Supape de sens

ARGUMENT Mecatronica s-a im pus mai întâi în viaţa reală în industrie, i ndustrie, după care a fost „identificată",

definită şi introdusă pentru a putea fi studiată şi tratată corespunzător. Elementele electrice şi electronice au început să fie incluse în sistemele mecanice încă din anii '40. Utilajele din această perioadă ar putea fi numite prima generaţie a mecatronicii. Se consideră că primul utilaj complet din punct de vedere al conceptului mecatronic a fost maşina unealtă comandată numeric (CNC) pentru producţia elicelor de elicopter, construită la Massachusetts Institute of Technology din SUA, în 1952. Dezvoltarea informaticii la începutul anilor "70 a fost marcată de apariţia microprocesorului, caracterizat printr -o înaltă fiabilitate şi o flexibilitate deosebită, oferind în acelaşi timp gabarit şi preţ scăzut; toate acestea au permis înlocuirea elementelor electronice analogice şi de decizie clasice, sistemele electronice devenind astfel mai complexe dar în acelaşi timp mai uşor de utilizat. Această etapă poate fi numită a doua generaţie a mecatronicii. Mecatronica a început să se dezvolte în mod dinamic în anii "80, perioadă în care era deja proaspăt definită, iar conceptul suferea suferea permanent perfecţionări. perfecţionări. A fost o perioada peri oada de dezvoltare în

direcţia obţinerii elementelor integrate, menite să asigure pe

deplin controlul utilajelor, maşinilor şi sistemelor complexe. Acesta a fost începutul celei de -a treia generaţii a mecatronicii, al cărui obiect de interes sunt sistemele multifuncţionale şi cu o construcţie complexă. Utilajele mecatronice sunt ansambluri care integrează elemente componente simple sau complexe ce îndeplinesc diferite funcţii, acţionând în baza unor reguli impuse. Principala lor sarcină este funcţionarea mecanică, deci producerea de lucru mecanic util, iar în esenţa lor -un sistem de senzori, la stimulii exteriori care este posibilitatea de a reacţiona inteligent, printr -un

acţionează asupra utilajului luând decizii corespunzătoare pentru fiecare situaţie.

Supape de sens.Reprezentarea informatiei – xxxxx yyyyy

Este important

de ştiut că tehnica acţionării hidraulicii cunoaşte profunde restructurări şi

reorientări privind creşterea eficienţei de funcţionare a fiecărui element, creşterea eficienţei de cuplare staţionară şi dinamică a elementelor în cadrul instalaţiilor. În procesul fundamentării lor ca ştiinţă, acţionările hidraulice s -au consolidat în mod independent iar schemele instalaţiilor au devenit mai complexe pe măsura creşterii indicilor de performanţă impuşi. Au apărut şi s -au dezvoltat elemente electrohidraul ice ce îmbină în mod util prelucrarea utilă a informaţiilor complexe pe cale electrică cu amplificarea puternică realizată de partea hidraulică. Hidraulica are un vast domeniu de aplicabilitate. Apa fiind un element indispensabil

vieţii, aşezările omeneşti au fost condiţionate de prezenţa ei. Astfel au apărut primele lucrări hidrotehnice: diguri, stăvilare, apeducte, sisteme de irigaţii. Domeniul de aplicabilitate al hidraulicii s-a

extins considerabil, iar la ora actuală nu există

ramură a tehnicii unde să nu apară hidraulica. Domenii de aplicabilitate: Industria constructoare constructoare de maşini: maşini: în tehnica automobilului, automobilului, locomotivei, locomotivei, aviaţiei, navelor, navelor, industria uşoară şi alimentară, al imentară, acţionări şi automatizări, amortizoare, suspensii hidraulice,etc. Transporturi:

principiile de funcţionare ale ale celor mai multe mijloace de transport transport sunt

bazate pe legile hidraulice (vapoare, submarine, avioane, avioane, vehicule pe pernă de aer), precum şi fluidelor în conducte şi canale. Metalurgie : siderurgie, industrie grea, furnale, laminoare, echipamente hidraulice ale forjelor

şi preselor. Maşini hidraulice: reprezintă de asemenea un domeniu vast de aplicabilitate: turbine hidraulice sau eoliene, turbine de foraj, pompe de diferite tipuri, etc.

1


I. NOŢIUNI GENERALE DESPRE HIDRAULICĂ Hidraulica este ştiinţa care studiază legile de echilibru şi de mişcare a fluidelor din punctul de vedere al aplicaţiilor în tehnică.Denumirea tehnică.Denumirea de hidraulică provine din cuvintele greceşti hidra-apa şi aulos -tub. Noţiunea a fost iniţial pusă în legătură cu orga de apă (instrument muzical în Grecia Antică) unde caracteristicile sunetelor erau realizate de înălţimea coloanelor de apă. Hidraulica studiază în principal lichidele care sunt fluide practic incompresibile, ele nu au formă proprie ci sunt perfect plastice la efortul de compresiune. Lichidele în cantităţi mici iau forma sferică iar în cantităţi mari iau forma recipientului, având o suprafaţă liberă. Lichidul de lucru din sistemele hidraulice este supus acţiunii îndelungate a unor temperature, viteze şi presiuni ridicate, variind variind în limite largi. În aceste condiţii mediul hidraulic trebuie să răspundă unor cerinţe importante cum ar fi: 

Să aibă bune proprietăţi lubrifiante;



Să aibă rezistenţă mecanică ridicată a peliculei;



Să aibă rezistenţă termică şi chimică ridicată;



Să nu degaje vapori la temperaturi obişnuite;



Să nu fie activ chimic în raport cu elementele sistemului;



Să aibă o variaţie minimă a viscozităţii în raport cu temperatura;



Să aibă punct ridicat de inflamabilitate;



Să nu absoarbă şi



Să aibă un conţinut minim de impurităţi.

Lichidele

de

lucru

să nu formeze spumă;

utilizate

în

sistemele

de

acţionare

hidraulică

se

pot

grupa în 3 categorii: - apă - uleiuri minerale -lichide sintetice

Cele mai utilizate lichide sunt

uleiurile minerale care au o durată de viaţă determinată de

calitatea lor precum şi de condiţiile de lucru. Pentru cazul instalaţiilor care funcţionează la temperaturi ridicate (metalurgie, siderurgie) mediul hidraulic utilizat este metal lichid care de 2


regulă este un aliaj eutectoid compus din 77% Na şi 23 % K.Punctul de topire este -12 ˚C, iar

cel de fierbere este cca 850 ˚C.

Tipuri de lichide hidraulice hi draulice şi proprietăţile acestora Principalele proprietăţi ale lichidelor hidraulice sunt: Densitatea - variază

în funcţie de temperatură şi presiune,dar pentru valori mici se poate

considera constantă; ea influenţează atât pierderile volumice cât şi pierderile de presiune (probleme de etanşare pentru viscozitate mică).Densitatea reprezintă masa unităţii de volu m:

ρ = m ⁄ V [ kg ⁄ m3 ] Viscozitatea -

este proprietatea lichidelor de a opune rezistenţă la curgere datorită

interacţiunii între particulele constituente,şi poate fi de două feluri: 

dinamică, μ , reprezintă raportul dintre tensiunea tangenţială τ şi gradientul de viteză al masei de fluid

μ = ς ds ⁄ dv [ 1 POISE POISE ] =[g ⁄ cms ] cinematică,ν ,reprezintă raportul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea



fluidului.Din punct de vedere fizic reprezintă rezistenţa opusă de fluid deplasării sub greutatea propie.

ν = μ ⁄ ρ [m2 ⁄ s ] , [ 1 STOKES STOKES ] =[ cm2 ⁄ s ] Viscozitatea uleiului variază cu temperatura, fapt ce influenţează pierderile volumice şi energetice din sistem.Influenţa temperaturii trebuie luată în considerare, deoarece transportul de energie între pompă şi motor are loc cu pierderi ireversibile, ir eversibile, însoţite de degajare de căldură care modifică temperatura uleiului. Compresibilitatea-

indică variaţia relativă a volumului unitar de lichid supus unei variaţii

unitare de presiune.Este exprimată printr -un coeficient de compresiune relativă β sau prin modulul de elasticitate volumică E ν . 2

[β ] = [ m ⁄ N ] , E ν = [

N ⁄ m2 ] , E ν = 1 ⁄ β

Ca valori medii ale modulului de elasticitate la temp eratura

de 20˚C şi presiune atmosferică,

se pot considera valorile: 4

2



E ν = ( 1,3….1,7 ) 10 daN/ cm , pentru uleiurile minerale;



E ν = ( 0,8….1 ) 10 daN/ cm ,pentru lichide sintetice;



E ν = 2,1 10 daN/ cm pentru apă;



E ν = 4 10 daN/ cm pentru glicerină.

4

2

4

4

2

2

3


Puritatea agentului de lucru - are consecinţe destul de grave asupra întregii instalaţii ducând

de obicei la uzura prematură a pieselor în mişcare. Impurificarea uleiului se poate face cu substanţe care care provin din afară (praf, nisip, particule particule de metal ) sau cu apă. apă. Prezenţa apei apei poate fi constatată constatată şi visual, în unele unele cazuri, după după culoarea tulbure tulbure pe care o dă dă uleiurilor.

Greutatea specifică - reprezintă greutatea unităţii de volum. γ=G/ V [kg /m3] , γ= ρ g Punctul de aprindere - reprezintă temperatura la care vaporii de lichid li chid se aprind. În sistemele

de acţionare hidraulică acest punct de inflamabilitate nu are importanţă prea mare deoarece temperatura agentului agentului motor în aceste aceste sisteme este mult mai mai mică decât decât temperatura de inflamabilitate

a uleiului. În schimb la presele hidraulice pentru presare la cald acţionate cu

ulei mineral este foarte importantă.Deasemenea în cazul depozitării uleiurilor în legătură cu prevenirea incendiilor.

În timpul exploatării instalaţiilor hidraulice apar deseori manifestări simptomatice ale unor perturbaţii şi abateri de la parametrii normali de funcţionare. Explicarea

corectă

a

disfuncţionalităţilor presupune cunoaşterea cunoaşterea şi înţelegerea unor fenomene fenomene fizico -chimice ce se pot produce la un un moment dat şi şi în anumite condiţii.

4


II. ELEMENTE DE REGLARE A PRESIUNII Presiunea din circuitele energetice şi de comandă ale sistemelor de acţionare, comandă şi reglare hidraulice poate fi reglată sau limitată cu elemente mecanohidraulice sau electrohidraulice, numite în practică „supape". „supape". O supapă mecanohidraulică este formată dintr -o carcasă în interiorul căreia se deplasează un obturator ( sertar) sub acţiunea forţelor de presiune şi a forţei elastice furnizată de un resort. În cazul general, un astfel de element are patru racorduri: unul de intrare (A), unul de ieşire (B), unul de comandă externă (X) şi un orificiu de drenaj al camerei de volum variabil în care se află amplasat resortul (Y). Aceste elemente pot îndeplini următoarele funcţii: a) limitarea presiunii în racordul de intrare la o valoare impusă printr -un resort (supape de siguranţă): b) conectarea unui motor hidraulic la o pompă, după atingerea unei valori prestabilite a presiunii în racordul de refulare al pompei, ca urmare a realizării cursei unui alt motor hidraulic (supape de succesiune);

c)

conectarea

unui

circuit

hidraulic

la

rezervor,

ca

urmare

a

atingerii

unei

-un alt circuit hidraulic (supape de deconectare); valori prestabilite a presiunii într -un

d) conectarea unui circuit hidraulic la o pompă ca u rmare a atingerii unei valori prestabilite a -un alt circuit (supape de conectare); presiunii într -un

e) reglarea presiunii în racordul de ieşire la o valoare impusă printr -un resort (supape de reducere a presiunii);

f) reglarea presiunii în racordul de ieşire în funcţie de valoarea presiunii dintr -un alt circuit hidraulic.

5


a) Fig.1

b)

c)

d)

Simbolizarea supapelor mecanohidraulice

a) de limitare a presiunii; b) de succesiune; c) de reducere a presiunii; d) de conectare;

Primele patru tipuri (a ... d) fac parte din categoria supapelor normal- închise,

caracterizate prin faptul că resoartele lor tind să întrerupă legătura hidraulică dintre intrare şi ieşire. Ultimele două (e şi f) fac parte din categoria supapelor normal -deschise, caracterizate prin faptul că resoartele lor tind să realizeze legătura hidraulică dintre intrare şi ieşire. Simbolurile standardizate ale câtorva tipuri de supape sunt indicate în figura de mai sus. Simbolul general al unei supape conţine un pătrat corespunzător carcasei (corpului) în interiorul căruia este reprezentată o săgeată corespunzătoare obturatorului mobil. În jurul pătratului sunt reprezentate reprezentate racordurile şi resortul. resortul. Comanda supapelor normal-închise

este „internă" dacă racordul de comandă este conectat la

racordul de intrare. În cazul supapelor normal -deschise, comanda este „internă" dacă racordul de comandă comunică cu racordul de ieşire. Drenajul se numeşte

„intern" dacă racordul de drenaj este conectat la racordul de

ieşire.Dacă racordul de drenaj este conectat conectat la rezervor, rezervor, drenajul se numeşte „extern". Dacă lichidul din racordul de comandă acţionează direct asupra obturatorului, determinând mişcarea acestuia, comanda supapei se numeşte „directă".În caz contrar, comanda supap

ei se numeşte„ indirectă". O supapă de siguranţă tipică comandată direct, limitează superior presiunea de refulare a pompei deoarece evacuează evacuează debitul excedentar la rezervor prin fanta inelară dintre obturator (sertar) şi corp.Deplasarea axială a sertarului în sensul măririi fantei este determinată de rezultanta forţelor de presiune pe suprafaţa de comandă care comprimă suplimentar resortul.

6


În regim staţionar, relaţia dintre mărimea independentă-debitul care parcurge supapa-şi mărimea dependentă - presiunea presiunea în racordul racordul de intrare -depinde de precomprimarea resortulu Comportarea supapei în regim tranzitoriu este influenţată de droselul DC, amplasat între racordul de intrare şi camera de comandă, numit de „comandă".Acesta întârzie atât transmiterea presiunii din racordul de intrare în camera de comandă, în cursul creşterii presiunii de refulare a pompei, cât şi întârzierea scăderii presiunii din camera de comandă la scăderea presiunii de refulare a pompei.Ca urmare acest drosel se mai numeşte „amortizorul supapei".

Fig.2 Schema unei transmisii transmisii hidrostatice prevazuta cu oo supapa normal normal inchisa

Din punct de vedere structural, o supapă normal -deschisă diferă de cea prezentată prin inversarea

poziţiei camerei de comandă cu cea a resortului, aşa cum reiese din figura de mai

jos.

7


Fig.3 Schema unei transmisii transmisii hidrostatice prevazuta cu o supapa normal deschisa

Schema unei transmisii hidrostatice prevăzută cu o supapă normal -deschisă Pentru a menţine constantă presiunea în racordul de admisie a motorului este necesară şi racordarea unei supape normal-închise la refularea pompei.

La creşterea presiunii în racordul de admisie al motorului, sertarul supapei normal -deschise micşorează lăţimea fantei inelare prin comprimarea suplimentară suplimentară a resortului, r esortului, obligând o parte din debitul pompei să se întoarcă la bazin prin supapa normal -închisă.

8


II.1. SUPAPE DE SENS -un singur sens prin circuitul respectiv. Acestea permit trecerea lichidului într -un

Supapa de sens care permite trecerea fluidului -un singur sens. fluidului doar într -un

În fig.4 este prezentată structura acestei supape:

Fig.4

1-corpul supapei 2-element mobil 3-resort

În corpul 1 al supapei se află elementul mobil 2, care car e în repaus se sprijină pe umărul de etanşare, sub efectul de împingere al resortului 3.Dacă apare o curgere de fluid de la orificiul A la orificiul B, forţa de presiune împinge elementul mobil 2, arcul se comprimă, iar agentul de lucru trece către orificiul B prin spaţiul dintre elementul 2 şi corpul supapei. La o curgere inversă, de le racordul B la racordul A, forţa de presiune, alături de arc, se opune deschiderii supapei, deci agentul de lucru nu poate traversa supapa către orificiul A.

9


Supa pa

de sens este simplă şi robustă şi se foloseşte acolo unde este necesară împiedicarea

-un circuit. curgerii inverse a fluidului într -un

10


Supapele de sens unic se pot monta:

• pe conducta de aspiraţie aspiraţie sau refulare a pompei, pompei, pentru a împiedica golirea golirea sistemului când pompa nu funcţionează; funcţionează; • pe conductele de alimentare ale ale organelor de execuţie (cilindri hidraulici), pentru pentru a se evita ieşirea uleiului din cilindru (din motive de siguranţă); la cilindrii cu simplu efect, montarea unei supape cu sens unic permite separarea circuitului de umplere al cilindrului de cel de golire.

Supapele de sens unic se împart în: • supape nedeblocabile, nedeblocabile, care asigură trecerea trecerea uleiului într -un -un singur sens; • supape deblocabile deblocabile (pilotate), care care pot permite trecerea trecerea uleiului şi în sens invers, invers, în urma unei comenzi exterioare.

Fig.5 a)

Supapele nepilotate pot

b)

fi cu etanşare cu bilă (fig.a), pe con (fig.b) sau pe suprafaţă

plană. Sensul de trecere al uleiului este de la racordul (A) către racordul (A1); trecerea uleiului în sens invers nu este posibilă, supapa fiind menţinută închisă atât de către arcul său, cât şi de presiunea uleiului.

11


c

Fig.6 c)

d)

c)supapă pilotată simplă ; 1-element de etanşa re; 2-piston; 3-tijă; d)-supapă pilotată dublă; 1,2 -elemente de etanşare; 3,4 -supape; 5-piston.

Supapa pilotată simplă (fig.c) este prevăzută cu racordul (C), la care se aplică presiunea de comandă. Atât timp cât acest racord este în legătură cu rezervorul, supapa se comportă ca una nepilotată, trecerea uleiului fiind posibilă doar de la racordul (P) către racordul (A). Trecerea uleiului prin supapă în sens invers (de la A către P) este posibilă doar în cazul în care la racordul (C) se trimite ulei sub pr esiune. Ca urmare, pistonul (2) se ridică şi prin intermediul

tijei (3) comandă ridicarea elementului de etanşare (1) de pe sediul său; astfel supapa este deschisă. Supapa pilotată dublă (fig.d) se foloseşte la acţionarea cilindrilor hidraulici cu dublă acţiune, oprind ieşirea uleiului din faţa şi din spatele pistonului; astfel, acesta poate fi menţinut într -o anumită poziţie timp îndelungat. Această supapă nu este prevăzută cu un racord special de comandă. Funcţionarea sa are loc astfel:

• atunci când uleiul sub presiune este este trimis prin racordul racordul (A), presiunea uleiului uleiului ridică elementul de etanşare (1) de pe sediul său, iar uleiul este refulat prin racordul (A1); • în acelaşi timp, presiunea presiunea lichidului de de lucru deplasează deplasează în jos pistonul pistonul (5), care de schide supapa (4); astfel, uleiul refulat din cilindrul hidraulic către racordul (B1) poate trece pe lângă supapa (4), ieşind din supapă prin racordul (B). 12


III. EXEMPLE DE UTILIZARI ALE SUPAPELOR

Supapă de succesiune : -normal închisă, cu pilotaj intern

şi drenaj extern, dotată uneori cu supapă de sens unic;

-montaj pe admisia unui motor; -asigură caracterul secvenţial al mişcării; - posibilitatea posibilitatea telecomandării; telecomandării; -consumator de energie

Fig.7

13


Supapă de deconectare -normal închisă, cu pilotaj extern şi drenaj intern; -montaj în derivaţie cu pompa; -posibilitatea telecomandării; -economizoare de energie.

Fig.8

14


Supapă de echilibrare -normal închisă, cu pilotaj şi drenaj intern, dotată cu

supapă de sens unic;

-montaj pe refularea unui motor; -reglează mişcarea unei sarcini

(când motorul lucrează pe verticală) şi realizează imobilizarea

ei; -telecomandă inoportună; -transformatoare de energie.

Fig.9

15


S

Supapă de siguranţă :

-normal închisă, cu pilotaj şi drenaj intern; -montaj în derivaţie de pompă; -reglează presiunea maximă de lucru; -posibilitatea telecomandării; -consumator de energie

Fig.10

16


IV. DETECTAREA DEFECTELOR PIESELOR SISISTEMELOR TEHNICE Fiabilitatea reprezintă

aptitudinea unui material, piese sau sistem tehnic de a nu se

defecta în cursul utilizării sale. Defectarea – pierderea aptitudinii unei componente a unui sistem tehnic de a-şi îndeplini funcţia cerută în condiţii date.

Defectările pot fi de mai multe feluri: 

defectare bruscă – defectare – defectare care nu ar putea fi prevăzută în urma unei verificări anterioare a caracteristicilor, deoarece modificările acestora decurg foarte rapid;



defectare catastrofală – defectare – defectare care este în acelaşi timp bruscă şi totală;



defectare

dependentă – defectarea unui element cauzată de defectarea altui element, de

care acesta este legat din punct de vedere funcţional; 

defectare de derivă – defectare – defectare care este în acelaşi timp progresivă şi parţială;



defectare independentă – defectarea unui element care apare fără a fi cauzată sau fără a fi cauza altor defecte cu care interacţionează în cadrul aceluiaşi sistem;



defectare parţială – defectarea rezultată din modificarea valorii reale a unuia sau mai multor parametrii, dincolo de limitele

date de criteriile de defectare, fără a conduce la

dispariţia totală a funcţiei cerute; 

defectare primară – defectarea – defectarea unui dispozitiv care atrage după sine alte defectări;



defectare progresivă – defectare – defectare care ar putea fi prevăzută în urma verificării an terioare a caracteristicilor, deoarece modificările acestora decurg lent( fiind legate de uzura pieselo, îmbătrânirea materialelor şi dereglare) şi sunt declarate atunci când parametrii dispozitivului ating valori critice, necorespunzătoare;



defectarea sec undară – defectarea – defectarea unui dispozitiv provocată de defectarea altui

dispozitiv; dispozitiv;



defectare totală – defectarea – defectarea rezultată din modificarea valorii reale a unui sau mai multor parametrii, dincolo de limitele date de criteriile de defectare, având ca efect dispariţia totală a funcţiei cerute.

Prin defect se înţelege: neconformitate cu clauzele unei specificaţii ( rezultatul unei defectări constante) sau împerfecţiune fizică la nivelul unei componente a unui sistem tehnic, care poate antrena o funcţionare incorectă( permanentă sau intermitentă) a acestuia.

– reziduu din defecte care nu apar în Defecte inerente – reziduu 17

perioada timpurie de viaţă.


Cauza defectării – acţiunea – acţiunea care provoacă sau intensifică un mecanism de defectare. În procesul de exploatare, unele sisteme tehnice îşi pierd / înrăutăţesc parametrii funcţionali, îşi pierd parţial / total capacitatea funcţională, din următoarele cauze: 

ruperea pieselor, fenomenelor de oboseală, scăderea rezistenţei mecanice; mecanice;



modificări dimensionale, ale formei, ale paralelismu lui, ale conexiunilor;



schimbarea lanţurilor cinematice a pieselor, datorită uzurii stratului superficial;



deformarea pieselor şi înţepenirea articulaţiilor în mişcare, sub acţiunea sarcinilor de vârf;



ruperea sau deteriorarea pieselor datorită agenţilor corozivi şi îmbătrânirii materialelor.

Cauzele defectării pot fi grupate în: 

defecte funcţionale – uzurile;



abateri de la tehnologiile de elaborare a materialelor;



abateri de la tehnologiile de fabricaţie;



acţiunea agenţilor externi;



exploatare necorespun zătoarea sistemelor tehnice;

A). DEFECTE FUNCŢIONALE - UZURI:Tribologia este ştiinţa proceselor de frecare, de lubrefiere şi de uzare, având ca probleme prioritare: calitatea, randamentul, durabilitatea şi fiabilitatea sistemelor tehnice.

Prin uzură se înţelege proces de oboseală care se traduce prin creşterea ratei de defectare, cu vârsta;Uzura este un fernomen tribologic cu influienţă hotărâtoare asupra stărilor limită şi a durabilităţii, a fiabilităţii de exploatare a sistemelor tehnice şi a componentel or acestora. Uzura fizică este un fenomen progresiv, complex,distructiv, de natură fizico – chimică care are efect direct asupra uzurii.

În raport cu fenomenele şi procesele ce se desfăşoară în timpul frecărilor suprafeţelor în contact, cu formele de inter acţiune

ale suprafeţelor şi cu legile care guvernează procesul de

uzare, ce apare atât la frecarea uscată cât şi la aceea în prezenţa lubrefiantului, aceasta poate fi: 

uzura de adeziune ( de aderenţă);



uzura de abraziune;



uzura de oboseală;



uzura de impact;



alte tipuri de uzuri – suprasolicitările, – suprasolicitările, imprimarea sferică;

A1). Uzura de adeziune

( de aderenţă) – este – este rezultatul acţiunii forţelor de frecare care apar la

deplasarea relativă a două suprafeţe una faţă de alta precum şi a punţilor de legătură care se crează între piesele conjugate. Aici influienţa particulelor abrazive şi a fenomenelor

18


electrochimice este minimă: în funcţie de natura frecării uzura de aderenţă poate fi provocată atât de frecarea de rostogolire r ostogolire cât şi de aceea de alunecare. Este caracterizată

de un contact intim între suprafeţele în frecare, ceea ce face să se producă o

interacţiune moleculară – uzura – uzura mecanică – moleculară. – moleculară. O consecinţă a uzurii de aderenţă( adeziune, contact) este griparea – ce apare la sarcini mari în lipsa lubrefiantului

sau la străpungerea peliculei de lubrefiant în urma unei încălziri locale, până

la temperatura de topire a unuia dintre materialele cuplei cinematice. A 2) Uzura de abraziune – este – este

rezultatul rezultatul acţiunii particulelor particulelor abrasive pe suprafaţa suprafaţa pieselor c u

care vin în contact, şi se manifestă sub formă de microaşchii, sub formă de deformări plastice şi detaşări de microparticule metalice. Rezistenţa la uzura abrazivă a pieselor depinde de: 

proprietăţile fizico – chimice ale materialelor pieselor;



presiunea specifică,



spaţiul de alunecare parcurs în timpul frecării;

Caracterul uzurii nu se schimbă indiferent dacă particulele abrasive privin din afară, sau sunt conţinute în unul din corpurile în frecare. Acest tip de uzură se manifestă prin: 

deformaţii plastice locale;



zgârieturi,



microaşchierea suprafeţelor de contact;

Uzura abrazivă este funcţie de:   

spaţiul de frecare; presiunea de contact contact dintre suprafeţele suprafeţele conjugate, conjugate, aflate în contact şi şi frecare; abrazivitatea materialului folosit;

şi invers proporţională cu rezistenţa la uzură a materialelor folosite, nefiind influienţată de viteza de frecare, când aceasta nu produce modificări structurale în straturile superficiale. A 3) Uzura de coroziune – este – este rezultatul reacţiilor chimice şi constituie deteriorarea suprafeţelor

de frecare, deci pierdere de material, de greutate, urmare acţiunii simultane sau succesive a factorilor agresivi chimici din componenţa mediului de lucru şi / sau solicitărilor mecanice. Mecanismul uzurii de coroziune presupune corelarea efectelor de coroziune: 

chimice;



electrochimice,



mecanochimice;

19


De fapt uzura prin coroziune se produce înlăturarea produşilor corozivi, care iau naştere pe suprafeţele de frecare, în repaos sau în mişcare. Producerea acestei uzuri are do uă faze: 

formarea produşilor de reacţie, pe cale chimică, electrochimică sau mecanochimică;



înlăturarea acestui produs de pe suprafeţele în frecare, prin mijlocirea lubefiantului;



Coroziunea chimică – este acţiunea chimică continuă a mediului ambiant asup ra suprafeţelor componente ale utilajelor tehnice.

Coroziunea electrochimică – electrochimică – presupune presupune pa lângă lângă reacţiile chimice şi un transfer de sarcini electrice, la suprafaţa de separare dintre metal şi mediul coroziv. Forme de manifestare: 

oxidarea – coroziunea el ectrochimică

datorită acţiunii combinate a oxigenului şi apei la

temperatura normală, 

coroziunea în mediu lubrefiant – de – de natură electrochimică, apare în prezenţa în lubrefiant a unor cantităţi mici de apă, care în contact cu suprafaţa formează microcelule electrice.

Coroziunea mecanochimică mecanochimică – numită – numită şi tribochimică, arată modificările suferite de suprafaţa de lucru, după natura solicitărilor fiind: 

coroziunea de tensionare

– apare urmare transformărilor suferite de suprafaţă, adică

distrugerea stratului protector, cu intensicarea efectului coroziv, 

coroziunea de oboseală – urmare solicitărilor periodice, fenomenul de oboseală este activat de prezenţa unui mediu ambiant, prin acţiunea combinată a factorilor mecanici şi cimici, are loc creşterea uzurii şi scăderea accentuată a rezistenţei la oboseală;



coroziunea tribochimică – este consecinţă a solicitărilor de frecare; solicitările mecanice nu declanşează reacţii chimice, dar provoacă în prealabil, modificări în starea suprafeţei, sau structurii interne, deg ajări electrostatic

mari de energie termică, acumulare de potenţial

– toate fac posibile sau accelerează reacţiile chimice ale materialelor

suprafeţei de frecare cu mediul respectiv. respectiv. A 4).

Uzura de oboseală – este – este rezultatul solicitărilor ciclice a suprafeţelor în contact, urmată de

deformaţii plastice în reţea atomică at omică din stratul superficiale, de fisuri, ciupituri, exfolieri. Factorii care influienţează uzura de oboseală sunt: 

structura materialelor pieselor conjugate în frecare,



temperatura suprafeţelor de lucru,



tipul solocitării,



frecvenţa solicitărilor variabile; 20

Supape de sens.Reprezentarea informatiei – xxxxx yyyyy 

dimensiunile pieselor;

În general aceste uzuri apar sub formă de desprinderi de particule materiale, lăsând urme caracteristice fiecărui tip. Tipurile uzurii de oboseală: 

pitting-ul – este o

formă a uzurii de oboseală a suprafeţelor cu contacte punctiforme şi se

recunosc sub forma caracteristică de cratere, ciupituri diferite de cele de adeziune care sunt provocate prin smulgere.



– este caracterizată exfolierea – este

de desprinderea de mici part icule metalice sau de oxizi care

se produc când este depăşită rezistenţa la forfecare, în zonele de contact cu frecări concentrate. 

cavitaţia – este – este definită ca un proces de distrugere a suprafeţei şi deplasarea de material sub formă de mici particule, produsă în mediu lichid sau gazos ce este în contact cu metalul, dar fără prezenţa celei de a doua suprafeţe de frecare, fiind numită şi eroziune de cavitaţie sau coroziune de cavitaşie.

A5).

Uzură de impact – este datorată loviturilor locale repetate şi apare când împreună cu

alunecarea sau rostogolirea are loc un impact compus: componente normale şi componente tangenţiale. A6) Alte tipuri de uzură : 

Suprasolicitările – provoacă provoacă solicitări ale agregatelor şi organelor de maşini putând depăşi limitele de rezistenţă.



Imprimarea sferică( brinellarea) – este – este specifică lagărelor cu bile, supuse unor sarcini mari, unde apare deformarea căilor de rulare în perioadele peri oadele îndelungi de repaos.

21


V. LUCRĂRI DE INTREŢINERE A INSTALAŢIILOR ŞI ECHIPAMENTELOR Metode de organizare organizare şi executare executare a reparării în sistemul sistemul

preventiv – planificat :

Sistemul de întreţinere şi reparare preventiv – planificat – planificat se poate efectua cu ajutorul a două metode: A.Metoda standard – constă

în faptul că fiecare utilaj sau instalaţie intră în reparaţie la

intervale de timp dinainte stabilite, fiecare din acestea în parte. Felul, volumul şi conţinutul reparaţiilor care vor fi efectuate au un caracter standard, potrivit unei documentaţii tehnice, indiferent de starea de funcţionare a utilajului în momentul intrării în reparaţie. B. Metoda după revizie – constă – constă în faptul că volumul şi

conţinutul reparaţiilor se determină

în urma unei revizii tehnice. Pentru stabilirea felul reparaţiilor ce vor fi executate se întocmeşte mai întâi ciclul de reparaţii al fiecărei categorii de utilaje în parte.

1.Întreţinerea şi supravegherea zilnică – se execută de către persoanele care lucrează pe utilajele din secţiile de producţie, sau de către persoane specializate în executarea acestor operaţii. În cadrul activităţii de întreţinere şi supraveghere zilnică se urmăreşte înlăturarea micilor defecţiuni ale utilajului, utilajului, fără a se face înlocui de piese. piese. În afara intervenţiilor intervenţiilor tehnice cuprinse în sistemul preventiv - planificat, planificat, în cadrul întreprinderilor se mai execută şi alte tipuri de intervenţii tehnice cum sunt: Reparaţiile accidentale( Ra) sunt intervenţiile care se efectuiază la intervale de timp nedeterminate, fiind impuse de scoaterile neprevăzute din funcţiune a acestora datorită unor căderi accidentale . Cauzele accidentelor pot fi: 

oboseala materialelor care provoacă schimbarea structurii materialelor şi deci a caracteristicilor mecanice( rezistenţă, elasticitate);



întreţinere necorespunzătoare; necorespunzătoare;



reparaţiile necorespunzătoare; necorespunzătoare;



reparaţiile neexecutate la timp; 22

Supape de sens.Reprezentarea informatiei – xxxxx yyyyy 

reparaţiile executate necorespunzător; necorespunzător;



exploatarea neglijentă;

Reparaţiile de renovare: se efectuiază la utilajele care au trecut prin mai multe reparaţii capitale şi au un grad ridicat de uzură fizică. Cu ocazia acestor reparaţii, se recomandă şi ef ectuarea ectuarea unor lucrări de modernizare a utilajului.

Reparaţiile de avarii : se execută de fiecare dată când utilajele se defectează ca urmare a proastei utilizări sau întreţineri sau din cauza unor calamităţi naturale: cutremure, incendii, inundaţii. 2. Revizia

tehnică – cuprinde operaţiile ce se execută înaintea unei reparaţii curente sau

capitale, în scopul determinării stării tehnice a maşinii, utilajului sau instalaţiei şi a principalelor operaţii ce urmează a se efectua cu ocazia primei reparaţii planificate, pentru a se asigura în continuare funcţionarea normală a acestuia. Pe lângă determinările stării tehnice, în cadrul reviziei tehnice, se pot executa şi unele operaţii de reglare şi consolidare a unor piese, asigurându -se funcţionarea normală a maşinii până la prima reparaţie planificată. planificată. Totodată se verifică verifică instalaţia de de comandă, sistemul de ungere şi de răcire, precizia de funcţionare. funcţionare. 3. Întreţinere planificată. Reparaţiile curente şi

reparaţia capitală

Reparaţia curentă(R c) – reprezintă ansamblul de măsuri luate pentru înlocuirea unor piese componente sau subansambluri uzate ale maşinilor, utilajelor sau instalaţiilor în vederea menţinerii caracteristicilor funcţionale ale acestora. Reparaţia curentă cuprinde lucrările ce se execută periodic, în mod planificat, în scopul înlăturării uzurii materiale sau a unor deteriorări locale prin repararea, recondiţionarea sau înlocuirea unor piese componente sau chiar înlocuirea parţială a unor subansambluri uzate. În funcţie de mărimea intervalului de timp de funcţionare între reparaţii, importanţa lucrărilor ce se execută şi volumul pieselor şi subansamblurilor reparate, recondiţionate sau nlocuite, reparaţiile curente se împart în: 

reparaţii curente de gradul I (R C1 C1);



reparaţii curente de gradul II ( RC2);

Reparaţia capitală ( RK) – reprezintă gama de lucrări ce se execută în mod planificat după expirarea ciclului de funcţionare prevăzut în normativ, în scopul menţinerii parametrilor nominali şi preântâmpinării ieşirii maşinii sau utilajului din funcţiune înainte de termen. METODE UTILIZATE UTILIZATE LA STABILIREA STABILIREA LIMITELOR DE UZURA

Metodele pentru stabilirea limitelor de uzura sunt: 23


Teoretice



Statistico-matematice



Experimentale

Metodele de determinare a uzurii pieselor se clasifica, in raport cu conditiile experimentale e xperimentale de efectuare a masuratorilor (mod de efectuare, scop, mijloace de masurare) in doua categorii. 

Metode discontinui-care implica demontarea demontarea pieselor;



Metode continui-de masurare a uzurilor fara demontarea pieselor.

Din prima grupa fac parte: micrimetrarea, metoda amprentelor, cantarirea si profilografierea. Toate aceste metode-

permit determinarea mai putin metoda cântariri – permit

directa a uyurii pieselor , metoda cântaririi asigura determinarea cantitatii de material pierdut prin uzare, pe o piesă, şi deci deci permikt determinarea globală a uzurii. uzurii. Metodele continui de masurare a uzurii : metoda indicilor functionali, metoda

determinarii uzurii dupa conţinutul de fier din ulei, metoda izotopilor radioactivi, sunt indirecte şi permit aprecierea calitativă a stadiului de uyare a ansamblului, agregatelor sau a cuplelor cinematice. Uneori se utiliyeaya si cea relativă metodele analizei metolografice sau chimice a pieselor uyate.

24


VI. ASIGURAREA CALITĂŢII IN SISTEMELE HIDRAULICE Asigurarea calitatii rerezinta ansamblul activitatilor preventive prin care se urmareste in mod sistematic sa se asigure corectitudinea si eficacitatea planificarii, organizarii, coordonarii, antrenarii si tinerii sub control in scopul de a garanta obtinerea rezultatelor la nivelul calitativ dorit.

SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII- sistem de management prin care se orienteaza si se controleaza o organizatie in ceea ce priveste calitatea. Calitatea totala – satisfacerea continua a cerintelor cerintelor clientilor in conditiile unor costuri minim e. Asigurarea calitatii reprezinta realizarea unor obiective externe si interne, astfel: 

Obiectivele interne, reprezinta activitatile desfasurate in scopul de a da incredere clientilor ca sistemul calitatii furnizorului permite obtinerea calitatii cerute.



Obiectivele externe reprezinta activitatile desfasurate pentru a da incredere conducerii firmei ca va fi obtinuta calitatea ceruta.

Controlul calitatii este determinat de: 

Supravegherea calitatii reprezinta monitorizarea si verificarea continua a starii unei

entitati, in scopul asigurarii ca cerintele specificate sunt satisfacute. 

Evaluarea calitatii reprezinta examinarea sistematica, efectuata efectuata pentru a determina in

ce masura o entitate este capabila sa satisfaca satisfaca cerintele specificate. specificate. 

Inspectia calitatii reprezinta activitatile prin care se masoara, examineaza, incearca

una sau mai multe caracteristici ale unei entitati si se compara rezultatul cu cerintele specificate,in scopul determinarii conformitatii acestor caracteristici. 

Verificarea calitatii – reprezinta confirmarea conformitatii cu cerintele specificate,

prin examinarea si aducerea de probe tangibile.

AUDITUL CALITATII – reprezinta un process sistematic, independent si documentat de

evaluare obiectiva a dovezilor de audit pentru a determina in ce masura sunt indeplinite criteriile de audit prestabilite. In managementul calitatii, termenul de audit in sensul de examinare a calitatii produselor,serviciilor,proceselor produselor,serviciilor,proceselor unei firme sau a sistemului de management al calitatii.

25


Auditurile calitatii reprezinta examinari sistematice ale activitatilor si rezultatelor acestora,

referitoare la calitate, fiind planificate si programate in functie de natura si importanta activitatilor.

Auditurile calitatii sunt examinari independente, in sensul ca trebuie conduse de personae care nu au responsabilitati directe in domeniile auditate. Auditurile calitatii se realizeaza in raport cu criteriile de audit prestabilite, pentru a stabili in ce masura sunt respectate criteriile de audit. Criteriile de audit sunt: procedurile aplicabile, cerintele specificate in standarde si specificatii tehnice,politica firmai in domeniul calitatii. AUDITOR IN DOMENIUL CALITĂŢII este persoana care are

competenta necesara necesara pentru a

efectua audituri ale calităţii; el trebuie sa fie autoriyat pentru efectuarea unui anumit tip de audit.

SCOPUL AUDITULUI CALITĂŢII este de a evalua actiunile corective necesare pentru eliminarea neconformitaţilor şi posibilitaţile de îmbunatatire a sistemului de management al viciilor , si a proceselor. calităţii firmei, a produselor si ser viciilor

Auditurile calităţii evaluează : produsele, serviciile, procesele sau sistemele calităţii unei firme. Planul de audit si raportul de audit sunt documente de calitate obligatorii in procesul de

desfăşurare al unui audit si sunt elaborate de catre compartimentul de asigurare calitaţii. Auditul calitaţii produsului se efectuesză pentru evaluarea conformitatii caracteristicilor de calitate a unui produs finit sau semifinit cu cerintele clientului sau cu cerinţele specificate in documentele de referinţă.

Auditul calităţii procesului se efectueaza pentru evaluarea comformităţii unui proces (de proiectare , productie, administrativ,etc) cu cerinţele clientului sau cu cerinţele specificate in documentele de referinţă.

Metode de obţinere a doveyilor de audit: 1. Interviuri cu persoanele implicate in domeniul auditat 2. Examinarea documentelor referitoare la calitatea produselor sau proceselor 3.

Observarea directa a activităţilor

Auditurile sistemelor calitaţii se efectuează pentru: 

Determinarea co nformitaţilor

elementelor sistemului calităţii cu cerinţele

specificate in documentele de referinta 26


Determinarea eficacităţii sistemului calităţii privind realizarea obiectivelor stabilite in domeniul calităţii



Imbunatăţirea sistemului calităţii firmei aud iate



Satisfacerea unor cerinte reglementare



Inregistrarea /certificarea sistemului calităţii firmei audiate

27


VII. PRINCIPII ERGONOMICE Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice

ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile

echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipul area maselor, ca şi de necesitatea asigurării asigurării confortului psihofizic. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează realizează prin amenajarea locului de muncă,

prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă

care respectă prevederile reglementarilor în vigoare. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător corespunzător caracteristicil or antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându -se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru. La locurile de munca unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci). Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului efort ului membrelor superioare. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.

28


VIII. SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII LA INSTALAŢIILE MECANICE SUB PRESIUNE La utilizarea instalaţiilor mecanice sub presiune, riscul principal este cel al exploziilor şi proiectării de obiecte, datorită suprapresiunii de lucru. Proiectările sporesc în cazul recipientelor sub presiune care conţin substanţe nocive(toxice, caustice, inflamabile, explozive), deoarece există posibilitatea apariţiei unor neetanşeităţi şi a răspândirii noxelor în atmosferă. Principalele cauze ale accidentelor de muncă la lucrul cu instalaţiile mecanice sub presiune sunt:

Dimensionarea necorespunzătoare a utilajelor în raport cu condiţiile de lucru ale



acestora; 

Lipsa aparatelor de

măsură şi control al presiunii şi temperaturii (manometre,

termometre)

Lipsa de dispozitive de siguranţă (discuri de explozie, supape de siguranţă, capace



de protecţie, membrane de siguranţă) 

Starea defecta a reductoarelor de presiune



Ungerea ventilelor şi a manometrelor de la recipienţii sau conductele ce conţin oxigen cu uleiuri sau grăsimi Datorita pericolelor deosebite pe care le prezintă, instalaţiile mecanice

sub presiune trebuie să aibă autorizaţii de funcţionare, care să ateste că ele corespund normelor, emise de instituţiile de profil.

Utilajele sub presiune trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de siguranţă şi aparatură de măsură (manometre) în bună stare de funcţionare. Manometrele trebuie verificare, sigilate şi marcate pe cadran cu roşu, la valoarea maximă admisă a presiunii şi cu verde la valoare presiunii de regim. Amplasarea acestor utilaje, în special a celor care lucrează la presiuni foarte înalte, se va face într -o încăpere separată, unde nu se efectuează alte lucrări. Înainte de montajul

unei instalaţii care va lucra sub presiune, trebuie verificat cu atenţie fiecare aparat,

iar în cazul vaselor de înaltă presiune, se va face proba hidraulică. Pentru fiecare recipient, trebuie determinată presiunea maximă de regim şi temperatura corespunzătoare, care vor fi respectate cu stricteţe. Autoclavele care se utilizează în secţii şi laboratoare trebuie să fie alese în funcţie de natura substanţei care intervine în reacţie, precum şi în raport cu presiunea la care se

29


presupune că se se va ajunge, ajunge, cu un coeficient coeficient de siguranţă, acoperitor acoperitor pentru eventualele eventualele creşteri necontrolate ale celor doi parametrii.

Pentru a evita supraîncălzirile locale, autoclavele vor vor fi răcite printr -o manta exterioară sau serpentine inferioare, prin care circulă un agent de d e răcire. Ca o măsură de siguranţă, autoclavele nu se vor umple niciodată mai mult de jumătate din volumul lor, pentru a asigura suficient spaţiu în cazul dilatării conţinutului, ca urmare a creşterii temperaturii şi presiunii peste limitele prevăzute. Pentru

controlul permanent al presiunii, autoclavele trebuie prevăzute cu două

manometre şi două dispozitive de siguranţă (supape, membrane de siguranţă, discuri de explozie). Discurile de explozie trebuie să fie carcasate pentru a se evita accidentele în c azul ruperii lor. Dacă se lucrează cu substanţe toxice sau inflamabile, conductele de aducţie de la dispozitivele de siguranţă trebuie să fie dirijate în exterior sau spre instalaţii de captare şi neutralizare.

Înainte de a se deschide autoclava, după terminarea reacţiei, trebuie să se verifice mai întâi dacă există presiune remanentă, care trebuie să se elimine (prin acţionarea manuala a supapei).

Recipienţii şi buteliile pentru gaze comprimate trebuie verificate cu atenţie înainte de utilizare. Fiecare recipient trebuie să aibă capace de siguranţă şi inele

de cauciuc, iar suprafaţa

sa exterioară nu trebuie să prezinte fisuri sau deformaţii. Recipienţii se verifică în ceea ce priveşte starea fizică a ventilelor şi data ultimei încercări la presiune; dacă termenul de încercare a presiunii a fost depăşit, se interzice exploatarea lor. La amplasarea recipientelor şi buteliilor sub presiune este interzisă, în general, apropierea lor de surse de căldură sau de locuri cu expunere la acţiunea puternică a agenţi lor corosivi. Dacă din motive legate de utilizare, lucrul nu este posibil, se va asigura o protecţie cu paravane adecvate (din azbest sau cauciuc). De asemenea, trebuie să se evite păstrarea în aceeaşi încăpere a buteliilor care conţin substanţe incompatibile. Recipienţii şi buteliile cu gaze toxice sub presiune se montează în afara clădirii, în spaţii aerisite, şi trebuie să fie prevăzute cu bazine de neutralizare neutralizare rapidă în caz caz de defecţiune. defecţiune. Pentru transportul buteliilor, normele prevăd folosirea numai a unor mijloace adecvate (cărucioare) şi cu capacul de probă înşurubat. La transport se vor evita lovirea, răsturnarea, vibraţiile sau manipulările brutale: în timpul aşezării lor în poziţie verticală, pentru a se evita răsturnarea, buteliile trebuie ancora te cu coliere. La golirea recipientelor şi buteliilor, nu este permisă grăbirea evacuării conţinutului prin încălzire î ncălzire cu flacără directă; accelerarea accelerarea se poate face prin aşezarea buteliilor într -un vas cu apă călduţă (maximum 40 0C). Deschiderea ventilului la butelii trebuie să se facă lent, fără 30


smucituri. Când se introduc gaze comprimate din butelie în vase de sticlă sau butelii ce lucrează la presiuni mai mici, este necesar să se monteze între cele două butelii un vas de siguranţă şi un reductor de presiune. Reductorul trebuie să fie dotat cu două manometre, unul de intrare şi unul de ieşire, care se vor utiliza întotdeauna pentru un singur fel de gaze. Este absolut interzisă folosirea la buteliile de oxigen a reducătoarelor care au fost întrebuinţate pentru alte gaze.

Pentru recipienţii şi buteliile sub presiune care conţin oxigen lichefiat, datorită pericolului mare de de explozie, trebuie trebuie luate următoarele următoarele măsuri de protecţie: protecţie: 

Buteliile se vor monta în dulapuri metalice protejate împotriva agenţilor fizici sau chimici, loviturilor, răsturnărilor, etc.



Deschiderea ventilului buteliilor se face numai cu scule din cupru (pentru evitarea

formării scânteilor) 

Tubulatura de alimentare cu oxigen de la butelie se va construi din cupru.

Vasele de sticlă care lucrează la presiune trebuie să fie prevăzute cu apărători, astfel încât, dacă se sparg, în special când sunt încălzite conţinutul lor să nu producă accidente. Tuburile din sticlă utilizate la presiuni înalte se vor manipula cu multă atenţie, în condiţiile folosirii paravanelor, a ochelarilor sau vizierelor şi a mănuşilor de protecţie.

Sănătatea şi securitatea muncii la manipularea şi transportul transportul manual al materialelor materialelor O serie de accidente de natură mecanică au drept cauză manipularea, transportul manual sau depozitarea incorectă a

materialelor (materii prime, produse intermediare, produse

finite). Cele mai frecvente f recvente leziuni care se produc sunt tăieturile, strivirile, loviturile, fracturile, etc. la nivelul mâinilor (la degete în special) sau al picioarelor, dar au loc şi accidente mai grave (fracturarea coloanei vertebrale sau hernie).

Manipularea şi transportul manual al materialelor se efectuează în special în operaţiile de încărcare -descărcare şi depozitare. Cunoaşterea măsurilor minimale de protecţia muncii la executarea acestora este indispensabilă pentru securitatea muncii.

31


IX.ANEXE Supape de sens

Fig.1

Fig.2 -un În fig.2 este prezentată structura supapei sens care permite trecerea fluidului doar într -un singur sens.

32


Fig.3

33


X.BIBLIOGRAFIE

1.Doina Dick, Nicoleta Fediuc: Mecatronica, manual pentru clasa aXI-a, Editura Delta Publishing House 2004

2.Vistrian Maties, Dan Mândru, Olimpiu Tătar, Radu Bălan, Calin Rusu: Tehnologie şi educaţie mecatronică, Editura Todesco, Cluj Napoca 2001 3.Vistrian Maties, s.c. Mirescu ,

Dan Mândru, Olimpiu Tătar, Radu Bălan, Calin Rusu:

Tehnologie şi educaţie mecatronică - auxiliar curricular Editura Economică, Bucureşti 2002 4.Dr.ing.Vsevolod Radcenco, Dr. Ing. Nicolae Alexandrescu, Ing. Emil Ionescu, Ing. Mihai

Ionescu : Calculul şi proiectarea elementelor şi schemelor pneumatice de automatizare - Ed. Tehnica, Bucureşti 1985 5.Martin Williams, Graham spencer, David Hoey - Fit for TPM - Revista Mecatronica nr. 1/2003 6.Interactive Guide to Festo Didactic - Festo Didactic GmbH & Co. Denkendorf, 2001 7.Fundamentals 7.Fundamentals of Control Technology - Festo Didactic Esslingen 1998

8.Colecţia revistelor Mecatronica 2003 -2004, publicaţie trimestrială a Societăţii Române de Mecatronică (SROMECA) (SROMECA) 9.Colecţia revistelor FIS, Festo Ag & Co, Esslingen 10.Ion Ionescu,

Măria Manole, Constantin Manole : Solicitări şi Măsurări Tehnice, manual

pentru clasa aX-a, Editura Edit ura Economica Preuniversitara 2000

34

Supape de sens

Recommend Documents