Psihoterapie psihodinamica 1 Autor: Camelia Airinei Psihoterapia psihodinamica inglobeaza terapiile analitice axate pe explorarea relatiei dintre constient si inconstient. Adeptii acestor psihoterapii se bazeaza in cea mai mare parte pe teoriile lui Sigmund Freud, Alfred Adler si Carl Jung. Psihoterapia psihodinamica este similara psihanalizei prin faptul ca atribuie problemelor emotionale unor motivatii si conflicte inconstiente, insa, spre deosebire de teoria freudiana, aceste motivatii nu sunt neaparat de natura sexuala. Psihoterapiile dinamice sunt eficiente in tratarea unei game largi de afectiuni psihice, inclusiv tulburari depresive, tulburari de anxietate, atacuri de panica, dificultati in sfera sexuala si afectiuni legate de stres. Terapia se remarca prin autointrospectie si utilizarea relatiei intre pacient si terapeut ca oglinda a reatiilor problematice din viata pacientului. Pacientul este incurajat sa vorbeasca despre relatiile din copilarie cu parintii si alte persoane importante din viata sa, cu scopul de a dezvalui continuturile inconstiente, ameliorand astfel tensiunea psihica. Terapeutul se straduieste sa ramana complet impersonal si obiectiv, pentru a fi ca o panza alba pe care pacientul sa-si proiecteze sentimentele in legatura cu sine si persoanele importante din viata sa. Utilizand aceste informatii terapeutul il va ajuta pe pacient sa isi constientizeze problemele si sa le rezolve. Dinamica relatiei dintre terapeut si pacient are o importanta crescuta in psihoterapia dinamica, fata de alte forme de terapii. Psihoterapia psihodinamica utilizeaza doua forme de terapie: expresiva si suportiva. Terapie expresiva este un proces explorator ce incearca ameliorarea simptomelor prin intermediul insight-ului (al iluminarii sau al intelegerii de sine), iar terapia suportiva este utilizata atunci cand este necesara ameliorarea imediata a suferintei pacientului si ramane la nivelul superficial al problemelor. O sedinta de psihoterapie dinamica are aproximativ 50 de minute, frecventa fiind de 2 - 3 sedinte pe saptamana, iar durata terapiei variaza in functie de natura problemei pacientului - cateva luni sau mai mult. Terapiile psihodinamice de scurta durata includ 7 - 40 de sedinte, iar cele de lunga durata peste 50 de sedinte. Tratamentul poate fi insotit de administrarea medicamentelor psihotrope, pentru administrarea tulburarilor de anxietate, stare psihica sau de gandire Modul în care un specialist abordează psihoterapia sau, cum se mai spune, „orientarea psihoterapeutică” poate să varieze foarte mult, ţinînd în ultimă instanţă de persoana specialistului. Cei mai mulţi terapeuţi studiază în cadrul cursurilor de formare mai multe orientări şi se specializează mai tîrziu, în cursul activităţii profesionale. Cursurile de formare interacţionează cu personalitatea psihoterapeutului şi cu background-ul său cultural şi profesional pentru a determina în cele din urmă stilul unic de terapie pe care îl dezvoltă. Totuşi, există un număr de orientări terapeutice recunoscute ca atare pe care le vom trece în revistă în rîndurile care urmează. Psihoterapiile psihodinamice Teoria psihanalitică şi psihoterapia bazată pe această teorie a personalităţii a fost întemeiată de către Siogmund Freud. Din structura teoretică originală elaborată de Freud au evoluat mai multe teorii separate dar înrudite conceptual, care sunt cunoscute astăzi sub denumirea de teorii psihodinamice. Termeni ai limbajului de specialitate psihologic precum nevroză, conflict, ataşament, relaţii obiectuale, inconştient, mecanisme de apărare, sine, eu, supraeu şi multe altele îşi au originea în această abordare. Principalele tipuri de terapie psihodinamică sunt: psihanaliza (pusă la punct de Sigmund Freud), psihoterapia adleriană (Alfred Adler) psihoterapia analitică (Carl Jung), psihoterapia relaţiilor obiectuale (Mahler, Winnicott, Fairbairn, Klein, Gutrip, Kernberg), psihologia self-ului (sau a Sinelui), fondată de Heinz Kohut. Teoria originală a lui Freud se bazează pe ipoteza conform căreia existenţa umană şi implicit psihopatologia sunt determinate de conflicte între instanţele psihice. Găsiţi aici cîte ceva despre instanţele psihicului identificate de Freud. Aceste conflicte îşi au originea în deosebirile care există în funcţionarea structurilor biologice ale psihicului şi funcţionarea structurilor de origine socială. Anumite aspecte ale acestor conflicte sunt inconştiente şi influenţează comportamentul fără ca persoana să fie conştientă de acest lucru. Principiul de funcţionare al psihoterapiilor psihodonamice este aducerea în conştiinţă a conflictelor ascunse, inconştiente care sunt responsabile pentru tulburările psihice. Adepţii acestor orientări consideră că obţinînd prin terapie o mai bună înţelegere a propriilor nevoi şi trăiri, pacientul va căpăta control asupra acestor conflicte. În psihoterapia adleriană clienţii sunt încurajaţi să îşi depăşească sentimentele de nesiguranţă personală şi să înveţe să se simtă acceptaţi social. Cu ajutorul metodei dialogului socratic sunt învăţaţi să îşi corecteze credinţele, atitudinile comportamentele şi sentimentele disfuncţionale despre ei şi despre lume. Încurajarea constantă din partea terapeutului îi stimulează să încerce lucruri care păreau imposibile înainte de terapie. Scopul terapiei este să înlocuiască acele comportamente care determină boala psihică prin contribuţii sociale curajoase. Carl Gustav Jung a fost initial un discipol al lui Freud care apoi şi-a creat propria teorie psihologică şi metodă terapeutică numită Psihologie analitică. Cu toate că teoria lui Jung se bazează la fel ca cea a lui Freud pe reconcilierea dintre conştiinţă şi inconştient, Jung a modificat structura teoretică initială ţinînd cont de cultură, mitologie şi spiritualitate. Pentru Jung cel mai important obiectiv pe care trebuie să îl atingă o persoană de-a lungul vieţii este împlinirea personală prin procesul de individuaţie şi prin atingerea armoniei între conştient şi inconştient. Exista multe tipuri de psihoterapii. Poate chiar vreo 400. Dar principale sunt doar cateva. Are vreo importanta care sunt acestea si prin ce se caracterizeaza fiecare? Pentru cei mai multi nu. Tot ceea ce conteaza este ca terapia sa dea rezultate. Totusi, pentru cei care vor sa stie mai multe despre domeniul fascinant al psihoterapiei, iata cateva repere.
Abordarea psihodinamica - se refera nu numai la psihoterapia psihanalitica, ci si la multe alte tipuri de terapii de orientare 2 psihodinamica, toate avand legaturi cu teoriile lui Sigmund Freud (1856-1939), cel care a fondat psihanaliza. Nici un psiholog sau psihoterapeut contemporan nu poate afirma ca nu este influentat de opera lui Freud. Ideile acestuia au generat mai multe scoli de psihoterapie, unele infiintate de fosti colaboratori ai lui Freud care au simtit nevoia sa se distanteze de acesta: C.G. Jung (psihoterapia analitica), Alfred Adler (psihoterapia individuala), Wilhelm Reich, Melanie Klein (scoala relatiilor de obiect), D.W. Winnicott. Exista si unele abordari moderne care, desi nu se trag direct din opera lui Freud, au fost masiv influentate de aceasta: analiza tranzactionala si Gestalt terapia.
1. Observații: - modelul psihodinamic - un ansamblu de teorii bazate pe activitatea clinică şi de cercetare a lui S. Freud şi a discipolilor acestuia - explică într-un anumit mod structura personalităţii şi comportamentul uman - psihodinamice - comportamentul manifest - rezultatul agitaţiei forţelor intrapsihice timpuri aflate în conflict - forţele inconştiente urmăresc individul pe tot parcursul vieţii acestuia Teorii psihodinamice în asistenţa socială
2. Interpretarea viselor (1907), Psihopatologia vieţii cotidiene (1913), Totem şi Tabu (1913), Doliu şi melancolie (1917), Dincolo de principiul plăcerii (1920), Eul şi sinele (1923), Trei eseuri asupra psihanalizei (1927), Cazul Dora, Micul Hans, Două psihanalize: omul cu lupi şi cazul preşedintelui, Psihanaliză şi artă: Moise al lui Michelangelo şi o amintire din copilărie a lui Leonardo da Vinci. Publicaţii - Freud
3. C.G. Jung A. Adler K. Horney M. Klein O. Rank E. Fromm J. Bowlby D. Winnicott Teorii psihodinamice post-freudiene
4. teorie, metodă de investigaţie a psihicului dar şi metodă de psihoterapie o psihologie abisală, a adâncurilor, a inconştientului unde se află sediul tendinţelor nemărturisite, al pulsiunilor nepermise, al amintirilor uitate legate de fapte indezirabile din trecut. Psihanaliza
5. Determinismul - comportamentul nostru este produs de cele mai multe ori de experienţe, amintiri, nevoi, multe dintre ele nefiind conştientizate. Tot ceea ce o persoană simte, visează, fantazează are o motivaţie psihologică Concepte fundamentale :
6. Instinctele bazale (sexul si agresivitatea) - instinctul eros al hedonismului sexual (energia sexuală/libidoul) - instinctul thanatos al distrugerii şi disoluţiei.
7. Dezvoltarea psihosexuală - trei stadii oral - de la naştere până la un an şi jumătate anal - de la un an şi jumătate la 3 ani falic/genital – 3-5 ani, perioadă în care apare şi complexul Oedip “Copilul este tatăl adultului” (Freud)
8. Inconştientul şi structurile mentale = Id, Ego, Superego.
9. Id-ul (sinele) - instanţa biologică - reprezentant al potenţialităţilor ereditare, - rezervor al energiilor psihice, - exponent al lumii interioare, subiective, o realitate psihică fără conştiinţa realităţii obiective, total inconştientă. - domeniul instinctelor (sexuale şi agresive) - nu poate suporta creşterea energiei psihice pe care singur o dezvoltă, punând în felul acesta organismul în tensiune. tendinţa continuă de a reduce tensiunea psihică şi disconfortul, asigurând echilibru, liniştea, plăcerea, satisfacţia, gratificaţia şi adaptarea organismului. - Id-ul recurge fie la acţiuni reflexe (reacţii automate) fie la procese primare (obţinerea gratificaţiei în plan imaginativ, simbolic). - se ghidează după principiul plăcerii (hedonist) Aparatul psihic în viziune freudiană
10. Ego-ul (eul) - instanţa psihologică îşi are originea în Id dar se ghidează după principiul realităţii instanţa executivă a personalităţii un mediator între dorinţele şi pulsiunile îndreptate spre plăcere ale inconştientului şi interdicţiile superegoului o forţă integratoare şi organizatoare instanţa raţională care încearcă satisfacţia reală şi autentică cenzurează pulsiunile id-ului pentru a găsi modalităţi reale şi raţionale de împlinire dispune de forţa reprimării şi amânării tendinţelor instinctive, este şi un instrument al superego-ului în reprimarea pulsiunilor indezirabile ale id-ului. testează realitatea
11. Superego-ul (supraeul) - instanţa socială expresia dezvoltării şi existenţei persoanei în mediul social reprezentantul civilizaţiei, a regulilor morale şi sociale dezvoltat în funcţie de nivelul socio-cultural al comunităţii are originea tot în abisurile id-ului dar se dezvoltă în cadrul relaţiilor determinate de experienţele ego-ului cu lumea externă obligă ego-ul să substituie scopurile realiste cu altele superioare, morale, umanitare reprezentantul regulilor, al normelor, valorilor şi idealurilor.
12. cele trei instanţe deşi au funcţiuni diferite ele nu acţionează divergent şi dezorganizat ci interdependent şi complementar. Ego-ul şi superego-ul constituie elementul conştient care devine cu atât mai manifest cu cât persoana se maturizează. cele două forţe contradictorii (id-ul şi superego-ul) sunt deosebit de puternice fiind capabile să strivească ego-ul, să împingă individul în boală - dacă Eul este distrus atunci această stare conflictuală se exprimă sub forma unor stări emoţionale inexplicabile, greşeli de limbaj, visuri, deliruri, coşmaruri sau comportamente deviante Observații
13. tehnica asociaţiei libere (încurajat să spună orice le trece prin minte). Scopul acestei tehnici este autoevaluarea şi autoînţelegerea. 3 calea regală spre inconştient” (Freud) - incitarea clientului să-şi - analiza activităţii onirice sau interpretarea viselor -“visul reprezintă relateze visele întrucât visul exprimă frici şi pulsiuni inconştiente. Se caută semnificaţia reală a viselor. Tehnici utilizate în psihanaliză
14. atenţia flotantă a analistului ce constă într-un mod special de ascultare dar şi de identificare a terapeutului cu afectele şi ideile clientului. catharsisul (abreacţia) - fenomenul de eliberare, de descărcare a tensiunii afective negative. insight-ul - înţelegerea, clarificarea propriilor trăiri, un fenomen pur intelectual. interpretarea - procedeul prin care analistul atribuie evenimentelor sau fenomenelor relatate de pacient o semnificaţie sau o cauză subadiacentă
15. - ajutata mai puțin la dezvoltarea unor planuri de intervenţie şi metode de lucru - o relație îndelungată între asistent social şi beneficiar - o teorie discutabilă referitoare la natura umană - se neglijează problemele curente ale beneficiarilor - potrivită persoanelor cu o inteligenţă peste medie Limite : Psihanaliza Autor: Camelia Airinei Psihanaliza reprezinta un set de teorii si o disciplina pusa la punct de medicul neuropsihiatru austriac Sigmund Freud si dezvoltata de adeptii teoriilor sale. Psihanaliza este o abordare psihodinamica a psihologiei si s-a nascut din dorinta de a trata afectiunile psihologice, precum si de a analiza mintea umana si modul in care gandim si ne comportam. Aceasta disciplina are la baza principiul determinismului sau cauzalitatii psihice, si anume credinta ca fenomenele psihice si comportamentele umane sunt determinate de evenimente petrecute in trecut si care, daca nu sunt constientizate, produc repetarea incontinuu a acelorasi tipuri de comportamente. Mecanisme psihice descoperite de Freud se intalnesc in mod obisnuit in psihologia umana, insa pot in aceeasi masura sa produca un comportament in limitele normalului sau unul patologic. Psihanaliza poate fi considerata prima forma de psihoterapie moderna (in aceeasi masura si prima disciplina psihologica unitara si coerenta), iar Freud primul psihoterapeut profesionist. Mai mult decat o psihoterapie, psihanaliza presupune si o conceptie despre om - latura antropologica - si despre lume - dimensiune filosofica. Freud a creat psihanaliza sintetizand idei si informatii provenite din diferite directii - alti medici si oameni de stiinta ai timpului, cazuri clinice, inclusiv auto-analiza la care s-a supus el insusi. Prin urmare, este o disciplina factuala, bazata pe experienta clinica. El a incercat sa creeze o miscare psihanalitica asociindu-se si colaborand cu mai multe personalitati marcante. In incercarea de a proteja psihanaliza de influentele externe, Freud a infiintat "Comitetului secret", format din psihanalistii cei mai apropiati si mai fideli, iar mai tarziu a exclus din acest comitet orice membru care s-a abatut de la linia doctrinara clasica. De-a lungul timpului insa, miscarea psihanalitica a suferit mai multe rupturi si diluari de ordin ideologic, astfel incat in zilele noastre a aparut o reevaluare a teoriilor si practicilor acestei discipline. Teoriile bazate mai mult sau mai putin pe opera lui Freud au dus in final la imbogatirea considerabila a psihanalizei, precum si la numeroase aplicari in domeniile literar si artistic. Astazi exista cel putin 22 de orientari teoretice psihanaliste, care analizeaza psihicul si dezvoltarea umana. Teme majore in psihanaliza freudiana Constient, preconstient, inconstient Dichotomia constient - inconstient nu a fost inventata sau descoperita de Freud, insa a fost imbogatita si popularizata de catre acesta. In starea constienta ne dam seama de perceptiile, amintirile, gandurile, fanteziile si sentimentele traite. Ceea ce Freud a numit preconstient si astazi este cunoscut ca "memorie disponibila" sau inconstient reprezinta amintirile si cunostintele la care nu ne gandim pe moment, dar pe care le putem aduce oricand in starea constienta. De exmplu, desi nu ne gandim tot timpul, in fiecare secunda la adresa pe care o avem, mancarea preferata sau la ce am facut vacanta trecuta, putem oricand sa ne amintim aceste lucruri, astfel transferand aceste informatii din inconstient in constient. Unicitatea teoriei freudiene consta in ideea ca aceste doua stari - constient si preconstient - reprezinta cea mai mica parte a mintii umane. Portiunea majoritara este formata dinsubconstient, acolo unde se afla toate lucrurile reprimate, de care nu ne dam seama
(amintiri pe care nu le putem aduce in constient si care ar genera anxietate si suferinta) si unde isi au originea multe dintre trairile 4 descrierea si conceptualizarea subconstientului ca sistem umane - instincte, impulsuri, nevroze. Teoria topografica cuprinde dinamic. Potrivit lui Freud, subconstientul este sursa motivatiilor noastre, fie ca este vorba despre mancare, sex, impulsuri nevrotice sau motivatii artistice. Mintea umana refuza iesirea la suprafata a acestor instincte primare, pe care le putem percepe doar intr-o forma camuflata - acte ratate (erorile in vorbire, scris sau citit, lapsusurile, ticurile, etc.), vise, simptome ale tulburarilor psihice. Criticile acestei teorii s-au axat pe natura si dimensiunea subconstientului. Psihologii de factura umanista, comportamentala sau existentialista au considerat ca subconstientul este responsabil pentru mai putine motivatii si probleme, avand o activitate si o importanta mai redusa decat credea Freud. Majoritatea psihologilor de astazi spun ca subconstientul reprezinta lucrurile pe care nu vrem sau nu avem nevoie sa le cunoastem, fie nu folosesc deloc acest concept. Eros si Thanatos Eros si Thanatos reprezinta cele doua instincte fundamentale: viata si moartea, iar acestea stau la baza comportamentului uman reprezinta energia din spatele aparatului psihic. Instinctele vietii sunt asociate cu istinctele sexuale si ne asigura supravietuirea, satisfacerea placerii si perpetuarea speciei. Freud constata ca instinctele vietii nu sunt suficiente pentru a explica modul in care ne comportam si a motivat existenta fortelor autodistructive prin prezenta instinctului mortii - Thanatos. Energia sa se manifesta prin comportament agresiv si violenta indreptata spre sine sau spre cei din jur. Energia vietii a fost numita de catre Freud "libido" si se manifesta prin iubire, cooperare si alte actiuni prosociale. Conceptele id, ego si superego in psihanaliza Potrivit teoriei structurale sau teoriei instantelor, Freud a presupus ca aparatul psihic sau mintea umana este impartita in trei instante: Ego (Eu), Superego (Supra-Eu) si Id (Sine sau Se). • Id sau Sinele (Se-ul) exista in subconstient si este responsabil pentru transformarea necesitatilor umane primordiale in forte motivationale, sau instincte, numite dorinte de catre Freud. Aceste transformari au fost numite procese primare. Sinele functioneaza potrivitprincipiului placerii, sau a satisfacerii necesitatii imediate: foame, sete, sex, evitarea durerii, etc. In viziunea psihanalitica, nou-nascutul este reprezentarea pura a seului - acesta plange instinctiv ori de cate ori ii este foame sau vrea sa fie curat, desi nu stie exact de ce plange. Seul include continuturi ereditare (instincte) si dobandite (rezultatul refularii), si reprezintaizvorul de energie al psihicului uman, precum si baza din care se nasc eul si supraeul, sub influenta lumii externe. Totodata, seul intra in conflict cu eul si supraeul. • Ego sau Eul rezida cu preponderenta in constient, este legat de realitate prin simturi si are rolul de a materializa dorintele seului. Aceasta activitate de rezolvare a problemelor se numeste functie secundara. Spre deosebire de sine, care functioneaza pe principiul satisfacerii imediate a cerintelor, eul functioneaza pe principiul realitatii: satisfacerea dorintei in momentul in care se gasesc resursele adecvate. Eul cuprinde functiile psihice precum gandirea, toleranta, testarea realitatii, controlul, planificarea, apararea, sinteza informatiilor, functionarea intelectuala si memoria. Eul reprezinta ratiunea si bunul simt, in opozitie cu pasiunea, reprezentata de sine (id). In diagrama modelelor structurale si topografice ale mintii, Freud prezinta continutul eului ca aflandu-se jumatate in constient, un sfert in preconstient si celalalt sfert in subconstient. • Superego sau Supra-Eul rezida cu preponderenta in preconstient. Potrivit lui Freud, supraeul se naste din complexul oedipian, prin identificarea cu parintele de acelasi sex. Prin aceasta identificare copilul interiorizeaza regulile impuse de parinte. In perioada de latenta sexuala supraeul achizitioneaza si normele si valorile morale ce dirijeaza eul in actiunea sa de combatere a sinelui. Supraeul comunica cerintele sale eului prin sentimente de mandrie, rusine, culpabilitate, etc. O parte a supereului este formata din valorile inspirate de parinti, profesori, mentori, cu alte cuvinte constiinta umana. O a doua parte a supraeului este Ego ideal sau Eul ideal - informatiile despre ceea ce este bine sau ce ar trebui sa faca o persoana; cu alte cuvinte, imaginea interioara la care fiecare dintre noi aspiram. Mecanismele de aparare ale eului (ego) Mecanismele de defensa identificate in psihanaliza reprezinta procedeele psihice prin care eul este menajat de confruntarea directa cu continutul subconstientului, adica pulsiunile si refularile. Aceste mecanisme de aparare ofera un refugiu in fata situatiilor la care nu putem face fata. Astazi lista mecanismelor de defensa este uriasa si nu exista un conses in privinta numarului acestora. Printre primele identificate se numara: • Negarea realitatii psihice interne presupune in acelasi timp afirmarea existentei acesteia - nu poti nega decat ceva ce exista. Astfel refularile patrund in constient sub forma negata. Recunoasterea acestor ganduri si dorinte reprimate ar produce o stare anxioasa extrema.
• Refularea este cel mai vechi, mai important si mai cunoscut mecanism defensiv in psihanaliza, acest concept nascandu-se odata cu 5 cel de subconstient. Prin procesul de refulare sunt pastrate in subconstient toate acele reprezentari pulsionale interzise de supraeu. Refularea este un mecanism de baza in nevroza, dar si un proces normal in viata cotidiana. In general, se presupune ca sunt refulate acele experiente din copilarie care ar duce la un dezechilibru al psihicului imatur al copilului. Potrivit lui Freud, psihanaliza are rolul de a aduce si a prelucra la nivel constient conflictul refulat, pentru a putea fi condamnat. • Identificarea este situatia in care eul unei persoane preia in mod inconstient anumite trasaturi de la alta persoana. Un exemplu este lesinul cu caracter isteric al fiului cu tatal decedat. O forma de identificare este identificarea cu agresorul, un mijloc de aparare utilizat in relatiile cu obiectele lumii exterioare carora subiectul nu poate sa le faca fata. Un exemplu este cel al victimei care se transforma in agresor. • Deplasarea reprezinta asocierea unei incarcaturi afective cu un obiect sau eveniment aflat in intr-o relatie de contiguitate cu cele initiale care au provocat starea afectiva. Un exemplu este cel al parintelui care isi descarca nervii pe copil, atunci cand a fost pus intro situatie frustranta de catre sef la serviciu. • Sublimarea se refera la transformarea impulsurilor instinctuale in activitati acceptate de societate, cum ar fi utilizarea energiei instinctului sexual in scopuri artistice, sau a impulsurilor agresive intr-un sport. • Proiectia este atribuirea propriilor caracteristici, sentimente, dorinte sau trasaturi de caracter pe care nu ni le dorim sau nu le cunoastem, unor obiecte sau persoane din exterior. • Rationalizarea este procedeul prin care incercam sa dam o explicatie logica sau acceptabila din punct de vedere moral unor inclinatii, manifestari sau sentimente considerate inacceptabile si a caror cauza nu este perceputa. • Regresiunea este procesul de intoarcere la un stadiu de dezvoltare psihica anterior, fie ca este vorba despre gandire, sentiment sau comportament. Un exemplu este divortul intentat de sot, pentru a se casatori cu o iubita din tinerete. • Formatiunea reactionala reprezinta dezvoltarea unei atitudini sau comportament in sens opus cu o tendinta instinctuala refulata. De exemplu, manifestarea unei obsesii pentru curatenie poate ascunde dorinta perversiunilor sexuale. Mecanismele de aparare descrise in psihanaliza nu implica neaparat patologicul. Acestea fac parte din sistemul Eului si servesc la adaptare si sunt in mod normal folosite in viata de zi cu zi, care fara ele ar fi imposibila sau prea angoasanta. Starea patologica apare atunci cand, prin rigiditate si utilizare persistenta, aceste mecanisme devin o piedica in gandire si actiune, producand un comportament inadaptat. Complexul lui Oedip In viziunea lui Freud, conflictul oedipal este o etapa in dezvoltarea psihosexuala a copilului prin care trecem cu totii si a carei rezolvare - pozitiva sau negativa - influenteaza performantele si sanatatea psihica a omului. Cu alte cuvinte, complexul lui Oedip reprezinta nucleul nevrozei si sursa culturii si civilizatiei umane - arta, mit, religie, filosofie, terapie. Sursa de inspiratie pentru aceasta teorie o reprezinta tragedia greaca a lui Sofocle, Oedipus Rex, in care Oedip era destinat sa il ucida pe tatal sau si sa se casatoreasca cu mama sa. Parintii lui Oedip l-au instrainat la scurt timp dupa nastere, cand au aflat ce i-a prezis oracolul insa, ajuns la maturitate, Oedip a ucis un barbat si s-a casatorit cu o femeie, devenind rege, fara a sti ca este vorba despre tatal si mama sa. Cand si-a dat seama ce a facut, Oedip s-a autopedepsit scotandu-si ochii. Analogia feminina o reprezinta complexul Electrei - aceasta a complotat la uciderea mamei sale. Freud plaseaza etapa oedipala in intervalul de varsta 3 - 5 ani, cand copilul dezvolta o atractie erotica pentru parintele de sex opus si, in consecinta, ostilitate fata de parintele de acelasi sex. Tensiunea acestui conflict sta la baza majoritatii tulburarilor psihice. Freud face legatura intre complexul lui Oedip si dezvoltarea supraeului - asimilarea valorilor morale ale tatalui/mamei sau identificarea cu parintele de acelasi sex. Supraeul (superego) rezolva conflictul oedipal utilizand sentimentul de vina pentru a preveni relatiile orientate spre incest. O alta metoda de a rezolva conflictul oedipal o reprezinta refularea si blocarea sentimentelor si amintirilor in inconstient. Aceasta solutie insa nu ofera o rezolvare eficienta, deoarece nu dezamorseaza conflictul intre se (id) si eu (ego). Perpetuarea complexului lui Oedip duce la cantonarea in etapa falica de dezvoltare sexuala si poate duce la transformarea baiatului intr-un barbat agresiv, ambitios si superficial. Din acest punct de vedere, parintii nu trebuie sa apeleze la pedepse pentru a impune respectarea normelor de catre copil, ci la puterea exemplului si la recompense pentru a consolida comportamentul pozitiv. Astfel copilul va internaliza normele sociale si valorile morale, si nu le va respecta doar de frica pedepsei. Descarcare - Catharsis Una din teoriile psihanalizei - terapia cathartica - isi are baza in experienta prietenului si mentorului sau, Dr. Joseph Breuer si a pacientei sale Anna O. in anii 1880. Pacienta suferea de o serie de simptome, dar care nu aveau nicio cauza fizica - tuse, dificultati de vorbire, paralizie, spasme involuntare, halucinatii vizuale. In acea vreme, aceasta tulburare era numita isterie. Aceste simptome sau intensificat mai ales dupa moartea tatalui sau, pe care il ingrijise cea mai mare parte din viata sa. Anna suferea de schimbari dramatice de stare, fantasmagorii, si incercase de cateva ori sa se sinucida, insa in timpul serii intra intr-o stare asemanatoare cu
hipnoza si reusea sa povesteasca medicului fanteziile si experientele din timpul zilei, iar apoi se simtea mai bine. Anna numea aceste discutii "tratament prin vorbire" sau "curatarea hornului". Breuer6a observat ca unele evenimente de care Anna isi amintea, se identificau drept cauza a unui simptom. Spre exemplu, dupa o perioada in care, desi ii era sete, nu putea sa bea apa, in timpul discutiilor cu medicul pacienta si-a amintit ca a vazut un caine de companie band apa dintr-un pahar pe care stapana obisnuia sa-l foloseasca. Pe moment Anna a simtit un puternic dezgust, insa la putin timp a reusit sa bea un pahar de apa. Astfel, simptomul evitarea apei a disparut imediat ce si-a amintit evenimentul generator si a experimentat sentimentul asociat evenimentului. Breuer a numit aceasta experienta "catharsis", cuvantul grec ce inseamna purgatie sau curatare. Treptat, in acest mod Anna a reusit sa scape de toate simptomele de care suferea, insa numai cu ajutorul lui Breuer. Din pacate colaborarea celor doi a generat aparitia unor dorinte de natura sexuala, motiv pentru care medicul a intrerupt sedintele de terapie. Dupa acesta experienta, Breuer si asistentul sau Sigmund Freud au scris o carte despre isterie, in care explicau noua teorie: orice tip de isterie este rezultatul unei experiente traumatice, care nu se incadreaza in conceptul pacientului despre lume in general. Desi emotiile asociate cu trauma respectiva nu sunt exprimate in mod direct, acestea nu dispar, ci sunt exprimate prin comportament, sub forma unor simptome fizice. Atunci cand pacientul constientizeaza intelesul simptomelor - prin terapie cathartica, sentimentele refulate sunt eliberate (prin retraire) si astfel dispare necesitatea exprimarii prin simptome. Se poate face o analogie intre acest proces sidrenarea unei infectii. Mai tarziu Freud a adaugat ceea ce Breuer nu a putut sa recunoasca in public, si anume faptul ca dorintele sexuale ascunse stau la baza nevrozelor isterice. Catharsisul este important in psihanaliza deoarece terapia nu poate progresa daca pacientul nu isi exprima trairile afective, fapt ce aduce cu sine un sentiment de usurare si il incurajeaza pe pacient sa continue terapia. Transferul in psihanaliza Transferul este un fenomen prin care pacientul proiecteaza in mod inconstient asupra psihoterapeutului sentimente ce ar trebui sa fie indreptate catre persoanele apropiate pacientului. Putem defini acest fenomen ca "repetarea inadecvata in prezent a unei relatii foarte importante in copilarie", sau "reproducerea unor emotii ce au legatura cu experiente refulate din copilarie si substitutia obiectului original al emotiilor reprimate, cu o alta persoana". De exemplu, in viata reala o persoana poate fi inclinata sa nu aiba incredere in alta persoana care seamana cu fostul sot abuziv, sau sa indrageasca pe cineva doar pentru ca seamana cu prietenul din copilarie. Relatiile de transfer se diferentiaza de relatiile normale prin caracterul excesiv si de inadaptare - au o calitate, cantitate si durata inadecvata. In terapia psihanalitica transferul ia deseori forma atractiei erotice - la fel cum s-a intamplat cu pacienta Anna O. (caz in care transferul a scapat de sub control), insa poate fi vorba si de furie, ura, neincredere, dependenta extrema sau idolatrizare. Desi initial transferul era vazut ca o piedica in succesul psihanalizei, mai tarziu Freud si-a dat seama ca este un fenomen necesar pentru a scoate la suprafata sentimente refulate si conflicte nerezolvate din copilarie. De fapt, astazi, importanta fenomenului de transfer in terapia psihanalitica este printre putinele concepte unanim recunoscute de catre psihanalisti. Analiza nu poate exista fara transfer, insa fenomenul are loc si independent de aceasta. Psihanaliza doar descopera transferul si il analizeaza. Fenomenul insa poate fi nociv atunci cand devine intr-u totul negativ - cum se intampla in paranoia, sau nu exista transfer de emotii, iar terapeutul nu poate influenta pacientul prin mijloace psihologice. O regula a psihanalizei stabileste faptul ca transferul nu trebuie interpretat inainte ca el sa se fi stabilit. Psihanalistul trebuie sa-l anunte progresiv pe pacient ca retraieste o relatie deja avuta in trecut, cu un personaj important din acea perioada. Transferul implica nu numai ganduri si sentimente, dar si apararile impotriva acestora. Readucerea trecutului in prezent face trimitere nu numai la trecutul real al pacientului, ci si la cel imaginat. Psihanaliza activeaza trasaturi de personalitate bazate pe conflictele intrapsihice, iar stabilirea transferului si aducerea acestuia la cunostinta pacientului face posibila producereailuminarii - insight-ului - sau a intelegerii de sine. Mecanismele de rezistenta in psihanaliza Rezistenta se refera la opozitia in fata accesului psihoterapeutului la subconstientul pacientului. Freud a invatat sa se foloseasca de aceste mecanisme de rezistenta - adica sa le analizeze si interpreteze - pentru a conduce o terapie de succes. Manipularea rezistentelor si a fenomenelor de transfer reprezinta elemente esentiale in psihanaliza, fapt recunoscut si de catre psihanalistii de astazi. Opozitia in fata demersului psihoterapeutic poate lua orice forma, iar rezistentele pot ficonstiente (refuzul de a discuta despre sau asi aminti ceva anume, absentarea de la o sedinta) sau inconstiente (blocajele din timpul asociatiilor libere, aparitia unor noi simptome). Cele mai mportante sunt rezistentele inconstiente, deoarece ofera informatii despre personalitatea pacientului si conflictele intrapsihice ale acestuia. In analizarea acestor procese de rezistenta, terapeutul se concentreaza pe aspectelor terapiei pe
care pacientul are tendinta de a le evita, precum si pe fenomenele care blocheaza actul constientizarii - insight-ului. In ultima revizuire a mecanismele de rezistenta la analiza, Freud a 7identificat cinci tipuri de rezistente, provenind din trei surse: ego (eu), id (sine) si superego (supraeu). Represia,transferul si beneficiul secundar al bolii sunt rezistente ce au ca sursa eul. Sinele dezvolta o rezistenta ivita din repetarea compulsiva, iar supraeul impune auto-sabotajul, cauzat de simtul culpabilitatii sau necesitatea de a pedepsi. Aceste rezistente la analiza au ca scop protejarea eului de disconfort emotional. Freud s-a pronuntat pentru prelucrarea lenta a acestor rezistente, astfel incat pacientii sa le constientizeze si sa descopere pulsiunile reprimate care le provoaca. In acest scop, terapeutul trebuie sa ramana neutru, pentru a permite rezistentelor sa se evidentieze in fenomenul de transfer. Iluminare - Insight Iluminarea sau insight-ul este momentul in care pacientul isi da seama de sursa emotiilor sale - evenimentul traumatic originar (recumerarea amintirilor uitate). Odata ce s-a produs catharsisul(descarcarea) si iluminarea (eng. insight) sau intelegerea cauzelor conflictelor intrapsihice, cea mai mare parte a terapiei psihanalitice s-a realizat. Mai ramane aplicarea acestui insight in psihicul si comportamentul actual. In procesul de atingere a insightului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson, 1950): Etapa pregatitoare - trairea sentimentelor de frustrare, anxietate si disperare; - activitatea de cautare (prin tatonare si eroare) a unei solutii; - recaderea in vechile modele comportamentele si de gandire . Etapa de incubatie - dorinta de a fugi de problema; - lipsa de motivatie/ de rezistenta in rezolvarea problemelor. Etapa de iluminare - problema devine clara pentru subiect; - clientul identifica solutia. Etapa de evaluare si elaborare a solutiei - confruntarea solutiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate. Consilierea de tip psihanalitic este recomandata in terapia anxietatii, in fobii si in isteria anxioasa. Rolul consilierii este sa identifice cauzele care au generat in trecutul individului aceste dezechilibre. Abordarile psihodinamice moderne/postfreudiene - au drept sursa modelul clasic al psihanalizei Adeptii : A. Adler, C. Jung, K Horney, H. Sullivan A. Alder considera ca depasirea propriului sentiment de inferioritate constituie principalul conflict al omului. Scopul individului nu este altul decat punerea in valoare a potentialului propriu, in depasirea starii inferioritate din copilarie. In consecinta, cauzele comportamentelor indezirabile sunt in viitor si nu in trecutul individului.C.Jung sustine ca la baza actiunilor omului se afla nu numai propria lui experienta ci si aceea a comunitatii in care traieste. Tehnici si metode utilizate: Metoda asociatiilor libere - consta in libertatea acordata pacientului de a spune orice, fara jena sau fara dorinta de a face o impresie buna. Motivul utilizarii acestei metode este ca inconstientul va scoate la iveala continuturile sale reprimate, eliberand astfel pacientul de efectele lor. In declansarea unor noi asociatii libere consilierul va folosi, ca stimuli, intrebarile directe : “La ce te duce gandul acesta?”. Analiza viselor Sentimentele si dorintele puternic reprimate, in care clientul este profund implicat incat nu le poate aduce in constiinta sa prin efort personal, reprezinta continutul latent al visului. Fiecare vis este o lupta a individului in rezolvarea conflictelor de natura inconstienta. Analiza actiunilor clientului Comportamentele verbale ca si cele nonverbale ale consiliatului pot oferi informatii importante expertului. Printre elementele ce pot fi supuse analizei sunt: grija excesiva, privirile anxioase, erorile de pronuntare a unor cuvinte, etc. Analiza egoului - vizeaza cunoasterea naturii specifice a atitudinilor constiente si a comportamentului subiectului. Consilierul trebuie sa se centreze nu numai pe impulsurile si mecanismele de aparare ale eului, ci si pe identificarea unor solutii la problemele curente ale clientului. Interpretarile Interpretarea de tip psihanalitic consta in ordonarea de catre consilier a materialului propus de pacient in
cursul asociatiilor libere si in analiza visurilor. Aceste interpretari ajuta clientul in obtinerea insightului sau in descoperirea brusca si 8 intuitiva a continuturilor inconstiente ce reprezinta cauzele comportamentelor dezadaptative. Prelucrarile asupra materialului produs de client Prelucrarea materialului produs de pacient este realizata prin exprimarea unor interpretari ulterioare specifice, inclusiv in cazurile in care subiectul manifesta tendinta de intoarcere la comportamentele sale infantile www.consultanta-psihologica.com/abordari-psihodinamice/ 4/7
