1. Noţiunea de comerţ nu defineşte: a) o funcţie economică; b) o profesiune, care se practică în cadrul economiei de piaţă, asigurând realizarea actelor de schimb; c) transferul titlului de proprietate; d) cumpărarea unui bun îndelungat pentru dotarea locuinţei. 2. Comerţul pune la dispoziţia consumatorilor/utilizatorilor bunuri şi servicii în condiţii de: a) timp, loc, cantităţi, sortiment, preţ; b) cantitate, preţ, poziţii sortimentale; c) unităţi de încărcătură pachetizate; d) structură sortimental preambalată şi codificată. A
3. In codul comercial, actele de comerţ sunt definite ca: a) acte proforma specifice; b) acte de producţie industrială, de transport, de curtaj etc.; c) acte juridice de ramură; d) acte formale. 4. De-a lungul timpului, activitatea de comerţ s-a transformat într-o: a) activitate creatoare de utilităţi; b) activitate de servicii producătoare de satisfacţii; c) simplă activitate de intermediere; d) activitate complexă de transfer a proprietăţii. A
5. In concluzie, comerţul nu este: a) un sector creator de utilităţi; b) un sector creator de bunuri; c) un reprezentant în serviciul utilizatorului; d) un reprezentat în serviciul producătorului. 6. Care dintre următoarele nu sunt acte de comerţ? a) acte naturale; b) acte financiar-contabile; c) acte potrivit teoriei accesoriei; d) acte formale. 7. Actele de comerţ naturale sunt: a) reprezentate de acele activităţi care, prin ele însele, reprezintă comerţ, dând profilul profesiunii celor implicaţi în realizarea lor; b) activităţile desfăşurate de agenţiile de schimb valutar; c) reprezentate de toate operaţiunile ce se referă la acele acte, care sunt pur civile prin natura lor, dar devin comerciale dacă sunt făcute de către un comerciant cu ocazia realizării unei anumite laturi a activităţii sale comerciale; d) actele de comerţ a căror substanţă comercială este dată de forma lor. 8. Agentul A datorează 125 milioane lei agentului B, care la rândul său datorează o sumă asemănătoare agentului C. Agentul B poate cere agentului A să plătească agentului C, la o dată fixă, suma de 100 milioane lei utilizând:
a) b) c) d)
actele de comerţ proforma; actele de comerţ în virtutea teoriei accesoriei; actele de comerţ naturale; actele civile.
9. Excludeţi din următoarele enumerări obligaţiile ce nu sunt specifice comerciantului: a) ţinerea evidenţelor primare şi contabile, conservarea tuturor documentelor comerciale; b) plata impozitelor speciale, impozite pe beneficiul comercial, taxa asupra cifrei de afaceri, taxa pe valoarea adăugată; c) obligaţii ce decurg din calitatea de patron; d) respectarea reţetelor de fabricaţie. 10. Care dintre următoarele nu este restricţie cu privire la libertatea de a exercita diverse activităţi comerciale: a) determinarea şi stipularea incapacităţilor; b) stabilirea incompatibilităţilor; c) restricţii referitoare la modul de organizare a diferitelor tipuri de comerţ; d) organizarea sistemului de relaţii. 11. Stocarea mărfurilor asigură: a) utilizarea eficientă a depozitelor; b) aprovizionarea ritmică a populaţiei; c) echilibrul dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei; d) valorificarea eforturilor investiţionale făcute pentru producerea mărfurilor. 12. Realizarea funcţiei comerţului privind fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, formarea sortimentului comercial şi asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor presupune organizarea, în cadrul reţelei comerciale, a unor operaţiuni specifice, cum ar fi: a) preambalarea mărfurilor şi formarea sortimentelor comerciale; b) porţionarea şi sortarea mărfurilor după criterii comerciale; c) prelucrarea produselor; d) porţionarea, dozarea şi preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor (în cadrul alimentaţiei publice), sortarea după criterii comerciale, controlul continuu al calităţii. 13. Prin funcţiile asumate, comerţul îndeplineşte un rol important: a) faţă de producători; b) faţă de consumatori; c) atât în raport cu producătorii, cât şi cu utilizatorii finali sau intermediari; d) faţă de intermediari. 14. Concretizarea funcţiei comerţului privind crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare presupune: a) existenţa unei baze tehnico-materiale; b) existenţa unei baze tehnico-materiale şi a unui personal specializat; c) existenţa unui personal specializat; d) amplasarea magazinelor cât mai aproape de domiciliul cumpărătorilor.
15. Promovarea produselor, o altă funcţie a comerţului, se realizează prin: a) existenţa unui personal specializat; b) existenţa unor mijloace de transport adecvate; c) utilizarea diferitelor tehnici (publicitate la locul vânzării, merchandising, publicitate prin mass-media etc.); d) existenţa unei baze tehnico-materiale. 16. Rolul comerţului de distribuitor şi asigurator de servicii pentru consumatori nu presupune: a) punerea la dispoziţia acestora a produselor naturale sau fabricate; b) comercializarea bunurilor de consum în condiţii de maximă eficienţă; c) legătura dintre mai multe stadii succesive ale producţiei; d) asigurarea realizării produselor care sunt solicitate. 17. Obiectul comerţului se referă la: a) punerea la dispoziţia consumatorilor/utilizatorilor a produselor naturale sau fabricate de care aceştia au nevoie; b) asigurarea abundenţei de produse; c) stabilirea legăturii între două sau mai multe stadii de producţie; d) asigurarea realizării produselor care sunt cerute. 18. Rolul comerţului se concretizează în: a) distribuţia de mărfuri şi servicii; b) distribuţia şi asigurarea de bunuri şi servicii; stabilirea legături între două sau mai multe stadii succesive ale producţiei; asigurarea realizării produselor care sunt cerute; crearea de noi debuşee pentru produsele respective; c) stabilirea legăturii între două sau mai multe stadii ale producţiei; d) a permite populaţiei o mai bună cunoaştere a produselor şi o mai bună exploatare a resurselor. 19. Printre condiţiile de desfăşurare ale comerţului nu se înscrie: a) existenţa unor agenţi de înalt profesionalism; b) existenţa unui sistem de depozitare şi de conservare a produselor pe tot fluxul acestora, de la producător la consumator; c) existenţa unor locuri în care să se desfăşoare activitatea comercială; d) asigurarea abundenţei de produse. 20. Comerţul interior, comerţul exterior şi tranzitul reprezintă clasificarea comerţului: a) din punct de vedere geografic; b) din perspectiva cererii; c) având în vedere obiectul afacerilor; d) conform dezvoltării în teritoriu a reţelei comerciale. 21. Marcaţi principiile nespecifice de organizare a activităţii comerciale, regăsite în majoritatea ţărilor cu economii de piaţă: a) legalitatea; pluralismul formelor de proprietate; libera iniţiativă; concurenţa; b) asocierea şi combinarea; pluralismul organizatoric; specializarea; aria de activitate; c) profitul; protecţia consumatorilor; protecţia mediului; menţinerea echilibrului ecologic;
d) structurarea numai după criterii merceologice; organizarea concentrică; dezvoltarea piramidală; micro-specializarea. 22. Izvoarele juridice care nu reglementează aria legalităţii, cu referire la comerţ, direct sau indirect sunt: a) Constituţia; b) Codul Comercial Român; c) Codurile specializate pentru practicile loiale în domeniile publicităţii, promovării vânzărilor; studiilor de piaţă stabilite de către Camera de Comerţ Internaţională; d) Hotărârile curente ale Comisiilor directoare din societăţile comerciale. 23. Pluralismul formelor de proprietate semnifică existenţa unei multitudini de forme pentru exprimarea celor două elemente necesare definirii conceptului de proprietate: a) subiectul şi obiectul; b) subiectul şi valoarea proprietăţii; c) proprietatea publică şi proprietatea privată; d) conţinutul şi formele de comercializare. 24. Subiectul proprietăţii este: a) concretizat în bunuri şi servicii; b) doar individul; c) orice structură organizatorică ce se constituie; d) beneficiarul dreptului de posesie, utilizare, decizie şi uzufruct. 25. Forma de proprietate cooperatistă a luat naştere în anul 1844 la: a) Paris (Franţa); b) Rochdale (Anglia); c) Londra (Anglia); d) Hamburg (Germania). 26. Libera iniţiativă este: a) dreptul agenţilor economiei de a disputa aceeaşi piaţă; b) libera circulaţie a capitalurilor, a forţei de muncă, a mărfurilor; c) o conturare şi o consecinţă a existenţei şi garantării proprietăţii private; d) obligaţia organelor centrale de a înlesni libera concurenţă. 27. Din punct de vedere al forţei, concurenţii nu-şi studiază: a) punctele forte; b) punctele slabe; c) ponderea şi raportul dintre ele; d) nivelul profitului şi repartizarea lui. 28. Prin Legea concurenţei (nr. 21/1996), intrată în vigoare în februarie 1997 s-au instituţionalizat; a) Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei; b) Oficiile judeţene şi orăşeneşti ale Concurenţei; c) Consiliul Concurenţei de la Camera de Comerţ şi Industrie a României; d) ROMEXPO şi Consiliul pentru combaterea practicilor neloiale.
29. Asocierea - combinarea presupune reunirea a două sau mai multe persoane fizice/juridice în scopul: a) fundamentării indicatorilor de performanţă a activităţii comerciale; b) constituirii unei structuri comerciale prin liberul consimţământ al părţilor contractante; c) dezvoltării strategice a pieţei unor produse; d) cooperării realizării de investiţii. 30. Specializarea activităţii comerciale evidenţiază: a) promovarea anumitor forme de vânzare, livrare, distribuţie a mărfurilor de la producători la consumatori; b) aplicarea principiilor de organizare a activităţii comerciale la nivel microeconomic; c) consacrarea într-un anumit gen de activitate, limitarea la un anumit domeniu, la o marfă, familie sau sector de mărfuri; d) practicarea numai unei anumite forme de comerţ. 31. Din punct de vedere al conţinutului actului de schimb nu este recunoscută specializarea: a) comerţul cu ridicata; b) comerţul cu amănuntul; c) comerţul integrat; d) comerţul de tranzit. 32. Pluralismul formelor organizatorice nu este un principiu consecinţă a aplicării următoarelor principii: a) dezvoltarea piramidală a comerţului; repartizarea magazinelor pe teritoriu; b) legalitate; liberă iniţiativă; c) pluralismul formelor de proprietate; asociere - combinare; d) specializarea; aria de activitate. 33. Care dintre caracteristicile de mai jos corespunde comerţului independent: a) întreprinderile nu au nici o legătură cu organisme coordonatoare sau centralizatoare ale activităţii; b) firmele funcţionează întotdeauna ca societăţi în nume colectiv sau cu răspundere limitată; c) firmele funcţionează doar în comerţul cu ridicata; d) aprovizionarea se face doar prin intermediul unor centrale de aprovizionare. 34. Comerţul independent prezintă câteva caracteristici principale. Identificaţi care din următoarele nu este caracteristică a comerţului independent: a) firmele de comerţ independent sunt în cea mai mare parte întreprinderi familiale; b) firmele de comerţ independent sunt impozitate pauşal; c) capacitatea financiară a firmelor de comerţ independent este mare; d) comerciantul proprietar este lipsit, în cele mai frecvente cazuri, de o pregătire managerială. 35. Comerţul asociat reprezintă un sistem de organizare a aparatului comercial care cuprinde: a) magazinele populare, lanţurile voluntare, grupările cumpărătorilor grosişti şi magazinele colective ale independenţilor;
b) cooperativele detailiştilor, lanţurile voluntare, franciza şi grupările de cumpărare; c) lanţurile voluntare, marile magazine, magazinele colective ale independenţilor şi magazinele cu sucursale; d) cooperativele detailiştilor, lanţurile voluntare, grupările cumpărătorilor grosişti şi magazinele colective ale independenţilor. 36. „Grupările de cumpărare" sau „cooperativele" comercianţilor cu amănuntul prezintă anumite avantaje şi inconveniente. Marcaţi care din următoarele nu este considerat avantaj pe care „grupările de cumpărare" le prezintă pentru înşişi comercianţii cu amănuntul din asociaţii: a) ajutorarea în procesul de finanţare; b) membrii asociaţiei trebuie să respecte anumite reguli; c) facilităţi de ordin administrativ, materializate în faptul că asociaţii dintr-o astfel de grupare nu au relaţii decât cu grupul respectiv; d) selectarea şi urmărirea achiziţiilor de către comisii de specialitate din cadrul asociaţiei. 37. Pentru a fî eficiente, „grupările de cumpărare" trebuie să ţină seama de o serie de condiţii-cadru. Marcaţi care din următoarele nu poate fi considerată condiţie- cadru: a) „grupările de cumpărare" trebuie să dispună de un anumit număr ridicat de aderenţi şi de o capacitate superioară de cumpărare a fiecăruia dintre aceştia; b) asigurarea unei fidelităţi din partea aderenţilor; c) crearea şi asigurarea permanentă a unor mijloace manageriale moderne; d) competenţe scăzute pe plan tehnic şi pe plan uman, atât pentru liderii şi specialiştii grupării, cât şi pentru fiecare aderent în parte. 38. Caracteristica generală a sistemului de asociere sub forma „lanţurilor voluntare" constă: a) în faptul că mai mulţi comercianţi cu amănuntul, numiţi „capetele lanţului", se grupează între ei, după care atrag în grupul astfel format o parte din comercianţii cu ridicata; b) în faptul că mai mulţi comercianţi cu amănuntul, care acţionează în aceeaşi branşă sau similare, se unesc, formând o organizaţie, care îşi asumă şi funcţia de grosist; c) în faptul că mai mulţi comercianţi cu ridicata, numiţi „capetele lanţului", se grupează între ei, după care atrag în lanţul astfel format o parte din colaboratorii lor, comercianţi cu amănuntul; d) în faptul că mai mulţi comercianţi cu ridicata, care acţionează în aceeaşi branşă sau similare, se unesc, formând o organizaţie, care îşi asumă şi funcţiile comerţului cu amănuntul. 39. Lanţurile voluntare, ca formă a comerţului asociat, prezintă anumite funcţii, atribuţii, principii de organizare şi de acţiune. între acestea nu poate fi considerată: a) realizarea activităţii de comerţ cu ridicata; b) asigurarea libertăţii comercianţilor cu amănuntul de a se retrage în orice moment din cadrul lanţului; c) crearea unor exclusivităţi rezervate fiecărui comerciant cu ridicata, în sectoare bine determinate, atât pentru recrutarea diverşilor detailişti, cât şi pentru aprovizionarea unora dintre aceştia; d) utilizarea unei mărci comune doar pentru comercianţii cu ridicata.
40. Grupările de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata sunt întâlnite numai în: a) sectorul mărfurilor alimentare; b) sectorul de alimentaţie publică; c) sectorul materiilor prime; d) sectorul mărfurilor nealimentare sau bunurilor destinate consumului intermediar. 41. Magazinele colective ale independenţilor reprezintă o formă specifică de organizare a: a) comerţului independent; b) comerţului asociat; c) comerţului capitalist integrat; d) comerţului cooperatist integrat. 42. Din punct de vedere funcţional, magazinele colective ale independenţilor au apărut pentru prima dată în: a) Suedia, în anu 1960; b) SUA, în anii 1960; c) Germania, în 1965; d) Marea Britanie, în anii 1960. 43. După natura participanţilor şi a formelor de proprietate, specialiştii structurează sistemul de organizare a comerţului integrat în: a) forme capitaliste şi forme particulare; b) forme cooperatiste şi forme particulare; c) forme capitaliste şi forme cooperatiste; d) forme de stat şi cooperatiste. 44. d Formele capitaliste ale comerţului integrat sunt: a) magazinele populare, magazinele colective ale independenţilor şi magazinele cu sucursale; b) lanţurile voluntare, magazinele colective ale independenţilor şi cooperativele de consum; c) cooperativele administraţiei, magazinele populare şi lanţurile voluntare; d) marile magazine, magazinele cu sucursale şi magazinele populare. 45. Marile magazine - ca formă de organizare a comerţului integrat - au anumite caracteristici proprii. Care dintre cele enumerate mai jos nu este adevărată ? a) procesul de vânzare se desfăşoară pe o suprafaţă mare şi foarte mare, fiecare raion reprezentând un magazin; b) sortimentul de mărfuri oferit este foarte larg; c) preţurile produselor comercializate sunt mai mari decât la magazinele tradiţionale; d) serviciile comerciale se interferează cu produsele oferite. 46. Care dintre următoarele nu este element specific privind funcţionarea magazinelor cu sucursale: a) direcţia generală; b) direcţia comercială; c) direcţia centrală; d) depozitul central.
47. Magazinele populare - ca formă de organizare a comerţului integrat - au anumite caracteristici proprii. Care dintre cele enumerate mai jos nu este adevărată? a) raioanele de produse alimentare reprezintă punctul de atracţie al fiecărui magazin; b) raioanele, altele decât cele alimentare, comercializează o gamă relativ restrânsă de produse; c) toate produsele se vând la preţuri mai reduse sau foarte avantajoase faţă de alte tipuri de unităţi; d) setul de servicii comerciale este complex. 48. Formele cooperatiste ale comerţului integrat sunt: a) cooperativele de consum şi cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei; b) magazinele colective ale independenţilor şi magazinele cu sucursale; c) magazinele colective ale independenţilor şi cooperativele de consum; d) cooperativele administraţiei şi magazinele populare. 49. Franciza nu este: a) o formă de valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală; b) o formă de marketing şi distribuţie internaţională; c) o modalitate de înfiinţare a unei afaceri; d) o formă de diversificare a pieţei. 50. Franciza, ca sistem de distribuţie: a) are la bază o licenţă de ordin comercial acordată de către o întreprindere către o alta pentru exploatarea unei mărci originale, a unor metode şi tehnici particulare, însoţită de asistenţă tehnică, comercială şi managerială necesară; b) reprezintă un compromis între forme de distribuţie şi metode de vânzare; c) constă în utilizarea mărcii unei firme cu bun renume; d) reprezintă un mijloc de promovare a afacerilor printr-un management eficient. 51. Marcaţi trăsătura nespecifică a comerţului cu ridicata: a) actele de comerţ au loc între întreprinderi economice; b) cumpărările de mărfuri se realizează în cantităţi mari, în sortiment industrial; c) asigurarea unui sortiment foarte larg şi extrem de complex; d) activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor. 52. Marcaţi caracteristica nespecifică a întreprinderilor ce acţionează în cadrul verigii comerţului cu ridicata: a) mare acoperire financiară şi încadrarea cu personal de înaltă calificare; b) specializarea activităţii pe familii de produse; c) intervenţia acestora întreprinderii atât în cadrul fluxului produselor indigene, cât şi celor importate; d) inexistenţa unor servicii comerciale bine puse la punct. A
53. In raport cu producătorii, comerţul cu ridicata nu îşi asumă rolul de: a) oferirea de preţuri avantajoase pentru detailişti; b) continuarea fără întrerupere a activităţii producătorilor, datorită lansării şi achitării de comenzi de partizi mari de mărfuri;
c) asigurarea de multiple servicii logistice, regularizarea producţiei şi oferirea de informaţii asupra modului în care sunt primite produsele de către consumatori; d) participarea activă la prospectarea detailiştilor şi campaniilor de promovare a vânzărilor iniţiate de producător. 54. Faţă de comerţul cu amănuntul, comerţul cu ridicata nu îşi asumă rolul de: a) informarea detailiştilor; b) fracţionarea partizilor de mărfuri şi livrarea acestora unităţilor comerciale cu amănuntul; c) prospectarea activităţii detailiştilor; d) oferirea de produse în cantităţi mai mici detailiştilor decât dacă aceştia s-ar aproviziona direct de la producători. 55. întreprinderile de comerţ cu ridicata nu se caracterizează prin: a) specializarea activităţii pe familii de produse; b) slabă acoperire financiară; c) existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct, servicii prestate de personal de înaltă calificare; d) intervenţia întreprinderilor de comerţ cu ridicata atât în fluxul produselor realizate de producătorii interni, cât şi de cei externi, 56. Printre funcţiile specifice comerţului cu ridicata nu se numără: a) cumpărarea unor partizi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare şi divers de producători; b) stocarea unor cantităţi mari de mărfuri; c) revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către comercianţii cu amănuntul; d) transformarea sortimentului comercial. 57. Marcaţi funcţia comerţului cu ridicata: a) transformarea sortimentului industrial, format din cantităţi mari de produse de un anumit fel, livrat de producători, în sortiment comercial, corespunzător varietăţii cererii populaţiei; b) cumpărarea de mărfuri pe care le revinde în cantităţi mici; c) asigurarea unui sortiment foarte larg şi extrem de complex punând la dispoziţia populaţiei absolut toate produsele realizate de producători industriali sau agricoli; d) asigurarea prezenţei sale în toate zonele, localităţile şi punctele populate. 58. Care dintre următoarele este funcţie a grosiştilor industriali: a) asigurarea circuitului de distribuţie al produselor de consum individual; b) realizarea logisticii comerciale specifice fiecărui produs industrial; c) revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către comercianţii cu amănuntul; d) cercetarea permanentă a pieţei. 59. Dicţionarele de specialitate definesc comerţul cu amănuntul astfel: a) o formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în general în cantităţi mici şi în stare de întrebuinţare; b) un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali; c) include toate activităţile implicate în vânzarea produselor sau serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în scopuri personale, necomerciale;
d) orice organizaţie care practică acest gen de comerţ - fie că este vorba de producători, detailişti sau grosişti - efectuează comerţ cu amănuntul. 60. Marcaţi funcţia nespecifică comerţului cu amănuntul: a) cumpără mărfuri pe care le revinde în cantităţi mici; b) asigurarea prezenţei unităţilor sale în toate zonele, localităţile şi punctele populate; c) asigurarea unui sortiment extrem de complex; d) activitatea sa nu încheie circuitul economic al mărfurilor. 61. Marcaţi funcţia comerţului cu amănuntul: a) transformarea sortimentului industrial, format din cantităţi mari de produse de un anumit fel, livrat de producători, în sortiment comercial, corespunzător varietăţii cererii populaţiei; b) revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către comercianţii cu amănuntul; c) asigurarea unui sortiment foarte larg şi extrem de complex punând la dispoziţia populaţiei absolut toate produsele realizate de producători industriali sau agricoli; d) cumpărarea unor cantităţi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare şi divers de producători. 62. în funcţie de caracteristicile merceologice ale mărfurilor, literatura de specialitate grupează activitatea de comerţ cu amănuntul în trei domenii distincte. Marcaţi domeniul nespecific comerţului cu amănuntul: a) comerţ alimentar; b) complexe de nevoi; c) alimentaţie publică; d) comerţ nealimentar. 63. Comerţul alimentar prezintă o serie de caracteristici. Marcaţi caracteristicile nespecifice: a) existenţa unei reţele de mari unităţi generale; b) combinarea raţională a diferitelor tipuri de mari suprafeţe comerciale cu existenţa unor mici unităţi specializate şi de completare; c) desfăşurarea unei intense activităţi clasice; d) desfacerea pe lângă sortimentul general de mărfuri alimentare în stare naturală şi a unor mărfuri complementare sau a unor produse prelucrate industrial. 64. Alimentaţia publică reprezintă o formă de activitate mai complexă în cadrul comerţului cu amănuntul. Marcaţi categoria de activităţi nespecifice alimentaţiei publice: a) activităţi de transformare a sortimentului industrial; b) activităţi de producţie; c) intensă activitate comercială; d) prestare de servicii. 65. Principalele direcţii de specializare a comerţului nealimentar sunt următoarele: a) monoprodus, multiformă, bisectorială, tridimensională; b) complexă, multisectorială, multiformă, complex de nevoi; c) multiformă, monoprodus, monosector, multifactorială; d) monoprodus, monosector, monoclientelă, monotemă, multisectorială.
66. în funcţie de tipul reţelei de unităţi prin care se realizează mărfurile, se întâlnesc: a) comerţ cu autoservire, comerţ iară magazine, cash and carry; b) magazine normale, automate comerciale, hipermagazine; c) comerţ stabil, comerţ mobil, comerţ fără magazine; d) supermagazine, hipermagazine, magazine discount. 67. Comerţul stabil poate fi realizat prin: a) corespondenţă şi pe bază de catalog; b) unităţi clasice de desfacere şi prin automate; c) Internet; d) „home video shopping" şi videotext. 68. Comerţul mobil se poate realiza în mai multe variante. Marcaţi variantele nespecifice: a) vânzări prin curier, prin telefon, vânzări electronice; b) deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi; c) gruparea unor unităţi mobile de diferite specializări în cadrul pieţelor obişnuite; d) organizarea unui comerţ itinerant, realizat cu ajutorul unor mijloace de transport specializate. 69. Piaţa vânzărilor fără magazine poate fi segmentată în diverse moduri. Marcaţi criteriile de segmentare nespecifice: a) în funcţie de mijloacele utilizate în procesul de comercializare a mărfurilor; b) în funcţie de tipul cumpărătorilor; c) în funcţie de tipul întreprinderii comerciale; d) în funcţie de factorii concurenţiali. 70. Vânzările tradiţionale fără magazine cuprind în structura lor: a) vânzarea electronică; b) vânzarea prin videotext; c) vânzarea prin televiziunea cablată; d) vânzarea la domiciliu şi vânzările pe bază de catalog, prin corespondenţă. 71. Comerţul electronic datează din: a) deceniul 6 al secolului 20; b) 1930- 1945; c) deceniul 8 al secolului 20; d) deceniul 5 al secolului 20. 72. Primul standard EDI (Electronic Data Interchange), apărut în anul 1968, în SUA, a fost realizat pentru: a) transmiterea mesajelor structurate în industria transporturilor; b) reglementarea calităţii serviciilor; c) clasificarea şi structurarea informaţiilor; d) protecţia mediului de afaceri. 73. Comerţul electronic reprezintă schimbul informaţiilor de afaceri prin reţele informatice, fără documente materiale utilizând o serie de tehnologii. Marcaţi tehnologiile nespecifice: a) EDI (Electronic Data Interchange);
b) E-mail (poşta electronică); c) Buletine electronice de informare, transferul electronic al fondurilor; d) reţele electronice prin cablu. 74. Printre avantajele comerţul electronic nu se înscrie: a) accesul la serviciile şi produsele furnizorilor din lumea întreagă, cu costuri mici; b) scăderea veniturilor micilor comercianţi prin participarea la afacerile mai mari; c) integrarea mai uşoară şi mai strânsă a furnizorilor locali şi străini în cadrul lanţului de aprovizionare; d) informarea mai bună a potenţialilor clienţi . 75. Comerţul electronic, spre deosebire de cel clasic, oferă multiple avantaje. Marcaţi avantajele nespecifice: a) facilitarea stabilirii relaţiilor între partenerii potenţiali; operativitatea crescută în efectuarea tranzacţiilor comerciale; b) eliminarea unor operaţii manuale şi reducerea erorilor în manipulare; c) menţinerea calităţii mărfurilor, reducerea pierderilor în timpul transportului şi un design mai bun al ambalajului; d) crearea condiţiilor pentru liberalizarea actelor de comerţ; simplificarea sistemelor de decontare şi de plată. 76. Printre particularităţile comerţului electronic prin Internet nu se înscrie: a) limitarea numărului de intermediari; b) piaţa este deschisă la scară globală; c) partenerii sunt în număr nelimitat fiind atât cunoscuţi cât şi necunoscuţi; d) reţelele deschise sunt neprotejate. 77. în domeniul comerţului, Internet-ul - sistem deschis la scară planetară - nu a însemnat: a) globalizarea afacerilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii; b) scăderea oportunităţilor de afaceri; c) schimbarea naturii pieţei dintr-o locaţie fizică într-una virtuală; d) reducerea şi eliminarea intermediarilor, făcând posibil contactul direct între furnizori şi clienţi. 78. Printre aspectele ce nu necesită rezolvare în domeniul vast al comerţului prin Internet se înscrie: a) reglementarea juridică a afacerilor pe Internet; b) garantarea informaţiilor şi credibilitatea acestora; c) globalizarea afacerilor; d) reducerea costurilor şi libertatea comunicaţiilor. 79. Costurile standard de intrare în e-comerţ nu sunt încadrate în următoarele categorii: a) investiţii şi costuri de operare (costurile pentru calculator, instalarea site-ului web, sofîtware-ul necesar, chiria pentru liniile folosite, taxele pentru furnizorul de servicii Internet etc.); b) comisioane pentru tranzacţiile cu cărţi de credit; c) taxele vamale în cazul expediţiilor între ţări; impozite; costurile necesare ambalării produselor;
d) cheltuielile cu achiziţionarea produselor. 80. Comerţul electronic nu este limitat numai la Internet, el include un număr larg de aplicaţii în sistem. Excludeţi, prin marcare, aplicaţiile nespecifice: a) matriciale; mulţi reţele; b) videotext; reţele proprii ale corporaţiilor; c) teleshoping; cataloage de vânzare pe CD - ROM; d) mediu of - line. 81. Comerţul electronic prin Internet are o serie de particularităţi. Marcaţi particularităţile nespecifice: a) piaţa este deschisă la scară globală şi ea reprezintă reţeaua; b) accesul limitat al vizitatorilor; limitarea valorică a unei livrări; c) partenerii sunt în număr nelimitat, fiind cunoscuţi şi necunoscuţi; d) reţelele deschise sunt neprotejate, de unde necesitatea securizării acestora. 82. Elementul care nu influenţează cumpărarea produselor şi serviciilor pe Internet este: a) utilizarea unor termeni unici pentru descrierea produselor şi/sau serviciilor; b) informarea clienţilor şi a furnizorilor; c) comercializarea produselor unicat; d) protecţia consumatorilor on-line. 83. Identificaţi afirmaţia adevărată: a) pentru a obţine profit firmele care practică un comerţ electronic nu trebuie să se supună unor reguli asemănătoare cu cele de pe piaţa reală; b) comerţul prin Internet nu reprezintă un instrument util în dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM- urilor); c) comerţul prin Internet nu reprezintă un factor decisiv în dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM- urilor); d) „activităţile" de comerţ electronic se supun, în general, aceloraşi reguli ca în comerţul tradiţional. 84. Din punct de vedere teoretic, noţiunea de piaţă reprezintă: a) o categorie economică care îşi găseşte expresia în totalitatea actelor de vânzarecumpărare privite în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară; b) ansamblul tranzacţiilor efectuate într-o arie geografică determinată; c) ansamblul sau localul în care se oferă produsele spre vânzare şi ansamblul consumatorilor şi cumpărătorilor. d) ansamblul operaţiunilor privind vânzarea de produse. 85. Piaţa urbană se caracterizează printr-un: a) grad ridicat de concentrare; b) nivel ridicat de dispersie; c) ritm evolutiv mai lent; d) grad ridicat de omogenitate în profil teritorial şi prin mari deosebiri de la o zonă la alta. 86. Piaţa rurală se caracterizează prin: a) mobilitate;
b) elasticitate; c) faptul că reflectă în totalitate consumul dintr-o anumită zonă; d) nivel mai ridicat de organizare a activităţii comerciale. 87. Care din următoarele enumerări nu este factor de influenţare a pieţei bunurilor şi serviciilor: a) producţia industrială şi agricolă; b) importurile de produse; c) consumul aparent; d) reducerea treptată a consumului natural. 88. Producţia bunurilor industriale şi agricole, factor principal al evoluţiei pieţei nu determină: a) puterea de cumpărare; b) volumul ofertei de mărfuri; c) posibilităţile satisfacerii cererii consumatorilor; d) posibilităţile satisfacerii cererii utilizatorilor finali. 89. Importurile de produse influenţează piaţa bunurilor şi serviciilor prin intermediul: a) preţurilor bunurilor şi serviciilor; b) ofertei de mărfuri; c) cererii de mărfuri; d) puterii de cumpărare. 90. Piaţa bunurilor şi serviciilor se subdivide în piaţa bunurilor de consum individual şi piaţa bunurilor industriale şi de echipament după criteriul: a) aria geografică sau perimetrul în cadrul căruia se desfăşoară confruntarea dintre cerere şi ofertă; b) natura consumului; c) numărul vânzătorilor şi al cumpărătorilor; d) modul de materializare a activităţii care formează obiectul actului de vânzare- cumpărare. A
91. In procesul de unificare a pieţelor interne nu poate fi considerat element favorizant: a) dezvoltarea puternică a societăţilor producătoare multinaţionale; b) crearea unor societăţi mixte; c) perfecţionarea sistemului bancar; d) schimburile directe de mărfuri între marile magazine din diferite ţări. 92. Integrarea economiei europene, în esenţă, constă în: a) amplificarea schimburilor comerciale; b) dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre state; c) diversificarea colaborărilor pe plan economic şi politic; d) intensificarea interdependenţelor dintre diferite state. 93. Procesul integrării europene este determinat şi condiţionat de un ansamblu de factori, în cadrul cărora un rol deosebit de important revine: a) dezvoltării investiţiilor; b) revoluţiei tehnico-ştiinţifice; c) amplificării relaţiilor dintre state; d) intensificării afacerilor internaţionale.
94. Excludeţi tratatul ce nu are nimic comun cu constituirea Uniunii Europene: a) Tratatul de la Paris, semnat la 9 mai 1952; b) Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957; c) Acordul Unic European din 1987 şi Tratatul adoptat la Maastricht din 1992; d) Tratatul de la Berlin, semnat la 10 mai 1950. 95. Prin Acordurile de asociere, ţările din Europa Centrală şi de Est au convenit: a) marcarea unor zone comerciale; b) delimitarea unor zone de schimb; c) constituirea unor zone de comerţ cu Uniunea Europeană; d) constituirea unor unităţi transeuropene. 96. Acordurile încheiate cu ţările Est şi Central Europene au la bază: a) rezultatele unor cercetări ştiinţifice; b) condiţiile specifice din fiecare ţară; c) cadrul general a unui Acord de Asociere; d) modelul tip de Acord European de Asociere 97. Acordurile Europene şi Acordurile Interimare privind comerţul şi aspectele legate de comerţ au drept obiectiv: a) stabilirea graduală a unei zone de comerţ liber într-o perioadă maximă de 10 ani; b) construcţia unor obiective comerciale; c) realizarea unor proiecte comune de dezvoltare a industriei şi comerţului; d) proiecte comune sociale. 98. Piaţa Unică Europeană presupune: a) dezvoltarea unei pieţe de mari dimensiuni în centrul Europei; b) libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor; c) eliminarea graniţelor dintre state; d) crearea unui cadru juridic transeuropean. 99. Libera circulaţie a persoanelor nu înseamnă: a) armonizarea politicilor sociale; b) recunoaşterea diplomelor; c) eliminarea discriminărilor de naţionalitate privind angajările; d) liberalizarea serviciilor bancare. 100. Libera circulaţie a serviciilor nu înseamnă: a) liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurări; b) liberalizarea serviciilor de telecomunicaţii; c) adoptarea de directive specifice privind durata săptămânii de lucru, folosirea echipamentului de protecţie etc.; d) liberalizarea serviciilor de transporturi. 101. Libera circulaţie a capitalului implică: a) înlăturarea controlului asupra tranzacţiilor de capital, armonizarea instituţională în sectorul financiar-bancar; b) recunoaşterea diplomelor; c) eliminarea discriminărilor de naţionalitate privind angajările; d) liberalizarea serviciilor de transporturi.
102. Avantajul aşteptat de la Piaţa Unică Europeană este: a) creşterea costului creditului; b) reducerea competitivităţii agenţilor economici; c) scăderea puterii de cumpărare; d) creşterea economică mai puternică şi crearea de locuri de muncă. 103. Printre domeniile în care ţările din Centrul şi Estul Europei trebuie să se pregătească în vederea accelerării acquis - ului comunitar, nu se numără: a) promovarea şi susţinerea unei politici concurenţiale; b) creşterea măsurilor de protecţie socială; c) restructurarea agriculturii; d) retragerea statului din sfera antreprenorială. 104. Piaţa Uniunii Europene contribuie la îmbunătăţirea economică a statelor membre, datorită: a) alocării ineficiente a factorilor de producţie; b) exploatării ineficiente a economiilor rezultate; c) îmbunătăţiri ? performanţelor în confruntarea cu o concurenţă mai dură; d) nestimulării investiţiilor. 105. Aparatul logistic constituie unul din punctele slabe ale agenţilor economici. De aceea, firmele româneşti în vederea integrării României în circuitul economic comunitar nu trebuie să acţioneze pentru: a) achiziţionarea unui parc propriu de mijloace auto, speciale, de capacităţi variate; b) modernizarea şi creşterea gradului de utilizare a parcului existent; c) achiziţionarea de noi mijloace de transport; d) neasigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru păstrarea mărfurilor. 106. Distribuţia fizică trebuie îmbunătăţită îndreptându-se cu prioritate şi spre recepţia calitativă a mărfurilor prin: a) introducerea unor clauze speciale privind calitatea mărfurilor în contractele încheiate cu furnizorii; b) modernizarea depozitelor existente; c) dotarea cu noi utilaje; d) utilizarea de către producători a unor materii prime de calitate. 107. Comerţul cu amănuntul ar trebui să nu se îndrepte spre: a) aprovizionarea directă de la producători; b) scăderea gradului de dotare cu utilaje comerciale moderne; c) modernizarea condiţiilor de servire şi practicarea unor forme moderne de vânzare; d) diversificarea gamei de produse şi servicii oferite consumatorilor. 108. Nevoia de consum poate fi definită drept: a) nivelul la care oamenii îşi ating scopurile materiale; b) cadru ce cuprinde satisfacerea societăţii în ansamblu, al unităţilor economice şi instituţiilor şi al fiecărui individ în parte; c) ansamblul trebuinţelor oamenilor, unităţilor economice şi instituţiilor de bunuri şi servicii, considerate la scară socială; d) schimbarea bunurilor sau serviciilor consumate, cu bunuri şi servicii nou create.
109. Gruparea nevoilor în nevoi de bază ale existenţei (hrană, îmbrăcăminte, locuinţe etc.) şi nevoi generate de procesul de producţie (materii prime, materiale, combustibil) se face în funcţie de: a) caracterul nevoilor; b) mobilul formativ al nevoilor; c) factorii de influenţă a nevoilor; d) modalitatea de exprimare. 110. Gruparea nevoilor în nevoi materiale, nevoi spirituale şi nevoi sociale se face în funcţie de: a) mobilul formativ al nevoilor; b) caracterul nevoilor; c) factorii de influenţă ai nevoilor; d) modul de satisfacere a nevoilor. 111. Producţia, investiţiile, condiţiile de muncă, nivelul de trai, condiţiile de viaţă etc. fac parte din categoria de factori de influenţă a nevoilor de consum: a) factori subiectivi; b) factori demografici; c) factori materiali; d) factori obiectivi. 112. Fenomenele de ordin psihologic şi sociologic fac parte din categoria de factori de influenţă a nevoilor de consum: a) factori subiectivi; b) factori demografici; c) factori imateriali; d) factori obiectivi. 113. Structura consumului în consum intermediar şi consum final se face în funcţie de: a) tipul produsului implicat în procesul să de realizare; b) durata de viaţă a produselor; c) volumul şi structura cheltuielilor efectuate de populaţie în vederea satisfacerii diferitelor trebuinţe; d) locul consumului în asigurarea evoluţiei societăţii. 114. Structura consumului în consum de bunuri durabile, consum de bunuri semidurabile şi consum de bunuri nedurabile se face în funcţie de: a) tipul produsului implicat în procesul său de realizare; b) locul consumului în asigurarea evoluţiei societăţii; c) volumul şi structura cheltuielilor efectuate de populaţie în vederea satisfacerii diferitelor trebuinţe; d) durata de viaţă a produselor. 115. Evoluţia în timp a produsului naţional brut şi a cheltuielilor de consum evidenţiază: a) oscilaţiile sezoniere ale consumului şi ponderea mare a cheltuielilor respective în bugetul personal; b) importanţa consumului în formarea PNB -ului (şi de aceea consumul este cel mai stabil dintre toate fluxurile de cheltuieli);
c) dezvoltarea primitivă a industriei ofertante de bunuri de consum; d) intensificarea eforturilor statului de a rezolva problemele sociale. 116. Limitele consumului nu sunt date de: a) stat; b) însăşi colectivitatea consumatorilor; c) propensiune; d) producători. 117. Câte posibilităţi de comensurare a relaţiei economice fundamentale dintre consum şi economii există? a) două; b) trei; c) una; d) mai mult de trei. 118. In concepţia lui Kotler şi Dubois definiţia cererii de mărfuri nu comportă următorul element: a) produsul; b) consumul; c) categoria de clientelă; d) mediul de marketing ce caracterizează diferitele zone geografice. 119. Delimitarea cererii de mărfuri în cerere efectivă şi cerere potenţială se face în funcţie de: a) raportul dintre cerere şi ofertă; b) posibilitatea de manifestare a nevoilor; c) condiţiile de aprovizionare a populaţiei; d) existenţa magazinelor în zonele de locuit. 120. Clasificarea cererii de mărfuri în cerere fermă şi cerere spontană se face în funcţie de: a) modul în care cererea se formează şi se fixează asupra produselor; b) posibilitatea de manifestare a nevoilor; c) modul de manifestare în timp a cererii de mărfuri; d) gradul de corelare a cererii cu oferta. a
121. In funcţie de modul de manifestare în timp a cererii de mărfuri, aceasta nu poate fi: a) curentă; b) periodică; c) rară; d) efectivă. 122. Delimitarea cererii de mărfuri în cerere satisfăcută şi cerere nesatisfăcută se face în funcţie de: a) gradul în care mărfurile participă la satisfacerea trebuinţelor; b) gradul de corelare a cererii cu oferta; c) posibilitatea de manifestare a nevoilor; d) modului în care cererea evoluează în timp.
123. Clasificarea cererii de mărfuri în cerere constantă, crescândă şi descrescândă se face în funcţie de: a) modul în care cererea se formează şi se fixează asupra produselor; b) gradul de corelare a cererii cu oferta; c) posibilitatea de manifestare a nevoilor; d) modului în care cererea evoluează în timp. 124. Cererea, care are în vedere evoluţii în cadrul cărora proporţiile acesteia se menţin neschimbate pe o perioadă de timp mai îndelungat, este: a) curentă; b) crescândă; c) constantă; d) descrescândă. 125. Cererea efectivă se manifestă pe piaţă având: a) o insolvabilitate; b) o dorinţă de manifestare; c) o solvabilitate corespunzătoare; d) un comportament specific. 126. Din categoria factorilor economici ce influenţează cererea de mărfuri nu fac parte: a) investiţiile; b) oferta; c) profitul investitorilor; d) veniturile şi preţurile. 127. Dintre următoarele enumerări ce grupare de factori influenţează cererea de mărfuri: a) numărul şi structura populaţiei grupate pe ramurile economiei naţionale; b) numărul şi structura populaţiei pe localităţi urbane; c) numărul şi structura populaţiei pe medii (urban, rural); d) numărul şi structura populaţiei pe vârste, sexe, profesii, grad de cultură şi instruire. 128. Oferta de mărfuri cuprinde: a) toate produsele destinate consumului intermediar; b) toate produsele destinate consumului final; c) toate produsele destinate satisfacerii consumului prin intermediul circulaţiei; d) toate produsele vândute. 129. Oferta de mărfuri se referă la: a) fondurile de mărfuri din reţeaua de distribuţie şi stocurile de mărfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic; b) mărfurile din depozitele de gros; c) fondurile de mărfuri din magazine; d) fondurile de mărfuri furnizate de producători. 130. Oferta reală sau efectivă este constituită din: a) stocurile de mărfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic; b) fondurile de mărfuri din reţeaua de distribuţie în cursul unei perioade; c) fondurile de mărfuri din depozite; d) fondurile de mărfuri oferite de producători.
131. Oferta pasivă se referă la: a) mărfurile greu vandabile; b) mărfurile de cerere rară sau întâmplătoare; c) stocurile de mărfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic; d) mărfurile uzate fizic şi moral. 132. în funcţie de criteriul merceologic, oferta de mărfuri cuprinde următoarele grupe de produse: a) bunurilor durabile şi a celor nedurabile; b) produselor alimentare şi a celor nealimentare; c) produselor destinate consumului final; d) produselor destinate consumului intermediar. 133. Produsele de utilizare productivă sunt grupate astfel: a) produse destinate consumului intermediar şi final; b) bunuri primare de consum, bunuri de necesitate medie şi bunuri de prisos; c) materii prime, semifabricate, echipament industrial şi furnituri; d) produse semipreparate. 134. Structura ofertei în produse destinate consumului final, produse destinate consumului intermediar şi produse de echipament se face în funcţie de: a) durata de viaţă a diferitelor categorii de produse; b) criterii merceologice; c) ciclul de viaţă al produselor; d) destinaţia produselor în procesul de consum. 135. Care dintre următoarele nu este criteriu de structurare a ofertei de mărfuri ? a) criteriul merceologic; b) durata de viaţă a diferitelor categorii de produse; c) destinaţia produselor în procesul de consum; d) gradul de corelare a cererii cu oferta. 136. Noţiunea de produs nou are în vedere un bun material ce prezintă: a) elemente constructive, funcţionale, fiabilitate, valenţe estetice, ergonomice, comerciale, precum şi componente acorporale deosebite, realizat în vederea satisfacerii superioare a cerinţelor de consum sau a acoperirii unui spectru mai larg de nevoi; b) consum redus de materii prime şi materiale; c) consum redus de energie şi materiale energetice; d) o sursă de realizare a unor profituri deosebite pentru producători şi comercianţi. 137. Diferenţierea şi individualizarea ofertei în procesul concurenţial nu se realizează prin intermediul: a) personalului comercial; b) produselor şi serviciilor comerciale ataşate produsului; c) apariţiei produselor noi; d) imaginii de produs, marcă sau întreprindere. 138. in calitatea lui de intermediar între producţie şi consum, comerţul stabileşte relaţii atât cu: a) producătorii, organismele guvernamentale; b) producătorii, cu consumatorii;
c) producătorii, consumatorii, organismele locale de dezvoltare comercială; d) producătorii, consumatorii, instituţiile şi organismele de protecţie a consumatorilor. 139. Relaţiile comercianţilor cu producătorii reprezintă: a) formele pe care le îmbracă întâlnirile de negociere; b) relaţiile contractuale şi postcontractuale; c) ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi juridice care pregătesc sau însoţesc înfăptuirea actelor de schimb dintre producător şi consumator; d) formele şi relaţiile precontractuale şi contractuale dintre partenerii de schimburi de mărfuri şi servicii. 140. Relaţiile comercianţilor cu producătorii pot fi structurate astfel: a) relaţii de schimb şi relaţii de negociere; b) relaţii precontractuale, relaţii contractuale şi relaţii postcontractuale; c) relaţii contractuale şi relaţii financiare; d) relaţii privind schimbul de mărfuri, servicii şi relaţii financiare. 141. în vederea unei bune informări a partenerilor de piaţă, formulării şi fundamentării clauzelor contractuale se poate acţiona pe următoarele căi: a) derularea corespunzător programărilor a livrărilor de mărfuri; cercetarea ştiinţifică permanentă a partenerilor de afaceri ; b) cercetarea pieţei producătorilor; cercetarea pieţei comercianţilor, cercetarea nevoilor populaţiei; c) studierea sistematică a pieţei; crearea de noi produse; informarea comercianţilor de către producători cu privire la produsele pe care le pot oferi spre vânzare; d) analiza sistematică a relaţiilor cu partenerii de afaceri; plata la termenele stabilite a facturilor emise de furnizori 142. Din perspectiva afacerilor, negocierea se poate defini ca: a) un schimb de informaţii; b) o acceptare a propunerilor partenerului de afaceri, c) un proces de menţinere a unui climat de afaceri; d) un proces organizat de comunicare între doi sau mai mulţi parteneri de afaceri. 143. în timpul negocierii se urmăreşte: a) adaptarea progresivă a poziţiilor participanţilor la negociere; b) obţinerea celor mai mari profituri; c) realizarea unor contracte performante; d) cunoaşterea concurenţilor. 144. Procesul organizat de comunicare între parteneri se referă la: a) b) c) d)
crearea unui climat de afaceri; ansamblul de iniţiative, contacte, schimburi de mesaje, informaţii, discuţii etc.; ansamblul de relaţii de afaceri dintre partenerii comerciali; schimburi de informaţii privind evoluţia pieţei bunurilor şi serviciilor.
145. Negocierea comercială se face în scopul: a) finalizării relaţiilor cu partenerii de afaceri; b) întreţinerii permanente a unor relaţii cu partenerii de afaceri;
c) formulării unei înţelegeri reciproc acceptabile, materializată în contractul comercial; d) continuării relaţiilor de schimb pe toată perioada sezonului. 146. Orice negociere comercială ar trebui privită ca pe o relaţie de colaborare de tip: a) „pierdere - câştig", b) „câştig - pierdere"; c) „pierdere - pierdere"; d) „câştig - câştig". 147. Pregătirea negocierii nu se realizează prin intermediul următoarelor acţiuni: a) cunoaşterea principalelor coordonate ale activităţii concurenţilor; evoluţia în timp a cotei lor de piaţă; b) cunoaşterea pieţei interne, a climatului de afaceri; identificarea partenerilor potenţiali de afaceri; c) definirea obiectivelor proprii; anticiparea obiectivelor partenerului; simularea negocierii; d) stabilirea echipei de negociatori; stabilirea legăturilor de afaceri cu partenerii potenţiali. 148. Negocierile se desfăşoară pe baza unor tehnici precise de negociere. Marcaţi tehnica nespecifică: a) comunicarea; b) solicitarea; c) ascultarea activă; d) argumentaţia. 149. în negociere, concesia reprezintă: a) renunţarea la opinie; b) acceptarea opiniei partenerului; c) renunţarea unilaterală de către un partener de tratative la unele din condiţiile formulate pentru realizarea acordului; d) deblocarea tratativelor. 150. Compromisul în negociere reprezintă: a) renunţarea la opinie; b) acceptarea opiniei partenerului; c) ascultarea activă a partenerului; d) soluţia la care ajung partenerii prin acordarea de concesii reciproce. 151. în negociere, concesia şi compromisul se realizează cu scopul: a) deblocării tratativelor şi facilitării perfectării contractului; b) intimidării partenerului; c) obţinerii celor mai bune condiţii de contractare; d) continuării discuţiilor pentru extinderea relaţiilor cu ofertanţii. 152. Contractul comercial este definit ca fiind: a) acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane, în scopul de a crea, modifica sau şterge raporturi juridice de drept comercial; b) acordul exprimat verbal dintre mai mulţi parteneri; c) documentul de urmărire a realizării înţelegerilor făcute în timpul negocierii; d) înţelegerea dintre doi parteneri cu privire la livrarea fizică a mărfurilor.
153. De regulă, clauzele unui contract sunt determinate de: a) voinţa părţilor; b) obiectul contractului; c) scopul urmărit; d) finalitatea contractului. 154. Contractele de antrepriză, contractele de livrare de materii prime, materiale şi produse, contractele de leasing, contractele de licenţă, de brevet, de inovaţie, contractele de cooperare economică sunt structurate în funcţie de: a) complexitatea şi structura lor; b) durata pe care se încheie; c) obiectul actelor de schimb; d) finalitatea acordurilor. 155. în sens practic, comercial, prin obiectul contractului se înţelege: a) denumirea contractului; b) părţile contractante; c) condiţiile contractului; d) marfa asupra căreia poartă obligaţiile partenerilor. 156. în esenţă, sistemul relaţiilor comerţului cu consumatorii nu presupune: a) organizarea unui cadru propice de dialogare cu consumatorii; b) crearea unei ambianţe favorabile realizării actului de vânzare-cumpărare; c) asigurarea unor raporturi corespunzătoare între personalul comercial şi consumator; d) stabilirea legăturilor de afaceri cu producătorii. 157. Procesul global de cumpărare este structurat pe mai multe faze. Marcaţi faza nespecifică: a) etapa formării opiniei privind pregătirea clientului; b) faza anterioară cumpărării; c) decizia de cumpărare; d) faza posterioară cumpărări i. 158. Totalitatea mijloacelor fizice şi a bunurilor de inventar necesare desfăşurării activităţii comerciale defineşte: a) baza tehnico-materială a comerţului; b) reţeaua comercială cu amănuntul şi de depozite; c) infrastructura comercială; d) reţeaua urbanistică şi de transport. 159. Prin mijloc fix se înţelege: a) un obiectiv economic construit; b) obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ anumite condiţii; c) un depozit de mare capacitate şi în care se practică tehnologii moderne; d) un magazin universal amplasat în centru comercial de o deosebită importanţă. 160. Principalele condiţii îndeplinite cumulativ pentru un mijloc fix sunt: a) funcţionarea la parametrii proiectaţi şi obţinerea profitului programat; b) valoare de peste 10 milioane lei şi utilizarea de către 100 de salariaţi;
c) o valoare mare şi o durată de funcţionare mai mare de un an; d) funcţionarea la parametrii proiectaţi şi o durată de funcţionare mai mare de un an. 161. Mijloacele fixe îşi transmit valoarea asupra mărfurilor vândute sau fabricate şi sunt recuperate pe seama: a) investiţiilor; b) creditelor; c) contribuţiei investitorilor; d) amortizărilor cuprinse în cheltuielile de circulaţie. 162. Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe anumite categorii. Marcaţi categoriile nespecifice: a) imprimante; materiale tipizate şi imprimate; b) clădiri; construcţii speciale; maşini, utilaje şi instalaţii de lucru; c) aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport; d) animale de muncă; plantaţii; unelte, inventar gospodăresc. 163. Marcaţi categoriile de mijloace fixe ce nu sunt preponderente în comerţ: a) clădiri; construcţii speciale; b) animale de muncă; plantaţii; unelte, inventar gospodăresc; c) maşini, utilaje şi instalaţii de lucru; d) aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport. 164. După rolul lor în cadrul circulaţiei mărfurilor se pot delimita anumite mijloace fixe. Marcaţi mijloacele fixe nespecifice: a) reţeaua unităţilor operative ale comerţului cu amănuntul şi ale comerţului cu ridicata; b) mobilier şi utilaj comercial; c) animale de muncă; plantaţii; d) mijloace de transport; instrumente, aparate şi instalaţii de lucru. 165. Legal, nu sunt considerate mijloace fixe: a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie; b) capacităţile puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca mijloace fixe; c) clădirile; d) obiectele de inventar 166. Exprimarea calitativă a mijloacelor fixe se face pe baza: a) performanţelor lor în exploatare; b) performanţelor lor de proiectare; c) duratei de exploatare; d) intensităţii de exploatare. 167. Performanţele de exploatare a mijloacelor fixe sunt definite prin o serie de indicatori. Marcaţi indicatorii nespecifici: a) parametrii de funcţionare; b) tipodimensiuni; c) gradul de modernizare; d) gradul de uzură.
168. Gradul de modernizare a mijloacelor fixe se determină ca un raport dintre: a) efortul şi efectul operaţiunilor; b) eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor; c) performanţele şi progresul tehnic; d) valorile şi rezultatele progresului tehnic. 169. Gradul de uzură a mijloacelor fixe este rezultatul raportului dintre: a) mărimea uzurii fizice şi valoarea rămasă; b) mărimea uzurii fizice şi valoarea de inventar; c) valoarea rămasă şi valoarea de inventar; d) mărimea uzurii fizice şi valoarea lor iniţială. 170. Obiectele de inventar sunt: a) bunuri de valoare mică, indiferent de durata de utilizare/funcţionare; b) bunuri de valoare foarte mare şi durata de utilizare de peste un an; c) bunuri de orice valoare şi durata de utilizare de peste un an; d) bunuri de orice valoare şi orice durată de funcţionare. 171. Obiectele de inventar sunt: a) bunuri de valoare foarte mare şi durata de funcţionare de 3 ani; b) bunuri cu o durată de utilizare/funcţionare mai mică de un an, indiferent de valoarea lor; c) bunuri de orice valoare cu durata de funcţionare de peste un an; d) bunuri de orice valoare şi orice durată de funcţionare. 172. Reţeaua de unităţi cu amănuntul prezintă particularităţi sub aspectul structurii, tipologiei, mărimii şi amenajării bazei tehnico-materiale pentru diferite structuri. Marcaţi structurile nespecifice: a) ramuri de activitate comercială cu amănuntul: comerţ alimentar, comerţ nealimentar şi alimentaţie publică; b) forme de vânzare: liber - service, clasic, directe, electronice etc.; c) medii demografice şi profesionale; d) medii social-economice: urban, rural. 173. Structurarea depozitelor în clădire, baracă, şopron, platformă se face în funcţie de: a) gradul de specializare; b) sfera circulaţiei mărfurilor; c) caracterul activităţii principale a depozitului; d) felul construcţiei. 174. Structurarea depozitelor în depozite strict specializate, depozite specializate, depozite generale, depozite mixte se face în funcţie de: a) gradul de specializare; b) sfera circulaţiei mărfurilor; c) caracterul activităţii principale a depozitului; d) natura produselor care fac obiectul activităţilor desfăşurate în cadrul depozitelor.
175. Pentru a fi eficiente, depozitele ar trebui să ţină seama de o serie de factori de influenţă asupra activităţii desfăşurate de acestea. Marcaţi factorii nespecifici: a) volumul şi structura oscilaţiilor sezoniere ale mărfurilor ce vor fi depozitate; b) stocurile de mărfuri; c) valoarea medie a unei cumpărături cu amănuntul; d) nivelul de înzestrare tehnică preconizat. 176. Forţa de vânzare a magazinului nu este pusă în valoare de vânzător prin: a) cunoaşterea ofertei de mărfuri şi a clientelei magazinului; b) respectarea şi îndeplinirea prevederilor din fişa postului; c) arta de a negocia vânzările; d) arta de a comunica, inclusiv de a asculta potenţialul client 177. Personalul comercial nu este definit prin: a) numărul şi structura sa; b) capacitatea de muncă; c) rezultatele concursului de angajare şi testele psihologice; d) munca desfăşurată de fiecare individ conform profesiunii sale. 178. Care dintre următoarele nu este considerat principiu fundamental al vânzării: a) vânzarea porneşte de la interesul real pentru client; b) vânzarea se construieşte pe dialog; c) vânzarea se finalizează numai într-un climat de încredere; d) vânzarea trebuie să fie o discuţie improvizată între vânzător şi client. 179. Personalul comercial este format din: a) agenţi comerciali, magazioneri şi tehnicieni; b) forţa de vânzare şi personalul tehnico-administrativ; c) vânzători, şefi de magazine, ospătari, casieri; d) personal TESA. 180. Forţa de vânzare, componentă a personalului comercial este reprezentată de: a) baza tehnico-materială a comerţului; infrastructura comercială; b) agenţii comerciali, magazionerii şi tehnicienii; c) acele persoane ocupate cu activităţile de distribuţie şi cu contactele cu clienţii actuali şi potenţiali; d) vânzători, şefi de magazine, ospătari, casieri, personal TESA. 181. Personalul tehnico-administrativ din comerţ este destinat realizării unor operaţiuni: a) pentru statistica primară; b) de contabilizare şi control a activităţii; c) pentru centralizarea informaţiilor comerciale; d) specifice de conducere, administrare şi desenare a firmei de comerţ. 182. Clasificarea personalului comercial în personal TESA, personal operativ calificat, personal operativ necalificat şi personal nespecific activităţii comerciale, se face după: a) specificul funcţiei; b) structura şi nivelul calificării; c) evoluţia în timp a pregătirii de specialitate;
d) cheltuiala de energie fizică şi nervoasă de către personalul comercial. 183. Marcaţi categorii de personal TESA: a) director general, directori şi directori adjuncţi, contabil şef, şef de serviciu, şefi de birou, şefii staţiilor de calcul, economişti, ingineri, arhitecţi etc.; b) muncitori necaii ficaţi; c) vânzători, casieri, magazioneri, decorator, şef complex comercial, hotelier, şef unitate comercială, lucrător gestionar, şef unitate alimentaţie publică etc.; d) electricieni de întreţinere şi reparaţii, lăcătuş, mecanic, maşinişti, montatori firme luminoase, tâmplar, dogar, liftier, şofer. 184. Marcaţi categorii de personal operativ calificat: a) muncitori necalificaţi; b) vânzători, casieri, magazioneri, decorator, şef complex comercial, hotelier, şef unitate comercială, lucrător gestionar, şef unitate alimentaţie publică etc.; c) director general, directori şi directori adjuncţi, contabil şef, şef de serviciu, şefi de birou, şefii staţiilor de calcul, economişti, ingineri, arhitecţi etc.; d) electricieni de întreţinere şi reparaţii, lăcătuş, mecanic, maşinişti, montatori firme luminoase, tâmplar, dogar, liftier, şofer. 185. Marcaţi categorii de personal nespecific activităţii comerciale: a) director general, directori şi directori adjuncţi, contabil şef, şef de serviciu, şefi de birou, şefii staţiilor de calcul, economişti, ingineri, arhitecţi etc.; b) vânzători, casieri, magazioneri, decorator, şef complex comercial, hotelier, şef unitate comercială, lucrător gestionar, şef unitate alimentaţie publică etc.; c) muncitori necalificaţi; d) electricieni de întreţinere şi reparaţii, lăcătuş, mecanic, maşinişti, montatori firme luminoase, tâmplar, dogar, liftier, şofer. 186. Marcaţi criteriile nespecifice recrutării şi pregătirii personalului din comerţ: a) îndemânare manuală, forţă fizică, garanţii imobiliare; b) cunoştinţe de specialitate; c) însuşiri psihice şi morale deosebite; d) nivel de cultură care să-i permită adaptarea comportamentală la temperamentul şi exigenţele diverselor categorii de clienţi. 187. Calculul productivităţii muncii nu se exprimă prin: a) cantitatea sau valoarea mărfurilor vândute; b) consumul de timp necesar efectuării unei anumite operaţiuni din cadrul unui depozit; c) consumul de muncă (ore sau zile de muncă) necesar vânzării unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs; d) numărul de clienţi serviţi într-o unitate de timp 188. Productivitatea muncii nu este influenţată de: a) durata de recuperare a investiţiilor; b) progresul tehnic; c) profilul economico-social al zonei unde sunt amplasate unităţile operative; d) mărimea unităţilor comerciale.
189. Corelarea personalului comercial cu volumul activităţii comerciale se realizează printr-un sistem de indicatori. Marcaţi indicatorii ce nu sunt utilizaţi în această corelare: a) numărul mediu de salariaţi; productivitatea muncii; b) nivelul de dezvoltare a bazei materiale; c) fondul de salarii; salariul mediu; d) nivelul relativ al fondului de salarii, 190. în procesul de formare şi utilizare a lor, resursele financiare din comerţ sunt identificate ca fiind: a) fluxuri monetare în operaţiunile la care participă şi stocuri de valori cuprinse în patrimoniul firmelor comerciale; b) mărfurile care intră în procesul circulaţiei; c) mijloacele băneşti cate participă la constituirea capitalului şi la efectuarea plăţilor şi încasărilor generate de activitatea comercială; d) totalitatea drepturilor ce pot fi exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice. 191. Excludeţi din următoarele enumerări, problemele ce nu constituie o prioritate în domeniul protecţiei consumatorilor: a) îmbunătăţirea consumului populaţiei prin politicile sociale ale statelor; b) asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite spre vânzare în cadrul pieţei; c) asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu cerinţele pieţei şi cu calitatea produselor; d) promovarea formelor moderne de comerţ şi de vânzare a mărfurilor. 192. Politica de protecţie a consumatorilor nu vizează următorul obiectiv: a) crearea unui sistem de educare a consumatorilor; b) asigurarea unor posibilităţi reale de despăgubire a consumatorilor; c) îngrădirea concurenţei şi scăderea competitivităţii; d) promovarea unei cooperări internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor. 193. Organizarea protecţiei consumatorilor sub forma unui proces complex nu are în vedere: a) facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare consumatorilor; b) legislaţia asigurată la nivel naţional şi internaţional care să stea la baza protecţiei consumatorilor; c) institute sau centre naţionale de cercetare ştiinţifică; d) organizaţiile sau asociaţiile de consumatori. 194. De către cine a fost adoptată Rezoluţia 39/248, prin care s-au stabilit o serie de principii directoare pentru protecţia consumatorilor: a) Organizaţia Mondială a Comerţului; b) Parlamentul Uniunii Europene; c) Asociaţia Internaţională a Distribuitorilor de Produse Alimentare; d) Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. 195. Când a fost adoptată Rezoluţia 39/248, prin care s-au stabilit o serie de principii directoare pentru protecţia consumatorilor ?
a) b) c) d)
aprilie 1980; aprilie 1985; decembrie 1985; august 1976.
