1
2
CĂTĂLINA SĂNDULACHE
IULIAN SĂNDULACHE
EDITURA UNIVERSITARĂ Bucureşti, 2012 3
Colecþia: Geografie Referent ºtiinþific: Prof. Gr. I, Nicoleta Popa, ªcoala Generalã nr. 114 „Principesa Margareta” Redactor: Gheorghe Iovan Tehnoredactor: Cãtãlina Sãndulache Corector: Cãtãlina Sãndulache Coperta: Iulian Sãndulache
Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice (C.N.C.S.)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României SÃNDULACHE, CÃTÃLINA Geografie : ghid de pregãtire pentru bacalaureat : Europa-RomâniaUniunea Europeanã : probleme fundamentale / Cãtãlin Sãndulache, Iulian Sãndulache. - Bucureºti : Editura Universitarã, 2012 Bibliogr. ISBN 978-606-591-338-7 I. Sãndulache, Iulian 913(4)(075.35) 371.279.8:373.5
DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786065913387
© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte din aceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare
Copyright © 2012 Editura Universitarã Director: Vasile Muscalu B-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureºti Tel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27 www.editurauniversitara.ro e-mail:
[email protected]
Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE
[email protected] O.P. 15, C.P. 35, Bucureºti www.editurauniversitara.ro
Lui Sorin, în speranţa că va avea posibilitatea să susţină o probă a bacalaureatului la Geografie
5
CUPRINS CAP. I - EUROPA ªI ROMÂNIA ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZÃ ...................................... Spaþiul european ºi spaþiul românesc ............................................................................................................. ELEMENTE FIZICO – GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI ªI ROMÂNIEI ............................. Relieful ........................................................................................................................................................... Clima .............................................................................................................................................................. Hidrografia – Aspecte generale ..................................................................................................................... Înveliºul biopedogeografic ............................................................................................................................ Sinteza caracteristicilor biopedoclimatice ..................................................................................................... Resursele naturale .......................................................................................................................................... ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANÃ A EUROPEI ªI ROMÂNIEI .................................................. Harta politicã a Europei ................................................................................................................................. Populaþia ºi caracteristicile ei geodemografice ............................................................................................. Sistemul de oraºe ............................................................................................................................................ Activitãþile economice ................................................................................................................................... MEDIUL ÎNCONJURÃTOR ªI PEISAJE ...................................................................................................... ÞÃRILE VECINE ROMÂNIEI ........................................................................................................................
9 9 10 10 23 26 32 33 37 38 38 40 43 48 54 56
CAP. II - ROMÂNIA ªI UNIUNEA EUROPEANÃ ................................................................................ Formarea Uniunii Europene ºi evoluþia integrãrii europene ......................................................................... Caracteristicile geografice, politice ºi economice ale Uniunii Europene ..................................................... Þãrile Uniunii Europene ................................................................................................................................ România ca parte a Uniunii Europene ........................................................................................................... Oportunitãþi geografice ale României cu seminificaþie pentru Uniunea Europeanã .................................... România ºi þãrile Uniunii Europene: interdependenþe geografice, economice ºi culturale .......................... Problema energiei în Uniunea Europeanã ºi România ..................................................................................
61 61 61 62 74 74 74 74
CAP. III - EUROPA ªI UNIUNEA EUROPEANÃ ÎN LUMEA CONTEMPORANÃ ........................ Probleme fundamentale ale lumii contemporane .......................................................................................... Rolul Europei în construirea lumii contemporane ........................................................................................ Uniunea Europeanã ºi ansamblurile economice ºi geopolitice ale lumii contemporane – privire comparativã .................................................................................................................................................... Mondializare, internaþionalizare, globalizare din perspectiva europeanã.....................................................
75 75 75
SUBIECTE BACALAUREAT - 2008, 2009, 2010, 2011 .........................................................................
77
MODEL DE SUBIECT PENTRU BACALAUREAT - 2012 .................................................................. MODELE DE TESTE ................................................................................................................................. Testul 1 ........................................................................................................................................................... Testul 2 ........................................................................................................................................................... Testul 3 ........................................................................................................................................................... Testul 4 ........................................................................................................................................................... Testul 5 ........................................................................................................................................................... Testul 6 ........................................................................................................................................................... Testul 7 ........................................................................................................................................................... Testul 8 ........................................................................................................................................................... Testul 9 ...........................................................................................................................................................
105 111 113 117 121 125 129 133 137 141 145
7
75 76
Testul 10 ......................................................................................................................................................... Testul 11 ......................................................................................................................................................... Testul 12 ......................................................................................................................................................... Testul 13 ......................................................................................................................................................... Testul 14 ......................................................................................................................................................... Testul 15 ......................................................................................................................................................... Testul 16 ......................................................................................................................................................... Testul 17 .........................................................................................................................................................
149 153 157 161 165 169 173 177
BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................................
181
8
Capitolul I EUROPA ŞI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ SPAŢIUL EUROPEAN ŞI SPAŢIUL ROMÂNESC 1. Spaţiul european prezintă următoarele caracteristici: este penultimul continent ca suprafaţă (10 170 340 km2), reprezentând 7,05% din uscatul planetei şi este al treilea continent din punct de vedere demografic (peste 700 mil. loc.), ceea ce reprezintă 12,5 % din populaţia planetei. Aşezarea geografică: este situat în întregime în emisfera nordică, având ca: vecini: N - Oceanul Arctic; S - Marea Mediterană şi mările marginale (Marea Tireniană, Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee), Marea Neagră, Munţii Caucaz; E - Munţii Ural, Fluviul Ural, Marea Caspică; V - Oceanul Atlantic; puncte extreme: N - Capul Nord (Norvegia); S - Punta Marroqui (Capul Tarifa) (Spania); E - NE-ul Munţilor Ural (Rusia); V - Capul Roca (Portugalia); Personalitatea continentului se evidenţiază prin: - relief complex şi variat, cu altitudine medie de 340 m; - ţărmuri festonate cu o lungime de peste 80 000 km, cu numeroase insule şi peninsule: peninsule: Pen. Iberică, Pen. Italică, Pen. Balcanică, Pen. Scandinavă, Pen. Iutlanda, Pen. Kola; insule: Arhipelagul Britanic (format din insulele Marea Britanie, Irlanda, Hebride, Orkney), Arh. Cicladelor (în Marea Egee), Islanda, Arh. Azore, Madeira şi Canare (aflate în Oceanul Atlantic), Baleare, Sicilia, Sardinia, Corsica, Creta, Cipru (aflate în Marea Mediterană); - climat predominant temperat, favorabil locuirii şi dezvoltării activităţilor umane; - resurse de apă reprezentate de râuri cu debite mari, lacuri de diferite origini şi amenajări hidroenergetice; - este intens populat, leagănul unor vechi civilizaţii (greacă, romană), având o densitate medie de circa 70 loc/km2; - grad mare de urbanizare, ponderea populaţiei urbane fiind de 70 %; - cuprinde două blocuri regionale: unul militar (NATO) şi altul economic (UE); - are un număr de 46 de state, dintre care cel mai mare ca suprafaţă este Rusia şi cel mai mic este Vatican; 2. Spaţiul românesc prezintă următoarele caracteristici: locul 13 ca suprafaţă (238 391 km2) şi locul 10 ca populaţie (21,7 mil. loc.) în Europa. Aşezarea geografică: România este situată în emisfera nordică, la intersecţia dintre paralela de 450 lat.N (ce o situează la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord) cu meridianul de 250 long. E (ce o situează la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii Ural); - pe continent, România se situează în Europa Centrală, la jumătatea distanţei dintre vestul şi estul continentului; - faţă de limitele continentului, România este situată la distanţe aproximativ egale (2600 - 2800 km) faţă de Oceanul Atlantic (vest), Oceanul Arctic (nord), Munţii Ural (est) şi mai aproape (1000 km) faţă de Marea Mediterană (sud); Vecinii si punctele extreme: Vecinii: N – Ucraina; S – Bulgaria; E – Rep. Moldova, Ucraina şi Marea Neagră; V- Ungaria şi Serbia; Punctele extreme: S – Zimnicea, E – Sulina, N – Horodiştea, V – Beba Veche; Personalitatea României pe continentul european este definită de următorii factori: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră şi astfel România este definită ca o ţară carpato-danubiano-pontică: este ţară carpatică pentru că două treimi din lungimea Carpaţilor se află pe teritoriul României; este ţară danubiană pentru că 1075 km din lungimea Dunării se află pe teritoriul României sau la graniţele sale; este ţară pontică pentru că are ieşire la Marea Neagră pe o lungime de 244 km; prin poziţia geografică şi mărimea sa, România este un stat central european de mărime mijlocie (atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie); spaţiul românesc corespunde interferenţei structurilor geologice şi de relief ale Europei de Est cu cele din Europa Centrală; pe teritoriul României interferează mase de aer din toate direcţiile; Din punct de vedere geopolitic: - în 2004 România a devenit membru al NATO; - în 2007 România a devenit membru al Uniunii Europene; Din punct de vedere administrativ, România este alcătuită din 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti; 9
ELEMENTE FIZICO – GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI RELIEFUL EUROPEI - trepte, tipuri şi unităţi majore de relief 1. Caractere generale ale reliefului Europei din punct de vedere altimetric, relieful Europei înregistrează: - altitudini maxime de: 5642 m în Vf. Elbrus din Munţii Caucaz (situat la limita cu Asia) şi 4807 m în Vf. Mont Blanc din Munţii Alpi (situat în vestul continentului); - altitudini minime sub 0 m: în Olanda (regiunea Zuider Zee - fost golf devenit uscat, prin îndiguiri şi desecări, cu altitudinea de - 23 m) şi în preajma Mării Caspice (- 28 m); - altitudinea medie: 340 m; treptele de relief cuprind: câmpii şi dealuri joase (85%), munţi şi dealuri înalte (15 %); din punct de vedere geologic, relieful Europei cuprinde: - unităţi de platformă (reprezentantele uscatului precambrian, în nord şi nord-est: Platforma Est-Europeană şi Scutul Baltic); - unităţi de orogen (formate prin cutare în orogeneze diferite). 2. Tipuri majore de relief (fig. 1) relief montan reprezentat de: - munţi formaţi în orogeneza caledoniană (prima jumătate a erei paleozoice): apar în Peninsula Scandinaviei (Alpii Scandinaviei) şi Arhipelagul Marii Britanii (Munţii Penini, Munţii Scoţiei); - munţi formaţi în orogneza hercinică (paleozoicul superior): Munţii Ural, Masivul Central Francez, Masivul Şistos Renan, Munţii Vosgi, Munţii Jura, Munţii Pădurea Neagră, Munţii Măcin; - munţi formaţi în orogeneza alpină (sfârşitul mezozoicului şi neozoic) reprezentaţi de şirul montan Pirinei – Alpi – Carpaţi – Balcani – Caucaz; relief de dealuri şi podişuri: prezent în centrul şi estul Europei, cu înălţimi de 300 - 800 m şi origine variată; relief de câmpie reprezentat de câmpii litorale, câmpii formate prin umplerea cu sedimente a unor bazine tectonice (Câmpia Panonică, Câmpia Padului) sau prin sedimentarea unor platforme vechi coborâte (Câmpia Est-Europeană, Câmpia Română, Câmpia Nord-Europeană); 3. Tipuri genetice (minore) de relief: au rezultat în urma acţiunii agenţilor externi asupra tipurilor majore de relief: - relieful glaciar: este rezultatul acţiunii gheţarilor (de calotă şi montani) care s-au format în perioada glaciară cuaternară (pleistocen) în Europa Nordică şi în masivele montane cu altitudini mai mari de 1800 m; prin retragerea gheţarilor au rezultat: aliniamente de morene, depresiuni lacustre (în nordul Europei) şi circuri, văi, morene glaciare (în masivele montane); în prezent, există gheţari în masivele care depăşesc 3000 m altitudine, în insulele arctice şi în Alpii Scandinaviei (datorită situării lor la latitudine mai mare de 600, altitudini mai mari de 2000 m; calota glaciară pleistocenă a creat platouri, pe care gheţarii actuali sunt situaţi la cele mai mari altitudini). - relieful carstic: este format pe roci carstificabile (calcare, sare, gips); cuprinde: exocarstul (lapiezuri, doline, chei, poduri naturale, ponoare) şi endocarstul (peşteri); este reprezentativ în: Podişul Karst, din Slovenia, unde a fost studiat pentru prima oară; - relieful vulcanic: este format în urma erupţiilor vulcanice; cuprinde: platouri vulcanice şi vulcani activi (Hekla) în Islanda (aceasta este o insulă vulcanică, unde sunt şi numeroase gheizere), aflată pe Dorsala Atlantică, la contactul dintre plăcile tectonice euro-asiatică şi americană; vulcani activi, cu conuri şi cratere vulcanice: Vezuviu, Etna, Vulcano, Stromboli (în Italia), Santorini (Grecia), aflaţi în zona de contact dintre placa tectonică africană şi placa tectonică euro-asiatică; un lanţ de vulcani stinşi, cu resturi de conuri şi cratere vulcanice (în Carpaţii Româneşti); - relieful eolian: este legat de prezenţa maselor de nisip din Câmpia Română (Bărăgan şi Câmpia Olteniei), Câmpia de Vest (Câmpia Carei) şi Delta Dunării; este reprezentat prin câmpuri de dune de nisip în sud-vestul Franţei şi Câmpia Mării Caspice; 10
- relieful litoral este reprezentat de mai multe tipuri de ţărm: ţărm cu fiorduri (specific Europei de Nord, unde Norvegia este denumită “ţara fiordurilor”); ţărm cu canale sau dalmatic în vestul Croaţiei; ţărm cu delte (Volga, Dunăre, Pad); ţărm cu estuare (formate datorită amplitudinilor mari ale mareelor, sunt favorabile amenajărilor portuare şi dezvoltării navigaţiei fluvio-maritime): Elba, Tamisa, Sena; ţărm cu lagune (lagunele sunt foste golfuri barate de cordoane de nisip): ţărmurile Mării Baltice (nordul Germaniei, Poloniei), ţărmul Mării Negre (sistemul lagunar Razim - Sinoie); ţărm cu riass (Marea Britanie, NV Franţei, N Spaniei); - relieful fluviatil este reprezentat de lunci şi terase (4-8 trepte situate de-a lungul râurilor). 4. Unitaţi majore de relief Munţii Alpi: s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - sunt alcătuiţi predominant din roci metamorfice, dar şi din calcare (în est); - altitudinile depăşesc 4000 m ( vf. Mont Blanc 4807 m); - sunt puţin fragmentaţi (se caracterizează prin masivitate); - prezintă relief glaciar (pleistocen şi actual) şi relief carstic. Munţii Carpaţi: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în orogeneza alpină, dar şi prin erupţii vulcanice; - sunt alcătuiţi dintr-o varietate de roci: metamorfice, vulcanice, sedimentare; - altitudinile depăşesc 2500 m (vf. Gherlachovka 2655 m, din Munţii Tatra, pe teritoriul Slovaciei); - sunt fragmentaţi (aproape un sfert din suprafaţa lor fiind reprezentată de depresiuni şi culoare de vale); - prezintă relief glaciar (pleistocen), vulcanic, carstic. Munţii Pirinei: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - sunt alcătuiţi predominant din roci metamorfice; - altitudinile depăşesc 3000 m (vf. Pic d’Aneto 3404 m); - sunt puţin fragmentaţi (se caracterizează printr-o masivitate remarcabilă); - prezintă relief glaciar (pleistocen şi actual). Munţii Apenini: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine, dar şi prin si erupţii vulcanice (o parte din vulcani sunt încă activi); - sunt alcătuiţi din roci metamorfice, dar şi din roci vulcanice şi calcare; - altitudinile sunt de aproape 3000 m (vf. Gran Sasso d’Italia 2912 m); - sunt destul de fragmentaţi; - prezintă relief vulcanic şi carstic; Munţii Caucaz: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre şi erupţii vulcanice în timpul orogenezei alpine; - sunt alcătuiţi predominant din roci metamorfice, la care se adaugă calcare şi roci magmatice (granit); - altitudinile depăşesc 5000 m (vf. Elbrus 5642 m); - sunt puţin fragmentaţi (se caracterizează printr-o masivitate remarcabilă); - prezintă relief glaciar (pleistocen şi actual), carstic şi vulcanic. Alpii Dinarici: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - sunt alcătuiţi predominant din calcare; - altitudinile depăşesc 2500 m (vf. Jezerski 2694 m, situat la graniţa dintre Albania şi Muntenegru); - sunt fragmentaţi tectonic; - prezintă relief carstic. Munţii Balcani (Stara Planina): - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - domină rocile metamorfice; - altitudinile depăşesc 2000 m (vf. Botev 2376 m); - sunt puţin fragmentaţi; - prezintă relief glaciar pleistocen; 11
Masivul Central Francez: - s-a format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei hercinice, iar în cuaternar au apărut vulcani; - este alcătuit din roci vulcanice, dar şi calcare; - are altitudini relativ reduse, în medie de 700 m; altitudinea maximă se înregistrează în vf. Mt. Doré 1886 m; - prezintă relief vulcanic (partea centrală şi nordică) şi carstic (în S şi SV). Meseta Spaniolă (Podişul Castiliei): - fundamentul s-a format în timpul orogenezei hercinice, peste care s-a depus ulterior o cuvertură sedimentară; - altitudini peste 500 m; - domină rocile metamorfice; - are aspectul unui platou vălurit şi pietros; - este o unitate de relief intens erodată, dominată de culmi numite sierre, apărute în urma reînălţării unor blocuri cristaline în timpul orogenezei alpine; Munţii Ural: - este cel mai lung lanţ muntos din Europa, peste 2000 km, orientat nord – sud; - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei hercinice; - sunt alcătuiţi predominant din roci metamorfice; - înregistrează altitudini medii de 600 m şi maxima în vf. Narodnaia 1894 m; - sunt fragmentaţi tectonic; - există relief glaciar pleistocen. Munţii Pădurea Neagră: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei hercinice; - sunt alcătuiţi predominant din roci metamorfice, parţial şi roci sedimentare; - au altitudini relativ reduse, în jur de 1200 m (Vf. Feldberg 1493 m); - sunt fragmentaţi tectonic; - relieful este reprezentat de culmi domoale şi rotunjite; Patrulaterul Boemiei: - s-au format în timpul orogenezei hercinice; - este alcătuit din Podişul Boemiei încadrat de Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii Sudeţi; - domină rocile metamorfice, dar sunt şi calcare; - are altitudini reduse (sub 500 m); - este puternic fragmentat; - prezintă relief carstic; Munţii Penini: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei caledonice; - sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, dar şi din calcare; - altitudinile sunt foarte reduse, nedepăşind 1000 m; - sunt fragmentaţi tectonic, având un aspect îmbătrânit; - prezintă relief carstic. Alpii Scandinaviei: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei caledonice; - sunt alcătuiţi din roci metamorfice; - altitudinile sunt în jur de 2000 m (vf. Galdhopiggen 2469 m); - prezintă relief glaciar pleistocen şi actual; - spre vest văile au versanţi abrupţi care se termină prin fiorduri; Podişul Finlandei: - s-a format prin sedimentare peste un fundament precambrian ce aparţine Scutului Baltic; - fundamentul este alcătuit din şisturi cristaline, peste care sunt situate depozite glaciare; - altitudini de 400 – 500 m; - a fost putenic modelat de gheţarii cuaternari, rezultând astfel un relief glaciar format din şiruri de morene, între care există lacuri. Câmpia Europei de Est: - s-a format prin depunere de sedimente peste un fundament precambrian, ce aparţine Platformei Est Europene; - este alcătuită din roci sedimentare: argile şi löess (la suprafaţă); - are altitudini medii sub 200 m; altitudini cuprinse între - 28 m (regiunea Mării Caspice, în sud) şi 463 m (Colinele Timan, în nord);
12
cuprinde câmpii joase, colinare şi podişuri vechi; acestea din urmă prezintă înălţimi de peste 300 m (Podişul Volgăi, Podişul Central Rus, Podişul Valdai, Colinele Timan); - a fost modelată de calota glaciară pleistocenă, ceea ce a determinat existenţa depozitelor fluvio – glaciare şi a morenelor glaciare (în jumătatea nordică); - este fragmentată de numeroase râuri: Dvina, Peciora, Volga. Câmpia Nord – Europeană: - este o câmpie fluvio – glaciară, care s-a format prin depunere de sedimente, peste un fundament vechi, ce aparţine Scutului Baltic, fiind modelată de calota glaciară pleistocenă; - este o câmpie larg vălurită; - este alcătuită din roci sedimentare, acoperite de löess în cea mai mare parte; - are altitudini sub 200 m; - este presărată cu morene glaciare; - este fragmentată de numeroase râuri; - în Olanda se găsesc poldere (uscat obţinut de sub apele mării prin procese de îndiguire şi desecare); Câmpia Padului: - este o câmpie de acumulare fluviatilă, care s-a format prin depunere de sedimente aduse de râuri din Alpi şi depuse într-un vechi golf al Mării Adriatice; - este alcătuită din roci sedimentare; - are altitudini în jur de 100 m, dar la contactul cu munţii atinge 300 m; - aspectul reliefului este neted sau uşor înclinat, caracterizându-se prin existenţa interfluviilor netede şi largi. Câmpia Panonică: - s-a format prin depunere de sedimente, peste un fundament cristalin faliat şi căzut în trepte; - este alcătuită din roci sedimentare; - prezintă compartimente mai joase (cu altitudini sub 150 m) şi compartimente mai înalte (150 – 300 m); - aspectul reliefului este neted, caracterizându-se prin existenţa interfluviilor netede şi largi; - este fragmentată de numeroase râuri (Dunărea, Tisa, Sava, Drava). -
13
14 14
Fig. 1 – Unităţile majore de relief ale Europei
RELIEFUL ROMÂNIEI - trepte, tipuri şi unităţi majore de relief 1. Caractere generale ale reliefului României din punct de vedere altimetric, relieful României se desfăşoară între 0 m şi 2544 m (Vf. Moldoveanu din Munţii Făgăraş); treptele de relief cuprind: câmpii (30%), dealuri (25%), podişuri (17%), munţi (28 %); din punct de vedere geologic, relieful României cuprinde: - unităţi de platformă precambriene, definitivate în prima parte a paleozoicului, care constituie fundamentul reliefului de la exteriorul Carpaţilor, excepţie Dobrogea Centrală, unde apare la zi; - unităţi de orogen, formate prin cutare în orogeneze diferite; relieful românesc este variat, proporţional, dispus în trepte concentrice şi simetrice faţă de Depresiunea Colinară a Transilvaniei situată în centrul ţării; 2. Unitaţi majore de relief (fig. 2) CARPAŢII ORIENTALI cuprind: 1. Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali (Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei) Caractere generale ale reliefului: Mod de formare: s-a format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală şi de est) în timpul orogenezei alpine; Altitudini: maxima în vf. Pietrosul Rodnei (2303 m), din Munţii Rodnei; Tipuri de roci (alcătuire petrografică): este alcătuită din trei fâşii paralele de roci, ce determină şi un paralelism al culmilor montane: - în vest sunt roci vulcanice (andezit, riolit, dacit); - în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline); - în est sunt roci sedimentare cutate (fliş). Tipuri genetice de relief: - relief glaciar, reprezentat de circuri şi văi glaciare, prezent în Munţii Rodnei; - relief vulcanic, reprezentat de resturi de conuri şi cratere vulcanice, în Munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş; - carst pe sare, reprezentat de vechi ocne de sare, prezent în Depresiunea Maramureşului, la Ocna Şugatag; Fragmentare: este fragmentată de depresiuni şi văi (Depresiunea Maramureş străbătută de Vişeu şi Iza, Depresiunea Dornelor străbătută de Bistriţa, Depresiunea Câmpulung Moldovenesc străbătută de Moldova); Direcţia de orientare a culmilor montane: este de la NV spre SE; 2. Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali (Carpaţii Moldo-Transilvani) Caractere generale ale reliefului: Mod de formare: s-a format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală şi de est) în timpul orogenezei alpine; Altitudinea: maximă este de 2100 m în vf. Pietrosul Călimanilor din Munţii Călimani şi 1907 m în vf. Ocolaşul Mare din Munţii Ceahlău; Tipuri de roci: este alcătuită din trei fâşii paralele de roci, ce determină un paralelism al culmilor montane: - în vest sunt roci vulcanice (andezit, riolit, dacit); - în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline), ce dispar la sud de Valea Trotuşului; - în est sunt roci sedimentare cutate (fliş); Tipuri genetice de relief: - relief vulcanic, reprezentat de conuri şi cratere vulcanice, relativ bine conservate, prezente în Munţii Călimani, Gurghiu, Harghita (ce se continuă la est de valea Oltului cu Masivul Ciomatul Mare, în al cărui crater s-a format lacul vulcanic Sf. Ana); - relief carstic, reprezentat de Cheile Bicazului, din Munţii Hăşmaşul Mare; - relief ruiniform: pe calcare, în Munţii Rarău (stâncile „Pietrele Doamnei”) şi Munţii Hăşmaşu Mare; pe conglomerate, prezent în Munţii Ceahlău; Fragmentare: este fragmentată de depresiuni şi văi (Depresiunea Giurgeu – străbătută de Mureş, Depresiunea Ciuc – străbătută de Olt, Depresiunea Comăneşti – străbătută de Trotuş); Direcţia de orientare a culmilor montane: este de la NV spre SE; 15
3. Grupa Sudică a Carpaţilor Orientali (Carpaţii Curburii) Caractere generale ale reliefului: Mod de formare: s-a format doar prin încreţirea scoarţei terestre, în timpul orogenezei alpine; Altitudini: maxima este de 1954 m, în vf. Ciucaş, din Munţii Ciucaş; Tipuri de roci: este alcătuită doar din roci sedimentare cutare (fliş); Tipuri genetice de relief: - relief ruiniform, format pe conglomerate, prezent în Munţii Ciucaş; - relief carstic în Munţii Piatra Mare, Postăvaru; Fragmentare: este fragmentată de depresiuni şi văi (Depresiunea Braşov este cea mai mare depresiune intramontană din ţară, fiind străbătută de Olt); Direcţia de orientare a culmilor montane: se schimbă direcţia de orientare a culmilor montane, fie de la E spre V (Munţii Întorsurii), fie de la N spre S (Munţii Vrancei) sau NE spre SV (Munţii Buzăului, Munţii Ciucaş); CARPAŢII MERIDIONALI cuprind: 1. Grupa Munţilor Bucegi: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - prezintă altitudini de peste 2000 m, maxima în vf. Omu (2505 m), din Munţii Bucegi; - este alcătuită din calcare, conglomerate şi şisturi cristaline; - prezintă: relief glaciar, relief carstic şi relief ruiniform, pe conglomerate („Babele” şi „Sfinxul” din Munţii Bucegi); - este fragmentată de Culoarul Depresionar Rucăr-Bran; 2. Grupa Munţilor Făgăraş: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - reprezintă cel mai înalt sector carpatic, înregistrând altitudinea maximă în vârfurile Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535 m), din Munţii Făgăraş (cele mai înalte vârfuri din ţară); - este alcătuită, în principal, din roci metamorfice; - prezintă relief glaciar, foarte bine dezvoltat; - se caracterizează printr-o masivitate accentuată (este nefragmentată de depresiuni); 3. Grupa Munţilor Parâng: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - prezintă altitudini peste 2000 m, maxima în Vf. Parângul Mare (2519 m), din Munţii Parâng; - este alcătuită din roci metamorfice şi calcare; - prezintă relief glaciar şi relief carstic; - se caracterizeză prin masivitate; 4. Grupa Munţilor Retezat-Godeanu: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - prezintă altitudini peste 2000 m, maxima în Vf. Peleaga (2509 m), din Munţii Retezat; - este alcătuită din roci metamorfice şi calcare; - prezintă relief glaciar şi relief carstic; - se caracterizeză prin masivitate; Depresiunile din Carpaţii Meridionali: - Depresiunea Loviştei, srăbătută de Olt; - Depresiunea Petroşani, străbătută de Jiu; - Depresiunea Haţegului, străbătută de Strei; CARPAŢII OCCIDENTALI cuprind: 1. Munţii Banatului Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - prezintă altitudinea maximă în vf. Semenic (1446 m), din Munţii Semenic; - sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi calcare; - prezintă relief carstic; - sunt fragmentaţi de depresiuni şi văi; 16
2. Munţii Poiana Ruscă: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine; - altitudinea maximă în vârful Padeş 1374 m; - sunt alcătuiţi din şisturi cristaline; - sunt bogaţi în minereuri de fier şi marmură; - sunt masivi; 3. Munţii Apuseni: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre şi prin erupţii vulcanice (în Munţii Metaliferi) în timpul orogenezei alpine; - altitudinea maximă în Vf. Bihor 1849 m, din Munţii Bihor; - sunt alcătuiţi din toate tipurile de roci (metamorfice, vulcanice, sedimentare) dispuse dezordonat, ceea ce determină un „mozaic petrografic”; - prezintă relief vulcanic (în Munţii Metaliferi) şi relief carstic (foarte bine dezvoltat); - sunt foarte fragmentaţi de depresiuni şi văi: depresiuni intramontane (Depresiunea “Ţara Arieşului”) şi depresiuni-golf (situate în vest: Depresiunea Zarand – pe Crişul Alb; Depresiune Beiuş – pe Crişul Negru; Depresiunea Vad-Borod – pe Crişul Repede); - culmile montane sunt dispuse radiar; SUBCARPAŢII cuprind: 1. Subcarpaţii Moldovei: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre, la sfârşitul orogenezei alpine; - prezintă altitudini între 300-900 m, maxima în Culmea Pleşului (912 m); - sunt alcătuiţi din roci sedimentare (argile, marne, gresii, conglomerate); - relieful este reprezentat de: un singur şir de depresiuni submontane închise, în partea de est de dealuri subcarpatice; carst pe sare la Tg.Ocna; alunecări de teren 2. Subcarpaţii Curburii: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre, la sfârşitul orogenezei alpine; - prezintă altitudini între 300-900 m, maxima în Măgura Odobeşti (997 m); - sunt alcătuiţi din roci sedimentare (argile, marne, gresii, conglomerate); - relieful este reprezentat de: două şiruri de depresiuni: depresiuni submontane (regiuni joase situate la poalele munţilor) şi intracolinare (regiuni joase situate între dealuri) şi două şiruri de dealuri subcarpatice; carst pe sare la Slănic; alunecări de teren. - este cel mai complex sector subcarpatic deoarece: prezintă două şiruri de depresiuni şi două şiruri de dealuri subcarpatice; pătrund pinteni de munte (Pintenul Ivăneţu); au formă curbată; fac trecerea de la o regiune montană la una de câmpie; 3. Subcarpaţii Getici: Caractere generale ale reliefului: - s-au format prin încreţirea scoarţei terestre, la sfârşitul orogenezei alpine; - reprezintă cel mai înalt sector subcarpatic; prezintă altitudini între 300-1000 m, maxima în Măgura Măţău (1018 m) şi Dealul Chiciora (1218 m); - sunt alcătuiţi din roci sedimentare (argile, marne, gresii, conglomerate); - relieful este reprezentat de: două şiruri de depresiuni: depresiuni submontane (regiuni joase situate la poalele munţilor) şi intracolinare (regiuni joase situate între dealuri) şi dealuri subcarpatice; carst pe sare la Ocnele Mari; alunecări de teren; 17
DEALURILE DE VEST: Caractere generale ale reliefului: - s-au format la poalele Carpaţilor Occidentali prin acumularea sedimentelor aduse de râurile din munţi; - sunt alcătuiţi din roci sedimentare (argile, marne, nisipuri şi pietrişuri), străpunse din loc în loc de măguri alcătuite din şisturi cristaline şi roci eruptive; - altitudinile sunt cuprinse între 200 şi 400 m; în nord 500-600 m, maxima în Dealul Prisnel (651m), din Dealurile Silvaniei; - relieful este reprezentat de: un şir de dealuri fragmentate de depresiuni-golf şi văi largi; alunecări de teren; - înclină de la est la vest; - cuprind: în sud: Dealurile Banatului, dintre care se remarcă Dealurile Lipovei; în centru: Dealurile Crişene; în nord: Dealurile Silvaniei, cele mai întinse şi mai înalte; cuprind Depresiunea Baia Mare. DEPRESIUNEA COLINARĂ A TRANSILVANIEI: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin sedimentare, peste o regiune de scufundare produsă datorită eforturilor de ridicare şi cutare a Carpaţilor din jur; - prezintă altitudini de 500-600 m în partea centrală, 800-1000 m în partea estică; maxima se înregistrează în Dealurile Bicheş (1080 m) din Subcarpaţii Transilvaniei şi minima, sub 250 m, în Culoarul Alba-Iulia, pe valea Mureşului; - este alcătuită din roci sedimentare (argile, marne, nisipuri, pietrişuri); - tipuri de relief: reprezentat de dealuri, depresiuni, pe margini şi podiş, în centru; relief specific: domuri gazeifere (sunt boltiri ale scoarţei terestre care conţin gaz metan), în centru (Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor); carst pe sare, pe margini, la Ocna Sibiului, Ocna Dej, Turda, Praid; este impus de cutele diapire (structuri geologice care conţin sâmburi de sare); alunecări de teren pe substratul argilos; - cuprinde: dealuri şi depresiuni submontane (pe margini); Subcarpaţii Transilvaniei în partea de est; în centru: Podişul Someşan (în NV), Câmpia Transilvaniei (în centru; poartă denumirea de „câmpie„ deoarece prezintă relief neted, altitudini joase şi este cultivată agricol) şi Podişul Târnavelor (în sud); PODIŞUL MOLDOVEI: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin sedimentare peste un fundament cristalin vechi, precambrian, ce aparţine Platformei EstEuropene; - prezintă altitudini cuprinse între 200-600 m, maxima 688 m, înregistrată în Dealul Ciungi, din Podişul Sucevei şi minima 10 m, în Lunca Prutului; - este alcătuit din roci sedimentare (argile, marne, gresii; nisipuri, pietrisuri şi löess, în sud); - tipuri de relief: platouri structurale (interfluvii netede şi largi), în Câmpia Moldovei; cueste, prezente în Podişul Bârladului (Ex.Coasta Iaşilor în nordul Podişului Bârladului); alunecări de teren; - cuprinde: 1. Podişul Sucevei (în NV), cu altitudini de 500-600 m, maxima în Dealul Ciungi 688 m; 2. Câmpia Moldovei (a Jijiei) (în NE), cu altitudini de 200 m, maxima în Dealul Cozancea 265 m (se numeşte „câmpie” deoarece relieful este neted, altitudinie sunt reduse şi este cultivată agricol); 3. Podişul Bârladului (în S), cu altitudini de 400-500 m, maxima în Dealul Doroşan 561 m; 4. Culoarul Moldova – Siret; PODIŞUL DOBROGEI: - cuprinde: 1. Masivul Dobrogei de Nord 2. Podişul Dobrogei de Sud 18
Caractere generale ale reliefului: - s-a format: Masivul Dobrogei de Nord: prin încreţirea scoarţei terestre în timpul orogenezei caledoniene (Podişul Casimcei, care este cea mai veche unitate de relief a tării) şi orogenezei hercinice (Munţii Măcin); Podişul Dobrogei de Sud: prin sedimentare; - este alcătuit din: Masivul Dobrogei de Nord: granit în Munţii Măcin, calcare, şisturi verzi în Podişul Casimcei (şisturile verzi sunt cele mai vechi roci din ţară); Podişul Dobrogei de Sud: calcare acoperite cu löess; - înregistrează altitudini de 300-400 m (Masivul Dobrogei de Nord), maxima în Vf. Greci 467 m (Munţii Măcin) şi în jur de 200 m (Podişul Dobrogei de Sud); - tipuri de relief: munţi vechi, intens erodaţi; relief litoral reprezentat de faleză şi plajă; relief carstic reprezentat de peşteri şi chei; - înclină de la vest la est (în Masivul Dobrogei de Nord) şi de la est la vest (în Podişul Dobrogei de Sud); PODIŞUL GETIC (Piemontul Getic): Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin sedimentare la poalele unei unităţi înalte, de aceea se numeşte şi piemont; - este alcătuit din roci sedimentare (nisipuri, pietrişuri, argile, marne); - înregistrează altitudini de 600-700 m, în nord şi 200-300 m, în sud, maxima este de 745 m (Dealul Perilor), în nordul Podişului Cândeşti; - tipuri de relief: interfluvii netede, sub formă de platforme; alunecări de teren; - este fragmentat de văile râurilor; - înclină de la nord la sud; PODIŞUL MEHEDINŢI: Este cea mai mică unitate majoră de relief a ţării. Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin încreţirea scoarţei terestre, la sfârşitul orogenezei alpine; - este alcătuit din şisturi cristaline şi calcare; - înregistrează altitudini de 500 – 700 m; - prezintă relief carstic reprezentat de: peşteri, chei, ”Podul natural de la Ponoare”; Este o unitate de relief aparte deoarece se aseamănă cu: - munţii prin mod de formare (încreţire), roci (şisturi cristaline şi calcare) şi tipuri de relief (relief carstic); - dealurile prin altitudini (500-700 m). CÂMPIA ROMÂNĂ: Este cea mai întinsă unitate majoră de relief a ţării. Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin sedimentare peste o unitate de platformă; - este alcătuită din roci sedimentare: argile, nisipuri, pietrişuri acoperite cu löess (a cărei grosime este mai mică în vest şi mai mare în est, depăşind 20 m în Câmpia Bărăganului); - înregistrează altitudini medii în jur de 100 m, maxima este de 300 m în Câmpia Piteşti şi altitudinea minimă 6 m în Câmpia Siretului Inferior; - tipuri de relief: câmpii înalte, piemontane, cu altitudini de 200-300 m, situate la poalele dealurilor, ferite de inundaţii (Ex. Câmpia Piteştiului); câmpii joase, de subsidenţă (Ex. Câmpia Buzăului, Câmpia Siretului Inferior); câmpii orizontale, tabulare, cu aspectul unor câmpuri întinse şi netede (Ex. Câmpia Bărăganului); dune de nisip în sudul Câmpiei Olteniei şi în Câmpia Bărăganului (în lungul văilor Ialomiţa, Călmăţui şi Buzău); relief pe löess reprezentat de crovuri; - înclină de la nord la sud (în partea de vest) şi de la vest la est (în partea de est); - este fragmentată de văile râurilor;
19
- cuprinde: 1. Câmpia Olteniei, situată în vest, între Olt şi Dunăre, străbătută de Jiu; 2. Câmpia Centrală (Câmpia Munteniei de Vest), între Olt şi Argeş; 3. Câmpia Estică (Câmpia Munteniei de Est), la est de Argeş, unde se află Câmpia Bărăganului (cea mai extinsă subdiviziune a Câmpiei Române); 4. Lunca Dunării. CÂMPIA DE VEST: Caractere generale ale reliefului: - s-a format prin sedimentare; - este alcătuită din roci sedimentare: argile, nisipuri, pietrişuri acoperite cu löess; - înregistrează altitudini medii în jur de 100 m, maxima este de 174 m în Câmpia Vingăi; - tipuri de relief: câmpii înalte, piemontane, cu altitudini de peste 100 m, situate la poalele dealurilor, ferite de inundaţii (Ex.Câmpia Vingăi); câmpii joase, de subsidenţă, cu altitudini de 80-90 m, unde râurile au cursuri divagante, producând frecvent inundaţii şi înmlăştiniri, de aceea unele au fost îndiguite şi canalizate ( Ex. Câmpiile Timişului, Someşului, Crişurilor); câmpii tabulare (orizontale) (Ex. Câmpia Aradului, Câmpia Carei); dune de nisip în Câmpia Carei; relief pe löess reprezentat de crovuri; - înclină de la est la vest; - este fragmentată de văile râurilor; DELTA DUNĂRII: - este cea mai nouă unitate majoră de relief a ţării, care s-a format prin umplerea cu sedimente a unui vechi golf al Mării Negre, în următoarele condiţii: cantitate mare de sedimente transportată şi depusă de Dunăre; platformă continentală netedă şi extinsă; maree reduse şi curenţi circulari în apele Mării Negre; - este o câmpie în formare prin procese de sedimentare; - este cea mai joasă unitate majoră de relief a ţării, înregistrând altitudini medii de 0,5 m şi altitudinea maximă de 12,4 m în Grindul Letea; - este alcătuită din roci sedimentare (nisipuri, pietrişuri, mâluri); - tipuri de relief: a) relief pozitiv: este reprezentat de grinduri (constituie uscatul din deltă), care ocupă 13% din suprafaţa Deltei şi sunt de următoarele tipuri: - grinduri fluviale (sunt longitudinale, dispuse de-o parte şi de alta a braţelor Dunării) s-au format prin depunerea aluviunilor aduse de Dunăre în timpul revărsărilor; - grinduri fluvio – maritime (sunt transversale, situate perpendicular pe braţele Dunării): grindurile Letea, Caraorman, Sărăturile; prezintă dune de nisip; s-au format pe vechi linii de ţărm, sub acţiunea curenţilor litorali, care au creat cordoane de nisip, în spatele cărora s-au depus aluviuni aduse de fluviu; - grinduri continentale: grindul Chilia; este rest dintr-un vechi uscat predeltaic; b) relief negativ: este reprezentat de braţele principale, braţele secundare, lacuri, bălţi, mlaştini: Braţele principale: la Pătlăgeanca, Dunărea se desface în 2 braţe: Chilia: situat în nord, este cel mai mare şi mai adânc braţ al deltei (- 39 m), transportă cea mai mare cantitate de apă din volumul apelor Dunării şi-şi formează la gura de vărsare o deltă secundară numită Delta secundară a Chiliei; Tulcea, care la est de oraşul Tulcea se desface în braţele: o Sulina: situat în centru, cel mai scurt şi singurul navigabil cu nave de tonaj mare (maritime); o Sf. Gheorghe: situat în sud, la a cărui gură de vărsare se află Insula Sacalin;
20
21 21
Fig. 2 - Unităţile şi subunităţile de relief ale României
22
Verificati-vă!
22
CLIMA – FACTORII GENETICI, ELEMENTELE CLIMATICE ŞI REGIONAREA CLIMATICĂ EUROPA Europa se desfăşoară în zona de climă temperată şi partea sa nordică, în zona de climă rece. Elementele care definesc particularităţile climatice ale Europei sunt: factorii genetici, elementele climatice şi regionarea climatică. I. Factorii genetici ai climei: a. Radiaţia solară: este rezultatul poziţiei pe glob şi determină caracterul temperat al climei; scade ca valoare anuală de la cca 140 kcal/cm2 în sud, la 70 kcal/cm2 în extremitatea nordică; b. Circulaţia generală a atmosferei se desfăşoară dominant de la vest la est şi plasează Europa în zona de acţiune a Vânturilor de Vest, ceea ce determină repartiţia descrescătoare a precipitaţiilor, diminuarea caracterului oceanic al climei, accentuarea continentalismului termic; de asemenea pe continent ajung mase de aer diferite: polare (foarte reci şi relativ uscate), atlantice (răcoroase şi umede), mediteraneene/ nord – africane (calde), continentale (reci/calde, după sezon şi uscate). Diversitatea acestora şi raporturile dintre ele influenţează regimul temperaturilor şi precipitaţiilor. c. Relieful influenţează elementele climatice prin altitudine (determinând etajarea climatică), dispunerea şirurilor de munţi (sunt bariere în calea maselor de aer) şi prin expoziţia versanţilor (modificarea intensităţii radiaţiei solare); d. Suprafeţele active ale apelor determină moderarea regimului termic; e. Curentul oceanic cald al Golfului scaldă ţărmurile Arhipelagului Britanic şi ale Peninsulei Scandinave şi determină existenţa unui climat temperat-oceanic în partea de sud-vest a acesteia. II. Elementele climei: a. Temperatura medie anuală scade de la sud (180C) la nord (00C în nordul Scandinaviei şi - 40C în extremitatea NE a Europei); Amplitudinea termică reprezintă diferenţa dintre temperatura medie a lunii iulie (considerată luna cea mai caldă) şi temperatura medie a lunii ianuarie (considerată luna cea mai rece); b. Precipitaţiile scad de la vest (peste 1000 mm/an) la est (sub 500 mm/an) şi cresc cu altitudinea; c. Regimul eolian este reprezentat de: vânturi dominante (Vânturile de Vest şi Crivăţul) şi vânturi locale (Austrul – în Peninsula Balcanică, Mistralul – în sudul Franţei, Bora – pe ţărmurile Mării Adriatice, în Croaţia; Siroco – în sudul Spaniei şi Italiei, unde aduce mase de aer tropical, föehn, brize marine). III. Regionarea climatică: în Europa se disting următoarele subtipuri de climă: Climatul temperat oceanic: - este răspândit în Europa Vestică, pe ţărmul Oceanului Atlantic, din Potugalia până în Norvegia; - iernile sunt blânde (lipsite de geruri) şi verile răcoroase; - temperatura medie anuală 10-150C; - precipitaţiile medii anuale sunt în jur de 1000 mm/an; în zona litorală, depăşesc această valoare; precipitaţiile sunt, în cea mai mare parte a anului, sub formă de ploi; - bat Vânturile de Vest; Climatul temperat continental de tranziţie: - este răspândit în Europa Centrală (din estul Franţei până în România); - temperatura medie anuală 10-150C (în vestul Europei Centrale) şi 5-100C (în estul Europei Centrale); - precipitaţiile scad de la vest (800 mm/an) la est (500 mm/an); - se îmbină circulaţia maselor de aer oceanice cu cele continentale, scandinavo - baltice şi mediteraneene; - bat Vânturile de Vest (în vestul Europei Centrale) şi Crivăţul (în estul Europei Centrale); Climatul temperat continental: - este răspândit în Europa Estică (regiunile situate la est de Polonia şi România); - iernile sunt geroase iar verile, călduroase; - temperatura medie anuală 5-100C; - precipitaţii sub 500 mm/an; - precipitaţiile sunt sub formă de ploi ce cad în averse (vara) şi ninsori viscolite (iarna); - predomină circulaţia maselor de aer dinspre estul şi nordul continentului; - bate Crivăţul; Climatul temperat continental rece: - este prezent în Europa de Nord; - iernile sunt geroase şi verile răcoroase; - temperatură medie anuală 0-50C; - precipitaţii 500 mm/an; - bat Vânturile polare; 23
Climatul subpolar: - este răspândit în extremitatea Europei de Nord (la nord de Cercul Polar de Nord, în nordul Scandinaviei, Rusiei şi al Islandei); - iernile sunt lungi (până la 9 luni) şi foarte geroase, iar verile scurte şi relativ reci; - temperatura medie anuală cuprinsă între 00 şi -50C; - precipitaţiile sunt reduse (200-300 mm/an); sunt dominant sub formă de zăpadă; - bat Vânturile polare; Climatul subtropical (mediteranean): - este răspândit în sudul Europei; - iernile sunt blânde şi ploioase, iar verile foarte toride şi secetoase; predomină circulaţia maselor de aer tropical; - temperatura medie anuală 15-170C (200C) - precipitaţiile sunt de 600-900 mm/ an; sunt predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă; - bat Mistralul (în sudul Franţa), Bora (pe coasta dalmatică) şi Siroco (în sudul Italiei şi Spaniei); Climatul montan: - este frecvent în Munţii Alpi, Pirinei, Caucaz, Alpii Scandinaviei, Carpaţi etc. - la baza munţilor sunt specifice caracteristicile climatice ale unităţii respective, iar de la 800 - 1000 m intervine etajarea climatică (scăderea temperaturii, creşterea umidităţii şi a precipitaţiilor); ROMÂNIA I. Factorii genetici ai climei: a. Poziţia geografică pe Glob şi în Europa determină climatul temperat-continental de tranziţie: - temperat: deoarece România este situată la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, fiind străbătută de paralela de 450lat. N; - continental: deoarece România este situată în Europa Centrală, la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii Ural, fiind străbătută de meridianul de 250long. E; - de tranziţie: deoarece pe teritoriul României se interferează influenţele climatice oceanice cu cele estice, nordice şi sudice (se face trecerea de la climatul temperat-oceanic, specific Europei Vestice, la cel continentalexcesiv, specific Europei Estice). b. Circulaţia generală a maselor de aer determină influenţele climatice exterioare; c. Relieful determină etajarea climatică; d. Marea Neagră determină o moderare a caracteristicilor climatice; influenţa ei se manifestă doar în lungul litoralului; e. Latitudinea: România se desfăşoară pe aproximativ 50 de latitudine ceea ce determină o diferenţă de temperatură medie anuală de aproximativ 2 - 2,50C între sudul ţării (10-110C) şi nordul ţării (8,50C). II. Elementele climatice sunt temperatura, precipitaţiile şi vânturile: Temperatura medie anuală scade de la sud (10-110C) la nord (8,50C) şi scade odată cu altitudinea, înregistrându-se 60C la 1000 m şi 00C la 2000 m. Temperatura medie anuală se calculează făcând media aritmetică a temperaturilor medii lunare. Pentru valorile multianuale se calculează media aritmetică a temperaturilor medii anuale. Temperatura medie anuală este repartizată astfel: Temperatură mai mare de 110C se înregistrează în sudul Câmpiei de Vest, Lunca Dunării şi sudul Câmpiei Române, Podişul Dobrogei de Sud, Litoralul, Delta Dunării; Temperaturi de 10-110C se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Română, Dobrogea Centrală şi de Nord; Temperaturi de 8-100C se înregistrează în dealurile joase, cu altitudini sub 500 m: Dealurile de Vest, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi, Podişul Transilvaniei, sudul şi estul Podişului Moldovei; Temperaturi de 6-80C se înregistrează în dealurile înalte, cu altitudini de peste 500 m: Podişul Sucevei, Subcarpaţi, Subcarpaţii Transilvaniei; Temperaturi de 6-00C se înregistrează în etajul montan, cu altitudini cuprinse între 1000-2000 m ; Temperaturi sub 00C se înregistrează în etajul alpin, la peste 2000 m. Precipitaţiile medii anuale: - scad de la vest la est, înregistrându-se o cantitate medie anuală de precipitaţii de 630 mm în Câmpia de Vest, 500-600 mm în vestul şi centrul Câmpiei Române, 400-500 mm în estul Câmpiei Române, sudul şi estul Podişului Moldovei, Podişul Dobrogei, sub 400 mm pe litoral şi în Delta Dunării; 24
- cresc odată cu altitudinea, înregistrându-se o cantitate de precipitaţii de 500-700 mm/an în câmpii şi dealurile joase, 700-800 mm/an în dealurile înalte, 800-1200 mm/an în etajul montan şi peste 1200 mm/an în etajul alpin, la peste 2000 m. Precipitaţiile medii anuale se calculează făcând suma precipitaţiilor medii lunare. Pentru valorile multianuale se calculează media aritmetică a precipitaţiilor medii anuale. Vânturile: Vânturile de Vest: bat în centrul şi vestul ţării, aducând precipitaţii; Crivăţul: bate în estul şi sud-estul ţării, este un vânt rece, ce bate iarna cu viteze de peste 100 km/h, provocând îngheţ, polei, viscole; Austrul: bate în sud-vestul ţării, este un vânt cald, mediteranean; Föehnul: este un vânt călduţ, ce bate primăvara, determinând creşterea bruscă a temperaturii, bate în Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii, Subcarpaţii Getici, Podişul Mehedinţi, sudul şi sudvestul Depresiunii Transilvaniei (Depresiunea Alba Iulia-Turda, Depresiunea Sibiului şi Depresiunea Făgăraş - unde se numeşte Vântul Mare); Brize litorale şi brize montane; III. Regionarea climatică: 1. Climatul montan (1000 - 2544 m) cuprinde: Etajul climatic alpin (la peste 2000 m) se caracterizează prin temperaturi medii anuale sub 0 0C şi precipitaţii peste 1200 mm/an; Etajul climatic de munte (1000-2000 m) se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6-00C şi precipitaţii de 800-1200 mm/an; Etajul climatic al depresiunilor intramontane (Depresiunile Maramureş, Ciuc, Giurgeu, Braşov, Loviştei, Petroşani, Beiuş) ce se caracterizează prin inversiuni de temperatură (păstrarea aerului rece pe fundul depresiunii ceea ce determină persistenţa gerurilor şi a temperaturilor scăzute); aşa se explică înregistrarea temperaturii minime absolute de – 38,50C, la Bod, în Depresiunea Braşov; 2. Climatul de dealuri şi podişuri (300 - 1000 m) cuprinde: Etajul climatic al dealurilor şi podişurilor înalte (peste 500 m) se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6-80C şi precipitaţii de 700-800 mm/an; Etajul climatic al dealurilor şi podişurilor joase (sub 500 m) se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 8-100C şi precipitaţii de 500-700 mm/an; 400-500 mm/an în sudul şi estul Pod. Moldovei; Excepţie Podişul Dobrogei: temperatură medie anuală de 10-110C şi peste 110C şi precipitaţii de 400500 mm/an; 3. Climatul de câmpie (sub 300 m): se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 10-110C şi peste 110C în sudul Câmpiei de Vest şi sudul Câmpiei Române; precipitaţii de 630 mm/an în Câmpia de Vest şi 500-600 mm/an în vestul şi centrul Câmpiei Române, 400-500 mm/an în estul Câmpiei Române. 4. Climatul de litoral şi deltă: se caracterizează prin temperaturi medii anuale de peste 11 0C şi precipitaţii sub 400 mm/an; IV. Influenţele climatice exterioare: Pe fondul climatului temperat-continental pe teritoriul ţării noastre ajung următoarele influenţe (nuanţe) climatice exterioare: 1. Influenţele oceanice: se simt în vestul şi centrul ţării (Câmpia şi Dealurile de Vest situate la nord de Mureş, Munţii Apuseni, Munţii Poiana Ruscă, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, vestul Carpaţilor Orientali) şi se caracterizează printr-un climat umed, răcoros, cu fenomene meteorologice atenuate din punct de vedere al intensităţii şi duratei de manifestare; 2. Influenţe submediteraneene: se simt în sud-vestul ţării (Câmpia şi Dealurile de Vest, la sud de Mureş, Munţii Banatului, sud-vestul Grupei Retezat-Godeanu, Podişul Mehedinţi, vestul Subcarpaţilor şi Podişului Getic, Câmpia Olteniei) şi se caracterizează prin ierni blânde şi temperaturi moderate; 3. Influenţe de tranziţie de la cele submediteraneene la cele continentale: se simt în partea centrală a Câmpiei Române şi Podişului Getic; 4. Influenţe continentale (est-europene, de ariditate): se simt în estul şi sud-estul ţării (Subcarpaţii şi Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Subcarpaţii Curburii, estul Câmpiei Române) şi se caracterizează printr-un climat cu nuanţe de excesivitate (vara-zile tropicale, secetă; iarna-geruri intense, viscole); 5. Influenţe scandinavo-baltice: se simt în nordul ţării (nordul Carpaţilor Orientali, Podişul Sucevei) şi se caracterizează printr-un climat cu temperaturi mai coborâte, mai multe precipitaţii, nebulozitate ceva mai accentuată; 6. Influenţe pontice: se simt pe cca 15-20 km de la linia ţărmului, pe litoral şi în Delta Dunării şi determină un climat cu temperaturi moderate (iarna litoralul este cea mai caldă regiune a ţării). 25
HIDROGRAFIA - ASPECTE GENERALE EUROPA dispune de resurse importante de apă, având o distribuţie neuniformă (fig. 3). Principalii factori care influenţează hidrografia Europei sunt: relieful (care determină repartiţia apelor curgătoare şi stătătoare) şi clima (care influenţează regimul hidrologic). Componentele hidrografice ale Europei sunt: 1. Oceane şi mări: - Oceanul Atlantic (în vest), Oceanul Arctic (în nord); - Marea Norvegiei, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Barents (în nord), Marea Mediterană, Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Tireniană, Marea Egee (în sud), Marea Neagră (în SE). 2. Fluvii şi râuri: Cel mai mare fluviu al Europei (ca lungime, bazin hidrografic şi debit) este Volga. Regimul de scurgere a râurilor variază în cursul unui an în funcţie de climă şi relief, existând: a. Râuri cu regim complex (care străbat regiuni variate atât morfologic, cât şi climatic): Rhin; b. Râuri cu regim simplu, care în funcţie de variaţiile debitului se diferenţiază astfel: Tipul nordic: cuprinde fluvii a căror scurgere este redusă în sezonul rece (din cauza îngheţului) şi prezintă debite mari la sfârşitul primăverii şi vara: Peciora, Dvina de Nord; Tipul vestic (atlantic): curpinde râuri a căror scurgere se caracterizează prin ape bogate tot timpul anului: Loara, Sena, Tamisa; Tipul sudic (mediteranean): cuprinde râuri care prezintă scurgere bogată iarna şi debite reduse vara: Rhon, Pad, Tibru; Tipul central – european: cuprinde râuri care se caracterizează printr-un regim de scurgere complex, cu ape mari primăvara, viituri vara şi ape mici toamna şi iarna: Dunărea, Vistula; Tipul est – european: cuprinde râuri care se caracterizează printr-un debit oscilant, foarte mic vara (din cauza climatului continental excesiv), dar şi iarna (din cauza îngheţului): Volga, Nipru, Don; Debitul mediu anual se calculează făcând media aritmetică a debitelor medii lunare. 3. Lacurile: Cel mai mare lac al Europei, ca suprafaţă, este Marea Caspică (situat la limita cu Asia). După modul de formare, lacurile Europei sunt: lacuri tectonice: Marea Caspică, Balaton (în Ungaria); lacuri glaciare: prezente atât în regiunile modelate de calota glaciară, situate în depresiunile dintre valurile morenaice: Ladoga, Onega (în Rusia), Varern, Vattern (în Suedia), Lacurile Mazuriene (nordul Poloniei), în Finlanda, cât şi în regiunea montană, situate în circuri şi văi glaciare: Garda, Como, Maggiore (în Italia); lacuri vulcanice: Bolseno, Albano (Italia); lacuri carstice: în Alpii Dinarici; lagune, limanuri: pe ţărmurile Mării Negre, Mării Baltice; lacuri hidroenergetice (de acumulare): pe Volga (Samara), pe Dunăre (Porţile de Fier I) etc. ROMÂNIA RÂURILE INTERIOARE: Aparţin în proporţie de 98 % bazinului Dunării. Sunt dispuse concentric, pe margini, şi radiar, în interior. Importanţă: transporturi, hidroenergie, irigaţii, piscicultură, alimentarea cu apă a localităţilor, turism. Sunt organizate, în funcţie de râul colector principal, în grupe hidrografice (fig. 4): 1. Grupa hidrografică de nord şi vest cuprinde râuri colectate de Tisa: - Vişeu şi Iza, principalele râuri maramureşene; - Someşul, format din Someşul Mare (cu izvoare în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali) şi Someşul Mic (cu izvoare în Munţii Apuseni); - Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb (izvorăsc din Munţii Apuseni); - Mureşul este cel mai lung râu al tării, izvorăşte din Munţii Hăşmaşul Mare, cei mai importanţi afluenţi ai săi sunt Târnava Mică şi Târnava Mare (unite la Blaj); Arieşul; - Bega, izvorăşte din Munţii Poiana Ruscă, este singurul râu interior canalizat şi navigabil; 2. Grupa hidrografică de SV şi S cuprinde râuri colectate de Dunăre: - Timişul, Bârzava, Caraş, Nera (izvorăsc din Munţii Banatului); - Cerna, izvorăşte din Grupa Retezat – Godeanu; - Jiul, se formează în Depresiunea Petroşani, din unirea Jiului de Est (cu izvoare în Grupa Parâng) cu Jiul de Vest (cu izvoare în Grupa Retezat - Godeanu). Principalii săi afluenţi sunt: Motru şi Gilort; 26
- Oltul este cel mai lung râu ce curge integral pe teritoriul României. Izvorăşte din Munţii Hăşmaşul Mare, străbate cele mai multe depresiuni, principalii săi afluenţi sunt: Cibin, Lotru, Topolog, Olteţ; - Vedea izvorăşte din Podişul Getic; - Argeşul izvorăşte din Munţii Făgăraş; principalul său afluent este Dâmboviţa; - Ialomiţa izvorăşte din Munţii Bucegi; principalul său afluent este Prahova; 3. Grupa hidrografică de est cuprinde râuri colectate de Siret şi Prut. Siretul este cel mai mare râu al ţării ca bazin hidrografic şi debit. Principalii săi afluenţi sunt: Suceava, Moldova, Bistriţa (cel mai mare afluent al Siretului), Trotuş, Buzău (izvorăsc din Carpaţii Orientali) şi Bârlad (izvorăşte din Podişul Bârladului). Prutul formează graniţa ţării cu Rep. Moldova. Principalul său afluent este Jijia (care primeşte ca afluent râul Bahlui). 4. Grupa hidrografică de SE sau dobrogeană cuprinde râuri scurte, cu debite reduse, care se varsă în lacurile din lungul litoralului: Teliţa,Taiţa, Slava, Casimcea (cel mai mare); LACURILE: Sunt acumulări de apă situate în excavaţiuni ale scoarţei terestre. Ocupă 1,1 % din suprafaţa tării. Importanţă: hidroenergie, irigaţii, alimentarea cu apă a aşezărilor umane, piscicultură, turism, tratament. După modul de formare sunt: lacuri naturale (glaciare, vulcanice, de baraj natural, carstice, cu apă sărată, lagune, limanuri etc.) şi lacuri antropice (de acumulare, iazuri). Sunt repartizate astfel: 1. Lacuri din regiunea de munte: - glaciare: Lala (Munţii Rodnei), Capra, Bâlea, Podragu (Munţii Făgăraş), Gâlcescu (Munţii Parâng), Bucura (cel mai întins lac glaciar) şi Zănoaga (cel mai adânc lac glaciar) (ambele în Munţii Retezat); - vulcanice: Sf.Ana (situat în craterul masivului Ciomatul Mare) (Gr. Centrală a Carpaţilor Orientali); - de baraj natural: Lacul Roşu (format în anul 1837 prin bararea văii Bicaz) (Gr. Centrală a Carpaţilor Orientali); - carstice: Vărăşoaia (Munţii Apuseni); - cu apă sărată: Coştiui şi Ocna Şugatag (Depresiunea Maramureş) (Gr.Nordică a Carpaţilor Orientali); - de acumulare (hidroenergetice): Izvorul Muntelui (pe Bistriţa, cel mai întins lac de acumulare de pe râurile interioare – 33 km2) – Gr. Centrală a Carpaţilor Orientali , Vidraru (pe Argeş) – Gr. Făgăraş, Vidra (pe Lotru) – Gr. Parâng, Porţile de Fier I (pe Dunăre) – sudul Munţilor Banatului. 2. Lacuri din regiunea de deal şi podiş: - cu apă sărată: Slănic (Subcarpaţii Curburii), Ocnele Mari (Subcarpaţii Getici), Ocna Sibiului, Sovata, Ocna Mureş (Depresiunea Colinară a Transilvaniei); - limanuri fluviale (lacuri formate prin bararea gurilor de vărsare a unor râuri mici cu aluviuni aduse de un alt râu): Oltina, Vederoasa (Podişul Dobrogei); - carstice: Ponoare (Podişul Mehedinţi); - lagune (lacuri formate prin bararea unor golfuri cu cordoane de nisip aduse de mare): Siutghiol şi Complexul lagunar Razim – Sinoe (format din lagunele Razim – cel mai întins lac natural din ţară - 415 km2, Sinoe, Goloviţa, Zmeica) (pe litoral, Podişul Dobrogei); - limanuri fluvio – maritime (lacuri formate prin bararea gurilor de vărsare a unor mici râuri dobrogene cu cordoane de nisip aduse de mare): Taşaul, Mangalia, Costineşti, Techirghiol (cu apă sărată) (pe litoral, în Podişul Dobrogei); - iazuri (lacuri construite de om pentru piscicultură şi irigaţii): Dracşani (Câmpia Moldovei), Geaca, Cătina, Zau de Câmpie (Câmpia Transilvaniei); - de acumulare (hidroenergetice): Porţile de Fier I (pe Dunăre) – Podişul Mehedinţi, Stânca – Costeşti (pe Prut) – Câmpia Moldovei, pe Olt, Argeş, Bistriţa; 3. Lacuri din regiunea de câmpie: - de crov: cu apă dulce: Ianca, Plopu şi cu apă sărată : Amara, Lacul Sărat (Câmpia Bărăganului) (formate prin ridicarea capilară a apei încărcate cu săruri şi precipitarea acestora la suprafaţă); - limanuri fluviale: Snagov, Căldăruşani, Mostiştea (estul Câmpiei Române); - de acumulare (hidroenergetice): Ostrovul Mare (pe Dunăre) – Câmpia Olteniei, pe Olt, Argeş. 4. Lacuri din Lunca şi Delta Dunării: bălţi: Bistreţ, Suhaia, Crapina (Lunca Dunării), Merhei, Matiţa, Fortuna, Roşu, Puiu (Delta Dunării).
27
28 28
Fig. 3 – Principalele ape ale Europei
29 29
Fig. 4 – Reţeaua hidrografică a României
30
Verificaţi-vă!
30
DUNĂREA: - este al doilea fluviu ca lungime şi debit din Europa (după Volga); - străbate Europa de la vest (din Germania, din Munţii Pădurea Neagră) la est (Marea Neagra), trecând prin 10 ţări şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad); Cursul Dunării este împărţit în trei sectoare: 1. Cursul superior (sectorul alpin): se desfăşoară de la izvoare şi până la Bratislava. În acest sector, fluviul primeşte o serie de afluenţi dinspre Munţii Alpi: Günz, Mindell, Riss, Würm, Inn (cel mai important). În aval de localitatea Ulm, cursul Dunării devine navigabil. 2. Cursul mijlociu (sectorul panonic) se desfăşoară între Bratislava şi Baziaş. Cei mai importanţi afluenţi: Drava, Sava, Tisa. 3.Cursul inferior (sectorul românesc): se desfăşoară de la Baziaş şi până la vărsarea în Marea Neagră, pe lungime de 1075 km. Cursul românesc al Dunării este împărţit în 4 subsectoare: a. Sectorul Baziaş – Porţile de Fier (Defileul Dunării – 144 km: cel mai lung din Europa) situat în sudul Munţilor Banatului; b. Sectorul Porţile de Fier – Călăraşi (Lunca Dunării); c. Sectorul Călăraşi – Brăila (Sectorul Bălţilor: Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei/Insula Mare a Brăilei); d. Sectorul Brăila – Sulina (Dunărea maritimă): permite accesul vapoarelor maritime cu pescaj de până la 7 m. La Pătlăgeanca, Dunărea se desparte în braţele Chilia şi Tulcea, iar la est de oraşul Tulcea, acest braţ se desface în braţele Sulina (singurul navigabil) şi Sf.Gheorghe. Importanţă: transporturi (realizează legătura între Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Dunăre – Main – Rhin ), traversează ţări fără ieşire la mare (Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia) facilitând schimburi comerciale, hidroenergie, irigaţii, piscicultură, alimentarea cu apă a localităţilor, turism. MAREA NEAGRĂ: - este o mare de tip continental (înconjurată de uscat); - suprafaţa: 413 000 km2; - comunică cu Marea Azov prin strâmtoarea Kerci şi cu Mările Marmara şi Egee prin Strâmtorile Bosfor şi Dardanele; - mişcările apei: maree reduse, valuri mari în timpul furtunilor, curenţi de suprafaţă provocaţi de vânt şi curenţi de compensare, care aduc apă mai sărată din Marea Mediterană (şi o depun pe fundul Mării Negre) şi de descărcare ce duc apă mai puţin sărată din Marea Neagră, pe la suprafaţă, în Marea Mediterană. - originalitatea Mării Negre constă în lipsa curenţilor verticali, aşa se explică existenţa în Marea Neagră a două straturi de apă cu caracteristici diferite: unul, la suprafaţă, până la 200 m, se caracterizează prin salinitate mai mică, 16-17 ‰, este puternic oxigenat, există viaţă; altul, la adâncime, sub 200 m, se caracterizează prin salinitate mai mare, peste 22 ‰, lipsa oxigenului, lipsa vieţii, existenţa unui gaz otrăvitor (H2S) rezultat din descompunerea plantelor şi animalelor moarte în stratul de suprafaţă; - relieful Mării Negre cuprinde: platforma continentală până la 200 m; taluzul (abrupt) continental: 200 – 1600 m; bazinul (fundul) mării: 2000 m; adâncimea maximă este de 2245 m (în apropierea ţărmului turcesc); - ţărmurile Mării Negre: puţin dantelate, prezintă puţine insule (I. Sacalin, I. Şerpilor), peninsule (Pen. Crimeea) şi golfuri (G. Odessa); - flora: diferite tipuri de alge, distribuite doar până la 7-8 m adâncime, unde încă mai pătrunde lumina solară; - fauna: sturioni (morun, nisetru, păstrugă), guvid, scrumbia albastră, rechin; ca specii rare delfinul şi foca de Marea Neagră; - importanţă economică: navigaţie, zăcăminte de petrol exploatate din platforma continentală, faună piscicolă bogată (între care se remarcă sturionii – care deţin icre negre), dezvoltarea aşezărilor umane încă din antichitate (Constanţa – Tomis, Mangalia – Callatis), dezvoltarea activităţilor turistice; Litoralul românesc se desfăşoară pe 244 km lungime între gura de vărsare a braţului Chilia (în nord) şi Vama Veche (în sud) şi prezintă două sectoare: Sectorul nordic: se desfăşoară între gura de vărsare a braţului Chilia şi Capul Midia; este jos, deltaic, lagunar; Sectorul sudic: se desfăşoară între Capul Midia şi Vama Veche, prezintă faleză şi plajă, favorizând dezvoltarea staţiunilor turistice. 31
