Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept ”Simion Bărnuţiu”
REFERAT
DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC
Student, ANUL II Centrul tutorial Bacau
1
I. Rezolvaţi următoarele probleme: 1. Se dă art. 38/Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie:
„1. Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica: a. convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; b. cutuma internaţională , ca dovadă a unei practici generale acceptată ca drept; c. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d. sub rezerva dispoziţiilor art. 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni,ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. 2. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona o cauză ex aequo et bono , dacă părţile sunt de acord cu acesta”. Cerinţe: a. Care este rolul şi valoarea acestui text pentru dreptul internaţional public?
Răspuns- remarcăm că în realitate acest text nu şi-a propus săreglementeze problema izvoarelor, ci a descris natura dreptului pe care curtea să-l aplice, a stabilitmijloacele juridice pe care aceasta le va folosi pentru a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor întrocauză supusă judecăţii.Pe de altă parte s-a recunoscut distincţia între izvoare principale(tratate,cutumă şi principii) şi mijloace auxiliare(hotărârile judecătoreşti şi doctrina). b. Enumerarea făcută este limitativă sau exemplificativă? Este încă actuală această enumerare?
Răspuns: Limitativa - Acest articol nu trebuie considerat a fi perfect deoarece îi pot fi aduse completări iar unele dintre aspectele sale nu sunt conforme cu dreptul internaţional actual. Cu privire la acest ultim aspect, calificarea principiilor generale de drept ca fiind cele „recunoscute de naţiunile civilizate” nu ţine cont de interpretările şi evaluările dreptului internaţional contemporan
c. Stabileşte, textul în discuţie, o ierarhie între izvoarele dreptului internaţional public?
Răspuns: tratatul, cutuma si principiile generale de drept. d. Care este raportul dintre tratat, cutumă şi principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate?
Răspuns: În ceea ce priveste raportul dintre tratat si cutuma , din practica Curtii Internationale de Justitie, se desprindcâteva reguli:a.normele prevazute în tratate pot fi acceptate si aplicate de alte state terte de tratat sau pot fi impuseacestora ca reguli cutumiare;b.tratatele si cutumele care au acelasi continut pot sa existe în paralel;c.în caz de dubiu, tratatele se interpreteaza potrivit dreptului cutumiar, a carui norma, daca are caracter imperativ va avea prioritate fata de tratat.Trebuie precizat însa, ca daca un stat a manifestat în mod sistematic si explicit o atitudine de respingere a uneicutume internationale aceasta nu îi poate fi opozabila. 2
Tratatul si cutuma sunt independente unul fata de cealalta. Exista tratate care abroga o cutuma, cu conditia ca aceasta sa nu aiba caracterul de norma imperativa (ius cogens) dar si cutume care abroga tratate 1 Tratatul constitue o manifestare expresa a acordului de vointa al statelor iar cutuma,dimpotriva,se formeaza printr`o manifestare tacita a consimtamintului statelor e. Comentaţi expresia „principii generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”, prin prisma principiului egalităţii suverane a statelor.
Răspuns: Principiile fundamentale ale dreptului international reprezinta „norme juridice de aplicare universala,cu un nivel maxim de generalitate si cu un caracter imperativ,care dau expresie si protejeaza o valoare fundamentala in raporturiledintre subiectele dreptului international. Sursele documentare accesate releva urmatoarele principii fundamentale :
-
Principiul renuntarii la forta sau la amenitarea cu forta in relatiile dintre state sau Principiul de neagresiune; Principiul solutionarii pasnice a diferendelor; Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state; Principiul popoarelor de autodeterminare; Principiul egalitatii suverane a statelor;
Liga Naţiunilor şi ONU, asemănări şi deosebiri 1. Asemănări: Societatea Na țiunilor a fost o organizație internațională înființatăîn iunie 1919 în urma Tratatului de la Versailles. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Scopurile Ligii erau dezarmarea,revenirea războaielor prin intermediul securită ții colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diploma ție și îmbunătățirea calității vieții. Filozofia Ligii a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice fa ță de ultimele sute de ani preceden ți. Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a aplica deciziile sale sau sancțiunile impuse. După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Societatea s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei dinanii 1930. Declanșarea celui al doilea război mondial a însemnat eșecul scopului principal al Ligii, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială. Organizația Națiunilor Unite a înlocuit Societatea la sfârșitul războiului, moștenind totuși o serie de agenții și organizații fondate de Societatea. 2. Deosebiri: Diferenţele dintre Liga Naţiunilor şi ONU începe cu condiţiile de la crearea lor. În primul rând, în timp ce Pactul de Liga a fost formulat după ce ostilităţile s-au încheiat, principalele caracteristici ale ONU au fost elaborate în timp de război era încă în curs de desfăşurare. Competenţele atribuite mai cuprinzătoare a ONU pentru menţinerea păcii poate datorează ceva la condiţiile de urgenţă în care a fost conceput. În al doilea rând, Pactul a fost elaborat într-o atmosferă de atenţie împărţit la Conferinţa de Pace de la Paris şi a fost inclus ca parte a tratatului de pace cu Germania. Deşi ţările s-au permis să ratifice Pactul şi tratat separat, legătura dintre ele nu a fost 1 3
bine psihologia şi a contribuit, de exemplu, la refuzul Senatului SUA de a ratifica Pactul. În schimb, Carta ONU a fost elaborat ca un instrument juridic independent, la o conferinţă special convocată în acest scop. În al treilea rând, Pactul a fost bătut în spatele uşilor închise, în primul rând de către cele cinci puteri majore ale epocii, Franţa, Italia, Japonia, Marea Britanie, şi împreună-SUA şi în cele din urmă, în noua cu alte naţiuni aliate. Textul final al Cartei ONU, pe de altă parte, a fost produsul a eforturilor combinate de 50 de naţiuni reprezentate la 1945 din San Francisco şi, prin urmare, Conferinţa a luat în considerare punctele de vedere ale statelor mai mici, în special preocuparea lor de a da noua organizaţie departe -atingerea responsabilităţi în promovarea cooperării economice şi sociale şi a independenţei popoarelor coloniale. 3. Ce principiu de drept internaţional public specific materiei tratatelor internaţionale poate fi identificat în citatele de mai jos? În ce constă acesta, în general, şi ce particularităţi prezintă în materia tratatelor?
„(...) Un stat trebuie să se abţină de la comiterea unor acte care ar putea lipsi un tratat de obiectul şi scopul său: a. când a semnat tratatul sau a schimbat instrumentele care constituie tratatul sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, atâta timp cât nu şi-a manifestat intenţia de a nu deveni parte la tratat; sau b. când şi-a exprimat consimţământul de a fi legat prin tratat, în perioada care precede intrarea în vigoare a tratatului şi cu condiţia ca aceasta să nu fie întârziată nejustificat”. (Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor 1969, art. 18) „O obligaţie de bună-credinţă, de a se abţine de la acte care ar putea aduce atingere obiectului tratatului, este considerată a fi general acceptată pentru un stat din momentul în care, semnând tratatul, l-a supus spre ratificare”. (International Law Commission, citată de D.J. Harris, Cases and materials on international law, Thomson, London, 2004, p. 808) „Aceasta este pentru a vă informa (...) că SUA nu intenţionează să devină parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale (...) Pe cale de consecinţă, SUA consideră că nu are niciun fel de obligaţie născută din semnarea Statutului la 31 decembrie 2000. Statele Unite ale Americii solicită ca intenţia lor de a nu fi parte la acest statut (...) să fie reflectată în lista corespunzătoare deţinută de depozitarul tratatului (...)” (Comunicatul Departamentului de Presă al Statelor Unite ale Americii, May 2002, citat de D.J. Harris, Cases and materials on international law, Thomson, London, 2004, p. 808) 4. Rezolvaţi următoarele teste grilă: 4
1) Care au fost primele tribunale penale internaţionale: a) Tribunalul de la Nürnberg şi Tokyo b) Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie c) Tribunalul Internațional Penal pentru Ruanda 2) Rezoluţiile Adunării Generale a ONU sunt: a) izvoare ale dreptului internaţional public b) soft law c) izvoare ale dreptului intern d) mijloace auxiliare de determinare a dreptului internaţional 3) Care sunt caracterele recunoaşterii statelor: a) obligatorie b) reciprocă c) discreţionară d) unilaterală 4) Care este, din punct de vedere formal , cel mai important izvor al dreptului internaţional public: a) cutuma b) tratatul c) ius cogens d) toate e) nici unul 5) În ce domeniu apare regula „obiectorului persistent”? a) al încheierii tratatelor b) al relaţiilor diplomatice c) al cutumei internaţionale 6) În caz de conflict între obligaţiile membrilor ONU ce decurg din Cartă şi alte obligaţii ale acestora, se acordă prioritate: a) lui ius cogens b) celor mai importante obligaţii pentru statul respectiv c) Cartei ONU 7) Ce organizaţie internaţională a elaborat un set de criterii pentru recunoaştere? a) ONU b) Consiliul Europei c) OSCE d) Comunitatea Europeană 8) Ius cogens înseamnă: a) dreptul recunoscut de stat b) cutuma c) o normă imperativă a dreptului internaţional
5
9) Când a fost recunoscut pentru suveranităţii şi egalităţii statelor? a) la Paris, în 1815 b) prin Tratatul de la Versailles c) prin Tratatele păcii din Westfalia
prima
oară
principiul
10) Individul este: a) subiect al dreptului internaţional public b)participant la relaţiile internaţionale c) beneficiar al dreptului internaţional public 11) De unde rezultă principiul egalităţii statelor în dreptul internaţional public contemporan: a) din Carta ONU b) din Declaraţia privind relaţiile prieteneşti c) din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor d) din jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie 12) Un tratat internaţional poate fi negociat de: a) un ambasador b) şeful statului c) orice agent diplomatic d) o persoană care prezintă depline puteri 13) Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din: a) 17 judecători; b) reprezentaţi ai statelor membre ale ONU; c) reprezentaţi ai statelor membre ONU dar şi ai altor state nemembre; d) are în componenţă 15 membri permanenţi; e) are în componenţă 5 membri permanenţi; f) are mai mult de 15 membri. 14) Adunarea Generală a ONU: a) are sediul la New York; b) este numită de statele membre; c) este un organ temporar al organizaţiei; d) are în competenţa sa adoptarea bugetului organizaţiei. 15) Curtea Internaţională de Justiţie: a) are o competenţă obligatorie; b) are o competenţă facultativă; c) are o competenţă consultativă; d) poate soluţiona nu numai litigii de natură juridică ci orice fel de litigii îi supun părţile; e) a avut în componenţa sa şi un judecător român.
II. BIBLIOGRAFIE: 6
1. Bianca Selejan-Guţan, Drept internaţional public , Editura ULBS, Sibiu, 2003; 2. Bianca Selejan-Guţan, Laura-Maria Crăciunean, Drept internaţional public, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008; 3. Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public. Vol.1, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006; 4. Raluca Miga-Beşteliu, Organizaţii internaţionale interguvernamentale , Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2006; 5. Beatrice Onika-Jarka ş.a., Drept internaţional public. Caiet de seminar , Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006; 6. Al. Bolintineanu, A. Năstase, B. Aurescu, Drept internaţional contemporan . Bucureşti, Editura All Beck, 2000; 7. A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, Drept internaţional public . Sinteze pentru examen, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006 (ediţia a IV-a), 2009 (ediţia a Va). 8. A. Năstase, B. Aurescu, I. Gâlea, Drept diplomatic şi consular. Sinteze pentru examen, Bucureşti, Editura All Beck, 2002; 9. M. Niciu, Drept internaţional public , Arad, Editura Servosat, 1997; 10. Valentin Constantin, Drept internațional public, Editura Universul Juridic, București, 2011.
7
