UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU” BUCURESTI FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI MEDICINĂ DENTARĂ
LUCRARE DE DIPLOMĂ
COORDONATOR ŞTIINTIFIC: Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUŢ ABSOLVENT: DRĂGAN ALEXANDRU
2012
UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU’’ BUCUREŞTI FACULTATEA MEDICINĂ ŞI MEDICINĂ DENTARĂ
REABILITARE ORALĂ PRIN PROTEZARE FIXĂ METALO - CERAMICĂ
COORDONATOR ŞTIINTIFIC: Prof. univ. dr. CHIRU DĂNUŢ ABSOLVENT: DRĂGAN ALEXANDRU
2012
CUPRINS
Introducere. Motivaţia alegerii temei.---------------------------------------------------------------------------------------------Pag 4 Capitolul I. Noţiuni generale privind edentaţia parţială.---------------------------------------------------------------------Pag 5 Capitolul II. Examinarea pacientului edentat parţial.------------------------------------------------------------------------- Pag 16 Capitolul III. Tipuri de edentaţie parţiaală care solicit terapia protetică metalo-ceramică.----------------------------Pag 21 Capitolul IV. Noţiuni de protetică dentară.---------------------------------------------------------------------------------------Pag 27 CAPITOLUL V Metale utilizate în tehnologia coroanei turnate.---------------------------------------------------------------Pag 36 CAPITOLUL VI Etapele tehnice de laborator utilizate în tehnica confecţionării lucrarilor mixte metalo ceramice.----------------------------------------------------------------------------------Pag 42 CAPITOLUL VII Depunerea placajului ceramic şi arderea în cuptor.-----------------------------------------------------------Pag 64 CONCLUZII.----------------------------------------------------------------------------------------------------------Pag 70 BIBLIOGRAFIE------------------------------------------------------------------------------------------------------Pag 73
Motivaţia alegerii temei:
Medicina dentară impune exigenţa unor materiale care să satisfacă nevoile pacientului, atât din punct de vedere estetic cât şi al rezistenţei lor. În urma cercetarilor ştiinţifice în domeniul tehnico-dentar din ultimi 20 de ani, au aparut noi materiale biocompatibile, care satisfac cerinţele tehnicienilor,medicilor cât si pacienţilor. Un astfel de material este ceramica care o dată cu adaptarea ei în tehnica de laborator şi-a gasit utilizarea tot mai frecventă în practica protetica rezolvînd astfel o serie de neajunsuri ale materialelor fizionomice. La noi în ţară porţelanul dentar ocupa un loc de frunte în lucrări protetice, cerinţa pacienţilor fiind foarte mare datorita aspectului fizionomic asemănător cu cel al dinţilor naturali cât şi a proprietaţilor fizico-chimice ale acestuia. Creşterea utilizării acestui material a fost posibilă datorită apariţiei în ţara noastră a aparaturii necesare realizării acestui material ceramic cât şi datorită esteticii componentei fizionomice. Aceste reuşite ale lucrarilor protetice a dus la popularitatea de care se bucura în ziua de azi, şi implicit la creşterea cererii pacienţilor în cabinet a unor lucrari metalo-ceramice , ceea ce a necesitat înfiinţarea mai multor laboratoare ce pot să realizeze lucrari metalo-ceramice, astfel preţul ceramicii care la început era destul de ridicat a început să scadă facilitînd astfel accesul la acest material unui număr mai mare de pacienţi, dar şi datorită calitaţilor biologice şi estetice pe care acest material le posedă. În această lucrare am încercat să prezint caracteristicile fizice şi chimice ale metalelor şi ale diferitelor tipuri de ceramici, ce concură la obţinerea calitătilor acestui tip de rstaurare si la obţinerea unui rezultat foarte bun.
CAPITOLUL I: NOŢIUNI GENERALE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE. Edentaţia parţială este definită prin absenţa de la unu până la cincisprezece dinţi pe arcadă, după perioada lor de erupţie, situaţie considerată fiziopatologică Absenţa dinţilor pe arcadă determină apariţia breşelor edentate sau a spaţiilor edentate Ele pot fi marginite la ambele capete de dinţii restanţi, purtînd denumirea de breşe intercalate, fie marginite numai la o extremitate, fiind denumite breşe terminale Prezenţa ambelor tipuri de edentaţie, posibilă pe o arcadă, defineşte edentaţia mixtă Prezenţa unui numar redus de dinţi 1-3, ia numele de edentaţie subtotală. Spre deosebire de edentatul total unde cîmpul protetic este în esenţă muco-osos, cîmpul protetic al edentatului parţial are o componentă ce alcatuieşte suportul dento-parodontal ce cuprinde dinţi restanţi şi parodonţiul lor, iar problema cheie o reprezintă suportul muco-osos care trebuie corelat cu unitaţile dento-parodontale ceea ce reprezintă zonele de rezilienţa şi care asigură o inchidere marginală corectă. Cauzele obişnuite ale edentaţiei parţiale sunt prezentate de acele afecţiuni ale aparatului dento-maxilar ce fac necesară extracţia dinţilor care nu mai pot fi salvaţi.
În ordinea acestor cauze amintim: 1. Complicaţia cariei dentare ca process patologic inflamator, care netratat corespunzător necesită rezolvarea terapeutică prin extracţia dentară şi determină apariţia stării de edentaţie. Prin prezenţa cariei se impun o serie de precauţii legate de evitarea preparărilor dentare neacoperite de microproteze, mai ales a diţilor stâlpi, şi evitarea acoperirilor cu coronae parţiale, fiind necesar tratamentul odontal corect la caria secundară sau recidivantă. 2. Edentaţia determinată de parodontopatiile marginale cornice profunde cu afectare gravă a suportului parodontal, se impune un tratament protetic parodontal cu o igienă optimă, folosirea cât mai mare de dinţi stâlpi, limita supragingivală a microprotezelor, amprentarea bonturilor să fie temporizată după şlefuire pînă la vindecarea gingivală, devitalizarea dinţilor stâlpi 3. Abraziunea 4. Traumatisme în zona frontală care sunt sonsecinţa unor accidente sau agresiuni, urmate de fracturi corono-radiculare sau luxaţii dentare ce impun extracţia dinţilor afectaţi. 5. Anodonţiile 6. Malpoziţii dentare exagerate în care apar migrarile dentare orizontale şi verticale ce nu pot fi tratate ortodontic sau odontal, care pot cauza dizarmonii ocluzale care necesită tratamente preprotetice de ablaţie a unor lucrări protetice şi de extracţie a dinţilor nerecuperaili. 7. Intervenţii chirurgicale în cazul tumorilor benigne sau maligne la nivelul maxilarelor. 8. Neglijenţa pacientului faţă de tratamentul stomatologic.
9. Boala de focar, care impune extracţia dinţilor care au legătură cauzală între dintele afectat şi boală. 10.Iatrogenia stomatologică, reprezintă tratamentul stomatologic incorect faţă de patologia sistemului dento-maxilar, astfel lipsa de profesionalism a medicului stomatolog, şi lipsa diagnosticului complet şi corect, nerespectarea metodologiei terapeutice adecvate cazului clinic, duc la imposibilitatea recuperării dinţilor afectaţi.
Clasificarea edentaţiei parţiale:
Edentaţia partială se prezintă sub foarte multe forme clinice determinate de pierderea de la un singur dinte, pîna la rămînerea ultimului dinte pe arcadă. În 1923, E.Kennedy propune o clasificare didactică, uşor de reţinut, în funcţie de topografia edentaţiei faţă de dinţii restanţi: Clasa I, edentaţie bilaterală plasată posterior faţă de dinţii restanţi ( biterminală sau termino-terminală ). Clasa a II-a, edentaţie unilaterală plasată posterior faţă de dinţii restanţi ( uniterminală ). Clasa a III-a edentaţie laterală delimitată anterior şi posterior de dinţii restanţi, Clasa a IV-a, edentaţie frontală, de o parte şi de alta a liniei mediene, delimitată posterior de dinţii restanţi.
Exceptînd clasa a IV-a toete celelalte clase pot avea un număr maxim de patru breşe edentate suplimentare, în afara edentaţiei de bază a clasei respective.
KENNEDY
CL I
COSTA T+T
KENNEDY CL II-A
COSTA T
KENNEDY CL III-A
COSTA L
KENNEDY CL IV-A
COSTA F
În 1958 O.C. Applegate, aduce cîteva completări clasificării lui Kennedy: Clasa I, edentaţie termino-terminală, Clasa a II-a, edentaţie uniterminală, Clasa a III-a, edentaţie laterală care va fi tratată adjunct, Clasa a IV-a, edentaţie frontal (anterioară), Clasa a V-a, edentaţie lateral cu lipsa caninului, în care se indică tratament adjunct Clasa a VI-a, edentaţie lateral redusă, care se protezează conjunct.
Totodată Applegate stabileşte şi cîteva reguli de utilizare a clasificării lui Kennedy: 1. Clasificarea trebuie să urmeze şi nu să preceadă extracţiile dentare, care ar putea să modifice clasificarea initial, 2. Dacă al treilea molar lipseşte, el nu va fi luat în considerare în clasificare, 3. Dacă al treilea molar este present, şi va fi utilizat ca dinte stîlp, el va fi luat în considerare în clasificare, 4. Dacă molarul doi lipseşte şi nu este necesar să fie înlocuit, neavînd antagonist, sl nu va fi luat în considerare în clasificare, 5. Suprafeţele edentate cele mai posterioare determină ordinea clasei de edentaţie, 6. Întinderea modificărilor nu este luată în consideraţie, ci numai numărul lor.
Profesorul Costa, clasifică topographic edentaţia partial în:
Edentaţie frontal (F), cînd lipsesc dinţii incisive şi/sau caninii, Edentaţie lateral (L), cînd lipsesc premolarii şi/sau molarii,delimitaă anterior şi posterior de dintii restanţi, poate fi uni sau bilaterală, Edentaţie terminal (T) cînd lipsesc premolarii şi/sau molarii, delimitată numai anterior de dinţii restanţi, poate fi uni sau bilaterală, Edentaţie mixtă; cînd pe arcadă există breşe frontale, laterale şi terminale, Combinaţii între aceste tipuri de edentaţii. Absenţa molarului de minte nu este considerată edentaţie deoarece nu se restaurează niciodată; în schimb prezenţa acestui dinte pe arcadă influenţează diagnosticul de edentaţie atunci când lipsesc dinţi mezial de el, Dacă breşa interesează atît zona laterală cît şi zona frontală este numită edentaţie extinsă, Dacă lipsesc foarte mulţi dinti, edentaţia se numeşte întinsă, Dacă pe arcadă ramân 1-2 dinţi, edentaţia se numeşte subtotală, Enunţarea diagnosticului de edentaţie începe totdeauna la maxilar în partea dreaptă şi se termină la mandibulă în partea stangă, În scris, precizarea breşelor de pe aceeaşi hemiarcadă se face desparţind denumirea lor prin virgulă; precizarea poziţiei breşelor fată de linia mediană se face în scris printr-o linie orizontală iar în vorbire prin litera M.
UNITAŢILE DENTO-PARODONTALE
Dinţii restanţi alaturi de parodonţiul lor de sustinere alcatuiesc unitaţile dento-parodontale, elemente decisive din componentul cîmpului protetic edentat parţial Cel mai important pentru menţinere şi sprijinul lucrarilor metalo-ceramice o reprezinta: 1. Numarul si topografia dinţilor restanţi Sunt criterii care influenţeaza stabilirea viitoarelor punţi metalo-ceramice. Stabilirea lor nu este însa direct proporţional cu numarul dinţilor restanţi, eficienţa dinţilor restanţi este condiţionata de topografia lor pe arcadă, statusul parodontal, etc. Am putea crede că dacă pe arcadă au ramas mai mulţi dinţi atunci lucrarea metalo-ceramica va avea o stabilitate mai buna, dar nu în tot deauna este aşa cum credem. Un numar mai mic de dinţi, dar dispuşi corespunzator topographic face ca o punte metalo-ceramica sa aibe o stabilitate mai bună.
2. Poziţia şi direcţia de implantare a dinţilor. La dentaţi, dinţii prezinta anumite direcţii de implantare, forma şi dispoziţia arcadelor respectand cele trei curbe cunoscute, cu particularitaţi individuale pentru fiecare individ. Migrarile orizontale şi verticale reprezinta una din cele mai mari problem în terapia edentaţiei parţiale, deoarece neintervenind pentru a le stopa prin mijloace de menţinere, sprijin si stabilitate pe aceşti dinţi, vom compromite de la inceput rezultatul tratamentului.
Clinic migrarile orizontale se manifestă în două moduri: translaţie şi basculare. Translaţiile sunt deplasari orizontale rare, în cadrul lor atit coroana cât şi radacina urmeaza o miscare paralelă. În plan orizontal au loc migrări atît in sens mezial cât şi distal, cele mai frecvente fiind cele meziale În cadrul migrărilor verticae dinţii se deplasează spre arcada antagonistă Dacă la acest nivel există o breşa edentată, uneori coboară pînă ajung in contact cu mucoasa crestei alveolare edentate antagoniste Există doua tipuri de migrari verticale: Etruzia: în care dintele migrează vertical spre spatiul edentat fară process alveolar. Egresia: in care dintele antrenează în deplasarea lui şi procesul alveolar, coroana clinică pastrandu-şi dimensiunea iniţială.
3. Morfologia coronara Analizînd morfologia coroanelor restante ne interesează toate suprafeţele între coletul clinic si suprafaţa ocluzală Coroanele dinţilor au un diametru vestibulo-oral maxim în treimea de colet, datorită convexitaţilor de pe feţele vestibulare şi orale şi au un diametru minim mezio-distal în treimea ocluzală datorită divergenţei feţelor proximale.
4. Vitalitatea dinţilor restanţi.
Se ştie că atît elasticitatea ţesuturilor dure dentare cât şi mobilitatea fiziologica a dinţilor vitali, diferă de cele ale dinţilor devitali.
Aplicarea unei lucrari metalo-ceramice pe un dinte vital şi cu o mobilitate fiziologica va fi alta fată de situaţia cînd se aplică pe un dinte obturat , devital şi/sau cu un anumit grad de mobilitate patologică. Devitalizarea dinţilor in scop protetic se practică atît pentru unele leziuni: Carii profunde, Deschiderea accidentală a camerei pulpare , Coroane exagerat de mici, etc, Sau în unele modificari accentuate de pozitie care necesită devitalizare.
5. Componenta parodontală
Parodonţiul marginal constituit din mai multe ţesuturi cu structuri diferite etanşează ca un manşon spaţiul periodontal şi menţine dintele in alveolă. Laţimea spaţiului periodontal diferă de la o radacina la alta, şi intre dinţi cu solicitari diferite. Spaţiul periodontal scade o data cu cresterea in vîrstă, este mai subţire la mijlocul radacini şi mail lat la apex şi colet. Surasolicitarea unui dinte duce la marirea spaţiului periodontal şi la o alungire a fasciculelor din fibre, atunci cînd dintele stâlp al unei protezari fixe metalo-ceramice este supus unor forţe de masticaţie. Pentru a putea calcula forţa la care rezistă dintele s-a introdus rezilienţa parodontală. Se admite că; un dinte face fată unei solicitari duble comparative cu valoarea propriei sale rezistenţe parodontale, cu condiţia ca forţele sa fie transmise în axul sau longitudinal.
6. Mobilitatea dentară
Viitori dinţi stâlpi nu au un parodonţiu normal sanatos, de aceea mobilitatea dentară ca efect al bolii parodontale este un criteriu clinic important in selectarea acestora . În protezarea edentaţiilor parţiale mobilitatea dentară a dintilor stâlpi este un factor decisiv care influentează alegerea numarului de dinţi stâlpi.
a) Mobilitatea dentară fiziologică. Articulaţia dento-alveolară permite dinţilor o deplasare abia perceptibilă în sens transversal si axial, denumită mobilitate dentară fiziologică Acestea au valori cuprinse între 0,15mm la monoradiculari la pluriradiculari
şi 0,10 mm
Valorile variază de la o persoană la alta, sunt mai mari după efortul masticator şi seara Valorile cresc în cursul ciclului menstrual şi în sarcină datorită augmentării vascularizaţiei sub influenţa hormonilor vasoactivi cum sunt hormonii sexuali Mobilitatea dentara fiziologică totală este rezultatul a două faze de deplasare dentară; desmodontară şi alveolară Deplasarea desmodontală generează mobilitatea fiziologică primară a dintelui fiind determinată de compresiunea elementelor cantonate în spaţiul periodontal. Deplasarea alveolară este mobilitatea fiziologică secundară a dintelui care apare datorită deformărilor elastice a pereţilor osoşi alveolari.
b) Mobilitatea dentară patologică Dacă mobilitatea fiziologică este abia perceptibilă de către examinator prin mijloace clinice curente, evidenţiîndu-se doar prin mobilometrie instrumentală de precizie, mobilitatea patologică poate fi detectată de catre clinician. Din punct de vedere clinic se disting trei grade de mobilitate:
Gradul I- mobilitate uşor mai mare decît cea fiziologică în sens V-O excursia extremitaţii incizale sau ocluzale în plan transversal nu depaşeşte 1mm Gradul II- mobilitate mult mai mare decît cea fiziologică în sens V-O si MD,depaşind 1 mm Gradul III- mobilitate foarte accentuată în sens V-O, M-D şi vertical.
Mobilitatea patologică poate fi determinate de:
a) Insuficienţă parodontală; b) Process de distrucţie desmo-osoasă prin extinderea inflamatiilor gingivale, la suportul osos şi ligamentar: c) Modificări fizico-chimice locale datorită utilizării contraceptivelor sau a altor terapi cu hormoni; d) Procese patologice la nivelul osului alveolar; e) Ocluzie traumatică care generează procese de liză desmo-osoase; f) Bruxismul; g) Boli metabolice, între care diabetul ocupă un loc principal.
CAPITOLUL II: EXAMINAREA PACIENTULUI EDENTAT PARŢIAL.
Examinarea atentă şi completă a pacientului edentat partial are o importanţă deosebită pentru stabilirea planului de tratament pre şi pro-protetic precum şi pentru conceperea unei lucrari metalo-ceramice cât mai corecte. Examinarea cuprinde două etape: 1. Etapa preliminară 2. Etapa secundară Stabilirea diagnosticului Elaborarea planului de tratament pre şi pro-protetic în urma radiografiilor aduse de catre pacient Conceperea proiectului viitoarei lucrari protetice metalo-ceramice.
1. Examinarea preliminară: Cuprinde anamneza şi examinarea generală a ADM Anamneza : Istoricul medical reprezintă o informaţie care poate influenţa tipul de tratament protetic, tipul de lucrare protetică, profilaxia ţesuturilor de sprijin a viitoarei lucrări protetice.
Pacientului i se va explica de ce sunt necesare toate aceste întrebari, ele avînd legătură cu tratamentul stomatologic în general, şi cu cel protetic în particular.
Vîrsta şi sexul pacientului: Pot indica anumite particularitaţi privind starea fiziologică a organismului Astfel climacteriul, sarcina, sensibilitatea influenţează conduit terapeutică La vîrste înaintate coordonarea neuro-musculară este deficitară, vîrstnicii adaptîndu-se mai greu la noua situaţie . Pacienţii tineri se adaptează mai uşor cu lucrari protetice de ori ce tip.
Starea generală a sănătăţii: Interesează în special bolile generale trecute sau prezente care pot influenţa trtamentul protetic. Dintre acestea amintim; Anemiile - în care se întîlnesc; o mucoasă bucală palidă , secreţie salivară scăzută, limbă roşie, sîngerări gingivale, arsuri bucale, etc. Diabetul – are ca manifestări; parodontopatia , limba sensibilă, mărită de volum de culoare roşie, atrofia accelerată a crestelor alveolare , leziuni ale mucoasei care se vindecă greu. Uneori diabetul este depistat de medicul stomatolog, fără ca pacientul să ştie de prezenţa bolii. Hiper tiroidismul favorizează halistereza producînd atrofii exagerate ale crestelor alveolare, osteoporoza generalizată la tot sistemul osos, la examenul radiologic al diţilor restanţi lamina dură apare pierdută partial sau total. Se instituie tratamentul medical specific şi apoi concomitent cel protetic.
Artritismul poate afecta ATM punînd problem de diagnostic diferenţial cu traumatismul articular de cauză ocluzală.
Vor fi luate în calcul şi alte afecţiuni ca: Rahitismul Tuberculoza Epilepsia Bolile contagioase Tulburări de metabolism Avitaminozele Afecţiunile acute cardiopulmonare Hepatice Renale Toate aceste afecţiuni obligă la amînarea tratamentului protetic şi instituirea tratamentului medical corespunzător
Profesia pacientului; explică cauza pierderii dintilor ( mediu tixic , cofetari etc ) sau cauza procesului de abraziune , suflători, croitori, cizmari, fumători de pipă. Cîteodată profesiunea pacientului impune exigenţe fizionomice lucrărilor protetice la ; Actori Cîntăreţi
Avocaţi etc.
Istoricul dentar : Arată cauza care a dus la pierderea dinţilor. Dacă dintii au fost pierduţi prin parodontopatie, prognosticul pentru dintii restanţi şi crestele edentate este nefavorabil. Se impune un tratament protetic parodontal pentru dintii restanti, iar protetic solidrizarea cestora. Daca dintii au fost pierduţi prin carie, se impun măsuri protective a dintilor stâlpi prin acoperirea acestora cu microproteze în cadrul tratamentului protetic. Parodonţiul dinţilor stâlpi şi crestele edentate au un prognostic mai favorabil. Pierderea dintilor poate avea şi o cauză mixtă ( carie şi parodontopatie ) De asemenea se mai întîlnesc şi alte cauze ale pierderii dinţilor si anume ; trauma ocluzală , traumatismele dentare, faciale, eventuale tumori, iatrogenii, etc. Experienţa protetică anterioară a pacientului ne interesează în mod deosebit, atitudinea pacientului faţă de proteza anterioară (dacă a avut) purtată sau nepurtată, precum şi motivele care îl determină să o schimbe sau să solicite tratament protetic. Este necesar de ştiut ce aşteaptă pacientul de la acest tratament protetic şi dacă cerinţele lui nu sunt exagerate, şi se pot concretiza într-o lucre protetică care-l va mulţumi. Se va examina lucrarea protetică veche din toate punctele de vedere; elemente de menţinere, sprijin şi stabilitate, material, dinţii artificiali, şi dacă refac fizionomia, stabilitatea sau ocluzia.
Atitudinea pacientului; Unii pacienţi nu banuiesc că vor trebui să poarte o lucrare protetica fixă, de aceea li se va explica pe baza modelelor documentare, ale unor lucrari de studiu, conduita terapeutică ce va urma astfel încît riscul de eşec să fie minim.
CAPITOLUL
III:
TIPURI DE EDENTAŢIE PARŢIALĂ CARE SOLICITĂ TERAPIA PROTETICĂ METALO-CERAMICĂ
În medicina dentară pierderea unui dinte se tratează prin înlocuirea acestuia cu o proteză fixă sau mobilă, dacă funcţia acelui dinte nu poate fi compensată de către celelalte component ale organismului se poate ajunge la boli digestive. Un dinte pierdut poate fi suplinit de ceilalţi dinti, însa nu pentru mult timp, şi de aceea trebuie realizată o proteză fixă sau mobilă. Scopul medicinii dentare este să trateze cazuri ce prezintă edentaţii laterale prin protezare fixă reprezentată de punţi sau coronae dentare, care se pot aplica însă doar pe dinţii fără nici o suferinţă parodontală. Evident, pentru moment pacienţii sunt tentaţi să creadă că sacrificiul este pre mare ( sacrificrea dinţilor vecini ) dar lipsa unui cîmp protetic adecvat pentru inserarea unor implante şi costul acestora ne determină să credem că pe termen lung, strategia s-a dovedit a fi bună. În cadrul protezelor fixe, coroanele şi punţile mixte metalo-ceramice deţin o poziţie privilegiată, datorită utilizării lor frecvente. Aceste proteze sunt compuse dintr-o component metalică şi una fizionomică. În cazul protezelor unidentare, componenta metalică acoperă în totalitate bontul dentar, iar în cazul punţilor, este reprezentată de un schelet metallic alcătuit din coroane unidentare şi corpul de punte ce acoperă edentatia respectivă.
Componenta fizionomică (ceramică) poate fi plasată doar pe feţele vizibile ale construcţiei protetice sau pe toate feţele acesteia. Aliajele metalice din care se confecţionează component metalică asiguă acestor proteze rezistenţă, iar porţelanul dentar conferă aspectul fizionomic. Prezenţa în cadrul aceleiaşi construcţii protetice a două material de natură diferită determină denumirea de proteze fixe mixte Perioada modernă a metalo-ceramicii începe în 1956, cînd s-a finalizat arderea maselor ceramice pe aliaje din aur. În 1957 este realizată prima restaurare protetică metalo-ceramică, lucru ce a determint inaogurarea unui nou capitol în protetica stomatologică metaloceramică. Pentru a se impune, tehnologiei metalo-ceramice i-au fost necesare trei condiţii esenţiale Realizarea unor aliaje suficient de stabile şi rezistente la forţele masticatorii, astfel încît să nu inducă deformări şi fracturi ale placajului ceramic Obţinerea unei retenţii suficiente plcajului ceramic la interfaţa cu aliajul Obţinerea unor proprietaţi fizionomice bune ale maselor ceramice, în condiţiile arderii pe un substrat metallic. O cerinţă a metalo-ceramicii este utilizarea unor aliaje speciale, elaborate de producători exclusiv în acest scop. În acest sens există o compatibilitate între diferite aliaje (nobile,nenobile,pe bază de titan) şi anumite mase ceramice. În esenţă, sistemele metalo-ceramice combină avantajele aliajelor (rezistenţă crecută la tracţiune) cu cele oferite de masele ceramice dentare (fizionomie, duritate, stabilitate chimică, biocompatibilitate) Aceste sisteme au fost testate şi s-au impus de peste 30 de ani în clinica stomatologică, fiind continuu perfecţionate şi la ora actuală
Coroanele mixte însumează atît avantajele coroanelor de înveliş, cît şi pe cele ale coroanelor jacket polimerice sau ceramice Coroanele mixte au ca indicaţii majore restaurarea dinţilor frontali şi premolarii dar adeseori ele pot fi folosite şi în zona lateral, distală la anumiţi pacienţi Aceste coronae sunt indicate atît ca elemente unitare (singulare) restaurînd morfologic şi funcţional un singur dinte cu diferite leziuni coronare, cât şi ca elemente de agregare în cadrul punţilor dentare. Terapia protetică metalo-ceramică poate fi folosită (direct sau combinat cu alte terapi) în toate tipurile de edentaţii parţiale reduse Indicaţia majoră este reprezentată de edentaţiile frontale maxilare) clsa IV redusă sau extinsă kennedy) unde, primează considerentele estetice şi este necesară realizarea unor artificii, pentru ca restaurarea să fie cît mai aproape de situaţia clinică anterioară.
Aceste artificii sunt reprezentate de: Artificii de culoare-trnsparenţă incizală, Hipo-calcificarea smalţului, Fisurile smalţului pot fi reproduce foarte precis, Petele extrinseci, Umbrele şi strălucirea sau luminarea dinţilor, De asemenea se poate obţine individualitatea dinţilor se poate uza de petele maronii portocalii situate profund interproximal, Artificii de formă, Mărime şi poziţie, mărimea aparentă a dinţilor (lungime şi lăţime) poate fi influenţată de forma dinţilor şi de efectele reflexiei luminii.
De exemplu incisivii centrali maxilari reflectă lumina anterior, superior, inferior şi lateral Modelînd laturile faciale şi labiale pentru a reflect alumina în alte direcţii decît înainte (bombînd feţele laterale în ambrazură) dintele ar putea fi făcut să apară ca fiind mai îngust şi mai lung. Folosind modelajul pentru a reflect alumina mai bine în treimea gingivală şi inferior la curbura incizală ar trebui să apară efectul de scurtare, de laţire a dinţilor maxilari. În cazul dinţilor aflaţi în malpoziţie este posibil să fie necesară crearea iluziei unui dinte mai lat întru-un spaţiu mai mic. Aceasta poate fi realizată aducînd labial punctele de contact atît de mult cît se poate şi aplatizînd suprafeţele pentru a reflecta labial toată lumina În mod asemănător, diastema poate fi eliminată cu corone ceramice ce au contactul situat în ambrazura linguală şi au laturile facile înguste pentru a exprima un dinte mai mic. Extinderea convexitaţilor în ambrazură permite reflectarea luminii departe de vizualizator Conturul facial al coroanelor adiacente, ar trebui să se continue cu celălalt în zona contactului proximal, decît să fie separate de un disc drept şi subţire. Textura suprafeţelor ce este similară dinţilor naturali adiacenţi este o caracteristică importantă a dinţilor restauraţi. Ea produce interacţiunea luminii şi creează o combinaţie plăcută a culorilor. Liniile orizontale şi verticle influenţează lungimea şi laţimea aparentă a dinţilor ce vor fi fabricati. De asemenea, în cazul în care prin preparaţia orală a dinţilor stâlpi nu se poate obţine un spaţiu suficient între aceştia si dinţii antagonişti, se impune folosirea coroanelor mixte metalo-ceramice ca elemente de agregare.
Una dintre cele mai frecvente indicaţii ale coroanelor mixte metaloceramice se referă la dinţii oralizaţi În aceste cazuri, sacrificiile de substanţă dură dentară de la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor stâlpi sunt minime Elemente mixte metalo-ceramice sunt indicate şi în cazul prezenţei unei ocluzii adânci acoperite sau în cazul ocluziilor deschise frontal şi la acoperirea dinţilor frontali inferiori la care pragul circular, indispensabil confecţionării coroanelor Jacket ceramice, este contraindicat. În edentaţiile laterale, mai ales la pacienţii ce au un culoar al surîsului larg iar edentaţia este în zona premolarilor, terapia protetică metalo-ceramică se impune pentru a obţine un bun rezultat estetic, este preferată alegerea unei coronae metalo-ceramice ca element de agregare mezial, dar pot fi utilizate şi ca elemente distale (de la caz la caz, in funcţie de topografia edentaţiei şi de particularitaţile situaţiei clinice). Protezarea edentaţiilor din zone laterală a arcadelor dentare (în special zona molară) a stârnit controverse datorită unor condiţii ce contraindicau sau făceau improprie folosirea acestui tip de restaurare, acestea fiinnd reprezentate de forţele mari ce acţionează la acest nivel, corelate cu duritatea şi caracterul casant al porţelanului prezent la acest tip de restaurare dar şi discuţia despre necesitatea esteticii în zona laterală. Aceste conflicte au fost rezolvate prin folosirea reconstituirilor metaloceramice a căror elemente prezinta o insulă metalică pe faţa ocluzală , chiar şi punctele de contact interdentare pot fi realizate din metal ( această caracteristică fiind chiar indicată datorită posibilitaţii fracturării crestei marginale din ceramică ) şi prin dezvoltarea unor noi tipuri de mase ceramice ce prezintă caltăţi ameliorate cum ar fi un modul de elasticitate mai mare, o duritate mai mică, o suprafaţă externă mult mai fină sau înlocuirea glazurării cu lustruirea masei ceramice care, conform unor studii de Goldstein în 1991 atinge valorile calitative ale ceramicii glazurate şi este mai puţin abraziva pe dinţii antagonişti.
Aceste caracteristici prevenind apariţia abraziunii dentare accentuate şi de asemenea riscul fracturării masei ceramice. Terapia metalo-ceramică poate fi folosită şi la pacienţii cu bruxism nocturn doar dacă este realizată şi o gardă de noapte.
CAPITOLUL IV: NOŢIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ
1) INDICAŢIILE MICROPROTEZELOR
Ca mijloc terapeutic în leziuni coronare de diferite tipuri, prin reconstituirea , acoperirea sau substituirea coroanelor dentare;
Ca element de agregare în proteze fixe plurale sau ca element de ancorare şi sprijin pentru proteze mobilizabile.
Pe dinţii cu carii însoţite de pierderi mari de substanţă dentară, cand nu mai sunt posibile reconstituiri prin obturatii sau inlay-uri;
Pe dinţii cu obturaţii întinse sau multiple ce predispun coroana dentară la fracturi, utilizîndu-se pentru consolidarea rezistenţei mecanice a dinţilor;
În pierderi de substanţă dentară prin traumatisme, cînd reconstituirea prin alte mijloace nu mai este posibilă
- de exemplu in unele tipuri
de fracturi ale marginilor incizale şi ale unghiurilor dinţilor frontali, sau datorită rezistenţei conferite de structura metalică, chiar în cazul unor fracturi de cuspizi sau de pereti dentari, la nivelul dinţilor laterali;
În abraziuni patologice, cînd, prin aplicarea coroanelor de înveliş este posibilă refacerea reliefului ocluzal;
Pe dinţii cu modificari de formă, volum, poziţie şi culoare, atunci cînd acestea pot fi corectate prin aplicarea coroanelor de învelis; în special in zona frontală, din considerente fizionomice, dar şi în zonele laterale, impedimentul rezisţentei mecanice fiind depaşit;
Pentru ancorarea protezelor parţial mobilizabile, în cazul coroanelor prevazute cu convexitati pentru croşete, cu lăcaşuri pentru sprijinul ocluzal.
În tratamentul disfuncţiei ocluzale, pentru refacerea reliefului ocluzal şi a planului de ocluzie, cînd, în urma necesitatilor de nivelare, se slefuiesc dintii, care, ulterior, necesita acoperirea cu coroane;
Pentru reconstituirea zonelor de sprijin, cînd, prin intermediul coroanelor se pot reface condiţiile biostatice normale dintre arcade, în scopul prevenirii modificarilor rapoartelor intermaxilare, consecutiv distrucţiilor coronare din zonele laterale.
2) Principii de preparare a bontului dentar principiul biologic - urmareşte conservarea structurilor dentare, evitarea supraconturarii marginii supragingivale; armonie ocluzala, protecţie împotriva fracturilor dentare. principiul mecanic - suprafaţa maxima de contact cu bontul; grosime adecvată a metalului/aliajului; extensie apicală; grosime marginală. principiul fizionomic - suprafaţa metalică vizibilă, minimă; grosime maximă a componentei fizionomice, suprafaţa ocluzală fizionomică, marginile coronare subgingivale. 3) Aspectul pragurilor realizate pe dinţii stalpi la diferite tipuri de coroane A
Pragul sub formă de pană (featheredge)
Avantajul său consta în conservarea structurii dintelui.
Dezavantajul este datorat faptului că nu oferă suficient spaţiu pentru componentele coroanei. Realizarea sa nu este îndeosebi recomandată de majoritatea practicienilor. B
Pragul în muchie de cuţit (chiesel) Avantaje : conservă structura dintelui Dezavantaje: localizarea marginilor greu de controlat, indicat ocazional la
dinţii înclinati. C
Chamfer –chainfrein Avantaje : margini distincte, spatiu suficient, usor de controlat Dezavantaje : prezenţa unei zone cu smalt nesusţinut
Indicatii : restaurari metalice; marginea orală a coroanei metalo-ceramice. D
Prag inclinat Avantaje : indepartează zona de smalţ nesusţinut şi permite finisarea
marginei metalice Dezavantaje : extinde preparatia în sulcusul gingival Indicatii : marginea vestibulară a coroanelor mixte E
Prag drept Avantaje: oferă spaţiu suficient pentru materialul restaurator
Dezavantaje: putin conservativ cu structurile dentare Indicatii : marginile vestibulare ale coroanelor metalo-ceramice şi total ceramice F
Prag drept inclinat 90-120 grade Avantaje:
elimină
smalţul
fără
susţinere,
oferă
spatiu
pentru
material, fapt satisfacator esteticii Dezavantaje : putin conservator cu structurile dentare Indicatii: marginile vestibulare ale coroanelor metalo-ceramice G
Prag cu bizou Realizat în cazul confectionarii coleretelor metalice, oferind posibilitatea
finisarii marginei metalice, preferat din considerente biologice şi estetice.
4. Etapele clinice de preparare a bontului dentar
Slefuirea fetei ocluzale
Slefuirea fetelor proximale - desfintarea punctelor de contact
Slefuirea fetelor laterale - vestibulară si orală
Prepararea zonei cervicale
Finisarea bontului
5. Obiectivele amprentarii in protetica fixa Dinţii stâlpi: - Suprafeţele preparaţiilor; - Limita cervicală a preparaţiilor; - Zonele ramase nepreparate de la nivelul dintilor stâlpi; - Forma parodontiului marginal; - Suprafeţele crestelor edentate; - Suprafeţele dinţilor vecini ai viitoarei restaurari protetice; - Suprafeţele dinţilor omologi ai viitoarelor restaurări; - Suprafeţele ocluzale ale dinţilor antagonişti corespunzatori preparaţiilor şi breşelor edentate; - Relaţiile madibulo-maxilare de ocluzie; înregistrarile interocluzale fac obiectul unei tratari distincte, însa din punct de vedere clinic ele sunt cuprinse de obicei în cadrul etapei de amprentare.
6.
Conditii de alegere a unei linguri (portamprente)
Să cuprinda tot campul protetic; dacă este prea scurtă distal sau apical ele pot fi prelungite cu diferite materiale (de obicei mase termoplastice sau polimeri autopolimerizabili);
Să fie rigide, adică stabile la deformare; lingurile din materiale fotopolimerizabile se pot utiliza imediat, cele din materiale plastice autopolimerizabile, este bine să se foloseasca doar după 24 de ore;
Să asigure o grosime cat mai uniforma materialelor de amprentă; se apreciază ca spatiul între lingura şi cîmp ar fi bine sa fie cuprins intre 3-5 mm în toate directiile, ca să permită revenirea elastică a materialului;
Să retentioneze cat mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme mecanice; trebuie amintita însă şi posibilitatea utilizării unor lacuri (pelicule adezive care permit o mai bună fixare (aderenţă) a materialelor la portamprente;
Să prezinte mîner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrari corecte;
Să nu limiteze miscarile funcţionale ale parţilor moi.
7. Clasificarea materialelor de amprenta în protetica fixă .
Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri , polimeri acrilici, pasta ZOE);
.
Rigide reversibile (termoplastice) - compounduri Stents, gutapercă, ceruri, materiale bucoplastice;
.
Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar);
.
Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili : alginate, elastomeri de sinteză. polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilati
7. Scopul amprentei în protetica fixă
Confecţionarea modelelor de lucru, pe care tehnicianul dentar realizează machete.,ceste modele permit transferul celor mai fine detalii ale cîmpului protetic în laboratorul de tehnică dentară; Obţinerea unor modele de studiu care uşurează diagnosticul şi planul de tratament; Obţinerea modelelor document, cu ajutorul cărora se pot demonstra condiţiile iniţiale ale cîmpului protetic sau de-a lungul diferitelor etape de tratament; Realizarea modelelor duplicat, foarte utile în cursul tehnologiilor moderne de laborator. 9. Înregistrarea relaţiilor intermaxilare În general, în protetica fixă, grosimea materialului care înregistreaza ocluzia trebuie sa permită imprimarea reliefurilor dentare pe o adîncime de 1,5 - 2 mm. Dacă grosimea materialului este prea mare sau acesta are o vascozitate crescută, pot apărea ghidaje forţate, care să compromită înregistrarea. Ocluzia se înregistrează cu un material special, care prezintă în faza initială o plasticitate mare, şi ulterior în conditiile cavitaţii bucale devin rigid sau pastrează în timp raporturile interdentare înregistrate.
În general, în practica pentru inregistrarea ocluziei se utilizează mai multe materiale: ceara specială şi/sau ceara cu adaos de pulberi metalice, Elastomeri de sinteză speciali, pe bază de polieteri si siliconi cu reacţie de adiţie. Sabloane de ocluzie confecţionate pe baza modelului prleiminar 10. Protezarea provizorie-obiectiveProtejarea integritatii campului protetic: Protectia vitalitaţii organului pulpar la dintii stâlpi vitali Menţinerea sănătaţii parodontale Protecţia mecanică a preparaţilor împotriva fracturii; Protecţia crestelor edentate; Impiedicarea migrării dinţilor preparaţi, dinţilor vecini şi celor Antagonişti Restaurarea funcţilor aparatului dento-maxilar: - Fizionomia - Fonatia în totalitate; - Masticaţia, adeseori numai parţial.
Determinarea şi/sau mentinerea unor elemente morfologice necesare refacerii functionalitaţii ocluzale, fizionomiei, fonaţiei Sprijinirea unor etape ulterioare a tratamentului protetic: - verificarea slefuirii suficiente; - verificarea paralelismului preparaţiilor; - amprentarea; - înregistrarea relatilor intermaxilare de ocluzie. Posibilitatea amînării protezării finale Protezarea provizorie exercită un efect benefic asupra psihicului pacientului
11. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o proteză conjunctă provizorie 1. Rezistenţa mecanică - Alegerea materialului; - Reducerea ambrazurilor (separaţiei) dintre elementele punţii provizorii; 2. Stabilitatea pe dinţii stâlpi 3. Descimentarea voluntară usoară
CAPITOLUL V METALE UTILIZATEÎN TEHNOLOGIA COROANEI TURNATE
Materialele metalice sunt reprezentate de aliajele următoarelor metale: aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden, fier (pentru wipla) şi aluminiu (pentru bronzuri). METALELE Metalele sunt elemente chimice care prezintă următoarele caracteristici fizico – chimice comune: 1.
Corpuri solide la temperatura camerei, cu excepţia mercurului care este
fluid; 2.
Structura este policristalină (4,5) cubică sau (15) hexagonală. Cristalul
este o formă a stării solide a materiei; 3.
Culoarea este gri–argintiu cu două excepţii reprezentate de cupru şi de
aur. În faza de pulbere fină toate sunt gri, deoarece razele luminoase sunt absorbite în totalitate; 4.
Opace datorită electronilor liberi care trec de pe o orbită pe alta;
5.
Luciul propriu fiindcă reflectă razele luminoase şi o parte a radiaţiilor
electromagnetice; 6.
Conductibilitatea termo–electrică specifică mare. Conductibilitatea apare
redusă când în structură există impurităţi însoţite de neregularităţi ale structurii cristaline. Metalele cu cea mai bună conductibilitate sunt : Cu, Ag şi Au. 7.
Greutatea specifică este variabilă ceea ce a determinat clasificarea în
metale uşoare şi metale grele (greutate specifică peste 5). Este exprimată în g/cm³. Este o caracteristică importantă pentru lucrările protetice dentare. 8.
Temperatura de topire are valori extrem de variate: de la -39°C pentru
mercur la 3400°C pentru wolfram. 9.
Rezistenţa mecanică reprezintă proprietatea de a se opune forţelor
exterioare care tind să le deformeze plastic, elastic sau să le fractureze. În general metalele prezintă elasticitate şi plasticitate diferenţiate, specifice fiecărei grupe. Platina, argintul, cuprul, staniul sunt uşor deformabile datorită plasticităţii. Plasticitatea nu modifică integritatea corpului metalic. Rezistenţa mecanică recomandă metalele pentru utilizare în anumite scopuri. În stomatologie sunt utilizate pentru realizarea lucrărilor protetice, în mod diferenţiat. 10. Chimic, în contact cu acizii formează săruri. 11. Ionizează în soluţii acide eliberând particule încărcate cu sarcini electrice pozitive (ioni pozitivi).
ALIAJELE Aliajele sunt, în faza solidă sau lichidă, amestecuri omogene compuse din două sau mai multe metale. Comportamentul metalelor în faza lichidă este variabil ceea ce creează următoarele tipuri de aliaje: 1.
Ambele metale, în faza lichidă, sunt solubile unul în celălalt în orice
proporţie, formând o soluţie omogenă ce se menţine şi în faza solidă. Repartizarea cristalelor în structura aliajelor este echilibrată (ex.: aliajele de Au–Cu, Au–Ag sau Au–Ag–Cu) în aceste tipuri de aliaje sunt cuprinse metalele cu afinitate între ele. 2.
Ambele metale sunt solubile între ele în faza lichidă dar în faza de
cristalizare solidă se separă. Aliajul în faza solidă este format din cristale pure ale fiecărui element care a intrat în compoziţie. Sunt aliajele uşor fuzibile Melotul şi Şpentul. Punctul de topire este inferior elementelor care formează structura. Aceste aliaje sunt cunoscute sub numele de „aliaje eutectice”. 3.
Ambele metale sunt solubile unul în celălalt strict numai în anumite
proporţii. Dacă acestea sunt depăşite aliajul devine casant, până la friabil. 4.
Ambele metale formează între ele combinaţii chimice cunoscute sub
numele de „compuşi intermetalici”. Prezenţa acestor compuşi determină un nou comportament, aliajul devine casant. 5.
Metalele care nu pot fi amestecate în nici o proporţie. Nu se pot obţine
aliaje.
Caracteristici fizico–chimice generale ale aliajelor: •
Duritatea este mai mare decât a fiecărui component.
•
Rezistenţa la deformare plasto – elastică şi la rupere este mai mare decât
a elementelor componente. •
Conductibilitatea termică şi electrică este mai redusă decât a fiecărui
component. •
Greutatea specifică are o valoare medie, între cea a metalului component
cu greutatea cea mai mică şi cea a celui cu greutatea cea mai mare. •
Punctul de topire este mai redus decât al fiecărui metal din compoziţie.
Coroziunea Coroziunea reprezintă deteriorarea suprafeţei metalelor şi aliajelor. Metalele şi aliajele în contact cu factorii din mediul înconjurător (gaze sau lichide) formează produşi de coroziune. Aceşti produşi de coroziune pot avea un comportament diferenţiat putând să accelereze, să întârzie sau să nu influenţeze deteriorarea suprafeţei. Aliajele utilizate pentru lucrările protetice în mediul bucal sunt supuse, datorită variaţiilor de pH şi de temperatură, fenomenului de coroziune.
Rezistenţa la coroziune pentru aliajele stomatologice reprezintă o condiţie esenţială. Coroziunea de suprafaţă este anticipată de apariţia mătuirii şi de formarea petelor. Coroziunea se datorează mai multor cauze: chimică, electro-chimică. Forme de prezentare ale aliajelor recomandate pentru protetica dentară Protezele dentare prezintă dimensiuni şi forme foarte diferite şi sunt realizate prin procese tehnologice variate. Pentru obţinerea lor sunt necesare multe tipuri de materiale. Produsele metalice sunt comercializate în următoarele forme: •
granule,
pastile,
emisfere,
paralelipipede
cu
secţiune
pătrată,
dreptunghiulară sau hexagonală, cilindru, pe care sunt înscrise cifre, litere sau simboluri ale firmelor. Sunt utilizate pentru a fi topite şi turnate; •
tablă laminată cu grosimea de 0,25–0,30 mm pentru cape, de 0,1–0,2 mm
pentru inele ortodontice şi de 1 mm pentru topire – turnare; •
sârmă cu diametre diferite din aliaje de wipla sau Cr–Co. Din sârma cu
diametrul de 0,2 mm sunt efectuate diferite ligaturi. Sârma cu diametrul de 0,6 – 0,8 mm este folosită pentru croşetele dentare ale protezelor parţiale, sârma de 1,2 – 1,5 mm pentru realizarea atelelor utilizate pentru contenţia fragmentelor oaselor maxilarului; •
elemente fabricate pentru croşete, bare linguale, bare palatinale necesare
obţinerii protezelor scheletate.
Tehnici pentru prelucrarea aliajelor Aliajele sunt prelucrate la temperaturi diferite astfel: Prelucrarea la temperatura de 20°C, cunoscută sub numele de prelucrare la rece, care constă în laminare, îndoire, trefilare, ambutisare, ştanţare, presare. Prelucrarea la temperatura de peste 100°C cunoscută sub numele de prelucrare la cald, care constă în topire – turnare, topire – lipire, tratamente termice.
CAPITOLUL VI ETAPELE TEHNICE DE LABOTATOR UTILIZATE ÎN TEHNICA CONFECŢIONĂRII LUCRARILOR MIXTE METALO-CERAMICE
Etapele tehnice constau în:
1. realizarea modelului; 2. confecţionarea machetei; 3. confecţionarea tiparului; 4. topirea-turmarea; 5. dezambalarea; 6. prelucrarea coroanei metalice 7. depunerea placajului ceramic;
« Etapele tehnice »
Recomandări tehnologice pentru obţinerea caracteristicilor
proporţia apă–pudră să fie întotdeauna riguroasă, conform instrucţiunilor
date de producător. Orice variaţie a proporţiei va influenţa aspectul suprafeţei, rezistenţa şi expansiunea; spatularea mecanică (de preferat în vacuum) sau manuală vor avea
rezultate maxime dacă vor fi efectuate într-un timp optim. Dacă spatularea este efectuată mai mult, reacţia de priză este brutală, fiind însoţită de o creştere a expansiunii; pasta de ghips este turnată şi amprentă se vibrează permanent, dar
temperat; dimensiunea particulelor, timpul de priză, expansiunea şi rezistenţa
mecanică sunt factori fizici importanţi pe care unii producători îi menţionează pe eticheta ambalajului; impregnarea amprentei cu apă, glicerină sau ulei s-a constatat că reduce
rezistenţa la rupere (zdrobire) a modelului de ghips care a fost turnat.
Caracteristicile ghipsurilor pentru modele. Ghipsurile speciale (dure şi extradure) prezintă următoarele caracteristici: Gipsuri dure/superdure; raşini compozite pe bază de răşini epoxidice materiale superioare gipsurilor superdure deoarece conservă integritatea preparatiilor (nu se sparg marginile). Sunt scumpe , putin utilizate in tehnologia modelelor de lucru. expansiune minimă; maximum de duritate la nivelul suprafeţei (comparativ cu restul ghipsurilor); suprafeţe foarte netede.
Modelul de lucru Reprezintă reproducerea în marime naturală a elementelor câmpului protetic. Se obţine după turnarea amprentei. Modelul de lucru se obţine prin turnarea în amprentă a unor materiale speciale de modele. Tipuri de modele de lucru: Model de arcadă cu bonturi mobilizabile –cel mai indicat in tehnologia protezelor fixe; Model cu bont fix (monobloc); Model de hemiarcadă cu cheie distală de ocluzie şi bont fix (monobloc) sau bont mobilizabil ;
Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi. La această tehnică sunt utilizate tije metalice (pini)care sunt produse industrial şi comercializate în acest scop. Tijele sunt de două feluri, simple şi compuse.
Avantaje modelelor cu bonturi mobilizabile: Se pune in evidenţă zona de inchidere marginală; Se realizează relaţia de contact cu dinţii vecini; Se evită deformarea machetelor; Modelajul feţelor axiale poate fi controlat şi finisat cu mare exactitate; La modelele cu bonturi detasabile se evită gravajul arbitrar. Tehnica obţinerii modelelor enumerate
Modele speciale: 1. Fara pinuri - tip ACCU-TRACK Segmentele secţionate sunt menţinute prin retenţie într-un conformator din material plastic. Fixarea se realizează cu cimenturi ionomere (are loc o cimentare/lipire). Este un model curent utilizat în tehnologia incrustatiilor ceramice dar şi metalice.
2. Cu pinuri – tip ZEISER I, II Arcada se toarnă din raşină compozită în care se fixeaza pinuri metalice. Soclul este sub forma arcuita din material plastic cu orificii. In orificii se fixează arcada. Caracteristici: model uşor de manevrat tehnică modernă arcada, sectionată, poate fi turnată din gipsuri dure sau din rasini compozite (tehnica originală) tijele sunt plasate în orificiile soclului, bonturile nu se pot deplasa în nici un sens ; este un model de mare precizie
Prelucrarea bontului mobil. Bontul este mobilizat din soclu pentru a fi prelucrat în zona cervicală. Este folosită o freză sferică cu diametrul de 1,5-2mm montată la piesa de mână, a micromotorului de tehnică dentară. Prelucrarea constă în crearea unui şanţ adânc pe tot perimetrul bontului, dincolo de limita cervicală. Marginea
şanţului orientată spre bontul coronar apare evidentă şi reprezintă reperul ce îl dirijează pe tehnician în modelarea machetei, în zona respectivă. Bontul fix în soclu nu este posibil să fie prelucrat cervical.
Modelul cu bont fix. Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă. Pasta de ghips dur este depusă progresiv în zona cea mai înaltă a amprentei. Prin vibrare curge şi alunecă pe suprafeţele amprentei, pătrunde în toate detaliile înregistrate. În final, este realizat soclul cu prelungirea distală pe care se creează depresiuni în formele cunoscute. Prelungirea modelului se izolează, după care se toarnă, în impresiunile antagoniştilor, modelul dinţilor antagonişti şi, totodată, peste prelungirea distală. După îndepărtarea amprentei se obţin cele două părţi ale modelului, care se pot aşeza în ocluzie cu intercuspidare maximă datorită cheii de ocluzie. La acest model bontul dentar nu se poate detaşa din soclu.
Confecţionarea machetei. Coroana cu grosime dirijată prezintă următoarele caracteristici:
-
pereţii laterali sunt cu dimensiuni (grosimi) egale (0,3 mm);
-
pereţii laterali sunt la distanţă de feţele bontului dentar;
-
coroana are contact cu bontul dentar pe faţa ocluzală şi la nivelul zonei
cervicale pe o distanţă de 2 mm; -
între suprafaţa interioară a coroanei şi feţele bontului dentar există un
spaţiu ocupat de cimentul de fixare; -
transmite parţial bontului dentar variaţiile de temperatură din cavitatea
bucală; -
îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată prin tăiere, dar cu un efort
mai redus decât la cele cu grosime totală. Operaţiunea este mai puţin traumatizantă pentru purtător; -
pentru confecţionare se consumă o cantitate minimă de aliaj, ceea ce-i
determină un preţ de cost mai mic decât primele; -
sunt indicate pe coroanele dinţilor laterali cu dimensiune cervico-ocluzală
mare.
Macheta pentru coroana cu grosime totală. Macheta viitoarei coroane prezintă raport de contact intim cu modelul bontului dentar pe toate suprafeţele lui
Controlul machetei.
Acest control este obligatoriu înainte de a se începe pregătirea pentru ambalare, urmărindu-se: -
Adaptarea şi aspectul marginii cervicale care va fi în contact intim cu
bontul în zona respectivă, netedă, continuă şi subţire, până la limita preparaţiei; -
Punctele de contact cu dinţii vecini;
-
Convexităţile şi şanţurile de descărcare de pe faţa vestibulară şi orală;
-
Înscrierea în morfologia dinţilor vecini şi în curbura arcadei;
-
Relieful ocluzal, modelaj funcţional, realizarea punctelor de contact cu
dinţii antagonişti; -
Aspectul general al machetei arată gradul de finisare, fiind cunoscut că,
după o machetă finisată, piesa turnată obţinută este prelucrată foarte puţin; -
Grosimea feţei ocluzale (1mm este ideal, rezistă în timp).
- Tehnici pentru obţinerea machetei -
Tehnica răcirii gradate se caracterizează prin:
-
Izolarea bontului la nivelul coroanei (uleiuri);
-
Bontul cu partea coronară este scufundat în ceara topită pentru câteva
secunde; -
Timpul de scufundare este dependent de calităţile fizico – chimice ale
cerii, şi de temperatura cerii; -
În jurul bontului se formează un strat solidificat de ceară cu grosime de
0,30-0,40mm; -
Primul strat reprezintă o capă cu pereţi uniformi ca grosime;
-
Forma definitivă a machetei se obţine prin punerea cerii, picătură cu
picătură, ca pe feţele laterale să se realizeze convexitatea specifică a fiecărei feţe, precum şi punctele de contact cu dinţii vecini. Pe faţa ocluzală se picură pentru realizarea reliefului ocluzal şi contactului cu dinţii antagonişti; -
Modelajul cu spatula, prin răzuire, are scopul să netezească feţele şi
creează imaginea uniformizării modelajului. Această tehnică este posibilă numai dacă bontul este mobilizabil.
Coroanele turnate cu grosime totală prezintă următoarele caracteristici:
-
Feţele interioare ale coroanei sunt în contact cu bontul dentar;
-
Pereţii laterali au dimensiuni mari neuniforme;
-
Între feţele interioare ale coroanei şi feţele bontului dentar apare forţa de
fricţiune care-i determină cea mai eficientă stabilitate; -
Variaţiile de temperatură din cavitatea bucală sunt transmise în totalitate
bontului dentar;
-
Îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată cu dificultate
-
Confecţionarea este obţinută prin consum mare de material (preţul de cost
este ridicat dacă se toarnă din aliaje nobile);
Tehnica ce utilizează un model duplicat din masă de ambalat.
Pe bontul modelului se modelează din ceară o machetă care prezintă următoarele caracteristici: este fixă pe model, marginea cervicală este la distanţă de 2 mm de limita preparaţiei şi este în toate sensurile (ocluzal, vestibular, oral şi proximal) mai mică cu 0,30 mm. Această operaţie de modelare a machetei se realizează in scopul obţinerii formei şi dimensiunii bontului şi se numeşte „remodelare”. După remodelare întregul model este amprentat, cu ajutorul hidrocoloizilor reversibili pentru a fi duplicat. În amprentă, este turnată pastă din masa de ambalat şi se obţine modelul duplicat. Macheta coroanei se modelează pe bontul acestui model, prin tehnica de picurare a cerii şi de radiere. Macheta nu se detaşează de pe model pentru ambalare. Modelul duplicat constituie o parte din tipar.
Coroanele obişnuite după această tehnică sunt foarte precise (adaptate cervical şi ocluzal) deoarece macheta nu mai este îndepărtată de pe model pentru ambalare, operaţie ce reprezintă un factor de risc, fiindcă poate fi însoţită, de multe ori, de deformarea acesteia. Primele două tehnici sunt frecvent utilizate fiind expeditive.
3) Tiparul
Obiectivul tuturor tehnicilor de turnare este de a se obţine după macheta de ceară o piesă protetică fără porozităţi, cu structură omogenă, adaptată cu precizie la preparaţia dintelui. Procesul de realizare a unei piese turnate cu dimensiuni mici, precisă şi omogenă, cum se impune să fie microprotezele; se desfăşoară respectându-se anumite reguli şi principii. Este cunoscut faptul că turnarea finită niciodată nu poate fi mai bună decât macheta de ceară, materializată prin: modelaj de mare exactitate, cu adaptare maximă la preparaţia dintelui şi finisare excelentă. Tiparul reprezintă o cavitate Tiparul se obţine în urma efectuării a două operaţiuni:delimitată de pereţi din material refractar. Apare ca fază intermediară în procesul tehnologic de confecţionare a machetei şi a viitoarei proteze
Prin acoperirea machetei cu pastă de masă de ambalat (cunoscută sub numele de ambalare) după 20 –30 min., se produce fenomenul de priză (devine un corp solid); Prin arderea machetei (ceară sau masă plastică).
Macheta înainte de ambalare este pregătită astfel:
Suprafaţa este curăţată prin periaj cu o perie moale pentru îndepărtarea resturilor de ceară şi degresată. Sunt fixate tijele de turnare. Pot fi utilizate tije din ceară. Operaţiunea de fixare a tijelor la machetă este deosebit de importanţă pentru succesul turnăturii. Multe microproteze prezintă defecţiuni deoarece această operaţie nu a fost realizată în mod corect. Tija are rolul să creeze canalul prin care curge aliajul fluid în cavitatea tiparului, să creeze o turnare cu densitate omogenă la suprafaţă şi în interior. Tija îşi îndeplineşte rolul prin următorii factori: diametrul secţiunii transversale, lungime şi poziţionare. Diametrul tijei este dependent de volumul tiparului. Diametrul minim este de 1,7 mm, dimensiunea optimă este de 2,5 mm. Dimensiunea corespunzătoare a tijei diminuează posibilităţile de apariţie a porozităţilor în piesa turnată.
Tija de metal nu trebuie supraîncălzită, deoarece topeşte sau distorsionează suprafaţa adiacentă, urmată de modificări în forma şi volumul machetei. Corect este să se adauge o picătură de ceară pe locul unde se va ataşa tija de turnare. Tijele sunt preparate cilindrice, tubulare, fiindcă înmagazinează mai puţină căldură. Aşezarea tijelor de turnare este importantă pentru obţinerea unor piese turnate complete (în totalitate). Tija este aşezată pe suprafaţa machetei în locul cel mai gros, dar nu într-o zonă unde se modifică morfofiziologia, pentru a diminua sursele de apariţie a porozităţilor. La machetele coroanelor ce sunt elemente de agregare, tijele sunt fixate pe feţele proximale spre spaţiul edentat, aproape de faţa ocluzală. La machetele coroanelor, în cazul arcadelor integre, pentru mandibulă sunt aşezate pe versantul lingual al unui cuspid lingual iar pentru maxilar pe versantul vestibular al unui cuspid palatinal.
Poziţionarea tijelor faţă de suprafaţa machetei participă, de asemenea, la obţinerea unei piese turnate complete:
-
tija de turnare este orientată în aşa fel ca aliajul fluid să poată curge pe
direcţia forţei matrice centrifuge de împingere a acestuia. Aşezarea tijelor de turnare în unghi faţă de această direcţie, a forţei de turnare, impune o
schimbare a sensului curgerii aliajului, ceea ce va reprezenta cauza unei piese incomplete; -
orientarea tijei de turnare să se efectueze ca aliajul să nu lovească direct
reliefurile ascuţite ale ambalajului care se pot fractura şi să producă obstruări; -
aliajul topit să pătrundă în cavitatea tiparului pe drumul cel mai scurt;
-
pentru toate piesele turnate se va crea o pâlnie de turnare, mai ales când
sunt turnate prin presiune; -
tija de turnare nu se va aşeza într-un punct unde piesa protetică este mai
mult solicitată. Tija de turnare este fixată, faţă de suprafaţa machetei, într-un unghi mai mare de 90°, pentru a diminua posibilitatea apariţiei „turbionarii” aliajului fluid.
Canalele de evacuare a gazelor din tipar sunt plasate astfel: *
o extremitate în apropierea marginii cervicale, spre vestibular
*
cealaltă extremitate pe conul conformatorului pentru a situa orificiul în
porţiunea superioară a pâlniei de turnare *
Gazele fierbinţi din interiorul tiparului nu pot ieşi suficient de repede prin
porii din pereţii masei de ambalat când aliajul fluid curge prin canalul de turnare. În interiorul tiparului rezultă o turbulenţă şi o contrapresiune din cauza acestor gaze, deoarece nu au o evacuare rapidă. Dacă presiunea gazelor
comprimate depăşeşte presiunea aliajului fluid, atunci gazul îşi va crea drum prin metal, provocând porozităţi.
Recomandări pentru evitarea porozităţilor determinate de contrapresiune
Porozităţile prin contrapresiunea gazelor se produc, în special, la coroanele turnate, pentru acestea fiind necesare şi obligatorii tijele de evacuare a gazelor. Este esenţial ca diametrul tijei de turnare să fie cu dimensiuni mai mari decât dimensiunile celei mai mari secţiuni transversale a machetei de ceară. Aceasta uşurează curgerea aliajului şi împiedică solidificarea lui înainte de a se umple toată cavitatea tiparului. Crearea unui rezervor de aliaj fluid va contribui la eliminarea acestui gen de porozitate. Distanţa dintre extremitatea machetei de ceară şi partea exterioară a ambalajului să fie de 10 mm. Dimensiuni mai mari ale peretelui cavităţii tiparului nu favorizează evacuarea prin porii acestuia, a unei cantităţi de gaze. Temperatura cuptorului de încălzit (calcinare) menţinută la valorile maxime posibile pentru tiparul de masă de ambalat, contribuie la eliminarea porozităţii, deoarece, la temperatura înaltă, viteza de răcire a aliajului fluid va
fi mai lentă, încât se va putea scurge mai mult din rezervor la cavitatea tiparului. Numărul de rotiri crescut al centrifugării sau creşterea presiunii la cele care împing aliajul prin aer comprimat, are importanţă pentru eliminarea porozităţilor. Efectuarea procesului de turnare în vacuum este corespunzător pentru obţinerea turnări fără porozităţi. Utilizarea unei cantităţi mai mari de metal, decât cel necesar pentru umplerea cavităţii tiparului, încât să rămână un con de turnare bine dimensionat. Calcinarea (încălzirea) lentă favorizează crearea porilor în pereţii tiparului prin care pot să se evacueze o cantitate de gaze.
1. Topirea – turnarea aliajelor nobile şi seminobile
Coroanele turnate se confecţionează în prezent, în ţara noastră din: Aur, platină, paladiu, argint, cupru, crom, nichel, cobalt, molibden, fier (pentru wipla) şi aluminiu (pentru bronzuri). Aliajele materialelor utilizate pentru lucrările metalo-ceramice prezintă următoarele caracteristici fizico-chimice:
a) Să corespundă unei rigidităţi crescute a materialului.Dacă aliajul nu este rigid,prin deformare elastic sau plastic se produc fisuri şi fracture la nivelul masei ceramice, care nu prezintă capacitatea de deformare. b) Coeficientul linear de dilatare termică să fie egal sau aproape egal cu cel al masei ceramice,să nu se producă fisuri la nivelul zonei de interferenţă dintre cele două material, care ar reprezenta cauza de producer afracturilor meterialului esthetic. c) Structura fizică caracterizată de o granulaţie foarte fină căreia i se datorează omogenitatea suprafeţei(zonei de unire), pentru stabilirea legăturii dintre cele două material(aliaj şi ceramică). d) Coroana turnată să fie foarte precisă, să aibe stabilitate pe bontul dentar. e) Temperature topiri metalului să prezinte valori superioare faţă de cea de sinterizare a masei ceramice(150-200 grade Celsius) f) Formarea oxizilor la suprafaţa piesei asigura fixarea masei ceramice. Aliajele nobile, în compoziţia cărora procentul de aur este foarte mare, conţin elemente commune, cupru, zinc, iridium, fier, care în timpul topirii formează oxizi.
AMBALAREA Este o subetapă tehnica necesară obţinerii tiparului ce constă în aplicarea materialului refractar pe macheta pregatită pentru ambalare. Materiale şi aparate:
Materiale de ambalare - mase de ambalat: pe baza de sulfati pe baza de fosfati Instrumentar: Dozatoare; Bol de cauciuc; Spatulă; Vacuum malaxor; Masa vibratoare; Conformator cilindric(metalic, material plastic) şi capac prevazut cu orificii concentrice de dimensiuni diferite în care se aplică conformatoare cilindrice. Capacul are un con în orificiul caruia se fixeaza macheta. Prin asamblarea conformatorului pe capac rezulta o incinta în care se poate aplica masa de ambalat preparată.
Mase de ambalat: Se livreaza în sistem pulbere+lichid(apă distilată) Cele mai indicate mase de ambalt sunt cele pe bazade fosfati deoarece se evită contaminarea aliajului fluid . Nu rezulta produsi sulfurosi ca la cele pe baza de sulfati.
Etapele ambalarii: Dozarea , prepararea materialului refractar Prepararea manuala în bol sau în vacuum malaxor(cea mia indicata metodă). Cantitati dozate:100 grame pulbere cu 45 cm 3 apa distilată. Se aplica în recipient sau vasul vacuum şi se prepara. Rezulta o pastă semifluidă aplicabilă în conformator prin pensulare.
Metoda manuală determină aparitia incluziunilor de aer, rezulta tipare poroase si rezistenţp la soc mică. Se indica metoda electromecanica cu malaxor vacumat. Umezirea hârtiei de azbest ce căptuşeşte toată suprafaţa interioară a inelului (chiuvetă); prin aceasta se produce o dilatare hidroscopică.
Importanţa căptuşirii în interior a cilindrului metalic cu hârtie de azbest:
Azbestul este comprimabil sub acţiunea unei presiuni aplicată pe peretele interior, permiţând expansiunea masei de ambalat. Pereţii rigizi ai cilindrului ar opri această expansiune; Azbestul umezit reprezintă un mediu favorabil în care se realizează expansiunea hidroscopică Azbestul fiind rezistent la temperaturile înalte şi compresibil, permite contracţia inelului (chiuvetei) după ce a fost scos din cuptor; care se răceşte mai repede, în timp ce aliajul folosit pentru turnare este topit; Azbestul favorizează îndepărtarea conţinutului după turnare.
Aplicarea masei de ambalat Se realizează cu pensula şi vibrare mecanică sau direct în conformator pîna la umplerea cu vibrare mecanică Pasta este turnată în cilindrul metallic
Priza masei de ambalt are loc in 30-40 minute. Se continuă procedeele cunoscute de scoatere a pâlniei, a tijei şi cu preîncălzirea.
TURNAREA METALULUI După ambalare, la circa o oră se introduce la preîncălzit într-un cuptor de preîncălzire, cu gura conformatorului în jos unde temperatura urcă în 60 de min la 400 de grade, apoi urmând ca în decurs de 30 de minute, temperatura cuptorului să ajungă în jur de 750 de grade. Arderea la temperaturi înalte are scopul să elimine toată ceara şi carbonul rezidual, de a se ajunge la o cavitate a tiparului care să fie duplicatul machetei de ceară. Totodată se obţine şi expansiunea termică. Se scoate chiuveta cu tiparul din cuptor şi se introduce în apartul de turnare (castomat) în al cărui creuzet a fost introdus metalu şi se acţionează butonul de pornire al castomatului care prin centrifugare introduce metalul in tipar. Cureţii electrici sub forma rezistenţelor şi a bobinelor de inducţie=curenţi de înaltă frecventă, medie şi joasa frecventă. Este o sursă de topire rapidă, necontaminantă cu valori ridicate :20003000 de grade şi programabile la aparatele de turnat electronice. Intervalul de topire al aliajului In etapa de topire-turnare se vor respecta intervalele de topire indicate de fabricant. aliaje nobile convenţionale: 950-1150ºC aliaje baza aur pentru metalo-ceramică: 1150-1250ºC aliaje nenobile: Ni-Cr :1250-1350ºC ; Co-Cr-Mb :1350-1450ºC, aliaje baza titan: 1600-1700ºC (1650-1750ºC)
Limita superioară a intervalului de topire reprezintă temperatura la care aliajul devine fluid şi turnabil. O eroare în acest interval va duce la apariţia defectelor de turnare. Dintre aliajele enumerate cele mai greu de turnat (datorita randamentului si temperaturii) sunt aliajele nenobile şi dintre ele cele mai dificile aliajele pe baza de titan.
Dezambalarea Tiparul este spart sub actiunea fortei unui ciocan şi fragmentele de masă de ambalat sunt indepartate cu spatula Este marcată de evidenţierea coroanelor turnate care fac corp comun cu tijele de turnare şi conul de turnare. Operaţiile de secţionare a tijelor de turnare şi prelucrarea sunt cunoscute. Pentru aliajele de aur răcirea imediat după turnare va produce modificări în structura aliajului; astfel devine foarte moale şi maleabil. Răcirea lentă (în tipar sau în cuptor) după turnare măreşte duritatea, rezistenţa la tocire şi fragilitatea aliajelor (aliajele devin mai dure)
Sablarea Metalul turnat este sablat prin aplicarea unui jet de particule sub presiune pe suprafaţa lucrarii pentru obţinerea unei suprafete mate, curate, netede.
Particule curent utilizate la sablator: particule de cuart nisip fin particule de corindon (oxid de aluminiu) particule de alumina (dimensiuni micronice). Cu aceste trei tipuri de particule se sableaza lucrarea din aliaje nenobile. Particule polimerice PMMA (pometil metacrilatul) - pentru sablare lucrarilor din aliaj nobil
6. Prelucrarea coroanei metalice turnate.
Prelucrarea mecanică – care realizează reduceri ale volumului, schimbări de formă prin consum de material, metal. Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai mică. Prelucrarea
metalului
este
obţinută
cu
ajutorul
frezelor
şi
micromotoarelor pentru prelucrări mecanice care îndepărtează gradat o parte din plusul existent pe feţele protezei. Micromotorul la care se fixează un disc este utilizat pentru prelucrări mari şi pentru secţionarea tijelor la aliaje extradure. Secţionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate aliajele nobile se mai poate efectua cu un cleşte care secţionează fără şpan.
Instrumentele
de
prelucrare:
cilindrice,discuri,freze,pietre,etc,ele
acţionează circular. Aceste freze(pietre) sunt fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri închis), culoarea arată duritatea. În prezent sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrări care au ca scop îndepărtarea unei cantităţi minime – prelucrare pentru netezirea feţelor. Aceste freze au forme şi dimensiuni diferite.
Defecte de turnare perlate sau sferice Apar frecvent în tehnologia protezelor fixe ; Cauze: Se datorează în principal erorilor din etapele de pregatire a machetei şi ambalare a machetei: Degresarea incorectă sau absenţa degresarii este principala cauză a aparitiei microspatiilor dintre masa de ambalt şi macheta pe care va patrunde metalul fluid. Datorită urmelor de grasime de pe machetă, la suprafaţa machetei rezultă o tensiune superficială negativă ; masa de ambalat nu aderă de machetă. In spaţiile create dintre machetă şi masa de ambalat pătrunde metalul fluid. Absenţa vibrarii mecanice în momentul aplicarii masei de ambalat şi utilizarea doar a vibrarii manuale duce la aparitia microspaţiilor în care va patrunde aliajul fluid ce ia forma sferică. Defectele de turnare pozitive sferice cînd nu sunt însotite de porozităţi se pot plana (prelucra) rezultînd suprafeţe bine turnate.
CAPITOLUL VII DEPUNEREA PLACAJULUI CERAMIC ŞI ARDEREA ÎN CUPTOR Etape: Dupa pregatirea componentei metalice, se trece la urmatoare etapa şi anume arderea ceramicii. Pentru început se va lua culoarea ideeală a pacientului,din fişa de laborator , trimisă de doctoral stomatolog. Cu cheia de culori, ţinanduse cont şi de tenul, vîrsta şi sexul pacientului. După stabilirea culori se trece la depunerea şi arderea ceramicii. Etapele sunt urmatoarele:
spălarea componentei metalice cu wash pt o mai bună legatură chimică între masa ceramică şi componenta metalică
se vor aplica 2 straturi de opac pentru a se acoperi componenta metalică în strat uniform de 0,2-0,3mm prin pensulare , urmata de preuscare în gura cuptorului , apoi ardere la 980ºC, timp de 6 minute, în vid.
Cuptoare : VITA VACUMAT, GEMINI, AUSTROMAT, NEY.
Arderea masei opacare ca rol: Ecranează metalul; Facilitează adeziunea maselor ceramice ulterior depuse. Cînd se constata insuliţe gri, se reaplică şi se rearde.
se vor aplica cu pensula masele ceramice dupa cum urmeaza:
dentină bază, • Arderea (sinterizarea) masei dentină-smalt (mase ceramice de bază)bonding porcelain.
Se aplică masa dentinară în stratul cel mai gros de la incizal către colet, uşor în exces 20-30%, peste masa aceasta se aplică masa de smalt în 1/3 incizală şi medie. Se practică un modelaj sumar schiţat. Aplicarea maselor: cu vibrare şi absorbţia umiditaţii (hartie filtru, sugativă). Arderea debutează cu preuscarea timp de 5 minute, urmată de introducerea în cuptor la 980ºC, în vid. Se mentine la acesta temperatura 2-3 minute, urmată de racire lentă, rezultand un volum mai mic al masei ceramice (pana la 30%). Componenta fizionomică se prelucrează cu freze diamantate, cu freze extrahard din tungsten. Se obţine forma caracteristică. Se adaptează cervical, proximal, incizal pe model. Se trimite în cabinet pentru examenul oral. Pot sa apărea erori, fisuri, desprinderi, aspect mat, vitros (supraardere). Toate erorile se corectează în 2 etape de ardere cu mase speciale de corectat, mase intensive pînă la nuanţări. Dupa examenul intraoral la care se constată corectitudinea adaptarii, coroana este degresata din nou în solutii de acid fluorhidric şi apoi urmeaza aIII-a ardere ,cea finală, (glazurarea) la 950ºC, 2-3 minute, în prezenţa oxigenului. Ideal este să se facă 2 arderi şi o ardere suplimentară pt corecturi dacă mai este nevoie. După fiecare ardere dinţii se vor prelucra cu freze şi discuri speciale pt ceramică.
După proba în cavitatea bucală a pacientuli se va realiza ultima etapă, adică aplicarea glazurii (masa sticloasa)
CAZURI CLINICE Pacient D.A. În vîrstă de 45 de ani,genul masculine, sa prezentat la cabinetul stomatologic cu leziuni carioase netratae, la maxilar cadranul ,,1’’ Starea generală a pacientului este bună, nu prezintă afecţiuni sistemice, dar prezinta respiraţie orală iar igiena cavităţii orale este nesatisfăcătoare. Prezintă ocluzie normală şi dinţi cu abraziune de culoare inchisă datorate fumatului,tratamentului cu tetraciclină în copilărie, si depunere de tartru. Prezinta edentaţie termino terminală la maxilar clasa a-I-a Kennedy prin lipsa molarilor,,7 ‘’ pe ambele hemiarcade,şi edentaţie clasa a-3-a la mandibulă prin lipsa molarilor de 6 ani. La maxilar în cadranul ,,1’’ medicul constată că premolarul,,1.4’’[ în urma unei fracturi coronare linguală, (din spusele pacientului)] are presentă o reconstituire corono-radiculară făcută în alt cabinet. Pacientul explică că;în prealabil fusese devitalizat la un alt cabinet medical, în urma unor carii la ambii premolari ,,1.4, şi 1.5,’’ şi refăcută cavitatea carioasă prin depunere de compozit, dar la 3 luni de la refacerea în cabinetul stomatologic a costatat în urma masticaţiei că sa produs ruperea peretelui oral, fapt ce la determinat să revină la acel cabinet stomatologic, unde ia fost făcuta lucrarea RCR, considerînd în viziunea lui că celălalt medic stomatolog nu a lucrat corespunzător, decide în cele din urmă să apeleze la alt medic stomatolog. În urma discuţiei cu pacientul şi a examinării amănunţite,medicul stomatolog prezintă pacientului planul de tratament ce urmează a fi pus în aplicare. Slefuirea premolarului,,1.5’’ în primă fază în vederea reconstituirii corono-radiculare , iar în faza a-II-a şlefuirea molarului 1.6’’ în vederea acoperirii cu coroană mixtă metalo-ceramică de trei elemente, molarul 7 neexistând pe arcadă. Pacientu fiind de accord cu medicul dentist si cu tratamentul ales de către acesta.
Trecînd peste fazele clinice ştiute , în laboratorul de tehnică dentară ne parvine amprenta de la medicul stomatolog cu reconstituirea corono radiculară vizibilă pe amprentă. CAZUL 1 Amprenta a fost spălată şi dezinfectată.
Amprenta primită în labortor
Montarea pinilor în
amprentă
în vedera turnării cu gips clasa a-IV-a
Modelul soclat
Modelul de lucru
Lucrarea metalo-ceramică din trei elemente finalizată
CAZUL 2 Pacient Bărbat , 36 de ani, cu edentaţie CL a-3-a Kennedy cu extracţii anterioare ,,1.4 – 1.5 – 1.6- şi 2.4 – 2.5 – 2.6 ’’ sa prezentat la cabinetul stomatologic pentru a face o lucrare mixtă metalo-ceramică. Datorită cariilor de suprafată ale incisivilor centrali,datorate în mare măsură igienei precare, cît şi cosumului de tutun, stomatologul împreumă cu pacientul au stbilit ca plan de tratament ; coroana totală metalo-ceramică. Şi aici prezentăm :
Slefuirea în cabinet
Amprenta primită
Lucrarea metalo ceramică la gata
Pacientul fericit.
CONCLUZII Protezele fixe deţin o pondere importantă cu valori apropiate de cel al ţesuturilor pe care le înlocuiesc, au o comportare bună în cavitatea bucală, transmit forţele masticatorii dento-parodontal sau implant-osos fiind mult mai appreciate de către pacienţi, faţă de cele mobilizabile. Lucrari metalo ceramice sunt acceptate relative uşor, oferind satisfactii deosebite pacienţilor,dar şi medicilor, ele transformînd dentiţia intu-una estetică şi funcţională, confortabilă restabilind morfologia şi funcţiile masticatorii. Volumul lucrarilor mixte metalo-ceramice, este mai mic sau egal cu cel al dinţilor naturali şi se fixează la dintii stâlpi ( naturali sau implantaţi) prin cimentare,lipire sau înşurubare. Cele mai importante funcţii pe care trebuie sa le îndeplinească o lucrare protetică sunt: Transmiterea fiziologică a forţelor masticatorii, Să realizeze stopuri ocluzale multiple,simetrice şi simultane, Să nu realizeze contacte premature şi interferenţe în dinamica mandibulară, Să fie adaptate reliefului ocluzal, Să protejeze parodonţiul marginal şiautocurăţirea, Să menţină dimensiunea vertical de ocluzie, Să menţină curbura arcadelor unde se inseră şi pe care le reconstituie în totalitae, În concluzie; resteurările mixte metalo-ceramice sunt biocompatibile, inerte, nu se încarcă microbian şi nu îşi modifică culoarea.
Costul reconstituirilor metalo-ceramice a scăzu datorită aliajelor metalice ne-nobile. Oferă multe posibilitaţi de realizare ale artificiilor de culoare,formă,mărime şi poziţie. Faţă de restaurarile integral ceramice, sunt mult mai rezistente la forţele masticatorii ce acţionează asupra lor eliminînd în acest fel fracturarea accidental în timpul masticatiei. În ultimi 20 de ani îmbunătăţirea continua a materialelor folosite pentru realizarea lucrarilor metalo-ceramice a dus la extindera indicaţiilor utilizării şi folosirii a acestui tip de restaurare protetică.
Cu mulţumiri tuturor PROFESORILOR şi TEHNICIENILOR din ,,UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU ’’ care au contribuit în egală măsură la formarea mea profesională ca Technician dentar, şi cărora le datorez respectul, şi cunoştinţele acumulate în cei Trei ani de studiu şi ânvăţământ.
Bibliografie
Ene L. Costa E. ,,Protetica dentară’’ Editura medicală Bucureşti 1975 F Prelipceanu O Doroga. „Protetica dentară” Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 0985 Rândaşu, O.V. Rândaşu „Materiale dentare”, Ed. Medicală, Bucureşti 2001 Metalo Ceramica Dentara; D.D.Slavescu, O.V.Rindasu, Editura RCR Print, Bucuresti 2001 Ion Rândaşu vol. I „Proteze dentare”, Ed. Medicală, Bucureşti 2000 Bratu D. Robert Nussbaum ,, Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe’’ Ed. a-II-a Editura Medicală Bucureşti 2005 Bratu, D., Leretter, M., Rominu, M., Negruţiu, Meda, Fabricky, M. – Coroana mixtă, ed. a II-a, Ed.Helicon, Timisoara, 1998 Bratu D., Fabricky M. – Sisteme integral ceramice, Editura Helicon, Timisoara, 1998
Ghergic Lucia Doina ,, Bazele clinice ale reabilitării orale’’ Ovidius University Press Constanţa 2001 Mariş Dan Artenie ,, Edentaţia parţială’’ Ovidius University Press Constanţa 2001 Christensen GJ ,, The use of porcelain fused-to-metal restauration in current dental practice’’ 1986 Jochen DG. Caputo AA. Matyas J. ,, Effect of metal surface treatment on ceramic bond strenght’’1986
