Stilul bizantin Începuturile acestui stil se găsesc în perioada dintre secolele IVIV -V, în cadrul antichităţii târzii. Se târzii. Se dezvoltă în trei etape: secolele IV-VI, IV-VI, VI-XII, XII-XV. . Pe teritoriul Țărilor Române prezenț a arta bizantină. a fost deosebit de puternică încă dinsec. dinsec. 9, jucînd un rol hotărîtor în formarea artei medievale românești, prin intermediul cetăț ilor ilor bizantine din zona Dunării de Jos (Păcuiul lui Soare, Dinogeț ia). ia). Monumentul cel mai caracteristic pentru influenț a arta bizantină în bizantină în Țările Române este biserica domnească din Curtea de Argeș (sec. 14). În sec. 15-18, formele artistice de tradi ț ie ie bizantină vor constitui o componentă constantă în sinteza artei vechi românești, atît în arhitectură, cît și în pictură pictură și de asemenea în în artele decorative. In prima perioadă edificiile, în mare majoritate biserici, erauridicate pe un plan bazilical cu 3, 4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilică romană. Ca o excepţie, Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octogonal. Cea mai reprezentativă caracteristică a stilului este utilizarea mozaicurilor pentru decorarea interioară, interioară, fiind faimoase cele de la catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, azi Constantinopol, azi Istambul (imaginea din dreapta) şi SanVitale şi SanVitale din Ravenna. În acelaşi secol VI încep să fie construite biserici cu plan de cruce greacă greacă (biserica Sf. Ioan din Efes) cu 5 cupole, sau de octogon înscris într-un într-un pătrat(San pătrat(San Vitale din Ravenna, imaginea din stânga). În secolul IX se impune planul de cruce greacă, greacă, se aduc modificări sistemului de susţinere a cupolei (acum se sprijină direct pe ziduri, fiind eliminaţi contraforţii). Concomitent, apar decoraţiile exterioare care ating apogeul dezvoltării in secolele X (arcade oarbe, cărămidă colorată şi ceramica smălţuită acoperă zidurile) şi XV (sculpturi şi fresce) Cea de-a de-a treia perioadă a bizantinului (secolul XV) începe cu dinastia Comnenilor . Cele mai importante edificii sunt biserica Pantokr atonului, atonului, panteon pentru zece generaţii de împăraţi, Comneni şi Paleologi, şi Chora şi Chora (azi Kahrie Djami), Djami), cea mai elegantă biserică bizantină după Sf. Sofia. Bisericile de stil bizantin se caracterizează caracterizează prin: planul cruciform care reiese din apariţia absidelor în pereţii laterali, împărţirea în trei încăperi: pronaos, naos si altar, ultimele doua despărţire între ele prin catapeteasmă, acoperişul în formă de bolta arcuită, prezenţa unei cupole centrale ridicată deasupra naosului în care este pictat Hristos Pantocratorul, contrastul evident dintre aspectul exterior simplu şi sobru şi interiorul bogat ornamentat prin picturi sau mozaicuri. Sculptura este foarte săracă, prezentă numai la o rnamentarea ferestrelor, uşilor şi coloanelor.
Caracteristici generale: corelaț ia ia cu cre cu creștinismul : cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorită ț ii ii bazileului. Arta avea rolul de a impresiona, de a înălț a sufletul
către divinitate.
dualism: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de la Constantinopole și mai
exista o componentă populară, specifică mediilor formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două direcț ii existau influenț e reciproce. tradiț ionalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepț ii, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovaț ie adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluț ia înceată și fără salturi a întregii arte.
lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și mijloacele de
exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului. biserica domnească din Curtea de Argeș biserica Sf. Ioan din Efes
catedrala Sf. Sofia din Constantinopol
Kariye Djami
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș Mozaicul este genul de arta – in perfecta concordantacu estetica neoplatonicianace fundamenta creatia artistului bizantin – prin mijlocirea caruia stralucirea luminii si a culorilor apropia spiritul de perfectiunea invizibila.Iar in cadrul fastuosului ritual liturgic – conceput dupa modelul ceremonialul curtii imperiale – splendoarea mozaicului vehicula contemplatia mistica spre beatitudine si extaz.Avandu-si originile din mozaicul roman din epoca tarzie,mozaicul bizantin se va indeparta foarte curand de spiritul realist al acestuia ,folosindu-se de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credintei.
Stilul romanic Numit, inexact, uneori : romano-bizantin sau latin, este cel dintai stil de arta propriu al Apusului medieval. El ia nastere in epoca lui Carol cel Mare (secolele VIII-IX), cand se realizeaza in Apus o prima sim bioza a resturilor vechii arte romane a bastinasilor romanizati (galo-romani) cu cultura nationala a popoarelor germanice stabilite in Apus (goti, alemani, franci, normanzi, anglo-saxoni, germani etc.) si cu influente de origine orientala, aduse in Apus pe de o parte de maurii din Spania, pe de alta de calugari, comercianti, pelerini, iar mai apoi (de la 1096 inainte) de Cruciati care pun in contact cultura apuseana cu cea bizantina si araba. Locul de nastere al stilului romanic este Franta si nordul Italiei (Lombardia), unde reminiscentele vechii arte galo-romane, amestecate cu influente noi, asiatice, dau nastere celor dintai biserici cu cupole pe pandantivi (considerate de unii ca influente bizantine). De aci, stilul acesta se raspandeste in toate tarile catolice (Anglia, tarile germanice, tarile scandinave, Polonia, Ungaria, Moravia, mai putin in Italia si Spania), devenind arta oficiala a catolicismului (ritualul latin) din secolele X-XIII, asa cum devenise mai de mult cea bizantina pentru crestinismul rasaritean. Perioada de formare a stilului o constituie secolele VIII-X (faza timpurie sau pre-romanica) ; apogeul il atinge in secolele XI -XII (perioada matura, sau romanicul dezvoltat), iar in sec. XIII incepe sa fie inlocuit (mai intai in Franta) de stilul gotic. Arta romanica este o arta exclusiv religioasa, creata de calugari si oameni ai Bisericii. Caracterele generale ale stilului se pot reduce la urmatoarele : a) Lipsa de unitate in plan ; planul bisericilor romanice este foarte variat : cruciform (mai ales in cruce latina), treflat biabsidal, circular (influenta din rasarit) ; de cele mai multe ori apare un plan complex, combinatie a tipului basilical cu cel cruciform, creat prin prezenta regulata a navei transversale (transeptului, uneori dublu). b) Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul), zidaria fiind lasata aparenta (netencuita si neacoperita cu placaj de marmura, ca in basilical sau bizantinul timpuriu), iar zidurile fiind masive (groase si puternice), sunt sprijinite de contraforti (ziduri suplimentare, de sprijin, in partile unde apasarea masei de zidarie e mai mare). c) Soclul inalt, fatada principala (de vest) precedata uneori de o curte inchisa cu un portic este in general monumentala, cu trepte multe si portaluri uriase, bogat decorate si flancate de turnuri patrate sau octogonale (influenta siriana), dintre care unul serveste si ca clopotnita, cand aceasta nu e separata de biserica. d) Interiorul, precedat uneori de un narthex de mari proportii, e impartit (ca si la basilici) in mai multe nave. e) Acoperisul primelor biserici romanice e in sarpanta, adica cu scheletul de lemn sau metal (cu sau fara tavan), ca la basilici ; mai tarziu e inlocuit intai la navele laterale cu acoperisul boltit, de piatra sau caramida, sub diverse forme : calote sau cupole hemisferice. f) Caracteristic (comun) tuturor bisericilor apusene de orice stil este chorul, adica o travee (despartitura) deosebita a interiorului, sub forma de nava transversala, intre absida altarului si transept. In general el este mai inalt fata de restul bisericii, pentru ca sub el si altar se construiesc cripte de mari dimensiuni. g) Sculptura decorativa e intrebuintata mai mult decat in basilical si bizantin, ca auxiliar important al arhitecturii (la impodobirea capitelurilor de pilastri si coloane, a fatadelor si a portalurilor, a cadrelor de usi si ferestre, la cornise etc). h) Arcul rotund (roman, in semicerc perfect) este utilizat in larga masura, atat ca element arhitectonic (de legatura intre coloanele sau pilastrii din interior), cat si ca element decorativ (mai ales la fatade, in galerii de arcade) ; de aceea, stilul romanic e numit uneori si stilul arcului rotund.
i) Ferestrele sunt la inceput putine si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate totdeauna in arc rotund (simplu sau divizat bifor, tri-for etc.) si cu ornamentatie bogata (apar primele vitralii in sec- XII).
Biserica San Zeno Verona
biserica S. C riac,Germania
Notre-Dame la Grande din Poitiers
Catedrala din Tourna
biserica Sf. Iacob Santia o din Com ostella
Abbatia Maria Lacensis (sau Abbatia Maria ad Lacum), Germania
biserica Sf. Mihail din Cisnadioara
catedrala romano-catolica din Alba-Iulia
Stilul gotic Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spaț iu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140- 1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă Numit si ogival (stilul arcului ascutit). Se naste din arta romanica, in a doua jumatate a secolului XII sub influenta Cruciadelor, a scolasticii si a misticismului religios. Arta gotica datoreaza mult contributiei masive a societatii laice, fiind creata si reprezentata de mesteri si artisti laici, cu concursul material si moral al multimilor de credinciosi, dar inspirata si patronata tot de clerul Bisericii. Pe cand in perioada romanica bisericile cele mai importante care s-au cladit erau abatiile (bisericile marilor manastiri ale ordinelor calugaresti), gloria stilului gotic sunt catedralele. Arhitectii, mesterii constructori si lucratorii (zidarii, pietrarii, decoratorii, sculptorii, pictorii etc.) au inceput in sec. XIII sa se organizeze in adevarate corporatiuni ambulante, raspandite mai ales in Germania si Anglia ; acestea stau la originea asociatiilor de francmasoni (zidari-liberi) de mai tarziu. In comparatie cu stilul romanic, stilul gotic se distinge prin urmatoarele caractere generale : a) Planul predominant e cel de cruce latina (romana), iar edificiile sunt de dimensiuni mari. b) Zidurile masive din stilul romanic sunt inlocuite cu ziduri mai subtiri si inalte, sprijinite la exterior de contraforti in forma de arcuri butante (proptitori ingusti si inalti, meniti sa preia o parte din greutatea boltilor). c) Interiorul e impartit (ca si la basilici) in mai multe nave longitudinale, (trei sau cinci), delimitate prin siruri de coloane subtiri. d) Elementul nou si specific stilului gotic e arcul frant sau ascutit (unghiul format de intretaierea a doua segmente de cerc), dar mai ales ogiva si bolta ogivala (bolta sprijinita pe doua arcuri diagonale de sustinere, care se incruciseaza in punctul de cheie a boltii). Elementele acestea aparusera sporadic, inca din sec. XII, la unele catedrale romanice din nordul Frantei. e) Dintre incaperile bisericilor de tip romanic dispar nartica de la fatada si criptele de sub chor, dar se mentin deambulatoriile, formate din siruri de coloane, iar absidele altarului sunt mai mult poligonale decat semicirculare, fiind flancate spre exterior de mici capele.
f) Ferestrele sunt foarte numeroase, largi si inalte, terminate in forma de rozeta sau de flacara si impartite longitudinal prin colonete, avind geamuri multicolore (vitralii translucide), care dau interiorului lumina multa (goticul a cultivat cel mai mult arta vitraliilor, dintre care unele cuprind o minunata iconografie a sticlei colorate, fiindadevarate opere de arta). g) In ornamentatia interioara pictura este intrebuintata mai putin ; predomina (mai ales la exterior) sculptura monumentala (statuara). Stilul gotic decade in sec. XVI, cand este concurat din ce in ce mai mult de arta noua a Renasterii.
Catedrala Notre-Dame din Paris
Catedrala din Reims
catedrala Sf. Gudula din Bruxelles
Catedrala din Lausanne, Elve ia
Sf. Vitus din Praga
catedrala din Milano
biserica Sf. Mihail din Cluj
Biserica Sfanta Ana din Vilnius
biserica Nea ra din Brasov s
Stilul Renascentist Arhitectura renascentistă este arhitectura perioadei de la începutul secolului al XV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, în diferite regiuni ale Europei, în care are loc o redefinire a interesului pentru cultura și civilizaț ia greco-romană, iar spiritul european se eliberează de sub tutela obscurităț ii religioase medievale. Stilul Renasterii (Renaissance) în arhitectura bisericească are ca modelformele simple ale artei clasice greco-romane şi se dezvoltă în Italia în cadrul larg al curentului numit Renaştere, care înfloreşte în sec. XV, pornind din Florenţa,apoi Roma şi Veneţia. Se revine la linia orizontală a vechilor edificii creştine de tip basilical, care se va combina acum cu linia curbă a stilului bizantin şi roman şi se va renunţa la sensul vertical al catedralelor gotice. Planul de construcţie este variat: circular, dreptunghiular, cruciform. Arhitectura bisericilor de tip renascentist de la basilica cu trei nave este de tip cruciform( cruce greacă cu braţe egale, cu navele laterale boltite şi cupolă centrală pe navele de mijloc ). Pentru a da cât mai multă lumină interiorului chorul dintre altar şi naos se lăţeşte, nava centrală se măreşte, cele laterale se îngustează, fiind împinse spre zidurile laterale. În centrul edificiului domină o singură cupolă de mari dimensiuni(domul, caracteristic bisericilor Renaşterii). Multe ferestre încheiate în arc rotund sau pătrate, străpung pereţii cupolei, dând lumină abundentă interiorului bisericii. Faţadele exterioare ale zidurilor sunt acoperite cu marmură sau faianţă colorată; dispar contraforţii şi arcurile butante, iar la faţada principală predomină turnul central(nu cele laterale, ca în gotic). Pictura în ulei, care ia în Renaştere un mare avânt, devine mijlocul decorativ pentru împodobirea interiorului bisericii. Pictura şi sculptura se dezvoltă independent, nu mai sunt acum doar nişte auxiliare ale arhitecturii.
Biserica Evanghelică din Bistriț a
Biserica Sf. Anton de Padova, Italia
