Zoonozele sunt definite conform Organizatiei mondiale a Sanatatii ca ’’ boli sau infectii care se transmit in mod natural intre animalele si om,dar si invers’’.Termenul de zoonoze apare in sec XIX si apartine lui Rudolf Wirehow si a fost acceptat dupa 1959 de comitetul de experti OMS care incearca sa pastreze termenii: - autropo – zoonoze (om – animal) - zooantroponoze (animal – om) pentru a indica directia in care se transmite boala intre speciile speciile de animale vertebrate vertebrate si de la acestea la om si invers. Hipocrate si Aristotel mentioneaza legatura dintre om si animale in cazul anumitor boli ca turbarea, antraxul, morva morva (la cal).In epoca epoca Renascentista, Renascentista, G. Fracastro a admis posibilitatea transmiterii unor boli, in special a turbarii la om, prin muscatura de caine.Prima demonstratie stiintifica, privind interdependenta patologiei umane cu cea animala a fost realizata in urma vaccinarii omului cu vaccin de la vaca in scopul imunizarii impotriva variolei. Stransa asociere a oamenilor oamenilor cu animalele animalele lor, in tara noastra noastra si in zone largi ale lumii, frecvent in conditii necorespunzatorea de igiena, continua sa favorizeze infectiile zoonotice, dintre care cele parazitare prezinta o importanta deosebita. Anumite grupuri ocupationale pot fi expuse unor riscuri mai mari, asa cum sunt agricultorii, crescatorii de animale, silvicultorii, vinatorii. Desi zoonozele pot fii importante in zona zona rurala, nu este de neglijat neglijat dimensiunea urbana urbana a lor. Astfel se stie ca unele animale salbatice se pot stabili in zone suburbane sau urbane, devenind o sursa puternica de infectii zoonotice(ex: vulpea si Echinococcus multilocularis). Animalele de companie din mediul urban sunt o sursa importanta de boli zoonotice, in special de tip parazitar (ex: giardioza, toxoplasmoza, chistul hidatic). O noua dimensiune dimensiune a bolilor zoonotice s-a manifestat prin cresterea cresterea indivizilor imunosupresati, fie urmare a terapiei din transplanturi, fie bolilor imunosupresive (SIDA). Pentru acesti subiecti boala le poate ameninta viata (ex: toxoplasmoza, criptosporidioza, microsporidioza).In cazul xenotransplantelor anumiti agenti infectiosi (virusuri, prioni, protozoare), prezenti la animalul donator (porc), ar putea fi transmisi omului receptor.Multe din infectiile si infestatiile emergente care suscita un interes deosebit si pentru care se dezvolta sisteme globale de supraveghere supraveghere sunt zoonoze. Speciile Speciile de paraziti din genul Trichinella si 1
Toxoplasma prezinta ponderea cea mai insemnata in zoonozele de origine parazitara si in special in zoonozele transmise prin alimente. CLASIFICAREA ZOONOZELOR
In functie de agentul patogen ce le produce, zoonozele pot fi clasificate in urmatoarele categorii: -zoonoze bacteriene (antrax, tuberculoza, salmoneloze, stafilococi,clostridii, infectii colibacilare, bruceloza, campilobacterioza, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva); - zoonoze produse de ricketsii si clamidii (febra butonoasa,febra Q); - zoonoze virale (gripa, rabia, variola, febra aftoasa); - zoonoze micotice (dermatofitoze); (dermatofitoze); - zoonoze produse de prioni (encefalopatia spongiforma bovina); -zoonoze parazitare (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele); CAI DE TRANSMITERE DE LA ANIMALE LA OM
Riscul de contaminare al omului este dat de: - contactul direct cu animalele bolnave sau purtatoare de germeni; -manipularea inadecvata a produselor si subproduselor de la animale bolnave (cadavrele/ carcasele, sangele, pieile, lana infestate); - contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave; - consumul de alimente de origine animala, incorect preparate termic, alimente provenite de la animale bolnave. Animalele bolnave pot prezenta o forma manifesta de boala sau o forma de boala inaparenta.Trebuie avut in vedere ca pot exista boli care la animale evolueaza inaparent clinic, dar care la om au a u manifestare clinica foarte severa, ceea ce face ca in asemenea cazuri existenta bolii la animale sa se suspicioneze pe baza bolii aparute la om (exemplu: trichineloza, febra Q, psitocoza). AGENTII CAUZALI SI INTERACTIUNEA LOR CU ORGANISMUL UMAN
Microorganismele Microorganismele exercita asupra organismului o actiune variata si complexa in functie de patogenitatea speciei respective.Patogenitatea reprezinta proprietatea microbilor de a produce procesul infectios care este rezultatul interactionarii dintre factori de patogenitate ai microbilor si mijloacelor de aparare antimicrobiana de care dispune microorganismul.Contaminarea reprezinta procesul prin care microbul ajunge in contact cu organismul.In forma toxica a toxiinfectiilor, microbii microbii imbolnavesc prin intermediul toxinelor pe care le secreta in 2
alimente( ex. Clostridium Botulinium ).Microbii ajunsi in tubul digestiv odata cu alimentele se inmultesc la acest nivel si elaboreaza exo si endotoxine, determinand manifestari clinice ale gatroenteriteloracute: -patrund in sange (bacterimie) de unde sunt vehiculate in diferite d iferite tesuturi si organe; -alteori se multiplica puternic in sange (septicemie). FACTORII DE PATOGENITATE Se impart impart in doua categorii: - primara determina infectia sau intoxicatia organismului organismului - alerarea secundara a caror actiune actiune consta in sensiblizarea sensiblizarea alergica a organismului Zoonozele pot fi impartite in trei grupe : - zoonoze majore, foarte foarte frecvente si foarte foarte greve: turbarea turbarea (rabia), bruceloza, tuberculoza - zoonoze minore, includ includ boli care din punct de vedere clinic clinic au o evolutie mai usoara: trematodoze - zoonoze potentiale: streptococii, stafilococii Nu intotdeauna boala se produce prin contact direct om – aminal,exista cazuri unde apar gazdele intermediare: purici, capuse, paduchi, rozatoare.Dupa rezervorul animal sunt: - zoonoze provenite de la animalele salbatice si domestice (sinantrope) - zoonoze provenite de la animale de laborator, inclusiv primate Dupa mediul si zona geografica sunt: - zoonoze de tip rural sau urban - zoonoze de padure Dupa sensul de trasmitere al bolii: - antropozoonoze: de la animale la om - zooantroponoze: de la om la animal - amfixenoze: de la om la animal sau de la animal la om - zoonoze profesionale: la pers prin a caror profesie vin in contact cu animalele vii, carcase (crescatorii de animale vii, macelarii, med veterinari). - zoonoze familiale: transmise de la animalele de curte sau apartament (echinocoza = boala ghearelor de pisica). Dintre masurile generale de profilaxie nespecifica sunt de enuntat: -efectuarea examenului medical obligatoriu (la incadrare si periodic) pentru personalul ce desfasura activitate in sectoare zootehnice sau in obiective care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine animala; - educatia sanitara periodica a personalului ce lucreaza cu animalele;
3
- utilizarea permanenta a masurilor de igiena individuala (se refera mai ales la spalarea mainilor de catre personalul de specialitate care lucreaza cu animale sau personalul care manipuleaza sau prelucreaza produse alimentare de origine animala); - dotarea cu truse de prim ajutor pentru personalul unitatilor detinatoare de animale si/ sau care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine animala, in vederea prevenirii transmiterii zoonozelor, prin aplicarea masurilor de prim ajutor in cazul unor accidente sau incidente la locul de munca; -existenta si utilizarea obligatorie a filtrelor sanitar-veterinare (la intrarea in sectoarele zootehnice si adaposturile animalelor, pentru schimbarea obligatorie a hainelor si incaltamintei de strada cu echipament de protectie precum si spalarea si dezinfectarea acestora), a dezinfectoarelor auto (la intrarea in sectoarele zootehnice si a dezinfectoarelor pentru persoane (la intrarea in adaposturile pentru animale); -efectuarea periodica a actiunilor D.D.D. (de dezinfectie, dezinsectie si deratizare); -respectarea normelor de igiena privind consumul produselor de origine animala,evitarea consumului de carne cruda; -unitatile ce depoziteaza, manipuleaza, transeaza, transporta, comercializeaza produse de origine animala trebuie obligatoriu sa fie dotate cu utilaje frigorifice care sa permita prevenirea alterarii acestora si a transmiterii de boli prin intermediul lor, dar si asigurarea lantului de frig pe tot parcursul produselor de origine animala; -asigurarea si supravegherea modului de crestere, inmultire si hranire a animalelor (spatiilor de cazare a animalelor, a furajelor, a surselor de adapat, a locurilor de pasunat pentru prevenirea aparitiei de boli transmisibile de la animale la om); -supravegherea clinica permanenta a animalelor din cadrul unitatilor detinatoare de animale, evacuarea si neutralizarea corecta a deseurilor, dejectiilor, apelor uzate, cadavrelor animalelor bolnave; -unitatile alimentare care prepara mancare vor pastra probele de mancare, conform legislatiei in vigoare; -interzicerea achizitionarii de carne si produse de carne din surse neautorizate si necontrolate sanitar si sanitar-veterinar; -indepartarea cainilor comunitari; comunitari; -pasteurizarea laptelui. Profilaxia specifica se realizeaza prin urmatoarele masuri:colaborarea dintre medicul veterinar si medicul uman (epidemiolog, infectionist, igienist, medic de familie) este esentiala pentru instituirea si mentinerea celor mai adecvate masuri de profilaxie si combatere a zoonozelor, vaccinarea profilactica a grupelor 4
profesionale cu risc crescut de imbolnavire prin zoonoze, vaccinarea efectivelor de animale impotriva unor zoonoze (turbarea, antrax, rujetul.),depistarea bolilor transmisibile de la animale la om prin recoltarea probelor de sange (ca de exemplu pentru: leucoza, bruceloza, leptospiroza, tuberculoza). SALMONELLA Cap.2.Descrierea bolii
Denumirea genului provine de la medicul veterinar american Daniel Salmon, care la sfârşitul secolului XIX a izolat din intestinul porcului prima tulpină aparţinând acestui grup taxonomic.Salmonelele sunt bacterii aerobe sau facultativ aerobe,gram negative,nesporulate,mobile-exceptie facand Salmonella gallinarum si Salmonella pullorum.Nu fermenteaza lactoza,indol negative,uree negative,lichefiaza gelatina,fermenteaza glucoza cu producere de gaze.Sunt patogene pentru una sau mai multe specii de animale.Exista 4000 de serotipuri determinate pe baza antigenelor O si H,cele mai frecvente implicate in bolile mamiferelor sunt cele din primele grupe A,B,C,D. Se presupune că genurile Salmonella şi Escherichia s-au desprins dintr-un strămoş comun în urmă cu 120 -160 milioane de ani. Toate serovarurile de S. enterica poartă insulele de patogenitate 1 şi 2 (SPI -1, SPI-2) care au fost obţinute prin transfer orizontal, prin plasmide sau prin fagi.La S. typhimurium sunt necesare cel puţin 60 de gene pentru virulenţă. Prin comparaţia dintre secvenţele 16s şi 23s ale RNAr s -a demonstrat că salmonelele sunt înrudite cu E. coli şi cu Shigelele.Serovarurile monofazice de salmonele sunt adaptate la mamifere, iar cele bifazice la reptile.S.enterica şi E. coli posedă un număr mare de fenotipuri mutagene, ceea ce a dus la mărirea numărului de recombinări între diferite specii.La S. typhimurium a fost demonstrată prezenţa unei enterotoxine polipeptidice de 29 kDa, care posedă următoarele trăsături: 1. reacţionează cu toxina holerică; 2. activează adenilat-ciclaza; 3. receptorul celular preferat al celulei gazdă este gangliozidul GM 1; 4. testul ansei ileale este pozitiv. Tulpinile virulente de S. enterica iniţiază infecţia în celulele non fagocitare, ataşându-se la mucoasa intestinală cu ajutorul adezinelor fimbriale, codate de o genă de pe SPI-1. Aceasta, este urmată de penetrarea foliculilor limfoizi ai plăcilor Peyer din mucoasa intestinală. Iniţierea infecţiei are loc în ileon. O dată intrate s almonelele invadează celulele M ale plăcilor Peyer. Din veziculele acestor celule ele intră în lizozomi. 5
Tulpinile virulente de S. enterica secretă în citoplasmă o proteină (SpiC) care previne fuzionarea veziculelor cu lizozomii. S.typhimurium conţine fimbrii care aderă selectiv la celulele M. Pentru a pătrunde în celulele non- fagocitare sunt ajutate de un sistem de secreţie de tip III.Serovarurile de salmonele nontifoide au grade diferite de patogenitate pentru om. S. Pullorum şi S. Gallinarum sunt slab patogene, iar S. Choleraesuis, S. Dublin şi S. enteritidis sunt înalt patogene. Salmonella Choleraesuis se izoleaza mai frecvent din sânge, decât din scaunele bolnavilor. Acest serovar împreună cu S. Dublin sunt asociate cu o mortalitate mai mare la om. S. Choleraesuis produce de obicei septicemie. Caractere generale
Toxiinfecţiile alimentare produse de salmonele, din punct de vedere al frecvenţei şi al implicaţiilor igienico -sanitare ocupă primul loc în majoritatea ţărilor. Acestea apar mai frecvent în anotimpurile calde (mai -octombrie),când există mai mulţi purtători umani şi animali, temperatura fiind factor favorabil pentru dezvoltarea şi multiplicarea germenilor.Există peste 2700 de serotipuri Salmonella, grupele majore fiind reprezentate de: - grupul I - S. enterica subsp. enterica; - grupul II - S. enterica subsp. salamae; - grupul III - S. enterica subsp. arizonae; - grupul III b - S. enterica subsp. diarizonae; - grupul IV - S. enterica subsp. houtenae; - grupul V - S. enterica subsp. indica. Grupul V a căpătat statutul de specie, ca S. bongori. Aceste schimbări au avut loc pe baza hibridizărilor DNA -RNA şi a electroforezei enzimatice multiloculare. Serovarurile se pot scrie cu literă mare. De exemplu: S. enterica serovar Typhimurium poate fi notată S. typhimurium. Din punct de vedere epidemiologic, salmonelele pot fi plasate într-una din următoarele trei grupe: 1. Serotipuri monopatogene pentru om: S. Typhi, S. Paratyphi A, S. Paratyphi C, care sunt agenţii febrei tifoide şi paratifoide. Serovaruri adaptate gazdei (patogeni umani ce po t fi contactaţi din alimente). S.Gallinarum (carnea de pasăre), S. Dublin (carnea de vită),S.Abortus -equi (cal), S. Abortus-ovis (oaie), S. Choleraesuis (carnea de porc). Serovaruri inadaptate (fără gazdă preferenţială); patogeni pentru oameni şi animale includ majoritatea serovarurilor care produc toxiinfecţiile alimentare. 2.
6
Principalele rezervoare pentru infecţia umană sunt păsările, bovinele, ovinele şi porcinele. La oameni, prezenţa şi severitatea simptomelor depind de doza infectantă. Tipic, apare o dia ree apoasă, cu durată de câteva zile, ce duce la deshidratare, cu dureri abdominale şi febră joasă. Septicemia şi formarea abceselor sunt rare. La animale este frecventă infecţia subclinică, multe dintre acestea fiind purtători intermitenţi sau persistenţi. Bovinele, pot prezenta febră, diaree, avorturi. La viţei apar epizootii de diaree, cu o mortalitate înaltă.La porcine, febra şi diareea sunt mai puţin frecvente decât la bovine.Ovinele, caprinele şi păsările infectate nu prezintă de obicei nici un semn de infecţie. Profilaxia şi combaterea toxiinfecţiilor alimentare includ măsuri de educare a celor care manipulează alimentele pentru menţinerea igienei corespunzătoare în bucătării, prepararea adecvată a cărnii, refrigerarea alimentelor preparate şi prevenirea contaminării încrucişate, pasteurizarea laptelui, măsuri de igienă personală şi reducerea contaminării carcaselor de păsări în abatoare. Iradierea cărnii şi a altor alimente înainte de achiziţionare va reduce contaminarea. Salmoneloza umană se poate manifesta sub două forme clinice. Cea mai severă este febra enterică, produsă de S. typhi sau S. paratyphi A, B sau C. Cu puţine excepţii, în cazul febrei paratifoide B transmiterea este interumană, fără implicarea animalelor. Toate celelalte salmonele aparţin în primul rând animalelor şi unele pot fi transmise la om, producând „salmoneloza non -tifoidică”. Istoricul bolii
În 1880, Eberth şi Koch, au evidenţiat în foliculii limfatici necrotici la decedaţii de febră tifoidă, un bacil incriminat în etiologia bolii, pe care ulterior Gartner reuşeşte să-l cultive. Salmon şi Smith, în 1885, izolează Bacillus choleraesuis de la porcii cu pestă, iar Gartner descrie în 1888 în Germania prima toxiinfecţie alimentară, cu 58 de îmbolnăviri în urma consumului de carne de vită tăiată de necesitate şi atribuie acestui microorganism numele de B. enteritidis. În anul 1900, Lignieres, separă pasteurelele de grupul de bacterii descris de Salmon şi constituie un nou gen, în cadrul bacteriilor intestinale Gram negative , pe care îl intitulează Salmonella.În 1899, în Belgia, are loc o izbucnire determinată de un bacil anterior izolat şi descris de Loeffler la şoarecii dintr -o crescătorie de laborator şi pe care îl denumeşte Bacillus aertrycke. În România prima salmoneloză (o toxiinfecţie alimentară determinată de friptură din carne de miel) a fost descrisă de Babeş, în 1905. Pornind de la studiile privind structura antigenică, ale lui Andrews, în 1921 1924, White propune prima schemă de identificare antigenică, extinsă ult erior de 7
Kauffmann, cunoscută azi ca schema Kauffmann -White.Craigie şi Yen, utilizând o serie de bacteriofagi specifici alcătuiesc în 1939 prima schemă de tipizare la Salmonella typhi, utilizarea ei fiind şi astăzi de necontestat în investigarea epidemiologică a febrei tifoide. Studiile de conversie antigenică sub acţiunea bacteriofagilor temperaţi efectuate de Le Minor şi Popoff au modificat radical taxonomia genului, introducând un sistem raţional de clasificare. Numărul actual al serotipurilor de Salmonella Specia
Număr de serotipuri
Subspecia Enterica
1435
Salomae
485
Arizonae
94
Diarizonae
321
Houtenae
69
Indica
11
enterica
bongori
-
20
cuprindea şase subspecii (pe criterii exoenzimatice): enterica, salamae, arizonae, diarizonae, houtenae şi indica.În cadrul speciilor şi subspeciilor au fost descrise serotipuri desemnate taxonomic prin nomenclatura din schema Kauffmann-White. Pentru simplificare, în practică se foloseşte terminologia de gen Salmonella, urmată de denumirea de serotip.Pentru a deosebi termenii care desemnează specia sau subspecia de cei care definesc serotipul, s-a făcut propunerea, ca acesta din urmă să fie scris cu iniţială majusculă (de exemplu: Salmonella anatum). La unele serotipuri se întâlnesc subdiviziuni bazate pe criteriul sensibilităţii la bacteriofagi (fago sau lizotipuri), la bacteriocine (bacteriocinotipuri) şi la antibiotice. S.enterica
8
Serotipuri de salmonele patogene pentru animale şi om
Gazda Om
Bovine
Porcine
Serotipuri Sallmonella S.typhi S.paratyphi S.schottmuelleri S.enteritidis S.typhimurium S.dublin S.typhimurium S.bovimorbificans S.choleraesuis si S. choleraesuis biotip Kunzerdorf S.typhisuis
Ovine
cabaline gaini si alte pasari
S.abortus ovis S.montevideo S.dublin S.typhimurium S.anatus S.abortus equi S.typhimurium S.pullorum S.gallinarum S.enteritidis S.typhimurium
de
Infectia produsa Febra tifoida Febra paratifoida Febra paratifoida Toxiinfectiile alimentare Toxiinfectiile alimentare Excretori subclinici,purtatori,enterita, septicemia,meningita la vitei,avort, osteomielita,artrite,cangrena uscata a extremitatilor la vitei Izbucniri clinice severe similar cu cele din pesta porcina Enterita cronica la porcii tineri,mai putin virulenta decat S.choleraesuis Avort la oaie Enterite sau septicemia
Avort la iapa Enterite sau septicemii,mai ales la manji dar si la adultii supusi stresului Boala pulorica-puloroza Tifoza aviara la adulte Infectii severe la gaina si curcan(enterite si septicemii) ’’paratifoza gainilor’’,poate produce septicemia la puii de porumbel si artrite ale aripilor
Morfologie
excepţia lui S. pullorum-gallinarum) este o enterobacterie mobilă, respectiv un bacil sau cocobacil Gram negativ, cu dimensiuni de 0,6/2-4 microni. Este necapsulogenă şi nesporogenă. Serotipurile de S. enterica subsp. enterica prezintă fimbrii manozosenzitive, cu rol de adezine la celulele epiteliale intestinale. Salmonelele din serotipul pullorum-gallinarum au fimbrii neadezive de tip 2 şi din această cauză sunt apatogene pentru om. Salmonella(cu
9
S.enterica subsp. arizonae
şi diarizonae posedă fimbrii hemaglutinante.Conţinutul în guanină şi citozină al DNA este de 50 moli % (prin analiză biochimică).Majoritatea tulpinilor genului sunt sensibile la fagul 01 al lui Felix şi Callow. Acest fag este înalt specializat pentru Salmonella, lizând 99,5% din tulpinile testate (din acest gen) şi numai 0,3% din tulpinile ce aparţin altor membrii ai familiei. Condiţii de cultivare şi caractere culturale
Salmonelele se dezvoltă în limite largi de temperatură (2 - 54°C) şi pH (între 4 şi 9,5 - cu un optim de 6,5- 7,5).Se dezvoltă pe mediile de cultură uzuale în 18 -24 de ore, la temperatura de 37°C.
Furaje
Circuitul salmonelelor
Animale pentru consum
Proprietati biochimice
Toate salmonelele fermentează glucoza cu producţie de gaz, metabolizează citratul de amoniu, ca unică sursă de carbon, reduc nitraţii în nitriţi, nu produc indol şi nici urează. Reacţiile hidrogenului sulfurat, lizin şi ornitindecarboxilazei sunt pozitive, nu fermentează zaharoza, inozitolul şi salicina.Pe baza proprietăţilor biochimice şi a altor însuşiri, Kauffmann (1960) a împărţit genul Salmonella în patru subgenuri, cărora Le Minor (1984) le-a mai adăugat un gen suplimentar. Nomenclatura salmonelelor
În funcţie de etapa în care au fost izolate şi omologate, salmonelele se notează după: - numele speciei receptive, afecţiunea provocată sau o combinaţie între acestea; de exemplu: S. typhi, S. choleraesuis, S. enteritidis, S. typhimurium, S. gallinarum; - numele localităţii de unde au fost izolate: S. nitra, S. helsinki, S.montevideo, S. dublin, S. panama etc.; 10
- formula antigenică. Schema Kauffmann-White este un catalog iniţiat de Kauffmann care conţine un inventar al tuturor serotipurilor de Salmonella, aşezate pe grupe serologice. În dreptul fiecărui serotip este notată formula antigenică.
Ecologie
Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului, mamiferelor, păsărilor şi animalelor cu sânge rece. Cele două surse majore, omul şi animalele sunt responsabile de poluarea solului, apelor reziduale, apelor de suprafaţă în care pot supravieţui luni şi chiar ani (în sol). O suită de fa ctori, printre care intensificarea comerţului şi a călătoriilor la mari distanţe, migraţiile populaţionale, industrializarea alimentaţiei şi a creşterii animalelor de consum (porci, păsări), în mari colectivităţi consumatoare de hrană cu adaosuri proteice, deseori contaminate (făinuri furajere de carne, oase, sânge) au contribuit la răspândirea serovarurilor şi la creşterea morbidităţii prin salmoneloze.Factorii sezonieri şi clima caldă favorizează, în condiţii precare de igienă, nivelul morbidităţii. Cu puţine excepţii serovarul Typhi şi Paratyphi, pentru om; ser. Abortus ovis, pentru ovine; ser. Typhisuis, pentru porci şi ser. Gallinarum/Pullorum pentru păsări - toate celelalte serovaruri nu au specificitate de gazdă. Numeroşi vectori (insecte, rozătoare, păsări, carnasiere, apele reziduale din ferme, abatoare) constituie verigi importante în declanşarea unor enzootii de salmoneloză. S -a demonstrat că musca domestică, nu numai că vehiculează pasiv salmonelele, dar le şi transmite trasovarian, iar albinele fac o salmoneloză chimică. Gândacul de bucătărie, furnica, ixodidele, argasidele, pot vehicula şi ele infecţia salmonelică. Nu există ecosistem în natură în care salmonelele să nu fie prezente. Şobolanii s -au dovedit a fi unul dintre rezervoarele principal e, pentru animalele domestice şi om. Câinii sunt vectori pentru numeroase serotipuri. De la aceştia s -au identificat: S. typhimurium, S. choleraesuis, S. enteritidis, S. Anatum.
Malnutriţia, avitaminozele, dismineralozele şi micotoxicozele contribuie şi el e prin debilitarea organismului. În afara transmiterii pe orizontală se înregistrează şi infecţii cu transmitere verticală, transplacentară, în special la oaie şi iapă, la care infecţia se exprimă prin avort. Transmiterea verticală este, de asemenea,o caracteristică a salmonelozei păsărilor, dată de serotipuri imobile (ser. Gallinarum/Pullorum). Salmonelele au grade diferite de patogenitate care variază în funcţie de serotip. Salmonelele au grade diferite de patogenitate care variază în funcţie de serotip. Orice infecţie cu salmonele induce o imunitate specifică de serotip. Într -un organism imunizat antisalmonelic (vaccinuri vii, vaccinuri atenuate), macrofagele 11
nu mai permit înmulţirea intracelulară a germenilor, iar faţă de cei aflaţi extracelular sunt active imunoglobulinele şi complementul. Salmonelele îşi datorează patogenitatea, atât virulenţei, cât şi toxicităţii. Acestea posedă mai mulţi factori de virulenţă, care facilitează invazia celulelor non-fagocitare, supravieţuirea în mediul intracelular şi replicarea în interiorul celulei gazdă.După ingestia microorganismului, următoarea etapă a procesului patogen este reprezentată de penetrarea epiteliului intestinal. O dată penetrate, aceste celule, bacteriile sunt incluse în vacuole intracitoplasmatice delimitate de o membrană. Salmonelele virulente supravieţuiesc şi se multiplică în aceste vacuole şi în final lizează celulele gazdă şi diseminează în organism. Supravieţuirea salmonelelor în interiorul incluziilor implică blocarea fuziunii î ntre fagozomi şi lizozomi. Totodată, prin depolarizarea barierelor epiteliale, salmonelele afectează integritatea joncţiunilor intercelulare, fenomen ce se traduce prin favorizarea leziunilor citotoxice (semnificative) ale celulelor epiteliale. Salmonelele nu au nevoie de mobilitate sau de fimbrii (ca speciile Yersinia spp., Escherichia coli), pentru a adera şi invada celulele eucariote.Pentru invazie este necesară sinteza proteică „de novo”, care este reglată de concentraţia scăzută în oxigen, de faza de creştere sau de suprafaţa celulelor epiteliale. Virulenţa reprezintă mecanismul major de agresiune şi constă în capacitatea de a se ataşa, a se multiplica şi a invada peretele intestinal. Ataşarea salmonelelor la enterocit se realizează prin intermediul fimbriilor (fie manoză sensibile tip 1, fie manoză rezistente tip 3) a adezinelor de suprafaţă şi hemaglutininelor sau prin peptidele induse de enterocit. Zona de ataşare o reprezintă receptorii glicoproteici ai celulei intestinale,localizati pe microvili sau glicocalix. Supravieţuirea şi multiplicarea salmonelelor în celula gazdă, este un alt element important al virulenţei. Finalitatea acestui proces constă în răspândirea bacteriilor în lamina proprie şi declanşarea mecanismului inflamaţiei, cu eliberarea de mediatori celulari cu acţiune vasodilatatoare. În acest sens se remarcă prostaglandinele care, prin mecanisme chimico- enzimatice blochează retroresorbţia sodiului, determinând acumularea de lichide în intestin. Clinic, inflamaţia şi acumularea de lichid intraluminal, determină accentuarea peristaltismului, apariţia crampelor şi a diareei. Plasmidele de virulenţă cu specificitate de serotip (PSS) stimulează bacteria purtătoare la o multiplicare rapidă, depăşind posibilităţile de apărare ale gazdei. Unele serotipuri de salmonele posedă plasmide cu greutate moleculară relativ mare, care pot fi privite ca fiind, „specifice de serotip”. Serotipurile cu astfel de plasmide sunt reprezentate de: S. enteritidis, S. typhimurium, S. dublin, S. cholerae suis, S. pullorum şi S. gallinarum. Rolul acestor plasmide în patogeneza bolii la oameni şi alte specii de animale este neclar. Se pare că sunt necesare pentru 12
declanşarea bacteriană: pentru supravieţuirea intracelulară a salmonelelor în fagocite. De asemenea, s-a sugerat că pot creşte supravieţuirea microorganismelor în infecţia extraintestinală la oameni. Sideroforii (care au capacitatea de a bloca fierul), intervin prin intermediul enterochelinei în sporirea gradului de virulenţă. De asemenea, antigenul Vi are rol în virulenţă, inhibând opsonizarea bacteriei de către componenta complementului C36, opunându-se fagocitării acesteia de către macrofag.Salmonelele îşi manifestă toxicitatea prin elaborarea de exo şi endotoxine. Exotoxinele sunt reprezentate de o enterotoxină care este o proteină cu o greutate moleculară între 90 şi 110 Kdal. Analizele electroforetice au demonstrat o similitudine între enterotoxina salmonelică şi enterotoxina LT de la Vibrio cholerae, atât în ceea ce priveşte configuraţia cât şi modul de acţiu ne. Citotoxina din membrana citoplasmatică este o proteină termolabilă, cu greutatea moleculară de 56 -78 Kdal. Acţiunea ei se manifestă prin inhibarea sintezei proteice a celulelor gazdă, determinând liza acestora. Endotoxinele îşi exercită activitatea pri n activarea complementului având ca efect citoliza, eliberarea de mediatori vasoparalitici TNF (tumor necrosis factor), factorul de coagulare intravasculară şi prin efectul pirogen.Endotoxinele induc manifestări digestive, vasculare, renale şi corticosupra renale. Sensibilitatea fată de factorii de mediu
Salmonelele prezintă o rezistenţă destul de mare la acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici. La 60°C sunt distruşi în 12 -20 minute, iar la 100°C în 5-8 minute. Pe păşuni salmonelele rezistă până la 200 de zile, în bălegar 6 -11 luni, în fecalele de rozătoare 148 de zile, iar în cele de păsări 200 de zile, în solurile bogate în humus 8-9 luni. În alimente pot rezista până la 180 de zile, în lapte 2 -3 luni, în pulberea de ouă 4 ani. În apele reziduale şi în cadavrele în putrefacţie rezistă 2 -3 luni. Antisepticele şi dezinfectantele obişnuite sunt active faţă de salmonele în concentraţii uzuale. Sunt sensibile faţă de antibiotice (cloramfenicol, tetracicline, neomicină, gentamicină, amoxicilină, colimicină, cefalosporine) şi chimioterapice (nitrofuran, sulfametazină, fluorochinolonă). Utilizarea antibioticelor şi chimioterapicelor creează cu uşurinţă tulpini rezistente faţă de acestea. Explicaţia fenomenului constă în existenţa factorului plasmidic „R” care se transferă cu uşurinţă de la o bacterie la alta prin gene extracromozomale, fenomen cunoscut sub numele de „R -infecţie”.
13
Serotipuri de salmonele patogene A.
Taurine
S. typhimurium, S. dublin, S. enteritidis, S. rostok, S. saint-paul şi rar S. bovismorbificans, produc salmoneloza primară la taurine. Serotipul S. dublin este cel mai adaptat la taurine, devenind purtătoare de lungă durată sau chiar întreaga viaţă.Recent s -a descris infecţia salmonelică la taurine cu S. typhimurium fag DT104, care este implicată în declanşarea unor toxiinfecţii alimentare la om, cu evoluţie destul de gravă, datorită rezistenţei deosebite a acestei tulpini la antibiotice şi chimioterapice. S-au mai izolat de la taurine şi S. infantis, S. oranienburg, S. aberden, S. minesota, S. havana, S. gyve, S. newport şi altele, care însă nu prezintă implicaţii clinice.Incidenţa infecţiei salmonelice la taurine este mai ridicată în Transilvania. Categoria cea mai afectată sunt viţeii iar infecţia se realizează pe cale digestivă, pulmonară şi excepţional ombilicală.Sensibilitatea noului născut se datorează lipsei unui sistem de apărare specifică, organismul acestuia fiind incapabil de a elabora imunoglobuline. Rezistenţa la infecţia salmonelică depinde de imunizarea mamei şi de ingesta corectă a colostrului de către viţel, în primele ore de viaţă. Profilaxia specifică se realizează prin administrarea de vaccinuri inactivate sau vaccinuri vii din tulpini atenuate.În ţara noastră se folosesc două variante de vaccinuri inactivate: • vaccin acetonat contra salmonelozei şi colibacilozei taurinelor; • vaccin acetonat tribacterian, contra salmonelozei, colibacilozei şi pasteurelozei. Ovine S. abortusovis B.
este cea mai importantă şi produce avortul salmonelic al oilor, precum şi îmbolnăviri perinatale la miei.Au mai fost descrise avorturi enzootice la oaie, produse de S. typhimurium în Australia. Mecanismul producerii avortului, se explică prin capacitatea de multiplicare şi invadarea uterului gestant şi implicit, a producerii de endo şi exotoxine. C.
Cabaline
Se întâlnesc serotipurile: typhimurium, enteritidis, derby, bovis, mortificam, choleraesuis, newport, anatum, dublin şi altele care produc salmoneloza fr ancă a cabalinelor. Infecţia are o evoluţie sporadică, rar enzootică şi afectează de obicei animalele tinere, de 6-18 luni. S. abortusequi, produce avortul salmonelic al iepelor şi a fost izolată în 1893 de Smith şi Kilborne din secreţia vaginală a iepelor care au avortat.
14
D.
Suine
Serotipul cu cea mai mare implicaţie în patologie este S. choleraesuis, cu două varietăţi: -monofazică sau Kunzendorf; - bifazică sau americană. Din acestea au derivat prin mutaţii selective S. typhisuis şi S. Paratyphi. Specia
GrupaC 1. S. paratyphi C 2. S. choleraesuis v. americană 3. S. choleraesuis v. kunsendorf 4. S. typhisuis 5. S. typhisuis v. voldagsen
Antigen
Antigen H
Vi
o
Specifice
Nespecifice
VI
VI, VII
C
1, 4, 5
-
VI, VII
C
1, 3, 4, 5
-
VI, VII
-
1, 3, 4, 5
-
VI, VII
C
1, 3, 4, 5
-
VI, VII
-
1, 3, 4, 5
S. choleraesuis,
cu cele două variante afectează în special tineretul şi acţionează la nivel enteropulmonar, în timp ce S. typhisuis poate afecta şi adulţii. S. paratyphi C are o afinitate deosebită faţă de celula hepatică şi produce icter, fiind totodată şi serotipul cel mai patogen pentru om. Vaccinarea antisalmonelică se realizează cu vaccinuri vii, constituite mai ales din mutante R, nepatogene şi imunogene, capabile să stimuleze atât imunitatea celulară, cât şi pe cea umorală. E. Păsări
Infecţiile salmonelice se pot încadra în două grupe. Prima grupă include infecţii cu S. gallinarum şi S. pullorum care afectează în special găinile şi curcile, determinând tifoza şi respectiv puloroza aviară tratate ca o singură entitate tifopuloroza. A doua grupă include serotipuri mobile de salmonele din specia enterica, încadrate sub denumirea de paratifoze. Până acum două decenii, S. gallinarum şi S. pullorum au fost considerate eronat ca două specii distincte de salmonele imobile. Cercetările efectuate de Le Minor şi Popoff, în 1988, precum şi lucrările lui Christensen în 1992 privind caracterizarea lui S. enterica serovar gallinarum, biovar gallina rum şi pullorum, prin analiza profilului plasmidic şi biochimic, aduc unele date suplimentare, dar încadrarea taxonomică propusă de aceştia nu a fost validată oficial. S-a demonstrat prin electroforeza enzimatică multiloculară şi estimarea genotipului că ambele biovarietăţi sunt monofiletice, strămoşul lor comun fiind imobil. Sunt asemănătoare şi din punct de vedere antigenic şi posedă antigenele O p 15
O9 şi O 12 cu specificaţia că biovarul pullorum prezintă o variaţie a antigenului O 12 având în plus factorii 122 şi 123. Biochimic, ambele varietăţi fermentează arabinoza, dextroza, galactoza, manitolul, ramnoza şi xiloza, cu producere de acid (fără producţie de gaz). Nu fermentează lactoza, sucroza şi salicina. Diferenţa majoră între cele două biovarietăţi este aceea că biovar pullorum produce rapid decarboxilarea ornitinei, în timp ce biovar gallinarum, nu. Biovar pullorum conţine o toxină termostabilă la care sunt susceptibile rozătoarele, nu şi puii, iar biovar gallinarum o toxină letală pentru iepuri şi endotoxină. Tifopuloroza afectează găina, curca, bibilica, fazanul, păunul şi papagalul. Receptivitatea maximă o prezintă puii de găină, în primele săptămâni de viaţă. Infecţia se transmite vertical prin ou (cea mai importantă cale de transmitere), sau orizontal, pe cale conjunctivală şi digestivă. Datorită acestui fapt se impune o severă supraveghere serologică a efectivelor de păsări prin diferite variante ale reacţiei de aglutinare: hemaglutinare rapidă (RHAR), seroaglutinare rapidă, seroaglutinare în tuburi (RSAL) şi microaglutinare. Ultimul test se execută în plăci de microtitrare fiind mai uşor de executat şi mai economic.Alte teste serologice utilizate sunt testul COOMBS, testul de imunodifuzie şi ELISA. În ţara noastră se realizează RHAR şi RSAL, antigenu l fiind realizat din tulpini selecţionate de Salmonella biovar pullorum cu o structură antigenică completă (tulpini standard, bogate în fracţiunea antigenică O 12 delipidate).În cazul depistării de focare, măsura cea mai indicată constă în excluderea ouălor provenite din fermele contaminate şi asanarea focarelor respectându -se cu stricteţe principiul „totul plin, totul gol”, dezinfecţia şi repausul sanitar. În cazul contaminării puternice a unui teritoriu, care face imposibilă eradicarea, se poate aplica în scop imunoprofilactic vaccinarea. Un vaccin viu care a dat rezultate acceptabile se prepară din tulpina atenuată 9R. Aceasta este constituită dintr -o suspensie de germeni vii din biotipul gallinarum, cultivată în mediul lichid şi liofilizată, fiind marcată prin aglutinabilitatea ei cu soluţie fiziologică clorurosodică sau cu soluţie de acriflavină şi neaglutinabilitatea ei cu serul anti O polivalent sau cu serurile de grup. Vaccinarea se face la găinile din efectivele de reproducţie, iar la nevoie pot fi vaccinaţi şi puii de 4 -5 zile. Serotipurile de salmonele mobile incriminate în infecţiile paratifice sunt numeroase. În ţara noastră, în ordinea incidenţei se remarcă: S. enteritidis (50,8%), S. typhimurium (30,4%), S. gallinarum (5,8%), S. heidelberg (2,4%), S. agona (2,1%), S. derby (2,9%), S. haifa (2,4%), S. newport (2,4%).La palmipede (după Perianu) s-au izolat următoarele serotipuri: anatum,enteritidis, typhimurium, choleraesuis, iar la porumbel typhimurium, un tip antigenic deosebit de cel clasic, deoarece îi lipsesc factorii 1 şi 5 din antigenul somatic. 16
Manifestari clinice si anatomo-patologice ale bolii la om si animale
Infecţiile cu Salmonella la om variază în funcţie de serovar, de tulpină, de doza infectantă, de natura alimentelor contaminate şi de statusul imunitar al gazdei. Anumite serovaruri sunt foarte patogene pentru oameni; unele tulpini ale aceluiaşi serovar pot prezenta patogenitate diferită. Pacienţii imunocompromişi şi cei cu boli hematologice sunt mai susceptibili la infecţia cu Salmonella decât adulţii sănătoşi. Salmonelozele includ 4 sindroame: 1. gastroenterite; 2. febre enterice; 3. septicemie; 4. infecţii locale; Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului şi animalelor bolnave trecute prin boală sau complet sănatoase. Starea de purtător de salmonele la om şi animale este foarte frecventă, interesează cele mai diverse serotipuri şi constituie o verigă importantă în lanţul epidemiologic al salmonelelor în natură. Bolnavii, ca şi purtătorii sănatoşi, contaminează mediul exterior, solul, apa, furajele şi alimentele. Gastroenteritele determinate de Salmonella
Salmonelele care determină enterite se găsesc atât la om cât şi la animale, salmoneloza fiind o zoonoză. Germenii pătrund pe cale digestivă şi dacă sunt ingeraţi într -un număr mai mare de 105 pot declanşa boala la adultul sănătos. Aciditatea gastrică face parte din mecanismul de apărate a organismului faţă de aceste bacterii fiind responsabilă de distrugerea majorităţii germenilor ingeraţi. Contaminarea masivă se realizează prin ingestia alimentelor în care germenii s-au multiplicat ca într- un mediu de cultură. Contaminarea poate să mai aibă loc şi de la persoană la persoană pe cale fecal-orală. Nou-născuţii şi copii mici sunt mult mai sensibili la infecţie care poate fi indusă de ingerarea unui număr mic de bacterii. Incubaţia durează de la câteva ore până la o zi, microorganismele multiplicându -se în epiteliul intestinal, provoacă un sindrom inflamator intestinal cu diaree muco - purulentă şi sangvinolentă. La debut diareea este însoţită de greţuri şi vărsături; febra, colicile abdominale, mialgiile şi cefaleea sunt simptome frecvent întâlnite în perioada de stare a bolii. La nou născuţi deshidratarea poate duce la o stare de toxicoză gravă. În general, este o boală benignă. În mod normal nu apare septicemia, aceasta survenind exceptional ca o complicaţie la persoanele imunocompromise. Sunt posibile localizăr i extraintestinale: meningita cu Salmonella la copii, osteite etc. În convalescenţă persoanele care au fost infectate cu serovaruri nontifoidice de Salmonella prezintă contagiozitate 3 luni de zile. 17
În ţara noastră marea majoritate a salmonelelor care determină gastroenterite sunt reprezentate de serovarurile Typhimurium şi Enteritidis. Calea de pătrundere este digestivă, transmiterea fiind realizată de la persoană la persoană. Nici un animal nu este rezervor de infecţie pentru aceste serovaruri. După ingerarea a 10 3 salmonele urmează o perioadă de incubare lungă de 1 -3 săptămâni timp în care microorganismele traversează mucoasa intestinală şi invadează plăcile Peyer. De aici, germenii trec în circulaţia limfatică apoi în cea sangvină determinând etapa septicemică a bolii. Tabloul de septicemie se caracterizează prin febră crescută care se poate acompania de stare generală alterată, prostaţie, obnubilare. Mortalitatea este crescută în aceste cazuri. Pe lângă simptomatologia generală avem o simptomatologie digestivă la aceşti bolnavi reprezentată de anorexie, colici abdominale, constipaţie sau diaree. Simptomatologia digestivă este datorată agresiunii intestinale, hepatice şi asupra vezicii biliare. Plăcile Peyer pot să ulcereze şi să ducă la perforaţie intestinală şi peritonită. Eliberarea endotoxinelor joacă un rol important în patogenia bolii de unde şi pericolul administrării unei doze foarte mari de antibiotic prin care se riscă provocarea unei distrugeri bacteriene masive, deci eliberarea în cantitate foarte mare de lipopolizaharide ale membranei externe bacteriene, ducând la instalarea şocului endotoxinic. După vindecarea bolii, pacientul poate rămâne purtător biliar de germeni timp de aproximativ un an de zile. Septicemiile apar asociate infecţiilor oricărui organ sau sistem de către serovaruri Salmonella. Dintre infecţile focale mai frecvente sunt artrita reactivă aseptică postenteritică şi sindromul Reiter care au fost raportate după aproximativ 3 săptămâni de la debutul enteritelor cu Salmonella spp. la indivizi cu sistem de histocompatibilitate HLA B27. Artrita septică poate surveni ulterior sau o dată cu septicemia şi este foarte greu de tratat. După cum am mai precizat, în cazul infecţiilor cu salmonele netifoide mai pot apărea meningite (la copii), osteite etc. Salmonella serovar Dublin provoacă infecţii extraintestinale sau complicaţii septicemice. DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Diagnosticul de laborator este bacteriologic. În salmoneloze coprocultura este pozitivă din primele ore ale infecţiei. După evidenţierea coloniilor lactozo negative pe mediile selective şi diferenţiale şi după creşterea bacteriilor în mediile de îmbogăţire pentru Salmonella, caracterele biochimice fac posibilă punerea diagnosticului prezumptiv, diagnosticul de certitudine realizându- se prin reacţii de aglutinare cu seruri specifice polivalente şi monovalente. În febrele enterale diagnosticul de laborator se realizează din produsele patologice recoltate de la bolnavi în funcţie de stadiul afecţiunii. În prima 18
săptămână recoltăm sânge pentru hemocultură; în a doua recoltăm materii fecale şi bilă, sângele fiind folosit pentru hemocultură şi pentru reacţii serologice; în a treia săptămână, pe lângă cele amintite, se recoltează lichid duodenal şi urină; din a patra săptămână se recoltează doar sânge pentru diagnostic serologic (reactia Widal). Hemocultura este pozitivă din prima săptămână a bolii iar coprocultura este pozitivă după câteva zile de la debutul bolii, ea putând rămâne pozitivă şi în convalescenţă (purtători biliari de salmonele tifoidice). TRATAMENT
În enterite terapia de suport pentru prevenirea deshidratării şi refacerea echilibrului electrolitic, controlul durerii, al greţurilor şi vărsăturilor este de primă intenţie. Se evită antibioterapia pentru a preveni prelungirea fazei de purtători a acestor pacienţi. În formele severe sau la pacienţii imunocompromişi care riscă apariţia complicaţiilor antibioticele sunt indicate, dintre cele mai folosite fiind ampicili na sau cotrimoxazolul. Oricum antibioterapia trebuie să fie în conformitatea cu antibiograma, unele tulpini prezentând plurirezistenţă la antibiotice, în aceste cazuri noile chinolone putând fi indicate. În infecţiile nozocomiale la pacienţii imunocompromisi se pot întâlni şi tulpini de Salmonella plurirezistente la antibiotice. În febrele enterice spitalizarea şi administrarea intravenoasă de antibiotice trebuie să se realizeze cât mai repede posibil. Cloramfenicolul, ampicilina si cotrimoxazolul sunt antibioticele clasic folosite şi în aceste cazuri florochinolonele pot fi utilizate. Rezistenţa la antibiotice poate surveni şi la S.serovarurile typhi şi paratyphi. Purtătorii de Salmonella serovar typhi în vezica biliară vor suferi interventie chirurgicală de îndepărtare a acesteia însoţită de tratament cu ampicilină. Această cale de tratare a purtătorilor prezintă o eficacitate de 85%. Salmoneloza non-tifoidică la om
S. typhi şi S. paratyphi produc la om febra enterică, care reprezintă forma cea
mai severă de boală. Transmiterea se face de la om la om fără implicarea animalelor. Infecţiile umane sunt determinate, în majoritatea cazurilor de către S. enterica subsp. enterica cu 3 serotipuri: typhi, typhimurium şi choleraesuis .Se cunosc trei tipuri de tablouri clinice ale acestor infecţii: -serotipul typhi produce febra tifoidă; -serotipul typhimurium produce enterocolita acută; -serotipul choleraesuis produce tipul septicemic caracterizat prin 19
bacteriemie şi leziuni focale; Salmonelele care se transmit de la animale la om produc salmoneloza nontifoidică, care este o infecţie zoonotică extrem de răspândită pe mapamond. Salmoneloza umană, rămâne o problemă majoră, atât din punct de vedere al morbidităţii cât şi din punct de vedere economic. Numărul cazurilor de salmoneloză non-tifoidică a crescut vizibil în ultimii 10 ani. Acestea sunt asociate în mare parte cu S. enteritidis, ti pul fagic (TF) 4 care predomină în Europa Occidentală, TF 1, în Europa de Est şi TF 8 în SUA. Până în prezent au fost identificate peste 2700 de serotipuri, însă foarte puţine dintre acestea sunt implicate în salmoneloza umană. Salmonelele pot prezenta antigene comune cu alte enterobacterii, ceea ce poate crea dificultăţi în diagnostic. Cele mai utilizate tehnici pentru subclasificarea în cadrul serotipului sunt: -tipizarea cu bacteriofagi (lizotipizarea); -biotipizarea; -tipizarea prin antibiogramă (tipizarea R); -analiza conţinutului de lipopolizaharide (LPS) sau prote ine membranare externe (PME) pentru investigaţii specifice; -caracterizarea DNA-ului plasmidic. Lizotipizarea. Pe baza schemelor de tipizare fagică au fost identificate peste 30 tipuri fagice de S. enteritidis şi peste 200 de tipuri de S. typhimurium. Până în prezent s-au realizat astfel de scheme pentru: S. typhi, S. paratyphi A şi B, S. enteritidis, S. typhimurium, S. virchow şi S. hadar. Biotipizarea a fost utilizată pentru subclasificarea mai multor serotipuri de Salmonella. Această metodă se bazează pe următoarele teste: -mobilitate; - prezenţa fimbriilor hemaglutinante; -fermentarea diferitelor substraturi. Tipizarea prin antibiogramă (R tipizarea sau rezistotipia). Reprezintă pentru unele serotipuri şi tipuri fagice ( S. typhimurium ) un marker epidemiologic util. Analiza conţinutului de LPS. S-a dovedit utilă pentru investigarea interacţiunilor între anumite tipuri fagice. De exemplu, pierderea ireversibilă a capacităţii de a sintetiza LPS s -a dovedit responsabilă pent ru conversia S. enteritidis tipul 4, în S. enteritidis tipul 7. Caracterizarea DNA-ului plasmidic. Se poate realiza prin următoarele metode: -tipizarea profilului plasmidelor; -amprentarea plasmidică; -identificarea genelor virulenţei mediate de plasmide. 20
Aceste metode sunt aplicabile numai tul pinilor purtătoare de plasmide.Pentru diferenţierea salmonelelor care nu posedă plasmide au fost utilizate următoarele metode: -ribotipizarea; -tipizarea secvenţelor cromozomiale clonate aleator; -tipizarea secvenţei de inserţie 200; -electroforeza în gel în câmp pulsatil. Infecţia salmonelică se realizează prin ingestia microorganismelor din apă, alimente crude, insuficient preparate, contaminate ulterior sau prin transmiterea interumană pe cale fecal -orală. Aceasta din urmă se poate realiza prin contact direct cu excreţiile infectate sau indirect, prin manipularea obiect elor contaminate cu excreţii.Există mai multe tipuri de epidemii produse de către salmonele la om: -„tipul sursă punctiformă”, în care majoritatea cazurilor primare apar într-o perioadă de 12 -72 de ore de la consumul alimentului contaminat. Acest tip de epidemii apar în cazul în care mai multe grupuri de populaţie (spitale, şcoli, azile, recepţii) sunt deservite de acelaşi furnizor. -„tipul sursă comună continuă sau larg răspândită” , în care alimentul (medicamentul) contaminat este distribuit pe scară largă. Aceste epidemii au fost răspândite în Marea Britanie, prin consumul de salam şi păstăi de fasole şi în multe alte ţări prin consumul de ouă şi carne de pui, insuficient preparate. -epidemiile cu transmitere inter umană, se întâlnesc cel mai frecvent în instituţiile în care există dificultăţi în menţinerea igienei, cum ar fi spitalele psihogeriatrice. -epidemii care întrunesc caracteristicile tuturor celor trei tipuri descrise mai sus, întâlnite mai ales în spitale şi extrem de greu de eradicat. Sursele principale de salmonele implicate în infectarea produselor de origine animală sunt reprezentate de: -efectivul matcă infectat; -alimentele contaminate; -mediul. Prezenţa salmonelelor în furaje, duce la infectarea animalelor şi a produselor acestora. În acest sens, se recomandă ca prelucrarea termică a furajelor să fie suficientă pentru distrugerea salmonelelor.Utilizarea excreţiilor animale pe terenurile fermelor, prezintă de asemenea riscuri pentru sănătatea animalelor şi a oamenilor. O mare varietate de salmonele au fost izolate din cursurile de apă şi de la animalele sălbatice din jurul fermelor. Se consideră că, în special, pescăruşii au importanţă în diseminarea salmonelelor. Şoarecii sunt implicaţi în transmiterea lui S. enteritidis la găinile ouătoare. 21
Contaminarea cărnii cu salmonele este dependentă de gradul portajului la animalul viu şi de igiena procesului de sacrificare. Contaminarea carcaselor se poate produce aproape în orice stadiu al procesului de sacrificare, cel mai probabil în momentul îndepărtării intestinelor şi a pielii. Contaminarea cu salmonele a carcaselor de păsări reprezintă rezultatul contaminării încrucişate, ce se poate produce în cursul transportului sau pe linia de sacrificare. Cel mai important mijloc de contaminare, îl reprezintă opărirea, care este ineficientă pentru distrugerea sau îndepărtarea microorganismelor ataşate de pielea puilor. În cazul ouălor, salmonelele pot fi izolate fie de pe coaja oului, fie din conţinutul acestuia. Principalul vehicul în salmoneloza umană asociată consumului de lapte este laptele nepasteurizat. Toate salmonelele descoperite până în prezent sunt sensib ile la căldură, fiind uşor distruse prin pasteurizare. Totuşi, în 1956, laptele pasteurizat a fost incriminat într-o epidemie de Salmonella. S-a descoperit însă că dopurile sticlelor erau contaminate cu fecale de şoarece.Salmonelele pot supravieţui în anumite brânzeturi. În Canada au fost infectate 1500 de persoane care au consumat brânză Cheddar, în Marea Britanie, prin consumul de brânză topită, s -a produs o epidemie cu S. dublin, iar în Franţa (1993), prin brânza de capră, s -au contaminat cu S. java peste 273 de persoane. Persoanele care manipulează alimente şi au diaree constituie un risc semnificativ în răspândirea infecţiei salmonelice şi trebuiesc excluse de la lucru o perioadă ce se prelungeşte cu 48 de ore după vindecare.Produsele crude contaminate cu Salmonella (carnea) contaminează şi mediul unei bucătării. Salmonelele se pot dezvolta şi pe carnea crudă, păstrată la temperaturi mai mari decât cea de refrigerare. Uniunea Europeană a adoptat o legislaţie pentru monitorizarea regulată a efectivelor reproducătoare de păsări. Cele la care se confirmă prezenţa lui S. enteritidis sau S. typhimurium vor fi sacrificate.În Marea Britanie, pentru prevenirea recontaminării furajelor este posibilă încorporarea unor compuşi antimicrobieni cum ar fi acizii organici. Pentru tratamentul salmonelozelor la animale se utilizează antibioticele care reuşesc să salveze viaţa animalului, însă de cele mai multe ori acestea rămân purtătoare. La bovine, în marea majoritate a cazurilor, infecţia clinică este produsă de S. dublin şi S. typhimurium, vaccinurile comerciale împotriva acestor serotipuri având o largă utilizare. La păsări, S. enteritidis poate produce manifestări clinice. Un vaccin recent, care utilizează o tulpină de S. enteritidis cultivată în condiţii de depleţie de fier, a 22
redus ratele mortalităţii, şi contaminării conţinutului ouălor la păsări infectate experimental.Diseminarea infecţiei de către păsările sălbatice (pescăruşi) reprezintă un mijloc important de contaminare a mediului.Şansele de a produce animale libere de salmonele cresc prin asigurarea unei biosecurităţi corespunzătoare, prin programe eficiente de combatere a rozătoarelor, igienă şi dezinfecţie. Unul dintre cele mai eficiente tratamente ale produsului finit îl constituie iradierea. Dempster a demonstrat că aceasta distruge salmonelele din carcasele de pui. În ceea ce priveşte carnea roşie, s -a dovedit că pulverizarea cu apă fierbinte (80°C) sau acid lactic pot fi utilizate cu bune rezultate în decontaminarea carcaselor. Pe lângă măsurile de igienă aplicate în ferme, reducerea timpului de transport şi limitarea timpului de aşteptare înaintea sacrificării, reduc substanţial riscul contaminării cu Salmonella. Trebuiesc instituite programe educaţionale care să accentueze importanţa spălării mâinilor, a depozitării şi refrigerării adecvate a alimentelor, a igienei bucătăriilor şi a prevenirii contaminării încrucişate.Combaterea epidemiilor se bazează pe următoarele aspecte: -spitalizarea şi tratamentul pacienţilor; -identificarea şi supravegherea contacţilor şi a altor persoane expuse aceleaşi surse; -blocarea transmiterilor ulterioare; -depistarea şi eliminarea cau zei epidemiei. Infecţia cu Salmonella are cel mai frecvent ca rezultat o afecţiune de tip gastroenterită, cu diaree şi, uneori, un număr de alte simptome.Într -o epidemie din Canada asociată cu brânza Cheddar, doza infectantă de S. typhimurium la adulţi anterior sănătoşi a fost calculată ca fiind mai mică de 10 celule.Rata medie a atacului în epidemiile de salmoneloză în care vehiculul era carnea de pasăre a fost estimată la 20%. S. enteritidis cu transmitere prin ouă Simptom
Diaree re abdominală Stare febrilă Greaţă Mialgii Vărsături Cefalee Scaune sangvinolente re abdominală Stare febrilă
Procent de cazuri
87 84 75 65 64 24 21 6
23
Cercetări mai recente, care au analizat 47 de epidemii din Statele Unite, cu diferiţi vectori şi produse de S. enteritidis, S. thompson sau S. typhimurium au calculat o rată medie a atacului de 56%, cu limite între 3 -100% din persoanele expuse. Perioada de incubaţie este de obicei în limita a 12 -72 ore, dar ocazional se poate prelungi până la o săptămână. Persoanele foarte tinere, vârstnicii, cei cu imunosupresie şi cu boli cronice subiacente sunt mai susceptibile la infecţie şi au o predispoziţie particulară pentru dezvoltarea complicaţiilor. Pentru majoritatea serotipurilor, incluzând S. enteritidis şi S. typhimurium, cele mai frecvente la om, numai o mică proporţie din pacienţi (1 -2%), în special cei cu susceptibilitate înaltă şi cei infectaţi cu tulpini invazive, pot dezvolta bacteriemie cu febră şi alte manifestări de septicemie cu germeni Gram negativi. Pentru anumite serotipuri mai puţin frecvente, cum ar fi S. dublin şi S. choleraesuis şi, de asemenea, pentru anumite tulpini de S. virchow, incidenţa infecţiilor extraintestinale este mai mare.Complicaţiile infecţiei diseminate pot include abcese metastatice în diferite organe, cum ar fi: oasele, în special vertebrele, peretele aortic şi rinichii. Se consideră că infecţiile asimptomatice sunt frecvente, deşi proporţia pacienţilor fără manifestări clinice este necunoscută. În investigarea epidemiilor nu este neobişnuit ca până la 50% din contacţii cazurilor să excrete microorganismul, rămânând totuşi asimptomatici.Evoluţia clinică a majorităţii infecţiilor cu Salmonella este spre remisiunea completă a tuturor simptomelor. Aproximativ jumătate din pacienţii cu infecţii necomplicate vor continua să excrete microorganismul în fecale, timp de 5 săptămâni după vindecare, 17%, 9 săptămâni şi mai puţin de 1% după un an.Această stare prelungită de purtător este mică printre infecţiile alimentare fiind cauza investigaţiilor multiple şi a excluderii victimelor de la diferite activităţi ce implică manipularea alimentelor. Forma septicemică a bolii va necesita tratament antibiotic. Deşi, majoritatea tulpinilor sunt sensibile la o mare varietate de antibiotice, ciprofloxacinul, o chinolonă reprezintă actualmente tratamentul de elecţie, dacă există indicaţii dat fiind că este eficient atât în combaterea bolii, cât şi în reducerea duratei portajului consecutiv. Studii recente din Marea Britanie au demonstrat că, începând cu 1990, incidenţa rezistenţei multiple a S. typhimurium şi incidenţa rezistenţei la ciprofloxacin a S. hador şi S. virchow a crescut.
24
Epidemiologie
Salmonelozele fiind zoonoze, contaminarea prin alimente este modul principal de transmitere a salmonelelor non-tifoidice. Cele mai importante rezervoare animale sunt găinile, curcanii, porcii şi vacile; se pot întâlni ca rezervoare şi alte animale domestice şi sălbatice.Datorită capacitătii salmonelelor de a supravieţui în ouă, pulberi de ouă, carne crudă şi produse animaliere incomplet preparate termic, produsele animale reprezintă cel mai important vehicul de transmitere, toxiinfecţiile alimenta re fiind cele mai frecvente salmoneloze. Epidemiologia febrelor tifoide sau a altor febre enterice implică în primul rând răspândirea de la persoană la persoană, deoarece aceste microorganisme nu au ca rezervor semnificativ animalele. Contaminarea cu scaune umane este principala modalitate de răspândire, iar cel mai frecvent vehicul este apa contaminată. Ocazional alimentele contaminate datorită mânuiri lor de către purtători de S.serovar typhi pot fi un vehicul. În febrele tifoide şi salmonelozele netifoidice, mai sunt implicati alti doi factori epidemiologici importanti. Primul este reprezentat de purtătorul uman asimptomatic. Aproximativ 3% din persoanele infectate cu S. serovar typhi şi 0,1% a celor cu salmonele netifoidice devin purtători cronici. Starea de purtător poate să dureze de la câteva săptămâni până la un an. Deci rezervoarele de infecţie existente sunt atât umane cât şi animale. Copiii devin foarte rar purtători cronici ai agenţilor febrei tifoide. Al doilea factor este folosirea de antibiotice în alimentaţia animalelor precum şi folosirea lor, fără discriminare, la oameni, ceea ce duce la creşterea rezistenţei la antibiotice a salmonelelor.
Raportările naţionale continuă să semnaleze Salmonella ca cel mai important agent etiologic al toxiinfecţiilor alimentare. Salmoneloza umană continuă să fie o problemă internaţională majoră, atât ca morbiditate cât şi din punct de vedere economic. 25
În multe ţări numărul de cazuri raportate de salmoneloză non -tifoidică a crescut substanţial în decursul ultimilor 10 ani. Acestea sunt asociate în mare parte cu S. enteritidis, tipul fagic (TF)4, predominând în Europa occidentală, (TF)1 Europa de Est şi (TF)8 şi 13 în Statele Unite. În 2006 statele membre ale Uniunii Europene alături de Islanda şi Norvegia (cu excepţia Liechtenste inului care nu a raportat) au avut 171.791 alerte de toxiinfecţii salmonelice din care 168.639 au fost confirmate, aceasta a făcut ca rata medie a notificărilor să fie 34 la 100.000 locuitori. În nouă din statele care raportează date la ECDC (Austria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Slovacia şi Slovenia) rata notificărilor este mult peste media europeană. Numai patru state au raportat puţin peste 10 cazuri la 100.000 de locuitori (Franţa, Grecia, Portugalia şi România) . În 28 de statele analizate numărul cazurilor de salmoneloză umană s -a redus cu 8% între 2005 şi 2006. Douăzeci şi două de state au furnizat informaţii referitoare la posibila origine a infecţiei (domestică sau de import) şi proporţia totală a cazurilor importate a fost de 10,5% din totalul cazurilor informate. Proporţia cazurilor raportate ca infecţii transfrontaliere (de import) a fost de peste 70% în patru state (Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia), 25% în Regatul Unit şi sub 15% în celelalte state. Malta, Portugalia şi Spania susţin că toate cazurile de salmoneloza cu care s-au confruntat, în aceeaşi perioadă luată în studiu, cel mai probabil au avut origine domestică. Distributia cazurilor de salmoneloză umană pe grupe de vârstă şi sex e
În toate statele ce raportează date la ECDC rata notificărilor a fost foarte mare la grupa de vârstă 0 -4 ani, cu o valoare medie de 180,5 cazuri la 100.000 locuitori. Valori peste această medie au fost semnalate în 9 ţări, cu un maxim de 1.636,5 cazuri la 100.000 locuitori în republica Cehă. Această rată tinde să scadă pe măsură ce vârsta creşte spre 25 ani. Rata rămâne sub 25 cazuri la 100.000 locuitori în restul grupelor de vârstă (25 -44 ani, 45-64 ani şi 65 de ani şi peste). Distribuţia pe grupe de vârstă a cazurilor de salmoneloză umană în EU şi EEA/EFTA în 2006 (n=142325 cazuri)(Centrul European Pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 2008)
0-4
5-14
15-24
25-44
45-^4
* 65
26
Nu au fost observate diferenţe, în funcţie de sex, ale ratei medii (35,1 bărbaţi şi 35,4 femei - cazuri la 100.000 locuitori) la cele 146.526 cazuri la care aceste informaţii au fost disponibile. Sezonalitatea
Luna cu cele mai multe cazuri de salmoneloză umană raportate a fost septembrie. Când s-au analizat sezonier cazurile de salmoneloză, fără a se lua în calcul Germania, luna cu cele mai multe cazuri a fost august. Totuşi, este evident că un număr semnificativ mai mare de salmoneloză umană este semnalat spre finalul verii. Distribuţia sezonieră a cazurilor de listerioză umană în EU şi EEA/EFTA în 2006 (Centrul European Pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 2008)
Supravegherea salmonelozelor
Din datele supravegherii salmonelozelor umane în Europa a reieşit că cele mai comune serovaruri salmonelice sunt S. Enteritidis şi S. Typhimurium, acestea fiind izolate în 75% din cazurile raportate în 2006 şi în 82% din cazurile raportate în 2006. O serie de rapoarte au scos în evidenţă o variabilitate sezonieră, serovarul S. Enteritidis fiin d mult mai frecvent semnalat în perioada de vară/toamnă. Salmonelozele continuă să aibă în statele europene o rată extrem de ridicată a notificărilor (34 cazuri la 100.000 locuitori). Diferenţele între ţări sunt în unele cazuri semnificative şi demonstrează încă odată dificultatea comparării datelor. Salmonella spp. continuă să fie cauza a numeroase focare la nivel multinaţional, naţional şi subnaţional. Unele state europene au mai multe cazuri de salmoneloză importate decât domestice. Alte state pot întâmpina dificultăţi în colectarea sistematică a datelor pentru a stabilii dacă sunt sau nu de import. Rezervoare şi căi de infecţie
Sursele primare majore de infecţie rămân în continuare animalele, ele contribuind decisiv la contaminarea alimentelor.
27
Caracteristic pentru toxiinfecţiile alimentare produse de Salmonella este faptul că, în orice epidemie, cazurile primare apar prin consumul alimentelor contaminate, iar cazurile ulterioare şi secundare se pot produce prin contactul cu cazurile primare. Epidemiile transmise prin alimente tind să fie de tipul „sursă punctiformă”, majoritatea cazurilor primare apărând într -o perioadă de 12 72 de ore de la consumul alimentului contaminat. Mai puţin frecvente sunt epidemiile de tipul „sursă comună continuă sau larg răspândită”, în care un aliment sau medicament contaminat este distribuit pe scară largă şi cazurile sunt corelate prin prezenţa aceleaşi salmonele, dar nu în spaţiu şi timp. Recent, în epidemiile de acest tip, vehiculul a fost reprezentat de salamuri şi păstăile de fasole în Marea Britanie şi de ouă şi carne a de pui insuficient preparate în alte ţări. Epidemiile cu transmitere interumană sunt întâlnite cel mai adesea în instituţiile în care pot exista dificultăţi în menţinerea igienei, cum ar fi spitalele psihogeriatrice. Transmiterea salmonelelor se realizea ză fie prin ingestia acestora din apă sau alimente crude, insuficient preparate sau contaminate ulterior, fie prin transmiterea interumană pe cale fecal -orală: prin contactul direct cu excreţiile infectate sau indirect, prin manipularea obiectelor, ca aşternuturile, jucăriile şi îmbrăcămintea contaminate cu excreţii
Cele trei surse principale de salmonele implicate în infectarea produselor de origine animală sunt: - efectivul matcă infectat ; - alimentele contaminate; - mediul. Importanţa fiecărei căi de infecţie este dependentă parţial de serotipul de Salmonella şi animalul implicat. În cazul anumitor salmonele, de obicei, cele cu adaptare totală sau parţială la gazdă, transmiterea verticală de la efectivul matcă infectat fiind principala cale de infectare. Exemplele în acest sens sunt reprezentate de S. dublin la bovine şi S. enteritidis PT4 la pui, mai ales în producţia de pui de carne. Prezenţa salmonelelor în furaje are adesea ca rezultat infectarea/ colonizarea animalelor şi a produselor acestora. Acest fapt pare să aibă o importanţă deosebită în cazul păsărilor. Prelucrarea tehnică folosită în producţia furajelor trebuie să fie suficientă pentru a distruge salmonelele. Utilizarea excreţiilor animale pe terenurile fermelor prezintă riscuri potenţiale pentru sănătatea animalelor domestice şi a oamenilor. Salmonelele sunt capabile de supravieţuire prelungită în materiile fecale, mâl sau pe păşuni. 28
De asemenea, pot exista dificultăţi în igienizarea şi dezinfectarea clădirilor fermelor, salmonelele fiind izolate din 8% din eşantioanele recoltate din unităţile de creştere a viţeilor, după curăţenie şi dezinfectare. De asemenea, în multe studii, o varietate de salmonele a fost izolată din cursurile de apă şi de la animalele sălbatice din jurul fermelor. Se consideră că în special pescăruşii au o importanţă în diseminarea salmonelelor. Şoarecii pot avea importanţă în diseminarea S. enteritidis la găinile ouătoare, iar infecţia experimentală a şoarecilor sălbatici cu o tulpină de S. enteritidis PT4, a dus la excreţia bacteriei timp de 6 luni. Contaminarea alimentelor cu Salmonella
1.Contaminarea cărnii Carnea crudă (tranşată sau procesată) trebuie privită ca potenţial contaminată Salmonella spp.
Cârnaţii, carnea tocată şi organele procurate din comerţ cu amănuntul, pot avea rate înalte de contaminare. Salmonelele pot contamina carnea carcaselor pe o varietate de căi, dar contaminarea fecală este cea mai importantă. Extinderea contaminării este dependentă de gradul portajului de anim alul viu şi de igiena procesului de sacrificare. Prevalenţa animalelor pozitive pentru Salmonella va creşte, ca rezultat al aglomerării în pieţe, iar stresul transportului animalelor poate duce la recrudescenţa infecţiilor latente. De asemenea, salmonelele se pot răspândi rapid în timpul transportului sau în abator, înainte de sacrificare. Grau şi Smith (1974) au demonstrat că prevalenţa carcaselor de miei pozitive pentru Salmonella era corelată cu timpul de aşteptare al animalelor înainte de sacrificare. La animalele cu carnea roşie, contaminarea este mai probabilă în momentul îndepărtării intestinelor şi a pielii. La păsări contaminarea carcaselor o depăşeşte adesea pe cea a păsărilor vii. Acesta este rezultatul contaminării încrucişate, care se poate pro duce în cursul transportului şi în multe puncte pe linia de sacrificare, dar opărirea înainte de jumulirea mecanică are o importanţă particulară. Un studiu controlat din Marea Britanie, a demonstrat că infecţia cu PT4 era asociată cu consumul de pui fript, pregătit pentru distribuţia la domiciliul clientului. Fie bacteria era prezentă în ţesuturi, fie ca rezultat al bolii invazive, fie în urma pătrunderii apei contaminate din bazinul de opărire.
29
2.Contaminarea ouălor Se crede că infecţia găinilor ouătoare cu S. enteritidis şi implicit contaminarea ouălor au avut importanţă în creşterea incidenţei salmonelozei umane, observată în multe ţări la mijlocul şi sfârşitul anilor 1980. Salmonelele pot fi izolate din coaja sau c onţinutul oului. Prezenţa lor pe coajă, este de obicei rezultatul portajului fecal, deşi, mai ales în cazul lui S. enteritidis, infecţia tractului genital inferior, poate fi de asemenea importantă. Anchetele din SUA şi Marea Britanie, au demonstrat că prevalenţa ouălor cu conţinut pozitiv la vânzarea către publicul larg este redusă (< 0,1%). Cu toate acestea, dat fiind numărul mare de ouă consumate, chiar aceste rate de contaminare, aparent scăzute, pot fi semnificative. 3.Contaminarea laptelui şi produselor lactate Animalele producătoare de lapte, inclusiv bovinele, pot fi infectate cu salmonele. Gibs şi colaboratorii (1989) au descoperit că S. typhimurium DT49 a persistat într-un efectiv de vaci de lapte timp de 3 ani.Principalul vehicul în salmoneloza umană, asociată cu consumul de lapte este laptele nepasteurizat, fiind raportate numeroase epidemii. Toate salmonelele examinate până în prezent sunt suficient de sensibile la căldură pentru a fi distruse prin pasteurizare. De obicei, epidemiile apar ca rezultat al recontaminării produsului tratat termic cu lapte crud. Salmonelele pot supravieţui în anumite brânzeturi, aceste produse fiind implicate în mai multe epidemii. În Canada, 1500 de persoane au fost infectate după ce au consumat brânză Cheddar contaminată. Recent, în Marea Britanie, o epidemie de infecţie cu S. dublin a fost asociată cu brânza topită din lapte de vacă, nepasteurizat. Similar, în Franţa, în 1993, o epidemie S. enterica, serotipul paratyphi B, cu peste 273 de cazuri identificate a fost produsă de brânza de capră contaminată. Contaminarea în timpul manipulării alimentelor
Persoanele care manipulează alimente şi excretă salmonele sunt adesea acuzate de a fi sursa epidemiei. Salmonelele sunt rapid îndepărtate prin spălarea mâinilor. Persoanele care manipulează alimente şi prezintă diaree, constituie un risc semnificativ şi trebuie excluse de la lucru, timp de 48 de ore, după vindecare. S-a dovedit că produsele crude contaminate cu Salmonella, în principal carnea, contaminează extensiv mediul din bucătării.
30
Multe epidemii de salmoneloză au fost determinate de o practică ne corespunzătoare în bucătării şi, Roberts (1986), a estimat că în aproximativ 14% din cazuri, contaminarea încrucişată a avut o contribuţie semnificativă. De asemenea, salmonelele sunt capabile de creştere pe o varietate de alimente preparate sau crude, iar depozitarea la temperaturi mai mari decât cele de refrigerare s-au dovedit a fi un factor important în multe epidemii. De exemplu, Luby şi colaboratorii (1993) au raportat o epidemie extinsă, în care consumatorii au fost infectaţi cu S. agona sau S. hadar, deoarece curcanul preparat fusese păstrat nerefrigerat în bucătăria unui mic restaurant timp de mai multe ore, clătit cu apă pentru îndepărtarea mirosului neplăcut şi incomplet încălzit înainte de a fi servit. Măsuri de prevenire şi combatere a salmonelozelor
Pentru reducerea sau eliminarea riscului de toxiinfecţii alimentare cu Salmonella este posibilă intervenţia în mai multe puncte ale lanţului alimentar. Fezabilitatea intervenţiei şi eficienţa sa economică pot depinde de serotipul de Salmonella implicat şi de gradul său de diseminare. Astfel, în Marea Britanie, infecţia cu S. typhimurium DT 124, în urma contaminării salamului a fost prevenită prin retragerea temporară de pe piaţă a produsului şi ameliorarea igienei producţiei. Salmoneloza transmisă prin lapte, poate fi prevenită prin simpla pasteurizare corespunzătoare a laptelui şi produ selor lactate. Când infecţia este larg răspândită, cum a fost cazul pandemiei multinaţionale produsă de S. enteritidis, combaterea se realizează mai dificil, în special dacă vehiculele infecţiei sunt alimente, cum ar fi ouăle sau puii, care sunt consumate în cantităţi mari. Ca o consecinţă a problemelor economice, se explorează strategii alternative. Excluderea competitivă, în care culturi de microorganisme intestinale, de la găini mature neinfectate sunt administrate puilor în vârstă de o zi, a limitat infecţia cu Salmonella fiind utilizată din ce în ce mai mult. Pentru prevenirea contaminării furajelor animalelor, se poate recurge la încorporarea unor compuşi antimicrobieni, cum ar fi acizii organici. Humphrey şi Lanning (1988) au arătat că acest tratament aplicat furajului pentru păsări de reproducţie reduce transmiterea verticală a salmonelelor. De asemenea, s-a dovedit că tratamentul acid al hranei limitează diseminarea orizontală a S. enteritidis PT4 la unele efective de păsări de carne. Programele de combatere a rozătoarelor trebuie privite, de asemenea, ca o importantă măsură de profilaxie, mai ales în industria avicolă. 31
Bovinele reprezintă principala specie domestică la care salmoneloza produce frecvent manifestări clinice, majoritatea fiind cauzate de infecţia cu S. dublin şi S. typhimurium. Salmoneloza clinică este foarte rară la porcine. La păsări, spre deosebire de alte serotipuri de Salmonella, S. enteritidis poate determina manifestări clinice, în special la rasele de carne. În cadrul programelor de combatere, în cazul animalelor fără manifestări clinice, este necesară identificarea celor pozitive pentru Salmonella. Tehnicile de examinare trebuie să fie sensibile şi cât mai rapide. O abordare eficientă constă în efectuarea unui screening ambiental sau serologic, cu confirmarea rezultatelor pozitive pentru examinarea mai atentă a păsărilor. Pandemia internaţională actuală de infecţie cu S. enteritidis a dus la monitorizarea pe scară largă a efectivelor de păsări. Măsurarea nivelului anticorpilor vitelini împotriva S. enteritidis, este eficace în detectarea efectivelor reproducătoare sau ouătoare pozitive şi reprezintă o tehnică ieftină şi neinvazivă, demnă de utilizare pe scară largă. Diseminarea infecţiei de către păsările sălbatice (în special pescăruşi) de pe lângă gropile de gunoi reprezintă de asemenea un mijloc semnificativ de contaminare a mediului. Unul dintre cele mai eficiente tratamente ale produsului finit este iradierea. În ceea ce priveşte carnea roşie, s -a dovedit că pulverizarea cu apă fierbinte (80°C) sau acid lactic poate fi utilizată pentru decontaminarea carcaselor. Prevalenţa animalelor pozitive pentru Salmonella, care ajung la abatoare, poate fi diminuată prin reducerea timpului de transport şi limitarea timpului de aşteptare înaintea sacrificării. Alte măsuri, cum ar fi ligaturarea anusului, pentru a împiedica contaminarea carcaselor cu fecale, vor reduce de asemenea riscul la infe cţiile salmonelice. Marea majoritate a salmonelelor nu se poate dezvolta pe alimentele păstrate la temperaturi sub 7°C şi cresc lent la temperaturi sub 10°C. Astfel, refrigerarea va prelungi durata de păstrare a alimentelor şi va împiedica multiplicarea salmonelelor. Recent, în Europa, s-a discutat mult despre refrigerarea ouălor, ca mijloc de limitare a riscului de infecţie cu S. enteritidis. Succesul combaterii salmonelozei necesită intervenţii la toate punctele lanţului alimentar. Pentru limitarea riscului, consumatorii şi furnizorii pot face multe privind igiena bucătăriilor şi prepararea adecvată a alimentelor „cu risc”.
32
Rezultate privind evolutia bolii
Pe parcursul perioadei de supraveghere epidemiologică, s -a stabilit descreșterea continuă î n anii 2006-2008 a morbidită ț ii prin salmoneloză, dar în anii 2009-2010 inciden ț a prin salmoneloză a evaluat în cre ștere până la 35,1 la 100 mii populaț ie. În anul 2011 morbiditatea s-a diminuat nesemnificativ până la 31,6 la 100 mii.
Începând cu anul 2009 morbiditatea prin salmoneloză depăşeşte morbiditatea prin dizenterie (anul 2009 - de 1,4 ori, anul 2010 - de 2,4 ori, anul 2011- de 4,4 ori), ce nu s-a semnalat în anii precedenţi. Creşterea morbidităţii se atestă în 12 (32,4%) teritorii administrative, în 9 teritorii inciden ț a s-a micşorat până la cazuri unice. Nivelul mediu pe ţară a morbidităţii prin salmoneloze este depăşit în 14 teritorii administrative, de la 1,1 până la 2,2 ori, mai ales în Rezina, Orhei, Străşeni, Soroca, Sângerei, şi este determinat atât de înregistrarea izbucnirilor epidemice şi focarelor multiple de salmoneloză cât şi de creşterea morbidităţii sporadice. Cel mai înalt nivel a fost înregistrat în Rezina - 68,25 la 100 mii, în lipsa izbucnirilor şi prezenţ a a numai 2 focare mu ltiple. În acelaşi timp, în Cantemir în anii 2010-2011 nu s-a înregistrat nici un caz de salmoneloză, ce denotă necesitatea analizei detaliate a situaţiei la fiecare etapă de supraveghere. Au fost identificate 30 serotipuri de salmonele (anul 2010-29, anul 2009-34, anul 2008-27), ca şi în anii precedenţi, predominante sunt S. enteritidis – 66,8% şi S. typhimurium – 26,0% .
33
După o perioadă de scădere a ponderii S. enteritidis în structura etiologică a salmonelozelor, în ultimii ani se atestă o creştere relativă, ce poate indica la activizarea potenţialului căii alimentare de transmitere a infecţiei, prin consumul cărnii de pasăre şi ouălor contaminate. Sporirea morbidităţii indirect este confirmată prin creşterea depistării purtă torilor de salmonele. Salmonelele au fost depistate la 8 persoane încadrate în câmpul muncii şi 19 persoane investigate la încadrarea în câmpul muncii la unităţile de alimentaţie publică (anul 2010 - la 7 şi 19), în total la 27 persoane din 42456 persoane investigate (anul 2010-38227). În ultimii ani se depistează tulpini (serovariante) sau rar întâlnite, cauza fiind importul produselor alimentare și prin intermediul persoanelor. În acelaşi timp, aceste tulpini de salmonele depistate nu au fost trimise pentru confirmare în laboratorul Centrului Na ț ional de Sănătate Publică. Continuă circulaţia în rândul populaţiei a S.bovis morbificans, S.gallinarum. Salmoneloza este unica nozologie din grupul BDA, care este des întâlnită în grupele de vârstă la adulţi, ponderea constituie 57%. Au fost înregistrate 57 (anul 2010-70) cazuri de boală la copii până la un an, ce pot fi condiţionate parţial de molipsirea intraspitalicească. La recoltarea probelor din mediul ambiant au fost identificate 25 tulpini de salmonele (anul 2008-29, anul 2009-46, anul 2010-47), ce aparț in la 3 serovariante:S.enteritidis – 80,0% (anul 2010-57,4%), S. typhimurium – 16,0%, (anul 2010-27,7%) și S.bovis morbificans-4% .
34
Un număr esenț ial de tulpini patogene (80%) au fost depistate din produsele alimentare de origine animală. Probele recoltate din: apa de suprafaţă s -a depistat – 3 tulpini (12%), cauzată de S.bovis morbificans, lavaje - 2 din focarul familiar. În rezultatul investigaț iei tulpini de salmonele au fost depistate în 10 teritorii administrative: Chişinău - 6 și Criuleni - 5, Făleşti - 4, Orhei - 3, Edine ț i – 2. Conform datelor Centrului republican de diagnostică veterinară, în a.2009 -2011 a scăzut numărul talpinelor de salmonele depistate de către Serviciul sanitar veterinar de Stat: anul 2009 - 49, anul 2010 - 24, anul 2011 - 16. Structura etiologică a salmonelelor include: S.gallinarum - 52,8%, tulpini neidentificate (fără serovar)-24,7%, S.enteritidis-12,4%, S.cholerasuis - 7,9%, S.typhimurium 2,2%. În structura de prelevare a probelor predomină la pui - 47,2%, găini 14,6%, porcine - 10,1%, raţe și albini – cîte - 9%, boboci-5,6%. În cazuri unice tulpine de salmonele au fost identificate de la viţe i, c urcani, embrioni de găină. La nivelul scăzut a depistării salmonelelor de către serviciul veterinar, care este responsabil de asigurarea cu produse alimentare inofensive şi controlul calită ț ii acestora.În anul 2011, au fost înregistrate 13 izbucniri de salm oneloză (în anul 2010-14, anul 2009 -10, anul 2008-10, anul 2007-17, anul 2006 - 16), fiind transmisă în toate cazurile pe cale alimentară. Se atestă o tendin ț ă de creștere al izbucnirilor epidemice la obiectele de alimentaţie publică , comparativ cu anii precedenţi,cand izbucnirile erau frecvente în condiţii casnice. În ultimii ani, se înregistrează izbucniri epidemice cu infecţie mixtă, în anul 2011 - 2.Ca agenţi patogen au fost identificate S.enteridis, S.typhimurium, S.blegdam, S.hadar. Factorii de transmitere fiind ouăle și produse din carne.Cauzele principale de apariț ie a izbucnirilor de salmoneloză sunt contactul direct cu obiectele infectate, implicarea în pregătirea bucatelor a purtătorilor de salmonele (bolnavi nedepistaţi), încălcarea gravă a tehnologiei pregătirii bucatelor şi nerespectarea igienei personale. Izbucniri de salmoneloză în condi ț ii spitalicești nu au fost înregistrate, însă informaţiile parvenite din unele Institu ț ii Medico-Sanitare Publice republicane, denotă cazuri de depistare a salmonelelor la copiii transferaţi din staţionarele somatice teritoriale (la spitalizarea copiilor de 0 -2 ani).Definiţia de caz practic nu se implementează în Institu ț iile Medico-Sanitare Publice. Din 1127 cazuri cu diagnoza finală „Alte salmoneloze” numai 30,0% au fost diagnosticată ca „Salmoneloză primară” (anul 2009 - 41,5%, anul 2010-48,5%). Ponderea confirmării de laborator a diagnozei primare este în cre ștere constituind - 91,3%. În descreștere este ponderea persoanelor spitalizate cu dia gnoza primară de salmoneloză şi constituie 80,5%.Anchetarea epidemiologică a focarelor cu diagnoză primară de „Salmoneloză” a fost efectuată în 100,0% , fiind investigate prin metode de laborator 785 persoane de contact (2,3 persoane intr-un focar), din 35
ele 33 -(4,2%) au fost apreciate ca bolnavi (purtători) .De rând cu izbucnirile epidemice de salmoneloză, au fost înregistrate 77 focare multiple, ce confirmă situaţia epidemiologică nefavorabilă în anul 2011, din ele 11 cu cazuri secundare, ce indirect denotă o calitate scăzută a anchetării epidemiologice şi deficien ț e în măsurile întreprinse pentru localizarea infec ț iei.
36
CONCLUZII
Protejarea efectivelor de păsări împotriva contaminării cu microorganisme nedorite este o componentă esenţială a producţiei comerciale de păsări. Contactarea unui organism patogen, purtător de boli infecţioase în efectivul de păsări, ar putea genera consecinţe economice grave pentru întreaga societate. Conceperea și aplicarea procedurilor zilnice de biosecuritate ca cele mai bune practici de gestionare cu privire la fermele de păsări vor reduce posibilitatea contactării infecţiilor microbiologice zoonotice, cum ar fi Salmonella și Campylobacter, precum și a bolilor infecţioase cum ar fi gripa aviară și boala de Newcastle. Avicultorii și operatorii economici din abatoare ar trebui să înţeleagă și să cunoască importanţa caracteristicilor procedurilor de bios ecuritate și să colaboreze îndeaproape pentru a pune în aplicare acele programe, în vederea menţinerii unui nivel al biosecurităţii în permanenţă ridicat. Eficienţa unui program de biosecuritate poate fi optimizat dacă toţi producătorii de păsări utilizează cele mai bune practici de management. Salmonella este o bacterie intestinală care poate fi transmisă de toate animalele și de oameni. Unele serotipuri de Salmonella pot cauza afecţiuni clinice grave la păsări (S. Gallinarum, Pullorum, arizonae), dar majoritatea bacteriilor Salmonella spp. nu cauzează afecţiuni clinice la păsări. Dacă Salmonella este depistată la puii crescuţi pentru carne, cre ște riscul contaminării cărnii de pasăre obţinută de la ace ști pui cu aceste bacterii. Există aproximativ 2 500 de serotipuri diferite de Salmonella. În prezent, în UE doar aproximativ 200 de serotipuri de Salmonella sunt asociate cu infecţii cu transmitere prin alimente la oameni. Salmonella se poate transmite atât vertical, de la efectivele de părinţi la pui, cât și orizontal,de la contaminarea din mediu la păsări. Transmiterea verticală de la efectivele de reproducţie la efectivele de păsări destinate comerţului a fost analizată pentru două dintre cele mai importante serotipuri, Salmonella Enteritidis și Salmonella Typhimurium. S- a obţinut o diminuare a acestor două serotipuri în multe ţări datorită introducerii unor măsuri stricte de biosecuritate, de supraveghere eficientă și datorită vaccinărilor. Transmiterea orizontală, mai exact contactarea infecţiei de la f urajele contaminate, contaminarea locală a echipamentului staţiei de incubaţie, contaminarea adăposturilor de păsări și infestarea cu dăunători la fermă între 37
efectivele de păsări,fluctuaţia de personal și mutarea echipamentului contaminat, rămâne totuși o cale principală pentru infectare. Importanţa relativă a acestor căi de infectare variază în ţări diferite și între organizaţiile de păsări, de aceea este important să derulăm o monitorizare eficientă, inclusiv programe de recoltare de probe care pot depista sursele infectării. Bacteriile Salmonella sunt larg răspândite și eliminarea lor completă din mediu în general, dar mai ales din sectorul de reproducţie (adică la nivelul bunicilor sau la nivel genealogic) este improbabil să fie fezabilă sub aspect economic și posibilă în majoritatea ţărilor. O bună gestionare și biosecuritatea pot reduce riscul contactării și al persistenţei infecţiei la nivel minim, mai ales de când controlul optimizat asupra Salmonellei din sectorul de reproducţie și în producţia de f uraje a redus semnificativ riscul contaminării din aceste surse, de și furajele contaminate rămân calea principală a contactării noilor infecţii cu Salmonella într -o fermă în majoritatea ţărilor, pe lângă contaminarea locală a staţiei de incubaţie. Un progr am eficient de control al Salmonellei poate avea anumite efecte pozitive asupra controlului bacteriei Campylobacter și al altor organisme, deoarece o biosecuritate bună are în general un efect de protecţie. Este totu și mult mai dificil să prevenim introducerea bacteriei Campylobacter într-un adăpost din cauza dozei sale contagioase reduse, ceea ce înseamnă că o barieră de igienă eficientă în adăpost trebuie să fie aplicată în permanenţă, în mod consecvent. Măsurile generale sunt un bun început, dar acestea ar putea fi insuficiente pentru a elimina complet infecţia în toate situaţiile, de exemplu în cazul fermelor contaminate în continuare. A șadar, este necesar să se efectueze investigaţii specifice și să se revizuiască procedurile de control atunci când măsurile generale nu funcţionează.
38
BIBLIOGRAFIE
Bârzoi D., 1985, Influenţa diferitelor valori de pH asupra dezvoltării şi supravieţuirii unor tulpini de Staphilococcus aureus, Comunicare la Sesiunea de Comunicări ştiinţifice, FMV, Bucureşti. 2. Bârzoi D., Lidia Tuluş, 1984, Eficienţa unor metode de lucru pentru decelarea S. aureus din laptele praf, Rev. creşt. anim., Bucureşti 11, 42. 3. Bârzoi D., 1985, Microbiologia produselor alimentare de origine animală., Ed. Ceres, Bucureşti, 84-93. 4. Bârzoi D., Meica S., Neguţ M., 1999, Toxiinfecţiile alimentare, Ed. Diacon Coresi, Bucureşti. 5. Bârzoi D., 1993, Asigurarea calităţii microbiologice a prod uselor alimentare prin aplicarea unui sistem de măsuri preventive, Caiet de informare şi documentare tehnică, LCCAF, Bucureşti, 2, 16. 6. Bârzoi D., 1990, Unele metode folosite pentru decelarea enterotoxinei stafilococice, Caiet de informare şi documentare tehnică, LCCAF, Bucureşti 1, 60. 7. Collinson S. K. şi col., 1998, Thin, aggresive fimbriae mediate binding of Salmonella enteritidis to fibronectin, J. Bacteriol. D’Aoust I. Y, 1994, Salmonella and International food Trade, Int. J. Food 8. Microbiol. 9. De Rycke J. şi col., 1990, Evidence for two types of citotoxic necrotizing factor of Escherichia coli., J. Clin. Microbiol. 10. De Rycke J. şi col., 1991, Les colibacilles producteurs de cytotoxines: importance en, médicine vétérinaire et en santé publique, Ann. Rech. Vét. 11. Donnenberg M. S., J. B. Keper, 1992, Enterotoxigenic Escherichia coli, Infect. Immun. 12. Dorn C. R., E. J. Angrick, 1991, Serotype O 157:H7 Escherichia coli from bovine and meat source, J. Clin. Microbiol. 13. Dorn C. R., 1995, may 5, Escherichia coli O 157:H7 (Review), JAVMA. 14. Farmer J. J., 1995, Enterobacteriaceae - Introduction and identification, Manual of clinical microbiology, Ed. VI by Muray R., ed. ASM Press Washington D.C. 15. Garcia Dee Portieeo F. Finlayb, 1994, Invasion and intracellular proliferation of Salmonella within nonphagocytic cells, Microbioloaa SEM. 16. Garbutt J., 1997, Essentials of food microbiology RNAOLD, Londra. 17. Guard-Petter şi col., 2002, Molecular pathobiology and epidemiology of 1.
39
egg - contaminating Salmonella enterica serovar Enteritidis In: Current topics in Food Safety in Animal Agriculture (Eds.), ASM Press, Washington DC. 18. Hennessyw W. T., 1996 - A national outbreak of Salmonella enteritidis infection from ice-cream, New Engl. J. Med. 19. Liebana E. şi col., 2002 - Investigation of the genetic diversity among isolates of Salmonella enterica serovar dublin from animals and humans from England, Ţara Galilor and Ireland Journal of Applied Microbiology. 20. Old D.C. Threefale E.J., 2005, Salmonella in Topley and Wilson’s Microbiology and Microbial Infections, Systematic Bacteriology, RNAold, London. 21. Rankin şi col., 2002 - Molecular characterization of cephalosporinresistant Salmonella enterica serotype Newport isolates from animals in Pennsylvania, Journal of clinical microbiology. 22. Simona Ivana, 2002 - Bacteriologie veterinară specială (Ed. Ceres, Bucureşti; 460 pagini), ISBN: 973 -40-0568-5 23. Simona Ivana, 2005 - Bacteriologie generală (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti; 250 pagini), ISBN: 973 -86485-7-2 24. Simona Ivana, 2006 - Tratat de bacteriologie medical- veterinară şi introducere în micologie (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti;768 pagini), ISBN (10) 973-86571-5-6; ISBN (13) 978-973-86571-5-1 25. Simona Ivana, 2007 - Manual de microbiologia alimentelor (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti; 160 pagini), IS BN: 978-973-86571-3-7 26. Simona Ivana, 2007 - Microbiologie medicală - veterinară, Vol. I (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti) ISBN: 978 -973-1847-00-9; 978-973-1847-01-6 27. Simona Ivana, 2007 - Microbiologie medicală - veterinară, Vol. II (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti) ISBN: 978 -973-1847-00-9; 978-973-1847-02-3 28. Simona Ivana, 2008, Practical guide of microbiogical diagnosis, Ed. Orizonturi, ISBN: 978-973-736-089-2 29. Simona Ivana, 2008, Microbiologia alimentelor, Ed. Orizonturi, ISBN: 978973-736-090-8 30. The Merk Veterinary Manual, 2007, Seventh ed. 31. Adinarayanan, N., VD. Foltz, and F. McKinley. 1965. Incidence of Salmonellae in prepared and packaged foods. J. Infect. Dis. 115:19-26. 32. Audisio, M.C., G. Oliver, and M.C. Apella. 2000. Protective effect of Enterococcus faecium J96, a potential probiotic strain, on chicks infected with Salmonella Pullorum. J. Food Protect. 63:1333-1337. 33. BRNAhart, H.M., D.W. Dreesen, R. Bastien, and O.C. Pancorbo. 1991. Prevalence of Salmonella Enteritidis and other serovars in ovaries of layer hens at time of slaughter. J. Food Protect. 54:488A191. 34. Bean, N.H., and P.M. Griffin. 1990. Foodborne disease outbreaks in the 40
