CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”RAISA PACALO”
CATEDRA NURSING
LECŢIE ŞTIINŢIFICĂ
Subiectul: Patul bolnavului
Planul lecţiei : 1.Noţiuni generale despre patul bolnavului.Structura patului și tipurile de paturi. 2.Pregătirea așternutului. 3.Regimul de activitate a pacientului.Poziţia pacientului în pat. 4.Schimbarea lengeriei de corp și de pat a pacientului.
1.Noţiuni generale despre patul bolnavului . Structura patului și tipurile de paturi. Procesul de vindecare este sarcina principală a spitalizării și implică repaosul complex sau relativ al pacientului.Asigurarea odihnei pasive este una din principalele metode de îngrijire a bolnavului, iar premisia odihnei este patul bolnavului. Odihna la pat relaxează musculatura,eliberează articulaţiile de sarcini, scade pierderile de căldură și reduce necesităţile energetice ale organismului, durerile se atenuiază și bolnavul este cuprins de o senzaţie de confort. Majoritatea timpului unii bolnavi sunt legaţi obligatoriu în tot timpul zilei și a nopţii de pat, adică își petrec majoritatea timpului de spitalizare în pat. Pretenţiile bolnavului faţă de patul de spital : - Să fie comod și să asigure relaxare. - Să se poată așeza la marginea patului. - Să poată urca și coborî din pat ușor. - Să simtă o relativă izolare atunci cînd sunt efectuate unele procedee de îngrijire faţă de restul bolnavilor. - Să fie prevăzut cu accesorii corespunzătoare care să asigure un confort oarecare. Pretenţiile personalului de îngrijire faţă de patul de spital: -Să fie accesibil din toate laturile. -Să fie ușor curăţat și prelucrat cu substanţe dezinfectante. -Să asigure efectuarea investigaţiilor și tratamentului în pat fără incomodităţi. -Să asigure aducerea și menţinerea bolnavului în poziţia adecvată a stării lui. Paturile de spital –din considerente igienice sunt confecţionate exclusiv din metal pentru a fi ușor dezinfectante. Patul este constuituit din : 1.Partea utilă a patului ,somiera, care poartă greutatea bolnavului. Ea trebuie să fie elastică, netedă, puternic întinsă, deoarece somierele laxe influenţează negativ odihna bolnavului.După tipul somierei se deosebesc : -paturi cu somieră fixă-constituită dintr-o singură bucată. -din două părţi –partea cefalică putînd fi ridicată pentru a asigura bolnavului o poziţie semișezîndă sau șezîndă. -din 3-4 bucăţi care predau pacientului poziţii foarte variate. Manipularea părţilor componente ale somierelor se face de obicei automat sau mecanic.
2.Chingile – sunt două ,care se află în ambele părţi ale somierei , confecţionate tot din metal pentru a fi mai ușor prelucrate cu substanţe dezinfectante. 3.Cazarmamentul –este format din saltea, apărătoare de saltea. Salteaua la fel ca și somiera constă din 1,2,3 sau 4 părţi ,care ocupă forma conform somierii, perna și pătura. 4.Lengeria de pat se compune dintr-un cearșaf, două feţe de pernă, o husă de pătură (ciarșaf-plic) și o mușama. Lengeria de pat este confecţionată din pânză albă de bumbac, cît mai moale, fără cusături pe suprafeţele utile. Mușamaua se folosește sub bolnavul cu incontenenţă de urină și fecale, scurgeri vaginale, supuraţii abudente, precum și în cursul efectuării clizmelor sau a sondajelor, etc .pentru a proteja cearșaful și salteaua. 5.Utilajul de confort al patului –ele fac mai suportabil repaosul la pat, evită durerile din cauza unor poziţii forţate și previn numeroase complicatii ale imobilizării îndelungate: -calacul de cauciuc. -colacii de vată -agăţători pentru ușurarea mobilizării active. -pernele elastice. -rezemători de spate. -masă ce se adaptează la pat în timpul alimentaţiei. Tipurile de pat în spital: 1.Patul funcţional -care predă pacientului o poziţie comodă, în unele cazuri forţată, este cu rotile, ce servește pentru transportarea pacientului, este format din 2, 3 sau 4 părţi a somierei. 2.Paturile de reanimare – sunt mai înalte, prevăzute cu apărătoare mobilă și roţi de cauciuc care pot fi imobilizate cu tampoane. Aceste paturi permit schimbări de poziţie rapidă ale bolnavilor în poziţia Tredelenburg, dernaj postural, etc. 3.Paturi pentru îngrijirea bolnavilor agitaţi și psihici- sunt prevăzute cu plase din fibre textile și cu suporturi pentru fixarea membrelor. 4.Paturi pentru copii mici – sunt prevăzute cu gratii fixate, dispozitive de siguranţă pentru a evita căderea micilor bolnavi din pat. Profunzimea acestor paturi poate fi modificată prin ridicarea sau coborîrea somierei după mărimea copilului bolnav. 5.Paturi utilizate pentru bolnavii imobilizaţi pe o durată lungă – sunt prevăzute cu roţi, sertare ce înlocuiesc noptiera, masa pentru scris-citit. Aceste paturi schimbă în mod automat poziţia bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și invers .
2.Pregătirea așternutului. Odihna la pat își atinge scopul terapeutic numai dacă patul asigură bolnavului maximum de confort și căldură uniformă.Aceasta presupune pregătirea și reîmprospătarea patului după o tehnică corectă.Pregătirea,respectiv schimbarea patului,se poate face gol ,fară bolnav sau cu bolnavul în pat. Pregătirea patului gol.Pregătirea patului simplu fără bolnav se execută de către doua asistente. Materiale necesare :un cearșaf,un plic de pânză pentru pătură,două feţe de pernă,1-2 pături ,2 perne. Tehnica :se îndepărtează noptiera de lîngă pat și se așează la capătul patului un scaun cu spătează.Pe scaun se pregătește lengeria curată ,pernele și păturile împăturite corect,în ordinea întrebuinţării. Păturile se introduc în cearșaful plic ,apoi se aranjează colţurile în colţurile plicului, unde se fixează cu ace de siguranţă sau cu aţă pentru a evita alunecarea și stringerea păturii în interiorul plicului. Cearșaful și cu pătura introdusă în plic se îndoaie în trei în sens transversal și se așează pe scaunul cu lengeria curată . Pe somieră se aranjează salteaua.apoi se așează cearșaful împăturit în trei la mijlocul patului ,cu o mînă desfac cearșaful spre cap iar cu cealaltă întind partea dinspre picioare . Marginile dinspre capetele patului se întroduc adânc sub saltea ,întinzînd bine cearșaful pentru ca în timpul mișcărilor bolnavului ,mai ales dacă este agitat ,să nu se adune sub el.Colţurile cearșafului se aranjează sub formă de plic. Cearșaful odată întins ,se așează pătura învelită și împăturită în trei la mijlocul patului ,dar mai aproape de extremitatea distală a acestuia și apoi se întinde la fel ca și cearșaful ,capătul dinspre picioare patului introducîndu-se sub saltea.Pentr-u a ușura mișcările bolnavului în pat și a evita apăsarea păturii asupra degetelor picioarelor,se face la acest nivel o cută din cele două pături. 3.Regimul de activitate a pacientului. Poziţia pacientului în pat. Se cunosc patru regimuri de activitate a pacientului : Regimul I-regim strict la pat.Se indică pacienţilor ce necesită cu scop de tratament imobilizare strictă,la pacienţii cu fracturi ale coloanei vertebrale sau cu traume grave ale craniului ,sau a organelor.Pacienţii nu fac mișcări active sau pasive în pat. Regimul II-regim la pat .Se indică pacienţilor cu scop de tratament ,se indica pacienţilor cu traume ,comoţii ,fracturi .Acești pacienţi timpul limber îl petrec în pat,în îngrijirea pacientului,manoperele medicale și alimentarea se efectuiază la patul bolnavului.Însă pacienţii pot ocupa diverse poziţii în timpul acestui regim de activitate.
Regimul III – regim salon-secţie.Acest regim se indică bolnavilor cu o stare satisfăcătoare care se pot deplasa de sinestătător și nu provoacă pericol stării sănătăţii lui.Îngrijirea pacienţilor se efectuiază în încăperi auxiliare ale secţiei sau salonului ,tratamentul se efectuiază în sala de tratamente,alimentarea activă în sufrageria secţiei. Regimul IV- regim liber.Pacienţii pot primi tratament ambulator ,adică ziua să primească tratament,îngrijiri,iar noapte părăsesc secţia.În timpul liber pot efectua plimbări la aer curat ,a se deplasa în alte instituţii curative cu scop de investigaţii instrumentale sau consultaţii a unor specialiști. Poziţia bolnavului în pat. În funcţie de starea generală și boala sa pacientul ocupă în pat o poziţie activă,pasivă sau forţată. Poziţia activă –este caracteristică bolnavilor în stare bună ,poziţia lor în pat este identică cu cea a omului sănătos,ei se mișcă singuri ,neavînd nevoie de ajutor. Poziţia pasivă – este caracteristică pacienţilor în stare gravă,adinamică,care și-au pierdut forţa fizică.Poziţia lor în pat este determinată de forma de graviditate ,pentru orișicare mișcare pacienţii necesită ajutor. Poziţia forţată –este caracteristică pentru atitudini neobișnuite ,determinate de afecţiunea de bază a bolnavului impusă de conduita terapeutică .În mod obișnuit bolnavii –iau în pat următoarele poziţii: -decubit dorsal. -decubit lateral stîng sau drept . -decubit ventral. Tipuri de poziţii forţate: -Ortotonus,în cas de tetanus. -Poziţia Trendelemburg ,se indică bolnavilor cu anemii acute,autotransfuzii,pentru oprirea hemoragiei membrelor inferioare și a organelor genitale,după anestezii intarahidiene ,etc. -Poziţia cu genunchi flectaţi. -Decubit lateral în poziţia „cocoș de pușcă” în cazuri de meningite grave. -Poziţia forţată în decubit lateral în unele cazuri de durere în abdomen. 4.Schimbarea lengeriei de corp și de pat a pacientului. Dezbrăcarea bolnavului de hainele și legeria proprie se face încă în secţia de internare, iar în secţie se face numai dezbrăcarea și îmbrăcarea lengeriei de corp în cadrul efectuării tratamentului. În spitale se utilizează pijamele, cămașe și capoturi. Bolnavii în stare gravă, inconștieţi, paralizaţi, traumatizaţi și adinamici necesită de ajutorul personalului medical pentru a fi îmbrăcaţi și dezbrăcaţi.
Ajutorul trebuie acordat cu multă blîndeţe, iar dacă bolnavul este conștient cu foarte mult tact, deoarece unii pacienţi se jenează de neputinţa lor. Dacă bolnavul se poate așeza în poziţie șezîndă, atunci după deschiderea nasturilor la cămașă se scoate mai întâi braţul sănătos apoi cel bolnav. Dacă cămașa nu are nasturi sau bolnavul este în maiou sau tricou atunci ele se răsucesc pînă în partea superioară a trunchiului, se trage pese cap și se scot mîinile. La fel și la membrele inferioare: se scot pantalonii de pe piciorul sănătos, apoi cel bolnav. Îmbrăcarea cămașei cu nasturi se efectuiază: mai întîi se imbracă membrul superior bolnav, traumat apoi cel sănătos, la fel și la membrele inferioare. Dacă cămașa este fără nasturi se îmbracă pe cap mîna bolnavă, apoi cea sănătoasă. Schimbarea lengeriei cu pacientul în pat are loc în cazurile când starea generală a pacientului nu permite ridicarea lui din pat . Obiectivele pentru pacient și asistentă: 1.Pacientul să prezinte: -o stare de bine. -confort fizic și psihic. -starea igienică permanentă . 2.Pentru asistentă este o ocazie de : -a comunica cu pacientul (verbal-nonverbal). -a-i da posibilitatea pacientului să-și exprime sentimentele ,să-și ușureze starea sufletească . -de a-l mobiliza pentru a preveni complicaţia . - de a-i asigura condiţii corespunzătoare de igienă ,relaxare și odihnă. Schimbarea lengeriei de pat se execută de obicei dimineaţa,înainte de curăţenie ,după măsurarea temperaturii,determinarea pulsului și toaleta pacientului,dar la nevoie ,se efectuiază de mai multe ori pe zi. Procedeul de schimbare poate fi efectuat prin următoarele metode, ţinînd seama de starea generală a pacientului și posibilităţile de a-l mișca : -cînd pacientul se poate întoarce în decubit lateral, schimbarea lengeriei se face în lungimea patului. -cînd pacientul poate fi sprijinit în poziţie șezîndă schimbarea se face în lăţime. -cînd pacientul se află în poziţie dorsală și starea lui nu permite schimbarea poziţiei. Utilajul necesar :Cearșaf simplu,cearșaf plic,două feţe de pernă,sac de rufe ,lengerie de corp curată și utilaj necesar pentru a spăla pacientul dacă s-a murdărit. După efectuarea fiecărei proceduri asistenta trebuie să se asigure că pacientul este așezat cît mai confortabil. Se folosește aleza care poate fi schimbată de mai multe ori pe zi fară să fie nevoie de a schimba cearșaful.
Bibliografie: 1. 2. 3. 4.
Politica Naţională de Sănătate a Republicii Moldova 2007-2021 Manual standarde/protocoale a deprinderilor practice, Chişinău,2008, Carol Mozes,Tehnica îngrijirii bolnavilor,Editura medicală,Bucureşti,2007, Lucreţia Titircă,Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali,Editura Viaţa medicală românească,1997.
