UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA ANUL III
PRINCIPII DE BAZĂ ÎN DEONTOLOGIA FUNC FUNCȚIONARULU IONARULUII PUBLIC PUBLIC
REALIZATOR: SANDU RALUCA GRUPA 305
-2010-
Abstract
Prezentarea are rolul de a evidenția, într-o manieră obiectivă, prevederile deontologice cuprinse Constituție, în Statutul funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999) și în Codul de Conduită (Legea nr. 7/2004) ce au căpătat statutul de principii de bază în deontologia func ionarilor publici, ț acte normative de maximă importan ță pentru conduita acestora. În prima parte a proiectului voi încerca să dau o defini ție no țiunii de deontologie a funcționarului public, așa cum o regăsim în Tratatul de drept administrativ al Danei Apostol Tofan. A doua parte individualizează principiile constituționale de natură deontologică privind funcț ionarii publici, iar cea de-a treia parte vizează principiile legale ce stau la baza desfă șurării activității lor, cuprinse atât în Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici cât și în Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a func ționarilor publici. ț Aceasta analiză amănun ț ită a prevederilor este importantă nu numai pentru eviden ierea distincțiilor între aspectele con ținute de Statutul func ționarilor publici și cele ale Codului de Conduită, dar și pentru familiarizarea cu aceste prevederi legislative, esen ț iale pentru determinarea conduitei profesionale a tuturor funcționarilor din administra ția publică centrală și locală. Rezumând toate aceste idei, se poate spune că obiectivul major pe care mi-am propus să-l ating prin această lucrare este să expun, printr-o analiză cât mai clară și realistă, principiile de bază în deontologia funcționarului public reglementate de actele normative amintite mai sus.
2
Deontologia funcționarului public – consideraț ii generale
Termenul ,,deontologie” provine din grecescul ,,deontos”, care înseamnă ceea ce se cuvine și ,,logos” care înseamnă știin ță. Astfel, deontologia poate fi desemnată ca fiind ansamblul normelor etico-juridice care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. În doctrina de drept public se fac referiri la o deontologie a func ționarului public, privită ca ansamblul atribuțiilor, obligațiilor morale și juridice ale acestuia, necesare pentru îndeplinirea misiunilor ce incumbă func ției lui, considerate ca îndatoriri în slujba societă ții, în scopul înfăptuirii raționale, eficiente, operative și legale a administratiei publice și a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. 1 Deci, exercitarea deontologică a funcției publice va implica, pe de o parte, obliga ția funcționarului public de a respecta îndatoririle morale și, pe de altă parte, respectarea prevederilor legale care reglementează conduita sa profesională și exercitarea func ției respective. În literatura de specialitate anterioară adoptării Legii nr. 188/1999 privind Stat funcționarilor publici, erau identificate trei principale obliga ții care reveneau func ționarilor publici și anume: obligația de consacrare a activită ții acestora în slujba administra ției; obligația subordonării funcționarilor publici fa ță de superiorul ierarhic; obligația păstrării secretului în legătură cu problemele de serviciu. 2 Ulterior, în literatura de specialitate, obliga țiile deontologice ale func ționarilor publici au fost clasificate în obligații morale și obligații legale și prezentate ca atare. • • •
Obligațiile deontologice principale ce trebuie să determine și să limiteze, în acela și timp, conduita profesională a funcționarilor publici, au fost abordate ca principii de bază în deontologia funcționarului public și clasificate în două categorii: principii constituționale și principii legale.
Principiile constituț ionale Din interpretarea dispozițiilor constitu ționale pot fi identificate următoarele principii de natură deontologică privind funcţionarul public: 1. Principiul egalității de tratament faţă de toţi beneficiarii serviciului public Acest principiu se regăsește în două texte constitu ționale și anume art. 4 (,,Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni”) și art. 16 (,,Egalitatea în drepturi”), care, în esență, obligă func ționarul public la un comportament echilibrat și nediscriminatoriu fa ță de to ți cei care se adresează pentru rezolvarea diferitelor probleme. 2. Principiul supremației Constituției și al respectării legilor Consacrat de art. 1 din Constituție, acest principiu constituie fundamentul activită ții tuturor funcționarilor publici: ,,În România, respectarea Constituției, a suprema ției sale și a legilor este obligatorie.” 3. Principiul apărării ș i respectării de către func ț ionarul public a demnită ț ii beneficiarilor serviciului public, a vie ții intime, familiale și private a acestora
1 2
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p348 , Știința administrației, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977, p.104 Alexandru Negoiț ă
3
Rezultă din art. 26 coroborat cu art. 1 alin. (3) din legea fundamentală: ,,Autorită țile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată” - ,,România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetă țenilor, libera dezvoltare a personalită ții umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme (…) și sunt garantate.” 4. Principiul exercitării func ției publice cu credin ță și fidelitate fa ță de țară Apare consacrat în art. 54 alin. (1) și (2), care instituie obligația depunerii jurământului: ,,(1) Fidelitatea față de țară este sacră.” ,,(2) Cetă țenii cărora le sunt încredin țate func ții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obliga țiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.”
Principiile legale Înțelegerea completă și complexă a îndatoririlor func ționarilor publici, ca și a răspunderii acestora, impune coroborarea prevederilor Statutului (Legea nr. 188/1999) cu cele ale Codului de conduită a func ționarilor publici (Legea nr. 7/2004), ce statuează la nivel de principii îndatoririle funcționarilor. Se impune a se distinge astfel între îndatoririle legate de îndeplinirea func ției și îndatoriri legate de viața privată a func ționarilor publici, legiuitorul rezumându-se însă doar la prima categorie, a îndatoririlor de serviciu. Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici consacră următoarele principii în deontologia funcționarilor publici: 1. Principiul potrivit căruia func ționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege, consacrat la art.43 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată. În forma anterioară a Statutului funcţionarilor publici nu era prevăzută o asemenea îndatorire în mod expres, ci rezulta din spiritul legii (nu din litera ei). În forma sa republicată și consolidată, Legea nr. 188/1999 a inclus acest principiu la art. 43 alin. (3): ,, Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.” Legiuitorul nu face referire doar la conduita profesională, ci şi la cea civică, confirmând astfel acea caracteristică a statutului juridic al funcţionarilor publici, dintotdeauna recunoscută, potrivit cărora lor nu le revin doar obligaţii legate de exercitarea propriu-zisă a funcţiei, ci şi îndatoriri care exced acestui fapt, în afara funcţiei, inclusiv îndatoriri care privesc viaţa privată a funcţionarului public. 2. Principiul care îi obligă pe func ționarii publici ca, în activitatea lor, să nu prejudicieze persoanele fizice sau juridice și să apere prestigiul corpului func ționarilor publici , consacrat la art. 43 alin. (1) din aceeasi lege: ,,să se abtină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului func ționarilor publici.” În doctrină au fost enun țate următoarele concluzii rezultate din modul exhaustiv în care este formulat textul: este vorba de o obligație care poate interveni atât în timpul exercitării func ției, cât și în afara acesteia, ea vizând deci atât profesiunea, cât și via ța privată a func ționarului; sub aspectul faptelor nu este indicată nicio limitare, iar în ceea ce prive ște prejudiciile ce pot fi aduse, deoarece legiuitorul nu face nicio precizare, ar putea fi vorba atât de prejudicii materiale, câtș i de prejudicii morale.3
3
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 356
4
3. Principiul care îl obligă pe func ționarul public să manifeste discre ție profesională cu privire la informațiile de care ia cunoștin ță în exerci țiul func ției publice , consacrat la art. 46 din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit căruia ,,func ționarii publici au obliga ția să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informa țiile sau documentele de care iau cuno știn ță în exercitarea func ției publice, în condi țiile legii, cu excep ia ț informațiilor de interes public.” Sintagma secret de serviciu evocă actele și faptele prevăzute expres de o normă generală sau cu caracter intern, a cărei încălcare atrage sanc țiuni penale sau disciplinare, iar prin intermediul obligației de confidențialitate se satisfac atât interesele statului, cât și ale cetă țeanului. 4 Legea se referă la două categorii de secrete, obliga ția de a păstra informa iile ț ce reprezintă unul din cele două tipuri de secrete urmând a fi realizată cu respectarea legisla ției speciale în materie, referitoare la liberul acces la informa țiile de interes public. 4. Principiul care îl obligă pe func ționarul public ca, în activitatea prestată să manifeste supunere față de superiorul său ierarhic , consacrat la art. 45 alin. (2) din Statutul republicat, potrivit căruia ,,funcționarul public este obligat să se conformeze dispozi țiilor primite de la superiorii ierarhici”, având însă dreptul de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea acestora, dacă le consideră ilegale. În spiritul acestui principiu se impune analizată, printre obligaţiile funcţionarului public şi noţiunea de disciplină sau sintagma „obligaţie de supunere”, cum mai este ea cunoscută. 5. Principiul care îl obligă pe func ționarul public ca, în exercitarea func ției publice, să aibă un comportament neutru din punct de vedere politic , consacrat la art. 44 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată. Deși Titlul IV din Legea nr.161/2003, consacrat conflictului de interese și regimului incompatibilităților în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prevede expres dreptul la asociere politică al func ț ionarilor publici , prin art. 44 alin. (3) este instituită obliga ția acestora ca ,,în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferinț elor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organiza ție căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.” Este vorba de o obliga ție care trebuie obligatoriu coroborată cu dreptul la opinie garantat funcț ionarilor publici, cu respectarea obligaț , care impune funcţionarului public o iei de rezervă anumită moderaţie şi rezonabilitate în comportament. 6. Principiul care îl obligă pe func ționarul public de conducere să dea curs și să folosească propunerile și ini țiativele func ționarilor publici de execu ție care pot contribui la îmbunătățirea activității din cadrul autorită ții sau institu ției publice , consacrat la art. 43 alin.
(2) din Statutul republicat, potrivit căruia ,,funcționarii publici de conducere sunt obliga ți să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătă ț irii activității autorității sau instituției publice în care î și desfă șoară activitatea, precum și a calită ții serviciilor publice oferite cetățenilor.” În mod tradiţional, statutele privind funcţionarii publici consacră obligaţii doar pentru funcţionarii subordonaţi, atunci când este vorba despre raporturile dintre ei şi cei cărora se subordonează. Acest articol ,,sparge” tiparele pentru că instituie obligaţii pentru şefii ierarhici și în acest mod se poate realiza imbunătă țirea rela țiilor dintre ei și func ționarii publici subordona ți.
4
Verginia Vedinaş, Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ț ionarilor publici cu modificările ulterioare, republicată, comentată, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2004, p.140
5
7. Principiul care îl obligă pe func ționarul public să exercite func ția publică în condi iiț de cinste și probitate morală profesională, consacrat la art. 47 alin. (1) din Legea republicată, potrivit căruia ,,Func ționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru al ții, în considerarea func ției lor publice, daruri sau alte avantaje.” Consacrarea acestui principiu nu se limitează la dispoziţiile din Statutul funcţionarilor publici, faptele de încălcare fiind incriminate ca infracţiuni de corupţie . Astfel, acest principiu se regăsește la nivelul legislației penale în următoarele articole: •
articolul 254 C.P. – prevede şi pedepse ște infracţiunea de luare de mită: „fapta
funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.” articolul 256 C.P. – sancţionează fapta de primire de foloase necuvenite : „primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care este obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.” articolul 257 C.P. – prevede infracţiunea de trafic de influenţă: „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani.” De asemenea, prezintă interes Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nr. 78/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000 și modificată și completată prin Legea nr. 521/2004, O.U.G. nr. 124/2005 și Legea nr. 69/2007. •
•
8. Principiul care îi obligă pe func ționarii publici să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilită ților, stabilite potrivit legii , consacrat la art. 49 din Legea nr. 188/1999 republicată, principiu care are nu doar o natură morală, dar și legală, primind o reglementare distinctă prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparen ei ț în exercitarea demnităților publice, a func țiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corup ției. 5 Titlul IV din Partea I a legii reglementează conflictulș de interese i incompatibilităților ce pot interveni în exercitarea deminită ilor publice ț ș ț i func iilor publice, dispozițiile sale aplicându-se persoanelor care exercită urmatoarele demnită ți și func ții publice: Președinte al României; deputat și senator; consilier prezidențial și consilier de stat din Administrația Preziden țială; prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimiliate acestore, prefect și subprefect; magistrați; aleși locali; funcționari publici. Cu alte cuvinte, legea are în vedere toate persoanele care ocupă o func ie ț sau o demnitate publică într-una din autoritățile prin care se exercită cele trei puteri ale statului. Noțiunea de conflict de interese este definită ca fiind acea situa ție în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o func ție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea 5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003
6
influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribu țiilor care îî revin potrivit Constituției și altor acte normative. Limitarea conflictului de interese doar la situa ția unui interes personal de natură patrimonială reprezintă o soluț ie criticabilă a legii, fiind evident că obiectivitatea unei persoane care de ține o demnitate sau o funcție publică poate fi influen țată la fel de u șor, dacă nu chiar mai u șor și de interese de natură politică, ori de altă natură, care, în mod inexplicabil, au fost ignorate de legiuitor. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnită ților și a funcțiilor publice sunt, potrivit legii: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și suprema ția interesului public. Astfel, potrivit art. 72 din lege, persoana care exercită func ția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau func ții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea func ției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru so țul său ori rudele de gradul I. Dispozi țiile se aplică și pentru func ția de primar, viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucure ști. În ceea ce îl prive ște pe func ționarul public administrativ, acesta este în conflict de interese dacă, potrivit art. 79 din lege, se află în una dintre următoarele situa ții: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu func ționarii publici care au calitatea de so ț sau rudă de gradul I; interesele sale patrimoniale, ale soț ului sau rudelor sale de gradul I pot influen ța deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea func ției publice. Astfel, în cazul existen ț ei unui conflict de interese, func ționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. •
•
•
În ceea ce privește incompatibilită ț ile , potrivit art. 80 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, incompatibilitățile privind demnitățile și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorită ții sau institu ției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o func ție publică î și desfă șoară activitatea, precum și de dispozi țiile Titlului IV din această lege. Incompatibilită țile incidente în cazul func ționarilor publici sunt cuprinse în Partea I, Titlul IV, Cap. III, Secțiunea V din lege, în articolele 94-96, care consacră ca principiu faptul că statutul de func ționar public este declarat incompatibil cu orice altă func ție publică decât cea în care a fost numit, cu func țiile de demnitate publică, precum și cu o func ție privată, remunerată sau neremunerată. Funcționarii publici nu pot de ține alte func ții și nu pot desfă șura alte activită ți, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau institu țiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarului (cu excepția cazului în care func ționarul public este suspendat din func ția publică, în condi iile ț legii, pe durata numirii sale), în cadrul regiilor autonome, societă ților comerciale ori în alte unită ți cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asocia ții familiale sau ca persoană fizică autorizată sau în calitate de membru al unui grup de interes economic. De asemenea, func ționarii publici care, în exercitarea func ției publice au desfă șurat activită iț de monitorizare și control cu privire la societățile comericale sau alte unită ți cu scop lucrativ, nu pot să-și desfășoare activitatea și nu pot acorda consultan ță de specialitate la aceste societă ți timp de 3 ani după ieșirea din corpul func ționarilor publici. Funcționarii publici nu pot fi nici mandatari ai unor persoane în ceea ce prive ște efectuarea unor acte în legătură cu func ția publică pe care o exercită. Potrivit art. 95 nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care func ionarii ț publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I, interdic ție care se aplică și în cazul în care șeful 7
ierarhic direct are calitatea de demnitar, situa ție în care, personaele în cauză vor trebui să opteze, în termen de 60 zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renun țarea la calitatea de demnitar. Totuș i, potrivit art. 96 din lege, func ționarii publici pot exercita func ții sau activită ți în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. De asemenea, func ționarul public poate candida pentru o func ție eligibilă sau poate fi numit într-o func ție de demnitate publică, situaț ie în care raportul de serviciu al func ționarului public se suspendă, pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales sau până la încetarea func iei ț eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care func ționarul public a fost ales sau numit (art. 97). Potrivit Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a func ționarilor publici, principiile care guvernează conduita profesională a func ționarilor publici sunt următoarele: a) supremaț ia Constituției și a legii, conform căruia func ționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării; b) prioritatea interesului public , conform căruia func ționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea func ției publice; c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fa ța autorită ților și institu țiilor publice , principiu conform căruia func ționarii publici au îndatorirea de a aplica acela și regim juridic în situații identice sau similare; d) profesionalismul , conform căruia func ționarii publici au obliga ția de a îndeplini atribu țiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficien ță, corectitudine și con știinciozitate; e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră fa ță de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea func ției publice; f) integritatea morală, principiu conform căruia func ționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru al ții, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției publice pe care o de țin sau să abuzeze în vreun fel de această func ie; ț g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri; h) cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu func ționarii publici trebuie să fie de bună-credin ță; i) deschiderea conform căruia activită ile ș i transparen ț , principiu a ț ș desfă urate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetă țenilor. ț Prin intermediul unui asemena cod, func ționarii publici au obliga ția, în exercitarea func iei publice, de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condi țiile legii, transparența administrativă, pentru a câ știga și a menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.
8
CONCLUZII
Se impune a fi precizat rolul extrem de important pe care cele două acte normative, respectiv Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 7/2004, îl au în conturarea conduitei func ționarilor publici. In Statutul funcționarilor publici sunt reglementate două mari aspecte: în primul rând regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, mai precis raporturile de serviciu ale acestora, iar în al doilea rând, Legea nr. 188/1999 are ca scop asigurarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorită ților și instituțiilor publice din administrația centrală și locală. Referitor la Legea nr. 7/2004, aceasta prive ște strict normele de conduită profesională a funcționarilor publici. Așa cum este clar precizat în lege, normele de conduită profesională prevăzute de Codul de conduită sunt obligatorii pentru func ționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorită ților și institu țiilor publice. Funcționarii publici trebuie să se adapteze și să respecte cu stricte țe dispozi țiile Statutului și ale Codului de Conduită. Respectarea acestora va conduce la o mai bună organizare și func ționare a administrației publice, precum și la îmbunătățirea rela țiilor dintre func ționari publici și cetățeni.
9
BIBLIOGRAFIE •
Constituţia Romaniei;
•
Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici;
•
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici;
•
•
•
•
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurareaț transparen ei în exercitarea demnităților publice, a func țiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corup ției; ț iei publice, ț ii din Rădulescu, Corina – Editura Universită Deontologia func București, 2006;
Apostol Tofan, Dana - Drept administrativ , Vol. I, ed. 2, Editura C.H. Beck, București, 2008; Albu, Emanuel – Deontologia functiei publice, Editura Fundaț iei România de Mâine, Bucuresti, 2009.
10
