HEMOROIZII afecţiune dureroas dureroasaa care poate fi tratat tratataa
2
FOARTE IMPORTANT!
Aceasta lucrare are scopul de a va informa asupra bolii hemoroidale si a simptomelor ei, nicidecum nu doreste sa inlocuiasca sau sau sa modifice recomandarile consultului medical, care este indispensabil pentru un diagnostic corect si complet. Orice tip de tratament medical trebuie prescris doar de catre medic, referirile la tratament enumerate in aceasta lucrare, fiind doar informative informative. ive. Daca alegeti sa Utilizati Utilizati medicamente din proprie initiativa, este sub responsabilitatea exclusiva a dumneavoastra,, exonerand de resposabilitate autorul acestei lucrari lucrari.. dumneavoastra intelegere,, non non--intelegere, Numai dumneavoastra sunteti sunteti singurii responsabili responsabili de modalitatea de intelegere -intelegere, lucrare.. utilizarea sau neutilizarea informatiilor din aceasta lucrare Este foarte important sa intelegeti ca orice decizie asupra starii de sanatate luata pe baza informatiilor generale (web, presa, tv, telefon, etc), fara consultarea directa medicala, med icala, este este potential potential periculoasa pentru propria sanatate, putand intarzia, uneori ireversibil, diagnosticul si tratamentul bolii. In cazul in care considerati ca simptomele dvs reprezinta o urgenta medicala, este recomandabil sa sunati medicul dvs dvs.. sau un serviciu de urgenta! Intarzierea diagnosticului si autotratamentul pot fi uneori fatale! Va rugam sa intelegeti ca nu puteti substitui sub niciun fel consultul unui medic de specialitate!
3
CUPRINS BOALA HEMOROIDALĂ Informaţii generale...........................................................................................................................5 Definiţie...........................................................................................................................................5 Importanţă........................................................................................................................................6 Factori de risc...................................................................................................................................7 Etiopatogenie...................................................................................................................................7 Clasificare........................................................................................................................................8 Simptome.........................................................................................................................................8 Dignostic..........................................................................................................................................9 Investigații.....................................................................................................................................10 HEMOROIZII INTERNI...................................................................................................................11 HEMOROIZII EXTERNI..................................................................................................................14 HEMOROIZII ÎN SARCINĂ.............................................................................................................16 COMPLICAŢIILE HEMOROIZILOR.............................................................................................18 TRATAMENT...................................................................................................................................20 DIETĂ................................................................................................................................................25 REMEDII UȘOARE ŞI DE EFECT..................................................................................................36 FITOTERAPIA ÎN TRATAMENTUL BOLII HEMOROIDALE....................................................42 1. Afin.........................................................................................................................................43 2. Alun........................................................................................................................................45 3. Anghinare...............................................................................................................................47 4. Castan porcesc........................................................................................................................48 5. Cerenţel...................................................................................................................................50 6. Coada-calului..........................................................................................................................51 7. Coada-șoricelului....................................................................................................................53 8. Creţuşca..................................................................................................................................55 9. Crusin.....................................................................................................................................56 10. Frasin......................................................................................................................................57 11. Gălbenele................................................................................................................................59 12. Gutui.......................................................................................................................................61 13. Iarba roșie...............................................................................................................................63 14. Lumânărica.............................................................................................................................64 15. Mărul lupului..........................................................................................................................65 16. Mur.........................................................................................................................................68 17. Muşeţel...................................................................................................................................70 18. Nalba mare..............................................................................................................................71 19. Nucul vrăjitoarelor..................................................................................................................72 20. Pelin........................................................................................................................................73 21. Ploaia de aur...........................................................................................................................74 22. Plop negru...............................................................................................................................75 23. Salcia......................................................................................................................................77 24. Stejar.......................................................................................................................................78 25. Tătăneasa................................................................................................................................79 26. Troscot....................................................................................................................................81 27. Untișor....................................................................................................................................83 28. Urzica.....................................................................................................................................85 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................95 4
BOALA HEMOROIDALA
INFORMATII GENERALE : Aproape trei sferturi din populaţia lumii suferă de o formă de hemoroizi. Foarte mulţi oameni sunt diagnosticaţi cu hemoroizi foarte târziu în viaţă, chiar dacă această boală i-a afectat de-a lungul întregii lor existenţe. Unii dintre bolnavi nu sunt diagnosticaţi niciodată. Ciudat? Nu neapărat! Luând în considerare că o foarte mare parte dintre populaţia globului este localizată în ţări din lumea a treia, lipsa unui diagnostic concret nu este neapărat un lucru anormal.
Unul dintre cele mai interesante lucruri care pot fi spuse despre hemoroizi este că nu sunt o boală modernă, precum stresul sau SIDA. De fapt, termenul de „hemoroizi” provine din greaca veche, fiind compus din două cuvinte distincte: „ haima” (sânge) şi „ thoos” (scurgere). Prin urmare, vechii greci observaseră una din cele mai evidente simptome ale hemoroizilor şi îi oferiseră un nume cât se poate de corect: „scurgere de sânge”. Problema cu hemoroizii nu este de când sunt ei cunoscuţi sau de când au fost descriși prima dată în manuale medicale. Adevarata problemă este faptul că sunt controversaţi. Până recent, s-a considerat că au fost cercetaţi, catalogaţi, diagnosticaţi şi trataţi în totalitate. În ultimii ani s-au descoperit dovezi care demonstrează contrariul. Totuşi, în medicina clasică şi în manualele moderne de medicină, definiţia hemoroizilor rămâne aceeaşi ca şi acum două decenii. Hemoroizii sunt rude apropiate cu varicele de pe picioare! Prima întrebare pe care un pacient o poate pune medicului este: „Dacă varicele mele şi hemoroizii fac parte din aceiaşi clasă de afecţiuni, de ce varicele nu sângerează şi hemoroizii pot provoca adevarate hemoragii dacă nu sunt trataţi la timp?”. Răspunsul este simplu şi ţine mai mult de fizică decât de medicină: presiune. Venele anorectale sunt situate în interiorul canalului rectal. Teoretic, construcţia lor intimă le permite să reziste presiunii la care sunt supuse în mod constant. De cele mai multe ori, pereţii acestor vene încep prin a avea grosimea şi, deci, rezistenţa corespunzătoare. Odată cu trecerea anilor, aceşti pereţi își pierd din grosime, conducând spre acele mici rupturi atât de cunoscute pacienţilor care suferă de hemoroizi. Aceste rupturi sunt cauza sângerarilor care sunt, de multe ori, primul şi singurul simptom al acestei afecţiuni. Defin ţi a unanim acceptată a hemoroizilor este următoarea:
Hemoroizii reprezintă denumirea dată venelor inflamate din zona anusului şi a rectului. Acestea sunt foarte asemănătoare cu venele varicoase ce apar pe picioare. Atunci când sunt iritaţi, hemeroizii pot da senzaţia de arsură, mâncărime, pot sângera sau pot cauza inflamări dureroase membranelor adiacente. Această definiție se referă la tipul inflamaţiilor venelor de la nivelul rectului şi, mai ales, unde sunt poziţionate aceste vene. Prin urmare, este binevenită o completare a acestei definiţii: hemoroizii sunt inflamaţii ale venelor anorectale, inflamaţii care se pot dezvolta atât în 5
interiorul canalului rectal, cât şi la exteriorul acestuia. Astfel, se poate discuta de două tipuri de hemoroizi: hemoroizi interni şi hemoroizi externi. Sunt des întâlniţi atât la bărbaţi cât şi la femei. Aproape jumătate din populaţie are hemoroizi în jurul vârstei de 50 de ani. Hemoroizii sunt des întâlniţi şi la femeile însărcinate. Atât presiunea fătului în abdomen cât şi schimbările hormonale duc la lărgirea vaselor hemoroidale. Aceste vase sunt supuse unor presiuni mari în timpul naşterii. Pentru majoritatea femeilor, hemoroizii care apar în urma sarcinii reprezintă o problema temporară. Marea majoritate a populaţiei afectate de hemoroizi suferă de hemoroizi interni, iar cei mai mulţi dintre oameni nici măcar nu stiu acest lucru! De ce? De obicei, dacă hemoroizii nu sunt excesiv de inflamaţi sau iritaţi de diverse surse externe, ei nu prezintă simptome semnificative. Prin urmare, o mare parte a suferinzilor nu se tratează niciodată la timp. Din păcate, asta duce la complicaţii şi la apariţia celei de-a doua clase de hemoroizi: hemoroizii externi. Despre hemoroizii externi se pot spune multe lucruri, dar specialiştii nu se pot pune de acord în legătură cu adevarata lor cauză. Pe de o parte, sunt anumiţi medici care susţin că hemoroizii externi sunt o complicaţie a hemoroizilor interni, pe cand alţii sunt de părere că apariţia hemoroizilor externi nu are nimic de a face cu hemoroizii interni. Surprinzător sau nu, cercetările clinice din ultimul deceniu susţin ambele variante. Concluzia oamenilor de ştiinţă a fost una cât se poate de logică: există două tipuri de hemoroizi externi. Hemoroizii externi clasici reprezintă o inflamare a venelor anorectale aflate la exteriorul rectului sau în apropierea anusului, ceea ce conduce la aspectul bine cunoscut. Acest tip de hemoroizi este cel mai ușor de detectat, deoarece este şi singurul care are simptome pregnante din primul moment. De asemenea, sunt singurul tip de hemoroizi care provoacă durere în momentul în care pacientul nu se află în plină criză hemoroidală. Pe de altă parte, hemoroizii externi cauzaţi de agravarea hemoroizilor interni prezintă cu totul alte simptome. În mod obişnuit, hemoroizii externi clasici pot fi trataţi foarte ușor. Există unguente care pot fi aplicate direct pe zona afectată, reducând durerea, mâncărimea şi inflamaţia. De asemenea, prin intermediul unor băi de şezut efectuate după indicaţiile medicului curant, acest tip de hemoroizi poate dispare în trei săptămâni. Dacă suferindul respectă regulile de igienă corespunzătoare, şansele de reapariţie a hemoroizilor externi sunt minime. Hemoroizii provoacă mâncărimi, dureri sau sângerari ale ţesuturilor umflate şi ale venelor varicoase localizate în anus şi rect. Din fericire, hemoroizii pot fi uşor trataţi şi în multe cazuri apariţia lor poate fi prevenită. Datorită faptului că starea hemoroizilor se poate agrava de-a lungul anilor, se recomandă un tratament sigur, delicat şi cu efect atunci când apar. IMPORTANTA: Hemoroizii în sine nu sunt o boală: sunt o parte importantă a mecanismului de închidere a rectului. Devine o boală dacă nodul se măreşte, mucoasa se lungeşte şi apar simptomele. Hemoroizii, deşi sunt o afecțiune inofensivă atunci cand apar, au un potențial letal, ce-i drept în cazurile foarte severe. Să nu înţelegeţi greşit, hemoroizii nu provoacă moartea, dar pot provoca diferite complicaţii şi boli severe care la rândul lor au un potenţial letal. Tratarea hemoroizilor trebuie începută în momentul imediat următor diagnosticării, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, şansele de apariție a complicaţiilor cresc într-un ritm nebun.
6
Netrataţi la timp, hemoroizii devin foarte expuşi la infecții, din cauza sangerarilor pe care le provoacă. Aceste infecţii sunt foarte periculoase, şi pot reprezenta cauza unor boli mult mai grave. Tratarea hemoroizilor este extraordinar de importantă, şi trebuie facută la timp, începând cu momentul descoperirii afecţiunii.
FACTORII DE RISC: Specialiştii vorbesc despre o serie de factori care predispun la hemoroizi: → Boli de ficat sau de inimă sau amândouă. Aceste boli pot cauza stocarea sângelui în zona abdominală sau pelviană şi pot duce la apariţia hemoroizilor. → Cazuri de hemoroizi în familie. Puteţi moşteni predispoziția de a face hemoroizi. → Constipaţia cronică: sedentarismul, alimentaţia dezechilibrată şi stresul cauzează constipaţie. Chiar şi unele laxative utilizate în exces şi pentru o perioadă mare de timp pot da dependenţă şi apoi constipaţie. Pe termen lung, constipaţia poate provocă hemoroizi şi sindromul de colon iritabil. → Consumul de alimente picante. → Episoadele frecvente de diaree (uneori, consecinţă a abuzului de laxative iritante) pot provoca hemoroizi, în aceeaşi măsură ca şi constipaţia. → Greutatea în exces, în special cea de la nivelul abdomenului şi a pelvisului, poate mări presiunea pe venele pelviene ceea ce favorizează apariția hemoroizilor. → Practicarea unor sporturi care necesită eforturi violente este de multe ori cauză de hemoroizi. → Probleme medicale. De exemplu, bolile cronice de inimă şi de ficat pot determina acumulări de sânge în zona abdominală sau pelviană, mărind vasele de sânge şi pot duce la apariţia hemoroizilor. → Ridicarea de obiecte grele frecvent creşte riscul de hemoroizi. → Sarcina şi travaliul. Schimbările hormonale din timpul sarcinii măresc fluxul de sange în zona pelviana şi relaxează ţesuturile de susţinere în timp ce fătul care creşte constant pune presiune pe vasele de sânge. În timpul travaliului, hemoroizii pot apărea din cauza presiunii intense asupra zonei anale în timpul contracţiilor şi a efortului de a expulza copilul. → Statul pe scaun foarte multe ore zilnic este un factor de risc pentru hemoroizi. → Supraponderalitatea. → Tumori în zona pelviana. Acestea apar foarte rar. →Vârsta de 50 de ani sau peste. Mai mult de jumătate dintre persoanele peste această vârstă urmează un tratament pentru această problemă.
ETIOPATOGENIE 1 Factori favorizanţi: - condimentele, alcoolul şi cafeaua prin congestia pelvină pe care o produc; - ortostatismul prelungit, unele meserii fiind afectate mai des; - sedentarismul; - tulburări metabolice şi de nutriție (scad rezistenţa pereţilor venoşi); - predispoziţia genetică, ereditatea conferă o predispoziţie prin calitatea precară a colagenului responsabil şi de alte boli ca: piciorul plat, varicele, varicocelul, hernia, scolioza s.a.; - poziţia greşită pe scaunul de toaletă este una din principalele cauze ale hemoroizilor. Modul corect în care o persoană ar trebui să stea pe toaletă: stai pe toaletă în mod normal, apoi ridică 1
Ramură a medicinei care studiază cauzele și mecanism ele bolilor.
7
picioarele şi apleacă-te în faţă, cu coatele în genunchi. Această poziţie permite eliminarea scaunului cu puțin efort, reducând dezvoltarea de noi hemoroizi. - ştergerea prea tare sau un timp prea lung poate provoca sau agrava hemoroizii. De asemenea, folosiţi o cârpă moale şi umedă care absoarbe foarte mult.
Factori determinanţi: - constipaţia cronică; - alt factor care contează este ereditatea. Unii oameni sunt predispuşi genetic la acest tip de boală şi nu sunt prea multe lucruri ce se pot face în acest caz. Se poate face sport pentru relaxarea muşchiilor sfincterului anal; - obezitatea; - procese inflamatorii de vecinatate (prostatite, metroanexite); - procese inflamatorii locale (anorectite, fisura anală); - sarcina. CLASIFICARE Clasificarea standard a hemoroizilor se face în funcţie de originea acestora. Există două tipuri de hemoroizi: - interni - externi. Când hemoroizii apar în afara anusului, aceştia sunt numiţi hemoroizi externi. Aceştia sunt mai ușor de identificat deoarece se manifestă prin sângerări şi mâncărimi. Hemoroizii interni sunt gasiţi în interior şi în rect, fiind mai greu de identificat. O modalitate de depistare a acestora este scaunul însoţit de sânge. O altă clasificare a acestora ar fi: - hemoroizi trombozaţi - hemoroizi deplasaţi Atunci când există un cheag de sânge în zona anală cauzat de o ruptură, condiţia este cunoscută sub numele de hemoroizi trombozaţi. Acest lucru se întamplă doar la hemoroizii interni. Hemoroizii, atunci când se extind ieşind afară din anus, se numesc hemoroizi deplasaţi. SIMPTOME Multe probleme anorectale, incluzând fisuri, fistule, abcese sau iritaţii şi mâncărimi anale (prurit anal), au aceleaşi simptome şi sunt incorect diagnosticate drept hemoroizi. Hemoroizii de obicei nu sunt periculoşi şi nu ameninţă viaţa. Rar, un pacient poate să aibă aşa o sângerare, încât să se confrunte cu anemie severă care se poate solda chiar moartea pacientului. În unele cazuri, simptomele hemoroidale pur şi simplu dispar în câteva zile. Dar în majoritatea cazurilor, simptomele hemoroidale vor reapărea, de obicei într-o stare mai gravă ca înainte. Ambele tipuri de hemoroizi prezintă următoarele simptome: durere; dureri în timpul sau după un scaun; noduli sensibili din jurul anusului; obezitate; prurit în jurul anusului sau rect; sângerare rectală în timpul tranzitului intestinal. Cu toate că multe persoane au hemoroizi, nu toţi au simptome.
8
Cel mai întâlnit simptom a hemoroizilor interni, este sângerarea curată ce acoperă scaunul, hârtia de toaletă sau în vasul de toaletă. Pierderea de sânge chiar şi în cantităţi extrem de mici dar continuu poate să ducă la apariţia anemiei, vizibilă din cauza palorii tegumentare a bolnavului. Un alt simptom important este durerea puternică resimţită la defecare sau în poziţie de şezut. Aceasta se poate datora prolapsului hemoroidal. Hemoroizii externi sunt cunoscuţi pentru dureroasele umflături sau noduli tari din jurul anusului, care rezultă din formarea cheagurilor de sânge. Drenarea mucusului din cavitatea anală poate cauza mâncărime. DIAGNOSTIC Spre deosebire de alte afecţiuni, hemoroizii sunt destul de uşor de diagnosticat fără ajutorul unui medic. Există numeroase tehnici pe care le puteți folosi pentru a vă diagnostica singuri hemoroizii externi. După ce mergeţi la toaletă, încercaţi şi vedeţi dacă simtiţi vreo protuberanţă în zona anală sau dacă sunt dovezi de sânge pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă. Protuberanţele sau pielea mai închisă la culoare în jurul anusului pot indica faptul că aveți hemoroizi care prolabează prin anus. Dacă umflăturile sunt sensibile la atingere, hemoroizii dumneavoastră pot fi consideraţi hemoroizi trombozaţi, caz în care trebuie să mergeţi la doctor imediat.
În cazuri rare, diferite tipuri de cancer perineal pot apărea sub forma unor hemoroizi externi. Este posibil ca uneori să simţiţi mâncărimi şi durere. Cu toate acestea, există şi alte afecţiuni sau probleme ce ţin de zona anală, precum fisurile anale, care au aceleaşi simptome ca hemoroizii. Pentru a fi siguri că în cazul dumneavoastră este vorba de hemoroizi, ar trebui să mergeți la doctor. Nu vreţi să încercaţi să trataţi ceva de care credeţi că suferiţi, când e posibil să fie vorba despre altceva, poate mai serios. Hemoroizii interni necesită de asemenea opinia unui medic. În acest caz, hemoroizii pot fi uşor diagnosticaţi dacă pot fi localizaţi, cum se întâmplă în cazul acelor hemoroizi interni care prolabează prin anus sau care cauzează sângerări rectale. Un doctor va poate diagnostica cu hemoroizi analizând simptomele pe care le-aţi resimţit şi antecedentele dumneavoastră medicale. Hemoroizii pot fi diagnosticaţi şi prin examinarea anusului. Deşi poate fi destul de stânjenitor, este singura metodă prin care pot fi identificaţi hemoroizii externi. Un alt examen medical presupune efectuarea unei biopsii în zona afectată pentru a detecta infecţii posibile sau alte afecţiuni. Prin examinările rectale se pot identifica atât hemoroizii interni cât şi posibile tumori canceroase în canalul anal sau în rect. În unele cazuri, unele persoane au nevoie de o examinare mai atentă. În aceste cazuri, se foloseşte un anoscop. Acest instrument este un tub luminos concav, care este introdus în rectul dvs., ajutând medicul să localizeze hemoroizii interni, tumori sau fisuri anale, oferind în acelaşi timp o imagine completă a rectului dvs. În timp ce doctorul scoate anoscopul afară din rect, orice hemoroizi interni sunt uşor reperați. Este posibil ca doctorul să vă ceară să vă încordaţi ca în timpul defecaţiei, pentru a ajuta la diagnosticarea hemoroizilor. În alte situaţii, un medic poate folosi o anoscopie indirectă pentru a diagnostica hemoroizii. Această procedură foloseşte o oglindă specială pentru a putea vedea zona anală în timp ce sunteţi aşezat pe un vas de toaletă. Încordându-vă ca în timpul defecaţiei, doctorul poate aprecia efectul pe care îl are presiunea în aceasta zona. 9
Din moment ce este posibil să aveţi hemoroizi, un prolaps rectal sau un polip rectal, acest test ajută doctorul la un diagnostic corect pentru hemoroizi. O evaluare mai atentă a rectului pentru hemoroizi necesită un examen cu un videorectoscop care poate să vizualizeze tot rectul. Pentru a exclude alte cauze ale sângerării, medicul poate să examineze rectul şi partea de jos a colonului (sigmoidul) prin sigmoidoscopie sau întregul colon prin colonoscopie. Sigmoidoscopia şi colonoscopia sunt procedee de diagnostic care presupun folosirea unor tuburi flexibile introduse prin rect. Țineţi minte, dacă hemoroizii dvs. nu se ameliorează cu tratamentul pe care l-aţi aplicat acasă, sau dacă hemoroizii dvs. sângerează frecvent, nu ezitaţi şi mergeţi imediat la doctor. Deşi poate fi o experienţă stânjenitoare, este mai bine ca un medic calificat să vă pună un diagnostic pentru hemoroizii dvs. şi implicit să vă recomande tratamentul cel mai eficient pentru cazul dvs. INVESTIGATII
► ANOSCOPIA ANOSCOPIA Este o modalitate de examinare cu ajutorul unui instrument de mici dimensiuni, rigid, tubular, numit anoscop sau speculum anal. Acesta este introdus caţiva centimetri în interiorul anusului pentru evaluarea problemelor canalului anal. Este folosit pentru diagnosticarea hemoroizilor, fisurilor anale dar şi a unor anumite tipuri de cancer. ► RECTOSCOPIA RECTOSCOPI A A Examen care permite explorarea vizuală a pereţilor rectului. Indicaţiile rectoscopiei sunt numeroase: dureri anorectale, hemoroizi, hemoragii rectale, tulburări ale tranzitului intestinal. Rectoscopie constă în introducerea prin anus în rect a unui endoscop rigid denumit rectoscop (un tub cu lungimea de 25 centimetri şi cu diametrul de 1,5 centimetri, dotat cu un sistem optic). Sunt posibile biopsiile (prelevări de tesut rectal). A ► RECTOSIGMOIDOSCOPI RECTOSIGMOIDOSCOPI A A Examen care permite explorarea vizuală a pereţilor rectului (rectoscopie), a colonului sigmoid (sigmoidoscopie) şi a părţii joase a colonului. Examenul tinde actualmente să fie înlocuit cu colonoscopia totală (explorarea, prin aceeaşi tehnică, a totalităţii colonului), atât pentru examenele în scop diagnostic, cât şi pentru depistarea sistematică a tumorilor rectocolice benigne şi maligne.
► COLONOSCOPIA COLONOSCOPIA Colonoscopia este o investigaţie ce permite medicului să observe interiorul intestinului gros (rectul şi colonul) cu ajutorul unui instrument flexibil prevăzut cu o mică cameră numit colonoscop. Această investigaţie este de mare ajutor în cazul descoperirii polipilor, a zonelor ulcerate, a tumorilor sau a zonelor inflamate sau hemoragice. În timpul colonoscopiei se poate preleva biopsie de la nivelul colonului sau rectului sau pot fi extirpate tumorile de la acest nivel. Poate fi folosită şi în cadrul unui screening pentru identificarea şi îndepărtarea tumorilor cu potențial cancerigen sau a tumorilor maligne din colon sau rect (cancerul colorectal). Colonoscopul este un instrument subţire, flexibil, cu o lungime cuprinsă între 121,9 cm şi 182,9 cm. O cameră mică este ataşată de colonoscop, aceasta putând face fotografii şi înregistrări video în interiorul intestinului gros. În unele cazuri se poate folosi şi fibra optică, dar în general tehnologia digitala a înlocuit fibra optică. Colonoscopul poate fi folosit pentru examinarea în întregime a intestinului gros, dar şi pentru examinarea doar unei mici porţiuni de intestin subtire. 10
► BIOPSIA BIOPSIA Prelevare a unui fragment de țesut sau de organ în scopul de a fi examinat microscopic. Desfaşurarea examenului biopsic este foarte variabilă în funcţie de localizarea biopsiei şi după tehnica utilizată. Anestezia poate fi locală (biopsia transcutanată a sânului, a pielii) sau generală (biopsia chirurgicală a unui organ profund).
HEMOROIZII INTERNI Nu sunt vizibili deoarece apar în interiorul canalului anal. Ca şi simptome, este senzaţia de rect plin, iar efortul pe care-l faci pentru a elimina materiile fecale, duce la sângerarea hemoroizilor. Durerea nu este un simptom comun al hemoroizilor interni. Totuşi, hemoroidul intern poate produce o protruzie (ieşire în afara marginilor canalului anal), ceea ce poate duce la iritație şi durere. Acest hemoroid poartă numele de “hemoroid protruzat”. Dacă nu este tratat, hemoroidul intern protruzat poate rămâne în exteriorul anusului. În acest caz poate apărea pătarea lenjeriei intime. Hemoroizii interni apar atunci când grupul hemoroidal îşi pierde capacitatea de a se retrage în poziţia sa obişnuită. Acest lucru provoacă umflarea venelor şi apariţia lor proeminentă. Hemoroizii interni apar de obicei atunci când una dintre venele localizate în grupul hemoroidal se inflamează prea mult. Hemoroizii interni încep de la hemoroizii interni de gradul 1 şi apoi se dezvoltă rapid spre grade mai ridicate ale hemoroizilor. Hemoroizii interni sunt de obicei încadraţi pe o scară de la 1 la 4 în funcţie de mărime şi gravitate.
GRADUL I Hemoroizii sunt localizaţi în canalul anal, fiind de dimensiuni mici trec neobservaţi la tuseul rectal. Anuscopia este singura care-i poate evidenţia. Singurele manifestări în acest stadiu sunt hemoragiile intermitente şi cu un caracter capricios. Extrem de rar, hemoroizii de gradul I necesită tratament. În astfel de situaţii se recomandă doar regim alimentar bogat în fibre care să combată constipaţia. Atenţie: nu e suficient să consumăm doar fructe şi legume. O alimentație bogată în fibre înseamnă să se mănânce zilnic fulgi de porumb, secară, ovaz etc; în supermarketuri se găsesc diverse sortimente de fulgi. Pentru a evita constipaţia e obligatoriu ca dimineaţa şi seara să se consume câte un bol cu fulgi alături de un pahar cu lapte. Acesta este regimul cu fibre care ajută la evitarea constipației.
11
De asemenea, trebuie evitat pe cât se poate şi sedentarismul. În acest sens, zilnic se pot face câteva exerciții fizice sau plimbări. Nu trebuie uitată nici obezitatea, fiind indicat pe cât posibil să se elimine surplusul de greutate. GRADUL II Este caracterizat prin apariţia prolapsului hemoroidal temporar. În acest stadiu bureleţii hemoroidali prolabează la defecaţie însă se reduc spontan. Diagnosticul este uşor de pus, un efort de defecaţie punându-i imediat în evidenţă. Poate apărea şi un episod acut, o tromboza (un cheag de sânge pe vasul hemoroidal). Un hemoroid este o dilataţie venoasă; dacă se formează un cheag de sânge înăuntru tromboza - se întrerupe comunicarea cu circulaţia şi apare procesul inflamator, disconfortul, durerea. În caz de tromboză, vindecarea este mai rapidă atunci când cheagul se extrage în primele 24 de ore de la formare. Dacă pacientul nu ajunge la medic în primele 24 de ore de la fomarea cheagului, trebuie urmat un tratament cu medicaţie şi pomezi, iar vindecarea este mai lentă. Pentru hemoroizii de gradul II se pot face şi interventii chirurgicale mici, în cabinete particulare, policlinici, adică legaturile elastice care se aplică la baza hemoroidului. Din cauza acestor legături, nu mai există circulaţie şi în timp, hemoroidul se necrozează, se ischemează şi dispare. Procedeul nu este dureros. GRADUL III Bureleţii hemoroidali prolabează la defecaţie însă nu se mai reduc spontan. Aceştia tind să patrundă din sfincterul anal în timpul unei mişcări a intestinelor. Totuşi aceşti hemoroizi stau în interiorul corpului daca sunt împinşi înapoi cu mâna. De obicei hemoroizii de gradul 3 sângerează adesea. Aceştia sunt şi iritabili. GRADUL IV Aceşti hemoroizi tind să iasă din corp aproape pe toată durata existenţei lor. Şi aceştia pot fi împinşi înapoi. Totuşi, în scurt timp, aceştia au tendinţa de a aluneca în afară din nou fără nici un efort. Hemoroizii de gradul 4 sunt foarte gravi. Aceştia sangerează uşor şi sunt predispuşi la diferite infecţii. Pot de asemenea să formeze un cheag de sânge intern denumit tromboză.
Pentru a diagnostica hemoroizii interni, medicul adresează pacientului o serie de întrebări (cunoscut sub numele de anamneza), după care se va efectua un consult fizic medical amănunţit. De asemenea, medicul mai poate solicita efectuarea de teste suplimentare. În cazurile în care există o sângerare rectală sau sânge în scaun, o evaluare amănunţită şi stabilirea unui diagnostic corect de către medic sunt foarte importante. Sângerarea anală poate fi de asemenea un simptom al altor boli de natură digestivă, inclusiv cancerul de colon sau cancerul rectal. O evaluare mai detaliată a zonei rectale pentru depistarea hemoroizilor interni presupune examinarea cu un anuscop – un tub cilindric, prevazut cu un sistem optic performant pentru vizualizarea hemoroizilor interni – sau cu un rectoscop, pentru o examinare mai detaliată a întregii zone rectale. Pentru a elimina celelalte cauze ale sângerăriilor gastrointestinale, medicul poate examina rectul sau partea inferioară a colonului (sigmoid) prin efectuarea rectosigmoidoscopiei, sau a întregului colon prin efectuarea colonoscopiei.
Tratamentul hemoroizilor interni: În cele mai multe cazuri, tratamentul hemoroizilor interni se bazează pe: ameliorarea simptomelor; scăderea presiunii exercitate asupra venelor hemoroidale prin creşterea consumului de fibre şi lichide;
12
reglarea tranzitului intestinal.
Modalitățile de tratament ale hemoroizilor interni pot include: băi de şezut calde de câteva ori pe zi; creşterea consumului de fibre şi lichide; laxative; medicamente fără prescripţie medicală pentru ameliorarea pruritului şi inflamaţiei. În majoritatea cazurilor, simptomele hemoroizilor interni se îmbunătăţesc după câteva zile. În cazurile în care simptomele nu dispar, are loc protruzia hemoroidală, tromboza hemoroizilor sau există sângerări repetate, ce poate impune intervenţia chirurgicală de urgenţă.
Câteva din metodele de tratare ale hemoroizilor sunt: • ligaturarea cu inele elastice; • scleroterapia; • coagularea în spectru infraroșu; • hemoroidectomia.
Hemoroizii interni şi sarcina: Hemoroizii interni apar foarte des la femeile însarcinate. Atât presiunea exercitată de făt, cât şi modificările hormonale pot cauza mărirea venelor hemoroidale interne. Aceste vene sunt supuse unei presiuni suplimentare în timpul naşterii. La majoritatea femeilor, însă, problemele cauzate de hemoroizii interni în timpul sarcinii sunt temporare. Cele mai bune metode de prevenire a apariţiei hemoroizilor sunt: menţinerea unei consistenţe normale a scaunului, pentru evitarea forţării şi scăderea presiunii la defecaţie; eliminarea scaunului cât mai repede după apariţia senzaţiei de defecaţie. Exercițile fizice, inclusiv mersul pe jos şi o dietă bogată în fibre determină o consistenţă normală a scaunului, ceea ce conduce la reducerea constipaţiei şi a efortului la defecaţie.
13
HEMOROIZII EXTERNI Spre deosebire de hemoroizii interni, cercetatorii şi doctorii nu au motive concrete responsabile pentru formarea acestor hemoroizi externi. La un moment dat, se credea că vinovatul din spatele măririi hemoroizilor externi este constipaţia. Cu toate acestea, studii mai recente au negat acest aspect. Ceea ce se poate dovedi, este ca mărirea hemoroizilor externi este mult mai întâlnită la femeile însărcinate şi la persoanele care experimentează o presiune mărită asupra rectului. Hemoroizii externi pot apărea şi dacă ridicaţi greutăţi sau daca staţi perioade mai lungi aşezaţi. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, există un eveniment care precedă hemoroizii externi. De exemplu, hemoroizii externi pot apărea înspre şfârşitul sarcinii. Din fericire, aceşti hemoroizi externi tind să dispară după naştere şi în consecinţă, nu necesită tratament. Hemoroizii externi pot fi identificaţi foarte uşor ca fiind mici umflături dureroase de culoare roşu-închis, de mărimea unui bob de strugure, care apar sub pielea din jurul anusului. Dintre simptomele comune pentru hemoroizii externi, amintim mâncărime, umflături şi durere datorită sensibilităţii pielii din această regiune. Zona în care apar hemoroizii externi se poate umfla, irita şi leza mult mai grav ca rezultat al constipaţiei, scaunului tare şi încordării din timpul scaunului. Hemoroizii externi vă expun riscului de tromboză! Tromboza cunoscută şi drept cheag de sânge tinde să apară atunci când hemoroizii externi nu sunt trataţi perioade mai lungi de timp. În zona în care apar hemoroizii externi se pot dezvolta şi cheaguri de sânge roşu-închis sau albastru şi care sângerează. Cheaguri de sânge mari pot produce durere atunci când mergeţi, când staţi sau când ieşiţi afară cu scaunul. Doctorii nu se pot pronunţa de ce persoane sanatoase dezvoltă din senin cheaguri de sânge în hemoroizii externi. Ceea ce este sigur, este că dacă sunt lăsate în voia sorţii, aceste cheaguri de sânge pot circula prin sistemul circulator al organismului, şi pot conduce la situaţii care pot pune viaţa în pericol. Vasele de sânge conţin sânge arterial, ceea ce explică de ce hemoroizii externi prezintă o culoare de un roşu mai aprins, atunci când apare sângerarea. În unele ocazii aceste sângerări care apar la hemoroizii externi pot fi foarte severe. Pentru a diagnostica hemoroizii externi, medicul va pune pacientului o serie de întrebări (cunoscut sub numele de anamneza), după care se va efectua un consult fizic. De asemenea, medicul mai poate solicita efectuarea de teste suplimentare. În cazurile în care există o sângerare rectală sau sânge în scaun, o evaluare completă şi stabilirea unui diagnostic corect de către medic sunt foarte importante. Sângerarea poate fi de asemenea un simptom al altor boli de natură digestivă, inclusiv cancerul de colon sau cancerul rectal.
14
Tratarea hemoroizilor externi: În cele mai multe cazuri, tratarea hemoroizilor externi se bazează pe: • ameliorarea simptomelor; scăderea presiunii exercitate asupra venelor hemoroidale prin creşterea consumului • de fibre şi lichide; • reglarea tranzitului intestinal. Modalităţile specifice de tratament pot include: • aplicarea de comprese cu gheaţă; • bai de şezut calde de câteva ori pe zi; • creşterea consumului de fibre şi lichide; • laxative; medicamente fără prescripţie medicală pentru ameliorarea pruritului şi inflamaţiei. • Hemoroizii externi trombozaţi pot fi foarte dureroşi, de aceea se pot prescrie medicamente pentru durere şi antiinflamatoare. În majoritatea cazurilor simptomele se îmbunătăţesc după câteva zile, cu o durată de aproximativ cinci zile în cazul hemoroizilor externi trombozaţi. Dacă este necesar, se poate apela la intervenţia chirurgicală în cazul hemoroizilor trombozaţi.
Prevenirea hemoroizilor externi: Cele mai bune metode de prevenire a apariţiei hemoroizilor externi sunt: - menţinerea unei consistențe normale a scaunului, pentru evitarea forţării şi scăderea presiunii la defecaţie; - eliminarea scaunului cât mai repede după apariţia senzaţiei de defecaţie. Exerciţiile fizice, inclusiv mersul pe jos şi o dietă bogată în fibre conduc la o consistenţa normală a scaunului, ceea ce conduce la reducerea constipaţiei şi a efortului la defecaţie.
15
HEMOROIZII ÎN SARCINĂ Aproximativ 90% dintre femei prezintă, imediat după naştere, o suferinţă datorată bolii hemoroidale. Creşterea în volum a acestor vene se produce prin îngreunarea circulaţiei venoase de întoarcere. Din nefericire aceasta circulaţie, bogat reprezentată, se realizează împotriva gravitaţiei. Uneori la acest lucru se adaugă deficienţe în alimentaţie ce duc la constipaţie, iritaţia regiunii rectale prin consum de alcool sau condimente în exces. Sarcina şi naşterea de obicei exacerbează o suferinţă preexistentă prin creşterea treptată în volum a uterului gravid şi a efectului de compresie pe sistemul venos pelvin. Dar cel mai mare rasunet îl are fără doar şi poate statul prelungit pe şezut. Este cunoscută ca boala funcţionarilor şi a şoferilor. Mecanismul de producere este foarte simplu. Rectul este un cilindru elastic care se deformează uşor sub presiunea organelor intraabdominale realizând colabarea vaselor ce conduc sângele venos de la periferie spre inimă. Rezultă creşterea presiunii venoase în sistemul hemoroidal cu acumulare în perniţele vasculare rectale şi dilatarea lor. În general procesul este reversibil până la un punct. De aici intervine integritatea sistemului conjunctiv, în sensul că dacă moştenim un țesut elastic, după fiecare nouă mărime de volum aceste perniţe vasculare nu mai revin la dimensiunea iniţială. Se ajunge la dilataţii vasculare varicoase din ce în ce mai mari. Singurul lucru cu adevarat înţelept pe care îl aveţi de făcut este să solicitaţi consultul medicului proctolog. Veţi primi sfaturi competente în ceea ce priveşte modul de viaţă, dieta zilnică şi nu în ultimul rând tratament eficient. În ultimul timp asistăm la o nuanţare tot mai mare a metodelor terapeutice mergând de la administrarea de unguente locale până la intervenţii relativ simplu de efectuat şi uşor de suportat de către pacient. Intervenţia chirurgicală clasică a rămas rezervată formelor avansate ale bolii, forme neglijate, cu evoluţie pe perioadă mai lungă de timp. Trebuie explicat faptul că hemoroizii care sunt de două tipuri, interni, cei care apar primii, ca dilataţii venoase de tip variceal, situate în coroană, în interiorul canalului anal, la circa 4 cm adâncime (care sunt răspunzători de disconfot, sângerare şi complicații), şi hemoroizi externi, ce apar ca o consecinţă a decompensării drenajului venos din hemorizii interni deja dilataţi. Aceştia din urmă au mai mult o implicaţie estetică, fiind remarcaţi de pacientă, dar se pot complica şi ei atunci când apare tromboza hemoroidală externă, (un hemoroid extern se trombozează şi apare o tumefiere dureroasă, vineție, pe marginea canalului anal). Ideea este că hemoroizii interni sunt principalii răspunzători de suferinţă, jenă, sângerarea, durerea caracteristică bolii hemoroidale, deşi pacientul obişnuit, neavizat, pune toate acestea pe seama hemoroizilor externi. Un alt mit care trebuie dărâmat este faptul ca hemoroizii apar la femei imediat după o naştere naturală, mai puțin în cazul naşterii prin operaţie cezariană. De fapt, hemoroizii se dezvoltă din nişte mici lacuri venoase (plexurile hemoroidale) care există la orice om sub forma unor mici perniţe venoase care asigură etanseizarea firească a canalului anal pentru gaze. 16
Drenajul venos se face de jos în sus, sângele trebuie să urce, să lupte cu gravitaţia, iată de ce nu naşterea, ci întreaga perioadă a sarcinii, în care avem compresiune venoasă pe sistemul cav inferior 2, cu alte cuvinte drenaj venos deficitar, întarziat, împiedicat, face ca aceste pernițe venoase să se dilate treptat, transformându-se în hemoroizi. Naşterea, mai ales cea naturală, are şi ea o influenţă nefavorabilă asupra dilataţiilor hemoroidale deja existente, pentru că, în timpul expulziei, poate provoca trombozarea hemoroizilor, ducând la crize hemoroidale interpretate de multe ori de paciente ca debut al bolii hemoroidale. De reţinut este faptul că orice femeie, în timpul sarcinii şi imediat după naştere, poate avea dilataţii varicoase hemoroidale interne. Unele, pot evolua favorabil doar cu tratament medicamentos, dar când este vorba de antecedente familiale ca varice, hernii, hemoroizi, picior plat sau condiții ocupaționale nefavorabile ca statul mult pe şezut – meserii ca funcționar de birou, şofer etc – atunci aceste dilataţii nu mai regresează după ce trece perioada de congestie pelvina postnatală, ba dimpotriva, evoluează nefavorabil spre complicaţii. În concluzie hemoroizii în perioada de lauzie sunt o problemă foarte frecvent întâlnită, iată de ce orice femeie după naştere, care prezintă disconfort în regiunea anală, trebuie să facă un consult proctologic.
2
Sistemul cav inferior duce sângele în circulaţia generală.
17
COMPLICATIILE HEMOROIZILOR I. Complicații hemoragice: anemie normocromă sau hipocromă, rezistenţă la tratamentul marțial şi reversibilă după transfuzia de sânge, rezolvată numai prin terapia sclerozantă sau chirurgicală a hemoroizilor. II.
Complicaţii dureroase: COMPLICAT COMPLICA TII TROMBOTICE :
A.
Tromboza hemoroidal hemoroidalaa extern externaa: •
•
•
•
•
debut brusc, după un scaun forţat (mai ales la bolnavi cu constipaţie cronică), dar posibil şi după un puseu diareic sau un efort fizic oarecare; debutul poate fi favorizat de excese alimentare, alcool, condimente, precum şi de factori endocrini (sarcina). simptomul de bază este o stare de tensiune anală ce se transformă într-o durere vie (aminteşte fie de cea prezentă la constituirea unui abces perianal, fie de cea care însoţeşte o fisură anală), însoţindu-se de apariţia unei tumefacţii dure, dureroase, albastră-violacee, de circa 2-3 cm în diametru, imobilă, nereductibilă, situata pe marginea anusului, acoperită cel puţin parţial de piele întinsă şi lucioasa (adesea este edem pronunţat). se poate produce în absenţa unor hemoroizi prealabili (hematom perianal), pe un hemoroid extern preexistent sau consecutiv unor intervenţii pe regiunea anală. evoluţie posibilă: regresie progresivă, ulcerație cu eliminare spontană a cheagului, infectare (abces superficial).
Tromboza hemoroidal hemoroidalaa intern internaa se prezintă sub una din urmatoarele forme clinice: emoroidala a) tromboza hhemoroidal emoroidala simpla simpla (intracanalară): Se produce pe hemoroizii interni de grad I-II. Subiectiv apare exagerarea jenei dureroase, obiectiv se constată, în canalul anal, una sau mai multe tumefacţii rotunjite, albastrui, indurate, dureroase la tact, acoperite de mucoasă lucioasă. Evoluţie simplă, cu ulceraţie sau rezoluţie spontană.
b) tromboza hemoroizilor prolaba prolabatti si ireductibili (prolaps hemoroidal strangulat) Este complicaţia cea mai gravă şi mai dureroasă a hemoroizilor interni: debut brutal, cu durere vie ce apare adesea în cursul unui efort de defecaţie, prolapsul până atunci puţin voluminos devenind important şi greu de redus. Apare o scurgere sero-sangvino lentă, mersul devine imposibil, bolnavul febril rămâne la pat în poziţie antalgică, putând apărea tulburari urinare reflexe (retenţie). Ireductibilitatea prolapsului este cauzată de tromboflebita hemoroidală şi de spasmul sfincterian supraadăugat. Prezintă o zonă periferică cutanată infiltrată de edem alb-roz şi o zonă centrală mucoasa violacee reprezentând hemoroizii trombozați. Complicaţii posibile: hemoragie, necroză masivă (uneori autoamputație), infecţii (se pot propaga la fosele ischiorectale), flebotromboze ale venelor din micul bazin. Tratamentul corect duce la rezoluţia procesului acut în 2-4 saptamani, urmat de operaţie pentru prevenirea recidivei foarte posibile. c)
tromboflebita venelor suprahemoroidale (rară)
18
Dureri anorectale violente asociate unui cordon dur dureros care urcă pe peretele rectal anterior de la anus până în ampulă. Anuscopic şi rectoscopic, apare zona congestionată (hiperemie, edem). Există şi o formă hemoragica şi indoloră. O complicaţie posibilă şi foarte gravă este pileflebită, ca şi migrarea de emboli septici generatori de abcese metastatice (hepatice, sistemice). B.
CRIPTITA SI PAPILITA HIPERTROFIC HIPERTROFICA A A
Durerea se localizează, devine surdă, permanentă, exacerbată de defecaţie, scăzând în intensitate după eliminarea materiilor (simulează adesea un sindrom fisurar). La tuseul rectal, degetul palpator provoacă durere latero-comisural şi poate percepe papila hipertrofiată. Anuscopic, se observă papila hipertrofiată triunghiulară (dinți de pisică) sau cripta largită cu fund roșu. Evoluţie posibilă spre ulceraţie pseudofisurară sau supurație cutaneo-mucoasă. C.
FISURA ANAL ANALA A A
Durere violentă (arsură, ruptură) care survine la câteva minute după scaun, obişnuit la nivelul rafeului posterior. Se asociază unui hemoroid pediculat şi poate fi la originea abceselor şi fistulelor. D.
NEVRALGIA ANORECTAL ANORECTALA A A DE ORIGINE HEMOROIDALA HEMOROIDAL A A
Senzaţie de greutate localizată anorectal, fără legatură cu defecaţia, cu iradiere spre lombe, perineu şi organele genitale.
III.
Complicații infecţioase: Abcese şi fistule care pot surveni dupa anita hemoroidală sau după tromboflebita internă supurată. S-au semnalat flebite mezenterice sau chiar septicopioemii. Înaintea utilizării antibioticelor şi anticoagulantelor, complicaţiile flebitice şi septice embolice din cursul evoluției tromboflebitelor hemoroidale puteau fi letale. IV.
Complicații diverse: • Polipi sau pseudopolipi hemoroidali (neoformaţiuni polipoase inflamatorii consecutive fenomenelor de anită). Uneori, prolabează transanal fără a se reduce (au caţiva centimetri lungime). • Prostato-urinare: accidente disurice sau congestive prostatice (mai ales la vârstnici), cu retenţie urinară, tenesme vezicale etc., care survin unui prânz abundent sau ortostatism prelungit ce favorizează producerea unui puseu congestiv hemoroidal. • Constipaţie rebelă (provocată de frica bolnavului de a avea scaun dureros). • Tulburări psihice (la cei predispuşi).
19
TRATAMENT Tratamentul trebue să fie individualizat în funcție de stadiul evolutiv. Dăcă aveţi hemoroizi externi sau chiar un singur hemoroid extern, tratamentul este acelaşi. Opţiunile pentru tratamentul hemoroizilor externi sunt: utilizarea de uleiuri esențiale sau creme. Simptomele scrise pe cremă trebuie să se potrivească cu simtomele pe care le prezintă persoana în cauză altfel crema nu poate ajuta. Unele creme online pentru hemoroizi şi uleiuri esențiale sunt adecvate ca tratament pentru aceştia şi se adreseaza tuturor simptomelor acestora. Unele chiar ajută l a vindecare. TRATAMENTUL CONSERVATOR Combaterea sedentarismului împreună cu unele măsuri igieno-dietetice la care se adaugă tratamentele medicamentoase sau naturiste deseori dau rezultate pozitive. Totuşi un mare număr de pacienţi răspunde prost la aceste măsuri sau chiar nu răspunde deloc. Rezultatele parţiale sau recurentele frecvente sunt iaraşi o problemă. Tratamentul medical al hemoroizilor iniţial vizează ameliorarea simptomelor. Măsurile pentru a reduce simptomele includ: Băi calde sau băi de şezut de mai multe ori pe zi aproximativ 10 minute; Pachete de gheaţă pentru a ajuta la reducerea umflării; Petrol pe bază de gelatină, creme ce conţin cortizon, crema hemoroidală, sau supozitoare; Purtarea de lenjerie de corp din bumbac; Curăţarea anusului după fiecare scaun cu hârtie igienică umeda sau umezită; Acetaminofen sau acid acetilsalicilic. • • • • • •
În cazul hemoroizilor externi tratamentul la domiciliu este cea mai bună metodă de a scăpa de boală şi în acelaşi timp a evita mâncărimi şi iritatii ale anusului. Este recomandat să faceţi zilnic băi de şezut!
Regimul alimentar va exclude alimentele picante şi condimentate, alcoolul, cafeaua, produsele vegetariene vor fi preferate produselor animale urmărind un scaun zilnic netraumatizant pentru canalul anal. O atenţie deosebită necesită pacienţii care prezintă constipaţie cronică. Li se va recomanda o hidratare corectă (2-3 litri de lichide pe zi), regimul alimentar va fi repartizat în 4-5 prize cu un conţinut bogat in fibre, supele fructele legumele, pâinea integrală nelipsind din meniul zilnic. Ceaiurile de crusin sau compoturile de prune sunt benefice. După masă se recomandă o uşoară activitate fizică, plimbările în natură fiind binevenite. Se va încerca evitarea laxativelor, iar dacă acestea sunt imperios necesare se vor prefera cele uleioase (ulei de măsline, ricin sau parafină). Clismele şi supositoarele vor fi evitate pe cât este posibil dat fiind efectul iritant pe care îl determină în timp. Ideal este de a ne educa în aşa fel încât să avem un scaun zilnic, chiar daca uneori trebuie să ne trezim mai devreme pentru a consuma câteva căni de ceai, suc sau cafea cu lapte. O uşoară activitate fizică şi insistenţa cu care se va aştepta pe wc au deseori în timp rezultate spectaculoase şi durabile. De asemenea pacienţii care prezintă tulburari digestive ce determină hipertensiune portală sau tulburări de tranzit vor trebui să şi le rezolve. 20
Diarea poate fi la fel de nociva ca şi constipația. Igiena locala va consta în spălarea regiunii perianale după fiecare scaun, alternând duşurile reci cu cele calde şi contractând ritmic musculatura pelvină. Băile de şezut cu ceai de muşetel sau hipermanganat de K au efect antiinflamator şi calmant atunci când sunt practicate regulat. În farmacii există un şir de preparate care se regăsesc în diferite compoziţii şi forme de prezentare şi care dacă sunt prescrise individualizat de un specialist în domeniu vă vor ajuta cel puţin în stadiile incipiente. TRATAMENTUL CHIRURGICAL CLASIC Tratamentul chirurgical clasic soluţionează radical hemoroizii, se practică în spital şi necesită anestezie generală sau rahidiană. Dupa o dilataţie anală suficientă, hemoroidul se va ligatura transfixiant şi se va exciza submucos. În completare se aplică un tampon de tifon intrarectal în scop hemostatic pentru 24-48 de ore. Ulterior va fi extras cu ocazia primului pansament. Deşi în timp operaţia a avut destule modificări, evoluţia dificilă din perioada postoperatorie, durata prelungită a incapacităţii de muncă, la fel ca şi durerile din postoperator au devenit subiect de conversații şi obiect de speriat. Din aceste motive lumea chirurgicală a fost mereu în căutarea unor metode noi, mai puţin invazive şi care să dea rezultate durabile în timp. TRATAMENTUL MODERN AL HEMOROIZILOR Tratamentul va fi individualizat ţinând cont de stadiul evolutiv al bolii: STADIUL 1 - se recomandă: - tratament conservator - scleroterapia - fotocoagularea în infraroşu - YAG-Laser STADIUL 2 - fotocoagularea în infraroşu - scleroterapia - ligatura cu benzi elastice - ligatura arterială hemoroidală - YAG-Laser - metode combinate STADIUL 3 - ligatura cu benzi elastice - rezecţia transanală de mucoasă - hemoroidectomia asistată cu laser sau radiofrecventa -liga–sure - metode combinate STADIUL 4 - hemoroidectomia Laser sau cu Radiofrecventa - liga–sure - hemoroidectomia clasică
Ligaturarea Aceasta procedură presupune plasarea unui cauciuc la baza hemoroizilor interni. Bucăţile de cauciuc diminuează aportul de sânge la hemoroizi, cauzând zbârcirea şi desprinderea acestora în aproximativ patru-şapte zile. 21
Ligatura cu benzi elastice
Metodă foarte populara dat fiind simplitatea şi posibilitatea de a o efectua în ambulator. Constă în aplicarea la baza hemoroizilor a unor inele elastice din Latex, care actionează ca un garou la baza hemoroidului. Nu este recomandată aplicarea la mai mult de un hemoroid intern pe şedinţă. Necesită reveniri din 2 în 2 săptămâni, timp în care hemoroidul tratat se detaşează printr-un proces de necroză. Metoda se aplică în cazurile în care hemoroizii interni sunt bine individualizaţi şi pediculizaţi. Pentru hemoroizii micşti sau pentru hemoroizi interni cu baza largă de implantare metoda se foloseşte mai rar. Proctitele, paraproctitele cronice sau fisurile anale contraindica metoda. Ligatura arterial arterialaa hemoroidal hemoroidalaa
Metoda constă în ligaturarea arterelor care alimentează hemoroizii interni astfel acestea vor diminua considerabil prin lipsa de aport sanguin. Este necesar un aparat special care constă într-un anuscop în peretele căruia e montat un senzor cu ultrasunete legat la un transductor sonor. În momentul în care suntem în dreptul arterei, pulsaţia depistată se transformă în semnal sonor. Printr-o fereastră specială a rectoscopului se va trece un fir care va intercepta artera ce urmează a fi ligaturată. Postoperator se va repeta ecografia Doppler pentru a verifica eficienţa şi a evalua oprtunitatea unei noi şedinţe.
Injectarea prin scleroterapie Această procedură presupune injectarea unei soluţii chimice în mucoasa apropiată de hemoroizi. Aceasta soluţie reduce inflamaţia, produce închiderea venelor şi implicit, diminuarea hemoroizilor. Metoda are la bază injectare unor substanţe cu efect sclerozant la baza hemoroidului. Aceasta va determina alterarea venelor şi reducerea lor în volum printr-un proces cicatricial. Este eficientă în stadiile iniţiale la pacienţii cu plexuri hemoroidale bine definite. Nu necesită anestezie. Se injectează intrahemoroidal prin anuscop folosind o seringă şi un ac special. Necesită minim 2 şedinţe pentru că într-o şedinţă nu se tratează mai mult de doua pachete hemoroidale. Pacientul rămâne câteva ore pentru observaţie, după care poate părasi clinica. Postoperator va evita 10-14 zile eforturile fizice excesive, va avea o alimentaţie dietetică şi un scaun moale netraumatizant. Deoarece circa 80% dintre pacienţi prezintă un sindrom algic moderat în primele 2 zile postoperator li se recomanda un antialgic uzual. 22
Următoarea şedinţă se face peste 14 zile. Rezultatele cele mai bune se obţin în fazele iniţiale, atunci când manifestarea de bază este hemoragia. În fazele mai avansate atunci când apare prolapsul metoda este mai puțin eficientă.
Fotocoagulare cu infraroşu Această procedură presupune direcţionarea în lumină infraroşie pentru a coagula venele dilatate de hemoroizi. Acest lucru face hemoroizii să se contracte, deoarece sângele nu curge prin vasele de sânge coagulate. Metoda se bazează pe transmiterea unui fascicul de raze infraroşii care generează căldură cu efect distructiv asupra bureleților hemoroidali. Adâncimea la care se troduce necroza de coagulare este reglată de durata impulsului. În mod obişnuit se reglează la 0.5-3 sec. Procedura constă în evidenţierea hemoroidului intern şi aplicarea la nivelul pediculului vascular pentru câteva puncte de fotocauterizare. Ca urmare se produce o scleroza la nivelul vaselor care alimentează hemoroidul şi astfel ultimul va diminua ca volum disparând treptat. În acelaşi timp mucoasa va căpăta o acolare mai solidă la submucoasă. Laser de coagulare Operaţia cu laser pentru hemoroizi este procesul folosirii unui laser pentru inducerea curenţilor electrici în venele hemoroidale. Prin această procedură, circulaţia sângelui în hemoroizi este oprită, reducând astfel simptomele problematice. În timpul operaţiei, în momentul în care o sondă laser trimite curent electric spre hemoroizi, are loc o reacţie chimică care duce la oprirea fluxului de sânge în hemoroizi. În acest fel, hemoroizii sunt micşorati iar hemoroizii umflaţi se usucă. În acest proces, hemoroizii nedoriţi sunt pur şi simplu îndepărtaţi. În ziua de azi, datorită progreselor în tehnologie, nu mai este indus curentul electric. Cu un fascicul laser de proporţii infinit de mici, hemoroizii afectaţi sunt pur şi simplu arşi sau extirpaţi. Durerea asociată acestui tratament modificat pentru hemoroizi este mult mai redusă în comparaţie cu cea provocată de sonda laser. Procedura chirurgicală cu laser pentru hemoroizi este folosită predominant pentru hemoroizii externi şi mai puțin pentru hemoroizii interni. Recuperarea, care era un proces destul de lent şi dureros după coagularea cu laser, este mult mai nedureroasă. După un tratament cu laser pentru hemoroizi, cremele hemoroidale vă pot ajuta să vă recuperaţi mai uşor. Din moment ce această operaţie pentru hemoroizi poate fi efectuată în ambulator şi pacientul poate pleca acasă în aceeaşi zi, mulți pacienţi şi chirurgi preferă tratamentul cu laser în detrimentul altor tratamente pentru hemoroizii externi. Datorită acurateţii sondelor laser, operaţia este minim invazivă şi controlată. O zonă foarte mică este afectată. Tot datorită acurateţii, recuperarea este de asemenea foarte rapidă. Datorită avantajelor operaţiei cu laser pentru hemoroizi, aceasta metoda de îndepărtare a hemoroizilor va avea foarte mulţi adepţi în viitor. În funcţie de cât de mari sunt hemoroizii, fasciculul laser poate fi mai lat sau mai îngust. Fasciculul laser lat este folosit pentru a îndepărta hemoroizii mari, în timp ce fasciculul laser îngust este folosit pentru a face mici incizii. Coagularea cu laser, folosită mai devreme, obişnuia să provoace mult disconfort şi durere. Dar astăzi, odată cu fasciculul laser, s-a obţinut o precizie clinică şi procesul în sine a devenit mult mai uşor din toate punctele de vedere. 23
Dar tratamentul cu laser pentru hemoroizi nu este întotdeauna primul tratament. În realitate, este ultimul tratament pentru hemoroizi la care se ajunge. Oamenii tind să fie stânjeniţi de acest tratament, plus că este şi foarte costisitor, fiind efectuat doar de chirurgi experţi. Un chirurg neexperimentat, poate face mai mult rău decât bine dacă fasciculul laser nu este mânuit cu precizie. Avantajele operaţiei cu laser pentru hemoroizi: - Datorită acurateții, hemoroizii sunt pur şi simplu arşi şi îndepărtaţi, fără cicatrici. - Acurateţe mai mare duce la o recuperare mai rapidă. - Mai puțin disconfort. - Hemoroizii sunt îndepărtaţi mai rapid. - Mai puţine complicaţii. Dezavantaje: - Doar hemoroizii externi pot fi trataţi. - Pot apărea infecţii. - Foarte scump. - Trebuie efectuat de chirurgi experimentaţi.
Tehnica Whitehead-Vercescu presupune extirparea circulară a mucoasei cu pachetele hemoroidale, apoi sutura mucoasei la tegument. Tehnica de excizie circulară al mucoasei rectale deasupra liniei dentate cu ajutorul unui stapler, elaborată de chirurgul italian Antonio Longo în 1993 reprezintă o alternativă modernă de tip invaziv, grevată însă şi ea cu sechele postoperatorii şi sindrom dureros persistent. Pentru tratamentul unor hemoroizi deplasaţi, îndepărtarea chirurgicală a acestora este recomandată. Pentru tratamentul unor hemoroizi trombozaţi externi, drenarea hemoroizilor sau operaţia sunt recomandate.
Intervenţiile chirurgicale reprezintă ultima linie de apărare împotriva hemoroizilor. Cei mai mulți hemoroizi pot fi trataţi şi vindecaţi cu mai multe tratamente cum ar fi medicamentele pe cale orală şi aplicarea de unguente, dar alţii trebuie să fie trataţi chirurgical. În aproape toate cazurile, plantele medicinale pot fi în măsură să ofere soluţii. Medicii sugerează intervenţii chirurgicale numai în cazurile în care hemoroizii sunt foarte dureroşi şi sunt susceptibili de a provoca complicaţii suplimentare. Principalul scop al intervenţiei chirurgicale hemoroidale este de a oferi ajutor timpuriu şi de a evita complicaţiile. În principal, pacienţii cu hemoroizi deplasaţi (stadiu avansat al hemoroizilor interni) sunt sfătuiţi să se supună unei intervenţii chirurgicale.
24
DIETA Simptomele hemoroizilor sunt foarte uşor de ameliorat printr-o dietă corespunzatoare! Acest fapt nu înseamnă că schimbarea dietei este singurul lucru care poate ajuta, tratamentul medicamentos prescris de medicul curant fiind, de fapt, cel care vindecă boala hemoroidală. Dar o dietă corespunzătoare poate face mult bine, iar una necorespunzătoare cauzează tot felul de probleme. În primul rând, să reflectăm asupra uneia dintre cele mai importante cauze ale hemoroizilor, şi anume constipaţia. Ce provoacă această stare patologică atât de comună în populaţia generală? De obicei, răspunsul este alimentaţia. Bineînţeles, există şi alte cauze, cum ar fi sedentarismul sau sarcina, dar alimentaţia rămâne principalul vinovat pentru apariţia şi cronicizarea constipaţiei. O dată cu blocarea tranzitului intestinal normal vin multe alte probleme, printre care se numără şi inflamarea venelor anorectale, deci hemoroizii. Este adevărat că există categorii de alimente care pot conduce la apariţia problemelor digestive, dar la fel de adevărat este faptul că există alimente care ameliorează foarte mult simptomele bolii hemoroidale. Studiile recente au demonstrat faptul că majoritatea persoanelor care suferă de hemoroizi au o deficienţă comună în dietă: fibrele. Astfel, principalul element al unei diete antihemoroidale sunt fibrele sau, mai precis, orice aliment care conţine fibre în cantitate mare. Poate părea ceva foarte complicat, dar adevărul este că fibre se găsesc în aproape orice aliment. De exemplu, dacă obişnuiţi să mâncaţi lapte cu cereale dimineaţă, încercaţi să schimbaţi cerealele obişnuite cu cereale integrale, iar necesarul dumneavoastră de fibre este asigurat pentru ziua respectivă. Totodată, nu faceţi cure de cereale integrale mai lungi de trei sau patru săptămâni pentru că, ironic, aceleaşi fibre, în cantităţi foarte mari, conduc la constipaţie cronică. Dacă nu vă plac cerealele, puteţi oricând să vă luaţi necesarul zilnic de fibre din fructele şi legumele pe care le consumaţi. Încercaţi, însă, să evitaţi legume foarte picante, cum ar fi ardeii roşii sau ceapa de mare, pentru că acestea au efectul invers şi vor conduce la agravarea hemoroizilor dumneavoastră. Alte tipuri de alimente pe care le puteţi utiliza în combaterea sau prevenirea hemoroizilor sunt sucurile de afine, mure, cirese, coacaze negre şi coacaze roşii. Ce au toate aceste fructe în comun? Toate conţin nişte compuşi chimici numiţi antociani şi proantociani care au proprietăţi capilaro-protectoare şi venoprotectoare. Totodată, aceşti compuşi vor reduce inflamaţia de la nivelul venelor anorectale. Se recomandă ca sucurile de afine şi cele de mure să fie preparate proaspăt în momentul în care sunt administrate şi, de asemenea, să se administreze împreună pentru a le potenţa efectul.
25
De obicei, se preferă ca sucul de coacăze negre şi de coacăze roşii să nu fie administrate în acelaşi timp sau în aceiaşi cură, deoarece cele două conţin, împreună, o cantitate exagerată de antociani şi proantociani. Este recomandat ca pacientul să nu bea mai mult de unul până la trei pahare pe zi din oricare din sucurile menționate mai sus. Dieta pentru prevenirea hemoroizilor De o deosebită importanţă este şi adoptarea unei diete pe măsură, deoarece ea joacă un rol esenţial în tratarea hemoroizilor, pe lângă medicamentele şi remediile naturiste menţionate mai devreme. Mai mult decât atât, metodele deja explicate au mai puţine şanse de reuşită dacă nu sunt însoţite şi de o dietă pe măsură. Ele depind una de alta, şi pentru rezultatul dorit ele trebuie să meargă mână în mână. Mai devreme sau mai târziu, ceea ce mănânci va fi transformat în fecale şi va fi eliminat. Conţinutul scaunului dar şi alte cauze determină sau nu apariţia hemoroizilor. Secretul dietei împotriva hemoroizilor, atât pentru cei care deja s-au ales cu această problemă, dar şi pentru cei care vor să evite asemenea neplăceri pe viitor, este introducerea în dieta a cel putin 20-30 de grame de fibră, în fiecare zi. Acest remediu este obligatoriu pentru a porni la drum în lupta cu hemoroizii şi mai ales pentru un tranzit intestinal mai bun şi mai sănătos.
Ce sunt fibrele? Denumite şi substanțe de balast, fibrele alimentare cuprind toate componentele alimentelor de origine vegetală pe care stomacul nu le poate digera sau absorbi. Fibrele au un rol esenţial în digestie, datorită celulozei, a ligninei, a pectinei şi a mucilagiilor pe care le conţine, toate asigurând un tranzit intestinal optim. Fibrele sunt bogate în vitamine, oligoelemente şi săruri minerale. Conform specialiştilor, fibrele sunt complexe de carbohidraţi provenite din alimentele de origine vegetală pe care organismul uman nu le poate digera şi absorbi. Fibrele sunt clasificate, în funcţie de proprietăţi, în 2 categorii: solubile (se dizolvă în apă) şi insolubile (nu se dizolvă). 1. Fibrele solubile în apă - ajută la digestie şi ajută corpul să absoarbă nutrienţii din alte alimente. Ele se dizolvă şi fermentează în gaze şi în alti compuşi în colon. Fibrele solubile sau pectinele se găsesc cu preponderenţă în fructe, mazare şi fasole. Aceste fibre se dizolvă în apă, rezultând o substanţă cu consistenţă gelatinoasă. Astfel de fibre, prin faptul că măresc volumul alimentelor prezente în stomac conferă o senzaţie de saţietate precoce.
2. Fibrele insolubile - absorb apa prin aparatul digestiv. Ele nu se digeră în totalitate, ci rămân în scaun, făcându-l să treacă mai uşor prin intestine. Fibrele insolubile sau brute, din nuci, legume, făină integrală, au rol în accelerarea tranzitului intestinal şi în formarea bolului fecal, contribuind astfel la reglarea proceselor din tubul digestiv şi prevenirea cancerului colorectal. Alimentele care conţin fibre solubile în cantităţi mai mari includ: tărâţele de ovăz, orz, fasolea uscată, orezul brun, citricele, cartofii, mazărea, capşunile şi merele. Printre alimentele care conţin nivele ridicate de fibre insolubile se află: cerealele integrale, tărâţele de grâu, seminţe, cereale şi coaja de la majoritatea fructelor şi legumelor. Referitor la necesarul efectiv de fibre din dietă, specialiştii precizează faptul că acesta diferă la cele 2 sexe, precum şi în functie de vârstă, astfel: - sub 50 de ani, femeile au nevoie de aproximativ 25 grame zilnic, iar barbaţii de 38 grame zilnic; - peste 51 de ani, necesarul scade la 21 grame pentru femei şi la 30 de grame pentru bărbaţi. 26
Dieta poate fi îmbogăţită în fibre prin simpla sporire a cantităţii de fructe şi legume consumată zilnic. Desigur, nutriționiştii recomandă o gamă largă de trucuri în vederea creşterii procentului de fibre din alimentaţie. De reţinut este faptul că deşi aportul sporit de fibre are numeroase beneficii, consumul exagerat poate avea efecte neplăcute (crampe, balonare). De aceea, aportul trebuie mărit treptat, cu câteva grame pe săptămână, timp de mai multe săptămâni. Majoritatea plantelor conţin atât fibre solubile, cât şi insolubile. Pentru 100 gr de produs, conţinutul de fibre este următorul: Cereale : - Făină necernută - 19 gr - Orez alb - 1 gr - Orez integral - 5 gr - Pâine albă - 1 gr - Pâine integrală - 13 gr - Tărâţele - 40gr Legumele uscate : - Fasolea uscată - 25 gr - Lintea - 12 gr - Mazărea - 23 gr - Năutul - 2 gr Fructele uscate oleaginoase: - Arahide - 9 gr - Curmale - 9 gr - Migdale - 14 gr - Nucă de cocos uscată - 24 gr - Smochine uscate - 18 gr - Stafide - 7 gr Legumele verzi: - Ciuperci - 2,5 gr - Mazăre verde fiartă - 12 gr - Morcovi -2 gr - Pătrunjel - 9 gr - Prazul - 4 gr - Ridichi - 3 gr - Salată verde - 2 gr - Spanac fiert - 7 gr - Varză - 4 gr Fructele proaspete: - Căpșuni - 2 gr - Mere - 3 gr - Pere - 3 gr - Piersici - 2 gr - Zmeură - 8 gr
Atenţie la modul de gătire a acestor legume! De preferat este consumul lor în stare crudă, sau gătite pe aburi, deoarece prin fierbere mare o parte din vitamine şi săruri trece în apă, unde se pierd. 27
Rolul fibrelor în organism Fibrele au un rol deosebit de important în menţinerea sănătăţii având în primul rând un rol primordial în prevenirea apariţiei cancerului intestinal. Ele accelerează tranzitul intestinal şi ajută la diluarea şi la trecerea prin intestine a compuşilor alimentari care nu sunt necesari pentru corp, diluându-i. Fibrele contribuie la eliminarea agenţilor toxici care duc la apariţia cancerului. Cea mai bună metodă de prevenire a constipaţiei şi a hemoroizilor este includerea fibrelor în dietă, prin consumul a cât mai multor legume, fructe, cereale integrale. Din păcate, consumul de fibre s-a redus considerabil în ultimii ani şi ca urmare, numărul celor care suferă de afecţiuni ale stomacului şi a intestinelor a crescut dramatic. În zilele noastre, rolul fibrelor din alimentaţie este neglijat, cu toate că fibrele vegetale sunt extrem de importante în prevenirea unor boli precum cancerul de colon, de prostată, de sân şi de uter, sau în ameliorarea altora, cum ar fi diabetul, hipercolesterolemia, sau ca remediu pentru unele afecţiuni, mai ales a constipaţiei sau a hemoroizilor. De asemenea, fibrele ajută la stoparea absorbţiei lipidelor în organism şi astfel se reduce riscul de arteroscleroza; limitează efectele toxice ale diverselor substanţe chimice, prezente în alimentele din comerţ, etc. Fibrele au o influenţă bună şi asupra obezităţii, deoarece ele scad glicemia, secreţia de insulină, care determină depunerea kilogramelor, adică a grăsimilor de rezervă. S-a descoperit faptul că acele populaţii a căror alimentaţie este bogată în fibre suferă mult mai rar de hemoroizi iar incidenţa hemoroizilor interni sau externi, este extrem de redusă, deoarece riscul de apariţie a constipaţiei este mult redus, la fel şi presiunea în colon, pe fondul consumului optim de fibre.
O dietă bogată în fibre previne constipaţia - principala cauză a formării hemoroizilor. Scaunele mai moi care se elimină uşor, care să nu irite colonul şi ţesutul anal, sunt cele normale care nu duc la formarea hemoroizilor. Un consum optim de fibre ajută la reducerea nivelului colesterolului din sânge, diminuează starea de oboseală cauzată de diverse probleme digestive şi este indicat mai ales în cazul persoanelor care suferă de diabet şi ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare. Creşterea consumului de fibre este cea mai recomandată măsură pentru diminuarea şi prevenirea constipaţiei şi a hemoroizilor. Fibrele se pot găsi în toate legumele, leguminoasele şi fructele, nuci, seminţe, etc. de asemnea, ele pot fi găsite şi în fructe de mare. Cel mai bun tip de fibre care ajută la prevenirea constipaţiei este cel insolubil, adică fibrele care se găsesc în cerealele integrale şi tărâţele de grâu. Acest tip de fibre reţin apa prin structura lor celulară şi fac scaunul mai consistent şi deci mai uşor de eliminat.
Tărâţele de grâu sunt de asemenea cunoscute drept deosebit de eficiente şi ca laxativ natural. Atenţie la pâinea albă! Ea este fabricată doar din făină albă, rafinată, din care toate fibrele au fost extrase! Încearcă să mănânci pâine din cereale integrale sau tărâțe de grâu! 28
Citricele, legumele şi leguminoasele sunt de asemenea ideale pentru dezvoltarea florei intestinale şi din colon, care creşte numărul de bacterii bune şi adaugă consistenţă scaunului. Flora intestinală bună înseamnă şi un intestin sănătos pentru care constipaţia şi deci formarea hemoroizilor nu reprezintă un pericol. În plus, alimentele bogate în fibre au un conţinut crescut de antioxidanţi care ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar şi ajută la prevenirea bolilor. De exemplu, trei prune uscate conţin 3,9 gr de fibre, iar o ceaşcă de prune conţine în jur de 12 gr de fibre. Deşi sunt bogate în fibre, alunele nu sunt recomandate pentru cei care suferă de hemoroizi, deoarece starea lor se agravează. Pe de altă parte, prea multe fibre pe zi pot să cauzeze crampe stomacale şi colici. Doza de fibre din alimentaţie trebuie să fie crescută treptat, în funcţie de fiecare persoană în parte. Dacă fibrele din cerealele integrale, legume şi fructe nu au nici un efect împotriva constipaţiei şi a hemoroizilor, alimentele care conţin foarte multe tărâţe, coaja de psyllium (o plantă înrudită cu patlagina) şi metilceluloză - un praf alb care, în compoziţie cu apa nu este absorbit de intestine însă trece prin tractul digestiv, împreună cu mari cantităţi de apă, ajungând în colon şi producând un scaun mai moale şi mai constistent), însă care mai există şi sub forma de medicament pe nume Citrucel, toate trei ar putea să funcţioneze mai bine decât doar o simplă schimbare a dietei. Aceste produse bogate în fibre au un efect laxativ, însă împreună cu ele, trebuie mărit şi consumul de apă, deoarece pot să cauzeze o constipaţie şi mai mare. Apa este deosebit de importantă pentru că ea curăţă colonul şi ajută la eliminarea scaunului din organism. Se ştie că mestecatul încet al alimentelor ajută aparatul digestiv la digerarea corectă a hranei, spre deosebire de cazul în care înghiţim rapid şi forţăm aparatul digestiv să lucreze mai mult timp, pentru a metaboliza alimentele, deoarece bucaţile de alimente ingerate pot să rămână nedigerate mai mult timp, rezultatul fiind constipaţie, urmată de formarea hemoroizilor.
Îmbogăţirea în fibre a dietelor Prin gătire o mare parte din fibre, precum şi din vitamine se pierd. De aceea este recomandată evitarea preparării termice şi consumarea fructelor şi legumelor în stare crudă. Iată câteva metode practice prin care se poate creşte uşor cantitatea de fibre din dietă: → adăugarea garniturilor din legume, ierburi şi ciuperci fripturii preferate; adăugarea în pizza de ceapa, roşii, ardei iute şi gras, spanac şi chiar realizarea → blatului din faină integrală amestecată cu câteva linguri de tărâţe de grâu; → adoptarea altor stiluri culinare, cum ar fi cele din bucătăria asiatică sau orientală; → combinarea diverselor produse cu conţinut mare în fibre şi consumarea lor la micul dejun sau pe post de gustări între mese, pe parcursul zilei, de exemplu: un iaurt degresat, suc de fructe şi fructe proaspete sau congelate (în funcţie de sezon şi de preferinţe); → consumarea de biscuiţi sau batoane din cereale integrale sau floricele de porumb când se simte nevoia de o gustare; → consumarea de sandvișuri pe bază de salată verde, morcovi şi ardei graşi într-o chiflă din făină integrală; → consumarea din plin a supelor de legume cu conţinut bogat în fasole, mazăre sau linte; → consumarea salatelor din fructe pe post de desert; se pot face diverse combinaţii, de exemplu, banane, mure, portocale, ananas, peste care se poate adauga nucă pisată sau cocos neîndulcit; 29
fasolea constituie o sursă excelentă de fibre, în funcţie de sortiment putând ajunge şi la 15 grame de fibre la 100 grame de produs (fasolea neagră); în aceste condiţii se recomandă folosirea din plin a fasolei la gătit, fie că este vorba de supe, ciorbe, tocăniţe sau salate; → gătirea fructelor şi legumelor la grill, ceea ce le va conferi o aromă aparte; → îmbogăţirea sosului de spaghete cu morcovi daţi prin răzătoare; → înlocuirea făinii albe cu cea integrală în reţetele culinare, însă însoţită şi de modificarea celorlalte ingrediente, întrucât făina integrală este mai grea decât cea albă şi necesită mai multă drojdie şi un timp mai mare pentru dospire; → înlocuirea pastelor făinoase, a păinii albe, orezului, cu produse similare dar din făina integrală sau tărâţe din grâu; alegerea de paste din făină integrală având diverse forme şi culori astfel încât să satisfacă nevoia de nou în alimentaţia de zi cu zi (împiedică instalarea monotoniei în dietă); înlocuirea tortillelor din făină cu cele din porumb, care au cu 50% mai multe fibre; → → realizarea de reţete şi combinaţii proprii, pe gustul fiecăruia, în care să fie incluse legume precum spanacul, fasolea neagră şi orezul brun; → se recomandă înlocuirea gogoşilor (în special cele servite dimineaţă alături de cafea) cu batoane din cereale; → suplimentarea dietei cu fructe proaspete cât mai diverse, cum ar fi mango, ce are un conţinut superior de fibre. →
Consultă cu atenţie etichetele! Informaţiile oferite de etichetele produselor cumpărate pot fi foarte utile în unele cazuri. În general, un produs este considerat ca fiind o sursă bună de fibre dacă are un conţinut de aproximativ 2,5 grame (ceea ce înseamnă 10% din necesarul zilnic). Dacă are 5 grame/ porţie, produsul face parte deja din clasa alimentelor bogate în fibre. Acestea sunt considerate a fi surse excelente de fibre. Consumă fructele cu coajă cu tot! Păstrarea cojilor fructelor şi legumelor consumate este importantă, acestea având un conţinut foarte ridicat în fibre. Acesta e unul din motivele pentru care fructul proaspăt este considerat a avea mai multe fibre decât atunci când este în suc (unde este complet lipsit de coajă). Înainte de a fi consumate toate fructele şi legumele trebuie spălate cu atenţie şi clătite cu apă călduţă. Consum facil Se recomandă cumpărarea pachetelor de legume sau fructe deja curăţate, feliate sau păsate, pentru a uşura consumarea lor. Gustări cu fructe Pot fi fructe proaspete sau deshidratate, de exemplu, o jumătate de pahar de zmeura are 4 grame, un papaya are 5 grame, iar 5 rondele de măr deshidratat conţin aproximativ 3 grame de fibre. Îmbunătaţirea obiceiurilor alimentare Consumului de cereale sau produselor de patiserie din făină integrală i se pot adăuga oricând fructe cu un conţinut extraordinar în fibre, cum ar fi bananele (3,1 grame/ fruct), murele (3,8 grame/jumătate de pahar). Mic dejun bogat în fibre Dacă ziua începe cu un mic dejun conţinând un minim de 5 grame de fibre per porţie, se asigură deja aproximativ 25% din necesarul zilnic. Acestea pot proveni din cereale, sau chiar fasole (aceasta are 10 grame de fibre la 100 grame de produs). În plus, un mic dejun cu cereale ajută şi la controlul greutăţii. Mănâncă cereale integrale cu lapte sau iaurt! 30
Poţi încerca şi 2 linguriţe de tărâțe de grâu cu 2 linguri de iaurt, pentru două luni, în fiecare dimineaţă. Reglează tranzitul intestinal şi reduce riscul apariţiei constipaţiei. Tot la micul dejun mai poţi încerca o reţetă proprie - Musli de acasa • ¼ ceaşca de ovăz ½ ceaşca de iaurt • ¼ ceaşca de lapte degresat • 1/8 ceaşca de tărâțe de ovăz • • 1 lingură de stafide • 2 caise uscate şi tăiate mărunt • 2 linguriţe de alune pisate Amestecă ovăzul, tărâţele, fructele şi iaurtul într-un bol, ţine la frigider o noapte şi dimineaţa toarnă lapte deasupra şi serveşte. Iată şi o reţetă de medicament-minune natural: - 100 grame prune uscate (fără sâmbure) - 100 grame caise uscate - 100 grame smochine uscate - 1 lingură de untdelemn Păstrează amestecul în frigider şi mănâncă în fiecare dimineaţă o lingură, cu un pahar de apă. În acest mod vei putea preveni constipaţia sau cel puţin reduce fenomenul! Aşadar, ce este bine să mănânci şi ce este bine să eviţi, pentru a nu te confrunta cu această afecţiune? În primul rând, sucurile naturale sunt ideale, pentru că acestea dau rezultate rapide, ajungând în mod eficient în sânge; ele conţin foarte multe vitamine care contribuie la întărirea sistemului imunitar. Printre cele mai potrivite fructe sunt portocalele şi bananele. Două-trei portocale şi o banană pe zi îţi vor asigură necesarul de vitamină C, fibre şi bioflavonoizi pentru a nu te confrunta cu problema hemoroizilor. De asemenea, sucul de rodie este şi el recomandat pentru prevenirea hemoroizilor, câte un pahar pe zi. Are efect astringent, şi se poate chiar aplica pe compresă pe zonă afectată. Sucul de coacăze este foarte bun în tratarea hemoroizilor, deoarece conţine rutabion şi minerale care împreună stopează hemoroizii din dezvoltare. 2-3 pahare de suc de coacăze pe zi sunt recomandaţi dacă deja suferi de hemoroizi. Sucul de papaya te va ajută şi el să lupţi cu hemoroizii; conţine fibre şi enzime care ajută la procesul de digestie. Vei avea scaune regulate, cu o consistenţă normală, care nu pun presiune asupra vaselor de sânge din zona anusului.
Atenţie la anumite alimente! Dacă suferi de hemoroizi trebuie să ştii că există o lista întreagă de alimente de care va trebui să te fereşti şi care pot fi considerate responsabile pentru situaţia în care te afli, deoarece ele duc la apariţia hemoroizilor: mâncăruri grase • produse grase de origine animală • carnea roşie, carnea de vita sau de miel • alcoolul • cafeaua • NU! alimentele şi ingredientele picante • ouăle • dietele pe bază de multe proteine • mâncărurile sărate, chipsurile sărate, etc • 31
• • • • •
salamuri, cârnaciori băuturi acidulate berea vinul produsele pe baza de cofeina
NU!
Dacă vreun aliment din cele menţionate mai sus se alfa deja în dietă ta, va trebui să îl elimini complet, pentru a preveni sau a trata boală hemoroidală.
Atenţie şi la consumul de sare! O dietă bogată în sare duce de asemenea la un risc mai mare de apariţie a hemoroizilor. Sarea reţine lichidul în exces care opreşte circulaţia liberă a materiilor fecale, ceea ce determină presiune asupra venelor din anus, unde hemoroizii se pot forma. Sodiul în exces înrăutăţeşte starea în care deja se alfă hemoroizii deoarece sarea reţine fluidele în sistemul circulator care poate să determine că venele din anus sau din altă parte să se umfle. Dacă sunteţi deja victime ale apariţiei hemoroizilor, iată câteva reţete - la alegere - cu care aţi putea calmă crizele hemoroidale: ► Banane Se vor mânca 4-5 banane, zilnic, timp de 4-5 zile. Bananele se mănâncă împreună cu coaja, fiind tăiate în rondele foarte subţiri. ► Ceapa Se toacă mărunt o ceapă de mărime medie. Într-un vas de porţelan, se amesteca o lingură de miere cu ceapă tocată şi se alcatuieşte o pastă, cu care se poate unge zona afectată de hemoroizi ori de câte ori se simt dureri. ► Ciuperci „Urechi de lemn“ Se lasă la înmuiat în 250 ml apă fierbinte 50 gr de ciuperci urechi de lemn, timp de 1 oră. Apoi se scot ciupercile, se scurg şi se pun într-o cratiţă, împreună cu 500 ml apa şi 30 gr (2 linguri) de sare. Se pune pe foc iute, până dă în clocot, apoi se continuă fierberea pe foc foarte mic, timp de 10 minute. Decoctul obţinut se împarte în trei părţi egale şi se bea în cele trei momente principale ale zilei. Tratamentul durează atât timp cât este necesar. ► Smochine / curmale Se pun la fiert 10 smochine într-un litru de apă, până când apa scade la 700 ml. Smochinele sau curmalele se mănâncă de-a lungul zilei (nu dintr-o dată!), iar zeama rezultată se foloseşte pentru spălături locale (anale). Tratamentul durează 4-6 zile. Sau se consumă zilnic câte 7-8 curmale zaharisite. ► Usturoi Se spală bine zona afectată cu apă caldă. Imediat după spălare, se aplică o soluţie obţinută din suc de usturoi (1 parte), amestecat cu 5 parti de apă. Soluţia se aplică local cu ajutorul unei pânze moi din bumbac sau lână. Tratamentul durează atât cât este necesar. ► Vezica biliară de porc Se iau 3-4 vezici biliare de porc, se curăţă şi se spală bine. Se pun la fiert şi apoi se prepară similar cu tuzlamaua de burta de vită. Adică se taie în fâșii subţiri şi lungi şi se acoperă cu un sos alb cu usturoi. O asemenea porţie se va consuma zilnic, timp de 5-7 zile. 32
Bea cât mai multă APĂ! De fiecare dată când ne gândim mai profund la apă, trei elemente esenţiale ne vin atunci în minte cu privire la ea. Apa este originea vieţii, matricea din care toate se nasc şi fără de care viaţă, aşa cum o ştim noi, ar apune, este elementul purificator de bază şi, nu în ultimul rând, simbol al regenerării, al renaşterii la o noua viaţă. Fiecare epocă, fiecare ştiinţă, fiecare zonă culturală şi-a spus punctul său de vedere cu privire la apă, dar în final, că într-un puzzle, imaginea obţinută e coerentă. Medicină caută să aducă soluţii practice. Vindecarea bolilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii sunt punctele ei de interes. Care este rolul ei în organism? Care sunt pierderile? Care este aportul optim? Care ar trebui să fie calitatea ideală a apei pe care o consumăm? Care este relaţia dintre apă şi sănătate sau boală? Sunt întrebări dintr-o poveste fără de sfârşit. Răspunsurile se remodelează cu fiecare clipă ce trece. Devenim mai înţelepţi, devine apa mai înţeleaptă? Cert e că nu există un răspuns general valabil. Răspunsurile sunt individuale şi le aflăm stabilind o relaţie intimă cu apa, fiind atenţi la ea şi la noi înşine.
Deshidratarea cronică Acum ne vom opri asupra unui singur aspect: deshidratarea, deoarece interesează mai mult că oricând pe oamenii zilelor noastre. Datorită unui stil de viaţă dezordonat aceştia uită să se hidrateze corect. E de la sine înţeles că nu ne vom opri asupra acelei situaţii care apare în mod acut că urmare a unor pierderi mari de lichide. Această e apanajul terapiei intensive. Vom caută să înţelegem ce se petrece atunci când oamenii nu reuşesc să aducă o cantitate suficientă de apă în organism, fără că această să pună în pericol imediat resursele vitale. Este vorba de ceea ce unii numesc "deshidratare cronică". Fiecare funcţie a organismului are drept suport apa. În aceste mecanisme complicate care au loc în organism, apa nu are numai rolul de solvent, ci şi rol reglator (rol atribuit de multe ori numai substanţelor dizolvate). O greşeală care s-a făcut frecvent este faptul că s-a urmărit doar identificarea substanţelor răspunzătoare de apariţia unor afecţiuni, neținându-se cont de puterea reglatoare a apei. Variaţiile în plus sau în minus ale apei sunt la fel de importante în declanşarea unor tulburări, ca şi cele ale celorlalte substanţe reglatoare. Cea mai frecvenţă situaţie cu care ne întâlnim este cea a unui consum insuficient de apă. Mulţi dintre contemporanii noştri nu consumă suficienţe lichide sau cele consumate sunt de o calitate inferioară. Substanţe precum alcoolul și cofeina conţinute în multe dintre băuturi sunt ele înşele o sursă de deshidratare. Apare gradat o scădere a senzaţiei de sete, organismul se învăţa să trăiască cu cantități din ce în ce mai mici de apă, în felul acesta apare deshidratarea. Majoritatea dintre noi nu bem cantitatea de apă necesară, astfel că noi funcţionam la un nivel scăzut de deshidratare şi suferim de o mulţime de boli ce rezultă de aici. Aportul scăzut de apă induce creşterea secreţiei de histamină pentru a permite unei cantităţi mai mari de apă să ajungă în zona deshidratată. Când histamina traversează nervii, ea cauzează durere. Astfel deshidratarea produce durere ca prim semnal. Dacă deshidratarea persistă şi nu e corectată în timp apare boala. Produsele chimice administrate pentru a înlătura durerea sau a celorlalte simptome asociate deshidratării blochează mecanismele prin care organismul ne atenționeză, dar evident nu înlătură cauza (deshidratarea). Deshidratarea este, după cum afirmă unii medici, una din cauzele importante ale sindroamelor dispeptice, problemelor articulare, asmului, 33
alergiilor, hipercolesterolemiei, constipaţiei, greţurilor, problemelor menstruale, ale pielii şi lista ar putea continuă. Soluţia este administrarea apei cu regularitate pentru prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni. Simpla administrare a apei în cantităţi corecte poate rezolva dezechilibrele uşoare. Pentru afecţiuni mai grave administrarea de apă va trebui însoţită de metode auxiliare. Deshidratarea apare de regulă în ani de zile, de multe ori debutează în copilărie. Dacă deshidratarea a apărut în ani nu ne putem aştepta că rehidratarea să se producă imediat. Pentru că rehidratarea să se producă e necesar un consum regulat de apă şi de lichide naturale, în cantităţi adecvate. În tot acest timp se produce o reeducare a senzaţiei de sete, o reobișnuire a organismului de a-şi luă atâta apă cât îi este necesar.
Nevoia de apă zilnică este în medie de 1,5 - 2 l/zi (8-10 căni/zi). Un test simplu de a verifica dacă ne hidratam corect este de a obseva orarul micțiunilor şi aspectul urinii. Situaţia normală o constituie o micţiune la 3-5 ore în timpul zilei, iar urină să fie uşor colorată. Dacă urina apare la mai multe ore sau urină este intens colorată, e foarte probabil că noi nu consumăm suficiente lichide. Acest test nu este valabil pentru cei ce suferă de afecţiuni urinare. Avem nevoie de un ritm al administrării de apă. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am bea toată cantitatea de apă necesară pentru o zi, seara. În culturism se recomandă să bem apă în înghiţituri mici pe toată durată unei zile. Fie că acceptaţi sau nu această propunere, evitaţi consumul de apă în timp ce mâncaţi (cu excepţia situaţiilor când hrana e foarte uscată). Ideal ar fi să consumaţi apa sau celelalte lichide cu o jumătate de oră înainte de masă şi o jumătate de oră - o oră după masă.
Ce fel de apă folosim? Există ape şi ape... şi chiar dacă utilizăm acelaşi termen generic pentru a o denumi, ea nu este niciodată aceeaşi. Originea, gradul de puritate şi compoziţia ei îi determină gustul şi clasificarea ştiintifică legală: - apa de la robinet; - apa de izvor; - apa minerală naturală; - apa carbogazoasă; - apa purificată / distilată. Apa de la robinet: este apă purificată şi tratată chimic înainte de a ajunge în fiecare casă printr-o reţea de conducte. Calitatea sursei din care este preluată şi metodele de purificare dure îi reduc mult din calităţile naturale specifice iar parcursul ei până la consumator prin sistemul de conducte îi alterează semnificativ puritatea. Tratamentul preferat de purificare a apei de la robinet implică utilizarea clorului pentru îndepărtarea bacteriilor şi a altor paraziţi din apa potabilă. Dar atunci când clorul reacţionează cu compuşi organici din apă se produce trihalometan care pot cauza cancer. În schimb, cryptosporidium, un parazit microscopic ce poate cauza probleme de sănătate serioase sau chiar moartea, este rezistent la clor. Apa de izvor: atunci când izvorăşte dintr-o zonă curată, în care mediul subteran nu este impurificat, este suficient filtrată pentru a o face potabilă dar este sensibilă la modificări de climă şi poluare la suprafaţă. În special pentru apele de şes sau de deal, perioadele ploioase sau dimpotrivă, secetoase, afectează în mare măsură conţinutul de minerale şi microorganisme, uneori apa pierzându-şi potabilitatea . Apa minerală naturală: apa minerală naturală provine dintr-o sursă ce a fost supusă unor teste de calitate stricte, prevăzute prin lege. Spre deosebire de simpla apă de izvor, o apă minerală 34
de calitate este obţinută prin foraje la mare adâncime care îi asigură stabilitatea, temperatură şi conţinutul de săruri minerale constante, indiferent de condiţiile climaterice de la suprafaţă. Mai mult, dacă apa minerală este extrasă dintr-o zonă declarată rezervaţie naturală, straturile minerale subterane ce îi asigură filtrarea vor fi menţinute în cea mai bună stare, asigurând o protecţie eficientă împotrivă oricărei contaminări microbiologice. Apa minerală naturală este practic apa pură, netratată, cu excepţia eliminării elementelor instabile şi adăugarea de dioxid de carbon natural. Ea ajunge la consumator intactă, cu toate calităţile sale naturale. Adaosul de dioxid de carbon natural extras din acelaşi spaţiu natural ca şi apa îi asigură încă o dată integritatea .
Apa carbogazoasă: obţinută adesea chiar de la robinet sau din surse echivalente, re purificată prin metode industriale şi adaugându-i-se dioxid de carbon industrial, apa carbogazoasă este practic o apă lipsită de nobleţe ce şi-a pierdut întreagă bogăţie şi viaţă intrinsecă. Ea este o simplă apă gazoasă, mai bine purificată decât cea de la robinet. Apa purificată / distilată: este o apă obişnuită, purificată prin metode dure, inclusiv distilare, ce elimină orice conţinut de minerale şi microorganisme, lăsând apa în starea ei chimic pură: H2O. Cea mai bună apă de consum este apa de izvor din zonele nepoluate sau apa filtrată adecvat. Pentru că nu întotdeauna avem acces la o asemenea sursă de apa vă punem la îndemână câteva metode de purificare şi îmbunătăţire a calităţii apei: 1. Se adaugă cinci linguriţe de suc proaspăt de lămâie la un litru de apa. 2. Se pune apa într-o sticlă iar această se aşează pe partea negativă (polul nord) ai unor magneţi, timp de 3-4 ore. Aceştia atrag elementele nocive şi le dizolvă. 3. Puneţi un cristal în prealabil purificat în apă, şi ţineţi-l câteva ore. 4. Se amestecă o linguriţă de argilă la un litru de apă, după care argilă se lasă la decantat, apoi se consumă apa astfel purificată. 5. Lăsaţi apa timp de 24 de ore în punctul focar benefic al unei piramide într-un loc umbros şi răcoros înainte de a o bea sau a o folosi la gătit . Este aproape imposibil sa bei "prea multa apa", capacitatea de eliminare normală a rinichilor făcând cu uşurință față oricărui surplus.
Rehidratarea Indiferent de apa pe care o folosim nu trebuie să uităm o idee esenţială: rehidratarea se face gradat şi cu atenţie. E necesar să recunoaştem indicatorii particulari ai setei aşa cum se manifestă în cazul fiecăruia dintre noi. Nu toată lumea e la fel. Datorită adaptării la nivele din ce în ce mai mici de lichid, corpul nu mai răspunde întotdeauna prin apariţia senzaţiei de sete. În loc de asta, unii dintre noi constată oboseală, alţii încețoșarea vederii, a minţii, greaţă, dureri de cap, uscăciunea gurii, aciditate gastrică etc., simptome ce se remit aproape imediat după ce consumăm apă. E un exerciţiu de atenţie în care învăţăm ce se petrece cu propriul corp atunci când devenim deshidrataţi. Apa înseamnă viaţă şi tocmai de aceea e necesar să bem o apă bună, într-un mod cât mai conştient.
35
REMEDII USOARE SI DE EFECT Există câteva metode extrem de simple pe care le poți aplica chiar în intimitatea casei tale şi care te pot ajuta să îți ameliorezi durerea provocată de hemoroizi, sângerarea, mâncărimea sau chiar volumul hemoroizilor. Iată ce poți face pentru a scăpa de durerea provocată de hemoroizi:
► Aloe Vera- de la arsuri la cicatrici, aloe vera se foloseste pentru o varietate de afecțiuni. Tratează de asemenea şi hemoroizii. Foloseşte planta proaspată de aloe vera, tai-o în felii, pune-o într-un bol şi las-o la congelator. Când s-a congelat, introdu o faşie de aloe vera în anus. Durerea va fi ameliorată imediat. Repeta seara şi dimineața. Dacă ai hemoroizii inflamați, nu vei putea folosi acest remediu până când aceştia nu se micşorează. ► Anumite ierburi au calități excelente în combaterea hemoroizilor. De exemplu, rădăcina de Collisonia canadensis, cunoscută şi sub numele de rădăcina de piatră, un foarte bun diuretic, tonic şi restaurator. Este un remediu excelent pentru congestia pelviană şi este principalul remediu al aşanumitei “boli inflamatorii pelviene”. Tratamentul în cazul hemoroizilor este din granule de Colisonia, de 2-3 ori pe zi, 3-4 săptămâni. S-a arătat că această rădăcină ajută la întărirea venelor şi functionează ca un astringent care ajută la micşorarea vaselor de sânge. ► Aşează o rampă înaltă de aproximativ 15 cm în fața vasului de toaletă atunci când trebuie să elimini scaunul. Pune picioarele pe rampă pentru a ți le ridica. Asta te va ajuta la defecație şi reduce enorm durerea când ai hemoroizi. ► Băile călduțe ajută mult! Apa caldă măreşte circulația sângelui în întreg corpul, micşorează venele umflate şi reduce durerea provocată de hemoroizi. ► Baile Sitz ajută la amelioarea durerii şi a discomfortului provocat de hemoroizi. În apa caldă din cadă adaugă uleiuri speciale pentru aromaterapie şi stai în cadă cu genunchii ridicați, în doar câțiva centimetrii de apă. Caldura din apă ajută la diminuarea durerii şi a inflamației. Poți apela la o baie parțială după ce foloseşti toaleta- în loc să foloseşti hârtie igienică uscată, poți să umpli cada cu apă doar cât să îți acopere hemoroizii dacă stai jos. Trebuie doar să te asiguri ca apa este calduță şi nu rece, pentru că lucrurile reci fac bine doar hemoroizilor în sine, şi nu întregii zone a bazinului. ► Bananele - se ştie ca bananele sunt deosebit de eficiente pentru persoanele cu deficiență de potasiu, însă ele sunt indicate şi în tratarea hemoroizilor. Fierbe o banană coaptă în lapte şi bea shake-ul de cel puțin 3 ori pe zi. ► Bea apă călduță când eşti constipat, deoarece aceasta ajuta la eliminarea materiilor fecale şi la tranzitul intestinal al bolului alimentar. Ştii deja despre importanța consumului de apă. ► Bicarbonat de sodiu și apă - amestecul este deosebit de benefic pentru usturime şi pentru hemoroizi, în general. ► Ceapa felii şi miere de albine- amestecă bine şi aplică pe zona afectată, pentru a scăpa de hemoroizii umflați. Poți inlocui ceapa cu usturoi. ► Clismele. Pentru curațirea intestinelor şi eliberaea de constipație apa caldă este cea mai eficientă. Clismele se administrează direct în rect şi apoi în colon. Când clisma s-a incheiat, dupa 510 minite, se elimină fecalele şi apa. 36
► Consumă fructele cu coajă cu tot şi legume proaspete (de exemplu, ardei gras, salată verde, broccoli), nuci, smochine, prune, iaurt, etc. ► Cuburi de gheata - tinând cont ca hemoroizii sunt o inflamare a țesuturilor, poți aplica gheață sau măcar apă rece pe zona afectată pentru a ameliora senzația de disconfort provocată de hemoroizi. Aşadar, nu ezita să încerci această soluție simplă. Gheața zdrobită face minuni şi miceşte hemoroizii. Aplică gheață direct pe zona inflamată pentru a face durerea să dispară şi aplică aceeaşi metodă de câteva ori pe zi. Durerea va dispărea în doar câteva zile. ► De câte ori simți usturime sau iritație, foloseşte o alifie pe bază de vaselină şi aplică cu degetul pe zona iritată. Dacă anusul este iritat şi nu se deschide pentru a permite eliminarea scaunului, introdu puțină vaselină în rect cu ajutorul degetului. Asigură-te ca te-ai spălat foarte bine pe mâini cu sapun antiseptic, atât înainte, cât şi după folosirea cremei. ► Evită acele alimente şi băuturi care produc şi mai multă iritație şi înrăutățesc simptomele provocate de hemoroizi. Evită cafeaua şi băuturile cu un conținut mare de cofeină, produsele picante, sosurile, berea şi băuturile carbogazoase. ► Exercițiile fizice, cu activarea tuturor muşchilor, inclusiv cei ai aparatului digestiv. Mergi mult pe jos, pe bicicletă, înoată, etc. ► Fereşte-te să ridici greutăți şi cere ajutorul celorlalți, fără ruşine sau jenă. ► Foloseşte crema antiseptică pentru amortirea acelei zone şi reducerea imflamației şi a usturimii. ► Foloseşte o pernă specială pentru scaun, pe care o poți achiziționa din farmacii. ► Foloseşte un şervețel umed pentru igiena regiunii anale sau un șervețel de baie udat cu apă călduță. ► Fructul pasiunii - 4 gr amestecat cu ¼ ceaşcă de apă. Aplică soluția pe un tampon şi aplică pe zona afectată. ► Încearcă să nu înrăutățeşti situația folosind țesuturi abrazive pentru curățarea rectului şi încearcă să nu iriți zona prin scărpinat, deoarece procesul de vindecare va fi mai îndelungat şi riscul infecțiilor este mai mare astfel. ► Începe ziua cu un mic dejun sănătos: pâine de secara, iaurt, fructe. ► Lichide- un pahar de sana cu 3 lingurițe de suc de Momordia charantia (Karela sau pepene amar). Bea acest amestec în fiecare dimineață timp de 30 de zile. ► Mănâncă cât mai multe alimente cu fibre! ► Mănâncă la ore fixe, pentru a obişnui aparatul digestiv cu funcționare regulată. Încercă să nu sari peste mese! ► Menține-ți igiena anală! Evită să te ştergi cu hârtie aspra şi tare şi să freci acea zonă. Acest proces agravează afecțiunea şi irita pielea. Pe cât este posibil, curăță zona în puțină apă sau cu dușul, și evită produsele care irită pielea. Clăteşte bine cu apă şi apoi usucă uşor zona cu un prosop 37
curat. Poți de asemenea folosi şervețele umede cu aloe vera, ca cele pentru bebeluşi pe care să le foloseşti cu blândețe.
► Mergi la baie de câte ori simți nevoia . Mergi la toaletă, chiar dacă este nevoie de mai multe ori pe zi. Încearcă să mergi imediat ce simți că este nevoie, deoarece, dacă întârzii eliminarea scaunului poți provoca reflexul de constipație şi să nu mai simți nevoia sa mergi la baie timp de câteva ore, când eliminarea va fi mai dureroasă şi mai de durată. Evită să stai mult pe vasul de toaletă, nu mai mult de 5 minute, nu te încorda, nu îți ține respirația pe toaletă deoarece aceste practici determină ca pernițele venoase să se mărească ceea ce înseamnă reapariția hemoroizilor. Nu se întâmplă nimic dacă simți că nu ai eliminat tot; plimbă-te sau mai bine este să faci orice altceva, (decât sa stai pe toaletă şi să citeşti, să discuți la telefon, etc) si nu peste mult timp vei simți nevoia să mergi din nou. ► Mestecă mâncarea bine şi mănâncă încet. Lucrul acesta va facilita procesul de digerare a mâncării! ► Migdale - încălzeşte ulei de migdale, toarnă pe un tampon de bumbac, şi aplica pe zona afectată. ► Nu încerca să te reți de la mersul la toaletă! În momentul în care simți nevoia, mergi la toaletă! Se recomandă să te obişnuieşte cu mersul la toaletă la ore regulate, în fiecare zi, chiar dacă nu simțiți nevoia. ► Nu sta aşezat pe suprafețe tari mult timp. ► Nu te forța la baie, încercând să elimini scaunul. Nu tuşi când încerci să elimini materiile fecale. Exercițiile de Yoga sunt deosebit de eficiente pentru organele abdominale şi cele din regiune pelviană şi intestine, mai ales pentru cei afectați de constipație cronica şi hemoroizi. Exercițiile regulate de Yoga pot avea un efect foarte benefic pentru a scăpa de această afecțiune. ► Oțetul de mere te ajută să îți micşorezi hemoroizii şi are proprietatea de opri sângerarea. Aplică puțin oțet de mere pe un tampon de bumbac şi tamponează regiunea afectată. De asemenea, oțetul de mere mai poate fi folosit şi pe cale orală: amestecă puțin oțet de mere cu miere de albine, într-un pahar şi bea înainte de culcare. ► Pentru hemoroizii care sângerează - lapte de capră cu muştar negru - amestecă în blender şi bea de câteva ori pe zi pentru a prelua controlul asupra hemoroizilor care sângerează. ► Printre numeroasele remedii naturiste prezentate în capitolele anterioare, se afla şi crema cu extract de nucul vrajitoarelor (sau Hamamelis virginiana, a carui frunze se folosesc sub forma de extract). Loțiunea poate fi aplicată în jurul rectului cu un disc de bumbac. Este unul din cele mai bune remedii, atât pentru hemoroizii interni, cât şi pentru cei externi, şi ajută la oprirea sângerării. Aceasta cremă sau loțiune cu alune determină micşorarea hemoroizilor şi contracția vaselor de sânge. Este important să menți acea zonă cât mai curată, însă nu este indicat să foloseşti produse abrazive sau hârtie aspră. Poți folosi şervetele cu aloe vera sau şervețele umede pentru bebeluşi, pe care mai poți turna puțin extract de alun vrăjit pe care sa îl foloseşti de câte ori doreşti să îți menți igiena zonei anale. ► Remediile pe bază de plante - caută în farmacii şi în magazinele naturiste orice produs pe bază de plante care să aibă în compoziție: agrise, radacina de ghimpe (ruscus aculeatus), castane porcețti, ulm, coajă de stejar alb, şi alun vrăjit. Aceste remedii, impreună cu semințe de mango şi ridiche alba sunt remedii naturiste de necontestat împotriva hemoroizilor. 38
► Renunța la lenjerie strâmtă, de tip tanga şi la jeans-ii strâmți. ► SLABEŞTE! Obezitatea este deseori asociată cu apariția hemoroizilor. Greutatea opune o mare presiune asupra părții de jos a organismului şi crește simptomele comune bolii hemoroidale. ► Suc de frunze de nap, spanac, macriș- date prin blender. Bea sucul pentru a face hemoroizii să dispară. ► Suc de lămâie- stoarce o lămâie şi foloseşte sucul rezultat pentru a îmbiba un disc de bumbac. Aplică apoi pe zona iritată. Vei simți o uşoară usturime care va dispărea imediat. Această metodă te scapă de durere imediat. ► Ulei de măsline - o lingură de ulei de măsline în fiecare dimineață este de asemenea deosebit de benefică pentru combaterea hemoroizilor. ► Uleiul de cocos s-a dovedit de asemenea a fi o metodă simplă dar eficientă de a ostraciza hemoroizii. Aplică local de două ori pe zi şi după fiecare defecație. Foloseşte un tampon de bumbac şi tamponează zona cu hemoroizi. ► Uleiul de ricin multe peroane care suferă de această afecțiune au simțit efectul benefic al uleiului de ricin, aplicat pe hemoroizi. O metodă populară spune să faci un dop de vată şi să-l îmbibi în ulei de ricin, apoi să îl aplici pe hemoroizi, care să fie ținut acolo în timp ce mergi. Alină durerea şi reduce inflamația. ► Vapori de ceai de mimoză - fierbe câteva frunze de mimoză în apă şi foloseşte vaporii pentru ameliorarea durerii în zona anală. Poți face şi o pastă din frunzele de mimoză pe care sa o aplici pe zona afectată. Va face minuni! ► Vitamina E - sub forma de ulei funcționează de asemenea, mai ales în cazul hemoroizilor care dau senzația de arsură Creme şi loțiuni împotriva hemoroizilor De fiecare dată când cauți un produs pentru a scăpa de hemoroizi, ai grijă la ingredientele incluse: corticosteroizi, vasocostrictori, antiseptici, anestetici si analgezici! Să vedem puțin ce anume conțin unele creme şi loțiuni faimoase existente în farmacii sau magazine naturiste: VENAPRO
Ingredientele din Venapro calmează durerea şi mâncărimea cauzate de hemoroizi, şi ele includ: • • •
•
•
•
castan sălbatic (ameliorează durerea şi sângerarea în anus); arnica (calmează sistemul nervos şi reduce riscul apariției hemoragiei, repară țesutul); fluorura de var (ameliorează pruritul şi ajută la vindecarea țesuturilor; diminuează inflamarea venelor); armurariu (Carduus marianus- previne apariția venelor umflate, hemoragiei şi a senzației de arsură în zona anusului şi a rectului); collinsonia canadensis (stopează acumularea de deșeuri care pot provoca constipație şi apoi hemoroizi; îmbunătățește constistența şi calitatea materiilor fecale care sunt eliminate mai uşor); nucul vrajitoarelor (diminuează lărgirea venelor); 39
•
•
•
• •
• •
•
ratanhia (reduce durerea din rect şi anus după fiecare scaun; vindecă fisurile formate care dau dureri şi grăbeşte vindecarea lor); vitamina E acetat (un puternic antioxidant care consolidează structura celulara a pielii şi a țesutului); zinc (ajută la vindecarea rănilor şi a altor leziuni; ajută la dezvoltarea unui sistem imunitar sănătos şi o mai bună rezistență la infecții); patlagina (vindecă fisurile cauzate de hemoroizi); cascara sagrada (ideală pentru purificarea organismului şi cu proprietăți laxative; îmbunătățeşte tranzitul intestinal); afinul (tratează tulburările vasculare şi consolidează venele); mullein (conține fibre care acționează ca o garniture pentru intestine; facilitează digestia; are proprietăți anti-inflamatorii şi omoara bacteriile); ardei roşu cayenne (îmbunătățeşte circulația şi sistemul imunitar, ajută la digestie şi îmbunătățeşte consistența scaunului, prevenind constipația) AVATROL
Conține aceleaşi ingrediente ca si Venapro, mai puțin vitamina E. ANUSOL
Ingredientele din acest medicament supozitor sunt: pramoxine HCi, sulfat de zinc, iar ingredientele non active includ fosfat de calciu, ulei mineral, paraben. Acestea sunt doar câteva preparate convenționale, fără rețetă. Ingredientele conținute de fiecare din aceste produse îți vor indica dacă acel produs este sau nu potrivit pentru corpul tau, astfel încât rămâne la latitudinea ta să foloseşti sau nu acel remediu. Ține minte totuşi, ca o listă mare de ingredinte neactive nu face din acel produs unul sigur, mai eficient şi mai bun. Cele mai bune ingrediente şi pe care te poți baza sunt cele pe care le poți găsi în preparatele pe baza de plante şi în remediile menționate care le poți aplica şi acasă. De ce să alegi un remediu natural, şi nu produsele tradiționale, pe bază de compuşi chimici pentru hemoroizi? Răspunsul este unul singur: INGREDIENTELE. Multe produse convenționale împotriva hemoroizilor, cum ar fi cremele şi pastilele sunt facute din produse chimice, care pot să provoace efecte secundare, alte dureri, diaree şi greață. Pe de alta parte, remediile naturiste nu au efecte secundare şi, spre deosebire de cremele şi pastilele din farmacii care te scapă de durere doar temporar, şi doar pentru cazurile mai uşoare de hemoroizi, cele pe bază de plante tratează şi vindecă această afecțiune. Dacă alegi calea naturala, nici nu trebuie să te gândeşti la soluția chirurgicală, deoarece, de îndată ce ai gasit metoda naturala care funcțioează în cazul tău, durerea şi discomfortul vor disparea. Ingredientele din aceste remedii naturiste sunt alese cu grijă şi ele ajută la videcarea şi tratarea hemoroizilor. Cu siguranță nu dorești o calmare temporară a durerii, ci o soluție definitivă, pe termen lung, un tratament fără efecte secundare. Rezultatul alegerii metodelor naturale este vindecarea pentru totdeauna a hemoroizilor. Deja am văzut beneficiile nucului vrajitoarelor, a castanului porcesc, dar şi ale altor ingrediente pe bază de plante şi ierburi menționate în acest ghid, care toate duc la vindecarea hemoroizilor.
40
Stă în puterea ta sa te decizi să încerci aceste produse fără efecte secundare, sigure şi deosebit de eficiente, alături desigur cu re-gândirea modului în care te alimentai înainte, mărirea cantității de apă consumată, o poziție corectă la baie, igiena regiunii anale si toate micile detalii şi sfaturi mentionate în acest ghid. Cu ajutorul acestor mici detalii care îți vor schimba viața, mai puțin înseamnă în final mai mult şi beneficiile unor astfel de transformări, pe termen lung sunt mult mai de dorit pentru orice persoană care suferă de hemoroizi şi deja a încercat orice pilulă, orice unguent sau alifie care a oferit doar ameliorarea durerii pentru câteva ore, după care totul a fost ca la î nceput.
Exerciții de întărire a musculaturii rectale: Cele mai eficiente metode de prevenire a apariției hemoroizilor sunt exercițiile tradiționale chinezesti, cunoscute sub denumirea de Qigong. Acestea conțin tehnici prin care musculatura rectului devine mult mai elastică şi mai puternică, astfel încât să producă o compresie suficientă asupra vaselor sanguine. Iată un exemplu de exercițiu: Vă aşezați pe podea, cu picioarele încrucişate şi palmele pe genunchi. Inspirați încet şi profund, punând vârful limbii pe cerul gurii şi încordând sfincterul anal. În acest timp, vă imaginați că energia (qi) pe care o absorbiți pe nas - o dată cu aerul - se duce în zona subombilicală, în interiorul abdomenului inferior. Apoi expirați şi conduceți mai departe energia către bazin, în apropierea coccisului, relaxând inelul anal. Inspirați din nou şi conduceți energia către partea inferioară cervicală, între umeri. Expirați şi conduceți qi-ul de la baza coloanei cervicale către urechi, apoi către nas şi în cavitatea bucală. Când qi-ul pătrunde în gură, relaxați limba. Se reia ciclul respirator de 9 ori, practicându-se zilnic. Ar mai trebui să știm câteva lucruri despre îngrijirea anusului. Igiena acestuia este foarte importantă şi de aceea este indicat să vă reglați organismul astfel încât să aveți în fiecare dimineață un scaun. După defecație, este recomandabilă spălarea inelului anal cu o pânză moale şi umedă, masând ușor timp de 1-2 minute. Apoi se exersează încordarea sfincterului anal pe porțiuni. În ciuda faptului că avem de-a face cu un muşchi inelar, în urma unui antrenament perseverent se poate ajunge la capacitatea de a controla separat cele patru sectoare ale sfincterului anal: anterior, posterior, stâng şi drept. Conform principiilor medicinei tradiționale chinezeşti, anusul constituie una dintre extremitățile corpului și, prin urmare, aici se găsesc capetele meridianelor principale care corespund principalelor organe funcționale: ficat - vezică biliară, inimă - intestin subțire, splină - stomac, plămâni - intestin gros, rinichi - vezică urinara. În consecință, masajul anal devine şi o formă de profilaxie sau terapie reflexologică foarte simplă şi valoroasă.
41
FITOTERAPIA ÎN TRATAMENTUL BOLII HEMOROIDALE
Prezenţa hemoroizilor constituie o afecţiune foarte sâcâitoare şi greu de suportat, atât ziua, cât şi noaptea. Hemoroizii afectează aproape 89% din populaţie, populaţie, într-un moment al vieţii lor. Hemoroizii l-au făcut pe Napoleon să stea pe şezut într-o parte, l-au trimis pe preşedintele Jimmy Carter în sala de operaţii şi l-au l -au făcut pe starul baseball-ului George Brett să stea pe banca de rezervă în timpul Jocurilor Mondiale din 1980. Aproape două treimi din populaţia sănătoasă care este supusă unor examinări fizice are hemoroizi.
Fitoterapie Tratarea hemoroizilor se poate face foarte uşor cu ajutorul anumitor plante cu efecte benefice demonstrate demonstrate asupra corpului corpului uman. Tratarea hemoroizilor începe cu tratarea simptomelor. Hemoroizii provoacă anumite simptome foarte neplăcute, simptomele făcând din această afecţiune una de temut. În cazul tratării hemoroizilor, simptomele trebuie să fie primul front pe care se începe lupta. Simptomele se pot trata cu uşurinţă cu ajutorul unor creme şi medicamente. Foarte multe persoane fac o confuzie între tratarea hemoroizilor şi tratarea simptomelor hemoroizilor, acestea neştiind că majoritatea tratamentelor pentru hemoroizi sunt destinate de fapt diminuării simptomelor. Metodele medicale, intervenţiile chirurgicale şi restul alternativelor medicale pentru tratarea hemoroizilor se pot înlocui foarte uşor cu remedii naturale care se folosesc în tratarea hemoroizilor de foarte multă vreme. Tratamentul fitoterapeutic este mixt şi se referă la aplicaţii externe şi la administrarea internă a preparatelor din plante. Aplicaţiile externe au o acţiune antiseptică, calmantă, hemostatică şi cicatrizantă. Medicină s-a bazat şi se bazează în continuare pe natură, dar multor specialişti le este teamă să recunoască acest lucru. Foarte puţini proctologi sunt aceia care au curajul să recunoască faptul că majoritatea metodelor de tratarea hemoroizilor sunt ineficienţe, sau că sunt mai puţin eficiente decât metodele naturale de tratarea hemoroizilor. Remediile naturale pe bază de plante provoacă în cazuri foarte rare efecte secundare, iar în cazurile existenţe, persoanele în cazua au de cele mai multe ori o afecţiune diferită care contribuie la apariţia acestora. Aşa că ce poate fi mai bun în tratarea hemoroizilor decât un remediu natural pe bază de plante, ieftin, rapid, eficient şi de ce nu, nu, delicios?
42
AFIN Denumire ştiinţifică: Vaccinum myrtillus Fam. Ericaceae. Denumiri populare: - afene, afin de munte, afine -negre, afinghi, afine, coaca, cucuzie, pomişoare. În tradiţia populară: este preţuit pentru fructele sale dulci-acrişoare, la culesul cărora în iunie-iulie, se folosesc în multe părţi piepteni speciali. ¨ Din afine se prepară băuturi răcoritoare şi alcoolice (sirop şi afinată) şi produse alimentare (gem, marmeladă) Sucul din fructe se folosea la colorarea vinurilor, iar în trecut se folosea la vopsitul firelor fi relor şi ţesăturilor. În zonele montane, fructele uscate sau plămădite în rachiu se întrebuinţau în mod curent contra diareei. Din ramurile cu frunze, lăsate să se usuce, uneori în amestec cu alte plante, se preparau ceaiuri nu numai pentru diaree, dureri de stomac, crampe ci şi în boli de piept şi de inimă. În unele părţi contra diareei se făceau turte din afine şi făină din sâmburi de măsline, care se dădeau bolnavului să le mănânce, fierte în amestec cu frunze de mesteacăn, laur l aur (Datura stramonium) şi traista ciobanului, se foloseau contra diabetului.
Compoziţie chimică: frunzele conţin arbutina, tanin, derivaţi flavonici, derivaţi antocianici, hidrochinona, mirtilina, ericolina, neomirtilina, etc; fructele- tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamină A, vitamină B1, B2, C, E, PP, acizi: citric, benzoic, malic, oxalic, tartric, succinic, malic, lactic, principii bacteriostatice. Acţiune farmaceutică: are proprietăţi astringente, antiseptice, bacteriostatice, scade zahărul din sânge, antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, creşte acuitatea vizuală, adjuvant al diabetului. Frunzele se usucă în straturi subţiri, în locuri aerisite şi uscate şi se păstrează ulterior în săculeţi de pânză sau în pungi de hârtie. Fructele se desprind de frunze prin scufundarea într-un vas cu apă, se zvântă la soare şi se aşează pe policioare de plasă. Se depozitează în încăperi aerisite, fără praf, încălzite, smochininduse. Se mută ulterior în pungi sau săculeţi de hârtie. Frunzele au efecte antidiabetce, astringente, antidiareice, antiseptice urinare, uşor diuretice, iar fructele se folosesc în alimentaţie în tratarea diabetului zaharat complicat, afecţiunilor dermatologice, tulburărilor circulatorii periferice, uretritelor, somatitelor, eczemelor, ulcerațiilor cronice sângerânde. Fructele: antidiareice, antiseptic intestinal, antihelintic, creşte acuitatea vizuală, antiseptic urinar, adjuvant în tratarea diabetului. Se pot folosi în următoarele afecţiuni: Fructele - afecţiuni buco-faringiene, afecţiuni coronariene, afte, anorexie, arsuri, ateroscleroză, azotemie, balonări, bronşite, cancer (preventiv), candidoze, cicatrizarea rănilor, cistite, colesterol mărit, colibaciloză, convalescenţă, cosmetică (tratamente), cuperoză, dermatite (diverse), diabet, diaree, dizenterie, eczeme, edeme, enterocolite de fermentaţie şi putrefacţie, 43
faringite, gută, hemoroizi , hepatită, hipertensiune, imunitate scăzută, infecţii urinare, insuficienţă biliară, metroragii, micoze, obezitate, oftalmologie, oxiuraza, prurigo, rectocolite, retinopatii, reumatism, stomatite, febră tifoidă, tulburări de circulaţie, tuberculoză pulmonară, ulceraţii cronice, uremie, uretrite, varice, viroze. hemoroizi : o cură cu produse din afin sub orice formă. De asemenea se vor face băi locale cu ceai concentrat din frunze de 2 ori pe zi, sau cel puţin după fiecare scaun. Intern ajută pentru că reglează activitatea venelor contribuind la curăţirea lor. Tratamentele fitoterapeutice se fac cu ceaiuri, tincturi şi unguente antihemoroidale, folosind plante bogate în taninuri, care au proprietăti astringente, laxative, antiinflamatoare, antiseptice, cicatrizante, antihemoragice, hemostatice şi sedative.
În tratamentul intern sunt eficiente plantele care normalizează defecaţia, opresc hemoragiile şi calmează durerile la nivelul mucoasei ano-rectale. În tratamentul extern se utilizează comprese, spălături sau băi de şezut cu infuzii şi decocturi de museţel, coadă-şoricelului, gălbenele, nuc, salvie, pătlăgică, urzic ă, muguri de plop negru, castan sălbatic, scoarţă de stejar, care exercită efecte decongestive, antiinflamatoare şi cicatrizante.. Preparare: Frunze - 2 linguriţe de frunze mărunţite se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 10 minute după care se strecoară, se bea în cursul unei zile. - 2 linguriţe de frunze mărunţite se vor pune la 250 ml apă şi se fierb apoi timp de 15 minute. Se folosesc la tratarea diareei, antiseptic urinar şi uşor diareic. Fructele - 2 linguriţe de fructe se vor pune la 500 ml apă. Se va fierbe la foc mic 30 minute. Se va bea călduţ în decursul decursul unei zile. - afinele se folosesc că decoct, obţinut dintr-un pumn de afine, care se fierb într-un litru de apă, până când această cantitate se reduce la jumătate. Se aplică extern sub formă de spălături şi comprese. Pentru igiena zilnică se fac alternativ băile de şezut cu infuzie de muşeţele şi de gălbenele. - 2 linguriţe de fructe zdrobite se vor pune la 500 ml de apă de seara până dimineaţă la temperatură camerei. A două zi se va bea în decursul zilei. - 2 linguriţe de fructe uscate se vor pune la 250 ml apă. Se fierb timp de 10 minute. Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi. - 1 kg de afine zdrobite se vor pune cu 1 kg de zahăr la fiert. Se ţin timp de 30 minute, după care se pun în sticle cu gură mai largă. Se închid bine şi se pot folosi în tot t ot cursul anului. - 1 litru de suc de afine se va pune cu 700 g de zahăr. Se fierb apoi până se leagă siropul. Se pot folosi în tot cursul anului anului la diferite băuturi răcoritoare răcoritoare . Fructe uscate se vor transforma în praf cu ajutorul râșniței de cafea. Se va luă un vârf de cuţit de 3 ori pe zi sub limbă. Se va ţine timp de 10 minute, după care se înghite. - Gemuri şi dulceţuri se pot face conform retetelor tradiţionale. Se iau câte o linguriţă de 3 ori pe zi. - Tinctura (se poate face şi din frunze la diabetici) se folosesc fructele proaspete- o parte de fructe zdrobite şi 5 părţi alcool alimentar de 70A°. Se ţine 15 zile, apoi se vor strecura. În timpul celor 15 zile se va agita des şi se ţine la temperatura camerei. Se va lua câte 20 picături-o linguriţă de 3 ori pe zi diluată dil uată cu puţină apă. 44
ALUN (Corylus avellana) Arbust de 3-5 m, întâlnit în zonele deluroase şi submontane, ale cărui proprietăţi medicinale sunt cunoscute de foarte mult timp. Îl găsim prin tufişuri, tăieturi şi margini de pădure, grohotişuri şi chiar poieni. Părţile folosite: frunzele, fructele şi mugurii. Recoltarea mugurilor de alun se face în luna aprilie, a frunzelor în lunile iunie şi iulie, iar recoltarea fructelor se face în lunile octombrie şi noiembrie.
Compoziţie chimică Alunul conţine polifenoli, acizi fenol carbonici, flavonoide, ulei volatil, zaharuri, săruri minerale etc. Fructele au un conţinut redus de apă şi sunt foarte bogate în ulei gras. Conţin proteine, hidraţi de carbon, săruri de potasiu, calciu, fosfor, fier, şi vitamine. Indicaţii terapeutice Datorită faptului că fructele sunt bogate în vitamine, calciu, fosfor, fier şi potasiu, acestea au proprietăţi nutritive şi energetice. Frunzele sunt utilizate ca vasoconstrictoare, tonifiante venoase în tratamentul varicelor şi edemelor, ca antihemoragic şi pentru mărirea rezistenţei capilarelor. Uleiul volatil obţinut din frunze are proprietăţi vasoconstrictive şi bacteriostatice. Scoarţă se recomandă în febră intermitenţă, iar amentii, ca sudorific şi astringent Alunele au o valoare nutritivă foate mare. Sub aspect energetic, 100 g de alune au o valoare de 2890 kj, fapt ce fundamentează recomandările alunelor ca energizant la bolnavii de tuberculoză şi la diabetici. Alunele sunt recomandate tinerilor aflaţi în creştere, persoanelor anemice, femeilor în timpul sarcinii, copiilor debili şi persoanelor de vârstă a treia. Alunul este indicat pentru: - stimularea proceselor de creştere la copii, sportivi, adolescenţi, femei gravide, persoane anemice şi bătrâni (fructele sunt considerate nucile longevităţii), cu efecte energetice, vitaminizante şi tonice; - hepatită epidemica, diabet, hemoroizi , teniază; - astm bronşic, emfizem pulmonar, silicoză, tuberculoză; - neurastenie, stări stresante, depresie psihică; - reglarea ciclului menstrual, litiază renală, colici nefritice; - edeme ale picioarelor; - afecţiuni dermatice: ulceraţii, eczeme, răni zemuinde, pecingine, varice, leziuni erozive, infecţii cutanate, micoze, perifeblite, acrocianoză, eritrocianoza, piodermite, ochi încercănaţi. Mod de utilizare Uz intern Infuzie din frunze de alun : 20g frunze uscate la 1 litru apă clocotită; se lasă la macerat 8 ore, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri reci pe zi, cu rol asupra elasticităţii şi tonusului vaselor de sânge în varice, ulcere varicoase şi umflături ale picioarelor.
45
Infuzia de muguri se realizează prin adăugarea de apă fierbinte peste o mână de muguri mărunţiţi, după care se mai dă puţin în clocot. Se administrează două căni pe zi. Decoct din frunze de alun : 1 lingură frunze la 200ml apă rece; se fierbe 20-30 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară, se îndulceşte şi se utilizează intern în hemoragii şi hemoroizi. Decoct din scoarta de radacini : 30g scoarţă de rădăcini la 1 litru de apă; se fierbe 15 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se administrează intern datorită însuşirilor astringente şi antifebrile. Tinctura din frunze : o parte frunze de alun mărunţite se pun la 5 părţi de alcool alimentar de 70 de grade se ţin la temperatura camerei timp de 15 zile după care se strecoară. În timpul acesta se vor agită de mai multe ori pe zi pentru a extrage principiile active din plante. Se va folosi diluat o linguriţă în 100 ml apă. Se poate folosi şi 10 picături în afecţiuni mai uşoare. Se poate folosi de 3 ori pe zi chiar şi în cure de lungă durată. Praf din frunze de alun : frunzele uscate se macină cu raşnita de cafea, se cern apoi prin sită fină. Se va lua câte un vârf de cuţit de praf sub limbă de 3 ori pe zi. Se va ţine apoi timp de 10 minute, după care se înghite cu puţină apă. Maceratul de muguri de alun se obţine din muguri ce se mărunţesc se lasă la macerat timp de 12 ore. După macerare, se filtrează și se depozitează la rece. Acest preparat conţine un hormon de creştere foarte util pentru foarte multe afecţiuni. Uleiul de alune este realizat prin presare la rece poate fi găsit în magazinele naturiste. Se ia timp de 15 zile, pentru combaterea teniazei, diabetului anemiei. Fructe crude prajite , consumate câte 10, dimineaţa şi seara, ca tonic şi nutrient
general.
Uz extern Infuzia de frunze de alun se realizează prin adăugarea de apă fierbinte, o mână de frunze de alun, după care se dă în clocot. Poate fi folosit extern pentru tratarea varicelor, plăgilor, sub formă de comprese locale. Decoct din frunze : 25g frunze 1 litru de rece; se fierbe 20 de minute la foc domol, se se foloseşte la cu rol cicatrizant , cronice, eczeme zemuinde, piodermite, micoze infectate dureri hemoroidale. Decoct din scoarta : 30g de scoarţă fiartă în 1 litru de apa; se lasă 10 minute pentru infuzare, se strecoară şi se pun comprese că cicatrizant în ulcere varicoase, eczeme zemuinde, periflebite sau comprese în edemele pleoapelor şi cearcăne. Decoct din 50g de scoarta într-un amestec de 500ml vin + 500ml apă; se infuzează 15 minute, se strecoară şi se foloseşte că pansament în răni, pecingine, ulceraţii, ulcere varicoase.
46
Contraindicatii: alergii la alune care pot duce la socuri anafilactice fatale; sunt contraindicate bebeluşilor până la vârsta de un an (se pot înneca sau pot determina alergii)
ANGHINARE (Cynara scolymus L.)
Este o plantă erbacee perenă aparţinând familiei compozitelor. Aceasta prezintă o tulpină dreaptă, ramificată pe care sunt prezente frunze mari şi spinoase de culoare verdealbicioasă pe dos. Florile sunt de culoare roşie-violacee, dispuse în capitule mari şi sunt învelite în solzi cărnosi ce sunt comestibili. Provine din regiunea mediteraneană, fiind cultivată pentru solzii cărrnosi şi receptaculii florali ce sunt comestibili. Ea creşte în toate zonele țării, fiind mai des în sud, la poalele pădurilor. Se recoltează întreaga plantă (iunieseptembrie), mai utilizate fiind frunzele cu o lungime cuprinsă între 30 şi 35 de cm.
Utilizare: Poate fi utilizată în tratarea următoarelor boli: nefrite cronice, vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipaţii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datorează conţinutului bogat de oxidanţi, polifenoli, flavone, insulină, săruri de potasiu şi magneziu. Aceste substanţe au o acţiune de excitare a secreţiei biliare, ajută la scăderea zahărului în sânge, regenerează celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizează în cazul lipsei poftei de mâncare. Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracaterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului. Paralel cu acest efect, ceaiul de anghiare are şi însușirea de a diminua zahărul din sânge dând bune rezultate în unele forme de diabet. Acţiunea antidiabetică s-ar datora unei oxidaze. Ca diuretic, ceaiul din această plantă se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece mărește volumul de urină şi favorizează în acelaşi timp eliminarea ureei şi a substanţelor toxice ce se formează la nivelul ficatului şi rinichilor. Datorită eliminării de toxine, se observă efecte favorabile în tratamentul urticariilor şi a diferitelor forme de prurit (mâncărime). Bune rezultate dă ceaiul de anghinare şi în bolile tubului digestiv, manifestate prin constipaţie, vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, colite, hemoroizi şi lipsa poftei de mâncare. Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală. Cercetările mai noi atribuie anghinarei proprietăti antimicrobiene. Pentru a prepara ceaiul de anghinare se va proceda în felul următor: într-un vas se pune o lingură de frunze mărunţite care se opăresc cu 500 g apă clocotită. După răcire se strecoară lichidul şi se îndulceşte cu zahăr. O parte din ceai se bea dimineaţa pe stomacul gol, după care bolnavul va sta culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul cantităţii de ceai se va bea în cursul zilei cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. E bine ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începând cu doze mici, în primele zile, care apoi să crească treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o lună pauză, după care se va relua.
47
De reținut: anghinarea NU este recomandată femeilor care alaptează, deoarece diminueaza secreția lactată. În timpul unei cure, sucul de anghinare băut dimineața, pe stomacul gol, modifică favorabil metabolismul ureei şi al colesterolului. Contraindicații: afecțiuni renale şi hepatobiliare.
CASTAN PORCESC (Aesculus hippocastanum)
Castanul sălbatic este un arbore cu scoarța cenuşie, adeseori crăpată. Frunzele sunt opuse, lung petiolate de forma palmei, compuse fiecare din 5-7 foliiole dințate pe margini. Florile formează inflorescențe mari aşezate la varful ramurilor. Fiecare floare este formata din 5 sepale, 5 petale inegale, de culoare albă, cu pete galbene care mai tarziu devin roşii, 7 stamine şi un ovar care la maturizare se transformă intrun gruct tepos. Toamna, aceste fructe se deschid, lasând să cadă 2-3 semințe brune lucioase. Înfloreşte în lunile apriliemai. De la castan se recoltează, coaja, florile, frunzele şi semințele. Coaja se adună primavara, în momentul când seva începe să circule în arbore. Coaja se recoltează numai de pe ramurile de 2-5 ani. Florile se culeg când 50-60% din infloreşcente sunt înflorite. Se taie întreaga infloreşcentă, apoi florile se ciupesc de pe codițe. Frunzele se recoltează fără petiolul principal. Recoltarea se face până în luna iunie. Semințele se adună toamna, în lunile septembrieoctombrie, când fructele se deschid. Cojile şi frunzele se usucă la o temperatură de 50-60 grade C, iar florile la cel mult 35 grade C. Uscarea semințelor se face începând cu o temperatura de 40 grade C, care pe parcurs trebuie să crească la 60 grade C. Din 2,5-3 kg coji, 6-7 kg flori, 3,5-4 kg frunze, 1,5-2 kg seminte, se obține 1 kg produs uscat pentru fiecare sortiment.
Compoziție: saponozide triterpenice (escina cu proprietăți vasotonice), cumarine, substanțe amare, taninuri, derivati flavonici (rutozidul, un glicozid cu proprietățile vitaminei P), esculozida din scoarța arborelui mareşte rezistența vasculară. Acțiune: tonifianta a pereților vasculari, vasodilatatore, antiedematoasă, anticoagulantă, fluidizantă a sangelui, hemostatică, antiexudativă venoasă, antiinflamtorie, creşte rezistența pereților vasculari, scade permeabilitatea vasculara, antireumatică (escina ameliorează durerile sciatice, spondiloza, hernia de disc), febrifuga (scade febra). Indicații: - uz intern: tulburări circulatorii periferice (flebita, inflamația venelor, varice, ulcere varicoase), insuficiența venoasă cronica şi limfatica (edeme), hemoroizi , hipertrofie de prostată;
48
- uz extern: varice, hemoroizi , contribuie la vindecarea hematoamelor, luxațiilor, în afecțiunile mucoase bucale vindecă aftele, ulcerațiile, sindroame febrile (malarie) are acțiune asemanatoare chininei, piramidonului.
Mod de administrare: infuzie, decoct, extract din muguri de castan sălbatic, tinctură, unguente, pulbere (făină de castane). Pulberea (făină) de castane se obține prin măcinarea poate fi folosită sub forma de cataplasme pentru alinarea durerilor reumatice, imbunatatirea circultiei sanguine. Infuzia se prepara din 1- 2 lingurite de frunze şi fructe uscate la o cană cu apă clocotită, lăsate la infuzat 10 - 15 minute, se bea de 3 ori pe zi. În uz extern se foloseşte sub forma de băi, cataplasme. Extract din muguri de castan salbatic - 50-150 picături în puțina apă, de 2-3
ori/zi. Tinctura , se administrează căte 30 de picături de 2-3 ori pe zi; este cea mai eficientă modalitate de administrare deoarece principiile active conținute nu se dizolvă în apă, ci doar în alcool. Se prepară din coaja brună de castane care se pune la macerat în alcool de 60-70 de grade (se aşează cojile în borcane, pănă se umple borcanul peste care se toarnă alcool şi se lasă la macerat timp de 21 - 30 de zile, cu borcanul bine închis, păstrat la temperatura camerei.
Un unguent pe bază de castan sălbatic se poate prepara amestecând 100 ml tinctură cu 100gr lanolină sau vaselină care se poate folosi apoi în uz extern; sau din unt, tinctura de castan şi frunze verzi se fierbe în baia de aburi timp de 2 ore, apoi se strecoară şi se pastrează în borcanele de sticlă înhise ermetic şi se foloseşte în uz extern. Vin din scoarta macinata se obține din 1 litru de vin ab în care se adaugă 50gr scoarță de castan şi se lasă la macerat 10 zile; se consumă câte un paharel inainte de mese în caz de colite, diaree, malarie, având efecte similare cu arborele de chinină.
Contraindicații: Nu se administrează în perioada sarcinii sau alăptării; se evită administrarea persoanelor suferinde de boli renale sau hepatice. Se va respecta doza limită admisă pentru a evita supradozajul.
49
CERENTEL (Geum urbanum) Cerențelul are nişte flori mici, galbene, cu cinci petale, este înalt de nici jumatate de metru, iar frunzele sale sunt dințate. Este extrem de răspândit, crescând în masă la adăpostul umbros al pădurii, dar şi pe marginile de drumuri, pe lângă casă ori pe locurile virane. Rădăcina este puternică, perenă (dormitează iarna în pământ, reînviind odată cu primăvara) şi - foarte interesant - are un miros care aduce aminte de cuișoare, datorită unei substanțe volatile pe care o secretă ambele specii. Se culege de la el rădăcina (rizomul), care se scoate toamna, în noiembrie, când are maximum de principii active. Pământul de unde este luată trebuie să fie umed, iar rădăcina trebuie uscată cu mare grijă căci există riscul să se piardă proprietăţile terapeutice. Rizomii se dezgroapă, se spală rapid în curent de apă rece, se despică în două sau în patru şi se usucă în strat subțire, în locuri lipsite de umiditate și bine aerisite. Atunci când rădăcinile capătă o consistență lemnoasă şi devin casante, rupându-se cu un pocnet sec, procesul uscării s-a încheiat. Rizomii de cerențel se păstrează în săculeți de hârtie, în locuri curate şi lipsite de umiditate. Iată, în continuare, şi câteva utilizări terapeutice ale lor. În vechime era recunoscută sub numele de “planta binecuvântată” şi se credea că are puteri magice. Planta se purta ca amuletă pentru a-l păzi pe individ de demoni, spirite rele şi alte năzdrăvănii.
Principiile active din cerenţel au acţiune astringentă (provoacă strângerea ţesuturilor, înlăturând spasmele musculare), analgezică (înlătură temporar durerea) şi antiseptică (împiedică infecţiile microbiene prin modificarea mediului în care se dezvoltă acestea şi putrefacţia). Se prepară un decoct din două liguriţe de rădăcină mărunţită la o cană de apă rece, care se fierb timp de 30 de minute. Se administrează intern, în trei doze, după principalele mese. Ceaiul se bea neîndulcit sau îndulcit cu zaharină, de preferinţă, pe stomacul gol. Unii specialişti consideră că efectul terapeutic poate fi intensificat în cazul în care cerenţelul este folosit în amestec cu alte plante cu proprietăţi asemănătoare, cum ar fi sunătoarea sau muşeţelul. Important de ştiut este că, acest ceai se bea în cantități limitate şi între mese, deoarece în cantități mari provoacă greața şi iritații gastrointestinale. Pacienților care suferă de afecțiuni hepatice şi renale li se interzice consumul de ceai de cerențel. Pentru uz extern (aplicaţii locale sub formă de comprese şi gargară), decoctul trebuie să fie mai concentrat. Se folosesc trei linguriţe la o cană de apă rece. Recomandări Cerenţelul este recomandat în abcese dentare, amigdalite, gingivite, plăgi ale cavităţii bucale. De asemenea, este un bun dezinfectant şi calmant în diareea infecţioasă şi enterocolite, opreşte hemoragiile, fiind recomandat în metroragie, epistaxis şi în dismenoree, şi calmeaza durerile hemoroidale şi menstruale. Datorită conţinutului în tanin se recomandă şi în alte afecţiuni ale stomacului, precum şi pentru calmarea simptomelor (greaţă, vărsături) provocate de tulburările ficatului sau ale bilei. 50
Decoctul de cerenţel se foloseşte pentru dezinfectarea rănilor, în amigdalite şi pentru oprirea sângerării gingiilor (cicatrizare) în gingivite.
COADA-CALULUI (Equisetum arvense) Coada-calului este uşor de recunoscut, după tulpina sa zveltă, înaltă de până la 30 de centimetri, cu frunze înguste, dispuse în vertical. Mai există o altă specie de Coada-calului (Equisetum maxima), cu acelea și proprietăți medicinale, dar care crește de două ori mai înaltă, în rest fiind foarte asemănătoare cu prima. Ambele sunt plante iubitoare de lumină, cu preten ții reduse față de umiditate și sol, care preferă nisipurile, pârloagele, pământul afânat de săpăturile recente, unde lipsa concuren ței altor surate le asigură soare din belșug. În România, întâlnim Coadacalului în toate zonele țării, unde crește de la câmpie și până în zona submontană. Principii active Oxid salicic (5-7%), gluteolină, nicotină, palustrină și palustridină, fitosterină, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, săruri de potasiu. Sporii con țin acizii cu lan ț lung alfa, omega-dicarboxilici, prezen ți în fracțiunea lipidică . Principiile active din coada-calului au ac țiune antimicrobiană, antiseptică, antiinflamatoare, măresc rezisten ța țesutului conjunctiv, activează circula ția locală. Planta este indicată pentru uzul intern, sub formă de ceai cu ac țiune diuretică, sau extern, sub formă de comprese și băi.
Indicaţii În tuberculoza pulmonară (ca remineralizant), în metroragii, epistaxiz, hemoroizi (ca hemostatic), în gută și reumatism (diuretic), în afec țiunile renale și ale vezicii urinare, în broșnite, în bolile de inimă, ficat, piele, în ulcer gastric, plăgi, ulcere la picioare, afte. Recoltarea Sezonul de recoltare începe la sfâr șitul lui mai, când deja planta se apropie de maturitate. Tulpinile se recoltează prin tăiere, fără a smulge rădăcina (din care planta va răsări de la un an la altul), cu un cuțit sau cu o seceră. După recoltare, Coada-calului nu se păstrează mai mult de 2 ore înainte de a se pune la uscat, pentru a nu se încinge. Este bine să culegeţi Coada-calului în zilele însorite, după oră 15, când planta a pierdut deja multă apă, iar frunzele au concentra ția de principii active foarte ridicată. Tulpinile de Coada-calului se usucă în locuri bine aerisite, umbroase, în strat nu mai gros de 6 centimetri, și întorcăndu-le măcar o dată pe zi, a șa încât să fie expuse la aer toate păr țile. Când tulpinile devin rigide și se rup u șor, procesul de uscare s-a încheiat, iar planta se depozitează în pungi de hârtie. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de 2 ani. . Mod de preparare şi administrare Pulberea de Coada-calului Se obține prin măcinarea fină, cu râ șnița electrică de cafea, a păr ților aeriene uscate. Pulberea astfel ob ținută se depozitează în borcanele închise ermetic, în locuri ferite de lumină, a șa încât principiile sale active să nu se degradeze. Se administrează câte o jumătate de linguri ță - o 51
linguriță rasă, de trei-patru ori pe zi, în cure cu o durată de până la trei luni. Pentru tratarea unor afecțiuni acute, cum ar fi gastrita hiper-acidă sau hemoragiile, se pot lua până la 6 li nguri țe pe zi.
Infuzia combinată de Coada-calului Se folosește mai ales extern. Se prepară folosind extrac ția la rece, combinată cu cea la cald: patru-șase lingurițe de pulbere de tulpini mărun țite de Coada-calului se macerează 8 ore, într-un sfert de litru de apă, după care se filtrează, iar preparatul ob ținut se lasă deoparte. Planta rămasă după filtrare se opăre ște cu încă un sfert de litru de apă, după care se lasă să se răcească și se strecoară. În final, se combină maceratul cu infuzia, preparatul rezultat folosindu-se mai ales extern, pentru spălături și comprese. Acest remediu este un puternic diuretic, antiseptic, cicatrizând totodată și tonifiind țesuturile, inhibând dezvoltarea unor bacterii. Tinctura de Coada-calului Se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de Coada-calului, peste care se adaugă două căni (în total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticlute mici, închise la culoare. Se administrează, de 4-6 ori pe zi, câte o linguriță diluată în pu țină apă. Cataplasmă cu Coada-calului Se iau 2-3 tulpini uscate de Coada-calului și se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie, într-un vas cu apă caldă (40-50 grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă vreme de o oră. Sucul de Coada-calului Se obține doar din plantă proaspătă, care se spală și apoi se toacă mărunt. 30 g de tocătură se pun într-un vas cu 30 ml de apă și se lasă la macerat vreme de jumătate de oră, după care se stoarce prin tifon. Se obține un lichid verzui, cu miros specific, ce se folose ște intern și extern. Sucul de Coada-calului Se obține doar din planta proaspătă, care se spală şi apoi se toacă mărunt. 30 g de tocătură se pun într-un vas cu 30 ml de apă şi se lasă la macerat vreme de jumatate de oră, după care se stoarce prin tifon. Se obține un lichid verzui, cu miros specific, ce se folosește intern şi extern. Pentru a combate hemoroizii dureroşi şi nodulii hemoroidali se aplică un terci de plante proaspete, care se face astfel: Se spală coada-calului proaspătă şi se fărâmiţează bine pe un fund de lemn până se formează un terci. Ca mijloc hemostatic, ea ajută în hemoragiile pulmonare, în metroragii (hemoragii uterine neregulate), în hemoragiile stomacale şi ale hemoroizilor. Aici este nevoie, fireste de un ceai concentrat. În mod normal se calculează pentru 1 ceaşcă, 1 linguriţă cu vârf de plante, în cazul hemoroizilor se pun însa 2-3 linguriţe cu vârf la 1 ceaşcă.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu Coada-calului Administrarea plantei pe perioade de timp mai lungi de două săptămâni nu le este recomandată copiilor, datorită conţinutului ridicat de siliciu. Administrarea de Coada-calului inhibă absorbţia vitaminei B1, motiv pentru care nu va fi administrată concomitent cu suplimentele care conţin această vitamină. Nu se recomandă pentru femeile gravide sau care alăptează. 52
Poate avea efect iritant asupra tractului digestiv. Curele cu Coada-calului nu vor depăşi durata de trei luni, urmate de 30-45 de zile de pauză, pentru a da timp organismului să elimine eventualul exces de siliciu.
COADA SORICELULUI (Achillea milefolium) Planta erbacee, perenă, din familia asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. O putem întâlni de la câmpie și până în zonele subalpine. Numele Achillea provine de la Ahile, eroul din războiul troian, care a descoperit această plantă și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților, iar cel de coada șoricelului” vine de la frunzele acesteia care sunt fine și lungi precum coada unui șoricel. Fiind una dintre cele mai întâlnite plante medicinale din România, coada șoricelului se găse ște foarte ușor, fiind foarte rezistentă la condi țiile de mediu. Leacul tuturor relelor sau coada șoricelului, după cum era denumită în vremuri demult apuse, se găseşte pe mai toate plaiurile mioritice de la șes până la poalele mun ților. Considerată banală de contemporani din pricina vastei sale răspândiri, coada șoricelului era apreciată și folosită cu regularitate pe tot parcursul vie ții unui om. Strămoşii o foloseau ori de câte ori o boală rarisimă îşi atingea, dovezi arheologice arătând că ea era folosită în scopuri rituale și terapeutice cu cel pu țin patru-cinci mii de ani în urmă. În Moldova, în nordul și în centrul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei, Coadașoricelului era folosită drept cicatrizant, calmant pentru "opăritură" (alergie cutanată), ca plantă aperitivă. În zonă de vest a Transilvaniei, era folosită în scăldători pentru pruncii debili, ca spălături în "poală albă" (leucoree), ca cicatrizant după extrac țiile dentare. În Bucovina, ceaiul de Coadașoricelului se lua atunci când tinerelor femei "nu le veneau rândurile" (amenoree), pentru "schimbarea sângelui" (dezintoxicarea organismului și întărirea imunității), înaintea venirii toamnei. În nordul și estul Moldovei, Coada- șoricelului se mai folosea intern contra "aprinderii de mațe" (colon iritabil sau colită de fermenta ție), extern contra "trânjilor" (hemoroizi sângerânzi) și, tot extern, pentru închiderea rapidă a rănilor. Aceasta se culege în mijlocul unei zile însorite, deoarece atunci are concentra ția maximă de uleiuri volatile. De obicei se culeg doar florile (nu trebuie să aibă fructifica ții sau peduncule) deoarece acestea au cele mai mari calită ți terapeutice, însă se poate culege cu tot cu tulpină (să nu fie mai lungă de 30 de cm). Perioada în care se poate recolta este iulie-octombrie. După recoltare, florile se pun la uscat la umbră într-un loc aerisit și fără umiditate (în cazul recoltării cu tot cu tulpină, acestea pot fi atârnate tot la umbră într-un loc lipsit de umiditate și aerisit). După uscarea completă, se recomandă ca plantele să fie ținute în pungi de hârtie în locuri întunecate și fără umiditate.
Principii active: Ulei eteric, acizii achileic, formic, auteic, aconitic, ascorbic, folie, probionic, valerianic, palmitic, stearic, miristic, oleic, linoleic, succinic, urme de acid salicilic, cafeic, alcool etilic metilic, flavone, maltoză, zaharoză, glucoză, arabinoză, galactoză, dextine, aminoacizi, proteine, taninuri, substanțe anorganice cu elementele chimice fier, mangan, zinc, cupru, cadmiu, nichel, siliciu și calciu. 53
Substanțele sunt concentrate în inflorescen ță, apoi în frunze, mai pu țin în tulpină sau rădăcină. Planta conține principii antiinflamatoare, calmante, astringente, aseptice. Elimină sau limitează procesul inflamator, distruge microorganismele, provoacă strângerea țesuturilor, moderează secre țiile și ușurează cicatrizarea. Acțiune farmacologică: Datorită uleiului volatil are următoarele ac țiuni: stomahice, astringente, antiinflamatoare, calmante și ușor antiseptice și tonic-amare. Intern: antiseptic bron șic, dezinfectant și calmant gastro-intestinal în inflama țiile gastrointestinale, diminuează secre țiile gastrice, topic, antispasmodic ale căilor biliare, decongestiv hemoroidal. Extern: calmant, antiinflamator și dezinfectant (băi și comprese).
Întrebuinţări Intern: În anorexie-datorită gustului amar imprimat de achileină cre ște apetitul. În hemoroizi , hipermenoree și dismenoree, datorită achileinei, care reduce timpul de coagulare a sângelui, diminează congestia, usucă secre ția, și are proprietăți calmante și dezinfectante. Proprietăţile antiinflamatorii, antiseptice și protectoare epiteliale sunt întărite și datorită prezenţei uleiului volatil. Coada șoricelului mai este utilizată cu bune rezultate și în bronșite, gastrite, balonări abdominale și boli ale vezicii urinare. Extern: Sub formă de comprese calmează tenul ro șu și iritat. Se mai utilizează în arsuri, plăgi purulente, abcese dentare, ulcer varicos. În hemoroizi, sub formă de ceai în amestec cu frunze de urzică, iar în caz de constipa ție se adaugă și coadă de cru șin.
Coada șoricelului se utilizează în următoarele moduri: Pulberea - se ob ține prin măcinarea plantei cu ajutorul unei râ șnițe. Se recomandă să se păstreze în borcane închise ermetic pe o perioadă de maxim 2 săptămâni (substan țele volatile se evaporă foarte repede). Se pot administra 4 linguri țe pe zi pe stomacul gol. Infuzia - se ob ține din 3-4 linguri de plantă mărun țită puse în 500 ml de apă timp de 8-10 ore după care se filtrează. Planta rezultată din filtrare se pune din nou în 500 mil de apă la fiert timp de aproximativ 5 minute. Cele două infuzii rezultate se amestecă și se păstrează pentru uz intern. Se pot administra 2-3 căni de infuzie de coada șoricelului pe zi. Sucul - se ob ține din plante proaspete ce sunt adăugate împreună cu apa într-un mixer (la 50 g plantă se adaugă 50 ml apă). În urma mixării amestecul trebuie să fie omogen și se strecoară prin tifon. Se administrează 50 ml pe zi persoanelor cu afec țiuni hepato-biliare, intestinale și inapetente. Sucul de coada șoricelului se poate folosi și extern sub formă de comprese pentru bătături, arsuri ușoare și pentru grăbirea cicatrizării rănilor.
54
Tinctura - se ob ține prin adăugarea a 20 de linguri de pulbere de coada șoricelului în 500 ml de alcool alimentar (70o). Se lasă la macerat 2 săptămâni, după care se filtrează și se ține în sticluțe închise la culoare. Se administrează o linguri ță diluată în pu țină apă de patru ori pe zi. Cataplasma - se ob ține dintr-o mână de flori de coada șoricelului mărunțite ce sunt lăsate 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă. Se ține pe rană, acoperit cu tifon, timp de 1 oră.
CRETUSCA (Filipendula ulmaria) Planta erbacee care cre ște în locuri umede prin păduri de munte, pe malul apelor. Florile proaspete, prin frecare între degete, degajă un miros de salicilat de metil. În scop terapeutic se folosesc păr țile aeriene ale plantei, (Herba Ulmariae) recoltate în perioada înfloririi în lunile iunie până la sfâr șitul lunii august. Compoziție: flavonozide, gaulterozida, spireina, glicozide cvercetinice, fenolice, taninuri. Acțiune: antialgică, antiinflamatoriei, antireumatică, febrifugă, diuretică, depurativă, diaforetică. Indicații: afecțiuni genitale, afte, anemie, anorexie, atonii musculare, cicatrizarea rănilor, diaree, diabet zaharat, dureri abdominale, dureri de cap, enterocolită, fixarea sarcinii, fracturi, hemoragii uterine, hemoroizi , hipermenoree, metroragie, dismenoree, laringite, leucoree, migrena, nervozitate, otită, plăgi ulcerate, pregătirea interven țiilor chirurgicale în sfera ORL, prurit vulvar, răni, regurgitări, slăbiciune musculară, scorbut, sâni veşteji ți atoni, stomatite, tulburări menstruale, ulcere varicoase, vergeturi.
Mod de utilizare Intern: Infuzie din 2 lingurițe de plantă mărun țită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 1-2 căni pe zi. Praf din plantă ob ținut cu râşniţa de cafea. Se va lua un vârf de cu țit care se pune sub limbă. Se va ține apoi timp de 10 minute, după care se înghite. Se face de 3 ori pe zi. Tinctura din 50 g de praf care se pune cu 250 ml alcool alimentar de 70A° și se va ține timp de 15 zile agitând des. Se va ține închis ermetic la temperatura camerei. Se strecoară și se pune în recipiente mai mici. Se va lua de la 10 picături până la 1 linguri ță de 3 ori pe zi, diluată cu pu țină apă.
Extern: Decoct din 1 linguriță plantă la 200 ml apă , se fierbe 10 minute, se aplică sub formă de comprese.
55
Unguent - se ia unt care se va pune la fiert. Se va arunca apoi spuma care se formează la suprafață și de asemeni se va separa de depunerile de pe fund. Cu acest unt 1 parte și 1 parte praf de plantă se pot face unguentele în mai multe feluri: 1. Se amestecă în păr ți egale praf de plantă cu unt până la omogenizare. 2. Se pune la fiert pe baia de apă pentru 3 ore apoi se filtrează. În ambele cazuri se unge local de 2 ori în strat sub țire. Se poate folosi orice bază grasă: untură de porc nesărată, seu, vaselină, lanolină, etc.
Contraindicații: Nu se consumă planta în caz de astm bronșic sau sensibilitate la acid salicilic (aspirină).
CRUSIN (Rhamnus frangula)
Cruşinul este un arbust care poate fi întâlnit în diferite regiuni ale țării, prin lunci, la margina pădurilor și în crânguri. În unele locuri este numit cra șci, lemn-câinesc, pațachină. De la cru șin se folosește coaja ramurilor și tulpinițelor tinere - Cortex Frangulae, uscată și veche de un an, întrucât cea proaspătă este vomitivă. Proprietă țile medicinale ale cojii de cru șin se cunosc încă de pe la anul 1300. Coaja conține principii antrachinonice cu ac țiune purgativă, care au avantajul fa ță de alte purgative de origine vegetală că se pot folosi multă vreme fără a produce obișnuință pentru organism. Componenții principali: - glocuzide antrachinonice, frangulina, gume, mucilagii, acid crisofanic.
Indicații: Intern: constipație spasmodică (poate fi luat de femeile însărcinate, întrucât nu măre ște peristaltismul intestinal), insuficiență biliară și constipații consecutive, hemoroizi , obezitate, celulită, tulburări ale circula ției, paraziți intestinali. Extern: plăgi atone, scabie. Cantitatea de coajă folosită pentru un ceai este în func ție de starea de constipa ție a organismului. În cantitate mică are ac țiune laxativă. Întotdeauna se va începe cu doze mici, care se vor mări în func ție de efectul produs. Mod de preparare şi administrare: Pulberea (obţinută prin măcinarea fină cu râşniţa electrică de cafea) - se ia 1/2-o linguriţă rasă (se ține sub limbă vreme de 10-15 minute) apoi se înghite cu puţină apă. De obicei cruşinul se combină în propor ții egale cu pulberea de fenicul (Foeniculum vulgare) contra balonării și de nalbă (Malva off.) pentru a nu irita colonul. Tratamentul se face de 1-2 ori pe zi, pe stomacul gol. 56
Decoctul combinat - 1 linguriţă de pulbere de cru șin, 1 linguriţă de pulbere de rădăcină tătăneasă și un vârf de cu țit de cui șoare se lasă la macerat într-o jumătate de cană de apă de seară până diminea ță, după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se fierbe 10 minute, după care lasă la răcit și se filtrează. Se combină maceratul cu decoctul răcit. Se beau 1-2 căni pe zi.
Precauţii: Decoctul clasic de cruşin, fãrã o macerare la rece în prealabil este foarte iritativ pentru stomac şi colon şi dã adesea balonare şi colici abdominale violente. Din acest motiv este extrem de important: 1. Sã-l folosiţi sub formã de pulbere sau de decoct combinat. 2. Sã-l combinaţi cu plantele emoliente şi carminative menţionate mai sus. Contraindicaţii: Diaree, diaree cronică, colon extrem de iritabil, intervenţii chirurgicale recente pe intestinul gros sau pe zona ano-rectală
FRASIN (Fraxinus excelsior) Frasinul (Fraxinus excelsior), mojdreanul (Fraxinus ornus) precum şi ceilalţi frasini care trăiesc în România, prezintă valoare oficinală 3. Specia comună (Fraxinus excelsior) este cea mai valoroasă din punct de vedere fitoterapeutic, mojdreanul având o concentraţie cu ceva mai mică de principii active. Pentru protecţia plantelor înrudite rare, se recomandă evitarea recoltării materiei prime care provine de la frasinul de câmp şi frasinul pufos. De la frasin sau mojdrean, se colectează frunzele, scoarţa, mugurii şi fructele. • Frunzele de frasin se colectează doar de pe exemplarele aflate la depărtare de zonele poluate, strunjinduse foliolele de pe axul lor principal. Perioada optimă de recoltare corespunde calendaristic lunii mai şi iunie. Uscarea se realizează în spaţii aerisite, curate şi întunecoase. • Scoarţa de frasin se taie cu briceagul “în fluier” de pe crengile de 2 ani, primăvara devreme la pornirea arborelui în perioada în vegetaţie. Această materie primă, se uscă într-un singur strat în locuri aerisite mai calde. • Mugurii, care sunt de fapt frunzele foarte tinere ale frasinului, aflate în stadiul primar, când încă foliolele nu sunt autonome, se culeg în aprilie, după ce florile încep să cadă. Ei nu se uscă, ci se întrebuinţează în stare proaspătă, fie administrându-se sub imediat sub formă de infuzie, fie folosindu-se pentru obţinerea unei tincturi. • Seminţele de frasin se extrag din samarele încă nemature (verzi), utilizându-se, de asemenea, în stadiul proaspăt.
Compoziţie 3
Termenul oficinal desemnează proprietatea terapeutică a unei plante sau ale unor extracte, fiind sinonim cu acela de medicinal (plante oficinale = plante medicinale). Astăzi titulatura de oficinal apare numai în fitoterapie. Odinioară "oficinal" era sinonim cu "farmaceutic".
57
În frunzele frasinilor, s-au identificat o serie de compuşi, ca: acizi organici (acid malic, acid ursolic, acid tanic), flavonoide (cvercitina, cvercetrolul), glucide şi derivaţi ai acestora (glucoză, manitol, mucopoliglucide), gume, chinone, derivaţi cumarinici (fraxina), uleiuri volatile care conţin terpene, săruri minerale, vitamine (vitamina C, vitamine P, provitamina A). Scoarţa acestor arbori, conţine cumarine şi derivaţi ai acestora (fraxină, fraxinolul, fraxidina, fraxidinina) precum şi tanin. Datorită acestei compoziţii, foliolele - numite FOLIA FRAXINI, scoarţa - CORTEX FRAXINI, dar şi mugurii ori seminţele, imprimă frasinului proprietăţi medicinale.
Proprietăţi terapeutice Efectele exercitate de frasini asupra organismului uman, în funcţie de materia primă utilizată, sunt prezentate mai jos. • Frunzele sunt: - diuretice, diaforetice (sudorifice), uşor laxative, antigutoase, cicatrizante şi antihemoragice (datorită unei chinone cu structură asemănătoare vitaminei K), antinflamatoare pentru intestine. • Scoarţa prezintă proprietăţi antioxidante. • Mugurii prezintă efecte antigutoase, hipocolesterolemiante. • Seminţele sunt afrodiziace. Recomandări: Frunzele Infuzia de frunze de frasin - se prepară dintr-o lingură de material mărunţit la 200 ml apă, conţinând principii active (acid ursolic, chinone, etc.) care ajută la eliminarea acidului uric şi care exercită o acţiune favorabilă asupra ţesuturilor conjunctive, se recomandă a fi administrată, în unele dereglaje şi tulburări ca: litiază urinară urică, gută, uremie ridicată, reumatism, artrite, artroze, artritism, celulită. S-au observat îmbunătăţiri vizibile la pacienţii care sufereau de dureri articulare asociate cu edem, după administrarea unui tratament pe bază de frunze de frasin. Datorită efectului cicatrizant, ceaiul de frunze de frasin, este indicat în fazele liniştite ale ulcerului gastric sau duodenal. În mixturi oficinale, frasinul ajută la combaterea metroragiilor. Folosit în alternanţă sau în amestec cu alte plante, ceaiul din frunze de frasin combate constipaţia. Ca laxativ se recomandă utilizarea pulberii de frunze în amestec cu alte prafuri vegetale (cruşin, cicoare, fenicul, volbură). În toate indicaţiile interne, se beau câte două ceaiuri pe zi, de preferinţă între mese. Extern, folosită sub formă de băi locale, infuzia concentrată realizată din frunzele frasinului (15 linguri la un litru de apă), ajută la tratarea leucoreei, hemoroizilor şi a rănilor greu vindecabile. Aplicaţiile externe sunt utile şi în cazul unor arsuri proaspete. Scoarta Decoctul din scoarţa de frasin (2 linguri la 500 ml apă - se fierbe până ce apa scade la jumătate), se administrează, în 2-4 porţii mici zilnice, în reumatism, gută şi îmbătrânire precoce. De asemenea, ceaiul de scoarţă de frasin ajută la scăderea "colesterolului rău". Mugurii Ceaiul din muguri proaspeţi sau tinctură de muguri, prezintă efecte favorabile în gută şi în hipercolesterolemie. Semintele Tinctura de seminţe de frasin stimulează apetitul sexual la bărbaţi şi împreună cu alte preparate, poate combate sterilitatea masculină.
58
Contraindicaţii, reacţii adverse Nu se indică administrarea preparatelor fitoterapeutice pe bază de frasin, în enterocolite. La unele persoane, administrarea preparatelor pe bază de frasin, provoacă flatulenţă. Precizări Frasinul nu exercită o acţiune terapeutică pronunţată, ci mai degrabă se dovedeşte valoros prin faptul că posedă capacitatea de a potenţa efectele altor principii active naturale. De aceea se recomandă utilizarea acestei specii, în amestecuri corespunzător realizate, cu alte plante medicinale.
GALBENELE (Calendula officinalis) Gălbenelele (denumite popular și filimică) sunt o plantă de cultură, adusă la noi cu mii de ani în urmă din India. Este o plantă anuală (nu răsare în fiecare an din aceea și rădăcină), care se cultivă din sămân ță, fiind foarte preten țioasă la soare, de care are nevoie din plin, dar adaptabilă și la celelalte condi ții de mediu. Cu florile sale de un galben-portocaliu viu colorat, crescând în asocia ții dese și înflorind tot timpul anului (dacă îi sunt culese florile la timp), este adesea prezentă și în spațiile verzi, ca plantă decorativă. Este foarte vitală, și dacă a fost însămânțată o dată, apoi se înmul țește singură de la an la an, devenind chiar u șor invazivă. Se culeg numai florile, prin rupere cu mâna, în zilele uscate și însorite. Uscarea se face la umbră, în locuri bine aerisite, în strat foarte subțire. După uscare florile se păstreză în pungi de hârtie, în locuri lipsite de umiditate și fără lumină. Conțin: saponozide triterpenice, carotinoide dintre care licopină, alfa și beta-caroten, luteină, xantofilă, flavoxantina, flavonoizi și glicozizi flavonici, ulei volatil, substan țe amare, gumirezine, esteri colesterici ai acizilor laurir, miristic, palmitic și margaric; vitamină C și substanțe proteice.
Utilizare Intern: Sedativ, antiinflamator gastro-intestinal, colagog și coleretic, măresc secre ția biliară, cicatrizânt prin stimularea circulației sângelui la nivelul țesuturilor. Se administrează în diskinezii biliare, ulcer gastric și duodenal, entero-colite. Extern: antiinflamator hemoroidal, cicatrizant. În plăgi greu vindecabile, degerături, arsuri, eczeme, acnee și în Trichomonas vaginalis. Cicatrizant și antiinflamator. Florile de gălbenele se folosesc pentru spălături, comprese și cataplasme în plăgi, hemoroizi , arsuri, degerături, acnee. Infuzia are rol antiinflamator și cicatrizant, antibacterial și antifungic (datorită uleiului volatil pe care îl con ține). Gălbenelele sunt utilizate în: ciclu menstrual neregulat, degerături, arsuri, hemoroizi , creșterea imunității organismului, tratamentul gastritelor hiperacide și a ulcerului gastric sau ulcer duodenal, datorită proprietă ților cicatrizante și calmante; sub formă de unguent, planta este
59
antiiritantă și stimulează circula ția sângelui la nivelul țesuturilor, grăbind vindecarea rănilor, a arsurilor și a inflamațiilor dermice.
Hemoroizi - se consumă infuzie de galbenele şi se fac şi aplicaţii locale cu planta opărită sau se ung cu alifie de gălbenele. Tratamentul este de durată, nu vă aşteptaţi la rezultate peste noapte; aceşti hemoroizi nu s-au făcut nici ei peste noapte.
Preparate pe bază de gălbenele
Pulberea Se obține prin măcinarea cât mai fină cu râ șnița electrică de cafea a florilor. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece substan țele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguri ță rasă, pe stomacul gol.
Infuzia Se pun 3-4 linguri de gălbenele mărun țite la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, ob ținându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de gălbenele, care se folose ște intern (2-3 căni pe zi) sau extern.
Tinctura Are cele mai bune efecte pentru tratarea infec țiilor, inflamațiilor și a leziunilor pielii, afecțiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant. Substan țele antiseptice, cicatrizante și antiinflamatoare prezente în gălbenele sunt cel mai bine extrase în alcool. Pentru ob ținerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de flori de gălbenele, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticlute mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguri ță diluată în pu țină apă.
Cataplasma O mână de flori mărun țite de gălbenele se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50gr.C). Se ob ține o pastă de gălbenele cu apă, care se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă vreme de o oră.
Uleiul În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan se pun 10 linguri de flori de gălbenele uscate și mărunțite. Se lasă să macereze la soare vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul ob ținut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase și reci.
Unguentul În comer ț se găsesc zeci de feluri de creme de gălbenele, însă majoritatea au procentaje atât de mici de extract de plantă, încât nu se pot încadra nici măcar în categoria produselor homeopate, neavând ca atare efecte terapeutice. De aceea, vă recomandăm să căuta ți doar unguentele în care se specifică propor ția de extract de gălbenele, propor ție care trebuie să fie de cel pu țin 10%. 60
Iată în continuare și o rețetă de ob ținere casnică a unguentului de gălbenele, care nu este steril și nu poate fi folosit pe răni deschise, în schimb este excelent pentru tratarea afec țiunilor minore și pentru întreținerea pielii. Se prepară din șapte linguri de unt, trei linguri de flori proaspete mărunt tocate și câte o linguri ță de miere zaharisită și ceară de albine (ambele le găsim în pie țe la apicultori). Mai întâi se pune într-un vas, la foc mic, untul și se lasă până devine lichid, după care se adaugă cele două linguri de plantă fin tocată, mierea și ceară. Se lasă combina ția pe foc vreme de 10 minute, se amestecă cât să se dizolve complet, după care se ia vasul de pe foc și se lasă să se răcească. Cât mai este cald se filtrează preparatul printr-o strecurătoare curată și se toarnă într-un borcan, care va fi închis și lăsat în frigider, unde se poate păstra până la trei luni.
Precauţii şi contraindicaţii Galbenelele administrate intern sunt practic netoxice, neexistând contraindicaţii în acest sens. Se vor administra totuşi cu prudenţă, atât intern, cât şi extern, celor care au sensibilitate alergica la polenul plantelor, celor care iau medicamente sedative (amplifică, se pare, efectul sedativ) sau hipotensoare (amplifică şi efectul hipotensiv). Dozele mari (peste 15 grame zilnic) de galbenele administrate intern pot duce la puseuri de hipotensiune, mai ales la femei şi bătrâni. Femeile însărcinate nu vor lua mai mult de 5 grame de gălbenele zilnic.
GUTUI (Cydonia vulgaris) Gutuiul este un pom micu ț cu o înăltime ce nu depăşeşte 4 - 6m cu ramuri dese și noduroase. Frunzele sunt ovale sau eliptice, cu lungimi de 5-10 cm și lățime de 4-6 cm, neascuțite, de culoare verde închis pe fa ța superioară şi mai pale pe partea inferioară. Fructele sunt galben şi aurii, verzi sau portocalii, cu o formă ce arată că o combina ție între aspectul merelor și al perelor. Sunt foarte aromate, pulpă este tare și cu o consisten ță par țial granulară. Fructele pot cântări aproximativ 0.5kg și se coc toamna târziu. Sâmburii din gutui sunt otrăvitori și pot cauza insuficiență respiratorie. Compoziţie: 70% apa, 7-8% zaharuri, săruri de calciu, magneziu, fier, fosfor, cupru, sulf, potasiu, vitamine B1,B2,B6, C, E, PP, beta-caroten, protide, acizi organici (acid citric) tanine, pectine, mucilagii şi amigdalina (in seminte), valoare energetica: 345Kcal/100gr.
Acţiune: pulpa fructului are proprietăți astringente, utilizat în diaree la copii şi subiecți debilitați, efect emolient (semințele) eficient în tuse, efect antihemoragic, tonifiant, stimulează pofta de mâncare, datorită acidului citric şi pectinei, are efect benefic asupra sistemului circulator, diminua tensiunea arterială, mucilagiile vegetale sunt amestecuri de polizaharide care în combinație cu apa dau o substanță precum gelatina, acționând ca un izolator la nivelul mucoasei tubului digestiv, plămânilor, rinichilor, căilor urinare putând fi utilizate în caz de inflamații ale mucoaselor căilor respective, edeme renale, în plus are proprietăți analgezice, antispasmotice, expectorante, tonice, stimulente, iar asupra psihicului dau curaj, îmbunătățesc starea de spirit.
61
Indicaţii: diaree, dizenterie (pulpa de fruct sau decoct, frunzele în infuzie sunt indicate în diaree), în bronșite, traheita, laringita, faringita, amigdalită, stomatită (infuzie din 2 ligurite la 1 litru de apă), în hemoptizii, hemoragii uterine, hemoroizi , anemie, boli cardiace. În uz extern se folosesc mai ales semințele pentru calmarea iritațiilor pielii, tratarea crăpăturilor, degerături, arsuri, eczema, plăgi, iar sub forma de gargarisme în laringite, faringite, amigdalite, stomatite, tratamentul hemoroizilor etc. Cura: consumate ca atare stimulează pofta de mâncare, asigură o bună parte din necesarul de fier după un consum de gutui zilnic, timp de două săptămâni. Fructul cu gustul sau astringent, acrișor, taie greața. Încă din Evul Mediu se ştia că ajută digestia. În Spania, Portugalia preparatele din gutui (gem, marmeladă) sunt indicate în afecțiuni ale intestinului; cuvântul marmeladă provine din limba portugheză care înseamnă gutuie. Sucul de gutuie preparat din fructe bine coapte are proprietăți fortifiante, antiseptice, hemostatice, diuretice indicat în anemie, boli cardio-respiratorii, digestive; se consumă ½ pahar înainte de masă.
Comprese cu suc de gutuie se folosesc în afecțiuni ale rectului, hemoroizi, fisuri anale. Gargara cu suc poate fi eficientă în tratarea ulcerelor bucale, gingivite, inflamații amigdaliene, faringiene. Pentru spălatul şi albitul dinților se freacă dantura cu o felie de gutuie. Decoctul de gutui se foloseşte pentru diaree la copii, infecții respiratorii (se fierb câteva bucăți de gutuie timp de 5 min şi se bea cât se poate de calduț). Decoctul din semin țe de gutui : o linguriță de semințe în 100 ml apă se fierb până capătă consistența gelatinei. Sub forma de comprese este antiinflamator, adjuvant în inflamații ale ochilor, iritații ale pielii, arsuri.
Sâmburii de gutuie zdrobiți şi macerați în 100 ml de apă clocotită reprezintă o loțiune cu efecte în tratarea hemoroizilor , crăpăturilor sânilor, arsurilor, erupțiilor cutanate, degeraturilor.
Seminţele sunt otrăvitoare consumate în cantitate mare - pot provoca insuficiență respiratorie şi chiar moarte, dar în cantități mici, substanțele pe care le conțin stimulează respirația, îmbunătățesc digestia şi potrivit unor studii recente sunt eficiente în tratarea cancerului !!! (conţin letril-vitamina B17 antitumorală). Femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să evite consumul seminţelor de gutui. Maceratul din gutui cu scoruşe este eficient în cazuri de anemie: Se pun într-un borcan un pumn de coji şi cotoare de gutuie, apoi un pumn de scoruse de munte tocate mărunt şi apă cât să le acopere. Se lasă la macerat într-un vas bine acoperit la temperatura camerei timp de 12 ore, apoi se strecoară şi se pune în sticle de culoare închisă în loc rece. Se consumă zilnic în loc de apă.
62
IARBA ROSIE (Polygonum persicaria L.)
Este o plantă anuală a cărei tulpină ajunge la 1 m, se ramifică începând de la bază şi este împărţită în noduri şi internoduri. Frunzele de formă lanceolată se termină cu peţioluri scurte care se insera la nivelul nodurilor unde prezintă o ocree membranoasă. Florile roşii-roze sunt unite în inflorescenţe în formă de spic oblong-cilindric. Planta se poate confunda cu piperul de baltă (Polygonum hydropiper) care are aceleaşi întrebuinţări. Creşte prin locuri mlăştinoase, pe marginea râurilor, a lacurilor, a pârâielor din zona alpină şi până la zona dealurilor. Se recoltează planta întreagă (Herba Persicariae) care se culege în timpul înfloririi, se usuca la umbră, în straturi subțiri, în locuri aerate, ventilate. Planta se pisa şi se punea pe rănile deschise, ca sa nu facă viermi. Se stoarce sucul în rană. Se folosește la răni infectate. Cel mai mult se folosea în medicina veterinară. Trebuie spus ca aceasta conține o serie de principii toxice nestudiate care afecteaza în primul rând ficatul, deci se va folosi doar la tratamente externe.
Compoziţie chimică Părţile aeriene conţin: acizi, tanin, rutina, quercetrina, acizii formic, malic, valeranic, vitamina k, esteri flavonici ai bisulfatului de potasiu, rutozid, hiperozidă, cvercitrozidă, remnazinsicarină, metropersicarină, etc. Rădăcinile conțin oxilometilantrachinone, glicozizi, substanțe amare. Acțiune farmaceutică: diuretic, antiscorbutic, hemostatic în afecțiunile hemoroidale, intestinale, uterine, vezicale, etc. Hipotensiv datorită flavonelor. Tadeona și tadeonalul este toxic! Indicații Se foloseşte la următoarele afecțiuni: edeme, fibrom uterin, hemoptizii, hemoragii gastrice și intestinale, menometroragia tinerelor fete, metroragii, răni sângerânde. Are efecte antihemoragice, antiscorbutice, vulnerara şi este folosită în tratamentul ulcerarțiilor cronice, al rănilor. In uz extern ere utilizat ca vezicant şi ca loțiune împotriva edemizării picioarelor şi pentru spălarea plăgilor ulcerate. Infuzia din părţi aeriene de iarbă roşie se foloseşte ca remediu hemostatic la hemoragii hemoroidale şi uterine şi ca purgativ la constipaţii atonice şi spastice. Uz extern: - 4 linguri de plantă marunțită se vor pune la un litru de apă. Se va fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară. 63
LUMANARICA (Verbascum phlomoides)
Planta bienală care crește din zona de câmpie şi deal, până în cea subalpină, iubitoare de lumină. Frunzele sunt mari, ca dimensiune şi catifelate datorita unor peri de culoare galbenă care le acoperă. Florile sunt mari, galbene-aurii aranjate sub forma de spic lung. Fructul este o capsulă. Planta înfloreşte din luna iunie până în luna octombrie. În scop fitoterapeutic se utilizează florile care se vor recolta pe măsura înfloririi şi rareori frunzele. Planta conține mucilagii, saponine, flavonoide, zaharuri, tanin, rezine, ulei volatil, steroli vegetali, carotenoizi, iridoide, ulei eteric. Lumânărica are proprietăți expectorante, antitusive, antiinflamatoare, sudorifice, antiasmatice, antimicrobiene, antihistamice, antispastice, antivirale.
Indicații terapeutice Uz intern – bronșita, astm, răguşeală, laringită, angine, gastroenterinta, tuberculoză, traheita - sub forma de infuzie, decoct. Uz extern - hemoroizi , degerături, furuncule, plagi atone – sub formă de bai locale, comprese. Mucilagiul de lumânărică ajută la calmarea iritațiilor, în timp ce saponinele şi flavonoidele combinate reduc inflamația. De asemenea saponinele au efect expectorant, motiv pentru care, siropul de lumânărică este un bun remediu pentru tratarea infecțiilor gâtului şi a tusei. Efectele calmante şi antiinflamatorii ale acestei plante medicinale sunt exploatate de mult timp pentru tratarea problemelor digestive, cum ar fi gastritele, anteritele şi colitele, ca şi pentru ameliorarea simptomelor gutei. Printr-o aplicare externă, lumânărica ajută la vindecarea taieturilor si a ulcerelor gambiene, precum și la calmarea diverselor iritații ale pielii. Uleiul de măsline, infuzat cu flori uscate de lumânărică, poate fi folosit pentru calmarea durerilor de urechi şi a durerilor hemoroidale . O serie de cercetari au arătat că lumânărica are de asemenea proprietăți antivirale şi poate ajuta la limitarea difuzării celulelor canceroase. Infuzia se prepara din 1.5-2 g de plantă la o ceaşcă de apă fierbinte şi se lasă la infuzat 15 minute. Se administrează 3 cani pe zi. Acest ceai de lumânărică se foloseşte şi în uz extern pentru tratarea hemoroizilor (spălături sau cataplasme). Uleiul de lumânărică se prepară din jumatate de cană de ulei de floarea soarelui sau de măsline, care se toarnă peste o mână de flori uscate şi se lasa la macerat, într-un loc însorit, vreme de 15-20 de zile. După macerare se filtrează şi se depozitează în sticluțe mici, fiind foarte bun pentru masaj
64
Compresa : se înmoaie 3 lingurițe de plantă uscată în 300 ml de apă rece pentru 30 de minute, după care se aduce la fierbere la foc mic. După strecurare, se înmoaie o față în soluție şi se aplică de două ori pe zi.
Contraindicații: Se recomandă evitarea administrarii de lumânărică în perioada de sarcină şi alăptare.
MARUL LUPULUI (Aristolochia clematitis L.)
Creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Este înaltă de jumatate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolită de insectele dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor. Este atât de rezistentă şi vivace, încât sufocă adesea culturile, țăranii noştri nemaiştiind cum să scape de ea (între altele, rezistă foarte bine şi la ierbicide). Buruiana aceasta este se pare - una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastra, având atât de multe aplicații, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Mărul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante încă din cele mai vechi timpuri. Primele consemnări despre folosirea ei în scopuri medicinale datează de acum... 5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numită "iarba cobrei", întrucât era singurul remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot în Egipt era administrată pentru tratamentul infecțiilor pielii, pentru vindecarea rapidă a muşcăturilor de animale şi insecte, precum şi pentru a apăra oamenii de epidemii. Vechii gali foloseau mărul-lupului pentru tratarea tumprilor şi a oricăror excrescente apărute pe corp. In Evul Mediu, în Spania, planta era remediul de taina al cavalerilor care o foloseau pentru a-şi tămădui rapid rănile primite în luptă şi pentru a preveni infecțiile, care în vremurile acelea erau fatale. Herboriştii englezi din secolele XVI-XVII recomandau mestecarea a doua-trei frunze de mărul-lupului pe zi, pentru întărirea organismului împotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare şi a tuturor afecțiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra toxicității plantei, arătând că tratamentele interne mai lungi de trei săptămâni pot dăuna rinichilor, vezicii urinare şi tubului digestiv. În medicina noastră populara este consemnată folosirea acestei plante în foarte multe zone ale țării. În Banat era utilizată contra "rănilor rele", adică a cancerului la piele, în Satu Mare şi în Bistrița Năsăud era folosită pentru tot soiul de "bube" (boli de piele), pentru "tranji" (hemoroizi), dar şi pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. În Moldova este consemnată folosirea acestei plante mai ales in județele Vrancea, Galați şi Bacău, unde era considerată un adevărat elixir contra bolilor femeieşti, precum şi a celor rectoanale (se folosea sub forma de bai). De asemenea, se folosea pentru a face părul sa crească frumos, pentru a îndepărta coşurile de pe față şi a înfrumuseța pielea. În Oltenia, mărul-lupului era folosit în special pentru tratarea rănilor şi a bolilor de piele, dar şi a hepatitei şi ulcerului stomacal (se administra puțină rădăcină fiartă în lapte).
65
Mărul Lupului, chiar dacă pare greu de crezut, are efecte în foarte multe afecțiuni: ulcer gastro-duodenal, ulcer varicos, pancreatită, hemoroizi , căderea părului, peladă, slăbirea organismului, viermi intestinali, giardia, colită, dispepsie, constipații, dureri de gât, stări depresive, neliniște, insomnii, acnee, candidoze şi herpes bucal, anexite violente, fibrom uterin, ulcerații uterine, chisturi ovariene, cancere uterine, ciroze, boli ale sistemului nervos, noduli hormonali şi ganglionari, infecții externe grave, arsuri, muşcături de orice fel, răni deschise etc. După cum vedeți Mărul Lupului este o plantă cu valoare terapeutica deosebită. În cazul tumorilor maligne (gradul I-III), important este ca bolnavii să o folosească în faza incipientă. La cancer, Mărul Lupului stabilizează boala, oprind înmulțirea necontrolată a celulelor şi ridicând imunitatea organismului.
Utilizarea internă Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca spanzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumita acțiune nefastă la nivelul rinichilor şi a tubului digestiv, în doze mari dând reacții adverse severe. Se pare că în doze mici, de până la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată de timp (maximum o luna), nu prezintă nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la san şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecțiilor intestinale, însă singurul care are investitura să prescrie şi să conducă acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu vom vorbi aici de administrarea internă a mărului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficiență foarte mare şi se aplica unei game foarte largi de boli. Cataplasma Se macină fin iarba de mărul-lupului cu ajutoral unei râşnițe de cafea, iar pulberea obținută se combină în proporții egale cu pulbere de rădăcină de tătăneasă. Peste amestecul de pulbere de mărul-lupului şi tătăneasă se adaugă apoi apa calduță, amestecând mereu, aşa încât să se formeze o pastă cât mai omogenă. Această pastă se aplică printr-un tifon pe zona afectată vreme de o ora. Baia de şezut O mână de plante se lasă să se macereze în 2 l de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineața până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 l de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează din nou. În final se combină cele două extracte într-un lighean, în care se va sta cu şezutul vreme de 20 de minute (adăugând din când în când apă caldă, dacă este nevoie). Este un leac foarte bun pentru hemoroizi , inflamații anale, infecții genito-urinare recidivante. Clisma Preparatul pentru clisma se obține dintr-o lingură rasă de pulbere de mărul-lupului, o lingură de rădăcina de tătăneasă şi o lingură de flori de muşețel, care se lasă la înmuiat în jumatate de litru de apă, de seara până dimineața, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă până când scade la jumătate; se lasă la racit decoctul, dupa care se combină cu maceratul. Cu preparatul astfel obtinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se ține în intestin vreme de 10 minute înainte de a fi eliminat. Tinctura Într-un borcan cu filet se pun frunze de mărul-lupului bine pisate ori măcinate cu râşnița de cafea, până se umple borcanul. Apoi se adaugă alcool alimentar de minimum 70%, atât cât cuprinde, amestecând din când în când, astfel ca planta să fie bine pătrunsă de alcool. Se închide
66
borcanul şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, după care se filtrează prin tifon. Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obținută. Unguent Şase linguri de tinctură se pun pe o farfurioară curată şi se lasă să se evapore până îşi reduc volumul de circa trei ori, obținându-se aproximativ două linguri dintr-o pastă groasă şi uşor lipicioasă, cu miros puternic de plantă. Această pastă va fi adăugată peste un sfert de pachet de unt (uşor înmuiat în prealabil în apropierea unei surse de căldură, fără a-l topi complet), amestecând bine cu o lingură până se omogenizează perfect această combinație, care apoi va fi păstrată la frigider. Boli care se vindecă prin tratamentul extern cu mărul-lupului • Abcese, furuncule, eczeme infecțioase rezistente la alte forme de tratament - se pune pe locul afectat o cataplasmă cu mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, după care se lasă pielea să se zvânte în aer liber vreme de o ora. Se repetă aplicația zilnic, pănă la vindecarea totală. • Cancer esofagian, la limbă etc. - se face gargară cu ceai de mărul-lupului, tătăneasă şi muşetel, preparat întocmai ca şi cel pentru clisme. În cadrul aceluiaşi tratament se vor realiza totodată clisme cu mărul-lupului, o dată la două zile. • Cancer intestinal, genital, de rect, de prostată - se recomandă clismele cu mărul-lupului, făcute o dată la două zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic băi de şezut. • Cancerul de piele - se face o dată la două zile o clismă cu mărul-lupului şi în plus se aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasa şi marul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repetă până la dispariția totală a leziunii. Contra hemoroizilor - se foloseşte unguentul al cărui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicații locale de două-trei ori pe zi. Foarte utile sunt şi băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi făcute o dată la două-trei zile. •
În cancerul genital la femei se face o clismă la două zile şi o irigație vaginală (cu acelaşi tip de preparat ca şi la clisme) o dată la trei-patru zile. • Infecții genitale cu trichomonas, papilomă, chlamidya - se fac spălături vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu două săptămâni de pauză pentru refacerea florei vaginale. La bărbați se fac zilnic băi de şezut cu mărul-lupului, pentru sporirea imunității locale. Mai ales în infecții cu chlamidya şi în cele bacteriene va fi respectat cu strictete tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele două terapii mergând foarte bine în paralel. • Pentru o cicatrizare estetica a rănilor sau a tăieturilor în urma unor intervenții chirurgicale se pune pe locul afectat o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o dată pe zi, ținându-se vreme de o oră. Viteza de vindecare va creşte simțitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile. • Răni purulente, greu vindecabile la degetele de la mâini şi de la picioare - se umple pe jumatate un păhărel îngust cu tinctură de mărul-lupului, după care se înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile infecția se va retrage şi apoi va disparea. Sunt multe cazuri de pacienți cărora trebuia să le fie amputat degetul şi l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu. • Rănile (inclusiv de la intervenții chirurgicale) care nu se inchid - se trateaza cu comprese cu tinctură de mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctură se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, după care se îndepartează compresă şi se lasă pielea să se zvânte vreme de măcar o jumătate de oră. Intoxicația cu mărul-lupului • Apare la adulți atunci când se depășește doza de 6 grame pe zi şi se manifestă prin următoarele simptome: greață, vărsături, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinări dese, inflamații severe ale rinichilor, tulburări circulatorii. •
67
Utilizat extern, nu prezintă nici un fel de inconveniente, cu condiția să fim atenți la manipularea şi depozitarea sa corectă. Este, însă, necesară o grijă deosebită atunci când se face gargară, pentru ca înghitirea infuziei de plantă poate duce la o intoxicație cu efectele anterior menționate. • Toate tratamentele interne vor fi făcute sub directa îndrumare şi supraveghere a unui medic. În caz de intoxicație, de la primele simptome adresați-vă medicului curant. Tratamentul constă în voma terapeutică (spălături gastrice), administrarea de cărbune medicinal, producerea unei purgații puternice. Nu faceți tratament intern cu mărul-lupului fără îndrumare medicală. Dacă aveți în casă plante toxice, atunci păstrați-le în dulăpiorul de medicamente, bine închise, şi puneți la îndemână şi antidotul elementar - cărbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, până ajungeți la cea mai apropiată unitate sanitară. •
MUR (Rubus fructicosus) Murul este un arbust viguros, înalt până la 3 metri, constituit din numeroase tulpini drepte sau curbate, acoperite de ghimpi încovoiaţi în formă de gheară. Frunzele sunt plisate, verzi pe fața superioară și mai palide pe cea inferioară și prevăzute cu ghimpi curbați pe nervuri și pețiol. Florile au culoare albă, apar pe tulpinile de cel pu țin 2 ani şi sunt grupate în struguri. Fructele sunt la început ro șii, iar la deplină maturitate devin negre-brumate, cu miros și gust dulce acrișor. Murul crește prin păduri și tufișuri și înfloreste în lunile iunie și iulie. Mărturii ale folosirii acestei plante datează din vremea lui Hipocrate, sec IV, în.Ch. De la plantă se culeg fructele, frunzele tinere fără pe țiolul principal (Folium Rubi Fructicosus), lăstarii tineri, uneori rădăcinile și florile.
Compoziţie chimică: - flavonoide, mucilagii, acid malic, oxalic, succinic, lactic, taninuri, inozitol, vitamina C, rezine, celuloză; mlădi țele tinere con țin fitohormoni estrogenici naturali; fructele mai con țin betacaroten, acid izocitric, salicilic, oxalic, succinic, pectină, zaharuri, monoglucida-cianidica, compu și flavonici, un principiu colorant (în trecut erau folosite pentru colorarea pânzelor și materialelor textile în gri), minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu), vitamine A,B1,B2,B5,B6,C,E. Acţiune farmaceutică: Frunzele de mur au calităţti dezinfectante, fac imposibilă înmulțirea microbilor, moderează secre țiile, provoacă strângerea țesuturilor ajută la vindecarea lor, combat diareea, favorizează digestia la nivelul stomacului calmează spasmele. De asemenea, frunzele de mur utile la afecțiunile gâtului gurii la vindecarea leucoreei (scurgere vaginală de lichid albicios). Se iua frunzele , fără pe țiolul principal, înaintea înfloririi. Frunzele se pun la uscat în straturi subțiri la o temperatură de 40-50 grade C. Pentru accelerarea uscării se întorc de multe ori. Din 3-5 kg frunze proaspete se ob ține 1 kg produs uscat.
68
Murele (fructele ) tonice, laxative, depurative nutritive pentru organism. Murele reglează acțiunea melaninei (pigmentul care dă culoarea pielii), fiind utile celor cu dereglări ale acestei substanțe (de exemplu în vitiligo). Murele au calităţi de îmbunătăţire acuităţii vizuale, refac integritatea cavităţii bucale refac celulele lezate ale tubului digestiv. Ele de asemenea utile în diabet sau sunt indicate persoanelor astenice cărora le sângerează des gingiile. Mugurii si ramurile tinere datorită conținutului de fitoestrogeni şi tropismului specific asupra organelor genitale feminine şi gonadelor, au efect în tratarea afec țiunilor ginecologice.
Indicaţii: Murele și frunzele de mur se pot folosi la următoarele afec țiuni: afecțiuni dermatologice, afecțiuni oculare, afec țiuni pulmonare, afec țiuni renale, afte, amigdalită, anemie, angine, boli de colagen, boli renale, bron șite, cancer, ciclu menstrual neregulat, constipa ție cronică, colită de putrefacție, ciclu menstrual neregulat cu hemoragii mari, dezinfectant intestinal, diabet, diaree, dismenoree, enterocolite, fisuri anale, gastrită hipoacidă, gastro-enterite, gingivite, hemoragii, hemoroizi , inflamații laringo-esofagiene, infec ții intestinale sau urinare, leucoree, psoriazis, refacerea celulară mai ales a tubului digestiv, chiar și la cei recent opera ți, stomatite, ulcer gastric, varice. Mod de administrare: - fructe proaspete sau suc natural, infuzie din frunze sau fructe uscate, tinctura, gemoderivate din lăstari tineri (muguri sau mlădi țe). Fructele consumate proaspete sau sub formă de suc natural sunt nutritive, vitaminizante, laxative dacă se consumă pe stomacul gol. - Sucul din mure se va bea în orice cantitate, în func ție de tolerantă individuală. Este util să se facă o cură cu câte 200 ml suc de 3 ori pe zi, o perioadă de minim o lună în afec țiunile mai grave. Se va putea amesteca cu orice alt suc.
Siropul din mure se va putea folosi câte o linguriţă de mai multe ori pe zi. Decoctul din mure poate fi eficient pentru băi de șezut în caz de leucoree. - Ceaiul din frunze de mur - puneți 2 lingurițe de frunze mărunţite la 250 ml apă clocotită. Acoperi ți pentru 10 minute, după care strecura ți. Se pot consuma 3-4 căni pe zi din ceaiul preparat. Cu o cantitate dublă de plantă se va putea face gargară sau spălături vaginale sau alte aplicații pe piele. Intern, ceaiul din runze de mur este foarte util la afec țiunile renale (pentru că este un bun diuretic) sau la gâlci și angină (sub formă de gargară). Se administrează în cure interne (2 căni de ceai pe zi) sau externă sub formă de gargară, (gingivite, stomatite), băi locale sau de șezut în caz de hemoroizi, cistite, vaginite.
Decoctul din frunze de mur este util în tratarea inflama țiilor gâtului, a ulcerelor bucale, a gingivitei și a inflamațiilor gurii. Puneți 10 g de frunze uscate în 100 ml apă. Da ți în clocot și apoi lăsaţi să infuzeze 15 minute. Strecura ți, după care adăugaţi miere. Folosiți acest decoct ca apă de gură sau sub formă de gargară, de 2 ori pe zi. 69
Precauţii: femeile însărcinate sau care alăptează ar trebui să evite frunzele de mur. Cereţi sfatul medicului înainte.
MUSETEL (Matricaria chamomilla) Mușețelul este o plantă folosită de oameni de-a lungul secolelor. Deja se cunoa ște că este un ceai care calmează stomacul "deranjat" sau ajută somnul. Sunt folosite două tipuri de muse țel pentru o sănătate de fier: mușețelul german (Matricaria retutica) și mușețelul român sau englez (Chamaemelum nobile). Mușețelul german este cel mai studiat și cel mai folosit. O organiza ție guvernamentală germană (Commission E) a aprobat utilizarea sa la nivelul pielii pentru a reduce edemul (mărire de volum) sau ca antibacterian, dar este utilizat și sub formă de ceai ca supliment dietetic pentru crampe la nivelul stomacului. Mușețelul se comercializează sub formă de flori uscate, infuzie (ceai), extract lichid, tincturi (concentrate în alcool) și sub formă de creme sau unguente. Înflorește o lungă perioadă de timp din luna aprilie până în luna septembrie. Recoltarea se face în momentul înfloririi, din luna mai până în luna august. Ca plantă tămăduitoare, mu șețelul este eficient în tratarea și ameliorarea numeroaselor afecțiuni că de exemplu: colici (crampe și dureri abdominale), balonări, afec țiuni ale organelor pelviene, dureri de din ți, enterocolită, gastrită, cură țarea sângelui de toxine, gripă, răceală, (ceaiul de musețel provoacă transpira ție, ceea ce duce la scăderea febrei), dureri de stomac, guturai (prin inhalații și ceaiuri), conjunctivite, tulburări menstruale, diaree, insomnii, dureri de pe urma rănilor, hemoroizi (aceștia pot fi tratați și extern prin utilizarea alifiei de muse țel). Mușețelul are asupra organismului uman ac țiune: calmantă, dezinfectantă, sudorifică, antispasmodică, antiinflamatoare, anticolică, având în compozi ție acizi organici, ulei volatil cu chamazulene, glicozid flavonic, colină. În uz extern, se utilizează sub formă de comprese sau spălături pentru, pentru calmarea sistemului nervos (băi cu muse țel), eliminarea stării de epuizeală, gingivite, abcese dentare, stomatite, hemoroizi, răni purulente, ulcera ții, arsuri, foliculite, furuncule, eczeme zemuinde, fistule, vaginite, vulvo-vaginite, răni, panari ții, infecții dentare, stomatite, dureri ale bolilor reumatice, insolație, migrene, precum și în cosmetică, mu șețelul având efecte benefice atât asupra tenului, cât și îngrijirea părului blond. Uleiul de musețel are efecte vindecătoare asupra reumatismului articular și al nevralgiilor. Sub formă de pulbere mu șețelul, se utilizează pentru tratarea depresiilor, nervozită ții, insomniilor, nevralgiilor, menstrelor neregulate, constipa ției și viermilor intestinali. 70
Mod de administrare: Ceaiul de musetel pentru tratarea enteritelor, colicilor, baloărilor, oboselii, gastritei, nervozității, astmului bronșic se recomandă a se bea în fiecare zi, câte două-trei căni. Se prepară din două linguri țe de plantă, peste care se toarnă o cea șcă de apă clocotită. Pulberea de musetel care tratează pe lângă afec țiunile menționate mai sus, și febră, migrenele se ob ține din flori de muse țel uscate. Se recomandă administrarea sub formă de capsule, la îndrumarea medicului.
NALBA MARE (Althaea officinalis L.)
Sub denumirea de nalbă se cunosc mai multe plante care se deosebesc între ele ca port, însă con țin principii active asemănătoare și se întrebuințează în acelea și scopuri. Toate păr țile acestor plante con țin cantități mari de mucilagii, datorită cărora au proprietă ți emoliente. Specie perenă cu rădăcina cărnoasă, cilindrică, cenu șie sau brun-cenu șie, având o lungime de 10 – 30 cm și o grosime de 2 – 3 cm. Tulpinile sunt lemnoase la bază, pu țin ramificate, pubescente și înalte de până la 2m. Frunzele sunt 3-5 lobate cu lobul mijlociu alungit sau întregi, pubescente. Florile sunt situate la subsoara frunzelor superioare, respectiv a bracteelor, au un caliciu dublu și cinci petale albe sau alb-roz. Fructul se situează în caliciul persistent și se desface în 12-20 mericarpe. De la nalba mare se adună frunzele, rădăcinile și uneori florile. Frunzele se recoltează înainte de înflorire. Florile se culeg împreună cu caliciul . Rădăcinile se scot din pământ în momentul când planta s-a uscat şi înainte ca pământul să îngheţe, ceea ce coincide cu lunile octombrie-noiembrie. Când se recoltează, rădăcina de nalbă nu se spală, deoarece apa dizolvă cu uşurinţă mucilagiile. Rădăcinile sunt mai întâi decorticate (curăţate de coajă până la stratul alb), apoi tăiate în bucăţele mai mici şi apoi se usucă la temperaura de maximum 400C . Frunzele şi florile se usucă pe cale naturală la umbră, aşezate în straturi subţiri. Când se foloseşte căldura artificială, temperatura nu trebuie să depăşească 40-50?C. Din cca. 4 kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat, iar din cca. 4 kg flori proaspete se obţine 1 kg produs uscat. Rădăcinile se usucă pe cale artificială la o temperatură de 35-40 ?C. Din 3-5 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Conţine: substanţe mucilaginoase (8-12%) şi amidon. Uz intern: - Inflamaţii acute ale cǎilor respiratorii (laringite, traheite, bronşite) - macerat, sirop. - Gastrite şi colite - rol de pansament protector al mucoaselor. Uz extern: - Furunculoze – cataplasme din frunze opǎrite cu apǎ caldǎ. - Afecţiuni bucale (stomatite, afte) - ceai neîndulcit din frunze.
71
Sub formă de ceai se folosesc în inflamațiile căilor respiratorii (tuse, bronșită, laringită), căilor urinare, renale şi în tulburări gastro-intestinale. Ceaiul se prepară la rece. În acest scop, drogul se spală, apoi se pune la macerat în apa, în care s-a dizolvat un vârf de cuțit cu bicarbonat de sodiu. După o jumătate de oră se strecoară lichidul, se îndulceşte şi apoi se bea treptat în cursul unei zile. Ceaiul se poate prepara şi prin infuzie. Frunzele de nalbă opărite cu apă se folosesc sub forma de cataplasme emoliente şi calmante, pentru a grabi coacerea furunculelor. Asociate cu flori de muşetel şi capsule de mac dau o bună gargara pentru amigdalite şi abcese dentare. Sub forma de clisma se folosesc în colite şi hemoroizi . Decoctul făcut din 20 g rădăcina la 100 g apă se folosește în laringite, traheite, sub forma de gargară, comprese la ochi, precum și în spălături vaginale.
NUCUL VRAJITOARELOR (Hamamelis virginiana) Nucul Vrăjitoarelor sau Alunul Vrăjitoarelor- mai este numit și floarea iernii. Originară din America de Nord, se găsește la altitudini de până la 1500 m; în România este foarte puțin întâlnită în parcuri și grădini ca specie decorativă. Descriere: arbust deciduu, 2-5 m înăl țime. Trunchi încovoiat, ramificat de la bază, ramuri sub țiri. Muguri dispuși lateral, nuzi, solitari la axilă frunzelor. Frunze obovoide, bază oblică, margine întreagă până la crenatdințată, 8-15 cm lungime. Flori bisexuate, solitare sau în grupe de câte 2-3 la axilă unei frunze, pe un peduncul globos; înfloresc în septembrie-decembrie, după căderea frunzelor. Fruct capsulă dens pubescen ță, 10-15 mm lungime, se maturează în octombrie-noiembrie. Semin țe oblong-ovoide sau piriforme, vârf rotunjit, 7,3 x 3,2 mm; suprafața netedă, lucioasă, neagră-maronie. Părți folosite: frunze și crengi tinere. Seminţele sale sunt comestibile şi din frunze se poate prepara un ceai pentru încălzire. Frunzele sale distilate sunt incluse în produsele pentru piele datorită proprietăţilor sale astringente şi de dezinfectant. Din frunze, ramuri şi scoarță se extrage un ulei aromatic folosit în medicină. Scoarța are proprietăți sedative, împotriva tumorilor şi inflamațiilor externe. O cataplasmă din partea internă a scoarței, s-a dovedit eficace împotriva inflamațiilor ochiului. Scoarța ar trebui recoltată primăvara, când conține doar 6 % tanin şi folosită pentru hemoragii nazale. Frunzele colectate toamna, uscate şi păstrate în locuri întunecoase. Fructul conține două semințe comestibile. Distilat din flori în tomană poate fi folosit pentru loțiuni astringente.
Compoziţie chimică: taninuri 3-10% (taninuri galice, catehine condensate, acid galic liber), hamameloză, flavonoide, ulei volatil. Acţiune: datorită taninurilor, frunzele prezintă o acţiune astringentă, sunt antiseptice, hemostatice, vasoconstrictoare. Datorită flavonoidelor, are acţiune vasoprotectoare. Indicaţii: diaree şi dizenterie, diferite afecţiuni ale pielii şi mucoaselor, (degerături, arsuri, răni deschise, eczeme), afecţiuni venoase ( hemoroizi , varice, flebite), ulcer varicos, stări congestive uterine (prezintă acţiune diferenţiată asupra fibrelor musculare netede uterine - inhibă contracţiile fibrelor longitudinale), gingivite. 72
Preparare şi administrare: Se administrează sub formă de infuzie (ceai antihemoroidal, ceai antiflebitic), unguente, supozitoare. La administrarea internă îndelungată pot aparea fenomene de iritare gastrică şi afectare hepatică. Infuzie - se toarnă o cană de apă fierbinte peste 1 linguriţă plină de frunze uscate şi se lasă la infuzat 10-15 min. Se bea de trei ori pe zi. Tinctura - 1-2 ml de tinctura de trei ori pe zi. Combinaţii: Pentru tratarea hemoroizilor se combină cu grâuşor (Ranunculus ficaria). Produse care conţin Hamamelis: Stimuven (gel şi cremă), Ruscoven (capsule şi cremă), Gel anticelulitic, Venofort etc.
PELIN (Artemisia absinthium) Pelinul este o plantă perenă, ierboasă. Poate atinge o înălțime de 1 - 1,2 m. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de până la 20 cm, iar cele tulpinale, cu lungimi nu mai mari de 10 cm, se simplifică treptat spre vârf. Florile sunt galbene pal și foarte mirositoare. Înfloreşte în perioada iulieseptembrie. Fructul este o achenă. Este răspândit în Eurasia și Orientul Mijlociu, crescând în special pe terenuri necultivate. În scop terapeutic se utilizează păr țile aeriene recoltate în timpul înfloririi. Produsul are miros puternic aromat și gust amar, caracteristc. Cantitatea cea mai mare de ulei volatile se găsește în plantă înainte și la începutul înfloririi. Cantitatea de principii amare atinge maximul în perioada înfloririi. Principii active: uleiuri volatile, substan țe amare, flavonoide. Acțiune farmacologică datorată principiilor amari și uleiului volatil. Pelinul crește secreția gastric, favorizează producerea sucului gastric, cre ște pofta de mâncare și normalizează scaunul. Se recomandă în cazuri de inapeten ță, viermi intestinali, hipoaciditate. Este indicat și în tratamentul plăgilor (băi și comprese). Indicații: oxiuroză, helmintiaze, giardioză, stimularea apetitului, boli digestive, detoxifiere, ulcerații, răni purulente, hemoroizi, reumatism articular, luxa ții, entorse (comprese, cataplasme locale). Mod de administrare: pulbere, infuzie, tinctură. Pulberea se obţine prin măcinarea plantei uscate, se administrează câte un varf de cuţit de 3 ori pe zi, are o puternică acţiune tonică, depurativă, regenerantă la nivelul ficatului, fiind eficiență în hepatita cronică etanolică, intoxicaţii grave dupa otrăviri, chimioterapie sau celor care au primit tratamente medicamentoase pe perioade lungi de timp (se fac cure de 3 săptămâni cu o săptămână pauză). Infuzia se prepară din 3-4 linguri de pelin mărunţit în 500 ml de apă rece și se lasă la macerat la temperatura camerei 10-12 ore, se filtrează iar planta rămasă după filtrare se mai fierbe în jumatae litru de apă, încă 5 minute, se strecoară, se lasă să se răcească, apoi se amestecă cele două extracte. Se folose ște în uz extern pentru băi, clisme, spălături, comprese pentru anexite, metroanexite, prostatite, candidoze vaginale, tricomonaze, uretrite, etc 73
Tinctura se prepară din 10 linguri de pulbere de pelin la 200ml alcool de 60 grade sau punând plantă proaspătă într-un borcan peste care se toarnă alcool de 60-70 grade, se lasă la macerat 2 săptămâni, apoi se filtrează și se îmbuteliază în sticlute închise la culoare, ermetic închise și păstrate la loc răcoros; se administrează câte 50 de picături de 3 ori pe zi pentru reglarea digestiei; eficientă în tratarea parazitozelor intestinale (câte o linguri ță de 4 ori pe zi), în tratamentul durerilor de cap, migrenelot, tulburărilor de atenție, concentrare. Hemoroizi - dacă ai încercat medicamente și supozitoare fără niciun succes împotrivă hemoroizilor, încearcă spălaturile cu ceai de pelin. Fă o infuzie de trei linguri de frunze de pelin și o lingură de flori de gălbenele la un litru de apă și apoi fă spălături locale. Repetă aceste proceduri zilnic, cel puțin 7 zile la rând, iar rezultatele nu vor întârzia să apără. Observații Nu se administreaza mai mult de 2 săptămâni, deoarece pot apărea tulburări digestive şi nervoase. Nu se administrează femeilor gravide (poate provoca avort), celor care alaptează (dă gust amar laptelui) şi bolnavilor cu afecțiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale (gastrite acute, ulcere, colite).
PLOAIA DE AUR (Forsythia suspense) Ploaia de aur sau forsi ția, este un arbust de provenienţă asiatică, azi întâlnit frecvent în România, ca specie ornamentală prin parcuri și grădini. Forsiția este numele dat mai multor plante din genul Forsythia, familia Oleaceae. Genul cuprinde circa 11 specii, majoritatea native Asiei de est, una fiind nativă Europei de sud-est. Arbustul ploaia de aur este o plantă lemnoasă, de 2-5 m înălţime, care prezintă o ramificare puternică, încă de la bază. Scoar ță este deschisă la culoare în stadiul tânăr, apoi devine brun roşiatică, fiind punctată de numeroase lenticele bine reliefate, mai deschise la culoare. Ramurile sunt arcuite, goale în interior, purtând flori care apăr primăvara, înaintea frunzelor. Frunzele speciei sunt opuse, simple sau compuse. Frunzele compuse sunt imparipenate, trifoliate, cu foliolă apicală mult mai dezvoltată decât elementele laterale. Limbul frunzelor sau a foliolelor este zimțat pe margini. Florile ploii de aur, sunt de culoarea galbenă sau galben-verzuie, fiind formate din 4 petale alungite, unite la bază, formând o corolă tubuloasă. Ele se înşiră câte una sau în în mici bucheţele de câte 2- 3, de-a lungul întregii ramurii. Florile apar primăvara, în aprilie, înaintea frunzelor. Înflorirea ploii de aur este explozivă şi spectaculoasă, arbustul încărcându-se repede cu mii de flori galbene, care par a fi suspendate în aer (de aici derivă denumirea populară şi cea ştiinţifică a speciei). Fructul este o capsulă care adăposteşte seminţe aripate.
74
Planta este cunoscută în China, Japonia şi Coreea sub denumirea de LIAN QIAO, cu care apare menţionată în tratatele de medicină tradiţională extrem orientale. Forsythia suspensa este considerată una din cele 50 de ierburi fundamentale în medicina naturistă chinezească. Cercetările moderne efectuate asupra speciei, au condus la izolarea principiilor active din organele acestei plante medicinale. Astfel, în flori s-au izolat principii antiseptice (antibacteriene şi antivirale), precum şi bioflavone angioprotectoare (vitamine P). Datorită acestor substanţe, extractele pe bază de flori, îndeosebi infuzia şi tinctura, prezintă efecte inhibante asupra unor germeni ca: Staphylococcus aureus, Shigella dysenteriae, Streptococcus haemolyticus, Pneumococcus, Bacillus typhi, Mycobacterium tuberculi. Din acest motiv, preparatele pe bază de flori de ploaie de aur, sunt indicate în completarea tratamentelor bolilor infecţioase. Infuzia de frunze, prin substanţele conţinute (tanin, clorofilă, flavonoizi, acid salicilic), prezintă efecte antihemoroidale , diuretice şi febrifuge. Frunzele şi florile, pot fi folosite, ca adjuvante, în tratamentul intern al cancerului de sân, dar şi al altor afecţiuni şi dereglaje, ca: edem, boli acute cu febră, hemoroizi. Pentru prepararea ceaiurilor de flori, frunze sau frunze şi flori, se va utiliza material uscat, în cantitate de 2 linguriţe la o cană cu apă, care se administrează de 2 ori pe zi. Fructele uscate se folosesc ca fumigante (supraîncălzite pe un suport metalic) pentru distrugerea microorganismelor care se află în suspensie în aer.
PLOP NEGRU (Populus nigra) Există mai multe specii de plop, plopul negru poate fi confundat cu plopul alb sau plopul tremurător, dar se deosebe ște de ace știa prin scoar ță, brăzdată de timpuriu pe cea mai mare parte a tulpinii (la celelalte specii scoar ța rămâne netedă până la vârste înaintate) și prin mugurii mari, alungiți (2-3 cm) și mai ascuțiți. Denumirea științifică provine de la "populus" = popor (lat.) În scopuri medicinale se folosesc mugurii, care se pot recolta de la sfâr șitul lui februarie până la începutul lui aprilie, preferabil înainte de dezvoltarea frunzelor, direct de pe ramuri. Mugurii sunt ovoizi, lucioși, rășinoși în interior, de culoare brun-deschis până la brun, cu miros plăcut și gust amărui, aromat.
Compoziție: flavone cu efect diuretic, antioxidant și antiinflamator, taninuri cu ac țiune astringentă, saponozide cu ac țiune diuretica, ulei volatil cu efect antiseptic, ceruri, glicozide (salicină) cu efect antiinflamator. Acțiuni terapeutice - antiseptic datorită prezen ței uleiurilor volatile, în special antiseptic urinar și respirator; în tradi ția populară se obi șnuia să se ardă ramuri tinere de plop în camerele în care au stat mult timp cei bolnavi, pentru a le dezinfecta; cicatrizânt; astringent; antiinflamator prin flavone și salicină; analgezic datorită salicinei; antipiretic; diaforetic; diuretic, stimulează în special eliminarea de acid uric; tonic; expectorant. Indicații terapeutice 75
- reumatism, datorită efectului antiinflamator și analgezic, care apare în mare parte datorită conținutului plantei în salicină, care reprezintă o formă naturală de aspirină; denumirea farmacologică a aspirinei este "acid acetil salicilic", un derivat de salicină; dealtfel, primele forme de "aspirină" au fost extractele din scoar ță de salcie, primul arbore la care s-a descoperit prezen ța acestui glucozid; salicina este prezentă la trei specii de plop (Populus alba, Populus nigra și Populus tremula), la trei specii de salcie și la crețușcă (Filipendula ulmaria); o combina ție din acestea trei (muguri de plop negru, scoar ță de salcie și crețușcă) reprezintă un bun remediu antiinflamator și antireumatic și deasemenea antifebril. - guta, datorită efectului antiinflamator, analgezic și eliminator ai acidului uric; se poate combina cu frunze de mesteacăn și urzică - stări febrile, în asociere cu ţintaură - stări inflamatorii ale căilor respiratorii:bronșite și traheite, alături de cimbru și pătlagină - laringite, împreună cu salvia - infecții și inflamații ale căilor urinare (cistite, pielite) alături de mesteacăn și merișor - hemoroizi (în uz extern) - stări de astenie fizică și psihică, datorită efectului tonic - anorexie (lipsa apetitului) - crampe și dureri musculare, în utilizare externă (unguent) - degerături (în uz extern) Mugurii de plop reprezintă planta preferata a albinelor ca materie primă pentru fabricarea propolisului, care este folosit în stupi că un "chit" pentru astuparea fisurilor și deasemenea că un excelent antiseptic.
Mod de administrare Intern se poate administra sub formă de pulbere. Planta uscată se râșnește fin cu o râ șniță electrică curată; din pulberea obținută se ia câte o treime de linguri ță de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de me se, se ține sublingual 15-20 minute apoi se înghite cu pu țină apă plată. De regulă se administrează în amestecuri de mai multe plante, în func ție de efectul dorit. Macerat la rece : Se pun 2 linguri pline de plantă la 1 litru de apă plată și se lasă aproximativ 7 ore iarna și 3 ore vara la temperatura camerei, apoi se strecoară; se bea pe parcursul unei zile, cu înghi țituri mici, între mese.
Extern se utilizează sub formă de băi cu macerat: se prepară macerat din 300 g plantă la 5 l apă, care se adaugă într-o cadă cu apă căldu ță; se fac băi de aprox. 20 minute, de 2 ori pe săptămână. Unguentul aplicat pe zonele afectate de 3-4 ori pe zi (în caz de artroze, spondiloză, dureri musculare, hemoroizi, degerături). Mugurii de plop negru Rășina mugurilor de plop este sursa vegetală a propolisului. Se mai nume ște și propolisul vegetal. Principii active: glicozizi fenolici (salicină și populina); ulei volatil (betulen, alfa, beta și gama betulenol, humulen, alfa cariofilen), compu și de natură flavonica (crizina și tectocrizina), taninuri, rezină, ulei gras, acizii malic și galic, saponine, manitol etc. În literatura de specialitate sunt enumerate auxinele, vitaminele și flavonii existenți atât în compozi ția propolisului cât și în compoziția chimică a mugurilor de plop. Analiza spectrală a extractelor de propolis și de muguri de plop arată prezența a 17 elemente. 76
Microelementele esen țiale din rășina mugurilor de plop sunt acelea și că și cele din propolis: fier, zinc, cupru, cobalt, molibden, mangan, iod, indispensabile, în cantită ți mici, creșterii organismului. Prin analize chimice de specialitate s-a arătat că există 5 substan țe prezente în acela și timp în propolis că și în mugurii de plop: chrizina, tectochrizina, galangina, izalpinina, pinocembrina dintre care sunt antibiotice: galangina, izalpinina și pinocembrina. S-a constatat că și extractele de propolis și cele de mugur de plop au ac țiune similară antibiotică și antifungică.
Utilizare - macerat , cu o linguriță de muguri de plop zdrobi ți ce se adaugă la o cană de 250 ml de apă rece; se beau 2-3 căni pe zi; maceratul dintr-o linguri ță de muguri la 200 ml apă rece, păstrat într-o sticlă închisă ermetic, se poate folosi pentru clătitul gurii și aspirație pe nas, de 2-3 ori pe zi: dimineața, la sculare, după masă de prânz și seară, înainte de culcare; este un remediu excelent pentru paza por ților de intrare a microbilor, adică a na sului și a gurii. - unguent din 20 muguri zdrobi ți, cu 100 g vaselină; - ulei, 20 % muguri la 100 g ulei de măsline, floarea-soarelui sau porumb; - tinctura din 10-20-30 muguri zdrobi ți; se macerează în 100 ml alcool de 90°C, timp de 10 zile; se iau câte 10-20-30 picături în apă, de trei ori pe zi, înainte de mese cu o oră; - băi locale, cu macerat (20 g muguri la 1 1 apă); - băi generale, cu macerat (200 g muguri la 5 1 apă căldu ță); se strecoară și se toarnă în apa din cadă la temperatură de 37°C.
SALCIA (Salix alba) Arbore care iubeşte terenurile umede, cre ște în zăvoaie, prundișuri, marginea lacurilor, în zona de deal și de câmpie. Acidul salicilic a fost extras pentru prima dată din scoar ță de salcie, în 1838; ulterior a fost sintetizat pe cale chimică și s-a realizat aspirina și anti-inflamatoriile nesteroide. În scop terapeutic se recoltează scoar ța ramurilor tinere (Salicis Cortex) în lunile martie-aprilie, frunzele și florile de tip masculin (mâțișorii)
Acțiune farmaceutică - datorită salicozidei, populozidei și celorlalte heterozide salicilice este: astringent, antitermic, analgetic reumatismal, hemostatic, sedativ, vasodilatator cutanat, sudorific, stimulează circula ția sângelui, cicatrizează rănile, vasodilatatoare cutanată, analgezică, opre ște secreția lactică la înțărcare, febrifugă, anafrodiziaca, tonic, sedativ nervos. Extern: cicatrizant, hemostatic. Opre ște transpirația picioarelor. Intră în compozi ția ceaiului antireumatic. Se poate folosi la următoarele afec țiuni: afte bucale, alopecie, circula ție periferică deficitară, congestii, diaree, dureri diferite, gripă, gută, guturai, halenă, hemoragii hemoroidale , hiperhidroză palmo-plantară, hiperexcitatie sexuală, infec ții diverse, inflamații, insomnii, leucoree, menstre dureroase, nevralgii, răceală, reumatism, rinită cronică și acută, sângerări menstruale 77
puternice, spondilită anchilozantă, transpira ție excesivă a picioarelor, triste țe, tuberculoză cu hemoptizie, tulburări hormonale (endocrine) la pubertate, ulcera ții cutanate chiar infectate, varice.
Preparare: Intern - 2 lingurițe de coajă mărun țită se va pune la 200 ml apă rece, se fierbe apoi 20-30 minute. Se strecoară și se va lua câte 3-4 linguri pe zi. - Se va transforma coaja în praf fin. Se va cerne. Se ia câte un vârf de cu țit odată la afecțiunile de mai sus. - Ameţii (florile) de salcie mărun țiți după uscare se vor pune o linguri ță în 250 ml apă clocotită. Se vor lua 3 ceaiuri pe zi din acesta în tulburările endocrine. - 50 g de coajă mărun țită se va pune în 250 ml alcool alimentar de 70º. Se va ține timp de 15 zile, după care se strecoară. Se va folosi câte 10-20 picături sau chiar o linguri ță de trei ori pe zi pentru tratament sau se folosește doar la nevoie în cazul durerilor. Extern: - 3 lingurițe de plantă se va pune la fiert în 250 ml apă pentru 15-20 minute. Se strecoară, apoi se va folosi la comprese, băi sau băi de șezut, pentru afec țiunile respective (hemoroizi, etc). - Praf de coajă se pune în pantofi pentru oprirea transpira ției. Se poate amestecă cu praf de coajă de stejar. Se combină cu aceste plante și se fac băi cu acestea sau doar cu salvie. - Pus în oțet se folosește contra bătăturilor, durerilor sau altor afec țiuni ca negi, pete, etc. Atenție! nu se depăşeşte doza pentru că poate produce intoxicații.
STEJAR (Quercus robur) Stejarul este un arbust a cărui scoar ță este utilizată ca remediu natural. Nu orice tip de scoar ță poate fi întrebuin țată în terapeutica naturistă, aceasta trebuie aleasă cu grijă, fără a prezenta crăpături sau licheni. Scoar ța de stejar este un excelent cicatrizant, antiseptic al florei microbiene, și hemeostatic. Scoar ța de stejar poate trata hemoroizii, abcesele, arsurile, leucoreea, hemoragiile uterine, gingivita (gargarisme cu infuzie de scoar ță de stejar), leziunile anusului, transpira ția picioarelor. Cu mult timp în urmă, coajă de stejar vindeca persoanele care sufereau de diaree, enterită, afec țiuni ale stomacului, afecțiuni ale intestinelor. Ceaiul preparat cu ajutorul scoar ței de stejar, vindecă hemoragiile, diareea, poate fi utilizat ca antidot pentru persoanele care s-au intoxicat cu alcalozi sau alte metale, calmează hemoroizii (comprese cu această infuzie), reduce scurgerile vaginale (spălături vaginale cu ceai de scoarță de stejar).
Mod de administrare: decoct, tinctură, pulbere, gemoderivat (extract din muguri de stejar). Infuzia de coajă de stejar poate fi eficientă pentru scăderea febrei, ca hemostatic. 78
Decoctul se prepară din 2 linguri țe de scoar ță mărunțită la o cană de apă rece care se fierbe 20-30 de minute, din care se beau 2-3 căni pe zi pentru diaree, hemoragii interne, ciclu menstrual abundent, colici abdominale Decoct concentrat din 3-4 linguri țe de scoar ță uscată la o cană de apă, se fierbe 20-30 de minute se strecoară și se folosește în uz extern pentru amigdalite, stomatite, faringite, hemoragii nazale, hemoroizi, transpira ții la picioare, degerături, sub formă de gargară, comprese, băi de șezut, băi locale Vin cu scoarță de stejar, se prepară dintr-un litru de vin ro șu sau alb natural în care se pun 30 grame pulbere de scoarţă uscată și macinată sau scoar ța tânără, se lasă la macerat timp de 2 săptămâni, apoi se adaugă miere pentru a-l îndulci și se administrează câte 4 linguri pe zi pe stomacul gol; eficient pentru combaterea parazitozelor intestinale, stimularea apetitului îmbunătățirea digestiei. Decoct din pulbere de ghindă sau fructe (ghinde) proaspete, se face din o linguri ță de fruct la o cană de apă, se fierbe și se bea diminea ța pe stomacul gol, are efect astringent, antidiareic. Cafeaua de ghindă, poate fi un înlocuitor al cafelei, preparată din ghindă uscată și măcinată, pentru efectul mineralizant, antianemic, antirahitic, hrănitor, dar și pentru normalizarea scaunelor diareice. Pulberea de ghindă se obține din ghindă uscată și măcinată, se poate administra câte o linguriță de pulbere diminea ța și seara înainte de masă în scop tonic Gemoderivat , extract din muguri de stejar, se administrează câte 50 de picături de 1- 2 ori pe zi, pentru astenie generală, disfunc ții sexuale (apărute la menopauză sau andropauză), hipotensiune arterială, enurezis nocturn, atonie vaginală, metrite, alergo-dermii, îmbătrânire precoce.
TATANEASA (Symphytum officinale) Plantă ierboasă perenă, robustă, cu peri aspri pe întreaga suprafa ță, tulpina cu muchii aripate, frunze opuse, mari, alungite, ce se prelungesc pe tulpină, foarte aspre, flori ro șii-violacee, cu 5 petale, tubuloase, grupate sub forma unor cozi de scorpion. În limba dacilor, tătăneasa se numea prodiarnela, fiind folosită încă de acum câteva mii de ani pentru tratarea rănilor și a fracturilor, precum și pentru diferitele acțiuni interne. De la daci se pare că a învățat această plantă celebrul medic român Dioscoride, care a inclus-o apoi în nu mai pu țin celebrul său tratat “Materia medica”, în acest fel denumirea dată supravie țuind până în zilele noastre. Poate nici o iarbă de leac nu a fost atât de pre țuită și iubită în popor ca tătăneasa, care, fără discu ție, intră în clasamentul primelor zece plante tămăduitoare folosite de români. Utilizarea tătănesei în scopuri terapeutice este men ționată de etnobotaniști, practic, în toate zonele țării. Din Banat în 79
Bucovina, din Oltenia în Transilvania, tătăneasa era principalul leac extern contra fracturilor, a scrântiturilor și a plăgilor de toate felurile. Pe cale internă, se administra contra herniei (dacă bolnavul voia să se tămăduiască repede, trebuia să mănânce turte din tărâțe amestecate cu rădăcini pisate de tătăneasă, să se încingă cu o legătură făcută cu tătăneasă și pedicuță, să se cru țe de la efortul fizic măcar 3-4 săptămâni). Că vitalizant puternic (una din denumirile populare ale tătănesei este aceea de iarbă întăritoare), tătăneasa amestecată cu miere era dată celor bolnavi de tuberculoză (hectică”) și de astm (suspin”). Decoctul de rădăcină era băut în loc de apă de bolnavii de gastrită hiperacidă și de ulcer. Studiile făcute în ultimele decenii au confirmat în cea mai mare parte ceea ce se știa din medicina populară despre tătăneasă. S-a stabilit faptul că principiile active ale tătănesei favorizează cicatrizarea și regenerarea rapidă a pielii și a mucoaselor, sudarea rapidă a fracturilor, remisia tumorilor maligne și benigne. Alantoină, considerată actualmente cel mai important principiu activ al tătănesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale și favorizează regenerarea țesuturilor. Există foarte multe preparate externe (mai ales unguente) pe baza de tătăneasă, folosite pentru tratarea rănilor, tumorilor, nevralgiilor. Mai multe formule Plafar de ceaiuri includ tătăneasa ca plantă de bază în amestec. Ceaiurile cicatrizant gastric, calmant gastric, folosite pe scară largă la noi în țară vreme de 20 de ani, con țin tătăneasă și sunt folosite pentru tratarea gastritei hiper-acide și a ulcerului. Pentru uz extern, tătăneasa este cea mai folosită plantă din ultimii 10 ani (la nivel mondial), existând peste 200 de preparate farmaceutice pe baza ei.
Calități curative şi acțiune farmaceutică: Alantoină, mucilagii, glicozide, tanin, colină, ulei volatil. Cicatrizant, antiinflamator, expectorant, antodiareic, antihemoragic. Factorul curativ: rădăcinile Afecțiuni pentru care se recomandă: bronşite, ulcer stomacal, arsuri, ulcer varicos, hemoroizi , cancer de piele, aluni țe, plăgi; entorse, luxa ții, fracturi; arsuri cu gravitate mică; răni pe colul uterin; dureri de gât, bronșită. Rețete cu tătăneasă Pulbere Rădăcinile uscate se macină fin cu râ șnița de cafea; dacă mai rămân bucă ți nemăcinate, se face o cernere. În principiu, doza la adul ți este de o linguri ță de trei ori pe zi. Pulberea se ține sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu pu țină apă. La copiii între 2 și 12 ani, doza se înjumătățește, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul intern cu tătăneasă se face vreme de maximum două luni, după care se face o pauză de 14-21 de zile. Macerat la rece La o cană de apă se pun 2 linguri țe de rădăcină de tătăneasă, măcinată cu râ șnița electrică de cafea. Se lasă 8-10 ore la macerat, după care se filtrează. Se ob ține un lichid ușor vâscos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante și calmante gastrice, expectorante - deosebite. Se beau 2-3 căni de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol. Decoct
80
Se fierb 2 linguri țe de pulbere de tătăneasă într-o jumătate de litru de apă (două căni) timp de 5 minute, după care se lasă să se răcească și apoi se filtrează. Se amestecă jumătate de litru de decoct astfel ob ținut cu încă jumătate de litru de macerat la rece. Preparatul ob ținut se bea în 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol. Tinctura Se pun 20 linguri rase de pulbere de tătăneasă (ob ținută prin măcinare cu râ șnița electrică de cafea) într-un vas; se adaugă apoi alcool de 750 (trei păr ți alcool alimentar de 960 și o parte apă), atât cât să cuprindă pulberea și să rămână o peliculă de alcool de 4-5 cm deasupra. Se lasă la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce și se filtrează. Se ține în sticlute mici, închise la culoare. Alifie Cea mai bună alifie de tătăneasă se ob ține casnic, pe suport de unt și ceară de albine. Se pune un pachet de unt într-o oală și se fierbe pe foc de intensitate medie, înlăturându-se spuma din când în când. După 15-20 de minute, ni ște sedimente închise la culoare se depun pe fundul crati ței, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc și se trece untul încins, limpede (fără vreun sediment de pe fund) într-o altă oală curată, în care se adaugă și un bob de ceară de albine de mărimea unei alune, după care se amestecă bine. Atunci când amestecul de unt limpezit și ceară este gata este lăsat să se întărească, se adaugă 3-4 linguri cu vârf de pulbere de tătăneasă, ob ținută prin măcinare, urmată de cernere cu sita pentru făină albă. Se amestecă până la omogenizare completă, după care se lasă să se răcească și se păstrează în frigider. Cu această alifie se ung locurile afectate, de 2-3 ori pe zi.
Hemoroizi - Se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi alifia de tătăneasa, al cărei mod de preparare a fost descris mai sus.
TROSCOT (Polygonum aviculare) Este o plantă ierboasă, anuală, mică, care cre ște pe întreg teritoriul țării prin locuri necultivate și cultivate. Are rădăcină pivotantă, tulpina e adesea culcată la pământ sau ascendentă, ramificată și acoperită cu frunze alterne. Frunzele sunt mici, eliptice, iar florile sunt a șezate dedesubtul frunzelor și sunt hermafrodite. Au o culoare alb-verzuie. Fructul este o achenă. Înflore ște din mai până în septembrie.
81
Recoltare: Momentul optim este în perioadă de înflorire (mai-septembrie). Se face prin smulgerea plantelor (dacă sunt forme erecte şi în masă, se poate face și prin cosire). Pregătirea troscotului în vederea prelucrării : Se îndepărtează rădăcinile şi părțile inferioare lemnificate. Nefiind prea suculentă, uscarea este destul de ușoară: cea naturală se face la umbră, în strat subțire, în poduri, pe rame sau hârtii (stratul de plante se întoarce la 1-2 zile, cu grijă, pentru a nu cădea frunzele); cea artificială la cel mult 40C°. Factorul curativ: părțile aeriene Acțiune: hemostatică, cicatrizantă, antiinflamatorie, astringentă, antidiareică, mineralizantă, diuretică, acționează asupra epiteliului renal și crește cantitatea de urină eliminată, eficient în stările de retenție hidrosalină, afec țiuni articuare iar pentru efectul hipotensiv este eficient în boli cardiovasculare, HTA, favorizează refacerea integrită ții mucoaselor, grăbe ște cicatrizarea, bogat în minerale are acțiune remineralizantă, tonică generală.
Compoziție: saponozide, avicularozidă, deriva ți antrachinonici, flavonoide și pigmenți flavonici, taninuri, acid salicilic, rezine, steroli, mucilagii, vitamine A,C,K, săruri minerale dintre care predomină dioxidul de siliciu. Administrare Uz intern: - afecțiuni cardio-vasculare, afec țiuni ginecologice, afec țiuni inflamatorii, afecțiuni metabolice, afecțiuni renale, afec țiunile vezicii urinare, albuminurie, anorexie, azotemie, bron șită, cancerul tubului digestiv, celulită, convalescen ță, diabet, diaree, diaree tumorală, dispepsii, dizenterie, edeme cardio-renale, enterite, gastrite, gută, hemoragii intestinale, hemoroizi , hipertensiune arterială, insuficien ță cardiacă, limfatism, litiază urinară, litiază biliară, menoragie, metroragii, obezitate, reten ție urinară, tuberculoză pulmonară, tuberculoză ganglionară și renală, ulcer stomacal, uremie sub formă de infuzie, decoct, macerat. Uz extern: Plăgi sângerânde, răni proaspete, varice, epistaxis, hemoroizi , hemoptizii, reumatism, afecțiuni ginecologice - sub formă de spălături cu infuzie, băi, cataplasme cu decoct. Ceaiul de troscot se recomandă a se bea zilnic două-trei căni pentru ob ținerea unor efecte benefice în tratarea reumatismului, afecțiunilor renale, afecțiunilor respiratorii, leucoreei, tulburărilor menstruale, ulcerului gastric. Uz intern: Infuzie din 1-2 lingurițe de iarba uscată și mărunțită; se ia 200 ml de apă clocotită; se infuzează 10 minute și se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mesele principale, cu efecte în hipertensiune arterială, diaree, tuberculoză pulmonară, reumatism, afec țiuni renale. Infuzie concentrată din 20 g de iarba uscată; se ia 200 ml de apă clocotită; se lasă să dea în clocot 1 minut, se infuzează 5 minute și se iau câte 2 linguri pe zi, din care una seara. Infuzie din 25-30 g de iarba uscată; se ia 1 litru de vin roșu, din care se iau 3 pahare pe zi într-un tratament care poate dură un timp mai îndelungat. Decoct din 20-25 g de iarba uscată; se ia 1 litru de apă rece; se fierbe până scade la jumătate și se consumă integral în cursul unei zile.
82
Decoct din amestecul de troscot şi cicoare fiert în lapte; se bea de 2-3 ori pe zi, înainte de mese, contra herniei și a hemoroizilor . Decoct din 25-30 g amestec de troscot cu nalbă, lumânărică şi semințe de in la 1 litru de apă; se utilizează sub formă de clisme antidiareice.
Observaţii: Nu se administrează intern la pacienţii care sunt sub tratament cu anticoagulante. Uz extern: Decoct din iarba fiartă, care se terciuește și se aplică sub formă de cataplasme pe plăgi deschise, având rol cicatrizant. Decoctul se prepară din un pumn de plantă uscată care se fierbe într-un litru de apă timp de 10 minute; se fac spălături, băi locale sau generale, comprese, clisme, gargară, inhala ții, badijonări; se pot face băi generale punând în apa de baie fierbinte un săcule ț cu 500 grame de plantă uscta și se stă în apa de baie timp de 30 minute Decoct din 75 g de herba uscată la 1 litru de vin alb care se fierbe până scade la jumătate și se aplică sub formă de comprese sau spălături pe răni proaspete și sângerânde, având rol hemostatic și cicatrizant. Sucul de troscot de folosește la tratarea rănilor (prin ungere). Pentru obținerea acestuia se stoarce o cantitate foarte mare de troscot, tocmai pentru că această plantă nu este una suculentă. Se vor administra câte 20 de picături pe zi În cazul sângerărilor, ulcerelor gastrice și duodenale. Are un rol foarte bun și la copiii cu enurezis nocturn. Suc din iarba proaspătă, îndoit cu apă, introdus cu un tampon în nări în caz de hemoragii nazale, având rol antiinflamator și hemostatic.
UNTISOR (Ranunculus ficaria)
Untişorul, sălbatică sau grâuşorul este o plantă pitică cu frunze rotunde, verzi, lucioase şi cărnoase. Creşte în zonele umede și umbroase, la marginea pădurilor, pe lângă tufişuri, în livezi şi păşuni. Frunzele tinere de unti șor sunt folosite pentru salată (în unele zone ale țării salată de untişor fiind tradițională în săptămâna Pa ștelui). Se pot prepara de asemenea și ciorbe (la fel ca şi ciorba de salată verde) sau mâncăruri cu carne (frunzele de untişor fiind folosite în special ca garnitură la friptura de miel).
83
Recoltare Din martie până în mai, se recoltează întreaga plantă, cu rădăcini tuberi, tulpini frunze şi flori. Planta întreagă se extrage din pământ cu cazmaua. Se poate colecta numai partea aeriană a plantei înflorite, care este, însă mai săracă în principii active.
Atenție! - Sălbatica înflorită, cu sau fără rădăcini, este toxică, utilizându-se doar în terapiile externe. Intern se administrează strict doar organele de untişor recoltate înainte de înflorire. Frunzele tinere de untişor, care apar înaintea florilor, se administrează crude sau se gătesc. Ele pot fi şi uscate, rezultând o materie primă pentru prepararea unor ceaiuri oficinale. Toate părţile colectate trebuiesc separate de impurităţi şi înainte de folosire se spală bine într-un jet de apă rece.
Alimentație și dietoterapie Frunzele tinere şi fragede, care apăr înaintea florilor, se administrează crude în cură de primăvară, sub formă unor salate (vezi salate din plante spontane) sau se gătesc că spanacul. Supele și ciorbele care con țin frunze de grâusor sunt considerate a fi superioare celor de măcriş, urzică sau spanac, intrând în rândul delicateselor din Anglia. În arta culinară, frunzele proaspete de grA¢usor se folosesc pe post de garnituri, sub formă de salată, mai ales la friptura de miel. Din frunzele crude opărite de unti șor se poate prepară un aperitiv (vezi aici) iar bulbii de la axilele frunzelor se pot mura în o țet de tarhon (C. Pârvu). Frunzele tinere și proaspete de untişor sunt antiscorbutice, antiastenice și depurative. În stare fragedă, frunzele speciei Ranunculus ficaria combat astenia de primăvară şi ajută la refacerea calitativă şi cantitativă a sângelui, drenându-l în acelaşi timp de toxine. De asemenea, curele cu frunze de untişor, ameliorează circulaţia venoasă, fiind folositoare în dietele adjuvante tratamentului varicelor, hemoroizilor și a bolilor de piele. Precauţii Pragul maxim zilnic de consum recomandat pentru frunzele de sălăţică este de 100 g pentru adulţi şi 50 g pentru copii. Este bine ca cei care apelează pentru prima dată la frunzele de Ranunculus ficaria să-şi înjumătăţească consumul. Dacă se fac cure de primăvară cu cocteiluri de salate de plante spontane sau cu salate mixte (din verdeţuri sălbatice amestecate cu cele cultivate) sunt suficiente câteva frunze de untişor. Untişorul este unul dintre cele mai bune remedii contra hemoroizilor hemoragici datorită proprietăţilor sale astringente şi calmante. Pentru aceasta se aplică sucul proaspat presat, cataplasme cu frunze opărite sau se foloseşte infuzia sau decoctul din frunze sau radacină de untişor.
Mod de administrare Uz intern: Din frunzele, din partea aeriană sau din rădăcinile de unti șor, toate recoltate doar înaintea înfloritului și apoi supuse uscării, rezultă o materie primă utilizabilă preparării ceaiurior. Se folosește sub formă de infuzie (o linguriţă la 200 ml apă) în tratamentul varicelor, hemoroizilor și a bolilor de piele.
84
Uz extern: Preparatele fitoterapeutice de uz extern pe bază de untişor se realizează din partea aeriană sau mai bine din întreaga plantă, care se recoltează în timpul înfloritului. Are valoare doar materia primă proaspătă (prin uscare, cele mai valoroase principii din grâuşor se pierd). Pentru valorificarea pe termen mai lung a unti șorului, din plantă proaspătă se poate realiză o tinctură, și mai departe, pe baza tincturii, se poate ob ține un unguent. Astfel, cele 3 forme oficinale de uz extern sunt: plantă proaspătă zdrobită, tinctura de untișor, unguentul de unti șor. Preparatele de uz extern realizate din untişor prezintă efecte antiinflamatorii, antihemoroidale, astringente și acaricide. Ele se aplică în zonele afectate de: eczeme, varice, hemoroizi, muşcături de păianjeni, căpuşe înfipte în piele. În cele mai multe cazuri, este recomandată folosirea în tandem a tincturii şi a unguentului de untişor (locurile afectate se tamponează cu tinctură, după care se aplică, într-o peliculă, unguentul). Tinctura de untişor (sălbatică, grâuşor) se prepară din plantă proaspătă, care se macerează în alcool de cereale de 70%. În limită volumului recipientului de extrac ție (de obicei un borcan cu capac înşurubabil), se aglomerează câtă mai multă materie primă vegetală proaspătă, după care se toarnă alcoolul, astfel încât lichidul să acopere în întregime materialul vegetal. Timpul de macerare este de 2 săptămâni, timp în care extractul se agită din când în când. Unguentul se obține prin fierberea pe baia de apă (recipientul mai mare - baia, conţinând apă, iar cel mic - de pe baie, ulei), la foc mic a 100g ulei rafinat de floarea soarelui (uleiurile nerafinate nu se folosesc încăllzite nici în uz extern şi nici intern) la care se adaugă 30 ml tinctură de sălbatică Procesul de extrac ție se termină atunci când tot alcoolul s-a evaporat (când solu ția nu mai scoate bulbuci). După evaporarea alcoolului, compozi ției i se adaugă 10 g ceară de albine şi 10 g lanolină, amestecându-se în permanenţă până la lichefierea totală şi omogenă a amestecului. Se mai lasă câteva minute pe foc, după care se toarnă în borcanele de sticlă prevăzute cu capac.
Toxicitate Întreaga plantă de sălăţică este toxică, cu excepţia frunzelor înainte de înflorire. Toxicitatea se manifestă prin spasme ale musculaturii faciale şi colici abdominali, iar în cazuri grave prin pareze şi paralizii. Administrarea organelor plantei (rădăcini, tulpini, frunze - în timpul şi după înflorire, flori, seminţe) este contraindicată din cauza toxicităţii. Aceste elemente însă, pot sta la baza preparării unor produse fitoterapeutice cu aplicaţie externă. Aşadar este important momentul recoltării frunzelor sau a plantei întregi.
URZICA (Urtica dioica) Urzica este o plantă ierbacee, care cre ște până la 150 cm înăl țime, având în pământ un rizom sub țire, cilindric, de culoare albicioasă, lung și ramificat. Tulpinile sunt drepte, cu 4 muchii, acoperite cu frunze opuse, dințate pe margini. Atât tulpină cât și frunzele sunt prevăzute cu peri urzicători. La bază, frunzele sunt cordate. Urzică are flori femeie ști și bărbătești așezate pe tulpini diferite (dioica). Urzică cre ște pretutindeni, în locuri cultivate și necultivate, în șanțuri, pe lângă drumuri, pe marginea apelor, în păduri și pe locuri grase unde au fost stâne de oi. 85
Urzică înflorește în lunile iulie-august și se poate recolta în martie-aprilie. Părți utilizate: frunzele, rădăcinile, sau plantă în întregimea ei. Frunzele se pot recolta și consuma pe toată perioadă sezonului de cre ștere. Pentru păstrare se pot uscă și macină, caz în care î și pierd însă con ținutul de vitamină K. În special primăvară, frunzele proaspete aduc un aport binevenit de prospe țime și vitalitate prin con ținutul lor ridicat de fier și vitamine ce pot lipsii de-a lungul lunilor de iarnă. Pentru a împiedica oxidarea foarte rapidă (fier), se poate adaugă în blender și o lămâie alături de frunzele proaspete de urzici. Vă recomandăm să purta ți o pereche de mănu și groase la recoltare. Altfel, ve ți suporta un mic tratament contra reumatismului. În cazul în care totu și vă înțepați, aplicați pe locul dureros suc de păpădie, frunze de pătlagină sau pu țin oțet. Rădăcinile se recoltează toamnă târziu după ce esen ța plantei s-a retras sub pământ pentru hibernare. Fiind rigide și dificil de transformat în pudra, cea mai bună metodă de utilizare a rădăcinilor este tinctura ce poate fi păstrată și folosită de-a lungul întregului an. Compoziție chimică Flavonoide, mucilagii, uleiuri volatile, acizi formic, acetic, pantotenic, folic, vitamina C, K, beta-caroten, minerale: fier, magneziu; substan ță vezicantă pentru piele este alcătuită din acid formic, enzime și o toxalbumină iar prin uscare aceste substan țe se pierd sau se transformă. Rădăcină de urzică con ține în compozi ția chimca aceleași substanțe pe care le con ține partea aeriană a plantei și în plus deriva ți fenil- propanici, acizi gra și, fitosteroli, cumarine, aminoacizi, un complex urtica-dioica-aglutinină, lignani, prozaharide.
Indicații terapeutice Uz intern: Anemie, hemoragii digestive, menstrua ții abundente și neregulate, hemoragii uterine după naștere, hemoroizi sângerânzi , hematurie, diaree, dizenterie, hemoroizi , boli cronice ale colonului, guță, reumatism, litiază renală, infec ții urinare, cistite, prostatite. Uz extern: Renumită pentru tratarea eczemelor (la copii, dar și adulți), psoriazis, urticarie, răni greu vindecabile, ulcer varicos. Rădăcina, frunzele, sucul și mai ales semin țele de urzică s-au dovedit extrem de eficiente în oprirea hemoragiilor de orice natură, a hematuriei, a tusei înso țită de expectorații sanghinolente, metroragii, sângerari determinate de hemoroizi și altele. Urzicarea, sau atingerea zonelor afectate cu urzici, este un remediu străvechi pentru tratarea durerilor reumatice. Fiind bogată în clorofilă, urzică regenerează sângele, este diuretică și hemostatica. Având o puternică influen ța asupra fluxului urinar, decontractand musculatură vezicii urinare, această poate fi folosite pentru tratarea litiazei renale și a reumatismului. Urzica este nelipsită din curele de primăvară, sub formă de suc proaspăt și salate, dar nici din tratamentul caren țelor de vitamină A. Urzica fiartă cu prune uscate este un remediu agreabil împotrivă constipa ției. Mod de administrare: pulbere de plantă uscată, infuzie, decoct, suc de urzici, sirop, tinctura. Pulberea se obține prin măcinarea plantei uscate, se administrează câte 1 linguri ță de 4 ori pe zi pentru hemoragii digestive, anemie, stimularea apetitului, etc. Extractul uscat de rădăcină de urzică s-a dovedit prin studii stiitifice eficient în tratamentul hipertrofiei de prostată (Hiperplazia benignă de prostată), adenomului de prostată și tulburărilor datorate andropauzei prin ac țiunea izolectinelor (urtica-dioica-aglutinină) și fractiunilor
86
polizaharidice care reglează ac țiunea hormonilor androgeni, inhibă secre ția de prostaglandine și au acțiune imunomodulatoare iar fitosterolii con ținuți în plantă interacționează cu dihidrotestosteronul (DHT). Se administrează sub formă de pulbere, infuzie combinată sau tinctura. Infuzia din frunze uscate se prepară din 2-3 linguri țe de plantă uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 10-15 minute, se strecoară și se beau 2-3 căni pe zi. Tinctura din frunze se prepară din două mâini de rădăcini tăiate mărunt, care se așează într-un borcan și peste care se toarnă până la umplere rachiu. Se lasă la macerat 10-15 zile, iar după macerare, se filtrează și se depozitează în recipiente mici. Se administrează câte o linguri ță de 3-4 ori pe zi, timp de o luna. Sucul de urzici se prepară din frunze proaspete care sunt trecute prin storcatorul electric. Înainte de administrare acesta se amestecă cu pu țină apa. Este utilizat în tratarea cancerului digestiv, dar cunoa ște o varietate de alte recomandări: în tratarea anemiei, afec țiunilor cailor respiratorii, mușcăturilor și înțepăturilor de insecte (aplicat direct pe piele), cre șterii părului. Siropul se prepară din frunze proaspete, care se toacă fin și se pun într-un borcan. Spațiul rămas se umple cu miere și se lasă la macerat timp de o luna. După macerare se filtrează și se administrează câte o lingură pe zi, pentru remineralizare.
Urzica se recomandă în tratamentul hemoroizilor hemoragici , a rănilor greu vindecabile, a ulcerului varicos şi în supuraţii, sub forma de băi. În hemoroizi cu hemoragii se foloseşte infuzia din 25 g frunze de urzică, 25 g flori coada şoricelului, 70 g coaja de crusin; din acest amestec se ia o lingură şi se opăreşte cu 3 pahare apă clocotită; dupa 15 minute se strecoară; se bea câte o cană înainte de culcare.
Contraindicații Tratamentul îndelungat cu frunze de urzică provoacă afec țiuni cutanate. Urzica poate produce inflama ție gastrică. Nu se administrează planta în acela și timp cu medica ție antidiabetică, antihipertensivă, antihipotensivă, sau dacă medica ția deprimă sistemul nervos central.
RETETE PENTRU INGRIJIREA HEMOROIZILOR ► Comprese pentru hemoroizi: - 1 linguriță gălbenele zdrobite - 1 linguriță pudră de Goldenseal (Hydrastis canadensis)- pudră - 1 linguriță de frunze de mentă - 3 cești de apa - ½ ceașca de nucul vrăjitoarelor (Hamamelis) Amestecă apa cu ierburile și pune pe foc până dă în clocot, apoi stinge focul și acoperă 20 de minute, strecoară și păstrează doar lichidul. După ce acesta s-a răcit adaugă A½ cea șcă de alun vrăjit. Ia o compresă curată și îmbib-o în acest lichid, stoarce și apoi pune compresă pe hemoroizi. 87
Repetă cât mai des. ► Ceai antihemoroidal – uz extern (băi de şezut) La 10 litri de extract: Armurariu (rădacini şi frunze) Coada calului (planta întreagă fără rădăcină) Coada şoricelului (flori) Levănțica (flori) Pir (rădăcini şi frunze) Troscot (rădăcini)
Câte un pumn din fiecare
Extractul de bază: bază :
Fierbeți 10 litri de apă timp de 5 minute și lăsați apoi apa să stea până devine doar căldu ță. Puneți în ea amestecul de plante, mărun țite ori tăiate. Lăsați-le să se macereze cam 4-5 ore, dar cu vasul acoperit, să nu intre praful. Apoi strecurați și puneți extrasul obținut într-un vas de 10 litri, perfect curat, dar nu cumva să fie de metal. Adăugați apa perfect curată, până se completează 10 l. Baiaa de sezut Bai
Fierbeți doi litri de apă și lăsați-o apoi să stea pre ț de 5 minute. Vărsați în ea 250 ml din extractul de bază. Preparatul lichid ce a rezultat îl ve ți păstra la rece, într-un vas care să nu fie de metal, închis ermetic, pentru a nu intra praful în el. Pentru fiecare baie îl ve ți reîncălzi, fără să-l fierbe ți cumva și fără să-l mai completa ți cu altă apă. El vă va putea ajunge pentru o cură de băi, de opt zile. Băile se fac în fiecare seară, cât de calde le suporta ți. ► Ceai antihemoroidal pentru uz intern Nalbă de pădure pădure 50 g Coada șoricelului (plantă fără rădăcină) 100 g Maghiran (frunze) 50 g Iarbă neagră (flori) 50 g Infuzie din patru linguri de plantă la un litru de apă clocotindă. Se lasă la infuzat 15 minute; se strecoară. Se bea toată cantitatea de ceai pe parcursul unei zile. ► Băi de şezut cu varză dulce pentru hemoroizi (I) Se fierbe 1kg de varză dulce circa 30 de minute, în 2-3 kg de apă. Cu zeama obţinută se fac zilnic zil nic băi de şezut călduţe. Se poate folosi și praz, și se poate ține la frigider încălzindu-se înainte de folosire. Sau se mai poate folosi alternativ. După o baie de circa 30 minute se lasă să se usuce (nu se şterge) şi se unge locul dureros cu alifie de gălbenele. Tratamentul durează cam o lună de zile. zil e. ► Băi de şezut cu varză dulce pentru hemoroizi (II) În multe sate din Bucovina, se foloseşte un remediu cu foarte bune rezultate: o varză proaspătă se toacă mărunt, se freacă cu mâna până când lasă zeama, se pune într-un vas de lut şi se opăreşte cu apă fierbinte, adăugându-se o mână de flori de gălbenele. 88
Se acoperă până ce se răceşte la temperatura suportabilă pentru o baie de şezut făcută seară, timp de 15-30 de minute, pe o durată de 3-4 săptămâni. ► Băi de şezut cu moțuri de nuc pentru hemoroizi Nucul înfloreste în aprilie şi are flori femele în nucă propriu-zisă şi flori bărbăteşti ca nişte moțuri verzi pline de polen galben, care după ce fecundează nuca cad şi se vor usca devenind negre. Se pot culege de pe jos şi se pot păstra 2-3 ani. Tratamentul: în 2-3 litri de apă, când fierbe, se pune o mână (circa 20gr) de mo țuri de nuc, se oprește focul şi se acoperă. Când infuzia este suportabilă la co t se pune într-un lighean cu mo țuri cu tot şi se fac băi de şezut până ce infuzia se răceşte. Se poate reîncălzi şi folosi încă o dată. Se for face 10 astfel de băi în 10 seri consecutiv. Bolnavul trebuie să se ferească de piper, ardei iute şi trebuie să menţină o igienă strictă la locul bolnav. ► Băi de şezut cu usturoi pentru hemoroizi Se pisează 10 căţei de usturoi necurăţaţi, se fierb la foc mic cu ½ litru de apă 15 minute, se lasă la temperatură suportabilă după care se fac băi de şezut (cât mai fierbin ți). Apa poate fi încălzită şi folosită de 4-5 ori. Metoda este foarte eficientă, nefiind nevoie de mai multe ori. Fiecare spălătură să dureze 15 minute şi cât se poate de fierbinte. ► Coada calului - are rol hemostatic. h emostatic. Se utilizează extern sub formă de comprese cu un decoct concentrat și prelungit, preparat din 100 g plantă la un litru l itru apă. ► Coada șoricelului - prin proprietă țile sale hemostatice și cicatrizante, ac ționează favorabil în aplicații externe: băi de șezut, comprese cu decoct preparat din 60 g inflorescen țe la un litru apă. Utilizarea plantei a fost recomandată chiar de Hipocrate, în cazul hemoroizilor sângerânzi. ► Comprese, spălături sau băi de şezut cu infuzii și decocturi de muse țel, coada- șoricelului, gălbenele, nalbă mare, nuc, salvie, pătlagină, urzică, muguri de plop negru, castan sălbatic, scoarţă de stejar care exercită efecte decongestive, antiinflamatoare și cicatrizante cură cu ulei de ienupăr, folosind 4-18 picături, cu creştere şi descreştere de la o zi la alta. ► Frunzele de soc - sunt renumite ca topice externe. Se aplică comprese cu infuzie concentrată din 100 g frunze la un litru apă. ► Frunzele de viță-de-vie - datorită proprietă ților astringente, se pot utiliza extern în cataplasme. ► Iarbă de trinji - a cărei denumire populară este sugestivă, s-a utilizat încă din secolul al XVI-lea în tratamentul hemoroizilor. ► Micile sale rădăcini în formă de tuberculi au asemănare frapantă cu hemoroizii, ceea ce a sugerat autorilor teoriei signaturii (asemănării) utilizarea sa, verificată de-a lungul secolelor, ca remediu specific hemoroizilor. Extern se folose ște sub formă de cataplasmă, din frunze fierte; aplica ții cu decoct concentrat din frunze sau rădăcini (se fierb 60 g într-un litru apă până se scade la 1/4 din cantitatea ini țială) care se amestecă cu făină de în. î n.
89
► În amestecurile de specii vegetale sunt folosite aceleaşi specii luate separat, dar cu efecte sporite prin ac țiunile cumulative ale principiilor active din plante. ► Infuzii cu flori (de musețel, coadă-şoricelului, arnică, gălbenele, nalbă mare), frunze (de afin, anghinare, frasin, salvie, urzică vie), herba (de pedicuţă, coada-calului, sunătoare, limba mielului, troscot), semin țe (de mărar). ► Scoarța de stejar - 100 g scoar ță se fierbe într-un litru apă, apoi se filtrează. Se aplică în comprese repetate; decocturi din rădăcini (de cicoare, ceren țel, pir, păpădie, tătăneasă), scoarţă (de stejar şi sălcie), frunze (de viţă-de-vie), muguri (de plop negru), fructe (de fenicul şi anason). ► Se fac badijonări locale cu tinctură de arnică sau traista-ciobanului şi uleiuri de ricin, cătină i castane. ► Se folosesc unguente cu gălbenele, lumânărică, arnică, aloe, muguri de plop negru şi propolis (20 % în vaselină vaselină medicinală medicinală ca excipient). ► Se pun cataplasme cu terci de tătăneasă, făină de castane, frunze zdrobite de varză, sfeclă roşie, praz, mărar şi tei, ramuri tinere de alun sau de stejar, fructe zdrobite de afin şi gutui şi pastă de cartofi cruzi. ► Tinctura din cojile brune ale semințelor de castan sălbatic (câte 10 picături/zi puse în ceai de coada-șoricelului, într-o cură de 20 de zile), cu efecte imediate antiinflamatoare şi vasoconstrictoare, vasoconstrictoare, mărind rezisten ța capilarelor şi reducând permeabilitatea acestor vase.
Reducerea durerii într-o oră cu aceste tratamente: ► Adaugă extract de Echinacea direct pe hemoroizi cu ajutorul unui tampon de bumbac pentru a scăpa scăpa de durere și usturime. ► Geranium şi ulei esențial de lavandă - ia 2-3 picuri de ulei de lavandă şi 2 picături de Geranium şi 28 gr de ulei de migdale. Amestecă bine compozi ția, pune câ țiva picuri pe deget și aplică pe hemorozi şi anus. ► Lecitină lichidă- aplică această solu ție pe hemoroizi 1-2 ori pe zi, câte 2-3 zile, până durerea scade din intensitate. ► O linguriță de pudră de alaun într-un pahar de apă- bea această solu ție pentru a scăpa de hemoroizii care sângerează. ► Oțetul din cidru de mere - este ideal pentru hemoroizii care sângerează. Bea un pahar de apă cu 2 linguri de o țet după fiecare masă. De asemenea, asemenea, po ți aplica oțetul pe un tampon de bumbac și aplică direct pe hemoroizi.
90
► Pentru umflături și mâncărime, po ți face o solu ție pentru spălat, formată din: extract de Lobelia, baptisia și sulfat de zinc. Amestecă aceste ingrediente cu apă, păr ți egale din fiecare compus. Folose ște această solu ție pentru a te spăla pe anus. zi.
► Poți face un amestec de sulfur și vaselină pe care să îl aplici pe hemoroizi de 2-3 ori pe
► Pune în blender 3-4 linguri de merișoare crude. Ia o compresă și pune o lingură din amestec în ea și pune-o pe hemoroizi, ținând-o în acel loc cu ajutorul lenjerie strâmte. După o oră pune o compresă nouă cu încă o lingură de meri șoare date în blender. Repetă acest tratament de 2 ori pe zi. ► Supozitoare cu ceapă şi usturoi- acest remediu va reduce imflamația, omoară bacteriile și întărește venele din anus. Tăie ceapa în bucă țele mici, cam de mărimea unui că țel de usturoi. Înainte de culcare, introdu ceapă și un cățel de usturoi, încet în rect. Lasă-le până a două zi dimineață când mergi la baie, când vor cădea de la sine. Nu folosi acest remediu dacă ai sângerat sau dacă sângerezi. Alifii pentru ameliorarea durerii Următoarele alifii și creme s-au dovedit a fi extrem de eficiente în tratarea și vindecarea hemoroizilor, deoarece corpul răspunde rapid la ingredientele naturale con ținute de aceste alifii. Totuși, trebuie avut în vedere și faptul că doar folosirea lor, fără o dietă pe măsură și celelalte măsuri de care am discutat, nu va fi suficientă. Trebuie să lup ți cu hemoroizii și local, prin folosirea acestor alifii, dar și atacând cauza apari ției lor: • dietă precară, săracă în fibre; • numeroase episoade de constipa ție; • consumul insuficient de apă, etc. Tratamentul este așadar pe termen lung; chiar dacă ai scăpat de hemoroizi prin aceste remedii, va trebui să ai mare grijă la dietă şi consumul de lichide!
Aceste remedii trebuie atent folosite mai ales de femeile însărcinate sau care alăptează.
► Alifie cu arnica si galbenele Se fierb 50 g arnica și 50 g gălbenele în 150 g untură de porc. După 20 min. se filtrează și se pune la rece. Se aplică de 2 ori/zi, diminea ța și seara, după ce locul bolnav se spăla cu unul din decocturile prezentate. Se pot face spălături cu: ceai de praz, ceai antihemoroidal extern (Plafar), tătăneasă, frunze, ghinde sau scoar ță de stejar (decoct 15 min. - băi reci), coajă de sălcie (hemostatic), muguri de plop, emulsie din semin țe de gutui (și cataplasme).
► Alifie cu coadacoada-soricelului Se înfierbântă bine 90 gr de unt nesărat sau untură de porc, se adaugă 15 gr de flori de coada șoricelului, proaspete și tăiate mărunt, se lasă să sfârâie scurt în grăsime, se amestecă și se da tigaia deoparte, lăsându-se la macerat până a doua zi, când se încălze ște ușor, se strecoară prin tifon și se introduce în borcan uscat, care se păstrează la frigider. Cu această alifie se tratează hemoroizii.
91
► Alifie cu ga galbenele Se iau 2 pumni de flori, frunze și tulpini, se tăie mărunt, se pun în 1 kg unt, margarină sau untură de porc, fără sare, 50 gr ceară de albine, iar cu o lingură din lemn se amestecă până devine maroniu, apoi se lasă la macerat până a două zi, când se încălze ște și se strecoară prin tifon. Se ține la frigider în borcane sau cutii. Se tratează prin masare u șoară pe zona afectată. Are un efect calmant și reduce inflamația. Este antibacterial, analgezic, antiseptic, astringent, contractă vasele de sânge. Ajută la formarea de noi țesuturi și se folosește de asemenea pentru tăieturi, arsuri și alte afecțiuni ale pielii. Se poate aplica alifia direct pe regiunea afectată, zilnic, cât de des este nevoie.
► Alifie contra hemoroizilor 90 de grame de untură de porc proaspătă, 15 grame de flori coada șoricelului de asemenea proaspete și 15 grame frunze verzi de zmeură. Topiți grăsimea într-un vas metalic, la foc domol, și adăugați plantele tăiate mărunt. Lăsați un minut-două amestecând încontinuu cu o lingură de lemn, apoi trage ți cratiță deoparte. A două zi, reîncălzi ți compoziția doar cât să devină lichidă și strecurați printr-un tifon. Turnați într-un borcan curat și păstrați la frigider. În fiecare seară, masa ți cu această alifie venele inflamate, lăsa ți să acționeze cam o oră, apoi face ți un duș cu apă căldu ță.
► Alifie cu ceara ceara de albine Ceară de albine cât o alună, 1 lingură de miere de albine (curată), 1 lingură de ulei de floarea soarelui sau de măsline, 2 cm de frunză de aloe pisată (mai veche de 3 ani). Se amestecă toate componentele într-un vas emailat, a șezat pe foc potrivit, până se ob ține un lichid omogen. Se toarnă în cutiu țe din plastic, se lasă să se răcească și după o bună igiena locală, se unge locul afectat, până la vindecare. ► Alifie cu Fargelin - Se folosește pentru hemoroizii care sângerează. Untissor ► Alifie cu Grâus Grâusor sau Unti
Alifia cu unti șor este una dintre cele mai bune meotde de vindecare a hemoroizilor pe cale naturală. Untișorul se folosește de mult timp pentru tratamentul hemoroizilor. Funcționează rapid și eficient, stopează sângerarea rectala cauzată de hemoroizi. Funcționează ca un astringent, care opre ște sângerearea hemoroizilor. Aplică pe zonă anală înainte de culcare. Nu folosi acest produs pentru zonă internă.
► Alifie cu oxid de zinc Această alifie se poate procură de la orice farmacie. Reduce simptomele hemoroizilor, este un puternic astringent, antiseptic și antibacterial. Oxidul de zinc ajută la uscarea zonei, calmează usturimea și senzația de arsură. ► Alifie cu ra de Rhodiola - Folosită în special pentru hemoroizii ie șiți în afară. radacină de
► Alifie cu sânziene 92
Topiţi un kilogram de untură de porc fără sare. Puneţi doi pumni de flori de sânziene tăiate prospete, pe care le adăugaţi peste untura topită împreună cu 50 g de ceară de albine. Cu o lingură de lemn amestecaţi încet până ce amestecul devine maroniu. Luaţi de pe foc şi lăsaţi să se macereze până a doua zi. Încălziţi din nou, până se lichefiază amestecul, şi apoi se strecoară printr-un tifon. Alifia, care se păstrează la frigider, foloseşte pentru tratarea hemoroizilor, bolilor de piele, a guşei, glandei tiroide, ulceraţiilor canceroase, tumorilor canceroase de pe laringe. În toate aceste cazuri, pacientul trebuie să maseze locul afectat cu alifia respectivă.
► Alifie cu stejar alb Funcționează la fel de bine, chiar mult mai bine decât tratamentele medicale împotriva hemoroizilor pe care le po ți procură de la farmacii. Conține: Arbore de ceară (Myrica cerifera); Rădăcină de goldenseal sau Hydrastis Canadensis; Mir; Stejar alb. Acest produs func ționează ca un astringent, antiseptic și soluție contra-bacteriilor. Alifia se poate achizi ționa de la orice farmacie și are rolul de a men ține uscat locul unde hemoroizii au apărut și să reducă usturimea. Poți folosi acest remediu înainte de a merge la culcare.
► Alifie cu tatataneasa neasa (I) 4-6 rădăcini de tătăneasă proaspete și spălate se tăie fin, se prăjesc la foc iute în 250 gr grăsime, se lasă la macerat peste noapte, iar a două zi se încălze ște și se strecoară prin tifon, după care se depozitează în borcane sau cutii, la rece. Se folosește cu succes în tratarea rănilor.
► Alifie cu tatataneasa neasa (II) Este o combina ție de ierburi care ajută la vindecarea țesutului și a vaselor de sânge. Este antiseptic, anti-inflamator, analgesic, calmant. Ingredientele includ: rădăcină de tătăneasă, flori de sunătoare și boboci, flori de gălbenele, frunze de bananier, racovină (Stellaria media), regional, mai este numită și aurică sau cuișoriță, coadă-de-găină, iarba-găinii, frunze de somnoroasă (Verbascum nigrum). Se curăță zona și se aplică alifia pe anus. Se poate folosi timp de 6 zile, cu pauză de 1 zi, timp de 6 săptămâni, cu o pauză de o săptămâna. Ține orice alifie sau cremă în frigider, pentru a fi mereu proaspete și pentru o o senza ție mai plăcută pe zona afectată.
► Alifie GheeGhee-Turmeric Amestecă 2 linguri țe de unt clarificat (ghee) cu A½ linguri țe de pudră de Turmeric ( șofran de India). Aplică pe hemoroizi înainte de culcare, timp de 3 nop ți la rând, cu o pauză de 2 nop ți după care poți reluă acest ciclu, pentru încă 3 nop ți, continuând în acest mod până când hemoroizii dispar. Reia tratamentul pentru încă 3 seri. Continuă la fel, până la dispari ția hemoroizilor. Șofranul îți va păta hainele, a șa că este indicat să por ți lenjerie mai veche. Culoarea de pe piele va dispărea și ea după 2-3 săptămâni, sau chiar mai repede.
93
► Alifie VeriVeri-Gone Este o alifie pentru vene varicoase și se folosește și pentru hemoroizi. Ingredientele din Veri-Gone sunt: nucul vrăjitoarelor; extract de Echinacea; extract de gălbenele; uleiuri esențiale de musețel; alcool; apă distilată.
94
BIBLIOGRAFIE
1. 2. 3. 4.
Alexan M., Bojor O., Crăciun F, Flora medicinală a României, Editura Ceres, Buc., 1991. Anton S., Medicina naturistă, Editura Polirom, Iaşi, 2001. Bojor O., Alexan M., Plantele medicinale de la A la Z , Editura Ulpia Traiana, Buc., 1997. Bojor O., Popescu O., Miracolele terapeutice ale plantelor – mică enciclopedie de fitoterapie, Editura Edimpex-Speranţa SRL, Buc., 1993. 5. Bojor O., Terapia naturală, Editura Ulpia Traiana, Buc.1994. 6. Botea V.A., Fitoterapia, fitodietetica, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1990. 7. Ciulei I., Grigorescu Em., Stănescu U., Plante medicinale, fitochimie şi fitoterapie I , Editura Medicală, Buc., 1993. 8. Collier J.A.B., Longmore J.M., Hodgetts T.J., Manual de medicină clinică-specialităţi, Ediţia a-IV-a, Editura Medicală, Buc., 1997. 9. Comsuţa Maria, Tratamente naturale la îndemâna fiecăruia, Ediţia aIIa, Editura Comleo Press, Cluj-Napoca, 2000. 10. Constantinescu Gr., Buruiană-Haţeganu Elena, Să ne cunoaştem plantele medicinale, Editura Medicală, Buc., 1986. 11. Csedo K., Plante medicinale şi condimentare din judeţul Harghita, Editura Szerkesztette, 1980. 12. Geiculescu T. Virgil, Bioterapie, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Buc., 1986. 13. Gherasim L., Medicină internă II , Editura Medicală, Buc.,1996. 14. Gherman Ion, Medicina tradiţională alternativă, Editura Vestala, Buc., 2001. 15. Gogan-Cîrjeu A., Autovindecare prin tratamente naturiste, Ed. Teora Bucureşti, 1999. 16. Grigorescu Em., Ciulei I., Stănescu U., Index fitoterapeutic, Editura Medicală, Buc., 1986. 17. Grigorescu Em., Din ierburi s-au născut medicamentele, Ed. Albatros, Bucureşti, 1987. 18. Grigorescu Em., Lazăr M.I., Stănescu U., Ciulei I., Index fitoterapeutic, Editura Cantes, Iaşi, 2001. 19. Grigorescu Em., Misterele medicinei tradiţionale chineze, Acta Phytotherapeutica Romanica VI, Nr. 1-2, 2000. 20. Grigorescu Em., Silva F., De la etnomedicină la fitoterapie. Tezaurul verde al medicinei, Editura Spiru Haret, 1997. 21. Grigorescu Em., Strămoşii plantelor medicinale, Ed. Cantes, Iaşi, 1998. 22. Günter E., Hrana vie, Ed. Venus Bucureşti 1998. 23. Ibrian Niţă Elena, Terapia naturală, Ed. Solteris, România 2000. 24. Kneipp Sebastian, Farmacia verde, Ed. Edinter 2001. 25. Laparé Marie-Claire, Incursiune în aromaterapie, Ed. Polirom, 2001. 26. Mărgărit Maria, Ardelean A., Terapia adjuvantă în medicina familiei, Ed. Servo .- Sat 2000. 27. Micuţ C. Ion, Plantele în medicină, vol. I, Ed. Bucureşti 1985. 28. Micuţ C. Ion, Plantele în medicină, vol. II, Ed. Litera 1987. 29. Miron Anca, Consideraţii generale privind specia Brassica oleracea – varza albă, Acta Phytherapica romanica anul III, nr. 1-2, 1996. 30. Mogoş Ghe., Mică Enciclopedie de boli interne, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1986. 31. Mohan Ghe., Mică enciclopedie de plante medicinale şi fitoterapie, Ediţia a 2-a, Ed. ALL 2000. 32. Mohan Ghe., Tratarea bolilor cu plante medicinale, Ed. Corint, Bucureşti 2001. 95
