Repertoriu
Turcu Alin Gabriel Clasa a XI-a-Braila
Poezie Lirica Ce bine ca esti-Nichita Stanescu Ce bine că esti E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi izbeste-mi timpla de stele, până când lumea mea prelunga si în nesfirsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curând. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se, doua culori ce nu s-au văzut niciodata, una foarte de jos, intoarsa spre pământ, una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.
Poezie Filozofica Chemarea Tonului-Nichita Stanescu
Înger? Înger… Nu, nu e bine! Va sa zica, de la început! Înger? Nu, nu e bine înger! Va sa zica, adica nu culoare nu auz, nu miros, nu. Nu, nu sânt bune! Înger? Nu, nu e bine înger! Sa luam trei nume frumoase Trei nume frumoase si atât. Va sa zica trei. Bineînteles Voichita Dupa Voichita ce merge? Înger? Nu, nu e bine înger. Raluca merge dupa Voichita. Va sa zica mai întâi Voichita dupa Voichita, Raluca,
si dupa aceea înger. Înger? Nu, nu e bine înger. Altceva, alt nume! Doamne, ce merge dupa Voichita si Raluca? A, Andra, B, Beatrice, C, of Doamne, Nu, nu, nu merge! Ba da, am gasit! Chira. Si daca am gasit Voichita, Raluca, Chira dupa aceea, bineînteles înger. Nu, nu merge înger! Nu se loveste. Altceva, altceva, altceva, altceva… De fapt nici sa te nasti nu e ceva nou si nici sa mori nu e ceva nou. Nu, nu e bine. A scris-o înainte Serghei Esenin… Altceva, altceva, altceva… Nu credeam sa-nvat a muri vreodata. Nu, nu, nu e bine! E exclamarea lui Mihai Enimescu. Nu, nu… A fi sau a nu fi aceasta-i întrebarea Bineînteles ca aceasta-i întrebarea! Absolut bineînteles ca aceasta e întrebarea.
Ma si mir ca a mai fost pusa. Cred ca am gasit ceva, însa. Tristetea mea aude nenascutii câini pe nenascutii oameni cum îi latra. Nu, nu e bun. E vechi, e vechi… Deci, înger… Nu, nu e bun înger! Deci înger? Nu, nu, nu e bun. Deci înger? Nu. Deci înger?
Poezie de Forta
Am zărit lumina –Marin Sorescu Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea? Multumesc, nu-mi raspundeti. Nu am timp de raspunsuri, Abia daca am timp sa pun intrebari Dar imi place aici. E cald, e frumos, Si atata lumina incat Creste iarba. Iar fata aceea, iata, Se uita la mine cu sufletul... Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti. O cafea neagra voi servi, totusi Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci Amara.
Balada Populara De of si de aoleu-Marin Sorescu Floare naltă, floare neagră, Nu ţi-am spus, fă, că-mi eşti dragă? C-o să fur din cer cinci stele Să-ţi fac salbă de mărgele? Şi mă lăudam că eu Îl caftesc pe Dumnezeu, De s-o pune-n drumul meu... Nu-mi spuneai tu - ştiu, ca azi Când săream peste-un pârleaz, Că de drag ce îţi sunt eu O să mori de gâtul meu? Şi-a venit un barbugiu, Of, un fante de gagiu,
Din Obor, sau mai de sus, Te-a chemat şi tu...te-ai dus! Şi-ncă n-ar fi fost nimic, Dacă nu mi-ai fi manglit Punga mea cu bani fişic! Stăteam noaptea amândoi, Bibilică, bibiloi, Ningea lună peste noi. Eu credeam că mă iubeai, Dară tu mă sărutai, C-o mână mă mângâiai, Cu alta cotrobăiai. Boarfo! Nu ţi-am zis şucar Să bagi mâna-n buzunar? Cum putut-ai să te-nduri Să mă-nşeli şi să mă furi? C-am spoit un an tingiri Pe la feţele subţiri,
Şi-am trăit prin mahala Doar cu praz şi ciulama, Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie Rochie de cununie, Să-ţi fac degetu-nflorat C-o piatră de matostat. Şi tu, uite cum te ţîi De cuvântul ăl dintâi! Bine, dragă, îţi mersi! Să mă-nşele o lămâie! Da' şi eu fusei tămâie! Că puteam şi eu încai Să fiu craiul ăl mai crai Şi să huzuresc ca-n rai. ...Da' acum am rămas bleg, Amărât şi plin de jeg, Ca nărojii ăi mai mari: Nici gagică, nici piştari!
Fabula Musca si boul-Daniel Roxin
Pe un imaş plin de verdeaţă, Ce-avea conturul unui ou, O muscă, de trei zile-n viaţă, Ţinea morală unui bou: "-Te ştiu blazat, steril, bicisnic, Fără un scop, un ideal, Şi mă cutremur când văd zilnic Că faci acelaşi ritual! Privesc şi scârba mă cuprinde, Căci hrana-ţi este un gunoi – Doar ierburi, boabe!...Tu n-ai minte? Chiar nu vezi ce consumăm noi?! Şi zborul clar... Tu ştii ce-i zborul? Să te ridici spre-albastre zări...
Nu pot să cred că nu duci dorul Unei ieşiri spre depărtări! Ascult-aici: te iau discipol Şi-ţi jur că nu vei regreta! Ai fi al doilea după bivol, Dar primul eşti în faţa mea! Vei învăţa să zbori departe Şi multe altele, pe rând. În schimb, o să mă ţii pe spate Ca să te pişc din când în când.” Cuprins de vraj-ameţitoare A ăstor lucruri foarte noi, Boul crezu cu îngâmfare Că-i altfel decât ceilalţi boi. Apoi, ca lumea să o vază, Nu mai mâncă nici fân, nici grâu Şi îşi propuse-n prima fază Să treacă-n zbor peste-un pârâu. "-Căci zborul de-astăzi îmi e viaţa! Îşi spuse boul fericit.
Şi-abia acum e dimineaţa Unui destin de împlinit!” Astfel, multe trăznăi îndată Făcu sărmanu-n acea zi, În încercarea disperată De-a-şi lua zborul, de-a pluti. Văzând acestea, gospodarul, Şi bănuind c-a-nnebunit, Aduse-n grabă măcelarul Iar boul fuse căsăpit! MORALA: Nu te-avânta pe căi străine, Urmează-ţi calea, orice-ar fi! Numai ce e-n acord cu tine Îţi dă progresul, să o ştii!
Monolog Tragic Monologul Profesorului din ’’Lectia’’ de Eugen Ionesco Sunt convins ca vei fii o eleva buna.Ai sa faci progrese .Esti inteligenta,pari cultivata,memorie buna.E de ajuns un mic efort,putina buna-vointa.Ai vrei sa te prezinti la examen?Daca mi-e ingaduit sa te intreb ,ai luat bacalaureatul?Da?Dar ai ajuns departe,chiar prea departe pentru varsta dumitale.Si ce doctorat vrei sa obtii?Stiinte materiale sau filozofie normala?Doctoratul total?...Ai mult curaj,domnisoara,felicitarile mele.Vom incerca,domnisoara,sa facem cum e mai bine.De altfel,esti inca de pe acum foarte savanta.La o varsta foarte frageda.....Te rog sa asculti cu cea mai mare atentie cursul meu gata pregatit...In 15 minute ,vei putea sa-ti insusesti principile fundamentale ale filologiei lingvistice si comparate ale limbilor neospaniole.Afla de la mine, domnisoara , si aminteste-ti pana-n ceasul mortii,ca orice limba... nu e la urma urmei ,decat un limbaj ceea ce implica necesarmente faptul ca ea e alcatuita din sunete..In consecinta,cand te hotaresti sa articulezi ,e recomandabil ,in masura posibilului,sa intinzi gatul si sa ridici barbia,sa te salti pe varful picioarelor,uite asa.Si emiti sunete foarte sus din toata puterea plaminilor dumitale asociata cu a coardelor vocale.Uite asa:priveste:’’Fluture’’,’’Eureka’’, ’’Trafalgar’’ , ‘’papi’’, ‘’papa’’.In felul aceste ,sunetele umplute cu un aer cald mai usor decat atmosfera inconjuratoare vor zbura fara a fii primejduite sap ice in urechile surzilor.Daca emiti mai multe sunete cu o viteza ccelereta ,acestea se avor agata automat unele de altele,alcatuind astfel silabe ,cuvinte.Care se sparg ca niste baloane.Dar ce ai ?Te doare maseaua?N-are nici o importanta.N-o sa ne oprim pentru un asemenea fleac.In rezumat pentru a invata sa pronunti,trebuie ani si ani.Gratie stiintei,putem izbuti
in cateva minute.Afla deci ca, pentru a putea da drumul cuvintelor,sunetelor ,si la orice altceva ,trebuie sa alungi fara mila aerul din plamani,apoi sa-l faci sa treaca usurel ,abia atingandu-le,peste coardele vocale,care,deodata,asemenea unor harfe sau a frunzisului batut de vant,freamata,tremura,vibreaza,vibreaza,fluiera,fluiera,punand totul in miscare :omusorului,limba,cerul gurii,dintii…buzele in sfarsit ,cuvintele ies prin nas.In loc sa privesti cum zboara mustele in timp ce eu ma obosesc…ai face bine sa fii mai atenta…ca doar nu ma prezint eu la concursul de doctorat partial …eu l am trecut demult…mi-au luat si doctoratul total..am si diploma supratotala…nu intelegi ca iti vreau binele??Prost crescuta..dar n o sa mearga ,n-o sa mearga asa, n-o sa mearga asa, n-o sa mearga asa….Pentru a invata sa deosebesti toate aceste limbi diferite,dupa cum ti am spus ,nu e nimic mai folositor decat practica…S-o luam in ordine.Voi incerca sa te invat toate traducerile cuvantului cutit….Am gasit unul,domnisoara ,iata un cutit.Pacat ca nu e decat asta;dar vom incerca sa ne folosim de el pentru toate limbile!Trebuie numai sa pronunti cuvantul cutit in toate limbile privind obiectul foarte de aproape ,fix,si inchipuindu-ti ca e de limb ape care-o folosesti.Hai zi :cu … precum cu,tit, precum tit..Si uitate ,uita-te fixeaza bine..Spune cu…tit.. Inca o data priveste.Cu..tit ,priveste.. cutit….priveste cutit..priveste…. zi: cutit…. Cu..tit…repeta,priveste, cutit,cutit,cutit,cutit ,cutit…. Cutit…. Repeta cutit…cutit……cu..tit..cu..tit. Pronunta bine …cutit..cutit…Cutit…cutit…Asa…Acum pronunti bine….Na ! Tine! Putoare ai meritat-o mi –a facut bine…ce obist sant!...abia rasuflu….ah!...Ce am facut? Ce o sa mi se intample acum?Ce o sa fie Vai! Vai Vai! Ce nenorocire!Domnisoara,domnisoara scoala-te ,….Hai domnisoara lectia a
luat sfarsit .Poti sa pleci…o sa platesti alta data..e moarta…e moarta cu cutitul meu….ce ma fac?.....e moarta….. e ingrozitor.
Monolog Comic A lua sau a nu lua-Dan Mihaescu
"A fi sau a nu fi"... aceasta-i intrebarea. Primul om, care a fost abilitat sa raspunda a fost Hamlet, nefericitul print al Danemarcei! Nefericit nefericit, dar print, putea sa raspunda orice, sau sa nu raspunda deloc, avea acoperire. Ce taraboi s-a facut cu acest "a fi sau a nu fi" pana cand, omenirea a fost tulburata de o alta intrebare. Ma iubeste, nu ma iubeste, intrebare, care a decimat numeroase culturi de margarete. Si ajungem astfel la ce a de a 3 a intrebare ,si mai adanca.... si mai tulburatoare si mai si ."A lua sau a nu lua "...a lua ce ? A lua ce se ia ...in turceste ciubuc ,in franceza pourboir, in germana spertz,in rusa davai minea, in limba elevata spaga,.... popular " simte-te cu ceva" . A lua sau a nu lua, a lua inseamna vila 8 camere piscina ,casa de vacanta,apa calda, apa rece, a nu lua... apartament la bloc 2 camere,baie la cada apa calda, apa rece ,vara calda iarna rece. A lua........ autoturism, ultimul tip,mereu alte fete cu parfum madam roche, a nu lua ........autobuz langa tine, mereu acelasi.....aceeasi,.. cu parfum madam aragaz.
A lua... baruri, chefuri noapte de noapte, mereu alt pat, cand sa mai dormi? A nu lua....... seara de seara, la televizor, mereu in patul tau ,cum sa mai dormi? A lua ....ti se organizeaza un flagrant,te filmeaza ,te da pe micul ecran si.. …nici macar fotogenic nu esti...a nu lua...liniste, serviciul tau ,munca ta ,,spaga ta, ... na, ca tot aici am ajuns ...."a lua sau a nu lua"... Mare incurcatura, ... nenorocit a mai fost si Hamlet asta, si a luat el intrebarea ce a mai usoara "a fi sau a nu fi" si ne-a lasat noua intrebarea mai grea "A lua sau a nu lua ".... Aceasta-i intrebarea!
Povestire Cantec Soptit-Zaharia Stancu Odata am ucis o vrabie Am tras cu prastia-n ea si am lovit-o Pe urma o zi Si-o noapte întreaga Am tot plâns-o si am tot jelit-o Nu m-a batut mama, nu m-a certat În mâna tineam o bucata de pâine Degeaba mi-a spus Degeaba mai plângi Ce-ai omorât omorât ramâne Mai târziu am crescut flacaiandru Si m-am îndragostit nebuneste de-o fata Dar nu stiu de ce Într-o zi a murit Si-n alta zi a fost îngropata
Demult nu mai trag cu prastia-n vrabii Demult nu mai merg la nici o-ngropare Când soarele-apune Dupa niste maguri Si rasare în flacari din mare.