1|marea bătălie de la ”iazul mic”
pancu—iași
MAREA BĂTĂLIE DE LA ”IAZUL MIC” OCTAV PANCU—IAȘI În romanul Marea bătălie de la Iazul Mic (1953), nu numai organizarea „amiralității" pe iazul de la marginea orașului, cu disciplina „militarescă" imitată de copii, nu numai visul marinăriei ca simbol al bărbăției omului în lupta cu primejdiile vieții, dar și caracterul, conformația etică a eroilor stau sub semnul aceluiași mit: copiii hrănesc un secret ideal al cavalerismului, cu care se confundă în sinea lor, corectîndu—și defectele. Romanul mai descoperă și o altă constantă a mentalității mentalității infantile universale — nevoia de evadarea evadarea din realul imediat, în care mitul interior al maturității e în contradicție neîmpăcată cu intruziunea directă a maturilor în viața copilului. Apărarea sau recucerirea unui loc real, care să ofere cadrul desfășurării visului evădarii, e o temă clasică a literaturii pentru copii. Paginile care redau „bătălia" propriu—zisă de la Iazul Mic sînt dintre cele mai bune ale genului. Ceea ce a istoricizat în mare măsură, însă această carte este faptul că autorul, cedînd presiunii clișeelor la modă, a introdus în poezia aventurii, care domină Marea batalie de la Iazul Mic, situații false și personaje schematice schematice care alterează sunetul pur al cărții.
2|marea bătălie de la ”iazul mic”
pancu—iași
Cuprins
Capitolul 1. „UN ARHIMEDE AL TIMPURILOR NOASTRE... ” ................................................................... 3 Capitolul 2. ”PENTRU ONOAREA DETAŞAMENTULUI!” ......................................................................... 10 Capitolul 3. ”PREGĂTIRI PENTRU ÎNCEPEREA ACTIVITĂŢII” ............................................................... 17
Capitolul Capitolul 4. ”SEARA ”SEARA ÎN FAMILIE FAMILIE”” .......................... ............................................................ .................................................................... ................................................... ................. 27 Capitolul 5. ”ŞAISPREZECE FĂRĂ DOI, DOI, FAC... DOI FĂRĂ PAISPREZECE!" PAISPREZECE!" ................ ........ ................ ................ ........ ........... ........ ... 35 Capitolul Capitolul 6. ”DOUĂ ”DOUĂ VIZITE VIZITE NEAŞTEPTA NEAŞTEPTATE” TE” ........................................... .............................................................................. .................................................. ............... 43 Capitolul 7. „CERCUL UNIT VA RĂMÂNE, RĂMÂNE, CA BOABELE—N SPIC, LAOLALTĂ" LAOLALTĂ" ............... ....... ................ ................ .......... 48 Capitolul Capitolul 8. „NECAZURI" „NECAZURI"......................................................... ............................................................................................ .................................................................... ................................. 52 Capitolul 9. „TOVARĂŞE... „TOVARĂŞE... AMIRAL, TOVARĂŞUL TOVARĂŞUL SECRETAR V Ă AŞTEAPTĂ !" !"................ ........ ................ .............. ...... 63 Capitolul 10. ”PENTRU ONOAREA LUI PETRI CĂ” ................................................................................... 68 Capitolul 11. „ÎN CAMERA — CELOR — CINCI REGULI” ........................................................................ 75 Capitolul Capitolul 12. ”CARE ”CARE COLŢ COLŢ S—A RUPT?” ...................................................................................... ................................................................................................... ............. 79 Ca pito pi to lu l 1 3. „LA NOI NOI E TREABĂ TREABĂ SERIOA SERIOASĂ, SĂ, BĂIEŢEA BĂIEŢEASCĂ SCĂ !"....................... !"......................................................... ..................................... ... 88 Capitolul Capitolul 14. ”URME ”URME DE PAŞI!" PAŞI!" ............................................................... ........................................................................................................... .................................................... ........ 96 Ca pito pi to lu l 15. 1 5. ”ALTĂ SEARĂ SEARĂ IN FAMI FAMILIE” LIE” ........................................................ ........................................................................................... ..................................... 105 Capitolul 16. „ÎN PREAJMA MARII BĂTĂLII!” ......................................................................................... 113 Ca pito pi to lu l 17. 1 7. „MAREA „MAREA BĂTĂ BĂTĂLIE LIE DE LA IAZUL IAZUL MIC”.......................... MIC”............................................................ ................................................ .............. 119 Capitolul Capitolul 18. „E BINE!” BINE!” ............................................................ .............................................................................................. ................................................................... ................................. 129
135 | m a r e a b ă t ă l i e d e l a ” i a z u l m i c ” iași
pancu—
—. . . Şi—a Şi —auu lu at zbo zb o r u l înt în t r —o noap no ap t e d in co şu l lo co mo mott ive iv e i t at e i, au ur cat ca t , au ur cat ca t ş i s—au prins pe cer. —Ş i t u cr edea ed ea i ? înt în t r e bă N ina. in a. —Cr —C r ed ea m.. m. . . At unc un c i er a m mic, mi c, t at a er a p leca le catt la dr u m noap no ap t e de noap no ap t e, ş i—m i— m i er a t ar e dor de el. Mama îmi spunea că tata a prefăcut scânteile locomotivei în stele, ca să le vedem noi, copiii lui, şi să ne gândim la el... De fapt, ne gândeam noi şi fără ajutorul stelelor, dar când priveam cerul, simţeam, nu ştiu cum, că tata e mai aproape... —Ş i mie mi e î mi spu sp u nea ne a ma mama ma o po vest ve st ire ir e de sp r e st e le. le . . . Când Câ nd er a ne ast as t â mp mpăr ăr at ă ş i nu vo iam ia m să adorm, mama mă ducea la fereastră, îmi arăta stelele şi îmi spunea : „Vezi cum clipesc? Asta înseamnă că plâng supărate că tu nu vrei să adormi..." De data aceasta fu rândul lui Petrică să întrebe : —Ş i t u cr edea ed ea i ? —At —A t u nc i cr ede ed e a m, dar da r ac u m şt iu ad e vă r u l. — C hiar hi ar ! De ce c l ip esc es c st e le le ? se int in t er esă es ă P e t r ică. ic ă. N ina in a r â se : —P ă i, st e le le nu c l ipe ip e sc. sc . N i se pa r e nouă no uă.. . . îna în a int in t e de a a ju nge ng e la no i, r aza az a de lu m ină in ă a unei stele depărtate trece prin atmosferă, iar ea nu—i niciodată complet liniştită : bate vântul sau se amestecă valuri de aer..; Acestea fac să ni se pară nouă că stelele clipesc. —Ad —A d e văr vă r at ! se minu mi nu nă Pet Pe t r ică. ic ă. —Ad —A d e văr vă r at . Bu nicu ni cu l î mi spu sp u nea ne a că c e i car ca r e, u it ându ân du—s —s e la st e le, le , po t pr eved ev ed ea d acă ac ă va plo p loua ua sa u nu, nu , su nt o am amee ni învă în văţţ aţ i, cu e xper xp er ie nţ ă. . . N ina in a sur su r âs e : eu nu s u nt nic ni c i învă în văţţ at ă, n—am nici experienţă şi tot pot să prevăd... —Cu —C u m ? —E s imp im p lu. lu . îna în a int in t e de p loa lo a ie, ie , at mo moss fer fe r a e fo ar t e u me medă dă ş i a cea ce a st a face fa ce ca să ni se pa r ă că stelele clipesc mai tare... Când le văd clipind mai tare, spun : o să plouă. Nu—i simplu? Vremea se scurgea încet, de parcă se hotărâse ca seara aceea să ţină mai mult decât celelalte Era aproape ora zece şi în acest timp Petrică îl întrebase de câteva ori pe Nicu dacă renunţase la gândul de a distruge vasele. Dar Nicu ştia una şi bună : „Mi—am dat cuvântul că o să le distrug — şi eu cuvântul mi—l ţin". Deodată, din locul în care începea păpurişul se auzi parcă un foşnet neobişnuit, ca .şi când cineva şi—ar fi făcut loc printre suliţele papurii şi trestiei, înlăturându—le cu br aţ e le ş i că lc â nd în p ic ioar io ar e t u lpin lp in i le u sc at e, căzu că zu t e pe jos. jo s. Da r , pe ur mă mă,, se făcu fă cu d in nou linişte. Când însă Petrică vru să aprindă din nou lanterna, zgomotul neobişnuit se auzi iarăşi. Top ciuli urechile şi mârâi. —Au —A u z i ? înt în t r e bă în şoap şo ap t ă Pe t r ică, ic ă, u it â nd să ma maii ape ap e se pe but bu t o nul nu l la nt er nei. ne i. —D a. . . Ce po at e să fie fi e ? Ş i pe nt r u ca nu c u mv mvaa să i se facă fa că t ea mă mă,, N ina in a ad ău gă r ep e de: de : Poate ni s—a părut... Îşi încordară auzul. Zgomotul devenea din ce în ce mai desluşit. Cineva se furişa prin pă pur pu r iş. iş . Apoi se auzi un glas: „pe—aici"... Nina se trase mai aproape de Petrică. Alt glas răspunse celui dintâi : „încă nu e timpul... Poate să mai fie pe undeva vreo şedinţă... Mai târziu..." Tăcere. Nina îi şopti lui Petrică. —Apr —A pr ind in d e la nt er na ! —N u. . . să ma maii aşt aş t ept ep t ă m.. m. . . ...În acest timp, în încăperea „Amiralităţii", Nicu, plin de broboane pe frunte şi pe gât, săpa înfrigurat, străduindu—se să facă cât mai puţin zgomot. —D acă ac ă m— m—aa i f i a jut ju t at ş i t u, acu ac u m er a m a f ar ă. . . ii adr ad r e să, să , pr int in t r e d inţ in ţ i lu i I l iuţ iu ţ ă, făr fă r ă să se oprească din lucru. —N u, se înc în c ăpăţ ăp ăţ â na I li uţ ă, nic ni c i nu mă at in g de hâr hâ r leţ le ţ . Aş fi lu cr at buc bu c ur o s, dar da r pe nt r u că
136 | m a r e a b ă t ă l i e d e l a ” i a z u l m i c ” iași
pancu—
vrei să distrugi vasele, nu te ajut. Foamea mi—a trecut, somn nu—mi mai este — voi rămâne aici ! Şi privi spre uşă, în aşteptarea unei noi fâşii luminoase. Dar aceasta întârzia. Nina şi Petrică nu mai auzeau foşnetul din păpuriş, dar din când în când, ajungeau până la ei frânturi de vorbe : „Căruţa trebuie să vină... Să nu trânteşti scândurile, că dracu te ia... Hâncu o să ne dea câte una. Le—a pregătit de cu ziuă prin apropiere"... Petrică şi Nina îşi dădură seama ce se întâmplă. Stăteau liniştiţi, aproape că nici nu răsuflau. Top însă mârâia fără încetare şi Petrică se gândea cu groază că dintr—o clipă într— alta, câinele va începe chiar să latre. Îi ţinea botul strâns în palme —Ce —C e fac fa c e m cu e l ? î i şo pt i în fr igur ig ur at , N ine in e i . T r ebu eb u ie să— să — i le gă m bot bo t u l. Ah ! De ce ni l— a lăsat Sandu ? De ce? —N —a m n i mic mi c la mine mi ne cu ce s ă— l le gă m. —G u me mele le pr a şt iei ie i ? —A m lă sat sa t pr aşt aş t ia pe p la jă. jă . —U n co r do n.. n. . . ceva ce va.. . . —N —a m.. m. . . n— n—aa m ni m ic. ic . . . Ş i T o p mâ mârr â i a d in c e în ce ma maii a me menn inţ in ţ ăt o r , prev pr evee st ind in d lătrături asurzitoare. —T r e ime im e să gă si m c e va, va , neap ne ap ăr at ! vor vo r bi ia r P et r ică. ic ă. T r ebu eb u ie ne apăr ap ăr at . Alt Al t fe l To p ne va da de gol... —D ar înţ în ţ e lege le ge c ă n— n—aa m.. m. . . Ş i N ina in a er a g at a—ga a— gatt a să izbu iz bucc neas ne ască că în p lâ ns. ns . —At —A t u nc i, a m gă s it eu ! Ş i P et r ică, ic ă, pr inzâ in zâ ndu— nd u—ll p e T o p înt în t r e ge nu nc hi, hi , în c epu ep u s ă— ş i deznoade cravata grăbit. —Ce —C e fac fa c i ? apr ap r o ape ap e că nu ţ ipă ip ă N ina. in a. . . Cu cr avat av at a ?.. ?. . . Cu cr av at a vre vr e i să—l să —l leg l eg i ? —D a. . . pe Pe t r ică ic ă î l po d idir id ir ă lacr la cr i mi le. le . Ş t iu, iu , po at e să se r upă up ă iar ia r . . . Dar Da r Vlad Vl ad nu mă va mai certa... N—a spus el ? Şi o cravată ruptă şi pătată poate fi frumoasă dacă a fost ruptă şi pătată în luptă... Şi prinzând botul lui Top, care mârâia şi se zbătea, îl înfăşură cu cravata de pionier şi înnodă strâns : Acum, Nina, ţine—l şi nu—l lăsa să se desfacă. Eu o să mă furişez până la poarta fabricii să anunţ ce se întâmplă... Rămâi şi fii curajoasă ! Şi fără să mai aştepte răspunsul fetei, Petrică începu să se târască în coate şi în genunchi, înaintând spre plajă. Curând, ajunse în faţa „Amiralităţii". Dinăuntru nu se auzea niciun zgomot. Petrică se târî mai departe... Dar, deodată, parcă ţâşnită din pământ, o umbră i se ridică în faţă. Inima începu să—i bată atât de puternic încât Petrică simţea în tâmplă fiecare zvâcnitură. Umbra se lipi de peretele „Amiralităţii" şi rămase nemişcată. Petrică îşi încorda pr ivir iv ir ea ş i în c l ipa ip a ur mă mătt o ar e se ar u ncă nc ă la p icio ic io ar e le ac e lu i p e c ar e î l zăr ză r ise, is e, făc fă c â ndu nd u —l să cadă lângă el. —N icu ic u le, le , nic ni c io m işc iş c ar e !. . . Luat prin surprindere, câteva secunde Nicu se supuse. Se lămuri însă că cel care îl strigase era Petrică şi se aruncă asupra lui. — Să ved ve d e m car ca r e e ma maii t ar e ! Încleştaţi, cei doi se luptau, tăvălindu—se pe nisip. Nicu, mai voinic, reuşi de câteva ori să ajungă deasupra, dar încordându—şi toate puterile, Petrică se răsucea şi—l arunca într—o parte şi în alta. Petrică îşi dădea seama că pierdea clipe preţioase, că trebuia să fi ajuns de acum la fabrică. Îşi mări muşchii, strânse dinţii, îşi înfipse genunchii în nisip şi printr—o sforţare reuşi să prindă sub pieptul său pieptul lui Nicu. —S t ai c ă. . . vru vr u să st r ige ig e N icu, ic u, dar da r Pe t r ică ic ă î i ast as t upă up ă gur gu r a cu pa lma. lm a. —N icu ic u le, le , t ac i.. i. . . Nu st r iga ig a ! T e r o g, t e ro g pr iet ie t e neşt ne şt e. . . Printr—o mişcare bruscă a capului, Nicu își eliberă gura: —P r iet ie t e neşt ne şt e ?.. ?. . . Ac u m îţ i su nt du ş ma mann ! : . . Va se le voas vo astt r e nu ma i scap sc ap ă d in mâ mâin in i l e
137 | m a r e a b ă t ă l i e d e l a ” i a z u l m i c ” iași
pancu—
mele... Şi cu toate că de la începutul luptei nu trecuseră decât două—trei minute, lui Petrică i se păru că se scursese o oră. Şi trebuia să ajungă imediat la poarta fabricii! Fiecare secundă pierdută putea să... Dar, cum să—l lase pe Nicu ? Să distrugă vasele ? Să se pr ăbu ăb u şe ască as că înt în t r —o s ing in g ur ă c l ip ă z i le înt în t r eg i de mu munc ncă, ă, d e visu vi surr i ? Nu Nu,, nic ni c i î n r upt up t u l capului. Prietenii nu i—ar ierta—o. Şi totuşi... Şi totuşi, ceva trebuia să facă neapărat. Şi ceea ce trebuia să facă neapărat era să—l lase pe Nicu şi să alerge la fabrică. Dar, ce vor spune băieţii: „Ar primit o sarcină. Cum ţi—ai dus—o la îndeplinire ?" Şi totuşi... Şi totuşi... —N icu ic u le, le , as cu lt ă— mă ! îi vor vo r bi r eped ep ed e, cu voce vo ceaa înt în t r et ă iat ia t ă, Pet Pe t r ică ic ă : vre vr e i să d ist is t r u g i vasele, distruge—le ! Fă—le praf, fă ce vrei. Dar, ascultă—mă, Nicule. Înainte de toate, suntem pionieri ! Dincolo nişte bandiţi se pregătesc să jefuiască fabrica. Trebuie să mă duc să anunţ! Petrică se ridică grăbit şi, fără să mai privească înapoi, începu să alerge cu spatele încovoiat, spre poarta fabricii. Jos, pe nisip, Nicu rămase nemişcat. Simţea că nu mai avea putere nici să se ridice. Şi asta nu din cauză că—i .slăbiseră puterile în timpul luptei. Nu. Cu Nicu se petrecea în clipa aceea ceva despre care nici el nu—şi putea da seama, dar se simţi dintr—odată mic, ruşinat, scârbit, vrând parcă să plângă, să ţipe în gura mare... Şi—ar fi dorit să—l tragă cineva de urechi, să—l ghiontească şi el să îndure şi să nu caute să fugă. Şi în acelaşi timp dorea totuşi ca cineva să—l mângâie şi să—i spună : „Ştiu, te—ai lăudat... N—ai fi distrus niciun vas. Nu te—ar fi lăsat inima. Ai fi plecat acasă liniştit..." —I liuţ li uţ ă, îi st r igă ig ă N icu ic u cu g la s st ins. in s. T u a i a uz it , I l iuţ iu ţ ă ? Prin gaură, ieşi afară şi Iliuţă : —D a, a m au z it . . . —Cr —C r ez i că P et r ică ic ă o să ma maii a ju ngă ng ă la vre vr e me ? —N u şt iu, iu , o ft ă I liuţ li uţ ă. Ap Apoo i ur mă mă,, făr fă r ă să— să — l pr ive iv e ască as că p e N icu ic u : şt iu însă în să că dacă da că nu va ajunge la vreme... —. . . Da, Da , numa nu maii eu su nt vino vi no vat va t ! —Ba, —B a, a mâ mând ndoo i su nt e m vino vi no vaţ va ţ i.. i. . . —T u, de ce ? T u e şt i u n bă iat ia t bun bu n ş i— mi e şt i dr ag ş i c ât vo i t r ă i n— n—aa m să t e ma maii bat ba t ş i n—am să—ţi mai spun... cap de furnică ! Iliuţă tăcu privind în pământ. Ar fi vrut să—i răspundă lui Nicu că şi el îi este drag şi dacă n—o să—l mai bată şi n—o să—i mai spună „cap de furnică" vor face şi ei, ca Sandu cu Petrică, un jurământ de prietenie până la moarte. Dar rosti grăbit: —H a i! Rep Re p ed e ! T u eşt eş t i u nul nu l d int in t r e ce i ma i t ar i d in c la să la fu gă. gă . . . Ş i nic ni c i cu mi ne nu mi—e ruşine ! Să alergăm spre fabrică... Dar la fabrică, tot Petrică ajunse primul. Spuse paznicului tot ce auzise. Dar spre mirarea Iui, paznicul nu se grăbi să alerge şi să pr indă in dă ba ndiţ nd iţ i i. I ! mâ mâng ngââ ie pe cr eşt eş t et pe „m „mez ez in" in " ş i sur su r âz â nd îi z ise is e : —U it e, vor vo r be şt e cu t o var va r ăşu ăş u l de a co lo. lo . . . Nu depa de pa r t e de po art ar t ă, în cu r t ea fabr fa br ic i i, Pe t ric ri c ă au z i do uă g lasu la surr i cu nosc no scut ut e : —E i, Du mit mi t r e, acu ac u ma ma.. . . se po at e ş i ma maii bine bi ne ? —N u, Pet Pe t r e, acu ac u m e fo ar t e bine bi ne.. . . Alergă spre cei doi şi i se adresă tatălui lui Sandu : —N e ne Du m it r e, ne ne Du m it r e. . . Petrică mai gâfâia încă din pricina fugii. Rostea cuvintele trunchiat, din gâtlej parcă ; dar cei doi bărbaţi îl înţeleseră foarte bine. —Î ţ i mu mulţ lţ u mi m, P et r ică, ic ă, î l mâ mâng ngââ ie pe cr eş t et , cu blâ bl â ndeţ nd eţ e, Du mit mi t r u Da nu. nu . E şt i u n băi bă i at vrednic. Şi cred că cea mai mare mulţumire pe care ţi—o putem aduce este să—ţi spunem
138 | m a r e a b ă t ă l i e d e l a ” i a z u l m i c ” iași
pancu—
că răufăcători au fost prinşi. Dumitru Danu îi strânse mâna, scuturându—i—o voiniceşte. Îi strânse mâna lui Petrică şi tovarăşul Stancu, reţinându—i—o în mâna lui mare şi puternică. —P et r ică ic ă Bu nesc ne scuu t e ch ia mă ? Nu e şt i fiu fi u l me meca ca ni c u lu i G heo he o r ghe gh e B u nesc ne scuu ? —D a, îl cu noaş no aştt eţ i ? —Î l cu nosc no sc.. Cu a ni în ur mă mă.. . . îm i a m int in t e s c. . . a m fo st pr imiţ im iţ i a mâ mând ndoo i în acee ac ee aş i z i în pa r t id. id . Ş i înt în t o r câ ndu— nd u— se căt că t r e Du mit mi t r u Da nu, nu , adău ad ău gă : Nu ma i c ă t at ăl lu i Pe t r ică, ic ă, dealtfel ca şi tine, Dumitre, aţi fost mai vrednici decât mine... Fetiţele mele sunt încă mici, dar copiii voştri în curând vă vor fi schimb de nădejde... * * * A doua zi dimineaţă, toţi cei de la „Iazul Mic" aflară despre întâmplările din seara trecută. Fiecăruia îi părea rău că nu, fusese el în locul lui Petrică şi al Ninei. Dar, desigur, bucuria generală întrecea cu mult această părere de rău. Pe la ora când nuferii îşi desfac pocalele, când gâzele încep să sboare uşor deasupra iazului şi când întreg locul acela de la marginea oraşului străluceşte vesel în bătaia soarelui de vară, un curier de la „Victoria" aduse o scrisoare. În faţa tuturor, înălţat pe aceeaşi ladă pe care, în seara trecută, făcuseră de pază Petrică şi Nina — Sandu Danu, emoţionat, le—o citi prietenilor, încolonaţi ca înaintea unei treceri în revistă : „Suntem mândri de voi, dragi pionieri ! Voi ne—aţi ajutat la prinderea unor oameni înrăiţi, unelte ale fostului patron al fabricii, hoţi şi speculanţi. Ei urăsc munca în fabrica noastră nouă şi viaţa noastră nouă o urăsc. De mult ne—am gândit să vă facem un dar. Nu ştiam însă ce v—ar place mai mult. Dar tatăl unuia dintre voi ne—a dat ideea să vă construim o barcă mare, o barcă adevărată cu care să vă plimbaţi pe iaz. Vă făgăduim această barcă şi ne vom ţine făgăduiala !" Aplauze şi urale nesfârşite răsunară după încheierea .scrisorii. O bucurie fără margini îi cuprinse pe toţi. Iar când Sandu mai spuse că tot în dimineaţa aceea terminaseră şi primul ierbar, aplauzele făcură să se înroşească toate palmele şi din pricina uratelor, mulţi, când veni vremea, plecară acasă răguşiţi. Acum, şi băiatul acela slăbuţ, cu faţa lunguiaţă şi bronzată, cu părul negru din care o şuviţă luneca pe fruntea lată, gânditoare: băiatul acela cu ochi negri, liniştit, necontenit cu zâmbetul pe buze, acum putea să se bucure din plin şi el. Dar se vedea treaba că încă nu era vremea... —U nde— nd e— s N icu ic u şi I l iuţ iu ţ ă ? înt în t r e bă Sa ndu nd u D anu an u se ve r . — U it e— i ia u m br a ar ţ ar u lui lu i ! — De ce nu sunt su nt în co loan lo an ă ? C he ma maţţ i— i! Ce i do i ve nir ni r ă. —A st a— i d isc is c ip l ină, in ă, t o var va r ăş i ? De ce nu int in t r aţ i în co loan lo anăă ? S au nu vă ma maii şt iţ i locu lo cu r i le ? Nic N icuu îl pr iv i cât câ t e va c l ipe ip e cu o căut că ut ăt ur ă t r ist is t ă, da r t r ep t at , o chi ch i i în c epur ep ur ă să — i sclipească veseli. —E u nu mi— mi — a m u it at locu lo cu l ! r o st i e l cu hot ho t ăr âr e. N ici ic i eu ! se gr ă bi I li uţ ă. Şi amândoi, cu paşi stăpâniţi, se întoarseră spre coloană şi intrară în ea. De abia acum, Sandu Danu zâmbi larg, cu bucurie şi spuse tare ca să—l audă şi tânărul care, fluierând un cântec vesel, înainta fără grabă spre ei, cercetând din mers ua carneţel pe co per pe r t a căr că r uia ui a scr sc r ia : „Să— „S ă— nu— nu — u it ! " . —E bine bi ne ! * * * —Ş ed inţ in ţ a so le mn mnăă e xt r ao r dina di narr a a vest ve st it u lu i ş i nu ma maii puţ pu ţ in g lor lo r ios io s u lu i „C 3 ” — Club al Căpitanilor Celebri" — mai avea doar câteva clipe până să înceapă... O animaţie
