Folclorul muzical, sursa de inspiraţie pentru muzica cultă Termenul de folclor este propus in 1446 de către arheologul englez Wiliam Toms. Sensul cuvântului e culegerea de materiale ce se iau din popor. Etimologic cuvântul apare folk=popor, lore=înţelepciune.
La noi in tara termenul de folclor a fost folosit de Bogdan Petriceicu Haşdeu iar din punct de vedere a ariei pe care o cuprinde putem spune numai faptele artistice pe cale orala (muzica populara, literatura populara si dansul popular). Folclo Folclorul rul repre reprezint zintăă totalit totalitate ateaa realit realităţil ăţilor or folclo folcloric ricee cu trasat trasaturi uri si forme forme creata creata sau asimilata de un popor, atât in mediu rural cât si in urban care se transmite pe cale orala intr-un anumit spatiu geografic fara a se şti exact autorul.
Poporul roman a pastrat forma originala a obiceiurilor, datinilor, creatiilor materiale si cultural-artistice. Acestea, strans legate de viata sociala a taranului, l-au insotit de la nastere pana la ultima suflare. Folclorul este prezent in sculptura populara, tesaturi, cusaturi, ceramica, zicatori, strigaturi, ghicitori, poezii basme, legende si desigur si in muzica. Ştiinţa care se ocupa cu folclorul se numeşte Folcloristica iar de studiul muzici populare se numeşte Etnomuzicologie. Muzica populara aparţine cultului naţional si face parte din patrimoniul naţional.
Prin folclorul muzical poporul roman si-a cantat dragostea, dorul, jocul, durerea, deznadejdea, eroii, insotindu-si fiecare moment al vietii prin cantec. Muzica populara, in prima perioada a fost singura forma de manifestare si prima etapa a muzicii romaneşti. Creatia populara are urmatoarele trasaturi specifice: • Caracter anonim (nu este cunoscut autorul) Caracter oral (este transmis pe cale orala de la om la om, de la un loc la altul, din • generatie in generatie.) Caracter colectiv (cantecele sunt preluate de colectivul din care face parte creatorul, • devenind astfel un bun al intregii colectivitati, extinzandu-se ca valoare spirituala pe intreg teritoriul tarii, spre exemplu: cantecele Perinita si Doina apartin numai poporului roman.) Caracter sincretic (consta in participarea mai multor arte la fenomenul artistic: literatura, • poezia, muzica, coregrafia, etc.)
Cântecul propriu-zis Este cel mai răspândit gen al muzici populare. Diferă de la un loc la latul. Are o forma strofica specifica. Versurile sunt alcătuite din 7-8 silabe întâlnindu-se si arhaisme. Din punct de vedere ritmico-melodic e simpla dar cu accente expresive potrivite textului si genului muzical. Este cel mai bogat gen muzical. Tematica cuprinde sfera de preocupări si de trăiri care aparţin tuturor vârstelor si categoriilor sociale. Interpreţi: Maria Dragomiroiu, Maria Ciobanu, Mioara Velicu, Maria Tanase, Maria Lataretu, etc. Mioara Velicu
Muzica culta s-a născut intre muzica populara si cea bisericeasca. Cele doua genuri constituie o sursa de inspirare pentru muzica culta care isi are rădăcinile in antichitate in doua centre de cultura:Egiptul si Grecia antica. Romanţa O piesa muzicala vocala de factura lirica si sentimentala. A apărut in Spania in perioada Evului Mediu si sa răspândit in Europa in a-2-a jumătate a secolului al-18-lea si in prima jumătate a secolului al-19-lea. Melodia este accesibila si sa acompaniază la pian, chitara sau uneori de o mica orchestra. Forma este strofica. Se caracterizează prin durate lungi si opriri pe anumite strofe. Textele redau aspectele din viata oamenilor doar majoritatea sunt de dragoste. La noi in tara unele romanţe sunt asimilate de folclor. ex Ciobănaş cu 300 de oi. Melodiile multor romanţe sunt create pe versurile marilor poeţi. Ex. De ce maţi luat de langa voi (Octavian Goga), Pocnind din bici (George Cosbuc).
Cărăbeţ Antonia Cls. a VII-a B
