Psihologia Criminalului in Serie

Universitatea “SPIRU HARET” Facultatea de Sociologie si Psihologie Masterat “Psihologie Judiciara si Victimologie”

LUCRARE DE DISERTATIE PSIHOLOGIA CRIMINALULUI IN SERIE CU MOBIL SEXUAL TIPOLOGII CRIMINALE

Coordonator ştiinţific, Conf. Univ. Dr. TUDOREL BUTOI

 Absolvent, TOADER IOANA MIHAELA

1

Bucuresti 2007

CUPRINS 1.Introducere……………………………………………………

pg. 1

2.De ce criminali in serie?............................................... serie?........................................................... ............

pg. 6

3.Caracteristici ale criminalului criminalului in serie cu mobil sexual…....

pg. 9

a.Cuplurile ucigase……………………………………………..  ucigase……………………………………………..  b.Partenerii……………………………………………………..   c.Grupurile ucigase……………………………………………..  ucigase…………………………………………….. 

pg.12 pg.12 pg.13

4.Categorii de criminali in serie………………… serie………………………………. …………….

pg. 15

a.Vizionarii……………………………………………………... b.Misionarii…………………………………………………….. c.Hedonistii……………………………………………………..   d.Cautatorii de putere………………………………………….  putere………………………………………….  

pg.16 pg.16 pg.17 pg.17

5.Monstri sau Victime………………………………………….  Victime………………………………………….  

pg.30

6.Tipologia victimelor…………………………………..……… victimelor…………………………………..………  

pg.32

7.Cauze favorizante ale criminalitatii…………………………  criminalitatii…………………………   a)Abuzuri in copilarie…………………………………... copilarie …………………………………... b)Influenta b)Influen ta materna……………………………………. materna……………………………………... c)Influenta c)Influe nta paterna……………………………………… d)Evenimente d)Evenimente din copilarie…………………………….. copilarie……………………………..  

pg.37 pg.37 pg.39 pg.42 pg.43

8. In mintea psihopatului……………………………………… psihopatului… ……………………………………

pg.49

9. Victima vazută prin ochii criminalului…………………….  

pg.50

10.Curiozitate morbida si Canibalism…………………………  Canibalism…………………………  

pg.54

2

Bucuresti 2007

CUPRINS 1.Introducere……………………………………………………

pg. 1

2.De ce criminali in serie?............................................... serie?........................................................... ............

pg. 6

3.Caracteristici ale criminalului criminalului in serie cu mobil sexual…....

pg. 9

a.Cuplurile ucigase……………………………………………..  ucigase……………………………………………..  b.Partenerii……………………………………………………..   c.Grupurile ucigase……………………………………………..  ucigase…………………………………………….. 

pg.12 pg.12 pg.13

4.Categorii de criminali in serie………………… serie………………………………. …………….

pg. 15

a.Vizionarii……………………………………………………... b.Misionarii…………………………………………………….. c.Hedonistii……………………………………………………..   d.Cautatorii de putere………………………………………….  putere………………………………………….  

pg.16 pg.16 pg.17 pg.17

5.Monstri sau Victime………………………………………….  Victime………………………………………….  

pg.30

6.Tipologia victimelor…………………………………..……… victimelor…………………………………..………  

pg.32

7.Cauze favorizante ale criminalitatii…………………………  criminalitatii…………………………   a)Abuzuri in copilarie…………………………………... copilarie …………………………………... b)Influenta b)Influen ta materna……………………………………. materna……………………………………... c)Influenta c)Influe nta paterna……………………………………… d)Evenimente d)Evenimente din copilarie…………………………….. copilarie……………………………..  

pg.37 pg.37 pg.39 pg.42 pg.43

8. In mintea psihopatului……………………………………… psihopatului… ……………………………………

pg.49

9. Victima vazută prin ochii criminalului…………………….  

pg.50

10.Curiozitate morbida si Canibalism…………………………  Canibalism…………………………  

pg.54

2

11.Sanatatea 11.Sanatatea mintala a criminalilor in serie………………… serie………………….. ..  

pg.55

12.Alter Ego……………………………………………………..

pg.57

13.Cazuistica……………………………………………………  

pg.58

14.Concluzii……………………………………………………  

pg.77

15.Bibliografie…………………………………………………  

pg.79

3

1.INTRODUCERE Din momentul în care studiul personalităţii delincventului a devenit de o importanţa fundamentală pentru aplicarea legii penale, a fost recunoscută in mod clar necesitatea colaborării între ştiinţă şi drept în lupta modernă  împotriva criminalităţii . Toate legile moderne legate de represiunea penală pena lă şi de prevenirea criminalităţii sunt orientate către individualizarea raport

cu

personalitatea

delincventului,

cu

măsurilor aplicate în gravitatea

faptei,

cu

periculozitatea individului si cu posibilitatea de reeducare a acestuia. Datorită acestei necesităţi de individualizare şi de aplicare a legilor bazate pe cunoaşterea personalităţii criminalului s-a modificat şi modul în care este privită fapta criminală. Dacă iniţial aceasta era privită exclusiv din perspectivă juridica, o dată cu apariţia scolii pozitiviste şi a antropologiei criminale,1 ea este considerată în primul rând o acţiune umană şi socială, iar delincventul este privit mai întăi ca om şi apoi ca inculpat. S-a pus problema care sunt cauzele acestui comportament criminal, deviant şi care sunt mobilurile ce determină oamenii să acţioneze în această manieră. Răspunsul la aceste întrebări are o importanţă deosebită, de el depinzând şi modalitatea corectă de legiferare, măsurile adecvate de prevenţie precum şi posibilitatea integrarii sociale socia le ulterioare a celor care au suferit condamnări. Intrucât fenomenul criminal constituie obiect de studiu al ştiinţelor socio-umane, socio-umane, acesta a fost abordat iniţial din punct de vedere filozofic, 1

Pentru mai multe detalii privind începuturile Şcolii Pozitiviste vezi Benigno Di Tullio, L’antropologia Criminale, Ed. Frateli Bocca,1951.

4

punându-se accent pe libertatea de voinţă a individului care incalcă normele de conduită socială. Intrucât toate persoanele acţionează in baza acestui liber arbitru

atunci, potrivit Şcolii Clasice a Dreptului al cărei

reprezentant marcant a fost C. Beccaria, şi infractorii sunt liberi să comintă fapte deviante acceptând în acelaşi timp şi posibilitatea tragerii lor la raspundere de către justiţie. În concluzie sancţiunea penală nu mai are în acest caz rolul de răzbunare colectivă , aşa cum era privită în Evul Mediu ci devine un mijloc de tragere la raspundere şi o modalitate de corectare a comportamentelor deviante. Deşi a adus multe îmbunătăţiri în modul de abordare al fenomenului criminal, această teorie nu a putut să aducă soluţii concrete de stopare a criminalităţii. Această modalitate filozofică de tratare a u nui subiect atât de complex nu a fost satisfăcătoare tocmai pentru că nu avea rigurozitatea unei argumentaţii ştiinţifice, bazate pe cercetări, studii, experimente.  Această lacună este acoperită prin logică şi metodologia ştiinţelor empirice, obiective, care se bazau pe tehnica observaţiei, pe măsuratori şi experimente. Folosirea acestor instrumente în studierea comportamentului uman şi a fenomenelor sociale a determinat dezvoltarea ştiinţelor socio umane: biologie, antropologie, psihiatrie, psihologie, sociologie etc.  Întreaga cercetare ştiinţifica începe să folosească metodele pozitive iar criminalitatea devine unul din fenomenele cercetate din această perspectivă. Noţiunea de crimă a fost analizată astfel înca de la inceputul secolului al XIX-lea în lucrarile lui Andre Michel Guerry (1833) şi Adolphe Quetelet (1835) care au studiat proporţiile si variaţiile fenomenului criminal în raport cu factorii sociali, demografici şi ecologici. În acest sens, Leon Radzinowicz (Ideology and Crime-1960) a observat că “Pentru prima dată în istorie,

5

crima a fost analizată ca un fenomen social determinat şi influenţat de mediul înconjurător din care face parte”.  Aceasta reprezintă adevărata ruptură de teoriile clasice care considerau crima ca o expresie a liberului arbitru şi a încercării raţionale de realizare a propriilor plăceri. Cercetarea pozitivistă prezintă o evoluţie istorică

care poate fi

divizată în mai multe faze. 2 Prima fază ,aceea a cercetării intuitiv empirice, cuprinde toate teoriile emise în legatură cu natura criminalităţii în scopul de a lămuri raporturile existente între latura fizică si cea morală a individului. Aceste cercetări se bazează de multe ori pe convingerea că trăsăturile fizice ar trebui să servească la recunoaşterea caracterelor psihice,  a modului de gândire pentru fiecare individ.  Această modalitate de abordare a fenomenului criminal debutează cu lucrările unor filozofi antici- precum Aristotel, Socrate, Seneca etc.- şi se continuă in Evul Mediu cu ştiinţe oculte care pretindeau posibil itatea recunoaşterii caracterelor unei persoane în funcţie de liniile mâinii, picioarelor frunţii sau determinate de influenţa astrelor asupra destinului uman. Cea mai mare dezvoltare a lucrărilor legate de fizionomia umană are loc însă în secolul XVII,  în special datorită activitaţii lui G. B. Della Porta, care publică în 1640 tratatul sau de “Fiziognomie”. În acesta autorul aprofundează legaturile între diferite parţi ale corpului omenesc şi caracterele individuale şi scoate în relief importanţa multor   altor caractere morfologice. Prin acestea G. B. della Porta poate fi considerat unul dintre cei mai importanţi precursori ai şcolii pozitiviste şi ai antropologiei criminale. 2

 Vezi în acest sens Raymond Gassin- Criminologie (ed. IV, Dalloz, 1998) unde se realizeză o analiză detaliată a acestor faze evolutive.

6

 În cercetarile sale, Cesare Lombroso a sintetizat diferite aspecte cuprinse în studiile antropologice anterioare3, putându-se identifica un prim punct de plecare al acestora în lucrarea lui Della Porta, care stabilea conexiuni şi raporturi între diverse parţi ale corpului şi caracterele comportamentale corespunzătoare acestor trăsături fizice.. După această prima lucrare, lumea ştiinţifică, împărtăşind idealurile umaniste, îşi concentrează studiile în domenii care vizează o mai buna cunoaştere a omului sub toate aspectele sale, inclusiv cele privind anumite devianţe fizice, considerate a avea o influenţă deosebită asupra comportamentului uman. În afara cercetărilor antropologice, se fac progrese şi în domeniul psihiatriei si biologiei umane. In 1776, Lavater realizează o serie de studii în care releva asemănări  între structura craniană a omului si cea a unor animale. Gall(1759-1828) a fost cel care a pus bazele

frenologiei sau

craniologiei, cum mai este numită, şi a incercat să stabilească legături între protuberanţele craniene şi caracterele umane.  În Franţa, Felix Voisin (1837)  publica un studiu referitor la funcţionarea cerebrală deficitară

a unui procent important din numărul

deţinuţilor criminali. Cercetările antropologice au depăşit graniţa Italiei în parte şi datorită studiilor realizate de Gaspare Vergilio care, în 1874 recunoştea şi afirma natura

patologică a faptei criminale , şi realizează o analogie între

criminalitate şi nebunie. Ca o încununare a cercetărilor antropologice întreprinse până în acel moment, în 1865 Broca fondează Societatea Antropologică.

3

 Pentru o prezentare detaliata a premergatorilor Scolii Pozitiviste vezi si Freda Adler, Gerhard Mueller,op. cit, pg.68;

7

 În paralel paralel cu cercetările antropologice 4, o dezvoltare spectaculoasă au în

acea perioadă şi studiile din domeniul psihiatriei. Printre

reprezentanţii cei mai importanţi îi menţionăm pe : Pinel, Cabanis, Esquirol, Georget. Aceştia au studiat legatura dintre bolile mentale şi criminalitate.  În acest context apare teoria monomaniei instinctive caracteristice numai anumitor criminali cu inteligenţa redusa.  În studiile sale, Thomas Abercombry susţine că nebunia ne bunia morala este caracteristică unei persoane care desi posedă un nivel de inteligenţă suficient suficient de dezvoltat, este lipsită de principii morale. Această idee este preluată şi dezvoltată în studiile realizate de Prichard (1768(1768 -1842) şi Maudsley.5 O altă direcţie în analiza posibilelor cauze ale criminalitaţii o reprezintă abordarea acestei probleme din perspectivă biologica. Factorul care a stimulat dezvoltarea gândirii şi cercetărilor pozitiviste a fost elaborarea teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin. 6 Acesta afirma că comportamentul uman este în mare masură determinat de locul ocupa t pe scara evoluţiei şi de permanenta luptă pentru supravieţuire. Comportamentul uman este influenţat în această concepţie de forţe care exced peste limitele controlului individual şi al voinţei personale. Omul nu mai este liber absolut din punct de vedere comportamental, acţiunile lui fiind guvernate de legile biologice ale evoluţiei speciei. Prosper Lucas (1805-1885) este cel care a analizat în studiile sale problema ereditaţii şi a atavismului în determinarea comportamentului criminal. 4

Pentru o prezentare detaliată a cercetărilor cercetărilo r antropologice pre-lombrosiene, pre-lombrosiene, vezi şi Adolfo Zerboglio, C esare L ombroso ombroso ( ed.II, Roma, 1925), în capitolul I. 5  In acest sens vezi si Hugh Barlow- Introduction to Criminology, pg 132; 6 Vezi Charles Darwin “On the origin of Species”, Ed. Northway,1925. Pentru o abordare modernă modernă a acestei  probleme în domeniul criminologiei vezi şi Debray Q.Q. - “Aberations chromosomique, biochimie de cerveau et criminalite “, Ed Neret, Paris, 1975.

8

2. DE CE CRIMINALI IN SERIE?

Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public numit poliţist si opinia publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba de un “criminal in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de vedere al omului omului obişnuit, al “cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au dus la moartea acesteia.Criminalul in serie provoacă mai multe astfel de crime folosind aceleaşi mijloace crude aproape de fiecare dată, uneori lăsand si cate un indiciu la locul faptei. De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuand să omoare oameni nevinovaţi de cele mai multe ori,de exemplu cazul Ramaru din Bucureşti.In alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care trebuie şi ele suprimate.In alte cazuri omoară pentru că li s -a cerut să omoare,in această categorie intrand teroriştii,grupările separatiste de genul g enul Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote mafiote de genul La Piovra—Caracatiţa in Italia,Yacuza in China etc. Criminalul in serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori specialiştii au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă, care au marcat persoana respectivă pe viaţă,a dus la producerea unor crime după aceeaşi tipologie,de exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găseşte o victimă moartă,un cadavru,intr -un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roşie langă,cu braţele acoperid faţa. Victima este descoperită luni dimineţa,peste o săptămană se descoperă o altă victimă şi aceasta timp de cateva luni.

9

Prin apariţia a douădouă -trei persoane cărora li ss -a provocat moartea in acelaşi fel duce Poliţia la concluzia că un criminal in serie acţionează in zonă,un criminal care trebuie descoperit şi suprimatsuprimat-in sensul că trebuie judecat conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare,in unele state chiar la inchsoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Poliţia,de cele mai multe ori,incearcă să ţină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reuşeşte totdeauna. La noi in ţară,de obicei,un criminal nu ajunge să fie numit criminal in serie. De ce oare? Oare poliţia romană e atat de eficientă in descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm să crdem că da. Chiar şi in cazul Râmaru ss -a acţionat destul de repede. Dar mai sunt şi alte motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine instăpanită in mintea romanului acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpanit.  Am putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracţiunile de talhărie, furt, spargeri de locuinţe, spargeri de maşini, de viol decât de crimă, omucidere. Dacă infracţiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in schimb infracţiunea de pruncucidere este destul de frecventă la noi in ţară. Un motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de criminali în serie este şi faptul că în România nu sunt oraşe cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de vedere demografic,este Bucureştiul capitala ţării. In S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în serie se produc în acele mari conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago, Milwakee, New Orleans.Dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care se cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din Scoţia sau Ţara Galilor de la începutul anilor 1950.Criminologii şi Poliţia împreună cu ei au ajuns la concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în oraşele mari dar nu exclud nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă, om obişnu it poate deveni ţinta unui criminal în serie.Cel puţin aşa spun autorii

10

“Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi Wilfried Gregg*. Gregg*. În crimelor se obişnuieşte ca victima să fie clasificată în funcţie de un mobil clar identificabil, cum ar fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc. Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat  în psihicul său, încât victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată fi inclusă într -o categorie largă de persoane, ca femeile şi copiii şi să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie victimele.De exemplu, Joseph J oseph Mendley ucidea numai femei roşcate.Ramiro  Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase. Complicaţiile se nasc atunci când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său de ţinte, acesta ajunge la atacuri cvasi întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât să cureţe străzile de prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau  întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie întreagă de femei, chiar dacă nu dacă nu erau prostituate . Prin urmare,fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a unui asasin, impotriva impotriva căruia nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi mijloacele de investigare tradiţionale, bazate pe motive bine determinabile, sunt lipsite de eficacitate.

11

3.CARACTERISTICI ALE CRIMINALULUI IN SERIE CU MOBIL SEXUAL

Crima in serie reprezinta uciderea de victime disparate in timp, de la zile la saptamani sau luni, intre ele. Aceste pauze de timp intre omoruri sunt *Brian Lane şi Wilfried Gregg- “Enciclopediei ucigaşilor în serie; numite si perioade de “calmare”. In terminologia psihiatrica,un criminal in serie poate fii clasificat ca psihotic sau psihopatic, depinzand de informatiile

examinate ca si de

faptele crimei. Din experienta lui Vernon J. Gerbert, totusi criminalul este rareori psihotic. Criminalii sunt de regula psihopati sexuali , care au o criminalitate profunda si sunt in mod cert in legatura cu realitatea. In cazul unui ucigas psihotic, acesta poate sugera ca el ucide pentru ca psihoza lui il impinge sa ucida, iar in cazul unui ucigas psihopat, in special un criminal in serie, Vernon J. Gerbert sugereaza ca el ucide pentru ca ii place sa ucida. Criminalii in serie au fost descrisi ca inteligenti, fermecatori, smecheri, incantatori si in general aratosi. Ei sunt indivizi mobili, capabili sa calatoreasca kilometri intregi in cautarea victimei potrivite, care sa fie vulnerabila si usor de controlat. Victimele lor pot fii femei, copii, vagabonzi, homosexuali si prostituate. Criminalii in serie sunt extrem de manipulativi si sunt deseori capabili sa vorbeasca victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca “zona de confort”, un loc unde ei isi pot controla victima. De multe ori ei folosesc un truc pentru a ramane singuri cu victimele lor, isi perfectioneaza continuu acest truc si au o iscusinta stranie in recunoasterea potentialelor victime.

12

Un criminal in serie, in ciuda aparentelor exterioare, este un individ nesigur, el nu are nici o putere pana nu are victima sub controlul sau, el se simte in siguranta in acea superioritate temporala. T rebuie să observăm câteva caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise doar principalele şase: 1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându -se cu frecvenţă mai

mare sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul

este prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis. Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental al  asasinului în serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la care asasinul devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a acestei activităţi macabre căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deşi a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a copiilor.  Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi dintre ei, după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă” din California, I-a declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi -a pierit pofta de a ucide. Nu mă pot stăpâni să n -o fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un motiv în sine. În plus, la fel ca î n cazul stimulării prin alcool sau droguri, ”doza” e din ce în ce mai mare. Aşa cum un drogat nu se va vindeca niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la stimulent, tot aşa şi asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, f ie va muri,

13

fie va fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe care o afectează.

2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se petreacă în relaţie de unu -la-unu. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii:

1.”crima pasională”, comisă într -un moment de furie intensă sau de frustrare;

2.crima înfăptuită “cu sânge rece” , care se distinge printr-o premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal. O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului necredincios,de exemplu,sau a deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a mai presupune că asasinul va ucide din nou. Dintr -un studiu bazat pe statistica crimelor, se poate vedea că, în anul 1989, în Anglia şi Ţara Galilor, o mare parte a omuciderilor au fost comise de persoane care se cunoşteau cu victima. Există şi circumstanţe accidentale, în care un criminal în serie a ucis mai mult de o persoană într -un incident, adesea fiind vorba de membri ai aceleiaşi familii, ca şi de o infracţiune complementară, cum ar fi hoţia. Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel pe cont propriu şi cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă, şi trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să scape. Mai mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a -şi împărtăşi

14

nevoile şi plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el duce o viaţă paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin. Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor,partenerilor şi grupurilor criminale deşi în acest caz indivizii din care se compune perechea  depind unul de altul.Şi totuşi,cerinţele de securitate, pe care ucigaşul singuratic le simte ca fiind esenţiale, sunt satisfăcute. a).Cuplurile ucigaşe

Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape  întotdeauna împlicaţi într -o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, şi anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii

degenerate,

“personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt  împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar psihologia  –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic decât suma părţilor lui”. Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly şi Myra Hindley şi australienii David şi Catherine Birnei. b).Partenerii

Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke şi William Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele.

15

c).Grupurile ucigaşe

 În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa cum s -ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor  închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica foarte bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi victimă, persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.

 Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familie asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câştig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut  într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici arta investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi considerate omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului medical de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza morţii să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare

16

criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de mascat.

4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament administra t victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv raţional sau clar definit.  Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie psihologică” a unei cr ime în serie—motive care-şi au rădăcinile într -o capacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într -o incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său; într adevăr, una dintre cele mai şocante observaţii a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu, de faptele sale, ca un psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent, criminalul are o personalitate foarte bine organizată şi raţională şi, adeseori,  îşi planifică crimele cu mult timp înainte.

5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr -un loc în altul,adeseori înainte chiar de a I se fi descoperit crima.

 Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi

17

păzesc, geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se afle deja într -un alt stat îndepărtat.

6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de crimă”,în cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate.

Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a omorului; ea nu e mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa unui succes al operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima î n serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu plăcere a violenţei, mergând până la excese. Categorii de criminali in serie

Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.

18

a).Vizionarii

 Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la  justificarea şi legitimarea actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor d e indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte. b).Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul condamnării

societăţii

–

practicantele

prostituţiei,

homosexualii

şi

minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”.

19

c).Hedoniştii

Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei categorii : Cei care ucid din voluptate ; Ucigaşii din emoţie ; Ucigaşii pentru câştig. d).Căutătorii de pute re

O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într -un asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este, deasemenea, un motiv puternic. Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali. Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici. După ce

am explicat în detaliu comportamentul criminal, voi

argumenta acest comportament prin descrierea activităţii unora dintre cei mai prolifici criminali în serie cum ar fi : Jack “Spintecătorul”, Andrei

20

Cikatilo, Gilles de Rais unul dintre cei mai vechi asasini în serie, acţionând pe la începutul secolului al cinsprezecelea, Ramiro Artieda etc. Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi

până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost martora unei serii de crime odioase —încă nerezolvate.  Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime—toate prostituate—au fost atacate pe la spate şi tuturor li s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile au fost supuse unei asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o minte bolnavă sau un maniac sexual putea să-şi imagineze. Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai faimoase crime din lume, a dat naştere unei biografii foarte ample. Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit pe 31 august 1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua următoare preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca aceasta”. Pe 8 septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de ani, care a fost asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet. O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30 septembrie. Primul cadavru a fost găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruţaş ce se afla cu treburile lui în Berners Street:”Cadavrul aparţinea unei femei şi avea o tăietură foarte adâncă în jurul gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost identificată ulterior ca fiind “Lungana Liz” Stride. În colţul de sud-vest al lui Mitre Square s-a găsit al doilea cadavru, cel al Catherinei Eddowes: ”În acest caz, victima era atât de desfigurată,încât identificarea a fost foarte dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din intestine scoase şi  înfăşurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de profesionist..”

21

Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut timp suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie: Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’s  Court. Gâtul îi fusese secţionat de jur - împrejur cu un cuţit, despărţind aproape capul de trup. Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis parţial, braţul drept şi sânii tăiaţi, ca şi capul ce atârna de trup ţinându -se numai de piele, nasul retezat, pielea de pe frunte jupuită, gambele detaşate de picioare şi răzuite de carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuţit “adânc, în cruciş”, măruntaiele din partea inferioară şi ficatul smulse. interiorul corpului şi părţi din coaste lipseau, dar ficatul, se spune, fusese plasat între picioarele bietei victime. Criminalul aşezase pe o masă carnea de pe coapse şi de pe gambe,  împreună cu sânii şi nasul, iar una din mâini o înfipsese în stomac.” (Illustrated Police News) Cu aceasta, crimele au încetat şi au început controversele care aveau să dureze mai bine de un secol. În ciuda uriaşului efort făcut de poliţia metropolitană, nu a fost găsită nici o dovadă concludentă pe care să se poată sprijini acuzaţia de crimă, iar teoriile referitoare la identitatea lui Jack oscilau între probabil şi imposibil—numărul teoriilor era identic cu cel al emiţătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi următoarele: Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în decembrie 1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din zona Whitechapel a constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era criminalul. Severin Kloslowski(alias George Chapman): şi-a ucis trei neveste prin otrăvire, dar era puţin probabil ca un criminal să -şi schimbe propriul modus operandi. Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-şef, detectivul

22

Frederick Abberline, însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că, la arestarea lui Chapman, acesta ar fi spus: “În sfârşit, aţi pus mâna pe Jack Spintecătorul”. Mai târziu şi-a recunoscut spusele, dar a intra în mitologia consacrată Spintecătorului. Dr. Roslyn D’Onston Stephenson, autor de lucrări consacrate esotericului şi magician care, s-a sugerat, ar fi înfăptuit crimele din East End ca ritualuri de magie neagră. “Misterul” s -a adâncit cu dispariţia lui, în 1904.  A.S.R.Prinţul Albert Victor, duce de Clarence (nepotul reginei Victoria): scandalurile din familia regală au fost întotdeauna publice şi aparenţele care înconjurau familia Clarence au dat naştere la numeroase teorii care, mai mult sau mai puţin, aveaun darul de a-l încrimina chiar pe duce. Cea mai speculată teorie a fost cea a existenţei unei complicităţi între Sir William Gull, medicul de familie, actorul Walter Sickert şi vizitiul curţii, pe nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi fost autorii asasinatelor pentru a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe d uce, cu o vânzătoare şi un copil nelegitim. O altă teorie îl consideră ucigaş pe James Keneth Stephen, tutorele ducelui la Cambridge, homosexual şi, aşa cum chiar el declarase, un duşman patologic al femeilor. Dr. Thomas Neill Cream era al însuşi autor a numeroase crime, singura sa legătură cu Jack fiind faptul că, înainte de a fi spânzurat, după cum spune legenda, ar fi rostit: “Eu sunt Jack…”, o confesiune tristă, curmată brusc de nodul care s-a strâns în jurul gâtului său. De altfel, în timpul toamnei macabre în care s-au comis crimele din Londra, Thomas Cream se afla într-o închisoare din America.

23

 În plus, s-a mai sugerat şi că Jack ar fi putut fi Jill Spintecătoarea, o moaşă nebună sau o femeie odioasă care provoca avorturi; sau poate era un evreu, un măcelar ritual, şi care nu ar fi reprezentat o privelişte neobişnuită în East End, unde ar fi fost de aşteptat să poarte haine pătate de sânge şi un cuţit la fel? Într -adevăr, s-au mai făcut referiri şi la un alt evreu, Kominski, care locuia în Whitechapel şi care fusese internat într -un azil, în martie 1889. Dar ceea ce ar trebui reţinut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack n-ar fi fost nici unul dintre cei presupuşi, ci un ucigaş care va rămâne necunoscut şi nedescoperit.  A ndrei C IK A TILO : În 1978, prima lui victimă cunoscută, o

adolescentă, a fost găsită moartă într -o pădure de lângă Rostov, un port din sud-estul fostului U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa plutonului de execuţie un cunoscut perves sexual. Poliţiştii nu încetaseră să se tot felicite când a fost găsit un nou cadavru. De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au dispărut s -a făcut tot mai lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu regularitate viaţa paşnică a oraşului. La un moment dat, s-au descoperit opt cadavre într- o singură lună.Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al şaselea simţ, dăruit animalelor de pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi agăţa victimele dintre cei slabi şi vulnerabili, aflaţi la periferia societăţii, cutreierând străzile şi gările în căutarea celor fără adăpost, cărora era puţin probabil să li se simtă lipsa, şi a copiilor care mergeau singuri la şcoală.  În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia, şi care era condusă de investigatori pricepuţi, secondaţi de Moscova,

24

autorităţile păreau neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea  începuseră să se extindă şi în statele învecinate, Ucraina şi Uzbekistan. Odată poliţiştii au arestat un suspect. Acesta s -a sinucis în închisoare  în aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a continuat să crească nestingherit.  În 1979, a fost ridicat un bărbat aflat într -o zonă împădurită izolată, dar acesta I-a convins pe poliţişti că era un sumplu vagabond. După ce i-au luat numele şi i-au notat semnele particulare, omul a fost lăsat să -şi vadă de drum.  Acelaşi bărbat a fost adus la interogatoriu 5 ani mai târziu, când a fost găsit în aapropierea locului unei crime, având în geantă o frânghie şi un cuţit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrat că grupa lui de sânge diferea de cea descoperită în urma testelor făcute pe probele de spermă recoltate de la unele cadavre. Ca atare, suspectul a fost eliberat imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu av ea cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secreţiile provenind din diverse părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era unul din aceste cazuri.  Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă laţul în jurul “Spintecătorului din Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină stradă, deoarece a zărit pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel timp s-a petrecut o altă crimă în pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a fost pus sub supraveghere.Pe data de 20 noiembrie, poliţiştii l-au văzut apropiindu-se de un tânăr într -o gară.

25

Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de cinzeci şi cinci de crime, deşi, aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s -ar putea să fi existat şi altele”. Procesul acestui profesor, în vârstă de 54 de ani, fost director al uzinei de reparaţii a locomotivelor din Rostov, a început în Rostov, într -o atmosferă sobră, la 14 aprilie 1992. În centrul sălii a fost construită o cuşcă imensă cu bare metalice, pe post de boxă a acuzatului,în care a fost adus Cikatilo, legat cu lanţuri, ca un animal sălbatic. Familiile victimelor l -au  înconjurat, ţipând după sângele asasinului. Cele două volume de rechizitoriu includeau 35 de victime copii—dintre care unsprezece băieţi şi optsprezece tinere femei. După arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice minuţioase. Deşi el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care acţionează din volptate, cerinţa lui de bază pentru  actul actul sexual se  împleteşte, printre altele, şi cu viziuni fantastice. Către sfârşitul primei săptămâni a procesului său, Cikatilo a insistat să se adreseze Curţii. Pe lângă recunoaşterea încă o dată a vinei sale, el a relatat despre privaţiunile suferite de mic în casa lui şi despre copilăria “groaznică” pe care a avut-o. El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui a fost mâncat de viu de ţăranii ucrainieni flămânzi, care fuseseră privaţi de hrană în urma colectivizării forţate a lui Stalin. În finalul discursului său, Cikatilo a declarat: “Eu sunt o greşeală a naturii, o bestie”.  A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat. CHAR LES MANSON&Co.: Manson şi aşa numita “familie” au creat

valuri de groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai neobişnuit

26

cu crimele bizare şi criminalii în serie. Acele valuri de groază aveau să se răspândească, curând după aceea, în toată lumea. Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex femeiesc al “familiei” sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al lui Manson asupra grupului. Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în vara anului1969, pe când “familia” se afla-ocupa-un ranch părăsit, utilizat pentru filmări cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici şi -a organizat”Armada de uscat”, o flotă de transportoare blindate pentru teren nisipos, care urmau să-i protejeze pe membri gospodăriei sale pe durata a ceea ce el numea “Helter Skelter”. Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manson, faptul că, pentru el, “Helter Skelter” era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui cântec scris de Beatles—habar n-avea că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor patru

celebrităţi,

Blackbird—“Mierla”—(literal—“pasărea

neagră”)—

reprezintă o chemare pentru toţi negrii din America la răscoală împotriva albilor, iar acum era de părere că sosise momentul să înceapă holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis Familiei să preia controlul total. Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi Manson ştia—sau credea că ştie—exact de unde să obţină banii:se vorbea că Gary Hinman, muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20000 de dolari.

27

Pe 25 iulie 1969, Mary Brunner, Bobby Beausoleil şi Susan Atkins au sosit acasă la Gary, încercând să scoată banii de la el prin bătaie. Când tot ce le-a putut oferi tânărul înspăimântat au fost cele două maşini ale sale, Manson a ordonat să fie ucis. La plecarea trioului de familie, ei au scris pe perete epitaful lui Gary, cu propriul sânge:”Porc de politician”. Atkins a mai încercat să facă şi un desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu intenţia de a arunca vina crimei asupra “Panterelor Negre”. Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august1969, patru umbre se strecurau în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în Beverly Hills. În acea epocă, Manson nu se ocupa el însuşi de crime; în seara aceea era rândul lui “Tex” Watson, Patricia “Katie”Krenwinkle, “Sadie”Atkins şi Linda Kasabian să îndeplinească voinţa maestrului.Cielo 10050 era ocupat în acea seară de actriţa Sharon Tate (soţul ei, regizorul Roman Polanski,era plecat la filmări), care era însărcinată în luna a noua, şi de patru prieteni.  Într-o orgie de crime monstruoase, Familia a lăsat în urmă cinci cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski fusese înjunghiat de mai mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de cumplit cu ţeava unui pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în casă a fost scris cu sânge ”Porci”; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine uciseseră— doar nişte victime, la grămadă. O singură persoană de la Ranchul Spahn nu era mulţumită—Charlie Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de sâge, aceasta l-a ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba fusese făcută de mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum trebuie lucrat.

28

Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Tate, după ce au consumat droguri pentru a se monta, Manson a pornit,în fruntea unui grup format din “Tex” Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian, Clem Grogan şi Leslie van Houten, într -o nouă escapadă criminală. Puţin după ora 1.00 noaptea, Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de afaceri Leno LaBianca şi a sţie sale, Rosemary; ca şi în cazul victimelor din Cielo Drive,locul fusese ales la întâmplare. După ce I-au înjunghiat şi tăiat pe cei doi LaBianca,ucigându-I,Manson şi discipolii săi au înscris mottourile”Moarte porcilor”, “Sus” şi “Helter (sic) Skelter” cu sânge pe pereţi; ca un act final de violenţă gratuită, cuvântul “Război” a fost scrijelit pe abdomenul lui Leno LaBianca.  În urma acestor crime absolut nebuneşti,Familia a fost scoasă din vizuină. Susan Atkins a fost arestată, puţin mai târziu sub acuzaţia de prostituţie şi, în timp ce se afla în arest, şi -a recunoscut rolul jucat în cazul Tate, faţă de o altă arestată din aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la urechile directorului închisorii şi, pe data de 1 decembrie1969, Familia a fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva principalilor săi membri.Manson, Krenwikel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi împreună şi, pe 19 aprilie 1971, după unul dintre cele mai extraordinare procese din istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru crimele Tate şi LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis şi Clem Grogan au fost găsiţi vinovaţi de crimă şi conspiraţie în uciderea lui Hinman şi a unui actor care juca în roluri de cawboy, pe nume “Shorty” (micuţul) Shea. Charles “Tex” Watson a fost judecat separat şi găsit vinovat  în şapte cazuri de crimă şi conspiraţie; şi el a fost condamnat la moarte. Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary Hinman şi a fost condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca şi Bobby Beausoleil. Mary

29

Brunner şi Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu au fost emise împotriva lor. În virtutea faptului că în statul California fusese abrogată pedeapsa cu moartea, sentinţele de condamnare la moarte au fost comutate în închisoare pe viaţă. Deşi nu au mai fost aduse şi alte acuzaţii, există motive pentru a crede că multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea”Familiei”lui Charles Manson, inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia. În cartea sa Helter Skelter ,Vincent Bugliosi,procuror în procesul Tate / LaBianca, nu trece cu vederea însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi comis 35 de crime—ba chiar este de părere că aceasta ar putea fi o sub evaluare, deloc caracteristică pentru Manson.

 Încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea condiţionată că e perfect normal şi că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi, puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din  America să fie eliberat vreodată. Unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie de la noi din ţară a fost un student la Facultatea de Medicină pe nume Râmaru . Acest tânăr melancolic şi singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte.A fost descoperit cu ajutorul unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă ştampila medicului. Râmaru, datorită legilor aspre din perioada anilor ’60, a fost condamnat la moarte. Toate activităţle de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate de poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau greş.până sunt prinşi,

30

criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack S pintecătorul care nu a fost descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât pe acele femei? Când e descoperit, ucigaşul în serie este judecat şi, de cele mai multe ori, condamnat la mulţi ani de închisoare, în statele în care nu s e acceptă pedeapsa capitală, iar în statele unde legislaţia prevede,sunt condamnaţi la moarte. Ucigaşii periculoşi sunt încarceraţi în închisori de maximă securitate, în România oastfel de închisoare se află la Rahova.  Încă din cele mai vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în serie unul din cazurile cunoscute fiind cel al lui G illes de R ais , unul dintre căpitanii Jeannnei d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinerele fete şi băieţi. Gilles de Rais a fost ucis prin strangulare, ulterior trupu lui a fost aruncat pe rug de către autorităţile vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în serie, chiar şi femeile aufăcut astfel de isprăvi. Este exemplu “Angelicelor din Nagyrev”, care-şi ucideau potrivnicii prin otrăvire.

După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi Tiparele de comportament agresiv episodic:

1.Comportament ritual. 2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.

 3.I mpuls ivitate. 4.Căutere periodică de ajutor. 5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune adevărul. 6.Tendinţe sinucigaşe.

31

7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni. 8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal. 9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere. 10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abu   zul de alcool. 11.Părinţi drogaţi şi alcoolici. 12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie.

13.R ezultat al unei s arcini nedorite. 14.Născut în urma unei sarcini dificile. 15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea de a găsi 

 ferici rea. 16.Cruzime extrordinară faţă de animale. 17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională.

18.S imptome de dezechilibru neurolog ic. 19.Dovezi de tulburări genetice.

 20.S imptome biochimice. 21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.

32

4.MONSTRII SAU VICTIME? “Era o nevoie.O nevoie puternica pe care cu cat o indepartam, cu atat devenea mai puternica, pana intr-atat incat am accepatat riscul de a ucide oameni,- riscuri pe care in mod normal, conform putinelor mele rigori morale, nu le-as fii acceptat pentru ca ele ar fii condus la posibilitatea incarcerarii”- Edmund Kemper. De unde vine aceasta nevoie si de ce este ea atat de puternica? Daca fiecare dintre noi ar resimti aceasta nevoie, am fii capabili sa-I rezistam? Este de tip genetic, hormonal,sau cultural aceasta conditionare?Oare criminalii in serie au vreun control asupra dorintelor lor? Orice persoana a experimentat sentimentul de furie sau experiente sexuale nepotrivite, dar exista un fel de cusca in care monstrii fiecaruia sunt tinuti sa nu se dezlantuie. Aceste blocaje interne au fost depasite in cazul criminalului psihopatic. Criminalii in serie au inventat si sustinut diverse scuze care sa explice comportamentul lor aberant. Henry Lee Lucas a dat vina pe modul in care a fost crescut. Altii ca Jeffrey Dahmer sustin ca s-au nascut incompleti, ca le lipseste ceva. Ted Bundy sustinea ca pornografia a fost cea care l-a determinat sa comita crimele. Herbert Mullin a dat vina pe vocile pe care le auzea in minte si care il indemnau sa cante “cantecul mortii”. Nemilosul criminal Carl Panzram

sustinea ca inchisoarea l-a transformat intr-un

monstru , in timp ce Bobby Joe Long afirma ca un accident de motocicleta i-a dezvoltat apetitul sexual si l-a transformat in criminal cu mobil sexual.

33

Cei mai psihopatici criminali, precum John Wayne Gacy, dadeau vina pe faptul ca victimele meritau sa moara. In cartea sa “Killers Among Us”, Steven Egger defineste criminalul in serie prin urmatoarele trasaturi: -un minim de trei sau patru victime,cu perioada de “racorire” intre aceste episoade; -criminalul este de obicei strain de victima, crimele apar neconectate sau intamplatoare; -crima refecta o nevoie de dominare sadistica asupra victimei; -crimele sunt foarte rar comise pentru obtinerea unui profit; motivul este psihologic iar nu material; -victima poate avea valoare “simbolica” pentru criminal  metoda de ucidere poate releva acest inteles; -criminalii isi aleg ca victime persoane vulnerabile ( prostituate, vagabonzi, etc). Din punct de vedere statistic, majoritatea criminalilor in serie sunt barbati albi, tip caucazian, provenind din patura de jos sau de mijloc a societatii. De obicei au varsta cuprinsa intre douazeci si treizeci de ani. Multi dintre ei au fost abuzati de catre parinti, unii au fost adoptati. In perioada copilariei, multi dintre ei incendiaza, tortureaza animale si isi uda paturile (aceste trei simptome sunt denumite in literature de specialitate “triada”). Leziunile cerebrale sunt des intalnite.Unii dintre ei sunt foarte inteligenti si demonstreaza bune capacitate de afirmare profesionala. In general sunt fascinati de politie si de autoritate. Multi dintre ei fie au incercat *Steven Egger- “Killers Among Us”, op.cit., pg. 103,

34

sa intre in randul fortelor de ordine si au fost respinsi, fie au lucrat ca paznici,gardieni, sau au lucrat in armata. Multi dintre ei, ca de exemplu John Gacy si Ted Bundy, s-au deghizat in reprezentanti ai legii pentru a avea accces mai usor la victimele lor.

6.TIPOLOGIA VICTIMELOR Ucigasii in serie in general, iar cei cu mobil sexual in special, isi aleg victime persoane mai slabe decat ei. De multe ori victimele corespund unui anumit stereotip, care pentru ei are un inteles symbolic. Ted Bundy a ucis in mod brutal studente cu parul brunet si lung. Acest “pattern” era probabil legat de

fosta sa logodnica ce corespundea acestei descrieri. David

Berkowitz, numit si “Son of Sam” nu avea o anumita preferinta, el ura toate femeile. “ Le consider pe ele vinovate de tot. Orice rau care se produce in aceasta lume- cumva este legat de ele. Gacy a stangulat in mod salbatic tineri, unii dintre ei proprii lui angajati, pe care ii numea “netrebnici si vagabonzi”. Unii considera ca aceasta furie homicidala era proiectata asupra tinerilor care reprezentau propria lui inadaptare privita prin ochii tatalui sau dominator. Cu rare exceptii, criminalii in serie cu mobil sexual isi obiectiveaza si isi umilesc victimele. Ted Bundy in mod intentionat nu dezvolta prea mult discutiile cu potentialele victime- daca ar fii cunoscut victima si adevarata sa personalitate acest fapt i-ar fii distrus fantezia. Criminalii in serie cu mobil sexual sunt sadici, cautand

placeri

perverse in torturarea victimelor, chiar resuscitandu-I din agonie pentru a-I putea tortura in continuare.” Cum te simti stiind ca ai sa mori?” Aceasta era intrebarea pe care o adresa Gacy victimelor sale in timp ce le stangula,

35

uneori recitand Psalmul 23 si spunandu-le victimelor sa fie curajoase in fata mortii. Ei simt nevoia de dominare, de control, de “posesie “ a persoanei.  Astfel incat, in momentul in care victima moare, ei se simt abandonati, lasati singuri cu o stare de furie nesatisfacuta si cu un sentiment de ura fata de ei insisi. Acest ciclu se perpetueaza mereu, pana cand sunt prinsi sau omorati.  Avem impresia ca putem sa depistam nebunia, ca un maniac cu nevoi incontrolabile de a ucide nu va putea sa se ascunda. In general sunt ocolite persoanele cu handicap psihic sau cele care prezinta tulburari evidente de comportament , fara

a da importanta persoanelor bine

imbricate, politicoase, chiar sarmante, din randul carora se pot ridica adevaratii criminali in serie. Un avocat care il descria pe Dahmer spunea : ” Imbracati-l intr-un costum si va arata ca alti

zece barbati”. Precum

pradatorii, ei vor sti cum sa-si hartuiasca victimele- castigandu-le increderea. Datorita naturii lor psihopate, criminalii in serie cu mobil sexual nu cunosc sentimentul de simpatie pentru altii, sau cum sa dezvolte o relatie. In schimb, invata sa simuleze relatiile prin observarea celor din jur. Este un act de manipulare, menit sa atraga victimele in capcana. Criminalii in serie cu mobil sexual sunt niste actori innascuti. Henry Lee Lucas compara caracterul sau de criminal in serie cu statutul unui star de cinema …”doar  joci un rol”.Macabrul criminal Gacy se costuma in claun, criminalul Zodiac isi omora victimele intr-o tinuta de calau. In timpul procesului, Bundy i-a spus judecatorului “ Azi sunt deghizat in avocat”. Anterior el folosise drept acoperire calitatea de consilier-victimolog al unui centru care se ocupa de victimele infractiunii de viol.

36

Cel mai dorit rol, insa, este cel care implica exercitiul puterii. Gacy era o persoana activa in societate si in lumea de afaceri.Multi s-au inrolat in armata, inclusive Berkowitz, care a fost o perioada foarte patriot. Rolul de politist este, insa, cel mai predictibil. Avand asupra lor insigne, legitimatii, conducand masini similare cu cele al politiei, criminalii au acces la victime care altfel nu ar intra in vorba cu strainii. Cu toate acestea, cand sunt prinsi, criminalii adopta masca “nebuniei”  –  pretind ca au personalitate multipla, schizofrenie- orice boala care ar putea conduce la

inlaturarea raspunderii penale. Chiar si atunci cand

pretind ca-si dezvaluie adevarata personalitate, fac tot joc de rol. “Ce inseamna o persoana mai putin pe fata acestui pamant?” se intreba Ted Bundy si aceasta rationalizare dovedeste felul in care gandesc criminalii. Bundy nu a putut niciodata sa inteleaga de ce oamenii nu acceptau faptul ca el omora pentru ca vroia sa omoare. Psihologii, criminologii si agentii FBI au incercat sa elucideze ce se ascunde in mintea unui criminal in serie. Explicatiile clasice cu privire la originile acestui comportament aberant se refera la abuzuri in timpul copilariei, genetica, dezechilibre chimice, leziuni craniene, expunere la evenimente traumatizante, precum si perceperea nedreptatilor din societate. Totusi, un procent foarte mare din populatia globului a fost expus la astfel de traume iar cazurile de criminali in serie constituie un numar limitat din totalul populatiei.

37

Modul de perceptie asupra criminalului in serie s-a modificat in decursul timpului. Desi termenul de “criminal in serie” a aparut abia in 1971, povestile din cele mai vechi timpuri legate de monstii releva faptul ca dintotdeauna indepartarea de locurile cunoscute si acceptarea ajutorului din partea persoanelor necunoscute poate constitui un pericol. Licantropii

“Licantropia’, o combinatie a doua cuvinte grecesti care semnifica “om si lup” a fost de asemeni un concept timpuriu menit sa desemneze oroarea si crima sexuala lipsita de sens.In “ Enciclopedia Criminalilor in Serie

de la A-Z”, autorii Harold Schechter si David Everitt descriu

licantropul ca pe un agresor sexual care teroriza satele de tarani din sec. XVI, intr-o masura atat de mare incat autoritatile il priveau ca pe “ una dintre cele mai presante probleme ale momentului”. Printre cei mai cunoscuti licantropi se numara Giles Garniere in Franta si germanul Peter Stubbe, ambii atacau copii, ii sfasiau si ii devorau. Mitul omului-up este in continuare foarte popular. Albert Fish, notoriu pentru actele sale de cannibalism, asupra copiilor, era numit “Varcolacul din Wisteria” si ii placea sa danseze dezbracat atunci cand era luna plina. In aceeasi categorie poate fii inclus si Ed Gein, care obisnuia sa se plimbe noaptea imbracat intr-o haina confectionata din piele umana.

Personalitati de tipul Dr.Jekyll si Mr. Hydes

Secolul XIX a determinat aparitia unui alt predecesor al personalitatii criminalului in serie- Dr.Jekyll si Mr. Hydes Robert, Luis Stevenson a creat

38

un personaj literar pe jumatate om – monstru care intruchipa o personalitate scindata- aparent civilizata si rationala la exterior, in timp ce in interior se afla o bruta ce se lupta sa iasa la suprafata. John Wayne Gacy

Una dintre cele mai interesante particularitati ale criminalilor in serie cu mobil sexual este aparenta lor beningna de tipul “Dr. Jekyll”. Ei tr aiesc si incearca sa se comporte ca orice om normal. Daca devin potential periculosi in orice mod, vor neutraliza din timp acest aspect in comportamentul lor. Impozantul Edmund Kemper a cultivat imaginea unui “urias bland” fata de femeile care aveau sa-I devina victime. Fermecatorul Ted Bundy adopta postura unui barbat care avea nevoie de ajutor, iar femeile care il ajutau aveau impresia ca realizeaza un act de bunatate. Criminalul Gacy incerca sa amuze copii spitalizati in costumul sau Pogo Clown-ul. El afirma” Stii, clownii scapa nepedepsiti chiar si pentru crima”.La majoritatea criminalilor in serie, Mr. Hydes apare numai in momentul in care acestia au pus stapanire pe victima. Vampirii

 Acesta este si cea mai populara porecla data criminalilor in serie cu mobil sexual. In dramaturgia gotica, vampirii reprezentau sexualitatea reprimata din societatea victoriana rigida, erau creature ale noptii manate de dorinte animalice.

39

Motivul vampirului este atat de frecvent incat intalnim localizari de criminali in serie ( “Vampirul din Dusseldorf” Peter Kurten, “Vampirul din Hanovra” Fritz Haarmann, “Vampirul din Sacramento” Richard Chase). Kurten afirma ca principala lui satisfactie atunci cand ucide este sa suga sangele care curge din ranile victimelor si sa il inghita”. Un alt criminal vampir, John Haigh, sustinea ca visele si mesajele pe care acestea le contineau i-au desteptat setea de sange uman: “Am vazut inaintea mea o padure de crucifixe care treptat s-au transformat in copaci iar din acestia a inceput sa curga sange… Un om a mers la fiecare copac si a adunat sangele…”Bea” a spus el”.

7.CAUZE FAVORIZANTE ALE CRIMINALITAŢII a)Abuzuri in copilarie

Unul dintre locurile unde societatea civila cauta o explicatie pentru acest fenomen este educatia din copilarie.”Multi dintre noi ar dori sa creada ca ceva l-a traumatizat in copilarie pe Jeffrey Dahmer, altfel vom ajunge la concluzia ca unii oameni dau nastere la monstrii” afirma Ann Schwartz. In unele cazuri, abuzurile parintilor asupra copiilor sunt barbarice, si nu pare de mirare faptul ca evolutia ulterioara a acelui copil traumatizat a luat forma unui criminal in serie. “Strangulatorul din Boston” Albert DeSalvo a fost vandut ca sclav de catre tatal sau alcoolic. Multi criminali cu mobil sexual isi descriu copilaria drept un sir nesfarsit de abuzuri sexuale terifiante. Unele istorisiri legate de aceste torturi pot fii exagerate pentru a starni simpatia ( este intotdeauna in avantajul criminalului sa dea vina pe o copilarie nefericita), dar unele situatii au fost coroborate cu marturisiri ale

40

unor martori oculari. Chiar si familii care in aparenta sunt normale pot sa mascheze anumite inclinatii sadice. Pe masura ce analizam abuzurile din copilarie ca o posibila cheie pentru comportamentul criminalilor in serie, trebuie sa ne amintim ca multi copii au suferit abuzuri oribile din partea parintilor lor, dar nu au ajuns sa fie criminali. Abuzurile din copilarie nu au legatura directa cu dezvoltarea comportamentului criminal dar reprezinta un factor care poate sa stea la baza acestui comportament deviant. In cartea sa” Criminali in Serie” violenta ca

Joel Norris descrie ciclurile de

generationale: “Parintii care isi abuzeaza copiii, fizic sau

psihologic, le inoculeaza violenta ca prima reactie la orice incercare a vietii”.Abuzurile din copilarie nu numai ca duc la reactii violente dar totodata afecteaza sanatatea copilului , aici incluzandu-se traumatismele craniene, malnutritie si alte deficiente de dezvoltare. Unii parinti considera ca daca sunt exigenti in ceea ce priveste educatia copiilor lor, acest lucru ii va intari. In schimb, creaza o lipsa de iubire intre parinte si copil, lucru care poate avea consecinte dezastroase pe termen lung. Daca individul in copilarie nu isi dezvolta legaturi afective cu cei care au grija de el, nu exista un fundament pentru alte relatii in viata.  Acest fapt poate conduce la izolare iar fanteziile violente devin singura sursa de satisfactie. In loc sa dezvolte sentimente de incredere, securitate si autonomie, copilul devine dependent de fantezii periculoase in loc sa fie interesat de interactiune umana. * Joel Norris, ” Criminali in Serie”, op. cit, pg. 62;

41

Cand acesti copii devin adulti, tot ceea ce cunosc ei este legat de fanteziile de putere si dominare. Nu au dezvoltate sentimentele de compasiune pentru ceilalti. In schimb, pentru ei, oamenii devin simboluri pe care isi pot exersa fanteziile.  Atunci cand ne indreptam privirile catre parintii criminalilor, intalnim mame si tati ingroziti. Vina cade de cele mai multe ori pe mama, care este descrisa ca fiind prea autoritara sau prea permisiva, prea atractiva sexual sau prea reprimata. Poate ca motivul pentru care mama este de cele mai multe ori blamata este acela ca tatal nu exista, este necunoscut sau dispare timpuriu din viata criminalului. Atunci cand tatal exista si este implicat in viata copilului, se manifesta in mod sadic din dorinta de disciplinare, ii dezvolta apetitul pentru consumul de alcool si ura fata de femei.

b)Influenta materna

Totul pare ca se reduce la mame. Henry Lee Lucas si-a inceput cariera de criminal in serie prin uciderea propriei mame.Chiar si shakespearianul Hamlet manifesta o obsesie nenaturala fata de sexualitatea mamei sale. Daca aceste crime in serie sunt dominate de personalitatea mamei, atunci este simplu sa-i catalogam pe criminali drept baieti care nu s-au maturizat. Probabil gasim confort in acest cliseu- mama este un motiv gata inventat, mai ales in perioada contemporana dominata de controlul parintilor.

42

Mame exigente In efortul lor de a-si pastra copiii inocenti, unele mame au legat sexualitatea de moarte. Mama lui Ed Gein , care era o fanatica religioasa, si-a convins fiul ca femeile sunt recipiente purtatoare de pacate si cauzeaza boli. Printr-o interpretare eronata a acestor afirmatii, Gein a folosit craniile femeilor pe care le-a ucis drept vase si alte instrumente casnice. Corpul lui Ed probabil a scapat de boli sexuale, dar mintea sa in nici un caz. Joseph Kallinger a fost adoptat de niste parinti sadici si ferventi religios. Dupa ce a fost operat la varsta de 6 ani de hernie, mama lui i-a spus ca aceasta operatie s-a realizat pentru a-I impiedica dezvoltarea penisului. Kallinger nu a intrebat-o niciodata motivul pentru care acest lucru a fost realizat si ca adult era convins ca fusese castrat. Dornica sa-I insufle o disciplina foarte severa, mama lui Kallinger il obliga sa tina mana intinsa deasupra flamei, iar daca aceasta se impotrivea, ii erau administrate pedepse corporale. Cu timpul. ca adult , Kallinger si-a dezvoltat apetitul pentru placeri extreme din torturarea altora si a devenit un parinte sadic fata de proprii copii. Dupa ce a incheiat o asigurare de viata pentru fiul sau, l-a inecat pe acesta fara a-I pasa de rugamintile lui. “Cu siguranta mi-am dorit pentru mama mea o moarte usoara si rapida, asa cum isi doreste toata lumea” afirma Ed Kemper. Ideea lui despre o moarte usoara nu pare a fii comuna cu a celorlalti, avand in vedere modul cum si-a ucis mama- dupa ce a decapitat-o, i-a aruncat corzile vocale in tomberonul de gunoi, a violat cadavrul iar capul a fost atarnat in sufragerie si folosit pe post de panou pentru darts. Nici copilaria acestui criminal nu a fost una foarte fericita, Kemper fiind marginalizat de

43

mama sa, care il inchidea in pivnita. Ca adult, aceasta a avut numeroase conflicte cu mama sa , dar cu toate acestea, a ales sa locuiasca impreuna. Mama adoptiva a “Strangulatorului din Hillside” Kennet Bianchi era superprotectoare in mod patologic. Atunci cand Ken a facut in pantaloni, aceasta l-a dus la doctor pentru a I se face un examen genital.In copilarie, Bianchi era foarte atasat de mama lui adoptiva, dar arbora o ostilitate de moarte sub aceasta suprafata.

Mame indulgente Unii criminali au dovedit o sexualitate neinhibata tot din cauza mamelor. Aceste mame au trecut peste limitele normalului, expunandu-si copiii la comportamente sexuale aberante.Bobby Jo Long a ucis femei pe care le considera tarfe si stricate, si pe care le asemana cu propria lui mama. Aceasta intretinea in mod frecvent raporturi sexuale cu barbati in camera in care se afla si micul Bobby. Potrivit spuselor lui, a impartit acelasi pat cu mama sa pana la varsta de 13 ani. Mama prostituata a lui Charles Manson, Kathy Maddox, a demonstrat inca de la inceput indiferenta fata de propriul copil, pentru ca in certificatul de nastere apare trecut la rubrica nume- “ Maddox Fara Nume”. Deseori copilul era alungat la rude iar o data a fost oferit in schimbul unei halbe cu bere. Cand a fost trimis sa locuiasca la matusa sa, sotul acesteia ii reprosa copilului ca se comporta ca un fatalau si il trimitea la scoala in haine de fata.

44

Henry Lee Lucas a suferit de confuzii legate de sexul sau, din cauza sadismului manifestat de mama sa. Pentru motive inca necunoscute, Lucas a fost crescut pana la varsta de 7 ani ca fata. “ Eram ca o fata. Eram imbracat ca o fata. Aveam parul lung ca o fata”. A fost batut fara mila de mama sa in momentul in care a trebuit sa-si tunda parul la insistentele profesorilor. La un moment dat a fost lovit in cap de aceasta cu o bata de lemn, lovitura care a dus la fracturarea craniului. Se pare ca si el a fost expus in timpul copilariei la activitatile sexuale ale mamei sale.

c)Influenta paterna

Comportamentul criminal pare sa fie influentat de atitudinea dominatoare si de pedepsele sadice pe care unii tati le aplica progeniturilor lor. Tatal lui John Gacy isi dispretuia fiul, spunandu-I ca este fatalau, pederast si netrebnic. Manifestand un comportament violent pe fondul alcoolismului, acesta isi batea sotia in mod regulat in prezenta copiilor. O data a impuscat cainele micului John pentru a-I da acestuia o lectie. Tatal lui Albert DeSalvo aducea acasa prostituate si isi batea in mod crunt sotia, rupandu-I degetele de la mana in timp ce Albert se uita neputincios. Tot el si-a vandut copiii ca sclavi unui fermier din Maine, iar mama lui DeSalvo i-a cautat cu disperare vreme de sase luni pana i-a gasit.Aceasta poveste este confirmata de familie si de asistentii sociali care au lucrat la acest caz. “Tatal meu era instalator”, spunea DeSalvo,” mi -a zdobit intr-o zi spinarea cu o teava pentru ca nu am fugit sufficient de repede”.

45

d)Evenimente din copilarie

 Adoptia  Adoptia ca factor potential de contributie asupra comportamentului criminal, este fascinanta pentru ca ridica doua intrebari. Prima dintre ele se refera la faptul daca parintii au parasit un copil cu gene deviante. Descoperirea adoptiei poate sa creeze un sentiment de nesiguranta unei persoane care are deja dezechilibre emotionale. Sentimentul de respingere poate avea consecinte devastatoare mai ales daca parintii biologici resping din nou copilul, dupa ce l-au recunoscut. David Berkowitz a fost profund  jignit atunci cand mama s-a naturala l-a alungat din nou. S-a speculat ca “Son of Sam” este o incercare in planul fanteziei de a recastiga o identitate parinte-copil care a fost distrusa in viata reala. Conform biografilor lui Ted Bundy, dezvoltarea

emotionala a

acestuia a fost oprita atunci cand a aflat la varsta de 13 ani ca este copil nelegitim. “Era ca si cum m-as fii lovit de un zid de caramida”, afirma el. Cu toate acestea adoptia nu creeaza criminali in serie. Cel mult poate sa disloce identitatea de sine a copilului.

Violenta Unii criminali in serie cu mobil sexual afirma ca expunerea lor la violenta le-a starnit setea de sange. Ed Gein sustinea ca vederea

46

animalelor in timp ce erau sacrificate i-a trezit in minte idei perverse. Atat  Albert Fish cat si Andrei Chikatilo au dat vina pentru comportamentului lor sadistic pe evenimente infricosatoare petrecute in copilarie. Totusi, chiar si aceste experiente traumatizante nu duc automat la un comportament de criminal in serie. Detentia juvenila Chiar daca ucigasul Carl Panzram era un delincvent juvenil incorigibil, faptul ca a fost supus la pedepse corporale brutale in timpul cat a stat la scoala de corectie i-a modelat comportamentul violent si paranoid. Henry Lee Lucas afirma si el ca detentia penitenciara l-a transformat in criminal in serie. Izolarea Din diverse motive, multi criminali in serie au avut copilarii solitare. Lucas, care oricum era foarte timid, era in plus ridiculizat din cauza ochiului artificial. Mai tarziu a afirmat ca datorita izolarii la care a fost supus a avut acel comportament criminal. Dahmer era un copil antisocial care râdea atunci cand unul dintre colegi păţea ceva rău. Mai tarziu a devenit un adolescent alcoolic fara prieteni. Pe masura ce izolarea devine mai severă, inclinarea catre fantezii, in special cele distructive, poate creste.Aceste fantezii legate de violenţă sunt deseori

relevate

printr-o

triadă

de

47

simptome

care

premerg

comportamentului criminal: cruzimea faţă  de animale, piromania si udatul patului.

Cruzimea faţă de animale  Aceste instincte sunt vazute de catre psihologi drept inceputuri ale manifestarilor criminale.”Actiunile violente sunt intarite, de vreme ce criminalii isi pot exterioriza prin aceste actiuni sentimente de furie fără frica de a fii pedepsiti. In al doilea rand, acest tip de comportament il determina la izolare pe individ. Ressler considera ca aceasta este un sistem de tip feed-back.Torturarea animalelor si incendierea vor duce in final la crime impotriva oamenilor, daca intre timp acest “pattern” nu este modificat. Uciderea animalelor este considerată de psihologi drept pregatitoare pentru omucidere. Ed Kemper a ingropat de vie pisica familiei dupa care a decapitat-o.Dahmer era cunoscut pentru cruzimea lui fata de animale si pentru faptul ca decapita caini si le punea capetele in parii din spatele casei. Dar nu toti criminalii in serie manifestă  cruzime fata de animale. Dennis Nielsen iubea animalele, in special cîinele sau Beep, pe care nu l-a mai putut privi in ochi dupa ce a fost arestat de teama sa nu traumatizeze animalul. Violator, tortionar si ucigas a opt persoane, Christopher Wilder a facut donatii organizatiilor care militeaza in scopul protejarii animalelor.

48

Piromania Lui Peter Kurten ii placea la nebunie sa priveasca cum ard casele incendiate de el. Berkowitz, dupa ce s-a plictisit sa tortureze papagalul mamei lui, si-a dezvoltat cariera de incendiator prolific, obtinand un record negativ de 1.411 incendii. Joseph Kallinger ii marturisea biografei sale, Flora Schreiber-“ Ce extaz imi provoacă incendierea! Ce putere capăt! Ce plăcere, ce plăcere divina!” Piromania este o activitate stimulativa din punct de vedere sexual pentru criminali. Distrugerea dramatica a proprietatii alimentează aceleaşi plăceri perverse care se regăsesc si in cazul omuciderii. Criminalii in serie nu văd alti oameni decat ca obiecte iar trecerea de la incendiere la omucidere se poate realiza relativ usor in cazul acestor personalitati accentuate.

Concluzie  Anii copilariei joaca un rol in formarea criminalului in serie, dar ei nu pot fii singurul motiv in toate cazurile. Multi criminali in serie dau vina pe familie pentru comportamentul pe care acestia il au, dar ei fac acest lucru in incercarea de a castiga simpatie. In maniera psihopatologica, ei dau vina pe oricine, mai putin pe ei insisi. Daca aceasta copilarie nefericita este singura sursa a comportamentului criminal, atunci de ce fratii lor nu au devenit si ei criminali? Iar daca aceste conditii i-au modelat ca personalitate, inseamna ca in jurul nostru ar trebui sa fie mai multi criminali in serie, avand in vedere numarul mare al abandonurilor de familie si al

49

abuzurilor fata de copii. In concluzie, motivele care ii fac pe criminali sa actioneze trebuie cautate in continuare.

Incoerenţă in gândire Ted Bundy afirma : “Sunt ucigasul cu cel mai mult sange rece pe care il vei cunoaşte.Imi place sa ucid si vreau sa ucid.Caracteristica cea mai importantă  a psihopatului este inabilitatea de a avea sentimente de compasiune fată de ceilalti.Victimele sunt dezumanizate si transformate in simple obiecte in mintea criminalului. John Gacy , fara sa arate niciodata o urma de remuscare, isi numea victimele “ homosexuali si vagabonzi de doi bani”, iar “Spintecatorul din Yorkshire” , Peter Sutcliffe declara fara remuscari ca “doar curate strazile” de gunoi uman. In secolul XIX, psihopatologia era considerate “nebunie morala”.  Astazi este cunoscuta sub denumirea de “ sindrom de personalitate antisociala” sau de sociopatologie. Psihopatii/ sociopatii sunt diagnosticati prin comportamentul antisocial irational, lipsa de constiinta si vacuum emotional. Sunt dornici de senzatii tari, lipsiti de frica. Pedepsirea lor nu duce in general la nici un rezultat, datorita naturii lor impulsive si indiferentei fata de consecintele faptelor lor. Incapabili sa aiba relatii normale, ii considera pe ceilalti drept unelte de manipulare si exploatare. Conform unui instrument de studiu psihologic (DSM IIIR) intre 3-5% dintre barbati sunt sociopati: mai putin de 1% din totalul populatiei feminine prezinta aceasta tulburare psihică. Psihopaţii pot fii oameni de afaceri sau lideri mondiali. Nu

50

toţi psihopaţii sunt motivaţti sa ucidă. Dar atunci cand poţi subevalua usor pe ceilalţi si ai fost supus toată viaţa injustiţiei si oprimarii, crima poate fii considerată drept o alegere normală.

Conform ultimelor studii psihologice , factorii de mediu care pot crea un sociopat sunt urmatorii:

¤ studiile arată că aproape 60% dintre indivizii sociopaţi şi -au pierdut unul dintre parinţi; ¤ copilul este lipsit de dragoste si atenţie, parinţii sunt detaşaţi sau absenţi; ¤ disciplina inconsecventă, dacă tatăl este ferm iar mama este superficială, copilul tinde sa urască autoritatea si sa-si manipuleze mama; ¤parinţi hipocriţi, care in particular abuzează de copil, iar în public prezinta imaginea unei familii fericite.

Genetica Studiile relevă că sistemul nervos al sociopaţ ilor este diferit de cel normal, ei simt mai putin anxietatea si frica in comparatie cu oamenii normali. Un experiment releva că “nivelurile de excitare de bază“

nu

cauzează doar impulsivitate dar indica si cat de densi sunt sociopaţii cand vine vorba despre schimbarea de comportament. Un grup de sociopaţi si unul de oamenii normali au fost supusi unui test in care li se cerea să afle care buton din cele 4 aprindea o lumină verde. In cazul in care greseau, li se aplica un şoc electric.Rezultatul testului a dovedit ca oamenii normali au comis mai putine greşeli decat cei psihopati.

51

 Această nevoie de stimulare mai puternică îi face pe psihopaţi sa caute situatiile periculoase. Cand Gacy auzea o ambulanţă, o urmarea ca sa afle ce catastrofă de produsese. Unul dintre motivele pentru care mulţi criminali în serie doresc să se facă poliţişti, est e si intensitatea jobului. Factorii genetici si fiziologici contribuie de asemenea la crearea psihopatului. Un studiu derulat in Copenhaga s-a concentrat asupra unui grup de sociopaţi care au fost adoptaţi din cop ilarie. Rudele de sânge ale sociopatilor erau de 4-5 ori mai probabil sa fie tot sociopati decat in cazul persoanelor normale. Poate fii tratată cu succes psihopatia? Conform cercetarilor efectuate de psihologi, răspunsul este-Nu. Tratamentele şoc nu dau rezultat, medicamentele nu au un efect garantat, iar psihoterapia, care presupune o relaţie de incredere intre terapeut si pacient, nu poate intra in discuţie. Majoritatea psihopatilor sfărşesc in inchisoare, iar nu intr -o instituţie medicală.

8. IN MINTEA PSIHOPATULUI Conform Dr. J. Reid Meloy, autor al lucrarii ‘Mintea PsihopatuluiOrigini, Dinamică si Tratament’, psihopatul este capabil de relatii sadomasochiste, bazate pe putere, nu pe ataşament. Psihopaţii se identifică cu modelul de rol agresiv, cum ar fii acela al parintelui agresiv , si ataca pe cei mai slabi, mai vulnerabili decat ei. Asa dupa cum afirma criminalul Dennis Nilsen, ‘ma ucideam intotdeauna pe mine insumi, dar cel care murea era spectatorul’.

52

Dr. Meloy notează că in dezvoltarea timpurie are loc o divizare a psihologiei copilului sociopat: partea “soft me”, ce reprezintă latura vulnerabilă a eului, si partea “hard not me“ care este cea intruzivă, de pedepsire, afisata in exterior.Copilul ajunge să considere că toate experientele cu exteriorul sunt dureroase, aşa ca se introverteşte.In incercarea de a se proteja de mediul dur, copilul dezvolta o “armura a caracterului“, neavand incredere in nimic provenind din exterior. Copilul refuză să se identifice cu parintii, in schimb ii priveste pe aceaştia ca pe nişte straini răuvoitori. Cu timpul, copilul nu mai dezvolta empatie faţă de nimeni. Intr -o dezvoltare normală, copilul se simte legat prin dragoste si afectiune de mama lui. In cazul sociopatului, mama este vazuta drept un“ pradator agresiv sau ca un străin pasiv“

9. VICTIMA VAZUTĂ PRIN OCHII CRIMINALULUI

 Atunci când urmaresc o victimă, psihopatii nu simt in mod constient furia,’ dar violenţa arată efectul disociat’. Multi criminali in serie par ca intră intr-o transă in timpul comiterii actului ilicit. Psihopatii idealizează victimele cu scopul de a le supune, umili si distruge. *Trebuie sa am* se incheie cu *nu a meritat să am* afirmă dr. Meloy ca se intamplă in mintea criminalilor. Prin degradarea victimei, criminalul incearcă să distrugă inamicul din mintea lui. La judecarea lui Gacy, psihiatrul Richard Rappapport spunea ca

53

„ el este atat de convins că aceste calitati exista in cealaltă persoană, incât este complet desprins de realitate, si pentru a se putea salva pe el trebuie să-i omoare pe ceilalti.” Richard Ramirez Victima este perceputa drept un obiect simbolic. Bundy facea descrieri folosind persoana a treia: „ De vreme ce fata din faţa lui nu reprezinta o persoana ci o imagine, sau ceva dezirabil, ultimul lucru pe care ar trebui sa ne asteptam ca Bundy sa-l facă este sa personalizeze victima.” Dacă Bundy apuca să afle ceva personal despre victima, i -ar fii spulberat iluziile. Conform lucrarii lui Ressler, Burgess si Douglas  –„Omorul cu mobil sexual-Modele si Motive” numărul de crime clasificate drept „cu mobil necunoscut” a crescut foarte mult in ultima perioadă. Ei considera ca există două tipuri de ucigasi in această categorie: violatorii care ucid si ucigasii din plăcere. Prin ce difera un violator-ucigas de un criminal de placere? Violatorii care ucid, conform unui studiu citat in „Sexual Homicide” de Ressler, „aceştia foarte rar gasesc plăcere in crima sau realizeaza acte sexuale post-mortem. In contrast cu ei,fapta criminalilor sadici este un fragment, o parte a ritualului sadistic.” Mutilarea constituie o supraucidere, o rănire obsesivă a corpului victimei, dincolo de loviturile necesare pentru a suprima o viaţă. Pentru ca psihoparii au o rata de excitabilitate mai scăzută, stimularea trebuie să dureze mai mult. Mutilarile macabre îi excită. Pentru ei, uciderea declanseaza o fantezie sexuală bizară care se dezvoltă in colturile intunecate ale mintii lor.

54

Ressler afirma că „ de vreme ce majoritatea experientelor lui sexuale se derulau in mod solitar, si considera relatiile interpersonale foarte dificile, aproape imposibile, a devenit adeptul masturbarii, chiar si atunci cand un partener real (victima) era disponibil. Masturbarea se realiza, de cele mai multe ori, dupa crima, atunci cînd fanteziile erau mai puternice.” Pentru ca aceste fantezii nu includeau o persoană reală ci una sacrificială, simbolică, violenta poate escalada după moarte. „ Mutilarea se produce cel mai des dupa moarte, cand criminalul are controlul total asupra victimei” Multi dintre criminalii cunoscuti admit ca au obiceiuri sexuale anormale. Ed Kemper , care obişnuia să-şi decapiteze victimele inainte de a le viola, afirma ca are „dorinte sexuale foarte puternice si ciudate, care au debutat de timpuriu, mult mai devreme decat in mod normal”. El avea fantezii legate de femei moarte si nu in viată. „Dacă le omoram, nu mă ma i puteau respinge ca bărbat. Si imi puteam realiza fanteziile cu o păpuşă, una umană.” Sentimentul de plăcere extremă era obţ inut de Kemper in momentul in care îşi decapita victimele.” Îmi amintesc cât de plăcut era sa le smulg capetele, sa le trag de păr si sa le tin capetele atîrnate. Asta mă excita!”.  Alti

criminali

cu

obiceiuri

sexuale

anormale

sunt

Albert

DeSalvo,”Strangulatorul din Boston”, care avea nevoie de raporturi sexuale de cel putin cinci ori pe zi. A mers atat de departe incat a dat vina pentru comiterea crimelor pe sotia sa care, considera el, l-a tratat cu prea multă răceală. „Cu adevarat imi doream o femeie. Nu o femeie anume, ci femeia cu ce are ea” afirma el. David Berkowitz se masturba in mod obsesiv, iar preocuparea lui pentru sexul oral, nota Dr. David Abrahamsen, „sugereaza intîrziere in dezvoltarea sexuală”.

55

Pentru ca sexul este legat de moarte, si nu de viata, pentru criminalii din placere conceptul de procreere este unul care-i deranjeaza. „Sexul nu ar trebui sa existe”afirma John Haigh, „Reproducerea ar trebui sa fie un act insensibil, ca acela al raspandirii semintelor de catre copaci”. Pentru unii dintre acesti criminali, sexualitatea este egala cu pacatul si moartea, ei preluand aceste idei de la parintii prea zelosi sa-si pazeasca copiii de promiscuitate.Libidoul le-a fost, in acest fel, canalizat catre un comportament deviant. William Heirens afirma ca pentru el talharia a fost prima forma de manifestare sexuala. In copilarie fusese avertizat ca orice contact sexual este murdar si”cauzeaaza boli”. Joseph Kallinger, crescut de parinti ferventi catolici si sadici care i-au spus ca a fost operat la penis pentru a nu-i mai creste (de fapt este vorba de o operatie de hernie), era excitat de incendiere. Pentru Ed Gein, care fusese invatat ca sexul este un lucru pacatos si degenerat, asocierea dintre propriile fantezii sexuale si moarte parea aproape un lucru firesc. Henry Lee Thomas, care fusese fortat in copilarie sa se imbrace cu haine de fata, declara:” Doresc moartea tuturor femeilor. Nu simt nevoia ca ele sa existe si doresc sa distrug orice femeie pot. Si consider ca am facut pana acum o treaba buna.” Multi specialisti considera ca John Gacy omora tinerii care reprezentau propria homosexualitate. Bobby Joe Long, care avea un cromoxom X in plus, omora cu bestialitate prostituate si femei care-i aminteau de promiscuitatea mamei sale. In prezent exista controversa daca criminalii in serie care sunt „nesiguri” in ceea ce priveste masculinitatea sunt cei mai viciosi, ei dorind sa scoata si sa distruga femeia din ei. Richard Tithecott afirma ca “Motivatia criminalilor in serie este in mod frecvent explicata prin termenul  – nevoia de a distruge. De a distruge femei, de a distruge homosexuali…Intrebarea(sau

56

problema) se pune in legatura nu cu masculinitatea criminalilor in serie, cu feminitatea lor, sau mai degraba cu intruziunea feminitatii in masculinitate”.  Autorul continua ideea afirmand ca anumite calitati feminine sunt de condamnat pentru psihoza criminalilor, desi istoric privind lucrurile, aproape toate agresiunile sunt acte de natura masculina. Aceasta orientare catre “femeia din interior” nu este nimic mai mult decat incercarea criminalului in serie de a da vina pe victima.

10. CURIOZITATE MORBIDA SI CANIBALISM

Inainte de a incepe sa omoare, multi criminali in serie afiseaza fascinatie fata de moarte dar acest fapt nu constituie in sine un lucru anormal. Daca personalitatea lor antisociala nu le-ar fii stat in cale probabil ca multi criminali in serie ar fii ajuns doctori, medici legisti sau chiar artisti.Gacy a lucrat la un serviciu de pompe funebre si chiar a dormit in camera de imbalsamat, dar a fost dat afara atunci cand s-au descoperit cadavre pe jumatate dezbracate. Dennis Nilsen pretindea ca este cadavru si se masturba prib\vindu-si propria imagine in oglinda. Din copilarie, Berkowitz a devenit fascinat de morbid: “Intotdeauna am avut un fetis pentru moarte si crima- moartea subita si varsarea de sange ma atrageau”. Jeffrey Dahmer, caruia ii placeau foarte mult disectiile la ora de biologie, a povestit unui coleg ca a despicat de viu un peste pe care l-a prins pentru ca “Vreau sa vad cum arata in interior. Vreau sa vad cum functioneaza lucrurile”. Ulterior a oferit si politiei aceeasi explicatie. Avocatul lui din process a rationalizat canibalismul lui Dahmer spunand ca “el manca

57

parti din corpul victimelor sale pentru ca aceste biete persoane ucise sa poata trai in continuare in corpul lui.” Canibalismul este forma literala de interiorizare: in loc sa faca loc in inima pentru persoanele la care tine, canibalul face loc in stomac. Foamea metaforica pentru compania celuilalt devine o foame literala. Pentru ca psihopatii sunt incapabili sa simta simpatie sau dragoste, aceasta forma cruda si primitiva de interactiune devine un substitut bolnavicios. Un exemplu al notiunii de “dragoste devoratoare” este cazul canibalului japonez Issei Sagawa, care a ucis si a mancat o studenta olandeza. El isi aminteste cum si-a ucis cu sange rece victima:” Pasiunea mea este atat de mare incat vreau sa o am si sa o consum. In acest fel va fii am mea pentru totdeauna.” In casa altui cannibal, Ed Gein, s-au gasit abajururi si huse de scaune facute din piele umana precum si cranii folosite drept obiecte casnice. De asemenea a confectionat imbracaminte si bratari din cadavre.

11. SANATATEA MINTALA A CRIMINALILOR IN SERIE Sunt oare criminalii in serie nebuni? Dupa standardele legale, nu.”Incidenta psihozelor in randul criminalilor nu este mai mare decat aceea in randul oamenilor normali” afirma psihiatrul Donald Lunde. Definitia legala a nebuniei in dreptul anglo=saxon se bazeaza pe o regula din secolul XIX, numita regula McNaghten: Infractorul intelege diferenta dintre bine si rau?Daca fuge sau incearca sa ascunda crima, atunci infractorul nu este nebun, pentru ca actiunile sale arata ca a inteles caracterul negativ al

58

actiunilor sale.” In cazul lui Albert Fish, criminalul care a torturat si ucis copii si care ulterior le-a trimis scrisori parintilor in care le explica cat de gustos a fost copilul lor, juriul l-a gasit “nebun, dar merita oricum sent inta cu moartea”. Doar putini criminali, cum sunt de exemplu Ed Gein sau Peter Sutcliffe au pledat cu success cauza nebuniei. Incercand sa manipuleze in permenenta , criminalii in serie vor face aproape orice pentru a convinge justitia ca sunt nebuni.Daca este declarat nebun el poate evita pedeapsa cu moartea, si daca criminalul isi convinge gardienii ca este recuperat, poate spera la eliberare. “Ucigasul in baia acida” John Haigh si-a baut propria urina in fata  juriului pentru a-l convinge ca este nebun dar acest lucru le-a provocat o si mai mare repulsie membrilor juriului.William Hickman a fost atat de naiv incat a scris unui prieten intentia sa de a induce in eroare juriul cu privire la starea sanatatii sale mintale.

59

12. ALTER EGO Una dintre cele mai predictibile incercari de a scapa de pedeapsa este aceea de a crea un alter-ego malefic, negativ. In timp ce se afla in arestul politiei, H.H. Holmes si-a inventat alter-egoul “Eduard Hatch”, care, sustinea el, este mintea din spatele actiunilor sale reprobabile. Criminalul William Heirens l-a creat pe George Murman, si chiar corespona cu George prin scrisori.John Gacy si-a creat alter-egoul "Jack Hanley," pornind de la o persoana reala, politist. Acest alter ego al lui Gacy era puternic, dominator si punitiv. Cand Gacy bea prea mult, mana razbunatoare a lui Jack prelua controlul.Unul dintre cele mai notorii alter-egouri este cel al lui Kenneth Bianchi- “Steve Walker”. Acesta a aparut in urma unor sedinte de hipnoza si reprezenta partea agresiva, opusa firii blande a lui Ken. Inventarea unui alter-ego este o modalitate convenabila de a arunca vina pe altcineva,chiar daca acesta este in interior. Este varianta psihologica a expresiei “diavolul m-a pus sa fac asta”. Dar aceste alter egouri diabolice sunt de regula constructii neindemanatice care cad la o analiza mai atenta.Cazurile autentice sunt exceptional de rare.

60

13.CAZUISTICA Kenneth Bianchi si Angelo Buono

Pe un deal de langa cimitirul

Forest Lawns a fost gasit la 17

octombrie 1977 cadavrul gol al unei prostituate din Hollywood. Indiciile descoperite la fata locului aratau ca asasinatul a fost comis in alta parte si corpul adus acolo ulterior.Pana la sfarsitul lui noiembrie, alte cinci tinere au cazut prada “Strangulatorului”.De pe urma crimelor a iesit la iveala un anumit mod de actiune.Daca dupa primele doua crime se pornise vanatoarea dupa un criminal de prostituate, ipoteza a fost repede abandonata cand , din ultimele patru victime s-a descopertit ca doua erau studente iar celelalte doua aveau slujbe respectabile. Toate victimele fusesera rapite si legate inainte de a fii strangulate si toate fusesera abandonate moarte pe diverse coaste de deal, avand picioarele departate in pozitie ginecologica. Toate fusesera violate de cate doi barbati. Testele de sperma au relevat ca unul dintre barbati este non-secretor ( adica facea

61

parte din acei 14% din populatie ale caror grupe sanguine nu se regasesc in alte secretii ale corpului). Inainte ca politia sa dea de urma unui fir, au mai murit alte patru femei in circumstante similare. Ultima victima era inregistrata la o agentie de modele, care pastra documente asupra sarcinilor clientelor sale. Acest fapt a condus politia, din intamplare, la un interogatoriu luat unui om de paza pe nume Ken Bianchi. Interogatoriul a devenit important abia in 1979, cand Diane Wilder si Karen Mandic au fost angajate de un tanar de la o agentie de paznici pentru a ”pazi” o resedinta de lux din Bellingham, Washington, cat timp, dupa spusele lui, se va repara sistemul de alarma. Dupa ce fetele au fost gasite moarte in masina lor incuiata, in apropierea resedintei respective, politistii au facut cercetari la compania Coastal Security si au aflat ca nu este numic neregula cu sistemul de alarma instalat in casa. A aparut din nou numele lui Bianchi. El fusese cel care le angajase pe cele doua fete. Verificand camionul lui Bianchi , politistiii au descoperit un billet cu adresa casei din Bellingham si peste o cheie de la usa din fata. In plus, cercetarea locuintei lui a scos la iveala mai multe articole de imbracaminte patate de sange si sperma, precum si numarul de telefon al lui Karen Mandic. In ciuda dovezilor care incepeau sa-l indice ca vinovat, Ken Bianchi a refuzat sa recunoasca orice amestec in crime.Bianchi le-a marturisit interogatorilor ca in el se ascundeau mai multe persoame, dintre care una era un alter-ego vicios pe nume Steve, un criminal sexual. In cele din urma, avocatul lui Bianchi a propus un targ. Bianchi se va recunoaste vinovat de cinci dintre strangulari , si in plus va depune marturie ca Angelo Buono este cel de-al doilea barbat implicat in crime. In schimb cerea ca Bianchi sa fie condamnat la de cinci ori inchisoarea pe viata si sa-si

62

ispaseasca pedeapsa intr-o inchisare din California. A doua zi a fost arestat si Buono, un degenerat sexual la fel ca si varul sau.

David si Catherine Birnie

In dupa-amiaza zilei de 10 decembrie 1986, o adolescenta pe  jumatate goala a dat buzna intr-un supermagazin din Freemantle, Australia,

63

si printre lacrimi de groaza a povestit ca fusese violate si tinuta captiva intro casa din imprejurimi. Politistii au aflat repede ca acea casa apartinea sotilor David si Catherine Birnie, care au si fost arestati imediat. Cei doi nau opus nici o rezistenta si, dupa cateva ore de interogatoriu, au marturisit ca au comis patru violuri urmate de omor, dupa care i-au condus pe ofiteri la locurile unde isi ingropasera victimele. Prima dintre ele a fost o studenta de douazeci si doi de ani, pe nume Mary Neilson, care sosise la resedinta sotilor Birnie pentru a negocia cumpararea unor cauciucuri de masina pentru care David Birnie daduse anunt la ziar. In urma unui atac nepremeditat, Birnie a violat-o pe tanara, fiind asistat de sotia sa. Dupa aceasta, el si-a dus victima la National Glen Eagle Park, unde barbatul a violat-o diin nou, inainte ca cei doi sa o stranguleze. Apoi cuplul a mutilate cadavrul si l-a ascuns intr-o groapa sapata in graba. Odata consumat acest eveniment, asasinii au inceput sa caute alte victime. Cea de-a doua, o autostopista de cincisprezece ani, a fost tinuta in casa din Moorhouse Road mai multe zile. Ea a fost violata in mod repetat pana cand Catherine Birnie, temandu-se probabil ca sotul ei sa nu se ataseze prea mult de fata, a strangulate-o. Noelene Patterson, o cunostinta a familiei Birnie, a fost fortata sa urce, sub amenintarea cutitului, in masina lor. Cei doi au dus-o in localitatea Willagee, unde au supus-o timp de trei zile unor atrocitati sexuale, inainte ca David Birnie sa o adoarma cu un somnifer si apoi s-o stranguleze. La data de 4 noiembrie, Denise Brown a fost rapita si violate pe durata a peste doua zile, inainte de a fii injunghiata mortal intr-o padure de pini din Waneroo.

64

Trei zile mai tarziu, sotii Birnie au rapit o a cincea tanara. De data aceasta victima a profitat de un moment de nesupraveghere si a scapat de atacatorii ei, alertand politia. Cei doi Birnie reprezinta una din categoriile de asasini cele mai greu de inteles- cuplul ucigas. Desi indivizii luati separate au o anumita doza de degenerare, doar impreuna pot forma o combinatie mortala.

Theodore Robert (Ted) Bundy

65

Poate cel mai semnificativ lucru legat de Bundy a fost acela ca opinia publica, socata, n-a putut sa creada despre el ca era un asasin, cei mai multi criminali sexuali dovedesc o angoasa emotionala pregnanta si o clara inadaptabilitate sexuala, caracteristici care doar cu greu I s-ar fi putut potrivi lui Bundy. Era un tip aratos, bine educat, iar farmecul si inteligenta native faceau din el o companie atractiva, asa ca nu avusese parte de nici o dificultate in relatiile sale cu femeile- cu exceptia nevoii de a ucide. Distinctiile academice primite il plasau pe Bundy intr-o categorie aparte. Primise printer altele, o bursa la Universitatea Stanford, pentru a studia limba chineza. In 1972 si-a completat palmaresul , primind titlul de Maestru in Stiinte :Psihologice, si a fost angajat ca director-adjunct al Comisiei de investigare a crimelor din Seattle. Ulterior, Bundy si-a castigat dreptul de a intra la Universitatea din Utah pentru a studia stiintele juridice. Dupa mutarea lui in Salt Lake City s-a constatat ca asasinatele misterioase comise in Washington impotriva tinerelor femei au incetat si au inceput in Salt Lake. Intr-un tarziu, Bundy a fost arestat si intemnitat pentru rapirea lui Carol Da Ronch, de optsprezece ani. In acelasi timp Bundy a inceput sa-i intereseze pe cei care investigau cauzele mortii lui Caryn Campbell. Ei au demonstrat, in cele din urma, ca Bundy fusese prezent la locul mortii fetei in ziua in care fusese ucisa. S-a emis un ordin de extradare pe numele lui, asa ca Bundy a fost dus in Colorado pentru a fii judecat. In iulie 1977, in timp ce se astepta inceperea procesului, el a reusit sa evadeze. Pentru putin timp insa, caci oamenii legii l-au capturat aproape imediat. Sase luni mai tarziu, a evadat a doua oara. De aceasta data , a iesit prin tavanul celulei sale si a inceput sa sa jefuiasca, sa violeze si sa omoare din nou in zona Floridei. Bundy a fost prins din nou in februarie 1978, de catre politistii

66

care l-au oprit pentru o incalcare minora a regulilor de circulatie. La interogatoriu, Bundy a recunoscut ca numarul victimelor lui a depasit cifra de o suta desi ulterior si-a retras depozitia. In urma procesului care a avut loc, Bundy a fost condamnat la moarte dar datorita sistemului de apel  American, a mai putut sa traiasca zece ani in una din celulele condamnatilor la moarte. A fost executat la 24 ianuarie 1989. E clar ca un om care a comis nu mai putin de partuzeci de violuri si crime pe teritoriul a cinci state si in decurs de patru ani, nu e normal, dar nimic din trecutul lui Bundy nu da la iveala vreun indiciu asupra inspaimantatoarei realitati de tip Jekyl si Hyde ce avea sa se dezvolte in el. Psihologul inchisorii din Urah, dr. Al Carlisle a conchis “ eu cred ca dl Bundy nu este un om cu probleme. Cel putin este suficient de destept sau istet ca sa para pe muchia normalului.” Dupa propriile sale cuvinte, acesta declara ca “ uneori ma simt ca un vampir”. In timp ce se afla in celula Bundy s-a dovedit un detinut cooperant, dornic deseori sa discute cu ofiterii de politie si cu psihiatrii care il asistau. Dealungul anilor a ajuns un fel de simbol pentru personalitatea asasinului in serie, iar o parte din profilul sau moral a intrat in baza de date a unitatii FBI de investigare comportamentala. Cu toate ca doctorul Carlisle a avertizat de timpuriu asupra faptului ca nu se putea pune intotdeauna temei pe afirmatiile lui Bundy, Ronald M. Holmes , profesor asociat de drept administrativ la Universitatea din Louisville si James De Burger, profesor de sociologie tot la Louisville i-au luat un interviu de lunga durata lui Ted Bundy, ce face parte din cercetarile intreprinse pentru propriile lor studii “Crima in Serie”. Dupa cateva minute petrecute cu discutii banale si dupa ce a declarat din nou ca e complet nevinovat Bundy a fost de acord sa le furnizeze celor doi informatiile pe care le prinsese din zbor de cand, conform spuselor lui, fusese incarcerat

67

alaturi de criminali precum Ottis Toole si Gerald Stano; descrierile crimelor comise de acestia I s-ar fii potrivit de minune si lui Ted Bundy. In opinia lui nu existau decat putini asasini psihopati. Adica posedati de viziuni si voci. Majoritatea lor erau ca el. Oameni inteligenti, capabili de a rationa si de a lua o decizie logica in legatura cu crimele lor. Pentru societate si organele ei de aparare a legii, el vedea o problema mare in aceea ca motivul crimei in serie este in cele mai multe cazuri placerea obtinuta din actul comiterii crimei, satisfactie care trebuie regasita la nesfarsit, pana ce criminalul e prins. Mai mult, cu cat mai des ucide asasinul, cu atat devine mai eficient. Bundy vedea ca o complicatie faptul ca adeseori supraevaluarea propriei persoane il face ape asasin sa devina mai neglijent. Varianta sa se opune teoriei respinse vehement

de el,

conform careia ucigasul isi doreste in secret sa fie prins. In interviul celor doi profesori, Bundy se refera la o dimensiune a personalitatii ucigasului pe care o denumeste “Forta”; in mod explicit ar fii vorba de o nevoie imposibil de reprimat a unei personae de a ucide in mod repetat si care s-ar afla ascunsa in toti oamenii, de la familistul grijuliu pana la vecinul cel bun, cele doua specii umane care sunt teoretic mai presus de orice banuiala. Holmes a sintetizat probabil cea mai importanta observatie rezultata din discursul lui Bundy cu privire la psihicul asasinului in serie in cuvintele ”Ted era capabil despre trasaturile clasice ale asasinului in serie dar nu si le regasea in propria lui personalitate”.

68

Andrei Cikatilo

In 1978 prima lui victima cunoscuta, o adolescenta, a fost gasita intro padure de langa Rostov, un port din SV fostului URSS. In urma acestei descoperiri a fost trimis in fata plutonului de executie un cunoscut pervers sexual. Politistii nu incetasera sa se felicite cand a fost gasit un nou cadavru. De-a lungul anilor ce au urmat lista oamenilor disparuti s-a facut tot mai larga, iar descoperirea de cadavre mutilate au tulburat viata orasului. La un moment dat s-au descoperit opt morti intr-o singura luna.

69

Ucigasul proceda intotdeauna la fel. Cu un al saselea simt daruit animalelor de panda si raufacatorilor innascuti, el isi agata victimele dintre cei slabi si vulnerabili aflati la periferia societatii , cutreierand stazile si garile in cautarea celor fara adapost, carora era putin probabil sa li se simta lipsa, si a copiilor care mergeau singuri la scoala. In ciuda vanatorii declansate de politia din Rostov pana in Siberia, si care era condusa de investigatori priceputi, secondati de la Moscova, autoritatile pareau neajutorate in fata listei de atrocitati comise. Acestea incepusera sa se extinda si in statele invecinate, Uzbechistan si Ucraina. O data politistii au arestat un suspect.  Acesta s-a sinucis in inchisoare in asteptarea procesului iar sirul crimelor a continuat sa creasca nestingherit. In 1979 a fost ridicat un barbat aflat intr-o zona impadurita izolata, dar acesta i-a convins pe politisti ca este un simplu vagabond. Dupa ce i-au luat numele si i-au notat semnele particulare, omul a fost lasat sa-si vada de drum. Acelasi barbat a fost dus la interogatoriu cinci ani mai tarziu cand a fost gasit in apropierea locului unei crime, avand in geanta o franghie si un cutit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrate ca grupa sa de sange diferea de cea descoperita in urma testelor facute pe probele de sperma recoltate de la unele cadavre. Ca atare suspectul a fost eliberat imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Politia rusa nu avea cunostinta inca de acele cazuri extreme de rare in care secretiile provenind din diverse parti ale corpului puteau avea avea grupe serologice diferite. Cikatilo era unul dintre aceste cazuri.  Abia in bnoiembrie 1990 a inceput sa se stranga latul in jurul “Spintecatorului din Rostov”. Un ofiter de politie l-a oprit pe Cikatilo in plina strada deoarece a zarit pete de sange pe fata lui. Cand s-a aflat ca in acelasi timp se petrecuse o crima in padure, ofiterul a declarat superiorilor

70

lui incidentul cu petele de sange. Cikatilo a fost pus sub stricta supraveghere. Pe data de 20 noiembrie, politistii l-au vazut apropiindu-se de un tanar intr-o gara. L-au arestat si l-au supus unui interogatoriu sever. Cikatilo a martursit comiterea a nu mai putin de 55 de crime, desi asa cum a recunoscut chiar el la inceput “s-ar putea sa fii existat si altele”. Procesul acestui profesor in varsta de 54 de ani, fost director administrativ al uzinei de reparatii a locomotivelor din Rostov, a inceput in Rostov intr-o atmosfera sumbra in 1992. In centrul salii a fost construita o imensa cusca cu bare metalice, pe post de boza a acuzatilor, in care a fost adus Cikatilo, legat in lanturi ca un animal salbatic. Familile victimelor l-au inconjurat tipand dupa sangele asasinului. Cele doua volume de rechizitoriu includeau 35 de victime copii dintre care 11 baieti si 18 tinere femei. Dupa arestare Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice minutioase. Desi el poate fii inclus in mare in categoria ucigasilor care actioneaza din voluptate, cerinta lui de baza pentru actul sexual se impleteste printre altele si cu viziuni fantastice. Catre sfarsitul primei saptamani a procesului sau, Cikatilo a insistat sa se adreseze curtii. Pe langa recunoasterea inca o data a vinei sale el a relatat despre privatiunile suferite de mic in casa parintilor sai si despre copilaria groaznica pe care a avut-o. El a mai povestit si despre faptul ca fratele sau a fost mancat de viu de taranii ucrainieni flamanzi care fusesera privati de hrana in urma colectivizarii fortate a lui Stalin. In finalul discursului sau Cikatilo a afirmat “Eu sunt o greseala a naturii, o bestie”. Nu s-a pus niciodata problema ca Andrei Cikatilo sa fie gasit nevinovat pentru crimele de care fusese acuzat. La urma urmei el nu numai ca a facut marturisiri complete, dar i-a si condus pe politisti la locurile din padure unde mai existau alte cadavre ingropate.S-a pus insa problema sanatatii sale psihice, si prin aceasta a culpabilitatii sale. Asa dupa cum a

71

declarat procurorul- daca se va dovedi ca Cikatilo era in deplinatatea facultatior mintale la data comiterii crimelor atunci il asteapta plutonul de executie. Spintecatorul din Rostov este unui dintre acele cazuri iritante in care pentru o scurta perioada de timp un monstru este plasat in centrul mass-media dupa care dispare complet din atentia opiniei publice.Un singur ziar britanic a informat pe scurt despre faptul ca Andrei Cikatilo a fost gasit vinovat si condamnat la moarte dar confirmarea informatiei nu a sosit nici acum.

ALBERT DE SALVO

Crimele comise de acest ucigas in serie au avut loc in Boston intre anii 1962 si 1964, generand un val de teroare in randurile populatiei civile. In cursul acestei perioade au fost omorate treisprezece femei , ultima victima fiind Mary Sullivan, in varsta de nouasprezece ani. Ea a fost gasita

72

precum toate celelalte victime ale celui care avea sa devina cunoscut sub numele de “Strangulatorul din Boston”, in propriul ei apartament. Fusese dezbracata, legata, violata si torturata. Intr-un ultim gest sadic, ucigasul lui Mary ii lasase o felicitare prinsa intre degetele de la piciorul stang. Prima victima a acestui maniac fusese o femeie de cincizeci si cinci de ani, divortata, pe nume Anna Slesers, ucisa in iunie 1962. Doamna Slesers a fost descoperita de fiul ei pe data de 14 ale lunii, goala, violata si strangulata cu cordonul de la propriul ei halat. Metoda de a ucide a criminalului a ramas nemodificata. Dupa ce-si alegea victima, strangulatorul obtinea accesul la casa acesteia, pozand in muncitor. Toate victimele lui erau femei. Toate au fost molestate sexual si strangulate, de obicei cu vreun articol al propriei lor imbracaminti, adeseori cu o pereche de ciorapi sau o jartiera carora asasinul le facea nod chiar sub barbia victimei. In unele cazuri, in cursul strangularii, victima era muscata, batuta sau chiar injunghiata. In ciuda obisnuitelor denunturi false si a actiunii intense a politiei declansate ca raspuns la panica crescuta din oras, Strangulatorul din Boston ramanea un subiect enigmatic de groaza. Dupa moartea lui Hellen Blake, politistii au apelat la psihiatrii pentru a intocmi un portret moral al asasinului pe care il vanau. In opinia expertilor era un barbat tanar, intre 18 si 40 de ani suferind de mania persecutiei si urandu-si mama. Pana atunci fusesera atacate numai femei in varsta. Potretul astfel intocmit a fost confruntat cu dosarele celor cunoscuti pentru molestari sexuale. Desi au aparut o serie de suspecti care au si fost interogati, Stangulatorul a ramas in libertate si a ucis-o la 19 august pe doamna Ida Irga. In 5 decembrie 1962, profilul psihologic al criminalului a suferit o modificare radicala datorita asasinarii Sophiei Clark, victima avea 20 de ani, cu numai 3 ani mai putin decat doua dintre urmatoarele sale

73

victime. Un an mai tarziu, dupa moartea lui Marry Sullivan, parintele profilurilor psihologice din America, doctorul James Brussel a intocmit un nou portet al unui barbat de treizeci de ani, bine cladit, de inaltime medie,si avand parul negru si des. Era posibil sa fie de origine spaniola sau italiana, si suferea de schizofrenie paranoica. Acest portret avea sa se dovedea remarcabil de precis. Intre timp, un alt specialist obisnuit cu cazurile aflate in zonele intunecate ale existentei umane, detectivul olandez Peter Kurkos s-a apucat de investigarea dosarului. Dupa cateva remarcabile demonstratii de intuitie, Kurkos a declarat ca omul pe care il cauta politia era un tip atletic, cantarind intre 130-140 livre, in jur de 1.75 cm, un nas ascutit si o cicatrice pe antebratul stang. Fin psiholog, detectivul a declarat: “si ii plac pantofii”. Incredibil, dar pe lista de suspecti exista un astfel de individ care se potrivea chiar si ca ocupatie, fiind comis-voiajor pentru incaltaminte pentru femei. Din pacate s-a dovedit ca nu este el criminalul.In cele din urma, criminalul si-a dezvaluit singur identitatea. Pe 27 octombrie 1964, el a intrat asa cum mai facuse si inainte, pozand in detectiv. Intrusul a legat victima de pat, a violat-o si a parasit-o in mod inexplicabil spunandu-I in timp ce pleca” imi pare rau”. Descrierile facute de femeie au dus la identificarea lui  Albert de Salvo, iar publicarea fotografiei lui a dat nastere unui val de femei care au aparut la politie declarand ca acel barbat le molesta sexual. Cu toate acestea De Salvo nu era suspectat de a fii aceeasi persoana cu Stangulatorul. Abia in 1965, in timp ce era invinuit de viol si se afla in penitenciarul din Boston, De Salvo si-a marturisit in detaliu crimele. Cunostiintele sale despre asasinate erau atat de vaste incat nu incapea nici o indoiala ca nu spune adevarul. In acelasi timp aceste declaratii nu puteau fii sustinute de nici o proba materiala. In pledoaria sa avocatul a sustinut ca

74

De Salvo ar trebui sa fie judecat numai pentru infractiunile sale anterioare, neconectate cu primele. Ca atare, Albert De Salvo nu a fost niciodata  judecat pentru crimele Strangulatorului din Boston dar a fost condamnat pentru jaf si ofensa sexuala la detantie pe viata. In 26 nov. 1973, Albert De Salvo a fost gasit mort in celula sa, injunghiat in inima. Avea 42 de ani.

STRANGULATORUL B.T.K ( DENNIS RADER)

La 15 ianuarie 1974, Joseph Otero, sotia sa Julia si doi dintre copii lor, Joseph, de noua ani, si Josephine, de unsprezece ani, au fost gasiti stangulati in casa lor din Wichita, Kansas. Fusesera legati si li se pusesera caluse la gura , iar nodurile fusesera facute in mod evident de catre un expert. In octombrie, un ziar local publica o lunga scrisoare, presupusa a fii sosit din par tea asasinului, in care acesta vorbea de monstrul din el: “Nu

75

stiu cand intra monstrul in creierul meu. El se instaleaza singur acolo.Cum sa ma vindec? Nu-l pot opri, monstrul isi face treaba si ma chinuie si pe mine si societatea.” In aprilie 1974, o femeie a fost injunghiata mortal in casa ei din Wichita. In legatura cu acest caz, nu se poate preciza clar daca a fost opera aceluiasi asasin. In martie 1977, Shirley Vian a fost strangulata, dupa ce, in prealabil, fusese legata si I se pusese calus in gura, in fata copiilor ei.  Acestia au fost, din fericire, crutati de asasin, care i-a incuiat in baie. In decembrie acelasi an, Nancy Jo Fox a fost gasita stangulata in dormitorul apartamentului ei, iar crima a fost anuntata la politie chiar de asasin. Dupa aceasta, el a trimis o scrisoare anonima unui post local de televiziune, in care si-a dat propriul pseudonim. Admitandu-si responsabilitatea pentru mortile familiei Otero, a lui Shirley Vian si a lui Nancy Fox, criminalul a semnat cu initialele: BTK- Burn, Torture, Kill. Criminalul a fost prins abia in 2004 si in acest fel identitatea i-a fost revelata-monstrul cu chip de om se numea Dennis Rader.

76

ALBERT FISH

Hamilton Fish s-a nascut in Washington in 1870. Albert provenea dintr-o familie lovita de ghinion si nebunie. Tatal lui a murit cand Albert avea numai cinci ani. Baiatul a avut parte de o copilarie nefericita intr-un orfelinat din care obisnuia sa evadeze pentru diferite perioade de timp. La cincisprezece ani a devenit ucenicul unui pictor decorator., iar in 1898 s-a casatorit.  Albert Fish era mai degraba un om interiorizat, retras, cunoscut ca bun crestin si bun familist, care isi adora cei sase copii. Pe scurt, nu exista nici un indiciu ca se va transforma intr-un monstru, iar gustul sau pentru perversiuni sexuale a ramas necunoscut pana in 1917. “Excentricitatile” lui  Albert au inceput sa iasa la iveala datorita faptului ca a fost parasit de sotie.

77

Din acest moment, asa cum a declarat si doc torul Frederic Wertham, “n-a existat nici o perversiune cunoscuta pe care el sa n-o fii practicat in mod frecvent”. Obsedat de conceptul religios al izbavirii prin autopedepsire. Fish a abuzat de propriul sau corp in aceeasi masura ca si de corpurile victimelor sale. Se autoflagela, se automutila prin arsura si isi intruducea ace in pubis. Dupa ce a fost arestat, radiografia a evidentiat nu mai putin de 29 de corpuri metalice straine in trup, dintre care unele fusesera implantate acolo de suficient timp ca sa corodeze. Desi Fish le era cunoscut politistilor ca un infractor benign- ii placea sa intocmeasca scrisori obscene ca raspuns la anunturile matrimoniale si sa pacaleasca lumea, poveste pentru care petrecuse scurte perioade de condamnare in inchisori si ospicii- nimeni nu avea nici cea mai vaga idee despre extinderea activitatilor sale de tortura, crime, necrofilie si canibalism. Pe data de 3 iunie 1928, folosindu-se de numele “Frank Howard”, Fish a batut la usa apartamentului din New York City a familiei Budd.  Ajunsese acolo urmare a anuntului publicat de Paul Budd in ziar; acesta cauta o slujba, iar Howard venise sa-I ofere una la ferma lui imaginara din Long Island. “Blandul si generosul” batran si-a amintit, in timp ce discuta cu Budd, ca “sora” lui dadea in acea zi o petrecere pentru copii, si a propus sa o duca pe fata celor doi Budd, Grace, in varsta de doisprezece ani, la petrecere, cat timp Paul avea sa-si faca bagajul. A fost ultima oara cand domnul si doamna Budd si-au mai vazut fiica, vie sau moarta. In noiembrie 1934, doamna Budd a primit o scrisoare neasteptata : “ Draga doamna Budd/ Acum cativa ani, un prieten al meu, capitanul John Davis, a plecat din California spre Hong Kong, unde bantuia in acea vreme o mare foamete. Era periculos sa dai drumul pe strada oricarui copil sub doisprezece ani, caci se incetatenise obiceiul ca ei sa fie prinsi, taiati in

78

bucati si vanduti ca hrana. La intoarcerea in New York, prietenul meu a prins doi baieti, i-a ucis, gatit si mancat.  Asa se face ca am venit la dvs in 3 iulie 1928 si sub pretextul de a o duce pe fata dumneavoastra, Grace, la o petrecere data de sora mea, am dus-o in Westchester Country, Worthington, intr-o casa pustie de acolo, unde am sufocat-o pana si-a dat duhul, dupa care am taiat-o si i-am mancat o parte a corpului. Nu m-am culcat cu ea. A murit virgina.” Dupa adresa, imperfect stearsa, a postei de unde fusese trimis plicul, politistii au ajuns in camera saracacioasa din New York unde locuia Albert Fish. Pentru cel care a devenit cunoscut sub numele de “Ucigasul-Canibal”, aceasta descindere a reprezentat sfarsitul unei cariere in cursul careia asasinul a intreprins atacuri violente asupra a mai mult de o suta de tinere si a ucis douasprezece dintre ele. La 12 martie 1935, Fish a fost adus in fata instantei din White Plains, New York, fiind acuzat de asasinarea lui Grace Budd. Fish ii conduse pe politisti la locul unde zaceau ramasitele fetei. Desi avocatul numit din oficiu a sustinut convingator teza nebuniei, juratii l-au gasit pe Fish vinovat de crima. Unul dintre acestia a marturisit mai tarziu: “Eu am crezut ca era nebun, dar merita, oricum, sa moara electrocutat”.

79

14.CONCLUZII Criminalul in serie simte o mare placere in exercitarea puterii si a controlului asupra victimei, incluzand puterea vietii si a mortii, actul sexual fiind secundar. El este excitat de cruzimea actului sau si, frecvent, va tortura victima pana la moarte. Criminalul poate inregustra pe casetae tipetele de durere ale victimei sale, pe care le poate folosi pentru a-si spori fantezia atunci cand nu are o victima cu care sa se “joace”, sau poate folosi aceste inregistrari pentru a -si ingrozi viitoarele victime.Orice mutilare a victimei va fii facuta fie ca sa socheze autoritatile, fie ca sa faca neidentificabile ramasitele cadavrului. Cu toate ca multi criminali in serie au fost cunoscuti ca au intretinut relatii sexuale normale cu o femeie initiala in viata lor, ei chiar nu au avut nici un fel de relatie satisfacatoare cu cineva. Ei sunt intr-o stare de automultumire, pana la un punct, de unde nimic nu mai conteaza. Omuciderile unui criminal in serie au tendinta sa creasca pe masura ce trece timpul. Apare evident faptul ca ei trebuie sa ucida mult mai des pentru a-si satisface placerea pe care o obtin savarsind acest act. Multi criminali in serie au fost prinsi accidental, pe masura ce deveneau mai indreazneti in urmaririle lor si mai indiferenti fata de risc. Acest tip de criminal nu se opreste niciodata din ucis, pana nu este prins si incarcerat in inchisoare pe viata. Nu exista nici un tratament pentru a vindeca un psihopat sexual sadic care devine un criminal in serie.  Anchetatorii criminalisti confruntati cu omoruri de natura sexuala ar trebui sa se preocupe, in primul rand, de tehnica de documentare si conservare a probelor, inainte de a pasi mai departe in ipotezele complicate

80

ale fiecarui caz. In sinteza, retinem ca exista patru categorii de crime de natura sexuala: 

Violenta interpersonala legata de dispute si atacuri;



Atacul legat de violenta si/sau sodomie;



Uciderea legata de porniri si dorinte sexuale;



Crima in serie.

La fiecare tip se aplica o anumita strategie legala, folosindu-se un numar de practici investigative. Toate patru sunt supuse unui set standard de tehnici de investigatie, incluzand analiza profilelor si analiza computerizata a agresiuilor similare. Oricum, in fiecare din aceste categorii exista elemente de sexualitate umana si de devianta sexuala. Scopul este de a identifica motivatia si apoi a cauta sa se realizeze investigatia folosind orice mijloc disponibil. Aceasta se poate intinde de la analiza criminalistica sofisticata, furnizata de Centrul National de Analiza a Crimelor Violente, pana la o simpla culegere de date, din cartierul unde a avut loc crimaexperienta FBI – SUA. Emmanuel Tanay, un psihiatru din Detroit care a analizat numeroase cazuri, printer care sip e cel al lui Bundy, afirma ca ucigasii in serie, in general, nu copiaza, adica nu se inspira din gesturile altor criminali pentru a-si comite propriile atrocitati. Dar Park Dietz este de alta parere”…Cei care comit crime senzationale sunt foarte atenti laccrimele predecesorilor lor, afirma el. Ei au studiat procedeele utilizate de politie. Adeseori au fost gasite la domiciliul asasinilor, decupari din ziare privind tehnica amprentelor.”

81