor efectele asupra sănătăţii şi securităţii ce decurg din aceste măsuri, precauţiile care trebuie luate pentru prevenirea expunerii, cerinţele de igiena ce trebuie respectate, inclusiv necesitatea de a se abţine de la fumat, precum şi măsurile pe care trebuie să le ia angajaţii, în special personalul de intervenţie, în cazul producerii unor incidente. Angajatorul trebuie să informeze angajaţii cu privire la instalaţiile şi recipientele auxiliare acestora care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni, să vegheze ca toate aceste recipiente, 258

ambalaje şi instalaţii să fie etichetate clar şi lizibil şi să expună semnele de avertizare în mod cât mai vizibil. Atunci când, din motive întemeiate, este necesară purtarea echipamentului individual de protecţie angajatorul trebuie să explice lucrătorilor necesitatea şi consecinţele referitoare la purtarea acestuia, modul de întreţinere şi valabilitatea acestora. Instruirea şi informarea lucrătorilor trebuie efectuate înaintea începerii unei activităţi care implica expunerea la agenţi chimici şi biologici, adaptate evoluţiei riscurilor şi apariţiei unor riscuri noi şi repetate periodic. Informaţiile vor fi furnizate prin comunicare orală, instruire individuală şi instruire bazată pe suport scris, în funcţie de natura şi gradul riscului. Supravegherea continuă a stării de sănătate a lucrătorilor expuşi la agenţi chimici în mediul de muncă se face înaintea expunerii şi apoi periodic, conform reglementărilor în vigoare, prin controale medicale şi tehnici adecvate indicate de medicul de medicina muncii, care să permita detectarea simptomelor bolii sau efectul negativ. Angajatorul are obligaţia de a asigura supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor prin servicii medicale de medicina muncii. Medicul de medicina muncii trebuie să cunoască bine condiţiile de expunere a fiecărui lucrător, în special, a celor care sunt expuşi la azbest, agenţi cancerigeni, mutageni şi biologici, la locul de muncă. Pentru fiecare angajat aflat sub supraveghere medicală, angajatorul va întocmi fişa de expunere la riscuri profesionale, ce va fi înaintată medicului de medicina muncii care, în funcţie de riscurile menţionate, de condiţiile de lucru descrise şi de agenţii periculoşi specificaţi, va stabili tipul şi periodicitatea controalelor medicale. Medicul de medicina muncii va întocmi pentru fiecare angajat aflat sub supravghere medicală un dosar medical care va fi păstrat, împreună cu fişa de expunere la riscuri profesionale, la cabinetul de medicina muncii, şi îl va însoţi pe lucrător pe toată durata activităţii lui profesionale, la toate locurile de muncă. Dosarul cu înregistrarile medicale se transmite către un alt cabinet de medicina muncii, la schimbarea locului de muncă, la direcţiile de sănătate publică în cazul falimentului angajatorului sau către medicul e familie, în cazul pensionării sau al somajului lucrătorului. În cazul expunerii la agenţi cancerigeni, mutageni susceptibili să antreneze infecţii, dosarul medical va fi păstrat o perioada de cel puţin 40 de ani după sfârşitul expunerii. Angajatorul nu are acces la dosarul medical al lucrătorului. Angajatorul păstreaza şi pune la dispoziţia organelor de control lista locurilor de muncă cu riscuri profesionale, fişele de aptitudini ale angajaţilor expuşi la noxe în mediul de muncă, completate şi parafate numai de medicul de medicina muncii, precum şi registrul de expunere a lucrătorilor la azbest, cancerigeni, mutageni. Angajatul are acces la toate informaţiile privind starea lui de sănătate, poate consulta medicul de medicina muncii pentru orice simptome pe care le atribuie condiţiilor de muncă şi activitaţii desfăşurate. În funcţie de rezultatele controlului medical, medicul de medicina muncii va recomanda măsuri individuale de protecţie adecvate expunerii sau chiar schimbarea locului de muncă şi retragerea angajaţilor de la orice expunere la agenţi cancerigeni şi mutageni. Pentru fiecare angajat, dosarul medical şi fişa individuală de expunere vor fi actualizate. Atunci când, în urma supravegherii stării de sănătate, se descoperă de către medicul de medicina muncii că un angajat are o boală identificabilă sau o afectare a stării de sănătate, ca rezultat al expunerii în procesul de muncă la un agent chimic periculos, angajatul este informat de către medicul de medicina muncii despre rezultatul care-l priveşte personal, inclusiv asupra unor date şi recomandări medicale pe care să le urmeze după încetarea expunerii.

259

XV. LEGEA NR. 126 / 28.XII.1995 , REPUBLICATĂ , PRIVIND REGIMUL MATERIILOR EXPLOZIVE 1. DISPOZIŢII GENERALE Prevederile Legii nr. 126 / 1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 464 / 2001, Legea nr. 478 / 2003 şi respectiv Legea nr. 262 / 2005, se aplică la prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive . Definiţie: Prin materii explozive, în sensul prezentei legi, se înţelege explozivii de uz civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, încărcăturile speciale, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură şi presiune ridicată. Legea nr. 126 / 1995, modificată şi completată, nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, aşa cum este reglementată de legislaţia naţională armonizată cu normele comunitare . Explozivii sunt grupe speciale de compuşi chimici sau amestecuri de compuşi chimici care, sub influenţa unui impuls exterior (mecanic, termic) pot suferi transformări chimice rapide cu degajare de căldură, formarea unui volum mare de gaze puternic încălzite, care prin destindere execută un lucru mecanic . În funcţie de viteza cu care se produce transformarea chimică, se deosebesc trei tipuri de reacţie : Detonaţia este o reacţie chimică, care se produce cu viteze foarte mari (de ordinul miilor de metri pe secundă) şi se caracterizează prin formarea unei unde de şoc ce traversează cu o viteză extrem de mare materialul exploziv şi care descompune instantaneu fiecare moleculă a materialului. Acesta este procesul normal de transformare chimică pentru orice tip de exploziv. Arderea sau deflagraţia este o reacţie în cadrul căreia transformarea chimică se propagă pe seama transmiterii de căldură prin masa explozivului şi are loc atunci când se produce încălzirea locală, la temperaturi mai ridicate decât temperatura de aprindere a explozivului. Reacţia de ardere se produce la viteze reduse (de la câţiva milimetri la câţiva metri pe secundă), valorile fiind funcţie de proprietăţile explozivului şi de factorii exteriori. Transformarea chimică lentă reprezintă un proces care decurge la temperaturi joase faţă de temperatura de aprindere a explozivului. Acest proces poate avea loc atunci când explozivii au o stabilitate chimică insuficientă sau sunt păstraţi în condiţii neadecvate. Prevederile Legii nr.126 / 1995 se aplică la, prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive . Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea . Amestecurile explozive simple pot fi preparate manual numai de persoane juridice autorizate în acest scop, pe baza instrucţiunilor tehnice şi de securitate şi sănătate a muncii elaborate în acest sens . 261

Materiile explozive noi cu destinaţie militară indiferent de provenienţă, pot fi folosite numai cu aprobarea M.A.N., pe baza avizului emis de structurii de specialitate din subordinea acestui minister, desemnată în acest sens prin hotărâre a guvernului . Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil se poate face numai după ce aceştia au fost certificaţi de către un organism notificat din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau de către un organism naţional recunoscut şi desemnat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei . Prin deţinător de materii explozive, in sensul legii, se înţelege orice persoană juridică sau fizică în posesia sau detenţia căreia se află, licit, astfel de materii . Persoanele fizice nu au dreptul să deţină , să utilizeze, să transporte, sa depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, cu excepţia pulberii necesare confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare, dacă nu fac dovada calităţii de artificier ori de personal special instruit şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform legii . Furnizorii, inclusiv producătorii, au obligaţia de a garanta materiile explozive şi de a inscripţiona ambalajele cu datele prevăzute de reglementările în vigoare (denumirea, lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile maxime şi minime în limitele cărora se pot transporta, depozita şi mânui, perioada de garanţie, precum şi orice alte date necesare deţinerii şi exploatării în deplină siguranţă) . Termenul de garanţie poate fi prelungit numai cu acordul producătorului . 2. AUTORIZAREA ŞI ÎNREGISTRAREA DEŢINĂTORILOR DE MATERII EXPLOZIVE 2.1. Autorizarea Pentru a putea prepara materii explozive persoanele juridice care, prin actul constitutiv al societăţii, au ca obiect de activitate astfel de operaţiuni sunt obligate sa obţină în prealabil autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de munca şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea. Obligaţia de a obţine în prealabil autorizaţia revine şi persoanelor juridice şi fizice care deţin, folosesc sau comercializează materii explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Serviciului Roman de Informaţii. Persoanele care produc, deţin, transfera sau comercializează obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de munca şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz. Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata determinata, cu posibilitate de prelungire. Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediari neautorizaţi este interzisă. 2.2. Depozitarea materiilor explozive Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de munca. Depozitele de materii explozive construite şi amenajate în condiţiile alin. 1 pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei, emisă în comun de către 262

inspectoratul teritorial de munca şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie, după caz. Se interzice autorizarea producerii, preparării, experimentarii, deţinerii sau depozitarii materiilor explozive în clădiri cu locuinţe. În autorizaţia de funcţionare a oricărui depozit se stabileşte capacitatea maxima de depozitare în echivalent trotil. Depozitarea materiilor explozive în depozitele de stoc şi la unităţile care au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive se face numai în spaţii proiectate, construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice. Inspectoratele teritoriale de munca pot aviza depăşirea temporară a capacităţilor de depozitare autorizate cu maximum 25%, pentru o perioada de cel mult 3 luni. Conducerile persoanelor juridice care au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive pot aviza depăşirea capacităţilor de depozitare uzinale şi de stoc cu maximum 25%, pentru o perioada de cel mult 3 luni. În situaţia în care un depozit de materii explozive este utilizat de mai mulţi agenţi economici, în baza unor contracte de custodie, evidentele se păstrează separat pentru fiecare agent economic. Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti ori Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, după caz, pot retrage autorizaţiile, pot suspenda sau restrânge activităţile prevăzute în autorizaţii, dacă sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate . Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului persoanelor juridice şi fizice de a mai efectua activităţile pentru care aceasta a fost acordată . La încetarea activităţii, persoana juridică sau fizică este obligată ca în termen de 15 zile să predea autorizaţia organului care a emis-o. Autorizaţiile eliberate în baza Legii nr.126 / 1995, cu modificările ulterioare, se vizează anual de către autorităţile emitente în raza cărora titularul îşi are sediul . Neprezentarea autorizaţiei pentru viză în termen de 15 zile de la data expirării acesteia, atrage după sine pierderea dreptului titularului de efectua operaţiuni cu materii explozive . Eliberarea unei noi autorizaţii se poate face în următoarele cazuri: • când titularul şi-a schimbat denumirea sau sediul; • deteriorarea, sustragerea sau pierderea autorizaţiei; • după completa epuizare a spaţiilor rezervate vizei anuale. Persoanele juridice autorizate care execută lucrări cu caracter temporar şi care utilizează materii explozive sunt obligate să anunţe ITM şi IPJ în raza cărora se află localităţile unde îşi desfăşoară activitatea, cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea lucrărilor. 2.3. Documentaţia pentru autorizare Pentru obţinerea autorizaţiei de deţinere, transport, folosire, comercializare, preparare, prelucrare, etc. , dosarul va conţine: • adresa prin care se solicită obţinerea autorizaţiei, în care se va indica denumirea şi sediul societăţii; • memoriu din care să reiasă obiectul activităţii, încadrarea cu personal instruit (autorizat) pentru executarea operaţiilor cu materii explozive şi tipurile de materii explozive; • copie după certificatul de înregistrare la O.R.C. ; • tipul materiilor explozive pe care le prelucrează, prepară, deţine, comercializează, experimentează, foloseşte, transferă sau tranzitează; • tabel cu datele de identificare a gestionarilor şi a personalului autorizat .

263

În plus, pentru depozitele de materii explozive este necesar: • pentru explozivii propriu-zişi depozitul se construieşte pe baza proiectelor întocmite de institute de specialitate, proiecte care vor fi avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă; • cantităţile maxime de materii explozive care pot fi depozitate, pe tipuri şi locul unde se depozitează . Conform punctului de vedere al MMSSF-IM, pentru încăperile în care se depozitează capse de implantat bolţuri, fuzee antigrindină, capse de alarmare CFR, articole de vânătoare, capse pentru asomatoarele de animale etc., dacă nu se depăşesc cantităţile prevăzute în Legea nr.126 / 1995, cu modificările ulterioare, nu este necesar proiect întocmit de institut de specialitate, fiind suficient avizul asupra amplasamentului şi a cantităţii maxime de depozitat, dat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Documentaţia în acest sens va conţine date constructive despre încăperea de depozitare, sistemele de încuiere, modul de asigurare a pazei şi prevenirea incendiilor şi schiţa de amplasare a încăperii cu încadrarea în zonă. Documentaţia se înaintează la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului competent teritorial (unde se află amplasat depozitul). 3. OPERAŢIUNI CU MATERII EXPLOZIVE Transportul şi manipularea materiilor explozive, cu excepţia obiectelor artizanale şi distracţie, se efectuează sub directa supraveghere a persoanelor autorizate şi numai cu persoane special instruite pentru asemenea operaţiuni. Fiecare transport se efectuează cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport eliberat şi semnat de beneficiarul transportului. Transportul de la depozitul de consum la firidele artificierilor şi la locurile de muncă este permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit (formularul de “ Îndeplinirea comenzii “). Sunt interzise operaţiunile cu materii explozive în timpul nopţii, cu excepţia transportului în unităţile producătoare, transportul pe CFR sau pe apa şi transportul în firidele artificierilor când în unitate se lucrează în schimb de noapte. Transportul în acelaşi vehicul al materiilor explozive împreună cu alte materiale, precum şi accesul în vehicul al persoanelor străine de transport sunt interzise. Fac excepţie de la prevederile de mai sus, autovehiculele amenajate special, pentru prospecţiuni geologice,perforări de sonde, construcţii hidroenergetice, hidrotehnice, reparaţii sau construcţii de drumuri, căi ferate şi poduri. Transportul şi depozitarea în comun a mai multor tipuri de materii explozive se fac numai în condiţiile stabilite prin lege. Paza transporturilor de materii explozive de la producător la depozitele de bază, indiferent de mijlocul de transport, se asigură de către unităţile Ministerului de Interne, pe cheltuiala beneficiarului. Pentru celelalte transporturi, paza se asigură de către agenţii economici prin personal dotat cu arme de foc. Transportul şi mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, se efectuează de către personal special instruit. In timpul nopţii accesul in depozite este interzis, cu excepţia depozitelor de consum ale unităţilor care au organizat lucrul în schimburi de noapte. La toate depozitele se ţine evidenţa strictă a intrării, ieşirii şi a consumurilor de materii explozive. Registrele de evidenţă de la depozite, precum şi formularele privind mişcarea materiilor explozive - intrări, ieşiri, consum (“ Comandă ” - ” Îndeplinirea comenzii ” ) au caracter de documente cu regim special. Orice lipsă de materii explozive trebuie anunţată imediat organului local al poliţiei şi I.T.M. Orice persoană care găseşte materii explozive, este obligată să le predea sau să informeze despre acestea, la cel mai apropiat organ de poliţie. 264

Gestionarul depozitului şi înlocuitorul său sunt desemnaţi de către conducătorul unităţii deţinătoare de materii explozive din rândul artificierilor autorizaţi. Gestionarii sunt obligaţi să verifice zilnic stocurile de materii explozive din depozit. Trimestrial o comisie condusă de organul financiar al societăţii va inventaria şi ea materiile explozive. Nu necesită să fie autorizate ca artificieri următoarele categorii de personal: a)personalul calificat care verifică materii explozive la producător şi la laboratoarele de specialitate autorizate în acest scop; b)personalul care mânuieşte şi foloseşte materii explozive, altele decât explozivii propriu-zişi şi mijloacele de iniţiere si aprindere; c)personalul militar care mânuieşte şi foloseşte materii explozive la activităţi în cadrul unităţilor militare. Autorizarea calităţii de artificier se face de către ITM, după care se înregistrează la IJP în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat. Vânzarea obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii. Spaţiile de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice vor fi construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de munca, în afară imobilelor de locuit, şi pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei emise în comun de către inspectoratul teritorial de munca şi inspectoratul judeţean de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În cadrul spaţiilor de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice, inspectoratul teritorial de munca va aviza cantitatea care poate fi depozitata în vederea comercializării. Se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I. Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice numai în interes propriu şi numai în locurile autorizate. Se interzice persoanelor fizice confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operaţiune cu obiecte artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I. 4. INFRACŢIUNI ŞI CONTRAVENŢII Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţie cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta prevăzută mai sus se referă la o cantitate mai mare de 1kg echivalent trotil, sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operaţiune cu obiecte artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare 265

luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Tentativa se pedepseşte. Constituie contravenţii încălcarea prevederilor legii, dacă faptele nu sunt săvârşite în altfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni şi se sancţionează conform Legii nr. 126 / 1995, aşa cum a fost modificată şi completată ulterior, cu amenzi cuprinse între 1000 lei şi 7500 lei (RON). Sancţiunile pot fi aplicate şi persoanelor juridice. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către inspectorii de muncă din aparatul central şi teritorial al MMSSF-IM, precum şi de către poliţişti . 5. NORME TEHNICE privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în activităţile deţinătorilor 5.1. Clasificarea materiilor explozive Din punct de vedere al efectului asupra mediului înconjurător în caz de explozie, materiile explozive se clasifică astfel : • • • •

Explozivi de mare putere Explozivi de putere medie Explozivi de mică putere Explozivi slabi

Obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice se clasifică din punct de vedere al periculozităţii lor astfel: • • • • •

Clasa I - Obiecte pirotehnice de distracţie foarte mici Clasa II - Obiecte pirotehnice de distracţie mici Clasa III - Obiecte pirotehnice de distracţie medii Clasa IV - Obiecte pirotehnice de distracţie mari Clasele T1 si T2 - Obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice

Este interzisă utilizarea obiectelor din clasele T1 şi T2 în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate. 5.2. Preluarea de la furnizori a materialelor explozive La preluarea de la furnizori, primitorul va verifica existenţa în documentele de transport (ordine de transport, certificate de calitate) a tuturor datelor tehnice şi de identificare şi concordanţa între datele din documente şi cele inscripţionate pe ambalaj. Cele care nu conţin aceste date vor fi refuzate. 5.3. Comercializarea, mânuirea şi folosirea obiectelor pirotehnice Aceste operaţiuni se pot face numai de către persoanele autorizate conform legii, în spaţii special amenajate, situate în afara construcţiilor cu locuinţe. Pe ambalajul obiectelor pirotehnice comercializate vor fi inscripţionate: clasa, instrucţiunile de mânuire şi utilizare. In funcţie de clasă, obiectele pirotehnice pot fi comercializate numai în anumite perioade ale anului, numai de către anumite categorii de persoane şi în anumite locuri. 266

Aceste obiecte pirotehnice pot fi date în folosinţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Obiectele pirotehnice din clasele T1 şi T2 pot fi înmânate şi date în folosinţă, numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani şi fac dovada că au fost instruite asupra scopului, modului de utilizare, transportului şi depozitării acestor obiecte pirotehnice, de către persoana juridică sau fizică producătoare. 5.4. Înregistrarea şi autorizarea Autorizarea persoanelor fizice şi juridice se face la cerere . In cerere se vor menţiona: obiectul activităţii, denumirea, sediul, cu indicarea actului legal în baza căruia funcţionează, tipul materialelor explozive ce urmează a fi folosite, cantităţile ce urmează a fi depozitate şi locul de amplasare al depozitului. Autorizaţiile de folosire a materialelor explozive şi autorizaţiile de depozit sunt eliberate de ITM şi IJP. 5.5. Transportul şi mânuirea materialelor explozive Materialele pot fi transportate cu mijloace de transport aeriene, navale sau terestre. Vehiculele folosite pentru transportul lor vor fi amenajate special pentru evitarea incendiilor: folosirea de suspensii elastice; echiparea cu mijloace pentru stingerea incendiilor; folosirea de mijloace de marcare şi avertizare conform normelor de circulaţie pe drumurile publice . Nu este permis transportul în autovehicule cu generatoare de gaze sau în care există instalaţii cu foc deschis sau care pot fi descărcate automat. Conducătorul auto va prezenta furnizorului o adeverinţă prin care deţinătorul mijlocului de transport garantează că autovehiculul corespunde pentru transportul materiilor explozive . Transportul materiilor explozive se va efectua pe baza ”Ordinului de transport” sau a formularului ” Îndeplinirea comenzii ”. Transportul manual al materiilor explozive este permis numai persoanelor special instruite în acest scop şi numai pentru o sarcină maximă de 25 Kg. Ordinul de transport ce însoţeşte un vehicul va fi emis pentru maxim 1000 Kg exploziv propriu-zis în echivalent trotil. Încărcarea şi descărcarea materiilor explozive în şi din mijloacele de transport se va efectua numai manual. Fac excepţie operaţiile efectuate la producători dacă aceştia deţin mijloace de încărcare şi descărcare mecanizate omologate în acest scop. Încărcarea şi descărcarea se vor efectua numai în locuri păzite şi marcate, destinate acestui scop . Se interzice depozitarea materiilor explozive pe rampele de cale ferată. Transportul de materii explozive cu mijloace rutiere trebuie să fie însoţit de cel puţin un artificier şi un număr de paznici înarmaţi . In timpul transportului se vor respecta următoarele măsuri de siguranţă: • • •

incendiile vor fi ocolite la o distanţă de cel puţin 300 m; în cazul staţionării se va păstra o distanţă de 20 m între căruţe şi 50 m între autovehiculele din convoi; pe timp de ceaţă sau furtună cu vizibilitate sub 20 m, convoiul va fi oprit înafara arterei de circulaţie.

Staţionarea autovehiculelor se va face la o distanţă minimă de 300 m faţă de uzine, fabrici,lucrări de artă, centre populate şi 100 m faţă de arterele principale de circulaţie. 267

5.6. Depozitarea materiilor explozive Materialele explozive sunt păstrate în locuri special amenajate în acest scop, numite depozite. După destinaţie, perioada de folosire şi amplasament, depozitele se clasifică astfel: • uzinale; • de bază; • de consum; • complexe; • permanente; • temporare; • de suprafaţă; • mixte. La depozitele temporare pot fi folosite: • clădiri noi sau vechi, izolate şi nelocuite; • camere îngropate şi amenajate în coasta unui deal sau bordeie; • depozite tip mobil. Clădirile depozitelor de suprafaţă vor fi construite din materiale incombustibile şi vor avea acoperiş de tip uşor. Uşile şi ferestrele depozitelor trebuie să se deschidă spre exterior, ferestrele vor fi asigurate cu zabrele sau cu plăci metalice. Uşile de intrare în depozit vor fi confecţionate din tablă de oţel cu grosimea de minim 3 mm şi vor fi prevăzute cu încuietori duble ( zăvor cu lacăt şi broască cu cheie). La părăsirea depozitului, gestionarul va încuia şi sigila uşile de la intrare păstrând cheile asupra sa. Corpurile de iluminat trebuie să fie montate în exteriorul încăperii în care se depozitează materialele explozive. Când acest lucru nu este posibil, instalaţia poate fi montată şi în interiorul încăperii cu condiţia să fie în construcţie antiexplozivă. Se interzice fumatul şi încălzirea directă în încăperile în care se depozitează aceste materiale. Uneltele destinate deschiderii ambalajelor vor fi confecţionate din materiale care nu se încarcă electrostatic şi nu produc scântei. Încăperile în care se depozitează şi mânuiesc materiale explozive trebuie să fie construite din materiale incombustibile, să aibă o singură uşă de acces confecţionată din metal iar pardoseala să fie incombustibilă, plană şi fără fisuri. Pulberea de vânătoare va fi păstrată într-un seif sau dulap metalic, cu pereţi şi uşi metalice de 3 mm grosime, prevăzut cu încuietoare. Obiectele pirotehnice vor fi păstrate în ambalajul original, într-o încăpere alăturată spaţiului de comercializare. Capsele pentru pistoalele de împlântat bolţuri se vor păstra: • în cantitate de maxim 10000 bucăţi, în clădiri cu birouri şi spaţii comerciale ; • în cantitate de maxim 250000 bucăţi, în clădiri nelocuite. 5.7. Evidenţa şi declararea materialelor explozive Recepţia cantitativă şi calitativă va fi efectuată de gestionar în baza datelor de livrare şi transport. Înregistrarea se face în registrul de evidenţă care va fi numerotat, semnat, parafat şi înregistrat de deţinător. Mişcarea zilnică a materialelor explozive în cadrul depozitului va fi înscrisă în registrul de evidenţă ” Comandă ” şi ” Îndeplinirea comenzii ”.

268

La fiecare depozit vor fi afişate următoarele: •

lista cu persoanele care au dreptul să semneze comenzi pentru materiale explozive; • lista nominală a persoanelor care au dreptul să ridice materii explozive din depozit; • lista cu persoanele sau instituţiile care au dreptul de control în depozit; • autorizaţia de funcţionare a depozitului; • norme specifice de protecţia muncii. Prelungirea termenului de garanţie se poate face numai de INSEMEX Petroşani. 5.8. Distrugerea materialelor explozive Materialele explozive necorespunzătoare şi cele devenite inutilizabile pot fi distruse numai de artificieri autorizaţi şi instruiţi special în acest scop, sub supravegherea personalului tehnic desemnat de conducătorul unităţii. Distrugerea se face numai în baza unei cereri scrise întocmită de către şeful de depozit,conform prevederilor legale şi aprobată de conducătorul unităţii. Distrugerea materiilor explozive este permisă numai ziua, cu consemnare într-un proces verbal care va fi semnat de persoanele care participă la operaţiunea respectivă. Procesul verbal este semnat de către conducătorul unităţii constituind actul justificativ pentru scăderea materiilor explozive din evidenţa depozitului. Distrugerea se poate face prin: • explodare; • ardere; • dizolvare în apă. După fiecare operaţie de distrugere, artificierul va controla dacă nu au rămas materii explozive neexplodate, eventualele resturi putând fi distruse printr-o nouă operaţie, după acelaşi procedeu care a fost utilizat iniţial .

269

XVI. ORDONANŢA NR. 2 / 2001 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENŢIILOR 1. DISPOZIŢII GENERALE Prevederile Ordonanţei nr. 2 / 2001, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002 , cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte regimul juridic al contravenţiilor în România . Potrivit prevederilor ordonanţei , aşa cum a fost modificată şi completată ulterior ,

legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite de legea penală . Definiţie: Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a guvernului, sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti . Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale guvernului se pot stabili şi sancţiona

contravenţii în toate domeniile de activitate . Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege , în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale guvernului . Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joaca pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultura, întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere. Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de activitate din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi sancţiona contravenţii. Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin care sau stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor stabilite în ordonanţă, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate . Actele normative prin care sunt stabilite contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii, şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. În cazul sancţiunilor cu amendă trebuiesc stabilite limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori . Se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Sancţiuni contravenţionale principale sunt : a) avertismentul ; 271

b) amenda contravenţională ; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii ; Sancţiuni contravenţionale complementare sunt : a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi ; c) închiderea unităţii ; d) blocarea contului bancar ; e) suspendarea activităţii agentului economic ; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv ; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială ; De asemenea , potrivit prevederilor ordonanţei, prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare . Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite , iar sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei . Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune principală şi mai multe sancţiuni complementare . Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică , iar prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenienţilor persoane fizice . Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale . Acesta se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă şi poate fi aplicat şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune . Amenda contravenţională are caracter administrativ şi are limita minimă stabilită de ordonanţă de 25 lei (RON) şi limitele maxime după cum urmează : a) 100.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin legi şi ordonanţe ; b) 50.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului ; c) 5.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti ; d) 2.500 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti .

Notă: a nu se înţelege faptul că toate actele normative trebuie să aibă limitele maxime şi minime stabilite anterior !!! Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore . Sancţiunea prevăzută la alin. precedent se stabileşte alternativ cu amenda. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancţiunii şi nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecata pe a cărei raza teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării 272

contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amenda care a fost achitată. La primul termen de judecata, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. anterior, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul acestuia. Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului. Ordonanţa precizează faptul că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se stabileşte pentru fiecare contravenţie, iar în cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal, acestea se cumulează

fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii (respectiv 300 ore) . De asemenea , potrivit prevederilor ordonanţei, dacă la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat . Ordonanţa prevede faptul că în următoarele cazuri caracterul contravenţional al faptei este înlăturat : • cazul legitimei apărări • cazul stării de necesitate • cazul constrângerii fizice sau morale • cazul iresponsabilităţii • cazul fortuit • cazul beţiei involuntare complete • cazul erorii de fapt • cazul infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată .

Important de reţinut : Dacă printr-un act normativ nou, fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai grava, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia. Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut anterior curge de la data constatării faptei . Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp ( ex.- funcţionarea fără obţinerea avizelor şi / sau autorizaţiilor legale de funcţionare) . Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fata organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fata instanţei de judecată , dacă 273

sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului de 6 luni de la săvârşirea faptei respectiv şase luni de la constatarea faptei în cazul contravenţiilor continue . Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel . Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii . 2. CONSTATAREA CONTRAVENŢIILOR Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori . Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de munca ale contravenientului; • descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; • indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; • indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; • posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta (actul normativ) prevede o asemenea posibilitate; • termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni romani cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: • seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat; • data eliberării acestuia ; • statul emitent. • • •

•

În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi : numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.

În situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la : • denumirea; • sediul; • numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia; • datele de identificare a persoanei care o reprezintă. În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. 274

Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica " Alte menţiuni ", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal .

Lipsa menţiunilor privind : • • • • •

numele, prenumele şi calitatea agentului constatator ; numele şi prenumele contravenientului ; denumirea şi sediul în cazul persoanei juridice; fapta săvârşită şi data comiterii acesteia ; lipsa semnăturii agentului constatator ; ATRAGE NULITATEA PROCESULUI – VERBAL !!!

Nulitatea se constata şi din oficiu , dar se stabileşte numai de instanţa de judecată. Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute anterior . În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau poliţişti comunitari . Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod . Dacă o persoana săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal . 3 APLICAREA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica şi sancţiunea. Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul sa aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente sa aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplica prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal . Sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal . În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amenda, o data cu procesulverbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plata. În înştiinţarea de plata se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate sa o încaseze, 275

potrivit legislaţiei în vigoare în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită . Dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plata se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plata se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii. Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor. Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă în actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate este menţionată în mod expres, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei raza acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţa se preda de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte. Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plata electronica în cadrul Ghişeului virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului Electronic Naţional. În acest caz: a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plata emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii; b) se elimina obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plata emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face parte. Termenele statornicite pe ore încep sa curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare . Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent . Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent. 4. CĂILE DE ATAC Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia . 276

Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primească şi sa înmâneze depunătorului o dovada în acest sens. Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia . Judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei . Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii . Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului . Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere . 5. EXECUTAREA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE Procesul-verbal neatacat în termenul legal , precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate. Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei , iar în celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare. Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoştinţare scrisă. • •

Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel: de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercita calea de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege; de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.

În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza teritorială domiciliază contravenientul persoana fizica sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în a căror raza teritorială îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică. 277

XVII. GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE 1. CONSIDERAŢII GENERALE Una din condiţiile necesare în înţelegerea şi stăpânirea unui fenomen este cunoaşterea mecanismului intim de apariţie şi desfăşurare în timp a acestuia . Relativ la bolile profesionale , cunoaşterea lor a urmat în mare măsură evoluţia medicinii , respectiv în ceea ce priveşte tratarea efectelor . Profilaxia lor s-a constatat însă că nu poate fi despărţită de analiza cauzelor accidentelor de muncă , deoarece nu există o demarcaţie netă între factorii generatori ai celor două evenimente . Încercările de explicare a genezei accidentelor de muncă au început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea , când datorită revoluţiei industriale în plină desfăşurare , numărul accidentelor şi bolilor profesionale a crescut considerabil , iar acţiunile pentru prevenirea lor au început să dobândească un caracter organizat . Primele preocupări în acest sens puneau accidentele de muncă şi bolile profesionale exclusiv pe seama utilajelor şi maşinilor , respectiv a factorilor tehnici , fiind cei mai evidenţi şi relativ uşor de depistat . Măsurile preventive recomandate erau de natura ecranelor şi dispozitivelor de protecţie pentru utilajele periculoase . Într-o etapă ulterioară s-a observat că factorii mediului de muncă (temperatura ambiantă , umiditatea , iluminatul , zgomotul , vibraţiile , noxele chimice etc. ) pot conduce la accidente de muncă sau boli profesionale . Ca atare, eforturile preventive şi-au dezvoltat aria , incluzând şi preocupări pentru îmbunătăţirea mediului de muncă , pentru crearea unei ambianţe nepericuloase pentru organismul uman . De subliniat că factorii tehnici şi de mediu cauzatori de accidente erau studiaţi izolat , fără a se sesiza interacţiunea şi interdependenţele între ei . Ultimii acceptaţi în calitate de cauze ale accidentelor de muncă au fost factorii de natură umană , în legătură cu aceştia conturându-se şi primele teorii privind geneza accidentelor . Astfel , la începutul secolului al XX-lea , cercetările efectuate în Anglia şi S.U.A. privind rolul factorului uman în producerea accidentelor au condus la formularea teoriei predispoziţiei la accidente . Primele studii în acest sens au fost efectuate de cercetătorii Greenwood şi Woods (1919), Yule (1920 ) , continuate de Marbe (1923 ) , Lahy şi Korngold (1936 ). Conform acestei teorii sunt predispuse la accidente persoanele care prezintă anumite caracteristici psihice individuale înnăscute , nemodificabile şi care pot fi investigate prin metode psihometrice . Principalele caracteristici individuale luate în considerare şi care erau asociate cu producerea accidentelor de muncă sunt : temperamentul , atenţia , emotivitatea , plasticitatea gândirii etc. Pe baza acestor studii , Marbe a enunţat “ legea de recurenţă “ sau “ legea lui Marbe “ , comform căreia accidentele s-ar produce cu precădere la aceleaşi persoane, predestinate prin caracteristici individuale înnăscute. Cercetările ulterioare , deşi nu au infirmat categoric teoria predispoziţiei individuale la accidente , au permis formularea unor serioase critici: - caracteristicile individuale au fost studiate izolat şi nu în interacţiune , structurate în cadrul personalităţii , aşa cum se manifestă ele în realitate , generând comportamente concrete ; - teoria nu ţine seama de gradul de periculozitate al muncii , astfel încât frecvenţa mare a accidentelor la unele persoane s-ar putea datora nu atât existenţei unei predispoziţii individuale , cât mai ales unor riscuri obiective specifice locului de muncă . Disputele pe marginea teoriei predispoziţiei la accidente , a rolului factorilor individuali în producerea accidentelor , au condus la necesitatea revizuirii ei . În încercarea de explicare a mecanismului de apariţie şi producere a accidentelor s-au introdus noţiuni noi ca risc personal şi susceptibilitate la accidente ( “accident lability“ ) în locul predispoziţiei la accident . 279

Înglobând atât factorii individuali cât şi situaţionali ( respectiv ai activităţii ) , susceptibilitatea la accidente nu are un caracter invariabil ( nu este un “ dat “ înăscut ) , ci se modifică funcţie de interacţiunea caracteristicilor individuale cu factorii specifici situaţiei concrete de muncă . Caracteristicile individuale nu mai sunt considerate cauze ale accidentelor , ci condiţii ce pot favoriza producerea acestora . Se acordă din ce în ce mai multă importanţă nu atât studierii caracteristicilor individuale izolate , cât mai ales investigării trăsăturilor globale ale personalităţii . De asemenea , interesul se îndreaptă tot mai mult spre analiza comportamentelor riscante , neadecvate în caz de pericol , după schema stimul – reacţie . Această viziune a condus în final la formularea teoriei behavioristă ( behavior – comportament , în lb.engl. ) , care explică mecanismul producerii accidentelor de muncă printr-un comportament neadecvat rezultat din interacţiunea variabilelor personale cu varibilele situaţionale specifice activităţii . În anul 1928 , cercetătorul american de origine germană H.W. Heinrich , în lucrarea sa “ Industrial Accident Prevention “ ( prevenirea accidentelor industriale ) face o clasificare a cauzelor accidentelor de muncă în acţiuni periculoase ( AP ) şi condiţii periculoase ( CP ) , dezvoltând un model al producerii accidentului , cunoscut sub denumirea de modelul dominoului . Conform acestui model , accidentul de muncă este rezultatul coincidenţei unei acţiuni periculoase a omului cu o condiţie periculoasă , care derivă din mediul de lucru , respectiv din procesul tehnologic ; este suficient ca acţiunea sau condiţia periculoasă să fie suprimată şi accidentul va fi eliminat . Modelul propus de Heinrich este primul care explică mecanismul producerii accidentului prin prisma îmbinării mai multor cauze ( multicauzalitate ) şi care are în vedere în mod explicit relaţia cauză – efect în geneza accidentelor de muncă . Modelul propus de Heinrich cunoaşte o largă răspândire în analizele accidentului de muncă la nivelul practicii industriale în special în perioada anilor 1930 – 1950 . Mai târziu , cercetătorul suedez D. Petersen elaborează modelul “ Cauzalitate şi erori umane “ , în care afirmă că toate accidentele sunt rezultatul unor erori umane , ele precedând sau fiind în legătură directă cu cauzele acestora . El afirmă că “ orice condiţie sau situaţie poate fi periculoasă dacă se acţionează suficient de periculos “ şi că “ orice condiţie poate deveni nepericuloasă dacă se acţionează suficient de prudent “ ( inclusiv în sensul aplicării tuturor măsurilor de prevenire ) . Modelul lui Petersen , deşi atribuie cauzalitatea accidentelor eclusiv erorii umane ia în considerare toate fazele care conduc la realizarea unui obiectiv ( concepţie , proiectare , execuţie , exploatare ) şi face deosebirea între cauză şi vinovăţie . Astfel există erori din culpă şi erori “ fără culpă “ , ambele categorii constituind cauze de accident , dar numai primele putând fi imputabile lucrătorului . Pornind de la ideile lui Petersen , problematica cunoaşterii originii erorii umane s-a dezvoltat impetuos , ajungându-se în prezent la mai mult de 20 de tipologii ale erorii umane . Aceste tipologii diferă în funcţie de criteriul de clasificare ales ( origine , natura activităţii , fazele de muncă etc. ) . Rigby clasifică erorile umane în erori de concepţie şi erori operative , care la rândul lor pot fi de execuţie , de omisie , erori datorate introducerii unei acţiuni ce nu figurează în sarcină , erori de secvenţă , erori de termen , erori de diagnostic , erori de reprezentare . Rousse clasifică erorile umane în funcţie de diferitele faze ale procesului de muncă . Fiecărei faze îi corespund mai multe posibilităţi de eroare , pe care autorul o defineşte şi caracterizează . Cercetătorul suedez Rasmussen propune un model de analiză a erorii umane ( “ arca lui Rasmussen “ ) care are la bază analiza activităţii ( acţiunii ) operatorului , structurată pe trei niveluri : - acţiune bazată pe cunoştinţe ; - acţiune bazată pe reguli ; - acţiune bazată pe îndemânare . 280

Modelul propus aduce elemente noi în cunoaşterea originii erorilor umane , în determinarea fazelor emergenţei sale printr-o analiză psihologică subtilă . Problema explicării genezei accidentelor de muncă prin coincidenţa erorilor umane cu condiţii periculoase obiective ( factori tehnici ) este reluată ulterior , în diverse variante , în majoritatea abordărilor moderne , sistematice , ale fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională . Printre acestea din urmă se evidenţiază în mod deosebit teoria fiabilităţii sistemelor şi abordarea ergonomică a securităţii sistemelor de muncă . Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilităţii elementelor acestuia şi a interacţiunii lor , indiferent de dimensiunea sistemului sau de natura şi numărul elementelor sale . Conceptul de fiabilitate acoperă parţial , iar în unele cazuri integrează , criteriile de rentabilitate , productivitate şi securitate a sistemelor . Îmbunătăţind fiabilitatea sistemelor se ameliorează implicit securitatea acestora , respectiv cazul particular de securitate a muncii în cadrul sistemelor ( prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale ) . În studiul fiabilităţii sistemelor se disting două categorii de elemente – tehnice şi umane – cărora li se urmăreşte îmbunătăţirea fiabilităţii . Pornind de la această idee s-a dezvoltat un nou curent de cercetare : fiabilitatea umană . Prin analogie cu definiţia fiabilităţii tehnice , fiabilitatea umană se exprimă prin probabilitatea ca un individ să efectueze cu succes , într-o perioadă de timp dată , o sarcină prestabilită . Aşa cum noţiunea de defecţiune ( “ pană “ ) este în centrul conceptului de fiabilitate tehnică , cea de eroare umană ( un comportament – acţiune sau omisiune – ce depăşeşte limitele aceptabile ) constituie noţiunea de bază a fiabilităţii umane . Într-adevăr , s-a constatat că numai reducând posibilitatea erorilor umane sau a consecinţelor lor asupra sistemului se poate spera să se îmbunătăţească fiabilitatea globală a acestuia . Cercetările privind fiabilitatea umană au condus la dezvoltarea în paralel a două tipuri de abordări : - abordarea calitativă , care urmăreşte definirea erorii umane , stabilirea tipurilor de erori şi a mecanismelor de apariţie a acestora ; studiul şi clasificarea ansamblului de erori umane într-un sistem dat permite desprinderea de soluţii specifice sau comune fiecărei grupe de erori . Aceste soluţii urmăresc fie eliminarea factorilor ce declanşează erorile , fie înlăturarea consecinţelor , respectiv conceperea unor sisteme tolerante la eroarea umană ; - abordarea cantitativă , care caută să estimeze probabilitatea apariţiei erorilor umane şi consecinţelor acestora asupra sistemului global . Abordarea cantitativă constă în evaluarea probabilităţilor de apariţie a erorilor umane deductibile în condiţiile date , cu un dublu scop : - includerea datelor privind fiabilitatea operatorului în calculul fiabilităţii globale a sistemului ; - generalizarea rezultatelor pentru efectuarea de analize a priori de fiabilitate umană . Datorită costului foarte ridicat şi a dificultăţii efectuării calculelor ( necesită specialişti şi timp îndelungat ) , metodele de calcul al fiabilităţii globale a sistemelor au o aplicabilitate practică restrânsă . Ea se limitează în prezent la domeniul nuclear , aerospaţial şi energetic , în care riscurile şi gravitatea consecinţelor în caz de accident sunt foarte mari şi justifică economic astfel de analize . Întreprinderea modernă reprezintă un sistem organizat , în care posturile de muncă se află în interacţiune constantă şi necesară , în care funcţiile sale orientate spre realizarea unui produs sunt repartizate între servicii . De aceea , în analiza securităţii sistemelor , respectiv a etiologiei şi profilaxiei accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale , este necesară o viziune globală asupra sistemului vizat ( loc de muncă , 281

atelier , sector , întreprindere ) , în care toate elementele sistemului sunt în interacţiune şi care are în vedere optimizarea sistemului prin adaptarea reciprocă a elementelor componente . În cadrul abordărilor ergonomice , accidentele de muncă şi bolile profesionale constituie disfuncţii ale sistemului de muncă , abateri de la starea sa normală de funcţionare . cauzele acestor disfuncţii trebuie căutate la nivelul fiecărei componente a sistemului . În general este vorba de un complex de cauze, care concură la apariţia accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale . Pentru depistarea lor se pleacă de la analiza locului de muncă , cu accent pe determinarea riscurilor obiective pe care le implică şi a modalităţilor de manifestare ale acestora ; se analizează apoi solicitările psiho-fiziologice ale operatorului impuse de sarcina de muncă , de utilaje şi de mediul de muncă . Se constată apoi dacă personalul prezintă calităţile necesare ( aptitudini , cunoştinţe profesionale şi de securitate a muncii , deprinderi etc. ) . O astfel de analiză permite atât punerea în evidenţă a cauzelor reale ale accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale după producerea acestora ( analiza postaccident ) , precum şi depistarea apriorică a “ punctelor critice “ în sistemul analizat ( analiză preaccident ) . Un aspect important al explicitării mecanismului producerii accidentelor de muncă în cadrul abordărilor ergonomice îl constituie faptul că accidentul de muncă propriu-zis ( vătămarea organismului ) este considerat ca veriga finală a unui lanţ de evenimente prealabile , lanţ care reprezintă schema genezei accidentului ( dinamica producerii accidentului ) . În anul 1973 , cercetătorii de la Fondul pentru ambianţa muncii din Suedia au preluat şi dezvoltat modelul lui Surry , punând accent pe elementele de dinamică în producerea accidentului de muncă . Diviziunea schematică a desfăşurării unui accident elaborată de ei se prezintă astfel : - Perioada premergătoare accidentului : ● Factori de fond : - proprii factorului uman ; - proprii mijloacelor materiale ( “ agenţi “ ) ; - ambientali . ● Factori declanşatori : - proprii factorului uman ; - proprii mijloacelor materiale ( “ agenţi “ ) ; - ambientali . - Perioada accidentului : - tipuri de mişcări ( accidentogene ) iniţiale ; - reacţii de apărare ; - modalitatea de producere a leziunii . - Perioada post-accident : - scutire medicală şi recuperare ; - spitalizare ; - deces . În această sistematizare se pune un accent deosebit pe relevarea dinamicii producerii accidentului în toată extensiunea ei . Se remarcă , însă , absenţa nejustificată din “ perioada accidentului “ a factorilor materiali . În acelaşi an ( 1973 ) , şcoala germană a dezvoltat “ Teoria purtătorilor de pericole “ ; punctul de plecare al concepţiei sale l-a constituit analiza relaţiei existente între “ persoană “ şi “ obiect “ în cadrul oricărui sistem de muncă . Pericolul este o energie dăunătoare, care , dacă este activată , poate provoca daune corporale ( accident de muncă ) sau materiale ( avarie ) . 282

Energia dăunătoare poate fi asociată atât persoanelor ( lucrătorilor ) , cât şi obiectelor ( elementele materiale din sistem ) , care se constituie astfel în putători de pericole . În jurul purtătorilor de pericole – persoană şi obiect – se poate desemna câte o zonă periculoasă , accidentul rezultând din intersecţia celor două zone . Accidentul se diferenţiază de boala profesională , deoarece este brusc , în timp ce boala apare într-un interval de timp mult mai mare . În anul 1980 , cercetătorul german Kirchner , bazat pe teoria purtătorilor de pericole , a dezvoltat un model al genezei accidentelor de muncă , în care face deosebirea între pericolul asociat obiectelor ( pericol direct ) şi cel asociat persoanelor ( pericol indirect ) . În acest model persoana , obiectul sau ambii pot fi putători de pericole . Fiecărui putător de pericol îi este asociată o energie dăunătoare , rezultantă a diferenţei dintre energia funcţională şi rezistenţa specifică la aceasta a corpului persoanei . Dacă diferenţa este pozitivă , energia dăunătoare cauzează vătămării corporale ( leziuni sau moarte ) . În cazurile în care diferenţa este nulă sau negativă ( inclusiv prin sporirea rezistenţei specifice a organismului prin diverse mijloace de protecţie ) , energia dăunătoare nu are efect asupra persoanei . Accidentul de muncă este considerat de Kirchner ca fiind o ciocnire bruscă şi involuntară între persoană şi obiect , ce are loc atunci când energia asociată acestora se activează brusc şi care are drept consecinţă vătămări corporale . Pentru că este brusc şi neaşteptat , accidentul se deosebeşte de boala profesională care se produce într-un interval mare de timp . În ultimul timp , cercetătorii germani , pe baza unei documentaţii detaliate din ultimele realizări în domeniu , propun o clasificare complexă a riscurilor , ţinând seama de cele patru elemente ale sistemului de producţie : omul , tehnica, organizarea şi mediul şi de energia dezvoltată de factorul de risc . Lista factorilor de risc elaborată de cercetătorii germani reprezintă una dintre cele mai complete şi complexe tratări ale problemei în discuţie , remarcându-se şi prin accentul pus pe formele concrete de manifestare a factorilor de risc , precum şi pe interacţiunile acestora . Adoptându-se criteriul de clasificare al mişcării , în sensul cel mai general al cuvâtului – mod de existenţă a materiei , atribut inerent al acesteia , s-au delimitat patru categorii de factori : fizici , chimici , biologici şi psiho-fiziologici . În cadrul lucrărilor elaborate până în prezent de cercetătorii români au fost aduse o serie de contribuţii originale la elaborarea conceptelor teoretice care permit explicarea în mod unitar a genezei accidentelor de muncă şi bolilor profesionale , respectiv : - delimitarea conceptuală a elementelor implicate în desfăşurarea proceselor de producţie şi de muncă , precum şi a a relaţiilor dintre ele , într-o viziune pragmatică , pentru care s-a ţinut cont de definiţiile clasice , elaborate de economia politică , dar şi de necesităţile practice ale activităţii de protecţie a muncii ; - definirea şi identificarea factorilor de risc , corespunzători elementelor implicate în realizarea procesului de muncă , drept cauze potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire profesională ; - aprofundarea şi detalierea factorilor de risc până la forme recognoscibile şi utilizabile în activitatea practică , ceea ce a necesitat elucidarea aspectului dinamic al fenomenului accidentării , delimitarea şi sistematizarea principalelor forme de manifestare posibile , a locului şi rolului factorilor de risc în procesul tehnologic ; - conceperea unor liste de factori de risc în vederea obţinerii unui instrument de lucru cu valenţe multiple , care să poată fi utilizat atât în cercetarea ştiinţifică , cât şi în activitatea practică de protecţie a muncii ( analize preventive de securitatea muncii ) .

283

2. MĂSURI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI BOLILOR PROFESIONALE Măsurile de prevenire reprezintă modalităţi tehnice , organiza-torice , igienicosanitare etc. , prin care se realizează securitatea muncii . Concret , prin intermediul lor se elimină , evită sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman . În mod uzual , în prima situaţie se utilizează noţiunea de “ prevenire “ , iar în celelalte două , de “ măsuri de protecţie “ . Deoarece factorii de risc sunt specifici în raport cu fiecare dintre elementele sistemului de muncă ( executant – sarcină de muncă – mijloc de producţie – mediu de muncă ) măsurile de prevenire se referă , de asemenea , la cel puţin unul din aceste elemente . De exemplu măsurile care-l vizează pe executant ( examenul medical , examenul psihologic , instruirea personalului etc.) au ca scop eliminarea factorilor de risc proprii acestuia : omisiunile şi acţiunile greşite sau a substratului lor cauzal , lipsa unor atitudini fizice şi psihice , lipsa cunoştinţelor de securitate a muncii , atitudine necorespunzătoare faţă de risc . Corespondenţa biunivocă între cauză şi măsură de prevenire nu este totdeauna posibilă . De multe ori , acelaşi factor se poate elimina prin mai multe măsuri şi invers – o singură măsură combate mai mulţi factori de risc . Măsurile de prevenire pot fi împărţite în două mari categorii : - măsuri organizatorice , care vizează în special executantul şi sarcina de muncă ; - măsuri tehnice , referitoare în special la mijloacele de producţie şi mediul de muncă . Principalele măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale sunt : - examenul medical ; - examenul psihologic ; - instruirea personalului ; - propaganda în domeniul SSM ; - organizarea activităţii şi a locului de muncă . Măsurile tehnice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se împart , la rîndul lor , în patru categorii : - protecţia individuală ; - protecţia colectivă ; - protecţia intrinsecă ; - protecţia integrată . 2.1. MĂSURI ORGANIZATORICE 2.1.1. Examenul medical . Examenul medical constituie o importantă măsură de prevenire , contribuind la eliminarea acelor cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale care au ca substrat lipsa , insuficienţa sau deficienţele unor însuşiri fizice şi psihice ale executantului , respectiv starea anormală a sănătăţii acestuia . În condiţiile muncii industriale, examenul medical are un important rol profilactic. Pe de o parte , el contribuie la micşorarea incidenţei bolilor profesionale şi a accidenttelor de muncă , prin orientarea subiecţilor care prezintă o susceptibilitate anormală la acţiunea unor noxe profesionale sau deficienţe care constituie factori favorizanţi pentru accidentare către profesiuni sau locuri de muncă fără riscuri profesionale . Pe de altă parte, depistarea bolilor profesionale într-un stadiu incipient previne agravarea îmbolnăvirii şi posibilitatea instalării invalidităţii . 2.1.2. Examenul psihologic . În sistemul acţiunilor şi măsurilor desti-nate realizării unei eficienţe optime şi unei securităţi maxime a omului în procesul muncii un loc important trebuie să-l ocupe examenul psihologic . Alături de cel medical , acesta urmăreşte două obiective esenţiale şi anume : asigurarea unei concordanţe cât mai 284

depline între sarcinile şi cerinţele obiective ale profesiei , în general , ale locului de muncă , în special şi capacităţile reale ale individului ; detectarea şi prevenirea cauzelor de ordin psihologic ale disfuncţiilor şi accidentelor în cadrul sistemului om – sarcină de muncă – mijloace de producţie – mediu de muncă . În atingerea acestor obiective examenul psihologic este implicat la mai multe instanţe : în orientarea şcolară şi profesională; în selecţia profesională; în repartiţia la locurile de muncă în cadrul aceleiaşi profesii sau meserii ; în avizarea periodică a menţinerii în funcţie ( la locul de muncă dat ) ; în promovarea pe un loc de muncă de nivel mai înalt de competenţă sau cu indice ridicat de risc ( accidentabilitate ) ; în expertiza şi recuperarea capacităţii de muncă ( după anumite boli , accidente etc. ) . Instanţa la care este solicitat dictează atât conţinutul sau structura , cât şi modalitatea concretă de desfăşurare a examenului psihologic . În toate situaţiile enumerate mai sus , acest examen are un caracter complex , presupunând corelarea mai multor metode şi procedee : metoda observaţiei , metoda biografică ( relevarea şi evaluarea celor mai semnificative episoade şi evenimente din istoria persoanei ) , metoda analizei produselor activităţii , metoda chestionarului şi convorbirii , metoda experimentului ( de laborator şi natural ) , metoda testelor . Fiecare metodă implică o schemă logico-operaţională diferită , criterii şi tehnici de măsurare – evaluare specifice . De aceea , indiferent care este scopul pe care-l urmăreşte , examenul psihologic trebuie să aibă la bază o serie de principii generale , a căror respectare este de natură a preveni posibilele mistificări, denaturări, exagerări , conferind semnificaţia diagnostico prognostică scontată rezultatelor lui . 2.1.3. Instruirea personalului. Instruirea personalului în domeniul SSM reprezintă ansamblul de activităţi organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitatea muncii. Considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire , instruirea are ca scop eliminarea sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau insuficienţa cunoştinţelor de protecţia muncii . Ea se realizează practic prin intermediul proceselor de instruire – procese de transmitere a informaţiei în domeniul SSM . Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor aferente sferei protecţiei muncii care , prin asimilare şi repetare , conduc la formarea comportamentului normal , optim , în muncă , dezvoltă orientarea corectă fată de riscuri şi stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu acestea. Forme de instruire . Instruirea în domeniul SSM face parte din pregătirea profesională şi se realizează fie la locul de muncă , fie în instituţii de învăţământ ( liceal , postliceal şi / sau superior ) . 2.1.4. Propaganda în domeniul SSM . Alături de instruire şi selecţie profesională, propaganda constituie o importantă măsură organizatorică de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale . Ea constă într-un ansamblu de acţiuni , metode şi mijloace de influenţare a comportamentului uman în raport cu cerinţele de securitate şi sănătate a muncii . Prin propagandă se urmăreşte , în principal , eliminarea factorilor de risc care decurg din atitudini necorespunzătoare faţă de pericole şi sarcina de muncă, din comportamente riscante în general . Propaganda constituie principala cale de diseminare a unor idei şi informaţii menite să consolideze opinii , atitudini şi comportamente corespunzătoare în ceea ce priveşte cunoaşterea , respectarea şi aplicarea legislaţiei de SSM . Principalele obiective ale activităţii de propagandă în domeniul SSM pot fi formulate astfel : -modificarea comportamentului individual şi colectiv în raport cu cerinţele de securitatea muncii ; 285

-influenţarea şi corectarea caracteristicilor personale şi colective care pot conduce la accidente în procesul de muncă ; -cultivarea instinctului de securitate (autoapărare) individuală şi colectivă în procesul muncii ; -promovarea unei atitudini corespunzătoare faţă de riscuri ; -crearea şi menţinerea unei dispoziţii de receptivitate individuală şi colectivă pentru activitatea concretă de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale . 2.1.5. Organizarea activităţii şi a locului de muncă . O cerinţă importantă a societăţii moderne o reprezintă realizarea unei corelaţii între progresul tehnic , cu soluţiile sale constructive , şi capacitatea organismului omenesc de a reacţiona prompt la primirea informaţiilor pe diferite căi , în limitele sale fiziologice , psihologice , profesionale şi culturale , astfel încât productivitatea muncii să fie maximă , simultan cu uşurarea eforturilor executanţilor în procesele de muncă . În condiţiile industriei contemporane , cu gradul ei înalt de complexitate , suprasolicitând omul mai ales sub raport psihic , cu grave consecinţe ale erorilor sale posibile , studiul muncii devine esenţial pentru optimizarea proceselor de muncă , mai ales în accepţia ergonomică a organizării acestora . Din puctul de vedere al securităţii muncii organizarea postului de muncă , reglemantând activitatea executantului , poate constitui o sursă de erori , prin insuficienta pregătire a lucrătorului ( lipsă de utilaje, unelte de lucru, de timp , formare insuficientă etc. ) , norme de producţie prea mari , timp insuficient pentru îndeplinirea sarcinilor auxiliare ş.a. Constrângerile temporare datorate unor metode greşite de muncă , a atribuirii unor sarcini de muncă excesive etc. pot conduce la grabă , anxietate , dezorganizare , favorizând apariţia situaţiilor periculoase . Acelaşi efect îl are deservirea defectuoasă a locului de muncă , amenajarea necorespunzătoare a acestuia etc. Toate aspectele menţionate fac parte din obiectul studiului muncii , înţeles ca ansamblu integrat de tehnici şi metode folosite pentru cercetarea analitică , sistematică şi critică a proceselor de muncă potenţiale sau existente , în vederea obţinerii unei eficienţe economice sporite şi stabilirii cantităţii de muncă necesare pentru îndeplinirea sarcinilor . În prezent , studiul muncii face apel la ergonomie , în scopul adaptării reciproce a elementelor sistemului de muncă , astfel încât realizarea procesului de muncă să permită reproducţia zilnică a forţei de muncă . La modul cel mai general , organizarea muncii poate fi definită ca modalitate de concepere a sarcinilor de muncă şi de repartizare a acestora între executanţi . O organizare raţională a muncii făcând apel la studiul muncii şi , implicit , la ergonomie , are de rezolvat un anumit număr de etape . Dintre ele , câteva interesează în mod deosebit SSM , constituind în esenţă şi măsuri de prevenire a producerii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale . • Raţionalizarea circulaţiei obiectelor muncii , prin găsirea unor soluţii care să asigure , pe lângă reducerea lungimii traseelor , eliminarea întoarcerilor în flux şi a încrucişărilor , reducerea numărului şi duratei transporturilor , evitarea supraaglomerărilor unor locuri de muncă şi a perioadelor de aşteptere , în vederea prelucrării ( aşa numitele locuri înguste ale procesului de producţie ) , a coliziunii dintre sau între obiecte ( respectiv mijloace de transport ) şi diferiţi executanţi , înlocuirea transportului manual cu cel mecanizat , automatizat , cibernertizat etc. • Amplasarea optimă a locurilor de muncă , astfel încât să se realizeze un circuit raţional în prelucrarea diferitelor repere , evitarea acţiunii factorilor de risc proprii mijloacelor de producţie şi mediului de muncă de la un anumit loc de muncă asupra executanţilor de la locurile de muncă în vecinate etc. • Raţionalizarea activităţii executantului , prin reducerea duratei ciclului de muncă şi ocuparea optimă a lucrătorului .

286

Punctul de pornire în acestă etapă îl constituie analiza mişcărilor executantului . Modul de executare a mişcărilor determină direct consumul de energie şi , deci , gradul de oboseală în procesul muncii . Scopul analizei îl constituie eliminarea mişcărilor inutile , reducerea distanţelor pe care se execută acestea , raţionalizarea direcţiei şi succesiunii de execuţie a mişcărilor . În final trebuie să se obţină , simultan , înlăturarea cauzelor ce conduc la apariţia şi accentuarea prematură a oboseli , ca şi reducerea consumului de timp de muncă. Selectarea metodelor de muncă în urma analizei mişcărilor executanţilor ( prin procedee specifice , cum ar fi : graficul mişcării mâinilor ; sinograma mişcării mâinilor ; ciclograma mişcării mâinilor ; cronociclograma , filmograma , normativele de timp pe mişcări ) se va baza nemijlocit pe aplicarea cât mai fidelă a principiilor ergonomice fundamentale şi suplimentare ale economiei de mişcări . 2.2. MĂSURI TEHNICE În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale se disting trei direcţii principale de acţiune : protecţia individuală , protecţia colectivă şi protecţia integrată . Protecţia integrată şi cea colectivă sunt prioritare în acţiunile de prevenire a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale. Nivelul actual al progresului tehnic şi ştiinţific nu permite însă renunţarea totală la protecţia individuală , deoarece există încă numeroase locuri de muncă unde nu se pot elimina complet riscurile şi unde aparatele şi dispozitivele de protecţie nu au eficienţă absolută . ► Protecţia individuală constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie ( cască , mască , costum , cizme etc. ) . Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc echipamentul său de protecţie individuală . Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură factorii de risc ; echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între noxă şi organism , diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra executantului . ► Protecţia colectivă cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin care se previne sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi executanţi . În practică , protecţia colectivă se materializează , în principal , prin dotarea instalaţiilor , maşinilor etc., cu dispoziţive şi aparate concepute cu scopul unic de a proteja lucrătorii în timpul desfăşurării procesului de muncă . Protecţia colectivă se realizează prin dotarea instalaţiilor tehnologice cu dispozitive şi aparate de protecţia muncii suplimentare , concepute independent de sarcinile procesului tehnologic şi care au drept unic scop protejarea lucrătorilor în timpul desfăşurării procesului de muncă . Prin această modalitate de prevenire se corectează deficienţele maşinilor , utilajelor etc.,precum şi perametrii mediului de muncă , în sensul aducerii lor în limitele de securitate . ► Protecţia instrinsecă . Modalitatea optimă de eliminare a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de muncă constă în integrarea principiilor de securitate cu cele de productivitate şi fiabilitate încă din în faza de concepere a sistemelor tehnice . Fiecare element component al acestora trebuie astfel gândit încât să se asigure satisfacerea simultană a funcţiei de producţie şi a criteriilor de securitate , pe toată durata de viaţă preconizată a produsului , indiferent de condiţiile de exploatare . Protecţia intrinsecă face inutilă elaborarea unor reglemantări speciale de protecţie a muncii paralel cu prescripţiile tehnologice şi cu instrucţiunile de utilizare a maşinilor, instalaţiilor etc. , ca şi folosirea de mijloace de protecţie în timpul exploatării. Deşi cea mai eficientă sub raport economic şi social , realizarea securităţii intrinsece este un deziderat a cărui îndeplinire este strict condiţionată de nivelul progresului tehnic şi al ştiinţei în general . Ea implică în primul rând existenţa unor 287

metode şi mai ales mijloace de proiectare care să permită simularea tuturor variantelor posibile de comportament ale fiecărui element al unui sistem tehnic , pentru a se putea alege soluţia principală şi constructivă care corespunde riscului intrinsec zero . De asemenea , trebuie să existe şi posibilitatea materializării unor aemenea soluţii , cu costuri care să corespundă criteriilor de rentabilitate . Pornind de la faptul că numai datorită prezenţei omului în calitate de executant într-un sistem de muncă se poate pune problema accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, că există anumite limite obiective în perfecţionarea maşinilor , aparatelor , tehnologiilor , precum şi că marja de improbabilitate a comportamentului uman nu poate fi eliminată , varianta din ce în ce mai acceptată de realizare a securităţii intrinsece constă în înlocuirea executanţilor umani prin mecanizare şi automatizare . Transferarea funcţiei de execuţie a proceselor de prelucrare propriu-zisă , de transport , aprovizionare a maşinilor etc. către sisteme mecanice, iar ulterior chiar şi a funcţiei de comandă şi decizie , permite obţinerea nu numai a unor randamente mult superioare , ci şi a imposibilităţii fizice de interacţiune dintre om şi pericol . Roboţii , procesele automatizate şi mai ales întreprinderile integral automatizate constituie soluţii principiale de sustragere a omului de sub posibila acţiune a unor factori de risc specifici prin definiţie unor locuri de muncă , nefiind posibilă sau fiind mult mai costisitoare eliminarea riscurilor respective . ► Protecţia integrată . Modalitatea ideală de protecţie a omului în procesul muncii o constituie eliminarea pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională premergător constituirii şi intrării în funcţiune a sistemului de muncă ( la nivel de substrat cauzal ) . În acest sens a apărut conceptul de protecţie integrată ca modalitate de eliminare a factorilor de risc proprii mijloacelor de muncă prin prevederea tuturor măsurilor şi mijloacelor de protecţie necesară în că din faza de concepere şi realizare a mijloacelor de muncă . În acest fel se pot constitui sisteme de muncă a căror funcţionare să prezinte riscul minim acceptabil pentru executant , în raport cu progresul tehnic şi ştiinţific . Principiile protecţiei integrate sunt următoarele : • La conceperea şi realizarea utilajelor , maşinilor etc. trebuie să se identifice toţi factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională , să se evalueze riscurile şi să se aleagă soluţiile cele mai adecvate , în funcţie de progresul tehnic şi ştiinţific , pentru a le elimina sau reduce la minim ; se va avea în vedere întreaga durată de viaţă a produsului . • În alegerea soluţiilor optime se vor aplica următoarele criterii , în ordinea menţionaltă : ♦ eliminarea sau reducerea riscurilor la maxim ( protecţie intrinsecă ) ; ♦ stabilirea şi aplicarea măsurilor de protecţie necesare în raport cu riscurile care nu pot fi eliminate ; ♦ informarea utilizatorului asupra riscurilor reziduale , datorate eficacităţii incomplete a măsurilor adoptate . • Funcţiile de protecţie trebuie realizate la acelaşi nivel de calitate cu celelalte funcţii ( respectiv de producţie ) ale produsului . • Se vor avea în vedere atât situaţiile normale de funcţionare , cât şi cele neobişnuite , anormale , dar previzibile . De asemenea , producătorul trebuie să ia în considerare şi posibile metode de folosinţă a maşinii , altele decât cele prescrise , eventual incluzând în instrucţiunile de exploatare şi contraindicaţiile privind utilizarea .

288

• În condiţiile prevăzute de funcţionare , poziţiile jenante , oboseala şi constrângerile psihice ale operatorului trebuie să fie reduse la minim , conform regulilor ergonomice . • Producătorul trebuie să ţină seama de exigenţele impuse operatorului de utilizarea necesară sau previzibilă a mijloacelor de protecţie individuală . Rezultatul aplicării principiilor protecţiei integrate – securitatea integrată se poate exprima cantitativ ( de exemplu , probabilitatea apariţiei riscului “ X “ trebuie să fie inferioară …. ) sau calitativ ( de exemplu , pentru ca să fie posibilă acţiunea factorului de risc “ X “ este necesar ca cel puţin două dintre sistemele de protecţie sa nu funcţioneze ) . În prezent , noţiunea de protecţie integrată a început să fie extinsă la sistemele de muncă în ansamblu , în principal datorită a două realităţi obiective : - apariţia unor sisteme de muncă ( în special în centralele nucleare , îndustria chimică de armament etc.) la care gravitatea potenţială a riscurilor este extrem de mare , în special accidentele produse în cadrul lor reprezentând pierderi masive de vieţi omeneşti şi daune materiale considerabile ; - rezultatele cercetărilor economice , care au demonstrat fără echivoc eficienţa economică mărită în cazul aplicării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii din faza premergătoare intrării în funcţiune a unui nou sistem de muncă. Realizarea protecţiei integrate presupune conceperea , realizarea şi selecţionarea pentru un sistem de muncă numai a acelor elemente care satisfac integral criteriile de securitate a muncii şi stabilirea din faza premergătoare intrării sale în funcţiune a tuturor măsurilor care să menţină nivelul de securitate iniţial .

289

XVIII. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ Indiferent că se aplică sau nu un management ştiinţific al securităţii şi sănătăţii în muncă, două operaţii sunt strict necesare în activitatea preventivă: identificarea şi evaluarea riscurilor . Importanţa lor este relevată şi de faptul că sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protecţie a muncii , iar răspunderea realizării lor este atribuită atât conducerii firmei , cât şi personalului din cadrul compartimentelor de protecţie a muncii. 1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI A SUBSTRATULUI LOR CAUZAL Identificarea factorilor de risc şi a substratului lor cauzal este o acţiune complexă, care necesită îmbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare dată condiţiilor respectivei firme. În principiu, se procedează astfel: - se analizează vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de muncă , pe rând , toate elementele sistemului de muncă aferent şi se stabilesc , pe această bază , ce deficienţe, abateri, caracteristici ş.a. ar putea conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale ; - se efectuează determinări cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice, în cazul factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraţiei sau pentru care se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ; - se analizează starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica prezenţa unei afecţiuni datorate condiţiilor de muncă ; - se identifică elementele depistate în listele prestabilite de factori de risc şi factori de substrat cauzal ; Ordinea de executare a acestor operaţii nu este predeterminată , dar trebuie parcurse toate pentru a se obţine un rezultat corect. În continuare vom încerca să prezentăm fiecare grupă de factori de risc , cu modalităţile concrete de manifestare şi efectele acţiunii lor asupra executantului , iar acolo unde s-a impus s-au dat explicaţii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal , ca suport pentru analizele pe care le au de efectuat proiectanţii sistemului de MSSM. 1.1. Factorii de risc proprii executantului Studiile şi analizele efectuate privind fenomenul de accidentare şi îmbolnăvire profesională au relevat incidenţa majoră a factorilor de risc proprii executantului. În raport cu factorii de risc obiectivi , cu excepţia unor cazuri reduse ca număr ( calamităţi naturale , de exemplu ) , factorii subiectivi – proprii executantului - se situează şi la originea acestora , deoarece omul este elaboratorul şi totodată cel care verifică şi poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de muncă: mijloacele de producţie, mediul şi sarcina de muncă. Indiferent de repartiţia sarcinilor între om şi maşină, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul cuprinde patru secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei ; elaborarea şi adoptarea deciziilor ; execuţia ; autoreglarea. 291

Ponderea acestor secvenţe în structura diferitelor posturi de muncă sau a unuia şi aceluiaşi post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar prezenţa tuturor este obligatorie. Modul cum executantul realizează aceste secvenţe defineşte comportamentul său de muncă – totalitatea faptelor, actelor, reacţiilor ( motorii , verbale , afective ) prin care o persoană răspunde solicitărilor sarcinii de muncă . Din punctul de vedere al securităţii muncii , distingem un comportament normal, care nu conduce la periclitarea sănătăţii sau integrităţii anatomo-funcţionale a executantului şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanşa un accident sau o îmbolnăvire profesională .

Comportamentul normal presupune două componente: - evitarea riscurilor prin respectarea prescripţiilor tehnice şi a reglemen-tărilor privind securitatea şi sănătatea în muncă referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina ; - neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora ( chiar anticiparea lor ), a elementelor critice , prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.

Comportamentul inadecvat sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă se manifestă prin conduite nesigure sau necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă. Altfel spus , el reprezintă abaterea executantului de la modul ideal de îndeplinire a celor patru secvenţe ale activităţii prin care se realizează sarcina de muncă , abatere care poate consta într-o omisiune sau o

acţiune greşită. În consecinţă , factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă: erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie; erori de autoreglaj. Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este cunoaşterea substratului cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. La modul general, comportamentul în muncă reprezintă concretizarea capacităţii de muncă a individului şi reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate executantului ( sub forma sarcinii de muncă ) şi capacitatea sa de a le răspunde . 1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de muncă

Sarcina de muncă se încadrează printre noţiunile cu ajutorul cărora se defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activitate, operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea , funcţiile care constituie unităţi majore ale muncii , pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate , corespunzător scopului proceselor de muncă. Funcţia implică responsabilitatea în raport cu scopurile sistemului, are o anumită frecvenţă în ciclul de muncă , include sarcini şi operaţii care cer cunoştinţe , deprinderi specifice , realizează unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode , procedee , strategii şi , chiar în cadrul unor cerinţe de viteză, precizie, cantitate, calitate etc. Un executant poate îndeplini o funcţie singur sau împreună cu maşina. Aceeaşi funcţie poate fi îndeplinită de executanţi aflaţi în posturi diferite , pe linii diferite sau în cadrul aceleiaşi instalaţii. 292

Sarcina este eprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie etc. Operaţia este cea mai mică unitate a muncii şi este subordonată sarcinii; se poate caracteriza în raport cu: - conţinutul – obiecte , reguli , procedee , obiective ; - structura – modul de organizare a elementelor componente ; - cerinţe impuse – ansamblul condiţiilor care trebuiesc respectate de operator pentru a atinge obiectivele muncii ( parametrii acţiunii : viteză, precizie, adecvare la reguli ).

Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică ; cuprinde, în general, ordinea de succesiune eficace a elementelor operaţiei , alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico-organizatorice precizate. În raport cu aceste noţiuni definitorii ale activităţii de muncă, se desprind factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă: conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de risc , respectiv : - operaţii , reguli , procedee greşite ; - absenţa unor operaţii ; - metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor, mânuirilor, mişcărilor ) ; cerinţe sub / supradimensionate impuse executantului , respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia. Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de muncă. Modul în care pot conduce la accidentare şi / sau îmbolnăviri profesionale este evident , deoarece determină eroarea la nivelul executantului. A doua grupă de factori provine din neluarea în considerare a variabilei umane, respectiv din stabilirea neraţională a parametrilor acţiunilor umane. În consecinţă , dificultatea şi complexitatea sarcinii fie se situează sub posibilităţile executantului , fie le depăşeşte , provocând sub sau suprasolicitarea organismului său. În ambele situaţii are loc scăderea capacităţii de muncă , datorată oboselii , într-un interval mai mic decât cel normal , cu efecte uşor de bănuit . 1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în trei categorii: de natură fizică , chimică şi biologică .

► Factori de risc de natură fizică. În această categorie sunt incluşi factorii de natură mecanică şi cei de natură termică. 293

♦ Factorii de natură mecanică sunt reprezentaţi de :

∗ Mişcările periculoase. Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură obiectivă se datorează organelor în mişcare ale maşinilor. În funcţie de rolul lor în cadrul procesului de muncă , mişcările maşinilor, ale mecanismelor, organelor de maşini, pieselor etc. pot fi: funcţionale : - normale în intervalul de timp de funcţionare , fără restricţii în legătură cu declanşarea , întreruperea , dozarea vitezei ; - cu pericolul autodeclanşării contraindicate ( autopornire prin auto-aprindere , contact electric etc.; prin acţionarea involuntară sau din greşeală ) ; - cu pericolul întreruperii imprevizibile ; - cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în sensul declanşării , întreruperii sau dozării vitezei ;

nefuncţionale : devieri de la traiectoriile normale ; recul ; balans ; şocuri la pornire sau oprire; desprinderea şi proiectarea de corpuri, particule; ruperea unui element de legătură, desprinderea, desfacerea unei legături. Toate aceste categorii de mişcări constituie surse potenţiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri etc. Prin urmare , riscurile mecanice sunt reprezentate , în general , de purtătorii de energie cinetică ai unui echipament tehnic , respectiv de elementele aflate în mişcare ale acestuia , numite elemente periculoase. Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spaţiul situat în interiorul sau împrejurul unui echipament tehnic în care prezenţa oricărei persoane o expune pe aceasta riscului de accidentare mecanică este numit zonă de risc mecanic sau zonă de pericol mecanic. Zonele de pericol mecanic pot avea configuraţiile cele mai diverse. Mişcările (elementelor mobile ) desfăşurate în zonele de pericol mecanic au fost denumite mişcări periculoase. Ele se manifestă în cazul mişcării de rotaţie ale unui singur element , ale mai multor elemente, al mişcărilor de translaţie şi al celor combinate. Dintre parametrii care pot determina caracterul periculos menţionăm : - valorile ridicate ale turaţiilor sau vitezelor de translaţie ale elementelor în mişcare ; - masele mari ale elementelor aflate în mişcare ; - valorile momentelor de torsiune ; - valorile forţelor de acţionare ale elementelor în mişcare ; - amplitudinea mişcărilor ; - forma şi rugozitatea suprafeţelor elementelor aflate în mişcare ; - modul de fixare a pieselor aflate în rotaţie ; - distanţa între partea rotitoare şi partea fixă ; - distanţa minimă dintre partea mobilă şi partea fixă ; - jocul componentelor ; - dimensiunile deschiderilor etc. Caracteristicile enumerate, precum şi altele asemănătoare , trebuie considerate, analizate şi apreciate , de la caz la caz , pentru fiecare element mobil al echipamentului tehnic , precum şi pentru zonele de pericol mecanic.

∗ Suprafeţele sau contururile periculoase. Prin natura şi forma lor acestea pot fi înţepătoare , tăioase , alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant şi diversele părţi ale mijloacelor de producţie sau obiectelor muncii care prezintă asemenea caracteristici se pot produce vătămări cauzate de alunecare şi cădere ( fracturi , luxaţii ) , tăiere , înţepare etc. 294

∗ Utilajele sub presiune sau vid. Acestea pot genera în cazul suprapresiunii explozii , iar în cazul lucrului în vid implozii. Principalele utilaje şi instalaţii care lucrează sub presiune sunt compresoarele , autoclavele şi recipientele butelie de gaze comprimate. Pericolul de explozie , în cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi ridicate ( în cazul amplasării acestora în apropierea unor surse de căldură). De asemenea, dacă în recipientele sub presiune se depozitează substanţe puternic corosive , există riscul producerii unor neetanşeităţi care pot conduce la explozii. Principalele cauze potenţiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt: - dimensionarea necorespunzătoare a utilajelor, în raport cu condiţiile de lucru; - umplerea necorespunzătoare a autoclavelor şi recipientelor butelie ( lipsa unui spaţiu de siguranţă suficient de mare, necesar în cazul dilatării conţinutului , ca urmare a unor creşteri necontrolate ale temperaturii ) ; - lipsa aparatelor de măsură şi control ale presiunii şi temperaturii ( manometre, termometre ) ; - lipsa dispozitivelor de siguranţă ( discuri de explozie , supape de siguranţă , membrane de siguranţă , capace de protecţie etc. ) ; - manevrarea necorespunzătoare a recipientelor , lovirea unuia de celălalt sau de obiecte tari , răsturnarea , supunerea lor la trepidaţii ; - păstrarea buteliilor la soare , în apropierea surselor de căldură sau în locuri cu substanţe corosive ; - depozitarea în aceeaşi incăpere a recipientelor butelie care conţin substanţe incompatibile ( oxigen şi hidrogen, oxigen şi amoniac, amoniac şi clor, clor şi hidrogen , clor şi oxigen etc. ) ; - deschiderea bruscă a ventilului buteliilor şi recipientelor ; - introducerea gazelor comprimate în recipiente butelie, în vase de sticlă sau alte recipiente care funcţionează la presiuni mai reduse ; - defecţiuni ale reductoarelor de presiune ; - ungerea ventilelor şi a manometrelor de la recipientele care conţin oxigen cu uleiuri sau grăsimi. Instalaţiile, utilajele şi aparatura care lucrează sub vid pot , de asemenea , să constituie surse generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie apar cel mai frecvent în următoarele cazuri: - defecte ale materialului ( tensiuni remanente sau neregularităţi struc-turale ) ; - neetanşeităţi ale instalaţiilor , în special când se lucrează cu produse care , în contact cu aerul, formează amestecuri explozive ; - lipsa unor paravane de protecţie sau coşuri de protecţie în caz de implozie ; - reducerea bruscă a presiunii în instalaţie ; - vibraţia puternică a recipientelor sub presiune redusă ; - variaţii bruşte de temperatură şi presiune în instalaţii ; - încălzirea cu flacără a aparatelor de distilare în vid. Atât în cazul exploziilor cât şi al imploziilor, vătămările produse constau , în general , în mutilări parţiale sau totale ale victimei.

∗ Vibraţiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor etc. Un sistem material scos din poziţia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei forţe , începe să se mişte. Dacă mişcarea sistemului faţă de starea de referinţă este alternativă , aceasta se numeşte vibraţie sau oscilaţie. 295

Vibraţiile întâlnite în tehnică sunt variate şi pot fi clasificate după mai multe criterii. • -

După forţele care acţionează în timpul mişcării sistemului material: vibraţii neamortizate – forţa rezistentă este nulă ; vibraţii amortizate – forţa rezistentă este negativă ; vibraţii autoîntreţinute – forţa rezistentă este pozitivă ; vibraţii libere – forţa perturbatoare este nulă ; vibraţii forţate – forţa perturbatoare este diferită de zero.

• După numărul gradelor de libertate ale sistemului: vibraţii cu un grad de libertate, cu două sau mai multe grade de libertate.

•

După felul mişcării : vibraţii de translaţie, de rotaţie, de torsiune.

•

După evoluţia în timp: vibraţii periodice , aperiodice şi aleatorii.

◆ Factorii de risc de natură termică. În numeroase ramuri industriale există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive : ridicate sau coborâte. ◆ Factorii de risc de natură electrică . Majoritatea instalaţiilor, utila-jelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii : - realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor de muncă aflate sub tensiune – factor de risc direct ( final ) ; - creşterea bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului – factor indirect ( intermediar ) . Prima situaţie apare în cazul :

- atingerilor directe , respectiv prin contactul cu elemente conductive ale instalaţiei electrice care se află normal sub tensiune , este scoasă de sub tensiune , dar a rămas încărcată cu sarcini electrice datorită capacităţii, prin omiterea descărcării acestora după deconectare ; a fost scoasă de sub tensiune , dar se află sub o tensiune indusă pe cale electromagnetică de alte instalaţii , prin omiterea legării la pământ a elementelor deconectate; - atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care în mod normal nu este sub tensiune , dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolaţiei , contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecând “ curenţi de defect ” ( curenţi care circulă pe alte căi decât cele destinate trecerii curentului electric ) ; - tensiunii de pas , respectiv la atingerea simultană a două puncte de pe sol ( considerate la o distanţă de 0,8 m ) aflate la potenţiale diferite ca urmare a scurgerii prin pământ a unui curent electric ; tensiunile de pas pot să apară în apropierea unui conductor căzut la pământ , a unei linii aflate sub tensiune sau în apropierea unei prize de pământ de exploatare sau de protecţie prin care trece un curent electric. A doua situaţie se produce atunci când rezistenţa conductorului nu este corespunzătoare intensităţii curentului care-l parcurge , fie din construcţie , fie din cauza unei variaţii întâmplătoare a intensităţii curentului (curenţi suplimentari induşi) sau creşterii rezistenţei datorate degradării conductorului.

296

În toate cazurile are loc o creştere a radiaţiei calorice , suficient de mare pentru a provoca aprinderea îmbrăcămintei exterioare a conductorului. În funcţie de celelalte condiţii de muncă ( mai ales dacă sunt prezente în cantitate mare substanţe inflamabile sau explozive ) se produc incendii şi / sau explozii. Curentul electric, în calitate de factor de accidentare in muncă, poate provoca două tipuri de leziuni: - electrotraumatismul, care constă în arsuri şi metalizări ale pielii datorate căldurii dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric; - electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.

► Factorii de risc de natură chimică . În funcţie de proprietăţile chimice datorită cărora diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente şi îmbolnăviri profesionale , distingem în principal substanţele toxice , caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .

∗ Substanţele toxice. Acestea sunt cele care , pătrunzând în organism , au o acţiune dăunătoare , perturbând funcţiile acestuia şi provocând intoxicaţii acute sau cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci când substanţa toxică pătrunde în organism în cantitate mare şi într-un interval scurt de timp , generând tulburări intense şi imediate ; în situaţia contrară – cantităţi mici în interval mare de timp – apare intoxicaţia cronică. Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin piele ( cutanat ) sau prin tubul digestiv ( ingerare ) . Pătrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 % din intoxicaţii) şi are consecinţele cele mai grave , deoarece absorbirea acestora la nivel celular şi molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizică , asemenea substanţe se regăsesc sub formă de gaze , vapori , fum , ceaţă , aerosoli sau praf. Pătrunderea toxicelor prin piele are loc , în special , în cazul substanţelor toxice lichide ( benzină , toluen , xilen , derivaţi halogenaţi ai metanului şi benzenului etc. ) . Ingerarea substanţelor toxice este mai rar întâlnită , fiind posibilă numai din neglijenţă .

Riscul specific de accidentare şi îmbolnăvire profesională în cazul mijloacelor de producţie este de pătrundere a toxicelor prin piele. Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi locală , numai asupra anumitor organe ( de exemplu , benzenul acţionează asupra sistemului nervos central ) sau generală , când afectează toate ţesuturile şi organele ( de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face însă o delimitare precisă după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în acelaşi timp, şi o acţiune generală şi una locală asupra organismului. Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază în funcţie de compoziţia lor chimică. De exemplu , toxicitatea hidrocarburilor creşte o dată cu numărul de atomi de carbon din moleculă. Dacă în molecula unei substanţe toxice se înlocuieşte hidrogenul cu oxigen , sulf sau gruparea hidroxil ( OH ) , toxicitatea creşte brusc ; acelaşi efect îl are introducerea grupei “ amino “ sau “ nitro “ într-un nucleu aromatic. De asemenea , toxicitatea creşte o dată cu gradul de nesaturare : etanul este mai puţin toxic decât etilena , iar aceasta , la rândul ei , este mai puţin toxică decât acetilena ; oxidul de carbon este toxic , în timp ce bioxidul de carbon nu prezintă o astfel de caracteristică etc. 297

∗ Substanţele caustice. Acestea sunt substanţe care , în contact cu organismul, provoacă arsuri. Arsurile chimice constituie accidente şi se caracterizează prin leziuni organice de intensitate diferită , în funcţie de natura , concentraţia şi durata contactului cu substanţa caustică. ∗ Substanţele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai unui lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce în urma creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe de căldură. Noţiunea de inflamare este legată , deci , numai de lichidele combustibile , spre deosebire de aprindere , care este comună tuturor substanţelor combustibile , indiferent de starea de agregare . Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi încetează brusc , deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantităţi de lichid care să asigure în continuare formarea vaporilor. Punctul de inflamabilitate ( Pi ) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. În funcţie de punctul de inflamabilitate , lichidele pot fi grupate în următoarele categorii: - lichide inflamabile: Pi < 28 ºC (exemplu: benzen , eter etilic , sulfură de carbon , acetat de butil , acetonă , alcool metilic etc. ) ;

- lichide uşor inflamabile : 28 ºC ≤ Pi ≤ 45 ºC ( exemplu : petrol lampant, gazolină , terebentină , benzină nafta , brom-pentan , ciclohexilamină etc. ) ; - lichide combustibile: Pi > 45 ºC ( exemplu: fenol , anilină , păcură , motorină , uleiuri , acizi graşi etc. ) . Pe lângă pericolul de incendiu datorat substanţelor inflamabile , în industrie se pot produce incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulări de căldură provenite din procese chimice sau biochimice care au loc în însăşi masa substanţelor. Fenomenul de autoaprindere se manifestă atât la substanţele inflamabile , cât şi la cele combustibile. Autoaprinderea de natură chimică are la bază fenomenul de oxidare şi se poate produce în cazul substanţelor care au o capacitate intensă de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca în timpul reacţiei chimice de oxidare să se atingă temperatura de auto-aprindere , este necesar ca substanţa combustibilă să aibă o suprafaţă mare de contact , iar mediul ambiant să prezinte o temperatură ridicată. Autoaprinderea de natură biochimică se datorează acumulării de căldură în interiorul masei de substanţă , ca urmare a activităţii biologice a microorganismelor. În desfăşurarea acestui proces se deosebesc următoarele faze: - faza biologică sau începutul de fermentaţie , când temperatura creşte până la 55 ºC ; - faza începutului de carbonizare , când temperatura se situează în intervalul 55-100 ºC ; - faza de înnegrire a produşilor mai puţin stabili, când temperatura ajunge la 140-150 ºC ; - faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substanţei date.

∗ Substanţe explozive. Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte rapide , când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi , cu degajare de căldură. Explozia , în sensul cel mai restrâns al cuvântului , este un fenomen chimic ( un proces de transformare chimică a materiei ) care se desfăşoară rapid , însoţit de o degajare tot atât de rapidă a unor cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori puternic încălziţi , care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere . 298

Substanţele explozive se descompun sub acţiunea temperaturii , cu formare de cantităţi mari de gaze. Numeroase substanţe , în contact cu aerul , formează amestecuri explozive. Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare şi inferioare – care reprezintă cantitatea maximă , respectiv minimă , de substanţă , exprimată în procente , care formează cu aerul un amestec exploziv.

∗ Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne , caracterizate printr-o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe . În numeroase legislaţii naţionale se interzice complet utilizarea industrială a unor astfel de substanţe , al căror efect este sigur cancerigen. ► Factori de risc de natură biologică . În mod deosebit în industria farmaceutică , în laboratoarele de analize medicale , ca şi în cercetarea medicală obiectul muncii îl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii infecţioase : bacterii , virusuri , spirochete , ciuperci , protozoare. De asemenea, există procese de muncă unde se lucrează cu plante periculoase ( de exemplu , ciuperci otrăvitoare ) , precum şi cu animale periculoase ( şerpi veninoşi etc.), care pot provoca accidente şi / sau intoxicaţii acute profesionale , decese , răniri, înţepături etc. 4. Factorii de risc proprii mediului de muncă Mediul de muncă este cea de a patra componentă a sistemului de muncă şi include , pe de o parte , mediul fizic ambiant ( condiţiile de microclimat , iluminat , zgomot , vibraţii , radiaţii , noxe chimice , presiunea mediului , factori biologici etc.) , iar pe de altă parte, mediul social ( relaţiile , atitudinile , interacţiunile , modurile de comportament etc. ). Influenţa condiţiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate să fie considerabilă ; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte fiziologice , cât şi psihologice , sub formă de vătămări sau stări patologice.

Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă se clasifică după cum urmează : ♦ Factori de risc de natură fizică. Această primă grupă de factori include mai multe subgrupe , dintre care amintim : Microclimatul locului de muncă cuprinde : temperatura excesivă a aerului ( ridicată / scăzută ) ; umiditatea necorespunzătoare a aerului ( ridicată / scăzută) ; viteza mare a curenţilor de aer . Factorii de microclimat acţionează asupra mijloacelor de producţie , caz în care îndeplinesc rolul de factori de risc indirecţi şi asupra executantului ca factori direcţi. În calitate de factori indirecţi , influenţa lor se concretizează în ansamblul transformărilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de producţie , transformări care perturbă funcţionarea normală a acestora şi pot genera accidente sau boli profesionale. Influenţa asupra executantului se traduce într-o serie de transformări fiziologice.

Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a organismului , care are drept rol menţinerea stării de echilibru termic al acestuia. Umiditatea relativă a aerului poate afecta direct organismul uman. Scăderea acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare şi respiratorii. Munca în aer uscat sporeşte riscul de îmbolnăvire , din cauza scăderii capacităţii de apărare a organismului faţă de flora microbiană din aer. 299

Creşterea umidităţii relative peste 70% devine dăunătoare prin împiedicarea eliminării normale a transpiraţiei , perturbând procesul de termoreglare.

Viteza curenţilor de aer are o influenţă deosebită asupra stării de confort termic ; la aceeaşi temperatură , în funcţie de viteza lor , curenţii de aer pot provoca disconfort , iar la depăşirea anumitor limite perturbă termoreglarea. Presiunea excesivă a aerului ( ridicată / scăzută) , precum şi suprapresiunea în adâncimea apelor. În condiţii normale, presiunea atmosferică exercitată asupra organismului uman este echilibrată de contrapresiunea din interior ( a plasmei sanguine , a ţesuturilor , cavităţilor organismului etc.) şi de ea depind schimburile de gaze dintre organism şi atmosferă. La creşterea sau scăderea presiunii atmosferice, proporţia gazelor din aer nu se modifică , în schimb variază numărul moleculelor pe unitatea de volum (creşte la presiuni ridicate şi scade la presiuni reduse). Aceste modificări au consecinţe asupra solubilităţii gazelor în ţesuturile organismului, generând tulburări specifice.

Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de către organul auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică în: infrasunete, cu frecvenţa sub 20 Hz, sunete, cu frecvenţe între 20 şi 20.000 Hz şi ultrasunete, cu frecvenţa peste 20.000 Hz. În mediul industrial , infrasunetele , sunetele şi ultrasunetele se supra-pun atât în ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje , cât şi în privinţa acţiunii lor asupra organismului executanţilor. Numai în mod excepţional se întâlnesc exclusiv oscilaţii cu frecvenţa sub 20 Hz sau peste 500 Hz , frecvenţă care reprezintă limita superioară de percepere a analizorului acustic. Totuşi , la fiecare loc de muncă predomină o anumită gamă , imprimând caracteristici specifice mediului fizic ambiant. Zgomotul este definit , cel mai des , ca un sunet nedorit. Sunetul este senzaţia auditivă provocată de vibraţia acustică ( deci în domeniul audibil ) a particulelor unui mediu elastic în jurul unei poziţii de echilibru. El apare ca urmare a vibraţiilor unui corp , aşa încât sursele sonore pot fi grupate în raport cu natura forţelor care produc aceste vibraţii : - surse producătoare de zgomot prin acţiune aerodinamică , în această grupă fiind cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente; - surse producătoare de zgomot prin acţiune electromagnetică ; - surse producătoare de zgomot prin acţiune termică.

Iluminatul necorespunzător. Cercetările experimentale au demonstrat că 80% din solicitarea nervoasă umană se poate atribui excitaţiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informaţii primite de către om în procesul muncii o formează semnalele luminoase recepţionate de analizorul optic . Întrucât purtătorul de mesaj în transmiterea şi recepţionarea semnalelor optice îl constituie semnalele luminoase , calitatea transmisiei şi recepţiei informaţiilor este condiţionată de calitatea iluminatului. Radiaţiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvenţă, microundele , radiaţiile infraroşii , ultraviolete şi laser. Radiaţiile de înaltă frecvenţă reprezintă partea din spectrul radiaţiilor electromagnetice care corespunde undelor radio de la câţiva kilometri la 50 cm. Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm şi 50 cm. 300

Orice obiect care se găseşte în câmpul electromagnetic care se formează în jurul instalaţiilor de înaltă frecvenţă absoarbe o parte din energia acestuia.

Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului electromagnetic ( intensitate , frecvenţă ) , de durata de expunere , de distanţa faţă de sursa de energie , de microclimat ( temperatura , umiditatea şi viteza aerului ) şi de particularităţile organismului ( regiunea iradiată , rezistenţa electrică ). Acţiunea undelor de înaltă frecvenţă şi a microundelor asupra organismului este cu atât mai puternică cu cât intensitatea şi frecvenţa acestora sunt mai mari , respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică. Durata de expunere are o importanţă deosebită deoarece efectul microundelor este cumulativ.

Radiaţiile infraroşii sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 0,76 şi 425 µ . Ele sunt emise de obiectele calde , motiv pentru care se mai numesc şi radiaţii termice sau calorice. În funcţie de acţiunea lor biologică , radiaţiile infraroşii pot fi împărţite în două categorii: - radiaţii de undă scurtă ( 0,76 – 1,4 µ ) , care pătrund adânc în organism ; - radiaţii de undă lungă ( 1,4 – 25 µ ) , care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei. Radiaţiile infraroşii cu lungimea de undă peste 25 µ sunt nepericuloase pentru organism , având o intensitate mică şi fiind practic absorbite de aer. Acţiunea biologică a radiaţiilor infraroşii se manifestă prin efecte locale asupra epidermei şi mucoaselor expuse , precum şi prin efecte generale asupra întregului organism. Radiaţiile ultraviolete – acţiunea cea mai puternică asupra organismului o prezintă radiaţiile cu lungimi de undă scurte ( 2000 – 2800 Å ). Radiaţiile cu lungimi de undă între 2800 şi 3150 Å influenţează tegumentele , iar peste 3150 Å acţiunea biologică este foarte slabă. În cazul unor expuneri masive , radiaţiile ultraviolete pot să producă arsuri la nivelul pielii şi mucoaselor mergând până la gradul II , iar la doze foarte mari de ultraviolete are loc o degenerescenţă a ţesuturilor. La nivelul ochilor, expunerea excesivă la radiaţii ultraviolete conduce la apariţia unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electrosau fotooftalmie.

Radiaţiiile laser – laserul ( “ Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation ” ) este o sursă de lumină coerentă , ale cărei unde sunt în acord de fază între ele. Lungimea de undă a razelor este în general cuprinsă între 0,30 µ şi 0,60 µ în regiunea spectrului de unde electromagnetice , cuprinzând dome-niul vizibil ( 0,4 0,75 µ ) , ultraviolet ( sub 0,4 µ ) şi infraroşu ( peste 0,75 µ ). Concentraţia de energie şi focalizarea excepţională a razelor laser constituie pericolul principal pe care acesta îl prezintă pentru organismele vii , în general şi pentru om , în special.

Radiaţiile ionizante sunt radiaţii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă sau indirectă cu materia , atomi sau molecule încărcate electric ( ioni ) .

Potenţialul electrostatic . Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat în prezent prin două teorii. Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp la altul se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri. Dacă aceste corpuri , în 301

contact , sunt separate brusc , electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni pe corpul iniţial şi astfel nu se mai realizează compensarea , straturile superficiale rămânând neegale. Unul dintre corpuri va avea exces de electroni (deci este încărcat negativ) , iar celălalt rămâne în deficit de electroni (deci încărcat pozitiv). Teoria bazată pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz , implică existenţa la suprafaţa corpurilor a unui potenţial electric diferit de cel din interior , rezultând un câmp electric cu potenţial de suprafaţă.

Calamităţile naturale. Acestea formează ultima categorie în grupa factorilor de risc de natură fizică. Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul , inundaţiile , vântul puternic , grindina , viscolul , alunecările , surpările şi prăbuşirile de teren sau copaci , avalanşele , seismul etc. Toate pot acţiona în calitate de cauze directe ale unor accidente , în majoritatea situaţiilor mortale. ♦ Factori de risc de natură chimică . În categoria factorilor de muncă de natură chimică proprii mediului de muncă sunt incluse: - gazele, vaporii, aerosolii toxici ; - gazele, vaporii, aerosolii caustici ; - pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii inflamabili ; - pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii explozivi ; - pulberile pneumoconiogene. Acţiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regăsită la prezentarea făcută la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii mijloacelor de producţie.

Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de muncă are întotdeauna un conţinut de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni. S-a constatat că o parte dintre ele pot provoca transformări pulmonare , numite generic “ pneumoconioze ”. Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase , atât de natură minerală , cât şi vegetală : pulberi cu conţinut de bioxid de siliciu, azbest , silicaţi naturali , cărbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile metalelor dure ) , fibrele de lână , de bumbac etc. ♦ Factori de risc de natură biologică. În cazul în care în procesul de muncă se utilizează microorganisme, acestea pot să ajungă în suspensie în aer, provocând afecţiuni pulmonare: infecţii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeţii, spirochete, ciuperci, protozoare. ♦ Caracterul special al mediului . În ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de muncă se încadrează caracterul special al acestuia în anumite procese de muncă : subteran , acvatic , subacvatic , mlăştinos , aerian , cosmic. Reprezentând un mediu care nu este propriu existenţei omului , va produce suprasolicitarea psihică a executantului , tradusă prin oboseală exce-sivă , manifestări depresive etc., mergând până la psihoze de claustrofobie , fotofobie ş.a. ♦ Factorii de risc proprii mediului social de muncă reprezintă o altă componentă a mediului de muncă. Între executant şi colectivitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături , dependenţe şi interferenţe care variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă asupra comportamentului său.

302

Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi , precum şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul , determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă. Relaţiile care se stabilesc între membrii implicaţi în realizarea unui proces de producţie , atât pe orizontală cât şi pe verticală , alcătuiesc “ mediul social ” sau “ ambianţa socială ” de muncă. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mediului social de muncă sunt de natura relaţiilor interumane.

Climatul social neadecvat sub raportul securităţii şi sănătăţii în muncă este caracterizat de : relaţii primare şi competenţe necorespunzătoare nivelurilor de responsabilitate , structură comunicaţională defectuoasă , neconcordanţe între relaţiile formale şi informale etc. .

Relaţiile primare necorespunzătoare se manifestă prin perturbări şi întreruperi de relaţii între membrii colectivităţii , formal asimilate , ceea ce are drept consecinţă faptul că echipa de muncă , în calitate de formaţie socială , nu mai funcţionează în conformitate cu scopul său . Dintre motivele perturbărilor de acest gen putem enumera : adaptarea insuficientă a unei persoane ; lipsa de asimilare într-un grup de muncă ; izolarea noului venit ; dezacordul dintre structurile de grup ; tensiuni între categoriile de vârstă ; relaţii insuficient consolidate între membrii colectivităţii . Relaţiile cu colegii de muncă ( relaţii pe orizontală ) sunt mai semnificative şi mai importante în ceea ce priveşte producerea accidentelor decât relaţiile cu superiorii ( relaţii pe verticală ) , deoarece contactul social este de durată mai mare în primul caz .

Deficienţele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea activităţii , la disfuncţii cu repercusiuni directe în planul securităţii muncii . Lipsa de satisfacţie în muncă constituie o importantă cauză de accidentare .

303

XIX. EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ 1. CONSIDERAŢII GENERALE În terminologia de specialitate , securitatea muncii este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi de îmbolnăvire profesională. Datorită caracteristicilor sistemului de muncă , nu există sisteme complet sigure pentru om din punctul de vedere al pericolului de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Chiar dacă toate elementele unui sistem, ca şi relaţiile dintre ele, sunt concepute şi executate ( respectiv formate în cazul factorului uman ) astfel încât să nu existe nici o posibilitate de producere a vreunui accident / îmbolnăvire , simpla funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de muncă determină uzura , oboseala lor. Ca urmare , apar disfuncţii , deficienţe , dereglări care pot conduce în final la accidente / îmbolnăviri ( în conformitate cu legea entropiei , tendinţa sistemelor cibernetice , cum este în mare măsură şi sistemul de muncă , este de autodistrugere ). Mai mult, oricât de bine ar fi selectat executantul , comportamentul său rămâne aleatoriu , fiind dependent de variabilele stării sale de moment. Rezultatul este că niciodată nu se poate afirma că nu va face nici o greşeală generatoare de accidente / îmbolnăviri. În consecinţă , fiecare sistem real se caracterizează printr-o abatere mai mare sau mai mică de la starea ideală de securitate (inclusiv de sănătate) a omului , abatere care variază în timp , în funcţie de starea , de evoluţia elementelor componente ale sistemului. Pentru ca totuşi să se realizeze în cât mai mare măsură securitatea muncii , această adevărată axiomă impune îndeplinirea a trei obiective : - cunoaşterea permanentă a mărimii abaterii ; - stabilirea unei dimensiuni maximum acceptabilă a abaterii de la starea ideală ; - corectarea dimensiunii abaterii , respectiv aducerea ei la limita maximum acceptabilă , prin măsuri de prevenire şi protecţie. În consecinţă , o activitate eficientă de SSM la nivelul unui sistem oarecare de muncă va necesita , din partea proiectantului acestuia , parcurgerea mai multor etape , care în linii mari sunt următoarele : - stabilirea dimensiunii abaterii sistemului de la starea ideală ; - analiza modului în care se produce abaterea identificată ; - stabilirea măsurilor care pot aduce sistemul cel puţin la limita maxim aceptabilă a abaterii ; - aplicarea măsurilor ; - determinarea noii dimensiuni a abaterii, obţinute în urma aplicării măsurilor. Stabilirea dimensiunii abaterii înseamnă de fapt că se realizează o “evaluare a securităţii muncii”, adică se apreciază sau se determină valoarea , dimensiunea reală a acestei stări. Evaluarea unui fenomen sau a unei stări necesită găsirea unei corelaţii între fenomenul sau starea respectivă şi un indicator căruia să i se poată atribui sau calcula o dimensiune. O a doua idee care trebuie reţinută este aceea că aprecierea dimensiunii unui fenomen sau a unei stări se poate face direct sau prin intermediul fenomenului / stării contrare : mărimea absenţei unui lucru oferă o imagine exactă asupra a cât există din lucrul respectiv. 305

Ţinând seama de cele două considerente , pentru a identifica indicatorii prin care poate fi evaluată securitatea şi sănătatea în muncă vom reveni la semnificaţia acestei din urmă noţiuni. În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol , iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie , pericol potenţial. Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale termenilor “securitate” şi “ risc ”, teoretic se poate defini securitatea muncii drept starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională este zero. Prin urmare , securitatea şi riscul sunt două categorii abstracte , contrare , care definesc două stări care se exclud reciproc. În realitate , nu se pot atinge asemenea stări cu caracter absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potenţial de accidentare sau îmbolnăvire ; apare întotdeauna un risc “ rezidual ”, fie şi numai datorită imprevizibilităţii acţiunii omului. Dacă nu se fac intervenţii corectoare pe parcurs , riscul rezidual creşte , pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin “ îmbătrânire ”. În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin “ niveluri de securitate ”, respectiv prin “ niveluri de risc ”, ca indicatori ai stărilor de securitate / risc. Definind securitatea ca o funcţie de risc y = f(x) , unde y = 1/x, se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur cu cât nivelul de risc va fi mai mic, şi reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relaţia dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către zero. Dată fiind relaţia risc – securitate, evaluarea securităţii (muncii) în cadrul sistemelor de muncă se poate face fie direct, prin intermediul indicatorului “ nivel de securitate ”, fie indirect , cu ajutorul indicatorului “ nivel de risc ”. Deoarece nu sunt mărimi fizice , stabilirea indicatorilor care caracterizează securitatea nu este suficientă pentru realizarea evaluării. Este necesară şi o metodă care să permită exprimarea lor într-o valoare absolută sau relativă , în baza corelaţiei dintre indicator şi starea sistemului.

SECURITATE

+∞ y = f (x) y=1/0

+∞

y=1/+∞

RISC

0

+∞

Relaţia risc- securitate Sintetizând, se poate afirma că: - evaluarea securităţii muncii este acţiunea de determinare ( măsurare ) a dimensiunii abaterii sistemelor de muncă de la starea ideală în care este exclusă orice posibilitate de accidentare şi îmbolnăvire profesională; - evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională este o modalitate de apreciere indirectă a securităţii sistemelor de muncă prin atribuirea / determinarea unei valori pentru indicatorul “ nivel de risc ”. 306

În diverse ţări, în special în cele din spaţiul UE , s-a ajuns în prezent pe linia aprecierii securităţii sistemelor de muncă la elaborarea de ghiduri de evaluare , care au la bază principiul conformităţii cu prevederile standardelor şi normelor de securitate a muncii în vigoare şi permit determinarea unui nivel de securitate exprimat procentual. S-a constatat însă că o asemenea evaluare are unele limite atât conceptual , cât şi ca aplicabilitate , dintre care două sunt esenţiale din punctul de vedere al teoriilor moderne privind prevenirea. În primul rând , nu asigură identificarea tuturor riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională care pot să apară într-un sistem de muncă , ci numai pe acelea existente la momentul evaluării şi numai dacă se regăsesc pentru ele reglementări normative. De unde şi accentul major , care se remarcă la toate metodele de acest tip , pe capacitatea componentelor materiale ale sistemelor de muncă de a provoca accidente sau îmbolnăviri. În al doilea rând , metodele menţionate nu pot fi folosite decât în faza de exploatare a sistemelor de muncă , cerinţa actuală fiind însă de implementare a securităţii din faza de concepţie – proiectare a sistemelor de muncă. Interesul ştiinţific şi practic pe plan mondial se îndreaptă în prezent spre perfecţionarea metodelor care se bazează pe analiza riscurilor , înainte de a se materializa în accidente sau boli profesionale (metode “ a priori ” ) , în care criteriile de evaluare sunt nivelurile de risc , dată fiind deosebita lor valoare preventivă. Determinarea coordonatelor riscului. Pornind de la concluzia că nu există sisteme de muncă absolut sigure , problema practică şi teoretică rămâne aceea de a stabili în ce măsură securitatea sistemului, sub aspectul posibilităţii de producere a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabilă sau nu. Pentru a adopta o decizie în acest sens este necesară găsirea unei modalităţi de exprimare a securităţii, care să răspundă obligatoriu la două condiţii: - să aibă un grad cât mai mare de obiectivitate; - să permită comparaţii de la o stare la alta a aceluiaşi sistem, precum şi între diversele sisteme de muncă. Ambele condiţii pot fi satisfăcute dacă se identifică o corelaţie , repetabilă indiferent de caracteristicile situaţiilor concrete , între o mărime cantitativă sau calitativă şi gradul în care este exclusă probabilitatea producerii de accidente şi îmbolnăviri profesionale. Ţinând seama că , de principiu , indicatorii cantitativi absoluţi asigură o exprimare mai obiectivă decât cei cantitativi relativi şi cei calitativi , ideal este să se găsească o mărime cantitativă care să ia aceeaşi valoare pentru toate sistemele care prezintă un grad de siguranţă identic. Acea mărime s-a stabilit ca fiind “nivelul de risc”. În practică trebuie admisă o limită de risc minim , respectiv un nivel al riscului diferit de zero , dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca şi o limită de risc maxim , care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate , încât să nu mai fie permisă funcţionarea sistemului. Pentru a putea stabili astfel de limite este necesară găsirea unei modalităţi de cuantificare a riscului , respectiv a nivelurilor de risc , ceea ce ridică două probleme : - cum se stabilesc coordonatele riscului ; - ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de acceptabilitate de cele de inacceptabilitate. Conform literaturii de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă , riscul reprezintă combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă ; el reflectă frecvenţa şi gravitatea consecinţelor posibile cu care poate interveni într-un proces de muncă un accident sau o îmbolnăvire profesională. Dacă luăm în considerare cei doi parametri menţionaţi şi reprezentăm riscul în funcţie de ei, sub forma unui patrulater ale cărui laturi sunt frecvenţa, respectiv 307

gravitatea evenimentului , trebuie să admitem că acelaşi risc poate fi definit prin combinaţii diferite frecvenţă – gravitate . Într-adevăr , putem să reprezentăm un anumit risc în funcţie de gravitatea şi probabilitatea de producere a consecinţelor prin suprafaţa unui dreptunghi F1, dezvoltat pe verticală ; dar aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un pătrat F2 sau printr-un dreptunghi F3 , extins pe orizontală( fig. 1.) . În toate cele trei cazuri suprafaţa care semnifică riscul este la fel de mare. În consecinţă, putem atribui unor cupluri “ gravitate – probabilitate “ diferite acelaşi nivel de risc. Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate , obţinem o curbă cu alură de hiperbolă , care descrie legătura dintre cele două variabile : gravitate – probabilitate. Pentru reprezentarea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate, standardul CEN – 812 / 85 defineşte o astfel de curbă drept “ curbă de acceptabilitate a riscului ”. Ea permite diferenţierea între riscul acceptabil şi cel inacceptabil. Astfel, riscul de producere a unui eveniment A , cu consecinţe grave , dar frecvenţă foarte mică , situat sub curba de acceptabilitate , este considerat acceptabil , iar riscul evenimentului B, cu consecinţe mai puţin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie, ale cărui coordonate se situează deasupra curbei, este inacceptabil ( fig. 2.) .

Y 4

3 F1 2

1

F2 F3

x 1

2

3

4

Fig. 1. Reprezentarea grafică a echivalenţei riscurilor caracterizate prin cupluri diferite de gravitate - probabilitate De exemplu , în cazul unei centrale atomice se iau aşa măsuri , încât riscul unui eveniment nuclear, fie el riscul evenimentului A , caracterizat printr-o gravitate extremă a consecinţelor, prezintă o probabilitate de producere extrem de mică : activitatea este considerată sigură şi riscul acceptat de către societate. Dacă riscul evenimentului B este cel de accident rutier , deşi consecinţele sale sunt mai puţin grave , probabilitatea 308

de producere este atât de mare , încât locul de muncă al şoferului este considerat nesigur. Existenţa insecurităţii într-un sistem de muncă este datorată prezenţei factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Aceştia din urmă se diferenţiază între ei prin consecinţele pe care le poate avea acţiunea lor asupra executantului, respectiv prin gravitatea vătămării şi probabilitatea ca ea să se producă într-un anumit interval de timp. Gravitatea - Y

Riscul evenimentului A INACCEPTABIL

Curba C = X ● Y

Riscul evenimentului B ACCEPTABIL

Probabilitatea – X Fig. 2. Curba de acceptabilitate a riscului. Ca urmare, elementele cu ajutorul cărora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi determinate coordonatele sale , sunt de fapt probabilitatea cu care acţiunea unui factor de risc se poate materializa prin accident sau îmbolnăvire şi gravitatea consecinţei acţiunii sale asupra victimei. 4.2. METODE DE EVALUARE A RISCURILOR DE ACCCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESONALĂ 4.2.1. PRINCIPII DE BAZĂ Modalităţile de evaluare a securităţii muncii într-un sistem de muncă pot fi cel mai clar diferenţiate în funcţie de momentul în care se face evaluarea în raport cu evenimentele care definesc prezenţa , respectiv absenţa securităţii – accidentele şi îmbolnăvirile profesionale. Din acest punct de vedere, există numai două principii de evaluare a securităţii: - postaccident / boală profesională ; - preaccident / boală profesională . În funcţie de principiul adoptat , se diferenţiază şi criteriile de evaluare: - numărul de evenimente efectiv produse şi gravitatea lor; - probabilitatea şi gravitatea potenţială a evenimentelor care s-ar putea produce în sistem. 309

∗

Evaluarea postaccident ( „ a posteriori ” ). Acest mod de evaluare permite aprecierea gradului de securitate a muncii al unui sistem de producţie exclusiv pe baza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în sistemul respectiv într-o anumită perioadă de timp. Metodele de evaluare utilizate, denumite în literatura de specialitate şi „ metode a posteriori ”, se bazează pe analiza statistică a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale , iar criteriile de evaluare folosite sunt ratele morbidităţii prin accident sau boală profesională , respectiv indicii de frecvenţă şi gravitate . Deşi diferă în ceea ce priveşte forma de la o ţară la alta , analizele statistice cuprind , în esenţă , următoarele etape : - completarea formularelor tip de înregistrare a accidentelor şi bolilor profesionale ; - centralizarea datelor de pe formulare ; - verificarea completării corecte ; - prelucrarea automată a datelor ; - prezentarea rezultatelor. Datele cuprinse în formularele tip sunt grupate , de regulă , astfel : - localizarea teritorială , administrativă , economică şi în timp a accidentului sau a bolii profesionale; - identitatea victimei: vârstă, sex, meserie, vechime în muncă , vechime în meserie, vechime la locul de muncă ; - ramura de activitate ; - felul activităţii ; - agentul material care a produs leziunea ( afecţiunea ) ; - cauzele principale şi favorizante ; - leziunea ( vătămarea ) produsă ; - localizarea leziunii. Pentru evaluarea comparativă a gradului de securitate a muncii în sistemul analizat se utilizează două categorii de indicatori statistici : absoluţi şi relativi. Indicatorii absoluţi exprimă , în mărime absolută, numărul de accidente / boli produse, fără să realizeze raportarea lor la alte mărimi. Ei indică , deci, într-o perioadă dată , nivelul , dinamica şi structura accidentelor de muncă şi / sau bolilor profesionale la nivelul sistemului analizat. Din această categorie fac parte: - numărul total de accidente sau boli produse ( mortale, cu invaliditate, cu incapacitate temporară de muncă); - numărul total de accidente de muncă colective; - numărul total de zile de incapacitate temporară de muncă; - costul ajutoarelor pentru incapacitate temporară de muncă etc. Indicatorii absoluţi permit caracterizarea situaţiei globale a securităţi muncii, fără a da însă posibilitatea efectuării unor evaluări şi comparaţii mai profunde. Indicatorii relativi exprimă numărul de accidente / boli produse la nivelul unui sistem raportat la alte mărimi , permiţând efectuarea unor comparaţii mai concludente. Cei mai utilizaţi sunt indicele de frecvenţă şi indicele de gravitate. În concluzie , noţiunile fundamentale utilizate în evaluarea post-accident a securităţii muncii într-un sistem sunt accidentele şi bolile profesionale deja produse ; criteriile de evaluare se referă , în principal , la rata frecvenţei şi gravităţii acestora , iar metoda utilizată este analiza statistică a accidentelor şi bolilor profesionale. Limitele principale ale evaluării postaccident pot fi sintetizate astfel: - nu se iau în considerare situaţiile potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire profesională; 310

- nu poate fi aplicată în faza de proiectare a sistemelor de producţie; - nu permite caracterizarea nivelului de risc / securitate a muncii în obiectivele date în exploatare relativ recent , în care nu au avut loc încă accidente sau îmbolnăviri profesionale, dar care pot prezenta un potenţial de pericol foarte mare (exemplu: fabricile de explozivi ) ; - are ca scop principal constatarea unor stări de fapt petrecute şi nu de prevenire a lor ; utilizarea ei poate fi extinsă la acţiuni preventive cel mult pentru alte sisteme similare. ∗ Evaluarea preaccident ( „ a priori ” ). Esenţa evaluării preaccident / boală profesională o constituie luarea în considerare a posibilităţilor de producere a accidentelor / bolilor într-un sistem , respectiv a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Spre deosebire de evaluările postaccident, ea are o deosebită valoare predictivă şi preventivă, oferind informaţii şi soluţii de eliminare a pericolului înainte de a se produce evenimentele nedorite. Metodele „ a priori ” se bazează pe identificarea riscurilor dintr-un sistem de muncă. În funcţie de criteriul de evaluare utilizat , unele dintre ele - metodele de evaluare a nivelului de risc – realizează o identificare directă şi completă a tuturor riscurilor care pot să apară în sistemul de muncă , cuantificarea şi ierarhizarea lor în vederea stabilirii priorităţilor preventive. Metodele de evaluare a nivelului de securitate realizează o identificare indirectă a riscurilor , prin intermediul măsurilor preventive corespondente. De cea mai mare actualitate sunt în prezent metodele de evaluare „ a priori ” a căror trecere în revistă se realizează în cele ce urmează 4.2.2. METODE APRIORICE DE EVALUARE A RISCURILOR Corespunzător diverselor teorii privind geneza accidentelor şi a bolilor profesionale s-au elaborat diverse metode apriorice de apreciere sau evaluare a securităţii muncii într-un sistem. În funcţie de modelul care le-a generat , ele pot fi sistematizare în patru categorii: - metode de inspecţie (controale şi verificări) ; - metode bazate pe modelul Heinrich ; - metode bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor ; - metode bazate pe ergonomia sistemelor. 4.2.2.1. Controale şi verificări Controalele şi verificările reprezintă practicile cele mai vechi de analiză a riscurilor şi de evaluare a stării de securitate într-un sistem. Ele au apărut în prima fază a evoluţiei preocupărilor privind securitatea muncii , faza „ centrată pe maşină ”. Obiectivul lor îl constituie identificarea , prin observaţie directă , a lipsurilor , anomaliilor sau a insuficienţelor referitoare la maşini şi instalaţii în raport cu reglementările în vigoare în domeniul securităţii muncii ( norme , standarde , instrucţiuni ). Riscul apare , în aceste analize , ca fiind echivalent cu o deficienţă de aplicare a reglementarii , susceptibilă de a provoca un accident sau o îmbolnăvire profesională. Prin opoziţie , starea de securitate este considerată satisfăcătoare atunci când prevederile reglementărilor specifice sunt îndeplinite. Gradul de abatere de la aceste reglementări reprezintă un criteriu calitativ pentru evaluarea securităţii sistemului analizat ; cu cât aceste abateri sunt mai mari , cu atât securitatea sistemului este mai mică. 311

În practică, controalele şi verificările se realizează în cadrul inspecţiilor specializate , pe baza unor metodologii. Nivelurile de aplicare pot fi : întreprindere (unitate economică) ; secţie sau atelier ; loc de muncă ; instalaţie, maşină ; risc deosebit. Indiferent de nivelul de aplicare , procedurile utilizate sunt apropiate ca principiu ( constatarea deficienţelor în raport cu norma ) , dar diferă de la o ţară la alta prin gradul de formalizare. Instrumentul minim necesar pentru control este un chestionar care să înregistreze , de o manieră mai mult sau mai puţin detaliată , punctele-cheie care trebuie observate şi un sistem de referinţă ( prevederile legale ). Funcţie de nivelul de aplicare , tematica verificărilor şi controalelor , respectiv conţinutul chestionarelor este diferit. La nivelul întreprinderii, controalele şi verificările iau în considerare următoarele aspecte: - examinarea riscurilor comune diferitelor secţii şi ateliere ; - repartiţia riscurilor pe secţii şi ateliere ; - identificarea secţiilor sau atelierelor care necesită analize mai aprofundate ; - analiza posibilităţilor întreprinderii de a realiza cerinţele de securitate a muncii ; - stabilirea priorităţilor în privinţa măsurilor generale de prevenire . În practică, aceste operaţii se realizează adesea în mod empiric, experienţa inspectorilor sau a inginerilor de securitate compensând lipsa de metodă. Chestionarele utilizate sau ghidurile pentru inginerii de securitate au caracter local şi rareori pot fi generalizate. Un astfel de ghid ( Thony, Franţa, 1986 ) cuprinde şase grupe de riscuri posibile ( comune întreprinderii ) : - riscuri de incendiu ( depistarea zonelor periculoase , a sectoarelor vulnerabile , a tipurilor de incendii posibile ) ; - riscuri electrice (identificarea materialelor şi dispozitivelor care necesita măsuri de prevenire specifice) ; - riscuri legate de circulaţia oamenilor şi a maşinilor ( amplasarea locurilor de muncă , gradul de încărcare a maşinilor , starea căilor de acces , iluminatul locurilor de muncă etc. ) ; - riscuri în activităţile de manipulare şi depozitare a materialelor ; - riscuri de poluare ( noxe chimice , zgomot , vibraţii, radiaţii etc. ). Completarea chestionarelor permite inventarierea locurilor de muncă periculoase, respectiv a riscurilor existente. Cu ajutorul unui plan al întreprinderii , se trece apoi la evidenţiere riscurilor pe secţii şi ateliere , stabilindu-se locurile de muncă care necesită o analiză mai aprofundată. La identificarea acestora se au în vedere situaţiile statistice ale accidentelor de muncă , respectiv ale bolilor profesionale deja înregistrate în activităţile respective. În final , pe baza analizei efectuate se întocmeşte o fişă de apreciere a acţiunilor de prevenire în domeniul securităţii muncii , care constituie un instrument de evaluare şi de orientare. Cu titlu de exemplificare , prezentăm în tabelul 1 conţinutul unei astfel de fişe (Thony C., Vieux N.- Practique des visites d’entreprises et des etudes de postes, France-Selection, 1986).

312

Tabelul .1

Fişa de apreciere a acţiunilor de prevenire în domeniul securităţii muncii Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Domenii prioritare

Gradul de prioritate

Acţiuni realizate

Acţiuni în curs de desfăşurare

Propuneri de noi proiecte

Securitatea maşinilor Riscuri chimice Riscuri de incendiu şi explozie Riscuri electrice Securitatea circulaţie uzinale Manipularea şi depozitarea Protecţie individuală

La nivelul secţiei sau atelierului, controalele şi verificările urmăresc identificarea riscurilor comune pe ansamblul locurilor de muncă ce compun atelierul şi stabilirea acelor locuri de muncă , maşini sau riscuri care necesită investigaţii ulterioare. Se utilizează chestionare şi grile de analiză comparabile cu cele destinate controalelor la nivel de întreprindere , care conţin însă elemente specifice , având în vedere faptul că secţiile şi atelierele sunt mult mai omogene sub aspectul riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. La nivelul locului de muncă , controalele şi verificările sub aspectul securităţii muncii includ analize detaliate , care , de regulă , se fac pe baza unor ” ghiduri de observaţie ”. Unul dintre cele mai complete instrumente de acest fel a fost elaborat în cadrul Regiei naţionale a uzinelor Renault – Franţa. Ghidul cuprinde 16 pagini referitoare la riscurile de accidentare, care se deduc trecând printr-o grilă caracteristicile fizice direct măsurabile sau observabile ale locului de muncă ( spaţiul de lucru + maşină ) . La nivelul unei maşini sau instalaţii , controalele şi verificările beneficiază de o mare varietate de instrumente de lucru ( grile, chestionare, instrucţiuni etc.). Ele se deosebesc în ceea ce priveşte nivelul de detaliere a studiului riscurilor , dând posibilitatea alegerii şi adaptării lor după nevoi. O alegere pertinentă va depinde , înainte de toate , de nivelul de securitate deja atins. În situaţiile deosebit de periculoase, o grilă care să evidenţieze aceste riscuri şi să stabilească priorităţile de acţiune preventivă este suficientă. Pe măsură ce situaţia securităţii muncii la o maşină sau instalaţie se îmbunătăţeşte, controalele şi verificările vor necesita instrumente mai precise şi mai exhaustive, care să permită deducerea tuturor riscurilor posibile . Aceste analize progresive au fără îndoială limite de fezabilitate şi eficienţă , determinate în special de considerente economice. Apare astfel evident faptul că analiza şi corecţia unor situaţii din ce în ce mai puţin periculoase, în mod paradoxal, necesită eforturi ( timp şi costuri ) din ce în ce mai mari. În consecinţă nivelul de detaliere şi aprofundare a controalelor la maşini şi instalaţii ţine seama de cerinţele de securitate impuse prin norme şi standarde. Din considerente economice şi politice ale calităţii vieţii , aceste reglementări diferă de la o ţară la alta , fiind fundamentate pe baza unor riscuri acceptabile diferite. 313

Cu titlu de exemplu , în tabelul 2 se prezintă structura şi conţinutul unei grile de analiză a riscurilor la o maşină sau instalaţie , utilizată în Franţa în cadrul controalelor şi verificărilor de securitate a muncii ( nivelul mediu de detaliere , Lefevre, 1986 ) . Tabelul 2

Exemplu de grilă pentru analiza riscurilor la o maşină sau instalaţie Nr. crt.

Riscuri dependente de maşină

1

Piese în mişcare neprotejate - angrenaj - lanţ - curea de transmisie - ax-arbore - cilindru

2

Contururi ascuţite neprotejate

3

Părţi proeminente periculoase

4

Riscuri termice - puncte cu temperaturi extreme (cald- rece) - incendiu - explozie

5

Riscuri electrice - conductor neizolat - contact direct - electricitate statică

6

Risc pneumatic ( aer comprimat )

7

Risc hidraulic ( lichide sub presiune )

8

Alte riscuri

9

Părţi periculoase de semnalat

10

Starea generală a maşinii sau instalaţiei sub aspectul securităţii muncii

Da

Nu

Referinţe

Circum-stanţe particulare

Obs.

Enumerare Apreciere subiectivă

Controalele şi verificările la nivelul unui risc se limitează la activitatea caracterizată printr-un risc dominant ( electrocutare , cădere de la înălţime etc.) şi se face , de regulă , în detaliu , la punerea în funcţiune a obiectivului industrial sau a unor noi tehnologii. Fazele parcurse de analist sunt următoarele: - descompunerea activităţii în linii de fabricaţie, procese tehnologice şi operaţii ; - stabilirea punctelor de observaţie la principalele operaţii ; - observarea directă şi deducerea locurilor unde se manifestă riscul analizat ; - descrierea formelor concrete de manifestare a riscului ( posibilitatea interacţiunii maşină - om) ; - aprecierea riscului ( comparare cu norma prestabilită ) . 314

Un exemplu de fişă de control al riscurilor mecanice într-un atelier al unei uzine constructoare de maşini este prezentat în tabelul 3 . Tabelul 3

Fişa de control al riscurilor mecanice Nr. crt.

RISCURI MECANICE

DA

INSUFICIENT

0

1

2

3

1

Toate părţile periculoase în mişcare (organe de transmisie , de alimentare , de evacuare, de transfer , părţi active etc.) sunt protejate în aşa fel încât să fie exclus orice risc ? - pentru operator ? - pentru persoanele care circulă în jurul maşinii ?

2

Maşina are dispozitive de protecţie din concepţie pentru a nu provoca accidente ? - operatorului ? - personalului de întreţinere sau de reglare curentă ?

3

Ridicarea dispozitivelor de proteţie fixe sau detaşabile provoacă oprirea imediată a maşinii sau întreruperea mişcărilor periculoase protejate ?

4

Dispozitivele care asigură oprirea mişcărilor în caz de intervenţie în zonele periculoase protejate sunt conform „ securităţii pozitive ”? ( Oprirea unui organ oarecare trebuie să se producă în sensul realizării securităţii. )

5

Muchiile ascuţite, tăioase, înţepătoare etc. sunt protejate ?

6

Opririle bruşte care au loc în mod necesar la executarea unei lucrări la o maşină sau instalaţie sunt protejate ?

7

La o maşină supusă unor „reglementări de securitatea muncii” se impune constructorului furnizarea tuturor atestărilor reglementare?

APRECIERE OBSERNU VAŢII 4

5

Limitele controalelor şi verificărilor . Controalele şi verificările se efectuează de către inspecţii specializate pe ramuri de activitate şi, respectiv , de către serviciile de securitate a muncii din întreprinderi. Ele se bazează pe întregul arsenal de acte normative în domeniul securităţii muncii al ţării respective. În prezent, controalele şi verificările îşi dovedesc utilitatea şi eficienţa în două cazuri extreme: 315

-

când nivelul de risc este foarte ridicat şi trebuie acţionat rapid pentru scăderea lui ; când se doreşte menţinerea unui nivel de risc relativ scăzut.

În primul caz este vorba de întreprinderi (secţii , ateliere etc.) în care securitatea muncii este precară , aşa încât analize de tipul controalelor şi verificărilor sunt suficiente pentru depistarea riscurilor majore. Cel de-al doilea caz se referă la întreprinderile puternic mecanizate şi automatizate , când controalele şi verificările de rutină permit menţinerea unor niveluri de risc scăzute. Deşi nu şi-au pierdut total interesul, controalele şi verificările , aşa cum se efectuează ele în prezent , oferă posibilităţi reduse de evaluare şi prevenire. Principalele lor limite pot fi sintetizate astfel: -factorul tehnic (deficienţele maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor ) este luat în considerare cu preponderenţă ; -deficienţele de proiectare , de stabilire şi repartizare a sarcinii de muncă , precum şi erorile umane nu sunt surprinse ; -riscurile sporadice şi cele datorate unor vicii ascunse ale elementelor implicate în procesul de muncă nu sunt tratate ; -analizele sunt de ordin general, iar evaluarea nivelului de securitate este pur calitativă ; -metodele de lucru sunt puţin sau deloc participative ; -concluziile , sugestiile şi propunerile reieşite în urma controalelor şi verificărilor au menirea de a evalua şi corecta doar situaţiile limită , cazurile extreme , evidente . 4.2.2.2. Metode analitice de evaluare

∗ Metode bazate pe modelul Heinrich. In perioada tayloristă de organizare ştiinţifică a muncii , studiul sistematic al locurilor de muncă s-a dezvoltat , în principal , prin prisma raţionalizării operaţiilor şi mişcărilor executanţilor proceselor de muncă. Sub aspectul preocupărilor de securitate a muncii , ne găsim în aşa-numita ” faza centrată pe om ”. În perspectiva raţionalizării muncii , eforturile organizatorilor se materializau în elaborarea unor algoritmi de operaţii elementare , destinaţi să simplifice şi să formalizeze la maximum sarcinile de execuţie. În ceea ce priveşte securitatea muncii , se consideră că „ gestul eficace sub aspectul productivităţii este şi sigur ”, respectiv că operaţia prescrisă integrează securitatea. Problema prevenirii se reducea, în acest sens, la „ apropierea muncii reale de munca formală ” . Cu alte cuvinte , cu cât operaţiile , mişcările şi mânuirile executantului erau mai apropiate de cele prestabilite , cu atât securitatea în muncă ar fi fost mai mare. În această perioadă ( anii 1920 ) , cercetătorul german Heinrich a produs modelul de geneză a accidentelor de muncă care poate sta la baza analizei riscurilor şi evaluării securităţii muncii. El priveşte accidentul ca fiind rezultatul unui lanţ de riscuri , grupează aceste riscuri în condiţii periculoase ( riscuri de natură tehnică ) şi acţiuni periculoase ( riscuri de natură umană ). Accentul se pune pe acţiunile periculoase ( spre deosebire de controale şi verificări ) întrucât, după părerea autorului , cauzele de natură tehnică pot fi depistate mai uşor şi înlăturate de o manieră definitivă. Pentru efectuarea analizelor de riscuri , Heinrich propune ca instrument de lucru „ Lista acţiunilor periculoase ” ( tabelul 4 ) , care trebuie avută în vedere în corelare cu condiţiile periculoase depistate relativ uşor prin controale şi verificări de rutină .

316

Tabelul 4

Lista acţiunilor periculoase Nr.crt.

Acţiuni periculoase

Exemple

1.

A acţiona fără autorizaţie sau mijloace de prevenire .

- Pornirea, oprirea, utilizarea echipamentului tehnic fără a fi autorizat ; - Neglijarea indicatoarelor de securitate.

2.

Neutilizarea echipamentului individual de protecţie .

Nepurtarea ochelarilor de protecţie în timpului sudării .

3.

Amplasarea într-o poziţie nesigură sau necorespunzătoare .

Staţionarea sub sarcini fixe sau mobile.

4.

Intervenţia fără măsuri de precauţie asupra materialelor sub presiune, sub tensiune sau la maşini în stare de funcţionare

Munca la o instalaţie electrică sub tensiune.

5.

Utilizarea necorespunzătoare a materialelor sau uneltelor

Prinderea, ţinerea periculoasă.

6.

Nepunerea în funcţiune sau neutilizarea dispozitivelor de protecţie

-Reglarea necorespunzătoare a unui dispozitiv de protecţie; -Amplasarea incorectă a ecranelor de protecţie; -Neutilizarea carcasei de protecţie la polizor.

7.

Încărcarea, transportul şi depozitarea fără respectarea regulilor prescrise

Transportul sarcinilor fără a fi suficient ancorate.

8.

Adoptarea unui ritm de muncă neadaptat posibilităţilor

Alimentarea prea rapidă a unei maşini.

9.

Joaca, gluma, distracţia, cearta în timpul lucrului

uneltelor

de

o

manieră

---

Schema de analiză a riscurilor propusă de Heinrich a fost completată ulterior cu noi instrumente de lucru, mai precise. Astfel, în 1965, Lefevre (Franţa) elaborează o „ fişă de observaţii instantanee a acţiunilor periculoase ” , în care încearcă o cuantificare a acţiunilor periculoase posibile pe o scală cu 10 niveluri (1-10) . Mai aproape de zilele noastre , în 1986 , Ramsey ( Anglia ) stabileşte o „ taxonomie a comportamentelor periculoase ” ( tabelul 5 ) , bazată pe un număr foarte mare de observaţii efectuate într-o întreprindere metalurgică. El apreciază că , dintre acestea , 73% se datorează operatorului însuşi (deficienţe capacitive) , 22% sunt impuse de echipamentul tehnic de lucru, iar 5% se datorează mijloacelor de transport . Actualitatea metodelor şi limite . Compararea tabelelor 4 şi 5 arată că lista comportamentelor periculoase stabilită relativ recent de Ramsey este comparabilă cu cea concepută în urmă cu 50 de ani de Heinrich. Metodele de analiză şi evaluare bazate pe modelul Heinrich ( „ condiţii periculoase – acţiuni periculoase ” ) , foarte răspândite în perioada 1940 – 1970 , îşi păstrează în bună măsură şi astăzi actualitatea , oferind 317

instrumente de lucru şi evaluare mai bune decât cele utilizate în cadrul controalelor şi verificărilor de rutină . Principalele lor dezavantaje şi limite , decelabile prin prisma progreselor recente în domeniu , se referă la următoarele aspecte : - se axează pe operator ( acţiunile operatorului , comportamentul lui în general ) ; - folosesc ca model de referinţă în evaluare comportamentul sigur , mărime dialectică , greu de cuantificat ; - au nivel de aplicare optim: loc de muncă, operator; posibilităţi de extindere la sisteme mai complexe în întreprinderi în care predomină munca manuală ( tip taylorist ) ; - sunt descriptive, non-participative , iar evaluările sunt calitative. Tabelul 5

Taxonomia comportamentelor periculoase ( după Ramsey , 1986 ) COMPORTAMENTE PERICULOASE

DETALIERE 1.1. Utilizarea necorespunzătoare a corpului - Utilizarea mâinilor în locul uneltelor - Prinderea periculoasă ( a obiectelor ) - Poziţie defectuoasă la ridicarea unei sarcini

1. Dependente de operator

1.2. Poziţie sau postură periculoasă - Poziţie încordată ( crispată ) - Distanţă prea mică faţă de maşină - Staţionarea sub sarcină - Lucrul în spaţii înguste 1.3. Mişcări corporale periculoase - Manevră prea rapidă - Coborâre , urcare periculoasă - Lipsa atenţiei la mers - Atitudine distrată 1.4. Neutilizarea echipamentelor de protecţie 1.5. Inadaptare la muncă 2.1. Erori datorate utilajului sau materialelor - Utilizare necorespunzătoare - Utilizare periculoasă

2. Dependente de echipamentul tehnic

2.2. Amplasare periculoasă a echipamentului tehnic 2.3. Omisiuni legate de oprirea sistemelor de alimentare - Lipsa unei surse de alimentare - Nesupravegherea aparatelor înfuncţiune 2.4. Şuntarea dispozitivelor de securitate

3. Dependente de mijloace de transport

3.1 Dependente de macarale , trolii , elevatoare - Lipsa semnalizării - Conducere prea rapidă - Încărcare cu suprasarcină 3.2. Dependente, în special, de elevatoare - Staţionare defectuoasă - Transport de pasageri

318

∗ Metode bazate pe teoria fiabilităţii. Teoria fiabilităţii datează din jurul anului 1930. Ea s-a constituit ca disciplină aparte , urmărind evoluţia noţiunii de „ rată de deficienţă ”, ca instrument de evaluare şi comparare a evenimentelor petrecute ulterior , prin introducerea probabilităţilor , rolul său a crescut datorită capacităţii de a furniza rezultate previzionate ( înainte de producerea evenimentelor ). În jurul anilor 1960 , extinderea principiilor teoriei fiabilităţii de la studiul sistemelor electronice spre cele mecanice , hidraulice sau electrice , a condus la dezvoltarea sau adaptarea unor metode de analiză şi evaluare sistematică a riscurilor. Cele mai cunoscute sunt : analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor (AMDE ) – inclusiv cele derivate ( AMDEC , AMDEC-ET ) ; - metoda arborelui de defecte ( ADD ) ; - analiza preliminară a riscurilor ( APR ) . La baza acestor metode stau raţionamente inductive şi deductive , care permit depistarea pas cu pas a disfuncţiilor din sistem . -

♦ Analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor ( AMDE ). În ansamblul metodelor inductive de analiză apriorică a riscurilor , AMDE reprezintă instrumentul cel mai utilizat şi unul dintre cele mai eficiente. Concepută iniţial pentru creşterea fiabilităţii sistemelor tehnice caracterizate prin structuri funcţionale simple , metoda s-a extins ulterior şi la îmbunătăţirea performanţelor maşinilor sub aspectul securităţii muncii. Ca principiu , AMDE permite stabilirea relaţiilor existente între defectarea componentelor unui echipament tehnic şi degradarea funcţionalităţii sale. Metoda se limitează la analiza calitativă a modurilor de defectare a echipamentelor , neluând în considerare erorile umane şi cele de soft . Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape : -

definirea sistemului de analizat ; identificarea modului de defectare ; analiza cauzelor defectărilor ; analiza efectelor defectărilor ; analiza posibilităţilor de compensare a efectelor defectărilor ; evaluarea riscului asociat fiecărui mod de defectare ; propunerea remedierilor şi a măsurilor de prevenire .

Definirea sistemului de analizat. Se definesc: sistemul, funcţiile şi performanţele sale minimale. Mai întâi se precizează funcţiile principale şi secundare , rolul componentelor, modurile de funcţionare , interdicţiile de funcţionare şi condiţiile explicite de defectare a sistemului. Ulterior se defineşte funcţionarea acceptabilă, atât a sistemului în ansamblul său , cât şi a componentelor sale : performanţele acceptabile ale caracteristicilor sistemului pentru toate modurile de operare în funcţiune , de oprire şi în aşteptare , pentru toate perioadele de timp relevante şi pentru toate condiţiile de mediu. De asemenea , se precizează caracteristicile de funcţionare considerate inacceptabile. Se elaborează apoi diagramele funcţionale , care evidenţiază funcţiile esenţiale pentru sistem ( scheme-bloc ). Blocurile care reprezintă funcţiile se conectează prin linii reprezentând intrările şi ieşirile fiecăreia dintre ele. Diagramele trebuie să cuprindă : -

descompunerea sistemului în subsisteme şi relaţiile funcţionale dintre acestea; toate intrările şi ieşirile subsistemelor, cu numere de identificare; toate redondanţele sau circuitele de înlocuire destinate securităţii intrinseci. 319

Se alege apoi nivelul de analiză şi se stabilesc instrumentele de lucru. Principiile de alegere a nivelului de analiză sunt : -

cel mai înalt nivel de analiză se alege în funcţie de structura sistemului şi de imperativele de ieşire ; nivelul cel mai scăzut de analiză este cel pentru care se dispune de informaţii necesare definirii şi descrierii funcţiilor sistemului.

Practic , se alege un sistem de analiză care să dea posibilitatea obţinerii de date suficiente asupra fiecărui mod de defectare. Instrumentele de lucru în cadrul metodei sunt documente tabelare , care conţin următoarele informaţii : denumirea subansamblului analizat , funcţia îndeplinită , componenta analizată , moduri de defectare posibile , cauzele şi efectele defectărilor , metode de identificare a defectărilor , aprecieri asupra efectelor defectării şi soluţia de înlocuire prevăzută .

◈ AMDEC ( analiza modurilor de defectare , a efectelor şi a criticităţii lor ) este

o variantă a metodei AMDE ( analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor) fiind din ce în ce mai utilizată în toate sectoarele industriale . Fiind o metodă eficace pentru analiza previzională a fiabilităţii produselor, folosirea sa în industria construcţiilor de maşini a făcut progrese mari . Ca instrument de ameliorare a calităţii ET , inclusiv a calităţii lor de protecţie , AMDEC este în curs de a deveni în ţările Uniunii Europene o metodă de studiu de bază pentru serviciile de proiectare şi de calitate . Pentru a asigura utilizarea în mod eficient a metodei AMDEC este necesar să se respecte o serie de etape şi să se cunoască terminologia specifică. Aplicarea AMDEC la studiul echipamentelor are ca scop analiza concepţiei şi a modului de exploatare a echipamentelor, în vederea ameliorării disponibilităţii şi a securităţii acestora. Este deci o metodă de analiză care are ca obiectiv evaluarea şi garantarea fiabilităţii, a mentenabilităţii, a disponibilităţii şi a securităţii echipamentelor tehnice prin prevenirea defectelor Scopul utilizării AMDEC este cel de : - reducere a numărului de defecte prin : prevenirea acestora ; fiabilizarea concepţiei ; ameliorarea tehnologiei de fabricare , de montaj şi de instalare ; optimizarea exploatării ; ameliorarea supravegherii ; ameliorarea mentenanţei preventive ; detectarea precoce a degradărilor ; - reducerea timpilor de indisponibilitate ca urmare a defectelor, prin: luarea în considerare a mentenabilităţii de concepţie ; ameliorarea mentenanţei colective ; ameliorarea calităţii de securitate. În cazul AMDEC se face o analiză critică , constând în identificarea prin metode inductive şi sistematice a riscurilor datorate disfuncţiilor echipamentelor tehnice , cercetându-se apoi originile şi consecinţele lor. Metoda permite evidenţierea punctelor critice ale echipamentelor tehnice şi propunerea de acţiuni corective adaptate. Aceste acţiuni pot viza atât concepţia echipamentelor, tehnologia lor de fabricare, cât şi modul de exploatare sau mentenanţa lor. De aceea , AMDEC este prin esenţă o metodă preventivă.

◈ AMDEC - ET este destinată atât proiectanţilor şi constructorilor de maşini şi instalaţii ( AMDEC-ET previzională ), cât şi utilizatorilor ( AMDEC-ET operaţională ). AMDEC-ET previzională se aplică în faza de concepţie a echipamentelor de muncă, pentru a verifica unele puncte particulare din punctul de vedere al unei comportări deficitare. Ea permite ameliorarea concepţiei, validarea unei soluţii tehnice 320

în vederea asigurării calităţii, inclusiv a calităţii de protecţie şi elaborarea unui plan de mentenanţă. AMDEC-ET operaţională se aplică în faza de exploatare, pentru a ameliora comportamentul în fazele critice sau pentru a optimiza acţiunile de mentenanţă. AMDEC-ET are ca destinaţie principală analiza defectelor elementelor materiale ale echipamentelor tehnice ( mecanice , hidraulice , pneumatice , chimice , electronice ). Un studiu AMDEC-ET comportă patru etape succesive , cu un total de 21 de operaţii , respectiv : -

iniţierea , cu 6 operaţii ; descompunerea funcţională cu 3 operaţii; analiza AMDEC – ET cu 9 operaţii ; sinteze , cu 3 operaţii .

Analiza modurilor de defectare, a efectelor şi a criticităţii lor ( AMDEC ) se poate aplica şi într-o variantă mai simplă în care se iau în considerare doar doi indicatori : - frecvenţa de apariţie a defectelor , notată cu F ; - gravitatea defectelor , notată cu G . În acest caz , frecvenţa de apariţie a defectelor şi gravitatea lor se pot estima prin câte 6 niveluri , iar criticitatea permite codificarea nivelului de risc prezentat prin defecte. ♦ Metoda arborelui de defecte ( ADD ) , face parte din categoria metodelor deductive de analiză a fiabilităţii sistemelor tehnice . Ea permite identificarea şi evaluarea factorilor şi condiţiilor care contribuie la producerea unui eveniment indezirabil ( accident , avarie etc.) , denumit “ eveniment de vârf “ ( TOP ) , respectiv un eveniment care influenţează în mod decisiv funcţionalitatea sistemului, performanţele economice şi securitatea acestuia . Utilizată , în general , pentru îmbunătăţirea siguranţei în funcţionare încă din fazele de proiectare a sistemelor tehnice complexe , ADD poate fi extinsă şi la analizele de securitate a muncii . Pornind de la evenimentul de vârf ( TOP ) stabilit “ a priori “ , se caută cauzele acestuia , respectiv modurile de defectare posibile la nivelul funcţional imediat inferior sistemului analizat . Se identifică astfel, pas cu pas, disfuncţiile posibile ale sistemului , trecând de la un nivel imediat inferior ( sistem – subsistem ) , până se ajunge la nivelul cel mai de jos al sistemului. Cauzele la acest nivel sunt , de regulă , modurile de defectare ale componentelor . Rezultatele se prezintă grafic , utilizând simboluri , sub sub forma arborelui de defecte posibile în sistemul analizat . În terminologia de specialitate , securitatea muncii este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi de îmbolnăvire profesională. Datorită caracteristicilor sistemului de muncă , nu există sisteme complet sigure pentru om din punctul de vedere al pericolului de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Chiar dacă toate elementele unui sistem, ca şi relaţiile dintre ele, sunt concepute şi executate ( respectiv formate în cazul factorului uman ) astfel încât să nu existe nici o posibilitate de producere a vreunui accident / îmbolnăvire , simpla funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de muncă determină uzura , oboseala lor. Ca urmare , apar disfuncţii , deficienţe , dereglări care pot conduce în final la accidente / îmbolnăviri ( în conformitate cu legea entropiei , tendinţa sistemelor cibernetice , cum este în mare măsură şi sistemul de muncă , este de autodistrugere ). 321

Mai mult, oricât de bine ar fi selectat executantul , comportamentul său rămâne aleatoriu, fiind dependent de variabilele stării sale de moment. Rezultatul este că niciodată nu se poate afirma că nu va face nici o greşeală generatoare de accidente / îmbolnăviri. În consecinţă , fiecare sistem real se caracterizează printr-o abatere mai mare sau mai mică de la starea ideală de securitate ( inclusiv de sănătate ) a omului , abatere care variază în timp , în funcţie de starea , de evoluţia elementelor componente ale sistemului. Pentru ca totuşi să se realizeze în cât mai mare măsură securitatea muncii , această adevărată axiomă impune îndeplinirea a trei obiective : - cunoaşterea permanentă a mărimii abaterii ; - stabilirea unei dimensiuni maximum acceptabilă a abaterii de la starea ideală; - corectarea dimensiunii abaterii , respectiv aducerea ei la limita maximum acceptabilă , prin măsuri de prevenire şi protecţie. În consecinţă , o activitate eficientă de protecţie a omului la nivelul unui sistem oarecare de muncă va necesita , din partea proiectantului sistemului de MSSM, parcurgerea mai multor etape , care în linii mari sunt următoarele : stabilirea dimensiunii abaterii sistemului de la starea ideală ; analiza modului în care se produce abaterea identificată ; stabilirea măsurilor care pot aduce sistemul cel puţin la limita maxim aceptabilă a abaterii ; - aplicarea măsurilor ; - determinarea noii dimensiuni a abaterii, obţinute în urma aplicării măsurilor. Stabilirea dimensiunii abaterii înseamnă de fapt că se realizează o “ evaluare a securităţii muncii ”, adică se apreciază sau se determină valoarea , dimensiunea reală a acestei stări. Evaluarea unui fenomen sau a unei stări necesită găsirea unei corelaţii între fenomenul sau starea respectivă şi un indicator căruia să i se poată atribui sau calcula o dimensiune. O a doua idee care trebuie reţinută este aceea că aprecierea dimensiunii unui fenomen sau a unei stări se poate face direct sau prin intermediul fenomenului / stării contrare : mărimea absenţei unui lucru oferă o imagine exactă asupra a cât există din lucrul respectiv. Ţinând seama de cele două considerente , pentru a identifica indicatorii prin care poate fi evaluată securitatea şi sănătatea în muncă vom reveni la semnificaţia acestei din urmă noţiuni. În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol , iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie , pericol potenţial. -

4.3. METODA I.N.C.D.P.M. DE EVALUARE A NIVELULUI DE SECURITATE A MUNCII ÎNTR-UN SISTEM Printre primele proceduri care trebuie stabilite drept acţiuni obligatorii pentru managementul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unei firme se înscriu cele care permit identificarea obiectivă a surselor generatoare de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, ca şi evaluarea riscului pe care îl pot induce . Cele mai indicate sunt metodele de analiză cu ajutorul cărora se pot stabili , încă din faza de concepţie / proiectare a echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor , atât elementele de substrat cauzal al accidentelor şi bolilor profesionale , cât şi măsurile preventive corespunzătoare . 322

Principiul acestor proceduri îl reprezintă depistarea posibilelor defecte care pot să intervină pe parcursul duratei de viaţă a mijloacelor de muncă , respectiv a disfuncţiilor proceselor , potenţial generatoare de situaţii periculoase , precum şi stabilirea soluţiilor conceptuale care să asigure eliminarea sau contracararea lor . Aşa cum am arătat anterior există mai multe metode de analiză pe care nu ne propunem să le dezvoltăm în acest curs . Cu toate acestea în continuare vom face o prezentare ( relativ sumară ) a metodei AMDEC ( Analiza Modurilor de Defectare , a Efectelor şi Criticităţii lor ) . Metodele de analiză pot fi folosite nu numai în faza de concepţie / proiectare , ci şi la recepţia , punerea în funcţiune , exploatarea utilajelor , instalaţiilor etc. şi aplicarea proceselor . De asemenea , sunt utile pentru certificarea echipamentelor tehnice din punctul de vedere al conformităţii cu cerinţele de securitate şi sănătate în muncă , putând fi aplicate atât de către producător , cât şi de către utilizator . 4.3.1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EVALUAREA PERICOLELOR GENERATE DE ECHIPAMENTELE TEHNICE ( ET ) ŞI PROCESELE TEHNOLOGICE Pentru ET procedura specifică în cadrul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă o reprezintă evaluarea pericolelor generate pe toată durata ciclului de viaţă a acestora şi indiferent de condiţiile de exploatare . Pentru a putea fi respectate cerinţele de securitate la proiectarea / exploatarea ET , primul pas îl reprezintă , obligatoriu , cunoaşterea pericolelor pe care acestea le-ar putea genera şi gravitatea lor potenţială . Prin urmare , s-a resimţit necesitatea unor metode , a unor proceduri , care să permită identificarea şi aprecierea riscurilor proprii unor asemenea echipamente . În conformitate cu SR EN 1050: 1996 , aprecierea riscurilor la maşini constă într-o serie de demersuri logice , care permit proiectanţilor şi personalului de specialitate să examineze într-un mod sistematic pericolele rezultate din utilizarea echipamentelor tehnice ( ET ) , respectiv : ]

-

determinarea limitelor ET ; identificarea şi evaluarea pericolelor ; evaluarea riscurilor .

Pe baza rezultatelor aprecierii trebuie să fie posibilă alegerea măsurilor de securitate cele mai adecvate . Pornind de la considerentele întâlnite în literatura de specialitate şi de la un model teoretic propriu al genezei accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Bucureşti s-a pus la punct o metodă de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-un sistem de muncă ( loc de muncă ) pe baza evaluării riscurilor de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională . Această metodă o vom analiza atât sub aspect teoretic , cât şi practic printr-un exemplu concret din industria de prelucrare a ţiţeiului , ramură cu potenţial accidentogen foarte ridicat . 4.3.2. DESCRIEREA METODEI 4.3.2.1. Scop şi finalitate Metoda propusă are ca scop determinarea cantitativă a nivelului de securitate a muncii pentru un loc de muncă(cu posibilitatea generalizării pentru un sector, secţie sau întreprindere), pe baza analizei sistemice şi evaluării riscurilor de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională.

323

Aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator ( FIŞA LOCULUI DE MUNCĂ ) , care cuprinde nivelul de risc global pe loc de muncă , sector, secţie sau întreprindere şi măsurile de prevenire propuse. Fişa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale pentru sistemul analizat. 4.3.2.2. Principiul metodei Esenţa metodei constă în identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat ( loc de muncă ) , pe baza unor liste de control prestabilite şi cuantificarea dimensiunii riscului, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxime previzibile . 4.3.2.3. Utilizarea metodei Metoda poate fi utilizată atât în faza de concepţie şi proiectare a locurilor de muncă, cât şi în faza de exploatare. Aplicarea ei necesită însă echipe complexe formate din persoane specializate, atât în securitatea muncii , cât şi în tehnologia analizată ( evaluatori + tehnologi ). În prima situaţie metoda constituie un instrument util şi necesar pentru proiectanţi în vederea integrării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în concepţia şi proiectarea sistemelor de muncă. În faza de exploatare metoda este utilă personalului cu atribuţii în domeniul ssm din unităţi pentru îndeplinirea principalelor sarcini: analiza pe o bază ştiinţifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc de muncă şi fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire. 4.3.2.4. Etapele metodei Metoda analizată cuprinde următoarele etape obligatorii: - constituirea echipei de analiză şi evaluare ; - definirea(descrierea) sistemului de analizat(loc de muncă) ; - identificarea factorilor de risc din sistem ; - evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională ; - ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire ; - propunerea măsurilor de prevenire. 4.3.2.5. Instrumentele de lucru utilizate Evaluarea securităţii muncii într-un sistem , se realizează prin parcurgerea etapelor anterior prezentate , utilizând următoarele instrumente de lucru: - lista de identificare a factorilor de risc ( anexa 1 ) ; - lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman ( anexa 2 ) ; - scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor ( anexa 3 ) ; - grila de evaluare a riscurilor ( anexa 4 ) ; - scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate ( anexa 5 ) ; - fişa locului de muncă - document centralizator ( anexa 6 ) ; - fişa de măsuri propuse ( anexa 7 ) ; - ordinea ierarhică a măsurilor de prevenire ( anexa 8 ) .

324

4.3.3. MOD DE APLICARE Procedura de lucru a. Constituirea echipei de analiză şi evaluare reprezintă primul pas în aplicarea metodei. Echipa va fi condusă de un evaluator abilitat şi anume instruit şi va cuprinde specialişti în domeniul securităţii muncii ( din unitate şi inspecţia de specialitate a statului ) şi tehnologi , buni cunoscători ai preceselor de muncă analizate , reprezentanţi ai patronatului şi sindicatelor , medicul de medicina muncii , responsabilul laboratorului de toxicologie uzinală etc. Înainte de începerea activităţii membrilor echipei trebuie să li se prezinte , în detaliu , metoda de evaluare , instrumentele utilizate şi procedurile concrete de lucru. De asemenea, este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă şi proceselor tehnologice care urmează a fi analizate şi evaluate. b. Descrierea sistemului de analizat este o etapă în care se efectuează analiza detaliată a locului de muncă urmărind : - identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi a modului său de funcţionare ; - precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în sistem ; - descrierea condiţiilor de mediu existente ; - precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a sistemului . c. Identificarea factorilor de risc din sistem este etapa esenţială pentru calitatea analizei , stabilindu-se pentru fiecare componentă a sistemului de muncă evaluat ( loc de muncă ) , în baza listei prestabilite ( anexa 1 ) , ce disfuncţii poate prezenta , în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare. Pentru identificarea tuturor pericolelor posibile este necesară simularea funcţionării sistemului şi deducerea respectivelor abateri. Aceasta se poate face fie printr-o analiză verbală cu tehnologul ( în cazul unor locuri de muncă relativ puţin periculoase, în care disfuncţiile sunt cvasievidente) , fie prin aplicarea arborelui de evenimente. De asemenea , simularea se poate realiza concret, pe un model experimental sau prin procesare pe computer. Indiferent de soluţia adoptată metodele de lucru sunt observarea directă şi deducţia logică. d. Evaluarea riscurilor Factorii de risc de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională care pot apărea la un loc de muncă sunt în număr relativ mare , mai ales dacă ne gândim la formele concrete de manifestare , însă consecinţele lor sunt limitate. Indiferent de efectul final asupra victimei ( leziune sau afectare a sănătăţii ) , acesta se regăseşte într-una din următoarele trei situaţii: - incapacitate temporară de muncă; - invaliditate ( gradul III, II, I ) ; - deces. Aceasta permite atribuirea unei dimensiuni fiecărui factor de risc , în funcţie de frecvenţa şi gravitatea consecinţei maxim posibile a acţiunii sale asupra organismului uman. 325

Pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se utilizează lista din anexa 2. Gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza scalei de cotare din anexa 3 , elaborată în conformitate cu prevederile legale ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei . Informaţii importante pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se obţin din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la locuri de muncă similare. Pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala de cotare tot din anexa 3 . Încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc , pe bază statistică sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele ( zilnic , săptămânal , lunar, anual etc.). Intervalele respective se transformă ulterior în probabilităţi exprimate prin număr de evenimente posibile pe oră. Rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a riscurilor ( anexa 4 ) şi se înscrie în Fişa locului de muncă ( anexa 6 ). Cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc / securitate ( anexa 5 ) se determină aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte. Se obţine astfel o ierarhizare a dimensiunii pericolelor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea priorizării măsurilor de prevenire şi protecţie , în funcţie de factorul de risc cu dimensiunea cea mai mare.

Nivelul de risc global ( Nr ) pe locul de muncă analizat se calculează ca

o medie ponderată a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii periculoşi identificaţi. Pentru ca rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact posibil realitatea se utilizează, ca element de ponderare, rangul factorului de risc care este egal cu nivelul de risc. În acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea şi rangul cel mai mare. Se elimină astfel posibilitatea ca efectul de compensare între extreme , pe care-l implică orice medie statistică, să mascheze pericolul cu nivel maxim de risc.

Nivelul de securitate ( Ns ) pe loc de muncă se identifică pe " scala

de încadrare a nivelurilor de risc / securitate ", construită pe principiul invers proporţionalităţii nivelurilor de risc şi securitate. Atât nivelul de risc global cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului de muncă ( anexa 6 ) . În funcţie de cele prezentate anterior formula matematică de calcul a nivelului de risc global este : n Σ Ri x ri i=1 Nr =

n Σ ri i=1

în care: Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă ; Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc " i “ ; ri = rangul factorului de risc " i" ; n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă.

e. Stabilirea măsurilor de prevenire Pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei 326

riscurilor evaluate, conform " Scalei de încadrare a nivelurilor de risc / securitatea muncii ", în ordinea: 7-1 dacă se operează cu nivelul de risc ; 1-7 dacă se operează cu nivelul de securitate . De asemenea , se va ţine seama de ordinea ierarhică generică a măsurilor preventive , respectiv: - măsuri de prevenire intrinsecă ; - măsuri de protecţie colectivă ; - măsuri de protecţie individuală . Măsurile de prevenire propuse se înscriu în formularul " Fişă de măsuri propuse " ( anexa 7 ). Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei. Acesta este un instrument neformalizat care trebuie să conţină , succint , următoarele: - modul de desfăşurare al analizei ; - persoanele implicate ; - rezultatele evaluării, respectiv fişele locurilor de muncă cu nivelurile de risc respective ; - fişele de măsuri de prevenire propuse . 4.3.4. CONDIŢII DE APLICARE Pentru ca aplicarea metodei să conducă la cele mai relevante rezultate , prima condiţie este ca sistemul care urmează să fie analizat să fie un loc de muncă bine definit , sub aspectul scopului şi elementelor sale. O altă condiţie deosebit de importantă este existenţa unei echipe de evaluare , complexă şi interdisciplinară , care să includă specialişti în securitatea muncii , proiectanţi , tehnologi , ergonomi , medici de medicina muncii , reprezentanţi ai patronatului şi sindicatelor etc., corespunzător naturii variate a elementelor sistemelor de muncă , dar şi a factorilor de risc. Conducătorul echipei de evaluare trebuie să fie specialist în securitatea muncii şi foarte bun cunoscător al metodei , rolul său principal fiind armonizarea punctelor de vedere ale celorlalţi evaluatori , în sensul subordonării şi integrării criteriilor folosite de fiecare dintre ei scopului urmărit prin analiză şi anume evaluarea securităţii muncii. Un avantaj al metodei prezentate este faptul că aplicarea sa nu este limitată de condiţia existenţei fizice a sistemului de evaluat . Ea poate fi utilizată în toate etapele legate de viaţa unui sistem de muncă sau a unui element al acestuia : concepţia şi proiectarea , realizarea fizică , constituirea şi intrarea în funcţiune , desfăşurarea procesului de muncă . Deoarece formele concrete de manifestare ale factorilor de risc , chiar şi pentrru un sistem relativ simplu , sunt multiple , procedura de lucru în cadrul acestei metode este relativ laborioasă . Aplicarea ei şi gestionarea riscurilor la locurile de muncă pe baza rezultatelor obţinute necesită personal specializat ; de asemenea , se recomandă utilizarea tehnicii de calcul automate . Tehnica automată de calcul poate fi aplicată atât la evaluarea propriu-zisă a riscurilor , cât şi la gestionarea computerizată a acestora în cadrul unităţii . Gestiunea computerizată a riscurilor presupune realizarea unor bănci de date complete şi actualizate permanent , cuprinzând datele din fişele de risc şi de măsuri pentru toate locurile de muncă evaluate din unitate .

327

Anexa .1 LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC A.

EXECUTANT ACŢIUNI GREŞITE 1.1. Executarea defectuoasă de operaţii - comenzi - manevre - poziţionări - fixări - asamblări - reglaje - utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc. 1.2. Nesincronizări de operaţii – întârzieri, devansări

1.

1.3. Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă - pornirea echipamentelor tehnice - întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice - alimentarea sau oprirea alimentării cu energie ( curent electric , fluide energetice etc. ) - deplasări , staţionări în zone periculoase - deplasări cu pericol de cădere : ● de la acelaşi nivel : - prin dezechilibrare - alunecare - împiedicare ● de la înălţime : - prin păşire în gol - prin dezechilibrare - prin alunecare 1.4. Comunicări accidentogene OMISIUNI

2.

2.1. Omiterea unor operaţii 2.2. Neutralizarea mijloacelor de protecţie

328

B.

CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN RAPORT CU CERINŢELE DE SECURITATE 1.

2.

C.

1.1. Operaţii , reguli , procedee greşite 1.2. Absenţa unor operaţii 1.3. Metode de muncă necorespunzătoare ( succesiune greşită a operaţiilor ) SARCINA SUB / SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU CAPACITATEA EXECUTANTULUI 2.1. Solicitare fizică : - efort static - poziţii de lucru forţate sau vicioase - efort dinamic 2.2. Solicitare psihică : - ritm de muncă alert - decizii dificile în timp scurt - operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc. - monotonia muncii MIJLOACE DE PRODUCŢIE FACTORI DE RISC MECANIC 1.1. Mişcări periculoase 1.1.1. Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice : - organe de maşini în mişcare - curgeri de fluide - deplasări ale mijloacelor de transport etc. 1.1.2. Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale mişcărilor funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor 1.1.3. Deplasări sub efect gravitaţional : alunecare , rostogolire , rulare pe roţi , răsturnare , cădere liberă , scurgere liberă , deversare , surpare etc.

1.

1.1.4. Deplasări sub efectul propulsiei : - proiectare de corpuri sau particule - deviere de la traiectoria normală - balans - recul - şocuri excesive - jet , erupţie 1.2. Suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive, adezive 1.3. Recipiente sub presiune 1.4. Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice

329

2.

FACTORI DE RISC TERMIC 2.1. Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor 2.2. Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor 2.3.Flăcări , flame FACTORI DE RISC ELECTRIC

3.

3.1. Curentul electric: - atingere directă - atingere indirectă - tensiune de pas FACTORI DE RISC CHIMIC

4.

4.1. Substanţe toxice 4.2. Substanţe caustice 4.3. Substanţe inflamabile 4.4. Substanţe explozive 4.5. Substanţe cancerigene FACTORI DE RISC BIOLOGIC 5.1. Culturi sau preparate cu microorganisme : bacterii , virusuri , richeţi , spirochete , ciuperci , protozoare

5.

5.2. Plante periculoase ( exemplu : ciuperci otrăvitoare ) 5.3. Animale periculoase ( exemplu : şerpi veninoşi ) D.

1.

MEDIU DE MUNCĂ FACTORI DE RISC FIZIC 1.1. Temperatura aerului: - ridicată - scăzută 1.2. Umiditatea aerului: - ridicată - scăzută 1.3. Curenţi de aer 1.4. Presiunea aerului: - ridicată - scăzută 1.5. Aeroionizarea aerului 1.6. Suprapresiune în adâncimea apelor 1.7. Zgomot 1.8.Ultrasunete 1.9. Vibra1.7. Zgomot 1.8.Ultrasunete 1.9. Vibraţii 1.10. Iluminat: - nivel de iluminare scăzut - strălucire - pâlpâire 330

1.11. Radiaţii 1.11.1. Electromagnetice: - infraroşii - ultraviolete - microunde - de frecvenţă înaltă - de frecvenţă medie - de frecvenţă joasă - laser 1.11.2. Ionizante: alfa, beta, gamma 1.12. Potenţial electrostatic 1.13. Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, viscol, alunecări, surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe, seisme etc.) 1.14. Pulberi pneumoconiogene FACTORI DE RISC CHIMIC 2.

2.1. Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici 2.2. Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi FACTORI DE RISC BIOLOGIC

3.

4.

3.1. Microorganisme în suspensie în aer : bacterii , virusuri , richeţi , spirochete , ciuperci , protozoare etc. CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI - subteran, acvatic, subacvatic, mlăştinos, aerian, cosmic etc.

331

Anexa 2 LISTA DE CONSECINŢE POSIBILE ALE AFECŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN ( LEZIUNI ŞI VĂTĂMĂRI ALE INTEGRITĂŢII Şi SĂNĂTĂŢII ORGANISMULUI UMAN ) LOCALIZAREA CONSECINŢELOR

Sistem osteoarticular

Ochi

Nas Internă

Externă

Sistem nervos

Multiplă

Picior

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

1

Plagă - tăietură - înţepătură

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

2

Contuzie

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

3

Entorsă

-

-

-

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

-

-

4

Strivire

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

5

Fractură

x

x

-

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

-

-

x

-

-

-

x

6

Arsură - termică - chimică

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

x x

7

Amputaţie

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

x

8

Leziuni ale organelor interne

-

-

x

-

x

x

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

x

x

9

Electrocutare

-

-

-

x

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

10

Asfixie

-

-

-

-

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

11

Intoxicaţie - acută - cronică

-

-

-

x x

x x

x x

x x

x x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x x

x x

12

Dermatoză

-

-

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

13

Pneumoconioză

-

-

-

-

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Membru superior Braţ Antebraţ

Membru inferior

Palmă Degete

D

S

D

S

Sistem muscular

Coapsă Gambă

6

Coloana vertebrală

5

Aparat renal

Aparat digestiv

4

Aparat respirator

3

Tegument

2

Abdomen

1

Consecinţe posibile

Cutie toracică

0

Nr. crt.

Cutie craniana

Aparat cardiovascular

Organe de simţ Ureche

332

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

14

Îmbolnăviri respiratorii cronice provocate de pulberi organice şi substanţe toxice iritante ( emfizem pulmonar , bronşită ş.a. )

-

-

-

-

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

15

Astmă bronşic , rinită vasomotorie

-

-

-

-

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

16

Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute ( şoc , colaps caloric , degerături )

-

-

-

x

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

17

Hipoacuzie , surditate de percepţie

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

18

Cecitate

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

21

Tumori maligne , cancer profesional Artroze cronice , periartrite , stiloidite , osteo - condilite , bursite , epicondilite , discopatii Boala de vibraţii

22

Tromboflebită

19 20

25

Laringite cronice, nodulii cântăreţilor Astenopatie acomodativă , agravarea miopiei existente Cataracta

26

Conjuctivite şi keratoconjuctivite

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

27

Electrooftalmie

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

28

Boala de iradiere

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

29

Îmbolnăviri datorate compresiunilor şi decompresiunilor

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

30

Boli infecţioase şi parazitare

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

31

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

33

Nevroze de coordonare Sindrom cerebroastenic şi tulbu-rări de termoreglare ( datorita undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă) Afecţiuni psihice

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

x

-

34

Alte consecinţe

23 24

32

333

Anexa 3

SCALA DE COTARE A GRAVITĂŢII ŞI PROBABILITĂŢII CONSECINŢELOR ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Clase de gravitate

Gravitatea consecinţelor

Consecinţe 1

NEGLIJABILE

- consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă previzibilă până la 3 zile calendaristice ( vindecare fără tratament ) .

2

MICI

- consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de 3 – 45 zile care necesită tratament medical .

3

MEDII

- consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă între 45 şi 180 de zile care necesită tratament medical şi prin spitalizare .

4

MARI

- consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de maxim 50% invaliditate de gradul III .

5

GRAVE

- consecinţe ireversibile cu pierdere de 100% a capacităţii de muncă , dar cu posibilitate de autoservire , de autoconducţie sau de orientare spaţială – invaliditate de gradul II ; uzura prematură a organismului cu reducerea duratei de viaţă .

6

FOARTE GRAVE

- consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii de muncă , a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială – invaliditate de gradul I .

7

MAXIME

- deces

Clase de probabilitate

Probabilitatea consecinţelor Evenimente

( frecventa probabila de producere a consecintelor)

1

EXTREM DE RARE

Probabilitatea de producere a consecinţelor extrem de mică P > 10 ani

2

FOARTE RARE

Probabilitatea de producere a consecinţelor foarte mică 5 ani < P < 10 ani

3

RARE

Probabilitatea de producere a consecinţelor mică 2 ani < P < 5 ani

4

PUŢIN FRECVENTE

Probabilitatea de producere a consecinţelor medie 1 an < P < 2 ani

5

FRECVENTE

Probabilitatea de producere a consecinţelor mare 1 lună < P < 1 an

6

FOARTE FRECVENTE

Probabilitatea de producere a consecinţelor foarte mare P < 1 lună

334

Anexa 4

GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR - COMBINAŢIE ÎNTRE GRAVITATEA CONSECINŢELOR ŞI PROBABILITATEA PRODUCERII LOR

P < 1 an P >1 lună

P < 1 lună

Foarte frecvent

P < 2 ani P > 1 an

Frecvent

P < 5ani P > 2ani

Puţin frecvent

Foarte rar

6

P > 5ani

P < 10 ani

Extrem de rar

P > 10 ani

CLASE DE GRAVITATE

Rar

CLASE DE PROBABILITATE 2 3 4 5

1

7

MAXIME

DECES

( 7,1 )

( 7,2 )

( 7,3 )

( 7,4 )

( 7,5 )

( 7,6 )

6

FOARTE GRAVE

INVALIDITATE GRADUL I

( 6,1 )

( 6,2 )

( 6,3 )

( 6,4 )

( 6,5 )

( 6, 6 )

5

GRAVE

INVALIDITATE GRADUL II UZURĂ PREMATURĂ

( 5,1 )

( 5,2 )

( 5,3 )

( 5,4 )

( 5,5)

( 5,6 )

4

MARI

INVALIDITATE GRADUL III

( 4,1 )

( 4,2 )

( 4,3 )

( 4,4 )

( 4,5 )

( 4,6 )

3

MEDII

ITM 45 – 180 ZILE

( 3,1 )

( 3,2 )

( 3,3 )

( 3,4 )

( 3,5 )

( 3,6 )

2

MICI

ITM 3 – 45 ZILE

( 2,1 )

( 2,2 )

( 2,3 )

( 2,4 )

( 2,5 )

( 2,6 )

1

NEGLIJABILE

ITM < 3 ZILE

( 1,1 )

( 1,2 )

( 1,3 )

( 1,4 )

( 1,5 )

( 1,6 )

CONSECINŢE

335

Anexa 5

SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE RISC / SECURITATE

Nivel de risc

Cuplul gravitate - probabilitate ( 1,1 ) ( 1,2 ) ( 1,3 ) ( 1,4 ) ( 1,5 ) ( 1,6 ) ( 2,1 )

Nivel de securitate

1

MINIM

2

FOARTE MIC

3

MIC

( 2,5 ) ( 2,6 ) ( 3,3 ) ( 3,4 ) ( 4,2 ) ( 5,1 ) ( 6,1 ) ( 7,1 )

5

MARE

4

MEDIU

( 3,5 ) ( 3,6 ) ( 4,3 ) ( 4,4 ) ( 5,2 ) ( 5,3 ) ( 6,2 ) ( 7,2 )

4

MEDIU

5

MARE

( 4,5 ) ( 4,6 ) ( 5,4 ) ( 5,5 ) ( 6,3 ) ( 7,3 )

3

MIC

6

FOARTE MARE

( 5,6 ) ( 6,4 ) ( 6,5 ) ( 7,4 )

2

7

MAXIM

( 6,6 ) ( 7,5 ) ( 7,6 )

1

( 2,2 ) ( 2,3 ) ( 2,4 ) ( 3,1 ) ( 3,2 ) ( 4,1 )

7

MAXIM

6 FOARTE MARE

FOARTE MIC MINIM

336

ANEXA NR. 6

UNITATEA : …………………….. SECŢIA : ………………………… INSTALAŢIA : ………………….. LOCUL DE MUNCĂ : ……….….

NUMAR DE PERSOANE EXPUSE …………….. DURATA EXPUNERII ……………………………. ECHIPA DE EVALUARE ………………………….. …………………………. ……………………………….

FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ

COMPONENTA SISTEMULUI DE MUNCĂ

FACTORII DE RISC IDENTIFICAŢI

FORMA CONCRETA DE MANIFESTARE A FACTORILOR DE RISC ( descriere , parametri etc)

CONSECINŢA MAXIMĂ PREVIZIBILĂ

CLASA DE GRAVITATE

CLASA DE PROBABILITATE

NIVEL DE RISC

0

1

2

3

4

5

6

337

ANEXA NR. 7 UNITATEA : ……………………..

SECŢIA : ………………………..

FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

INSTALAŢIA : ………………….. LOCUL DE MUNCĂ : ………….

NR. CRT.

FACTORII DE RISC IDENTIFICAŢI ( nr. crt.. din Anexa nr. 6 )

NIVEL DE RISC

NOMINALIZAREA MĂSURII PROPUSE

COMPETENŢE RĂSPUNDERI

TERMENE

0

1

2

3

4

5

338

Anexa 8

Ordinea ierarhică a măsurilor de prevenire MĂSURI PRIMARE ( măsuri de ordinul întâi ) ELIMINAREA RISCURILOR

RISC ' OM

Măsurile trebuie să acţioneze direct asupra sursei de factori de risc ( prevenire intrisecă )

MĂSURI SECUNDARE ( măsuri de ordinul doi ) IZOLAREA RISCURILOR

RISC ' OM

Factorii de risc persistă , dar prin măsuri de protecţie colectivă se evită sau se diminuează acţiunea lor asupra omului MĂSURI TERŢIARE ( măsuri de ordinul trei ) EVITAREA RISCURILOR

RISC ' OM

Interacţiunea dintre factorii de risc şi om se evită prin măsuri organizatorice şi reglementări privind comportamentul MĂSURI CUATERNARE ( măsuri de ordinul patru ) IZOLAREA OMULUI

RISC ' OM

Limitarea acţiunii factorilor de risc se face prin protecţia individuală

339

XX. PRIMUL AJUTOR 1. Organizarea primului ajutor la locul accidentului şi trierea accidentaţilor. Numim urgenţe stările de alterare gravă a sănătăţii organismului, apărute în urma acţiunii brutale a unui factor nociv asupra integrităţii corporale. Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă, care se aplică în cazuri de accidente, intoxicaţii sau îmbolnăviri, înaintea intervenţiei cadrelor medicale de specialitate. Organizarea primului ajutor la locul accidentului are o deosebită importanţă pentru salvarea accidentaţilor. 1. In primul rând se vor lua măsurile necesare pentru crearea unui climat disciplinat prin combaterea panicii şi a aglomeraţiei din jurul accidentatului. Concomitent cu acordarea primului ajutor, se vor lua măsuri pentru înştiinţarea celei mai apropiate unităţi medicale sau a „Salvării". 2. Degajarea accidentatului. Accidentatul va fi menajat la maximum. Se vor evita gesturile brutale şi mobilizarea lui excesivă. Scoaterea accidentatului de sub dărâmături sau din autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blândeţe, procedându-se la degajare prin eliberarea metodică, la nevoie, cu sacrificarea materialelor ce îl acoperă. Este interzisă exercitarea de tracţiuni asupra părţilor vizibile (membre, cap, veşminte) pentru degajarea accidentatului. Uneori, pentru ridicarea corpurilor grele, poate fi nevoie chiar de o macara. În primul rând vor fi degajate capul, faţa şi toracele, în vederea creării posibilităţii de a institui respiraţia artificială şi masajul cardiac extern, dacă este nevoie. Coloana vertebrală şi capul se vor lăsa, pe cât posibil, în poziţia găsită iniţial. în timpul mobilizării victimei se va asigura menţinerea fixă a axului cap-ceafă-torace. Mobilizarea excesivă a accidentatului este cauza principală a declanşării şocului şi a apariţiei unor complicaţii. 3. După degajare, victima va fi întinsă cu blândeţe pe o pătură sau pe nişte haine. Ea va sta pe spate, cu capul aşezat mai jos decât toracele. 4. Cei accidentaţi grav sunt de obicei fără cunoştinţă. Primul gest al salvatorului va fi să controleze respiraţia şi bătăile inimii. Datoria principală a oricărui salvator este de a ajuta sau de a menţine aceste funcţii majore ale organismului uman. Nu vor fi abandonaţi accidentaţii cu semne aparente de deces, deoarece, ei pot fi salvaţi prin aplicarea rapidă a măsurilor de respiraţie artificială şi masaj cardiac extern. Până la sosirea „Salvării" sau a personalului medico-sanitar, accidentaţii grav nu vor fi mişcaţi sau deplasaţi în mod inutil, ci numai atât cât este nevoie pentru instituirea măsurilor de menţinere a funcţiilor vitale (respiraţia şi bătăile inimii). 5. În funcţie de starea accidentatului, măsurile de prim ajutor se vor institui într-o anumită ordine. o Respiraţia artificială. o Masajul cardiac extern. Oprirea respiraţiei este urmată, în câteva minute, de oprirea inimii. De asemenea, stopul cardiac este urmat repede de oprirea respiraţiei. Viaţa accidentatului se hotărăşte în aceste prime momente, deoarece stopul cardio-respirator neredresat determină, după 5 până la 10 minute de la instalare, leziuni grave în organele vitale, incompatibile cu viaţa. o Oprirea hemoragiilor. o Pansarea rănilor. o Imobilizarea fracturilor şi luxaţiilor. 341

De cele mai multe ori, primul ajutor decide succesul asistenţei de urgenţă şi recuperarea accidentatului. 6. Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant. În cazul în care este necesar a se acorda primul ajutor, în acelaşi timp, unui număr mare de accidentaţi, trebuie făcut un triaj al cazurilor, în funcţie de starea fiecăruia, astfel : – cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardiorespirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de şoc; – cazurile din urgenţa a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii arteriale care pot fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii de membre şi mari distrugeri osoase şi musculare, accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa; – cazurile din urgenţa a treia sunt reprezentate de accidentaţii cu traumatisme cranio-cerebrale, vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale organelor interne, fracturi deschise, plăgi profunde, hemoragii de tot felul; – ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite. În funcţie de categoria de urgenţă se acordă primul ajutor şi se asigură transportul accidentaţilor. 2. Primul ajutor în plăgi provocate de diferiţi agenţi. Pentru tratarea locală a unei răni (plăgi) se vor întreprinde următoarele acţiuni: 1. Spălarea mâinilor şi asigurarea pe cât posibil a sterilizării instrumentelor necesare. 2. Oprirea hemoragiei cu ajutorul mijloacelor cunoscute – garou, comprese sterile – în funcţie de intensitatea şi locul hemoragiei. 3. Controlul rănii. Rănitul va fi dezbrăcat sau se va recurge la tăierea hainelor în zona rănii pentru a se putea aprecia locul unde se află rana, întinderea şi aspectul ei. 4. Curăţirea rănii. In rană pot rămâne deseori corpuri străine (pământ, nisip, bucăţele de stofă, cioburi) ce trebuie înlăturate cu ajutorul unei pense sterile. Cea mai bună curăţire a plăgii se realizează turnând pe rană apă oxigenată, soluţie 3%. În spuma ce se ridică, se antrenează majoritatea corpilor străini ce se găsesc eventual în plagă. 5. Spălarea şi antiseptizarea rănii şi a zonei din jur. O regulă esenţială în această acţiune este de a nu lucra dinspre zonele vecine, spre rană, pentru a nu aduce microbii de pe pielea intactă în plagă. Rana se spală cu o soluţie de apă oxigenată 3% sau soluţie de Rivanol 1‰. Spălarea se va face folosind o bucată de tifon sterilă. După ce se spală rana, se trece la spălarea pielii din jur. Se face apoi o dezinfecţie a pielii, prin badijonare cu tinctură de iod sau cu alcool. Atenţie! Niciodată nu se dă cu tinctură de iod pe rană! 6. Executarea pansamentului. Timpul I – Dacă avem la îndemână praf de sulfamidă sau Saprosan, se poate presăra pe plagă. In lipsa lui este de preferat să nu punem nimic pe rană. În nici un caz nu vom pune ulei, jecozinc, unguent sulfamidat sau alte grăsimi, deoarece acestea pot fi dăunătoare. Timpul II – Aplicarea peste rană a câtorva comprese sterile, în aşa fel încât suprafaţa rănii să fie complet acoperită. Dacă nu dispunem de comprese sterile putem folosi bucăţi de cârpă curată. Timpul III – Peste compresele sterile punem un strat nu prea gros de vată. Timpul IV – Executarea bandajării. Un bandaj corect trebuie să respecte următoarele reguli: – să fie făcut cu mişcări uşoare, fără a provoca dureri; – să acopere în întregime şi uniform rana şi o zonă de cca. 15 cm în jurul ei; – să nu aibă excesiv de multe straturi de faşă ; – să nu fie prea strâns pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui în sectorul respectiv ; 342

– să nu incomodeze rănitul. În cazul în care rana este mică, se poate recurge la câteva fâşii de leucoplast care să menţină pansamentul. Dacă plaga este mare, trebuie ca accidentatul să fie transportat pe targă până la locul acordării unui tratament de specialitate.

Fig.1. Pansamentul piciorului si a umărului 3. Hemoragia şi hemostaza Volumul sângelui la o persoană reprezintă aproximativ 8% din greutatea corpului omenesc, ceea ce înseamnă cca. 5 l la bărbaţi şi 4 l la femei. Scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine se numeşte hemoragie. Putem deosebi mai multe feluri de hemoragii: a) Hemoragiile externe – în care sângele se scurge în afara organismului datorită secţionării unor vase de sânge. În funcţie de vasele care au fost secţionate, putem deosebi: – hemoragii arteriale, în care sângele, de o culoare roşu-aprins, ţâşneşte într-un jet sacadat, în acelaşi ritm cu pulsaţiile inimii; – hemoragii venoase, în care sângele, având o culoare roşu-închis, curge lin, continuu ; – hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată suprafaţa rănii, având o intensitate redusă. b) Hemoragiile interne – în care sângele care curge rămâne în interiorul organismului (ex.: în cavitatea abdominală etc.). O categorie deosebită o pot forma hemoragiile interne exteriorizate, în care sângele ajunge în afara corpului după ce a trecut printr-o cavitate naturală care face comunicarea organismului cu exteriorul. În cadrul hemoragiilor exteriorizate putem cuprinde: epistaxisul (curgerea sângelui din nas), otoragia (curgerea sângelui din urechi), hematemeza (vărsăturile cu sânge), hemoptizia (tusea urmată de eliminări de sânge din plămâni), hematuria (eliminarea de sânge prin urină) şi melena (eliminarea de sânge prin scaun, situaţie în care fecalele capătă o culoare neagră, lucioasă). În funcţie de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge: I. Hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din cantitatea totală de sânge. II. Hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge. III. Hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500–600 ml de sânge. 343

Hemoragiile externe şi cele exteriorizate sunt uşor de recunoscut. Hemoragiile interne sunt însoţite de o serie de semne prin care se pot bănui şi diagnostica. Aceste semne sunt: ameţeala, creşterea numărului de bătăi ale inimii pe minut, creşterea numărului de respiraţii pe minut. Pulsul bolnavului este slab, iar tensiunea sa arterială scade mult sub cifra normală. Bolnavul este neliniştit, palid, vorbeşte repede, are transpiraţii reci şi este chinuit de o sete deosebit de mare. Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza se poate realiza în două feluri: natural sau artificial. Hemostaza naturală se datorează capacităţii sângelui de a se coagula în momentul în care a venit în contact cu mediul exterior. Acest fel de hemostază se produce în cazul unor hemoragii mici, capilare, în care intensitatea curgerii sângelui este mică. În cazul unor hemoragii mai mari este nevoie de o intervenţie specială pentru oprirea sângerării. Oprirea rapidă şi cu competenţă a unei hemoragii este una din acţiunile decisive care trebuie executată de către cel care acordă primul ajutor. Cel mai simplu mod de a face o hemostază provizorie este aplicarea unui pansament compresiv. Câteva comprese aplicate pe plagă, o bucată de vată şi un bandaj ceva mai strâns sunt suficiente pentru a opri o sângerare medie. Dacă hemoragia nu se opreşte, vom face imediat comprimarea vasului prin care curge sângele. În hemoragia arterială, comprimarea se face într-un punct situat cât mai aproape de rană şi mai sus, între rană şi inimă, deoarece trebuie oprită ieşirea sângelui care vine de la inimă prin vasul deschis. În hemoragiile venoase, comprimarea se face sub rană pentru a opri venirea sângelui de la periferie către inimă. Comprimarea vaselor se face mai bine în locurile în care ele sunt mai aproape de un plan osos şi se poate face direct, cu degetul sau cu toată mâna, însă numai pentru o hemostază de scurtă durată.

Fig.2. Hemostaza prin comprimare

Fig.3. Hemostaza cu garou

În cazul în care nu se poate menţine comprimat vasul un timp îndelungat, se recurge la aplicarea garoului. Garoul este un tub sau o bandă elastică de cauciuc. La nevoie, el poate fi improvizat dintr-o cameră de bicicletă, o faşă, o bucată de pânză, o curea sau orice altceva care poate fi răsucit şi strâns pe braţ sau pe picior. Garoul se strânge până la oprirea hemoragiei. Din acest moment, toată circulaţia sângelui, dincolo de garou, încetează, toate ţesuturile situate în regiunea respectivă nemaiprimind oxigen şi nemaifiind hrănite. Pentru aceste motive, menţinerea unui garou nu poate depăşi o oră, timp în care accidentatul trebuie să ajungă la o unitate medicală. Ori de câte ori se aplică un garou, trebuie să se noteze ora şi data la care a fost pus pentru evitarea unor accidente grave din cauza lipsei de sânge din teritoriul de sub garou. Dacă este necesar ca accidentatul să fie transportat un timp mai îndelungat, se slăbeşte uşor garoul, pe perioade scurte de timp, pentru a împrospăta sângele din ţesuturile de sub garou. 344

Dintre hemoragiile exteriorizate, cea mai uşor de oprit este hemoragia nazală (epistaxisul). Bolnavul trebuie aşezat pe un scaun, cu capul înclinat pe spate, sprijinit de spătar şi departe de sobă sau de calorifer. I se va scoate cravata şi i se vor desface legăturile din jurul abdomenului. Dacă epistaxisul este mic, se opreşte spontan sau prin simpla apăsare a aripii nazale respective. Această apăsare se poate face şi după ce, în prealabil, s-a introdus în nară un tampon de vată îmbibat cu soluţie de apă oxigenată sau de antipirină. Nu trebuie să ne grăbim cu scoaterea tamponului. În acest mod putem opri sângerarea în circa 5–10 minute. Toţi ceilalţi bolnavi care prezintă hemoragii exteriorizate trebuie imediat culcaţi şi lăsaţi liniştiţi. Se va chema de urgenţă medicul. Bolnavii la care se bănuie o hemoragie internă trebuie bine înveliţi, încălziţi cu sticle cu apă caldă la mâini şi la picioare şi li se va da să bea ceaiuri dulci. Intervenţia medicului este strict necesară. 4. Primul ajutor în fracturi, luxaţii, entorse Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. De cele mai multe ori, se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile apărând mult mai uşor atunci când osul este bolnav, sau la bătrâni, la care oasele sunt rarefiate. Fracturile pot fi de mai multe feluri. În funcţie de poziţia capetelor de fractură putem distinge: fracturi fără deplasare, în care fragmentele osului rupt rămân pe loc, şi fracturi cu deplasare, când capetele de fractură se îndepărtează unul de celălalt. În funcţie de comunicarea focarului de fractură cu exteriorul putem distinge: fracturi închise, în care pielea, în regiunea fracturii, rămâne intactă şi fracturi deschise, la care ruptura osului se însoţeşte şi de o rană a pielii şi a muşchilor din regiunea respectivă. În cazul fracturilor deschise, pericolul de infecţie este foarte mare dacă nu se iau imediat măsuri de protecţie. Uneori, fracturile deschise pot fi însoţite de o hemoragie externă, de astuparea unor vene din jur (tromboză venoasă) sau de embolii grăsoase sau gazoase. În funcţie de numărul de fragmente osoase rezultate din fractura se pot distinge: fracturi simple, care au numai două fragmente osoase şi fracturi cominutive, în care osul este fărâmat în mai multe fragmente. O fractură cu aspect particular se poate întâlni mai ales la copiii mici, la care oasele sunt mai flexibile – este vorba de aşanumita fractură „în lemn verde". Semnele după care putem recunoaşte o fractură se pot împărţi în două categorii: semne de probabilitate şi semne de certitudine. Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt: – durerea locală care apare brusc, în momentul accidentului, este situată exact la locul fracturii, se exagerează prin apăsarea focarului de fractură şi diminuează după imobilizarea corectă; – deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractură şi poate apare în lungul osului (încălecare) sau laterală (unghiulară); – impotenţa funcţională (imposibilitatea folosirii membrului fracturat), care este totală, în fracturile cu deplasare şi relativă, în fracturile fără deplasare sau în fracturile la un singur os, la segmentele de membru compuse din două oase (antebraţ, gambă); – echimoza (vânătaia) locală care apare mai târziu, a doua sau a treia zi de la accident. Semnele de siguranţă ale unei fracturi sunt: – mobilitatea anormală la nivelul focarului de fractură, în funcţie de axele osului respectiv; – frecătura osoasă (zgomot caracteristic, de pârâitură, care apare la mişcarea sau lovirea capetelor fracturate); – lipsa de transmitere a mişcării la distanţă (mişcarea imprimată la unul din capetele osului nu se transmite la celălalt capăt); 345

– întreruperea traiectului osos, care se poate pune în evidenţă doar la oasele care se găsesc imediat sub piele. Atenţie ! Nu se insistă prea mult la cercetarea semnelor de siguranţă ale unei fracturi deoarece mobilizarea capetelor osoase poate provoca rănirea unor artere sau a unor nervi din vecinătate. În fracturile deschise, în afara semnelor descrise mai sus, apare şi rana. Diagnosticul unei fracturi se pune cu certitudine numai cu ajutorul examenului radiologic. De aceea, cea mai corectă atitudine în faţa unei fracturi sau a unei suspiciuni de fractură este transportarea accidentatului la unitatea sanitară specializată, imediat după acordarea primului ajutor. Prima măsură pe care trebuie să o luăm în cadrul primului ajutor este verificarea atentă a stării accidentatului şi căutarea unor alte leziuni existente. în cazul în care accidentatul are o hemoragie puternică, se procedează de urgenţă la oprirea acesteia. în cazul unei fracturi închise, se trece la imobilizarea şi transportul bolnavului. În cazul unei fracturi deschise, membrul fracturat se va menţine în poziţia găsită, fără a încerca punerea în poziţie normală a oaselor, pentru a nu agrava leziunile sau pentru a evita infectarea plăgii. Se face hemostaza. Se face curăţirea rănii şi se aplică un pansament steril. Se imobilizează fractura şi se transportă accidentatul. Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele pe care le găsim la îndemână. Se pot folosi atele din orice material (lemn, metal, carton). Pentru membrul superior: pentru claviculă se utilizează doi colaci de pânză răsuciţi şi legaţi la spate; pentru braţ se utilizează 1–2 atele aplicate pe braţ şi apoi legarea braţului de torace; pentru antebraţ se utilizează 1–2 atele aplicate pe antebraţul respectiv şi suspendarea antebraţului, cu ajutorul unei feşi legate de gât. Pentru membrul inferior: de obicei imobilizarea cuprinde în întregime membrul respectiv. Pentru aceasta, în cazul în care avem 2 atele, acestea se aşează faţă în faţă, pe părţile laterale ale piciorului, în cazul în care nu avem decât o atelă, o aşezăm pe partea laterală a piciorului şi folosim, ca a doua atelă, celălalt picior, legând strâns picioarele accidentatului. Se mai pot folosi: un cearşaf îndoit în formă de jgheab sau o pătură.

Fig. 4. Imobilizarea membrului inferior cu atela dubla Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să nu apese pe răni sau să producă dureri accidentatului. în acest scop, orice obiect folosit drept atelă va trebui să fie înfăşurat în faşă, în brâu sau în pânză. Ca regulă generală, orice atelă bine aşezată trebuie să depăşească şi deasupra şi dedesubt ambele articulaţii ale osului fracturat, imobilizându-le. Pentru orice accidentat suspect de o leziune a coloanei vertebrale se iau următoarele măsuri: – se urmăreşte menţinerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă, capul fiind ţinut ceva mai jos decât picioarele, atât în timpul ridicării cât şi al transportului sau al diferitelor examene ce urmează să se facă; – capul şi gâtul accidentatului se menţin într-o poziţie care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii superioare şi pentru aceasta îi va fi aplicat un guler cervical, orice accidentat traumatizat fiind suspect de fractură a claviculei cervicale; 346

Fig.5. Gulere cervicale – dacă avem posibilităţi, putem folosi, la nevoie, oxigen; – imobilizarea unui accidentat cu leziuni ale coloanei vertebrale se face pe un plan tare (uşă, scândură lată ş.a.), pe care bolnavul este aşezat cu faţa în sus, între perne, ghemuri de haine sau saci cu nisip, pentru a evita deplasările laterale. în acelaşi scop, accidentatul va fi legat pe deasupra cu feşi late.

Fig.6. Imobilizarea fracturii coloanei vertebrale Luxaţiile sunt poziţii vicioase ale oaselor care alcătuiesc o articulaţie şi se produc de obicei în acelaşi mod ca şi fracturile. De cele mai multe ori, luxaţia traumatică este însoţită de ruptura capsulei şi a ligamentelor articulare. Semnele caracteristice ale unei luxaţii sunt: – durerea locală; – deformarea regiunii respective, comparativ cu regiunea simetrică; – limitarea mişcărilor ; – atitudinea anormală a membrului luxat; – scurtarea sau lungirea membrului lezat. Primul ajutor trebuie să se rezume doar la imobilizarea provizorie şi, dacă este cazul, la pansarea unei plăgi. Atenţie ! Nu vom încerca sub nici un motiv să „punem la loc" oasele luxate. Această manevră trebuie făcută numai de un cadru medical de specialitate. Entorsele. Sub denumirea de entorsă se înţelege ansamblul unor leziuni produse într-o articulaţie ca urmare a unei mişcări forţate de torsiune. Uneori, se poate produce şi ruptura ligamentelor. Cauzele acestor accidente sunt aceleaşi ca la fracturi sau la luxaţii. Cele mai frecvente sunt entorsele la nivelul extremităţilor (degete, pumni, glezne). Semnele unei entorse sunt: – durerea intensă ce apare imediat după traumatism; – umflătura regiunii respective; – imposibilitatea folosirii membrului lezat. Primul ajutor în entorse cuprinde doar imobilizarea provizorie şi transportul accidentatului la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată. 347

5. Funcţiile vitale şi controlul lor . Reanimarea respiratorie şi cardiacă De cele mai multe ori, accidentaţii grav îşi pierd cunoştinţa. Deci, în mod categoric, primul gest al celui care acordă primul ajutor va fi controlul funcţiilor respiratorii şi circulatorii, iar datoria majoră a oricărei persoane care acordă primul ajutor este menţinerea funcţiilor vitale ale victimei. Controlul respiraţiei se poate face în două moduri. Dacă privim toracele accidentatului se pot observa mişcările respiratorii. Curentul de aer care intră şi iese prin nas sau prin gură se poate evidenţia cu ajutorul unei coli de hârtie sau cu o oglindă pusă în faţa gurii sau a nasului victimei. Mişcările hârtiei sau aburirea oglinzii arată că respiraţia se menţine. Acelaşi lucru se poate simţi cu ajutorul podului palmei. Controlul circulaţiei sângelui se face prin ascultarea inimii şi prin căutarea pulsului. Ascultarea bătăilor inimii se va face punând urechea pe toracele accidentatului, în regiunea inimii. Pulsul se poate simţi la nivelul arterei radiale, adică la nivelul articulaţiei pumnului, la baza degetului mare. Dacă pulsul este slăbit, el poate fi simţit mai uşor la nivelul arterei carotide, pe partea laterală a gâtului. Semnele care denotă o suferinţă a respiraţiei (insuficienţa respiratorie) sunt: – mişcările respiratorii sunt foarte slabe şi neregu-late sau lipsesc cu desăvârşire; – buzele şi unghiile se învineţesc; – pielea extremităţilor şi a feţei capătă o culoare pământie. Semnele de suferinţă ale aparatului circulator (insuficienţa circulatorie) sunt: – pulsul se percepe cu foarte mare greutate sau nu poate fi perceput; – extremităţile sunt reci şi livide; – bătăile inimii nu se mai pot percepe; – hemoragiile din plăgi încetează. La scurt timp după oprirea respiraţiei şi a circulaţiei sângelui apar tulburări ale sistemului nervos central. Astfel, accidentatul este inconştient şi nu mai răspunde la întrebări, nu reacţionează la durere (ciupitul pielii), nu are reflexul cornean (atingerea corneei nu determină clipirea) şi, de asemenea, reflexul pupilar lipseşte (pupila nu se mai îngustează la creşterea intensităţii luminii). Absenţa mişcărilor respiratorii şi a bătăilor inimii determină oprirea schimburilor de aer şi a irigării cu sânge a organelor vitale şi a centrilor nervoşi. La categoriile de accidentaţi la care funcţiile vitale sunt oprite, primul ajutor va începe, în mod obligatoriu, cu reanimarea respiraţiei şi a inimii. Respiraţia artificială urmăreşte redresarea schimburilor de aer de la nivelul plămânilor. Metoda cea mai eficace este insuflarea aerului din plămânii salvatorului în plămânii accidentatului prin respiraţia „gură la gură". Avantajul acestei metode constă în faptul că nu necesită echipament special şi nici manevre obositoare. Accidentatul este întins pe spate, cu faţa în sus. Se controlează căile respiratorii superioare pentru a avea siguranţa că nu sunt blocate cu sânge, secreţii, noroi sau alţi corpi străini şi, în cazul blocării, se recurge la desfundarea cu ajutorul degetelor. Salvatorul se aşează în genunchi, lângă capul victimei. Se trece mâna stângă pe sub ceafa accidentatului şi se împinge în sus, în aşa fel încât să se realizeze o extensie a cefei şi o împingere a capului pe spate. Această manevră asigură eliberarea căilor respiratorii superioare care pot fi astupate de limbă, ştiut fiind faptul că, la accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, limba cade în fundul gâtului. Tot pentru eliberarea căilor respiratorii superioare se poate recurge şi la împingerea înainte a maxilarului inferior şi menţinerea sa în această poziţie. După aceste manevre de pregătire, care trebuie să se desfăşoare cât mai rapid, salvatorul trage cu putere aer în piept şi, aplicându-şi gura pe gura deschisă a 348

accidentatului, insuflă aerul din plămânii săi în cei ai victimei. În acest timp, nările accidentatului trebuie astupate cu ajutorul mâinii drepte, pentru a se împiedica refularea aerului. In timpul insuflării, pentru a se controla eficacitatea manevrei, se va privi toracele victimei, urmărindu-se umflarea sa de câtre aerul insuflat. După fiecare insuflare, în timp ce salvatorul inspiră, se vor lăsa libere nasul şi gura accidentatului. În acest fel, aerul introdus în plămânii victimei este eliminat datorită elasticităţii cutiei toracice şi a ţesutului pulmonar. Dacă aspectul victimei creează reţineri, putem efectua respiraţia „gură la gură" prin intermediul unui tifon sau al unei batiste curate, aplicate pe gura accidentatului. Ritmul efectuării insuflărilor va fi de 10–16 pe minut şi va fi menţinut până în momentul când apar mişcările respiratorii autonome. Dacă victima are gura încleştată, se poate recurge la respiraţia „gură la nas", în care salvatorul îşi aplică gura pe nările accidentatului. În cazul în care nu putem aplica nici una din cele două metode directe, arătate mai sus, putem recurge la o metodă indirectă de respiraţie artificială - metoda HolgerNielsen ( care va fi descrisă în continuare ). Accidentatul este culcat pe burtă, cu capul întors într-o parte şi pus pe braţe. Salvatorul se aşează în genunchi, înaintea capului victimei şi îşi aplică ambele mâini pe spatele acesteia, sub omoplaţi. Se exercită o presiune progresivă prin lăsarea greutăţii corpului pe mâini, apoi, alunecând peste omoplaţii victimei şi peste umeri, mâinile se deplasează spre coatele acesteia, pe care le ridică în sus. Se revine la poziţia iniţială. Ciclul trebuie să aibă 10–16 apăsări pe minut. Greşeli mai frecvente care trebuie evitate: – insuflări de aer fără eficacitate datorită aşezării incorecte a capului victimei (ceafa neextinsă); – necontrolarea permeabilităţii căilor respiratorii superioare; – insuflarea nu se face cu suficientă putere. La cei accidentaţi şi care au leziuni ale cutiei toracice sau ale organelor interne nu se va aplica altă metodă decât cea „gură la gură". Masajul cardiac extern urmăreşte reanimarea bătăilor cardiace în cazul în care inima a încetat să mai bată. Metoda constă din aplicarea unor presiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul cutiei toracice. Accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decât restul corpului. Salvatorul îşi aşează palmele suprapuse pe locul corespunzător inimii în cutia toracică, adică în stânga extremităţii de jos a sternului (osul pieptului). Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, în aşa fel încât toracele victimei să fie turtit cu 3–4 centimetri, într-un ritm de 60 de apăsări pe minut. Compresiunile şi decompresiunile ritmice suplinesc astfel activitatea muşchiului cardiac, menţinând funcţia de pompare a sângelui în vasele sanguine. În mod obişnuit, la scurtă vreme după aplicarea masajului, inima îşi reia activitatea spontană. Reluarea activităţii inimii se poate recunoaşte după reapariţia pulsului şi colorarea pielii şi a mucoaselor. Accidentatul îşi recapătă cunoştinţa, iar reflexele reapar. În cazurile combinate, de stop cardiac şi respirator, este necesar să se execute concomitent şi respiraţia artificială şi masajul cardiac extern. În aceste situaţii, este nevoie de doi salvatori care să execute concomitent ambele manevre. Alternarea mişcărilor va fi următoarea: la patru compresiuni de masaj cardiac – o insuflare de aer. In eventualitatea că nu există decât un singur salvator, acesta va efectua, în ritmul amintit mai sus, ambele manevre. 349

Dacă există trei salvatori, unul dintre ei va ridica picioarele victimei, realizând astfel un aflux crescut de sânge la nivelul creierului. La copii, compresiunile pentru masajul cardiac extern se vor face doar cu două degete şi cu blândeţe. Executarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern trebuie făcută cu multă perseverenţă şi timp îndelungat. Pentru a evita oboseala salvatorului este bine ca acesta să execute manevrele respective ajutându-se, la apăsare, de greutatea corpului pe mâinile aplicate pe torace, printr-un balans uşor al trunchiului, pe picioare şi palme, din şolduri. 6. Primul ajutor în caz de înec, de electrocutare, de leşin şi de insolaţie În înec, scopul primului ajutor este de a combate insuficienţa respiratorie. Înecul se poate produce în două modalităţi: prin epuizare şi prin hidrocuţie. Înecul prin epuizare se întâlneşte la cei care nu ştiu să înoate. Odată căzuţi în apă, aceştia încearcă să se menţină la suprafaţă prin mişcări dezordonate, obositoare. Când oboseala musculară şi epuizarea ajung la maximum, victima se scufundă. În timpul inspiraţiei, în loc de aer, în căile respiratorii pătrunde apa care le blochează, le îneacă, determinând asfixia. Tot în această categorie intră şi cei care se îneacă deşi ştiu să înoate bine dar se depărtează prea mult de mal şi nu mai au putere să se întoarcă, precum şi naufragiaţii. Înecul prin hidrocuţie are drept cauză suferinţa inimii şi a sistemului nervos central. Astfel, în momentul în care sare în apa rece, victima are o stare asemănătoare cu leşinul, pierzându-şi cunoştinţa, se scufundă brusc, fără să se zbată. Căile respiratorii se inundă şi apare asfixia. Este vorba de o anumită sensibilitate la apa rece, care se poate recunoaşte după o serie de semne care apar la intrarea în apă: înroşirea pielii, mâncărimi, senzaţie de căldură, dureri de cap, stare de slăbiciune. Cei care ştiu că la intrarea în apă fac asemenea tulburări trebuie să fie foarte prudenţi. Până la oprirea respiraţiei, înecatul trece prin patru faze. În prima fază, prin apropierea reflexă a corzilor vocale, se produce o pauză respiratorie care durează aproximativ 1 minut. Apoi, în funcţie de modul de reacţie al fiecărui individ la lipsa de oxigen, apare o perioadă de respiraţie neregulată, aritmică. Din cauza lipsei de oxigen pot să apară convulsii şi apoi pierderea cunoştinţei. Această fază durează şi ea cca. 1 minut. Faza a treia se caracterizează prin oprirea respiraţiei, dispariţia reflexelor şi relaxarea completă a musculaturii, datorită epuizării totale. În ultima fază apare pericolul opririi inimii, consecinţă a lipsei prelungite de oxigen şi a suferinţei celulelor nervoase din creier. Instituirea rapidă a primului ajutor, în primele două faze, are mari şanse de reuşită. În celelalte faze, după scoaterea din apă, victima trebuie asistată ca orice accidentat care nu mai respiră – se instituie respiraţia artificială. Desigur, în cazul opririi inimii, se va face masaj cardiac extern. În electrocutări, primul ajutor urmăreşte scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric şi menţinerea funcţiilor vitale, în cazul în care acestea au avut de suferit. Acţiunea curentului electric asupra organismului are efecte diferite de la individ la individ, precum şi în funcţie de intensitatea, tensiunea şi frecvenţa curentului. Periculozitatea creşte începând de la intensitatea de 15–30 de miliamperi şi de la tensiunea de 25 de volţi. Curentul menajer (110–220 volţi) poate provoca electrocutări, iar curentul alternativ este de patru ori mai periculos decât curentul continuu. Curenţii de joasă tensiune (350–500 volţi), datorită şi utilizării lor pe scară largă, dau cele mai frecvente accidente mortale. 350

Efectele curentului electric sunt mai intense la cei suferinzi de boli care slăbesc rezistenţa organismului (anemii, debilitate, hipertiroidie, cardiopatii ş.a.) şi, de asemenea, oboseala, emoţiile, frigul sau umezeala pielii sau a îmbrăcămintei măresc efectele nocive ale curentului electric. Totodată, traseul curentului electric prin organism are o mare importanţă. Cele mai grave electrocutări se produc atunci când victima apucă conductorul electric cu ambele mâini, caz în care , curentul trecând prin inimă , poate provoca fibrilaţia sau oprirea acesteia. Trecând prin creier, curentul electric poate determina pierderea instantanee a cunoştinţei, cu căderea la podea. De aceea, electrocutările pot fi însoţite şi de fracturi, dintre care cele mai frecvente interesează oasele craniului, bazinul şi colul femural. Dacă firul electric este apucat cu două degete, curentul are o acţiune mai puţin dăunătoare, deoarece, scurgerea sa se face numai prin degetele respective. Pericolul major al electrocutărilor este reprezentat de oprirea reflexă a respiraţiei şi a inimii. În astfel de situaţii, respiraţia artificială şi masajul cardiac extern apar ca măsuri de mare urgenţă. Primul gest al celui care acordă primul ajutor este eliberarea victimei de contactul cu sursa electrică. Această acţiune este destul de dificilă, accidentatul putând strânge în mod reflex conductorul electric. Salvatorul se poate expune şi el la electrocutare dacă nu ia unele măsuri de protecţie. Procedeul cel mai simplu şi eficace este oprirea curentului de la întrerupător sau deşurubarea contactelor de la tabloul electric. Dacă acest lucru nu este posibil, se va încerca ruperea conductorului cu un băţ, cu un topor sau cu o lopată cu mâner de lemn. În caz că nu se reuşeşte întreruperea curentului electric, se va trece la desprinderea accidentatului de conductorul electric. Pentru a nu risca să fie electrocutat, salvatorul trebuie să stea pe o scândură sau alt material izolant şi să nu atingă nici o parte neacoperită a victimei. El va folosi mănuşi de cauciuc sau îşi va înfăşura mâna şi braţul într-o haină. În cazul în care electrocutatul şi-a pierdut cunoştinţa, însă continuă să respire, se va supraveghea libertatea căilor respiratorii, prin evitarea căderii limbii, menţinând capul accidentatului în extensie şi împingându-i înainte maxilarul inferior. Dacă electrocutatul este conştient, i se va da să bea un pahar cu apă în care s-a dizolvat o linguriţă de bicarbonat. In cazul opririi funcţiilor vitale se vor lua măsuri de reanimare. De instituirea măsurilor de prim ajutor în primele minute depinde în mare măsură salvarea vieţii electrocutatului. Dacă instituirea acestor măsuri se face în primul minut de la producerea electrocutării (în cazul curenţilor de joasă tensiune) se obţin rezultate bune în 90% din cazuri. Leşinul este o pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei. El se datorează scăderii cantităţii de oxigen din creier printr-o defectuoasă irigaţie a sa cu sânge. De cele mai multe ori, cauza este de natură reflexă, nervoasă, fiind vorba de un spasm al vaselor de sânge cerebrale. Leşinul apare îndeosebi la bolnavii de nevroză astenică, anemie, debilitate, diabet ş.a. între cauzele frecvente ce pot declanşa starea de leşin se numără: aerisirea insuficientă a încăperilor, starea de extenuare sau de oboseală prelungită, insomniile şi emoţiile intense. Leşinul poate fi, de asemenea, consecinţa unei insolaţii, a unei hemoragii, a unei intoxicaţii sau a unui traumatism, în special în regiunea capului (bărbie, gât) sau în partea superioară a abdomenului. Leşinul începe cu o senzaţie de slăbiciune şi ameţeală, vâjâieli în urechi şi poate merge până la pierderea sensibilităţii şi cunoştinţei. Bolnavul este palid, are transpiraţii reci, pulsul este accelerat, slab bătut, respiraţia este superficială, mâinile şi picioarele sunt reci. Mai există o stare asemănătoare cu leşinul denumită sincopă, însă aici apar şi modificări ale bătăilor inimii, acestea putând chiar să dispară. De asemenea se poate opri şi respiraţia. 351

In acordarea primului ajutor va trebui să se înceapă prin sprijinirea oricărei persoane care se află pe punctul de a leşina, pentru a nu se lovi în cădere. Pentru combaterea insuficienţei circulatorii şi a anemiei cerebrale, bolnavul va trebui culcat pe spate, cu capul mai jos decât restul corpului, cu picioarele ridicate, sprijinite pe o pernă sau pe un sul făcut din haine. în acest fel, sângele poate ajunge mai uşor la creier. Se deschide fereastra sau se scoate bolnavul afară, la aer. Se desface tot ce ar putea împiedica circulaţia sângelui bolnavului: gulerul cămăşii, cravata, cureaua etc. Bolnavul va fi stropit cu apă rece pe faţă şi pe piept şi lovit uşor cu palmele peste obraz, ceea ce determină o excitaţie externă capabilă să-1 readucă în simţire. În acelaşi scop, i se vor da să respire substanţe volatile ca: oţet, parfum sau eter. Dacă bolnavul nu-şi revine, trebuie să i se facă fără întârziere respiraţie artificială prin metoda „gură la gură". După ce şi-a revenit complet, accidentatul nu va fi ridicat, deoarece s-ar putea să reintre în starea de leşin. El va fi ţinut culcat încă minimum 15 minute sau, dacă este nevoie, chiar mai mult, până la dispariţia senzaţiei de slăbiciune care persistă de obicei după leşin. În acest timp, bolnavul va fi supravegheat cu atenţie. I se pot da băuturi calde, cum ar fi: ceai concentrat sau cafea tare. Uneori, cel care a suferit un astfel de accident este atât de palid şi are pulsul şi respiraţia atât de slabe, încât pare fără viaţă. În asemenea cazuri, trebuie continuată aplicarea cu perseverenţă a măsurilor de prim ajutor până când bolnavul îşi revine. În caz de leşinuri care se repetă sau de sincopă, trebuie chemat medicul, pentru a completa măsurile de prim ajutor cu mijloace mai complexe, cât şi pentru descoperirea cauzei care generează şi întreţine aceste stări. Insolaţia este un accident produs de acţiunea directă şi prelungită a razelor solare asupra capului şi cefei. Apariţia insolaţiei este favorizată de o adaptare insuficientă la soare, de efortul fizic sau de debilitatea organismului. Forma uşoară a insolaţiei se caracterizează prin dureri de cap, moleşeală, senzaţie de înfundare a urechilor, greaţă, înroşirea puternică a obrajilor şi rărirea pulsului. Când insolaţia este de gravitate medie, durerea de cap are o intensitate foarte mare, pulsul şi respiraţia se accelerează, apare o încleştare a maxilarelor, se instalează rigiditatea cefei. Cel care acordă primul ajutor va aşeza accidentatul la umbră, în poziţie culcată cu faţa în sus, cu capul mai sus decât restul corpului, îi va desface cravata, cordonul sau centura şi îi va pune comprese reci pe frunte, pe ceafă şi pe piept. Dacă accidentatul nu varsă, i se vor da să bea băuturi dulci, ceai sau cafea. La nevoie, se va face respiraţie artificială. După ce victima şi-a revenit, nu va fi lăsată să-şi reia activitatea imediat, în soare. Principala măsură de prevenire a insolaţiei este acoperirea capului cu o pălărie uşoară sau cu o şapcă de pânză albă sau din paie. Această măsură trebuie luată în timpul excursiilor, al expunerilor îndelungate la soare pe litoral, al oricăror munci în bătaia razelor solare. Se pot folosi şi mijloace improvizate de apărare contra soarelui, cum ar fi un coif de hârtie sau o batistă înnodată la colţuri. 7. Primul ajutor în intoxicaţiile acute Intoxicaţiile sunt stări de îmbolnăvire produse accidental sau intenţionat, prin pătrunderea în organism a unei substanţe toxice, putând fi cronice sau acute, doar acestea din urmă prezentând interes pentru instruirea salvatorilor. Pentru acordarea unui ajutor eficace este foarte important să aflăm cât mai repede care este toxicul declanşator al intoxicaţiei. în acest scop, vom culege toate informaţiile legate de accident, furnizate de accidentat sau de cei care îl însoţesc. Pe lângă aceste informaţii, ne mai putem orienta după unele semne pe care le prezintă intoxicatul. În general, tulburările ce apar într-o intoxicaţie acută se instalează brusc, după contactul cu substanţa toxică (inhalarea de gaze toxice, consumarea unor alimente în 352

care există substanţe toxice, contactul pielii cu o substanţă toxică sau înghiţirea unor medicamente care, în cantităţi mari, sunt toxice). Răspunsul exact îl poate da laboratorul. Pentru a avea date cât mai complete, este obligatoriu să păstrăm orice indiciu care ar putea lămuri cazul. Vom trimite laboratorului orice aliment sau medicament găsit la locul accidentului, precum şi vărsăturile, urina sau fecalele celui intoxicat. Măsurile de prim ajutor general valabile în cazul unei intoxicaţii acute sunt: –întreruperea cât mai rapidă a contactului între cel intoxicat şi toxicul respectiv; –blocarea acţiunii toxicului şi, dacă este cazul, luarea măsurilor de urgenţă pentru menţinerea funcţiilor vitale ale celui intoxicat; –tratarea leziunilor produse de toxic; –transportul intoxicatului la cea mai apropiată unitate medicala. Intoxicaţiile acute pe cale respiratorie se produc prin inhalarea unor substanţe toxice sub formă de gaze, de ceaţă, de vapori sau de pulberi foarte fine. Ele se manifestă cu ameţeli, dureri de cap, vărsături, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie superficială, uneori stop cardio-respirator. Majoritatea toxicelor cu acţiune pe aparatul respirator produc iritaţii şi chiar arsuri la nivelul ochilor şi nasului. De aceea, în mod obligatoriu, în toate cazurile de intoxicaţii acute cu substanţe iritante se vor controla şi ochii accidentatului. Există toxice care au o acţiune brutală la nivelul plămânilor, leziunile determinate putând ajunge până la edem pulmonar acut toxic. Primul ajutor în acest fel de intoxicaţii constă din: a) scoaterea intoxicatului din atmosfera toxică (scoaterea la aer sau aerisirea încăperii); b) în cazul în care leziunile s-au produs numai la nivelul căilor respiratorii superioare (nas, faringe, gură), este suficient să i se instaleze în orificiul nazal 10–20 de picături de soluţie de bicarbonat de sodiu 5% sau să se facă o gargară cu această soluţie. Pentru spălarea ochilor se poate folosi ser fiziologic, ceai de muşeţel sau apă simplă; c) în caz de stop respirator sau de stop cardiac, se face respiraţie artificială sau masaj cardiac extern, accidentatul fiind aşezat cu capul mai jos decât restul corpului. Intoxicaţiile acute pe cale digestivă se pot produce prin înghiţirea unor substanţe toxice, a unor cantităţi exagerate de medicamente sau a unor alimente contaminate sau otrăvitoare. Ingerarea accidentală a acizilor: azotic (apă tare), clorhidric, sulfuric, fenic (crezol, lizol) sau a unor baze (amoniac, sodă caustică,. salicilat de sodiu), determină senzaţia de arsură a gurii, dureri la înghiţire şi de-a lungul esofagului până la nivelul stomacului, salivaţie abundentă, vărsături, uneori cu firişoare de sânge. Bolnavul este palid, are ameţeli, tulburări respira-torii şi slăbirea pulsului. Pe buze, în gură se observă urme de arsură sub formă de pete gălbui sau albicioase şi uneori miros caracteristic (de amoniac, de migdale amare). Primul ajutor în intoxicaţiile acute cu substanţe bazice constă din: a) administrarea a 2-3 litri de apă caldă, lapte, sucuri de fructe sau de suspensie de cărbune animal; b) după administrarea acestor lichide, care se face fracţionat, câte 250–300 ml odată, pentru a evita dilataţia stomacului şi forţarea pătrunderii toxicului în intestin, vom încerca să provocăm vărsături prin atingerea fundului gâtului cu un apăsător de limbă, o coadă de lingură sau cu degetele. Nu se vor produce vărsături dacă, de la ingerarea toxicului au trecut mai mult de 2–3 ore (deci substanţa toxică a ajuns în intestin) sau dacă intoxicatul este inconştient, dacă este cardiac (pericol de colaps) sau dacă este vorba de o femeie gravidă (pericol de avort). Primul ajutor în intoxicaţiile acute cu substanţe acide constă din: a) administrarea a 2–3 litri de lapte sau apă în care au fost bătute 8–10 ouă şi s-au adăugat 1–3 linguri de magnezie calcinată sau de hidroxid de aluminiu ; 353

b) badijonarea cu un tampon de vată muiat în glicerină boraxată a leziunilor mucoasei bucale; c) nu se vor produce vărsături şi, de asemenea, nu se vor administra carbonaţi sau bicarbonaţi, deoarece aceştia, prin degajarea de bioxid de carbon, destind stomacul şi favorizează perforaţiile. Şi în cazul intoxicaţiilor cu substanţe bazice, şi în cazul celor cu substanţe acide, bolnavul va fi transportat de urgenţă la spital. Intoxicaţiile alimentare se produc prin contaminarea alimentelor cu substanţe toxice sau cu microbi. Cele mai frecvente intoxicaţii se produc cu peşte, produse din carne şi ciuperci. Semnele intoxicaţiei apar după 10–12 ore, uneori chiar după 48 de ore. Intoxicatul prezintă dureri de stomac, sete, uscăciune a gurii, greaţă, tulburări de înghiţire, salivaţie abundentă, vărsături, dureri de cap, ameţeli, diaree, somnolenţă, tulburări cardiorespiratorii, creşterea temperaturii, tulburări de vedere. Primul ajutor constă din: a) administrarea de apă călduţă (300 de grame), toată odată; b) provocarea de vărsături; c) dacă au trecut 2–3 ore de la ingerarea toxicului se pot administra purgative. Intoxicaţiile acute produse în urma pătrunderii toxicului prin piele se pot produce mai ales în industria chimică şi petrolieră, precum şi în agricultură (folosirea insectofungicidelor). Primul ajutor constă din: a) îndepărtarea imediată a hainelor contaminate cu substanţa toxică şi spălarea cu multă apă şi săpun a pielii celui intoxicat, în porţiunile în care a venit în contact cu toxicul; b) neutralizarea toxicului se poate face cu o soluţie 5–10% de bicarbonat de sodiu. În nici un caz nu vom folosi alcool pentru ştergerea pielii, deoarece am putea grăbi absorbţia toxicului. Trebuie să avem grijă să spălăm bine, cu multă apă, ochii intoxicatului. În cazul oricărei intoxicaţii acute, prezenţa medicului este absolut necesară, având caracterul de primă urgenţă. În ceea ce priveşte intoxicaţiile cu insectofungicide, trebuie să subliniem diversitatea manifestărilor, în funcţie de toxicul incriminat. Actualmente, se folosesc în agricultură mai multe tipuri de insecto-fungicide ca: Parathion-ul, DDT-ul, substanţele nicotinice, substanţele pe bază de mercur etc. Parathion-ul (Verdele de Paris) şi alte substanţe cu însuşiri chimice asemănătoare se găsesc în comerţ sub diferite denumiri: Dipterex, Ecatox, E 605, Fosfotox, Malathiol, Folidol etc., acestea fiind deosebit de toxice. În intoxicaţiile cu substanţe de tipul Parathion-ului, semnele caracteristice sunt: micşorarea pupilei, dureri de cap, dureri de ochi, transpiraţii, greutate în respiraţie, tuse, contracturi musculare, rărirea pulsului. Dacă intoxicaţia s-a produs pe cale digestivă, apar greţuri, vărsături, dureri abdominale. În cazul pătrunderii toxicului prin piele, apar mai întâi transpiraţii abundente şi contracturi musculare locale. Dacă intoxicaţia s-a produs pe cale respiratorie, primul ajutor constă din: a)scoaterea rapidă a intoxicatului din mediul toxic; b)spălarea cu apă şi săpun a corpului victimei şi spălarea ochilor cu multă apă; c)eventual, măsuri de reanimare respiratorie şi cardiacă; dacă intoxicaţia s-a produs pe cale digestivă, în primul moment trebuie să recurgem la administrarea de apă călduţă, cu cărbune animal (8 tablete la 1 litru). La accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa nu li se va da nimic de băut şi nu li se vor provoca vărsături; 354

d)provocarea de vărsături accidentatului, prin administrarea de apă călduţă, sărată (3 linguriţe de sare la 1 pahar de apă) ; e)se poate administra un purgativ salin. Nu se dă ulei de ricin sau alt purgativ uleios. Prezenţa medicului în caz de intoxicaţii cu insecto-fungicide are un caracter de primă urgenţă (10–20 de minute de la apariţia primelor semne de intoxicaţie). Ca măsuri de prevenire a intoxicaţiilor amintim: – folosirea echipamentului de protecţie ori de câte ori se manipulează substanţe toxice; – păstrarea tuturor medicamentelor şi a altor substanţe toxice în ambalaje etichetate şi în locuri în care copiii nu pot ajunge; – educarea copiilor spre a nu bea şi a nu mânca alimente, medicamente, plante sau boabe găsite în diverse locuri, fără permisiunea părinţilor sau a celor care îi supraveghează; – asigurarea unei bune ventilaţii în încăperile în care se lucrează cu lichide volatile pentru curăţat (benzină, neofalină ş.a.); – ferirea tuturor vaselor şi tacâmurilor folosite în bucătărie, de contaminarea cu substanţe toxice (insecticide, otrăvuri pentru şobolani ş.a.); – interzicerea consumului unor alimente care nu au aspect normal. 8. Transportul accidentaţilor Ridicarea, deplasarea, urcarea în „Salvare" şi transportul accidentaţilor au o importanţă deosebită. Multe complicaţii pot apare tocmai din cauza unor greşeli comise cu ocazia ridicării şi transportului, mai ales în cazul politraumatizaţilor şi al marilor traumatizaţi. In timpul mobilizării, accidentatul trebuie manevrat cu atenţie şi. blândeţe. Geamătul victimei trebuie să oprească manevrele şi gesturile care le determină. Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa nu mai reacţionează la durere, ceea ce ne obligă la mai multă atenţie în vederea evitării gesturilor traumatizante, care contribuie la agravarea, tulburărilor funcţionale existente. În aceste cazuri, agravarea se poate constata prin modificarea pulsului şi a ritmului respirator, precum şi, prin accentuarea palorii. Este bine ca ridicarea accidentatului şi aşezarea sa pe targă să se facă cu concursul mai multor persoane care se vor aşeza la capul şi la picioarele celui ce trebuie ridicat. Una din ele va introduce braţele sub umerii victimei, alta sub bazin şi cealaltă pe sub picioare. Toţi odată, la o anumită comandă, ridică rănitul cu 30–40 de centimetri, atât cât este necesar pentru a permite introducerea tărgii dedesubt. Tot prin mişcări sincronizate, rănitul va fi pus pe targă. Axul corpului, format din cap-gât-toracebazin, va fi menţinut în bloc unitar, tot timpul în acelaşi plan. După aşezarea pe targă, se va face un nou inventar al leziunilor, se vor imobiliza eventualele fracturi, se va controla hemostaza. Rănile peretelui abdomenului, prin care apar intestinele, se vor acoperi cu pansamente sterile, după introducerea conţinutului în abdomen. Plăgile toracice penetrante se vor pansa etanş, cu comprese fixate cu ajutorul unor benzi de leucoplast. Salvatorul va evita să abordeze probleme care depăşesc posibilităţile sale de înţelegere şi de rezolvare. Improvizaţiile sau inovaţiile care depăşesc cunoştinţele salvatorului sunt periculoase. Ceea ce se urmăreşte este ca, în primul rând să nu facem mai rău victimei. Transportul victimei se face la comandă, capul accidentatului fiind ţinut pe direcţia mersului. Purtătorii din spate vor supraveghea permanent faţa accidentatului şi mişcările respiratorii ale acestuia. Targa va fi menţinută numai în poziţie orizontală şi se va păstra un pas sincronizat pentru evitarea balansului şi zdruncinarea rănitului. Dacă victima a pierdut mult sânge, va fi aşezată cu capul mai jos decât restul corpului. în traumatismele toracice, capul şi toracele victimei vor fi aşezate mai sus. 355

Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa vor fi aşezaţi cu capul întors într-o parte pentru a se evita sufocarea prin vărsături. La fel şi cei care sângerează din nas sau din gură. Sub ceafa accidentatului se va introduce un sul făcut dintr-un cearşaf sau din nişte haine. Dacă bănuim existenţa unei fracturi de coloană, cunoscând pericolul secţionării măduvei spinării accidentatului, acesta trebuie ridicat şi transportat după anumite reguli: – în timpul ridicării, umerii şi bazinul trebuie menţinuţi la acelaşi nivel; – dacă este posibil, pentru ridicarea accidentatului să folosim 4 ajutoare, care, în picioare, se plasează deasupra accidentatului, cu câte un picior de o parte şi de alta a acestuia. Un ajutor se situează în dreptul picioarelor, privind spre cap şi bagă o mână sub coapse şi o mână sub gambe. Al doilea ajutor se situează în dreptul bazinului, privind tot spre cap, introducând mâinile sub şale, ţinându-le faţă în faţă, fără a le decala. Cel de-al treilea ajutor se aşează în dreptul capului, privind spre picioarele accidentatului şi apucă cu mâinile fiecare umăr. Cel de-al patrulea ajutor se aşează lângă cap şi îl fixează cu o mână pe frunte şi una la ceafă, pentru a preveni mişcările capului; – la comandă, accidentatul este ridicat şi aşezat pe un plan dur (uşă, scândură lată etc.), între perne, ghemuri de haine, pentru a evita deplasările laterale. În acelaşi scop, accidentatul va fi fixat deasupra cu feşi late. Traumatismele care presupun o fractură a coloanei cervicale (în regiunea gâtului) se vor transporta pe spate, capul fiind imobilizat cu gulere cervicale, între doi saci cu nisip sau două bucăţi de lemn înfăşurate în haine; – accidentatul va fi învelit cu o pătură, mai ales pe vreme friguroasă. La nevoie, targa poate fi improvizată din două beţe solide, vergele metalice sau ţevi. Acestea trebuie să fie mai lungi decât corpul rănitului şi se pot lega sau fixa cu frânghii trecute în opt, cu o manta sau cu o pătură. La nevoie, se poate folosi drept targă, o scară, o scândură lată sau chiar o uşă. Înainte de a întrebuinţa orice targă improvizată, trebuie să i se încerce rezistenţa la greutatea victimei. Dacă sunt de urcat scări sau pante, se va evita înclinarea tărgii. Pentru aceasta, purtătorul din faţă va coborî targa, iar cel din spate o va ridica. În acelaşi mod, la coborârea pantelor sau a scărilor, purtătorul din faţă va ridica targa iar cel din spate o va coborî. Este bine ca, în timpul coborârii, victima să fie transportată cu capul înspre partea mai ridicată a tărgii. Aşezarea tărgii în autosanitară se face pe uşa din spate. Accidentatul este introdus cu capul înainte. Este indicat ca purtătorii laterali să se urce în maşină şi să preia mânerele din faţă ale tărgii. Ceilalţi purtători ridică partea din spate a tărgii la orizontală şi o împing înainte. În lipsa autosanitarei se va apela la un autocamion sau la un alt autovehicul care oferă condiţii pentru aşezarea tărgii în poziţie orizontală. 9. Mijloace clasice pentru transportul accidentaţilor. Transportul se va efectua cu diverse mijloace specializate, în raport cu dotarea, distanţa faţă de unitatea sanitară şi , când este posibil, cu mijlocul de transport cel mai rapid aflat la îndemână. Mijloacele de transport cel mai des folosite în ţara noastră sunt: 1.-Targa (targa pliantă şi targa fixă ) (fig.7) 2.-Brancardul (se foloseşte în spital). 3.-Salteaua „cochilie" este alcătuită dintr-un înveliş de material plastic rezistent şi etanş, care conţine bile mici de polistiren şi aer (fig. 8). După ce rănitul a fost aşezat pe saltea, se face vid în interior (cu ajutorul unei pompe care scoate aerul) şi tot ansamblul de bile, datorită presiunii atmosferice a mediului înconjurător se mulează pe corpul accidentatului şi devine rigid ca o 356

cochilie. Avantajele acestei saltele sunt: este uşoară, protejează accidentatul împotriva unor mobilizări neaşteptate, împotriva frigului şi este transparentă la raze X, ceea ce permite efectuarea controalelor radiologice.

Fig. 7. Targă cu pat de pânză

Fig. 8. Salteaua „ cochilie" 4. Targa pentru transportul accidentaţilor SPENCER- SHELL ( Fig.9 )

Fig. 9. Este destinată pentru o largă arie a situaţilor de salvare şi transport a accidentaţilor. Targa este realizată din polietilenă lichidă, material de înaltă densitate care îi conferă o rezistenţă mărită la uzură şi rupere. Suprafaţa ei este impermeabilă , rezistentă la acţiunea agenţilor chimici şi petroliferi, fiind uşor de întreţinut şi curăţat. Coşul tărgii este rezistent la temperatură înaltă şi nu corodează. Rama din aluminiu dur este inserată în carcasă şi asigură rezistenţa şi flexibilitatea tărgii. Pe margine are nişte orificii de unde salvatorii pot prinde pentru a transporta victima, iar prin patru găuri circulare întărite cu inel de alamă se pot trece corzi ce permit ridicarea sau coborârea în siguranţă a tărgii şi accidentatului. Dimensiunile tărgii sunt 217 x 62 x 18,5 cm greutatea 13,5 kg şi are un volum de 278 l. Un prag ajustabil permite reglarea dimensiunii tărgii conferind în acest fel siguranţa şi stabilitatea accidentatului în timpul transportului. Pe o masă specială ce se aşează deasupra accidentatului, pe marginile tărgii, se poate aşeza aparatul de reanimare respiratorie. 5. - Căruciorul ( este folosit în unităţile sanitare ). 6. - Akia ( sanie - barcă ) - folosită la Salvamont. 7. - Autosanitara. 8. - Avionul şi elicopterul sanitar. 357

Mijloace improvizate pentru transportul accidentaţilor: 1 - Transportul executat de o singură persoană, prin sprijinire pe braţe, în spate, cu chinga, etc. 2. - Transportul executat de două persoane (prin sprijinire, pe braţe, cu chingă, pe scaun, pe pătură sau cearşaf, etc.). 3. - Transportul cu targă improvizată. 4. - Transportul cu săniuţă sau cărucior. 5. - Mijloace auto : turism, camion, microbuz, etc. 6. - Avioane şi elicoptere de transport. 10. Primul ajutor în arsuri, degerături şi stări de hipotermie Arsurile sunt leziuni provocate de căldură (lichide fierbinţi, vapori sau corpuri incandescente), de soare, de electricitate, de unele substanţe chimice caustice sau de iradiaţii. Leziuni asemănătoare arsurilor pot provoca rosăturile încălţămintei. În afară de profunzimea arsurii, în mod deosebit interesează întinderea suprafeţei arse. Suprafaţa atinsă de arsură este aceea care arată în primul rând gravitatea arsurii. Cea mai simplă metodă utilizată pentru calcularea suprafeţei arse este „regula lui 9" a lui Wallace. Astfel capul şi fiecare membru superior reprezintă 9 %, fiecare membru inferior 18 %, iar faţa anterioară ca şi cea posterioară a trunchiului este 18 % (fig. 10). Orice arsură care depăşeşte 10 % din suprafaţa corpului poate determina o stare de şoc. Arsurile care depăşesc 30 % din suprafaţa corpului pun mari probleme de reanimare. Riscul mortal creşte cu cât procentul depăşeşte 45 - 50 % din suprafaţa corpului. Arsurile care depăşesc 80 % din suprafaţa corpului, în mod practic nu sunt compatibile cu viaţa şi bolnavii mor de obicei în primele ore. În funcţie de profunzimea lor, arsurile pot avea trei grade diferite: Fig. 10. ►Arsura de gradul I este caracterizată prin durere şi Calcularea suprafetei înroşirea pielii în regiunea lezată. Ca exemplu pentru arsurile de acest gen putem da efectul expunerii prelungite la razele solare, fără o acomodare prealabilă. ►Arsura de gradul II interesează straturile mai profunde ale pielii şi se caracterizează prin apariţia de flictene (băşici) pline cu un lichid transparent, gălbui. Ca exemplu putem da arsurile provocate de lichide fierbinţi sau de corpurile încinse. Când arsura este întinsă şi mai profundă, lichidul din flictene poate deveni roşietic din cauza sângelui pătruns prin distrugerea peretelui vascular. ►Arsura de gradul III este mai profundă, interesând grăsimea de sub piele, muşchii, vasele şi nervii, pielea fiind complet distrusă, carbonizată. Arsurile de gradele II şi III sunt considerate plăgi. Marele pericol în cazul arsurilor este infecţia. În lipsa unor măsuri de protecţie, arsurile de gradele II şi III se infectează foarte repede. Tot atât de importantă este şi regiunea lezată prin arsură. Astfel, cele mai periculoase sunt arsurile feţei şi ale mâinilor. Înghiţirea de acizi sau de sodă caustică provoacă arsuri la nivelul gurii, esofagului şi stomacului, iar arsurile de vapori (explozii, incendii) pot prezenta riscul lezării căilor respiratorii şi al asfixiei. Nu trebuie neglijat răspunsul general al organismului, caracterizat prin posibilitatea apariţiei şocului, în funcţie de întinderea, profunzimea şi regiunea lezată. În acest domeniu contează foarte mult felul de a reacţiona al fiecărui individ, precum şi starea sănătăţii înainte de producerea accidentului (ex.: bătrânii, copiii şi bolnavii cronici suportă mai greu agresiunea arsurilor şi pot intra repede în stare de şoc). 358

Primul ajutor urmăreşte uşurarea durerii pentru prevenirea apariţiei stării de şoc, iar prin aplicarea unui pansament corect, să se prevină infectarea plăgii. În arsurile de gradul I este suficient ca pielea înroşită să fie badijonată cu alcool dublu rafinat. In general, nu este nevoie de pansament. În arsurile de gradul II, păstrarea intactă a flictenelor poate asigura provizoriu evitarea infecţiei. Crăparea lor poate duce la infectarea lichidului din interior. De aceea, pansamentul devine necesar. Este bine ca pe regiunea lezată să se aplice un unguent cu antibiotice de tipul unguentului cu tetraciclină sau al Decadermului. Pericolul este şi mai mare în cazul când flictenele s-au spart şi ţesuturile profunde au rămas descoperite. În aceste cazuri, singurele persoane competente pentru a aplica tratamentul necesar sunt cadrele medico-sanitare. . În arsurile grave, de gradul III, cu plăgi profunde şi tegumentele carbonizate, primul ajutor constă din: acoperirea cu tifon steril a rănilor (dacă nu avem materiale sterile putem folosi cearşafuri sau prosoape curate). În cazul că accidentatul are hainele aprinse, va fi acoperit cu o pătură sau va fi rostogolit pe jos pentru stingerea flăcărilor. Se face apoi transportul de urgenţă la o unitate medicală de specialitate. Nu se tuşeşte, nu se strănută şi nu se vorbeşte deasupra plăgii din cauza pericolului de a declanşa o infecţie. Se va evita dezbrăcarea accidentatului. Fac excepţie de la această regulă situaţiile în care hainele victimei sunt îmbibate cu substanţe fierbinţi sau cu substanţe corosive şi când este necesar să se facă o stropire abundentă cu apă rece. De asemenea, în cazul că ţesăturile sunt din materiale sintetice, care continuă să ardă fără flacără, este bine să ne folosim de nisip sau de extinctoare, luând, bineînţeles, toate măsurile de precauţie pentru a nu agrava starea bolnavului Nu se va arunca niciodată apă peste produsele inflamabile aprinse. Tratamentul de urgenţă al arsurilor chimice comportă, în primul rând, spălarea cu apă călduţă a pielii venite în contact cu substanţa respectivă, continuându-se apoi pe toată suprafaţa corpului. Aceste spălări cu apă trebuie să dureze cel puţin 10–15 minute, în cazurile obişnuite şi cel puţin 30 de minute în arsurile cu acid clorhidric. În nici un caz nu vom folosi soluţii alcaline pentru neutralizarea acizilor, fiindcă sărurile formate pot fi mai caustice decât acizii diluaţi prin spălare. În cazul arsurilor cu substanţe alcaline, se poate folosi, după spălare, aplicarea unor pansamente îmbibate în acid acetic (oţet) soluţie 1%. Nu se recomandă folosirea unor substanţe grase ca ulei, unt, smântână şi altele, pentru ungerea suprafeţelor arse, deoarece în acest mod se îngreunează aplicarea ulterioară a unui tratament corect. Atragem atenţia asupra importanţei deosebite pe care o are calmarea durerii în cazurile de arsuri. Durerea violentă şi de un tip aparte poate predispune la apariţia şocului. De aceea, este bine să încercăm administrarea de antinevralgice sau Algocalmin. În acelaşi timp, pentru atenuarea stării de spaimă a accidentatului putem administra unele medicamente ca : Bromoval, Extraveral, Pasinal sau Meprobramat. Degerăturile dau leziuni asemănătoare arsurilor, iar tratamentul este asemănător. Stările de hipotermie se datoresc acţiunii generale a temperaturii scăzute asupra organismului. Gravitatea lor este condiţionată de temperatura ambiantă, de durata expunerii la temperaturi scăzute, de condiţiile meteorologice (vânt, umiditate), de altitudine şi, desigur, de starea sănătăţii celui expus la aceste condiţii. Mergând progresiv, semnele unei stări de hipotermie ar fi: o fază iniţială de somnolenţă, de apatie, apoi creşterea ritmului respiraţiei şi scăderea numărului de pulsaţii cardiace pe minut, pielea devine marmorată, apoi lividă, treptat victima îşi pierde cunoştinţa, iar corpul începe să fie rigid. 359

Primul ajutor va urmări realizarea a două acţiuni esenţiale: reîncălzirea şi reanimarea (prin respiraţie artificială sau prin administrarea de oxigen sub presiune). Reîncălzirea se face întotdeauna de la exteriorul organismului spre interior. Ideal şi rapid, ea se poate realiza introducând accidentatul într-o baie cu apă caldă, a cărei temperatură va fi crescută treptat până la 35–400 C. Dar baia se poate suplini prin împachetări calde, folosind sticle cu apă caldă. Nu se vor administra băuturi calde decât după ce accidentatul şi-a revenit şi poate înghiţi, deoarece ele produc încălzirea internă a organismului, în timp ce sângele care circulă în vasele de la suprafaţa corpului continuă să se răcească. Nu se administrează nici medicamente care activează circulaţia sau respiraţia, deoarece, ele mobilizează sângele periferic, rece, determinând răcirea internă a organismului. Respiraţia artificială se face numai prin metoda „gură la gură", alte metode contribuind, prin mişcările ce se execută asupra accidentatului, la mobilizarea sângelui răcit din învelişurile organismului. Când accidentatul şi-a revenit, va fi transportat în poziţie orizontală pentru a se evita tulburările de circulaţie a sângelui la nivelul creierului. Oricât de bine pregătiţi am fi în acordarea primului ajutor în cazuri de hipotermie, trebuie să apelăm la cea mai apropiată unitate medico-sanitară pentru a interveni la locul accidentului. 11. Intoxicaţiile accidentale profesionale Diagnosticul şi tratamentul de urgenţă, în caz de intoxicaţii accidentale profesionale, sunt condiţionate de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona asupra organismului. I. Intoxicaţia cu substanţe iritante În această categorie intră un număr mare de substanţe care pot produce asupra organismului fenomene de iritaţie a căilor aeriene superioare, pneumonie toxică şi chiar edem pulmonar acut. Putem enumera: acetona, acidul azotic, clorhidric, sulfuric, acetic, formic, amoniacul, bioxidul de sulf, oxizii de azot, hidrogenul sulfurat ş.a, De asemenea, pneumonia chimică poate fi produsă de beriliu, cadmiu, acid cromic, mangan, benzină ş.a. Semnele intoxicaţiei: în cazurile simple este vorba de o iritaţie a căilor respiratorii superioare manifestată prin strănut, tuse, jenă în respiraţie, sufocare, dureri de cap, jenă în înghiţire. Uneori, în intoxicaţiile acute mai grave, aceste semne pot fi foarte puţin marcate, instalarea edemului pulmonar acut sau a pneumoniei chimice făcându-se brusc. Alteori, între manifestările iniţiale de iritare a căilor respiratorii superioare şi manifestările grave ale pneumoniei chimice sau ale edemului pulmonar acut există o fază de latenţă (de vindecare aparentă) ce poate dura ore sau chiar zile. în cazurile grave, intoxicatul poate începe să expectoreze o spută rozalie, de aspectul albuşului de ou bătut, are mâinile şi picioarele reci şi se sufocă. Primul ajutor constă din: – scoaterea intoxicatului din mediul toxic. Atenţie ! Cei ce acordă primul ajutor trebuie să fie echipaţi cu mijloace de protecţie a respiraţiei şi costume de protecţie; – dezbrăcarea intoxicatului şi spălarea pielii, dacă situaţia o permite; – instilarea nazală a unei soluţii de bicarbonat de sodiu 5% şi gargară cu aceeaşi soluţie; – dezobturarea căilor respiratorii superioare, dacă este necesar; – administrarea de oxigen sub presiune; – repaus absolut; – evitarea condiţiilor care uşurează apariţia edemului pulmonar acut (efortul, fuga de la locul accidentului etc.); 360

– transportul de urgenţă al accidentatului, învelit în pături, la unitatea medicosanitară cea mai apropiată. Căldura şi repausul sunt cerinţe majore, orice solicitare a organismului crescând nevoia de oxigen. II. Intoxicaţii cu substanţe toxice având acţiune predominantă asupra sistemului nervos central In raport cu acţiunea toxicelor, sunt mai multe grupuri de substanţe: a) In primul grup intră substanţele a căror acţiune se caracterizează prin aceea că pot produce stări ebrio-narcotice (asemănătoare beţiei alcoolice) care pot merge până la pierderea cunoştinţei şi chiar la pierderea vieţii accidentatului. Dintre substanţele toxice din această grupă menţionăm: benzenul şi omologii acestuia, tetraclorura de carbon, bromura sau clorura de metil, alcoolul (etilic, metilic, amilic), bioxidul de carbon ş.a. Primele semne ale intoxicaţiei cu aceste substanţe constau din lipsa de coordonare a mişcărilor, a mersului, dureri de cap, euforie, ameţeli. Dacă pătrunderea substanţei în organism continuă survin: tremur al limbii şi al buzelor, tulburări de vedere, greutate în vorbire, lăcrimare, tuse cu caracter spastic, greaţă, vărsături, somnolenţă, convulsii şi poate surveni moartea. Primul ajutor constă din: – scoaterea intoxicatului din mediul contaminat; – dezbrăcarea accidentatului şi spălarea pielii cu apă şi săpun, în cazul în care toxicul este reprezentat de un lichid volatil care poate pătrunde prin piele, cum sunt alcoolul metilic, fenolul ş.a.; – respiraţie artificială şi oxigenoterapie, la nevoie; – transportul de urgenţă la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată sau la staţia de degazare a întreprinderii, având grijă să învelim accidentatul cu pături, haine etc., deoarece, în acest timp, este necesar ca accidentatul să fie menţinut în condiţii de temperatură constantă între 18–20 °C. b) În al doilea grup de substanţe toxice cu acţiune asupra sistemului nervos central sunt cuprinse toxicele care produc encefalopatie toxică. Dintre toxicele acestui grup menţionăm: compuşii organici ai plumbului (oxizi, pulberi de metal), plumb tetraetilic, bromura de etil, cadmiul, compuşii organici ai staniului, nichelul carbonil lichid ş.a. Intoxicaţia cu una dintre aceste substanţe se manifestă cu delir, agitaţie, mişcări exagerate, tremurături, convulsii, comă. Primul ajutor constă din: – îndepărtarea accidentatului din mediul contaminat; – schimbarea hainelor de lucru şi spălarea pielii cu apă caldă şi săpun, pentru înlăturarea toxicului; – instituirea respiraţiei artificiale, la nevoie; – transportul de urgenţă la o unitate medicală. Transportul se va face în poziţie culcată, eventual cu capul mai jos decât linia corpului. c) în al treilea grup de substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos sunt cuprinse substanţele care produc acţiune convulsivantă (de la simple tresăriri şi mişcări bruşte ale muşchilor, până la accesul de epilepsie şi comă). Dintre toxicele care pot produce acest tip de intoxicaţii, menţionăm: insecticidele (DDT, Aldrin, Gamexan), raticide, combustibili utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi rachete, unele explozibile. Intoxicaţia cu una dintre aceste substanţe se manifestă prin fenomene de excitabilitate crescută. ameţeli, dureri în muşchi care preced contracţiile involuntare ale extremităţilor, dureri ale cefei, tremurături etc. 361

Primul ajutor constă din: – în timpul crizei convulsive, intoxicatul va fi lăsat pe loc, luându-se măsuri pentru a nu se accidenta prin mişcările dezordonate pe care le face; – desfacerea legăturilor care îi jenează respiraţia (cravata, cămaşa, centura), cu blândeţe, pentru a nu accentua convulsiile; – se încearcă deschiderea gurii şi fixarea între arcadele dentare a unui obiect moale (batistă răsucită, tifon, cauciuc, material plastic) pentru a evita ca accidentatul săşi muşte limba; – schimbarea hainelor de lucru şi spălarea cu apă şi săpun (în cazul intoxicaţiilor cu insectofungicide); – respiraţie artificială şi administrare de oxigen, la nevoie; – respectarea pe cât este posibil a unor condiţii de temperatură constante, între 18–20°C; – transportul de urgenţă la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată. III. Intoxicaţii cu substanţe toxice care acţionează asupra respiraţiei prin folosirea deficitară a oxigenului, care, fie că nu poate fi transportat la ţesuturi, fie că nu poate fi utilizat la acest nivel. In grupa substanţelor toxice care produc oprirea respiraţiei prin acţiunea la nivelul sângelui, menţionăm : oxidul de carbon, compuşii cianici, oxizii de azot, nitroderivaţii hidrocarburilor aromatice. Oxidul de carbon Intoxicaţia se manifestă astfel: în formele uşoare, dureri de cap sub forma unor zvâcnituri în tâmple, greaţă, câteva vărsături, slăbiciune generală, tendinţa la ameţeală, mai ales la eforturi; după scoaterea intoxicatului la aer curat, fenomenele dispar. într-o fază mai avansată, apare o stare de oboseală mai accentuată, agitaţie şi o slăbire a memoriei, uneori, culoare roză a pielii. În acest caz, bolnavii se restabilesc în câteva zile. În intoxicaţii grave, la concentraţii mari de oxid de carbon, respiraţia devine rapidă, pulsul frecvent şi neregulat, musculatura devine rigidă. Poate surveni moartea prin oprirea respiraţiei şi a circulaţiei. În intoxicaţia cu oxid de carbon se întâlnesc modificări importante la nivelul sângelui. Astfel, oxidul de carbon formează cu globulele roşii carboxihemoglobina, o substanţă care nu mai permite transportul şi cedarea oxigenului către ţesuturile organismului, realizând o stare de asfixie. Legătura dintre oxidul de carbon şi globulele roşii nu este fixă, aşa încât, la contactul cu aerul curat sau cu oxigenul pur, oxidul de carbon se desprinde de pe globulele roşii, lăsându-le să-şi reia funcţia normală de cărăuşi ai oxigenului la ţesuturi. Primul ajutor constă din: – intoxicatul va fi culcat şi învelit; – dacă este nevoie, se face respiraţie artificială şi se administrează oxigen, chiar şi după revenirea respiraţiei normale; – transportul intoxicatului se face numai după ce şi-a revenit. Nu se pierde timpul cu transportul dacă este nevoie de o intervenţie imediată. Substanţe methemoglobinizante Nitroderivaţii hidrocarburilor ciclice, aminoderivaţii, esterii acidului azotic, oxizii de azot, hidrogenul arseniat pot produce intoxicaţii şi pe cale respiratorie şi pe cale cutanată. Semnele intoxicaţiei sunt: coloraţie albastru-cenuşie a pielii şi în special a buzelor, dureri de cap, ameţeli, tulburări de vedere, stare confuzională, pierderea cunoştinţei. Trebuie avut în vedere că aceste semne apar mai târziu, uneori după o baie fierbinte, la ieşirea de la lucru sau după consumul de băuturi alcoolice. 362

Primul ajutor trebuie instituit foarte rapid: – îndepărtarea intoxicatului de substanţa toxică; – dezbrăcarea şi spălarea pielii cu apă şi săpun. Spălarea trebuie repetată până la dispariţia completă a toxicului de pe piele; – transportul de urgenţă la o unitate medicală. Compuşii cianici: Sunt reprezentaţi de: acidul cianhidric, cianuri de potasiu, calciu, sodiu, acetocianhidrina ş.a. Semnele intoxicaţiei: la început, accidentatul resimte o iritaţie în fundul gâtului şi are senzaţia că este sugrumat. Gura se umple de salivă, dureri de cap, valuri de căldură, ameţeli. Dacă expunerea continuă, urmează pierderea cunoştinţei, stop respirator şi stop cardiac. Primul ajutor trebuie instituit foarte rapid: – în cazurile uşoare, fără pierderea cunoştinţei şi fără tulburări respiratorii, trebuie să-l scoatem pe cel intoxicat din mediul toxic, să-l dezbrăcăm şi să-i spălăm pielea cu apă şi săpun. Atenţie ! Pentru scoaterea accidentatului din mediul toxic, cei ce vor acorda primul ajutor vor purta echipamente de protecţie a respiraţiei dacă este vorba de substanţe gazoase. – în cazuri grave, respiraţie artificială, eventual oxigen; – se administrează din 5 în 5 minute o fiolă de nitrit de amil sau de nitrit de propil , al cărei conţinut se varsă pe o bucată de tifon sau pe o batistă care se ţine la gura şi nasul accidentatului; – după luarea măsurilor de mai sus, intoxicatul va fi transportat la spital.

363

BIBLIOGRAFIE NUMELE AUTORULUI Albulescu I. Bardac, D.I. ş.a. Basuc M. şi colaboratorii Buga C-tin. Burloiu F. Ceauşu I.

TITLUL LUCRĂRII Manual pentru curs postuniversitar, Universitatea Tehnică “ Gh. Asachi ” Iaşi, 2005. Elemente de medicina muncii şi boli profesionale, Editura Mira Design, Sibiu, 2003 Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ediţia II-a revizuită , Editura COPERTEX , Bucureşti , 2005 Reglementarea juridică a Protecţiei Muncii, editura “JUS - RBA” Bucureşti, 1997. Ergonomia şi organizarea ergonomică a muncii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990. Memorator managerial, ATR, Bucureşti 1995.

Chiţu M.L., Ionescu I., Ghid privind activitatea de protecţie a muncii şi apărare Lixandru R., Vintila M., împotriva incendiilor în unităţile şcolare din învăţământul ş.a. preuniversitar, Editura LVS Crepuscul, Ploieşti, 2001. Protecţia şi Igiena muncii , manual pentru clasa X-a profilul Chiţu M.L., Lixandru R., “ Resurse naturale şi protecţia mediului “, Editura LVS Vintila M., Ionescu I., ş.a. Crepuscul, Ploieşti, 2001. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă. Manual pentru curs Chiţu M.L. ş.a. postuniversitar, Universitatea Tehnică “ Gh.Asachi ” Iaşi, 2003. Curs de instruire şi perfecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii Chiţu M.L. ş.a. în muncă, Manual predare, Ploieşti, 2005. Chiţu M. L. , Lixandru Îndrumar pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de R., Leonte C., Ionescu I., protecţia muncii în unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar , ş.a Editura Confession , Ploieşti , 2005 . Managementul protecţiei muncii, Revista Risc şi securitate în muncă Darabont A. nr. 3-4 , ICSPM, 1994. Protecţia Muncii ( manual pentru învăţământul universitar) , Darabont A., Pece Şt. Bucureşti, 1996; Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă, Revista Risc Darabont A. şi securitate în muncă, nr.3 - 4, ICSPM, 1996. Darabont A., Pece, Şt., Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol. 1 şi 2, editura s.a. AGIR, Bucureşti, 2002. Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice, editura Darabont A. ş.a. AGIR, Bucureşti, 2001. Modelarea fenomenului de accidentare şi îmbolnăvire profesională : Dăscălescu A., Pece Şt. lista factorilor de risc, ICSPM Bucureşti, 1991. Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 V.c.a. şi 1500 V.c.c., indicativ I.7-98, ediţia 2000, ICECON SA Bucureşti. Colecţia revistei “ RISC ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ “, ICSPM perioada 1994-1998. Sistem de autoevaluare a securităţii muncii pentru întreprinderi mici Kovacs S. şi mijlocii, suport curs ICSPM Bucureşti, 1997. 473

Petrescu P. ş.a. Programul PHARE şi MMPS Programul PHARE şi MMPS

Securitate şi Sănătate în Muncă – Dicţionar explicativ, Editura Genicod, Bucureşti, 2001. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională în sistemul de muncă. Studiu ICSPM Bucureşti, 1989. Metoda de evaluare a nivelului de risc în unităţile economice, ICSPM Bucureşti , 1993. Geneza accidentelor de muncă, INID Bucureşti, 1994. Evaluarea riscurilor în sistemul om-maşină , Editura Atlas Press, Bucureşti ,. 2003 Elemente de analiza valorii, editura Acad. Bucureşti, 1981. Stadiul şi coordonatele strategiei securităţii în muncă în Romania, Bucureşti, 1996. Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, ICSPM, 1998.

Inspecţia Muncii

Campanie Supraveghere piaţă , Bucureşti, 2006

Pece Şt., Dăscălescu A. Pece Şt., Dăscălescu A. Pece Şt. Pece Şt. Pece Şt.

x

x

x

x

x

x

Ghid metodologic pentru prevenirea riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici , Bucureşti , 2006 Legea nr. 319/ 2006 a securităţii şi sănătatea în muncă. Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă. Legea nr. 108 / 1999, privind înfiinţarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii. Colecţia revistei “ OBIECTIV “, perioada 1996-2003.

x

x

x

Dreptul muncii, Uniunea Juriştilor din România, 2001.

Inspecţia Muncii x

x

x

x x x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

OUG nr. 200 / 2000 privind clasificarea, ambalarea, etichetarea substantelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările şi completările ulterioare HG 490/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 200/2000 Legea privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase nr. 360/2003, cu modificările şi completările ulterioare Colecţia Monitorul Oficial al României, Partea I-a, iun.2005-feb.2007

x

x

x

Site MMSSF şi Inspecţia Muncii , ian. - dec. 2006

474