Romanul românesc interbelic începe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu, a c ărui rui ope operră stă sub sub sem semn nul une uneii „po „poet etic icii a
organicu organicului”, lui”, coordona coordonata ta fundamentala fundamentala a creaţiei sale şi dimensiune dimensiune a realismului cu accente naturaliste. Dup După cum cum mărturis rturiseşt eşte e în ar artic ticolu olull doct doctrin rinar ar „Cre „Cred”, d”, pentr pentru u Livi Liviu u Rebr Rebrea eanu nu lite litera ratu tura ra e est ste e „cre „crea aţie de de oame oameni ni şi via viaţă”, iar roma romanu null este este discu discurs rs ce „fi „fixea xeazză curge curgerea rea vie vieţii” ii”,, ce „dă vieţii un tipar tipar care îi cuprinde cuprinde dinamismul dinamismul şi fluiditatea. fluiditatea. Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece deoarece scrie scrie primul primul roman roman obiect obiectiv iv din liter literatu atura ra noatr noatr ă „Ion” „Ion” şi primu primull roman roman de analiz analiza a psihologi psihologiccă din proza proza româ ro mâne neas asccă -„Pădure durea a spâ spânz nzur ura aţilor ilor”. ”. Aces Acesta ta din din urma urma se impune impune ca reper reper fundamen fundamental tal în evoluţia romanului romanului psihologic românesc, ca primul studiu al unui caz de conştiinţă. Nuvel Nuvelele ele care care prec preced ed roman romanul ul „Pădurea durea spân spânzur zura a ţilo ilor” r” sunt sunt:: „Catastrof „Catastrofa”,”I a”,”Iţic Strul Strul Deze Dezertor” rtor” şi „H „Hora ora mor morţii”, pe baza baza cărora rora LLivi iviu u Reb Rebrea reanu nu îşi îşi cceea eeazză prim primul ul rom roman an de de anali analiza za psihologica. În geneza romanului romanului se împletesc împletesc date obiective ale ale realităţii cu un mater material ial afect afectiv iv tulbu tulburrător. tor. G. G. Călinesc linescu u ved vede e în în „Pădurea durea spân spânzu zura raţilo ilor” r” o mono monogra grafie fie a „inc „incer ertit titud udini iniii chinu chinuito itoare are”, ”, iar iar Pau Paull Georg Georgesc escu u afirm afirmă că sc scrie rierea rea nu es este te „un roman roman monogr monografic afic la războiulu zboiului” i” ci , în primu primull rând, rând, „o conf confru runt ntar are e a unor unor păre reri ri cri criti tice ce des despr pre e sens sensul ul vie vieţii cu cu îns îns ăşi viaţa af aflată la ex extrema lilimită”. Ca or oric ice e rom roman an,, „Pădure durea a spân spânzu zura raţilor ilor”” are are o acţiune iune com complex plexă, desf desfăşura şurattă pe mai mul multe te pla planu nuri ri,, cu per erso sona naje je nume numeroa roase se şi cu cu o intri intriga ga comp complic licat ată. Tema o constituie constituie evocarea realistă şi obiectivă a Primului Primului Război zboi Mondi ondial al,, în în car care e acc accen entu tull cade cade pe cond condiiţia trag tragic ică a intel intelect ectua ualul lului ui arde ardelea lean, n, sili silitt să lupt lupte e sub sub stea steag g str str ăin împotriva propriului propriului neam. Se pot distinge distinge două subteme subteme ale roman: roman: iub iubire irea a faţă de pat patrie rie şi şi dilem dilema a între între dat datori orie e şi dragoste faţă de ţară manifestată în conştiinţă. Personajul central al romanului este locotenentul Apostol Bologa. Bologa. Drama Drama lui este decla declanşat nşată de criza criza psihol psihologica ogica,, pers person onaj ajul ul apărâ rând nd ca sub subie iect ct tr trăitor itor şi obs obser erva vato torr al prop propri riil ilor or ssttări de de con conşt ştii iin nţa. Ero Eroul ul îşi îşi trăieşt ieşte e pro propr prii iile le
emoţii, sentimentele si incertitudinile, tragicul s ău conflict interior fiind declanşat de sentimentul datoriei de cet ăţean, ce-i revine din legile satului austro-ungar şi apartenenţa la etnia românească. Din punct de vedere structural, romanul este alcătuit din patru cărţi, fiecare având cate unsprezece capitole, cu excepţia ultimei, care are doar opt capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin acela ca viaţa tânărului Bologa s-a sfârşit prea curând şi într-un mod nefiresc. Romanul are doua planuri distincte ce evoluează paralel, dar care se intercondiţionează: unul al tragediei războiului şi altul al dramei psihologice a personajului principal. Scriitorul foloseşte ca tehnică narativă introspecţia, retrospec ţia, portretul direct al autorului, dialogul şi monologul interior, naraţiunea fiind la persoana a III-a (naratorul este omniscient şi omniprezent). Construcţia romanului este circulară şi simetrică: romanul „Pădurea spânzuraţilor” începe şi se termină cu imaginea spânzurătorii şi cu privirea luminoasă a condamnatului. Începutul romanului relatează o atmosfera cenuşie de toamna mohorâta, în timpul Primului Război Mondial, în care imaginea spânzurătorii stăpâneşte întreg spaţiul vizual şi spiritual. Apare şi descrierea, existând o corespondenţă între elementele naturii şi stările personajului: „Sub cerul cenuşiu de toamna ca un clopot uriaş de sticla aburită, spânzurătoarea nouă şi sfidătoare (…) întindea bra ţul cu ştreangul spre câmpia neagră”. Locotenentul Apostol Bologa, ca membru al Curţii Marţiale, a făcut parte din completul de judecată care l-a condamnat la moarte prin spânzurătoare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru că încercase să treacă frontul la inamic. Convins că şi-a făcut datoria faţă de stat, Bologa supraveghează cu severitate pregătirea execuţiei, dând dovada de lipsa totala de sentimente, însa ele vor fi cele care îl vor ucide in final. Bologa are foarte bine inoculat simţul datoriei de către tatăl sau, care îl sfătuieşte: „Ca bărbat să- ţi faci datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român”. Educaţia religioasa din copilărie, dată de mama sa, apoi studiile de filosofie de la Budapesta au sădit în Apostol valori care s-au sedimentat
mai ales în automatisme şi prejudecăţi. Intelectual prin formaţie, eroul nu face parte, la începutul romanului, din categoria celor care problematizează existenţa. Excesul cu care participă la pregătirea spânzurării lui Svboda, fără a lua în considerare altceva decât imperativul datoriei, dovedeşte acest lucru. Logodna cu Marta şi apoi ruperea logodnei, probează incapacitatea personajului de a se desface din lanţul automatismelor. Destinul lui Apostol Bologa însumează evenimente şi întâmplări de război, dublate de reflecţii profunde asupra situaţiei fără ieşire în care se afla personajul, dup ă mutarea teatrului de lupta pe frontul românesc. În încerc ările disperate de a evita confruntarea directă cu românii, Apostol face acte de eroism, distrugând un reflector rusesc, în speranţa că va obţine de la generalul Karg transferul în altă zonă de lupta. Punctul culminant este atins în momentul în care este din nou numit membru al Curţii Marţiale şi este obligat să participe la judecarea a doisprezece români acuzaţi de dezertare. Dezertarea devine şi pentru Apostol solu ţia de a-şi salva propria conştiinţă de la frământările actului de a-şi condamna propriii fraţi. De aceea planul pe care şi-l face nu este nici pe departe unul elaborat, lucru ce demonstreaz ă c ă în fapt el se lasă prins din moment ce se îndreaptă hipnotic spre zona frontului păzită de cel mai vigilent duşman al s ău. Este prins, condamnat la moarte şi executat prin spânzurare, într-o scena simetrica celei din incipitul romanului. Aceeaşi lumina, aceeaşi atitudine sfidătoare din ochii lui Svoboda se va vedea în final în ochii lui Bologa în momentul executării. În momentul spânzurării, ca şi Svoboda la începutul romanului, "Apostol îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina răsăritului". Viziunea despre lume, în ochii lui Apostol Bologa, se schimba din momentul în care sublocotenentul ceh Svoboda înfrunta moartea cu seninătate. Din acel moment, pentru el, războiul nu va mai fi doar o lupta fără sentimente, iar fiecare fapt ă se va transmite în conştiinţa personajului producând intense trăiri, emoţii, senzaţii, surprinse cu abilitate de Rebreanu. Din acel moment, începe criza lui de conştiinţa redata de
narator prin monolog interior sau autoanaliza de catre narator: „Apostol Bologa se făcu roşu de luare-aminte şi privirea i se lipise pe fata condamnatului. Îşi auzea băt ăile inimii ca nişte ciocane”. Lumina este vazută în roman ca motiv, apărând frecvent în text: în copilăria lui Apostol, în ochii lui Svoboda, sub forma reflectorului şi în ochii lui Apostol, atunci când acesta va înfrunta moartea aşa cum o făcuse şi cel pe care îl condamnase cu atât obiectivism în incipitul romanului, privirea lui zburând nerăbdătoare spre ”lumina răs ăritului”, spre „strălucirea cereasca”. Apostol Bologa moare ca un erou al neamului său, din dragoste pentru ţara sa, pentru libertate şi adevăr, pentru triumful valorilor morale ale omenirii. Liviu Rebreanu este în acest roman „un analist al stărilor de conştiinţă, al învălmăşelilor de gânduri, al obsesiilor tiranice", viziunea dspre lume fiind redată prin ochii personajului principal care suportă o adevărată transformare a conştiinţei.
