MEDICAŢIA APARATULUI DIGESTIV Mucoasa gastrică are activitate secretorie ce constă în: - secreţie secreţie clorhidro clorhidropeptic peptică, ă, cu rol rol în digestie; digestie; - secr secreţ eţie ie de mucu mucuss şi bica bicarb rbon onat at de sodi sodiuu cu rol rol prot protec ecto torr pent pentru ru muco mucoas asăă împo împotri triva va agre agresi siun unii ii clorhidropeptice. Reglarea secreţiei de acid clorhidric se poate face pe următoarele căi: - pe cale nervoasă nervoasă parasimpatic parasimpatică, ă, vagală, vagală, cu efect excitosecretor; excitosecretor; - pe cale endocrină hormonală, hormonală, prin hormonul gastrina, cu efect excitosecretor; - pe cale paracri paracrină nă şi umorală: umorală: - prin histam histamină, ină, cu efect efect hipersec hipersecretor retor;; - prin PGE2 şi receptorii PG, cu efect hiposecretor; - prin somatostatină, cu efect hiposecretor. impulsul nervos, pe calea nervului vag, eliberează neuromediato neuromediatorul rul colinergic colinergic Calea nervoasă nervoasă – impulsul acetilcolina, ce stimulează receptorii colinergici M1 (din sinapsa ganglionară parasimpatică la nivelul plexului intramural) şi M3 (din sinapsa neuroefectoare parasimpatică), rezultatul fiind eliberarea de gastrină, histamină şi acid. hormonul gastrina, gastrina, secretat secretat de celule ale mucoasei mucoasei gastrice, stimulează stimulează receptorii receptorii Calea hormonală – hormonul gastrinici de pe membrana celulelor endocrine şi parietale, rezultatul fiind eliberarea de histamină şi acid. Secreţia de gastrină este modulată prin mecanism de feed-back pozitiv sau negativ în funcţie de concentraţia de H+ şi pH. Calea umorală – histamina eliberată de mastocitele din mucoasa gastrică (sub influenţă vagală şi gastrinică) activează receptorii H2 situaţi pe membrana celulelor parietale şi secreţia acidă. Somatostatina, hormon secretat de hipotalamus şi de celulele pancreasului, inhibă secreţia de gastrină şi de acid. Prostaglandinele din seria E (PGE2) au efect citoprotector prin stimularea secreţiei de mucus şi carbonat acid de sodiu, stimularea troficităţii şi regenerării mucoasei şi prin stimularea fluxului sanguin în mucoasă. Verigile implicate în secreţia gastrică acidă sunt următoarele: - acet acetil ilco colin linaa şi şi recep recepto tori riii musc muscar arini inici ci;; - gast gastrin rinaa şi rece recept ptor orii ii gast gastri rini nici ci;; - histamina şi receptorii histaminici H2; - anhidraza carbonică, ce favorizează formarea protonului H+; - pompa de H+, ce transferă ionul H+ din celula secretorie gastrică în lumenul gastric, reacţia protonului H+ cu anionul Cl- şi formarea HCl; - PGE2, prin receptorii specifici, diminuă concentraţia de AMPC. Dereglările în ceea ce priveşte secreţia gastrică conduc la hiperaciditate sau hipoaciditate. În funcţie de mecanismul fiziopatologic, stimulatoarele secreţiei gastrice acţionează astfel: - activarea receptorilor H2: histamina; - activa activarea rea recepto receptoril rilor or gastri gastrinic nici: i: pentag pentagast astrin rin;; - stimularea nespecifică: alcoolul etilic; - stimularea stimularea directă directă şi prin prin reflex reflex condiţiona condiţionat: t: substanţ substanţee amare amare şi aromati aromatice ce (din (din specii specii vegetale). vegetale). Pentru medicina veterinară prezintă o oarecare importanţă ultima categorie. Cu toate acestea, vom menţiona şi histamina, mai ales pentru efectele sale la nivelul organismului. Histamina este mediator al transmiterii histaminergice centrale şi periferice. Receptorii pentru histamină sunt H1, H2 şi H3. Activarea receptorilor H2 induce hipersecreţie gastrică şi este antagonizată prin antihistaminice H2. a. Efectele secundare tip H1 (antagonizate de antihistaminicele H1) sunt: - vasodi vasodilata lataţie ţie cu hipote hipotensi nsiune une şi tahica tahicardi rdiee reflexă reflexă;; hipere hiperemie mie şi creşte creşterea rea tempera temperatur turii ii tegum tegumente entelor lor;; creşterea permeabilităţii capilare cu edeme; - dispnee (prin bronhoconstricţie şi creşterea permeabilităţii capilare); - coli colici ci abdo abdomi mina nale le,, diar diaree ee.. b. Reacţiile alergice de tip I, anafilactic imediat, sunt antagonizate de antihistaminicele H1 şi de adrenalină.
Medicamentele din acest grup îmbunătăţesc apetitul şi digestia prin stimularea funcţiilor secreto– motorii digestive, pe cale reflexă sau directă, cu urmări favorabile pentru întregul organism. Ca urmare a acestor acţiuni, se clasifică în mai multe grupe şi subgrupe (după Veturia Nueleanu, 2004): - Activatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale: - substanţe digestive; - medicaţia rumenului; - vomitive; - purgative. - Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale: - antidiareice; - spasmolitice (antispastice); - antivomitive; - antiacide. - Reglatori ai motilităţii gastrointestinale; - Medicaţia hepatobiliară.
1. ACTIVATORI AI SECREŢIILOR ŞI MOTILITĂŢII GASTROINTESTINALE 1.1. SUBSTANŢE DIGESTIVE Substanţele digestive stimulează secreţiile digestive (salivară, gastrică, intestinală, pancreatică, biliară). Acestea acţionează prin impresionarea papilelor gustative ale limbii şi astfel declanşează pe cale reflexă stimularea secreţiilor digestive. Efectul acestor substanţe a fost demonstrat prin metoda prânzului fictiv la câine. Pentru a se obţine această acţiune, substanţele digestive se administrează cu 15 – 30 minute înaintea tainurilor principale având următoarele indicaţii terapeutice: anorexie, animale slăbite, stări de convalescenţă, hipoaciditate gastrică, dispepsii gastrointestinale, meteorizaţii cronice. Se împart în digestive amare, digestive aromatice, digestive saline şi digestive fiziologice sau înlocuitori ai secreţiilor digestive. A. Digestive amare
Sunt reprezentate de droguri vegetale ce conţin principii amare, fără acţiune generală, care se folosesc pentru îmbunătăţirea apetitului şi digestiei. Mecanismul de acţiune este reflex: stimulul acţionează la nivelul papil papilelo elorr gustat gustative ive.. Din plante plantele le respec respectiv tivee se prepar preparăă infuzi infuzii,i, decoct decocturi uri,, tinctur tincturii sau extrac extracte te care care se administrează per os înaintea raţiei cu circa 30 minute în doze de 10 – 25 g la animalele mari, 2 – 5 g la animalele mijlocii şi 0,5 – 2 g la cele mici. Rădăci Rădăcina na de genţia genţiană nă (ghinţură) (ghinţură).. Planta, Planta, Gentiana conţine 1-3% Gentiana lutea din fam. Gentianaceae, conţine gentiopicrină care prin păstrare trece în gentiogenină şi gentiamarină. Se folosesc tinctura şi extractul de genţiană. Rădăcina de păpădie. Drogul provine de la planta Taraxacum officinalis din fam. Compositae. Conţine taraxacină, tanin, inulină. Se recoltează toamna târziu, iar primăvara se recoltează frunzele. Ţintaura (fierea pământului). Se recoltează părţile aeriene în timpul înfloririi de la Centaurium umbelatum din fam. Gentianaceae. Conţine centaurină, eritrocentaurină, gentiopicrină. Frunzele de trifoi de baltă (trifoi amar) se recoltează de la planta Menyanthes trifoliata din fam. Gentianaceae. Drogul conţine glicozidul amar meniantina care prin hidroliză trece în meniantol şi glucoză. Schinelul. Se folosesc părţile aeriene de la planta Cnicus benedictus din fam. Compositae, care se recoltează în timpul antezei. În medicina umană se utilizează o tinctură neoficinală numită Tinctura amară care conţine principii active din ghinţură, fierea pământului, pământului, păpădie, păpădie, precum şi din părţi aeriene de la pelin şi coji de portocale. portocale. Se poate folosi la animalele mici, câte 10 – 15 picături de mai multe ori pe zi. În F.R. X sunt trecute o serie de tincturi care se pot utiliza în acelaşi scop: tinctura de portocale, tinctura de genţiană, tinctura de nucă vomică.
2
B. Digestive aromatice
În această grupă se încadrează drogurile vegetale care conţin uleiuri eterice, adesea alături de principii amare. Acţiunea eupeptică se produce atât pe cale reflexă (datorită principiilor amare), cât şi direct prin stimularea receptorilor de la nivelul mucoasei stomacale (datorită uleiurilor eterice). Uleiurile eterice conferă drogurilor un gust agreabil şi miros plăcut care de asemenea contribuie la îmbunătăţirea apetitului. Posedă şi proprietăţi antifermentescibile şi carminative. Drogurile aromatice se utilizează ca şi cele amare şi aproximativ în aceleaşi doze. Pelinul. Planta se numeşte Artemisia absinthium, din fam. Compositae. Se folosesc părţile aeriene care conţin absintină, anabsintină, un ulei eteric, o cetonă, azulen. Tinctura de pelin se administrează în doze de 1 – 8 g la animalele mari şi 0,1 – 0,3 g la animalele mici. Ienupărul. Planta se numeşte Juniperus communis din fam. Cupressaceae. Se foloseşte fructul care este o pseudobacă. Se recoltează şi se usucă toamna. Drogul conţine cel puţin 0,8% ulei volatile. Se utilizează sub formă de infuzii, decocturi, electuarii. Muşeţelul. Drogul este reprezentat de inflorescenţa de la planta Matricaria chamomilla din fam. Compositae. Conţine 0,15 – 0,5% ulei eteric bogat în azulen, apoi o substanţă amară – acidul antemic, mucilagii, taninuri. Se recomandă sub formă de infuzii sau decocturi ca antiinflamator, antiseptic, antifermentescibil, liniştitor, antispasmodic, eupeptic. Codiţa şoricelului. Drogul este reprezentat de părţile aeriene de la Achilea millefolium din fam. Compositae. Se recomandă ca şi muşeţelul. Calamul aromatic (rizom de obligeană). Este un drog provenit de la planta Acorus calamus din fam. Acaceae. Conţine acorină (principiu amar) şi un ulei volatil 2,5%. Are aceleaşi utilizări ca şi muşeţelul şi codiţa soricelului. Anasonul. Drogul îl constituie fructul de la planta Pinpinella anisum din fam. Umbeliferae. În uleiul de anason există 80 – 90% anetol, apoi terpene, un ulei gras. Are şi calităţi carminative, expectorante şi antiparazitare externe în special pentru păsările de colivie, ulei de anason 1% în alcool. Feniculul (anason dulce, molură). Drogul este reprezentat de fructul de la planta Phoeniculum vulgare din fam. Umbelliferae. Se foloseşte ca şi anasonul. Chimenul (chimion). Drogul este reprezentat de fructul de chimen (Carum carvi) din fam. Umbelliferae. Are aceleaşi utilizări ca şi anasonul. Frunzele de mentă. Drogul provine de la planta Mentha piperita din fam. Labiatae. Conţine un ulei volatil (1%), în care predomină mentolul (50%). Frunzele de mentă mai conţin de asemenea tanin. Infuziile de mentă se recomandă ca remediu digestiv, carminativ şi antispasmodic intestinal. Sămânţa de muştar negru (Sinapis nigra). Pe lângă proprietăţile iritante, posedă şi calităţi eupeptice. Coaja de portocală. Este pericarpul de la Citrus aurantium din fam. Rutaceae. Drogul conţine 1% ulei eteric. Se folosesc tinctura de coji de portocală şi siropul de portocală. Siropul de lămâie conţine 1% ulei eteric de lămâie (Citrus limon) din fam. Rutaceae, folosit ca eupeptic. Usturoiul. Se folosesc bulbii plantei Allium sativum din fam. Liliaceae pentru conţinutul lor în ulei eteric (0,5 - 2%) şi alicină (antibiotic). C. Digestive saline
Digestivele saline măresc secreţiile gastrice şi trezesc apetitul, fluidifică secreţiile, exercitând astfel acţiune anticatarală. Acţionează atât direct asupra glandelor, cât şi reflex, datorită gustului lor care stimulează papilele gustative. Dozele sunt de câteva zeci de grame la animalele mari şi câteva grame la animalele mici. Clorura de sodiu se întâlneşte sub formă de pulbere, ser fiziologic şi soluţie hipertonică 10 – 20%. În urma administrării la animale se produc următoarele efecte: a) este digestiv şi activator al peristaltismului gastrointestinal; b) este resalinizant şi ca urmare este indicată în situaţii de vomă intensă, diaree, arsuri şi alte stări însoţite de pierderi de electroliţi. În astfel de situaţii se folosesc soluţiile izo- sau hipertone;
3
c) are rol antitoxic, fiind indicată în stări toxiinfecţioase de natură furajeră; d) este vomitiv la carnivore dacă se administrează per os sub formă de soluţie hipertonă. Se administrează ca digestiv în apa de băut (10 – 25 g la cabaline, 20 – 50 g la bovine, 1- 3 g la rumegătoare mici, 0,1 – 0,3 g la câini; se evită folosirea la porci şi păsări care sunt sensibile la excese de sodiu). Serul fiziologic se utilizează ca resalinizant şi antitoxic, intravenos sau subcutant, 500 – 2000 ml la animalele mari, 50 – 300 ml la cele mijlocii şi 50 – 100 ml la animalele mici sau sub formă de soluţii hipertonice 10% - 20% intravenos, calculându-se 0,05 g NaCl/kg. Soluţia hipertonică se administrează intravenos şi provoacă hipertonie sangvină, atrage apa din ţesuturi, creşte tensiunea arterială şi tonusul organelor interne ale aparatului digestiv. Pentru a nu se produce intoxicaţie cu sare se face o singură administrare. Bicarbonatul de sodiu se prezintă sub formă de pulbere fină albă cu gust uşor sărat. Se foloseşte ca digestiv, antiacid gastric (în gastrite hiperacide, ulcer gastrointestinal, intoxicaţii cu acizi şi se administrează concomitent cu medicamente acide). Pe cale generală acţionează ca antiacid sistemic în acidoze metabolice, acidoză rumenală, intoxicaţii. Întrucât se elimină parţial prin glandele bronşice, se foloseşte ca expectorant şi fluidifiant al secreţiilor bronşice în bronşite şi bronhopneumonii. Se poate folosi şi ca alcalizant al secreţiilor mucoaselor sub formă de spălături în soluţii 1 – 3% în stomatite, vaginite, endometrite, mamite. Acţiunea farmacodinamică a bicarbonatului de sodiu la nivelul tubului digestiv este complexă: în primul rând neutralizează acidul clorhidric din stomac, apoi la 10 – 15 minute stimulează celulele glandulare, concentraţia de acid clorhidric creşte, în continuare trece în intestine de unde pe cale reflexă stopează secreţia de acid clorhidric şi a altor secreţii digestive. Sulfatul de sodiu (sarea lui Glauber) se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente, eflorescente, inodore, cu gust sărat, slab amar; la 33º C se dizolvă în apa de cristalizare; la aer pierde această apă, devenind pulbere amorfă. Se solubilizează în apă, soluţiile având pH neutru. Medicamentul în doze mici este digestiv, iar în doze mari purgativ. Ca digestiv se administrează sub formă de breuvaj, în doze de 15 – 20 g la animalele mari, 3- 10 g la animalele mijlocii şi 2 – 5 g la porc. Sarea de Karlsbad – Sarea de Karlovy – Vary este un amestec pulverulent format din sulfat de sodiu 22 părţi, bicarbonat de sodiu 18 părţi, clorură de sodiu 9 părţi şi sulfat de potasiu 1 parte, soluţiile 0,6% sunt asemănătoare apelor minerale de Karlovy – Vary. Ca mecanism de acţiune, la început acţionează sulfatul de potasiu şi clorura de sodiu care stimulează terminaţiile senzitive digestive (gastrice şi intestinale şi ca urmare îmbunătăţesc funcţiile secreto-motorii), apoi la 30 – 60 minute intervin sulfatul de sodiu şi bicarbonatul de sodiu care acţionează în continuare în acelaşi sens. Medicamentul îmbunătăţeşte şi absorbţia pentru o durată de timp mai îndelungată, în plus fiind şi coleretic, expectorant şi diuretic. Sarea artificială de Karlsbad se prepară din sulfat de sodiu 3 părţi, bicarbonat de sodiu 2 părţi şi clorură de sodiu 1 parte. Dacă se depăşesc dozele digestive, sarea de Karlsbad nu se mai absoarbe din intestin, astfel provocându-se efect purgativ. D. Digestive fiziologice (înlocuitori ai secreţiilor digestive) •
Substituenţi ai secreţiei gastrice
Acidul clorhidric este un lichid limpede, incolor, cu miros înţepător, care se amestecă cu apa şi alcoolul. Există în comerţ acid clorhidric concentrat (35%) şi acid clorhidric diluat 9 – 10%. Are un rol deosebit în digestia proteinelor. Pentru a activa pepsinogenul, trebuie o soluţie 0,2% de acid clorhidric; peste această concentraţie se produce contracţia pilorului. Acidul clorhidric diluat se administrează sub formă de breuvaj, de obicei în amestec cu pepsină, tincturi, siropuri în doze de: bovine 15 – 30 g, rumegătoare mici 2 – 5 g, cal 10 – 20 g, porc 1-2 g, carnivore 0,1 – 0,5 g. În hipo- şi anaciditate gastrică, precum şi în timpanism, se recomandă soluţie 0,1 – 0,5%, în doze de 1 – 2 linguri acid clorhidric 10% la 1 litru de apă. În organism, acidul clorhidric este secretat de celulele mucoasei gastrice, având rol în digestie prin următoarele mecanisme: - transformă pepsinogenul în pepsină; - realizează pH-ul necesar acţiunii proteolitice a pepsinei; - favorizează absorbţia fierului (prin transformarea Fe3+ în Fe2+) şi a calciului; - asigură sterilitatea sucului gastric; - influenţează secreţia intestinală şi pancreatică.
4
Se utilizează ca medicaţie de substituţie (sub formă de soluţii diluate) în deficitul secretor al mucoasei gastrice parţial şi total cu hipoclorhidrie sau anaclorhidrie şi tulburări digestive consecutive (indigestie, meteorism, diaree) şi ca medicaţie adjuvantă în terapia cu fier. Pepsina este un produs enzimatic format din enzime proteolitice din mucoasa stomacală proaspătă de bovine sau porcine, purificată şi diluată cu lactoză la titrul indicat. Se prezintă sub formă de pulbere amorfă albă, uşor gălbuie, cu miros slab caracteristic, cu gust dulceag, solubilă în apă. Se utilizează în insuficienţele secretorii stomacale, 2 – 5 g la animalele mari şi 0,2 – 0,5 g la animalele mici. În mod obişnuit se asociază cu acid clorhidric. Pepsina, sub forma produsului comercial Cheag comprimate, fiecare comprimat conţinând 1 g pepsină cu titrul 1:20000, se utilizează la prepararea produselor lactate acide. •
Substituenţi ai secreţiei pancreatice
Sucul pancreatic este produs de pancreasul exocrin şi conţine: - enzime proteolitice: tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaze, elastaza, colagenaza; - enzime glicolitice: amilaza; - enzime lipolitice: fosfolipaza, trigliceridesteraza, colesterolesteraza; - nucleaze: dezoxiribonucleaza şi ribonucleaza. Reglarea secreţiei se face pe cale nervoasă (parasimpatică vagală) şi hormonală (gastrină, secretină, pancreozimină). În diverse afecţiuni ale pancreasului exocrin apar: - hiposecreţia pancreatică exocrină, cu tulburări de digestie, absorbţie şi fermentaţie sau putrefacţie la nivel intestinal; - hipersecreţia pancreatică exocrină, cu tulburări ce pot evolua până la necroză pancreatică. Medicaţia de substituţie este indicată în insuficienţă pancreatică exocrină, enterocolite, meteorism (cu tulburări dispeptice). Aceste substanţe se utilizează asociate între ele, precum şi cu alte substanţe utile în digestie (bilă, hemicelulaze, bromelină). Diversele preparate comerciale se obţin prin asocieri ale unor enzime: tripsină, lipază, amilază, precum şi enzime vegetale: hemicelulază, bromelină (enzimă proteolitică din ananas, activă între limite largi de pH), ficină (enzimă din sucul de ficus, activă între limite largi de pH). Tripsina este o enzimă proteolitică secretată de pancreas sub forma precursorului inactiv tripsinogen, activat de enterokinază sau de cantităţi mici de tripsină. Corectează dispepsia consecutivă insuficienţei secretorii pancreatice. Pancreatina este un preparat enzimatic purificat, obţinut din pancreas proaspăt de porcine sau ovine. Produse comerciale de uz uman
Triferment se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsină, lipază şi amilază. Doza este de 3- 6 drajeuri pe zi la omul adult. Se administrează în timpul sau imediat după mesele principale. Produsul poate fi utilizat şi în medicina veterinară, la carnivore şi porcine în situaţie de anorexie, dispepsii. Cotazym – forte se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsină, lipază, amilază, celulază şi extract uscat şi purificat de bilă. Festal - preparat sub formă de drajeuri ce conţin lipază, amilază, proteaze pancreatice, hemicelulază şi bilă de bou uscată şi purificată. Digestal, drajeuri cu pancreatină, extract de bilă de bou şi hemicelulaze. Panscebil, drajeuri cu enzime pancreatice, extract de bilă de bou şi hemicelulaze. Kreon, Mezym - aceste preparate sunt indicate în insuficienţă pancreatică, pancreatită cronică, dispepsii, exces alimentar, intoleranţă la grăsimi. Dozele la om sunt de 1- 2 comprimate după mesele principale. 1.2. MEDICAŢIA RUMENULUI Substanţele cu acţiune la nivelul rumenului se împart în: a) medicaţia atoniei rumenale; b) medicaţia timpanismului; c) medicaţia acidozei rumenale; d) medicaţia alcalozei rumenale; e) medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale.
5
A. Medicaţia atoniei rumenale
Din această grupă fac parte medicamente care intensifică contracţiile şi secreţiile prestomacelor şi care se utilizează în atonia prestomacelor, în indigestii prin împâstarea prestomacelor, în supraîncărcarea rumenului, în timpanism cronic. Aceleaşi medicamente administrate la monogastrice pot avea efect digestiv şi uneori chiar vomitiv în funcţie de doza în care se utilizează. Digestim este o soluţie de uz veterinar care conţine extract de veratru, tinctură de pelin, tinctură de ienupăr, acid clorhidric concentrat şi excipient hidromineral. Preparatul acţionează asupra mucoasei digestive (mai ales la nivelul prestomacelor) şi produce intensificarea sau reluarea mişcărilor compartimentelor gastrice şi în mod indirect stimulează rumegarea şi îmbunătăţirea digestiei. Este indicat la rumegătoare mari şi mici în indigestii prin supraîncărcare, împâstarea foiosului, atonii cronice ale prestomacelor şi în dispepsii hiposecretorii. În vederea administrării pe cale orală, se diluează cu apă şi se folosesc următoarele doze: bovine adulte 25 – 50 ml într-un litru de apă de 2 – 3 ori pe zi; viţei, oi, capre – 25 ml în 500 ml apă de 1- 2 ori pe zi. Se prezintă sub formă de flacoane a 250 şi 500 ml. Rumdigestin se prezintă sub formă de soluţie în flacoane de 0,5 l, 1 l, 20 l şi 50 l şi conţine extract de rizom de veratru, alcool etilic şi acid clorhidric, şi se foloseşte la bovine în indigestie acută prin supraîncărcare a prestomacelor, atonie şi pareză cronică a prestomacelor, meteorism cronic şi dispepsii. Ruminol se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi conţine: stricnină sulfat, veratrină sulfat, pilocarpină clorhidrat, acid clorhidric şi apă distilată. Are efect hiperperistaltic şi hipersecretor. Se administrează subcutant în doză de 5 – 10 ml. B. Medicaţia timpanismului
Plantele furajere conţin, unele dintre ele, substanţe care favorizează formarea de spumă, iar altele substanţe care ajută la diminuarea spumei. Atunci când se creează anumite dezechilibre între cele două categorii de substanţe, precum şi când apar condiţii favorizante pentru indigestia spumantă, este necesară folosirea unor medicamente antispumante. Aceste substanţe fac parte din categoria polisiloxanilor, derivaţi ai siliciului. Aceste subsanţe reduc tensiunea superficială a bulelor mici de gaze încât bulele confluează şi se separă de conţinutul rumenal care rămâne decliv; în felul acesta, gazele din stratul superior pot fi eliminate prin eructaţie sau prin trocarizare. Dintre preparatele folosite în acest scop, amintim: Silibovon, Sicaden, Blotrol (Germania), Timpany 10% (Olanda), Tympasol (Austria). Primele două sunt polisiloxani în emulsie apoasă, Blotrol este un acetiltributilcitrat. La bovine doza este de 20 – 50 ml diluată cu 1 – 5 litri apă, iar la rumegătoare mici 5 – 10 ml. Timpany 10% este o emulsie ce conţine 100 mg dimeticon pe mililitru, recomandată în timpanism gazos şi în indigestie. Se administrează în doză de 100 ml produs diluat cu 1 – 2 l de apă. Se prezintă sub formă de flacoane de 250 şi 500 ml, şi se administrează cu sonda sau cu sticla. CH3 H3C Si O CH3
CH3
CH3 Si
Si
O
CH3
n
CH3
CH3
Dimeticon (poli-dimetil-poli-xiloxan)
Tympasol se prezintă sub formă de emulsie de dimeticon, flacoane de 50 ml şi se administrează în timpanism. Dozele sunt: la bovine 25 ml în 3 – 5 l apă, la oi 25 ml în 3 – 5 l apă pentru 3 – 4 capete, iar la cal cu colică gazoasă se poate injecta în capul cecumului. C. Medicaţia acidozei rumenale
În acidoza rumenală, pH-ul normal al rumenului care este de 6,2 – 7,0 scade sub 5. În aceste condiţii se dezvoltă lactobacili care produc acid lactic şi care produc astfel în continuare scăderea pH-ului. Cauza principală a acestor fenomene este reprezentată de excesul de hidraţi de carbon în raţie. Ca urmare suferă microflora, microfauna şi motilitatea rumenală.
6
În situaţii de uşoară acidoză se remediază totul prin măsuri dietetice. În cazul unei acidoze puternice se poate face tratament cu antibiotice (omoară lactobacili), iar pe cale generală cu substanţe antihistaminice şi vitamina B1 sau se recurge la rumenotomie cu îndepărtarea conţinutului rumenal şi administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos. În vederea neutralizării acidităţii per os se administrează antiacide ca de exemplu bicarbonat de sodiu (după Veturia Nueleanu, 2004). D. Medicaţia alcalozei rumenale
Alcaloza rumenală este cauzată de un exces de proteine, uree, carbonat de amoniu în raţie, consecutiv formându-se amoniac. De asemenea, cauza alcalozei rumenale poate fi şi administrarea de furaje murdare sau prost însilozate. Pentru îndepărtarea conţinutului se recomandă iniţial un purgativ salin, apoi substanţe cu rol neutralizant şi chiar acidifiant, precum acid acetic sau acid clorhidric diluat, iar după circa 6 ore se administrează suc rumenal de la un animal sănătos. E. Medicaţia pentru normalizarea microfaunei şi microflorei rumenale
În vederea creării unor condiţii corespunzătoare pentru normalizarea microfaunei şi microflorei rumenale, atunci când aceasta a fost afectată, se practică administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos în asociere, eventual, cu drojdie de bere şi diluat cu mucilag de in. Se administrează o doză de 2000 – 5000 ml la rumegătoarele mari şi 200 – 500 ml la rumegătoarele mici. Acesta reprezintă un remediu dietetic foarte eficace şi dozele se pot repeta până la ameliorarea stării animalului. În unele pareze ale rumenului, când flora fiziologică nu mai produce acid propionic (precursor al glucidelor) – se recomandă preparate pe bază de propionaţi. Aceste medicamente normalizează şi pH-ul conţinutului prestomacelor, creându-se astfel condiţii favorabile pentru refacerea microorganismelor simbionte care vor produce acid propionic. Ursopronul este o soluţie 40% propionat de sodiu cu adaos de microelemente. Dozele sunt de 80 – 100 g la rumegătoare mari şi se repetă la 6 – 8 ore. Prodigestanul conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, un antihistaminic şi diverse microelemente. Propionatul de sodiu, în afară de acţiunea stimulantă asupra motricităţii compartimentelor prestomacale în caz de atonii, mai favorizează sinteza proteinelor şi măreşte rezerva alcalină. Pansenstimulans (Germania) se prezintă sub formă de pachete cu 125 g pulbere. El conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, acetanilidă, metionină, molibden, cobalt, vitamina B6. Preparatul se amestecă cu apă şi se administrează sub formă de breuvaj, 1 pachet pe zi pentru un animal, cu repetare după 12 ore; la viţei ½ pachet, de 1 – 2 ori pe zi; la rumegătoare mici ¼ pachet o dată pe zi. Ruminatorio H (Spania) se prezintă sub formă de pulbere ce conţine calciu carbonic, propionat de calciu, carbacol, floră din rumen şi care este indicat în indigestii, atonie rumenală, timpanism, pentru stimularea rumegării. În general, medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale se administrează în atonii rumenale, supraîncărcări, împâstări, precum şi în cazul unor tratamente cu sulfamide sau antibiotice. 1.3. SUBSTANŢE VOMITIVE (EMETICE) Voma este un act reflex (de origine centrală sau periferică viscerală), care constă în evacuarea bruscă, prin cavitatea bucală, a conţinutului stomacului şi duodenului. Mecanismele efectoare ce contribuie la actul vomei sunt reprezentate de contracţia duodenului, pilorului, muşchilor abdominali şi relaxarea fundului stomacului, sfincterului cardia şi esofagului. Ca urmare a vomei severe, prelungite, pot apărea: - tulburări hidrice, electrolitice şi acido-bazice (deshidratare, hipokaliemie, hipocloremie, alcaloză), cu tulburări metabolice consecutive; - agravarea unor patologii cronice (ex. insuficienţa cardiacă); - hemoragii digestive, rupturi esofagiene. Substanţele vomitive sunt medicamente care provoacă vomitarea la carnivore şi omnivore. În doze mici, unele dintre aceste substanţe produc expectoraţie, iar în doze moderate acţionează ca ruminatorii. Vomitivele pot fi clasificate astfel: - vomitive centrale, care excită direct centrul vomei din bulb. Voma este uşoară, se produce repede şi are o perioadă scurtă de greaţă.
7
- vomitive periferice, care se administrează per os şi excită mucoasa gastrică, voma se produce mai târziu, după o perioadă lungă de greaţă. Vomitivele se recomandă în cazurile în care este necesară golirea stomacului de conţinut patologic, de alimente alterate, de toxine. Se evită administrarea la animalele slăbite, precum şi administrarea la pacienţi inconştienţi. A. Vomitive centrale
Apomorfina este un alcaloid din opiu, pulbere cristalină albă sau uşor cenuşie, fără miros, cu gust amar; se solubilizează greu în apă rece. Substanţa ca atare, ca şi soluţiile apoase, capătă culoarea verde sub influenţa aerului şi a luminii. Este un bun vomitiv la câine sub formă de soluţie 0,5% pe cale subcutantă în doză de 0,05 - 0,08 mg/kg. OH HO
N CH3 Apomorfina
Veratrina este un complex de alcaloizi din seminţele de Sabadilla officinalis. Se poate folosi ca un bun vomitiv la porc, în doze de 0,01–0,03 g. Sulfatiazolul 20% se administrează la câine pe cale intravenoasă 1-5 ml şi se obţine un efect vomitiv central, rapid, lipsit de perioada de greaţă. Pilocarpina. Atât la câine, cât şi la porc, medicamentul acţionează sigur vomitiv. Se administrează subcutanat soluţie 1% 0,5 – 1 ml la câine şi 1-3 ml la porc. Rompun (xilazina) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi se administrează intramuscular la pisică 0,5 – 1 mg/kg, având însă un efect vomitiv de scurtă durată (5 – 10 minute). B. Vomitive periferice
Rizomul şi rădăcina de stirigoaie. Se foloseşte pulberea din drogul vegetal la porcine în doză de 0,5 – 2 g, la câine 0,05 – 0,3 g şi la pisică 0,05 g. Acţionează atât direct prin iritarea mucoasei stomacale, cât şi pe cale reflexă în urma excitării centrului vomei. Rădăcina de Ipeca. Este un drog cu acţiune vomitivă care prezintă dezavantajul că induce o lungă perioadă de nausee. Se poate folosi în doză de 1-3 g la porci, 0,1 – 1 g la câini şi 0,25 – 0,5 g la pisici. Emeticul. Este vomitiv care acţionează atât pe cale directă, cât şi reflexă. Dozele sunt de 0,2 – 2 g la porc şi de 0,05 – 0,3 g la carnivore. Sulfatul de cupru. Medicamentul posedă efecte multiple: antihelmintice, astringente, caustice, antiseptice, dezinfectante. Administrat la porc în doză de 0,1 g soluţie 1%, iar la câine din 10 în 10 minute câte o linguriţă, determină voma. Sulfatul de zinc. Se poate folosi ca vomitiv la câine sub formă de soluţie 2% dat cu linguriţa din 10 în 10 minute până când animalul vomită. Apa sărată caldă se poate administra la câine şi pisică 30 – 60 ml/animal, iar voma apare în 10 – 20 minute. Dacă animalul nu vomită, poate să apară intoxicaţia cu sare, ceea ce impune o spălătură stomacală. 1.4. SUBSTANŢE PURGATIVE -
Funcţia motorie intestinală este asigurată de activitatea motorie a muşchilor netezi intestinali, reglată de: sistemul nervos vegetativ (plexurile intramurale şi sinapsele neuroefectoare); parasimpatic (stimulează muşchii cavitari şi relaxează sfincterele); mecanisme nervoase reflexe;
8
-
conţinutul intestinal (volum, compoziţie, consistenţă), care influenţează baroreceptorii şi chemoreceptorii. Defecaţia este asigurată prin mecanism reflex (parasimpaticul sacral) şi voluntar. Constipaţia este un sindrom manifestat prin întârzierea tranzitului intestinal, cu defecări la intervale de timp mai mari faţă de normal, fecale cu consistenţă crescută şi dificultate în defecaţie. Fiziopatogenia constipaţiei constă în hipotonia cu hipokinezia colonului sau invers hipertonia spastică a colonului şi/sau tulburări de defecaţie. Cauzele constipaţiei pot fi diverse: alimentaţie necorespunzătoare, lipsa formării reflexului pentru defecări regulate, distonii neurovegetative cu predominanţă simpatică, atenuarea reflexului de defecare, leziuni ale plexului mezenteric, tumori, stenoze, malformaţii congenitale la nivelul colonului. Laxativele şi purgativele sunt medicamente cu acţiune locală la nivelul intestinului, utile în tratamentul constipaţiei. Mecanismul de acţiune al acestor substanţe constă în: - accelerarea motilităţii gastrointestinale, prin stimularea chemo- sau baroreceptorilor (direct sau prin mărirea volumului conţinutului intestinal); - fluidifierea conţinutului intestinal prin creşterea secreţiei active a electroliţilor şi apei în lumenul intestinal, prin antrenarea şi reţinerea apei în intestin, prin forţe osmotice sau hidrofile; - lubrifierea mucoasei intestinale şi înmuierea materiilor fecale; - intervenţia prin intermediul unor hormoni digestivi (ex. colecistochinina). Purgativele sunt substanţe care se folosesc în scopul evacuării conţinutului intestinal. După intensitatea lor, purgativele pot fi laxative sau lenitive, catartice sau propriu-zise şi drastice. Purgativele se recomandă în cazul constipaţiilor, în scopul îndepărtării corpilor străini şi a paraziţilor etc. Nu se folosesc în situaţia unor gastroenterite grave, în caz de gestaţie avansată sau peritonite etc. Mecanismul de acţiune al substanţelor purgative se explică prin aceea că, prin fluidifierea şi creşterea cantităţii conţinutului intestinal, se întinde peretele organului, pe cale reflexă accentuându-se peristaltismul. Sărurile în soluţii hipertonice se absorb greu, dau o stare de plenitudine, cu întinderea peretelui intestinal, are loc deplasarea calciului şi, ca o consecinţă, creşterea tonusului muscular. Efectul este sigur purgativ când concentraţia este 5%, sub 3% sărurile se absorb şi nu mai induc efectul dorit, iar peste 5% soluţiile se diluează în intestin datorită hipersecreţiei şi afluxului de apă provenită din sânge care diluează conţinutul până la izotonizare, deci efectul întârzie; în plus, există şi fenomenul stagnării medicamentelor în stomac, ca urmare pilorul se închide. Efectul purgativ se poate produce şi prin intermediul principiilor active care pur şi simplu irită mucoasa intestinală, accentuându-se peristaltismul. De asemenea, parasimpaticomimeticele stimulează elementele morfo-funcţionale digestive inervate de nervul vag şi exercită astfel efect purgativ. Unele substanţe purgative pot fi în acelaşi timp şi coleretice sau colagoge. În funcţie de mecanismul lor de acţiune substanţele purgative se clasifică în: - Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale: o purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali; o purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali; - Purgative uleioase; - Purgative care declanşează reflexul de evacuare; - Purgative speciale. A. Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale
Acestea pot acţiona la nivelul intestinului subţire (ulei de ricin, rezine) sau la nivelul intestinului gros (antracenozide, derivaţi de difenilmetan, sulf). Mecanismul de acţiune constă în faptul că irită mucoasa intestinală, declanşând reflexe vegetative cu următoarele consecinţe: cresc peristaltismul intestinal, cresc permeabilitatea mucoasei şi secreţia activă a electroliţilor şi apei spre lumenul intestinal, fluidificând conţinutul şi favorizând eliminarea. a. Purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali Aceste substanţe acţionează prin iritarea mucoasei intestinale şi ca urmare are loc o secreţie intensificată de apă şi electroliţi. Se împart în substanţe care acţionează iritant la nivelul intestinului subţire şi care acţionează la nivelul intestinului gros.
9
•
Cu acţiune la nivelul intestinului subţire
Uleiul de ricin. Se obţine prin presarea la rece şi tratarea cu vapori de apă a seminţelor plantei Ricinus communis din fam. Euphorbiaceae. Este un lichid vâscos, limpede, uşor gălbui, cu gust greţos; la 00C se tulbură, iar la -160C devine o masă albicioasă. Este sicativ şi se întăreşte la aer; râncezeşte. Uleiul conţine trigliceride ale acidului ricinoleic, cu efect iritant. Se presupune că acidul ricinoleic determină eliberarea de histamină şi stimulează activitatea intestinală. La câine, efectul este mai slab din cauza activităţii mai reduse a lipazei pancreatice. Este un bun purgativ pentru om, carnivore şi omnivore, la care efectul apare după 2 – 16 ore. La erbivore, efectul apare după 16 - 18 ore. Fecalele au consistenţă făinoasă, iar evacuarea se face fără eforturi sau dureri. Pentru a-l administra cu mai multă uşurinţă, întrucât este prea vâscos, se recomandă a fi amestecat, la o parte ulei de ricin 2 părţi apă caldă şi sărată. În uleiul de ricin nu există toxalbumina ricina, aceasta rămâne în reziduul de seminţe după extragerea la rece a uleiului. Dozele sunt: la animale mari 250-800 g, la animalele mijlocii 20 – 200g, la animalele mici 10-15 g. Laxatone (SUA) este un laxativ şi lubrifiant pentru eliminarea ghemelor de păr la câine şi pisică. Se administrează la pisici ½ - 1 linguriţă la 2-3 zile, apoi ¼ - ½ linguriţă de 2 -3 ori pe săptămână pentru eliminarea ghemelor de păr, iar în scop laxativ ¼ - ½ linguriţă de 2-3 ori pe săptămână. La câini se administrează ½ - 1 linguriţă de 2 – 3 ori pe săptămână ca laxativ. Se prezintă sub formă de pastă în tuburi de 70,9 g. •
Cu acţiune asupra intestinului gros
Din această grupă fac parte: - derivaţi antrochinonici denumiţi şi purgative emodinice – aloe, istizin, droguri vegetale; - derivaţi de difenilmetan (fenolftaleina, bisacodil, oxifenisatină); - sulf. Derivaţi antrochinonici - acţionează la nivelul colonului prin metaboliţii activi (ex. emodina, acidul crisofanic), eliberaţi din glicozidele precursoare sub acţiunea florei intestinale. Stimulează secreţia de electroliţi şi apă, precum şi peristaltismul. Sunt substanţe care se absorb în intestinul subţire şi, după o fază de circulaţie sangvină, se elimină din nou prin mucoasa intestinului gros în proporţie de 3%. În intestinul gros, datorită florei microbiene, suferă un proces de hidroliză, devenind iritante. Efectul purgativ este drastic şi apare târziu, după 8 – 12 ore; defecarea durează 1 – 2 ore şi este însoţită de colici şi tenesme, iar fecalele sunt lichide. Aloe (Sabur) este un reziduu obţinut după evaporarea şi uscarea sucului din frunzele de Aloe ferox şi alte specii ale genului respectiv din familia Liliaceae. Sunt fragmente brun închise cu reflexe verzui strălucitoare, cu margini transparente, cu miros neplăcut şi gust amar. Efectul purgativ apare după 18 – 24 ore de la administrare şi durează 1 – 2 zile. Poate să producă avort în urma stimulării musculaturii uterine, iar laptele capătă gust amar. Dozele sunt de 20 – 50 g la animalele mari, 10 – 15 g la animalele mijlocii şi 0,5 – 4 g la câini. Scoarţa de cruşin ( Frangulae cortex). Este scoarţa uscată, după recoltare, de pe trunchiul şi ramurile arbustului Ramnus frangula din fam. Rhamnaceae, care conţine 2,5% hidroximetil antrachinone. În afară de antraglicozizi, emodină şi acid crisofanic, drogul mai conţine taninuri. Dozele sunt 100 – 400 g la animalele mari, 5 – 50 g la animalele mijlocii şi 2 – 10 g la câini mai ales sub formă de decocturi 10%. Fructele de verigariu (Boabele de nerprun). Sunt fructe mature şi uscate de la arbustul Rhamnus cathartica din fam. Rhamnaceae. Se folosesc sub formă de sirpouri sau decocturi în doze de 10 – 40 g la animalele mici. Rădăcina şi rizomul de revent ( Rhei rhizoma). Sunt părţile subterane ale plantei Rheum palmatum din fam. Polygonaceae, care au un conţinut de cel puţin 2,5% hidroximetil antrachinone. În doze mici determină efecte digestive, iar în doze mari efecte purgative. Dozele în care se administrează sunt 30 – 80 g la animalele mijlocii, 15 – 30 g la câini şi 1 – 5 g la pisici. Dintre preparatele pe bază de droguri vegetale amintim: Ceaiul laxativ care conţine scoarţă de cruşin, frunze de melisă, iarbă de volbură, rădăcină de lemn dulce), pulberea laxativă purgativă care conţine scoarţă de cruşin, fructe de fenicul, frunze de frasin, rădăcină de lemn dulce, rădăcină de cicoare, produsul Cortelax drajeuri cu extract uscat de cruşin, extract de revent, extract uscat de cicoare şi extract uscat de lemn dulce.
10
Istizin (Dioxiantrachinona) este o pulbere galben – portocalie, inodoră, insipidă, foarte greu solubilă în apă. Produce efect purgativ lent, medicamentul fiind mai puţin iritant decât aloe. A fost scos din uz datorită efectelor mutagene şi cancerigene. Fenolftaleina este o pulbere de culoare albă, insolubilă în apă. Sub acţiunea sucului intestinal se dizolvă lent, exercitând un efect iritant, mai ales la nivelul intestinului gros. Parcurge un circuit entero-hepato-enteric, având acţiune lentă. Are efect purgativ numai la om şi la porcine. Intră în componenţa unor preparate de uz uman ca de exemplu Ciocolax (comprimate ce conţin fenolftaleină) , Laxatin drajeuri, Carbocif comprimate. HO OH
C O C O Fenolftaleina
Bisacodilul este un medicament care la nivelul intestinului subţire se transformă într-un metabolit activ. Se prezintă ca forme farmaceutice enterosolubile. Sulful – ajuns în intestinul gros, sub acţiunea florei saprofite, este redus la hidrogen sulfurat, care este stimulant fiziologic al peristaltismului colonului. b. Purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali Din această grupă fac parte: - purgative osmotice; - coloizi vegetali. •
Purgative osmotice (saline)
Purgativele osmotice nu se absorb din intestin, stagnează în tubul digestiv, atrag apa din ţesuturi spre lumenul intestinal. Ca urmare, conţinutul intestinal se fluidifică, ansele intestinale se destind, determină excitaţia baroreceptorilor şi se produce un reflex neurovegetativ de evacuare. Se recomandă folosirea soluţiilor hipertone, întrucât izotonizarea se produce lent iar efectul apare tardiv, este puternic şi ca urmare se poate produce deshidratarea animalului. În funcţie de concentraţia soluţiilor folosite efectul poate să apară de la 2 – 3 ore la 12 – 18 ore. Sulfatul de sodiu (Sarea lui Glauber). În doze mici produce acţiune eupeptică şi coleretică. În doze mari, 200 – 800 g la animalele mari, 40 – 100 g la animalele mijlocii şi 10 – 25 g la animalele mici, acţionează ca purgativ. Astfel spus, doza pentru toate speciile este 0,5 – 1 g/kg. La porci şi păsări nu se administrează, acestea fiind sensibile la sodiu. Se poate administra în apă de băut sau sub formă de breuvaj. Sărurile de magneziu – sunt săruri hidrosolubile, dar cu absorbţie digestivă redusă, care, administrate în soluţii hipertone, atrag apa şi o reţin în lumenul intestinal, prin fenomenul de osmoză (ce se manifestă până la izotonizarea cu lichidul interstiţial). Ca urmare, creşte volumul conţinutului intestinal, astfel sunt stimulaţi baroreceptorii şi creşte peristaltismul; de asemenea, fluidifică conţinutul, ceea ce favorizează eliminarea. Sărurile de magneziu stimulează eliberarea de colecistochinină (hormon duodenal ce stimulează motilitatea intestinală şi secreţiile intestinală şi pancreatică). Sulfatul de magneziu (Sarea amară) este un purgativ mai activ decât sulfatul de sodiu, folosindu-se aproximativ în aceleaşi doze; dozele reduse la jumătate sunt şi colagoge. Purgativele osmotice sunt bine suportate (nu irită intestinul), de aceea se pot administra şi la femelele gestante şi în lactaţie. Lactuloza – este un dizaharid sintetic care, administrat per os, nu se absoarbe şi ajunge în colon, unde este transformat de bacterii în acid lactic şi acid acetic, care acţionează ca laxative osmotice şi diminuă flora bacteriană producătoare de amoniac.
11
•
Coloizii vegetali
Sunt reprezentaţi de seminţele de in, tărâţele de grău sau se obţin din alge marine. Au proprietatea de a se îmbiba cu apă, fără a se absorbi sau digera. Agarul (Geloza) este un extract preparat din specii de alge marine din genul Gelidium (G. corncum, G. cartilagineum), din genul Agarum ( A. gmelini) şi alte alge. Sunt mase transparente, albe gălbui, conţinând polimeri superiori, insolubili, ai galactozei, care absorb multă apă; astfel se măreşte conţinutul intestinal, pe cale reflexă producându-se hiperperistaltism şi purgaţie. La animalele mici dozele sunt 1-5 g. Carageenul este un extract preparat din algele Gigartina mamillosa din familia Gigartinaceae. În comerţ există un preparat de uz uman Galcorin sub formă de granule, care se administrează înglobat în lichide. Produsul poate fi utilizat şi ca pansament intestinal, având proprietăţi de mucilag în doză de 2-6 linguriţe pe zi, iar efectul se instalează după 12-24 ore. Carboximetilceluloza sodică este sarea de sodiu a policarboximetileterului celulozei, o pulbere granuloasă sau fibroasă albă, inodoră, higroscopică, cu apa dă o soluţie coloidală opalescentă. Similar se utilizează metilceluloza. B. Purgative uleioase
Aceste substanţe formează la suprafaţa mucoasei un film cu efect emolient protector pentru mucoase şi lubrifiant, favorizând înaintarea conţinutului intestinal. În acelaşi timp, înmoaie conţinutul intestinal şi favorizează propulsia lui. Uleiul de parafină (Parafină lichidă, Ulei de vaselină) este un purgativ slab care acţionează mecanic, fără a se absorbi şi transforma, prin lubrifierea conţinutului intestinal. Poate fi administrat şi în constipaţie spastică, precum şi în cazul fecaloamelor. Doza generală este de 0,5 – 1 ml/kg, la cabaline putând ajunge până la 2 ml/kg. Uleiul de floarea soarelui poate fi folosit ca purgativ în doză de 1000-2000 g la animalele mari (la fel şi celelalte uleiuri comestibile). Uleiul de croton. Se obţine din seminţele de Croton tiglium din familia Euphorbiaceae. Este extrem de toxic, se poate folosi ca purgativ dar numai câteva picături în amestec cu un ulei vegetal. Docusat (dioctilsulfosuccinat de sodiu) – este o substanţă cu efect tensioactiv care favorizează emulsionarea grăsimilor, contribuind la îmbibarea bolului fecal cu grăsimi şi apă şi la înmuierea acestuia. În acelaşi timp, diminuă absorbţia apei la nivelul jejunului (până la 80%), stimulează secreţia şi fluidifică astfel conţinutul intestinal. C. Purgative care declanşează reflexul de evacuare
Glicerina (Propantriol) este un lichid siropos, dulce, incolor, inodor, higroscopic, care se amestecă în orice proporţie cu apa şi cu alcoolul. Ca purgativ se administrează în doză de: la animalele mari 50 – 100 g, diluată cu 1 litru apă; la animalele mici se administrează 1 – 5 ml sau se pot folosi supozitoarele cu glicerină. Întrucât este foarte higroscopică, glicerina irită mucoasele cu care vine în contact, declanşând reflexul de evacuare. D. Purgative speciale
Substanţele parasimpaticomimetice, prezentate la Medicaţia sistemului nervos vegetativ, produc un tablou farmacodinamic numit ,,tablou muscarinic”. Efectele muscarinice, similare cu cele produse de ciuperca Amanita muscaria (pălăria şarpelui), sunt: contracţia musculaturii netede şi, ca urmare, stimularea peristaltismului gastro-intestinal, bronhoconstricţie, stimularea contracţiilor uterine; intensificarea secreţiilor: salivară, gastro-intestinală, bronşică, a glandelor sebacee şi sudoripare; mioză, prin contracţiile musculaturii circulare a irisului; bradicardie; vasodilataţie periferică. •
• • • •
12
Efectele folosite în terapeutică sunt: vomitiv, purgativ, miotic. Aşadar, substanţele parasimpaticomimetice se pot utiliza pentru stimularea rumegării în cazul unor atonii rumenale, ca purgativ sau ca vomitiv. Exemplificăm prin pilocarpină, vasoperif, arecolină, ezerină, miostin.
2. MODERATORI AI SECREŢIILOR ŞI MOTILITĂŢII GASTROINTESTINALE Diareea constă în eliminarea de materii fecale cu consistenţă scăzută, consecinţă a tranzitului intestinal accelerat şi/sau hipersecreţiei gastrointestinale, datorate iritaţiei mucoasei şi stimulării terminaţiilor parasimpatice vagale şi plexurilor intramurale. Diareea reprezintă manifestarea clinică a dezechilibrului fiziopatologic între cantitatea de apă şi electroliţi secretată la nivelul tubului digestiv şi cantitatea absorbită. Cauzele apariţiei diareii sunt diverse: fenomenul de malabsorbţie, conţinut intestinal iritant, digestie incompletă cu dispepsie datorată insuficienţei secretorii gastrice, intestinale şi/sau pancreatice, inflamaţii (enterocolită), dismicrobism intestinal provocat de tratamentul cu antibiotice, infecţii digestive. Diareea poate fi acută apoasă sau persistentă (cronică). Consecinţa majoră a diareii este deshidratarea, care poate fi gravă şi chiar letală. Substanţele cu acţiune antidiareică reduc consistenţa scăzută, volumul şi numărul defecărilor. 2.1. MEDICAŢIA ANTIDIAREICĂ (CONSTIPANTE, STIPTICE) Aceste substanţe au efect invers faţă de purgative, acţionând prin diminuarea sensibilităţii crescute a mucoasei intestinale şi secreţiilor, reducerea peristaltismului exagerat, reducerea hiperemiei şi inflamaţiei locale prin efectul lor astringent şi împiedicarea fermentaţiei şi putrefacţiei. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune, substanţele antidiareice pot fi clasificate astfel: A. Antidiareice simptomatic - patogenice: - antipropulsive şi antisecretoare opioide; - antipropulsive parasimpaticolitice; - adsorbante şi protectoare pulverulente; - astringente; - antiinflamatoare intestinale. B. Antidiareice de substituţie: - soluţii de electroliţi pentru rehidratare; - enzime digestive; - microorganisme antidiareice sintetizatoare de acid lactic. C. Antidiareice etiotrope: - antiinfecţioase şi antiparazitare intestinale (antibiotice şi chimioterapice). A. Antidiareice simptomatic - patogenice
Mecanismul de acţiune este de tip agonist la nivelul receptorilor opioizi de la nivelul plexului mezenteric şi musculaturii netede intestinale, la doze subanalgezice. Acestea sunt indicate în diareea fără semne de infecţie microbiană sau infestaţie parazitară. Opiul – la nivelul tubului digestiv creşte tonusul musculaturii netede, contractă sfincterele (piloric, ileocecal, anal), reduce peristaltismul la nivelul stomacului şi intestinului, stimulează absorbţia electroliţilor şi a apei şi diminuă secreţiile (gastrică, pancreatică şi biliară), deprimă reflexul anal de defecaţie (inhibiţie centrală). Poate fi folosit ca forme farmaceutice magistrale (tinctură de opiu 1%) sau sub forma picăturilor Davila (tinctură de opiu diluată), 2-5 picături de 3-4 ori/zi la animalele mici. Difenoxilat şi Difenoxin (metabolit al difenoxilatului) – se pot folosi atât în diareea acută, cât şi în cea cronică). Loperamid – are un efect antidiareic puternic şi prelungit. Se administrează per os, are un coeficient de absorbţie scăzut; ca urmare, concentraţia plasmatică maximă se atinge lent. Nu traversează bariera hematoencefalică şi ca urmare nu acţionează la nivelul sistemului nervos central. Se metabolizează la nivelul ficatului, se elimină în cea mai mare parte pe cale digestivă (90%) şi mai puţin pe cale renală (10%). Timpul de înjumătăţire este lung (la om – 11 ore la administrare unică şi 16 ore la administrare repetată), ceea ce îi conferă o durată prelungită de acţiune.
13
Dozele la câine pot fi de 2-5 mg/zi. Acetorfan (Racecodotril) – este un antisecretor opioid care inhibă enkefalinazele intestinale şi creşte nivelul local al enkefalinelor care activează receptorii intestinali opioizi de tip μ sau δ, inducând efectul antisecretor antidiareic. Este un inhibitor selectiv al secreţiei intestinale. •
Adsorbante şi protectoare pulverulente
Sunt prezentate la capitolul Substanţe topice. Prezentăm în continuare una dintre substanţele din această grupă, folosită în tratamentul antidiareic şi care nu s-a amintit la capitolul menţionat. Diosmectita – este un aluminosilicat natural care are o mare capacitate de acoperire a mucoasei intestinale (datorită structurii şi vâscozităţii sale). Are proprietatea de a adsorbi gazele, compuşii iritanţi, toxinele microbiene şi realizează o mucoprotecţie activă (creşterea cantităţii şi vâscozităţii mucusului protector) şi reduce hipersensibilitatea mucoasei intestinale. Nu prezintă reacţii adverse şi ajută la normalizarea tranzitului, fără a influenţa tonusul şi peristaltismul intestinal. Tratamentul cu suspensia de diosmectită nu poate înlocui rehidratarea , iar pentru a evita interacţiunile cu alte medicamente, acestea se administrează cu o oră înainte de diosmectită. •
Substanţe astringente – au fost studiate în cadrul capitolului Substanţe topice .
Subnitratul de bismut. Se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă. Din punct de vedere chimic este un amestec de subnitrat (azotat bazic) de bismut, nitrat de bismut şi oxid de bismut. Pe lângă efectul astringent are şi efect adsorbant faţă de substanţele de fermentaţie, de putrefacţie, toxine şi germeni microbieni. Este un foarte bun pansament intestinal, se combină cu hidrogenul sulfurat din intestin şi astfel diminuă motilitatea gastrointestinală. Poate fi administrat sub formă de breuvaj în următoarele doze: animale mari 5-25 g, animale mijlocii 1-5 g, animale mici 0,5-1 g. Apa de var este o soluţie 1,5-1,7‰ (hidroxid de calciu) care se poate administra în următoarele doze: animale mari 1-5 l, animale mijlocii 0,25-1 l, animale mici 30-100 ml în diaree şi indigestii gazoase. Clorura de calciu, sub formă de sirop 1%, se foloseşte în enterita hemoragică a câinelui. Taninul şi succedaneele sale (tanalbina, tanoform, tanigen) sunt expuse în cadrul substanţelor astringente. Drogurile vegetale care conţin tanin sunt de asemenea expuse în cadrul substanţelor astringente. Acestea se folosesc sub formă de infuzii şi decocturi, având acţiunea antidiareică. Ca exemplu putem menţiona ceaiul antidiareic care conţine: coajă de stejar, părţile aeriene de la planta turiţă mare, frunze de nuc, rădăcină de cerenţel, părţile aeriene de la răchitan şi de cimbrişor. Farmataw este un produs antidiareic natural ce conţine extract de Castaneea sativa care conţine 5% tanin. Se poate administra atât în furaje cât şi în apa de băut, 3-10 g/tona de furaj sau 2,5 g/l apă.
•
Substanţe antiinflamatoare intestinale
În această categorie pot fi menţionaţi unii corticosteroizi (budesonid), precum şi derivaţi de acid aminosalicilic (sulfasalazina, mesalazina). Sulfasalazina (Salazosulfapiridina) – se absoarbe într-o cantitate redusă la nivelul tubului digestiv (15%). Se descompune sub acţiunea enzimelor bacteriene de la nivelul colonului în acid 5-aminosalicilic şi sulfapiridină (sulfamidă antibacteriană). Acidul 5-aminosalicilic se absoarbe puţin la nivelul colonului şi este eliminat netransformat pe cale digestivă. Salazosulfapiridina absorbită la nivelul intestinului se elimină în mare parte pe cale biliară. Acidul 5-aminosalicilic este metabolitul activ responsabil de efectul terapeutic, iar sulfapiridina este responsabilă de efectele adverse. Astfel, pot apărea reacţii alergice de sensibilizare la sulfonamidă şi la salicilaţi, manifestate prin erupţii cutanate, artralgii, tulburări hematologice (depresie medulară cu leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie). Mesalazina (Acid 5-aminosalicilic) – prezintă o absorbţie digestivă rapidă şi completă. Efectul antiinflamator este rezultatul unor mecanisme complexe: inhibarea ciclooxigenazei şi ca urmare blocarea
14
sintezei de prostaglandine proinflamatorii (PGE, PGI) şi biosintezei de tromboxan proagregant plachetar, inhibarea sintezei citokinelor, inhibarea producerii de radicali liberi ai oxigenului. Potenţialul farmacotoxicologic este redus faţă de sulfasalazină. Butesonidul – prezintă o afinitate pentru receptorii glucocorticoizilor de aproximativ 15 ori mai mare comparativ cu prednisolonul. B. Antidiareice de substituţie
Soluţiile de electroliţi pentru rehidratare – sunt prezentate la capitolul Medicaţia urgenţelor. Microorganismele antidiareice sintetizatoare de acid lactic precum Lactobacillus acidophilus şi Lactobacillus casei pot fi folosite în profilaxia dismicrobismului secundar antibioterapiei şi pentru refacerea florei intestinale după tratamentul cu antibiotice. Aceste microorganisme acidifică conţinutul intestinal şi astfel împiedică multiplicarea microorganismelor de putrefacţie. De asemenea, se poate utiliza drojdia de bere ( Saccharomyces cerevisiae) sub diverse forme, întrucât inhibă multiplicarea unor bacterii, precum şi a Candidei albicans şi sintetizează vitamine din grupul B (B1, B 2, B6), acid pantotenic şi acid nicotinic. C. Antidiareice etiotrope - Substanţe antibacteriene
Aceste substanţe se utilizează pentru combaterea germenilor patogeni din tubul digestiv, având acţiune etiotropă. În acest sens putem exemplifica prin: - sulfamide care nu se absorb la nivelul tubului digestiv: ftalilsulfatiazol, sulfaquinoxalină etc.; - derivaţi oxochinoleinici neabsorbabili: saprosan; - nitrofurani: nitrofuran, furazolidonă; - antibiotice care nu se absorb la nivelul tubului digestiv având acţiune locală: streptomicină, negamicină; - antibiotice care se absorb la nivelul tubului digestiv, acţionând pe cale sistemică: tetracicline, cloramfemicol. Aceste substanţe se pot folosi ca atare sau sub forma unor preparate comerciale complexe care pot conţine pe lângă substanţe antibacteriene şi diverse săruri minerale, vitamine etc. D. Preparate comerciale antidiareice
Un produs comercial antidiareic conţine mai multe categorii de medicamente: - substanţă antibacteriană neabsorbabilă la nivelul tubului digestiv: saprosan, streptomicină, negamicină etc.; - substanţă antibacteriană cu efect sistemic: sulfamidă, cloramfemicol, tetraciclină; - vitamine pentru stimularea florei normale şi pentru evitarea dismicrobismului; - săruri minerale pentru refacerea rezervei organismului; - substanţe astringente, adsorbante, mucilaginoase cu rol adjuvant. 1. Clorovit se prezintă sub formă de pulbere de culoare galbenă în pungi de 250 g şi 500 g şi conţine: furazolidonă 1,5 g, cloramfenicol racemic 1,6 g, microvit A 0,7 g, microvit E 0,06 g, lactoză ad 100 g. Furazolidona şi cloramfenicolul sunt active faţă de enterobacteriacee patogene; vitamina A protejază epiteliile, vitamina E este un antioxidant iar lactoza este nu numai un excipient ci şi o sursă de energie. Produsul se administrează sub formă de breuvaj, precum şi în furaj în următoarele doze: viţei 25 g, purcei 2-12 g, la interval de 12 ore. 2. Antidezenter este o pulbere hidrosolubilă ce conţine: neomicină sulfat, oxitetraciclină clorhidrat, citrat feroamoniacal, sulfat de cupru, magneziu, zinc, vitaminele A, D3, E, K 3, B 1, B2, PP, B6, B12, C, pantotenat de calciu, biotină, metionină. Pe lângă efectul antidiareic mai posedă şi acţiune antianemică şi de fortifiere a organismului. 3. Enteroguard - pulbere de culoare galbenă; conţine dimetridazol, oxitetraciclină, nitrofuran, subnitrat de bismut. 4. Antidiareic - se prezintă sub formă de pulbere în pungi de 500 g. Conţine cărbune medicinal, caolin, carbonat de calciu. Are următoarele indicaţii terapeutice: enterite acute, timpanism acut şi cronic în doze identice cu cele ale cărbunelui medicinal.
15
5. Enterotrat - soluţie buvabilă ce conţine: neomicină sulfat, colistin sulfat, acid hidroxifenilarsonic, atropină sulfat, alcool benzilic şi excipient. 6. Ftalipeps comprimate pentru câini şi pisici care conţin 50 mg ftalilsulfatiazol şi 10 mg pepsină şi care se administrează în doză de 1 comprimat pe 5 kg greutate vie de 2 ori pe zi, timp de 3-5 zile. Există de asemenea şi comprimate pentru tineretul animalelor mari care conţin 250 mg ftalilsulfatiazol şi 100 mg pepsină, doza fiind tot 1 comprimat la 5 kg greutate vie. 7. Piglet protect - pulbere hidrosolubilă ce conţine neomicină sulfat, colistin sulfat, dimetridazol, acid hidroxifenilarsonic, vitaminele K, C şi este indicat în dizenteria hemoragică a porcului. 8. Saprometin este o suspensie în flacoane de 100 ml, care conţine sulfadimerazină, saprosan, glucoză, hidroxid de aluminiu, clorură de sodiu, clorură de potasiu, clorură de magneziu, apă distilată. Sulfadimerazina realizează concentraţii sangvine ridicate şi de lungă durată, iar saprosanul este activ faţă de unele bacterii rezistente la antibiotice, precum şi faţă de unele ciuperci şi protozoare patogene. Se administrează numai la purceii sugari cu ajutorul unor pompe dozatoare astfel: 1 ml la purceii până la 7 zile, 2 ml la purceii 7-14 zile şi 3 ml la purceii 14-21 zile cu repetare la 24 ore, timp de mai multe zile. 9. Sinenter se prezintă sub formă de comprimate alungite sau sub formă de pulbere de culoare albă. Ambele forme farmaceutice conţin: ftalilsulfatiazol, tanalbină, carbonat bazic de bismut, carbonat de calciu, gumă arabică şi caolin. La viţei se recomandă 2-4 comprimate de 2-3 ori pe zi timp de 3-5 zile. Pulberea se administrează în următoarele doze: viţei 1-30 g, animalele mari 200-400 g pe zi, animale mijlocii 20-50 g, animale mici 5-10-20 g de 2-3 ori pe zi. 10. Eridiarom este un extract vegetal din fructe de afin cu adaos de glucoză, amidon şi lactoză. Datorită componentelor sale extractul de fructe de afin posedă acţiune astringentă, antibacteriană, antiprotozoarică, protecţie vasculară, hipoglicemiant. 11. Amfuridon este un produs de import (Germania) asemănător produsului Clorovit. 12. Diacin (Germania) se prezintă sub formă de flacoane de 120 ml cu pompă dozatoare care conţine negamicină sulfat, scopolamină, vitamine şi substanţe minerale. 13. Azovit este un preparat ce conţine furazolidonă 200 mg, vitamina A 10000 U.I, vitamina D3 1500 U.I., vitamina E 5 mg, vitamina C 20 mg. Acestea reprezintă o parte din preparatele comerciale cu acţiune antidiareică existente pe piaţa românească. Pe acelaşi principiu există o gamă foarte variată de astfel de substanţe. 2.2. MEDICAŢIA ANTISPASTICĂ Musculatura netedă este formată din miocite. Miocitele sunt în contact între ele (de-a lungul unei zone ce reprezintă circa 5% din suprafaţa membranară), realizând punţi citoplasmatice intercelulare, prin care se transmite excitaţia de la un miocit la altul, din aproape în aproape, în interiorul unui muşchi neted. Miocitul este o celulă fusiformă, a cărei citoplasmă conţine miofibrile omogene (fără striuri transversale), dispuse longitudinal, paralel. Miofibrila conţine miofilamente subţiri formate din actomiozină. Actomiozina este o proteină contractilă constituită din două filamente de actină şi un filament de miozină. În timpul contracţiei, filamentele de actină alunecă peste filamentele de miozină, scurtând miofilamentul. Mesagerii secunzi implicaţi în contracţia şi relaxarea muşchilor netezi sunt ionii de calciu şi adenozinmonofosfatul ciclic (AMPC). Metabolismul mesagerului secund AMPC constă în biosinteză catalizată de adenilatciclaza membranară şi hidroliză la AMP, catalizată de fosfodiesterază. Muşchii netezi sunt: - muşchi netezi unitari, cu activitate autonomă, care se păstrează după denervare; inervaţia are rol numai de control şi modulare a activităţii autonome; - muşchi netezi multiunitari , ce se contractă sub stimulare nervoasă. Muşchii gastrointestinali au inervaţie dublă: parasimpatică (stimulatoare) şi simpatică (inhibitoare): a) Parasimpaticul vagal gastrointestinal – are următoarele caracteristici: ganglionii sunt situaţi în peretele tubului digestiv (intramural), la două nivele, unde corpii neuronali şi axonii lor amielinici formează plexuri: plexul Auerbach (situat intramuscular, între cele două straturi musculare, longitudinal şi circular) şi plexul Meissner (situat în submucoasă); b) Simpaticul gastrointestinal – este constituit din fibre postganglionare simpatice care se amestecă cu fibrele parasimpatice la nivelul celor două plexuri.
16
De la nivelul celor două plexuri pornesc fascicule de fibre postganglionare către miocite. Neuromediatorii chimici acetilcolina şi noradrenalina sunt eliberaţi de terminaţiile nervoase în spaţiul intercelular. Spasmul reprezintă contractura de tip spastic a muşchilor netezi. Ca agenţi spastici pot acţiona factori fizici, chimici, inflamaţii, tumori. Locul acţiunii agenţilor spastici poate fi muşchiul neted digestiv, mucoasa digestivă, alte ţesuturi la distanţă. Spasmele sunt însoţite de durere, tulburări motorii şi secretorii. Spasmele intense pot genera colici gastrointestinale şi abdominale. Acţiunea antispastică reprezintă profilaxia (prevenirea) spasmului. Acţiunea spasmolitică reprezintă tratarea (înlăturarea) spasmului. Medicamentele spasmolitice înlătură contractura musculară spastică şi durerea ce o însoţeşte, producând relaxare musculară. Aceste medicamente pot fi clasificate în funcţie de tipul de mecanism în: neurotrope, anticolinergice antimuscarinice (parasimpaticolitice), de tip atropinic, ganglioplegice, miotrope de tip papaverinic. a) Antispastice neurotrope parasimpaticolitice - naturale: atropina; - de sinteză: butilscopolamoniu, propantelina, metantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina, fenpipramida, otilonium, clidinium, oxibutinin, tolterodina, propiverina. b) Antispastice miotrope - naturale: papaverina; - de sinteză: mebeverina, drotaverina, pitofenona, noraminofenazona (metamizol). În funcţie de teritoriul predominant de acţiune, antispasticele neurotrope parasimpaticolitice pot fi: - antispastice digestive: atropina, butilscopolamoniu, propantelina, metantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina, fenpipramida, otilonium, clidinium; - antispastice urinare: emepronium, oxibutinin, tolterodina, propiverina. Alte subgrupe farmacodinamice cu mecanism de acţiune relaxant miotrop: - antiastmatice bronhodilatatoare miotrope: teofilina, ipratropium, tiotropium; - antianginoase coronarodilatatoare miotrope: nitriţii. Indicaţiile terapeutice ale antispasticelor sunt: spasme la nivelul tractusului gastrointestinal, biliar, urogenital, apărute în inflamaţii, litiază, tumori, înaintea investigaţiilor endoscopice. Căile de administrare sunt: - oral – în cazuri cronice, forme uşoare şi medii; - injectabil – în cazuri acute şi foarte grave; - intrarectal – în cazuri de neutilitate a căii orale (vomă, convulsii, comă). A. Antispasticele parasimpaticolitice
Au eficacitate mai mare la nivelul tubului digestiv şi mai slabă asupra căilor biliare şi urinare. Se asociază morfinomimeticelor, pentru antagonizarea acţiunii spastice a acestora. La nivel cardiovascular au efect stimulant slab. Ca reacţii adverse pot apărea hiposalivaţie (uscăciunea cavităţii bucale), constipaţie (reducerea tonusului gastrointestinal). Atropina face parte din grupa substanţelor parasimpaticolitice şi a fost prezentată pe larg în capitolul substanţe parasimpaticolitice. Blochează receptorii colinergici şi astfel suprimă controlul vegetativ al sistemului parasimpatic. Ca urmare, atropina are următoarele efecte: - reduce peristaltismul intestinal şi ca urmare diminuă tonusul musculaturii netede de la nivelul bronhiilor, uterului, vezicii urinare, tubului digestiv; - reduce secreţiile glandelor salivare, bronşice, sudorale; - produce tahicardie; - produce hipertensiune arterială; - produce midriază pasivă. Datorită efectelor prezentate, atropina poate fi folosită în practică în următoarele situaţii: - ca spasmolitic şi antidiareic; - în astmul bronşic, emfizem pulmonar, putând masca anumite afecţiuni respiratorii; - în premedicaţia narcozei pentru a înlătura efectele secundare ale unor narcotice (hipersecreţia salivară şi bronşică, bradicardia);
17
- în intoxicaţii cu substanţe organofosforice sau parasimpaticomimetice; - ca midriatic, pentru examenul fundului de ochi şi pentru prevenirea sinechiilor. Se administrează subcutant, în doze de 3-5 ml la animalele mari, 0,5-1 ml la cele mijlocii şi 0,1-0,5 ml la animalele mici, soluţie 1%. B. Antispastice musculotrope
Papaverina – este un alcaloid din opiu cu structură izochinoleinică. Se utilizează sub formă de clorhidrat. H3C O H3C O H3C O
N CH2
H3C O Papaverina
Administrată per os se absoarbe rapid, suferă fenomene de biotransformare la nivel hepatic şi se elimină sub formă de metaboliţi pe cale renală. Timpul de înjumătăţire este relativ scurt (1-2 ore) şi difuzează în lapte. Mecanismul de acţiune antispastic se desfăşoară intracitoplasmatic şi constă în inhibarea fosfodiesterazei (enzimă ce catalizează degradarea AMPC) şi astfel creşte concentraţia de AMPC din miocite, declanşând mecanismele de relaxare musculară. Concentraţia crescută de AMPC din miocite stimulează transportul ionilor de calciu citoplasmatic către reticulul sarcoplasmic şi compartimentul extracelular, reducând concentraţia intracitoplasmatică de ioni de calciu; se manifestă astfel efecte nespecifice de tip anticalcic. Inhibiţia fosfodiesterazei (PDE) este neselectivă, manifestându-se nu numai asupra izoenzimei PDE IV (prezentă la nivelul muşchilor netezi gastrointestinali şi urinari), ci şi asupra izoformelor PDE III şi PDE V. Inhibiţia izoformei PDE III (prezentă în muşchii netezi vasculari şi muşchiul cardiac) este responsabilă de efectele cardiovasculare ale papaverinei. Ca urmare a acestui mecanism de acţiune, papaverina prezintă următoarele efecte: - acţiune relaxantă, antispastică, la nivelul muşchilor netezi cavitari: vezică biliară, căi urinare, tub digestiv; - acţiune bronhodilatatoare, antiastmatică; - acţiune vasodilatatoare moderată (vase cerebrale, coronare); - deprimă conducerea atrio-ventriculară; - tahicardie; - prelungeşte perioada refractară. Ca efecte secundare pot fi amintite somnolenţă, iar în doze mari constipaţie ca urmare a scăderii tonusului şi peristaltismului normal, transpiraţii ca urmare a vasodilataţiei. Indicaţiile terapeutice ale papaverinei sunt reprezentate de: - spasme şi colici biliare, renale, gastrice, intestinale; - spasm bronşic (ca bronhodilatator); - spasm coronarian (ca vasodilatator); - spasme şi tulburări circulatorii periferice şi centrale). Se administrează atât per os, cât şi injectabil în doză de 0,2-0,5 g/animal. Drotaverina – este un produs similar papaverinei, însă are anumite particularităţi şi avantaje. Consecutiv administrării orale se absoarbe rapid şi aproape complet; are o biodisponibilitate de sub 75% datorită primului pasaj hepatic. Se leagă de proteinele plasmatice într-un procent de 95-98%. Biotransformarea hepatică este aproape totală: - în faza I, prin O-desetilare, la 3 metaboliţi monofenolici, dintre care principalul este 4’-desetildrotaverina; - în faza a II-a, prin glucuronoconjugare, la hidroxilul fenolic. Prin placentă, drotaverina şi derivaţii săi difuzează în cantităţi mici. Se elimină sub formă de metaboliţi prin urină (50-75%) şi prin fecale (10-50%).
18
Timpul de înjumătăţire este mai lung în cazul administrării orale şi scurt consecutiv administrării pe cale intravenoasă. Acţiunea antispastică este de 2-5 ori mai mare comparativ cu papaverina, dar acţiunea la nivel cardiovascular este mai slabă decât cea a papaverinei (datorită selectivităţii de acţiune asupra PDE IV la nivel gastrointestinal şi urinar). Prezintă de asemenea efect de tip anticalcic, secundar mecanismului principal inhibitor de PDE IV. Mecanismul acţiunii antispastice constă în inhibiţia fosfodiesterazei (PDE) cu creşterea concentraţiei de AMPC care declanşează mecanismele celulare de relaxare a muşchiului neted. Inhibă specific izoenzima PDE IV care se află în muşchii netezi gastrointestinali, urinari şi uterini, având astfel acţiune relaxantă predominantă la nivel gastrointestinal, urinar şi uterin. Nu inhibă semnificativ izoformele PDE III şi PDE V, astfel că în doze terapeutice nu are efecte secundare cardiovasculare semnificative. Secundar creşterii concentraţiei de AMPC este stimulat transportul ionului de calciu din citoplasmă către reticulului sarcoplasmic şi spaţiul extracelular, cu reducerea concentraţiei de Ca2+ intracitoplasmatic (efect anticalcic). C. Alte substanţe spasmolitice
Formolul injectabil se prezintă sub formă de fiole de 10 ml şi 20 ml soluţie 10%. De altfel, formolul nu este un spasmolitic, ci din contră, are acţiune excitantă asupra parasimpaticului central. Ca urmare, are un efect favorabil în colică la cal şi se administrează pe cale intravenoasă în doză de 20 ml soluţie 10% cu repetare, dacă se impune, la 20-30 minute. Sulfatul de magneziu. Dacă se administrează per os, sulfatul de magneziu are efect purgativ şi colagog, iar în urma administrării pe cale parenterală are următoarele efecte: - este miorelaxant, antispastic şi sedativ, şi ca urmare se foloseşte în tratamentul colicilor la cal, în narcoza combinată cu cloralhidrat la cal; - s-a folosit în eutanasia animalelor mici, deşi nu produce moarte fără dureri; - s-a folosit cu oarecare rezultate în tratamentul papilomatozei cutanate. Efectul miorelaxant şi antispastic este datorat deprimării plăcii motorii neuromusculare. Dozele folosite în narcoză paralizează centrii vegetativi şi ca urmare nu se pot utiliza în practică. Ca miorelaxant şi antispastic se administrează în următoarele doze: 10-30 g la animalele mari şi 1-2 g la câine. În colici la cal se administrează intravenos 20-50 ml soluţie 64,6%. În papilomatoză acută se injectează intramuscular în doză de 5 cg/kg soluţie 25%, folosind ca solvent o soluţie 0,5% de procaină. D. Preparate comerciale antispastice
Spasmium (Austria) soluţia injectabilă ce conţine 20 mg caroverină şi 500 mg novamin sulfon per ml în flacoane de 100 ml, utilizat în cazul unor spasme gastrointestinale, biliare, urogenitale, obstrucţii esofagiene, constipaţii, vomă, diaree. NO-Spa se prezintă sub formă de drajeuri şi soluţie injectabilă şi conţine drotaverină. Are acţiune similară preparatului Spasmium. Buscopan (Germania) soluţie injectabilă ce conţine bromură de butilscopolamină şi metamizol sodic, şi care este recomandat în colici spastice, timpanism şi diaree la toate speciile. Oxifenoniul (Antrenyl) şi propantelina (probanthine) sunt compuşi cuaternari de amoniu cu efecte antispastice şi antisecretorii mai elective decât atropina, datorate atât acţiunii parasimpaticolitice, cât şi slabei acţiuni inhibitoare la nivelul ganglionilor parasimpatici. Imodium se prezintă sub formă de capsule ce conţin loperamidă hidroclorică. Are un mecanism opioid puternic şi de lungă durată; este indicat atât în diareea acută cât şi cronică. Lizadon (Spasmoverin) se prezintă sub formă de comprimate (conţin papaverină, atropină, luminal şi piramidon) şi supozitoare (cu papaverină, atropină, luminal). Este un antispastic musculatrop, sedativ, analgezic, antisecretor, antiinflamator. Piafen este sub formă de comprimate, soluţie injectabilă şi supozitoare ce conţin clorhidrat de pitofenonă, fenpipramidă bromometilat şi metamizol sodic şi se foloseşte în tratamentul colicilor spastice digestive, genito-urinare, hepatobiliare, precum şi în spasme ale musculaturii scheletice.
19
Bergonal şi Foladon drajeuri şi respectiv comprimate ce conţin alcaloizi totali din beladonă, indicate în tulburări neurovegetative. 2.3. SUBSTANŢE ANTIVOMITIVE Voma este un act de reflex cu rol benefic în cazul unor intoxicaţii şi în supraîncărcarea stomacului, şi un simptom important în diagnosticul unor boli. În anumite situaţii totuşi voma trebuie combătută, ca de exemplu: - voma de natură centrală din anumite boli nervoase şi infecţioase; - voma toxică; - voma metabolică; - voma consecutivă unor intervenţii chirurgicale; - voma datorată răului de voiaj ( Kinetoza). Antivomitivele sunt medicamente capabile să liniştească greaţa şi voma. Ele acţionează predominant la nivelul formaţiunilor centrale implicate în actul vomei: centrul vomei, zona chemoreceptoare declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari, interferând probabil cu efectul unor mediatori chimici (dopamină, serotonină, histamină, acetilcolină). Antivomitivele sunt medicamente care combat voma, acţionând simptomatic-patogenic la nivel central sau periferic în arcul reflex al vomei. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune predominant, antivomitivele pot fi centrale şi periferice. A. Antivomitive cu acţiune centrală – sunt substanţe care inhibă centrul vomei. Unele medicamente care stimulează motilitatea gastrointestinală, favorizând tranzitul normal, sunt propulsive gastro-intestinale (prokinetice). Efectul prokinetic (propulsiv gastrointestinal) rezultă din următoarele mecanisme: - activarea directă a receptorilor colinergici muscarinici de la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice din musculatura netedă gastrointestinală; - inhibarea acetilcolinesterazei (enzima ce catalizează degradarea acetilcolinei) cu acumularea acetilcolinei la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice gastrointestinale; - creşterea eliberării de acetilcolină în sinapsele neuroefectoare parasimpatice gastrointestinale prin stimularea neuronilor motori primari din plexul mezenteric. Clasificare
-
-
-
antagoniştii dopaminei: - fenotiazine: fenotiazine neuroleptice aminoalchilice (clorpromazina) şi piperazinalchilice (proclorperazina, tietilperazina); - benzamide: metoclopramid; antagoniştii serotoninei: ondansetron granisetron, tropisetron; antihistaminice: - fenotiazine: prometazina, feniramina; - cinarizina; parasimpaticolitice (anticolinergice centrale): scopolamina (acţionează şi asupra centrilor vestibulari, fiind activă în răul de mişcare). A. Antivomitive periferice anestezice locale: anestezină, lidocaină, apă cloroformată; carminative: anason, mentă (eficacitate în cazuri uşoare).
Eficacitatea substanţelor antivomitive scade în ordinea: antidopaminice, antiserotoninice, anticolinergice centrale, antihistaminice, parasimpaticolitice, anestezice locale, carminative. Antivomitivele sunt indicate numai după stabilirea diagnosticului şi cauzei vomei: - în voma care constituie o problemă pentru pacient; - în răul de mişcare, profilactic; - în tulburări digestive, biliare, hepatice; - în intoxicaţii; - în greaţa şi voma induse de chimioterapia anticanceroasă.
20
A. Antivomitive centrale •
Antagoniştii dopaminei
Fenotiazinele neuroleptice - clorpromazina (clordelazin, plegomazin, largactil), proclorperazina (Emetiral), tietilperazina (Torecan), sunt antivomitive. Acestea acţionează predominant asupra zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb (probabil prin antagonizarea dopaminei), ceea ce explică eficacitatea faţă de voma mediată prin chemoreceptorii centrali – provocată de anestezice şi de alte medicamente, în uremie, în boala de iradiaţie. Sunt în general bine suportate, în condiţiile folosirii ocazionale ca antiemetice. Uneori provoacă somnolenţă sau hipotensiune ortostatică. Cele mai folosite sunt produsele de uz uman, Emetiral (maleat de proclorperazină) şi Torecan (maleat de tietilperazină) ambele de natură fenotiazinică. Emetiralul se prezintă sub formă de drajeuri a 5 mg şi supozitoare a 5 mg şi 25 mg, torecanul sub formă de drajeuri de 6,5 mg şi fiole 1 ml 6,5%. Clorpromazina – este un antivomitiv eficace la doze mici, subneuroleptice. Proclorperazina – este un antivomitiv foarte eficace la doze mici (5-10 mg, de 1-3 ori / zi). Tietilperazina – este un derivat de fenotiazină, utilizat exclusiv ca antiemetic (nu şi ca neuroleptic). Este un antagonist al dopaminei cu acţiune asemănătoare proclorperazinei, fiind un antiemetic puternic şi un sedativ slab. Metoclopramid – este un antagonist al dopaminei. Administrat per os se absoarbe rapid, are o biodisponibilitate de peste 75%, dar cu o variabilitate mare datorită efectului primului pasaj hepatic. Biotransformarea are loc la nivel hepatic prin sulfo şi glucuronoconjugare. Prezintă o distribuţie largă în ţesuturi, difuzează prin bariera hematoencefalică şi prin placentă şi se elimină pe cale urinară în mare parte sub formă de metaboliţi. Timpul de înjumătăţire este mediu, dar creşte considerabil în insuficienţa renală. Prezintă efect antivomitiv antidopaminergic eficace, efecte propulsive, colinergice (periferice, prin eliberarea acetilcolinei la nivelul sinapselor neuroefectoare digestive). Ca urmare, stimulează peristaltismul esofagului, stomacului, intestinului subţire, creşte tonusul sfincterului cardia, relaxează sfincterul piloric, împiedică refluxul gastro-esofagian şi duodeno-gastric, grăbeşte golirea stomacului, grăbeşte tranzitul intestinului subţire. Se utilizează ca antivomitiv în toate tipurile de vomă, dar cu rezultate slabe în cea produsă de kinetoză. Se poate folosi şi ca propulsiv (prokinetic) în: reflux esofagian, spasm piloric. Se prezintă sub formă de comprimate, soluţie injectabilă, supozitoare. Doza este de 0,1-0,3 mg/kg. Domperidon – este un antidopaminergic central (efect antivomitiv) şi periferic (efect prokinetic). Administrat per os are o biodisponibilitate redusă şi are efecte moderate. Este indicat în sindrom dispeptic, precum şi în voma provocată de alte medicamente. •
Antagoniştii serotoninei
Sunt folosiţi ca antivomitive eficace în voma indusă de anticanceroase şi radioterapie. •
Antihistaminice H 1
Prometazina – este un derivat fenotiazinic cu acţiune antihistaminică şi anticolinergică centrală, la nivelul centrului vomei şi nucleilor vestibulari. Este indicată în voma produsă de kinetoză (rău de mişcare) şi voma medicamentoasă, iar ca reacţii secundare produce sedare şi somnolenţă pronunţată.
•
Parasimpaticolitice
Scopolamina – este un alcaloid din Hyosciamus niger . Mecanismul antivomitiv se bazează pe acţiune anticolinergică centrală şi la nivelul centrilor vestibulari. Se utilizează ca medicaţie de elecţie în răul de mişcare, profilactic. B. Antivomitive periferice
Apa cloroformată 0,5-1%. Este un amestec de cloroform cu apă. Se foloseşte la câine în doză de 5-10 ml şi are efect liniştitor la nivelul mucoasei digestive. Soluţia efervescentă Rivieri - se mai numeşte şi Poţiunea Rivieri. Se folosesc două soluţii: o soluţie de bicarbonat de sodiu 4% în sirop simplu (soluţia B) şi o soluţie de acid citric 3,5% în sirop de lămâie (soluţia A).
21
Se administrează alternativ câte o linguriţă, începând cu soluţia B. La nivelul stomacului se formează citrat de sodiu şi acid carbonic care se descompune în dioxid de carbon şi apă. Dioxidul de carbon are un efect de calmare a terminaţiilor senzitive din stomac. 2.4. SUBSTANŢE ANTIACIDE Antiacidele sunt substanţe care conţin cationi bazici, capabili să neutralizeze acidul clorhidric. Secundar creşterii pH-ului la valori mai mari de 5, se produce o diminuare a activităţii proteolitice a pepsinei. Eficacitatea substanţelor antiacide depinde de capacitatea de neutralizare. Reacţia rapidă determină un efect intens şi trecător, reacţia lentă determină un efect durabil. Antiacidele liniştesc durerea ulceroasă în mod caracteristic. Vindecarea ulcerului duodenal este grăbită datorită scăderii marcate a încărcăturii acide care ajunge în duoden. Ulcerul gastric este mai puţin influenţat (Stroescu V. 1993). În condiţiile tratamentului cu antiacide, cantitatea de acid care trebuie neutralizată creşte, datorită abolirii procesului de inhibare a secreţiei acide, prin însăşi aciditatea acesteia; mărirea pH-ului la nivelul antrului declanşează reflex eliberarea de gastrină, care stimulează secreţia şi motilitatea gastrică. Pentru unele antiacide, mai ales carbonatul de calciu, se produce un rebound al secreţiei acide. Antiacidele se clasifică în sistemice şi nesistemice. Antiacidele nesistemice formează în intestin săruri insolubile, care nu se absorb; ele nu modifică echilibrul acidobazic. Antiacidele sistemice determină absorbţia intestinală de bicarbonat de sodiu, putând fi cauză de alcaloză metabolică, atunci când sunt administrate în doze mari. Antiacidele se administrează, obişnuit, asociate între ele sub formă de comprimate, pulberi sau suspensii. Unele preparate antiacide conţin în plus săruri de bismut (protectoare pentru mucoase) şi beladonă (sau alte anticolinergice), care inhibă secreţia şi întârzie golirea stomacului. A. Compuşii de aluminiu
Hidroxidul de aluminiu este un antiacid nesistemic cu acţiune slabă şi lentă (1 g gel uscat de hidroxid de aluminiu neutralizează 7,5 m Eq de acid în 60 minute). Hidroxidul de aluminiu poate fi cauză de constipaţie, ionii de aluminiu trivalenţi inhibând motilitatea gastrointenstinală. Sărurile insolubile de aluminiu pot forma concreţiuni obstructive. Deoarece în intestin se formează fosfaţi de aluminiu insolubili care se elimină, tratamentul îndelungat poate fi cauză de carenţă fosfatică. În folosirea hidroxidului de aluminiu trebuie avut în vedere că acesta micşorează disponibilitatea pentru absorbţie a multor medicamente: unele sulfamide, tetraciclină, indometacină, clorpromazină, digoxină, propranolol, anticolinergice (administrarea acestora se face la distanţă de doza de hidroxid de aluminiu). B. Compuşii de magneziu
Hidroxidul de magneziu este un antiacid predominant nesistemic, cu acţiune relativ rapidă, intensă şi de durată medie; 1 g neutralizează 34 m Eq acid în decurs de 30 minute. Administrat în exces creşte pH-ul gastric la 8 – 9. Ionii de magneziu au proprietăţi laxative; de aceea uneori preparatele de magneziu se asociază obişnuit cu antiacide constipante. O mică parte din magneziu se absoarbe din intestin. Pentru acţiunea antiacidă, se foloseşte suspensia apoasă (laptele de magneziu). Oxidul de magneziu sau magnezia usta formează în apă hidroxid de magneziu, acţionând ca atare; 1 g reacţionează cu 8 – 20 mEq acid în decurs de 30 minute. Carbonatul de magneziu şi trisilicatul de magneziu cu efect antiacid mai slab, mai lent şi mai durabil. C. Compuşii de calciu
Carbonatul de calciu Carbonatul de calciu este o sare foarte puţin solubilă ; are acţiune antiacidă predominant nesistemică, relativ rapidă, intensă şi de durată medie: 1 g neutralizează 13 mEq în 30 minute. În stomac, ionii de calciu stimulează secreţia de gastrină, provocând un rebound al secreţiei acide; acest efect nedorit poate fi depăşit prin administrarea frecventă a antiacidului. Calciul precipită în intestin, cu consecinţe constipante. O mică parte se absoarbe – tratamentul prelungit cu doze mari provoacă hipercalcemie cronică, care poate fi periculoasă în prezenţa insuficienţei renale. În comerţ există două forme:
22
- carbonat de calciu farmaceutic - carbonat de calciu furajer
Ambele sunt pulberi, de culoare albă, fără gust şi miros. În stomac, sub acţiunea acidului clorhidric, carbonatul de calciu se descompune în clorură de calciu şi acid carbonic. Astfel se reduce concentraţia de acid clorhidric din stomac. Pe lângă efectele antiacide şi astringente, carbonatul de calciu reprezintă şi o medicaţie calcică ce se poate administra la tineretul în creştere, femele în lactaţie, pentru prevenirea rahitismului şi osteomalaciei. Se poate administra în furaje sau în apa de băut în doze de 10 – 50 g la animalele mari, 2 – 10 g la cele mijlocii şi 0,2 – 2 g la cele mici. D. Alte preparate antiacide
Bicarbonatul de sodiu Bicarbonatul de sodiu, o sare alcalină greu solubilă, este un antiacid sistemic cu acţiune rapidă, intensă şi de scurtă durată; 1 g neutralizează 12 mEq acid clorhidric. În medicina umană administrat postprandial, creşte pH-ul gastric la 7 – 8, realizând la mulţi pacienţi un beneficiu terapeutic imediat. După încetarea efectului se produce un rebound moderat al secreţiei. Dioxidul de carbon care se eliberează în reacţie cu acidul clorhidric provoacă distensie, uneori neplăcută, dar eructaţia care urmează poate da o senzaţie de bine (Stroescu V., 1993). Bicarbonatul de sodiu alcalinizează urina; riscul alcalozei este semnificativ când se administrează îndelung în doze mari. În medicina umană există diverse preparate antiacide ca de exemplu: Ulcerotrat comprimate cu azotat bazic de bismut, carbonat bazic de magneziu, carbonat acid de sodiu, coajă de cruşin, rădăcină de calam. Dicarbocalm comprimate cu carbonat de calciu, carbonat de magneziu, trisilicat de magneziu. Calmogastrin comprimate cu hidroxid de aluminiu coloidal şi extract uscat de beladonă. Almagel gel conţine hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu şi Almagel A care conţine în plus anestezină. Trisilicalm comprimate cu trisilicat de magneziu. Alte preparate: Novalox, Malox, Gelusil, Phosfalugel.
3. REGLATORI AI MOTILITĂŢII GASTROINTESTINALE Trimebutin – administrat pe cale orală, se absoarbe bine şi se elimină predominant pe cale urinară. Este un agonist enkefalinergic asupra receptorilor excitatori şi inhibitori gastrointestinali. Este un bun reglator al motilităţii gastrointestinale, acţionând ca stimulator în hipomotilitate şi relaxant, spasmolitic în hipermotilitate. Restabileşte motilitatea fiziologică în tulburările de motilitate gastrointestinală din bolile digestive funcţionale. Este indicat în tulburări digestive funcţionale (spasme, crampe şi dureri abdominale, diaree, constipaţie, balonări).
4. MEDICAŢIA HEPATO-BILIARĂ Aparatul biliar este constituit din: - vezica biliară – rol de depozitare şi concentrare a bilei; - canalul hepatic – colectează bila secretată în ficat; - canalul cistic – direcţionează bila spre vezica biliară; - canalul coledoc – transportă bila spre duoden; - sfincterul Oddi – închide canalul coledoc. Bila are rol în emulsionarea grăsimilor. Se depozitează în vezica biliară, aici se resoarbe apa şi bila se concentrează. Bila conţine apă, săruri biliare, pigmenţi biliari, colesterol, acizi graşi, lecitine. Sărurile biliare şi acizii biliari au proprietăţi tensioactive şi menţin în soluţie colesterolul din bilă. Sărurile biliare întră în circuitul entero-hepato-enteric. Clasificarea medicaţiei, în funcţie de predominanţa efectului asupra secreţiei sau motilităţii: - coleretice – stimulează secreţia biliară hepatică; - colecistokinetice (colagoge) – stimulează contracţia vezicii biliare şi relaxează sfincetrul Oddi, cu eliminarea bilei în duoden. Unele substanţe posedă ambele acţiuni. Patologia biliară cuprinde:
23
-
dischinezii biliare (dereglări ale funcţiei motorii a aparatului biliar, cu tulburări de evacuare a bilei), posibile în două sensuri: - hipotone (hipochinezii), cu stază biliară şi favorizarea litiazei biliare; - hipertone (hiperchinezii), cu colici biliare. - litiaza biliară; - inflamaţii: colecistită (vezica biliară), angiocolită (căi biliare intrahepatice), colangită (căi biliare extrahepatice), angiocolecistită (vezică biliară şi căi biliare); - tumori. Medicamentele cu acţiune asupra ficatului pot fi împărţite în 5 grupe: - substanţe coleretice; - substanţe colagoge; - factori lipotropi; - hepatoprotectoare; - antiseptice biliare. 4.1. SUBSTANŢE COLERETICE ŞI COLAGOGE Medicamentele care intensifică procesul de secreţie a bilei se numesc coleretice; acelea care produc bila apoasă, cu o concentraţie redusă în substanţe solide, se numesc hidrocoleretice. Medicamentele care determină evacuarea bilei se numesc colagoge. După mecanismul de acţiune, ele se clasifică în: 1. colecistokinetice (care contractă musculatura netedă a veziculei biliare); 2. colespasmolitice (relaxează sfincterul Oddi). Această clasificare este însă convenţională, fiindcă în realitate orice coleretic are, în măsură mai mare sau mai mică, şi efecte colagoge şi invers. A. Substanţe coleretice
Mecanismul de acţiune al acestor medicamente este încă incomplet elucidat. Se pare că acţionează prin mărirea circulaţiei hepatice şi creşterea permeabilităţii capilare. Bila are un rol important în absorbţia lipidelor şi a vitaminelor liposolubile. Acizii biliari favorizează absorbţia lipidelor prin diminuarea tensioactivităţii lor, determinând emulsionarea lipidelor şi prin formarea complecşilor colenici, singurii care sunt capabili să se absoarbă. Datorită acestor acţiuni, una din indicaţiile terapeutice ale colereticelor este tratarea stărilor de malabsorbţie a lipidelor şi a vitaminelor liposolubile. O altă indicaţie priveşte tratamentul colecistitelor cronice. În acest caz, drenarea bilei combate staza biliară, ceea ce diminuă pericolul formării de calculi biliari şi previne eventualele infecţii ascendente. Se pot întrebuinţa şi în tratamentul litiazei biliare şi al hepatitelor prelungite. Se mai pot folosi în tratarea unor constipaţii provocate de cantitatea insuficientă de bilă. În funcţie de origine, aceste substanţe pot fi clasificate astfel: - de origine animală: săruri şi acizi biliari; - de origine vegetală: Cynara scolimus (anghinare), Chelidonium majus (rostopască), Berberis vulgaris, uleiuri volatile cu terpene (mentol, pinen, camfen, cineol, borneol); - de origine anorganică: sulfat de sodiu, fosfat de sodiu, bicarbonat de sodiu; - de origine organică de sinteză: salicilat de sodiu, propilbenzen (fenilpropanol, carbicol), florantirona, fenobarbital. În funcţie de efectul asupra compoziţiei bilei, colereticele pot fi: - coleretice propriu-zise, ce măresc volumul bilei fără a-i modifica compoziţia şi concentraţia; - hidrocoleretice, ce măresc volumul bilei concomitent cu diluarea ei. Mecanismul de acţiune este osmotic şi se datorează secreţiei colereticelor în canaliculii biliari, urmată de antrenarea apei spre canaliculi. Indicaţiile terapeutice ale substanţelor coleretice sunt următoarele: - în patologia hepatică: insuficienţa secreţiei biliare, ictere colestatice; - în patologia biliară: litiaza biliară, infecţii biliare, colecistite cronice, dischinezii biliare; - în tulburări dispeptice cu diferite origini. Săruri şi acizi biliari Acizii biliari se clasifică astfel:
24
-
primari (biosintetizaţi în ficat prin oxidarea colesterolului): colic (trixidroxicolanic), chenodesoxicolic (dihidroxicolanic), ursodeoxicolic (epimer al acidului chenodesoxicolic); - secundari (formaţi în intestin, din acizi primari): dezoxicolic, litocolic; - de semisinteză: acid dehidrocolic (forma oxidată a acidului colic). Conjugarea acizilor biliari (cu glicocol, taurină) conduce la acizii glicocolic, taurocolic, glicochenodesoxicolic. Acizii şi conjugaţii lor formează săruri de sodiu cunoscute sub denumirea de săruri biliare. Acestea se absorb la nivel intestinal şi suferă un ciclu entero-hepato-enteric. Sărurile biliare şi acizii biliari au următoarele acţiuni: - efect hidrocoleretic şi colecistokinetic; - scad tensiunea superficială şi ca urmare emulsionează grăsimile, solubilizează acizii graşi şi colesterolul, facilitând digestia; - cresc absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile; - activează lipaza pancreatică; - contribuie la menţinerea tranzitului intestinal normal şi au eficacitate în constipaţia datorată lipsei de bilă. Indicaţiile terapeutice ale sărurilor biliare şi acizilor biliari sunt: dischinezii biliare hipotone, colecistite cronice, tulburări dispeptice. - acidul dehidrocolic – ca drenor de bilă, mai ales după intervenţii chirurgicale pe aparatul biliar; - acidul chenodesoxicolic – pentru dizolvarea calculilor mici (durata tratamentului – 3-12 luni); - acidul ursodeoxicolic – în dizolvarea calculilor biliari mai mari (durata tratamentului – 1-2 ani); - săruri biliare. Colereticele vegetale Anghinarea (Cynara scolimus) are drept principiu activ cinarina. Cinarina este un hidrocoleretic; are şi efect diuretic, augmentând eliminarea apei şi a compuşilor azotaţi; datorită acestui fapt, uneori scade azotemia. Stimulează funcţia antitoxică a ficatului, favorizează metabolizarea glucozei şi a colesterolului, având acţiune hipocolesterolemiantă. În comerţ există preparatul Anghirol comprimate. Pneumus boldo. Din frunzele acestui arbore care creşte în America de Sud se extrage un alcaloid, boldina, un glicozid, boldaglucona şi un ulei volatil. Industria farmaceutică românească prepară Boldocolin. Berberis vulgaris acţionează prin alcaloidul berberina. Terpenele. Unele terpene au acţiuni coleretice. Aşa sunt alfa şi beta pinenul, mentolul, cineolul, camfenul. Aceste substanţe intră în compoziţia produsului Rowachol. Colereticele minerale au un efect hidrocoleretic. Astfel sunt sulfatul, fosfatul monoacid şi bicarbonatul de sodiu. Se folosesc mai ales sub forma apelor minerale. Colereticele sintetice. S-a constatat că substanţele organice care conţin grupări ca: eter-oxid, etoxi, ceto, metoxi, carboxil, au efect coleretic. Asemenea acţiune au derivaţii acidului salicilic (Salicilatul de sodiu, de magneziu), oximetil amida acidului nicotinic, feniletilcarbicolul (Carbicol) etc. B. Substanţe colagoge Aceste medicamente acţionează fie prin contracţia musculaturii netede a colecistului, fie prin relaxarea sfincterului Oddi, fie prin ambele mecanisme. Se folosesc în hipotonia şi hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiază biliară. Colagogele alimentare sunt reprezentate de către gălbenuşul de ou, smântâna, undelemnul şi în general grăsimile. Tot din această clasă fac parte şi peptonele (substanţe rezultate în urma hidrolizei parţiale a proteinelor). Sulfatul de magneziu administrat pe cale bucală determină relaxarea sfincterului Oddi.
-
Dintre preparatele comerciale folosite drept coleretice şi colagoge amintim: Anghirol , drajeuri cu extract de anghinare. Boldocolin, flacoane de 200 ml soluţie ce conţine; extract de boldo, acid salicilic, carbonat de magneziu, extract eterat de mentă, glicerină etanol, nipagin M. Carbicol, capsule de 100 mg feniletilcarbicol. Colebil, drajeuri ce conţin taurină, salicilat de sodiu, metenamină, oleu de mentă.
25
-
Fiobilin, comprimate de 250 mg acid dehidrocolic Peptocolin, flacoane care conţin granule compuse din peptonă, sulfat de magneziu. Rowachol , capsule ce conţin mentol, pinen, borneol, camfen, cineol, ulei de măsline.
4.2. SUBSTANŢE LIPOTROPE ŞI HEPATOPROTECTOARE Prin lipotrope se înţeleg medicamentele care împiedică degenerescenţa grasă a ficatului. Hepatoprotectoarele sunt medicamente care au drept principal efect împiedicarea (sau cel puţin diminuarea) necrozelor hepatice. Nu se poate face o distincţie netă între lipotrope şi hepatoprotectoare. A. Substanţe lipotrope
Colina este o bază azotată, care intră în structura acetilcolinei şi a lecitinei. Colina administrată per os se absoarbe bine din tubul digestiv. Lipsa colinei (sau a lecitinei care o conţine) duce la infiltraţia grasă a ficatului, la necroze hepatice, la animalele de laborator deficitul său provoacă hipertensiune arterială şi hipertrofie cardiacă. Efectele cele mai bune se obţin în cazurile de infiltraţie grasă a ficatului, produse prin deficienţe alimentare. Se foloseşte de asemenea în hepatitele cronice şi în ciroze cu rezultate modeste. Colina se administrează frecvent în asociaţie cu alte lipotrope. Un astfel de preparat complex este Mecopar forte. Metionina este un acid aminat esenţial. În parte se poate sintetiza în organism. Are un rol lipotrop indirect (prin intermediul colinei). Aşa se explică de ce deficitul de proteine poate produce infiltraţia grasă hepatică. Metionina este indicată în infiltraţia grasă a ficatului, în special cea de natură alimentară. Este indicată şi în hepatitele cronice şi în ciroze, cu rezultate inconstante; poate da unele rezultate şi în insuficienţa hepatică, cu condiţia ca aceasta să nu fie gravă. Silimarina (Legalon) este coniferol – polihidroxi-fenolcromona. Se extrage din fructele de Sylibum marianus (armurar); este un hepatoprotector într-adevăr eficace în steatoza hepatică. Acţionează probabil prin stabilizarea membranelor hepatocitelor. Este indicată şi în cazuri de hepatită cronică şi în ciroza hepatică. Se prezintă sub formă de drajeuri de 35 mg. Dozele uzuale la câine sunt 2 drajeuri de 3 ori pe zi, timp de 4 – 6 săptămâni. În cazurile mai uşoare, doza este de 3 ori câte un drajeu pe zi. B. Substanţe hepatoprotectoare
În ultimii ani s-au descoperit medicamente eficiente în hepatitele cronice. S-a observat de mai mult timp că extractele de ficat sunt relativ eficace în tratamentul hepatitelor cronice. Această eficienţă nu se datoreşte conţinutului în ciancobalamină, deşi şi această substanţă are un rol. S-a dovedit ulterior că extractele de ficat acţionează prin conţinutul lor bogat în nucleotide purinice şi pirimidinice. Aceste substanţe sunt precursori ai acizilor nucleici. După cum este binecunoscut, acizii nucleici au rol esenţial în biosinteza proteinelor. În hepatitele cronice, necrozele sunt mai mult sau mai puţin întinse. Administrarea de nucleotide împiedică extinderea lor şi stimulează procesele de regenerare. Dintre hepatoprotectoare amintim: Purinor. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml care conţin acid orotic, xantină, adenină, hipoxantină, inozitol. Este indicat în hepatite cronice şi ciroze. Acidul aspartic (Aspatofort). Cercetările experimentale ale lui Fodor şi colab. (1971) au demonstrat că acidul aspartic diminuă foarte mult gravitatea leziunilor din hepatita experimentală, prelungeşte viaţa animalelor de experienţă şi ameliorează sindroamele biochimice hepatice. Astfel, reduce hepatocitoliza, evidenţiată prin creşterea transaminazelor serice, îmbunătăţeşte sinteza proteică. Cercetările clinice au confirmat observaţiile experimentale. S-a arătat că după câteva zile de tratament, se reface starea generală, astenia cedează, se atenuează sindromul dispetic, revine apetitul. Se ameliorează şi indicatorii biochimici. Rezultatele cele mai bune s-au obţinut în formele inactive şi active; în cele progresive sau descris de asemenea succese terapeutice, cu condiţia ca hepatita să nu fie prea avansată. Acidul aspartic are mai multe puncte de atac farmacodinamic. Astfel, în primul rând participă la biosinteza nucleotidelor pirimidinice. Fiind un precursor mai timpuriu al acizilor nucleici, acidul aspartic are un efect de feed-back negativ mult mai redus decât al nucleotidelor. Datorită intensificării sintezei nucleotidelor pirimidinice, se accentuează biosinteza acizilor nucleici şi în consecinţă a proteinelor. Acidul aspartic restabileşte fosforilarea oxidativă şi prin aceasta metabolismul energetic. Aspatofort se prezintă sub formă de fiole de 10 ml, soluţie de aspartat de sodiu. Se poate folosi şi asparagina (fiole de 10 ml soluţie 2,5%).
26
Factorul hepatotrop este o polipeptidă izolată în stare pură din ţesutul hepatic. Are efect profilactic şi terapeutic în leziunile hepatice; probabil că efectul său farmacodinamic principal constă în protecţia membranelor celulare Arginine – Sorbitol este o soluţie alcătuită din monoclorhidrat de L-arginină, L-arginină bază. Acţionează prin conţinutul său în arginină, care este unul din elementele esenţiale ale ciclului ureopoetic. Sorbitolul serveşte la vehicularea argininei; el furnizează un aport energetic de 4 calorii/gram. Preparatul este indicat în stările de hiperamoniemie cu diverse cauze. Acidul glutamic (Glutarom). Se prezintă sub formă de drajeuri de 400 mg acid glutamic şi fiole de 10 ml soluţie 10% glutamat de sodiu. 4.3. ANTISEPTICE BILIARE Sunt substanţe care se elimină prin bilă şi ca urmare exercită şi un efect antiseptic la acest nivel. Astfel, pot fi menţionate uleiurile eterice (Rowachol soluţie care conţine mentol, camfen, borneol, alfa şi beta –pinen, cineol). De asemenea, pot fi citate unele antibiotice care se elimină în mare parte prin bilă, exercitând un efect antiseptic local, cum ar fi tetraciclina, cloramfenicolul. În medicina umană există mai multe produse farmaceutice folosite în acest scop.
27
