RAZBOIUL DIN IRAK (19 martie – 1 mai 2003) Marginean Mihai , Anul I, grupa a II-a
Razboiul din Irak a izbucnit pe baza unor informatii secrete conform carora Irak-ul ar detine detine canti cantita tati ti mari mari de arme arme de distr distruge ugere re in masa, masa, ar avea avea legat legaturi uri cu grupa gruparea rea terorist terorista a Al-Qaeda Al-Qaeda si regimul regimul condus de Saddam Saddam Hussein Hussein reprezinta reprezinta un pericol pericol pentru pentru intreaga omenire. Razboiul a durat aproape 3 luni, intre 19 martie si 1 mai, avand ca dezn deznod odam aman antt vict victor oria ia Coal Coalit itie ieii cond condus usa a de Stat Statle lele le Unit Unitee ale ale Amer Americ icii ii.. Cont Contra rar r presupunerilor, presupunerilor, nu au fost gasite arme de distrugere in masa, nici legaturile cu Al-Qaeda nu au fost demonstrate , regimul lui Saddam nefiind un pericol.
I.
INTRODUCERE
Razboiul din Irak din 2003 a avut loc intre o coalitie de tari condusa de Statel Statelee Unite ale Americi Americiii si Irak, Irak, avand ca rezult rezultat at detrona detronarea rea lui Sadam Hussein. Hussein. In 1993, 1993, prin razboiul din Golf , Irakului i s-au impus o serie de sanctiuni din din part partea ea Natiunilo Natiunilorr Uniteca Unitecare re stab stabil ilea eau, u, prin printre tre alte altele le,, un emba embargo rgou u si obli obliga gati tiaa ca toat toatee arme armele le de dist distru ruge gere re in masa masa sa fie fie dist distrus ruse. e. Regi Regimu mull presedintelui irakian de la acea vreme, Sadam Husein Husein, s-a opus colaborarii cu inspectorii ONU, in ciuda consecintelor embargoului asupra populatiei, si a tuturor atacurilor la care era supusa tara de catre fortele britanice fortele britanice si americane. americane. Prin invazia Irakului din 2003, presedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o asa-numita axa a raului, raului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a detine cantitati mari de arme de distrugere in masa, de a avea legaturi cu AlQaeda, Qaeda, si de a fi un pericol pericol iminent pentru umanitate, umanitate, bazându-se pe presupuse informatii secrete. In intreg procesul de inspectie al ONU (un grup de inspectori condus de Hans Blix) Blix) nu s-au gasit arme de distrugere in masa. masa. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru ca nu colaborau cu acestia, desi nu considerau ca exista motive sa se gandeasca la existenta unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat ca irakienii ii minteau pe inspectori. Surse
din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu ca daca Statele Unite nu ar fi atacat, in scurt timp s-ar fi demonstrat ca Irakul nu avea nici o arma de distrugere in masa. Dupa ce timp de luni intregi a presat Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite ca sa aprobe o rezolutie care sa sprijine invazia, lucru care nu a reusit sa il faca datorita lipsei de sprijin, Bush a facut o reuniune cu asa-numitul Trio al Azorelor (cu toate ca se referea la patru personalitati), format de el insusi, de Tony Blair , prim-ministrul Regatului Unit, José María Aznar, presedintele spaniol si prim-ministrul portughez Durão Barroso, pentru a anunta crearea unei aliante care avea scopul de a invada Irakul si de a-l detrona pe Hussein. Reactia opiniei publice mondiale a fost in general ostila, in special prin realizarea unor , dar acestea nu au fost bagate in seama de alianta. „Irakul nu are interes in razboi. Nici un functionar irakian, nici un cetatean irakian nu si-a exprimat cea mai mica dorinta de a intra in razboi. Intrebarea se adreseaza celeilalte parti: Oare nu incercati sa gasiti un pretext pentru a justifica un razboi in Irak?", spunea liderul irakian, Saddam Hussein.
II.
Legitimitatea razboiului
Legitimitatea purtarii acestui razboi este discutabila. Inca din 2001, Serviciul Secret italian descoperise, se pare, unele dovezi ale incercarilor lui Saddam Hussein de a cumpara din Niger mai multe sute de tone de oxid de uraniu, un material din care pot fi construite arme nucleare. Copii ale acestor documente sunt trimise serviciilor secrete britanice si americane. Fostul ambasador Wilson, din Niger, este insarcinat cu cercetarile ulterioare. „Totul nu e decat o escrocherie!” raporteaza el in martie 2002. In ciuda acestui fapt, in octombrie 2002, Camera Reprezentantilor si, o zi mai tarziu, Senatul SUA aproba folosirea fortei impotriva Irakului. Pornind de aici, Irakul elaboreaza in octombrie 2002 o documentatie foarte ampla asupra armamentului detinut, de 12000 de pagini, care insa, dupa parerea Washingtonuluim contine „grave omisiuni”. Expertii au indoieli asupra autenticitatii actelor Niger. Acestea se vor dovedi mai tarziu, intr-adevar un fals. Seful CIA 1, Tenet, afirma, dupa razboi ca n-ar fi trebuit sa li se acorde nici o incredere. Astfel, razboiul din Irak se bazeaza chiar din start pe o greseala. Iar dupa declansarea lui este comisa o noua greseala. In dupa-amiaza zilei de 19 martie 1
Central Intelligence Agency – Agentia Centrala de Informatii, serviciu secret al SUA
2003, vesti extraordinare sosesc in capitala americana. Se pare ca s-a gasit o urma concreta a lui Saddam Hussein. Dupa o alocutiune televizata adresata poporului sau, el s-ar fi retras intr-o casa din sudul Bagdadului. Ca urmare a interceptarii unor convorbiri telefonice, s-ar fi aflat ca el tine un consiliu de razboi cu statul sau major. Un inalt ofiter refugiat ar fi confirmat aceasta, pomenind si de un buncar in care, probabil, dictatorul irakian se va ascunde impreuna cu fiii sai, in cazul unui bombardament aerian. Secretarul american al apararii, Rumsfeld, il informeaza imediat pe presedinte asupra sanselor reale de a da ceea ce el numeste „un atac de decapitare”. Astfel, razboiul s-ar sfarsi inainte de a fi inceput. Urmatorul consiliu tinut de presedinte cu cei mai apropiati consilieri ai sai dureaza trei ore. Din motive meteorologice, razboiul trebuie sa inceapa abia vineri, pe 21 martie, cu un bombardament masiv aerian. Seful CIA, Tenet, insista pentru inceperea operatiunilor cu 24 de ore mai devreme, deoarece sansa de a-l ucide pe Saddam chiar de la inceput ar fi foarte mare. Toti sunt de acord cu acest „atac de decapitare”. Pentagonul anunta comandamentul aviatiei de aceasta noua hotarare. Cartierul general comunica pilotilor noua data a atacului. Numai guvernul britanic nu va fi informat despre schimbarea planului. III.
Desfasurarea atacurilor
La ora 3:30 noaptea, doua avioane invizibile de bombardament F 117, din grupa a 8-a de bombardiere de vanatoare, cu numele de cod Ram 01 si respectiv Ram 02, decoleaza de la baza aeriana Al-Udeid, din Qatar. Fiecare dintre ele urmeaza sa arunce doua bombe de mare precizie de tip EGBU-27 in cartierul Dora din Bagdad. Bombele care pot distruge buncarul sunt dirijate prin satelit, au lungime de cinci metri si greutate de o tona. Nu au mai fost folosite niciodata in lupta. Singurul mijloc de aparare al bombardierelor F 117 este invizibilitatea lor, ele neavand nici un fel de arma defensiva. De aceea, au nevoie de o escorta de protectie. In spatiul aerian irakian, in zona de sud, interzisa zborurilor civile, sunt trimise si doua avioane de lupta F 16, cu misiunea de a scoate din functiune toate sistemele defensive ale aviatiei inamice, precum si trei avioane ale marinei americane, tip EA-6B Prowler, specializate in distrugerea instalatiilor radar. In timpul zborului lor spre nord, cele sapte avioane vor fi alimentate in aer. Putin inainte de ora 5:30, acestea ajung deasupra Bagdadului. Cerul incepe sa se lumineze. Cele doua avioane de bombardament zboara spre tinta din directii diferite. Cand pilotii activeaza sistemul de lansare al bombelor, avioanele isi
schimba automat forma, putand, astfel, fi usor detectate de radarul inamic. Bombele aruncate provoaca in oras explozii puternice. Focul defensiv al aviatiei irakiene se declanseaza abia atunci cand bombardierele, ajunse la altitudine si viteza de deplasare foarte mari, se indeparteaza deja. In urma lor, 40 de Tomahawk-uri lovesc sistemele de aparare ale Bagdadului. Aceste rachete fusesera lansate de pe doua portavioane din Golf, doua submarine si doua distrugatoare, in urma cu cateva ore. Pe 20 martie, la ora 21:30, ora Washingtonului, televiziunea americana transmite primele imagini ale atacului.Bush se adreseaza poporului american: „La ordinul meu, trupele Coalitiei au inceput sa atace tintele militare alese”,spune el. Scopul este demilitarizarea Irakului, eliberarea poporului irakian si protejarea lumii de un mare pericol. In acest moment, Bush nu stie ca aceste atacuri au o tinta care nu exista. Cand, mai tarziu, Bagdadul va fi cucerit, trupele americane nu gasesc nici o urma ale unei fortarete subpamantene. Informatia ca Saddam Hussein s-ar ascunde aici se dovedeste eronata. Speculatiile asupra mortii dictatorului nu iau sfarsit, fiind iarasi alimentate cand, in seara de joi, 20 martie, televiziunea irakiana transmite un mesaj al lui Saddam, care a fost evident inregistrat anterior. In acelasi timp, Divizia 1 de marina americana, cu 42 000 de soldati, si 3 divizii de infanterie americane cu 15 000 de soldati, incep ofensiva in sudul Irakului, indreptandu-se spre capitala Bagdad. Tancurile de tip Abrams si Bradley se deplaseaza spre nord, prin desert, cu viteza mare. Ele parcurg 70 de kilometri intr-o ora, cu un necesar de benzina de 200 de litri. De aceea, sunt urmate de masini cu rezerve si masini blindate, fiecare dintre ele transportand 23 000 de litri de carburant. Divizia 1 a marinei americane este cea mai veche si cu cele mai multe merite din cadrul infanterie de marina SUA. In sprijinul lor vin cei 16 000 de soldati ai Diviziei 101 aeropurtate, cu temutele elicoptere de lupta Apache si Black Hawk, in numar de 256. Ele sunt numite Screaming Eagles2, deoarece insemnul lor tactic este un cap alb de vultur, pe fond negru. La est de aceste trei divizii, divizia 1 de tancuri britanica ataca Basra. Dintre cei 26 000 de soldati ai ei fac parte si asa-numitii Desert Rats3 ai Brigazii a 7-a de tancuri. Aliatii spera ca cei 1 milion de locuitori, in majoritate siiti, ai orasului Basra nu vor opune rezistenta, ci vor intampina trupele britanice ca pe niste eliberatori.
2
“Vulturii tipatori” “Sobolanii deserului” sau “Vulpile desrtului”, unitati special create pentru actiuni de sabotare si spionaj in desert, infiintate de armata engleza in timpul celui de-al doilea razboi mondial 3
Ofensiva americana din Kuweit, in directie nordica, se bazeaza pe inca o greseala. La inceput, ar fi trebuit ca 62 000 de soldati americani sa porneasca din Turcia, pentru a ataca in Irak pe flancul nordic. Aceasta operatiune-cleste facea parte din planul de razboi american. Totusi, Parlamentul Turciei se declara impotriva si nu acorda armatei americane dreptul de trecere pe teritoriul Turciei. Astfel, ramane de efectuat numai ofensiva dinspre sud, cu speranta ca cei 70000 de soldati ai trupelor de militie kurde se vor retrage de pe pozitiile lor din nordul Irakului, supuse de americani unor puternice bombardamente aeriene. In timpul ofensivei dinspre sud se constata foarte repede ca moralul trupelor irakiene nu mai este dintre cele mai bune. Cei mai multi soldati se predau imediat. US-Airforce4 a aruncat doua milioane de pliante cu mesaje pentru soldatii irakieni. Insa irakienii anuntasera deja ca vor lupta in Bagdad, nu in desert. Tancurile americane parcurg aproape 200 de kilometri pe zi si se lovesc de o rezistenta puternica numai la sud de Basra, in portul petrolier Umm Quasr. Importantele campuri de petrol Rumelia sunt ocupate. Pe tevile tancurilor soldatii americani au scris : „The big show”. Este, intradevar un „mare spectacol”. Secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld, vrea sa castige un „razboi fulger german”, un razboi purtat cu un numar mic de soldati de elita, insa cu atat mai bine echipati si instruiti, cu o logistica si o coordonare a operatiunilor perfecte. Nu au mai fost mobilizati 365 000 de soldati, ca in timpul ultimului razboi din Golf, ci numai 150 000, organizati in patru divizii- o mica „armata-hightech”. Acesta este „un razboi fara seaman in istorie”, afirma generalul Tommy Franks, „inceputul unei noi culturi a razboiului si un exemplu de tactica si tehnica militara din secolul al XXI-lea”. In seara zilei de 21 martie incepe actiunea Shock and Awe (Soc si groaza), bombardamentul masiv asupra Bagdadului, care, in conformitate cu planurile initiale, ar fi trebuit sa declanseze razboiul. El tinteste centrele de telecomunicatii si de conducere, insa este menit sa distruga vointa de lupta a inamicului. Armata irakiana trebuie silita sa capituleze, prin demoralizare si intimidare. In total, 3500 de bombe de mare precizie si rachete dirijate prin laser sunt aruncate asupra institutiilor militare si palatelor dictatorului, de zece ori mai multe decat la inceputul primului razboi din Golf. Numai 4 bombardiere B 2 se indreapta spre Bagdad, pornind de pe Insula Diego Garcia, baza americana din Oceanul Indian. Bombardierele masive de forma liliacului sunt aproape invizibile pentru radarele inamice. Sunt insotite de 4
Fortele Aeriene ale SUA
o duzina de bombardiere B 52 de model mai vechi, decolate din Marea Britanie, precum si de avioane-rezervor. Pe numeroase aeroporturi mai mici din Bagdad s-ar putea afla avioane irakiene capabile sa transporte arme de distrugere in masa si sa treaca la atac. De aceea, aceste aeroporturi sunt tintele predilecte ale bombardamentelor. Si aceasta este un dintre multele greseli ale razboiului din Irak. Armele de distrugere in masa, care au fost declarate motiv al razboiului, nu vor fi gasite nicaieri. Dupa razboi, se dovedeste adevarat ceea ce inspectorii ONU afirmasera inca dinaintea inceperii ostilitatilor: Irakul nu a posedat niciodata asemenea arme. Computerele de la bordul celor patru avioane de bombardament isi recunosc tintele si calculeaza momentul optim de aruncare a bombelor, in functie de viteza si de altitudinea de zbor. Restul este efectuat de bombele JDAM (Joint Direct Attack Munition), care isi localizeaza tintele cu ajutorul satelitilor. Microprocesorul din interiorul bombei este capabil sa activeze, prin intermediul unor motoare minuscule, capacul de deschidere. Printre cele 48 de bombe aruncate se afla si modele noi, un distrugator de buncare, cu o incarcatura de material exploziv gigantica, de doua tone. Noile bombe cu microunde topesc circuitele electronice si , pe o raza de 100 de metri, scot din functiune toate aparatele construite pe baza lor. Uriase mingi de foc si coloane de fum se ridica spre cerul noptii, deasupra Bagdadului, explozii asurzitoare ingrozind orasul. Palatul prezidential, precum si alte cladiri oficiale, sunt cuprinse de flacari. Dupa numai cateva zile, iese la iveala o alta greseala. Multi potrivnici ai razboiului si multe asociatii pacifiste prevazusera izbucnirea unor confruntari sangeroase in intregul Orient Apropiat, precum si o rezistenta indarjita a armatei irakiene, intr-un razboi lung, care va costa viata a sute de mii de civili. Nimic din toate acestea nu se indeplineste. Nici profetia conform careia Bagdadul, cu cei 16 000 de soldati ai puternicei si disciplinizatei Garzi Republicane si cu cei 150 000 de barbati ai Armatei Populare si ai militiei partidului, se va transforma intr-un al doile Stalingrad, cu lupte de strada eroice, pe parcursul a saptamani intregi, nu se implineste. Insa exact acolo unde era de asteptat ca siitii sa ii intampine prietenos pe americani, dupa ce soldatii din armata regulata au capitulat repede, militarii americani se confrunta cu o rezistenta dura. Lupta de la Nassirijah este una dintre cele mai grele din intreg razboiul. Batalionul 1 al Regimentului 2 de marina trebuie sa apere cele doua poduri iportante din punct de vedere strategic ale orasului: podul peste Eufrat, in sud, si cel peste canalul Saddam, in nord. Ele
sunt legate de o strada lunga de cinci kilometri, numita Ambush Alley5. Soldatilor li se spusese ca Nassirijah este cuibul cel mai puternic al dusmanilor lui Saddam; de aceea, capacitatea de lupta a Diviziei 11 de infanterie, stationata acolo, este mica. Insa, in dimineata de 23 martie, pe cand se apropie de primul pod „Armtrack”-urile americane(tancuri-amfibii), care pot purta pana la 25 de soldati, cu echipament militar complet, sunt intampinate din toate partile cu foc puternic. Arme automate, aruncatoare de grenade si rachete antitanc trag asupra celor trei companii pornite la atac. In spatele podului, salvele de artilerie se inteleg. Aceasta este o rezistenta organizata, o lupta defensiva bine pregatita. 18 soldati americani sunt ucisi, mai multi decat in oricare alta companie, in timpul intregii campanii militare din Irak. Irakienii au prins curaj datorita unei intamplari norocoase petrecute in noaptea precedenta, Un convoi al Companiei 507, care ar fi trebuit sa se deplaseze spre nord pe autostrada de langa Nassirijah, se incurca si se indreapta spre podul peste Eufrat. Aceasta traversare a orasului, pe intuneric, este o patrundere intr-un cuib de viespi, care ii incita pe aparatori. Micul grup de soferi, mecanici si bucatari nu sunt de fapt luptatori. Cativa soldati sunt impuscati, altii vor fi luati prizonieri, printre care o tanara bucatareasa texana de culoare, in varsta de 30 de ani si Jessica Lynch, o femeie-soldat ranita, care vor fi aratate la televiziunea irakiana. Imaginile sunt transmise si pe postul de televiziune al-Jazzera, precum si pe alte posturi arabe. Incidentul a intarit rezistenta in oras. Irakienii se simt deodata in stare sa atace soldati americani sau macar sa le opreasca inaintarea. Ei se lupta la fiecare colt de strada, guri de artilerie sunt ascunse in gropi, in spatele copacilor, iar soldatii, ajutati de civili inarmati sau de alte forte paramilitare, se deplaseaza pe motociclete si deschid focul asupra tancurilor americane. Ei sunt ajutati in mod neasteptat si de un avion de lupta american A 10, care ataca, din greseala, propriile trupe si ucide cativa soldati. Si soldati britanici sunt ucisi prin asa-numitul „friendly fire”: o racheta americana Patriot loveste un avion britanic, in luptele de la Basra. Pe 24 martie, Saddam citeste la televizor un mesaj pentru poporul irakian:”Victoria este aproape!”. El ii cheama pe irakieni la sustinerea Razboiului Sfant impotrica invadatorilor. In aceeasi zi are loc cel mai mare bombardament de pana acum asupra Bagdadului. Pe 25 martie, avangarda Diviziei a 3-a de infanterie americana se afla la numai 80 de kilometri de Bagdad. In ziua urmatoare, Brigada a 2-a ar putea deja sa ajunga in oras. Impotriva asteptarilor, trupele sunt retinute la Kerbela. 5
Aleea Ambuscadei
Motivul este nisipul, care nu fusese luat in considerare in planul de operatiune american. Acesta se dovedeste mai tare decat trupele americane „hightech”. O furtuna de nisip mai puternica decat tot ce se inregistrase in ultimii ani se declanseaza pe neasteptate. In miezul zilei se face intuneric, vizibilitatea fiind redusa la cativa metri. Tancurile raman pe loc , nemaiputand inainta. Chiar si Divizia 101 aeropurtata, sosind din directie sud-vestica, este oprita din inaintare. Elicopterele ei de razboi nu pot fi folosite tot din cauza furtunii de nisip. La aceasta se mai adauga o problema. Lungul coridor pe care trupele americane l-au format in Irak este amenintat de pe flancuri. Rezervele trebuie trimise pe o distanta de peste 500 de kilometri. Aceasta tine ocupata aproape o treime din Divizia a 3-a de infanterie. Ea are nevoie zilnic de 56,8 milioane de litri de carburant. Un convoi nesfarsit, format din 50 000 de oameni si 7000 de masini, se deplaseaza dinspre Kuweit, pe soseaua ce duce spre nord. In plus, devine clar ca intentia initiala a americanilor, de a ocoli orasele care opun rezistenta, fara a incerca sa le cucereasca, presupune riscuri mult prea mari: trupele irakiene, ascunse in paduri si bancuri de nisip ar putea incerca sa impiedice marsul americanilor, atacandu-i din spate. De aceea, planul de operatiuni este schimbat si aceste orase sunt cucerite. Asa se intampla si cu Nadaf, orasul sfant al siitilor, cu peste 500 000 de locuitori. Acestia fusesera discriminati si supusi persecutiilor celor mai violente de Saddam, in urma revoltei siite din 1991, incurajata, dar nu sprijinita efectiv de americani. Americanii cred ca aici vor fi intampinati ca eliberatori, dar se insala amarnic. Cand primele tancuri inainteaza pe podul peste Eufrat, vor fi intampinate de rachete rusesti Cornet. Ca si in Nassirijah, rezistenta din Nadaf este puternica. Incetul cu incetul, devine evident ca nu este chiar atat de usor de cucerit o tara de dimensiunea Frantei numai cu ajutorul catorva divizii. De aceea, trupele americane de pe front vor primi intariri. 12 000 de soldati ai Diviziei a 4-a de infanterie sunt trimisi spre Bagdad pe 7 martie, din baza militara Fort Hood, din Texas. Bush afirma, in fata soldatilor sai de la baza militara aeriana MacDill, din Florida: „Fortele noastre fac progrese mari in Irak, insa razboiul este departe de a se fi sfarsit”. Dupa care totul merge mai repede decat era asteptat, trupele americane ataca Bagdadul in trei valuri si sparg linia defensiva a irakienilor pe 3 aprilie. Pe 4 aprilie, metropola, cu o populatie de 5 milioane de locuitori, este complet incercuita. Toate strazile importante sunt controlate de americani si trupele lor inainteaza spre centru. Noul palat de pe malul Tigrului, pana de curand resedinta lui Saddam Hussein, va fi cucerit, la fel ca si uriasul Palat al
Republicii, cel mai mare din tara, care ocupa o suprafata de 38 000 de metri patrati. Populatia jefuieste cladirea guvernului, regimul se prabuseste. Pe 10 aprilie, dupa 21 de zile de razboi, intreaga capitala este ocupata, iar Basra, in sud-est, a cazut si ea. Contrar prognozelor, arme chimice nu vor fi nici gasite, nici folosite de catre irakieni. De asemenea, nici prezisa catastrofa a mediului inconjurator, prin explozia campurilor de petrol, nu are loc. Expertii care luasera in considerare un numar de 5000 de morti din partea Coalitiei s-au inselat si ei. In realitate, sunt numai 150. In nord, luptele pentru ocuparea oraselor Mossul si Kirkuk continua. Pe 14 aprilie, Tikrit, ultima fortareata a lui Saddam, situata la 175 de kilometri nord de Bagdad, este ocupata. In vestul Irakului, o unitate de 16 000 de soldati irakieni se preda. Practic, razboiul este incheiat. Inamicul s-a dovedit mult mai slab decat fusese estimat. Dictatorul irakian nu a fost gasit, desi pe 24 iulie fii sai, Udai si Kusai, sunt prinsi si omorati. Totusi, pe 1 mai, presedintele american anunta in mod oficial sfarsitul razboiului. El inspaimantase poporul american si lumea intreaga cu pericolul unui Irak inarmat cu rachete si arme de distrugere in masa, precum si cu presupusele legaturi dintre Saddam Hussein si Al-Qaeda. George W. Bush are acum greutati in a furniza dovezile necesare. Irakul nu fusese, de fapt, un pericol imediat, afirma senatorul democrat Robert Byrd dub Virginia de Vest, la sfarsitul lunii mai, in New York Times. Acest lucru este „dureros de adevarat” si „mai mult decat penibil”. Cetatenii americani au fost in mod evident tarati intr-un razboi care este, de fapt „un atac neprovocat impotriva unui stat suveran, ceea ce este o incalcare a dreptului international”. Prin acest razboi, SUA a periclitat valoarea acordata libertatii. In acelasi timp, New York Times citeaza pe un angajat al Serviciului Secret al SUA cu afirmatia ca CIA fusese intentionat instrumentalizata politic. Pentagonul si administratia Bush ar fi facut presiuni asupra Serviciului de Informatii pentru a livra numai astfel de rapoarte, care pot servi ca justificare pentru provocarea unei confruntari armate. Americanii trebuie sa marturiseasca inca o greseala: conceptul razboiului fulger nu a functionat. In realitate, razboiul nu s-a terminat; el va continua si in saptamanile si lunile care urmeaza sub forma unor permanente si periculoase lupte de gherila. Incontinuu, soldatii americani sunt atacati pe la spate si ucisi. Si, in loc de a putea retrage trupe, americanii se pregatesc pentru o stationare prelungita in Irak . La sfarsitul lunii iulie 2003, 60% din soldatii activi din armata SUA stationau in Irak.
Nici capturarea lui Saddam Hussein, pe 13 decembrie 2003, intr-o groapa in pamant din apropierea orasului sau natal, Tikrit, unde el statea ascuns de luni de zile, nu a insemnat sfarsitul luptelor din Irak. Dupa capturare, Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat, trei ani mai tarziu, la moarte. Sentinta a fost executata în timpul noptii de 29 decembrie 2006, prin spanzurare. Dupa inlaturarea regimului socialist irakian, S.U.A si-a proclamat victoria, incepand astfel ocuparea Irakului de catre coalitia internationala, avand ca scop instaurarea unui regim democratic (supervizat de Statele Unite) si reconstructia infrastructurii civile devastata in timpul razboiului. IV.
Concluzii
Personal, cred ca intregul Razboi din Irak poate fii privit ca o eroare a administratiei americane. Chiar George W. Bush admite in cartea sa de memorii “Decision Points”(“Momente decisive”) ca „a trimis soldatii americani în lupta pe baza informatiilor care s-au dovedit a fi false".
BIBLIOGRAFIE: -
Hans-Dieter Otto, “Lexiconul erorilor militare”, ed. Paralela 45, Traducere de Iulia Dondorici, 2005;
-
Ocuparea Irakului din 2003-2004, Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocuparea_Irakului_din_2003-2004;
-
Invazia Irakului din 2003 , Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Irakului_din_2003;
-
Memorii. George W. Bush, o autobiografie in care isi apara mandatul Fara “mea culpa” pentru razboiul din Irak , Gabriela Anghel , 10 noiembrie 2010 , Romania Libera , http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/fara-mea-culpa pentru-razboiul-din-irak-205332.html ;
-
Saddam Hussein , Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Saddam_Hussein.
