David Pop era un om care iubea viata usoara. Cu toate ca la inceput parea ca-i place cartea, treptat s-a inmuiat si prefera sa pazeasca vacile decat sa invete sintaxa latineasca. Sapte ani a tot invatat David, dar de fiecare f iecare data in preajma examenelor se trezea cu cate o problema, o boala sau cine stie ce alta problema de nu se mai prezenta la examen, asa ca a renuntat. Ca sa le arate celor din sat ca nu a stat degeaba, s-a apucat de armata si si-a dat si examenul de ofiter pe care l-a luat spre marea sa mirare si a celor din jur. Acum avand si un titlu: sublocotenent in rezerva. De ziua imparatului isi imbraca uniforma mandru si se ducea la biserica, lucru care starnea admiratia satenilor. S-a insurat cu fata unui protopop de la Tarnave, insa tatal sau moare inainte sa-si vada nepotii. Nevasta acestuia facea toata treaba mai bine si ca un barbat. El avea grija sa manance si sa bea, desigur cu masura. La alegerile de deputat nu se ducea ca daca vota cu romanii se suparau ungurii, i-ar daca vota cu ungurii se suparau romanii. S-a abonat la un ziar romanesc, iar apoi si la unul unguresc, ca sa nu se supere ungurii. Nu-i placea sa se complice. Din pricina aceasta romanii il faceau renegat, iar ungurii agitator. Dar lui nu-i pasa de ce spunea lumea, astfel David Pop se simtea fericit, manca bine, bea binisor, fuma mult si se juca ceasuri intregi cu Titi, odrasla lui, care abia implinea 3 ani. Intr-o zi afla de la Traian Hogea de un posibil razboi între români și sârbi, fapt care îl neliniștește, deoarece este sublocotenent în rezervă. Prime ște o telegramă peste câteva zile care îl cheamă la regiment la Bistri ța. A doua zi pleaca cu trasura, insa nu-si ia ramas bun de la copil, pe motiv ca ar fi semn rau, astfel se va intoarce foarte curand acasa. Pe drum, trasura trecu pe langa o cruce mare de lemn, veche, pe care era rastignit un Hristos de tinichea. David, caruia ii place sa faca pe necredinciosul, acm s-a inchinat cucernic, spunand: “Doamne-ajuta!” “Doamne-ajuta!” 2. Ce de-al doilea capitol, debuteaza cu prima noapte a acestuia, cand a avut numai vise frumoase, fiind acasa alaturi de cei dragi, dar in cea de a doua a viasat un atac inversunat si o lupta cu baioneta, in care el a fost ranit in burta de sabia unui ofieter dusman fioros la vedere. Acolo la Bistri ța pregătirile pentru plecarea pe front se fac în grabă. David scrie o scrisoare nevestei lui și pleacă hotarât să- și facă datoria. 3. Batalionul lui David pleacă primul, el fiind foarte lini știt, spre deosebire de ceilalti ofi țeri, care erau speriați și nervoși. Nici chiar după prima bătălie, după ce a văzut oameni din regimentul său căzu ți lângă el nu și-a pierdut calmul. Ba chiar, maiorul care ramasesc in marginea satului, cu vreo doi kilometri in urma liniei de moarte, ascuns intre maracini, a fost gasit rece, lovit in inima de un glonte ratacit, pe cand el a scapat fara nicio zgarietura in ploaia ucigatoarelor naparci de otel. Camarazii il priveau cu putina invidie, comandantii cu respect. Au venit medalii si cruci sa-l rasplateasca. El insa nu s-a bucurat si nici nu le-a purtat, considera ca doar isi facea datoria. 4. După câteva luni David este avansat în grad și primește comanda unei sec ții de mitraliere. Scrie în fiecare săptămână nevestei lui, Elvira, de care îi era dor. 5. Odata cu avansarea, David este mutat într-un într- un regiment unguresc, unde se în țelege greu cu ceilal ți comandan ți, pentru că nu vorbea ungure ște foarte bine. El privea războiul calm, spre deosebire de ceilal ți comandan ți, care erau nervo și și se certau tot timpul. Se întâlne ște cu un fost coleg de facultate, Alexe Candale, cu care poartă o discu ție despre nedreptatea războiului deoarece românii s-au întors împotriva
ungurilor și avea să fie o luptă între români și unguri, colegul lui plângându-se la fel ca to ți ceilalți. Acestă discuție îl tulbură pe David. 6. Ofiterii pareau mai agitati in acea seara, asa ca David ii intreaba ca s-a intamplat. Acestia sarira nervosi cum indrazneste sa intrebe asa ceva. Capitanul croata, insa, mai potolit, il lamuri spunandu-i ca romanii le-au sarit in spate ca niste banditi, talhari, s-au repezit in ardeal, iar poate ca in clipa aceea sunt in satul sau, poate acum devasteaza casa sa parinteasca. Un sublocotenent le spune celorlalti ca poate chiar David se bucura la aflarea acestei vesti, insa acestuia nu-i pasa stiind ca-si face datoria. Cearta aceasta îl tulbură și mai tare pe David, care nu poate dormi toată noaptea următoare, gândindu-se la familia sa. 7. În zilele următoare David sim ți pentru prima oară dorin ța să moară, gândindu-se la nedreptatea acestui razboi. 8. Regimentul lui David este mutat în Transilvania. 9. La Arad, aproape de front se întâlne ște cu un alt prieten Emil Opri șor, cu care poartă o discu ție în care prietenul lui aduce vorba despre trecerea la români în timpul luptei, lucru care îl sperie pe David. 10. Noaptea dinaintea bătăliei trece foarte greu pentru David, care se află într-o situa ție foarte grea, aceea de a lupta împotriva fra ților săi români. Incepe sa se roage in fiecare seara, adormind vesnic cu Dumnezeu pe buze. 11. Acesta incepe cu o scrisoare primita de la Elvira pentru David, in care aceasta ii povesteste ce s-a mai intamplat in sat, ca Titi e cuminte, s-a facut mare si se joaca numai de-a razboiul. I-a scris ca toti barbatii au plecat la razboi si ca nu mai e nimic de lucrat, ca totul s-a scumpit, iar toti functionarii au fugit la Cluj. Isi aduce aminte de casa, de familie, de vecini si I se face dor. Aude primul bubuit de tun si isi da seama ca e de-al lor, romanesc. Acestea se inmultisera, iar la un moment dat s-au oprit. Lucru care l-a facut pe David sa se intrebe cine a castigat. 12. David se aseaza la masa alaturi de un capitan necunoscut, pe care-l intreaba cum s-au desfasurat lucrurile. Acesta ii spune ca au castigat lupta, in ciuda pierderilor inseminate atat de partea lor, cat si a inamicului. Astfel afla si de capturarea bunului sau prieten Oprisor. Mai tarziu afla de la un locotenent ca Alexe Candele a murit, fapt care tulbura si mai mult. Incepe razboiul, iar in plin foc, David se opreste si scoate o scrisoare de la sotia sa, Elvira si o citeste cu zambetul pe buze, numai aude mitraliera… peste un timp simte o mana peste umar. Isi da seama ca totul s-a terminat, dar un plutonier roman scoate un revolver cu care il impusca in inima. Cu toate acestea el a simte ca moare impacat, doarece s-a sfarsit cu orice datorie.
