Hai Sa Compunem - Carticica

Hai să compunem! Autor învăţător Japalela Maria

2008

ARGUMENT Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte unele aspecte ale desfăşurării orelor de compunere care fac parte din aria curriculară limba şi literatura română. Concepută în conformitate cu obiectivele programei şcolare, lucrarea oferă un material suplimentar de investigare complexă a diferitelor feluri de compuneri care îl vor ajuta atât pe elev cât şi pe învăţător în desfăşurarea orelor de comunicare. Lucrarea este structurată pe două capitole, fiecare având doza lui de importanţă, fiind un real sprijin pentru elev în alcătuirea unei compuneri orale sau scrise. Capitolul I „Compunerea şcolară” tratează începuturi ale activităţii de comunicare – compunere, importanţa acestor creaţii individuale la ora de compunere şi unele aspecte metodice de care trebuie să ţinem seama în desfăşurarea orei de compunere. Capitolul II „Modele de compunere” oferă atât învăţătorilor cât şi elevilor diverse tipuri de compuneri model. Compunerile propuse în ultimul capitol dezvoltă tematica din programă, pe baza unui material concret şi variat de lucru, care poate fi tratat în mod creator la clasă. Lucrarea se adresează elevilor şi învăţătorilor în vederea realizării unui învăţământ modern şi formativ. Autoarea

2

1. Compunerea şcolară Limba aromână, ca limbă naţională, de stat, este atât mijlocul principal de comunicare între toţi cetăţenii ţării, cât şi suportul gândirii, al instruirii şi educării lor de-a lungul întregii vieţi. Datorită funcţiei deosebite pe care o are în formarea şi dezvoltarea intelectuală a omului, limba, ca disciplină şcolară, deţine în continuare o pondere importantă din numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ. Pe bună dreptate, ea este considerată sufletul învăţământului, deoarece pe cunoaşterea ei se bazează însuşirea celorlalte ştiinţe. În cadrul obiectului „Limba şi literatura română”, planurile de învăţământ prevăd unele discipline cu obiective instructiveducative specifice, care asigură pregătirea elevilor în domeniul însuşirii, cunoaşterii şi folosirii corespunzătoare a limbii. Dintre acestea, compunerea (comunicarea orală şi scrisă) ocupă un loc însemnat, în special la ciclul primar. În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unei cantităţi de cunoştinţe pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însuşirea metodelor şi tehnicilor muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul devine participant activ la propria formare, iar învăţătorul se situează pe o nouă poziţie, aceea de îndrumător al elevului; el îi transmite noţiunile fundamentale, îl înarmează cu metode şi tehnici de studiu, îl învaţă cum să înveţe. Din această perspectivă, compunerea, ca obiect de învăţământ, capătă sarcini sporite. Pe lângă însuşirea exprimării corecte orale şi scrise a elevilor, activităţile specifice disciplinei vizează dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii acestora, formarea deprinderii de a-şi ordona logic ideile, de a le dezvolta, de a crea, după posibilităţile fiecăruia, contribuind astfel, alături de celelalte obiecte, la formarea personalităţii copiilor. Aceste priceperi şi deprinderi care se formează la orele de compunere, nu vin numai în ajutorul însuşirii temeinice a limbii şi literaturii române, ci constituie un sprijin valoros în înţelegerea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la alte discipline.

3

2. Rolul, locul şi semnificaţia compunerii (comunicării ca disciplină şcolară) Exprimarea corectă orală şi scrisă – ca obiectiv important al procesului de învăţământ în ciclul primar – constituie unul din instrumentele de bază ale muncii intelectuale, fără de care nu poate fi concepută dezvoltarea intelectuală viitoare a elevilor. Elevii care reuşesc să se exprime cu uşurinţă încă din clasele mici, prezintă garanţii aproape sigure de reuşită deplină în activitatea de învăţare. Ei pot fi consideraţi în afara pericolului de a rămâne în urmă la învăţătură. Dimpotrivă, o bună parte din elevii predispuşi rămânerii în urmă la învăţătură, în special în clasele I-a şi a II-a, sunt proveniţi din rândul celor cu exprimare greoaie, al celor care nu îndrăznesc sau nu reuşesc să-şi verbalizeze observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber. Iată de ce una din cele mai însemnate sarcini care stau în faţa învăţământului primar o constituie formarea şi dezvoltarea capacităţilor de exprimare corectă orală şi scrisă. Activitatea legată de dezvoltarea exprimării corecte a elevilor este una foarte complexă. Ea se desfăşoară în sfera întregului proces de învăţământ, la toate disciplinele şcolare, precum şi în cadrul activităţilor extradidactice. Ca şi în cazul învăţării celorlalte instrumente ale muncii intelectuale, a cititului, a scrisului, a calculului matematic, capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică a lor în situaţia de a exersa, într-o formă sau alta, verbalizarea, pe cât posibil în mod liber. Elevii pot exersa actul vorbirii liber la toate disciplinele şcolare, cu prioritate însă la limba şi literatura română, disciplină care ocupă mai bine de o treime din numărul total de ore cuprinse în planul de învăţământ al ciclului primar. În rândul componentelor limbii române, ca disciplină şcolară, compunerea constituie cadrul cel mai prielnic pentru cultivarea capacităţilor de exprimare corectă a elevilor. Valoarea lecţiilor de compunere (comunicare) constă în primul rând în faptul că oferă condiţii optime pentru punerea elevilor în situaţia de a exersa în mod sistematic actul exprimării:

4

activitatea elevilor la aceste lecţii angajează în mod evident capacităţile lor intelectuale, de creaţie. Compunerile (comunicările) realizează, pe de o parte, o sinteză a tot ceea ce învaţă elevii la gramatică, la citire, precum şi la celelalte obiecte de învăţământ, mai ales sub raportul corectitudinii exprimării. Pe de altă parte, ele constituie cel mai nimerit prilej de valorificare a experienţei de viaţă a elevilor, de manifestare a imaginaţiei creatoare. După cum arată însăşi denumirea acestei discipline – compunere (comunicare) – elementele de creaţie originale, de compoziţie, trebuie să reprezinte criteriul principal de evaluare a tuturor lucrărilor pe care elevii le realizează, fie în clasă, fie în afara orelor de curs, atât oral cât şi în scris. Înţelegând în acest fel sensul compunerii, ca disciplină şcolară, sunt evidente valenţele ei formative în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, în special a imaginaţiei şi a gândirii creatoare. Gradul de originalitate a unei compuneri realizate de elevi, fie oral, fie în scris, este determinat în bună măsură de felul compunerii respective. Activitatea de elaborare a unor compuneri angajează în moduri diferite imaginaţia creatoare a copiilor. De aceea, este necesar să fie cunoscute unele criterii care explică felurile compunerilor în clasele I – IV. Problema felurilor compunerilor trebuie privită sub două aspecte. Pe de o parte, orice compunere are un anumit subiect luat din realitatea înconjurătoare, cunoscută direct, fie indirect, de către elevi. Nivelul de originalităţii unei compuneri depinde în mare măsură de subiectul tratat. În legătură cu acestea trebuie avut în vedere volumul de cunoştinţe şi experienţa de care dispun elevii, acumulările realizate cu privire la tema respectivă. Subiectul abordat într-o compunere nu poate constitui totuşi criteriul de bază în stabilirea felurilor compunerilor. Cu privire la subiectul compunerilor, se pot lua în considerare mai degrabă sursele de inspiraţie de la care se porneşte, materialul faptic utilizat. Dar nici acest lucru nu poate fi suficient pentru a realiza o clasificare cât mai corectă a felurilor compunerilor, el ne introduce, însă, spre un alt indicator care poate indica tipologia compunerilor, gradul de independenţă a elevilor în elaborarea unei compuneri. Sursa, materialul utilizat, 5

oferă posibilităţi diferite de participare independentă a elevilor în realizarea compunerilor. Astfel, o compunere după un text dat, pe care-l citesc elevii, solicită într-o măsură mai mică efortul lor independent, decât, de exemplu, o compunere pe baza observaţiilor şi impresiilor personale ale elevilor. Din cele arătate până acum, se poate desprinde faptul că principalul criteriu în stabilirea felurilor compunerilor îl constituie măsura în care ele oferă posibilitatea unei activităţi independente din partea elevilor. Se poate aprecia că în clasificarea compunerilor (a comunicărilor) se are în vedere, pe de o parte, materialul pe baza căruia se realizează compunerea – şi acesta poate fi textul citit, un şir de ilustraţii, un tablou, etc. – iar pe de altă parte gradul de participare independentă, creatoare a elevilor în elaborarea compunerilor. Din acest punct de vedere, pot fi compuneri: - cu cuvinte de sprijin; - cu început dat; - cu sfârşit dat; - pe baza unui text încurcat; - pe baza observaţiilor şi impresiilor elevilor; - compuneri libere. O categorie aparte de compuneri o constituie cele cu valoare instrumentală. Prin acestea, elevii sunt familiarizaţi cu unele instrumente de muncă intelectuală, precum şi cu tehnica elaborării unei compuneri. Prin lecţii separate de compunere, elevii învaţă cum se alcătuieşte o compunere, care sunt etapele parcurse pentru această activitate, află care sunt părţile unei compuneri, cum se foloseşte caietul vocabular sau dicţionarul, cum se aşează o pagină în compunere. Elementele de tehnică propriu-zisă a compunerilor nu pot fi confundate cu felurile compunerilor.

6

3. Exprimarea orală – suport al activităţii de compunere În şcoală, la toate disciplinele de învăţământ, elevul dobândeşte cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi care săl facă apt pentru a trăi în societate. Însuşirea temeinică a acestor cunoştinţe depinde în mare măsură de cunoaşterea şi folosirea corectă a limbii române, precum şi a instrumentelor esenţiale ale activităţii intelectuale, cititul şi scrisul. Pentru a-şi exprima ideile şi ale face înţelese elevul trebuie să dispună de un vocabular corespunzător. Cel cu un vocabular sărac întâmpină serioase dificultăţi în exprimare negăsind cu uşurinţă cuvintele cele mai potrivite. Acest aspect are influenţă şi asupra personalităţii copilului. Astfel, cel care se exprimă cu greutate evită adeseori comunicarea cu colegii, devine retras, timid fără curaj. Reiese deci că una dintre principalele sarcini ale învăţământului este aceea de a îmbogăţi, preciza, activiza şi înfrumuseţa continuu vocabularul elevilor. Folosirea corectă a vocabularului de către elevi depinde în mare măsură de nivelul exprimării cadrului didactic. Încă de la primele exerciţii de exprimare este necesar să se pretindă elevilor formularea corectă şi clară a propoziţiilor. Se urmăreşte înlăturarea din vorbirea copiilor a unor construcţii improprii, a unor cuvinte de prisos şi a unor expresii vulgare. E necesar ca elevi să înţeleagă expresiile plastice din operele literare şi să le folosească în mod curent, conştient în lucrările personale. Înfrumuseţarea limbajului elevilor cu cuvinte nou învăţate şi cu expresii plastice are deosebită importanţă pentru formarea şi dezvoltarea exprimării corecte. Odată cu îmbogăţirea vocabularului, învăţătorul urmăreşte îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi fraze în aşa fel încât ceea ce doreşte elevul să exprime să fie prezentat într-o formă tot mai clară. Este cunoscut faptul că elevii învaţă cuvinte noi la toate obiectele dar nu sunt preocupaţi întotdeauna ca aceste cuvinte să fie folosite în structuri diferite pentru a intra în vocabularul lor activ. Folosirea limbajului literar stă permanent în atenţia învăţătorului.

7

Înfrumuseţarea limbajului elevilor cu cuvinte nou învăţate şi expresii plastice are deosebită importanţă pentru formarea şi dezvoltarea exprimării lor corecte clare, nuanţate. Odată cu îmbogăţirea vocabularului, învăţătorul urmăreşte îmbinarea cuvintelor în propoziţii, a propoziţiilor în fraze, în aşa fel încât ceea ce doreşte elevul să exprime să fie prezentat într-o formă cât mai clară. Convorbirile după ilustraţii, tablouri, diafilme, discurile, povestirile, repovestirile, toate constituie prilejuri de a oferi elevilor modele de vorbire, clară, precisă, expresivă, colorată, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea vocabularului acestora. Textele literare sunt modele de exprimare artistică. Ele oferă comparaţii, epitete, metafore sau alte figuri de stil ce sunt transmise elevilor sub forma ”expresiilor frumoase” care alături de cuvintele nou învăţate, contribuie la dezvoltarea vocabularului elevilor. În însuşirea unei exprimări literare corespunzătoare particularităţilor de vârstă. Pentru a forma la elevi deprinderea de a le folosi în vorbirea curentă se folosesc următoarele procedee: • alcătuirea de propoziţii în care sunt incluse cuvintele şi expresiile date; • completarea unor propoziţii exprimate lacunar care cer aceste cuvinte; • includerea cuvintelor noi printre cuvintele date ca puncte de sprijin pentru compuneri; • recomandarea acestor cuvinte şi expresii pentru a fi incluse în compuneri. Cel mai bun cadru de verificare, de îmbogăţire şi activizare a vocabularului sunt lecţiile de compunere. Pentru a veni în sprijinul elevilor care elaborează o compunere considerăm că este foarte bine ca lecţia să înceapă cu câteva exerciţii de dezvoltarea vorbirii legate de conţinutul compunerii ce se va efectua (găsirea unor expresii legate de tema dată, jocul sinonimelor, omonimelor, antonimelor, formularea unor însuşiri potrivite obiectelor date, a unor acţiuni potrivite, dezvoltarea unor propoziţii simple). Formarea unei exprimări corecte orale reprezintă suportul necesar pentru elaborarea compunerii scrise.

8

4. Scrisul - instrument de bază al activităţii intelectuale Scrisul, ca instrument al activităţii intelectuale, este o reprezentare în timp a limbajului, un mijloc eficient, cu o vechime apreciabilă de stocare şi transmitere a informaţiei. Prin scris, omul are posibilitatea să-şi exprime gândurile şi să le organizeze, să le păstreze perioade mai lungi, să le transmită altor generaţii. În ultimii ani, datorită exploziei informaţionale, s-a ajuns la scrisul rapid, cu ajutorul căruia să se reţină mai multă informaţie. Acest lucru a impus o nouă formă scrisului şi noi instrumente. Însuşirea corectă a scrisului în ciclul primar are o importanţă deosebită pentru desfăşurarea activităţii intelectuale. În perioada de însuşire a scrierii este necesar să se acorde (asigure) aceeaşi atenţie atât formei cât şi fondului. În faza caligrafică, elevul reuşeşte să depăşească unele greutăţi legate de ţinerea instrumentelor de scris, să înlăture nereuşitele în privinţa formei literelor şi să-şi însuşească scrisul frumos caligrafic. Faza următoare este cea postcaligrafică, unde se urmăreşte realizarea unei anumite viteze în scriere. Aceste etape îşi au importanţa lor în procesul de însuşire a scrisului şi trebuie să ţină seama de ele. Nu se poate insista asupra vitezei de scriere dacă elevul nu reuşeşte să folosească în mod corect stiloul sau dacă nu reuşeşte să redea corect forma corespunzătoare a literelor. De asemenea, viteza de scriere de la o clasă la alta se deosebeşte având în vedere dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului, precum şi nivelul deprinderilor de scriere. Drumul de la scrierea primelor litere, cuvinte şi propoziţii simple, până la alcătuirea de compuneri închegate, este o perioadă de intense acumulări, în care elevii învaţă efectuând diverse tipuri de exerciţii, îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în texte, sensul cuvintelor folosite, tehnica dezvoltării ideilor şi modalităţi de nuanţare a limbajului.

9

5. Activitatea independentă a elevilor în realizarea diferitelor feluri de compuneri Compunerile sunt de o mare diversitate. În funcţie de caracterul lor diferă şi modul de rezolvare, originalitatea cu care elevul le elaborează. Indiferent însă de felul compunerilor, există posibilitatea de a pune elevii în situaţia să realizeze o activitate creatoare, de a face ca fiecare lucrare a lor să fie rodul unei activităţi independente, al unui efort intelectual şi nu doar o simplă reluare a unor lucruri dinainte cunoscute. Aceasta este premiza principală de la care trebuie pornit în îndrumarea elevilor pentru activitatea de elaborare a unei compuneri. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară stabilirea cu mult discernământ, încă de la întocmirea planificării, atât a conţinutului fiecărei compuneri, cât şi felurile acestora. Cele mai simple compuneri sunt cele care obligă pe elevi să facă reproduceri mai simple sau mai ample ale unor texte citite sau ale unor relatări făcute pe cale verbală. Posibilităţile de a desfăşura o activitate creatoare în compunerile după texte citite sau după cele povestite sunt multiple, iar valoarea lor constă în aceea că pregătesc elevii pentru realizarea unor compuneri în care ponderea activităţii de creaţie este din ce în ce mai mare. De aceea, la fiecare lecţie de citire se poate şi trebuie să se facă şi activitate de compunere, deoarece însuşi obiectul principal al citirii îl reprezintă înţelegerea sensului celor citite şi reproducerea conţinutului textului respectiv. Atât la lecţiile de citire, cât şi la cele de compunere, există posibilităţi de solicitare a unei activităţi de creaţie din partea elevilor, chiar dacă unele din ele sunt în aparenţă neînsemnate. O primă formă o constituie însăşi redarea într-o exprimare originală a conţinutului textului citit sau auzit. Contribuţia personală a elevilor poate consta în folosirea unor imagini artistice noi faţă de cele din text, cunoscute cu alte prilejuri. Activitatea pe text trebuie folosită pentru solicitarea eforului de gândire al elevilor. Ideile principale dintr-un fragment şi apoi ideea de bază a întregului text pot fi formulate diferit. Fiecare elev poate fi solicitat să caute, să găsească ideea cea mai adecvată. Contribuţia personală a elevilor la compunerile pe bază de text citit este desigur mai mică. 10

Succesul în alcătuirea compunerilor pe bază de texte literare, depinde în bună măsură de selectarea cestor, precum şi de redarea diferenţiată a conţinutului lor. Primele compuneri pe bază de texte citite e bine să se facă după lucrări în proză în care este folosită naraţiunea. În aceste compuneri, elementele de creaţie trebuie căutate cu mai multă insistenţă, să nu se ajungă la o simplă reproducere. Printre textele utilizate, destul de des sunt compunerile după un text în care apare dialogul; acestea se află în textele de citire a claselor mai mari, a III-a şi a IV-a. Alcătuirea compunerilor pe baza unor texte presupune alcătuirea unui plan care să sugereze momentele esenţiale ale acţiunii, fie tablourile principale într-o anumită succesiune, în cadrul unei lucrări cu caracter descriptiv. În acelaşi fel se procedează la compunerile care au ca sursă de inspiraţie poveşti sau povestiri făcute oral de învăţător, fie redate prin intermediul discurilor sau benzilor magnetice. Primele compuneri e bine să se realizeze oral, pe baza unor ilustraţii care să înfăţişeze scenele principale din povestiri cunoscute: - Ursul păcălit de vulpe; - Capra cu trei iezi; - Ridichea uriaşă. Acestea realizează trecerea treptată la compunerile pe bază de texte citite, la compunerile după un şir de ilustraţii. Compunerile pe baza unui şir de ilustraţii pregătesc elevii pentru alcătuirea unor compuneri după un tablou. Pentru a face o compunere după un tablou, acesta trebuie să fie însoţit de un text literar adecvat, care să orienteze elevii asupra felului în care trebuie să observe un tablou pentru a reda nu numai conţinutul acestuia, ci şi modul în care pictorul a dat viaţă gândurilor şi sentimentelor sale. Compunerile care obligă elevii la activitate creatoare sunt compunerile cu început dat, cu sfârşit dat şi cele de sprijin.

11

6. Creativitatea în cadrul orelor de compunere Însuşi conceptul de compunere implică elementul de creaţie, imaginaţie, originalitate. Tocmai de aceea compunerea trebuie privită cu maximă responsabilitate în cadrul obiectului limba şi literatura română, scopul ei fiind acela de a deveni un eficient instrument de cunoaştere a valenţelor creative ale elevilor din ciclul primar, un instrument de autocontrol. Totodată acest demers reprezintă un eficient mijloc de dezvoltare a capacităţilor intelectuale, a imaginaţiei, a creativităţii, inventivităţii, originalităţii fiind un bun exerciţiu ce antrenează memoria, atenţia, gândirea elevului. Pe lângă manifestarea fanteziei creatoare, compunerile dezvoltă elevilor iniţiativa, independenţa, spiritul de observaţie şi gândirea logică scoţând în evidenţă atitudini şi sentimente. “Tehnica exprimării scrise”, ştim că se însuşeşte în timp după ce elevii şi-au exersat într-o măsură acceptabilă tehnica exprimării orale. Elevii trebuie încurajaţi, stimulaţi pentru a înfăţişa verbal, într-o manieră liberă, impresiile, observaţiile, părerile, simţămintele chiar dacă uneori această relatare este lipsită de o logică riguroasă în înlănţuirea ideilor. Nu logica ar trebui să primeze ci verbalizarea în sine, exersarea liberă a actului exprimării, intervenţia învăţătorului fiind orientată asupra corectitudinii exprimării. Corectăm repetiţiile de cuvinte, îi determină pe elevi să scurteze propoziţiile prea lungi şi prin întrebări ajutătoare dirijăm mica lor povestire spre ceea ce dorim să auzim. Nu trebuie uitat un obiect de bază al compunerii : dezvoltarea şi cultivarea gustului pentru lectură, pentru cunoaşterea şi aprecierea celor mai de seamă creaţii literare româneşti. De la stângacele de pe băncile şcolii până la părţile afirmării nu este un pas aşa de mare şi de ce să nu sperăm că întro zi cel căruia îi prezentăm etapele alcătuirii unei compuneri va ajunge să-şi îmbrace cuvintele în haine de sărbătoare aşa cum marii scriitori au făcut-o.

12

7. Felurile compunerilor 1. Având în vedere materialul de sprijin folosit în practica şcolară, la clasele I- IV, compunerile se împart în: • compuneri pe baza unor ilustraţii, tablouri şi diapozitive; • compuneri pe baza unui text cunoscut; • compuneri pe baza unor proverbe, zicători, ghicitori; • compuneri după desene proprii; • compuneri pe baza observaţiilor efectuate de elevi în natură, cu sprijinul învăţătorului, a impresiilor sau a imaginaţiei acestora; • compuneri prin analogie; 2. După tehnica folosită de învăţător în alcătuirea compunerilor, acestea mai pot fi: • cu început dat; • cu sfârşit dat; • cu cuvinte de sprijin; • cu propoziţii de sprijin; 3. De la compunerile cu un plan dat se trece treptat la compunerile cu tema dată, elevul dezvoltă planul şi ajunge la compunerea liberă propriu – zisă. Elevul îşi stabileşte planul de idei şi elaborează lucrarea cu forţe proprii. 4. În clasele I - IV în special la lecţiile de sfârşit de ciclu se întocmesc compunerile corespondenţă şi cu destinaţie specială. 5. La lecţiile de gramatică întâlnim compunerile gramaticale care aduc o contribuţie esenţială la dezvoltarea exprimării elevilor.

13

Realizând aceste tipuri de compuneri ce se elaborează cu elevii de la ciclul primar putem spune că, compunerile sunt de patru feluri: I - compuneri pe baza unor materiale de sprijin; II - compuneri libere; III - compuneri corespondenţă şi cu destinaţie specială; IV - compuneri gramaticale.

14

8. Etapele elaborării unei compuneri In elaborarea compunerii colective se parcurg anumite etape. Să luăm spre exemplificare compunerea - În recreaţie – care poate fi alcătuită cu sprijinul elevilor. 1. Anunţarea temei – Astăzi vom alcătui împreună o compunere în care să arătăm ce se poate întâmpla într-o recreaţie. 2. Dezvoltarea temei – Elevii propun conţinutul povestirii cu ajutorul câtorva întrebări ale învăţătorului. • Despre care recreaţie să vorbim? • Unde se petrece acţiunea? • Ce întâmplări au loc? • Cum se încheie recreaţia? 3. Alcătuirea planului – (împreună cu elevii) Ordonarea ideilor: a. Clopoţelul sună de recreaţie; b. Elevii se îndreaptă spre curtea şcolii; c. El organizează diferite jocuri; d. Unii părăsesc jocul; e. Recreaţia s-a sfârşit. 4. Stabilirea titlului compunerii 5. Elaborarea oral a compunerilor Dezvoltarea fiecărei idei din plan, apoi se alcătuieşte compunerea orală. 6. Scrierea compunerii – se poate face în două feluri: I. se scrie compunerea la tablă şi elevii o transcriu pe caiete, sau fiecare elev scrie compunerea cu titlul „În recreaţie” individual. II. Elevii îşi aduc aportul individual la elaborarea compunerii, folosind şi alte cuvinte sau dezvoltând aceleaşi idei.

15

9. Începuturi ale activităţii de compunere Programa şcolară prevede elaborarea compunerii scrise în clasa a III-a. Trecerea la compunerile propriu-zise se face treptat. Exerciţiile de redactare reprezintă primele trepte în însuşirea tehnicii compoziţiei. În cadrul acestor activităţi învăţătorul solicită elevilor să alcătuiască enunţuri cu cuvinte date. Dacă enunţurile formulate de elevi cuprind cuvinte care se scriu cu o anumită greutate, ele se analizează înainte. Şi această sarcină trebuie să fie gradată. Astfel se alcătuiesc, la început propoziţii simple, apoi dezvoltate care cuprind cât mai multe cuvinte. Alte forme de activitate constă în prezentarea de către învăţător a începutului unor enunţuri, iar elevii să le completeze sau să alcătuiască oral propoziţii simple şi dezvoltarea acestora în scris, în mod independent. În fazele următoare elevii primesc mai multe propoziţii pe care urmează să le scrie într-o succesiune logică. În vederea dezvoltării exprimării copiilor şi a formării deprinderilor de alcătuire a propoziţiilor şi de ordonare logică a lor într-un text se folosesc şi ilustraţiile ca suport de observare. Pentru atingerea aceluiaşi obiectiv se poate porni de la o povestire cunoscută de elevi, în legătură cu povestirea ei formulează propoziţii pe care ulterior le scriu pe tablă or le trec pe caiete. Toate aceste exerciţii vor avea sarcini precise pentru fiecare lecţie, astfel încât să se urmărească atât însuşirea scrierii lizibile, corecte, cât şi formarea deprinderilor de exprimare prin scris. Încurajarea şi stimularea elevilor timizi, de la primele încercări de compoziţie asigură formarea şi pregătirea lor psihologică pentru pregătirea şi întocmirea diferitelor tipuri de compuneri.

16

10. Părţile unei compuneri În elaborarea unei compuneri trebuie să ţinem seama de părţile ei. Acestea sunt: -introducerea – parte de început a compunerii unde se precizează data şi locul acţiunii personajelor; -cuprinsul – partea cea mai mare a compunerii, care prezintă faptele în ordinea în care s-au petrecut; -încheierea – reprezintă felul în care se sfârşeşte întâmplarea. Exemplificare: Compunere cu titlul „Omul de zăpadă”

Introducere

Cuprins

Încheiere

Suntem în anotimpul de iarnă. Fulgii mari şi zglobii au căzut din înaltul cerului. Zăpadă este din belşug. E mare gălăgie la marginea satului. Alexandru şi Cristian, elevi în clasa a III-a sunt pe derdeluş. Ei au venit pregătiţi să construiască un om de zăpadă. Omătul este moale şi pufos. Alexandru rostogoleşte un bulgăre de zăpadă. Acesta se face din ce în ce mai mare, ca un cocoloş uriaş. Copiii fac vreo cinci-şase bulgări mari. Apoi îi ridică, punându-i unul peste altul. - Cel mai mare bulgăre va fi capul, spune Cristian! Pe cap îi aşează o cratiţă roşie. Drept nas, omul de zăpadă are un morcov. Din nişte tăciuni negri îi pun ochii. Apoi, îi aşează nasturii. Un măturoi îi înlocuieşte mâna. Se adună mulţi copii. Ei încing o horă în jurul omului de zăpadă. “Haideţi, hai veniţi, copii şi mai mari şi prichindei, şi cu toţii împreună să-nvârtim o horă mare omul nostru de zăpadă veseli vrea ca să ne vadă”. Timpul a zburat ca gândul. Înserarea s-a lăsat peste sat. Copiii se despart cu greu de prietenul lor. - Vom veni şi mâine, spune Cristian.

17

11. Sarcinile unei compuneri corecte Pentru ca o compunere să fie corectă, trebuie să respecte nişte sarcini. Acestea sunt: - să respecte tema dată; - să respecte cele trei părţi: introducerea, cuprinsul şi încheierea; - propoziţiile să fie aşezate într-o înlănţuire logică; - alineatele să fie respectate la fiecare parte de compunere; - să se folosească cuvinte şi expresii frumoase; - scrisul să fie caligrafic; - să fie folosite semnele ortografice şi ortoepice corect; - să fie aşezată în pagină; - scrisul să fie frumos şi lizibil.

18

COMPUNERI DUPĂ UN ŞIR DE ILUSTRAŢII PRIMĂVARA A sosit primăvara! După o iarnă blândă, fără prea multe precipitaţii, iată că a sosit şi noul anotimp. Câtă bucurie e în sufletele noastre. Zilele s-au mărit, nopţile se micşorează. Soarele îşi trimite razele blânde şi strălucitoare spre pământul amorţi. A răsărit iarba. Pământul e un covor verde. Au sosit păsările călătoare, din îndepărtatele ţări ale soarelui. Au înflorit ghioceii, viorelele, toporaşii, brebeneii. Câtă mireasmă şi frumuseţe. Livezile au înverzit. Primăvara a risipit ceaţa şi norii şi a trezit la viaţă întreaga natură. Pe câmpuri se ară şi se seamănă. În grădini se fac straturi şi se pun legumele. În livezi se taie crengile uscate şi se ard. În parcuri se plantează copaci şi se vopsesc băncile. Şi copiii ajută la muncile de primăvară. Îmi place acest anotimp, pentru că vine o mare sărbătoare:”Paştele”. Vom merge cu toţii la înviere. 19

CĂTĂLIN ŞI RÂNDUNICA E toamnă. Zilele s-au micşorat, iar nopţile s-au mărit. Vremea s-a răcit. In livadă merele rumene s-au copt şi aşteaptă să fie culese. Cătălin îşi ia trusa de pictură şi merge să facă o planşă pentru ora de pictură. Îşi aşează suportul, face primele schiţe, şi deodată, de sub frunzele de sub măr aude un foşnet. Se aplecă. Dă frunzele la o parte şi ce să vadă “o rândunică cu o aripă ruptă”. Rândunica nu putea să zboare. Cătălin o ia, o duce acasă, scoate din dulăpior nişte alifie, o unge, leagă aripa cu bandaj şi o hrăneşte. Îngrijeşte rândunica vreo două – trei zile. Rândunica îşi revine. Într-o zi, la fereastră ciocănesc mai multe rândunele. Cătălin le înţelege semnul. - Hai surato, mergi cu noi? Cătălin prinde rândunica, ăi desface bandajul, vede că s-a vindecat, deschide fereastra şi îi dă drumul. Rândunica zboară spre suratele ei, mulţumindu-i lui Cătălin. În sufletul lui, băiatul simte o tristeţe pentru că se învăţase cu ea şi şopteşte singuratic: - Va putea să ajungă în ţările calde?

20

FRUNZA BUCLUCAŞĂ E toamnă. Frunzele îngălbenite cad la pământ formând un covor multicolor. - Ionuţ, când vii de la şcoală, să mături frunzele din curte! spune tata. Ionuţ ia mătura şi făraşul şi mătură frunzele din colţul ogrăzii. Vântul adie uşor. Din copac cad alte frunze. - Altă frunză a căzut. Nu voi termina niciodată de măturat, spune Ionuţ Repede, cu mătura, dă frunza pe făraş, dar vântul o ia şi o duce mai departe. Stai frunzo! vino încoace să te duc la suratele tale. Ionuţ prinde frunza şi deodată exclamă : La tomberon cu tine! Ionuţ aşează frunza în tomberon şi o îndeasă peste celelalte frunze galbene, cu mătura. Nu ştiu cum se împiedică şi cade, tomberonul se răstoarnă peste el, cu toate frunzele. - Ajutor!!! strigă băiatul. Nişte broscuţe din băltoaca mică din apropiere încep a râde. - Ha! Ha! Ha! Ce întâmplare caraghioasă! Le-aş spune broscuţelor toate, dar nu ştiu să povestesc.

21

A SOSIT TOAMNA Suntem în luna septembrie. În această lună, toamna coboară pe pământ ca o zână cu mantie ruginie. Frunzele copacilor îngălbenesc şi cad. Nopţile se măresc şi zilele se micşorează. Nu mai este atât de cald ca vara. În grădina de legume se strâng ceapa, gogonelele, cartofii, pătrunjelul. În livezi, merele, perele parfumate aşteaptă să fie culese. Gospodinele fac gemuri din aceste fructe. Pe câmpuri, munca e în toi. Se culege porumbul, apoi se seamănă pentru a se însămânţa grâul de toamnă. Păsările călătoare au plecat spre ţările Soarelui alungate de vântul tomnatic. Îmi place de acest anotimp fiindcă este foarte bogat. Toamnă, toamnă harnică Şi de bunuri darnică Ai venit iar pe câmpii, Cu frunzele ruginii Şi cu zâmbet de copii.

22

CU COLINDUL Este iarnă. A nins cu fulgi mari şi deşi. Zăpada a acoperit pământul ca o plapumă groasă şi pufoasă. Casele parcă au căciuli albe uriaşe. Fumul gros alene iese din coşurile caselor. Arar se mai vede pui de om pe uliţele satului. Elena, Cristian, Marian şi Viorel, elevi în clasa a treia, se pregătesc să meargă cu colindul. - La ce oră ne întâlnim? întreabă Elena. - Ne întâlnim pe la patru seara. Merge cu ei şi tatăl lui Marian. Încep să colinde la oamenii gospodari din capătul satului, apoi merg şi o colindă şi pe doamna învăţătoare. “Astăzi s-a născut Hristos…..” glasurile lor cristaline se aud până departe. Se întâlnesc cu alte grupuri de colindători pe uliţele satului. Aceştia li se alătură. Gospodarii le mulţumesc colindătorilor şi îi poftesc în case pentru a-i servi cu prăjituri. - Mai avem puţin şi am colindat tot satul! spune Elena. - Ai dreptate, dar mâine mergem cu steaua! Grupurile de colindători obosiţi, dar mulţumiţi că şi-au îndeplinit misiunea de a vesti Naşterea lui Isus se îndreaptă fiecare pe la casele lor.

23

VARA E vară. De cum începe să se urce soarele pe cer, razele sale sunt tot mai strălucitoare şi mai fierbinţi. E foarte cald. Florile răcorite de roua dimineţii îmbălsămează aerul cu mireasma lor plăcută şi împodobesc câmpurile şi grădinile. În livezi se culeg fructele. Se coc cireşele, vişinele, caisele. Se coc merele sântileşti. Pe ogoare, holdele aurii de grâu se leagănă în adierea vântului. Cât vezi cu ochii, spicele bogate parcă se sprijină unele pe altele, ca să nu cadă sub greutate rodului. Grânele s-au copt. O mare de aur se întinde cât vezi cu ochiul. Sunt lanuri de grâu, orz, ovăz şi secară. La cea mai mică adiere a vântului spicele se leagănă ca valurile mării. - Vom avea bună recoltă de cereale anul acesta! spune tata. - Da. Trebuie să punem în funcţiune combina, spune fratele meu. Elevii sunt în vacanţă. Ei îşi petrec vacanţa pe plajele însorite ale Mării Negre sau în staţiunile de la munte. Se cald e în acest anotimp!

24

COMPUNERI CU ÎNCEPUT DAT TOAMNA A sosit toamna, toamna - zână cu rochie din frunze ruginii cu ea bogăţia, belşugul, veselia şi voia bună a oamenilor. Grădinile nu mai au acelaşi parfum al florilor. Florile s-au schimbat. Au apărut crizantemele, tufănelele care ne înveselesc privirea. Ogoarele nu mai sunt pline de aurul holdelor de astă vară. Pădurile nu mai sunt pline de frunzele verzi, frunzele s-au colorat în ruginiu şi cad legănându-se în aer ca nişte bărcuţe mânate de vântul sălbatic. Dealurile par aurii, iarba a îngălbenit şi se usucă. Munca oamenilor este mai intensă. Ei culeg roadele pe care zâna le-a lăsat în urmă: mere aurii, roşii parfumate, struguri cu boabe mari, dulci şi zemoase şi alte fructe. In acest anotimp pleacă păsările călătoare, vâslind cu aripile lor mătăsoase în văzduh. Vieţuitoarele se pregătesc pentru iarnă. Urşii îşi pregătesc bârlogurile pentru a hiberna iar veveriţele adună grăbite alune şi ghindă. Toamna e cel mai darnic anotimp, e o zână bună, a belşugului, a bucuriei şi fericirii. Toamnă, toamnă harnică Cât eşti tu, de darnică! 25

SFÂRŞIT DE TOAMNĂ Suntem la sfârşitul toamnei. Curând va sosi anotimpul iarna. Zăpada va acoperi câmpurile, dealurile, munţii aruncând peste ei o mantie albă. Oare ce vor face prietenii noştri animalele, plantele acum când hrana lipseşte şi totul pare pustiu? Ierburile s-au ofilit, dar urmaşii lor, seminţele se află la adăpost în pământ aşteptând primele raze ale primăverii. Arbuştii şi copacii cu frunze căzătoare au rămas goi. Ei şi-au lepădat ce e drept podoaba, ca nu cumva seva împinsă cu putere să înghită şi să vatăme vasele delicate ale plantelor. Arborilor cu frunze persistente nu le pasă de frigul iernii. Bradul, molidul, pinul nu-şi leapădă frunzele care sunt groase, acoperite cu ceară şi reziste la frig. Cele mai multe gâze au murit iar altele îşi văd de treabă sub frunzarul veşted. Unele animale fug după hrană. Aşa fac lupii, cerbii, căprioarele. Melcul îşi trage oblonul la căsuţa lui şi dormitează. Hârciogii şi popândăii se plimbă zilnic ca să-şi ia porţia de hrană din hambarul lor subpământean. De acum plantele, animalele, gâzele vor aştepta căderea primilor fulgi cristalini care vor acoperi cu o pătură de diamant întreaga suprafaţă a pământului.

Nu mai sunt pe luncă flori, Văile-s deşarte, Tipă cârduri de cocori Pribegind departe.

26

MERELE DE AUR Ieri terminasem lecţiile şi-i cerui permisiunea mamei să merg până la bunici. Când merg la bunici, locul care mă fascinează e livada. Intru vesel în livada bogată în fructe. Privesc în jur. Crengile aplecate de rod atârnă ca nişte braţe neputincioase. Merele aurii, dulci şi gustoase strălucesc printre frunze. Parcă am fi în grădina lui Prâslea cel Voinic cu merele de aur. Simt mireasma lor proaspătă şi îmbietoare. - Adă o scară bunico!rugasem eu, ca să culeg nişte mere. - E lângă grajd scara! răspunde bunica După ce mi-am adus scara, m-am urcat în copac şi am cules o traistă cu mere. Ce se vor mai bucura părinţii! Răcoarea blândă a serii se împleteşte cu cântecul melodios al greierilor. Bucuria mă face să mă gândesc cât de mulţumiţi sunt bunicii când îşi văd livada încărcată de rod. Luai traista în spinare şi plecasem spre casă. Când mama mă văzu spuse: - Vom face gem de mere!

27

COMPUNERI CU SFÂRŞIT DAT BĂTRÂNUL ŞI POMIŞORUL A fost odată, într-un sat, un bătrân tare înţelept. Oamenii din sat veneau la el să îi ceară des sfatul. Dar iată, într-o zi de primăvară, bătrânul se hotărî să sădească un pomişor. Era un măr. Doi copii de clasa a III-a au trecut pe lângă gard şi l-au văzut pe bătrân sădind pomii. Unul dintre ei a zis: - Degeaba îl sădeşti! Mai apuci dumneata să mănânci din roadele lui? - Da, nepoate, ştiu eu? M-am gândit că poate o să mănânci tu un măr într-o bună zi, aplecându-i crengile peste gard. Copilul continuă: - Dar când o rodi mărul acesta, mata vei fi oale şi ulcele. - Ehehe!, cine ştie! Nu se ştiu zilele omului. Chiar dacă nu o să apuc să mănânc mere, o să mă bucur să îl văd crescând în grădina mea. Să ştii că e lucru mare să vezi un pom cum se ridică, înfrunzeşte şi apoi rodeşte. O să mă aşez la umbra lui şi să mă gândesc. La ce să te gândeşti? - Că puţine lucruri durabile lasă omul în urma lui. Ţine minte asta! Merită să încerci. Nepotul a plecat capul, a coborât de pe gardul pe care era cocoţat şi s-a îndreptat spre bătrân. -

Nu vrei să te ajut şi eu?

Bătrânul a zâmbit în colţul gurii. - Cum să nu, nepoate! Haide!

28

PRIMĂVARA „A! Bună dimineaţa Primăvară!” Iar proaspătă te întorci în ţară. Soarele a dezgheţat râurile, izvorul şi a topit covoarele de nea. Pe ramuri, mugurii

au plesnit. Au înflorit caişii, merii, perii

îmbrăcând haina primăverii. Firele de iarbă, copacii, gândacii, furnicile pitice, albinele gospodine şi toate făpturile pământului au fost trezite la viaţă. E cald, lumină, e primăvară! În zori, din depărtări, au început să sosească stoluri de păsări călătoare. Într-o dimineaţă de martie, semănătorii au ieşit pe ogor. Ei ară şi seamănă în pământ zvântat boabe curate, să fie casele îmbelşugate, să fie bogăţie. E primăvară, soare, veselie. Ciocârlia îşi caută şi ea bucuria. Se ridică în înaltul cerului şi priveşte peste câmpie toate muncile de primăvară. Dragostea de muncă creşte. Fiecare munceşte mai bine, mai mult pentru ca toamna să fie îmbelşugată. Toată natura parcă e în sărbătoare!

29

COMPUNERI CU CUVINTE DE SPRIJIN TOAMNA ÎN LIVADĂ A sosit în caleaşca aurită, toamna cea mai darnică fiică a bătrânului an. “Regină mândră în culoare Aduce toamna în frunzare Rotunde, înroşite mere Şi galben – parfumate pere Brumate prune; Şi cât puii Sunt rotunjimile gutuii” În livadă merele roşii ca focul aşteaptă să fie culese. Şi galbenele pere te îmbie să le guşti şi să le aduni ca să-ţi fie de folos la iarnă. Prunele brumate răspândesc parfumul lor până departe. - Să le culegem cu mâna să nu se lovească! spune tata. Ne urcăm pe scară şi culegem cu mâna merele, perele, gutuile, apoi le punem în lădiţe. Pe feţele oamenilor care culeg fructele se citeşte bucuria şi mulţumirea. Pe culegători îi ajută elevii şcolii. Ei au venit să dea o mână de ajutor. Pomul e ca omul. Cât de bogat este acest anotimp!

30

PLECAREA PĂSĂRILOR E toamnă. Vremea rea s-a instalat demult. Pomii şi-au dezbrăcat straiul verde. Păsările călătoare se pregătesc pentru lungul drum către sudul însorit. De departe, de departe Vin plutind, coboară lin Şiruri negre de cocoare, Parcă ninge din senin. Înainte de pleca ele se adună ca să se sfătuiască. Ascultă de sfaturile păsărilor cele mai bătrâne care au făcut de zeci de ori drumul acesta. Ele părăsesc îngândurate cuiburile lor. Duc pe aripile lor cântecel pădurii. Unghiul şi-l înscriu în zare Ascuţit, apoi ….obtuz … Iată-i vin de prin podgorii De prin ţarini de prin stepe Toamna mohorâtă începe. În văzduh se aud strigăte jalnice pentru tot ce lasă ele în urmă. Şi se duc …pe rând, … pe rând, Zarea lumii – ntunecând Şi se duc ca clipele Scuturând aripile Şi mă lasă pustiit Vestejit şi amorţit. Plecarea păsărilor călătoare care străbat 7-8 mii de km până în Africa trezeşte în sufletul meu nostalgie şi nelinişte. Şi tot eu mă înveselesc gândindu-mă că în primăvară vor veni cu soarele pe aripi.

31

TOAMNA ÎN LIVADĂ A sosit în caleaşca aurită, toamna cea mai darnică fiică a bătrânului an. „Regină mândră în culoare Aduce toamna în frunzare Rotunde, înroşite mere Şi galben - parfumate pere Brumate prune Şi cât puii Sunt rotunjimile gutuii.” În livadă merele roşii ca focul aşteaptă să fie culese. Şi galbenele pere te-mbie să le guşti şi să le aduni ca să-ţi fie de folos la iarnă. Prunele brumate răspândesc parfumul lor până departe. - Să le culegem cu mâna să nu se lovească! spune tata - Ne urcăm pe scară şi culegem cu mâna merele, perele şi gutuile, apoi le punem în lădiţe. Pe feţele oamenilor care culeg fructele se citeşte bucuria şi mulţumirea. Pe culegători îi ajută elevii şcolii. Ei au venit să dea o mână de ajutor. Pomul e ca omul. Cât de bogat e acest anotimp!

32

COMPUNERI DUPĂ PROVERBE “VORBA DULCE, MULT ADUCE!” Eram în clasa a II a. Mai era puţin şi se termina anul şcolar. era anotimpul de vară. Dar soarele cum începe să se urce pe bolta cerească razele sale sunt tot mai strălucitoare. Ca în fiecare zi după terminarea orelor ne adunăm pe terenul de joacă, mai multe fete. Jucam handbal. Mingea era la prietena mea Cătălina. Eu am ţipat la ea să-mi paseze mingea. Ea nu a fost atentă şi un jucător din cealaltă echipă i-a luat mingea atunci m-am supărat şi am răcnit cât mă ţineau puterile la Cătălina. Jocul s-a terminat în favoarea echipei adverse. Jocul a încetat. După meci am vrut să discut cu prietena mea despre cum s-a jucat în timpul întrecerii. Ea a plecat supărată şi nu mi-a răspuns. Acasă am povestit mamei cele întâmplate. Mama m-a domolit. - Ai să-ţi ceri scuze faţă de prietena ta, pentru ieşirile tale din timpul meciului! a spus mama. Aşa am şi făcut. A doua zi la şcoală mi-am cerut scuze faţă de prietena mea pentru comportamentul neadecvat. Cătălina a primit scuzele şi m-a iertat. Atunci mi-am dat seama că „Vorba dulce, mult aduce! ”

33

“CINE ALEARGĂ DUPĂ DOI IEPURI ...NU PRINDE NICI UNUL!” E iarnă. Zăpadă e din belşug. Casele, drumurile, pomii par de zăpadă. Pomii par cercelaţi cu argint. Azor a zbughit-o la joacă. a ajuns la marginea unei păduri. Deodată ele zăreşte un iepure. Iepurele a ieşit tiptil – tiptil din întunecimea pădurii. A rămas împietrit de groază. Fuge. Azor fuge după el. Azor se duce pe luciul zăpezii ca un bulgăre, de-a dura. - Dar, iată încă un iepure! Pe care dintre cei doi să-l prind? - Dar deodată i-aş prinde pe amândoi. O bucată de timp aleargă după amândoi, dar un iepure intră în desişul pădurii şi-şi pierde urma iar celălalt fuge atât de tare încât Azor nu poate fugi după el. Azor rămâne supărat. Mâine am să alerg să-l prind doar pe unul! Aşa se termină întâmplarea. “Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul! ”

34

MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE Ana, prietena mea, povesteşte ce i s-a întâmplat când era mică. Eram în clasa a II a. Haina primăverii îmbrăcase livada. Înfloriseră merii, prii, caişii, prunii. Toată natura era trezită la viaţă. În fiecare zi, tata se întorcea de la serviciu pe înserat. Era frânt de oboseală. Citea asta pe chipul lui. Şi totuşi nu uita să mă întrebe: - Ţi-ai scris temele pentru mâine? Ai învăţat lecţiile? Eu îi răspundea de fiecare dată la fel. - Astăzi nu avem nimic de scris iar de învăţat nu avea nici o grijă. Aşa mă jucam toată ziua iar seara îl asiguram pe tata că lucrurile merg strună. O săptămână m-a crezut dar a doua săptămână tata a rugat-o pe mama să treacă pe la doamna învăţătoare la şcoală. N-am avut linişte toată noaptea. Îmi părea rău de fapta mea urâtă. Mă gândeam. - Ce-o să spună mama despre calificativul „Insuficient” la matematică? Chipul tatei îmi apărea în minte grijuliu, obosit, îngândurat. Dimineaţa am alergat la el şi i-am spus adevărul. Mi-am recunoscut greşeala şi i-am promis că n-am să mai mint. De atunci Ana s-a pus cu burta pe carte, n-a mai minţit şi şi-a dat seama că: “Minciuna are picioare scurte”.

35

COMPUNERI REALIZATE DUPĂ UN TABLOU COSAŞI ODIHNINDU-SE după CAMIL RESSU Tabloul „ Cosaşi odihnindu-se” a fost pictat în anul 1923 de către pictorul Camil Ressu. Pictorul român - Camil Ressu - a trăit o perioadă în care au avut loc mai multe transformări în viaţa economică precum şi ample mişcări muncitoreşti şi ţărăneşti. Ţăranul - a constituit şi pentru acest pictor un însemnat izvor de inspiraţie. În prim plan tabloului se află un grup de cosaşi aşezaţi pe nişte snopi de fân, se odihnesc. Ei sunt aşezaţi sub un copac, la umbră, pentru a se feri de căldura dogoritoare a razelor soarelui. Toţi patru cosaşi sunt îmbrăcaţi în costume populare. Doi dintre ei sunt îmbrăcaţi numai cu cămăşi ceea ce denotă faptul că au muncit cu tragere de inimă. Unul dintre ei încă mai ţine coasa în mână ; ceea ce înseamnă că odihna va fi scurtă, că vor pleca din nou la muncă. Din felul lor de a sta se observă faptul că ei sunt obosiţi. Unul dintre ei, asemenea ciobănaşului lui Grigorescu are mâna adusă sub cap şi sprijinită pe genunchi, parcă stă în aşteptare. În adevăr, toţi patru stau în aşteptare, fiindcă le este sete. Cosaşii stau apropiaţi unul de altul, ca şi cum ar forma o singură familie.

36

Ei sunt tăcuţi şi parcă au aceleaşi sentimente. În al doilea plan, apare o femeie îmbrăcată ţărăneşte care aduce cosaşilor apa. Ea nu ar fi putut lipsi din acest peisaj. Prezenţa ei se datorează unui singur fapt – aşa cum bărbatul are datoria să muncească, femeia are datoria de a avea grijă de el. In planul al treilea, puţin mai depărtat se află un alt cosaş, cu coasa pe umăr semn că e în drum spre locul de muncă. În fundal se observă câmpul şi el tăcut luminat de razele soarelui. Întreaga natură e tăcută şi liniştită. Numele tabloului se referă direct la subiectul tabloului. În concordanţă cu titlul tabloului accentul cade pe surprinderea trăsăturilor specifice momentului odihnei. Acest tablou face ca în inima privitorului să se contureze sentimentul de admiraţie pentru munca ţăranului.

37

COMPUNERE DUPĂ ÎNTREBĂRI : 1. Unde aţi petrecut vacanţa? 2. Prin ce locuri aţi trecut? 3. Ce cărţi interesante aţi citit? 4. La ce jocuri aţi luat parte? 5. Ce întâmplări deosebite v-au impresionat? 6. Cum v-aţi pregătit pentru începerea noului an şcolar? Cum am petrecut vacanţa Este septembrie. Am început cursurile şcolare ca elev în clasa a III-a. La ora de limba şi literatura română doamna învăţătoare nea cerut să facem o compunere cu titlul „cum am petrecut vacanţa?” Acum încerc să o redactez. Vacanţa de vară a durat trei luni. În acest timp am avut de îndeplinit unele visuri ale mele. Mai întâi pot să scriu că am fost în tabără la mare împreună cu un grup de elevi din clasă şi împreună cu doamna învăţătoare. La mare la Năvodari am stat 2 săptămâni. Acolo am făcut plajă pe nisipul însorit al Mării Negre. Am făcut baie în apa caldă a mării. Mi-am făcut noi prieteni cu care am vizitat staţiunile învecinate oraşului Năvodari. În tabără am organizat cu elevii mai multe concursuri: de viteză, de înot, de fotbal, mi-e plăcându-mi să alerg am câştigat concursul de viteză şi am luat premiul II.

38

Tot în perioada vacanţei de vară am fost la bunicii mei care locuiesc în satul Scânteia din judeţul Iaşi. În drum spre bunici am trecut prin oraşul Roman, Târgu Frumos, Fălticeni. La Fălticeni, tatăl meu a spus să ne oprim să vizităm Muzeul Apelor. Acolo a fost foarte interesant pentru că am văzut multe specii de peşti din apele ţării noastre, din mări şi oceane de pe glob. Când am ajuns la bunici era mare bucurie deoarece bunicul împlinea frumoasa vârstă de 70 de ani. S-a bucurat tare mult când şi-a văzut nepotul. Timpul petrecut la bunici a fost frumos fiindcă bunici mă luau la toate treburile gospodăreşti. Deşi trăiesc la oraş, bunicii mei mă învăţau cum să mulg vaca şi să o duc la păscut. La bunici am stat doar 10 zile pentru că a venit tata şi mi-a zis. - Hai acasă, trebuie să te pregăteşti pentru şcoală. Spre sfârşitul vacanţei am citit multe cărţi din lectura suplimentară pentru clasa a IV- a Aşa a fost în vacanţa de vară. Interesant!

39

COMPUNERE DUPĂ UN PLAN PRIMA ZI DE ŞCOALĂ 1. Pregătirea pentru începerea cursurilor; 2. Drumul spre şcoală; 3. Întâlnirea cu colegii şi cu doamna învăţătoare ; 4. Desfăşurarea serbării de deschidere a noului an şcolar; 5. Înfăţişarea clasei; 6. Impresii din prima zi de şcoală; Este 15 septembrie. Se începe un nou an şcolar. Uliţele satului sunt pline de glasurile cristaline ale copiilor. Se îndreaptă spre şcoală. Cu mic, cu mare au ajuns în curtea şcolii. Aici ei deapănă amintiri din vacanţă. Încă se mai gândesc cu nostalgie la zilele minunate ale vacanţei de vară. Deodată se aude glasul clopoţelului. Se formează careul. Începe festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Vorbeşte prima dată domnul director. El urează

un „bun venit”tuturor

elevilor. La festivitate sunt prezenţi mai mulţi oaspeţi printre care primarul, un domn parlamentar şi domnul poliţist. După ce fiecare ia cuvântul arătând despre realizările în domeniul învăţământului suntem poftiţi la clase. Intrăm la clase pe rând, ordonaţi şi disciplinaţi. În clasa curată şi primitoare ne întâmpină doamna învăţătoare. 40

- Copii, vă doresc un an plin de succese! Apoi dânsa strigă fiecare elev după catalog. Pe bănci ne aşteaptă manualele noi. Le răsfoim cu emoţie. - Copii, anul acesta vom avea patru manuale! spune doamna învăţătoare. Apoi le enumără pe rând. În fiecare manual vom găsi lucruri interesante şi plăcute. Şi în timp ce vorbesc cu colegul de bancă despre noile manuale se aude sunetul clopoţelului. - Avem pauzăăă! spun toţi copiii în cor.

41

COMPUNERI LIBERE ÎN EXCURSIE Cu două săptămâni în urmă doamna învăţătoare ne-a anunţat: - Vom face o excursie! - Unde? am întrebat noi - La Iaşi! a răspuns doamna noastră. După ce ne-a explicat obiectivele ce le vom vizita ne-a spus şi despre costul excursiei. Excursia o fost organizată împreună cu altă clasă. Aşteptam cu nerăbdare ziua când vom pleca. A sosit şi ziua mult aşteptată. Ne-am adunat în faţa şcolii : elevi, părinţi, bunici. Pe feţele elevilor se citea bucuria. - Vine autocarul! a strigat Ionuţ. - Uraaa, am strigat cu toţii. Ne-am urcat pe rând în autocar fiecare pe locul lui. Drumul până la Iaşi a fost lung dar nu plictisitor. Am cântat cântece şi nu neam plictisit. Prima oprire a fost în oraşul Fălticeni. Aici am vizitat „Muzeul Apelor „. Câte lucruri interesante am aflat despre mări, oceane, peşti de diferite feluri, broaşte ţestoase. La Iaşi când am ajuns prima dată

am oprit la „Palatul

Culturii”. Aici am vizitat doar două secţii deoarece celelalte erau în renovare. Ne-au impresionat aparatele vechi de cântat şi muzeul etnografic. 42

Am vizitat pe rând “Grădina Botanică ” unde ne-a atras atenţia: portocalul, lămâiul şi bananierul. Plantele şi florile din sere erau interesante. Plantele şi florile din “grădină” ne trezeau interesul. Apoi am fost la biserica unde se află trupul Cuvioasei Paraschiva. Acolo ne-am rugat să avem noroc la învăţătură şi să luăm calificative bune. Am mai vizitat şi Mitropolia, Bojdeuca din Ţicău şi cel mai mare magazin din Iaşi. - E foarte frumos aici! spune un tătic - Da. Oraşul e vechi şi e centru universitar, spune doamna. După toate acestea am luat masa la un restaurant din apropiere. Pentru că drumul era lung la întoarcere, ne-am îmbarcat repede în autocar şi am pornit spre casă. - La anul vom merge la mănăstirile din Neamţ! spune doamna. - Da am răspuns noi cu toţii. A doua zi, la şcoală am scris o compunere cu titlul “În excursie”.

43

SĂ AJUTĂM PĂSĂRELELE ! E iarnă. Vremea este foarte friguroasă. Pământul e acoperit cu o mantie albă, pufoasă de zăpadă. Păsărelele zgribulite se adăpostesc la streşinile caselor sau în locuri mai ferite de vânt. Iarna, ele găsesc cu greu de mâncare. - Mâine,

la ora de abilităţi practice vom construi căsuţe

pentru păsărele! Aduceţi scândurele, cuie, ferăstrău, ciocan şi le vom face. - Ne ţinem de cuvânt – spunem noi elevii clasei. A doua zi la oră începem să meşterim căsuţele. Unim scândurile cu cuie mici. Punem acoperişul la căsuţe, apoi facem o gaură rotundă cât să intre păsărica pentru a se hrăni. Elevii clasei pun înăuntru în căsuţe grăunţe firimituri de pâine, făină, boabe de grâu. Apoi iau fiecare căsuţă şi le agaţă în pomi. - Copiii trebuie să ajute păsărele! spune doamna învăţătoare. Păsărelele mănâncă omizile copacilor şi stârpesc dăunătorii din scoarţa copacilor.

44

O FAPTĂ BUNĂ Sorin şi Ana şi-au terminat lecţiile. Se gândesc ce să facă. - Ce ar fi să mergem la bunica? întreabă Sorin - Şi eu mă gândeam la acelaşi lucru, răspunde bucuroasă Ana. Împreună, ei scriu un bilet părinţilor prin care îi anunţă că ei sunt plecaţi la bunica. Au plecat spre casa bunicii. - Ce o fi făcând bunica? se întreabă Ana. - Se va bucura tare când ne va vedea, adaugă Sorin. Din vorbă în vorbă iată - i ajunşi în faţa porţii. Privesc în grădină. Bunica munceşte de zor. Scoate morcovul. Copiii aleargă spre ea. Îi iau hârleţul din mână. Apoi adună în coş tot morcovul de pe strat. - Acum vom munci noi! Trebuie să te odihneşti. Iau împreună coşul cu morcov, hârleţul şi merg spre casă. Bunica zâmbeşte mulţumită. Pe înserat se întorc la casele lor. Povestesc părinţilor cum ei doi fraţi Sorin şi Ana au făcut o faptă bună. Părinţii rămân uimiţi.

45

IMPRESII DE VACANŢĂ Această vacanţă de iarnă a fost ca întotdeauna pentru noi, copiii o bucurie binemeritată. Deşi a fost scurtă – ea a fost plină de bucurii pentru unii şi cu puţine bucurii pentru alţii. Dintre toate întâmplările care au avut loc, nici una nu m-a impresionat prea tare, însă un fapt important care m-a atras şi m-a uluit prin frumuseţea lui a fost oficierea unei datini a sărbătorilor de iarnă – jocul caprei. Aceasta a avut loc în dimineaţa zilei de 31 decembrie, înainte de întretăierea anilor. De pe uliţe, grupuri de oameni, care mai mari care mai mici, purtând discuţii aprinse, se apropiau încet de primărie. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut vreo trei – patru copilaşi de şapte ani îmbrăcaşi în haine vechi cu măşti pe faţă, după obiceiul mascaţilor se îndreptau grăbiţi spre primărie. Zgomotul tălăncilor şi al bicelor se impunea peste vacarmul îngrozitor produs de oameni. Deodată, oamenii au început a se agita în curtea primăriei. Între ei s-s făcut un loc gol unde au intrat membrii „caprei”. Muzicanţii, care până atunci cinstiseră câteva sticle cu bere sau sculat de la locul lor s-au ridicat de la locul lor şi-au venit lângă „capră”.

46

S-a făcut linişte. glasul clar al dragomanului s-a auzit peste mulţime aducând cu el, urările strămoşeşti de viaţă lungă şi de bine. Muzica a pornit, capra în ritmul ei săltat şi-a făcut apariţia în mijlocul horei, clămpănind repede şi tactic. Ofiţerii, turcii şi fetele dansau şi în acelaşi timp cântau acompaniaţi de muzicanţi. Mascaţii au început să sune din tălăngi. Zgomotul venise asurzitor. Nu după mult timp, jocul „caprei” a încetat. Rândurile de oameni au început să se rărească ; “capra ” s-a destrămat şi o pornit pe un drum ca să ajungă în capătul satului de unde să-şi reia jocul de data acesta „cu bani”. Încet, încet, larma făcută de capră s-a stins. Clipe ca acestea nu pot fi uitate uşor, cu timpul ele devin a amintire plăcută.

47

IMPORTANŢA OCROTIRII NATURII Săptămâna trecută am fost vizitaţi de u prieten al tatei care se numea Matei şi aera cercetător ştiinţific. În cele câteva zile cât a stat la noi, ne-a povestit multe întâmplări dintre care am să vă povestesc şi vouă câteva. Odată, într-o vară, el a făcut o excursie sub apă în Marea Neagră, aceea fiind prima lui coborâre sub apa mării. Însoţit de un coleg cu aparatul de filmat el a putut cunoaşte mai îndeaproape felul vieţii la adâncimea de treizeci de metri. A putut lua în mână plante „vii”ale mării şi a observat frumuseţea mirifică a peştilor. Totul părea de domeniul fantasticului însă după mai multe căutări în drumul lor pe sub apă au găsit peşti morţi. În curând a fost descoperit un mic banc de peşti care înotau alene. La apropierea celor doi oameni, peştii au început să se agite şi făceau sforţări uriaşe ca să înoate însă se deplasau prea încet. Câţiva dintre peştii rămaşi în urmă au fost prinşi şi introduşi într-o pungă de plastic. La laborator s-a constat existenţa unor substanţe otrăvitoare deversate de marile întreprinderi în apa mării. După ce a fost transferat de la cercetările submarine la cele terestre, a ajuns cercetător

la un domeniu forestier. Acolo s-a

confruntat cu multe necazuri, a găsit copaci tăiaţi cu toporul la un metru de pământ, rumeguş vărsat pe albia râurilor, braconieri care au vânat păsări şi animale ocrotite de lege. 48

În cartea sa care a scris-o a cuprins toate concluziile trase de pe urma acestor întâmplări de neiertat de pe urma cărora a avut de suferit natura. la urmă a putut trage cea mai importantă concluzie: NATURA TREBUIE OCROTITĂ.

49

“EROI AU FOST, EROI SUNT ÎNCĂ” Încă din cele mai vechi timpuri, ochii lacomi au privit la meleagurile de acum, şi din dorinţa de a avea, fără muncă bogăţii ca ale acestei ţări au pornit numeroase lupte şi jafuri asupra ţării. Românii au opus totdeauna rezistenţă acestor lupte nedrepte. Şi nu odată în cursul acestor veacuri au murit vitejeşte pe câmpurile de luptă cu arma în mână, dând celorlalţi steagul, ca să-l poarte mai departe spre victorie. Lupta românilor a fost întotdeauna dreaptă, ei au luptat pentru apărarea independenţei şi pentru eliberarea de sub cotropitori care au reuşit să subjuge ţara. Războaiele pa care le-a dus ţara noastră împotriva cotropitorilor

abia se mai pot număra, începând din timpul lui

Burebista şi până în 1944 în cel de-al II-lea război mondial. Eroismul la români e ceva familiar. Toţi ne putem mândri că suntem un neam de eroi. O pildă măreaţă au dat-o cu mult timp în urmă, dacii care nemaiputându-se apăra s-au jertfit sub zidurile Sarmisegetuzei, cum spunea cel mai mare scriitor Alexandru Vlahuţă, într-una din operele sale. Ţăranul român a fost mereu prezent în bătălii, mereu în primele rânduri. Dacă ar fi să caracterizăm un erou, ce-am putea spune? Ceam putea spune despre un simplu om de la ţară murind eroic, cu arma în mână în războiul de independenţă? 50

Puţine şi multe în acelaşi timp. Totul însă, izvorăşte din dragostea de patrie şi din credinţa în Dumnezeu. Eroi au fost în războiul daco-roman, eroi în războaiele cu Imperiul Otoman, eroi au fost cei care au făcut posibilă unirea celor trei ţări: Moldova, Transilvania şi Muntenia, eroi în cele două războaie mondiale, eroi sunt şi în zilele noastre ; unii pentru că au supravieţuit celui de-al doilea război mondial, alţii care trăiesc ca urmare a zilelor fierbinţi din 18 - 22 decembrie 1989. Totul s-a născut atunci di încrederea într-o viaţă mai bună, pentru că poporul a avut de suferit în timp de aproape un sfert de veac cât a cârmuit ţara un singur om care nu s-a gândit decât la sine. Libertatea am căpătat-o, iar, cu atâtea vieţi pierdute, lacrimi şi inimi sfâşiate. În toate colţurile ţării sunt monumente cu eroi care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea ţării. Ce altceva am putea face pentru ei, decât să depunem flori pe mormintele lor şi să le cântăm în amintire „Imnul eroilor” să-i păstrăm în amintire veşnic.

51

O ÎNTÂMPLARE LA CRĂCIUN Se apropie vacanţa de iarnă şi gândurile nici unuia dintre colegii mei de clasă nu se îndreaptă spre cărţi. Pauzele ni le petreceam jucându-ne

în jurul bradului din curtea şcolii s-au

înălţând oameni de zăpadă. Aşteptam şi visam cu toţii momentul când vom găsi în dimineaţa de Crăciun câte un cadou sub bradul de acasă. Şi pentru că oricine trebuie să aibă un pom de iarnă, primul lucru pe care lam făcut după anunţarea vacanţei a fost să mergem la cumpărături. În seara aceea am admirat mult timp globuleţele şi beteala cu care mă hotărâsem să-l împodobesc pe oaspetele nostru. arată ca un rege tânăr şi puternic întors victorios din lupte şi încărcat de bogăţii. Mai rămânea totuşi de rezolvat o problemă: Moş Crăciun. V-a veni singur anul acesta? şi dacă nu o să vină voi putea să-l surprind, măcar acum scotocind prin sacul lui fără fund? În seara de Ajun, hotărârea era deja luată. Somnul trebuia alungat ca un inamic şi toată atenţia îndreptată spre uşa de la intrare. Instalaţia din pom clipocea încet, discret, trimiţând steluţe aurii prin toată camera. Peste tot era o linişte misterioasă, care parcă aştepta şi ea dezlegarea tainei. Numai eu vegheam ca un ostaş la datorie. şi când tocmai pierdusem orice speranţă, am auzit zgomotul cheii în yala de la intrare. Luată pe nepregătite, m-a ghemuit sub plapumă, am închis ochii şi am aşteptat. 52

Am aşteptat…. nu mai ştiu cât, dar când m-am trezit cadourile pentru mine şi fratele meu se odihneau demult sub bradul cel împodobit. Deşi mi-a părut rău că încă odată n-am reuşit să-l surprind pe moşul cel bun şi plin de daruri, bucuria şi emoţia de a descoperi pachetele (frumos legate) a fost mai mare. Aveam atâtea cadouri … şi atât de puţin timp la dispoziţie! Darurile primite au sporit încântarea noastră în acea seară minunată.

53

O FAPTĂ GENEROASĂ Era vară. Mă plimbam prin parc. Din întâmplare văzui un câine mare, ciolănos, un dalmaţian de toată frumuseţea. L-am chemat la mine. Câinele a venit încetişor mirosindu-mi urma. L-am luat acasă şi l-am închis. A doua zi când am mers la şcoală am trecut pe la redacţia ziarului “Ceahlăul” şi am dat următorul anunţ: “Găsit pui dalmaţian într-un parc. Proprietarul este rugat să se prezinte la adresa de mai jos sau să dea un telefon la numărul 296004, şi să pregătească actele doveditoare ale câinelui. ” A doua zi o maşină opri la poarta casei. Din ea coboară un domn şi o doamnă. După ce mi-a relatat semnalmentele câinelui precum şi actele lui, cu o lesă în mână l-am condus la locul unde era închis câinele. proprietarul ea pus lesa, mi-a mulţumit frumos şi a spus că am făcut “O faptă generoasă”. Vedeam bucuria şi în ochii câinelui care acum se învăţase cu mine.

54

COMPUNERI DIN IMAGINAŢIE URSULEŢUL NEASCULTĂTOR A fost un ursuleţ neascultător. El nesocotea tot ce îl învăţau părinţii săi. Părinţii ursuleţului îl învăţau: să nu se murdărească; să se poarte frumos cu fraţii mai mici; să nu se joace cu focul; să nu se depărteze de casă. Dar ursuleţul nostru niciodată nu asculta. Într-o zi a plecat ursuleţul nostru în pădure. A plecat cu gând să guste din mierea aflată scorbură. Apoi s-a căţărat pe o muchie stâncoasă, atras de zmeura dulce şi parfumată. Mama lui printr-un mârâit prelung striga: - Unde eşti Martinel? Dar Martinel nu răspundea deloc. Într-un târziu albinele din roiul din scorbură l-au urmărit şi câteva l-au şi înţepat. Lacom să mănânce cât mai multă zmeură, s-a împiedicat, s-a rostogolit la vale lovindu-se la un picior. Aşa lovit la picior, el s-a târât spre casă, dar l-a găsit tatăl său Moş Martin, care tocmai era plecat în căutarea lui. Ajuns acasă mama, ursoaica i-a lins faţa şi lăbuţele umflate şi dureroase alinându-i suferinţa. Şi de atunci, ursuleţul a ţinut mereu seama de sfaturile părinţilor.

55

ZBORUL SPRE SOARE E dimineaţă de vară. Cărăbuşul s-a trezit cu chef de plimbare. Unde să apuce? A urcat pe o floare înaltă de bujor. Legănat

de petalele

mătăsoase, a alunecat ca pe un tobogan, apoi s-a odihnit în miezul dulce şi parfumat al florii. A urcat mai sus. Ce a văzut atunci? a văzut o ramură de salcâm înflorită. Printre ciorchinele de flori albe a văzut zborul neobosit al albinelor care culegeau nectarul din flori. Ce a auzit? A auzit ciripit vesel de păsărele. A urcat mai sus. A văzut o streşină de casă. A văzut un cuib de rândunică cu doi puişori lacomi. A urcat mai sus. De acolo a văzut tot satul întinzându-se pe vâlceaua cea lungă. Dar deodată soarele l-a orbit cu lumina, i s-a părut foarte aproape soarele. Apoi în zbor s-a întors la locul drag de unde nu demult plecase. A exclamat vesel: - Ce minunat a fost! Am ajuns până aproape de soare!

56

PRIMA DATĂ CU VAPORUL S-a întâmpla anul trecut. Eram în clasa a IV a la Constanţa. Mama îmi promisese că vom călători cu vaporul. Într-o dimineaţă mi-a spus: - La ora 10 mergem în port. Vom face o plimbare cu vaporul. Bucuria mea era fără mărgini. Nu-mi găseam locul. Până la vapor am pus fel de fel de întrebări. Am urcat pe vapor. Marinarii erau în uniforme albe, strălucitoare. Căpitanul ne-a salutat cu bucurie. Eu nu ştiam încotro să privesc. Totul era minunat. Am plecat în larg. Simţeam mişcarea vaporului şi auzeam clipocitul apei în valuri care se spărgeau lovindu-se de vas. După un timp totul, împrejurul nostru era numai apă. Pluteam uşor şi ascultam muzica motoarelor. Se simţea o adiere de vânt. Curentul era din ce în ce mai tare. Valurile creşteau şi se rostogoleau pe punte. Mama m-a cuprins în braţele ei: - Nu te teme! Îmi şopti ea la ureche. Prin difuzor am fost sfătuiţi să rămânem pe loc. M-a cuprins frica. Noroc că nu a durat mult. Am întors şi ne-am îndreptat spre mal. Le-am mulţumit marinarilor şi am plecat fericiţi spre casă. Aveam ce să povestesc prietenilor mei.

57

O ÎNTÂMPLARE Pe la sfârşitul lui februarie începură a se topi zăpezile. Şuvoaie de lumină spărgeau norii întunecoşi şi potopul de raze se revărsa pe pământ. Petice negre de pământ se iveau ici acolo, pe dealuri, cucerind tot mai mult pânza albă a iernii. Apa Iepei se umflase din mal în mal ducând cu ea stoluri mari de gheaţă iar peste apa tulbure se roteau stoluri mari de nagâţi. Dădură mugurii, se zbici pământul – plutea boarea caldă a primăverii, cu miros de pământ umed. Cu martie veniră cocostârcii, rotindu-se deasupra casei mele, rândunele săgetai prin nesfârşitul de lumină aurie. Aveam 4 ani. Am alergat după o barză strigând: - Barză, barză adu-mi şi mie un frăţior. Dar barza nu a auzit şi şi-a luat zborul peste apa învolburată a Iepei. Atunci am alergat după ea strigând încă odată. Nu am fost atent că ultimul pas l-am făcut pe un sloi de gheaţă. Apa m-a dus la fund şi alt sloi m-a aruncat afară. Atunci vărul meu Cristian, care avea nişte schiuri în mână ma văzut şi a venit şi m-a scos din apă. Eram ud leoarcă. Dar scăpasem de la înec. M-a luat în braţe şi m-a dus acasă. Speriată mama a întrebat ce s-a întâmplat. Cristian îi povestea iar mama mă schimba de hainele ude. De atunci am fost mereu atent pe unde calc. 58

CUIBUL ŞI RÂNDUNICA E toamnă. Vântul tomnatic alungă păsările spre ţările calde. O rândunică înainte de plecare mai dădu un ocol cuibului împreună cu puii săi. Atunci cuibul o întrebă: - Rândunică dragă, de ce eşti aşa neliniştită? - Cum să nu mă neliniştesc, când mă aşteaptă un drum aşa de lung! - Nu pleca! Nu mă lăsa singur! - E frig! Iarna e aproape. - Îţi voi şine adăpost, să nu simţi vântul cel rece. - Dar mâncarea? Pământul va fi îngheţat. Voi muri de foame. - Nu pleca! Voi ruga copii cei buni să-ţi presare firimituri. Te rog rămâi! - Dar vor pleca toate surorile mele. Trebuie să plec cu ele. Aşteaptă-mă. Voi reveni la primăvară. Cuibul rămase suspinând. Rândunica zbură şi întregi şirul din văzduh.

59

O RÂNDUNICĂ NE POVESTEŞTE E primăvară. Soarele ca un glob de aur îşi trimite razele blânde pentru a mângâia pământul amorţit. Au înflorit pe rând ghioceii, viorelele, brebeneii şi toporaşii. Iarba a încolţit. Pământul e un covor verde. Fluturii se scaldă în culorile florilor. Gâzele torc în firele de iarbă. Soarele călduţ mângâie florile zâmbitoare. În văzduh se văd cârduri, stoluri de păsări călătoare care se întorc din îndepărtatele ţări ale poporului. O rândunică se desprinde din stol şi poposeşte la cuibul de la streşina casei. În veselia care mă cuprinde la vederea rândunicii o întrebai: - Cum ai călătorit rândunico? - Am călătorit foarte greu că vremea a fost ploioasă mi se îngreunau aripile şi nu mai putea zbura! răspunse ea - Ce-ai mâncat în lungul ca să ajungi aici? o întrebai - Am mâncat viermişori, gâze şi ne dădeau şi oamenii de mâncare. Am prins la întoarcere o furtun pe mare şi a fost cumplit. Nu ştiu cum am scăpat. Jumătate dintre noi au căzut răpuse de vântul şi ploaia care a căzut. Nici nu le mai auzeam când strigau disperate, apoi erau înghiţite de adâncul mării. - Unde te odihneai rândunico? - Mai odihneam pe catargele vapoarelor şi întotdeauna eram mai multe nu eram singurele. 60

- Acum ce-o să faci rândunico? - Am să-mi refac cuibul, apoi o să depun ouăle din care vor ieşi puişorii. Şi rândunica spune că a fost o călătorie lungă şi obositoare. Ea adormi cu căpşorul ei firav sub aripioară. Doarme fericită.

61

POVESTEA UNUI BRAD E iarnă. Maria şi Gabriel se joacă în poiana din spatele casei lor. Fac bulgări de zăpadă şi se bat cu ei, se dau cu săniuţa pe coasta de alături. Maria apucă crengile unui brad şi începe să le scuture tare. Cădea zăpada în valuri şi o acoperea toată. - Hi, hi, hi, nu mai scutura, că mă gâdili! - Cine a vorbit? - Cum cine? Eu, bradul1 Nu mai scutura crengile că mor de râs! - Cum, brazii se gâdilă? - Da, toţi brazii se gâdilă. - Dar cum se face că vorbeşti? Nu te-am mai auzit până acum vorbind? - Noi vorbim numai iarna, până la Crăciun după aceea nu mai putem vorbi. - Mai sunt doar două zile … zisei eu. - Nu fi supărat, că în timpul anului cântăm în bătaia vântului, ascultăm poveştile păsărilor şi florilor sau vă privim pe voi copiii, cum vă jucaţi şi nu ne lăsaţi plictisiţi deloc. - Ei bine numai să nu vină un om rău să te taie şi să te facă pom de Crăciun. - Da, da mi-e frică, răspunde brăduţul. Cei doi copii îşi luaseră rămas bun de la brad şi plecară acasă la masă. 62

A doua zi când veniră să stea de vorbă iar cu bradul găsiră doar rădăcina. - E semn că la tăiat cineva! - Bradul nostru trăieşte acum între stele, spuse Gabriel. - Ce întâmplare?

63

ÎNTRECEREA E vară. La marginea satului era locul cel mai potrivit pentru jocurile cu mingea. Monica, Olguţa şi Dănuţ au încins un joc de fotbal. Monica era arbitru. Dănuţ, poartă mingea, lovind-o din fugă cu un picior. Olguţa îl aştepta calmă. Ea îl privea cu ochi ageri. Goana dintr-un capăt al ogrăzii şi până la Olguţa îl istovise pe Dănuţ. El simţea cum îi zvâcneau tâmplele. - Haide odată! spuse Olguţa Acum ei erau faţă în faţă la câţiva paşi. Dănuţ a încercat printr-un vicleşug să lovească mingea spre dreapta dar a atacat spre stânga. Olguţa a prins mingea şi a început să alerge cu ea spre poartă. Dănuţ gâfâia alergând după ea. S-a împiedicat şi a căzut, Genunchiul lui era însângerat, Monica alerga cu batista spre el. - Te doare, Dănuţ? întrebă Monica - Lasă-mă în pace, spuse Dănuţ. Monica, Olguţa şi Dănuţ se îndreaptă spre casă. Îi întâmpină mama. - Olguţa tu l-ai rănit? - L-am învins, exclamă Olguţa ducând mingea în braţe - Cum l-ai învins? întreabă mama - M-am împiedicat şi am căzut, deci am pierdut partida. 64

Monica şi Olguţa au intrat în casă, urmate de Dănuţ care şchiopăta cu batista înfăşurată în jurul genunchiului. Copiii aşteptau cu nerăbdare să fie chemaţi la masă.

65

CE VREAU SĂ FIU? Dimineaţa; Soare Trecând pe lângă dispensar Zicea copilul: - Medic oare ce-ar fi S-ajung aicea chiar? Mai sus la linia ferată Pe pod copilul se gândea : - Pe aici am să aduc odată Şi eu locomotiva mea! Sunt elev în clasa a IV - a. Doamna învăţătoare ne-a prezentat într-o oră specială despre „Meserii”, apoi ne-a dus într-o excursie în fabrică să vedem cum muncesc muncitorii. Acum sunt rugat să fac o compunere cu titlul „Ce vreau să fiu?” La vârsta mea de elev de 12 ani, cunoscând mai multe meserii arătate la şcoală şi de tata care este inginer într-o fabrică de produ-se electronice şi de mama care este medic pediatru la spitalul judeţean voi spune şi voi scrie că „Vreau să ajung pilot de avioane!” Acesta e gândul meu acum, că îl voi realiza sau nu asta va dovedi timpul. Vreau să ajung pilot de avioane pentru că îmi place să mă înalţ cu avionul, să zbor în înaltul cerului şi să duc pasagerii pe distanţe lungi poate a două continente. Dar pentru aceasta trebuie multă, multă muncă la învăţătură. Şi voi învăţa! Că am timp! 66

O ÎNTÂMPLARE HAZLIE INTRODUCERE. Mi-amintesc cu plăcere o întâmplare care a stârnit râsul colegilor mei. Eram în clasa a III a. Pornisem împreună cu doamna învăţătoare să facem o excursie cu maşina pe Valea Trotuşului. CUPRINS. Vremea era minunată. Toţi eram veseli. Tot drumul am cântat şi nici nu ştiu când am ajuns la Târgu Ocna. Era linişte şi răcoare. Treceam printr-o pădure de fagi. Deodată ne-au întâmpinat

o sumedenie de păsărele, care prin

cântecul lor, parcă ne urau bun venit. Am ajuns în oraş. După ce am admirat frumuseţea clădirilor şi grădinilor ca şi locurilor din împrejurimi, am plecat să culegem zmeură, să ne potolim setea cu fructul dulce şi parfumat. Am urcat un deal. Unii dintre noi se împiedicau şi se rostogoleau la vale spre hazul nostru al tuturora. Iată-ne sus pe culme, de unde se vedeau în vale tufele de zmeură. Porniserăm în fugă. Deodată Gheorghiţă a strigat: - Ursul, ursul! Toţi ne-am oprit înspăimântaţi. O tufă se mişca. Cum ştiam că ursului îi place zmeura, aşteptam înlesniţi să apară Moş Martin. Când acolo, în locul lui ieşi Moş Nicolae – pădurarul, pe care îl cunoşteam şi care se prăpădea de râs. A râs şi doamna învăţătoare, care ne-a spus că ursul nu face nici un rău dacă nu este atacat. După aceea ne-am apucat să culegem zmeură. Luasem cu noi coşuleţe cu gândul să le umplem cu zmeură pentru cei de acasă.

67

Cum zmeura ere tare bună, puneam una în coş, trei în gură şi tot aşa până la plecare, încât am rămas aproape cu coşurile goale. INCHEIERE. La întoarcere, drumul mi-s-a părut mai lung. Acasă am povestit părinţilor cele întâmplate şi cu toţii am râs cu poftă.

68

UN VIS (din imaginaţie) “Fata care a călătorit pe Lună” Părinţii Elenei sunt astronauţi. Când ei lucrează în tura de noapte, Elena doarme la Observatorul Astronomic în camerele rezervate astronomilor. O ia şi pe căţeluşa Piki, prietena ei nedespărţită. Într-o seară a urmărit până la miezul nopţii eclipsa de lună prin luneta mere a Observatorului, apoi a mers la culcare. Înainte de a închide ochii, Elena o priveşte pe căţeluşa Piki care avea o burtă mare şi o întrebă pe mama ei neliniştită: - Când naşte Piki, mămico? - Poate astăzi sau mâine. Acum dormi. Nani, puişor.! Fata a adormit liniştită. Spre dimineaţă a avut un vis minunat. Zbura spre Lună într-o navetă spaţială, cu mămica ei, cu tăticu şi cu căţeluşa Piki îmbrăcaţi toţi în costume argintii de cosmonauţi. Au aselenizat într-un crater imens, pustiu. Nu era vegetaţie, nici păsări, nici oameni, nici apă. Numai pulbere şi pietre multicolore. Tata a deschis trapa navetei, coborând pe scări i-a strigat: - Elena, eşti primul copil care păşeşte pe Lună! În timp ce săltau toţi pe solul lunar, Piki nu se ştie de unde i-a adus Elenei cinci bulgări minusculi de aur. Ceasul deşteptător zbârnâie. Elena se freacă la ochi somnoroasă şi sare di pat. În prag Piki apare cu cinci căţeluşi minusculi. Toţi se ghemuie în blana caldă a căţeluşei Piki. 69

- Mami, strigă Elena uimită, Piki mi-a adus de pe Lună cinci bulgări de aur! Mama nu înţelege, dar se bucură de fericirea Elenei.

70

SCRISOAREA

18 VII 2007 DRAGI PĂRINŢI, Vă informez că am ajuns cu bine la Năvodari în tabără. Doamna comandant ne-a cazat într-un hotel de lux, câte 6 elevi în cameră. Mi-am făcut prieteni din toate colţurile ţării. Programul pentru fiecare zi este foarte încărcat: plajă, baie în mare, concursuri, jocuri în nisip, excursii în staţiunile din apropiere iar seara mergem la spectacole. Mâncarea este foarte bună şi ni se dă de trei ori pe zi. Seara, se dă stingerea la ora 10 dar noi ne povestim multe după această oră. Am rugămintea, dragi părinţi să nu îmi purtaţi de grijă. Voi sta aici 2 săptămâni. Vă voi anunţa când vin acasă prin telefon, să mă aşteptaţi la gară. Vă sărută Codrin.

71

SCRISOARE LUI MOŞ CRĂCIUN, În curând se apropie sărbătorile de iarnă iar eu acum elev în clasa a II a îţi scriu câteva rânduri. Să ştii dragă Moş Crăciun că învăţ bine la toate obiectele, am luat calificative de Bine şi Foarte bine şi o ascult pe doamna învăţătoare. De asemeni mă împac foarte bine cu colegul din bancă pe care îl ajut la lecţii şi când doamna ne pune să lucrăm în perechi. Mă simt bine şi cu ceilalţi colegi de clasă cu care nici ni mă cert şi nici nu mă bat. Acasă îmi ascult părinţii şi-i ajut şi eu după puterile mele. Mai am grijă ca în noaptea de Ajun să-mi aduci şi mie un calculator cum au mulţi copii din clasă şi pe care tata şi mama nu au puterea să-l cumpere. Însă nu m-aş supăra Dacă tot mi-ai da ceva. Aştept cu nerăbdare sosirea ta. Nohai.

72

SCRISOARE DE FELICITARE

30 XI 2007 DRAGĂ COSTEL, Te felicit pentru premiul I pe care l-ai obţinut la concursul de literatură „Scrisori de ieri şi de azi” ca şi pentru calificativele bune care umplu rubricile da le carneţelul de note în ultimul semestru. Te îmbrăţişează cu drag fratele tău care te iubeşte, Florin.

73

SCRISOARE ÎNVĂŢĂTOAREI MELE

DOAMNĂ ÎNVĂŢĂTOARE, Au trecut mulţi ani de când am făcut primii paşi pe poarta şcolii şi multă vreme de când am privit primul zâmbet al dumneavoastră, doamnă învăţătoare. Cu un suflet cald, cu o voce blândă ne-aţi apropiat de dumneavoastră. Eu eram mai timid. Aţi stat mai mult de vorbă cu mine şi m-aţi încurajat. M-aţi îndrumat cu blândeţe, învăţându-mă regulile vieţii de şcolar, mi-aţi arătat primele litere ale alfabetului. Zâmbetul şi blândeţea dumneavoastră m-au ajutat să devin curajos şi să păşesc hotărât pe drumul învăţăturii. Aţi fost corectă în aprecieri răsplătindu-mă după munca mea. Pentru toate acestea doamnă învăţătoare vă mulţumesc şi nu vă pot uita firea blândă şi delicată. Vă doresc din toată inima multă sănătate, putere de muncă spre a putea îndruma şi alte serii de şcolari pe drumul vieţii, dăruindu-le prinosul dragostei şi înţelegerii dumneavoastră. Cu dragoste şi respect, al dumneavoastră elev, Silviu.

74

SCRISOAREA MONEI CĂTRE BUNICA 10 MAI 2007 DRAGĂ BUNICO, Îmi este tare dor de matale, şi uite îţi scriu câteva rânduri. Eu sunt bine, sănătoasă şi merg la şcoală în clasa I. am învăţat să scriu şi să citesc, am terminat tot alfabetul. Am aşteptat să-ţi scriu prima scrisoare. De-abia aştept să iau vacanţă şi să vin la tară. Ce spui, bunico, Azor o să mă recunoască? Mă întreb dacă îşi mai aduce aminte cum ne jucam împreună astă vară. Este tot atât de jucăuş? A mai crescut? Aş vrea să văd şi puişorii de la cloşcă, ca nişte bulgăraşi de aur. Îmi place să-i chem, să le dau de mâncare şi să-l privesc cum ciugulesc lacom. Anul acesta sunt mai mare şi aş vrea să te ajut la treburile gospodăreşti! Ştii, seara la culcare, îmi aduc aminte cum îmi spuneai povestea cu Făt - Frumos cu Împăratul Verde…. Mă sărutai pe frunte şi apoi începeai să povesteşti. De multe ori adormeam înainte să aud cum se termină povestea. Şi de bunicul mi-e tare dor. Dar pe el nu-l voi găsi acasă că-i plecat cu albinele în pastoral. Te sărut, bunico, aştept să ne vedem cât mai curând. Cu drag, Mona. 75

CARACTERIZĂRI CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ CUZA VODĂ De la lecţiile de istorie am aflat că, Cuza Vodă a fost un mare domnitor al României. Poporul l-a iubit cape un părinte. El se îmbrăca în straie strălucitoare de domnitor. Avea ochii albaştri, foarte vioi şi o barbă scurtă, cam roşcată. Glasul îi era plăcut, era foarte prietenos, cu un corp înalt, suplu şi o fiinţă demnă. Avea un suflet de aur, un bun gospodar, un bun conducător de ţară. Îşi iubea tare poporul, îi ajuta pe oamenii săraci şi se supăra pe cei care-l înşelau amarnic – pe negustori. De unde ne dăm seama că îi iubea pe ţărani? În timpul domniei pe la anii 1864 a dat o lege numită „Legea Agrară”. în această lege se prevedea ca fiecare ţăran să fie împroprietărit cu pământ. De unde? – din pământurile boierimii şi din averile mănăstireşti. Boierimea nu era prea încântată şi s-a opus, dar nu a avut de ales. De asemeni tot în timpul domniei lui a fost dată „Legea Învăţământului” care prevedea ca toţii să frecventeze şcoala

76

generală obligatoriu. S-a preocupat ca în fiecare sat să fie construite şcoli şi a făcut şcoli şi pentru a pregăti cadre didactice, învăţători. De unde ne dăm seama că a fost bun cu ţăranii? “Din discuţiile cu Moş Ion Roată” un ţăran ager şi înţelept care fusese batjocorit de un boier. Alexandru Ioan Cuza făcea dese vizite la şcolile unde învăţau copiii şi se interesa de soarta învăţământului. Boierii s-au întors împotriva lui şi l-au determinat să abdice. Sunt mândră că pe acest pământ „România”a trăit un domnitor atât de viteaz.

77

MIHAI VITEAZUL Mihai Viteazul a fost domnul Ţării Româneşti. Încă de când a urcat pe tron a avut de îndeplinit trei dorinţe: - să elibereze ţara de turci; - să restabilească vechile hotare a Ţării Româneşti; - să unească cele trei ţărişoare într-un singur stat mare şi puternic; El s-a născut în Oltenia. A fost apoi ban al Craiovei. A vegheat asupra ţării ca să o scape de duşmani. Luptele de la Călugăreni ne dovedesc că era un neîntrecut meşter în războaie împotriva Turcilor. Mihai Viteazul a învins numeroase oşti care au călcat hotarele ţării. Era un domnitor viteaz, bun comandant de oşti, iute şi aprig la luptă. Pentru prima dată în istorie a încercat să unească Moldova, Transilvania şi Ţara Românească într-un singur stat pe la anii 1600. A fost trădat şi ucis de generalul Basta. Poporul i-a închinat un cântec fiindcă-i admira vitejia, fiindcă a fost uimit de calităţile voievodului. Auzit-aţi de-un Mihai Ce sare pe şapte cai De strigă Stambulul Vai? … Care - n lume a venit Pe luptat şi biruit. Sper ca noi şi generaţiile viitoare să nu uite faptele de vitejie ale acestui mare domnitor.

78

DOMNU’ TRANDAFIR Scriitorul Mihail Sadoveanu

a creat în opera literară

„Domnu’ Trandafir” imaginea unui personaj îndrăgit: figura dominantă a primului său dascăl, de care îşi aminteşte cu nespusă duioşie. Reîntors pe meleagurile natale, Sadoveanu îşi aminteşte cu nostalgie de „întâmplările luminoase ale copilăriei” şi de primii ani de şcoală. Accentul e pus pe imaginea învăţătorului care a dăruit şcolarilor dragostea şi bunătatea sa „îi era drag să ne înveţe şi parcă eram copiii lui”. Scriitorul prezintă mai întâi trăsăturile fizice ale personajului. “Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini”. Apoi sunt prezentate trăsăturile morale : “avea un prisos de bunătate în el... în acest suflet era ceva din curăţenia unui apostol.” Domnu’ Trandafir era un dascăl ataşat sufleteşte de elevii săi, un om adevărat dăruit cu frumuseţe morală, vocaţie, dăruire şi siguranţă de sine dedicat prin profesie semenilor săi. Era meticulos în tot ceea ce întreprindea, ordonat şi harnic. Ospitalier şi politicos, modest şi legat sufleteşte de locul unde a trăit şi a muncit. Aşa-l descrie Sadoveanu pe învăţătorul lui, Domnu’ Trandafir.

79

ÎNVĂŢĂTOAREA MEA Mi-amintesc

cu plăcere de prima zi de şcoală, când am

cunoscut-o pe buna şi draga noastră doamnă învăţătoare. M-a luat de mână şi mi-a arătat sala de clasă unde aveam să învăţ cei patru ani, şi mi-a făcut cunoştinţă cu noii colegi. Atunci am văzut primul zâmbet al doamnei învăţătoare iar eu am surâs vesel exclamând: - Avem o doamnă bună! Cu vocea caldă ne-a spus „Bun venit!”, ne-a dat cărţile şi ne-a rugat să ne împăcăm bine că avem de stat 4 ani împreună. - Vom fi o familie, adăugă ea. Pe fiecare dintre noi ne-a învăţat regulile de şcolar şi primele litere ale alfabetului. Când un coleg nu ştia la dictare doamna noastră îl ajuta dictându-i fiecare cuvânt. Cu privirile senine, cu blândeţe în glas deopotrivă certa pe cei obraznici şi încuraja la învăţătură pe cei care mergeau mai greu. Era înaltă cu părul blond cu bunătate în priviri şi cu un glas dulce. Venea la şcoală îmbrăcată elegant de îţi era mai mare dragul să te uiţi când intra în clasă. Zâmbetul şi blândeţea dânsei m-au ajutat să devin curajos şi să păşesc pe drumul învăţăturii hotărât. A fost corectă în aprecieri când ne dădea note răsplătind pe fiecare elev după munca depusă.

80

Cu un suflet deosebit se dăruia muncii pe care o făcea de a-i ajuta pe elevi. Din toată inima îi mulţumesc dânsei şi îi doresc succes pentru a educa şi învăţa alte generaţii care vor veni după mine. Cu respect al dumneavoastră elev, Ciprian.

81

MAMA, FIINŢA CEA DRAGĂ Sunt în clasa a IV - a. Şi pentru că mi s-a cerut să descriem fiinţa care ne-a dat viaţă compun o compunere scrisă cu titlul de mai sus. De când am deschis ochii pe acest pământ mi-a apărut prima dată în faţa lor, mama. Mama m-a crescut, m-a hrănit, m-a ajutat să fac primii paşi. Mama, fiinţa aceasta de neegalat pe acest pământ şi dragostea ei m-au ajutat să cresc mare cât un voinic dar şi ascultător. Nopţi albe a făcut mama mea stând la căpătâiul meu când eram bolnav, cu o răbdare fără margini. Mi-a dat încredere în tot ce făceam bine dar mă dojenea blând când greşeam. Înaltă, slăbuţă, cu părul negru lung ca abanosul, cu haine mereu curate aşa e mama mea. Toată ziua muncea, ba acasă, ba la serviciu, ba la grădină. M-a dus de mânuţă la şcoală în clasa I. M-a ajutat la lecţii şi câte nu a făcut mama mea ca să cresc. Eu sunt mulţumit că-i semăn pentru că am umorul acela cu care a fost înzestrată. E drept că-n părul ei, au apărut fire argintii dar ea nu o să îmbătrânească niciodată. O respect şi-i doresc “Ani Mulţi” mamei mele.

82

REZUMATUL Redarea pe scurt a unei lecturi se numeşte rezumat. Pentru alcătuirea lui se procedează astfel: a)

se citeşte în întregime lectura;

b)

se împarte pe fragmente;

c)

se scoate ideea principală din fiecare

fragment; d)

se dezvoltă aceste idei şi se unesc într-o

singură povestire; e)

la alcătuirea unui rezumat se înlătură

din text amănuntele şi dialogul, pentru că rezumatul trebuie să redea numai ceea ce este important dintr-o povestire. Lectura „Fagul ” de

Simion

Mehedinţi Idei principale : 1. Un fag a crescut departe de pădure, dintr-o sămânţă adusă de vânt, într-o vale pietroasă. 2. Puiul de fag a fost apărat de un mărăcine, care l-a ferit să nu-l mănânce caprele ce păşteau în acea vale. 3. În scurt timp fagul devine un copac tânăr şi puternic, în stare să învingă greutăţile.

83

4. Supus vitregiilor naturii, în plin câmp, fagul creşte noduros şi astfel este ocolit de tăietorii de lemne. 5. Fagul ajunge treptat un copac puternic, martor al multor fapte de arme petrecute în decursul anilor în acea vale. 6. Bătrânul fag adăposteşte sub coroana sa umbroasă pe călătorii care se opresc sub el să se odihnească. Rezumat Departe de pădure, într-o vale pietroasă, dintr-o sămânţă adusă de vânt a ieşit un pui de fag. Lângă el se afla un mărăcine, care, spre norocul fagului, l-a apărat de dinţii caprelor, care rodeau în schimb frunzele păducelului. În primăvară fagul a început să înfrunzească. Peste câţiva ani, el a devenit un copac tânăr, cu lemnul tare, cu ramuri care se înălţau spre soare, spre lumină. Trunchiul său noduros, făcut să răzbată printre greutăţi, l-a ferit de securea tăietorilor de lemne. Înfruntând vijelii un lung şir de ani, fagul care se obişnuise de mic să învingă nevoile, a devenit acum un copac bătrân, martor al multor întâmplări petrecute în acea vale în care se dăduseră multe bătălii. Acum, ca un bătrân înţelept, el adăpostea la umbra sa pe drumeţii obosiţi care poposeau acolo să se odihnească şi să-şi lase vitele la păscut.

84

Oameni îl îndrăgeau şi se apropiau întotdeauna, în drumul lor, sub coroana umbroasă a fagului.

85

DESCRIERI ŞCOALA MEA Şcoala unde învăţ se numeşte : „Şcoala cu clasele I- VIII NR. 1 Piatra Şoimului”. Este o clădire mare, impunătoare, frumoasă şi spaţioasă. Este aşezată la mijlocul satului nu departe de celelalte instituţii: primăria, poliţia, dispensarul. Clădirea are parter şi etaj. La parter şi etaj sunt holuri lungi şi largi. De pe hol intrăm în fiecare clasă unde învaţă elevii. Şcoala mea mai are şi o sală de festivităţi unde ţinem noi serbările de peste an. Fiecare clasă este frumos amenajată şi pe pereţi atârnă multe suporturi cu flori. La şcoala aceasta au învăţat şi părinţii mei, dar în corpul vechi care are o vechime de peste 50 de ani. Clădirea şcolii este împrejmuită cu un gard se sârmă iar în curte avem o livadă de pruni şi meri. De asemeni mai e amenajat un teren de volei. La intrare, lângă poarta mare o salcie bătrână şi pletoasă face plecăciuni în fiecare dimineaţă când vin domnii învăţători şi profesori. Elevii şcolii sunt disciplinaţi, învaţă bine şi îi ascultă pe domnii profesori. Sunt mândru de şcoala unde învăţ!

86

CLASA MEA Clasa în care învăţ eu este mare, curată şi luminoasă.. frumos văruită te îmbie să stai mai mult în ea. În clasă sunt 8 bănci în care învaţă 16 elevi. Băncile sunt aşezate pe 3 rânduri în aşa fel încât să vedem co toţii la tablă. Mai are clasa noastră trei ferestre termopan prin care vine multă lumină şi prin care nu pătrunde frigul. În dreptul uneia dintre ferestre avem crescut un tei. Vara când înfloreşte teiul toată clasa miroase a flori de tei. Mă gândesc acum şi la banca mea, a treia de la geam scrijelită cu pixul de cei care au stat în ea şi –au lăsat câte o amintire. Clasa mea, este cea mai frumoasă

dintre toate clasele din

şcoală. Nu pentru că are băncile cele mai frumoase sau tabla cea mai curată ci pentru că învăţ eu aici, chiar dacă este iarnă sau vară, muşcatele îmi zâmbesc din fereastră şi îmi zic: - Bun, venit! Mă gândesc la colegii mei, care îmi sunt buni prieteni, tovarăşi de învăţătură şi de joacă. E foarte bine cu ei, pentru că suntem toţi de aceeaşi vârstă şi ne înţelegem foarte bine. Sunt mândru de clasa în care învăţ, de colegii pe care îi am şi de doamna învăţătoare. Toţi formăm o familie.

87

COLEGUL MEU, PRIETENUL MEU Îl cheamă Alexandru. Este colegul meu. Îl cunosc din clasa I când m-a prins de mână şi m-a întrebat: - Vrei să stai cu mine în bancă? - Da, am răspuns eu. Înalt, bine legat cu ochii albaştri şi cu privirile senine, aşa este Alexandru. Este îmbrăcat frumos şi are o educaţie aleasă. Mă întreabă întotdeauna dacă vreau să mă joc cu el sau dacă vreau să ne facem lecţiile împreună. Poartă întotdeauna haine curate, încălţări tip sport şi este un exemplu de comportament la noi în clasă. E bun la suflet. Mulţi colegi mă invidiază că am un coleg de bancă aşa de bun. Eu câteodată le mai fac în ciudă. Timpul liber îl petrec tot împreună la o partidă de şah sau fotbal. Aşa este colegul meu şi eu mă mândresc cu el.

88

IARNA E iarnă. Zăpada acoperă pământul … şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă ca făina la cernut vânturată de crivăţul orbitor. Vântul spulberă de ici-colo ridicând troiene unde nici nu gândeşti. Înfometatele vrăbii aşteaptă de la copiii buni firimituri ori boabe de mei, de cânepă. Te întrebi: unde sunt toate celelalte vietăţi ale pământului din vară? - Unde sunt fluturaşii albi şi galbeni, dar gândăceii? Cei mai mulţi gândăcei s-au ascuns sub scoarţa copacilor. Furnicile stau amorţite în muşuroaiele lor. Albinele s-au îngrămădit una lângă alta în stup., se mişcă de la locul lor coboară să mănânce miere şi iar se întorc. Şerpiii şi şopârlele s-au ascuns în pământ. Veveriţa şi-a umplut din toamnă două, trei scorburi cu alune, nuci, ghinde şi bureţi uscaţi şi-acum dormitează în culcuşul cald de muşchi. Iepurele roade lăstarii tineri din pădure şi câteodată coaja pomilor tineri din livezi. Căprioarele scurmă zăpada în căutarea hranei. Moş Martin pune pietre sau buturugi în gura bârlogului şi doarme visând la belşugul verii.

89

Ogoarele se odihnesc. Grâul de toamnă se simte bine sub zăpadă. Oamenii stau mai mult în case. Îngrijesc mai bine animalele din adăposturi. Numai glasurile cristaline ale copiilor se aud pe derdeluş. Şi plantele şi animalele aşteaptă cu nerăbdare să iasă din cumplita iarnă.

90

PRIMĂVARA ÎN PĂDURE Ramurile falnicilor fagi tresar în mângâierea zefirului. Sub strălucirea caldă a soarelui, plapuma de omăt începe să se topească. Alunul îşi scutură praful auriu al florilor, vestind primul trezirea la viaţă a pădurii. Eliberate de haine de gheaţă pârâiaşele se rostogolesc grăbite la vale ducând într-un vesel clipocit vestea: - E primăvară, e primăvară! De sub ultimele petice de zăpadă, apare cu clopoţelul său alb, gingaş, un alt stol al primăverii - ghiocelul. “ Simt-a–vară, simt-a-vară!” adeveresc gureşii piţigoi. Mugurii carpenului, paltinului, ulmului se pregătesc să se deschidă spre lumina binecuvântată a primăverii. Nu după mult timp, mesteacănul cel cu coaja albă (scoarţa) îşi va legăna pe rămurele mărţişorii galbeni. Din covorul de frunze uscate răsar graţioase viorelele; cu rochiţele albe înfloreşte coada cocoşului iar în roşu purpuriu mierea ursului. Ciupercile îşi ridică, pline de cochetărie pălăriuţele. Mai este încă zăpadă când ariciul îşi părăseşte casa lui. Ies din adăposturile lor şi şopârla şi broasca de pădure, apoi salamandra cea neagră cu pete galbene. Gâzele încep să forfotească. Ciripitul păsărilor nu mai conteneşte.

91

- Cât suntem de grăbite! Cu mare pricepere trebuie clădite cuiburile în care vor fi clocite ouăle şi crescuţi puii – adevărate ghemotoace de puf. Din îndepărtatele ţări calde se întorc: cinteza, pitulicea, muscarul. Vicleana şi şireata gaiţă cunoscătoare a mai multor limbi ale pădurii, cu glasul certăreţ face mare tărăboi. Prin ramurile copacilor, unde îşi fac culcuşurile zburdă sprintenii pârşi, treziţi di somnul iernii, iar neastâmpăratele veveriţe încep salturile lor acrobatice. Căprioarele zvelte caută mlădiţe fragede şi frunze tinere. La începutul primăverii se nasc în culcuşurile de sub pământ puii de cârtiţă. Din bârlogul unde a trăit iarna iese Moş Martin. În adăpostul căptuşit de ursoaică cu muşchi, frunze şi iarbă s-au născut în timpul iernii, puii... Zarva din pădure este de nedescris. Venirea primăverii este întâmpinată cu mare bucurie, întradevăr.

92

IARNA ÎN PĂDURE Pădurea doarme învelită într-o haină de omăt albă, pufoasă în sclipiri de steluţe îngheţate. Încremenite de frig delicatele crenguţe ale alunului şi mesteacănului, par a fi de sticlă. Printre ramurile falnicilor fagi se zăreşte cerul senin, albastru, strălucitor. De sub cuvertura de gheaţă abia se aude susurul pârâiaşului. Învăluită într-o linişte adâncă, împietrită în alb pădurea pare părăsită. Dar unde sunt locuitorii ei! În vizuini săpate adânc în pământ, sau în scorburi, doarme somnul lung de iarnă ariciul şi pârşul, şopârla, broasca de pădure şi salamandra şi toate gâzele pădurii. În bârlogul căptuşit de ursoaică, cu mare grijă, cu muşchi, frunze şi iarbă s-au născut în timpul iernii, ursuleţii. Ei nu părăsesc bârlogul toată iarna. Numai ursoaica pleacă din când în când în căutarea hranei. Mare, somnoroasă, agera veveriţă a ieşit grăbită din culcuş pentru a se îndrepta spre una din cămările sale bine ascunsă unde a adunat alune, jir, ghindă. Cârtiţa şi bursucul nu îndrăznesc nu îndrăznesc să iasă cu săptămânile din culcuş. Dar cine îndrăzneşte să se avânte pe ger în pădure? În căutarea ghindei, jirului, muşchilor străbate pădurea în lung şi în lat puternicul mistreţ. 93

Mândrul cerb şi delicatele căprioare cu priviri de catifea colindă pădurea în căutarea hranei. Înfometatul lup devine viclean şi curajos. El se adună în haite pentru a vâna şi dacă hrana din pădure nu este

îndestulătoare

vânează la gospodăriile oamenilor, oi şi viţei. În mare parte cântăreţii pădurii au plecat în ţările calde. În poiană răsună cântul de iscusit flautist al măcăleandrului căruia îi răspunde un ciripit vesel de piţigoiul. - Dar ce se aude? Este bătaia de tobă a ciocănitorii “doctorul pădurii” care adună cu ciocul insecte din scoarţa copacilor. Câteva gaiţe

se ceartă de la nişte ghinde în jurul unei

scorburi. Liniştea învăluie din nou albul îngheţat al pădurii.

94

PRIMA ZĂPADĂ

E iarnă. Afară este din ce în ce mai frig. Soarele nu se mai zăreşte. Cerul este acoperit cu nori plumburii. Împreună cu ceilalţi colegi ne îndreptăm spre şcoală. - Ninge! strigă cu putere Ionuţ. Privim cu atenţie. Privim în sus în văzduh. Fulgii mari şi albi ca nişte steluţe sclipitoare se cern pe pământ. Vin din ce în ce mai mulţi. Privim cu plăcere dansul lor ameţitor. Parcă sunt nişte fluturi argintii care coboară pe pământ. Îi urmărim. Alergăm după ei îi prindem în palme. - Cât de frumos se aştern pe pomi şi pe case! Pe feţele tuturor se citeşte bucuria. Abia acum putem să spunem că a venit iarna cu adevărat. - Vom merge cu săniile pe derdeluş! spune Elena. - Ne vom trage cu schiurile! exclamă Andrei - Vom face oameni de zăpadă! spunem în cor Iarnă, iarnă eşti frumoasă Dar mai eşti şi friguroasă!

95

VEVERIŢA În vara trecută am fost la bunicii mei la Slănic Moldova. Această localitate fiind staţiune pentru odihnă şi tratament primeşte foarte mulţi oameni. Mă plimbam cu bunicul; admiram poienile înverzite şi pădurea cu frumuseţile ei. Dar cel mai mult îmi plăcea să mergem acolo unde ne întâlneam cu Riri-veveriţa. Sub un brad înalt se află o bancă. Ne aşezam şi loveam nucile, nucile strigând-o. Ea apărea îndată. Era mică şi cu blăniţa roşcată şi moale ce apărea printre crengile copacilor ca u bulgăre de foc. Se apropia uşor de noi. Avea un cap mic, cu doi ochi ageri, două urechi ascuţite, având câte un smoc de blăniţă roşie în vârfurile lor. Trupul era micuţ, îmbrăcat în blăniţă moale iar coada stufoasă şi-o purta cu mândrie pe spate. Îi întindeam nucile sau alunele. Ea le prindea cu lăbuţele din faţă, le ducea la gură şi începea să le ronţăie cu multă uşurinţă. Dacă se apropia cineva sau auzea un zgomot, ea se speria şi fugea în bradul cel înalt, sărind cu multă uşurinţă de pe o creangă pe alta. Îmi place acest animal, fiindcă este blând şi prietenos cu copiii.

96

NINGE Era într-o zi obişnuită de sfârşit de toamnă. Atunci mă aflam în luncă şi jucam cu alţi băieţi de vârsta mea fotbal, deoarece terminasem de scris şi învăţat. Mingea galbenă şi uşoară sălta din picior în picior şi nu după mult timp, trecea printr-una din porţile făcuta din două pietre mari. Încetul cu încetul, înserarea se apropia tiptil şi înconjura natura. Broboane calde de transpiraţie apăreau pe frunţile dezgolite ale micilor fotbaliştilor. Odată cu înserarea soseau dinspre munţi nori plumburii. Strânşi laolaltă ca nişte stoluri uriaşe şi se apropiau încet de noi. Vântul, care până atunci fusese călduţ a început să se răcească şi să învârtă covoare de frunze. Crengile golaşe ale copacilor se strângeau ca să se încălzească, dar vântul, în furia lui oarbă le izbea una de alta şi făcea copacul să se aplece şi să geamă neînţeles. Din stoguri se ridicau în vârtejuri fire de paie şi de iarbă uscată. O ceată de grauri înainta în văzduh spre livezi, însă vântul le frângea avântul aripilor. Sub streşini vrăbiile se certau. Curând, vântul a devenit molatic. Unul dintre micii fotbalişti a strigat: - Ninge!

97

Am rămas descumpăniţi. În viteza care o aveam fugind după minge nu observasem nimic dar acum vedeam cum din înălţimi curgeau rari fulgi mari de zăpadă. Eram cuprinşi de bucurie. Câte planuri nu aveam să ne facem! când zăpada o să fie mare: săniuş, schi, hochei pe apa îngheţată a râului. Alergam năuci să prindem fulgii. Cu palmele calde întinse alergam să prindem fulgii cei mai mari şi îi prindeam. Ajunşi în palme, fulgii te înfiorau cu temperatura lor, apoi încet, încet se topeau. Câteva mame şi-au chemat copiii acasă. Ne-am despărţit bucuroşi şi am plecat spre casă. În prag am mai aruncat încă o privire norilor care cerneau din ce în ce mai mulţi fulgi. Intrând în casă, cu televizorul deschis am auzit vocea crainicului care suna grav: - În seara acesta va ninge!

98

POVESTEA UNEI FRUNZE S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus la cer! Raza se coboară din nou, şi

toată ziua încălzită, frunza se

scaldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârful copacului. De deasupra, îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin albul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Şi cea dintâi rândunică venită de departe, taie albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie apoi se aşează pe streşina casei, cântând mereu….. Dar într-o dimineaţă, raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunelele nu se mai vedeau. mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, o ameţea. 99

Dar

După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după amiaza zilei acesteia, om păsărică cu pene verzi şi galbene, un scatiu veni moleşit de căldură de se furişă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica ; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită din guşă, apoi prelung, mai dulce cum nu auzise frunza – cântec. Şi în fiecare zi, păsărica venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi, frunza o ferea, iar seara cântecul ei se împrăştia vesel. Cât nu ar fi dat acum frunza pe o picătură de ploaie. Dar norii fugeau acum goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă înflăcărat uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozete care scutura sămânţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă căldură, prea multă lumină. Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte…. Dar într-o zi, frunza văzu că suratele ei din copac s-au îngălbenit şi cad una câte una formând un covor multicolor. Mânate de vântul năprasnic, frunzele celelalte zburau într-o parte şi în alta la înclinarea coroanei copacului. Pasărea veni iar la adăpost sub ea. Dar când îşi luă zborul, o atinse şi căzu şi a îngroşând covorul de frunze moarte.

100

BRADUL Era toamnă. Păsările călătoare plecaseră. Rămăsese doar una mică. Acesta avea o aripă ruptă şi nu putea să zboare. Mica pasăre se duse atunci în pădure ca să ceară ajutor de la arbori. Ea ăi întrebă pe toţi cu glas duios: - Vreţi să mă lăsaţi să trăiesc printre ramurile voastre până s-o face vremea bună? - Nu pot! îi răspunse fagul. Mi-e destul că port de grijă ramurilor mele. Du-te de aici! - Nici eu nu pot, zise stejarul. Mă tem că-mi vei mânca ghinda. Du-te în altă parte. - Şi nici eu nu te primesc, drăguţă, fiindcă nu adăpostesc străini! Spuse salcia cu nepăsare. Tot c-am în felul acesta o goniră şi ceilalţi arbori ai pădurii. Iată însă că o zări bradul şi zise: - Unde te duci păsărică? - Nici eu nu mai ştiu unde. Arborii nu vor să mă primească; iar eu no pot să zbor mai departe, pentru că am aripa ruptă. - Vino la mine! Poţi să stai pe oricare dintre ramurile mele cât vei voi. Păsărica se duse şi-şi făcu culcuş între ramurile bradului. Întro noapte, vântul rece începu să sufle cu putere. Era semn că se apropia iarna. Frunzele pomilor se scuturau una câte una, galbene la faţă. 101

- Pot să scutur şi frunzele bradului! grăi vântul către Moş Crivăţ, Împăratul vânturilor. - Nu, de el să nu te atingi. A fost bun cu mica pasăre, trebuie să avem şi noi grijă de el. Şi de atunci, bradul îşi păstrează frunzele verzi şi iarna. “Cu rădăcini ca de oţel A sfredelit în stâncă Şi an de an încetinel Mai sfredeleşte încă. La vârf cu viforul turbat La piept cu norul rece Sute de ani neîncetat El tot aşa petrece!”

102

CĂPRIOARA Cădea liniştea peste pădure ca o perdea moale. Larma vânătorilor şi a câinilor se auzea tot mai departe. Căprioara fugea alungată de spaimă. Apoi se opri. Scăpă u geamăt uşor privind picăturile de sânge ce se prelingeau în lungul piciorului stâng ca un lujer. Îşi linse cu limba ei subţire, blana moale şi parte sângerândă. Se aşeză cu grijă pe muşchiul gros ca o blană a pământului cu ochii mari, îndureraţi, să se odihnească. Stând acolo şi înfruntând durerea se gândi că poate va veni cineva să o salveze. Chiar atunci dinspre luminiş, apăru un pădurar cu fiul său George. O clipă se gândi să fugă, dar piciorul n-o ajuta, şchiopăta. Pădurarul când văzu aşa o fiinţă gingaşă şi delicată, zveltă, ageră, cu picioarele ca nişte lujere, ochii mari, blana moale şi catifelată veni la ea şi văzu ce are. Apoi scoase batista lui şi legă piciorul căprioarei ca sângele să nu mai curgă din răni. Căprioara se îmbărbătă, sări în picioare şi porni tancurile de stâncă privind înapoi parcă spunea: - Vă mulţumesc! Acolo în vârf de munte e ferită de duşmănia lupului şi de puşca vânătorilor.

103

IEPURELE Mă plimbam împreună cu tata prin crângul de lângă lac şi eram impresionaţi de farmecul ce ne înconjoară. Deodată dintr-un tufiş a sărit un ghemotoc de blăniţă albă şi pufoasă. Era un iepuraş. Am încremenit de teamă să nu-l speriem. Avea un cap mic şi gingaş, cu doi ochişori vioi şi speriaţi, urechile lungi şi ciulite. Se sprijinea pe lăbuţele scurte din faţă, gata oricând să ţâşnească la cel mai mic foşnet. Labele din spate erau lungi şi puternice pentru a-l ajuta să sară. Cu urechile ciulite, atent la orice mişcare, s-a îndreptat spre un copăcel şi a început să roadă coaja tânără şi mustoasă. Îmi place iepuraşul pentru că e un animal gingaş şi drăgălaş.

104

PISICA MEA Într-o zi obişnuită mă jucam cu Cătălin, prietenul meu din satul bunicii. Când m-am săturat de joacă am plecat la leagănul dintr-o grădină di apropiere. În apropiere de cuşca lui Azorel am văzut pisica mea. Un ghem de blăniţă albă vărgată cu negru. Picioarele scurte păşea alene pe perniţele ei să prindă o rândunică. - Nu-i voie să prinzi rândunele! am răcnit eu din leagăn. Pisica mea părea că înţelege dar să o ajut şi eu că îi e foame. Am mers acasă la bunica, i-am dat de mâncare iar după ce am hrănit-o ea s-a dus în cutiuţa bunicii să doarmă. Sfârrr,…. Sfârrr… şi-a început ea somnul. Eu am înţeles că trebuie să fac linişte ca să doarmă.

105

PĂDUREA - DIMINEAŢA E primăvară. Lumina palidă a dimineţii a învăluit pădurea. Trilurile salbe, cristaline au dat de veste că s-au întors păsările călătoare din îndepărtatele ţări ale soarelui. Animalele pădurii şi-au început viaţa obişnuită. Veveriţa a ieşit din scorbură şi a început să ronţăie ultimele alune ca apoi să facă salturi acrobatice di creangă în creangă. Vulpea a pornit la vânat. Lupul cel slab şi flămând îşi face apariţia, iar vulturul pleşuv se roteşte deasupra covorului de crengi ale copacilor. Un iepuraş ca un ghemotoc de puf se dă tumba pe petele albe ale poienii. Se joacă urecheatul, deşi mâncarea e pe sfârşite! Colţii verzi şi timizi ai ghiocelului au răzbătut ici şi acolo printre frunzele uscate. Dornic de viaţă el vesteşte primăvara. - E primăvară! Păsările îşi meşteresc cuiburile mici şi primitoare. Soarele s-a arătat de după un norişor şi a început să se minuneze.

106

COLEGUL MEU Este colegul meu. Îl cheamă George. L-am cunoscut în prima zi de şcoală în clasa I, era tot nerăbdător ca şi cum să afle cine va fi învăţătoarea noastră. În clasa I am stat în bancă cu el. Este un băiat înalt, cu părul blond, cu o faţă lunguiaţă pe care licăresc doi ochi albaştri ca două picături de rouă. Nu este prea înalt dar are înclinaţii spre pictură. El este jucăuş, hazliu şi curios. Face multe colecţii cu soldăţei, capace, cărţi. Îi place brânza şi îi iubeşte pe toţi membrii familiei lui. Îi plac foarte mult jocurile pe calculator iar jocurile pentru şcoală la facem împreună pentru că stăm aproape unul de altul. Ţin la el foarte mult dar ne şi certăm. Când greşesc întotdeauna îmi dă sfaturi. Multe persoane spun că eu cu George suntem fraţi că semănăm. De fiecare dată când ne certăm, ne şi împăcăm ca să nu-l mâniem pe Dumnezeu. Mama şi tata, doamna învăţătoare sunt fericiţi că am aşa prieten.

107

PLOAIA Suntem în anotimpul de vară. Natura pare liniştită. Deasupra lanurilor de grâu ciocârlia îşi înalţă în văzduh cântecul ei fermecător. Nu adie vântul. Căldura aerului parcă joacă. La orizont s-au adunat câţiva nori cenuşii. Alt pâlc de nori parcă vin dinspre miazăzi. Un tunet se aude în depărtări. Norii au acoperit cerul. Începe să picure. Plouă din ce în ce mai tare. Şiroaiele de apă se scurg în pârâul din apropiere. Apa pârâului se umflă şi este gata să dea jos meterezele podului. Plouă aşa o jumătate de oră. Vieţuitoarele se adună în adăposturi. Vrăbiile pe la streşini îşi scutură penele ude. Un curcubeu se vede la orizont. Ploaia a încetat. Natura pare curată şi liniştită. - Vom avem recoltă de grâu anul acesta! spune vecinul - Da, ploaia asta îi va face bobul mai mare răspunde tata.

108

VISCOLUL Iarna s-a ivit întâi cu o vijelie înfricoşată. A fost nu demult, într-un amurg. Pe la asfinţit s-a iscat o sprânceană de nor negru, de sub care privea un ochi fantastic şi fioros. Dintr-acolo a venit vântoasa povestitoare, vânturând uriaşe valuri de pulberi albe. S-a izbit în păduri, dezrădăcinând brazi şi dezbinând stejari. S-a năpustit în târguri, sate prăvălind împrejmuiri şi descoperind case. Vitele mugeau în staule frământându-se. Ascuns într-un colţ de zid, sub cerul de zgură şi Azorel lătra. După câteva zile, a venit iarna, bogată şi albă aşa cum se cuvine. S-au învăluit flori albe de omăt, s-au jucat pe vânt, s-au troienit uşor şi s-au clădit pretutindeni. Curgeau fulgii ziua şi noaptea umplând văzduhul de mai multă lumină. Apoi a venit şi s-a statornicit frigul aspru… plesnesc lemnele de ger. Oameni umblă pe afară în cojoace, cu mustăţile pline de promoroacă. Văd sănii lunecând repede pe pârtii şi sună clopoţeii. E o iarnă frumoasă…

109

RĂMAS BUN, DOAMNĂ ÎNVĂŢĂTOARE Astăzi este o zi importantă din viaţa noastră. Este ziua când trebuie

să ne luăm rămas bun de la buna noastră, doamnă

învăţătoare. Cei patru ani cât au fost sub îndrumarea doamnei învăţătoare au trecut ca un stol de rândunele care zboară spre îndepărtatele ţări ale soarelui, lăsând în urmă nostalgia clipelor petrecute împreună. Stolul de rândunele îşi iau rămas bun doar pentru un an ca la primăvară să revină aducând cu ele speranţa şi bucuria vieţii. Aşa şi amintirea doamnei învăţătoare va reveni mereu în inimile noastre. Dacă dau timpul înapoi cu patru ani, ne amintim şi acum prima zi de şcoală. Era o zi plină de soare. Poarta şcolii era larg deschisă. Copiii cu bujori în obraji alergau bucuroşi prin curtea şcolii. Învăţătorii s-au apropiat de copii şi le-au urat – Bun venit! Ei s-au bucurat şi au intrat nerăbdători în sălile de clasă. Noi, copiii de clasa I împreună cu părinţii aşteptau cu nerăbdare sosirea doamnei învăţătoare. Deodată a intrat pe uşa clasei o femeie înaltă, cu părul şaten şi cu cerul senin în privire. Era doamna învăţătoare de la clasa I. S-a prezentat. Mă numesc….. Ne-a salutat, ne-a invitat cu blândeţe să luăm loc în bănci elevi şi părinţi. În acea clipă a început viaţa noastră de elev.

110

Pe toată durata celor patru ani multe ne-a învăţat doamna învăţătoare. Ne-a învăţat să scriem literele, apoi să citim. Ne-a învăţat să adunăm şi să scădem, ne-a explicat cum să ne comportăm, apoi în clasele mai mari ne-a învăţat înmulţirea şi împărţirea şi multe ne-a mai învăţat doamna învăţătoare. Să iubim adevărul şi munca, să ascultăm pe părinţi şi mai presus de toate să-l iubim pe Dumnezeu. Să ne iubim patria şi poporul în care ne-am născut, trecutul glorios de luptă, frumuseţile ţării şi să fim mândri că suntem români. Întocmai ca o mamă bună şi iubitoare, ne-a învăţat cum să ne purtăm, cum să vorbim, cum să-i ajutăm pe oameni după puterile noastre. De aceea toată viaţa noi ne vom aduce aminte de dânsa, o vom respecta şi o vom iubi. Portretul ei ne va rămâne cusut cu aur într-un colţ al sufletului nostru. De câte ne va fi dor sau vom avea nevoie de ajutor ne vom refugia în acel colţ tainic al sufletului. Imaginea ei ne va încuraja, ne va da puteri miraculoase. Acum la sfârşitul cursurilor clasei a IV a vă mulţumim doamnă învăţătoare pentru tot ce ne-aţi învăţat, primiţi din partea noastră un buchet de flori care simbolizează dragostea şi recunoştinţa noastră. Şi acum la despărţire “Rămas bun, doamnă învăţătoare!” Claudia. 111

COMPUNERE GRAMATICALĂ Alcătuiţi o compunere în care să folosiţi cât mai multe substantive, adjective şi verbe care fac parte din vocabularul fundamental. Strămoşii noştri Ţara noastră a fost populată din cele mai vechi timpuri de către daci, un popor harnic care făcea parte din neamul tracilor. Ei locuiau în case de bârne aşezate pe temelii joase de piatră. Pentru a se apăra construiau cetăţi puternic fortificate înconjurate de locuri inaccesibile. Poporul dac a fost un popor de sine stătător, nu a emigrat şi nu a jefuit pe nimeni. Ocupaţiile dacilor erau păstoritul şi agricultura, extragerea metalelor preţioase şi negoţul. Atrase de numeroasele bogăţii ale dacilor, multe popoare au încercat să-i jefuiască dar dacii, cu preţul vieţii au apărat ţara şi libertatea lor.

112

CE ESTE COMPUNEREA? Compunerea-i precum o casă, Este a ta şi e frumoasă; Tu ai făcut-o cu gândire Şi-n ea e trudă şi simţire I-ai pus cum şi alţii au făcut O temelie de - nceput Din care a ţâşnit, în salt Zidirea mândră spre înalt. Din cărămizi, pe lung şi lat, Cuprinsul casei s – a - nălţat. Şi-n încheiere tu, pieziş I-ai pus şi tu acoperiş. Dar când mă întreb aşa în mine Cum de ieşiră toate bine, Tu planul îmi arăţi îndată, O schiţă mică desenată, Un gând trimis spre mai departe Ce-a fost - naintea celorlalte. Şi-a fost un gând, şi loc de uşă, Şi de fereastră jucăuşă, Şi de - ncăperi cât e nevoie Să poţi să locuieşti în voie Ai dat pereţii cu culoare Să-ţi placă să adune soare; 113

Şi-ai pus şi mobila. Visata. Dorita casă iat-o gata! E trainică, frumoasă este Te muţi în ea ca – ntr - o poveste.

114

RÂNDURI DE ÎNCEPUT COMPUNEREA - ca orice creaţie, este o sărbătoare. Cuvintele caută şi dansează. Ele sunt fluturi şi flori, miei şi privighetori. Dar mai sunt şi cuvintele, uneori şi ţepi şi pietricele colţuroase, pentru că este nevoie şi de ele. Compunerea e o sărbătoare pentru cine a creat-o şi pentru cine o citeşte. Dacă vrei să-ţi faci singur bucurii, gândeşte şi scrie compuneri tot mai reuşite. Începe munca cu zâmbetul pe buze şi sfârşeşte-o tot la fel. Răbdarea şi sârguinţa sunt cele două zâne ce - şi au castelele albe şi nevăzute care te vor însăţi. Chemă-le şi ele vor veni. Cu ajutorul lor vei scrie cele mai frumoase compuneri. Zilele cu soare, numai calificative bune! Merg orele….. pe roate; La toate sunt dibace, Dar mie, dintre toate, Compunerea îmi place!

115

BIBLIOGRAFIE:

- Vasile Molan, Marcela Peneş – Metodica desfăşurării orelor de compunere în ciclul primar – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989; - Învăţământ primar – Revista dedicată cadrelor didactice, Editura Discipol, 2000; - Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare, Editura Corminis, 2002 (clasa III a); - Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare, Editura Corminis, 1998 (clasa IV a); - Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare, Editura Corminis, 2004 (clasa II a); - Vasile Molan, Letiţia Pârvulescu, Iulia Teodorescu -„Limba noastră-i o comoară”, Editura Petrion, 1991; - Tudora Piţilă, Cleopatra Mihălescu - Limba şi literatura română (manual pentru clasa a II a ), Editura Aramis, 2004; - Victoria Pădureanu, Mariana Nure - Limba şi literatura română (manual pentru clasa a III a ), Editura Aramis, 2004; - Tudora Piţilă, Cleopatra Mihălescu - Limba şi literatura română (manual pentru clasa a IV a ), Editura Aramis, 2006; - Marcela Peneş – Bucuria de a scrie compuneri, Editura Aramis 2005.

116