INGRIJIRI PALIATIVE IN GERIATRIE ����� �� ��� ���� ����� ������ ���������� ������� �� ����� ������ �� ��������� �������
Paliatia reprezinta ingrijirea pacientilor aflati in in faza avansata a unei boli incurabile, in stadiul care a depasit depasit posibilitatile curative. Prin asistenta paliativa se asigua un tratament complex de control al simptomelor, suport emotional, social, spiritual si respectarea demnitatii umane fiecarei persoane bolnave. Scopul este asigurarea calitatii vietii bolnavului, atenuarea suferintelor somatice si psihice, susţinerea şi încurajarea activităţilor fizice şi mentale precum şi suportul pentru membrii de familie ( inclusiv în perioada de doliu). In asistenta paliativa este implicata o echipa multidisciplinara alcatuita din medici, ingrijitoare, psihologi/specialisti in igiena mentala, asistenti asistent i sociali, preoti si voluntari instruiti. Conform definitiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii, „ingrijirea paliativa este o abordare care imbunataţeste calitatea vietii pacientilor si familiilor acestora, facand fata problemelor asociate cu boala amenintatoare de viata, prin prevenirea si inlaturarea suferintei, prin identificarea precoce, evaluarea corecta atat a tratamentului tratamentului durerii cat si ale altor altor probleme fizice, psihosociale si spirituale. OMS a elaborat unele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa: •
atenueaza durerea si alte simptome chinuitoare
•
afirmă viaţa şi consideră moartea ca pe un proces normal;
•
nu grăbeşte şi nici nu amână moartea;
•
integrează aspectele psiho-sociale şi spirituale ale îngrijirii îngr ijirii pacientului;
•
oferă un sistem de suport pentru a ajuta familia să facă faţă greutăţilor ilor din timpul bolii
•
oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cât mai apropiată de cea normală până la moarte;
•
•
îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii; se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor pacientului şi familiei, inclusiv prin servicii de suport în perioada de doliu, dacă este cazul;
•
este aplicabilă în stadii timpurii ale bolii, în corela ţie cu o serie de alte terapii menite să prelungească viaţa, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, şi include investigaţii necesare unei mai bune înţelegeri şi abordări ale complicaţiilor clinice. Bolnavul în stare avansată are dreptul ca durerile şi simptomele sale somatice şi suferinţele psihice să fie alinate, şi să fie înconjurat de prieteni şi familie. Îngrijirea de tip hospice se remarcă prin implicarea aparţinătorilor în îngrijirea bolnavului precum şi suportul emoţional al acestora în perioada de doliu. �
Casa de Asigurări de Sănătate nu recunoaşte deocamdată serviciul de îngrijire paliativă ca fiind un serviciu finanţabil, şi suportă prin urmare doar o mică parte a costurilor de întreţinere. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ingrijirea paliativa reprezinta ingrijirea activa si totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ. Controlul durerii si al altor simptome, problemele psihologice, sociale si spirituale au importanta majora. Scopul ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi si pentru familiile acestora.
.
In Recomandarea 24 din 2003 a Comitetului de Ministri ai statelor membre UE privind ingrijirea paliativa se arata ca termenul "paliativ" provine din latinescul "pallium", care inseamna "masca”, "acoperamint". Aceasta etimologie indica de fapt esenta ingrijrii paliative: mascarea efectelor bolii incurabile, sau asigurarea unui "acoperamant" pentru cei lasati in frig, atunci cand medicina curativa nu mai poate oferi vindecare. Inca de la inceputuri, comunitatile au incercat sa ofere un nivel de ingrijire adecvat si sprijin bolnavilor si celor in prag de moarte. Totusi, pana la jumatatea acestui secol, medicina a oferit putin in domeniul managementului durerii si controlului eficient al simptomelor. Dezvoltarea terapiilor medicamentoase din anii ’50, combinata cu o intelegere mai ampla a nevoilor psihosociale si spirituale ale pacientilor in pragul mortii, au pus bazele dezvoltarii serviciilor de ingrijiri paliative. Principiile ingrijirilor paliative au devenit mai cunoscute si aplicate in a doua jumatate a secolului XX.
.
Prima unitate hospice moderna de educatie si cercetarea fost cea infiintata in 1967, la Londra, de Cicely Saunders, formata din asistenta medicala, asistenta sociala si medic care este considerata
si
consacrata
ca
pionier
al
miscarii
hospice
moderne.
Recent, o serie de studii au furnizat date despre asemanari si diferente in dezvoltarea ingrijirilor paliative in Europa. •
Polonia si Rusia au cele mai numeroase servicii de ingrijiri paliative. Cateva dintre republicile foste sovietice au servicii nerecunoscute. In Estul Europei, ingrijirea la domiciliu este cel mai obisnuit tip de serviciu de ingrijiri paliative, urmat de ingrijirile paliative in unitati cu paturi. Studiul a identificat cinci asa-numite "centre de referinta" in patru tari (Romania, Ungaria, Polonia si Rusia). Acestea sunt centre care au avut o importanta cruciala in dezvoltarea ingrijirilor paliative si care in prezent au rol de centre de referinta. Principiile ingrijirii palliative.
.
OMS a elaborat urmatoarele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa: �
-
asigura inlaturarea durerii si a altor simptome;
-
afirma viata si considera moartea pe ca un proces normal;
-
nu grabeste si nici nu amana moartea;
-
integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale ale ingrijirii pacientului;
-
ofera un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul sa duca o viata cat mai apropiata de cea normala pana la moarte;
-
ofera un sistem de suport pentru a ajuta familia sa faca fata in timpul bolii pacientului si dupa decesul acestuia;
-
se bazeaza pe o abordare de echipa pentru a se putea adresa tuturor nevoilor pacientului si familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport in perioada de doliu), daca este cazul;
-
imbunatateste calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
-
este aplicabila in stadii timpurii ale bolii, in corelatie cu o serie de alte terapii menite sa prelungeasca viata, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si include investigatii necesare unei mai bune intelegeri si abordari ale complicatiilor clinice.
Îngrijirea vârstnicului
�
Populatia de vârsta a III sau batrânii constituie o categorie specifica a societatii care întruneşte
persoanele
începând
cu
vârsta
de
60-65
ani,
pînă
la
deces.
În 1975 vîrsta a III-a reprezenta pe glob 5,6% din populaţie, iar în 2000 — deja 6,3%. În Europa indicii sunt, respectiv, de 12,3% şi 14,3%, ceea ce denotă îmbătrînirea populaţiei europene. Între anii 1980
şi
1991 numărul persoanelor avînd mai mult de 75 ani a crescut
în toate ţările Uniunii Europene, cota maximă fiind atinsă de cele din sudul Europei, unde s-a înregistrat o creştere de circa 30% (Politique sociale Europeene,Luxemburg,1993). Ştiinţa
ce studiază toate aspectele îmbătrînirii (sanitar, sociologic, economic, comportamental,
de mediu ş.a.) e definită ca gerontologie. Ea face apel aproape întotdeauna la mai multe discipline. Geriatria este o ramură a gerontologiei şi a medicinii ce se ocupă de sănătatea bătrânilor din toate aspectele - profilaxia, tratament, recuperare, supraveghere etc. Unii cercetători definesc senescenţa drept un proces insidios,dar constant, ce urmează perioadei de maturitate şi se produce diferenţiat, în funcţie de particularităţile individuale, precum şi de ansamblul condiţiilor de trai . Conform altor studii ,viaţa bătrînului, activitatea lui, posibil profesională, dar primordial habituală, este indispensabilă de problema „calităţii vieţii”,care este determinată nu numai de boală etc., dar şi de suferinţa sufletească greu recuperabilă, �
discomfortul psiho-emoţional, readaptarea redusă, în special socială.
.
Unii autori definesc noţiunea de „calitate a vieţii” ca nivel de bunăstare reală şi percepută în raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiţii specifice . Potrivit altor opinii, calitatea vie ţii este determinată de cî ţiva factori de bază: individual, de populaţie, economic şi de mediu înconjurător. Conferinţa internaţională ONU cu privire la dezvoltarea socială (1995, Copenhaga) a recomandat includerea concepţiei securităţii oamenilor în lista problemelor prioritare ale secolului XXI. Aceasta întruneşte şase principii: securitatea economică; securitatea alimentară; securitatea sănătăţii, inclusiv ecologică; securitatea personală; securitatea socială; securitatea politică. Realizarea tuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneţi decente. Îngrijirile la domiciliu pot fi definite ca fiind gama de servicii şi facilităţi acordate în comunitate persoanelor dependente, pentru ca acestea să tr ăiască, pe cît de independent posibil, în propriile case. Aceste îngrijiri ar trebui sa se realizeze prin reabilitarea gerontologică, care include trei sfere: diagnosticarea,intervenţia,rezultatele.
.
Diagnosticarea cuprinde informaţia despre problemele medico-sociale ale vârstnicului şi aportul familiei şi al comunităţii la soluţionarea lor.
.
Intervenţia constă din: 1.informarea bătrânilor despre procesele de senescenţă, despre tipurile de susţinere a vârstnicilor, etc; 2.propagarea modului sănătos de viaţă, alimentaţie corectă;
;
3.ameliorarea suferinţelor batrânilor; 4.acţiunea asupra factorilor sociali, economici şi politici negative, ce influenţează vârstnicul; 5.recomandări despre autoajutor. Rezultatele reabilitării vârstnicilor reprezintă dirijarea proceselor de senescenţă ce se petrec în organism şi integrarea bătrânului în societate. Conform datelor OMS scopurile reabilitării geriatrice sunt:
:
Reactivitatea — antrenarea activă a bătrînului în mediul său;
;
Resocializarea — reînnoirea şi înt ărirea comunicării bătrînului în familie şi societate, evitînd izolarea; Reintegrarea — participarea activă şi adecvată a bătrînului în viaţa socială, culturală, politică, economică etc.
�
