MASS MEDIA, MIT ȘI RITUAL O PERSĂECTIVĂ ANTROPOLOGICĂ MIHAI COMAN
In sinteza consacrata relatiei dintre ritual si comunicare, E. Rothenbuhler distinge 4 zone de interferenta: 1. mediatizarea marilor ceremonii publice 2. utilizarea rituala a produselor mass media 3. rituri de munca ale jurnalistilor 4. televiziunea ca religie (cel putin in societatae americana contemporana) Conceptul de ritual este folosit, cu sensuri sensibil diferite (dar nu radical diferite), in mai multe discipline: 1. in psihiatrie “se refera la comportamentele patologice stereotipe, precum si la anumite interactiuni umane conventionale, repetitive, dar, cu toate acestea, de natura adaptativa”; 2. in stiintele sociale, “desemneaza o paleta larga de manifestari sociale, nu neaparat religioase, sau aspectul formal al unor asemenea manifestari” ; 3. in etologie, “este folosit intersanjabil cu <> , pt a desemna comportamente ce au putut fi observate nu numai la mamifere, dar si la reptile, pasari, pesti“. In interiorulstiintelor sociale, termenul de ritual se aplica unor serii deosebit de variate de manifestari: obisnuinte, obiceiuri, acte de comunicare, etichete, convivialitati, performante (teatralizari), ceremonii etc. Daca restrangem sfera de investigare numai la zona ritualurilor studiate de antropologia culturala, constatam ca avem de-a face cu alte serii de fenomene si de terminologii: magie, tabuuri, sacrificii, ofrande, rugaciuni, rituri de initiere, rituri ale ciclului vieii, rituri calendaristice, comemorari, celebrari, pelerinaje, carnavaluri, sarbatori, rrituri politice, rituri de masa etc. Atunci cand J. Carey vorbeste despre modelulritulan de comunicare (in antiteza cu cel transportationist ), el preia termenl “ritual” pentru ca acesta ii sugera un mod comunitar de agregare si de
comportament; cuvantul “ritual” pare capabil sa evoce in mintea oricarei persoane un ansamblu de relatii intime, afective, egalitare, iar acest lucru se realizeaza fara un effort de teoretizare, doar prin evocarea conotatiilor sale, aparent accesibile si familiare tuturor. Doua mari clase de manifestari rituale: 1. riturile pubice (cele plasate la nivel macro-social) 2. riturile de grup (cele plasate la nivel micro-social) In prima clasa putem integra numeroasele cercetari referitoare la mediatizarea unor ceremonii publice de anvengura sau la tratarea in regim ceremonial a unor evenimentepolitice si sociale majore. In a doua clasa se integreaza studiile consacrate unor comportamente considerate rituale: ele se refera fie la obisnuintele de consum (in special al programelor de televiziune), fie la rutinele de productie specifice vietii din redactiile jurnalistice. In primul caz, ritualitatea pare a veni din afara sistemului mass media: la intalnirea cu marile ceremonii publice sau cu evenimente construite după tiparul ceremonial, instituțiile mass media își schimbă comportamentul obișnuit, iar jurnaliștii renunță la procedurile de rutină și la stilul rece, neimplicat, pentru a se manifestă într-un mod analog oficianților liturgici și a prezenta realitatea într-un limbaj și cod simbolic ce sugereză universul de referințe specific ritului. Ceea ce face ca, pe acest palier, ritualitatea să țină de excepționalitatea unor situații ieșite din comun. În al doilea caz, ritualitatea provine din interiorul mass media: ea apare ca expresia unor comportamente de consum repetitive și formalizate, a unor comportamente de producție stereotipe și de rutină sau, în sfârșit, a unor tipuri de mesaje care, chiar dacă par a se referi la fapte, momente, locuri și personaje mereu altele sunt, în esență, identice – aceeași structură narativă, aceleași familii de teme. Ceea ce face ca, din această perspectivă, ritualitatea să derive din banalitate. Mass media și evenimentele politice Într-un studiu incitant, M. De Repetigny urmărește modul în care presa scrisă din Québec a prezentat vizita papei; el remarcă faptul că strategia ziarelor a fost "să creeze un climat de așteptare febrilă, să aplaude apoi trecerea papei și, în final, să povestească emoția colectivă pe care a asociat-o această vizită ". În articolele lor, jurnaliștii au pus mai
puțin accentul pe fapte și mai mult pe semnificațiile acestora: astfel, ei au conferit evenimentului o aură festivă și l-au prezentat nu atât cum a fost el, cât cum doreau să-l regăsească în ziar atât cei care au participat, cât și cei care nu au participat la defilarea și slujba papei. În esență: "Mass media, în mod simultan, l-au arătat pe papă oamenilor și s-au arătat pe ele însele, trimițând cititorilor și spectatorilor imaginea înduioșătoarea participării lor la vizita papei." În alt câmp de activitate D. Hallin și P. Mancini au relevat faptul că, în prezentarea summit-urilor politice, presa abandonează stilul jurnalistic neutru, pentru a aborda un stil teatral, care îi permite: a) să celebreze evenimentul ca și cum ar fi ceva situat mai presus de viața obișnuită; b) să personalizeze actorii evenimentului și să-i desprindă din sfera abstracțiilor politice pentru a-i umaniza. În aceste momente "rolul jurnaliștilor în prezentarea summiturilor este dublu: ei sunt atât naratori ai povestirii, cât și actori ai ei. Ei apar ca reprezentanți ai comunității planetare, care depun mărturie despre ceea ce s-a petrecut și îi interoghează pe lideri în numele acesteia." Urmărind jubileele istorice și mediatizarea lor la televiziunea publică franceză, intre 1950-1999, M. Crivello constată că prin aceste transmisii se realizează "o ritualizare a amitirilor"; acest fapt are la bază un scenariu mediatic fix: "Dramatizarea actelor oamenilor politici; ritualizarea gestualității; valorizarea defilărilor oficiale, în prezența mulțimii reculese sau entuziasmate; importanța acordată locurilor simbolice ale memoriei". Astfel, prin mediatizarea acestor comemorări, "televiziunea participă la realizarea celor trei obiective ale sărbătorii comemorative, asa cum au fost ele definite de Pascal Ory:adunarea publicului, marcarea spațiului și exaltarea corpului comemorat." Mihai Coman: În prezentarea unor fenomene de mobilizare socială cu conținut politic subiacent, mass media din România a abordat două tipuri de discurs: unul sacralizant , care a interpretat faptele din perspectiva unor categorii rituale și mitologice (rituri de consacrare și simboluri liturgice) și unul desacralizant care a văzut totul în cadrele unor ritualuri ale derizoriului și hilarității și ale unor simboluri ale lumii "pe dos", decăzute în haos. Mass media și sportul
M. Real: Riturile mitice ne leagă de trecutul istoric sau de mediul fizic în care trăim. Ele stabilesc ordinea și definesc rolurile sociale. Ele restructureayă timpul, spațiul și celebrează tendințele și valorile centrale din cultura noastră. Ele sunt paveze împotriva terorii sau a banalității din existența noastră profană. Analizând Jocurile Olimpice în cadrele teoriei durkheimiene a religiei, E. Rothenbuhler a subliniat rolul acestora în reprezentarea simbolică și confiramarea ordinii sociale: "Jocurile Olimpice au același statut ca și ceremoniile comemorative, funeraliile naționale, căsătoriile regale, inaugurările, cucerirea Lunii de către astronauți, vizita lai Sadan în Israel sau a papei în Polonia, bătăliile în cazul Watergate sau confruntările de la Cupa Mondială." Intervenția presei în asemenea spectacole de anvergură mondială amplifică impactul social al acestora și, prin chiar acest fapt, transformă mass media într-o instanță socială, dotată cu un rol de integrare socială și celebrare a ordinii analog aceluia asumat de ritual: "Anumite ocazii sunt tratate ca evenimente mediatice normative, pentru că ele ajută la crearea și menținerea legăturilor dintre individ și societate." Consumul ritualizat al mass mediei O altă perspectivă de abordare a relației dintre fenomenele rituale și mass media se plasează la nivelul micro-grupurilor. Cel mai adesea, cercetătorii susțin că, în anumite situații are loc ”un consum ritualizat al mass media” (Rothenbuhler, 1998, p.78), opus consumului uzual, neritualizat al produselor presei. Clauzele existenței a două tipuri de comportament de consum nu sunt foarte clare. Două interpretări au fost avansate: una se bazează pe raritatea și excepționalitatea mesajelor transmise, alta pe banalitatea și recurența lor. O primă ipoteză ar fi aceea a unei corelații între conținuturile ieșite din comun difuzate de mass media și atitudinea publicului; astfel, fiecărui media event i-ar corespunde un mod aparte de consum: ”În esență, media events solicită nu numai consimțământul privitorilor, ci și implicarea lor activă(...). Estetica evenimentelor televizuale invită la participarea rituală prin: a) oferirea accesului liber și egal, b) crearea unui spațiu liminal, c)respectarea scenariului ritual, d) plasarea privitorului într-o asemenea poziție încât el poate să se identifice atât cu participanții, cât și cu observatorii” (D. Dayan și E. Katz, 1992, p.120). În
acest sens, autorii amintiți citează câteva exemple de refacere la domiciuliu a comportamentului ritual de la locul evenimentului: ținuta de doliu în fața televizorului în timpul înmormântării lui Indira Gandhi, luarea unei poziții solemne în momentul discursului regal sau participarea în grup și comportamentul ”ca pe stadion” în timpul transmisiilor unor manifestări sportive de anvergură. În aceste situații, receptorii percep anumite produse mass media ca fiind radical diferite de cele care vin în fluxul obișnuit și, în consecință, își modifică atitudinea față de ele. Această modificare a obișnuințelor de consum ar consta într-o ”ritualizare” a comportamentului, altfel spus, într-o trecere de la actele și atitudinile profane la acte și valori încărcate de o semnificație aparte (sacră?). Pentru D. Dayan și E. Katz, acest fapt este rezultatul punerii în acord cu atmosfera, actele și semnificațiile ritualului pe care mass media fie îl transmite (marile ceremonii televizate), fie îl creează prin încărcarea cu simboluri de tip ceremonial a unui moment politic major (evenimentele transformative). Numeroși alți cercetători consideră că dimensiunea ceremonială a consumului de mesaje mass media se datorează, în primul rând, regularității fluxurilor mass media: aceasta difuzează, în mod ritmic, în aceleași zile și în aceleași momente ale zilei, produse și mesaje identice în formă: ”Știrile reprezintă simbolirile publice prin care oamenii înțeleg realitatea. Puterea ritualistică a programelor de știri de seară se datorează, în parte, programării regulate și uniformității prezentării(…). Oamenii citesc ziarele în locuri și momente alese la întâmplare, dar prezentarea știrilor de seară este un mod comunitar de a percepe ordinea și evenimentele. Acest consum colectiv oferă solidaritate colectivă, deoarece un număr enorm de oameni este expus unor forme identice de explicare a realității curente ” (Goethals,1981,p .25). Termenul de ritual este folosit în acest caz pentru a denumi și da un prestigiu suplimentar: 1) unor comportamente Identice și regulate; 2) unor acte de receptare simultană a unor mesaje - și prin aceasta considerate în comun, deci și comunitare ; 3) unor conținuturi cu încărcătură dramatică și cu puterea de a interpreta lumea incinjurătoare. Drept urmare: ”Știrile de seară aduc ceva mai mult decât simple informații. Ele structurează un mozaic vizual și verbal de evenimente; oferă un cadru, regulat și repetat, care asociază așteptările publicului cu figuri și sunete familiare, în aceeași ordine, în axeleași momente, pe același canal, seară de seară. De aceea, ritualistic este
termenul cel mai potrivit pentru a indica intenția de a dramatiza, de a introduce ritmuri și modele de interpretare în prezentarea știrilor. Întro societate care a marginalizat sacrul, ritualizarea celor mai non-sacre evenimente poate fi un răspuns al unei populații lipsite de momente rituale.” (Goethals, 1981, p. 130) Pe lângă jurnalele de știri și alte produse mass media, difuzate regulat, configurează comportamente de receptare considerate a fi ritualuri: serialele polițiste de televiziune, telenovelele sau știrile despre delincvență din presa scrisă. L.Barrios susține că ”în majoritatea familiilor observate, se făceau pregătiri speciale pentru asigurarea liniștii necesare vizionării telenovelei, eliminându-se orice fel de întrerupere pe durate emisiei. Acest tip de ritual începea foarte devreme, când gospodinele își organizau programul zilei în așa fel încât să termine treburile pe la ora 13, când începea prima serie de telenovele. Acesta era un fel de timp sacru, după cum îl numea cea mai bătrână femeie din casă” (1988, p.66). În al treilea caz, J. Katz arată că ”citirea știrilor despre delincvență are același scop ca și dușul de dimineașă, bărbieritul sau exercițiile fizice rutiniere: ea ea oferă o experiență cu valoare rituală și nonrațională, care este, într-un anumit grad, șocantă, inconfortabilă, autodestructivă, dar care este asumată în mod voluntar de către adlți cu conștiința că ei își asumă povara de a crede și susține o societate ordonată”(1987, p,72). Unii autori susțin că, Indiferent de detaliile contextuale, orice act de consum al produselor mass media este un act ritual. Sintetizând acest punct de vedere, J.M. Barbero (1997, p. 108) afirmă: ”Mass media sunt locul unde mulți oameni construiesc semnificațiile legate de viața lor. Mass media le oferă posibilitatea de a fi împreună pentru a înțelege problemele majore ale existenței, de la sensul artei la sensul morții, sau al bolii, sau al tinereții, sau al frumuseții, sau al fericirii, sau al suferinței. De aceea, cred că trebuie să privim cu atenție procesele de reenchantment din experiența rituală continuă a celebrărilor comunitare și a celorlalte moduri în care mass media strâng oamenii împreună.” M. T. Marsden: ”privitul la televizor, ca un ansamblu complex, și nu consumarea unor anume programe este ritualul major al societății noastre”. Televiziunea oferă un principiu de ordonare temporală (prin ritmurile aduse de programele ei este structurat ritmul viții casnice), spațială (prin re-ordonarea lucrurilor din casă în jurul televizorului) și
semantică (prin modelele de explicare a evenimentelor sau a existenței pe care le oferă emisiunile de știri sau programele de divertisment). Drept urmare, comportamentele de consum sunt, la rândul lor, ritualizate, Iar acest fapt conduce, datorită trăirilor aparte asociate consumului regulat de mass media, la fixarea unor cadre rituale (de tip liminal) de înțelegere a lumii. banalul consum de televziune apare ca marele ritual al vieții moderne, pt că se află în calitatea de cel mai important sistem de distribuire a produselor culturale. ”Din perspectivă rituală, comunicarea apare ca o punere în
comun, participare, asociere, prietenie, posedarea unor credințe comune.” ”Din perspectivă rituală, știrile nu sunt informație, ci dramă. Ele nu descriu lumea, ci prezintă o arenă a unor forțe dramatice în acțiune; ele există numai în perioade istorice bine definite; ele ne invită să ne implicăm, asumându-ne anumite roluri sociale, adeseori vicariale, în cadrele definite de ele.” (James Carey, Communication as Culture, Boston, Unwin Hyman, 1988, pp.18,21)
