Gunter, Ernst - Hrana Vie

ERNST GUNTER

HRANA VIE O SPERANŢĂ PENTRU FIECARE Versiunea în limba română DOINA BRINDU si MIRELA MATEI

CARTEA ÎNTÂI

HRANA VIE O speranţă pentru fiecare

INTRODUCERE

„Eu, ca medic, socotesc fundamental ca dietoterapia să fie şi să rămână temelia tuturor eforturilor făcute spre tămăduire." Dr. med. Gerson Lucrarea de faţă este rodul unor îndelungate studii şi cercetări în domeniul terapeuticii. Oare de ce atât de mulţi oameni suferă şi sunt bolnavi în timp ce animalele fie în libertate, fie cele din grădinile zoologice, a căror hrană nu este constituită din alimente nici fierte, nici modificate printr-un anume proces de fabricare, rămân, ca să spunem aşa, cu totul ferite de orice boală ? Autorul, trăind mai mult de un deceniu în America, a preluat şi a prezentat mai cu seamă realizările cercetărilor de pionierat, referitoare Ia o alimentaţie sănătoasă, efectuate în SUA, la care a adăugat propriile-i experienţe, experienţe făcute însă numai pe sine însuşi. Rezultatul a fost atât de uimitor, încât a hotărât că nu se putea să-l ţină numai pentru sine. Desigur, cărţile referitoare la o alimentaţie sănătoasă nu lipsesc. Lucrarea noastră are însă ceva deosebit, deoarece prezintă ceva cu totul nou, şi anume, exact acele cunoştinţe ce au fost, în general, ascunse marelui public. Dorim din tot sufletul să deschidem ochii cititorului asupra adevăratei cauze a majorităţii suferinţelor sale pentru a-i fi astfel într-adevăr ajutor. Ne-am gândit, totodată, şi la situaţia unui om grav bolnav. Ce nu ar face el numai să fie scăpat de suferinţă? Abia acum îşi va da seama cât de înţelept ar fi fost dacă în zilele sale bune, când era încă sănătos, s-ar fi interesat de această nepreţuită "hrană vie". Cele spuse fiind succint prezentate, nu se poate pricepe imediat, totul, de la început, mai cu seama după o primă lectură. De aceea şi cel sănătos şi cel bolnav trebuie sa studieze, să citească de mai multe ori această carte, să se pătrundă „de înţelesurile ei", ca să fie ferit de suferinţele de mai târziu. Unde adevăruri mai importante au fost evidenţiate prin raportarea lor la cauze concrete ERNEST GUNTER

SA ÎNCEPEM CU CÂTEVA MĂRTURII... Pentru început, iată, pe scurt, câteva dovezi de la foşti bolnavi care, pentru însănătoşirea lor, au urmat recomandările terapeutice prezentate în carte, bolnavi pe care autorul nu i-a cunoscut si nici nu i-a văzut vreodată. Originalele scrisorilor pot fi puse la dispoziţia oricărui cititor, adresele persoanelor de mai jos pot fi si ele verificate. - Dna A. O. din K.: „Eram foarte rău bolnavă de nervi, de inimă si de stomac, iar medicii nu mă mai puteau ajuta în nici un fel. După ce am citit cartea dumneavoastră, am început să pun în practică cele scrise în ea, deşi la început aveam puţine speranţe de reuşită. Chiar după o săptămână am început să dorm mai bine si, în prezent, mă simt foarte bine. Sunt mamă a patru copii, si acum sunt din nou în stare să mă ocup de ei." - Dl J. M. din G.: „Am suferit de artroză acută (înţepenirea încheieturilor). Mă aflam la un pas de o operaţie la nivelul articulaţiei coxo-femurale (la încheietura şoldului). Încurajat de afirmaţiile unei persoane ce avusese aceeaşi boală, m-am hotărât pentru dietoterapie. În fiecare lună mă simţeam mai bine şi astăzi sunt sănătos. Acum mă pot din nou încumeta să urc munţii". - Dl H. S. din B.: „Zăceam în secţia de bolnavi incurabili a clinicii universitare, îmi curgea sânge pe gură, din ochi, din nas şi urechi, eram în pericol să mă sufoc, atât de compacte erau nodozităţile limfatice provocate de cele 500 000 de leucocite. Am părăsit spitalul şi, în şase luni, am fost vindecat de această grozavă leucemie, mâncând doar legume şi fructe crude." - Dl G. din D.: „... sufeream tot mai rău de reumatism, acum e ca şi cum n-am fost niciodată bolnav". - Dna H. K. din A.: „În cazul hemoragiei uterine şi a cancerului la piele de care sufeream a fost o experienţă reuşită uti lizarea acestui gen de alimentaţie; acum sunt sănătoasă." - Dna E. F. din B. - „Suferinţa mea s-a ameliorat simţitor" (artrită). - Dl E. W. din Z.: „La 50 de ani m-am îmbolnăvit de cancer intestinal. Diagnosticul medicilor a fost de ulcer intestinal avan-

sat, operaţia trebuia făcută imediat, altfel ar fi, fost prea târziu. În această situaţie am început să studiez cărţi în care erau prezentate tratamente naturiste si astfel m-am hotărât ca, în loc să fac operaţia, mai bine să schimb total alimentaţia. Hemoragia intestinală s-a diminuat treptat şi, după trei luni, a încetat cu totul. Hrana dătătoare de sănătate mi-a priit atât de bine, încât nu am mai vrut să renunţ la ea. De atunci s-au scurs 40 de ani fără ca să mai fiu vreodată bolnav. Astăzi am 91 de ani şi nici una din neplăcerile bătrâneţii, cum ar fi slăbirea vederii sau orice altceva, nu s-au ivit încă." - Dna C. G. din F.: „Simt că am mai multă putere de muncă decât înainte, nu mă mai simt obosită peste zi şi nu m-aş mai întoarce la vechea alimentaţie." - Dna H. M. din A.: „În ceea ce priveşte afecţiunea intestinală, ea este vindecată; nu m-am simţit niciodată atât de bine înainte. Era vorba de un ulcer duodenal". - Dl -M. Z.din G.: „Articulaţia genunchiului scârţâia... nu puteam face genoflexiuni... astăzi fac şapte genoflexiuni fără să se audă scârţâitul. Ar fi interesant să lac o radiografie a piciorului în zona genunchiului şi apoi să comparăm filmele." - Dl H. R.din Z.: „... somnul meu s-a îmbunătăţit simţitor..." –

Şi cu astfel de mărturisiri vă veţi mai întâlni la sfârşitul cărţii. Dorim să oferim stimaţilor noştri cititori posibilitatea de a folosi cura de vindecare si prevenire a bolilor chiar din primele pagini ale cărţii, de aceea vom începe printr-o expunere amănunţită a etapelor ei, însoţită totodată de diferite sugestii şi de peste 100 de reţete „culinare". Reţetele sunt alcătuite pe baza principiului terapeutic aplicat de medicul grec Hipocrate, considerat şi astăzi în cercurile medicale ca unul din cei mai renumiţi medici ai tuturor timpurilor. Dictonul lui era : „Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente."

În consecinţă, el recomanda, atât celor sănătoşi cât şi celor bolnavi, fie pentru prevenire, fie pentru vindecare, o alimentaţie alcătuiă din crudităţi deosebit de judicios alese, care aveau să cureţe organismul, să elimine surplusul de acizi si să-i redea forţă vitală. Secretul acestei metode constă în aceea că o cură de vindecare trebuie să fie ţinută cu stricteţe timp îndelungat; după experienţa noastră de astăzi, şase-opt săptămâni, iar la CANCER şi DIABET, o jumătate de an sau chiar un an întreg. Medicii din zilele noastre vor să obţină cât mai rapid vindecarea, dar metoda lui Hipocrate are avantajul că acţionează sigur şi, totodată, chiar de la începerea curei, boala nu mai evoluează. De aceea, orice medic poate recomanda metoda lui Hipocrate: ea este inofensivă, poate fi folosită fără teamă de urmări nocive şi fără ca să vină în conflict cu indicaţiile medicinei clasice. Alimentele crude hrănesc şi vindecă totodată. Deoarece aceste alimente cu puteri vindecătoare au totodată şi un gust excepţional, sunt tot atât de bune şi pentru cei sănătoşi. Se împuşcă astfel doi iepuri dintr-un foc: pe de o parte, se consumă alimente plăcute la gust şi aromate (este necesar, desigur, un scurt timp de adaptare), iar pe de altă parte ne apără de răceli şi chiar de alte boli grave. Chiar după douătrei săptămâni vom simţi că am scăpat de oboseală şi, spre surpriza noastră , dispar depozitele de grăsimi care nu sunt necesare. Rezistenţa şi puterea cresc, chiar în condiţii de muncă grea, iar setea generată de efort este mult diminuată. Secretul puterii vindecătoare este în viaţa pe care o primim prin consumul de crudităţi. K)

Pentru a se putea începe cura este nevoie de următoarele alimente : Câte 1/2 sau 1 kg seminţe (cu putere de germinare)

de ovăz, grâu, in, mei — dacă este posibil nedecorticat - , seminţe de floarea-soarelui decorticate, hrişcă, diferite soiuri de nuci, seminţe de dovleac, tot felul de mirodenii, drojdie de bere, sare de mare, ulei de floarea-soarelui, de măsline sau de in, toate presate la rece, morcovi şi alte zarzavaturi, rădăcinoase şi verdeţuri cât se poate mai pure biologic *. Pentru măcinarea şi fărâmiţarea combinaţiilor ce alcătuiesc unele feluri de mâncare se foloseşte o râşniţă de cafea de mare turaţie. La cură se cere neapărat usturoi, chiar şi sub formă de capsule (fără miros), din care se ia regulat, înainte de masă, fie un căţel, fie o capsulă (bolnavii vor lua câte două). Reţetă pentru micul dejun zilnic După cum aminteam mai sus, conform învăţăturii lui Hipocrate, zarzavaturile noastre au valoarea unor plante medicinale şi plantele noastre medicinale au valoarea zarzavaturilor. Fie aceste plante le vom cultiva, le vom culege şi le vom usca noi înşine, fie le cumpărăm de la plafar. Din ele preparăm, în fiecare dimineaţă, amestecul respectiv pentru micul nostru dejun. În acest scop plantele trebuie pulverizate (făcute praf) cu ajutorul unor râşniţe de cafea. Plantele necesare sunt: salvie, boabe de ienupăr, frunze de coacăze, frunze de izma pădurii, pătlagină, frunză de cârciumăreasă, peliniţă, anason, cimbru, din care vom pune, în *Cultivate fără adaosuri de îngrăşăminte, erbicide, peslicide, insecticide etc. (n. trad.).

11

amestecul respectiv, câte o parte* din fiecare, şi câte o jumătate parte din: pelin şi coada şoricelului. Ingredientele pentru o persoană: 1-2 linguri de praf de plante, o linguriţă seminţe de in fărâmiţate (a

se folosi râşniţa amintită), o lingură tarate de grâu, o lingură hrişcă sau seminţe de floarea-soarelui (unele adaosuri trebuie fărâmiţate şi puse la muiat de seara ca, de ex., grâul, mai ales pentru cei fără dinţi), apoi un morcov mic (cca 50 g) răzuit foarte mărunt, 1-2 linguri ceapă, 2 linguri ulei de măsline, o lingură de drojdie de bere. Întregul amestec se freacă bine şi se condimentează cu sare de mare. Pulberea de plante medicinale se poate înlocui cu praf de mirodenii.În loc de ceapă se poate folosi o banană pisată. Când se alternează şi cu alte reţete, pulberea de plante se poate lua în lapte crud, apă călduţă cu miere sau într-o altă băutură (vezi reţetele de băuturi). Celor bolnavi le este imperios recomandată înaintea fiecărei mese, iar cei sănătoşi sunt sfătuiţi s-o folosească. Preparatul este înadins uscat pentru ca să poată fi bine mestecat şi insalivat (după aceea se bea ceva). Cine are prea puţin timp dimineaţa pentru a o mesteca bine, ia o parte din pulbere într-un vas şi o consumă într-o pauză de lucru sau la masa de prânz. Reţetă pentru micul dejun (variantă)

2 linguri de brânză de vaci slabă si l lingură de ulei — foarte bine omogenizate; 1 banană răscoaptă, zdrobită; 2 linguri de grâu proaspăt măcinat; *Cantitate arbitrară, ce variază în funcţie de cât de multă pulbere vrem să preparăm : o lingură, două etc. (n. trad.).

12

l kg de seminţe de in măcinate — puţin suc de portocale sau lămâie. Apoi un fruct sau câteva boabe de strugure sau zmeură şi 1-2 linguri de nuci mărunţite.

Masa de prânz Aperitiv: un amestec bogat de diferite soiuri de salate, cu adaosuri de miez de nucă, banane etc. Mâncarea principală: 1-3 linguri uruială de ovăz si mei înmuiate în apă, amestecate cu hrean ras, ceapă, mirodenii, drojdie de bere, sare de mare, muştar, ulei de in sau de măsline, ori de floarea-soarelui, presate la rece. Se garniseşte cu sâmburi graşi (alune, nuci), peperoni etc. Desert: lapte crud, pepene sau roşii. Uruiala poate fi amestecată şi cu mere rase, stafide şi smântână, eliminând ingredientele picante. O altă masă de prânz foarte sănătoasă, indicată îndeosebi pentru cei fără dinţi, este preparată din zarzavaturi tocate cu mixerul (descrisă în reţete). Amestecul de legume se îngroaşă cu tărâţe şi germeni de grâu. În caz de balonare se va mânca mai puţin (vezi cap. Vindecarea constipaţiei). Masa de seară, zilnică Pentru o persoană, fulgi de cartofi: un cartof crud, cu coajă, răzuit mărunt. Se amestecă îndată cu o banană coaptă foarte bine, pisată dinainte. Se adaugă 1-2 mere rase, o lingură ulei, o lingură tărâţe, o lingură miez de nucă (alune), o linguriţă lămâie, puţină uruială de mei. Amestecul se garniseşte cu felii de banane. 13 Desert: „prăjituri" fără cuptor, după reţetele noastre speciale sau lapte nefiert (vezi şi reţeta „fulgi uscaţi"). Alimentaţia dumneavoastră, cea obişnuită de zi cu

zi, pune în libertate, prin descompunerea produselor alimentare în organism, cam până la 80% substanţe acide, în loc de 20%, procent care ar fi adecvat posibilităţilor de neutralizare prin metabolism, astfel că acest surplus devine cauza principală a tuturor bolilor. Apare o hiperaciditate constantă, nocivă pentru corpul uman. Singura hrană aproape total lipsită de acizi ce poate, în consecinţă, neutraliza şi favoriza eliminarea acizilor depozitaţi si a reziduurilor din artere, din auricule şi creier, este reprezentată de zarzavaturile crude (nefierte) (amănunte în cap. Aciditatea). Bolnavii în stare foarte gravă trebuie să fie trataţi şi hrăniţi cu deosebită grijă: referitor la aceasta găsiţi, la sfârşitul cărţii, instrucţiuni speciale. Bolnavii cu afecţiuni gastro-intestinale încep direct tratamentul printr-o cură de sucuri de zarzavaturi proaspete presate, în nici un caz conservate, obţinute din două părţi varză şi o parte cartofi; se bea, din jumătate în jumătate de oră, câte o jumătate de pahar. Eventual se pot face clisme. Medicul american Dr. Gerson, care a vindecat deja (se poate dovedi) sute de bolnavi de cancer, nu dădea nimic altceva celor grav bolnavi decât 10 pahare de suc de morcovi, pe zi.

HRANA VIE — O SPERANŢA PENTRU VINDECAREA CANCERULUI Bolile de care suferă omul, urmare a civilizaţiei, iau naştere mai ales prin intermediul alimentaţiei şi pot fi vindecate tot numai pe calea unei alimentaţii corecte. Dr. I.P. Rusch

În ultimii ani s-au obţinut mari succese terapeutice folosindu-se o alimentaţie bazată pe produse neprelucrate termic; lipsa toxinelor a rezolvat cazuri de cancer, boli de inimă, artrită, calculi biliari, diabet, afecţiuni gastrice şi intestinale, boli de piele, cazuri de tuberculoză, prostată, scleroză multiplă si alte boli. Global, rezultatele certifică atât posibilităţile de prevenire a apariţiei bolilor la oamenii sănătoşi, cât si conturarea unor speranţe pentru acei bolnavi ce au fost „abandonaţi" de medici. Voi prezenta mai jos cazul unui bolnav de cancer (din America) operat, fără nădejde, care mi-a făcut o deosebită impresie în timpul şederii mele de câţiva ani acolo. Dl R. F. Cheatham, în vârstă de 40 de ani, suferea de un cancer al pielii. Fusese de mai multe ori operat pe partea anterioară a trunchiului, aşa încât cicatricea ajunsese de aproape 50 cm lungime. Deoarece, în final, medicii nu s-au mai interesat de el, şi ajunsese să zacă aşteptându-şi moartea, a părăsit salonul de muribunzi, în care mai erau încă 15 canceroşi incurabili — după cum am auzit mai târziu, nici unul din ei nu a mai rămas în viaţă cu tot tratamentul aplicat. Absolut întâmplător i-a căzut în mână o carte despre post şi vindecare prin regim alimentar. După cum ne-a re15

latat el, a citit ulterior mai multe asemenea lucrări. După un regim de repaos alimentar alternat cu cure de sucuri proaspete şi crudităţi, s-a vindecat. Astăzi conduce în Florida un mare sanatoriu, în care tratamentul este bazat pe regim alimentar şi post. (Mărturia sa poate fi obţinută dacă i se scrie, în limba engleză, pe adresa: R.J. Cheatham Changri, La Health Resort Springs 33923, Florida, USA.) O altă vindecare a unui caz de cancer, care poate convinge pe orice cititor sincer interesat de acţiunea tămăduitoare a crudităţilor, este prezentată de mărturia unui medic danez, Dna Dr. Cristine Nolfi, în cartea sa, Experienţa mea în alimentaţia cu crudităţi. Acest medic suferea de un cancer mamar, iar tumora ajunsese deja de mărimea unui ou de găină. Deoarece, ca medic, era convinsă că razele şi operaţiile erau doar o soluţie de compromis, având ca efect cel mult o amânare a evoluţiei bolii, „surogate de tratament", a ales alimentaţia de crudităţi pentru a se vindeca. Ea scrie următoarele: „A trebuit să dovedesc cu riscul propriei mele vieţi ce poate realiza o hrană alcătuită din crudităţi în proporţie de 100%. În primele două luni nodului de la piept nu s-a micşorat, după aceea au apărut însă primele semne de ameliorare. Nodulul s-a micşorat, mi-am recăpătat puterile, refacerea mea era vădită si mă simţeam atât de bine cum de mulţi ani nu mai fusesem." După însănătoşirea ei deplină, fosta bolnavă a adăugat la regimul său naturist 40% fierturi. Spre marea ei uimire, nodulul a reapărut. De data aceasta a început un regim strict de crudităţi şi tumora a dispărut pentru a doua oară. Mulţumită acestei experienţe a ajuns la convingerea că crudităţile ar putea tot aşa de bine să vindece orice altă boală. Şi-a deschis un sanatoriu na-

16 turist (cu hrană de crudităţi), în care toţi pacienţii erau trataţi cu alimente 100% crude. Nu se mai foloseau deloc medicamente. Datorită marilor ei succese a devenit cunoscută în toată Europa. Dăm mai jos câteva citate din lucrările ei: "...astfel vedem că prin alimentele noastre pe care le-am consumat fierte, sângele nostru este puternic otrăvit."

„... În cazul în care se urmăreşte scăderea în greutate (pentru obezi) utilizarea unei alimentaţii formată integral din crudităţi elimină obişnuita senzaţie de foame..." „În timpul acestui regim se pot efectua munci fizice grele? Desigur! Mai mult decât în cadrul oricând alt tip de regim. În general, în timpul unei alimentaţii curat naturale (crude) te simţi mai bine ca niciodată." „ În timp ce hrana moartă (fiartă) impurifică sângele şi totodată otrăveşte şi slăbeşte organismul, prin crudităţi, deci prin hrană vie, aceste otrăvuri sunt dizolvate si eliminate." „Nu se poate vorbi de un compromis atunci când este vorba de viaţă şi sănătate. Trebuie să urmăm, deci, singurul drum corect, si anume, o alimentaţie formată cu desăvârşire din crudităţi." Atât de la Dr. Nolfi. Din aceste exemple trebuie să înţelegem că o hrană, în care alimentele sunt chiar şi numai mai puţin fierte, aşa cum este cazul în regimul vegetarian (fără carne), poate împiedica vindecarea. Rezultă, deci, că în alimentaţia crudă trebuie să existe o taină a sănătăţii, pe care vrem să o descoperim în cele ce urmează. Am putea prezenta încă multe alte cazuri de vin-

decări extraordinare prin folosirea doar de crudităţi, aşa că ar trebui să ne întrebăm de ce această cale ieftină şi simplă, această metodă de vindecare şi profilaxie este 17 trecută sub tăcere de opinia publică şi de ce oamenii sunt în aşa hal înşelaţi, păcăliţi în această privinţă ? Când, acum 50 de ani, s-a descoperit ponderea vitaminelor în viaţa noastră, ştiinţa a făcut mare tamtam asupra importanţei lor. Au fost cunoscute astfel ce boli pot surveni ca urmare a distrugerii vitaminelor în alimentele fierte şi rafinate (făină albă etc.). De ce o asemenea propagandă? Pentru că era posibil ca vitaminele să fie preparate industrial şi să se poată face astfel afaceri! În anul 1940, cercetătorul american Edward Howell a făcut, în acelaşi domeniu, o şi mai mare descoperire: cercetând substanţele vitale propriu-zise şi anume, ENZIMELE, a dovedit că ele sunt purtătorii vieţii din orice organism viu, fiind deci şi materia vie din alimentele noastre (asta atâta timp cât nu sunt distruse prin fierbere) (Journal of the American Association for Medical Physical Research din 15 aprilie 1940). Este uimitor cum de ştiinţa nu a preţuit corespunzător această descoperire extraordinară şi cum de nu s-a făcut nici un fel de „publicitate" în favoarea enzimelor, cum făcuse, la vremea lor, pentru vitamine. De ce? Este limpede : enzimele sunt purtătorii de viaţă ce sunt găsiţi numai în hrana nefiartă l Ele nu pot fi fabricate şi, ca urmare, nu pot constitui o „afacere". Dacă bolnavii, prin alimentaţia cu crudităţi, pot fi vindecaţi fără să mai dea bani pe medicamente, consultaţii ş.a. (de mâncat, omul oricum trebuie să mănânce), cine ar fi in-

teresat să popularizeze o atare realitate? În otice caz, nu ar face-o industria chimică, farmaceutică sau alimentară! Şi medicii? Cei mai mulţi din ei nu ştiu nimic despre imensa valoare de vindecare a crudităţilor. În ciuda tuturor cunoştinţelor si experienţelor ştiinţifice, marea 18 masă a populaţiei a fost lăsată, până acum, într-o totală ignoranţă. Ceea ce s-a dovedit neinteresant pentru ştiinţă şi industrie, este însă foarte important pentru noi, care vrem să fim şi să rămânem sănătoşi. Atât succesele în tratarea bolilor incurabile, cât şi cele obţinute în tratarea altor boli, dar care nu au fost realizate prin metode chimice, sunt trecute sub tăcere. Cărţi ca Rapoarte referitoare la 50 de cazuri de cancer vindecate, de Dr. Gerson (a cărui metodă este bazată pe alimentaţia cu crudităţi), par nici măcar să nu fie băgate în seamă de aşa-numita „cercetare a cancerului", căreia i-au fost alocate sute de milioane de dolari. Marii medici naturişti, adevăraţi pionieri în slujba sănătăţii, care au avut realizări esenţiale pentru omenire, au fost urmăriţi, hărţuiţi şi combătuţi fără milă de marea majoritate a medicilor şi a celor din industria chimică, la fel cum s-a procedat şi cu pionierii agriculturii ecologice (neotrăvite). Tot ceea ce este în legătură cu alimentaţia bazată doar pe crudităţi este luat în derâdere de mulţi oameni de ştiinţă şi medici şi chiar înfierat. Şi atunci, nu este de mirare că mulţi din ei cad victime aceloraşi boli de nutriţie, cum ar fi infarctul miocardic, cancerul şi altele, fiind seceraţi de aceleaşi maladii ca şi pacienţii lor, fie că este vorba de înalţi legiuitori — care ar fi primii îndreptăţiţi să ia măsuri pentru o reformă alimentară —, fie de cel din urmă cetăţean. Lăcomia de bani şi dividende sporite are adesea o mai mare pondere decât interesul pentru sănătatea oamenilor, a individului şi chiar a lor proprie.

Aproape toţi, de la cel mai mare la cel mai mic, sunt condamnaţi să se zbată într-o suferinţă continuă. S-a creat convingerea că bolile sunt un dat al sorţii, în reas-ar putea preveni multe maladii şi neajunsuri. Se 19

remarcă însă cu uşurinţă că nu toate suferinţele sunt provocate de o alimentaţie necorespunzătoare, deoarece legile fireşti ale naturii pot fi încălcate şi în alt fel. Dar chiar în aceste cazuri unde este vorba, se pare, de cauze psihice, lipsa de crudităţi are şi ea partea ei de vină, ce favorizează apariţia unei anume boli. Din păcate, sub acoperirea conceptului de „medicină naturistă", se strecoară de multe ori şi înşelătoria. În această privinţă dau dreptate medicilor atunci când atrag atenţia asupra practicilor oculte — „Biblia" acestor „metode de mântuire" propovăduind constrângeri şi renunţări deosebit de dure —, acestea fiind, în fond, influenţări spirituale ce pot avea urmări negative pentru psihic. Astfel se face că unele persoane insuficient informate au ajuns, urmând atare practici, în ospicii sau au recurs la sinucidere. Cine doreşte lămuriri în această privinţă se poate documenta din lucrările lui Hans Schwendimann. Să ne întoarcem la enzime. Ce sunt ele, de fapt, şi în ce constau funcţiile lor ? Este vorba de nişte fermenţi specifici; ei conţin scânteia vieţii şi întreţin viaţa vegetativă (de relaţie) în celulele plantelor şi animalelor. Există nenumărate tipuri de enzime; nu numai că ele sunt caracteristice oricărei specii de plante şi animale ci imprimă, totodată, oricărei fiinţe, particularitatea ei specifică, clădesc organele acesteia şi le menţin într-o permanentă activitate. Nu există nici o diviziune celulară, nici o creştere sau perpetuare fără prezenţa enzimelor. Acestea sunt administratorii şi

executorii pe care natura i-a pus în orice creaţie vie. Ele dirijează procesele chimice în fiecare organ al omului, al animalelor şi plantelor, ca şi cum ar putea gândi. Pentru ca să înţeleagă prezentarea ce urmează asupra formării cancerului, este necesar ca cititorul să 20 cunoască mai bine deosebita importanţă a funcţiilor enzimelor. Ceea ce ele realizează în interiorul organismului nostru constituie cea mai mare minune a lumii vii. În corpul uman există două tipuri de enzime. Dintr-o categorie fac parte aşa-numiţii fermenţi (enzime endogene). Ei sunt secretaţi de glandele digestive şi reglementează digestia. Celelalte, enzimele propriu-zise, exogene, sunt cele care ne interesează. Acestea produc în organism acţiunile sus-amintite şi, îndeosebi, realizează metabolismul celular. De aici ne putem da seama de enorma însemnătate a enzimelor pentru sănătatea noastră. Sunt infinit mai importante decât vitaminele, care exercită mai curând funcţia de substanţe ajutătoare ale enzimelor şi de „curieri" ai acestora. Spre deosebire de fermenţii digestivi, pe care organismul şi-i poate fabrica singur, corpul nostru nu poate produce enzimele eterogene. După cum arată şi prefixul „EX", ele trebuie procurate din afară, printr-o anume alimentaţie, ca şi vitaminele. Toate puterile şi frumuseţile pe care enzimele le-au depus într-o plantă tânără, gata să încolţească, într-o legumă sau într-un fruct, ne sunt acum oferite nouă — ele fiind constituenţi indisolubili ai componentelor alimentaţiei de crudităţi — şi vor intra într-un alt ciclu de activităţi, cel parcurs de celulele propriului nostru corp. Această rânduială înţeleaptă constituie o lege a naturii. Pătrunderea enzimelor în celulele noastre şi mai apoi legătura ce se formează între ele poale fi comparată cu o exogamie —

intrarea într-o familie prin căsătorie. Ele ajung apoi stăpâne în „casă" şi asigură existenţa şi înmulţirea celulelor. Aceşti operatori vii, am putea spune spiriduşi inteligenţi, acţionează ca nişte adevăraţi mecanici, controlând toate funcţiile corpului. În glande, de exemplu, conduc cu îndemânare producerea de hormoni, 21 în ficat funcţionează ca nişte chimişti inteligenţi, în rinichi şi glandele pielii, enzimele se îngrijesc ca sângele să fie purificat de toxine. Iar exemple de aceeaşi natură pot fi găsite la infinit. Cu cât alimentaţia noastră conţine mai multe enzime „proaspete", cu atât mai multe sunt izvoarele de viaţă ce se revarsă în corp şi din care se pot forma tot mai multe celule tinere. Ceea ce înseamnă un surplus de energie şi mai multă rezistenţă, o creştere a imunităţii împotriva bolilor. Înseamnă frumuseţe, o mai bună funcţionare a glandelor şi, ca urmare, o mai bună reglare a greutăţii corporale, curăţirea sângelui şi a ţesuturilor de tot felul de substanţe reziduale etc. Şi totul contribuie la vindecarea artritei (una din bolile ce produc cele mai mari depozitări de săruri), calculilor biliari, arterosclerozei, bolilor de inimă, a cancerului şi a o serie întreagă de alte afecţiuni. Dacă enzimele pot să vindece şi să cureţe (să elimine toxinele), cu atât mai uşor pot să ne ferească de toate aceste suferinţe, mai ales la o vârstă mai înaintată care, de regulă, este însoţită de tot felul de neputinţe, mai mari sau mai mici. Cu cât omul este mai tânăr, cu atât organismul este mai bogat în enzime. Prin îmbătrânire numărul lor scade şi, o dată cu ele scade şi puterea de viaţă. De aici rezultă că îndeosebi persoanele mai în vârstă au nevoie de o alimentaţie bogată în enzime. Numai aşa

vor fi ferite de oboseala şi neplăcerile bătrâneţii. Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: germenii de grâu — partea germinativă a bobului, laptele crud, gălbenuşul de ou, zaravatul fraged, embrionii de seminţe — obţinuţi prin încolţire şi, mai ales, sucurile de zarzavat. Laptele matern din primele zile conţine de cinci ori mai multe enzime decât laptele de mai târziu, 22 o orânduială înţeleaptă, nou-născutul având nevoie de o cantitate suplimentară de forţă şi energie faţă de pruncul ce va deveni. Alimentaţia vie (crudităţile) constituie şi cel mai bun tratament de înfrumuseţare. Se accelerează reînnoirea celulelor, pielea redevine elastică, iar formarea ridurilor se opreşte. Apoi se reglementează activitatea glandulară înlăturându-se pericolul obezităţii sau slăbiciunii. Cele mai mici şi superficiale vase de sânge ale corpului sunt curăţate de depozite fiind mai bine irigate. De aici, înfăţişarea proaspătă, tinerească. În acelaşi fel crudităţile vindecă hipertensiunea, anghina pectorală şi împiedică infarctul miocardic. Cel care foloseşte regimul natural de crudităţi trăieşte o întinerire treptată, ce poate fi echivalată cu o micşorare a vârstei biologice cu până la 20 de ani de viaţă, chiar şi în ceea ce priveşte activitatea sexuală. În descrierea noastră am prezentat funcţia enzimelor ca pe o adevărată minune, ca o taină în faţa căreia omul trebuie să-şi recunoască neputinţa. Am mai arătat că aprovizionarea celulelor corpului cu enzime exogene, din alimente, constituie o lege a naturii. Aşa că lăsăm pe seama cititorului să decidă dacă distrugerea acestor enzime prin fierbere, pasteurizare sau prin alte procedee întâlnite în industria alimentară nu reprezintă o ignorare a legilor naturii, nerespectarea lor. Pierderea cea mai importantă, ca urmare a lipsei en-

zimelor din hrană, o constituie deprecierea sărurilor minerale, printre care fosforul, calciul, potasiul, fierul şi altele; astfel, pe de o parte, este favorizată apariţia oricăror maladii, iar pe de altă parte, se instalează tot felul de boli perfide, ascunse. Chimiştii susţin că prin fierbere nu se distrug sărurile nutritive. Ei au dreptate, dar ceea ce se pierde sunt enzimele legate organic de 23

săruri. Fără enzimele corespunzătoare, sărurile nu pot fi transformate şi asimilate astfel încât să fie utile, ele rămânând în cea mai mare parte fără valoare, depozitându-se ca reziduuri. Sămrile minerale organice, nutritive, se transformă în săruri minerale anorganice. Este un adevăr confirmat şi de următorul fapt: La grădina zoologică din Schaffhausen s-au găsit, la craniile de câini şi pisici, foarte mulţi dinţi cariaţi, în timp ce la craniile animalelor sălbatice, ca: vulpea, bursucul jderul nu s-au constatat astfel de probleme deoarece ele nu au fost hrănite cu mâncare gătită. Alimentaţia naturală nu generează deci carii dentare şi, în consecinţă, nici multe alte boli distrofice ca: artroza, sciatica, durerile în articulaţiile şoldurilor şi ale coloanei vertebrale. Oasele cedează pentru că sunt demineralizate, rezultând compresiunea nervilor. Cele mai multe fracturi de oase sunt de asemenea, urmări ale acestei deficienţe. La ameliorarea demineralizării contribuie întinâi laptele nefiert, bogat în calciu şi crudităţile. Expresia „ţinută defectuoasă" este greşit folosită, fiind vorba de o alimentaţie defectuoasă. După cum scria un cotidian elveţian, o optime din copiii înscrişi la o şcoală dintr-uri oraş din Elveţia aveau deviaţii ale coloanei vertebrale. Deficienţa structurii osoase se instalează de cele mai multe ori încă din perioada fragedei copilării (vezi subcap. Alimentaţia sugarilor).

Cele câteva exemple de afecţiuni datorate unei alimentaţii deficitare, nesănătoase sunt numai o mică parte din bolile consecutive demineralizării. Oricare ar fi situaţia, dacă nu este cunoscută şi îndepărtată cauza ce a generat această insuficienţă, medicaţia şi hidroterapia (băile) nu prea sunt de mare ajutor. Paralel cu lipsa de săruri minerale, evoluează şi intoxicarea sângelui şi a organelor cu reziduuri, ceea ce generează, ca urmare, o altă serie de boli. Alimentele fierte produc, prin metabolizare, o mare cantitate de deşeuri şi acizi care ajung în sânge, urmând ca apoi să fie eliminate. Întrucât organele de excreţie nu sunt capabile să facă faţă unui debit atât de mare de substanţe reziduale, ele se depun în mare parte în corp, pricinuind multiple suferinţe. Unii acizi, care se acumulează în încheieturi şi în muşchi se cristalizează, consecinţa fiind apariţia reumatismului şi artritei. Alte substanţe nefolositoare se depun în alte regiuni şi dau naştere la ateroscleroză, hipertensiune arterială, boli de inimă, calculi biliari, boli de piele şi nenumărate alte afecţiuni. Cauza principală nu este frigul, umezeala sau curentul, care provoacă senzaţia de oboseală şi greutate în mişcări, ci lipsa de enzime ca urmare a unei alimentaţii deficitare. Pare de necrezut, dar eu susţin că şi cauza tuturor bolilor infecţioase este aceeaşi: „sedimentele inutile" formate din cauza unei alimentaţii greşite. Se aruncă vina pe un germen, pe un agent patogen, sau pe un aşa-numit virus. Cauza este în realitate tot sedimentarea,fără de care virusul nu poate face nici un „pas" în organism. Un corp curăţat de tot ceea ce nu-i este folositor, prin intermediul crudităţilor, nu se îmbolnăveşte. Deci merită de mii de ori măcar să încercăm schimbarea regimului. Gripa constituie „o soluţie de nevoie" la care face apel natura pentru a curăţi din când

în când corpul, pentru că boala prin însăşi natura ei obligă la nemâncare; este de-a dreptul absurd să încerci, într-o atare situaţie, să înfrângi temperatura pe cale artificială. Vrei să-ţi fereşti copilul de boală, să nu aibă nevoie de vaccinuri foarte primejdioase şi dăunătoare, atunci caută să cunoşti hrana naturală! Copiilor le plac mult crudităţile. Dragostea părinţilor s-ar manifesta 25

mai bine dacă ei înşişi ar fi un exemplu bun, schimbându-şi propriul lor regim de alimentaţie. „Papagalul vecinului nostru nu are voie să mănânce alune prăjite pentru că se îmbolnăveşte", mi-a spus cineva. De ce să-i lăsăm pe copiii noştri, de care trebuie să avem infinit mai multă grijă, să-i iubim mai mult, să mănânce alune prăjite? Animalelor din grădina zoologică le este interzis să mănânce alimente gătite pentru că se îmbolnăvesc. De ce nu li se spune acelaşi lucru şi oamenilor care se îmbolnăvesc? De ce nu li se spune că milioanele donate pentru lupta împotriva cancerului ar fi putut fi mai bine folosite dacă lumea ar fi lămurită în ceea ce priveşte alimentaţia? Desigur, ni se răspunde, dar o atare recunoaştere ar constitui o catastrofă, deoarece marile concerne din industria chimică, toate fabricile de preparate alimentare şi chiar multe spitale ar trebui să-şi închidă porţile. Bolnavii constituie o necesitate vitală pentru cei sănătoşi dar, din păcate, în curând nu vor mai fi oameni sănătoşi. Faptul că astăzi cei mai mulţi medici sunt de-a dreptul „dependenţi" de „chimicale" ne îndeamnă să credem că pregătirea lor profesională este indirect impusă de industria chimică. Este scandalos că până astăzi, în Elveţia, instituirea unei catedre naturiste a fost respinsă şi împiedicată permanent de o anumită clasă socială. Conducerea, reprezentanţii poporului sunt aparent fără putere în această privinţă. Şi ce-ar mai putea spune un popor,

şi-aşa încercat de atât de grele suferinţe ? Mulţi oameni sunt atât de „plini de sedimente" încât deseori bolile ce le ameninţă direct viaţa, sau un infarct miocardic le pun capăt vieţii în floarea tinereţii. Nu rareori este vorba de oameni ce nu au fost niciodată bolnavi. Sănătatea lor aparentă a făcut ca situaţia lor să fie cu mult mai gravă, pentru că. de-a lungul anilor, 26

sedimentele s-au tot depozitat, ceea ce până la urmă a dus la deteriorarea totală a organismului. Nu e rnai puţin adevărat că şi lipsa sărurilor minerale — prin fierberea alimentelor — are o parte de vină, alături de formarea sedimentelor nocive, în apariţia altor boli. De cele mai multe ori medicamentele, razele, injecţiile de-a dreptul otrăvitoare, alte tratamente şi chiar şi transplanturile de inimă, sunt de prea puţin folos, dacă nu vrem să recunoaştem adevărata cauză a bolii. O inimă străină transplantată într-un corp bolnav, plin de sedimente, va ceda în curând. În orice boală, întreg corpul suferă. Iată deci de ce este o mare greşeală să tratăm numai simptomele; ele pot fi comparate cu nişte supape; când una din ele va fi închisă se vor deschide, automat, altele, pentru că „murdăria" trebuie cât de cât eliminată. Se poate însă obiecta: cum se face că oamenii care mănâncă totul fiert reuşesc să supravieţuiască? Asta depinde, după cum vom vedea, de puterea de adaptare a organelor. De fapt, biologii au descoperit că pentru metabolizarea anumitor alimente sunt necesare enzime ce sunt legate organic de alimentul respectiv. Dar dacă enzimele respective lipsesc, corpul ştie să se ajute singur, preluând o parte din fermenţii digestivi, mai ales cei produşi de pancreas. Din păcate, ei nu pot înlocui decât în mică măsură procesul natural. Există indivizi cu o ereditate deosebit de viguroasă : dacă vor mânca moderat şi vor da dovadă de cumpătare în toate pot ajunge la vârste înaintate şi cu o alimentaţie obişnuită. Dar rareori un atare individ

este ferit de boli şi de infirmităţile bătrâneţii. Există o deosebire esenţială între expresiile „slăbiciunea bătrâneţii" şi „infirmităţile vârstei". Expresia „infirmităţi ale bătrâneţii" este, de fapt, greşită deoarece cauza infirmităţii nu este bătrâneţea, ci boala. FORMAREA CANCERULUI

Există o corelaţie izbitoare între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Absenţa crudităţilor deci şi a enzimelor influenţează negativ diviziunea celulelor, care începe să scape de sub control. Iau naştere astfel aşa-numitele celule „greşite'', a căror înmulţire şi creştere haotică generează excrescenţe care se constituie în ulcere, cancere, tumori, mioame etc. Formarea cancerului este favorizată de acţiunea unor chimicale şi otrăvuri, de exemplu pesticidele, insecticidele, îngrăşămintele chimice, conservanţii toxici, medicamentele chimice, clorul şi fluorul din apa de băut, nicotină şi sarea de bucătărie şi multe altele. Dacă aceste otrăvuri au puterea să conserve şi să omoare microbii, ele sunt capabile să distrugă şi enzimele, sau cel puţin să le diminueze proprietăţile, în caz că au pătruns în celule. Dacă numai prin lipsa enzimelor se pot naşte celule anormale, cu atât mai mult ele se pot forma dacă se infiltrează şi toxinele. În atare situaţii nu este de mirare că enzimele pot pierde total controlul asupra unora din celulele corpului, mai ales în ceea ce priveşte mecanismul de diviziune, iar celulele anormale încep să se înmulţească vertiginos dând naştere la tumori canceroase. Există diferite tipuri de cancere. Fiecare tip se prezintă sub forma unei excrescenţe generate într-o anume situaţie favorizantă, fără să fie vorba de existenţa unui virus cancerigen transmisibil. În celula în care creşte procentul de deşeuri, pentru că lipsesc enzimele vii care acţionează şi curăţă, sau unde puţinele enzime sunt ani-

hilate şi distruse de toxine, acolo poate apărea boala şi există supoziţia că se poate forma celula canceroasă. Suntem convinşi de faptul că boala canceroasă nu este produsă de un virus special, de aceea putem fi siguri 28 că nu este molipsitoare, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor virozelor. Un antidot ar otrăvi şi mai mult corpul bolnav de cancer, de aceea nu s-a găsit şi nici nu se va găsi vreunul! După experienţa noastră, există un singur mijloc, enzimele, care nu pot fi produse într-o fabrică, chimic, ci numai pe cale biologică. Există şi dovezi în favoarea veridicităţii afirmaţiilor noastre şi anume, populaţiile primitive, în care aproape că nu se cunoşteau cancerul şi alte boli de nutriţie. Aşa era cazul tribului Hunza, o comunitate care trăieşte într-o vale foarte izolată a munţilor Himalaia. Acolo nu se ştie nimic despre fabrici şi produse alimentare, îngrăşăminte artificiale şi chimicale. Laptele, ca şi majoritatea alimentelor, erau consumate în stare crudă. Din păcate, în acea vale liniştită s-a construit o şosea. Aşa a început civilizaţia! Zahărul rafinat, sarea de bucătărie şi altele asemănătoare şi-au făcut intrarea în viaţa oamenilor şi au început să le submineze sănătatea. Autorul ar mai îndrăzni să afirme că apariţia copiilor anormali ca, de exemplu, a celor născuţi cu sindrom Down (mongolism), are aceeaşi cauză ca şi ivirea cancerului, anume, lipsa de hrană crudă: se formează celule germinative imature sau anormale. Pe de altă parte, trebuie să dăm speranţe femeilor sănătoase din punct de vedere organic dar rămase sterile, că pot avea totuşi copii dacă se vor hrăni doar cu alimente crude. Iar viitoarele mame care se hrănesc cu crudităţi vor avea naşteri uşoare. Naşterile timpurii, imature,

putem spune că sunt excluse. Creşterea numărului cazurilor de cancer a ţinut pasul în mod uluitor cu creşterea folosirii substanţelor chimice în agricultură şi în industria alimentară. Este de dorit sa se introducă si să se stimuleze practicarea unei agri29 culturi biologice, neotrăvită (cu îngrăşăminte biologice). Deoarece la fiecare patru decese, unul se datoreşte cancerului, iar banii pentru cercetările oncologice sunt dăruiţi de populaţie, este de datoria cercetătorilor (care, după cât se pare, sunt toţi orientaţi spre chimie) să recunoască, în sfârşit, meritele enzimelor şi existenţa nenumăratelor vindecări de cancer prin crudităţi şi să publice, în sfârşit, rezultatele obţinute în acest domeniu. Nenumăratele cazuri de vindecare a cancerului prin alimentaţie crudă, din întreaga lume, reprezintă o realitate şi nu mai trebuie trecute sub tăcere. Din toate cărţile deja apărute despre vindecările de cancer prin regim alimentar, aş vrea să atrag atenţia celor care se îndoiesc asupra lucrării, deja amintită, a doctorului Gerson : Rapoarte asupra a 50 de cazuri de vindecări de cancer. Şi acest medic vindecă, în special cancerul, cu regim de crudităţi. Atâta timp cât cauza cancerului nu este recunoscută şi îndepărtată, nu folosesc nici operaţiile, nici iradierile (dimpotrivă, un ţesut iradiat este mai greu de vindecat chiar prin alimentaţia cu crudităţi). Împotriva unor astfel de tratamente de mântuială oamenii trebuie avertizaţi. Bolnavii de cancer iradiaţi constituie un exemplu de tratamente de mântuială. Doctoriţa Nolfi a ştiut precis de ce nu s-a lăsat iradiată sau operată. Şi ea îşi argumentează riguros atitudinea. De aceea este de datoria conducătorilor noştri să experimenteze şi aplicarea metodelor biologice în agricultură. Revista

Sănătatea poporului (Elveţia) din aprilie 1971 *scria : „Federaţia elveţiană ar trebui să folosească măcar o parte din milioanele pe care le are şi le cheltuieşte în cercetarea agricolă (metode toxice), pentru experimentarea biologică". Eu cred că şi populaţia ar fi de acord cu această propunere. Suma de şase milioane strânse constituie prin ea însăşi un semnal privind dorinţa poporului de-a scăpa de teama cancerului şi de pericolul pe care îl constituie. După câte aud, alimentele biologice, anticancerigene, sunt imediat vândute când ajung pe piaţă. În toamna anului 1968, în spitalul cantonului Aargau au fost consultate mai multe mame.S-a putut face constatarea că laptele lor conţinea, în medie, de 15 ori mai multe insecticide decât nivelul admis pe plan internaţional la laptele de vacă pentru adulţi. Ziarul Reformă şi dietă din iunie 1975 scria: „Într-o atare situaţie este de neînţeles că forurile sanitare nu fac totul pentru a stimula o agricultură fără otrăvuri. Din păcate - se întâmplă chiar contrariul. După «afacerea brânzeturilor», reprezentanţa elveţiană pentru produse alimentare şi-a schimbat atitudinea, în sensul că s-a interzis să se specifice «fără insecticide». Când astăzi, în întreaga lume se pune problema apărării consumatorilor, în Elveţia se întâmplă tocmai contrariul, şi anume, consumatorul nu mai poate şti ceea ce este cultivat cu chimicale şi ceea ce este fără. S-a insistat chiar pentru îndepărtarea specificaţiei bio şi «cultivat biologic», cu alte cuvinte se face totul pentru îngreuierea apariţiei pe piaţă a produselor obţinute printr-o agricultură care se foloseşte de metode agrotehnice biologice. Cum să poată sistemul de agricultură biologică, în care lucrează în mod cinstit peste 700 de familii de ţărani,

să dovedească că face o muncă de pionierat, demnă de urmat, să prezinte consumatorilor produsele obţinute, dacă acestea nu au voie să poarte indicaţia «fără otravă» sau «cultivat biologic» ? " 31

DIFERITE VINDECĂRI Prin alimentaţia cu crudităţi şi post poate fi vindecată orice boală. O impresie adâncă mi-a făcut vindecarea tatălui meu, care suferea foarte rău de edem cardiac şi astm. La data aceea nu eram încă adept al alimentaţiei de crudităţi şi aveam puţine cunoştinţe şi puţină experienţă în metoda de vindecare naturistă. Raţionamentul logic îmi spunea că organele pacientului nostru ar necesita, prin post parţial, o curăţire temeinică şi o refacere şi că ar trebui să evite alimentaţia cu carne şi sare. Tatăl meu nu avea decât 56 de ani şi era bolnav de câtăva vreme. Sfaturile mele nu au fost luate în consideraţie, ba mai mult, a fost chemat cel mai bun medic din regiune pentru a-1 trata. El a început prin a-i face din când în când câte o injecţie, injecţii care ulterior au devenit din ce în ce mai dese. I-a recomandat şi un regim sărac în carne şi sare, fără interzicerea totală a cărnii, dar care nu s-a dovedit a fi eficient, deoarece accepţiunea de „regim sărac în carne" este foarte elastică. Starea bolnavului se înrăutăţea văzând cu ochii. Se pare că nici doctorul nu mai credea într-o vindecare, deoarece, în afară de injecţii, nu i-a mai prescris nici un alt tratament. Picioarele tatălui meu se umflaseră aşa de rău, parcă erau nişte putinele de bătut untul şi, deoarece n-a mai fost în stare să se ducă el la doctor, acesta a fost nevoit să vină de două ori pe zi să-i facă injecţiile 32 Din cauza retenţiei de apă s-a accentuat şi astmul,

insuficienţa cardio-respiratorie fiind aşa de rea, încât bolnavul nu dormea nici ziua nici noaptea. Fără a întreba pe medic, am încercat cu ceaiuri de plante, dar nici ele nu i-au putut fi de nici un ajutor şi nu i-au adus nici o alinare, atâta timp cât stomacul era umplut cu mâncăruri care, de la început, constituiau cauza bolii. Chiar şi otrava injecţiilor, în loc să vindece, a contribuit la agravarea bolii. Ori de câte ori încercam să-1 conving pe tatăl meu să încerce un alt regim alimentar, îmi răspundea: „Doctorul ştie mai bine". Atunci mi-am dat seama pentru prima oară cât de ataşat este omul de obiceiurile sale culinare, într-atât încât există indivizi care, fără să-şi dea seama, se sinucid prin patima asta de a mânca. Adesea mi se părea că nu ar putea să existe chinuri mai grozave decât cele prin care trecea bietul meu părinte. Toată noaptea gemea. Când suferinţa şi-a atins apogeul şi sfârşitul părea aproape, tatăl meu m-a întrebat: „Şi cum este, de fapt, regimul de care vorbeai?"; devenise, în sfârşit, docil şi dispus să-mi primească sfaturile. De acum înainte nu a mai avut voie să stea la masă împreună cu familia, deoarece nu s-ar fi putut abţine de la delicatesele oferite. El nu primea nimic altceva decât câteva linguri de ceapă tocată întinsă pe o felie de pâine cu puţin unt şi o ceaşcă de ceai diuretic concentrat. Pentru început, deocamdată, mânca acelaşi fel la toate mesele. Fiind obişnuit cu o mâncare picantă, îi plăceau sandvişurile lui cu ceapă. Dacă i s-ar fi permis, ar fi mâncat mai mult decât i se oferea. În cursul a 24 de ore edemele de la picioare dispăruseră. Chiar începând din a doua noapte a putut să se odihnească, criza cardiacă dispărând complet. O rană pe care o 33

avea, de doi ani, în pulpa piciorului şi nu se cicatriza

s-a vindecat în şapte zile, iar în săptămâna următoare tatăl meu a mărşăluit doi kilometri până în satul vecin. Totul părea o minune după o suferinţă aşa de grea. Mărturisesc că nu am exagerat cu nimic. Din clipa când a schimbat regimul, nu a mai făcut nici o injecţie. Din când în când îi mai îmbogăţeam lista de bucate deşi mai trebuia încă să sufere de foame. Însănătoşit trecuse cu toată inima de partea regimului. Nu numai bolile grave pot fi vindecate prin regim de crudităţi, ci şi neplăceri mai mici, care nu sunt socotite boli, ca de pildă durerile de cap, eczema, răsuflarea rău mirositoare, oboseala şi constipaţia. În cazurile în care este vorba de unele vicii, cum ar fi cele pentru cafea, tutun sau băutură se recomandă o perioadă de post total. Există persoane care afirmă că crudităţile ar putea să înlocuiască somnul deficitar. Chiar în ziua următoare, după o noapte „albă", susţin ele, nu se simt obosite şi nici nu simt nevoia să doarmă. Bolile de nutriţie prin excelenţă, cum sunt: apendicita, calculii biliari, artrita şi multe altele se pot, de asemenea, vindeca prin regim, solicitând, totuşi, din cauza periclitaţii si sensibilităţii lor, un tratament mai urgent. Din acest motiv am adăugat capitolul: Indicaţii deosebite pentru anume bolnavi. Nu trebuie însă să uităm că nimeni nu este, din naştere, vegetarian, iar regimul de crudităţi trebuie să aibă o marjă de timp până când puterea lui de curăţire să poată acţiona. Mai bună decât terapia este profilaxia bolilor prin hrană vie. Automat aceasta aduce cu ea un fel de viaţă raţională în care soarele, aerul apa, respiraţia corectă, mişcarea corporală şi dieta, de 34

tipul celei cu crudităţi, au un rol de seamă. Chiar şi

regim de crudităţi parţial poale genera o destul de mare putere de rezistenţă faţă de boli. Trebuie însă îndepărtate pe cât posibil, următoarele preparate gătite: pâinea albă şi intermediară, prăjiturile, folosirea zilnică a cărnii (cel mult o dată sau de două ori pe săptămână), ouăle fierte, laptele fiert sau pasteurizat, alimentele grase sau fierte în grăsime, zahărul rafinat, slănina, ciocolata, excesul de sare.

CARE ESTE TIPUL DE ALIMENTAŢIE SPECIFICĂ OMULUI ? Deoarece a fost un timp în care oamenii s-au hrănit mai mult cu carne de vânat, fiartă sau friptă, se putea trage concluzia că noi am fost creaţi pentru alimentaţia cu carne şi pregătirea ei la foc este normală. Astfel de concluzii sunt însă puţin întemeiate şi, de aceea, derutante. De ce animalele sălbatice, care trăiesc în libertate, în general nu se îmbolnăvesc, în timp ce printre popoarele civilizate de astăzi cu greu se mai poate afla un om sănătos ? Care a fost rezultatul experienţelor făcute în grădinile zoologice, când s-a început alimentarea animalelor sălbatice cu hrană fiartă, de frica agenţilor patogeni? Tocmai contrariul a ceea ce se urmărea, şi anume că animalele s-au îmbolnăvit şi au murit. Unele au devenit chiar incapabile să se mai reproducă. S-a trecut din nou la alimentarea animalelor — unele fiind deosebit de preţioase, chiar exemplare unice — cu hrana lor naturală, nefiartă, aşa cum erau ele obişnuite în libertate. După aceea s-a putut citi în ziare că până şi animalele foarte rare au început să aibă pui. Pentru a obţine răspunsul corect la întrebarea noastră, ne putem ajuta făcând o serie de comparaţii cu ceea ce se întâmplă în lumea animală. Ce categorie de animale e mai apropiată de om în ceea ce priveşte

anatomia şi fiziologia aparatului digestiv ? E vorba, oare, de categoria animalelor de pradă, a ierbivorelor, a omnivorelor (de ex., porcul) sau a acelora ce se hrănesc 36 mai ales cu fructe (maimuţele)? Gorila, de exemplu, nu mănâncă nici un pic de carne. Maimuţa antropoidă este singurul animal al cărui aparat digestiv este alcătuit şi funcţionează întocmai cu cel al omului. Intestinul carnivorelor este de cinci ori mai mic decât cel uman, iar măselele lor sunt zimţate, pe când ale omului sunt tocite, saliva lor este acidă, pe când a omului este alcalină, în interior intestinul lor este neted, pe când al omului este cutat, limba lor este aspră la pipăit, pe când a omului este netedă, chiar şi acidul gastric este mult mai „acid", mai puternic, la animalele de pradă. Organele digestive ale omnivorelor se aseamănă mai mult cu cele ale animalelor de pradă decât cu cele ale oamenilor; ceea ce înseamnă că un carnivor poate să mistuie mai uşor plante şi fructe comparativ cu un mâncător de vegetale şi de fructe (vaca, maimuţa, omul) atunci când e pus în situaţia să digere carnea. Deoarece acidul clorhidric al omului este prea slab pentru digestia cărnii, iar intestinul său este ondulat şi de cinci ori mai lung decât al animalelor carnivore, carnea rămâne prea mult timp în interiorul acestuia, ceea ce produce putrefacţia şi mirosul urât. Substanţele de putrefacţie trec prin peretele intestinului, în sânge, şi generează diverse boli. Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar sparge capul cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la alimentaţia pe bază de carne sau măcar de ce nu a ajuns să fie asemănător cu cel al omnivorelor (porcul). Teoria lor va rămâne mereu sub semnul întrebării. Toate acestea nu dovedesc oare că

omul s-a hrănit greşit, de aceea este gata să se îmbolnăvească de orice fel de boală posibilă ? Animalele ierbivore nu au gheare pentru a prinde şi sfâşia vânatul. Omul şi maimuţa sunt singurele animale 37 dotate cu mâini, cu care să se poată căţăra pentru a-şi lua fructele din pom, o dovadă că pentru hrănirea lor este nevoie în primul rând de fructe. Civilizaţia a produs schimbări fundamentale în modul de viaţă al oamenilor, dar aspectul tubului lor digestiv a rămas acelaşi. Şi astăzi el este la fel cu cel al maimuţelor antropoide; în consecinţă, şi alimentaţia omului ar trebui alcătuită, în primul rând, din fructe! Între acestea ar trebui socotite şi nucile şi seminţele. Maimuţa se hrăneşte şi cu boabe de plante şi cu frunze netede, ceea ce ar corespunde cu salata noastră. Dacă găseşte rădăcini şi bulbi comestibili, nu le trece cu vederea, şi bineînţeles, că le mănâncă aşa cum i le-a dat natura. Nu ştie nimic despre fiert, sare de bucătărie, zahăr rafinat, despre otrăvurile conservante! Referindu-ne la noi, putem spune deci că vom fi cu atât mai sănătoşi cu cât alimentele noastre vor fi puţin preparate, mai naturale. În urma acestei constatări, nu suntem îndemnaţi să ne amintim una din primele învăţături despre „nutriţie" pe care Creatorul a dat-o primei perechi de oameni şi care este scrisă pe prima filă a Bibliei? Stă scris: „Iată, v-am dat orice iarbă care face sămânţă, orice pomi fructiferi care fac poame bune pentru hrana voastră." Iar spusele acestea au valoare de lege a naturii, deoarece pentru o atare hrană am fost noi creaţi. Sunt multe soţii tinere care, din dragoste pentru soţii lor, caută să le pregătească „tot felul de bunătăţi". Şi când ne aşteptăm mai puţin, primim trista veste despre moartea cutărei sau cutărei cunoştinţe, la vârsta de 30, 40 sau 50 de ani, de cancer, scleroză multiplă, stop cardiac sau altă boală caracteristică so-

cietăţii noastre civilizate. Jumătate din „avere" a fost dată medicilor, dar toţi specialiştii la un loc n-au mai fost în stare să le prelungească viaţa.

Aceste tinere doamne au avut intenţii bune, dar numai din neştiinţă, cu totul neintenţionat, şi-au osândit soţii la o moarte sigură, prematură, îmbuibându-i cu toate delicatesele artei lor culinare. O tragedie mai mare nici că se putea închipui; s-a sacrificat totul- pentru o vindecare care nu a avut loc, durerile şi chinurile pe care trebuiau să le suporte bolnavii creşteau, iar suferinţa celor din familie a fost mai groaznică, când soţul şi-a dat obştescul sfârşit. Şi când te gândeşti că nu găsim însă niciodată timp, atâta vreme cât ne simţim „bine", să citim măcar o carte despre cum să ne menţinem sănătatea! Din nenumăratele cazuri nenorocite pe care le ştim personal, vrem să atragem atenţia asupra unuia singur care ni se pare edificator. Am cunoscut un om căruia, din anii tinereţii, i s-a format o tumoare ce apăsa pe nervul optic. Şi în cazul lui s-a spus că trebuie operat imediat, altfel va fi prea târziu. Deşi a fost operat, omul este astăzi complet orb. Dacă, totuşi, ar fi existat cineva care să-l lămurească, să-i explice, simplu, că noi am fost creaţi pentru un alt fel de alimentaţie, că măcar două luni ar fi trebuit să încerce un regim hipoacid, poate chiar numai sucuri proaspete, ce bine ar fi fost! După experienţele noastre, nici un cancer n-a mai evoluat în timpul unui atare regim, iar după un timp începea să se vindece. De aceea suntem convinşi că, dacă nu s-ar fi făcut operaţia, omul s-ar fi putut bucura şi astăzi de lumina ochilor! PREJUDICIILE FIERBERII ALIMENTELOR De curând a venit cineva la mine să-mi spună, cu

un aer triumfător, că, uite, o adeptă a alimentaţiei naturiste, ce locuia lângă Berna, şi avea 40 de ani, a murit de cancer. Dar s-a aflat că nu era vorba de o „naturistă", ci de o „vegetariană". Între cele două noţiuni este o mare deosebire. Vegetarienii renunţă, într-adevăr, la folosirea cărnii, dar fierb cele mai multe mâncăruri. Chiar dacă fierberea se face cu grijă, de exemplu în abur, nu este nici o deosebire între acest sistem de fierbere şi celălalt: în ambele cazuri-sunt distruse substanţele cele mai de seamă, enzimele. „Zarzavaturile fierte în apă sunt cele mai puternic depreciate". Aşa scrie un cercetător american, Dr. Garten, în cartea sa, Dureri şi suferinţe, remarcând, de pildă, printre altele, că varza, fiartă în mod obişnuit, îşi pierde 60% din valoarea iniţială. Astfel de realităţi ar trebui să ne atragă atenţia. Pe lângă enzime, prin fierbere sunt distruse, în mare măsură, şi vitaminele. Una din cele mai importante dintre ele, vitamina C, a cărei sarcină principală este curăţirea sângelui, se pierde total prin fierberea alimentelor mărunţite şi la fierberea laptelui; în alte alimente este distrusă doar parţial în timpul preparării mâncărurilor. Toate sărurile minerale se elimină prin apa de fierbere şi prin aburi, astfel că legumele şi zarzavaturile nu mai conţin nimic hrănitor în ele. Pro40

teinele îşi pierd 2/3 din valoarea lor nutritivă prin fierbere, parte prin coagulare, parte prin distrugere. Totodată, substanţele proteice astfel modificate produc mai multe reziduuri şi acizi în urma metabolismului. Pierderile de calciu, potasiu, fier, magneziu, iod şi alte săruri minerale, pricinuite prin fierbere, au fost deja amintite în primul capitol. Lipsa de enzime are ca urmare faptul că mai mult

de 3/4 din sărurile minerale importante din celulele cornului nu pot fi valorificate de organism, depozitându-se ca reziduuri. Cu astfel de pierderi enorme, cei mai mulţi oameni sunt subalimentaţi, chiar având stomacul plin. Aşa că, oricâţi bani cheltuiţi pentru hrană, pe mesele dumneavoastră se găsesc numai alimente cu valoare nutritivă redusă. Prin fierbere sunt degradate chiar şi amidonul si fructoza, care îşi schimbă total compoziţia chimică. În acest fel ele devin o reală primejdie pentru oameni, predispunându-i la obezitate, modificări chimice inexistente în alimentele care nu se fierb. Fructele crude sunt suportate chiar şi de diabetici, dar nu şi cele fierte: iată o dovadă certă că schimbarea suferită de zahăr şi amidon prin fierbere este categoric dăunătoare. Fructele nu trebuie fierte sau sterilizate sub nici o formă. Conservarea se rezolvă doar prin congelarea lor. Cele mai mari prejudicii le suferă însă grăsimile şi uleiurile şi nu numai la fierbere, ci chiar în timpul procesului de fabricaţie, de exemplu, la obţinerea uleiului prin presare la cald. Amănunte în plus veţi găsi în capitolul referitor la Bolile de inimă. Grăsimile animale şi vegetale solidificate şi uleiul încălzit obliterează arterele şi provoacă hipertensiunea arterială, pe când uleiurile obţinute prin presare la rece le curăţă de depuneri. 41

Aroma şi gustul picant al fiecărui aliment sunt foarte prejudiciate prin fierbere, de aceea este neapărat nevoie de un suport artificial, între care sarea de bucătărie şi zahărul, ambele foarte otrăvitoare (dăunătoare), sunt cele mai folosite. Într-adevăr, un ajutor deplorabil pentru un mare fiasco! S-a observat că din mâncărurile gătite se mănâncă de trei-patru ori mai mult, cantitativ, decât din cele crude, pentru că volumul alimentelor scade mult prin

fierbere; şi astfel, depunerile şi creşterea în greutate cu greu mai pot fi evitate. În plus, cheltuielile adiacente generate de alimentaţia fiartă sunt mult mai ridicate decât costul crudităţilor. Notele medicilor depăşesc de multe ori, chiar împătrit, banii daţi pe mâncare; o asigurare de boală care, de fapt, ar fi putut fi evitată, devine imperios necesară ; la toate aceste cheltuieli se mai adaugă întreruperea temporară a lucrului (concediile de boală) şi curele de tratament în staţiuni balneoclimaterice. Dar, mai grave decât toate celelalte, şi care nu pot fi evaluate în cifre, sunt durerile şi chinurile bolnavului, abstracţie făcând de suferinţele psihice şi neajunsurile financiare care se instalează în unele familii. Iată cât de multe sacrifică omul doar pentru o neînsemnată plăcere culinară! De altfel, gustul ar putea fi uşor reeducat, pentru că se ştie că el este o obişnuinţă. Apropo de satisfacţiile gustative, îmi place mai mult alimentaţia mea de astăzi decât mi-a plăcut cea din trecut! Îmi amintesc bine de trecerea mea de la vechile obiceiuri culinare la alimentaţia naturistă. Sardelele în ulei, la cutie, erau la acea dată hrana mea preferată. Când am început să schimb regimul, mi-am propus ca pe viitor să-mi cumpăr numai câte o cutie, numai

42 sâmbăta, şi niciodată să nu cumpăr două deodată, ca să le am pentru două sâmbete : dacă ai în casă tocmai acel „ceva bun", la care trebuie să renunţi, cu greu vei reuşi, totdeauna ispita îţi va da ghes „măcar să guşti"! După un timp mi-am cumpărat o cutie la două săptămâni şi apoi tot mai rar. După aproximativ o jumătate de an, nu am mai simţit nevoia de sardele. Am găsit în schimb multe alte alimente delicioase.

MUNCA GREA ŞI HRANA CRUDĂ

În discuţiile asupra alimentaţiei cu crudităţi mi se

spune adesea: „Aş vrea să te văd cum te-ai descurca dacă ar trebui să munceşti din greu!...", adică dacă aş rezista numai cu hrana din crudităţi. Ocazional am efectuat şi eu muncă grea, şi chiar şi în această situaţie hrana crudă şi-a dovedit superioritatea. Nu mai eşti chinuit nici de oboseală şi nici de sete. După rapoartele pe care le avem, cândva, în Germania, s-a făcut o examinare asupra capacităţii de muncă a unor muncitori. Unii erau mâncători împătimiţi de carne, mulţi erau adepţi ai crudităţilor. Cine a rezistat mai mult la „tăvăleală" ? După calculele făcute, naturiştii. Există şi alte dovezi. Un dublu campion olimpic la înot pe distanţe lungi, Roos, din America, medaliat cu aur la Roma şi la Sydney, a publicat o carte în care mărturiseşte, printre altele, că mesele sale sunt alcătuite 90% din crudităţi, cu reţinerea de la orice fel de preparate din carne. El atribuie rezistenţa sa neobişnuită crudităţilor şi, adaugă mai departe, în lucrarea amintită că, în concursuri, nu-şi foloseşte niciodată întreaga sa putere de rezistenţă de la început, pe când ceilalţi, aproape de final, sunt istoviţi şi cedează. 44

În general, carnea este considerată un aliment dătător de forţă. În realitate, este doar un mijloc de a biciui, de a stimula artificial, asemenea cafelei. Este neîntemeiată comparaţia cu efectul pe care îl are carnea asupra animalelor de pradă, deoarece acestea devorează carnea crudă cu piele şi păr, iar organismul lor a fost creat şi adaptat exact pentru acest fel de alimentaţie, în afară de asta, carnea fiartă conţine numai o fracţiune din valoarea nutritivă a celei crude. După cum am văzut mai sus, proteina îşi pierde,

prin fierbere, 2/3 din valoare sau poate fi complet distrusă. Chiar şi fierul din carne devine anorganic şi, prin aceasta, nefolosibil. În ceea ce priveşte vitaminele, putem spune că ele aproape nu mai există, în plus, nici un alt aliment nu încarcă şi nu acidifiază mai mult sângele decât carnea, ceea ce favorizează şi mai mult apariţia bolilor. Două doamne, cunoştinţe apropiate ale autorului, au făcut o cură de slăbire mâncând, un timp, numai carne şi salată. Experienţa a reuşit. Au ţinut acest regim pentru a-şi păstra linia suplă, considerând carnea un aliment cu valoare nutritivă mare. Nu după mult timp au murit amândouă de o boală de piele. Personal, consider că utilizarea cărnii fierte este o hrană unilaterală, de valoare redusă. Este o tragedie că medicii recomandă carnea şi sugarilor. Se poate replica faptul că unii iubitori de carne ating vârste înaintate, întotdeauna există excepţii, Şi-apoi, un rol de seamă îl are cumpătarea. Pentru a produce un kilogram de carne este nevoie de 10 kg de cereale. Dar seminţele de cereale sunt de 10 ori mai valoroase şi mult mai sănătoase. Pro45

blema alimentară a omenirii ar putea fi astfel lesne rezolvată. Cele mai multe mâncăruri fierte conţin tot atâta sare cât conţine o hrană specială care se foloseşte astăzi în îngrijirea animalelor pentru îngrăşarea lor. Consumul de sare trezeşte în ele o senzaţie anormală de foame şi o sete permanentă. Ambele cer să fie satisfăcute şi duc la creştere ponderală. Un alt dezavantaj al sării din mâncare, atunci când este vorba mai ales de persoane ce prestează o muncă fizică grea este că, din cauza ei, se acumulează multă apă în corp, care,

la cel mai mic efort, începe să fie eliminată împreună cu sarea. Vegetarianul naturist este scutit de această neplăcere. Acum înţelegem de ce acei muncitori vegetarieninaturişti au rezistat de două ori mai mult la corvezi decât ceilalţi. Înţelegem şi de ce hrana crudă înlătură oboseala. Ce avantaje enorme s-ar crea armatei dacă soldaţii noştri ar fi dispuşi să încerce acest tel de alimentaţie! Ne gândim — în caz de război — la simplificarea tuturor celor necesare aprovizionării şi la faptul că lipsa trupelor de rezervă n-ar mai fi o problemă. N-ar fi oare de-a dreptul fantastic, pentru orice antreprenor, ca fiecare dintre muncitorii lui să aibă o astfel de cărţulie ?

DEVALORIZAREA LAPTELUI PRIN PASTEURIZARE Pasteurizarea a fost introdusă de Louis Pasteur, savant francez, şi constă în încălzirea alimentelor până la 80 C pentru a distruge bacteriile. Dar, prin aceasta şi alimentele îşi pierd, mai mult sau mai puţin, din valoarea lor intrinsecă, ceea ce poate aduce prejudicii sănătăţii, aşa cum a dovedit-o un experiment publicat în numărul din iunie al revistei Minte şi materie, din Oxford (Anglia): „În Scoţia, la o şcoală agricolă, s-au făcut nişte experienţe, pentru a putea urmări ce efect are asupra viţeilor hrănirea lor cu lapte pasteurizat şi cu lapte crud. Opt viţei au primit, încă din prima zi de viaţă, lapte pasteurizat, iar alţi opt, lapte crud. Doi din prima grupă au murit din prima lună. Unul dintre viţei a fost scutit de continuarea probei pentru a rămâne în viaţă. Al patrulea viţel a murit la două zile după

încheierea perioadei de probă, în timp ce ceilalţi au putut fi salvaţi, dându-li-se ulterior lapte nefiert. Viţeii grupei a doua, care au primit toţi lapte nedegradat, au rămas toţi în perfectă stare fizică." Scrisoarea sănătăţii, organul Asociaţiei Kneipp, din sudul Germaniei, scria în numărul 2 din 1972: „Doi oameni de ştiinţă americani, Potenger şi Simonsen, au experimentat alimentaţia cu lapte pasteurizat la pisici. Cercetările s-au extins peste mai mult 47

de trei generaţii de pisici. Cele hrănite cu lapte crud s-au dezvoltat normal. La cele la care laptele pasteurizat a fost hrana principală, s-a instalat un rahitism grav care, în cele din urmă, a dus la moartea lor. La toate pisicile care nu au primit lapte crud, încă din prima generaţie au avut loc avorturi. Animalele au suferit modificări de comportament, devenind agresive, zgâriind şi muşcând. La 53% din animale, glanda tiroidă era slab dezvoltată. În generaţia a treia, animalele erau aproape degenerate." După cum rezultă din toate experienţele de mai sus, laptele îşi pierde puterea sa dătătoare de sănătate şi calităţile nutritive de îndată ce este încălzit sau fiert. Cunoscutul biolog canadian H. Tobe, scrie în cartea sa, Enzimele, cărămizile vieţii că, prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizare ale alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi sunt distruse. Ca urmare, elementele principale ale laptelui, în special calciul, fierul şi fosforul, nu mai pot fi decât în mică măsură asimilate, metabolizate, de corpul nostru. Tot ceea ce rămâne devine o aglomerare de deşeuri ce constituie un depozit de sânge. Germenii bolilor, care mişună pretutindeni, găsesc, în sângele încărcat de reziduurile produselor pasteurizate, un te-

ren propice pentru dezvoltare. Astfel se nasc bolile. Pasteurizările acţionează astfel oarecum împotriva tocmai a scopului pentru care sunt utilizate. Un cercetător englez, Z. H. Oliver, confirmă aceste adevăruri în cartea sa, Probele remediilor: „De ce o ramură uscată este atacată de viermi şi bacterii şi nu una sănătoasă, care este plină de suc şi viată ? Pentru că bacteriile au fost create tocmai pentru a înlătura 48

deşeurile acumulate şi astfel au un rol deosebit de important în natură.- Dar, iată că, de îndată ce găsesc un depozit de deşeuri în sânge şi atacă ţesutul celular, noi le învinuim că ne-au provocat suferinţe deşi nu ele sunt vinovate de declanşarea bolii." În această privinţă sunt de acord mulţi medici. Pentru a dovedi în mod cert un atare fapt, prof. Emerich a înghiţit o fiolă întreagă cu bacterii de holeră, care nu i-au făcut, bineînţeles, nici un rău. O mamă foarte grijulie faţă de copilul său a considerat că odrasla ei nu mai poate bea decât lapte crud, de la o anumită vacă, aparţinând unui prieten apropiat, sperând că se poate încrede în onestitatea lui. După un timp, s-a descoperit că vaca respectivă suferea de tuberculoză, boala fiind într-o fază foarte avansată de evoluţie. Copilul probabil că înghiţise milioane de germeni de tuberculoză. Dar i-au dăunat? Nicidecum! Bând lapte crud şi folosind şi alte crudităţi, avea o constituţie foarte robustă, astfel încât bacteriile nu au găsit un teren favorabil, prielnic, pentru dezvoltare. Z. H. Oliver a mai adăugat că „laptele, o capodoperă dietetică", dacă este pasteurizat devine „o uşă deschisă pentru boli si moarte". Dr. Evelyn, de la London Hospital, a publicat în ziarul Asistenţa socială, 47, 1934, rezultatele unor stu-

dii făcute asupra apariţiei şi evoluţiei cariilor dentare la copiii din diferite orfelinate. El a descoperit că laptele crud constituie o apărare activă împotriva bolilor, care sunt atât de răspândite. Experienţele făcute asupra a 750 de băieţi au scos la iveală, după, trei-patru ani, rezultate uimitoare. La o grupă de 58 de copii, cărora li s-a dat regulat lapte crud, după acelaşi interval de timp nu a mai apărut nici un caz de carie 49

l dentară. Alte experienţe, cu alte grupe, au dat aceleaşi rezultate. Arnold de Viers, un cercetător american, consemnează în cartea sa, Elixirul vieţii, tot felul de experienţe efectuate în Anglia şi America, unele în universităţi, altele în spitale. Copiii cărora li s-a dat exclusiv lapte pasteurizat s-au îmbolnăvit în scurt timp de scorbut (lipsa vitaminei C), rahitism (lipsă de calciu), tulburau digestive şi alte boli. Experienţele au demonstrat că laptele pasteurizat, în loc să apere de tuberculoză, a favorizat-o. Într-un cămin de copii din Anglia, 14 copii — dintr-o grupă experimentală mai mare —, care au fost alimentaţi un timp, regulat, numai cu lapte pasteurizat, s-au îmbolnăvit de tuberculoză, în timp ce într-o altă grupă experimentală, hrănită cu lapte crud, numai un singur băiat s-a îmbolnăvit de această boală. Arnold de Viers descrie cu lux de amănunte toate experienţele, aşa încât nu poate fi vorba de nişte rezultate inventate. Toate aceste dovezi arată că atât laptele pasteurizat cât şi fierberea sunt fără sens. Nu numai că sănă tea oamenilor este prejudiciată, dar prin devalorizarea

alimentelor se pierd milioane. Am locuit câţiva ani în Florida — SUA. Am fost pus în situaţia, la un moment dat, să trebuiască să fac rost de lapte crud pentru nişte copii bolnavi ai unor vecini, dar oricât m-am zbătut, mi-a fost imposibil. Nici ţăranii nu puteau să-mi vândă, pentru că legile interziceau comercializarea laptelui ca atare. Neştiinţa celor lor mulţi a permis unor profitori să voteze o astfel lege. Singurul avantaj al pasteurizării constă în faptul că, în acest fel, laptele poate fi păstrat mai mult timp

50 »

i şi transportat fără a se altera. Consumatorului nu-i aduce nici un folos, ci doar pagube incalculabile. Să nu uitam că laptele conţine mai mult calciu decât orice alt aliment, iar 90% din oameni suferă de lipsă de calciu. Multe boli, chiar şi artroza, afecţiunile coloanei vertebrale ale articulaţiilor şi cele de cord, ca şi fracturile sunt consecinţe ale lipsei de calciu. Pentru asigurarea cantităţii de calciu necesară organismului trebuie să bem zilnic puţin lapte crud. În multe regiuni ale Germaniei nu se mai găseşte deloc lapte crud. În Elveţia lucrurile stau ceva mai bine, dar şi aici lăptarii „dispar" unul câte unul. Dacă oamenilor nu li se spune adevărul curat, în curând vom rămâne şi noi fără lapte crud. Chiar şi acum se foloseşte mai mult lapte pasteurizat, deşi este mai scump. Nu se ştie că prin pasteurizare calităţile lui sunt depreciate, fapt ce constituie o cauză a bolilor. Nu se ştie că o cură cu lapte crud poate vindeca boli grele; chiar şi pentru potolirea setei este mult mai bun şi mai

ieftin decât orice altă băutură gazoasă îndulcită. Cine vrea să se hrănească ieftin şi totuşi foarte sănătos, foloseşte mult lapte crud. Iaurtul îşi pierde şi el o parte din valoare prin fierbere (enzime, proteine, vitamine, calciu); în plus, acidul puternic din iaurt răpeşte corpului calciul. Din contră, laptele nefiert, cel mai bun furnizor de calciu, are proprietăţi bazice în proporţie de 80% si neutralizează, asemenea zarzavaturilor, toxinele acide dăunătoare din organism. De aceea vindeca bolile. Nici un duşman al laptelui nefiert nu poate tăgădui acest adevăr. Laptele prins, cât nu s-a acrit şi este folosit cu măsură, este inofensiv. Doar bolnavii de reumatism trebuie sâ-1 evite. Toate sunt bune, ar obiecta cineva, dacă nu ar exista şi riscuri! Care risc? O dată cu exemplele prezentate am văzut că pericolele sunt mai mari şi mai multe în cazul laptelui pasteurizat decât la cel nefiert. În Bulgaria şi în alte state răsăritene, laptele crud şi cel prins constituie alimente de bază şi nimeni nu se gândeşte la vreun risc. Dacă mulţi oameni din aceste ţări trăiesc şi peste 100 de ani, doar laptelui crud ar trebui să-i mulţumească! Frica de îmbolnăvire este atât de mare, încât, cu toate avantajele laptelui crud, ea are câştig de cauză. Iar cei ce alarmează împotriva aşa-ziselor riscuri ale utilizării laptelui nefiert, o fac pentru beneficiul lor, inducând în eroare oamenii. Dacă se atrage atenţia împotriva consumării laptelui nefiert, sau dacă acesta este interzis, cu atât mai mult ar trebui să fie interzis automobilul, care provoacă nu numai un număr mare de accidente, schilozi şi invalizi, ci chiar şi mulţi morţi. Laptele nefiert acţionează ca un purificator, de aceea este foarte igienic. Bacteriile străine care s-ar putea dezvolta sunt inofensive şi nu-i alterează calităţile, pentru că laptele nu se strică, nici nu putrezeşte, ci numai se

acreşte. Aceasta se datorează fermentului lactic. Deci, nu trebuie să vă temeţi să-l beţi dacă nu mai este proaspăt, laptele acţionează totuşi ca purificator şi nu pierde nimic din capacitatea sa de a întreţine sănătatea. Laptele nefiert nu se menţine pur numai pe sine, ci el curăţă intestinele de resturile florei bacteriene de putrefacţie şi de alţi agenţi patogeni, în timp ce laptele fiert sau pasteurizat putrezeşte. El este mort şi nu mai are nici o putere de curăţire şi de vindecare. Se mai spune că şisistemul de muls este neigienic. Cei care spun asta nu ştiu că 2/3 din lapte este muls mecanic şi în curând 52

întreaga cantitate de lapte va fi mulsă astfel, metodă ce se practică în America de mulţi ani. Nu s-a observat, de pildă, că laptele neîmbuteliat este filtrat în lăptării? Eu cred că afirmaţia că ar fi neigienic este un pretext al adversarilor laptelui crud. În plus, nici prin pasteurizare el nu devine „mai curat"; dimpotrivă, agenţii curăţeniei, enzimele si acidul lactic, sunt distruşi, astfel că nu mai poate fi vorba de igienă. Eu personal consum zilnic lapte crud. De ce ? Pentru că este alimentul cel mai bun şi agreabil, cel mai bun la gust, cel mai uşor de digerat, relativ cel mai ieftin şi cel mai valoros, în familia noastră, desertul este, adesea, o cană cu lapte nefiert. Fetiţa mea, care are şapte ani, încă din primele săptămâni de viaţă a mâncat lapte de vacă nefiert, diluat corespunzător. Până în prezent nu a făcut nici una din bolile copilăriei şi s-a dezvoltat minunat. Dorim să protestăm energic împotriva unei afirmaţii neîntemeiate apărută într-o lucrare a lui Holtzer Sommers, anume că, din cauza consumării laptelui nefiert, copiii ar face afte (aftoză), s-ar îmbolnăvi de pojar, vărsat de vânt, scarlatină etc. Propriul meu copil

este un exemplu că toate acestea nu sunt decât născociri. Faptele dovedesc tocmai contrariul: laptele crud vindecă, pentru că „imobilizează" acizii. În plus, pentru convalescenţi este alimentul cel mai uşor digerabil. Fără temei este şi teoria lui Sommers, conform căreia omul adult nu ar mai putea digera laptele nefiert (ci numai sugarii) sau că acesta, de îndată ce vine în contact cu aerul, nu ar mai fi nici pur, nici crud! Chiar numai faptul că, în ţările balcanice, oamenii — a căror hrană de bază o constituie laptele crud — ajung la vârste mult mai înaintate decât este media de viaţă, face să cadă teoria lui Sommers. A respinge laptele pe motive etice este cu totul altceva. Dar de ce să-i conteşti calităţile ? Este- de dorit să ne unim glasurile întru susţinerea şi salvarea laptelui crud! Fără ajutorul acelora ai căror „ochi s-au deschis" şi fără o propagandă serioasă împotriva acţiunilor aproape imperceptibile, dar sistematice, pentru denigrarea alimentaţiei cu lapte crud, în curând poporul nostru nu va mai putea cumpăra lapte proaspăt. Ceea ce s-a întâmplat în Florida este un semnal de alarmă. Acolo, unii ţărani au fost urmăriţi de autorităţi, deoarece au existat medici răuvoitori care i-au făcut pe nedrept răspunzători pentru diversele boli contactate de copiii ai căror părinţi cumpără de la ei lapte proaspăt. Tot astfel de greutăţi vor avea de întâmpinat şi oamenii noştri (elveţienii) peste câţiva ani, dacă nu se începe chiar de pe acum o contraacţiune. De pildă, vânzarea de brânză proaspătă şi unt ţărănesc fiind deja interzisă, un ţăran din cantonul Neuentorg a avut de suferit, asemenea fermierilor americani, pentru că a vândut brânză dulce, deoarece statutul confederaţiei privitor la lapte interzice ţăranilor să-şi vândă laptele şi produsele lactate

persoanelor particulare; poliţia a făcut o descindere la el acasă, cu mai multe maşini, şi i-a confiscat toate proviziile. Acest ţăran îşi cultivă pământul fără îngrăşăminte chimice şi fără pesticide (aceasta s-a întâmplat în 1970).

DE CE, AZI, OAMENII TRĂIESC MAI MULT? Deşi părerea că strămoşii noştri s-ar fi hrănit mult mai sănătos este destul de răspândită, dat fiind faptul că de atunci şi până în zilele noastre media de vârstă a crescut, se consideră că sistemul de nutriţie actual este perfect echilibrat, iar arta culinară foarte sofisti cată nu ar exercita nici o influenţă negativă asupra sănătăţii. Cineva a fost chiar de părere că industria chimică si cea farmaceutică ar contribui substanţial ca oamenii să ajungă la o vârstă înaintată. Vrem să urmărim până unde si în ce măsură cele de mai sus corespund adevărului. Este categoric că acum 50-100 de ani strămoşii noştri fierbeau lotul, cu excepţia unor fructe care nici nu erau considerate alimente.

Atunci fierberea era considerată o adevărată „predigestie", că pregăteşte alimentele pentru absorbţia şi asimilarea lor în organism, deci, cu cât se folosea mai intens, cu atât era mai bine pentru om. Când, cu vreo sută de ani în urmă, Louis Pasteur a inventat pasteurizarea ca mijloc de protejare a sănătăţii împotriva agenţilor patogeni, spaima faţă de microorganismele generatoare de boli s-a răspândit în întreaga lume, spaimă care mai persistă şi azi. Prin ziare, cărţi, manuale de gastronomie şi tratatele de dietetică a numeroşi medici, s-a trâmbiţat că totul trebuie să fie fiert şi pasteurizat. Dar după ce Dr. Bircher a descoperit, 55

acum câteva decenii, asa-numitele cereale Bircher, şi a dovedit valoarea ridicată a salatelor şi fructelor crude, „înălţându-le" la rangul de hrană, precum măslinele, s-a creat un nou curent de opinie care viza un alt mod de viată, mai sănătos. în tinereţea mea, acum 50 de ani, la masa noastră cea de toate zilele, se mânca numai mâncare gătită sau coaptă, o hrană care, în mare măsură, era devalorizată. Eram oprit să beau lapte crud, deşi aveam propriile noastre vaci, care erau foarte sănătoase, în schimb, laptele fiert, pâinea proaspătă şi zahărul rafinat erau utilizate din belşug. Conform concepţiilor acelor timpuri se pare că eram foarte bine hrănit. Şi totuşi, când mă căutai eram răcit, aveam febră şi am trecut prin toate bolile copilăriei, pe care le-am făcut în forme destul de grave. Iar, în plus, încă de la vârsta de şase ani am avut prima întâlnire cu dentistul. Mai târziu, în ciuda deselor controale, măselele mi se cariau mereu. La vârsta de 16 ani a trebuit să-mi pun ochelari. La scoală eram foarte emotiv şi uituc, ambele fiind semne vădite ale unor nervi slăbiţi. Laptele si cerealele conţin foarte mult fosfor şi calciu, care se ştie că sunt deosebit de importante pentru metabolismul celulei nervoase. Raportat la cantităţile de lapte şi pâine pe care le-am mâncat în copilărie, măselele şi sistemul meu nervos ar fi trebuit să fie deosebit de sănătoase şi rezistente. Dimpotrivă, atât dantura cât si nervii mei se aflau într-o stare de slăbiciune avansată. în ceea ce priveşte aspectul exterior eram mare şi puternic, totuşi desele mele îmbolnăviri dovedeau subalimentaţia. Astăzi, după ce mi s-au deschis ochii, susţin că dacă aş fi respectat o alimentaţie corectă, aş fi fost scutit de toate necazurile şi bolile amintite, de 56

dinţii artificiali, de ochelari şi de multe alte neplăceri. Sunt convins că aş fi fost un copil mai puţin plăpând

aş fi putut fi un elev mai bun. Ţin să menţionez că fetiţa mea, care a fost hrănită de mică (din săptămâna a treia) cu crudităţi, nu a plâns aproape deloc ca sugar. Trista poveste a copilăriei mele s-a repetat în cazurile a mii de copii şi se mai repetă şi azi. Tot atât de mulţi sunt si copiii care au murit de timpuriu din cauza greşelilor de alimentaţie. Se spune că acum 100 de ani fiecare al treilea copil murea până la vârsta de sase ani. Pot spune că bolnavii care se sting încet, prin ospicii sau prin instituţiile asemănătoare, nu ar fi ajuns în această situaţie dacă ar fi primit suficientă hrană vie. Ereditatea poate avea şi ea un rol, totuşi, în majoritatea cazurilor, cauza bolii trebuie căutată în subalimentaţia sistemului nervos. Urmarea este că şi cel mai uşor dezechilibru psihic poate genera catastrofe. Este de dorit ca, în primul rând în astfel de institute, ospicii şi spitale, să se recunoască neajunsurile alimentaţiei fierte si să se urmărească îndreptarea ei. Trebuie să se verifice practic faptul că bolnavii se înviorează de îndată ce primesc hrană crudă. Obişnuitul regim cu carne fiartă nu este în nici un caz cel adecvat unor astfel de bolnavi: deseori, în majoritatea cazurilor, tocmai această hrană a generat boala. La ridicarea mediei de vârstă au contribuit multe. Cu 50 de ani în urmă s-a ajuns la concluzia că sunt absolut necesare un regim de viaţă şi o alimentaţie mai sănătoase. S-au format asociaţii şi institute favorabile unei atari reforme conceptuale. S-a publicat literatură despre tratamentul naturist şi alimentaţia pe bază de crudităţi. Foarte eficace au fost conferinţele 57

şi cursurile organizate de aceste societăţi. Chiar şi unii medici şi-au schimbat opiniile. Practicarea sporturilor, o igienă individuală mai

bună, generalizarea instalaţiilor de baie amenajate în aproape fiecare casă şi multe altele au contribuit şi ele la prelungirea mediei de viaţă. Mulţumită chirurgiei moderne, a îngrijirii mai bune a bolnavilor, unora dintre ei li s-a putut prelungi viaţa cu câţiva ani. Izbitor este declinul mortalităţii copiilor, pentru că astăzi multe boli specifice copilăriei sunt tratate cum trebuie şi, în loc să li se dea sugarilor lapte fiert, amestecat cu ceai de muşeţel alături de făinuri fierte, li se dau mai ales lapte praf nefiert, banane si alte fructe crude. Din păcate făinurile mai joacă încă un rol de seamă în alimentaţia lor. Industria farmaceutică a ajutat şi ea la prelungirea vieţii omului, prin faptul că medicamentele ameliorează bolile — dar nu le vindecă. Cum s-ar zice, bolnavul nu moare, dar nici sănătos nu este. După cum s-a mai spus, se încearcă, de fapt, doar vindecarea simptomelor şi nu a organismului uman în totalitate, în plus, în cele mai multe cazuri, medicamentele au, de cele mai multe ori, efecte secundare nocive. Dacă o boală dispare după tratament, ea fie apare mai târziu, fie după vindecarea ei aparentă se manifestă alte boli. Iniţial trebuie îndepărtată cauza maladiei, altfel nu are rost nici un tratament. Indiferent dacă natura afecţiunii este de ordin psihic sau de alt ordin, într-o atare situaţie s-a ajuns printr-o alimentaţie greşită, căci datorită ei şi-au găsit microbii un teren mai „uşor" de atacat. Metodele de azi pentru vindecarea bolilor pot fi ilustrate prin următoarea comparaţie: un om stă într-un vas cu apă; apa poate pătrunde în vas printr-un orifi58

ciu; cel din apă, în loc să închidă orificiul prin care pătrunde apa, se luptă să o scoată cu un făraş: o muncă de Sisif; cu totul istovit de puteri, se mai poate

menţine deasupra apei un timp, dar până la urmă se îneacă. Apa reprezintă toată „murdăria", deşeurile, reziduurile cu care se încarcă, în permanenţă, organismul bolnav, prin alimentaţia necorespunzătoare si medicamentele toxice, pentru ca, până la urmă, bolnavul să "se înece" în ele. Făraşul este imaginea modului în care poate ajuta medicina si chirurgia modernă. Cu o sută de ani în urmă nu se dispunea nici măcar de „făraş" ca să scoată apa, de aceea se murea mai rapid. Astăzi boala este doar tărăgănată, pentru că nu este înlăturată cauza; de aici, multe spitale şi... o medie de viaţă mai lungă ! Mulţi oameni nu pot să creadă că există o cură aşazisă minune (regim-minune), fără ca ea să fie cunoscută şi să pătrundă în cele mai diverse medii sociale. Regimul minune există, este verificat, dar nu poate să pătrundă din două motive : Primul — cei mai mulţi medici îl înlătură din capul locului. „Ieftinătatea" hranei de crudităţi este prea puţin „interesantă" pentru ei. Din acest motiv, niciodată nu vor putea ieşi biruitoare meritele acestei alimentaţii. Al doilea motiv este generat chiar de cel bolnav, căci el, ţine mai mult la „plăcerile burţii" decât la sănătatea sa, pentru că nu ştie că si alimentaţia de crudităţi poate procura satisfacţii gustative. Nu se gândeşte nimeni că o suferinţă ce trenează ani de zile poate, ca urmare a unei alimentaţii greşite, precede de cele mai multe ori moartea. Am întrebat o dată un medic de ce nu-şi tratează pacienţii în mod natural, pornind de la cauza bolii. El 59 mi-a răspuns că pacientul vrea să vadă o reacţie rapidă, altfel aleargă la un alt medic. Nu am avut însă

impresia că era un neştiutor în ceea ce priveşte vindecarea prin terapie naturistă. In universităţile noastre se predă în exclusivitate chimioterapia şi farmacoterapia, de aceea, astăzi, utilizarea medicamentelor este mai mult decât una din practicile medicale, este singura aplicată, ceea ce este egal cu o crimă faţă de om. Ce poate să însemne prelungirea vieţii fără sănătate ? ZAHĂRUL ALB, RAFINAT La orice aliment neatins de mâna omenească, părţile lui componente alcătuiesc o structură perfect armonizată, fapt deosebit de important, îndeosebi în digestie, metabolizarea unui element fiind condiţionată întotdeauna de prezenţa unuia sau a multor altor elemente. Aşa este cazul, de exemplu, la grâu. Tărâţele sunt indispensabile pentru transformarea amidonului ce se găseşte în interiorul grâului (făina albă). Tărâţele conţin, printre altele, complexul de vitamine B şi calciul, de nelipsit în metabolismul amidonului şi zahărului. Dacă aceste substanţe nu există în alimente, organismul nostru este forţat să le dea din resursele proprii şi astfel individul începe să slăbească; apare o „scurgere" prin care echilibrul normal din „bugetul corpului" este dereglat. De aceea, legile naturii cer ca alimentele să fie utilizate neapărat nemodificate nici de căldură, nici de rafinare, nici de decojire, să fie lăsate aşa cum sunt ele, în întregul lor. Toate aceste deziderate sunt încălcate îndeosebi la prepararea zahărului rafinat. După rafinare, zahărul nu mai are decât un singur element, carbonul. Cele 20-30 de elemente pe care le conţine trestia sau sfecla de zahăr au fost distruse. Corpul este nevoit să-şi procure toate aceste elemente din el, din rezervele lui proprii, şi astfel, de fapt, le pierde pentru că le consumă. De îndată ce zahărul ajunge în circuitul sangvin, începe să provoace neorânduială. Deoarece,

61 fără să stea în intestin, trece repede în sânge, cantitatea de zahăr creşte, pentru o perioadă scurtă de timp, anormal, ceea ce generează un surplus de energie, aşa încât dispare oboseala. Ar fi minunat dacă ar rămâne aşa, dar în raport cu mărimea cantităţii de zahăr, urmează îndată reacţia adversă, de recul: după fiecare metabolizare a zahărului, consumul din rezervele organismului generează o şi mai mare oboseală şi somnolenţă, iar la o cantitate mare de zahăr, apare chiar ameţeala. Natura însă nu lasă nesancţionată nici o biciuire artificială nepermisă. La un examen al glicemiei, imediat după ingerarea unei cantităţi mari de zahăr, observăm că glandele pancreatice, fiind intens stimulate, secretă prea multă insulină, ceea ce duce, implicit, la o reducere a zahărului din sânge sub nivelul mediu admis, de unde şi instalarea stării de mare oboseală. Ce este de făcut ? Puţină ciocolată sau o băutură dulce este mereu la îndemână, aşa încât o luăm de la început. Cu o ţigară sau o ceaşcă de cafea se ajunge în aceeaşi situaţie. Ficatul este stimulat şi trimite rezervele de zahăr (glicogen) în sânge. Organismul uman — respectiv fiecare sistem, aparat, ţesut în parte - suportă o vreme şi face faţă tuturor acestor „sâcâieli", mai mult sau mai puţin grave dar; la un moment dat, natura se răzbună crunt pentru tot ceea ce s-a făcut împotriva ei. Consumul de zahăr în cantităţi mari dă senzaţia de saţietate dat fiind numărul mare de calorii pe care acesta le conţine. Dar enzimele, fermenţii, mineralele? Zahărul alb, rafinat, nu mai are nici una din substanţele enumerate, deci nu aduce în organism nici măcar un singur „ajutor" pentru digestie, astfel încât face mai mult rău decât bine sănătăţii. Corpul este lipsit de unele din cele mai importante elemente, pe

care acum este obligat sa le sustragă din hrana nece sară glandelor, nervilor şi sângelui. Iată ce suferinţe si ce afecţiuni sunt favorizate de consumul de zahăr: scăderea voinţei, a memoriei, impotenţa, afecţiunile dentare, artroza, nevrozele, nebunia şi chiar sinuciderea. În sfârşit, zahărul poate genera orice boală. Personal susţin că zahărul este chiar mai nociv decât alcoolul în ceea ce priveşte sănătatea. Este de neconceput faptul că guvernanţii îi acordă un regim preferenţial şi îl tot ieftinesc în loc să-i ridice preţul. Primul pas ar trebui să urmărească lămurirea oamenilor asupra nocivităţii lui şi a daunelor ce le aduce sănătăţii. De ce nu scot un cuvânt medicii despre o atare realitate şi de ce spun atât de puţin dentiştii despre pericolul dulciurilor? Există cercetări care afirmă că infarctul miocardic este rezultatul consumului îndelungat al zahărului (zahăr în orice formă artificială), pâinii albe (chiar şi intermediare) şi a cocăriilor, care prin digestie se transformă în zahăr. Chiar şi fructele fierte sunt nesănătoase. PÂINEA ALBĂ ŞI PÂINEA NEAGRĂ Alimentaţia soldaţilor romani consta din simple grăunţe de grâu. Fiecare soldat primea raţia sa de grăunţe, pe care o purta în buzunar. În timpul marşurilor nesfârşite, acestea erau mestecate încet şi temeinic. Dacă începea lupta, soldatul era în permanenţă aprovizionat cu acest fel de „hrană", iar iscusinţa şi rezistenta armatelor romane era considerată de neîntrecut. In afară de apă se pare că nu mai primea nimic demn de amintit, căci ar fi fost consemnat de scriitorii romani. Cuvântul „aprovizionat" avea o semnificaţie foarte simplă, „res frumentaria" — problema cerealelor. 95

A

Din scrierile acelor timpuri putem constata că boabele de grâu constituiau o hrană deplină, cu alte cuvinte se putea trăi numai cu ele. Din acest aliment minune azi se obţine o făină albă şi se coace pâine. Se crede oare că astfel s-a îmbunătăţit darul desăvârşit al naturii? Să vedem ce valoare mai are. Toate substanţele nutritive din grăunţele de grâu se află în tărâţe şi în germeni. Interiorul din care se scoate făina de grâu conţine, să zicem aşa, numai amidon. E adevărat că se obţine o cocă foarte bună, dar în ceea ce priveşte hrana, corpul este jefuit şi înşelat, sângele se acidifiază, organele se încarcă de reziduuri mucoase şi sedimente. Nu este de mirare că agenţii patogeni se pot atât de uşor instala! 64 De cele mai multe ori făina albă este făcută „şi mai albă". Cu această ocazie se folosesc substanţe toxice, se adaugă conservante care o fac şi mai otrăvitoare. Iar când aluatul se pune la copt, căldura distruge şi ultimele substanţe nutritive, produsul numindu-se „pâine albă", un aliment privilegiat pentru om, în contrast cu tărâţele şi germenii de cereale care, în majoritatea cazurilor, sunt folosite ca hrană pentru vite. Cine cumpără cu regularitate pâine albă şi prăjituri din făină albă, să adauge, la preţul lor, şi cheltuielile pentru dentist şi medic. Într-adevăr, o pâine scumpă şi o plăcere scumpă sunt, de fapt, o adevărată înşelăciune. Pâinea albă este socotită chiar un aliment în mod deosebit indicat persoanelor bolnave şi mai în vârstă, chiar şi sub formă de pesmet, pentru că ar fi mai uşor de digerat. În azile şi spitale este de asemenea mult folosită pâinea semialbă, pâinea ţărănească şi alte aluaturi la fel de dăunătoare. Un morar mi-a spus că

în pâinea intermediară ţărănească nu se găseşte nici urmă de tărâţe sau germeni. Ţăranii nu ştiu că mănâncă pâine fără nici o valoare alimentară şi că ce este mai sănătos dau porcilor. Se afirmă că nimic nu este mai presus de inteligenţa umană, şi totuşi, iată că ei fac bolii, în adevăratul sens al cuvintelor, casă şi hrană din propriul lor corp! Iar noi trebuie să luăm de bun faptul că lăcomia de câştig a profitorilor şi lipsa de informare a oamenilor din partea guvernanţilor favorizează o asemenea situaţie? Acum câţiva ani, elveţienii au fost chemaţi să voteze pentru scumpirea pâinii negre şi ieftinirea celei albe. Ca urmare, pâinea integrală a fost scoasă din competiţie. Şi asta numai pentru că făina albă are o limită de valabilitate mai mare, 65

iar cei interesaţi au făcut o publicitate îndrăcită în favoarea ei. Este cunoscut faptul că cerealele sunt foarte bogate în vitamine, în special în vitamină B, indispensabilă întreţinerii sistemului nervos. Pentru a produce acea mult solicitată (cu patru zerouri) făină albă şi intermediară, este sarcina morarului să extragă din făină toate tărâţele şi germenii cu vitamine cu tot. Unii brutari au ştiut că lipsa tărâţei şi a germenilor conduce la o depreciere a calităţii făinii şi au cerut morarilor să adauge vitamine artificiale şi unele minerale. Aşa a apărut aşa-numita pâine „îmbogăţită". Sună foarte atrăgător dar, din păcate, făina secătuită de tot conţinutul ei natural nu mai poate fi îmbunătăţită, chiar dacă s-ar adăuga toate cele aproximativ 30 de săruri minerale răpite, pentru că toate substanţele „de îmbogăţire" sunt sintetice şi anorganice, lipsite de enzime şi viaţă, aşa că nu pot fi asimilate de organele noastre. Faptele sunt confirmate de cercetări-

le făcute în timpul celui de al II-lea război mondial, de americani, asupra marinarilor bolnavi de scorbut care nu au putut fi vindecaţi sau feriţi de această boală prin adaosuri de vitamine artificiale, ci numai prin alimente conţinând vitaminele respective. Pâinea neagră sau integrală este într-adevăr mai sănătoasă decât pâinea albă, dar nu poate fi socotită o hrană totală pentru că, prin coacere, se pierd enzimele; ea face parte din categoria mâncărurilor gătite. Suferinzii de reumatism şi artrite ar trebui să o evite cu totul, ca şi oamenii corpolenţi. În antichitate, de pildă, iudeii fabricau singuri pâinea integrală sănătoasă, întinzând aluatul şi încălzindu-l la soare. De ce n-ar găsi şi brutarii noştri o idee similară de obţinere a pâinii? Dar 66 vor trebui să găsească o soluţie atunci când va fi solicitată de consumatori. Dacă ne gândim că se mănâncă în proporţie de 80% pâine albă, ne dăm seama că sarcina principală, imediată, a organelor noastre sanitare este să informeze populaţia asupra realităţii. După cum am mai amintit, pâinea albă este calea unui viitor infarct cardiac, a calculilor biliari, pentru că hidrocarbonatele excedentare se transformă în grăsimi, şi prin aceasta în colesterol, ce se depune pe pereţii arterelor. Calculii biliari se fonnează în special din colesterol. SAREA DE BUCĂTĂRIE „Voi sunteţi sarea pământului": după cum sarea condimentează mâncărurile, aşa să fie şi creştinii un condiment printre oameni! Dacă în Biblie sarea este folosită ca în exemplul de mai sus, acest lucru nu are nici o legătură cu întrebarea dacă ea este sănătoasă sau nu. Din exemplul biblic putem trage cel mult concluzia

că o mâncare fără gust poate fi condimentată cu sare. În acel timp când s-a scris Biblia se cunoştea probabil numai sarea de mare. Între sarea de bucătărie şi sarea de mare există o mare deosebire. Sarea marină se compune din aproximativ 100 elemente, sarea de bucătărie numai din două. Unul din ele, clorul, este o otravă a cărui concentraţie, în sarea de bucătărie, este aşa de mare, încât cu un pahar de soluţie concentrată de sare cineva îşi poate lua viaţa. Cine nu a auzit că bolnavilor li se prescrie regim fără sare sau sărac în sare? Dacă sarea este dăunătoare pentru bolnavi, tot aşa este şi pentru un om sănătos, deoarece medicina o interzice tocmai pentru că a pricinuit boala sau a contribuit la apariţia ei. Sarea de bucătărie este anorganică, adică nu este de provenienţă vegetală sau animală. Nu conţine deci enzime. Plantele au fost destinate să ia substanţele anorganice din pământ si să le transforme în substanţe organice, de 68 aceea ele constituie halta intermediară pentru hrana noastră. Tot aşa de puţin cât se poate alimenta omul sau animalul cu praf de piatră sau de fier, sau de sticlă, tot atât de puţin suntem înzestraţi şi noi pentru a digera şi a asimila sarea de bucătărie. Dovada concretă este că o eliminăm fără ca structura ei chimică să fie prea mult schimbată dacă, bineînţeles, nu s-a „fixat ilegal" în corp, constituind mai târziu cauza unei boli. După cum azotatul de calciu şi superfosfatul sunt otrăvuri pentru noi, pentru organismul nostru, tot aşa este şi sarea de bucătărie. S-a constatat că omul poate asimila urme infime de substanţe anorganice, de exemplu dintr-o linguriţă de sare, o milionime de gram; restul, deci aproape to-

tul, murdăreşte sângele şi organele şi astfel stimulează boala sau apariţia ei! Infima capacitate de asimilare a sărurilor minerale de către organele noastre o datorăm proceselor biochimice, iar pentru asimilarea sării de bucătărie ar fi necesare milioane de astfel de reacţii. Ce ocol pentru vindecare când, de fapt, în alimentele crude ne stau la dispoziţie toate sărurile nutritive (fiziologice, chiar sub formă organică). Sarea de care omul are nevoie (el nu are nevoie de sare de bucătărie) se găseşte suficientă în alimentele crude. Dovada ne-o prezintă maimuţa care, fără sare, trăieşte fără să facă toate bolile ce-l macină pe om. Iar dacă ar fi avut nevoie de sare, cu siguranţă că nu ar fi fost de cea din mine, pentru scoaterea căreia se sapă la 200 m adâncime, ci i-ar fi fost mult mai uşor s-o obţină din toate fructele pe care le mănâncă. Ştim că provoacă sete. Lichidul este necesar pentru a o dilua şi pentru a-i diminua toxicitatea (este un corp străin), ceea ce atrage după sine urmări grave, ţesuturile se uzează, la fel şi pereţii 69

arterelor. Vasele îşi micşorează lumenul şi generează creşterea tensiunii. Soluţia de sare se fixează parţial în pereţii celulelor ce alcătuiesc ţesuturile. Greutatea corpului creşte şi pielea capătă o înfăţişare spongioasă, bolnavă. Amatorii de multă sare sunt chinuiţi adesea de sete şi foame. Din cele 15-20 grame de sare care se ingerează obişnuit prin alimente, rinichii sănătoşi nu pot elimina decât cinci-şapte grame, de aceea cei ce mănâncă foarte sărat transpiră anormal şi suportă greu căldura. Corpului îi este cu neputinţă să elimine în totalitate sarea. Restul se depune peste tot în organism, împreună cu o serie de alţi acizi, ceea ce produce toate bolile posibile şi, îndeosebi, ateroscleroza.

Sarea poate distruge vitaminele şi enzimele, motiv pentru care este cancerigenă. Dr. Dahl, de la Institutul de Cercetări Medicale din Brookhaven, a făcut o experienţă pe şobolani. 35 de femele de şobolani au fost hrănite, timp de un an, cu alimente bogate în sare. Toate au făcut hipertensiune. Uimirea medicului a fost însă mai mare când, după terminarea experienţelor, la cele mai multe tensiunea nu mai scădea. Rezultă că pentru vindecare se cere mai mult decât un regim fără sare; poate ajuta numai o alimentaţie de crudităţi, bogată în enzime sau, poate, postul total. În America, probabil şi în alte ţări, soldaţilor, care transpiră mult, pe lângă o alimentaţie bogată în sare, li se dau şi tablete de sare. Prin aceasta se urmăreşte înlocuirea sării pierdute prin transpiraţie. Este o practică de o absurditate flagrantă, ce încalcă toate legile fireşti ale naturii şi constituie o adevărată crimă. Se uită că organismul nu elimină niciodată, prin transpiraţie, sărurile organice necesare, ci numai reziduurile. 70

Faptul că sarea este eliminată reprezintă o dovadă că, pentru corpul nostru, ea reprezintă o otravă ce trebuie dată afară din corp, fiind nefolosibilă. Să nu ne mire de ce un soldat, îndopat cu carne, pâine intermediară şi sare, se prăbuşeşte din picioare, când nu te aştepţi. Faceţi, vă rog, comparaţia cu alimentaţia soldaţilor romani. După cum relatează dr. Waerland în cartea sa, Sarea dăunează sănătăţii, după război, un soldat bolnav, aproape pe moarte, supraîncărcat de sare, a venit la un medic naturist care i-a prescris o cură de post. Avea voie să bea numai apă. În a doua săptămână de post

încă mai elimina cinci grame de sare prin urină. De unde venea ea, de vreme ce de mult timp nu mai primea sare ? Din acest exemplu vedem cum otrăvurile se fixea ză în organism şi provoacă tot felul de suferinţe. Uneori sărurile se cristalizează şi generează reumatism şi artrite. Folosirea sării în exces în alimentaţia multor oameni a generat o practică asemănătoare în alimentaţia animalelor: îndoparea viţeilor cu nutreţuri amestecate cu tot felul de săruri anorganice neasimilabile, un fel de îngrăşăminte chimice. Cu ajutorul apei care se strânge ca urmare a îndopării cu sare a ţesuturilor, animalele cresc repede în greutate, ca să nu spunem că "se umflă" cu apă şi otrăvuri. La ceea ce în mod natural se ajungea într-un an, se realizează acum în trei luni. Este limpede că această carne se va „strânge" în cratiţă când o vom fierbe! Mulţi oameni se îngraşă Ia fel, consumând alimente foarte sărate. Nici „nutreţul concentrat" nu-i lipseşte omului, fiind reprezentat de pâine şi aluaturi. Desigur că viţelul ar fi trebuit să se îmbolnăvească curând din cauza acestei alimentaţii şi să moară, dar nu a mai apucat pentru că a fost tăiat. Dar în ceea ce-1 priveşte pe om, situaţia nu se prezintă aşa. Unii încearcă să slăbească mâncând multă carne, dar nu ştiu că prin aceasta „murdăresc" şi mai mult organismul şi contri buie direct la îmbolnăvire. Se poate spune că sarea, dacă este folosită în măsura în care este cerută de arta culinară de azi, favorizează orice boală. Chiar şi vindecarea rănilor este întârziată. Problema sării poate fi soluţionată numai orientându-ne spre un regim de crudităţi. Sarea este tot atât de străină pentru corpul nostru ca şi medicamentele chimice. Organismul uman este o parte integrantă a na-

turii. Cum nu se poate îmbina adevărul cu minciuna, tot aşa nici organele noastre nu se pot asocia cu substanţele otrăvitoare. Ele nu se împacă. Corpul nostru nu-şi are originea nici într-o fabrică chimică, nici într-un munte de sare, nici în oala de gătit. Numai natura îl poate vindeca şi hrăni cu adevărat. Cu greu poate fi găsit un preparat chimic farmaceutic care să nu aibă efecte secundare adverse, ce depăşesc cu mult foloasele lui aparente. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru sarea anorganică.

DE CE „NU", BĂUTURILOR FIERBINŢI ? Se crede că pentru a produce energie şi căldură mâncărurile şi băuturile trebuie să fie consumate fierbinţi. Astăzi a ajuns ceva firesc să se socotească anormalul drept folositor şi sănătos! Sau fierbinte, sau de la gheaţă! Numai să nu fie aşa cum le-a oferit natura. Mâncărurile fierbinţi şi, în special băutura, slăbesc, dăunează sau distrug mucoasele. În plus, asemenea fumatului şi băuturilor alcoolice, ele diminuează sensibilitatea naturală gustativă, aşa încât mâncărurile ce nu sunt puternic condimentate şi sărate par a fi fade la gust. Dispare şi plăcerea de a mânca fructe sau alte alimente crude valoroase, ba chiar se instaurează un fel de repulsie faţă de ele pentru că nu mai au „nici un gust"! Şi astfel fiecare lucru împotriva firii, fiecare anomalie, atrage după sine o alta — totul în dezavantajul sănătăţii noastre. Băuturile fierbinţi excită nervii şi biciuie inima, oferindu-le numai pe moment căldură şi energie. Aportul de căldură este de-a dreptul neînsemnat. Crudităţile conferă, dimpotrivă, o energie stabilă permanentă, fără a dăuna cu nimic sistemului nervos. Am fost o dată invitat la un ceai. Ne-a fost servit atât de fierbinte, încât nu am avut curajul nici măcar să-l gust. În schimb, vecinul

meu l-a dat pe gât duşcă, parc-ar fi fost apă rece. Mi-am zis că, probabil, cerul gurii, esofagul şi stomacul acestui individ erau căptuşite cu un fel de talpă, încât suportă o asemenea opăreală. Oare devreme sau mai târziu nu se va răzbuna natura pentru o asemenea „brutalizare" a mucoaselor ? E de la sine înţeles că şi regimul naturist permite „răcoritoare", în timpul verii sau ceva „călduţ", iarna. Felurile de mâncare ce nu trebuie îndelung mestecate este recomandabil să fie puţin încălzite, chiar dacă este vară. Ele se pot consuma, după preferinţe, cu puţine seminţe de floarea-soarelui, înmuiate în prealabil, deci cu ceva ce trebuie mestecat. Astfel este înlesnită îmbibarea lor cu salivă. Se poate întâmpla, de multe ori, mai ales când de-abia s-a început regimul de crudităţi, să ne abatem de la regulile lui naturiste, dar aceste excepţii nu trebuie să devină o obişnuinţă.

CANTITATEA DE ACIZI DIN CORP Reumatismul şi artrita sunt unele din cele mai frecvente boli ale vremurilor actuale. Au devenit o adevărată plagă pentru omenire. Produsele farmaceutice, chimice, sunt de puţin ajutor şi, în general, favorizează declanşarea altor boli. Şi în acest caz vindecarea reală se obţine numai dacă a fost înlăturată cauza bolii, apoi natura va lucra în favoarea stabilizării definitive a stării de sănătate. Cauza reumatismului şi a artritei, ca si a altor numeroase (majoritatea) boli, mai ales a celor de rinichi şi de piele, constă în creşterea acidităţii sângelui. Sângele nostru este compus, în mod normal, din 20% acizi şi 80% substanţe alcaline sau baze. Dacă mâncarea noastră este de aşa natură încât măreşte cantitatea de acizi din sânge, toate organele de excreţie, în special

rinichii, nu mai sunt în stare să facă faţă onorabil proceselor de eliminare a tot ceea ce este rău pentru orga nisrn. Instalarea unei hiperacidităţi constante sangvine generează numeroase boli. Acidul uric reprezintă cea mai mare parte din surplusul de acizi; acestui surplus i se adaugă şi alte substanţe străine de constituţia normală a organismului, cum este sarea de bucătărie, diverse toxine, otrăvuri ş.a. Toate se depozitează „ilegal" în tot corpul, formează reziduuri, „dopuri" de mucozităti, calcifiază ţesuturi, acoperă cu grăsimi pereţii arterelor sau alte organe, unii acizi se depun sub formă de cristale, în articulaţii şi muşchi. 75 Întreaga activitate fiziologică normală a tuturor organelor este îngreuiată.

Astfel că nu este de mirare că apar durerile articulare, că se instalează ateroscleroză, că rinichii nu mai funcţionează normal, că rănile nu se vindecă, că apar calculi biliari sau renali, că se formează tumori, că oboseala şi durerile de cap devin nişte „oaspeţi nepoftiţi dar permanenţi". Una din cele mai mari consecinţe ale hiperacidităţii este lipsa calciului, deoarece el trebuie folosit pentru neutralizarea surplusului de acizi şi este astfel sustras din oase, dinţi etc. Apar, ca urmare, boli de nervi, afecţiuni dentare, sciatică, suferinţe la nivelul coloanei vertebrale. Se produc cu uşurinţă fracturi ş.a.

La acestea se adaugă impregnarea generală a ţesuturilor cu reziduuri şi mucozităţi, care favorizează instalarea maladiilor infecţioase. Ştim că hrana pe care o mâncăm ajunge în celulele corpului datorită arderilor produse în timpul metabolismului. Din întregul proces chimic rezultă acizi şi baze, a căror cantitate trebuie să corespundă, pe cât

posibil, procentajului normal existent în sânge (amintit mai sus), astfel încât să nu apară un dezechilibru în reacţia acido-bazică din sânge. Dintre toate alimentele, laptele este singurul aliment în care, după metabolizarea lui, raportul „acidbază" corespunde întocmai celui din sânge, deoarece laptele va fi, pentru mai multă vreme, unicul „fel de mâncare" al sugarilor. Din unele alimente rezultă, după metabolism, numai acizi, din altele numai baze, iar altele se transformă în ambele categorii de substanţe. De aceea este foarte important să ştim, exact, ce rezultă din fiecare element ca să ne putem ghida în stabilirea regimului. 76 Există cercetări pe baza cărora s-au întocmit tabele privind raportul acido-bazic din alimente. Cu ajutorul acestora şi a experienţei proprii le putem clasifica în felul următor: Ca alimente care dau 100% acizi se socotesc: carnea, grăsimea animală, grăsimea vegetală (uleiuri şi margarine), pâinea albă, intermediară, cozonacul, rahatul, zahărul rafinat, sarea de bucătărie, multe fructe acre, reventul (rubarba), toate dulciurile preparate din zahăr, ciocolata. Referitor la reacţia acidă a fructelor, nu toţi cercetătorii sunt de aceeaşi părere. Cele care se transformă 100% în baze sunt toate soiurile de zarzavaturi, toate verdeţurile, ceapa, cartofii, castanele comestibile, tărâţele de grâu, germenii de grâu ; excepţie fac păstăile de leguminoase. Toate celelalte alimente oscilează între cele două tipuri de componente, iar laptele, deoarece corespunde procentajului existent în sânge, este socotit neutru. Tot aproape neutre sunt socotite unele fructe ca bananele foarte bine coapte, pepenii, roşiile, merele foarte coapte, nu cele acre. Pentru reumatici trebuie foarte

multă precauţie în alegerea mâncărurilor. Cerealele dau 60% baze, dar, prin fierbere, valorile bazice scad simţitor. Nu trebuie să fim însă sclavii tabelelor. Hipocrate habar n-avea de conţinutul în calorii sau raportul acido-bazic din alimente, chiar dacă ştia să trateze foarte bine un diabetic. Dacă, în mod excepţional, ni se oferă mâncăruri din prima grupă (acide), putem să mâncăm dar moderat, pentru că organele noastre nu pot face faţă surplusului de acizi, astfel încât să-i neutralizeze sau să-i elimine. Bolnavii însă care ar vrea să se însănătoşească, ar face bine să nu se atingă de atare alimente. 77

Mare atenţie la tabelele care socotesc toate fructele bazice. Pe când locuiam în sudul Floridei, aveam în jurul casei o grădină cu tot felul de fructe tropicale; pe baza unor astfel de tabele am început să consum şi fructe acre, mai ales grape-fruits. Dinţii au început să-mi cadă şi am făcut şi un reumatism la umăr. Nu reuşeam să înţeleg ce se întâmplă şi nu mai conteneam întrebându-mă cum se poate întâmpla aşa ceva, când ai o alimentaţie de crudilăţi 100% ? După ce am revenit în Elveţia, unde nu cresc asemenea fructe, şi n-am mai mâncat aproape deloc, durerile reumatice mi-au dispărut foarte curând. Dinţii nu mi i-am mai putut salva. De abia acum mi-am dat seama cât de înşelătoare erau acele tabele. Pe bolnavii de reumatism, de sciatică, de atroze, cu afecţiuni osoase, dentare, artolice, îi sfătuiesc să menţină pe cât posibil alimentaţia bazică amintită mai sus. Se adaugă cel mult lapte prins, deoarece conţine mult calciu. Apa de zarzavat şi de tărâţe (vezi reţetele) sunt în mod deosebit recomandate. Pe cine îl va interesa cu adevărat însănătoşirea, va renunţa la tot ceea ce este fiert. Din păcate, se constată că mai toţi oamenii sunt

tributari hiperacidităţii. Deoarece procentajul din sânge nu are voie să se schimbe, surplusul de acid care nu poate fi eliminat se depozitează în corp. Astfel, se apreciază că 95% din populaţie (este vorba de Elveţia — n.n.) suferă de acest rău care provoacă toate bolile — hiperaciditatea — şi de lipsa substanţelor bazice. Cea mai bună dovadă o reprezintă cei 98% de indivizi cu afecţiuni dentare, şi asta pentru că hiperaciditatea înseamnă mai ales lipsă de baze, iar dintre ele mai ales cele formate cu calciu. Există, întradevăr, posibilitatea de a fi feriţi de carii dentare, dacă 78 alimentaţia este corectă, adică bazică. Ce este valabil pentru cariile dentare, este valabil pentru toate celelalte boli enumerate. Majorităţii oamenilor li se pare că este imposibil să-şi schimbe felul de alimentaţie, fiind vorba numai de crudităţi. Se pare că mai curând acceptă durerile de dinţi, injecţiile şi suferinţele. Cel mult, când bolnavul se apropie de moarte şi durerile devin insuportabile, când nici un medic şi nici un medicament nu-1 mai poate ajuta, îl ajunge disperarea, şi binevoieşte să ia aminte la acest regim alimentar. Mulţi s-ar putea însă salva, şi-ar putea veni singuri în ajutor în acest fel. Mie personal mi-ar părea foarte primejdios să trăiesc cu alimentaţia obişnuită şi tot felul de injecţii şi medicamente. „Dacă medicul ar prescrie o schimbare de regim, ar fi altceva, dar ceea ce scrie un fanatic nu are nici o autoritate. De fapt, şi medicul acesta mănâncă la fel ca noi, se îmbolnăveşte din când în când şi moare în cele din urmă de infarct miocardic sau de o altă boală, prin urmare să fii bolnav este o situaţie cât se poate de normală într-o viaţă de om. Literatura despre cru-

dităţi nu mă interesează deloc". Cam aşa a vorbit şi tatăl trupesc al celui ce scrie această carte, atunci când era bolnav. Dar când a văzut moartea cu ochii, şi-a schimbat gândurile. Vrei să ajungi şi tu în această stare, stimate cititor ? Nu s-ar putea să fie prea târziu când, în sfârşit, „vei crede" ? Din fericire mai există şi medici demni de jurământul lui Hipocrate, care cercetează boala cu de-amănuntul. Să ne întoarcem la discuţia noastră asupra acizilor. Ei sustrag corpului nostru calciul şi alte minerale bazice, pentru că numai astfel pot fi neutralizaţi. Există o pul79 bere de substanţe minerale neutre, foarte gustoasă. Basin, din care se poate amesteca câte o linguriţă în mâncare, aşa cum puneam înainte sarea; sau există preparate pe bază de fier sau calciu; pe de altă parte, toate aceste substanţe le găsim în legumele şi verdeţurile crude, în grâu, în merele şi bananele foarte bine coapte. Toate bolile de stomac şi intestine au, în tratamentul lor clasic, tot felul de medicamente pe bază de pulberi alcaline. Menţionăm că şi sucurile de legume şi ceapă ajută la neutralizarea acizilor. Cu ajutorul unor atari măsuri de precauţie minime pot fi evitate durerile de dinţi, fracturile şi tot felul de distrofii. Pentru a preîntâmpina formarea surplusului de acizi şi menţinerea unui procent de 80% baze nu sunt suficiente doar astfel de măsuri. Pentru a menţine dinţii sănătoşi este recomandabil ca, după ce mâncăm fructe uscate sau dulciuri, care strică dinţii şi, în general după mese, să se mestece un praf de baze, pentru a împiedica fermentaţiile acide dintre dinţi. Şi gingiile sunt bine curăţate şi întreţinute cu aceste pulberi. Se poate scăpa de apariţia cariilor şi dacă se mănâncă zilnic doar un măr foarte bine copt, dulce, nu acrişor, pe care îl mestecăm

bine de tot în gură. Iaurtul şi roşiile sunt cam acide. Ar fi mai bine să vă opriţi la rădăcinoase, cum sunt sfecla roşie şi morcovul. Din ele se vor pregăti mâncăruri foarte gustoase.

APROVIZIONAREA CU CRUDITĂŢI Există părerea că o alimentaţie cu crudităţi ar consta numai din fructe şi salate si nu ar fi recomandată din cauza stropirilor dese cu tot felul de substanţe toxice. Alimentaţia cu crudităţi este aşa de variată şi are atâtea posibilităţi de preparare, încât şi orăşeanul poate beneficia de ea. Pe lângă zarzavaturi şi fructe, există nenumărate preparate din cereale care constituie mâncarea principală, apoi seminţele uleioase, nuci, năut, brânză de vacă din lapte nefiert. Referitor la procurarea zarzavaturilor indicate vom reveni. Cine nu este fericitul posesor al unei grădini dar care vrea să se aprovizioneze singur cu salată în timpul iernii, să folosească metoda preparării germenilor de seminţe. Se pun seminţele sau sâmburii, cu rapiditate şi putere mare de germinare, în apă, să se umfle si se aşază pe o farfurie mare, întinsă, unele lângă altele sau dacă nu se poate astfel, unele peste altele.Ca să nu se evapore apa repede se pune deasupra o farfurie de acelaşi format. Pentru o cantitate mai mare, se aşază mai multe astfel de perechi de farfurii, unele peste altele. Deoarece seminţele nu trebuie să plutească, surplusul de apă se lasă să se scurgă printre farfurii. Dacă seminţele dezvoltă (este şi în funcţie de temperatură) în două-trei zile, embrioni de până la trei cm, se descoperă farfuriile şi se lasă puţin la geam pentru ca să înverzească puţin şi plăntuţele să se îmbogăţească în vitamine. 81 Unii embrioni (cei de grâu) trebuie lăsaţi mai mult

să crească şi de la ei se folosesc numai tijele. Alţii pot fi recoltaţi de îndată ce ating lungimea de un cm şi se valorifică împreună cu seminţele. De obicei se toacă şi se prepară împreună cu alte salate sau fructe. Pot fi pregătite şi cu mixerul. Şi mai simplă este metoda următoare: se împrăştie seminţele pe o pânză groasă, umedă, întinsă pe o planşetă tare. Trebuie ţinută umedă tot timpul şi, la început, după împrejurări, să fie acoperită planşeta. În China şi Japonia metoda este cunoscută de mult. Chinezii plantează, special în acest scop, fasole verde care încolţeşte deja după câteva ore. Se poate procura şi la noi, dar este greşit numită soia. Pentru încolţire se pretează cel mai mult năsturelul de grădină, lucerna, muştarul, soia, mazărea şi cerealele. Cine îşi poate face timp, poate planta salată şi mirodenii în lădiţe ce trebuie aşezate în „grădina de iarnă" — într-o încăpere încălzită sau la fereastră, într-o cameră expusă la lumină. Lădiţele se acoperă la exterior cu folie de plastic şi se umplu cu cernoziom (pământ negru), în timp ce zarzavaturile de bucătărie sunt rezistente, de la salată trebuie să fie mereu refăcute răsadurile şi trecute în alte lădiţe. Se poate semăna şi grâu. Când firele ajung la cinci-şapte cm lungime, pot fi recoltate. Se taie câte puţin din ele şi se folosesc fie tocate mărunt, ca salată, fie ca adaosuri, amestecate cu mixerul. Nefărâmiţate sunt prea tari. Aprovizionarea cu fructe nestropite cu erbicide, insecticide, pesticide nu este o problemă, în prezent livezile mai mici, în general, nu se prea stropesc. Pentru a fi siguri că este vorba de fructe „curate" ele se cumpără de la ţărani care le cultivă după metoda biologică. 82 INGREDIENTELE NECESARE LA

PREPARAREA REGIMULUI DE CRUDITĂŢI Proteinele S-a constatat că naturiştii au nevoie de mult mai puţine proteine decât cei ce mănâncă combinat, deoarece 2/3 din proteine devin, prin fierbere, nedigerabile sau sunt distruse coagulându-se. Carnea, de exemplu, conţine 25% proteine dar, după fierbere, doar 9% mai sunt utilizabile. Ovăzul crud, cu 15% proteine, ne oferă deci mai multe proteine decât carnea fiartă. În afară de proteine, carnea fiartă nu are altă valoare nutritivă, pe când ovăzul şi sâmburii (miejii) uleioşi (alune, nuci, seminţe de floarea-soarelui) (25% proteine) sunt alimente complete cu ajutorul cărora, alături de fructe şi salate, ne putem alimenta pe durată lungă, complet şi sănătos. Dintre toate soiurile de cereale, ovăzul, cu 15% proteine, este cel mai bogat. Alţi furnizori de proteine mai bogaţi decât carnea fiartă sunt: soia, năutul, arahidele crude, seminţele uleioase, nucile, ouăle crude, embrionii de cereale, laptele crud, laptele acru şi brânza de vaci (nefiartă); celelalte feluri de brânzeturi se încălzesc la preparare. Deoarece soia crudă nu are gust plăcut, el poate fi modificat fie prin metoda germinării, fie prin combinarea ei cu alte ingrediente, în salate sau alte feluri de preparate prelucrate cu mixerul. Fasolea verde, necoaptă, nu poate fi consumată ca atare, este otrăvitoare. 83 Seminţele să fie crude! Indiferent despre ce fel de seminţe este vorba valoarea lor poate fi testată prin puterea de germinare. Cine cumpără grâu de la ţărani să se intereseze dacă nu a fost recoltat cu combina, pentru că în acest caz a fost uscat, de cele mai multe ori, cu aer cald.

Tot atât de multe dificultăţi vom întâmpina şi la cumpărarea ovăzului crud. Din aşa-numitul mei auriu se îndepărtează industrial gustul amărui. Deşi această lucrare se face la o temperatură destul de scăzută, nu mai poate fi socotit crud. În comerţ se găseşte numai mei decorticat. Prin decorticare, la fel ca la ovăz, embrionul poate fi sfărâmat sau eliminat. Dacă nu se poate obţine mei auriu nedecorticat, este de preferat cel care se foloseşte la hrana papagalilor şi a unor animale pentru blană. Învelişul este aşa de moale, încât după fărâmiţarea lui într-un mixer sau cu o râşnită de cafea nu mai rămâne nici urmă din el. Pe lângă siliciu, meiul conţine mult magneziu şi potasiu. Acestea sunt elemente bazice foarte importante. Ar fi de dorit ca măcar o dată pe zi să mâncaţi două-trei linguri de mei (Vezi reţeta „Fulgi de mei"). În ceea ce priveşte orezul, să se cumpere numai orez ce poate încă să încolţească, deoarece cel glasat este destul de devitalizat; dovada certă este că, în Orient, unde se consumă numai acest sortiment, a produs boala beri-beri (avitaminoză B). De aceea este de preferat să mâncaţi orez obişnuit. Seminţele de floarea-soarelui şi de susan sunt unele din alimentele preferate ale naturiştilor. Seminţele de dovleac neprăjite sunt grozave la „ronţăit" şi foarte sănătoase. 84

Fulgii şi germenii (nu embrionii!) Din păcate nu se pot fabrica fulgi cruzi de cereale. Chiar şi fulgii de ovăz şi de mei sunt ţinuţi în abur în momentul fabricării. Pentru comparaţie, se poate remarca ce deosebire este între gustul fulgilor de fabrică şi al aceloraşi grăunţe pisate în casă. Germenii de grâu, cruzi,

proaspeţi, reprezintă alimentul cel MAI BOGAT ÎN ENZIME, cel mai valoros şi mai ieftin. Au valoare nutritivă mai mare chiar decât nucile şi seminţele uleioase. Din păcate germenii de grâu şi de orez destinaţi comerţului sunt distruşi de căldură, aşa încât râncezesc repede. Făina de grâu integrală, crudă După cercetările mele, făina de grâu integrală de Steinmetz şi cea de Graham este crudă şi naturală. Uleiul cu valoare nutritivă integrală Uleiul trebuie să fie obţinut prin presare la rece şi lăsat aşa, în starea lui naturală, fără să mai fie supus nici unui alt proces industrial. Obişnuit este vorba de uleiul de floarea-soarelui, de măsline şi de in deoarece, după cercetările mele, alte sorturi de ulei nu pot fi preparate la rece. Grăsimile vegetale şi margarinele sunt încălzite la temperaturi mari. Găsiţi şi margarine modificate, care sunt sănătoase. Lămâile şi oţetul natural Folosite în măsură mică sunt, ca şi mierea, o doctorie; utilizate cu regularitate şi în cantităţi mari conduc la hiperaciditate. 85 Praf de verdeţuri — completare la salate şi ca înlocuitor de condimente Praful de verdeţuri este recomandat pentru iarnă şi este bine să se prepare din pătrunjel uscat şi năsturel de grădină; se mai pot adăuga şi alte verdeţuri ca: urzică, păpădie şi plante medicinale. Atunci când s-au uscat complet şi tulpinile şi frunzele şi sunt aspre la pipăit se pot pulveriza. Mirodenii şi plante medicinale Noi facem deosebire între mirodeniile proaspete şi cele uscate. Dacă este posibil, vom consuma mereu

din cele proaspete. Am cunoscut o doamnă din America a cărei mândrie era o grădiniţă cu plante-mirodenii. A aranjat-o frumos, nelipsind din ea nici câteva soiuri de plante medicinale. Pe fiecare din aceste plante — aş spune „iubirile" ei - le cunoştea şi după denumirea ştiinţifică. Nu este oare un stimulent si pentru cititorii noştri să-şi realizeze şi ei o astfel de grădiniţă? Cine a fost curios să ştie care sunt proprietăţile medicinale ale acestor plante va acorda cu plăcere o parte din timpul său liber realizării unei atari grădiniţe. Cele mai multe sunt rezistente la frig şi nu cer multă muncă. Pentru uşurinţa cultivării, cele rezistente vor fi plantate separat de celelalte. O grădiniţă în miniatură de plante pentru mirodenii se poate realiza şi în lădiţe. Amănunte veţi găsi în cartea noastră Sănătatetinereţe-frumuseţe — 150 de reţete de crudităţi. Seminţele de plante medicinale şi mirodenii se găsesc în magazinele de seminţe. Unii grădinari dispun 86 chiar şi de răsaduri. Există cărţi de plante medicinale şi mirodenii care pot fi de folos începătorilor. În continuare, dăm o listă a celor mai folositoare plante-mirodenii: Ţelina — sunt două feluri de ţelină, de la ambele se pot usca frunzele pentru iarnă. Au un gust foarte bun şi sunt foarte sănătoase. Pătrunjelul — este una din mirodeniile cele mai bune şi mai sănătoase. Să se folosească mai mult triturat cu mixerul şi să nu lipsească din salate. Să se usuce mult pentru iarnă. Arpagicul (verde) este sănătos şi pentru rinichi si pentru glande. Hazmaţuchi seamănă cu pătrunjelul, diluează sângele, curăţindu-1 de reziduuri, ca şi usturoiul, şi nu

trebuie trecut cu vederea. Peperoni -cunoscut şi sub denumirea de piper verde, are nişte fructe mari, goale pe dinăuntru, aromate. Mărarul - împiedică balonările şi stimulează digestia. Se folosesc frunzuliţele subţiri, care se pot usca. Proaspăt, este foarte bogat în vitamina C. Anasonul — are proprietăţile asemănătoare cu cele ale mărarului. Se foloseşte cu succes în salata de ridichi. Seminţele se folosesc la ceai contra balonărilor şi contra tusei. Năsturelul — din care se seamănă la fiecare a treia săptămână o altă brazdă, pentru a avea permanent frunze fragede. Se foloseşte atât ca adaos la orice fel de mâncare, cât şi ca salată. Se poate usca şi pentru iarnă. Curăţă sângele. Maghiranul şi cimbrul — se potrivesc la orice fel de salate. Sunt foarte aromate, curăţă foarte bine sângele şi stimulează activitatea glandelor. Sub formă de praf este indispensabil. Chimenul — are însuşiri asemănătoare cu ale anasonului, la fel şi ceaiul pregătit din el. În salate era mai bine să fie utilizat ca pulbere. Busuiocul — are o mare putere de condimentare Este un uşor stimulator al nervilor. Tarhonul — uscat, se poate găsi în orice bucătărie este foarte sănătos. Rosmarinul — să fie folosit cu economie. Are pro prietăţi asemănătoare cu usturoiul şi este foarte sănătos, chiar şi în ceai. Ca multe altele, se poate găsi şi sub formă de pulbere. Salvia — este o plantă medicinală cu efecte terapeutice multiple şi se foloseşte mai mult ca ceai, dar în cantităţi mici poate fi adăugată şi în preparatele noastre. Menta — se foloseşte mai mult ca ceai, dar lăstari

tineri se pot folosi şi drept condiment. Limba mielului — este mai puţin cunoscută ca mi rodenie dar, pentru că este foarte bună pentru tratarea bolilor de vezică, de rinichi, împotriva retenţiei urinare, a bronşitelor, frunzele sau florile proaspăt culese se pot utiliza în preparatele făcute cu mixerul sau în salate. Se înmulţeşte singură prin căderea seminţelor. Muştarul — atât frunzele cât şi seminţele sunt, în aceeaşi măsură, un medicament şi un condiment excelent. Seminţele se folosesc sub formă de praf. Consumarea în fiecare zi a unei linguriţe de muştar ajută digestiei. Pelinul — este ceaiul amar pentru stimularea activităţii vezicii biliare, a stomacului şi a intestinelor, dar se foloseşte şi în amestecuri de ceaiuri. Ca adaos la regimul de crudităţi se întrebuinţează doar în cantităţi mici, de preferat în amestecurile de mixer. 88 Roiniţa — se utilizează, de obicei sub formă de ceai pentru nervi, rinichi şi glande. Nu trebuie însă să lipsească din nici un preparat de mixer. Ridichea — se foloseşte ca salată sau ca adaos la salată. Are o mare putere de fluidificare a mucozităţilor căilor respiratorii, se recomandă pentru topirea calculilor biliari, împotriva reumatismului şi a bolilor de ficat. Se seamănă la fiecare trei săptămâni câteva seminţe, ca să avem mereu la dispoziţie ridichi tinere. Hreanul — are aceleaşi însuşiri ca şi ridichile, dar efectul lui este ceva mai puternic. Cele mai multe mirodenii se pot usca pentru iarnă. Se mărunţesc cu un tocător de lemn, deasupra unei site. În afară de aceste mirodenii obţinute din plante autohtone, care se pot şi cumpăra, se mai găsesc în comerţ şi altele, exotice, dintre care recomandăm : Praf de Curry — un amestec de plante originare

din India, destul de intens aromat. Paprica — pentru salate şi sosuri de salate. Coriandru — se foloseşte mai ales pentru prăjituri şi crudităţi şi pentru preparate din fructe. Vanilia — se foloseşte mai ales pentru preparate dulci. Dacă, pe lângă acestea, mai sădiţi şi un număr de plante medicinale ce cresc sub formă de arbori, arbuşti sau tufe, atunci puteţi avea o grădină adevărată. Dar nu este neapărat necesar. Există, de asemenea, multe alte plante care, conform determinatoarelor botanice farmaceutice, sunt recunoscute drept plante medicinale. Spre marea mea mirare, am descoperit că se găsesc, în grădinile noastre ţărăneşti, vreo 20 de astfel de plante. Cine ar fi crezut că scânteiuţa, spanacul sălbatic, urzica şi multe altele, toate buruieni aproape 89 de nedezrădăcinat, sunt plante vindecătoare, că frunzele multor tufe cu boabe au mare putere de vindecare? Toate se pot orândui frumos în grădina de plante, potrivit scopului urmărit. Dacă într-un colţ plantăm câţiva nuci, vom avea frunze de nuc. În alt loc se plantează un mesteacăn, un tei şi câteva tufe. Prin acumulare şi schimb de plante, grădina se lărgeşte de la an la an. Bolnavii vor prefera acele plante care sunt recomandate pentru suferinţa lor. În casa noastră se serveşte, întotdeauna, la prânz, un preparat de mixer. Înainte de masă cineva culege din grădină, într-un coşulet, tot felul de frunzuliţe şi flori care, împreună cu alte rădăcinoase, frunze de sa lată şi zarzavaturi oferă o masă întăritoare şi aromată. De abia acum înţeleg ce gândea Hipocrate când spu nea: „Plantele noastre medicinale să constituie alimen-

tele noastre". În acest preparat sunt cuprinse, probabil, cele mai multe săruri minerale, care ne dau puterea de vindecare, vitaminele, enzimele. Cum să nu fii sănătos cu o astfel de alimentaţie? Ce bolnav să nu se vindece? Pot să spun că este o mâncare cu gust deosebit de plăcut şi variat fiind, totodată, şi cea mai ieftină şi cea mai sănătoasă. Din păcate, numai puţini oameni au posibilitatea să-şi facă o grădină de verdeţuri. Să fie ei atunci păgubiţi din punct de vedere al sănătăţii? În nici un caz. pentru că toate aceste plante medicinale şi mirodenii se pot procura din comerţ, sub formă de pulberi. Dacă ne gândim cât de mari sunt cheltuielile pe care le facem cu mâncărurile şi preparatele de carne, putem sacrifica câţiva bănuţi pentru o astfel de alimentaţie. Mai ales că este vorba de investirea unui capital pentru sănătate. Sarea în calitate de condiment

Pentru naturişti, sarea intră prea puţin în discuţie. Recomandăm sarea de mare şi sarea de plante. Cei grav bolnavi, reumaticii, bolnavii de rinichi trebuie să o evite chiar şi pe aceasta, pe cât este posibil, deoarece conţine mai mult de jumătate sare de bucătărie. Drojdia alimentară

Deoarece drojdia de bere nu este crudă, naturistul o foloseşte numai ca şi condiment. Oricum, poate fi recunoscută drept cel mai bogat izvor de vitamina B. Nu trebuie folosită mai mult de o lingură pe zi, de persoană. Zahăr, miere, smochine

Zahărul alb nu trebuie să se găsească în casă, nici chiar pentru musafiri. Dar poate fi folosit zahărul cafeniu, nerafinat, din trestie de zahăr, mierea, sucul

concentrat de pere şi de mere, agar-agarul şi altele asemănătoare. Zaharina este mai dăunătoare decât zahărul alb rafinat. Prin zahăr, în reţele noastre, se înţelege numai unul dintre cele amintite ca admise. Zahărul sub orice formă, ca şi mult apreciata miere, provoacă acizi. Mierea conţine relativ puţine din substanţele minerale bazice care sunt foarte necesare pentru metabolizarea zahărului. De aceea trebuie să fie folosită cu economie, cel mult o linguriţă o dată pe zi. Diluată în mâncăruri şi băuturi este mai puţin dăunătoare pentru dinţi. Ca medicament, în cantităţi mici, este sănătoasă.

91 Marmelada preparată cu zahăr rafinat este interzisă. Vom folosi reţetele noastre de marmeladă. Smochinele, curmalele etc. măresc şi ele aciditatea, dar cantitatea de substanţe minerale pe care o conţin este atât de ridicată, încât sunt recomandate. Cu greu mai putem găsi un alt aliment, poate cu excepţia laptelui, care să aibă mai mult calciu decât smochinele. După consumarea fructelor dulci, uscate, să se cureţe bine dinţii. Saliva omului corect hrănit este atât de bazică încât, practic, înlocuieşte periuţa. Prin amestecarea de pulbere din substanţe minerale bazice în alimente sănătatea dinţilor poate fi deosebit de bine asigurată. La zahărul cafeniu se mai poate adăuga o linguriţă de lactoză, deoarece ajută digestia şi acţionează în intestin împotriva putrefacţiei. Lapte, brânză proaspătă Laptele crud, proaspăt este o „delicatesă". Din el se prepară şi brânza proaspătă. În acest scop, laptele trebuie să se lase la prins la temperatura de 25°C, timp de 24 de ore. La câteva ore după ce s-a prins,

începe să se decanteze. Substanţa grasă se face brânză, zerul care se separă este acru. Pentru a le despărţi, se toarnă totul într-un tifon şi se lasă câteva ore să se scurgă. Brânza este gata. Aproape tot acidul a rămas în zer. O linguriţă de zer este suficientă pentru a se prinde alt lapte proaspăt. Deoarece acest zer este destul de acru, nu trebuie să se consume înainte de a i se adăuga o substanţă minerală pentru neutralizare.

92 Amestecuri de uruială (crupe)* uscată sau înmuiată Uruială din grâu există totdeauna în întreprinderile de morărit şi se pretează foarte bine să fie înmuiată. Dacă se urmăreşte obţinerea unui amestec de fulgi naturali, făcuţi în casă, din tot felul de cereale, la ea se adaugă uruială de seminţe de in, mei, orez şi orice alte feluri de seminţe oleaginoase, toate trebuind să fie foarte bine fărâmiţate cu mixerul sau cu o râşniţă de cafea. Crupele uscate trebuie să fie foarte fine, deoarece nu se înmoaie. Pentru obţinerea lor se folosesc mai ales seminţe de in, mei, hrişcă, ovăz, susan. Amestecul respectiv trebuie să existe permanent în casa noastră pentru a-l putea prepara pe loc; rapid, ori de câte ori avem nevoie. Adaosuri: ulei, lapte, drojdie de bere, mirodenii, puţină ceapă şi sare de mare. Unora le plac şi stafidele în amestec. Dacă, în afară de stafide şi ceapă tocată, cineva vrea să aibă ceva mai tare de mestecat, poate adăuga câteva seminţe de floarea-soarelui sau de pin coconar; dacă vrem ca preparatul să fie dulce, se poate folosi o linguriţă cu miere, lactoză, foarte puţină drojdie de bere şi câteva cubuleţe de mere. Crupele înmuiate sunt preparate din seminţe măcinate mai mare, cu adaos de nuci, hrişcă şi seminţe de floarea-soarelui. Peste amestec se adaugă atâta apă

cât să cuprindă totul fără să fie terci. Cei fără dinţi vor trebui să dea prin maşină şi seminţele uleioase. La aceasta se mai adaugă şi germeni de grâu şi tărâţe. Orice fel de boabe — de grâu, de porumb, de secară etc. — măcinate (sau râşnite) mare (n. trad.).

93

Pâinea Deoarece naturiştii folosesc cerealele mai ales sub formă de amestec de uruială, pâinea joacă pentru ei un rol mai puţin însemnat. Pentru sandvişuri sau pentru gustarea de la orele 10.00 este ideală pâinea coaptă la soare. Orice pâine industrială este total devitalizată şi cu un mare conţinut de acizi. Enzimele, proteinele şi amidonul sunt distruse complet. Ceapa şi usturoiul Este foarte bine să consumăm zilnic o jumătate de ceapă şi doi-trei căţei de usturoi. Dacă la început aveţi senzaţia de balonare şi râgâiţi des (s-au format gaze în stomac şi intestin), trebuie restrâns consumul de proteine şi în locul lor se bea un pahar cu apă. Balonările şi gazele sunt indicaţii că, în general, se mănâncă prea mult. Atunci când există tulburări de digestie este preferabil să se mănânce mai puţin şi mai des. Ceapa crudă este foarte săţioasă, aşa că mesele de crudităţi ce conţin o proporţie mare de ceapă nu trebuie să fie prea dese. Aceleaşi recomandări sunt valabile şi pentru usturoi. Boabele de ienupăr, salata verde, laptele crud atenuează într-o oarecare măsură mirosul neplăcut al gurii. Eu folosesc usturoi sub forma unor capsule nemirositoare. O cantitate mai mare de usturoi ne ajută să dormim bine şi profund; curăţă şi regenerează sângele, are efecte terapeutice multiple, şi, împreună cu ceapa, reprezintă unul din cele mai sănătoase alimente. O cunoştinţă, în vârstă de 100 de ani, care a mâncat toată viaţa şi ali-

mente fierte şi crudităţi, dar totdeauna în cantităţi mici, a fost întrebat asupra tainei vârstei sale înaintate. El a răspuns: usturoiul. 94

Faptul că usturoiul apără de infecţii vi-1 poate confirma şi următoarea întâmplare pe care am trăit-o chiar eu: când, în anul 1920, în timpul unei ierni năpraznice, a bântuit, în cele mai multe regiuni ale ţării, o molimă ce a făcut ravagii printre vite, mi s-a întâmplat ceva ce nu am mai putut uita. Eram încă elev de şcoală. Instinctiv am dat fuga la farmacie, iar droghistul m-a trimis la zarzavagiu şi am cumpărat tot usturoiul ce-1 avea de vânzare. Să fi fost un coş plin. În fiecare zi puneam din el în nutreţ. Molima a ajuns şi în satul nostru. La toţi vecinii din stânga şi din dreapta casei noastre, febra aftoasă omora vitele pe capete, numai vacile noastre nu s-au îmbolnăvit, singurele din tot satul. Pentru cititorii noştri naturişti dăm un motto: „Mănâncă puţin şi nu uita usturoiul". Din păcate, se întâmplă ca oamenii să nu-1 prea mănânce din cauza mirosului. Pentru a scăpa de el, usturoiul se pisează şi se înmoaie în ulei (este valabil şi pentru ceapă). Ce adaosuri nu se potrivesc? După decenii de alimentaţie necorespunzătoare, este clar că unele organisme reacţionează prompt, uneori chiar violent, la schimbarea de regim. Deoarece atât ficatul cât şi glandele digestive sunt slăbite, anumite fructe, de pildă, dacă sunt consumate împreună cu zarzavaturi crude, pot provoca fermentaţii. Se întâmplă mai ales dacă este vorba de fructe dulci, cum sunt strugurii, cireşele, perele, caisele, piersicile, prunele, smochinele, curmalele şi portocalele, în timp ce merele, bananele, lămâile, ananasul şi toate fructele de pădure sunt bine

suportate împreună cu zarzavaturile. Apariţia fermentaţiilor se poate evita dacă mâncarea este mestecată bine, încet, temeinic, şi dacă nu se mănâncă mult deodată. După cum am mai amintit, se recomandă mese mici şi dese. Este uimitor cât de rapid revine la normal aciditatea sucului gastric după acest fel de alimentaţie şi cum sunt stimulate glandele digestive. Există persoane foarte sensibile în ceea ce priveşte toleranţa faţă de alimente care vor trebui să mănânce fructele sau zarzavaturile separat. Dar să nu exagerăm, căci nu există o regulă universal valabilă nici în această privinţă. Salatele, de pildă, se pot folosi singure ca aperitiv dar şi ele trebuie mestecate foarte bine. Mixerul şi aparatul de făcut sucuri Mixerul este indispensabil pentru masa naturistului. Îl folosesc mai ales persoanele în vârstă, ce au proteză dentară. Este maşina de gătit a naturistului. Cei grav bolnavi, ca şi persoanele cu afecţiuni gastrice sau intestinale, mai au nevoie şi de storcător pentru fructe sau legume. O cură de suc din varză creaţă poate vindeca ulcerul în zece zile. Dar şi naturiştilor sănătoşi le place sucul de zarzavaturi. Naturistul şi laptele Pentru lămurire, încă un cuvânt despre proteina animală. Renunţăm cu totul la alimentaţia cu carne, pentru că provoacă aciditate. Dar nu la lapte deşi este de origine animală, deoarece proteinele pe care le conţine sunt substanţe cu cea mai completă structură; el trebuie băut nefiert sau nepasteurizat. Totodată, laptele are o mai mare cantitate de substanţe bazice, încât curăţă corpul de acizii dăunători şi, asemenea zavaturilor crude şi tărâţelor, vindecă multe boli. Referitor la reţetele care urmează

Stimatele cititoare sunt rugate să nu considere

reţetele „literă de evanghelie"; ele pot să le combine şi să le îmbunătăţească după propria lor plăcere. O cititoare ne scrie: „ Ceea ce-mi place îndeosebi la alimentaţia crudă este că permite o deosebită variaţie, îţi stimulează fantezia ca să încerci tot felul de reţete noi şi ne oferă o varietate atât de mare de combinaţii, cum nici nu mi-aş fi închipuit vreodată că ar fi fost posibilă la un atare regim." O problemă o constituie germenii de grâu. Dacă sunt foarte proaspăt pregătiţi, au un gust dulce, minunat, care se schimbă însă rapid chiar la o temperatură normală. De aceea, trebuie să ne procurăm o cantitate mai mare şi să o ţinem la frigider, grâul păstrându-şi puterea de germinare intactă, germenii având aceeaşi valoare nutritivă; cruzi, ei reprezintă o hrană ce măreşte rezistenţa şi vigoarea organismului. Preparatele care trebuie mâncate uscate, pentru a putea fi mestecate uşor, se omogenizează bine cu linguriţa şi se sfărâmă. De exemplu, dacă vrem să adăugăm miere, preparatul se amestecă mai întâi; dacă în loc de stafide vrem să folosim alte şi alte fructe uscate, ele trebuie mărunţite. Dacă este vorba de mai multe feluri de mâncare la masă, să nu fie aduse toate o dată, ci unul după altul. De preferat să se înceapă cu salate sau amestecuri de mixer. Preparatele gata de servit să fie întotdeauna frumos garnisite.

REŢETE ŞI PLAN DE MENIU Pentru a putea folosi toate reţetele din această carte, trebuie neapărat să fie citit capitolul Adaosuri. Câteva lămuriri Lg. = lingură. Lgţ. = linguriţă. Făină = făină integrală de graham. Fulgi = sunt numite astfel oricare din crudităţile

obişnuite regimului naturist care se taie mărunt sau se zdrobesc ori se macină mare, după ce au fost în prealabil înmuiate; deci nu este vorba de fulgii preparaţi industrial, deşi, în prezent, există în comerţ astfel de amestecuri de fulgi preparaţi natural, dar care sunt foarte scumpe. Ou = totdeauna crud, de preferat doar gălbenuşul. Sare = este vorba doar de sarea de mare sau sarea vegetală. Uruială (crupe) = amestecuri de diferite cereale măcinate mare, plus mei. Uruială moale = amestec de crupe înmuiate. Zahăr = lactoză sau zahăr nerafinat. 98 REŢETE CLASICE

Reţetă de ovăz 4 lg. de uruială de ovăz, l lg. crupe de susan sau de migdale, 2 lg. ulei, l lg. de miere sau de zahăr, l lgţ. de anason sau de chimion şi mieji de floareasoarelui cruzi. Reţetă de uruială moale (muiată) Uruială dulce 4 lg. uruială, 2 lg. ulei sau smântână, 2 lg. stafide, l lg. banană zdrobită sau un măr ras, l lgţ. miere sau zahăr, puţină ceapă, l lgţ. suc de lămâie, l lgţ. drojdie. Se amestecă totul bine şi se presară nuci sau migdale date prin maşină. Să se pună mai puţin grâu, pentru că este greu de mestecat, iar porumbul trebuie dat prin maşina de tocat. Uruială picantă 6 lg. uruială muiată, l lg. drojdie de bere, l lg. verdeţuri, mirodenii, l lg. ulei, 2-3 lg. ceapă, usturoi, sare, muştar sau hrean ras şi boia. Uruială cu brânză de vaci

3 lg. uruială, 3 lg. brânză de vaci, 2 lg. germeni de grâu (se pot înlocui cu tărâţe de grâu şi de ovăz), l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, sare, ceapă, mirodenii. Altfel de uruială moale 2 lg. uruială, l ou, 2 lg. germeni de grâu, 2 lg. uruială de in, l lg. hrişcă, l lg. pulbere verde, l lg. drojdie de bere, 2 lg. ulei, sare, ceapă, muştar. 99

Reţete cu tărâţe Preparat uscat de tărâţe . 2 lg. tărâţe, l lg. mieji de floarea-soarelui, 2 lg. migdale sau nuci tăiate mărunt, l lg. seminţe de in pisate, l lg. stafide puţin înmuiate, l lg. drojdie de bere, l lg. ulei, l lgţ. suc de lămâie, scorţişoară, l lg. uruială de ovăz, miere. Amestecul trebuie să fie foarte bine mestecat în gură. Tărâţe picante 2 lg. tărâţe, 2 lg. uruială de ovăz, 2 lg. seminţe de susan zdrobite, 1 lg. de seminţe decojite de floareasoarelui, l lg. pulbere verde sau verdeţuri, 2 lg. ulei, 2 lg. ceapă, l lg. drojdie de bere, sare, mirodenii, hrean, usturoi, hrişcă. Reţete cu germeni de grâu Germeni de grâu cu banane Să se pună puţin grâu, pentru că este greu de mestecat, iar porumbul trebuie dat prin maşina de tocat. O banană zdrobită sau un măr ras, 2 lg. germeni de grâu, l lgţ. lămâie, l lg. stafide, scorţişoară. Lămâia se amestecă imediat cu banana. După plac, se adaugă încă l lg. hrişcă, pulbere minerală, un ou, l lg. chimen. Germeni de grâu cu roşii 3 lg. germeni, l lg. seminţe de in măcinate, l roşie mărunţită, l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, ceapă, sare, mirodenii, eventual puţin suc, lămâie şi smântână.

Germeni picanţi 5 lg. germeni, l lg. seminţe de in măcinate, l lg pulbere de plante medicinale sau verdeaţă, l lg. droj100 die de bere, l lg. ulei, 3 lg. lapte, l lg. ceapă rasă şi usturoi, sare. Amestecul se aranjează şi se ornează cu pătrunjel sau arpagic verde. Germeni de grâu dulci Se amestecă germenii cu lapte crud sau acru, sau cu brânză de vaci la care am adăugat suc de portocale, puţin ulei şi miere. Reţete cu brânză de vaci Brânză de vaci cu morcovi 3 lg. de brânză de vaci, 2-5 morcovi potriviţi, de preferat din soiul carote, raşi mărunt, l lg. germeni de grâu, l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, 2 lg. ceapă, sare, mirodenii, l lgţ. cu suc de lămâie, pulbere minerală. Se garniseşte cu felii de morcov. Brânză de vaci cu roşii 2 lg. de brânză, l lg. de ulei, l roşie mărunţită, l lg. seminţe decojite de floarea-soarelui sau nuci tăiate mărunt, puţină ridiche şi ceapă, sare şi mirodenii. Se garniseşte cu nuci sau alune.

Brânză de vaci cu banane 3 lg. brânză proaspătă, l lg. ulei, 3 lg. germeni de grâu, l banană zdrobită, l lgţ. de suc de lămâie, l lg. stafide, miere, pulbere minerală. Se garniseşte cu felii de banană.

Brânză de vaci cu ceapă 3 lg. brânză proaspătă, 3 lg. ceapă, 2 lg. germeni de grâu, l lg. seminţe de in pisate mărunt, 2 lg. ulei,

101 1 lg. drojdie de bere, sare, pulbere verde. Se garnisesc cu pătrunjel.

Brânză de vaci cu drojdie de bere Are gust de creier pane. 4 lg. brânză, 2 lg. ulei, l lg. drojdie de bere, după plac puţină sare. Bine amestecat. Reţetă cu năut (aliment pentru cei cu munci grele) 2-3 lg. năut bine înmuiat se zdrobesc bine cu un făcăleţ, se storc şi se trec prin râşniţa de cafea sau prin mixer. Totul se pune în vasul de la mixer. Se adaugă l lg. de tărâţe. Nu se umple recipientul. Năutul mărunţit se amestecă cu l lg. drojdie de bere, 2 lg. germeni de grâu, 3 lg. ulei, l lg. ceapă, sare, l lgţ. cu praf de mirodenii din rosmarin şi cimbru şi, după gust, puţină paprica. Reţetă cu soia 1 lg. soia, l lg. grâu, l lg. orez, l lg. mei, l lg. seminţe de in. Totul se mărunţeşte şi se ţine 12 ore la înmuiat. Apoi se amestecă cu 2 lg. ceapă, l lg. plante medicinale praf, 2 lg. ulei, l lg. drojdie de bere, puţin hrean ras, muştar, puţină sare. Se garniseşte cu frunze de pătrunjel. Reţetă cu mei sau orez 2 lg. mei, orez crud, l lg. boabe crude de ovăz, 2 lg. susan, totul bine fărâmiţat (cei cu proteză folo102 sesc făină de mei), 1-2 lg. tărâţe, l lg. drojdie de bere, l lg. ulei, l roşie bucăţele, sare, mirodenii, hrean. Se garniseşte cu felii de roşii. Mei sau orez dulce Acelaşi amestec, dar în loc de roşii, sare şi mirodenii, se adaugă miere, bucăţele mici de mere, 2 lg. smântână. Se garniseşte cu felii de banană.

Preparatele făcute cu mixerul Mixerul este maşina de gătit a naturistului. Cu ajutorul lui se pot realiza nu numai preparate din fructe, ci mai ales din zarzavaturi, bogate în substanţe bazice, din rădăcini, frunze, plante erbacee sălbatice, ca urzicile şi păpădia, la care se pot adăuga tot felul de mirodenii şi plante medicinale. Preparatul la mixer cere puţină muncă şi, cu adaosurile corespunzătoare, poate conta drept masă principală. Cantitatea de lichid trebuie să fie astfel potrivită încât amestecul să nu fie prea dens, ca să nu forţăm motorul; fructele cer mai puţin lichid, în timp ce zarzavaturile cer mai mult. Dacă amestecul este prea subţire, nu se mărunţeşte bine. Pentru diluare, cel mai bine se pretează mustul dulce sau laptele crud. Pentru „a drege" preparatul, se pot adăuga, peste toate cele necesare, o jumătate de măr sau un măr întreg, ori o jumătate de banană, după care se mai lasă mixerul să funcţioneze, pentru a omogeniza amestecul. După gust, se pot adăuga fructe mărunţite sau ceapă, ca să existe şi ceva crocant „de ronţăit". Adaosurile de ouă, castraveţi, ulei şi roşii se pun de la început în aparat. Dacă totuşi motorul este prea solicitat, se mai poate adăuga puţin lichid. Cu cât terciul este mai fin cu atât el ,

''

>

9

103

împovărează mai puţin stomacul. Mixerele cu turaţie mică să fie încărcate numai cu jumătate din cantitatea standard pe care o pot tritura. După ce terciul este suficient de bine omogenizat, după plăcere sau după gust se mai pot adăuga seminţe de in, fin mărunţite, germeni de grâu, tărâţe sau făină. De îndată ce observăm însă că motorul este forţat prea mult şi merge greu, scoatem aparatul din priză. Vasul

în care se află preparatul poate fi şi el golit. Reţeta I Deoarece acest amestec poate să constituie masa principală, mai adăugăm (pentru o persoană) l lg. drojdie de bere, l lg. ulei, l lg. germeni de grâu sau uruială de mei, seminţe de in, 1-2 lg. mieji de floareasoarelui, nuci sau seminţe de pin coconar mărunţite, mirodenii, paprica, roşii tăiate, soia. După experienţa personală, se poate pregăti o masă foarte bună. Preparatul se garniseşte cu felii de mere sau de banane, sau cu pătrunjel şi alte zarzavaturi. Cei fără dinţi pot pune şi ei în mixer alimentele mai tari, dar să le înmoaie înainte. Prin mărunţire cu mixerul zarzavaturile pierd puţină vitamină C, pierdere neglijabilă faţă de avantajele pe care le oferă un atare amestec. Începătorii să adauge (iniţial), pentru îmbunătăţirea gustului, mere şi banane. După scoaterea din mixer să se adauge multe roşii şi peperoni. Dacă gustul nu este satisfăcător, se mai poate pune şi o banană zdrobită. Reţeta II (două persoane) 3 mere rase mărunt se pun în mixer cu o cană de lapte crud, l lg. de stafide înmuiate şi l lg. susan. Se amestecă terciul cu 4- 5 lg. tărâţe, 1-2 lg. germeni de 104 grâu, l lg. mieji de floarea-soarelui înmuiaţi, l lg. banane uscate în feliuţe. Cei fără dinţi renunţă la adaosurile tari. Acest preparat serveşte ca mic dejun. Reţete de fulgi Fulgi de mei 2 lg. uruială de mei, l lg. seminţe decojite de floarea-soarelui, l lg. uruială de seminţe de in, l măr răzuit mărunt (sau fructe de pădure), l lg. de stafide,

puţină lămâie, 2 lg. smântână sau pastă de migdale şi, după cerinţă, lactoză sau miere. Totul bine amestecat şi presărat cu pulbere de nuci. Fulgi de crupe 3 lg. crupe înmuiate, l banană zdrobită, l măr răzuit, 2 lg. smântână, l lg. stafide, zahăr, se amestecă, se presară cu făină de migdale, se amestecă cu banane. Fulgi de banane Un măr şi o banană tăiate bucăţele, 3-4 lg. smântână şi ceva germeni de grâu şi seminţe de pin coconar. Fulgi de smochine sau de curmale O cană smochine sau curmale înmuiate mai dinainte, 2 lg. seminţe de floarea-soarelui sau nuci, 2-3 lg. smântână, iar deasupra se pun migdale date prin maşină. Fulgi de susan 2 lg. seminţe de susan măcinate împreună cu câţiva germeni de grâu, l lg. stafide, l cană fructe (sau fructe de pădure), 2 lg. brânză de vaci, lactoză, pulbere minerală. 105

Fulgi de castraveţi 2 lg. de nuci sau seminţe de pin coconar, 2 lg. ceapă tocată mărunt, l cană plină de cubuleţe de castraveţi tăiaţi mic, l lg. germeni de grâu, l lg. drojdie de bere, l lg. ulei, sare şi, după gust, l lg. stafide. Fulgi de cartofi cruzi (vezi în cap. l, subcap. Masa de seară) Fulgi din boabe întregi 2 lg. boabe întregi de cereale înmuiate, 50 grame carote, l lgţ. miere, l lgţ. hrean ras, l dl frişca bătută. Fulgi de smochine Se înmoaie de seara 2-4 smochine, o mână de stafide, l lg. seminţe decojite de floarea-soarelui, puţine

tărâţe. Dimineaţa se adaugă l lg. germeni de grâu şi eventual zeama de la o portocală. Smochinele se mărunţesc şi se pune şi o banană tocată. Este foarte bun la gust şi relativ ieftin.

Fulgi uscaţi 1 lg. crupe de ovăz, l lg. tărâţe, l lg. ulei, 2 lgţ. miere, l lg. suc de portocale, l lg. stafide înmuiate şi l lgţ chimen. Ca desert, lapte crud. Reţete de supe Supă de roşii O cană şi jumătate de roşii, 3 lg. ceapă tocată, 3 lg.nuci pisate sau tăiate mărunt, 2 lg. smântână, arpagic verde sau praf de verdeaţă, eventual puţină sare. Dacă supa trebuie puţin încălzită pe plită sau la foc mic, se amestecă continuu. De preferat să se încălzească într-un vas cu apă. 106

. Supă de zarzavat l cană suc de zarzavat sau de piureu de carote amestecate cu 2 căţei de usturoi se pun în mixer cu 1/2-1 cană de lapte', 1-2 lg. seminţe decojite de floarea-soarelui sau mieji de nuci (alune), drojdie de bere, ulei şi mirodenii, sare. Preparat de linte 3 lg- linte înmuiate, 3 lg. tărâţe, 2 lg. uruială de seminţe de in sau susan, puţină boia de ardei, l banană,1lg. drojdie de bere, puţină sare, l lgţ. chimen, totul bine amestecat, garnisit cu felii de roşii. Pâine coaptă la soare Această pâine gustoasă se prepară din crupe de cereale măcinate proaspăt cu ajutorul unei râşniţe electrice de cafea. Dacă crupele sunt prea vechi, pâinea capătă un gust amar.

Varianta clasică

500 g crupe de secară, 200 g stafide, l dl ulei, 2 Igţ. sare, puţin chimen. Totul se înmoaie cu foarte puţină apă; în cazul în care coca este prea moale, se mai presară crupe. Se frământă bine, sau se dă prin maşina de tocat. Coca trebuie să fie aşa de tare, încât să nu se lipească de mâini. Deoarece acest aluat se usucă, nu se coace, el se întinde în foi de 4 mm grosime. Eu am comandat unui meseriaş un adaos la maşina de tocat, sub forma unei pâlnii cu gura lată de 4 mm x 8 cm; o mică bandă rulantă transportă coca, aceasta ieşind sub forma unei benzi late din maşina de tocat. 107

Pentru ca turta sau felia să se poată usca şi dedesubt, se procură site corespunzătoare. Cât timp aceste turte sunt încă umede, se crestează adânc cu un cuţit mărimea feliilor, pentru ca să se preteze bine pentru sandviciuri. După ce se usucă, pâinea se rupe mai uşor la locul crestăturii. Vara, pâinea se poate usca foarte bine la soare şi poate fi folosită după trei ore. Iarna se poate găsi un loc pe calorifer, unde aluatul să fie încălzit la o temperatură care nu depăşeşte 40°C. Între sită şi sursa de încălzire se pun nişte şipcuţe de lemn. Pâinea este mai gustoasă când nu este încă uscată de tot. Dacă vrem să o păstrăm când încă nu s-a copt bine-bine, se pune în frigider în pungi de plastic, altfel se înăcreşte în câteva zile. Desigur că feliile pot fi lăsate să se usuce bine de tot. Varianta I

În loc de 500 g crupe de secară se pot face alte amestecuri, după preferinţă ca, de exemplu, 200 g cru-

pe de grâu, 200 g crupe de orez, 100 g seminţe de in. Se adaugă 250 g stafide mici. Pentru coacere este nevoie de trei site deoarece creşte mult. Varianta a II-a

În loc de a înmuia amestecul în apă se poate răzui şi încorpora o jumătate kilogram de mere. Varianta a III-a

În loc de stafide şi apă se poate adăuga o jumătate de kg roşii, ceva mai multă sare. O astfel de „Pâine" se poate face şi din carote răzuite, sau legume, după cum cere mai multă sau mai puţină apă. Se pot prepara şi pâini de orz, orez şi variantele acestora cu 108

adaosuri de nuci (eventual şi stafide şi mere). Meiul se pretează mai puţin, deoarece se amăreşte. Se pot adăuga în cocă seminţe de mac sau chimen.

Alt fel de pâine coaptă la soare Cerealele se pun puţin la încolţit, se dau prin maşina de carne, se frământă cu ulei şi apoi totul se prepară ca mai sus. Biscuiţi de migdale 150 g pastă de migdale, 150 g curmale fără sâmburi, 150 g smochine tăiate, înmuiate înainte. Curmalele şi smochinele se dau prin maşina de carne. Se frământă şi se taie în forme diferite. Chec pentru Crăciun 200 g curmale, 200 g smochine, 200 g prune, 200 g stafide. Totul se dă prin maşina de carne şi se amestecă cu 200 g nuci sau alune, 200 g stafide întregi, puţină coajă rasă de lămâie şi mirodenii. Se adaugă atât cât înghite amestecul, făină şi ulei. Totul se pune într-o formă unsă cu ulei şi se lasă să stea o oră. Reţete de cozonac Aluat de cozonac — pentru o tavă lungă de 30 cm

300 g stafide, 200 g făină integrală; stafidele se zdrobesc prin maşina de carne şi se amestecă bine cu făina. Se întinde totul într-o tavă tapetată cu făină. Este avantajos să se lase să se usuce pe o sită. Cozonac cu fructe Aluatul, pregătit ca mai sus, se acoperă cu felii de banane (tăiate în lung), care se pun de-a lungul marginii şi se înfig bine până spre mijlocul foii. Urmează 109 un strat subţire de migdale rase, peste care se pun fructe de pădure sau alt fel de fructe ce pot fi zdrobite sau întregi. Dacă este nevoie, umplutura se îndulceşte cu miere şi, la sfârşit, se garniseşte cu smântână. Cozonac cu banane Se acoperă foaia de cozonac cu banane, ca mai sus, urmează un strat de nuci date prin maşină şi deasupra lor un strat de banane. Deasupra, drept garnitură, un strat subţire de miere, presărată cu nuci date prin maşină. Cozonac cu mere şi banane Umplutura constă din două banane zdrobite bine, amestecate cu 3 mere rase şi 300 g nuci tăiate mărunt. Se netezeşte şi se garniseşte cu nuci (alune) sau felii subţiri de mere. Cozonac cu fructe Umplutura constă în 400-500 g prune uscate, care se taie mărunt şi se amestecă cu 200 g nuci tăiate subţire. Se adaugă scorţişoară, se garniseşte cu seminţe de pin coconar. Dulciuri şi caramele Caramele cu cocos 400 g stafide, 100 g nucă de cocos răzuită, se dau prin maşina de tocat carne, apoi pasta se întinde şi se taie în pătrăţele. Bombiţe de susan

300 g seminţe de susan, 350 g făină integrală, 250 g miere se frământă bine cu câteva picături de ulei, se dă forma unei biluţe şi se tăvăleşte prin susan. 110 Bombiţe cu stafide Stafidele se dau prin maşina de tocat carne, se fac biluţe, şi se tăvălesc prin răzătură fină de nucă de cocos. Bomboane cu curmale (prăjituri) Curmalele fără sâmburi se dau prin maşină, se frământă cu pastă de migdale sau puţin unt, pasta se întinde într-o foaie şi se taie pătrăţele. Bomboane cu nuci (prăjituri) Câte o treime de curmale, prune uscate şi nuci se dau prin maşină, amestecul se întinde ca o foaie şi apoi se taie în pătrăţele. Curmale umplute (sau prune) Se scot sâmburii din curmale (sau din prune), se umplu cu răzătură de nucă de cocos sau pastă de migdale. Se mai pot adăuga şi nuci. Reţete de creme şi paste de uns pe pâine Cremă de miere 1 lg. miere, 4 lg. brânză de vaci, l lg. lapte, l lg. de nuci râşnite pulbere. Se amestecă bine şi se garniseşte cu afine sau nuci. Cremă de mere 2 mere, l banană, l lg. stafide, 1-2 lg. nuci, puţină miere, o cană lapte. Se dau prin mixer, iar pasta se garniseşte cu felii de banane. Se pot folosi şi fructe de pădure sau alte fructe. Cremă de căpşuni sau fragi l cană de brânză de vaci, l cană căpşuni zdrobite, puţină miere. Se amestecă totul bine. Se presară deasupra pulbere de nuci şi se garniseşte cu căpşuni. 111

Pastă de ridichi (de uns pe pâine) 1 cană de brânză de vaci, l lg. ceapă tocată mărunt, 3 lg. ridichi rase, l lg. drojdie de bere, l lg. praf de verdeaţă, alte mirodenii (chimen). Deasupra se pun carote rase. Marmeladă de curmale (dulceaţă) 2 căni de curmale fără sâmburi, l cană de must dulce sau suc de ananas, l cană de stafide: Se lasă câteva ceasuri să se pătrundă bine curmalele şi stafidele şi se trec prin maşina de tocat ca să fie ca un terci. Marmeladă de căpşuni (fragi) O cană de curmale fără sâmburi, l cană de stafide; se lasă să se înmoaie câteva ore în 2 căni de căpşuni (fragi) zdrobite, în care s-a pus puţină lămâie. Se pot adăuga şi smochine înmuiate. Se procedează ca mai sus. Sosuri pentru salate Sos de drojdie de bere sau maioneză 1 lg. drojdie de bere, 2 lg. ulei, l sfert de ceapă rasă, usturoi pisat sau tăiat mărunţii, 1-2 lg. hrean ras, puţină sare, mirodenii. Dacă în loc de maioneză dorim sos, se subţiază corespunzător cu lapte. Sos de roşii 1-2 roşii zdrobite se strecoară prin sită, se adaugă 3 lg. smântână, verdeţuri de bucătărie, praz, ridiche, maghiran, sare.

Sos de portocale 3 lg. suc de portocale se bat bine cu l lg. de nuci şi l lg. de lapte praf. 112 Maioneză de brânză de vaci 2 lg. de brânză de vaci se freacă cu lapte, se adaugă l lg. ulei, ceapă tocată, frunze verzi de arpagic, pătrunjel,

puţină miere, În loc de brânză de vaci şi lapte se poate folosi lapte smântânit sau lapte prins şi smântână. Sos din lapte acru Câteva linguriţe de lapte acru sau iaurt, l ou, puţină sare. Reţete de salate Salată de varză 2 căni de varză tocată, o jumătate de cană cu ridichi de lună tocate mărunt, puţin piper verde tocat mărunt, o roşie mărunţită, praz tocat, 3 lg. pătrunjel tocat. Se amestecă cu sos sau cu maioneză (din reţetele noastre). Salată Waldorf 2 căni de mere tăiate cubuleţe, l cană de ţelină tocată, o jumătate de cană cu nuci tocate, o jumătate de cană cu struguri fără sâmburi, se amestecă cu maioneză. Se serveşte pe un platou de salate. Fiecare porţie se garniseşte cu nuci. Salată amestecată Tot felul de rădăcini şi frunze de zarzavat bine tocate, se amestecă cu cubuleţe de banane şi mieji de nucă zdrobiţi. Se adaugă sos de portocale. Salată de mazăre (sau de năut) Mazărea dulce sau năutul puţin înmuiat se zdro•

beşte puţin, apoi se adaugă puţină ceapă, drojdie de bere şi mirodenii, plus un sos. 113 Salată din resturile de la centrifuga pentru suc 1. Se freacă cu ulei şi drojdie de bere, se adaugă sare şi ceapă. Obţinem o delicatesă! 2. Se pune o parte din resturi, o parte terci de banane, seminţe de floarea-soarelui, ulei. Cealaltă par-

te de resturi se pune în puţină apă, eventual să fermenteze şi, după 1-2 zile, se stoarce printr-un tifon sau cu o presă. Salată din plantule din seminţe Plantulele (răsadurile) se toacă şi se amestecă cu 2 părţi banane mărunţite, mere, scorţişoară, smântână. Plantulele pot fi adăugate şi în alte salate. Se pretează cel mai bine ca adaos la preparatele de mixer. Salată de păpădie Frunzele fragede de păpădie se toacă mărunt şi se amestecă cu carote şi ţelină, se adaugă sos de roşii sau drojdie de bere. Se pot adăuga banane sau mere rase. Salată de ţelină 50 g de ţelină rasă mărunt, 5 g hrean, l lg. pastă de nuci, l lgţ. suc de lămâie, l lgţ. miere, 2 lg. smântână. Salată de carote cu ţelină 2 carote rase, l bucăţică de ţelină rasă, l lg. de ceapă tocată mărunt sau 2 lg. hrean ras, mirodenii. Se amestecă bine şi se adaugă sosul preferat. Carotele se combină bine cu merele rase. Salată de varză cu mere sau banane Se rade mărunt o jumătate de varză, se amestecă cu mere rase sau banane mărunţite + lămâie. Se mai adaugă nuci tocate, lapte acru şi smântână. 114

Salată de varză cu miere 2 căni de varză tocată, o jumătate de ceaşcă cu ceapă, puţină pulbere de nuci, sos de roşii, miere. Salată de conopidă O parte de conopidă foarte bine mărunţită, o parte mere mărunţite, o jumătate de parte nuci tocate, miere, sos. Se garniseşte cu pătrunjel. Salată de caise O parte caise tăiate fin în cubuleţe, o parte mere

la fel de mărunţite, o jumătate de parte ţelină (tulpină sau rădăcină rasă), puţină nucă măcinată, sos. Se garniseşte cu nuci sau cu fructe. Salată de sparanghel Sparanghelul crud este foarte bogat în enzime şi foarte sănătos. O cană de sparanghel mărunţit, o cană de mere în cubuleţe mici, 1/2 cană ceapă, l lg. pătrunjel tocat, praf de migdale şi sos. Se garniseşte cu sparanghelul întreg sau cu felii de măr. Salată de roşii Roşii, puţină ceapă, piper verde şi ţelină se mărunţesc la fel şi se prepară cu un sos din smântână. Băuturi Apă de zarzavat — băutură pentru sete şi sănătate Zarzavat tăiat, frunze fragede de varză, coji de ou şi altele care de obicei se aruncă; urzici, trifoi, păpădie, tot felul de plante medicinale dar şi zarzavaturi rădăcinoase — cum ar fi cartoful — după ce au fost bine spălate şi tăiate se pun într-un vas cu apă. Toate sărurile solubile în apă şi vitaminele trec în apă. 115 Deoarece zarzavatul nu a fost tocat foarte mărunt reţine proteine, astfel că apa rămâne relativ limpede Se păstrează la rece, la frigider sau la beci. Din această apă se bea zilnic iar cantitatea consumată de lichid se completează din nou cu apă până ce apreciem că puterea zarzavaturilor s-a epuizat. Pentru post sau împotriva constipaţiei amestecul poate fi acrit cu lapte acru (la început se ţine la cald), în acest caz pregătim 2 vase, pentru ca unul să aibă permanent apă de zarzavat neacrită. Dacă apa se acreşte prea repede trebuie diluată, în timpul curei de post se poate alterna apa acidulată cu o altă apă de zarzavat. Ca să nu fie prea rece se adaugă, când bem, puţină apă caldă.

Unele cure de însănătoşire se fac doar cu o astfel de apă de zarzavat. Pe de altă parte, este o băutură foarte bună contra setei si un remediu profilactic. Zeama de tărâţe — băutura minune 5-10 lg. tărâţe se lasă peste noapte într-un kilogram de apă, apoi se strecoară printr-un tifon cu sau fără presă de mână. Cine vrea să valorifice mai bine tărâţele, va mai turna încă o dată apă peste ele. Zeama de tărâţe este foarte bogată în baze, ca şi apa de zarzavat şi este deosebit de utilă în cura de vindecare. Pentru a fi folosită ca apă de băut i se poate adăuga puţin suc de fructe. Pentru prevenirea reumatismului şi a multor altor boli, se recomandă în fiecare zi l litru apă de tărâţe. Suc de morcovi sau sfeclă Cel mai bine şi mai uşor se face cu un storcător electric. Pentru variaţie, ca sucul să fie şi mai bun şi mai dulce, la o jumătate de litru de lichid se poate adăuga l lg. pastă de migdale, o priză de rosmarin şi câteva picături de lămâie. Gustul nu mai este atât de 116

intens, dar este mult mai hrănitor. Unii adaugă lapte crud la sucul de sfeclă. Este folosit la dregerea sucului de varză şi alte sucuri. Resturile rămase în storcător se valorifică după cum am văzut la reţetele de salate. Băutură întăritoare 1 pahar mare de suc de portocale sau de sfeclă se amestecă cu 2 gălbenuşuri. Pentru a ne păstra sănătatea cu o atare băutură, putem înlocui o masă. Lapte de tigru Lapte crud, tot felul de sucuri, ca, de exemplu, suc de morcovi, de ţelină, de varză, de portocale, un gălbenuş de ou crud, must de struguri etc. Lapte de migdale

O parte pastă de migdale, 5 părţi apă caldă; se amestecă încet. Se adaugă miere. Suc de căpşuni sau de fragi 1 kg căpşuni (fragi) şi 1-2 banane se lichefiază în mixer, apoi se adaugă lapte crud. Suc medicament 1 pahar cu suc de varză, de ţelină, de morcovi şi de cartofi amestecate şi diluate cu puţină apă. Se bea câte un pahar înainte de fiecare masă. Se face o cură de 2-3 săptămâni. Vindecă boli de inimă, de stomac şi alte boli, sfidând toate medicamentele. Înlocuitor pentru cafea (foarte sănătoasă) l lgţ. melasă din zahăr negru de trestie. Se amestecă şi se dizolvă într-o cană cu lapte crud şi o cană de apă fierbinte. 117 Suc de castraveţi Se amestecă cu suc de portocale sau de mei. Eventual se adaugă şi puţină smântână. Băuturi cu lapte Lapte de mere 2 dl de lapte crud, l lgţ. suc de lămâie, puţină scorţişoară, un măr. Totul se amestecă bine cu mixerul. Se adaugă o aromă (busuioc). Lapte de zmeură Se zdrobeşte bine o mână de zmeură sau de căpşuni (fragi). Se adaugă 2 dl lapte crud, l lgţ. miere, puţină vanilie sau 2 lg. smântână şi se amestecă bine. Lapte de morcovi 200 g morcovi, l portocală cojită, o jumătate de banană, l lg. suc de lămâie, l lgţ. miere. Se amestecă totul la mixer, se adaugă 2 dl lapte crud şi se mai amestecă cu mixerul.

Lapte de portocale 2 portocale cojite, l ou, o jumătate de banană, puţină coajă de lămâie; se face un pireu cu mixerul. La urmă se adaugă 2-3 dl lapte crud. Lapte de verdeţuri

l mână plină de verdeţuri (pătrunjel, arpagic verde etc.), l dl lapte crud, l lg. drojdie de bere, l lg. ulei şi un ou; toate se amestecă şi se face un pireu la mixer. Apoi se adaugă 3 dl lapte, se drege cu sare. Poate fi servit şi drept supă, 118

Lapte de roşii O roşie mare şi 1-2 linguri smântână se fac pireu cu mixerul. Se adaugă 2 dl lapte crud şi se mai amestecă puţin cu mixerul. PLAN DE MENIU Pentru ca să pregătim, încă de dimineaţă, stomacul şi întreg aparatul digestiv astfel încât să-şi poată îndeplini în bune condiţii funcţia de digerare şi absorbţie a alimentelor, să se bea imediat ce ne-am sculat un pahar cu apă de zarzavaturi sau apă de tărâţe. În ceea ce priveşte micul dejun, părerile sunt împărţite: trebuie să fie consistent sau uşor? În ţările, zonele sau regiunile unde masa principală este cea de seară, a doua zi ar trebui să se mănânce un mic dejun uşor. Pentru sănătate însă se recomandă o cină uşoară şi apoi, dimineaţa, un mic dejun consistent.

Dar nu sunt de părere să se mănânce mult dimineaţa fără a-ţi fi într-adevăr foame. Dacă spre prânz apare o senzaţie de foame puternică, să-i rezistăm şi, de dragul sănătăţii, să ne abţinem până la masa de prânz, care va fi cu atât mai savurată. Cu o masă principală consistentă şi două mese mici, uşoare, se poa-

te foarte bine face faţă unei zile întregi de activitate; chiar şi persoanele care prestează o muncă grea vor reuşi să reziste dacă s-au obişnuit cu acest fel de alimentaţie. Valoarea nutritivă a crudităţilor nu suferă comparaţie cu alimentele fierte, total depreciate. Dacă în timpul adaptării la noul regim ne simţim obosiţi, după o zi de surmenaj intens putem mânca puţine seminţe de floarea-soarelui ori câteva nuci sau un măr. 119

Cei ce sunt tributari unei vieţi agitate, consumului exagerat de cafea, fumatului, persoanele permanent obosite, vor găsi un ajutor de nepreţuit în regimul de crudităţi. Dacă se vor hotărî să-1 urmeze, măcar parţial, nu vor avea decât de câştigat. Nimic nu înlătură oboseala definitiv; şi cafeaua şi tutunul sunt doar nişte excitante înşelătoare care, după ce le-a trecut efectul, afectează şi mai profund organismul, intoxicându-1, otrăvindu-1, storcându-1 de puteri. Eu aş evidenţia efectele extraordinare pe care le au — în eliminarea surmenajului şi renunţarea la vicii — laptele crud, fructele dar, mai ales, stafidele puţin înmuiate. Masa de dimineaţă Ca mic dejun recomandăm una din reţetele noastre de fulgi naturali, cruzi, prezentate, şi anume fulgii de nuci. El poate fi completat cu o cană de lapte dulce, de ceai de plante medicinale sau de înlocuitori de cafea, tot după reţetele noastre. Cine renunţă greu la pâinea cu unt să o pregătească după reţetele pe care vi le-am oferit. Untul pasteurizat poate fi înlocuit cu pastă de migdale (este mult mai substanţială); este bine să se pună peste unt ceapă cu puţin pătrunjel, în loc de marmeladă. Cred că aţi înţeles că este vorba de pâinea coaptă la soare.

Fulgii de smochine, laptele acru sunt de asemenea sănătoase dacă nu sunt prea acre. Pentru o masă uşoară de dimineaţă sunt suficiente unul-două mere şi o cană cu lapte. Chiar şi o salată poate fi recomandată sau o jumătate de pepene cu nuci. În sfârşit, este bine să beţi şi un suc de zarzavat, o băutură întăritoare sau un mic preparat de mixer cu o banană sau un măr şi smântână (vezi reţetele de 120 băuturi). Se pot folosi şi preparate de brânză de vaci. Deci sunt multe posibilităţi de alegere. Masa principală Pentru a procura organismului nostru suficiente valori bazice trebuie să consumăm zilnic, sau la două zile, ca masă principală, o mixtură de zarzavat (vezi reţetele). La desert putem alege pâinea noastră, cu cafea, lipsită de otravă sau fulgii de banane. Ca variaţie puteţi practic alege ce vreţi, dar o salată trebuie să existe întotdeauna ca aperitiv. La alegerea mesei principale trebuie să se ţină seama ca, din când în când, să existe şi un preparat din nuci. Cina Masa de seară poate consta din fructe proaspete, crude, fructe uscate, seminţe oleaginoase şi o cană cu lapte. Se poate pregăti şi o reţetă de fulgi uşoară, sau câteva nuci, mieji de seminţe de floarea-soarelui, de pepene, pâine coaptă la soare cu o băutură după reţetele noastre. Vă recomandăm, de pildă, fulgii de cartofi sau o reţetă de fulgi uscaţi deoarece sunt mai uşor digerabili şi nu măresc diureza. În general mai trebuie amintit că băuturile naturiste pot fi încălzite dacă este nevoie, dar să nu depăşească 30°- 40°C, cu excepţia ceaiului şi a cafelei, care nu sunt băuturi hrănitoare. Acestea este preferabil să fie puse într-un loc călduţ sau în apă fierbinte. Dacă le încălzim

pe aragaz, trebuie continu amestecate. În mod normal băuturile pot fi consumate şi la temperatura camerei. 121

POSTUL, CA TRATAMENT Postul este cel mai vechi tratament cunoscut şi cel mai eficace posibil. Când un animal se îmbolnăveşte, primul lucru pe care îl face este să nu mai mănânce: posteşte. Cine are febră posteşte automat. Postul înseam na curăţire, îndepărtează cauza bolii, înlesneşte eliminarea toxinelor, reziduurilor, depozitelor, mai repede şi mai radical decât crudităţile. Stări grave, ce necesită o intervenţie chirurgicală, pot fi ameliorate sau chiar vindecate cu ajutorul postului. Medicii credincioşi preceptelor chimioterapiei nici măcar nu pomenesc bolnavilor des pre post, pe când ceilalţi, adepţi ai medicinei tradiţionale, îl prescriu. Chiar părintele medicinei tuturor timpurilor, Hipocrate, spunea: „cu cât îl hrăniţi mai bine pe bolnav, cu atât îl dărâmaţi mai mult". În vechime, conform Bibliei se postea mult, pentru că nu se urmărea numai sănătatea corporală, ci şi îmbinarea lui cu rugăciunile ce aduceau binecuvântarea spiritului. Desigur că, pen tru utilizarea postului terapeutic este nevoie de o îndru mare, dar nu de o supraveghere permanentă. În America există mari instituţii specializate pentru aplicarea acestor cure de post şi de regim. Cei ce le conduc ridică în slăvi efectele minune ale postului, dar nu uită să adauge imediat că este o metodă de trata ment foarte riscantă şi, ca urmare, trebuie executat numai sub supraveghere competentă. 122 Astfel că săracii, cei ce nu pot să plătească taxele enorme ale spitalizării, sunt în mod deliberat lipsiţi de

posibilitatea efectuării unui atare tratament, numai cei avuţi şi-l pot permite. În ţara noastră (Elveţia —n.n.) postul este puţin cunoscut şi utilizat ca metodă de tratament. De aceea vreau să descriu în amănunţime şi felul în care poate fi făcut şi ce reguli trebuie respectate, pentru ca să nu apară efecte neplăcute în timpul curei. Consider că oamenii trebuie să afle că, alături de alimentaţia naturistă, există şi această metodă de 5 ' . tratament deosebit de eficace. Sunt convins că mulţi din cei ce vor dori să urmeze sfaturile mele vor fi foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute. Există un singur moment periculos în desfăşurarea postului, şi anume, sfârşitul curei. Trecerea la alimentaţia naturistă sau la regimul alimentar obişnuit nu trebuie să fie bruscă şi rapidă, cu mese cantitative şi foarte consistente: dacă durata postului a fost deosebit de mare, un asemenea exces alimentar poate provoca moartea. Se începe cu un regim de lichide care, treptat, se înlocuieşte cu mese mici, uşoare, apoi din ce în ce mai consistente, până se ajunge să se mănânce normal. Respectiva perioadă trebuie să dureze tot atâta timp cât a ţinut şi postul, perioadă ce este numită „stingerea postului". Cine ţine seama de această regulă nu va avea surprize. De remarcat că şi dacă nu ţineţi post continuu, însănătoşirea va fi cu atât mai completă cu cât cele două perioade — postul propriu-zis şi stingerea lui — durează cât mai mult timp posibil. Respectarea strictă a egalităţii celor două perioade este decisivă pentru vindecare. Numai persoanele lipsite de voinţă 123

sau de rezistenţă, cum sunt bătrânii sau cei grav bolnavi, au nevoie de ajutor şi supraveghere. Eu am descoperit o metodă prin care postul este mult mai uşor de suportat, iar rezultatele obţinute sunt chiar mai bune. Este postul cu apă de zarzavat, în loc de apă obişnuită. Apa de zarzavat se pregăteşte conform reţetei de băuturi. La fiecare jumătate de oră se bea un pahar din ea. Pentru pregătirea apei de zarzavat se folosesc, acolo unde este posibil, şi plante medicinale, de preferinţă din cele anume recomandate pentru anumite boli (informaţiile necesare le puteţi obţine din cărţile de plante medicinale şi din cartea de faţă). Apa respectivă nu trebuie însă să conţină calorii, deci zarzavatul să nu fie tăiat mărunt sau dat prin răzătoare astfel încât în lichid să existe cât mai puţine proteine. Dacă se posteşte astfel, senzaţia de foame dispare a treia zi, la fel ca şi postul cu apă simplă, dar apa de zarzavat nu numai că vindecă, ea oferă şi anumite avantaje, în comparaţie cu postul obişnuit — la care apar mici neplăceri, ca ameţeli sau negru înaintea ochilor —, ori dacă aveţi nervii prea slăbiţi, în acest caz capacitatea de muncă nu vă este anihilată total, bineînţeles dacă nu este vorba de o muncă grea. Se doarme mult mai bine decât în timpul postului cu apă simplă, scaunul nu dispare total, iar dacă apa este acidulată nu sunt necesare neapărat clismele, aşa cum se întâmplă dacă postul a fost ţinut pentru vindecarea unor boli intestinale. În loc de apă de zarzavat, cura poate fi efectuată şi cu apă diluată de tărâţe. Dacă senzaţia de foame continuă să persiste, băutura trebuie diluată şi mai mult Este indicat postul în orice împrejurare? În caz de cancer şi boli grave de nervi trebuie evitat. Sunt şi cazuri 124

limită în care nici un specialist nu poate preciza dacă se poate sau nu posti. De fapt nu există nici un pericol. Se poate foarte bine face o încercare, o testare. Dacă după a patra zi foamea nu vrea să dispară, dacă din cauza lipsei de somn nopţile devin insuportabile, dacă inima bate neregulat, eu recomand fie să se treacă la o alimentaţie parţială, fie să se adopte o cură de post cu întreruperi (alternativ, trei zile post, două zile întrerupere a postului, cu alimentaţie uşoară). Cât timp trebuie să postim ? Cunosc un caz de leziune gravă a măduvei spinării, urmare a unei puncţii defectuoase. Abandonat de medici, fără speranţă, bolnavul se mişca cu mare greutate în scaunul său cu rotile. Literatura de faţă i-a trezit încrederea în puterea de vindecare a postului. A postit de mai multe ori, cu întreruperi şi, de fiecare dată, a prelungit durata curei ajungând astfel la 40 de zile, dar nu i-a ajutat prea mult. Ştia că omul poate să trăiască fără să mănânce 100 de zile şi că 60-de zile sunt socotite ca reprezentând durata /maximă necesară apariţiei primelor semne de însănătoşire. S-a decis să mai facă o încercare. Nu avea ce pierde, iar de suferit suferea oricum. Propria-i experienţă îl învăţase că se posteşte mai uşor cu cât se repetă mai des cura. După ce au trecut 60 de zile nu a simţit nici o îmbunătăţire hotărâtoare, dar în următoarele 60 de zile, cele ale „stingerii postului" a avut loc minunea. Ca urmare, a socotit că este de datoria lui să ţină prelegeri asupra efectelor miraculoase ale curei. Aşa am ajuns să aud şi eu mărturia lui. Avea pe-atunci 60 de ani şi se ţinea voinic şi drept ca unul de 20 ani. Cazul lui poate fi socotit, pe drept cuvânt, un rezultat datorat postului ieşit din comun, deoarece ner125

vii, o dată distruşi, nu se mai pot reface cu nici un fel de tratament. Exemplul pe care vi 1-am dat evidenţiază, în aceeaşi măsură, nu numai eficacitatea tratamentului dar şi cât de importante sunt pentru însănătoşire voinţa bolnavului şi respectarea strică a timpului „de stingere" a postului. Într-adevăr, de-abia în aceste etape, după ce organele au beneficiat de o lungă perioadă „de odihnă", de repaus fiziologic, începe refacerea lor propriu-zisă. Iar atunci când cura de abstinenţă alimentară a fost prelungită, unele organe cavitare ale aparatului digestiv îşi restrâng volumul, se micşorează, astfel că primele mese trebuie să fie alcătuite numai din sucuri de zarzavat, legume, fructe, toate diluate. Treptat se va trece la lapte, apoi crudităţi mai consistente şi, în sfârşit la alimente tari ce trebuie bine mestecate. Doar aşa se va ajunge la regenerarea totală a sistemului glandular, a ţesuturilor, a întregului organism. Menţionăm că imediat ce cura de post este stopată apare senzaţia de foame acerbă, împotriva căreia trebuie să luptăm tot timpul cât durează „stingerea postului". Poate să ni se pară foarte greu, dar rezultatele pe care le vom obţine merită efortul făcut. Postul, în sine, este uşor — numai persoanele corpolente vor simţi o oarecare oboseală — , iar dacă există încredere şi voinţă, reuşita este asigurată. Chiar din prima săptămână de post ne vom simţi mai uşori în mişcări, parcă am avea aripi şi putere să facem orice. Este doar o falsă senzaţie şi nu trebuie să facem excese, pentru că putem ameţi, ni se face negru înaintea ochilor, simptome ce pot apărea şi când doar ne ridicăm brusc de pe un scaun sau urcăm mai repede câteva trepte. Astfel de simptome însă nu tre126

buie să ne sperie, sunt absolut normate, şi ele nu apar din cauza nemâncării — rezerve avem destule —, ci pentru că substanţele dăunătoare din organism încep să fie descompuse, ajung în circuitul sangvin şi sunt eliminate. Unii medici recomandă, în primele săptămâni, clisme zilnice, ceea ce este folositor, în cazul bolilor digestive, spălaturile intestinale sunt indispensabile. Fiecare însă trebuie să-şi găsească singur ceea ce îi prieşte mai bine. Folosind apa noastră de zarzavat, mai ales dacă este acidulată (acră) se poate renunţa la spălături intestinale. Unii se ajută cu ulei de parafină, care trece nedigerat prin intestine, dar nu e chiar cea mai bună soluţie, deoarece dizolvă vitamina A. Aş vrea să-i încurajez pe cei nehotărâţi spunându-le că e foarte bine chiar dacă ar începe prin a posti doar câteva zile şi, după fiecare întrerupere, ar dubla durata curei. Dacă la început apar tot felul de tulburări trebuie să ne întindem în pat şi să procedăm ca şi când am fi bolnavi. Aşa se face şi în clinicile specializate pentru un atare tratament. Mulţi, mai ales bolnavii gastrointestinali, trebuie să înceapă prin a ţine post o perioadă mai îndelungată, ca să poată trece la un regim de crudităţi, ceea ce se recomandă şi fumătorilor, băutorilor, cafegiilor sau altor pătimaşi. În general, este bine să nu renunţăm chiar dacă nu avem rezultate după prima cură. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare si cu voinţă si să mai încercăm ?

o dată. De asemenea, este preferabil să nu spunem în gura mare că postim, în special familiei, care, de multe ori, mai mult ne încurcă decât ne ajută: se sperie, nu înţeleg de ce facem „aşa ceva", se tem că mai rău ne vom îmbolnăvi. Ar fi foarte bine dacă i-am putea lămuri şi pe ei de efectele benefice ale postului

127 şi i-am putea antrena să postească o dată cu noi. Dar e destul de greu. Apoi, n-ar fi rău dacă, anual, între aceleaşi date fixe, s-ar posti una-două săptămâni, cu regularitate. Practicarea postului şi adoptarea unui regim măcar parţial de crudităţi ar trebui să devină un lucru obişnuit în viaţa oricărui om raţional. Niciodată nu ştii când poate surveni o perioadă grea, de foamete sau război, ori epidemii grave. Când magazinele alimentare vor fi goale, naturistul va avea întotdeauna rezerve de grâu, mei, ovăz şi tot va găsi „crudităţi", fie ele cultivate sau din flora spontană. Nu foametea sau lipsa de hrană omoară omul ci faptul că frica de foamete îl va face să mănânce alimente neindicate sau alterate numai ca să nu moară. Am citat, în capitolul 6, exemplul a două femei care, dorind să slăbească au mâncat numai carne, s-au îmbolnăvit şi au murit. Dacă ar fi postit sau ar fi mâncat crudităţi nu li s-ar fi întâmplat aşa ceva. BOLI GASTROINTESTINALE, CARDIOVASCULARE ŞI AFECŢIUNI REUMATISMALE Deoarece vindecarea acestor boli durează mult mai mult timp numai prin schimbarea alimentaţiei, este indicat să se urmeze câteva indicaţii. Colite, ulcere stomacale, constipaţie, tulburări nervoase ale stomacului Unele crudităţi pot produce neplăceri atunci când persoana care începe un regim naturist suferă de o boală intestinală. Iniţial trebuie să experimentăm care sunt reţetele pe care le suportăm mai bine. În general, laptele acru, laptele crud, fructele, sucul de zarzavat şi zeamă groasă de tărâţe cu adaos de

ceaiuri amare sunt cele mai indicate feluri de mâncare. Prima regulă constă în faptul că totul trebuie să fie bine mestecat. Cine nu are o dantură bună trebuie să-şi procure un mixer astfel încât să-şi poată mărunţi bine diferitele alimente. În caz de colită, inflamarea intestinului gros, în ulcere se recomandă să se facă neapărat iniţial un post mai îndelungat. Nu trebuie să se evite nici clismele, până când intestinul nu este bine golit de toate reziduurile solide. În colitele cronice intestinul este de cele mai multe ori atrofiat. O lărgire aici, în formă de fund de sac, o îngustare dincolo, încât de-abia ar mai trece un creion, nu este ceva neobişnuit, în astfel de cazuri, după 129 împrejurări, este necesar un al doilea post îndelungat. Se bea ceai de ţintaură, sunătoare, muşeţel, în caz de dureri abdominale este bine să purtăm o centură strânsă şi, din când în când, se pun comprese calde. Constipaţia trebuie urgent rezolvată, dacă există, În caz de diaree se bea ceai de afine uscate şi sclipeţi. În ulcerele gastrice se bea, de mai multe ori pe zi câte o înghiţitură de suc de varză (varză creată nemţească) cu adaos de suc de cartofi şi de ceapă. Atâta timp cât stomacul şi intestinele sunt inflama te, nu trebuie folosite sub nici o formă alimentele tari. Sunt permise sucurile de zarzavat, apa de zarzavat (vezi reţeta) şi apa de tărâţe, laptele crud diluat; se bea câte o înghiţitură la o jumătate de oră. Având în vedere că toate bolile menţionate până aici provin ca urmare a hiperacidităţii, toţi bolnavii de stomac care au adoptat regimul nostru ne-au spus că praful mineral bazic pe care 1-am prescris a fost foarte bun. Multe alte boli sunt o consecinţă a constipaţiei. De aceea nu are nici un sens să căutăm să vindecăm o

boală înainte de a fi reglată defecaţia. Este necesar minimum un scaun pe zi; de preferat două-trei. Scaunul trebuie să fie moale şi să nu miroasă greu. În constipaţie se produce o substanţă de putrefacţie care ajunge în sânge prin pereţii intestinului şi care e foarte dăunătoare. Purgativele repetate distrug flora şi mucoasa intestinală, urmarea fiind apariţia infecţiilor şi a ulcerului. Recomand o cură de tratament care, pentru început, durează două luni. În cazuri grave, intestinul trebuie curăţat, în prima etapă, prin mai multe clisme sau chiar cu spălaturi intestinale. Se poate ca scaunul să pară normal, dar în anumite anse intestinale pot să existe încă resturi întărite, constituite de alimente ce 130

l nu au fost complet digerate. Slăbirea şi bolile necunoscute îşi au de multe ori originea în această cauză. După un control radical, un post şi clisme, alimentaţia se face în felul următor: în cazuri grave, pentru vindecare se recomandă o cură de câteva săptămâni cu sucuri sau zeamă acidulată de zarzavat. După aceea, micul dejun (dimineaţa) va fi alcătuit din 2 linguri seminţe de in, o linguriţă chimen sau anason, 1-2 linguri tărâţe uscate, puţin ulei şi miere. Ca desert, un măr şi o băutură din plante medicinale. Masa de prânz — fulgi de cartofi cruzi sau salată-amestec, fără oţet sau lămâie, eventual amestecată cu măr, banane, smântână, brânză proaspătă sau mirodenii. Pentru cei fără dinţi sau cu proteză, un preparat la mixer. Masa de seară — 6-7 smochine ce au fost înmuiate peste zi. Apa în care s-a înmuiat se bea cu plante medicinale. Eventual, un măr.

Uleiul de Haarlem este foarte sănătos pentru organele digestive şi ficat (contra colicilor biliari) şi are totodată efect laxativ. De aceea recomandăm dimineaţa şi seara, înainte de masă, câte o capsulă şi 1-2 capsule de usturoi pe zi. După fiecare masă este bine venit un ceai dintr-o singură lingură plante medicinale, la care se adaugă l lingură substanţe minerale. Seminţele de in se iau numai dimineaţa, din cauza acidului cianhidric care este toxic. La mai mult de trei scaune pe zi se opresc smochinele. Timp de două luni intestinul va fi obişnuit doar cu acest regim, până se trece la alimentaţia normală cu crudităţi. Laptele crud nu constipă, de aceea este recomandat, la fel şi cel acru, înainte de a se îngroşa. 131 Amintim aici un ceai medicinal laxativ. Se prepară din coajă de cruşin, dracilă. filimică, păpădie, porumbe, ţintaură, muşeţel şi soc. Se recomandă plimbări mai lungi dimineaţa, de mers pe jos la serviciu, gimnastică, masaj. Activitatea intestinală deficitară este adesea la originea unor boli de nervi şi insomnii. Aceste neplăceri, dacă sunt cronice, nu se vindecă uşor, chiar prin ali mentaţia naturală. Atunci bolnavul trebuie să-şi aleagă mâncarea ce i se potriveşte cel mai bine. În caz de balonări se va mânca mai puţin, în caz de tulburări nervoase, cure de ceai de odolean. În caz de constipaţie rebelă, elixir şi mixtură de plante sub formă de metalmucil; dacă după defecare apar hemoragii sau un prolaps rectal, se fac clisme sau băi de şezut după fiecare scaun, împotriva insomniei, două capsule de ulei de Haarlem. Boli de inimă, hiper- şi hipotensiune arterială, prevenirea varicelor

Printre altele, sângele conţine două substanţe care sunt necesare pentru sănătatea inimii şi anume, colesterolul şi lecitina. Colesterolul este o grăsime, cantitatea lui în sânge fiind reglată de lecitină, astfel încât să nu depăşească un anume nivel peste care devine nociv. De îndată ce hrana este fiartă, enzimele lecitinei sunt distruse şi, o dată cu ele, şi capacitatea acesteia de a mai ţine sub control nivelul colesterolului. Urma re, respectiva grăsime se acumulează în sânge. De ase menea şi dacă alimentaţia noastră conţine multe prăjituri, cocării, grăsimi şi ulei încălzit. Când cantita tea este prea mare, surplusul se depozitează pe pereţii ?

5

132 arterelor sub formă de ateroame (plăci, cheaguri de colesterol), aşa încât circulaţia sangvină este mult îngreuiată. De aici rezultă hipertensiunea. Muşchii inimii nu mai sunt irigaţi suficient de către delicatele artere coronariene, acum aproape înfundate, ceea ce are ca urmare anghina pectorală. Datorită desprinderii unui aterom (sau mai multe) de pe pereţii arterelor şi pătrunderii lui în fluxul sangvin, circulaţia normală a sângelui este la un moment dat stăvilită printr-o îngustare mare a vasului, care se rupe şi apare infarctul. Hipertensiunea poate apărea deci şi datorită arterosclerozei. Hipotensiunea arterială are aceeaşi cauză ca hipertensiunea, numai că în acest caz vasele înfundate cedează presiunii şi se lărgesc. Varicele provin tot din această cauză. Prin regimul de crudităţi se pot evita toate aceste neplăceri. Deoarece nu numai uleiurile şi grăsimile favorizează producerea colesterolului, ci şi ouăle şi laptele şi încă multe alte alimente, înţelegem de ce, pentru vindecarea bolilor de inimă nu este suficient să evităm

mâncărurile grase, cum recomandă şi medicii, ci este necesar ca prin alimentaţia de crudităţi să ne îngrijim ca sângele să primească suficiente cantităţi de lecitină, absolut necesară. Să luăm, de exemplu, gălbenuşul de ou, care conţine foarte mult colesterol, dar şi lecitină. Dacă este crud, echilibrarea cantităţii de colesterol pus în libertate este reglată de lecitină existentă, în consecinţă putem spune că deşi gălbenuşul de ou are mult colesterol este foarte sănătos, dar mâncat doar crud. Dacă este fiert sau chiar încălzit la 50°C, aşa încât lecitina să-şi piardă puterea de acţiune, grăsimea 133

acţionează asupra inimii îmbolnăvind-o, aidoma oricărei alte grăsimi fierte. ^ Un alt exemplu: laptele este sănătos. Dacă i se scoate untul, lecitina rămâne în laptele din putină, iar untul acţionează ca un aliment cu excedent de colesterol şi de aceea trebuie să fie evitat de cardiaci. Din păcate atât smântâna cât şi laptele de putină se pasteurizează, aşa încât îşi pierd valoarea nutritivă, ca şi toate celelalte alimente fierte. Jumătate din populaţia noastră moare din cauza crizelor de inimă şi aproape toată cealaltă jumătate dato rită altor boli de nutriţie, care sunt şi ele pricinuite mai ales din cauza pregătirii hranei prin fierbere. Cardiacii trebuie să evite următoarele mâncăruri: carne, grăsime animală, grăsime vegetală compactă, unt, ulei fiert zahăr rafinat şi orice este pregătit cu el, pâinea albă şi cozonacul, zaharicalele şi sarea. Astfel evoluţia bolii poate fi împiedicată într-o oarecare măsură, dar bolnavul nu poate fi vindecat. Pentru vindecare este necesară trecerea la regimul de crudităţi. Numai atunci colesterolul ce este depus pe pereţii vaselor este des-

compus cu ajutorul enzimelor din lecitina vie. Coles terolul este 100% acid. Influenţa dăunătoare a căldurii este izbitoare îndeosebi asupra uleiului, în timp ce uleiul încălzit este deo sebit de nociv, uleiul obţinut prin presare la rece este dimpotrivă, foarte sănătos. Asemenea lecitinei naturale, curăţă arterele înfundate. Cele mai nocive sunt uleiurile şi grăsimile hidrogenate, care în timpul fabricării sunt supuse la temperaturi mari şi sunt astfel conservate nelimitat. Un biolog american le numeşte duşmanul nr. 1 al omenirii civilizate. El afirmă că aceste uleiuri şi grăsimi sunt cel mai frecvent folosite în America. Sunt 134 utilizate pe scară largă în industria alimentară datorită durabilităţii lor nelimitate şi a prelucrării mai uşoare. Desigur că şi în Europa se consumă tot atâta ulei şi grăsime, pentru că aici fiecare al 21-lea om moare de o boală de inimă. Zahărul rafinat, cocăriile, pâinea albă constituie, de asemenea, în mare măsură, alimente care încarcă organismul cu grăsimi şi colesterol şi sunt mai mult decât s-ar putea bănui generatoare ale infarctului cardiac şi ale calculilor biliari. Deci zahărul rafinat şi fiert (deci şi fructele fierte) şi făina fiartă sau coaptă trebuie evitate. Reumatism, artrită, artroză, sciatică, dureri ale articulaţiilor, coapsei şi coloanei vertebrale Să se recitească, pentru reîmprospătarea informaţiilor, capitolul 13 referitor la cantitatea de acizi din corp. Cine vrea însă să se vindece cât mai rapid, găseşte aici şi alte indicaţii. Cel mai eficace din toate este postul, ca urmare să se studieze cu atenţie capitolul „Postul, ca tratament" şi să se familiarizeze cu el. Încercăm întâi câteva zile, apoi ne apropiem treptat de 40 de zile. Se poate recomanda tot atât de bine şi o cură de

zarzavat. Dăm mai jos câteva îndrumări privitoare la câteva proceduri ajutătoare pentru cura de vindecare a bolilor de mai sus. Baia de abur sau sudaţia Pe un scaun se pune un prosop pluşat, împăturit în patru, ca să absoarbă transpiraţia; ne dezbrăcăm şi ne aşezăm pe scaun, cu picioarele puse pe un scăunel. Sub scaun se pune o oală cu apă clocotită, deasupra unui aparat electric de încălzit. Ne acoperim complet cu două-trei pături de lână, care să atârne pe 135 duşumea. Capul rămâne afară. Această baie de aburi poate dura, după plăcerea şi după rezistenţa fiecăruia, o jumătate de oră sau mai mult. După baia de aburi ne culcăm o jumătate de oră, să transpirăm şi mai bine. Baia fierbinte

În cadă se pune apă clocotită sau se încălzeşte apa, artificial, până la 40°-42°C. Se adaugă în permanenţă apă fiartă, astfel încât temperatura apei din cadă să se menţină aceeaşi. Se stă în apă complet, numai cu nasul afară, de două ori pe zi, câte o jumătate de oră. După baie se stă învelit în pături sau în pat, pentru ca sudaţia să fie foarte puternică. Dacă baia trebuie făcută parţial, numai la membre, se alege un vas potrivit de mărime, în acest caz temperatura apei se menţine tot atât de ridicată pe cât putem s-o suportăm. Pentru băi se foloseşte ceai de muşeţel, salvie sau alte ceaiuri, băile fiind utile şi în caz de răni purulente şi infecţii. La temperatura de 42°C se distrug celulele putrezite şi canceroase. Împachetaţi fierbinţi Se înmoaie un cearşaf într-un decoct fierbinte de flori de fân, se stoarce bine, se înfăşoară întregul corp până la gât şi imediat se acoperă tot trupul cu pături

de lână. Urmează o odihnă de trei ore la pat, apoi o baie rece. Împachetarea se repetă la fiecare două zile. Împachetare rece pe trei sferturi din corp Acţionează ca un calmant şi ocroteşte nervii. Cearşaful înmuiat şi puţin stors se înfăşoară pe corp până la subsuori. Se acoperă apoi cu un plastic ca să nu treacă umezeala şi se pune deasupra o pătură de lână. 136

Se face zilnic. Se stă trei ore la pat, după care se spală corpul cu apă rece (duş rece). Împachetare cu lut sau varză Pe o pânză se întinde lut de grosimea unui deget sau frunze de varză zdrobite. Compresa se acoperă mai întâi cu un plastic sau cu un material gros, ea poate fi lăsată mai mult timp pe regiunea dureroasă şi se reînnoieşte când frunzele se usucă. Pentru reumatici s-au dovedit bune compresele sau împachetările cu ferigă, împachetările fierbinţi sau pernele electrice si centurile. Procedeele sunt valabile pentru orice fel de boli. În caz de artrită dureroasă mai recomand următoarele: mănuşi cu un deget sau un ciorap vechi se umplu cu terci de cartofi, ceapă, seminţe de in fiert, astfel încât membrele bolnave să fie „îngropate" în pasta respectivă. Pentru a evita murdărirea totul se bagă în săculeţe de plastic. Procedura durează toată noaptea şi, dacă bolnavul nu merge la lucru, şi peste zi. Este foarte eficace. Alimentaţia bogată în vitamina C (mărarul şi pătrunjelul conţin mai multă vitamină C decât lămâia), chiar şi ceaiurile de varză ce conţin mai multă vitamină C, precum şi cele de ciuboţica cucului, măceşe, peliniţă, frunze de stejar şi salvie, toate sunt de folos pentru bolnavii de artrită, artroză şi reumatism. Un alt tratament eficace este cel cu untură de peşte. Potasiul

este elementul de bază în vindecarea acestor boli. Cartofii, mai ales coaja lor, apoi ceapa, pot fi folosite fie extern, fie intern. Pentru uz intern cartofii să se cureţe bine de muguri (colţii), care sunt otrăvitori. La prepararea salatelor şi a mixturilor, la care se pot utiliza 137 foarte bine cartoful şi ceapa, se recomandă din abundenţă uleiul de măsline, salutar pentru încheieturi. S-a observat însă că un post mai îndelungat depăşeşte, ca putere de vindecare, toate procedeele, pentru că, după terminarea lui, un regim bogat în calciu si baze are mult mai multă eficacitate. Încheieturile se refac. Chiar şi părţile degenerate se refac, într-o oarecare măsură, după câţiva ani de regim. Cei cu sciatică şi cei cu dureri în articulaţia şoldului (coxalgie), bolnavii de artroză şi cei cu suferinţe ale coloanei vertebrale, ar trebui să urmeze toate indicaţiile date reumaticilor şi artriticilor. O bolnavă de artroză care s-a întors de la băi, mi-a povestit câte tratamente şi cure a trebuit să facă dar, pe de altă parte, mânca zilnic carne la masa principală, deci tocmai acel aliment prin care sângele este infectat şi acidifiat. De ce? Deci, pe de o parte, se face curăţirea organismului prin împachetări şi băi şi, pe de altă parte, se introduce în corp cel mai bun suport al infecţiilor, carnea şi alimentele fierte. Desigur că aceşti bolnavi, după ce simt o uşoară ameliorare, se întorc acasă si continuă acelaşi regim, iar în anul următor vor veni din nou la băi, aproape la fel de bolnavi ca şi mai înainte. Referitor la regimul pentru reumatici am mai amintit câte ceva şi în capitolul referitor la aciditatea organismului. Mai trebuie să atragem în mod deosebit atenţia asupra soiurilor de varză, ca surse de calciu şi asupra verdeţurilor sălbatice, cum sunt păpădia şi ur-

zicile. Smochinele şi laptele crud, după cum am mai spus, alături de seminţele de floarea-soarelui, conţin foarte mult calciu. Pentru ca el să fie bine valorificat, organismul are nevoie de vitamina D, care este întregită de 138 untura de peşte şi de băile de soare. De aceea acestor categorii de bolnavi li se recomandă insistent ca, pe lângă o alimentaţie bogată în calciu, să consume un tură de peşte sau să facă băi de soare. Contra durerilor reumatice se mai recomandă şi săculeţi fierbinţi cu nisip. Reumaticii trebuie să evite fructele acide, în afară de banane şi puţine mere. În schimb să urmeze cure de zarzavaturi crude (chiar si cartofi cruzi) şi sucuri de zarzavat crud, care pot lupta singure contra acidităţii. Se recomandă tablete de calciu, ca şi pulbere minerală ce se amestecă în mâncare. Tărâţele şi zeama de tărâţe sunt, de asemenea, deosebit de utile. Tărâţele se înmoaie bine şi se folosesc în orice fel de fulgi. Reumaticii să bea zilnic un litru zeamă de tărâţe sau suc de zarzavat. O cură de sucuri de zarzavat poate face minuni în reumatism.

NOI EXPERIENŢE DE VINDECARE A CANCERULUI Despre formarea cancerului şi vindecarea lui am relatat pe larg în primele capitole ale cărţii. Pentru a urgenta vindecarea bolnavul are nevoie de o alimentaţie care să conţină o cantitate cât mai mare de resurse vitale (enzime) şi să fie totodată şi bazică, adică să aibă cât mai multe săruri minerale şi cât mai puţini acizi. Această calitate o are, în cea mai mare măsură, sucul proaspăt de zarzavaturi. Sucurile din comerţ sunt pasteurizate, deci fără viaţă. Un alt aliment aproape cu

aceleaşi calităţi este laptele crud. Are mai puţine enzime, dar completează perfect sucul de zarzavat, în caz de boală în plină evoluţie să nu se adauge decât 1/4 lapte, iar în stările cirotice deloc. Bolnavilor de cancer li se recomandă, în general, o cură de două luni cu sucuri de legume. La cancerele de stomac durează mai mult. În continuare se trece lent la alimentaţia de crudităţi. Amestecul de sucuri constă din suc de morcovi, în cea mai mare parte, restul putând fi de varză, sfeclă roşie, ceapă, cartofi si alte zarzavaturi fără îngrăşăminte chimice. O dată cu renunţarea la mesele propriu-zise, se bea din acest amestec câte un pahar la fiecare oră şi chiar mai mult. Dacă se utilizează şi lapte, se amestecă împreună cu sucurile. Se mai recomandă trei-patru căţei de usturoi, dintre care doi seara. Bolnavii de stomac vor lua numai câte unul. Se pregătesc unul-doi 140 litri de suc dimineaţa. O parte se ţine la rece până la amiază. Această hrană poate întreţine corpul pentru un timp îndelungat. Se ştie că boala canceroasă produce mari dureri. În loc să otrăvim corpul — şi aşa plin de toxine — cu narcotice şi calmante, recomandăm comprese cu frunze de varză sau cataplasme cu lut. În afară de cura de sucuri mai pot ajuta, la alinarea durerilor, băile fierbinţi şi compresele reci. Pe lângă suc este bine să se bea şi un ceai făcut dintr-un amestec de anghelică sălbatică, obligeană, virnanţ, bănuţel, filimică, urzică. Şi băile de soare acţionează favorabil, în timp ce iradierile ce se fac în caz de cancer sunt de-a dreptul dezastruoase. După cum am mai amintit, s-a stabilit că ţesuturile iradiate se vindecă foarte greu, chiar folosind crudităţi. În plus, organele învecinate zonei iradiate, cu toată izolarea lor sunt şi ele atacate.

După un timp, cancerul reîncepe să evolueze şi găseşte, în ţesuturile pe jumătate moarte din jur, un mediu prielnic pe care îl ocupă, îl atacă şi îl îmbolnăveşte. Nu sunt recomandate nici operaţiile de extirpare a esofagului şi „anus contra naturii", care fac imposibilă alimentarea normală. Şi acum să adăugăm câteva date despre metoda de vindecare cu acid lactic a prof. dr. Kuhl. Şi eu m-am lăsat indus în eroare de părerile şi experienţele doctorului Kuhl. Experienţa personală m-a vindecat total de entuziasmul iniţial. Unele băuturi şi alimente acide răpesc corpului calciul. Mulţi nu iau acest lucru în serios; tot aşa nici autorul nu a crezut în nocivitatea fructelor acre până când „păţitul a devenit înţelept". În Florida, la un regim 100% naturist, din cauza unui consum bogat de fructe am pierdut, în patru-cinci ani, toţi dinţii, cu toate că înainte nu erau nici cariaţi, în plus, m-am 141 îmbolnăvit şi de reumatism. Am fost indus în eroare de tabelele „acid-baze", ale lui Berg, după care, în stomac, fructele nu ar avea o acţiune acidă, ci una bazică. Pe măsură ce am câştigat experienţă, am devenit mai prevăzător; m-am lămurit singur şi, pe pielea mea, că acizii sunt acizi, fie că provin din fnicte sau lapte. În consecinţă, afirmăm că în cura dr. Kuhl factorul vindecător a fost laptele acru şi nu acidul lactic (laptele era nefiert). Orice acidificare şi fermentaţie are urmări nefavorabile. Cea mai bună dovadă că metoda dr. Kuhl a fost greşită, este chiar el însuşi; cu alimentaţia sa acidă a murit la 64 de ani, de apoplexie. Chiar şi metoda dr., Jervis, cu oţet de miere şi mere, a dezamăgit pe mulţi. Cantităţi moderate de varză acră sunt sănătoase pentru că bogatul lor conţinut în calciu temperează acţiunea acizilor. Există medici progresişti şi foarte buni naturişti, care

afirmă că bolile grave, cum ar fi cancerul, pot fi prevenite dar nu vindecate. Aceştia oferă pacienţilor lor pâine din cuptor şi preparate care, în parte, sunt fierte şi provoacă aciditate. Ei nu cunosc însemnătatea hranei nefierte (a enzimelor) şi nocivitatea acizilor. Când, de exemplu, dr. Nolfi, după vindecarea sa, pe lângă crudităţi a reluat, parţial, o alimentaţie vegetariană fiartă, cancerul a început din nou să evolueze (alimentaţia vegetariană nu este suficientă pentru a ne feri de boli), înţelegem de aici că reuşeşte, cu adevărat, numai acela care acţionează consecvent şi ştie ce vrea. Din păcate Dna Nolfi nu a atins vârsta de 80 de ani, pentru că, de asemenea, nu a cunoscut acţiunea nocivă a acizilor, după cum reiese din broşura ei.

142 Mai există şi alte sisteme de alimentaţie (Waerland) cu care putem preveni în mare măsură bolile, dar nu le putem vindeca aşa de uşor. Recapitulăm aici cinci puncte principale necesare pentru vindecarea unei boli canceroase: o alimentaţie dozată, moderată, fără acizi, bogată în enzime, lipsită de otrăvuri. Pe lângă aceasta sunt indicate aplicaţii pentru transpiraţie. Singura hrană care îndeplineşte primele patru condiţii este reprezentată de sucurile crude de zarzavat. După cum s-a amintit deja în capitolul 2 al acestei cărţi, dr. Gerson dădea pacienţilor săi grav bolnavi, periodic, numai acest suc şi a vindecat astfel sute de cazuri grele (pot fi dovedite; în cartea sa sunt prezentate fotografii şi radiografii). Tuturor medicilor ce susţin că boala cancer să nu se poate vindeca le propunem să-şi supună bolnavii următoarelor cinci condiţii înainte de a-şi susţine părerile. 1. În capitolul în care am descris cantitatea de acid din corp, am amintit că sângele nostru conţine 80% valori bazice şi 20% acide. În consecinţă, alimentaţia

noastră, îndeosebi a bolnavilor, trebuie să respecte, să păstreze nealterat raportul respectiv. Zarzavaturile crude, chiar şi cartofii cruzi, tărâţele şi laptele crud, corespund procentajului de mai sus. O astfel de alimentaţie poate să neutralizeze şi să distrugă otrăvurile acide excedentare. 2. Pentru regenerarea ţesutului celular, rolul principal în alimentaţie îl au enzimele. În aceste componente „vii" stă puterea de combatere a celulelor canceroase, ostile, de către hrana vie. Dimpotrivă, hrana fiartă, nu numai că nu are putere de combatere, dar chiar alimentăm cu ea, în adevăratul înţeles al cuvântului, celulele canceroase. 143

Nici o boală nu depinde într-atât de puterea de luptă a celulei, deci de fiecare bucăţică de crudităţi ce ajunge în organism, aşa cum se întâmplă în cancer. Cine va învinge ? Celulele noastre sau cancerul ? Celulele canceroase sunt degenerate, au devenit adevărate celule de putrefacţie ce se dezvoltă vertiginos Asupra acestui proces ne putem face o imagine închi puindu-ne, cu puţină fantezie, că enzimele reprezintă „sufletul" sau „spiritul" stăpânitor sau conducător (care dispune de tot) din fiecare celulă sănătoasă si că ele se pot îmbolnăvi în anumite împrejurări. Din lipsa unor enzime sănătoase, controloare (exogene), din cauza unei alimentaţii greşite, apoi prin otrăvirea cu otrăvuri chimice sau acizi, depozitate prin metabolismul propriu, enzimele se pot îmbolnăvi. Astfel apare cancerul. O celulă locuită de astfel de enzime bolnave degenerează, începând să se dezvolte vertiginos printr-o diviziune anormală. Din păcate lipseşte din alimentaţie aprovizio narea cu enzime sănătoase, cum am putea spune, enzi mele luptătoare. Ca urmare, focarul celulelor bolnave se

întinde gata să explodeze, aceste celule de putrefacţie înghiţindu-le pe cele alăturate lipsite de apărare. În anumite cazuri de boală, lupta inegală a început de săptămâni sau de luni. Cancerul este de nestăvilit în evoluţia sa. În cele din urrnă, după ce medicii aban donează un caz — tratat luni de zile şi chiar mai mult, cu iradiaţii sau operaţii ratate - le vine mintea la cap şi încearcă să găsească şi să se orienteze spre alte posibilităţi. Cum şi când o atare atitudine poate avea un rezultat favorabil, ne este descris în primele pagini ale capitolului 2. 144 Nu este mai puţin adevărat că afirmaţia noastră în ceea ce priveşte enzimele şi cauza apariţiei cancerului nu poate fi dovedită ştiinţific. Dar ce ştiinţă poate dovedi de ce înnebuneşte un om? Dar faptul că ea este corectă o dovedesc cu prisosinţă cazurile de cancer vindecate astfel, cazuri în care, oricâte analize şi investigaţii s-au făcut ulterior, nu s-a mai putut găsi nici urmă de celulă canceroasă. Iar apariţia cancerului după iradieri nu poate fi explicată decât de afirmaţia noastră. 3. În ceea ce priveşte hrana fără otrăvuri, reamintim : dacă tot ceea ce se cheamă otravă, reziduu, toxină, deşeu nu este eliminat din circuitul sangvin, atunci se va depune în celule. Urmarea: îmbolnăvirea. 4. Al patrulea punct se referă la cumpătare. Chiar şi într-un regim de crudităţi se poate întâmpla să mâncăm prea mult, împovărând astfel anumite organe. 5. Metode de sudaţie Sunt adesea chemat la telefon de pacienţi care au început cura de suc de zarzavat, de zeamă de tărâţe sau de zarzavat şi au reacţii neplăcute. Pe unul începe să-l mănânce pielea, altul are ameţeli ca şi cum ar ţine post

total. Toxinele desprinse, devenite mobile, caută o ieşire, în cele mai multe cazuri, când rinichii sunt bolnavi şi nu-şi pot îndeplini decât parţial misiunea de a elimina acizii, se poate apela la sudaţii masive, provocate, pentru a ajuta pielea să suplinească funcţia de eliminare a rinichilor. În capitolul referitor la tratamentul reumatismului sunt prezentate câteva proceduri de provocare a sudaţiilor masive.

Încă un cuvânt către cei suspecţi de cancer, care sunt înspăimântaţi de „iradiere, operaţie, altfel e prea târziu!" 145 Autorul a cunoscut multe cazuri de persoane care au fost iradiate şi a ajuns la următoarea concluzie când, în mod excepţional, o iradiere a fost încununată de succes, nu a fost vorba de nici un cancer. Se cunosc şi cazuri operate când diagnosticul a rămas şi post operator sub semnul întrebării: era sau nu cancer ? Pe de altă parte, unii pacienţi care au avut încredere în vindecarea naturală, şi au încercat-o, nu au simţit în primele luni nici o îmbunătăţire dar, ceea ce este mai important, nu au constatat nici o înrăutăţire. Să nu ne lăsăm intimidaţi de acel „altfel este prea târziu". Dna dr. Nolfi scrie chiar în lucrarea ei din ce cauză nu a vrut să se lase operată şi nici iradiată. Era medic si trebuia să ştie. Am vrea să accentuăm că suspecţii de cancer n-ar trebui doar să „schimbe" puţin felul de hrănire, ci să pornească hotărât cu o cură prealabilă de două luni de post, după prescripţiile de mai sus, iar apoi să continue regimul de crudităţi. Bineînţeles că un regim minune, ce poate vindeca bolile canceroase, va putea vindeca tot atât de bine, sau chiar mai bine, boli de inimă, diabet, prostată, boli ale sângelui. Cauza principală este una şi aceeaşi. Oricare ar fi primejdia care ne paşte, organismul va fi atacat în zona sa cea mai sensibilizată prin alimentaţia

greşită. Deşi multe boli par să fie declanşate de alte cauze, şi de data aceasta, tot de o alimentaţie greşită şi de hiperacidilate este vorba. Cât este de greşit să se trateze numai simptomele, fără să se ţină deloc seama de cauza principală, o dovedesc multele recidive şi „cei veşnic bolnavi". Dacă o boală este „împuşcată" de o injecţie şi, într-adevăr, nu se mai „întoarce" niciodată, trebuie să ştim că, pe lângă ea, apar una sau două alte maladii care, în anumite împrejurări, pot deveni 146

Iată, în încheiere şi câteva sfaturi practice pentru pregătirea regimului. Dr. Gerson a folosit în clinica sa o răzuitoare de zarzavat productivă, cu presă separată. Centrifugele noastre de suc sunt indicate pentru rădăcinoase şi bulbi. Extragerea sucului din fructe se face mai anevoie. Pentru a le împinge mai bine în maşină, frunzele trebuie făcute sul sau răsucite. Cine vrea să facă economie şi să nu aibă pierderi, pune resturile într-un vas cu apă să se îmbibe bine şi le stoarce a doua oară cu mâna, printr-un tifon, sau cu presă de mână. Pentru tratarea cancerului intestinal sau împotriva constipaţiei, acest amestec de resturi poate fi uşor acidulat cu lapte acru, după cum am arătat în reţetele de băuturi. Un preparat ideal de zarzavat este obţinut cu ajutorul unui mixer, terciul fiind măcinat foarte fin şi mai uşor de mestecat.

Celor cu boli gastrointestinale, cât şi celor cu cancer sau bolnavilor grav li se recomandă, totuşi, cu precădere, o cură de sucuri. Cu resturile din maşina de sucuri se pot prepara feluri foarte bune de mâncare. De exemplu: se ia jumătate din deşeuri, se adaugă 1/2 banană zdrobită, cu puţin ulei şi uruială de anason.

Se pot adăuga nuci sau seminţe de floarea-soarelui înmuiate. La resturile de cartofi se adaugă puţină miere. Sunt posibile şi alte amestecuri, cu brânză proaspătă, hrean, drojdie de bere, sare de mare, mirodenii, ulei. Pentru aceasta se recomandă ca resturile să nu fie prea tare stoarse sau să se toarne peste ele puţin suc. Toate pot servi ca aperitive. Resturile de cartofi sunt deosebit de valoroase, deoarece amidonul din cartof este bazic. Sucul este uşor laxativ. 147 TRATAMENTE ÎN ALTE AFECŢIUNI Calculii biliari şi renali dispar fără operaţie Din ce provin calculii biliari? Mai ales din depozitele de colesterol, deci din aceeaşi substanţă care îngroaşă şi astupă arterele suferinzilor cardio-vasculari. În consecinţă şi aceşti bolnavi trebuie să urmeze indicaţiile date celor bolnavi de inimă. Calculii biliari mai conţin şi tot felul de săruri minerale, provenite din alimente, cum sunt cele de calciu, devenit inutilizabil prin fierbere. Sunt prezente şi sarea de bucătărie şi acidul uric. Compoziţia diferită în funcţie de preponderenţa unora sau altora din alimente. Organele devin depozite de reziduuri, fierberea nefirească a alimentelor, pasteurizarea şi denaturarea lor în fabricile alimentare deteriorându-le în mare măsură structura chimică, devitalizându-le în aşa măsură încât tot ceea ce se depune după metabolizare are o reacţie acidă. După cum am spus de mai multe ori, pentru însănătoşire trebuie îndepărtată mai întâi cauza bolii, adică folosirea alimentelor gătite. Deşi orice aliment crud acţionează ca purificator şi vindecător, procesul decurge foarte încet. El poate fi grăbit doar eliberând organele de munca lor obişnuită deci lăsându-le să „se odihnească", lucru ce se poate realiza numai prin post, astfel încât să-şi recapete capacitatea lor de curăţire şi de apărare a orga-

nismului împotriva focarelor de infecţie, de boală. În afara postului se mai poale recomanda, şi în acest caz, o cură de transpiraţie. Pentru aceasta, pe locul dureros se pun comprese cât se poate de fierbinţi, cu 148

in şi ulei de măsline. Şi masajul este benefic. Spre sfârşitul curei de post sau în cazul unui post parţial, să se consume zilnic una-două cepe, mult hrean, usturoi şi salate sau toate să fie adăugate în preparatele la mixer, amestecate cu mult ulei de măsline presat la rece. Este bine să se folosească mai mult ulei de măsline, câte o linguriţă la fiecare oră, zi de zi. Aceasta va potoli mai bine foamea, aşa încât se poate rezista mai bine la regim. Se poate bea şi ceai, un amestec de măceşe, grozamă, pătrunjel de câmp, boabe de ienupăr, troscot, salvie. Chiar în timpul postului se poate bea din acest ceai, diluat şi fără zahăr sau să se adauge plantele respective la zeama de zarzavat. Un tratament excelent pentru prevenirea şi calmarea colicilor biliare şi renale este uleiul de Haarlem în capsule. Celor care au făcut deja operaţie le recomand regimul naturist. Bolnavii de rinichi trebuie să consume zilnic ceai renal, zeamă de zarzavat, zeamă de tărâţe (multe lichide). Bolnavii de calculi biliar şi renali trebuie să evite orice prăjitură, chiar si pâinea integrală. Este îngăduită pâinea coaptă la soare, cu multe tărâţe în ea. Zahărul este interzis, chiar şi cel nerafinat, în schimb să se facă o cură de zarzavat sub orice formă: suc, salate, preparate la mixer etc. Recomandăm îndeosebi cartofi cruzi şi sucul lor. Coaja lor conţine mult potasiu. Vindecarea diabetului, a sub şi supragreutăţii, a bolilor de ficat şi a glandelor, precum şi a sterilităţii si a diferitelor altor boli

Glandele endocrine depind în mod deosebit de existenţa enzimelor pentru că acestea stimulează formarea hormonilor. Majoritatea medicilor dau prea 149

puţină importanţă acestui adevăr, pentru că, în general nu cred în vindecarea, de pildă, a diabetului şi îi codamnă pe bolnavi să ia în continuare insulină şi să mănânce carne multă, până când o moarte prematură pune capăt unei boli provocată, de fapt de hiperacidi tate şi nu din cauza unui deficit de metabolizare zahărului. Ce spune mama-natură : „Îndepărtează cauza şi lasă restul în seama mea". Să dăm deci glandelor paralizate şi adormite ali mentaţia orânduită de creator, naturală şi nedevalori zată, iar glandele se vor trezi şi se vor reînnoi. Zahărul alb, făina albă, preparatele din amidon, rafinate şi fierte, carnea, ţigara şi cafeaua, frecvent utilizate, formează principalii duşmani ai glandelor şi ai nervilor şi îşi au, desigur, partea lor de vină în apariţia diabetului şi a altor boli glandulare. Dar cauza principală este fierberea, pasteuizarea şi denaturarea alimentelor şi, legat de aceasta, distrugerea enzimelor. Eventualele predispoziţii moştenite pot favoriza boala, dar fără o alimentaţie necorespunzătoare ea nu s-ar manifesta. Ceea ce bolnavul a moştenit sau, mai corect, a preluat de la părinţi este în primul rând o alimentaţie necorespunzătoare şi, în al doilea . rând, predispoziţia la boală. Rezultă clar care este calea spre vindecare, drum care nu este nici prea scurt, nici prea uşor din cauza obişnuinţelor noastre rele, cărora le suntem robi de ani de zile. La o parte cu carnea ! Mănâncă totul crud, nu te mai gândi la tablete,

calorii şi alte prescripţii (atenţie şi pentru obezi), pune pe foc listele de mâncare. Chiar dacă la început unele fructe dulci sau morcovii cresc cantitatea de zahăr pentru că s-a consumat prea mult dintr-o dată, totuşi 150 nu renunţaţi complet la ele. Această situaţie este foarte trecătoare. Zahărul din fructe nu se poate compara cu zahărul industrial. După ultimele cercetări, zahărul din fructe consumă foarte puţină insulină. Evită totuşi mierea, şi zahărul crud, pentru că acestea trec prea repede în sânge, în loc de carne şi grăsime foloseşte nuci, seminţe de floarea-soarelui, susan, germeni de grâu, ulei, orez şi alte seminţe, lapte crud, ou crud şi chiar şi preparate la mixer (vezi reţetele). Ca băutură: ceai de teci de fasole, frunze de afine, coada şoricelului şi măceşe, care pot fi adăugate şi la zeama de zarzavat. Chiar o cură de curăţire cu post parţial sau o cură cu zeamă de zarzavat este de foarte mare folos. Toate organele se regenerează mai repede prin post îndelungat ! Injecţiile cu insulină nu trebuie întrerupte dintr-o dată. Dacă este posibil, să se înceapă cu un post de 21 de zile, dacă nu, cu o cură de suc de morcovi sau cu o cură mai îndelungată de zeamă de zarzavat şi zeamă de tărâţe mai groasă, fără să se mănânce prea mult în acest timp. Deoarece atât în supra- cât şi în subgreutate este vorba de boli ale glandelor endocrine, tratamentul este, în linii mari, la fel ca la diabet. Persoanele slabe vor fi împotriva postului, pentru că este cu totul în afara înţelegerii lor, crezând că nu 1-ar putea suporta. Dar este o greşeală. Dimpotrivă, pentru aceştia, postul este mult mai uşor. Corpul lor slab are şi el destule rezerve. Un post de scurtă durată nu este prea eficace, deoarece glandele se înnoiesc numai după un post îndelungat.

O femeie chipurile sterilă a născut primii ei copii la vârsta de 40 de ani, după un post de 40 de zile, urmat de un regim de crudităţi. Pentru a avea copii 151 este adesea suficient numai un regim de crudităţi. Doar în caz de slăbire a nervilor nu se recomandă postul. Este binecunoscut că alcoolul, cafeaua si fumatul au efecte directe asupra activităţii glandelor endocrine şi că, din cauza lor, unele din ele sunt foarte vătămate. După cum am mai amintit deja în capitolul despre post, printr-un post mai îndelungat şi prin trecerea apoi la regimul de crudităţi este posibilă vindecarea afecţiunilor glandulare, după care va dispare si pofta pentru aceste otrăvuri. Insomnia Nimănui nu-i trece prin minte că alimentele fierte, zahărul alb si pâinea albă pot fi cauze ale insomniei. Tratamentele clasice, neurologice, psihice, psihiatrice ar putea înlătura într-o oarecare măsură afecţiunea respectivă dacă nu ar exista slăbirea de ani de zile a nervilor. Ca urmare a subalimentaţei sau din cauza unei alimentaţii devalorizate. Pentru vindecarea sau ameliorarea bolii crudităţile acţionează în două direcţii, înlocuind, pe de o parte, somnolenţa, în sensul că nu mai simţim oboseala şi moleşeala, chiar dacă dormim mai puţin, iar pe de altă parte, nervii primesc o hrană mai echilibrată, ceea ce, cu timpul, duce la însănătoşirea lor. Dacă bolnavul este legat de cafea, alcool şi nicotină, va putea să renunţe şi la ele. Eu am suferit ani de zile de insomnie, ceea ce a influenţat negativ şi defecaţia. Din întâmplare, fără să caut, am descoperit singur un somnifer. S-a întâmplat aşa: în preparatele de mixer de la masa de prânz am

amestecat trei căţei de usturoi. Spre marea mea uimire 152 în noaptea următoare am dormit cu o oră în plus. De aceea am continuat cu adaosul de usturoi. Având somnul mai bun, automat s-a reglat şi scaunul. Usturoiul este, în orice caz, vindecător şi acţionează în foarte mare măsură pentru prelungirea vieţii. Chiar şi celor ce nu sunt naturişti, usturoiul le poate fi de folos. Din păcate, aceştia nu ştiu să-l neutralizeze, să-l facă nemirositor: în loc de usturoi pur, se recomandă capsule de usturoi, nemirositoare, sau usturoi zdrobit, muiat în ulei. Pentru liniştea nervilor, pentru a avea un somn mai bun, se recomandă atât picăturile de beladonă cât şi alte mijloace naturale: ceaiuri de hamei, roiniţă, flori de portocal etc. Dimpotrivă, să ne ferim de tabletele pentru somn. Pentru moment, în caz excepţional, în cazuri de agitaţie nervoasă şi cardiacă, medicamentele constituie o soluţie, dar niciodată pentru o durată mai lungă. Cunosc diferite persoane care au avut experienţe din cele mai triste prin folosirea pilulelor timp îndelungat. Se ajunge ca, vrând-nevrând, să se renunţe la folosirea lor, deoarece nervii sunt deja ruinaţi, nu mai reacţionează şi inima, ca unnare a otrăvirii organismului, nu mai bate regulat, apar palpitaţii, extrasistole, fibrilaţii etc. De ce să se ajungă într-o stare atât de gravă, când orice intervenţie este aproape imposibilă ? Operaţiile de apendicită, prostată şi altele pot fi evitate Am în faţa mea o cărticică, Apendicita fără operaţie, de Dr. A. Keller. La pagina 15 scrie : „De mai bine de douăzeci de ani am tratat tot felul de apendicite, de la cele mai grave (deci şi perforate şi purulente), până la cele mai uşoare. Au fost mai mult de 200 de cazuri pe care le-am tratat fără ca să mai fie nevoie 153

de operaţie. Nici unul din pacienţii mei nu a murit,

(Se ştie că nu toate operaţiile reuşesc, unii bolnavi mor de pe urma lor.) Accentul principal în tratamentul Dr. Keller este pus pe golirea totală a intestinului de resturile alimentar; prin şase-opt clisme pe zi. Apa de clismă este reţinută în intestin, de fiecare dată, aproximativ 10 minute. Pri mele sunt făcute în poziţie genunchi-coate, celelalte în poziţie culcat pe dreapta, El spune că dacă se reuşeşte ca şi ultimele resturi de excremente să fie spălate şi eliminate din apendice, are loc o schimbare spre bine, De câte ori se întâmplă să se elimine numai apă limpede, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, tot se mai poate să mai rămână un rest cât de mic, deci clismele trebuie făcute toate, conform prescripţiilor de mai sus. A doua aplicaţie sunt compresele abdominale cât se poate de fierbinţi, schimbate succesiv în primele două zile; pot fi folosite şi perne electrice. Este de la sine înţeles că în acest interval se posteşte sau cel mult se bea ceai neîndulcit. El mai afirmă, bazat pe propria-i experienţă, că şi dacă în abdomen s-au colectat deja litri de puroi, lichidul purulent a putut fi eliminat pe cale naturală. Dr. Keller consideră că apendicita se datoreşte, în primul rând, consumului de came fiartă şi mâncare gătită, îndeosebi cocăriile (dulciurile). Nu s-au găsit niciodată sâmburi de cireşe sau ceva asemănător într-un apendice operat, ci numai fecale întărite. Deci alimentaţia de crudităţi ne poate feri de inflamarea apendicelui, suferinţă dureroasă, cât şi, în general, de toate bolile gastrointestinale. Pentru tratamentul prostatei să se citească mai întâi cele recomandate pentru diabet. Pe lângă indicaţiile de 154 acolo, mai recomandăm comprese fierbinţi sau băi fier-

binţi de şezut. Postul şi reglementarea scaunului sunt şi în acest caz binevenite. Postul trebuie să dureze mai mult şi, în continuare, să treceţi la un regim naturist. Sunt bune seminţele de dovleac, bine şi îndelung mestecate. Vindecarea este sigură, dar cere timp. Mai sunt multe alte operaţii care pot fi evitate. Să ne gândim la amputarea membrelor cangrenate. Prin împachetări de lut, băi fierbinţi, regim de suc de zarzavat şi post ar putea fi salvate multe persoane în această situaţie. Pentru evitarea operaţiilor la încheietura şoldului, să se recitească şi cele scrise în capitolele Reumatism şi Aciditatea corpului. De altfel, postul are valoarea unei operaţii fără bisturiu. Tratamente naturiste pentru diverse afecţiuni Răceli, gripe: seara, trei căţei de usturoi cu ceai pectoral, 1-2 zile sucul de la o lămâie, băut zilnic, diluat. Post şi şederea în cameră încălzită (cca. 35°C) pentru transpiraţie, sau băi de abur. Ceai de pătlagină. Tuse şi bronşită: ceai de tuse, băi de abur pentru transpiraţie. Sinuzite: săculeţe de nisip sau sare fierbinte aplicate pe sinusuri. Se schimbă pe măsură ce se răcesc, ca să fie mereu fierbinţi, în perioadele de liniştire a bolii, se recomandă spălarea feţei dimineaţa cu apă rece, pentru a preveni reapariţia bolii. Angina: la primele semne, gargară cu oţet. Dacă boala nu poate fi împiedicată, se pun comprese foarte fierbinţi la gât cu săculeţe cu flori de fân. Pentru ca 155 acestea să nu ardă pielea, să se pună întâi o cârpă udă. Să se sugă usturoi şi salvie şi să se postească. Răni purulente: la fiecare zi una-două băi fierbinţi

pentru membrele respective, folosindu-se, în loc de apă, ceai de frunze de cârciumăreasă şi muşeţel, cât se poate de fierbinţi. Ceaiul să fie ţinut mereu fierbinte. La nevoie, se fac astfel de băi pentru întregul organism (vezi Reumatism). Comprese cu alifie de untură de peşte. Regim uşor sau post. Albeaţă: regim de crudităţi, drojdie de bere, germeni de grâu, ouă, clorofilă. Pentru vindecare este nevoie de un an. Pneumonie: împachetări fierbinţi cu flori de fân Băi fierbinţi. Post. Amestec de ceai din flori de lumânărică (cuscrişor), pelin, păltagină, salvie şi podbal. Kneipp spunea: „Focul se stinge cu apă rece". De aceea, pe cei cu temperatură, îi băga brusc în apă rece şi aşa uzi îi învelea în pături, urmând odihna la pat, astfel boala se vindecă. T.B.C. pulmonar: crudităţi bogate în enzime. Din când în când, două zile de post. Ceai din muşchi de Islanda, frunze de mur, podbal, coada şoricelului, vâsc şi lumânărică. Este necesar ca scaunul să fie perfect normal. Să se consume multe mere şi sucuri de zar zavat, lapte crud. Multă mişcare şi gimnastică. Mixtur, cu plante medicinale. Otită medie: comprese calde cu ceapă crudă şi frunze de varză, alternând cu comprese cu cartofi fier binţi pe ureche, împachetări ale pulpei picioarelor cu flori de fân fierbinţi şi decoctul lor. Să nu se aplice gheaţă. 156

Anemie: alimentaţie totală de crudităţi. Suc de morcovi, sfeclă, urzici, păpădie, spanac. Să se evite preparatele anorganice (de fier şi injecţii de fier). Leucemie: se va urma tratamentul pentru cancer. Incontinenţă urinară: într-un fel oarecare, să se

împiedice copilul să doarmă pe spate. Ceai din cinci degete, coada şoricelului şi troscot. Seara să bea şi să mănânce puţin. Fulgi uscaţi. Astm: este de mai multe feluri, în astmul obişnuit — alimentaţia crudă bazică, ceai din muşchi de Islanda, anason, beladonă, ciuboţica cucului, cimbru. Să se îngrijească de un somn bun. Să mestece ore în şir frunze de salvie. Dezechilibru psihic: la toate bolile este foarte important ca, din punct de vedere psihic, totul să fie în echilibru, căci, altfel, toate eforturile ar fi zadarnice. Respiraţii adânci, practicate zilnic şi, de asemenea, mult soare, sunt foarte importante. Tuturor bolnavilor li se recomandă să mănânce cât mai puţin posibil şi, în caz de foame, să bea un ceai laxativ sau apă de zarzavat, aproape ca la post. Să luăm seama la indicaţiile referitoare la vindecarea cancerului, care sunt valabile aproape pentru toate bolile. Cura de sucuri de zarzavat face minuni. La bolile de nervi să nu se postească. * În încheiere, încep cu un sfat pentru bolnavi: aveţi grijă să aveţi picioarele calde! Aceasta este valabil pentru toţi bolnavii, dar în special pentru cei de rinichi. O locuinţă care să aibă dedesubt încălzire sau o izolaţie cu două covoare, papuci de casă cu tălpi călduroase pot contribui, pe lângă crudităţi, la însănătoşire. 157 Să se ţină seama şi de o respiraţie corectă şi multă mişcare. După sistemul nostru, bolnavii sunt vindecaţi gratuit. Reţete pentru boli care se pot vindeca cu sucuri de zarzavat şi de fructe crude 1. AFECŢIUNI ALE OASELOR — 300 g suc de morcov, 180 g suc de spanac, 100 g păpădie, 100 g

gulie, 60 g lăptucă. 2. AFECŢIUNI RENALE — suc din : 300 g morcov, 150 g ţelină, 100 g sfeclă, 60 g cocos, pătrunjel. 3. ANEMIE — suc: 300 g morcov, 100 g spanac, 90 g sfeclă, 80 g gulii, 120 g sparanghel (toate sucuri). 4. ANGHINA PECTORALĂ — suc : 300 g morcov, 90 g sfeclă, 30 g castravete, 90 g spanac, 120 g ţelină. 5. APOPLEXIE, PARALIZIE DIN CAUZA TENSIUNII — suc: 120 g spanac, 300 g morcovi, 60 g gulii, 120 g ţelină, 90 g sfeclă, 120 g lăptucă. 6. ASTM — suc : 300 g morcov, 150 g hrean, 2 lămâi, 150 g ridichi, 140 g ţelină. 7. ATEROSCLEROZA — usturoi pisat pus o noapte în lapte, apoi se consumă pe stomacul gol. Se poate pune şi lămâie. 8. BOALA DE NERVI — hamei şi roiniţă în ceai cu miere. 9. BOLI ALE VEZICII BILIARE — ridiche neagră, usturoi, ulei, lămâie. 10. BOLI DE FICAT — miere cu suc de ridiche. 11. BUBE DULCI — miere amestecată cu morcovi. 12. CALCULI BILIARI — sucuri de lămâie într-un pahar cu apă caldă, de câteva ori pe zi, timp de 3-4 săptămâni, plus 300 g suc de morcov, 100 g suc de sfeclă, 120 g suc de lăptucă, 50 g suc de castraveţi. 158

13. CIROZĂ (Ficat bolnav) — 300 g suc de morcov, 150 g suc de sfeclă, 30 g suc de castraveţi. 14. COLITĂ — (cauza inflamaţiei colonului si nealimentaţiei), suc de morcovi, morcovi, crudităţi, legume, fructe. 15. CISTITĂ, PIETRE LA VEZICA URINARĂ, PROSTATĂ — suc: 300 g morcovi, 90 g sfeclă, 30 g castraveţi (toate sucuri).

16. DIABET — 300 g suc de morcov, 100 g suc de ţelină, 120 g lăptuci, 100 g suc de fasole verde, 60 g andive, 100 g ţelină, 120 g pătrunjel. 17. DIAREE — 250 g suc de morcovi, 100 g spanac, 40 g ţelină, toate sucuri. 18. DUREREA DE STOMAC — o mână de ţintaură, 4 linguri cu miere, într-un litru de apă fiartă. 19. DURERI NEVRALGICE, REUMATISM — se fac frecţii cu miere şi cu apă de var. 20. ENCEFALITĂ — 60 g suc de pătrunjel şi de 3-4 ori pe zi clisme. 21. EPILEPSIE — suc: 300 g morcov, 160 g spanac, 100 g sfeclă, 120 g lăptucă, 30 g castraveţi, 30 g pătrunjel. 22. ERIZIPEL — la fel ca mai sus. 23. GASTRITĂ — suc: 300 g morcovi, 100 g spanac, 100 g sfeclă, 30 g castraveţi. 24. GRIPĂ — ceai pectoral, usturoi 3-4 căţei, băi de abur, lămâie multă. 25. GUTĂ (inflamaţia încheieturilor) — suc: 300 g morcov, 110 g ţelină, ioO g spanac, 100 g sfeclă, 30 g pătrunjel. 26. GUTURAI — miere încălzită; se trage pe nări. Ceai de tei cu multă miere şi lămâie. 27. HEPATITĂ — suc: 300 g morcovi, 100 g sfeclă, 30 g castraveţi, 60 g cocos, 60 g pătrunjel, 150 g ţelină. 159

28. HIPOTENSIUNE — 300 g morcovi, 90 g sp: nac, 120 g sfeclă, 120 g castraveţi, 30 g teci de fasole verde (toate sucuri). 29. IMPETIGO — miere şi usturoi în părţi egale uns seara şi dimineaţa. 30. IMPOTENŢĂ — spanac, morcov, sfeclă, cas traveţi, ţelină, lăptuci, miere. 31. NEVROZĂ —suc: 300 g morcovi, 100

ţelină, 60 g spanac, 30 g pătrunjel. 32. REUMATISM — împachetări cu ferigă, ali mente cu vitamina C, ca: mărar, varză, cartofi cruzi 33. ULCER DUODENAL — se bea de mai multe ori pe zi suc de varză, suc de cartofi, de ceapă, toate amestecate, plus sucuri de zarzavat. Se evită alimen tele tari. 34. Ceaiul de nalbă cu miere vindecă R1NICHII, INIMA, FICATUL şi dă poftă de mâncare. 35. Drojdia de bere - foarte bună, zilnic, câte puţin. 36. Păpădia conţine multe substanţe necesare orga nismului, ca: K, Ca, Mo, Si, P, Na. 37. Ridichea de lună, sursă de vitamine, întăres-i. AUZUL. 38. Sucurile de varză, ţelină, morcovi, cartofi într-o cură de 3 săptămâni vindecă BOLILE DE INIMĂ, DE STOMAC şi altele. 39. Sucul de urzici conţine vitamina C, arsenic, sulf, fosfor, iod, silicaţi, elimină toate otrăvurile, lungeşte viaţa.

Şi să încheiem cu alte câteva mărturii... „Deşi suntem vegetarieni, soţul meu s-a îmbolnăvit de reumatism. Toate încercările de vindecare au rămas fără rezultat până când, din întâmplare, am găsit cărticica dumneavoastră şi am schimbat radical alimentaţia, în trei luni, soţul meu a scăpat de dureri, iar eu de gravele insomnii de care sufeream. Este cea mai bună carte din acest domeniu pe care am citit-o până acum" (U. si Sch. din D.) „Am avut până acum deja trei crize de infarct miocardic, dar după ce am trăit un an într-o oarecare măsură după cartea dv., mă simt foarte bine, fără să mai am neplăceri cu inima". (B. din G.) „Am fost vindecat de prostată. La schimbarea regimului am dat prioritate seminţelor de dovleac, apei minerale Gamser şi polenului de flori". (W. M. din B.) „Prin control medical s-a stabilit că ulcentl gastric a dispărut

total, mulţumită sucurilor de zarzavat". (Dna G. din S.) „Aveam de mai bine de 20 ani o eczemă pe obraz. Cu ajutorul crudităţilor a dispărut în patru săptămâni". (W. S, din P.) „Glicemia este normală. Mănânc iar mere şi cu picioarele mă simt bine". (G. B. din B.) „Au dispărut durerile de şolduri de la sine". (H. C. din S.) „Artroza îmi merge considerabil mai bine. Durerile au dispărut. Pot să dorm iar bine". (Dna M. din St.) „Am renunţat la mâncărurile fierte şi durerile reumatice s-au rărit. Cartea dvs. e mică, dar cred că puteţi ajuta cu ea mai mult decât o mie de medici". [H. H- din E) 161

„Am pierdut din greutate, pot purta iar vechile haine (B. H. din H.) „Durerea de la ficat a dispărut, şi scaunul este iar normal. (M. B. din B.) „Aveam dese şi puternice dureri de cap. Acum nu le mai am. Şi oboseala a dispărut şi pot dormi minunat". (T. E. din R) „Varicele de la picioare au dispărut aproape complct (N. E. din A.) „Cu zece zile în urmă am primit de la profesorul meu carti cica dvs. Îndată am început să-mi schimb regimul şi, minune: mă simt alt om". (E. Z. din G.) „Pe lângă boala de inimă, durerile de cap şi insomniile, obo seala şi depresiile, o usturime de ochi insuportabilă, îmi făceau viaţa de ani de zile un chin. Toţi specialiştii au dat greş. Trebuia să înghit zilnic câte 10 pastile diferite, până când, aflându-mă deja la capătul puterilor, am cumpărat şi eu cărticica dvs. Am urmat cele scrise, şi îmi merge nesperat de bine". (Dna N. din B.) O dovadă remarcabilă că pentru vindecare este necesar să înlăturăm în primul rând cauza bolii, şi anume alimentaţia devalorizată prin fierbere, ne-a trimis-o dl. ing. dipl. H. B. din L: „Cu tot tratamentul stomatologic, am suferit, timp de 20 de an, de paradentoză intensă. Durata regimului cu crudităţi — un an. Chiar după trei luni, gingiile au încetat să mai sângereze şi să mai doară".

ERNST ŞI INGEBORG GUNTER

CARTEA A II-A

SĂNĂTATE - TINEREŢEFRUMUSEŢE 150 de reţete de crudităţi CUVÂNT ÎNAINTE Deşi cartea noastră despre crudităţi Hrana vie — o speranţă pentru fiecare cuprinde mai mult de 100 de reţete pe bază de crudităţi, mereu şi mereu primim scrisori în care ni se solicită mai multe reţete. Fiica mea, Ingeborg, fiind preocupată în mod deosebit de diversificarea alimentaţiei noastre sănătoase, a conceput o scrie de noi reţete. În acest mod a apărut, în sfârşit, această nouă carte, cu mai mult de 150 de reţete de-a dreptul delicioase, pentru ca bolnavii — dar şi cei sănătoşi — să poată profita din plin de efectele terapeutice ale crudităţilor, aşa cum s-a întâmplat şi cu prima noastră lucrare De această dată am dedicat un capitol şi metodelor de însămânţare şi aranjării unei mici grădini de cameră. Hrana vie — o speranţă pentru fiecare a avut un succes neaşteptat la public, cu ajutorul celor recomandate în paginile ei vindecându-se mii de oameni, din care o parte grav bolnavi; lucru ce a fost posibil şi datorită tirajelor de peste 100.000 de exemplare. Am primit multe scrisori de mulţumire şi sute de mărturii de la oameni care s-au vindecat, pe care le-am tipărit într-o lucrare specială, Sănătate şi pentru tine! Am strâns toate aceste mărturii într-o broşură, pentru a le face cunoscute în special celor bolnavi. Nu putem să-i convingem pe oameni de puterea de vindecare a crudităţilor cu nimic altceva decât cu dovezi ale altor bolnavi care s-au vindecat. Sunt peste 110 mărturii care, suntem siguri, îşt vor atinge scopul. Guvernul sacrifică anual milioane pentru bolnavi, în special pentru bolnavii de reumatism şi cancer, dar este, din păcate, conservatorismul medicilor. Un bolnav „nevindecabil" de reumatism, care este torturat de dureri, ar putea scăpa de ele în şase săptămâni, dar cine să-i spună aceasta? Poate că, totuşi, guvernul va începe să acorde atenţie acţiunii noastre. Depinde de noi să ducem aceste mărturii de vindecare la persoanele potrivite! Cine plăteşte aceste milioane inutile pentru bolnavi, dacă nu noi, contribuabilii? Oare noi, populaţia, nu avem chiar nici un cuvânt de spus? Sprijiniţi, prin urmare, acţiunea noastră! Thorigen, octombrie 1989 Crnst Gunter Ernst Gunter a închis ochii pentru totdeauna în martie 1990, puţin după cea de-a 80-a aniversare a sa. Mulţumită implicării sale profunde pentru o alimentaţie sănătoasă, a putut fi de ajutor multor bolnavi. Pentru că aceasta este şi dorinţa mea, voi conduce eu, mai departe, în spiritul său, editura şi voi practica acelaşi mod de popularizare şi distribuire a informaţiilor. Thurigen, aprilie 1990 Ingeborg Gunter

165

SĂNĂTATEA PENTRU TOŢI Sănătatea este, cu siguranţă, ceva ce îşi doreşte fiecare.

Pentru a-i ajuta pe cei bolnavi şi pe cei sănătoşi să-şi îndeplinească această dorinţă, a fost scrisă această carte de reţete. Ea este continuarea firească a lucrării Hrana vie — o speranţă pentru fiecare de Ernst Gunter, care cuprinde deja peste 100 de reţete ce servesc aceluiaşi scop. Fireşte că nu putem să reluăm aici toate argumentele dezvoltate şi susţinute în paginile primei noastre scrieri. Pentru a cunoaşte, a stăpâni, a înţelege mai bine totul, ar trebui să citim ambele cărţi. Omul — atunci când a apărut el pe Pământ — s-a hrănit cu crudităţi. Nu cunoştea focul, nu ştia să vâneze, nu ştia ce înseamnă fiert, fript, prăjit, alimentele lui erau doar roadele crude ale pământului. Acest lucru trebuie să fie clar pentru oricine are mintea limpede. Secretul sănătăţii este o alimentaţie naturală de crudităţi. Îndată ce hrana este fiartă, se schimbă şi se depreciază fundamental. Oamenii de ştiinţă au descoperit că prin căldura utilizată la fierbere se pierd până la două treimi din valoarea totală a substanţelor pe care le conţin alimentele şi care sunt *Acesta este principalul motiv pentru care editura „Venus" publică cele două lucrări într~un singur volum; capitolele în care, în cea de-a doua carte sunt reluate informaţiile expuse pe larg în prima fiind de la sine eliminate, (n. edit.). 166

indispensabile menţinerii sănătăţii. Sună incredibil, dar se pare că este, totuşi, adevărat. Valoarea nutritivă a hranei nu dispare total, fireşte, dar pentru că „viaţa" din ea este distrusă, celulele corpului nu mai pot realiza corect metabolismul, astfel încât nu vor mai putea fi primite preţioasele substanţe nutritive. În loc să vă „clădiţi" corpul, îl „ruinaţi". Cât de tragic! Organismul duce lipsă de fier, de calciu, de magneziu, şi de multe

altele. De aici oboseala, surescitarea, şi toate celelalte boli! Chiar şi celui ce munceşte din greu îi este mult mai bine cu crudităţi. Seminţele de floarea-soarelui, de dovleac şi, în general, nucile, de pildă, sunt purtătoare de albumină şi sunt mai hrănitoare decât o carne fiartă, care şi-a pierdut valoarea nutritivă. Datorită componentelor metabolice esenţiale, carnea te poate pune pe picioare pe moment, dar oboseala reapare curând şi consumatorul de carne este înşelat. Tot ceea ce urmează de aici înainte a fost redactat şi completat de Ingeborg Gunther. '

ÎNDRUMĂRI PRACTICE PENTRU O ALIMENTAŢIE DE CRUDITĂŢI În cazul crudităţilor este important ca toate mâncărurile să fie întotdeauna proaspăt pregătite. Ideal este ca alimentele crude să provină din propria grădină sau dintr-o cultură biologică. Şi totuşi, legumele din piaţă sau de la magazin sunt oricum valoroase dacă nu le fierbem. Ca alternativă, nu trebuie niciodată uitate seminţele oleaginoase sau „grase". Pentru conservarea boabelor şi a plantelor pe timpul iernii, congelarea s-a dovedit cea mai bună metodă. Boabele sunt congelate întregi şi fără zahăr, în cutia congelatorului, şi constituie, iarna, o sursă minunată de fulgi, sau un desert delicios. Plantele se toacă şi se congelează în pahare de iaurt sau în punguliţe de plastic. Păstrarea legumelor s-a făcut şi prin îngroparea în nisip. Căpăţânile de zahăr împreună cu rădăcinoasele se înfăşoară în hârtie de ziar şi se păstrează pe balcon, în lădiţe. Atenţie ca fructele să fie bine coapte, altfel ele se transformă în organism în acizi.

Legumele şi fructele se spală bine înainte de preparare. Dacă nu provin dintr-o cultură biologică, se recomandă să le curăţăm de coajă. După posibilităţi, pregătim întotdeauna mai întâi sosul, şi apoi adăugăm ingredientele. Astfel, pierderea de vitamine şi oxidarea sunt reduse total. Fireşte că putem prepara legumele o dată cu sosul pe care ne-am 168 obişnuit să-1 mâncăm. Totuşi, combinaţiile aduc o variaţie în meniu. Dacă ne grăbim, putem mânca legumele întregi sau preparate doar cu puţin ulei, drojdie şi sare. CÂTEVA SFATURI PENTRU MESELE PRINCIPALE ALE ZILEI Dacă folosim crudităţi în hrana noastră, atunci este foarte important să alocăm fiecărei mese principale a zilei timp suficient, astfel încât hrana să fie îndeajuns mestecată şi îngurgitată, căci bine mestecat înseamnă pe jumătate digerat. Micul dejun Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei şi, de aceea, ar trebui să fie consistentă şi hrănitoare. Merită efortul să ne trezim câteva minute mai devreme şi să ne rezervăm timp pentru un mic dejun consistent (de exemplu, Muesli din vlăstari de mei). Cei care nu prestează o muncă grea şi care au pauză la prânz se simt hrăniţi bine şi uşor doar cu fructe. Pentru ca un consumator de crudităţi să nu se mai simtă obosit, după un asemenea mic dejun, trebuie însă să renunţe la cafea boabe şi să mănânce un măr în schimb. Când nu doreşte să renunţe la tradiţionala „cafeluţă" poate încerca pâinea noastră cu unt, marmeladă (p. 112) sau miere şi poate bea cafea de cicoare sau melasă. Nu este de ocolit nici un suc de legume sau de fructe, bogat în vitamine, înaintea micului dejun.

169

Prânzul Un platou substanţial cu salate, ca şi un fel de mâncare consistentă pot fi servite la fiecare masă de prânz. Aperitivul poate fi urmat de o supă de crudităţi şi completat de un desert. La prepararea salatei trebuie să fim atenţi să conţină cel puţin o legumă pentru frunze, una rădăcinoasă, şi una folosită pentru fructul ei, ca, de exemplu: ţelină — spanac — roşii sau sfeclă roşie — salată de câmp — ciuperci. La fel de importantă este şi „asortarea" culorilor. Nimic nu arată mai puţin apetisant decât alăturarea, de exemplu, pe o farfurie, a unei conopide, a unei ţeline, şi a unei verze albe. Şi fiindcă preparăm salata mixtă într-un singur castron, sau pe un singur platou, trebuie întotdeauna să armonizăm atât culorile, cât şi gusturile. „Amestecul verde" nu trebuie să lipsească niciodată din meniul persoanelor mai în vârstă şi al celor cu probleme de masticaţie, cărora mestecarea unei porţii de salată care să-i sature le pricinuieşte necazuri. În plus, amestecul verde este bazic şi conţine multă clorofilă, iar pentru cei care mai au încă proprii lor dinţi, devine hrănitor prin adăugarea unor seminţe oleaginoase, pisate sau întregi. Cine doreşte să se îngraşe trebuie să prepare mai des o salată cu ajutorul mixerului, din toate legumele posibile, mâncând astfel mult mai mult (ca valoare nutritivă, nu cantitativ). În principiu trebuie ca, în timpul mesei, să nu bem, ca să nu se dilueze sucurile gastrice necesare digestiei. La nevoie putem bea ceva după 2-3 ore de la masă. Setea o putem potoli cel mai bine cu ceai de plante, zer, melasă neagră sau apă potabilă simplă. Dacă 170

avem poftă de ceva special sau dacă avem musafiri, atunci pregătim un frappe sau un cocteil din fructe proaspete sau din legume pentru aperitiv. Cina Pentru a avea un somn sănătos, masa de seară trebuie să fie simplă şi uşor digerabilă şi este bine să mâncăm cu cel puţin trei ore înainte de culcare. Avem de ales între diferite tipuri de fulgi, săraţi sau dulci sau putem la fel de bine să mâncăm fructe şi nuci. Gustările Copiilor li se face întotdeauna foame între mese. În acest caz, gustarea ideală o reprezintă fructele. Sunt uşor digerabile, se transformă repede în zaharuri şi, astfel, nu îngreuiază organismul. Pentru alternare le putem da să bea şi sucuri de fructe sau nuci. Persoanelor cu stomac sensibil le sunt recomandate mai degrabă cinci mese mai mici decât trei mai mari. Alimentaţia în exterior

Mulţi oameni nu au posibilitatea să mănânce acasă la prânz Aceştia au la dispoziţie două posibilităţi. Ori merg la restaurant, ori îşi iau cu ei ceva de acasă. Eu, personal, prefer să iau prânzul cu mine şi să mănânc pe o băncuţă însorită sau, pe vreme urâtă, la locul de muncă. Prânzul meu este alcătuit în acest caz din: legume (morcovi, castraveţi, gulii, anason etc.), nuci sau seminţe de floarea-soarelui sau de dovleac, un 171 •T

fruct, eventual fructe uscate sau pâine şi ceva de băut (ceai, suc de fructe etc.). Ca să mai schimb, iau, din când în când, fulgi într-un pahar, sau salată de rădăcinoase gata preparată. Dacă nu pot să evit să mănânc la restaurant, atunci prefer un local unde să mă pot

servi singur, de la un bufet, cu salate. Dacă nu există un asemenea restaurant, atunci îmi comand un platou cu salată cu sos separat, dacă se poate fără sare şi oţet. La fel, putem organiza un picnic, chiar şi cu întreaga familie; tot aşa ne putem pregăti, de-acasă, mâncarea, când plecăm în weekend. Dar dacă suntem invitaţi la masă? Dacă suntem sănătoşi fizic, atunci mâncăm cu măsură ce ni se oferă. La carne putem renunţa, mulţumind. Dar dacă suntem bolnavi şi vrem să ne vindecăm cu crudităţi, atunci mai bine renunţăm pe moment la invitaţie, sau cerem gazdei o farfurie cu salată. Cu următoarea ocazie invităm prietenii respectivi la noi şi le pregătim o masă naturistă delicioasă! Avocado este un minunat fruct tropical. Deoarece conţine 20% grăsime este deosebit de hrănitor şi nutritiv. Are forme lunguieţe sau rotunde, asemănătoare unor pere mari, cu sâmburi foarte mari, în mijloc. Pentru mine este cea mai fină dintre crudităţi. Se mănâncă fără alte ingrediente, iar pulpa delicată a fructului se scoate cu o linguriţă din coaja tare. Unii presară dea supra un praf de sare. Un singur fruct ajunge ca masa pentru o persoană. Merge puţină salată înainte şi după. Sunt bune şi câteva seminţe oleaginoase (ca floarea-soarelui sau de dovleac). Din fructul de avo cado făcut piureu, cu puţin ulei, rezultă un sos de salată foarte bun. 172

LISTA DE PLANTE AROMATICE Legumele utilizate

Plantele aromatice şi condimcntate cu care se pot combina

Conopidă

Mărar, ardei lămâie/tarhon

Mazăre

Mentă

roşu/curry, pulpe de

Anason

Pulpă de lămâie

Castraveţi

Boranţă, piper / mărar, ardei iute, pulpă de lămâie, tarhon / cimbru

Morcovi

Fenicul, cimbru/mărar/scminţe de fenicul, coriandru / busuioc / mentă / rozmarin Ardei, mărar, coriandru/leuştean/ măghiran / tarhon

Gulii Varză

Coriandru/tarhon/chimen

Varză albă

Ardei / nucşoară, pătrunjel / măghiran / leuştean

Varză roşie

Enibahar / pulbere de alge

Varză acră

Cimbru, chimcn, tarhon, ienupăr

Usturoi

Mărar, ardei, piper, chimen/curry

Ardei capia roşii

Borantă, busuioc de pădure

Ciuperci

Ceapă, pătrunjel, nucşoară / rozmarin / usturoi, ardei gras, cimbru, pătrunjel, pulpă de lămâie Piper, coriandru, fenicul/leuştean

Sfeclă roşie »- — '

Ridichi

Tulpinile de fenicul verde, chimen, ardei / leuştean

Tălineasă

Mentă / tarhon

Ţelină

Tarhon, busuioc

Spanac

Coriandru

Roşii

Ceapă, busuioc de pădure, cimbru / ceapă, ardei, busuioc / mărar, puţin măghiran, tarhon Enibahar/busuioc de pădure/rozmarin

Dovlecei Salată

Busuioc (puţin), boranţă, brustur negru, curry, mărar, tarhon, hazmaţuchi, usturoi, busuioc de pădure, salvie, ceapă, pulpă de lămâie, anason.

— Plantele aromatice se taie mărunt, mărunt, se

asortează bine pentru un fel de mâncare. — Merită să creştem în grădină sau într-o lădiţă, pe balcon, plante aromatice. Acolo unde nu este posibil, folosim plante uscate pe care, pentru a le spori puterea de condimentare, le zdrobim între degetul mare şi cel arătător. — Plantele uscate le păstrăm bine închise, pentru a nu răspândi miros: — Condimentaţi-vă mâncărurile fără grijă şi după cum vă face plăcere. Cu siguranţă că, în curând, veţi dori să aveţi aromele dumneavoastră preferate la fiecare fel de mâncare. EXPLICAŢII PRIVIND INGREDIENTELE, APARATELE ŞI PRESCURTĂRI UTILIZATE LA REŢETE Ingrediente

Drojdie = drojdie pulbere alimentară, bogată în vitamina B. Mei = nedecojit, în mod normal fin măcinat. Miere = miere netratată, lichidă. Iaurt, brânză de vaci = iaurtul şi brânza de vaci le putem face noi înşine (e posibil chiar şi cu lapte nefiert), sau pot fi cumpărate, dacă se folosesc cantităţi mici. Kelpamare = condimente lichide din alge marine. Tărâţe = tărâţe speciale, mai grele decât cele normale. Praf de plante = an amestec de 15 plante medicinale, existent şi în comerţ. Maioneză = făcută de noi, dacă se poate. Zer (praf) = produs secundar al brânzei, bogat în minerale. . Molkosan = sana/zer (concentrat), se foloseşte în loc de oţet. Ulei = ulei de floarea-soarelui sau de măsline, presat la rece.

Boia = pastă condimentată pentru sandvişuri şi sosuri. Ardei iuti (roşii) (capia) = denumiţi „Paprika" în Germania. Sare = sare din plante (cu sare marină). Lapte bătut = se lasă laptele nefiert la temperatura camerei până se acreşte. Sucanat = zahăr nedăunător, din trestie de zahăr. Ţelină = denumită şi „albitură" (ţelină albă). 175

SUPE Supă de morcovi (2-3 persoane) 1/4 l suc de morcovi l lg. plante (mărar, pătrunjel, boranţă, brustur negru) tocate l lg. brânză de vaci 3 lg. migdale fin măcinate 2 căţei de usturoi pisaţi l lg. ulei Câte un praf de sare, curry şi zahăr Se dau toate ingredientele prin mixer 1/2 ceapă tocată 6 lg. fulgi de ovăz Se dă ceapa puţin prin mixer, supa se încălzeşte eventual (40 °C). Se pregăteşte şi se presară fulgi de ovăz.

Supă rece Roşii, ardei, dovlecei, usturoi, sare, piper, lămâie, puţină smântână, sau ulei de măsline. Se amestecă totul şi se serveşte rece. Se adaugă şi ardei tăiaţi în cuburi

(în 3 culori) şi roşii.

Minestrone 6-8 dl apă sau lapte l ceapă tocată l căţel usturoi pisat 4 lg. boabe de soia încolţite l roşie în cubuleţe 50 g ţelină rasă mărunt! 30 g usturoi tăiat mărunt l frunză de varză tocată l lg. drojdie sare, plante aromatice (busuioc de pădure, busuioc, baraboi, arpagic, sal vie) eventual un ou. Se amestecă toate ingre dientele şi se face piure din jumătate din ele. Se amestecă cu cealaltă parte, se gustă şi se încălzeşte după dorinţă. 178

SOSURI Reţeta de bază pentru maioneză Gălbenuşurile, zeama de lămâie, praful de muştar şi sarea marină se amestecă foarte bine. Uleiul se adaugă în picături bătând continuu. 2 gălbenuşuri de ou l lg. lămâie l praf de muştar sare marină cca 2 dl. ulei

Sos de năut cu usturoi 1/2 cană de năut, încolţit de două zile

3 lg. apă 4 lg. migdale rase l lg. zeamă de lămâie l lg. iaurt 3 lg. hrean tocat 4 căţei de usturoi pisaţi 150 g brânză de vaci, sare, kelpamare, piper. Se face un piureu din toate ingredientele şi se adaugă mirodenii după gust. Se prepară fără apă sau se face o pastă la care se adaugă apă.

Maioneză din migdale 2 lg. piureu de migdale 3-4 lg. apă puţină lămâie, sare, piper, curry, praf de muştar Se amestecă bine toate ingredientele.

Sos chinezesc 1 1/2 dl maioneză (reţeta de bază) l dl smântână bătută 1/3 banane, făcute piureu 2 lg. nucă de cocos rasă l lgţ. praf de curry Se amestecă toate ingredientele şi se ornează cu frunze de salată. 179

Sos de salată special l lgţ. lămâie l lgţ. boia l lgţ. drojdie l lgţ. zer l lg. iaurt 3 lg. lapte

l lg. ulei l lg. seminţe de floareasoarelui l lg. tărâţe l lg. germeni de grâu 1/2 de ceapă tocată kelpamare, sare usturoi după gust Se amestecă bine ingredientele şi se adaugă plante aromatice după gust.

Maioneză verde 3/4 dl maioneză (reţeta de bază) 60 g brânză de vaci l legătură pătrunjel tocat l legătură arpagic, tăiat în rondele l lg. zeamă de lămâie l albuş de ou, bătut bine puţină sare Se amestecă toate ingredientele.

Sos de avocado l avocado desfăcut în bucăţele 4 lg. lapte 2 lg. zeamă de portocală 3-4 lg. iaurt l lgţ. lămâie l lg. maioneză Curry, piper, sare, plante aromatice din grădină sau uscate (de ex. , măghiran, chimen, arpagic etc. Se face un piureu fin din toate ingredientele. Acest sos merge foarte bine ca adaos la o farfurie de salată. 180

LEGUME FOLOSITE PENTRU

FRUNZE SALATA Cu cât salata este mai verde, cu atât este mai hrănitoare ! Frunzele de salată se amestecă cu sosul întotdeauna numai înainte de a fi servită, altfel se depreciază. După ce o spălăm, o lăsăm să se scurgă bine sau o stoarcem pentru ca să nu subţiem prea mult sosul. Salată de câmp 200 g salată 100 g lăstari de floareasoarelui (8 cm lungime) 50 g sâmburi de nucă, tăiaţi în patru 50 g brânză tăiată în bucăţele Sosul: 4 lg. ulei l lg. lămâie l lgţ. zer 1/2 ceapă tocată sare.

Salată din sfeclă de zahăr „pestriţă" l sfeclă de zahăr tăiată în felii l banană, tăiată în rondele l măr tăiat în felii subţiri l portocală, în felii subţiri 3 lg. seminţe de floarca-soarelui ' Sosul : 3 lg. nuci tăiate mărunt 4 lg. ulei 2 lg. sana Câte un praf de piper, de muştar, sare. 181

Salată de cicoare cu lăstari de secară 2 tulpini de cicoare tăiate în fâşii l portocală tăiată în felii

subţiri l ceaşcă lăstari de secară 4 prunc uscate tăiate în bucăţele Sosul: 2 lg. smântână l lg. ulei de măsline câte un praf de curry. piper şi sare

Salată verde 130 g salată 250 g spanac tăiat în făşii 2-3 cepe verzi tăiate în rondele l morcov ras mare l avocado decojit, tăiat în patru, apoi în felii 3 lg. seminţe de dovleac Sosul 4 lg. ulei 2 lg. sana l căţel de usturoi pisat 3 lg. smântână sare

Salată de andive îmbrăcate în brânză de vaci l căpăţână de andivă tăiată în feliuţe foarte subţiri Sosul: 3 lg. brânză de vaci 1 lgţ ceapă tocată l gălbenuş de ou 1 pahar iaurt (180 g) 2 lg. lămâie l praf zahăr sare.

Salată de andive cu lăstari de soia l andivă curăţată 100 g lăstari de soia

2 morcovi raşi mărunt 1/2 de pulpă de lămâie tocată Sosul: 3 lg. lămâie 4 lg. ulei de măsline sare coriandru.

182 Salată de vară acrişoară 8 frunze de salată, crocante, tăiate după gust, în bucăţi l roşie tăiată felii 1/2 ardei iute tăiat în cubuleţe 150 g castraveţi tăiaţi în felii 1/2 ceaşcă orez încolţit 3 lg. lăstari de linte Sosul: l lg. sana 3 lg. ulei de măsline l căţel de usturoi pisat l legătură pătrunjel 4 frunze busuioc 1/2 ceapă, totul tocat mărunt l praf de muştar kelpamare, sare. Salată italienească l salată l ridiche rasă după gust l ceapă roşie tăiată în rondele subţiri l fenicul ras mărunt 4 Ig. seminţe de dovleac l Ig. sana 6 Ig. ulei de măsline l căţel de usturoi pisat 1/4 Igţ. seminţe de anason pisate

1/2 Igţ. busuioc de pădure l legătură de busuioc proaspăt tocat.

Salată de păpădie 200 g frunze de păpădie tăiate mărunt 200g morcovi raşi 5 lg. seminţe de floarea-soarelui Sosul: 2 lg. brânză de vaci 2 lg. lapte sau smântână 3 lg. iaurt 2 lg. zeamă de lămâie ardei iute, sare. 183 Varză de China în sos de curry 300 g varză de China tăiată în fâşii 3 roşii tăiate în felii 2 mandarine tăiate în jumătate de felii 40 g nuci tocate mare Sosul: 2 lg. iaurt 2 lg. lămâie 1/2 lgţ. curry l căţel de usturoi pisat 2 lg. pătrunjel l ceapă tocată mărunt l praf de piper, sare Sosul se amestecă cu ingredientele de mai sus, şi se lasă puţin să se pătrundă. Salată creaţă 1/4 căpăţană de salată creaţă, tăiată fin sau

rasă 2 gulii tăiate în felii subţiri Sosul: 3 lg. maioneză l lg. iaurt l lg. pastă de tomate (din roşii congelate) sare Salată de spanac şi de lăptuci 30 g spanac tăiat în fâşii subţiri câteva frunze de lăptucă curăţate 1/4 ardei capia roşu, tăiat în felii Sosul: 2 lg. pătrunjel tocat 2 lg. usturoi tăiat în rondele mici 2 lg. iaurt l lg. smântână câte un praf de nucşoară, chimen, sare 184

FENICUL Feniculul este foarte bine suportat şi este un calmant pentru dureri de stomac şi pentru balonări. Dacă este verde, încă fraged şi proaspăt, atunci putem să-1 punem tocat în salată. Salată de fenicul cu lăstari de linte 1 bulb de fenicul ras 2 morcovi raşi 1-2 ceşti de lăstari de linte 4 lg. seminţe de floarea-soarelui

2 lg. pătrunjel tocat 1 roşie pentru ornat Se face un sos din piureu din următoarele ingrediente: 2 lg. lăstari de soia l lg. lămâie l avocado curăţat de coajă sare, kelpamare, un lichid (lapte) - după nevoie Se amestecă şi o ceapă mică, tăiată mărunt. Se amestecă într-un castron legumele cu seminţe de floarea-soarelui şi se decorează cu roşia. Se prepară sosul într-un castronel, se garniseşte cu pătrunjel şi se serveşte separat.

Salată de fenicul „Chiquita" l fenicul tăiat în fâşii subţiri l banană tăiată în bucăţi Sosul: 4 lg. smântână 1-2 lg. ulei 1-2 lg. molkosan, sare 1/3 lgţ. suc gros de pere Se amestecă totul şi se presară alune tăiate în bucăţele. 185

Salată de fenicul pestriţă 3 bulbi de fenicul, raşi fin l ardei verde tăiat în rondele 4 roşii tăiate în cubuleţe l portocală desfăcută în felii

Sos marinat: 2 lg. ulei l lg. lămâie 1/8 l smântână câteva picături de miere sare, piper ardei gras.

Salată de fenicul 2 bucăţi fenicul tăiate mărunt 1/2 ceapă tocată Sosul: 3 lg. ulei l lg. Pikant dizolvat în ulei l lg. lămâie sare, kelpamare Se amestecă totul şi se lasă câteva minute să se pătrundă.

Fenicul cu ridichi l fenicul mic tăiat în fâşii subţiri 5 ridichi rase fin Sosul: l lg. ulei l lg. lămâie l lg. smântână de vaci kelpamare puţin piper şi sare. 186

VARZA Varza este o legumă sănătoasă, bogată în vitaminele C şi B, calciu, magneziu şi fier. Varza roşie nu balonează, mai ales atunci când o amestecăm, pentru a o suporta mai bine, cu coriandru, chimen sau seminţe de anason. VARZA ROŞIE Varză roşie cu prune

(3 persoane) 300 g varză roşie tocată foarte, mărunt 150 g prune proaspete (sau prunc uscate, înmuiate cu 50 g apă). cu sâmburii scoşi şi tăiate în patru 5 lg. ulei 2 lg. sana 3 lg. zeamă de portocale Câte un praf de scorţişoară, sare şi piper 1-2 lgţ. de miere Se amestecă totul, se lasă o oră să se pătrundă şi se condimentează.

Varză roşie cu maioneză Varza roşie se toacă mărunt; se amestecă cu puţină maioneză. Se aromatizează cu miro denii. 187 Varză roşie „nordică" 3 lg. zeamă de lămâie şi l lg. miere bine amestecate 50 g stafide (o mână plină), se adaugă şi se lasă să se pătrundă l lgţ. sucanat 2 mere rase l banană tăiată în cubuleţe l ceapă mică tocată l lg. ulei 1/4 varză roşie rasă sau tocată în mixer cu apă (apa

se toarnă în ploaie) cu l lgţ. enibahar sau praf de nucşoară pentru aromatizare Se garniseşte cu nuci.

Salată de varză roşie 400 g varză roşie, rasă mau l măr acru ras mare Sosul: muştar, sare, piper 3 lg. zeamă de lămâie 4 lg. ulei 3 lg. zeamă de portocală l praf zahăr

VARZA ALBĂ Salată de varză 2 ceşti cu varză tăiată mare 1/2 ceaşcă de ceapă tocată l roşie zdrobită 3 lg. smântână acră, puţină miere, frişca şi făină de nuci, sare şi plante aromatice

Varză albă cu ananas 100 g varză albă tăiată în felii subţiri 50 g ananas, tăiat în cubuleţe 50 g măr, ras mare l lg. smântână bătută 2 lg. maioneză condimente

188 Varză albă cu lăstare de linte (4 persoane) 200 g varză albă tăiată mare 100 g lăstari de linte l ceapă mijlocie tăiată în jumătăţi de rondele subţiri 1/2 ardei roşu tăiat

în felii mari 1 morcov mic ras mare 50 g fulgi de cocos 3 lg. ulei 2 lg. piureu de migdale 2 lg. sana 3-5 Ig. lapte sau apă l Ig. drojdie Se amestecă într-un castron legumele şi fulgii de cocos. Se face un sos gros din celelalte ingrediente, se aromatizează cu kelpamare şi se toarnă peste salată.

Salată de varză albă 200 g varză albă tăiată mărunt, cu l lgţ. chimen şi puţină sare cu care se freacă varza şi se lasă să se pătrundă. Sosul: 2-3 lg. ulei sau smântână l lg. lămâie 2 lg. plante aromatice proaspete (pătrunjel, maghiran) l lgţ. muştar sau l praf de muştar praf Se ornează cu roşii. 189

VARZA ACRĂ Varză acră cu nuci (4 persoane) 500 g varză acră crudă 3 pere, puţină lămâie 50 g nuci mari tocate mare 50 g stafide înmuiate rozmarin, busuioc, ardei gras, ulei, sare, zahăr. Se lasă varza acră să se scurgă. Se rad perele, se amestecă cu stafidele, plantele aromatice, uleiul, lămâia şi cu puţin zahăr.

Se lasă să stea cam o oră, apoi se presară nucile.

Salată de varză acră cu carote (sau cu morcovi) 250 g varză acră tocată mărunt 300 g carote sau morcovi raşi mărunt l măr mare ras mare l ceapă mare tocată 4 lg. pătrunjel tocat mărunt 8 lg. lapte 2 lg. ulei Se condimentează şi se garniseşte cu nuci. 190 Varză acră cu ananas 500 g varză acră tocată mărunt 3 mere rase mare l ceapă tocată l căţel de usturoi pisat cam 5 felii de ananas tăiate în bucăţele Ingredientele se amestecă cu maioneză şi cu sucul de ananas. Se condimentează cu ardei. Salată de varză acră 500 g varză acră tăiată l ceapă tocată mărunt 1/4 tulpină de praz tăiată în fâşii mici 1-2 lg. seminţe de chimen l lg. ridiche rasă 4 lg. ulei Se amestecă toate ingredientele şi se lasă să se pătrundă. Salată asortată de varză acră 150 g varză acră ruptă cu mâna sau tocată 1/2 portocală tăiată în cubuleţe 100 g struguri, tăiaţi pe din două l lg. lămâie l praf zahăr 2 lg. alune tăiate Varza acră se amestecă bine cu toate celelalte

ingrediente. 191

PRAZ Praz cu cereale l ceaşcă cu cereale încolţite (cam de 2 zile) 2 ceşti cu praz tăiat mărunt Sosul: 5 lg. ulei 1-2 lg. drojdie sare, kelpamare, curry

Praz natur 2-3 bucăţi de praz tăiate în felii subţiri Sosul: 3 părţi ulei l parte lămâie l praf zahăr puţină ceapă rasă . Se amestecă totul şi se aromatizează cu suc de portocale.

Praz cu ţelină 2 bucăţi praz tăiate în rondele subţiri 2 mere rase mare 1/2 ţelină rasă mărunt 2-3 felii ananas tăiate în bucăţi mici Se amestecă cu maioneză şi se aromatizează cu zeamă de ananas. (Se menţine foarte bine o zi)

Salată de praz 1/2 praz tăiat mărunt 2-3 carote rase puţină ridiche rasă eventual nuci tăiate Sosul:

2 lg. smântână l gălbenuş de ou 2 lg. ulei de floarea-soarelui Se adaugă puţin lapte praf, se amestecă cu sare, şi se condimentează.

Praz „a la francaise" 250 g ciuperci tăiate în cubuleţe 100 g praz tăiat în fâşii subţiri ' sare, ardei.

Sosul: 3 lg. piureu de migdale 5 lg. apă 2 lgţ. drojdie

ŢELINA (tulpini şi frunze) Tulpina de ţelină este bogată în fosfor, care întăreşte sismul nervos, fiind în afară de aceasta apetisantă şi răcoritoare. Putem folosi şi frunzuliţele fragede, galbene-verzui. Ţelină „a la anglaise" 2 ceşti cu tulpină de ţelină ' 1/2 salată mică l ceaşcă castraveţi l roşie maioneză Se taie ţelina, salata si castraveţii, în fideluţe, se amestecă totul cu maioneza şi se garniseşte cu roşie.

Ţelină cu lăstari de linte l tulpină de ţelină tăiată bucăţi

2 roşii mici tăiate cubuleţe l 1/2 ceaşcă cu lăstari de linte 1 1/2 ceaşcă cu cubuleţe de brânză Sosul: 4 lg. smântână 3 lg. ulei 2 lg. sana 2 căţei de usturoi pisaţi

l ceapă tocată mărunt piper şi sare

Salată de ţelină cu ciuperci 1/2 tulpină de ţelină tăiată fin l ceapă mică tăiată în rondele 200 g ciuperci de cultură tăiate în opt l ardei verde tăiat în cubuleţe mici 3 lg. seminţe de floareasoarelui Sosul: 2 lg. lămâie 5 lg. ulei l căţel usturoi pisat, piper, nucşoară, sare, pătrunjel tocat.

Salată de felină l tulpină de ţelină tăiată în fideluţe 3 roşii tăiate cubuleţe Sosul: l gălbenuş de ou 4 lg. iaurt 2 lg. ulei, sare l lg. amestec franţuzesc de plante aromatice 193

LEGUME FOLOSITE PENTRU RĂDĂCINI ŞI PENTRU BULBI (CĂPĂŢÂNĂ) — TUBERCULI MORCOVII Morcovii sunt foarte bine suportaţi, şi de aceea pot fi daţi chiar şi sugarilor sub formă de suc şi de piureu. Carotinul conţinut de aceştia, un subelement al vitaminei A este folositor în special pentru ochi.

Morcovi cu lăstari de susan 4 morcovi rasi l fenicul tăiat în cubuleţe mici 1/2 ceaşcă cu lăstari de susan Sosul: 5 lg. iaurt l lg. ulei l lg. lămâie l lgţ. miere l praf piper, sare Se amestecă bine, se lasă să se pătrundă şi se ornează cu hrean.

Salată de morcovi „exotic" 3 morcovi raşi l măr ras mare 1/2 banană tăiată în cubuleţe 1/2 portocală tăiată felii 1/4 avocado tăiat în cubuleţe 3 lg. tărâţe l lg, germeni de grâu l lg brânză de vaci 3 lg smântână Se amestecă totul şi se decorează cu felii de avocado.

Morcovi asortaţi l lg. alune măcinate 1 lg. zeamă de lămâie l lgţ. iaurt 2 morcovi mijlocii raşi 1/4 măr ras l lg. stafide 1/4 portocală tăiată în bucăţele puţină sare

Se face un sos din alune, zeamă de lămâie, miere şi iaurt, şi se adaugă crudităţile.

Morcovi cu brânză de vaci 3-4 morcovi raşi fin 3 lg. brânză de vaci l lg. frunză de mărar l lg. ulei l şgţ. lămâie 3 lg. ceapă tocată sare, kelpamare, puţină miere Se ornează cu felii de morcovi.

Salată de morcovi şi dovlecei 100 2 morcovi raşi g dovlecei raşi mare Sosul: 1-2 lg. ulei l lg. lămâie lgţ. maioneză 2 lg. lapte puţin muştar, sare

l Se amestecă morcovii cu sosul, se lasă să se pătrundă. Dovleceii se adaugă chiar înainte de a fi consumată salata. Se condimentează.

195

GULIILE Se folosesc pe cât posibil gulii proaspete. Frunzele au un conţinut bogat în substanţe minerale şi în vitamine. De aceea trebuie să tăiem mărunt părţile fragede, să

le amestecăm cu rădăcina (căpăţâna) şi restul să-1 preparăm cu mixerul Salată de gulii Mâncare de gulii 200 g gulii rase Sosul : 50 g castraveţi 3 lg. ulei tăiaţi în felii 1 lgţ. drojdie 100 g morcovi 1 lg. praf de raşi molken 1 legătură ri1 lg. piureu de dichi de lună, migdale tăiate în feliuţe 1 lgţ. lămâie 1 legătură sare, condimente hrean tocat Se amestecă 1/4 ceapă şi se ornează tocată cu o parte din hrean.

1 gulie rasă mare 20 frunze spanac, tăiate fidelute 1/2 ardei roşii sau 1 roşie tăiată cubuleţe Sosul 2 lg. brânză de vaci 5 lg. lapte 1 lgţ, maioneză câteva picături de lămâie piper, sare, kelpamare

Gulii umplute Gulii cu crudităţi 9

4 gulii proaspete rase Sosul : 3 părţi ulei 1 parte zeama de lămâie 1 praf de zahăr putină ceapă rasă pulpă de lămâie tocată pătrunjel

196

5 gulii proaspete 8 ridichi de lună 5 lg. smântână bătută câte o legătură pătrunjel tocat şi arpagic, puţină sare Se îndepărtează părţile tari ale guliei. Se taie gulia pe din două şi se goleşte până rămâne doar un perete subţire. Resturile scoase şi gulia rămasă se rad şi se amestecă cu smântână ; se umplu jumătăţile de gulii. Se ornează cu ridichi.

SFECLA Sfecla ne ajută pe timp de iarnă. Ea ne protejează de gripă şi de răceală, iar sucul său roşu este bun împotriva palorii, a anemiei şi a cancerului. l sfeclă fragedă tăiată în cubuleţe sau se taie în patru şi se rade fin l portocală mică tăiată în cubuleţe

Salată de sfeclă cu portocale Sosul: l lg. brânză de vaci l lg. iaurt l lgţ. ulei l v.c. coriandru, sare puţină coajă de portocală rasă sare Sosul se amestecă cu celelalte ingrediente şi se ornează cu plante aromatice uscate sau verzi.

Sfeclă cu banane 1/2 sfeclă rasă fin 1/2 banană zdrobită Sosul: 1-2 lg. ulei l lg. sana sare, kelpamarc în loc de sfeclă se pot folosi şi morcovi. 197

Sfeclă cu mere 200 g sfeclă rasă fin l măr ras mare (sau jumătate de ceapă) Sosul: 3 lg. ulei

l lgţ. drojdie l lgţ. molke l lg. piureu de migdale puţin hrean Se condimentează cu sana sau cu soia. Se decorează cu alune. Desert de sfeclă (l persoană) 100 g sfeclă rasă fin 100 g mere rase mare l lg. smântână l lg. nuci rase l lgţ. zeamă de lămâie 3 lg. lapte bătut l lg. stafide Se adaugă după dorinţă banane sau mandarine. Se amestecă totul şi se serveşte imediat. Salată de sfeclă cu stafide 3 stafide înmuiate, tăiate în bucăţele l sfeclă rasă l gălbenuş de ou de adăugat l lg. zeamă de lămâie de aromatizat 198

RIDICHEA Datorită conţinutului său de ulei de muştar, ridichea, în special cea de iarnă, acţionează tămăduitor asupra ficatului şi a bilei şi stimulează metabolismul. Salată de ridichi cu roşii l ridiche rasă 2 roşii tăiate felii l ceapă tocată Sosul: 2 lg. iaurt l lg. ulei câte l lg. pătrunjel, mărar,

arpagic, tocate puţină sare Ingredientele se amestecă cu sosul chiar înainte de masă şi se decorează cu pătrunjel.

Mâncare de ridichi 300 g ridichi rase fin l ceapă (100 g) tocată mărunt Sosul: 3 lg. ulei l lg. piureu de migdale l lgţ. drojdie l lg. zahăr Se condimentează cu sare şi sana. Se amestecă ridichile şi ceapa cu sosul şi se presară alune rase.

Salată de ridichi „Pomodor" l ridiche tăiată şi rasă fin 2 mere tăiate şi rase fin 20 nuci mari tocate mare Se amestecă totul şi se decorează cu năsturel sau cu lăstari de lucerna Sosul: 2 lg. ulei 2 lg. smântână acră l lg. iaurt l lg. lămâie, l lgţ. drojdie câte l v.c. piper, sare, praf de muştar Se condimentează cu kelpamare.

Salată de ridichi „Sweet" l ridiche: 1/3 rasă fin 2/3 rasă mare

Boabele unui ştiulete de porumb dulce Sosul: 3 lg. brânză de vaci l lg. maioneză 1/2-1 lg. miere _____sare, ardei gras____

199

ŢELINA (rădăcină) Ţelina este bună pentru rinichi şi este bogată în vitamina E. Ţelină cu piureu de prune l ţelină rasă fin 2 lg. zeamă de lămâie l măr tăiat în felii mici, hrean Se amestecă ţelina cu mărul şi se adaugă zeama de lămâie; se împarte în castronaşe şi se decorează cu hrean. Sosul: 12 prune cu sâmburii scoşi si înmuiate în apă l căţel de usturoi tocat câte l praf de scorţişoară si paf de cuisoare 2'lg. ulei' 1/2 de ceapă tocată foarte mărunt Se face cu mixerul un piureu din tot, în afară de ceapă, se amestecă piureul cu ceapa tocată şi se adaugă peste salata de ţelină.

Ţelină cu lăstari de linte l ţelină rasă 2 mere mici tăiate cubuleţe 1 banană tăiată cubuleţe l ceapă mică tocată 2 ceşti cu lăstari de linte Sosul: l pahar iaurt (180 g) 3 lg. smântână l lg. lămâie l lg. ulei l căţel de usturoi pisat câte un praf de sare, piper, zahăr

200 Salată de ţelină „Exotic" 100 g ţelină rasă fin l lg. zeamă de lămâie 3 lg. zeamă de portocală l felie ananas tăiată bucăţele mici 1/2 portocală mică tăiată bucăţele 1/2 banană tăiată rondele 1/2 kiwi tăiat în patru, apoi în felii 5 sâmburi de nuci mari pisate 4 lg. smântână subţire care se bate 3 lg. germeni de grâu după dorinţă, 3 lg. stafide Se amestecă toate ingredientele şi se ornează cu kiwi.

Salată de ţelină cu dovleac 150 g ţelină rasă fin 150 g dovleac, 1/2 ras mare 1/2 tăiat în cubuleţe mici Sosul: 2 Sg. ulei l lgţ. boia l lg. lămâie 3 lg. smântână, eventual l lg. iaurt sare l lgţ. busuioc Dacă nu găsim dovleac, se pot folosi şi dovlecei.

Roşii umplute cu ţelină

2 roşii 80 g ţelină Sosul: 2 lg. smântână l lg. iaurt l lg. brân/ă de vaci 1 lgţ. lămâie 2 lg. arpagic sare Se amestecă ţelina cu sosul şi se umplu roşiile golite de miez.

201

LEGUME FOLOSITE PENTRU FRUCTUL LOR CONOPIDA Conopida este uşor digerabilă şi conţine multă vitamină B şi C. Conopidă cu lăstari de soia 1 conopidă desfăcută în 2 lg. ulei bucăţele 2 lg. smântână acră 1 1/2 ceaşcă de lăstari de l căţel de usturoi pisat ' soia l lg. lămâie câteva frunze de salată l v.c. chimen l ceapă verde tăiată puţină sare marină foarte fin Bucăţelele de conopidă se Sosul: aşază pe frunzele de salată Se face cu mixerul un şi se adaugă lăstari de soia piureu din următoarele: Sosul (pus 1/2 oră la rece restul de conopidă înainte) îl turnăm deasupra (cotorul) ras fin şi presărăm ceapa.

Salată picantă 250 g conopidă în felii mici câte l lg. sana, apă şi ulei sare, piper, măcinate mare l ardei iute roşu (mic) tocat mărunt sau piper l lg. mărar uscat sau 2 legături mărar verde l căţel de usturoi pisat

Se amestecă toate ingredientele şi se lasă să se pătrundă mai multe ore sau peste noapte. 202

Conopidă cu gulii 100 g conopidă tocată l gulie mijlocie (cam 60 g) rasă 1 lg. smântână acră l lgţ. lămâie l lg. ulei l lg. ceapă tocată mărunt câte un praf de paprika şi sare 2 lg. hazmaţuchi şi boranţă tocate Se amestecă toate ingredientele şi se servesc.

Sos de salată pentru conopidă 100 g brânză de vaci degresală 1/2 lgţ. miere l lg. smântână l gălbenuş de ou curry, puţină sare 2 lg. ulei l lg. lămâie kelpamare 4 frunze de brustur negru tocate Se face un sos cu mixerul din toate ingredientele.

Conopidă „Art nouveau" 1 conopidă mijlocie l ceaşcă lăstari de lucernă 2 lg. seminţe verzi de dovleac 24 jumătăţi de caise uscate (lăsate 12 ore la înmuiat) 2 lg. ulei de nucă sau

3 lg. smântână piper măcinat mare Se face un piureu din caise şi ulei. Se rade conopida, se împarte în castronaşe şi se presară deasupra lucerna. Se ornează sosul cu seminţele de dovleac şi se serveşte separat.

Salată de conopidă 250 g conopidă rasă fin 2 mere mici rase mare 70 g alune rase sau cocos ras Sosul: 2 lg. brânză de vaci l lgţ. miere 3 lg. smântână 2 lg. smântână acră sare Se amestecă şi se ornează.

203

CASTRAVEŢII Castravetele este cunoscut ca slujitor al frumuseţii. El este şi diuretic şi purificator şi este recomandat pentru gută şi reumatism. Conţine aproape numai 10 calorii la 100 g şi este foarte bazic ! Salată de castraveţi orientală Sosul 1/2 conopidă mică tăiată în bucăţele mici 1/2 tulpină de ţelină tăiată în fideluţe l măr tăiat în cubuleţe mici 2 felii ananas tăiat în bucăţele l castravete tăiat pe lung în două, apoi ras Castravetele se rade chiar înainte de masă şi se amestecă cu celelalte ingrediente. Se presară salata cu nuci tocate.

1/2 lgţ. curry slab 2 lg. zeamă de ananas 2 lg. iaurt 2 lg. ulei 2 lg. smântână puţină sare şi pulpă de lămâie

Mâncare de castraveţi cu banane l castravete tăiat în cubuleţe 1 banană mare tăiată în cubuleţe Sosul: 3 lg. brânză de vaci 2 lg. smântână l lg. ulei 1/3 banană zdrobită 2 lg. iaurt sare, paprika, kelpamare

Salată de castraveţi l castravete tăiat mărunt Sosul: 3 lg. smântână, 2-3 lg. iaurt câte l lg. hazmaţuchi, cimbru, mărar sau 2 lg. ulei, 1-2 lg. drojdie şi plante aromatice după gust Ambele moduri de preparare se condimentează chiar înainte de masă cu puţină sare.

204 Castraveţi umpluţi l castravete, l roşie, cea 200 g smântână cu brânză de vaci, l lgţ. ceapă rasă, putină sare şi boia, frunze de salată Se bale spumă brânza de vaci, roşiile se taie în cubuleţe şi se amestecă cu celelalte ingrediente. Castraveţii se taie în felii de 2 cm, se scoate miezul cu o lingură şi se aranjează pe frunzele de salată. Apoi se umplu castraveţii cu brânza de vaci, sau se taie castraveţii pe lung, în două şi se umplu ambele jumătăţi.

ARDEII Ardeiul este o „bombă" de vitamina C, care se găseşte la cei roşii, galbeni si verzi. Ardei 2 ardei tăiaţi în fâşii l legătură de ridichi de lună, rase 1/2 ceapă lăiată mărunt 6 lg. fulgi de cocos Sosul: l gălbenuş de ou l lg. zeamă de ponocală l lg. ulei l lgţ. smântână sare, busuioc de pădure Se amestecă bine ingredientele pentru sos, apoi se amestecă sosul cu ridichile de lună şi de ceapă. Se lasă să se pătrundă şi se adaugă, după gust cea 6 lg. fulgi de cocos.

Salată asortată de ardei câte l ardei roşu, verde şi galben tăiaţi în felii 1/2 ridiche tăiată în cubuleţe l ceapă tăiată în rondele l legătură pătrunjel tocat hrean pentru ornare Sosul: 2 lg. ulei 1-2 lg. sana (sau zer gros) l lg. boia 1/2 lgţ. drojdie l căţel de usturoi plante aromalice (măghiran, salvic, busuioc de

pădure, rozmarin), piper, puţină apă si sare 205

Salată de ardei cu roşii 250 g roşii tăiate în felii subţiri 2 ardei tăiaţi în feliuţe 2 lg. ceapă tocată mărunt 3 lg. lămâie 2 lg. ulei plante aromatice, puţină sare şi sucanat Se amestecă totul şi se serveşte pe frunze de salată verde.

Ardei umpluţi sau roşii Umplutură: 3 lg. uruială înmuiată l lg. germeni de grâu l,lg. tarate l lg. ulei sau smântână, drojdie, sare l lg. ardei verzi sau ceapă tăiate fin Se golesc ardeii si se umplu cu amestecul. Este un aliment întăritor !

Salată de ardei „Banana" 3 ardei (verde, roşu, galben) tăiaţi în fâşii subţiri 1-2 banane curăţate chiar înainte de a fi servite, se taie pe lung în două şi se taie în rondele. Sosul: 1 lgţ. boia, l lgţ. sucanat 1-2 lg. sana, 1/2 lgţ. kelpamare 2 lg. ulei, 1/2 pahar iaurt l căţel de usturoi se condimentează cu sare Se amestecă ardeii cu sosul, se lasă să se pătrundă 1/2 de oră în frigider şi se adaugă bananele. 206

CIUPERCILE Pentru consumul de crudităţi sunt bune toate felurile de ciuperci. În orice caz, toate ciupercile pe care le adunăm singuri

trebuie încercate să nu fie otrăvitoare. La ciupercile proaspete trebuie ca, după ce le spălăm bine, să le îndepărtăm pieliţa sau lamelele. Mâncare de ciuperci cu ţelină 150 g ţelină rasă fin 200 g ciuperci tăiate în feliuţe subţiri 50 g spanac tăiat în fideluţe l ceapă tocată Sosul: 4 lg. ulei de măsline l căţel de usturoi 1-2 lg. sana piper, sare, kelpamare Ciuperci natur 250 g ciuperci tăiate în lamele 4 lg. ulei pentru adaos 3 lgţ. drojdie şi 1/2 lgţ. sare, se amestecă cu celelalte 1/2 ceapă tăiată mărunt, care se adaugă se condimentează cu puţin kelpamare. Salată de ciuperci „Paris" 300 g ciuperci tăiate în lamele şi amestecate imediat cu sosul 2 morcovi raşi mare 100 g păpădie tăiată fin Sosul: l lgţ. muştar piper, sare 3 lg. lămâie 4 lg. ulei de măsline Salată de ciuperci cu roşii 250 g ciuperci tăiate în bucăţi subţiri 4 roşii tăiaţe în cubuleţe l ceapă dulce, tăiată mărunt

Sosul: l lg. ulei l lg. lămâie l pahar iaurt l lgţ. miere piper, sare Garnitură: lăstari de hrean sau de lucerna

Salată de ciuperci 30 g ciuperci l lg. zeamă de lămâie 6 lg. lapte 60 g brânză de vaci, plante aromatice şi condimente l foaie gelatină (se înmoaie în apă rece) Se bat spumă brânza, laptele şi lămâia. Ciupercile se spală şi se taie în bucăţi sau în cubuleţe mici şi se amestecă cu brânza. Gelatina se dizolvă în 2 lg. de apă fiartă şi se amestecă încet cu brânza. Se bate bine şi se toarnă în forme clătite cu apă rece. Se ţine la rece. 208

ROŞII Roşia este bogată în vitamine şi minerale, dar dacă este consumată necoaptă, atunci este dăunătoare pentru că duce la superaciditate. Roşiile se mai coc şi după ce sunt culese. Salată de roşii „Israel" 3 roşii tăiate în felii 2 cepe dulci tăiate în cubuleţe Sosul: 100 g avocado l lg. muştar l lg. smântână acră câte un praf de piper şi sare Ingredientele pentru sos se dau prin mixer şi se amestecă cu roşiile şi cu ceapa.

Salată de roşii cu castraveţi

l cană de roşii tăiate în felii sau în bucăţele l cană castraveţi raşi sau tăiaţi în cubuleţe Sosul: l lgţ. ulei l lgţ. lămâie 1/2 ceapă tăiată mărunt l lg. pătrunjel tocat puţin cimbru Salata se condimentează cu sare chiar înainte de masă. Se adaugă o ceaşcă de seminţe, înmuiate după dorinţă. 209

Salată de roşii cu banane 2 ceşti cu roşii tăiate în cubuleţe 2 ceşti cu banane tăiate în cubuleţe mici Se pregăteşte un sos gros din următorelc ingrediente : 1/4 banană zdrobită l lgţ. boia l lg. ulei câte l lgţ, zer şi drojdie sare, kelpamare 3 lg. seminţe de floareasoarelui, eventual, l lgţ. piureu de migdale.

Salată „Forte" l ceaşcă soia încolţită l ceaşcă roşii tăiate în cubuleţe 1/2 ceaşcă mere rase mare Sosul : l căţel mare de usturoi pisat l lgţ. muştar 3 lg. avocado zdrobit 2 lg. ulei

1/2 ceapă sau arpagic Se condimentează cu boia, sare şi aromă de soia. Sosul condimentat se amestecă cu celelalte ingrediente şi se iasă să se pătrundă.

Roşii cu fulgi de ovăz 6 lg. fulgi de ovăz apă l roşie pătrunjel, ceapă, sare maioneză sau smântână bătută. Fulgii se înmoaie 3-4 ore în atâta apă cât absorb ei. Compoziţia se împarte în castroane sau castronaşe, punându-se un strat cam de l cm, se sărează, se aşază feliile de roşie şi se presară ceapă tocată sau pătrunjel tocat. Se toarnă deasupra maioneză sau smântână.

DOVLECEI În loc de dovlecei se pot folosi şi dovleci. Salată de dovlecei 250 g dovlecei raşi mare 10 sâmburi de nucă mărunţiţi l lg. seminţe de floarea-soarelui 1/2 ceapă tocată Sosul: l căţel de usturoi pisat ' l lg. lămâie l lg. ulei câte un praf de piper şi sare chimen după dorinţă

Dovlecei cu sfeclă 200 g dovlecei raşi mare 100 g sfeclă rasă fin 100 g mere rase mare

50 g nuci tocate cca 4 lg. smântână acră Salată de dovlecei cu portocale 200 g dovlecei raşi mare l portocală tăiată în bucăţele mici 20 sâmburi de orice fel tocaţi mare Sosul: 2 lg. ulei 2 lg. zeamă de lămâie câte un praf de sare şi zahăr Salată de dovlecei cu fructe l dovlecel mic 2 piersici 2 caise sau prune 2 mere 1/2 banană Sosul: 4 lg. brânză de vaci l lg. zeamă de lămâie 3 lg. ulei 3 lg. smântână 2 lg. seminţe de floarea-soarelui Se amestecă totul bine şi se condimentează cu sare, zahăr (miere) sau cu arome. Este foarte gustoasă şi cu câţiva germeni de grâu. 211

REŢETE CU DIVERSE LEGUME Salată de mazăre 250 g mazăre verde proaspătă l lg. ulei l lg. lămâie

l lg. smântână l praf zahăr l căţel de usturoi pisat 3 lg. pătrunjel tocat Se amestecă totul bine si se condimentează cu puţin piper şi sare.

Broccoli 4 Broccoli tăiate în felii subţiri sau tocate 1 roşie tăiată în cubuleţe Sosul: 2 lg. smântână sau lapte l lg. smântână acră l lg. maioneză sare Partea tare a tulpinei poate fi îndepărtată, dată prin mixer şi folosită.

Salată de varză de Bruxelles 12 verze mici tăiate mărunt 2 lg. alune tocate l lg. chimen Sosul: l măr ras l ou 100 g brânză de vaci l lg. lămâie l dl lapte 3 lg. ulei l praf de sare, puţin zahăr Sosul se amestecă cu varza şi se presară cu alune şi cu chimen.

Salată de tătăneasă 500 g de tătăneasă decojită şi rasă imediat în sos Sosul:

2 lg. smântână acră l lg. lămâie 2 lg. ulei 5 lg. lapte 2 lg. nuci măcinate coriandru puţină sare 112

Varză de Bruxelles în sos de roşii 500 g varză de Bruxelles tăiată în fideluţe 2 roşii tăiate în bucăţele 5 lg. susan 3 lg. seminţe de floarea-soarelui Se face un piureu în mixer din următoarele ingrediente: 3 roşii mari 3 Ig. iaurt 1/2 lgţ. lămâie 1/2 ceapă câte un praf de zahăr şi sare puţin cimbru.

Sparanghel cu roşii 2 sparangheli subţiri curăţaţi de coajă şi tăiaţi în bucăţi subţiri l lg. maioneză 2 roşii 2 lg. pătrunjel tocat Roşiile se taie în felii şi se aranjează pe farfurie. Se amestecă maioneza cu sparanghelul şi se pune peste feliile de roşii. Se presară pătrunjel din belşug.

Salată de ceapă 4 cepe dulci, curăţate de foi şi tăiate în rondele subţiri 10 ridichi mici de lună rase fin

2 lg. arpagic tăiat în rondele Sosul: 3 lg. ulei de măsline l lg. sana l lg. drojdie puţină sare şi piper Cepele, ridichile şi arpagicul se amestecă cu sosul şi se lasă 1/2 de oră să se pătrundă. 213

Salată picantă de pepene 100 g pepene galben 50 g castraveţi de salată l lgţ. cubuleţe de ceapă l lg. ulei l lg. lapte bătut l lgţ. zeamă de lămâie sare, piper, zahăr, praf de enibahar, curry Se curăţă de coajă pepenele şi castraveţii şi se taie în cubuleţe. Se pregăteşte un sos din ceapă, ulei, lapte bătut şi zeamă de lămâie, se condimentează şi se toarnă peste salată.

Salată mixtă de lăstari l ceaşcă lăstari (linte, soia, seminţe de floarea soarelui, năut) Sosul: l lg. smântână l lgţ. boia l lg. ulei l lgţ. brânză de vaci

l căţel de usturoi pisat kelpamare, sare l lg. pătrunjel tocat Se amestecă totul şi se lasă să se pătrundă.

Amestec verde 250 g verdeaţă în funcţie de anotimp (hazmaţuchi, boranţă, păpădie, coada-şoricelului, scânteioare, urzici, varză sălbatică, pătlagină, pătrunjel) 3 lg. ulei l lg. drojdie 1/4 lgţ. sare plante aromatice de grădină, eventual usturoi Se face un piureu din toate ingredientele şi se adaugă următoarele: 2-3 lg. germeni de grâu 1/2 ceapă tocată 3 lg. seminţe (de floarea-soarelui, de dovleac, hrişcă, susan, in); pentru cei cu probleme de mestecat se macină seminţele puţin lapte Verdeţurile mai amare pot fi îndulcite cu banane, mere, zer sau miere. Roşiile tăiate fac amestecul mai zemos. 214

FULGII DULCI Fulgii dulci se pot consuma la micul dejun, ca şi la masa de seară. Fulgii şi făinile necesare e bine să le preparăm zilnic, dacă e posibil. Mic dejun (1-2 persoane) 1/2 banană zdrobită l măr ras 3 lg. lapte 4 lg. fulgi de ovăz l lg. mei măcinat l lg. tarate l lg. germeni de grâu

l lgţ. hrişcă 1 lg. seminţe de foareasoarelui 2 lg. stafide înmuiate l lg. praf de zer (eventual) fructe de sezon tăiate în bucăţele.

Fulgi din germeni de grâu (l persoană) 2 lg. germeni de grâu 3-4 lg. apă 1 măr dulce 2 lg. lămâie 4 lg. lapte l lg. smântână sau năut (eventual) puţină miere, fructe sau fructe uscate înmuiate. 215

Fulgi din cartofi (2 persoane) l ou bine bătut l lgţ. zeamă de lămâie l cartof mare, căruia i se scot mugurii şi se rade fin l măr ras mare l banană zdrobită 4 lg. fulgi de ovăz 4 lg. boabe (struguri, coacăze, agrişe) chiar şi de la congelator Ingredientele se bat cu o furculiţă şi se adaugă una după cealaltă continuând să batem. Musli trebuie să fie foarte uşoare.

Fulgi crocanţi (1-2 persoane)

50 g hrişcă 25 g nuci măcinate 4 lg, fulgi de ovăz l lg. stafide l dl smântână l lg. miere 2 curmale tocate l măr ras

Fulgi din susan (l persoană) 2 lg. susan l lg, germeni de grâu, care se macină uşor l ceaşcă fructe sau boabe (struguri, afine, coacăze, agrişe, pepene) 2 lg. brânză de vaci puţin sucanat şi Baziu (praf alcalin) Se amestecă totul şi se adaugă smântână bătută.

216

URUIALĂ MOALE (înmuiată în apă) Cei cu stomacul „delicat" ar trebui mai bine să rerenunţe la fulgii de grâu, secară, orz sau orez. Acestea, în special grâul sunt foarte grele şi de aceea sunt ceva mai greu de digerat. E bine totuşi, să le încercăm, consumând cantităţi mici. În loc de grâu putem să folosim şi tărâţe şi germeni de grâu. Marmeladă de fructe 125 g grâu sau ovăz măcinat fin 200 g boabe sau alte fructe înmuiate 2 lg. miere l banană foarte coaptă l dl smântână bătută Uruiala se lasă la înmuiat cam

2 ore, sau peste noapte. Se face un piureu din fructe, miere şi banană. Se amestecă pasta de fructe cu smântână şi cu uruială.

Mic dejun „Expres" (l persoană) 4 Ig. uruială de grâu 3 prune uscate l măr l Ig. stafide Uruiala de grâu şi stafidele se lasă la înmuiat peste noapte. Dimineaţa se rade, mare, mărul şi se amestecă lotul cu stafidele,

Fulgi cu 4 feluri de cereale (l persoană) câte o lingură orz, secară, orez, grâu l banană uscată, l măr, 5 sâmburi de nucă, 3 lg. kefir În funcţie de anotimp: kiwi sau struguri Se macină cerealele, se taie banana în rondele şi se pun separat la înmuiat peste noapte. A doua zi se rade 1/2 de măr iar cealaltă jumătate se taie în cubuleţe, se zdrobesc miejii de nucă şi se amestecă imediat cu kefirul şi cu banana (împreună cu apa în care a fost înmuiată), în uruială moale. Se ornează din belşug cu kiwi sau cu boabe de struguri.

217 Fulgi crocanţi (3 persoane) 8 lg. germeni de orez l lg. stafide 4 lg. alune 2 lg. cu diferite seminţe oleaginoase 4 curmale 2 portocale sau 10 caise 2 lg. seminţe de floarea-

soarelui 2 lg. seminţe de in 4 lg. smântână' cu brânză de vaci l v.c. scorţişoară cam o lgţ. miere Se macină mare orezul şi se pune la înmuiat cu o seară înainte, împreună cu stafidele. A doua zi se toacă mare alunele şi seminţele, iar curmalele se taie mărunt. Se taie în bucăţele portocalele sau caisele (după anotimp). Se amestecă toate ingredientele cu uruiala moale şi se adaugă mierea.

Fulgi din uruiala de mei (l persoană) 3 lg. mei măcinat 1/2 măr ras mare l banană zdrobită 2 lg. smântână bătută l lg. alune tocate l lgţ. praf de zer l v.c. scorţişoară puţină zeamă de lămâie Se lasă uruiala să se înmoaie peste noapte şi se amestecă a doua zi cu celelalte ingrediente.

Fulgi din uruiala moale (l persoană) 2 lg. secară măcinată l lg. seminţe de floarea-soarelui

l lg. hrişcă l lg. migdale sparte l lg. stafide Se lasă împreună la înmuiat peste noapte. l banană zdrobită 1/2 portocală tăiată în bucăţi l lgţ. zeamă de lămâie Se adaugă a doua zi. 218

LĂSTARI Fulgi din lăstari de soia (3 persoane) l l 1/2 ceaşcă seminţe de soia încolţite l măr tăiat în cubuleţe mici 2 banane tăiate în felii 1 pară tăiată în cubuleţe 10 curmale tăiate mărunt 4 lg. alune tocate 2 lg. seminţe de floareasoarelui încolţite 12 lg. iaurt (cam 2 pahare) l lg. miere Se amestecă toate ingredientele şi, eventual, se îndulcesc puţin cu miere; sau se împart fulgii în castronaşe, se toarnă câteva picaturi de zeamă de lămâie şi se pune iaurt pe deasupra.

Orez (l persoană) 3-4 lg. orez încolţit 2 lg. brânză de vaci 2 lg. lapte l lgţ. zeamă de lămâie puţină coajă de lămâie

l măr ras fin 1/2 banană tăiată în bucăţele 4 prune uscate înmuiate şi tăiate în bucăţele 2 lg. praf de nuca de cocos 4 lg. tărâţe Se amestecă toiul şi se adaugă după dorinţă fructe de sezon.

Fulgi din lăstari de mei (2 persoane) 1 ceaşcă de lăstari de mei 4 lg. fulgi de ovăz l lg. tarate 2 lg. seminţe de floareasoarelui 5 lg. smântână bătută 1-2 rondele de ananas uscat pus la înmuiat si tăiat în bucăţele 1/2 lgţ. lămâie l praf scorţişoară şi cuişoare praf miere după nevoie.

219

Salata de lăstari (1-2 persoane) 2 lg. grâu Se lasă gâul şi secara să încolţească 2 lg. secară împreună (cam trei zile). Jumătatea de 1/2 avocado avocado se goleşte de conţinut, care se 1/2 portocală taie în cubuleţe. Jumătatea de portocală l lgţ. miere se taie în bucăţele, se toacă nucile, şi l lg. zer se amestecă cu celelate ingrediente. 2 lg. nuci Salata se rafinează eventual cu l praf smântână şi se umple cu ea jumătatea scorţişoară de avocado.

FULGI USCAŢI Fulgii uscaţi trebuie foarte bine mestecaţi şi îmbibaţi

cu salivă. Pentru că nu conţin, practic, nici un fel de lichid, putem bea la ei un pahar cu ceai, zer sau lapte. Fulgi uscaţi dulci (l persoană) 2 lg. uruială de ovăz 2 lg. tarate l lg. ulei 2 lgţ. miere l lg. zeamă de portocală l lg. stafide înmuiate eventual chimen

Mei cu miere (1-2 persoane) 6 lg. făină de mei 3 lg. tărâţe 1-2 lg. praf de zer 2 lg. ulei 2-3 lgţ. miere Mai întâi se amestecă mierea cu uleiul, apoi se adaugă celelalte ingrediente.

Tărâţele din fulgi sunt foarte sănătoase. Datorită conţinutului de substanţă balast (grele) ajută atât împotriva diareii cât şi la evitarea constipaţiei; ele acţionează ca un reglator. Pe lângă acestea conţin multă vitamină B şi săruri nutritive. 220 FULGI PICANŢI i Orez rapid („expres") 2 lg. orez l lg. grăunţe de ovăz 1 lg. susan totul măcinat fin 2 lg. tărâţe l lg. drojdie l lg. ulei

roşie tăiată în bucăţele sare marină puţină ridiche rasă

Fulgi uscaţi 2 lg. seminţe de floareasoarelui l lg. seminţe de dovleac l lg. hrişcă Se macină fin împreună 5 lg. tarate 2 lg. fulgi de ovăz l lg. seminţe de floareasoarelui l lgţ. seminţe de in l lg. hrişcă 2 lg. ulei l lgţ. drojdie 1/4 lgţ. sare Se condimentează eventual, cu kelpamare. Se poate varia cu: boia (dizolvată în ulei, zer, ceapă tocată, nuci, germeni de grâu, susan).

Fulgi din uruială de mei

l 2 lg. uruială de mei 2 lg. uruială de hrişcă 1 lg. boabe de hrişcă întregi l lg. seminţe de in l lgţ. susan măcinat 3 lg. tărâţe l lgţ. drojdie l lg. seminţe de floarea-soarelui l v.c. curry l lgţ. ulei kelpamare, sare Se înmoaie uruială şi seminţele în atâta apă

cât înghit. După aproximativ 4 ore se adaugă celelalte ingrediente si se amestecă, după ' dorinţă, şi puţină ceapă tocată. 221 Uruială moale picantă 6 lg. uruială moale l lg. drojdie 2 lg. ulei 2 lg. ceapă tocată l căţel de usturoi pisat 3 lg. ardei iuţi tăiaţi în cubuleţe puţin praf de muştar sau ridiche rasă, sare 2 lg. seminţe de floareasoarelui (eventual) l lgţ. praf de plante aromatice. Lăstari de cereale săraţi 1/2 ceaşcă de lăstari de cereale (grâu, secară, ovăz etc.) l lg. seminţe de floareasoarelui 2 lg. tarate 2 lg. alune măcinate l lgţ. drojdie Se amestecă cu: l lg. ulei sare, kelpamare, sau: 1/2 morcov ras 2 lg. iaurt l lg. brânză de vaci sare, kelpamare. Cartofi cu germeni de grâu

150 g brânză de vaci 2 lg. smântână 2 cartofi cruzi l roşie l ceapă mare sau 1/2 praz 3 lg. pătrunjel tocat 4 lg. germeni de grâu l lgţ. drojdie sare, kelpamare Se amestecă bine brânza de vaci cu smântână şi se rade şi cartoful. Roşia se dă prin mixer sau se taie în cubuleţe foarte mici. Se taie mărunt prazul şi se amestecă cu celelalte ingrediente. 222

DESERTURI CREME Cremă de mere 500 g mere, tăiate în bucăţi 8 lg. stafide înmuiate l lg. lămâie puţină scorţişoară coajă rasă de la 1/2 lămâie la merele acre se adaugă: l lg. miere l lg. basin (praf alcalin) Se face un piureu fin cu mixerul din toate ingredientele. Se bate tare l dl smântână şi se adaugă la cremă. Se decorează cu alune tocate şi cu stafide. Pentru variaţie se pot adăuga fructe de sezon tăiate în bucăţi.

Cremă de caise 250 g caise proaspete (1) sau 10 jumătăţi de caise uscate (2) 7 lg. stafide 2-3 lg. miere 150 g brânză de vaci

l v.c. enibahar l dl smântână bătută 1) Stafidele se înmoaie (3 ore), se laie caisele proaspete în felii si se face un piureu din acestea împreună cu brânză de vaci şi enibaharul. Se amestecă şi smântână. 2) Se înmoaie în 2 dl apă caisele uscate împreună cu stafidele. După circa 10 ore se adaugă brânza de vaci şi enibaharul şi se face un piureu. Se adaugă şi smântână. Ambele variante se pun la rece cam 2 ore înainte de a fi servite.

Cremă (sau îngheţată) de vanilie 60 g miere 2 ouă

l pacheţel de zahăr vanilat 2 dl smântână Se amestecă bătând mierea, gălbenuşurile de ouă şi zahărul de vanilie. Se bat albuşurile şi smântână şi se amestecă cu celelalte. Această cremă se poate pune şi la îngheţat, în acest caz se folosesc cam 10 g miere.

Cremă 2 ceşti de lapte l lgţ. zahăr vanilat 4 lg. sucanat 4 lg. piureu de migdale 4 foi de gelatină 2 dl smântână 2 lg. sucanat

de migdale cu gelatină Se amestecă bine laptele cu zahărul vanilat, sucanat şi piureul de migdale.

Se scurge gelatina înmuiată, se topeşte în 4 lg. de apă fierbinte şi se pune în lapte. Se aşteaptă până ce compoziţia începe să se îngroaşe şi se amestecă cu smântână îndulcită şi bătută.

Cremă de iaurt cu miere şi cu mure Se lasă gelatina în apă rece. Se bat spumă albuşurile cu zahăr şi se adaugă, încet, sucul de mere călduţ. Se scurge gelatina, se topeşte în 2 lg. de apă fierbinte şi se adaugă în compoziţie. Se lasă crema la rece 2 ore. Se adaugă mai întâi iaurtul, iar apoi albuşurile bătute spumă tare. Se pun murele în cupe, se toarnă crema peste ele şi se ornează cu felii de măr. 2 dl suc de mere 3 foi gelatină 3 gălbenuşuri de ou 4 lg. sucanat 2 albuşuri de ou bătute spumă tare 180 g iaurt 300 g mure l măr l 1/2 banană uscată 1/2 avocado 1/2 banană l lgţ. zeamă de lămâie 100 g brânză de vaci 1/2 dl smântână

Desert cu avocado Se taie bananele uscate în felii şi se lasă circa 3 ore la înmuiat, în continuare se taie avocado şi bananele în bucăţi mici, bananele uscate se ames-

tecă cu zeamă de lămâie şi se face din toate un piureu. Se adaugă brânza de vaci amestecându-se cu telul. După dorinţă se adaugă puţină smântână subţire şi se serveşte imediat. 224

FRUCTE 4 mere mari l lgţ. zeamă de lămâie 2 lg. migdale măcinate 5 curmale tăiate l lg. stafide pisate 2 lg. smântână bătută pentru ornare: 2-3 mandarine sau l portocală

Mere umplute Se taie merele în jumătăţi, se scoate miezul (peretele trebuie să aibă cel puţin 5 mm grosime) şi se ung cu zeamă de lămâie. Pulpa fructelor, care a fost scoasă, se toacă şi se amestecă cu celelalte ingrediente. Se umplu jumătăţile de mere cu compoziţia, se ornează cu felii de mandarină sau de portocală şi se servesc imediat.

Piersici „â la russe" 4 piersici coapte 250 g brânză de vaci cu smântână l lg. lapte l lg. piureu de migdale l v.c. coajă de portocală

Se taie piersicile pe jumătate şi

1/2 lgţ. zahăr vanilat l ceaşcă agrişe (chiar şi congelate) 2 lg. stafide (înmuiate) sau miere se scot sâmburii. Se amestecă bătând brânza de vaci, laptele, coaja de portocală, piureul de migdale şi zahărul vanilat şi se umplu piersicile cu această compoziţie. Totul trebuie să fie foarte rece, dar nu se lasă să îngheţe. Înainte de a fi servite se dau puţin prin mixer agrişele şi stafidele (sau mierea) şi se pun peste jumătăţile de piersici. 225

Boabe De persoană: 150 g boabe (struguri, coacăze, agrişe, aline) 3-4 lg. lapte bătut sau iaurt 40 g brânză de vaci l lgţ. zeamă de lămâie şi puţină coajă rasă l lgţ. miere

cu brânză de vaci Se bate o cremă din brânza de vaci, laptele bătut, mierea, zeama de lămâie şi coaja rasă de lămâie Boabele tăiate în două se rad (nu se dau prin mixer din cauza sâmburilor) şi se amestecă compoziţia. Se pun în pahare în straturi boabele şi crema.

Căpşuni cu miere l dl zeamă de portocală

Se topeşte mierea în zeama de portocală (eventual se încălzeşte uşor). Se

2 lg. miere l dl smântână 3 lg. alune 500 g căpşuni

bate smântână, se toacă alunele şi se amestecă cu grijă cu zeama de lămâie. Se toarnă în cupe, în straturi, căpşunile şi smântână cu mierea.

Salată de căpşuni cu lăstari de floarea-soarelui l ceaşcă de căpşuni l ceaşcă de lăstari de floarea-soarelui l portocală l lg. zeamă de lămâie l lgţ. coajă rasă de portocale apă după nevoie Se face un piureu subţire din toate ingredientele l ceşti de căpşuni (căpşunile mari se taie pe jumătate) l banană tăiată în bucăţele smântână bătută lăstari de floarea-soarelui Se amestecă căpşunile şi bananele cu sosul şi se ornează cu smântână şi cu floarea-soarelui. Această reţetă se poate face şi cu căpşuni decongelate.

Salată din lăstari de lucerna 2 ceşti de lăstari de lucerna 2 prune tăiate 3 kiwi tăiate în felii 9 seminţe oleaginoase sau sâmburi de fructe sparte Sosul: l banană tăiată în bucăţi l prună tăiată în bucăţi (3 persoane)

8 lg. lapte l praf scorţişoară puţină zeamă de lămâie 3 lg. stafide Se aşază pe trei farfurii de desert prunele şi kiwi, în formă de coroană şi se adaugă lăstarii. Se face un piureu din ingredientele pentru sos şi se pune în mijlocul lăstarilor. Se presară peste salată sâmburii sparţi.

Salată mixtă din pepene 10 prune uscate, tăiate în bucăţele şi înmuiate l pepene golit de miez, care se taie în bucăţi l strugure (eventual se scot sâmburii la boabele mari) l pară tăiată în bucăţele 4 lg. miere şi l dl suc de mere Se amestecă totul bătând, apoi se adaugă fructele. 227

ÎNGHEŢATE Casată din banane 2 banane tăiate în felii l ceaşcă de pepene galben tăiat sau cireşe negre cu sâmburii scoşi, tăiate pe jumătate 1/2 ceaşcă de ananas proaspăt sau uscat, tocat mărunt 3 lg. nuci tocate 150 g brânză de vaci 2 lg. maioneză l lg. lămâie l praf sare l dl smântână bătută Se amestecă bine toate ingredientele, se dau în forme potrivite şi se congelează cam 4 ore.

Înainte de a fi servită se lasă eventual să se dezgheţe puţin, se răstoarnă din forme. Se taie în bucăţi şi se ornează cu cireşe sau cu pepene. 300 g mure l praf piper 1 lg. rachiu de cireşe l gălbenuş de ou 2 lg, miere l dl smântână l albuş de ou l praf sucanat câteva mure l dl suc de mere 300 g mure

Îngheţată sau cremă din mure Se dau prin mixer 300 g de mure şi se lasă la marinat l oră cu piperul şi cu rachiu de cireşe acoperite. Se bat spumă gălbenuşul şi mierea, se adaugă la compoziţie şi se lasă la rece. Se bate mai întâi smântână, apoi albuşul şi sucanatul şi se amestecă în compoziţie. Această cremă se poate servi şi îngheţată, ornată cu câteva mure. Îngheţata: Se lasă compoziţia la îngheţat (se amestecă din când în când). Se toarnă peste îngheţata răsturnată l dl suc de mere încălzit împreună cu 300 g mure la 40° C. 228

Îngheţată de iaurt cu fructe 3 dl iaurt 6 lg. fructe 2-3 lg. miere l lgţ. lămâie l dl smântână 1 kg mure 150 g miere 2 lg. zeamă de

Se amestecă iaurtul, merele zdrobite sau fructele făcute piureu, mierea şi zeama de lămâie şi se adugă smântână bătută. Se toarnă într-un vas sau în cupe şi se lasă 3 ore la îngheţat.

lămâie (eventual) 4 lg. rachiu de cireşe 2 albuşuri

Şerbet de mure Se pregătesc murele, se fac piureu cu mixerul şi se amestecă bine cu mierea, zeama de lămâie şi cu rachiul de cireşe. Compoziţia se pune în congelator şi se lasă la îngheţat (se amestecă des, cu forţă, cu ajutorul unei furculiţe). Se bat spumă tare albuşurile şi se adaugă la compoziţie, se lasă mai departe la congelator, înainte de a fi servită se lasă să se dezgheţe puţin, se taie apoi în bucăţi şi se serveşte ca o prăjitură sau se fac biluţe.

Îngheţată cu brânză de vaci 150 g brânză de vaci degresată 150 g smântână cu brânză de vaci 4 lg. zahăr l pacheţel zahăr vanilat 2 gălbenuşuri l dl smântână bătută fructe Se amestecă toate ingredien tele. Se adaugă în compoziţie smântână bătută. Se pune în păhărele de iaurt clătite cu apă rece. Se răstoarnă şi se serveşte eventual cu fructe.

229

ALUATURI DE PATISERIE Indicaţii importante : — Pâinea şi biscuiţii îi uscăm pe o sită pe care o

putem realiza singuri dintr-o împletitură de sârmă şi din nişte stinghii ; uscarea se face vara la soare, iar iarna pe o plită sau într-un cuptor puţin încălzit. Important este ca temperatura să nu crească peste 40° C. — „Prăjiturile" sunt mai gustoase când sunt puţin moi, dar nu maleabile (timp de uscare — 3 ore). — Dacă aluatul este prea umed sau prea uscat, atunci îl egalizăm cu nuci măcinate, făină sau fructe uscate, la păjituri, iar la pâine adăugăm apă sau ulei. — Aluatul îl rostogolim peste făină de nuci sau de cereale, seminţe, nucă de cocos rasă etc. — Pâinea sau prăjiturile rămân proaspete o lună dacă sunt ţinute în frigider în cutie. — Pentru mărunţirea fructelor uscate şi a nucilor este 5

bună o maşină compactă de prăjituri, dotată cu cuţit. La nevoie putem ieşi la capăt doar cu o maşină de tocat. 230 PÂINE Aluatul de pâine trebuie preparat repede, până nu se întăreşte şi devine sfărâmicios. Pâine cu seminţe uleioase 500 g secară măcinată l ceaşcă migdale 2 lg. seminţe de in 1 lg. seminţe de dovleac 2 lg. seminţe de floareasoarelui Se macină si se amestecă l lgţ. sare l lgţ. miere

5 lg. ulei de măsline 1-2 dl apă 4 lg. seminţe de floareasoarelui Se amestecă si celelalte ingrediente şi se frământă totul într-un aluat moale, gros de 3 mm. Se taie în bucăţi si se usucă.

Pâine 400 g secară, 200 g grâu 150 g orz, 150 g orez crud se macină şi se amestecă 200 g stafide, 2 dl apă l lgţ. sare dizolvată în apă 1/2 dl ulei Se amestecă bine totul şi se dă prin maşina de tocat. Se frământă, se face, o cocă groasă de 3-4 mm, se taie în bucăţi (de 5-7 cm sau în funcţie de scopul acesteia) şi se usucă.

Pâine cu pere 300 g pere uscate 75 g smochine 75 g stafide 150 g nuci 300 g făină sau fulgi 6 lg. suc de pere praf de scorţişoară, anason, cuişoare Se înmoaie perele timp de 24 de ore şi se dau prin maşina de tocat. Fructele uscate şi nucile se toacă şi se frământă cu perele şi cu celelalte ingrediente. Se face un aluat de 6 cm grosime. Se taie în bucăţi şi

se lasă la uscat. 231

PLĂCINTE / TARTE Pentru plăcinte şi prăjituri folosim făină integrală de secară sau, cel mai bine, făină de secară proaspăt măcinată. După gust putem îndulci aluatul cu miere sau cu suc de pere. Aluat de bază pentru blat de plăcintă 2/5 făină integrală de secară 3/5 stafide sau curmale Făina si stafidele (curmalele) se dau prin maşina de tocat si se frământă. Coca o putem ţine la frigider într-o pungă de plastic. Cine nu suportă acest aluat poate prepara un aluat din: l parte făină de nuci şi l parte stafide sau curmale. Experienţa a arătat că este practic să punem plăcinta în câte un vas întins pentru fiecare persoană, decât într-unul mare pentru toţi. Plăcinta este foarte moale pentru a o putea tăia în bucăţi frumoase.

Tartă cu portocale 400 g aluat de bază 1 lgţ. anason măcinat Se frământă aluatul cu anasonul 1/2 lgţ. coriandru şi coriandrul, şi se pune în 100 curmale cu forme. Se toacă împreună curmasâmburii scoşi lele şi migdalele şi se amestecă 100 g migdale cu celelalte ingrediente. Compo2 banane zdrobite ziţia se împarte în forme şi se or2 lg. germeni de grâu nează cu felii de portocală sau de 3 portocale tăiate banană. Vara se decorează mărunt punându-se deasupra un strat de 2 mere rase mare boabe (struguri, coacăze) proaspe5 lg. smântână bătută te, peste care se toarnă smântână. 232

Plăcintă cu fructe aluat de bază, puţine caise uscate feliuţe de banane, migdale măcinate,

fructe sau boabe, în funcţie de anotimp sau congelate smântână, sucanat Se toacă mărunt caisele şi se ames tecă în aluat. Se face un blat de 2 mm grosime, care se pune pe fundul formelor. Se pun feliuţele de banane, se presară deasupra făină de migdale şi se asază un strat de fructe (eventual îndulcit). Se bate tare smântână cu puţin sucanat şi se ornează tarta.

Tartă cu brânză de vaci Se face aluatul şi se pune pe fundul formelor. Se pune peste aluat un strat de felii de banane. Se aşază un strat de brânză de vaci (îndulcită cu miere sau sucanat). Se pune un strat de alune şi curmale tăiate, apoi un strat de brânză de vaci. Se ornează cu felii de banane, cu nuci tăiate şi cu smântână bătută. La 150 g aluat este nevoie de 250 g brânză de vaci (pentru 2-3 persoane).

Prăjitură cu lăstari câte 50 g smochine, curmale, stafide, prunc, caise câte 100 g nuci, lăstari de grâu l lingură miere Se mărunţesc fructele

uscate, se macină nucile si, împreună cu grâul se dau prin maşina de tocat. Se amestecă şi mierea, se toarnă compoziţia în formă şi se pune la frigider. Se răstoarnă înainte de a fi servită şi se taie în felii. 233

PRĂJITURI PRALINE Rustice 100 g smochine 50 g banane uscate 50 g stafide 250 g alune 1/2 măr ras

Extrafine 100 g migdale 100 g sâmburi de fructe 200 g felii de ananas uscat 30 g caise

Exotic 300 g nucă de cocos rasă 150 g curmale 100 g stafide 50 g caise

Cannelle 300 g alune 100 g seminţe de floarea-soarelui 200 g prune uscate 100 g smochine 100 g stafide 1/2 lgţ. scorţişoară

Preparare:

Se macină nucile, se toacă fructele uscate. Se amestecă toate ingredientele şi se dau prin maşina de tocat. Dacă aluatul se mai lipeşte de degete, se mai adaugă nuci. Se fac rotocoale care se dau prin făină de nuci sau prin seminţe de susan. 234 Steluţe cu scorţişoară 300 g migdale 100 g miere 2 albuşuri 3 lg. zeamă de lămâie l lgţ. coajă de lămâie l lgţ. scorţişoară Se macină migdalele, se bat albuşurile şi se amestecă cu celelalte ingrediente. Eventual se mai adaugă puţină scorţişoară. Se frământă aluatul, se taie în forme de steluţe şi se lasă la uscat. 100 g pere uscate 30 g făină 2 lg. sucanat câte un praf scorţişoară sau cuişoare praf 60 g alune 30 g suc de pere Alb-negru Se lasă perele la înmuiat 24 de ore şi se dau prin maşina de tocat. Se amestecă cu celelalte ingrediente şi se face un aluat gros de 2,5 mm, în formă pătrată. Se frământă alunele cu sucul de pere, se pun peste aluatul din pere. Coca se taie în bucăţi groase de 5 mm şi se lasă la uscat. Turtă dulce 300 g seminţe (secară, ovăz)

150 g miere 3 lg. arome pentru turtă dulce l dl lapte Se macină fin grăunţele, se amestecă cu mierea şi cu aromele pentru turta dulce şi se adaugă lapte până se formează aluatul. Acesta se lasă să crească cel puţin l oră. 1. Din această cocă putem tăia diverse forme şi le putem orna. Apoi se lasă la uscat. 2. Se frământă coca, se presară marţipan subţire (nucă de cocos), se întinde şi se taie în bucăţi. 3. La coca de bază se pot adăuga nuci tocate, fructe uscate, seminţe etc. 235

Betişoare cu nuci 50 g unt 60 g suc de pere 2 ouă 250 g nuci 250 g făină l lgţ. scorţişoară Se bate spumă untul. Se adaugă mierea, ouăle şi scorţişoara. Se macină fin 1/2 din nuci, restul se toacă şi ambele, împreună cu făina, se pun în compoziţia cu ou. Se frământă coca, se taie beţisoare şi se lasă la uscat.

Delicatese cu cocos 100 g nucă de cocos rasă 100 g banane uscate 2 lg. miere Se taie mărunt bananele, se amestecă cu cocosul ras şi cu mierea. Se frământă coca şi se taie în bucăţi mici.

Marţipan 100 g nuci sau seminţe uleioase, măcinate foarte fin 50 g miere sau suc de pere Se amestecă ingredientele până se formează o compoziţie bună de frământat. Se adaugă, după nevoie, mai multe nuci sau miere. 236

PASTE Cremele, pastele, jeleurile le putem păstra la frigider în păhărele sau în borcanele de iaurt acoperite. Pastele din fructe proaspete se pot păstra 8 zile, celelalte până la o lună. Marmeladă 1/3 stafide (fructe uscate) 1/3 curmale puţine caise Se taie mărunt şi se lasă acoperite peste noapte să se înmoaie în apă. Dimineaţa adăugăm 1/3 fructe proaspete şi le dăm prin mixer până obţinem un piureu gros.

Pastă de migdale 2 ceşti ovăz măcinat fin l ceaşcă apă 2 lg. zeamă de lămâie 2 lg. miere l măr tăiat în bucăţele l lg. piureu de migdale

l v.c. praf de vanilie l v.c. scorţişoară Se pun la mixer ovăzul, apa, zeama de lămâie, mierea şi mărul. Se amestecă bine cu piureul de migdale şi cu aromele.

Dulceaţă de mure l kg mure foarte coapte, curăţate 150-200 g miere Se aleg murele şi se fac pireu cu mixerul. Mierea se încălzeşte la bain-marie şi se toarnă murele amestecând în continuu. Aceasta ar trebui să fie mai deschisă la culoare şi străvezie. 237

Pastă picantă „Ever green" l.avocado, cu miezul scos şi tăiat în bucăţele 8 lg. seminţe de floareasoarelui măcinate fin 4 frunze busuioc tocat fin 2 căţei de usturoi pisaţi 2 lgţ. smântână 2 lgţ. zeamă de portocală l lgţ. lămâie, sare, curry Se face un piureu gros din toate ingredientele.

Pastă de ananas 3 felii de ananas uscat, tăiate în bucăţele, se înmoaie cam 4 ore într-un dl de apă. 3-4 lg. migdale măcinate fin 10 g. de unt Mai întâi se face un

piureu din bucăţelele de ananas cu tot cu apa în care s-au înmuiat, apoi se adaugă făina cu migdalele şi untul, şi se trec puţin prin mixer. 238

BĂUTURI BĂUTURI PE BAZĂ DE LAPTE „Shake" din boabe 500 g boabe, 5 dl lapte 3 lg. suc de pere, 2 lg. zer Toate ingredientele se dau prin mixer. Se serveşte rece.

Lapte de mure 7 dl lapte 3 dl marmeladă proaspătă de mure Laptele şi marmelada se bat spumă.

Lapte cu miere 2 felii de ananas înmuiate şi tăiate în bucaţele 5 dl lapte, 2 lg. miere 1/4 lămâie fără coajă şi sâmburi, l gălbenuş l v.c. zahăr vanilat Se face un pireu cu mi xerul din toate ingredientele.

Frape de boabe 50 g boabe proaspete l dl lapte l sferă de îngheţată de fructe sau de vanilie

sucanat, vanilie Boabele se mărunţesc după caz şi se dau prin mixer. Piureul se bate împreună cu laptele şi se aromatizează cu sucanat sau vanilie.

Cocteil de roşii 150 g roşii curăţate de coajă si tăiate în bucăţele 3/8 l lapte, 2 lg. smântână l lgţ. zeamă de lămâie 1 lgţ. sucanat 1/4 lgţ. curry, sare Bucăţelele de roşii şi laptele se mixează şi se adaugă celelalte ingrediente.

Băutură din morcovi 1/4 suc de morcovi 1/8 l suc de roşii 1/8 l lapte 1/2 lgţ. drojdie piper si sare 2 lg. plante aromatice tocate (mărar, arpagic) Se face un piureu cu mixerul din toate ingredientele. 239

APERITIVE ŞI BĂUTURI DIN FRUCTE Băutură „tare" Sucul de la 3 portocale 2 lg. smântână 15 curmale fără sâmburi şi puse la înmuiat apa în care au fost înmuiate 1/2 avocado tăiat în bucăţele l lgţ. zeamă de lămâie cca 3 dl apă

Se face un piureu cu mixerul din toate ingredientele.

Limonada de banane 3 banane tăiate în bucăţele 2 Igţ. miere zeama de la 1/2 portocală puţină zeamă de lămâie si coajă de lămâie Se face un piureu din toate ingredientele, se adaugă tot atâta apă când se serveşte.

Băutură roşie 1/8 l suc de sfeclă 1/8 l suc de roşii 2 lg. smântână bătută l lg. pătrunjel tocat Se amestecă sucul de sfeclă cu cel de roşii şi se toarnă în pahare. Se pune smântână şi se decorează cu pătrunjel.

Aperitiv „Trio" 2 dl suc de roşii l dl suc de castraveţi 4 dl suc de struguri roşii 2 lg. smântână Se amestecă bine toate ingredientele.

Aperitiv de sfeclă 3 dl suc de sfeclă l banană tăiată în bucăţele l lgţ. zeamă de lămâie

l lg. smântână Se bate banana bine (spumă) şi se amestecă bine cu celelalte ingrediente. 240

BĂUTURI PE BAZĂ DE ZER Zer natur (sana) l l apă 8 lg. praf de zer Zerul se bate cu telul în apă.

Zer cu pepene 1/4 l apă 2 lg. praf de zer 100 g pepene Se taie pepenele în bucăţele, se amestecă cu apa şi cu zerul. Se dă prin mixer. Se serveşte imediat.

Aperitiv răcoritor de vară — Rosa 100 g pepene galben, 100 g castraveţi, 100 g roşii 2 dl apă, l lg. praf de zer, 2 frunze busuioc, l praf sare floricele de boranţă Se taie în bucăţele pepenele, castraveţii si roşiile curăţate. Se toacă mărunt busuiocul. Se face un piurcu din toate ingredientele în afară de floricele de boranţă, se toarnă în pahare şi se ornează cu floricele de boranţă. Se serveşte imediat.

Creaţie proprie „Zerul natur" poate fi transformat într-o altă băutură gustoasă amestecându-l cu diverse sucuri de fructe şi legume, miere, nuci măcinate etc. 241

MENIURI PENTRU OCAZII SPECIALE Aşteptaţi oaspeţi? De ce să nu le propuneţi o masă delicioasă de crudităţi? în continuare găsiţi propuneri

de meniuri bogate pentru fiecare anotimp. In acelaşi mod pot fi combinate, după dorinţă, reţetele de mai înainte, pentru a alcătui un meniu. Ţineţi seama de îndrumările menţionate la capitolul, „Masa de seară", cum ar fi combinaţia de culori, variaţia cu diverse legume etc. Alte detalii le găsiţi în paginile următoare, însemnate cu trei steluţe ***. Primăvara

Zer cu plante aromatice Pâine cu sos Spanac cu salată Sparanghel cu roşii Salată mixtă de lăstari Amestec verde ••• Căpşuni cu miere ••• Praline Cafea de cicoare

Zer cu plante aromatice: pregătire „Zer natur" şi amestecăm plantele aromatice proaspete şi tocate (urzici, pătrunjel, arpagic etc.) ca şi puţin piper şi ardei. După aceea amestecăm zerul cam un minut. Pâine: după frământare tăiem coca pentru pâinea cu seminţe uleioase în beţisoare şi le uscăm. 242

Sosuri: ca sos pentru pâine preparăm în castronaşe „sosul chinezesc" şi „maioneza verde". Vara

Supă rece Pâine cu seminţe uleioase ••• Salată italienească Salata de ridichi „sweet" Salată de roşii cu castraveţi Conopidă ,"art nouveau"' Seminţe uleioase şi nuci

••• Frape de boabe Prăjituri

Pâine: după dorinţă putem adăuga puţin unt sau boia. Seminţele uleioase sau nucile: le putem pune în castronaşe. ***Dacă dorim să ne mulţumim oaspeţii şi să nu stăm o dimineaţă întreagă în bucătărie, putem să facem cu o zi înainte următoarele pregătiri: — Prepararea sosurilor: majoritatea sosurilor rezistă o săptămână într-un vas închis şi pus la frigider. Putem să pregătim sosurile pentru consumul zilnic în cantităţi mai mari, economisind astfel timp. — Pregătirea legumelor: trebuie să pregătim legumele astfel încât să fie nevoie doar să le tăiem şi să le amestecăm cu sosul. Toate leguminoasele, ca si varza, le amestecăm cu sosul cam cu o oră înainte de masă, le lăsăm să se pătrundă şi le condimentăm chiar înainte de a fi servite. — Legumele pregătite se păstrează proaspete într-o pungă de plastic la frigider. 243 — Dacă este nevoie, putem prepara şi cremele, pastele, tărâţele, pralinele etc. cu o zi înainte, dar cu cât sunt mai proaspete, cu atât sunt mai bune. ***Pentru că este cunoscut faptul că „omul mănâncă şi cu ochii", trebuie să alocăm timp să decorăm corespunzător mâncărurile. Este foarte frumos efectul dacă încercăm să realizăm un contrast de culori sau o armonie de culori ca, de exemplu, salată de sfeclă-pătrunjel, salată de ţelină-kiwi. Iată, ce putem folosi la decorare: pătrunjel, arpagic, nuci, sâmburi, boranţă sau alte floricele, fructe, ridichi, stafide, smântână tare sau un ingredient deja conţinut

de mâncarea respectivă (chiar şi legume). Petrecere frumoasă! Toamna Minestrone Pâine cu seminţe uleioase ••• Salată asortată cu sos de avocado sau maioneză Ciupercuţe Diverşi lăstari ••• Salată de pepene mixtă cu îngheţată de brânză de vaci

Pâine: vezi „Vara" Salata: Ne folosim de abundenţa de legume specifică toamnei pentru a alcătui un platou bogat de salată. Ingredientele se curăţă, se taie sau se rad şi le aşezăm pe un platou asortându-le după culori. Ciupercuţele putem să le integrăm în platoul de salată sau să le punem pe o farfurie separată. Lăstari: punem la încolţit un amestec de soia, linte, năut şi seminţe de floarea-soarelui şi le aşezăm pe 244 masă pentru a le presăra deasupra salatei. Mai putem pune pe masă în castronaşe ceapă tocată, hrean etc. Desert: punem într-o cupă 1-2 biluţe de îngheţată, umplem cu salată de pepene şi ornăm cu smântână şi cu o bucăţică de pepene. *** În acest fel de meniu nu sunt necesare nici un fel de băuturi. Totuşi, pentru aceia care de obicei beau ceva la masă, servim apă sau ceai.__________ Iarna

Aperitiv de sfeclă Chifle cu Ever green sau pastă de năut •••

Salată de câmp Ţelină cu praz Varză roşie cu prune Ciuperci „natur" Fulgi uscaţi • •• Cremă de migdale • •• Chec cu lăstari, Cafea de cicoare

Aperitiv: Cui nu îi place îndulcit, poate renunţa la banane. Chifle: Pregătim aluatul pentru pâinea cu seminţe uleioase, îl tăiem în bucăţele groase de 4 cm. După ce se usucă putem să ungem chiflele cu pastă „ever green" sau de năut. *** Prepararea şi servirea felurilor de mâncare : sigur că mai simplu este să prezentăm toate mâncărurile sub formă de bufet, de unde îşi ia fiecare ce doreşte. Putem pune astfel chiar şi supele, aperitivele sau desertul, ca şi adaosurile necesare sau băuturile. Dacă avem prea puţin loc pentru un bufet: pregătim 245 un singur platou pentru fiecare masă sau o singură farfurie, iar fiecare musafir se poate servi singur. GERMENI ÎNCOLŢIŢI ŞI LĂSTARI De ce să punem la încolţit ? O gospodină nu-şi doreşte în fiecare zi legume proaspete şi nestropite? O dată cu scoaterea germenilor şi a lăstarilor, dorinţa nu mai rămâne la stadiul de vis neîmplinit chiar şi la oraş, şi pe timpul iernii. Din seminţe şi din păstăi putem să creştem propriile noastre legume, astfel încât să putem prepara în fiecare zi mâncăruri proaspete şi gustoase. Problema cu legumele biologice este acum rezolvată, verdeţurile noastre cresc în casă, iar vara pe balcon, de unde le putem culege proaspete chiar

înainte de masă, astfel încât oxidarea să fie minimă. Şi nu în ultimul rând, economisim şi bani, căci lăstarii sunt cam de patru ori mai ieftini decât legumele de seră, care se găsesc în magazine ! În special pentru copiii de la oraş, este interesant să observe plantele în procesul lor de creştere. Creşterea şi îngrijirea acestora aduce bucurie. Germeni încolţiţi şi lăstari pentru sănătatea noastră Prin procesul de încolţire, o sămânţă se îmbogăţeşte pe mai multe planuri, îmbogăţind astfel şi organismul, 1. Vitamine Creşte puternic, în special, conţinutul celulelor în vitamina B 12 şi se reface parţial sângele. Creşte şi conţinutul în vitamina C, care, la ovăzul încolţit, se măreşte în 72 de ore cu 600%, iar conţinutul de vitamina E creşte până la 33%. 246

2. Substanţe minerale Lăstarii sunt bogaţi în calciu, fosfor, magneziu, zinc, ier şi potasiu. De exemplu, grâul preia din sol 92 din cele 102 minerale cunoscute. 3. Clorofila Clorofila este lichidul vital al plantei. Ea acţionează curăţind sângele, întărindu-1, reglează digestia, vindecă inflamaţia etc. În grâul verde există un procent de 70% clorofilă, ce asigură cel mai înalt grad de vindecare. Datorită germenilor încolţiţi, este mai bine digerată abumina, amidonul este transformat în zahăr simplu. Lăstarii sunt bogaţi în acizi graşi nesaturaţi, lecitină, enzime şi albumină. Germeni încolţiţi Când vorbim despre germeni încolţiţi sau lăstari, ne referim la grăunţe şi seminţe încolţite, de două până la şase zile, într-un pahar, lungi de 1-2 cm, pe

care le mâncăm cu tot cu boabe. 1. Materialul — cutii de conserve sau borcane — tifon sau plasă — elastic pentru legat — eventual o bucată de molton, vată sau batistă de bumbac. 2. Seminţele adecvate Seminţele le împărţim în grupe după caracteristicile lor de încolţire. Reprezentantele fiecărei grupe putem, dacă dorim, să le punem la încolţit în acelaşi pahar, seminţele mici — lucerna, muştar, susan, mei, ridiche. Se lasă în apă: 5 ore 247

Se culeg după 3 până la 6 zile. Susanul devine amar după un timp de încolţire de mai mult de 24 de ore, dar nu îşi pierde gustul bun. Cereale — grâu, secară, orez etc. Se lasă în apă: 12 ore. Se culeg: după 3 zile. Păstăi — linte, mazăre, năut, soia. Se lasă în apă: 12 ore. Se culeg: după 3 până la 5 zile. Seminţe uleioase — seminţe de floarea-soarelui (fără coajă). Se lasă în apă : 12 ore. Se culeg: după 2 zile. Seminţe de dovleac: Se lasă în apă: 12 până la 16 ore. Se culeg: după 2 până la 3 zile. 3. Metode de plantare, culegere — Se spală seminţele, se îndepărtează păstăiîe goale şi corpurile străine.

— Borcanul se umple cu grăunţe şi se toarnă de două ori mai multă apă. — După timpul de înmuiere se toarnă apa printr-o sită în alt vas. Fireşte că apa bogată în substanţe minerale nu se aruncă, ci se bea. — Se întinde tifonul pe gura borcanului şi se strânge tare cu un elastic. Se pune borcanul într-o parte, la scurs pe o scândură, pentru ca apa rămasă să curgă şi să iasă şi aerul. — Până la recoltare, germenii noştri sunt udaţi zilnic de două ori cu apă călduţă şi sunt aşezaţi iar oblic pe scândura de scurs. Vara trebuie udaţi cu apă rece, şi dacă este nevoie, mai des. 248

— Se lasă germenii la soare cam 2-3 ore înainte de preparare pentru a se constitui clorofila. — Germenii încolţiţi care nu sunt folosiţi imediat pot fi ţinuţi la frigider, într-o pungă de plastic bine închisă, sau într-un borcan. Zilnic sunt clătiţi o dată cu apă rece pentru a rămâne proaspeţi. O altă metodă de plantare adecvată oricăror germeni, în afară de păstăi. Împrăştiem seminţele după înmuiere pe o pânză umedă (molton) şi le umezim zilnic. Seminţele nu trebuie să stea în apă niciodată, ci să fie doar umede. Pentru a face aşa putem să punem pe deasupra o altă pânză umedă. Putem să lăsăm seminţele la încolţit între două farfurii întinse, şi să le golim de fiecare dată de apă. Spre sfârşit dăm la o parte farfuria de deasupra, pentru ca germenii să fie puţin verzi, după cum s-a menţionat deja. Grădina de cameră (lăstarii)

Prin grădina de cameră înţelegem creşterea de

lăstari în lădiţe umplute cu pământ sau pe vată. Astfel putem avea, întotdeauna, indiferent de anotimp, verdeţuri proaspete. 1. Materialul

— vase întinse (lădiţe, cutii de metal), dar nu din aluminiu, cupru sau fier; — pământ: nu trebuie să fie sterilizat şi să nu conţină îngrăşăminte chimice. Cel mai bun este humus-ul de pădure. Râmele sunt foarte folositoare pentru afânarea solului, (sau:). Vată pentru creşterea grâului, seminţelor de floarea-soarelui, lucernei, ovăzului şi hreanului. Dar vata 249

este mai puţin recomandabilă, pentru că planta este lipsită de substanţele nutritive din pământ, atât de preţioase. — foaie de ziar — cutii de conserve sau borcane — tifon sau plasă şi elastic — folie neagră de plastic sau sac de gunoi — un loc însorit, de exemplu pervazul ferestrei sau, vara, pe balcon. La nevoie se poate face o etajeră. Aceasta trebuie întotdeauna să se găsească lângă o fereastră luminoasă sau pe balcon. Lădiţele sunt aşezate pe câte un raft. 2. Seminţe adecvate: Sulfină — întăreşte activitatea intestinală. Se lasă în apă: 9 ore. Încolţire: 3 zile. Hrişcă : — (nedecojită) acţionează împotriva sclerozei arteriale şi a conjunctivitei. Se lasă în apă: 8 ore. încolţire: 3 zile.

Hrean: — reglează rinichii, îmbunătăţeşte metabolismul ; conţine fier şi iod; bogat în vitamina C. Se lasă în apă: 15 ore. Linte: — conţine multe proteine, ca şi fier şi fosfor. Se lasă în apă: 15 ore. Lucerna : — conţine toate vitaminele importante pentru sănătate, ca şi toate enzimele şi albuminele importante (mai multe decât carnea). Pentru menţinerea dinţilor sănătoşi. Se lasă în apă: 6 ore. Încolţire : 3 zile. Ridichi: — conţinut mare în ulei de muştar şi în substanţe amare, ca şi de vitamina C. 250 Se lasă în apă: 10 ore. Încolţire : 3 zile. Muştar: — bogat în vitamina C; regenerează flora intestinală şi reglează digestia. Se lasă în apă: 6 ore. încolţire: 3 zile. Susan: — conţinut mare de fosfor, magneziu şi calciu (mai mult decât laptele de vacă), valoros pentru oase şi dinţi. Se lasă în apă: 9 ore. Încolţire: 3 zile. Seminţe de floarea-soarelui: — (nedecojite), conţin 40% ulei şi un procent mare de acizi graşi nesaturaţi si lecitină. Se lasă în apă: 15 ore. Grâu: — încolţit, constituie o hrană foarte preţioasă, conţine mai ales clorofilă şi multă vitamină C şi proteine. Curăţă sângele şi îl reface. Se lasă în apă: 15 ore. Seminţele le lăsăm la înmuiat 6 până la 15 zile şi

le semănăm imediat, după felul fiecăreia, sau le lăsăm să încolţească 3 zile în borcan. 3. Metode -se acoperă fundul „lădiţei" cu o folie de plastic. Se aşază hârtie de ziar peste aceasta, uşurându-se curăţirea locului şi ajutând la scurgerea apei. Se aşterne pământ în grosime de 4 cm; -seminţele înmuiate sau preîncolţite se împrăştie compact unele lângă celelalte pe pământ; -se acoperă cu 4 sau 5 straturi de hârtie de ziar umedă sau cu praf de cărbune; - lădiţa se introduce într-un sac pentru gunoi găurit sau se acoperă cu o folie neagră de plastic şi se pune 251

în loc cald, la cca. 21° C (efect de seră). - după trei zile se îndepărtează plasticul şi foaia de ziar şi se udă plantele zilnic, de două ori pe zi, cu apă la temperatura camerei. Pământul trebuie să fie în permanenţă umed, dar niciodată foarte ud. - plantele se lasă să crească într-un loc luminos cu temperatură constantă (cca 18 până la 21°C). Dacă lipseşte lumina, gustul acestora devine fad, culoarea palidă şi, înainte de toate, clorofila atât de necesară va lipsi. 4. Recoltarea Putem să ne recoltăm plantele după 8 până la 12 zile. Dacă vrem să obţinem o calitate desăvârşită, scoatem lăstarii cu tot cu rădăcină. Doar grâul îl tăiem cu o foarfecă. Mana nu vătămează calităţii grâului, dar înainte de consum trebuie să-1 spălăm. După ce strângem recolta, punem pământul împreună cu rădăcinile grâului într-o pungă de plastic sau înîr-un alt vas. Pământul se îngraşă cu praf de

piatră, cu un compost rapid sau cu îngrăşăminte biologice şi se compostează l până la 2 săptămâni. După această perioadă punem pământul din nou în lădiţe şi putem să-1 folosim pentru semănatul următor. Putem composta pământul „folosit" şi cu resturi de la mâncăruri, tăiate mărunt, în acest caz, transformările din pământ durează puţin mai mult de 14 zile. 5. Folosire - Grâul crescut după 8 zile se foloseşte tăiat mărunt drept condiment în salate, sau, după 12 zile se face din el un suc. 252

-Din lăstarii de floarea-soarelui, hrişcă, susan, linte, hrean şi lucernă se pot prepara mâncăruri minunate, folosindu-se separat sau amestecaţi în alte salate. Lucerna şi susanul, de exemplu, merg de minune la deserturi. -Lăstarii de sulfină, de ridiche şi de muştar, datorită gustului lor puternic aromat îşi găsesc utilizarea ca arome în mâncăruri, salate, dar şi dulciuri. Studiaţi şi apoi probaţi! Atenţie! -sunt adecvate doar seminţele de cea mai bună calitate şi cu posibilitate de încolţire. -totuşi, dacă seminţele nu încolţesc şi nu cresc, aceasta poate avea diverse motive : • sunt prea umede sau prea uscate • temperatura este prea joasă sau prea înaltă • este prea mult soare • seminţele sunt vechi şi nu mai pot încolţi -borcanele şi tifoanele pe care le folosim trebuie să fie mereu foarte curate; cel mai bine este să le fierbem ca să preîntâmpinăm mucegăirea.

-timpii de înmuiere sunt orientativi şi nu trebuie să-i respectăm exact la minut. 253

CÂTEVA MĂRTURII (prescurtate) Soţia mea şi cu mine, amândoi în vârstă de 74 de ani, am primit, cu voia lui Dumnezeu, cărticica dumneavoastră Hrana vie -o speranţă pentru fiecare. Amândoi am descoperit că, după 14 zile, oboseala „paralizantă", pe care o atribuiam vârstei, a dispărut în totalitate. Ne-am recăpătat amândoi „vitalitatea". Chiar şi somnul ne este mult mai bun. După aproximativ două luni, mi-a dispărut sângerarea gingiilor, de care suferisem de ani întregi. După cinci luni mi-au dispărut durerile de artroză la genunchiul stâng. Au dispărut şi durerile din zona şalelor şi a gâtului, ca şi pierderile de echilibru. Şi acuitatea vizuală îmi este mai bună, mi-am luat ochelari mai slabi. Soţia mea, care a înghiţit ani de zile medicamente prescrise de doctor pentru angina pectorală a văzut că, după cinci luni i-a dispărut această afecţiune a inimii. Aceste reuşite ne-au bucurat atât de mult, încât vă mulţumim din suflet pentru carte. Apreciem foarte mult regimul de crudităţi. A. B., Wetziken, Zurich. Înaintea unei operaţii de prostată Alătur scrisorile mele prospectului dumneavoastră „Vindecarea este posibilă" căci, datorită cărţii dumneavoastră m-am vindecat în timp scurt de prostată; cartea fiindu-mi recomandată de un coleg de serviciu. Eram tocmai pe punctul de a mă hotărî să mă operez de prostată. W. H-F, Ziirich Vindecată de migrene chinuitoare de zeci de ani Migrena mea chinuitoare, pe care o am de zeci de ani şi care adesea mă paraliza trei zile pe săptămână a dispărut ca prin minune datorită cărţii dumneavoastră. Aproape că nu pot să-mi imaginez aceasta. Cine n-a trăit personal o asemenea binefacere, nu poate să înţeleagă. Alimentaţia vegetariană nu m-a ajutat. Doamna S. D., Weil am Rheiri, BRD.

254 Cancer la sâni (am primit o întreagă serie de mărturii despre vindecarea cancerului la sâni) Am avut un nodul mare la sânul stâng, care îmi dădea dureri puternice. Dumnezeu a vrut să primesc cărticica dumneavoastră Hrana vie-o speranţă pentru fiecare. De 6 săptămâni mănânc

crudităţi după reţetele dumneavoastră, iar sânul şi-a revenit şi nu mai am dureri. Mă simt iarăşi bine. A. D. Oliervaz BRD. Leucemie Păcat că nu mi-a căzut în mâini mai devreme cărticica dumneavoastră. După ce am mâncat trei luni în modul indicat de dumneavoastră, m-am dus la control. Diagnosticul a fost: sânge complet schimbat. Nu mai rămăsese nici urmă de leucemie. Cât de fericit am fost nici nu vă puteti închipui. M. W. Pfaffenhausen (Z(iricli). Sciatică (mărturia editorului) Când aveam cam 55 ani, m-a chinuit o jumătate de an o sciatică foarte puternică, provocată de dureri la încheieturi. Nervul sciatic era blocat. Pe lângă alimentaţia greşită, mai era si faptul că mă ridicam greu, cu spatele încovoiat. Şchiopătam foarte tare şi eram aproape disperat din cauza durerilor. Aproape nu mai puteam să dorm. Datorită consultării unui practician de chiromanţie, starea mea s-a înrăutăţit. Prin această boală am ajuns, în acea vreme, la credinţa biblică. Astfel 1-am descoperit pe Iacob 5, 14. Era şi timpul să fac cunoştinţă cu crudităţile şi să mă transform radical. Nici până astăzi nu îmi este clar ce m-a ajutat : rugăciunea sau crudităţile. În trei săptămâni boala mi-a dispărut. De atunci pot să fiu alături de oricine aflat în suferinţă. Aş vrea să-i ajut pe toţi. Există o boală care poate provoca dureri şi mai mari. Este o boală psiho-nervoasă - neuroza. Durerile psihice sunt cele mai rele, atunci eşti cel mai aproape de disperare. Şi pe aceasta am trăit-o. Atunci mi-a venit în ajutor credinţa religioasă, căci Biblia spune: „Prin rănile lui m-am tămăduit eu". Bazându-mă pe aceste cuvinte am început iarăşi să lucrez şi, chiar dacă am vrut, chiar dacă nu,

255 am făcut-o din credinţă, iar în trei săptămâni eram vindecat. De atunci am rămas la credinţa biblică. Cred textual ce spune Biblia, iar Isus Hristos mi-a rămas credincios. Fără el viaţa nu ar avea valoare. Mulţi trăiesc împlinirea rugăciunilor şi chiar vindecarea în urma rugăciunilor, fapte despre care există multe cărţi. Pentru că vindecarea prin hrana nestricată, prin Dumnezeu, deci, pentru că hrana negătită este încă puţin cunoscută şi pentru că mulţi nu s-au vindecat prin rugăciune, dorim ca prin cartea noastră să facem mai cunoscută şi această

posibilitate de vindecare. Vindecarea noastră este voinţa lui Dumnezeu, aşa spune Biblia foarte clar în a treia epistolă a lui Ioan. Boala a venit prin neascultarea omului, de atunci de când a fost încălcată prima poruncă privitoare la mâncare (1. Moise l, 29). Acum avem posibilitatea să deţinem iar această lege şi să devenim iarăşi sănătoşi sau să ne putem lupta cu boala. Trebuie să ţineţi cont şi de broşurica galbenă cu peste 100 de mărturii de vindecare „Şi pentru tine, sănătatea", care au avut succes, toate, datorită hranei naturale, în numele lui Dumnezeu. Aceasta nu este nici un fel de concurenţă la vindecarea prin credinţă, ci, pentru mulţi e o umilire. Chiar şi alimentaţia incorectă poate fi considerată un păcat, nu unul moral, ci unul trupesc. Expresia că o boală ar fi urmarea unui păcat, poate fi înţeleasă şi aşa. Mai este de amintit şi faptul că o boală vindecată revine cu siguranţă dacă nu a fost înlăturată cauza, care, în 95% din cazuri este alimentaţia greşită - chiar dacă suntem credincioşi, chiar dacă nu suntem. Surse de informaţie: „Sănătate din grădina de cameră" „Lăstari şi germeni" de Rose-Marie, apărută la Heyne-Verlag Unele dintre reţete le-am primit de la clienţii noştri, în urma unui concurs. Multe mulţumiri pentru acestea.

O argumentare completă asupra alimentaţiei naturiste • Crudităţile previn îmbolnăvirea organismului, vindecă numeroase maladii, inclusiv cancerul • 100 de reţete infailibile de hrană vie • Ce mâncăm, cum mâncăm, când şi cât? • Sănătate în alte 150 de reţete de mâncăruri vegetale • Legume şi

mirodenii extrem de utile într-o „grădină de cameră" • Zveltă şi atractivă pentru alesul tău • Puternic şi potent pentru aleasa ta

o speranţă pentru fiecare