Romanul conţine 5 cărţi, fiecare carte fiind împărţită pe capitole.
CARTEA 1 Capitolul 1 Frederic Henry este un american ce serveşte ca locotenent în armata italiană în timpul celui de-al doilea război mondial. El descrie frumosul orăşel Gorizia prin care se deplasează trupele şi prin care se transportă armele. Se observă soldaţi ce işi poartă armele şi ofiteri ce trec prin oraş în automobile. În cea mai rapidă maşină se află regele Vittorio Emmanuelle care „trăieşte în Udine şi vine pe acest drum să vadă cum stau lucrurile, iar lucrurile stau foarte rău.” Capitolul 1, pg. 4. Şapte mii de soldaţi au murit de holeră la sfârşitul anului cand au început ploile. Fred observă contrastul dintre decor şi locuitorii lui cu o ironie ir onie sigură, lucru ce se observă în naraţiunea lui. Capitolul 2 În anul următor sunt multe victorii, iar luptele se ţin departe de oraşul unde este staţionat Frederic. „ Am fost foarte fericit că austriecii păreau ca doresc să se întoarcă în oraş din când în când, dacă războiul s-ar fi terminat, pentru că ei nu l-au bombardat ca să-l distrugă, ci doar aşa putin în sensul militar .” Capitolul 2, pg. 5. Mulţumirea lui Fred pentru austrieci că nu au distrus oraşul este puţin ironică: ei nu au distrus oraşul deoarece îl doresc înapoi. El observă că războiul a schimbat decorurile şi anotimpurile. Vara nu este verde, iar stejarii s-au uscat cu mult timp înainte să cadă zăpada. Frederic priveşte cum cade zăpada şi bea în timp ce priveşte spre munţii ce nu au fost încă cuceriţi de austrieci. Preotul intră în sala de mese şi păşeşte în linişte pe lângă toţi. În timp ce toţi ceilalţi manâncă, căpitanul face mişto de preot care este „ tânăr şi înroşeşte uşor .” .” Capitolul 2, pg. 7. Căpitanul menţionează că preotul îşi petrece timpul cu fetele, lucru pe care preotul il neagă, neremarcând neremarcând umorul în el. Toată lumea râde, iar maiorul spune că preotul vrea să câştige austriecii războiul deoarece îl iubeşte pe Franz Joseph. Joseph . Maiorul spune că el este un ateu, iar locotenentul aprobă spunând că o carte i-a zguduit credinţa. Preotul spune că acea carte este o carte proastă. Locotenentul îl îndeamnă pe Frederic să citească acea carte, ie când preotul îi spune să nu o facă. Maiorul afirmă că „ Toţi oamenii care gândesc sunt ateişti ” Capitolul 2, pg. 8 şi îl frustează pe preot şi mai mult. Fred este cinic în ceea ce priveşte religia în toate poveştile sale. Ei vorbesc despre masonii liberi până când uşa se deschide putându-se vedea stratul gros de zăpadă. Vremea rea înseamnă că ofensiva italiană va fi oprită pe tot parcursul anotimpului. Maiorul îi spune lui Frederic să plece pe perioada iernii, iar ei discută în ce loc să plece. Căpitanul le propune să meargă în Napoli, iar preotul îi îndrumă spre Arbuzzi acolo unde tatăl său este un vânător faimos. Căpitanul remarcă faptul că ar trebui să se ducă la bordel înainte de a închide şi apoi pleacă. Capitolul 3 Când Frederic se întoarce pentru a pleca, regimentul său este în acelaşi oraş, dar oraşul nu s-a schimbat defel: „ Era exact aşa cum l-am lăsat doar că acum era primăvară. Am privit prin uşa întredeschisă a camerei mari şi l-am văzut pe maior stând la biroul său, fereastra era deschisă şi soarele intra în cameră. El nu m-a văzut şi nu am ştiut ce să fac, să intru şi să raportez sau să mă duc sus şi să mă spăl. Am hotărât să mă duc sus .” Capitolul 3, pg. 11-12. El a mers în camera pe care o împărţea cu locotentul Rinaldi care dormea. El se trezeşte şi îl întreabă pe Fred cum o mai duce după care îi spune că ar trebui să facă un duş. Fred îi spune că i-a plăcut foarte mult la Milano unde a şi întâlnit o ffată. ată. Rinaldi îi spune că este îndrăgostit de domnişoara Barkley. Cei doi se tachinează ca nişte vechi prieteni. Rinaldi este chirurg şi în ultima vreme a fost f ost ocupat cu mulţi pacienţi. El presupune că ofensiva va
reîncepe curând. Rinaldi îl întreabă pe Fred dacă ar trebui să se căsătorească cu domnişoara Barkley, iar Fred îi spune că da. După ce Fred se spală, Rinaldi îi cere împrumut 50 de lire pentru a-i face o impresie bună domnişoarei Barkley. Fred îi dă banii, iar apoi cei doi pleacă. Fred aduce băuturi la masă şi este supărat că nu s-a dus în Arbuzzi. Cu toate acestea Fred şi preotul sunt în continuare buni prieteni deoarece preotul „ a ştiut dintotdeauna ceea ce eu nu am ştiut, dupa ce am învăţat, am fost capabil să uit .” Capitolul 3, pg. 14. Căpitanul începe să-l ia din nou pe preot la mişto, spunând că nu poate fi fericit cu fete. Preotul încearcă să se apere, dar căpitanul îl acuza că el doreşte ca austriecii să câştige. Maiorul îi spune căpitanului să-l lase în pace pe preot, după care toţi părăsesc masa. Fred nu îi ia apărarea preotului. Capitolul 4 În dimineaţa următoare, Fred se trezeşte în zgomotul făcut de tunuri. El se duce să verifice ambulanţa ce i-a fost repartizată. Unul dintre mecanici explică că acele tunuri nu vor putea fi niciodata lovite, deoarece sunt protejate de dealuri.El vorbeşte cu mecanicul sergent şi află că nu este neaparată nevoie de el, aşa că pleacă la cantină, iar după aceea se duce să viziteze câteva posturi din munţi. Se simte nefolositor şi pare să se integreze în peisaj. Rinaldi vrea să o întâlnească pe domnişoara Barkley, aşa că Fred merge cu el cu o oarecare tragere de inimă. Înainte de a merge consumă ceva alcool. Când ajung la spitalul britanic unde lucrează domnişoara Barkley, aceasta observă imediat că Fred nu este un italian, doar serveşte totuşi în armata italiană. Fred o găseşte destul de atractivă. „ Domnişoara Barkley era destul de înaltă. Ea purta ceva ce părea a fi o uniformă de asistente, avea părul blond şi pielea roşiatică şi ochii gri. Cred că este foarte frumoasă .” Capitolul 4, pg. 18. Logodnicul ei a fost ucis anul trecut în luptele de la Somme, iar ea poartă la gât un băţ trimis de el. Fred şi domnişoara Barkley vorbesc despre război. Amândoi sunt indiferenţi şi sunt cinici în legătură cu faptele ce vor urma. Ea îl întreabă dacă a iubit vreodată pe cineva, iar după ce îi spune că nu, îi spune că are un păr foarte frumos. Ea îi spune că a considerat să-l taie după moartea logodnicului ei, şi îi mai spune că regretă că nu s-a măritat cu el. În timpul conversaţiei, Rinaldi vorbeşte cu altă asistentă, domnişoara Ferguson. Domnişoara Barkley consideră că frontul este o prostie, şi îi mai spune că este asistentă din 1915. Împreună se întreabă dacă războiul se va termina vreodată, în cele din urmă ajungând la concluzia că nu se va termina. Rinaldi o întreabă pe domnişoara Ferguson dacă îi place Italia, la care ea răspunde că îi place mai mult decât Anglia. Rinaldi nu înţelege că domnişoara Ferguson este din Scoţia şi nu din Anglia. După ce pleacă, Rinaldi îi spune lui Fred că domişoara Barkley îl preferă pe Fred în locul lui. Rinaldi îi spune că nu se supără, deoarece oricum nu îi plăcea. Capitolul 5 În ziua următoare Fred merge să o viziteze pe domnişoara Barkley, dar ea are de lucru. Asistenta şefă îl recunoaşte pe Fred ca fiind „ americanul din armata italiană ”. Capitolul 4, pg. 22. Prin urmare el este mult mai acceptabil decât un italian. El îi spune că s-a înrolat în armata italiană deoarece era în Italia şi vorbea bine italiana. El nu vorbeşte nimic despre conflict. Ea îi spune să revină după ora şapte, dar să nu aducă nici un italian cu el. Afară lucrurile se înrăutăţesc pe măsură ce Fred se apropie de front pentru a inspecta zona unde va începe ofensiva. Câteva mitraliere trag, nu departe de ei din direcţie opusă tranşeelor. „ Toată lumea era în tranşee. Erau stative cu rachete pentru a putea semnaliza artileria în cazul în care erau tăiate cablurile telefonice .” Capitolul 5, pg. 23. Fred crede că austriecii vor distruge drumul care tocmai ce a fost terminat. El se întreabă dacă are vreun rost să construieşti vreun pod sau chiar să te lupţi. El se întoarce la Gorizia pentru a o vedea pe domnişoara Barkley. Ea este cu domnişoara Ferguson şi este fericită să-l revadă. După un timp domnişoara Ferguson se scuză iar domnişoara Barkley îi spune lui Fred că ea nu este încă o soră ci doar V.A.D.; îi
ia prea mult timp ca să devină o soră. Femeia a fost instruită să aibă un comportamnet bun deoarece se află aproape de front. Ea spune că vrea să renunţe la război doarece este inutil. El se apleacă în faţă să o sărute iar ea îi dă o palmă. După aceea ea se scuză, iar el simţindu-se în avantaj îi spune că totul este în regulă. „Vezi tu, eu am trăit un fel de viaţă nostimă. Iar eu nici măcar nu vorbesc italiana. Şi tu eşti aşa de frumoasă .” Capitolul 5, pg. 26. Ea îi spune că totul este în regulă şi că este dulce. Ea decide să-l sărute dar nu deschide gura cu toate că se sărută cu pasiune. Ea îi plânge pe umăr şi îl întreabă dacă va fi bun cu ea deoarece „ vor avea o viaţă ciudată .” Capitolul 5, pg. 27. Imediat după astea se duce acasă iar Rinaldo este treaz. Rinaldi îl întreabă şi face mişto din el. Fred cu veselie stinge lumânarea şi se culcă. Capitolul 6 Fred plecă departe două zile şi nu o vede pe domnişoara Barkley până în a treia. El observă condiţiile din oraş şi refuză să poarte casca deoarece crede că acest lucru îi va speria pe localnici. Încă nu se poate acomoda cu contrastul dintre lumea militară şi lumea civilă. În ciuda acestor lucruri el continuă să poarte arma. El o aşteaptă pe domnişoara Barkley şi merg să se aşeze în grădină. Ea este supărată deoarece nu i-a trimis vreun bilet în care să-i spună că este plecat, iar după aceea îl întreabă dacă o iubeşte. El minte spunându-i că da. Ea îi cere să-i spună Catherine iar după aceea îi spune că îl iubeşte şi că nu mai vrea s-o părăsească niciodată. „ Am sărutat-o şi am văzut că avea ochii închişi. Am crezut că era puţin nebună. Era în regulă dacă ar fi fost. Nu îmi păsă de relaţia în care intram. Era mai bine dacât să mă duc în fiecare seară în casa ofiţerilor unde fetele se căţărau pe tine şi-ţi puneau pălăria invers ca un semn de afecţiune între drumurile făcute până sus cu alţi ofiţeri .” Capitolul 6, pg. 30. El admite că acesta este un joc. Catherine îi spune că acesta este un joc obosit, si că el nu trebuie să se mai prefacă că o iubeşte. Ea îi spune că nu este nervoasă, şi chiar şi atunci când pronunţă nostim „Catherine” el este un om bun. Ei se sărută, după care ea se desparte de el şi intră înăuntru. La întoarcerea acasă, Rinaldi afirmă: „ Îţi mulţumesc Dumnezeule că nu mam implicat cu britanicii .” Capitolul 6, pg. 32. Capitolul 7 Fred se întoarce de la un post din munţi şi priveşte cum trece pe lânga el un regiment tânăr cu căştile întoarse. El este supărat prntru că ei sunt atât de tineri şi ne la locul lor. El întreabă un soldat ce şchioapătă care este problema. El îi spune că a făcut hernie. El este din Pittsburgh iar Fred îi promite că dacă va cădea şi se va lovi la cap, el va putea să evite operaţia pe câmp şi să îl ducă la spital. Ei pleacă să verifice alt post şi se întorc pe aceeaşi rută. Omul ce suferea de Hernie chiar a căzut, iar Fred şi omul schimbă priviri în timp ce este pus pe un cal-ambulanţă. Ei îl iau şi pleacă. Ofensiva va începe în două zile. Fred afirmă că armata austriaca slabă a fost făcută prntru a-i oferi victirii lui Napoleon. El pune eşecul Italiei pe seama regelui şi a generalului gras aflat la conducere. Fred îl favorizează pe ducele de Aosta, care comandă armata treia şi despre care Fred crede că ar trebui să fie rege. Cu toate acestea Fred este în armata a doua, el fiind cu armata a treia. El se aşteaptă ca rezistenţa austriacă să cedeze repede şi crede că o să viziteze în curând Pădurea Neagră şi Spania. El vrea să o vadă pe Catherine şi mai vrea de la ea să pretindă că sunt logodiţi într-o cameră dintr-un luxos din Milano. El se întoarce la cantină şi vorbeşte cu preotul. Ei vorbesc despre un Arhiepiscop din Statele Unite iar Fred crede despre preot că este „ bun dar obtuz .” Capitolul 7, pg. 38 la fel ca regele. Un om pe numele Rocca spune o poveste despre un preot din Franţa care fura lanţuri. Fred şi maiorul povestesc. Maiorul îl compară pe Fred cu Bacchus pentru curajul de a bea şi propune un
concurs. Fred se decide să meargă să o vadă pe Catherine, dar Rinaldi îl pune să mestece nişte boabe de cafea şi să mai aştepte un moment deoarece era prea băut. Când ajunge la spital, domnişoara Ferguson îi spune că nu o poate vedea pe Catherine deoarece aceasta nu se simte bine. „ Am ieşit pe uşă şi dintrodată m-am simţit singur şi gol. Nu m-am interesat să o văd mai des pe Catherine. Cumva am reuşit să mă îmbăt şi apoape am uitat să vin dar când nu am văzut-o acolo m-am simţit singur şi fără viaţă .” Capitolul 7, pg. 41. Capitolul 8 În ziua următoare au aflat că la noapte urmează un atac. Fred merge să o vadă pe Catherine care spune că este mai bine. El îi spune că nu a putut să vină să o vadă din cauza atacului. Ea îi dă un lănţişor cu Sfântul Antonio pentru noroc şi îi spune să nu spună la revedere. Ei nu se pot săruta deoarece sunt în mijlocul spitalului. El pleacă şi se urcă în camion. Şoferul are deasemenea un colier cu Sfântul Antonio. El este în prima din cele patru maşini pe care le comandă. El descrie panorama frumoasă a dealurilor şi a munţilor. În contrast: „ Pe drum sunt trupe şi camioane şi catâri ce poartă arme şi pe măsură ce coborâm, menţinându-ne pe o singură parte a drumului, şi peste drum, sub un deal din spatele râului, casele rupte ale micului oraş ce urmau a fi luate .” Capitolul 8, pg. 45. Lumea din jurul lui este mereu frumoasă în timp ce acţiunile oamenilor din jurul lui nu sunt. Fred repetă să noteze acest lucru. Ei ajung la destinaţie la lăsarea întunericului. Capitolul 9 Drumul este încercuit de vegetaţie şi Fred poate să vadă baloanele de observaţie austriece. El primeşte ordin de la maior. Dacă va avea succes, lui Fred i s-a promis o decoraţie. El bea rom cu maiorul şi ceilalţi ofiţeri iar apoi se întoarce şi împarte ţigări ieftine cu şoferii. Ei sunt îngrijoraţi despre condusul camioanelor în timpul războiului, dar mai mult decât atât sunt mai preocupaţi de ce o să mănânce, lucru care într-un fel sau altul îl vor face înainte de bătălie. Fred află că urmează să se servească compot. Manera speră că o să îl aducă înainte de începerea bombardamentului. Ei fumează şi vorbesc despre cum bătălia face distincţia intre valoarea etnicităţii unei regiuni. Această regiune e prostească, aceşti oameni sunt laşi, etc. Ei vorbesc despre conflict şi şoferii vorbesc urât la adresa guvernului, dar pe Fred nu îl deranjează. Unul dintre şoferi, Passini, sugerează că toţi ar trebui să se oprească din luptă în acelaşi timp. Fred îi dă replică: „ Cred că ar trebui să terminăm cu războiul... Nu se va termina dacă o parte se opreşte din luptă. Va fi doar mai rău dacă ne vom opri din luptă .” Capitolul 9, pg. 49. Ei continuă să vorbească despre război, iar Fred zice că doar înfrângerea este mai rea dacât războiul. Passini nu este de acord şi gândeşte că fiecare ar trebui să-şi apere casa, deoarece nimic nu este mai rău decât războiul. Conform lui Passini „ Războiul nu este câştigat de victorii .” Capitolul 9, pg. 50. Fred îl numeşte orator dar Passini spune că el de-abia gândeşte şi citeşte. El pune vina războiului pe seama clasei superioare. Manera îl avertizează să se oprească. Majoritatea bărbaţilor din acea incintă credeau că războiul era inutil şi nu se putea câştiga. Afară se făcuse întuneric şi rachetele de semnalizare scanau munţii. Atacul este la început decalat, dar după aceea începe. Zgomotul armelor este aproape. Fred aleargă să aducă nişte paste şi brânză pentru şoferii lui din şopronul ofiterilor unde maiorul a început deja să vegheze asupra răniţilor. Reuşeşte să se întoarcă şi împarte mâncarea. Fred nu simte nevoia să menţioneze cât de ciudat este să stai şi să mănânci în timp ce obuzele explodează lângă tine. Războiul urlă, dar aspectele fundamentale ale vieţii trebuie să continue. Ei spală vasele cu nişte vin stricat şi vorbesc mult despre ce fel de arme e posibil să se folosească. „ Am mâncat ultima bucăţică de brânză şi am luat o gură de vin. Printre celelalte zgomote am auzit un tuset, urmat de un chuh-chuh-chuh-chuh apoi a urmat o fulgerare exact atunci când s-a deschis o uşă blindată
şi o bubuitură a început să lumineze alb şi a mers spre roşu şi tot aşa mai departe luată de vânt .” Capitolul 9, pg. 54. După ce adăpostul este lovit, începe haosul. El încearcă să pună un bandaj pe picioarele lui Passini, dar Passini moare în curând. El se uită în preajma lui după alţii în timp ce îşi dă seama că este rănit foarte grav la genunchi. Alţii vin să îl ajute iar în acest timp aude că Manera este în regulă. Ei îl iau pe Fred şi îl aruncă acolo unde se separă morţii de răniţi. Haosul este pretutindeni. Există aşa de mult noroi în genunchii săi, încât nu există hemoragie. Un englez vine lângă el şi îi oferă ţigări. Fred lasă comanda maşinilor sale englezului Gordini. Care este rănit la umeri şi cap. În timp ce merg spre cortul unde va avea loc operaţia, britanicul exagerează importanţa lui Fred, spunându-i că este singurul fiu al ambasadorului Statelor Unite şi fiul ambasadorului Wilson. Fred este rănit grav cu „ multiple răni superficiale la coapsa stângă şi dreaptă şi la genunchiul stâng şi drept şi la piciorul drept. Are răni profunde la piciorul şi genunchiul drept .” Capitolul 9, pg. 59. El deasemenea a suferit lovituri la cap. Maiorul vorbeşte cu el îi dă să bea coniac, dar mai apoi îl ia de la el deoarece capul ar putea să-i fie fracturat. El spune că Fred va supravieţui şi îl trimite la spitalul din tabăra. În ambulanţă, bărbatul din cuşeta de deasupra are hemoragie si sângele cade pe el. Leşină!
Capitolul 10 În spital, Fred se întinde pe un pat, unde se luptă cu muştele si căldura. Rinaldi îi aduce o sticlă de coniac şi îi spune că o să fie decorat putând să primească medalia de bronz sau chiar de argint. Fred nu este interesat de decorare; el pare inexpresiv. Operţiunea a avut succes, ducând la capturarea a o mie de trupe inamice. Rinaldi se plânge despre operaţia pe care a avut-o îe câmpul de luptă la picioarele lui Fred şi îi promite că o va aduce şi pe Catherine. El deasemenea se plânge despre oraş şi fetele de acolo şi beau pentru decorarea lui Fred. Rinaldi menţionează că nimeni nu este prin preajmă, dar Fred îi spune că poate să facă glume pe seama preotului. Rinaldi îi spune că el crede că preotul este homosexual. Apoi pleacă spunând: „ Am să o trimit pe domnişoara Barkley. Eşti mai bine cu ea decât cu mine .” Capitolul 10, pg. 66. Ei se contrazic puţin, dupa care se împacă. Rinaldi nu îl sărută de la revedere, dar îi lasă coniacul. Capitolul 11 La lăsarea întunericului, preotul îl vizitează pe Fred care se simte juvenil deoarece este în pat înainte de lăsarea întunericului. Preotul arătând obosit îşi poartă bagajele: plasă de muşte, vermut şi hârtie englezească. El se simte jenant şi spune că nu poate sta mult, dar îi e dor de Fred. Fred îi mulţumeşte şi îi oferă un pahar de vermut. Ei beau în sănătatea lor. Fred îl întreabă pe preot ce este rău, iar el spune că războiul: „ Deşi eşti rănit tot nu îţi poţi da seama. Pot să spun. Eu însumi nu l-am văzut, dar l-am simţit puţin .” Capitolul 11, pg. 70 – preotul face referire la răutatea războiului. Este cinic şi tonul său este indignant. El spune că este de acord cu Passini, singura diferenţă fiind faptul că războiul nu provine din educaţie sau bani. El îi spune lui Fred că el nu poate înţelege asta deoarece este un străin, un patriot. Conform preotului, fiecare parte a conflictului este nefolositoare. Preotul îi spune lui Fred că uneori simte că îşi pierde toată speranţa şi nu doreşte decât să se întoarcă la Arbuzzi. El spune despre Arbuzzi: „ Aş fi prea fericit. Dacă aş putea locui acolo să-l iubesc pe Dumnezeu şi să-l servesc .” Capitolul 11, pg. 71. El încearcă să-i explice lui Fred că al iubi pe Dumnezeu nu este o glumă urâtă. Fred nu îl înţelege pe Dumnezeu şi este foarte sceptic despre sentimentele preotului. Fred admite ă se teme de Dumnezeu dar nu îl iubeşte. Fred spune că el defapt nu iubeşte mult. „ Da... ba da. Ce mi-ai spus atunci noaptea. Aceea nu este iubire. Aceea este
pasiune şi poftă trupească. Când iubeşti pe cineva vrei să faci lucruri pentru el. Vrei să sacrifici pentru el. Vrei să serveşti .” Capitolul 11, pg. 72. Preotul nu ştie dacă este posibil să iubeşti o femeie aşa cum îl iubeşti pe Dumnezeu. El îl întreabă pe Fred dacă mai doreşte şi altceva pe plan religios, dar Fred spune că nu, iar preotul pleacă. După ce pleacă, Fred relatează poveştile sale despre Arbuzzi, pădurea, şăranii, şi falutul cântă în timp ce el adoarme. Fred vrea puţin mai mult din relaţia lui cu preotul, dar nu poate obţine acest lucru fără a trece mai întâi la religie.
Capitolul 12 Fred descrie spitalul ca o cameră lungă cu multe paturi. Când cineva este gata să moară îl împrejmuieşte cu o perdea. Maiorul îi spune că în ziua următoare va pleca la Milano, iar dacă se poate mişca să meargă cu el la un spital mai drăguţ unde există aparate mai performante cu raze X. La căderea nopţii, Rinaldi îl vizitează şi îi spune că ar trebui să meargă la un spital american, deoarece Statele Unite au declarat în sfârşit război Germaniei. Fred speculează că Statele Unite va declara război şi Austriei, Bulgariei, Turciei şi Japoniei, iar mai apoi se îmbată. Rinaldi îi spune că se îmbată pentru că celebrează intrarea Americii în război. Această celebrare este uşor cinică: tot mai mulţi bărbaţi vor muri, iar soarta războiului nu se va schimba. Rinaldi îi spune că Catherine va fi în Milano, după care adorm. „ În dimineaţa următoare am plecat spre Milano şi am ajuns după patruzeci şi opt de ore. A fost o călătorie rea. Am folosit şenile o mare bucată de drum prin oraşul Mestre, iar copiii veneau şi se uitau pe furiş. I-am spus unui copil să se ducă după o sticlă de coniac dar s-a întors şi a spus că nu a putut obţine decât struguri .” Capitolul 12, pg. 77. Se îmbată şi i se face rău pe podeaua trenului. El îşi pierde conceptul de a înţelege viaţa. Mai târziu, un soldat îi dă lui Fred să bea apă şi să mănânce o portocală. Trenul continuă să meargă mult timp.
CARTEA 2 Capitolul 13 Trenul ajunge la Milano în dimineaţa următoare iar ei intră în spitalul american. Fred este înghesuit într-un lift iar picioarele îl dor foarte tare deoarece stau îndoite. Când ajung la etajul potrivit se crează confuzie deoarece nu se aşteaptă să primească vreun pacient şi nimeni nu i-au anunţat de sosirea lui Fred. Ei se sfătuiesc unde să-l pună, chiar dacă majoritatea paturilor sunt goale. Îl pun jos iar el adoarme. Confuzia scade. „ Când m-am trezit m-am uitat împrejur. Soarele stălucea printr jaluzele. Am văzut un dulap mare, pereţii goi şi două scaune. Picioarele mele în bandaje murdare stăteau întinse pe pat. Am avut grijă să nu le mişc. Eram însetat şi m-am întins spre sonerie reuţind să apăs butonul. Am auzit cum se deschide uşa, am privit şi era o asistentă. Părea tânără şi simpatică .” Capitolul 13, pg. 84. Nici un doctor nu se afla prin preajmă deoarece nimeni nu aştepta pacienţi. Domnişoara Gage vorbeşte cu el în timp ce îl spală şi îi ia temperatura. El îi spune că are fier în picior, dar ea nu îl crede. Domişoara Walker vine să o ajute pe domnişoara Gage să aranjeze patul în timp ce Fred stă în el. El îi pune multe multe întrebări şi îi spune domnişoarei Gage că este drăguţă iar ea zâmbeşte. Asistentele sunt surprinse că el este atât de activ. El doarme o vreme iar după-amiază ia prânzul. Se contrazice cu asistenta şefă, domnişoara Van Campen, deoarece aceasta nu îl lasă să aibă alcool la el. Domnişoara Gage nu înţelege de ce el vrea să o supere pe asistenta şefă. Ea îi spune că doctorul va veni în curând. Fred nu o ascultă pe asistenta şefă, şi ca urmare îl trimite pe portar să îi cumpere nişte
vin şi vermut, pe care le ascunde sub pat. Domnişoara Gage îi aduce nişte vin de xeres de la domnişoara Van Campen şi se scuză pentru zgârcenia ei. Ea îi spune că domnişoara Van Campen încearcă să facă pace în spital. Asta nu îl impresionează mult pe Fred. Mănâncă puţin după care se culcă. Capitolul 14 Când se trezeşte a doua zi dimineaţa o vede pe domnişoara Gage în lumina soarelui, şi reîncepe cu comentariile la adresa frumuseţii ei. Ea îl găseşte dormind cu sticla de vermut şi îl dojenează de ce a băut singur. Ea îi spune că domnişoara Barkley a sosit la spital. În timp ce ea îl spală, el îi spune că are nevoie de un bărbier. Bărbierul soseşte şi din greşeală crede că Fred este un ofiţer austriac. Îi spune că l-ar fi putut ucide cu lama. Atmosfera este foarte încordată iar Fred nu îl înţelege. După ce bărbierul pleacă, portarul râde de cele întâmplate. Soseşte Catherine. Fred relatează: „ Ea arăta prospătă şi tânără şi foarte frumoasă. Am crezut că niciodată n-am să mai văd pe cineva atât de frumos .” Capitolul 14, pg. 91. Ei se sărută şi el îi mulţumeşte că a venit. El vrea să facă sex cu ea chiar dacă este bolnav. Ea închide uşa şi o fac. După aceea ea îi spune că el acum ar trebui să ştie că ea îl iubeşte, deoarece asta a fost o nebunie. După ce ea iese afară, Fred se gândeşte: „ Dumnezeu îmi este martor că nu am vrut să mă îndrăgostesc de ea.” Capitolul 14, pg. 93. Domnişoara Gage intră şi anunţă că a sosit doctorul. Capitolul 15 Doctorul îi inspectează piciorul şi scoate afară multe aşchii. El vrea să îi facă raze X. Doctorul de la raze X începe să-i pună întrebări despre război ca de pildă câţi austrieci a ucis. El minte. Catherine încearcă să-i arate rezultatul de la razele X, dar el nu vrea decât să o bage în pat. Fred este mai interesat de sex decât de propria sănătate. Mai mulţi doctori intră în cameră. Fred se gândeşte: „ Am remarcat că doctorii care au eşuat în practicarea medicinei au tendinţa de a căuta unul altuia companie şi de a se ajuta la consultaţii. Un doctor care nu poate să îţi scoată apendicele cu succes, îţi va recomanda un doctor care nu ştie să execute corect o operţie de amigdale. Aceştia erau doctori de nimic .” Capitolul 15, pg. 95. Era cinic în privinţa doctorilor la fel ca şi în cea a războiului. Picioarele erau rău, dar nu avea nici o infecţie şi erau relativ curate. Doctorii confundă picioarele în timp ce se uită la razele X. Îi spun că va trebui să aştepte să fie operat înainte ca schijele de obuz să-i rămână îngropate în genunchi. Aceasta va dura câteva luni. Doctorii pleaca. Fred îl cheamă pe doctorul local şi îi spune că nu poate să stea în pat şase luni. El nu vrea să fie operat de celălalt doctor deoarece este doar un prim căpitan. Doctorul este impresionat deoarece crede că Fred vrea să se întoarcă pe front. Fred nu a spus nimic cum că ar vrea să se întoarcă la război, doar că nu vrea să ste în pat atâta timp; el nu vrea să fie nefolositor. Doctorul îl asigură că va putea să e mişte în curând, dar Fred nu este mulţumit de răspuns. Îi oferă doctorului băutură, dar doctorul nu bea. Îi spune că va aduce un alt doctor pentru o a doua opinie. Doctorul Valentini întârzie două ore, şi vorbeşte în maniera lui nebună. El bea şi îi sune lui Fred că îi va aduce cognac când îl va opera a doua zi. Doctorul Valentini este maior. Fred are încredere în el datorită gradului său, dar şi răspunsului pe care a vrut să-l audă. Capitolul 16 Noaptea, Catherine doarme cu el în pat. Ei mănâncă pişcot şi beau vermut. Ea dispare o vreme iar când revine pare împrospătată. Fred vrea să facă sex şi în noaptea care urmează, dar ea îl asigură că nu o să aibă chef după operaţie. Fred îi spune că nu doreşte ca ea să îl pregătească pentru operaţie. Ea îi răspunde: „ Nu vreau. Nu vreau să te atingă nimeni. Înebunesc. Devin furioasă dacă te ating .” Capitolul 16, pg. 103.
Catherine este îngrijorată că o vor scoate afară deoarece nu sunt destui pacienţi. Ea îi cere să nu se gândească la ea atunci când îl anesteziază deoarece oamenii au tendinţa să vorbească sub anestazie. Fred îi spune că nu o să vorbească deloc iar ea îi spune să nu se laude. Ea îi spune că-l iubeşte şi îl întreabă câte persoane a mai iubit. El îi răspunde că nici una. Ea întreabă: „Când un bărbat stă cu o fată, când trebuie să spună ea cât costă?” Capitolul 16, pg. 105. El spune că nu ştie deoarece nu a fost niciodată cu o târfă. El minte şi recunoaşte asta în sinea lui, dar pare mai interesat în o sâcâi decât a fi onest. Ea îi spune că o să facă întotdeauna ce spune el. Ei fac din nou sex. Capitolul 17 El se trezeşte şi piciorul lui este în ghips. Domnişoara Gage îi spune că operaţia a decurs bine. Se simte rău şi îşi dă seama că la noapte nu o să facă sex. În spital au apărut probleme mai mari: georgian cu malarie şi un newyorkez cu malarie şi hepatită. Catherine acceptă să fie în tura de noapte pentru a fi cu Fred, iar ziua îşi trimit scrisori prin intermediul domnişoarei Ferguson. Fred îi vorbeşte domnişoarei Ferguson despre nunta lor, dar ea crede că nu or să se căsătorească niciodată deoarece va trebui să meargă la război unde e posibil să moară, sau îi va face probleme (o va lăsa însărcinată). Ea este cinică asupra căsătoriei, dar şi mai mult asupra sincerităţii lui Fred. Ea îl întreabă cum îi este capul şi genunchiul şi o sfătuieşte pe Catherine să-şi ia câteva nopti libere deoarece pare destul de obosită. Ea nu crede că Fred o va lăsa să ia câteva nopţi libere. El o cheamă pe domnişoara Gage înăuntru să vadă că s-a întâmplat şi apoi beau vermut. Ea îi spune lui că ea este prietenul lui. „ Catherine Barkley a fost de serviciu trei nopţi la rând şi apoi a revenit. Cu toate acestea ne întâlnim din nou după ce fiecare am fost într-o călătorie lungă. ” Capitolul 17, pg. 111. Capitolul 18 Pe timpul verii, Fred şi Catherine se plimbă în jurul oraşului pe măsură ce picioarele lui Fred se vindecă. Într-o noapte Fred împrumută nişte bani de la un chelner pe care îl cunoaşte şi cumpără sandvişuri pentru la noapte. Noaptea fac sex după ce ceilalţi pacienţi adorm. Lui Fred îi place să o privească dormind. „ Ea avea un păr extraordinar de frumos şi mă întind câteodată şi îl privesc răsucit în sus în lumina care venea prin uşa deschisă şi strălucea chiar şi noaptea la fel cum apa străluceşte câteodată chiar înainte de a se face zi .” Capitolul 18, pg. 114. Fred vrea să se căsătorească, dar Catherine se gândeşte că dacă or să facă asta va fi nevoită să plece din cauza formalităţilor impuse de regulile italiene. Mai târziu, ea spune că acest lucru este un nonsens deoarece „nu există nici un eu, eu sunt tu. Nu mă separa de tine.” Capitolul 18, pg. 115. Ea continuă această discuţie altruistă. Ei vorbesc pe scurt despre logodnicul ei mort lucru ce îl deranjează pe Fred, care cere atunci să se căsătorească în particular. Catherine exprimă că acest lucru nu va însemna nimic deoarece ea nu este religioasă (tocmai i-a dat lănţişorul cu Sfântul Antonio pentru noroc). Religia nu înseamnă nimic pentru ea, la fel cum nu îneamnă nimic nici pentru Fred. Ea spune că vrea să îi facă pe plac şi îi zice că o să facă sex imediat ce termină tura. Capitolul 19 Vara trece cu bine şi în curând Fred poate umbla ajutându-se doar de un baston. În ciuda faptului că sunt aşa de mult timp împreună, Fred spune: „ Întotdeauna am vrut să o văd pe Catherine.” Capitolul 19, pg. 117. El nu se satură niciodată de ea. El este mulţumit doar să fie aproape de ea. Lor nu li se mai permite să cineze împreună deoarece Fred nu mai are nevoie de ajutor. Domnişoara Van Campen a acceptat-o pe Catherine deoarece era foarte muncitoare şi făcea întotdeauna ture de noapte. Deoarece războiul pare că nu se va sfârşi
niciodată, Fred îşi imaginează că vor mai fi încă o sută de ani de război. El îşi imaginează cât de nefolositor este şi cum că nu are nici un final pozitiv. El întâlneşte un om pe nume Old Meyers ce se întorcea de la cursele de cai. El cumpără ciocolată pentru Catherine şi apoi merge la bar unde întâlneşte doi cântăreţi americani şi un italian pe care îi cunoştea. Ettore Moretti îi sicăie pe cântăreţi deoarece crede că nu cântă bine italiana. Ei discută despre medalia pe careo va primi Fred. Ettore a fost decorat cu diferite ocazii. El discută despre tresele pe care le-a primit când a fost rănit. Fred este impresionat cu el chiar crede că decorarea este neînsemnată. Ettore are câteva răni. Simmons, unul dintre cântăreţi este impresionat de asta. Ettore a fost căpitan doi ani, în timp ce Fred a fost locotenent timp de trei ani. Conform lui Ettore, Fred nu va primi un grad mai mare deoarece nu a făcut şcoala în Italia. El îi propune lui Fred să se înroleze în armata americană deoarece au mai mulţi bani. Conform lui Ettore, dacă tot îţi rişti viaţa, atunci măcar să fii mai bine plătit. Fred nu este de acord cu asta. Ettore spune că va fi colonel, înainte de a se sfârşi războiul. Cântăreţii pleacă, iar Fred se ridică şi-i urmează. Ettore îl opreşte şi îl asigură că va primi medalia de argint. Fred pleacă şi gândeşte despre Ettore care „ a fost un erou legitim ce plictisea pe toată lumea. Catherine nu i-ar fi făcut faţă .” Capitolul 19, pg. 124. Catherine nu crede că este destul de umil. Fred o întreabă dacă va fi fericită dacă va primi el un grad mai mare. Ea îi spune că gredul său este suficient de mare deoarece îi duc în cele mai bune restaurante. Pe e altă parte, gradul nu îndeamnă nimic pentru ea deoarece este un semn de război. Ei vorbesc despre Old Meyers care ar trebui să fie în închisoare, dar a fost lăsat liber din cauza vârstei. Catherine spune că se teme de ploaie deoarece este grea asupra iubirii. Fred insistă să-şi justifice afirmaţia, iar ea spune că vede moarte în ploaie. Ea spune: „ Toate sunt prostii. Sunt numai prostii. Nu mi-e frică de ploaie. Nu îmi este frică de ploaie. Oh, oh, Dumnezeule, aş vrea să nu-mi fie.” Capitolul 19, pg. 126. Fred vorbeşte cu ea şi ea se opreşte din plâns în timp ce ploaia continuă să cadă. Capitolul 20 Întro zi ei merg la curse împreună cu domnişoara Ferguson şi încă un om, Crowell Rodgers. În Italia cursele sunt foarte strânse. Old Meyers este un om care câştigă întotdeauna deoarece are relaţii puternice, şi rareori împarte informaţiile cu altcineva deoarece nu vrea să împartă cu nimeni premiul. Catherine, Fred domnişoara Ferguson şi Crowell Rodgers pariază 100 lire pe un cal care are cota de pariu 35 la 1 deoarece are o culoare roşie foarte întunecată şi adâncă. Calul câştigă, dar ei primesc bani doar pentru o cotă de 2 la 1deoarece cineva a pariat o sumă mare de bani pe cal în ultimul minut. La următoarea cursă, pariază pe acelaşi cal ca şi Old Meyers, dar câştigă bani puţini. Old Meyers esta frustat, aşa că Fred şi Catherine se depărtează de el. Ei pariază pe un cal care obţine locul 4 din 5, iar Catherine spune „Nu-ţi place mai mult când eşti singur.” Capitolul 20, pg. 132. Fred, desigur, afirmă ca da şi pentru o vreme stau separaţi de cailalţi. Capitolul 21 „ În septembrie a venit prima noapte rece, după aceea zilele erau mai reci şi frunzele din copacii din parc au început să-şi schimbe culorile iar noi ştiam că vara s-a terminat .” Capitolul 21, pg. 133. Luptele de pe front au decurs rău pe timpul verii. Fred citeşte aceste lucruri într-un mod detaşat în timp ce stă într-un bar din Milano. El este ambivalent (AMBIVALÉNȚĂ, ambivalen ț e, s.f. Existență concomitentă a două aspecte diferite); războiul este departe. Cursa se opreşte iar ofensiva începe să se domolească. Un soldat britanic îi spune lui Fred că Italia a pierdut 150.000 de soldaţi într-o bătălie şi alţii 40.000 în alta. Acelaşi dolfat prezică că aliaţii vor câştiga războiul într-un an, dar ultima şară să-şi dea seama că sunt terminaţi va fi cea mai mare victorie a războiului. Fred notează faptul că există
„un mare contrast între pesimismul lui mondial şi veselia personală ” Capitolul 21, pg. 134. Fred nu dezaprobă pesimismul său, el este doar surprins de contrast. Piciorul lui Fred este mai bine şi poate umbla fără cârje. După un timp primeşte o scrisoare de la armată ce-i dă liber trei săptămâni. Fred primeşte alte scrisori: Una de la bunicul său, una de la un aviator din Franţa şi una de la Rinaldi ce-i cere noutăţi despre înregistrările fonografului. El deasemnea primeşte ziarul din Boston pe care îl citeşte în acea noapte. „Chicago White Sox au câştigat Liga Americană şi New York Giants Sunt în fruntea Ligii Naţionale. Babe Ruth a fost un aruncător (de baseball) ce joacă pentru Boston. Ziarele erau de proastă calitate, ştirile erau locale şi răsuflateşi toate ştirile despre război erau vech.i” Capitolul 21, pg. 136. Referitor la cele petrecute în război, viaţa decurge normal atât în Italia cât şi în Statele Unite. Catherine soseşte târziu iar el îi spune de cele trei săptămâni care i s-au acordat. Fred nu vrea să meargă nicăieri deoarece vrea doar să stea cu ea. Catherine pare supărată iar Fred o presează să-i spună ce este, iar ea îi spune că este însărcinată în trei luni. Fred îi spune că nu este supărat dar se îngrijorează pentru ea. Ea îi răspunde, „ asta nu trebuie să faci. Oamenii au copii tot timpul. Toată lumea are copii. Este un lucru natural .” Capitolul 21, pg. 138. Ea îi spune lui că nu este îngrijorată. Cei doi tac o vreme apoi ea îl întreabă dacă este flămând. Ea este îngrijorată deoarece nu a mai avut vreun copil. Ei decid să nu lupte iar Fred îi spune să fie puternică deoarece „ laşii mor de o mie de ori, pe când eroii doar odată .” Capitolul 21, pg. 139. Ei discută pe această temă deoarece Catherine crede că vine de la un laş. Ei beau şi vorbesc despre fiul lor de a fi în armată, după care Catherine merge să-şi facă turele. Starea lor este calmă pe măsură ce noaptea avansează. Ei par fără griji. Capitolul 22 În ziua următoare plouă şi Fred se simte bolnav. El bea nişte coniac doar ca să îl diagnosticheze chirurgul cu hepatită. Din această cauză, este bolnav şi nu poate ieşi pentru plecarea cu Catherine. Într-o zi, domnişoara Van Campen găseşte toate sticlele lui goale de lichior şi devine furioasă deoarce crede că a făcut hepatită intenţionat. Domnişoara Gage intră şi jură că el nu a băut dar domnişoara Van Campen se întoarce pentru a-i înapoia sticlele. Ca rezultat al acestui fapt, Fred ratează plecarea. Capitolul 23 Este noaptea în care Fred trebuia să se întoarcă pe front şi îl trimte pe portar la tren pentru a-i rezerva un loc. Trenurile sunt de obicei foarte aglomerate, iar locurile trebuie rezervate din timp. Fred cumpără nişte cafea şi struguri după care merge să o găsească pe Catherine. Ei păşesc prin faţa catedralei şi văd un alt cuplu ce se plimbă. Ei se plimbă prin faţa unui magazin cu articole din piele şi îşi promit unul altuia că vor skia anul acesta. După aceasta intră într-un magazin cu arme de unde Fred îşi cumpără un pistol. El plăteşte 50 de lire pe pistol în timp ce ea încearcă să-l convingă să cumpere o sabie. Catherine îi spune că se simte mai bine decât înainte şi merg pe o stradă slab luminată unde se sărută. Se decid să meargă în altă parte aşa că iau un taxi; în drum spre hotel ei opresc şi îi cumpără lui Catherine o rochie lungă de seară. Fred face comandă la room service şi o priveşte pe Catherine care nu pare fericită. Ea îi spune că se simte ca o târfă. Fred se supără în timp ce se contrazic, dar starea de spirit a lui Catherine se îmbunătăţeşte imediat. Ei mănâncă după care fac sex. Fred continuă să repete despre Catherine că este superbă la care ea răspunde: „ Aş vrea să facem ceva cu adevărat păcătos .” Capitolul 23, pg. 153. Ei vorbesc despre vin şi despre cum a făcut tatăl lui Catherine gută. Fred devine serios şi o întreabă pe Catherine unde va naşte copilul, dar ea îi spune să nu îşi facă griji despre asta. Ei părăsesc hotelul.
Capitolul 24 Ei ies afară la trăsuri iar Fred o trimite pe Catherine la spital. El se urcă în căruţă şi pleacă la tren. În gară, un căpitan cu cicatrice este supărat pr Fred de ce şi-a rezervat scaun, în timp ce el a aşteptat două ore doar să stea în picioare. „ I-am privit faţa şi am simţit tot compartimentul împotriva mea. Nu îi învinovăţeam. Aveau dreptate. Dar vroiam să stau. Încă nu a zis nimeni nimic .” Capitolul 24, pg. 158. Totul este foarte încordat. În cele din urmă Fred cedează locul şi stă pe jos. Portarului îi pare rău dar îi spune că este în regulă. Fred se întinde pe jos şi adoarme în timp ce trenul trece pe lângă oraşe.
CARTEA 3 Capitolul 25 Este toamnă şi peisajele din oraş arată din ce în ce mai mohorâte. Starea lui Fred, ca şi cea a oraşului, devine tot mai mohorâtă şi mai imparţială. El merge înapoi la Gorizia, dar „ nu se simţea ca o primire acasă .” Capitolul 25, pg. 163. El raportează în biroul maiorului, iar maiorul îi spune să ia loc. El îi spune lui Fred despre lupte şi despre faptul că ale sale camioane sale sunt dispresate în mai multe locuri. Maiorul îi sugerază să meargă la Bainsizza, unul din posturi. Ei discută despre trupele americane ce participă la luptă, iar maiorul crede că majoritate soldaţilot americani vor lupta în Franţa. Tonul lor este pesimist şi cinic. Ei nu cred că ceva va influenţa războiul. Fred îi spune maiorului că este fericit că l-a întâlnit. Maiorul spune: „Tu faci foarte bine că spui asta. Eu m-am săturat de acest război. Dacă aş fi fost departe, nu cred că m-aş fi întors .” Capitolul 25, pg. 165. Fred merge să-l vadă pe Rinaldi dar acesta nu este în camera lui. Fred se întinde pe pat deoarece îl dor picioarele. El se gândeşte la Catherine când Rinaldi se întoarce. Rinaldi este foarte nervos de ce l-au trimis pe Fred înapoi pe front. Rinaldi îi spune că acest război îi crează depresii. Îi spune lui Fred că au fost atât de mulţi răniţi încât a lucrat încontinuu. Războiul îşi pune amprenta asupra tuturor. Rinaldi s-a săturat de el. Fred îi dă lui Rinaldi înregistrările fonografului pe care le-a cerut. Rinaldi vrea să bea cu el, dar Fred nu poate să bea mult din cauza hepatitei. Rinaldi îl convinge să bea un pahar cu el după care face mişto de comportamnetul lui Fred de a se spăla pe dinţi. „ Am păstrat asta să-mi amintească de tine cum îţi spălai dimineaţa Villa Rossa dintr dinţi, înjurând şi mâncând aspirină şi înjurând prostituatele. De fiecare dată când văd acel pahar mă gândesc la tine încercând să-ţi cureţi conştiinţa cu periuţa de dinţi .” Capitolul 25, pg. 168. Ei beau şi vorbesc despre Catherine. Fred vrea să facă schimb de poveşti despre viaţa lor sexuală, dar Fred nu vrea. Rinaldi îi spune că el nu vrea să vorbească despre asta deoarece nu vrea să audă motivul. Rinaldi îi spune că îi place doar să opereze şi să facă sex, sex care de obicei este prea scurt. El nu vrea să facă nimic cu războiul, dar este fericit când operează soldaţi răniţi de el. Ei beau pentru Catherine iar Rinaldi spune că şi el îşi va găsi o englezoaică. Ei merg să mănânce dar mâncarea nu este gata aşa că continuă să bea. Doar maiorul apare exact când mâncarea este gata -- cantina nu mai este gălăgioasă. Preotul soseşte şi este fericit când îl vede pe Fred. Rinaldi încearcă să-l momească pe preot dar nu merge. Maiorul spune că preotu este un preot bun iar Fred este de acored. Rinaldi le spune celoralţi si preotului să se ducă în iad. El recunoasşte că este puţin băut. Preotul îi spune că ar trebui să plece. Rinaldi crede că ei încearc să facă mişto de el. El se calmează când iau desertul şi beau cafea şi apoi se decide să plece în oraş ca Fred să poată vorbi cu preotul. Maiorul le spune că s-ar putea să aibă sifilis şi apoi pleacă.
Capitolul 26 Preotul şi Fred merg sus să vorbească. Preotul spune că el crede că războiul se va termina curând deoarece a fost o vară aşa de teribilă. El crede deasemenea că ambele tabere se vor opri din luptă. El crede că războiul este nefolositor. Fred spune că austriecii au câştigat vara deoarece nu i-au lăsat pe italieni să cucerească San Gabriele. Preotul crede că suferinţa din război îi întăreşte; el vrea să se întâmple ceva. El vrea ca războiul să se transforme în ceva, chiar dacă crede că nu se va transforma în nimic. El spune că soldaţii au fost deja înfrânţi atunci când au fost luaţi de la fermele lor. Fred spune că este descurajat deoarece nu mai cred în victorie sau înfrângere. Fred spune că el crede în somn. Preotul îi spune că este fericit şi îi spune numărul noii sale camere. Capitolul 27 Fred se trezeşte când Rinaldi intră şi Rinaldi refuză să se trezească când Fred pleacă dimineaţa. El se îndreaptă spre Bainsizza, un loc ocupat odată de austrieci , unde întâlneşte un soldat pe nume Gino care îl informează că există încă bombardament în zonă şi posibilitatea unui atac. El descrie iadul din San Gabriele. Sistemul de apărare le pare slab pe măsură ce coboară în pivniţa unei case. Ei discută posibilitatea predării terenurilor muntoase. Gino îi spune că ruşii s-au folosit de terenurile lor pentru a-l înfrânge pe Napoleon. Fred afirmă că acest lucru nu este valabil şi în Italia. Gino este nemulţumit de cantitatea de mâncare, dar pune vina pe nemulţumirea faptului că oamenii săi sunt mari gurmanzi. Gino pleacă înapoi la Gorizia. Toată ziua a fost agitată din cauza unor focuri de armă austriece. Stare lui Fred este ambivalentă. Noaptea are loc un atac. Rănile încep să sângereze pe măsura ce ploaia se transformă în zăpadă. Trupele inamice atacă pe toată lungimea frontului, dar Bainsizza este punctul important ce trebuie apărat. „’Sunt germanii cei care atacă’ a spus un ofiţer medical. Cuvântul germani era ceva ce ne înspăimânta. Nu vroiam să avem de fel de lucru cu germanii .” Capitolul 27, pg. 187. Fred îşi dă seama că dacă vor fi înfrânţi, raniţii care nu vor încapea în camion împreună cu echipamentul medical vor fi părăsiţi. Acesta este un lucru înspăimântător. Ei încheie lupta prin retragere. Simplu fapt de a te lupta cu germanii este prea mult. Ei se retrag prin noapte până la Gorizia unde bordeiul este evacuat. Fred glumeşte cu şoferul Bonello despre a i se alătura camioanelor lui. Fred îi verifică pe şoferii celorlalte două maşini, Piani şi Aymo şi le spune să doarmă. El se culcă deasemenea. Ei se trezesc şi mănâncă dar Fred le spune curând că este timpul să plece. El călătoreşte cu Aymo care se teme să nu adoarmă. Ei se retrag până la Pordenone. Capitolul 28 Ei se deplasează prin oraşul gol împreună cu alte vehicule. Convoiul este obligat să poposească peste noapte deoarece drumul este blocat. Bonello a plimbat nişte ingineri cu maşina. El încearcă să le spună că Fred este american dar ei nu îl cred. Când Fred se întoarce de la inspectat maşinile, găseşte două fete în maşina lui Aymo. Ele sunt surori tăcute care vor să fie plimbate dar nu vor să fie atinse. Aymo nu înţelege asta: „ De ce călătoresc cu mine dacă nu mă place?... Ele s-au urcat în maşină imediat ce am plecat .” Capitolul 28, pg. 196. Aymo are probleme în a înţelege relaţiile non-sexuale cu femeile. Fetele încep să plângă, dar unul dintre ceilalţi bărbaţi le dă brânză. Cea tânără mănâncă dar cea mai în vârstă continuă să plângă. Aymo le întreabă dacă sunt virgine iar ele răspund că da. Convoiul se opreşte. Fred se gândeşte la Catherine şi se roagă pentru ea afară cu voce tare. Piani îl trezeşte când convoiul se repune în mişcare. Ploaia îi obligă pe ţarani să se retragă împreună cu cei dragi. Fred mută maşinile pe o parte a drumului pentru a evita blocajul. Este neliniştit şi impacientat. Aymo spune că este flămând şi îl întreabă pe Fred cum îi sunt picioarele. Ei opresc la o fermă pentru aşi repara vehiculele. Un inginer fură un ceas de la o casă părăsită
dar Fred îi spune să-l pună la loc. El vrea ordine pentru a se putea retrage. Ei găsesc nişte mâncare şi vin aşa că îşi umplu traistele. Se pregătesc să plece din nou. Capitolul 29 Ei rămân împotmoliţi în noroi la zece mile nord de Udine. Inginerii nu vor să ajute şi pleacă. Fred le ordonă să se oprească, dar ei nu îl ascultă. El trage şi răneşte pe unul dintre ei. Bonello iese afară şi îl ucide pe cel rănit. Le trebuie mult timp să mişte maşinile iar cae a lui Aymo arată cel mai rău. Se adânceşte tot mai mult în noroi. Ei încearcă totul iar într-un final o abandonează. Ei pierd celelalte două maşini pe un teren asemănător. În apropierea oraşului Fred le dă fetelor 20 de lire ca să plece iar şoferii glumesc pe seama faptului câţi bani le-au trebuit să plece. Situaţia lor devine tot mai rea. Bonello se laudă despre uciderea acelui inginer. Aymo îi spune lui Fred că ei sunt socialişti şi că întotdeauna au fost. Ei urcă pe deal şi se opresc din vorbit. Capitolul 30 Ei sosesc lângă un râu unde se aflau multe camioane dar nu vede pe nimeni. Există un pod de fier ce arată prea bine pentu a nu fi minat. Fred priveşte spre el şi apoi jos pe râu în depărtare vede o maşină care trece pe un alt pod. „ Marginile podului erau înalte, iar corpul maşinii, încă odată, nu se mai vedea. Dar am văzut capurile şoferului, ocupantului locului din dreapta şi a celor doi bărbaţi din spate. Toţi aveau coifuri nemţeşti .” Capitolul 30, pg. 210. Ei îşi dau seama că li s-a tăiat ieşirea. Fred este supărat deoarece nu este nimeni care să provoace trupele invadatoare. Se calmează însă după ce ia o duşcă bună de băutură din rucsac. Fred are în preajmă doar un grup mic şi hotărăsc să călătorească la noapte. Toţi sunt îngrijoraţi şi încordaţi. Aud focuri de armă înaintea lor şi Aymo este rănit fatal. Fred învinovăţeşte retragerea italiană care se teme de orice foc de armă tras. Trebuie să îl părăsească pe Aymo în nămol, dar Fred îi ia hârtiile pentru a le putea da familiei lui. Ei văd o fermă şi merg spre ea. Fred îşi dă seama că s-ar putea ascunde în hambar. El crede deasemenea că italienii din împrejurimi vor fi la fel de periculoşi ca şi germanii deoarece le este frică. „ Fânul mirosea bine şi întinzându-se în hambar în fân, culoarea fânului nu a mai făcut diferenţă între vârsta lor. Ne-am întins în fân şi am vorbit şi am împuşcat vrabii cu puştile folosind alice când ele se aşezau în triunghiul tăiat sus în peretele hambarului. Hambarul era acum distrus şi timp de un an ei au tăiat lemnul de cucută şi erau numai cioate, vârfuri de copaci uscate, vreascuri şi tutun unde fusese odată pădurea. Nu te puteai întoarce .” Capitolul 30, pg. 216. Fred îşi aminteşte copilăria şi reflectă la trecut. El se îngrijorează că nu se va întoarce la Milano. Piani găseşte nişte cârnaţi şi nişte vin. Bonello a plecat să se predea deoarece se teme că altfel va muri. Ei beau şi mănâncă dar Fred nu se simte bine. Ei călătoresc noaptea iar Fred îşi dă seama că toată ţara se retrage: ţăranii, armata şi toţi ceilalţi. Il doare piciorul. Ei se alătură altor italieni şi sunt mulţi soldaţi care îşi aruncă armele şi îşi sfidează ofiţerii. Fred îl întreabă pe Piani dacă nu vrea să fie capturat deoarece este căsătorit. Marşul continuă în timp ce Fred este surprins că germanii şi-au încetinit avansarea. În ziua următoare traversează un pod şi trec pe lângă un grup de ofiţeri ce verifică retragerea. Ei trimit un om să-l aresteze pe Fred deoarece nu are accent italian. El este martor la execuţia unui grup de oameni ce sunt suspectaţi a fi germani. El înţelege de ce fac asta, dar nu vrea să fie împuşcat. El ştie că ei îl cred german şi mai cunoaşte faptul că oricine este chestionat atât de mult este împuşcat. El sare în râu. Ei trag înspre el, dar el se agaţă de o bucată de lemn şi pluteşte în josul curentului.
Capitolul 31 „ Nu ştii de cât timp te afli în râu când curentul se mişcă repede. Pare că eşti de aşa de mult timp pe când timpul poate fi scurt. Apa era rece şi mare şi multe lucruri pluteau în jurul meu luate de apă atunci când a rupt terasamentul. Am fost norocos să am această bucată grea de lemn de care să mă ţin, şi m-am întins în apa rece ca gheaţa cu bărbia pe lemn, ţinându-mă cât puteam cu ambele mâini .” Capitolul 31, pg. 226. El puteşte pe râu în jos un timp şi se referă la el şi la lemn drept „noi”. El întimpină dificultăţi în a ieşi afară din râu din cauza curentului, dar în final se zbate şi reuşeşte să ajungă la mal. În timp ce se odihneşte, Fred rupe stelele de pe haină. Este disperat şi crede ca nu va ajunge acasă. El şchioapătă înainte şi trece pe lângă soldaţi, soldaţi care îl ignoră. El vede pe şine un vagon şi sare în trenul de la Veneţia la Trieste. El se acunde sub o pânză într-un cargo plin de arme unde se loveşte rău la cap. Începe să sângereze. Se odihneşte. „ Ştiam că trebuie să ies afară înainte de a ajunge la Mestre, deoarece ei se vor ocupa de aceste arme. Ei nu îşi permit să piardă arme sau să uite de ele. Îmi era îngrozitor de foame. Capitolul 31, pg. 230. Capitolul 32 Fred hotărăşte co doctorul Velentini a făcut treabă bună la genunchiul său deoarece a supravieţuit atât de mult. El încearcă să nu se gândească mult la Catherine deoarece crede că va înnebuni. El a terminat în sfârşit cu războiul şi ştie că „ ura a fost spălată în râu împreună cu alte obligaţii .” Capitolul 32, pg. 232. El nu este nervos ci doar obosit. Războiul nu mai înseamnă nimic pentru el. Fred se întreabă dacă ceilalţi vor auzi de dispariţia lui şi gândurile lui se îndreaptă imediat spre foame. El ştie că nu o să îl mai vadă vreodată pe Rinaldi şi se întreabă unde se va duce în cele din urmă, dar nu se poate gândi la nimic.
CARTEA 4 Capitolul 33 Fred coboară din tren la Milano şi merge la un magazin să cumpere nişte cafea. În bar sunt soldaţi beţi. Propreitarul îl întreabă despre front şi dacă nu are altceva de făcut poate să stea (mulţi alţii o fac). El este tăcut în ceea ce priveşte războiul. Barmanul îi spune că „ acum este dificil să părăseşti ţara, dar nu imposibil .” Capitolul 33, pg. 238. Fred apreciază sfatul său şi îl invită la un pahar de vin. Omul îi spune să arunce acea haină ruptă deoarece este prea evidentă. El deasemenea are hârtie de vândut dacă Fred vrea să cumpere. La spital, portarul şi soţia sa îl întâmpină pe Fred. Ei îi spun despre Catherine că a plecat la Stresa. El îi cere portarului să nu spună nimănui că l-a vazut, lucru pe care portarul evident îl face. Fred merge să-l vadă pe Simmons cântăreţul şi îi spune că are probleme. Fred ăi cere lui Simmons să meargă să îi cumpere nişte haine, dar Simmons îi oferă propriile lui haine. Fred plănuieşte să meargă la Stresa şi apoi în Elveţia. El pleacă. Capitolul 34 Pentru Fred este dificil să se întoarcă în lumea civilă, chiar dacă războiul nu este ceva care să-i lipsească. În tren, nişte aviatori îi aruncă lui Fred nişte priviri urâte. În staţie nu există portari de la hoteluri deoarece este înafara sezonului. Fred îşi găseşte o cameră la un hotel drăguţ unde a mai stat, şi îi spune barmanului că este pe cale să plece. El îl cunoaşte pe barman care ar fi trebuit să-i fi trimis ţigări americane. De la el află despre Catherine că este la un hotel în apropiere de staţie. El ia câteva sandvişuri şi ceva martini înainte de a pleca. Când
ajunge neanunţat la hotel, Catherine este foarte fericită să îl vadă, dar domnişoara Ferguson nu. Ea continuă să spună că este un dezastru deoarece „ştiu ce fel de problemă ai băgat în fata asta, în ochii mei nu eşti cumsecade.” Capitolul 34, pg. 246. Ea îi spune că nu poate avea încredere în el deoarece este şiret şi crede ă o va părăsi pe Catherine. Ea spune deasemenea că îi este ruşine de Catherine. Catherine se duce spre ea, dar domnişoara Ferguson o întoarce. „ Ia-ţi mâinile de pe mine. Dacă ai fi avut ruşine acum ar fi fost altfel. Numai Dumnezeu ştie în a câta luna eşti însărcinată iar tu crezi că este o glumă şi eşti numai zâmbet că seducătorul tău s-a întors. Tu nu ai nici ruşine nici sentimente .” Capitolul 34, pg. 247. În cameră este mare tensiune. Domnişoara Ferguson vrea să plece. Ea continuă să plângă în timp ce Catherine încearcă să o liniştească. Ea îi spune lui Fred că îl urăşte şi încearcă să se calmeze în acelaşi timp spunându-le să se căsătorească. Apoi îi spune lui Catherine să plece cu Fred şi sa o părăsească imediat. Ieşirile ei sunt nebuneşti, dar Fred şi Catherine stau şi iau cina în ciuda reacţiilor domnişoarei Ferguson. Catherine şi Fred îşi petrec noaptea împreună. „ De obicei un băiat vrea să fie singur şi o fată vrea să fie singură deasemenea şi dacă se iubesc unul pe celălalt ei sunt geloşi unul pe celălalt, dar eu pot să spun sincer că noi niciodată nu ne-am simţit aşa. Ne putem simţi singuri când suntem împreună, singuri faţă de ceilalţi. Nu mi s-a întâmplat asta decât odată .” Capitolul 34, pg. 249. Fred vorbeşte despre relaţia lor. Ea vrea să părăsească ţara deoarece nu vrea să îl ştie în pericol. El îi spune că nu vrea să trăiască ca un criminal. Catherine îi spune că este în regulă deoarece crima sa a fost doar să părăsească armata italiană, iar el nu este italian. Ei se bagă în pat, iar Catherine îi spune că ea nu a avut niciodată greţuri dimineaţa. Ei plănuiesc să se ducă în Elveţia traversând lacul. Capitolul 35 Fred citeşte ziarele şi află că armata italiană se află încă în retragere. Barmanul îi spune că un om pe nume Contele Greffi vrea să joace biliard cu el. Fred şi barmanul ies afară să pescuiască, dar nu prind nimic. În timp ce pescuiau, Fred îl întreabă pe barman dacă va merge la război când îi va chema şi pe cei în vârstă. Barmanul spune că în acea situaţie va părăsi ţara. El nu susţine războiul şi crede că este nefolositor. În acest război Fred crede că dezertarea sa este susţinută. Ei se întorc la mal deoarece este frig, iar barmanul trebuie să se ducă la serviciu. Catherine s-a dus să o vadă pe domnişoara Ferguson care acum este într-o stare mai bună. Catherine îl întreabă pe Fred la ce se gândeşte când nu este cu ea. El îi spune că se gândeşte doar la ea. Ei îşi propun să facă sex după ce iau prânzul cu domnişoara Ferguson. Mai târziu după-amiază, în timp ce sunt în pat, se aude un ciocănit în uşă. Este cineva care cere ca Fred să vină să joace biliard cu contele. Catherine îi spune că este în regulă să plece pentru o vreme. Fred este într-o stare sublimă. El merge jos şi îl găseşte pe Count Greffi care îşi exersează loviturile. Contele spune că îmbătrâneşte deoarece este uşor pentru el să vorbească italiană. El îi oferă lui Fred un handicap de 18 puncte şi pariază în funţie de puncte. Fred totuşi pierde cu şase puncte diferenţă. Ei vorbesc puţin despre moarte şi război. Contele crede deasemenea că războiul este nefolositor, dar crede că Italia va câştiga deoarece este o tară mai tânără şi mai vitală. Fred îi spune contelui că este înţelept, dar contele spune că nu. Atât Fred cât şi contele sunt sceptici în a accepta înţelepciunea. Ei cad de acord despre ce valorează mai mult: cei pe care îi iubesc. Din perspectiva contelui, războiul este stupid. Fred vrea să meargă înapoi în cameră cu Catherine, chiar dacă este rugat de conte să stea să mai bea. În timp ce pleacă, contele îi spune să se roage pentru el dacă va deveni vreodată devotat. El îi aminteşte că iubirea este un sentiment religios. Capitolul 36
Barmanul vine noaptea la Fred şi îl avertizează că nişte oameni intenţionează să-l aresteze la dimineaţă. Fred îl întreabă ce să facă iar Emilio, barmanul, îi spune să meargă în Elveţia cu barca sa de îndată ce furtuna se opreşte. Fred îi spune lui Catherine că trebuie să plece imediat, iar ea îi spune să privească în altă parte cât timp ea se ămbracă. „ I-am văzut spatele alb când şi-a scos rochia de noapte şi după aceea am privit în altă parte pentru că aşa vroia să fac. Ea a început să fie puţin mare din cauza copilului şi nu vroia să o văd. Mam îmbrăcat auzind ploaia cum cade pe geam. Nu aveam multe să pun în bagaj .” Capitolul 36, pg. 266. Emilio aştepta în baie în timp ce ei se îmbrăcau, iar dup aceea le-a dus bagajele jos. Catherine îi mulţumeşte, iar el le spune să iasă pe uşa din faţă, prefăcându-se că se plimbă, iar el îi va întâlni la barcă. La uşă, portarul le dă o umbrelă surprins că ei ies afară pe o vreme aşa de urâtă. Emilio le dă o sticlă de breandy şi vin şi le spune că sunt 35 de kilometri până în Elveţia. Ei pleacă. Capitolul 37 În timp ce vâsleşte ploaia se opreşte doar ocazional. El ştie că mâinile o să-i facă băşici, dar este greu să le salveze într-o apă aşa de agitată. Ei trec de oraşul pe lângă care trebuiau să treacă ca o bornă. Catherine este îngrijorată de domnişoara Ferguson în timp ce Fred este îngrijorat că nu or să ajungă în Elveţia înainte de răsărit. „ Am vâslit toată noaptea. Într-un final, mâinile mă dureau atât de tare că abia mai puteam să ţin de vâsle. Eram aproape să ne izbim de ţărm de câteva ori. Mă ţineam destul de aproape de ţărm deoarece mă temeam să nu mă rătăcesc pe lac şi să pierd timp .” Capitolul 37, pg. 271. Este frig şi vizibilitatea este scăzută. Cu toate astea Fred stă calm. Încearcă să folosească umbrela pe post de velă (pânză de corabie) în timp ce Catherine conduce, dar nu prea dă randament. Catherine îl pune să se odihnească şi să bea în timp ce ea vâsleşte puţin. Ea este într-o stare bună şi râde în timp ce Fred ţine umbrela. Este aproape dimineaţă şi mai au cinci mile până în Elveţia. Fred o avertizează să nu se lovească în stomac cu rama de la vâslă iar ea răspunde sarcastic „ Dacă mă lovesc... viaţa ar putea fi mult mai simplă .” Capitolul 37, pg. 275. Fred nu reacţionează la acest comentariu şi se aşterne liniştea după ce vorbeşte. Fred preia vâslele şi ploaia reincepe pe măsură ce se zăreşte de zi. El se îndepărtează de o barcă cu motor ce transportă soldaţi italieni, soldaţi ce nu îi iau în seamă. Fred se gândeşte că ar trebui să fie în Elveţia. Ei vin lângă un oraş şi găsesc un loc bun unde să tragă la ţărm. Ei îşi lasă bagajele în barcă şi vin la o cafenea pentru a lua micul dejun. Fred ştie că vor fi arestaţi după ce vor lua micul dejun, lucru care se şi întâmplă. Ei prezintă paşapoartele la control, iar Fred le spune ofiţerilor că au venit pentru a practica sporturi de iarnă. Soldatul le spune că vor trebui să meargă într-un oraş mai mare, Locarno cu un soldat drept escortă. Soldatul este fericit când vede cât de mulţi bani au. „ La Locarno nu a fost rău. Ei ne-au chestionat dar noi am fost politicoşi deoarece aveam paşapoarte şi bani. Nu cred că au crezut o vorbă din ceea ce am spus şi am crezut că este copilăros, dar era ca la un tribunal. Tu nu vrei ceva rezonabil, tu vrei ceva tehnic şi apoi să continui cu el fără explicaţii. Dar veam paşapoarte şi puteam să cheltuim bani. Aşa că ei ne-au dat vize provizorii .” Capitolul 37, pg. 281. Ei vorbesc unde să meargă mai departe şi doi ofiţeri le propun ca destinaţie oraşele lor natale. Unul le spune să meargă la Montreux. Fred le spune că este interesat de sănii. Celălalt ofiţer le spune să meargă în alt oraş, dar oriunde ar merge să raporteze la poliţie. Catherine este somnoroasă şi îi spune lui Fred că s-a simţit extraordinar în noaptea dinainte. Pentru prima dată în ultimele zile ei nu sunt îngrijoraţi. Ei merg la un hotel să se culce.
CARTEA 5 Capitolul 38 În Montreux Fred şi Catherine trăiesc la etajul superior al unei case maro. Stăpâna casei, hangiţa, le aduce mâncare. Casa este în munţi în apropierea unui lac. Zăpada cade târziu în acest sfârşit de an. Ei au învăţat multe jocuri de cărţi şi au cumpărat multe cărţi pentru a citi. Femeia care îi ajută se numeşte Doamna Guttingen şi locuieşte împreună cu soţul ei. Ei lucrează la primul etaj la o cafenea şi vând vin şi bere. „ Războiul pare aşa de departe ca şi meciurile de fotbal din facultatea cuiva. Dar ştiu din ziare că încă se dau lupte în munţi deoarece încă nu a căzut zăpada .” Capitolul 38, pg. 291. Războiul a devenit ceva neimportant şi distant. Fred îşi găseşte tihna în această lume nouă. Ca să treacă timpul, se plimbă adesea prin pădure şi prin oraşe. Este sfârşit de sezon şi multe magazine sunt închise. Catherine merge în oraş pentru a-şi face freza şi Fred o priveşte. După aceea, Catherine vrea să meargă să bea o bere şi îl strigă pe copilul nenăscut „tânăra Catherine”. Ea spune, „ Ea a fost foarte cuminte... Îmi face puţine probleme. Doctorul spune că berea îmi va face bine .” Capitolul 38, pg. 293. Ea crede că ar trebui să se căsătorească, dar nu vrea să se căsătorească cât timp este însărcinată. Ea spune că or să se căsătorească când va fi din nou slabă, dar vrea să se căsătorească sub lege americană deoarece îl va face pe copil legitim. Ea vorbeşte despre toate locurile pe care vrea să le vadă în America. Ei mai beau o bere înainte de a pleca spre casă. Zăpada se aşterne după Crăciun şi Catherine este supărată deoarece nu poate skia. Afară este furtună mare, iar Doamna Guttingen vorbeşte despre skiat. Catherine crede că Fred ar fi fericit dacă ar merge să skieze cu alţi bărbaţi dar el încearcă să o convingă că nu este aşa. El îi spune că îi place să o vadă doar pe ea. Ea îi spune că ar fi nostim dacă şi-ar lăsa barbă. El îi spune că se gândeşte câteodată la Rinaldi şi la preot şi se miră dacă Rinaldi chiar are sifilis. Ea îl întreabă dacă a avut vreodată sifilis, iar el îi spune că odată a avut gonoree. Ea zice: „ ‘Aş fi vrut să am şi eu’ ‘Nu, n-ai fi vrut’ ‘Ba da. Aş fi vrut să fiu ca tine. Aş fi vrut să fi stat cu toate fetele cu care ai stat ca să putem face mişto de ele împreună .” Capitolul 38, pg. 299. Ea îi spune că ar trebui să-şi lase părul mare, iar ea să şi-l taie pe al ei şi atunci ar arăta la fel. Ei vorbesc despre a juca şah şi apoi despre a face sex. Într-o noapte Fred se trezeşte iar Catherine este deasemenea trează. Ei vorbesc despre locul unde s-au întâlnit prima data şi despre cât era ea de nebunatică. Ei se culcă din nou. El nu regretă viaţa la care a renunţat şi este fericit că este cu ea. Capitolul 39 În ianuarie Fred are barbă. Ţara este acoperită de zăpadă. Ei încă se plimbă, dar Catherine oboseşte repede. Ei se duc la un bar şi întâlnesc un vânător cu cercei. Ei vorbesc despre o vulpe pe care au văzut-o când se plimbau. Ei stau o vreme în tavernă, iar Fred vorbeşte despre familia sa. El nu i-a sunat, dar încă scoate bani din conturile lor. Catherine decide că nu îşi va mai tăia părul până nu va fi din nou slabă. Capitolul 40 Fred spune că ei au o viaţă bună, iar în curând va veni primăvara. Ei sunt entuziasmaţi de apropierea naşterii copilului. Ei decid ca la primăvară să se mute în oraş. Mai este aproape o lună până când Catherine trebuie să nască. Domnul Guttingen nu este supăra când ei îi spun că or să plece. Ei stau la hotel în prima noapte. Catherine îşi dă seama că nu a adus nici un fel
de haine pentru bebeluş şi îi spune lui Fred că chiar dacă a lucrat în spital, nu are nici un fel de experienţă cu bebeluşii deoarece ea a lucrat doar cu bărbaţi. Fred încearcă să o convingă să vină în pat dar ea nu vrea deoarece este prea grasă. El crede că este grasă şi încă este interesant în a face sex cu ea. El îi spune că este frumoasă. El mai bea un pahar iar Catherine bea nişte vin. Ei comandă mâncare. Stau o vreme la hotel iar Fred practică box la sala de gimnastică. Catherine face rost de ce are nevoie pentru bebeluş. Fred vrea să îşi taiă barba, dar Catherine îi cere să nu o facă. Într-o zi ei fac o plimbare cu trăsura pe un drum de ţară. „ Când este o zi bună noi ne petrecem timpul minunat şi nu este nimic rău. Ştiam că copilul urmează să se nască în curând şi ne dădea la amândoi un sentiment ca un gând că ceva ne grăbeşte şi nu puteam rata nici un timp împreună .” Capitolul 40, pg. 311. Capitolul 41 Catherine îl trezeşte pe Fred la trei dimineaţa cu dureri ce o înţeapă la fiecare jumate de oră. Ei merg la spital iar ea este foarte entuziasmată. Ea le spune că numele ei este Catherine Henry. Fred iese afară cât Catherine se schimbă, dar o asisitentă îl cheamă înapoi. Catherine are contracţii frecvente şi îi spune să meargă să aducă ceva mâncare pentru micul dejun. El zăboveşte un timp şi în curând contracţiile încetează. Catherine se simte ruşinată şi îl face pe Fred să plece. El are nişte pâine şi vin şi priveşte un câine cum cotrobăie prin gunoaie. Când se întoarce la spital, Catherine a fost mutată în camera de naştere. Doctorul îi dă anestezic pentru dureri. La amiază ea estre tot în camera de naştere. Fred este îngrijorat în privinţa ei, dar nu este panicat. Doctorul vrea să ia prânzul şi îi arata lui Fred cum să manipuleze anestezicul. „ ’Am să mănânc dintr-o tăviţă în camera alăturată’ spuse doctorul. ‘Poţi să mă chemi în orice moment’. Pe măsură ce trecea timpul l-am privit cum mănâncă, apoi, după o vreme,l-am văzut cum s-a întins jos şi a fumat o ţigară. Catherine devenea foarte obosită.” Capitolul 41, pg. 318. La ora patrusprezece Fred iese afară să ia prânzul iar strada este mai curată decât a fost dimineaţă. Când se întoarce, Catherine este complet intoxicată cu gaz (anestezic). Îl întreabă pe doctor dacă o să moară, iar el îi spune să nu fie aşa de naiv. El îi spune lui Fred să plece ca să o poată examina. Fred începe să devină îngrijorat deoarece doctorul nu revine pentru o vreme. Când doctorul revine îi spune lui Fred că există două posibilităţi: o naştere cu pensetă sau o cezariană. Fred crede că ar trebui să facă cezariană deoarece crede că este mai sigur pentru mamă şi copil. Când Fred intră să o vadă ea este înnebunită de dureri. El îi dă o cantitate mare de gas şi după aceea este îngrijorat să nu îi fidat prea mult. Doctorii o pun pe targă iar ea strigă din cauza durerilor. Două asistente se grăbesc să vadă operaţia. Fred vede doctorul luând un copil din ea. Fred nu este interesat de copil, doar de siguranţa lui Catherine. „ Am crezut despre Catherine că a murit. Faţa ei era gri, partea pe care nu am putut să o văd. Jos, sub lumină, doctorul cosea rana .” Capitolul 41, pg. 325. Fred merge să o vadă pe Catherine dar ea este într-o stare jalnică. O asistentă îi spune lui Fred că ar trebui să iasă afară din cameră. El află despre copil că nu a supravieţuit din cauză că a fost ştrangulat de cordonul ombilical. „ M-am aşezat pe scaun în faţa unei mase unde erau rapoartele asistentelor, m-am sprijinit de margină şi am privit pe fereastră. Nu am putut să văd decât întunericul şi ploaia ce se scurgea pe luminile de pe sticlă. Deci asta a fost. Copilul este mort .” Capitolul 41, pg. 327. Fred este foarte supărat şi îngrijorat despre Catherine. El se gândeşte la o buturugă plină de furnici pe care a arso când era tânăr şi a mers în tabără şi cum arătau furnicile când erau pe moarte. El stă acolo o vreme, dar o asistentă vine la el şi insistă să ia cina. El merge ăn acelaşi loc unde a luat prânzul şi bea câteva beri. El se grăbeşte când îşi dă seama că a stat prea mult timp. Când se întoarce la spital află despre Catherine că are hemoragie şi este foarte periculos. Ea ştie că o să moară dar îi spune că nu îi este frică. Doctorul îi cere lui Fred să plece şi îl asigură că ea nu o să moară. „ Se pare că are hemoragie după hemoragie. Ei le pot
opri. Am mers în cameră şi am stat cu Catherine până a murit. Ea a fost inconştientă tot timpul, şi nu i-a luat mult până a murit .” Capitolul 41, pg. 331. Fred stă o vreme la spital şi doctorul se oferă să-l ducă la hotel dar el refuză să plece. El îi spune asistentei să plece din cameră ca să-şi poată lua rămas bun de la Catherine. Cartea se încheie aşa: „ Dar când a trebuit să plec am închis uşa şi am stins lumina căci nu mai era de nici un folos. Era ca şi cum ai spune la revedere unei statui. După un timp am părăsit spitalul şi m-am dus la hotel prin ploaie .” Capitolul 41, pg. 332.
