Periodizarea istoriei universale europene 1. Preistoria 2.000.000±circa 800 î.Chr. 2. Protoistoria circa 800 î.Chr.±circa 650 î.Chr. 3. Antichitatea 650 î. Chr±476 d.Chr. Grecia
- ep. homeric 1150±720 î. Chr - arhaic 720±490 î.Chr. - Clasic 490 ±332 î.Chr. - elenistic 332±146 î.Chr. Roma
- regatul 753±510 î.Chr. - republica 510±30 î.Chr. - principatul 30 î. Chr±284 d. Chr - dominatul 284±476 d.Chr. 4. Evul mediu 476-1453 Imperiul bizantin
- perioada de aur 474±726 - criza iconoclast 726±843 - renaterea macedonean 843±1204 - criza latin 1204±1261 - renaterea paleolog 1261±1453 STORIA.PERIODIZARE Istoria Mesopotamiei se imparte in niste perioade mai lungi care grupeaza mai multe dinastii d inastii pomenite de Berosius si mentinute de istoricii actuali. 1.Perioada protodinastica ( sumeriana ) (-;3000 -;2470 ) 2.Perioada accadiana (-;2470-2257) Se incheie cu patrunderea triburilor de gutii sau gutiti din estul Mesopotamiei , dinspre Muntii Zagros. (-2285-2230). 3.Perioada neo-sumeriana -; renasterea oraselor Kis,Lagas,Ur . (-2230-2016). 4.Perioada babiloniana , a dinastiilor amorite( amorite( -; 2016-1595) Perioada de dominatie casita .(-1170-1155)avand ca sediu al puterii Babilonul Dominatia elamita .(-1350-1150) 5.Perioada asiriana ( neo-asiriana) (-; 1245-606) 6.Perioada neo-babiloniana -; 732-539. 7.Cucerirea medo-persana .558-330 8.Cucerirea macedoneana - - 330 i.C. cand mesopotamia inceteaza sa mai existe ca unitate politica si culturala devenind parte a regatelor Part si apoi Sassanid . Occidentul cretin
- perioada micilor regate germanice 476±800 - Sfântul Imperiu roman de naiune germanic 800± 919 - Statele medievale ale Europei occidentale 919±1453 Islamul
- Islamul ofensiv 622±661 - dinastia Umeyyad 661±750 - dinastia Abassid 750±1258 - statele islamice locale locale 1258 ±1453 5. Epoca modern 1453±1789 - Renaterea 1453±1582 - Formarea statelor moderne 1582±1659 - Hegemonia Franei 1659±1713 - Secolul luminilor 1713±1789 6. Epoca contemporan 1789±2002 - Revoluia francez 1789±1794 Periodizarea preistoriei i protoistoriei europene 1. Preistoria 1.1 Paleoliticul 2 000 000±10 000 î.Chr. Inferior 2 000 000±150 000 î.Chr. Mijlociu 150 000±35 000 î.Chr. Superior 35 000±10 000 î.Chr. 1.2 Mezoliticul (Epipaleoliticul) 10 000±6500 î.Chr.
1.3 Neoliticul 6500±4000 î.Chr. 1.4 Eneoliticul 4000±3000 î.Chr. 1.5 Epoca Bronzului 3000±1000 î.Chr. a. Perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului 3000±2000 î.Chr. b. Faza timpurie a epocii bronzului 2000 ± 1600 î.Chr. c. Faza mijlocie a epocii bronzului 1600± 1300 î.Chr. d. Faza târzie a epocii bronzului 1300 ±1000 î.Chr. 1.6 Epoca Fierului 1000 î.Chr.±101 d.Chr. A. Prima epoc a fierului 1000 ±450 î.Chr. a. Faza timpurie a primei epoci a fierului 1100±800 î.Chr. 2. Protoistoria 2.1 Epoca Fierului 1000 î.Chr.±101 d.Chr. B. Prima epoc a fierului 1000 ±450 î.Chr. a. Faza timpurie a primei epoci a fierului 1100±800 î.Chr. b. Faza mijlocie a primei epoci a fierului 800±600 î.Chr. c. Faza târzie a primei epoci a fierului 600± 450 î.Chr. C. A doua epoc a fierului (La Tène) 450 î.Chr.± î. Chr.± cucerirea roman Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus ) desemneaz condiia uman a persoanelor ( sclavii) care
lucreaz pentru un stpân fr remuneraie i ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie s îndeplineasc toate ordinele stpânului de la l a natere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) pân la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamn, prin definiie, negarea egalitii între oameni, iar filozofic sclavii erau considerai o specie aparte i inferioar. Sclavia poate fi definit i ca o Ästare de total dependen politic, social i economic în care este inut o ar, o categorie social, un individ´. in divid´.[1] Primele documente care atest prezena sclaviei într-o mare civilizaie sunt cele din Sumeria (Mesopotamia Mesopotamia), ), îns într-o form limitat. În Egiptul Antic, Antic , mai ales în perioada Imperiului Nou, un anumit numr de sclavi caracteriza o anumit importan social. Cei mai muli indivizi indi vizi deveneau sclavi în urma capturrii lor în timpul rzboaielor sau prin rpire. Sclavia ca practic social i economic s-a dezvoltat în antichitatea greco-roman. Grecia i Roma antice erau ambele societi sclavagiste. Statutul social i rolul sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relaia cu o persoan liber. În societatea antic greceasc, greceasc , sclavia era fundamentat din punct de vedere filozofic. Aristotel vedea sclavia ca o garanie indispensabil a oamenilor liberi de a-si putea dedica timpul politicii i bunei guvernri a cetii. Între secolele V î.Hr. i I d.Hr. sclavia roman a cunoscut o perioad de puternic intensificare i extindere. Victoriile i cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelele societii. O consecin a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri i a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o mas urban nemuncitoare. În perioada imperial imperial,, condiiile de munc pentru sclavi s-
au îmbuntit treptat, încurajate de ideile primilor cretini.. cretini În Europa Europa,, sclavia a cunoscut un declin foarte lent în Evul Mediu,,[1]dar a fost înlocuit treptat de feudalism Mediu feudalism.. Acest regim politic era caracterizat prin proprietatea nobiliar asupra pmântului i, parial, asupra ranilor. Sclavia S clavia a reaprut pe o scar larg, dup modelul roman, în lumea musulman i în Bizan Bizan.. La sfâritul secolului al XV-lea, îns, sclavia era aproape eradicat în Europa. Sclavagi sm, orînduire social în care baza relaiilor de producie o constituie proprietatea privat a stpînului de sclavi asupra mijloacelor de producie i asupra productorilor, adic a sclavilor.
Sclavagismul este prima formaiune social împrit în clase antagoniste, întemeiat pe exploatarea uman, care a luat locul orînduirii comunei primitive. primitive . În afar de cele dou clase fundamentale: proprietarii de sclavi (latifundiari, proprietari de ateliere, armatori) i sclavii, de-a lungul întregii perioade sclavagiste exist micii productori liberi, al cror rol a fost mai important în special în primele faze ale sclavagismului (de ex. în perioada clasic a civilizaiei greceti - sec. 5 î.e.n.), dar care se ruineaz ruin eaz tot mai mult pe msura extinderii muncii muncii cu sclavi. sclavi. Sclavagismul a cunoscut forma sa clasic de dezvoltare în lumea greac i pe teritoriul Imperiului roman. Particularitile Particul aritile procesului procesului de constituire, formele de exploatare sclavagist, formele de organizare statal i politic i politic s-au deosebit în funcie de epoca istoric i de situaia geografic. Exploatarea sclavilor se baza pe constrîngerea extraeconomic. Întregul produs al muncii sclavilor era însuit de proprietarul de sclavi, sclavul primind de la acesta numai o cantitate minim de mijloace de subzisten, necesar meninerii capacitii sale de munc. Sclavagismul a prefcut munca fizic într-o activitate complet înrobitoare, permiînd numai oamenilor liberi s se ocupe cu activitatea politic i cultural. În felul acesta, sclavagismul a creat opoziia dintre munca fizic i munca intelectual. În sclavagism sclavagism are loc procesul procesul amplu de autonomizare a formelor culturii, de specializare i înalt profesionalizare a artelor, meteugurilor, arhitecturii etc. Valorile teoretice capt un rol preponderent. În sclavagism au aprut civilizaiile antice, europene: civilizaia greac i cea roman. Cu timpul, dezvoltarea d ezvoltarea forelor de producie a fost tot mai mult frînat de caracterul relaiilor de producie, ceea ce a dus în cele din u rm la criza sistemului sclavagist sclavagist ca atare, care s-a fcut simit i în arta, filozofia, în cultura antichitii în general. Contradiciile antagoniste ale modului de producie sclavagist, rscoalele sclavilor au subminat orînduirea sclavagist, care, expus, totodat, atacurilor popoarelor migratoare i luptei popoarelor subjugate, s-a destrmat, cedînd treptat locul unei noi orînduiri, feudalismul.. feudalismul Sclavia clasica
Roma Antica era renumita prin sclavia clasica pe care o practica. Ea consta în exploatarea robilor pe plan de munca cît si distractiv. În secolul I î.e.n. se aduceau din d in Italia multi robi, care erau învatati arta luptei în asa numite scoli -închisori, devenind gladiatori pentru ca pe urma sa se lupte unii cu altii. Toate acestea erau pentru distrare a arisrocratilor. În anul 74 î.e.n. în scoala Capua gladiatorii se pregateau de rascoala. Cîteva zeci din ei reusesc sa scape. Acest grup era condus de Spartacus - un om deosebit de puternic,
curajos si cu o minte foarte agera. Ei s -au ascuns pe muntele Vezuviu. În drumul lor ei jefuiau mosiile bogate si se înarmau, cu ei luînd si alti robi ce fugeau de la stapînii lor. Romanii au înconjurat locul refugiului, însa refugiatii au reusit sa-i înfrînga. Vestea despre succesul lor a zburat ca vîntul. D in cei ce aderau la oastea lui Spartacus, el organizase detasamente, conducîndu-i în nordul Italiei cu d orinta de-ai scoate din Italia pentru ca ei sa se întoarca la locurile natale. Romanii, afînd despre întoarcerea lui Spartacus în tara fugeau din oastea faimoasa a Romei. Eroul gladiator înainta cu armata sa prin luptele ce le purta cu romanii. Venind timpul sa lupte cu Crassus în 71 î.e.n., gladiatorul a încercat sa-l ucida pe conducatorul lor. În toiul luptei Spartacus fiind atît de macelarit, încî t mai apoi corpul sau nu putea fi gasit. Robii ramasi au fost macelariti de oastea lui Pompeius, iar prizonierii ramasi au fost rastigniti pe drumul ce ducea de la Capua la Roma. Rascoala robilor în frunte cu Spartacus a servit un imbold pe robii din alte tari, dînd nastere la alte rascoale. STRUCTURA SOCIETATII MESOPOTAMIENE Societatea mesopotamiana era bine structurata ierarhic si relativ stabila pe lunga durata. Structura ei este una piramidala bazata pe centralizarea puterii martiale ,economice si spirituale catre varful piramidei reprezentat de regele -; preot ajutat de un foarte eficient aparat birocratic. 1. Baza piramidei o forma populatia productiva -; a agricultorilor dependenti care faceau parte din personalul productiv al domeniilor regale si ale templelor . Ei formau baza economiei si primeau in schimbul activitatii productive cele necesare traiului precum si pamanturi concesionate asupra carora nu aveau decat dreptul de folosinta. Pamantul apartinea ,conform dreptului oriental ,zeului reprezentat de rege .De fapt acest lucru ascundea dreptul regelui de a folosi dupa propria cuviinta pamantul. Pamantul este de fapt impartit intre rege (domeniile regale) si temple. Acestea sunt si cele doua foruri de putere si instantele care organizau viata sociala din punct de vedere politic si economic. 2. Mestesugarii detineau de asemenea un loc important in economia mesopotamiana. Ei erau cei care prelucrau metalul si obtineau bunurile finite care adesea se transformau in bunuri de schimb si bunuri de prestigiu. Mestesugarii erau organizatii in asa zise corporatii , dependente din punct de vedere al dotarii tehnice de palat si templu pentru care de fapt produceau cele mai multe obiecte. In cadrul acestor corporatii ei isi transmiteau meseria ereditar precum si secretele tehnice. 3. Negustorii sunt de asemenea o clasa suficient de bine dezvoltata. Comertul se practica sub forma de troc , folosindu-se si echivalentul general , in metal pretios care precede aparitia monedei. Economia mesopotamiana se baza mai ales pe importuri de materie prima -; lemn , metal, pietre pretioase ; comertul exterior asigura la randul sau o buna circulatie a bunurilor de lux cum ar fi podoabele si tesaturile. 4. Locul sclavilor in aceasta structura sociala este unul secundar. Ei apar pomenitii in listele contabile ale templelor dar rolul lor economic este unul precar. In Mesopotamia sclavia este una domestica si deloc asemanatoare cu sclavia
clasica a Greciei si Romei. Sclavii proveneau mai ales din randul prizonierilor de razboi , al datornicilor si copiilor adoptati. Codul de legi l egi al lui Hammurabi reglementeaza si sclavia si constatam ca desi in genere sclavul nu se bucura de consideratie totusi el avea unele drepturi iesite din comun : se puteau casatori cu fii ca unui om liber si copii rezultati nu mai erau sclavi. Statul in antichitate Antichitatea a cunoscut diferite tipuri
de forme de organizare politic: în Orient a aprut însi forma de organizare a oamenilor numit stat (modelul statului de tip oriental e ste monarhia egiptean). Vechii greci au organizat oraul-stat numit polis (în cadrul cruia a luat natere democraia ca sistem de organizare a statului). Republica i apoi Imperiul Roman au reprezentat încercri de unificare a unor vaste teritorii sub aceeai conducere. Monarhia egipteanSituat în nord-estul Africii, ara
Egiptului a fost locuit din cele mai vechi timpuri, fiind un leagn al civilizaiei. Dezvoltarea agriculturii s -a datorat revrsrilor fluviului Nil. Revrsrile sale anuale fertilizau pmântul pe care se cult ivau grâu, legume, vi de vie, pomi p omi fructiferi etc. Statul în Egipt a aprut în urm cu aproximativ 5000 de ani prin unificarea formaiunilor politice de pe cursul superior i inferior al Nilului. în fruntea statului se afla un monarh cu puteri absolute numit faraon i care era considerat a avea o natur zeiasc. Monarhia egiptean s-a caracterizat prin conducerea centralizat a statului realizat cu ajutorul funcionarilor faraonului i prin faptul c tipul de economie i forma de proprietate erau predominant de stat. Egiptul antic a avut o istorie foarte lung, timp în care modalitatea de organizare a statului s-a modificat lent. Acest stat a ajuns la apogeu în urm cu 3500 de ani când s-a angajat într-o politic expansionist în Asia în timpul faraonului Thutmes al III-lea. Treptat, în regiunea cuprins între Marea Mediteran i Golful Persic au aprut i alte state cu tendine expansioniste (regatul Asiriei, regatul Noului Babilon etc.) care au silit Egiptul s se retrag i s se renune la politica expansionist. în anul 525 î.Hr. Egiptul a fost cucerit de armatele Imperiului Persan i i -a pierdut independena. Democraia atenian Sudul Peninsulei Balcanice, insulele
din Marea Egee i coasta apusean a Asiei Mici au constituit patria vechilor greci. Relieful este muntos, solul nefiind prielnic practicrii agriculturii. Pe acest pmânt poporul grec s-a format în urm cu circa 3000 de ani ca urmare a nvlirii mai multor valuri de triburi indo-europene. Forma specific de organizare a vechilor greci a fost polisul. Un polis era alctuit dintr -un ora i teritoriul înconjurtor. Locuitorii liberi ai polisului erau ceteni i beneficiau de drepturi politice. Unul dintre aceste polisuri a fost Atena, situat în Peninsula Attica. în secolul al VH-lea î.Hr. la Atena au început lupte politice care au avut ca rezultat apariia primului sistem politic democratic din istorie (510 î.Hr.). Democraia atenian a cunoscut apogeul în timpul marelui om politic Perlele (cea. 495 -429 î.Hr.). Ea a cunoscut unele caracteristici pe care nu le mai întâlnim astzi: 1. Democraia antic era o democraie direct. Aceasta însemna c toi cetenii Atenei erau membri ai instituiei supreme a statului, numit Adunarea Adu narea poporului (ecclesia), care se întrunea la intervale regulate. Democraia contemporan este o democraie reprezentativ, adic oamenii sunt condui de reprezentanii lor desemnai prin
alegeri. 2. Democraia antic era limitat de faptul c de la exercitarea drepturilor politice erau excluse anumite categorii (femeile, strinii i sclavii). 3. In cadrul democraiei ateniene nu se manifesta principiul separrii puterilor în stat (vezi lecia Organizarea statulu i modern). Grecii nu au izbutit niciodat s formeze un singur stat. Teritoriile lor au fost cucerite de macedoneni i apoi de romani. Roma anticDestinul Romei a fost uimitor. La început o
aezare neînsemnat, situat în regiunea Latium din Italia, dup câteva secole Roma era stpâna întregului bazin al Mrii Mediterane. Roma a fost întemeiat în secolul al VIII î.Hr. Prima populaie a aezrii au format-o agricultorii i pstorii latini i sabini. Legendele romane vorbesc despre apte regi care au condus Roma timp de 250 de ani. Aceleai legende arat c în anul 509 î.Hr. ultimul rege a fost iz gonit i Roma a devenit republic. Republica roman (509-27î.Hr.) In aceast perioad, în
interior, statul s-a confruntat cu conflicte pentru obinerea de drepturi politice de ctre cetenii de d e rând numii plebei. Acetia au izbutit dup dou secole de confruntri s obin drepturi egale cu aristocraii (numiipatricieni ). Republica roman a primit o organizare politic original i eficient, bazat pe trei instituii principale: Senatul, alctuit din cetenii bogai, era instituia cea mai important care conducea politica intern i extern a statului. Adunrile populare formate din toi cetenii aveau ca principal atribuie alegerea magistrailor. Magistraii aveau atribuii administrative, administrative, fiscale, judectoreti etc. în general, magistraii erau alei pe durat limitat (un an) i exercitau funcia împreun cu unul sau mai muli colegi. Cei mai importani magistrai erau cei doi consuli care beneficiau de puterea suprem în stat. în caz de primejdie deosebit pentru Roma, în locul consulilor era ales un dictator care avea un mandat de ase luni. In circa 250 de ani Roma a cucerit întreaga Italie, dup rzboaie grele cu populaiile din di n Peninsul (latinii, etruscii, samniii, galii etc). în urmtoarele dou secole, romanii au ocupat teritorii imense în jurul Mrii Mediterane (Spania, Africa de Nord, Grecia, Asia Mic, Galia - cum era numit actuala Fran, etc). Cele mai grele momente pentru romani le-au constituit rzboaiele cu Cartagina, un bogat ora din nordul Africii, pe care în cele din urm romanii au distrus -o (146 î.Hr.). Romanii Romanii au îmbinat fora militar cu o diplomaie abil. în aceste rzboaie de cucerire ei i -au dovedit superioritatea militar. Armata roman, organizat în legiuni, era excelent înarmat, echipat i condus. Soldaii romani, rezisteni i cu un moral ridicat erau fr egal în acea epoc. Dup marile cuceriri, instituiile republicane (eficiente pentru un ora-stat) nu mai erau capabile s asigure administrarea unui stat care se întindea pe trei continente. Acest fapt a deschis o perioad de criz de aproape un secol. Tensiunile interne au fost rezolvate prin mai multe rzboaie civile la captul crora Octavianus (cunoscut sub numele de Augustus) a instaurat la Roma o form de conducere monarhic, Imperiul.
Imperiul
Roman (27î.Hr.-476d.Hr.) Imperiul Roman a
cunoscut dou faze în evoluia sa: Principatul (27 Î.Hr.-284 d. Hr.) s-a caracterizat prin pstrarea instituiilor republicane i prin divizarea puterii între monarh (numit principe sau împrat) i senat. Apogeul Imperiului a fost atins î n secolul II d.Hr. în timpul domniei împrailor din dinastia Antoninilor (98-193 (98 -193 d.Hr.). Statul roman a atins maxima expansiune teritorial când împrat a fost Traian (98-117), cuceritorul Daciei. Principatul a intrat într-o puternic criz în secolul al III-lea. Criza s-a manifestat prin rzboaie pentru tron care s-au purtat ti mp de o jumtate de secol. Crizei i -a pus capt împratul Diocleian (284-305), care a instaurat Dominatul.Dominatul (284-476) s-a caracterizat prin preluarea unor elemente ale monarhiei de tip oriental. Astfel, împratul a devenit Dominus et Deus (stpân i zeu), toate puterile fiind concentrate în mâinile monarhului. Statul a devenit centralizat, puterea civil a fost separat de cea militar, provinciile au fost reorganizate. Reformele au fost continuate de Constantin cel Mare (306-337). Acesta, prin Edictul de la Milano (313) a recunoscut cretinismul ca religie liber în imperiu i a mutat capitala statului la Constantinopol (330), fapt care a avut un imens impact asupra istoriei universale. Sub Teodosie cel Mare (379-395) a fost ultimul ul timul moment în care Imperiul a fost condus de o singur persoan. Dup moartea acestui împrat, statul a fost divizat di vizat între cei doi fii ai acestuia în Imperiul Roman de Rsrit i Imperiul Roman de Apus. Partea de apus a imperiului a cunoscut o criz puternic economic, politic i social, care a avut ca rezultat cderea acestuia (476) sub atacurile popoarelor migratoare (în special de origine german). Partea rsritean, cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, i -a continuat existena glorioas timp de un mileniu. Atena i Sparta: viaa public i privat .Grecia antic
a inaugurat în istorie formulele superioare de organizare politic ± practic, a Äinventat´ politica, reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privat, conducere reprezentativ i libertate juridic. Pe fundalul unei dezvoltri a agriculturii, comerului, meteugurilor, a circulaiei monetare, s-a constituit polisul ± cetatea-stat, ca unitate de teritoriu, locuire, instituii, valori juridice, religioase, morale etc. Întreaga via public i privat a vechilor greci se derula în jurul ideii de cetate, garanie a drepturilor civile, a averii i persoanei fizice. fizice . În legtur cu cetatea-stat, a luat natere i s -a împlinit i calitatea grecilor de ceteni, mai exact de oameni liberi, proprietari, purttori de arme, membri ai unei comuniti de tradiii, valori materiale, morale i religioase, rel igioase, de aspiraii etc. ÄPolisul este acolo unde se afl corpul civic´. Politeia reprezenta ansamblul de instituii dintr-un polis. Patrios politeia echivala cu dreptul cutumiar al strmoilor. Strinii (periecii sau metecii) nu aveau drepturi politice, iar hiloii (populaii dependente de Sparta Sparta)) i sclavii ( prizonieri prizonieri de rzboi,, datornici etc.), folosii la muncile agricole în mine, rzboi ateliere meteugreti, flot, erau considerai aproape animale; celelalte populaii neelene erau numite barbari. Grecii triau organizai în triburi, fratrii, familii ( génos) i vorbeau, pân în secolul II î.Hr., î.Hr. , dialecte diferite. Puterea politic a evoluat de la autoritatea regilor la cea a aristocrailor agrari, pentru a atinge stadiul în care averea se va impune în locul originii sociale i a prestigiului religios i militar.În acest context de d e instituii i tradiii, s-au întemeiat i polisurile de referin ale Greciei, Sparta i Atena Atena,, în secolele IX ² VIII ² VIII î.Hr., î.Hr. , prima în Peloponez Peloponez,,
cea de a doua în Attica Attica.. Ele au fost rivale redutabile la hegemonia Eladei, Sparta ± ca stat oligarhic, militarist, cu baz economic agricol, dominat de aristocraia funciar tradiional, Atena ± ca democraie, mare putere maritim, cu resurse materiale impresionante, agricole, Äindustriale´, financiare, condus de o aristocraie cu putere financiar.Viaa public în ambele orae-stat se d esfura în cadrul cetii (activiti politice, polit ice, religioase, sportive, spectacole, rzboaie). Instituiile de putere se asemnau în mod formal; cele militare erau aproape identice i dentice i porneau de la: y
y
y
obligaia tuturor cetenilor de a presta serviciul militar; organizarea pentru lupt pe principiul structurilor de fratrie, trib i t eritoriale; divizarea armatei în infanterie (grea ± hoplii ± hoplii), ), cavalerie i flot flot..
Un rol însemnat revenea ritualurilor religioase (în cinstea zeilor cetii), zeilor cetii), spectacolelor, ceremoniilor de iniiere, teatrului. Spaiul public al cetii era dominat la spartani de rzboi i zei, la atenieni de politic, afaceri, teatru etc. Numai brbaii liberi aveau dreptul de a alege i de a fi alei, de a deine i transmite proprieti. Viaa privat în Sparta i Atena evolua în jurul famil iei, condus autoritar de brbai. Femeile aveau în grij gospodria i educaia copiilor, mai ales a fetelor, i, uneori, purtau armele. Controlul statului se exercita mai evident la Sparta, prin norme morale i comportamente fixate de Licurg (secolul IV î.Hr. ). Atena cultiva, într-o oarecare msur, Älibertinismul Ä libertinismul´. ´. Democraia atenian respecta urmtoarele principii: egalitatea tuturor cetenilor în faa legii ( isonomia); libertatea individual; libertatea cuvântului; participarea la guvernare. Platon caracteriza acest regim ca o guvernare gu vernare aristocratic, exercitat cu aprobarea demosului. Era o democraie direct, cu întrebuinarea votului direct, dar limitat la teritoriul unui ora-stat i la categoria brbailor liberi, cu excluderea femeilor, metecilor, sclavilor etc. Modelele de organizare politico-administrativ din S parta i Atena se regsesc, cu adaosuri originale, desigur, i în alte polisuri greceti. În Grecia propriu-zis, oraele-stat mai puternice erau: Teba Teba,, Corintul Corintul,, Argosul Argosul.. Pe rmul asiatic al Mrii Medit erane, grecii fondaser ceti prospere precum: Milet Milet,, Efes Efes,, Halicarnas Halicarnas.. În alte pri ale Mediteranei se evideniau: Cumae Cumae,, Crotona Crotona,, Tarent Tarent,, Sibaris,, Cirene Sibaris Cirene,, Naucratis Naucratis,, Masalla Masalla.. La Marea Neagr fiinau: Byzantion Byzantion,, Trapezunt Trapezunt,, Chersones Chersones,, Tomis Tomis,, Histria Histria,, Callatis,, Mesembria Callatis Mesembria.. Întreaga lume greceasc împrtea valori culturale, instituii i aspiraii politice comune. Pentru prima dat în istorie aprea în Europa, în bazinele Mrii Mediterane i ale Mrii Negre, o asemenea unitate de înalt civilizaie; integrarea într-un sistem economic unitar a furnizat Greciei produsele alimentare de baz, sclavi, materii prime pentru Äindustrie´ i o pia de desfacere stimulativ pentru metropole. Economia de bani a spart tiparele economiei închise de Äsupra venituri´. Difuzarea valorilor vechii Elade pe spaii întinse, în Antichitate, a fost rezultatul i unei u nei Ämari colonizri´,
realizate în secolul VIII î.Hr. Rzboaiele dintre oraele-stat, creterea populaiei, conflictele sociale au determinat contingente de ceteni s-i prseasc locurile natale i s întemeieze colonii. Prin intermediul lor, grecii au intrat în legtur cu popoarele Asiei Asiei,, Africii Africii,, Europei Centrale, Centrale , de Est i de Vest, Vest , au stimulat relaiile dintre culturi, pân atunci izolate, au edificat adevrate rute de navigaie i piee comerciale; procesele de întreptrundere etnocultural i de civilizaie au început, în consecin, s se intensifice pe Vechiul Continent. Totui, unitatea statal a Eladei nu s -a putut înfptui prin fore exclusiv proprii. Rivalitile dintre polisuri i d intre Äpartidele´ politice au împiedicat constituirea unei Ämari puteri´ greceti. La un moment dat, aceast tendin prea s fie stimulat din exterior de ameninarea persan persan.. În faa ei, Atena i Sparta, urmate de majoritatea cetilor elene, i-au pus în comun resursele militare, câtigând aa-numitele Rzboaie medice (490 ± 479 479 î.Hr.), î.Hr. ), în urma marilor victorii de la Marathon (490 î.Hr.) î.Hr. ) i Salamina (480 Rzboiul peloponeziac (431 ± 404 î.Hr.). î.Hr. ). Dar Rzboiul 404 î.Hr.), î.Hr. ), purtat de Atena i Liga de la Delos (alian patronat de metropola din Attica) împotriva Spartei i a Ligii peloponeziace a aruncat, din nou, lumea greac în haosul rzboiului civil. Victoria Spartei din 404 î.Hr. a determinat coalizarea celorlalte polisuri contra ei i, în final, afirmarea Tebei ca putere hegemon în Grecia continental, în intervalul 371 ± 362 î.Hr. Abia Regatul Macedoniei, Macedoniei , sub Filip al II-lea i Alexandru Macedon,, va unifica Elada, prin cucerire ( 336 î.Hr.). Macedon î.Hr. ). Imperiul creat ulterior de Alexandru cel Mare ( 331 331 ± ± 323 323 î.Hr.)) în Europa de Sud-Est, Asia i Africa de Nord av ea s î.Hr. dea natere Älumii elenistice´ pe temeliile creia se vor fonda regatele Antigonizilor, Seleucizilor, Ptolemeilor. Sparta i Atena îi vor pierde atunci definitiv importana politic, dar vor rmâne i dup cucerirea roman (secolul II î.Hr.) î.Hr. ) simbolurile a dou moduri de organizare i exercitare a puterii politice: oligarhia i democraia. APARITIA SCRISULUI SI TIPARULUIOamenii au cautat sa reproduca cuvintele vorbite prin diferite semne si sub diferite forme, pentru ca n acest fel sa inlesneasca retinerea lor si comunicarea intre ind indivizi. ivizi. Asa s-a nascut forma cea mai rudimentara a scrisului. Astfel, in Egipt, s -au folosit diferite forme de scriere , cum ar fi hieratica, utilizata de preoti din cele mai vechi t impuri si care este foarte greu de descifrat, scrierea numita demotica , folosita in popor, popor, si scrierea hieroglifa, folosita folosita in carti si viata sociala. Scrierea hieroglifica a aparut la inceput in interiorul piramidelor si sanctuarelor. O forma destul de veche, inspirata din scrierea hieroglifica, este scrierea cuneiforma folosita timp de peste 30 de veacuri de catre asiro-caldeeni. O alta forma de scriere , inspirata din aceeasi scriere hieroglifica, a fost aceea a alfabetului fenician, folosit in sec.XIII i.e.n. Descoperirea hirtiei a adus dupa sine si inventia tiparului in 1450 in Europa creat de catre Johannes Gutenberg. Primele carti s-au tiparit l a Mainz (Germania), iar apoi tiparul s-a raspandit si in alte tari din Europa (Franta, Italia). In Tarile Romane prima tipografie dateaza din 1508 la Targoviste, tara noastra fiind printre primele tari d in rasaritul Europei care a cunoscut aceasta inventie. Apar primele carti de cultu ra romana pentru romani si
pentru popoarele slave vecine. In aceasta vreme s-au int ocmit si primele harti, care vor usura calatoriile pe mari si oceane. Aparitia tiparului a adus profunde urmari asupra culturii esteuropene si a dus la aparitia cartilor si a unor tiparituri religioase. Primele carti in limba romana au fost tiparite intre anii 16651688 de catre Diaconu Coresi in circa 40 de titluri care au circulat pe tot teritoriul tarii. Scrisul in antichitate
Este alaturi de agricultura, una dintre di ntre cele mai importante inventii din istorie. Se pare ca a aparut ca o necesitate in contabilitatea clerului. Clerul percepea in numele divinitatii, impozite si taxe. Scrisul in antichitate va fi, in mare parte , atributia scribilor. Scrierea a aparut, initial, in Mesopotamia( 3500 i.e.n) si mai apoi in Egipt ( 3200 i.e.n.). La inceput erau folosite pictograme si cifrele. Apar ideogramele care atribuie printr o asociere de idei o valoare suplimentara. Primele scrieri sunt formate din numeroase semne. Scrisul a evoluat pana la scrierea alfabetica( fiecare semn o litera). Exemplul elocvent, in acest sens, este alfabetul fenician. O inovaie de importan excepional a lumii vechi a constituit-o apariia scrisului. Scrierea a aprut în mai multe zone ale Orientului. în Sumer, (regiune situat în sudul Irakului), a aprut scrierea cuneiform. Semnele cuneiforme erau gravate pe tblie de lut cu ajutorul unor obiecte ascuite. Acest tip de scriere s-a rspândit pe o arie foarte întins (Mesopotamia, Persia, Siria etc). în Egipt era utilizat scrierea hieroglific; semnele hieroglifice erau spate în piatr sau scrise pe foi de papirus (plant care cretea pe Valea Nilului). Alte sisteme de scriere au aprut în China i India. Primul P rimul alfabet a fost inventat de fenicieni. Acesta a stat la originea alfabetelor grec i latin. Alfabetul grec a fost mult utilizat într -o larg zon geografic, în special dup ce civilizaia greac a fost rspândit de armatele cuceritoare ale lui Alexandru cel Mare (secolul al IV-lea î.Hr.). La fel, scrierea romanilor a cunoscut o mare rspândire dup ce romanii i-au edificat marele imperiu în jurul Mrii Mediterane. SCR ISUL ( utilizat de ctre preoi/funcionari) preoi/funcionari)
Evidena impozitelor taxelor taxelor ofrandelor pltite fa de rege i zei Inregistrarea cheltuielilor i obligaiilor militare (armata permanent) Emiterea de legi (Codul lui Hammurabi) ± rege din Babilon Opere literare (Epopea lui Ghilgame)/ rege din Uruk Def: ANTICHITATEA ± perioada istoric care începe odat cu aparitia STATULUI i a SCR ISULUI Forme de stat: ora- stat (cuprinde orasul fortificat i teritoriul agricol din jur) regate imperii Evolutia scrisului ± Scr. pictografic scr.
cuneiform (redau concepte i nu sunete) alfabet fenician
Clase sociale,ocupatii
Agricultura Pstoritul Meteugurile Comerul- trocul si apoi moneda
Preoii
Funcionarii Militarii
Organizare social: A ± elita (familia regal,
aristocraie militar, preoi) B ± oameni de rând
(rani,meteugari, negustori)
± sclavi C ± Scoala in antichitate
Probabil dintotdeauna, oamenii cei mai invatati d intr-o comunitate au fost un fel de dascali ai celorlalti. Generatiile mai in varsta transmiteau celor mai tinere cunostintele necesare vietii, invatarea facandu-se mai cu seama prin imitatie si pe baza traditiei orale. Deci invatatura si invatarea exista dintotdeauna. Dar scolile? Depinde de ceea ce intelegem prin scoala. O adunare de oameni in mijlocul careia cei mai inzestrati povestitori istoriseau legende si basme sau o claca la care femeile mai in varsta le invatau pe cele tinere mestesugul tesutului erau, intr-un sens, aproape niste scoli, cu o existenta efemera, da r importante, unde se invatau lectii de viata, predate intr -o maniera personala, pe cat de simpla si fireasca, pe atat de eficace. Dar scoala, asa cum o cunoastem noi, scoala ca institutie cu existenta permanenta, a aparut, dupa toate probabilitatile, in Antichitate. O astfel de institutie presupune, daca nu o cladire anume destinata scopului, cel putin niste oameni dedicati acestuia ± dascalii ±, a caror principala indeletnicire si raspundere este de a-i invata pe altii. In randul multor culturi, preotii feluritelor religii au fost primii profesori. Pe langa temple erau organizate scoli, in care sacerdotii ± cei mai invatati oameni din comunitatile respective ± le predau invataceilor nu doar precepte religioase, ci si scrierea, scrierea, cititul, matematica si oarece oarece notiuni stiintifice, la nivelul de cunoastere din vremea aceea. In urma cu peste 3.000 de ani, preotii Egiptului faraonic ii invatau pe viitori scribi stiinta redactarii si a descifrarii manuscriselor ± pe baza complicatului sistem al hieroglifelor ±, iar in India antica, tot preotii erau cei care predau gramatica, stiintele, filosofia, alaturi de Vede ± cartile sfinte ale religiei hinduse. Invataceii chinezi studiau si ei poezia, filosofia si religia, culturii chineze apartinandu-i, de altfel, cativa mari carturari ale caror opere devenisera materii de studiu obligatorii. Unul dintre acesti invatati, Confucius (secolul al VI-lea i.Hr.), este socotit primul profesor particular. Neputand merge la scoala ± statutul sau material si social nu-i nu -i ingaduia ±, s-a angajat in slujba unui nobil, insotindu-l pe acesta in calatorii si acumuland cunostinte atat de vaste, incat reputatia sa de erudit s-a raspandit in i n toata China. Urmarea: familiile nobile veneau acum ele la el sa-i incredinteze fiii spre educare. Printre popoarele Antichitatii, vechii evrei erau renumiti pentru respectul lor fata de carti si invatatura, iar istoricii considera ca traditia educatiei in cultura antica evreia sca a avut o mare influenta asupra societatii occidentale. Obligatia de a citi cartile sfinte si de a le explica si altora implica nu numai autoeducarea, ci si existenta unui sistem de predare, bazat pe studiul Torei si al Talmudului, pe transmiterea unor notiuni juridice, religioase si etice de la parinti la copii, in cadrul unui sistem precis de norme. Iar pentru formele mai avansate de invatare, in vatare, rabinii realizau predarea la un nivel superior in temple ± lacascuri de cult si totodata de studiu. Alaturi de vechea civilizatie ebraica, cultura Greciei antice este considerata una dintre sursele educatiei in civilizatia occidentala. Grecia si-a a vut marii ei profesori, care cresteau nenumarate promotii de elevi, invatandu-i pe
acestia filosofia, logica, retorica, gra matica , instruindu-i in poezie, proza, matematica si stiintele naturii . Felurite scoli si curente de gandire s-au s -au succedat in civilizatia greaca antica, lasand urme in istoria ideilor. Astfel, sofistii, care au inceput sa predea la Atena in jurul anului 400 i.Hr., s-au specializat in gramatica, logica si retorica; Socrate, in schimb, schi mb, incerca sa descopere si sa transmita discipolilor sai principiile universale ale adevarului, binelui si frumosului, stimulandu-i, prin intrebari, sa reflecteze asupra acestor probleme. In anul 387 i.Hr., Platon a intemeiat la Atena celebra sa Acade mie, prin intermediul careia filosofia platonica, la baza careia statea credinta intr-o suma de adevaruri imuabile, de concepte universale, s-a raspandit in lumea greaca. In Republica, una dintre lucrarile sale, el descrie modelul unei societati perfecte, in care oamenii ar urma sa primeasca o educatie in functie de clasa sociala careia ii apartin si de rolul pe care aceasta clasa urmeaza sa-l joace in societate. Aristotel, discipol al lui Platon, si-a intemeiat propria scoala
in Atena in anul 335 i.Hr. In aceasta scoala, cunoscuta sub numele de Lyceum, maestrul antic al cunoasterii si-a invatat elevii sa descopere legile naturale care guverneaza Universul si sa traiasca in acord cu aceste legi.Daca grecii s au ocupat mai ales cu studiul filosofiei, romanii Antichitatii au fost, in schimb, mai interesati de chestiunile militare, politice si de stiinta administratiei. La fel ca in Grecia, doar o mica parte din populatie avea acces la educatie. Fetele familiilor instarite erau uneori invatate sa scrie si sa citeasca, dar numai baietii puteau accede la un nivel superior, urmand, dupa scoala primara, pri mara, una secundara, in care invatau gramatica greaca si latina, iar ulterior fiind indrumati spre i nvatamantul superior ± scolile de retorica si oratorie, care ii pregateau pentru a deveni lideri politici sau inalti functionari in administratie. Familiile romane bogate aveau si profesori particulari, pedagogi, uneori acestia fiind sclavi ± oameni invatati, straini, adusi din teritoriile cucerite de ro mani. Antichitatea si-a avut si teoreticienii t eoreticienii ei in domeniul educatiei: in secolul I d.Hr., Quintilian a lansat Äoficial³
teoria conform careia educatia trebuie conceputa in functie de varsta, dinspre copilarie spre maturitate (ceea ce se facea oricum, pe baza bunului-simt), si chiar a proiectat lectii destinate diferitelor categorii de varsta; de asemenea, a recomandat profesorilor sa tina seama de gradul de pregatire si abilitatea fiecarui elev de a invata lucruri noi si sa se straduiasca a face lectiile cat mai atractive si mai interesante, spre a-si stimula elevii sa invete. in vete. Evul Mediu a contribuit hotarator la dezvoltarea scolii ca institutie, cel putin in Europa. Rolul principal a revenit bisericii. De multe ori, preotii si calugarii erau cei mai invatati oameni ai unei comunitati, iar una dintre misiunile lor era transmiterea cunostintelor catre ceilalti membri ai comunitatii. scolile de pe langa biserici si manastiri s-au raspandit in toata Europa, asigurand instructia celor care isi puteau permite sa mearga la scoala. Erau vremuri grele. Pentru cei mai multi dintre locuitorii de atunci ai Europei, supravietuirea parea permanent mai importanta decat invatatura; a avea ce manca a doua zi era mai important decat a sti sa scrii si sa citesti, ceea ce ducea in mod fatal la segregare: cei mai saraci aveau nevoie de copiii lor ca brate de munca si nu isi puteau ingadui sa-i trimita la scoala. scoala ramanea, asadar, cel mai adesea, un privilegiu al laicilor instariti. A renunta la cele lumesti, dedicandu-te vietii bisericesti, era uneori un
mijloc de a-ti depasi conditia, putand avea a vea astfel acces la invatatura, chiar daca proveneai dintr-o patura umila. Femeile erau in continuare defavorizate, o exceptie reprezentand-o calugaritele, care beneficiau de apropierea de biserica ± sursa invataturii. Manastirile aveau atat scoli, cat si biblioteci si, mai ales, organizau instruirea calugaritelor, astfel incat acestea sa fie in stare sa -si indeplineasca indatoririle religioase. Staretele manastirilor se numarau adesea printre putinele femei invatate, uneori dintre ele desprinzandu-se unele cu adevarat erudite, asa cum a fost Sfanta Hildegarde din Bingen . Dar faptul ca scoala medievala era strans legata de biserica nu inseamna ca educatia n-a suferit influenta unor culturi diferite de cea crestina. Intr-o vreme in care impactul culturii musulmane asupra Europei era foarte intens, carturarii arabi din nordul Africii si din sudul Europei, in special din Spania, au transmis crestinilor noi precepte in mate matica, stiintele naturii, medicina, filosofie ...Tot lor le datoram, in buna masura, pastrarea si raspandirea intelepciunii anticilor, a operelor unor invatati ai Antichitatii ± Aristotel, Euclid, Galen, Ptolemeu ± pe care arabii le-au t radus si le-au raspandit in Occident. In Evul Mediu au aparut si primele universitati ± cele mai vechi astfel de institutii de invatamant din Europa datand din secolul al XII-lea. Universitatile au fost produsul gandirii scolastice , curent ce urmarea sa impace conceptia crestina oglindita in Biblie cu intelepciunea mostenita de la filosofii Äpagani³ ai Antichitatii. Renasterea, in schimb, a pus accentul pe umanismul laic al anticilor, mai degraba decat pe chestiunile religioase. Aparitia tiparului a dus la o larga raspandire a cartilor, iar pe ici, pe colo, au inceput sa -si faca loc chiar noi teorii asupra educatiei. Dar tot membrii claselor instarite erau cei care beneficiau de educatia clasica, de invatarea literaturii, a mitologiei, a i s toriei. Ceilalti erau nevoiti sa se multumeasca doar cu o educatie religioasa rudimentara si cu invatarea deprinderilor necesare traiului de zi cu zi. In rest, analfabetism, obscurantism« ca in timpul Evului Mediu. Miscarea prote stanta din secolul al XVI-lea a avut, din acest punct de vedere, un rol extrem de benefic. In dorinta lor de a-i face pe credinciosi sa citeasca citeasca sistematic Biblia ± parte importanta a programului lor de refor ma religioasa ±, conducatorii Reformei au promovat infiintarea a numeroase scoli primare, care ofereau o educatie de baza ± scris, citit, aritmetica si religie ± pentru copii, in limba proprie a acestora. Spre deosebire de textele in latina invatate pe de rost in scolile catolice, studiul Scripturii in limba materna a elevului deschidea o fereastra spre lumea l umea ideilor: istoria, mitologia crestina puteau deveni, dupa 3-4 ani de scoala, parte din viata fiecaruia. Atat baietii, cat si fetele puteau avea parte de acest nivel minim de educatie. Mai departe, la nivele de scoala mai avansate, mergeau de obicei baietii, abia acum apucandu-se de greaca si latina care faceau inca parte din buna educatie a unui barbat in secolul al XVI-lea. Jocuri Olimpice antice Jocurile oli mpice antice, denumite originar Jocuri olimpice (Olympiakoi Agones ) au constat dintr-o serie de
competiii atletice care aveau loc pe o aren între diferite orae ale Greciei Antice. Antice . Acestea au început în anul 776 î.Hr. în Olympia Olympia,, Grecia Grecia,, i s-au serbat pân în anul 393 [1] când au fost desfiinate de împratul roman Teodosiu I. I. Unele surse consider anul 884 î.Hr. ca dat probabil a primelor Jocuri Olimpice, totui, pentru istorici începând cu
anul 776 î.Hr. exist o cronologie exact a jocurilor [2] .Atlei, 440±435 î.Hr.Jocurile î. Hr.Jocurile se desfurau la fiecare patru ani ani,, vara vara,, în zilele srbtorilor lui Zeus Zeus,, în nord-vestul Peloponesului, în câmpia Olimpia. Participau d oar brbaii de origine greceasc în timp ce femeilor nu le era permis prezena nici ca spectatoare. De asemenea, doar cetenii liberi erau admii, sclavii fiind exclui. Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor i decernarea premiilor se fceau de ctre magistrai numii Helladonike. Jocurile durau cinci zile i începeau cu o procesiune solemn i cu jertfe, cu defilarea concurenilor i jurmântul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani dup care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat i pancraiu. Cea mai disputat prob, cea de pentatlon de pentatlon avea loc în ziua a patra urmat de întrecerile Ähoplitodorilor´ (oameni înarmai), alergrile de care i clria. De-a lungul timpului, ordinea întrecerilor s -a modificat de nenumrate ori. În ziua a cincea erau premiai învingtorii ( Olimpionike, învingtor la Olimpia) care primeau o cunun din ramuri de mslin slbatic. Cei care îi menineau titlul de campion la mai multe ediii succesive sau erau câtigtori a mai multor jocuri care se desfurau pe teritoriul Greciei se numeau periodonikes.Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice naionale care fceau parte din jocurile periodos, sau de ³circuit´. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint i Jocurile din Nemeea.O deosebire important dintre Jocurile greceti i cele moderne este c toate evenimentele atletice indiferent de gradul de importan erau orgamizate sub patronajul unei diviniti. La Delphi era onorat zeul Apollo, iar în Corint i Nemeea zeul Poseidon. Se credea c zeii le dau atleilor fora fizic i abilitatea necesar pentru a putea participa cu succes la Jocuri, i drept urmare, atleii se închinau la zeitile respective.În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice i militare dintre cetile greceti, instituindu-se aa-zisa Äpace olimpic´. Intervalul dintre dou ediii se numea Äolimpiad´. Evenimentele importante din istoria acestei perioade sunt exprimate prin numrul de ordine al Olimpiadei: de exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480 î.Hr.). Tradiia spune c începând cu anul 720 î.Hr. atleii concurau dezbrcai [3] .Ultima ediie a jocurilor a avut loc în anul 392 392,, fiind interzise doi ani mai târziu printr-un edict al împratului roman Teodosiu I, I, din prejudecat religioas (acesta era cretin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradiiile legate de religiile pgâne) [4] , el ordonând distrugerea cldirilor Olimpiei [5]. Pân la acest moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfurat neîntrerupt o dat la patru ani; au avut loc 293 d e ediii [6]. În anul 426 426,, Teodosiu al II-lea a ordonat distrugerea edificiilor din Olimpia. Teatrul a fost creat de greci în secolul V î.Hr. S-a nscut din
serbrile organizate în cinstea zeului Dionis Dionis,, zeul viei-devie, al vinului i al veseliei. Un grup de brbai îl reprezentau pe zeu i pe însoitorii si, satirii, costumai cu blnuri i coarne de ap (Ätragos´), cântând i dansând în jurul unui altar . Treptat, din grupul respectiv, numit cor , s-a desprins o persoan, apoi dou, mai multe - actorii - care schimbau replici cu corul.În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaiile teatrale (amfiteatre) (amfiteatre) i s -au scris texte speciale interpretate de actori i cor. Autorii
greci au scris tragedii i comedii. Cei mai de seam autori de tragedii au fost Eschil Eschil,, Sofocle i Euripide Euripide,, iar cel mai important autor de comedii a fost Aristofan Aristofan.. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.ei purtau masti pentru ca publicul sa stie ce rol joaca-de joaca -de barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun.Teatrele grecesti erau imensa,cu pana la 17.000 de locuri.Fetele actorilor reau greu de vazut din ultimele randuri,dar mastile mari si colora te erau usor de recunoscut. Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor.Datorita formei lor semicirculare,vocile se micirculare,vocile
actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca acestia vorbeau in soapta! Unele reprezentatii durau o zi intrega.Spectatorii isi aduceau perne si covorase pe care le puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si vin. Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase linisteau indata spectatorii
Aparitia si evolutia cre stinismului
În primul secol al erei noastre, în Imperiul roman, i-a fcut apariia o nou religie: cretinismul. Aducând un mesaj universal, mai presus de diviziunile naionale sau sociale, cretinismul avea s devin religia dominant pe întreg cuprinsul Imperiul roman. Cretinismul s-a adresat mai întâi evreilor. Nucleul întregii doctrine cretine, prin doctrina înelegând totalitatea credinelor, a ideilor, a regulilor care definesc o concepie a omului fa de Dumnezeu, fa de lume i fa de ceilali, este Iisus, pe care discipolii si l-au numit Mesia. Nscut în Palestina el a fost rstignit în anul 30. Viaa i scurta lui apariie sunt descrise de Evanghelii. E vanghelii. Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a încercat î ncercat s depeasc limitele unei comuniti umane restrânse, mesajul su fiind adresat tuturor oamenilor. Cretinismul este o religie întemeiat pe iubirea aproapelui i pe virtui morale. Cretinilor li se promitea dup moarte viaa etern în împria lui Dumnezeu, Paradisul. Cretinismul s-a extins repede la Ierusalim. Personalitile cele mai importante care au ajutat la raspândirea cretinismului au fost Pavel i Petru. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 î.Hr. a decis ca noua religie s ias din graniele ei iniiale i s se adreseze i celorlalte popoare. Cretinismul a devenit astfel o religie distinct de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel au aprut primele comuniti de cretini printre evrei, dar i printre greci i romani. Dou acte rituale trebuiau respectate în primul rând pentru a fi considerat cretin : botezul botezul i împrtania. Biserica a avut de înfruntat problema extern a persecuiilor (din partea statului roman) i pe cea intern, a ereziei. Cauzele persecuiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, deoarece cretinii îi erau loiali lui Hristos, iar romanii Cezarului. Alte cauze au fost de natur religioas, cretinii refuzând sacrificiile pe altare i idolii i de natur social, cretinii militând pentru egalitate social, ceea ce, în ochii aristocraiei romane, constituia o adevarat revoluie. Persecutarea cretinilor a fost atât religioas cât i politic. Primul mare persecutor a fost Nero, care a rspândit zvonul c incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuzaii, cretinii au fost martirizai. Procesul de împcare între Biseric i Statul roman ar e (280-337) . Numele lui a început cu Constantin cel M ar este strâns legat de Imperiul Roman de Rsrit, de Constantinopol i de liberalizarea cretinismului, recunoscut de el ca religie de stat. Fondator al Imperiului Roman de Rsrit, al Constantinopolului i printe al cretinismului, Constantin este considerat primul împrat cretin. Flavius Valerius Constantinus , viitorul împrat ³Constantin cel Mare´, s-a nscut la Naissus, în Dacia Medinterranea. Tânr fiind, el a fost chemat la curtea lui Maximianus. Mai târziu a fost înlat la rangul de Caesar în Occident i a fost adus la curtea lui Diocleian, unde a rmas mai bine de 10 ani, fapt ce a avut mare însemntate pentru pregtirea viitorului împrat.
În timpul domniei lui Diocleian, Constantin a îndeplinit funcia de tribunus primi ordinis în Asia i Palestina, iar sub Galerius a luptat împotriva sarmailor. Dup moartea tatlui su a fost proclamat imperator de ctre armat (25 iulie 306). S-a cstorit cu Flavia Maxima Fausta cu care a avut doi fii. Constantin a reunit sub autoritatea sa toate provinciile occidentale ale imperiului. La Roma el a iniiat o politic favorabil cretinilor. Prin ³edictul de la Milan´ cretinismul a devenit o religie egal în drepturi cu celelalte culte din stat. Constantin a continuat i a desvârit toate reformele administrative, militare , fiscale, financiare sau religioase iniiate de Diocleian. Cu Constantin ce Mare se incheie procesul transformrii Imperiului într-o monarhie de drept divin, de esena cretin. Numrul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze i 4 prefecturi. Pe plan religios, Constantin a luat poziie împotriva ereziilor, urmrind unitatea bisericii, important factor de sprijin al statului. În anul 325 a avut loc la Niceea primul sinod ecumenic al bisericii bisericii cretine, care a pus bazele noii religii. Prin activitatea sa, Constantin, preluând atribuii care îl transformau în ef al bisericii cretine, cu toate c i-a pstrat în mod oficial titlul de pontifex maximus , s-a strduit s lichideze schismele care ameninau unitatea bisericii, dar i a statului, instituind Duminica (Ziua Soarelui), ca zi de srbtoare sptmânal, practic fr precedent în lumea pgân. Din anul 316, Constantin i-a stabilit reedina în Peninsula Balcanic, la Serdica (Sofia de azi). În anul 324 el a ales cetatea greac Byzantion drept noua capital a Imperiului Roman. În anul 326 i-a srbtorit la Roma cei 20 de ani de domnie dup care, la câteva luni, a prsit oraul în care nu s-a mai întors niciodat. Reconstruit i înconjurat cu ziduri puternice, Byzantion, noua capital, a fost inaugurat la 11 mai 330, dându-i-se numele de Constantinopolis (oraul lui Constantin), care va fi numit i ³Noua Rom´. Oraul se afla la rscrucea drumurilor comerciale care legau Europa de Asia i Marea Baltic de Marea Mediteran. Împratul Constantin cel Mare a fost una din personalitile de seam din istoria universal. Pân la el, Biserica a îndurat grele persecuii din partea împrailor romani. Convertirea lui la cretinism a însemnat o mare cotitur în istoria acestuia. Constantin a asigurat Bisericii deplin libertate în tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum înainte, într-o perioad de înflorire i propire, în <>.
Prbuirea Imperiului Roman de Apus Problema cea mai important care se pune aici este dac, i în ce msur, cderea Imperiului de Apus, în anul 476, a fost o consecin a invaziilor triburilor germanice. Formal, rspunsul e evident pozitiv, cci un
rege barbar este cel care îl detroneaz pe ultimul rege al Romei. Material, ne putem rezuma la întrebarea atât de plastic: Imperiul Roman a murit de moarte bun sau a fost ucis mielete? Ne aflm pe terenul unei celebre controverse istoriografice desfurate între ³romaniti´ i ³germaniti´. Dup cum am artat, dificultile Imperiului erau de o gravitate neobinuit, în general istoricii fiind de acord asupra acestui aspect. Jaques Le Goff vede situaia în culori extrem de sumbre. El constata cum Occidentul îi pierde substana în faa Orientului, criza demografic devine din ce în ce mai evident, cretinismul este ³un aliat îneltor´ care erodeaz Imperiul din interior, i nterior, iar atitudinea romanilor fa de barbari este oscilant. Istoriografia mai recent atenueaz radicalitatea acestei viziuni. Ali istorici, cu t oate c descriu pe larg situaia Imperiului Roman, nu o prezint ca fiind disperat, astfel c între anii 415 -423, practic în preziua catastrofei finale, ³Roma nu abdic, ba pentru unii chiar rentea(«) tânrul Valentinian al III-lea motenea un imperiu greu încercat, dar pe care îl mai m ai putea înc salva´. Pentru a înelege care a fost rolul barbarilor în aceast ³moarte lent´ a Romei, pe lâng l âng distincia dintre cauze formale i materiale este necesar i o distincie între cauze imediate i mediate. Ca o cauz imediat, Roma nu a czut datorit barbarilor, ci datorit propriei sale situaii. Cea mai bun dovad în acest sens o reprezint lentoarea procesului de dezintegrare care a dus în final la evenimentele anului 476, fiind un u n loc comun în istoriografie i storiografie faptul c finalul nu i -a mirat pe contemporani, trecând aproape neobservat. Cauzele mediate sunt cele care au dus la aceast degradare a situaiei Romei, iar aici barbarii joac un rol primordial înc din secolele II-III. Este de ajuns ajun s s amintim criza din secolul al III-lea când o serie de in vazii ale unor triburi germanice au consecine în toate planurile vieii Imperiului. Apoi, are însemntatea sa i faptul c Roma se va sprijini în unele momente pe barbari, atât în calitate de soldai cât i în cea de locuitori ai unor regiuni din Imperiu. ³Destinul Imperiului a fost pecetluit în momentul în care, în interstiiile nucleelor de rezisten, barbarii au reuit s se fixeze´ afirma Musset. M usset. Unii istorici consider c aceste aciuni au întârziat invaziile, dar este neîndoielnic faptul c au generat i o serie de mutaii ce vor favoriza transformarea marii uniti care a fost Imperiul Roman în puzderia de regate barbare de mai târziu. Cauze
Imperiul roman, care în secolele III-IV trece prin profunde transformri, ofer cadrul instituional pe care îl vor prelua regatele succesoare,.În secolul al III-lea, Imperiul fusese atins de o criz instituional, economic, social i militar, care fusese soluionat prin reformele realizate de Dio cleian i Constantin. Criza demografic afectase potenialul economic i militar al statului roman; soluia pruse s fie apelul la barbari care s lupte în locul romanilor i s cultive tot în locul lor pmânturile. Creterea importanei armatei dusese la instabilitate politic, legiunile fiind acelea care ridicau sau doborau împraii. Vechile instituii romane, precum magistraturile ori Senatul îi pierduser orice influen. Criza moral se reflecta în cutrile pe plan
religios, în succesul religiilor orientale care aduceau sperana unei mântuiri dintr-o lume marcat de nenorociri. Între aceste religii orientale, cretinismul se rspândea încet dar sigur, ca religie persecutat uneori, dar cel mai adesea ignorat. Diocleian este cel ce reuete într-un timp destul de scurt s pun capt crizei, instituind instituin d în plan politic regimul tetrarhiei, în care, pstrând unitatea unit atea teoretic a imperiului, împrea responsabilitile între patru coîmprai, capabili s administreze mai bine t eritoriul i problemele aprute. Se reorganizau i armata i sistemul împririi administrative. Constantin îi continu politica, sporind centralizarea, puterea aparatului birocratic i fora armatei. Msurile în plan economic revigoreaz producia i comerul i redau monedei, acum de aur, puterea care avea s se menin multe secole în partea rsritean a i mperiului. Datorit acestor reforme, Imperiul se transformase într-o monarhie absolut, cu caracter militar i autocratic. Domnind peste un Imperiu care din 395 s-a împrit în dou, Imperiul roman de apus i Imperiul roman de rsrit, împraii trebuie s concilieze dualitatea real cu ideea meninerii unei uniti ideale. Ficiunea Imperiului unic s-a pstrat pân la depunerea în 476 a ultimului împrat apusean, Constantinopolul considerându-se dup aceea singura capital a statului roman ce se repliase pe malurile Bosforului. Fie c rezideaz în Occident fie în Orient, împratul deine puterea suprem, ca ef al armatei, surs a legii i împritor de dreptate, aprtor al Bisericii (advocatus Ecclesiae). El conduce ajutat de un numeros nu meros aparat birocratic, în rândurile cruia se disting apropiaii si, comiii (comes, -ites) care se ocup cu strângerea impozitelor sau cu administrarea bunurilor împratului. Pe lâng administraia central exist i una local, în general la nivelul oraelor.
