DREPT PRIVAT ROMAN
I. INTRODUCERE 1. Obiectul dreptului privat roman - Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si de complex format din numeroase ramuri si institutii juridice. - Sistemul juridic roman a trait o viata milenara caci isi are originea in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian ( sec. 8 i.Hr. - sec. 6. d.Hr. ) - Pentru a intelege specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca la origine si romanii ca si celelalte popoare ale antichitatii, au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie clara intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala, dovada ca inca din epoca veche romanii au desemnat normele dreptului prin cuvantul JUS, iar normele religioase prin cuvantul FAS. Mai mult decat atat, la romani, gandirea juridica, ideologia juridica si-a pus amprenta asupra intregii ideologii si de aceea se spunea in Antichitate ca asa cum grecii sunt un popor de filozofi , romanii sunt un popor de juristi, iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata de stat/publica trebuia sa faca dovada ca a fost discipolul unui mare jurisconsult jurisconsult (jurisconsultii erau oameni de stiinta in domeniul dreptului). Prin urmare, la romani, accesul la viata publica era conditionat de cunoasterea aprofundata a dreptului si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice constatam constatam ca persista persista stravechea stravechea confuzie confuzie dintre drept, religie si morala desi aceasta confuzie fusese depasita de mult in practica juridica. Spre exemplu, printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian ni s-a transmis definitia jurisprudentei/stiintei dreptului. Potrivit acelui text “Juris prudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, iusti atque iniusti scientia ”(“Jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept ”). Constatam ca in aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala. - Printr-un text al marelui jurisconsult clasic Ulpian, ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpian, “ juris
praecepta sunt haec: honeste vivere alterum non laedere suum cuique tribuere ” (“principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau ”). In aceasta definitie dreptul se confunda cu morala deoarece primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele 2 principii sunt de domeniul dreptului. - Marele jurisconsult clasic Celsus ne-a transmis o definitie a dreptului. Potrivit lui Celsus “ just est ars boni et aqui ” (“dreptul este arta binelui si a echitabilului ”). Si de data aceasta dreptul se confunda cu morala deoarece conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de echitate are la romani 2 sensuri: un sens moral si un sens juridic.
- Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala, desi ea fusese depasita de mult in practica, isi are explicatia sa. In primul rand, romanii au fost un popor profund conservator care nu a renuntat la valorile sale traditionale chiar daca unele dintre acele valori erau depasite de noile realitati. In al doilea rand, romanii au fost profund pragmatici , aveau un ascutit simt practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor si-a pus amprenta si asupra cercetarii fenomenului juridic, dovada ca jurisconsultii romani nu isi incepeau lectiile cu introduceri teoretice, ci cu expunerea unor spete (cazuri practice) pe care le analizau impreuna cu discipolii lor si constatau ca intre acele cazuri exista elemente comune pe baza carora incercau sa formuleze anumite principii juridice, insa acele principii erau consacrate , adica erau recunoscute ca atare de toti jurisconsultii numai daca ofereau solutii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit domeniu. In al treilea rand, romanii nu aveau vocatia teoriei , dimpotriva, aveau chiar fobia teoriei. Spre deosebire de greci, care erau mari maestri ai teoriei astfel incat romanii au formulat putine definitii si acelea imprumutate de la greci (definitiile nu se confunda cu principiile dreptului deoarece defintiile sunt creatii ale teoriei, iar principiile sunt creatii ale practicii). Ori vechii greci nu au facut distinctie intre drept si morala, dimpotriva, ei considerau ca dreptul este o componenta moralei. - Practica juridica romana a creat acele concepte, categorii, principii si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice astfel incat au fost receptate/preluate si aplicate cu deplin succes atat in Evul Mediu, cat si in epoca moderna. Aceasta evolutie a fost posibila intrucat
romanistii (cercetatorii dreptului roman) s-au preocupat foarte serios de reconstituirea valorilor juridice romane inca de la inceputul Evului Mediu. Astfel, in sec 7 d.Hr, in orasul Ravenna s-a fondat prima scoala de drept roman care si-a propus sa reconstituie tezaurul gandirii juridice romane. In secolul 10, in Pavia, s-a fondat o scoala de drept similara, insa lucrarile elaborate de reprezentantii acelor scoli s-au pierdut (distruse de barbari). De aceea, le cunoastem numai prin surse indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific remarcabil intrucat, in mod cert, profesorii acelor scoli nu au cunoscut Digestele imparatului Justinian (Digestele lui Justinian – culegere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut, pe cand digestele s-au pastrat, au ajuns pana la noi, astfel incat, pe baza digestelor au putut fi reconstituite lucrarile jurisconsultilor clasici). - In secolul 11, in Bologna, profesorul Irnerius a fondat scoala glosatorilor. Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica , in sensul ca au comentat de asa maniera textele juridice romane incat acele texte sa poate fi intelese si de cei care nu aveau pregatire de specialitate/profani (nu erau romanisti). Acele explicatii sunt denumite glose. Acele glose, insa, nu s-au aplicat in activitatea instantelor judecatoresti incat scoala glossatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Accursius care a scris Marea Glosa care cuprinde peste 96.000 de comentarii.
- In secolul 14, tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala postglosatorilor/Bartoliana. Post-glosatorii s-au condus dupa metoda dogmatica caci ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane , au cercetat comentariile glosatorilor cu scopul de a extrage din acele glose principiile juridice care sa fie aplicate in practica instantelor judecatoresti. Prin urmare, scoala postglosatorilor a avut o finalitate practica , iar principiile formulate de postglosatori s-au aplicat nu numai in Italia, ci in intreaga Europa de Apus mai cu seama in Germania pentru ca germanii, in sec 15 au renuntat la dreptul lor national deoarece era primitiv si au receptat principiile formulate de postglosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la realitatile din Germania feudala. Pe aceasta cale, in sec 16, in Germania s-a format un nou sistem de drept pe care il denumim Usus modernus pandectarum/Usus codiernus pandectarum (Dreptul
modern al Pandectelor/ dreptul de astazi al pandectelor ; grecii desemnau Digestele lui Justinian prin cuvantul Pandecte).
- In sec 16, in Franta, profesorul Alciat a fondat scoala istorica a dreptului roman. Aceasta scoala a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman intrucat reprezentantii acestei scoli au valorificat pe langa textele juridice romane si informatii din alte domenii cum ar fi istoria, filozofia, filologia. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Jacques Cujas care, pentru prima oara, a incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza Digestelor imparatului Justinian.
- La inceputul secolului al 19-lea (1802), prin prelegerile pe care le-a tinut la Universitatea din Marburg, profesorul Savigny, a fondat noua scoala istorica a dreptului roman, scoala care a marcat o noua inflorire a cercetarilor de drept roman pentru ca, in conceptia marelui profesor Savigni, dreptul este eficient numai daca este exprimat in forma nescrisa a obiceiului juridic sau in forma traditiei juridice deoarece, spunea el, numai traditia juridica da expresie psihologiei unui popor, numai ea exprima spiritul national, pe cand legea nu prezinta acest caracter, or traditia juridica germana isi avea originea in principiile formulate de post-glosatori, iar intelegerea corecta a traditiei juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. - Dovada ca, in a doua jumatate a sec al 19 lea, s-a remarcat in mod deosebit profesorul Theodor Mommsen considerat de toti autorii cel mai mare romanist al tuturor timpurilor, de altfel, el a scris si cea mai buna istorie a Romei. T.Mommsen s-a condus in cercetarile sale dupa metoda dialectica intrucat a analizat institutiile juridice romane in stransa relatie cu viata economica, sociala si politica. - La inceputul secolului 20, la Sorbona, s-a remarcat profesorul Paul Frederic Girard, autorul unui tratat celebru. Totodata, el a publicat o colectie a tuturor textelor juridice romane. PFG aprecia in mod deosebit elevii din Romania.
- In perioada interbelica, in Italia, s-a remarcat profesorul Pietro
-
Borfante care, intre altele, a publicat cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Justinian. In Romania, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput odata cu Titu Liviu Maiorescu pentru ca acesta a fost nu numai fondatorul culturii romane moderne prin Junimea, nu doar un mare filozof si filolog,
-
ci si un mare jurist, celebru avocat cu studii de drept roman la Sorbona. El a publicat o lucrare intitulata “In contra scoalei lui Barnutiu”. Prin acea lucrare, Titu Maiorescu a aratat ca institutiile juridice romane pot fi intelese corect numai daca sunt cercetate in evolutia lor istorica si in stransa relatie cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul roman. La inceputul sec 20, la Universitatea din Bucuresti, s-a remarcat prof Stefan Longinescu , autorul unui tratat in 2 volume (tratatul Longinescu) deosebit de apreciat si in tara si in strainatate.
- In perioada interbelica s-au remarcat la Cluj prof. Ion Catuneanu,
-
iar la Bucuresti prof. Nicolae Corodeanu, C-tin Stoicescu, Grigore Dimitrescu, Gheorghe Dumitriu. Dupa al doilea razboi mondial, catedrele de drept roman au fost ilustrate in mod stralucit la Bucuresti de prof C-tin Tomulescu, membru al Academiei Constantiniene de drept roman de la Perugia. La Cluj, prof. Vladimir Hanga, Iasi- Mihai Jacota.
La cursul nostru nu vom cerceta intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman deoarece dreptul privat este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat concepte, principii si procedee juridice care se aplica si astazi. Romanii aveau reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat, dar nu au teoretizat-o. Abia la sf sec 2 d. Hr. jurisconsultul Ulpian ne infatiseaza criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si dreptul privat. Potrivit lui Ulpian: “ publicum jus est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad singulorum utilitatem” (“dreptul public este acela care se refera la organizarea statului roman, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia”). Aceasta definitie nu este stiintifica, este criticabila deoarece in conceptia lui Ulpian ar exista anumite norme de drept care exprima interese generale ale societatii alaturi de alte norme de drept care dau expresie unor interese individuale. In realitate, toate normele dreptului, fara exceptie, exprima interese generale ale societatii, prin urmare, nu exista norme de drept care sa exprime interese ale indivizilor. De aceea, criteriul de distinctive intre dreptul public si dreptul privat este altul si anume criteriul sferei de reglementare juridical, intrucat normele dreptului public reglementeaza anumite categorii de relatii sociale, iar normele dreptului privat reglementeaza alte categorii de relatii
sociale. Astfel, normele dreptului public reglementeaza relatiile sociale care se formeaza in legatura cu organizarea statului, precum si relatiile dintre stat si cetateni, pe cand normele dreptului privat reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane, cu un continut patrimonial (este patrimonial tot ceea ce poate fi apreciat in bani), precum si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia judecarii proceselor private (se numesc private acele procese care au un obiect patrimonial). Prin urmare, dreptul privat roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman, norme care reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane, cu un continut patrimonial si relatiile care iau nastere intre persoane cu ocazia solutionarii proceselor private. Seminar 1 -sapt viitoare la 212. 21.10 - dreptul roman s-a transmis pe cale procedural - baza dreptului privat roman: proprietatea private,economia de schimb 2. Structura cursului - Cursul de drept privat roman cuprinde o introducere urmata de 3 parti: izvoarele dreptului privat roman, procedura civila romana, dreptul civil roman. - In unele manuale, procedura civila este plasata la sfarsit, dupa dreptul civil, intrucat asa procedau jurisconsultii romani. Noi, insa, vom studia procedura civila inaintea dreptului civil deoarece dreptul civil roman a evoluat pe cale procedural, astfel incat, intelegerea dreptului civil este conditionata de cunoasterea procedurii civile. - In prima parte vom studia formele de exprimare a normelor dreptului privat roman care sunt denumite izvoare si sunt in numar de 6: obiceiul, legea, edictele magistratilor, jurisprudenta, senatusconsultele, constitutiunile imperiale. Vom pune accentual pe edictele magistratilor si pe jurisprudenta intrucat dreptul civil roman a evoluat sub influenta mijloacelor procedural create de magistratii judiciari precum si sub influenta cercetarii stiintifice a jurisconsultilor. - In partea a doua vom analiza acele norme de drept care reglementeaza desfasurarea proceselor private in cadrul celor 3 sisteme procedurale/procesuale create de romani procedura legisactiunilor care s-
a aplicat in epoca veche, procedura formulara care s-a aplicat in epoca clasica si procedura extraordinara care s-a aplicat in epoca post-clasica. - In partea a treia: aceasta ocupa locul central in economia materiei si cuprinde 4 parti: persoane, bunuri, succesiuni, obligatiuni. La material persoanelor vom studia statutul juridic al diverselor categorii de persoane, organizarea familiei romane, procedeele juridice prin care romanii au asigurat protectia incapabililor de fapt. La material bunurilor vom analiza fizionomia celor 3 titluri juridice prin care persoanele exercita stapanirea asupra lucrurilor si anume posesiunea, detentiunea, proprietatea. La material succesiunilor, vom cerceta normele juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor 3 sisteme succesorale create de romani: succesiunea legala, testamentara, deferita contra testamentului. Materia obligatiilor prezinta o importanta speciala in primul rand pentru ca obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb, iar economia de schimb romana a cunoscut o dezvoltare fara precedent si in al doilea rand, intrucat procedeele, principiile si institutiile pe care romanii le-au creat in material obligatiilor au fost preluate in dreptul modern fara adaptari, fara modificari, in forma pura. La randul ei, material obligatiilor cuprinde 2 parti: partea generala/teoria generala a obligatiilor, partea speciala/izvoarele obligatiilor. La partea generala vom studia acele reguli care sunt commune pentru toate izvoarele de obligatii, iar la partea speciala vom studia fiecare izvor de obligatii in parte. 3. Importanta dreptului privat roman - Problema importantei dreptului privat roman s-a pus inca din epoca Renasterii deoarece dreptul privat roman a supravietuit societatii care l-a creat, fenomen unic in istoria lumii si s-a aplicat atat in societatea feudala, cat si in societatea moderna, spre deosebire de celelalte systeme de drept ale antichitatii care au ramas simple documente arheologice in sensul ca ele nu au fost preluate mai tarziu si nu prezinta o importanta istorica, cid oar una de ordin cultural. Acest fenomen de vitalitate cu totul exceptionala a fost explicat de cercetatori fie prin factori de natura obiectiva, fie prin factori de natura subiectiva, inclusive de natura psihologica. Fapt este ca dreptul privat roman s-a dovedit a fi expresia juridica generala si abstracta a relatiilor dintr-o societate care se intemeiaza pe proprietatea private sip e economia de schimb , astfel incat orice societate care cunoaste proprietatea privata si economia de schimb
gaseste gata elaborate in dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare in vederea reglementarii acelor relatii. - In al doilea rand, dreptul privat roman este un imens teren de verificare a tezelor,doctrinelor,teoriilor cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic, intrucat societatea nu este o masa amorfa, societatea este un system format din numeroase componente intre care si component juridical. Toate aceste componente se afla intr-o relatie de influentare reciproca, de interconditionare, iar studiul dreptului privat roman ne ofera prilejul sa urmarim dialectica relatiilor dintre component juridical si celelalte componente ale sistemului social (economica, politica,sociala etc). - In al treilea rand, romanii sunt aceia care pentru prima oara in istoria lumii au creat un system de concepte rezervat exprimarii ideilor juridice. Toate aceste concept sunt denumite alfabetul dreptului, limbajul dreptului sau terminologia juridica. Prin aceste concepte, pot fi exprimate cele mai diverse si cele mai abstracte idei juridice. Romanii au creat un criteriu de ordin formal, de ordin lingvistic pe baza caruia putem distinge intre ceea ce este juridic si ceea ce este nejuridic, pe cand celelalte popoare ale antichitatii nu au fost in masura sa creeze un asemenea limbaj, terminologie, iar consecinta a fost ca acele popoare nu au putut realize distinctia intre normele dreptului,cele religioase si cele de morala. - Pentru noi romanii, dreptul privat roman prezinta o importanta aparte deorece dreptul romanesc s-a format si a evoluat prin influenta dreptului privat roman. In cadrul acestei evolutii se disting 3 momente importante, definitorii: momentul formarii legii tarii pe fondul juridic daco-roman, momentul elaborarii dreptului feudal romanesc scris, momentul elaborarii operei legislative a lui A.I.Cuza. In legatura cu primul moment, trebuie sa retinem ca in Dacia romana s-a produs o impletire pana la contopire intre dreptul geto-dac si dreptul privat roman. Prin aceasta sinteza a aparut un nou system de drept, un system de drept original in fizionomia caruia valorile juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitati. Acest system de drept este denumit DACO-ROMAN, iar mai tarziu, in epoca feudalismului timpuriu, adica intre sec 10-14, pe acest fond juridic s-a format legea tarii sau dreptul feudal romanesc nescris denumit si obieciul pamantului. Cercetatorii istoriei dreptului romanesc: E.Cernea, Eugen Simion, au constatat ca intre institutiile legii tarii si institutiile dreptului privat roman exista elemente commune, fenomen care se explica prin
4.
-
-
-
receptarea valorilor juridice ale dreptului privat roman prin intermediul dreptului daco-roman, care se afla la temelia legii tarii. Incepand din sec 15 s-au elaborate legiuirile noastre feudale denumite pravile. Toate aceste pravile bisericesti sau laice s-au inspirat din dreptul bizantin, iar dreptul bizantin nu este altceva decat dreptul roman din vremea imparatului Justinian adaptate la realitatile din societatea feudala bizantina. De aceea se afirma ca dreptul feudal romanesc scris a receptat valorile juridice romane nu direct, ci prin filiera bizantina. In vremea lui Cuza, s-a elaborat o uriasa opera legislative pe care s-a pus bazele sistemului de drept romanesc modern. In central acestei opere legislative se afla codul civil Alexandru Ioan I, cod civil care a fost elaborate prin receptarea procedeelor, principiilor, institutiilor juridice romane din materia obligatiilor in forma pura. Diviziunile dreptului privat roman Asa cum dreptul roman, in ansamblul sau, se divide in drept public si privat, la randul lui, dreptul privat roman cunoaste o impartire in 3 ramuri distincte de drept: dreptul civil (jus civile), dreptul gintilor (jus gentium), dreptul natural (jus nature) . Conceptul de drept civil este utilizat in textele juridice romane cu 3 sensuri. In primul sens, care este cel mai vechi, dreptul civil cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetatenii romanii si intrucat cetatenii romani erau denumiti cviriti, dreptul civil mai este denumit si dreptul cviritilor sau dreptul cviritar, adica dreptul cetatenilor romani. Actele juridice ale dreptului civil presupuneau respectarea unor conditii de forma extreme de complicate, iar formalismul rigid al actelor de drept civil se explica , in primul rand, prin faptul ca la origini, in epoca foarte veche, romanii nu aveau inca experienta vietii juridice, iar conditiile de forma aveau menirea de a le atrage atentia asupra gravitatii consecintelor acelor acte juridice. In al doilea rand, romanii au conditionat incheierea actelor de drept civil de respectarea unor forme solemne pentru ca acele acte sa nu fie accesibile si strainilor, necetatenilor . de altminteri, in epoca foarte veche, nici nu se punea problema unor relatii juridice intre cetatenii romani si straini, intrucat la acea epoca functiona principiul conform caruia orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie. Cu timpul, insa, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, a comertului, romanii au inceput sa-i tolereze pe straini, fie in calitate de oaspeti, fie in calitate de
-
5.
-
clienti. Incepand din sec 3 i.Hr., strainii care apartineau unor cetati cu care romanii aveau tratate de alianta puteau veni la Roman fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini, insa relatiile juridice dintre cetateni si peregrine nu erau reglementate prin normele dreptului civil, astfel incat relatiile dintre cetateni si peregrine erau reglementate prin normele drepului gintilor. In al doilea sens, care este mai recent, dreptul civil, se confunda cu activitatea de cercetare stiintifica a jurisconsultilor pe care o denumim jurisprudenta. Iar in al treilea sens, dreptul civil cuprinde intregul drept privat roman cu exceptia dreptului praetorian care a fost creat de catre magistratii judiciary denumiti pretori prin utilizarea unor mijloace procedurale. Conceptual de drept al gintilor este si el utilizat cu 3 sensuri. In primul sens, dreptul gintilor cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetatenii romani si peregrine. Fata de faptul ca dreptul gintilor s-a format in legatura cu dezvoltarea economiei de schimb, a comertului, actele sale nu presupun respectarea unor conditii de forma, caci de regula, ele se incheiau prin simpla manifestarea de vointa a partilor si de aceea jurisconsultii clasici spuneau ca aparitia dreptului gintilor a marcat momentul maximei abstractizari a gandrii juridice romane. Fata de avantajele pe care le prezinta, cu timpul, dreptul gintilor a preluat functiile dreptului civil in sensul ca cele mai multe operatiuni juridice se realizau prin acte de drept al gintilor. In vremea imparatului Justinian, dreptul gintilor devenit un drept general, confundandu-se cu intregul drept privat roman. In al doilea sens, pe care il intalnim la Titus Livius, dreptul gintilor cuprinde acele norme de drept care reglementeaza relatiile dintre statele cetatii ceea ce astazi ar corespunde astazi dreptului international public. In al treilea sens, dreptul gintilor se confunda cu dreptul natural caci in conceptia unor jurisconsulti clasici exista reguli si principii de drept privat care se aplica la toate popoarele din toate timpurile care sunt valori juridice universale. Scurt istoric (istoria sociala si politica a Romei) Istoria milenara a Romei poate fi periodizata in 2 mari epoci: epoca prestatala, epoca statala. Epoca prestatala a durat de la jumatatea sec 8 i. Hr. pana la jum sec 6 I Hr., iar epoca statala de jum sec 6 i.Hr. pana la moartea imparatului Justinian (565 d.Hr.). insa, in legatura cu istoria foarte veche a Romei, trebuie sa retinem ca istoriografia romana adica istoria scrisa a Romei, a
inceput abia in sec 3 i.Hr. astfel incat toate informatiile pe care le detinem in legatura cu evenimentele anterioare secolului 3 ne-au parvenit fie prin izvoare indirecte, de regula grecesti, fie prin traditie si legenda. De aceea, toate aceste informatii sunt indoielnice. Fata de aceste informatii, orasul Roma ar fi fost fondat in anul 753 i.Hr. de 3 triburi pe care le denumim triburi fondatoare: sabini, latini, etrusci.
