MONITORIZAREA CALITĂŢII MEDIULUI MEDIULUI DIN ECOSISTEMUL MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE
Cuprins
ARGUMENT ARGUMENT............... ................................... .......................................... .......................................... ................................ ............ CAPITOLUL 1 Ecosistemul Municipiului Roşiorii de Vede.......................................... 1.1 Noţiuni introductive.................................................................... 1.2 Prezentarea municipiului Roşiorii de Vede................................ CAPITOLUL 2 Factorii de mediu – aerul, apa şi solul................................................... 2.1 Aerul – aspecte generale............................................................. 2.2 Apa – aspecte generale............................................................... 2.3 Solul – aspecte generale............................................................. CAPITOLUL 3 Calitatea mediului din ecosistemul Municipului Roşiorii de Vede....... 3.1 Mediul ecosistemului Municipului Roşiorii de Vede................. 3.2 Starea mediului Municipului Roşiorii de Vede.......................... 3.3 Sistemul de alimentare cu apă al Municipului Roşiorii de Vede............... Vede.................................... .......................................... .......................................... ......................................... .................... 3.4 Sistemul de epurare a apelor uzate al Municipului Roşiorii de Vede............... Vede.................................... .......................................... .......................................... ......................................... .................... BIBLIOGRAF BIBLIOGRAFIE... IE..................... ........................................ .......................................... ......................................... .....................
2
Pag. 2 3 3 4 9 9 12 19 23 23 25 26 27 28
Argument Protecţia mediului ambiant constituie problema majoră a societăţii contemporane. Lucrarea de faţă îşi propune să trateze această problemă, respectiv: prevenirea poluarii celor trei trei factori de mediu şi monitorizarea monitorizarea calităţii mediului, la nivelul nivelul ecosistemului municipiului Roşiorii de Vede. Polu Poluare areaa are are urmă urmări ri neplă neplăcu cute te,, ades adesea ea grav grave, e, asup asupra ra om omul ului ui şi me medi diulu uluii înconjurător, sub diferite forme: infestarea apelor de suprafaţă şi a pânzelor freatice, dispar dispariţia iţia uno unorr specii specii sau chiar chiar a vieţii vieţii din anumit anumitee bazine bazine hidrog hidrografi rafice ce,, deterio deteriorare rareaa potenţialului potenţialului agricol agricol a solului, solului, reducerea reducerea vizibilităţii vizibilităţii şi apariţia mirosurilor mirosurilor neplăcute, neplăcute, „încălz „încălzirea irea atmos atmosfere ferei”, i”, murdăr murdărirea irea zonelo zonelorr urbane urbane,, ploile ploile acide acide şi cel cel mai importa important nt afectează sănătatea oamenilor. Cuno Cunoaş aşte tere reaa influ influen enţe ţeii activ activită ităţii ţii um uman anee asup asupra ra ecos ecosist istem emel elor or natu natura rale le,, cu menţionarea surselor de poluare şi a efectelor lor fizice, este de strictă actualitate. Ea este impusă mai ales de implicaţiile nefaste ale deteriorării mediului asupra calităţii vieţii oamenilor. O atenţie deosebită trebuie acordată transferului de substanţe poluante dintr-un factor de mediu în altul. Sarcina principală a monitorizării biologice este de a detecta reacţia biosferei, ca răspuns la efectul antropogen, exercitată la diferite niveluri ale materiei vii: molecular, celular, de organism, de populaţie sau de asociaţie.
3
Capitolul 1 ECOSISTEMUL MUNICIPIULUI ROŞ IORII DE VEDE 1 . 1 N o ţ i u ni i nt ro du ct i ve Termenul monitorizare, în sens larg, semnifică supravegherea evoluţiei în timp a unui sistem prin măsurarea, estimarea sau semnalarea depăşirii valorilor limită a unor indicatori sau parametri definitorii ai sistemului, diagnoza stării prezente şi eventual elaborarea unor prognoze. În ultimul timp, regăsim des termenul monitorizare utilizat cu referire la sisteme politice, sociale, biologice, tehnice, informaţionale, transporturi şi evident protecţia mediului. Legea „Protecţiei Mediului” din 29 decembrie 1995 specifică înţelesul termenului monitorizarea mediului: „sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se impun”.
Poluarea are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului şi mediului înconjurător, sub diferite forme: infestarea apelor de suprafaţă şi a pânzelor freatice, dispariţia unor specii sau chiar a vieţii din anumite bazine hidrografice, deteriorarea potenţialului agricol a solului, reducerea vizibilităţii şi apariţia mirosurilor neplăcute, „încălzirea atmosferei”, murdărirea zonelor urbane, ploile acide şi cel mai important afectează sănătatea oamenilor(afecţiuni cronice ale aparatului cardio-vascular, respirator, digestiv sau ale pielii). În ultimul timp se insistă mult asupra existenţei unor substanţe mutagene puternice printre diferiţii poluanţi, care, mult timp neobservate, sunt considerate ca o ameninţare gravă, de ordin genetic, asupra populaţiei urbane. Astfel, chiar la începutul secolului XX smogul caracteristic Londrei punea aceleaşi probleme ca şi azi celor care nu puteau să-l suporte iar în anii ’70 Rinul era un râu fără viaţă (dar în care azi se pescuieşte). Pericolul în continuă creştere a influenţei negative exercitată de intensificarea producţiei industriale şi a celei agricole asupra sanătăţii umane şi a stării biosferei în ansamblu impune necesitatea elaborării unui sistem de monitorizare nu numai a unui factor de mediu, considerat separat, ci a biosferei în întregime.
4
Evident că sistemul global de monitorizare se bazează pe subsistemele naţionale de monitorizare, incluzând elemente ale acestor subsisteme. Astfel monitorizarea a devenit un sistem informativ cu multiple destinaţii speciale, care este în măsură să avertizeze organismele abilitate asupra stării biosferei, gradul de afectare antropogenă a ambianţei, despre factorii şi sursele unor efecte nefaste.
1.2 Prezentarea municipiului Roşiorii de Vede Datorită poziţiei sale geografice, prielnică dezvoltării societăţii omeneşti, pământul din zona oraşului Roşiorii de Vede a fost leagănul a numeroase mici aşezări, unde, înca din preistorie, sunt semnalate vestigii ale locuirii omului. Cele mai vechi urme de materiale ale locuirii omului pe aceste meleaguri sunt din epoca neolitică şi ele sunt concretizate în existenţa a două aşezari aflate în perimetrul actual al oraşului: „Palanca” şi „Livezi”.
Fig. 1: Roşiorii de Vede – Alimentară, 1966; Calea Dunării, 1935. Ruşii de Vede, localitate străveche, menţionată de Ptolomeu în secolul al II-lea şi documentar în 1385, de doi pelerini germani, devine, la începutul secolului al XV-lea, în
5
timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, reşedinţa judeţului Teleorman şi aşa va rămâne până în anul 1837.
Fig. 2: Harta judeţului Teleorman. Municipiul, străvechiul Russenart a luat ființă în inima Câmpiei Române și în centrul Teleormanului istoric, între coline domoale și pâlcuri rămase din vestita Pădure Nebună (a Deleormanului), ce a dat numele acestui ținut. 6
O așezare urbană campestră, dar cu împrejurimi incredibil de pitorești și cu tradiții seculare, ce dau farmec, lumină și o anumită intimitate acestor locuri, de intensă trăire spirituală, Russenartul multicentenar sau municipiul Roșiorii de Vede (așa cum este denumit oficial în zilele noastre) s-a dezvoltat pe malul drept al râului Vedea și este străbătut de pârâul Bratcov în partea sa de sud și de vest. La mai puțin de 50 Km de oraș, întâlnim apele Oltului și Dunării. Municipiul Roșiorii de Vede se află totodată la 100 km de București, la 100 Km de Craiova și tot la 100 Km de Pitești și Târgoviște, la câte 80 Km de Giurgiu și Slatina, și este singurul centru polarizator de importanță națională al județului Teleorman. Este legat în mod direct, prin șosele moderne și magistrale feroviare, de mai toate marile orașe din jumătatea de sud a țării, dar și din Ardeal și Banat, printre care: București, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Deva, Cluj, Alba Iulia, Slatina, Giurgiu sau Pitești, dar și de orașe mai mici, cum ar fi Alexandria (actuala reședintă a județului stabilită de regimul comunist), Turnu Măgurele, Zimnicea, Caracal, Dragănești-Olt, Videle sau Costești.
Fig. 3: Roşiorii de Vede – Piaţa centrală, 1938. Municipiul are toate condițiile pentru a deveni unul din cele mai puternice centre urbane, economice și culturale din Muntenia, în eventualitatea ca dezvoltarea viitoare a
7
acestei părti a țării va fi gândită pe criterii de adevăr istoric, cultural, social, dar și de eficiență economică. Municipiul Roșiorii de Vede se găsește la întretăierea paralelei de 44°07’ latitudine nordică cu meridianul de 25° longitudine estică și se mărginește la vest cu comuna Măldăieni, la sud cu comunele Peretu și Troianu, la est cu comuna Vedea și comuna Drăgăneștii de Vede, iar la nord cu comuna Scrioaștea, așezări de care este legat economic, cultural, tradițional și social și care, în viitorii ani, ar putea fi incluse în teritoriul municipiului. Municipiul de azi s-a dezvoltat într-un loc de important trafic comercial datorat trecerii pe aici, încă din cele mai vechi timpuri, a unor importante drumuri, ca „drumul lui Traian” și „drumul oii”. Aceste căi de comunicație legau Ardealul de Dunăre și se intersectau aici cu alte drumuri paralele cu fluvial – drumurile „țintei” și „olacului”, motiv pentru care localitatea a fost cunoscută, încă de la prima sa atestare documentară, sub forma de târg.
Fig. 4: Roşiorii de Vede – Calea Dunării, 2010. Relieful teritoriului pe care îl ocupa municipiul Roșiorii de Vede, după harta hipsometrică a Atlasului geograpfic, este caracteristic parții de vest-centrală a Câmpiei Române despărțită aici, de valea râului Vedea, în două compartimente: Găvanul Burdea – la răsărit și Câmpia Boian – la apus.
8
În zona Roșiorii de Vede, pe malul drept al râului care completează numele orașului, relieful se încadrează în caracteristicile Câmpiei Boian. Terenul este neted, cu o înclinare generală de la nord-vest spre sud-est, aproape imperceptibilă în ora ș, localitatea fiind desfasurată ca o fâșie îngustă, perpendicular pe direcția generală de inclinare a solului. Câmpia din jurul orașului este fragmentată de văile râurilor Vedea, Bratcov și Urlui. Intravăile sunt înguste, având lățimea de numai 300-1000 m între Vedea și Bratcov, sau 2-2.5 km între Bratcov și Urlui. Cea mai mare parte a caselor din oraș sunt așezate în lunca înaltă a râului Vedea, la altitudinea absolută de 82.5 m, dar circa 1/7 din locuințe și cea mai mare parte a întreprinderilor industriale s-au ridicat pe vechea terasă vestică a râului, pîna la altitudinea de 99 m atingând nivelul câmpiei care domina orașul. Din punct de vedere geologic, teritoriul orașului se suprapune pe unitatea din fața Carpaților, denumită Platforma Moesica. La suprafață întâlnim depozite cuaternare formate din aluviuni constituite din maluri, nisipuri ș i pietriș uri ce corespund holocenului. Urmeaza apoi, spre adâncime, depozite ale unui regim marnos (marne cu intercalații nisipoase, argile, nisipuri și pietrișuri) care s-au depus într-un regim lacustru din pleistocenul mijlociu.
Capitolul 2 FACTORII DE MEDIU – AERUL, APA ŞI SOLUL 9
2.1 Aerul – aspecte generale Aerul este una dintre cele mai importante resurse naturale de care depinde viaţa pe planeta noastră. Compoziţia normală a aerului cuprinde (în vol. % atmosferă uscată): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului. Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%). Deoarece aerul constituie suportul prin care are loc transportul cel mai rapid al poluanţilor în mediul înconjurător, ale căror efecte sunt resimţite în mod direct şi indirect de om şi de către celelalte componente ale mediului, prevenirea poluării atmosferei reprezintă o problemă de interes public, naţional şi internaţional. Calitatea aerului este determinata de emisiile în aer provenite de la sursele stationare şi sursele mobile (traficul rutier), cu preponderenţă în marile oraşe, precum şi de transportul poluanţilor la lungă distanţă. Respectând criteriile de clasificăre impuse de Uniunea Europeana, pe teritoriul României, în cadrul Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, au fost stabilite 11 aglomerări pentru evaluarea şi gestionarea caliţtii aerului, respectiv: Bucureşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Constanţa, Brăila - Galţti, Iaşi, Baia Mare, Cluj Napoca, Timişoara şi Braşov şi 8 zone pentru gestionarea calităţii aerului conform prevederilor OM nr. 745/2002. Poluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul activităţilor umane din ce în ce mai intense şi răspândite în ultima perioadă, altele datorându-se unor condiţii naturale de loc şi de climă. Principalii poluanţi ai aerului sunt: monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3), oxizii de azot ( NOx), dioxidul de sulf ( SO2), hidrocarburile. Circulaţia rutieră produce cel mai ridicat procent de CO eliberat în atmosferă (aproximativ 85%). Aceste emisii pot fi însă reduse prin ataşarea la maşini a unor convertori catalitici. Persoanele cardiace, copii mici şi bătrânii sunt cei mai expuşi la intoxicarea cu CO. Ozonul este cel de-al doilea agent poluant al aerului. El este rezultatul unor reacţii chimice ce implică prezenţa oxizilor de azot şi a hidrocarburilor, sub incidenţa luminii
10
solare, în condiţii constante. Concentraţii ridicate de ozon se găsesc în acest tip de smog fotochimic. Principalele surse de NOx sunt emisiile autovehiculelor şi termocentralelor. Oxizii de azot sunt: dioxidul de azot NO2 şi monoxidul de azot NO – ei contribuind la problemele cauzate de smogul fotochimic. Termocentralele de cărbune reprezintă principala sursă de SO2; este urmată de industrie şi de arderea în gospodării a cărbunelui – aceasta din urmă constituie cea mai importantă sursă de poluare în alte părţi ale lumii, în special în lumea a treia. Acestea apar în urma arderii incomplete a combustibililor fosili, întâlnindu-se sub formă gazoasă (metan) şi solidă (particule invizibile prezente în fum). Motoarele Diesel prost întreţinute evacuează gaze cu un conţinut ridicat de particule solide.
Fig. 5: Poluarea aerului datorită activităţii centralelor termice. Strategia naţională privind protecţia atmosferei aprobată prin HG nr. 731/ 2004, constă în crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului, eficient din punct de vedere economic. Obiectivul general al strategiei este protejarea sanătăţii oamenilor şi a mediului înconjurator, iar principalele obiective sunt: •
menţinerea calităţii aerului înconjurator în zonele şi aglomerarile în care
aceasta se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate; •
îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurator acolo unde aceasta nu se
încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare;
11
•
adoptarea masurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a
efectelor negative asupra mediului (inclusiv în context transfrontier); •
îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la
care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu. Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei, în acest sens, fiind implicate urmatoarele autorităţi publice centrale pentru: protecţia mediului, industrie, sănătate, transport, administraţie publică; autorităţile regionale şi teritoriale pentru protecţia mediului precum şi primăriile şi consiliile locale. Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei aprobat prin HG nr. 738/2004, stabileşte măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor-cheie ale Strategiei naţionale pentru protecţia atmosferei. Realizarea acţiunilor implică obligaţii şi din partea titularilor activităţilor care deţin surse de emisie a poluării atmosferice. Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrata a calităţii aerului (SNEGICA) aprobat prin HG nr. 586/2004, are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, institutional şi legal de cooperare a autoritatilor şi instituţiilor publice cu competente în domeniul protectiei atmosferei şi al evaluarii şi gestionarii calităţii aerului pe teritoriul României. SNEGICA cuprinde ca parţi integrante, doua sisteme: 1.
Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA);
2.
Sistemul naţional de invenţăriere a emisiilor de poluanţi atmosferici
(SNIEPA). Informatiile furnizate de cele doua subsisteme SNMCA şi SNIEPA sunt integrate de Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) în conformitate cu cerintele nationale şi internationale în domeniul evaluarii şi gestionarii calităţii aerului. În conformitate cu prevederile Legii nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgentă nr.195/2005 privind protecţia mediului responsabilitatea privind monitorizarea calităţii aerului înconjurator în Romania revine autoritatilor pentru protecţia mediului. Poluanţii monitorizati, metodele de masurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de informare şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislaţia naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme cerintelor prevăzute de reglemenţările europene. În prezent RNMCA efectueaza măsuratori continue de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în supensie (PM10 şi PM2.5),
12
benzen (C6H6), plumb (Pb). Calitatea aerului în fiecare staţie este reprezentată prin indici de calitate sugestivi, stabiliţi pe baza valorilor concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici măsuraţi. În Romania sunt amplasate 117 staţii de monitorizare continuă a calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru masurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici. RNMCA cuprinde 38 de centre locale, care colectează şi transmit panourilor de informare a publicului datele furnizate de staţii, iar după validarea primară le transmit spre certificare Laboratorului Naţional de Referintă din Bucureşti (LNR).
Calitatea aerului în judeţul Teleorman. La nivelul judeţului Teleorman supravegherea calităţii aerului s-a efectuat permanenet prin măsuratori şi determinări în 5 puncte de control la poluanţii gazoşi (3 staţii automate de monitorizare situate la frontieră în localităţile Turnu Măgurele şi Zimnicea, iar în Alexandria s-au realizat analize chimice la poluanţi gazoşi în 2 puncte de control), 12 puncte la pulberi sedimentabile, 4 puncte pentru determinarea pulberilor în suspensie şi 3 puncte recoltare precipitaţii. Punctele de control ale reţelei au fost alese astfel încât datele rezultatele din analizele efectuate să furnizeze informaţii atât asupra impactului transfrontalier, cât şi asupra poluării locale. Ca surse majore de poluare în judeţ exemplificăm: SC Donau Chem SRL Turnu Măgurele, SC Terma Serv SA Alexandria, SC Terma SA Roşiorii de Vede, SC Rova SA Roşiorii de Vede, SC Robema Roşiorii de Vede, SC Spicul SA Roşiorii de Vede, SC Koyo România SA Alexandria, Schelele petroliere, staţiile de distribuţie carburanţi, agricultura, mijloacele de transport, utilajele agricole.
2.2 Apa – aspecte generale Apa este un factor indispensabil organismului uman. Înca din cele mai vechi timpuri aşezarile umane au fost de-a lungul râurilor sau pe malul mărilor. Necesarul zilnic de apă al omului este aproximativ de 1.5-2 litri consumată ca atare, dar pentru curaţenia corporală omul foloseste zilnic aproximativ 40 litri de apa. Organizaţia Mondială a Sănătaţii consideră ca optim pentru acoperirea acestor nevoi, o cantitate de 100 litri în 24 ore.
13
Apa folosită de om trebuie sa întruneasca anumite proprietăţi fizice şi chimice. Aceste proprietaţi pot fi determinate cu ajutorul analizei fizico-chimice a apei. În acest sens, unele determinari se fac la locul de recoltare, astfel: •
determinarile organoleptice (gust,miros), determinarea temperaturii, fixarea oxigenului dizolvat şi a hidrogenului sulfurat, determinarea clorului rezidual, a bioxidului de carbon liber şi agresiv, determinarea Ph-ului;
•
determinarea turbidităţii, a suspensiilor, determinarea reziduului, determinarea fosfaţilor a oxidabilităţii a formelor de azot, determinarea fierului, a durabilităţii temporare, a manganului;
•
determinarea alcalinităţii şi acidităţii, determinarea durităţii totale a calciului şi magneziului, determinarea fluorului. Proprietăţile apei sunt atat de deosebite încât nu le are nici un alt corp de pe
Pământ. În circuitul din natura îşi menţine constant volumul şi-şi pastreaza proprietăţile. Masa sa specifica intrece de aproape 800 de ori pe cea a aerului. Are o mare forţă de adeziune, luând perfect forma vaselor în care se afla, lipindu-se de pereţii acestuia. Datorită marii ei tensiuni superficiale, poate urca în vasele capilare, impotriva gravitaţiei, aşa cum circula în corpul plantelor, participând astfel la procesul de fotosinteza. Apa constituie, în acelaşi timp, un solvent perfect pentru aproape toate substanţele minerale. Prin proprietăţile ei calorice caracteristice, apa menţine caldura, acumulând-o greu şi redând-o apoi treptat. Aşa se explica de ce climatele maritime sunt lipsite de excese de temperatura. Ea are şi o mare capacitate termica (de 8 ori mai mare ca fierul şi de 33 de ori ca mercurul), iar în ceea ce priveste termoconductibilitatea, aceasta este superioară de 25 de ori faţă de cea a aerului În unitatea de timp apa acumulează sau cedează o mare cantitate de caldura. Apa are şi o mare conductibilitate electrica, iar din punct de vedere chimic molecula de apă este foarte stabilă. În sfarsit, apa joaca şi rolul unui catalizator universal. Din punct de vedere biologic, ea întreţine toate procesele fizico-chimice ce se petrec în celula vie, asigurând tremoreglarea organismului. Datorită tuturor acestor proprietăţi, apa constituie un etalon de masura, pentru multe fenomene ca: etalon de caldura ( caloria reprezintă cantitatea de caldură ce o absoarbe 1 gram de apă pentru a-şi ridica temperatura cu un 1 o); etalon de temperatură ( temperatura de 0oC este cea de topire a gheţii, iar 100 oC pentru fierbere); etalon de masură a masei pe care îl dă gramul, echivalent cu masa de apa ce corespunde unui cm 3 de apă.
14
Dacă aceste a sunt proprietăţile apei în stare lichida, cu totul deosebite faţă de alte corpuri le are apa sub forma de gheaţă. Gheaţa capată aspect consistent, constituită dintr-o asociere compactă de cristale, fiind un corp polimorf, mai uşor ca apa. Prin îngheţ, apa îşi mareste volumul cu 1/10. La un volum de apa cu densitatea 1, densitatea ghetii va fi de 0,91, ceea ce ne îngăduie să-i apreciem grosimea sub apa. Aşa, de exemplu, dacă un bloc de gheaţă ar fi gros de un metru la suprafaţa, partea din apa va fi de 9 metri. Topirea gheţii solicită o mai mare cantitate de caldură, numita caldură latentă de topire , care ar ridica temperatura unui gram de apa de la 0 oC la 79oC. Prin îngheţ apa se dilată, iar prin topire se contractă. Vaporii de apă sunt şi ei mai uşori. Dintr-un litru de apa se obţin 1,5 litri la temperatura de 100oC, iar densitatea, la aceeaşi temperatură, este de 0,623. Vaporii de apă se prezintă sub forma unui gaz transparent din care cauză sunt vizibili. Proprietăţile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele caracteristici care impresioneaza organele noastre de simt, adica gustul şi mirosul apei. Gustul
apei este dat de conţinutul în substanţe chimice şi în primul rând de sărurile
minerale şi de gazele dizolvate (oxigenul şi bioxidul de carbon). Excesul sau carenţa unora dintre aceste componente poate imprima apei un gust neplacut (fad , sălciu, amar, dulceag). Mirosul
apei este legat de asemenea de prezenţa în exces a unor elemente naturale sau
provenite prin purificarea apei, ca şi din unele transformari la care sunt supuse în apa anumite substanţe chimice mai ales poluante. Atat gustul cât şi mirosul apei, desi au ca principala caracteristică un mare grad de subiectivitate, totuşi au din punct de vedere sanitar, o valoare deosebită. În primul rând influienţa lor asupra utilizării apei este hotărâtoare, poate duce la excluderea folosirii apei respective. Gustul şi mirosul apei pot servi şi ca indicatori de poluare a apei. Apa potabilă nu trebuie să aibă miros caracteristic şi trebuie să aibă un gust placut. În caz contrar apa poate prezenta subtanţe poluante care sunt dăunatoare sanatăţii. Prezenta substanţelor poluante în apa pot fi evidenţiate prin culoare apei. Chiar şi temperatura apei poate fi un indicator indirect de poluare, mai ales pentru apele subterane, unde se ştie că temperatura este constantă. Variţia acestei temperaturi însă, paralel cu variaţia temperaturii aerului, indica existenţa unei comunicari cu exteriorul şi deci posibilitatea de pătrundere în sursa de apa a poluanţilor din afară. Astazi exista o preocupare continuă la nivel naţional şi mondial de înbunătăţire continuă a calităţii apei potabile. În unele ţări din vestul Europei se urmaresc 45 de indicatori referitor la calitatea apei, iar normele Comisiei Economice Europene (C.E.C.) aprobate în 1980, recomandă urmarirea continuă a 62 de caracteristici ale apei potabile. 15
Planul mondial de supraveghere a calităţii apelor face parte din „Sistemul mondial de supraveghere a mediului înconjurator (G.E.M.S.)” initiat prin Prgramul Naţiunilor Unite, prevede urmarirea calităţii apelor prin trei categorii de parametri: 1.
parametri de baza(temperatura, pH, conductibilitate, oxigen dizolvat,
colibacili); 2.
parametri indicatori ai poluarii persistente(cadmiu, mercur, compusi
organo-halogenaţi, compusi organo –metalici, uleiuri minerale); 3.
parametri obţionali(carbon organic total, consum biochimic de oxigen,
metale grele, arsenic, bor, sodiu, cianuri, uleiuri, streptococi). Romania dispune de resurse sarăce de apă de 1700 t/locuitor, în comparaţie cu media pe Europa care este de 4000 - 5000 t/locuitor. Consumatorii de apa sunt: industria, agricultura, consumul casnic, transportul, serviciile. Poluarea apelor reprezintă alterarea caliăţilor fizice, chimice şi biologice ale apelor, produsă direct, sau indirect, în mod natural sau antropic. Apa poluată devine improprie utilizarii normale. Poluarea poate avea loc: •
continuu, cum este cazul canalizării din oraş, sau rezidurile provenite din industrie şi deversate în ape;
•
•
•
discontinuu, la intervale regulate sau neregulate de timp; temporar; accidental, în cazuri de avarie. Sursele de poluare ale apelor se clasifică după mai multe criterii, dată fiind
diversitatea lor: •
după provenienta: activitatile menajere, industria, agricultura, şi transporturile.
•
după aria de raspandire a poluanţilor: surse locale sau difuze, cand poluanţii se raspandesc pe o arie mare.
•
după poziţia lor: surse fixe, mobile (autovehicole, locuinţe şi instalaţii ce se deplasează etc.).
Sursele majore care generează poluarea apei sunt:
16
Fig. 6: Zonă poluată pe rîul Vedea. Apele din sistemele de canalizare
Toate apele provenite din sistemele de canalizare, atât cele tratate cât şi cele netratate, sunt deversate în râuri şi mări. În râuri este eliberată în genere apă tratată, dar în cazul unor ploi torenţiale, se poate depăşi capacitatea staţiilor de tratare a apelor uzate, în apele râurilor putând ajunge astfel şi substanţe netratate şi deşeuri. În mări se deversează apă netratată în prealabil.
Fig. 7: Poluarea apelor datorită sistemelor de canalizare. Deşeurile industriale şi transporturile
Industria este responsabilă pentru un procent mai mare de 38% din totalul activităţilor ce poluează mediul acvatic. Aproape toate ramurile industriale produc deşeuri, care pe diferite căi, ajung în râuri şi în mări. De exemplu, cadmiul reprezintă un deşeu al procesului de fabricare al detergenţilor cu fosfaţi. Fiind deversat din fabricile ce produc astfel de detergenţi, el ajunge să atace orice sistem viu cu care vine în contact, chiar şi atunci când se găseşte în concentraţii reduse. Poluarea provenită din agricultură
17
Ingrăşămintele anorganice sunt folosite în mod curent în agricultură pentru realizarea unor recolte mai mari. Majoritatea îngrăşămintelor sunt compuse din trei elemente: azot, fosfor şi potasiu. Cele mai folosite sunt îngrăşămintele ce conţin azot şi nitraţi. Acest azot este absorbit de către plante, el fiind un nutrient foarte important. Dar plantele nu pot consuma tot azotul împrăştiat pe câmp, astfel o mare parte este spălată de ploi, ajungând în lacuri, râuri sau canale unde provoacă fenomenul de eutrofizare (a se vedea mai jos). O altă cantitate de azot pătrunde în pământ, fiind antrenat în subsol de apa provenită de la ploaie sau de la irigaţii. Acolo, azotul se amestecă cu apa din rocile poroase – pânza freatică– unde poate rămâne o perioadă lungă de timp – ani de zile.
Fig. 8: Poluarea datorată activităţilor agricole. Pesticidele
Agricultura modernă este foarte dependentă de utilizarea pe scară largă a substanţelor chimice sintetice, care au capacitatea de a ucide dăunătorii agricoli. Există mai multe feluri de pesticide, fiecare acţionând asupra unui grup specific de organisme. Astfel, pentru combaterea insectelor se folosesc insecticidele, pentru combaterea buruienilor se utilizează ierbicidele, iar fungicidele sunt folosite pentru controlarea bolilor provocate de fungi – ciuperci.O parte a acestor substanţe ajung în apa subterană sau în râuri, fiind spălate de pe suprafeţele agricole. Altele ajung în apele de suprafaţă cu ocazia împrăştierii lor din avioane sau alte utilaje. Unele substanţe persistă în mediu un timp foarte îndelungat, cauzând o serie de probleme ecologice. Altă cale de penetrare a acestor substanţe în mediul ambiant este determinată de proasta depozitare a acestora, în ambalaje şi locuri necorespunzătoare. Activitatea fermelor
Poluarea provenită din activităţile fermelor poate fi devastatoare. Lichidul provenit de la dejecţiile animale (urină şi fecale) şi cel rezultat din procesele de fermentaţie ale nutreţului depozitat ca rezervă sau pentru compostare, cauzează probleme majore de poluare a apelor curate. Efectul provocat de aceste reziduuri este diminuarea cantităţii de 18
oxigen din ape – eutrofizare – ceea ce determină moartea peştilor şi a celorlalte forme de viaţă acvatică. S-a constatat că lichidul de fermentaţie al nutreţului este de 200 ori mai periculos decât apele uzate provenite din canalizări. Poluanţii apelor sunt foarte diversi şi de aceea clasificărea adopta mai multe criterii, astfel: •
după natura lor exista poluanţi: organici, anorganici, bilogici, radioactivi, termici.
•
după starea de agregare se diferentiaza: suspensii, poluanţi solubili în apa, dispersii coroidale.
•
după durata degradarii naturale în apa se deosebesc: poluanţii uşor biodegradabili, nebiodegradabili, refracţări. Poluarea apelor la fel ca şi poluarea celorlalte elemente apartinatoare naturii inca
continuă la un nivel ridicat dar totuşi în urma congreselor nationale şi internationale privind poluarea se observa o usoare ameliorare a ei atat pe plan naţional cât şi mondial.
Calitatea apelor in judetul Teleorman. Cursurile de apă în judeţul Teleorman sunt caracterizate în general printr-o mineralizare mai scăzută, sărurile minerale dizolvate fiind reprezentate de săruri de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu (bicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi). Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă, uneori apreciabilă cu materii în suspensie şi substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile meteorologice şi climaterice. Acestea cresc în perioadele de precipitaţii abundente, ajungând la un maxim în perioada viiturilor şi la un minim în perioadele de îngheţ. Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi conduce la alterarea cursurilor de apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori: substanţe organice, compuşi ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb etc.), detergenţi, produse petroliere, pesticide etc. O caracteristică a apelor curgătoare este capacitatea de autoepurare, datorată unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă. Calitatea apelor în judeţ este afectată de activitaţile economice preponderente specifice judeţului. Principalele surse de poluare a apelor în judeţul Teleorman sunt: industria chimică, industria extractivă, zootehnia şi agricultura. Principalii receptori ai apelor uzate epurate sunt bazinele hidrografice Vedea şi Dunăre.
19
2.3 Solul – aspecte generale Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care îndeplineste multe funcţii şi este vital pentru activităţile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor. Solul este format din partea minerala(fragmente mai mari sau mai mici de roca), humus, apa, aer şi unele vietuitoare(plante şi animale). Partea minerală aprovizionează plantele cu substanţe minerale, care sunt dizolvate în apa iar humusul este componenta organica a solului provenita din putrezirea plantelor şi animalelor moarte. Humusul este partea cea mai valoroasa a solului. Cu cât cantitatea de humus este mai mare, cu atat solul este mai închis la culoare. De obicei, straturile superioare ale unui sol sunt cele mai bogate în humus.
Fig. 9: Sol bogat în humus. Cu ajutorul calciului, humusul adună şi cimentează particelele minerale din sol, formand glomerule. Acestea sunt consistente şi nu se desfac în apă. Între glomerule se află spaţii ocupate cu aer şi apă, unele mai largi, altele mai inguste. Un astfel de sol se numeşte sol cu structură. Ca interfaţă dintre pământ, aer şi apă, solul este o resursa neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale: •
•
producerea de hrana/biomasa; depozitarea, filtrarea şi transformarea multor substanţe(incluzând apa, carbonul, azotul);
•
sursa de biodiversitate, habitate, specii şi gene;
•
serveste drept platforma/mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane;
•
sursă de materii prime, bazin carbonifer;
20
•
patrimoniu geologic şi arheologic. Poluarea uscatului este forma de poluare dificil de măsurat şi de controlat. Iar solul
este mai dificil de curăţat decât aerul sau apa. Uscatul este utilizat pentru depozitarea deşeurilor menejere sau comerciale, iar noroiul de la staţia de epurare a apelor reziduale este în general depozitat pe uscat sub forma unei suspensii în apa sau în stare uscată ori semiuscată. Noroiul conţine cantităţi importante de substanţe nutritive, precum azotul şi fosforul, dar el poate sa conţină cantităţi nedorite de metale toxice. Poluarea este evidentă în cazul solului. Reziduurile care nu au fost evacuate în apă şi în aer acopertă uscatul, ambianţa imediată de viata a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru patrat e intens şi multiplu solicitat, degradeaza terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile . Solul poate fi poluat : •
direct prin deversari de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole;
•
indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenti poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate. În ceea ce priveşte poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se
observă anumite particularităţi. Spre exemplu, ca regulă generală, solurile cele mai contaminate se vor afla în preajma surselor de poluare. Pe măsură, însă, ce înălţimea coşurilor de evacuare a gazelor contaminate creşte, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scădea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde în suprafaţă. Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi contaminarea în adâncime a solului. Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic şi de protejare a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de
21
ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. Surse de poluare a solului şi modul de dispersie a poluanţilor: Sursele principale ale poluarii solurilor sunt : •
aplicarea pe scara largă a îngraşămintelor şi pesticidelor în agricultură;
•
folosirea sistemelor extinse de irigaţii;
•
depozitarea deşeurilor solide;
•
depunerile atmosferice de substanţe toxice produse ca urmare a activităţilor umane. Deteriorarea solurilor se realizeaza prin :
•
expansiunea agriculturii;
•
defrişare şi eroziune;
•
supraexploatarea solurilor.
ÎNGRĂŞĂMINTE
EROZIUNE
PESTICIDE
EXPANSIUNEA AGRICULTURII
DEPUNERI ATMOSFERICE
DEFRIŞAREA PĂDURILOR
DEPOZITAREA DEŞEURILOR SOLIDE
SUPRAEXPLOATAREA SOLULUI
Fig. 10: Surse de poluare şi degradare a solului.
22
Întrucât deplasarea pesticidelor şi a îngrăşamintelor din locul pe care au fost administrate mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au încercat metode pentru mărirea persistenţei lor prin aditivi chimici. Spre exemplu persistenţa heptaclorului în sol a fost mărită: •
cu 18% prin adaus de ulei lubrefiant mineral
•
cu 52% prin adaus de răşină de Piccopale ;
•
cu 30% prin adaus de polistiren alchilat ;
•
cu 29% prin adaus de plastifiant aromatic.
•
cu 21% prin adaus de fracţiuni grele aromatice din petrol. Experienţa a arătat că persistenţa pesticidelor mai depinde şi de natura solului : ea
este mai mică în solurile cu conţinut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decât în substanţe organice. Până acum, fără accentuarea acţiunilor comunitare, doar câteva state membre au legislaţie specifică protecţiei solului, celelalte bazându-se pe câteva prevederi de protejare a solului în cadrul altor politici sectoriale. În domeniul Protecţiei Solului, Subsolului - Biroul Protecţie Sol, Subsol are ca obiect de activitate implementarea prevederilor legale privind protecţia, conservarea, amenajarea şi folosirea judicioasa a solului, subsolului şi ecosistemelor terestre. Obiective: •
implementarea legislatiei de mediu specifice în domeniul protectiei solului, subsolului;
•
eficientizarea colaborarii cu alte autorităţi, instituţii;
•
reducerea nivelului de poluare a solului şi subsolului în România;
•
identificarea siturilor contaminate pe tipuri de activităţi poluatoare;
•
identificarea zonelor afectate/cu risc la alunecari de teren din diferite cauze;
•
cresterea gradului profesional al personalului din ANPM, ARPM şi APM în domeniul protectiei solului, subsolului. Atribuţii şi competenţe:
•
realizează baza de date privind situaţia zonelor contaminate la nivel naţional;
•
realizează baza de date pentru gestionarea siturilor contaminate;
•
participă la organizarea activităţii de monitorizare a solului şi subsolului, precum şi a calităţii resurselor naturale neregenerabile;
23
•
realizează baza de date referitoare la metodele de reconstrucţie ecologică aplicate la nivel naţional;
•
colaborează cu Direcţia Programe, Proiecte, Relaţii Internaţionale, Comunicare, în scopul asigurării legăturii cu Agenţia Europeana de Mediu, cu Agenţiile Naţionale şi Federale de mediu din statele membre sau asociate ale U.E. şi cu alte organisme de specialitate din ţară şi strainătate, cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
•
organizează instruirea personalului A.R.P.M./A.P.M. în domeniul protecţiei solului şi subsolului.
Capitolul 3 CALITATEA MEDIULUI DIN ECOSISTEMUL MUNICIPULUI ROŞIORII DE VEDE 3.1 Mediul ecosistemului Municipului Roşiorii de Vede Municipiul Roşiorii de Vede constituie un sistem teritorial cu caracteristici proprii impuse de spaţiul în care au evoluat şi interacţionat complex douǎ subcomponente: 1.
macrosistemul natural;
2.
macrosistemul socio-economic .
Macrosistemul natural este definit de stransa interrelaţionare dintre aspectele de relief, climǎ, apǎ, vegetaţie, fauna şi soluri şi constituie suportul necesar unei comunitaţi socio-economice distincte cu un anumit mod şi nivel de viaţǎ.
Calitatea aerului Municipiul Roşiorii de Vede aparţine zonei de climǎ de tip continental, cu veri foarte calde, cu precipitaţii moderate, adesea sub formǎ de averse şi ierni reci, cu viscole rare şi frecvente intervale de încǎlzire, ce provoacǎ topirea zǎpezii , cu influenţe ale topoclimatului de luncǎ (veri calde şi ierni blânde).
24
Temperatura înregistreazǎ media anualǎ de 100 C. Media lunii celei mai calde – iulie, este de 22,5 0 C, în timp ce media lunii celei mai reci, ianuarie, este de – 3,20 C . Maximele absolute au fost + 41,70 C ( 20.08.1945 ) şi – 34,60 C ( 25.01.1942 ) . Cantitatea medie anualǎ de precipitaţii este de 562 mm, cu un maxim în luna iunie de 81,8 mm şi un minim de 31,4 mm, în luna februarie . Cantitatea maximǎ cǎzutǎ în 24 de ore a fost înregistratǎ la 14.07.1901 şi a fost de 105 mm. Aceste caracteristici climatice influentează direct: •
debitele şi fenomenele hidrologice;
•
evapotranspiraţia;
•
variaţia nivelului pânzei freatice din luncă, deci în cea mai mare parte a oraşului şi implicit disfuncţii în furnizarea apei potabile către populaţie ;
•
delimitarea unui microclimat în pădurea de pe stanga râului Vedea (cu temperaturi moderate, umiditate accentuată);
•
fiziologia ecosistemelor naturale şi a plantelor de cultură;
•
disconfort termic pentru populaţie, etc ;
•
dificultăţi în desfaşurarea unor activităţi socio-economice.
Calitatea apelor Oraşul Roşiorii de Vede se aflǎ amplasat pe malul drept al râului Vedea , care are o lungime de 215 km şi face parte din bazinul hidrografic Vedea – Cǎlmǎţui, cu o suprafaţǎ de 6800 km2, ce se suprapune unor pǎrţi din judeţele Argeş, Olt şi Teleorman . Apele de suprafaţǎ sunt folosite în special pemtru agriculturǎ şi pentru alimentarea unitǎţilor industriale. În perimetrul municipiului sunt prezente râurile Vedea şi pâraurile Bratcov şi Urlui. Râul Vedea, cu o lungime de 215 km de la izvorul din Platforma Cotmeana are o pantă redusă cuprinsă între 4,2% şi 1% (panta medie de 1,7%) şi face parte din bazinul hidrografic Vedea-Călmăţuiu. În cea mai mare parte, debitul este destul de instabil, mai ales în timpul iernii şi primăverii. Municipiul dispune de o cantitate de apă suficientă şi de bună calitate. Capacitatea staţiei de tratare este de cca. 20 000 m3/ zi . Cantonarea apelor freatice are loc în nisipurile şi pietrişurile din lungul râului Vedea sau în pânzele aluviale ale interfluviilor câmpiei. Adâncimea apelor freatice este variabilă în funcţie de morfometria orizontului, astfel, pe interfluviu, adâncimea apei 25
freatice coboară la 22-30 de metri, iar în lunca râului, nivelul pânzei de apă este superficial, între 2 si 3 m adâncime. Adâncimea şi debitul lor variază în funcţie de infiltraţiile apelor meteorice şi al apelor şiroite pe versanţi. Permeabilitatea excesivă a stratului de aluviuni, putin consolidate, din lunca râului Vedea, determină cresterea şi descresterea pânzei freatice, mai ales în partea estică a oraşului. Apele freatice sunt cantonate mai ales în stratele de Frătesti, în depozitele de terasă şi în aluviunile de pe văile principalelor râuri şi sunt alimentate din precipitaţii. Hidrochimic, apele din stratele de Frătesti şi din depozitele de terasă cu mineralizări între 0,5 şi 1g/l, având calităţi potabile, iar cele din depozitele de luncă între 1 si 3g/l. Apele de adâncime, puse în evidenţa de forajele hidrogeologice executate până la 500m, neutilizate pănă în prezent, se afundă dinspre Dunăre spre nord. Rezerve importante de ape de adâncime sunt acumulate în stratele de Frăteşti. Capacitatea de debitare a acviferele este sub 1 l/sec. Au calităţi potabile remarcabile, cu mineralizare şi duritate reduse, de tip hidrochimic bicarbonat.
Calitatea învelisului biogeografic Vegetaţia din zonǎ este caracteristicǎ regiunilor de luncǎ şi câmpie, evidenţiindu- se prin suprafeţe reduse şi insulare arboricole, alcǎtuite din cer şi gârniţǎ. În urma transformǎrilor antropice, mare parte din suprafeţele împǎdurite au fost înlocuite de culturi şi pajişti stepizate de pǎiuş, pir şi firuţǎ. Pe lângǎ acestea sau dezvoltat şi alte plante ierboase, precum rogoz şi trifoi. În luncǎ, vegetaţia lemnoasǎ este reprezentatǎ de zǎvoaie de luncǎ alcǎtuite din arbuşti (sânger, lemn câinesc, cǎlin) şi arbori de esenţǎ moale (salcie, plop, salcâm). Fauna are caracter azonal şi este specificǎ luncilor râurilor reprezentatǎ de mamifere (lup, iepure, viezure, specii cu valoare cinegeticǎ – mistreţ, vulpe, nurcǎ), pǎsǎri (mierlǎ, stǎncuţǎ, coţofanǎ, sitar, fazan – colonizat), pǎsǎri de baltǎ (raţǎ, gâscǎ, lişiţǎ, stârc, etc.) Dezvoltarea fondului piscicol este dirijatǎ îndeosebi în susul amenajǎrilor heleşteielor şi a cursurilor de apǎ pentru o ihtiofaunǎ reprezentatǎ de crap, caras, clean, biban, plǎticǎ, etc . Conform constatarilor geotehnice, pamanturile de pe raza municipiului sunt reprezentate prin argile si argile prafoase care contin cele doua orizonturi de lut-lut „B” si lut „C” –cafeniu-roscat cu concretiuni calcaroase, stratul avand o grosime de 6-8 m, ca
26
principale caracteristici ale pamantului se remarca :compresibilitatea redusa ,gradul ridicat de consolidare ,fiind totodata contractile si sensibile la umezire. Dintre solurile zonale, tipurile
principale
sunt:
cernoziomuri
argiloiluviale,argiloiluviale
brun-roscate
podzolite,nisipuri slab solidificate,soluri aluvionare.
3 .2
S ta re a
m ed iu lu i
M un ic ip ul ui
R oş i or ii
de
Vede Evaluarea calităţii apelor râului Vedea, pe baza prelucrării datelor analitice primare în secţiunea aval de Roşiorii de Vede, conform datelor din Planul Local de Acţiune pentru Mediu, pe 2006, elaborat de Agenţia de Protecţie a Mediului Teleorman, încadrează Vedea în categoria a III-a de calitate. Aceasta cuprinde ape de suprafaţă ce pot fi folosite în piscicultură, la alimentarea cu apă pentru necesităţi tehnologice ale industriilor şi la agrement. Atât în amonte de Roşiorii de Vede, pe o lungime de 30 km., cât şi în aval de municipiu, până la Alexandria, pe o lungime de 38 km, râul Vedea este încadrat în categoria a III-a de calitate. Indicatorii de poluare a apelor râului Vedea sunt: 1.
substanţe organice dizolvate (exprimate prin oxidabilitatea cu permanganat
de potasiu şi bicromat de potasiu); 2.
consumul biochimic de oxigen (CBO5 );
3.
amoniu, fosforul, azotul, clorurile, sodiul;
Apele subterane reprezintă o resursă naturală importantă a oraşului, care asigură apa pentru consumul în scop potabil şi menajer . Calitatea apei subterane de la nivelul judeţului este monitorizată prin intermediul a 29 foraje hidrogeologice . Datele furnizate de către Administraţia Naţională ,,Apele Române” – S.G.A.Teleorman, pentru perioada 1995 – 2012, pun în evidenţă faptul că, valorile indicatorilor analizaţi, pentru municipiul Roşiorii de Vede, se încadrează în limitele admise, conform S.T.A.S. 1942/ 1991, cu excepţia nitraţilor . Cauzele contaminării pânzei freatice cu azotaţi sunt multiple şi cumulative: •
spălarea permanentă a solului de către precipitaţii atmosferice, contaminate cu diferiţi oxizi de azot şi antrenarea acestora de către precipitaţii şi apa de irigaţii către pânza freatică;
•
apa din cursurile de suprafaţă (Vedea, Bratcov, Urlui), încărcate cu ape uzate cu azotaţi;
27
•
surse cu caracter aleatoriu, generate de administrarea îngrăşămintelor chimice pe unele categorii de terenuri arabile .
3. 3
Si s temul
de
al i ment are
cu
ap ă
al
M u n i c i pu l u i R o ş i o r i i d e V e d e Sistemul de alimentare cu apă al municipiului Roşiorii de Vede cuprinde: 1.
frontul Măldăeni, capacitate 160l/s, 28 puţuri;
frontul Uzina de apă, capacitate 50 l/ s, 13 puţuri.
2.
Aductiunea (pentru frontul Maldaieni):
conducte cu lungime de 5 km. Şi diametru de 500 mm.;
conducte de aducţiune - 10 km.;
3.
Uzina de apă:
staţie de pompare (utilizată când scade presiunea);
4 rezervoare de înmagazinare;
alimentarea cu apă a consumatorilor se face prin cădere liberă;
staţie de clorare;
4.
Reteaua de distribuţie.
3. 4
Captarea apei subterane, prin două fronturi de captare:
conducte de distribuţie (din oţel şi azbociment) – 42 km .
Si stemul
de
epurare
a
apel or
uzat e
al
M u n i c i pu l u i R o ş i o r i i d e V e d e Gospodărirea defectuoasă apelor uzate industriale şi menajere, este principala sursă de poluare a râului Vedea. Evacuarea apelor uzate menajere şi industriale provenite din principalele unităţi economice ale oraşului se face prin reţeaua de canalizare, formată din două colectoare principale (cu diametrul de 40-80 cm) şi colectoare secundare cu diametrul de 25-40 cm). Reţeaua de canalizare transportă aceste ape preepurate insuficient în cadrul unităţilor, către staţia de epurare a municipiului, ampalsată în partea de est, între râul Vedea şi localitate . Epurarea apelor se face în staţie de tip mecano-biologic, fiind apoi deversate în râul Vedea . Funcţionarea defectuoasă a staţiei a condus la depăşiri ale limitelor
28
maxime admisibile la C.B.O.5, suspensii ale apelor şi substanţe organice dizolvate. Gradul de poluare este moderat.
Fig. 11: Staţia de epurare a apelor uzare. În prezent staţia de epurare a apei din municipiu se află în proces de reabilitare şi modernizare fapt ce va permite epurarea debitului suplimentar de apă uzată corespunzător extinderii reţelei de canalizare şi va atinge standardele impuse de Directiva privind epurarea apelor uzate urbane. Grupul spaniol Rayet a castigat licitaţia pentru reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a apei din Roşiorii de Vede, operaţiune în valoare de 4,7 milioane euro, cu termen de finalizare în doi ani. Termenul de finalizare este prevazut pentru începutul anului 2013. Noua staţie de epurare va deservi un numar de peste 31.000 locuitori din zonă.
BIBLIOGRAFIE
1.
2 . 3 .
Teodorescu I., Risnoveanu G., 2001, Ecologie si protectia mediului, Editura Constelaţii, Bucureşti. Porumbeanu A., 2005, Roşiorii de Vede-În cronica vremurilor, Editura Tipoalex, Alexandria. Toader I., 1980, Teleorman-monografie, Editura Sport şi Turism, Bucureşti.
29
