Istoria prescurtată a omenirii
Dr. Yuval Noah Harari, Universitatea Ebraică, Ierusalim Un curs de istorie de excepţie care cuprinde întreaga istoria umană, de la evoluţia primelor specii umane din epoca de piatră până la revoluțiile politice și tehnologice ale secolului XXI. curs online: Coursera coursera.org/course/humankind note de curs: Louise Charente Traducere, adaptare, tehnoredactare: Călin Uioreanu Adresa web: www.istoria-omenirii.info
Lecția I - Familia Umană Fizica Acum 13.8 miliarde de ani, materia, energia, timpul şi spațiul au luat ființă în ceea ce numim Big Bang. Povestea proprietăților fundamentale ale universului o numim fizică. Fizica, respectiv astrofizica studiază formarea şi modul în care materia, energia, timpul și spațiul interacționează unele cu altele.
Chimia După aproximativ 300.000 ani de la formare, materia și energia au început să se combine în structuri complexe, pe care le numim atomi. Aceștia s-au combinat la rândul lor în molecule. Povestea atomilor, a moleculelor și a legăturilor dintre molecule se numește chimie. Chimia analizează ce se întâmplă atunci când un atom de oxigen vine în contact cu un atom de hidrogen sau atunci când o altă moleculă intră în contact cu o moleculă de apă. Asta e chimia.
Biologia Cu aproximativ 4 miliarde de ani în urmă pe o planetă numită Pământ, anumite molecule s-au combinat pentru a forma structuri mari și complexe, pe care le numim organisme, sau creaturi vii. Povestea organismelor vii este biologia. Biologia analizează organismul unui leu sau al unei girafe și ce se întâmplă atunci când un leu întâlneşte o girafă. Asta e biologia.
Istoria În urmă cu aproximativ 70.000 ani, organismele aparținând unei anumite specii - specia noastră, Homo sapiens - au început să formeze structuri elaborate, pe care le numim culturi. Dezvoltarea acestor culturi este istoria. Asta e şi tema cursului: formarea, dezvoltarea și interacțiunea culturilor umane de acum 70.000 de ani până în prezent. Istoria nu trebuie separată de fizică, chimie sau biologie, e pur și simplu următoarea etapă a proceselor complexe desfășurarate în univers. Avem întâi dinamica proceselor fizice care dau naştere la structuri atomice. Apoi chimia, dând naştere la structuri chimice. Apoi dinamica biologică, care va crea constructii biologice complexe, iar când procesele biologice devin la rândul lor suficient de complexe, obţinem istoria. La rândul ei, istoria se poate rezuma în trei etape principale:
Pagina 2
I Revoluția cognitivă Prima etapă este revoluția cognitivă. Revoluția cognitivă a început în urmă cu aproximativ 70.000 de ani. În această etapă, Homo sapiens s-a trandsformat dintr-o specie insignifiantă de maimuță africană într-o creatură cu abilități cognitive unice. Abilitățile cognitive cuprind gândire, memorie, comunicare, abilitatea de a învăța. Având aceste abilităţi, Homo sapiens a dobândit o putere imensă care l-a transformat în cel mai important animal din lume. Aceasta este în concluzie prima mare revoluție a istoriei, revoluția cognitivă.
II Revoluția agricolă A doua mare revoluție a istoriei este revoluția agricolă, care a început în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. În timpul revoluției agricole, Homo sapiens a domesticit felurite animale și plante, s-a stabilit în sate și orașe, şi în aceste așezări permanente a început să creeze societăți complexe: state, imperii, biserici și așa mai departe. Aceasta este a doua mare revoluție a istoriei, revoluția agricolă.
III Revoluția științifică Cea de a treia mare revoluție a istoriei este revoluția științifică. A început acum aproximativ 500 de ani. În timpul revoluției științifice, Homo sapiens a început să înțeleagă regulile care guvernează lumea din jurul și din interiorul său. Astfel el căpătat și mai multă putere, devenind stăpânul întregii planete. În zilele noastre, omul a devenit atât de puternic încât e capabil să schimbe regulile elementare ale vieții. Aproximativ 4 miliarde de ani, viața pe pământ a evoluat după legile selecției naturale. În zilele noastre, Homo sapiens a dobândit însă tot mai multă putere datorită dezvoltării tehnologice, spre exemplu prin inginerie genetică, interfaţa directă creier-computer și așa mai departe. Este de așteptat că în următoarele secole, Homo sapiens va schimba complet modul în care evoluează viața pe Pământ și în Univers. Dr. Harari va reveni asupra acestui lucru la finalul cursului, când va discuta revoluția ecologică și schimbările politice ale secolului 20 și 21. Cursul va aprofunda aceste trei revoluții majore ale istoriei: revoluția cognitivă, revoluția agricolă şi cea științifică, precum şi impactul lor, atât asupra ființelor umane cât şi asupra mediului înconjurător.
Pagina 3
Din savană la bomba atomică Însă pentru început e important să realizăm că oamenii au existat cu mult timp înaintea istoriei. Istoria a început ca un rezultat al evoluţiei speciilor în urmă cu aproximativ 70.000 de ani, dar animale foarte asemănătoare nouă şi omului modern au apărut acum aprox. 2,5 milioane de ani în Africa de Est. Cu toate acestea, pentru majoritatea timpului de-a lungul celor 2,5 milioane de ani, strămoșii noștri nu au avut nimic special, au fost doar un alt fel de animal. Nu au lăsat nici un indiciu că nepoții lor vor aseleniza într-o zi pe Lună, că vor stăpâni energia şi fuziunea nucleară şi vor înțelege structura ADN-ului, sau că vor scrie cărțile de istorie. Lucrul cel mai important de ştiut despre oamenii preistorici este că ei erau creaturi lipsite de importanță, şi nu au avut un impact mai mare asupra lumii decât spre exemplu gorilele, licuricii sau pinguinii. Istoria acestor oameni a fost doar un alt capitol din Marea carte a Biologiei.
Genul şi specia in Biologie Biologii clasifică animalele în specii atunci când acestea se împerechează unele cu altele, dând naștere la pui fertili. Calul şi măgarul, de exemplu, seamănă în aparenţă mult, dar interesul sexual între cal și măgar este redus. Oamenii pot forța calul și măgarul să se împerecheze, astfel încât aceştia produc urmaşi. Dar aceştia, numiţi catâri, sunt întotdeauna sterili. Acest lucru ne arată că, deşi foarte asemănători, calul și măgarul sunt de fapt două specii complet diferite. Din moment ce ei nu pot face schimb genetic, ei evoluează în direcții diferite. Când o mutație genetică importantă se produce într-un cal, ea nu poate trece la măgar pentru că ei nu pot produce urmaşi fertili împreună, fiind din specii diferite. Pe de altă parte, un bulldog si un cocker spaniol pot arăta foarte diferit unul faţă de altul, dar se vor împerechea fericiţi, producând pui fertili, care vor creşte să se împerecheze cu alţi şi alţi câini și așa mai departe. Acesta este motivul pentru care bulldogul și cockerul spaniol sunt considerați membri ai aceleiași specii. Ei sunt ambii câini (parte din genul Canis). O specie care a evoluat dintrun strămoș comun, chiar și atunci când sunt acum specii diferite, cum ar fi calul și Pagina 4
măgarul, sunt clasificate de biologi împreună într-un Gen. Acesta este modul în care oamenii de știință aranjează un grup de specii care au evoluat dintr-un strămoș comun, pluralul fiind Genuri (Genera). De exemplu, leul, tigrul, leopardul și jaguarul sunt diferite specii în cadrul genului Panthera:
Oamenii de știință folosesc de obicei limba latină pentru că totul sună mult mai impresionant și mai științific în latină. De exemplu, toate medicamentele care le folosim sau numele mușchilor în corpurile noastre sunt toate în limba latină. De asemenea, pentru numele de animale și plante, precum și pentru toate celelalte organisme, biologii doresc să folosească limba latină pentru a da animalelor nume științifice. De regulă, denumirea științifică a fiecărui animal are două părți: în primul rând genul, apoi specia. Leul de exemplu, este numit Panthera leo. Aceasta este denumirea științifică a leului. Panthera este numele genului. Apoi Leo, numele speciei. Noi toţi suntem Homo sapiens, aceasta este denumirea științifică a noastră, înseamnând specia Sapiens, un cuvânt latin care înseamnă înțelept, şi genul Homo, un cuvânt latin însemnând oameni. Deci, în sens științific, numele Homo sapiens înseamnă omul înțelept, acesta fiind numele pe care ni lam dat nouă înşine. E posibil să fim înțelepţi, dar în mod sigur nu suntem prea modeşti.
Familia umană- un mare secret al istoriei Pluralul Genului (Genus) din Biologie este Genuri (Genera). Mai multe genuri sunt grupate de biologi în familii. În natură avem spre exemplu, felidele, care include multe genuri și specii, cum ar fi leul și ghepardul precum și pisica de casa, toate fac parte din familia felidelor, genul Felis. Și avem familia câinelui, care include lupul, vulpea, șacalul, toate fac parte din marea familie a câinelui, genul Canis. Și avem familia elefantului, care include elefantul indian şi african, precum şi specii dispărute de elefant, cum ar fi mamutul sau mastodontul. Ceea ce este important de ştiut este ca toți membrii familiei pot fi desenaţi pe o linie imaginară care duce la un strămoș care este stră-străstră-bunica sau bunicul tuturor. Pagina 5
Toate felidele, de la cel mai feroce leu din savana africană la cel mai mic şi drăguţ pisoiaş de casă, au toate un strămoș comun, care a trăit cu aproximativ 25 de milioane de ani în urmă. Acestea sunt deci familiile; Homo sapiens, specia noastră, aparține şi ea unei familii biologice. Acest fapt banal este de fapt unul dintre cele mai bine păzite secrete ale istoriei. De mii de ani, Homo sapiens a preferat să se vadă pe sine ca fiind total diferit de toate celelalte animale, s-a văzut pe sine ca un soi de orfan fără veri sau frați, și cel mai important fără părinți. Asta ca și cum Homo sapiens tocmai ar fi apărut pe pământ, fără a avea nici evoluție, nici strămoși. Fie că vă place sau nu, adevărul este că noi, specia Homo sapiens, sunt de asemenea membri ai unei familii mari şi destul de zgomotoase numită familia marilor primate (Great apes). Precum leul și ghepardul aparțin familiei felidelor, tot așa Homo sapiens are o familie numită maimuţele mari. Există şi alți membri ai acestei familii, unii veri de-ai noștri apropiaţi sunt încă în viață, cum ar fi cimpanzeii, gorilele și orangutanii. Dintre aceştia, cimpanzeii sunt cei mai apropiaţi genetic de noi. Dacă neam putea întoarce în timp, acum doar 6 milioane de ani în Africa, am găsi o femelă maimuță care a avut doua fiice. Una dintre fiicele sale a devenit strămoşul tuturor cimpanzeilor pe când cealaltă fiică, sora ei, este stră-stră-stă... bunica noastră, a tuturor. Prin urmare, Homo sapiens are o familie.
Un alt secret tulburător al istoriei Homo sapiens a ținut ascuns un secret şi mai îngrijorător. Avem o familie mare, cu mulţi verişori, însă pe lângă asta, la un moment dat în istorie am avut şi mulţi frați și surori. Noi ne spunem nouă nu Homo sapiens, ci oameni, ca şi cum noi am fi singurii oameni de pe planetă. În realitate au fost mult mai multe specii umane pe planeta Pământ. Oameni înseamnă pur și simplu animale care aparţin genului Homo, care este "om" în limba latină. Acest om, apărut pentru prima dată în Africa de Est cu aproximativ 2 milioane și jumătate de ani în urmă, nu a apărut din senin, el a evoluat dintr-un gen de maimuțe numite Australopithecus. Acest nume complicat nu are nimic de-a face cu Australia, înseamnă pur și simplu maimuță din sud. Australopithecus este strămoșul oamenilor. Acum aproximativ 2,5 milioane de ani, specia umană a evoluat din Australopithecus undeva în estul Africii. Pentru început aceasta a fost singura specie umană, dar în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, unii dintre acești oameni arhaici au părăsit pământurile din Africa de Est și s-au răspândit în întreaga lume, stabilindu-se în diverse zone din Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Europa şi Asia. Și în fiecare zonă, acești bărbați și femei arhaici au întâlnit felurite condiții: climă, geografie, animale si plante diferite. Pentru a se adapta la Pagina 6
condițiile noi, populația umană din fiecare zonă diferită a evoluat în mod diferit. Astfel, cu timpul, au apărut specii umane complet diferite. De exemplu, oamenii care din Africa au ajuns în nordul Europei, au avut nevoie să se adapteze la climatul foarte rece din nordul Europei, cu multă zăpadă şi gheață, precum şi la tot felul de animale mari, cum ar fi păsări mamut și mastodonți. Alţi oameni, după ce au părăsit Africa, au ajuns în Indonezia și au avut nevoie să se adapteze la climatul tropical foarte cald, din junglele și mlaștinile din Indonezia. Alţi oameni au ajuns în deșerturile din Asia Centrală, și au fost nevoiţi să se adapteze climatului uscat ale Asiei centrale. Rezultatul a fost că de-a lungul anilor, speciile umane au evoluat diferit în feluritele părți ale lumii. Pentru fiecare dintre aceste specii umane diferite, oamenii de ştiinţă le-a pregătit câte un nume pompos în latină. Nu e nevoie să memorăm numele diferitelor specii sau detaliile pe care dr. Harari le va descrie despre fiecare specie. Dar ar fi bine să vorbim despre unii dintre frații și surorile noastre astfel încât să ne cunoaştem familia ceva mai bine.
Familia Umană - fraţii şi surorile noastre În Europa a trăit o specie de oameni pe care oamenii de stiinţă o numesc Homo neanderthalensis, omul de Neanderthal, înseamnând în limba latină omul din Valea Neander. Numele vine de la faptul că primele rămășițe ale acestor ominizi au fost descoperite de arheologi în Valea Neander din Germania. Pe lângă nume, aceşti ominizi au o poreclă şi anume neandertalieni. Neandertalienii au fost bine adaptaţi la climatul glaciar din Europa și Orientul Mijlociu. Orientul Mijlociu a fost la acea vreme mult mai rece decât este astăzi; neandertalienii erau mai mari, mai musculoşi decât suntem noi astăzi. Aveau straturi izolatoare de grăsime pentru o mai bună protecție contra frigului și aveau creierul mai mare decât îl avem noi. Ei au fost specia umană care a populat Europa și Orientul Mijlociu. Într-o altă parte a lumii, pe insula Java din Indonezia, a evoluat Homo soloensis, înseamnând tot în limba latină, omul din valea Solo, deoarece primele rămășițe ale acestei specii umane au fost descoperite de arheologi în Valea Solo, pe insula Java. Java a avut un climat tropical, astfel încât Homo soloensis a evoluat de-a lungul anilor pentru se adapta mai bine la viața din jungla și mlaștina tropicală. Pe o altă insulă indoneziană, Insula mică de Flores a evoluat o specie umană unică și foarte interesantă numită Homo floresiensis. Acest lucru înseamnă - cum puteţi ghici - om din Insula Flores. Unic pentru aceşti ominizi era înălţimea lor. Insula Flores a fost anterior legată de uscat, dar la un moment dat, nivelul mării a crescut, iar insula Flores a fost desprinsă de continent. Unii oameni au rămas blocaţi pe insulă atunci când nivelul mării a crescut. Flores fiind o insulă mică, era puţină mâncare. Oamenii înalţi au murit relativ repede, pentru că aveau nevoie de o cantităţi mai Pagina 7
mari de alimente pentru a supraviețui. Oamenii mici însă, care aveau nevoie de mai puține alimente, au reușit să supraviețuiască. Selecţia s-a petrecut generație după generație, oamenii mici au avut șanse mai mari de a găsi suficientă mâncare și de a supravieţui. Astfel, de-a lungul anilor, oamenii care au rămas blocaţi pe Insula Flores au devenit tot mai mici, până când au devenit pitici. După fosilele descoperite, oamenii de ştiinţă estimează că Homo floresiensis a atins o înălțime maximă de un metru și o greutate maximă de 25 kg. Chiar dacă erau mici, erau tot oameni, capabili să producă și să utilizeze tot felul de unelte cum ar fi sulițe și așa mai departe. Ei au reușit chiar să vâneze elefanți. Sigur că aceştia nu erau elefanți mari, erau şi ei elefanți pitici, pentru că ceea s-a întâmplat la la om, s-a întâmplat și la elefanți. În acest timp, în câmpiile largi din Asia, a evoluat o specie umană diferită, numită Homo erectus. Homo erectus înseamnă om în poziţie verticală; aceşti oameni erau foarte înalţi, mai înalți decât noi la 1,80 chiar 1,90. O caracteristică importantă a lui Homo erectus este aceea că a fost probabil cea mai de succes specie umană în ceea ce privește durata supraviețuirii. Homo erectus a apărut pentru prima dată în urmă cu aproximativ 1,5 milioane de ani şi a supraviețuit până acum aproximativ 50.000 de ani, deci a trăit aproape 1,5 milioane de ani. Spre comparație, specia noastră Homo sapiens, a început să evolueze poate în urmă cu 300.000 200.000 de ani. Și este foarte puțin probabil că vom reuşi să doborâm recordul lui Homo erectus. E foarte puțin probabil că specia noastră va reuși să trăiască 1,5 milioane de ani. Așa cum se va vedea în ultima lecție a acestui curs, viitorul nostru pe următorii 1000 de ani trebuie privit cu mari rezerve, ce să mai vorbim de 1,5 milioane de ani! În 2010, oamenii de ştiinţă au descoperit rămășițele unui alt frate sau soră pierdută, atunci când au excavat peştera Denisova în estul Rusiei. Ei au găsit osul fosilizat al unui deget uman și au reușit să extragă ADN-ul din acest os fosilizat și au încercat să-l compare cu ADN-ul tuturor celelalte specii umane cunoscute, fără a-l putea clasifica. Astfel că, pornind doar de la un singur deget, putem spune că în Asia Centrală a existat o altă specie de oameni, numiţi Homo Denisova, omul din pestera Denisova, diferit de neanderthalieni și Homo erectus și de toţi ceilalţi. Cine știe câte alte specii umane au mai trăit pe pământ și așteaptă să fie descoperite în peșteri și insule îndepărtate? Nu știm sigur. În tot acest timp evoluția în Africa de Est, unde oamenii au apărut pentru Pagina 8
prima dată, nu s-a oprit. Avem, de exemplu, Homo rudolfensis, oamenii de la lacul Rudolph, sau Homo ergaster, însemnând omul care lucrează, pentru că arheologii au descoperit alături de oasele din această specie multe instrumente realizate de aceşti ominizi. Și în cele din urmă, strămoşii propriile noastre specii, Homo sapiens, au apărut în Africa de Est, în urmă cu aproximativ 200.000 sau 300.000 de ani. Numele și datele pentru toate aceste specii umane diferite nu sunt importante.
Imaginea de ansamblu: Specia umană Ceea ce este important, însă, este să înţelegem cum speciile diferite sunt legate unele de altele, sau imaginea de ansamblu. Iar aceasta ne spune fără nici un dubiu că au existat multe specii umane, nu doar una. Unele dintre ele au fost masive, cum au fost Homo erectus sau neanderthalienii. Altele erau pitice, ca Homo floresiensis. Unele specii umane erau vânători de temut, altele se hrăneau în principal din plante, erau vegetarieni. Unele specii umane au trăit pe o singură insulă, cum e Insula Flores sau Insula Java. Alte specii umane au dominat continente întregi, cum ar fi Homo erectus sau Homo Denisova, dar toate speciile diferite aparțin genul Homo. Sunt toate ființe umane, parte a marii familii umane. Noi ştim în mare că la un moment dat au existat pe pământ tot felul de specii umane distincte. Tendinţa noastră de a le aşeza pe toate într-o linie imaginară dreaptă este însă greşită:
Pagina 9
Ca și cum Homo ergaster a evoluat lent în Homo erectus și apoi Homo erectus a evoluat în omul de Neanderthal și neanderthalienii au evoluat în noi. Conform acestui model liniar de evoluţie umană, la orice moment ales din trecut, exista doar un singur tip de specie umană pe pământ și toate speciile anterioare umane au fost doar modele mai vechi ale nouă înşine. Ei ar fi evoluat în cele din urmă în a deveni noi, adevarul este însă cu totul altul.
Un alt secret întunecat al Istoriei Adevărul este că, de aproximativ 2 milioane de ani până în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, lumea a găzduit în același timp mai multe specii umane. Şi de ce nu? Astăzi, există multe specii de porci în lume, precum şi multe specii diferite de vulpi. Există multe specii diferite de urși, cum ar fi grizzly, ursul polar, ursul brun şi toate trăiesc împreună în același timp pe pământ. Acum 100.000 ani, au existat cel puțin șase specii diferite de oameni care trăiau alături de noi pe Pământ. Și acest fapt, că în alte părţi ale lumii existau diferite specii umane în același timp, nu ar trebui să ne surprindă. Ceea ce este şocant este situația actuală în care, în toată lumea, nu mai există decât o singură specie umană, specia noastră. Oriunde, în Europa, India, China, Australia, America, pretutindeni doar o singură specie, specia noastră, Homo sapiens. Acest lucru este ciudat și de fapt foarte suspect. Așa cum vom vedea în scurt timp în următoarele segmente ale acestei lecții, Homo sapiens are motive bune pentru a ascunde faptul că a avut odată frați și surori. Pentru că există unele dovezi că noi, Homo sapiens, am dat o mână de ajutor la dispariția tuturor celorlalte specii umane.
Caracteristicile speciilor umane S-a văzut că Pământul a găzduit pe parcursul timpului mai multe specii diferite de oameni. Există multe diferenţe între aceste specii, dar şi multe asemănări, doar aparţin toate aceluiaşi gen, genul Homo. Toate aceste speciile umane, atât cele mari ca Homo Erectus, neandertalienii sau cele pitice aveau toate caracteristici comune, cele care ne fac pe noi toți oameni.
1. Dimensiunea creierului O primă caracteristică a tuturor speciilor umane era că toate au avut creiere extraordinar de mari în comparaţie cu alte animale. Un mamifer care cântăreşte 60 kg are în medie un creier de aproximativ 200 de centimetri cubi. În schimb, un Homo sapiens cu o greutate de 60 de kilograme are Pagina 10
un creier în medie între 1200 și 1400 centimetri cubi, acesta fiind creierul lui Homo Sapiens în zilele noastre. Creierul oamenilor preistorici a fost mai mic, dar chiar şi creierul celor mai vechi bărbați și femei din Africa de Est de acum două milioane și jumătate de ani era încă foarte mare comparativ cu creierului unui tigru sau al unui porc cu o greutate egală. Această disproporție între creier şi dimensiunea corpului s-a mărit pe măsură ce oamenii au evoluat. Acest fapt ne poate părea acum evident, suntem atât de mândri de creierul nostru mare, încât presupunem că mai mult este totdeauna mai bine (more is always better). Dar, dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci presiunile evolutive ar trebuit să producă nu doar oameni cu creier mare, dar și pisici cu creierul foarte mare și câini și păsări, şi acest lucru nu s-a întâmplat. În afară de avantaje, un creier mare aduce cu sine probleme la fel de mari: întâi de toate, un creier mare trebuie transportat. Nu ajută dacă ai un creier mare pe care-l laşi acasă. Va trebui purtat tot timpul, şi pe lângă asta, trebuie protejat într-un craniu masiv, ale cărui oase protejează creierul. În concluzie, un creier mare e greu de dus peste tot şi de protejat. Pe lângă asta, un creier mare trebuie şi alimentat cu multă energie. La noi, la Homo sapiens, creierul reprezintă doar aproximativ 2 - 3% din greutatea totală a corpului, însă consumă 25% din energia corpului atunci când organismul este în repaus. Prin comparație, creierul altor maimuțe, cum ar fi cimpanzeii sau gorilele are nevoie doar de 8%. Pentru creierul lor mare, oamenii preistorici au trebuit să suporte două consecinţe principale: în primul rând au trebuit să caute mult mai mult timp mâncare decât spre exemplu un babuin cu un creier mai mic care nu are nevoie de atât de multă mâncare. Acesta stă toată ziua la soare şi nu face mai nimic o mare parte a zilei. Însă un animal cu un creier mai mare trebuie să meargă tot timpul în căutarea mâncării. O a doua consecinţă este că la oameni muşchii s-au atrofiat, au devenit mai mici și mai slabi, analog unui guvern care alocă buget educaţiei în defavoarea apărării. Această idee, de a defavoriza un mușchi pentru a avea un creier mai mare, nu pare a fi o idee prea bună pentru supraviețuirea în savană. De exemplu, un cimpanzeu nu poate câştiga o dezbatere cu Homo sapiens, în schimb îl poate rupe ca pe o papuşă de cârpă. Se consideră că un cimpanzeu care cântăreşte 60 kg este de cel puțin cinci ori mai puternic decât o ființă umană cu o greutate similară. Pagina 11
Renunțarea la mușchi pentru creier nu pare neapărat o afacere bună. În zilele noastre, acest lucru ne favorizează pe noi, pentru că, datorită creierelor noastre mari, avem maşini şi cu ele putem depăşi în viteză cu mult orice cimpanzeu. Tot aşa avem arme, putem trage într-un cimpanzeu de departe, suntem deci mult mai puternici. Dar asta e valabil doar în ziua de azi, acum două milioane de ani existau prea puține avantaje pentru ființa umană date de un creier mare. Creierul omului preistoric a continuat să crească și iniţial, în afară de câteva cuțite ascuțite în piatră şi suliţe, a oferit prea puține avantaje. Sincer vorbind, evoluția creierului uman - de ce a devenit atât de mare - este unul dintre cele mai mari mistere ale evoluţiei. Dr. Harari explică că motivele acestei creșteri a creierului uman sunt necunoscute, mai ales că de-a lungul a sute de mii de ani creierul pare să nu fi adus nimic în plus. Spre deosebire de alte domenii, în știință dacă există o întrebare importantă la care nu se cunoaşte încă răspunsul se poate spune pur şi simplu: Nu știm. Asta până nu se descoperă un răspuns bun la întrebare.
2. Mersul biped Pe lângă dimensiunea creierului, un alt atribut comun tuturor speciilor umane: Neanderthal, Homo erectus, specia noastră, Homo floresiensis a fost poziţia bipedă, mersul în două picioare. Nu umblăm în patru labe, ca majoritatea celorlalte mamifere. Interesant este că în această direcţie se poate sugera o explicaţie. Când stăm în picioare, supravegherea savanei în căutare de pradă sau în căutarea dușmanilor și prădătorilor e mult uşurată. În plus de asta, mâinile noastre sunt libere pentru ca nu mai sunt folosite pentru mers. Mâinile devin libere pentru felurite scopuri, spre exemple pentru a gesticula, a arunca cu pietre sau suliţe. Acest fapt aduce cu sine un mare avantaj. Şi peste generaţii, odată ce mâinile au devenit libere, oamenii au dezvoltat în palme şi degete un număr mare de nervi şi muşchi fini. Astfel oamenii au putut executa sarcini foarte delicate cu mâinile lor, cum ar fi producerea de unelte şi folosirea lor. Primele dovezi pentru producerea și utilizarea uneltelor datează acum aproximativ două milioane și jumătate de ani, în Africa de Est, fiind primul semn prin care arheologii recunosc oamenii preistorici. Pe scurt, acestea sunt avantajele majore ale mersului biped.
Dezavantaje şi implicaţii Cu toate acestea, totul în evoluție are un cost ascuns, nimic nu vine pe gratis, şi mersul biped nu e o excepţie. Prima problemă cu mersul biped este că scheletul nostru de primată a evoluat pentru milioane şi milioane de ani pentru a susține o creatură care a umblat în patru labe, şi a avut, de asemenea, un cap și un creier mic. Acum, când oamenii preistorici au adoptat mersul biped şi simultan au dezvoltat un creier şi un cap mai mare, a apărut un stres foarte mare asupra coloanei vertebrale, asupra scheletului și mușchilor. Pagina 12
Aceasta pentru că atunci când o creatură care merge în patru labe se ridică brusc doar în două, ea trebuie să sprijine marea greutate a capului pe un schelet și mușchi care dea lungul a milioane de ani nu au evoluat pentru a face asta. Iată de ce chiar și astăzi, oamenii suferă încă de dureri de spate și de tot felul de alte probleme ale scheletului și ale sistemul muscular, fiind preţul pe care oamenii îl plătesc pentru mersul pe jos în poziție verticală.
Preţul plătit de femei Femeile au trebuit sa plătească însă un preţ dublu. Pentru mersul biped, şoldurile trebuie să fie relativ apropiate. La femei, asta înseamnă un bazin îngustat, prin canalul căruia se nasc copiii. Îngustarea a creat o problemă uriașă pentru că, în aproximativ aceeași perioadă, femeile au trebuit să dea naștere la copii cu un bazin îngustat, şi în acelaşi timp creierul și capul copiilor au devenit mai mari. S-a creat astfel o problemă în evoluția umană, iar unul dintre rezultate a fost că femeile și copiii au început să moară în timpul nașterii tot mai mult. Mortalitatea în rândul copiilor și a mamelor a devenit mult mai frecventă la oameni decât la cimpanzei, babuini, zebre sau elefanţi, deoarece au trebuit să gestioneze aceste două probleme simultan, mersul în poziție verticală şi mărirea dimensiunii craniene care trebuia să se strecoare printr-o strâmtoare îngustată. Care a fost soluția la această problemă?
Soluţia selecţiei naturale Soluția a fost să se dea naștere la copii tot mai devreme, atunci când erau încă mici, când capul și creierul lor erau mai mici și moi. Evident, nu a fost o soluţie aleasă conștient. Bărbații şi femeile de acum doi milioane de ani nu s-au adunat toţi să dezbată această problemă, şi cineva a venit cu ideea: haideţi să naştem copiii mai repede. Evident nu a fost așa, soluția a fost dată pur și simplu de selecția naturală. Femeile care au dat naștere ceva mai târziu, au avut o şansă mai mare de a muri la naștere şi astfel au avut o șansă mai mică de a trece genele lor la generația următoare. Femeile care au născut mai devreme, atunci când copilul era încă nedezvoltat, suficient de mic şi cu un cap mai mic, au avut o şansă mai bună de a supraviețui și de a trece genele generației următoare. Astfel, perioada de gestaţie a femeilor a devenit mai scurtă și chiar și astăzi, femeile dau naștere la copii mult mai devreme decât orice alt animal. Ele nasc prematur, atunci când copiii sunt doar pe jumătate copţi. Acesta este modul în care oamenii ies din pântecele mamelor lor, ca şi cum am scoate prăjitura din cuptor atunci când e doar pe jumătate coaptă,. Multe dintre sistemele vitale, în special creierul, nu sunt încă complet dezvoltate, sunt sub-dezvoltate. Când comparăm oamenii cu alte animale, vom fi uimiţi de diferențele dintre un pui de om și un căluţ, un mânz. Pagina 13
La câteva ore după naştere, mânzul poate deja să meargă, la fel se întâmplă şi la pisici unde pisoii de câteva săptămâni pot să mănânce și să se joace cu alţi pisoi. Puii de om, bebeluşii pe de altă parte, rămân neajutoraţi și complet dependenţi de părinţi lor pentru mai multe luni, chiar ani. Copiii umani au nevoie de extraordinar de mult timp pentru a-i ajunge din urmă pe mânzi sau pe pisici. Aceasta a fost deci soluția evolutivă pentru mersul biped şi mărirea dimensiuniii capului, a da nastere la copii tot mai devreme, atunci când aceştia sunt încă subdezvoltaţi.
Implicaţiile pentru societate Acest fapt a avut implicaţii colosale pentru viitorul omenirii și pentru societățile noastre de astăzi, din mai multe motive. În primul rând, deoarece copiii se nasc prematur, ei au nevoie de multă îngrijire și atenție din partea părinților şi a fraţilor lor pentru a supraviețui și creşte. Un pui de om are nevoie de mult mai multă grijă și atenție decât spre exemplu un pisoi. Astfel, o mamă singură nu putea oferi unui copil suficientă îngrijire și atenție, pentru ca să crească și să ajungă la maturitate. Este un proverb celebru, care spune că e nevoie de un trib întreg pentru a creşte un pui de om. Avem nevoie de mult ajutor de la ceilalţi oameni pentru a ne crește copii. Acesta este şi motivul pentru care oamenii au dezvoltat între ei legături sociale puternice. Selecția naturală a favorizat dezvoltarea oamenilor care sunt capabili să formeze legături sociale puternice, şi care trăiesc în triburi. Pentru oamenii primitivi care aveau copii, singurul mod în care aceştia puteau ajunge la maturitate era cu ajutorul celorlalţi oameni, fiind şi motivul pentru care ei trăiau în triburi. Avem aici prima consecinţă majoră a faptului că oamenii se nasc subdezvoltaţi, copţi doar pe jumătate. A doua consecinţă importantă este că oamenii pot fi astfel educați și socializaţi într-o măsură mult mai mare decât orice alt animal. Cele mai multe mamifere ies din pântecele mamelor lor ca un vas de porțelan complet copt, sunt gata, la care dacă se încearcă să i se schimbe forma atunci se va zgâria sau sparge. În schimb, oamenii ies din pântecele mamelor lor ca o sticlă topită, neterminaţi, undeva între lichid și solid, astfel încât sunt maleabili, pot lua încă felurite forme. După ce se nasc, copiii se educă, se socializează. Tocmai de aceea, ne putem astăzi creştina copiii, sau sa-i facem budişti, capitalişti sau socialişti, iubitori de război sau de pace. Totul se datorează faptului că la naştere, creierul nostru mai este încă flexibil, uşor de transformat. Avem aici o altă caracteristică importantă a oamenilor, faptul că pot fi educați și socializați mai mult decât orice alt animal. Pornind de la acestea, am putea presupune că un creier mare, capabil să producă și să folosească unelte şi societățile complexe aduc cu ele avantaje uriașe și, evident, oamenii care se bucură de toate aceste avantaje au devenit relativ repede cel mai puternic și mai important animal de pe pământ.
Pagina 14
Înzestraţi, dar marginali Surprinzător, adevărul istoric este altul și anume oamenii s-au bucurat de toate aceste avantaje pentru mai bine de două milioane de ani, dar în tot acest timp au rămas nişte creaturi marginale, slabe, fără un impact major asupra mediului. Vorbim despre aproximativ un milion de oameni care trăiau din Indonezia până în Marea Britanie, care nu erau în vârful lanţului trofic, nu erau cei mai mari prădători ai ecosistemului. Realitatea este că ei erau de fapt vânaţi de animale prădătoare mari, cum erau lei, urşi, crocodili. Oamenii înşişi erau rareori capabili să vâneze singuri animale mari cum ar fi girafele sau elefanții. Majoritatea oamenii subzistau prin consumul de alimente vegetale, legume, nuci și fructe, ciuperci, precum şi din vânătoarea animalelor mici, iepuri, broaște țestoase şi, de asemenea, prin consumul resturilor din prada altor animale. După ce un leu vâna o girafă spre exemplu, oamenii veneau mai târziu ca necrofagi şi mâncau resturile. Scopul primelor unelte de piatră primitive nu a fost vânătoarea altor animale, ci spartul oasele animalelor moarte, pentru a ajunge la măduvă.
Specialitatea unică a oamenilor Oamenii primitivi au consumat foarte probabil măduva din interiorul oselor. De fapt, unii cercetători susţin că mâncatul măduvei a fost nişa noastră inițială, amprenta originală unică a oamenilor în lume. Majoritatea animalelor în natură au o astfel de nișă. De exemplu, ciocănitorile au un cioc puternic și sofisticat, cu care fac găuri în scoarţa copacilor pentru a căuta și consuma furnici, viermi și insecte care traiesc sub scoarţa copacilor. Aceasta este nişa, specialitatea naturală a ciocănitorilor. Similar, specialitatea oamenilor primitivi a fost consumul măduvei din interiorul oaselor. De ce anume măduva? Ei bine, imaginează-ţi că eşti un om acum un milion de ani și vezi un leu care a ucis o girafă mare. O girafă doborâtă nu sună rău, ar putea fi făcută friptură, dar dacă încerci să te apropii prea mult de un leu flămând poţi fi rapid ucis şi tu. Aşa că te ascunzi şi aştepţi până când leul mănâncă o parte din girafă. În cele din urmă, leul se va sătura şi va pleca. Însă girafa a fost mare şi a mai rămas încă de mâncare. Dar nu îndrăzneşti încă încă să te apropii de girafă, pentru că acum e rândul prădătorilor mari, hienele și lupii. După ce hienele mănâncă ce a mai rămas, tu şi prietenii tăi staţi în continuare ascunşi, urmărind cu atenție scena până când în cele din urmă, hienele și lupii pleacă şi ele. Abia atunci, tu şi tovarăşii tăi vă veţi apropia de hoitul girafei, uitându-vă tot timpul în stânga și în dreapta, atenţi la posibili prădători. Şi atunci când te apropii în sfârşit de resturile girafei, vei vedea că nu mai este mare lucru de mâncat, asta pentru că mai întâi leul, apoi hienele și restul prădătorilor au terminat cam toată carnea de pe oase. Singurul lucru care a mai rămas încă de consumat din girafă este măduva din Pagina 15
interiorul oaselor, pentru că oasele mari nici leii, hienele sau șacali nu le-au rupt cu fălcile lor pentru a mânca din interior măduva. Acum e rândul tău, al omului. Te vei apropia cu tovarăşii tăi, vei lua unul dintre oase şi vei scoate invenţia ta cea mare, cuţitul de piatră şi vei crăpa oasele mari pentru a mânca măduva, aceasta fiind specialitatea, misiunea ta în lanţul trofic, ceea ce te va defini în savană pentru un milion de ani. Avem aici un aspect cheie pentru întelegerea istoriei și psihologiei până în ziua de astăzi şi anume realizarea faptului că oamenii s-au situat vreme de aproape două milioane de ani undeva pe la mijlocul lanţului alimentar. Nu am fost prădători de top şi vânam animale mici, cum ar fi păsări, dar eram la rândul nostru vânaţi de prădători mari, pe care oamenii nu-i puteau vâna. Doar în urmă cu aproximativ 400.000 ani, mai multe specii de oameni, cum ar fi neandertalienii au început să vâneze animalele mari.
De la mijloc, direct la vârf Și doar în ultima sută de mii de ani, specia noastră, Homo sapiens, a făcut saltul major în lanţul trofic, şi a devenit prădătorul principal al planetei. Saltul spectaculos de la mijloc la vârful lanțului alimentar a avut consecințe enorme nu numai în sens alimentar ci şi în sens psihologic și social. Oamenii nu au experienţa evolutivă pentru a ocupa această poziţie, suntem pur şi simplu nepregătiţi pentru acest rol. Alte animale care sunt în vârful piramidei alimentare, cum ar fi lei, rechini, crocodili, au evoluat pentru acest compartiment vreme de milioane de ani, astfel încât știu foarte bine ce să facă în această poziţie. Specia noastră pe de altă parte a urcat în poziția de prădător de vârf al planetei din punct de vedere evolutiv practic peste noapte. Astfel nu a rămas suficient timp pentru ca noi oamenii să ne adaptăm la această nouă poziție. Multe calamităţi istorice, felul în care noi ne comportăm unul față de altul și față de mediul înconjurător deviază din acest fapt. De la războaiele între oameni, la modul în care oamenii tratează ecosistemul, multe rezultă din acest salt pripit, pentru că ocupăm acum o poziţie care ne este complet străină faţă de poziţia strămoșilor noștri până acum un timp foarte scurt. Uneori ne vedem pe noi înșine ca pe o haită de lupi care cumva a făcut rost de tancuri și bombe atomice. Această perspectivă este greşită, e mult mai realist dacă ne vedem ca pe o turmă de oi care printrun accident evolutiv s-a trezit cu puterea de a crea bombe atomice. Şi oile înarmate sunt mult mai periculoase decât lupi înarmaţi pentru că ele nu ştiu ce să facă cu ele, cum să se Pagina 16
comporte într-o poziţie dominantă. Lupii pe de altă parte ar şti ce să facă cu această putere. Oile şi oamenii însă nu. Cum se face însă că noi oamenii am făcut acest salt enorm la vârful piramidei trofice?
Descoperirea focului Am văzut că omenirea a avut pentru cea mai mare a existenței sale un creier mare, capacitatea de a produce și de a folosi unelte, structuri sociale complexe, dar cu toate acestea, a rămas pentru o lungă perioadă o creatură marginală în ecosistemul planetar. Abia în ultimii 100.000 ființele umane au urcat brusc în vârful piramidei trofice; cum a fost posibil acest salt? Poate cel mai important motiv a fost descoperirea focului. Nu se ştie exact momentul şi modul in care oamenii au făcut acestă descoperire, însă dovezile arheologice de acum aproximativ 300.000 de ani ne vorbesc despre speciile umane de atunci, neandertalieni și mai târziu Homo sapiens, care foloseau deja focul în viaţa de zi cu zi. Focul a adus cu sine avantaje majore; în primul rând a dat oamenilor o sursă de lumină în întuneric şi o sursă de căldură în timpul iernii. Focul a fost de asemenea pentru strămoșii noștri prima armă cu adevărat eficientă împotriva animalelor periculoase cum erau leii și urşii. De asemenea era o forţă colosală pentru modelarea mediului, pentru a-l adapta nevoilor strămoșilor noştri cu sute de mii de ani în urmă. Spre exemplu, focul putea fi folosit uşor pentru a arde o pădure întreagă pentru ca după aceea oamenii să meargă să strângă tot felul de animale moarte pentru a le mânca, după ce au fost arse. Un alt mare avantaj al focului, poate cel mai important aspect pe care ni l-a adus focul, a fost faptul că a permis oamenilor să gătească.
Importanţa gătitului Noi nu bănuim cât de important a fost gătitul pentru progresul omenirii, dar a fost de o importanță colosală. Mai întâi de toate, gătitul a lărgit gama de produse accesibile din bucătăria naturii. Existau felurite alimente care nu se puteau digera fără gătit, cum ar fi grâul, orezul, cartofii. Odată ce au stăpânit focul, oamenii au putut prepara şi consuma mult mai multe alimente. Spre deosebire de oameni, o vacă sau un porc poate digera aceste alimente crude, însă oamenii nu pot, şi nu se pot bucura de aportul de calorii şi de vitamine fără avantajul focului. Odată cu stăpânirea focului, omul a putut consuma multe alimente noi. Un alt avantaj esenţial a fost că prin gătit se distrug microbi și paraziți care infestează multe alimente, în special din carne.
Pagina 17
Digestia în afara corpului Un alt mare avantaj al focului şi gatitului este că a redus semnificativ timpul pe care oamenii trebuie să-l investească în pregătirea alimentelor, precum și timpul și energia necesară pentru a digera alimentele. Dacă sunt crude, nefierte sau neprăjite, alimentele trebuie mestecate pentru o lungă perioadă de timp, apoi trebuie să stea în stomac și intestine o mai lungă perioadă de timp și să consume multă energie pentru digestie. Verii noştri cei mai apropiaţi, cimpanzeii, își petrec în medie cinci ore zilnic doar mestecând alimente pentru a le face mai uşor de digerat pentru stomac. Creaturile care folosesc focul pentru gătit au însă nevoie doar de o oră pe zi și consumă mai puţină energie pentru digestie. Practic, focul permite oamenilor să externalizeze procesul de digestie, o mare parte din pre-digestie este făcută de foc. Asta înseamnă că noi oamenii, spre deosebire de cimpanzei spre exemplu, putem supraviețui cu dinţi mai mici, fălci mai puţin puternice și cu intestine mai scurte. Unii oameni de ştiinţă susţin că există o legătură directă între începutul gătitului, scurtarea intestinelor, precum și creșterea în dimensiuni a creierului uman. Și oare de ce pretind acest lucru? Ei bine, un aspect foarte interesant în economia energetică a corpului uman este că cei doi mari consumatori de energie din organism sunt creierul și sistemul digestiv, respectiv stomacul și intestinele (numite în biologie şi creierul mic n.t.). Acesta este probabil şi motivul pentru care intestine foarte lungi nu pot coexista cu un creier mare, pentru că ele concurează pentru energia limitată a corpului. Odată însă ce intestinele se scurtează, se deschide calea spre un creier mai mare. Și există dovezi că acest salt major în dimensiunea creierului pe care l-am discutat mai devreme, venit în ultimii 3 - 400.000 ani coincide cu momentul în care neandertalienii si Homo sapiens au început să gătească.
Ruperea corelaţiei naturale Dacă este adevărat, a fost un avantaj major pe care focul l-a dat oamenilor, fiind şi motivul pentru care mulți cercetători spun că primul pas major în distanţarea omului de toate celelalte animale a fost controlul focului. În natură, puterea la majoritatea animalelor depinde direct de corpul lor, există o legătură directă între puterea musculară și impactul animalului asupra mediului. La păsări vorbim spre exemplu de muşchi, anvergura aripilor, acuitate vizuală. Putem spune că ele se folosesc şi de puterea curenţilor de aer, dar chiar atunci când o fac, puterea lor nu creşte semnificativ. Ca să înţelegem acest lucru să luăm spre Pagina 18
exemplu un vultur; acesta se poate baza, pe lângă puterea sa fizică, pe ascendenţe, coloane termice de aer cald de care el foloseşte pentru a rămâne în aer. Diferenţa esenţială este însă că vulturul nu poate decide locaţia, direcţia şi puterea acestor curenţi, şi capacitatea sa maximă de transport e încă proporțională cu anvergura aripilor sale. Un vultur nu va putea ridica niciodată un elefant, puterea sa globală e deci direct limitată de puterea construcţiei sale fizice. Spre deosebire de el, un om care are sub control focul deţine o forţă obedientă colosală cu potenţial nelimitat. Spre deosebire de vulturi, oamenii pot alege când și unde să aprindă un foc, şi puterea focului nu e limitată de puterea corpului uman care l-a aprins, este o putere fără limite.
..mii de copaci, animale şi păsări.. De exemplu o simplă femeie, care poartă cu ea o torță, poate incendia o pădure întreagă într-un interval de câteva ore; o întreagă pădure cu mii de copaci, animale și păsări. Puterea ei ca maestru al focului nu mai are nici o corelaţie cu puterea fizică a corpului ei, spre deosebire de orice alt animal. Îmblânzirea focului este o întrezărire a viitorului, fiind primul pas important pe drumul către bomba atomică. Cu toate acestea, trebuie subliniat că mult timp după controlul focului, oamenii nu au devenit încă cel mai important animal din lume. Saltul real în partea de sus a lanțului alimentar a trebuit să aștepte câteva sute de mii de ani, cu apariția, răspândirea și triumful speciei noastre, Homo sapiens.
Leagănul omenirii în Estul Africii S-a discutat modul in care oamenii au îmblânzit focul şi cum au devenit astfel tot mai puternici în ecosistemul planetar. La momentul respectiv, existau încă multe specii umane pe pământ, şi focul le-a făcut mai puternice pe toate, şi cu toate astea, ele au continuat să fie creaturi relativ nesemnificative. Prima revoluție reală în acest statut a fost apariția propriei noastre specii, Homo sapiens, în Africa de Est, acum 2 - 300.000 ani. Data exactă nu se cunoaşte, istoricii duc dezbateri interminabile în cărți, articole și conferințe de specialitate. Există însă un acord că acum 150.000 de ani, Africa de Est era deja populată de Homo sapiens, ei fiind deja fizic identici nouă. Istoricii sunt tot aşa de acord că acum aproximativ 70.000, unii dintre ei au părăsit Africa de Est și au ajuns în Orientul Mijlociu, și de acolo s-au răspândit în întreaga masă eurasiatică (Europa și Asia).
Pagina 19
Când Homo sapiens a ajuns în Orientul Mijlociu şi Eurasia, cele mai multe teritorii erau deja populate de alte specii umane, de neanderthalieni și de Homo erectus, și Homo Soloensis și așa mai departe. Ce s-a întâmplat cu toate celelalte specii umane? Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări din istorie. Ei bine, există două teorii contradictorii care încearcă să răspundă la întrebare.
1. Teoria încrucişării Prima teorie este aşa numita teorie a încrucișării (interbreeding). Aceasta susţine că pentru a se răspândi, Homo sapiens s-a încrucişat cu alte rase umane şi oamenii din ziua de azi sunt rezultatul unei fuziuni. Atunci când Homo sapiens a ajuns în Orientul Mijlociu și Europa, a întâlnit populaţia nativă de neanderthalieni, care erau mult mai musculari şi mai bine adaptaţi la clima rece. Neanderthalienii aveau, de asemenea, creiere mai mari decât Homo sapiens, foloseau şi ei unelte, stăpâneau focul şi vânătoarea. Cele mai multe portrete moderne ale neandertalienilor ni-i arată ca pe o caricatură a noastră, ca pe nişte brute, oameni stupizi ai cavernelor. Dar în conformitate cu ultimele cercetări, neandertalienii arătau cel mai probabil ca în această aceasta imagine, o reconstrucție speculativă, dar bazată pe rămășițele unui copil Neandertal adevărat.
Arheologii au descoperit dovezi genetice că o parte dintre neanderthalieni aveau pielea și părul blond. Conform teoriei, Homo sapiens și neanderthalienii au fuzionat pentru a forma o singură populație. Dacă a fost într-adevăr aşa, înseamnă că europenii și oamenii din Orientul Mijlociu nu sunt sapiens puri, ci un amestec de sapiens și neanderthalieni. Pagina 20
Ceva similar ar fi trebuit să se întâmple în China acum aproximativ 60.000 de ani, unde Homo sapiens a întâlnit populația locală de Homo erectus. Singurii oameni într-adevăr puri Sapiens sunt poate doar africanii; este însă doar o teorie.
2. Teoria înlocuirii Opusul teoriei încrucișării este numită teoria înlocuirii și ne spune o poveste foarte diferită, o poveste violentă, de genocid. Conform acesteia, nu a existat nici o încrucişare între Homo sapiens și alte specii umane, Neanderthalieni sau Erectus. Sapiens și Neanderthal aveau anatomii diferite, probabil mirosuri diferite ale corpului, în orice caz aveau interes redus unul pentru altul. Şi chiar dacă un Romeo neandertalian s-a îndrăgostit de o Julieta sapiens şi au avut copii împreună, aceştia ar fi fost infertili, la fel cum măgarii şi caii pot produce catâri, care sunt însă cum am văzut hibrizi infertili. Cele două populații, conform acestei teorii, au rămas complet distincte şi când neanderthalienii au dispărut, genele lor au dispărut odată cu ei întro fundătură evolutivă. Conform acestui punct de vedere, Homo sapiens înlocuiește toate celelalte populații umane din lume fără a fi fuzionat cu ele.
O dezbatere ce trece dincolo de mediul academic Acestea sunt cele două teorii principale şi dezbaterea dintre ele nu este doar o dezbatere academică, are ramificaţii politice foarte importante. Din punct de vedere evolutiv, 70.000 de ani este un timp relativ scurt, nu e suficient pentru modificari genetice importante. Deci dacă teoria înlocuirii este corectă și toți oamenii de astăzi sunt descendenții acelorași strămoși africani, de acum 70.000 ani, atunci toți oamenii care trăiesc astăzi împart aproximativ acelaşi cod ADN, au același bagaj genetic. Între africani, europeni şi australieni, diferenţele genetice ar trebui să fie neglijabile. Pe de altă parte dacă teoria încrucişării este corectă, atunci ar putea fi diferenţe genetice majore între chinezi, europeni şi africani. Asta pentru că peste sute de mii de ani, europenii ar avea genele neandertalienilor şi chinezii și africanii nu. Ar însemna că există diferenţe majore între feluritele rase de pe glob, nu numai fizice ci și mentale, psihologice. Această ipoteză ar fi în mod evident o dinamită politică, ar fi extrem de problematic să se confirme astfel de diferenţe rasiale.
Pagina 21
Ultimele descoperiri În lumina ultimelor decenii, teoria înlocuirii a primit suport arheologic tot mai ferm, de altfel e teoria echitabilă din punct de vedere politic (political correctness). De altfel, ideea că ar exista diferențe genetice profunde între rasele umane din prezent este incomodă pentru oamenii de știință, astfel că preferă teoria înlocuirii. Dar această dezbatere s-a apropiat de o rezolvare în 2010, când rezultatele unui efort de patru ani de a produce harta genomului Omului de Neandertal a fost finalizat. În ultimii zece ani, geneticienii au reușit să colecteze suficient ADN intact de Neanderthal din felurite oase fosilizate pentru a crea o hartă genetică. Geneticienii au comparat apoi genomul Omului de Neanderthal cu genomul uman şi rezultatele au şocat comunitatea academică. Se pare că aproximativ 4% din genele omului modern provin din gene de Neanderthal din Orientul Mijlociu și Europa. 4% nu este o cifră mare dar nu este nici zero. Câteva luni mai târziu a venit un alt şoc pentru comunitatea academică, când ADN-ul extras din osul degetului fosilizat din peştera Denisova a arătat că până la 6% din genele australienilor Aboriginal, sunt de fapt gene denisovane. Tot timpul apar dovezi noi, şi pe măsură ce frontiera cunoaşterii se lărgeşte se vor putea trage mai multe concluzii. Dacă aceste rezultate sunt însă verificabile, înseamnă că au existat cel puțin unele încrucişări între Homo sapiens şi neanderthalieni, respectiv denisovani care au dus naștere la copii fertili. Respectiv există la unii oameni din zilele noastre un stă-stră-stră-bunic sau bunică neanderthalien sau denisovian, și poate alte specii umane. Deci, teoria încrucișării are cel puțin un sâmbure de adevăr în ea; asta nu înseamnă însă că teoria înlocuirii este complet greșită, deoarece Neandertalienii şi Denisovanii, chiar în conformitate cu aceste noi descoperiri, au contribuit doar un procent foarte mic la ADN-ul nostru modern, numai 4% respectiv 6%. Nu se poate vorbi despre o fuziune completă între sapiens și alte specii, în acest caz am fi văzut 40% - 50% de gene de Neanderthalieni şi nu doar 4%.
Realitatea biologică Se pare că diferențele dintre sapiens și neanderthalieni au fost reale astfel încât contactul între specii a fost destul de rar şi au rămas populații distincte. Ce ne spune asta despre relațiile între sapiens, neandertalieni și denisovani? Au fost specii distincte sau au fost pur și simplu populaţii diferite ale aceleiași specii, diferite rase din aceeași specie? Având în vedere noile dovezi este destul de clar că sapiens și neanderthalienii nu au fost specii complet diferite, cum sunt spre exemplu calul și măgarul. Pe de altă parte, ar fi de asemenea greşit să le vizualizăm ca populaţii diferite ale aceeleiași specii, cum sunt buldogul și cockerul spaniol. Adevărul este că realitatea biologică nu se vede alb-negru, ci mai mult în nuanţe de gri; însă cel mai important de înţeles este că la fiecare două specii care au evoluat dintr-un strămoş comun, cum este calul şi măgarul, Pagina 22
cu timpul, cele două populaţii au devenit tot mai diferite, au suportat mutaţii genetice diferite care le-au dus pe drumuri genetice distincte, devenind specii diferite. A fost însă un moment în care cele două populații erau deja destul de diferite una faţă de alta, până au devenit complet distincte. Se pare că în urmă cu aproximativ 50.000 de ani Homo sapiens, neandertalienii și Denisovans au fost exact în acel moment. Așa cum vom vedea imediat, în urmă cu 50 mii ani, Homo sapiens era deja foarte diferit de Neanderthal și de Denisovans, nu numai în codul genetic și trăsăturile fizice, dar şi mai important, în abilităţile cognitive şi sociale.
O posibilitate tulburătoare În rare ocazii însă, era posibil ca o femeie Homo sapiens și un Neanderthal să aibă copii împreună. Astfel, cele două populații nu au fuzionat, dar câteva gene de Neanderthal și câteva gene Denisova s-au strecurat în ADN-ul lui sapiens. Această posibilitate este tulburătoare, ca cel puțin la un moment dat în trecut, sapiens, oameni la fel ca noi, să fi putut avea contact cu un animal dintr-o cu totul altă specie. Și nu doar să aibă contact, dar şi să facă și să crească copii împreună cu un animal dintr-o specie diferită. Și este interesant să concepem asta, pentru că așa cum se va vedea în ultima lecție a acestui curs, secolul 21, poate nu suntem departe de momentul în care specia umană va întâlni alte specii înzestrate cu inteligenţă de pe alte planete sau chiar de pe cea proprie şi relaţiile între specii vor fi o reflexie a relaţiilor din trecutul propriei noastre specii. Dacă ne întoarcem acum cu zeci de mii de ani în urmă, mai rămâne o întrebare importantă fără răspuns: ce s-a întâmplat cu neanderthalienii dacă nu au fuzionat cu Sapiens, de ce au dispărut?
Bătălia pentru resurse O posibilitate pentru care neanderthalienii au devenit extincţi este că Homo sapiens i-a întrecut (outcompeted). Să ne imaginăm că acum 40.000 ani, sapiens din Orientul Mijlociu au sosit într-o vale din Balcani, în Grecia sau Bulgaria de astăzi, în care neanderthalienii trăiau de nenumărate generații. Homo sapiens, ca noi veniţi, au consumat resursele locale, cerbi, ciuperci, nuci, fructe, acestea fiind exact resursele de Pagina 23
care neandertalienii aveau nevoie pentru a supravieţui, astfel încât cele două specii au început să concureze pentru aceleași resurse alimentare limitate. Și, dacă sapiens, așa cum vom vedea în lecția următoare erau deja mai sofisticaţi decât neanderthalienii în tehnicile de vânătoare și cules, Homo sapiens a consumat pur şi simplu mai mult, populaţia lor a crescut mai rapid astfel că, în timp, neanderthalienii au rămas cu tot mai puţine alimente şi populația lor a scăzut și în cele din urmă a dispărut cu excepția a una sau două persoane care au reușit cumva să se alăture tribului de sapiens. Aceasta este ipoteza paşnică care explică de ce au dispărut neanderthalienii.
Toleranţa şi natura umană Un alt scenariu vorbeşte despre concurența dintre sapiens și Neanderthal pentru aceleași resurse alimentare nu ca fiind pașnică și liniștită, ci deseori ajungându-se la violență, război și chiar genocid. Dacă e să fim sinceri, acesta este un scenariu mult mai probabil, pentru că toleranța nu este o caracteristică a speciei noastre. Cele mai importante atribute ale speciei Homo sapiens sunt poate inteligenţa, rafinamentul, ingeniozitatea, dar nu toleranţa, în mod clar nu suntem o specie prea tolerantă. Chiar în timpurile moderne, cea mai mică diferență de culoare a pielii, dialect sau religie este suficientă pentru ca un grup de sapiens să conducă un război absolut, urmărind exterminarea altei grupe de sapiens. Să fi fost Homo sapiens primitivi mai toleranți față de vecinii lor dintr-o cu totul altă rasă? E puțin probabil, aşa că atunci când sapiens au întâlnit pe Neanderthalienii acum aproximativ 40-50 mii ani, rezultatul a fost cel mai probabil prima și cea mai importantă campanie de epurare etnică din istorie. Nu se ştie care dintre aceste posibilități este corectă şi este foarte posibil ca în unele zone, sapiens să fi concurat cu neandertalienii fără violenţă, iar în alte zone cu puţină violenţă precum şi în alte zone să fi folosit violenţă extremă pentru a-l alunga sau extermina pe Neaderthal prin forță.
O societate alternativă Ce s-a întâmplat cu adevărat e una dintre cele mai mari întrebări ale istoriei, fapt este că neanderthalienii au dispărut, şi dispariția lor ne-a lăsat un mare semn de întrebare. Să explorăm puţin un scenariu alternativ, ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile s-ar fi întâmplat puţin altfel. Să ne imaginăm că neanderthalienii ar fi supraviețuit alături de Homo Sapiens până astăzi:
Pagina 24
În ce fel de lume am fi trăit? Ce fel de culturi, societăți și structuri politice ar fi existat într-o lume în care mai multe specii umane diferite ar fi coexistat? Ce s-ar fi întâmplat dacă pe lângă diferențele dintre africani și europeni, între creștini și musulmani, bogați și săraci, bărbați și femei, ar fi trebuit să trăim cu diferența între Sapiens și Neanderthal în era modernă? Cum ar reacţiona spre exemplu religia, am mai fi învăţat în creştinism că Isus a murit pentru păcatele tuturor oamenilor, inclusiv neanderthalienii, sau numai pentru păcatele lui Sapiens? Unde ar mai fi raiul și iadul, ar mai fi porţile lor deschise pentru neanderthalieni sau numai pentru Sapiens? Sau poate religiile monoteiste, cum e creștinismul ne-ar spune că nu, neanderthalienii nu au suflet, şi când mor, pur și simplu dispar în neant. Ce ar spune politicienii moderni, ar avea Neanderthal drept la vot, sau ar putea fi reprezentat în Parlament? Ar avea dreptul să formeze partide? Ar mai spune Declarația Americană de Independență că este un adevăr de la sine înțeles că toți membri genului Homo sunt creaţi egali? Sau drepturile omului ar fi fost rezervate doar pentru Sapiens și nu pentru celelalte specii umane. Ar mai fi cerut Karl Marx muncitorilor din toate speciile să se unească sau doar muncitorilor din specia Homo Sapiens? Sunt o mulţime de invitaţii la reflectare aici. De aceea şi spunem că dispariția neandertalienilor este unul dintre cele mai importante evenimente din istorie, pentru că a schimbat totul, modul în care sapiens îşi înţelege locul în lume, precum și relațiile lui cu toate celelalte animale; şi o alternativă ar schimba radical fundamentele religiei, societăţii civile și politice.
Poziţia privilegiată a lui Homo sapiens De-a lungul anilor Homo sapiens s-a obișnuit să fie singura specie umană prezentă, astfel că e greu pentru noi să concepem orice alt scenariu posibil. Lipsa fraților și surorilor ca specie ne-a făcut să ne imaginăm că avem un loc privilegiat, că suntem un simbol al creației şi că un decalaj ne separă de tot restul regnului animal.
Când Charles Darwin in secolul al 19-lea a demonstrat că Homo Sapiens este de fapt doar un alt fel de animal, majoritatea societăţii a fost profund ofensată. Chiar și astăzi, mulți oameni, poate chiar cei mai mulți oameni din întreaga lume, refuză să creadă că Pagina 25
Sapiens este doar un alt fel de animal care a evoluat într-un mod ușor diferit. Totuși, el nu e atât de diferit de celelalte animale. Dacă neanderthalienii ar fi supraviețuit de-a lungul anilor, ne-am mai fi imaginat că suntem o creatură unică separată de tot restul regnului animal? Poate că acesta este exact motivul pentru strămoșii noștri i-au exterminat pe neanderthalieni precum și pe toate celelalte specii umane. Erau prea apropiaţi de noi pentru a-i putea pur şi simplu ignora şi în acelaşi timp prea diferiţi de noi pentru a tolera existența lor, aşa că soluția a fost exterminarea totală. Nu știm asta cu siguranţă, este doar o speculație.
Un val de distrugeri, un potop uman Ceea ce știm însă sigur este că populaţia autohtonă a dispărut din orice zonă de pe pamânt unde strămoşii noştri Homo sapiens au ajuns. Ultimele rămăşiţe ale lui Homo Soloensis în insula Java datează aproximativ 50.000 de ani în urmă, atunci când Homo Sapiens a ajuns acolo. Homo Denisova a dispărut la scurt timp după aceea, acum aproape 40.000 de ani. Neanderthalienii au dispărut cu aproximativ 30.000 de ani în urmă. Și ultimii pitici din Insula Flores au dispărut acum aproximativ 12.000 de ani. Toate aceste specii umane au lăsat în urmă fosile, unele unelte de piatră, câteva gene în ADN-ul nostru şi o mulțime de întrebări fără răspuns. Ei l-au lăsat, de asemenea, pe Homo Sapiens, ultimul supraviețuitor al speciei umane. Care a fost secretul succesului sapiens, secretul propriei noastre specii? Cum am facut să ne răspândim atât de rapid pe întreaga planetă, în habitate atât de diferite ecologic? Cum a reuşit Homo Sapiens să împingă toate celelalte specii umane la dispariție? Cum se face că până şi neanderthalienii, nişte umanoizi cu creier masiv și mult mai bine adaptaţi la frigul din Europa și Orientul Mijlociu din acea vreme, nu au reuşit să supravieţuiască în locul nostru? Acesta va fi subiectul lecției următoare.
Pagina 26
Lecţia II: Revoluţia cognitivă Secretul succesului În lecţia precedentă s-a văzut că de-a lungul a mai bine de 2 milioane de ani, Pământul a găzduit nu doar una singură, ci o multitudine de specii umane. De asemenea, toate speciile umane au fost animale lipsite de importanță, cu impact redus asupra ecosistemului. Brusc, acum aproximativ 70.000 de ani, o specie umană specială, specia noastră, Homo sapiens s-a răspândit din Africa de Est în întreaga lume. A dus toate celelalte specii umane la dispariţie și a devenit cel mai puternic și cel mai important animal de pe planeta Pământ. Cum s-a întâmplat acest lucru, care este secretul succesului sapiens? Întrebarea nu are un răspuns simplu pentru că Homo Sapiens a trăit cu mult timp înaintea celor 70.000 ani și nu a produs nimic special înaintea acestui moment istoric. Sapiens din Africa de Est, de acum aproximativ 100.000 de ani arătau deja ca noi, aveau organisme absolut similare nouă. Chiar și creierul lui sapiens din urmă cu 100.000 ani era similar cu al nostru atât în mărime cât şi formă. Cu toate acestea, aceşti sapiens arhaici de acum 120.000 ani nu au produs nici un instrument sofisticat, nu au realizat fapte deosebite, nu se bucurau încă de nici un avantaj marcant față de alte specii umane, cum erau neanderthalienii sau Homo Erectus sau Homo Denisova.
Primul val al migraţiei De fapt, atunci când unii sapiens vechi au migrat pentru prima dată în Orientul Mijlociu acum aproximativ 100.000 de ani, au fost împinşi înapoi de neanderthalieni, populaţia nativă din Orientul Mijlociu. Acest lucru este demonstrat de felurite rămășițe de sapiens în diferite locații din Orientul Mijlociu în jurul ceea ce este astăzi Israel și Palestina, Iordania și, și Liban. Sapiens au ajuns de fapt pentru prima dată în aceste zone în urmă cu 100.000 ani și nu cu 70.000 ani în urmă. Și după un timp rămășițele de sapiens dispar şi găsim numai fosile de Neanderthal. Acest fapt îi face pe majoritatea cercetătorilor să fie de acord că sapiens a făcut prima încercare de a migra din Estul Africii spre Orientul Mijlociu acum 100.000 ani în urmă și în această primă întâlnire dintre sapiens și neanderthalieni, neanderthalienii au fost mai bine pregătiţi şi au câştigat; astfel sapiens a dispărut din Orientul Mijlociu și a populat în continuare doar Africa de Est.
Pagina 27
Al doilea val Cu toate acestea, 30.000 ani mai târziu, în urmă cu aproximativ 70.000 de ani ceva uimitor s-a întâmplat la Homo sapiens și acesta a dezvoltat abilităţi speciale, care l-a făcut să se poată răspândi de acolo peste tot în lume. Acest al doilea val de sapiens a părăsit Africa pentru a doua oară, a migrat din Africa de Est prin Peninsula Arabică în Orientul Mijlociu. Și de această dată ei l-au izgonit pe omul de Neanderthal și pe toate celelalte specii umane nu numai din Orientul Mijlociu, dar de pe fața pământului. Într-un timp extrem de scurt, sapiens a reușit să se stabilească nu numai în Orientul Mijlociu, dar și în Europa, Asia Centrală, Asia de Sud și Est. Sapiens a ajuns în China și Coreea acum aproximativ 60.000 de ani. În urmă cu aproximativ 45.000 ani, sapiens a reuşit inclusiv să traverseze marea și a ajuns în Australia, un continent la care nici o altă specie umană anterioară nu a reuşit să ajungă. Nici Homo Erectus, nici omul de Neanderthal, nimeni nu a ajuns până în Australia înaintea cuceririi Australiei de către Sapiens acum aproximativ 45.000 de ani. Este o etapă istorică necunoscută nouă, dar cel puţin la fel de importantă ca şi cucerirea Americii de către Christopher Columbus în 1492. Mai târziu, Sapiens s-a răspândit într-un alt continent la care nu a ajuns la nici o altă specie precedentă, şi anume continentul Americii, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani. Pentru a trece oceanul, sapiens a dezvoltat abilităţi speciale, nu a putut trece înnot oceanul. Pentru a ajunge în America, sapiens a trebuit întâi să poată supraviețui în climatul arctic foarte rece al nordului Siberiei și Alaska, la temperaturi de minus 50 de grade Celsius în timpul iernii.
Pagina 28
Primele indicii
Pentru toate aceste provocări, Sapiens a trebuit să se adapteze foarte, foarte repede în termeni evolutivi, la condiții ecologice complet noi. Sapiens a evoluat pentru prima dată în Africa de Est şi a trăit acolo pentru 100.000 sau 200.000 ani, fiind deci fizic foarte bine adaptat la climatul cald de savană africană, la animalele şi plantele din savană, la geografia şi topografia locală. Dar odată ce sapiens a început răspândirea în întreaga lume,a avut câteva mii de ani să se adapteze la condiţii complet diferite. În esență aceiași sapiens care au trăit pentru zeci de mii de ani în Africa de Est apar dintr-o dată în Rusia, India, Noua Guinee. Acesta este primul indiciu că ceva cu adevărat remarcabil sa întâmplat cu Homo sapiens acum aproximativ 70.000 de ani şi anume răspândirea şi adaptarea rapidă. Al doilea indiciu a fost apariția noilor tehnologii acum aproximativ 70.000 de ani, cum ar fi probabil bărci sau plute sau alte tipuri de ambarcațiuni pentru navigație. Sapiens a ajuns pe plajele Australiei acum 45.000 de ani ca primi exploratori, fără să poată înnota pentru mii de km şi fără a ști că Australia există acolo. Majoritatea cercetătorilor estimează că acum 45-50.000 ani Sapiens din Asia de Sud-Est din ceea ce numim astăzi Indonezia au construit bărci sau plute pe care a organizat transportarea unei întregi societăţi. Acesta fiind modul în care Sapiens a ajuns în Australia, şi mai târziu în Japonia, Taiwan și așa mai departe. Barca a fost deci o invenție foarte importantă pentru omenire.
O descoperire aparent banală O altă invenție foarte importantă, deseori desconsiderată, care apare în repertoriul arheologic de aproximativ 40-50 mii de ani în urmă este acul. Pagina 29
Nu sună ca o invenție revoluționară dar acul a fost de fapt una dintre cele mai importante invenții din întreaga istorie a omenirii. Cu ajutorul lui, oamenii au putut combina blănile de animale pentru a crea felurite haine. Neandertalienii au avut şi ei se pare un fel de costumaţie din blană de urs sau piele de cerb pentru a se încălzi. Dar ei nu puteau coase aceste bucăţi împreună pentru că nu aveau ace. Astfel doar sapiens a inventat acul şi a fost capabil să coasă pentru a produce haine noi, protecţie termică flexibilă, precum şi cizme şi corturi și alte lucruri de genul acesta. Aceasta a fost probabil cheia specială a lui sapiens cu care a rezolvat problema explorarării zonelor reci din Siberia și Alaska. Neandertalienii erau foarte bine adaptaţi la viața din epoca glaciară din Europa, cu toate acestea nu au putut explora Scandinavia sau nordul Siberiei pentru că era prea frig pentru ei. Sapiens pe de altă parte a evoluat în condițiile temperate din Africa şi a reuşit să exploreze Siberia, deoarece a avut acul și a putut coase corturi si cizme și scuturi termice. O altă invenție au fost lămpile din piatra sau lut, în care sapiens punea grăsimea animalelor vânate. Astfel acesta a putut să se târască în peşteri şi să producă pentru prima dată forme de artă; faimoasele picturi rupestre. Aceste prime lămpi de petrol sau grăsimi au fost apărut pentru prima dată acum 4050.000 ani. Ele au fost cheia unei viitoare revoluții artistice. În paralel omul dezvolta constant toate celelalte unelte, cum ar fi cuțitele de piatră, ciocane, topoare.
O evoluţie accelerată Anterior acestora, neanderthalienii şi Homo Erectus aveau aceleași unelte cum era suliţa pentru sute de mii de ani, fără vreo schimbare. Dar începând cu aproximativ 70.000 ani începem să vedem o continuă schimbare în tehnologia fabricaţiei uneltelor, la fiecare câteva mii sau sute de ani câte un stil nou de vârf de lance sau de cuțit. Tot atunci apar şi primele forme de artă primitivă, primele bijuterii precum şi comerțul între triburi diferite; acest subiect va fi discutat în detaliu mai târziu. Apar şi primele societăți cu sute de oameni, și nu doar triburi de zeci de oameni, precum şi primele dovezi ale religiei.
Pagina 30
Ca un exemplu, aici este statuia din fildeș Stael creată de sapiens în Germania în urmă cu 30.000 de ani, un corp uman cu cap de leu; fiind una dintre cele mai vechi piese de artă şi o primă dovadă a unei capacităţi umane ce va marca viitorul: imaginaţia. Existau lei în acea perioadă, existau şi oameni dar nu existau oameni cu cap de leu; acest personaj exista doar în imaginaţia fertilă a creatorului.
O adevărată revoluţie Pentru a cuprinde acest val de invenții și revoluții tehnologice, apariţia artei și a religiei, noile structuri politice și mai presus de toate răspândirea rapidă a lui sapiens în întreaga lume, majoritatea cercetătorilor cred că toate aceste realizări au fost rezultatul unei revoluții în abilităţile cognitive ale lui sapiens. Revoluţia cognitivă cuprinde noile abilităţi în comunicare, memorie şi învăţare. Sapiens înaintea acestei revoluţii erau fizic şi genetic identici cu noi, aveau creierul de aceeași mărime, dar au avut capacităţi limitate, abilităţi cognitive reduse, nu puteau vorbi sau gândi cum o facem noi astăzi. Ei foloseau forme de vorbire şi aveau crezurile lor dar într-un mod mult mai restrâns și mai puțin sofisticat. Însă sapiens care au condus neanderthalienii la extincţie acum aproximativ 30.000 de ani, oamenii care s-au stabilit în Australia pentru prima oară, cei care au conceput omul-leu Stael deja vorbeau și gândeau la fel ca oamenii moderni.
Începuturile istoriei Ei sunt rezultatul primei marii revoluții a istoriei, practic revoluția care a început istoria. Înaintea revoluției cognitive oamenii nu erau cu nimic diferiţi de orice alt animal; aveau biologie dar nu istorie. Istoria începe cu revoluția cognitivă. Cum se explică însă această revoluție? Cum ştim, organismul uman nu a suferit nici o schimbare majoră şi totuşi fără nici o nici o schimbare în corp sau creier, dintr-o dată au apărut abilităţi cognitive uimitoare. Majoritatea cercetătorilor consideră că trebuie să fi fost o modificare relativ minoră în structura internă a creierului care a condus la revoluția în abilitățile sapiens. Posibil să fie doar o Pagina 31
speculaţie teoretică, pentru că nu avem nici o dovadă fermă, unele mutaţii genetice relativ mici au conectat două părţi diferite ale creierului care au fost anterior separate. Și acest lucru a dus la toate abilităţile cognitive noi; e desigur doar o teorie dar e cea mai bună teorie pe care o avem in prezent. Dacă acceptăm acest lucru, a fost oricum o schimbare minoră în structura creierului, şi ea s-a produs în mod remarcabil numai la sapiens, şi nu la Neanderhalieni sau Denisovani sau la alte specii umane sau animale. Dacă aceasta reacţie biochimică minoră nu ar fi avut loc, umanitatea ar fi rămas un animal nesemnificativ sau lumea ar fi fost poate condusă de Neanderthal. Și sapiens ar fi dispărut. Lipseşte deasemenea o teorie clară despre factorii biologici care au condus la revoluţia cognitivă, dar e mai puțin important. Ceea ce e foarte important pentru înţelegerea istoriei umane sunt schimbările în abilităţile cognitive ale lui Sapiens. Ce are sapiens unic? Dr. Harari discută despre procesele vorbirii şi implicaţiile ei până în zilele noastre, de ce stăpânirea limbii ne-a făcut stăpânii lumii.
Devenind stăpânii lumii La homo sapiens, începând cu aproximativ 70.000 de ani s-a produs o transformare majoră în comunicare şi anume dezvoltarea vorbirii. Se consideră că vorbirea ne-a făcut stăpânii lumii. Vom aprofunda subiectul vorbirii pentru a vedea ce este atât de special la aceasta faţă de formele de comunicare la celelalte animale. În primul rând, trebuie subliniat că limbajul nostru nu este nici primul şi nici singurul limbaj din lume. Multe alte tipuri de animale, practic aproape toate animalele au un fel de limbaj. Albinele sau furnicile au un limbaj bazat pe semnale chimice prin care marchează trasee, surse de mâncare sau pericole. Tot aşa Sapiens nu au monopol pe modul de comunicare folosind coardele vocale; au existat limbaje vocale cu mult înaintea a 70.000 de ani; multe animale au încă în zilele noastre coarde vocale, pe care le folosesc pentru comunicare.
Comunicarea la maimuţele verzi Un studiu remarcabil are ca subiect comunicarea la maimuţele verzi. Iniţial oamenii de știință au crezut acestea emit doar zgomote, strigăte fără sens. Toate sunetele produse de maimuțele verzi sună pentru urechea umană la fel. O analiză amănunţită a arătat însă că există mai multe modele diferite prezente în zgomotele produse de aceste maimuţe, o mare surpriză a fost când înregistrări diferite au Pagina 32
fost redate maimuţelor pentru a se vedea cum reacționează la ele. Astfel s-a descoperit că maimuțele verzi folosesc o formă de limbaj cu apeluri distincte ca semnificație. Anumite apeluri le-au făcut pe maimuţe extrem de speriate, să se uite foarte suspicioase în stânga şi în dreapta şi să se urce într-un copac, cel mai probabil un avertisment că în apropiere se află un leu. Un alt apel le-a făcut pe maimuţe să reacţioneze tot cu frică dar să se uite în sus; aici cercetătorii au considerat că avertismentul este pentru un vultur sau o altă pasăre de pradă. Maimuțele verzi sunt destul de mici şi vulturii sau ulii sunt prădători periculoşi. Un limbaj vocal nu este deci unic pentru sapiens.
Mitul limbajului uman De asemenea, este incorect să spunem că limbajul sapiens este cel mai sofisticat limbaj vocal. Avem abilităţi sunt cu adevarat remarcabile, dar nu suntem unici. Medalia de aur pentru abilităţile vocale în natură nu aparţine lui sapiens. Balenele şi elefanţii spre exemplu, au capabilităţi vocale mult superioare nouă, ele pot comunica între ele de la zeci de kilometri, iar în cazul balenelor de la sute de kilometri în ocean, folosind unde sonore foarte complicate pe care oamenii de știință nu le pot încă înțelege. Papagalii de asemenea pot articula orice ar putea spune Albert Einstein, avantajul unui Einstein nu constă deci în capacitatea vocală.
Cum se explică superioritatea limbajului uman Sursa superiorităţii limbajului uman trebuie deci căutată în altă parte. Ca la orice întrebare importantă a istoriei nu există un singur răspuns ci o listă de răspunsuri posibile. Un prim răspuns afirmă că limbajul uman este uimitor de complex în modul în care poate cumula informații despre lumea înconjurătoare folosind un număr limitat de sunete în scopul de a produce un număr infinit de propoziții cu sens distinct. Importantă este capacitatea noastră de a lua număr limitat de cuvinte și de a le conecta în felurite fraze,cum sunt cele prin care dr. Harari se exprimă acum. Astfel creşte capacitatea lui Sapiens de a stoca și comunica o cantitate imensă de informații despre lumea înconjurătoare. La maimuțele verzi, acestea se pot avertiza că există un leu în apropiere, dar cam asta e limita exprimării lor. În schimb o femeie sapiens poate povesti că a mers la râu pentru a bea apă şi în apropierea râului a văzut un leu înfricoșător care urmărea o turmă de bizoni, poate fugi înapoi la trib să îi avertizeze, iar tribul poate discuta care trebuie să le fie strategia. Acesta este deci prima teorie despre unicitatea limbajului, că ne permite să împărtăşim mult mai multe informații despre mediu decât spre exemplu maimuţele verzi.
Pagina 33
A doua teorie - supriză! O a doua teorie spune că limbajul a evoluat ca un mijloc de schimb de informații despre lume, dar cele mai importante informații erau despre ei înşişi. Într-un cuvânt, cea de a doua teorie susține că limba sapiens este unică şi a a evoluat în acest fel pentru a putea bârfi. Avem tendința să desconsiderăm bârfa ca pe un obicei prost și relativ neimportant, dar de fapt bârfa este o abilitate benefică. Fără bârfă, este foarte greu să se trăiască într-un grup mai mare și cooperarea eficientă cu alte persoane devine mai dificilă. Trebuie să considerăm că homo sapiens nu este un singuratic, suntem animale sociale. Cooperarea socială este esenţială pentru supraviețuire și reproducere. Pe lângă informaţii despre mediul înconjurător, mult mai importante sunt informaţiile din propriul trib; cine urăște pe cine? Cine înşeala pe cine? Cine este cinstit, cine este de încredere? La vânătoare spre exemplu, este esenţial să ştii pe cine te poţi baza sau cine este laş şi va fugi la primul semn de pericol. Deasemenea dacă doi membri ai tribului luptă e important să poţi decide pe cine ai de gând să ajuţi, dincolo de atributele fizice evidente, să estimezi caracterul fiecăruia.
Relaţiile în grupuri mici Pentru a supravieţui în societate este esenţială o cantitate masivă de informații despre ceilalţi membri ai tribului. Matematicienii au calculat că într-un trib de 50 de persoane, există un număr de aproximativ 1,225 de relaţii posibile, deci un membru al tribului trebuie să memoreze istoricul a 1,225 de relații diferite. Dacă se ia în considerare faptul că există relații complexe între trei-patru persoane, putem începe să apreciem cam câte informații avem nevoie pentru o bună funcționare într-un cadru relativ mic, în societăţi de cincizeci-şaizeici de oameni. Studiul maimuţelor, cum ar fi cimpanzeii, babuinii sau gorilele ne arată că şi ele au un Pagina 34
puternic interes social, dar capacitatea lor de a bârfi este limitată de limbaj. Informaţiile despre ceilalţi cimpanzei nu se pot transporta, sunt limitate la individ pentru că ei nu pot bârfi. Se estimează că neanderthalienii precum și Homo sapiens acum 100.000 ani înaintea revoluţiei cognitive erau şi ei interesaţi unul de altul dar din cauza limitărilor limbajului nu puteau transmite informaţiile mai departe, nu puteau bârfi. Astfel le-a fost imposibil să trăiască în grupe mari, să coopereze eficient cu un număr mare de străini. Noul limbaj al sapiens, care a apărut în urmă cu 70.000 de ani a lăsat să schimbe informaţii unul despre celălalt, ce fac alte persoane, ce gândesc ele etc. Astfel puteau oamenii decide în cine pot avea încredere, şi astfel a putut începe viața în comunităţi tot mai mari şi dezvoltarea cooperării tot mai sofisticate cu alte persoane prin schimbul de informaţii.
Prezentul, oglindă a trecutului Această teorie care are bârfa ca motor al progresului limbajului poate suna ca o glumă, dar există numeroase studii în felurite domenii: psihologie, sociologie, economie și chiar biologie, care susțin această idee. Chiar și în zilele noastre sociologii care se ocupă cu studiul dialogului uman în secolul XXI constată că majoritatea comunicării umane din lume este bârfă. Bârfa o regăsim în emailuri, convorbiri telefonice, ziare, TV, emisiuni de tot felul, nu numai despre persoanele cunoscute direct, dar despre tot felul de lideri și stele de film și așa mai departe. Schimbul de informaţii despre alte persoane este o ocupaţie importantă pentru majoritatea oamenilor şi un subiect de mare interes pentru oamenii din toate culturile, americani și chinezi și israelieni și palestinieni, la toţi le place să bârfească. Chiar și profesorii de istorie discută deseori la masa de prânz pe lângă subiecte istorice despre profesorii care şi-au găsit o nevastă care îi înşeală, sau despre lupta teribilă care a izbucnit între decanul și șeful universității, sau despre unul dintre colegii lor care a deturnat fondurile de cercetare pentru a-şi cumpăra un Lexus. La fel şi la fizicienii şi multe alte categorii de oameni, bârfa este importantă pentru că se concentrează asupra greşelilor celorlalţi oameni, ce anume rupe normele sociale. Se servește astfel funcţia unui poliții morale, ca o compensare pentru vremurile de mii de ani în urmă, când nu exista încă poliție, atunci când bârfa a fost şi poliție și tribunal. Acest schimb de informaţii este esenţial pentru cooperare, pentru că şi cu 50.000 ani în urmă şi în zilele noastre, dacă nimeni nu vroia să coopereze cu tine erai ca şi mort. Atât teoria bârfei precum şi teoria "există un leu în apropierea râului" nu sunt absolute dar plauzibile; împreună ele dau o parte din răspunsul la marea întrebare: ce este atât de special la limbajul noastru, și la specia noastră în general. Există ceva unic şi absolut remarcabil la sapiens care trece dincolo de capacitatea de a transmite informații, această caracteristică va fi discutată acum.
Pagina 35
Cu adevărat unic la limbajul uman Ce este deci atât de unic, de special la limbajul sapiens? Una dintre caracteristici este posibilitatea de a transmite cantități foarte mari de informații despre lumea din jur, despre râuri , lei și bizoni și așa mai departe. O altă caracteristică unică a limbii noastre este cum s-a văzut capacitatea de a bârfi despre alte persoane. Cu toate acestea, caracteristica cu adevărat unică a limbajului nostru nu este atât capacitatea sa de a transmite informații despre lei şi bizoni, cât capacitatea de a transmite informații cu privire la lucruri care nu există, cum ar fi legende, mituri, zei. Religia a apărut pentru prima dată cu revoluția cognitivă. Multe specii animale și umane au putut exprima ceva anterior, dar datorită revoluției cognitive, Homo sapiens a dobândit abilitatea de a spune că leul este spiritul gardian al tribului nostru sau că există un spirit leu-om care păzeşte tribul nostru. Ficțiunea este unicatul absolut al limbii noastre. Din câte ştim, nici un alt animal nu poate vorbi despre lucruri care nu există. Acest lucru e relativ uşor de demonstrat: Nu vei putea convinge niciodată o maimuță să vă cedeze o banană cu promisiunea că după ce moare, ea va ajunge undeva în cer într-un rai al maimuțelor, și în acest rai ea va primi banane nelimitate pentru faptele bune pe care le-a făcut în timpul în timpul vieții. Niciodata nu poţi convinge o maimuță cu o astfel de argumentaţie, orice alt animal nu va putea fi păcălit de acest truc. Sapiens este singurul animal din întreg regnul animal care poate să creadă astfel de povești.
Zâne şi zmei De ce este acest fapt atât de important și de benefic? S-ar crede că acesta este un în fapt un mare dezavantaj pentru sapiens, la urma urmei ficțiunea și tot felul de legende și mituri pot fi periculoase şi înșelătoare. Dacă traversezi pădurea pentru a căuta tot felul de zâne, zmei şi unicorni ai mai puţine şanse de supravieţuire decât dacă cauţi hrană ca ciupercile sau cerbii. Tot aşa, dacă va petreceti ore în fiecare zi în rugă şi dans pentru un spirit păzitor inexistent, nu este aceasta un timp prețios pierdut? Acest timp poate fi foarte bine folosit pentru căutarea hranei sau a face sex pentru perpetuarea speciei. Aceste argumente sunt valabile, dar fapt este că ficţiunea limbii a fost nu un dezavantaj, dar cel mai important avantaj al lui sapiens faţă de alte specii umane și animale. Aceasta deoarece ficţiunea în limbaj ne permite nu numai să ne imaginăm lucruri noi individual, doar în propria noastră minte, dar ne permite să ne imaginăm lucruri împreună.
Pagina 36
Imaginaţia colectivă Aşa putem țese legende, mituri şi povesti, cum ar fi povestea biblică a creației sau mitul statului naţional. Aceste poveşti colective sunt cele care au dat sapiens capacitatea fără precedent de a coopera flexibil în număr mare și acest lucru este cheia succesului sapiens. Există multe alte motive pentru ascensiunea sapiens dar acesta este cel mai important dintre toate; capacitatea de a coopera flexibil în număr mare este ceea ce a făcut specia noastră stăpâni ai tuturor speciile din lume. Desigur există multe alte specii animale care știu să coopereze în număr mare, furnicile și albinele sunt un exemplu bun. Mii, chiar zeci de de mii de furnici pot coopera eficient pentru a construi un cuib, a-l păzi, a găsi hrană, a avea grijă de larve. Cu toate acestea, furnicile și albinele nu sunt prea flexibile în modul lor de cooperare. Cooperarea lor se bazează pe codul lor genetic, pe ADN-ul lor, şi nu există prea multă flexibilitate în acesta. Furnicile și albinele vor avea o mulțime de probleme să facă faţă la o provocare cu adevărat nouă, un pericol sau o oportunitate. Alte animale sociale, cum sunt cimpanzeii, elefanții, lupii și delfinii reușesc să rezolve această problemă a flexibilităţii. Cimpanzeii cooperează într-un mod mult mai flexibil decât furnicile și albinele. La orice nouă provocare sau oportunitate ei știu cum să-şi schimbe modul de comportament, deci dezolvă problema flxibilităţii. Dar spre deosebire de furnici și albine ei nu pot coopera într-un număr mare ci doar în numărul mic de persoane pe care le cunosc direct, intim. Cooperarea într-o grupă de cimpanzei se bazează pe familiarizarea directă între fiecare membru al grupului. Dar când un cimpanzeu întâlnește un cimpanzeu dintr-o altă grupă, un străin, ei nu știu cum să coopereze bine cu un scop comun. Sapiens este singurul animal care a reușit să rezolve aceste probleme simultan. Noi putem coopera în moduri extrem de flexibile, chiar mai flexibile decât cimpanzeii, cu nenumărați străini, chiar mai mulţi decât furnicile sau albinele. Dacă este nevoie vom coopera cu milioanele, mult mai mulţi decât furnicile și flexibilitatea noastră se vede în sistemul local sau global social, politic şi economic.
Pagina 37
Cooperarea la rudele noastre cele mai apropiate La verişorii noştri cimpanzei, adminstrarea problemelor se face tot timpul local, în grupe mici de câteva zeci de persoane, poate 30, 50 sau 60. Ei formează prietenii apropiate unul cu altul, vânează împreună, uneori chiar luptă umăr la umăr împotriva dușmanilor,cum ar fi cimpanzeii inamici sau babuinii, sau gheparzii. Structura socială din cadrul grupei de cimpanzei este ierarhică, există un membru dominant, care este aproape întotdeauna un bărbat, numit de către oamenii de știință masculul alfa. Ceilalţi membri prezintă acestui mascul alfa plecăciuni în timp ce produc sunete ca nişte grohăieli, ritualuri asemănătoare oamenilor înaintea unui rege. Masculul alfa se străduiește să mențină armonia socială din grupa sa şi dacă doi cimpanzei luptă, el va interveni pentru a opri violența și a păstra armonia de grup. Nu rareori va lua cea mai bună mâncare pentru sine, şi va monopoliza femelele fertile pentru sine. Pentru a ajunge în poziţia alfa, este nevoie de o strategie complexă care e legată nu doar de puterea fizică. Asta pentru că doar muşchii nu sunt suficienţi, un individ care provoacă constant pe toţi ceilalţi membri se va confruta rapid cu o coaliţie şi va pierde suportul majorităţii. Strategia ideală pentru a urca în ierarhie este construcţia unei coaliții largi de suporteri, atât masculi cât și femele din cadrul grupului. Există o multitudine de studii sociale la societăţile cimpanzeilor, şi există cazuri în care un mascul relativ slab a reușit să devină masculul alfa deoarece o coaliție mare de femei a preferat să-l susțină împotriva unui rival mult mai puternic; puternic în termen de mușchi nu suporteri. Relațiile dintre membri coaliției se bazează pe contactul intim zilnic; cimpanzeii se îmbrățișează reciproc, se ating, se curăţă deseori de purici şi căpuşe, se sărută, îşi fac favoruri reciproce, similar politicienilor care atunci când vine vorba de alegeri, pozează în mijlocul lumii, îşi agită mâinile, fac promisuni şi oferte. Mascului alfa deci ocupă poziţia sa nu deoarece este extrem de puternic fizic dar pentru că el conduce cu succes o coaliție mare și stabilă. Coalițiile domină, de asemenea, multe aspecte ale vieții de zi cu zi a cimpanzeilor, membri lor vor împărţi tot soiul de alimente râvnite, cum ar fi banane sau frunze zemoase. Există relații bune și între diferite coaliții, deoarece cimpanzeii trebuie uneori să se apere reciproc împotriva dușmanilor din afară, dar în cadrul oricărui grup există între fiecare doi membri relaţii mai mult sau mai puţin apropiate. Există totuși o limită destul de clară în ce priveşte dimensiunea acestui grup. Acest aspect este extrem de important. Pentru buna funcţionare a grupului, toţi Pagina 38
cimpanzeii trebuie să se cunoască foarte, foarte bine. Doi cimpanzei care nu s-au întâlnit înainte nu se vor cunoaşte unul pe celălalt, nu vor avea o istorie împreună, nu vor şti cine este este superior cui pentru că pe lângă poziţia alfa toată structura socială este ca o piramidă. De aceea numărul de cimpanzei într-un anumit grup mărește ordinea socială; însă dacă numărul lor crește prea mult ordinea se destabilizează.
Limita structurilor sociale Astfel sunt extrem de rare grupurile de cimpanzei cu mai mult de 100 de membri, pentru că în structuri largi ei nu se mai cunosc reciproc şi nu știu cum să se comporte și să coopereze; astfel că ordinea se rupe şi grupul se împarte în mai multe grupuri distincte. Odată ce aceste grupuri distincte sunt formate, ele fac exact opusul cooperării din grup, concurează pentru resurse şi teritoriu. Biologii au documentat cazuri numeroase de război prelungit între între grupări învecinate; inclusiv unele cazuri celebre de genocid.
Un model social similar a dominat probabil viața socială a primilor oameni, inclusiv Homoarhaic sapiens, înaintea revoluției cognitive. Oamenii, la fel ca cimpanzeii, au instincte sociale în a stabili ierarhii, a vâna împreună, a lupta împreună. Similar cimpanzeilor, aceste instincte au fost adaptate la omul preistoric doar în grupuri mici. Spre exemplu, dacă o vale fertilă ar putea aproviziona să zicem 500 de sapiens, chiar dacă există suficientă hrană aceştia trebuie să se pună de acord: Cine ar fi liderii? Cine se însoţeşte cu cine? E foarte complicat, şi după revoluția cognitivă, capacitatea de a bârfi a ajutat homo sapiens în a crea grupuri tot mari și mai stabile. Astfel informaţiile despre celelalte grupe devin accesibile fără a petrece 24 de ore din zi stabilind relaţii directe. Dar chiar și bârfa are limitele sale, nu poți bârfi despre milioane de oameni, sociologii a arătat că limita naturală a unui grup legat doar prin bârfă este de aproximativ 150 de persoane.
Secretul lui sapiens Acesta este şi motivul pentru care în zilele noastre omul este limitat de acest număr magic de 150. Sub acest număr, comunități, întreprinderi, rețele sociale, precum și unități militare se pot stabiliza natural, prin cunoaştere directă. Într-o unitate militară mică, într-o afacere de familie nu este nevoie de reglementări, grade, titluri și cărți de drept pentru a Pagina 39
menține ordinea. În armată un pluton de 30 de soldați sau o companie de o sută de soldați poate funcționa foarte bine doar pe baza relațiilor directe dintre toți soldații, fără o nevoie absolută pentru disciplină și ranguri, pe baza afinităţilor pesonale. Dar odată ce pragul de 150 de persoane este trecut, structura nu mai poate funcţiona pe baza relaţiilor directe. O afacere de familie de succes care crește îşi poate pune singură existenţa în pericol pentru că stabilitatea internă nu mai poate funcţiona pe baza aceloraşi reguli. Cum a reușit însă homo sapiens să treacă acest prag critic de 150 de persoane pentru a dezvolta orașe cu zeci de mii de locuitori, regate și imperii în care convieţuiesc sute de milioane de oameni? Secretul care a permis lui sapiens să depăşească limita celor 150 de persoane este partea fictivă a limbajului care asigură cooperarea pe scară largă prin crezul comun în mituri, povești, zei etc. Orice structură largă, de la biserica medievală la corporaţiile moderne, funcţionează pe acelaşi principii de cooperare pe scară largă înrădăcinate în poveşti comune, în povești imaginare colective. Astfel, doi japonezi care nu s-au mai întâlnit niciodată şi-ar putea risca viața împreună pentru o cauză pentru că amândoi cred în existenţa națiunii și patriei japoneze. Similar corporaţiile sau sistemele de justiţie sunt tot aşa înrădăcinate în aceste mituri comune. Doi avocati care nu s-au întâlnit niciodată vor putea coopera pentru a apăra un client pentru că ei amândoi cred în existența legilor de justiție, precum și în drepturile omului.
Un adevăr scandalos Cu toate acestea, nici unul dintre aceste lucruri nu există în afara imaginaţiei şi a poveştilor pe care oamenii le inventează şi şi le spun unul altuia. Adevărul este simplu: Nu există Dumnezeu în univers. Nu există națiuni. Nu există corporații. Nu sunt bani. Nu există drepturile omului. Nu există legi. Nu există dreptate nicăieri în afara imaginației comune a lui sapiens. Pentru majoritatea oamenilor, asta sună fantastic, scandalos. Oamenii înțeleg cu ușurință că triburile primitive undeva în junglă îşi cimentează ordinea socială crezând în fantome și spirite și dans colectiv în jurul focului, dar ceea ce nu reuşim să înţelegem este că toate instituțiile moderne, de la afaceri la societățile și state și instanțe de judecată funcționează pe exact aceeași bază fictivă. Oamenii de afaceri și avocații sunt de fapt vrăjitori foarte puternici; diferenţa între vrăjitorii moderni numiţi avocați și șamanii tribali este simplă; avocații moderni spun o poveste mult mai ciudată.
Pagina 40
Şamanii spuneau povești despre fantomele strămoșilor şi stabileau reguli de comportament; avocaţii moderni spun acelaşi lucru doar că regulile nu vin de la fantome ci de la organizații ca Google, Microsoft sau Națiunilor Unite care se pot supăra şi ne vor pedepsi. Acest fapt este însă mult mai ciudat şi greu de înțeles decât poveștile vechi despre fantomele strămoşilor, pentru că putem înţelege intuitiv ce este o fantomă, dar ce este o corporație cu exactitate? Nu e deloc ușor de înțeles şi acesta este subiectul următoarei părţi. Lumea noastră modernă se bazează în întregime pe credința în lucruri care există doar imaginația noastră comună şi corporațiile și statele nu sunt deloc diferite de spiritele vechi şi fantome, noi oamenii nu ştim cu adevărat cum să creăm o cooperare socială eficientă pentru un număr mare de membri fără a inventa legende, povești și entități virtuale.
Studiu de caz: compania Peugeot Dr. Harari a arătat în partea anterioară că abilitatea cu adevărat unică a limbajului sapiens este capacitatea de a crea concepte inexistente pentru a genera astfel o colaborare flexibila cu un număr mare de străini. Aşa cum oamenii primitivi cimentau ordinea socială folosind fantome și spirite, oamenii moderni folosesc concepte ca bănci, guverne, țări etc, care funcţionează pe aceleaşi principii. Pentru a familiariza cititorul cu modalitatea practică prin care această conceptualizare funcţionează, dr. Harari va descrie legenda companiei Peugeot. Pagina 41
Aleasă deoarece are ca simbol un leu care merge pe două picioare, similar omului cu cap de leu din peştera Stadel şi similară ca şi funcţiune acestei statuete preistorice. Peugeot este una dintre cele mai vechi şi importante firme producătoare de automobile din Europa precum şi din lume. Începută ca o mică afacere de familie în jurul lui 1896, într-un sat din nord-estul Franței numit Valentini. Astăzi, o sută douăzeci de ani mai târziu, Peugeot are aproximativ 200.000 de angajaţi, dintre care majoritatea sunt complet străini unul altuia, dar cooperează atât de eficient încât Peugeot a produs în fiecare an 1,5 milioane de automobile precum și miliarde și miliarde de euro în venituri. Aceasta este corporaţia Peugeot, una dintre cele mai mari corporații în lumea producătorilor de automobile. Întrebarea este însă, ce este Peugeot cu adevărat?
Disecarea unui mit O posibilitate este că Peugeot reprezintă masinile Peugeot, pe care le vedem pe străzi și garaje. Acest lucru nu este însă cazul; putem distruge toate maşinile Peugeot din lume printr-o calamitate naturală, acest lucru nu va distruge însă compania Peugeot. Aceasta va continua să existe şi va reîncepe pur și simplu seria de fabricație a autoturismelor noi.
O altă posibilitate este că probabil Peugeot constă în fabricile producătoare, showroomuri şi dealeri; această posibilitate este la fel de falsă, un alt dezastru poate distruge toate fabricile, cum a fost cazul în al doilea război mondial în care bombardamentele aeriene au distrus tot, mașini, fabricile unor anumite companii. Dar compania a continuat să existe, şi s-a folosit pur şi simplu de bani pentru a reconstrui maşini şi fabrici noi. Probabil că Peugeot este atunci oamenii care lucrează în fabricile și în birourile firmei, contabilii şi secretarele care lucrează pentru Peugeot. Din nou, acest lucru nu este în mod clar adevărat, toți angajaţii Peugeot ar putea intra în grevă şi ar putea fi concediaţi; acest lucru nu ar distruge compania Peugeot, conducerea ar angaja pur şi simplu oameni noi. Poate atunci că managerii sau acționarii, poate ei sunt Peugeot, dar e posibil ca avionul companiei cu toţi marii manageri să se prăbușească și toți managerii să fie Pagina 42
ucişi dintr-o dată, acest lucru nu va afecta însă existenţa companiei Peugeot. Compania Peugeot nu este însă nemuritoare, un judecător poate pronunța câteva cuvinte magice și CompaniaPeugeot va dispărea imediat, în cazul că Peugeot ar fi încălcat legi cum ar fi legea monopolului. Şi când societatea este dizolvată, Peugeot Company dispare, chiar dacă toate maşinile, managerii, muncitorii sunt încă prezenţi. Deci, ce este mai exact Peugeot? În ce sens putem spune că există? Peugeot este o poveste, o ficțiune, ceva ce am inventat şi există numai în propria noastră imaginație ce aparţine unui anumit tip de ficțiuni, numite SRL - societăți cu răspundere limitată. Întrebarea care urmează automat este ce sunt societățile cu răspundere limitată? Cum a zis dr. Harari deja, e mult mai greu de explicat decât ce este o fantomă.
Ce este o societate cu răspundere limitată? În decursul istoriei, proprietatea a putut fi deținută numai de oameni. Dacă luăm un atelier de producţie de vagoneţi din Franța medievală a secolului al 13-lea, al cărui proprietar îl chema să spunem Ioan. Ioan avea răspundere nelimitată pentru atelierul său; dacă de exemplu un vagonet produs la el se rupea după o săptămână de folosinţă lai fi putut da în judecată personal pentru pagubele produse. La fel dacă Ioan ar fi luat un împrumut pentru a finanţa atelierul şi nu ar fi putut rambursa împrumutul, el putea fi judecat pentru asta, şi toate bunurile lui puteau fi confiscate. Şi dacă nu era de ajuns, atunci l-ai fi putut vinde pe Ioan şi pe copii lui ca şi sclavi, sau l-ai fi putut arunca în închisoare până la returnarea împrumutului. Acesta a a fost un mare obstacol pentru antreprenoriat care a oprit inițiativa în domeniul economic, oamenii s-au temut să ia aşa riscuri economice personal mari. Pentru a rezolva această problemă, de-a lungul secolelor oamenii au început să-și imagineze colectiv existența unor societăți cu răspundere limitată. Ce este deci o societate cu răspundere limitată? Aceste societăți există imaginar independent faţă de oamenii care le-au înființat, de investitori, de manageri. În cazul unui împrumut, o societate cu răspundere limitată este cea care răspunde dacă datoria nu se poate returna şi nu membri fondatori, sau proprietarii sau managerii. Ei pot trăi mai departe în casele lor fabuloase cu maşini sport în curte şi companiile create de ei pot fi falimentare. Şi dacă îi vei întreba unde sunt banii pe care i-ai investit în ei, proprietarul sau administratorul va răspunde că nu el direct a fost cel care a luat banii, ci compania a fost cea care a luat banii, așa că aceştia nu trebuie rambursaţi de către el personal. Du-te deci la companie, dă-o în judecată şi dacă ea poate plăti atunci foarte bine, dacă nu, e problema ta, nu a lor. De-a lungul ultimelor secole, aceste societăți cu răspundere limitată au devenit principalii actori pe plan economic și am devenit atat de obişnuiţi cu Pagina 43
ele încât deseori uităm că noi le-am inventat și că ele există doar în imaginația noastră; că Peugeot și Google și Microsoft și General Motors și toate aceste companii sunt doar ficțiuni in capul nostru. Nu există cu adevarat, doar în poveștile pe care ni le spunem unul altuia. Cum anume putem crea astfel de companie? Ei bine, înapoi în 1896, a existat un om numit Armand Peugeot care a decis că vrea să investească în industria de automobile, o industrie foarte nouă şi periculoasă. Doar că nu a făcut-o personal, ca să nu-şi rişte banii și poziția aşa că a făcut aproximativ același lucru pe care șamanii și preoții și vrăjitori l-au făcut acum mii de ani. Pentru a crea zei, demoni, fantome și alte entităţi imaginare, Armand Peugeot a spus o poveste, el a convins pe toată lumea să creadă în povestea sa.
Hocus Pocus Simiar este modul în care preoții catolici crează trupul lui Hristos, corpul lui Dumnezeu, în fiecare duminică la biserică. În conformitate cu dogma catolică, atunci când un preot catolic, îmbrăcat în hainele lui sacre spune cuvintele potrivite, la momentul potrivit, pâinea și vinul obișnuit sunt în mod miraculos transformate în trupul și sângele lui Dumnezeu, preotul spune: hoc est corpus meum. În latină, acesta este trupul meu şi se referă la trupul lui Hristos. De fapt de aici vin cuvintele magice Hocus Pocus, pentru că aşa au auzit nişte țărani ignoranți care nu știau latină și au amestecat în mintea lor până au ajuns la Hocus Pocus. Această poveste este la baza dogmei catolice, o dată ce preotul spune hoc est corpus meum, obiectul va fi tratat de parcă ar fi într-adevăr carnea lui Dumnezeu și nu o bucată obișnuită de pâine. Acesta este deci modul în care preoții catolici îl crează pe Dumnezeu; în exact același mod, oamenii moderni crează povestea înfiinţării societăţilor. Potrivit acestora, atunci când un avocat certificat, îmbrăcat tot în haine profesionale impresionante, se află la biroul său şi urmează toate ritualurile adecvate, scrie toate vrăjile și jurămintele necesare pe o bucată minunat decorată de hârtie și îşi pune semnatura sa în partea de jos a documentului, Hocus Pocus, o companie nouă este creată. Exact ceea ce Armand Peugeot și avocatul său au făcut în 1896, au trecut prin Pagina 44
această complicată ceremonie de înfiinţare a unei societăți noi, cu toate vrăjile și jurămintele juridice. Hocus Pocus, aşa a luat fiinţă compania Peugeot. Armand Peugeot, omul care a creat compania,a murit în 1915, Compania Peugeot însă, numită după el, este încă în viață, dar numai în imaginația noastră comună. Toate aceste poveşti de drept comercial sau dogmă catolică sună acum banale, facile. Este însă dificil este să îi convingi pe toți ceilalți să creadă într-o astfel de poveste. O mare parte din istoria omenirii se învârte în jurul acestei întrebări. Cum să-i convingi pe milioane de oameni, străini unul faţă de altul, să creadă într-o poveste despre zei, societăți cu răspundere limitată, națiuni sau drepturile omului?
O forţă reală în lume Odată create în imaginaţia colectivă, aceste poveşti dau o putere imensă, deoarece permit milioanelor de străini să coopereze cu obiective comune. Dr. Harari propune însă un exerciţiu de imaginaţie: cât de greu ar fi fost să creaţi state sau biserici sau sisteme juridice, limitându-ne la lucruri reale şi doar prin puterea vorbirii, fără a putea vorbi despre lucruri care nu există cu adevărat. În cercurile academice aceste realităţi se numesc constructe sociale, sau realități imaginare, acesta fiind numele cu care oamenii de știință definesc acest fenomen. Însă aceste realităţi imaginare nu sunt deloc false. O minciună este atunci când spunem că un leu se află în apropierea râului când știm foarte bine că nu este nici un leu acolo. Asta e o minciună, şi nu este nimic special în minciuni. Maimuțele verzi și cimpanzeii pot de asemenea minți. Sunt cazuri documentate în care o maimuță verde a văzut o altă maimuță verde care tocmai a găsit o banană sau un fruct apetisant. Maimuţa verde a trimis atunci apelul leului, chiar dacă nu există nici un leu în jur şi ea o știe foarte bine. Maimuța care a găsit banana se va speria şi va fugi. Mincinoasa va lua atunci fructul delicios şi-l va mânca. Maimuţele pot şi ele minţi, nu este nimic special în asta, realitatea imaginară este însă cu totul altceva. Spre deosebire de minciună, o realitate imaginară este ceva despre care toată lumea crede că este real. Și atâta timp cât această credință comună persistă, realitatea imaginară este o forță reală în lume. Armand Peugeot, de exemplu, a crezut cu adevărat în existența companiei Peugeot. Sculptorul din peştera Stadel care a creat acel om-leu acum 30.000 de ani credea probabil şi el în existenţa omului leu. Vrăjitorii și preoții nu sunt toţi șarlatani, cei mai mulţi chiar cred în existența zeilor și demonilor.
O realitate duală În mod similar, cei mai mulţi activiști pentru drepturile omului cred în existența drepturilor omului. În 2011, Organizația Națiunilor Unite a cerut guvernului Libian să respecte drepturile omului pentru cetățenii din Libia, chiar dacă drepturile omului sunt doar născociri ale imaginației noastre, și nu există în realitatea biologică. Cu alte cuvinte încă Pagina 45
de la revoluția cognitivă, Sapiens trăieşte într-o realitate duală, prima fiind cea obiectivă, a râurilor, copacilor și leilor şi pe de altă parte într-o realitate imaginară a zeilor, națiunilor și a corporațiilor.
Odată cu trecerea timpului, realitatea imaginară a devenit tot mai puternică, astfel că astăzi însăşi existenţa râurilor și a copacilor și a leilor depinde de harul entităților imaginare. Putem înţeleg astfel de ce abilitatea de a vorbi despre lucruri care nu există a fost de o importanță imensă pentru sapiens, permiţând unui număr mare de străini să coopereze flexibil, ceea ce nici un alt animal nu a putut realiza. Mai există un alt avantaj major, pe care-l vom discuta în partea următoare.
Evoluţia culturală faţă de evoluţia genetică Acesta se referă la capacitatea limbajului uman de a crea şi adapta flexibil poveşti, de a crea un sistem de cooperare care este poate fi schimbat repede prin schimbarea poveștilor. Astfel de povești se pot schimba dramatic în câțiva ani. De exemplu, în 1789, populația franceză a schimbat aproape peste noapte credinţa în dreptul divin al regilor de a conduce în povestea despre suveranitatea oamenii. Aceasta a fost Revoluția franceză, o schimbare fundamentală în modul în care oamenii au înţeles distribuţia puterii în politică. Încă de la Revoluția cognitivă, Homo sapiens a fost capabil de a altera aceste poveşti foarte rapid, în conformitate cu nevoile momentului, acest fapt repezentând drumul direct spre o evoluţie culturală accelerată, fără barajele geneticii. Pagina 46
Trucul spălatului fructelor Evoluția genetică este extrem de lentă, e nevoie de de zeci de mii, de milioane de ani pentru a face o schimbare în comportamentul animalelor. Verii noştri cimpanzeii, animale foarte inteligente şi inventive, nu au fost aproape niciodată în stare să revoluționeze cu adevărat societăților lor, modul de cooperare şi comportament. Există două mari tipuri de cimpanzei, fiecare cu structura socială proprie; cimpanzeii comuni şi cei pitici numiţi Bonobo. Cimpanzeii comuni au tendinţa genetică de a trăi în grupuri ierarhice de mai multe zeci de persoane, întodeauna conduse de un bărbat alfa. Bonobo de asemenea, trăiesc în grupuri mici de câteva zeci de persoane, însă nu sunt conduse de barbaţi, ci de o alianță a femeilor și masculii sunt mai puțin puternici. Diferitele structuri sociale ale cimpanzeilor reflectă diferențele în ADN-ul de cimpanzeu comun si bonobo. Desigur, ADN-ul nu este singurul factor, comportamentul animalelor este influențat și de factorii de mediu și, de asemenea, influențat de personalitățile individuale. Dr. Harari prezintă acum povestea maimuţelor japoneze macac (macaque), studiate în mediul lor natural anii 1950 pe insulele Kushima, Miyazaki în Japonia. Pentru a le studia în spaţii liber şi nu în interiorul pădurii, cercetărorii au pus cartofi dulci pe malul laculurilor sau ale mărilor. Maimuțele au venit, atrase de cartofii dulci, însă aceştia erau plini de nisip. Maimuţele au tot încercat să cureţe cartofii de nisip prin felurite metode, până când o femelă maimuță macac, numită Emu de oameni, a găsit o metodă ingenioasă de a curăța cartofii dulci rapid și eficient; şi anume a-i spăla în apa mării. La început doar Emu știa acest truc, dar apoi alţi macaci au început să o imite. Acum, după 60 de ani, toate maimuţe macac continuă să ştie să spele fructele în apa mării, deci animalele pot învăța trucuri noi și să le treacă de la una la alta fără a fi nevoie de o schimbare a ADNului. Dar aceste schimbări sunt relativ rare şi se întâmplă de obicei numai cu comportamente relativ minore, cum ar fi spălatul mâncării. Modelele sociale de bază nu se schimbă, dacă nu există o schimbare în ADN-ul sau o schimbare dramatică în mediul înconjurător. Bonobo trăiesc într-o societate egalitaristă dominată de alianțe feminine.
Cimpanzeii comuni nu pot însă lua lecții de la rudele lor bonobo și să organizeze o revoluție feministă să proclame că structura masculului alfa este abolită şi vor trăi în egalitate şi că de acum înainte toţi cimpanzeii se bucură de drepturi egale în societate. Nu pot organiza astfel de revoluții dramatice pentru că ele necesită o schimbare in ADN, o mutaţie genetică. Pagina 47
Înapoi la societăţile pre-umane Tot aşa oamenii preistorici nu au pornit nici o revoluție socială, politică sau culturală aşa că orice invenţii nu au rezultat din iniţiative culturale şi au necesitat sute de mii de ani. De exemplu, specia Homo erectus, cea mai longevivă dintre speciile pre-umane supravieţuind 1,5 milioane de ani, a rămas din câte ştim exact la fel tehnologic şi cultural. Uneltele pe care le găsim la acesta acum o sută de mii de ani sunt aceleaşi cu cele create acum 1,5 milioane de ani. Acesta nu a traversat nici revoluție în tehnologie, și probabil nici în societate, sau politică. În schimb, de la Revoluția cognitivă încoace, de aproximativ 70.000 de ani sapiens au fost capabili să-şi schimbe comportamentul rapid. Astfel transmiterea de modele sociale la generațiile viitoare s-a putut face fără modificări genetice sau de mediu. Un prim exemplu este structura elitelor fără urmaşi din istorie. Aceste grupuri puternice cum erau preoția catolică sau budiştii monastici contravin principiului fundamental al selecției naturale pentru că această parte dominantă a societății se abţinea de bunăvoie de la procreare. În contrast, cimpanzeii masculi alfa îşi folosesc puterea în societate pentru a face sex cu cât mai multe femele posibil, astfel că genele lor trec la generaţiile următoare. Însă în structurile catolice, masculul alfa catolic numit papă se abține complet la actul sexual și de îngrijire a copilului. Cum au reuşit atunci preoția catolică nu numai să supraviețuiască dar şi să câștige atât de multă putere în ultimii 2000 de ani? Fără a trece gene la generaţiile următoare, doar poveşti, miturile sfinților, ale Noului Testament de la o generație la alta.
Revoluţii culturale accelerate Puterea Sapiens de a schimba structurile sociale în termen relativ scurt, fără a implica genetica se poate exemplifica cu o femeie născută să spunem în jurul anului 1900, care a trăit până la frumoasa vârstă de 100 de ani, murind deci în anul 2000. Această femeie a trăit în copilărie sub al doilea Reich al dinastiei Hohenzollern până la 18 ani, apoi a trăit după revoluția germană din cauza înfrângerii Germaniei din primul război mondial sub Republica de la Weimar. Și poveștile despre putere și politică și relațiile dintre persoane au fost acum povești complet diferite, oamenii s-au comportat diferit. Apoi a venit anul 1933 și Revoluția nazistă a venit cu o grămadă de povești noi. Norme de comportament, ce este bun și ce este rău, toate acestea s-au schimbat în următorii 12 ani, oamenii din Berlin au trăit, au Pagina 48
gândit în conformitate cu povestea nazistă. Și apoi a venit 1945 cu marea înfrângere în faţa Rusiei şi stabilirea unui alt regim comunist în Berlin. Această femeie se află deja în al 4-lea tip de regim, într-un sistem social, politic și economic complet diferit timp de aproximativ 40 de ani, până când a venit 1989. Odată cu căderea blocului comunist şi apoi reunificarea Germaniei, această femeie se găseşte pentru a 5-a oară într-o societate umană diferită. Iar ea a petrecut ultimul deceniu al vieții sale ca cetățean al unui stat liberal, democratic, o Germanie reunificată. Pe parcursul vieţii această femeie a reușit să fie o parte a cinci sisteme foarte diferite social, economic, politic şi cultural, chiar dacă a avut exact acelasi ADN de la început până la sfârșit. Ce s-a schimbat, au fost doar poveștile pe care oamenii din jurul ei le-au spus, și pe care ea le-a crezut mai mult sa mai puţin.
Abilităţile lui Homo Sapiens Această flexibilitate este fundamentală pentru succesul lui Sapiens în lume. Într-un un conflict direct, un Neanderthal ar fi învins cel mai probabil un Sapiens, dar în faţa a sute de Sapiens, neandertalienii nu au mai avut nici o şansă. Abilitățile sociale inferioare ale lui Neanderthal se manifestau în lipsa comerțului, acesta fiind demonstrat de arheologi. Nu s-a găsit nici o dovadă a tranzacțiilor între triburi diferite de Neanderthal, în schimb Homo sapiens de acum treizeci-patruzeci de mii de ani practica deja comerțul inter-tribal. S-au găsit de exemplu în şantiere arheologice din mijlocul Europei scoici originare din zona mediteraneană sau coasta Atlanticului. Din câte ştim, Sapiens care trăiau spre exemplu în Ungaria acum 30 mii ani, nu au mers distanţe atât de mari, ei tranzacționau mai degrabă cu triburile vecine. Pe lângă comerţul cu obiecte, se puteau tranzacţiona informaţii, creându-se o reţea mult mai densă de cunoștințe despre lume decât rețeaua neanderthalienilor. O altă diferenţă a fost în tehnicile de vânătoare, există dovezi clare că sapiens puteau vâna în grupe foarte mari, pe când neanderthalienii în grupe mici. Există dovezi arheologice că sapiens a fost capabil să înconjoare turme mari de animale din toate părțile pentrua le tăia şi construia capcane sofisticate pentru animale, cum ar fi garduri, șanțuri pentru a bloca toate posibilităţile prin care animalele ar fi putut scăpa. Un număr mare de sapiens ar fi împins apoi turme mari de animale, cai sau bizon în Pagina 49
capcane, pentru a putea apoi într-o singură zi să producă un masacru omorând o mulţime de animale pentru carne, grăsime, piei sau oase. Aceste abilităţi de cooperare în număr mare au servit sapiens şi în confruntările cu neanderthalienii, fiind mult mai versatili și inventivi. Chiar dacă sapiens pierdeau prima confruntare, ei puteau inventa repede trucuri noi, stratageme care le permiteau să câștige orice conflict următor.
Revoluţia cognitivă, rezumat Să încercăm să rezumăm ce anume a adus revoluţia cognitivă. Există trei teorii complementare. În primul rând este teoria după care oamenii care vor să împărtășească mai multe informații despre lumea înconjurătoare, pentru a transmite cantități tot mai mari de informații cu privire la lumea naturală, lei, râuri, fapt evident foarte important pentru supraviețuire și reproducere. În al doilea rând, avem teoria bârfei, care a permis oamenilor să trăiască în grupuri coezive tot mai mari până la limita naturală de 150 de persoane. În al treilea rând, teoria despre ficțiune și limbajul ficţional, care permite conceptelor inexistente în lumea naturală să-şi facă loc în imaginaţia colectivă. Aceasta a deschis calea spre o inovare rapidă în comportamentul social, condusă de poveşti şi mituri. Odată ce comportamentul social este reglementat de povești, ordinea socială se poate schimba rapid prin schimbarea acestor povești. Revoluţia cognitivă a fost deci pasul fundamental prin care Homo sapiens a cucerit lumea şi a devenit cel mai important animal al lumii. Aceasta este de asemenea linia de demarcație între biologie și istorie, începutul istoriei. După Revoluția cognitivă, sapiens a devenit practic un alt fel de animal, încă nu unul foarte important. Înaintea ei, speciile pre-umane puteau fi explicate folosind aceleași teorii biologice pe care le folosim pentru a explica cimpanzeii, lupii și furnicile. După însă, modelele biologice nu mai sunt suficiente. Putem înţelege deasemenea de ce sapiens începe construirea unei naraţiuni istorice, o poveste paralelă lumii biologice reale. Spre exemplu pentru a explica Revoluţia Franceză, cunoaşterea intimă biologică a corpului, a ADN-ului uman explică de ce sapiens caută mâncare, are dorinţe sexuale sau caută oxigen pentru respiraţie, dar nu explică cauzele adevărate ale acestei revoluţii. Aceasta nu a fost rezultatul unei simple mutaţii biologice, ci a unei dinamici sociale, culturale și politice. Trebuie luate în considerare şi poveștile pe care oamenii le-au inventat și le cred. Un alt fapt important este faptul că omul de acum 40-50 de mii de ani, cel care a sculptat statuia om-leu Stadel, cel care l-a dus pe omul de Neanderthal şi pe toate celelalte specii umane la dispariție gândea deja și simțea ca noi, aveau aceleași abilități cognitive și mentale. Erau, în calitate de creatori, la fel de imaginativi ca și noi şi au avut toată lumea deschisă în fața lor, cu imense oportunități. Ce vor face ei cu tot acest potențial enorm? Cum decurgea viața acum 40.000 sau acum 20.000 ani? Cum erau organizate societățile primitive? Aveau relații monogame? Aveau ceremonii, coduri morale, concursuri sportive și ritualuri religioase? Luptau ei în războaie, revoluții? Pagina 50
Lecţia III - Viaţa în Epoca de Piatră În a treia parte din Revoluţia cognitivă, Dr. Harari detaliază viața de zi cu zi a oamenilor care au trăit în urmă cu 30 mii ani. Pe lângă ce făceau în timpul zilei, vom urmări şi organizarea societăților lor, ce fel de relații și familii au avut, daca au avut religii, revoluții, războaie etc. Cine au fost strămoșii noștri? Studiem viaţa strămoșilor noștri de zeci de mii de ani în urmă și pe lângă cum au trăit încercăm să înțelegem cum vedeau lumea din jurul lor precum şi cum se înţelegeau pe sine. Acest lucru este crucial în a înțelege natura, istoria și psihologia umană chiar din zilele noastre. Dacă dorim cu adevărat să înțelegem cum se comportă sapiens trebuie să putem înţelege procesele interioare ale vânători-culegatorilor din Epoca de Piatră. Specia noastră a fost formată de-a lungul mileniilor, timp în care am trăit ca vânători-culegători, mai degrabă decât țărani, agricultori, muncitori industriali sau lucrători de birou. Aceste noi stiluri de viață au apărut relativ târziu în istoria Homo sapiens, numai în ultimii 10.000 de ani au existat țărani și numai ultimele 200 sau 300 ani au făcut oamenii să trăiască în orașe industriale mari. Suntem încă Vânători-culegători? Pentru marea majoritate a existenței noastre, oamenii cu aceleași abilități mentale și cognitive de bază ca şi noi au trăit ca şi vânători-culegători. Modul lor de viață a influenţat într-o mare măsură organismele și mințile pe care le avem astăzi. Multe probleme astăzi sunt rezultatul interacțiunii dintre mințile și trupurile de vânători-culegatori și mediul din marile orase. Subconstient, noi trăim încă în epoca de piatră. Aceasta este premiza, argumentul de bază al domeniului de studiu cunoscut sub numele de psihologie evoluţionistă, care va fi aprofundat în această secțiune a cursului. Psihologia evoluționistă susţine că nu numai corpul este modelat de presiuni evolutive dar de asemenea şi mintea și psihologia ei. Pentru a înțelege psihologia astăzi, avem nevoie să înțelegem presiunile, condițiile care au modelat-o.
Pagina 51
Teoria despre obiceiurile noastre alimentare Psihologia evoluționistă susține că modul nostru de comportament din zilele noaste este programat în mare măsură de condițiile în care au trăit strămoșii noștri cu zeci de mii de ani în urmă. Spre exemplu, lumea modernă suferă de o epidemie a obezităţii. Acest lucru este un rezultat al condițiilor în care strămoșii noștri au trăit 50 de mii de ani în urmă. 50.000 ani în urmă, dacă o femeie găsea în savană un pom plin de fructe coapte, lucrul cel mai raţional era să mănânce cât mai multe din aceste fructe cât mai repede posibil, pentru două motive. Mai întâi de toate, dulciurile ca sursă de zaharuri esenţiale corpului erau foarte rare, cu excepția fructelor nu existau alte lucruri dulci în savană. În al doilea rând în cazul în care femeia mânca doar unul sau două fructe pe când se întorcea a doua zi ea ar fi descoperit că grupul de babuini locali au terminat deja totul, nu ar mai fi rămas nimic pentru ea de mâncare. Cel mai bine deci, în urmă cu 50 mii ani, era să mănânce cât mai multe fructe cât mai repede posibil. Oamenii care au avut această abordare au avut o șansă mai bună de a supraviețui și a trece genele lor la generația următoare, inclusiv genele pentru a mânca o mulţime de lucruri dulci repede. În zilele noastre, dacă deschidem ușa frigiderului și vedem un tort de ciocolata, ADN-ul și instinctele primare psihologice nu știu că eu trăiesc într-o societate prosperă, în secolul 21. Ele cred că trăim încă în savană în urmă cu 50.000 ani, iar acest lucru este singurul lucru dulce în jurul nostru. Aceste instincte psihologice ne spun să reacționăm la fel cum stră-stră-stră... bunica noastră de la care am moștenit aceste gene a reacționat în faţa pomul de fructe din Africa în urmă cu 50 mii ani şi a mânca la fel de mult ca şi ea cât mai repede posibil, de teamă că dacă am mâncat numai puţin și închidem ușa, grupul de babuini local va mânca totul și nu va mai rămâne nimic pentru mâine. Reacția la produsele alimentare este conformă cu aceeași logică care a fost crucială în urmă cu 40 sau 50 de mii ani, dar care este incompatibilă cu condițiile de astăzi. Subconștientul nostru profund nu a avut suficient timp pentru a se ajusta la societatea din zilele noastre.
O teorie a relaţiilor umane Un alt exemplu este într-un domeniu mult mai controversat decât obiceiurile noastre alimentare şi anume relațiile noastre sexuale, romantice și de familie. Ce fel de relații familiale și obiceiuri sexuale au avut strămoșii noștri? Unii cercetători cred că ei nu trăiau în relații monogame şi nuclee familiale, cum se crede. Ei susţin că oamenii trăiau în comun, o femeie ar fi putut avea relații romantice, sexuale cu mai mulți bărbați sau femei. Similar, Pagina 52
bărbaţii ar fi putut avea relații cu mai multe femei, precum și cu mai mulți bărbați, un concept de căsătorie pe viață sau de familie nu ar fi existat. Aceasta nu înseamnă că ei trăiau promiscuu în orgii sexuale. Ei trăiau în comunități mici, intime, în care fiecare se știa bine cu toată lumea. Nu se sărea în patul unui străin în fiecare noapte, ci din patul cuiva cunoscut foarte bine în patul altcuiva cunoscut la fel de bine. Oamenii îi cunoşteau pe ceilalți membri ai tribului lor mult mai bine în unele privințe decât oamenii de astăzi îşi cunosc propriile soţii. Într-un grup de oameni acum 50.000 ani se putea vedea cum reacţionază partenera în condiții extreme care sunt în zilele noastre inaccesibile, cum ar fi o vânătoare de mamuţi, sau urmărit de un leu. Din multe puncte de vedere oameni se știau unul pe altul mult mai profund decât se cunosc cuplurile căsătorite astăzi. Triburile preistorice nu încurajau sexul promiscuu şi alienat ce se propagă în lumea modernă. Un grup de istorici afirmă deasemenea că oamenii trăiau împreună în triburi iar modelul parental era foarte diferit faţă de rolul părinţilor din zilele noastre în care, după modelul familiei tradiționale, fiecare copil are sau ar trebui să aibă un tată și o mamă care îl cresc cu un efort combinat. Acest grup de cercetători spun că în Epoca de Piatră copiii nu au fost crescuţi de cupluri, ci de întregul trib. Desigur, mama a avut un rol important, i-a alăptat și le-a dat cea mai multă atenţie, dar era ajutată de ceilalţi adulți din grup. Conceptul de paternitate ar fi fost de fapt inexistent în triburile originale, pentru că bărbaţii nu puteau fi siguri dacă un copil este al lor. Acest fapt e departe de a fi o speculație; antropologii au descoperit triburi izolate care cred în aşa numitul tată colectiv. În credința lor un copil ar putea avea mai mult de un tată, atunci când copilul este în formare în pântecele unei femei, acesta este alimentat de sperma bărbaților astfel că poate fi hrănit de sperma mai multor bărbaţi. Până în secolul 19 sau 20, cu medicina , embriologia și genetica modernă, bărbaţii nu au avut o dovadă clară că un copil este conceput dintr-un spermatozoid și un ovul de la un singur bărbat și o femeie. Nu existau dovezi clare că această noțiune de paternitate colectivă era imposibilă. Femeile din aceste societăți credeau în paternitatea colectivă, astfel că o femeie gravidă aveau sex în timpul sarcinii ei cu mulți bărbați, astfel încât copilul să dobândească însuşiri de la toate tipurile de oameni, nu doar de la cel mai bun vânător ci de asemenea de la omul care poate dialoga cu spiritele, de la omul care produce cele mai bune cuțite precum şi de la omul care este cel mai bun amant. Nu toți oamenii de știință sunt convinşi că aceasta este doar o școală de gândire secundară. Dacă acest lucru este adevărat atunci multe din problemele pe care le experimentăm în viețile noastre romantice, sexuale și familiale sunt rezultatul unei nepotriviri între programarea nostră biologică și condițiile reale din viața noastră de astăzi. Am fost programaţi să trăim în aceste triburi, dar toată lumea se așteaptă ca noi să trăim acum în cupluri de familie. Oamenii de știință susțin că ratele mari de divorț, infidelitatea și tot felul de dificultăți psihologice și traume infantile sunt rezultatul faptului că ne forțăm pe noi înșine să trăim într-un mod care este pur și simplu incompatibil cu programul nostru biologic.
Pagina 53
Mulți cercetători resping vehement această întregă idee a vieţii în comun și paternitate colectivă, ei susţin că monogamia şi familia era o parte integrantă a societății sapiens zeci de mii de ani în urmă. Ei susțin că triburile de vânători-culegători au trăit şi în comun, dar au fost compuse din celule de bază familiale compuse din doi parinti pentru creșterea împreună a copiilor lor, poate cu ceva ajutor de la vecini, însă părinții jucau rolurile principale.
Dovada sau lipsa acesteia Discuţia cu privire la sexualitate, relațiile de familie și sistemul parental este mult mai importantă decât cea cu privire la obiceiurile noastre alimentare. Pentru a rezolva controversa e nevoie de dovezi clare despre viaţa strămoșilor noştri. Din păcate există puține certitudini cu privire la condițiile de viață ale strămoșilor noștri. O mare parte din această dezbatere extrem de interesantă între teoria traiului în comun şi teoria monogamiei veșnice se bazeaza pe dovezi neconcludente. Există doar unele înregistrări arheologice care constau în principal din oase fosilizate și unelte de piatră, din acestea este suficient de greu de reconstituit viața bogată din urmă cu 20.000 la 40.000 de ani. Avem de asemenea la dispoziție studii genetice și putem învăța felurite lucruri despre strămoșii noștri și modul în care au trăit prin examinarea genelor din corpurile noastre astăzi. Ultima sursă de informații pe care o avem este observarea directă a vânătoriculegătorilor care supraviețuiesc în locuri izolat cum ar fi Australia sau deşertul Kalahari. O sursă foarte bogată de informații, pentru că se poate observa direct modul de viaţă, dar de asemenea destul de problematică, deoarece este speculant să presupunem că oamenii care au trait acum 40.000 ani într-o altă parte a lumii trăiau în exact același mod precum vânători-culegatorii de astăzi din deşertul Kalahari.
Diversitatea Şi mai problematic este faptul că nu a existat o singură lume unificată; una din cele mai vizibile caracteristici pentru viaţa societăților de vânători-culegători este cât de diferite au fost una faţă de alta. Pământul a găzduit o varietate uimitoare de culturi, credințe, valori și norme între diferitele grupuri sociale de Pagina 54
vânători-culegători. Înainte de revoluția agricolă, se estimează că toată lumea era populată de circa 5-8 milioane de vânători-culegatori. Ei erau probabil împărțiți în mii de triburi si grupe, fiecare cu modele lingvistice proprii, cultură, religie și comportament separat. Această diferenţiere între grupurile izolate sau chiar apropiate geografic a fost unul dintre principalele moșteniri ale revoluției cognitive. Datorită apariției limbajului fictiv, abilitatea de a crea realitățile imaginare, chiar și oamenii cu același bagaj genetic care au trăit în condiții ecologice similare au fost în măsură să creeze realități imaginate foarte diferite, iar acestea s-au manifestat în diferite norme și valori. De exemplu, avem toate motivele să credem că un grup de vânători care a trăit în urmă cu 30 mii ani în Clujul de astăzi vorbea o limbă diferită decât o grupă din Turda de astăzi. Un grup a fost probabil foarte agresiv și violent în timp ce celălalt a fost mai liniștit. Poate că grupul de la Turda a trăit într-un trib la comun, în timp ce grupul de la Cluj a fost bazat pe nucleul familial. Un grup a petrecut ore întregi pentru a sculpta statui din lemn pentru spiritele lor păzitoare, celălalt ar fi preferat dansul rituale. Unul credea în reîncarnare și suflete, pentru altul aceste concepte erau un nonsens. În Turda relaţiile sexuale între bărbați şi între femei de același sex au putut fi normale și acceptate, la Cluj ele ar fi fost un subiect tabu. Atâtea diferenţe înseamnă că dezbaterile despre modul natural de viață al Homo sapiens au ratat punctul principal, care este faptul că încă de la revoluția cognitivă nu a existat un singur mod natural de viață ci mai multe opțiuni culturale dintrun spectru foarte larg de posibilități.
Caracteristici comune În ciuda tuturor diferențelor, există totuși câteva caracteristici comune ale acestor societățile primitive. Se poate spune că majoritatea oamenilor trăia în grupuri mici, fiecare grup numărând cel mult câteva sute de persoane și că aceste persoane erau toate oameni. Acest fapt poate suna evident, dar după Revoluția Agricolă, majoritatea membrilor societăților umane nu au mai fost oameni ci animalele domestice. Societatea umană tipică are o componenţă umană, dar pe lângă asta multe animale domesticite cum ar fi vite, cai, oi și porci. În zilele noastre spre exemplu, societatea numită Noua Zeelandă este compusă din circa cinci milioane de sapiens și 50 milioane de oi. Dacă nu luăm în considerare oile, nu putem înţelege cu adevarat cum funcţionează societatea Noua Zeelandă.
Câinii Avem o primă excepție de la această regulă. Câinele a fost primul animal pe care Homo sapiens l-a domesticit. Câinii sunt descendenţi direcţi din lupii sălbatici, iar domesticirea lor a avut loc cu mult înaintea Revoluției agricole. Experții nu sunt de acord cu data exactă, dar toţi par să accepte că acum aproximativ 15.000 de ani câinii domestici Pagina 55
erau deja parte din unele societăți umane. Data efectivă a domesticiri lor ar fi putut fi cu multe mii de ani în urmă, dar lipsesc dovezile arheologice. Aici putem vedea o imagine de pe şantierul arheologic de la Ain Mallaha, cu un mormânt de aproximativ 12.000 de ani care conține scheletul unei femei în vârstă de 50 ani alături de scheletul unui căţel mic, mâna stângă a femeii odihnindu-se pe căţeluş. Există și alte exemple de câini îngropaţi individual într-un mod similar oamenilor din întreaga lume, dar mai ales în Asia și în Orientul Mijlociu. Se pare că aceştia au fost folosiţi în principal pentru vânătoare, luptă și ca un sistem de alarmă împotriva dușmanilor și a intruşilor, atât umani cât și animali. Pe parcursul nopţii, oamenii se bazau pe câini să îi atenţioneze la pericole. Lupii abia latră pe când câinii latră mult mai mult. Oamenii de știință consideră că selecţia câinilor s-a bazat pe calităţile lor ca păzitori. Astfel dacă un cățeluș lătra mult și creştea într-un câine care alarma oamenii de ori câte ori era nevoie atunci el primea cele mai multe alimente şi îngrijire şi genele sale erau transmise preferenţial la următoarea generație de câini. Lătratul este deci o relicvă a rolului lor vechi, mai puţin util în lumea modernă. De-a lungul generațiilor, sentimente reciproce de înțelegere și afecțiune s-au dezvoltat între câini și oameni, câini și oamenii au co-evoluat pentru a comunica bine și a se înțelege unul pe altul. Câinii care au dezvoltat o înțelegere a dorinţelor şi emoțiilor umane au avut o șansă mărită de a supraviețui și a trece genele lor la generații viitoare. Câinii care au reuşit manipularea oamenilor fiind foarte drăguți și atrăgând atenție și produse alimentare au supraviețuit de asemenea. Acesta este modul în care de aproximativ 15.000 de ani, câinii și oamenii au învățat să comunice unul cu celălalt și cum să se manipuleze unul pe altul. Astăzi, cainele este animalul care are cea mai bună conexiune cu ființe umane, cu cea mai bună înțelegere a comunicării umane, a semnalelor și emoțiilor umane.
Pagina 56
Intimitatea Un alt lucru care a caracterizat triburile umane a fost nivelul ridicat de intimitate; membrii unui grup se cunoşteau foarte bine unul pe altul și au fost înconjurați de-a lungul vieții de prieteni și rude. Singurătatea, însingurarea vieții private atât de comună în zilele noastre a fost rară în lumea de acum 20-50.000 de ani. Relațiile inter-tribale probabil includeau atât contacte ostile cât şi prietenoase. Triburile învecinate puteau concura uneori pentru resurse și chiar lupta, dar puteau avea de asemenea contacte amicale. Un membru al unui trib putea trece de un trib la altul, dacă nu-i plăcea sau vroia o schimbare de mediu. Mai multe triburi putea să-şi combine eforturile într-o vânătoare organizată. Se puteau forma alianțe politice împotriva un alt grup sau împotriva neanderthalienilor, se puteau aduna de câteva ori pe an pentru festivaluri religioase comune. O astfel de cooperare în economie, politică, religie a fost unul dintre cele mai importante atribute ale lui homo sapiens, ce a dat sapiens un avantaj decisiv asupra celorlalte specii umane. Chiar dacă aceste contacte nu au fost zilnice, au existat în scopuri religioase, politice sau economice. A fost însă de ajuns pentru a da sapiens un avantaj imens asupra celorlalte specii umane.
Nomazii Cele mai multe triburi umane au trăit într-o zonă, dar nu într-un singur loc. Erau în căutare constantă de hrană. Mișcările lor au fost influențate de schimbarea anotimpurilor și de migrația anuală a animalelor. Au existat câteva cazuri deosebite, atunci când sursele de alimentare erau abundente într-o anumită zonă. Triburile îşi puteau stabili tabere pe un sezon întreg, chiar pe mai multe sezoane. Având alături mări, oceane, râuri sau lacuri, bogate în peşti şi fructe de mare se puteau crea sate de pescuit permanente. Acestea au fost primele așezări permanente din istorie, mult înaintea Revoluției agricole. Satele de pescuit ar fi putut apărea pe coasta insulelor indoneziene încă de acum 45.000 ani. Acestea au fost probabil baza de la care homo sapiens a lansat primul pas transoceanic, invazia Australiei. În cele mai multe zone însă, triburile umane erau într-o continuă mişcare pentru a se alimenta dintr-o sursă variată de alimente. Acest fapt este altă caracteristică importantă a aproape tuturor triburilor umane, ei puteau mânca insecte sau fructe de padure, ciuperci, nuci, puteau săpa în pământ pentru a căuta rădăcini. Prindeau iepuri și broaște țestoase sau broaște, vânau căprioare, bizoni și mamuţi. În ceea ce privește resursele alimentare, culegerea fost, probabil mai importantă ca vânătoarea. Suntem obișnuiți să concepem oamenii primitivi ca mari vânători dar de fapt pentru majoritatea timpului culesul era cea Pagina 57
mai importantă activitate. Cele mai multe produse alimentare se obțineau din cules, în principal legumele și mai multe materii prime au venit din strângerea pietrelor și bastoanelor mai degrabă decât din oase, fildeș sau piele de animal.
Dexteritatea fizică și psihică Supraviețuirea în astfel de condiții a depins de superbele competențe fizice și mentale. Cei mai mulţi mai mulţi erau la fel de bine pregătiţi ca nişte alergatori de maraton olimpici moderni. Nevoia constantă de a se urca în copaci, a urmări iepuri şi a scăpa de tigri, a dat părinţilor noştri o dexteritate fizică pe care oamenii de astăzi nu o pot obține chiar și după ani și ani de practică. Pentru a supraviețui ei aveau nevoie nu numai de aceste capacități fizice dar de asemenea de abilități mentale foarte bune și o mulțime de cunoștințe. În primul rând, era nevoie de o hartă mentală detaliată a teritoriului cunoscut, acesta cuprindea sute de kilometri pătrați și trebuiau să-l cunoască foarte bine. Aveau nevoie să cunoască poziţia fiecărui nuc, unde se găsesc pietre bune pentru a face vârfuri de lance ascuțite și cuțite. Trebuiau să înțeleagă animalele pe care le puteau vâna și ce plante se puteau culege. Aveau nevoie de abilități mecanice, cum să facă un cuțit de piatră, cum să repare o cârpă ruptă, cum să pregătească o capcană pentru un iepure sau un mamut, cum să scape de avalanșe, de șerpi, ce să facă dacă întâlneau un leu. Nu existai magazine sau poliție pentru a-i ajuta, stăpânirea acestor aptitudini lua ani de ucenicie și practică. Aceasta înseamnă că, cel mai probabil, aceşti vânători-culegători aveau în medie cunoștințe mai largi, mai profunde și mai variate despre mediul lor înconjurător decât majoritatea oamenilor astăzi.
Supravieţuirea idioţilor Este unele dovezi că dimensiunea medie a creierului sapiens a fost în scădere treptată după revoluția agricolă, atunci când oamenii au început să trăiască ca țărani și agricultori și mai târziu, în calitate de lucrători și orășeni, dimensiunea creierului uman a început să se micșoreze. Supraviețuirea în epoca de cules şi vânătoare necesita capacități mentale excelente tuturor, fără aceste cunoştinţe supraviețuirea era imposibilă. Odată cu venirea agriculturii și a industriei, oamenii au putut să se bazeze tot mai mult pe Pagina 58
abilitățile celorlalţi, ale străinilor, pentru supraviețuirea lor. S-au deschis astfel nișe pentru imbecili, acestea au permis chiar persoanelor cu o capacitate mentală limitată, cu creiere mai mici și mai puține cunoștințe să supraviețuiască într-un oraș mare doar lucrând la o mașină în fabrică. Nu aveau nevoie să știe prea multe pentru a opera o mașină vreme de 12 ore pe zi repetând aceeaşi mișcare. Puteau primi astfel un salariu mic și să supraviețuiască. Într-un sat agricol acesta putea fi idiotul satului care supraviețuiește ducând găleţi de apă de la râu. Genele lor treceau la generațiile următoare, acesta este modul în care de-a lungul secolelor și mileniilor se pare că creierul uman, în ultimii 10.000 de ani, a scăzut în dimensiuni.
O viață mai bună Pentru culegători-vânători modul de viață varia semnificativ de la o regiune la alta și de la sezon la sezon. Pe ansamblu însă se pare ca se bucurau de un stil de viata mai confortabil decât majoritatea oamenilor care i-au urmat. Nu numai că erau mai abili, aveau cunostinţe vaste și un creier mai mare dar au avut şi o viață mai bună decât țăranii, muncitorii și funcționarii de birou care au venit pe urmele lor. Astăzi oamenii în societățile dezvoltate lucrează în medie 40-45 de ore pe săptămână, cei din majoritatea țărilor în curs de dezvoltare lucrează mult mai mult, până chiar 80 de ore săptămânal. Culegători-Vânătorii par să fi lucrat în medie doar 35-45 ore în fiecare săptămână. Era suficient să se meargă la vânătoare o zi din trei și în rest a aduna nuci și ciuperci trei până la șase ore pe zi, fiind suficient pentru a hrăni întregul trib. Efectiv ei lucrau deci mai puține ore decât majoritatea oamenilor din lumea modernă. Spre deosebire de noi, atunci când veneau acasă ei nu trebuiau să spele vase sau să aspire covoare, sau să schimbe scutece pentru bebeluși. Nu erau facturi de plătit sau alte obligaţii. După o zi de lucru ei aveau un stil de viață mai plăcut decât mulți oameni din ziua de azi.
Modul de petrecere al timpului Avantajele acelor vremuri erau nu numai că oamenii trebuiau să lucreze mai puțin, dar de asemenea datorită faptului că oamenii aveau munci mai interesante ca vânători decât mai târziu ca țărani sau lucrători în industrie. Să luăm viața de zi cu zi a unei muncitoare la fabrică din China zilelor noastre. Acestă muncitoare model trăiește în Shanghai și pleacă de acasă în jurul orei șapte dimineața pentru a petrece o oră pe drum prin autobuze pe străzi poluate şi autoturisme până când ajunge la locul ei de muncă. Lucrul în sine la fabrică este manual şi repetitiv, dacă ea Pagina 59
produce pantofi va opera aceeași mașină în același mod, zi după zi după zi vreme de zece ore. Pentru mulți oameni de astăzi din lumea a treia ziua de lucru este de zece ore. După muncă se întoarce acasă prin tot traficul și poluarea. Ea ajunge acasă la șapte seara, acum ea trebuie să spele vase și rufe și să aibă grijă de copii și multe astfel de lucruri. Să călătorim acum 30.000 ani în trecut pentru a vedea cum trăia o culegătoare chineză. Se putea trezi în tabără înconjurată de tovarășele ei la ora opt dimineața și putea căuta în pădurile și mlaștinile din apropiere pentru a aduna ciuperci, a săpa rădăcini și a colecta fructe, a prinde broaște și pești, sau a fugi de tigri și șerpi. După-amiaza mai devreme de ora trei sau patru, acest grup de culegători putea reveni la tabără pentru a pregăti și a consuma alimentele pe care le-au adunat. Le-ar mai fi rămas o grămadă de timp după aceea pentru a bârfi și a spune povești, a se juca cu copiii sau doar să stea afară și să nu facă nimic special.
Calitatea vieții Desigur, nu era un stil de viață ideal. Tigrii sau șerpii atacau uneori, dar cel puțin nu aveau de-a face cu accidentele auto sau cu poluarea industrială omniprezentă cum o fac oamenii din China de azi. Se estimează deasemenea că culegătoarele nu numai că aveau un lucru mai interesant decât în fabrică dar erau hrănite mai bine decât lucrătorii din industrie sau agricultură. Schelete fosilizate studiate de arheologi indică faptul că oamenii vechi erau mai putin susceptibili de a suferi de foame sau malnutriție și au fost, în general, mai înalţi si mai sănătoşi decât țăranii care au venit după ei. Durata medie a vieții era cu puțin după revoluția agricolă aproximativ 30 - 40 de ani, mai scurtă decât astăzi, dar la fel ca și speranța de viață în urmă cu 200 de ani. Trebuie remarcat faptul că această speranța de viață relativ scurtă s-a datorat în mare măsură incidenței ridicate a mortalității infantile. Când oamenii aud că acum 30.000 ani speranța de viață medie a fost de 35 sau 40 de ani își închipuie poate că la 40 oamenii erau deja foarte bătrâni. Nu e cazul; e doar un artificiu statistic deoarece mortalitatea la copii era foarte ridicată. Sansele de a ajunge la vârsta de 15 sau 20 de ani erau mici. Se estimează că între un sfert şi o treime dintre copii nu au reuşit să ajungă adulţi, dar dacă au ajuns la vârsta de 20, aveau șanse bune de a trăi 60, 70 sau chiar 80 de ani.
Regim alimentar variat Care a fost exact secretul succesului culegătorilor care i-a protejat de foame și malnutriție, de ce spunem că au avut o dietă mai bună decât țăranii care au venit după ei? În principal ei se bucurau de un regim alimentar foarte variat, în timp ce țăranii, majoritatea oamenilor de după revoluția agricolă, nu au fost regi sau prinți sau preoți. Ei Pagina 60
au fost țărani, cea mai mare parte a populației şi au suferit de o dietă foarte dezechilibrată, o nutriție deficitară mai ales în perioada pre-modernă. Cele mai multe din caloriile alimentare pentru țărani veneau de la o singură cultură sau doar două culturi, cum ar fi grâu, cartofi sau orez. În acest caz corpul e în pericol să nu primească toate vitaminele, mineralele și elemente nutritive de care organismul uman are nevoie. În sudul Chinei de mii de ani țăranii mănâncă orez pentru micul dejun, prânz și cină. În acelaşi timp, în Mexic, țăranii mâncau porumb. 70, 80 sau 90% din calorii proveneau din această singură sursă de orez sau de porumb. În schimb, culegătorii vechi mâncau zeci de produse alimentare diferite. Se estimează că un grup tipic de culegători mânca zeci și chiar sute de produse alimentare animale și vegetale diferite; astfel corpul lor primea toate vitaminele, mineralele şi nutrienţii necesari. Un alt mare avantaj al unei alimentaţii variate a fost în cazul calamităților care loveau o anumită sursă de hrană. În societățile agricole erau dese cazurile de molime, secete sau incendii care distrugeau recolta anuală. O societate bazată pe o singură cultură înfometează pentru că nu mai poate consuma nimic altceva, o societate de culegători este mult mai protejată împotriva dezastrelor naturale. Au suferit şi ei perioade dificile, atunci când nu a fost suficientă hrană, dar de obicei au trecut mai ușor peste astfel de calamități decât țăranii agricultori pentru că puteau culege sau vâna cantități mai mari din alte surse. Ei se puteau muta pur și simplu într-o o zonă mai puțin afectată, prin comparaţie ţăranii trăiau într-un loc foarte mic, un sat de pe lângă un râu. Dacă un râu inundă lanul de orez sau de grâu totul este pierdut, țăranii mureau de foame.
Bolile Vânători-Culegătorii sufereau de asemenea de mai puține boli infecțioase. Mulți oameni nu știu asta, dar cele mai multe dintre bolile infecțioase care au afectat societățile umane au început cu Revoluția Agricolă, cum ar fi variola, pojar sau tuberculoză şi îşi au originea în animalele domestice cum ar fi vite, cai și porci . Ele au fost transferate la om numai după Revoluția Agricolă. Chiar și astăzi aproape în fiecare an auzim despre boli noi care sunt transferate de la animale
Pagina 61
domestice la om, cum ar fi gripa aviară, gripa porcină. Aceşti oameni vechi nu au domesticit animale cu excepția câinilor, astfel încât nu au primit nici una dintre aceste boli, au suferit deci mult mai puțin decât urmașii lor, țăranii și muncitorii industriali. Un alt motiv pentru care au fost mai puţin afectaţi de boli infecțioase este faptul că ei trăiau în comunități mici. Doar mai târziu când oamenii au început să trăiască în orașe permanente de mii de oameni împreună cu deșeurile umane, porci, cai și vite s-au creat focarele ideale pentru boli infecţioase. După revoluția agricolă oamenii au murit în număr mare din aceste cauze. Vânători-Culegătorii trăiau în grupuri mici de 50 până la 100 de persoane şi se deplasau tot timpul, nu rămâneau lângă gunoaiele umane și animale, astfel că era mai puțin probabil să se îmbolnăvească. Dieta sănătoasă și variată a acestor oameni vechi, munca relativ scurtă, precum și raritatea bolilor infecțioase au condus mulți experți la a defini aceste societățile forajere pre-agricole, ca societatăţi bogate. Suntem obișnuiți să concepem societățile dezvoltate de astăzi cum ar fi SUA sau Suedia sau Japonia ca societăți bogate. Experții spun însă că societățile bogate originale, care au creat condiții foarte bune de viaţă pentru membrii lor, au existat cu mult înainte de Revoluția Agricolă.
Dezavantaje Este desigur greșit să idealizăm viața Vânători-Culegătorilor vechi . Deși trăiau o viață mai bună decât majoritatea oamenilor din societățile agricole și industriale, lumea putea fi foarte dură și neiertătoare. Existau perioade grele, mortalitatea infantilă era mult mai mare decât este astăzi. Accidente, cum ar fi o banală căzătură dintr-un copac putea fi egală cu o condamnare la moarte pentru că nu exista nici un fel de îngrijire medicală calificată. Cei mai mulți oameni se bucurau probabil de intimitatea tribului lor, dar în acest grup mic anumite persoane puteau face viața altora un iad. Nu era ca un oraș sau țară mare în care să se poată muta cu ușurință. De asemenea, este posibil ca cel puțin unele triburi să sufere de valuri de violență. La fel însă nu trebuie nici să demonizăm aceste societăţi antice, acestea au fost, la fel ca și societățile noastre, foarte complexe, au avut aspecte bune și aspecte rele. Dr. Harari s-a axat mai mult pe aspectele pozitive ale vieții vânător-culegătorilor vechi pentru a contracara prejudecata comună astăzi care susţine că istoria este un proces continuu de progres, de îmbunătățire. Pagina 62
Oamenii cred că viaţa în epocile anterioare, mai ales înainte de apariția agriculturii, a satelor și a orașelor trebuie să fi fost oribilă, extrem de dură, în sărăcie extremă. Este important de demonstrat că acest lucru nu este adevărat şi că de fapt viața a avut atunci multe aspecte pozitive, că istoria nu merge întotdeauna de la rău la mai bine. Există lucruri bune pe care le-am pierdut pe drum. E dificil să apreciem asta astăzi pentru că noi comparăm cu condițiile noastre, ale cititorilor, mulți dintre cei care au vizionat videourile sau care citesc acest blog nu vor fi neapărat țărani săraci sau lucrători din industrie ci fac parte din clasa de mijloc sau din straturile mai bogate ale societății. Totuşi noi facem parte dintre cele mai bune clase sociale din societatea de astăzi şi nu suntem un reprezentant tipic. Este greșit să judecăm istoria din perspectiva unei minorități elitiste de oameni din clasa de mijloc sau de sus din lume. Din punctul de vedere al unei persoane medii, ca un țăran sau un muncitor simplu, revoluția agricolă nu a fost deloc ceva minunat. În multe privințe, oameni acum 20.000 - 50.000 ani în urmă au avut o viață mai bună decât oamenii de astăzi.
Viaţa interioară, spirituală E mult mai greu de ştiut ce credeau oamenii decât ceea ce mâncau fără scrieri sau dovezi. Cei mai mulţi savanți sunt de acord, că animismul era o credință prevalentă, fiind şi baza pentru viitoarele religii și viziuni asupra lumii.
Animismul Cuvântul animism provine de la cuvântul latin anima, care înseamnă suflet sau spirit. Animism este credința că lumea este animată de ființe cu care se poate comunica direct. Animiștii cred că aproape orice loc, animal, planta sau orice fenomen natural are conștiinţă, o minte, sentimente și emoții. Animiştii cred spre exemplu că o stâncă din vârful dealului are sentimente, dorințe și nevoi. Roca s-ar putea supăra sau bucura și să fie foarte fericită. Roca ar putea cere oamenilor să facă ceva, sau oamenii ar putea veni la ea şi să o roage să facă ceva pentru ei. Oamenii pot şi negocia cu piatra. Animiștii consideră că toate lucrurile sunt ființe animate; copacii, fluturii, toate animalele au emoții și dorințe. În lumea animistă, obiectele vii nu sunt singurele ființe animate, există de asemenea entitati imateriale cum ar fi zâne, demoni și îngeri, care populează lumea. Ei cred că nu există nici o barieră între oameni și alte ființe. Cei mai mulți dintre noi credem că animalele au emoţii si minte, dar nu putem vorbi cu ele direct. Animiști cred că putem comunica prin dialog, cântec sau ceremonie cu lupii, norii, râurile, rocile precum şi cu orice altceva. Un vânător care merge la vânătoare de cerbi se poate adresa efectiv cerbilor și cere ca unul dintre ei să fie dispus să se sacrifice și să fie vânat. Dacă vânătoarea reușește, vânătorul poate cere iertare animalului mort, astfel încât spiritul să nu fie supărat. Dacă cineva din trib devine bolnav șamanul poate contacta spiritul care a provocat boala și să încerce să îl liniştească sau să îl gonească. Pagina 63
Ceea ce diferentiaza animismul de toate religiile viitoare este că entitățile cu care se comunică sunt locale. Acestea sunt un anume copac, sau stâncă, un lup sau un nor. Nu e ca în religiile ulterioare în care există un dumnezeu mare, care este responsabil pentru toţi copacii, pietrele sau lupii. În cazul animismului, comunicarea principală este cu entități speciale din propria vale, nu cu zei mari care trăiesc undeva sus, deasupra norilor. Neexistând nici o barieră între oameni și alte ființe, se poate vorbi direct cu copaci, pietre și elefanți astfel încât nu există nici o ierarhie strictă în lume. Celelalte fiinţe nu există doar pentru a asigura nevoile și dorințele noastre. Oamenii nu sunt mai presus de ele ci într-o poziție similară. Lumea animistă nu gravitează în jurul oamenilor sau a marilor zei, ci în jurul comunicării între o mulțime de entități cu statut similar. Trebuie subliniat faptul că animismul nu este o religie anume. Este un termen generic sau umbrelă pentru mii de religii, culte și credințe diferite, cu o abordare comună de bază pentru lume și pentru locul omului în ea - ideea că nu există nici o ierarhie și că există o comunicare directă cu toate celelalte entități. S-ar putea să existe diferențe foarte mari între religia unui grup animist și altul
Teiștii De mii de ani avem grupuri mari de oameni care au împărtășit convingeri comune în zei. Teismul vine de la Theos, care este Dumnezeu, nu în latină ci în greacă. Theos este Dumnezeu în multe religii diferite, spre exemplu creştinismul, hindus, Islamul, iar iudaismul sunt toate religiile teiste. Ele susţin existenţa divinităţilor sau zeităţilor și au la bază o ierarhie, în care divinitatea este în partea de sus, iar oamenii și alte entități sunt supuse lor. Majoritatea religiilor după revoluția agricolă au fost teiste. Acest lucru nu ne spune însă foarte multe despre credinţele și practicile lor zilnice. Sub acest titlu general de a crede în divinităţi putem aduna rabini evrei din secolul al 18-lea în Polonia, protestanți și puritani din secolul al 17-lea, preoți azteci din Mexicul secolulului al 15-lea, mistici musulmani sufiţi din secolul al 12-lea în Iran, războinici vikingi din secolul 10 în Scandinavia, legionari romani, birocrați din China și țărani egipteni. Toţi aceştia credeau în divinităţi, erau toţi teiști, existau însă diferențe uriașe între aceste religii. Diferențele între credințele și practicile diferitelor grupuri animiste au fost probabil la fel de mari ca și diferențele dintre Islam și religia greacă veche. Experiența religioasă a lumii acum zeci de mii de ani a fost foarte diversă, nu numai cu religii diferite, dar de asemenea controverse religioase, mișcări și revoluții.
Pagina 64
Dovezile, sau lipsa lor În realitate nu putem spune nimic specific despre convingerile acelor vremuri. Avem unele dovezi, cum ar fi arta în peşteri, bijuterii, statui. Din păcate însă, în aproape toate cazurile, acestea nu sunt suficiente pentru o reconstrucţie detaliată. Cele mai multe dovezi provin dintr-un număr foarte limitat de statui și picturi. Fără o dovadă scrisă nu putem fi siguri cum să interpretăm aceste statui și aceste picturi rupestre. Există cercetători care studiază în detaliu credinţele primitive dar cele mai multe dintre acestea sunt un rezultat al prejudecăţilor savanților moderni care au impus propriile credinţe peste dovezi.
Să luăm spre exemplu pictura rupestră de mai sus, găsită în Peștera Lascaux din Franța făcută de oameni care au trăit acum aproximativ 15 - 20 de mii ani. Unii cercetători susțin că ceea ce vedem este un om cu cap de pasăre și un penis in erectie care a fost ucis de un bizon și lângă om vedem o altă pasăre. Ei susțin că pasărea simbolizează sufletul și că oamenii care au pictat acest peșteră artă în urmă cu 20 mii ani au crezut în suflete și au reprezentat sufletul în forma unei păsări. Sufletul eliberat de corp în momentul morții este în curs de extindere şi va fi folosit la următoarea încarnare. Potrivit acestor cercetători, imaginea pe care o vedeți nu descrie un accident de vânătoare prozaic, ci mai degrabă descrie trecerea de la lumea aceasta în lumea următoare, sau de la această viață la viața viitoare. Este o teorie foarte, foarte interesantă dar nu avem absolut nici o cale de a afla dacă oricare dintre aceste speculații sunt adevărate. Nu suntem siguri de ceea ce vedem în imagine, să nu mai vorbim despre semnificațiile ei. Nu există absolut nici o dovadă că ei credeau în ideea că pasărea simbolizează sufletul.
Pagina 65
Imaginea unei statui celebre numită Venus din Willendorf, găsită în apropierea satului Willendorf în Austria. Acesta a fost făcută de oameni care au trăit în ceea ce este astăzi Austria, aproximativ acum 20 - 25 de mii de ani. Multe statui similare au fost gasite in toata Europa, Rusia, realizate din toate tipurile de materiale, cum ar fi lut, piatră și fildeș. Unii oameni de știință, afirmă că sunt o descriere a unor zeițe-mamă fertile sau o zeiță a pământului și sunt dovada că aceste societăţi vechi credeau în predominanța elementului matern, feminin, că se închinau la feminitatea și femei și au trăit în societăți matriarhale conduse de femei, pentru că nu găsim nici o statuie similară pentru bărbaţi. Există însă alte explicații diametral opuse pentru aceste statui care spun că sunt o dovadă a unei societăți foarte șovine și patriarhale, o relicvă a obsesiei sexului masculin cu corpul feminin și fertilitatea. Ele reprezintă o încercare a bărbaților de a controla sexualitatea feminină într-o societate dominată de bărbați. Alți cercetători susțin că acest statui nu au nimic de-a face cu religia şi sunt pur și simplu pornografie veche. Nu știm cine are dreptate în această dezbatere. Nu avem nici o înregistrare de acum 20.000 ani a celor care au facut aceste statui. Avem aici un al treilea exemplu cu adevărat uimitor de artă rupestră. Nu e chiar un tablou, mai mult o colecție de amprente de mână pe care vânători-culegătorii care au trăit în urmă cu 9.000 ani în Argentina au făcut-o pe pereții peșterii cunoscută astăzi ca Pestera mâinilor. Pare că aceste palme moarte de milenii se întind spre noi din stâncă. E una dintre relicvele cele mai emoționante ale societăților vechi, ale lumii antice de culegători. Știm că e creată de diferite persoane nu doar un singur artist, pentru că există diferențe și există studii foarte interesante despre componența societăților vechi pe baza acestor printuri de mână. Puteţi vedea dacă amprentele au fost făcute de bărbați sau de femei, bătrâni sau tineri, așa că este o relicvă foarte interesantă. Nu cunoaştem semnificația din spatele ei sau ce fel de convingeri i-au făcut pe oameni să facă acest efort. Există, din nou, tot felul de teorii, dar nici o dovadă concludentă care ne permite să spunem că această teorie este corectă și cealaltă teorie este greșită. Cel mai bun mod de acțiune este pur și simplu să fim sinceri și să admitem că avem doar o noțiune foarte vagă despre religiile antice. Presupunem că au avut religii și credem că cele mai multe dintre ele au fost animiste dar mai mult de atât nu putem fi siguri. Nu știm ce fel de spirite recunoşteau, la cine se închinau. Pagina 66
Politica și structuri sociale
Din nou nu putem afirma prea multe din lipsa dovezilor clare. Oamenii de știință nu pot conveni asupra lucrurilor de bază, cum ar fi dacă oamenii aveau proprietate privată, indiferent dacă aveau nuclee familiale și relații monogame. Din când în când, arheologii găsesc dovezi care pot aduce mai multă lumină asupra vieţii din Epoca de Piatră. Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii a fost făcută la Sungir în Rusia. Arheologii ruși au descoperit un site de înmormântare vechi de 30.000 ani aparţinând unei societăţi de vânători de mamuţi în Arctică. Într-un mormânt ei au descoperit scheletul unui bărbat în vârstă de 50 ani, care a fost acoperit în mormânt cu șiruri de mărgele din fildeș de mamut. În total mormântul conținea aproximativ 3.000 de astfel de mărgele de fildeș. Pe capul său era o pălărie decorată cu dinți de vulpe, pe mâinile lui 25 de brățări de fildeș. Alte morminte din acelaşi şantier arheologic conțineau schelete de oameni dar cu mult mai puţine decoraţiuni. Oamenii de știință au dedus că vânătorii de mamuţi din Sungir au trăit probabil într-o societate ierarhică cu un stăpân și că mortul era probabil liderul lor, nu doar al unui trib, dar al mai multora. Este puțin probabil ca doar membrii unui singur trib să fi putut produce atât de multe podoabe singuri. Arheologii au descoperit mai târziu la Sungir un mormânt şi mai interesant. Acesta conținea două schelete îngropate cap la cap. Un schelet aparţinea unui băiat de aproximativ 12 -13 ani, celălalt unei fete de aproximativ 9 sau 10 ani. Fata aparent suferea de un soi de deformare severă a șoldului și avea dificultăţi de mers pe jos. Băiatul a fost acoperit cu aproximativ 5.000 de margele de fildeș la fel ca și liderul. Purta o pălărie care nu s-a mai găsit dar s-a găsit decoraţiunile pălăriei, din zeci de dinți de vulpi. Băiatul purta, de Pagina 67
asemenea, o curea de cu 250 de dinți de vulpe din cel puțin 60 de vulpi. Fata a fost acoperit cu ofrande la fel de uimitoare și bogate. Ea a fost acoperită cu circa 5.250 de mărgele de fildeș și tot felul de alte bijuterii. Ambii copii au fost înconjurați de statui de fildeș și alte obiecte delicate și interesante. Un meșteșugar calificat a avut nevoie de aproximativ 45 de minute pentru a pregăti fiecare dintre miile de mărgele de fildeș care au fost plasate pe cei doi copii. Cele 10.000 de perle de fildeș care acoperă cei doi copii necesită aproximativ 7.500 de ore de muncă delicată din partea unui meșteșugar foarte experimentat, aproximativ trei ani de munca. Este puțin probabil ca la o astfel de vârstă fragedă, copiii de la Sungir să se fi dovedit lideri sau vânători puternici, numai convingerile culturale pot explica de ce au primit o astfel de înmormântare extravagantă. Una dintre teorii este că copiii datorau rangul părinții lor. Poate că erau copiii liderul într-o cultură care credea în carisma familiei și în reguli stricte de succesiune. Deci chiar dacă copiii nu au realizat nimic deosebit în timpul vieții lor au fost îngropaţi într-un mod magnific, cu investiții uriașe. Conform unei alte teorii copiii au fost identificaţi la naștere ca reîncarnarea unor spirit mort de-demult, iar acest lucru este motivul pentru care au primit atâta respect. O a treia teorie susține că copiii au fost îngropaţi în acest mod nu din cauza modului de viață, ci din cauza modului în care au murit; posibil că aceştia au fost sacrificați ritualic ca parte a riturilor de înmormântare ale liderului și apoi au fost îngropaţi cu toate bijuteriile și toate podoabele. Avem exemple recente de astfel de oameni obișnuiți sacrificaţi în timpul funeraliilor unui șef mare, iar apoi îngropaţi cu măreție. S-ar putea ca acelaşi lucru să se fi întâmplat în urmă cu 30.000 ani. Nu știm care este răspunsul corect, dar oricare ar fi, copiii lui Sungir sunt printre cele mai bune dovezi pe care le avem că acum 30.000 ani Sapiens a putut inventa coduri politice şi sociale care au mers mult dincolo de constrângerile ADN-ului nostru și modelele comportamentale ale altor specii de oameni şi animale. Nu am găsit nimic similar acestor site-uri de înmormântare ale copiilor din Sungir printre neandertalieni, cimpanzei sau elefanți. Înmormântarea de la Sungir este un indiciu foarte clar că cel puțin în unele triburi exista o ierarhie și inegalitate socială deja în urmă cu 30.000 ani.
Războiul Este instituția veche a războiului între Sapiens un fenomen relativ nou? Luptau triburile de culegători antici, cum erau cei din Sungir contra vecinii lor sau nu? Nimeni nu știe sigur. Există diferite școli de gândire și multe teorii. Unii cercetători imaginează societățile antice un soi de paradis liniștit și susțin că războiul și violența între oameni pe scară largă a început doar cu revoluția agricolă, atunci când oamenii au început să acumuleze proprietate privată și case și terenuri și așa mai departe. Înainte nu era agricultură și nu existau sate și orașe și hambare și efective de animale, nu era nimic pentru a lupta. Nu au existat războaie înaintea agriculturii. Aceasta este o teorie. Alți cercetători susțin că lumea veche a fost de fapt extrem de crudă și violentă, că războiul și violența pe scară largă nu a fost rezultatul agriculturii. Ambele școli de gândire au foarte puține dovezi care să susțină argumentele lor, doar câteva vestigii arheologice neconcludente și observațiile antropologice ale triburilor izolate din prezent. Unii cercetători susțin că violența pe scară largă a început cu mult înainte de revoluția agricolă, că este într-un fel încorporată în genele noastre ca Sapiens și că viețile culegătorilor antici, cum erau cei din Sungir au fost extrem de crude, brutale, violente Pagina 68
deja acum 30.000 - 50.000 ani. Dovezile antropologice sunt mult mai bogate decât cele arheologice și sunt foarte intrigante, dar şi foarte problematice. Culegătorii astăzi locuiesc în principal în zone izolate și neprimitoare, cum ar fi Arctica sau deşertul Kalahari, densitatea populației este foarte scăzută și oportunitățile de a găsi alte persoane sunt limitate. Astfel oamenii din desertul Kalahari nu lupta foarte mult între ei, dar acest lucru este poate doar pentru că trăiesc în deșertul Kalahari și întâlnesc cu greu pe altcineva. Aceasta nu înseamnă că oamenii care au trăit, să zicem, în zona fertilă a Gange-lui acum 30.000 ani nu au avut războaie. Triburile moderne chiar și în deșertul Kalahari sunt sub autoritatea statelor moderne, care nu favorizează lupta între ele, astfel încât să împiedice izbucnirea conflictelor pe scară largă. Dacă nu găsim deci o mulțime de conflicte la scară largă între diferitele triburi din Kalahari, poate că acesta este doar un efect al eficienţei ţărilor moderne care le împiedică și nu ne spune multe despre condițiile de înaintea Revoluției Agricole. Antropologii au avut de fapt doar două scenarii majore pentru a observa o populație mare și relativ densă de vânători-culegători care au trăit independent de controlul statelor moderne. O dată a fost în Nord-vestul Americii, Canada, Alaska în secolul al XIX-lea. A doua oară în Nordul Australiei din timpul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În ambele cazuri, antropologii au descoperit că conflictul armat între diferitele triburi era relativ frecvent. Aceasta susține ideea că războiul a fost cunoscut oamenilor cu mult timp înaintea agriculturii. Cu toate acestea, este o dovadă neconcludentă pentru că nu putem fi siguri că ceea ce au trăit oamenii din Vestul Canadei în secolul al 19-lea a fost identic cu ce s-a întâmplat acum 40.000 ani în Indonezia sau China. Dovezile arheologice sunt deci mult mai importante deoarece ne oferă o imagine a vieţii de atunci nu prin prisma modernă. Din păcate, dovezile arheologice sunt slabe si ambivalente. În primul rând, trebuie subliniat faptul că nu există absolut nici o dovadă clară pentru violență pe scară largă între oameni până acum 20.000 de ani. Pentru perioada poporului Sungir, în urmă cu 30 mii ani, nu există dovezi clare pentru violență la scară largă. Asta nu înseamnă că nu a existat deloc violență pentru că avem dovezi foarte puţine din acea vreme. Din perioada ce a urmat, după 20.000 ani și până la revoluția agricolă, acum aproximativ 10.000 de ani, avem mult mai multe dovezi. Dovezile din această perioadă sunt ambivalente. De exemplu, un studiu celebru a analizat 400 de schelete găsite în Portugalia care au apartinut perioadei imediat înainte de revoluția agricolă. Savanţii au descoperit 400 de schelete diferite din acea perioadă și doar două dintre aceste 400 de schelete prezentau dovezi clare de violență umană ca un vârf de săgeată încorporat într-un os uman, care este o dovadă clară a violenței umane. Un studiu similar de 400 de schelete din perioada imediat înainte de revoluție agricolă în Israel a descoperit doar o singură fisură într-un singur craniu care poate fi atribuită violenței umane. Asta nu înseamnă că alte persoane nu au murit violent, înseamnă pur și Pagina 69
simplu că nu s-au găsit dovezi clare. Putem tăia gâtul cuiva și el va muri fără a lăsa urme vizibile pentru viitorii arheologi în structura osoasă. Un al treilea studiu din nou de 400 de schelete de la site-uri pre-agricole făcut în valea Dunării din Europa Centrală a arătat dovezi clare de violență pe 18 schelete din 400 care nu sună neapărat mult, dar este un procent îngrijorător. Dacă toţi aceşti 18 oameni au murit într-adevăr de mâna omului înseamnă că aproximativ 4,5% din moartea în Valea antică a Dunării a fost cauzată de violența umană. Astăzi, media globală este de doar 1,5%. Dacă luăm toate războaiele și toată criminalitatea de astăzi din întreg secolul 21, doar 1,5% din morţi a fost cauzată de acestea. În timpul secolului 20, care a fost mult mai violent, cu tot genocidul și războaiele mondiale avem dovezi pentru doar 5% din morţi ca rezultat al violenței umane. Dacă în vechea Valea Dunării, 4,5% din oameni au murit violent, acest lucru înseamnă că Valea antică a Dunării a fost la fel de violentă ca întreg secolul 20. Constatarile mai degrabă deprimante din valea Dunării sunt susținute de o serie de constatări la fel de deprimante din alte zone. De exemplu, la Jebel Sahaba, un site arheologic din Sudan a fost găsit un cimitir vechi de 12.000 ani, chiar înaintea revoluției agricole, care conține 59 de schelete. În unele dintre aceste schelete au fost găsite săgeți și vârfuri de lance încă încorporate fie în scheletul însuși sau în apropierea acestuia. 24 din aceste 59 de schelete au avut astfel de varfuri de sageti în ele. 40% dintre persoanele care au fost îngropate în acest cimitir au fost probabil uciși violent de alţi Sapiens. Scheletul unei femei găsite în acel cimitir dezvăluie douăsprezece leziuni diferite. În Peștera Offnet în Bavaria, arheologii au descoperit rămășițele a 38 de vânători-culegători, în principal femei și copii, care au fost toate aruncate împreună în două gropi comune de înmormântare. Jumătate din schelete, inclusiv cele ale copiilor și chiar copii, aveau semne clare de arme umane, cum ar fi cuțite și suliţe. Cele câteva schelete care au aparținut bărbaților în vârstă purtau cele mai multe urme de violență. Astfel, după toate probabilitățile, acest loc de înmormântare este locul unde un întreg grup a fost masacrat la un moment dat. Oamenii poate au încercat să se apere dar nu au reușit iar apoi toată lumea a fost masacrată de dușmani și aruncată în aceste gropi comune.
Război şi pace La fel ca spectrul larg de religii și structuri sociale, probabil societăţile vechi au avut o varietate de rată a violenței. În timp ce unele zone din anumite perioade, cum ar fi Portugalia sau Israel, s-au bucurat probabil de pace și liniște, altele au fost fi măcinate de conflicte feroce ca Bavaria sau Sudan.
Concluzie Este important să înțelegem că oamenii care au trait acum 20 sau 30 de mii ani au putut avea vieți foarte bogate, la fel de interesante ca oamenii de azi. Lumea a fost la fel de colorată, dramatică, la fel de interesantă cum este astăzi. Au avut propriile lor revoluții, mișcări religioase, teorii filozofice profunde și capodopere artistice, chiar dacă nu am găsit rămășițele lor. Este important să păstrăm aceste întrebări despre viața și lumea Pagina 70
antică, chiar dacă nu avem mai multe răspunsuri și chiar dacă nu vom avea niciodată toate răspunsurile. Este important în primul rând a pune întrebări pentru că punând întrebările corecte ne inspiră pe noi înșine să căutăm dovezi mai atent. Oamenii de știință dezvoltă constant metode noi de cercetare și surse de dovezi noi. De exemplu, în ultimii 10-15 de ani, a avut loc o revoluție în studiul vânători-culegătorilor vechi, cu ajutorul probelor genetice. Acum 30 - 40 de ani această metodă nu era folosită pentru că tehnologia nu era suficient de matură. Dar începem să fim în măsură să extragem ADNul din oase fosilizate vechi și astfel să câstigăm perspective noi în lumile antice. Spre exemplu întrebarea dacă trăiau în nuclee familiale sau la comun se credea că nu va putea avea un răspuns. Se pare însă că genetica va putea oferi un răspuns în următorii ani. Putem extrage ADN din oasele oamenilor îngropaţi la Sungir, sau din Jebel Sahaba în Sudan sau în Bavaria, se poate extrage codul genetic al oamenilor şi se poate reconstrui un arbore genealogic. Un alt motiv pentru a continua să punem întrebări este de a ne reaminti de limitele propriei ignoranţe. Ştiinţa nu se construieşte numai prin cunoaştere ci şi prin greşeli. E important să ne reamintim ce puţin ştim de fapt despre istoria speciei noastre, Homo Sapiens. Istoria s-a derulat în ultimii 70.000 de ani, din care pentru primii 60.000 ştim prea puţine. Aceşti primi ani au fost însă extrem de importanţi pentru că în această perioadă s-a modelat nu numai corpul şi mintea umană, dar s-a început modelarea mediului înconjurător. Există puţine locuri în lume care nu au fost atinse de aceşti vânători-culegători cu mult înaintea revoluţiei agricole. Când vizităm locuri cum ar fi tundra siberiană, deşerturile australiene sau pădurea amazoniană ne imaginăm deseori că intrăm într-o lume virgină, ne-explorată de oameni. Este însă o iluzie, aceşti oameni vechi au fost deja acolo cu mult înaintea noastră şi au operat schimbări majore în ecologia junglei, chiar şi în cel mai îndepărtat şi izolat deşert.
Pagina 71
Lecţia IV - Potopul Uman Lecţia a patra din "Revoluția Cognitivă" descrie răspândirea lui Homo sapiens pe întreaga planetă. Pe parcursul acestui proces Homo sapiens a condus numeroase specii la extincţie. În Australia, până la 95% din toate speciile de animale mari au dispărut. În America, 84 din 107 de specii de mamifere mari au dispărut. În total, aproximativ jumătate din mamiferele terestre mari care populau Pământul au dispărut. Cum au putut câteva milioane de indivizi care deţineau nu mai mult decât o tehnologie din Epoca de Piatră să cauzeze o astfel de distrugere?
Trecerea mărilor şi oceanelor Un aspect important al transformării Homo sapiens din nesemnificativ în cel mai important animal este răspândirea geografică, modul în care acesta s-a răspândit în întreaga lume. Până la apariția lui Homo sapiens, toate speciile umane, neandertalienii, Homo erectus şi altele au trăit exclusiv pe masa de uscat afro-asiatică, incluzând Africa, Europa, Asia și insulele din apropiere. Oamenii primitivi au reușit să ajungă la unele insule apropiate de țărm în două moduri. În primul rând, pe unele insule s-a ajuns pur şi simplu mergând pe jos în perioadele când, datorită condițiilor climatice, nivelul mării a scăzut, deci s-a făcut o punte de legătură între terenul continental şi cel care mai târziu a devenit o insulă. Oamenii ajunşi acolo au rămas blocaţi pe insulă când nivelul mării a crescut din nou. Alternativ, insule apropiate de țărm au fost cucerite de oameni care au înotat pe trunchiuri de copaci sau pe plute improvizate și au reușit să treacă porţiuni de mare deschisă. Nici una dintre speciile umane arhaice de dinaintea lui Homo sapiens nu a avut capacitatea de a traversa suprafețe maritime pentru a ocupa continentele din America, Australia sau insulele îndepărtate, cum ar fi Madagascar, Noua Zeelandă sau Hawaii.
Pagina 72
Animalele din Wikimedia)
Africa.
(CREDIT
-
Bariera mărilor şi a oceanelor nu a permis oamenilor, animalelor și plantelor afro-asiatice să ajungă la aceste lumi exterioare, cum ar fi continentul australian sau cel american, şi a prevenit accesul animalelor din Australia sau Americi la Africa sau Asia. De-a lungul a zeci de milioane de ani acestea au fost ecosisteme complet separate. Animalele și plantele au evoluat distinct în fiecare dintre aceste locuri. Cangurii și celelalte marsupiale au evoluat în Australia pe parcursul a zeci de milioane de ani fără nici o legătură cu elefanții, tigrii și aligatorii din Asia și Africa pentru că nu au putut trece oceanul. Planeta Pământ a fost astfel împărțită în mai multe ecosisteme distincte. Unul dintre cele mai importante procese ale istoriei este unificarea întregii planete într-o unitate ecologică globală realizată pentru prima dată de Homo sapiens. El a creat legături între animalele din Australia și cele din Africa, Asia și America şi le-a mutat din loc în loc. Acest lucru a început la scurt timp după revoluţia conectivităţii, când Homo sapiens a dezvoltat tehnologia, abilitățile de organizare și poate chiar viziunea necesară pentru a cuceri suprafaţa afro-asiatică și a început să exploreze și să se stabilească în alte zone ale lumii. ANIMALE australiene. (CREDIT - Wikimedia) Prima explorare a lumii exterioare a avut loc în urmă cu aproximativ 45.000 de ani în Australia. Este foarte greu de explicat această reuşită uimitoare chiar şi pentru experţi. Știm sigur că Homo sapiens a ajuns în Australia, pentru că am găsit oase și unelte ale lui, dar cum a trecut din Indonezia în Australia este dificil de explicat. Chiar dacă există multe insule în Indonezia, Asia de Sud și Australia, între aceste insule există întinderi mari de apă până la 150 km lățime. O mare întrebare este modul în care Homo sapiens a reuşit traversarea acestor întinderi mari, deschise de apă şi cum a reușit să se adapteze peste noapte la un sistem ecologic complet nou. Problema australiană nu a fost limitată la traversarea mărilor şi oceanelor. Odată ajunşi, a fost la fel de greu să se adapteze condițiilor de acolo. Homo sapiens care a trăit în Asia Pagina 73
de Sud și Indonezia acum mii de ani cunoştea animalele, plantele și condițiile locale, fapt vital pentru supraviețuire. În Australia a întâlnit brusc o lume complet nouă, cu animale și plante necunoscute. Vânătoarea elefanților nu seamănă cu vânătoarea cangurilor. Diferite ciuperci sunt poate otrăvitoare în Australia, tratamentul unei muşcături de scorpion indonezian nu funcţionează la un scorpion sau păianjen australian. Homo sapiens nu a traversat numai marea, dar s-a şi adaptat aproape peste noapte la un ecosistem masiv complet nou.
Primii navigatori
Teoria cea mai probabilă sugerează că Homo sapiens care popula insulele din Indonezia aproape de continent a creat primele societăți în domeniul maritim. Au învățat cum să construiască și să manevreze nave pentru explorarea oceanului și au devenit pescari, exploratori pe distanţe lungi și comercianți. Ei au devenit tot mai obişnuiţi cu o viață pe ţărmul mării. Aceste competențe dobândite au permis indonezienilor vechi să ajungă în Australia. Dacă această teorie este corectă, atunci acest lucru a fost o revoluție fără precedent în abilitățile și în stilul de viață uman. Homo sapiens, simplă maimuţă africană care a evoluat timp de milioane de ani s-a adaptat brusc la condiţiile de pe ţărmul mărilor şi în câteva mii de ani a dezvoltat întregi culturi care au supravieţuit prin construcţia de bărci, pescuit și comercializarea produselor maritime - un fapt fără precedent în analele vieţii pe Pământ. În biologie avem multe exemple de creaturi marine care au evoluat în creaturi terestre și invers. De exemplu, strămoșii delfinilor și balenelor au fost creaturi terestre care au evoluat de-a lungul anilor să trăiască în ocean. Acest proces a durat milioane de ani de evoluție pentru delfinii arhaici, care erau un soi de cerbi sau rinoceri care au început săși petreacă tot mai mult timp în râuri și lacuri, precum hipopotamii, și apoi au intrat în ocean. A fost nevoie de doar câteva sute de ani pentru ca aceste maimuțe din savana africană, fără nici o schimbare în biologia lor, să dezvolte întregi societăți maritime Pagina 74
bazate nu pe gene noi, ci pe abilități tehnologice și competențe sociale noi. Aceste abilități le-au permis să construiască bărci, să traverseze mări şi oceane, să pescuiască și să dobândească abilitățile necesare pentru a naviga peste oceane, să reziste furtunilor, să înoate și multe alte lucruri. Călătoria primilor oameni spre Australia este remarcabilă nu numai din punct de vedere evolutiv, ci de asemenea dintr-o perspectivă istorică. Aceasta călătorie este una dintre cele mai importante evenimente din istorie, cel puțin la fel de importantă ca expediţia lui Cristofor Columb în America în 1492 și aselenizarea expediției Apollo 11 pe Lună în 1969. Călătoria primilor Homo sapiens în Australia a reprezentat prima dată când o specie umană a reușit să părăsească sistemul ecologic din platoul afroasiatic și să se stabilească într-un sistem ecologic nou. A fost prima dată când un mamifer mare terestru a reușit să treacă peste mări din Afro-Asia în Australia.
Influenţa asupra animalelor
Mai important decât traversarea mărilor a fost efectul acestor exploratori pionieri asupra lumii noi. Momentul în care primul vânător-culegător a pus piciorul pe plaja din Australia, a fost şi momentul în care Homo sapiens a săltat de la mijlocul în vârful lanţului trofic și a devenit specia cea mai mortală în analele pământului. Până atunci Homo sapiens a arătat o capacitate remarcabilă de a se adapta la medii diferite cu un impact neglijabil asupra mediului, de a se adapta la toate tipurile de habitate cum ar fi deşerturi, mlaştini si regiuni înghețate fără să le altereze prea mult. Primii colonişti din Australia însă au început să transforme ecosistemul australian dincolo de orice recunoaștere. Australia de acum aproximativ 50.000 de ani a fost foarte, foarte diferită de Australia care o cunoaștem astăzi. Era plină de creaturi mari și ciudate, inclusiv, de exemplu, un cangur gigantic care ajungea la înălţimi de doi metri și cântărea aproximativ 200 de kilograme. Australia a găzduit şi koala gigant, o pasăre de două ori mai mare decât struțul, șopârle uriașe ca niște dragoni și șerpi uriași. Tot acolo trăia şi leul marsupial, la fel de masiv ca un tigru modern și prădătorul de vârf al continentului.
Pagina 75
DIPROTODON OPTATUM (CREDIT - Wikimedia) Cea mai mare creatură a acelor vremuri în Australia a fost Diprotodon (urs marsupial gigant), care cântărea aproximativ două tone si jumătate. Australia a fost plină de creaturi mari şi ciudate, care însă în doar câteva mii de ani după sosirea lui Homo sapiens au dispărut. Acum 50.000 ani existau 24 de specii de animale australiene care cântăreau în medie mai mult de 50 kg. În răstimp de câteva mii de ani de la sosirea noastră acolo, 23 dintre ele au dispărut. Singurul care a reușit să supraviețuiască este cangurul roșu. În același timp, un număr mare de specii mai mici au dispărut, de asemenea, și lanțul trofic din întregul ecosistem australian a fost complet schimbat și rearanjat. Aceasta a fost pe parcursul a milioane de ani cea mai importantă transformare în ecosistemul australian. Istoria ecosistemului australian are milioane de ani de continuitate până acum 45.000 ani, când survine o catastrofă în care dintr-o dată multe specii, în special speciile mari, dispar. Unii cercetători au dat vina pe schimbările climatice, dar există dovezi foarte clare care implică Homo sapiens. Nu putem fi 100% siguri, dar e foarte probabil că Homo sapiens a făcut-o. Marea întrebare este cum un număr relativ mic de culegători de acum 45.000 ani cu tehnologia epocii de piatră a reușit să provoace o astfel de catastrofă ecologică. Există mai multe explicații care nu sunt contradictorii, ci se împletesc pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra acestui dezastru ecologic.
Ce s-a întâmplat cu animalele australiene? Prima explicație este că principalele victime ale acestui val de extincţie, animalele mari, au dispărut din cauza reproducerii lente. Era nevoie de foarte mult timp, luni sau poate ani pentru reproducerea un animal mare. Numărul de progenituri pe sarcină a fost scăzut şi existau pauze lungi între sarcini. Pe când iepurii se înmulţesc repede, animalele mari au intervale de mulți ani între naşteri. Prin urmare, chiar dacă Homo sapiens ar fi ucis un exemplar doar o dată la câteva luni, ar fi fost suficient pentru ca în timp să decimeze populaţia locală de diprotodoni, spre exemplu. De-a lungul câtorva generații, acest lucru a fost suficient pentru a le conduce la dispariția totală. A doua explicație este că în Australia Homo sapiens a avut elementul surpriză de partea lui, element pe care în Africa sau Asia nu îl avea, acolo unde oamenii preistorici care au trăit cu mult înaintea lui Homo sapiens au evoluat lent. Pe parcursul a sute de mii de ani oamenii au devenit vânători tot mai buni. Animalele vânate de oameni, precum girafele, bizonii și elefanții, au învățat să fie precaute şi să aibă chiar frică de oameni. Când mega-prădătorul Homo sapiens a apărut pe scena afro-asiatică, animalele mari ştiau deja să păstreze distanţa, ştiau că această Pagina 76
maimuță este foarte periculoasă. În schimb, giganţii australieni nu au avut timp să învețe să fugă de oameni. După criteriile naturale, oamenii nu par deosebit de periculoşi, nu arătăm foarte înfricoșători. Comparat cu un tigru sau un aligator, avem mai puțini muşchi, nu putem fugi la fel de rapid ca un ghepard, nu avem dinţi mari sau fălci puternice ca ale unui tigru. Nu avem otravă sau gheare. Când primii oameni au ajuns în Australia animalele mari s-au uitat probabil la creaturile asemănătoare nouă și s-au întors să ronţăie frunze. Înaintea ca diprodotonii, cangurii gigant și koala gigant să aibă timp să dezvolte respect şi teamă faţă de oameni, au dispărut. Oamenii au avut nevoie de timp foarte scurt pentru a le duce la dispariţie. O altă teorie care completează cele două explicaţii este teoria agriculturii prin foc, remodelarea prin foc a mediului pentru a se potrivi mai bine nevoilor noastre. Când Homo sapiens a apărut în Australia era deja expert în folosirea agriculturii prin foc. El a folosit probabil această metodă pentru a remodela în mod deliberat ecosistemul australian prin arderea de arii vaste de tufișuri și de păduri dese în care aveau dificultăți în deplasare şi vânătoare. Astfel s-a deschis calea pentru pajiștile deschise în care a fost mai ușor pentru el să se deplaseze. Pajiștile deschise atrag vânatul mai bine. Avem dovezi interesante pentru această teorie din istoria ecologică a Australiei în ce privește eucaliptul. Se pare că până în urmă cu aproximativ 45.000 de ani eucaliptul era destul de rar în Australia. Brusc a devenit foarte larg răspândit numai după ce Homo sapiens a sosit și a început să ardă pădurile mari. Eucaliptul este mai rezistent la foc decât majoritatea altor tipuri de copaci. Ei au supraviețuit și chiar s-au înmulţit în ciuda incendiilor, și au devenit unul dintre copacii dominanţi din Australia. În plus față de pericolul vânătorii şi a agriculturii prin foc, clima a jucat de asemenea un rol important. A existat o schimbare climatică cu care Australia s-a confruntat acum aproximativ 45 de mii de ani. Acesta a destabilizat sistemul ecologic și l-a făcut vulnerabil. În condiții normale, sistemul ecologic şi-ar fi revenit de la sine, căci schimbări climatice se întâmplaseră de multe ori înainte. Diprodotonul, de exemplu, a trăit în Australia timp de mai mult de un milion de ani și a supravieţuit multor schimbări climatice și condiții climatice dificile. Diferența a fost că în urmă cu 45.000 ani pe lângă schimbările climatice, a fost şi invazia lui Homo sapiens. Combinația schimbărilor climatice cu vânătoarea și utilizarea focului de către Homo sapiens au atacat animalele din două direcții diferite în același timp. Ele nu au mai putut găsi o strategie pentru supraviețuire. În lipsă de dovezi clare, e greu de decis care dintre aceste teorii a fost cauza principală. Fie că a fost elementul surpriză, vânătoarea, agricultura prin foc sau clima, avem suficiente dovezi pentru a fi convinşi că dacă Homo sapiens nu ar fi ajuns niciodată în Australia schimbările climatice în sine nu ar fi fost suficiente pentru a provoca o astfel de extincție în masă. Dacă Homo sapiens nu ar fi ajuns în Australia aceasta ar fi încă Pagina 77
populată cu canguri uriași, Koala si diprodotoni. Extincția animalelor australiene mari a fost, prin urmare, primul semn important pe care specia noastră, Homo sapiens, l-a lăsat asupra planetei Pământ.
Un experiment de gândire Dr. Harari sugerează un scenariu interesant. Imaginați-vă că acum 70.000 ani o epidemie misterioasă ar fi ucis toate speciile umane, inclusiv Homo sapiens. În viitor, peste 50 milioane de ani, şoarecii vor evolua poate în forma de viață dominantă pe planeta Pământ şi vor deveni atât de inteligenţi încât vor exista oameni de știință şoareci și profesori şoareci care vor scrie istoria vieții pe Pământ. Ar avea aceşti şoareci inteligenţi vreun motiv să acorde vreo atenție oamenilor de mult dispăruţi? Probabil că nu. Nu ar avea nici un motiv să acorde o atenţie specială faptului că, acum 50 de milioane de ani, au trăit undeva în Africa și Asia un tip de maimuțe cu creierul mare și care foloseau unelte de piatră și focul, iar apoi au dispărut într-o epidemie. Oamenii, oricât de interesanţi îi vedem noi, nu au făcut nimic important în ecosistemul de până acum 70.000 ani. Acum, imaginați-vă că această epidemie teribilă a izbucnit în urmă cu doar 40.000 ani, astfel încât oamenii au avut şansa de a ajunge în Australia și a ucide toate animalele mari de acolo. Acum, profesorii şoareci ai viitorului ar avea un bun motiv să dea oamenilor mult mai multă atenție. Ei ar scrie în articole și cărți că odată, acum 50 de milioane de ani, a trăit această specie de maimuțe cu creier mare și unelte de piatră care stăpânea focul şi care s-a răspândit din Africa şi singurul lucru mare pe care l-au făcut a fost să schimbe complet ecologia Australiei înainte de a fi șterşi de pe faţa Pământului de această epidemie. Acesta a fost prima amprentă majoră a speciei noastră în lume, distrugerea animalelor mari ale Australiei. Ulterior, noi am fost responsabili pentru catastrofe ecologice similare și chiar mai mari în multe alte părți ale lumii.
Pagina 78
Al doilea dezastru
(CREDIT - CANADA option) Al doilea produs uman foarte important a fost un dezastru ecologic și mai mare, de data asta în America. Homo sapiens a fost prima și singura specie umană care a ajuns în emisfera vestică, continentul Americii, ajungând acolo în urmă cu aproximativ 16.000 de ani, aproximativ în 14.000 î.Hr. Primii americani au sosit pe jos, traversând strâmtoarea Bering, deoarece nivelul mării a fost mult timp scăzut. O fâşie de pământ lega nord-estul Siberiei cu nord-vestul Alaskăi. Homo sapiens a ajuns probabil în Alaska urmărind animalele mari cum ar fi mamutul și renul care migrau între Alaska și Siberia. Din Alaska ei s-au răspândit mai târziu pe întreg continentul Americii. Ei stăpâneau tehnica vânătorii animalelor mari din Arctica, dar s-au adaptat rapid la o varietate uimitoare de climate, habitate și ecosisteme. Descendenții siberienilor au populat rapid pădurile dese ale estului Statelor Unite, mlaștinile din delta Mississippi, deșerturile din Mexic, junglele din America Centrală și câmpiile pampas largi din Argentina în doar aproximativ 2000 ani. Prin 10.000 î.Hr., Homo sapiens atinsese deja punctul cel mai sudic al Americii, sudul Argentinei și Chileului de astăzi. Această răspândire a oamenilor în America este o mărturie a incomparabilei ingeniozităţi şi a adaptabilităţii de neegalat a speciei noastre Homo sapiens. Nici un alt animal nu s-a mai adaptat vreodată într-o astfel de varietate de habitate atât de radical diferite şi atât de repede fără a suferi nici o mutație genetică semnificativă. Există tipuri de animale pe care le puteți găsi în toate aceste habitate diverse, cum ar fi furnicile, dar ele nu sunt aceleași furnici. Furnicile în deșerturile din Mexic sunt diferite de furnicile din delta Mississippi sau de furnicile din pampas în Argentina. Furnicile au avut nevoie de milioane de ani pentru a cuceri şi a se adapta la toate aceste locuri diferite. Homo Pagina 79
sapiens a făcut-o în 1.000 - 2.000 de ani fără nici o evoluţie biologică sau un curs de mutaţii genetice semnificative. ANIMALE AMERICANE Blitzkrieg-ul american nu fost numai mărturia ingeniozităţii Homo sapiens, dar a lăsat de asemenea urmă o dâră lungă de victime. Animalele americane de acum 60.000 ani au fost mult mai variate decât cele din prezent. Atunci când primii oameni explorau Alaska câmpiile din Canada și vestul Statelor Unite au întâlnit pe drum mamuţi, mastodonți (o specie mare de elefant), rozătoare de dimensiunea urşilor, cai și cămile în pășunile americane. Mai existau și zeci de alte specii de animale de mari dimensiuni, foarte diferite de toate cele pe care le știm astăzi în America sau oriunde altundeva în lume. America de Nord a avut tigri-sabie de temut cu dinţi foarte lungi, ascuţiţi precum și multe specii de Megatherium care cântărea până la opt tone și ajungea la o înălțime de până la șase metri. America de Sud a găzduit o colecție chiar mai exotică de mamifere mari, reptile și păsări. În interval de câteva mii de ani după ce Homo sapiens a ajuns acolo, cele mai multe dintre aceste creaturi unice au dispărut. Conform estimărilor actuale, în intervalul scurt de 1000 până la 2000 ani America de Nord a pierdut aproximativ 34 din 47 genuri de mamifere mari și America de Sud a pierdut 50 din 60 genuri de animale mari. Este vorba aici despre genuri, nu despre specii. Fiecare gen conținea mai multe specii și toate au dispărut. Genul de Megatherium conținea multe specii diferite și toate au dispărut în aproximativ 2000 - 3000 ani de la sosirea lui Homo sapiens. Felinelesabie, de exemplu tigrii sabie care au prosperat în America vreme de aproape 30 milioane de ani, au dispărut în 1000 până la 2000 de ani. Giganticul leneș de sol, lei de dimensiuni uriaşe, cai şi cămile nativ americane, rozătoare gigant, toți membrii familiei elefantului american și multe alte creaturi mari au dispărut. Smilodon Mii de specii de mamifere mici, reptile, păsări, chiar și insecte si paraziţi au dispărut cam în același timp. De exemplu, în cazul în care mamutul a murit, toate speciile de paraziţi ai mamutului, cum ar fi purici mamut și căpușe mamut l-au urmat în nefiinţă. Dacă combinăm extincțiile în masă din Australia și America, și adăugăm extincțiile la scară mai mică produse de Homo sapiens la răspândirea sa din Africa de Est în alte părți din Africa, Europa și Asia, putem concluziona că acest prim val de colonizare a lumii a fost unul dintre cele mai mari și mai rapide dezastre ecologice care a lovit vreodată regnul animal. Cel mai greu lovite au fost mamiferele mari terestre. Pagina 80
Creaturile care au fost cel mai aproape de Homo sapiens, mamiferele terestre de mari dimensiuni, au fost cele mai afectate.
Povestea continuă În momentul revoluției cognitive planeta Pământ găzduia aproximativ 200 de genuri de mamifere mari terestre, mamifere cu o greutate mai mare de 50 kg. La momentul revoluției agriculturii, doar aproximativ 100 dintre aceste genuri au supraviețuit. Aceasta înseamnă că Homo sapiens a contribuit la dispariția a jumătate din mamiferele terestre mari ale planetei cu mult timp înainte de a inventa roata, scrisul sau fierul, să nu mai vorbim de industria modernă și armele moderne. Această tragedie ecologică, dispariția a atât de multe specii diferite în scurt timp, a fost repusă în scenă de nenumărate ori după revoluția agricolă. Extincțiile nu s-au oprit când Homo sapiens au devenit țărani și păstori. Înregistrările arheologice de pe insulă după insulă spun aceeași poveste tristă din anii de după revoluția agricolă. Nu au mai fost continente pe care Homo sapiens le-ar mai putea descoperi și coloniza, cu excepția Antarcticii, dar au existat încă multe insule, pe care vânători-culegătorii nu au reușit să ajungă, cum ar fi insula Madagascar. Acolo au ajuns pentru prima oară ca fermieri, țărani și păstori. Ori de câte ori aceşti fermieri au ajuns pe o insulă nouă, aceeași tragedie s-a repetat ca și în Australia și America pe o scară mai mică, pur și simplu pentru că erau insule mai mici. O insulă putea găzdui o populație bogată și variată de animale mari, fără nici o urmă de oameni. Avem apoi dovezi ale apariției Homo sapiens în înregistrările arheologice. Un os uman sau un vârf de suliță sau o bucată de oală ceramică arată că Sapiens a sosit. La scurt timp după aceea cele mai multe dintre animalele mari și multe dintre animalele mici au dispărut.
Dovezile distrugerii Pasărea elefant O insulă unde putem studia acest tip de tragedie este insula mare Madagascar, situată la aproximativ 400 de kilometri estic de continentul african. Madagascar era departe de continentul african aşa ca a fost deconectată de ce se întâmpla în Africa. Pe parcursul a milioane de ani procesele evolutive din Madagascar au evoluat izolat de restul lumii și au produs o colecție unică de animale. Cea mai importantă dintre acestea a fost pasărea elefant. Având trei metri înălțime și cântărind aproximativ 500 de kilograme, o jumătate de tonă, a fost probabil cea mai mare pasăre care a trăit vreodată în lume. De asemenea, remarcabili erau lemurii gigant care au fost cele Pagina 81
mai mari primate de pe glob. Lemurul a fost un soi de primat, cel mai mare dintre ei era mai mare decât gorilele. Aceşti lemuri gigant și păsările elefant, precum şi multe alte animale unice care trăiau în Madagascar de milioane de ani au dispărut dintr-o dată în urmă cu aproximativ 1 500 de ani, în jurul anului 500 d.Hr., atunci când avem prima dovadă a apariţiei omului. Dezastre ecologice similare au avut loc pe aproape fiecare dintre miile de insule din Oceanul Pacific, Atlantic, Indian, în Marea Mediterană, chiar și în Oceanul Arctic. Aceste tragedii insulare s-au repetat una după alta. Arheologii au descoperit pe cele mai mici insule dovezi ale existenței unor păsări, insecte si melci care au trăit acolo pentru nenumărate generații, milioane de ani, numai ca să dispară atunci când primul om a pus piciorul pe insulă.
Al treilea val Primul val de extincții a însoțit răspândirea vânătoriculegătorilor cu zeci de mii de ani în urmă. Al doilea val de dispariții a fost dat de răspândirea agricultorilor pe insule, cum ar fi Madagascar. Aceste două valuri ne dau o perspectivă importantă asupra celui de-al treilea val de dispariții care se întâmplă chiar astăzi, din cauza răspândirii industriei în întreaga lume. Este un fapt de foarte mare importanţă să ştim că noi, Homo sapiens, nu reușim cu adevărat să trăim în armonie cu natura. Unii oamenii îşi imaginează că aceste ciocniri între Homo sapiens și sistemul ecologic, aceste evenimente de extincție în masă sunt un fenomen unic, modern, rezultatul industriei moderne, a sistemului capitalist și a evenimentelor din ultimele 2-300 de ani. Este însă fals. Chiar dacă ne întoarcem în timp acum mii de ani la societățile agricole vechi, și cu zeci de mii de ani la societățile antice de vânători-culegători, chiar și atunci avem o mulțime de dovezi pentru modul în care Homo sapiens pur și simplu distruge tot ceea ce stă în calea lui, și provoacă dezastre ecologice unice pe care nici o altă specie nu le-a provocat vreodată în 4 miliarde de ani de evoluţie a vieţii pe Pământ. Au fost cazuri anterioare de extincție în masă a animalelor. Cel mai renumit a avut loc acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a lovit probabil Pământul și a provocat dispariția dinozaurilor, precum şi a multor altor animale. Nu s-a întâmplat însă niciodată înainte, din câte știm, ca o singură specie de animal să fie responsabilă prin acțiunile sale pentru dispariţia a zeci, sute sau mii de alte specii. Asta este reuşita speciei noastre, Homo sapiens, peste mii și zeci de mii de ani.
Probabil, dacă mai mulți oameni ar fi conştienţi de primul și al doilea val de extincții, am fi ceva mai grijulii. Noi suntem astăzi parte din al treilea val. Dacă am ști câte specii am Pagina 82
eradicat deja de pe fața Pământului, poate am fi mai atenți, mai motivați pentru a proteja speciile care într-un fel sau altul au reușit să supraviețuiască. Acest lucru este în special relevant pentru animalele mari ale oceanelor. Spre deosebire de cele terestre, animalele mărilor și oceanelor au suferit relativ puţin de pe urma revoluției cognitive şi agricole. Până acum aproximativ 3-500 ani, ele o duceau încă destul de bine. În ultimii 300 ani însă, ele suferă tot mai mult consecinţele noilor tehnologii și abilități ale lui Homo sapiens. Multe dintre ele sunt astăzi pe cale de dispariție, ca urmare a poluării industriale și umane şi a utilizării excesive a resurselor oceanice. Dacă lucrurile continuă în ritmul actual, este foarte probabil că balenele, rechinii, tonul, delfinii, broaştele ţestoase şi multe altele vor urma calea diprotodonului, a cangurilor gigant și a tigrilor dinţi-de-sabie într-un mormânt prea timpuriu.
Potopul uman Din toate marile creaturi ale planetei, este posibil ca singurii supraviețuitori ai potopului uman să fie omul în sine și animalele de fermă care au servit ca sclavi în bucătăria arcei. Povestea biblică a lui Noe și a arcei lui ne relatează despre un potop mare în urma căruia Noe s-a îmbarcat pe corabie cu familia şi a luat cu sine reprezentanți ai tuturor animalelor din lume, pentru a le salva de la extincţie. Povestea adevărată, pe care nu o găsim în Biblie, este însă foarte diferită. Potopul suntem chiar noi, Homo sapiens, potopul de oameni care, pornind din Africa de Est, a inundat întreaga lume şi a dus atât de multe animale la extincție. Singurele animale pe care le luăm în arca noastră pentru a le salva nu sunt reprezentanţii tuturor tipurilor de animale, canguri, diprotodoni, balene și rechini și așa mai departe. Luăm în corabie doar câteva animale selecţionate: porci, cai, pui, bovine, ovine de care avem nevoie pentru propria noastră folosinţă. Le luăm doar pe cele care ne servesc drept alimente, drept haine, animale de companie și animale de lucru. Toate celelalte sunt practic exterminate de potopul uman.
Pagina 83
Lecţia V - Marea păcăleală a Istoriei Partea II: Revoluția Agricolă A cincea lecţie a cursului este şi intrarea în partea a doua a cursului, Revoluția Agricolă. În trecerea la istoria lui Homo sapiens de acum aproximativ 12.000 de ani, Dr. Yuval Noe Harari explică cum oamenii din Orientul Mijlociu, China, și America Centrală au început domesticirea plantelor și a animalelor. El sugerează că de fapt Homo sapiens a fost cel domesticit în acest proces, abandonând o viață de vânătorculegător pentru disconforturile agriculturii. Pentru majoritatea oamenilor neplăcerile au depășit avantajele, revoluția agricolă a făcut viața omului obişnuit mai grea. Prima parte a acestui cursul a prezentat evoluția diferitelor specii umane, revoluţia cognitivă, viața și faptele înaintașilor noștri. De asemenea, a studiat impactul vânătorculegătorilor asupra ecologiei mondiale. Sapiens care au trăit în urmă cu 30 mii de ani arătau, gândeau și simțeau deja la fel ca noi. Au fost probabil la fel de inteligenţi, curioşi și sensibili, au avut propriile lor revoluții religioase, mișcări artistice și lupte politice. Nu știm prea multe despre aceste evenimente în principal din lipsa dovezilor, dar asta nu înseamnă că astfel de lucruri nu s-au întâmplat deloc. Mesajul central al Dr. Harari în prima parte a acestui curs a fost că viața strămoșilor noștri vânători-culegători era în multe privințe mai bună decât viața descendenților lor, țărani și muncitori de după revoluția agricolă. Se ridică astfel întrebarea, dacă viaţa vânător-culegătorilor a fost atât de bună, de ce a mai avut loc revoluția agricolă?
Revoluția Agricolă Pentru primele două milioane și jumătate de ani oamenii au trăit foarte bine fără agricultură din culesul plantelor și vânătoarea animalelor care trăiau și se înmulţeau fără intervenția umană. Chiar și după revoluția cognitivă omul nu a controlat încă viața altor animale și plante. Acest lucru s-a schimbat acum aproximativ 12.000 de ani, când sapiens a început să dedice aproape tot timpul și eforturile sale la a manipula viaţa câtorva specii de animale și plante, cum ar fi grâul, cartofii, puii si vacile. De dimineaţa până seara, oamenii semăna seminţe, uda plante, Pagina 84
smulgea buruienile din sol și ducea oile la păscut. Oamenii au crezut că astfel vor avea mai multe cereale, carne și fructe. Această transfer de la vânătoare și cules la a investi tot mai mult timp în producția de plante și animale a fost o revoluție fără precedent în modul în de viaţă uman. Dr. Harari numeşte acest proces Revoluția Agricolă, revoluția trecerii la agricultură. Această tranziție a fost documentată pentru prima dată în jurul anului 9000-9500 î.Hr. în zona deluroasă din Sud-Estul Turciei, în vestul Iranului și în Levant, zona aşa numită Cornul Abundenţei. Istoricii credeau odată că agricultura a început în Orientul Mijlociu și de acolo s-a răspândit în întreaga lume. În zilele noastre însă, oamenii de știință sunt de acord că agricultura apărut simultan în mai multe părți diferite ale lumii în mod independent. Oamenii din America Centrală, China, Noua Guinee și multe alte locuri au început domesticirea plantelor și animalelor independent. Există teorii despre ce s-a întâmplat în unele locuri, în Orientul Mijlociu, China, America Centrală și Noua Guinee dar nu în alte locuri, cum ar fi Australia, Alaska sau Africa de Sud. Este posibil ca cele mai multe specii de plante și animale să nu fi fost candidaţi buni pentru domesticire. Dintre miile de specii pe care strămoșii noștri le vânau s-au adunat doar câţiva candidaţi adecvaţi pentru domesticire, agricultură și ferme, câteva specii care trăiau în anumite zone, cum ar fi Orientul Mijlociu și America Centrală. Pentru mai multe detalii Dr. Harari recomandă o carte numită Pistoale, germeni și oțel scrisă de Jared Diamond.
Perspectivă greșită Despre revoluția agricolă nu s-a crezut doar greşit că a început într-o singur loc, în Orientul Mijlociu, dar a fost mult timp considerată a fi un pas mare înainte pentru omenire. Utilizând argumente cum că evoluţia a produs treptat fiinţe tot mai inteligente și că oamenii au devenit capabili să înțeleagă mai bine modul in care plantele și animalele se reproduc. Acest lucru ar fi permis oamenilor să înceapă îmblânzirea și controlul ovinelor, caprinelor, puii, cultivarea grâului, a cartofilor și așa mai departe. De îndată ce acest proces a putut avea loc ei ar fi abandonat cu bucurie viața grea și periculoasă a vânătorii și s-au așezat să se bucure de viața plăcută și mult mai ușoară ca fermieri sau păstori. Asta este ceea ce obişnuiam să credem cu câteva decenii în urmă, chiar astăzi mulți oameni nefamiliarizați cu recentele progrese din domeniul științei mai cred încă acest lucru. Dar această poveste este pură fantezie. (CREDIT - FT-STATIC.COM) Nu există nici o dovadă că oamenii au devenit mai inteligenţi înaintea revoluției agricole. Vânători-culegătorii cunoşteau deja secretele naturii, reproducerea plantele și animalele cu mult timp înainte. Supraviețuirea lor depindea de cunoașterea animalelor vânate, plantele de cules și consumat. E complet greșit să credem că evoluția agriculturii a început pentru că oamenii au devenit Pagina 85
mai inteligenţi, și au descoperit lucruri noi despre animale și plante pe care nu le știau înainte. Tot aşa este o greșeală şi mai mare să credem că tranziția de la vânătoare și colectare la agricultură a fost ceva care imbunătăţit standardul vieţii. Comparativ cu viața celor mai mulţi țărani, vânător-culegătorii vechi se bucurau de o viață mai bună. Aveau o alimentație mai sănătoasă, mai puţine ore de lucru, își petreceau timpul făcând lucruri mult mai interesante decât țăranii. Ei sufereau mai puţin de foamete, boli și probabil de violență umană. Revoluția agricolă a extins desigur cantitatea de alimente disponibilă omenirii, dar acest lucru nu a adus o dietă mai bună sau o viață mai bună. Ce a urmat a fost mai degrabă o explozie demografică și un răsfăț al elitelor. Regii, nobilii şi preoții consumau tot surplusul de produse alimentare. Țăranul obişnuit dintr-un sat mic lucra mai mult decât cu mii de ani înainte și primea în schimb un regim alimentar mai rău. Din această perspectivă Revoluția agricolă s-a dovedit a fi cel mai mare păcăleală din istorie
De vină a fost grâul De vină pentru această înşelăciune nu sunt oamenii: regi, nobili, preoți sau comercianți. Adevăraţii vinovați sunt o mână de specii de plante, cum ar fi grâul, orezul și cartofii. Aceste plante au domesticit homo sapiens-pentru propriul lor avantaj, mai degrabă decât invers. Această afirmaţie sună scandalos, dar să încercăm pentru o clipă să privim revoluția agricolă din punctul de vedere al grâului, cartofilor și orezului mai degrabă decât din punctul de vedere al oamenilor. Să luăm grâul de exemplu. Acum 10.000 de ani grâul era doar una din ierburile sălbatice care creşteau în nişte zone mici din Orientul Mijlociu. Dintr-o dată, în doar câteva milenii veți găsi grâu peste tot în lume. Conform criteriilor evolutive de bază de supraviețuire și reproducere grâul în ultimii 10.000 ani a evoluat de la o buruiană nesemnificativă la una dintre plantele cele mai de succes din istoria planetei Pământ. Cu 10.000 de ani în urmă nu exista nici un lan de grâu în marile câmpii din America de Nord. Astăzi pentru sute și sute de kilometri nu există nimic altceva cu excepția grâului, nici copaci, animale sau chiar case, doar lanuri de grâu. Care a fost secretul grâului? Cum poate el în prezent să acopere aproximativ 2,25 milioane de kilometri pătrați de suprafață pe glob, de aproape zece ori mai mult decât insula Marii Britanii, când acum 10.000 de ani a crescut doar în câteva locuri obscure în Orientul Mijlociu? Grâul a făcut-o prin manipularea lui homo sapiens. Această maimuță, homo sapiens, avea o viață destul de confortabilă cu vânătoarea și culesul până acum aproximativ 10.000 de ani când început sa investească tot mai mult timp și efort în cultivarea grâului, în ajutorarea grâului. Într-un timp destul de scurt, oamenii în multe părți ale lumii nu mai făceau aproape nimic altceva din zori până noaptea decât a avea grija grâului și a ajuta grâul să se răspândească peste tot în lume. Pagina 86
Ce au făcut oamenii pentru grâu?
Grâului nu-i plac pietrele deoarece îi împiedică creşterea: homo sapiens şi-a rupt spatele pentru a curăţa câmpurile de pietre pentru a crea spaţiu liber. Grâului nu-i place să împartă apa şi nutrienții din sol cu alte plante: oamenii au lucrat din greu zile și săptămâni plivind buruieni şi alte plante din lanurile de grâu. Grâul trebuie apărat împotriva tuturor tipurilor de organisme dăunătoare ca viermi, lăcuste, iepuri și căprioare: oamenii au petrecut din nou o grămadă de timp pentru a-l proteja. Au construit garduri; au ucis iepuri, viermi și lăcuste pentru a proteja grâul. Grâului i-a fost sete și foame: oamenii şi-au rupt spatele și picioarele pentru multe ore zilnic pentru a transporta apă de la izvoare și pâraie la lanuri sau pentru instalarea de diguri şi fântâni de apă. Oamenii au strâns fecale de la animale și le-au împrăştiat pe teren pentru a hrăni terenul.
Corpul uman nu a evoluat pentru astfel de sarcini. Corpul nostru este adaptat pentru a urca în meri și a culege mere, pentru a alerga după gazele și iepuri în pădure. Organismul uman nu e deloc adaptat pentru atâta trudă. În special coloana vertebrală, genunchii și gâtul au plătit un preț foarte mare. Avem o mulțime de dovezi din schelete vechi la care arheologii au găsit indicaţii foarte clare că tranziția de la o viață de vânătoare și cules la o viață de agricultor a adus cu sine multe probleme noi şi boli, cum ar fi deplasări de vertebre, dureri de spate, artrită și hernii. Mai mult de atât, toate aceste noi sarcini agricole au cerut atât de mult timp încât oamenii au fost forțați să se stabilească definitiv lângă câmpurile de grâu şi să-şi schimbe complet modul de viață. Susţinem că noi oamenii am domesticit grâul, adevărul este de fapt că grâul ne-a domesticit pe noi. Cuvântul domesticire provine din cuvântul latin Domus care înseamnă casă. Domesticirea cuiva sau a ceva înseamnă să-l faci să locuiască într-o casă. Grâul creşte încă pe lanuri în câmp. Oamenii sunt cei care au fost domesticiţi.
Ce a făcut grâul pentru om?
Pagina 87
Cum a reuşit grâul de fapt? Cum l-a convins pe homo sapiens să schimbe o viaţă relativ bună şi plăcută pentru o viață mult mai grea ca țăran? E clar că grâul nu a oferit oamenilor o dietă mai bună. Oamenii sunt maimuțe omnivore, pregătiţi să mănânce o varietate largă de produse alimentare. Grâul şi cerealele au fost doar o mică parte din dieta omului înainte de revoluția agricolă. O dietă bazată în principal pe grăunţe și cereale este săracă în minerale si vitamine. E greu de digerat și este distructivă pentru dinţi, gingii, corp și sistemul digestive. Grâu nu a oferit oamenilor securitate economică. Viața unui țăran este de regulă mai puțin sigură decât viața unui vânător-culegător. Țăranii de sute de ani subzistă în principal din creșterea și consumul a foarte puține tipuri de plante. În China ei au cultivat şi mâncat in principal orez, în Orientul Mijlociu orz și grâu, în America Centrală în principal porumb. Această unică sursă de alimente este o bază foarte nesigură pentru economie, pentru persoana privată și pentru colectiv. Dacă apar calamităţi, cum au fost secete, inundații, paraziţi, atunci cultura cerealelor nu mai lăsa nimic de mâncare şi țăranii mureau cu miile sau chiar milioanele. În schimb vânător-culegătorii s-au bucurat de o mai bună securitate economică pentru că ei culegeau și vânau o varietate de produse alimentare. Dacă apărea o nenorocire și un anumit produs alimentar devenea rar atunci adunau cantități mai mari din alte surse. Grâul nu a oferit o mai bună securitate contra violenței umane ci exact opusul. Primii agricultorii din sate și orașe au fost probabil la fel de violenţi sau chiar mai violenţi decât strămoșii lor culegători. În tranziţia la agricultură omul a lăsat puțin loc pentru compromisuri în conflicte și confruntări. Dacă un trib de vânători intra în conflict cu un alt trib mai puternic el se putea deplasa în alt loc. Putea fi dificil sau chiar periculos, dar era posibil. În cazul țăranilor din satele și orașele agricole, atunci când un inamic puternic amenința sau forţa o retragere, mersul în altă parte însemna renunțarea la câmpuri, case și hambare. Acest lucru echivala cu o condamnare la moarte prin înfometare pentru refugiați. Singura opţiune era să lupte până la ultimul. Pagina 88
Multe studii antropologice și arheologice indică faptul că în societățile agricole simple, violența umană a fost responsabilă pentru aproximativ 15% din toate decesele umane, inclusiv 25% din moartea persoanelor sex masculin. Astăzi este de aproximativ 1,5 sau chiar 1% sau mai puțin, în funcție de locaţie, în urmă cu 8000 ani a fost însă 25%. Violența în cele din urmă a fost adusă sub control prin dezvoltarea unui cadru social larg, cum au fost orașe, regate și imperii dar a fost nevoie de mii de ani pentru a construi astfel de structuri politice uriașe și eficiente.
Beneficiile grâului (CREDIT ASIENREISENDER.DE ) Este din nou greu pentru oamenii din societățile prospere de astăzi să judece viaţa pentru majoritatea oamenilor din istorie pentru că cei mai mulţi dintre noi astăzi ne bucurăm de un grad relativ ridicat de bogăție și de securitate. Deoarece belșugul și securitatea noastră sunt construite pe fundațiile agriculturii, tindem să presupunem că revoluția agricolă a fost o îmbunătățire minunată. Cu toate acestea este greșit să judecăm mii de ani de istorie din perspectiva zilei de azi. Un punct de vedere mai adecvat de a judeca revoluția agricolă este perspectiva unei fete de țăran în vârstă de trei ani moartă din pricina malnutriției în China primului secol. Ea a avut o viață mult mai grea decât strămoșii ei şi nu știa nimic despre noi. Ea nu şi-a propus să moară de malnutriţie în speranţa că în 2000 ani, datorită agriculturii oamenii vor avea o multime de mâncăruri și vor trăi în case mari cu aer condiționat şi deci sacrificiul său, suferința sa va fi răsplătită. Este greșit să judecăm revoluția agricolă doar din perspectiva noastră de astăzi. Grâul nu a oferit nimic omului ca individ, a dat însă ceva lui Homo sapiens ca specie. Cultivarea grâului a dat mult mai multe alimente pe unitatea de teritoriu, se puteau obține mult mai multe alimente folosind agricultura decât vânătoarea sau culesul a ceea ce a crescut natural în zonă. Mâncarea suplimentară a permis ca numărul de Sapiens să crească exponențial și ca tot mai multe persoane să trăiască în același teritoriu. Jericho, de exemplu, în ceea ce astăzi este Palestina a fost unul dintre primele sate din istorie. A început în urmă cu aproximativ 9000 ani. Acum 13000 ani, când oamenii erau încă vânători, zona din jurul Ierihonului putea sătura probabil un trib migrator de aproximativ 100 de persoane relativ sanatoase. În jurul anului 8.000 î.Hr. plantele sălbatice din jurul Ierihonului au făcut loc câmpurilor de grâu și zona a întreţinut un număr mai mare de oameni, un sat de Pagina 89
aproximativ 1000 de persoane. Acești oameni au fost însă înfometați, mai puțin sănătoşi și probabil mai puțin fericiţi decât strămoșii lor.
Succesul evoluţiei Din păcate, evoluția măsoară succesul nu în foamete, durere, fericire sau suferința ci în numărul de copii de ADN-ului în existență. În același mod succesul economic al unei firme se măsoară numai în numărul de bani din contul bancar și nu în fericirea angajaților. Dacă nu există mai multe copii de ADN ale acestei specii deosebite atunci specia este pe cale de dispariţie si este considerată un eșec, o fundătură evolutivă. Din acest punct de vedere 1000 de exemplare sunt întotdeauna mai bune decât 100 de copii și aceasta este esența revoluției agricole. Revoluția agricolă înseamnă capacitatea de a întreţine mult mai mulți oameni în viață în condiții mai rele. Acest calcul meschin nu explică de ce indivizilor le-ar păsa de beneficiul pentru specie ca un întreg și nici de ce o persoană sănătoasă ar fi de acord să reducă standardele sale de viaţă doar pentru a multiplica numărul de copii ale genomului homo sapiens. O teorie importantă susţine că oamenii nu au fost niciodată de acord cu revoluția agricolă. Nu a fost o decizie conștientă luată la un moment dat ci acumularea mai multor paşi succesivi mici. E imposibil să spunem care pas anume a fost trecerea decisivă de la cules şi vânătoare la a fi agricultor sau țăran. Dar este clar că prin 8.500 Î.Hr. Orientul Mijlociu era deja presărat cu sate permanente, cum ar fi Ierihonul, că locuitorii săi au petrecut cea mai mare parte a timpului cultivând câteva specii domesticite, cum ar fi orzul și grâul. Pe măsură ce oamenii cultivau specii domesticite ei au petrecut tot mai mult timp pe câmpuri şi tot mai puțin timp la vânat și cules. Au devenit imobili şi în același timp populația a început să crească. Acesta deoarece agricultura a oferit mai multe alimente și în al doilea rând pentru că renunțarea la stilul de viata nomad a permis femeilor să aibă un copil în fiecare an. Femeile vânătorculegători aveau pauze până când copilul precedent putea umbla inainte de a avea un alt copil. Femeile de țărani puteau avea un copil în fiecare an și au fost încurajate să facă acest lucru pentru că era întotdeauna nevoie de o mână de lucru în plus pentru agricultură. Problema a fost desigur că toți aceşti copii au avut nu numai mâini pentru a lucra pe câmp dar de asemenea guri și stomacuri. Au mâncat repede toate produsele alimentare suplimentare pe care le furniza agricultura.
Pagina 90
Mai mult decât asta, bolile infecțioase au început să se răspândească rapid în rândul populației mărite de țărani din mai multe motive. Tot mai multe boli infecțioase au trecut de la animalele domestice la oameni odată ce oamenii au început domesticirea animalelor, astfel că multe din aceste boli au început să amenințe oamenii. În al doilea rând, pentru că oamenii au început să trăiască în sate starea lor de igienă s-a deteriorat, vânător-culegătorii trăiau în grupuri mici și nu rămâneau în apropierea gunoaielor. Țăranii și locuitorii din orașe trăiau mult mai aglomerat în imediata apropiere a deșeurilor, a altor oameni și animale bolnave și prin urmare satele și orașele au devenit rapid incubatoare pentru boli infecțioase. Valuri de epidemii au început să amenințe omenirea. Al treilea motiv pentru care oamenii au devenit mai puțin sănătoși a fost faptul că dieta lor era mai proastă. Consumul de grâu tot timpul este mult mai puțin hrănitor decât o alimentație variată. Sistemul imunitar a suferit și cel mai mare rău a fost făcut la copii. Copiii de vânători-culegători trăiau doi sau trei ani aproape exclusiv cu laptele mamei lor și laptele matern este cea mai buna dietă pentru un pui de om. Copiii de țărani după trecerea la agricultură, au fost înţârcaţi foarte devreme. Ei au fost hrăniți apoi cu terci de ovăz sau grâu, un regim alimentar teribil pentru copii care nu conține multe elemente necesare pentru sistemul imunitar. Se estimează că în cele mai multe societăți agricole cel puțin o treime din copiii nascuţi au murit inainte de a ajunge la maturitate de boli infecțioase. Multi adulţi au suferit de asemenea de boli, mult mai mulţi decât în vremurile vieţii ca vânători şi culegători. În ciuda creșterii bolilor și mortalităţii nașterile au prevalat și drept rezultat au apărut tot mai mulţi oameni în sate și orașe, chiar dacă fiecare în sine era mai puțin sănătos și avea o viață în general mai dificilă. Prin urmare cu timpul și trecerea generațiilor afacerea dintre Homo sapiens și grâu a devenit tot mai împovărătoare pentru homo sapiens. Copiii mureau în masă și adulții aveau o viață foarte grea. Nimeni nu şi-a dat însă seama ce se întâmplă, pentru că acest proces s-a petrecut pe parcursul mai multor generații. Fiecare generație a continuat să trăiască cu doar puţin mai bine decât cea dinaintea ei. În mod paradoxal astfel de îmbunătățiri menite să facă viața mai ușoară, cum ar fi irigaţiile deveneau sarcini noi şi grele. De ce au făcut oamenii astfel de calcule greșit, pentru mulţi chiar fatale? De ce au făcut toți acești mici pași care s-au încheiat de fapt cu o povară tot mai mare?
Pagina 91
Cea mai mare păcăleală a Istoriei Au făcut-o pentru același motiv pentru care oamenii din întreaga istorie au calculat greșit în multe alte ocazii. Oamenii pur și simplu nu pot să prevadă consecințele depline ale deciziilor lor. Ei au decis să facă un pas mic în ce priveşte lucrul suplimentar în care trebuiau să lucreze un pic mai mult în schimbul unei recolte mai bogate, astfel ca să nu mai aibă grija secetelor și a anilor slabi. Planul de bază avea sens, mai mult lucru le-ar fi putut asigura o viață mai bună lor și copiilor lor. Prima parte a planului a funcţionat fără probleme, oamenii într-adevăr au lucrat din greu. Dar factori neprevăzuți au distrus a doua parte a planului, partea despre o viață mai bună. Oamenii pur și simplu nu au prevăzut că numărul de copii va crește cu timpul și prin urmare vor avea mai multe recolte generoase, mai mult grâu, dar grâul va trebui împărțit între mai mulți copii astfel încât fiecare copil nu va primi o porție mai mare decât înainte. (CREDIT - Wikimedia) Un alt lucru greu de anticipat pentru primii agricultori a fost faptul că hrănirea copiilor cu grâu în loc de lapte matern va slăbi organismele și sistemul lor imunitar și că așezările permanente vor deveni focare de boli infecțioase în care copiii vor muri de fapt în număr tot mai mare de aceste boli. De asemenea, nu au prevăzut că prin dependența de o singură sursă de hrană, cum ar fi grâul, acesta era expus chiar mai mult decât înainte la pericolele secetelor. Dacă un an era bun cu recolte generoase, într-un an prost mulți dintre ei mureau de foame. Un ultim lucru pe care nu l-au prevăzut este în anii buni chiar dacă aveau hambarele pline de cereale, acestea tentau hoți și dușmani care erau atraşi să cucerească satul și să fure toată această hrană. Chiar și în anii buni ei trebuiau să construiască ziduri, să stea de pază şi să pregătească războaie. Toți acești factori neprevăzuţi au distrus planul inițial de a lucra mai greu pentru o viață mai bună. În cazul în care planul a dat greş și nu a îndeplinit așteptările, de ce oamenii nu l-au abandonat pur şi simplu și s-au întors la modul anterior de viață? Unul dintre motive este faptul că a fost nevoie de generații pentru a înțelege că lucrurile nu au fost așa cum au sperat. Nimeni nu şi-a mai amintit că ar fi trăit vreodată într-un mod diferit. Cel mult oamenii îşi mai puteau aminti și povesti copiilor lor despre un timp în care a fost Pagina 92
mult mai puțin grâu. Un alt motiv pentru care oamenii nu s-au mai întors este faptul că populația a continuat să crească și fiind în creștere tot timpul, chiar dacă vroiau să se întoarcă la modul în care au trăit bunicii lor erau deja prea mulți oameni pentru a face acest lucru. În vremea bunicilor lor trăiau doar 100 de persoane în sat și acum s-a ajuns la 150. Care 50 de persoane ar fi dispuse să moară de foame pentru ca satul să poată reveni la modul de viață al generațiilor anterioare? Astfel imaginea unei vieţi mai uşoare, dorința de a avea o viață mai bună a dus oamenii cu timpul la condiții de viață tot mai grele. Nu a fost nici ultima dată, acest fapt s-a repetat de-a lungul istoriei din nou și din nou și se întâmplă chiar în zilele noastre. Există mulți oameni care resimt în mic pe parcursul propriei vieți ce a trăit umanitatea în vremea revoluției agricole. De exemplu un student la facultate are visul de a deveni muzician. Dar veniturile ca muzician sunt mici și are nevoie de sprijin financiar. Aşa că studiază economia sau calculatoarele sau ceva ce nu îi place. Planul este de a lucra din greu în calculatoare timp de cinci ani sau opt ani, să facă o mulțime de bani şi la 30 de ani plănuieşte să se retragă și să devină muzician. Dar se întâmplă același lucru ca la strămoșii noștri în revoluția agricolă. Studentul are această fantezie și ceea ce el nu realizează este faptul că există mulți factori neprevăzuţi care în 99% din cazuri vor distruge planurile sale pentru că atunci când va avea 30 de ani va avea poate o mulțime de bani dar de asemenea o mulțime de noi obligații și obiceiuri. Poate o soție sau copii sau un credit ipotecar pentru a cumpăra o casă sau obiceiuri scumpe ca excursii în străinătate în timpul concediilor. Așa că va continua lucrul ca sclav mai departe, deoarece nu se poate întoarce în timp și nu poate realiza visele pe care le-a avut. Acest lucru este exact ce au trăit strămoși noștri țărani acum aproximativ 10.000 de ani. Acesta este, de fapt una din puţinele legi de fier ale istoriei, și istoria are puține legi care sunt întotdeauna adevărate. Ea spune că luxul tinde să devină necesitate. Odată ce oamenii se obișnuiesc cu un anumit obicei, o anumită stare, un anumit lux ei încep să conteze pe el și să-l considere implicit și în cele din urmă ajung în poziția să nu poată trăi fără el. Chiar dacă ceva nu era la început esențial, cu timpul va tinde să devină esențial și nu mai există cale de întoarce.
Un alt exemplu familiar din zilele noastre sunt nenumăratele dispozitive inventate pe parcursul ultimelor decenii cu scopul de a economisi timp și a avea o viață mai eficientă. Acestea, cum ar fi mașini de spălat, aspiratoare, telefoane mobile, calculatoare și emailul ne fac viața mai ușoară, credem noi. Luați email-uri, de exemplu. Înainte, pentru a trimite o scrisoare către cineva pe un alt continent trebuiau o mulțime de lucruri, cumparat plic și timbru, scris adresa, dusă la poștă și plătit pentru asta. Apoi lua zile, Pagina 93
săptămâni, uneori chiar luni până ce scrisoarea ajungea la destinație. Pentru a trimite un e-mail acum la jumătate de glob distanţă avem nevoie de minute si putem primi un răspuns foarte rapid, economisind o grămadă de timp și probleme. Dar trăim cu adevărat o viață mai relaxată datorită invenției e-mailului? Scriem și primim zeci de emailuri zilnic și oamenii se asteaptă la un raspuns la emailurile lor foarte rapid. Petrecem tot mai mult timp citind si răspunzând la e-mailuri în fiecare zi. Există oameni care refuză să-şi deschidă un cont de e-mail, nu doresc să intre în cursa aceasta de şoareci și nu e nimic nou în asta. Dacă ne-am întoarce acum mii de ani în timpul revoluției agricole, am fi constatat că nu toate grupele umane au făcut această tranziție de la vânătoare și cules la agricultură. Au fost grupe care nu au vrut să renunțe la modul lor de viață pentru a cultiva. Revoluția agricolă nu cerut ca toate grupele umane să li se alăture. După ce o grupă s-a stabilit însă și a început să cultive terenurile cu grâu şi recoltat, în Orientul Mijlociu sau în America Centrală, agricultura în acea parte a lumii a devenit irezistibilă. Uneltele agricole au creat condițiile pentru o creștere demografică rapidă, pentru o explozie a populației și prin urmare numărul de agricultori s-a înmulțit mult mai repede decât numărul de vânători. Când s-a ajuns la conflicte, agricultorii puteau aproape întotdeauna câștiga doar prin forța numărului. Vânător-culegătorii se puteau muta în alt loc pentru a abandona teritoriul lor sau puteau alege să devină şi ei agricultori pentru a concura cu inamicii lor. Oricum ar fi fost, modul lor de viață vechi bazat pe vânătoare și cules era sortit eşecului. Povestea revoluției agricole, această capcană a luxului, încercarea de a îmbunătăți viața care se termină prin a face viața per ansamblu mai dificilă poartă cu ea o lecție foarte importantă pentru omenire. Căutarea unei vieţi mai uşoare a eliberat forțe imense care au transformat lumea într-un mod pe care nimeni nu l-a preconizat sau dorit. Nimeni nu şi-a imaginat sau dorit revoluția agricolă. S-a întâmplat pentru că a fost urmarea unor serie de decizii banale și mai ales pentru a umple câteva stomacuri cu puţin mai multă hrană, precum și pentru a obține siguranţă. Aceste decizii luate de strămoșii noștri au schimbat complet modul lor de viață. Astfel de lucruri s-au repetat din nou și din nou în istorie. Istoria este plină de un convoi de decizii banale care conduc la Pagina 94
rezultate mari și neprevăzute, deasemenea istoria e plină de greşeli mult mai stupide decât cele făcute de primii agricultori. Povestea revoluției agricole poartă astfel un mesaj şi o lecție foarte importantă pentru omenire. Oamenii au căutat mereu moduri de a-şi face viața un pic mai ușoară. Uneori, acest lucru generează forțe de schimbare care transformă complet lumea și ca rezultat fac viețile umane mai grele decât înainte. Un alt mesaj important este că e extrem de dificil să se prevadă dinainte rezultatele acțiunilor noastre precum și toți factorii pe care, în scopul de a lua decizii foarte bune, avem nevoie să îi luâm în considerare, e foarte dificil să se prevadă viitorul, mai ales atunci când facem ceva care transformă economia și societatea şi modul de viaţă. Revoluția agricolă nu a fost planificată sau prevăzută de nimeni. Pur și simplu a fost rezultatul accidental al unei serii de decizii triviale care cumulate au transformat lumea. Există deasemenea o explicație alternativă la modul în care s-a întâmplat revoluția agricolă. Aceasta sugerează că nu a fost pentru căutarea unei vieţi mai ușoare și mai confortabile, ci mai degrabă a fost încercarea de a îndeplini un fel de aspirație culturală sau religioasă. Poate că în urmă cu 12.000 ani oamenii au fost pe deplin conștienți de sacrificiile pe care le-a cerut agricultura și au fost dispuși conștient să facă aceste sacrificii de dragul unor idealuri. E greu de spus ce fel de idealuri culturale și credințe religioase au operat în acele momente, cu toate acestea arheologii au descoperit un site cu adevărat uimitor, care validează această explicație și aruncă o lumină nouă asupra modului în care s-a făcut trecerea la agricultură.
Göbekli Tepe (CREDIT - Wikimedia) În anul 1995 arheologii au excavat un site în sud-estul Turciei numit Göbekli Tepe (dealul burţii). În cel mai vechi din straturile site-ului ei nu au descoperit nici un fel de case sau alte activități de zi cu zi, dar au descoperit structuri monumentale, cu piloni mari decoraţi cu gravuri spectaculoase. Puteţi vedea în partea stângă o imagine de la una dintre aceste structuri monumentale. În total arheologii au descoperit aproximativ 10 astfel de structuri dintre care cea mai mare este de aproape 30 de metri și ar mai putea fi şi altele. Vedem aici unul din numeroşii piloni de piatra decoraţi care au sprijinit aceste structuri Pagina 95
uriașe. Fiecare dintre acești piloni de piatră cântăreşte până la șapte tone și ajungea la o înălțime de până la cinci metri. Stâlpii sunt acoperiţi cu gravuri de animale și creaturi mitice. Arheologii cunosc astfel de structuri monumentale din diverse site-uri din întreaga lume. Cea mai cunoscută dintre ele este la Stonehenge în Marea Britanie. Cu toate acestea, oamenii de știință care au început să studieze structurile monumentale de la Göbekli Tepe au descoperit un fapt uimitor. Stonehenge datează din anul 2500 î.Hr. și a fost construit de o societate agricolă dezvoltată de țărani și păstori. Structurile de la Göbekli Tepe sunt datate acum circa 9500 î.Hr., cu 7000 ani înainte de Stonehenge și toate dovezile disponibile indică faptul că oamenii care l-au construit au fost vânătoriculegători. Comunitatea arheologică a avut dificultăţi foarte mari să acrediteze aceste constătari. Dar teste repetate au confirmat data timpurie a structurilor și natura preagricolă a persoanelor care le-au construit. Deci, se pare că abilitățile vânătorculegătorilor vechi precum și complexitatea acestor societăți și culturi a fost mult mai impresionantă decât oamenii de știință au presupus anterior. Aceste structuri uimitoare nu aveau un scop utilitar. Nu erau capcane pentru animale sau adăposturi de ploaie sau pentru a se ascunde de lei. După toate probabilitățile aceste structuri au avut un scop cultural sau religios pe care arheologii pur și simplu nu îl știu. Este greu de înțeles pentru că nu există suficiente dovezi. Cu toate acestea oricare ar fi fost scopul structurilor culegătorii aveau credinţe culturale sau religioase suficient de puternice pentru a investi timp și efort pentru construcția Göbekli Tepe. Singurul mod de a le construi a fost ca mii de culegători aparținând la grupe poate chiar triburi diferite să coopereze vreme de mulți ani sau chiar zeci de ani. Numai un sistem religios sau ideologic foarte sofisticat ar fi putut susține și motiva astfel de eforturi. Acesta este un lucru uimitor despre Göbekli Tepe, care sugerează că vânător-culegătorii aveau religii sau ideologii care i-au determinat să facă tot acest efort. Göbekli Tepe are un secret și mai senzațional ascuns în profunzime și acesta implică trecerea la agricultură. Vreme de mulți ani, geneticienii care au studiat ADN-ul grâului cultivat, au vrut să știe unde și când a fost grâul cultivat pentru prima dată. Descoperirile recente au comparat grâu cultivat cu toate tipurile de grâu sălbatic indicând faptul că cel puțin o variantă a fost cultivată pentru prima dată în Karacadag Mountain în sud-estul Turciei, la o depărtare de aproximativ 30 de kilometri de Göbekli Tepe. Acest lucru nu poate fi întâmplător; este foarte probabil ca centrul cultural de la Göbekli Tepe să fi fost într-o strânsă legătură cu domesticirea inițială a grâului de către om și domesticirea omului de către grâu. O teorie susține că pentru a hrăni oamenii care au construit și apoi au utilizat monumentul era nevoie de cantități mari de alimente. E posibil ca vânător-culegătorii să fi trecut acum aproximativ 9500 î.Hr. de la culesul grâului sălbatic la cultivarea lui Pagina 96
intensă nu pentru o viață mai ușoară sau pentru mai multe alimente ci pentru a sprijini construcţia unui centru cultural pentru acel templu. Teoriile convenționale susţin că satele au venit înaintea templelor, dar Göbekli Tepe sugerează că în cel puțin unele cazuri templul a fost construit primul. Arheologii sunt încă în excavarea site-ul Göbekli Tepe și sperăm că vom avea o imagine mai bună a ceea ce s-a întâmplat acolo și a oamenilor care l-au construit în următorii câțiva ani. Oricare ar fi informațiile pe care le vom găsi acolo, acest fapt nu va explica revoluția agricolă în America sau în China. Se poate dovedi că trecerea de la vânătoare și cules la agricultură a avut loc cel puțin în unele zone din motive culturale şi nu din cauza presiunilor economice și demografice.
Rolul animalelor în revoluția agricolă Rolul terț în această nouă afacere îl au animalele, pe lângă oameni și plante. Domesticirea oamenilor și a plantelor a fost însoțită de domesticirea animalelor, cum ar fi capre, oi, porci și pui. (CREDIT - ARGENTINESAFARI.COM) O teorie pentru domesticirea animalelor este vânătoarea selectivă. Oamenii care vânau de exemplu oaia sălbatică au observat că era în avantajul lor să fie selectivi în vânătoare, să ucidă mai ales berbeci adulţi, masculi și oi mai bătrâne sau bolnave și să cruţe femele fertile și mieii. Al doilea pas a fost protecția de grupele rivale și de lei, oile fiind încă sălbatice. Următoarea etapă a fost controlul nașterii şi a deplasării lor. Etapa finală a fost probabil selecția atentă a oilor pentru a le adapta nevoilor umane. De exemplu, berbecii cei mai agresivi, care aratau cea mai mare rezistenţă la intervenția umană au fost sacrificaţi primii. Femelele cele mai curioase au fost ucise primele pentru că erau dificil de controlat. Cu fiecare generație care trecea oile controlate acum de oameni au devenit mai grase, mai supuse, mai puțin curioase și au devenit oi domesticite. O altă teorie, destul de asemănătoare, dar totuși diferită în anumite privințe, susţine că totul a început atunci când vânători au prins și adoptat un miel. Lau îngrăşat peste săptămâni sau luni, când aveau o mulţime de alimente. Atunci când nu mai era suficientă mâncare l-au ucis și mâncat. A fost un soi de asigurare. La un moment dat, vânătorii au început să păstreze un număr tot mai mare de astfel de miei cu ei, în cazul în care existau probleme în obținerea altor tipuri de alimente. Unii dintre Pagina 97
aceşti miei au crescut și au ajuns la pubertate și a început să procreeze. Când oamenii au avut toate aceste oi sub control, au preferat să sacrifice oile cele mai agresive și mai indisciplinate mai întâi. Celor mai supuse li s-a permis să trăiască mai mult și să procreeze. De-a lungul generațiilor ar fi apărut astfel o turmă de oi domesticite supusă nevoilor oamenilor. Aproximativ același lucru s-a întâmplat probabil cu alte animale cum ar fi capre, vaci, găini și cai. (CREDIT - AGRICINDIA.FILES) Astfel de animale domestice au fost importante pentru oameni, deoarece le-au oferit alimente cum ar fi carne, lapte și ouă. Au furnizat de asemenea oamenilor materii prime, cum ar fi piei și lână. Au oferit oamenilor mai multă putere pentru transport, pentru aratul câmpurilor, şlefuirea boabelor și alte sarcini pe care oamenii le-au avut anterior. După ce oamenii s-au răspândit în întreaga lume au luat animalele domesticite cu ei. La începutul revoluției agricole ar fi existat nu mai mult de câteva milioane de oi, bovine, caprine, porcine și pui în întreaga lume. În cea mai mare parte limitate geografic la zone din Afro-Asia. Astăzi însă lumea conține aproximativ 1 miliard de oi, 1 miliard de porci, 1,5 miliarde de bovine si mai mult de 25 de miliarde de pui și sunt peste tot. Puii domesticiţi sunt cei mai răspândiţi, este pasărea cea mai răspândită vreodată pe Pământ. Bovinele domestice, porcine și ovine sunt al doilea, al treilea și al patrulea cele mai răspândite mamifere mari din lume desigur după homo sapiens. Dintr-un punct de vedere îngust pur evolutiv care măsoară succesul unei specii după numărul de copii ale ADN revoluția agricolă a fost un succes minunat pentru puii de găină, bovine, porcine, ovine și caprine. Din păcate, perspectiva evolutionistă este o viziune incompletă a succesului, pentru că judecă totul pur și simplu prin criteriul supraviețuirii și a reproducerii și nu dă nici o importanță la suferința şi fericirea individuală. Puii domestici și bovinele pot fi foarte bine o poveste a succesului evolutiv în ce ce privește ADN-ului, dar în același timp sunt printre cele mai chinuite creaturi care au trăit vreodată pe Pământ. Domesticirea animalelor, un succes imens în ceea ce privește numărul şi răspândirea, a fost fondată pe o serie de practici brutale care au devenit doar mult mai crude și violente pe parcursul secolelor și mileniilor trecute. Durata de viaţă naturală a puilor sălbatici este de aproximativ 7-12 ani. Durata de viaţă naturală a Pagina 98
bovinelor este de aproximativ 20-25 de ani. În salbaticie, cei mai mulți pui de găină și cele mai multe bovine mureau mult înainte de asta, deoarece vulpile sau leii le mâncau. Totuși aveau șansa unei vieți echitabile, dacă nu de 20 de ani atunci cel puțin pentru un număr respectabil de ani. În schimb, marea majoritate a animalelor domestice sunt sacrificate la vârsta cuprinsă între câteva săptămâni și câteva luni pentru că aceasta a fost întotdeauna vârsta optimă de sacrificare din punct de vedere economic.
Prețul vieții Există şi animale domesticite ca găinile ouătoare, vacile de lapte și animalele de lucru, cum ar fi caii și boi, care sunt și au fost lăsate să trăiască mai mulți ani de către proprietarii lor umani. Preţul a fost însă sclavia și subjugarea lor la un mod de viață foarte diferit de impulsurile și dorințele animale. E rezonabil să presupunem că taurii preferă săși petreacă zilele rătăcind prin preeriile deschise în compania altor tauri și vaci și viței, mai degrabă decât să-și petreacă ziua trăgând la căruțe sau să are pe câmp. Pentru a transforma animalele în lucrători obedienţi la animalele de tracțiune instinctele naturale și legăturile sociale au trebuit să fie rupte. Agresiunea și sexualitatea a trebuit să fie controlată și libertatea de circulație a trebuit să fie îngrădită. Agricultorii au dezvoltat mai multe tehnici, cum ar fi blocarea animalelor în cuști, înfrânarea lor cu hamuri și lese și dresarea animalelor cu utilizarea bicelor și bastoanele și așa mai departe. Mutilarea animalelor a fost şi este folosită ca metodă pentru a face animalele ascultătoare. Procesul de îmblanzire al unui animal implică aproape întotdeauna castrarea masculilor ca să îngrădească agresiunea sexului masculin. De asemenea castrând majoritatea masculilor permite oamenilor să controleze selectiv procrearea. De exemplu prin a folosi taurul cel mai puțin agresiv, astfel că următoarea generație de vaci și tauri vor fi de asemenea mai puțin agresivi și mai deschişi la manipularea umană.
Pagina 99
În partea stângă avem o pictură dintr-un mormânt egiptean din anul 1200 Î.Hr., acum aproximativ 3000 de ani. Aceasta arată o scenă agricolă tipică a unui țăran egiptean care ară un câmp. Să încercăm să vedem această imagine din punctul de vedere al boilor. Boii sunt înjugaţi la plug. În sălbăticie strămoșii lor străbăteau liberi câmpiile în turme mari, în structuri sociale complexe. Prin contrast boul castrat și domesticit a petrecut cea mai mare a vieții sale sub jugul omului, singur sau în pereche fără posibilitatea de a mai crea legături sociale cu alţi tauri sau vaci și fără posibilitatea de a mai da expresie nevoilor sociale și emoționale. Când un bou nu mai putea trage plugul era pur și simplu sacrificat. Când ne uităm la această imagine, să reținem şi poziția aplecată a fermierului egiptean. La fel ca şi boul el a petrecut o mare parte din viața sa în trudă, o muncă grea care nu este potrivită nici corpului nici minţii lui homo sapiens.
Porcii din Noua Guinee (CREDIT -WHATDOIREFLECT.FILES) Să luăm un alt exemplu pentru soarta animalelor din societățile tradițional agricole. Pe insula Noua Guinee, ca în multe alte societăți bogăția și statutul unei persoane era măsurată tradițional prin numărul de porci pe care îi deținea. Oamenii au încercat să acumuleze cât mai mulţi porci posibil. Porcii sunt problematici, deoarece sunt animale foarte inteligente, unul dintre cele mai inteligente animale din lume. Este destul de apropiat nouă în multe feluri și dificil de controlat. Pentru a se asigura că porcii nu pot fugi, fermierii din societățile din Noua Guinee taie o parte din râtul acestuia. Acest lucru provoca porcului o durere gravă ori de câte ori încearcă să miroasă în jur. Porcii au vederea slabă și sunt dependenţi de simţul mirosului la fel de mult sau chiar mai mult decât de simțul văzului. Porcii au dificultăți în găsirea alimentelor, sau chiar a se orienta în jur fără miros. Prin mutilarea râtului proprietarii umani fac porcul complet dependent de ei. Un echivalent modern al acestui obicei este inelul nas. Într-o altă parte din Noua Guinee se practica des scoaterea ochilor porcului astfel încât fermierul are grijă de toate nevoile porcului, iar ei doar stau. Astfel, porcii nu vor mai avea idei de a fugi și de a se descurca singuri.
Industria produselor alimentare Industria produselor lactate a avut propriile sale metode de control a animalelor și pentru extragerea laptelui de la animale. Vaci, capre și oi produc lapte numai după ce dau naștere la viței şi miei și și numai atâta timp cât aceștia sunt sugari. Laptele de vacă este menit să hrănească vițeii astfel încât pentru a asigura o aprovizionare continuă cu lapte animal, cum ar fi laptele de vacă, un agricultor trebuie să aibă vaci, viţei și miei pentru alăptare. Marea dilemă a industriei produselor lactate este că pe de o parte trebuie să avem aceşti viței altfel vaca nu ar mai da lapte și pe de altă parte nu vrem ca vițeii să bea de fapt laptele. O metodă comună de-a lungul istoriei a fost de a sacrifica pur și Pagina 100
simplu vițeii la scurt timp după ce s-au născut, a folosi la maxim laptele matern şi de a lăsa apoi vaca din nou imediat gestantă pentru a asigura o furnizare de lapte continuă. Aceasta este încă o tehnică foarte răspândită în secolul 21. În multe ferme moderne o vacă de lapte trăieşte de regulă aproximativ cinci ani înainte de a fi sacrificată. După cinci ani, producția ei de lapte ei scade și ea este sacrificată. Pe parcursul acestor cinci ani, cât timp este în viață, e aproape constant gestantă, fiind fertilizată la limită după 60 120 de zile după naştere. Vițeii sunt separaţi de vacă la scurt timp după naștere. Femelele sunt de obicei crescute pentru a deveni următoarea generație de vaci de lapte și masculii sunt predaţi în grija industriei cărnii. (CREDIT - VEGARESEARCH) O altă metodă comună în societățile agricole tradiționale este a păstra vițeii aproape de mamele lor dar a-i împiedica să sugă prea mult lapte. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este de a permite animalului să se apropie de vacă pentru a începe suptul, pentru ca să degajeze laptele care începe să curgă, apoi să-l gonească. Această metodă are probleme, ca de obicei întâmpină rezistență, atât de la vițel și de la mamă. Oamenii din societățile agricole au inventat şiretlicuri pentru a rezolva această problemă. O metodă a fost să-l omoare pe vițel, să-l mănânce apoi şi să-l împăieze şi să-l ducă astfel la mama sa pentru a încuraja producția de lapte. În Sudan a existat un trib care mergea atât de departe încât ungea vițelul împăiat cu urină de la mama lor, pentru a mima un miros familiar. O altă tehnică era un inel de spini în jurul gurii vițelului, astfel încât atunci când vroia să sugă mama se înțepa și îl respingea.
Concluzie Revoluția agricolă a fost un succes imens pentru vaci, pui de găină și porci colectiv ca şi specie, dar o catastrofă pentru individ. Diferența dintre succesul evolutiv pe de o parte și suferința individului pe de altă parte, este poate cea mai importantă lecție pe care o putem trage din revoluția agricolă. Când studiem istoria plantelor perspectiva pur evolutivă are sens, luăm în considerare doar copiile ADN. Când studiem însă soarta animalelor cum ar fi vite sau ovine sau homo sapiens, animale cu o lume complexă, cu senzații și emoții pe care vrem să le luăm în considerare, nu trebuie măsurat numai succesul evolutiv, ci și impactul asupra experiențelor individului. Vedem din nou și din nou cum creșterea dramatică a puterii colective și succesul speciei noastre sapiens a mers mână în mână cu suferința individuală.
Pagina 101
Lecţia VI - Construind piramide Pentru milioane de ani, oamenii au trăit în grupuri mici de câţiva zeci de indivizi. Instinctele noastre biologice sunt adaptate la un astfel de mod de viață. Prin urmare oamenii sunt slab pregătiţi pentru a coopera cu un număr mare de străini și cu toate acestea relativ repede după revoluția agricolă oamenii au construit deja orașe, regate și imperii uriașe. În lecţia aceasta Dr. Yuval Noe Harari ne arată cum milioane de străini s-au putut pune de acord asupra unor legi, norme și valori comune.
Conflicte Cel mai important efect al Revoluției Agricole a fost apariția societăților umane complexe. Oamenii au început să trăiască în sate și orașe de sute sau chiar mii de oameni. În timp ei au întemeiat orașe, regate și imperii în care milioane de oameni cooperau zilnic pentru obiective comune. Un motiv a fost faptul că agricultura a produs pentru acelaşi teritoriu o cantitate mult mai mare de alimente decât vânătoarea sau culesul. Aceasta este doar o parte din poveste. Simplul fapt că 10.000 de oameni dintr-un oraș sau un milion de oameni dintr-un imperiu au suficientă hrăna nu garantează faptul că ei vor fi de acord cum să împartă mâncarea, pământurile sau apa, că vor soluţiona conflictele interne sau cum să acționeze în vremuri de criză. Dacă oamenii nu pot ajunge la un acord cu privire la aceste lucruri, atunci conflictul se extinde chiar dacă depozitele și hambare sunt pline de alimente. Nu lipsa mâncării a provocat cele mai multe războaie și revoluții din istorie. Revoluția Franceză, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial sau Războiul Civil din Iugoslavia au început toate din cauza altor neînţelegeri. (CREDIT ANCIENTCOINAGE. ORG) În zile noastre țara dintre Marea Mediterană și râul Iordan unii oameni o numesc Israel iar alții Palestina. Această zonă nu a cunoscut nici măcar o zi de pace de foarte mulți ani, chiar dacă există suficientă hrană pentru a hrăni toată populaţia: israelieni, palestinieni, evrei, creștini și musulmani. Aceşti oameni nu se pot pune în nici un caz de Pagina 102
acord cu privire la politică, religie și așa mai departe. Este deci foarte dificil de a crea o ordine socială și politică stabilă acolo. Rădăcina la astfel de războaie și calamități este faptul că Sapiens pur și simplu nu are instinctele naturale pentru cooperarea cu un număr mare de străini. Oamenii au evoluat timp de milioane de ani în grupuri mici. Cele câteva milenii care separară revoluția agricolă de apariția orașelor și imperiilor nu au fost suficiente pentru a permite ca instinctele de cooperare în masă să evolueze prin selecție naturală.
Realităţi imaginare (CREDIT - CATONSVILLE.PATCH.COM/) În locul instinctelor Sapiens a trebuit să dezvolte povești, realități imaginare pentru a putea reglementa cooperarea la o scară mare. Vânător-culegătorii au creat și transmis povești despre spirite ancestrale și totemuri tribale. Aceste povești au permis poate la 500 de persoane să facă comerț cu scoici, să participe la sărbători tribale sau săși unească forțele în luptă. Agricultorii au folosit același truc dar la o scară mult mai mare. Ei au început să urzească povești care în cele din urmă au permis cooperarea a milioane de străini. În jurul anului 8500 î.Hr. cele mai mari așezări din lume erau sate, cum era Ierihonul cu o populaţie de câteva sute de indivizi. Prin anul 3000 î.Hr. existau deja zeci sau chiar sute de mii de oameni. În primul mileniu î.Hr. existau deja imperii cum ar fi Imperiul Roman în regiunea mediteraneană sau Imperiul Han din China cu zeci de milioane de oameni. Aceste societăți se bazau pe credința în realități emergente comune și ordinea care le-a menținut în existență poate fi numită o ordine sau orânduire imaginară. Ordine imaginară înseamnă că normele sociale și juridice care au susținut aceste societăți și le-au stabilizat s-au bazat nu pe instincte naturale sau cunoaştere personală directă ci pe credința în povești comune, în realități imaginare comune. Cum au reuşit poveștile și imaginația să susțină imperii uriașe ca Imperiul Roman, Persan sau cel Chinez am discutat când am detaliat Compania Peugeot. Pentru comparaţie vom lua aici încă două exemple din cele mai cunoscute povești sau mituri ale istoriei pentru a vedea modul în care acestea au fost fundamentale pentru stabilirea și menținerea unei ordinii sociale mari. Prima poveste este Codul lui Hammurabi, scris în jurul anului 1776 î.Hr. care ne arată ordinea socială a imperiului antic al Babilonului, a doua este Declarația Americană de Independență din 1776 AD, care este încă astăzi baza pentru ordinea socială modernă a Statelor Unite ale Americii cu sute de milioane de americani. Pagina 103
Codul lui Hammurabi În 1776 î.Hr., Babilonul era cel mai mare oraş din lume și Imperiul Babilonian probabil cea mai mare entitate politică pe de glob. Regele avea mai mult de un milion de supuşi. Stăpânea cea mai mare parte din Mesopotamia, Irakul de astăzi, inclusiv teritorii largi din ce este astăzi Iran, Siria și Turcia. A fost condus de regele Hammurabi care a scris această colecție de legi și decizii judiciare. Scopul textului a fost de a-l prezenta pe Hammurabi ca un rege-model dar şi ca bază pentru un sistem juridic uniform peste întregul imperiu babilonian, ca generațiile viitoare să învețe ce este dreptatea și cum judecă un rege bun. A avut succes, generații și secole mai târziu elitele intelectuale și birocratice ale Mesopotamiei antice au canonizat acest text și studenții babilonieni au continuat să copieze textul mult după moartea lui Hammurabi. Codul lui Hammurabi este o sursă foarte bună pentru a inţelege cum Babilonienii antici înțelegeau dreptatea şi ordinea socială. Textul începe prin a spune că zeii Anu, Enlil și Marduk, cei mai importanţi zei din panteonul mesopotamian l-au numit pe Hammurabi "pentru a face ca dreptatea să stăpânească în țară, pentru ca să-i elimine pe cei corupţi și răi și pentru a preveni oprimare celor slabi". Textul enumeră apoi aproximativ 300 de exemple de justiție ale lui Hammurabi. Totul conform unei formule care spune că dacă s-a întâmplat un anumit lucru, atunci asta este ce trebuie făcut
(CREDIT - Wikimedia) Iată câteva exemple cu privire la un bărbat din clasa superioară. Dacă el: - cauzează orbirea unui alt om de clasă superioară, va fi orbit şi el - rupe oasele unui alt om de clasă superioară, i se vor rupe şi lui oasele - cauzează orbirea unui om de rând sau rupe oasele unui om de rând va plăti 60 de sicli de argint drept compensare - cauzează orbirea unui sclav sau rupe oasele unui sclav, va trebui să plătească proprietarului o Pagina 104
jumătate din valoarea sclavului - bate o femeie de clasă superioară și provoacă astfel un avort va trebui să plătească 10 arginţi pentru fătul ei. Dacă femeia moare, fiica lui va fi ucisă. - bate o femeie de rând şi provoacă un avort, el ar trebui să plătească 5 arginţi drept compensație. Dacă femeia de rând moare, el trebuie să plătească o despăgubire de 30 arginţi. - bate o femeie sclav și provoacă astfel un avort ar trebui să plătească 2 arginţi în compensație. Dacă femeia moare, el trebuie să plătească despăgubiri de 20 de arginţi proprietarului ei. După enumerarea tuturor hotărârilor judecătorești, Hammurabi a declarat că acestea sunt toate decizii corecte și prin urmare el duce ţara pe drumul adevărului și al unui mod corect de viață. "Eu, Hammurabi, rege nobil nu am fost neglijent față de omenirea acordată mie de marele zeu Emliel, și a căror pastorire mi-a fost încredinţată de zeul Marduk." Codul lui Hammurabi susține că ordinea socială babiloniană este înrădăcinată în principiul universal și etern al justiției dictate de zei. Cel mai important dintre aceste principii este cel al ierarhiei. Conform acestui cod oamenii sunt împărţiţi în două genuri și trei clase. Există oameni de nivel superior, obișnuiți și sclavi. Fiecare dintre aceste categorii este împărțită în bărbați și femei și membrii fiecărui gen și clasă au o valoare diferită. Viața unei femei de rând valorează 30 de arginţi și viața unei sclave valorează doar 20 de șekeli de argint. Ochiul unui bărbat de rând valorează 60 de șekeli de argint, echivalentul a două femei obișnuite sau trei sclave. Acest cod stabilea de asemenea o ierarhie foarte strictă în cadrul familiilor. Copiii nu erau independenți ci proprietatea părinților lor. De aceea dacă un om superior ucidea fiica unui alt om superior, pedeapsa este execuţia fiicei criminalului. Poate suna incredibil că ucigașul rămâne complet nevătămat, în timp ce fiica lui nevinovată este ucisă drept pedeapsă. Pentru Hammurabi și babilonieni, acest lucru era perfect normal. Codul lui Hammurabi s-a bazat pe presupunerea că dacă supuşii regelui acceptă principiul precum și poziția în cadrul ierarhiei și acționează în consecință atunci milioanele de locuitori ai imperiul vor fi în măsură să coopereze eficient și societatea lor va prospera. Imperiul va putea produce suficientă hrană pentru toată lumea, să o distribuie eficient, se va putea proteja împotriva dușmanilor și extinde chiar, va putea dobândi mai multă bogăție și o securitate mai bună.
Declarația de Independență a SUA 3.500 de ani după moartea regele Hammurabi, în Pagina 105
America de Nord existau 13 colonii britanice care făceau parte din dominioanele Angliei. Aceste colonii au considerat că regele Angliei le-a tratat pe nedrept. Reprezentanții lor sau adunat în orașul Philadelphia, iar pe 04 iulie 1776 AD coloniile au declarat că locuitorii lor nu mai erau supuşi ai Coroanei Britanice. Declarația de independență a proclamat alte principii universale și eterne ale justiției care similar celor ale regelui Hammurabi trebuiau să fie inspirate de o putere divină și să servească drept bază pentru o țară nouă şi independentă numită Statele Unite ale Americii. Ceea ce este ciudat și important este că principiul de bază dictat de Dumnezeu americanilor în ce priveşte modul în care oamenii ar trebui să se comporte era exact opusul principiului dictat de zeii vechi ai Babilonului. Zeii babilonieni susțineau principiul ierarhiei, în timp ce Declarația americană afirmă celebru: "Considerăm aceste adevăruri ca fiind de la sine înțelese, că toți oamenii sunt creați egali” (we hold these truths to be self-evident that all men are created equal). Că ei sunt înzestraţi de Creatorul lor cu drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii. Acesta a fost principiul de bază pe care Dumnezeul americanilor l-a dictat acestora. Similar Codului lui Hammurabi, Declarația de Independență promite că dacă oamenii acționează în conformitate cu principiile sale sacre, milioane de oameni vor fi în stare să trăiască împreună, să coopereze eficient, precum și să creeze o societate sigură, pașnică și prosperă. Similar Codului lui Hammurabi, Declarația de Independență americană a fost acceptată de generațiile viitoare și chiar și astăzi la mai bine de 200 de ani după ce Declarația a fost făcută elevii americani copiază încă și învață acest text pe de rost. Avem aici două texte care sugerează modul în care oamenii ar trebui să se organizeze şi principiile de bază ale justiției în societate. Dar aceste două texte ne duc într-o dilemă evidentă. Ambele pretind principii eterne, divine, universale pentru justiție dar acestea sunt opuse. Potrivit americanilor toți oamenii sunt egali, conform babilonienilor oamenii nu sunt egali, există o ierarhie. Cineva trebuie să fi înțeles ceva greșit. Thomas Jefferson Dacă întrebați istoricii, ambele sunt greșite. Atât Hammurabi cât și Thomas Jefferson, părinții fondatori americani, toţi au imaginat o realitate umană guvernată de principii universale și imuabile ale dreptății, cum ar fi egalitatea în locul ierarhiilor. Singurul loc în care există astfel de principii universale, singurul loc în care există justiție este în imaginația fertilă a lui Homo sapiens și în poveștile pe care oamenii le inventează și şi le spun unul altuia. Nu există nici o dreptate obiectivă și nu există nici un principiu obiectiv al justiției adevărat pretutindeni pentru toată lumea. E ușor pentru noi să vedem împărțirea oamenilor în clase ca fiind doar o poveste pe care babilonienii au inventat-o, nu există o astfel de Pagina 106
diviziune în realitate. Cu toate acestea, ideea că toți oamenii sunt egali este de asemenea un mit, o poveste pe care Thomas Jefferson și americanii au inventat-o și în care mulți dintre noi astăzi se întâmplă să credem. În ce sens sunt toţi oamenii cu adevărat egali? Există vreo realitate obiectivă, în afara imaginației şi a poveștilor noastre, în care să putem spune că toți oamenii sunt cu adevărat egali? Să încercăm să traducem celebra propoziţie din Declarația Americană de Independență în termeni biologici și să vedem ce are de spus biologia: Considerăm aceste adevăruri ca fiind de la sine înțelese, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile între care sunt viața, libertatea și căutarea fericirii credit - NIST.GOV În conformitate cu știința biologiei oamenii nu au fost creaţi ci au evoluat şi cu siguranță nu au evoluat să fie egali. Ideea de egalitate este indisolubil legată de ideea de creație. Americanii au luat ideea egalității tuturor oamenilor din creștinism care susține că fiecare persoană are un suflet divin creat și că toate sufletele sunt egale în fața lui Dumnezeu. Cu toate acestea dacă credem pe biologi și mitul creștin despre Dumnezeu, creație și suflete, ce înseamnă că toți oamenii sunt egali? Evoluția, așa cum știm de la biologie, se bazează pe diferențe. Fiecare persoană poartă în ADN-ul său un cod genetic oarecum diferit, iar fiecare persoană este expusă la naștere la influențe diferite de mediu. Acest lucru conduce la dezvoltarea de calități diferite pe care oamenii le duc cu ei. Aceste calități înseamnă şanse diferite de supravieţuire şi reproducere. Chiar gemenii identici nu sunt cu adevărat identici în sens biologic, deoarece experimentează influenţe diferite din mediu în timpul vieţii lor. Dacă vrem să să traducem adevărul biologic ar trebui să spunem nu "creaţi egali" ci "evoluaţi diferit". Cum oamenii nu au fost creaţi, nu există nici un creator care să-i înzestreze cu nimic. Există doar un proces evolutiv orb care nu are scop și nici sens, iar acest lucru este ceea ce duce la naștere. Prin urmare, "înzestrat de Creator",ar trebui să fie tradus pur și simplu"născut". Un alt termen-cheie în Declarația de Independență este "drepturi".Nu există un drept în biologie. În lumea naturală animalele au organe, abilități și trăsături, ele nu au drepturi. Păsările de exemplu nu zboară deoarece au un drept, ci pentru că au aripi. Aceste organe, abilități și trăsături nu sunt inalienabile. Inalienabil înseamnă că nu se pot lua, nu se pot schimba. Multe dintre organele și calitățile animalelor inclusiv la om sunt supuse Pagina 107
mutației constante, acesta este procesul de evoluție. Unele din aceste organe și calități pot fi pierdute în timp.
Struțul spre exemplu a pierdut capacitatea de a zbura. Declarația vorbește despre drepturi inalienabile, dar în biologie ar trebui să vorbim despre trăsături mutabile. Care sunt trasaturile care au evoluat la oameni? Desigur viața, dar ce putem spune despre libertate? Declarația vorbeşte despre viață, libertate și căutarea fericirii. Nu există nici un astfel de concept ca libertate în biologie. La fel ca şi egalitatea, dreptul și societățile cu răspundere limitată, libertatea este inventată de oameni și există doar în poveștile pe care ni le spunem unul altuia. (CREDIT - DRBU.ORG) Al treilea drept este"căutarea fericirii". Până în prezent, cercetare biologică nu a reușit să vină cu o definiție clară a fericirii sau o măsură obiectivă a fericirii. Cele mai multe studii biologice recunosc existența plăcerii. Este mult mai ușor să se definească și să se măsoare plăcerea. Să luăm conceptele cheie: viață, libertate și căutarea fericirii, o traducere în termeni biologici este "viață și căutarea placerii". Dr. Harari încearcă o traducere a acestei propoziţii celebre în termeni biologici: Noi susținem aceste adevăruri ca fiind de la sine înțeles că toți oamenii au evoluat diferit, că se nasc cu anumite trăsături mutabile şi că printre acestea sunt viața, precum și căutarea placerii. Avocații egalităţii, a drepturile omului și ai democrației vor fi oripilaţi de acest linie de gândire. Răspunsul lor va fi probabil de genul că știm că oamenii nu sunt egali d.p.d.v. biologic. Dacă noi credem însă că toți oamenii sunt egali în esență, aceasta ne va permite să creăm o societate stabilă și prosperă, așa că o credem în continuare chiar dacă nu este un adevăr biologic. Avem aici ceea ce oamenii de știință descriu când vorbesc despre realități sau ordini imaginare. Noi credem într-un fel în care societatea ar trebui să se comporte nu pentru că este adevărat obiectiv, un fapt științific, ci pentru că crezând în această poveste imaginată vom putea să cooperăm eficient precum și să cimentăm o societate stabilă. Aceste realităţi imaginare sunt singurul mod în care un număr mare de oameni pot coopera eficient. Sunt necesare, dar nu înseamnă că sunt cu adevărate obiective. Hammurabi şi-ar fi apărat principiul său ierarhic, folosind exact aceeași logică. Dacă ordinea socială așa cum vedem acum se bazează pe povești și realități imaginare, cum putem împiedica o posibilă prăbuşire a ei?
Pagina 108
Pericolul prăbuşirii ordinii sociale Răspunsul este că există într-adevăr un astfel de pericol. Tocmai de aceea ordinea socială a oamenilor este mult mai puțin stabilă decât ordinea socială de la cimpanzei, lupi, sau furnici și de ce noi, oamenii, avem atât de multe revoluții și răsturnări de regim în istorie. Ordinea socială nu poate fi schimbată tot timpul, altfel nu am putea construi societăți durabile. Oamenii investesc o mulțime de timp, efort şi bani în stabilizarea ordinii sociale și a poveștilor care o susțin. Unele astfel de eforturi iau forma violenței și coerciției. Armate, forțe de poliție, tribunal și închisori sunt mereu active şi forțează oamenii să acționeze în conformitate cu ordinea imaginară. Cu toate acestea, un ordin imaginar nu poate fi susținut numai prin violență, necesită de asemenea adevăraţi credincioși. (CREDIT: REUTERS / ALESSANDRO Un singur preot are de multe ori rolul a 100 de soldați, mult mai ieftin și mai eficient. Preotul te convinge să crezi în această poveste, iar apoi nu va mai fi nevoie de soldați și poliție pentru a menține ordinea. Aceasta a fost într-adevăr cheia pentru crearea structurilor sociale stabile. Creștinismul de exemplu nu ar fi durat 2000 de ani doar prin violență și constrângere. Creștinismul a reușit să dureze atât de mult deoarece cei mai mulți episcopi, preoți, papi au crezut cu adevărat în poveștile din Biblie și în Isus. În mod similar, democrația americană nu ar fi durat 250 ani dacă toţi președinții, senatori și liderii de partid nu ar fi crezut în egalitatea și drepturile omului și lucruri de genul asta. Există lideri politici din SUA care acționează ca și cum ar crede, chiar dacă de fapt nu o fac, este însă o excepție, cei mai mulţi dintre ei cred într-adevăr altfel democrația s-ar fi prăbușit cu mult timp în urmă. În mod similar, atunci când ne uităm la economie, sistemul capitalist s-ar fi prăbușit dacă bancherii, independenţii și șefii corporațiilor nu ar fi crezut în poveștile capitalismului.
Ce cred oamenii? (CREDIT - Wikimedia) Cum anume pot oamenii fi determinaţi să creadă într-o ordine imaginară, cum ar fi creștinismul, democrația sau capitalismul? Acesta este scopul principal al educației și socializării. Din momentul naşterii până în momentul morţii noi suntem bombardaţi constant cu poveștile de bază ale societății noastre. Am auzit aceste povesti în cuvinte, în basme, ca drame, melodii, ca propagandă politică. De asemenea putem vedea, atinge, mirosi, gusta chiar aceste poveşti fundamentale în picturi, arhitectură, modă, Pagina 109
alimentaţie și în moda îmbrăcămintei. De exemplu, cel puțin în țările occidentale oamenii de azi cred în egalitate. E la modă pentru cei bogați să poarte blugi, care au fost inițial îmbrăcămintea clasei muncitoare. Un profesor de la o universitate atunci când ajunge lector nu are nevoie de blugi, el nu face o muncă periculoasă sau grea. Prin purtarea blugilor el transmite mesajul că el crede în egalitate. În Evul Mediu oamenii nu credeau în egalitate ci în ierarhii. Un nobil nu ar fi purtat hainele de lucru ale țăranului. O mare parte din ceea ce fac profesorii de istorie, sociologie, antropologie, ştiinţe umaniste și sociale este de a studia modul în care ordinea imaginară, poveștile în care credem sunt țesute în fiecare aspect al vieții de zi cu zi, cum ar fi hainele pe care le purtăm. Acest curs nu poate aprofunda acest subiect din cauza constrângerilor de timp, se vor spune doar câteva cuvinte generale. Dr Harari s-a axat pe trei factori principali care împiedică persoanele să-şi dea seama că principiile care organizează viața lor și societatea există numai în imaginația lor. În primul rând chiar dacă ordinea imaginară există doar în mintea noastră, societatea încearcă cât mai mult să o lege de realitatea materială. Pentru a fi cu adevărat puternice și influente poveștile trebuie să părăsească sfera minții și să înceapă să modeleze lumea materială. Majoritatea occidentalilor cred de exemplu în individualism. Ei cred că fiecare ființă umană este o persoană a cărei valoare adevărată nu depinde de poziția în ierarhia socială, nici de ceea ce alți oameni cred despre ea. Ideea principală a individualismului este că fiecare persoană are un soi de lumină interioară care dă valoare și semnificație vieții lor. În școlile moderne spunem copiilor că dacă colegii lor fac haz de ei ar trebui să-i ignore pur și simplu, colegii lor nu știu cu adevărat cine sunt, doar individul îşi cunoaște propria valoare. Această poveste a individualismului a avut un impact imens asupra arhitecturii moderne. Casa modernă ideală este împărțită în camere mai mici, astfel încât fiecare copil să poată avea un spațiu privat, ascuns, oferind autonomia maximă copilului. Această cameră privată are de foarte multe ori o ușă care poate fi blocată de către copil. Părinții trebuie să bată pentru a intra în cameră. Deseori copiii au autonomie în camerele lor spre exemplu în decorare. Ei pot pune afișe cu cântăreți sau jucători de fotbal, decid cum va arăta spațiul lor privat. Acest lucru reflectă idealul individualismului. Cineva care crește într-un spațiu privat și închis nu se poate imagina altfel decât o persoană a cărei adevărată valoare emanează din interior.
Pagina 110
În Evul Mediu nobilii nu credeau în individualism. Nobilimea medievală crede că valoarea unei persoane este dată de locul în ierarhia socială și ce alte persoane spuneau și gândeau despre ea. Pentru un nobil să râdă alte persoane de el, chiar și copii era o mârșăvie oribilă. Nobilii învățau copii să protejeze numele lor bun în societate, chiar cu prețul vieții. Un tată nobil îi spunea fiicei lui, dacă alți copii râd de tine atunci trebuie să-ţi protejezi onoarea pentru că adevarata ta valoare nu vine din interior ci vine de la ceea ce cred și spun alți oameni despre tine. Sistemul de valori medieval nu a rămas doar în minte; a avut un impact enorm asupra lumii din jur, în arhitectură. Locuinţa unui nobil medieval, castelul, rareori avea camere private pentru copii. Fiul adolescent al unui baron medieval, nu avea o cameră proprie cu o ușă care să o poată închide, el nu-şi putea decora camera în modul în care îi plăcea, punând afișe cu cavaleri celebri pe pereți sau săbii și topoare. El dormea și creştea în săli mari comune. Somnul și mănâncatul în prezența constantă a altor persoane l-au învățat că adevărata lui valoare depinde de ceea ce alții spun și gândesc despre el. Aceasta este prima metodă prin care structurile imaginare se stabilizează, transformăm poveștile în case, trăim apoi în ele iar asta formează mințile noastre și ne face să credem mai ușor aceste poveşti speciale. Al doilea lucru care ajută la stabilizarea orânduirii imaginare este că aceasta este mulată pe dorințele noastre profunde. Majoritatea oamenilor nu acceptă că structura care reglementează viața lor este imaginară, deoarece chiar această structură controlează și modelează dorințele lor cele mai adânci. Chiar dorințele cele mai egoiste şi personale sunt de obicei programate sau determinate de organizarea imaginară a societății. Să luăm de exemplu dorința atât de populară în zilele noastre de a face un concediu în străinătate în Franta sau India sau oriunde. Mulți oameni visează în ziua de azi să meargă în vacanță în alte țări. Nu există însă nimic natural evident aici. Un cimpanzeu alfa mascul nu visa niciodată să-şi utilizeze puterea sa în banda de cimpanzei pentru a merge în vacanță pe teritoriul unei trupe de cimpanzei vecine. În mod similar, elitele multor societăților umane cum ar fi elita Egiptului antic au petrecut averile pentru construcţia de piramide uriașe unde cadavrele lor s-au Pagina 111
mumificat. Nici unul dintre cei mai bogaţi oameni din Egiptul antic nu şi-a dorit să călătorească într-o vacanță de vară în Babilon sau o vacanță de schi în Fenicia. Oamenii de astăzi petrec o mare parte din timp, efort precum și bani pe vacanţe în străinătate. Nu pentru că e firesc să vrem astfel de lucruri dar pentru că am fost programaţi de poveștile societăților noastre să vrem astfel de lucruri. Oamenii de azi sunt adevărați credincioși în poveștile a ceea ce oamenii de știință numesc consumismul romantic.
Consumism Romantic Consumismul romantic este una dintre poveștile cele mai puternice astăzi în lume. Este o combinație între două dintre cele dominante ideologii moderne târzii: romantism și consumism. Romantismul ne spune că pentru a profita din plin de viață și potențialul uman trebuie să avem cât mai multe experiențe diferite posibil. Trebuie să ne deschidem la un spectru larg de emoţii şi să degustăm diferite tipuri de relaţii, alimente, să învățăm să apreciem tot felul de stiluri muzicale și artistice. Potrivit romantismului metoda este de a ne elibera de rutina de zi cu zi este să lăsăm în urmă mediul familiar și a călători într-o țară îndepărtată unde putem experimenta cultural, mirosuri, gusturi, norme și valori ale altor oameni. Auzim din nou și din nou aceeaşi poveste romantică despre cum o nouă experiență "mi-a deschis ochii și mi-a schimbat viața". Consumismul, o altă ideologie importantă ne spune că pentru a fi fericit trebuie să consumăm cât mai multe produse și servicii posibil. Daca simţim că ceva lipseşte în viaţa noastră sau ceva nu e în ordine, atunci probabil avem nevoie să cumpărăm un produs sau serviciu nou. Poate avem nevoie de terapie de relație sau de cursuri de yoga. Dar trebuie să cumpărăm ceva pentru a fi cu adevarat fericit. Fiecare serial de televiziune este o altă mică poveste despre modul în care consumul unor produse sau servicii vor face viața mai bună. Romantismul se îmbină perfect cu consumismul. Căsătoria dintre ele este ceea ce a dat naștere la piața infinită de experienţe pe care se întemeiază industria turismului modern. Industria turismului este una dintre cele mai mari industrii din lume. Ea nu vinde bilete de avion sau camere de hotel, vinde experienţe. Paris nu este un oraș; din punct de vedere turistic Paris este o experiență. India nu este o țară, India este pur și Pagina 112
simplu un alt fel de experiență. Schi-ul în Alpi nu este un sport ci un al treilea fel de experiență. Oamenii o fac pentru că vor experienţe. Consumul tuturor acestor experiențe ar trebui să ne extindă orizonturile, să ne împlinească potenţial și să ne facă fericiți. Când un multimilionar se ceartă cu soția el poate încerca să repare lucrurile printr-o vacanță scumpă la Paris. Aceasta nu este o reflectare a unor dorințe naturale și independente; aceasta este o reflectare a unei credințe arzătoare în povestea consumismului romantic. Un om bogat din Egiptul antic nu ar fi visat niciodată să-şi rezolve o criză de familie prin luarea soţiei în vacanță în Babilon. El ar fi încercat să repare lucrurile sugerând construcţia unui mormânt somptuos la care ea a visat mereu, sau să fie de acord să mumifice corpul ei după moarte. CREDIT ASSETS.NYDAILYNEWS Ca şi elitele din Egiptul antic, cei mai mulți oameni pe parcursul istoriei au fost foarte ocupaţi cu construcţia piramidelor. Numai numele, dimensiunile și formele acestor piramide s-au schimbat de la o societate la alta. De exemplu aceste piramide pot lua forma unui apartament somptuos cu vedere spre Fifth Avenue în New York, sau o vilă cu o piscină mare și o mulțime de camere si trei mașini și așa mai departe. Oamenii sunt atât de ocupaţi cu urmărirea acestor fantezii încât se opresc rar să se intrebe de ce cred în ele în primul rând. Al treilea lucru care stabilizează orânduirea imaginară este că aceasta este incorporată nu numai în dorinţele unei singure persoane ci în nenumăraţi oameni. Chiar dacă printrun efort supraomenesc reușești să te eliberezi de dorința de a pleca în străinătate sau de a avea o casă mare ești doar o singură persoană. Pentru a schimba cu adevărat o societate trebuie să convingi milioane de străini să se comporte ca tine și să coopereze cu tine. Realitatea imaginară nu este o orânduire subiectivă existentă în imaginația unei singure persoane ci o orânduire inter-subiectivă, care există în imaginația comună a mii şi chiar milioane de oameni. Pentru a înțelege ce înseamnă acest lucru, Dr. Harari trebuie să spună câte ceva despre diferenţa dintre obiectiv, subiectiv și inter-subiectiv. Diferența dintre ele este de fapt unul dintre cele mai importante mesaje. Obiectivul este ceva care există independent de conștiința umană și de ceea ce cred oamenii, pot inventa și spune unul altuia. Un exemplu bun de ceva care are o existență obiectivă, de o realitate obiectivă este activitatea radio. Radioactivitatea nu este o poveste pe care oamenii au inventat și şi-au spus-o unul altuia. Radioactivitatea a existat și a influențat oamenii cu mult înainte ca cineva să știe despre ea. Există și influențează chiar oamenii care nu cred în ea. Primii savanți care au studiat sau descoperit radioactivitatea în secolele 19 şi începutul sec. 20, nu au înțeles cu ce au de a face. Foarte adesea ei nu şi-au luat toate măsurile de precauție și prin urmare unii dintre ei, Pagina 113
cum a fost Marie Curie, au murit ca urmare a expunerii la radioactivitate fără măsuri de precauție. Subiectivul este ceva care există, în funcție de conștiința și convingerile unui singur individ, și va dispărea sau schimba dacă acel individ special îşi schimbă convingerile. De exemplu mulți copii cred în existența unui prieten imaginar pe care numai copilul îl poate vedea și vorbi. Pe măsură ce copilul crește, el nu mai crede și prietenul imaginar dispare. Un prieten imaginar este un fel de entitate subiectivă, ea există doar în imaginația unui singur copil. Inter-subiectivul este ceva care există în rețeaua de comunicații care leagă conștiința subiectivă a mai multor persoane fizice. Dacă un singur individ își schimbă convingerile sale sau moare este de mică importanță. Cu toate acestea, în cazul în care cele mai multe persoane din rețea mor sau îşi schimbă convingerile, atunci fenomenul inter-subiectiv va evolua și se va schimba, sau va dispărea complet. Mulți dacă nu majoritatea jucătorilor cei mai importanţi ai istoriei sunt entități inter-subiective: zei, națiuni, drepturile omului, bani, corporații și așa mai departe, sunt toate entitățile intersubiective. Ele nu sunt prieteni imaginari ai unui singur individ, nu sunt nici entități obiective și forțe cum ar fi radioactivitatea. Dacă luăm Compania Peugeot din nou, ca exemplu. Societate Peugeot nu este o entitate subiectivă. Nu este prietenul imaginar al CEO-ului. Compania există în imaginația comună a milioane și milioane de oameni. Consiliul de administrație, avocați, secretari, angajati ai firmei, managerii și CEO-ul şi prietenii săi toţi cred că există Peugeot. Dacă numai CEO-ul nu ar mai crede în existența companiei ei l-ar pune în cel mai apropiat ospiciu și ar numi pe altcineva. Peugeot nu depinde de convingerea unei singure persoane. În mod similar dolarul american, drepturile omului sau chiar Statele Unite ale Americii în sine există în realități inter-subiective, în imaginația comună a milioane şi milioane de indivizi. Nici un individ nu poate amenința existența lor prin schimbarea convingerilor sale. Pentru a le schimba cu adevărat, el va trebui să se schimbe convingerile a sute de milioane de persoane diferite. Evident, o astfel de schimbare uriașă nu este ușor de realizat. Pentru a schimba conștiința a sute de milioane de oameni simultan ai nevoie de obicei de ajutorul unor organizații mari cum ar fi un partid politic sau o religie sau o mișcare teologică. În scopul de a stabili astfel de organizații complexe va trebui să convingi milioane de străini să coopereze unul cu altul și să creadă într-un alt mit comun. În scopul de a schimba o orânduire imaginară existentă, trebuie să credem mai întâi într-una alternativă. Pentru a demonta compania Peugeot trebuie mai întâi să vă imaginaţi ceva mai puternic ca Pagina 114
sistemul juridic francez. Dacă doriți să schimbați sistemul juridic francez va trebui să credeţi în existența a ceva chiar mai puternic, cum ar fi națiunea franceză. Nu există nici o cale de ieșire din orânduirile imaginare. Când am demolat zidurile închisorii imaginare și credem că suntem liberi ne trezim în curtea mai spațioasă a unei închisori mai mari. Singura modalitate de a opri o poveste este a începe să credem într-o poveste mai mare și mai complicată. Curte în închisoarea centrală feminină din CALIFORNIA Aceasta este deci metoda de construcţie a unei orânduiri imaginare în care milioane de oameni se pot încrede vreme de decenii, secole și milenii. Prin încorporarea în mediul material care înconjoară oamenii a celor mai profunde credințe și dorințe a milioane și milioane de oameni. Dacă puteți face asta, atunci veţi putea crea o societate de succes. Fără ea nu veţi putea crea o societate stabilă chiar dacă aveți toate alimentele din lume. Ordinea socială se va prăbuși, indiferent cât de mult alimente aţi avea în posesie. Chiar dacă aveți aceste două condiții, nu este încă suficient pentru a construi orașe, regate, imperii și state foarte mari. Mai este nevoie de încă un al treilea ingredient.
Ingredientul final Până la sfârșitul Revoluției Agricole toate informațiile necesare pentru a opera societăți umane au fost stocate și procesate în creierul uman. Aceasta a lucrat destul de bine pentru zeci de mii de ani. După Revoluția Agricolă societățile umane au început să crească tot mai mult, cantitatea de informații necesare a crescut. Pentru funcţionarea unui oraș de 5000 de oameni era nevoie de mult mai multe informații decât un trib mic în căutarea hranei, atât de multe informații încât cele mai multe creiere umane sunt pur și simplu incapabile să le manipuleze pe toate. Chiar mai important era nevoie de a stoca și procesa nu numai cantități tot mai mari de informații, dar și un tip de informații complet nou, pentru care creierul uman mediu este prost adaptat. Acest nou tip de informații este monoton, conţine date matematice sau mai simplu numere. Vânător-culegătorii antici au avut puţină nevoie de numere. Pentru a supraviețui era suficient să-și amintească forma, calităţile, felul de comportament a mii de specii de plante și animale și de asemenea săși amintească calităţile, caracterul și relațiile cu mai mulți membri ai tribului. Presiunile evolutive peste generațiile au adaptat creierul uman pentru a stoca și analiza cantități imense de informații botanice despre plante, informații zoologice despre animale, informații topografice precum și informații sociale umane. Vânător-culegătorii nu au fost obligați să înregistreze cantități mari de date matematice. Pagina 115
(CREDIT - LAUGHINGSQUID.COM) Pentru a menține un regat mare însă, numerele și datele matematice sunt vitale. Nu este suficient să legifereze și să spună povești despre zei. Dacă Hammurabi dorea să mențină ordinea unui imperiu el trebuia să colecteze impozite de la sute de mii de oameni. Pentru aceasta el a trebuit să colecteze date despre veniturile și averile tuturor acestor oameni. Avea nevoie de date despre plățile care au fost deja efectuate, datorii și amenzi, reduceri și scutiri. Aceasta se adună în milioane de date care trebuie să fie stocate și procesate. Fără această capacitate, regele Hammurabi sau orice alt stat nu ar ști ce resurse are la dispoziție. Problema a fost și că stocarea, colectarea şi prelucrarea acestor cantități mari de date este imposibil pentru majoritatea creierelor umane. Această limitare mentală a constrâns sever dimensiunea și complexitatea colectivelor umane după Revoluția Agricolă. Dacă cantitatea de oameni și proprietăți într-o anumită societate creştea prea mult nimeni nu mai putea face matematica şi sistemul se prăbușea. Mii de ani după revoluția agricolă rețelele sociale umane au rămas relativ mici și simple. Primii care au reușit să depășească această problemă au fost vechii sumerienii, în sudul Mesopotamiei, astăzi sudul Irakului. Orașe mari și chiar imperii au început în jurul anului 4000 î.Hr. în acea zonă. Cândva între 3500 î.Hr. și 3000 î.Hr., unele genii sumeriene necunoscute au inventat un nou sistem pentru stocarea și prelucrarea informațiilor în afara creierului. Acest nou sistem a fost construit special pentru a manipula cantități mari de numere şi date matematice. În acest fel sumerienii şi-au eliberat orânduirea socială de limitele creierului uman și au deschis calea pentru apariția societăților mari. Acest sistem de prelucrare a datelor inventat de sumerieni se numeşte desigur scrisul. Scrisul este o metodă pentru stocarea și procesarea informațiilor prin folosirea semnelor materiale mai degrabă decât neuroni. Scrisul nu a fost inventat pentru poezie sau filozofie, istorie, acest lucru se putea face şi fără scris. Dacă ne uităm la primele cuvinte de înțelepciune care ajung la noi de la strămoșii noștri din urmă cu 5000 ani vom fi dezamăgiţi. Dacă sperăm că că primele cuvinte scrise de natură umană sunt un soi de idei filosofice înțelepte sau poem minunat sau o poveste ne înşelăm.
Pagina 116
Imaginea din stânga este o tabletă de lut din orașul Uruk din sudul Mesopotamiei, unul dintre primele texte din istorie. Din câte înţelegem această tabletă spune "29.086 măsuri, orz, 37 luni Kushim". Sensul mai probabilă a acestui text este că 29.086 măsuri de orz au fost primite pe parcursul a 37 de săptămâni semnat Kushim. Nu suntem siguri ce înseamnă Kushim, ar putea să fie titlul unui titular de birou sau numele unei persoane. Dacă Kushim era numele unei persoane, el poate fi primul individ din istorie al cărui nume este cunoscut. Toate numele anterioare, cum ar fi neanderthalienii, sau Göbekli Tepe sunt invenții moderne. Odată cu apariția scrisului începem să auzim istoria prin urechile protagoniștilor săi. Se spune că primul nume înregistrat în istoria omenirii nu aparține unui profet, poet, filosof sau mare rege ci unui contabil. Primele texte ale istoriei nu au conținut perspective filozofice sau poezie sau legi ale unor triumfuri regale. Primele texte ale istoriei au fost documente economice destul de plictisitoare care înregistrează plata impozitelor, acumularea de proprietăţi precum și dreptul de proprietate asupra bunurilor. Cu trecerea secolelor, scrierile au devenit mai sofisticate, iar oamenii au început să scrie nu numai taxe și listele de proprietate dar și poezie, filozofie, legi și scripturi sacre. Chiar și astăzi, funcția cea mai de bază a scrisului este de a stoca informații administrative și date matematice care nu pot fi stocate și procesate în creierul uman. Astăzi, limba dominantă a întregii lumi este limbajul numerelor. Aproape toate statele, companii, organizații și instituții, indiferent dacă vorbesc limba engleză, arabă, hindi, sau norvegiană folosesc toate același limbaj de numere pentru a înregistra și procesa date. Fiecare bucată de informații care poate fi tradusă în cifre este stocată, răspândită și prelucrată cu o viteză și eficiență uimitoare. Informații care din anumite motive nu pot fi traduse în limbajul numerelor sunt de multe ori ignorate sau uitate. O persoană care dorește într-adevăr să influențeze deciziile guvernelor, organizațiilor și companiilor internaționale nu trebuie să învețe să vorbească limba engleză sau chineză, ea trebuie să învețe să vorbească în cifre. Există domenii întregi ale cunoașterii, fizică și inginerie care au pierdut aproape toate legăturile cu limba umană vorbită și sunt menținute aproape în întregime de către programe matematice. Să luăm această ecuație înfricoșătoare. Când o văd, Pagina 117
majoritatea oamenilor intră de obicei în panică. Această reacție este firească, nu o urmare a lipsei de inteligență sau de curiozitate. Este pur și simplu pentru că creierul uman este - cu rare excepții - incapabil să gândească în concepte precum relativitatea sau mecanica cuantică. Fizicienii au reușit să se dezvolte idei și teorii deoarece au învățat să anuleze modul tradițional uman de a gândi. Au învățat în schimb să gândească cu ajutorul sistemelor de prelucrare a datelor cum ar fi sursele externe de scris, ecuații și calculatoare. Etape cruciale ale progresului în fizică au loc nu în capul fizicianului ci în interiorul calculatoarelor sau pe tablele sălilor de clasă sau pe hârtie pentru că toate aceste ecuaţii nu se pot calcula în cap, capul nu e construit pentru aşa ceva. (CREDIT - PSTCC.EDU) Mai recent, script-uri matematice și limbajul numerelor au dat naștere la un sistem de scriere și mai revoluționar, script-ul binar computerizat, care constă din doar două semne, zero și unu. Videoclipurile pentru acest curs sunt în limba engleză, dar cuvintele sunt înregistrate și transmise codificat în zero şi unu în interiorul computerelor. Acest lucru nu este sfârșitul poveștii evoluţiei scrisului. Astăzi oamenii de știință încearcă să creeze inteligență artificială care se va baza complet doar pe script-ul binar al calculatoarelor. Dacă reușesc, vom avea o inteligență care vorbește și gândește numai în numere. În cazul în care acest lucru se întâmplă, atunci scrierea care a fost inventată prima acum cinci mii ani ca o modalitate de a ajuta creierul uman poate înlocui în cele din urmă creierul uman complet. Dar acesta este viitorul. În primul rând trebuie încă să înțelegem trecutul.
Pagina 118
Lecţia VII - NU există dreptate în istorie Un factor critic în formarea societăților complexe a fost împărțirea populației într-o ierarhie de grupuri. Societățile agricole și industriale au fost construite pe ierarhii de clasă, rasă, etnie şi gen. De ce a nu a fost posibil să se creeze o societate egală și dreaptă? Care este rădăcina profundă a prejudecăților și nedreptăţii? Şi în special, de ce aproape toate societățile cunoscute tratează bărbaţii ca superiorii femeilor? Acestea sunt întrebările la care Dr. Yuval Noe Harari încearcă să răspundă în a șaptea lecţie de din cursul “O scurtă istorie a omenirii”. Această lecţie este ultima parte din secțiunea a doua, Revoluția Agricolă.
Ierarhii și organizații Înțelegerea istoriei umane în mileniile următoare revoluției agricole practic se reduce la o singură întrebare. Cum se pot organiza oamenii în reţele de cooperare în masă fără instinctele biologice necesare pentru a susține aceste structuri? Răspunsul scurt este că oamenii au creat orânduiri imaginare și au inventat scrisul care a umplut golurile lăsate de moștenirea biologică. Vom examina impactul noilor reţele de cooperare în masă asupra vieţii și a relațiilor dintre oameni. Apariția acestor reţele de cooperare în masă a fost pentru mulţi o binefacere dubioasă. Orânduirea imaginară care le-a susținut nu era nici neutră, nici echitabilă. Au împărţit oamenii în grupuri imaginare și au aranjat grupurile într-o ierarhie. Clasele superioară s-au bucurat de privilegii, putere și bogăție iar cele inferioare de discriminări și depresii. Codul lui Hammurabi de exemplu, a stabilit o ierarhie clară a clasei superioare, de rând și sclavi. Cei din clasa superioară luau tot ce era bun în viață, cei de rând primeau ce mai rămânea iar sclavii nu primeau nimic. Toate societățile cunoscute au fost împărțite în astfel de ierarhii complexe. În unele locuri și epoci, persoanele au fost împărțite în funcție de castă, în altele în funcție de rasă sau religie sau avere. De multe ori mai multe astfel de diviziuni au fost aplicate dintr-o dată. Un exemplu din lumea modernă: în Statele Unite ale Americii oamenii sunt împărțiţi și trataţi în funcție de rasă, religie, sex şi avere simultan. Statutul unei negrese bogate musulmane este diferit de statutul unei negrese bogate creștine sau de cel al unui evreu Pagina 119
sărac alb. Oricâte divizii are o societate, principiul de bază rămâne mereu același. Se clasifică oamenii în diferite categorii și persoanele sunt tratate în funcție de categoria în care sunt plasate. Nu e nevoie să cunoaştem abilitățile sau personalitatea fiecăruia. (credit APNABHAARAT.FILES) La căsătorie, în societatea tradițional hindusă, primul si cel mai important atribut al partenerului potențial este casta din care face parte. Acest lucru este mult mai important decât personalitatea sau obiceiurile. Oamenii care cred în ierarhia specială a grupurilor, cum ar fi sistemul de caste din India vor tinde întotdeauna să pretindă că ierarhia este naturală și inevitabilă; aceasta reflectă pur și simplu modul în care lucrurile sunt în lume. Rasiștii de exemplu susțin că există diferențe reale biologice între africani, europeni, chinezi și australienii aboriginali. Hinduşii care aderă la sistemul tradițional de caste cred de asemenea că forțele cosmice sunt responsabile pentru împărțirea castelor. Potrivit unui foarte celebru mit creaţionist Hindus, zeii au creat lumea din corpul mitologic al unei entităţi primordiale Purusha. Potrivit acestei poveşti, soarele a fost creat din ochii lui Purusha. Luna a fost creată din creier, brahmanii, preoții, cea mai înaltă castă din gura sa. Kshatriyas, clasa războinică din brațele lui Purusha și vaisya, țăranii și negustorii din coapsă. Shudras, agenți și sclavii care fac toate treburile murdare au fost creaţi din picioarele lui Purusha. În conformitate cu această poveste diferențele socio-politice dintre brahmani, Shudras, Vaishyas și așa mai departe sunt naturale și eterne la fel ca diferențele între soare și lună. Vechii chinezi credeau că atunci când zeița creatoare Nüwa a creat oamenii din pământ ea a creat aristocrații din solul galben, fin şi bun în timp ce oamenii de rând i-a format din noroi maro și acesta este motivul pentru care aceştia nu sunt la fel de buni. Astăzi capitaliștii cred că ierarhia averii reflectă diferențele reale între capacităţile și calitățile oamenilor. Mulți dintre ei cred că cei bogaţi au mai mulți bani și privilegii deoarece sunt mai inteligenţi și lucrează din greu. Capitaliștii cred că este echitabil dacă bogații primesc o îngrijire a sănătății, educație şi nutriție mai bună pentru că au câștigat aceste merite, reflectă abilitățile lor superioare. Cu toate acestea, aceste ierarhii sunt produsul imaginației umane, simple povești umane care nu reflectă nici o ordine naturală. Brahminii și Shudras în Pagina 120
India spre exemplu, nu au fost creaţi de zei din diferite părți ale corpului lui Purusha, distincția a fost creată de legi și norme pe care oamenii care trăiau în nordul Indiei cu trei mii de ani în urmă le-au inventat. Între oamenii de culoare şi cei albi există diferențe obiective biologice, cum ar fi culoarea pielii și tipul de păr, dar nu există nici o dovadă că diferențele dintre rase se extind la inteligenţă sau moralitate cum susțin rasiștii. Cei mai mulți oameni sunt în zilele noastre ofensaţi de ideea unei ierarhii rasiale care să interzică persoanelor de culoare să trăiască în cartiere de albi, sau să fie trataţi în spitalele albilor. În schimb ierarhia săracilor şi bogaților în care oamenii bogați trăiesc în cartiere separate de lux, studiază la școli separate mai bune, primesc tratament medical în spitale diferite și mai bune pare perfect normală pentru mulți dintre noi astăzi. Cu toate acestea este un fapt dovedit că cei mai mulți oameni bogați sunt bogaţi doar deoarece sunt născuţi într-o familie bogată şi nu pentru că au unele aptitudini superioare. Cei mai mulți săraci vor rămâne săraci de-a lungul vieții lor deoarece au fost destul de nenorociţi pentru a se naşte într-o familie săracă. Aceasta nu reflectă deloc abilitățile și caracterul omului. După cum arată dr. Harari, toate metodele prin care societățile pe parcursul istoriei au clasificat oamenii în ierarhii şi grupuri s-au bazat pe poveşti imaginare. Acestea nu reflectă realitatea obiectivă. Din păcate, societățile umane complexe par să solicite astfel de ierarhii imaginare și o astfel de discriminare nedreaptă. Nu toate ierarhiile sunt identice din punct de vedere moral. Unele societăți au suferit tipuri extreme de discriminare. Cu toate acestea, oamenii de știință nu cunosc nici o societate complexă, nicicând în istorie, care să fi fost capabilă să se organizeze și să se mențină fără o ierarhie imaginară și un mod de discriminare. Aceasta datorită faptului că ierarhiile şi clasificările imaginare servesc o funcție socială importantă. Acestea permit străinilor să știe cum să se trateze unul pe altul fără a pierde timp și energie pentru se cunoaşte personal. De exemplu, cum poate un profesor să decidă pe cine să accepte ca studenți? Un rabin evreu al secolului al 18-lea ar accepta doar bărbați evrei. Un guru într-o comunitate tradițională hindusă ar accepta numai bărbați din casta Brahmin. O universitate de prestigiu americană privată acceptă în zilele noastre numai oameni bogați pentru că numai ei pot plăti taxele de școlarizare. Pagina 121
Chiar şi pentru a merge pe stradă avem nevoie de ajutorul acestor grupări imaginare și ierarhii pentru că trăim în orașe de milioane de oameni si trebuie să știm cum să tratăm pe străinii pe care-i întâlnim fără să îi cunoaştem personal. Există indicii vizuale despre ierarhia fiecăruia. Noi vedem oamenii diferiţi în funcţie de modul în care sunt îmbrăcați. Tratăm diferit bărbații și femeile. Uneori tratăm diferit persoanele cu diferite simboluri religioase asupra lor. Diferențele în abilitatile naturale joacă de asemenea un rol în formarea diferenţelor sociale, dar ele sunt de obicei şi ele fltrate prin ierarhiile imaginare ale societăților noastre. Acest lucru se întâmplă în două moduri. În primul rând cele mai multe dintre abilitățile oamenilor trebuie să fie cultivate, dezvoltate. Chiar dacă cineva are un anumit talent nativ cum ar fi pentru fotbal sau afaceri, acesta va rămâne de obicei latent în cazul în care nu este stimulat, corectat și folosit. Nu toți oamenii din societate au aceeași șansă de a cultiva și de a-şi exercita abilitățile native. Faptul că au sau nu această posibilitate va depinde de obicei de locul lor în ierarhia imaginară a acelei societăţi. Oamenii care se nasc într-o familie bogată din Statele Unite sau Australia cu o dispoziţie nativă pentru afaceri au o şansă mult mai mare să-şi dezvolte această capacitate latentă. Familia îi poate trimite la şcoala de afaceri. Dacă se nasc într-o familie săracă în care nu pot să-şi finanțeze pregătirea și trebuie să lucreze într-o fabrică pentru a-şi sprijini familia, atunci șansele lor sunt foarte limitate. În al doilea rând, chiar dacă oamenii din clase diferite dezvoltă oarecum aceleaşi abilități e încă puțin probabil să se bucure de șanse de succes egale, deoarece aceştia vor trebui să joace jocul după reguli diferite. Dacă spre exemplu în secolul al 19-lea, în timpul stăpânirii britanice a Indiei un Brahman din cea mai înaltă castă socială indiană, un englez protestant și un irlandez catolic în India reușeau să dezvolte aceleași abilități în afaceri, șansa lor de a deveni oameni de afaceri de succes și de a se îmbogăţi era foarte diferită. Economia era condusă de restricții legale, precum şi de norme neoficiale în favoarea Brahminilor și a protestantilor englezi și împotriva catolicilor irlandezi. Vedem deci că toate societățile se bazează într-o măsură mai mică sau mai mare pe aceste ierarhii imaginare, de multe ori foarte diferite.
Diferitele Ierarhii În cele mai multe cazuri ierarhia care domină o societate îşi are originea în nişte accidente istorice, perpetuate pur și simplu peste multe, multe generaţii. Pagina 122
Sistemul de caste hindus Mulți cercetători cred că sistemul de caste hindus a apărut când oamenii din Asia Centrală au invadat subcontinentul indian în urmă cu aproximativ 3000 de ani şi au subjugat populația locală. Invadatorii din Asia Centrală au stabilit o societate stratificată în care au ocupat în mod natural locurile de frunte ca preoți, războinici și comercianți. Localnicii au rămas cu pozițiile mai puțin privilegiate ca funcționari, țărani și sclavi. Invadatorii au fost mult mai numeroși decât populația locală și s-au temut că, în timp, ar putea pierde identitatea şi statutul lor privilegiat. Pentru a preveni acest lucru, au împărțit populația în caste. Fiecare castă a fost dedicată unui rol specific în societate și a avut statut legal, privilegii și taxe diferite. Amestecarea castelor, fie prin interacțiune socială sau căsătorie a fost interzisă în scopul de a păstra această distincție de caste. Distincțiile și interdicțiile nu au fost doar teorii juridice ci o parte integrantă a practicii şi mitologiei religioase hinduse. Pentru a legitima stratificarea socială în caste, elita conducătoare a încercat să convingă pe toată lumea, inclusiv pe sine, că aceasta nu a fost o invenție umană menită să protejeze privilegiile invadatorilor ci că reflectă un soi de ordine cosmică și că scopul ei este să protejeze societatea împotriva impurificării. Aceasta idee nu a apărut doar la hinduși, o vedem repetându-se din nou și din nou de-a lungul istoriei. Când oamenii încearcă să stabilească și să mențină segregarea, distincțiile sociale între oameni ei folosesc foarte des acest argument, susținând că un anumit grup de oameni este impur. Contactul sau amestecul între diferite tipuri de oameni duc la impuritate. În multe religii si societăţi găsim de exemplu ideea că femeile sunt o sursă de murdărire și prin urmare, nu ar trebui să se apropie de Sfintele Scripturi sau să se amestece printre bărbaţi. În mod similar, ori de câte ori oamenii vor să izoleze alte minorităţi cum ar fi evrei, homosexuali sau ţigani ei spun că aceste persoane sunt impure și că amestecarea cu ei este o sursă de impuritate. Aceasta este justificarea dată pentru diferenţierea socială, cel puțin la un anumit nivel. Această idee este foarte puternică pentru că este de fapt înrădăcinată în realitatea biologică. În urma unui îndelungat proces de evoluție oamenii au dezvoltat teamă de murdărire şi de a intra în contact cu lucruri Pagina 123
care le-ar putea provoca boli, cum ar fi cadavre, putreziciuni sau mâncare proastă. Acestea sunt lucrurile impure originale, cele care cauzează într-adevăr boală și care pot aduce un mare rău în societate. Diferitele religii și societăţi au deturnat aceste mecanisme biologice de apărare prin dezgust și le-au canalizat împotriva unor grupuri de persoane. Oamenii sunt educați de la o vârstă fragedă că dacă vin în contact cu anumite tipuri de persoane se vor murdări. Acest raţionament a contribuit la sistemul de caste hindus. Sistemul de caste și idea purităţii au devenit parte din cultura indiană. Mult timp după ce invazia a fost uitată, nimeni nu şi-a mai amintit că acum mii de ani invadatorii au venit din Asia Centrală și aşa a început totul. Indienii au continuat să creadă în sistemul de caste și să le fie frică de impurificarea prin amestecarea castelor. Sistemul de caste nu a rămas neschimbat vreme de 3000 ani. La început au fost patru caste foarte mari, dar de-a lungul secolelor acestea au fost împărțite în sub-caste şi caste noi au fost adăugate. Până la urmă sistemul de caste hindus a ajuns să includă nu patru, ci aproximativ 3.000 de caste diferite sau grupuri numite Jāti, ce înseamnă naștere. Casta este determinată prin naștere, jāti. Schimbările în structura castelor nu au schimbat baza sistemului care spunea că fiecare persoană se naște într-o Jāti, într-o anumită castă și orice încălcare a normelor de castă va fi sursă de impurificare. Jāti a unei persoane determină profesia, ce putea face în viaţă, ce fel de alimente ar trebui să mănânce, cu cine se poate căsători. O persoană se poate căsători doar în interiorul castei sau Jāti-ul lui sau al ei. Ca rezultat copiii moștenesc inevitabil casta de la părinții lor. Chiar și astăzi în India modernă, la începutul secolului 21, 3000 ani de la invazia din Asia Centrală, căsătoria sau cariera sunt încă puternic influențate de sistemul de caste în ciuda tuturor încercărilor pe care guvernul democratic le-a făcut pentru a dizolva distincțiile între caste a-i convinge pe hinduși că nu există nimic impur în amestecul castelor. Cu tot progresul din ultimele decenii, casta este încă extrem de importantă astăzi în India. Sclavii americani Un proces istoric asemănător explică diferențele rasiale din societatea americană modernă. Povestea Pagina 124
raselor din America are multe asemănări cu povestea castelor în India. Ca și în India, a început cu un accident istoric cum a fost invazia europeană și cucerirea Americii în perioada pre-modernă. A urmat importul făcut de cuceritorii europeni a milioane de sclavi africani pentru a lucra în minele și plantațiile din America. O întrebare importantă este de ce europenii care au cucerit America au ales să importe sclavi din Africa, mai degrabă decât să folosească indieni locali sau să importe sclavi din Europa, din Asia de Est sau din altă parte. Există mai multe motive, unele dintre acestea sunt întâmplătoare. În primul rând europenii au adus cu ei o mulțime de boli necunoscute în America. Indienii au murit cu milioanele. Mai mult de 90% din populația din America a murit în doar un secol de la sosirea europenilor, deoarece nu aveau imunitate împotriva acestor boli noi. Nu erau suficienţi indieni să lucreze pe plantaţii. În al doilea rând Africa este mai aproape de America decât China sau Vietnam, aşa că a fost mai ieftin să se importe sclavi din Senegal decât din Vietnam pentru că Senegal este mai aproape de Brazilia decât Vietnamul. Un alt motiv este faptul că în Africa exista deja un comerț cu sclavi foarte bine dezvoltat. Comercianții de sclavi musulmani din Africa de Nord și Orientul Mijlociu dezvoltaseră în secolele anterioare un comert activ de sclavi africani care au fost exportaţi din Africa Centrală, de Nord și din Orientul Mijlociu. Când europenii au început să importe sclavi, a fost mult mai ușor să utilizeze o piață existentă și să cumpere sclavi pentru America, decât să creeze de la zero o piață complet nouă de sclavi. (CREDIT DOCSOUTH.UNC.EDU)
-
Al treilea și probabil cel mai important motiv pentru importul sclavilor africani este faptul că plantațiile americane de zahăr, bumbac şi cafea erau localizate mai ales în zonele tropicale din America, cum ar fi Haiti, Brazilia, Louisiana sau Virginia. Aceste zone tropicale găzduiau boli tropicale, cum ar fi malaria sau febra galbenă originare în Africa. Columb și însoţitorii săi care au sosit în secolul 15 şi începutul secolului al 16-lea au adus cu ei boli care proveneau din Africa tropicală, iar acestea s-au răspândit în întreaga America tropicală. Europenii nu aveau imunitate împotriva acestor boli tropicale, deoarece aceste boli nu erau răspândite în Europa. Africanii pe de altă parte au dobândit peste generații, cel puțin parțial, imunitatea împotriva acestora. Europenii au murit în masă întrucât africanii a avut o șansă mai bună de supraviețuire. Un proprietar de plantație din Louisiana, Cuba sau Brazilia prefera să investească în sclavi africani rezistenţi deja la malarie și febra galbenă, mai degrabă decât să cumpere un sclav irlandez care putea muri după șase luni. În mod paradoxal superioritatea biologică a africanilor i-a făcut să devină inferiori social, pentru că ei au Pagina 125
fost faţă de sclavii europenii mai potriviţi să trăiască în climatul tropical. Africanii au ajuns sclavii europenilor care i-au preferat sclavilor din Irlanda, Rusia sau altă parte. Datorită acestor factori mai mult accidentali, noi societățile coloniale ale Americii au fost împărțite într-o clasă conducătoare de europeni albi și o clasă subjugată de negrii africani. Stăpânii europeni au inventat povești pentru a justifica aranjamentul. Ei nu au recunoscut că au adus sclavi africani din cauza motivelor mai sus numite pentru că nu suna corect. Au trebuit să vină cu povești mai bune. O poveste inventată de teologii europeni a fost că africanii descind din Ham, fiul biblic al lui Noe. Ham a fost blestemat de tatăl său Noe ca descendenții lui să fie sclavi astfel încât acesta e motivul pentru care e permis să înrobească africani. A fost deci o argumentaţie teologică. Faptele s-au petrecut în epoca modernă, astfel că a fost implicată şi știința modernă. Biologii acelor vremi au susținut că e în regulă să înrobească negrii africani pentru că negrii sunt mai puțin inteligenți decât albii şi și-au depreciat simțurile morale. Au fost implicate de asemenea, teorii medicale. Medicii au afirmat că negrii răspândeau boli, trăiau în condiții igienice proaste, fiind deci o sursă de boli și impurificare, prin urmare ei ar trebui să fie separaţi de albi. Aceste povești au devenit piatra de temelie a ideologiei rasiale care s-a răspândit nu numai în America dar și în Europa. Poveștile au continuat să exercite o influență importantă mult timp după ce condițiile care au creat sclavia au dispărut, la fel cum s-a întâmplat şi în India. Nimeni nu şi-a reamintit situaţia inițială cu invazia din Asia Centrală, toată lumea a continuat să creadă în caste. În America, oamenii nu-şi mai amintesc politica secolulului 16 sau motivele pentru crearea sistemului rasial, dar continuă să creadă în segregarea rasială. La începutul secolului al 19-lea sclavia a fost scoasă în afara legii, în primul rând în Marea Britanie imperială. Imperiul Britanic a scos sclavia în afara legii și a oprit comerțul cu sclavi din Atlantic. În următoarele decenii, tot mai multe state sclavagiste din America au abolit sclavia și au scos-o în afara legii. A fost probabil, prima și singura dată în istorie când o societate care deținea sclavi a abolit sclavia în mod voluntar. Chiar dacă sclavii erau acum liberi în America, poveștile rasiste, mitologia rasistă care a justificat sclavia a supravieţuit. Separarea raselor a fost menținută de către ideologii și alte povești rasiste, precum și de obiceiurile sociale. (CREDIT - PATENTLYPROGRESSIVE) În sudul Statelor Unite, imediat după ce Războiul Civil american s-a încheiat în 1865, toţi sclavii au devenit legal cetățeni liberi americani și egalii europenilor de culoare albă. Cu toate acestea, două secole de sclavie a însemnat pentru multe familii de culoare mai multă sărăcie și educație mai puţină faţă de familiile albe. Un negru american african născut în Alabama în anul 1865 a avut o sansa mult mai mică de a primi o educație bună și de a obține un loc de muncă bine plătit decât un vecini de-al său european alb. Copiii acestora, născuţi în 1880 sau 1890 au intrat de asemenea în viață lor cu aceleași Pagina 126
dezavantaje. S-au născut din părinți needucați și săraci. A fost deci un soi de cerc vicios care a continuat să funcţioneze chiar și după abolirea sclaviei. Separarea raselor a fost păstrată nu doar prin dezavantajele economice.Dacă singura diferență după 1865 dintre negrii şi alb ar fost banii și educația, cu timpul decalajul major dintre rase s-ar fi micşorat nu în ultimul rând prin căsătoriile mixte. În 1865 existau mulţi săraci, albi precum și negrii. Separarea între afro-americani si americanii europeni a rămas însă prezentă chiar și în eșaloanele inferioare ale societății. Nu s-a văzut o fuziune a celor două populații într-una singură. În 1865, după secole de sclavie și ideologii rasiale majoritatea albilor si nu puțini negrii au luat ca un adevăr de necontestat ideea că negrii care provin din Africa sunt mai puțin inteligenți, mai violenţi, leneşi şi mai puțin preocupați de igiena personală decât albii. Acestea au fost poveștile care vreme de secole au justificat sclavia și oamenii au continuat să creadă în ele. Negrii au fost consideraţi a fi o sursă de violențe, furt, boli și de criminalitate, cu alte cuvinte o sursă de murdărire. (CREDIT - SOCIALJUNK.NET) Această idee de impurificare, murdărire sau poluare a fost baza pentru multe distincții sociale. În cazul în care un afroamerican din Alabama în 1895 într-un fel miraculos reușea să obțină o educație bună și apoi aplica pentru a obține un loc de muncă bun ca angajat la bancă, şansele sale de a fi acceptat pentru acest post erau mult mai slabe decât cele ale unui candidat alb la fel de bine calificat. Nici un manager de bancă nu dorea să angajeze pe cineva care nu este de încredere, e leneș și plin de boli. Asta spuneau oamenii despre afro-americani. Am vrea să credem că de-a lungul anilor oamenii au înțeles treptat că toate aceste poveşti si toate aceste stigmate sunt doar o mitologie vicioasă, că nu sunt adevărate, ci așa cum sa întâmplat în societatea hindusă, tot așa și în America situația reală era exact opusul. Prejudecățile au devenit însă mai puternice, mai multe și mai profund înrădăcinate odată cu trecerea timpului. Chiar și după abolirea sclaviei cele mai bune locuri de muncă au fost luate de albi pentru că nimeni nu a vrut să angajeze afro-americani. De-a lungul timpului a devenit tot mai ușor să se creadă că negrii sunt într-adevăr inferiori albilor. Mulți cetățeni albi spuneau că da, negrii au fost eliberați de generații întregi, dar când ne uităm în jur nu vedem nici profesori, avocați şi nici medici negrii, acest fapt este încă o dovadă că negrii sunt într-adevăr mai puțin inteligenți și nu aşa doritori de muncă ca şi albii. Acest lucru a creat din nou un cerc vicios. Astfel stigmatul anti-negrii a devenit mai puternic a fost convertit într-un sistem de legi și norme care au fost menite să protejeze ordinea rasială și segregarea raselor.
Pagina 127
La fel ca în India antică, negrii secolului al 19-lea și începutul secolului 20 din sudul Statelor Unite au fost împiedicați să voteze în alegeri, li s-a interzis să studieze în școlile albilor, să facă cumpărături în magazine, să mănânce în restaurante sau să doarmă în hoteluri deţinute de albi și așa mai departe. Justificarea acestor interdicții a fost ca negrii erau murdari, leneși și periculoşi, astfel că albii trebuie să fie protejaţi de ei. Albii trebuiau să fie protejaţi de a fi astfel murdăriţi. Justificarea pentru interdicţia votului negrilor la alegerile democratice a fost că negrii sunt mai ignoranți și mai puţin inteligenţi decât albii, astfel că aceştia nu ar trebui să murdărească sistemul politic. În multe feluri separarea rasială din mijlocul secolului 20 în sudul Statelor Unite a fost probabil mai dură decât a fost la sfârșitul secolului al 19-lea. Cu timpul aceste stigmate anti-negrii s-au răspândit în tot mai multe medii culturale. Cultura estetică americană de exemplu, a îmbrățișat un standard de frumuseţe construit în jurul calităţilor albilor. Atributele fizice ale rasei albe: pielea, lumina, părul drept și un nas cârn au ajuns să fie asociate în societatea americană cu conceptul de frumos. Caracteristicile tipice ale negrilor, pielea închisă la culoare, părul închis la culoare si stufos, precum și un nas turtit au fost percepute ca fiind urâte. Acest cerc vicios care îşi are originea într-un eveniment accidental s-a perpetuat de la sine și a devenit tot mai adânc încorporat în conştiinţa societăţii. (CREDIT -IONEELEV8) Această perspectivă a început în cele din urmă să se schimbe în anii 1950 și 1960, precum și în ultimele decenii cu eforturi imense pentru a depăși prejudecățile și distincțiile rasiale în societatea și politica americană. În ciuda acestor eforturi, decalajul dintre afro-americani şi americanii europeni, deși mai mic decât acum 60 de ani, este încă foarte important. Perpetuarea unei ierarhii imaginare, ca rezultat al unor întâmplări istorice fără o bază în realitatea fundamentală a universului a continuat spirala descendentă. Unul dintre adevărurile triste al istorie este că în timp, o nedreptate față de un anumit grup de oameni evoluează de cele mai multe ori în rău decât spre mai bine. Se spune că banii de multe ori sunt atraşi de bani și sărăcia de sărăcie. Părinți săraci au de multe ori copii mai săraci decât ei. Educația este de cele mai multe ori atrasă de educație. Părinți cu un doctorat au șanse mari de a avea copii cu doctorat. Cele mai multe ierarhii sociopolitice din istoria omenirii sunt lipsite de orice temei biologic sau logic obiectiv. Ele nu sunt decât o perpetuare a unor evenimente accidentale, susținute apoi de povești imaginate de-a lungul timpului. Explicaţia pentru diviziunea dintre afro-americani şi americanii europeni din America modernă, sau distincția dintre brahmani și Shudras în societatea hindus nu este o realitate biologică obiectivă, altfel pentru a înțelege Pagina 128
societatea și distincțiile sociale am avea nevoie să știm doar biologie. Diferențele biologice dintre diferitele grupuri de Homo sapiens sunt, după câte ştim astăzi neglijabile, biologia nu poate deci explica structura societății indiene sau a sistemului rasial din America. Putem înțelege aceste fenomene prin studierea evenimentelor, circumstanțelor, și a relațiilor de putere care în timp au transformat imaginația oamenilor în structuri sociale foarte reale și crude.
Ierarhia bărbat-femeie (CREDIT URBANHABITAT.ORG)
-
În aproape toate societățile umane cunoscute ierarhia genurilor are o importanță supremă. Oamenii de pretutindeni și în orice moment istoric s-au împărțit în bărbați și femei. Această distincție a dat bărbaţilor o poziție superioară în societate faţă de femei. În multe societăți de-a lungul istoriei femeile au fost pur și simplu considerate a fi proprietatea bărbaţilor: a părinților, soților, fraților, sau comunităţii de sex masculin în general. Cea mai extremă, dar comună manifestare a acestui fapt este faptul că în multe sisteme juridice de-a lungul istoriei violarea unei femei a fost considerată violarea unei proprietăți. Victima violului a fost în conformitate cu sistemul juridic bărbatul, proprietarul, a cărui proprietate era acum defectă. Să vedem de exemplu ce spune Biblia despre viol în Deuteronom capitolul 22, versetele 28 şi 29. Dacă un bărbat întâlnea o fecioară care nu era promisă nimănui și o viola atunci el trebuia să plătească tatălui tinerei 50 de sicli de argint și ea să devină soția lui. În acest caz, în conformitate cu legile biblice ebraice, odată ce violatorul îl compensa pe proprietarul bunului stricat, respectiv pe tatăl fecioarei, lui, violatorului, i se dădea posesia deplină a femeii violate. Vechii evrei considerau acest aranjament ca fiind foarte rezonabil și corect. În conformitate cu cele mai multe sisteme de drept din istorie dacă un soț îşi viola nevasta, această faptă nu era considerată o crimă. În majoritatea sistemelor juridice din istorie, ideea că un soț şi-ar putea viola soția era o contradicție logică, pentru că a fi soț însemna control total asupra sexualității propriei soții. A spune că un soț şi-a violat soția era la fel de ilogic ca şi un om care şi-a furat propriul portofel. O astfel de gândire nu s-a limitat doar la antichitatea din Orientul Mijlociu. Nu mai departe de anul 2006, existau încă 53 de țări (aproximativ un sfert din toate țări din lume), în care un soț nu poate fi pedepsit de justiţie pentru violarea soției lui. Chiar și în inima Europei, în Germania, legile violului au fost modificate doar în 1997 pentru a crea categoria legală a Pagina 129
violului marital. Anterior un bărbat german nu putea fi acuzat de violarea soției sale pentru că nu era o ilegalitate.
Diferențe biologice Unele diferențe culturale, juridice, politice dintre bărbați și femei reflectă diferențele biologice între sexe și nu sunt rodul pur al imaginației. Fertilitatea a fost o atribuţie feminină în toate societățile umane din istorie din simplul motiv că bărbaţii nu au uter. Nu este doar o născocire a imaginației, fertilitatea e un domeniu exclusiv feminin. Cu toate acestea, în jurul acestui nucleu dur de diferenţe biologice concrete, fiecare societate cunoscută în istorie a adăugat idei și norme culturale care au foarte puțin de-a face cu biologia. Societățile asociază o serie de calități, îndatoriri și atribuții masculinităţii și feminităţii în cea mai mare parte fără o bază biologică fermă. De exemplu acum 2500 ani în leagănul democrației, în Atena democratică a secolulului V î.Hr., femeile nu puteau defel vota. De asemenea nu puteau fi alese pentru administraţia statului. Vechii atenieni considerau firesc să excludă femeile din politică. Ei credeau că femeile nu au inteligența necesară sau bunele moravuri pentru a face astfel de lucruri. Vechii atenieni credeau că există ceva în natura şi biologia femeilor care le împiedicau să îndeplinească astfel de sarcini. În zilele noastre, majoritatea oamenilor în țările dezvoltate cred că acest lucru este un nonsens. Nu există nimic în biologia corpului feminin sau a creierului feminin care să împiedice participarea femeilor la alegeri, atât ca alegători cât şi în calitate de candidați. (CREDIT WP.PATHEOS.COM)
-
În multe societăți din întreaga lume, inclusiv în Grecia modernă, este frecventă a susține că bărbații nu ar trebui să facă sex cu alți bărbați. Dacă întrebăm grecii moderne despre asta, mulți dintre ei ar spune că bărbaţii nu ar trebui să o facă pentru că este ceva nefiresc, este cumva împotriva naturii lor. Nu este nimic în organismul masculin sau în creierul masculin care să împiedice pe aceştia să aibă și se bucure de sex unul cu altul și există multe culturi din istoria omenirii, mai ales Grecia antică, în care homosexualitatea și pederastia nu a fost numai destul de răspândită, dar a fost de asemenea normativă și legală. Toate societățile au noțiuni despre ceea ce este natural și ceea ce este nenatural, nefiresc pentru bărbați și femei. Unele au o bază în biologie cum ar fi fertilitatea feminină, dar cele mai multe nu.
Pagina 130
Biologie sau Mit? (CREDIT - RADARPRODUCTIONS.ORG) O regulă bună pentru a distinge între biologie și mit este că biologia permite, cultura interzice. Biologia tolerează un spectru foarte larg de posibilități de comportament diferit. Cultura obligă oamenii să realizeze doar unele dintre posibilitățile permise de biologie şi în acelaşi timp le interzice pe altele. Biologia ne oferă multe posibilități, cele pe care le realizăm sau nu sunt foarte des dictate de cultură. De exemplu, biologia permite mai degrabă decât forțează femeile să aibă copii. Unele culturi însă, obligă femeile să realizeze această posibilitate spunând că femeile care nu au copii nu sunt cu adevărat femei, sau fac ceva nenatural. În mod similar, biologia permite mai degrabă decât să forțeze pe bărbaţi să se bucure de sex cu un alt bărbat. Unele culturi interzic însă bărbaților să exploreze această posibilitate. Ori de câte ori cultura interzice sau forțează oamenii să facă ceva, ea susține că interzice doar ceea ce este nenatural. Din punct de vedere biologic nimic din ceea ce putem face nu este nenatural. Orice este posibil este prin definiție de asemenea firesc din punct de vedere biologic. Într-adevăr un comportament nefiresc, care merge împotriva legilor naturii pur și simplu nu poate exista. Este complet inutil să se interzică activitățile nenaturale, deoarece acestea nu pot exista. Nici o cultură nu s-a deranjat vreodată să interzică oamenilor să fotosintetizeze deoarece oamenii nu pot face acest lucru. E nefiresc ca oamenii să producă energie din lumina solară prin fotosinteză. De asemenea este nenatural pentru femei sa alerge mai repede decât viteza luminii, pentru că acest lucru este împotriva legilor fizicii. Nici cultura, nici chiar Biblia nu a interzis vreodată femeilor să alerge mai repede decât viteza luminii. Nici o cultură nu a a interzis vreodată electronilor încărcaţi diferit să se atragă unul pe altul. Conceptele noastre de natural și nefiresc nu au nimic de a face cu biologia și nu sunt luate din biologie. Ele vin din teologia creștină și monoteistă, în general din Biblie. ( CREDIT DAILYMAIL.CO.UK) Sensul teologic al naturalului, foarte diferit de sensul biologic, este ceva care este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu care a creat natura. Potrivit teologiei creștină, Dumnezeu a creat corpul uman și în crearea acestuia Dumnezeu a intenționat ca membrele și organele corpului să servească unui anumit scop. Potrivit teologiei creștine, dacă vom folosi Pagina 131
membrele și organele noastre, pântecele și organele sexuale, gura și așa mai departe, în scopul imaginat de Dumnezeu atunci când le-a creat atunci acest lucru este firesc. Dacă le folosim într-un mod diferit acest lucru este nenatural. Asta este însă doar teologie și o poveste pe care oamenii au inventat-o. Conform ştiintei biologiei organismul uman nu a fost creat de un Dumnezeu atotputernic. Corpul uman a fost modelat prin procese evolutive și evoluția nu are scop. Când evoluția creează un organ prin selecție naturală, nu are intenţii şi nici scopuri. Nici unul dintre organele din corpul nostru nu a evoluat pentru a îndeplini un singur scop special. Nu există nici un singur organ sau parte din organism din corpul uman, care este utilizată în aceleași mod ca şi prototipul acestuia de acum milioane sau sute de milioane de ani în urmă. Să luăm spre exemplu mâinile și picioarele noastre, ele la fel ca şi mâinile și picioarele tuturor mamiferelor au evoluat inițial din înotătoare de pește. Scopul inițial al mâinilor si picioarelor a fost să înoate. Toți oamenii și toate mamiferele ar putea fi acuzaţi că sunt nefireşti, nenaturali pentru că ei folosesc mâinile și picioarele pentru a merge şi a căra în loc să înoate cu ele în oceane. (CREDIT - JANEGOODALL.CA) Acest raționament este valabil și pentru organele și comportamentul nostru sexual. Sexul a evoluat în primul rând pentru procreere. Ritualurile de curtare au evoluat inițial ca o modalitate de a examina cât de atrăgătpr este partenerul potential. Cu toate acestea, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, multe animale au început să se folosească de sex și de ritualuri pentru o multitudine de alte scopuri sociale, care au foarte puțin de a face cu făcutul de copii. Spre exemplu vărul nostru cimpanzeul foloseşte sexul pentru a cimenta alianțe politice, pentru a crea şi întări intimitatea, pentru a diminua tensiuni între indivizi din grupă. O mare parte a activităților sexuale din grupele de cimpanzei nu serveşte la procreere. Aceasta este doar una dintre direcţiile în care cimpanzeii îşi pot folosi organele sexuale din corpul lor și ceea ce este adevărat la cimpanzei este valabil și la oameni.
Sex și gen Nu are prea mult sens argumentaţia că funcția naturală a femeilor este de a procrea sau că homosexualitatea este nenaturală. Biologia a dat femeilor capacitatea de a avea copii și a dat bărbaţilor posibilitatea de a avea sex între ei. Fie că-l folosesc sau nu și în ce scopuri anume, este dictat de cultură, care decide din multele posibilități pe care ni le-a dat biologia. Cele mai multe dintre legile, normele, drepturile și obligațiile care definesc Pagina 132
masculinitatea și feminitatea în diferite societăți reflecta înainte de toate imaginația umană și nu realitatea biologică. Pentru a face lucrurile mai clare, oamenii de știință fac o distincţie între doi termeni diferiți: sex care este o categorie biologică, și gen, care este o categorie culturală. Sexul este diviziunea dintre bărbați și femei, această diferenţiere este bazată pe realitatea biologică obiectivă și a rămas relativ constantă de-a lungul istoriei. A fi un bărbat era la fel ca în Grecia antică ca şi în Grecia modernă. Pentru a fi un bărbat în Grecia antică sau modernă e nevoie doar de a avea cromozomi XY și atât. La nivel biologic, există o diferență mică între bărbații din Grecia antică și bărbații de astăzi. (CREDIT MASCULINEHEART.BLOGSPOT.COM) Genul e însă ceva foarte diferit de sex. Genul este împărțirea nu între masculi şi femele ci între bărbați și femei. Pentru a fi bărbat doar cromozomii XY nu sunt suficienţi. Pentru a fi bărbat, în loc de a fi doar un mascul e necesar de asemenea un anumit mod de comportament decis de societate, care spune ce fel de locuri de muncă, îmbrăcăminte sunt permise şi care nu. Care este comportamentul, vorbirea şi îmbrăcămintea unui bărbat este determinat de cultura umană și acest lucru s-a schimbat de-a lungul istoriei. Aceasta este ceea ce oamenii de știință numesc masculinitate și se schimbă foarte mult de la o cultură la alta. Să luăm spre exemplu portretul oficial al regelui Ludovic al XIV-lea, regele Franței. Să notăm că el are o perucă lungă, poartă ciorapi, pantofi cu toc înalt și stă într-un fel de postura specifică dansatorilor. El poartă de asemenea o sabie foarte, foarte lungă. În ziua de astăzi în Europa sau America toate aceste caracteristici cu excepţia săbiei sunt sunt considerate feminine şi nu masculine. În vremea lui Ludovic al XlV-lea în jurul anului 1700 era ceva obișnuit pentru barbaţii din clasa superioară să se îmbrace în acest fel și Louis a fost considerat un model de bărbăție și virilitate. Aceasta a fost masculinitatea acum 300 de ani. (CREDIT -WIKIMEDIA) Imaginea din partea dreaptă arată masculinitatea secolului al XXI-lea. Este un portret oficial al președintelui Statelor Unite, Barack Obama. Astăzi suntem obișnuiți să vedem bărbaţii îmbrăcaţi astfel, Pagina 133
să gândim că acesta este modul masculin de îmbrăcăminte. Credem că e firesc ca oamenii sa arate ca Barrack Obama, sa se îmbrace ca acesta, în realitate nu e deloc natural. De fapt modul în care oamenii se îmbracă în societatea modernă vestică este foarte ciudat. Bărbații nu au arătat niciodată atât de gri, plictisitori și mohorâţi ca în societatea occidentală modernă. Pentru cea mai mare parte a istoriei, bărbaţii, în special bărbaţii foarte puternici cum erau șefii de stat și regii au fost întotdeauna îmbrăcaţi foarte viu colorat, şi s-au comportat tot aşa. Șefii amerindienilor purtau pene în păr sau maharadjahii hinduşi erau îmbrăcați mereu în mătăsuri, diamante şi blănuri. În regnul animal barbaţii tind să fie mult mai coloraţi decât femelele. Păuniţa, femela păun, spre exemplu, are un penaj plictisitor și gri, păunul însă arată uimitor. Masculul leu este mult mai colorat și impresionant decât femela leoaică. În lumea vestică modernă, bărbații adevărați poartă doar haine foarte simple, gri, și nu utilizează niciodată make-up și lucruri de genul asta; acest fapt este însă o normă culturală nu un imperativ biologic. Aceasta este diferența esențială dintre sex și gen. A fi un membru de sex masculin este cel mai simplu lucru din lume. E suficient să ne naştem cu un cromozom X și Y. Pentru o femelă este la fel de simplu, trebuie să se nască cu o pereche de cromozomi X. Genul este însă mult mai complicat. Este foarte dificilă construirea unei imagini exigente de bărbat sau femeie. Cele mai multe din calităţile masculine și feminine sunt atribute culturale, nu biologice. Nici o societate nu consideră automat orice persoană de sex masculin că este automat un bărbat adevărat, și fiecare femeie o femeie adevărată. Femeile cheltuie enorm de mult timp și energie în fiecare zi doar pentru a convinge toată lumea din jurul lor că sunt suficient de feminine, că se comportă potrivit și au hainele şi tot ceea ce compune în zilele noastre idealul feminin. Similar bărbaţii petrec o mare parte din viața lor angajaţi în tot felul de drame, conflicte și concursuri doar pentru a dovedi că sunt bărbaţi adevărați. Succesul nu e deloc garantat. Atât femeile cât și bărbații pot să nu reușească să câştige bătălia de imagine ca bărbați sau femei adevărate.
În special bărbaţii trăiesc cu teamă constantă că îşi pot pierde imaginea de maturitate masculină. De-a lungul istoriei umane, bărbații au fost dispuși să riște și chiar să-și sacrifice viața doar pentru ca ceilalţi să spună despre ei că sunt bărbaţi adevăraţi. Acest lucru este foarte important deoarece de la revoluția agricolă încoace, a fi un bărbat adevărat era echivalent cu a avea o mulțime de privilegii, retrase de la bărbații cu mai puțin succes precum şi de la toate femeile. Nu contează cum Pagina 134
definea o societate ideea de bărbat adevărat sau cea de femeie, a fi un bărbat a fost întotdeauna un avantaj. Oamenii de știință numesc astfel de societăți patriarhale sau patriarhat. O societate patriarhală este o societate care apreciază mai mult calitățile masculine decât pe cele feminine. Societățile patriarhale nu educă toţi oamenii într-un mod masculin, ele educă bărbații să fie bărbați; să gândească și să acționeze într-un mod masculin. Femeile este aşteptat să gândească, să acționeze și să se îmbrace într-un mod feminin, și oricine încearcă să schimbe această ordine va fi pedepsit. Oricine încearcă să treacă granițele dintre sexe va fi pedepsit. Societățile patriarhale forţează bărbații să se comporte ca niște bărbaţi și femei să se comporte ca nişte femei dar nu îi recompensează în mod egal. Societatea patriarhală recompensează pe oamenii de succes cu mult mai multă putere și privilegii decat recompensează femeile de succes. Cu foarte puține excepții toate societățile umane cunoscute în istorie au fost societăți patriarhale, cel puțin de la revoluția agricolă încoace. Aproape toate societățile umane cunoscute au dat bărbaţilor privilegii politice, economice și juridice și au discriminat femeile. Patriarhiile sunt atât de răspândite, încât nu pot fi produsul unui accident istoric cum a fost divizia castelor în India sau divizia rasială din America. Ea nu poate fi explicată în același mod în care s-au explicat aceste procese istorice. Merită remarcat faptul că înaintea anului 1492, când Columb a ajuns în America și a unit lumea veche și lumea nouă într-o societate unitară, societăţile din America erau în mare parte la fel de patriarhale precum cele din Europa și Asia. Nu aveau contact între ele şi cu toate acestea erau amândouă patriarhale, deci nu e rezonabil să credem că patriarhatul din întreaga lume e rezultatul șansei. Patriarhatul este atât de răspândit încât e foarte probabil ca, deși definiția exactă a unui bărbat sau a unei femei variază între diferite culturi, există un motiv biologic universal pentru care aproape toate culturile de prim rang au apreciat mai mult masculinitatea decât calitățile feminine.
Dominanța bărbaţilor Aproape toate societățile umane cunoscute au fost culturi patriarhale, s-au împărțit în bărbați și femei, și bărbații au avut privilegii asupra femeilor. Deoarece e un fenomen universal, rezultă probabil dintr-un motiv universal biologic, și nu dintr-un eveniment istoric accidental. Nu cunoaştem acest motiv biologic, avem doar o mulțime de teorii, nici una însă nu este complet convingătoare. Dr. Harari va trece peste teoriile cele mai populare, le va explica, examina şi cântări lipsurile. Pagina 135
Rezistența fizică Cea mai populară teorie pentru a explica sistemul patriarhal spune că bărbații sunt fizic mai puternici decât femeile și că bărbații au folosit acest avantaj pentru a supune femeile. O versiune mai rafinată a aceleiași teorii susține că puterea bărbaţilor le-a permis sau chiar i-a obligat să monopolizeze anumite sarcini economice care necesită muncă manuală grea, cum era aratul câmpurilor, recoltarea. Astfel bărbaţii au avut control asupra producției de alimente și economiei, fapt tradus în putere politică. Chiar dacă teoria e populară, există două mari probleme cu accentul pe puterea fizică. În primul rând afirmația că bărbații sunt mai puternici decât femeile este adevărată doar în medie și, de asemenea, numai în ceea ce privește anumite tipuri de putere. Femeile sunt adesea mai rezistente decât bărbații la foame, boli, oboseală şi durere. Nu este deci corect să spunem că bărbaţii sunt mai puternici decât femeile, ar trebui luate şi atâtea alte aspecte în considerare. În al doilea rând, mai important, la oameni nu există o legătură directă între puterea fizică și cea socială. De exemplu, oamenii în jurul vârstei de 60 ani au de obicei o putere mai mare d.p.d.v. politic sau social decât la 20 de ani, chiar dacă cei tineri sunt mult mai puternici fizic decât cei în vârstă. Un alt exemplu este sclavia. O plantație de bumbac din Mississippi, în secolul al 19-lea avea sclavi care lucrau în domenii care îi făcea mult mai puternici fizic decât proprietarii plantației. Puterea fizică brută nu se traduce neapărat în superioritate socială și politică. Mulți lideri-a lungul istoriei, cum au fost papi catolice sau faraonii egipteni nu au ajuns la pozițiile lor prin utilizarea forţei fizice brute. În societățile de vânători-culegători, puterea politică aparţinea cel mai probabil persoanei cu cele mai bune aptitudini sociale şi nu celei cu cei mai mari muşchi. puterea invers proporțională cu statura În vremea crimei organizate, seful mare al Mafiei nu era neapărat cel mai puternic dintre criminalii violenți. Şeful mare era de multe ori un om mai în vârstă care rareori folosea proprii pumnii să bată pe cineva. Ce putea el să facă e să se folosească de cei mai tineri și mai puternici pentru a face muncile murdare, cum ar fi uciderea altcuiva. El nu putea fi înlocuit Pagina 136
prin simplă bătaie, de cele mai multe ori adversarii săi nu trăiau suficient de mult timp pentru a realiza ce greșeală au făcut. Printre cimpanzei, masculul alfa îşi stabileşte poziția prin construirea unei coaliții stabile non-violente cu alţi masculi și femele. Istoria omenirii arată că există de fapt o relație inversă între putere fizică și cea socială. În cele mai multe societăți din istorie clasele de jos făceau munca grea. Mineri, soldați, sclavi, gospodine sau curăţători utilizează mai mult mușchii, puterea fizică decât regi, preoți, manageri, judecători sau generali. Cu cât ești mai sus în ierarhia puterii cu atât mai puțină nevoie ai de muncă fizică în general. Acest lucru este o reflecţie a poziţiei lui Homo sapiens ca specie în lanțul trofic. Luând doar aptitudinile fizice, sapiens s-ar afla undeva pe la mijlocul lanțului trofic. Aptitudinile mentale și cele sociale ale lui Homo sapiens l-au dus la vârf, nu abilitățile fizice. Prin urmare, e firesc ca lanţul puterii în cadrul speciei noastre să fie determinate de forța brută, ci în principal de abilitățile mentale şi sociale. Cu tot respectul pentru această teorie, e foarte greu să credem că ierarhia cea mai importantă şi mai stabilă din istoria omenirii se bazează simplu pe capacitatea bărbaților de a bate femeile.
Agresiunea (CREDIT - YURTOPIC.COM) O altă teorie explică faptul că dominația bărbaților asupra femeilor este rezultatul agresivităţii. Conform acestei teorii, vreme de milioane de ani, bărbaţii au evoluat pentru a fi dispuși să se angajeze în violență fizică mult mai mult decât femeile. Acesta este motivul pentru care de-a lungul istoriei războiul a fost monopolul bărbaţilor. Bărbaţii au fost războinici, soldați și generali. Ei controlau armate și puteau merge la război și astfel au obținut controlul societății civile. Odată ce bărbaţii au preluat controlul societății civile, ei s-au folosit de aceste puteri pentru a genera şi mai multe războaie, care au făcut controlul lor tot mai important și au generat un soi de cerc vicios. Acest avantaj a progresat şi s-a consolidat peste generaţii. Studii recente arată într-adevăr că sistemele hormonale și cognitive ale bărbaților sunt oarecum diferite de ale femeilor. Bărbații, prin natura lor sunt într-adevăr mai violenţi, mai dispuși să folosească violența fizică împotriva altora și, prin urmare, bărbaţii sunt mai potriviţi ca soldați decât femeile. Dacă acceptăm aceste realităţi nu rezultă că cei care gestionează războiul, cei care îl conduc și se bucură de roadele războiului trebuie să fie şi ei bărbaţi. Doar pentru că majoritatea soldaților sunt bărbaţi nu înseamnă că ei şi conduc cel mai bine războiul. E ca și cum am spune că pentru că toți sclavii dintr-o plantație de bumbac sunt din Africa, înseamnă că stăpânii plantației trebuie să fie şi ei africani. Toți soldații care merg în lupte și ucid sunt bărbați, deoarece bărbaţii sunt Pagina 137
agresivi. Dar cei care controlează războiul, generalii și politicienii și diplomații, de ce sunt ei toţi bărbați și nu femei sau cel puțin unii bărbați și unele femei? În numeroase societati-a lungul istoriei a existat un decalaj mare între ofițerii de top, generali, politicieni și soldații de rang comun. În multe societăţi nu soldaţii obişnuiţi au dat generali, amirali, regi sau nobili. Ceea ce s-a întâmplat în majoritatea societăților a fost că aristocrații și bogații au fost educați de la naștere pentru a îndeplini sarcinile ofițerilor de seamă și diplomația, fără a folosi soldați obişnuiţi. În Europa acum trei-patru sute de ani soldații de rang comun erau de obicei recrutați din rândul celor săraci, sau minorități etnice. Armata britanică a recrutat o mulțime de irlandezi catolici. Șansele unui soldat comun de a a deveni ministru general sau comandant erau zero. Generalii și politicienii nu au început ca simpli soldați. Locurile acestea erau rezervate pentru seniori, conducători, prinți și regi care nu au luptat nici măcar o singură zi în armată. (CREDIT - SEANLINNANE) De ce atunci toate rangurile superioare din armată și politică au fost rezervate numai pentru bărbaţii nobili și nu pentru femeile nobile? De ce numai duci și prinți și nu ducese si prinţese? E imposibil să argumentăm că a fost din cauza slăbiciunii fizice sau pentru că erau mai puțin agresive și aveau un nivel scazut de testosteron, că din acest motiv aceste femeile nobile nu puteau puteau sluji drept generali și politicieni. Pentru a gestiona o armată, a controla și a gestiona un război, avem nevoie de siguranţă şi rezistență, ceva ce femeile au mult mai mult decât bărbații, de asemenea pentru aceste poziţii nu era nevoie de putere fizică și agresivitate. Războaiele mari sunt foarte diferite de un scandal într-un bar sau pub. Acestea sunt de obicei proiecte foarte complexe, care necesită un grad extraordinar de organizare, cooperare și conciliere precum şi capacitatea de a face compromisuri. De asemenea capacitatea de a menține pacea acasă și a face alianțe cu străinătatea, precum şi capacitatea de a înțelege ce trece prin mintea celorlalţi, în special a duşmanilor. Prin urmare, un om muscular şi agresiv e de multe ori cea mai proasta alegere. El poate fi un soldat obișnuit foarte bun, dar o alegere mizerabilă ca general, amiral sau politician.
Pagina 138
Portrerul reginei ELIZABETH după înfrângerea Armadei Spaniole (1588). Mâna reginei se sprijină pe glob, simbolizând puterea ei internaţională. (CREDIT - Wikipedia) Dacă vrem să ducem un război cu succes, în poziţiile de vârf e cel mai indicat să punem o persoană care ştie să coopereze, să-i liniștească pe alții și să facă alianțe, să manipuleze și să poată vedea lucrurile din perspective diferite, în special perspectiva duşmanilor. Femeile sunt considerate manipulatoare mult mai bune, împăciuitoare și sunt de asemenea renumite, drept sau nedrept, pentru capacitatea superioară de a vedea lucrurile din perspectiva altor persoane. Barbaţii sunt de obicei acuzaţi de a fi foarte auto-centraţi și egoişti și în imposibilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altora. Dacă acest lucru este adevărat, atunci femeile ar trebui să facă politicieni excelenţi și constructori ai imperiilor, generali și amirali. Ele ar trebui să lase treburile murdare de pe câmpul de luptă şi uciderea cuiva cu toporul sau o sabie ca prerogativa bărbaţilor. Dar poziţiile de vârf de conducere puteau fi ocupate foarte bine, poate chiar mai bine de femei. Cu toate acestea, știm din istorie că acest lucru s-a întâmplat foarte rar și nu știm de ce.
Supraviețuire și reproducere A treia teorie ca popularitate pentru patriarhat susţine că pe parcursul a milioane de ani de evoluţie, bărbații și femeile au evoluat diferite strategii de supraviețuire și reproducere. Bărbații concurau unul cu altul pentru femeile fertile, pentru posibilitatea de a impregna femeile. Pentru un bărbat șansa de reproducere și trecere a genele la generațiile următoare depindea în primul rând de capacitatea de a învinge și depăşi alți bărbați. Pe măsura trecerii timpului, genele masculine care au trecut la generațiile următoare au fost cele care au aparținut celui mai ambițios, mai agresiv și mai competitiv bărbat.
Pagina 139
(CREDIT - DAILYCALLER.COM) O femeie pe de altă parte, nu a avut nici o problemă în a găsi un bărbat dispus să o impregneze. Femeia avea nevoie de stabilitate pentru a duce fătul în pântec vreme de nouă luni lungi, pentru a-l hrăni și a avea grijă de el ani de zile. În timpul sarcinii și a îngrijirii copilului femeia a avut mai puține oportunități de a obține mâncare în schimb o constantă nevoie de ajutor. Conform acestei teorii ele au avut nevoie de un bărbat care să asigure supraviețuirea lor și a copiilor lor. Prin urmare, femeile nu au avut de ales decât să accepte orice condiții bărbaţii le-au pus în așa fel încât aceştia să rămână cu ele și să împărtășească o parte dintre greutăţi. Odată cu trecerea timpului, genele feminine care au trecut la generațiile următoare au fost dominate de femei care au fost îngrijitori mai docili şi au acceptat tot ceea ce bărbatul îşi dorea și care au petrecut cel mai mult timp având grijă de copii.: (CREDIT //WWW.ARKIVE.ORG/BONOBO)
-
Rezultatul acestei strategii de evoluţie diferită este că bărbaţii au fost programaţi de-a lungul a milioane de ani pentru a fi ambițioşi și competitivi și pentru a excela în politică, afaceri și așa mai departe. Iar femeile vreme de milioane de ani au avut tendința să se dea din calea bărbaţilor și să-și dedice viața în principal îngrijirii copiilor și a soților lor. Această teorie are şi ea probleme mari. Unul în particular este important de înțeles. Se presupune că dependența femeilor pe ajutorul extern în timpul sarcinii sau pentru îngrijirea copiilor le-a făcut dependente de bărbaţi și nu de alte femei. Presupunând că competitivitatea bărbaţilor i-a adus într-o postură socială Pagina 140
dominantă femeile ar fi devenit dependente de bărbaţi. Această ipoteză poate suna logic, dar nu e nici logică nici firească. Există mai multe specii de animale, cum ar fi elefanții sau cimpanzeii bonobo la care dinamica dintre femeile dependente și bărbații competitivi duc la formarea societăților matriarhale. Societăţile matriarhale sunt societăţi dominate de femei. Femelele elefant şi bonobo au şi ele nevoie de ajutor pentru creșterea copiilor, dar nu caută acest ajutor la masculi, ci una la alta. Rezultatul este o coeziune puternică a sexului feminin. Ele dezvoltă abilitățile sociale care le învaţă cum să coopereze și să se ajute una pe alta. Ele construiesc o rețea socială feminină care le ajută pe toate să-și crească copiii. Elefanții și bonobo de sex masculin petrec o mare parte timp în lupte și concurenţă. Din acest motiv aptitudinilor și obligațiile lor sociale rămân nedezvoltate, mult mai puțin dezvoltate decât cele ale femelelor. Rezultatul este că societatea de cimpanzei bonobo și cea a elefanților este controlată de rețele puternice de cooperare feminine în timp ce masculii necooperanţi și agresivi sunt împinşi la marginea societăţii. Chiar dacă femelele bonobo sunt individual mai slabe în medie decât bărbații bonobo, femelele de multe ori cooperează pentru a bate orice bărbat care încearcă să câștige prea multă putere sau îşi depășeşte limitele întrucât masculii sunt mult mai puțin capabili de astfel de cooperare. (CREDIT.- NEWSIMG.BBC.CO.UK) Dacă aceste structuri sunt posibile printre elefanți și bonobo atunci de ce nu ar fi şi la Homo sapiens? Marele avantaj al lui Homo sapiens, secretul succesului nostru este abilitatea de a coopera flexibil în număr mare. Deoarece femelele sunt dependente de ajutor extern și au fost capabile de a dezvolta abilități sociale și capacitatea de a coopera cu alte femei mai mult decât cu bărbați, ar fi trebuit să vedem o poziție dominantă a femeilor și nu invers. Cum s-a întâmplat atunci că la o specie animală al cărei succes depinde în primul rând de cooperare, indivizii care sunt mai puțin pregătiţi să coopereze cum se presupune că sunt bărbaţii au dominat femeile mult mai cooperante? Aceasta este întrebarea de milioane din istoria genurilor și în prezent nu avem un răspuns potrivit. Poate că răspunsul este că ipotezele populare sunt pur și simplu greșite. Poate că masculii din specia homo sapiens sunt din anumite motive caracterizaţi nu numai prin forţă fizică, agresivitate și competitivitate ci mai degrabă prin competențe sociale superioare și o tendință mai mare de a coopera. Aceasta este doar o posibilitate, o teorie. În prezent, această chestiune de ce barbatii au dominat femeile dea lungul istoriei rămâne una dintre cele mai mari enigme nerezolvate ale istoriei. Prin crearea de orânduiri și ierarhii imaginare, omul a fost capabil să construiască societăți care conțin în prima fază mii de persoane, apoi multe milioane de oameni. Fiecare societate umană a fost diferită, fiecare a avut propria ordine imaginară și propria sa ierarhie socială diferită. Nu a existat un singur ordin imaginar sau o ierarhie socială unică adoptată de toate societăţile umane. Sparta a fost diferită de Atena, China de Japonia, lumea creștină de lumea musulmană. Pagina 141
Lecţia VIII - Direcţia istoriei Lecţia de astăzi a cursului "istoria prescurtată a omenirii" de Dr. Yuval Noe Harari este prima din partea a treia numită "Unificarea omenirii". După Revoluția Agricolă, oamenii au creat culturi și societăți diferite. Relațiile dintre culturi au fost complexe, au implicat războaie și conflicte, comerț, imigrație precum şi imitație. Dar odată cu trecerea timpului, conexiunile dintre societăți au devenit tot mai puternice, astfel încât omenirea s-a unit treptat într-o societate globală. Trei forțe principale au determinat unificarea globală, prima a fost banul și implicit comerțul. Banul este cel mai reuşit sistem de încredere reciprocă conceput vreodată de om. Chiar și oamenii care cred în zei diferiţi și trăiesc în imperii rivale sunt dispuși să folosească aceiași bani.
Societăți emergente Cursul a analizat deja Revoluția Agricolă și tipurile de societăți care au apărut ca un rezultat al acesteia. Spre deosebire de cimpanzei sau societăţile lupilor care sunt asemănătoare una cu alta, societăţile umane erau foarte, foarte diferite. Chiar dacă oamenii împărtășeau aceeași realitate obiectivă cu râuri, copaci și nori și trăiesc în aceeași zonă geografică şi climat, societățile umane au imaginat orânduiri şi ierarhii sociale foarte diferite. Această parte a cursului va analiza modul în care aceste societățile umane diferite au interacționat unele cu altele și ce s-a întâmplat exact atunci când oamenii care credeau într-un tip de ordine au întâlnit oameni care credeau în ordini complet diferite. Interacțiunea între diferitele societăți a creat multe dificultăţi. A fost desigur vorba de război, dar de asemenea comerț, uneori imigrare dintr-o societate în alta sau turism misionar. Numărul acestor interacţiuni e desigur colosal. În acest curs, Dr. Harari nu va trece peste toate diferitele războaie, expediții comerciale, eforturi misionare sau de imigrare din istorie, nu este suficient timp. În schimb va concentra atenţia asupra unui punct important, şi anume dacă toate aceste diferite interacțiuni sociale au un soi de model global sau o direcție; dacă războaiele, emigrările și comerțul au condus omenirea spre o anumită destinație, sau dacă a fost vorba doar de o colecție de forțe aleatoare care au împins omenirea dintr-o parte în alta și istoria nu are destinație. Are istoria omenirii o direcție clară sau nu? Să spunem chiar de la început că răspunsul este foarte simplu da. Există o destinaţie, un curs al istoriei. Miile de războaie, revoluții, expediții Pagina 142
comerciale și mișcările de emigrare din istorie au o direcție generală clară care este unificarea globală a lumii și a omenirii.
Consolidare și diversificare Pe parcursul a mii de ani, culturi mici şi simple s-au combinat treptat în civilizații mari și complexe. De-a lungul trecerii timpului, planeta pământ a avut tot mai puține culturi, fiecare dintre acestea a devenit însă din ce în ce mai mare și mai complexă. Aceasta este o generalizare grosolană la cel mai înalt nivel al istoriei, macro-istoric. Perceperea direcției istoriei depinde mult de punctul de vedere și de perspectivă. Dacă observăm istoria de la înălțimea unui nor de ploaie să zicem, vom vedea numai câteva secole şi e greu de spus dacă în acest scurt timp istoria tinde spre unificare sau istoria merge de fapt în direcția opusă, spre diversificare. Din această perspectivă limitată pare că pentru fiecare grup de culturi care se combină într-o cultură unitară, există alte civilizații şi culturi mari, care se despart în multe culturi mai mici. De exemplu, Imperiul Mongol s-a extins în secolul al 13-lea pentru a domina părţi mari din Asia și chiar Europa, dar după un timp s-a fragmentat. Religia creștină a convertit și astfel a unit sute de milioane de oameni, dar în timp s-a fragmentat treptat în numeroase secte diferite. Creștinismul nu conduce în mod necesar la unitate. Același lucru s-a întâmplat cu limbajul uman, spre exemplu limba latină a Imperiului Roman. Limba latină s-a răspândit în zona centrală şi de vest a Europei. Tot mai mulți oameni au început să vorbească în același timp aceeași limbă, latina. Dar în timp, latina s-a împărţit în numeroase dialecte, care în cele din urmă au devenit limbi diferite: franceza, italiana, spaniola, portugheza și așa mai departe. Din perspectiva unui nor de ploaie nu e prea clar dacă istoria se îndreaptă spre unitate sau spre diversitate. Istoria observată dintr-un punct de vedere mult mai înalt, să zicem de la nivelul unui satelit de spionaj care poate scana milenii, și nu doar secole arată tendinţa clară spre unitate. Da, există lucruri cum ar fi schisma creștinismului în secte sau prăbușirea Imperiului Mongol, dar acestea sunt doar frâne scurte pe autostrada istoriei, care conduce umanitatea implacabil, inexorabil spre unitate la nivel mondial, spre unificarea întregii lumi.
Unificare
Pagina 143
primul contact între aborigenii GWEAGAL și căpitanul James Cook (credit - Wikimedia) Un mod simplu de a demonstra că aceasta este direcția generală a istoriei este să numărăm pur și simplu numărul de culturi umane separate care au coexistat în orice moment pe pământ. Astăzi suntem obișnuiți să gândim despre întreaga planetă ca având o identitate interconectată unică. Pentru cea mai mare parte a istoriei, nu a fost deloc aşa. De-a lungul mileniilor, Pământul a fost un soi de galaxie de lumi umane separate și izolate. Acum 2000 de ani nu existau legături economice, politice sau militare între oamenii din America, Europa şi Australia. În ceea ce-i privește pe australienii aborigeni, Imperiul Roman și creștinismul se puteau petrece pe Marte sau pe Venus. E mai corect sa vedem Pământul acum 2000 de ani ca fiind compus dintr-o galaxie de lumi umane separate, nu o singură lume. Numărul de lumi umane diferite care au coexistat pe Pământ în orice moment istoric s-a modificat pe măsură ce istoria a progresat şi a ajuns tot mai mic. Aproximativ 10.000 î.Hr., când a început revoluția agricolă, planeta noastră conținea mai multe mii de societăţi umane diferite, care nu aveau aproape nici o legătură între ele. Aproximativ 2.000 î.Hr., numărul lor s-a diminuat. Există acum doar sute sau cel mult câteva mii. Cristofor Columb de Sebastiano del Piombo. (CREDIT - Wikipedia) În 1492, când Columb a traversat atlanticul spre America, numărul de lumi umane separate pe Pământ era şi mai mic. Numărul sa redus drastic. La acea vreme Pământul mai conținea încă un număr semnificativ de lumi umane mici izolate, prin jungle îndepărtate și insule, care nu aveau nici o legătură cu lumea exterioară. În acel moment al istoriei, aproximativ 90% din omenire trăia deja într-o singură mega-lume, lumea afro-asiatică. Chiar înaintea ridicării ancorei de către Columb, cea mai mare parte din Asia, Europa și Africa erau deja masiv interconectate politic, economic, religios și cultural. Cu un an înainte, în 1491, dacă un pelerin musulman făcea pelerinajul la Mecca, centrul lumii islamice, el putea întâlni pelerini din toate colţurile afro-asiei. La Mecca puteau veni pelerini din peninsula siberiană, Africa de Nord, Africa Centrală, India, Asia Centrală, China sau chiar Indonezia. În 1491, toate aceste diferite părți din Afro-Asia aveau deja legături Pagina 144
religioase, economice și politice substanţiale. La acel moment 10% din omenire era încă deconectată de această lume centrală, dar nici ei nu se fărmiţau în mii de lumi mici şi diferite. Se concentrau în schimb în doar patru lumi fiecare de o mărime și complexitate considerabilă.
(CREDIT - LIB.UCI.EDU) În 1491 era lumea mesoamericană, care cuprindea cea mai mare parte din America Centrală și o parte din America de Nord. Lumea anzilor care conținea cea mai mare parte din vestul Americii de Sud. Majoritatea Americii de Sud era deja interconectată. Oamenii care trăiau în ce numim astăzi Ecuador, Chile, Bolivia și Peru aveau legături economice și culturale apropiate. O a treia lume independentă a fost continentul Australiei, iar a patra, lumea oceanică din regiunea Pacificului, care includea cele mai multe insule din sud-vestul Oceanului Pacific, Hawaii şi Noua Zeelandă. Toate aceste lumi aveau legături în interior de natură culturală, politică și economică. În 1491 exista deci o mega-lume, Afro-Asia, populată de 90% din umanitate şi patru lumi mijlocii din America de Nord și Centrală, America de Sud, Australia și Oceanul Pacific, precum și multe alte lumi foarte mici din insule îndepărtate sau jungle care aveau legături foarte reduse. Ce s-a întâmplat pe parcursul secolelor următoare a fost că oamenii veniţi din Afro-Asia s-au răspândit pe tot restul globului şi au cucerit și înghițit toate lumile independente care existau anterior în America, Australia, Oceanul Pacific și așa mai departe. Aceştia au creat lumea globală unitară în care trăim astăzi în secolul 21. Astăzi, aproape toți oamenii din lume trăiesc ca parte a unui singur sistem. Toți împărtășim aceeași bază culturală, aceeaşi perspectivă asupra universului și asupra lumii la nivel
Pagina 145
mondial. Indiferent unde trăim, din China în Mexic, Israel sau Iran oamenii sunt fiecare influențaţi de acțiunile celorlalți.
Schimbările culturale și omogenizarea steagurile a 200 de națiuni Getty Images Puţini oameni mai trăiesc astăzi separaţi. Un conflict politic din Orientul Mijlociu poate creşte prețul petrolului în China sau Australia și acest fapt poate provoca șomaj în Mexic sau în Japonia. Oamenii din toate aceste locuri împărtășesc din ce în ce mai mult aceeași înțelegere a politicii, economiei, precum și a lumii naturale. Oamenii mai au încă puncte de vedere și priorități politice diferite, trăim în vremea statelor naționale suverane. Cei mai mulți oameni trăiesc într-unul din cele 200 de națiuni suverane care compun lumea. Cei mai mulți oameni din lume cred, de asemenea, că puterea politică ar trebui să fie în mâna oamenilor și cele mai multe țări au parlamente, partide politice, și alegeri chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna corecte. Putem găsi aceleași idei politice de bază peste tot în lume. Același lucru e valabil și în domeniul economic. Aproape peste tot mergem astăzi în jurul lumii vom găsi aceleași structuri economice și idei care au format sistemul capitalist. În America, Australia, Rusia, Asia, Africa și așa mai departe sunt burse de valori, banci, societăți cu răspundere limitată și bani. Acelaşi fenomen se observă şi în ceea ce priveşte înțelegerea lumii înconjurătoare și a corpului uman. Pentru mult timp oamenii care trăiau în părți diferite ale lumii aveau înțelegeri şi perspective foarte diferite asupra lumii ce ne înconjoară, precum și asupra biologiei, medicinei și așa mai departe. Spitalele astăzi în Teheran, Tel Aviv, Buenos Aires sau New York sunt în esență aceleași. Ele folosesc de aceiași teorie medicală, tratament şi medicamente. Un atac de cord va fi diagnosticat de medici în conformitate cu aceiași teorie medicală, oriunde ne-am afla. Medicii vor folosi tehnică medicală și instrumente și vor oferi același tratament si medicamente de pe piața internațională produse probabil de aceleași societăți producătoare de medicamente. Încă vorbim mult despre cultură autentică. Dacă prin autentic ne referim la ceva care sa dezvoltat independent și constă doar în tradiții locale vechi libere de influențe externe globale, atunci nu mai există culturi autentice pe planeta Pământ. De-a lungul ultimelor secole, toate culturile, fără excepție au fost schimbate, uneori de nerecunoscut, de un potop de influențe și intervenții la nivel mondial. Unul dintre cele mai interesante exemple în acest sens este bucataria etnică sau alimentaţia etnică. Spre exemplu bucătăria italiană. Regina preparatelor din bucătăria italiană este roșia, ce e mai italian decât Pagina 146
spaghete în sos de roșii? Dar tomata nu provin din Italia, își are originea în America Centrală, în Mexic de unde a ajuns în Italia în urmă cu doar aproximativ 3 - 4 sute de ani. Columb vine din Genova și el nu a mâncat niciodată spaghete în sos de roșii. Portret din profit al lui DANTE , de Sandro Botticelli Dante Alighieri în Evul Mediu și Iulius Cezar în Roma antică nu au mâncat spaghete cu sos de roșii pentru simplu motiv că nu exista roșie în Italia înainte de Columb. Elveția în Evul Mediu nu a avut nici măcar un singur baton de ciocolată pentru că nu exista nici ciocolata. Ciocolata este facută din arborele de cacao care îşi are originea în America Centrală și a ajuns în Europa după expedițiile spaniole în America centrală şi de sud cândva în secolul al 16-lea. Alte bucătării etnice, de exemplu în Polonia şi Irlanda se bazează pe cartof, dar în Evul Mediu nu existau cartof în Polonia sau Irlanda,. Cartoful nu exista deloc în Europa înainte a fi adus de europeni din America. Hrana oamenilor din Asia și America s-a schimbat, de asemenea, în ultimii 500 de ani. Aproape orice fiecare fel de mâncare indian este condimentat generos cu ardei iute (curry). E greu de conceput viața în India fără ardei iute, roşu şi totuşi cartoful şi ardeiul iute îşi are originea în America. Nu a existat ardei iute niciunde în Asia sau India înainte de Columb. În Argentina în 1491 nu existau fripturi cu excepția fripturii de lamă pentru că nu existau vite în Argentina înainte de 1492. Bovinele au ajuns în America aduse de europeni. Vedem deci că concepțiile noastre despre bucătăria etnică autentică reflecta de fapt dezvoltarea lumii globale din ultimele secole mai degrabă decât tradițiile locale.
Când a început această globalizare? (CREDIT -FRESNO.K12.CA.US ) Ce este adevărat la bucătăria etnică este valabil și la multe alte aspecte din așa-numita cultură tradițională. Dacă ne uităm atent la multe din fațetele culturii etnice din întreaga lume, vom găsi că multe dintre ei sunt de fapt evoluțiile moderne și rezultatele conexiunilor la nivel mondial. Noi asociem adesea acest proces de unificare cu evenimentele ultimelor secole începând cu Columb. În special asociem unificarea lumii cu Imperialismul european și cu creșterea economiei capitaliste. Este cu siguranță adevărat că etapa finală a unificării omenirii s-a întâmplat în epoca modernă și s-a datorat forțelor gemene ale imperialismului și capitalismului. Cu toate acestea e important de subliniat că globalizarea din epoca modernă a fost doar ultimul pas, punctul culminant al unor procese mult mai vechi, care au început să lucreze cu mii de ani în urmă. Deja în 1492, Pagina 147
atunci când Columb naviga spre America, cuceritorii europeni ai lumii nu mai aveau nevoie să unifice lumea a mii de insule separate și culturi diferite. Deja când s-a născut Columb, cea mai mare parte a omenirii era deja unificată în lumea afro-asiatică, gigantă şi unică. Proces nu a început deci în secolul al 15-lea ci cu mii de ani în urmă. Viziunea unei lumi unite a fost îndeplinită doar în ultimul secol sau două, dar nu este o viziune modernă. Ea vine cel puțin din primul mileniu î.Hr.
Toți pentru unul, …? Acum mai bine de 2000 de ani, ideea revoluționară de a crea o ordine universală a oamenilor a prins rădăcini în mintea lui Homo sapiens în diferite părți ale lumii. Această viziune este un fapt foarte ciudat, mai ales dintr-o perspectivă biologică și evoluționistă. Homo sapiens a evoluat să gândească despre oameni ca împărțiţi în "noi împotriva lor" (“us versus them”). "Noi" este grupul de oameni care înconjoară individul și "ei" sunt oricine altcineva din lume. Teoretic, această distincţie nu este exclusivă sapiens. Nici un alt animal social, din câte știm, nu se gândeşte la interesele sau identitatea întregii specii căreia îi aparține. Nici unui cimpanzeu de exemplu, nu îi pasă de interesele întregii specii cimpanzeu. Nici o furnică nu va face nimic de dragul comunităţii furnicilor la nivel mondial. Furnicile sunt dispuse să-şi dea viața pentru muşuroiul lor, dar nu şi pentru comunitatea globală a furnicilor. În ciuda a ceea ce vedem în filmele de la Hollywood, nici un leu nu a fost vreodată regele tuturor leilor. Masculul leu are adesea fantezii despre mândria deosebită de a deveni masculul alfa, dar nu concepe unificarea tuturor leilor din lume sub conducerea sa. În nici un stup de albine nu vom găsi sloganul: "albine lucrătoare ale lumii, uniţi-vă!". Albinelor le pasă foarte mult despre stupul lor, dar nu şi de celelalte albine din lume. Încă de la revoluția cognitivă, Homo sapiens a început să exceleze în această direcţie. Oamenii au început să coopereze în mod regulat cu străini pe care şi-i imaginau ca fiind frați și prieteni. Înfrăţirea oamenilor nu a fost din prima universală. Pentru zeci de mii de ani după revoluția culturală, oamenii continuau încă să împartă omenirea în "noi contra lor". Eram noi, iar apoi undeva în valea următoare sau dincolo de lanții muntoşi, existau alte persoane, străini care nu aparțineau comunității noastre. De exemplu, atunci când Menos, primul faraon al Egiptului, a unit întreaga Vale a Nilului în jurul anului 3000 î.Hr. într-un singur regat, era clar pentru egipteni că Egiptul nu cuprindea toţi oamenii din lume. Egiptul avea granițe și dincolo de granițe trăiau alți oameni care erau considerați barbari.
Diferitele orânduiri imaginare create de oameni în anii de după unificarea Egiptului au avut încă tendința de a ignora o mare parte a Pagina 148
omenirii. A fost încă vorba "doar" de religii și identități tribale, chiar dacă triburile erau foarte mari. Era întotdeauna cineva în afara grupului: barbarii, sau cei care nu fac parte dintre "noi". Această perspectivă s-a schimbat în primul mileniu î.Hr., când viziunea unei întregi omeniri unificate a început să se dezvolte. Trei orientări potențial universale au apărut și oamenii care au crezut în acestea pentru prima dată au început să-și imagineze întreaga lume și rasă umană ca pe o singură unitate care poate fi potenţial guvernată de un set unic de legi. Conform acestei viziuni universale lumea era toată "noi", cel puțin potențial, și nu mai existau "ei", oamenii care nu fac parte din grupul nostru. Prima dintre aceste orientări universale a fost organizarea economică, ordinul monetar care s-a bazat pe credința în bani. A doua orientare universală a fost politica imperialistă, o viziunea a unui singur imperiu care orânduieşte întreaga lume. A treia ordine universală în care oamenii au început să creadă a fost religia, cum ar fi budism, creștinism, islam și care în ultimă instanţă a dorit să includă toată omenirea ca membri credincioși. Comercianţii, cuceritorii și profeții au fost primii oameni din istorie care au reușit să transceandă diviziunea binară evolutivă între "noi" și "ei" și să intuiască unitatea potențială a întregii omeniri. Dr. Harari va prezenta modul în care banii, imperiile și religiile universale s-au răspândit în lume, precum şi cum ele au pus bazele lumii globale unite de astăzi. Începem acest poveste a unificării umane concentrându-ne pe istoria banilor, precum și pe crearea și răspândirea de ordine monetare. Uimitor la bani este că au reușit ceea ce nici un rege, împărat sau Dumnezeu nu a reușit să facă în istorie. Chiar oameni care nu cred în același Dumnezeu sau rege sunt dispuși să folosească aceiași bani. Oameni care se urăsc reciproc și nu sunt de acord cu privire la nimic sunt în măsură să se servească de aceiași bani. Aceasta a fost poate baza cea mai preţioasă pentru unificarea omenirii.
Istoria banului Favoruri trocul
reciproce
și
Inițial oamenii nu au avut bani. Fiecare trib vâna, culegea și producea aproape tot ceea ce le era necesar: carne, medicină, sandale și bijuterii. Totul era obținut pe plan local de către oamenii înșiși. Fiecare avea specializarea lui, iar între ei împărţeau bunurile și serviciile într-un schimb de favoruri și obligații. Dacă papucii cuiva trebuiau reparaţi, erau duşi la meşterul tribului care îi repara ca pe o favoare. Acesta repara fără a cere nimic în schimb, doar pe baza relațiilor personale, presupunând că, într-o zi când va avea el nevoie de ceva, ceilalți vor fi dispuşi să-i returneze favoarea și să-l ajute la rândul lor. Pagina 149
(CREDIT ALT -MARKET.COM) Unele obiecte rare nu puteau fi găsite local, spre exemplu pietre de obsidian sau scoici care trebuiau obținute de la străini. De obicei, acest lucru se putea face prin schimb în natură, troc. Schimbul de scoici pentru silex de înaltă calitate, obsidian sau alte scoici sunt exemple de tranzacții într-o economie bazată pe troc. Acesta este modul în care oamenii au trăit pentru zeci de mii de ani. La început, aceste aranjamente au fost schimbate foarte puţin de revoluția agricolă. Mii de ani după ea, cei mai mulți oameni au continuat să trăiască în comunități mici, intime, asemănător triburilor de vânători-culegatori. Satele antice au fost unităţi economice autosusţinute în care se desfăşurau favoruri reciproce și obligații între săteni, în plus puţin troc cu străinii. Aproape tot ce omul obişnuit avea nevoie pentru sine făcea fie singur, fie primea gratis de la membri familiei și vecinii din sat.
Specializarea (CREDIT STRAVAGANZASTRAVAGANZA)
-
Orașele și a regatele au apărut în urmă cu aproximativ 5000 de ani. Au apărut îmbunătățiri în structura de transport cu apariția căruțelor, vagoane, bărci mari și așa mai departe. Acestea au adus cu sine oportunități noi pentru ca oamenii să se specializeze în a face doar un singur lucru. Într-un oraș dens populat, a fost pentru prima dată în istorie suficient de mult de muncă pentru ca să apară cizmari, tâmplari, medici, preoți, soldați profesioniști și așa mai departe. Într-un sat mic nu era suficientă nevoie de muncă pentru ca cineva să fie doar cizmar. Chiar și persoana din sat care era cea mai bună la făcutul de papuci nu putea face asta exclusiv pentru că tot satul conținea doar 2-300 de oameni și nu era suficient de mult de muncă pentru a susține un cizmar profesionist. Într-un oraș de 10.000 de oameni sunt deja destui oameni care au nevoie de papuci noi în fiecare zi pentru a fi în măsură să susțină unul sau chiar mai mulţi cizmari specializaţi. În oraşe toate tipurile de profesii au început să se dezvolte. În sate, de asemenea, țăranii au început să se specializeze tot mai mult. Unele sate au început să se specializeze în producerea unui singur produs, să zicem uleiul de măsline. S-a oprit producţia altor produse și s-au concentrat pe ulei de măsline. Acest lucru era avantajos, deoarece fiecare sat se putea concentra pe produsele ideale pentru amplasamentul lui climatic, topografic. De exemplu, o zonă deluroasă nu e potrivită pentru grâu ci pentru măslini, Pagina 150
astfel încât locuitorii se puteau concentra pe creșterea măslinilor și producţia de ulei de măsline. Al doilea avantaj mare al specializării este faptul că dezvoltă cunoștințe și tehnici noi. Înainte, o familie trebuia să crească grâu, mere, pui și alte lucruri, și pe lângă câţiva măslini. Astfel nu se puteau descoperi secretele creşterii celor mai buni măslini și a celui mai bun ulei de măsline. Specializarea a adus cu sine probleme noi. Principala a fost cum să se gestioneze schimbul de bunuri și servicii între toţi specialiștii diferiţi. De exemplu, cultivatorul de măsline expert în sat și medicul expert în oraș nu se știau reciproc foarte bine asa ca era dificil să gestioneze un schimb de bunuri și servicii. O economie de favoruri și obligații nu funcționează bine atunci când încercăm să o aplicăm la un număr mare de oameni străini unul faţă de altul. E posibil să oferim ajutor gratuit familiei și vecinilor, dar aceasta diferă radical de a avea grijă de tot satul. Oamenii angajaţi în felurite specializări nu pot să se cunoască reciproc trăind în orașe sau sate diferite, trocul a devenit astfel dificil. Dacă, de exemplu cineva avea ulei de măsline și avea nevoie de tratament medical, se putea face un schimb între uleiul de măsline pentru servicii medicale sau invers. Cu toate acestea, schimbul în natură este eficient numai atunci când schimbăm o gamă limitată de produse. Contrar aparenţelor, schimbul nu poate constitui baza unei economii complexe. Pentru a înțelege limitele trocului, imaginați-vă că un ţăran specializat în creşterea merelor care merge la piață în cel mai apropiat oraș mare, cu un sac plin cu cele mai bune mere şi doreşte să dea merele pentru încălţăminte. Va avea două probleme mari. (CREDIT MONEY.HOWSTUFFWORKS.COM/)
-
În primul rând cizmarul trebuie să știe cât de multe mere valorează o pereche de pantofi. Într-o economie bazată pe troc, e o întrebare dificilă. În fiecare zi în piața mare a orașului cizmarul întâlnește zeci de clienți care doresc pantofi noi. Unii pot aduce mere, dar alţii oferă o varietate de alte bunuri, cum ar fi grâu, capre, pânză sau medicamente. Alţii pot oferi servicii ca vindecarea sau asistenţă juridică. Într-o economie bazată doar pe troc cizmarul trebuie sa înveţe prețurile relative a zeci de mărfuri în fiecare zi. Se poate calcula că pentru 100 de mărfuri diferite tranzacționate pe o anumită piață, cumpărătorii și vânzătorii ar trebui să știe 4950 cursuri de schimb diferite în fiecare zi pentru a putea face schimb în natură. Dacă există 1000 de mărfuri ar trebui să știe 499.500 cursuri diferite de schimb. Este nerealist, nimeni nu poate înmagazina atâtea rate de schimb mai ales ca acestea se schimbă tot timpul. Pagina 151
Cea de a doua şi mai mare problemă a trocului este că, chiar dacă cei doi reușesc să calculeze și să fie de acord câte mere valoarează o pereche de pantofi, trocul nu este întotdeauna posibil deoarece fiecare parte trebuie să vrea ceea ce celălalt are să ofere. Ce se întâmplă dacă cizmarului nu-i plac sau nu are nevoie de mere. Cizmarul poate are nevoie de îngrijire medicală în schimb. Cultivatorul de mere ar putea încerca să caute un medic care are nevoie de mere, va da merele medicului, medicul îl va vindeca pe cizmar și cizmarul îi va da pantofii. Este complicat. Dacă medicul nu are nevoie de mere, dar are nevoie de o tunsoare, atunci e necesară o tranzacție cu patru persoane care implică şi un frizer. Atâtea complicaţii fac schimbul în natură un mediu ineficient pentru economii complexe, cu mulți specialiști diferiţi. Pentru câţiva e în regulă, dar o piață mare nu poate funcționa doar pe bază de troc. Soluția găsită de multe societăți a fost inventarea și dezvoltarea banilor pentru a permite rețelele economice şi comerciale complexe. Banii au fost creaţi repetat în mai multe locuri în istorie. Dezvoltarea banilor nu necesită un progres tehnologic. A fost de ajuns o revoluție mentală sau psihologică. Invenția a fost pur și simplu crearea unei noi realități imaginare, o nouă realitate inter-subiectivă, care nu trăieşte decât în conştiinţa colectivă. Banii nu sunt monede sau bancnote. Banii sunt orice suntem dispuși să folosim pentru a reprezenta valoarea altor lucruri, pentru a schimba bunuri și servicii, a cumpăra și a vinde. Valoarea banilor depinde doar de imaginația noastră nu de valoarea materialului din care este făcut.
Tipuri de bani De-a lungul secolelor au existat multe feluri de bani. În zilele noastre, cea mai familiară formă sunt monedele și bancnotele. Moneda este o piesă standard din metal înscrisă, banii nu sunt însă moneda. Banii au existat cu mult înaintea inventării primelor monede. Culturile au reușit să prospere și să aibă sisteme economice foarte complexe folosind alte tipuri de bani. Au fost societăți care foloseau scoici pe post de bani. Altelei foloseau bovine, piele, sare, cereale, fasole, haine sau corali. Un tip special de scoici a fost deosebit de important în istoria banilor. Scoicile cowrie au fost folosite ca bani de-a lungul a aproximativ 4000 de ani peste tot Africa, Asia de Sud, Asia de Est și Oceania. Scoicile cowrie au fost unul dintre cele mai importante tipuri de bani din istorie. Chiar și în secolul al 20-lea, în Uganda, parte a Imperiului Britanic, impozitul se putea plăti cu în scoici cowrie. În scrierea chineză semnul inițial pentru bani a fost un desen al
Pagina 152
carcasei cowrie (貝) și chiar şi astăzi multe cuvinte în limba chineză legate de bani, cumpărare sau vânzare mai au încă semnul carcasei Cowrie. (CREDIT -alfa- 1FOUNDATION.ORG/) În închisori și, anterior, în lagăre de concentrare țigările erau folosite pe post de bani. Deținuții, chiar cei care nu fumează, sunt dispuși să accepte țigări drept plată. Toate produsele în închisori se calculează în număr de țigări. Cea mai mare parte a activității economice din lumea de azi nu se mai face cu monede și bancnote, ele au devenit o formă rară de bani. În anul 2006, suma totală de bani din lume a fost estimată la aproximativ 473 trilioane de dolari, astăzi excede 500 trilioane dolari. Suma totală a tuturor monedelor și bancnotelor din lume, în toate valutele, e în valoare de numai aproximativ 50 trilioane dolari. Mai mult de 90% din toți banii din lume, care apar în conturile noastre bancare există doar în servere şi pe ecranele computerelor. Cei mai mulţi bani sunt biți din interiorul calculatoarelor pe care îi mutăm de colo-colo. (credit SWISSINFO.CH) Cele mai multe afaceri în lumea de astăzi se fac prin deplasarea de sume electronice de la un calculator la altul sau dintrun fișier în altul fără să se mişte bani fizic. Doar criminalii cumpără o casă şi plătesc pentru o tranzacție mare cu o valiză plină de bancnote. Dacă mergem la magazin să cumpărăm pâine utilizăm bani în formă de monede și bancnote. Dar pentru orice altceva (în lumea civilizată n.t.) se transferă bani din cont în cont. Transferul electronic de date este forma dominantă de bani astăzi în lume. Bitcoins este un exemplu de monedă modernă. Încă mai auzim la știri despre guverne care tipăresc bani, cum ar fi guvernul SUA care a tipărit mii de miliarde de dolari în ultimii ani, pentru a face față crizei economice, dar guvernele nu tipăresc în realitate niciodată dolari. Nu au o tipografie pentru a tipări milioane de dolari. Când vorbim astăzi despre tipărirea de bani noi, ce se întâmplă de fapt este că șeful Băncii Federale a Statelor Unite se înregistrează în programul de calculator potrivit și modifică un fișier. Înainte unde au fost 50.000 trilioane de dolari întrun câmp, el șterge un zero și scrie doi în schimb, câmpul are acum valoarea de 52 trilioane. Hocus Pocus, 2 trilioane de dolari au apărut pur şi simplu din senin. Acesta este modul în care se tipăresc banii în zilele noastre și forma pe care o au astăzi majoritatea banilor în lume. Dacă toată lumea care are un cont bancar ar merge la bănci și ar cere banii care apar în contul lor ca bancnote și monede, toate băncile din lume s-ar prăbuși. Pagina 153
Mai puțin de 10% din banii din lume sunt disponibili în formă fizică, restul sunt doar date electronice. Atâta timp cât oamenii sunt dispuși să comercializeze bunuri și servicii în schimbul mutării unor date electronice dintr-un fișier în altul, banii funcţionează perfect.
De ce avem nevoie de bani?
O formă de bani este indispensabilă pentru funcţionarea sistemelor comerciale complexe. Pot fi date electronice, monede, scoici sau orice altceva, dar trebuie să avem bani pentru a avea piețe complexe. Banii permit oamenilor să determine cu ușurință valoarea relativă a oricărui produs sau serviciu de pe piață. Un cizmar într-o economie care foloseşte bani nu are nevoie să știe prețul relativ al pantofilor faţă de mere, ulei de măsline, pui sau unt sau orice altceva. Singurul lucru pe care trebuie să-l ştie este cât de mult valorează pantofii în valoarea monedei curente. Banii rezolvă și problema găsirii unui comerciant care să vrea ceea ce produci tu, ca un cizmar care vrea sau nu mere. După ce oferim bani această problemă este rezolvată pentru că toată lumea vrea mereu bani. Aceasta este probabil, calitatea cea mai importantă a banilor. Dacă oamenii numesc ceva bani, dar oamenii nu-l vor putem fi siguri că nu sunt cu adevărat bani. Toată lumea vrea mereu bani pentru simplul motiv că toată lumea vrea, de asemenea, întotdeauna bani, ceea ce înseamnă că ei se pot schimba pentru orice altceva. Producatorul de pantofi s-ar putea să nu vrea mere, va fi însă întotdeauna foarte fericit săși vândă pantofii în schimbul banilor dumneavoastră. Indiferent ce vrea el de fapt poate obține întotdeauna în schimbul banilor. Vânzarea de indulgențe. (CREDIT - Wikimedia) Pagina 154
Banii sunt un mijloc universal de schimb, care permite oamenilor să convertească aproape orice în aproape orice altceva. Aceasta este calitatea magică a banilor, transformă lucruri unul în altul. Transformă nu numai merele în pantofi, dar și lucruri care sunt mult mai îndepărtate. De exemplu, cu bani, violența se poate converti în educație. Un soldat îşi poate vinde serviciile sale în schimbul banilor și să-şi plătească școala sau facultatea. Iată cum prin intermediul banilor violența s-a convertit în educație și cunoaștere. În mod similar cu bani se poate transforma sănătatea în justiție. Un medic vindecă pe cineva şi cu banii câştigaţi îşi poate angaja un avocat. Nu putem transforma sănătatea în justiție direct, dar o putem indirect prin intermediul banilor. În anumite momente în istorie se putea transforma chiar sexul în mântuire. Acum 500 de ani în Europa, o prostituată se putea vinde pentru bani, și apoi să meargă la Biserica Catolică să-şi folosească banii pe care i-a câştigat prin prostituție pentru a cumpăra indulgență de la Biserica Catolică și, prin urmare, să evite iadul și să ajungă în rai. valuta în Somalia. (CREDIT - CQJ.DK) Forma ideală a banilor permite oamenilor nu numai să transforme un lucru în altul, dar şi să-i depoziteze sau să transporte o avere mare. Când averea constă în mere, e greu să le e depozităm pentru că vor putrezi după un timp și sunt greu de transportat într-o altă parte. Când averea e în formă de scoici cowrie sau monede de aur, e mult mai uşor de stocat pe termen nelimitat și de transportat dintr-un loc în altul într-o pungă mică sau cutie. Deoarece banii pot converti, stoca și transporta bogăția ușor și ieftin, aceştia şi-au adus o contribuție esențială la apariția rețelelor comerciale complexe și a piețelor dinamice care au unit mulți oameni în aceeași sferă economică. Fără bani, rețele comerciale și piețele ar fi fost condamnate să rămână mici, limitate în mărime şi complexitate şi nu foarte dinamice. În dreapta putem vedea un exemplu de bani care nu sunt ideali. "Moneda Somaliland, șiling, are o valoare atât de mică încât mai mult de câteva sute de dolari trebuie să fie transportaţi într-o roabă .
Cum acționează banii? (CREDIT - CHINAHIGHLIGHTS.COM) Bani sunt deci esențiali pentru crearea economiilor complexe, dar cum funcționează ei de fapt? De ce oamenii sunt dispuși să preschimbe un câmp de orez fertil într-un pumn de scoici cowrie? De ce sunt dispuși să lucreze luni întregi, să facă lucruri care poate nu le sunt pe plac cu adevărat, doar pentru a obține câteva bucăți colorate Pagina 155
de hârtie? Oamenii sunt dispuși să facă astfel de lucruri atunci când au încredere în născocirea imaginației colective. Încrederea este materia primă reală din care au fost forjaţi toţi banii din istorie. Când un fermier bogat, să zicem în China antică şi-a vandut toată averea în schimbul unui sac de scoici cowrie și apoi a călătorit cu el într-o altă provincie, el a avut încredere că odată ajuns la destinație alte persoane străine ar fi dispuşi să-i vândă orez, o casă, câmpuri în schimbul scoicilor cowrie din sac. Banii sunt prin urmare un sistem de încredere reciprocă și nu orice fel de sistem de încredere reciprocă. Banii sunt sistemul universal cel mai eficient de încredere reciprocă conceput vreodată de oameni.
Ce a creat această încredere? Cum s-a format încrederea este un proces foarte complicat. E nevoie de o rețea complexă și de lungă durată de relații politice, economice şi sociale pentru a construi încrederea în bani. Noi credem în scoicile cowrie sau în moneda de aur sau bancnota de un dolar sau euro pentru că vecinii noștri cred şi ei în ele. Noi toți credem în ele pentru că conducătorul nostru crede în ele, pentru că preotul nostru și chiar şi zeii noștri cred în ele. Aici este o bancnotă americană de un dolar.
Nu se poate nici mânca, nici bea şi nici purta. De ce avem atunci încredere în ea? De ce suntem dispuși să facem atâtea eforturi pentru a o obține? Cu toții avem încredere în ea pentru că ne încredem în Dumnezeu și în Statele Unite ale Americii. (credit THEGUARDIAN.COM) Pe o parte a bancnotei de un dolar stă scris “Credem în Dumnezeu” (In God We Trust). Pe cealalată parte este semnătura secretarului Trezoreriei americane. Avem încredere în acest dolar pentru că ne încredem în Dumnezeu și în secretarul Trezoreriei Statelor Unite. Când Dumnezeu și Pagina 156
guvernul Statelor Unite ne dau cuvântul lor pentru ceva în care ei cred îi credem şi noi, desigur. Rolul esențial al încrederii explică de ce sistemele noastre financiare sunt atât de strâns legate de sistemele noastre politice și ideologice. Deasemenea de ce o criză financiară e adesea declanșată de evoluția situației politice; și de ce piața de valori se poate ridica și cădea în funcție de starea de spirit psihologic a comercianților și nu de starea obiectivă a economiei. O modalitate de a construi încrederea în bani este de a defini banii independent de imaginaţia noastră. Primii bani cunoscuţi în istorie au fost banii de orz sumerieni, un bun exemplu în această direcţie. Banii de orz au fost primul tip de bani despre care știm. A apărut în Sumerul antic aproximativ 3000 î.Hr., acum 5000 de ani, aproximativ în același timp și loc și în aceleași condiții ca şi scrierea. Bani orz au fost pur și simplu orz, un număr fix de boabe de orz, folosit ca o masură universală pentru evaluarea și schimbul tuturor celorlalte bunuri și servicii. Cea mai frecventă măsură de orz în Sumerul antic a fost Selo[1]. Un Selo a fost echivalent la aproximativ un litru de astăzi. Boluri standard, care fiecare dintre ele putea conține exact un Selo au fost produse în masă în Sumerul antic. Ori de câte ori oamenii aveau nevoie să cumpere sau să vândă ceva, era ușor de măsurat sumele necesare de orz. Salariile de exemplu, se plăteau în orz măsurate cu Selo. Un text antic spune că salariul obișnuit al unui muncitor de sex masculin din vechiul Sumer era de 60 selos de orz pe lună. O muncitoare de sex feminin primea jumătate, doar 30 selos pe lună. Un şef putea câștiga între 1200 și 5000 de selos pe lună. Evident, oamenii nu mâncau atât orz. Primeau orzul lor şi îl schimbau pe piață pentru tot ce aveau nevoie. Puteau cumpăra orice cu aceste măsuri de orz, selos. Era oarecum mai ușor de construit încrederea în bani orz, decât în dolari sau scoici cowrie, pentru că orzul are o valoare intrinsecă. Oamenii pot mânca orzul. Cu toate acestea, chiar dacă sună banal, faptul că sumerienii utilizau boabe de orz ca bani e departe de a fi banal. Transformarea orzului în bani a fost dificilă. În zilele noastre nu mai putem cumpăra cu orz, chiar dacă oamenii îl pot mânca. Acesta nu mai este acceptat ca bani. Oamenii nu mai au încredere în boabele de orz. Faptul că sumerienii au reușit să o facă a fost extraordinar. A fost o mare realizare pentru sumerieni să construiască încrederea universală în boabe de orz și să convingă oamenii să folosească orzul ca bani pentru toate tranzacțiile diferite. Pe de altă parte, bani ca orz erau problematici, nu erau ușor de transportat sau de depozitat. Nu au fost o alegere ideală. Un progres major în istoria economică a avut loc atunci când oamenii au câștigat încredere în bani care nu mai aveau nici o valoare intrinsecă, dar erau mai ușor de stocat și transportat decât orzul. Astfel de bani au apărut pentru prima dată în Mesopotamia antică pe la mijlocul mileniului al treilea î.en, în jurul anului 2500 î.Hr.Wikimedia). Primii bani pe care nu au avut valoare intrinsecă au fost siclul de argint. Siclul de argint nu e o monedă, ci pur și simplu o măsură de argint; aproximativ opt Pagina 157
grame de argint. Când Codul lui Hammurabi, de exemplu, afirma că dacă un om de clasă superioară ucide o femeie sclav el trebuia să plătească proprietarului 20 de sicli de argint, înseamnă că el trebuia să plătească 160 de grame de argint, nu 20 de monede. Cei mai mulţi termeni monetari din Vechiul Testament din Biblie sunt daţi în măsuri de metal, nu ca monede. Când frații lui Iosif l-au vândut la Ismaeliți pentru 20 de sicli de argint ei nu au primit 20 de monede ci 160 de grame de argint metalic. Spre deosebire de măsura orzului selos, siclul de argint nu a avut nici o valoare intrinsecă. Nu se putea mânca sau bea sau folosi ca îmbrăcăminte. Argintul este un metal foarte moale, prea moale pentru a face cu el instrumente utile. Când folosim argint sau aur în bijuterii, facem acest lucru pentru a crea simboluri ale statutului social, cum ar fi inele, coroane sau statui, bunuri de lux care nu au nici o utilizare practică. Anumite societăţi identifică astfel persoanele cu statut social ridicat. Valoarea argintului și a aurului este întotdeauna pur culturală. Măsurile acestor metale prețioase, mai întâi argint și apoi în cele din urmă aur, au dat naștere la monede. Primele monede din istorie au fost bătute din câte știm în jurul anului 640 î.Hr. de către regele Alyattes din regatul Lidiei, în ceea ce astăzi este vestul Turciei. Acestea erau măsuri standardizate de aur și argint pe care regele imprima un soi de marcă de identificare. Marca de pe monedă declara două lucruri importante. În primul rând arăta cantitatea de metal prețios conținută în fiecare monedă. În al doilea rând ea identifica autoritatea care a bătut moneda și garanta conținutul ei. Aproape toate monedele pe care le folosim astăzi în lume sunt descendenți ai monedelor originale din vestul Turciei. monedă cu portretul împăratului (CREDIT -WIKIMEDIA.ORG),
roman
Domițian.
Monedele aveau două avantaje majore faţă de măsurile de metal nemarcate care au fost utilizate înainte, cum era siclul de argint. În primul rând, la fiecare cumpărare sau vânzare trebuia cântărit exact pentru a fi siguri cat de mult argint este în acele măsuri. În al doilea rând, chiar dacă aceste măsuri se cântăreau exact nu putea fi nimeni sigur că este argint pur. Oricine putea încerca să trișeze folosind un alt fel de metal, spre exemplu plumb, și să-l acopere cu argint. Monedele au rezolvat această problemă. Marca imprimată pe monede confirmă valoarea ei exactă așa că nu mai trebuiau cântărite. Marca este de asemenea, semnătura unei autorități politice sau religioase, care oferea garanția lor pentru valoarea monedei astfel încât se putea avea încredere în ea. Forma și dimensiunile mărcii de pe monede a variat foarte mult dea lungul istoriei, dar mesajul a fost mereu acelaşi. E de altfel același mesaj pe care-l avem şi astăzi:
Pagina 158
Eu, marele rege așa și așa vă dau cuvântul meu personal că acest disc de metal sau această bucată de hârtie este în valoare de ceea ce spun eu că este. Dacă cineva îndrăznește să falsifice moneda sau bancnota înseamnă că îmi falsifică propria marcă. Astfel ei mă impersonează şi îmi dăunează reputaţiei, dar mie numi place așa că îi voi pedepsi cu maximă severitate". Tocmai de aceea contrafacerea banilor a fost întotdeauna considerată o infracțiune mult mai gravă decât aproape orice alt act de fraudă sau înșelăciune. Când se falsifică banii, nu se inşeală doar pe ceilalţi dar se şi uzurpă identitatea regelui sau a guvernului. Se acționează ca și cum falsificatorul ar fi el însuşi regele și acesta este un act grav de subminare îndreptat împotriva puterii, privilegiilor și chiar persoanei regelui. Prin urmare, dea lungul istoriei contrafacerea de monede, bancnote și bani în general, a fost pedepsită uzual prin tortură și execuţie. Autoritatea politică îi ajută pe oameni să câștige încredere în bani. Atâta timp cât oamenii au încredere în puterea și integritatea regelui sau a autorității politice ei au de asemenea încredere în banii lor. Două persoane complet străine pot fi de acord cu privire la valoarea unei anumite monede. Un Denarius al Imperiului Roman spre exemplu, prezenta încredere atâta timp cât oamenii aveau încredere în puterea și integritatea împăratului roman al cărui nume, și uneori chiar imagine, era tipărită pe monedă. În mod similar în zilele noastre, oamenii din întreaga lume au încredere în dolarul american mai mult decât să zicem în Peso-ul mexican, pentru că au încredere în guvernul Statelor Unite și au încredere în banca Federală americană mult mai mult decât au încredere în guvernul sau banca din Mexic. primii bani în Japonia (CREDIT -WIKIMEDIA) Osama Bin Laden a avut suficientă încredere în guvernul american precum şi în banca federală încât să accepte și să folosească banii acestora. La rândul lor, puterea conducătorilor se bazează de asemenea pe încrederea în bani. Ar fi foarte greu de menținut un imperiu întins cum era Imperiul Roman, fără bani, fără o monedă. Dacă Imperiul Roman ar fi trebuit să plătească salarii și să colecteze taxe în orz și grâu ar fi fost imposibil de colectat impozitul în Siria, transportat la trezoreria centrală din Roma si de acolo transportat din nou pentru a plăti legionari poziţionaţi în Marea Britanie sau Germania. Ar fi fost la fel de dificil să mențină Imperiul Roman dacă în diferite părți ale imperiului, oamenii ar fi folosit tipuri diferite de bani. Ar fi fost imposibil ca locuitorii Romei să creadă în monede de aur şi să facă afaceri în aur, iar Dacii, grecii, evreii și sirienii să le respingă și să aibă încredere în alte forme de bani cum erau scoicile cowrie.
Banii și unificarea globală Pagina 159
Guvernele nu numai că dau încredere în bani, dar au deasemenea nevoie de bani pentru a avea stabilitate şi ca să poate controla o zonă întinsă. Prin urmare, banii au servit un rol deosebit de important în unificarea omenirii. Nu doar au sprijinit unele guverne locale, ici și colo, dar mai important, deoarece încrederea în bani a trecut granițele geografice, topografice și chiar politice, a permis astfel oamenilor din culturi, religii și chiar împărății diferite să facă comerț unul cu un altul și să coopereze cel puțin în sfera economică. Acest lucru se întâmplă astăzi în lume cu dolarul, dar s-a întâmplat acum 2000 de ani cu alte tipuri de bani, cum ar fi monedele de aur argint ale Imperiului Roman. În primul secol d.Hr., monedele romane au fost un mediu acceptat de schimb nu numai în Imperiul Roman, dar de asemenea, foarte departe de granițele sale, în munții din India de exemplu. Indienii au avut încredere în denarul roman astfel că, atunci când conducătorii locali indieni au început să producă monede proprii, le-au imitat forma şi chiar portretul împăratului roman. Aceasta pentru că populaţia avea încredere în aceste tipuri de monede cu această imagine specială de împărat pe ea, astfel că indienii au adoptat-o. Însuşi numele de denar a devenit un nume generic pentru toate tipurile de monede. După ce Imperiul Roman s-a prăbușit și imperiul musulman s-a ridicat, califii musulmani "au arabizat" numele Denarius și au început să emită dinari. dinari timpurii Cuvântul dinar este pur și simplu o traducere arabă, o formă arabă de a spune Denarius. Dinarul este încă numele oficial al monedei din zilele noastre în multe țări de lângă Marea Mediterană, cum ar fi Iordania, Irak, Serbia, Tunisia și multe altele. Modelul monedei Lydiei s-a răspândit de la Marea Mediterană înspre Oceanul Indian. China a dezvoltat de asemenea propriul sistem de bani, puţin diferit de sistemul Lydiei din Mediterana. Acesta a fost bazat inițial pe monede de bronz, şi nu pe argint sau aur. Dar, odată cu trecerea timpului, musulmani, comercianți și cuceritori europeni au răspândit monedele de aur și de argint nu numai în Europa și Asia dar în multe părți ale Africii. Ulterior America și Australia, în Pagina 160
Oceanul Pacific, în așa fel încât aurul și argintul au devenit bani standard, peste tot în lume. În epoca modernă târzie, întreaga lume a fost astfel unită într-o zonă monetară unitară bazată în primul rând pe credinţa şi încrederea în aur și argint. Mai târziu, în câteva alte valute de încredere, în primul rând lira sterlină britanică, iar apoi dolarul american, care este încă dominant astăzi. Acest proces lent de creare a unei zone unice monetare transnațională și transculturală a pus bazele pentru unificarea afro-Asiaei mai întâi, iar mai târziu a întregii lumi într-o singură sferă economică și politică. Oamenii au continuat să vorbească multe limbi, să se supună la conducători și să se închine la zei foarte diferiţi. Dar tot mai mulți oameni din întreaga lume au crezut şi s-au folosit de aceiași bani; aur și argint mai întâi și mai târziu de lira sterlină și dolarul american. Fără această credință comună, rețele globale de tranzacții ar fi fost practic de nerealizat. Cum ar fi putut europenii, de exemplu, să facă afaceri cu China, dacă chinezii nu ar fi crezut în aur și argint și ar fi refuzat să accepte plata în aur și argint. Am putea întreba cum s-a realizat acest lucru dacă nu a fost o singură religie sau imperiu care să conducă întreaga lume. Cum se face că indieni, chinezi, musulmani și spanioli care veneau din culturi foarte diferite și nu reușeau să cadă de acord cu privire la nimic altceva, au reuşit totuși să se înţeleagă în ceea ce priveşte credința comună în aur și argint? De ce spaniolii nu au crezut în continuare în aur, iar musulmanii să rămână devotaţi orzului? Și indienii să continue să folosească scoici cowrie, iar chinezii ar să folosească să zicem, role de mătase ca bani. Economiștii au un răspuns foarte convingător la această întrebare. Conform teoriilor economice acceptate de majoritatea specialiştilor, odată ce comerțul începe să conecteze zone separate forța cererii și ofertei are tendința de a egaliza prețurile tuturor produselor care se pot transporta dintr-o zonă în alta. Acest fapt se aplică şi la bani. Pentru a înțelege de ce să luăm în considerare un scenariu ipotetic. Să presupunem că, atunci când schimburile comerciale deschise între India și Marea Mediterană au devenit mai frecvente, indienii nu au fost încă foarte interesaţi de aur. Prin urmare, aurul nu ar fi avut valoare în India. În același timp, în Marea Mediterană, aurul era deja un simbol al statutului şi deci foarte râvnit, iar datorită monedei valoarea aurului în Marea Mediterană era foarte mare. Ce s-ar întâmpla este că comerciantii care călătoresc între porturile din India și Marea Mediterană ar observa în mod evident diferența uriașă între valoarea aurului din aceste două locuri. Pentru a face profit, comercianții speculanţi puteau să cumpere aur ieftin în India și să-l vândă pentru un profit imens în Marea Mediterană. Prin urmare în timp, cererea pentru aur în India ar crește din cauza comercianților din Marea Mediterană care doresc să cumpere aur. Indienii ar începe să aprecieze aurul doar pentru a-l vinde comercianților mediteraneeni. În același timp, în Marea Mediterană, ar exista tot mai mult aur provenind din India și valoarea aurului în Marea Mediterană ar Pagina 161
începe să scadă. Această creştere și descreştere a valorii va continua până când valoare se va egaliza aproximativ și procesul se va opri. În India și în Marea Mediterană aurul ar fi valorat cam la fel de mult. Acest proces se petrece cu tot felul de bani. Simplul fapt că o altă persoană crede în să zicem cochilii cowrie sau dolari, sau în date electronice este suficient pentru a consolida credința în ele. Acesta este modul în care creștinii și musulmanii care nu sunt în acord religios, pot totuși să fie de acord monetar. Aceasta deoarece religie ne cere să credem în ceva ca un zeu sau scripturi, banii ne cer doar să credem că alte persoane cred în ceva. Această idee este de o importanță extraordinară, și e dificil de înțeles. Merită repetată: Religia vrea ca noi să credem în ceva gen Dumnezeu, banii nu ne cer să credem în nimic special. Banii pur și simplu ne cer să credem că alte persoane cred în ceva. Sunteţi liber să nu apreciaţi valoarea dolarului, să nu credeţi în el, dar dacă credeţi că alte persoane cred în dolar veţi acumula la rândul vostru dolari, nu pentru că îi doriți neapărat ci pentru că știți că alte persoane şi-i doresc. Dacă întrebăm acum de ce alte persoane cred în dolar, răspunsul este că pentru că alții şi-i doresc. De aceea îi adunăm, pentru a-i schimba în ceea ce dorim. În felul acesta funcționează banii. De mii de ani filosofi, gânditori, profeți și poeți au degradat banul și l-au numit rădăcina tuturor relelor și motivul pentru toate necazurile din lume. În realitate însă, banul este punctul culminant, apogeul de concesie umană. Nu există nimic mai tolerant pe această lume decât banul. Banii sunt mai deschişi la minte decât orice religie, stat, cod cultural sau obicei social. Banii sunt singurul sistem de încredere creat de oamenii în istorie, care poate ignora aproape toate deosebirile culturale și nu face discriminări pe bază de religie, sex, rasă, vârstă sau orice altceva. Un dolar în mâinile unei persoane de culoare sau albe este același dolar și va fi acceptat la fel, după cum şi un dolar în mâinile unei femei sau al unui bărbat valorează la fel. Banul nu face discriminări între diferitele genuri sau rase.
Concluzii Podul lui Adam, INDIA În concluzie, banii se bazează pe două principii universale. În primul rând, convertibilitatea universală, cu bani putem transforma aproape orice în aproape orice altceva, pământ în loialitate, dreptate în sănătate, violența în cunoaștere. Al doilea principiu fundamental al banilor este încrederea universală. Cu banii ca intermediar, doi oameni pot coopera cu privire la orice proiect. Chiar dacă ei nu se cunosc reciproc sau poate chiar se urăsc reciproc, dacă sunt bani implicaţi atunci ei pot coopera. Astfel, banii au servit de-a lungul a sute și mii de ani ca o punte de legătură Pagina 162
între diferite regate, religii și culturi și au contribuit la unificarea omenirii și la crearea lumii globale în care trăim astăzi. Ar fi însă o greșeală să credem că numai banii au unificat omenirea. Banii sunt doar o realitate imaginară și se bazează pe încredere. Pentru a avea un sistem monetar eficient avem nevoie de sprijinul unui sistem politic eficient și a unor principiilor etice comune. Fără dolari, Statele Unite ar fi dificil de guvernat. Fără Statele Unite ale Americii ar fi la fel de dificil de a clădi încrederea în dolar. Nu putem înțelege cu adevărat cum funcţionează banul fără a lua în considerare politica și religia. Pentru a înțelege cum mii de culturi izolate s-au combinat în timp pentru a forma satul global de astăzi trebuie să fim conștienți de rolul important jucat de aur și argint, dar nu putem ignora rolul la fel de important în unificarea omenirii jucat de imperii şi religii.
Pagina 163
Lecţia IX - Viziuni imperialiste La momentul revoluției agricole lumea era împărțită în mii de societățile umane mici, separate, și relativ simple. Pe măsura trecerii timpului, aceste societăți s-au combinat pentru a forma societăți mari și complexe, până când întreaga lume a devenit un singur sistem global unificat. Unificarea omenirii a fost rezultatul a trei forțe principale: banul, imperiile și religia. Am examinat rolul banilor și al comerțului în lecţia VIII. Lecția aceasta, a IX-a, se concentrează pe rolul jucat de cuceritori și imperii. Această secțiune continuă tema "Unificarea umanităţii" și Dr. Yuval Noah Harari vorbește în ea despre imperialism. Ideea de imperiu are în zilele noastre o reputaţie proastă, dar imperiile au jucat un rol central în istoria omenirii, şi e greşit să considerăm ca influenţa lor a fost pur negativă. Vom examina ce este exact un imperiu, precum și modul în care ele au reușit să unească regiuni ecologice, grupuri etnice și comunități religioase diferite. Vom discuta cum contribuția pozitivă a imperiilor poate fi comparată cu actele lor de violență și opresiune, precum şi ce ne poate aduce viitorul imperialismului, dacă lumea este destinată să fie condusă de un nou imperiu global.
Definiţia unui imperiu “La Liberté guidant le peuple” de Eugène Delacroix Un imperiu este o structură politică care are două caracteristici foarte importante. În primul rând, pentru ca să fie considerat un imperiu, un conducător trebuie să aibă sub control un număr semnificativ de popoare distincte, fiecare având o identitate culturală și teritoriu diferit. Nu există un număr exact, două sau trei popoare diferite nu sunt un imperiu, 30 sau 40 sunt. Undeva între trei și 20 se trece pragul spre imperiu. A doua caracteristică este că imperiul are granițe flexibile și un teritoriu potențial nelimitat. Imperiile sunt sisteme de guvernare care pot înghiți și digera multe națiuni și teritorii fără a-şi altera structura sau identitatea lor de bază. Spre exemplu Canada este o țară foarte mare, cu toate acestea nu e un imperiu. Nu poate să anexeze mai multe teritorii fără a-şi schimba structura sa fundamentală. În cazul în care Canada ar începe cucerirea și anexarea să zicem a Cubei, Venezuelei, și a Mexic-ului, ea nu ar mai fi ţara iniţială. Ar deveni ceva complet diferit. Un imperiu pe de altă parte, este un sistem politic care poate cuceri aproape orice loc de pe pământ, fără a-şi schimba natura și caracteristicile. Imperiile sunt diversităţi cultural, pot stăpîni peste multe popoare, fiecare
Pagina 164
cu propria cultură, și sunt flexibile teritorial. Ele pot deveni mai mari și mai mari, fără a-şi altera identitatea lor de bază.
colosul RHODES Aceste două caracteristici dau imperiilor nu numai unicitatea ci şi un rol central în istorie și în procesul de unificare umană. Mulțumită acestor două caracteristici, imperiile au reușit să unească diverse grupuri etnice și zone ecologice într-o structură politică unică, combinând grupuri umane tot mai mari, și să contribuie la unificarea omenirii. Trebuie subliniat faptul că un imperiu este definit doar de aceste două caracteristici: diversitatea culturală și granițele flexibile, și nu prin metoda sa de guvernare. Un imperiu nu are nevoie de un împărat, nu e neapărat să fie condus de un singur dictator sau rege. Imperiul Britanic, de exemplu, a fost cel mai mare imperiu care a existat vreodată în istorie și a fost condus de o democrație. Există alte imperii republicane democratice şi în epoca modernă, există imperiul olandez, francez, belgian și american, toate conduse de democrații. În epoca premodernă au fost imperii, cum era Roma, Cartagina și Atena conduse de elite democrate sau republicane. Imperiile nu sunt determinate de mărimea lor. Imperiul atenian, de exemplu, a fost la apogeu mult mai mic ca teritoriu și populație decât Grecia de astăzi. Imperiul Aztec a fost mult mai mic decât Mexicul modern. Amândouă imperiile, cel atenian și cel aztec, sunt totuși considerate a fi imperii. Grecia şi Mexicul modern însă nu. Atenienii și aztecii au condus zeci, chiar sute de popoare diferite, și s-ar fi putut extinde la nesfârșit. Nu exista o limită pentru expansiunea lor potențială. Grecia și Mexicul modern conduc un număr mult mai mic de popoare diferite, și nu se pot extinde fără a-şi schimba construcţia lor de bază. În zilele noastre e greu de înțeles cum a fost posibil, în vremea Atenei antice, să înghesui sute de popoare diferite într-un teritoriu care astăzi conține doar Grecia, un stat mic, modern. Un întreg imperiu a existat într-un teritoriu care astăzi este considerat o ţară relativ mică, pare de neînţeles. Acest lucru a fost posibil pentru că în trecut existau mult mai multe popoare diferite în lume decât există în prezent. Cu mii de ani în urmă, fiecare popor avea o populație mult mai mică și ocupa o bucată de pământ mult mai mică decât astăzi. Imperiile sunt unul dintre motivele principale pentru această reducere drastică a diversității umane. De-a lungul secolelor, Pagina 165
imperiile au acționat ca un compresor care a distrus treptat caracteristicile unice ale popoarelor mici și le-a forjat împreună în grupuri mult mai mari.
Perspectiva modernă Dr. Harari ia în considerare prejudecățile culturale moderne. În zilele noastre, imperiile au o reputație foarte proastă. Imperialismul e unul dintre cele mai grave blesteme din lexiconul nostru politic. Pentru a insulta pe cineva, un rival politic sau un stat inamic, termenul"imperialist" este auzit de prea multe ori. Imperialismul și imperiile sunt considerate ca fiind lucruri foarte rele. Critica imperiilor are de obicei două argumente. Mai întâi de toate, oamenii critică imperiile deoarece aceștia susțin că imperiile sunt ineficiente și nu funcționează. Pare logic că un imperiu nu poate să conducă eficient pe termen lung un număr mare de popoare cucerite, și deci imperiile sunt sortite eșecului și prăbușirii. A doua obiecție principală este că ele sunt rele, malefice. Ele corup atât pe cei cuceriţi, care nu mai au independență şi autonomie, precum și conduc la corupţia cuceritorilor. În secolul trecut s-a răspândit credința generală că fiecare popor are dreptul la autodeterminare, şi deci ar trebui să existe atâtea state independente în lume câte popoare. Nici un popor uman nu ar trebui să fie condus de altcineva. Din punct de vedere istoric, prima declarație, că imperiile nu funcționează, nu este logică. A doua declarație, că imperiile sunt rele, este o afirmație problematică. Să le luăm pe rând.
Imperiile nu funcționează membrii actuali ai CONWORLD.WIKIA.COM)
OIS
(CREDIT
-
Imperiul a fost forma cea mai frecventă de organizare politică din ultimii 2500 ani. În ultimele două milenii și jumătate, cele mai multe persoane de pe Pământ au trăit în imperii, nu în state independente. Imperiile au funcţionat mult mai bine decât statele independente. Ele sunt o formă foarte stabilă de guvernare în comparație cu alte forme de guvernare. Babur porneşte cu armata sa, Auguste RACINET (CREDIT HISTORYFILES.CO.UK)
Pagina 166
Cele mai multe imperii au găsit alarmant de ușor să înnăbuşe revoltele populațiilor cucerite, și să mențină controlul zecilor de popoare diferite. În cele din urmă toate imperiile s-au prăbuşit, dar nu din cauza revoltelor interne ale popoarelor cucerite. Acest lucru s-a întâmplat uneori, dar rar. Cele mai multe imperii s-au prăbușit fie din cauza invaziei dușmanilor externi, sau din cauza unei rupturi în elita conducătoare. Cele mai multe populaţii cucerite din istorie nu s-au eliberat de imperiile care le-au cucerit. Chiar dacă au încercat să se revolte, imperiul a reușit să înnăbuşe rebeliunea și a continuat să le controleze. Cele mai multe popoare cucerite în istorie au rămas parte a imperiului care le-a înghițit. Ele şi-au pierdut treptat identitatea, şi cultura lor unică a dispărut pur și simplu. Chiar dacă în cele din urmă imperiul s-a prăbușit, popoarele cucerite nu au mai apărut din imperiul mort. Ele pur și simplu au încetat să mai existe. HARTA Animată a Republicii și Imperiului Roman De exemplu, Imperiul Roman de Apus s-a prăbuşit sub invazia triburilor germanice în secolul al cincilea d.Hr. Sutele de triburi și națiuni pe care romanii le-au cucerit de secole nu s-au eliberat din acest imperiu mort pentru a continua existența lor, așa cum o făceau înainte de a fi cuceriţi. Ele au încetat să mai existe, au devenit romani si identitatea lor unică a dispărut. În multe cazuri, distrugerea unui imperiu a condus la formarea altuia. Nicăieri nu putem vedea mai clar acest proces decât în istoria Orientului Mijlociu, locul unde primele imperii au apărut în urmă cu mai mult de 3-4000 ani. Situația politică actuală în Orientul Mijlociu este soi de echilibru de putere între mai multe entități politice independente, cu frontiere mai mult sau mai puțin stabile, mai multe state diferite. Situaţia este aproape fără paralel cu orice moment din istoria ultimelor mii de ani din Orientul Mijlociu. Ultima oară când Orientul Mijlociu a fost într-o astfel de situație a fost în secolul 8 î.Hr., în urmă cu aproape 3.000 de ani. De la apariția Imperiului asirian în secolul 8 î.Hr., care a cucerit diferitele state din Orientul Mijlociu, până la prăbușirea imperiilor britanice și franceze, până la mijlocul secolului 20, popoarele din Orientul Mijlociu au trecut continuu dintr-un imperiu în altul, precum o ştafetă într-o cursă olimpică. Ele au fost cucerite de asirieni, dar atunci când imperiul asirian s-a dezmembrat, ele nu au devenit independente. Au făcut parte din imperiul babilonian, apoi cel persan, apoi cucerite de Alexandru cel Mare, apoi de romani, bizantini, arabi și așa mai departe. Nu a fost aproape Pagina 167
niciodată o perioadă în care să nu existe un imperiu în Orientul Mijlociu, și în care populaţia locală să trăiască independent. Este o greșeală să credem că imperiile nu funcționează, în realitate, cei mai mulți oameni din ultimii 2000 de ani au trăit în interiorul imperiilor, și chiar dacă aceste imperii în cele din urmă s-au prăbușit, ele au fost de cele mai multe ori înlocuite mai degrabă decât cu alte structuri politice, de alte imperii.
Imperiile sunt rele Scoala lui Raphael din Atena Construirea și menținerea unui imperiu necesită de regulă sacrificarea a sute de mii de oameni și oprimarea brutală a mai multor milioane de oameni. Instrumentalul standard imperial include război, sclavie, deportare și genocid. Însă aceasta nu înseamnă că imperiile sunt pur şi simplu malefice, și nu aduc cu sine nimic bun, nu lasă nimic de valoare în urma lor. Dacă colorăm toate imperiile din istorie în negru, atunci toată moștenirea culturală imperială ar trebui de asemenea colorată în negru. Ar trebui să respingem fragmente semnificative din cultura umană, în care cea mai mare parte în ultimele două milenii a fost produsă de imperii. Elitele imperiale au folosit profiturile obţinute din cucerire nu doar pentru a finanța armate și fortificații, dar de asemenea pentru a finanța filozofie umană, justiție, drept, caritate și lucruri de acest gen. Multe capodopere artistice datorează existența lor imperiilor și exploatării populației cucerite. Profitul și prosperitatea imperiilor ateniene și romane au creat condițiile pentru filosofii din vechime, Socrate, Platon, Cicero, Seneca și așa mai departe. Aceştia au putut astfel să se gândească la lume și să scrie capodoperele lor. Taj Mahal (CREDIT - Wikimedia) Din arhitectură, dr. Harari ia ca exemplu palatul Taj Mahal. Taj Mahal nu ar fi putut fi construit niciodată fără captura împăraților Moguli strânsă de la milioane de supuși indieni. Muzica lui Hayden sau Mozart a fost finanțată de profiturile Imperiului Habsburgic din exploatarea slavilor, a supușilor săi români și maghiari. Lăsând la o parte domeniul culturii globale, care include muzica clasică, arhitectura sau filosofia, ne putem concentra asupra culturii omului de rând. Şi aici, moștenirea imperialistă şi-a pus marcant amprenta. Acest lucru este evident în domeniul limbii. Cei mai mulți oameni din zilele noastre vorbesc, gândesc și visează în limbile imperiale pe care strămoșii lor cuceriţi au fost forțati să le vorbească. Cei mai mulți oameni din China vorbesc limba Imperiului Han, chineza Han. Aproape toți locuitorii celor două continente ale Americii, din nordul Alaskăi până la strâmtoarea Magellan în sud comunică într-una din cele doar patru limbi imperiale. Ei folosesc Pagina 168
engleză, franceză, spaniolă sau portugheză. În ziua de astăzi, egiptenii din Orientul Mijlociu vorbesc araba și cred că despre ei înșiși că sunt arabi. Imperiul Arab a cucerit brutal Egiptul în secolul al șaptelea, și a zdrobit revoltele care au izbucnit în repetate rânduri. Egiptenii de astăzi sunt descendenții persoanelor cucerite de arabi. Aceştia nu vorbeau araba și nu se vedeau în nici un caz pe sine ca fiind arabi. Luptători ZULU (CREDIT WIKIMEDIA) În sudul Africii trăiesc aproximativ zece milioane de oameni care-şi spun Zulu, și care folosesc limba Zulu. Ei povestesc de vremurile de glorie ale națiunii Zulu de la începutul secolului al 19-lea. Cei mai mulţi dintre aceştia descind din triburi care au luptat împotriva imperiului Zulu la începutul secolului al 19-lea și au fost cucerite și încorporate în imperiul Zulu prin campanii militare sângeroase. Cu toate acestea, urmașii lor cred în zilele de astăzi că sunt Zulu. Multe cursuri Coursera sunt în limba engleză chiar atunci când aceasta nu este limba maternă a profesorilor. Engleza poate să nu fie deasemenea nici limba maternă a studenților. Mulţi oameni în Statele Unite, Canada sau Australia descind probabil din strămoși care nu vorbeau limba engleză și au fost obligați de stăpânii lor britanici s-o vorbească. Motivul pentru care cele mai multe cursuri Coursera se desfășoară în limba engleză este că limba engleză a fost limba celui mai mare imperiu din istorie, Imperiul Britanic. Imperiile funcţionează, de multe ori. Ele lasă în urma lor nu numai moștenirea negativă a morţii și distrugerii, dar deasemenea influenţe pozitive în artă, cultură, limbi, viziunea asupra lumii și așa mai departe.
Istoria imperiilor În continuare dr. Harari va descrie momentul și modul în care a apărut primul imperiu, cum conceptul de imperiu s-a răspândit în întreaga lume, precum şi calea prin care imperiile au devenit jucători redutabili în teatrul istoriei.
Primul imperiu harta Imperiului Akkadian (CREDIT -WIKIMEDIA) Din câte știm, primul imperiu despre care avem informații sigure a fost cel akkadian, al lui Sargon cel Mare sau Sargon Cuceritorul, înființat în jurul 2250 î.Hr. Sargon şi-a început cariera ca un rege al unui oras-stat mic numit Chis, în sudul Mesopotamiei, astăzi sudul Irakului. În timpul vieții sale, Sargon a fost un comandant militar înzestrat Pagina 169
și un lider politic capabil. În câteva decenii el a reușit să cucerească nu doar toate celelalte orașe mesopotamiane, care erau cu zecile, dar de asemenea, a reușit să cucerească teritorii mari în afara Mesopotamiei. Sargon însuşi s-a lăudat că el a cucerit întreaga lume, avem texte care confirmă aceasta. El nu a cuceri cu adevărat întreaga lume; nu a cucerit Japonia sau Australia de exemplu. Dar imperiul lui era foarte mare pentru acea vreme. Se întindea de la Golful Persic, acolo unde sunt Kuweit și sudul Irakului în zilele noastre, până la Marea Mediterană. Imperiul includea cea mai mare parte din Irak-ul și Siria modernă, precum şi teritorii din Iranul modern și Turcia. Cap de bronz al unui akkadian Imperiul akkadian nu a avut o viaţă prea lungă. La scurt timp după ce Sargon a murit, imperiul s-a prăbușit. El și imperiul akkadian au lăsat însă în urmă o idee nouă și un vis, visul imperial, visul de a cuceri întreaga lume, de a uni întreaga lume sub conducerea unui singur rege sau a unui singur guvern. Acest vis a aprins imaginația numeroşilor conducători, regi, cuceritori și guverne mult timp după Sargon. Pentru următorii 1700 ani, până la mijlocul primului mileniu î.Hr., mulți împărați asirieni, babilonieni și hitiţi l-au adoptat pe Sargon ca model. Si ei şi-au dorit să cucerească întreaga lume și de multe ori s-au lăudat cu aceasta în scrierile lor, chiar dacă nu era adevărat. A generat un laitmotiv în gândirea politică a estului mesopotamianiei și a Orientului Mijlociu pentru aproape 2000 de ani după Sargon.
E pentru binele vostru! CIRUS cel MARE În anul 500 î.en, Cirus cel mare, regele Persiei, a avut un vis și mai ambițios decât cucerirea întregii lumi. Regii Asiriei au rămas mereu regi asirieni chiar și atunci când au pretins că au cucerit întreaga lume. Era evident pentru ei și pentru oricine altcineva că extinderea lor era în beneficiul Siriei. Cirus cel Mare al Persiei a venit cu o idee cu adevărat revoluţionară. El a pretins nu numai că va cuceri și conduce întreaga lume, dar că el o face pentru binele întregii omeniri, nu doar pentru persani. Ideea lui a fost de fapt să cucerească popoarele pentru propriul lor câştig. Cirus nu se vedea ca un rege persan care stăpânea asupra altor popoare, babilonieni, aramaici sau egipteni. El se vedea nu doar ca rege al perșilor, ci ca un stăpân al tuturor oamenilor, responsabil pentru bunăstarea și prosperitatea întregii omeniri. Această vanitate, de a conduce întreaga lume pentru câştigul tuturor oamenilor, a fost din punct de vedere evoluţionist o prezumție uimitoare şi nefirească. Evolutia l-a făcut pe Homo sapiens o creatură xenofobă, la fel ca pe toate celelalte animale sociale. Homo sapiens împarte instinctiv omenirea în două părți, "noi" și"ei". "Noi" sunt cei care împărtășesc aceeași limbă, religie și obiceiuri. "Ei" sunt toate celelalte persoane, deseori Pagina 170
nici măcar considerate persoane. Să nu subestimăm profunzimea xenofobiei naturale sapiens; ura faţă de străini. Să luăm de exemplu cazul triburilor Dinka care locuiesc în zona Sudanului. Cuvântul Dinka în limba poporului Dinka înseamnă pur și simplu oameni. Potrivit limbii și culturii lor, oamenii care nu sunt Dinka nu sunt oameni, sunt altceva. noi și ei (CREDIT BIPOLARBLAST.FILES)
-.
Cei mai mari dușmani ai poporului Dinka se numesc Nuer, o altă grupă de oameni în Sudan. Cuvântul Nuer, în limba Nuer înseamnă oameni autentici. Din perspectiva Nuerilor, oamenii care nu sunt Nuer nu sunt oameni autentici. La mii de kilometri distanță de deșerturile din Sudan, în țara de gheață din Alaska și nord-estul Siberiei trăieşte un grup numit oamenii Yupik. Yupik în limba yupik înseamnă oameni reali. Din nou, oamenii care nu sunt "noi", nu sunt yupik, nu sunt oameni reali. Acesta este modul în care cei mai mulți oameni din istorie i-au tratat pe ceilalţi înainte de ascensiunea marilor imperii. Conceptul de bază a fost că existăm doar "noi", oamenii reali și "ei", ceilalţi, care sunt toţi dușmani, vecini, barbari, care nu sunt cu adevărat oameni, sunt altceva. În contrast cu această separare etnică, Cirus cel Mare al Persiei a avut o ideologie imperială nouă, incluzivă și atotcuprinzătoare. Cirus a văzut întreaga omenire ca pe un singur grup, căruia toată lumea îi aparţinea. Ca rege al lumii, el avea obligaţia de a avea grijă de întreaga omenire. Chiar dacă ideologia imperială nu a fost întotdeauna egalitariană, a fost de multe ori ierarhică. Sublinia diferenţele rasiale şi culturale între elita conducătoare și toate popoarele cucerite..
Moştenirea lui Cirus cel Mare (CREDIT FAMILIESINSCHOOLS.ORG)
-
Ideologia imperială după Cirus cel Mare recunoştea unitatea întregii lumi și idealul ei era, sau ar fi vrut să fie, un set unic de principii care să guverneze pe oamenii de pretutindeni. O altă idee centrală a imperialismului după Cirus a fost că toate ființele umane aveau responsabilități reciproce unii faţă de alţii. Astfel, omenirea era ca un soi de familie mare. Existau părinți și copii, părinții erau elita conducătoare cu tot felul de privilegii. Aceste privilegii mergeau însă mână în mână cu responsabilitatea pentru bunăstarea copiilor, popoarele cucerite. Această viziune imperială nouă a început în Orientul Mijlociu, cu Cirus și persanii săi. De Pagina 171
atunci ea a fost adoptată de către Alexandru cel Mare și împărații elenistici care au venit după persani. Aceeaşi ideologie a fost adoptată de împărați romani, de califi musulmani, de conducători din India și în cele din urmă a ajuns la noi, în epoca modernă târzie. Avem acum imperiul sovietic și imperiul american care se comportă sau cel puțin pretind să se comporte în conformitate cu acelaşi ideal.
Cum au reușit imperiile? Viziunea imperiului benevolent care are se preocupă de bunăstarea tuturor oamenilor a justificat existența conceptului de imperiu pentru următorii 2.000 de ani. Acesta a negat nu numai orice protest al popoarelor cucerite care se revoltau împotriva imperiului, dar de asemenea, orice obiecție a popoarelor independente de a rezista expansiunii imperiale. Dacă imperiul este ca un părinte care are grijă de toți oamenii din lume, oricine se opune imperiului neagă binele omenirii. Aceasta a fost ideea centrală a ideologiei imperiale. În alte părți ale lumii s-au dezvoltat viziuni imperiale similare, independent faţă de modelul persan. Cirus cel Mare și succesorii săi nu au fost singurii care au avut ideea strălucită de a cuceri întreaga lume pentru beneficiul tuturor oamenilor. Aceasta a apărut în împrejurări diferite în China, America Centrală, în regiunea andină a Americii de Sud, precum și în alte câteva locuri din lume. Imperiile cu aspirațiile lor universale au jucat un rol decisiv în unirea multor culturi mici ale omenirii în tot mai puține culturi mari, și în cele din urmă într-un singur sistem global. (CREDIT - Wikimedia) Sub conducerea unui imperiu, ideile, oamenii, produsele și tehnologia se pot răspândi mult mai ușor decât atunci când au de trecut frontierele între state, orașe-state, triburi și așa mai departe. Acesta este unul din modurile în care imperiile au ajutat omenirea; au facilitat circulaţia de idei, tehnologie, persoane. Foarte adesea imperiile nu doar au facilitat, dar au şi răspândit în mod deliberat un buchet de idei, instituții, obiceiuri și legi pe teritoriile tot mai mari stăpânite. Un motiv pentru care imperiile au făcut acest lucru a fost pentru a-şi face înlesni expansiunea. Un imperiu în care fiecare cartier are propriile legi, limbă, bani este dificil de condus. E mult mai ușor atunci când există aceleași norme și valori predefinite. Un al doilea motiv pentru răspândirea unei culturi comune a fost pentru a obține legitimitate. Încă din vremea imperiului persan şi a lui Cirus cel Mare, imperiile şi-au justificat acțiunile - fie că era vorba de războaie de expansiune sau de construcția de orașe și drumuri - ca fiind Pagina 172
necesare pentru răspândirea unei culturi superioare în întreaga lume. Această cultură superioară ar aduce beneficii tuturor, inclusiv persoanelor cucerite. Elita imperială era în cea mai mare parte ferm convinsă că prin răspândirea culturii imperiale ei cultivă bunăstarea tuturor locuitorilor imperiului. În paralel, ea câștiga tot mai multă putere și privilegii, dar elita imperială era convinsă că imperiul lor era cel mai bun din lume și că era menirea lor să-l extindă.
Imperiile moderne Invocând o armată În China, de exemplu, clasa conducătoare imperială credea că toți vecinii și poporul cucerit de China erau barbari mizerabili. Era de datoria imperiului chinez să aducă beneficiile celei mai buni culturii din lume, cea a Imperiului chinez Han, acestor barbari păcătoşi. Mandatul de conducere a lumii a fost dat de zei, de cer împăratului chinez, nu pentru a se bucura de el sau a exploata lumea, ci pentru a educa omenirea. Aceasta a fost ideea centrală a imperiului chinez. Aceleași idei guvernau Roma antică. Romanii au justificat stăpânirea lor asupra a ceea ce ei considerau a fi întreaga lume, zona mediteraneană, susținând că aduceau beneficii, dreptate, pace și cultură barbarilor din Galia, Spania, Marea Britanie, Germania și așa mai departe. Musulmanii califi susțineau de asemenea că au cucerit lumea pentru că au primit porunca divină să răspândească revelațiile bine-intenţionate ale Islamului în întreaga lume. Ei au crezut cu adevărat în misiunea lor. La fel s-a întâmplat cu imperiul spaniol și portughez în epoca modernă timpurie. Aceştia susțineau că au cucerit America nu pentru îmbogățire, ci pentru ca să răspândească creștinismul. Cartea miracolelor În secolul al 19-lea, Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, susţinea că misiunea sa nu era să îmbogățească Marea Britanie, ci să răspândească binefacerile liberalismului și comerțului liber. Ei au încercat într-adevăr să răspândească aceste două idei peste tot în lume. În secolul al 20-lea, Imperiul sovietic a afirmat deasemenea că misiunea sa în istorie este să răspândească egalitate și socialism în întreaga lume. Există încă mulți americani care susțin că guvernul SUA are imperativa morală și etică să impună beneficiile democrației și drepturile omului în țările din lumea a treia, la barbari, chiar dacă asta înseamnă utilizarea rachetelor de croazieră Pagina 173
și a avioanelor F-16, pentru a înmâna aceste bunuri minunate.
Moştenirea imperiilor Pretenţia după care imperiile cuceresc pentru a răspândi binefaceri și nu pentru a se îmbogăți, implică și a implicat de-a lungul istoriei o mulțime de ipocrizie şi comportament duplicitar. De multe ori, elita imperială era atât de convinsă de misiunea ei încât reușea să impună cultura și viziunea ei asupra lumii cucerite. Uneori, se mergea atât de departe încât separarea dintre elita conducătoare și cei cuceriţi se rupea. Odată ce oamenii acceptau cultura, limba, religia și comportamentul model al elitei conducătoare nu mai exista nici o diferență între ei. Barierele se prăbușeau și populaţiile fuzionau. Când se întâmpla acest lucru, divizia între cuceritor și cucerit, între elită și supuşi dispărea pentru a da naştere unui singur popor şi culturi. Dura însă mult timp, uneori chiar secole.
Imperiul Roman Roma a condus vreme de sute de ani ținuturile din jurul Mării Mediterane. După legea romană, majoritatea oamenilor cuceriţi de imperiu au primit cetățenia romană, și au fost consideraţi romani. Ei au început să vorbească limba latină în Africa de Nord, Spania, în ceea ce este astăzi Franța, au început să vorbească limba latină în loc de limbile lor vechi, locale. Oameni din toate colturile imperiului puteau ocupa ranguri în armata romană și în birocrația civilă. În cele din urmă chiar împărații romani au venit din provincie, dintre oameni cuceriţi, și nu din vechea elită romană. De exemplu, împăratul Septimius Severus, unul dintre cei mai importanţi și puternici împăraţi romani, a venit din Libia, dintr-o familie Punic, ca descendenţi ai aceloraşi cartaginezi care împreună cu Hannibal au luptat contra romanilor în secolul al doilea î.Hr. În secolul al treilea î.Hr., Împăratul Elagabalus a fost sirian. Împăratul Filip a fost poreclit Filip Arabul, deoarece provenea dintr-o familie arabă. Aceasta nu era nici o problemă în Imperiul Roman târziu, pentru că a fi arab însemna a fi roman. Noii cetățeni ai Imperiului au adoptat cultura romană cu atâta vervă încât vreme de secole sau chiar milenii după ce Imperiul Roman s-a prăbușit, ei au continuat să susțină și să dezvolte cultura imperială. Capitulare de la Bailen, de José CASADO DEL ALISAL. Muzeul Prado Roma a avut nevoie de secole de luptă grea și crudă pentru a cuceri Spania și Peninsula Iberică, precum şi pentru a înnăbuşi revoltele populației locale față de dominația romană. Acum, la 1500 de suta de ani de la căderea Imperiului Roman, Pagina 174
spaniolii vorbesc încă, cu mici modificări, limba Imperiului Roman. Spaniola este un dialect latin; descinde din limba Imperiului Roman. Spaniolii folosesc alfabetul latin, alfabetul cuceritorilor romani. Cei mai mulţi spanioli astăzi sunt romano-catolici, religia Imperiului Roman târziu. Latina este încă limba sacră a religiei romano-catolice și centrul religiei romano-catolice este încă la Roma. 1500 ani de după ce dominaţia Romei în Spania s-a prabuşit, majoritatea spaniolilor încă mai cred și susțin cultura puţin modificată a Imperiului Roman. Dreptul spaniol se bazează astăzi pe dreptul roman. Arta spaniolă, arhitectura, bucătăria, toate datorează foarte multe moștenirilor Imperiului Roman.
Imperiul Arab Un proces similar a avut loc în Imperiul arab din Orientul Mijlociu. Când acesta a apărut la mijlocul secolului al șaptelea d.Hr., a fost la început bazat pe o separare foarte pronunţată între elita conducătoare a musulmanilor arabi și populația subjugată ce cuprindea egipteni, sirieni, iranieni și berberi, care nu erau nici arabi, nici musulmani. De-a lungul secolelor, mulţi dintre supuşii imperiului arab au adoptat treptat credința musulmană, limba arabă precum şi cultura imperială a imperiului arab. La început elita arabă veche a fost ostilă față de aceste evoluții și noii convertiți, pentru că se temeau că-şi pot pierde astfel statutul în imperiu și identitatea lor unică. De-a lungul secolelor, populaţia convertită la islam și la cultura arabă a cerut să aibă drepturi egale în cadrul imperiului și a lumii islamice. În cele din urmă le-a obţinut. Egipteni, sirieni și mesopotamieni s-au văzut din ce în ce mai mult, nu numai de către ei înşişi, ci şi de către toți ceilalți, ca fiind arabi, la fel ca şi cuceritorii originali din Arabia. Arabii, la rândul lor, au ajuns să fie dominaţi de musulmani non-arabi, în special ucraineni, turci și berberi care au adoptat religia și cultura musulmană, dar nu şi limba arabă. Proiectul imperial arab este unul dintre cel mai de succes proiect imperial văzut vreodată. Cultura imperială creată în secolele 7, 8, și secolul nouă d.Hr., a fost adoptată într-o asemenea măsură şi de atât de multe persoane diferite încât acestea au continuat să susțină dezvoltarea și răspândirea acesteia mult după ce imperiul s-a prăbușit. Astfel cultura, religia și limba imperiului a câștigat tot mai multă putere și a continuat să se răspândească în întreaga lume.
Imperiul chinez QINSHIHUANG Proiectul imperial chinez a avut un succes uriaş vreme de mai mult de două mii de ani. Imperiul chinez a cucerit treptat numeroase grupuri etnice și culturale, văzute inițial de chinezi ca fiind barbari. Aceştia au fost integraţi cu succes în cultura imperială chineză, și în cele din Pagina 175
urmă au devenit şi ei chinezi Han. Chinezii Han sunt numiţi după dinastia Han, care a condus China din aproximativ 200 î.Hr. până aproximativ 200 d.Hr. Realizarea supremă a imperiului chinez este faptul că China există și astăzi, încă văzută ca un imperiu în regiunile periferice ale Tibetului și Xinjiang. Mai mult de 90% din populația Chinei se văd pe ei înșiși ca fiind chinezi Han. Ei au adoptat identitatea și cultura imperiului într-o asemenea măsură încât diferenţele între conducători şi conduşi s-au dizolvat complet.
Construcţia imperiului european Similar putem înțelege procesul de decolonizare petrecut în lume în ultimele decenii. În vremurile moderne, europenii au cucerit o mare parte a planetei, susținând că o fac pentru a a răspândi cultura occidentală superioară. Europenii au avut un succes atât de mare în răspândirea culturii lor, încât miliarde de oameni au adoptat părți culturale majore. Indieni, africani, arabi, și chinezi învăță franceză, engleză și spaniolă. Indieni, africani, arabi și mulţi alții au început să creadă în principiul autodeterminării. Au început să adopte ideologii occidentale, cum ar fi liberalism, capitalism, comunism, feminism, naționalismul, acestea fiind toate ideologii care au apărut sau au fost inventate în Europa modernă. Miliarde de oameni care au fost cândva cuceriţi de europeni au adoptat în ziua de astăzi aceste ideologii europene. Lord Clive şi MIR JAFAR după bătălia de la Plassey În secolul 20, grupuri de oameni din Africa, Asia și alte locuri care au adoptat valorile vestice, au început să ceară egalitate cu stăpânii lor europeni, în numele acelorași valori pe care europenii le-au răspândit în întreaga lume. Multe lupte anti-coloniale din India sau Africa sau desfășurat în numele unor principii și moșteniri occidentale, cum ar fi autodeterminarea, drepturile omului, socialismul. La fel cum s-a întâmplat cu imperiul arab care a fost adoptat de egipteni și sirieni cuceriţi. În zilele noastre avem indieni, africani, chinezi, arabi și așa mai departe, care au acceptat o mare parte a culturii imperiale din partea cuceritorilor și au schimbați-o în conformitate cu propriile nevoi și tradiții. Ei practic aderă încă la cultura şi ideologia cuceritorilor lor. Pagina 176
Acesta este şi motivul pentru care este suspect să susţinem că imperiile sunt pur rele, deoarece imperiile sunt responsabile nu numai pentru unificarea omenirii, ci și pentru o mare parte din cultura noastră actuală în întreaga lume. Într-adevăr, însăşi valorile pe care mulţi le folosesc ca să critice imperiile, valori precum drepturile omului, democrație și autodeterminare s-au răspândit datorită imperiilor europene. Pe de o parte imperiile au cauzat lucruri oribile și moarte, război, genocid și exploatare pe o scară de neimaginat. Pe de altă parte, cultura noastră astăzi, până şi valorile pe care le folosim pentru a critica imperiile sunt tot un produs al acestor imperii.
Sunt imperiile întotdeauna rele? E tentant să vedem istoria în alb sau negru, bine sau rău, şi să punem toate imperiile împreună cu băieții răi. Oricum, aproape toate imperiile au fost fondate prin violență și au menținut autoritatea prin asuprire, exploatare și război. Cu toate acestea, cele mai multe dintre culturile de astăzi se bazează pe moșteniri imperiale. Daca imperiile sunt prin definiție rele, ce spune asta despre noi și culturile noastre? Chiar și chiar valorile pe care le folosim pentru a critica imperiile sunt, cum am văzut, moștenirea imperiilor. De exemplu, mulți oameni critică imperiile astăzi în numele autodeterminării sau socialismului. Ideile de auto-determinare și socialism au fost răspândite în întreaga lume de către cuceritorii europeni, britanici, americani, francezi, olandezi și așa mai departe. În Africa sau India, în urmă cu 500 ani, oamenii nu vorbeau despre auto-determinare sau socialism. Acestea sunt moșteniri ale imperiilor europene, nu idei autentice cu o istorie de mii de ani în spate. Există școli de gândire şi mișcări politice care încearcă să curețe cultura umană de moștenirea imperială și să lase în urmă doar ceea ce ele pretind a fi o civilizație pură, autentică, nealterată de păcatele și crimele imperialismului. Această idee este foarte naivă. (CREDIT SR.INDIANRAILWAYS.GOV.IN)
-
Poate cu mii de ani în urmă mai existau încă astfel de culturi pure, autentice, neatinse de orice influențe imperiale dar astfel de culturi nu mai există astăzi pe pământ. Toate culturile umane de astăzi sunt, cel puțin parţial, moștenirea imperiilor și a civilizațiilor imperiale. Dr. Harari propune exemplul Indiei moderne și relația sa complexă cu Imperiul Britanic. Cucerirea britanică și ocuparea Indiei a costat viaţa a multe milioane de indieni. A fost responsabilă pentru umilirea continuă și exploatarea a sute de milioane de indieni vreme de mai bine de două secole. Statul independent India s-a instaurat numai după o luptă lungă și amară împotriva cuceritorilor britanici. India independentă este, în multe privințe copilul, puiul Imperiului Britanic. Britanicii au fost cei care au unit sute de regate beligerante, domnii și triburi într-o unitate politică unică. În acest proces ei au creat o conștiință națională indiană, care nu a existat niciodată înainte. Britanicii au pus, de asemenea, bazele sistemului judiciar indian. Ei au creat structura administrativă, încă în uz astăzi în India. Britanicii au construit rețeaua de căi ferate, esenţială pentru dezvoltarea economică a Indiei. India independentă, după eliberarea de sub controlul britanic, a adoptat democrația occidentală în forma sa britanică ca mod indian de Pagina 177
guvernare, și nu a încercat să se întoarcă la o formă anterioară autentică de guvernare indiană. (CREDIT -BBCI.CO.UK) Limba engleză este astăzi una din limbile principale ale Indiei. Ea servește ca o limbă neutră care uneşte decalajele între diferite dialecte locale din India, cum ar fi hindi, Tamil și malayalam. Foarte des, atunci când indieni care vorbesc limbi diferite comunică, ei folosesc limba engleză. Sportul național al Indiei independente este cricketul. Cricketul a fost inventat în Anglia în secolul al 16-lea, introdus în India în secolul al 19-lea. Băutura națională a Indiei este ceaiul sau chai. E greu de imaginat India fără ceai, dar înainte de venirea britanicilor, puțini oameni beau sau cultivau ceai în India. Compania East India a început comercializarea ceaiului în India la mijlocul secolului al 19-lea. În cele mai multe părți ale Indiei, oamenii au început să bea ceai deoarece au văzut că stăpânii britanici beau ceai, și au vrut să-i imite. Indienii de azi nu ar fi dispuşi să renunțe la democrație, limbă, rețele feroviare, sistem juridic, cricket și la ceai doar pentru că toate acestea sunt moșteniri imperiale. Dacă ar dori să renunțe complet la toate moștenirile Imperiului Britanic, un naționalist indian extrem ar deveni automat apărătorul moștenirii unor imperii mai vechi. Imperiul Mughal sau Sultanatul Delhi care conducea India înaintea britanicilor. Shuja SHAH Durrani din Afganistan1839 Taj Mahal, din nou ca exemplu, este adesea descris ca un simbol al culturii indiene autentice. Dar el fost construit de cuceritori din afară, de către cuceritorii musulmani ai Indiei, în conformitate cu modelele arhitecturale persane. Taj Mahal nu este mai indian decât ceaiul sau decât cricketul. Extremiștii ar putea renunța la tot: ceai, cricket, căi ferate, precum și la democrație și chiar să distrugă Taj Mahal pentru a reveni la o cultură indiană pură și autentică care a existat înainte de invazia musulmană. Dar înaintea lor, India a fost condusă de alte imperii. Nu e logic să distrugă moștenirea imperiului britanic și musulman în India, numai pentru a venera moștenirea unor imperii mai vechi, cum ar fi Gupta, Kushan, și Imperiul mauryan, care au condus India acum mai bine de o mie de ani. Acestea nu au fost nici mai umane, nici mai indiene decât imperiul mughal sau decât cel britanic. Pagina 178
Nimeni nu poate rezolva chestiunea spinoasă a moștenirii culturale autentice. Oricare ar fi soluția, primul pas este să recunoaștem complexitatea dilemei și să acceptăm că împărțirea în băieți buni și băieți răi nu duce nicăieri dacă nu recunoaștem că urmăm, de multe ori, conducerea celor răi. O mare parte din cultura noastră este o moștenire a baieţilor răi. Naţionalism 1920
ucrainean,
În ultimii 2000 de ani, majoritatea oamenilor au trăit în imperii. E posibil ca, în viitor, majoritatea oamenilor să trăiască deasemenea într-un imperiu, dar de data aceasta imperiul va fi global. E posibil ca viziunea imperială a lui Cirus cel Mare și a multor altora, de a avea un singur guvern în întreaga lume și peste întreaga omenire, să fie împlinită în timpul vieții noastre. În secolul 20, principalul laitmotiv politic a fost naționalismul. Potrivit idealului naționalist, națiunea şi poporul e suveran și, prin urmare, sursa autorităţii politice. Rolul suprem al statului, după naționalişti, este de a promova interesele colective naționale. În consecință, a fost acceptată ideea că ar trebui să existe cât mai multe state independente, deoarece există atâtea popoare distincte. Nu a mai fost loc pentru imperii care conduc mai mult de un popor, mai mult decât o singură națiune. După cum vedem la începutul de secol 21, naționalismul pierde teren rapid. Tot mai mulți oameni cred că toată omenirea, și doar un popor sau neam deosebit, ar trebui să fie sursa legitimă a autorității politice. Principiul politic ar trebui să fie deci ghidat nu doar pentru interesul unui singur popor, ci către protejarea drepturilor omului și protejarea intereselor întregii specii umane. (CREDIT - MYOPERA.COM) Cele aproape 200 de state independente sunt un obstacol pentru acest gen de politică. Deoarece este acceptat faptul că suedezii, indonezienii, nigerienii și toți ceilalți au și li se cuvin aceleași drepturi ale omului, decât state diferite, ar fi mai simplu pentru un singur guvern mondial să protejeze drepturile tuturor. Mai mult decât atât, apariția unor probleme în esență globale cum ar fi încălzirea globală erodează legitimitatea statelor-națiune independente. Nici o națiune-stat nu poate depăși de la sine problemele globale, cum ar fi încălzirea globală. Avem nevoie de un guvern global, un imperiu global, pentru de a rezolva astfel de probleme în mod eficient. Acesta este motivul pentru care uniii oameni cred că Pagina 179
imperiul global, atunci când va fi vorba de el, va fi verde, culoarea cauzei ecologiste. Primul proiect crucial al imperiului global va fi să salveze ecosistemul. Văzute din 2013, acestea sunt încă viziuni pentru viitor. Lumea este împărțită încă în aproape 200 de state diferite. Ceea ce putem observa însă și astăzi este faptul că statele își pierd rapid independența. Puține state sunt în măsură să execute politici economice cu adevărat independente sau să declare razboaie pentru că le place lor, sau să-şi gestioneze treburile interne cum cred ele de cuviință. Statele sunt din ce în ce mai deschise la intervenția forțelor globale economice, companii globale, ONG-uri, opinia publică mondială și așa mai departe. Ele sunt obligate din ce în ce mai mult să se conformeze standardelor de comportament financiar, politică de mediu și justiție globală. Există astăzi în lume curenți extrem de puternici de capital, muncă, precum și de informații care transforma și modelează lumea cu un dispreț tot mai mare pentru frontiere și dorințele statelor particulare. Suntem martorii formării unui sistem politic, economic și social unificat pe care îl putem numi imperiul global. Este important să realizăm că acest imperiu nou, în curs de dezvoltare la nivel mondial nu este reglementat de un anumit grup etnic sau de vreun stat. La fel ca la sfârșitul Imperiului Roman, acesta este un imperiu condus de o elită multi-etnică care are împreună o cultură şi interese comune, aşa numita elita mondială, sau casta globală.
Ce este casta globală? CREDIT MARISTCOLLEGE.ULTRANET.SCHOOL. NZ La începutul secolului 21 lumea nu este reglementată sau condusă de un anumit stat sau guvern, ci de o castă globală de oameni de afaceri, ingineri, oameni din mediul academic, artişti, universități și așa mai departe. Indiferent de locul unde locuiesc, la New York, Buenos Aires, Shanghai, Dubai sau Cape Town, acești oameni au din ce în ce mai mult aceleași interese, același punct de vedere cu privire la lume, aceiași cultură. Ei trăiesc din ce în ce mai mult un stil de viață asemănător. Pe de altă parte, prăpastia dintre această castă globală și restul populației devine tot mai largă. În secolele 19 și 20, diviziunea principală a lumii a fost o diviziune între națiuni. Astăzi, diviziunile principale ale lumii sunt pe orizontală, între caste sau clase sociale. Cineva care face parte din casta globală în New York, este mult mai aproape în felul lui de viață, în interese și perspective, de cineva care aparține castei globale din Delhi decât de cineva dintr-un cartier sărac din New York. Aceasta este noul imperiu, care se dezvoltă împreună cu o nouă clasă conducătoare. Mulți oameni de azi din lume îşi fac griji dacă ei aparțin acestei caste sau nu și dacă interesele şi loialitatea lor ar trebui să fie acordată castei globale, sau imperiului global, înaintea propriei țări și națiuni. Tot mai mulţi oameni, profesori, avocați, ingineri, manageri și corporații se întreabă cui să fie loiali. Oameni care aleg imperiul simt că loialitatea lor principală este faţă de comunitate, la nivel mondial, printr-o similitudine de cunoștințe, valori și interes. Oprirea încălzirii Pagina 180
globale sau respectarea drepturilor omului în întreaga lume este credinţa lor de căpătâi, mai înainte de națiunea sau țara lor particulară.
Pagina 181
Lecţia X - Legea religiei Încă de la revoluția agricolă, istoria umană a avut ca direcție principală unitatea globală. Unificarea omenirii a fost realizată în principal de trei forţe: banii, imperiile şi religia. Cursul X continuă tema unificării omenirii cu a treia forță, religia. Rolul religiei în istorie este extrem de controversat. Unii văd religia ca rădăcină a tuturor relelor, în timp ce pentru alții ea este principala sursă de fericire, empatie și progres. Putem ajunge la o concluzie rezonabilă? Care au fost principalele repere din istoria religioasă a lumii? Cum s-au apropiat culturi diferite de înţelegerea universului, cum au distins între bine şi rău, cum au explicat omniprezenţa suferinței? Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim continuă lecţiile despre istoria omenirii discutând aceste subiecte. El ofera o istorie foarte scurtă a religiei concentrându-se pe rolul critic pe care religiile l-au jucat în unificarea omenirii
Definiţia religiei În zilele noastre, religia este deseori considerată un izvor de dezacorduri şi dezbinare, uneori chiar discriminare, între oameni. Cu toate acestea, religia a avut un rol esențial în crearea unei punți între diferite popoare. Deoarece orânduirile și ierarhiile sociale sunt imaginare, ele sunt foarte fragile şi organizarea socială devine tot mai fragilă pe măsură ce societatea se dezvoltă. Rolul istoric crucial al religiei a fost de a da legitimitate supraumană şi a stabiliza aceste structuri fragile. Religiile afirmă că legile care guvernează viața noastră în societate nu sunt produsul unor capricii umane, ci sunt dictate de o autoritate absolută, supremă. Astfel, o parte din legile fundamentale ale societății sunt dincolo de orice discuţie, fapt care asigură stabilitatea socială. Prin urmare, religia poate fi definită ca"un sistem de legi și valori umane, care se bazează pe credința într-o ordine supraumană”. Această definiție implică două principii esenţiale pentru ca o ordine umană să poată fi considerată religie. Primul criteriu este că religia trebuie să creadă într-o ordine supra-umană, care nu este produsă de capricii sau acorduri umane. Spre exemplu, fotbalul nu este o religie chiar dacă are legi, valori și ritualuri foarte adesea bizare. Fotbalul profesionist implică o multitudine de emoții, dar fotbalul nu va fi niciodată considerat o religie pentru că ştim cu toţii că ființele umane au inventat fotbalul. Pagina 182
FIFA, Federaţia Internaţională de Fotbal, poate decide în orice moment să schimbe regulile fotbalului. De exemplu să mărească dimensiunile porților sau să anuleze regula offside-ului. Pentru că e evident că oamenii l-au inventat și îi pot schimba regulile așa cum o doresc, fotbalul nu este rezultatul unui ordin supra-uman, deci nu este o religie. Al doilea criteriu este că sistemul stabilește norme și valori derivate din ordinea supraumană, și acestea sunt obligatorii pentru toţi. Dacă credeți într-o ordine supra-umană, dar de aici nu rezultă norme și valori, atunci din nou, ordinea nu este o religie. De exemplu, teoria relativităţii este supra-umană, pentru că oamenii nu pot schimba legile sale. Nu este o creație umană. Dacă crezi în această teorie, dar nu derivi norme și valori din ea, atunci ea nu este o religie. Este pur și simplu ceva în care crezi, și e posibil să existe motive foarte bune pentru a crede în ea. Însă atâta timp cât nu încerci să întemeiezi norme de comportament sociale pe baza ei, nu este o religie. O religie trebuie să creadă într-o ordine supraumană și trebuie să extragă de aici reguli de credinţă, norme și valori care organizează societatea umană. Acesta este modul în care religia dă legitimitate ordinii sociale.
Religiile timpurii Zei locali (SALEM) (CREDIT GOPAL Venkatesan) Religia a jucat un rol foarte important în procesul de unificare al omenirii. Unele religii au declarat că există un set de norme și valori pe care toți oamenii trebuie să le respecte, sunt adevărate peste tot, în orice moment, pentru toată lumea. Acesta este modul în care religia a ajutat la crearea unei ordini universale. Nu toate religiile au avut astfel de pretenţii universale. Din câte știm, majoritatea religiilor primitive au fost locale și exclusive. Ele credeau în divinități și spirite locale, și au formulat norme și reguli doar pentru comportamentul persoanelor care trăiau în respectivele localităţi. Ele nu au avut ambiția de a converti întreaga rasă umană, și de a-i face pe toţi oamenii să le urmeze normele și valorile. Religiile universale și misionare, cum ar fi budismul, creștinismul și islamul au început să apară doar în primul mileniu î.Hr., în urmă cu circa 2500 de ani. Apariția unor astfel de religii universale și misionare a fost una dintre cele mai importante revoluții din istorie. Ele au avut o contribuție esențială la unificarea omenirii, contribuţie comparabilă cu apariția imperiilor (Lecţia IX - Viziuni imperialiste) și a banilo (Lecţia VIII - Direcţia istoriei). Înainte de apariția religiilor universale, în primul mileniu î.Hr. însă, cei mai mulți oameni din lume aparţineau la culte, religii animiste și politeiste locale.
Pagina 183
Animismul Animismul este credința că lumea este populată nu numai de oameni, ci de asemenea, de o abundență de alte ființe, fiecare dintre ele având propria personalitate, nevoi şi dorinţe. Animiştii cred că pietrele şi copacii au nevoi, personalități și emoții. De exemplu, stânca de pe dealul de lângă casa ta poate deveni supărată și te poate pedepsi pentru eventualele greșeli. Animiștii cred în zâne, fantome, demoni și alte lucruri de genul asta. În conformitate cu animiştii, normele și valorile umane trebuie să ia în considerare interesele a unei multitudini de ființe prezente în lume. Deciziile ce privesc societatea trebuie să ia în considerare nu numai propriile interese, ci și punctul de vedere al obiectelor înconjurătoare: stânci, copaci, zâne, demoni, fantome și așa mai departe. Toate sunt parte a comunității. Un exemplu de Animism este Shintoismul.
Politeismul Politeismul este credinţa în roci sfinte, copaci sfinţi, demoni și zâne. Politeiștii cred de asemenea în entități foarte puternice, numite zei, și că lumea este condusă mai presus de toate de o colecție de entități. Spre exemplu există zeul ploii, zeul mării, zeița lunii, zeița pământului. 2.000 de ani de îndoctrinare monoteistă au condus majoritatea occidentalilor creștini, islamici, iudaişti să vadă politeismul ca pe un soi de idolatrie ignorantă și copilărească, cum ar fi ruga la roci și la tot felul de zei și zeițe nesemnificative. Este un stereotip foarte nedrept. Politeismul are o logică robustă în spate, și pentru a o înțelege trebuie să înțelegem ideea centrală care i-a dus politeiștii să creadă în existența mai multor zei. Politeismul nu contestă existența unei autorităţi care guvernează întregul univers, inclusiv pe toţi zeii. Cele mai multe religii politeiste, chiar și cele animiste, au recunoscut existența acestei puteri supreme care stă în spatele tuturor zeilor, demonilor și rocilor sfinte. De exemplu, religia grecilor antici era politeistă. Toţi zeii diferiţi: Zeus, Hera, Apollo și așa mai departe erau supuşii unei autorităţi omnipotente și atotcuprinzătoare care conducea cu adevărat lumea, numită soartă, Moira, sau Ananke. Zeii înşişi erau neajutorați în fața destinului. Potrivit religiei politeiste a Yorubas, din vestul Africii, există mulți zei, dar toți zeii servesc un zeu suprem numit Olodumare, conducătorul real al lumii. Toţii zeii diferiţi sunt supuşi lui. În religia hindusă politeistă există, de asemenea, un principiu unic numit Atman, care controlează toţi zeii, spiritele, oamenii, animalele, plantele și orice altceva din univers. Atman este considerat esența Pagina 184
sau sufletul etern al întregului univers, precum și esența sufletului fiecărui individ și fenomen în parte. Fiecare individ, copac, piatră este parte a lui Atman. Ideea că există o autoritate care reglementează întregul univers nu este străină politeismului. Aspectul fundamental care distinge însă politeismul de monoteism, credința într-un singur zeu, cum este creștinismul sau Islamul, este faptul că puterea supremă care guvernează lumea este lipsită de interese particulare. Ea nu are prejudecăţi sau dorinţe, și prin urmare, este complet indiferentă la dorințele și grijile lumești. Potrivit politeiștilor, ruga la puterea supremă a universului pentru a-i cere ajutorul în obținerea victoriei în război, sănătate sau a cere ploaie este inutilă, pentru că din perspectiva atotcuprinzătoare a puterii supreme universale, nu are nici o importanţă dacă cineva în particular câştigă sau pierde un război, dacă un anumit oraș prosperă sau se prabuşeşte sau dacă o persoană anume trăiește sau moare. Acesta este motivul pentru care grecii, chiar dacă erau convinşi că soarta este puterea supremă a universului și că zeii sunt neajutorați în fața destinului, nu au irosit nici sacrificii, nici rugăciuni pentru soartă. Soarta nu era interesată.
Hinduism Hindușii au construit temple pentru aproape orice zeitate ne putem imagina, dar nu şi pentru Atman, sufletul suprem şi etern al universului. O putere supremă nu are interese şi nu este părtinitoare. Nu poate fi influenţată prin sacrificiu sau rugăciune. Potrivit religiei politeiste, singurul mod de a sfida puterea supremă a universului este renunțarea la toate dorințele, precum și acceptarea tuturor relelor care se întâmplă în lume. Acceptarea înfrângerii, a sărăciei, a bolilor şi morţii. Există unii hinduși, spre exemplu elita religioasă numită Sadhus sau Sannyasini, care își dedică viața unirii cu Atman. Ei îşi dedică viaţa iluminării, care înseamnă pentru hinduişti a vedea lumea din punctul de vedere al acestui principiu suprem, fundamental, și a realiza că din perspectiva eternităţii, toate dorințele lumești, speranţele, temerile și ambițiile umane sunt fără importanţă, efemere.
Pagina 185
Hindușii au avut şi ei pe parcursul a mii de ani ambiții lumești, dar au știut că Atman nu are de gând să-i ajute. Pentru sprijin în astfel de chestiuni lumeşti cum este vindecatul bolilor sau câștigul de bani, ei nu au de ce să-l implore pe Atman. Pentru aceasta, hindușii se roagă diverşilor zei, cu puterile lor variate. Zeii, cum sunt Ganesha, Lakshmi sau Saraswati, au preferinţe și astfel oamenii se pot apropia și pot face târguri cu ei. Oamenii se pot baza pe ajutorul lor pentru a câștiga un război, o loterie, sau pentru a se recupera după o boală. Aceasta este deci perspectiva fundamentală a religiilor politeiste, cum ar fi hinduismul. Puterea supremă a universului nu are nici interese și nici preferinţe. Dacă vrem ajutor în problemele și ambițiile noastre lumești, trebuie să ne apropiem de zeităţile parțiale și părtinitoare. Există multe puteri mai mici, pentru că odată ce puterea atotcuprinzătoare a unui singur principiu suprem se împarte, se ajunge inevitabil la mai mult de o zeitate. De aceea există Atman, și sub el în ierarhie multe zeităţi diferite. Fiecare zeitate diversă ajută sau nu la realizarea ambiţiilor fiecăruia. Una dintre implicațiile principiului fundamental al politeismului este că politeiștii au fost mai toleranţi față de credințele religioase ale altor persoane. Deoarece politeiștii cred într-o putere supremă care e complet dezinteresată și pe lângă ea, în multe puteri parțiale și părtinitoare, ei nu au nici problemă în a accepta existența și eficacitatea altor zei diferiţi. Politeiștii sunt, prin urmare, în mod inerent deschişi la minte, și rareori în istorie au persecutat eretici sau necredincioși. Era foarte uşor pentru ei sa accepte și să recunoască existența altor zei și zeițe. Poate nu doreau să se închine lor, dar nu vedeau de ce altcineva nu ar putea-o face. Chiar și atunci când politeiștii au cucerit imperii uriașe, n-au încercat aproape niciodată să convertească popoarele cucerite la religia lor proprie.
De la acceptare la persecuție ISIS pictura murală romană. (CREDIT Wikimedia) Romanii şi aztecii cu imperiile lor uriașe nu au forțat popoarele cucerite să se convertească la religia romană sau aztecă. Nu au trimis misionari în țări străine în afara controlului lor, doar ca să convingă oamenii acestor țări să le accepte zeii. Supuşii erau desigur obligaţi să respecte zeii şi ritualurile imperiului, deoarece era un semn de loialitate şi dădea legitimitate imperiului. Însă nu au fost obligaţi să renunțe la divinităţile și ritualurile proprii. De multe ori, elita Pagina 186
imperială a adoptat zeităţile și ritualurile poporului cucerit. Elita romană adauga fericită zeițe asiatice și zei egipteni la panteonul lor. În Imperiul Roman târziu, mulţi romani se închinau zeiței asiatice Kibela, iar apoi zeiţei egiptene Isis. Erau deosebit de populare printre conducătorii romani. Singura divinitate pe care, pentru un timp foarte lung, romanii au refuzat să o tolereze a fost Dumnezeul monoteist al creștinilor. Imperiul Roman nu cerea creștinilor să renunțe la credințele și ritualurile lor, dar avea pretenţia ca aceştia să acorde atenţia cuvenită protectorilor imperiului și divinităţii împăratului. statuia împăratului Constantin I Împăratul de la Roma era de asemenea divinizat, ca o declarație de loialitate politică. Când creștinii au refuzat vehement să accepte zeii Imperiului și divinitatea împăratului, și au continuat să respingă toate încercările diferite de a ajunge la un compromis, abia atunci romanii au reacționat prin persecutarea creștinilor, pentru subversiune politică. Creștinii nu au fost persecutați de către romani din intoleranță religioasă, ci pentru că romanii considerau refuzul creștinilor de a accepta divinitatea împăratului și pe zeii protectori ai imperiului ca un act neloial din punct de vedere politic. Chiar și persecuția creștinilor a fost făcută doar cu jumătate de inimă de către romani. În cei 300 de ani de la crucificarea lui Iisus Hristos până la conversia împăratului Constantin la creștinism, împărații romani politeişti au pornit nu mai mult de patru campanii de persecuție anticreștine generale, fiecare a durat însă relativ puţin. Unii guvernatori locali au instigat la violență anti-creștină pe cont propriu, în plus față de aceste persecuții generale. Dacă însumăm însă toate victimele persecuțiilor creștinilor de către romanii politeişti, pe parcursul celor trei secole de asuprire, romanii au ucis nu mai mult de câteva mii de creștini. În schimb, în următorii 1500 ani, creștinii au măcelărit creștini cu milioanele, pentru a apăra interpretări ușor diferite ale religiei iubirii și compasiunii. Persecuția monoteiștilor de către monoteiști a fost mult, mult mai mare, ordine de mărime mai severă decât orice persecuție inițiată vreodată de religiile politeiste.
Răspândirea monoteismului faraonul Akhenaten adoră Atena Cu timpul, închinătorii la anumiţi zei politeişti au devenit atât de mândri de zeul lor aparte încât s-au îndepărtat de armonia politeistă. Ei au început să creadă că zeul lor special nu e doar unul dintre mulţi alţii, ci este singurul Dumnezeu, puterea unică şi supremă a universului. În același timp însă, ei au continuat să-şi vadă zeitatea ca având interese și preferinţe. Au continuat să creadă că Dumnezeului lor, chiar dacă Pagina 187
devenise puterea supremă a universului, îi păsa încă de interesele umane meschine. Puteau încă negocia cu zeitatea lor, făcând un sacrificiu în schimbul victoriei într-un război. Astfel s-au născut religiile monoteiste. Acestea susţin că se poate dialoga şi negocia cu puterea supremă a universului pentru vindecarea de boli, un câștig la loterie, sau o victorie într-un război. Prima religie monoteistă despre pe care știm cu siguranţă a apărut în Egiptul antic, aproximativ 1350 î.Hr. când faraonul Akhenaten a declarat că una dintre zeitățile anterior minoră în panteonul egiptean, zeiţa Atena, era de fapt puterea supremă care stăpânea întregul univers și pe toţi ceilalţi zei și zeițe. Akhenaton a instituționalizat cultul Atenei ca religie de stat și a încercat să oprească cultul oricăror alţi zei și zeițe. Revoluția lui religioasă a avut succes. După ce a murit, sau a fost ucis, nu suntem siguri, închinarea la Atena a fost abandonată, iar egiptenii s-au întors la panteonul lor vechi cu zei și zeițe. SAINT PAUL lui Bartolomeo (CREDIT - GOOGLE ART PROIECT) De-a lungul secolelor, politeismul a continuat să dea naștere ici și colo la religii monoteiste, dar acestea au rămas marginale, pentru că nu au reușit să adapteze şi să universalizeze mesajul. Iudaismul de exemplu, este o religie care susține că puterea supremă a universului are preferinţe, iar interesul ei primordial este în poporul evreu, în țara obscură numită Israel. Iudaismul nu are nimic de oferit altor naţiuni și popoare. Nu e de mirare că iudaismul a rămas o religie marginală și nu s-a răspândit pe scară largă. Marea revelaţie monoteistă a fost creștinismul. În primul mileniu d.Hr., acesta a fost la început nu mai mult decât o sectă ezoterică iudaică, care-i învăța doar pe evrei că Isus din Nazaret a fost Mesia cel mult aşteptat. Cu toate acestea, unul dintre primii lideri ai sectei creștine, un om numit Paul din Tars a motivat că, dacă puterea supremă a universului are interese și preferinţe şi s-a deranjat să se întrupeze și să moară pe cruce pentru mântuirea omenirii, atunci toată lumea ar trebui să audă despre asta, şi nu doar evreii. Argumentele lui Pavel au căzut pe un teren fertil. Creștinii au început să organizeze activități misionare, destinate tuturor ființelor umane, nu doar evreilor. Într-una dintre cele mai ciudate întorsături văzute vreodată în istoria omenirii, o sectă minoră ezoterică persecutată a reușit să preia controlul asupra puternicului Imperiu Roman și, pe această bază, s-a răspândit în cea mai mare parte a lumii. Succesul uimitor al creștinismului a servit mai târziu ca model pentru o altă religie monoteistă care a apărut în Peninsula Arabică în secolul al 7-lea, islamismul. La fel ca şi creștinismul, Islamul a început ca o sectă mică într-un colț îndepărtat al lumii. Într-o întorsătură istorică chiar mai surprinzătoare, Islamul a reușit să se elibereze din deșertul Arabiei și să cucerească un imperiu imens, care se întindea de la Oceanul Atlantic la Oceanul Indian și dincolo de el. După acestea, monoteismul a devenit un actor esenţial în istoria lumii. Pagina 188
Monoteiștii au înclinat de multe ori spre fanatism, și au fost misionari într-o măsură mult mai mare decât politeiștii. O religie care recunoaște legitimitatea altor credințe admite că Dumnezeul ei nu este puterea supremă a universului sau că a primit de la divinitate doar o parte din adevărul universal. Politeiștii puteau trăi cu această concepţie, monoteiștii nu. Aceasta deoarece monoteiștii credeau în general că doar ei sunt în posesia mesajului adevărat şi complet primit de la zeitatea lor unică, astfel că ei sunt obligați să discrediteze toate celelalte religii. Ei au intuit că pentru ca religia lor să fie veridică, nici o altă religie nu putea fi în acelaşi timp adevărată. Un cruciat este doborât de un războinic musulman în timpul cruciadelor, 1250 Pe parcursul ultimelor două milenii, monoteiștii au încercat în repetate rânduri să dovedească veridicitatea religiei lor și să-și consolideze dominanţa prin exterminarea oricărei competiţii folosind violență, persecuții și războaie sfinte. Faţă de politeiștii care porneau rar războaie religioase și persecuții, monoteiștii au început să ducă o mulțime, şi a funcţionat. La începutul primului secol d.Hr., nu existau aproape deloc monoteiști în lume. În ultimii 2000 ani, religiile monoteiste au devenit religiile dominante în întreaga lume, cu excepția estului și sud-estului Asiei, unde hinduismul, budismul şi confucianismul sunt încă dominante. Politeismul și animismul nu au dispărut însă complet. Chiar dacă monoteiștii persecutau convingerile animiste vechi și religiile politeiste, în multe feluri animismul și practicile politeiste au supravieţuit în interiorul religiilor monoteiste. Pentru cei mai mulți oameni era dificil de acceptat pe deplin idealul universal monoteist după care există un singur Dumnezeu, căruia îi pasă de toată lumea în mod egal. Este foarte greu de acceptat pentru că Homo sapiens are tendința de a împărți lumea în noi împotriva lor. Sapiens vrea să fie mereu în contact cu entitățile puternice care ne vor ajuta pe “noi” contra “lor”. Bătălia de Bouvines Horace VERNET
de
Ideea că există o singură putere supremă în lume căreia îi pasă de toată lumea în mod egal, a fost foarte dificil de acceptat și înțeles chiar şi pentru creștini și musulmani. În consecință, creștinismul a proclamat public că există doar un singur Dumnezeu și că nimeni să nu se închine altor dumnezei și în același timp a creat un întreg panteon de sfinți. Oamenii au început să se închine la o mulțime de sfinți creștini diferiţi, la fel cum înainte se închinau la zeităţi Pagina 189
diferite. În Evul Mediu, chiar și în zilele noastre într-o anumită măsură, fiecare regat creștin și stat are propriul sfânt protector, care-l ajută să depășească dificultăți și să câștige războaie, chiar războaie împotriva altor țări creștine. Anglia, de exemplu, a fost și este protejată de Sfântul Gheorghe. Scoția este ajutată de un sfânt diferit, Sfântul Andrei. Sfânta APOLLONIA, Francisco DE Zurbaran Ungaria este ajutat de Sfântul Ștefan și Franța de Sfântul Martin.Când regii Angliei și Franței se războiau în Evul Mediu, credeau fiecare că Sfântul Martin îi ajută pe francezi și Sfântul Gheorghe pe englezi, la fel ca zeităţile antice. Nu numai țări, ci şi orașe, profesii și chiar boli, fiecare avea propriul sfânt protector. Sfântul protector al oraşului Milano din Italia este Sfântul Ambrozie, al Veneției este Sfântul Marcu. Sfântul Florian a fost patronul spiritual al hornarilor, în timp ce Sfântul evanghelist Matei avea sub patronaj pe vameși. Sfântul Agathius era invocat la dureri de cap și Sfânta Apollonia în cazul durerilor de dinţi. Sfinții creștini nu numai că seamănă cu vechile zeităţi politeiste, dar de cele mai multe ori sunt exact aceleași zei deghizaţi. Zeița stăpână a Irlandei celtice era înainte de creștinism zeița Brigid. După ce Irlanda a fost convertită la creștinism, oamenii au continuat să i se închine aşa că i-au schimbat pur și simplu numele și povestea. Au botezat-o la creștinism și a devenit Sfânta catolică Brigid. Chiar şi în zilele noastre, sfânta cea mai adorată în Irlanda catolică este Sfânta Brigid, descendenta directă a zeiței politeiste. Astfel, politeismul a dat naștere la monoteism și, chiar dacă monoteismul s-a întors patricid împotriva sa și a încercat să-l distrugă, politeismul a continuat să supraviețuiască în interiorul monoteismului prin profeții și credințe. Simultan, politeismul nu a dat naștere doar la religii monoteiste, dar de asemenea, la religii dualiste.
Dualismul și problema răului John Steinbeck La răsărit de Eden (CREDIT - RJGEIB.COM) Religiile dualiste susţin existența a două puteri opuse, binele și răul, care luptă pentru controlul asupra lumii. Spre deosebire de monoteism, dualismul consideră că răul este o putere independentă, care nu este creată de Dumnezeul bun și nu este subordonată lui. Dualismul descrie întreaga lume ca un teren de luptă între aceste două forțe, binele și răul. Tot ceea ce se întâmplă în lume este parte a acestei lupte. Dualismul este o viziune foarte atrăgătoare asupra lumii pentru că oferă un răspuns simplu şi concis la una dintre Pagina 190
problemele fundamentale ale gândirii umane, problema răului. Problema răului este o problemă filosofică și emoțională fundamentală. De ce există rău în lume? De ce există atât de multă suferință? De ce se întâmplă atât de multe lucruri rele, chiar oamenilor buni? De ce suferă oamenii buni? Pentru monoteiști, problema răului este extrem de dificilă. Monoteiștii trebuie să presteze nişte acrobaţii intelectuale ameţitoare pentru a explica modul în care Dumnezeul lor bun, atotcunoscător şi atotputernic permite atât de multă suferință în lume. Dacă Dumnezeu este atât de bun, și cunoaşte totul și poate face orice, cum de îngăduie atât de multe războaie, epidemii, sărăcie și durere în lume? Ciuma neagră Un răspuns binecunoscut al monoteiștilor este că aceasta este modul prin care Dumnezeu permite manifestarea liberului arbitru al omului. În cazul în care nu ar exista deloc rău în lume, oamenii nu ar putea alege între bine și rău, și prin urmare, nu şi-ar putea manifesta liber voința. Este unul din trucurile intelectuale folosite de monoteiști pentru a lămuri problema răului. Acest răspuns ridică însă imediat o serie de probleme și întrebări noi. Liberul arbitru permite oamenilor să aleagă între bine și rău, iar unii dintre ei aleg răul. Conform logicii monoteiste, aceştia sunt pedepsiți în iad pentru totdeauna. Se poate pune însă întrebarea, dacă Dumnezeu știa dinainte că cineva îşi va folosi liberul arbitru pentru a alege răul, și ca urmare va fi pedepsit prin torturi veșnice în iad, de ce a mai făurit Dumnezeu această persoană păcătoasă? Teologii monoteişti au scris nenumărate cărți pentru a răspunde la astfel de întrebări dificile. Unii găsesc răspunsuri lor convingătoare, alţii nu. Cu ce toată lumea poate fi însă de acord este faptul că monoteiștii au o provocare majoră în problema răului, cum să explice cum un Dumnezeu bun și atotputernic permite atât de multă suferință în lume. Pentru dualiști, problema răului este ușor de rezolvat. Relele se întâmplă chiar la cei buni pentru că lumea nu este guvernată în totalitate de o zeitate atotcunoscătoare, atotputernică și complet bună. Există încă o putere negativă independentă în lume, iar această putere aduce toate relele, este o explicație foarte ușoară. Această explicație este atât de simplă și convingătoare, încât monoteiștii tind să o adopte şi ei. Creștini nenumăraţi, musulmani, evrei de-a lungul generațiilor au crezut în existența unei forțe foarte puternice a răului, pe care creștinii o numesc Diavolul, sau Satana. Potrivit credinței comune, forța răului poate acționa independent de Dumnezeu, și se poate chiar revolta și lupta împotriva lui Dumnezeu. Credincioşii au mers atât de departe încât să-și imagineze că Dumnezeul lor bun, chiar dacă este atotputernic și atoateștiutor, are nevoie de ajutorul lor în lupta împotriva răului. Este ilogic! Cum poate un monoteist adera la astfel de convingeri dualiste? Dacă credeți în existența unui singur Dumnezeu atotputernic, atunci nu puteţi crede simultan în existența unei puteri rele independente care lucrează împotriva lui Dumnezeu. Dacă este așa, atunci Dumnezeu nu este Pagina 191
atotputernic. Totuși, oamenii au o capacitate uimitoare de accepta contradicții, de a crede două lucruri care sunt logic şi reciproc contradictorii (disonanţă cognitivă n.t.) . Ca atare nu trebuie să ne surprindă că milioane de creștini evlavioși, musulmani și evrei reușesc să creadă atât într-un zeu atotputernic omnipotent cât și într-un diavol independent sau Satana. Aceasta este atractivitatea credinței dualiste în două puteri opuse. (CREDIT EVILHOW.COM) Dualistmul are şi el neajunsuri, lucruri care sunt greu de explicat. Este adevărat, dualismul oferă o soluție simplă la problema răului, dar nu răspunde prea bine la o altă problemă mare a filozofiei umane, problema legilor lumii. Dacă există două puteri opuse în lume, una bună și una rea, atunci cine a făcut legile care guvernează lupta dintre ele? Două state rivale, să zicem India și Pakistan, pot lupta unul contra altuia cu tancuri, bombe și rachete pentru că India și Pakistanul există amândouă în timp și spațiu, și ambele state folosesc şi se supun acelorași legi fizice. O rachetă lansată de pe sol pakistanez poate lovi ţinte în interiorul teritoriului indian, deoarece aceleași legi fizice se aplică ambelor țări. Legile nu au fost reglementate nici de guvernul indian, nici de cel din Pakistan. Atunci când binele luptă împotriva răului, căror legi se supun ambele puteri şi cine a creat aceste legi? Întrebarea dă dualiștilor bătăi de cap serioase. Dualiștii au deci dificultăţi pentru problema legilor universale, dar nu în problema răului, iar monoteiștii pot explica foarte bine problema legilor universale. E ușor de explicat ordinea lumii când avem doar un singur Dumnezeu, care a făcut legile şi care guvernează întregul univers. Dar ei au o problemă mare în a explica problema răului. Există, paradoxal, o soluţie logică la acest puzzle, care rezolvă atât problema legilor cât și problema răului, simultan. Şi anume a susține că există un singur Dumnezeu atotputernic, care a creat întregul univers și este un Dumnezeu rău. Pentru că dacă e doar un singur Dumnezeu, aceasta explică legile lumii, și pentru că divinitatea este rea, acest lucru explică şi de ce există atât de multă suferință în lume. Dar nimeni în istorie a îndrăznit să susţină așa ceva, chiar dacă e o soluţie raţional corectă,. Nici o religie nu îmbrățișează această convingere specială.
Dualismul în zilele noastre
Pagina 192
Legile Vechiului Testament Așa cum monoteismul include iudaism, creștinism, islam, și fiecare religie este la rândul ei împărțită în secte diferite, au existat pe parcursul timpului mai multe religii dualiste. De exemplu zoroastrismul, maniheismul și gnosticismul, care au înflorit de-a lungul a multor secole și au fost religiile dominante în mare parte din Orientul Mijlociu, Asia Centrală din aproximativ 500 î.Hr. până în 500 d.Hr. În cele din urmă însă, în marea luptă dintre monoteism și dualism, monoteismul a câștigat și dualismul aproape a dispărut. În prezent, mai există doar câteva comunități dualiste care supraviețuiesc în India și Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, dualismul este important, deoarece același lucru care s-a întâmplat cu politeismul, s-a întâmplat şi cu dualismul. Chiar dacă religiile dualiste ca atare au dispărut, ideile și credințele lor au devenit parte integrantă a iudaismului, creștinismului și islamului. Religiile monoteiste au multe convingeri care sunt dualiste ca origine, atât ca mesaj cât şi în sine. De exemplu, credința dualistă într-o zeitate negativă care luptă împotriva unui Dumnezeu bun nu se găseşte nicăieri în Vechiul Testament. Acesta a infiltrat iudaismul, creștinismul și islamul sub forma lui Satana și a adus cu sine credinţa că oamenii ar trebui să-şi ajute Dumnezeul lor bun în lupta împotriva dușmanilor săi. Scenă din SIYER-am NEBI- descriind MUHAMMAD AT BADR. (CREDIT NEWWORLDENCYCLOPEDIA.ORG/) Această credință a inspirat jihaduri și cruciadele și așa mai departe. Într-o religie monoteistă pură, nevoia de cruciade sau jihaduri este absurdă. Dacă Dumnezeu este atotputernic, știe totul, atunci poate face orice doreşte şi nu are nevoie de ajutor de la oameni în câștigarea unui război. Dacă Dumnezeu vrea ca Țara Sfântă să aparțină creștinilor atunci trebuie doar să pocnească din degete, nu are nevoie de cruciadă. Războiul sfânt din monoteism este nu are sens. Atât de multe convingeri dualiste au fost preluate de monoteism, inclusiv ideea de a duce un război sfânt pentru a-l ajuta pe bunul Dumnezeu în lupta contra dușmanilor. Pagina 193
Ultima idee mare dualistă care a pătruns în monoteism a fost credința în rai și iad. Raiul unui Dumnezeu bun și iadul unui demon al răului este încă un concept dualist. Nu e nici urmă de aceste idei în Vechiul Testament. Vechiul Testament nu spune nicăieri că sufletele oamenilor continuă să trăiască după ce mor, că părăsesc corpul ca să ajungă în rai sau iad. Nu e scris nicăieri că după moarte, sufletul lui Moise, Avraam sau Isaac a părăsit corpul și a ajuns în rai, sau că sufletul vreunui faraon rău a părăsit corpul și a ajuns în iad. Ideile acestea nu au nici un sens din punct de vedere monoteist. Au pătruns în monoteism din surse dualiste și au devenit apoi parte integrantă în ceea ce majoritatea oamenilor consideră a fi punctul de vedere creștin sau musulman monoteist asupra lumii. Monoteismul este deci un amestec, un amalgam de credinţe monoteiste, dualiste, politeiste și moșteniri animiste, care în mod constant se influențează și se schimbă reciproc. Ele coexista sub o mare umbrelă divină. Creștinul obişnuit crede în dumnezeul său monoteist, dar de asemenea în diavolul dualist, în sfinţii politeişti și în fantomele și demonii animişti. Religiile discutate de dr. Harari până acum: politeism, monoteism, dualism au toate diferențe între ele. Pe de altă parte ele sunt, de asemenea, asemanatoare una cu alta, în modul în care se concentrează pe credința în divinităţi şi zei, unul, doi sau mai mulţi zei, dar zeii sau divinitatea sunt totdeauna centrale. Acest aspect poate părea evident pentru occidentali, dar istoria religioasă a lumii nu se reduce la istoria zeilor şi divinităţilor. În timpul primului mileniu î.Hr. lumea a fost martora răspândirii unor alte feluri de religii care nu au dat nici o importanță divinităţii.
Religii fără divinităţi Naşterea lui Gautama Buddha Pe parcursul primului mileniu î.Hr., sisteme religioase alternative au început să se răspândească în spaţiul afro-asiatic. Noii veniți era religii cum era Jainismul și budismul în India, taoismul și confucianismul în China, precum și stoicism, cinismul, şi epicureismului în Marea Mediterană. Aceste religii erau indiferente faţă de divinităţi. Ele afirmau că ordinea supra-umană care conduce lumea este un produs al legilor naturale și nu al unor capricii divine. Unele dintre aceste religii au continuat să creadă în existența zeilor, dar zeii lor erau supuşi legilor naturii la fel de mult ca şi oamenii, animalele sau plantele. Zeii aveau propria nișă în cadrul ecosistemului la fel ca elefanții sau aricii. Ei nu puteau schimba legile naturii, la fel cum nu o poate face nici elefantul sau ariciul. Un exemplu de prim ordin al acestor religii ale legilor naturale este budismul, care a fost probabil cea mai importantă dintre religiile vechi a legilor naturale. Budismul este încă una dintre cele mai importante credințe ale lumii. Figura centrală a budismului nu este vreun Dumnezeu, ci o ființă umană, Siddhartha Gautama. Conform tradiției budiste, Gautama a fost moștenitorul unui mic regat din munții Himalaya în nordul Indiei aproximativ în anul 500 î.Hr. Tânărul prinț era profund impresionat de suferința pe care o Pagina 194
vedea în jur în regatul său, precum și în lume în general. El a văzut că toată lumea suferă, bărbați și femei, copii și bătrâni, nu doar în urma catastrofelor accidentale, cum erau războiul sau ciuma, dar ei suferă în mod constant, măcinaţi de neliniști, frustrări și nemulțumiri, toate acestea păreau a fi o parte inseparabilă a condiției umane. Chiar dacă am pune capăt tuturor războaielor și bolilor, oamenii vor suferi în continuare de neliniști și nemulțumiri. Gautama a văzut că oamenii caută mereu bogăție, putere și cunoștințe noi, dobândesc multe posesiuni, nasc fii și fiice, construiesc case și palate, dar indiferent de ce ar realiza, oamenii nu sunt niciodată mulţumiţi. Cei care trăiesc în sărăcie visează natural să fie bogaţi. Cei care câștigă un milion vor două milioane. Cei care au două milioane visează să dobândească 10 milioane. Chiar şi cei bogaţi si faimoşi, cum era propria familie regală, erau rareori împliniţi. Erau prea împovăraţi de griji și frământări fără sfârşit, care nu încetau până când boala, bătrânețea și moartea pun capăt vieţii. După aceea, tot ce a fost dobândit de-a lungul vieţii dispare ca un fum. Viața îi părea lui Gautama un soi de cursă de șobolani zadarnică. Trebuia găsit un alt mod de viaţă. Conform tradiției budiste, când Gautama a împlinit 29 de ani, el a decis că răspunsul la această întrebare este cel mai important lucru din viața sa. El a părăsit în mijlocul nopții regatul. S-a strecurat din palat, a lăsat în urmă familia, bunurile și regatul său. A calatorit ca un vagabond fără adăpost prin întreaga Indie, căutând o cale de eliberare din suferință. Nu numai din războaie și boală, dar din toate nemulțumirile, neliniștile și frustrările. Gautama a petrecut șase ani meditând asupra esenței, cauzelor și posibilelor soluţii la suferinţă. ascetul Bodhisatta Gotama El a realizat că suferința nu este cauzată de avere, boală, nedreptate socială sau capricii divine, ci de comportamentul propriei minţi. Revelaţia majoră a lui Gautama a fost că, orice ar experimenta mintea, ea reacționează aproape întotdeauna cu dorinţe şi pofte noi care aduc nemulțumire. Când mintea experimentează ceva neplăcut, cum ar fi durere, își dorește să scape de ea. Când mintea experimentează ceva plăcut, tânjește ca plăcerea să dureze și să se intensifice. Prin urmare, mintea este întotdeauna nemulțumită și agitată, deoarece doreşte mereu ceva mai mult. Acest lucru este evident pentru lucruri neplăcute, cum este durerea, neam dori natural să scăpăm de ea. Cu toate acestea, chiar atunci când experimentăm lucruri plăcute, conform constatărilor lui Gautama, noi nu suntem niciodată mulţumiţi. Ne temem ori că plăcerea ar putea să dispară, ori sperăm că plăcerea se va intensifica. Spre exemplu, oamenii care visează de ani de zile la marea iubire, atunci când o găsesc în cele din urmă sunt rareori complet multumiţi. Unii se tem că ar putea-o pierde, alții cred că ar putea poate găsi ceva mai bun. Unii sunt măcinaţi de ambele nemulțumiri. Pagina 195
Meditația budistă Divinităţi grandioase ne pot iubi sau să ne ude câmpurile. Instituții sociale ne pot oferi dreptate sau îngrijirea sănătății. Coincidențe ne pot transforma în milionari. Nici unul din aceste lucruri nu poate însă schimba caracteristicile de bază ale minții. Chiar cei mai bogaţi și mai puternici dintre noi nu sunt niciodată mulțumiți, fug fără oprire de experiențe neplăcute. Gautama a înţeles că există o metodă de a scăpa din acest cerc vicios, în care oamenii sunt prizonieri. Dacă atunci când mintea experimentează ceva, plăcut sau neplăcut, ea înțelege și acceptă pur și simplu lucrurile așa cum sunt, atunci nu se creează nici o suferință. Dacă vă confruntați cu tristețe şi nu vă doriţi ca ea să dispară, veți continua să simțiţi tristețe, dar nu veţi mai suferi. Poate exista o învăţătură specială, înțelegere în tristețe. Dacă vă confruntați cu bucurie, fără a dori ca bucuria să continue și să se intensifice, veți continua să simțiţi bucuria dar fără a vă pierde mintea. Puteți fi complet mulțumit cu bucuria pe care o trăiţi, indiferent de gradul ei. calea sigură spre NIRVANA Gautama a propus un set de tehnici de meditație care instruiesc mintea să experimenteze realitatea aşa cum este ea, fără a dori ceva diferit sau mai mult. Practicile meditative antrenează mintea să concentreze toată atenția asupra întrebării “ce experimentez eu acum cu adevarat?” și nu la “ce aş experimenta eu mai degrabă” în schimb? Este foarte dificil să se atingă această stare de spirit, dar nu imposibil. Gautama bazează meditaţia pe un set de reguli etice pentru ca oamenii să se concentreze mai uşor pe experimentarea prezentului, evitând în același timp alunecarea minţii spre fantezii, pofte sau frici. Gautama şi-a îndemnat adepții să evite omuciderea, sexul promiscuu și furtul. Nu pentru că vreun zeu mare ar interzice-o, ci pentru că astfel de acte nasc poftă de putere, plăcere senzuală și dorinţa de îmbogăţire. Când flăcările dorinţei sunt complet stinse, dorinţa este înlocuită cu o stare perfectă de liniște şi mulțumire, numită în budism nirvana. Sensul literal al cuvântului "nirvana" este stingerea focului. Stingerea incendiului dorinţelor care ard tot timpul pe scena minţii și creează nemulțumiri și mizerie. Potrivit idealului budist, cel care a reușit să obțină Nirvana este eliberat pe deplin de toată suferința. El trăieşte realitatea cu cea mai mare claritate, fără fantezii sau iluzii. El mai poate încă trăi neplăceri sau dureri, dar astfel de experiențe nu îi mai provoacă suferință, pentru că nu mai există dorinţa ca durerea sau neplăcerile să plece. O persoană care nu tânjeşte după ceva nu poate suferi.
Pagina 196
Gautama Buddha Conform tradiției budiste, Gautama a reușit să atingă nirvana și a fost complet eliberat de orice suferință, de de acum încolo el a fost cunoscut sub numele de Buddha. Sensul cuvântului Buddha este cel iluminat. Buddha, după eliberarea din suferință și-a petrecut restul vieții explicând descoperirea sa altora, astfel încât toată lumea să poată fi eliberată de suferință. El încapsulează învățătura sa într-o singură regulă care spune că suferința apare din dorinţă. Singurul mod de a fi eliberat pe deplin de suferință este eliberarea deplină de dorinţe. Singurul mod de a fi eliberat de dorinţe este de a instrui mintea să experimenteze realitatea aşa cum este ea, fără dorinţa ca realitatea să fie altcumva. Această lege, cunoscută în budism ca Dharma sau Dhamma, este văzută de budiști ca o lege universală a naturii. Suferinţa însoţeşte mereu dorinţa, la fel cum în fizica modernă E egal mc la pătrat. Aceasta este o lege a naturii și budiștii fac această credinţă centrul tuturor activităților lor. Credința în divinităţi are o importanță minoră la budişti. Principiul de bază al religiilor monoteiste spune: Dumnezeu există, ce vrea el de la mine? Principiul budismului spune: există suferință, cum pot să mă eliberez de ea? Budismul nu neagă existența zeilor, ei sunt adesea descrişi în filosofia budistă, în povești cu entităţi care pot aduce ploaia sau victoria în război, dar ele nu au nici o influență asupra legilor naturii. Suferința și fericirea sunt rezultatul unor legi naturale care lucrează pe deplin independent faţă de zei. Dacă mintea unei persoane este liberă de orice dorință, nici un dumnezeu din univers nu-l poate face pe acest om să sufere. În schimb, odată ce dorinţa apare, toți dumnezeii din univers combinaţi nu pot salva persoana de la suferință, pentru că poftele şi dorinţele duc în mod inevitabil la suferință. Cel puțin aceasta este teoria budistă. BRAHMA, Vishnu și SHIVA CU consoartele lor. (CREDIT - Wikimedia) Cu toate acestea, la fel ca religiile monoteiste, religiile legilor naturale premoderne, cum a fost budismul, nu au să se elibereze complet de închinarea la diverşi zei. Budismul a recunoscut existența zeilor și eficacitatea lor de în aducerea ploii, victoriei în război, leac pentru boli și așa mai departe. Budismul a spus oamenilor că ei ar trebui să urmărească scopul final al eliberării complete de suferință și nu să se mulţumească cu scopuri mai mici, cum ar fi prosperitate economică sau putere politică. Cu toate acestea, 99% din budiști nu au obținut nirvana, și chiar dacă speră ca într-o zi, poate într-o viață viitoare, să fie complet eliberaţi de suferință, ei îşi dedică cea mai mare Pagina 197
a vieții exercitând activităţi lumești. Cei mai mulţi budiști au continuat să adore zeii de cult, cum ar fi zeii hinduşi din India, zeii Bon din Tibet, zeii Shinto în Japonia, precum şi numeroase zeităţi și sfinți budişti. Aceasta a caracterizat toate religiile tradiționale ale legilor naturale, nu numai budismul, de asemenea taoismul și jainismul și altele. Chiar dacă, în teorie, ei au dat puțină atenţie zeilor, în practică închinarea la zei variaţi a continuat să fie de importanță considerabilă.
Epoca modernă Secera şi ciocanul Odată cu venirea epocii moderne divinităţile au pierdut din putere și importanță. Şubrezirea nu a însemnat dispariția religiei pentru că religia și divinitatea sunt lucruri foarte diferite. Când divinitatea a devenit mai puțin importantă, religiile legilor naturale au fost în cele din urmă eliberate de cultul lor. Nu religiile vechi, ca budismul sau taoismul, ci o serie de noi religii ale legilor naturale, apărute în ultimii 300 ani și care au devenit extrem de importante în lumea modernă. Ultimii 300 de ani sunt adesea descrişi ca o epocă de avans a secularismului, în care religia a avut din ce în ce mai puţină importanță și centralitate. Dacă vorbim despre religii care se concentrează pe închinarea la divinităţi, atunci acest lucru este într-o mare măsură corect. Divinităţile au devenit tot mai puțin importante în ultimele câteva secole. Dacă luăm în considerare religiile legilor naturale, atunci epoca modernă este scena unei fervori religioase intense, eforturi misionare de neegalat și cele mai sângeroase războaie religioase din istorie. Epoca modernă a asistat la naşterea unui număr de religii ale legilor naturale: liberalism, comunism, capitalism, naționalism, și nazism. Preferăm să le numim ideologii, dar diferenţa este doar una semantică. Dacă o religie este un sistem de norme și valori umane întemeiate pe credința într-o ordine supraumană , atunci comunismul nu este mai puțin o religie decât Islamul. Islamul vede legile ordinii universale ca provenind de la o divinitate care a creat universul, în timp ce comunismul nu crede în nici un fel de zei. Credința în Dumnezeu nu este esențială pentru religie. Budismul în forma sa pură acordă puțină importanță zeilor, dar este clasificat ca o religie. Ca şi budiștii, comuniștii cred într-o ordine supra-umană a legilor naturale imuabile care guvernează lumea și care ar trebui să ghideze acțiunile umane. Întrucât budiștii cred că legea naturii a fost descoperit de Siddhartha Gautama, comuniștii cred că legea naturii a fost descoperită de Karl Marx, Friedrich Engels, și Vladimir Ilici Lenin. un portret al lui Karl Marx. (WIKIMEDIA.ORG) Pagina 198
Ca și alte religii, comunismul a avut scripturi sfinte și cărți profetice, cum ar fi Das Kapital a lui Karl Marx, care a prezis că istoria se va încheia în curând cu victoria inevitabilă a proletariatului asupra sistemului capitalist. Comunismul a avut sărbători și festivaluri, cum ar fi 1 mai, aniversarea revoluției bolșevice din Rusia. Comunismul a avut teologi adepţi la dialectica marxistă și fiecare unitate din armata roșie sovietică avea un capelan numit comisar, care monitoriza evlavia și convingerile soldaților și ofițerilor. Comunismul a avut, de asemenea, munți și pereți sfinţi și chiar erezii, cum ar fi troțkismul care a fost considerată o erezie teribilă în Uniunea Sovietică. Comunismul a fost o religie fanatică, misionară. Potrivit ideologiei comuniste, un comunist devotat adevărat nu poate fi în același timp creștin sau budist, și era de așteptat ca el să răspândească cuvântul adevărat, Evanghelia lui Marx și Lenin, chiar cu prețul propriei sale vieţi. Nu orice credință într-o ordine supra-umană este o religie. De exemplu, teoria relativității crede într-o ordine supra-umană pe care nu oamenii au inventat-o și nu se poate schimba la voință, dar nu este o religie. Nu există norme umane și a valori care să se întemeieze pe ea. Nimeni nu spune că e greșit să omori sau să furi, pentru că încalcă teoria relativității. În schimb, nu orice sistem de norme și valori umane este o religie. Fotbalul nu este o religie, deoarece nimeni nu susține că legile fotbalului reflectă porunci supraomenești. Islamul, Budismul și comunismul sunt religii, deoarece sunt ambele sisteme de norme și valori umane care sunt fondate pe o credință într-o ordine supraomenească. Albert (DAVINCIINSTITUTE.COM)
Einstein
Să notăm diferența dintre suprauman și supranatural. Legea budistă a naturii și legile marxiste ale istoriei sunt supraumane, deoarece nu au fost legiferate de oameni, iar oamenii nu le pot schimba. Ele nu sunt supranaturale, nu sunt în afara naturii. În ciuda acestor explicații unii dintre voi se pot simţi inconfortabil cu întregul raționament. Dacă vă face să vă simțiţi mai bine puteţi considera comunismul o ideologie și nu o religie, nu contează, e doar semantică. Putem împărți credinţele în religii centrate pe credința în deităţi și ideologii care nu au zei și pretind să se bazeze pe legile naturale. Ceea ce este esențial este însă să realizăm că ideologiile moderne funcționează într-o mare măsură ca o religie tradițională. Ele dau legitimitate supra-umană normelor și valorilor umane.
Pagina 199
Religiile umaniste DA VINCI VITRUVE LUC VIATOUR (CREDIT Dintre toate ideologiile și religiile care au apărut în epoca modernă, cele mai importante sunt cele umaniste sau religiile umaniste. Acestea au trecut de la închinarea la deităţi la închinarea la omenirea în sine. Astăzi, ele sunt forma de religie dominantă în lume. Religiile umaniste venerează umanitatea sau mai corect, pe Homo sapiens. Umanismul este credința că Homo sapiens are un caracter unic și sacru care este fundamental diferit de natura tuturor celorlalte animale, plante și fenomene din Univers. Umaniștii cred că natura unică a lui Homo sapiens este cel mai important lucru din lume și determină sensul a tot ce se întâmplă în univers. Binele suprem este binele lui Homo sapiens, restul lumii și toate celelalte ființe există numai spre beneficiul acestei specii unice. Toţi umaniştii venerează omenirea, dar nu sunt de acord cu privire la definiţia umanității. Umanismului s-a rupt în trei secte principale rivale care luptă pentru definiția exactă a omenirii la fel cum sectele creștine luptau pentru definiția exactă a lui Dumnezeu, toate credeau în Dumnezeu, dar pur si simplu nu se puteau pune de acord cu privire la ce este el. Umaniştii cred în umanitate, dar nu sunt pur și simplu de acord cu ce este de fapt omenirea. 1. Umanismul liberal ceainicul lui Russell. Astazi, cea mai importantă sectă umanistă este Umanismul liberal care crede că umanitatea este o calitate a oamenilor, că există o natură sacră a umanităţii care rezidă în fiecare Homo sapiens individual. Prin urmare, valoarea supremă a lumii este libertatea indivizilor. Acesta este motivul pentru care liberalismul este numit aşa deoarece sfințește libertatea indivizilor. Miezul fiecărui individ este ceea ce dă sens lumii și este sursa întregii autorităţi etice și politice. Ori de câte ori întâlnim o dilemă etică sau politică ar trebui să ne uităm în interiorul nostru, și să ascultăm vocea noastră interioară, vocea umanităţii. Poruncile principale ale umanismului liberal sunt menite să protejeze libertatea și sfințenia acestui individ şi vocea interioară împotriva oricăror intruziuni din exterior și împotriva efectelor nocive. Aceste porunci sunt cunoscute ca Pagina 200
drepturile omului. Chiar dacă Umanismul Liberal sfințește omul, el nu neagă existența lui Dumnezeu. Se bazează pe credințe tradiționale monoteiste, credința liberală în natura liberă și sacră a fiecărui om în parte este o moștenire directă a credinței creștine tradiționale în sufletul individual liber și etern. Fără credinţa în sufletul etern și într-un dumnezeu creator, explicaţia liberalilor ce este atât de special la sapiens devine penibilă. 2. Umanismul socialist (CREDIT - SECULARPOST.NET) A doua sectă ca importanţă este umanismul socialist sau socialismul. Socialiștii cred că omenirea este colectivă și nu individualistă. Socialiștii venerează nu vocea interioară a fiecărui individ, ci specia Homo sapiens ca un întreg. Umanismul liberal urmărește cât mai multă libertate posibilă pentru individ, socialismul caută egalitate între toți oamenii. Potrivit socialismului, inegalitatea este cea mai mare erezie împotriva sanctităţii umanităţii, pentru că privilegiile şi inegalitatea oamenilor oamenilor contravine esenței lor universale comună. De exemplu, atunci când bogații dobândesc privilegii, ele sunt luate de la cei săraci, înseamnă că banii valorează mai mult decât esența universală a tuturor oamenilor care este similară pentru toată lumea, bogați și săraci deopotrivă. La fel ca şi Umanismul liberal, Umanismul socialist, dacă ne uităm cu atenție, este construit pe fundaţii monoteiste. Așa cum monoteismul este construit pe fundaţii politeiste, aşa sunt şi noile religii moderne. Nimic nu este însă complet pierdut. Monoteismul este încă acolo şi stă la baza cel puțin a unora dintre noile secte umaniste. Ideea că toți oamenii sunt egali este o moștenire de la convingerea monoteistă că toate sufletele sunt egale în fața lui Dumnezeu. 3. Umanismul evoluţionar Singura sectă umanistă care a reușit să se rupă de monoteismul tradițional este umanismul evolutiv. Cei mai cunoscuţi reprezentanții ai umanismului evoluţionar au fost naziștii. Noi nu-i considerăm pe naziști ca fiind umanişti, dar ei credeau de fapt în sfințenia umanității. Ce distinge naziștii de alte secte umaniste este că au avut o altă definiție pentru umanitate decât liberalii și socialiștii. Naziștii au fost profund influențaţi de teoria evoluției. Spre deosebire de alţi umaniştii, naziștii credeau că omenirea nu este ceva universal, etern și neschimbător. Ei credeau că umanitatea este o specie de animal care poate evolua sau degenera în conformitate cu teoria evoluției.
Pagina 201
Beger la efectuarea de studii antropometrice. (CREDIT - Wikimedia) Principala ambiție a naziștilor a fost de a proteja omenirea de la dispariție și să încurajeze progresul spre supra-oameni. Ei erau convinşi că rasa ariană este cea mai avansată formă umană care ar trebui să fie hrănită, promovată și protejată. Homo sapiens degenerat, cum erau evreii, homosexualii și bolnavii mintal, trebuiau puşi în carantină și chiar exterminați. Naziștii au explicat că Homo sapiens a apărut atunci când o populație superioară a oamenilor vechi a evoluat și alte populații inferioare, cum ar fi Neanderthal, a dispărut. Aceste populații diferite au fost la început rase diferite, dar s-au dezvoltat independent de-a lungul drumului lor evolutiv, una a dispărut și cealaltă a devenit Homo sapiens. Acest lucru se poate foarte bine întâmpla din nou. Potrivit naziștilor, Homo sapiens era deja împărțit în mai multe rase distincte, fiecare cu calitățile sale unice. Una dintre acestea, rasa ariană, avea cele mai bune calități, raționalism, frumusețe, diligență, integritate și așa mai departe. Rasa ariană avea potenţialul de a transforma oamenii în supraoameni. Alte rase erau neanderthalienii zilelor noastre, posedau calități inferioare. În ultimele decenii, biologii au dovedit că teoria rasială nazistă este un nonsens. În special, cercetarea genetică efectuată după 1945 a demonstrat că diferențele între rase şi populații umane sunt mult, mult mai mici decât postulau naziștii. Aceste concluzii sunt însă relativ noi. Având în vedere stadiul cunoștințelor științifice din anii 1930, convingerile naziste sunau rezonabil pentru mulți oameni, nu numai din Germania, ci de peste tot în lume. Existența diferitelor rase umane, superioritatea rasei albe asupra tuturor celorlalte rase, precum și necesitatea de a proteja și cultiva rasa superioară era răspândită pe scară largă în toate ţările occidentale. Între anii 1920 și 1930, oamenii de știință ai celor mai prestigioase universități occidentale au folosit argumente științifice şi au publicat studii care dovedeau că membrii rasei albe erau într-adevăr mai inteligenţi, mai etici și mai pricepuţi decât africanii sau indienii. Politicieni de la Washington, Londra, Canberra și așa mai departe considerau că este menirea lor să prevină degenerarea rasei albe. De exemplu prin limitarea imigrației în SUA sau în Australia a oamenilor din țări inferioare precum China sau chiar Italia. (CREDIT JEWISHVIRTUALLIBRARY.ORG)
-
Naziștii nu urau umanitatea, nu erau anti-umaniști. Ei au luptat contra Umanismului Liberal, socialismului și a drepturilor omului tocmai pentru că admirau umanitatea și credeau că este cel mai important lucru din lume. Naziștii credeau în potențialul speciei umane de a evolua în supraoameni. Urmând logica de evoluție darwinistă, aceștia susțineau Pagina 202
că trebuie să li se permită ca prin selecția naturală să elimine indivizii improprii și să-i lase pe cei mai adaptaţi să supraviețuiască și să se reproducă. Ajutându-i pe cei slabi și nepotriviți, liberalismul și socialismul subminau selecția naturală. Ele nu numai că permiteau celor slabi să supraviețuiască, ci le dădeau de fapt șanse egale pentru a se reproduce. Într-o astfel de lume liberală sau socialistă, oamenii cei mai adaptaţi se vor îneca în mod inevitabil într-o mare de degenerați. Omenirea ar deveni tot mai slabă cu fiecare generație și acest lucru ar duce la dispariția ei. Afișele de propagandă naziste ilustrau acest lucru. Ele aratau rasa ariană pură și rasele încrucișate, un amestec între rasa ariană şi alte rase. Afişele confirmă nu numai ideologia nazistă despre biologie, ci și admirația nazistă pentru corpul uman și teama că amestecul raselor degenerate cu rasa ariană superioară ar putea polua umanitatea. sculptor GERMANIA (CREDIT YADVASHEM.ORG ) Avem aici este un desen animat nazist care-l prezintă pe Hitler ca pe un sculptor care creează supraoameni. Să notăm nu numai idealul de supraoameni, dar, de asemenea glorificarea erotică a corpului uman. Oamenii care au desenat acest afiş credeau în acest ideal, admirau cu adevărat umanitatea. Viitorul Umanismului evoluţionar este neclar. Pentru 60 de ani de la sfârșitul celui de-al 2lea război mondial după înfrângerea nazismului, a lega Umanismul de evoluție a devenit subiect tabu, la fel ca şi utilizarea metodelor biologice pentru a upgrada Homo sapiens într-un fel de supra-oameni. Lucrurile se schimbă însă și astfel de proiecte biologice sunt din ce în ce mai populare. Nimeni nu vorbește despre exterminarea celor slabi sau uciderea oamenilor inferiori cum au făcut naziștii, dar tot mai mulți oameni preconizează utilizarea cunoștințelor noastre tot mai avansate de biologie umana şi genetică pentru a crea supra-oameni. În același timp, în timp ce Umanismul Evoluţionar este pe cale de a redeveni popular, o prăpastie uriașă se deschide între credințele Umanismului Liberal şi cele mai recente descoperiri ale oamenilor de știință. O prăpastie care devine tot mai greu de ignorat. Politica liberală și sistemele judiciare se întemeiază pe credința că fiecare individ are un caracter interior sacru, indivizibil și imuabil, care dă sens întregii lumi și care este sursa întregii autorităţi etice și politice. Această idee este o reîncarnare a credinței creștine tradiționale într-un suflet liber și etern care se presupune că se află în fiecare dintre noi. De-a lungul ultimilor 200 de ani, stiinţele vieţii au subminat complet această credință creștină. Oamenii de stiinta care studiază mecanismele interne ale organismului uman nu au gasit nici un suflet. Comportamentul uman, în conformitate cu stiinţele vieţii, este determinat de hormoni şi genetică și așa mai departe, nu de un suflet cu voință liberă. Specia umană, Homo sapiens, este foarte similară cu alte animale, cum ar fi cimpanzei, Pagina 203
lupi și furnici în comportament. Sistemele noastre judiciare și politice au multă bătaie de cap cu această idee. De cele mai multe ori, ele încearcă pur și simplu să ascundă aceste idei sub covor astfel că poate nu le va observa nimeni în instanță sau în politică. E dificil de spus cât timp putem continua cu menținerea unui perete despărțitor între departamentul de biologie şi departamentul de drept și științe politice, ignorând concluziile ştiinţelor biologice atunci când intrăm în domeniul politic și legal.
Pagina 204
Lecţia XI - Descoperirea ignoranţei. Cu această lecţie, dr. Harari începe a patra și ultima parte a cursului, numită "Revoluția științifică". Acesta este dedicată revoluției științifice precum şi implicațiilor ei în politică, societate și economie. Prima lecţie din această parte a cursului este numită "Descoperirea Ignoranţei". Procesul de unificare a omenirii a fost finalizat în ultimii 500 de ani. În același timp, a existat o creștere explozivă a puterii umane în ansamblu datorită, înainte de toate, descoperirilor ştiinţei moderne.Omenirea a devenit tot mai conştientă că singurul lucru care-i limitează puterea este propria ignoranță, și că descoperirea de cunoștințe noi îi dă posibilitatea de a face aproape orice. Această lecţie va detalia diferenţele dintre știința modernă şi formele de cunoaștere anterioare, precum şi ascensiunea bruscă și realizările de neegalat ale ştiinţei. Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim continuă prin aceste subiecte lecţiile despre istoria omenirii. Lecţia actuală descrie importanța descoperirii ignoranței
Revoluția științifică Dans ţărănesc, Pieter Bruegel cel Bătrân Revoluția științifică se referă la fenomenala creștere a capacităţilor umane din ultimii 500 ani, un rezultat direct al descoperirilor și invențiilor științei moderne. Nimic de genul acesta nu s-a întâmplat înainte comparabil în viteza și amploare. Un țăran care a trăit în anul 1000 d.Hr. ar fi văzut câteva schimbări în anul 1500 d.Hr. Lumea era foarte asemănătoare pentru țărani, în ciuda schimbărilor în tehnologie, granițe politice, convingeri și așa mai departe. Pe ansamblu era încă aceeași lume. O persoană din anul 1500 ar găsi însă la începutul secolului 21 o lume ciudată, complet diferită, schimbată dincolo de orice înțelegere. El ar putea crede că nu mai este pe pământ, ci undeva în rai sau iad. Lucruri pe care noi le considerăm normale, cum ar fi bombe nucleare, avioane, vaccinare, telefoane celulare, computere erau dincolo de cele mai îndrăznețe vise ale oamenilor acum 500 de ani. Acum 500 de ani vorbitul la telefon cu cineva din cealaltă parte a lumii sau zborul pe alt continent, erau considerate ca un domeniu exclusiv al îngerilor și zeilor. E imposibil de explicat cuiva care trăia în epoca lui Columb cum se poate vorbi în faţa a zeci de mii de studenți simultan pe Internet (coursera n.t.). Dacă dorim lumină, apăsăm pur şi simplu un întrerupător, îl apăsăm din nou și lumina dispare. Pentru noi acest lucru sună banal, dar să explicăm forţa curentului electric strămoșilor noștri de acum 500 de ani! Este dincolo
Pagina 205
de mijloacele lor de înțelegere, chiar dincolo de visele si fanteziile lor. Oamenii au obținut aceste forţe prin investirea de resurse în domeniul cercetării științifice.
Investiții Până la începutul perioadei moderne, oamenii au investit puţin efort în cercetarea științifică, deoarece nu credeau că vor obţine avantaje medicale, militare sau economice. Regi și împărați dădeau cu siguranță bani pentru burse şi educație, nu pentru a a dobândi puteri noi, ci pentru a le păstra pe cele existente. Regele tipic dădea bani preoților, filozofilor, poeților în speranța că aceştia vor legitima stăpânirea lui și vor menține ordinea socială. El nu se aștepta ca ei să descopere medicamente noi, să inventeze arme sau să stimuleze creșterea economică. În ultimele cinci secole însă, oamenii au ajuns să creadă din ce în ce mai mult că ar putea câștiga putere investind tot mai mulţi bani și resurse în cercetarea științifică. Nu era o credință oarbă, ci ceva demonstrat practic în mod repetat. Dobândind mai multă putere, tot mai multe resurse au fost introduse în cercetare. Guvernul Statelor Unite a alocat în ultimele decenii miliarde de dolari în domeniul fizicii nucleare. Cunoașterea adusă de această cercetare a făcut posibilă construcția centralelor nucleare, care asigură energie electrică ieftină pentru industriile americane. (CREDIT - CHAPTER16PROJECT15) Aceste industrii plătesc taxe către guvernul Statelor Unite, care foloseşte o parte pentru a finanța şi mai multă cercetare în fizica nucleară. Pentru a face progrese, ştiința are nevoie de mai mult decât doar de cercetare. Are nevoie de angrenarea științei, politicii și a economiei. Aparatul politic și cel economic furnizează resurse fără de care cercetarea științifică este aproape imposibilă. În schimb, cercetarea științifică crează înzestrări noi care sunt folosite, printre altele, pentru a obține resurse noi. Unele dintre aceste resurse noi sunt reinvestite în cercetare. Aceasta este bucla de reacţie (feedback) de bază a revoluției științifice. Pentru a înțelege revoluția științifică, nu este suficient să studiem doar știința. Newton, Galileo și Einstein au spus că trebuie să înțelegem, de asemenea, legăturile dintre știință, politică şi economie. Pagina 206
Caracterul unic al științei moderne Cel puţin de la revoluția cognitivă încoace, oamenii au încercat mereu să înţeleagă cum functionează universul. N-a fost neapărat ceva unic pentru aceşti ultimi 500 de ani. Strămoșii noștri de acum mii și chiar zeci de mii de ani au investit mult timp și efort în încercarea de a descoperi regulile care guverna lumea naturală din jurul lor. Știința modernă se deosebește însă de toate tradițiile anterioare ale cunoașterii în trei moduri esenţiale. În primul și cel mai important rând ea este diferită în capacitatea de a admite ignoranța. Știința modernă se bazează pe admiterea faptului că nu știm totul. Chiar mai mult decât atât, ea acceptă că lucrurile pe care credem că le știm s-ar putea totuși dovedit greșite pe măsură ce câștigăm mai multe cunoștințe. În știința modernă nici un concept, idee sau teorie nu este considerată sacră și de necontestat. A doua caracteristică unică este accentul pus pe observaţie și matematică. Oamenii de stiinţă moderni încearcă să obțină noi cunoștințe prin colectarea observațiilor asupra lumii, folosind apoi instrumente matematice pentru a grupa aceste observatţii în teorii complexe. A treia caracteristică unică este faptul că ştiinţa îşi propune să dobândească puteri noi. Știința modernă nu este niciodată mulțumită cu crearea unor teorii și înțelegerea modului în care funcționează lucrurile. Știința modernă folosește aceste teorii pentru a dobândi puteri noi, și în special pentru a dezvolta tehnologii noi. Nu adevărul este scopul real al științei moderne, ci puterea. Dr. Harari va urmări în detaliu fiecare caracteristică a științei moderne
Capacitatea de a admite ignoranța Nuntă Țărănească, Pieter Bruegel cel Bătrân Într-un anumit sens, revoluția științifică nu a fost o revoluție a cunoștințelor cum este ea descrisă de obicei, ci o revoluție a ignoranței. Cea mai mare descoperire a revoluției științifice a fost descoperirea ignoranței, descoperirea faptului că oamenii nu știu răspunsurile la întrebările cele mai importante. Cunoaşterea pre-modernă oferită de Islam, creștinism, budism afirmau că tot ceea ce este esenţial de știut despre lume era deja cunoscut. Marile zeităţi, sau un Dumnezeu atotputernic, sau înțelepții din trecut știau tot ce se putea cunoaște şi explicau tot ceea ce aveam nevoie să ştim în scripturi şi tradiții orale. Răspunsul la o orice întrebare importantă era să în textele antice înțelese în Pagina 207
mod corespunzător. Era de neconceput faptul că din Biblie, Coran, sau Vede lipseşte vreun secret esențial al universului. Un secret care trebuia să fie descoperite de omul modern. Tradițiile vechi în ce priveşte cunoașterea admiteau doar două tipuri de ignoranță. În primul rând, dacă cineva era ignorant într-un domeniu foarte important, tot ceea ce el sau ea trebuia să facă era să întrebe pe cineva mai înțelept. Nu era nevoie să se descopere ceva ce nimeni altcineva nu știa. Dacă un țăran medieval european vroia să cunoască originea rasei umane, el, la fel ca toți ceilalți, presupunea că tradiția creștină avea deja răspunsul complet. Dacă țăranul nu știa, tot ce trebuia să facă era să-l întrebe pe preot, iar dacă preotul nu știa, atunci acesta îl întreba pe episcop sau pe Papă. Aceştia aflau toate răspunsurile studiind şi înțelegând textele sacre. În al doilea rând, era de neconceput că nu numai o singură persoană, dar că toți oamenii ar putea fi ignoranţi în ce priveşte lucrurile importante. Prin definiție, în conformitate cu religiile tradiționale, ceea ce deităţile sau înțelepții din trecut nu s-au deranjat să ne transmită în texte și tradiții sacre era complet lipsit de importanță. Dacă un țăran medieval vroia să știe cum îşi țes pânzele păianjenii, era lipsit de sens să-l întrebe pe preot, pe episcop sau pe Papă, deoarece aceştia nu știau și nu exista nici un răspuns la această întrebare în vreo lucrare creștină. (CREDIT Wikimedia ) Acest lucru nu înseamna că creștinismul era deficitar. Însemna doar că întrebarea era lipsită de importanță. La urma urmei, Dumnezeu știa totul, inclusiv de ce păianjenii îşi țes pânzele. Dacă ar fi fost cumva o informație esențială, necesară pentru prosperitatea populației și pentru mântuire, Dumnezeu ar fi avut grijă să includă o explicație detaliată a păianjenilor în Biblie. Creștinismul nu interzicea oamenilor să studieze păianjenii dacă aceştia o doreau. Oamenii implicați în studiul păianjenilor ar fi trebuit însă să accepte rolul lor periferic în societate, și lipsa de relevanță a concluziilor lor pentru adevărurile eterne ale religiei și a societății creștine. Orice putea descoperi un savant despre păianjeni, era fără însemnătate. În toate vremurile, chiar și în cele mai pioase și conservatoare, au existat mereu oameni care să susţină că există lucruri importante pe care întreaga societate le ignoră sau nu le cunoaşte. Cu toate acestea, astfel de persoane au fost marginalizate sau persecutate, sau au fondat o tradiție nouă care a susținut că ea știe acum tot ce era de știut. Profetul Pagina 208
Mahomed şi-a început cariera religioasă prin condamnarea colegii săi arabi care trăiau în ignoranța adevărului divin. Cu toate acestea, foarte rapid Mahomed însuși a început să susțină că el știa tot adevărul pentru că i-a fost revelat lui de către Dumnezeu. Urmașii lui Mahomed, prin urmare, au început să-l numească pecetea profeţilor, ultimul profet, pentru că după Mahomed nu mai era nevoie de revelații ulterioare. Revelațiile lui conținea tot adevărul pe care omenirea avea nevoie să-l știe. Știința modernă este unică, deoarece recunoaște deschis ignoranța noastră colectivă cu privire la cele mai importante întrebări ale tuturor timpurilor.
Charles Darwin Darwin nu a susținut că el este "pecetea biologiei", ultimul biolog și că el ar fi rezolvat o dată pentru totdeauna toate marile întrebări ale vieții. După secole de amplă cercetare științifică, biologi, fizicieni, chimisti, și așa mai departe recunosc că nici ei nu au încă o explicație concretă de exemplu pentru modul în care creierul produce constiinţa. Fizicienii recunosc că nu știu ce a cauzat Big Bangul, și nu știu cum să împace mecanica cuantică cu teoria relativității generale. Deci, aceasta este prima caracteristică a științei moderne, puterea de a spune nu știm, de a admite ignoranța. Această dorinţă de a admite ignoranța a făcut știința modernă mult mai dinamică și curioasă decât orice sistem anterior de cunoaştere. Ea nu se oprește însă aici. După ce admite ignoranța, începe să caute cunoștințe noi, iar cea de a doua caracteristică unică a științei moderne este modul în care se urmărește cunoașterea.
Sprijinul pe observațiile empirice Odată ce ignoranța este admisă, oamenii de stiinţă încep să caute cunoștințe noi, prin colectarea de observații empirice și punerea lor împreună cu ajutorul unor instrumente matematice. Empiric este ceva ce putem observa cu cel puțin unul dintre simţurile noastre. A doua caracteristică unică a metodologiei ştiinţifice este conectată profundă cu matematica. Dea lungul istoriei, oamenii au colectat de multe ori observații empirice, dar importanța acestor observații a fost de multe ori limitată, deoarece oamenii, cel puțin în majoritatea societăților tradiționale, credeau că au deja toate Pagina 209
cunoștințele esențiale în scripturi și tradiții sfinte. Tot ceea ce oamenii aveau nevoie să știe fusese deja spus de Isus, Confucius, sau Muhamed. Singurul mod pentru acumularea de cunoștințe noi era studiul și practica tradițiilor consacrate. Nu era nevoie să se piardă resurse pretioase încercând să se obțină observații noi. Pe măsură ce cultura modernă a ajuns să admită că nu avem răspunsurile la întrebări foarte importante, a devenit necesară căutarea unor cunoştinţe complet noi, cunoștințe pe care nimeni nu le-a avut anterior. În consecință, metoda principală în cercetarea modernă constată iniţial insuficiența cunoștințelor vechi, vede că nu avem toate răspunsurile încă. Putem studia cărți și ceea ce oamenii din trecut au transmis, dar accentul trebuie să fie pus pe observații și experimente noi. Ori de câte ori observația prezentă contrazice trecutul, știința modernă spune că ar trebui să se dea prioritate observației faţă de tradiție, indiferent cât de multă veneraţie sau admiraţie merită oamenii care au stabilit tradiţia. Manicheanilor (-WIKIMEDIA CREDIT) Singure, observațiile nu generează cunoaştere. Pentru a înțelege universul e necesar să se conecteze multe observații despre lume și să se creeze, pornind de la ele, teorii complete. Tradițiile anterioare ale cunoașterii cum ar fi religiile mari, formulează teoriile asupra lumii de obicei sub forma poveștilor. Știința modernă este diferită şi tinde să folosească matematica pentru a construi teoriile sale asupra lumii. Dacă ne uităm în Biblie, Coran sau Vede vom găsi foarte puține ecuații, grafice sau calcule pentru că atunci când religiile și mitologii tradiționale au încercat să explice lumea și să stabilească norme generale de comportament, ele au fost prezentate în formă narativă și nu în formă matematică. De exemplu, principiul fundamental al religiei maniheiste, unul dintre cele mai importante religii dualiste, afirmă că lumea este un câmp de luptă între bine și rău. Răul a creat materia și corpul, în timp ce bunul Dumnezeu a creat spiritul și oamenii sunt prinși între aceste două forțe și ar trebui să aleagă binele asupra răului. Cu toate acestea, fondatorul religiei maniheiste, profetul Mani, nu a oferit nici o formulă matematică care să poată fi folosită pentru a prezice alegerile umane sau pentru a cuantifica puterea respectivă a acestor două forțe. Mani nu a calculat că, de exemplu, forța care acționează asupra unui om este egală cu acceleraraţia spiritului său împărțit la masa corpului lui sau ceva de genul asta. Aproape nici o religie tradițională nu folosește calcule și ecuații. Prin contrast, știința modernă este plină de formule matematice exacte. În 1687, Isaac Newton a publicat probabil cea mai importantă carte din știința şi istoria modernă, "Principiile Matematice al Filozofiei Naturale" (Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica). În Pagina 210
această carte, Newton a prezentat o teorie generală pentru toate mișcările și schimbările din lume. Măreția teoriei lui Newton a fost că nu era descria oameni care au afirmat una sau alta, dar că a încercat să explice și să prezică mișcările tuturor obiectelor din Univers de la un măr la un copac sau la o stea căzătoare, folosind doar trei legi matematice foarte simple. Newton a calculat în a doua din cele trei legi celebre ale mișcării că forța care acționează asupra unui corp este egală cu masa corpului înmulțită cu acceleraţia sa. După Newton, oricine dorea să înțeleagă și să prezică mișcarea unui măr, o ghiulea, sau o planetă, trebuia să facă pur și simplu măsurători pentru masa și acceleraţia obiectului și a forțelor care acționează asupra lui și să folosească ecuația lui Newton pentru a prezice poziția lui viitoare. Nu toate fenomenele din lume pot fi încadrate într-o ecuație Newtoniană. Nu avem ecuații exacte, cel puțin nu încă, pentru a înțelege evoluția, economia, psihologia umană, dar în toate aceste domenii, oamenii de ştiinţă combină dovezile empirice pentru a forma teorii generale prin intermediul instrumentelor matematice. Principala diferență între psihologie și mecanica newtoniană în fizică, este că psihologii folosesc statistici și probabilităţi în locul ecuațiilor exacte. Instrumentele lor matematice sunt din domenii diferite. Practica geometriei la occidentali și arabi secolul 15TH Dacă vrem să înțelegem importanța tot mai mare a matematicii în lumea modernă trebuie doar să aruncăm o privire scurtă la istoria învățământului. În cea mai mare a istoriei, în aproape toate culturile, matematica a fost considerată un domeniu ezoteric, pe care chiar oamenii educați îl studiau rareori în profunzime. În Europa medievală, programa de învățământ consta în logică, gramatică și retorică. Predarea matematicii trecea rareori dincolo de calcule aritmetice simple și geometrie. Nimeni în Europa medievală nu studia statistică. Regina de necontestat a științelor în evul mediu a fost teologia, nu matematica. Astăzi, în lume, foarte puțini elevi mai studiază încă teologie sau retorică. Logica este limitată în principal în departamentele de filozofie, puțini oameni din departamentul de biologie, sau economiei studiază astăzi logică. Tot mai mulţi studenți din tot mai multe departamente sunt motivați sau obligați să studieze din ce în ce mai mult matematică. Există o tendinţă irezistibilă spre ceea ce numim științele exacte, numite astfel deoarece utilizează instrumente matematice. Chiar și domeniile de studiu care au fost în mod tradițional umaniste, cum ar fi psihologia umană, se bazează tot mai mult pe matematică. Psihologii folosesc statistici, la fel ca științele exacte, fizică sau chimie. Cursurile de Statistică sunt acum parte din cerințele de bază, nu doar în departamentul de fizică sau biologie, dar și în departamentele de psihologie, sociologie, economie, stiinţe politice, relații internaționale, și așa mai departe. În Universitatea Ebraică dacă deschidem catalogul de curs pentru departamentul de psihologie, vom găsi ca cerinţă în curriculum cursul Pagina 211
"Introducere în statistică și metodologia statistică în cercetarea psihologică". În al doilea an, elevii la psihologie trebuie să treacă cursul "Metode statistice in cercetarea psihologică", care este o continuare a primului curs.
Cunoaşterea aduce putere Confucius, Buddha, Iisus sau Mohamed ar fi a fost uimiţi, uluiţi chiar dacă li s-ar fi spus că trebuie studiată statistica pentru a înțelege psihicul uman şi a vindeca boli. Rolul central al matematicii în știința modernă este unul din principalele motive pentru care mulți au dificultăţi de a se apropia de știință în general. Mintea umană nu este adaptată la modul de gândire bazat pe numere. Pe parcursul a milioane de ani, oamenii nu au avut nevoie să se ocupe de numere şi matematică, așa că nu sunt construiţi pentru asta. Astăzi, din cele șapte miliarde de oameni din lume foarte puțini înțeleg cu adevărat mecanica cuantică, biologia celulară, sau micro-economie. Cu toate acestea, ştiința se bucură de un prestigiu imanent, nu pentru că oamenii înțeleg mecanismele sale intime, majoritatea nu o fac, ci pentru că știința ne dă puteri noi colosale. Președinți și generali nu inteleg în amănunt fizica nucleară, dar au o înțelegere destul de bună a ceea ce pot face bombele nucleare. Aceasta este a treia caracteristică unică și importantă a științei moderne. Știința modernă nu este interesată doar de formularea de teorii despre lume. Scopul real al științei moderne este să obțină puteri noi. În știința modernă, adevăratul test al cunoaşterii nu este adevărul, ci adaosul de putere. Oamenii de stiinţă sunt conştienţi în zilele noastre că nici o teorie nu este 100% corectă, deci criteriul adevărului este un test slab pentru cunoaștere. Adevăratul test pentru cunoaștere este utilitatea. (CREDIT -RENAISSANCEMAN1.BLOGSPOT) Cunoașterea este apreciată numai atunci când ne dă puteri și tehnologii noi, și ne permite să facem lucruri noi. Această legătură între știință și tehnologie este atât de puternică încât oamenii au tendința să le confunde. Vedem știința și tehnologia ca fiind unul şi același lucru. Credem că este imposibil să se dezvolte tehnologii noi fără cercetare științifică și că cercetarea nu are sens, cu excepția cazului în care rezultă o tehnologie nouă. Relația strânsă dintre știință și tehnologie este însă un fenomen recent. Ştiința și tehnologia erau înaintea anului 1500 d.Hr. domenii diferite de activitate. Ele s-au conectat treptat abia în epoca modernă timpurie. Inseparabile au devenit cu adevărat abia în secolul al XIX-lea, în ultimii 200 de ani. Înainte de asta, chiar și în anul 1800, conducătorii care-şi doreau o armată puternică, și cei mai mulți oameni de afaceri care vroiau să conducă afaceri de succes, nu se deranjau să finanțeze cercetare în fizică, biologie, economie. Ei nu vedeau legătura între cercetarea științifică și puterea tehnologică. Există desigur excepții de la această regulă. Un istoric bun poate găsi antecedente la aproape orice, un istoric şi mai bun știe când aceste precedente sunt doar excepţii în Pagina 212
imaginea de ansamblu. Ar trebui să ne concentrăm asupra pădurii, nu asupra copacilor individuali. În general, în cele mai multe societăţi pre-moderne, regii, comercianții, bancherii și așa mai departe nu au finanțat cercetarea universului pentru a dezvolta tehnologii noi. În mod similar cei mai mulţi gânditori și filozofi nu au încercat să traducă concluziile lor despre univers în gadget-uri tehnologice. Conducătorii finanțau instituții de învățământ, cum erau universități și mănăstiri, scopul lor era însă altul, să răspândească și să păstreze cunoștințe tradiționale pentru a sprijini ordinea existentă. Noile tehnologii au apărut pe ici şi colo în lumea pre-modernă, ele au fost însă, de obicei, rezultatul eforturilor unor meșteri needucaţi care foloseau metoda încercare - eroare. Nu au fost rezultatul savant al unor cercetări științifice sistematice. Însăși conceptul unui departament de cercetare și dezvoltare, foarte central astăzi, era străin de mentalitatea regatelor timpurii pre-moderne. Biserici, armate, și întreprinderi aveau prea puțin interes în dezvoltare și nu vedeau nici o legătură între dezvoltarea de noi tehnologii și cercetare. Producatorii unui coş, să zicem, fabrica același model de coș deceniu după deceniu. El nu încerca să inventeze sau să dezvolte modele noi. Un nou model de vagon poate că a fost dezvoltat de către un tâmplar foarte bun care avea o idee nouă. Nu era însă rezultatul unui studiu universitar în fizică, chimie sau a unui design nou. Similar, cele mai multe armate din era pre-modernă, chiar și în epoca modernă timpurie, nu aveau nici un departament de cercetare și dezvoltare, erau complet dezinteresate de domeniul științei și tehnologiei. Până în secolul al XIX-lea, marea majoritate a revoluțiilor au fost produsul organizării, nu al schimbărilor tehnologice. Când civilizaţii străine s-au întâlnit pentru prima dată, ca atunci când europenii au ajuns în America pentru prima dată, diferențele tehnologice dintre ele au jucat totuşi un rol important.
Pagina 213
Chiar și în astfel de cazuri, decalajul tehnologic nu era deliberat și foarte puțini generali sau regi l-au urmărit în mod intenţionat. Cele mai multe imperii din istorie nu s-au extins datorită vreunei arme magice sau a unei inovaţii tehnologice. Conducătorii nu a căutat să investească bani în crearea de arme-minune noi. Arabii nu au învins Imperiul Bizantin pentru că aveau arcuri superioare. Seljuchii nu au vreun avantaj tehnologic asupra bizantinilor. Mongolii nu au cuceri China pentru că au avut tehnologie mai bună. Învinșii, chinezii, bizantini și Sassanizi aveau de fapt tehnologie militară și civilă superioară învingătorilor mongoli, Seljuks și arabi. Armata romană este un exemplu deosebit de bun. Armata romană a fost probabil pentru vremurile ei cea mai eficace armată din lume. Avantajul ei era în organizarea eficientă, disciplina de fier a soldaților, precum și în rezervele umane gigantice. Tehnologic, Roma nu a avut absolut nici un avantaj asupra rivalilor sai, cum erau Cartagina sau Macedonia. De-a lungul secolelor de existență, armele armatei romane au fost mai mult sau mai puțin neschimbate. Știința nu a fost văzută ca ceva care oferă oamenilor posibilităţi noi. Oamenii credeau că toate marile descoperiri au fost deja făcute, că ei știu tot ceea ce este de ştiut despre lume. Oamenii nu credeau în posibilitatea progresului.
Revoluția progresului Odată ce știința modernă a afirmat că există încă o mulțime de lucruri pe care noi încă nu le știm, și că noua cunoaştere putea fi tradusă în putere, totul s-a schimbat. Oamenii au început să creadă în posibilitatea progresului oriunde, în medicină, economie, politică. Această schimbare a revoluționat lumea. Nu numai știința, ci și politica, economia, societatea, cultura. Dacă urmăm sfatul înțelepților din trecut, cum au fost Isus, Mohamed și Buddha, putem salva lumea de la degradare, dar nu putem birui problemele fundamentale ale lumii, cum ar fi războiul, sărăcia sau boala. Dacă chiar ei, care știau tot ce era de ştiut, nu au reușit să elimine complet nici foametea, nici să vindece toate bolile, sărăcia și războiul, cum am putea-o face noi? Multe religii consideră că, într-o zi, un mesia va veni și va aduce sfârșitul lumii. Toate războaiele, foametea, și chiar moartea vor fi eliminate. Ideea, că oamenii obișnuiți ar putea depăși toate aceste dificultăți, prin descoperirea de cunoștințe și invenţii noi era pur și simplu ridicolă. Cu toate acestea, în era modernă, atunci când oamenii au început să admită că există multe lucruri importante pe care noi încă nu le știm, progresul brusc a devenit mult mai probabil, sau cel puțin posibil. Dacă putem descoperi cunoștințe importante noi, care pot fi traduse în abilităţi noi, atunci poate că putem rezolva problemele despre care anterior se credea că sunt imposibil de rezolvat, lucruri pe care nu le puteam depăși. Pagina 214
WEST - BENJAMIN FRANKLIN trage electricitate din cer Pe măsură ce știința, de-a lungul secolelor, a început să rezolve cu adevărat o problemă de nerezolvat după alta, oamenii s-au convins că omenirea ar putea depăși fiecare problemă, prin achiziționarea și aplicarea de noi cunoștințe. Sărăcia, boala, foametea, războaiele, bătrânețea şi chiar moartea nu sunt soarta inevitabilă a oamenilor, ci sunt pur și simplu rezultatul ignoranței noastre. Un exemplu celebru pentru credința în progres este cazul fulgerului. Multe culturi pe parcursul istoriei au crezut că fulgerul este mânia unui zeu furios, pentru a-i pedepsi pe cei păcătoși pentru lucrurile rele pe care le-au făcut. La mijlocul secolului 18, fulgerul a atras atenția Benjamin Franklin, unul dintre cei mai importanţi gânditori politic și științific al Americii. Într-unul dintre experimentele cele mai cunoscute din istoria științei, Franklin a ridicat un zmeu în timpul unei furtuni cu fulgere, pentru a-şi testa teoria după care fulgerul este pur și simplu curent electric. Observațiile empirice pe care le-a făcut Franklin, împreună cu cunoștințele sale despre energia electrică și modul în care aceasta funcționează, i-au permis lui Franklin sa inventeze o noua tehnologie, paratrăsnetul, și practic să dezarmeze zeii. De când avem paratrăsnetul, indiferent cât de păcătoşi suntem și cât de supăraţi ar fi ei, zeii au dificultăţi în a ne pedepsi cu fulgere. credit: Getty Images Un alt aspect cu mult mai important decât fulgerul este problema sărăciei. Multe culturi din istoria au văzut în sărăcie o menire inevitabilă a acestei lumi. În zilele noastre noi vedem însă sărăcia ca pe o problemă tehnică care poate fi rezolvată. Cei mai mulți dintre noi presupunem că, dacă vom adopta politici care se bazează pe cele mai recente descoperiri în agronomie, economie, medicină, sociologie, și așa mai departe, putem elimina sărăcia din țara noastră și din lume în general. În multe părți ale lumii de astăzi problemele cele mai grave ale sărăciei au fost rezolvate. Deoarece pentru mulți oameni, acest lucru sună scandalos, dr. Harari va detalia afirmaţia. De-a lungul istoriei, societățile au suferit de două tipuri distincte de sărăcie. Una este sărăcia socială, care este un decalaj între săraci și bogați. Celor săraci nu li se oferă oportunitățile care sunt oferite celor bogați. Sărăcia socială este relativă. Alt tip de sărăcie este sărăcia biologică, ea nu este relativă, ci absolută. Sărăcia biologică înseamnă o situație în care viața indivizilor este într-un risc imediat de deces din cauza lipsei de hrană și adăpost. Sărăcia socială, pentru că este relativă, poate fi imposibil de Pagina 215
rezolvat. Chiar dacă avem tot mai multă bogăție și putere, vor exista întotdeauna decalaje între săraci și bogați. În multe țări din lume însă, sărăcia biologică nu mai există. Oamenii din multe părți ale lumii nu mai mor pentru că sunt săraci. Până relativ recent, cei mai mulți oameni din majoritatea țărilor din lume trăiau foarte, foarte aproape de linia de sărăcie biologică care se măsoară în numărul de calorii de care o persoană are nevoie pentru a supravieţui pentru câteva zile. Erori de calcul mici sau nenorociri naturale puteau ușor împinge oamenii sub această linie, și să-i facă să moară de foame. Dacă câmpul era semănat în sezonul greșit, sau dacă venea o inundaţie, tu si familia ta mureaţi de foame. La nivel colectiv, dezastre naturale sau calamități provocate de om puteau să ducă populații întregi să moară de foame. În schimb, cei mai mulți oameni din lumea de astăzi au un soi de plasă de siguranță pentru a-i proteja de foamete, sărăcie sau moarte. Indivizii sunt protejaţi de necazurile personale prin asigurări, prin sponsorizarea de către stat a asigurărilor sociale, precum şi prin alte organizații locale și internaționale. Atunci când un dezastru lovește o țară sau regiune, de obicei dar nu întotdeauna, eforturile de ajutorare la nivel mondial sunt semnificative pentru a prevenirea moartea a milioane de oameni. Oamenii încă suferă desigur numeroasele degradări, umilințe și boli legate de sărăcie. Dar, în cele mai multe țări din lume, nimeni nu mai moare de foame, pentru că nu mai are pâine sau orez să mănânce. De fapt, astăzi în întreaga lume, mulți oameni sunt în pericolul de a muri de la prea multă mancare decât de foame.
Poate ştiinţa rezolva problema morţii? Ghilgameș cum este ilustrat în caldeean contul GENESIS (CREDIT Cea mai importantă problemă a tuturor oamenilor de ştiinta este moartea. Înainte de epoca modernă majoritatea religiilor, ideologilor și filozofilor vedeau moartea ca fiind soarta inevitabilă a noastră a tuturor. Mai mult, majoritatea transforma moartea în principala sursă de sensul al vieții. Încearcă să-ți imaginezi islam-ul, creștinismul sau religia Egiptului antic cu piramide și mumii într-o lume fără moarte. Nar avea niciun sens. Religiile tradiționale i-au învățat pe oameni că trebuie să se împace cu ideea morţii și să nu încerce să o biruie ca să trăiască pentru totdeauna. Cele mai bune minți în majoritatea societăților tradiționale erau ocupate cu căutarea sensului morţii, Aceasta este tema mitologiei epice vechi care a ajuns la noi din Sumeria de acum 5000 de Pagina 216
ani, celebra epopee a regelui Ghilgameș din Uruk. Potrivit mitologiei sumeriene, el era cel mai puternic, înţelept şi frumos om din lume. Putea face orice. Putea lupta împotriva uriașilor și monștrilor și oriunde mergea era victorios și reușea să facă tot ce-şi propunea. Până când într-o zi cel mai bun prieten al său, Enkidu, a murit de o boală pe care zeii au trimis-o ca să-l pedepsească. Ghilgameș a refuzat să creadă că acest lucru s-a întâmplat. A refuzat să permită oamenilor să îngroape corpul lui Enkidu. S-a așezat lângă corpul acestuia timp de șapte zile, și i-a ținut priveghi crezând că Enkidu era doar adormit și se va trezi. După șapte zile, Ghilgameș a văzut viermi care au început să iasă din nara prietenului său, deoarece cadavrul era mâncat de ei. Ghilgameș a fost lovit de un sentiment teribil. Îngrozit, nu pentru soarta lui Enkidu, ci şi pentru a sa proprie. El şi-a dat seama că ceea ce s-a întâmplat lui Enkidu i se va întâmpla şi lui. El a decis atunci și acolo că nu putea lăsa aceasta să se întâmple. El va găsi o cale de a învinge moartea. A învins atât de mulţi monștri și uriași și va învinge şi moartea. A plecat din Uruk în jurul lumii în căutarea unei soluţii la problema morţii. Epopeea lui Ghilgameș povestește cum, în încercarea de a învinge moartea, a trecut oceane, deşerturi şi munţi, a luptat cu monștri oribili și bărbați scorpioni și așa mai departe. Căutarea s-a încheiat însă cu un eșec. După ce a căutat peste tot în lume nu a găsit leac pentru moarte. A venit acasă, cu o singură concluzie, realizarea faptului că moartea este soarta inevitabilă a omenirii. Când zeii au creat oamenii, ei au creat şi moartea ca să-i limiteze pe aceştia, și asta este. Cel mai puternic, cel mai înțelept om din lume a trebuit să accepte și să învețe să trăiască cu ea. Acesta a fost singurul lucru care Ghilgameș l-a descoperit în căutarea lui. IMAGINI WAVEBREAKMEDIA LTD Cei care cred cu adevărat în progresul științific nu împărtășesc atitudinea defetistă a lui Ghilgameș și a multor povești și mitologii pe care oamenii leau inventat de-a lungul secolelor pentru a explica moartea. Pentru oamenii de știință și cei care cred cu adevărat în progresul științific, moartea nu este destinul inevitabil al omenirii. Moartea este pur și simplu o problemă tehnică, la fel ca orice altă problemă tehnică. Poate mai grea, dar nu diferită în esență. Potrivit științei, oamenii nu mor pentru că zeii au decretat că trebuie să moară, ci din cauza unei defecțiuni tehnice. Mor din cauza unui atac de cord, din cauza cancerului, din cauza unei infecții. Potrivit înțelepciunii științifice, fiecare problemă tehnică are o soluție tehnică. În cazul în care inima se oprește din funcționare, putem stimula inima prin implantarea unui stimulator cardiac, sau putem înlocui inima cu una nouă. Dacă cineva suferă de cancer, putem distruge celulele canceroase cu medicamente sau radiații. Dacă bacterii periculoase se înmulțesc în interiorul corpului, antibioticele le vor ucide. Este foarte adevărat că, în prezent, nu știm cum să rezolvăm toate problemele tehnice care cauzeaza moartea, dar lucrăm la asta. Cele mai bune minți din lume nu-şi mai irosesc viața încercând să găsească un înţeles morţii, sunt ocupate şi investighează modul în care functioneaza organismul, cum funcționează ADN-ului, precum și încearcă să găsească un remediu pentru boli și chiar pentru oprirea îmbătrânirii. Suntem în curs de dezvoltare a noi medicamente, tratamente, organe Pagina 217
artificiale, si alte lucruri care vor prelungi viața noastră și poate într-o o zi ne vor permite sa învingem moartea și să trăim veşnic. medicamentele necesare lui Ellie pentru reacţiile la chimioterapie. (CREDIT Daily Mail) Până de curând, nu s-ar fi auzit de la oameni de știință sau oricine altcineva să vorbească așa fără menajamente. Înfrângerea morţii! Oamenii spuneau nu, nu asta încercăm noi să facem. Dacă întrebăm majoritatea medicilor ei nu ar spune că încearcă să învingă moartea. Ei ar spune că încearcă să învingă cancerul, tuberculoza, sau caută un leac pentru Alzheimer. Ei evită să vorbească despre înfrângerea morţii, probabil deoarece obiectivul pare a fi prea sus şi ar crea așteptări nerealiste care nu pot fi îndeplinite în următoarele decenii. În al doilea deceniu al secolului 21, suntem la un punct în care oamenii de ştiinţă şi medicii încep să vorbească mai sincer și deschis. Încep să spună în mod clar că principala intenţie a revoluției științifică, a științei moderne este să ofere omenirii viață veșnică. Nu doar să trăim pentru totdeauna, dar să trăim pentru totdeauna tineri. Nimeni nu vrea să trăiască pentru totdeauna bolnav într-un scaun cu rotile, conectat la tuburi si computere. Vrem să învingem moartea și îmbătrânirea simultan. Acesta este proiectul mare al științei moderne, pe care unii îl numesc Proiectul Ghilgameș. Acesta este proiectul pe care regele Ghilgameș l-a abandonat şi oamenii de stiinta moderni l-au preluat și au de gând să-l facă realitate. Cât timp va lua proiectul Ghilgameș, nimeni nu știe cu adevărat, unii spun 200 ani, unii 100 ani, alţii 1000 ani, nu ştim încă. Laserul poate trata acum orice problemă de înfrumuseţare pentru oricine îşi poate permite (CREDIT DAILYMAIL.CO.UK/FEMAIL ) Dacă ne reamintim cât de puține știam despre corpul uman acum doar 100 de ani, la începutul secolului 20, și cât de multe cunoștințe am dobândit în doar un secol, mulți sunt insuflaţi de optimism. Există gânditori foarte serioşi din lumea de astăzi care sugerează că până în anul 2050, în mai puțin de 40 de ani, unii oameni, mai ales cei bogați care își vor putea permite toate tratamentele, vor deveni deja amortali până în anul 2050. Amortal este diferit de imortal (nemuritor). Imortalii nu pot muri. Amortalii pot muri încă dacă să zicem un camion trece peste ei. Înseamnă că, fără un accident major, viaţa poate fi prelungită fără limite. La fiecare 10, 20 ani te duci la spital, primeşti tratamentul necesar și vei câştiga încă 10, 20 de ani. Când aceştia trec te duci din nou, dar pe atunci vor avea tratamente chiar mai bune. Dacă întrebăm oamenii Pagina 218
dacă vor să trăiască un milion de ani, pentru totdeauna, nu toţi doresc să trăiască pentru totdeauna, dar aproape toată lumea ar vrea să trăiască pentru încă 10, 20 de ani într-o stare bună de sănătate. Aceasta este ceea ce unii cercetători spun că se va întâmpla până în 2050. Cei mai bogaţi dintre noi vor avea bani să plătească pentru un tratament la fiecare 10, 20 ani, care va extinde viaţa lor cu încă câteva decade. (CREDIT -POST.JAGRAN.COM ) Tot ce s-a descoperit în secolul trecut ar fi de neconceput pentru cunoştinţele şi aşteptările oamenilor de acum doar 200 de ani. Astăzi, tot felul de de pastile, injecții și operații sofisticate ne pot salva de la boli și leziuni care acum 200 de ani sau acum 100 de ani ar fi semnat condamnarea noastră definitivă la moarte. Nu era nici o metodă de a depăși aceste dificultăți, și astăzi le depășim cu ușurință. Tratamente noi s-au descoperit în secolul trecut, nu doar contra morții, ci și împotriva a nenumărate dureri și boli de zi cu zi pe care oamenii pre-moderni le acceptau ca parte a vieții. Cu o durere de dinte acum 300 de ani te-ai fi dus la cineva pentru o extracţie fără anestezice, deoarece nu exista în acea vreme. Astăzi, chiar oamenii destul de săraci își pot permite să meargă la un dentist care le dă o injecție și scoate dintele fără durere ca urmare a unei serii de descoperiri. De-a lungul secolului trecut, speranța medie de viață a sărit de la aproape 30 de ani la aproximativ 67 de ani în întreaga lume, 80 ani în lumea dezvoltată (74 în România n.t.). În medie, un copil născut în anul 1900 era cel mai probabil să moară la 30 de ani, un copil născut astăzi are o șansă foarte bună de a trăi aproximativ 67 de ani. În cazul în care copilul se naşte în Japonia, Suedia sau Australia, el sau ea are şansa să trăiască până la cel puțin 80 ani. Copiii nascuti în 2013 au o speranță de viață estimată de cel puțin 100 de ani dacă este născut în societățile dezvoltate și în clasa socială potrivită. Cea mai mare parte a acestui salt în speranța de viață nu a fost cauzat de vindecarea bolillor părinţilor noştri, ci prin tratamentul şi vindecarea bolilor copilăriei și prin scăderea mortalității infantile. Dacă acum 500 de ani, reușeai să ajungi la 20 de ani, aveai o șansă bună de a trăi până la 70 sau 80. De ajuns la 20 era însă foarte, foarte dificil. Între un sfert şi o treime din copiii născuți în secolele pre-moderne, chiar și în societățile din secolul 19 mureau înainte de a ajunge la 20 de ani. Cele mai mari realizări în lupta împotriva morții în secolul trecut au fost date de vindecarea bolilor copilăriei. Pentru a ilustra cum se trăia în secolele si mileniile înaintea acestor triumfuri, un exemplu bun este familia regelui Edward I al Angliei şi a soţiei sale, regina Eleanor, care a condus Anglia în secolul al 13-lea. Copiii lor s-au bucurat de cele mai bune condiții care puteau fi furnizate de Europa medievală. Locuiau Pagina 219
în palate, aveau câtă hrană îşi doreau, haine, căldură precum şi cea mai curată apă disponibilă. De asemenea, aveau o armată de medici şi spiţeri care le îngrijeau nevoile și sănătatea. Sursele vorbesc de 16 de copii pe care regina Eleanor i-a purtat pentru soțul ei între 1255 și 1284. Ce s-a întâmplat cu ei este un indiciu convingător despre ce însemna să trăiești și să creşti o familie în epoca dinaintea medicinii moderne. Arborele de familie- BL.UK) Primul copil s-a nascut in 1255, o fiică. Nu știm numele ei, a murit la naștere și nu a mai fost botezată. Al doilea copil a fost din nou o fiică numită Catherine. A murit fie la vârsta de unu sau trei ani, sursele sunt neclare în acest sens. Altă fiică, a treia, Joan a murit când avea șase luni. Al patrulea a fost primul lor fiu, John. A murit când avea cinci ani. Numărul cinci, Henry, a murit când avea șase ani. Al șaselea copil, o fiică numită Eleanor, a ajuns la vârsta de 29 de ani înainte de a muri. Este primul copil care a ajuns la maturitate. Al şaptelea copi, o fiică care a murit şi ea la cinci luni. Al optulea a fost o altă fiică pe nume Joan, care a murit la 35 de ani. Al nouălea a fost un fiu, Alphonso. A murit la vârsta de zece ani. Al zecelea, o fiică numită Margaret, a murit la 58 de ani. Al 11-lea, o altă fiică, Berengaria, a murit la doi ani. Doisprezece, o fiică anonimă care a murit la foarte scurt timp după naștere. Al treisprezecelea a fost încă o fiică, Maria, care a murit la 53 de ani. Al 14-lea a fost un fiu, nu ştim numele său, a murit la scurt timp după naștere. A urmat o fiică, Elisabeta care a murit la 34. Edward a fost copilul lor al XVI-lea.
Pagina 220
Edward a fost primul prinț regal care a reusit să supraviețuiască anilor periculoşi ai copilăriei și să ajungă la maturitate. Când tatăl său a murit, el a devenit noul rege al Angliei. După cele mai bune informaţii pe care le avem, Eleanor și Edward au fost oameni foarte sănătoşi. Nu au avut boli ereditare fatale care să treacă la copiii lor. Cu toate acestea, zece din acești 16 copii, 62%, au murit înainte de a ajunge la maturitate. Numai șase au reușit să trăiască după vârsta de 11 și doar trei au reușit să trăiască după vârsta de 40 de ani. E posibil ca Eleanor să mai fi fost gravidă şi aceste sarcini să se încheie cu avort. Edward si Eleanor au pierdut un copil, în medie, o dată la trei ani, nu era ceva neobișnuit pentru acele vremuri. Indiferent dacă proiectul Ghilgameș reușește să înfrângă cu adevărat moartea, dintr-o perspectivă istorică este fascinant sa vedem că religiile moderne au detronat moartea din ecuația ideologică. Până în secolul 18, majoritatea religiilor considerau moartea și ce se întâmpla după moarte ca elementul central, sensul vieții. Începând cu religiile secolulului 18 și venirea noilor ideologii, cum au fost liberalismul, socialismul și feminismul, ele au început să trateze moartea pur și simplu ca pe o problemă tehnică și şi-au pierdut tot interesul în viața de apoi. De exemplu, întrebați-vă ce se întâmplă cu un comunist după ce el sau ea moare. În islam sau creștinism există un răspuns foarte clar, dar un comunist nu este interesat de ceea ce se întâmplă după moarte. Similar la capitalism sau feminism. E inutil să se caute răspunsuri în scrierile lui Karl Marx, sau Adam Smith, sau Simone de Beauvoir. Nimeni nu este interesat de moarte, e o simplă problemă tehnică. Singura ideologie modernă care oferă morţii un rol central este naționalismul. Uneori naționalismul promite că, dacă murim pentru neam, atunci vom continua să trăim în memoria națiunii. Chiar naționaliştii nu știu cu adevărat ce înseamnă aceasta. În creștinism există răspunsuri foarte clare, după moarte sufletul părăsește corpul și vine în fața lui Dumnezeu, care judecă păcatele din timpul vieții și decide să vă trimită în rai sau în iad. În naționalism, există această idee de a trăi pentru totdeauna în memoria națiunii. Este ceva atât de tulbure şi greu de înțeles, încât chiar și cei mai mulţi naționaliști nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă.
Ştiința în zilele noastre CREDIT Wikipedia) Trăim într-o eră tehnică. Ceea ce strămoșii noștri vedeau ca dileme politice, etice și spirituale, pentru noi sunt probleme tehnice, şi sperăm că oamenii de ştiinta vor găsi o soluție. Realizările uimitoare ale științei moderne în soluţionarea fulgerului, a sărăciei şi chiar a morţii conving tot mai mulți oameni să idealizeze progresul. Mulți oameni astăzi sunt convinși că știința lucrează pentru Pagina 221
binefacerea omenirii, că putem avea încredere în știință din toată inima, că-i putem lăsa pe savanţi să continue cu munca lor de cercetare și ei vor aduce raiul aici pe pământ, nu după moarte, ci în timpul vieţii noastre. Dacă credeţi că știința lucrează pur și simplu pentru beneficiul omenirii, nu înțelegeţi prea multe din istoria științei, sau ceea ce face știința astăzi. Mulţi oameni de ştiinţă sunt cu siguranță motivați de dorința sinceră de a ajuta omenirea, sau de o curiozitate științifică pură, de fiorul de a descoperi lucruri noi. Ce stabileşte însă criteriile în istoria științei sunt interesele politice, economice și ideologice. Cea mai mare parte din cercetarea științifică este foarte scumpă. Medici şi biologi care încearcă sa înţeleagă cancerul au nevoie pentru cercetări de eprubete, microscoape, asistenţi de laborator, electricieni, instalaţii de epurare, secretari și așa mai departe. LOUIS LUMIERE cu microscopul (CREDIT - George Eastman House)
şi
eprubeta
Economiștii care încearcă deasemenea să înțeleagă cum să reacţionăm într-o criză economică, de exemplu, au nevoie să colecteze o mulțime de date despre economie. Au nevoie de asistenți, calculatoare pentru a stoca datele, pentru a dezvolta programe sofisticate de prelucrare a datelor. Un arheolog care vrea să înțeleagă comportamentul vânători-culegătorilor înainte de revoluție agricultură, trebuie să excaveze ruine antice, să călătorească în Africa sau alte țări îndepărtate, să dateze oase fosilizate și artefacte. Toate aceste lucruri costa o grămadă de bani. De mii de ani, au existat persoane dornice să studieze boli, sau legile economice, sau viața vânător-culegătorilor, dar fără o finanțare adecvată nu au putut ajunge prea departe. În ultimii 500 de ani, știința modernă a reușit să facă minuni datorită în mare măsură disponibilităţii guvernelor, afaceriştilor, fundaţiilor precum şi a donatorilor privați să canalizeze miliarde în cercetarea științifică. Fără această finanțare, Galileo, Newton și Darwin nu ar fi ajuns niciunul prea departe. În cercurile academice, mulți sunt încă suficient de naivi să creadă că guvernele sau afaceriştii sponsorizează proiectele care sună interesant, care trezesc curiozitatea. Cele mai multe studii științifice sunt de fapt finanțate deoarece acestea promit să atingă un scop economic, politic sau ideologic. În secolul 16, regii și comercianții au dirijat resurse enorme pentru a finanța expediții geografice în întreaga lume. Nu au finanţat studii asupra Psihologiei copilului. Au presupus că lărgirea orizonturilor geografice le va permite să cucerească teritorii noi și să înființeze imperii comerciale. Ei nu puteau vedea nici un profit din înțelegerea mai bună a psihologiei copilului. În mod similar, la mijlocul secolului 20, guvernele americane și ruse au investit resurse enorme în studiul fizicii nucleare, dar foarte puține resurse în arheologia subacvatică. Ei presupuneau că prin înțelegerea secretelor fizicii nucleare vor fi poate în măsură să dezvolte arme nucleare. Nu vedeau cum arheologia subacvatică i-ar putea ajuta să câștige Războiul Rece sau să aducă ceva folositor. Pagina 222
Oamenii de știință nu sunt întotdeauna conștienți de interesele politice, economice sau ideologice care controlează fluxul banilor. Mulți acționează sincer, din curiozitate intelectuală, cu toate acestea, oamenii de ştiinţă dictează foarte rar agenda de lucru. Ordinea de zi este dictată de cel care dă banii. Chiar dacă am vrea să finanțăm ştiinţă pură, neafectată de interese, ar fi imposibil, deoarece resursele omenirii sunt limitate. Decizia ce anume să facem cu resursele noastre limitate depinde de ceea ce noi considerăm important, sau ceea ce noi considerăm a fi bun. Acestea nu sunt întrebări științifice, sunt întrebări etice, doar religiile și ideologiile dau răspunsuri la întrebarea ce este bun, ce este mai important, ce trebuie făcut. (CREDIT - NEWSTALKZB.CO.NZ) Dr. Harari ia exemplul a doi biologi de la aceeași facultate, cu aceiaşi pregătire profesională, care aplică amândoi pentru o bursă de milioane de dolari pentru a-şi finanța proiectele de cercetare. Profesorul universitar A vrea să studieze o boala care infecteaza ugerul vacilor care cauzează o reducere de 10% în producția de lapte a vacilor de lapte. Pe de altă parte, profesoara B dorește să studieze dacă în industria produselor lactate vacile au de suferit atunci când sunt separate de vițeii lor. Presupunând că suma de bani nu este nelimitată și presupunând că ambele proiecte nu pot fi finanțate, cine ar trebui să primească subvenția de milioane de dolari? Nu există un răspuns științific la această întrebare, doar răspunsuri politice, economice, religioase sau ideologice. În lumea de astăzi, este destul de evident că profesorul A are o șansă mai mare de a obține banii decât profesoara B, nu pentru că bolile ugerului la vaci sunt mai interesante d.p.d.v. științific decât suferinţa vacilor, ci pentru că industria lactatelor, care poate beneficia de această cercetare, are o putere mult mai mare politică și economică, decât să zicem cei care fac lobby pentru drepturile animalelor, care vor să finanțeze al doilea proiect. Singura modalitate prin care profesoara B ar putea câștiga subvenția este dacă poate cumva demonstra că proiectul ar putea avea beneficii economice. Profesoara poate scrie în cererea ei de finanțare că dacă vacile sunt deprimate, acest fapt duce la o scădere în producția de lapte, şi dacă am înțelege psihicul vacilor de lapte mai bine, am putea dezvolta medicamente psihiatrice noi pentru vacile de lapte pentru a îmbunătăți starea lor de spirit, să mărească astfel producția de lapte cu să spunem 10%. Estimând că se crează astfel o piață anuală de 250 milioane dolari în fiecare an pentru medicamente psihiatrice, pentru vacile de lapte. Dacă ea ar scrie aşa ceva, are șanse mai bune să obțină subvenția. Știința nu a reușit însă să stabilească priorităţile. Nu există o cale științifică de a decide care proiect este mai interesant sau mai important. Prioritățile Pagina 223
sunt mereu stabilite de sistemul politic și economic, pentru motive politice și economice. Știința este deasemenea incapabilă să stabilească ce să facă cu descoperirile ei. Din punct de vedere pur științific, nu este clar ce să facem cu cunoștințele noastre tot mai complexe din genetică. Vom folosi poate aceste cunostinte noi pentru a vindeca boli, a crea o rasă modificată genetic de supraoameni, sau poate, vaci de lapte cu ugerul supradimensionat. Un guvern liberal, comunist, nazist sau unul capitalist, ar folosi exact aceeași descoperire genetică în scopuri complet diferite. Nu există niciun motiv științific să spunem că o aplicaţie, un scop, este mai bun decât un altul, pentru că știința nu se ocupă cu scopuri, ea nu are o moralitate proprie. Cercetarea științifică poate înflori numai atunci când găseşte o alianță cu o religie sau o ideologie. Ideologia justifică costul cercetării și determină în ce direcţie ar trebui să meargă banii, și deasemenea ideologia influențează agenda științifică și determină ce să se facă cu descoperirile. Pentru a înţelege cauzele revoluției științifice nu este suficient să înţelegem gândurile, trăirile și realizările oamenilor de știință de renume, cum au fost Galileo Galilei, Newton sau sau Darwin. Pentru a înțelege cu adevărat dezvoltarea științei din ultimele secole, trebuie să luăm în considerare forțele ideologice, politice, și economice care au modelat agenda fizicii, biologiei, sociologiei, precum și a arheologiei și le-a împins în anumite direcții, în timp ce altele au fost neglijate. Două forțe în special necesită atenția noastră, şi anume imperialismul european și capitalismul. Fuziunea între știință, imperii şi mai târziu capitalism a fost, fără îndoială, liantul cheie al istoriei ultimilor 500 de ani.
Pagina 224
Lecţia XII Mariajul între ştiinţă şi imperialism Continuând subiectul revoluţiei ştiinţifice, lecţia descrie împletirea dintre știință și imperialism. Ştiința modernă s-a dezvoltat în paralel cu imperiile europene moderne. Cucerirea de cunoștințe noi depindea și a făcut la rândul ei posibilă cucerirea de teritorii noi. Lecţia va aborda următoarele chestiuni: care a fost contribuția științei la extinderea imperiilor europene? Cum au contribuit imperiile europene la dezvoltarea științei? De ce totul a început în Europa, mai degrabă decât în China, India, sau în Orientul Mijlociu? Cercetarea științifică înfloreşte numai sub umbrela religiei, ideologiilor sau forțelor politice care justifică costurile cercetării. Ideologia influențează la rândul ei agenda științifică și determină scopurile practice ale descoperirilor. Pentru a înțelege cu adevărat revoluția științifică, trebuie să înţelegem forțele ideologice, politice și economice care au modelat mediul ştiinţific al fizicii, biologiei sau economiei. Aceste ideologii le-a împins spre anumite destinații și nu spre altele. Dintre toate ideologiile, forțele politice și economice care au modelat știința modern, cele mai importante sunt imperialismul european și capitalismul.
Ridicarea imperiilor europene Europa, în special Europa de Vest, era înaintea epocii moderne o zonă săracă și marginalizată a lumii în care nu se întâmpla nimic important. Nu a fost niciodată centrul vreunui mare imperiu. Imperiul Roman este singurul imperiu important european din vremurile pre-moderne, s-a bazat însă pe resurse și bogății aduse din Africa de Nord și provinciile din Orientul Mijlociu. Provinciile din Europa de Vest ale Imperiului Roman au contribuit puțin la bunăstarea imperiului, cu excepția mineralelor și a sclavilor. Europa de Nord era pustie și barbară în vremea romanilor, astfel că aceştia nici nu s-au deranjat să o cucerească. Europa nu a dat înainte de epoca modernă nici o religie importantă, ideologie, mare invenție tehnologică sau sistem economic. Europa a început doar la sfârșitul secolului al 15-lea să devină un centru militar, politic şi cultural important. Între 1500 și 1750, dezvoltarea Europei de Vest a luat treptat avânt și Europa a devenit etalonul lumiilor exterioare, cele două continente ale Americii și oceane. Chiar și în secolul al 18-lea statele europene erau încă mai slab dezvoltate decât marile puteri ale Asiei.
Asia de nord-vest, 1711 Europenii au reușit să cucerească America și oceanele în principal pentru că marile puteri asiatice din Orientul Mijlociu, India și China au arătat prea puțin interes acestor lumi. Epoca modernă timpurie a fost o epocă de aur Pagina 225
pentru imperiile din afara Europei, cum ar fi Imperiul Otoman în Marea Mediterană, Imperiul Safavid din Persia, Imperiul Moghal în India și Imperiul chinez Ming și dinastiile Qing. Încă în 1775, Asia reprezenta 80% din economia lumii. Economiile combinate India și China reprezentau ele singure două treimi din producția mondială. Comparată cu Asia la sfârșitul secolului al 18-lea, Europa era încă de mică importanță din punct de vedere economic. Centrul de putere global s-a mutat din Asia în Europa între 1750 şi 1850, când, urmare a unor serii de conflicte, puterile europene au învins și au umilit puterile asiatice și au cucerit o mare parte din Asia. La sfarsitul secolului al 19-lea, europenii controlau categoric întreaga economie a lumii. În 1950, Europa de Vest și Statele Unite ale Americii reprezentau împreună mai mult de jumătate din producția economică mondială; China doar 5%. Europenii nu au supus controlului doar economia, ei au creat o nouă cultură şi politică globală. În ziua de astăzi, într-o măsură mai mare decât vor s-o recunoască, oamenii sunt toţi europeni în gândire, gusturi, modul în care văd lumea și comportament. Unii pot fi în retorică anti-europeni, anti-occidentali înverșunaţi, dar aproape toată lumea de pe planetă vede politica, medicina, economia și războiul dintr-o perspectivă europeană. Chiar economia chineză, care este în plină creștere şi ar putea recâștiga poziția sa de lider gigant al economiei mondiale, este construită pe modelul financiar şi de producție european.
Tehnologia europeană Cum au reuşit europenii să răzbată din colțul lor marginal de pe glob și să cucerească întreaga lume în doar două sau trei secole? Tehnologia europeană are un mare merit în aceasta, și este incontestabil că din 1850 încoace tehnologia a dat europenilor și americanilor de origine europeana o superioritate clară asupra oricui altcineva. Era o vorbă comună, de exemplu, în randul soldaţilor europeni care luptau în Africa împotriva dușmanilor africani: "noi avem mitraliere și ei nu, așa că indiferent ce se întâmplă, nu vă faceți griji". Tehnologia a avut mai puțină importanţă înainte de 1850. Chiar în 1800, decalajul tehnologic dintre puterile europene, asiatice şi africane era relativ mic. În 1800, europenii nu aveau încă un avantaj tehnologic semnificativ contra musulmanilor, indienilor sau chinezilor. Când Marea Britanie a început să construiască fabrici şi căi ferate industriale moderne, Franța, Germania și Statele Unite au fost capabile s-o urmeze rapid, China rămas în urmă. Când decalajul dintre națiunile industrializate și cele neindustriale a devenit un factor important economic și politic pe scena mondială, țările europene cum erau Italia, Rusia și Austria au reușit să reducă din diferenţe și să se alăture clubului ţărilor industrializate, pe de altă parte Persia, Egiptul și Imperiul Otoman nu au reușit.
Pagina 226
(CREDIT RAILWAYRESERVATION.NET)
-
Tehnologia primului val industrial a fost relativ simplă. Chinezii sau persanii ar fi putut şi ei fabrica motoare cu abur, mitraliere sau căi ferate. Prima cale ferată comercială din lume a fost deschisă pentru transport şi afaceri în 1830 în Marea Britanie între Manchester și Liverpool. Douăzeci de ani mai târziu, în 1850, națiunile occidentale: Marea Britanie, Franța, Belgia și Germania erau deja străbătute de aproape 40.000 de kilometri de cale ferată. În același timp, în Asia, Africa și America Latină erau în total doar 4000 km. În 1880 țările occidentale aveau deja aproximativ 350.000 km de cale ferată, restul lumii avea împreună doar 10%, 35.000 de kilometri. Cea mai mare parte fusese construită de britanici în India. În China, de exemplu, prima cale ferată a fost deschisă în 1876. Avea 24 de kilometri lungime şi a fost construită de europeni. Guvernul chinez a distrus-o în chiar anul în care a fost deschisă. În 1880, la 50 de ani de la începutul epocii căilor ferate, Imperiul chinez nu avea nici măcar o singură linie funcțională de cale ferată. Au fost pentru chinezi 50 ani un timp prea scurt ca să înțeleagă cât de importante erau căile ferate, să învețe cum să le construiască și să le opereze? În Persia, vedem aproximativ aceeași situație. HARTA Căile Ferate Indiene în 1909, a patra rețea de căi ferate din lume. (CREDIT - Wikimedia) Prima cale ferată din Persia, Iran-ul de astăzi, a fost construită doar în 1888, aproape la 60 de ani după Marea Britanie. Aceasta lega capitala Teheran de o locaţie sfântă şi avea aproximativ 10 km. Acestă gară a fost construită de o societate belgiană. În 1950, întreaga rețea de cale ferată din Persia număra încă numai 2500 km, într-o țară de șapte ori mai mare decât Marea Britanie. Persanilor și chinezilor nu le-au lipsit invențiile tehnologice, cum era motorul cu aburi. Ei le-ar fi putut cumpăra cu ușurință de pe piață, nu era nici un secret sau embargo. Ceea ce a lipsit într-adevăr au fost valorile, aparatul judiciar și structurile social-politice care pe parcursul secolelor s-au format și s-au maturizat în vest și care nu puteau fi copiate și internalizate atât de ușor. Franța, Statele Unite ale Americii sau Germania au putut urma foarte repede Marea Britanie în era industrială, pentru că francezii și americanii aveau deja în comun cele mai importante mituri și structuri sociale. Chinezii şi persanii nu i-au putut ajunge din urmă așa de repede pentru că gândeau și se organizau foarte diferit. Această explicație aruncă o lumină nouă asupra perioadei între 1500 și 1800, sau 1850. În această eră, Europa nu se bucura încă de niciun evident avantaj tehnologic asupra Pagina 227
puterilor asiatice, dar Europa era teatrul construcţiei treptate a un potențial unic a cărei importanță a devenit evidentă abia în secolul al 19-lea. Egalitatea aparentă între Europa, China și lumea musulmană la 1750 era o iluzie. Puteau fi egali în putere aparentă, potențialul lor era însă complet diferit.
Știința și capitalismul Piramida sistemul capitalist Care a fost potențialul unic care a avansat în Europa în epoca modernă timpurie și care a permis europenilor să cucerească întreaga lume? Răspunsul este că europenii au dezvoltat știința modernă și capitalismul. În vremurile moderne timpurii înaintea secolului 19, europenii au utilizat treptat un mod de gândire şi comportament bazat pe știință și capitalism, chiar înainte de a se fi bucurat de avantaje tehnologice semnificative față de alte societăți. Când au apărut marile invenții tehnologice ale secolului al 19-lea și ale Revoluției Industriale, europenii erau într-o poziție mai bună decât oricine altcineva pentru a le exploata și a le folosi. Nu e de asemenea coincidență faptul că știința și capitalismul, aceste două potențiale unice nu numai că au dat Europei supremația mondială; dar ele sunt cea mai importantă moștenire pe care Imperiile europene au lasat-o în urma lor în lumea post-europeană a secolului 21. Europa nu mai conduce astăzi lumea, dar știința și capitalismul sunt încă cheile succesului economic și politic peste tot în lume. Știința modernă datorează enorm nu numai imperiilor europene moderne, dar de asemenea, tradițiilor științifice antice, cum erau cele din Grecia clasică, China, India, și lumea islamică. Cu toate acestea, caracterul unic al științei moderne a început să prindă contur în perioada modernă timpurie numai în Europa, în aceleași zone unde imperiile din Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Țările de Jos și Rusia se exindeau. În perioada modernă timpurie în China, musulmanii, nativii americani și polinezienii au continuat să aducă contribuții importante în știință. Nu erau doar europenii. Economiștii europeni, cum ar fi Adam Smith sau Karl Marx studiau cărțile economiștilor musulmani. Tratamentele nativilor americani influențau medicina europeană. Date obţinute de polinezieni în Pacific au revolutionat Antropologia, Zoologia şi Biologia vestică.
Pagina 228
Isaac Newton, Godfrey Kneller Cu toate acestea, până în secolul 20, cei care au cumulat toate aceste date, descoperiri și experimente, și au creat cu ele doctrine științifice și teorii noi, au fost elitele conducătoare la nivel mondial ale imperiilor europene. China, India și lumea islamică năştea oameni la fel de inteligenţi și curioşi ca și cei din Europa. Cu toate acestea, între secolul al 16-lea și mijlocul secolului 20, civilizațiile din afara Europei nu au produs nimic care să se apropie măcar de fizica newtoniană, de biologia darwinistă sau alte teoriile științifice care explică cum funcţionează lumea. Aceasta nu înseamnă că europenii au gene unice pentru știință sau că europenii vor domina pentru totdeauna fizica și biologia. La fel cum Islamul a inceput ca un monopol arab, dar ulterior a fost preluat de non-arabi, cum erau turcii și perșii, ştiinţa modernă a început ca o specialitate europeană, dar este în zilele noastre transformată într-un obiectiv multi-etnic global. Putem găsi indieni, musulmani şi chinezi alături de europeni și cei de origine europeană în domeniul ştiinţelor de frontieră.
Legătura între știința modernă și imperialismul european Legătura a fost cimentată prin faptul că știința și imperialismul Europei timpurilor premoderne se construiau pe aceeași mentalitate comună, pe același punct de vedere asupra lumii. Amândouă au început prin admiterea ignoranței. Amândouă s-au simțit apoi obligate să iasă în lume și să facă descoperiri și amândouă sperau că noile cunoștințe le vor face stăpânii lumii. Legătura între cercetarea științifică și cuceririle imperiale se vede clar în marile călătorii europene de explorare. Aceste curse au fost ambele atât călătorii științifice de explorare precum şi călătorii imperiale de cucerire. Imperialismul european a fost în acest sens unic și foarte diferit de toate proiectele imperiale anterioare ale istoriei. Cuceritorii anteriori presupuneau că ei au înțeles deja perfect lumea. Când arabii au cucerit Egiptul, Spania și India nu a făcut-o cu scopul de a Pagina 229
descoperi ceva nou. Când mongolii și aztecii au cucerit numeroase țări din Asia și America au fost motivaţi de putere și bogăție, nu de cunoaștere. Spre deosebire de ei, cuceritorii europeni călătoreau în ținuturi îndepărtate, în speranța nu numai de a cuceri dar şi în speranța obținerii de cunoștințe noi. Debarcarea lui Columb JOHN VANDERLYN (CREDIT - Wikimedia) În secolul al 15-lea, navigatorii portughezi au explorat coasta Africii și în același timp au preluat controlul insulelor și porturilor de-a lungul coastei. Motivaţia călătoriei lui Cristofor Columb a fost să obțină cunoștințe geografice noi, în schimb el a descoperit America, şi a proclamat imediat suveranitatea, controlul asupra terenurilor pe care le-a descoperit. Ferdinand Magellan a fost prima persoană care a reușit să găsească un drum în jurul lumii care să ocolească întregul glob. Concomitent cu explorarile sale geografice, el a pus de asemenea bazele pentru cucerirea spaniolă a Filipinelor și a multor alte teritorii. Odată cu trecerea timpului, extinderea barierelor cunoaşterii și cucerirea de noi teritorii au devenit tot mai strâns legate. În secolele 18 si 19, aproape fiecare expediție militară importantă care a plecat din Europa spre ținuturi îndepărtate a avut la bord oameni de știință, nu pentru a lupta, ci pentru a extinde frontierele științei. Ei aveau de asemenea ambiții politice. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este expediția lui James Cook în Oceanul Pacific de Sud și Australia în 1778. Cook a inclus în expediția sa o echipă de aproximativ 10 oameni de ştiinţă din discipline diverse, în frunte cu astronomul Charles Green și botanistul Joseph Banks. În trei ani, această expediție a făcut numeroase descoperiri ştiinţifice si a colectat un număr mare de observații empirice cu privire la geografie, astronomie, botanică, zoologie, antropologie, medicină și așa mai departe. Moartea căpitanului Cook, ZOFFANY Expediția lui Cook a adus înapoi în Europa primele descrieri detaliate din Australia, Noua Zeelandă și multe dintre insulele Pacificului. Concluziile sale au adus contribuții majore la un număr de discipline științifice și au trezit imaginația unei întregi generații de oameni de știință europeni cu povești uimitoare despre Pacificul de Sud și culturile pe care le-au găsit acolo. Poate cel mai important, expediția a ajutat de asemenea la găsirea unui leac pentru scorbut, o boală care omora milioane de oameni în perioada modernă timpurie. Pagina 230
James Cook a fost nu numai geograf, ci de asemenea ofițer în Marina Regală. Corabia în care expediția sa a navigat a fost pusă la dispoziţie de Marina Regală Britanică care ia oferit, de asemenea, 85 de marinari bine înarmați și infanterie marină echipată cu artilerie, muschete, praf de pușcă și alte arme. O mare parte din informațiile pe care expediția le-a strâns au fost folosite pentru scopuri politice și evident militare. Cook a decretat suveranitatea Marii Britanii peste multele insule și teritorii pe care le-a descoperit, în special Australia. Când Cook a ajuns în Australia, el nu s-a limitat la explorare, ci a declarat că ţara este a noastră, teritoriul aparţine de acum încolo Marii Britanii. El a pus astfel bazele pentru ocuparea și cucerirea britanică a Australiei, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud, precum și bazele pentru migraţia a milioane de europeni în noile colonii. Efectul a fost exterminarea culturilor indigene din Australia, Noua Zeelanda și în mare parte din insulele Pacificului. În cei 100 de ani de după expediția lui Cook, coloniştii i-au deposedat pe nativii din Australia şi Noua Zeelanda de cele mai fertile pământuri. PLATE 27 la Cook, J. (CREDIT CAPTCOOK-NE.CO.UK) Populația autohtonă a maorilor din Noua Zeelandă și a aboriginalilor australieni în Australia a scăzut cu mai mult de 90%, iar supraviețuitorii au fost supuşi unui regim foarte dur de opresiune rasială. Pentru australienii Aboriginal și pentru Maorii din Noua Zeelandă expediţia lui Cook nu a fost un pas înainte, ci începutul catastrofei din care nu au reușit să-şi revină de tot nici chiar în zilele noastre. Cum ar trebui să înțelegem atunci expediţia lui Cook? A fost o expediție științifică protejată de o forță militară sau a fost o expediție militară la care s-au alăturat câţiva oameni de știință ca să studieze lumea înconjurătoare? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. E ca și cum am întreba dacă paharul este pe jumătate gol sau pe jumătate plin. Revoluția științifică și imperialismul modern au fost inseparabile. Pentru cei care au participat la expediţii, ca James Cook sau botanistul Joseph Banks, știința și imperiul erau în esență îmbinate. Vasul Beagle în Strâmtoarea MAGELLAN. (CREDIT - Wikimedia) Să urmărim o altă expediție celebră, cea a navei Beagle. Corabia Beagle aparţinea de asemenea Marinei Regale Britanice. A fost trimisă în 1831 pentru a cerceta coastele Americii de Sud, Insulele Falkland și Insulele Galapagos în eventualitatea unui război. Marina britanică avea nevoie de informaţii detaliate pentru a pregăti în caz de război în zona Americii de Sud. Căpitanul vasului Beagle era nu numai ofițer în marină ci şi om de știință amator. El a decis să ia cu sine un geolog pentru că era interesat de studierea formațiunilor geologice pe care expediția le-ar putea întâlni pe drum. A fost o oportunitate Pagina 231
excepţională. Se trimitea o navă în altă parte a lumii aşa că de ce să nu se facă de asemenea şi explorare ştiinţifică. Căpitanul s-a adresat mai multor geologi profesionişti, dar toţi i-au refuzat invitația. În cele din urmă a oferit postul unui proaspăt absolvent de la Cambridge în vârstă de 22 de ani pe nume Charles Darwin. Darwin studia la Cambridge pentru a deveni preot anglican. Dar în timpul studiilor sale, el a descoperit că era de fapt mult mai interesat de geologie și științele naturii decât de Biblie. Când căpitanul i-a oferit șansa de a-l însoţi în expediția spre America de Sud, Darwin a profitat de ocazie. Restul este istorie. În timp ce căpitanul vasului Beagle îşi petrecea majoritatea timpului desenând hărți militare în America de Sud, Darwin era ocupat cu strângerea datelor empirice geologice, botanice, zoologice care au stat la baza lucrărilor sale viitoare care vor deveni teoria evoluției. Chiar și cea mai importantă teorii științifică a epocii moderne a avut deci bazele într-o expediție militară. Buzz Aldrin privește spre stele şi spre steagul USA pus acolo de către colegul său, astronautul Neil Armstrong, care a făcut şi această poză. Steagul marchează o împlinire a întregii omeniri (CREDIT DailyMail) Un alt exemplu este legat de călătoria pe Lună în 1969. E o poveste interesantă, chiar dacă s-ar putea să nu fie adevărată, cu privire la expediția astronauţilor americani în 1969 spre Lună. După cum probabil toată lumea știe, pe 20 iulie 1969 Neil Armstrong și Buzz Aldrin au fost primii doi oameni care au aselenizat pe suprafața Lunii. În lunile care au condus la expediție, astronautii s-au pregătit într-un deșert din vestul Statelor Unite pentru a simula explorarea lunară. Zona fiind un deşert din vestul Statelor Unite a găzduit anterior unele triburi native americane. Povestea descrie întâlnirea dintre astronauţi și un bătrân dintr-un trib vechi. Într-o zi astronauţii au întâlnit un bărbat în vârstă nativ american. El i-a întrebat ce făceau acolo și ei i-au spus că se pregăteau să facă parte într-o expediție științifică care în scurt timp va explora Luna. Auzind aceasta, bătrânul a fost foarte tăcut pentru câteva minute și apoi a cerut astronautilor foarte serios dacă ar putea face ceva pentru el, o favoare specială. El le-a explicat apoi că oamenii din tribul său credeau că pe Lună trăiesc spirite sfinte.
Pagina 232
Neil Armstrong Vroia să se folosească de ocazie pentru a trimite Duhului Sfânt de pe Lună un mesaj important de la poporul său. Astronauţii au fost de acord. Omul a spus deci ceva în limba lui tribală și ia rugat pe astronauți să-l tot repete până când aceştia l-au memorat perfect și nativul american a fost foarte fericit. Astronauţii l-au întrebat apoi ce înseamnă ce au memorat ei. Bătrânul le-a spus că nu le poate spune deoarece este un secret pe care doar tribul lor și spiritele sacre de pe luna îl pot înţelege. Astronauţii s-au întors la bază, dar fiind foarte curioși au întrebat oamenii de ştiinţă ce însemna mesajul. Nu îl înţelegea însă nimeni, aşa că au căutat și tot căutat până când au găsit în sfârșit pe cineva care putea vorbi limba tribală și i-au cerut să le traducă mesajul secret. Traducătorul a început să râdă și să tot râdă. Când s-a calmat în cele din urmă, astronauții l-au rugat să le spună ce înseamna acest mesaj secret? Omul le-a explicat că mesajul spune: "dragi spirite sacre de pe lună, nu vă încredeţi în nici un singur cuvinţel din cele pe care acești oameni albi vi le vor spune. Indiferent de ce spun ei despre știință sau orice alte motive, în realitate ei au venit să vă fure pământurile așa că nu-i credeţi" Acesta era mesajul secret al unui bătrân nativ american pentru spiritele de pe lună. Mesajul a fost trăit de oamenii din întreaga lume pe parcursul secolelor anterioare. Europenii puteau veni cu tot felul de poveşti despre știință și explorare și așa mai departe, dar în realitate ei veneau, de asemenea, să fure pământurile. Putem deci spune că în epoca modernă oamenii de știință europeni și cuceritorii europeni au avut o mentalitate comună, de explorare și de cucerire.
Redefinirea globului
Pagina 233
harta detaliată inversată Fra Mauro (CREDIT -WIKIMEDIA) Mentalitatea unificatoare este cel mai bine ilustrată cu apariţia unui tip nou de hartă a lumii, la începutul Europei moderne. Multe culturi anterioare Europei moderne au trasat, de asemenea, hărți pentru întreaga lume. Nici o cultura umană nu cunoştea însă întregul glob. Nici o cultură din Africa și Asia, de exemplu, nu știa despre America și la rândul lor societăţile umane din America nu ştiau despre Africa și Asia. Acest lucru nu îi împiedica să-şi imagineze întreaga lume și să deseneze hărți pentru întreaga planetă (/r/worldbuilding n.t.). Zonele nefamiliare erau pur și simplu omise sau umplute cu monștri și minuni imaginare. Aceste hărți ale lumii pre-moderne nu aveau spații goale pe ele. Îţi dădeau impresia de familiaritate cu întreaga lume. Au fost desenate nu numai de către musulmani, chinezi, japonezi şi indieni, dar și de către europenii medievali. Avem aici harta lumii din Europa anului 1459. Europa este în partea de sus, mai jos Africa și Asia la dreapta. Cel mai interesant lucru despre această hartă este faptul că are multe detalii. Chiar dacă europenii din 1459 nu știau prea multe despre Africa și Asia, și Pagina 234
nu știa nimic despre existența Americii, Australia și Antarctica, harta îți dă impresia că europenii erau familiarizați cu tot ce exista în lumea întreagă. În timpul secolelor 15 si 16, unul dintre primele indicii ale revoluției științifice și al imperialismului european a fost că europenii au început să deseneze hărți ale lumii de un tip nou, hărţi cu o mulțime de spații goale. Hărțile cu spaţii goale au fost un progres major psihologic și ideologic. Erau recunoașterea clară a faptului că europenii erau ignoranţi în mari părți ale lumii. Cea mai importantă schimbare în acest sens a avut loc în 1492, când Cristofor Columb a navigat spre vest din Spania cautând o nouă rută comercială spre Asia de Est. Conform calculelor lui Columb, care s-au bazat pe hărți complete ale lumii din Evul Mediu, Japonia ar trebui să fie situată la aproximativ 7.000 km vest de Spania. revista NATIONAL GEOGRAPHIC, iunie 2009 TANG naufragiu de Simon Worrall Hărțile erau însă greșite, sunt 20.000 km care separă Spania de Japonia precum și America, un întreg continent necunoscut. Columb nu știa asta. Pe 12 octombrie 1492, la aproximativ 2AM, în mijlocul nopții, expediția lui Columb a descoperit un continent necunoscut. Un marinar pe nume Juan Rodríguez Bermeo, de pe catargul navei Pinta, a reperat o insulă dintr-un grup pe care noi le numim acum Bahamas. A fost momentul în care lumea a devenit practic unită și de nerecunoscut. Schimbarea nu a s-a înfăptuit de la început. Când Columb a văzut insula din Bahamas, el a crezut că a ajuns la o mică insulă de pe coasta Asiei de Est, undeva între Indonezia, Filipine sau Japonia. Acesta este şi motivul pentru care el a numit oamenii pe care i-a găsit pe insule indieni, pentru că el era convins că a ajuns în Indii. Asia de Est era numită Indii, după India. Columb s-a înşelat, dar foarte interesant este faptul că el a rămas cu convingerile sale pentru tot restul vieții. El nu şi-a dat seama că a descoperit un continent nou necunoscut. Ideea era pur și simplu de neconceput pentru Columb și pentru mulți din generația sa. Deoarece de-a lungul a mii de ani nu numai cei mai mari gânditori și cei mai mari savanți europeni, ci și sfintele scripturi ale iudaismului și creștinismului știau doar despre Europa, Africa și Asia. Nu există nici o mențiune a americilor în Biblie. Lui Columb și generației sale nu le venea să creadă că Biblia ar fi pierdut jumătate din lume. Ar fi ca și cum Apollo 11 în 1969 pe drumul spre Lună ar fi dat de o lună necunoscută care se învârte în jurul Pământului dar pe care nimeni nu a observat-o înainte. Cam asta i s-a întâmplat lui Columb. Era atât de sigur că toată lumea este cunoscută şi ca el doar a traversat oceanul ca să ajungă în Japonia. Cum ar fi putut să existe un întreg continent despre care niciunul din înțelepții din vechime și nici măcar Biblia să nu ştie că există? În refuzul său de a-şi admite ignoranța, Columbus era încă un om al Evului Mediu. El era convins Pagina 235
că toată lumea este cunoscută și chiar și atunci când a întâlnit America, nu a fost suficient pentru a-i schimba părerea. Detaliul 1507 din hartă Waldseemuller cu numele de "America" pentru prima dată. (CREDIT - Wikimedia) Primul explorator modern a fost Amerigo Vespucci, un marinar italian care a luat parte la mai multe expediții spre America în jurul anului 1500. Între 1502 și 1504, două texte care descriu expedițiile lui în America au fost publicate în Europa și au fost atribuite lui. Aceste texte au susținut ceva revoluționar, că noile terenurile pe care Columb le-a descoperit nu erau insule în largul coastei Chinei, Japoniei sau Indoneziei, ci un întreg continent necunoscut geografiei clasice și necunoscut Bibliei și europenilor contemporani. Cinci ani mai târziu, în 1507, un producator de hărţi german numit Martin Waldseemüller a fost atât de convins de acest raţionament încât a publicat o nouă hartă a lumii, prima harta a lumii în Europa care arăta că noile teritorii descoperite de Columb erau de fapt un continent nou, un continent separat care nu avea nimic de-a face cu Asia. În timp ce desena harta nouă și continentul, cartograful a trebuit să-i dea un nume. El a crezut în mod greșit că Amerigo Vespucci, persoana care a scris aceste texte, a fost prima persoană care a descoperit America, și nu Columb, așa că a numit continentul în onoarea lui. El a numit teritoriul de pe harta sa America, fapt care a devenit popular printre cartografi și copiatori. Este o formă de dreptate poetică faptul că aproximativ un sfert din lume, două din cele șapte continente, America de Nord și de Sud sunt numite după un un italian necunoscut, a cărui singur drept la celebritate este că a avut primul curajul să spună - avem aici un întreg continent despre care noi nu știm pur și simplu nimic. A fost declanşatorul revoluției ştiinţifice. Descoperirea Americii a fost cu adevărat începutul revoluției științifice, pentru că a învățat europenii să prefere observațiile prezentului înaintea tradițiilor trecute sau a textelor sacre. Dorința de a cuceri și a controla America i-a obligat pe cuceritorii europeni să acumuleze cunoștințe noi foarte repede. Pentru ca spanioli, portughezi și mai târziu englezi, olandezi și francezi să poată controla teritorii vaste din America, ei au trebuit să strângă enorme date despre noul continent: geografie, climă, animale, oameni, limbi și culturi. Toate informaţiile anterioare din Biblie, scripturi creștine, cărți de geografie si traditii stravechi erau de prea puţin ajutor în găsirea drumul în lumea nouă. Pagina 236
Harta Lumii Castiglioni Mai sus avem o altă hartă a lumii trasată în Italia în 1525, la aproximativ 30 de ani după Columb. Întrucât harta precedent din 1459 este plină de continente, insule și explicații foarte detaliate ale tuturor locuri din lume, în 1525 harta este în mare parte goală. Zona care cuprinde coasta de vest a Americii merge spre sud, până când dispare brusc în gol. Oricine se uită la acestă hartă a lumii şi are o minimă curiozitate este imediat tentat să întrebe ce se află dincolo de acest punct, ce sunt acele uriașe spații goale goale de pe hartă și harta nu dă nici un răspuns. Harta admite că noi nu știm ce este acolo și invită observatorul să navigheze și să afle pentru tine ce se află în spațiile goale. De atunci încoace nu numai geografii europeni, dar şi oamenii de știință europeni din aproape toate celelalte domenii ale cunoașterii au început să traseze hărţi cu spaţii goale. Au început să admită că teoriile lor despre fizică, biologie, economie sau orice altceva nu erau perfecte. Există lucruri importante pe care pur și simplu nu le știau. Harta Lumii 1529 Ribero In secolele urmatoare, europenii au fost irezistibil atraşi de aceste spații goale. În timpul secolelor 15, 16 și 17 europenii au trimis expediții să înconjoare Africa, să exploreze America, să traverseze Pacificul și Oceanul Indian, și au creat pe parcurs o rețea de colonii peste tot în lume. Ei au pus bazele primului imperiu cu adevărat global, și au unit întregul glob într-o rețea de comerț unitară. Expedițiile europene au transformat istoria lumii din istoria mai multor popoare și culturi izolate într-o singură istorie a unei singure societăți umane integrate. Aceste expediţii europene de "explorare și cucerire" (explore and conquer) ne sunt atât de familiare încât avem tendința de a trece cu vederea cât de unice și extraordinare au fost ele. Nimic asemănător nu s-a petrecut vreodată înainte. Campanii de cucerire lungi şi pe distanţe mari nu sunt acţiuni fireşti pentru oameni, nici măcar pentru imperiile mari ale trecutului. De-a lungul istoriei, majoritatea societăților umane, chiar și cele mai multe regate și imperii, au fost atât de ocupate în conflicte locale cu vecinii lor, încât nu au considerat explorarea și cucerirea țărilor îndepărtate şi necunoscute. Cele mai multe dintre marile imperii şi-au extins controlul doar asupra Pagina 237
teritoriilor familiare din jurul lor. Au ajuns în locuri foarte îndepărtate doar pentru că, continuând să crească, au venit în contact cu tot mai multe teritorii și le-au cucerit şi pe acestea. grec bizantin ALEXANDER Manuscris Catafractă (CREDIT Romanii au controlat iniţial numai orașul Roma în centrul Italiei, dar apoi, pentru a apăra Roma împotriva invaziei din nord, au cucerit Etruria, ceea ce este astăzi Toscana. Apoi, pentru a apăra Etruria, au cucerit Valea Po. Ulterior au cucerit provincia a ceea ce este astăzi sudul Franței ca să-și apere Valea Po. Ei au cucerit Galia pentru a-și apăra provincia. În cele din urmă au cucerit Marea Britanie cu scopul de a-și apăra Galia împotriva invaziilor. Romanii au avut nevoie de 400 ani în care, pas cu pas, s-au extins de la Roma până în Marea Britanie. La începuturi, nici un roman nu şi-ar fi imaginat pur și simplu că va naviga spre Marea Britanie pentru a o explora și cuceri. S-a întâmplat din când de-a lungul istoriei în când că un conducător ambițios sau un aventurier s-ar angaja pe campanii de cucerire pe distanțe lungi, dar astfel de campanii, de obicei, au încercat să cucerească un imperiu existent și familiar, nu tărâmuri complet necunoscute. De exemplu, campaniile lui Alexandru cel Mare nu au avut ca scop descoperirea de teritorii noi și stabilirea unui imperiu nou, ci au fost mai degrabă o încercare reușită de a cuceri un imperiu deja existent, imperiul perșilor. Amiralul Zheng He TOKYO.AC.JP CREDIT)
(-IIS.U-
Cel mai apropiat de exploratorii moderni europeni a fost campania de cercetare a imperiului chinez din secolul al 15-lea. Între 1405 și 1433, un amiral chinez numit Zheng He a explorat Oceanul Indian conducând șapte flote mari. Cea mai mare dintre aceste șapte expediții a avut aproape 300 de nave și până la 30.000 de oameni, marinari, soldați, oficiali și așa mai departe. Zheng He a vizitat și explorat într-o oarecare măsură Indonezia, Sri Lanka, India, Golful Persic, Marea Roșie și Africa de Est. În secolul al 15-lea, nave chineze au ajuns la Malinde, pe malul a ceea ce este astăzi Kenya în Africa de Est. Comparativ cu flota lui Zheng He, flota lui Cristofor Columb în 1492, care a constat din doar trei nave mici și 120 de marinari, a fost cât un țânțar. Chiar dacă expeditiile lui Zheng He au fost formidabile, exista o diferență crucială între Zheng He și Columb. Zheng He a explorat oceanele și a ajutat conducătorii pro-chinezi din Asia de Sud, dar nu a încercat să cucerească sau să colonizeze țările vizitate. Mai important, aceste Pagina 238
expediții nu s-au înrădăcinat adânc în politica și cultura chineză. Au fost rezultatul unor hotărâri accidentale dirijate de anumite cercuri politice de la Beijing. "În numele celui Preaînalt şi Preaputernic prinț invincibil și victorios, Ludovic cel Mare, prin harul lui Dumnezeu regele Franței și Navarrei, în a noua zi a lunii aprilie, 1682." (CREDIT -. BOCQUIN ISTORIC) Dacă facțiunea politică a imperiului chinez şi-a schimbat obiectivele la mijlocul secolului al 15-lea, expedițiile de peste mări au fost complet oprite. Marea flotă pe care Zheng He a construit-o a fost demontată, cunoștințele tehnice și geografice au fost pierdute. Nici un alt explorator de o astfel de ambiție şi anvergură nu a mai navigat vreodată dintr-un port chinez. Conducătorii chinezi ai secolele următoare, la fel ca majoritatea conducătorilor chinezi din secolele precedente, şi-au limitat interesele și ambițiile numai la Asia de Est. Expedițiile Zheng He sunt totuși foarte importante, deoarece dovedesc că Europa nu se bucura de nici un avantaj tehnologic sau economic remarcabil faţă de chinezi sau față de alte civilizaţii. Ce a fost excepțional şi unic la europeni a fost ambiția lor de neegalat de a explora și cuceri lumea, faţă de oricare alte imperii, chinez, musulman sau indian care nu au trimis expediții pentru a explora și cuceri ținuturi îndepărtate și necunoscute. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă și nu s-a datorat lipsei de posibilităţi. A fost pur și simplu din cauza lipsei de atenţie. Roma nu a avut vreodată vreun interes în cucerirea Scandinaviei sau a Indiei. Persanii nu au încercat să cucerească Madagascar sau Spania și chinezii nu au încercat să cucerească Indonezia sau Africa. Din nou, acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, de ce ar fi trebuit romanii să încerce să cucerească India care era atât de departe? Sau de ce ar fi trebuit chinezii să încerce să cucerească Indonezia sau Africa? Ce sens avea? A fost ceva cu adevărat ciudat, pe europenii moderni timpurii i-a prins un soi de nebunie care i-a făcut să navigheze distanțe enorme și pe insule complet necunoscute, pline de culturi străine, să debarce şi la primii paşi pe plajă să proclame imediat "Eu revendic tot acest pământ pentru naţiunea şi regele meu". Este un lucru foarte, foarte ciudat.
Lipsa competiţiei Harta Lumii Noi, Abraham Ortelius (CREDIT - MITCHTESTONE.BLOGSPOT) Chiar și după ce europenii au avut atât succes cu expedițiile de explorare și Pagina 239
cucerire, celelalte puteri centrale ale lumii cum erau conducătorii din Orientul Mijlociu, India și China nu au încercat să concureze cu ei. Expedițiile europene erau la vremea lor atât de ciudate încât chiar și după ce marile imperii ale Asiei au văzut ce se întâmplă, nu au încercat să-i concureze. Au auzit despre descoperirea Americii, și mai târziu despre descoperirea, de către europeni, de noi pământuri în Africa și Australia, în Oceanul Pacific, dar chiar și atunci ei au manifestat un interes mic. Ei au continuat să creadă că lumea se învârte în jurul Asiei și că nimic de mare importanță nu există în America sau Africa și, prin urmare, nu au făcut nici o încercare de a-i ajunge pe europeni în ce priveşte controlul Americii sau a noilor rute comerciale trans-oceanice. Au fost momente când regate europene chiar foarte mici, cum erau Scoția sau Danemarca au pus bazele unor expediții de cucerire a Americii, dar nici o expediție, explorare sau cucerire nu a fost pornită vreodată spre America de către musulmani, indieni sau chinezi. Sultanul otoman nu a trimis nici o armată pentru a încerca să cucerească sau să exploreze Mexicul sau Australia. Harta lumii chineze, trasată de iezuiți (PRECOCE 17lea). Reproducerea după "HARTI MARITIME ISTORICE" DONALD Wigal Prima dată când o putere non-europeană a trimis o expediție militară în America a fost doar în 1942, în al doilea război mondial, când Japonia a trimis o expeditie în Alaska care a reușit să cucerească două mici insule în apropiere de Coasta Alaskăi, Kiska și Attu, capturând pe parcurs zece soldați americani și un câine. Aceasta a fost situaţia cea mai apropiată de o invazie a noii lumi a Americii de către o putere majoră non-europeană. Nu se poate susține că nu au avut mijloacele necesare. Turcii și chinezii erau avansaţi tehnologic şi nu erau prea departe. Nu erau cu mult mai jos decât europenii faţă de America. Aveau tehnologia, economia, abilitățile militare pentru a ajunge în America și a concura cu europenii pentru controlul lumii noi. Nu se pot compara resursele de care a dispus Zheng He cu cei 30.000 de chinezi spre Africa de Est în 1420. Chiar şi acum, ar fi fost mai mult decât suficient pentru a ajunge în America. Chinezii însă nu erau interesaţi. Ei nu credeau că mai există ceva important în lume despre care să nu știe deja. Prima harta a lumii în China, care a arătat partea nouă a lumii, America, a fost publicată abia în 1602, la mai mult de o sută de ani după Columb. Nu numai atât, harta a fost publicată de un misionar european, nu de un cartograf chinez. Oceanul Indial si Marea Chinei de cartograf Ibrahim Muteferrika, Imperiul Otoman 1728 (CREDIT - Cambridge University Library) La 300 ani după Columb, europenii se bucurau de o stăpânire de neegalat în America, Oceanul Atlantic și Pacific. S-au luptat mult Pagina 240
pentru controlul acestor teritorii, dar luptele au fost între diferitele puteri europene sau între puteri europene și populația locală. Marile şi puternicele regate și imperii din Asia și Africa nu au încercat să intervină. În cele din urmă au fost chiar resursele și bogăția pe care europenii le-au dobândit în aceste noi terenuri și oceane ce le-a dat suficientă putere pentru a concura cu imperiile din Asia și a le învinge. Când otomanii, persanii, indienii și chinezii în cele din urmă au înțeles cât de importantă a fost America și oceanele lumii, era deja prea târziu. Erau deja mult prea în urma europenilor. Vedem atunci că ceea ce a unit știința modernă și imperialismul european a fost nevoia de a descoperi și cuceri teritorii noi. Imperiul a sprijinit explorarea științifică şi aceste explorări s-au dovedit şi ele foarte utile. Imperiul a sprijinit primele expediții geografice. Prima ştiinţă cu adevarat importantă a revoluției științifice a fost geografia. Nu fizica, chimia sau biologia. Geografia a primit cele mai multe investiții și a întors cele mai importante rezultate. A dat europenilor stăpânirea absolută peste pământuri și oceane noi. Ce a început cu geografia s-a răspândit curând și la alte discipline, cum ar fi medicină, fizică, logistică, economie, antropologie și istorie.
Imperialismul european și știința europeană plantă medicinală cinchona CALISAYA KÖHLER (CREDIT - Wikimedia) Urmând succesul geografiei, chiar studii care păreau complet inutile au fost susținute adesea de imperiile europene, pentru că s-ar fi putut descoperi ceva folositor. Botaniști și antropologi ai secolului 19 au studiat medicamentele folosite de șamani și vrăjitori locali în unele triburi americane, au descoperit o parte din tratamentul pentru malarie, în scoarța unui copac numit chinină. Descoperirea a fost mai târziu folosită de europeni pentru a cuceri o mare parte din Africa și țările tropicale ale lumii. Ei nu puteau face acest lucru anterior, deoarece soldații europeni mureau cu miile de malarie. Acesta a fost motivul pentru care unele imperii au finanțat și sprijinit o multitudine de explorări în domenii neobişnuite. Când musulmanii au cucerit India, ei nu au trimis arheologi care să studieze sistematic istoria Indiei. Nu au trimis nici antropologi pentru studiul culturii indiene, sau geologi și zoologi care să studieze solurile și animalele din India. Imediat ce britanicii au cucerit India, au făcut exact aceasta. Britanicii au explorat nu numai locurile cu utilitate evidentă, cum erau drumurile principale sau minelor de aur. Ei au colectat de asemenea probe despre păianjenii indieni, au catalogat fluturii în India, au urmărit originile limbilor indiene dispărute pe care nu le mai vorbea nimeni și chiar au săpat ruine uitate, pentru a înțelege mai bine istoria antică a Indiei. Un exemplu în acest sens a fost descoperirea vechii civilizații din Valea Indus, prima mare civilizație a Indiei. Distrusă în jurul anului 2.000 î.Hr., a fost apoi complet uitată. Nici un indian nu știa nimic despre ea în epoca modernă până când nu au descoperit-o britanicii. Existau ruine ale orașelor lor în India Pagina 241
antică dar niciunul dintre conducătorii sau locuitorii din India înaintea britanicilor nu s-a deranjat să le studieze. În 1922, un studiu arheologic britanic a descoperit ruinele Harappa, unul dintre cele mai mari orașe ale vechii civilizaţii Indus. Britanicii au alocat bani și efort pentru dezgroparea ruinelor și pentru studiul acestei civilizații pierdute. Piatra Rosetta (CREDIT GREATARCHAEOLOGY.COM) Un alt exemplu al curiozității științifice europene este descifrarea hieroglifelor egiptene. Ultima persoană care era capabilă să înţeleagă hieroglifele a murit probabil cândva la începutul primului mileniu d.Hr., când Egiptul a fost condus de Imperiul Roman. De atunci încoace, locuitorii Egiptului au văzut frecvent scrieri hieroglifice pe monumente, ruine antice și vase sparte, dar nu aveau niciunul vreo idee cum să înţeleagă scrierile ciudate. Din câte știm, s-a încercat foarte puţin să se facă acest lucru. Când arabii au cucerit Egiptul în secolul al VII-lea, nu au încercat să descifreze hieroglifele pentru a studia istoria antică a Egiptului. În mod similar, atunci când Hyksos a cucerit Egiptul în secolul al 13-lea, sau când turcii otomani au cucerit Egiptul în secolul al 16-lea, niciunul nu a făcut vreo încercare serioasă de a le descifra. Hieroglifele au fost în cele din urmă descifrate doar după ce europenii au cucerit Egiptul. În 1798, Napoleon a invadat Egiptul şi când soldații săi au construit fortul Julien într-un loc numit Rozetta, soldați francezi au săpat pentru a ridica fortul și au descoperit o piatră cu trei inscripții pe ea, una în limba greacă antică, una în scris demotic, și una în hieroglife. Armata de invazie a lui Napoleon, după modelul cunoscut, era însoțită de oameni de ştiinţă. Napoleon a dus cu el 160 de oameni de ştiinţă din discipline variate pentru a studia Egiptul. Când soldații au descoperit această piatră, ea a ajuns repede sub atenția oamenilor de știință. LEON COGNIET Jean-François Champollion (CREDIT - Wikimedia) Ei au recunoscut imediat importanța crucială a pietrei ca fiind cheia probabilă pentru descifrarea scrierii pierdute a Egiptului antic. Aveau trei inscripții, unul care se putea citi cu ușurință în greacă veche, și, presupunând că textul era acelaşi, au putut folosi greaca pentru a înţelege scrierea egiptenilor antici, hieroglifele. Doi ani mai târziu, în 1801, armata franceză din Egipt a fost însă învinsă de britanici și ca parte a termenilor de predare francezii au trebuit să renunțe la Piatra Rosetta în favoarea britanicilor care au recunoscut imediat importanța ei. Chiar și soldații din armata britanică şi-au dat seama de importanța Pagina 242
acestei pietre pentru știință așa le-au cerut-o francezilor și au adus-o într-un muzeu britanic unde poate fi văzută şi astăzi. Britanicii au permis cercetătorilor din întreaga Europa, nu doar celor din Marea Britanie, să încerce să descifreze piatra Rosetta. După 20 de ani de încercări, într-un ironie a sorţii, un savant francez numit Champollion a reușit în cele din urmă să descifreze o parte din hieroglifele de pe piatra Rosetta. A fost descoperirea crucială care a permis oamenilor de ştiinţă să înţeleagă nenumarate alte inscripții egiptene și să exploreze în detaliu lumea uitată a Egiptului antic. Ceea ce știm astăzi, nu numai despre istoria antică a Egiptului, dar şi despre istoria antică a întregii lumi, animale și plante, spaţiul cosmic, structura atomului, toate se datorează contribuțiilor imperiilor europene. Imperiile nu au susținut orice fel de cercetări, ci în principal proiectele științifice care credeau că le vor fi de folos chiar dacă nu inventau tehnologii noi. Au sprijinit de asemenea științe ce permiteau europenilor să înţeleagă mai bine teritoriile cucerite sau să câştige sprijin ideologic. Trebuie subliniată tendinţa spre proiectele ştiinţifice care aduceau sprijin ideologic. Se poate observa, de exemplu, sprijinul pe care imperiile europene l-au dat în studiul istoriei, arheologiei și biologiei. Nu este deloc o coincidență faptul că aceste domenii ale științei, istorie, arheologie și biologie care s-au bucurat de mult suport de la imperiile europene au dezvoltat teorii istorice și biologice care au dat legitimitate imperiilor europene și controlului european asupra lumii. " O demonstrație științifică din 1868 a faptului că Negrii se deosebesc de caucazieni la fel de mult ca de cimpanzei. Josiah Nott a fost un poligenist, era convins că "rasele umane" au fost întotdeauna separate. (WIKIMEDIA CREDIT) În secolul 19 și începutul secolului 20, istorici și arheologi au afirmat că cele mai multe dintre marile realizări ale omenirii s-au datorat eforturilor rasei albe a europenilor. Biologi, în același timp, au susținut că rasa albă era în conformitate cu aceste studii, biologic superioară tuturor celorlalte rase. Conform acestor teorii științifice foarte populare în secolul 19 și începutul secolului 20, europenii au dreptul și chiar datoria de a cuceri și conduce lumea. Istorici și biologi au oferit sprijin imperiilor în primul rând pentru că imperiile îi finanțau, dar și pentru că oamenii de știință le vedeau ca pe nişte motoare ale progresului, ca o metodă de îmbunătăţire a lumii. Oamenii de ştiinţă credeau cu adevărat că imperiile europene au dus lumina rațiunii, a științei și a progresului în regiunile întunecate ale lumii, cum ar fi Africa sau India. Ei susțineau că imperiile au adus medicamente noi, căi de transport care funcționează cum erau căile ferate, idei noi, Pagina 243
educație și ştiință oamenilor primitivi din Africa, India și Australia. Acesta a fost motivul pentru care imperiile au fost bune și ar trebui sprijinite. Realitatea a fost foarte adesea departe de aceste fantezii. Imperiile europene au adus cu ele mult mai mult război, foamete şi exploatare rasială decât medicamente, drumuri sau școli. De exemplu, în India, în 1764 britanicii au cucerit Bengalul, cea mai bogată provincie indiană. Noii conducători britanici erau avizi după îmbogăţire, așa că au dus o politică economică dezastruoasă. În foarte puține ani, acest lucru a dus la izbucnirea marii foamete din Bengal care a început în 1769, la cinci ani după ce britanicii au preluat controlul. Ajunsă la proporții catastrofale în 1770, a mai durat până în 1773. Aproximativ zece milioane de bengalezi, o treime din populația provinciei, au murit pe parcursul a doar patru ani în această nenorocire. Aceasta nu i-a împiedicat pe britanici și pe oamenii de ştiinţă britanici să spună că ei au adus progres în Bengal și India. Pe de altă parte, nu trebuie nici să sărim în extrema cealaltă și să spunem că discuția despre progres este un nonsens și că imperiile europene nu au adus nimic de valoare. În multe locuri, imperiile europene au oferit o sănătate mai bună şi au asigurat condiții economice mai bune, precum şi o mai bună protecţie faţă de violența locală. Adevărul este că problema imperialismului european este foarte complicată. Imperiile europene au fost atât de puternice și au controlat teritorii imense. Au făcut atât de multe lucruri diferite care oferă o mulțime de dovezi pentru tot ceea ce vrem să spunem despre ele. Dacă dorim să susținem că imperiile europene au adus moarte și nedreptate putem găsi ușor orice număr de exemple pentru a susține acest punct de vedere. Dacă pe de altă parte, dorim să susținem că, de fapt, imperiile europene au îmbunătățit într-adevăr viaţa populațiilor supuse, prin aducerea de medicamente și tehnologii noi și așa mai departe, putem găsi o mulțime de exemple pentru a susține acest punct de vedere. Sir Clive, întâlnirea cu MIR JAFAR după bătălia de la Plassey - FRANCIS Hayman (CREDIT - Wikimedia) Datorită alianței cu știința, imperiile europene au câştigat atât de multă putere care a dus la rândul ei la atât de multe schimbări încât acestea pur şi simplu nu pot fi etichetate ca bune sau rele. Imperiile europene, în alianță cu știință, au creat lumea așa cum o știm noi astăzi, inclusiv ideologiile pe care le folosim pentru a le judeca. Este foarte greu ajungem la o concluzie clară dacă au fost bune sau rele. În modul acesta deci, știința și imperiile s-au ajutat reciproc. Fără contribuția metodelor și cunoștințelor științifice, este greu de crezut că europenii ar fi cucerit lumea. Cuceritorii au întors la rândul lor favorul prin oferirea de informații și protecție oamenilor de ştiinţă, prin sprijinirea de proiecte ciudate și fascinante și prin răspândirea modului științific de gândire peste tot în lume. Este foarte îndoielnic că fără sprijinul imperial știința modernă ar fi progresat foarte mult. Există foarte puține discipline științifice care nu şi-au început viața ca agenți pentru proiecte imperiale și nu datorează, chiar şi în zilele noastre, multe Pagina 244
din descoperirile și colecțiile lor ajutorului generos al ofițerilor și căpeteniilor navale și a guvernatorilor imperiali. Povestea nu se termină aici. Știința a fost sprijinită şi de alte instituții, în plus față de imperiile europene, iar imperiile au crescut și înflorit datorită multor altor factori decât doar știința. Așa cum s-a menționat deja de mai multe ori, în spatele ascensiunii meteorice atât a științei moderne cât și a imperiilor europene există o anumită forță pe care trebuie să o luăm în considerare, capitalismul. Capitalismul a fost cel care a asigurat mijloacele financiare vitale atât pentru știință cât și pentru construirea imperiilor. Fără sprijin financiar, Columb nu ar fi ajuns în America, James Cook nu ar fi ajuns în Australia și Neil Armstrong nu ar fi ajuns pe Lună.
Pagina 245
Lecţia XII: Crezul capitalist Legătura strânsă între știință și imperialism a fost doar o latură dintr-un complex de relații. Al treilea pion principal a dezvoltării societăţilor umane a fost capitalismul, care a finanțat atât știința cât și imperiile, și care a condus la o creștere fără precedent a economiei mondiale.Cum functionează o economie capitalistă? Cum este ea diferită de economiile tradiționale? Este capitalismul un fenomen natural sau un soi de religie? În această lecție dr Harari descrie creșterea economică capitaliste și explică legătura strânsă atât cu știința modernă cât și cu imperiile europene.
Ce este Economia? Economia este adesea văzută ca un subiect de o deosebită complexitate. Înțelegerea istoriei economice moderne, legată de creşterea economică şi a sistemului capitalist este de fapt destul de ușor de înţeles. Cuvântul cheie este "creştere”. Caracteristica unică şi cea mai importantă a economiei capitaliste moderne este faptul că aceasta este într-o creștere permanentă. În fiecare an, producem mai mult decât anul trecut, avem mai multe bunuri și bani și așa mai departe. În 1500, producția globală de bunuri și servicii din întreaga lume se estimează că era de aproximativ 250 miliarde de dolari în bani de astăzi (250,000,000,000$). Astăzi oscilează în jurul a 60 trilioane de dolari (60,000,000,000,000$). Mai important, în 1500, producția pe cap de locuitor anuală, producția unei singure persoane, era în medie de 550 dolari pe an. Astăzi, în medie, fiecare bărbat, femeie și copil de pe pământ produce 8.800 dolari. Pentru a înțelege modul în care economia modernă poate crește într-un astfel de ritm ameţitor, să începem cu un exemplu simplu. Dl Popescu vrea să deschidă o afacere nouă, brutărie şi produse de panificaţie. El nu are bani așa că se duce la bancă și cere un împrumut. Banca are bani pentru că oamenii depun câștigurile lor la bancă. Pagina 246
Un constructor întreprinzător, care tocmai a terminat de construit un alt restaurant italian, a câștigat 1 milion dolari și i-a depus în bancă. Banca are în prezent un milion de dolari. Dl Popescu prezintă planul său de afaceri bancherului, explicând ce vrea să facă și cât de mulţi bani va face. Bancherul este convins și îi acordă un împrumut dl Popescu de $1 milion. Dl Popescu angajeaza același constructor mare pentru a construi brutăria. El plateşte acestuia 1 milion de dolari și depozitează acești bani în contul bancar al acestuia. Contractantul are acum 2 milioane dolari în contul lui bancar, 1 milion de dolari de la restaurantul italian și un milion dolari de la domnul Popescu pentru brutărie. În banca există doar 1 milion de dolari, pentru că milionul de dolari anterior banca i l-a împrumutat domnului Popescu și acesta este milionul de dolari pe care acesta l-a dat constructorului.
Situaţia se complică. La două luni de la începerea lucrărilor, constructorul îi spune domnului Popescu că există probleme şi cheltuieli neprevăzute. Costul construcţiei nu este 1.000.000 dolari, este acum 2 milioane dolari. Dl Smith merge înapoi la bancă și explică ce s-a întâmplat. Din fericire, banca are încredere în el și îi dă un alt milion pe care el îl transferă constructorului. Contractantul are acum 3,000,000 dolari în contul său. În banca este încă doar 1 milion dolari, același milion de dolari care a fost acolo tot timpul. Potrivit legislației în vigoare a băncilor americane, banca poate repeta acest ciclu de șapte ori. Ea poate împrumuta domnului Popescu 1,000,000 dolari de șapte ori, astfel încât în cele din urmă, contractantul va avea 10 milioane dolari în contul său, iar banca va avea doar un milion de dolari în seiful ei. Legile bancare în vigoare astăzi permit băncilor să împrumute 10 dolari pentru fiecare dolar pe care îl deţin. De unde vin ceilalţi 9 dolari vom încerca să înțelegem în această lecție. Este important să înțelegem că mai mult de 90% din banii din toate conturile bancare astăzi în lume nu sunt acoperiţi de nimic, nu este nimic acolo. Dacă toţi titularii de cont de la o bancă ar vrea să Pagina 247
aibă toţi banii din cont, banca s-ar prăbuși imediat, pentru că nici una nu deţine toți banii. Același lucru este valabil pentru Barclays, Deutsche Bank, Citibank, Lloyds, precum și toate celelalte bănci din lume. Nici una dintre ele nu deţine toţi banii care apar în conturile bancare. Acest lucru poate suna ca o fraudă gigantică, dar dacă acest lucru este fraudă, atunci întreaga economie capitalistă modernă este o fraudă. Unii oameni spun că este, dar ea a funcţionat în mod uimitor de sute de ani. Nu este o înșelăciune, ci un tribut abilităților uimitoare ale imaginației umane. Mecanismul care permite băncilor și întregii economii capitaliste să supraviețuiască și să se dezvolte este încrederea noastră în viitor. În exemplul de mai sus al brutăriei, viitoarea brutărie acoperă diferența dintre extrasul de cont al contractantului, care arată 3.000.000 dolari şi banii efectivi din bancă, care sunt doar 1 milion dolari. Banca a împrumutat banii care lipseau, cu încrederea că într-o zi, brutăria va fi construită și va fi profitabilă. Brutăria nu a copt însă nici o pâine sau covrig încă. Dl Popescu și bancherul cred că într-un an de acum, brutăria va vinde mii de pâini, prăjituri și fursecuri și va face o mulțime de bani. În acest viitor imaginar, domnul Popescu va fi capabil să ramburseze împrumutul, împreună cu o dobândă. Banca va putea apoi să acopere toți banii din contul constructorului dacă el o cere. Întreaga economie este bazată pe încrederea noastră într-un viitor imaginar. Încrederea pe care tu și noi toţi ceilalţi o avem, încrederea bancherui într-o brutărie care poate exista peste 1 an, încrederea constructorului în banca sa. El are încredere că, în viitor, banca îi va da înapoi banii, plus dobânda.
Economia capitalistă Încrederea în viitor este motorul economiei capitaliste. E şi motivul pentru care ea creşte atât de rapid. Secretul, magia capitalismului, este faptul că finanțează cheltuielile actuale cu bani care nu au acoperire în prezent și doar pot avea o acoperire în viitor. Pentru cea mai mare a istoriei, economia a fost înghețată, abia a crescut. A fost foarte greu să se finanțeze afaceri noi pentru că oamenii nu aveau încredere în viitor. În Evul Mediu, înaintea apariției sistemului capitalist, pentru a construi o brutărie trebuia să fie plătit un constructor, trebuiau cumpărate cuptoare, vase, tigăi, cuţite, linguri și orice altceva era nevoie. Odată ce brutăria deschidea era posibil să fi adus mulțime de bani, dar nu se putea construi brutăria în primul rând dacă lipseau banii. A fost capcana care a îngheţat economia umană vreme de secole și milenii. Fără o brutărie, nu se pot face prăjituri. Fără prăjituri, nu se pot face bani. Fără bani, nu se poate plăti constructorul, și fără constructor nu există nici o brutărie. Omenirea a fost prinsă într-un cerc vicios vreme de mii de ani și creșterea economică a fost lentă și limitată. A fost foarte greu să se înceapă afaceri noi sau să se extindă afacerile existente. Calea de ieșire din capcană a fost descoperită în epoca modernă, cu apariția unui nou sistem, sistemul capitalist bazat pe credit. Într-un sistem capitalist, oamenii sunt de acord Pagina 248
să-şi imagineze bunuri viitoare, bunuri care nu există deloc în prezent, pe baza unui tip special de bani numit credit. Într-un sistem capitalist, pentru a deschide o brutărie trebuie mers la bancă și cerut un credit. Dacă există un plan de afaceri solid, banca este convinsă şi va acorda un credit, va împrumuta niște bani. Când în cele din urmă afacerea va începe să fie profitabilă, se va putea rambursa împrumutul la banca, plus dobânda.
Creditul (WIKIMEDIA CREDIT) Creditul ne permite să construim în prezent în contul viitorului, economia se dezvoltă astfel rapid. Creditul se bazează pe încrederea în viitor și banii, în general, se bazează pe încredere. Înaintea epocii moderne, banii se bazau pe încredere în lucrurile existente. Oamenii aveau încredere în puterea regelui și, prin urmare, în moneda sa. Creditul este mult mai sofisticat decât orice formă de bani. Creditul este o formă monetară bazată pe încrederea în viitor, în lucruri care nu există încă în prezent, dar pot exista într-o bună zi. De mii de ani, oamenii şi-au împrumutat unul altuia bani. Avem dovezi de împrumuturi din Sumerul antic, de acum 5000 de ani. Problema în epocile anterioare nu era faptul că nimeni nu-şi putea imagina ce este creditul, ci faptul că oamenii nu vroiau să se împovăreze cu prea mult credit, pentru că nu aveau încredere că viitorul va fi mai bun decât prezentul. Așa cum am văzut în lecția despre revoluția științifică, oamenii din societățile tradiționale nu credeau în progres. Ei erau convinşi că lucrurile au stat mai bine în trecut, iar viitorul va fi mai rău decât prezentul, sau în cel mai bun caz va fi la fel de bun ca prezentul. În termeni economici, oamenii credeau că valoarea totală a averii din lume este limitată sau stabilă, dacă nu în scădere. Prin urmare, oamenii nu mizau pe presupunerea că ei personal, sau regatul lor, sau întreaga lume ar putea fi mai bogată în 10 ani de acum. Un oraș putea înflori, dar numai dacă un alt oraș sărăcea. Dr. Harari compară economia mondială cu o plăcinta de o dimensiune fixă, și chiar dacă ea putea fi tăiată în moduri diferite, nu ar fi devenit niciodată mai mare. Tocmai de aceea, multe culturi au tras concluzia că a avea o mulțime de bani și a fi bogat este un păcat, este ceva rău. Isus, în Noul Testament a spus: “mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu”. Mulți oameni încă nu înțeleg cu adevărat cum funcţionează capitalismul, ei încă mai cred că plăcinta economică este statică. Dacă ea rămâne la aceleași dimensiuni, atunci întradevăr nu ne putem îmbogăți decât jefuind alte persoane. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că există puține motive pentru ca împrumuturile să înflorească. Creditul este Pagina 249
de fapt diferența dintre dimensiunea plăcintei economice actuale și dimensiunea plăcintei economice de mâine. Dacă placinta ar rămâne mereu aceeași, de ce ar mai exista împrumuturile? De ce ai mai presupune că oricine se îndatorează faţă de tine va mai fi în măsură să ramburseze datoria în cazul în care economia nu crește? De aceea, în lumea premodernă, pre-capitalistă a fost foarte greu să se a obțină împrumuturi. Creditele erau de obicei sume mici, pe durată scurtă și cu dobânzi ridicate. A fost astfel foarte dificil să se demareze afaceri noi. Existând puţine afaceri noi, economia nu creştea defel. Încrederea în viitor s-a limitat iar oamenii nu au vrut să se extindă prin împrumuturi. În acest mod, stagnarea așteptată s-a confirmat, pentru că oamenii nu credeau că economia va crește şi aceasta nu a crescut.
Ruperea cercului vicios Revoluția științifică și ideea progresului a rupt cercul vicios. Progresul apare atunci când admitem propria ignoranță și investim resurse în cercetare, astfel lucrurile se pot îmbunătăți. Această idee a fost imediat tradusă în termeni economici. Oricine credea în progres, descoperiri geografice, invenţii tehnologice și revoluții organizatorice putea crește producția umană, comerțul și bogăția umană. Dacă într-adevăr crezi în progres atunci întreaga plăcintă economică poate să crească. Toată lumea se poate bucura apoi simultan de mai multă mâncare, mai multe haine, mai multă bogăție. Faptul că o persoană devine mai bogată nu este în detrimentul celorlalţi. În ultimii 500 ani, ideea de progres a convins oamenii să pună tot mai multă încredere în viitor. Această încredere a creat condiţiile pentru împrumuturi și a adus o creștere economică reală prin extinderea afacerilor. Creșterea a întărit încrederea în viitor și a deschis calea pentru mai multe credite. Schimbarea nu s-a petrecut peste noapte și au existat multe crize economice pe parcurs, dar pe termen lung, direcția generală este inconfundabilă. În zilele noastre există multă încredere în viitor, și este relativ uşor pentru guverne, corporații și chiar şi persoane fizice să obţină credite relativ mari, pe termen lung și cu dobândă scăzută. Putem lua (în lumea vestică n.t.) credite de milioane de la bănci care trebuie rambursate în 20 sau 30 de ani, cu o dobândă de doar 2% sau 3% pe an. Nu se poate compara cu ce s-a cerut de la oameni pe parcursul istoriei. Credința în progres și în credit a condus la revoluții etice și politice dramatice. În 1776, economistul scoțian Adam Smith, a publicat cartea "Avuția națiunilor", probabil cea mai importantă carte de economie din toate timpurile. În cartea sa, Adam Smith a făcut următorul argument revoluționar. Smith a spus că, atunci când un cizmar are profituri mai mari decât are nevoie ca să-şi întreţină familia, el va tinde să folosească profiturile sale pentru a angaja mai mulți lucrători, pentru a-şi spori și mai mult profiturile. Cu cât are mai mult profit, cu atât poate avea mai mulţi angajați. Rezultă că o creștere a profiturilor întreprinzătorilor Pagina 250
privați este baza pentru creșterea bogăției și prosperităţii colective. Acest lucru nu ne pare o idee prea originală, pentru că noi toți trăim toţi într-o lume capitalistă care ia argumentele lui Adam Smith ca de la sine înţelese. Auzim variaţii ale acestei idei în fiecare zi la știri. Cu toate acestea, pretenţia lui Adam Smith că îndemnul egoist de a crește profiturile în sfera privată este baza pentru bogăția și bunăstarea societății în ansamblu a fost una dintre ideile cele mai revoluționare din istoria omenirii. A fost revoluționar, nu doar din punct de vedere economic, ci şi dintr-o perspectivă morală și politică. Ce a afirmat de fapt Adam Smith este că lăcomia este bună și că persoana devine mai bogată nu doar spre propriul beneficiu ci al întregii lumi. El spune că egoismul este de fapt altruism. Când ești egoist și urmărireşti dorința ta de a face mai mulți bani, eşti de fapt altruist și îi ajuţi pe toți oamenii din jurul tău. Smith a învățat oamenii să gândească economia nu ca un joc fără câştig, ci ca o situaţie de victorie pe toate fronturile. Smith a negat astfel opoziţia tradițională dintre bogăție și moralitate. Dacă Isus spunea că un bogat nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu, Smith a spus de fapt că cei mai bogați sunt cei mai buni oameni din societate. Ei sunt cei care creează împărăția lui Dumnezeu, aici, pe Pământ, și de care beneficiază toți. Potrivit capitalismului şi lui Adam Smith, a fi bogat înseamnă a fi un om bun. Oamenii devin bogaţi nu jefuindu-şi vecinii, ci prin creșterea dimensiunilor plăcintei economice globale. Bogații sunt, în consecință, cei mai utili și mai binevoitori din societate, pentru că ei sunt cei care învârt roțile progresului spre avantajul tuturor. Cu toate acestea, acest mecanism operează numai dacă cei bogați utilizează profiturile lor pentru a deschide fabrici și a angaja angajați noi și nu dacă irosesc banii în activități neproductive. Prin urmare, o parte importantă a economiei capitaliste moderne a fost apariția unui cod etic nou, un cod de comportament. Conform acestuia, profiturile trebuiesc reinvestite în producție, care aduce profituri care la rândul lor trebuie reinvestite în producție și așa mai departe. Investițiile se pot face în mai multe moduri. Se poate deschide o fabrică nouă, se poate mări o fabrică existentă, sau se pot desfășura activități de cercetare științifică care vor duce la produse sau la piețe de desfacere noi. Toate investițiile trebuie să se convertească în producție mărită și profituri mai mari în viitor. În noua religie a capitalismului, prima și cel mai sacră poruncă este că profiturile producției trebuie să fie întotdeauna reinvestite în creșterea producției.
Capitalul și bogăția
Pagina 251
Capitalismul face o distincţie între capital și bogăție. Capitalul înseamnă bani, bunuri și resurse care sunt investite în producție. Bogăția pe de altă parte, este ceva care se pierde pe activități neproductive sau este pur și simplu îngropată la propriu în pământ. Un faraon al Egiptului antic, care-şi foloseşte resursele pentru construcţia unei piramide, de exemplu, nu este deloc productiv, nu produce nimic, deci nu este un capitalist. Faraonii din Egiptul antic nu erau capitaliști, erau oameni foarte bogați dar nu erau capitaliști. Un pirat care jefuieşte lăzi pline de monede de aur și le îngroapă într-o plajă din Caraibe este bogat dar nu e capitalist, pentru că el nu a investit banii în ceva productiv. Pe de altă parte, un lucrător dintr-o fabrică care preia o parte din salariul său lunar și îl investește în piața de valori este un capitalist. El tratează banii săi limitaţi ca pe un capital reinvestit în producție. Nu e un capitalist mare, pentru că are doar puţini bani, dar are o mentalitate capitalistă. Ideea că profiturile din producție trebuie reinvestite pentru creșterea producției viitoare sună destul de banal pentru noi astăzi pentru că astfel funcționează întreaga economie mondială. Ar fi fost însă o idee foarte ciudată, bizară chiar pentru majoritatea oamenilor din întreaga istorie umană. În perioada pre-modernă, oamenii credeau că producția este mai mult sau mai puțin constantă, astfel încât nu era nici un motiv să reinvestească profiturile în producție. A fost şi motivul pentru care elita din Evul Mediu, nobilimea, nu credea în etica investițiilor capitaliste. Ei se încredeau în etica generozităţii și a consumului ostentativ. Aveau bani, astfel încât îi cheltuiau pe turnee, banchete, palate, decoraţiuni, organizații de caritate, construcţia de biserici. Foarte puțini nobili din Europa medievala au încercat să reinvestească profiturile lor pentru a crește productivitatea moșiilor lor.
Pagina 252
ABRIL, LES TRÈS Riches Heures DU DUC DE BERRY (CREDIT -WIKIMEDIA) În epoca modernă, nobilimea a fost înlocuită treptat cu noua elită, ai căror membri sunt adevărații credincioși în religia capitalismului. Noile elite capitaliste erau formate nu din duci, regi, regine sau prinți, ci din manageri, comercianți, industriași și oameni din clasa de mijloc. Acești oameni nu erau mult mai bogaţi decât nobilimea medievală, dar mult mai puțin interesaţi în extravaganţă şi consumă o parte mult mai mică din venituri pe activități neproductive. Trebuie doar să te uiți la ei, pentru a realiza diferența. Nobilii medievali purtau robe foarte colorate de aur, argint, mătase și blană și așa mai departe. Dedicau o mare parte a timpului la banchete, carnavaluri şi turnee. Prin comparație, elita zilelor noastre poartă uniforme mohorâte pe care le numim costume. Au foarte puțin timp pentru carnavaluri și banchete. Cei mai mulți bogați de astăzi, milionari și multimilionari îşi petrec zilele fugind dintr-o şedinţă de afaceri în alta încercând să-şi dea seama care este cea mai bună direcţie în care să pună capitalul lor la lucru, și să afle ce s-a întâmplat cu investițiile lor anterioare. Nu e vorba doar de multi-milionari care reinvestesc veniturile lor în speranța creșterii productivității. Oamenii obișnuiți gândesc şi Pagina 253
ei foarte asemănător. În multe cartiere destul de modeste, oamenii petrec mult timp discutând la cină unde să-şi investească banii. Chiar și cei care nu au încă bani, îşi petrec timp gândindu-se unde i-ar putea investi, într-un apartament, în domeniul imobiliar, într-un schimb de valori, într-o firmă nouă conform mentalităţii capitaliste. Nobilimea medievală discuta rareori direcţii de investiţie pentru banii lor. Guvernele încearcă să găsească cele mai bune metode de investiţie a veniturilor fiscale, eventual în afaceri productive, care vor crește veniturile viitoare. Un guvern poate decide să investească în infrastructură, în construirea unui port pentru a face mai ușor fabricilor să exporte produsele lor. Guvernul speră că vor putea să impoziteze aceste fabrici și să obțină astfel mai mulți bani pe care vor putea să-i investească mai mult în infrastructură. Un alt guvern ar putea crede că educația este o investiție mai bună decât infrastructura. El va investi o mulțime de bani în a oferi cetățenilor o educație foarte bună bazată pe presupunerea că cetățenii educați vor dezvolta industrii de înaltă tehnologie, care vor plăti impozite fără a avea nevoie de o infrastructură extinsă. În zilele noastre, capitalismul nu mai este doar un mod de a gestiona economia și a investi banii. S-a transformat într-o religie. Include acum un set de norme de compartament, educaţie, precum şi de credinţe. Creșterea economică este binele suprem, aceasta este mantra religiei capitaliste. Totul în lume depinde de creșterea economică. Chiar daca vrem dreptate, libertate sau fericire, le putem avea numai dacă există creștere economică. Să punem un capitalist să aducă dreptate sau libertate politică într-un loc ca Zimbabwe sau Afganistan. Cel mai probabil vom primi o prelegere despre importanţa creşterii economice şi crearea unei clase de mijloc prospere în crearea unor instituții democratice stabile și cu privire la necesitatea de a educa triburile afgane să aprecieze valorile capitaliste ale libertăţii de afaceri, a muncii din greu și a încrederii în sine. Noua religie capitalistă a avut o influență decisivă asupra dezvoltării științei moderne. Cercetarea științifică este finanțată de obicei de guverne sau de întreprinderi private. Când guvernele sau întreprinderile capitaliste cântăresc dacă să investească bani într-un proiect științific special, prima întrebare este de obicei dacă acest proiect va permite o creştere a producțiai și profitului, dacă se va încuraja creșterea economică sau nu. Un proiect care nu contribuie cu nimic la creșterea economică are foarte puține șanse de a găsi un sponsor.
Știința și capitalismul Orice istorie a științei moderne care ignoră capitalismul oferă doar o imagine incompletă. Nu se poate înțelege istoria științei dacă nu se ia în considerare capitalismul. Similar, istoria capitalismului este de neînțeles dacă nu se ia știința în considerare, deoarece capitalismul se bazează pe credința în creștere economică perpetuă, pe ideea că plăcinta va deveni tot timpul mai mare. Această credință neagă aproape tot ce știm despre univers. Ar fi de o prostie extremă pentru o societate de lupi să creadă că rezerva de oi va crește la nesfârşit. Cu toate acestea, economia umană în ultimii 500 de ani a reușit să crească într-adevăr exponențial, datorită oamenilor de Pagina 254
știință care au venit periodic cu descoperiri și gadget-uri noi tot la fiecare câțiva ani, descoperiri cum au fost continentul Americii, motorul cu ardere internă, sau oi create prin inginerie genetică. Băncile și guvernele tipăresc bani, dar în cele din urmă oamenii de ştiinţă suportă cheltuielile.
(CREDIT -NYTIMES.COM) Din 2008 și de la începutul ultimei crize economice încoace, guvernele și băncile peste tot în lume au fost ocupate cu tipărirea nebună de bani. De fapt nu au tipărit propriu-zis bani, ci doar au schimbat un fișier digital, spunând că în locul a 1 trilion de dolari acesta conţine de acum 3 trilioane de dolari. 2 trilioane de dolari (2,000,000,000,000,000$) au apărut astfel din neant și au început să curgă în circuitul economic. În ultimii ani, guvernele și băncile au creat teribil de mulți bani și la fel de mult credit, pentru că toată lumea este îngrozită că criza economică care a început în anul 2008 va opri creșterea economiei și va provoca prăbușirea întregului sistem. Dacă sistemul nu crește, acesta nu stă nemișcat ci se prabuşeşte. Acesta este motivul care pentru care trilioane de dolari, euro și yeni, au fost infuzaţi în sistemul financiar global, pentru a menţine creșterea economică. Elementul care permite guvernelor și băncilor să creeze aceşti bani este încrederea. Această încredere este însă erodată; există o limită la cât de mulţi dolari noi guvernul american poate crea fără a eroda încrederea populaţiei, nu numai din Statele Unite, ci de peste tot în lume.
Pagina 255
(CREDIT -THESLEUTHJOURNAL.COM) În cele din urmă, ceea ce dă legitimitate la toţi aceşti bani este încrederea noastră în știință. Singurul lucru care poate acoperi aceste trilioane de dolari și să salveze economia de la colaps sunt descoperiri științifice noi. Toată lumea speră că cercetări finanțate în domenii precum biotehnologie sau nanotehnologie vor duce la invenții tehnologice care vor crea pieţe de desfacere și produse noi. Profiturile din toate întreprinderile și produsele viitoare este ceea ce va acoperi trilioanele de dolari pe care guvernul și băncile le-au creat în ultimii cinci ani. În cazul în care nu se întâmplă, ne confruntăm cu colaps general, deoarece majoritatea banilor din lume, mai mult de 90% dintre aceştia, nu există nicăieri, se bazează doar pe speranțele noastre pentru viitor. Dacă aceste speranțe nu sunt realizate, nu înseamnă că vom rămâne cu ce deţinem acum, ci înseamnă că mai mult de 90% din banii pe care credem ca îi avem vor dispărea pur și simplu. În lipsa unei creșteri, toți banii din conturile bancare, fonduri de pensii, asigurări și așa mai departe nu vor rămâne acolo ci vor dispărea pur și simplu. Acest lucru va duce la colapsul întregului sistem. Din acest motiv capitalismul are legături atât de strânse cu știința.
Capitalismul și Imperiile RALPH FITCH (CREDIT BANGLADESHUNLOCKED.BLOGSPOT_ Creditul și capitalismul nu au fost invenții exclusiv europene. La începutul erei moderne China, India și lumea musulmană avea destul de mulţi comercianți și bancheri care gândeau de-a lungul liniilor capitaliste. Cu toate acestea, regii din palate și generalii din forturile din Asia au avut tendința de a disprețui comercianții și modul lor de gândire mercantil. Cele mai multe imperii non-europene ale epocii moderne timpurii au finanțat prea puțin activitatea și războaiele prin sistemul de credit, şi cel mai mult prin impozitarea supușilor și jefuirea inamicilor. Le păsa puțin de interesele bancherilor și ale investitorilor. În Europa, pe de altă parte, regii și generalii au adoptat treptat modul de gândire capitalist, până când s-au Pagina 256
dat chiar la o parte și comercianții și bancherii au devenit elita de guvernare în politică și economie. Cucerirea europeană a lumii a fost finanțată prin credit și nu prin impozitare, și a fost regizată de capitaliști a căror principală ambiție era să-şi maximizeze veniturile returnate de investițiile lor. Imperiile finanţate de bancheri și investitori au reușit să învingă imperiile construite de regi și nobili pentru că au avut o bază financiară mai solidă. Este mai bine și mai ușor să se finanțeze un imperiu prin investiții decât prin impozitare. Nimeni nu vrea să plătească impozite, dar toată lumea este foarte fericită să investească. Anglia, Franța, Spania și Țările de Jos au fost țări mai mici decât China, India sau Imperiul Otoman, dar ele au finanțat extinderea imperiilor nu prin impozitare, cum făceau chinezii, ci prin credit. Cuceritori europeni au luat împrumuturi de la bănci și de la investitori pentru a cumpăra nave, tunuri și a plăti soldați. Ei au folosit navele, tunurile şi soldații pentru a explora lumea și a cuceri colonii noi. Profiturile obţinute din rutele comerciale create, precum și din noile colonii, le-au permis să ramburseze împrumuturile, și, prin urmare să construiască un capital de încredere și să primească mai mult credit data viitoare. Datorită încrederii, împrumuturile pe care le puteau primi europenii au crescut tot mai mult de-a lungul secolelor, acest mecanism a alimentat creșterea imperiilor. (CREDIT -BBC.CO.UK/HISTORY) O altă diferență majoră între imperiile europene și cele chineze sau otomane a fost faptul că imperiile europene au fost create și conduse nu de state și guverne. Într-o mare măsură, imperiile cum erau cel britanic, francez, sau olandez au fost create și administrate de către afacerişti privaţi, sau mai exact de către societăți cu răspundere limitată. Epoca modernă timpurie a fost epoca în care societatea cu răspundere limitată a cîştigat putere și a devenit un actor esenţial în teatrul istoriei. Explorarea oceanelor nefamiliare și cucerirea de colonii noi era riscantă aşa că puțini oameni au vrut să-şi asume un risc personal. Astfel, europenii au creat societăți cu răspundere limitată pentru a diviza riscul de a construi un imperiu între mai mulți investitori. Pentru explorarea Oceanului Pacific sau pentru cucerirea unei colonii în America trebuia creată o companie. Compania vindea acțiuni la bursă investitorilor și colecta bani de la un număr mare de investitori, fiecare dintre ei riscau doar o mică parte din capital. Bursa putea finanța campaniile de explorare și cucerire mult mai ușor și mai eficient decât orice împărăție sau imperiu care-şi impozita supușii.
Construirea Imperiilor
Pagina 257
DUTCH BATAVIA ÎN 1681, construit în ceea ce este acum nordul Jakarta. (CREDIT -WIKIMEDIA) În acest mod, mici națiuni europene ca Anglia sau Olanda au putut construi imperii uriașe, mult mai mari decât cel otoman sau imperiul chinez. Imperiul olandez, de exemplu, a fost construit nu de statul olandez, ci de companii private olandeze. Cea mai cunoscută compania olandeză se numea Vereenigde Oost-Indische Compagnie (Compania Olandeză a Indiei de Est) sau pe scurt VOC, fondată în 1602. VOC a obţinut bani prin vânzarea de acțiuni la bursa din Amsterdam și folosea banii pentru a construi nave și a le trimite în Asia după bunuri chineze, indiene, indoneziene, pentru ca mai apoi să le vândă în Europa. Mai târziu, VOC inceput sa foloseasca banii câştigaţi pentru a finanța acțiuni militare împotriva concurenților și împotriva piraților care amenințau rutelor comerciale. În cele din urmă, VOC a finanțat cucerirea militară a Indoneziei. Indonezia este cel mai mare arhipelag de insule din lume. Are mii și mii de insule, care în secolul al 17-lea au fost conduse de sute de regate, principate, sultanate și triburi. Când comercianti VOC din Țările de Jos au ajuns pentru prima dată în Indonezia, în 1603, obiectivele lor au fost la început pur comerciale. Cu toate astea, pentru a-şi asigura interesele comerciale și pentru a maximiza profiturile acționarilor, comercianți VOC au început să lupte în războaie contra conducătorii locali care le cereau prea mulţi bani la negocieri, precum și împotriva piraților și a concurenților. VOC şi-a înarmat navele comerciale cu tunuri; a recrutat mercenari europeni, japonezi, indieni precum și indonezieni. Aceştia au construit forturi și au dus bătălii, asedii și campanii. În perioada modernă de la începutul secolului al XVIIlea, era încă acceptat ca o societate privată să aibă armate și să ducă războaie private. De-a lungul anilor, VOC a cucerit insulă după insulă, până când în cele din urmă a cucerit aproape întreaga Indonezie. Astfel o companie privata a condus Indonezia cu milioane de oameni vreme de aproape 200 de ani. Abia în 1800 statul olandez și-a asumat statutul de control al Indoneziei și a făcut-o colonie națională a statului olandez, nu o colonie a unei companii private. Harta Râului Hudson 1635 În zilele noastre, unii oameni sunt alarmaţi când companiile acumulează prea multă putere. Istoria modernă timpurie arată cât de departe se poate merge. Companiile de atunci deţineau în fapt armate, luptau războaie și construiau imperii. În timp ce VOC funcționa în Oceanul Indian, o altă companie olandeză, Compania olandeză a Indiilor de Vest opera în Oceanul Atlantic. Pentru a controla comerțul pe râul Hudson, în America de Nord, aceasta companie olandeză a construit o aşezare la gura de vărsare a râului Hudson și a numit-o New Amsterdam. Colonia New Amsterdam a fost amenințată de indieni și a fost atacată în mod repetat de rivalii comerciali ai olandezilor, britanicii. În cele din urmă, în 1664, britanicii au reușit să captureze New Amsterdam. Ei au schimbat numele din New Amsterdam în New York. Rămăşiţele construcţiilor pe care societatea olandeză le-a ridicat pentru a apăra colonia împotriva britanicilor și a indienilor, sunt Pagina 258
astăzi pavate pe cea mai faimoasă stradă din lume, numită Wall Street (Strada zidului n.t.), după zidul care a apărat colonia companiei olandeze împotriva dușmanilor. "Istoria Virginiei, NEW-England, și Insulele Summer", de căpitanul. John Smith Britanicii în mare măsură şi-au construit imperiul similar, cu ajutorul companiilor private care au strâns bani la Bursa din Londra. Primele așezări britanice din America de Nord au fost stabilite în secolul al 17-lea de către companii cum ar fi Societatea Londra, Societatea Plymouth, Societatea Dorchester și Compania Massachusetts. Nu de către stat. Chiar și cucerirea britanică a Indiei a fost de fapt opera unei companii private, nu activitatea statului britanic. Societatea a fost celebra British East India Company (Compania britanică a Indiei de Est n.t.). Din sediul central din strada Leadenhall în Londra, East India Company a condus un imperiu indian uriaș vreme de aproximativ un secol. A menținut o forță militară foarte mare de aproximativ 350.000 de soldați. Armata acestei companii era cu mult mai mare decât armata de stat britanică. Numai în 1858 coroana britanică a naționalizat India, împreună cu armata privată a companiei, și a făcut India și armata indiană o posesie a coroanei britanice. Naționalizarea Indoneziei către statul olandez în 1800 și a Indiei de către coroanei britanice au cimentat relația strânsă între capitalism și imperii însă nu au încheiat-o. În secolul al 19-lea, legătura dintre capitalism și imperiile europene a crescut tot mai mult. Companiile private nu au mai avut nevoie să stabilească și să guverneze coloniile direct, și au permis guvernelor să naționalizeze coloniile, aceasta pentru că în secolul al 19-lea managerii și acționarii societăților controlau deja guvernele de la Londra, Amsterdam și Paris. Odată ce au putut controla statul, au permis acestuia să facă munca grea în locul lor. Karl Marx a declarat celebru că guvernele occidentale, cel puțin în secolul al 19-lea, erau de fapt sindicatele capitaliștilor. Așa cum cizmarii au un sindicat de cizmari, sau docherii au un sindicat al docherilor, tot așa capitaliștii au avut, de asemenea, un sindicat, guvernul. Guvernul veghea asupra intereselor marilor capitaliști.
Pagina 259
Al Doilea Război al Opiului Guangzhou (CREDIT - Wikimedia) Cel mai cunoscut exemplu pentru modul în care guvernele secolului al 19-lea erau controlate de către capitaliști este Războiul Opiului, început între Marea Britanie și China la începutul anilor 1840. În prima jumătate a secolului al 19-lea, Compania Britanică a Indiei de Est precum şi alţi oameni de afaceri britanici au făcut averi uriașe exportând droguri, în special opiu, în China. În această perioadă, milioane de chinezi au devenit dependenţi de opiu, acest fapt a rănit țara profund, atât economic cât și social. În 1830, guvernul chinez a scos traficul drogurilor în afara legii. Cu toate acestea, comercianții de droguri britanici, cum erau Compania britanică a Indiei de Est, au ignorat pur și simplu legea chineză și au continuat să aducă opiu, precum și alte droguri în China. Autoritatile chineze au început să confiște și să distrugă transporturile de droguri. Cartelurile de droguri aveau legături foarte strânse cu guvernul britanic. Membri ai parlamentului și miniștri din Londra aveau acţiuni sau erau manageri ai companiilor de droguri. Ei au presat guvernul să ia măsuri împotriva chinezilor. În 1840, Marea Britanie a declarat război Chinei, în numele comerțului liber. Britanicii au susținut că chinezii au întrerupt comerțul liber al traficului de droguri. Au declarat război Chinei pentru a proteja comerțul liber și au invadat China. Britanicii au castigat foarte ușor o victorie decisivă.
Pagina 260
secolul 18 irlandezi regali la Amoy Chinezii erau încrezători în forţele proprii, dar nu au avut nici o şansă în faţa armelor miraculoase britanice. Britanicii, la mijlocul secolului al 19-lea, aveau artilerie grea, vapoare, rachete, puști, iar chinezii nu deţineau vreun armament similar și au fost înfrânți rapid. În tratatul de pace care a pus capăt războiului opiului, China a fost de acord nu numai să permită activitatea comercianţilor de droguri britanici, precum și să compenseze traficanţii de droguri pentru pagubele provocate înainte de război de către poliția din China. Britanicii de asemenea au cerut și au primit controlul complet asupra portului din Hong Kong, pe care l-au folosit ca o bază sigură din care să vândă în continuare opiu și alte mărfuri în China. La sfârșitul secolului al 19-lea, se estimează că aproximativ 10% din populația Chinei erau dependenți de opiu. 14 milioane de oameni! În zilele noastre, legătura între capitaliști, împrumuturi, politică și guvern este încă vizibilă. Succesul unei țări depinde mult mai mult de ratingul de ţară decat de resursele ei naturale. Ratingul de ţară indică probabilitatea ca o țară să-și poată plăti datoriile. În plus față de datele economice, atunci când se calculează ratingul de ţară se ia în considerare situația politică, factorii culturali, sociali și așa mai departe. Harta Lumii după Rating-ul de ţară Standard & Poor rating suveran O țară care are ca resursă naturală petrolul, dar are un guvern despotic și o criminalitate ridicată, precum și un sistem judiciar corupt, va primi de obicei, un rating de ţară foarte scăzut. Pentru că are un rating de credit scăzut, va fi greu să împrumute bani și dacă o va face, dobânda va fi ridicată. Deoarece nu poate împrumuta bani cu ușurință, țara nu va putea să dezvolte exploatări de petrol și va rămâne cel mai probabil o țară săracă, chiar dacă este bogată în resurse, deoarece are rating de ţară scăzut. Pe de altă parte, o țară care nu are resurse naturale, dar se bucură de pace, un sistem judiciar bun și un guvern liber, va primi probabil un rating de ţară ridicat. Va fi deci capabilă să obţină uşor împrumuturi, pe care le poate folosi pentru a dezvolta un sistem de învățământ bun și o industrie de înaltă tehnologie înfloritoare. Având doar un rating de Pagina 261
ţară bun, o țară săracă în resurse poate deveni bogată și prosperă. Multe dintre țările cele mai bogate din lume nu au multe resurse naturale. NYSE - Bursa de Valori din New York Deoarece capitalul și politica se influențează reciproc într-o asemenea măsură, relația lor este un subiect de dezbateri aprinse atât în rândul economiștilor, sau a politicienilor dar şi a publicului larg. Una dintre principalele probleme de astăzi din politică este cum să se gestioneze relația dintre sistemul politic și sistemul capitalist de credite, bănci şi bursa de valori. Oamenii care se consideră capitaliști sunt convinşi că libertatea capitalului de a influența politica este esenţială, şi nu invers. Politica nu ar trebui să intervină în lumea băncilor, a pieţelor de capital, de credit și așa mai departe. Aceşti oameni care cred în libertatea pieței, susțin de obicei că atunci când interesele politice influențează prea mult economia, rezultatul sunt decizii economice nechibzuite și creștere economică lentă. De exemplu, guvernele tind să crească impozitarea industrilor și a capitaliștilor pentru a folosi sumele obţinute pentru a da ajutoare de șomaj pentru cei săraci. Un argument populist, spun afaceriştii care cred în libertatea pieţelor, care susţin că era mult mai bine dacă guvernul scădea impozitele din industrie. Apoi industriașii puteau folosi banii pentru a deschide noi fabrici și a-i angaja pe șomeri, mult mai productiv decât să le ofere ajutoare de șomaj. În acestă direcţie, cea mai înțeleaptă politică economică este de a ţine politica înafara economiei, pentru a reduce fiscalitatea și regulamentelor birocratice la un nivel minim și pentru a permite pieței libere să-și urmeze cursul. Se susţine astfel că, atunci când investitorii privați nu sunt influențaţi de considerente politice, ei vor ști mereu să-și investească banii în direcţia în care pot obține cel mai mare profit. Acest lucru asigură cea mai rapidă creștere economică posibilă de care vor beneficia toți, investitorii, bogații, dar şi muncitorii și guvernul, chiar și șomerii.
Rezultatele capitalismului Credincioșii în capitalism și piețe libere recomandă guvernelor să se implice cât mai puțin posibil, pentru a lăsa piețele să ia de la sine cele mai favorabile decizii. Doctrina care idealizează libertatea piețelor este forma cea mai comună și mai Pagina 262
importantă a religiei capitaliste de astăzi. Entuziaștii libertăţii piețelor critică aproape orice fac guvernele, indiferent dacă sunt războaie în afară sau programe de ajutor social în interior. Ei repetă mereu mantra după care guvernul trebuie să intervină cât mai puțin posibil şi piețele se vor reglementa de la sine. Acest punct de vedere suferă de mai multe probleme foarte grave, dus la extrem a cauzat calamități teribile de-a lungul ultimelor secole. Linia de gândire este adesea numită credința în libertatea pieţei, piaţa de capital ar trebui să fie liberă de influenţele politice. Logica ne spune că piețele înţeleg mult mai bine unde să investească banii decât guvernele. În forma sa extremă, credința în piața liberă este la fel de naivă ca și credința în Moș Crăciun. Nu există o piață complet liberă de intervenții politice, pentru că cea mai importantă resursă economică este încrederea în viitor. Această resursă este amenințată în mod constant de hoți și șarlatani. Prin ele însele, pieţele nu oferă protecție împotriva fraudei, furtului și violenței. Este treaba sistemului politic să asigure continuitatea încrederii, să reglementeze piețele și să-i pedepsească pe cei care încalcă reglementările. Când guvernul nu reușeşte să reglementeze piețele în mod corespunzător, încrederea în mecanismul pieţelor se pierde şi duce la prăbuşirea împrumuturilor și la depresiune economică. Există totuși, un motiv și mai important care explică de ce e periculos să dea piețelor libertate absolută. În cazul în care piețele nu sunt reglementate, există pericolul real ca jucători puternici de pe piaţă să exploateze și să oprime pentru a-şi maximiza profiturile. De exemplu, proprietarul fabricii de pantofi poate încerca să crească profiturile prin scăderea plăţii muncitorilor şi în acelaşi timp prin creșterea orelor de lucru. Răspunsul capitalist standard la această critică este că o piață cu adevărat liberă ar proteja muncitorii, ar proteja chiar şi pe cei slabi. Dacă un proprietar de fabrică lacom oferă prea puțin muncitorilor săi și le cere prea mult, cei mai mulţi muncitori l-ar abandona și şi-ar căuta de lucru pentru altcineva, pentru concurenţă de exemplu. Patronul tiran s-ar trezi fără cei mai buni lucrători. El ar trebui să îmbunătățească condițiile pe care le oferă lucrătorului sau ar da faliment. Acest lucru poate suna foarte bine în teorie, în practică nu funcționează întotdeauna. Într-o piață nesupravegheată, proprietarii de fabrici lacomi pot stabili monopoluri sau pot coopera cu proprietarii altor fabrici împotriva forței de muncă. Dacă există un monopol de control între toate fabricile de încălțăminte dintr-o țară, sau dacă toți proprietarii conspiră pentru reducerea simultană a salariilor, atunci muncitorii nu se mai pot proteja prin schimbarea locului de muncă. Pagina 263
Chiar mai rău, patronii lacomi şi-ar putea folosi puterea pentru a-i transforma pe muncitori în sclavi. La sfârșitul Evului Mediu sclavia era aproape inexistentă în Europa creștină. În perioada modernă timpurie, extinderea capitalismului european a mers mână în mână cu comerțul de sclavi în Atlantic. Forța necontrolată a pieței și nu regi tiranici sau ideologii rasiste au fost responsabile pentru sclavie în colonii europene. După cucerirea Americii, europenii au deschis mine de aur și argint precum şi plantații de zahăr, tutun și bumbac. Minele și plantațiile au devenit pilonul central al producției americane de export. Proprietarii au început să importe lucrători sclavi din Africa. Din secolul 16 până în secolul al 19-lea, aproximativ zece milioane de sclavi africani au fost aduşi în America. Condițiile de muncă au fost oribile. Cei mai mulţi sclavi au murit în agonie, și multe milioane au murit în timpul războaielor purtate în Africa pentru a captura sclavi și în timpul călătoriei lungi de pe coasta Africii până pe malul Americii.
inspectarea și vânzarea unui sclav Comerțul cu sclavi nu era controlat de nici un stat sau guvern. Era un proiect pur economic, organizat şi finanțat de piața liberă după legea cererii și a ofertei. Companii private care comercializau sclavi aveau acțiuni la bursele de valori din Europa din Londra, Amsterdam și Paris. În căutarea unei investiții bune, clasa de mijloc europeană cumpăra acțiuni la companiile de sclavi. Cu aceşti bani, companiile cumpărau nave, angajau marinari și soldați și mergeau în Africa. Cumpărau acolo sclavi și îi transportau în America. Oamenii investeau bani în companiile de sclavi pur și simplu pentru că era o afacere bună. În secolul 18, profitul anual la acțiunile acestor societăți era de aproximativ Pagina 264
6%. Orice consultant modern ar recunoaște rapid afacerea ca fiind extrem de profitabilă. Astăzi oamenii sunt fericiți dacă primesc o dobândă pe investiție de 3 sau 4% anual. Aceasta este problema reală a unui sistem capitalist cu piață liberă. Nu se poate garanta că profiturile sunt câștigate într-un mod echitabil. Dimpotrivă, creșterea profiturilor și a producţiei îi orbeşte pe proprietari care nu mai văd nimic în calea lor. Când creșterea devine binele suprem, și nu este restrânsă de considerente etice sau politice, poate duce cu ușurință la catastrofă.
(CREDIT - SLAVERYSITE.COM) Unele religii din istorie, cum ar fi creştinismul sau nazismul au ucis milioane de oameni ca rezultat al urii. Capitalismul a ucis, de asemenea, milioane de oameni, dar nu prin ură ci prin indiferență. Comerțul cu sclavi Atlantic nu a rezultat din rasism, din ură față de africani. Indivizii care cumparau acţiuni, brokerii și bursele care vindeau acțiunile societăților care deţineau sclavi și managerii companiilor rareori se gândeau la africani. Ei erau interesaţi doar de profit. Tot aşa, proprietarii plantaţiilor de zahăr, bumbac și tutun din America nu urau africanii. Mulți dintre ei trăiau departe de plantație, și singurul lucru pe care vroiau să-l ştie era câţi bani au făcut la sfârșitul anului. Nu-i interesa nimic altceva. Este important să ne amintim că comerțul cu sclavi peste Atlantic a fost, probabil, cea mai mare crimă a capitalismului, dar nu singura greşeală dintr-un ciclu altfel perfect.
Pagina 265
Există multe exemple similare. În cazul marii foamete din Belgal, Compania British East India s-a preocupat mai mult de profituri decât de viața a 10 milioane de bengalezi. Aceasta a dus la catastrofă. Nenumărate alte infracțiuni au fost însoțite de creștere economică modernă în alte părți ale planetei. Rezultatul final este că, deși placinta economică a continuat să crească fără oprire, profiturile sunt distribuite într-un mod inegal. Prea mulți țărani și muncitori din Africa, Indonezia și China se întorc astăzi acasă după o zi grea de lucru în fabrică sau pe câmp cu mai puțină mâncare și mai puțini bani decât strămoșii lor de acum 500 de ani, chiar dacă economia în ansamblu a crescut exponențial în cele cinci secole. La fel ca revoluția agricolă, creșterea economică modernă s-ar putea dovedi a fi o fraudă colosală. Specia umană și economia globală per ansamblu poate foarte bine să fie în creștere, dar multe persoane trăiesc în continuare în foamete și condiții foarte dificile. Avem aici o critică folosită uzual împotriva sistemului capitalist.
Justificările capitaliștilor Capitaliștii răspund la critică în două moduri. În primul rând, se argumentează că ei ar fi creat o lume pe care care nimeni înafara lor nu este capabil să o Pagina 266
conducă. Singura încercare alternativă serioasă de a gestiona lumea, comunismul, a fost cu mult mai rău în aproape orice privinţe faţă de capitalism, încât nimeni nu va vrea să încerce ceva diferit. În anul 8000 î.Hr., puteai regreta amarnic revoluția agricolă, dar era deja prea târziu să se renunțe la agricultură. În mod similar, astăzi s-ar putea să nu ne placă foarte mult capitalismul, dar nu putem trăi fără el. Cu toate criticile aduse împotriva sa, nimeni astăzi în lume nu are nici cea mai mică idee cum se poate altfel conduce întreaga economie a lumii. Al doilea răspuns pe care capitaliștii îl dau criticii este că avem nevoie doar de puţină răbdare. Paradisul e chiar după colț. Greșeli au fost făcute, cum ar fi comerțul cu sclavi peste Atlantic sau Marea Foamete Bengaleză, dar ne-am învățat lecția din aceste greșeli şi dacă mai așteptăm numai puţin, placinta economică a lumii va creşte din nou pentru toată lumea şi fiecare, în cele din urmă, va a primi o felie mai mare și mai grasă. Împărțirea profiturilor nu va fi niciodată echitabilă, dar va fi suficient pentru a satisface toţi oamenii din lume. Există într-adevăr indicatoare măsurabile pozitive, cel puțin atunci când folosim criterii pur materiale cum ar fi speranța de viață, mortalitatea infantilă și numărul mediu de calorii pe care fiecare persoană din lume îl primește. Standardul de viață al ființei umane în medie pe anul 2013 este semnificativ mai mare decât nivelul de trai al persoanei medii de acum 100 de ani sau acum 500 de ani, chiar dacă trăiesc mult mai multe persoane. Acesta este cel de-al doilea răspuns al capitalismului. Doar să permitem plăcintei economice să crească, să continuăm să ne punem încrederea în creștere și totul va fi bine. Dar automat marea întrebare este dacă placinta economic poate să crească într-adevăr pe termen nelimitat. Fiecare plăcintă are nevoie de materii prime și energie. Există mulți profeți ai apocalipsei, care avertizează că mai devreme sau mai târziu vom epuiza materiile prime și sursele de energie de pe pământ. Ce se va întâmpla atunci când nu va mai există petrol și cărbune și așa mai departe pentru a alimenta economia? Răspunsul în lecția următoare.
Pagina 267
Lecţia XIV - Revoluţia industrială Lecţia a patra a cursului Dr. Harari continuă tema generală a revoluției științifice şi descrie revoluţia industrială. În ultimii 200 ani, confluenţa între știință, imperialism și capitalism au produs revoluția industrială. Omenirea a dobândit pe parcurs resurse energetice enorme care au grăbit producţia mult mai multor lucruri decât înainte, mai repede și mai ieftin. Cum a afectat această schimbare ecologia globală, viaţa de zi cu zi precum și psihologia umană?
Când se termină petrolul Am văzut că economia modernă crește datorită încrederii noastre în viitor, precum şi datorită capitaliștilor dispuşi să reinvestească profiturile obţinute din creșterea producției. Aceste două motive nu sunt însă suficiente. Creșterea economică necesită de asemenea energie si materii prime. Fără ea, economia nu poate crește. Mulți dintre noi ne întrebăm ce se va întâmpla atunci când sursele energetice și de materii prime vor fi epuizate. Este un subiect esențial pentru dezbaterile în rândul publicului larg, precum și între economiști și oameni de știință. Pericolul ca omenirea să rămână fără sursă de energie și materii prime este de fapt mai mic decât la prima vedere. Pe parcursul ultimelor două sau trei secole ele au fost într-o continuă creştere, în loc să scadă după cum ne-am aștepta. Ori de câte ori apărea o lipsă în domeniul energetic sau a materiilor prime, creșterea economică era amenințată. Investițiilor începeau să curgă în cercetare științifică și tehnologică pe subiectele relevante. Până în prezent, oamenii de ştiinţă şi inginerii au reuşit cu sprijin financiar de fiecare dată să rezolve problema și să găsească modalități mai eficiente de exploatare a resurselor existente, sau tipuri noi de energie și de materii prime. Dr. Harari ia în considerare ca exemplu industria vehiculelor. În ultimii 300 ani, omenirea a produs milioane și milioane de vehicule, căruțe, vagoane, trenuri, maşini, motociclete, avioane, nave și navete spațiale. Ar fi de așteptat ca un astfel de efort prodigios să secătuiască resursele energetice și de materii prime disponibile pentru producție, dar în realitate exact opusul este adevărat. Întrucât, în 1700, industria vehiculelor globală se baza preponderent pe lemn și fier, ea necesită astăzi multe materiale complet noi, cum ar fi plastic, cauciuc, aluminiu, titan, necunoscute strămoșii noștri în 1700. În secolul al 17-lea sau 18, cărucioarele, vagoanele și navele au fost construite în principal cu efortul fizică a tâmplarilor și a fierarilor. Cea mai mare parte din energia pentru a construi o navă provenea de la oameni și animale. Astăzi, mașinile produse în serie în fabricile Toyota, Mercedes și Boeing sunt propulsate de motoare cu combustie internă pe bază de petrol sau folosesc energie nucleară, surse care nu existau în urmă cu două sau trei secole.
Pagina 268
Revoluția industrială (CREDIT - Wikimedia) Nevoilor energetică și de materii prime a crescut în aproape toate domeniile de producție industrială. Această schimbare în producție se numește Revoluția Industrială. Cea mai mare schimbare petrecută în timpul Revoluției Industriale nu a fost descoperirea vreunei surse de energie sau resursă nouă, ci înțelegerea graduală a oamenilor că noi suntem de fapt înconjuraţi de cantităţi enorme aproape nelimitate de energie și materii prime. Principalula noastră sarcină este de a inventa moduri de a valorifica și controla tot aceast ocean energetic. Nu energia lipsește, ci modul de a o valorifica. Periodic de-a lungul ultimelor secole, tot o dată la câteva decenii, oamenii de știință și inginerii au descoperit surse noi de energie, materii prime noi și noi modalități de valorificare pentru nevoile noastre. Prima descoperire cu adevarat importantă, care a marcat începutul revoluției industriale, a avut loc în minele de cărbune britanice din secolul 17 si începutul secolului 18. În acele vremuri, populația britanică creştea foarte rapid și păduri întregi au fost tăiate pentru a alimenta economia în creștere și pentru a face loc pentru case, terenuri și sate. Prin urmare, Marea Britanie a început să sufere de o lipsă acută de lemn de foc, atunci când oamenii doreau să se încălzească în casele lor în timpul iernii sau să fiarbă apa și așa mai departe. (CREDIT Wikipedia) Britanicii au găsit o soluție. Ei au început să folosească cărbune în schimb, și tot mai multe mine de cărbune au fost deschise în diferite părți ale Marii Britanii. A apărut însă o problemă. Multe dintre minele de cărbune erau săpate în soluri inundabile astfel că atunci când ele ajungeau prea adânc, minele era inundate, astfel că nu se putea ajunge la straturile adânci din minele de cărbune. Pentru a rezolva această problemă, în jurul anului 1700, inginerii din minele de cărbuni britanice au inventat motorul cu aburi, prima mare invenție a Revoluției Industriale. Există felurite motoare cu abur, dar toate lucrează după acelaşi Pagina 269
principiu. Se arde un combustibil cum ar fi cărbunele, iar căldura rezultată este folosită pentru a fierbe apa. Când fierbe, ea se transformă în abur care se dilată și este folosită pentru a împinge un piston. Pistonul se deplasează împreună cu orice este legat la el. Uimitor la motorul cu aburi este faptul că transformă energia termică în mișcare. Acest lucru este extrem de nenatural şi contra-intuitiv. E ușor de înțeles că arderea cărbunelui poate fierbe supă sau poate încălzi o casă. Dar ideea că arderea cărbunelui poate muta ceva este contra-intuitivă, motiv pentru care a fost nevoie de mii de ani pentru ca oamenii să se gândească la asta. Pistonul a fost conectat la o pompă și pompa a extras apa de pe fundul minelor pentru a preveni inundațiile, aceasta fiind de fapt prima utilizare a motorului cu aburi. În deceniile de după invenție, oamenii de afaceri britanici au conectat motorul cu aburi la tot felul de alte lucruri cum ar fi războaie de țesut pentru a face pânză și textile. Puterea aburului a reprezentat începutul Revoluției Industriale şi a transformat imediat Marea Britanie nu doar în prima națiune industrială din lume, dar, de asemenea, în prima putere economică și politică a lumii. Următoarea etapă a venit in 1825 când un inginer britanic a avut o altă idee extraordinară. Dacă pistonul poate pune în mişcare mașini textile în fabrici, de ce nu se poate folosi același mecanism pentru a remorca vehicule întregi? Inginerul a legat motorul cu aburi la un vagon plin cu cărbune și a tractat vagonul de-a lungul unei șine de fier de aproximativ 20 de kilometri lungime, care conecta mina de cărbune de cel mai apropiat port. Aceasta a fost prima locomotivă din istorie. Cinci ani mai târziu, pe 15 septembrie 1830, a fost deschisă prima linie de cale ferată comercială pentru transportul nu numai a cărbunelui, ci şi bunuri și persoane. Acesta lega orașul Liverpool de orașul Manchester, în Marea Britanie, două dintre centrele vechi ale Revoluției Industriale. Trenurile dintre orașe erau propulsate de aceeași putere a aburului care a fost utilizată pentru a pompa apă și pentru a opera războaie de țesut textile. Douăzeci de ani mai târziu, în 1850, Marea Britanie avea deja zeci de mii de kilometri de cale ferată care legau toate marile orașe.
E egal cu mc la pătrat Invenția motorului cu aburi a fost importantă nu numai în sine, ci de asemenea pentru că a rupt o imensă barieră psihologică. S-a dovedit că prin inventarea mașinii potrivite, se putea folosi orice fel de energie din lume în scopul dorit. Până la apariţia motorului cu aburi, utilizarea energiei din arderea cărbunelui pentru deplasarea trenurilor era ceva contra-intuitiv pentru gândirea umană. Totuși, odată ce oamenii au Pagina 270
trecut acest prag, au început să inventeze tot felul de alte masini care utilizau diferite tipuri de energie. De exemplu, la sfârșitul al 19-lea și începutul secolului 20, fizicienii şiau dat seama că ordine imense de energie sunt stocate la nivel atomic, în conexiunile care țin atomii împreună. Au început imediat să cerceteze cum s-ar putea elibera şi valorifica energia atomică pentru a produce electricitate, pentru a propulsa vehicule electrice, dar şi pentru a câștiga războaie și a distruge orașe. Doar 40 de ani au trecut între momentul în care Einstein a stabilit că E este egal mc la pătrat, şi cel în care primele bombe atomice au șters orașele Hiroshima și Nagasaki din Japonia de pe faţa pământului. Factorii ecuaţiei E egal cu mc pătrat, ecuația descoperită de Einstein, cuprinde E care este energie și m care este masă. Înseamnă că o masă de materie poate fi transformată în cantități imense de energie. Este mecanismul bombei atomice, care eliberează energia stocată în materie și o folosește pentru a distruge orașe întregi. Energia atomică poate fi folosită deasemenea în alte scopuri. Astăzi avem centrale nucleare în întreaga lume, care ne oferă energie electrică ieftină.
Petrolul și electricitatea O alta descoperire crucială a ultimelor două secole a fost motorul cu combustie internă, care a avut devoie doar de o generație pentru a revoluţiona complet transportul, mașinile, avioanele și așa mai departe. Motorul transformă petrolul în putere politică lichidă, întrun atu foarte important în lupta dintre țări. Petrolul nu e de fapt ceva nou pe scena istoriei. Chiar cu mii de ani în urmă, în Mesopotamia antică, Irak-ul de astăzi, babilonienii și asirienii cunoşteau deja petrolul, dar făceau nimic cu el. Nu știau la ce se poate folosi. Au folosit petrolul pentru a-şi face corăbiile impermeabile și pentru lubrifierea mecanismelor, dar cam atât. Pana acum un secol nimeni nu credea că se poate face mai mult cu petrolul. Ideea de război şi vărsare de sânge de dragul petrolului, ar fi sunat ridicol lui Napoleon, Genghis Khan sau Iulius Cezar. Napoleon sau Iulius Cezar luptau pentru teritorii, pentru aur, piper sau sclavi, dar a lupta pentru petrol i-ar fi sunat ridicol. Numai în ultimii 100-150 de ani, oamenii au descoperit că petrolul se poate folosi pentru a alimenta mașini și avioane și așa mai departe și au început să se lupte pentru el.
Pagina 271
(CREDIT - WALLPINES.COM) Mai uimitoare a fost cariera electricităţii. Cu două secole în urmă, în 1800, oamenii nu știau mare lucru despre electricitate, nu juca nici un rol în economie. Electricitatea era folosită de oamenii de ştiinţă pentru felurite experimente, precum și de către magicieni pentru trucuri ieftine, dar nimeni nu avea habar ce altceva ar putea face energia electrică. În ultimele două secole, o serie de invenţii au transformat energia electrică întrun fel de duh al lui Alladin universal, care face orice vrem. Scuturăm din deget și energia electrică goneşte în celălalt capăt al lumii pentru a ne împlini orice dorință. Dacă fluxul de alimentare cu energie electrică se blochează atunci o mulțime de aparate se opresc. Puţini dintre noi înţeleg cum funcţionează de fapt în detaliu electricitatea. Fizicienii și electricienii pricep, dar cei mai mulți oameni nu știu ce este de fapt electricitatea sau modul în care produce toate aceste efecte uimitoare. Aproape oricare dintre noi însă nu ne-am putea imagina viața fără energie electrică.
Energia naturală Revoluția industrială a fost deci o revoluție a energiei. Sensul ei profund este că nu există nici o limită la cantitatea de energie poate fi pusă la dispoziția noastră. Singura limită este stabilită de către ignoranța noastră. La fiecare câteva decenii, pe măsură ce cunoaşterea ştiinţifică se extinde, descoperim o sursă nouă de energie. Totalul energiei disponibile este într-o continuă creștere. De aceea, îngrijorarea cu privire la secătuirea surselor de energie sunt probabil exagerate. Lumii nu îi lipseşte energia, ci cunoștințele necesare pentru a valorifica și converti energia existentă după nevoile noastre. Cantitatea de energie care este stocată în tot combustibilul fosil de pe pământ, din petrol și cărbune și așa mai departe, este neglijabilă în comparație cu cantitatea de energie pe care o eliberează soarele în fiecare zi complet gratis. Doar o mică parte din energia eliberată de soare Pagina 272
ajunge pe planeta noastră. Chiar și această mică parte se ridică la 3.766.000 exajoules de energie pe an. Un exajoule este o cantitate foarte, foarte mare de energie. Plantele la scara întregului glob folosesc în procesul de fotosinteză numai aproximativ 3.000 dintre aceste milioane de exajoules care ajung pe Pământ anual. Dacă însumăm împreună toate activitățile industriale de astăzi de pe Pământ, ele consumă doar 500 de exajouli anuali. Este echivalentul energetic pe care planeta Pământ o primește de la soare în doar 90 de minute. În plus, suntem înconjurați de resurse enorme de alte tipuri de energie, cum ar fi energia nucleară condensată în atomi, sau energia gravitațională spre exemplu forțele mareelor oceanice. Anterior revoluției industrială, omenirea extrăgea aproape toată energia din plante. Mâncam plante pentru a ne alimenta corpul și hrăneam cu ele animalele de casă, cai sau măgari, și foloseam tot plante în formă de lemn pentru încălzirea caselor și gătit. În cea mai mare din istorie, oamenii s-au bazat doar pe exploatarea acestor 3.000 de exajoules de energie pe care plantele le captează în fiecare an din energia solară prin fotosinteză. În timpul revoluției industriale, oamenii au ajuns rapid la concluzia că mediul înconjurător conţine de fapt mult mai multă energie. Există milioane și milioane de exajoules de potential energetic pe care îl putem folosi, asta doar dacă putem inventa maşini mai bune pentru a-l valorifica.
Materii prime Există multă energie în jurul nostru, dar nu sunt resursele naturale, cum ar fi fierul sau cuprul limitate? Nu vor fi ele în cele din urmă complet epuizate? Ei bine, răspunsul este că, odată ce știm cum să valorificăm cantități mari de energie ieftină, odată ce am rezolvat problema energiei, se poate rezolva și problema materiilor prime. De exemplu, dacă controlăm energia, se pot exploata depozite inaccesibile anterior. Dacă nu mai există mult fier în mine ușor accesibile, să zicem în Suedia, putem începe exploatarea minieră a fierului la Polul Nord. Nu e ușor, dar dacă avem toată energia pe care o dorim, nu e imposibil. Un alt lucru pe care îl putem face este să transportăm materii prime în locuri tot mai îndepărtate. În secolul al 19-lea, producătorii de textile britanice aveau nevoie de tot mai multă lână. Ei au
Pagina 273
început să importe lână din Australia și Noua Zeelandă. Anterior, ar fi fost imposibil să importe lână din Australia din cauza costurilor uriaşe de transport, dar cu invenția motoarelor cu abur și a navelor cu abur transportul a devenit mai ieftin și mai economic. În zilele noastre, se spune că dacă suntem în căutarea de noi depozite de materii prime, de ce să nu luăm fier și cupru și aluminiu și așa mai departe de pe Lună, sau din stele sau asteroizi? Dacă stăpânim surse de energie ieftină, costul transportului lor pe Pamant nu va împiedica nici astfel de planuri grandioase. Tot descoperirile științifice au permis omenirii să inventeze tipuri complet noi de materii prime, cum ar fi plasticul. Sau să descopere materiale naturale au existat dintotdeauna, dar oamenii nu știau nimic despre ele, cum ar fi siliciu sau aluminiu. Chimiştii au descoperit aluminiul metalic doar în 1820, anterior nu se ştia despre el. Separarea aluminiului din minereu era extrem de dificilă și costisitoare, de aceea, vreme de multe decenii, aluminiul a fost mai scump decât aurul. În 1860, împăratul Franței, Napoleon al III-lea, nepotul celebrului Napoleon, comanda tacâmuri și tăvi de aluminiu pentru a servi distinşi oaspeți care veneau în vizită. El lua tăvile, cuțite și furculițele de aur, le punea deoparte și punea pe masă tacâmuri de aluminiu. La sfârșitul secolului al 19-lea, un chimist a descoperit modul de a extrage cantități imense de aluminiu foarte, foarte ieftin, și astăzi lumea produce 30 de milioane de tone de aluminiu în fiecare an. Napoleon al III-lea ar fi foarte surprins să afle că în zilele noastre aluminiul este foarte ieftin și că noi folosim hârtie de aluminiu pentru a ne ambala sandwich-urile ca s-o aruncăm la gunoi după aceea. Fritz Haber (-WIKIMEDIA CREDIT) O altă descoperire interesantă a unui mod ieftin de extragere a materiilor prime s-a petrecut în Germania, în timpul primul război mondial. Germania a fost supusă unei blocade și a suferit din cauza penuriei severe de materii prime. Deosebită a fost lipsa salpetrului (nitratul de potasiu n.t.). Salpetrul este un produs chimic esențial pentru producerea prafului de pușcă și a altor explozivi. Cele mai mari depozite naturale de salpetru din lume erau în Chile și India. Nu era nici unul în Germania. Până în secolul 20, chimisti știau că se putea înlocui salpetrul în producția explozivilor cu amoniac sintetic. Dar amoniacul era extrem de costisitor, aşa că nu era o soluție prea bună. A fost o problemă reală, în vreme de război este nevoie de mult explozibil. Din fericire Pagina 274
pentru germani, un chimist evreu-german, numit Fritz Haber studia problema. În 1908, chiar înainte de război, Fritz Haber a descoperit un procedeu de producere a amoniacului din aer. Printr-un proces chimic, se pot lega atomii de azot din aer și se poate produce amoniac care să fie apoi utilizat pentru explozibili și alte lucruri. Când a izbucnit războiul, germanii s-au confruntat cu lipsa salpetrului pentru fabricarea de explozivi și praf de pușcă, aşa că ei au concentrat resurse și bani pentru a extinde noua descoperire a lui Haber. Au construit fabrici imense care au produs amoniac exploziv din aer. Mulți istorici și cercetători cred că, fără descoperirea lui Fritz Haber, Germania ar fi fost obligată să capituleze cu mult timp înainte de noiembrie 1918 pentru că ar fi rămas fără explozivi. Aceasta descoperire, de altfel, i-a adus lui Fritz Haber premiul Nobel în anul 1918, nu pentru pace desigur, ci Premiul Nobel pentru Chimie.
A doua revoluție agricolă BIG BULL WDM.CA
TRACTOR.CREDIT
-
Combinația între controlul unei energii ieftine și abundente și prezenţa materiilor prime au dus la o explozie a productivității. Explozia a fost resimțită în primul rând în agricultură. De obicei, atunci când auzim revoluția industrială, ne gândim la orașe, un peisaj gri cu coşuri de fum și condiții de muncă îngrozitoare pentru lucrătorii din fabrici, cum erau în romanele lui Charles Dickens și Emile Zola. Cu toate acestea, revoluția industrială a fost o a doua revoluție agricolă. A afectat în primul rând agricultura și producția de alimente. În ultimii 200 ani, metodele de producție industrială au devenit baza pentru felurite mașini agricole, cum erau tractoarele care au început să prelucreze terenuri care anterior erau lucrate doar cu muncă fizică, umană sau animală. Terenurile și animalele au devenit mult mai productive datorită utilizării produselor industriale, cum ar fi îngrășăminte artificiale, insecticide artificiale, și un întreg arsenal de hormoni şi medicamente produse industrial. Frigiderele, avioane, navele, camioanele au permis să se depoziteze produse agricole cum ar fi cereale, fructe și carne, pentru luni şi chiar ani. Putem transporta astăzi atât de rapid și ieftin mărfuri în cealaltă parte a lumii, aşa încât europenii pot mânca carne de vită proaspătă din Argentina sau sushi proaspăt din Japonia. Până și plantele și animalele au fost mecanizate, au fost transformate în mașini. În perioada când Homo sapiens era ridicat la statut divin de religiile umaniste, animalele de fermă au încetat să mai fie privite ca nişte creaturi care ar putea simţi durere și suferință în viață, și în schimb au Pagina 275
ajuns să fie tratate pur și simplu ca nişte mașini responsabile cu producerea de alimente. Astăzi, animalele de fermă sunt de cele mai multe ori produse în masă în fabrici specializate. Trupurile le sunt modelate de oameni de ştiinţă, în conformitate cu necesitățile industriale și pui, vaci, porci și așa mai departe îşi petrec întreaga viaţă ca mecanisme întro linie de producție gigantică. Durata vieţii, calitatea și condițiile de trai sunt determinate de profiturile și pierderile societăților comerciale care le dețin. Chiar și atunci când industria are grijă ca animalele vii să fie relativ sănătoase și bine hrănite, industria nu are nici un interes intrinsec în nevoile sociale și psihologice ale animalelor, cu excepția faptului când acestea au un impact direct asupra producției. De exemplu, găinile ouătoare au o lume complexă de nevoi comportamentale și dorințe. Puii au instincte de cercetare a mediului înconjurător, se plimbă pentru a ciuguli, pentru a stabili ierarhii sociale, pentru a-şi construi cuiburi și a se curăţa între ei. Cu toate acestea, industria ia găinile şi puii și îi închide în cuști mici. Frecvent în industrie se înghesuie patru găini într-o cușcă mică, fiecare găină îşi duce viaţa într-o suprafață de doar 22 - 25 de centimetri. Acest fapt este comun în industrie. Găinile primesc suficientă hrană, dar nu sunt în măsură să cerceteze teritoriul, să-şi construiască un cuib sau să ducă alte activități naturale. Cușca în care trăiesc este atât de mică încât de obicei femelele nu în măsură nici măcar să dea din aripi, sau să stea în picioare. Sunt doar stoarse de ouă după ouă pe parcursul întregii lor vieți. (CREDIT - Wikimedia) Aceleași lucru se întâmplă în industria cărnii. Porcii sunt printre cele mai inteligente și curioase mamifere după maimuţele mari, dar în fermele industriale de porci, porcii și scroafele sunt îngrămădiţi în mod uzual în cuști foarte mici. În fermele industriale, scroafele sunt ţinute în cuşti atât de mici încât literalmente nu sunt în măsură să se întoarcă, să nu mai vorbim de mers sau cercetat. Scroafele sunt păstrate în aceste lăzi zi și noapte timp de patru săptămâni după ce dau naștere. Sunt ţinute în lăzi cu purcei unde nici măcar nu se pot mişca. Ele doar stau acolo într-o rână, lăsând purceii să sugă de la ele. Primesc mâncare de la îngrijitori, şi ele îi hrănesc pe purcei. După patru săptămâni, purceii sunt luaţi deoparte pentru a fi îngrășaţi și apoi măcelăriţi.
Pagina 276
(CREDIT THEHINDU.COM)
-
Scroafele sunt fecundate din nou pentru producţia următoare, și o dată ce purceii se nasc, ele sunt puse din nou în lăzile lor mici. Motivul pentru care trăiesc în lăzi fără a putea să se deplaseze este că managerii se tem că scroafele ar putea zdrobi accidental unul dintre purcei astfel încât sunt blocate în cutie, incapabile să se miște, şi vor petrece încă o lună în interiorul unor astfel de lăzi. Industria produselor lactate are practici similare. Multe vaci de lapte trăiesc aproape toată viaţa într-o incintă mică. Ele merg, stau și dorm în propria urină și excremente. Primesc tot felul de alimente, hormoni şi medicamente de la un set de mașini și apoi un alt set de mașini mulge vacile la fiecare câteva ore. Vaca este tratată de către industrie ca nimic mai mult decât o altă mașină, o mașină care arde materii prime și dă afară lapte.
Tratarea unor creaturi vii, cu lumi senzoriale complexe, ca pe simple mașini, le provoacă acestora nu numai disconfort fizic, dar de asemenea mult stres social și frustrări psihologice. Avem aici o imagine dintr-o fermă industrială care produce pui, o imagine a puilor tineri pe o bandă transportoare într-un cuibar industrial. Puii de sex masculin și de Pagina 277
sex feminin imperfecţi sunt sortaţi pe banda transportoare de lucrători și zdrobiţi în gunoi sau, uneori, sunt aruncaţi în tocătoare automate, care toacă puii inutili. Astfel funcţionează o fermă industrială care produce găini pentru ouat. Puii de sex masculin și feminin imperfecţi sunt inutili, aşa încât sunt aruncaţi sau tocaţi. Cei tocaţi sunt folosiţi ca mâncare pentru alte animale. În aceste incubatoare mor în fiecare an sute de milioane de pui. Acest tratament al animalelor nu este cauzat de ură faţă de animale, la fel cum comerțul cu sclavi peste Atlantic nu era rezultatul urii față de africani. Industria modernă animală nu este motivată de duşmănie; ci în principal de lăcomie unită cu indiferență. Nu ne pasă de soarta acestor creaturi. Cei mai mulți oameni care consumă ouă, lapte și carne astăzi în lume să gândesc rareori de unde provin ele şi la soarta puilor, vacilor și a porcilor a căror carne le mănâncă. Cei care se gândesc la astfel de lucruri susțin că aceste animale sunt pur și simplu mașini. Că ele nu au o lume interioară cu senzații și emoții, că nu sunt capabile de suferință. Cu adevărat ironic este faptul că aceleași discipline științifice care modelează mașinile de produs lapte și ouă, au demonstrat pe parcursul ultimelor decenii, dincolo de orice îndoială, că mamiferele și păsările au un univers senzorial și emoțional complex. Ele sunt capabile nu numai să simtă durere fizică, dar sunt de asemenea capabile să sufere stres emoțional. Știm printre altele, din studii în psihologia evoluționistă, că nevoile emoționale și sociale ale animalelor, inclusiv ale animalele de fermă, au evoluat în sălbăticie pe parcursul a milioane de ani, atunci când nevoile și emoțiile au fost esențiale pentru supraviețuirea și reproducerea speciei. De exemplu, în sălbăticie, vacile trebuiau să știe cum să formeze relații cu alte vaci și tauri sau altfel ele nu puteau supraviețui și reproduce. În general, pentru a deprinde abilitățile sociale necesare, evoluția pe parcursul a milioane de ani a programat vițeii, ca şi pe puii tuturor celorlalte mamifere sociale, cu o dorință puternică de a se juca. Redarea este modul în care puii mamiferelor deprind comportamentul social. Evoluţia a implantat puilor de bovine o dorință puternică de a sta lângă mamele lor, pentru că laptele și îngrijirea vacii mamă era, evident, esențială pentru supraviețuirea vițelului. În industria modernă, fermierii iau acum o viţică tânără, o separă de mama ei, o pun într-o cușcă îngustă unde primeşte mâncare și apă precum și preparate injectabile împotriva tuturor tipurilor de boli și atunci când este matură ea este înseminată cu sperma de la un bou. Din punct de vedere obiectiv, vițica nu mai are nevoie de nici de legătura cu mama sau de joaca cu alți viței, pentru a supraviețui și a se reproduce, pentru că oamenii au grijă de toate astea. Cu toate acestea, din punct de vedere subiectiv, din perspectiva vacii în sine, ea încă simte un îndemn foarte puternic de a sta cu mama ei, și de a se juca cu alte vaci. Pagina 278
Dacă aceste impulsuri, care au fost programate în vaci pe parcursul a milioane de ani de evolutie nu sunt îndeplinite, vițeii suferă. Aceasta este lecția de bază a psihologiei evoluționiste. O nevoie sau dorință care a fost modelată în sălbăticie continuă să fie simțită subiectiv chiar dacă ea nu mai este cu adevărat necesară pentru supraviețuire și reproducere. Marea tragedie a agriculturii industriale este că are grijă de nevoile obiective ale animalelor, dar neglijează complet nevoile lor subiective.
Studii anterioare Această teorie nu e vreo descoperire nouă a ultimilor cinci sau zece ani, ci era cunoscută cel puțin din anii 1950 - 1960. În anii 1950, un celebru psiholog american, Harry Harlow, a studiat puii de mamifere folosind maimuțe tinere pentru experimente. El a separat maimuțele sugar de mamele lor la câteva ore după naștere. Maimuțele au fost puse singure într-o cușcă, fără nici o altă maimuță și au fost crescute de mame fictive. În fiecare cușcă, Harlow a plasat două mame fictive. O mamă era făcută din fire metalice și prevăzută cu o sticlă de lapte, astfel încât maimuța sugar putea suge și mânca. O altă mămică era concepută din lemn acoperit cu material textil, care o făcea să semene cu o mamă maimuță adevărată. Acest lucru, mama din cârpă moale, nu îi oferea maimuței copil nici un fel de aliment, era doar o statuie. Harlow, și multi alţi teoreticieni presupuneau că sugarii se vor ataşa de mama de metal hrănitoare și nu le va păsa prea mult de mama din pânză stearpă. Spre marea surpriza a oamenilor de ştiinţă, maimuţa nou-nascută a arătat o preferinţă foarte clară pentru mama din pânză şi şi-a petrecut cel mai mult timp cu ea. După cum putem vedea în această imagine, atunci când cele două mame au fost plasate în imediata apropiere, maimuţa nou-nascut a continuat să se țină de mama pânză, chiar și atunci când ajungea la laptele de la mama de metal. La început, Harlow a suspectat că puii făceau acest lucru probabil pentru că mamele erau reci. Ei încercau să se încălzească în brațele mamei pânză. El a montat deci un bec electric în interiorul mamei sârmă, care radia mai multă căldură decât mama pânză. Cu toate acestea, marea majoritate a puilor de maimuţă au continuat să prefere mama pânză. Concluzia la care a ajuns a fost că maimuțele și alte mamifere caută ceva mai mult în părinți decât doar nevoile materiale. Puii au de asemenea nevoi profunde psihologice și emoționale. Maimuțele chiar nou născute au crezut că mama care arăta ca o maimuță adevărată le poate oferi mai mult emotional decât o instalație de metal.
Pagina 279
Orfelinat băieți, MYRTLE STREET, 1885 (CREDIT STREETSOFLIVERPOOL. CO.UK) Studiile ulterioare i-au aratat lui Harlow că maimuțele orfan, care nu şi-au împlinit nevoile lor emoționale și psihologice, chiar dacă au primit mâncare, medicamente, apă și orice altceva, au devenit adevărate epave emoționale. Ele nu au reușit să se încadreze în societatea maimuțelor, au avut dificultăți de comunicare cu alte maimuţe si au suferit în mod constant niveluri ridicate de anxietate și agresiune. Concluzia la acesta şi la multe alte experimente a fost că maimuţele şi alte mamifere au nevoi și dorințe psihologice și emoționale care trec cu mult dincolo de cerințele materiale de bază: hrană, apă și sănătate. În cazul în care aceste nevoi emotionale si nu sunt îndeplinite, ele vor suferi foarte mult. În următoarele decenii, experimente și studii similare au arătat că acest lucru este valabil nu numai la maimuțe, dar şi la alte mamifere, la păsări şi chiar la oameni. Orfelinat de fete, MYRTLE STREET, 1885 (CREDIT STREETSOFLIVERPOOL.CO.UK) Experimentul lui Harlow asupra maimuțelor sugar a produs o revoluție în metodica creșterii copiilor. Între anii 1940 și '50, psihologii s-au specializat în studiul copiilor. Ei credeau iniţial că aceştia au nevoie doar de îngrijire materială. De exemplu, în orfelinatele de după al doilea război mondial din Europa trăiau sute de mii de copii orfani. Erau vremuri importante pentru orfelinate. În orfelinate, după cunoştinţele acelor vremuri, se luau măsuri pentru a separa copiii unul de altul și de contactul cu adulții, deoarece se temeau de boli. Ideea era că tot ceea ce copiii au nevoie este mâncare, apa şi medicaţie, cea mai mare amenințare fiind răspândirea epidemiilor în aceste orfelinate. Rezultatul a fost o rată mare a decesurilor, și chiar acei orfani care au supraviețuit au suferit traume psihologice. În 1950, '50 și '60, ca urmare a experimentului pe maimuţe, psihologii şi-au dat seama că mamiferele, inclusiv oamenii, au nevoi emoţionale care pot fi hrănite numai prin contactul direct cu alți membri ai speciei. Astăzi, logica creșterii copiilor, inclusiv a orfanilor, este exact opusă. Ei au nevoie de cât mai mult contact posibil cu alte persoane, să nu fie separaţi și izolaţi. Aceasta este acum metodologia acceptată cu privire la creșterea copiilor, atât a celor umani precum și a altor animale, cel puțin aproximativ mamifere. Cu toate acestea, agricultura industrială ignoră complet aceste constatari, atunci când vine vorba de creșterea animalelor cum ar fi vaci, porci și așa mai departe. Pagina 280
Hrănirea populației Agricultura industrială ridică o seamă de dileme etice şi morale. Ceea ce nu poate fi negat este contribuția imensă adusă productivităţii umane. În total miliarde de animale de fermă trăiesc astăzi ca parte a unui fel de linie de asamblare mecanizata și aproximativ 10 miliarde animalele sunt sacrificate în fiecare an de către agricultura industrială pentru a sprijini economia și stilul nostru bogat de viață. Tehnicile industriale din agricultură şi creșterea animalelor au dus la o creștere puternică a productivității agriculturii și în rezervele de alimente umane, împreună cu mecanizarea cultivării plantelor, de cultivarea de grâu, cartofi, orez, porumb și așa mai departe. Exploatarea industrială a animalelor constituie baza pentru întreaga ordine economică socială modernă. Înainte de industrializarea agriculturii, cele mai multe produse alimentare erau folosite pentru hrănirea animalelor de fermă și a agricultorilor. Doar un mic procent de alimente era disponibil pentru a hrăni profesori, preoți, birocrați și alţi lucrători din orașe. În consecință, în aproape toate societățile anterioare, țăranii reprezentau mai mult de 90% din populație, acest lucru a fost valabil până în secolul al 20-lea. Numai în urma industrializării agriculturii a fost brusc posibil ca un număr tot mai mic de fermieri să producă tot mai multe alimente pentru consumul oamenilor în orașe. De exemplu astăzi, în Statele Unite ale Americii, doar 2% din populație își câștigă existența în agricultură. Folosind metode industriale, cei 2% produc suficiente produse agroalimentare pentru a hrăni nu numai restul de 98% din populație, dar, de asemenea, pentru a exporta surplusul de alimente în restul lumii. Statele Unite ale Americii este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de alimente. Fără industrializarea agriculturii, revoluția industrială urbană în orașe și fabrici nu ar mai fi avut loc. Nu ar fi fost suficiente mâini și creiere pentru a popula fabricile și birourile din orașe. Utilajele agricole au permis tot mai multor oameni să se mute în orașe. Companiile şi birourile au fost capabile să absoarbă miliarde de lucrători noi care să producă ca rezultat şi mai multe produse. Oamenii s-au mutat de la sate la oraș, de la lucrul câmpului la lucrul în fabrici, iar fabricile au început să producă o avalanșă de produse noi. Oamenii din ziua de azi produc mult mai mult oțel, haine, mai multe case şi hoteluri decât oricând înainte. Ele produc, de asemenea, o colecție cu adevărat uluitoare de bunuri pe care nimeni nu şi le-ar fi imaginat anterior Pagina 281
cum ar fi telefoane și aparate de fotografiat și mașini de spălat vase. Potopul de produse noi a venit deodată, visele acumulate pe parcursul a mii de ani au fost înfăptuite brusc în câţiva zeci de ani. Prin urmare, pentru prima dată în istoria omenirii producţia de bunuri a început să depășească cererea. S-a creat astfel o problemă economică cu totul nouă, problema consumului. Când există atât de multe produse, cine are de gând să cumpere toate aceste lucruri noi?
Problema consumului Pentru a supraviețui, economia capitalistă modernă trebuie să crească producţia în mod constant. Dacă nu crește, economia se prabuşeşte, nu stă în loc. Cu toate acestea, nu e suficient doar să se producă tot mai și mai mult. Există toți oamenii care vin din sate la oraș, și care produc tot mai multe produse. Nu e de ajuns doar să se producă, cineva trebuie să le şi cumpere, altfel industriașii și investitorii vor da faliment. Pentru a preveni catastrofa, și a se asigura că oamenii vor cumpara mereu lucruri noi, indiferent de ce industrie le produce, a apărut o formă etică nouă. A fost o adevărată revoluție în etică, etica de consum.
Ce este consumismul? Petecirea pantalonilor Cei mai mulți oameni de-a lungul istoriei au trăit în lipsuri şi nevoi. În orice domeniu, nimic nu era niciodată de ajuns. Cumpătarea era principala etică a vremurilor. Oamenii credeau că a fi mulțumiți cu puținul pe care îl aveau este bine și a se complace în lux era ceva rău, doar oamenii răi și corupți se complăceau în lux. Un om bun ar fi trebuit să evite luxul, să nu arunce alimente, să lase farfuria goală indiferent ce punea mama în ea. Dacă pantalonii se rupeau, ei trebuiau peteciţi, nu aruncati. A fost o mare parte a moralității umane. Numai regii și aristocrații îşi permiteau să renunțe public la cumpătare și să etaleze bogății prin construcţia de palate și purtarea de aur și argint și haine de mătase și așa mai departe. Când revoluția industrială a rezolvat problema deficitului, ea a creat în schimb problema consumului. O nouă etică a revoluționat societatea, numită consumism (consumerism n.t.). Consumismul vede consumul a tot mai multor produse și servicii ca pe un lucru pozitiv. El încurajează oamenii să se răsfeţe, să se trateze cum se cuvine şi chiar să se sinucidă lent consumând prea mult. Cumpătarea este un soi de tulburare psihologică, o boală care ar trebui vindecată. Consumismul a lucrat din greu, cu ajutorul psihologiei populiste, Pagina 282
precum și a reclamelor, televizorului și așa mai departe pentru a convinge oamenii că răsfăţul de sine este ceva pozitiv, în timp ce frugalitatea, mulțumirea cu puțin este autoopresiune. Dacă dorim să cumpărăm haine noi, să-i dăm drumul, dacă dorim o mașină nouă, să luăm un împrumut de la bancă ca să o cumpărăm. Dacă dorim să mănâncăm tort, să dăm curs dorinţei. Ar trebui să ne tratăm bine, să ascultăm de pofte, dacă vrem ceva cu adevărat atunci să face orice ca să-l obţinem (go get it). Această mentalitate este consumismul. pantaloni rupţi arată ca esti prea indiferent ca să-ti pese. FOTOGRAFIA: MIKE Egerton / EMPICS SPORTURILE FOTO AGENCY Consumismul a reușit să transforme tot mai multe segmente ale populației umane din lume în consumatori agresivi. Cumpărăm nenumărate produse de care nu avem cu adevărat nevoie, pe care nu ni le putem permite și despre care, până ieri, nu știam că există. Producătorii proiectează de fapt în mod deliberat bunuri pe termen scurt și inventează tot felul de variante noi și inutile la produse perfect satisfăcătoare, pentru ca să putem achiziționa tot mai multe produse în fiecare an. Cumpărăturile, cam în ultimul secol, au devenit distracția preferată la tot mai mulți oameni. Bunurile de larg consum au devenit mediatori esențiale în relațiile dintre membrii familiei, soții, prieteni, părinți și copii. Dacă dorim să ne exprimăm sentimentele, trebuie să-i cumpărăm ceva prietenului, copilului sau părintelui dumneavoastră. Chiar festivaluri religioase, sărbători religioase, cum ar fi zilele dinaintea Crăciunului au devenit sărbători ale cumpărăturilor.
(CREDIT - IMAGINI ILYA Terentyev / Getty) Pagina 283
În Statele Unite, Ziua Memorială (Memorial Day) a fost inițial o zi solemnă pentru amintintirea soldaților căzuți în războaie mondiale în apărarea Statelor Unite. Astăzi, Ziua Memorială este petrecută de cei mai mulţi americani la cumpărături. Există vânzări de Ziua Memorială, şi pentru că știu că oamenii au timp liber în această zi, magazinele atrag populaţia cu reduceri speciale. Cred că-şi imaginează că cei care au murit pentru apărarea Statelor Unite au vrut cu adevărat ca populaţia să comemoreze sacrificiul lor mergând la cumparaturi pentru a dovedi că ei nu au murit în zadar. Ridicarea noii etici de consum se manifestă poate cel mai clar în piața produselor alimentare. Societăți agricole tradiționale trăiau într-o frică constantă de foamete și sărăcie. Astăzi, în lumea bogată, una dintre cele mai importante probleme de sănătate nu este foamea, ci obezitatea. Cel puțin în Statele Unite, săracii sunt mai în pericol de obezitate decât cei bogați, deoarece se îndoapă cu hamburgeri și pizza, în vreme ce bogații mănâncă salate organice și shake-uri de fructe. În fiecare an, populația Statelor Unite cheltuie mai mulți bani pe diete decât toţi banii de care ar fi nevoie pentru a hrăni toate persoanele flămânde din lume. Acest fenomen de a manca prea mult și apoi a face diete si exerciţii este de fapt o victorie dublă pentru consumism. În loc să mâncăm puţin, ceea ce ar duce la stagnare economică, pentru că nu ar fi nevoie de toate produsele alimentare produse, oamenii mănâncă mult prea mult, cumpără apoi produse dietetice și merg la sala de sport, contribuie astfel dublu la creșterea economică.
Capitalismul și consumism Cum putem împăca etica de consum cu etica capitalistă, în conformitate cu care profiturile nu ar trebui să fie risipite ci ar trebui să fie reinvestite în producție? La fel ca în epocile anterioare, există o diviziune a muncii, o separare a a eforturilor între elită și mase. În Europa medievală, aristocrații cheltuiau neglijenţi în lux, în vreme ce țăranii trăiau cumpătat şi nu-şi iroseau bani pe lucruri inutile. Astăzi rolurile pur şi simplu s-au inversat. Bogații au acum mare grijă de gestionarea activelor și a investițiilor, iar ceilalţi sunt ocupaţi cu cumpărarea pe credit a lucrurilor de care nu au neapărat nevoie și nici măcar nu și le pot permite. Pagina 284
"Consumul, asta e activitatea de bază a naţiunii. Uită baseball-ul, este consumul, ultima, singura şi cea mai sinceră esenţă a valorilor americane.. a cumpăra lucruri. Oameni care cheltuie bani pe care nu-i au pe lucruri de care n-au nevoie. Asta ca să-şi poată mări creditul de pe carduri şi să plătească o viaţă dobânzi de 18% pe un lucru care a costat 12.50. Şi nici măcar nu le-a mai plăcut când l-au dus acasă. Nu-i prea inteligent oameni buni“ George Carlin 1937 - 2008 Capitalismul și principiul etic al consumului sunt, prin urmare cele două faţete ale aceleiași monede. Ele sunt complementare, nu contradictorii. Bogații sunt ocupaţi să investească pentru a-şi maximiza profiturile, iar cei saraci sunt ocupaţi cu cumpăratul a tot ceea ce este nou. Noua etică este, prin urmare, o etică dublă, cu două porunci complementare. Porunca supremă a celor bogați e investeşte! Trebuie să investeşti banii, altfel îi pierzi! Porunca supremă pentru tot restul oamenilor e cumpără! Trebuie să cumperi mai mult! Chiar dacă nu ai suficienți bani pentru a cumpăra mașina, du-te la bancă, ia un împrumut, și cumpără mașina aia. Asta e porunca ta. Ăsta e rolul tău în economie. Acest etică capitalistă dublă este revoluționară în multe privințe. Cele mai multe sisteme etice anterioare din istorie, creștinismul, budismul sau confucianismul, erau o afacere foarte dură. Promiteau paradisul, dar numai în celor care puteau cultiva compasiunea și toleranța, numai dacă oamenii puteau învinge poftele, mânia, numai în cazul în care îşi depăşeau interesul lor mărunt, egoist. Acest lucru a fost prea greu pentru majoritatea oamenilor. Istoria etică de-a lungul a sute de ani este o istorie a unor idealuri minunate pe care nimeni nu le-a putut de fapt realiza. Cei mai mulți creștini nu l-au imitat pe Hristos, s-au comportat doar pe undeva asemănător. Cei mai mulţi budiști nu au reușit să urmeze învăţăturile lui Buddha. Cei mai mulţi confucianişti i-ar produce lui Confucius o explozie de furie dacă i-ar putea vedea cum se comportă. Ce este revoluționar la noua etică de consum capitalistă este că, pentru prima dată în istorie, majoritatea oamenilor pot face de fapt ceea ce ei îşi doresc să facă. Noua etică promite paradisul aici, pe Pământ, cu condiția ca cei bogați să rămână lacomi și să-şi petreacă timpul pentru a produce tot mai mulți bani, în timp ce masa de oameni îşi dă liber la pofte şi pasiuni și continuă să cumpere tot mai multe lucruri. Este de fapt prima religie din istorie la care adepţii fac în fapt ceea ce li se cere să facă. Bogații sunt ocupaţi să facă mai mulți bani, iar restul populației este ocupată cu consumul a tot mai multe lucruri. Cum putem fi siguri că vom obține cu adevărat paradisul în schimbul efortului nostru? În viața noastră personală, nu putem fi atât de siguri. Televizorul ne promite că vom trăi în paradis dacă cumpărăm tot ce ne lipseşte. Dacă nu suntem încă în paradis este pentru că încă ne lipseşte cel mai nou model de acest lucru sau acel produs sau serviciu. Deci, revoluția industrială a schimbat nu numai economia, ci de asemenea şi etica și moralitatea.
Pagina 285
Lecţia XV: O revoluţie permanentă. Revoluția industrială a deschis o eră a revoluțiilor permanente. Sistemul socio-politic modern târziu nu mai are o formă stabilă ci este într-o continuă schimbare. Stâlpii societăţii umane, familia și comunitatea apropiată, se fărâmițează gradual jurul nostru. Cum reuşesc oamenii să convieţuiască cu haosul şi vidul rezultat? Cum funcționează structurile sociale și politice fără garanţia stabilităţii? Este lumea din ce în ce mai violentă și periculoasă, sau este ea mult mai pașnică și mai sigură decât oricând înainte? În lecţia prezentă, Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim va urmări apariţia şi schimbările intime în structura comunitară și în nucleul familial
Schimbările globale DEFRIȘĂRI (credit descopera.ro) Am văzut că revoluția industrială a oferit omenirii controlul unei cantităţi enorme de energie și materii prime. Pe parcursul ei, omenirea s-a eliberat de dependența de ecosistemul înconjurător. Oamenii au reușit să taie păduri și jungle, să distrugă mlaștini, să devieze râuri spre zone inundabile, să construiască zeci de mii de kilometri de drumuri și căi ferate și să construiască orașe gigantice. Pe măsură ce planeta s-a ajustat capriciilor lui Homo sapiens, habitate întregi au fost distruse și numeroase specii de animale și plante au dispărut. În zilele noastre, continentele pământului susţin în total șapte miliarde de Homo sapiens. Dacă am pune toţi oamenii pe un cântar colosal, masa lor combinată ar fi de aproximativ 300 de milioane de tone. Dacă cântărim toate animalele domestice, vaci și porci și pui și așa mai departe, masa lor însumată ar fi de aproximativ 700 de milioane de tone. În schimb, dacă cântărim toate animalele sălbatice care au supraviețuit, pinguini, struți, lei, crocodili, balene, delfini și așa mai departe, nimeni nu stie exact cât de mult ar cântări împreună, dar se estimează a fi mai puțin de 100 de milioane de tone. Mai puțin de 10% din animalele mari ale lumii din toate oceanele și continentele combinate mai sunt animale sălbatice. Marea majoritate suntem noi, Homo sapiens și animalele domesticite înrobite. Cărțile pentru copii, filmele TV ne arată încă o lume plină de girafe, lupi, cimpanzei, elefanți, lei și așa mai departe. Dar lumea are în realitate foarte puține animale rămase.
Pagina 286
De exemplu în lume mai trăiesc doar aproximativ 80.000 de girafe faţă de 1,5 miliarde de bovine. Mai există doar 200.000 de lupi, comparativ cu 400 milioane de câini domestici. Doar 250.000 de cimpanzei faţă de aproximativ 7 miliarde Homo sapiens. Este deci evident că în zilele noastre Homo sapiens a cucerit lumea şi o controlează la modul absolut. Trebuie să remarcăm totuși o diferență între distrugerea ecologică pe care o provoacăm habitatelor naturale și plantelor și animalelor sălbatice și problema deficitului de resurse. Anterior dr. Harari a descris modul în care resursele disponibile sunt într-o continuă creștere. Profețiile apocaliptice care predică epuizarea resurselor energetice (peak oil n.t.) sunt cel mai probabil false. Din contră, îngrijorarea cu privire la distrugerea ecologică, procesul lent dar sigur prin care omenirea îşi distruge ecosistemul, este mult mai justificată. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, am putea avea la dispoziție resurse energetice enorme, dar în același timp cele mai multe dintre habitatele naturale ale lumii vor fi distruse și cele mai multe dintre speciile de animale și plante vor fi pe cale de dispariţie. (CREDIT .COM)
NATIONALGEOGRAPHIC
Distrugerea habitatelor și a speciilor ar putea pune în pericol chiar supraviețuirea lui Homo sapiens, în ciuda abundenţei de resurse și energie. Procesele globale, cum ar fi încălzirea globală, ridicarea nivelului oceanelor și poluarea tot mai extinsă a aerului, apei și pământului ar putea transforma planeta noastră într-un loc mult mai puțin primitor pentru genul nostru. Viitorul ar putea fi, prin urmare, o competiţie între avansul cunoaşterii umană și dezastrele naturale cauzate tot de noi. Pe măsură ce oamenii subjugă tot mai multe forțe ale naturii pentru a schimba ecosistemul potrivit nevoilor și capriciile noastre, acest proces ar putea fi cauza mai multe efecte secundare neprevăzute și periculoase, unul dintre ele este încălzirea globală. Nimeni nu şi-a dorit în mod expres aceasta, s-a întâmplat ca un efect secundar al procesului de dezvoltare. Pentru a opri aceste efecte secundare, vor trebui luate măsuri drastice. Vor trebui probabil operate schimbări și mai drastice ale ecosistemului, care vor genera la rândul lor alte şi alte efecte secundare. Mulți numesc acest proces distrugerea naturii, dar mai corect spus nu este o distrugere ci o schimbare. Natura în sine nu poate fi distrusă, poate fi numai schimbată. Specia poate deveni extinctă. Habitatele pot deveni complet diferite.
Creștere şi răspândire
Pagina 287
(CREDIT -. ICDN4.DIGITALTRENDS.COM) Acum 65 milioane de ani, un asteroid venit din spațiu a şters dinozaurii de pe faţa pământului, a schimbat complet faţa ecosistemului și a deschis drumul multor specii de mamifere. Astăzi, omenirea este pe cale să facă ceva foarte similar. Ecosistemul se schimbă. Mai multe specii sunt pe cale de dispariție și pot fi nimicite. Cu toate acestea, există organisme care întrevăd o fereastră foarte favorabilă în toate aceste schimbări. Șobolanii și gândacii, spre exemplu, prosperă. Poate că șobolanii vor continua progresul și vor evolua în a deveni șobolani super-inteligenţi, iar peste 65 de milioane ei vor controla Planeta. Se vor uita înapoi cu recunoștință la distrugerile cauzate de omenire, care au deschis drumul controlului planetei. Similar modului cum ne gândim noi astăzi la asteroidul care a distrus dinozaurii ca ceva favorabil nouă. creşterea populaţiei între 1750 2050 (credit andreivocila.wordpress.com) În prezent e mult prea devreme pentru a vorbi despre dispariția lui Homo sapiens. În ultimii 200 ani, populația umană a fost într-o continuă creștere, ca niciodată înainte. În anul 1700, înaintea începerii Revoluției Industriale, planeta întreţinea aproximativ 700 de milioane de oameni, în anul 1900 erau 1,5 miliarde de oameni. În 2000 erau deja 6 miliarde de oameni, iar astăzi am depăşit 7 miliarde. Până în clipa prezentă, suntem departe de pericolul dispariţie. Din contră, devenim tot mai numeroşi. Pe măsură ce ne-am eliberat de echilibrul şi forțele naturale, am devenit tot mai supuşi forțelor industriei moderne și guvernelor. Ne pasă mai puțin de natură și ciclurile naturale de ploaie, soare, vară, iarnă, iar guvernele și industria pot mai mult decât oricând să ne schimbe. Revoluția industrială a deschis calea unui şir lung de schimbări şi experimente Pagina 288
de inginerie socială și, de asemenea, la o serie lungă de schimbări nepremeditate în viața de zi cu zi a oamenilor și a mentalitatăţii umane. Modificări pe care nimeni nu le-a vrut sau anticipat s-au întâmplat pur și simplu.
Ritmul de viață Anotimpuri Un exemplu din ultimii 200 ani este înlocuirea ritmurilor agriculturii tradiționale cu programul industrial, precis şi monoton. Agricultura tradițională depindea de ciclurile naturale și de creșterea organică. Cele mai multe societăți nu aveau ceasuri și calendare exacte. Aceasta deoarece nu îi interesa decât alternanţa naturală zi și noapte, mișcarea soarelui și ritmul natural al anotimpurilor și al creşterii plantelor. Pentru cea mai mare parte a istoriei, nu a existat o zi de lucru uniformă, repetarea aceluiași lucru în fiecare zi de-a lungul unui an întreg. Sarcinile oamenilor se schimbau drastic de la un sezon la altul. Oamenilor erau atenţi la soare, dacă soarele apărea pe cer era un semn al schimbării anotimpurilor. Oamenilor nu le pasau de ora exactă sau de an. Nu știau ce oră era sau în ce an trăiesc. Prin contrast, industria modernă are mai puțin de-a face cu soarele și anotimpurile și mult mai mult cu un program regulat și uniform. Pentru a lămuri de ce, dr. Harari compară o cizmărie medievală cu o fabrică modernă. În atelierul medieval, fiecare cizmar producea întregul pantof de la talpă la cataramă. Dacă un cizmar întârzia la muncă, el nu bloca defel activitatea altor cizmari. Pe de altă parte, într-o fabrică de încălțăminte modernă cu o linie de asamblare de pantofi, fiecare lucrător are o sarcină mică în procesul de producere al pantofului. Dacă un lucrător care operează să zicem mașina cu numărul 5 dintr-un total de 20 de mașini doarme prea mult, toţi ceilalţi lucrători sunt de asemenea încetiniţi sau opriţi. Pentru a preveni astfel de probleme, lumea într-o fabrică industrială modernă trebuie să lucreze în conformitate cu un orar foarte precis.
Calendare şi oraruri Revoluția industrială a transformat calendarul și linia de asamblare într-o bază a producției industriale și practic a întregii game de activităţi umane, pentru că toate celelalte activități umane au copiat și s-au adaptat la metodele de producţie din fabrici. La scurt timp după ce fabricile au început să impună un orar strict, școlile au adoptat de asemenea metoda orarului. Oamenii au importat metoda industrială de producție în școli, care au fost iniţial gândite ca nişte fabrici de producere de cunoştinţe și lucrători. Oamenii şi-au spus că copiii mici trebuie să se obișnuiască și să trăiască în conformitate cu un program strict pentru că acelaşi lucru vor trebui să-l facă în calitate de adulți, așa că era foarte bine ca Pagina 289
aceste obiceiuri să fie deprinse de la vârstă fragedă. Aceeași logică a influenţat spitale, penitenciare, magazine și alte direcţii ale vieții moderne, toate au început să opereze după un program precis. Un element esențial în răspândirea calendarului a fost transportul public. Pentru că muncitorii aveau nevoie să ajungă la fabrică exact la ora 8 dimineața, trenul sau autobuzul trebuia să ajungă la poarta fabricii cu cel puțin cinci minute mai devreme, la 7:55 dimineața . Chiar și o întârziere de câteva minute îi făcea pe unii muncitori să întârzie la muncă, să dăuneze producției și, probabil, unii muncitori puteau fi chiar concediaţi pentru că au întârziat.
Industria și scurgerea timpului Trăsură de poştă într-o furtună NEWMARKET HEATH, Suffolk, 1827 Unul dintre efecte a fost apariția de orare precise în transporturi pentru care nu a fost înainte niciodată cazul. Primul orar din istoria Marii Britanii a fost publicat în 1784. A fost orarul unui serviciu de transport care conecta diferite orașe din Marea Britanie. Specifica numai ora plecării, nu şi ora de sosire, probabil pentru că nimeni nu putea spune cât de mult i-ar lua unui cal și unei căruţe pentru a merge de la Londra să zicem până la Birmingham. Mai important, fiecare oraș din Marea Britanie a acelor vremuri, precum şi în restul lumii, avea propria ora locală. Ora locală în Liverpool sau Glasgow putea fi diferită de ora din Londra cu până la o jumătate de oră. De exemplu, atunci când în Londra era ora 12, în Liverpool era poate 12:20 iar în Canterbury 11:50 sau invers. Deoarece nu existau telefoane, radiouri, televizoare și nici trenuri rapide sau maşini, nimeni nu putea ști că exista o diferență între timpul din Londra și cel din Liverpool, și nimănui nu îi păsa. Când trenurile au început să se conecteze orașe diferite din Marea Britanie și când au apărut orarele, aceste diferenţe au devenit o problemă. Observatorul Regal CERCETATORI GREENWICH © ȘTIINȚĂ FOTO BIBLIOTECA / FOTO, INC. În 1847, companiile feroviare britanice au organizat o conferință, și s-au pus de acord că începând cu acel moment, orarele la trenuri vor fi în funcție de timpul Observatorului Greenwich de lângă Londra. În anii următori, tot mai multe instituții au început să urmeze exemplul companiilor de tren, adoptând timpul Greenwich, până când în cele din urmă în anul Pagina 290
1880, guvernul britanic a făcut pasul fără precedent în istoria omenirii de a legifera că toate orarele din Marea Britanie trebuie să urmeze timpul unic din Greenwich. A fost pentru prima dată în istorie când o întreagă naţiune a adoptat un timp unic și a obligat populația să trăiască în conformitate cu un ceas artificial și nu în funcție de ritmul local dat de răsăritul și apusul soarelui. După acest început modest s-a creat o rețea globală a orarelor care sincroniza activitățile oamenilor din întreaga lume, până la cele mai mici fracțiuni de secundă.
Dominaţi de ceasuri Pentru a se asigura că toată lumea funcţionează pe baza aceluiaşi timp, ceasuri portabile ieftine şi precise au devenit omniprezente. Orașele antice nu deţineau aproape nici un ceas. Orașele medievale europene aveau de obicei un singur ceas în tot orașul. Era un ceas mecanic gigant montat pe partea de sus a turnului situat de regulă central în piața orașului. Ceasurile de turn erau notoriu inexacte, dar pentru că nu existau alte ceasuri ca să le contrazică, erau corectate doar cu mare efort. Într-o casă a zilele noastre, o familie simplă are probabil la dispoziție mai multe ceasuri decât o întreagă țară medievală. Oamenii au ceasuri pe telefoane mobile, ceasuri deșteptătoare alături de paturile lor, ceasuri pe pereti, în bucătărie, în camera de zi. Ceasurile sunt aproape peste tot într-o casă modernă. Oamenii obişnuiţi verifică ceasurile de zeci sau chiar sute de ori în fiecare zi. Aproape tot ceea ce facem este în funcție de un program precis. Mulți oameni se trezesc dimineața nu atunci când o doresc și nu la răsăritul soarelui, ci atunci când sună ceasul. Apoi au nevoie sa manance ceva așa că iau un mic dejun semipreparat din congelator și îl dezgheață în cuptorul cu microunde timp de exact 50 secunde pe ceasul cuptorului cu microunde. Apoi, merg să se spele pe dinţi, mulți oameni au periuțe de dinți electronice, care spală timp de trei minute și apoi produce un sunet pentru a ne informa că cele trei minute au trecut. Trenul sau autobuzul pleacă exact la 07:40 dimineața din stație, după servici oamenii merg poate la o sală de sport pentru o oră, fiind informaţi de un pager când a trecut exact o oră. Spectacol lor preferat începe la ora 19:00, la fiecare cinci sau șapte minute spectacolul este întrerupt de reclame care costă 1000 de dolari pe secundă şi sunt introduse la momente precise. Întreaga noastră zi se derulează în conformitate cu un astfel de program precis. Chiar și atunci când mergem la psiholog sau la terapeut să ne plângem despre presiunea din viețile noastre, sesiunea de terapie durează de obicei exact 45 de minute. După 44 minute și 50 secunde, terapeutul, chiar dacă suntem în mijlocul celei mai interesante poveste despre mama noastră, el sau ea va spune că asta e, suntem în criză de timp, să continuăm acest lucru în sesiunea următoare. E doar una dintre multele revoluții aduse în mentalitatea vieții de zi cu zi de către Revoluția Industrială.
Prăbușirea familiei Pagina 291
Însă cea mai importantă schimbare adusă de Revoluția Industrială este prăbușirea familiei și a comunităţii și înlocuirea ei de către stat și pieţe ca principalii regizori ai vieții umane. După câte ştim, din cele mai vechi timpuri încă de acum mai multe milioane de ani, oamenii au trăit mereu în comunități strânse, ale căror membri erau legaţi unul de altul prin legături strânse de familie. Revoluția Cognitivă în urmă cu 70.000 ani și Revoluția Agricolă nu au schimbat asta, ele au sudat doar familiile și comunitățile împreună în triburi, orașe, regate și imperii. Fuziunile nu au distrus familia și comunitatea care au continuat să fie cărămida de bază a tuturor societăților umane. Puteam trăi într-un oraș, imperiu sau regat, dar structura de bază, unitatea de bază a vieții era familia sau comunitatea locală. Revoluția Industrială, pe de altă parte, a reușit, în puțin mai mult de două secole, să spargă aceste blocuri în atomi, în indivizi. Cele mai multe dintre funcțiile tradiționale ale familiei și comunității au fost cedate în ultimele două secole statului sau pieţelor. Înainte de revoluția industrială, viața de zi cu zi a majorității bărbaților și femeilor era dominată de nucleul familial, la care se adăuga familia extinsă, mătuși, unchi precum şi comunitatea locală. Cei mai mulți oameni lucrau în întreprinderi de familiale, cum era ferma sau atelierul. Dacă familia ta era săracă și nu avea fermă sau atelier, lucrai pentru vecini sau pentru cineva din comunitatea ta. (CREDIT - COLLEGELIFESTYLES.ORG) Familia nu era numai principala sursă a muncilor, ci era de asemenea şi furnizor de protecție socială şi de tratament în caz de boală. Dacă deveneai bolnav, familia avea grijă de tine, dacă îmbătrâneai, familia te susținea. Copiii tăi erau cel mai bun fond de pensie pe care l-ai fi putut avea. Dacă cineva murea de tânăr şi lăsa în urmă copii mici, atunci familia avea grijă de orfani. Dacă doreau să-ţi construieşti o casă, îi rugai pe veri și unchi să te ajute. Dacă vroiai să deschizi o afacere, tot familia îţi furniza cunoștințele și bani necesari. Dacă doreai să te căsătoreşti, sau chiar dacă nu doreai să te căsătoreşti, familia alegea ea pentru tine sau cel puțin îţi verifica soțul sau soaţa dorită. Dacă intrai în dispută cu cineva nu exista poliție care să se ocupe de chestiune. Trebuia să te bazezi tot pe ajutorul familiei, dacă conflictul era prea grav sau dacă apărea o problemă în care familia nu te putea ajuta atunci comunitatea locală era cea care venea în ajutor pentru a încerca să rezolve problema, nu regele sau împăratul.
Schimbul de servicii (CREDIT -BARTERQUEST.COM) Comunitatea oferea ajutor pe baza tradițiilor locale, și punea Pagina 292
bazele unei economii locale de favoruri reciproce, o economie foarte diferită de legea cererii și ofertei care guvernează piețele libere de astăzi. De exemplu, într-o comunitate medievală de modă veche, dacă vecinul tău avea nevoie de cineva să aibă grijă de oile sale, sau vroia să-şi construiască o casă și avea nevoie de ajutor, îţi cerea ajutorul și tu il dădeai. După un timp, când aveai tu la rândul tău nevoie de ajutorul lui, atunci vecinul te ajuta fără nici un fel de plată. Nobilul local îţi putea cere ţie și vecinilor din sat să-l ajutaţi în construcţia castelului fără a plăti nimic în schimb. În schimb, puteai conta pe nobil să te apere împotriva tâlharilor şi a invadatorilor. Din nou deci, nu era o piață liberă cu cerere și ofertă, era un alt fel de economie. Viața satelor implica multe tranzacţii, dar foarte puține plăți. Nu plăteai pentru cele mai multe dintre lucrurile necesare, cele mai multe nu trebuiau cumparate. Existau piețe în sensul modern al cuvântului în care puteai cumpăra lucruri de la oameni pe care nu îi știai, dar foarte puține lucruri se cumpărau astfel. Oamenii fabricau singuri sau cu ajutor de la vecini cele mai multe lucruri de care aveau nevoie. În piețe cumpărai poate doar 10% dintre lucruri, condimente rare și haine, servicii de avocați, medici și așa mai departe. Mehmed al VI-lea, ultimul sultan statului otoman, 1922 Erau şi atunci regate și imperii complexe care aveau sarcini importante cum era ducerea războaielor, construirea de drumuri, precum și construirea de palate și biserici. Pentru aceasta, regii impozitau cetățenii și îi plăteau pe soldați și muncitori. Cu toate acestea, cu foarte puține excepții, cei mai mulţi dintre regi și împărați nu interveneau în viața de zi cu zi a familiei și comunității. Cei mai mulţi regi nu puteau nici măcar face acest lucru, chiar dacă ar fi vrut să decidă cum să-ți trăiești tu viața. În economiile tradițional-agricole era prea puțin surplus care să hrănească un aparat de funcţionari guvernamentali, polițiști, profesori, medici sau asistenți sociali. Prin urmare, cei mai mulţi conducători nu aveau pur și simplu resursele pentru a crea sisteme de protecție socială în masă, asistenţă medicală, sisteme de învățământ, școli, spitale și așa mai departe. Lăsau toate aceste chestiuni în mâna familiei și a comunității. De multe ori regilor le lipseau nu numai banii pentru un astfel de proiect, dar şi infrastructura de transport și comunicații, fără de care era imposibil să intervină în treburile comunităților izolate. Mulţi regi şi conducători preferau să renunțe chiar la cele mai elementare funcții şi prerogative regale, cum ar fi colectarea impozitului sau justiţie, permiţând astfel comunităților să gestioneze la scară locală strângerea impozitelor și dreptatea. De exemplu, acum doar 200 de ani, în Imperiul Otoman, răzbunările de familie era folosite ca act de justiție, lege și ordine în locul unei forțe de poliție imense și tribunale imperiale. Dacă spre exemplu vărul tău ucidea pe cineva, atunci familia persoanei ucise putea să ucidă pe cineva din familia ta Pagina 293
drept represalii. Logica era că fiecare familie avea obligaţia să-şi controleze membri. Familiile erau încurajate să-şi controleze membri pentru a reduce nivelul violenţei. Cucerirea manciuriană a Chinei Imperiul Ming din China a domnit între secolul 14 şi al 17-lea. Populația era organizată în aşa numitul sistemul Baojia. Fiecare zece familii erau grupate într-un grup numit Jia și fiecare zece Jia constituiau un Bow. Atunci când un membru al unui Bow comitea o infracțiune, ceilalți membri Bow puteau fi pedepsiţi pentru asta. În special bătrânii, pentru a preveni o pedeapsă colectivă, aveau grijă de ce făceau oamenii din comunitatea lor pentru a preveni încălcarea legii. Similar, impozitele erau ridicate la nivel de Bow şi nu individual. Împăratul putea impune o taxă și era responsabilitatea bătrânilor Bow să evalueze situația economică a fiecărei familii și să determine cât de mult impozit putea plăti fiecare Jai și fiecare familie. Ce este astăzi e reglementat de funcționari de stat, în China imperială era făcut de bătrâni locali și lideri de familie. Multe regate și imperii erau prin urmare văzute ca un soi de rachetă mare de protecție, similar mafiei de astăzi ca funcţie. Mafia locală percepe taxă de protecție în schimbul promisiunii că nu te va ucide și te va proteja de mafia din cartierul următor. Era exact ceea ce ofereau regii și împărații de-a lungul istoriei. Nu furnizau învățământ, sănătate și bunăstare și toate celelalte lucruri pe care așteptăm astăzi de la guverne. Viața era controlată de familie și de comunitate mai mult decât de state și piețe. Nu era întotdeauna o alegere bună, familia și comunitatea putea oprima membri nu mai puțin brutal decât statele moderne și piețe moderne de astăzi. Dinamica internă era de multe ori plină de tensiune și violență, dar o altă opţiune nu exista.
John D. Rockefeller JR. Si John D. Rockefeller. (credit VIGILANTCITIZEN.COM) Nimeni nu putea trăi în afara familiei sau comunităţii. Acum 300 de ani, cineva care indiferent de motiv îşi pierdea familia sau comunitatea era ca şi mort. Fără familie sau comunitate nu exista un loc de muncă, nimeni să aibă grijă de tine dacă aveai nevoie de bani sau te îmbolnăveai, sau aveai nevoie de protecție. Toate aceste lucruri erau stabilite de către familii și comunități. Existau deloc sau foarte puțini polițişti, asistenți sociali, școli de stat și învățământ obligatoriu. Pentru supraviețuire trebuia gasită rapid o familie sau comunitate alternativă. Pagina 294
Băieți și fete care fugeau de acasă puteau cel mult spera să devină slugi în familii noi. Dacă nu îi dorea nimeni, băieții și fetele abandonaţi de protecția familiei mai aveau doar două locuri în care să meargă. Băieţii puteau deveni soldaţi în armată, fetele prostituate într-un bordel. Nu exista protecţia unui organism social de stat. (CREDIT ILLINOISOBSERVER.NET) Toate acestea s-au schimbat dramatic după începutul revoluției industriale, în ultimele două secole. Revoluția Industrială a dat puteri imense pieţelor și a furnizat statului noi mijloace de comunicare și transport: radio, televiziune, căi ferate și așa mai departe. Bogăția creată de revoluția industrială a permis guvernelor să angajeze o armată. Nu doar de soldați, ci de profesori, polițiști, asistenți sociali, vameși și alți angajați guvernamentali. Pe măsură ce piața și statul a început să folosească noile posibilităţi, a descoperit că încercările de a controla direct viața oamenilor erau blocate de structurile de familie și comunitate. Acest nou pol de putere nu era pe placul bătrânilor din familii și a liderilor comunităților. Tocmai de aceea, părinți și bătrâni ai comunității erau reticenți în a permite tinerei generații să fie îndoctrinaţi într-o educație naționalistă în școli de stat. (CREDIT - ARCTICCOMPASS.BLOGSPOT.FR) De asemenea, nu le era pe plac nici ideea de a lăsa copiii să fie încorporați în armate, sau să lase tânăra generație să părăsească satele și să migreze la orașe pentru a lucra în fabrici. Pentru a depăși aceste obstacole, statul și piața au încercat în repetate rânduri să slăbească legăturile tradiționale de familie și comunitate. De exemplu, statul a forţat aplicarea legii prin polițişti pentru a stopa răzbunările familiale și pentru a opri violența în familie și comunitate. Similar, piața a început să intervină în afacerile familiilor și comunităților pentru a convinge oamenii să urmeze modelul de piață şi nu tradițiile de familie sau ale satului lor. A fost dificil, pentru că familia şi comunitatea erau construcţii foarte solide. Pentru a sparge cu adevărat nucleul familial și al comunității, statul și piața au avut nevoie de cineva din interior pentru a-i ajuta. Aveau nevoie de cineva în interiorul familiei care să lupte împotriva familiei, cineva din interiorul comunității care să uneltească împotriva comunității. Acest cineva a fost individul.
Statul binefăcător Pagina 295
Statul și piața în secolele 19 și 20 a abordat oamenii cu o ofertă care nu putea fi refuzată. Le-a propus să devină indivizi. Ce înseamnă să devină indivizi? Ei bine, înseamnă libertate faţă de influenţa părinților și a bătrânilor comunității. Te poţi căsători cu cine vrei! Nu trebuie să ceri permisiunea părinților tăi pentru a te căsători. Poţi ocupa orice loc de muncă îl doreşti. Chiar dacă bătrânilor din comunitate nu le place, nu contează, poți face oricum ce vrei. Nu trebuie să-i întrebi pe bătrânii comunităţii. Poți trăi unde doreşti. Nu-ti place satul? foarte bine.. pleacă de acolo! Du-te la oraș în cealaltă parte a țării. E în regulă. Dacă nu poţi veni în fiecare săptămână la cina de familie, nu contează. Nu mai eşti dependent de familia și de comunitatea ta. Cine va avea deci grijă de tine? Noi vom avea grijă de tine, noi, statul și piața. Vom avea grijă de tot ce ai nevoie, tot ceea ce îţi oferea înainte familia şi comunitatea. Noi îţi vom oferi locuri de muncă. Noi îţi vom da educație. Vom stabili un sistem de sănătate, un sistem social, o piaţă de muncă cu tot ce ai nevoie. Noi îţi vom da chiar și pensie și asigurări, astfel încât să nu mai depinzi de familie și de comunitate. În literatura romantică , individul este frecvent prezentat ca un luptător împotriva statului și a pieței, dar înţelegerea este complet greșită. Este exact opusul a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Statul și piața sunt de fapt mama și tatăl individului și individul nu poate supraviețui, și nu ar fi putut apărea fără ajutorul statului și a pieței. Piața astăzi este cea care oferă indivizilor muncă, asigurare, pensie. Dacă doreşti să studiezi o profesie anume, nu trebuie să contezi pe sprijinul familiei tale, vei învăţa în școli plătite de guvern sau colegii sponsorizate de piață. Dacă doreşti să deschizi o afacere, nu mai depinzi de familie, banca îţi va împrumuta bani. Dacă doreşti să construieşti o casă, nu trebuie să mai ceri ajutorul verilor tăi, te duci la o companie de construcții și ea construiește pentru tine. Dacă nu poţi plăti compania de construcții atunci banca îţi va oferi un împrumut sau guvernul îți va da o ipotecă. Dacă izbucneşte un conflict violent în jurul tău, nu mergi la unchi sau tată sau la bătrânii comunității pentru protecţie, ci te duci la poliție, chiar dacă eşti amenințat de cineva din interiorul familiei tale. Dacă ești bolnav, nu mai ești dependent de familie și nici de comunitate. Există un sistem de sănătate de stat cu spitale și clinici conduse de piață pentru a avea grijă de tine. Dacă ai nevoie de tratament non-stop, poţi angaja o asistentă medicală, probabil o străină dintr-o altă parte a lumii, şi el sau ea va avea grijă de tine în moduri în care puțini oameni îl așteaptă de la proprii copii.
Individualitatea (CREDIT - ACG.RU) Similar, autorităţile fiscale taxează individuli, nu comunitățile ca un întreg. Nimeni nu se aşteaptă la un impozit comun cu vecinii. Organele de protecţie a legii ne tratează acum ca Pagina 296
indivizi. Nu mai eşti pedepsit pentru crima vărului tău, ești pedepsit doar pentru greşelile private, ca o persoană independentă. Nu numai bărbații adulți, dar și femeile și copii sunt tot mai mult priviţi de către stat și piață ca indivizi. Pentru cea mai mare a istoriei, femeile erau considerate o proprietate a familiei şi a comunităţii. Statele și piețele moderne au transformat din ce în ce mai mult femeile în persoane cu drepturi legale și independente dpdv economic. Femeile pot deține acum conturi bancare, pot decide cu cine să se căsătorească și chiar să aleagă să divorțeze de soții lor și să trăiască pe cont propriu, fapt de neconceput în multe societăți cu puţin timp în urmă. Eliberarea individului de sub controlul familiei și comunității a făcut de asemenea lumea mai vulnerabilă la influenţa statului și a pieței. Suntem azi mult mai puțin constrânşi să facem ce spune tatăl nostru sau mai marele satului. Dar suntem mai mult decât oricând la dispoziţia guvernului și a oamenilor de afaceri din marile corporaţii. În societățile tradiționale, statul și piața avea probleme în a dicta oamenilor ce să facă, pentru că familia și comunitatea proteja oamenii de astfel de intervenții. Acum, în epoca modernă, statul și piața pot interveni în viața noastră într-o măsură mult mai mare din cauza slăbirea structurilor de familie și comunitare. A meritat deci? Stau oamenii de astăzi mai bine, sau mai rău decât predecesorii lor? E foarte greu să răspundem, indiferent ce credem despre acest proces, mai ales că persoane diferite cred lucruri foarte diferite. Cu ce putem fi cu toţii de acord este faptul că transformarea s-a petrecut uimitor de repede. Pe parcursul a milioane de ani, oamenii au trăit în calitate de membri ai unor comunități apropiate, familiale. În ultimele mii de ani s-au ridicat orașe, regate şi imperii. Ele erau încă compuse din familii și comunități. În zilele noastre, în doar două secole de la 1800 încoace, am devenit membri alienați ai unor state și piețe. (CREDIT - LIB.STORE.YAHOO.NE) Familiile nu au dispărut, sunt încă importante. Statul și piețele au preluat cele mai multe funcţii economice și politice, dar au lăsat totuşi familiei funcţii emoționale importante. Familia modernă trebuie încă să acopere restul nevoilor noastre intime, romantice și sexuale pe care statul și piețele nu le pot încă oferi. Totuşi, chiar şi aici, familia este supusă la presiuni continue. Piața dictează într-o măsură tot mai mare modul în care oamenii îşi desfășoară relațiile lor romantice și viața sexuală. Dacă în structura tradițională familia era principalul pețitor, astăzi piața este ceva care modelează preferințele romantice și sexuale, şi ne Pagina 297
ajută să ne îndeplinim fanteziile romantice şi sexuale. Înainte mireasa şi mirele se întâlneau în camera de zi la una dintre familii în timp ce părinții discutau posibilitatea căsătoriei. Banii treceau de obicei din mâinile unui tată în mâinile altui tată și asta pecetluia înţelegerea. Astăzi, căutarea unui partener se face în cafenele, baruri și pe internet, puse toate la dispoziţie de piață. Banii trec din mâinile cuplului în mâinile chelneriței din cafenea. Şi mai mulți bani sunt transferaţi în conturile bancare ale designerilor de modă, managerilor de săli de gimnastică, dieteticieni, cosmeticieni, chirurgi plastici și așa mai departe care ne ajută să găsim partenerul potrivit, în căutarea perpetuă a persoanei cât mai apropiată posibil de idealul de frumusete programat tot de piață. (CREDIT - EMPOWERINGPARENTS.COM) Statul supraveghează mult mai atent relațiile de familie decât oricând înainte, în special relațiile între părinți și copii. În lumea modernă, părinții sunt obligați să-și lase copiii să fie educați de către stat. Părinții care sunt abuzivi sau violenţi cu copiii lor pot fi amendaţi de către stat. Dacă este nevoie, statul are legitimitatea şi puterea de a închide ambii părinți sau de a-i lua pe copii și a-i transfera la familii adoptive. Până nu mult timp în urmă, ideea că statul ar trebui să împiedice părinții din a-şi bate sau umili copiii suna ridicol, imposibil chiar. Ar fi fost imediat respinsă, pentru că în majoritatea societăților autoritatea părintească era sacră. Respectul și ascultarea părinților era unul dintre principiile cel mai apreciat al societății umane. În majoritatea societăților tradiționale, părinții puteau face aproape orice vroiau cu proprii copii, inclusiv să ucidă nou-nascuţi. Daca un copil apărea pe lume și un părinte nu-l vroia sau famila nu avea bani să-l întreţină, puteau să-l ucidă. Sau puteau să vândă copiii ca sclavi, sau să-i căsătorească cu cine pofteau ei. TEHANI ȘI Ghada CU soții lor. (CREDIT HTTP://AMANPOUR.BLOGS.CNN.COM/) Părinții puteau pune fiica lor de doar 12 ani să se mărite cu un bărbat necunoscut de 50 de ani, doar pentru că acesta le-a dat părinților bani sau oi, capre. Era acceptat. Astăzi, autoritatea părinților se dizolvă treptat. Statul adoptă legi care limitează ce pot face parinţii cu copiii lor. Mecanismele culturale propagă libertatea copiilor faţă de părinți în emisiuni TV și filme. Eliberarea copiilor de impunerile părinților devine un principiu fundamental. În China tradițională, ascultarea părinților era valoarea socială numărul unu. În vestul modern și în tot mai multe părți ale lumii, părinții apar tot mai des ca simpli slujitori ai copiilor lor. Indiferent de ce fac părinţii pentru viaţa copiilor, nu este niciodată de ajuns. În psihologia vestică modernă se obișnuiește să se dea vina pe părinți pentru tot ceea ce nu merge bine în viața copiilor. În sala de judecată freudiană, atunci când discuţi cu un psiholog despre viaţă, părinții au Pagina 298
la fel de multe șanse de a fi achitaţi ca într-un proces spectacol stalinist; nu au absolut nici o șansă. tatuajele gangsterilor Yakuza Comunitatea istorică nu a dispărut nici ea complet. Oamenii au evoluat de-a lungul a milioane de ani ca parte a unor triburi. Fără a fi înlocuită de altceva, comunitatea lumii moderne nu putea să dispară complet. Oamenii trebuie să se simtă încă parte a unui grup, a unui trib. În multe părți ale lumii, comunitățile apropiate, intime au dispărut, și au fost înlocuite nu cu tipuri noi de comunități intime, ci cu comunități naționale și de piață. Acum, ce este de fapt o comunitate intimă? Nu înseamnă colectivitatea prietenilor virtuali de pe Facebook. Este un grup de oameni pe care îi cunoşti foarte, foarte bine. Îi cunoşti de ani de zile. I-ai văzut cum reacţionează în toate situațiile posibile. Le cunoşti caracterul și mai important decât viața de zi cu zi, însăşi supraviețuirea ta depinde de ei. Ei sunt membri tribului. Poate să nu-ţi placă prea mult de ei. Însă nu te poți trezi dimineața și să pleci pur şi simplu ca să rupi legăturile cu ei. Este deci foarte diferit de ceea ce numim astăzi comunitate. Astfel de comunități devin foarte rare. Avem multe comunități pe Internet, dar putem supraviețui fără ele. Identitatea persoanelor în ziua de astăzi se bazează ori pe identificarea cu statul, care devine comunitatea lipsă, sau cu poziția lor pe piață, piața devine comunitatea lor. Identificarea cu statul este numită naționalism. Oamenii din lumea modernă se identifică mai puțin ca aparținând unei anumite familii comunităţi, sat sau trib sau aşa ceva, să zicem cele 100 de persoane pe care le cunosc. În fapt ei se identifica tot mai mult cu statul și națiunea lor. Un israelian va spune că este israelian, chiar dacă nu i-a întâlnit niciodată pe ceilalţi 99% israelieni. Îşi imaginează a fi parte a unei comunităţi. Mai remarcabilă este identificarea noastră cu piața. Oamenii din întreaga lume îşi construiesc tot mai mult identitatea ca aparținând anumitor triburi de consum. Poate sună ciudat, dar suntem înconjuraţi de numeroase astfel de exemple de triburi de consum. Pagina 299
(CREDIT - / I.TELEGRAPH.CO.UK) De exemplu fanilor vedetelor de cinema sau ai cântăreților, cum ar fi Madonna. Fanii Madonna sunt de fapt un trib consumator. Ei se definesc în mare măsură prin ceea ce cumpără şi ce consumă. Ei pot cumpăra bilete la concerte Madonna, CD-uri, postere, tricouri, tonuri de apel și, prin urmare, se definesc prin ceea cumpără şi consumă. În mod similar, fanii Manchester United sunt de asemenea un trib de consum. Vegetarienii în mare parte sunt şi ei un trib de consum. Se definesc prin ceea ce cumpără pentru a mănca sau prin ceea ce nu cumpără pentru a mânca. Ecologiştii, care sunt foarte atenți cu ce cumpără şi consumă, sunt de asemenea un trib de consum. Sunt definiţi de ceea ce consumă. Identitatea de piață este foarte importantă pentru oameni. O vegetariană germană ar putea prefera să se căsătorească cu un vegetarian francez și nu cu un carnivor german pentru că identitatea ei ca un vegetarian, ca cineva care nu consumă produse din carne, este mai importantă decât identitatea națională.
Structuri sociale caricatură a D. PEDRO (liberali ) și D. MIGUEL (absolutiști), (18311834). (CREDIT - APH.PT) Revoluțiile ultimelor două secole, în special declinul familiei și al comunității, precum și ridicarea statului și a pieţelor a fost foarte rapidă şi radicală. A fost atât de brusc încât a reușit să schimbe aspectul fundamental al ordinii sociale. În mod tradițional, ordinea socială, indiferent de aparenţe, era inflexibilă, rigidă. Ordinea implica stabilitate și continuitate. Revoluții sociale erau rare, mai degrabă excepții. Cele mai multe transformări în societatea umană era rezultatul acumulării de numeroşi pași mici de-a lungul deceniilor și a secolelor. Prin urmare, oamenii au ajus să presupună că structura Pagina 300
socială este ceva inflexibil și veșnic. Familiile și comunitățile se puteau lupta pentru a-şi schimba locul în structura socială, dar ideea că s-ar putea schimba structura în sine era de negândit. Oamenii aveau tendința de a se împăca cu status quo-ul, cu felul în care funcţionau lucrurile, declarând că chiar dacă nu le place ordinea socială, aşa a fost ea dintotdeauna şi aşa va fi pentru totdeauna. Pe parcursul ultimelor secole, ritmul schimbărilor sociale a devenit atât de rapid încât caracterul ordinii sociale s-a schimbat radical, a ajuns să fie ceva într-o continuă schimbare, ceva foarte flexibil şi dinamic. proteste revoluționare în februarie 1917 Wikimedia Când vorbim despre revoluțiile moderne, ne gândim în primul rând la anumiți ani ca fiind revoluționari, să spunem anul 1789: revoluția franceză, 1848: revoluțiile de eliberare, sau 1917: revoluția comunistă din Rusia. În realitate, pe parcursul ultimului secol sau două, fiecare an a fost revoluționar, societatea s-a schimbat tot timpul. De aceea orice încercare de a defini caracteristicile societății moderne este ca şi încercarea de a defini culoarea unui cameleon. Singura caracteristică de care putem fi siguri este schimbarea constantă. Oamenii s-au obișnuit cu schimbarea. Cei mai mulți dintre noi vedem astăzi societatea și ordinea socială ca pe ceva flexibil, ceva care se poate ingineri și îmbunătăți din toate privinţele. Oamenii spun că ar trebui să schimbăm asta sau alta, sau ne putem face griji cu privire la modificările care pot duce în rău, dar toată lumea acceptă ca fapt în sine că societatea se schimbă tot timpul. Nimeni nu-şi imaginează că în anul 2050, lumea, societatea umană, vor fi la fel ca și astăzi, toată lumea se așteaptă că lumea va fi foarte diferită. Marile dezbateri sunt despre cum ar trebui să fie ea și dacă schimbările ce ne aşteaptă vor fi bune sau rele (Ray Kurzweil n.t.). Dar este evident pentru aproape toata lumea că lumea în 40, poate chiar în 20 de ani va fi foarte diferită de lumea de astăzi.
Pacea mondială Chiar dacă ordinea socială umană a devenit volatilă, ea a devenit în paralel din ce în ce mai liniștită. Neam putea aștepta ca atâtea schimbări și revoluții care au avut loc în lume și societate să aducă cu ele mai multă violenţă. De fapt, cel puțin în ultimele decenii, pe măsură ce ritmul schimbării a crescut, lumea a devenit gradual mai pașnică decât oricând înainte. Violențele sunt mai puţine decât în orice moment anterior în istorie, cel puțin de la revoluția agricolă încoace, cu o marjă foarte largă. În primul rând, scădere violenței a fost provocată de prăbușirea structurilor de familie și a comunităților locale în paralel cu creșterea puterii statului. Poate sună greu de crezut, Pagina 301
pentru că ziarele şi televiziunile sunt pline de crime și asasinate și așa mai departe, să nu mai vorbim de războaie. Încă există într-adevăr multă violență în lumea de azi. Dr. Harari nu susţine că nu mai există nici un fel de violență, ci că lumea este mult mai puțin violentă decât oricând înainte. Avem aici două lucruri foarte diferite. Dacă dorim să evaluăm nivelul violenței în lume ca un întreg de-a lungul timpului, cititul ziarelor care descriu crime nu ne va fi de prea mare ajutor. Avem nevoie să aflăm dacă, în medie, atunci când punem sute de milioane de oameni împreună, dacă există astăzi mai multe cazuri de crimă decât erau acum 100, sau 1000, sau acum 10.000 de ani. ( CREDIT CPRONLINE.COM) Trebuie să urmărim statisticile, nu cazurile individuale. O statistică foarte interesantă se referă la procentul de decese violente faţă de toate decesurile din lume. În anul 2000, războaiele au provocat un total de 310.000 de decese. Criminalitatea a ucis alţi 520.000. Deci, împreună în anul 2000, 830.000 de oameni au murit ca rezultat al violenței umane, un număr considerabil! Fiecare dintre victime este o lume distrusă, o familie ruinată, prieteni răniţi, rude devastate. Cu toate acestea, trebuie să ne uităm la aceste numere dintr-o perspectivă macro-istorică, a întregii lumi pe parcursul a sute de ani. Din această macro-perspectivă vedem că cele 830.000 victime ale violenței în anul 2000 reprezintă doar 1,5% din totalul decesurilor din acel an. În acelaşi an, un total de 56 de milioane de oameni au murit în întreaga lume din toate celelalte cauze împreună. Pentru a pune lucrurile în perspectivă să reținem că în anul 2000, aproximativ 1,260,000 de oameni au murit din accidente rutiere, mult mai mulţi decât ca urmare a violenței, și 815.000 de oameni s-au sinucis. Cifrele pentru anul 2002 sunt chiar mai surprinzătoare. În 2002 au murit un total de 57 de milioane de oameni. Numai 172,000 de oameni au murit în război, și 569,000 de oameni au murit rezultat al crimelor violente. Deci un total de 741,000 de oameni au murit de violență umană în 2002. În schimb, 873.000 de oameni s-au sinucis. Se pare că în anul după atacurile 9/11, în ciuda poveştilor despre terorism și război și așa mai departe, omul mediu a fost mult mai probabil să se sinucidă decât să fie ucis de un terorist, soldat, dealer de droguri sau vreun alt criminal.
Violența locală
Pagina 302
KABARDIANS În cele mai multe părți ale lumii, oamenii de astăzi se bucură de o protecţie de invidiat faţă de violența umană, pe care strămoșii noștri şi-ar fi putut-o doar cu greu imagina sau visa. În cele mai multe părți ale lumii, (nu toate) oamenii merg la culcare fără să se teamă că în miezul nopţii vreun trib sau sat vecin îi vor înconjura și îi vor captura pe toţi sau îi vor răpi ca să-i vândă ca sclavi. Călătorim din loc în loc cu tot mai puțină frică de a fi ucis, răpit, piratat sau orice altceva. Cursul de pe Coursera este filmat în Tel Aviv. Dr. Harari nu trăiește în Tel Aviv, ci într-un mic sat de lângă Noul Ierusalim. Când filmează acest curs, el trebuie să călătorească 40 minute spre Tel Aviv. El se poate teme de un accident de mașină, dar nu că în mijlocul drumului dintre Ierusalim la Tel Aviv, o bandă îi va opri mașina ca să-l răpească și să-l vândă ca sclav sau să-l ucidă. Cu 100 de ani ăn urmă, sau în urmă cu 500 ani, în același loc, sub conducerea Imperiului Otoman, oamenii trăiau cu această teamă permanentă. Când cineva pleca din Ierusalim și călătorea spre portul Jaffa, el sau ea știa că era posibil că pe drum el va fi jefuit, ucis sau răpit și vândut ca sclav. Astăzi, în cele mai multe părți ale lumii oamenii nu se mai gândesc la asemenea eventualităţi, pentru că e foarte puțin probabil ca un astfel de lucru să se întâmple. Declinul violenței, creșterea nivelului de securitate se datorează în primul rând creșterii puterii statului. Certuri tribale, conflicte locale din LIBIA (CREDIT DW.DE) De-a lungul istoriei, cea mai multă violență a decurs din certuri şi conflicte locale, între familii și comunități. Violența era în cea mai mare parte locală. Chiar și astăzi, criminalitatea locală este mult mai periculoasă decât războaiele internaționale. Așa cum am văzut în statisticile de mai sus, în anul 2002 172.000 de oameni au murit în războaie internaționale, inter-statale, dar 569.000 de oameni au murit ca urmare a crimelor violente în comunitățile mici și familii. Când statele nu existau încă, și societatea era organizată și controlată numai de către familii și comunități, nivelurile violenței era mult mai mare decât astăzi. Un indicator folosit Pagina 303
frecvent pentru nivelul violenței pune următoarea întrebare: la o populație de 100.000 de oameni, câți dintre ei pot fi ucişi într-un an de către o altă persoană? Astăzi, în locuri precum Europa de Vest, Australia, Japonia, deci pentru fiecare 100.000 de australieni sau japonezi, doar unul este ucis într-un an de către un alt om. În New York, rata este de aproximativ șapte oameni uciși în fiecare an, pentru fiecare 100.000 de New York-ezi. În Detroit, capitala criminalităţii din Statele Unite, aproximativ 50 de persoane sunt ucise în fiecare an la fiecare 100.000 de oameni. Este considerată o cifră mare pentru violenţă și inacceptabilă. În schimb, în societățile antice ale agricultorilor simpli, care nu erau organizați politic altfel decât de comunitatea locală, circa 400 de persoane erau ucise violent în fiecare an la fiecare 100.000 de oameni. Este de opt ori mai mult decât în Detroit-ul de astăzi. Pe măsură ce regatele și imperiile au devenit mai puternice, ele au redus treptat violența locală. Regilor și împăraților nu le plăcea când criminali locali le ucideau supușii care ar fi trebuit să plătească impozite și să îi servească în armată și așa mai departe. Când statele și piețele au devenit tot mai puternice în epoca modernă şi comunitățile locale și familiile au slăbit în putere, rata violenței a scăzut chiar mai mult. Astăzi, media pentru întreaga lume este de numai nouă crime pe an pentru fiecare 100.000 de oameni și cele mai multe dintre aceste crime au loc în locuri în care statul este foarte slab, cum ar fi Somalia și Afganistan și părți din Columbia și Mexic.
Crime de stat si razboaiele
(CREDIT - HUFFPOST.COM) Un stat puternic nu este întotdeauna ceva bun. Un stat puternic poate produce multe rele și există destule cazuri în care statele îşi folosesc puterea pentru a-şi ucide proprii cetățeni. Astfel de cazuri rezonează profund în memoria colectivă. În secolul 20, zeci de milioane, dacă nu chiar sute de milioane de oameni au fost uciși de forțele de securitate ale propriului stat. Totuși, dacă privim lucrurile din perspectivă macro-istorică, statisticile despre miliarde de oameni de-a lungul a sute de ani, este destul de evident că instanțele și forțele de poliție ale statului au ridicat probabil nivelul de securitate și au scăzut nivelul violenței. Aceasta în ciuda excepţiilor notorii, atunci când ele erau folosite pentru a ucide și oprima cetățenii propriului stat. E vorba despre scăderea violenței interne, comparat cu violența între state. E vorba de cazurile în care statul şi-a folosit puterea pentru a reduce violența în interiorul granitelor sale. Ce se poate spune atunci despre conflictele între state? Chiar dacă acceptăm că puterea statului crează mai multă securitate în interiorul Pagina 304
granițelor statului, nu cumva această garanție aduce de fapt cu sine mai multă violență între state, războaie internaționale? În mod surprinzător, răspunsul este nu. Cel puțin după 1945, violența internațională a scăzut chiar mai repede decât violența internă. Astăzi, violența internațională este la un minim al tuturor timpurilor. Nu a existat niciodată o perioadă în istorie în care comunitatea internațională să fi fost la fel de pacifistă cum este astăzi.
Prăbușirea imperiilor europene (CREDIT GLOBALSECURITY.ORG) Scăderea violenței internaționale s-a produs în două direcţii fundamentale. În primul rând, în prăbușirea relativ pașnică și rapidă a imperiilor europene, iar în al doilea rând, în faptul că țările independente care au înlocuit imperiile europene au luptat puține războaie majore între ele. Să urmărim în primul rând prăbușirea imperiilor europene. În 1945, lumea era condusă de imperiile câtorva națiuni europene, în special Marea Britanie, Franța și Rusia. Pe parcursul a câteva decenii, imperiile s-au prăbușit și au fost înlocuite cu state independente. Aceasta, desigur, nu este prima dată în istorie când imperiile s-au prăbușit. Dar ceea ce este unic la prăbușirea imperiilor europene a fost pe lângă rapiditate, faptul că s-a produs relativ pașnic și organizat. Prăbușirea imperiilor europene a fost de fapt cel mai mare transfer de putere din istorie. Niciodată înainte nu s-a mai transferat atât de repede atâta putere din mâinile unui grup de oameni în mâinile unui alt grup de oameni. Dacă mergem înapoi în 1945, vom vedea că un grup mic de oameni din Londra, Paris și Moscova și mai multe alte capitale europene deţineau controlul aproape al întregii lumi. Londra controla Nigeria, Kenya și India și ceea ce este numim astăzi Bangladesh, Pakistan și Malaezia și așa mai departe. Parisul controla ceea ce astăzi sunt țările independente Senegal, Vietnam și Cambodgia și așa mai departe. În doar câteva decenii, Londra, Paris, Amsterdam și Moscova au transferate cele mai multe competențe lor în mâinile noilor elite și guverne independente din New Delhi în Lagos în Ho Chi Minh City și așa mai departe, care conduc şi acum aceste ţări. (-GLOBALSECURITY.ORG CREDIT) Transfer de putere nu s-a produs doar pe o scară foarte largă și în doar câţiva zeci de ani, dar s-a făcut în cele mai multe cazuri întrun mod relativ ordonat și pașnic. De-a lungul istoriei, imperiile nu a cedat niciodată benevol la puterea Pagina 305
lor. La orice rebeliune, imperiul îşi folosea toată forţa pentru a zdrobi revolta cu pumn de fier. Chiar și atunci când imperiile deveneau prea slabe pentru a supraviețui, ele nu renunțau la putere de bunăvoie, și foloseau orice portiţă rămasă pentru a se agăţa de puterea lor pentru câțiva ani în plus, pentru a întârzia colapsul. Când imperiul se prăbușea în cele din urmă, era înlocuit de cele mai multe ori de un haos sângeros, de forțe rivale care luptau pentru moștenirea imperiului. De exemplu, în secolul al cincilea, când Imperiul Roman a slăbit, romanii nu a renunţat de bună voie la imperiu. Au încercat să păstreze controlul până în ultimul minut. Când Imperiul Roman s-a prăbușit în cele din urmă, a fost înlocuit cu o luptă teribilă și sângeroasă pentru controlul teritoriilor care au aparținut anterior imperiului. Tot felul de popoare, franci, goți și vizigoții, precum și vandalii și așa mai departe, au luptat feroce unul cu altul, pentru moștenirea romană. Acest proces s-a repetat de ori de câte ori un imperiu mare s-a prăbușit. (CREDIT IMG.PHOTOBUCKET.COM)
-
Din 1945 încoace, când au simțit că au devenit prea slabe pentru a supraviețui, majoritatea imperiilor au renunțat la putere relativ pașnic și ordonat. Procesul de colaps imperial a decurs în linişte nu în totalitate, dar în cea mai mare parte. Imperiul Britanic este un exemplu bun. În 1945, Marea Britanie controla aproximativ un sfert din lume și un sfert din oamenii lumii. Există ţări unde britanicii au încercat să rămână la putere cu ajutorul armatei, și de asemenea alte locuri în care după retragerea britanicilor a izbucnit violența, cum ar fi Palestina, Cipru sau India. Dar, în cele mai multe cazuri, Imperiul Britanic s-a retras nu din cauza unei revolte pe care nu o putea supune, ci pentru că conducătorii imperiului au ajuns la concluzia că sunt prea slăbiţi pentru a continua. Deliberat și de bună voie, ei au transferat puterea unor elite locale noi și în cele mai multe cazuri steagul britanic a fost dat jos și steagul țării independente a fost arborat în locul său. A apărut un nou stat, fără un război sângeros, fără a ucide milioane de oameni, un stat cu granițe și identitate independentă şi relativ sigură. Nu s-a întâmplat așa în toate cazurile, dar în cele mai multe cazuri. Violența a fost încă prezentă când imperiul britanic s-a prăbușit, dar în comparație cu media istorică, în comparație cu ce sa întâmplat în istorie când s-au prăbușit marile imperii, retragerea britanică a fost un exemplu de pace și ordine.
Pagina 306
Un exemplu și mai remarcabil este prăbușirea Imperiului sovietic din Rusia, la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Cu toate conflictele erupte în Balcani, în Caucaz și în Asia Centrală, putem spune cu siguranţă că niciodată în istorie un imperiu de o astfel de anvergură nu a dispărut atât de repede, în termen de doar doi ani, atât de liniștit și într-o manieră atât de ordonată. Imperiul sovietic în 1989 nu a suferit nici o înfrângere militară, cu excepția înfrângerii din Afganistan, care a fost ceva minor și nu ar fi putut provoca prăbușirea unui imperiu atât de mare. Declinul Imperiului Rus sovietic nu a fost similar Imperiului Roman care s-a prăbușit din cauza presiunii hoardelor de germani, huni și barbari invadatori. Nimeni nu a invadat Imperiul sovietic în 1989. În mod similar, nu a existat nici revoltă serioasă împotriva Imperiului sovietic. Nu a fost o campanie de nesupunere civilă cum a fost cea a lui Mahatma Ghandi în India contra britanicilor. Nimeni nu a luptat contra sovieticilor, cu o excepție, mișcarea Solidarităţii din Polonia. Mișcarea de Solidaritate a eșuat. Lech Walesa a condus o campanie de nesupunere civilă în Polonia, una dintre țările care au apartinut imperiului sovietic. Dar, din nou, cu tot respectul, nu a fost cauza prăbușirii imperiului sovietic. Sovieticii în 1989, nu numai că nu trebuiau să se confrunte cu o invazie din afară sau o rebeliune din interior, ci controlau în continuare cea mai mare și mai puternică armată din istorie. Aveau milioane de soldați, zeci de mii de tancuri și avioane, submarine și nave, precum și destule arme nucleare pentru a nimici întreaga omenire de mai multe ori. Pagina 307
Armata roșie, armata sovietică, precum și celelalte armate din Pactul de la Varșovia din blocul comunist au rămas loiale Moscovei. Dacă Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul conducător sovietic, ar fi dat ordinul, armata roșie ar fi făcut tot ceea ce ar fi trebuit. Să deschidă chiar focul contra civililor, a rebelilor, a tuturor demonstranților. Deci, nu exista nici o presiune pentru elita sovietică, cum a fost cazul romanilor, care au fost învinși și nu au avut suficient aparat militar ca să reziste. Ce s-a petrecut a fost că elita sovietică și regimurile comuniste din întreaga majoritatea țărilor din Europa de Est, cu excepția României și Serbiei, au ales să se desprindă din Imperiu de bună voie și pașnic. Când au văzut că comunismul nu funcționează, elitele nu au ales să folosească puterea militară ca să păstreze în funcțiune sistemul și să subjuge pe oricine ar fi încercat să li se opună. Au ajuns la concluzia că sistemul nu a funcţionat în modul dorit, și au decis de bunăvoie și pașnic să renunțe la putere. Niciodată atât de multă putere nu a fost cedată de atât de puțini oameni. Oamenilor le place să dea vina pe conducerea sovietică pentru multe, dar ar trebui să le dea credit cel puțin pentru faptul că au avut integritatea, simțul moral şi responsabilitatea etică să desființeze imperiul lor pașnic. În istorie, atât de multă putere nu s-a mai transferat niciodată înainte la atât de puțini oameni. Pentru Premiul Nobel pentru Pace, Dr. Harari l-ar nominaliza pe Gorbaciov și elita sovietică, pentru că au cedat de bunăvoie la atâta putere colosală fără a provoca multe probleme. Ceea ce este și mai remarcabil, sau la fel de remarcabil este faptul că, Gorbaciov şi colegii sai au renunțat în 1989 nu numai la imperiul sovietic, un imperiu relativ nou, înființat de către Stalin după al doilea război mondial. Primirea țarului Rusiei la Kremlin (credit Wikimedia) De asemenea, ei au au renunțat la Imperiul Rus, un imperiu mult mai vechi care a fost înființat de Ţari în secolele anterioare. În același timp, conducerea sovietică a renunțat la controlul țărilor din Europa de Est şi a permis de asemenea imperiului rus să se prăbușească, teritorii să se fragmenteze pe care Ţariii le-au cucerit cu un secol, două sau trei secole mai înainte, cum ar fi Ucraina, Lituania și Estonia, colhozuri, Asia Centrală, Kazahstan și Uzbekistan. Tuturor acestor zone, cuceririle țarilor din secolul al 18-lea și al 19-lea, conducerea sovietică le-a permis să obțină independența față de Moscova, faţă de Imperiul Rus.
Schimbări pașnice
Pagina 308
Imperiul britanic și cel francez la 1920 (CREDIT - Wikimedia) Prăbușirea imperiilor britanic, francez, rus și a celorlalte puteri europene s-a produs în cea mai mare parte pașnic. Ele au făcut locul nu la haos, ci la zeci de state independente. Când francezii și britanicii au părăsit Africa și Asia, zeci de state independente noi au ocupat ceea ce a fost anterior Imperiul Britanic și francez. În mod similar, atunci când imperiul sovietic s-a prăbușit, fapt care ar fi putut crea numeroase oportunități pentru războaie de frontieră între statele noi, cele mai multe dintre noile state ale lumii, precum şi cele mai multe state din lume, în general, au fost remarcabil de pașnice, remarcabil de dezinteresate de război pe parcursul ultimelor decenii. Din 1945, nu se mai invadează alte state în scopul de a le cuceri și înghiți. Astfel de cuceriri erau pâinea și untul istoriei politice din vremuri imemoriale. Doar aşa s-au stabilit cele mai mari imperii si cei mai mulţi conducători și populații așteptau ca lucrurile să rămână aşa. Lumea se aştepta ca împăratul unui alt regat să-i poată invada, să le înfrângă armata, să le cucerească teritoriul, să-i subjuge și anexeze la împărăția sau imperiul lor. Acest lucru nu se mai întâmplă în cele mai multe părți ale lumii. Campaniile de cuceriri, cum erau cele romane, asiriene, mongole sau otomane nu mai pot avea loc astăzi niciunde în lume.
Pagina 309
Din 1945, nici o țară independent recunoscută de Organizația Națiunilor Unite nu a mai fost cucerită și șteasă de pe hartă de altă țară. Nu s-a mai întâmplat niciodată. Războaie internaționale limitate apar încă periodic și milioane mor încă astăzi în războaie, dar chiar și astfel de războaie limitate nu mai sunt normalitate.Se petrec în mai multe locuri și perioade, dar nu sunt norma care caracterizează toate regiunile lumii. Când ne gândim la o zonă care este pașnică, să zicem Europa, cu toate democrațiile și țările bogate, ea este o zonă pașnică. Dar aceeaşi pace caracterizează multe alte părți ale lumii, cum ar fi, de exemplu, America de Sud. Deseori, când oamenii îşi imaginează politica Americii de Sud, ei nu o văd ca fiind foarte liniștită. Văd imagini de Juntas, generali militari care conduc lovituri de stat, revoluții și lupte violente pentru controlul țării. Acest lucru poate fi adevărat în politica internă, dar un fapt surprinzător este faptul că America de Sud în timpul secolului 20 deci vreme de mai bine de o sută de ani, a fost un loc uimitor de liniștit în ce priveşte războaiele internaționale. Ultimul război grav între țările din America de Sud a fost războiul Peru-Ecuador în anul 1941. O navă a Marinei peruviene, în apele ecuadoriane în timpul conflictului. (WIKIMEDIA) Înaintea a fost războiul Bolivia-Paraguay, din 1932 şi 1933. Înainte de asta, războiul serios anterior a fost în 1884, între Chile, pe de o parte și Bolivia și Peru pe de altă parte. Acest lucru înseamnă că, vreme de 130 ani am văzut la sfârșitul acestui război între Chile și Bolivia și Peru în 1884. Singurele două războaie internaționale grave de atunci au fost la sfârșitul anilor 1930, 1940. A mai fost un alt război celebru în America de Sud, războiul din Insulele Falkland, în 1982, care a implicat o țară din afara Americii de Sud, Marea Britanie. Chiar dacă luăm războiul din Insulele Falkland în considerare, doar trei războaie în 130 ani într-o zonă atât de mare cât America de Sud este o realizare uimitoare. De asemenea, lumea arabă este rareori văzută ca o zonă liniștită în lume. Dar după ce țările arabe au câștigat independența față de imperiile europene, o singură dată o țară arabă a invadat teritoriul unui alt stat într-o încercare de cucerire. A fost invazia Kuweitului de către Irak în 1990. Au fost destul de multe ciocniri de frontieră între țările arabe, de exemplu între Siria și Iordania în 1970. Au existat multe intervenții armate ale unui stat arab în treburile altuia. De exemplu, sirienii au intervenit în Liban de-a lungul a mulți ani. Și au fost multe războaie civile și revolte și revoluții în țările arabe. Cu toate acestea, nu au existat războaie internaționale pe scară largă între statele arabe, cu excepția invaziei Kuweitului de către Irak în 1990. (CREDIT - Wikimedia) Acest fapt este uimitor dacă îl comparăm cu politica din cea mai mare parte a lumii până în ultimele decenii . Chiar dacă lărgim perspectiva și urmărim nu doar lumea arabă ci întreaga lume musulmană, țări precum Iran, Turcia, Indonezia și Pakistan. În întreaga lume musulmană a ultimelor decenii, a existat un singur caz de război internațional major grav între două state musulmane; războiul Iran-Irak în anii 1980, asta e tot. În afară de invazia Kuweitului de Pagina 310
către Irak și războiul dintre Irak şi Iran nu mai avem alte exemple în care o țară musulmană încearcă să cucerească o alta. Nu a fost nici un război major între să zicem, Turcia și Iran, sau între Indonezia și Malaezia, sau între Pakistan și Afganistan. Au fost multe razboaie civile, multe revoluții, multă violență internă, dar la nivelul politicii internaționale, de război internațional, lumea musulmană din ultimele decenii este remarcabil de liniștită. În Africa lucrurile nu sunt tot atât de roz. Dar chiar și aici, majoritatea conflictelor erau războaie civile, revoluții și răscoale. De când statele africane şi-au câștigat independența față de imperiile europene în anii '60 și '70, foarte puține au invadat o țară vecină, în speranța de a o cuceri, sau să cucerească o parte semnificativă a acesteia.
Ce înseamnă pacea reală? În mod cu totul surprinzător, când oamenii aud astfel de veşti minunate, de pace în lume, în loc să reacționeze cu bucurie și fericire, cei mai mulți reacționează cu neîncredere și chiar furie. Un contra-argument comun este că probabil trăim o perioadă de pace relativă în lume în ultimele decenii, dar au mai existat astfel de perioade de-a lungul istoriei. De exemplu, Europa între 1871 și 1914 a trăit o perioadă de pace relativă, puține războaie internaționale și totul s-a terminat destul de prost. S-a încheiat cu primul război mondial. Toate perioadele anterioare de pace din istorie s-au încheiat cu războaie. Oamenii spun că e tot posibil să avem câteva decenii de pace, dar următorul război mare, al treilea război mondial ne așteaptă după colț. Dr. Harari subliniază faptul că nu putem spune ce se va întâmpla în viitor, nimeni nu poate garanta că al treilea război mondial nu va erupe în 2020 sau 2040. Dar pacea pe care lumea o trăieşte astăzi este foarte diferită de pacea tuturor perioadelor pașnice anterioare din istorie, deoarece cuvântul "pace" are două semnificații distincte și foarte diferite. Prima este pur și simplu lipsa războiului. Dacă nu există nici un război între două state, noi spunem că cele două ţări sunt în pace. Acest fel de pace s-a repetat în perioadele anterioare ale istoriei. De exemplu în Europa, între 1871 și 1914 spunem că a fost pace, pentru că nu a izbucnit nici un război. Războiul lipsea, așa că a fost pace. Acest tip de pace este foarte fragil. O lege de fier a politicii internaționale de-a lungul istoriei decretează că la fiecare două formațiuni politice apropiate, care sunt în prezent la pace, există o ipoteză după care ele vor merge la război în termen de un an. Această lege s-a aplicat des de-a lungul istoriei. În Europa sfârșitului de secol 19, Germania și Franța în 1899 erau la pace, dar exista un scenariu plauzibil pentru un război între Germania și Franța în 1900. Similar, în Evul Mediu, dacă în 1300 Anglia și Franța erau la pace, exista un scenariu probabil ca în termen de un an cele două ţări vor fi în război. Acest lucru a fost valabil si pentru China antică, și Grecia antică și Mesopotamia antică și pentru toate celelalte perioade ale istoriei. Dacă Sparta și Atena erau la pace în 450 î.Hr., exista un scenariu plauzibil că ar fi în război la 449 BC. În zilele noastre, omenirea a rupt această lege pentru prima dată în istorie. Astăzi, cuvântul "pace" a căpătat un nou sens. Noua pace nu înseamnă lipsa războiului ci înseamnă neverosimilitatea unui război, imposibilitatea unui război. Pacea reală, tipul avut astăzi în lume, nu este atunci când nu izbucneşte nici un război. Pacea reală este atunci când războiul este imposibil, de neconceput, de neimaginat. Oamenii de știință și cercetătorii disting acestă nouă formă de pace, pentru că în lume nu a existat niciodată Pagina 311
înainte o astfel de pace. Pentru majoritatea țărilor din lumea de astăzi nu există nici un scenariu plauzibil care să conducă la război pe scară largă în termen de un an. Ce ar putea provoca un război în 2014 între Franța și Germania, sau între Japonia și China, sau între Brazilia și Argentina? Nu există nici un scenariu credibil pentru o astfel de ipoteză. Pot să existe ciocniri minore la frontiere, spre exemplu poliția de frontieră din Brazilia poate trage câteva focuri spre poliția de frontieră argentiniană din cauza unei neînțelegeri, și se poate produce un incident internațional, dar un război adevărat ar implica divizii blindate ale armatei braziliane care să mărşăluiască la porțile Buenos Aires și bombardiere argentiniene care să pulverizeze cartiere întregi din Rio de Janeiro și Sao Paulo. Un astfel de război este de neimaginat în 2014. Când spunem că guvernul brazilian se întâlnește pentru discuţii ce privesc bugetul pentru anul viitor, 2014, ministrul brazilian de apărare nu se ridică să spună: stop! Trebuie să punem deoparte câteva miliarde de dolari în eventualitatea în care, anul viitor, vom dori să cucerim Argentina, Uruguay deci trebuie să avem astfel de rezerve. Dacă ar face-o, colegii lui ar crede că a înnebunit. Acesta este noul sens al păcii, nu razboiul care nu se întâmplă, ci faptul că războiul este pur şi simplu de neconcepu. Există excepții, țări precum Israel și Siria, sau Etiopia și Eritreea. Ne-am putea imagina un război care să erupă între Siria și Israel anul viitor. Ministrul israelian de aparare se poate ridica în discuțiile privind bugetul să spună, așteptați un minut, ce facem dacă apare un război cu Siria anul viitor. Dar în cele mai multe cazuri astfel de lucruri nu se întâmplă. Unele persoane susţin că este foarte naiv să credem că lumea este într-o nouă eră a păcii. Nu putem spune cu siguranţă ce va întâmpla în cinci sau zece ani sau poate 20 de ani. Dar chiar această naivitate este fascinantă. Oamenii, guvernele și companiile îşi duc viața, fără a-şi imagina vreodată posibilitatea unui război serios. Faptul că oamenii pot fi atât de naivi este în sine o dovadă pentru cât de pașnică a devenit lumea.
Cum am realizat "pacea" Oamenii de știință au încercat să explice această evoluție fericită în multe feluri. Au scris cărți și articole. Principalele teorii sau factori care contribuie la noua eră a păcii vor fi prezentate pe scurt. Cel mai important factor este prețul războiului care a crescut dramatic. În prezent, un război pe scară largă este extrem de costisitor, din cauza daunelor mari pe care un războiul le provoacă și mai presus de toate daunele pe care armele nucleare le pot provoca. Premiul Nobel Ultim pentru Pace, dacă ne-am gândit că Mihail Gorbaciov ar fi un pretendent pentru el, apoi principalii săi concurenți sunt fizicienii care au inventat bomba atomică și armele nucleare. Armele nucleare au făcut prețul războiului atât de mare încât a condus țări să nu se mai angajeze în război, în special în războaie majore între superputeri pentru o poziție hegemonică în lume. Astfel de războaie între superputeri majore cu arme nucleare s-ar transforma in sinucidere colectivă. Nici o naţiune nu poate ieşi victorioasă după un război nuclear între superputeri, nu ar exista decât învinşi. Pe măsură ce prețul războiului a crescut, profiturile de pe urma războiului au scăzut oferindu-ne al doilea motiv pentru pacifismul zilelor noastre, declinul în profituri. Pentru cea mai mare parte a istoriei, regi, împărați și sultani se puteau îmbogăți prin cucerirea, jaful și anexarea teritoriilor inamice. Cea mai mare avere de-a lungul istoriei a fost bogăția materială, cum ar fi terenuri, vite, sclavi, aur și așa mai departe. Pentru că era o Pagina 312
bogăție materială, era relativ ușor de cucerit, prădat sau ocupat. Se putea cuceri cu ușurință o mină de aur, sau un câmp de grâu. Astăzi însă, bogăția în lume constă mai mult în capital uman, în cunoaștere, în structuri economice sociale complexe, cum ar fi bănci și corporații. Acestea sunt sursele de bogăţie astăzi în lume, nu câmpuri și minele de aur. Prin urmare sunt foarte greu de cucerit, prădat sau anexat. Dr. Harari ia exemplu statului California. California, chiar și fără restul Statelor Unite, este unul dintre cele mai bogate zece state din lumea de astăzi. Bogăția din California a fost inițial construită pe baza minelor de aur. Goana după aur de la mijlocul secolului al 19lea a transformat California dintr-un teren al nimănui, arid şi greu de locuit, într-o mare putere economică și un centru politic mondial. Astăzi, minele de aur din California joacă un rol periferic în economia din California. Mult mai important este Silicon Valley unde au sediul Google, Facebook, Microsoft și multe alte companii, precum și industria de film de la Hollywood. Acesta este tipul de bogăție care există astăzi în California. Ce s-ar întâmpla dacă, de exemplu, chinezii şi-ar spune, hai să invadăm California, să o cucerim și trimit o armată într-o flotă mare peste Oceanul Pacific, și ar masa milioane de soldați pe plajele din San Francisco, Los Angeles și ar avansa spre interior? Chiar dacă chinezii ar reuși să câștige, dacă americanii nu ar arunca o bombă atomică asupra lor și chinezii ar reuşi cumva să câstige, ce ar avea ei de câștigat? Ar obține foarte puțin, pentru că nu se poate cuceri Silicon Valley. Se poate cuceri valea în sine, dar nu se poate cuceri bogăția din Silicon Valley, pentru că bogăția din Silicon Valley nu provine din minele de siliciu. Nu există mine de siliciu în Silicon Valley. Bogăția Silicon Valley se află în mintea, creierul inginerilor Google, Facebook și inginerilor Microsoft. Aceste persoane, împreună cu toți actorii și regizorii de la Hollywood ar fugi din California cu mult timp înainte ca chinezii să o cucerească. Ar fi de mult în New York, Paris sau Bangalore, cu mult înainte ca tancurile chineze să ajungă la Silicon Valley sau la Hollywood. Îmbogăţirea prin cucerirea altor ţări nu e posibilă astăzi cu ușurință. Nu toate bogăția din lume este cunoaștere. Există unele locuri unde bogăția este încă de modă veche, constând în mine și câmpuri petroliere și lucruri de genul asta. Acestea sunt exact locurile unde războaiele internaționale grave pot avea încă loc. De exemplu, invazia Kuweitului de către Irak și invazia irakiană a Iranului au avut loc într-o zonă în care bogăția este încă materială. Sheikh kuweitieni puteau să fugă în străinătate atunci când tancurile irakiene i-au invadat, câmpurile petroliere însă nu. Acesta este motivul pentru care Saddam Hussein a considerat că e cel puțin util să invadeze Kuweitul.
Avantajele aduse de pace Al treilea motiv este că pacea a devenit mai profitabilă decât oricând înainte. În timp ce războiul este mai puțin profitabil, pacea este mai avantajoasă. În economiile tradițional agricole, comerțul pe distanțe lungi și investițiile străine erau marginale, nu erau importante din punct de vedere economic. În consecință, pacea între regate diferite aducea mici avantaje, cu excepția evitării costurilor de război, pacea a avut întotdeauna acest beneficiu. În cazul în care Anglia și Franța erau la pace, francezii profitau de faptul că nu trebuiau să plătească impozite grele de război, şi nu aveau de suferit în urma invaziilor distructive britanice. Altfel, pacea nu aducea alte avantaje. În economia capitalistă modernă, comerțul exterior și investițiile străine au devenit foarte importante pentru economie. Pacea aduce propriile sale beneficii, propriile sale profituri unice. Nu Pagina 313
doar evitarea costurilor războiului, este profitabil să fie în pace pentru că se poate desfăşura comerț liber și investițiile străine înfloresc. Atâta timp cât China și Statele Unite, de exemplu, sunt la pace, chinezii pot prospera prin tranzacționarea cu Statele Unite, pot vinde produse chinezești americanilor, pot face investiții pe Wall Street, și pot primi investiții americane în China. Pacea aduce prosperitate. În plus față de armele nucleare și motivele economice, există, de asemenea, un motiv cultural important pentru dispariția războiului. Multe elite vechi, cum ar fi căpeteniile Hun, nobili vikingi sau preoții Azteci vedeau războiul pur și simplu ca pe ceva bun, ceva pozitiv. Nu e de mirare că au pornit atâtea războaie. Alte elitele vedeau războiul ca pe ceva rău, așa cum şi este, dar îl vedeau ca pe un rău inevitabil, ca o parte naturală a lumii, și de aceea era cel mai bine să fie folosit pentru propriul avantaj. Epoca modernă târzie a fost prima dată în istorie când lumea a ajuns să fie dominată de o elită întradevăr pacifistă. Politicieni, oameni de afaceri, intelectuali și artiști văd cu adevărat războiul ca pe ceva atât de rău și care poate fi evitat. Cei mai mulţi politicieni și artiști din lumea de astăzi nu spun că războiul este ceva rău, ci că nu ne poate aduce nimic bun. Ei cred că dacă ne vedem în mod serios şi înțelept de afacerile noastre, putem găsi modalități de a evita complet războaiele și mentalitatea funcționează într-adevăr, există tot mai puține războaie astăzi în lume. Explicația finală pentru declinul războiului este faptul că statele şi-au pierdut pur și simplu independența și, prin urmare, nu pot purta războaie. Cele mai multe țări în lumea de astăzi nu se mai angajeze în conflicte pe scară largă scală pentru simplul motiv că ele nu mai sunt independente. Chiar dacă cetățenii din țări precum Israel, Italia, Thailanda sau Mexic trăiesc cu iluzia independenței guvernelelor lor, acestea nu pot de fapt conduce politici economice interne sau externe independente. Sunt incapabile de a lansa și desfășura un război pe scară largă pe cont propriu, fără aprobarea comunitatăţii internaționale și a elitelor internaționale. Suntem martorii astăzi la formarea unui nou imperiu, a unui imperiu global. Ca și imperiile anterioare, acest imperiu global impune pace în interiorul frontierelor sale. Deoarece granițele imperiului global acoperă întregul glob, imperiul global impune în mod eficient pacea în lume. Aceste explicații diferite nu sunt contradictorii, ci sunt complementare. Istoricii dezbat cât de important este fiecare criteriu, dar cele mai mulţi sunt de acord că toate explicațiile contribuie la intelegerea perioadei de liniștea unică în care suntem destul de norocoşi să trăim. Deci, cum putem rezuma esenţa epocii moderne? Este cumva o perioadă de războaie, sacrificii și asuprire așa cum s-a trăit în timpul războaielor mondiale? sau este o eră de pace care a devenit predominantă în lume în ultimele decenii? Răspunsul nu e deloc banal şi trebuie să înţeleagă orizontul istoric. Este şocant cât de des punctul de vedere al trecutului este distorsionat de evenimentele ultimilor ani. Dacă această curs ar fi fost scris în 1945 sau 1962, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, sau în plin Război Rece, perspectiva ar fi fost probabil mult mai sumbră. Probabil că s-ar fi concentrat mult mai mult pe violența din lume. Dar din moment ce această lecție este predată în 2015 și ultimele decenii au fost relativ pașnice, punctul de vedere al istoriei moderne e mult mai luminos. Pentru a satisface atât optimiștii cât și pesimiștii cu privire la ce ne așteaptă în secolul următor, se poate finaliza această lecție prin a spune că epoca modernă târzie nu este caracterizată în mod necesar prin violență sau pace, dar mai presus de toate de un dinamism fără precedent, suntem astăzi în pragul atât al Pagina 314
raiului cât și al iadului. Istoria încă nu s-a decis încă în ce ne priveşte, și un șir de coincidențe ne-ar putea trimite în orice direcție. O altă întrebare răzbate de deasemenea din istoria modernă, şi anume dacă în ciuda tuturor revoluțiilor uimitoare și invențiilor ultimelor secole, fericirea omului ca individ s-a îmbunătățit sau nu. Sunt oamenii de azi, în 2015, mai fericiți decât oamenii din secolul al 19-lea, sau în Evul Mediu, sau în Egiptul antic? Acesta este subiectul lecției următoare. Dr. Harari va încerca să răspundă la această întrebare tulburătoare care priveşte fericirea sau suferința omenirii. Ne vom întreba serios dacă astăzi, după toate revoluțiile și invențiile și așa mai departe, suntem într-adevăr mai fericiți decât strămoșii noștri din Evul Mediu, sau din Egiptul antic, sau vânători-culegătorii care au trăit cu zeci de mii de ani în urmă.
Pagina 315
Lecţia XVI: Fericirea modernă. ...şi au trait fericiţi până la adânci bătrâneţi Au făcut cei 500 de ani de descoperiri şi revoluții uimitoare pe oameni mai fericiţi? Sunt oamenii zilelor noastre mai fericiți decât în Evul Mediu, sau în Epoca de Piatră? Dacă nu, atunci care este rostul tuturor schimbărilor? Cele mai multe cărți de istorie ignoră astfel de probleme, dar acestea sunt cele mai importante întrebări pe care le putem pune istoriei. Noile studii în biologie, economie, psihologie oferă perspective fascinante în istoria fericirii umane. În lecţia aceasta, Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim discută despre fericire și cum se poate măsura fericirea. El va încerca să descopere dacă progresul global ne-a făcut mai fericiţi.
Ne-a făcut progresul mai fericiţi? S-a discutat revoluția științifică şi impactul covârşitor pe care l-a avut asupra lumii și omenirii. Ultimii 500 de ani au fost martorii unor schimbări fără precedent. Planeta s-a unit într-o singură sferă economică. Economia a crescut exponential și omenirea se bucură acum de avantaje care erau în trecut de domeniul viselor. Știința și Revoluția Industrială au dat practic omenirii putere şi energie nelimitată. Ordinea socială s-a transformat radical, la fel și politica, viaţa de zi cu zi și psihologia umană. Dar suntem noi mai fericiți? S-au tradus acumulările ultimelor secole în mai multă fericire? A deschis descoperirea resurselor energetice inepuizabile drumul spre resurse nesecate de fericire? Mergând mai înapoi în timp, putem lărgi această întrebare la scara întregii istorii umane, la toţi cei 70.000 ani de istorie. Au adus cei 70,000 ani de revoluții și schimbări o lume mai bună? Suntem oamenii astăzi mai fericiți decât vânători-culegătorii acum zeci de mii de ani în urmă? Dacă nu, ce sens mai au toate transformările? Istoricii îşi pun rar asemenea întrebări. Ei nu se întreabă de exemplu, dacă cetățenii din Babilon erau mai fericiți decât vânători-culegătorii care au trăit în Mesopotamia acum 20.000 ani. sau dacă răspândirea islamului i-a făcut pe egipteni mai mulţumiţi de viaţă, sau dacă prăbușirea imperiilor europene în Africa le-a adus africanilor fericire sau nenorocire.Totuşi, acestea sunt cele mai importante întrebări pe care le putem pune în istorie. Căci care ar mai fi scopul la creștere economică, libertate politică, egalitate socială dacă ele nu îi fac pe oameni mai fericiți? Puțini au studiat la modul serios, științific, istoria fericirii pe termen lung. Aproape fiecare dintre noi, savant sau om obişnuit, are o idee vagă cu privire la această chestiune. O perspectivă comună Pagina 316
subliniază faptul că capacitățile umane au crescut dramatic de-a lungul istoriei. Din moment ce oamenii îşi folosesc de obicei puterea pentru a elimina problemele și a-și împlini aspirațiile, rezultă, în conformitate cu acest punct de vedere, că având mult mai multă putere decât strămoșii noștri, trebuie să fim mult mai fericiți decât strămoșii noștri medievali. Aceştia la rândul lor trebuie să fi fost mult mai fericiţi decât vechii vânătoriculegători. Din păcate, punctul de vedere progresist al istoriei fericirii nu este prea convingător. După cum am văzut de multe ori de-a lungul acestui curs, mai multă putere și abilități noi nu aduc neaparat o viață mai bună și mai fericită. sclavi ZADIB (CREDIT -
YEMEN
13TH
CENTURY
De exemplu, în timpul revoluției agricole, puterea colectivă a omenirii de a modela mediul, precum și de a controla ce se întâmplă în lume, a crescut cu siguranţă. Omenirea a fost mult mai puternică după revoluția agricolă. Dar destinul, condiţiile de viață şi viața de zi cu zi a individului uman a fost în multe privințe mai rea decât înainte. Țăranul trebuia să lucreze mai mult decât culegătorul, și primea drept răsplată o hrană mai puțin consistentă. Țăranul era mult mai expus la boli și exploatare sau la invazii decât strămoşul lui, vânător-culegătorul. Revoluția agricolă a mărit deci cu siguranţă puterea omenirii, dar nu a făcut-o mai fericită. Similar, ridicarea imperiilor europene în epoca modernă a mărit cu siguranță puterea colectiv-umană, circulaţia liberă a ideilor, tehnologiilor și culturilor, precum și a deschis noi orizonturi comerciale și industriale. Cu toate acestea, toate evoluțiile și schimbările precum și toată creșterea în putere a umanității n-a fost deloc o veste bună pentru zecile de milioane de africani, amerindieni și australieni aborigeni, care au fost înrobiţi de către europeni. Pare naiv să credem că există o legătură între putere şi fericire, având în vedere tendința umană dovedită de a abuza de putere. Unii critici ai acestui punct de vedere pozitiv iau chiar o poziție diametral opusă. Ei susțin nu numai că nu există o corelație directă între putere și fericire, ci că de fapt există o relație inversă între putere și fericire. Puterea corupe. Pe măsură ce omenirea a dobândit tot mai multă putere pe parcursul istoriei, ea a creat o lume foarte rece, mecanică, bolnavă, nepotrivită nevoilor reale ale Homo sapiens. În conformitate cu acest punct de vedere, evoluția a modelat mintea și corpul pentru viața de vânători-culegători. Tranziția în primul rând la agricultură, și mai târziu la industrie, a condamnat de fapt ființele umane la o viață nenaturală. Omul nu-şi poate da drumul la instinctele înnăscute și nu-şi mai poate satisface cele mai profunde dorinţe şi nevoi. Viața poate fi comodă astăzi, dar nimic din viața confortabilă a clasei de mijloc urbane nu se poate compara cu bucuria sălbatică, pură, trăită de o bandă de vânători în timpul uciderii unui mamut.
Pagina 317
(CREDIT - DINOSAURCOLLECTOR) Acest punct de vedere naiv asupra istorie, o obsesie romantică de a vedea numai partea întunecată în fiecare invenție, este la fel de dogmatică ca și credința în inevitabilitatea progresului. Poate că nu mai suntem astăzi în legătură directă cu sinele nostru de vânătorculegător, dar nu trăim atât de rău. Evoluția adusă de istorie nu a provocat neapărat numai rele. De exemplu, în ultimele două secole, medicina modernă a scăzut mortalitatea infantilă de la circa 33% la mai puțin de 5%. Nimeni nu se poate îndoi că acest lucru a adus o contribuție uriașă la fericire, nu doar pentru copiii care altfel ar fi murit de boli, dar de asemenea pentru părinți, familii și prietenii lor. O a treia poziție comună cu privire la istoria pe termen lung a fericirii merge pe o cale de mijloc. Aceasta susține că până la revoluția științifică nu a existat nici o corelație clară între putere și fericire. Oamenii medievali au fost poate mai nefericiţi decât strămoșii noștri vânători-culegători cu zeci de mii de ani în urmă. Dar, conform acestei poziții, în ultimele secole, pe parcursul revoluției științifice, oamenii au învățat în cele din urmă cum să-şi folosească puterea mai înțelept. Triumful medicinei moderne este doar un exemplu în acest sens. Alte realizări fără precedent ale omenirii, după sau în timpul revoluției științifice, includ scăderea dramatică a gradului de violență.
Optimismul epocii moderne Dispariția războaielor internaționale și eliminarea aproape completă a foametei pe scară largă înseamnă că tot mai puține persoane mor în medie astăzi de foamete. Avem aici esenţa abordării de mijloc a istoriei fericirii. Până la revoluția științifică, creșterea puterii nu a condus la o creștere a fericirii. Știința ne-a dat însă înțelepciunea de a conecta în cele din urmă puterea și fericirea. În ultimele decenii și secole, o putere dovedit tot mai mare a trebuit să determine o creștere a fericirii umane. Perspectiva este însă o simplificare, în primul rând pentru că evaluarea optimistă a vremurilor moderne se bazează pe un interval foarte mic de timp. Majoritatea oamenilor au început să se bucure de succesele medicinii moderne nu mai devreme de 1850. Scăderea drastică a mortalității infantile este un fenomen al secolului 20, doar un fenomen al ultimilor 100 de ani. Foametea în masă a continuat să afecteze o mare parte a omenirii până la mijlocul secolului 20. Războaiele internaționale a devenit rare abia după 1945, în mare parte datorită amenințării anihilării complete folosind forţa nucleară. Prin urmare, chiar dacă ultimele decenii au fost un soi de epocă de aur fără precedent pentru omenire, este încă o Pagina 318
perioadă foarte scurtă. E prea devreme să concluzionăm că reprezintă o cotitură fundamentală a istoriei, sau doar un accident efemer.
A doua problema cu punctul de vedere optimist al epocii moderne este că chiar dacă aceasta scurtă epocă de aur a ultimei jumătăţi de secol a fost foarte bună pentru noi, în aceeaşi perioadă noi continuăm să plantăm semințele unei catastrofe viitoare. De-a lungul ultimelor decenii, în ciuda liniştii relative, am perturbat în nenumărate moduri echilibrul ecologic al planetei, lucru care va aduce probabil consecinţe foarte periculoase în viitor. În special de-a lungul ultimelor decenii, există o mulțime de dovezi care indica faptul ca ne distrugem însăşi baza prosperităţii viitoare într-un soi de orgie de consum nesăbuită. Poate va mai dura ani buni, dar vom plăti scump în următoarele decenii și secole. Nimeni nu înţelege cu adevarat care sunt consecințele tulburărilor ecologice majore cauzate de oameni. Un alt motiv pentru a fi mai rezervaţi în acest punct de vedere modernist şi prea optimist este că ne putem felicita pentru realizările fără precedent ale lui Homo sapiens modern doar dacă ignorăm complet soarta tuturor celorlalte animale de pe planetă.
O mare parte din barierele care ne protejează astăzi de boli și a foamete se datorează torturii maimuțelor de laborator și a vacilor de lapte precum şi a miliardelor de pui pe benzi transportoare. În ultimele două secole, zeci de miliarde de animale au fost supuse unui regim de exploatare industrial de o cruzime fără precedent în analele planetei Pământ. Pagina 319
Dacă acceptăm chiar și numai o zecime din ceea ce spun activiștii pentru drepturile animalelor, agricultura industrială modernă se dovedeşte a fi cea mai mare crimă din istorie, a provocat suferințe de neegalat. Când discutăm fericirea globală este desigur greșit să măsurăm doar fericirea să zicem a clasei superioare, sau a europenilor, sau doar a bărbaţilor și să ignorăm cuvântul femeilor sau al africanilor. Poate că este de asemenea greșit să luăm în considerare numai fericirea oamenilor atunci când încercăm să evaluăm nivelul global de fericire şi să omitem cu totul fericirea sau suferința altor animale. Acestea sunt problemele cu a treia opțiune de vizualizare a modernității ca o eră în care fericirea a început să crească în paralel şi datorită creșterii puterii umane. oameni nevoiaşi O altă problemă la toate punctele de vedere discutate până acum este faptul că ele privesc fericirea în mare măsură ca un produs al factorilor materiali, cum ar fi sănătatea, dieta, averea și așa mai departe. Dacă oamenii sunt mai bogaţi și mai sănătoşi, în conformitate cu această abordare, atunci ei trebuie să fie de asemenea mai fericiţi. Dar este cu adevărat aşa? De-a lungul istoriei, preoți, filozofi și poeți au cercetat natura și cauzele fericirii. Multe dintre cele mai strălucite minți ale tuturor secolelor au ajuns la concluzia că factorii sociali, etici și spirituali ne influenţează la fel de mult fericirea ca și condițiile materiale. Deși nimeni nu poate susţine că condițiile materiale de astăzi sunt mai rele decât în trecut, dacă fericirea depinde nu doar de starea materială ci şi de factori sociali și spirituali, aceasta nu înseamnă neapărat că suntem mai fericiți decât strămoșii noștri. Poate că oamenii din ţările dezvoltate moderne suferă prea mult de alienare și depresii, în ciuda prosperității lor materiale. Poate că strămoșii noştrii mai puţin înzestraţi material reușeau să găsească mulțumire și bucurii în relațiile comunitare, în religie, în legătura cu natura..
Istoria fericirii (CREDIT HUFFINGTONPOST.COM) Mulți filozofi, poeți şi gânditori de-a lungul istoriei au reflectat asupra naturii şi cauzelor fericirii. Ei au ajuns Pagina 320
la concluzia că factorii materiali sunt importanţi, dar factorii sociali, etici și spirituali joacă de asemenea un rol foarte important, au un impact foarte mare asupra fericirii noastre, așa că e greşit să-i ignorăm cu totul. În ultimele decenii, psihologi, economiști și biologi au preluat această provocare de a studia științific ce face oamenii cu adevărat fericiți și să înțeleagă deasemenea dinamica fericirii în istoria societăţii. Ne fac fericiți banii, relațiile de familie, factorii genetici, sau poate virtuțile și fapte noastre bune? Primul pas, atunci când încercăm să studiem fericirea și ce anume îi face pe oameni fericiți, este o definiţie a fericirii și o cale de a o măsura. Fără o definiție și o măsurătoare nu se poate proceda științific.
Graficul fericirii Definiția general acceptată a fericirii aşa cum este ea astăzi studiată în științele sociale este că fericirea este o bunăstare subiectivă. Acesta este termenul profesional pentru fericire. În conformitate cu această definiție, fericirea este ceva ce simțim. Fie un sentiment de plăcere imediat, fie un sentiment de mulțumire pe termen lung cu modul nostru de viață. Dacă fericirea este ceva ce oamenii simt, cum se poate masura ea ştiinţific din exterior? E posibil.. Oamenii de ştiinţă pot face asta cerând la mai mulți oameni să le spună cum se simt. Psihologi sau biologi care doresc să evalueze modul în care se simt oamenii le dau acestora pur şi simplu chestionare de completat. Ei întreabă astfel mii de oameni și îi roagă să descrie ceea ce simt. În acest mod putem construi statistici despre fericire. Un chestionar clasic despre bunăstarea subiectivă cere celor intervievați să evalueze pe o scară de la zero la zece cât de bine se regăsesc în afirmații de genul: sunt foarte multumit de modul actual de viaţă, simt că viața mea e plină de satisfacții, sunt optimist cu privire la viitor, viața este bună etc.
Pagina 321
(CREDIT -EKNAZAR.COM) Apoi, cercetătorii adună toate răspunsurile și calculează nivelul general de bunăstare subiectivă în funcție de toate răspunsurile. Astfel de chestionare sunt folosite pentru a studia relația dintre fericire sau bunăstare subiectivă și alți factori, cum ar fi averea sau situația politică, sau situații sociale. De exemplu, dacă vrem să știm dacă banii îi fac pe oameni fericiţi, dacă bogații sunt mai fericiți decât săracii, putem lua o mie de oameni care câştigă să zicem 100.000 dolari pe an. Le dăm tuturor aceste chestionare de completat, iar apoi comparăm rezultatele cu răspunsurile unei grupe de oameni care câștigă doar 50.000 de dolari. Dacă studiul descoperă că grupul celor bogați au un nivel de bunăstare subiectivă de 8.7 și cei mai săraci de numai 7.3, atunci oamenii de ştiinţă trag concluzia că există o corelație pozitivă între bogăție și bunăstarea subiectivă, mai simplu spus că banii aduc fericirea. Pe măsură ce oamenii câștigă mai mulți bani, ei se simt mai bine în pielea lor, sunt mai mulţumiţi de viață, așa cum se poate observa din cifrele statistice. În cazul în care sunt întrebaţi doar unul sau doi oameni, ar putea exista deviaţii statistice, dar dacă dăm chestionarul la mii de oameni, dacă facem deci o cercetare corectă, atunci oamenii de ştiinţă cred că se poate găsi un indicator bun pentru influența averii asupra fericirii. Aceeași metodă poate fi folosită pentru a examina alți factori, cum ar fi dacă în societăţile democratice oamenii sunt mai fericiți decât cei din dictaturi, dacă cei căsătoriţi sunt mai fericiți decât cei singuri sau cei divorțaţi sau văduvi.
Rezultate parţiale În loc să criticăm această formă de cercetare este mai bine să cântărim concluziile. Constatarea cea mai importantă, după zeci și sute de astfel de cercetări efectuate în ultimele decenii, deci cea mai importantă concluzie este că fericirea nu depinde de situaţii obiective, de avere, sănătate sau chiar de societate. Mai degrabă, fericirea depinde în primul rând de corelația dintre așteptări și situaţie. Ce înseamnă asta? Aceasta înseamnă că ești fericit nu pentru că situația ta obiectivă este x. Eşti fericit pentru că așteptările tale, oricare ar fi acelea, se îndeplinesc. Acesta este cel mai Pagina 322
important lucru. Dacă spre exemplu, visezi să ai o căruţă cu boi, și obții chiar o căruţă cu boi, atunci eşti mulţumit. Ai ceea ce ţi-ai dorit, eşti fericit. Dacă, pe de altă parte, visezi la un Ferrari nou-nouţ și obții doar un Fiat, atunci nu eşti deloc mulțumit, chiar dacă Fiatul este mult mai rapid şi mai sofisticat decât căruţa. Nu eşti fericit cu Fiatul pentru că nu îl compari cu căruța străbunicului tău, ci cu Ferrari-ul nou la care visai. Prin urmare, vei fi nemulțumit, aceasta în ciuda îmbunătățirii obiective a mijlocului de transport.
Fericirea şi așteptările Această linie de gândire înseamnă că schimbări dramatice ale condițiilor de trai pe parcursul istoriei nu au făcut neapărat ființele umane mai fericite sau le-a schimbat nivelul de fericire în bine sau rău. Mecanismul de bază al satisfacției umane descoperit de aceste studii este că atunci când situaţia se îmbunătățeşte, așteptările explodează. Ne așteaptăm la prea mult, şi deci chiar îmbunătățiri dramatice ale condițiilor obiective ne pot lăsa nemulțumiţi, pentru că ne așteptăm la mult mai mult decât înainte. Când situaţia se deteriorează şi condițiile devin mai rele decât înainte, atunci așteptările tind să scadă şi ele. Oamenii se așteaptă la mai puțin, și prin urmare, chiar o degradare severă a condițiilor de trai îi lăsă la fel de fericiţi ca înainte pentru că așteptările s-au adaptat la noua condiție. Aceasta înseamnă că, de exemplu, oamenii din Evul Mediu nu au fost neapărat mai puțin fericiţi decât suntem noi în prezent. E adevărat că oamenii din Evul Mediu aveau condiții de viață mult mai dificile în multe privințe decât oamenii de astăzi, dar aşteptările lor erau de asemenea foarte diferite. Mulți oameni găsesc această logică foarte greu de crezut. Problema este că, atunci când încercăm să ne imaginăm cum simțeau oamenii în trecut, inevitabil ne imaginăm pe noi în locul lor, nu ne gândim cum trebuie să se fi simțit ei, ci cum ne-am simți noi dacă am trăi în acele condiții. Această perspectivă este greșită, pentru că uită să ia în considerare diferenţa în așteptări. Oamenii din Evul Mediu nu au trăit cum trăim noi astăzi, nu aveau așteptările noastre. Să luăm un exemplu simplu. În societățile bogate moderne din întreaga lume se obișnuiește ca oamenii să facă un duș în fiecare zi și să-şi schimbe des hainele. Țăranii medievali pe de altă parte, în Europa, China sau Orientul Mijlociu nu se spălau uneori mai multe săptămâni și luni și nu-şi schimbau aproape niciodată hainele, pentru că pur şi simplu nu aveau altele. Nouă, chiar gândul să nu ne Pagina 323
spălăm, să nu schimbăm hainele care miros ne face sa ne simţim foarte, foarte inconfortabil. Dar țăranilor nu le păsa, ei erau obişnuiţi cu senzaţia și mirosul unor haine murdare și cu un corp murdar. Ei nu doreau să facă duș și să-şi schimbe hainele în fiecare zi, chiar dacă ar fi putut. Ei aveau ceea ce îşi doreau. Erau mulțumiți cu ce aveau, pentru că nu aveau altfel de aşteptări. Deci, cel puțin în ceea ce privește duşul şi hainele, chiar daca ţăranii erau mult mai săraci decât oamenii de astăzi din societatea modernă, nu înseamna că ei se simţeau mizerabili. Acest exemplu nu ar trebui să ne surprindă atât de mult. La urma urmei, ajunge să aruncăm o privire la rudele noastre cimpanzeii. Cimpanzeii nu se spală aproape niciodată, și nu-şi schimbă niciodată hainele, dar nu se plâng şi nici nu par nefericiţi pentru că trebuie să stea în aceeași blană murdară toată ziua. Cele mai multe pisici și câini nu fac duș decât poate o dată la câțiva ani și nu-şi schimbă niciodată hainele, şi cu toate astea proprietarii lor îi iau în braţe și chiar îi pupă. Nu ne așteptăm ca un câine să facă un duș în fiecare zi, dar nu ne deranjează să-l mângâiem sau chiar să-l pupăm. Ne așteptăm ca oamenii să facă duș în fiecare zi, şi dacă partenerul de viaţă sau dacă unul din membrii familiei nu face duș o lună, atunci nu se mai apropie nimeni de el pentru că miroase, dar găsim faptul perfect în regulă atunci când vine vorba de câini. Un subiect şi mai interesant de gândire este ce se întâmplă cu copiii mici. Copiilor mici din societatile dezvoltate de astăzi deseori nu le place dușul. Este nevoie uneori de ani de pedepse și de luptă cu părinții lor pentru a se disciplina să facă duș în fiecare zi. În multe case se duc bătălii zilnice cu copiii care nu vor să facă duș. Părinții spun, nu, va trebui să faci duș înainte de a merge la culcare. În cazul în care dușul este aşa un lucru minunat, de ce s-ar mai opune copii mici? Cert este că un duș în fiecare zi nu este natural pentru ființele umane. Nu e important pentru fericirea lor până când nu ne obișnuim cu el. Odată obișnuiţi cu el, după ce devine o așteptare atunci devine important. După aceea, dacă nu facem duș în fiecare zi, ne vom simți mizerabil, cel puțin până ne obișnuim cu noua stare
Pagina 324
nativ siberian (CREDIT - DAILYSTORMER.COM) Se observă deci cât de importante sunt așteptările pentru fericire și istoria fericirii. O concluzie interesantă este că, dacă fericirea este într-adevăr determinată de așteptări, atunci doi dintre pilonii centrali ai societății moderne, mass-media și industria de publicitate, pot fi de angajaţi, probabil fără intenție, în a face pe oameni nu tot mai nefericiți, chiar dacă există îmbunătățiri uriașe în condițiile lor de viaţă. Mass-media și industria de publicitate ne prezintă tot timpul lucruri mai bune și mai bune și se ocupă cu creștea nivelului așteptărilor noastre. Acestea previn creșterea fericirii noastre. De exemplu, dacă ne gândim la modul în care oamenii se raportează la corpurile lor, ce cred oamenii despre cum arată. Să luăm exemplul unui sat mic de acum 5000 de ani în care un adolescent de 18 ani credea probabil că arată destul de bine pentru că în acele vremuri el vedea doar pe ceilalţi 50 de bărbaţi din sat. Majoritatea celor 50 de bărbaţi erau mai în vârstă decât el, sau aveau riduri, sau sufereau de boli, sau erau copii mici. Adolescentul era deci sigur, pe baza comparaţiei cu cele 50 de feţe masculine din jurul său, că arată destul de bine. Un adolescent în zilele noastre este mult mai probabil să simtă că nu arată suficient de bine, că arată inadecvat. Chiar dacă este înconjurat de alți adolescenți sau tineri care nu arată neapărat mai bine decât el, el este bombardat cu imagini de actori de cinema, sportivi și supermodele pe care le vede în fiecare zi la televizor și pe panouri gigantice, pe internet și așa mai departe. El compară propriul fizic cu imagini ideale, nu cu fizicul celorlalţi 50 de copii din școala sau colegiul său. Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că nu e mulţumit.
Perspectiva ştiințelor sociale asupra fericirii Pagina 325
George W. Bush & Hosni Mubarak Există studii care spun că imaginea propriului corp s-a deteriorat în era prezentă. Oamenii sunt mult mai puțin mulțumiți de felul în care arată astăzi decat acum 100 de ani sau 1.000 de ani. Acest raţionament îi duce pe unii cercetători la concluzia că massmedia poartă o vină pentru nemulțumire. După câte vedem astăzi în lumea a treia, în țările în curs de dezvoltare, nemulțumirea este cauzată nu numai de sărăcie, boală, corupție și opresiune politică, dar, poate cel mai important, pur și simplu prin expunerea la standardele lumii civilizate. Să luăm spre exemplu Egiptul. Omul mediu egiptean s-a bucurat de condiții mai bune de trai sub Hosni Mubarak decât sub conducerea oricărui guvern anterior din istoria Egiptului. Era mult mai probabil să moară de foame, ciumă, sau ca urmare a războaielor sub Faraonul Ramses al II-lea, sau Cleopatra. Starea materială a omului mediu egiptean nu a fost niciodată atât de bună. Probabilitatea ca o femeie egipteană să moară în timp ce dădea naștere era mai mică în timpul lui Hosni Mubarak decât în orice epocă anterioară din istoria Egiptului. CLEOPATRA și Cezar a lui Jean-Leon Gerome-. (CREDIT - Wikimedia) Speranţa de viaţă a unui copil nou-născut în Egipt şi şansa lui de a ajunge la maturitate fără a muri de o boală teribilă pe parcurs a fost mult mai mare sub Hosni Mubarak decât sub orice guvern precedent. Considerând toate astea, am putea crede că populaţia ar dansa pe străzi de bucurie, mulțumindu-i lui Allah pentru norocul de a trăi sub Hosni Mubarak și nu într-o eră anterioară. Dar, după cum știm cu toții, nu au fost prea fericiţi cu el. Au organizat o revoluție. Au ieşit în stradă şi au răsturnat cu furie regimul lui Mubarak de la putere, spunând că ei nu sunt mulțumiți cu condițiile lor de viață, chiar dacă acestea, cel puțin în ce privește măsurătorile obiective, erau mult mai bune decât în orice epocă anterioară din istorie, cel puțin de la revoluția agriculturii încoace. Egiptenii erau nemulțumiți Pagina 326
nu pentru că se comparau cu strămoșii lor de sute şi mii de ani în urmă, ci cu contemporanii lor din Europa și America. Egiptenii nu se așteptau să trăiască similar cu Evul Mediu și nu au fost prea fericiți atunci când condițiile s-au îmbunătăţit. Ei se așteaptau să trăiască ca oamenii pe care îi vedeau la televizor, în America, şi au fost foarte nemulțumiți când Hosni Mubarak nu le-a putut oferi un astfel de nivel de trai. Deci, acestea sunt principalele concluzii ale cercetărilor în psihologie, sociologie și economie. Fericirea depinde de asteptari. Pentru că asteptarile cresc mai rapid decât condițiile de trai, nivelul de fericire de-a lungul istoriei s-a schimbat într-o măsură mai mică decât ne-am putea aştepta.
Perspectiva biologiei Credit RON SIMS Problema fericirii a fost studiat de cercetători din felurite domenii. Nu doar științe sociale, cum ar fi ecologia și sociologia, dar și de oamenii de știință din ştiinţele vieţii, cum sunt biologia și medicina. Ei ajuns la concluzii similare cu cele ale psihologilor și ale economiștilor, dar dintr-o abordare sau perspectivă complet diferită. Biologii susțin că lumea noastră mentală și emoțională este reglementată de mecanisme biochimice care au fost modelate pe parcursul a milioane de ani de evoluţie. Ca toate celelalte stări interioare, fericirea noastră, bunăstarea noastră subiectivă, nu este determinată numai de factori externi, cum ar fi veniturile, relațiile sociale sau situația politică din țară. Ea este condiţionată de un sistem biologic extrem de complex, o reţea de nervi, neuroni și sinapse din creier, precum și de diverse substanțe biochimice, cum ar fi serotonina, dopamina şi oxitocina. Acestea controlează starea noastră de spirit și chiar bucuria sau tristețea, fericirea, sau suferința. După biologi, nimeni nu devine mai fericit câștigând la loterie, sau cumparând o casă, sau prin ascensiunea în structura ierarhică la locul de muncă sau chiar dacă îşi găseşte dragostea adevărată. Oamenii sunt făcuţi fericiţi de un singur lucru, şi anume de senzații plăcute în organism. Cineva care tocmai a câştigat la loterie sau şi-a întâlnit iubirea vieții sare în sus de bucurie pentru că el sau ea reacționează la avalanşa hormonală care trece prin vasele de sange, ca o reacție la furtuna de semnale electrice stârnită de părți diferite ale creierului. Din păcate, cu toată speranța de a crea paradisul aici, pe pământ, sistemul nostru biochimic intern este programat de evoluție pentru a menține niveluri de fericire relativ constante. (CREDIT - MAGAZINE.AMSTAT.ORG/) Fericirea și nefericirea joacă un rol în evoluție numai în măsura în care încurajează sau descurajează supraviețuirea și reproducerea. Evoluţia nu are nici un interes aparte în fericire ca atare. Atunci să nu ne surprindă că evoluția ne-a modelat să nu fim nici prea nefericiţi, nici prea fericiţi. Modelat de evoluție, sistemul Pagina 327
biochimic al corpului ne permite să ne bucurăm de valuri de senzații plăcute. Dar acestea nu durează mult, sau cel puțin nu pentru totdeauna. Mai devreme sau mai târziu, baia hormonală dată de semnalele electrice din interiorul minţii se opreşte, și senzațiile plăcute dispar și fac loc la senzaţii mai puţin plăcute. De exemplu, evoluția oferă sentimente plăcute de orgasm și alte trăiri sexuale la bărbații și femeile care îşi răspândesc genele prin sex. Un bărbat care are sex cu o femeie fertilă este recompensat de evoluție cu sentiment plăcut de orgasm. Daca sexul nu ar fi însoțit de senzații plăcute în organism, puțini bărbați s-ar mai deranja să-l facă. În același timp, evoluția nu este cu adevărat interesată în a-l face pe bărbat mai fericiţi. Este interesată doar să îi treacă genele la generaţia urmatoare așa că îl păcăleşte cu sentimente plăcute, dar acestea dispar rapid. Dacă evoluția ar fi vrut fericire infinită, atunci ar fi conceput masculi cu orgasme care durează o eternitate. În mod evident nu este cazul, deoarece evoluția este interesată doar de supraviețuire și reproducere. Dacă orgasmele ar dura pentru totdeauna, masculii ar muri pur și simplu foarte fericiţi de foame deoarece nu ar mai fi motivaţi să căute mâncare, și nu s-ar mai osteni să caute alte femei fertile pentru a transporta genele lor la generația următoare. Prin urmare, evenimentele externe, cum ar fi sexul, câștigul la loterie, sau a fi lovit de o mașină, pot crește sau micșora temporar fericirea noastră. Pe termen lung, sistemul biochimic al corpului nostru va tinde însă să se întoarcă acolo de unde a plecat și nu va permite ca nivelul nostru de fericire să se mărească sau să scadă dincolo de un anume prag. Unii cercetători compară efectiv sistemul biochimic uman cu un soi de climă care păstrează temperatura constantă, indiferent de ce se întâmplă în afară. Unele sisteme de aer conditionat sunt fixate la 25 de grade Celsius, iar altele la 20 de grade. În mod similar, sistemele biochimice sunt variate. Ele diferă de la persoană la alta pe o scară, să spunem, de la zero la zece. Unii oameni se nasc, sunt programaţi genetic, cu un sistem biochimic vesel, care permite ca starea de spirit să balanseze între nivelul șase și zece, stabilizându-se cu timpul în jurul nivelului de fericire opt. O astfel de persoană, cu un sistem biochimic vesel, va fi destul de fericită, chiar dacă locuiește într-un oraș mare înstrăinat sau dacă-şi pierde toți banii într-o investiţie pe bursă. Alte persoane se nasc cu un sistem biochimic mohorât care pendulează între trei și șapte și se stabilizează cu timpul la cinci. O astfel de persoană va rămâne probabil deprimată si nemulțumită, chiar dacă se bucură de sprijinul unei comunități foarte strânse, dacă câștigă milioane la loto, sau dacă e la fel de sănătoasă ca un atlet olimpic. Gândeşte-te pentru o clipă la prietenii tăi, și la membri familiei tale. Probabil veiigăsi Pagina 328
exemple de astfel de oameni care rămân relativ veseli și mulțumiţi, indiferent de ce se întâmplă. Există alţi prieteni sau membri ai familiei care par mereu să fie nemulțumiți și supăraţi. Cei mai mulți dintre noi credem că dacă ne-am schimba doar locul nostru de muncă, sau ne-am căsători, dacă am termina de scris cartea începută sau lucrarea pentru facultate , dacă am avea bani pentru a ne cumpăra o mașină nouă sau a ne plăti creditele, atunci am fi complet fericiţi și mulțumiţi. Cu toate acestea, atunci când vom obține ceea ce dorim, de cele mai multe ori nu vom fi mai fericiţi decât înainte. Cumpararea unei maşini sau scrisul unul roman pot produce o mulțime de efecte, dar nu schimbă biochimia noastră. Poate să ne ridice pe o culme trecătoare, dar foarte curând sistemele biochimice se vor întoarce la valoarea noastră predefinită. Aceasta este abordarea biologică a fericirii. Dacă acceptăm această abordare, că fericirea este dată de sistemul nostru biologic intern și nu de evenimente din afara, atunci concluzia este că istoria nu este foarte importantă, cel puțin nu foarte importantă pentru fericirea oamenilor, pentru că evenimentele istorice par să aibă un impact foarte mic asupra structurii sistemului biochimic uman, asupra structurii interne a organelor și creierului nostru. Istoria poate schimba stimuli externi care provoacă să zicem secreţia serotoninei în creier. Dar istoria nu se schimba nivelul mediu al serotoninei, prin urmare, nu îi poate face pe oameni mai fericiți decât înainte. Să comparăm de exemplu, un țăran francez medieval cu un bancher parizian modern. Țăranul trăia într-o colibă de noroi neîncălzită, lângă grajdul de animale. Bancherul poate trăi într-un penthouse splendid cu cele mai recente gadget-uri tehnologice și să aibă o privelişte minunata asupra Turnul Eiffel. Cei mai mulți dintre noi ne-am aștepta ca bancherul modern să fie mult mai fericit decât țăranul medieval. Cu toate acestea, fericirea unui om este determinată de creier. Creierul nu știe nimic despre bordei sau penthouse sau Champs-Élysées. Singurul lucru pe care îl ştie creierul sunt secreţiile chimice cum e serotonina. Dacă țăranul îşi termină de construit mica sa colibă de noroi, serotonina secretată de neuronii din creierul său îl aduc la nivelul X. În 2013, când bancherul făcut ultima plată la super-penthouse-ul minunat, neuronii creierului său secretă similar serotonină aducându-l la un nivel similar cu X. Creierul acestor două persoane nu este conştient că penthouse e mult mai confortabil decât o colibă de noroi. Singurul lucru pe care-l știe creierul este că, în prezent, nivelul de serotonina este de X. Ce a dus la asta nu știe. Prin urmare, dacă bancherul și țăranul medieval au același nivel de serotonina din creier, ei vor fi la fel de fericiţi.
Pagina 329
Aceeaşi logică se aplică nu numai la viața indivizilor dar și la marile evenimente colective. Să luăm de exemplu Revoluția franceză. A produs schimbări majore în societatea și politica franceză. Revoluționarii au decapitat regele și au dat pământul țăranilor. Au declarat Drepturile Omului, au abolit privilegiile nobiliare și au pornit război împotriva întregii Europe. Totuși, nici una dintre aceste acțiuni nu a schimbat structura de bază a biochimiei franceze sau a creierului francez. Prin urmare, dacă acceptăm teoria biologică, este foarte probabil ca în ciuda tuturor revoltelor politice, sociale și economice aduse de Revoluția franceză, impactul acesteia asupra fericirii franceze a fost unul foarte mic. Cel care a câştigat un sistem biochimic vesel la loteria genetică a fost la fel de fericit înainte de revoluție ca și după aceasta. Cel care au primit o biochimie sumbră se va plânge sub Robespierre și Napoleon cu aceeași amărăciune cu care s-a plâns mai devreme sub Ludovic al XVI-lea sau Maria Antoaneta. Dacă este aşa, atunci ce a mai adus bun Revoluția Franceză? Dacă oamenii nu au devenit mai fericiţi ca rezultat al acesteia, care a mai fost rostul la tot haosul, frica și vărsarea de sânge? Dacă asimilăm în întregime abordarea biologică a fericirii, concluzia este că totul a fost inutil. Biologii nu s-ar fi înghesuit să ia cu asalt Bastilia, deoarece tot nu ar fi schimbat nimic. Oamenii îşi închipuie că o revoluție politică reformă socială îi va face mai fericiți, dar este doar o înşelătorie biochimică ce se repetă din nou și din nou și din nou. Revoluția politică vine, dar biochimia rămâne aceeași, și prin urmare, nivelul de fericire rămâne aceeași. Conform acestui punct de vedere, există doar o singură concluzie a evoluţiei istorice care are o importanță reală pentru istoria fericirii. Şi anume realizarea faptului că deoarece cheile fericirii sunt în mâinile sistemului nostru biochimic intern, nu mai are rost să ne pierdem timpul cu politică, reforme sociale, războaie și ideologii și alte chestiuni. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe singurul lucru care ne poate face cu adevărat fericiți și acesta este manipularea biochimiei noastre. Singurul lucru care este important în istoria omenirii din acest punct de vedere este avansul științei în domeniul științelor vieții. Dacă investim miliarde de dolari pentru a sparge codurile biochimice şi genetice și pentru a folosi cunoaşterea dobândită pentru a dezvolta terapii mai bune, vom putem face pe oameni mult mai fericiţi decât au fost vreodată înainte, fără a fi nevoie de revoluții politice și sociale. Prozac și alte medicamente uzuale în psihiatrie ne-ar putea crește nivelul de fericire mai mult decât schimbarea regimului politic sau punerea în aplicare a unor reforme economice, doar prin creșterea, în mod artificial, a nivelului serotoninei în creier, precum medicamentul reușește să scoată pe unii oameni din depresie.
Pagina 330
Minunata lume nouă Nimic nu surprinde mai bine abordarea biologică a fericirii decât celebrul slogan new-age fericirea pleacă din interior (happiness begins within). Bani, statut social, politică, chirurgie plastică, case frumoase, nici unul din aceste lucruri nu va aduce fericire. Fericirea de durată, în conformitate cu abordarea biologică, poate veni numai din interior, de la serotonină, dopamină, oxitocină, precum și de la alți compuși și sisteme biochimice care conlucrează în corpul tau. În romanul său, Brave New World, (Minunata Lume Nouă n.t.) Aldous Huxley a avut în anii 1930 viziunea unei lumi în care fericirea este valoarea supremă a societății, una în care medicamentele psihiatrice controlează și cresc nivelul de fericire, înlocuind poliția, alegerile și guvernul, precum şi fundamentele politicii. În fiecare zi, fiecare om din lumea imaginată de Huxley lua o doză de soma, un medicament sintetic care îi făcea pe oameni mulțumiți cu viața lor și fericiţi cu ei înșiși, fără a afecta productivitatea și eficiența acestora. Statul conducea în acest scenariu întreaga lume, întregul glob și nu a fost niciodată amenințat de războaie, revoluții, greve sau demonstrații, pentru că toți oamenii din lume erau mulţumiţi de condițiile actuale, indiferent de care ar fi fost ele. Sistemul a fost construit pe baza controlului și manipulării biochimiei și nu a condițiilor de viaţă ale oamenilor. Dacă facem acest lucru cu succes, atunci tot ceea ce se întâmplă în afara nu mai contează cu adevărat. Mulți oameni consideră această viziune a viitorului mult mai îngrijorătoare decât distopia lui George Orwell, 1984. Huxley pare monstruos pentru majoritatea cititorilor, dar e foarte greu de explicat de ce. Dacă în lumea lui Huxley toată lumea este foarte fericită tot timpul, ce ar putea fi în neregulă cu ea? Problema se găseşte în definiția fericirii. În lumea lui Huxley, fericirea este definită în termeni biologici, pur și simplu ca plăcere. A fi fericit nu este nimic mai mult sau mai puţin decât a experimenta senzații corporale plăcute în cea mai mare parte de timp. Deoarece biochimia noastră obişnuită limitează volumul și durata acestor senzații plăcute în organism, singura modalitate de a face pe oameni să experimenteze un nivel ridicat de fericire pe o perioadă lungă de timp este prin manipularea sistemului biochimic cu ajutorul medicamentelor și a altor tratamente medicale. Avem aici o direcție în care ştiinţa de astăzi progresează, nu într-o fantezie science-fiction ci în lumea reală. Cercetările înaintează în această direcție într-un ritm foarte rapid. Dar definiția fericirii ca plăcere, comună astăzi în societatea noastră, nu este acceptată de toți cercetătorii sau de toți oamenii. Într-un studiu celebru, Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a studiat, printre altele ce îi face pe oameni fericiţi. El a cerut oamenilor să povestească o Pagina 331
zi de lucru obișnuită, pentru a spune ce s-a petrecut cu ei în acea zi, în detaliu. Parcurgând-o etapă cu etapă, ei trebuiau să evalueze cât de mult le-a placut sau displacut fiecare etapă. A făcut un studiu asupra a 900 de femei din Texas din clasa muncitoare. El a cerut fiecăreia dintre ele să împartă o zi obișnuită de-a lor în segmente, în episoade de două, trei sau cinci minute, şi să scrie ce făceau la fiecare cinci minute și să descrie deasemenea cât de mult le plăcea sau displăcea ce făceau. Au ieşit nişte poveşti lungi, ca nişte jurnale, am vorbit la telefon cu un prieten, apoi am luat autobuzul spre locul de muncă, iar a trebuit să aștept autobuzul, apoi am urcat în autobuz, am ajuns la locul de muncă, șeful a țipat la mine, și m-am dus, m-am întors acasă, m-am uitat la televizor, am spălat rufele și așa mai departe. Despre fiecare dintre aceste episoade scurte, ea a scris de asemenea cât de mult îi plăcea sau displăcea ce făcea, și s-a dovedit că episoadele care le displăceau acestor femei, în medie cel mai mult, sau activitatea care era cel mai puţin agreabilă a fost munca de îngrijire a copiilor. Cele mai multe dintre activitățile care implicau copiii au fost apreciate ca fiind cele mai puțin vesele activități ale zilei, cum ar fi schimbarea scutecelor, spălarea hainele murdare, prepararea hranei pentru ei, isterii temperamentale, copii care luptă și strigă unul la altul. Potrivit notelor pe care le-au scris, le producea mai multă bucurie să fie la locul de muncă decât să stea cu copiii lor acasă. Kahneman a cerut, de asemenea, acestor femei să descrie în termeni generali, care sunt lucrurile care contribuie cel mai mult la fericirea lor. Cele mai multe dintre ele au spus că copiii sunt izvorul primar al fericirii, chiar dacă activitățile lor care presupuneau contactul cu copiii erau apreciate ca fiind cele mai puțin plăcute. Cum se explică această contradicţie? Există două moduri în care oamenii de știință explică aceste rezultate. O școală de gândire susţine că oamenii, nu numai femeile din Texas, dar oamenii în general chiar nu prea știu ce e bine pentru ei. Ei cred că un lucru este sursa fericirii lor pentru că societatea le-a spus că acesta trebuie să fie sursa lor de fericire, dar nu e adevărat. Când examinăm fiecare eveniment în amănunt, el nu mai îndeplinește așteptările. O altă explicaţie este că ceea ce Kahneman și alte astfel de studii au descoperit este faptul că fericirea este pur și simplu ceva diferit de plăcere. Fericirea nu este surplusul de momente plăcute faţă de momentele neplăcute; fericire constă mai degrabă în a vedea viața în totalitate ca pe ceva semnificativ și util. Există o componentă cognitivă și etică foarte importantă pentru fericire. Valorile noastre sunt cele care fac diferența în modul în care percepem viaţa. Valorile fac diferența între a ne vedea ca simpli sclavi mizerabili ai unui copil dictator, sau în a ne vedea pe noi înșine ca pe cultivatori plini de dragoste ai unei vieţi noi, în direcţia creșterii copiilor. Aceşti savanți susțin că activități semnificative pot fi extrem de satisfacatoare, chiar dacă nu sunt ușoare, chiar dacă nu sunt prea vesele. Similar o viață lipsită de sens, plină de activități la care nu găsim un sens, poate fi un calvar teribil, chiar dacă este foarte confortabilă. E ca și ambiţia de a urca pe Everest, sau ar merge pe un traseu foarte dificil. Nu e un scop confortabil. Cele mai multe dintre lucrurile pe care el sau ea le va experimenta vor fi lucruri dificile. Este mai ușor să stea acasă pe canapea și să se uite la TV. Totuși, dacă el găsește sensul vieţii în ambiția de a urca pe Everest, sau pe un alt munte înalt, el poate vedea întregul capitol al vieții sale ca fiind o perioadă foarte fericită. Momentul în care urcă pe Everest e mult mai fericit decât momentul în care s-a aşezat acasă confortabil pe canapea şi s-a uitat la televizor. De ce? Pentru că fericirea nu este confort, nu este plăcere; mai presus de toate este găsirea unui sens în ceea ce facem, chiar Pagina 332
dacă ceea ce facem implică o mulțime de greutăți și dificultăți. Nu e tot timpul roz și plin de bucurie. Această abordare are implicatii importante pentru istoria fericirii. Oamenii din toate culturile și epocile au simțit probabil senzații similare plăcute sau neplăcute în corpul lor, dar sensul dat de experiențele lor a fi putut fi foarte diferit. Dacă este așa, atunci istoria fericirii a fost mult mai turbulentă decât ce-şi imaginează biologii. Nu este o linie dreaptă în care toată lumea are mereu aceleași nivel relativ de fericire pentru că placerea şi senzaţiile neplacute din corpul rămân același. Dacă sensul are un impact important asupra fericirii, atunci ar putea exista diferențe enorme între sensurile pe care oamenii din diferitele culturi le-au găsit în viața lor. Dacă este adevărat, acest lucru implică faptul că viața în epoca modernă nu este neapărat mai bună, mai fericită, decât viața în epoci anterioare, cum ar fi Evul Mediu. Dacă urmărim viața minut cu minut, activitate de activitate, și cântărim cât de grea sau cât de ușoară este fiecare, atunci cu siguranță viața în Evul Mediu, pentru majoritatea oamenilor, a fost mult mai grea, mai puțin confortabilă decât viața din prezent, cel puțin pentru oamenii din societățile bogate. Cu toate acestea, dacă fericirea depinde de sens, atunci oamenii medievali ar fi putut fi chiar mai fericiţi decât oamenii de astăzi din societățile bogate. Ei găseau un sens pentru tot ce se întâmpla în viața lor în promisiunea unei fericiri veșnice, în viața de apoi și făcând parte dintr-un plan cosmic splendid al lui Dumnezeu. Au trăit multe greutăţi, dar viaţa lor era plină de semnificație. În contrast faţă de oamenii medievali, oamenii moderni şi laici din societățile bogate ar putea avea o viață foarte confortabilă material, dar, pentru mulți dintre ei, lipsită de sens. Pe termen lung, nu se pot aștepta la nimic în afara uitării complete și lipsei sensului. Nu există nici rai, nici iad, nu există un plan cosmic, tot ce se întâmplă este pur și simplu lipsit de importanță și de sens. Deci, dacă ne întrebăm cât de confortabilă este viața, atunci da, viață este astăzi mult mai confortabilă, dar dacă întrebăm pe oameni cât de mulțumiți sunt de viață, și cât de mult sens găsesc în ea, atunci oamenii din Evul Mediu, în ciuda tuturor dificultăților, ar putea fi într-o egalitate, dacă nu chiar o situație mai bună decât oamenii de astăzi. Problema este că avem aici o altă abordare a istoriei fericirii. Acesta dă multă importanță sensului, mult mai mult decât senzațiilor de plăcere și confort, şi din această perspectivă se dovedește că viața de astăzi nu este neapărat mult mai fericită, cu mult mai semnificativă decât în trecut.
Pagina 333
Totul e doar o părere
Problema cu această abordare este că, din punct de vedere pur științific, viața umană nu are absolut nici un sens. Potrivit științei, cel puțin a științei de început de secolul 21, oamenii, ca dealtfel toate celelalte fenomene din lume, sunt rezultatul unor procese evolutive oarbe care funcționează fără nici un scop, fără o semnificație. Acțiunile noastre, viețile noastre nu sunt parte a un plan cosmic divin. În cazul în care planeta Pământ ar exploda mâine dimineață, cu toţi oamenii, elefanții și girafele de pe ea, restul universului şi-ar vedea de treabă în continuare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dispariţia tuturor oamenilor nu ar schimba nimic fundamental în univers. Potrivit științei moderne, orice sens pe care oamenii îl atribuie vieţii lor, deciziile și acțiunile lor sunt pur și simplu o iluzie. Credem că au un sens, dar nu au de fapt niciunul. Toate semnificațiile religioase, semnificațiile altor lumi, pe care oamenii medievali şi le ataşau vieţii lor erau doar iluzii. În mod similar, sensul pe care oamenii moderni încearcă să-l găsească vieţii, umanismul, naționalismul, capitalismul din viața omului modern este doar o iluzie. Astăzi savanţii pot spune că viața lor are un sens pentru că au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe umane. Un soldat poate spune că viața sa are sens pentru că luptă să-și apere patria. Un om de afaceri poate spune că viața are sens pentru că a construit o companie nouă și de succes. Dar și acestea sunt toate iluzii. La fel ca oamenii medievali care credeau că viața lor are drept sens cititul scripturilor, mersul la cruciade, sau construcţia de catedrale. Noi privim înapoi și spunem că ei se păcăleau pe sine. Deci, același lucru este valabil despre viaţa oamenilor de astăzi. Concluzia acestei linii de gândire este că, dacă cheia fericirii este de a avea un sens în viață, atunci adevarata cheie a fericirii este să ne sincronizăm iluzia personală a unui sens cu iluzia colectivă. Nu există nici un sens în lume, dar atâta timp cât povestea mea Pagina 334
personală se potrivește cu povestea oamenilor din jurul meu, atunci mă pot convinge că viața mea este semnificativă, şi astfel să-mi găsesc fericirea și satisfacția personală. Este o concluzie destul de deprimantă. Presupune că fericirea, a dobândi fericire, a fi fericit, depinde de auto-amăgire, și depinde de faptul că nimeni nu va veni din exterior să-ţi demonteze închipuirea.
Înapoi la Budism Până acum am văzut că fericirea depinde de senzații plăcute. Pentru a fi mai fericiţi, avem nevoie să ne reproiectăm sistemul nostru biochimic. Dacă fericirea se bazează pe sentimentul că viața are un sens, atunci pentru a fi mai fericiţi trebuie să ne amăgim mai eficient. Mai există oare un alt mod de a înțelege fericirea? O alternativă care se bucură de atenție tot mai mare din partea oamenilor de știință care studiază fericirea este de punctul de vedere budist. Budismul tratează problema fericirii mai profund decât poate orice altă religie din istorie. Principala întrebare a religiilor orientale moderne este "dat fiind faptul că Dumnezeu există, ce vrea el de la mine?" În schimb, problema principală a budismului este "dat fiind faptul că există suferință, cum mă pot eu elibera de suferință și să mă bucur de fericire?" Prin urmare, în ultimii 2500 ani, budiștii au studiat sistematic esența și cauzele fericirii, care este motivul pentru care există un interes tot mai mare în rândul comunității științifice în budism, atât în filosofie budistă cât și în practicile de meditație budiste. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă care studiază creierul studiază meditaţia călugărilor budiști în laborator. Îi leagă la la electrozi și scanere, și scanează creierul lor pentru a vedea ce se întâmplă atunci când aceşti călugări meditează. Multe cercetări de acest gen sunt în derulare astăzi. Budismul are aceeaşi înțelegere de bază a abordării biologice a fericirii, și anume că fericirea rezultă din procese şi îngrijire spirituală internă, și nu din evenimente care au loc în lumea exterioară. Abordarea biologică a fericirii este asemănătoare cu cea budistă. Cu toate acestea, pornind de la aceeași înțelegere, budismul trage concluzii foarte diferite. Potrivit budismului, majoritatea oamenilor identifică fericirea cu senzatiile placute şi sentimentele din corpul lor, în timp ce identifică suferinţa cu sentimente neplăcute. Oamenii, prin urmare, atribuie o importanță imensă la ceea ce simt. Oamenii își doresc să experimenteze tot mai multă plăcere, evitând în același timp cât mai mult timp posibil durerea și sentimentele neplăcute. Orice facem dea lungul vieții noastre, dacă ne scărpinăm la picior, sau ne mişcăm în scaun, sau luptăm războaie mondiale, încercăm doar să obținem sentimente mai placute. Problema, după budişti, este faptul că sentimentele noastre nu sunt mai mult decât nişte vibratii trecătoare care se schimbă în fiecare clipă, precum valurile unui ocean. Dacă cu cinci minute în urmă ne-am simțit foarte veseli și hotărâţi, în clipa prezentă sentimentele de acum cinci minute au dispărut. S-ar putea să ne simţim trist și abătut, așa că dacă vrem să simţim stări plăcute, trebuie să le urmărim în mod constant în vreme ce alungăm Pagina 335
sentimentele neplacute. Chiar dacă reușim, trebuie să începem căutarea din nou, fără o recompensă de durată pentru toate necazurile noastre. Ce este, întreabă budismul, atât de important în obținerea unor satisfacţii efemere? De ce luptăm din greu de-a lungul vieții pentru a realiza ceva care dispare aproape imediat ce apare? Potrivit budismului, rădăcina suferinței nu este durerea, și nici tristeţea, și nici măcar lipsa de sens. Este această căutare care nu se termină niciodată de sentimente efemere care ne face să fim într-o stare permanentă de tensiune, de neliniște și de nemulțumire. Din cauza căutării placerii, mintea nu este niciodată mulțumită cu realitatea aşa cum este ea. Chiar și atunci când experimentăm ceva plăcut nu suntem mulţumiţi, mintea noastră se teme că ar putea dispărea în curând, iar noi tânjim ca senzaţia să rămână și să se intensifice. Oamenii sunt eliberați de suferință nu atunci când trăiesc o experiență sau plăcere trecătoare, ci când înțeleg natura trecătoare a tuturor stărilor și, prin urmare, se opresc din a le mai urmări şi pofti. Acesta este scopul practicilor de meditaţie budistă. Meditaţia presupune observarea îndeaproape a propriei minţi şi corp, realizarea naturii efemere a tuturor sentimentele şi cât de inutilă este alergarea după ele, urmărirea lor. În cazul în care fuga perpetuă se oprește, mintea devine foarte relaxată, foarte clară, foarte mulțumită. Tot felul de stări pot curge în toate direcţiile. Există încă şi bucurie și furie, și plictiseală și poftă care apare și trece, dar odată ce te oprești din a mai dori sentimente anume poţi accepta orice senzaţie. Poţi accepta orice sentiment vine, doar stai şi te uiţi după el, el vine și pleacă fără a te lua pe tine cu el. Seninătatea rezultată, din punctul de vedere budist, este atât de profundă încât oamenii care îşi irosesc viața într-o căutare frenetică de sentimente placute nu-şi pot nici măcar imagina cum este să stai în afara curentului. Idee este atât de străină de cultura occidentală modernă, încât atunci când mișcările new-age vestice au întâlnit filozofia şi meditația budistă, aceasta le-a dat peste cap. Cultele New-Age susțin frecvent că fericirea nu depinde de condițiile externe în lumea exterioară, fericirea depinde numai de ceea ce simțim. Deci, oamenii ar trebui să se oprească din căutarea împlinirilor exterioare, cum ar fi bogăție, frumusețe și statut social și în schimb să se lege profund la propriile sentimentele. Cum au spus mai multe culte New Age, căutarea fericirii începe în interior. Avem aici este exact ceea ce susțin biologii, dar mai mult sau mai puțin opusul a ceea ce spune Buddha. Buddha a fost de acord cu biologia modernă și cu mișcările moderne New Age după care fericirea este independentă de conditiile externe. Cu toate acestea, perspectiva lui mai largă și poate mai profundă este că adevărata fericire este, de asemenea, independentă de sentimentele interioare. Într-adevăr, pe cât dăm mai multă semnificație sentimentelor noastre interioare, pe atât le vom dori mai mult și cu atât mai mult vom avea de suferit. Recomandarea de bază a budismului nu este doar să încetinim căutarea realizărilor exterioare, dar mai presus de toate să încetinim căutarea sentimentor interioare. Dacă acceptăm acest punct de vedere asupra fericirii atunci întreaga noastră înțelegere a istoriei fericirii ar putea fi greșită. Poate că nu este atât de important dacă oamenii se bucură de sentimente plăcute, și dacă oamenii simt că viața lor are sens. Întrebarea principală este dacă oamenii înțeleg adevărul despre natura sentimentele lor. Nu avem nici o dovadă că oamenii de azi, în secolul 21, înțeleg acest adevăr mai bine decât vânătorii antici sau ţăranii medievali. Acesta este punctul de vedere budist. Pagina 336
Concluzii Acesta nu este nici momentul nici locul pentru a judeca toate aceste abordări diferite ale fericirii. Oamenii de știință au început studiul științific al fericirii în urmă cu doar câțiva ani și sunt încă departe de formularea teoriilor inițiale, și caută încă metode de cercetare adecvate. E mult prea devreme pentru a trage concluzii și a pune capăt dezbaterii înainte ca aceasta să înceapă cu adevărat. Ce este important în această etapă este să se cunoască cât mai multe abordari diferite posibil asupra fericirii, precum și pusul întrebărilor corecte. Cele mai multe cărți de istorie se concentrează doar pe ideille marilor gânditori, pe curajul războinicilor, pe caritatea sfinților, pe creativitatea artiștilor. Cele mai multe cărți de istorie, cu toate acestea, mai au multe de spus despre structuri sociale, despre ascensiunea și căderea imperiilor, despre invenția și răspândirea tehnologiei, dar au mai puține de zis despre cum au influențat toate acestea suferința și fericirea omului ca individ. Aceasta este cea mai mare lipsă din întelegerea istoriei. Nu știm care a fost impactul asupra fericirii umane, aşa că e bine să încercăm să acoperim această lipsă, altfel nu putem spune că am înțeles de fapt istoria. Cu acest gând se termină călătoria noastră prin trecutul omului, de la revoluția cognitivă în urmă cu 70.000 ani până în prezent. În timpul celor 70,000 ani, s-au petrecut enorm de multe evenimente. Nu suntem siguri care au fost spre bine sau spre rău. Dar mai există încă un subiect de abordat înainte de încheierea acestui curs: “O scurtă istorie a omenirii”, şi anume viitorul. Am vorbit mult despre trecut, dar istoria include și viitorul. În următoarea și ultima lecție a cursului, Dr. Harari va încerca să descrie viitorul probabil al omenirii.
Pagina 337
Lecţia XVII - Sfârşitul lui Homo sapiens. În ultima lecţie din cursul de istorie al umanității, Dr. Hariri va discuta despre viitor și despre sfârșitul probabil al lui Homo Sapiens. De-a lungul ultimelor decenii, oamenii au început să denatureze şi să modifice legile selecției naturale, legi care au guvernat viața pe Pământ pentru ultimele patru miliarde de ani. Tehnologii noi, cum sunt ingineria genetică și nanotehnologia ne oferă abilităţi fără precedent de a modela nu numai lumea din jurul nostru, dar de asemenea corpul, personalitatea și dorințele noastre. Cum va influența aceasta societatea și cultura? Stie oare cineva încotro ne îndreptăm? Care este viitorul probabil al omenirii?
Viitorul nostru Lecțiile anterioare au descris istoria lui Homo sapiens de acum 70.000 ani până în la momentul prezent. Lecția curentă va detalia viitorul potențial al lui Homo sapiens. După toate probabilitățile, specia noastră va dispărea. Suntem, probabil, una dintre ultimele generații de Homo sapiens. În viitorul imediat, câteva decenii sau cel mult secole, Homo sapiens va dispărea. Specia noastre nu se va autodistruge într-o catastrofă nucleară sau ecologică. Mai degrabă, specia noastră va dispărea pentru că este pe cale să se înnobileze (upgrade) într-o specie cu totul nouă. Pe scena istorică, politică, socială, culturală şi tehnologică au operat deja mai multe revoluții de anvergură. De-a lungul tuturor acestor revoluții, un singur lucru a rămas relativ constant, și anume Homo sapiens în sine. Mintea și organismul lui Homo sapiens a fost tot timpul fundamentul societăților, identităţilor şi religiilor. Lumea de astăzi este foarte diferită de lumea din vremurile biblice, deşi oamenii din Ierusalimul antic aveau aceleași abilitățile trupeşti și mentale pe care le avem noi astăzi.
Pagina 338
CREDIT - SCIENCEBLOGS.COM Oamenii din trecut experimentau lumea într-un mod asemănător cu cel al nostru de astăzi, și de aceea găsim încă interesante subiectele abordate de Biblie, în filozofia lui Platon, sau în scrierile lui Confucius, pentru că au fost scrise de oameni la fel ca noi. Acest lucru este pe cale să se schimbe. Următoarea mare revoluție în istorie va transforma desigur şi economia, politica si societatea, dar va transforma de asemenea şi trupurile și mințile noastre și va înlocui Homo sapiens cu o fiinţă foarte diferită. Când ne gândim la viitor, vedem de obicei o lume în care oamenii se bucură de o tehnologie evoluată. Ne imaginăm nave spațiale super-luminice, pistoale laser, roboți inteligenți și așa mai departe. Potențialul cu adevărat revoluționar al tehnologiei nu este de a schimba doar instrumentele și armele noastre, ci şi omul în sine. Nu doar navele spațiale vor fi diferite în viitor, ci şi călătorii din ele. Cum se va îmbunătăţi şi înnobila Homo sapiens? În prezent, există trei metode principale de optimizare. Prima metodă este ingineria biologică. A doua este ingineria cyborg. Cyborgii sunt ființe care combină structurile organice cu cele non-organice. A treia este creaţia vieții anorganice, viață care nu se bazează deloc pe structuri organice. Să examinăm aceste trei metode, astfel încât să înțelegem despre ce e vorba.
Ingineria biologică Ingineria biologică este orice intervenție intenţionată la nivel biologic. De exemplu, implantarea unei gene, sau medicamentele care modifică forma, capacitățile, nevoile sau dorinţele unui organism. Nu este nimic radical nou în ingineria biologică în sine. Noi am folosit ingineria biologică de-a lungul a mii și mii de ani pentru a ne modela pe noi sau Pagina 339
pentru a remodela alte organisme, cum ar fi câinii, vacile și caii. Un simplu exemplu de inginerie biologică este castrarea. Castrăm tauri de cam 10,000 ani pentru a crea boi. Un bou este mult mai docil decât un taur, și prin urmare mai ușor de folosit la trasul vagoanelor, cărucioarelor sau plugurilor. Similar, oamenii s-a castrat pe ei înșiși. Castrarea bărbaților sau a copiilor mici, pentru a crea cântăreţi, soprane cu voci minunate, sau pentru a crea eunuci, care puteau păzi în siguranță haremuri fără pericolul de a agresa femeile sultanului. Ingineria biologică nu este ceva nou, ceea ce este nou sunt însă capacităţile ingineriei biologice de astăzi. Descoperiri recente în înţelegerea modului de funcţionare al organismelor până la nivel celular și molecular ne-au deschis posibilități de neimaginat. De exemplu, astăzi putem nu numai să castrăm un bărbat, un proces biologic relativ simplu, ci putem folosi tratamente hormonale şi chirurgicale pentru a transforma un bărbat într-o femeie. Este un proces mult mai ambițios decât castrarea. Şi asta nu e tot. Să studiem această fotografie, publicată în 1996, acum aproape 20 de ani. Când a apărut, a șocat întreaga lume, a provocat o adevărată furtună socială şi mediatică. Avem aici fotografia reală a unui şoarece, nu este o imagine modificată în Photoshop, ci un şoarece adevărat, pe spatele căruia oamenii de ştiinţă au implantat celulele de cartilaj luate de la bovine, de la vaci. Oamenii de știință au fost capabili nu numai de să planteze celule de la vacă pe spatele şoarecelui, ci și să controleze creșterea ţesutului nou și să-l modeleze în ceva care arată foarte asemănător cu o ureche umană. Se pot contura şi alte forme biologice după dorinţă. Procesul se foloseşte în laboratoare și spitale pentru a fabrica urechi artificiale și alte structuri organice artificiale care pot fi apoi implantate la oameni, de exemplu cuiva care a pierdut urechea. Fotografia este un soi de ecou straniu al statuii omului cu cap de leu din peştera Stadel descrisă în lecția a doua. Oamenii de atunci şi-au imaginat o combinație între om și leu. Chiar și acum 30.000 ani, oamenii îşi puteau imagina o astfel de creatură hibrid, pe jumătate om, pe jumătate leu, şi au sculptat statuia de fildeș. Dar nimeni acum 30.000 de ani nu știa cum să producă o ființă vie, pe jumatate ceva, pe jumătate altceva. În ziua de astăzi, oamenii au dobândit capacitatea de a produce astfel de ființe, cu ajutorul ingineriei biologice sofisticate. Şoarecele este o combinație reală între corpul unui șoarece cu elemente bovine.
Ingineria genetică Dintre toate domeniile de studiu în ingineria biologică, ingineria genetică atrage cea mai multă atenție. Ingineria genetică se bazează pe transplantarea genelor Pagina 340
recoltate dintr-un organism în structura genetică ADN a unui organism complet diferit. De exemplu, știm astăzi cum să preluăm o genă de la o meduză care iradiază o fluorescenţă verzuie, și să implantăm gena într-un iepure sau maimuță care vor începe de asemenea să strălucească într-o lumină verde fluorescentă. Procesul s-a realizat la maimuțe; se poate face şi la oameni. Deţinem acum tehnologia pentru a lua gena unei meduze şi a o implanta în ADN-ul uman, pentru a obţine o ființă umană care strălucește într-o lumină fluorescentă verde. Procesul nu s-a realizat din cauza interdicțiilor etice, dar știm cum să o facem din punct de vedere tehnic. Un alt exemplu se referă modificarea genetică a microorganismelor. Bacteria E. coli este folosită de ingineria genetică şi de oamenii de ştiinţă pentru a produce biocombustibil, care încearcă să rezolve problemele energetice ale lumii. Aceleași bacterii E.coli, precum și alte specii de micro-organisme şi ciuperci au fost de asemenea modificate genetic pentru a produce insulină, reducând astfel dramatic costurile producerii insulinei și automat costul de tratament pentru diabet. Un alt exemplu interesant este extragerea unei gene dintr-un pește arctic (care trăiește în Oceanul Arctic) și introducea genei de la pește în ADN-ul cartofului, pentru a face cartoful mai rezistent la îngheț și la frig. Ingineria genetică este folosită tot mai mult nu doar la micro-organisme, meduze și cartofi. Este aplicată de asemenea pe mamifere. De exemplu, an după an, industria produselor lactate are pierderi de miliarde de dolari ca urmare a unei boli numită mastită. Mastita este o boală care atacă ugerul vacilor de lapte, și le cauzează probleme. Oamenii de ştiinţă experimentează în prezent cu vaci modificate genetic, al căror lapte conține o componentă biochimică numită lysostaphin, care atacă bacteria care provoacă mastita. Oamenii de ştiinţă spera deci să descopere o rezolvare genetică a problemei mastitei la vacile de lapte. Geneticienii au reușit deja să modifice mamifere, cum ar fi șoareci și șobolani. S-au fabricat şoareci care au nu doar calități fizice mai bune, dar de asemenea abilități cognitive, memorie îmbunătățită, precum şi capacitate de învățare mărită. Cum se măsoară capacitatea cognitivă a unui șoarece? Nu e deloc greu. Oamenii de ştiinţă pun şoriceii într-un labirint și aceia modificaţi genetic sunt capabili să rezolve mult mai repede nivele de dificultate faţă de un şoarece obișnuit. Şoarecii geniali modificaţi de ingineria genetică sunt deci capabili să rezolve labirinturi foarte dificile, pe care şoarecii normali nu le pot rezolva. Avem aici o dovadă unor îmbunătăţiri cognitive concrete aduse de ingineria genetică. Dacă putem face asemenea modificări la șoareci, le putem face cu siguranță şi la Homo sapiens. Abilitățile, nevoile şi dorințele lui Homo sapiens, la fel ca ale şoarecilor, au o bază genetică, iar ADN-ul lui sapiens nu este cu mult mai complex decât ADN-ul soarecilor. Genomul Sapiens este doar cu 14% mai complex decât genomul șoarecilor. Este practic același nivel de complexitate. Nu există niciun motiv tehnic pentru care nu am putea crea supraoameni, sau specii întregi de oameni complet diferiţi de Homo sapiens. Într-un interval de probabil câteva decenii sau un secol sau două, ingineria Pagina 341
genetică și alte forme de inginerie biologică vor putea foarte bine să ne permită să facem schimbări de anvergură, nu numai în fiziologia și în sistemul nostru imunitar, pentru a prelungi speranța de viață, dar vor permite deasemenea să operăm schimbări majore în capacitățile noastre intelectuale și emoționale. Dacă ingineria genetica poate crea soareci de geniu, nu există niciun motiv evident pentru care nu am putea crea supraoameni, oameni de geniu. Revoluția cognitivă, cea care a transformat Homo sapiens dintr-o maimuță africană nesemnificativă întrun stăpân al lumii, nu a avut nevoie de nici o schimbare notabilă în fiziologia umană. Nu a necesitat vreo modificare în mărimea și forma exterioară a creierului uman. Revoluția cognitivă a rezultat aparent din câteva schimbări minore în structura internă a creierului lui Homo sapiens. Poate că o altă schimbare relativ secundară în structura creierului uman, adusă să zicem de ingineria genetică, poate fi suficientă pentru a demara o a doua revoluție cognitivă, să creeze un tip complet nou de conștiință și să-l transforme pe Homo sapiens în ceva foarte diferit de noi, la fel diferit pe cât suntem noi faţă de neandertalieni. Nu suntem încă acolo, dar e posibil ca nici un obstacol tehnic de netrecut să nu ne separe de producerea unor astfel de supra-oameni. Principalele obstacole în calea creării supra-oamenilor nu sunt de natură tehnică. Principalele obstacole sunt etice, precum şi obiecțiile politice care încetinesc cercetarea asupra oamenilor. Din cauza considerentelor etice și politice, cercetarea pe şoareci este mult mai avansată decât cercetarea asupra oamenilor. Nu contează cât de convingătoare sunt argumentele etice și politice, este foarte greu să vedea cum acestea vor putea îngreuna pe termen nelimitat următorii paşi în progresul ştiinţific. Mai ales că în joc este aici posibilitatea de a prelungi viața umană pe termen nelimitat, de a crea oameni care trăiesc pentru totdeauna. În joc este aici cucerirea bolilor precum cancerul şi Alzheimer și așa mai departe, precum și modernizarea abilitățile noastre cognitive și emoționale. Este puțin probabil că obiecțiile etice și politice pot împiedica cercetarea pe termen nelimitat. Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă oamenii de ştiinţă ar reuşi sa dezvolte un tratament pentru boala Alzheimer, care în același timp, ca un efect secundar, ar putea de asemenea îmbunătăţi în mod dramatic memoria sau abilitățile cognitive ale oamenilor sănătoși. Ar putea vreun guvern sau asociaţie guvernamentală să oprească cercetarea în cauză? Odată acest tratament finalizat, nici un guvern sau poliție din lume nu ar putea limita folosirea acestei invenții numai pentru a vindeca pacienti Alzheimer și a-i opri pe oameni sănătoși să beneficieze de tehnologie pentru a dobândi super-memorie și abilități cognitive uimitoare? Este puțin probabil. Pagina 342
Cyber-ingineria Cyborgii [saiborg] sunt creaturi care combină piese organice și anorganice, cum ar fi oameni cu mâini bionice. Într-un fel suntem cu toții cyborgi, deoarece simțurile și funcțiile noastre naturale sunt îmbunătățite de dispozitive cum ar fi ochelarii, stimulatoare cardiace și telefoane, calculatoare. Calculatoarele execută tot mai multe sarcini efectuate anterior de către creierul și memoria organică. Cu toate acestea, în viitorul apropiat, acest proces va merge probabil mult mai departe. Vom începe probabil cu mecanisme artificiale conectate direct la creierul nostru și la sistemul nervos. Mecanismele vor deveni inseparabile, și ne vor schimba abilitățile, dorințele, personalitatea și identitatea noastră. Un exemplu este urechea bionică. Avem deja prototipuri funcționale ale urechilor bionice. O ureche bionică înseamnă un implant care absoarbe undele sonore prin intermediul unui microfon amplasat în exteriorul urechii. Implantul filtrează sunetele, identifică voci umane și alte sunete importante, și le traduce în semnale electrice care sunt trimise la nervul auditiv central și de acolo la creier. O astfel de ureche bionică nu numai că permite surzilor să audă, dar lasă oamenii sănătoşi să dobândească abilități auditive de excepţie. Același metodă poate crea ochi, nas precum şi chiar mâini şi picioare bionice. Avem aici imaginea lui Jesse Sullivan ca se ține de mână cu Claudia Mitchell. Jesse este un electrician american care şi-a pierdut într-un accident în 2001 ambele brațe de la umăr. Claudia şi-a pierdut un braț într-un accident de motocicletă. Ambii folosesc acum membre bionice. O caracteristică uimitoare a membrelor bionice este că ele sunt operate direct şi numai prin puterea minţii. Semnale de la creier sunt traduse de microcalculatoare în comenzi electrice și brațele se deplasează la comandă. Când Jesse sau Claudia vor să-şi mişte mâinile, fac exact ceea ce orice om normal face inconștient. Ei se gândesc doar la asta și brațul se mişcă. În prezent, braţele bionice sunt un înlocuitor slab pentru originalele organice, dar ele au potențial de dezvoltare tehnologică nelimitat. În viitorul apropiat, se pot produce braţe bionice mult mai puternice decât cele organice, mai puternice decât ale oricărui campion la box. Mai mult decât atât, membrele bionice au avantajul de a putea fi înlocuite tot la fiecare câțiva ani sau îmbunătăţite ori de câte ori un model nou apare pe piață. Ele pot fi, de asemenea, detașate corp și operate de la distanță. Suntem obişnuiţi ca toate părțile corpului nostru să fie conectate local, ca parte a unui singur trup, dar în acest fel funcţionează doar corpurile organice. Odată ce conectăm membre bionice, nu mai există nici un motiv pentru care ele să mai fie situate în aceeași cameră, sau oraș, sau chiar pe același continent sau planetă. Oamenii de ştiinţă de la Pagina 343
Universitatea Duke, din North Carolina, au demonstrat recent acest lucru folosind maimuţele Rhesus. Savanţii le-au implantat maimuțelor rhesus electrozi în creier. Electrozii preiau semnale de la creier și le transmit unor dispozitivelor care controlează membre externe. Maimuțele au învăţat astfel să controleze prin puterea minţii lor braţe şi picioare bionice detaşate de corp. O maimuță numită Aurora, a învățat cum să controleze doar cu mintea ei, numai cu gândirea ei, un braț bionic detașat în timp ce mişcă simultan cele două brațe naturale. Aurora este deci acum ca o zeiță hindusă. Are trei brațe și brațele ei pot fi localizate, cel puțin al treia braț poate fi situat într-o altă cameră, în alt oraș, pe un alt continent. Aurora poate sta într-un laborator din Carolina de Nord, îşi poate scărpina capul cu o mână, spatele cu o altă mână și în același timp poate fura o banană în New York cu a treia mână, pe care o controlează doar prin puterea minţii, și care, din punctul ei de vedere este tot o mână de-a ei. Se simte ca o mână suplimentară. Un tovarăș de-al lui Aurora, o maimuță Rhesus numită Adoya, a devenit celebră în 2008, când din laboratorul ei din Carolina de Nord a controlat o pereche de picioare bionice poziționate în Japonia. Stătea în Carolina de Nord, cu creierul conectat prin internet la picioarele din Japonia și mers în Japonia. Picioarele lui Adoya din Japonia aveau de 20 de ori greutatea întregului corp.
Tehnologia citirii minţii O altă direcţie de foarte interesantă cercetează posibilitatea de a citi mintea, gândurile din mintea unei persoane. Există o boală foarte gravă numită sindromul blocat înăuntru (Locked In Syndrome), în care oamenii devin pur şi simplu prizonieri ai propriei minţi. Îşi pierd treptat controlul a toate sau aproape toate părţile corpului lor, dar abilitățile lor cognitive, de simţire și gândire și așa mai departe rămân intacte, devin deci blocaţi în interiorul organismului în imposibilitatea de a mai face ceva. Persoanele care suferă de acest sindrom teribil nu mai au de multe ori cum să comunice cu lumea exterioară. Ei mai pot doar să-şi mişte foarte uşor ochii și doar în acest mod mai comunică cu lumea exterioară prin da sau nu sau lucruri de genul asta. Există în prezent studii în care pacienţilor care suferă de acest sindrom li se implantează electrozi în creier, la fel ca la maimuțe. Aceşti electrozi înregistrează semnalele trimise de creier și oamenii de știință încearcă să traducă aceste semnale, nu doar pentru a mișca membre bionice, dar de asemenea pentru a le traduce în cuvinte. Dacă experimentele vor reuși, înseamnă că persoanele care suferă de acest sindrom îngrozitor vor fi capabile să comunice cu lumea exterioară, folosind un calculator care să traducă semnalele creierului lor în cuvinte. Am avea la dispoziție posibilitatea de Pagina 344
a citi direct gândurile din mintea altei persoane, fie că el o vrea sau nu. Să ne gândim ce ar putea CIA face de exemplu cu o astfel de invenție uimitoare.
Dintre toate proiectele de cercetare în domeniul tehnologiilor cyborg, cea mai revoluționară este încercarea de a crea o interfaţă bidirecţională creier-calculator, care va permite computerului să citească semnalele electrice din creierul uman în timp ce transmite simultan semnale pe care creierul le poate citi, interpreta și înțelege. Imaginațivă că o astfel de interfaţă directă poate fi folosită pentru a lega un creier direct la internet, astfel încât am putea naviga pe internet folosind doar conştiinţa, fără degete sau ochi, sau pentru a lega direct mai multe creiere la același computer, care le leagă pe toate împreună și crează un soi de reţea de creiere. Ce se întâmpla, în acest caz, cu concepte cum ar fi memoria, conştiinţa sau identitatea individuală, în cazul în care creierul poate avea acces direct la experienţe și amintiri colective? Într-un astfel de scenariu, un cyborg ar putea spre exemplu prelua amintirile altcineva. Nu doar să audă despre ele sau să le citească într-o carte sau să-şi imagineze ce a simţit celălalt, ci să preia în mod explicit amintirile ca și cum ar fi ale sale. Ce s-ar întâmpla atunci cu identitatea genului atunci când mintea devine colectivă și bărbații îşi pot aminti în totalitate experienţele unei femei? Nimeni nu știe răspunsul la astfel de întrebări complicate. Ceea ce este însă deja clar este că astfel de cyborgi nu vor mai fi oameni, creaturi organice, animale ecologice, ci vor fi ceva complet diferit de noi și de oricare alt animal. Vor fi un alt fel de a fi, atât de fundamental diferit încât nici măcar nu am putea încerca să înţelegem implicațiile filosofice, psihologice sau politice ale unui astfel de scenariu.
Ființe non-organice
Pagina 345
A treia metodă pentru a crea entități care să ne înlocuiască în lume este să creăm ființe artificiale. Cyborgi combină încă creierul cu calculatorul, componente organice cu componente anorganice. Există însă posibilitatea de a crea ființe complet non-organice, lipsite de orice componentă organică. Cel mai simplu exemplu sunt programele de calculator și virușii care pot evolua și învăța lucruri noi în mod independent. Centre de calcul de astăzi încearcă să creeze programe de învățare pentru calculator astfel ca acesta să poată învăța de la sine, să poată evolua complet independent de persoana care l-a programat inițial. Primul astfel de programul de învățare independent ar fi creat de un om, dar odată ce există, poate începe să evolueze în direcții noi și foarte diferite, pe care care nici creatorul şi nici un alt om nu le-ar mai putea prevedea. Prototipul unui astfel de program, precum și a evoluției sale, există deja și se numește virus de calculator. Acesta se raspândeşte prin intermediul internetului, virusul se replică de milioane și milioane de ori, urmărit tot timpul de programe anti-virus care încearcă să-l distrugă, în concurență tot timpul cu alți viruși și alte programe pentru resursele limitate din spațiul cibernetic. Ce se întâmplă dacă într-o zi, atunci cand virusul se reproduce, se produce o greșeală de copiere? O mutație computerizată, mutația apare deoarece inginerul uman care programat inițial virusul, l-a programat să facă de asemenea greșeli de replicare aleatorie și acum apare o mutație din cauza unor erori aleatorii. Dacă din întâmplare noul virus este mai bun la sustragerea de sub programe antivirus, fără a-şi pierde capacitatea de a invada alte computere, această nouă versiune s-ar putea extinde fulgerător în spațiul cibernetic. Viruși mutanţi vor supraviețui și se vor reproduce mai bine decât versiunile anterioare. Pe măsură ce timpul trece, spațiul cibernetic va ajunge plin de viruşi noi, ne-creaţi de om, viruşi care sunt supuşi unei evoluții non-organice. Sunt astfel de creaturi vii? Este asta viață? Depinde cum vrem să definim viața. Dar un lucru este sigur, avem aici o cale sau metodă nouă de evoluție, un proces evolutiv complet independent de lumea organică, departe de legile și limitările evoluției organice.
Pagina 346
(CREDIT - Techbeat.com) Imaginați-vă o altă posibilitate. Să presupunem că ne-am putea salva creierul într-un calculator și am putea apoi dialoga cu el. Ar fi un computer capabil să gândească și să simtă ca un Homo sapiens? Dacă ar fi așa, ar fi el tot noi, sau altcineva? Ce s-ar întâmpla dacă programatorii ar putea crea o conştiinţă cu totul nouă, dar de natură digitală, compusă din cod de computer, dar cu conştiinţă de sine, amintiri și așa mai departe. Dacă am rula un astfel de program pe computer l-am mai putea numi persoană? Dacă l-am șterge, am putea fi acuzaţi de crimă? Scenariul pare ipotetic, dar este posibil să avem răspunsuri la aceste întrebări mai devreme decât se aşteaptă majoritatea oamenilor. În 2005, oamenii de ştiinţă au lansat proiectul Creierul Albastru. Proiectul speră să recreeze un creier uman în interiorul unui calculator, folosind circuite electronice pentru a simula reţelele neuronale din creier. Semnalele electrice din creier se propagă de la neuron la neuron, proiectul speră astfel să reproducă un creier în interiorul calculatorului folosind semnale electronice trimise de la circuit la circuit. Directorul programului susține că dacă proiectul primește finanțare adecvată, în doar un deceniu sau două am putea avea un creier artificial umanoid în interiorul unui calculator, un creier artificial bionic, care ar putea vorbi, simți și să se comporte la fel de uman ca noi (vizionaţi capodopera “Ea” cu Joaquin Phoenix n.t.). Nu toți cercetătorii sunt de acord că acest lucru este posibil, mulți susțin că mintea funcționează într-un mod foarte diferit de modul în care operează calculatoarele. Ei susţin că nu va fi niciodată posibil să se creeze o minte în interiorul computerului. Sunt dezbateri interminabile cu acest subiect. Cu toate acestea, este dei notat că în aprilie 2013, Uniunea Europeană a decis să facă proiectul Blue Brain proiectul de vârf al științei europene pentru anii următori și a donat 1 miliard de euro pentru a finanța acest program. Deci, cel puțin vârful Uniunii Europene, Departamentul de Ştiință al Uniunii Europene, crede că există posibilitatea ca Proiectul Blue Brain să fie un succes.
Redefinirea umanităţii Pagina 347
Dr. Harari a descris cele trei metode principale prin care Homo sapiens s-ar putea transforma într-o altă formă de existenţă folosind bioinginerie, tehnologii cyborg sau inventând forme de viață non-organice. Care ar fi implicațiile sociale, politice sau etice dacă măcar una dintre aceste metode va reuși? În prezent, s-a explorat efectiv doar o parte mică din potențialul acestor metode. Cu toate acestea, anul 2013 este în mijlocul unei revoluții sociale, politice și etice fără precedent. Tot mai multe domenii sunt zgâlţâite din nepăsare. Avocați și judecători trebuie să rescrie problemele de intimitate și de identitate. Guvernele trebuie să regândească îngrijirea sănătății și conceptul de egalitate. Asociațiile sportive și instituțiile de învățământ trebuie să redefinească ce înseamnă fairplay și ce înseamnă împlinirea, realizarea. Fondurile de pensii și organizațiile sindicale trebuie să se adapteze la o lume în care vârsta de 60 ar putea fi noul 30. Va trebui să ne preocupăm cu toţii de problemele etice și sociale aduse de bioinginerie, de cyborgi și de viața anorganică.
Respectul pentru sfera privată Să abordăm problema sferei private. Cartografierea completă a genomului uman (exomul uman n.t.) a durat 15 ani și a costat 3 miliarde de dolari. Astăzi, se pot obţine informaţii despre ADN în câteva zile, pentru costuri de câteva sute de dolari. Există companii pe internet care oferă acest serviciu. Se deschide astfel calea spre o revoluție în îngrijirea medicală, medicina personalizată care se potrivește tratamentul ADN-ului propriu. Folosind copia ADN-ului, medicul de familie poate spune cu o siguranţă mai mare decât oricând înainte că persoana se confruntă cu un risc ridicat de cancer la ficat, dar în acelaşi timp nu trebuie să-şi facă griji pentru atacuri de inima. El poate de asemenea determina, pe baza ADN-ului tău, că un medicament foarte popular, care e efectiv la 92% din populație, la tine e complet inutil, și că trebuie să iei o pastilă periculoasă pentru majoritatea Pagina 348
oamenilor, dar care la tine e perfectă. Pe lângă aspectele pozitive, harta ADN-ul poate deschide calea unor abuzuri îngrozitoare. De exemplu, societățile de asigurare ar putea primi dreptul de a-ţi scana ADN-ului şi ce se întâmplă dacă ele descoperă că aveți o tendinţă genetică spre comportament nesăbuit? Ele pot spune da, ai aceasta genă, deci vei plăti dublu. Sau, spre exemplu, atunci când aplicăm pentru un nou loc de muncă, şeful viitor ar putea cere ca în loc de CV, el să vrea ADN-ul tău. Ar avea dreptul angajatorul să ceară un astfel de lucru? Și ar avea dreptul angajatorul să favorizeze pe altcineva pentru că ADN-ul său este mai potrivit pentru poziţie decât ADN-ul tău, pentru că al tău are o genă suspectă, legată adesea de un comportament problematic? Ai avea atunci dreptul, într-un astfel de caz, să dai compania în judecată pentru discriminare genetică sau ar trebui să accepţi hotărârea ei? De ce nu? Dacă înţelegem în profunzime informaţia din ADN, de ce să n-o folosim? Astfel de dileme pălesc în comparaţie cu implicațiile etice, sociale, și politice ale Proiectului Ghilgameş, proiectul care promite oamenilor viață veșnică și abilități de supra-oameni. Declarația Universală a Drepturilor Omului, programe medicale guvernamentale din întreaga lume, programele naționale de asigurări de sănătate și constituțiile naționale din întreaga lume recunosc că o societate umană benevolentă trebuie să ofere tuturor cetăţenilor săi tratament medical corect și să păstreze toți membrii societății pe cât posibil într-o stare de sănătate bună. Totul sună bine şi frumos atâta timp cât medicina se preocupă în principal cu prevenirea bolilor și vindecarea bolnavilor (egalitarism medical). Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată medicina devine mai preocupată de perfecţionarea abilităților umane, oferind oamenilor abilități noi, şi nu doar de vindecarea bolilor (elitism medical)? Ar avea toți oamenii dreptul la asemenea capacităţi extinse? Sau am fi martorii apariţiei unei noi elite supraomeneaşti care au posibilităţi fenomenale exclusive? Lumea modernă de astăzi se mândrește cu recunoașterea, pentru prima dată în istorie, a egalitaţii de bază a tuturor oamenilor. Am putea pune bazele apariţiei celei mai mai inegale societăţi care a existat vreodată pe pământ. De-a lungul istoriei, clasele superioare au susținut mereu că sunt mai inteligente, mai puternice, mai bune decât clasele inferioare. De obice însă, se păcăleau doar pe sine înșiși. În Evul Mediu, regii afirmau că erau superiori țăranilor. Dar un copil născut într-o familie de țărani săraci putea să fie la fel de inteligent ca un prinț încoronat, ca orice fiu al regelui. Cu toate acestea, astăzi, cu ajutorul noilor capacități medicale şi ştiinţifice, pretențiile claselor superioare pot deveni o realitate obiectivă. Clasa superioară ar putea deveni cu adevărat superioară, mai inteligentă, mai puternică și mai bună decât clasele inferioare şi decât toți ceilalți. Pagina 349
Literatură de anticipaţie sau fapte? Trebuie să înţelegem că aceste discuţii nu sunt doar fantezii. Este știință. Cele mai multe nuvele de science fiction descriu o lume în care un Homo sapiens identic nouă beneficiază de o tehnologie superioară, cum ar fi nave spatiale care călătoresc cu viteza luminii, arme laser. Dilemele umane etice și politice, esențiale în filmele science-fiction sau în cărţi privesc oameni ca noi. Personajele sunt luate din lumea noastră, și doar recrează tensiuni sociale și dileme emotionale pe un fond futurist. Potențialul real al tehnologiei viitoare este nu de a schimba navele spațiale, ci pe Homo sapiens per se: emoțiile, gândurile și dorințele noastre intime. Science-fiction rareori descrie un astfel de viitor pentru că o descriere exactă este, prin definiție, de neînțeles pentru oamenii de azi (cu unele excepţii: Gattaca, Dark City n.t.). Scrierea unui film despre viața unor super-cyborgi din viitor este ca şi cum am prezenta tragedia Hamlet la un public de Neanderthal. Ei nu vor fi în măsură să înțeleagă ce se întâmplă. În mod similar, nu putem înțelege o poveste adevărată despre viitor. Viitorii stăpânii ai acestei lumi, dacă previziunile devin realitate, vor fi probabil mult mai diferiţi de noi decât suntem noi faţă de neanderthalieni. Aceasta deoarece noi și neanderthalienii sunt cel puțin umani și organici, ființele viitoare vor fi zeităţi, probabil cel puțin parţial anorganice. De aceea tot mai mulţi savanți consideră că ceea ce ne așteaptă cu adevărat în viitor este momentul singularităţii.
Pagina 350
Singularitatea este un punct în viitor după care înțelegerea noastră despre lume se dărâmă complet (credit Ray Kurzweil n.t.). Un punct după care tot ceea ce știm despre noi înșine și despre lume, speranțele și temerile și așa mai departe, toate identitățile noastre vor deveni cu totul irelevante. Nu ne putem imagina acest punct sau ce se va întâmpla după acest punct. Este singular, nu este comparabil cu orice altceva din câmpul nostru de experiențe. Singularitatea este un termen preluat din fizică. Fizicienii definesc Big Bang-ul ca o singularitate. Big Bang este un punct în care toate legile naturale cunoscute, inclusiv spațiul și timpul, nu există și nu funcționează într-un fel pe care să-l putem înțelege folosind modele și cunoștințele actuale. Prin urmare, tot din ce s-a întâmplat înaintea Big Bang-ului este pentru noi lipsit de sens. Noțiunea de timp în sine nu are nici un sens în timpul Big Bang-ului. Nu are deci sens să vorbim despre lucruri care s-au întâmplat înaintea Big Bang-ului, pentru că însăşi timpul nu exista. Big Bang-ul este un punct de singularitate în trecut. Ne putem apropia cu repeziciune de un alt punct de singularitate în viitor, în care lumea noastră şi sensul se vor prăbuși pur și simplu. Ceea ce se va întâmpla dincolo de acest punct este de neînțeles pentru noi, și e inutil să încercăm să ne imaginăm sau să vorbim despre el. Dacă pe drum nu intervin catastrofe nucleare sau ecologice, ritmul de dezvoltare tehnologică este atât de rapid încât vom ajunge în curând la punctul în care Homo sapiens va fi înlocuit cu ființe cu totul altfel, înzestrate nu numai cu fizic, dar şi cu abilități, experiențe cognitive și emoționale diferite. Majoritatea oamenilor, cei mai mulţi sapiens găsim acest fapt extrem de îngrijorător, deranjant la modul profund. Ne place să credem că în viitor oameni ca noi vor coloniza planetă după planetă în nave spațiale rapide. Nu ne place să contemplăm posibilitatea că, în viitor, ființe cu capacităţile şi identitățile noastre emoționale nu vor mai exista, iar locul nostru în univers va fi luat de către forme de viață străine ale căror abilități vor fi net superioare nouă, forme de viață bizare, descendenți ai noştri, care se vor uita la noi în același mod în care ne uităm noi la neanderthalieni.
Pagina 351
Trebuie subliniat faptul că toate acestea sunt, desigur, doar speculații. Nimeni nu știe cu adevărat ce se va întâmpla în viitor. Ar fi chiar surprinzător dacă toate previziunile menţionate în ultimele paragrafe se vor materializa. Istoria ne învață, din nou și din nou, că ceea ce pare a fi inevitabil și se zăreşte după colţ, nu se poate materializa din cauza unor bariere neprevăzute. Din contră, se pot derula cu totul alte scenarii, neprevăzute de nimeni. De exemplu, în 1940, atunci când a început era nucleară cu atentatele cu bombă de la Hiroshima și Nagasaki, şi mai târziu, când în a început era explorării spaţiale, când sovieticii au lansat Sputnik în spațiu, şi americanii au aselenizat pe Lună, lumea a dat frâu liber la fantezii și previziuni că în anul 2000, oamenii vor trăi deja în colonii pe Marte și pe Lună sau pe Pluto (Neil deGrasse Tyson: We Stopped Dreaming, n.t.). Au fost multe alte fantezii și previziuni despre lumea nucleară a anului 2000. Foarte puține dintre aceste previziuni s-au întâmplat în fapt. Nu trăim niciunul în colonii pe Marte alimentate de energie nucleară. În schimb, nimeni care a trăit în timpul Hiroshima sau Sputnik nu a reușit să prevadă internetul, care în multe privințe este mai uimitor decât a trăi pe Marte într-o colonie nucleară. Trebuie deci să nu luăm explicit conţinutul acestei lecții, ci mai mult ca un impuls să dăm frâu liber maginaţiei. Ar trebui să luăm în serios nu previziuni exacte, ci ideea de bază că următoarea etapă a istoriei va include nu numai transformări tehnologice și organizaționale, ci de asemenea revoluții fundamentale în conștiința și identitatea umană. Ar putea fi revoluții atât de fundamentale încât vor pune în discuție însăşi esenţa umană. Orice va supravieţui la revoluţii, nu va mai fi uman. Cât timp mai avem până se întâmplă acest lucru? Până la singularitate? Nimeni nu știe cu adevărat, desigur. Unii experți spun că până în anul 2050, în mai puțin de 40 de ani, Pământul va fi deja populat de supra-oameni. Predicţii mai puţin radicale vorbesc despre secolul următor sau de două-trei secole. Din perspectiva celor 70.000 de ani de istorie ai lui Homo sapiens, ce mai reprezintă câteva secole? Suntem foarte aproape de sfârșitul erei lui Homo sapiens, de sfârșitul istoriei, și de începutul a ceva complet nou. Fie că va dura căţiva zeci de ani sau câteva secole, este foarte clar că noi sapiens am început să ne gândim mai mult la aceste chestiuni. Cea mai importantă întrebare cu care se confruntă astăzi omenirea este ce vrem să devenim? Această întrebare este numită întrebarea îmbunătăţirii umane. În ce fel vrem să înnobilăm omenirea? Astfel de întrebări pun în umbră toate dezbaterile care-i preocupă în prezent pe politicieni, oameni de știință, filozofi sau oameni obișnuiți. Toate dezbaterile de astăzi între diferite națiuni, ideologii, religii și clase vor dispărea, împreună cu Homo sapiens. În cazul în care urmașii noștri supraumani vor opera la un nivel diferit de conștiință, sau poate vor deţine ceva dincolo de conștiință pe care nu-l putem nici măcat concepe, este îndoielnic că ei vor mai da vreo atenţie creștinismului sau islamului, că se vor mai organiza în comunism sau capitalist, sau că se vor mai împărţi în sexe ca şi noi, bărbați și femei. Toate acestea vor dispărea. Cei mai mulți oameni prefera pur și simplu să ignore aceste scenarii. Chiar și domeniul bioeticii preferă o altă abordare. Cei mai mulți bioeticieni, cei care sunt interesați de etica biotehnologiei și așa mai departe, se întreabă de obicei nu ce vrem noi să devenim, ci ce ne este interzis să facem? Este acceptabil să facem experimente genetice pe oameni? E bine să facem experimente pe fetuși avortați sau celule stem? E etic să clonăm oi? E etic să clonăm cimpanzei? Ce putem spune despre clonarea oamenilor? Toate aceste Pagina 352
întrebări sunt importante. Suntem naivi dacă ne imaginăm că am putea să tragem pur și simplu frâna și să oprim toate proiectele științifice care îl metamorfozează pe Homo sapiens într-o altă formă de viaţă. Este imposibil să oprim complet astfel de proiecte, deoarece ele sunt indisolubil legate de cercetarea care luptă contra bolilor şi a morţii Proiectul Ghilgameș. Dacă-i întrebăm oamenii de ştiinţă care studiaza genomul uman, sau pe cei care încearcă să lege creierul la calculator, de ce fac toate astea? De ce vor să facă asta? Nouă din zece vor da același răspuns standard. Ei încearcă să conecteze un creier la calculator pentru a crea o conştiinţă în interiorul unui calculator, vor să descifreze secretele ADN-ului pentru a vindeca bolile. Este răspunsul standard pe care nimeni nu îl poate contracara. Sună minunat, vindecarea bolilor. Chiar dacă implicațiile spargerii codului ADN-ului, sau implicațiile creării unui suflet în interiorul unui calculator sunt mult mai dramatice decât vindecarea unei boli sau decât boala în sine. Aceasta este încă justificarea standard pentru toate proiectele stiintifice în derulare, pentru că astfel toată lumea este convinsă. Nimeni nu poate pune în discuţie ţelul. Tocmai de aceea, proiectul Ghilgameș, încercarea de a depăși boala, îmbătrânirea și moartea, este nava amiral a științei. Ea servește ca justificare pentru tot ceea ce face știința. Ori de câte ori există îndoieli, ne gândim scurt la asta și spunem bine, să mergem mai departe. Acesta este motivul pentru care nu se poate opri marșul științei și al tehnologiei. Singurul lucru pe care îl putem face este de să influențăm într-o oarecare măsură direcţia în care o luăm. Am putea, prin urmare, să începem să ne întrebăm, nu numai ce ne interzicem să facem, dar de asemenea să începem să ne punem o întrebare mult mai importantă și mai dificilă: Ce vrem să devenim? Și, din moment ce am putea avea în curând posibilitatea de a ne modifica propriile dorințe, de asemenea, problema reală cu care se confruntă astăzi omenirea este, ce vrem să vrem ? Cei care nu sunt speriaţi de anvergura acestei întrebări, ce vrem să vrem, probabil nu au conştientizat încă adâncimile ei abisale. Cu acestă întrebare tulburatoare - ce vrem să vrem - am ajuns la sfârșitul cursului. Înainte de a spune la revedere, Dr. Harari subliniază încă o dată că ce am învățat în timpul acestui curs, o scurtă istorie a omenirii, nu se propune a fi adevărul absolut, ci doar o posibilă poveste despre istoria omenirii. Dacă întrebăm zece istorici diferiţi, vom obţine probabil zece povești foarte diferite. Nu trebuie să luăm acest curs ca fiind singurul adevăr absolut, dogmatic. E mai bine să-l luăm ca pe o invitație de a explora istoria de unul singur. Scopul lui în nu a fost atât de mult să ne convingă că un anume eveniment sau teorie este cea adevărată, ci mai degrabă să planteze în mintea nostră întrebări importante despre istoria omenirii, despre trecut, prezent și viitor. Cu speranţa că rămân mai multe întrebări decât la început, să le cuplăm pe acestea cu dorința de a studia și de a afla mai multe despre istoria noastră. În plus, se speră că cei care termină cursul se simt puţin mai frământaţi decât atunci când au început. Neliniştiţi cu privire la mai multe întrebări la care noi, oamenii, nu avem încă un răspuns clar. Frământaţi de mai multe evenimente problematice care au avut loc în trecut, și neliniștiţi în ce priveşte direcția în care ne poate duce istoria în viitor.
Pagina 353
Nota finala a Dr Harari. Oamenii se întreabă de multe ori dacă studiului istoriei are vreun scop? Îşi imaginează deseori că studiem istoria ca să prevedem viitorul, sau ca să nu repetăm greșelile trecutului. În opinia mea, ar trebui să studiem istoria nu doar pentru a învăța din trecut, ci pentru a fi liberi de el. Fiecare dintre noi s-a născut într-o lume proprie, guvernată de un ansamblu de norme și valori, precum și de un sistem economic și politic. Din momentul naşterii, luăm realitatea înconjurătoare ca fiind naturală și inevitabilă, şi tindem să credem că modul în care oamenii îşi trăiesc viața în ziua de astăzi este singura cale posibilă. Rareori ne dăm seama că lumea pe care o ştim este rezultatul unor accidente istorice în lanţ, care au modelat nu numai tehnologia, politica și economia noastră, dar chiar şi modul în care gândim și visăm. În modul similar, trecutul ne orientează viziunea spre un singur viitor posibil, ca şi cum ne-ar ţine blând capul pentru a ne orienta privirea într-o direcţie anume. Trăim apăsarea trecutului din momentul naşterii, așa că n-o mai conştientizăm. Studiul istoriei își propune să slăbească această strânsoare, și să ne înveţe cum să ne întoarcem capul liber, să gândim în moduri noi, și să învăţăm să acceptăm viitoruri posibile. Sper că prin introducerea în istoria omenirii, cursul v-a ajutat să vă eliberaţi din strânsoarea trecutului.
Pagina 354
