Maturitatea emotionala – scala Friedmann, un test de inteligenta emotionala Neuroanatomia emoţiilor
Imaginează-ţi hipotalamusul hipotalamusul ca o mică inimă care pompează în întreg organismul organismul uman nu sânge, ca inima din piept, ci emoţii. Imaginează-ţi o minifabrică plasată în creierul uman, care are toate materialele necesare la dispoziţie pentru a construi orice tip de emoţie şi de a trimite această emoţie până la ultima celulă din organismul organismul uman. O emoţie e moţie construită în hipotalamus hipotalamus poartă numele de neurosecreţie neurosecreţie peptidică peptidică şi este de două feluri: feluri: • •
de eliberare, de inhibare.
n momentul în care un e!eniment e"terior ne dă un moti! să simţim o anumită emoţie, în hipotalamus, hipotalamus, aproape instantaneu, instantaneu, se asamblează neuropeptidele care se potri!esc cu emoţia respecti!ă. #poi, ca o a!alanşă, aceste neuropeptide neuropeptide circulă prin sânge către fiecare celulă a corpului nostru. $iecare celulă are a re nişte receptori, nişte tentacule prin care cercetează mediul din %ur. #stfel #stfel a%ung să aibă parte de !itaminele, proteinele şi toate celelalte substanţe necesare organismului. organismului. &ă poţi trăi o !iaţă cu ade!ărat liberă şi independentă, independentă, trebuie să scapi de dependenţele tale emoţionale. 'e ce intrăm mereu în aceleaşi relaţii, cu acelaşi gen de oameni( 'e ce a!em tot timpul aceleaşi dispute( 'e ce a!em aceleaşi atitudini în situaţii asemănătoare( asemănătoare( )onform celor spuse de 'r. *oe 'ispenza, când celulele sunt bombardate cu neuropeptide, neuropeptide, ele de!in mult mai insensibile la !itamine, proteine şi alte emoţii şi a%ung să aibă foarte mulţi receptori care pot capta doar acea
sentimentele şi să aibă logica drept lege, a!em o lume în care bărbaţii nu îşi mai înţeleg emoţiile, nu pot înţelege emoţiile celorlalţi şi le determină pe femei să spună: nu îi înţelegem pe bărbaţi0. 'acă ne gândim că două din trei femei se nasc cu partea dreaptă mai dez!oltată şi că, prin educaţie, sunt în!ăţate să îşi e"teriorizeze emoţiile, să fie cât mai comunicati!e şi să îşi asculte inima0, a!em o lume în care 3îmi cer scuze fetelor sensibile şi fără simţul umorului4 bărbaţii le consideră pe femei proaste şi imposibil de înţeles. /entru ca un om să funcţioneze complet e ne!oie de ambele emisfere. O persoană care are funcţia gândire mai dez!oltată trebuie să îşi educe partea afecti!ă, pentru că, aşa cum am spus mai de!reme, emoţiile sunt !iaţa. O persoană cu funcţia emotie primară are ne!oie să îşi educe partea stângă, ratiunea si logica pentru a nu fi prada şi %ucăria emoţiilor de tot felul şi pentru a-şi putea duce !iaţa pe un drum, nu să rătăcească pe cărări care nu duc niciunde. 5a ce îţi foloseşte( 6!ident, o persoană logică, de gândire, !a a!ea dificultăţi cu înţelegerea emoţiilor. /rima trăsătură a acestui tip este că ,de obicei, nu se întâmplă ce !rea el în dragoste0. /entru că este o e"perienţă de care !rei tu, numai raţională nu. #poi s-ar putea ca cei raţionali să nu îi respecte pe cei afect. 'e e"emplu un bărbat raţional poate dispreţui o femeie pe moti! că %oacă teatru, nu gândeşte logic ,etc.
!. utocontrol
#utocontrol emotional ransparenta ; mentinerea integritatii #daptabilitate ; adaptabilitate la schimbare Orientarea spre rezultate Initiati!a Optimism ; perse!erenta ". #ocial $areness& 'constinta sociala, de gru()
6mpatie 3simtirea sentimentelor si perspecti!ei celorlarti, un interes real fata de gri%ile celorlalti4 #
'ez!oltarea altora, a abilitatilor acestora, coaching
6"ista >? de intrebari la care se raspunde cu 'a sau @u si fiecare raspuns are asociat un numar de puncte. &corul se afla se face prin insumarea puncta%elor care se acorda pentru fiecare raspuns ales si impartirea la >?. 6!aluarea are scoruri ce oscileaza intre = A puncte si semnifica infantilism pana la peste >? care semnifica o perfecta maturizare emotionala. sadar, citeste intrebarile, ras(unde cu +a sau Nu, aduna (unctele (e care le faci si la sfarsit im(arte la !5.
NM- + /0 F/- /0#T /2, /-T0#T0 M- +02T0
03aluarea (uncta4ului
/este >? = /erfect maturizat emotional >>->9 = +aturizare buna >->A = @i!el corespunzator de maturizare AB-> = @i!el mediu de maturizare AC-AB = &ituatie spre limita, tendinta spre dezechilibru A9-A? = Dsoara imaturitate emotionala A>-A9 = 7eactii adolescentine, imature A-A> = 7eactii infantile, puerile -A = Infantilism