Razboiul parapsihologic
Tulburatoarele evenimente politice si sociale pe care le parcurge omenirea la acest sfarsit de veac fac jocul unor interese, in special ale marilor puteri angajate in lupt lupta. a. Astf Astfel el nevo nevoia ia de a gasi gasi noi noi mijl mijloa oace ce de lupt lupta, a, impi imping ngee omen omenire ireaa spre spre cercetarea celor mai nebanuite piste de cercetare care ar putea oferi noi modalitati de lupta contra unor dusmani declarati sau numai potentiali, probabili. O vasta arie de modalitati de spionaj si contraspionaj este abordata din prisma unor procese care, care, pentru pentru majoritat majoritatea ea nestiuto nestiutorilor, rilor, pot fi considera considerate te ca apartina apartinand nd sciencesciencefictio fictionul nului. ui. Proced Procedee ee de manip manipula ulare re care care se insin insinuea ueaza za nu numai numai in mijlo mijlocul cul populatiei din teritoriul inamic, ci cuprind chiar trupele viitorului adversar si mai ales centrii vitali de comanda ai acestuia sunt supuse unei continue perfectionari. Acestea Acestea sunt numai cateva dintre dintre motivele motivele care fac din parapsiholo parapsihologie gie un vast domeniu de investigare a unor metode, tehnici si mijloace de a patrunde in cele mai neobisnuite si ascunse secrete ale adversarilor. I. Definitia Definitia si si obiectul obiectul razboi razboiului ului parapsih parapsihologi ologic. c.
Parapsihologia a fost si continua sa ramana una dintre cele mai controversate discipline stiintifice. Prin definitie parapsihologia este o pseudostiinta ce se ocupa cu studiul unor fenomene pe care perceptia noastra uzuala nu le poate explica imediat si care se deruleaza intr-un alt plan decat cel al universului newtonian. Facand Facand recurs recurs la razboi razboiul ul parap parapsih siholo ologic gic putem putem deduce deduce ca parap parapsih siholo ologia gia cuprinde doua tendinte ale cercetarii. Prima se distinge prin cautarea unor aplicatii cu caracter benefic pentru om, iar cea de-a doua se caracterizeaza caracterizeaza prin incercarea incercarea de a utiliza acest gen de descoperiri in scopul ducerii unui razboi nedeclarat sau prin utilizarea lor in cadrul unor operatiuni militare, in defavoarea razboiului armat. Utilizarea lor in confruntarile armate face ca aceasta stiinta sa fie foarte putin adusa la cunostiinta publicului larg, ingreunand procesul de cercetare al acestui domeniu stiintific. Totusi acestea tind sa aibe efectul scontat, producand efecte si in mediul nemilitarizat, iar daca luam in considerare tendinta fireasca a acestuia spre spre fabu fabulo loss si necu necuno nosc scut ut,, tras trasat atur urii apro aproap apee defi defini nito tori riii ale ale dome domeni niul ului ui parapsihologiei. parapsihologiei. Se cunoas cunoaste te ca preocu preocupar parea ea catre catre domeni domeniul ul stiint stiintifi ificc al paraps parapsiho iholog logiei iei a fascinat si in trecut marii oameni de stiinta, in special pe fizicienii si pe medici de pilda Crookes, Swedenborg, Einstein, Mesmer, Richet, Charcot, Bozzano si multi altii.
Este de retinut faptul ca in cadrul cercetarilor parapsihologice a fenomenelor care apartin de aceasta se remarca trei mari categorii de clasificare :
Fenomene despre care stim ca stim; Fenomene despre care stim ca nu stim; Fenomene despre care nu stim ca nu stim.
Dintre aceste mari categorii doare primele doua pot face obiectul de studiu al acestei stiinte. In functie de potentiala lor utilizare cu caracter militar putem distinge mai multe clase ale obiectivului de studiu, respectiv ale fenomenelor: A.
Fenomene predominant bioinformationale, extra-senzoriale:
telepatia – transmisia la distanta a gandului ca mesaj extrasenzorial 2. clarviziunea – „ceva” de natura unui vector necunoscut paraseste individul (in timp si spatiu) pentru a lua contact si cuno știnta despre „altceva” si, reintorcandu-se, aduce mesajul informational. 3. precognitia – ghicirea viitorului sau a unor fapte si lucruri ascunse. 4. retrocognitia – ghicirea trecutului. 5. perceptia dermato – optica – impresia senzoriala transmisa de la distanta, telestezie 6. extracorporalitatea 7. radiestezia – capacitatea de a identifica resurse subterane. 8. interactiuni om – plante, om – animale 9. inregistrarea gandurilor 10. fenomene la limita vietii *de precizat ca primele 4 fac parte din grupul fenomenelor cognitive 1.
B. Fenomene predominant energetice: 1. 2.
3. 4.
Transmutatia atomica de slabă energie ( efectul Kervran) poltergeist – miscarea in spatiu a obiectelor fara o cauza depistabila de oameni. Ar putea exista o legatură intre fenomenul de poltergeist si comportarea anormala a campului magnetic inconjurator (observatie rezultata din experimentari / observatii /supraveghere efectuate de cercetatori acreditati). teleportatia levitatia – ridicarea în spatiu prin alte forte decat cele conventionale – cunoscute (hipnoza, sugestie, telepatie, alte fenomene PSI).
5. telekinezia 6. raps 7. materializari 8. dematerializari 9. fotografii induse mental – efectul Fukuray –Ted Serious (tauthografie) C. Fenomene după pragul mortii: transcomunicatie ( efectul Raudive) 2. mediumitate (spiritism) 3. aparitii 4. fotografii ale spiritelor 5. fenomenul „deja vu” 1.
II. Parapsihologia ca arma de lupta in epoca antichitatii
Istoria omenirii consemneaza fapte si evenimente ajunse pana la noi care arata si demonstreaza utilizarea unor fenomene parapsihologice in cadrul conflagratiilor sau al unor lupte dintre protagonisti ale caror nume s-au pastrat pana azi in diverse relatari sau surse istoriografice. O trasatura caracteristica a acelor vremuri era constituita de ceremoniile de cult pagane prin care, in cadrul unei multitudini de ritualuri ce mergeau de la descantece pana la purtarea de diverse amulete, se cauta a se insufla curaj si forta viitorilor combatanti. Dominanta acestor manifestari o constituia insa preocuparea de a descifra viitorul si de a cunoaste sortii bataliilor ce urmau a se consuma. De pilda in viata Romei antice practicile parapsihologice ocupau un loc de frunte atat comandantii de osti cat si militarii in general care apelau la ghicitori pentru previzionarea viitorului, pentru a afla soarta unor batalii. O alta serie de evenimente parapsihologice sunt consemnate in scrierile Vechiului Testament, in care protagonistii unor intamplari apeleaza la procedee parapsihologice pentru a capata informatii asupra desfasurarii luptelor si mai ales asupra rezultatelor acestora. Un astfel de exemplu este prorocirea lui Isaia privind caderea Ierusalimului si distrugerea sa de catre romani sau momentul in care o mana nevazuta a scris pe zidul salii de oaspeti a lui Balthazar, in care acesta isi trai a ultima orgie, coincidenta cu momentul intrarii lui Cirus in Babilon, cuvintele de avertisment „Mane, tekel, fares”.(Daniel 5,1-30).
III. Aspecte
ale aplicatiilor parapsihologiei in epoca moderna
Constatam astfel ca domeniul parapsihologiei a captivat din cele mai indepartate timpuri, parcurgand epocile evolutive constant. Insa un interes deosebit acestui domeniu a fost acordat spre sfarsitul secolului XIX atat in Europa cat si peste ocean. Primele datari ale parapsihologiei din epoca moderna apartin francezilor care au folosit radiestezia pentru gasirea unor depozite subterane de munitii. Legat de victimele cazute pe campul de lupta sau date disparute si despre care apropiatii acestora nu mai stiau nimic, trebuie mentionate o serie de evenimente si fapte in care sunt implicate procedee si tehnici parapsihologice de investigare si obtinere de informatii asupra celor disparuti. Acestea sunt cateva din fenomenele parapsihologice datand de dinaintea Primului Razboi Mondial. In perioada premegatoare celui de-al Doilea Razboi Mondialsi chiar in diferite faze de desfasurare ale acestuia, serviciile de contrainformatii americane si engleze, bazandu-se pe inclinatiile lui Hitler catre misticism, supranatural si superstitii, au reusit infiltrarea in preajma dictatorului a unor persoane dotate cu facultati parapsihologice, incercand prin intermediul acestora sa determine si sa deturneze unele actiuni. Nu trebuie omis nici faptul ca in organizarea armatei germane existau elemente specializate in depistarea surselor de apa subterana prin mijloace radiestezice. Pe de alta parte, daca in practica multor personaje ale istoriei moderne si contemporane intra in consultarea astrologilor si a ghicitorilor, un caz aparte, alaturi de cel al lui Hitler, l-a constituit cazul celui mai sangeros dictator din toate timpurile I.V. Stalin. Desi in mod oficial si public aclama ateismul si dispunea combaterea practicilor ezoterice, Stalin isi avea propriul sau consultant in materie, ucrainean de origine, dotat cu certe calitati parapsihologice. Legat de acest personaj al recentului nostru trecut, istoria mai consemneaza, in aceeasi epoca gravitand in jurul dictatorului, cazul devenit celebru al lui Wolf Messing, polonez de origine. Calitatile acestuia iesite din comun au starnit o mare valva, starnind astfel interesul lui Stalin fata de abilitatile acestuia. In cealalta parte a globului este de mare notorietate publica cazul lui Nancy Reagan, sotia fostului presedinte al SUA, care datorita pasiunii pentru previziunile astrologice, era inconjurata de diverse persoane ale caror preziceri le lua foarte serios in consideratie. De aici si suspiciunile unei anumite parti a presei care i-a reprosat diferite aclamatii in activitatiile guvernamentale, sustinand ca unele actiuni ale presedintelui au fost luate sub influenta sotiei sale, aflata la randul ei sub imperiul prezicerilor ce i-au fost aduse la cunsotinta. Un alt personaj din prim-planul istoriei zilelor noastre, Saddam Hussein, s-a interesat prin intermediul ambasadei Irakului la Bucuresti, de prezicerile care-i
priveau persoana, ale unui astrolog roman care i-a facut horoscopul si i l-a trimis pe cale „diplomatica”. Ca fapt divers , previziunile acestuia, facute totusi dupa consumarea razboiului din Golf, ii anunta dictatorului irakian un viitor stralucit. Acestea sunt doar cateva dintre fenomenele parapsihologice datate in epoca moderna care au fost consemnate. Insa nu trebuie omise nici existenta fenomenelor care nu au fost datate, sau care cu vointa au fost clasificate. IV.Parapsihologia – o noua stiinta
Se cunoaste faptul ca pana in secolul XX civilizatia noastra a fost propulsata de catre fizica, dar in secolul acesta se produce o schimbare – biologia avand un avant considerabil. Acest fapt nu inseamna ca fizica va stagna ci din contra cunostiintele stiintifice asupra laturii fizice a naturii avute la momentul acesta poate explica o serie de fenomene petrecute chiar sub incidenta acestui domeniu de studiu. Dar, unele dintre cele mai recente cuceriri ale fizicii, considerate ca definitiv stabilite, par a nu fi chiar atat de exacte. Sa amintim doar de teoria einsteiniana a relativitatii, in care unul din postulatele de baza – viteza luminii ca limita a oricarei viteze obtinuta in lumea noastra – a fost dovedit in 2011 la CERN ca este falsa, infirmand astfel acest postulat si punand sub semn de intrebare anumite legi ale fizicii. Se omite – deseori cu buna stiinta – faptul ca in cursul celebrei eclipse de Soare din anul 1919 – cand s-au facut trei masuratori de catre trei echipe diferite care isi propuseserasa determine fiecare separat, in ce masura campul gravitational al Soarelui deviaza o raza de lumina , numai una din masuratori a confirmat teoria lui Einstein, in timp ce celalalte doua au infirmat-o categoric. Un alt fapt pe care actuala fizica atomica nu poate sa-l explice este oferit de asa numita transmutatie atomica de joasa energie sau efectul Kevran. Asa cum au aratat masuratorile facute de catre C. Louis Kevran in anul 1962, se dovedeste ca organismele biologice sunt capabile sa produca transmutatii atomice neradiative la joasa energie. Ultima transmutatie avand loc in cadrul procesuli de termoliza la om. Se noteaza ca acest gen de procese intervin intre izotopi stabili, aditia sau substractia nefiind posibile decat in conditiile unui ciclu neradioactiv. Pe de alta parte un alt argument care zguduie legile fizice clasice rezulta din cercetarile lui Kozirev care inca din anii 1960 demonstrase prin observatiile sale de astrofizica, efectuate pe parcursul a 5 ani la Observatorul Astronomic cin Crimeea ca in acelasi moment temporal se poate observa pozitia trecuta, prezenta si viitoare, a unei formatiuni cosmice. Adica trecutul, prezentul si viitorul coexista in acelasi moment temporal. Aceasta ne duce imediat la ideea ca putem scruta concomitent cele trei momente ale scurgerii timpului, dovedind astfel ca precognitia, retrocognitia si clarviziunea sunt fenomene naturale avand un suport fizic.
Sa amintim aici si de efectul Aharonov-Bohm care, desoperit inca din anul 1952, demonstreaza ca interactiunea la distanta este un atribut apartinand si lumii particulelor subatomice, nu numai fiintelor vii capabile sa stabileasca legaturi telepatice. Iata, asadar, numai o mica parte dintre fenomenele care dau naturii un cu totul alt chip decat cel conturat de fizica pana acum. Din nefericire, tocmai aceste aspecte se cauta sa fie utilizate in scopuri distructive dintre cele mai macabre, exploatandu-se laturile lor negative atentand astfel la insasi existenta fiintei umane. Asa se face ca, impotriva unor factori si a unor personalitati stiintifice care neaga existenta fenomenelor parapsihologice, cercetarile privind utilizarea fenomenelor de acest tip sunt directionate nu numai in scopul cunoasterii si utilizarii lor in beneficiul omului, ci si in scopuri contrarii, distructive. Fenomenologia parapsihologica se inscrie, ca stiinta de frontiera, in aria de investigatii a unor fenomene care in actualul nostru stadiu de cunostinte se caracterizeaza prin trasaturi care nu de putine ori vin in contradictie cu ceea ce ortodoxia noastra stiintifica afirma, mai ales despre spatiu, timp si cauzalitate. Astfel, doua dintre trasaturile caracteristile ale acestui tip de fenomene manifestarea lor aparent rara din punct de vedere statistic si nereproductibilitatea lor in anumte situatii servesc drept argumente de baza ale oponentiiilor parapsihologiei. Pe de alta parte, asa cum s-a aratae in numeroase randuri si de catre numerosi cercetatori, metodele uzuale ale fizicii clasice sunt intr-o mare masura inadecvate atunci cand se pune problema aplicarii lor in cercetarea parapsihologice. Aceasta opinie nu poate fi complet neglijata, data fiind natura cu totul diferita calitativ a fenomenelor parapsihologice, sau cel putin a mecanismelor puse puse in joc in timpul desfasurarii acestora, fata de fenomenele inglobate in domeniul de investigatii al fizicii clasice. Nu este totusi mai putin adevarat ca exista si opinii diametral opuse, considerandu-se ca fenomenologia parapsihologica sau cel putin aspectele sale cantitative ar putea beneficia de aportul unor metode si metodologii preluate din fizica, precum si de explicatii necontradictorii fata de legile cunoscute ale acestui domeniu. V. Tendinte ale cercetarii parapsihologice
Contrar spiritului conservator al unei anumite parti a lumii cercetatorilor stiintifici, care nu pot depasi cadtul conventionalismului, exista un numar destul de mare de specialisti pentru care incearca iesirea din conventional. Astfel investigatia parapsihologica a inceput sa cunoasca o certa dezvoltare abia in ultimile decenii, mai ales cand si-a plasat cautarile pe magistralele paraacademice. Numai ca, sub
impulsul descoperirii marilor necunoscute, rezultatele acestor cercetari au inceput sa fie deturnate prein amenvre din umbra spre domenii de utilizare contra naturii. Sa mentionam doar cateva programe vizand utilizarea in domeniul militar a cercetarilor parapsihologice, asa cum apar ele enuntate in lucrarea lui J.L. Wilhelm – Spionajul Psihic. In 1952, armata de uscat a SUA comanda un program de cercetari cu privire la utilizarea efectelor psihokinetice in domeniul militar; acestea urmau sa fie efectuate in primul laborator de cercetari parapsihologice infiintat in SUA, in anul 1934, pe langa Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord, de catre Prof. J.B. Rhine. LA inceputul anilor 60` testari ale facultatilor psihokinetice sunt efectuate de catre Armata Aerului. Amintind numai aceste doua programe ale SUA este de mentionat faptul ca, Pentagonul aloca anual 6 milioane de dolari pentru dezvoltarea armelor si tacticilor psihotronice, inclusiv pentru realizarea instalatiilor de spalat creiere. Intreg acest arsenal este destinat mai ales neutralizarii comandamentelor si altor centrii nevralgici din comanda armatelor adverse. Aceste alocatii vizeaz, pe de alta parte, cercetarile in domeniile fundamentale ale fizicii actuale, la interfata acesteia ci ceea ce s-ar numi lumea transcedentala. Aceste cercetari privesc proceduri psihotronice de deformare a timpului si de modificare a structurilor spatio-temporale. Desi par preluate din literatura de anticipatie S.F., scopul lor este mult mai implicat in prezent, urmarind ca prin tehnica unor proceduri apartinand paranormalului, traiectoriile pe care le parcurg rachetele sa fie ascunse pe parcursul dintre momentul lansarii si cel al atingerii tintei ca urmare a transferului lor intr-un univers spatio-temporal paralel, dar inaccesibil mijloacelor de detectie clasice. Aceste tehnici pleaca de la fenomenele dematerializarii-rematerializarii si teleportarii, bine cunoscute parapsihologiei. Aceste afirmatii sunt sustinute de spusele lui Ron Robertson, specialis din Serviciul de securitate al laboratoarelor Lawrence Livermore si citat in lucrarea lui J.L. Wilhelm. Conform acestora experientele au demonstrat capacitatea unor mediumi de a declansa sau neutraliza incarcaturi nucleare prin tehnici radiestezice, controlate prin mecanisme constiente. De altfel, o astfel de actiune, care pare a fi doar un fleac pe langa mecanismele de transductie spatio-temporala a unor ogive nucleare, nu necesita din partea executantului decat ca, plasat la o distanta de cca. 30 cm, sa faca sa se miste pe un parcurs de 6,3 mm o greutate de cca 3,5 gr, adica piesa care deschide siguranta mecanismului declansator. Sa mentionam aici faptul ca parametrii amintiti de J.L Wilhelm sunt cu mult depasiti ca realizare practica in experientele de psihokinezie pe care N. Kulaghina le-a deomnstrat in nenumarate randuri si in fata a nenumarate comisii de expertiza, inclusiv in fata unor recunoscuti specialisti occidentali. Estimari ale serviciilor secrete americane, care au fost din intamplare scapate in presa, arata ca un numar de cel putin 200 de oameni de stiinta cu calificare
academica lucreaza in cadrul unor programe de investigatii parapsihologice cu caracter aplicativ militarale efectelor psihokinetice, utilizarii undelor electromagnetice de joasa frecventa E.L.F. ca purtatoare pentru transmiterea informatiei ori cu scopul stabilirii unor legaturi telepatice. In ceea ce priveste aceasta radiatie se considera ca in timpul desfasurarii evenimentelor din 23 – 26 decembrie 1989 am fost supusi unor aplicatii de aceasta natura, prin crearea unor tinte aeriene false, generate de la mare distanta din partea reasariteana a continentului nostru. Exista, de asemenea, indicatii asupra unui trafic radio deasupra teritoriului nostru, care nu a fost legat de transmisia unor mesaje, codificate sau in clar, ci pare a fost legat de utilizari in domeniul paranormalitatii. In aceeasi ordine de idei, nu este lipsit de interes sa amintim ca o anumita stare de neliniste afecteaza o serie de specii de animale si partial oamenii hipersensibili in perioadele premergatoare evenimentelor seismice, este pusa din ce in ce mai mult in sarcina aparitiei in zonele de cutremur a unor radiatii de natura telurica. Acest gen de perturbatii ale mediului electromagnetic, cu reflexe profunde asupra biosferei, au fost analizate de catre o echipa de cercetatori bulgari inaintea si in timpul marelui cutremur care a afectat Romania in anul 1977. De altfel, acest gen de investigatii fac obiectul atentiei si altor cercetatori din proxima noastra vecinatate geografica. Un alt domeniu tangent pe larg abordat il constituie cibernetica. In acest cadru, un interes aparte este acordat investigarii corelatiei dintre emisiunile electromagnetice ale creierului uman si sistemele de calcul. Acest interes se manifesta in doua directii. Pe de o parte, in stabilirea unor legaturi intre creierul uman si calculator, pentru ca acesta din urma sa preia comenzile mentale care i se dau. Pe de alta parte, in determinarea capacitatiilor paranormale ale unor persoane dotate cu abilitatea de a interactiona cu calculatoarel, determinand stergerea memoriei acestora sa, modificarea partiala sau stricarea efectiva a lor. Problema se pune cu mare acuitate in special in perimetrul de protectie al marilor centre strategice de comanda ale armatelor, vizandu-se in ce masura pot fi luate masuri de anihilare a unor astfel posibile atacuri ale potentialilor adversari. Programele in aceasta directie au fost demarate dupa ce s-a constatat ca experimentari de o asemenea factura au si avut loc, folosindu-se de persoane dotate ce erau transportate in autotrenuri, sub acoperirea de soferi, pe rute care treceau prin zone expuse potential unor astfel de atacuri . Dar bar bataliile duse in cel mai mare secret pe acest taram au parcurs epsioade care releva faptul ca si alte domenii ale parapsihologiei au devenit operationale , o data ajunse in posesia cercurilor militare.
VI.Concluzii
Am vazut ca parapsihologia dateaza in ca din antichitate, si interesul pentru aceasta stiinta a crescut exponential dealungul anilor, starnind atat interes cat si animozitati in randul populatiei de rand. Cu certitudine, adevarul se afla undeva la mijloc in confruntarea dintre fizica clasica si parapsihologie iar raspunsurile care sa duca la aceste intrebari este posibil sa fie clasificate de oameni care au interes diferit, in special armatele statelor care o considera o arma cu potential ridicat, capabila sa produca efecte nebanuite. Parapsihologia va continua sa existe, angrenand din ce in ce mai multi oameni de stiinta si starnind interes, unde se va ajunge inca nu se poate spune, dar putem spera ca acest domeniu va aduce un aport deosebit societatii iar productele lui vor fi utilizate spre binele omului si nu pentru distrugerea lui. VII.
Bibliografie
Eugen Celan – „Razboiul parapsihologic”, Teora, Bucuresti, 1993 *** www.wikipedia.com –Parapsihologia, consultat 27.01.2012 *** www.paranormal.ro – Parapsihologia, fenomene, consultat 28.01.2012 *** www.elystar.ro-Parapsihologia incotro? , consultat 27.01.2012
Intocmit sd. sg. CHIPER Florin Gr.331 (Rdlc.)