Învățarea centrată pe copil (Tema 4 din Programa de Titularizare)
Paradigma constructivistă în educație a condus la schimbări majore, vizibile la nivelul mai multor componente ale sistemului și procesului de învățământ. Paradigma constructivistă este legată de numele lui Jean Piaget (reputat om de știință elvețian) și al lui Vîgotski (psiholog rus). În primul rând, constructivismul pune într-o nouă lumină modul în care copilul învață, felul în care acesta își însușește cunoștințele și participă la acest proces. Constructivismul susține că în dezvoltarea intelectuală a copilului rolul cel mai important îl joacă acțiunea, cunoașterea fiind considerată legată de acțiunea copilului asupra obiectelor. De asemenea, se consideră că în dezvoltarea intelectuală un rol important îl au legăturile pe care copilul le stabilește cu alți covârstnici (copii de aceeași vârstă), dar și cu adulții. Până la momentul apariției constructivismului, paradigma tradițională în educație îl vedea pe elev/copil ca pe un simplu receptor al cunoștințelor transmise de cadrul didactic. Profesorul avea cel mai important rol, el fiind deținătorul cunoașterii pe care elevul trebuia să o însușească. Adoptarea paradigmei constructiviste are consecințe asupra întregii activități didactice, influențând proiectarea didactică, alegerea strategiilor, alegerea metodelor și mijloacelor de instruire, precum și a formelor de evaluare. Așa cum spuneam mai devreme, constructivismul înseamnă o regândire a rolurilor cadrului didactic și copilului. Astfel, copilul devine actorul cel mai important, iar cadrul didactic are rolul de a-l ajuta în procesul de învățare prin construirea unor contexte care să îl stimuleze pe copil (contexte care sunt reprezentate de activitățile desfășurate pentru fiecare domeniu experiențial, dar și activitățile de dezvoltare personală sau cele liber alese). De la aceste noi roluri apare conceptul de ÎNVĂȚARE CENTRATĂ PE COPIL. Ce înseamnă învățarea centrată pe elev? Sensuri principale Centrarea procesului educaţional asupra copilului presupune preocuparea permanentă a educatorilor pentru cunoaşterea copilului ca individualitate şi adaptarea programelor de formare la profilul acestuia, după cum afirmă prof. univ. dr. Mușata Bocoș. Fiecare copil reprezintă o provocare pentru educatoare, de a găsi soluţii, de a răspunde nevoilor afective, de cunoaştere, de acţiune şi de afirmare a propriului său potențial de învățare, afirmă prof. univ. dr. Elena Joița. 1
În proiectarea activităților din grădinița de copii, educatoarea pornește de la principiul că fiecare copil este UNIC. Nu există doi copii care să fie identici din punct de vedere intelectual, afectiv, motivațional. Centrarea pe copil pornește de la acest profil unic al fiecărui copil și îl valorifică în cadrul activităților din grădință. Centrarea pe copil este o abordare complexă, ce necesită construirea în timp real a unei experienţe de învăţare pozitive şi semnificative, într-o relaţie democratică. Experiențele de învățare pozitivă se definesc prin faptul că orice copil are o serie de puncte forte, pe care educatoarea le va valorifica pentru a-l ajuta să învețe activ. Astfel, atunci când greșește, vor fi scoase în evidență aspectele bine făcute și i se va explica elevului ce a greșit și cum ar putea să facă mai bine. Educația pozitivă înseamnă a-i crea copilului încredere în sine și a-l ajuta să valorifice potențialul pe care îl are. La modul dezirabil, o activitate educaţională este centrată pe copil dacă:
se bazează pe cunoaşterea de către educator a caracteristicilor tuturor copiilor din grupă şi a potenţialului real al acestora;
valorifică superior acest potenţial;
porneşte de la nevoile şi interesele specifice ale copilului;
vizează dezvoltarea de competenţe şi asimilarea de conţinuturi specifice;
implică activ copilul în planificarea, realizarea şi evaluarea activităţilor;
reprezintă o experienţă de învăţare pozitivă;
permite transferul la alte situaţii educaţionale formale (activități din grădiniță) sau nonformale (din afara grădiniței);
Strategiile de predare centrate pe copil au ca punct central facilitarea învăţării, a-l ajuta pe copil să se dezvolte, să înregistreze progrese. De aceea, strategiile didactice se aleg şi în funcţie de caracteristicile specifice ale fiecărui copil, de stilul de învăţare, profilul inteligenţelor multiple, dar şi de tipul de învăţare adecvat. Prof. univ. dr. Bocoș apreciază ca instruirea interactivă este un mod de a realiza învățarea centrată pe copil. Astfel, se vor alege metode interactive, care să îl conducă pe copil în atingerea obiectivelor educaționale propuse. Metodele interactive (conversația euristică, observația, jocul de rol, pălăriile gânditoare, metoda diagramelor Venn, metoda bulelor, jocul didactic etc.) sunt instrumente pe care educatoarea le va folosi în realizarea instruirii centrată pe copil. De asemenea, și formele de organizare a activității cu preșcolarii sunt importante. Tabelul de mai
2
jos prezintă modalități în care educatoarea poate să formuleze sarcini de învățare și să organizeze activitatea cu preșcolarii. Pentru a adapta sarcinile de învățare la profilul fiecărui copil, sunt preferate sarcinile diferențiate la nivel de grupe sau chiar la nivel individual. Modalități de formulare a Modalități de organizare a Modalități sarcinii de învățare
activității cu preșcolarii
de lucru pentru toți copiii)
Pe grupe
Individual Diferențiată (pe grupe sau
Pe grupe
pentru fiecare copil în parte)
dirijare
a
activității
Colectiv/Frontal Frontală (aceeași sarcină
de
Individuală
Dirijat Independent Dirijat Independent Dirijat Independent Dirijat Independent Dirijat Independent
În învățarea centrată pe copil este foarte importantă și învățarea colaborativă (nu doar cea individuală), unde copilul interacționează cu ceilalți, schimbă păreri, negociază, învață să îi asculte pe ceilalți. Concluzionând, învățarea centrată pe copil o provoacă pe educatoare să gândească o serie de activități și contexte de învățare în care copilul să fie actorul principal, să se implice în dobândirea de cunoștințe și competențe, interacționând cu ceilalți.
3
