SONETE SHAKESPEARE Traducere : Ion Frunzetti
Sonetul III Priveşte-ţi chipul in oglinzi si spune-i Ca-i timpul azi sa-ncerce- naste altul’ Caci, proaspat dres, de nu-i tocmesti iar smaltul Joci lumii renghiuri renghiuri mame furi minunei. Caci unde-i zana, pantecul fecior Al careia nu-ti cere volnic brazda? Si cine-I tont, mormant sa-si fie , gazda Iubirii lui de sine-n viitor? Tu esti oglinda maicii tale;-n tine Ea-si vede-a vietii duse primavera Asa si tu, prin geam cu flori f lori de ger Sa-ti vezi la batranete zari senine. Dar de traiesti de nimenea stiut, Stingher te stingi si vraja-ti duci in lut.
Sonetul XV Cand ma gandesc ca tot ce este n-are Decat o clipa de desavarsire, Ca vesnic scena lumii e-n schimbare Sub tainuita stelelor rotire. Ca oamenii si ierburile cresc Hraniti si arsi pe rand r and de-acelasi cer, Ca seva si vigoarea-si cheltuiesc Falindu-se ca-s vii si-n urma pier, Cand vad atata nestatornicie, Mult mai de pret imi pari , stiind ca pot Pustiul Timp si Varsta, raza-ti vie In noapte grea s-o schimbe, prin complot. De dragul tau, luptand cu Timpul, reau Ce-ti fura el pe veci la loc sa-ti dau.
Soetul XVI De ce n-alegi mai bune cai sa-nfrangi In crunt razboi despotul Timp, adica? Drept stavili varstei, pentru ce nu-ti strangi Mai greu zagaz ca versu-i de nimica? In floarea vietii, rasfatat de ore, Ce pajisti nenuntite, azi, de plug N-ar vrea samanta viitoare flore Sa ti-o rodeasca-n brazde din belsug? Dand vieti din tine, pret dai astei vieti, Ce pana mea si-a Timpului, gangava N-ar sti-n splendoare si-n launtric pret Sa ti-o pastrez-n veci , cantandu-ti slava. Doar de a te darui vesnic te pastrezi. Traiesti pe veci cum stii sa te gravezi.
Sonetul XXI Eu nu pot fi ca Muza ce se-mbata De-un chip sulemenit, si-i treaza stihuri, Si-l pune-n rand cu bolta instelata Si-i urca-n slavi te miri ce mai nimicuri. Eu nu cutez, ca altii, sa-ti apropii Sori, luna, perle, pietre nestemate, Ori flori de-april , varand in vers toti tropii Ce-nchid ce-i rar in patru zari rotate. Ma lasa, drept, iubind, tot drept sa scriu ! Si crede-ma: mi-e dragostea lumina, Ca pentru-o o mama pruncul, chiar de stiu Ca nu-I ca astrii noptii de senina. Se-mbete altii, deci, cu tropi de rand: Nu vreau sa laud ce nu vreau sa vand.
Sonetul LX Cum valuri fug la tarm spre stanci, si-s sparte. Asa se-alunga clipele-nspre capat Schimband mereu pe cea impinsa-n moarte, Si catre haul vesnic, vesnic scapat. Nascandu-te in marea de lumina Urci panta varstei ce te-o incununa. Eclipse de s-or pune de pricina, Ce-ti dete Timpul, Timpul iti va lua. Caci Timpul varsta-n floare-o smulge-n treceri Si brazde sapa-n frunti de frumuseti, Si tot ce-i viu, e viu doar ca sub seceri Sa-i cada, hrana dandu-i ce-i de pret. Si totusi versul meu va sta sa-nfrunte, Cantandu-ti slavi, mainile lui crunte.
Sonetul CXXVII Pe vremuri, negriciosii n-aveau pret, Frumosi chiar, n-aveai chip frumosi a-I tine. Dar azi, cei oachesi trec drept frumuseti, Si dalba frumusete-o vad rusine. De cand ia mana sarcinile firii Si dresuri uraciunii masca-I pun, E frumusetea roaba sclivisirii Traind dezonorata si-n surghiun. De aceea dragei mele i-s taciune Si ochii si sprancenele , jelind Femeie ce-azvarl pe creatiune Ocara vinei de-a se fi boind. Dar chiar in doliu, doliul ii sta bine. Ca asta-I frumusete- spune-oricine.
Sonetul CXXX Nu-s ochii dragei mele stropi de soare Si rosul gurii ei nu-I de coral. De-i alba neaua , sanu-i oaches pare Si negrul par i-e ca o sarma-n val. Stiu roze albe, stiu si roze rosi, Dar nu-i socot obraju’trandafiri Si-s balsamuri mai dulci sa le mirosi Decat e boarea intregei sale firi. Imi place s-o aud, desi placut Mai mult mi-e zbonul muzicilor parca. Eu mers de zana inca n-am vazut, Dar draga mea e clar ca-n tarna calca. Si totusi eu o cred la fel de rara Cum spun si cei ce mint cand o compara.
