1
Funcţionarea Parlamentului R.M. Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani. Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală naţională, în care se aleg 101 deputaţi. Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţă de constituire la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost aleşi cel putin 2/3 din numarul total al deputaţilor. Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vîrstă deputat, ulterior, dupa alegere, de Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului. Parlamentul Republicii Moldova este ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, doar în două cazuri prevăzute expres de Constituţie: în caz de război sau de catastrofă. Sesiunea este o formă de lucru care constituie desfăşurarea permanentă a lucrărilor Parlamentului în decursul unei perioade de timp. Sesiunile pot fi atît ordinare, cît şi extraordinare sau speciale. Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an: sesiunea de primăvară; sesiunea de toamnă. Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea: Preşedintelui Republicii Moldova; Preşedintelui Parlamentului; 1/3 din numărul deputaţilor. Şedinţele Parlamentului sînt deliberative cu participarea majorităţii deputaţilor aleşi. Ordinea de zi a şedinţelor poate fi considerată ca un program de activitate ce oferă posibilitatea desfăşurării şedinţelor în mod ordonat cu o fundamentare prealabilă a tot ce urmează a fi examinat şi dezbătut. Şedinţele Parlamentului, de regulă, se desfăşoară conform ordinii de zi. Ordinea de zi se întocmeşte pentru o perioadă de 2 săptămîni. Chestiunile care se propune a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit Biroului prmanent cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în şedinţa Parlamentului. La şedinţele Biroului permanent în cadrul cărora se dezbate ordinea de zi poate participa şi un reprezentant al Guvernului, precum şi delegaţii ai fracţiunilor parlamentare. Ordinea de zi cuprinde proiecte de legi, hotărîri, noţiuni, precum şi interpelări, petiţii şi alte chestiuni propuse de Preşedintele Republicii Moldova, de Guvern, Biroul permanent ori de deputaţi. Ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Şedinţele se petrec strict conform ordinii de zi cu excepţia cazurilor, cînd la rugămintea Preşedintelui Republicii Moldova şi la aprobarea Biroului permanent, unele probleme se pun în discuţie peste rînd. Sistemul de vot cuprinde următoarele forme: ♦ votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi – legile constituţionale; ♦ votul majorităţii deputaţilor aleşi - legile organice; ♦ votul majorităţii deputaţilor prezenţi - legile ordinare, hotărîrile şi alte acte. Înainte de votare preşedintele şedinţei formulează clar problema ce se pune la vot, fără a o comenta. Rezultatele votării se anunţă clar pentru a fi fixate în stenogramă. Deputaţii pot exercita votul sub cîteva modalităţi: a) deschis se exprimă prin ridicarea de mâini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice; b) secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace electronice, în cazul adoptării legilor şi hotărîrilor. Votul prin apel nominal se desfăşoară în modul următor: • preşedintele şedinţei explică obiectul votării şi sensul cuvintelor "pentru"şi "contra"; • unul dintre membrii Biroului permanent dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor; • fiecare deputat răspunde "pentru" sau "contra". În cazul votului prin buletin de vot, pe buletin se trec: • numele şi prenumele candidatului; • funcţia pentru care candidează; • fracţiunea parlamentară din care face parte. Deputatul în Parlament, prin simplul fapt al alegerii lui , intră de îndată în dreptul deplinei exercitări a mandatului, pe baza certificatului doveditor al alegerii în Parlament, eliberat de Comisia Electorală Centrală, în condiţile legii. Deputatului îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle pe toată legislatura pentru care a fost ales. El este obligat să respecte cu stricteţe Constituţia, legile, normile etice şi morale, este dator să fie demn de încrederea alegătorilor, să contribuie prin exemplul personal la întărirea discipline de stat, la îndeplinirea obligaţiilor civice, la asigurarea drepturilor omului şi la respectarea legislaţiei. Cauzele de încălcare a eticii de deputat sînt examinate de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi. 1
Deputatul participă la examinarea colectivă ăi liberă a problemelor ce ţin de competenţa Parlamentului, la dezbaterea şi adoptarea proiectelor puse la ordinea de zi a şedinţei Parlamentului. Participarea deputatului la şedinţele Parlamentului şi ale comisiei permanente din a cărei competenţă face parte este obligatorie. În cazul în care deputatul nu se poate prezenta din motive întemeiate la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente, este obligat să aducă la cunoştinţă Biroului permanent sau secretarului comisiei respective motivele absenţei sale. El benefeciază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor ezaminate de Parlament. Deputatul este în drept: 1) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului 2) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de Parlament şi asupra candidaţilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru alegerea, numirea sau confirmarea lor de către Parlament 3) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament 4) să facă propuneri şi observaşii asupra ordinii de zi a şedinţie şi modului lor de examinare 5) să propună spre examinarea Parlamentului probleme ce ţin de controlul asupra modului în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile execută legile şi hotărîrile Parlamentului. 2. Modul de formare a organelor de lucru a Parlamentului Republicii Moldova 1. Presedintele Parlamentului În structura Parlamentului, pe trepta cea mai înalta se afla Preşedintele Parlamentului. Sarcina lui principala este de a întreprinde toate masurile logistice şi organizatorice, pentru a asigura funcţionarea normală a organului suprem reprezentativ. Preşedintele Parlamentului, conform art.64(2) al Constituţiei, se alege prin vot secret, cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi, pe durata mandatului Parlamentului. La convocarea primei şedinţe Parlamentul este condus de cel mai învârstă deputat numit şi decan de vârstă până la alegera Preşedintelui Parlamentului. Preşedintele Parlamentului poate fi revocat în orice moment prin vot secret cu majoritatea de cel putin 2/3 din voturile tuturor deputaţilor. Atribuţiile Preşedintelui Parlamentului: a) conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent b) convoacă sesiunele ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului c) asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul şedinţelor d) primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum si rapoartele comisiilor e) anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate f) semnează legile, hotărîrile şi moţiunile adoptate de Parlament g) reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare h) reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii şi cu Guvernul i) desemnează, consultînd preşedinţii fracţiunilor parlamentare, componenţa delegaţiilor parlamentare, cu excepţia delegaţilor parlamentare permanente j) dispune, mijloacele bujetare ale Parlamentului şi le administrează, cu informarea Biroului permanent k) angajează şi eliberează din funcţie funcţionari publici din Aparatul Parlamentului în baza contractului individual de muncă l) delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor Parlamentului m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Regulamentul sau însărcinări date de Parlament Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare Preşedintele Parlamentului emite dispoziţtii şi ordene. 2. Vicepreşedinţii Parlamentului Se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Vicepreşedinţii Parlamentului coordonează activitatea unor comisii permanente, asigură colaborarea cu alte autorităţi publice şi exercitarea controlului parlamentar; îndeplinesc în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui parlamentului, la solicitarea sau în absenţa acestuia, inclusiv semnează legile şi hotărîrile adoptate de Parlament. 3. Biroul permanent al Parlamentului Componenţa numerica şi nominală a Biroului permanent se stabileşte prin hotarîrea Parlamentului, la propunerea fracţiunelor parlamentare ţinîndu-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunelor. Din el fac parte, din oficiu, Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii, de regulă numărul lor e de 11 membri. Biroul permanent se consideră constituit după numirea a cel puţin ¾ din membrii lui. Biroul permanent al Parlamentului, fiind organ de lucru al acestuia, are mai multe atribuţii: 2
a. propune Parlamentului data convocării sesiunii şi durata acestuia b. supune aprobării Parlamentului componenţa numerică şi nominală a delegaţilor parlamentare permanente la organizaţile intrenaţionale c. pregăteşte şi asigură desfăşurarea lucrărilor Parlamentului d. propune Parlamentului spre aprobare componenţa nominală a comiselor permanente, conform deciziilor fracţiunilor parlamentare şi solicitării deputaţilor e. coordonează activitatea comisiilor permanente f. întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl prezintă Parlamnetului spre aprobare g. stabileşte modul de dezbatere publică a proiectelor de acte legislative, de acumulare, examinare şi dezbatere a propunerilor prezentate în legătură cu aceasta h. asigură controlul plasării la timp pe WEB site-ul Parelamentului a proiectelor de acte legislative, a ordinii de zi, a stenogramelor şedinţelor plenare, precum şi a altei informaţii, posibilă de a fi publicată i. elaborează proiectul bugetului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre aprobare j. îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Regulament sau însărcinări date de Parlament. Biroul permanent adoptă hotărîri, în limita competenţei sale, cu votul majoritaţii membrilor lui. 4Comisiile Parlamentului 4.1. Comisiile permanente Comisiile permanente se aleg pe întreaga durata a legislaturii. Numărul comisiilor, denumirea, componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la propunerea Biroului permanent. Preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente se aleg de Parlament, la propunerea fracţiunilor parlamentare cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinindu-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Un deputat poate fi membru numai al unei comisii permanente. Membri ai comisiilor permanente nu pot fi alesi Presedintele si vicepresedintii Parlamentului. Ceilalti deputati sint obligati a fi membri ai uneia din comisiile permanente. In prima sedinta comisia permanenta isi alege biroul sau, compus, de regula, din presedinte, vicepresedinti si un secretar. Participarea deputatilor la sedintele comisiei este obligatorie. Orice deputat al unei comisii are dreptul sa participe la lucrarile altor comisii, şedintele comisiei sint deliberative cu participarea majoritatii membrilor ei. Hotaririle comisiei se adopta cu votul majoritatii membrilor ei. In caz de paritate de voturi, votul presedintelui comisiei este decisiv. Deciziile comisiilor se adopta, de regula, prin vot deschis. Comisiile permanente avizeaza proiecte de legi si propuneri legislative, efectueaza anchete parlamentare, dezbat si hotarasc asupra altor probleme din insarcinarea Presedintelui Parlamentului sau a vicepresedintilor. Rapoartele si avizele vor cuprinde opinia majoritatii membrilor comisiei, precum si parerea separata a celorlalti membri ai comisiei. In sedinta Parlamentului presedintele comisiei sau un alt membru numit de comisie prezinta numai rapoartele si avizele aprobate de comisie. Orice comisie permanenta poate porni o ancheta, in cadrul competentei sale, privitoare la activitatea desfasurata de organele administratiei publice. Pentru a obtine incuviintarea, comisia va prezenta o cerere scrisa, aprobata cu votul majoritatii membrilor sai, in care vor fi enuntate problemele ce formeaza obiectul anchetei, scopul ei, mijloacele necesare si termenul in care raportul comisiei urmeaza a fi prezentat Parlamentului. Presedintele Parlamentului va supune cererea aprobarii Biroului permanent si va comunica comisiei aprobarea sau respingerea acesteia. In vederea desfasurarii anchetei comisia permanenta va putea invita pentru a da relatii orice persoana care are o calitate oficiala. 4.2. Comisii speciale Comisii speciale constituie un organ provizoriu care îşi duce activitatea în direcţia unei probleme concrete şi care diferă de problemele avute în competenţa comisiilor permanente. Parlamentul va putea constitui comisii speciale pentru elaborarea unor acte legislative complexe, pentru avizarea lor sau pentru alte scopuri. Pentru a pregăti discuţiile în plenul Parlamentului şi hotărîrile lui, e nevoie să se formeze comisii speciale. Ele elaborează proiecte de acte legislative complexe, au şi alte scopuri. Proiectele actlelor legislative elaborate de comisele speciale nu se mai supun examinări altor comisii. Pot fi create comisii speciale pentru formularea propunerilor privind schimbările în Constituţie, pentru a controla activitatea Guvernului sau a oricărui alt organ centrla. Componenţa nominală a comisiei speciale, precum şi termenul în care va fi depus raportul comisiei, se stabilesc prin hotărîrea Parlamentului la propuneria Biroului Permanent. 3
4.3. Comisii de anchetă După însăşi denumirea lor, aceste comisii sînt create pentru obţinerea informaţiilor care vizează un subiect determinat, în vederea exercitării controlului parlamentar asupra activităţii executive. Ele sînt în acelaşi timp comisii temporare. Altfel spus, comisii de-anchetă se formează în scopul rezolvării unor chestiuni ce ţin de încălcarea legislaţiei în vigoare sau a prevederilor Constituţiei şi care la soluţionarea problemei se desfiinţează. Comisii de anchetă pot fi formate la cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie cel puţin 5% din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de informaţii dspre fapte sau împrejurări ce pot servi la cercetare cauzei, la cererea comisiei de anchetă, orce persoană care cunoaşte cel puţin o probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei. Instituţile şi organizaţile sunt obligate, în condiţiile legii, să-şi dea concursul la solicitările comisiei de anchetă. 5. Fracţiunile parlamentare Democraţia reprezentativă este de neconceput fără partidele politice, actorii principali ai Parlamentului, el însuşi un simbol al acestei democraţiei. Parlamentul şi partidele politice au multe interconexiuni în care primele sînt subordonate adunării reprezentative, dar joacă un rol important în activitatea şi determină eficienţa acestuia. Legislativul reprezintă pentru partidele politice unul din scopurile activităţii, de mai puţine ori idealul, dar mai permanent realul. Partidele politice sînt prezente în parlament prin intermediul fracţiunilor parlamentare. Acestea reprezintă uniuni de deputaţi aparţinînd aceluiaşi partid sau cu viziuni politice înrudite. În lipsa unor mecanisme legale şi, eficiente, de a domina şi controla grupurile "sale" parlamentare, relaţia dintre fracţiunile parlamentare şi partidele politice capătă o importanţă deosebită. Principalul obiectiv al formaţiunilor politice constă în asigurarea disciplinei de partid. Cu toate că disciplina de partid se referă la mai multe tipuri de comportament al parlamentarilor, indicele principal este unitatea fracţiunii, concretizată în două aspecte – unanimitatea în timpul votării şi menţinerea fizică a grupului. În Republica Moldova partidele tind, totuşi, spre supravegherea totală a deputaţilor în timpul votării. Pornind de la modalităţile de vot utilizate în Parlamentul Republicii Moldova, această sarcină a conducerii fracţiunii este cel mai dificil de realizat în timpul votării secrete. Posibil, cel mai remarcabil caz ce pune în evidenţă rolul disciplinei de partid a avut loc în 2000 în timpul alegerilor prezidenţiale. Aşa cum menţionează V.Moşneaga, pentru o eventuală atragere a cîtorva membri ai fracţiunii comuniştilor, dreapta a introdus în regulamentul alegerii Preşedintelui votul secret, iar comuniştii pentru a preîntîmpina scurgerea de voturi au recurs la votarea deschisă, în afara cabinei de vot. Practic, ordinea de vot şi, în general, disciplina de partid presupune, în primul rînd, satisfacerea intereselor şi regulilor de joc a liderilor de partid. Este raţional că atunci cînd aceştia îşi pierd legitimitatea pot apărea divergenţe. Astfel, de exemplu, 4 deputaţi din fracţiunea PFD la votarea guvernului Ciubuc I au votat contra, ceilalţi s-au abţinut. Nivelul coeziunii interne a fracţiunilor parlamentare din Republica Moldova este indicat de fenomenul deputaţilor independenţi, deseori întîlnit în Parlamentul Republicii Moldova, în pofida faptului că nu au existat cazuri cînd candidaţii independenţi ar fi trecut baremul electoral. Conform Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile dupa constituirea legala a Parlamentului. În practica internaţională se practică înaintarea a două exigenţe faţă de constituirea uniunilor de deputaţi: 1) numărul minimal de deputaţi al grupului parlamentar şi 2) apartenenţa la acelaşi partid. Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova înaintează ambele cerinţe – numărul minim al fracţiunii de cinci deputati şi apartenenţa la aceeaşi listă electorală (ale partidelor politice, mişcărilor social-politice, blocurilor electorale). Constituirea ulterioară a altor fracţiuni şi modificarea personală a componenţei acestora este interzisă. În practica parlamentară moldovenească se acceptă doar excluderea sau ieşirea benevolă a deputaţilor din fracţiune, nu şi intrarea lor ulterioară în componenţa altei fracţiuni. Fracţiunilor parlamentare li se recunoaşte dreptul de a cere revocarea Preşedintelui Parlamentului propus de respectivele. În procedura demiterii vice-preşedinţilor este necesară doar consultarea fracţiunilor. Astfel, în cazul în care Preşedintele pierde susţinerea fracţiunii sale, el riscă să fie lipsit şi de postura sa de lider al parlamentului. Componenţa nominală a comisiilor permanente se face la confluenţa propunerilor fracţiunilor şi preşedinţilor comisiilor, dar reieşind din practica internaţională, trebuie să fie dictată de preferinţele deputaţilor, statusul lor şi de competenţele acestora.
4
Rolul partidelor politice în procesul legislativ este în relaţie directă cu ponderea fracţiunii lor în Parlament şi cu nivelul ordinii interioare a acesteia. Cu toate că nu au dreptul la o iniţiativă legislativă directă, fracţiunile au totuşi multe implicaţii în procesul elaborării legilor. Fracţiunile parlamentare sînt recunoscute şi ca factori de decizie în elaborarea ordinii de zi a şedinţei parlamentului. Ordinea de zi reprezintă o componentă esenţială a activităţii parlamentului. Se discută şi se decide, cu foarte mici excepţii, doar referitor la subiectele prestabilite. În Republica Moldova, la şedinţele care pun în dezbatere problema respectivă pot participa chiar şi reprezentanţii fracţiunilor ce nu au membrii lor în componenţa Biroului permanent. Modificarea ordinară şi cea urgentă a ordinii de zi poate fi realizată şi la cererea unei fracţiuni, însă sub tutela majorităţii. Ultima reprezintă o totală dominare a stabilirii priorităţilor de activitate a parlamentului. În Parlamentul Republicii Moldova acestora li se recunoaşte dreptul de a interveni la fiecare din cele trei lecturi de adoptare a legii. Aceasta se referă şi la cele două lecturi ale legii constituţionale, cu menţionarea specială că în luarea de cuvînt în cadrul procesului de adoptare în prima lectură este necesară participarea tuturor fracţiunilor. Fracţiunilor li se recunoaşte şi dreptul de a "cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia parlamentului" şi intervenţia lor în declararea unor şedinţe secrete. Reflectarea în mass-media a activităţii parlamentului, conform legislaţiei, trebue să fie echitabilă pentru toate fracţiunile. Totuşi, nu sînt stipulate criteriile clare ale unei astfel de reflectări, acestea lăsîndu-se pe seama eticii şi profesionalismului jurnaliştilor, fapt ce, în condiţiile Republicii Moldova nu este argumentat. Pentru exercitarea funcţiilor, fracţiunilor parlamentare li se acordă suportul logistic, inclusiv posibilitatea de a întreţine un secretariat, cît şi autonomia în gestionarea fondurilor alocate din bugetul Parlamentului. Partidele politice joacă un rol semnificativ în funcţionarea Parlamentului Republicii Moldova. Ele determină modul de exercitare a funcţiilor acestuia, atît prin numărul lor cît şi prin potenţialul de coalizare şi dialog stabilesc eficienţa forului reprezentativ al poporului. Republica Moldova fiind o democraţie recentă, legislaţia referitoare la Parlament acordă o importanţă mare legiferării şi recunoaşterii juridice a rolului partidelor în legislativ. Statutul deputatului în Parlament Statutul deputatului în Parlament este determinată de Constituţie şi de Regulamentul Parlamentului, unele chestiuni ce ţin de exercitarea mandatului de deputat poate fi reglementata şi de alte acte normative. Deputatul este persoană oficială şi reprezentant al puterii legislative supreme, în exercitarea mandatului deputaţi sînt în serviciul poporului. Orce mandat al deputaţilor imperativ este nul. Deputaţii intră în exercitarea mandatului din momentul alegerii cu condiţia validării lui ulterioare. Durata mandatului de deputat este de 4 ani, acest termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de Constituţie. Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie sau de deces. În caz de demisie sau de deces, intervine vacanţa mandatului de deputat. În cazul în care deputatul doreşte să demisioneze el trebuie să depună o cerere, această cerere se prezintă Preşedintelui Parlamentului. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de cererea de demisie a deputatului şi va declara mandatul vacant.. În caz de deces, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului va intocmi un raport. Parlamentul, prin hotărîrea sa va lua act de raportul comisiei şi va declara mandatul vacant. Mandatul vacant va fi atribuit suplimentului imediat următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost vacant. Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei mandatului de deputat, va valida următorul mandat. Mandatul de deputat este incompatibil cu : a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova b) functia de membru al Guvernului funcţia de avocat parlamentar c) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţi didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. În cazul în care deputatul se află în unul din cazurile de incompatibilitate şi nu a depus, în termenul menţionat mai sus cererea de demisie din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat, după expirarea acestui termen este suspendat din funcţia incompatibilă. 5
În decursul a 30 de zile de la validarea mandatului trebuie să declare Biroului permanent orice activitate extraparlamentară pe care va continua să o desfăşoare. Schimbările survenite în activitatea deputatului în timpul exercitări mandatului se duc la cunoştinţă Biroului permanent în cel mult 10 zile de la data apariţiei lor. Imunitatea parlamentară are ca scop asigurarea independenţei parlamentarului în exercitarea mandatului său şi protejarea lui faţă de acte sau fapte abuzive ale autorităţilor administrative împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. Imunitatea se împarte în: a) iresponsabilitate juridică – Previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe nefavorabile parlamentarului(art. 71) pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Este permanentă, operează nu numai pe timpul mandatului dar şi după încheierea lui, nu poate fi tras la răspundere juridică pentru ceea ce a făcut în timpul mandatului dacă nu a depăşit limitele specifice conţinutului unui mandat parlamentar. b) Inviolabilitatea – este prevăzută în cazul eventualelor învinuiri aduse deputatului pentru alte fapte decât cele săvârşite în stricta exercitare a mandatului, are drept scop să prevină urmărirea judiciară nefondată, arbitrară a deputatului împiedicându-l astfel să-şi exercite mandatul încrediinţat sau să-l constrângă astfel să-l exercite într-un anume mod. Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infractiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală sau contravenţioală fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa. Cererea la reţinere, arest, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori contravenţională este adresată Preşedintelui parlamentului de către Procurorul General. Preşedintele Parlamentului o aduce la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile de la prezentarea acestia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata existenţa unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărîrea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei. În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuvinţarea prealabilă a Procurorului General, acesta va informa neîntîrziat Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri. Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii, motiv pentru care orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţiunii de ultraj şi sancţionată conform dispoziţiilor prevăzute pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi membrii familiei sale în cazul, în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra deputatului în legătură cu exercitarea mandatului său. Actele Parlamentului Republici Moldova Actele Parlamentului pot fi clasificate în două categorii principale: acte cu caracter juridic şi acte cu caracter exclusiv politic. Actele cu caracter exclusiv politic sunt, declaraţii de voinţă destinate să producă prin ele însele, fără să aibă nevoie de vreo altă acţiune umană, anumite efecte sociale. Ele sunt de o mare varietate (moţiunile, apelurile, mesajele, memorandumurile şi declaraţiile), nefiind specificate limitativ nici într-un act normativ, Parlamentul poate să recurgă în vederea stabilirii liniilor directoare ale conducerii statului la diverse modalităţi de exprimare a voinţei generale. Prin asemenea acte Parlamentul stabileşte anumite principii în politica externă, ia atitudine în anumite probleme internaţionale, aduce la cunoştinţă altor parlamente poziţia în diverse probleme internaţionale etc. Cele mai utilizate în practică sunt: moţiunile, care de altfel sunt singurele acte cu caracter politic specificate de Constituţie. Actele cu caracter juridic sau actele legislative - conform art. 71 din Constituţie, adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, indicarea lor este expresă şi limitativă.
Enumerarea limitativă a actelor juridice ale Parlamentului nu implică necondiţionat concluzia că nu pot exista, excepţional, acte care să poarte o altă denumire. Numai că asemenea acte vor trebui considerate varietăţi ale celor enumerate de Constituţie, nu tipuri distincte. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova activează conform unui regulament propriu adoptat printr-o lege. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797 din 02.04.1996 iar Regulamentul anterior al Parlamentului a fost adoptat printr-o hotărâre a Parlamentului la 31 martie 1994. Legile, sunt acte juridice supreme în arhitectura sistemului juridic. Ele se află la vârful piramidei surselor formale ale dreptului. În procesul de apariţie a constituţionalismului modern, prin lege s-a înţeles acel act adoptat de organul de stat având calitate de reprezentanţă naţională, prin care sunt stabilite reguli de conduită socială generale şi impersonale, obligatorii şi susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de 6
constrângere a statului. Ceea ce caracterizează legea în raport cu actele normative ale puterii executive este faptul că ea este investită cu o forţă juridică superioară acestora. În consecinţă, actele normative emise de organele puterii executive nu pot să modifice, să suspende sau să abroge o lege, ci prevederile lor trebuie să i se conformeze. Conform art.72. din Constituţie. Parlamentul adoptă următoarele categorii de legi: legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Legile constituţionale conform art.72 alin. (2) precum şi art. 8 din Legea privind actele legislative, sunt: Constituţia ca lege supremă a societăţii şi statului, precum şi legile de modificare şi/sau completare (revizuire) a Constituţiei, care se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi, precum şi cele aprobate prin referendum republican. Legile organice sunt acele acte legislative care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi pot interveni numai în domenii expres prevăzute de Constituţie sau în alte domenii deosebit de importante pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice. Domeniile care se reglementează prin lege organică sunt stabilite la art. 72. alin.(3) din Constituţie. Ele se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi dacă Constituţia nu prevede organizarea altă majoritate, după cel puţin două lecturi şi sunt subordonate legilor constituţionale. Modificarea, completarea şi abrogarea legilor organice sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac. de regulă, prin lege organică, conform procedurii stabilite în acest sens. Legile ordinare, intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse reglementării prin Constituţie şi legi organice. Ele se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi sunt subordonate legilor constituţionale şi organice. Modificarea, completarea şi abrogarea lor sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac, de regulă, prin lege ordinară, conform procedurii stabilite în acest sens. Legile se află la vârful piramidei surselor formale ale dreptului. Rezultă de aici că: a) Toate celelalte acte juridice normative nu pot contrazice legea existentă; nu o pot dilata, nu o pot restrânge, nu o pot abroga; b) Dimpotrivă, stă la discreţia legii posibilitatea de a modifica sau de a anula orice acte juridice normative, ce-i sunt de altfel subordonate; c) Legea nu poate fi modificată sau abrogată decât de ea însăşi. Toate legile după adoptare de Parlament se semnează de Preşedintele Parlamentului şi se trimit spre promulgare şefului de stat. Procedura de promulgare izvorăşte din doctrina separării puterilor în stat, avînd drept scop prevenirea unui eventual abuz din partea puterii legislative. Promulgarea reprezintă o activitate de verificare şi autentificare a legii, constituind o parte componentă, obligatorie, a procedurii de elaborare şi adoptare a legii. Potrivit prevederilor art. 93 alin. 2 din Constituţia Republicii Moldova, promulgarea legii se face în termen de cel mult două săptămîni de la primirea ei în cancelaria aparatului preşedinţial. Prin actul promulgării, legea devine executorie, obţinînd putere juridică. Înainte de promulgare, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită spre reexaminare Parlamentului în acelaşi termen de, cel mult, două săptămîni de la primire. Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată, reexaminarea legii. Astfel observăm, că Constituţia nu prevede anumite obligaţii vizînd argumentarea exercitării dreptului de veto a Preşedintelui ţării, acesta avînd dreptul discreţionar de a remite Parlamentului pentru reexaminare orice lege, pentru orice motive. Refuzul de a promulga legea adoptată de Parlament se perfectează în forma unui demers scris al Preşedintelui, în care se arată motivele refuzului. După reexaminare, Parlamentul poate să îşi menţină hotărîrea adoptată anterior votând legea cu aceeaşi majoritate cu care a fost prima dată, iar, Preşedintele este obligat să promulge legea; Parlamentul mai poate să modifice legea conform obiecţiilor Preşedintelui sau să o repingă. Publicarea legii este ultima etapă a procedurii legislative. Legile şi alte acte ale Parlamentului, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova conform art. 76 al Constituţiei Republicii Moldova legea intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia. Astfel publicarea este procedura ce constituie şi ea o etapă a procesului de elaborare. Hotărârile, sunt varietate a actelor Parlamentului, care se deosebesc de legi sub un întreit aspect: prin forţa lor juridică, prin conţinutul lor şi prin procedura de adoptare. Hotărârile Parlamentului, sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se supun procedurii de promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin norme de drept pot fi examinate fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de lucru ale Parlamentului. Parlamentul adoptă hotărâri în următoarele domenii: 7
a)în domeniul organizării activităţii interne a Parlamentului şi structurilor ce intră în componenţa sa ori îi sunt subordonate nemijlocit; b) pentru aprobarea sau modificarea structurii unor organe sau instituţii; c) pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea sin funcţii publice; d) pentru aprobarea altor acte care nu conţin norme de drept;
e)în alte domenii care nu necesită adoptarea de legi. Modificarea, completarea şi abrogarea hotărârilor Parlamentului se fac de regulă, prin hotărâre, conform procedurii stabilite în acest sens. În doctrina dreptului constituţional s-a impus deosebirea hotărârilor de legi din două puncte de vedre: - toate legile au caracter normativ, pe când hotărârile pot fi atât cu caracter normativ cât şi nenormativ; - normele cuprinse în hotărârile cu caracter normativ au o forţă juridică inferioară legilor. Moţiunile, conform opiniei doctrinei, îşi revendică mai greu statutul de acte juridice distincte, ele fiind
de fapt o varietate a hotărârilor. Termenul de „moţiune” are, în context, un sens mai larg decât „moţiunea de cenzură”. Prin moţiune, Parlamentul îşi exprimă poziţia sa într-o problemă de politică internă sau externă, dar şi economic, social, cultural. Ea poartă conform Regulamentului Parlamentului R.M. din 02.04.1996, denumirea de moţiune simplă care se poate iniţia de 15 deputaţi şi cuprinde motivarea şi dispozitivul, se depune la preşedintele şedinţei în plenul Parlamentului, va fi supusă dezbaterii Parlamentului după 7 zile de la depunere şi se aduce imediat la cunoştinţă Guvernului a cărui prezenţă cu un raport la iniţierea dezbaterilor pe marginea ei este obligatorie. Moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se publică în Monitorul Oficial şi sunt obligatorii pentru Guvern sau alte autorităţi vizate. Unele moţiuni provoacă chiar şi efecte juridice. Este cazul moţiunii de cenzură care este unicul act legislativ prin care Parlamentul îşi exprimă neîncrederea în Guvern. Este procedura constituţională prin care Parlamentul încearcă încetarea forţată înainte de termen a mandatului Guvernului prin retragerea votului de încredere.
Acesta se iniţiază de ¼ din deputaţii aleşi cu motivările şi dispozitivul de rigoare şi se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii. Termenul fiind necesar pentru Guvern să-şi pregătească răspunsurile la învinuirile cuprinse în moţiunea de cenzură iar pentru Parlament pentru aprecierea corectă a actului de demitere a Guvernului, pentru prevenirea unui vot precipitat dat în stare tensională.
Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Aceasta produce efecte juridice din momentul adoptării, dacă este votată, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, preşedintelui R.M. demisia Guvernului şi se publică în M.O. În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului a fost respinsă, deputaţii care au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul aceleiaşi sesiuni, o nouă moţiune pe acelaţi motiv. Delegarea legislativă
Parlamentul se manifestă astfel ca unica autoritate legislativă a statului, dar, de la această regulă Constituţia Republicii Moldova printr-un amendament făcut în 2000 a stabilit o excepţie, consacrând instituţia ordonanţelor Guvernului. În vederea realizării programului de activitate al Guvernului, Parlamentul poate adopta, la propunerea acestuia, o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţele. Ordonanţele intră în vigoare la data publicării, fără a fi promulgate. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor se prezintă în termenul stabilit în legea de abilitare. Nerespectarea acestui termen atrage încetarea efectelor ordonanţei. Dacă Parlamentul nu respinge proiectul de lege privind aprobarea ordonanţelor, acestea rămân în vigoare. După expirarea termenului stabilit pentru emiterea ordonanţelor, acestea pot fi abrogate, suspendate sau modificate numai prin lege. Procedura legislativa În temeiul art.73 din Constituţie, dreptul de initiativă legislativă aparţine deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului. În exerciţiul dreptului de initiativa legislativă deputaţii şi Preşedintele Republicii Moldova prezintă Parlamentului proiecte de legi şi propuneri legislative, iar Guvernul - proiecte de legi. Proiectul de lege şi propunerea legislativă se primesc spre dezbatere împreună cu expunerea 8
scopurilor, sarcinilor, concepţiei viitoarei legi, locului ei în legislaţia în vigoare, precum şi efectelor ei social-economice şi de altă natură. Totodată, se indică autorii care au luat parte la elaborarea proiectului de lege. La proiectul de lege a carui realizare necesită cheltuieli materiale şi de altă natură se anexează o fundamentare economico-financiară. Dacă în legătură cu adoptarea legii este necesară elaborarea de acte condiţionate, lista acestora se anexeaza. Proiectele de legi se prezintă în limba de stat împreună cu traducerea lor în limba rusă. Comisia permanentă sesizată în fond va dezbate proiectul de lege şi propunerea legislativă în decurs de 25 de zile de lucru, dacă Preşedintele Parlamentului sau vicepreşedinţii nu vor stabili alt termen. Alte comisii permanente, care se considera competente şi au primit proiectul de lege sau propunerea legislativa spre dezbatere în condiţiile legi, vor prezenta comisiei permanente sesizate în fond avizele asupra proiectelor şi propunerilor în termen de 15 zile de lucru. În caz de nerespectare a acestui termen, comisia permanentă sesizată în fond va redacta raportul sau fară avizul sau avizele celorlalte comisii. Proiectele de legi şi propunerile legislative se vor transmite, de asemenea, spre avizare complexă Direcţiei juridice şi secţiei redacţional-editoriale ale Aparatului Parlamentului care, în termen de 15 zile de lucru, vor prezenta comisiei permanente sesizate în fond sau Biroului permanent avizele lor referitor la concordanta proiectului sau propunerii cu: - prevederile Constituţiei; - competenţa Parlamentului de a reglementa prin acte normative (legi şi hotărîri) sfera respectivă a raporturilor sociale; - sistemul unificării şi codificarii legislaţiei; - cerinţele tehnicii legislative, normele limbii literare etc. Autorul proiectului de lege sau al propunerii legislative poate să-şi retragă proiectul sau propunerea pîna la inscrierea acestora pe ordinea de zi. După dezbaterea proiectului de lege sau propunerii legislative, comisia permanentă sesizată în fond redactează un raport care în mod obligatoriu va cuprinde: - actualitatea reglementarii legislative a problemei abordate în proiectul de lege sau în propunerea legislativă; - plenitudinea reglementării prin proiect sau propunere a sferei respective de raporturi sociale; - oportunitatea dezbaterii proiectului de lege (pornind de la posibilitatile economico-financiare ale republicii, situaţia social-politică, consecutivitatea reglementării legislative a proceselor etc.); - posibilitatea dezbaterii proiectului de lege în cadrul şedinţelor Parlamentului etc. În raportul comisiei se arată: proiectul de lege (în cazul dezbaterii unei legi ordinare) se adoptă; proiectul de lege se aprobă în prima lectura şi se va pregăti pentru a fi dezbatut în a doua lectură; proiectul de lege se remite pentru definitivare comisiei permanente sesizate în fond sau altei comisii competente; proiectul de lege se respinge. În cazul în care exista mai multe proiecte de lege în aceeasi problemă, comisia avizează fiecare proiect în parte. Comisia stabileşte care proiect de lege reglementează mai cuprinzător şi sub toate aspectele sfera concretă a raporturilor sociale şi este mai puţin costisitor. Acest proiect se va propune Parlamentului spre dezbatere drept proiect de baza. Proiectele de lege elaborate pe baza altor concepţii se consideră de alternativa. Modificarea sau definitivarea proiectului de lege se admite numai cu consimţămîntul autorului. Raportul comisiei permanente sesizate în fond insoţit de avizele celorlalte comisii care au dezbatut proiectul de lege sau propunerea legislativă, precum şi avizul Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului se transmit de către Biroul permanent deputaţilor şi autorilor proiectului de lege sau propunerii legislative. La şedinţa Biroului permanent, în care se examinează chestiunea privind înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de lege, comisia permanentă sesizată în fond prezintă: a. scopurile, sarcinile şi concepţia proiectului, prognoza efectelor social-economice şi de altă natură ale acestuia; b. lista autorilor care au participat la elaborarea proiectului; c. lista persoanelor sau organizaţiilor care au efectuat expertiza proiectului; d. fundamentarea economico-financiară a proiectului; e. avizul comisiei (comisiilor) permanente pe marginea proiectului; f. avizul Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului; g. proiectul legii privind modificarea Constituţiei (în caz de necesitate); h. lista actelor condiţionate care urmează a fi elaborate în legatură cu adoptarea legii. Proiectele de legi şi propunerile legislative înaintate de deputaţi, de comisiile permanente şi speciale ale Parlamentului, în afară de dezbaterea lor în condiţiile legi, se trimit de către Biroul permanent în mod obligatoriu Guvernului spre avizare. Dacă Guvernul nu va prezenta avizul sau în termen de 15 zile, Biroul permanent va decide înscrierea proiectului respectiv pe ordinea de zi fară avizul Guvernului. Deputaţii, 9
fracţiunile parlamentare şi Guvernul au dreptul să prezinte în scris amendamente motivate la proiectul de lege, care se transmit Biroului permanent în termen de 15 zile după primirea proiectului. Avizarea amendamentelor la proiectul de lege se va face de catre comisia permanenta sesizata în fond şi numai daca aceasta consideră necesar - şi de o alta comisie. Referitor la amendamente cu privire la redactare sau la alte aspecte mai puţin insemnate, raportorul comisiei permanente sesizate ţn fond, la solicitarea Preşedintelui Parlamentului, poate da raspuns oral. Proiectele de legi avizate în modul stabilit se supun dezbaterii Parlamentului conform ordinii de zi aprobate. Proiectele de legi, inscrise pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, se dezbat, de regulă, în doua lecturi. Proiectele de legi ordinare pot fi adoptate şi după dezbaterea acestora în prima lectură. Proiectele de legi organice se adoptă numai după dezbaterea lor în a doua lectură. Proiectele de legi constituţionale, proiectele de legi organice în problemele bugetului, finanţelor, economiei care necesită considerabile cheltuieli financiare, precum şi tratatele internaţionale, la decizia Parlamentului, pot fi supuse dezbaterii şi în a treia lectura. Dezbaterea proiectului de lege în prima lectură constă în: - prezentarea de catre autor a proiectului în conformitate cu legea; - audierea raportului comisiei permanente sesizate în fond; - luarile de cuvînt ale deputaţilor cu respectarea obligatorie a ordinii acordarii de cuvînt reprezentanţilor tuturor fracţiunilor parlamentare. Raportul comisiei permanente sesizate în fond este prezentat de catre preşedintele acesteia sau de un membru al ei desemnat de comisie. Autorul proiectului de lege are dreptul sa ia cuvîntul înainte de inchiderea dezbaterii. În cursul dezbaterii proiectului de lege în prima lectura nu pot fi facute amendamente, dar pot fi facute propuneri privind: - adoptarea legii (în cazul dezbaterii unei legi ordinare); - remiterea proiectului de lege comisiei permanente sesizate în fond sau altei comisii competente pentru definitivare; - aprobarea proiectului de lege în prima lectura şi pregatirea lui pentru a fi dezbatut în a doua lectura; - respingerea proiectului de lege. Modul de dezbatere ulterioară a proiectului de lege se stabileşte prin hotarire a Parlamentului în fiecare caz în parte cu votul majoritaţii deputaţilor prezenţi. În situaţia în care dezbaterii Parlamentului sînt supuse mai multe proiecte de lege ce vizeaza aceeasi problema, Parlamentul, la propunerea comisiei permanente sesizate în fond, va hotari prin votul majoritatii deputatilor prezenti la sedinta care proiect va fi dezbatut ca proiect de baza. Celelalte vor fi considerate proiecte de alternativa. Dezbaterea proiectului de lege în a doua lectura consta în: - transmiterea proiectului, dupa dezbaterea lui în prima lectura, comisiei permanente sesizate în fond, altei comisii sau mai multor comisii competente, cu desemnarea comisiei responsabile pentru examinarea obiectiilor şi propunerilor de principiu exprimate în prima lectura şi prezentarea, în termen de 15 zile sau în alt termen stabilit de Parlament, a raportului privind rezultatele dezbaterii. În această perioadă comisia responsabilă va antrena specialişti din Direcţia juridică şi sectia redacţional-editoriala ale Aparatului Parlamentului pentru a pune proiectul de lege în concordanţa cu cerinţele aratate în lege; - dezbaterea proiectului pe articole; - votarea proiectului pe articole şi în ansamblu, dacă Parlamentul nu va hotărî altfel. În cazul dezbaterii proiectului de lege în a doua lectură, deputaţii şi reprezentantul Guvernului, în termen de 7 zile de la data remiterii proiectului în comisiile, indicate în lege, fac amendamente şi le transmit în scris secretariatului şedinţei. Se primesc spre examinare amendamentele ce ţin de un articol complet. Daca amendamentul constă dintr-un alineat, punct, subpunct, propoziţie sau dintr-un cuvînt, se prezintă o nouă formulare a articolului. Amendamentele se subliniază,trebuie să fie motivate pe scurt se transmit comisiei permanente responsabile de pregătirea proiectului de lege pentru a fi definitivate cu cel puţin 5 zile pînă la dezbaterea proiectului în a doua lectură. Autorii amendamentelor pot participa la şedinţa comisiei pentru definitivarea proiectului de lege. Aceasta comisie preîntîmpina în prealabil autorii despre tinerea şedinţei. Dezbaterea proiectelor de legi în lectura a doua va avea loc în termen de 45 de zile din momentul aprobarii în prima lectura. La discutarea fiecarui articol deputatii pot expune punctul de vedere al fractiunii parlamentare din care fac parte sau punctul lor de vedere. De asemenea, va putea lua cuvîntul şi reprezentantul Guvernului. În cadrul luarilor de cuvînt pot fi facute amendamente orale. Discutarea articolelor incepe cu amendamentele. În cursul dezbaterilor pe articole, deputaţii şi autorii amendamentelor propuse după prima lectură pot să argumenteze propunerile făcute de ei şi respinse de comisie. Amendamentul trebuie să se refere la conţinutul numai a unui singur articol. Daca amendamentul relevă modificarea esenţială a proiectului de lege, preşedintele şedinţei îl poate trimite spre avizare comisiilor 10
competente, suspendind dezbaterile. În acest caz, autorul amendamentului are dreptul să fie ascultat în cadrul comisiilor. Discutarea amendamentelor începe cu suprimarea unor fraze din articolul supus dezbaterii şi continuă cu modificarea şi completarea ulterioara a acestuia. Parlamentul se va pronunţa prin vot asupra fiecărui amendament, cu excepţia cazurilor în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte. La propunerea Presedintelui, Parlamentul prin vot va putea stabili o procedura legislativa speciala pentru dezbaterea unor proiecte de acte normative (proiecte de legi constitutionale, proiecte de legi organice in problemele bugetului, finanţelor şi economiei, precum şi proiecte de legi considerate de Guvern ca fiind prioritare, tratate internationale etc.). Dezbaterea proiectului de lege în a treia lectură se vă efectua la decizia Parlamentului, precum şi în cazurile cînd în cursul dezbaterilor proiectului în a doua lectura au fost propuse amendamente esentiale ce conduc la majorarea considerabila a cheltuielilor financiare în procesul de realizare a legii. A treia lectură constă în: - transmiterea amendamentelor prevăzute de lege comisiei permanente sesizate în fond sau altei comisii competente şi Guvernului spre examinare şi prezentarea raportului şi avizului, în termen de 3 saptămîni; - efectuarea, la decizia Parlamentului, a expertizei economico-financiare impartiale asupra amendamentelor in cauza; - discutarea raportului comisiei permanente sesizate în fond, a avizului Guvernului şi a rezultatelor expertizei. În cadrul celei de-a treia lecturi în dezbateri poate lua cuvînt numai o singură dată, numai cîte un reprezentant al fiecărei fracţiuni parlamentare şi numai deputaţii care în cursul dezbaterii proiectului de lege în a doua lecturî au făcut amendamente, iar comisia permanentă sesizată în fond nu le-a acceptat. Dezbaterile pe articole se vor desfăşura în cadrul aceloraşi articole. Raportul comisiei permanente sesizate în fond şi avizul Guvernului vor conţine propuneri privind resursele financiare şi modul de acoperire a cheltuielilor suplimentare. Proiectele de legi şi hotărîri respinse de Parlament nu pot fi readuse, de regulă, în discutia acestuia in decursul aceleiasi sesiuni. Proiectele de legi si hotariri se consideră respinse, dacă la votarea în ansamblu nu s-a obţinut majoritatea respectivă. Legile şi hotărîrile adoptate de Parlament se semnează de Preşedintele Parlamentului, iar in conditiile art.13 alin.(1), de catre unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului în termen de cel mult 20 de zile de la adoptare. Legea se trimite de catre Preşedintele sau de catre unul dintre vicepreşedintii Parlamentului spre promulgare Funcţiile Parlamentului Fiind ales de către cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, Parlamentul Republicii Moldova reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante prerogative aparţinând în exclusivitate poporului în calitatea acestuia de deţinător al suveranităţii naţionale. Pornind de la aceasta, Paralamentului i se atribuie un rol deosebit în sistemul autorităţilor publice. O asemenea afirmaţie nu este însă suficientă pentru determinarea locului şi rolului parlamentului în cadrul mecanismului de stat. Competenţa parlamentelor depinde în mare măsură de o serie de factori de configurare a dreptului printre care menţionăm: forma de guvernământ; structura de stat; regimul politic; tradiţiile istorice; structura sistemului politic. Funcţia legislativă. Este funcţia primordiala a Parlamentului Repub licii Moldova. Această prerogativă oferă Parlamentului nobila misiune, dar şi datorie, să adopte norme juridice care îmbracă diferite forme externe şi despre care vom menţiona mai jos. Anume din aceste conside rente Constituţia Republicii Moldova (art. 60) declară Parlamentul unică „autoritate legislativă a statului". Vom observa că funcţia legislativă, în realitate, nu este o prerogativă exclusiv parlamentară. Astfel, în practica constituţională sunt cunoscute cazuri când Parlamentul împarte unele atribuţii ce ţin de această funcţie şi altor subiecte de
drept constituţional: guvernului (iniţiativa legislativă, legislaţia delegată), şefului de stat ( promulgarea legilor, dreptul la veto), poporului (referendumul).
Dreptul de unică „autoritate legislativă a statului" este limitat şi de domeniul relaţiilor sociale care, conform Constituţiei, urmează să fie reglementat prin lege, restul relaţiilor urmând să fie reglementate prin acte adoptate de alte organe de stat. Adoptarea bugetului de stat şi controlul asupra realizării lui. U na dintre cele mai vechi atribuţii privilegiate ale parlamentelor a fost cea de control asupra surselor de completare a vistieriei statului prin stabilirea unor taxe şi impozite ori scutirea de acestea. Prin aprobarea bugetului de stat se defineşte politica fiscală la nivel naţional. Rolul Parlamentului în acest domeniu este, în primul rând, de a ţine cont de posibilităţile contribuabililor, de sarcina statului de a crea condiţii pentru activitatea productivă a
lor şi de a satisface necesităţile oportune şi bine gândite ale statului. 11
Din cele mai vechi timpuri, parlamentelor le revine acest rol: de a exercita drepturile de deţinător al suveranităţii naţionale, corelative obligaţiilor acestuia, şi în primul rând dreptul de a pune taxe şi impozite. Anterior am menţionat că dreptul de legiferare este o prerogativă delegată statului de deţinătorul suveranităţii naţionale. Prin dreptul de legiferare se realizează şi dreptul exclusiv al adunării reprezentative de impunere. Acest drept oferă parlamentului ales de popor să adopte legi financiare (privind bugetul de stat, impozitarea, fixarea salariilor etc.) sau alte hotărâri (de împrumut). Pornind de la aceasta, parlamentul domină viaţa poporului, o dirijează şi poate să-i asigure stabilitate şi bunăstare. Pentru ca acest organ să nu facă abuz, s-a impus binecunoscutul principiu al separaţiei puterilor datorită căruia parlamentului îi revine obligaţia de a adopta legile financiare, iar altor organe le revine misiunea de aplicare a lor. Constituţia Republicii Moldova (art. 66 lit. h)) acordă Parlamentului dreptul de a aproba bugetul de stat şi de a exercita controlul asupra lui. Totodată Parlamentul exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine. Guvernul Republicii Moldova elaborează anual proiectul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ale bugetelor raioanelor, oraşelor şi satelor, formează bugetul public (art. 131. alin. (1) din Constituţie), pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
Bugetul este o lege care reprezintă un "contract", o "înţelegere" între Guvern şi Parlament, ultimul reprezentând poporul. Prin esenţa sa bugetul nu este numai un statut cu prevederi, el reprezintă şi o autorizare de a percepe şi de a cheltui, cu alte cuvinte, nu se poate percepe şi cheltui tară autorizare, nu se poate cheltui fără credite; bugetul este restrictiv şi nu pot fi depăşite cifrele bugetare; bugetul este clasificat pe articole, deci nu se pot face viramente de la un articol la altul. Pentru a se evita asemenea încercări ori chiar abuzuri, este nevoie de control. Controlul asupra bugetului poate fi parlamentar, administrativ sau judiciar. Un rol aparte revine controlului exercitat prin intermediul Curţii de Conturi. Astfel, în Republica Moldova (art. 133 din Constituţie), Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice. Curtea de Conturi este alcătuită din 7 membri. Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia, pentru un termen de 5 ani. Membrii Curţii sunt numiţi de Parlament, la propunerea Preşedintelui acesteia. Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice.
Stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice, cultural-statale şi juridice. în virtutea faptului că Parlamentul este organul reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, el are puterea de decizi e în cele mai importante domenii ale vieţii sociale. Aceste împuterniciri sunt prevăzute în mod direct de Constituţia Republicii Moldova şi privesc, în special: - sistemul electoral; - organizarea şi desfăşurarea referendumului; - organizarea şi funcţionarea partidelor politice; - modul de stabilire a zonei economice exclusive; - regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; - regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
- organizarea generală a învăţământului; - regimul general al cultelor religioase; - regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război; - infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; - acordarea amnistiei şi graţierii; - aprobarea doctrinei militare a statului; - aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova; - declară mobilizarea parţială sau generală; - declară starea de urgenţă, de asediu şi de război. Alegerea, formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi statale. Conţinutul
acestei funcţii depinde în mare măsură de forma de guvernământ care, la rândul ei, determină locul şi rolul Parlamentului în cadrul mecanismului de stat. Privitor la realizarea acestei funcţii în practica constituţională naţio nală, putem menţiona că, potrivit Constituţiei, Parlamentul Republicii Moldova: alege Preşedintele Republicii (art. 78 din Constituţie) şi poate hotărî punerea sub acuzare (art. 81) ori poate decide demiterea acestuia (art. 89); acordă Guvernului vot de încredere (art. 98); alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege (art. 66).
12
Apărarea ţării şi conducerea în politica externă. De regulă, parlamentele sunt înzestrate cu atribiţii deosebite în problemele ce ţin de război şi pace. Î n Republica Moldova Parlamentul (art. 66 lit. 1), m) din Constituţie) declară mobilizarea parţială sau generală, starea de urgenţă, de asediu şi de război. La fel, parlamentele sunt împuternicite cu atribuţii esenţiale şi în promovarea politicii externe a statului prin acordarea dreptului la încheierea unor tratate internaţionale şi dreptul de ratificare a lor. Constituţia Republicii Moldova (art. 66 lit. g)) include în competenţa Parlamentului dreptul de a ratifica, denunţa, suspenda şi anula acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de şeful statului.
Controlul parlamentar. Este o consecinţă directă a poziţiei parla mentului în sistemul organelor de stat. în calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, parlamentul trebuie să cunoască modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează organele formate de el, demnitarii de stat numiţi în funcţie printr-o proce dură parlamentară, în procesul de exercitare a atribuţiilor conferite de Constituţie şi alte legi. Controlul parlamentar este în acelaşi timp un control total, răspândin du-se asupra tuturor sferelor vieţii sociale reglementate de Constituţie şi de alte legi. In funcţie de formele şi mijloacele specifice prin care se exercită, unele surse bibliografice acceptă clasificarea controlului parlamentar în: control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe; control exercitat prin comisiile
parlamentare; control exercitat prin întrebări şi interpelări; control exercitat prin drepturile deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile necesare; control exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor; control exercitat prin instituţia Ombudsmanului. In opinia altor auto ri, practica constituţională cunoaşte următoarele forme ale controlului parlamentar asupra activităţii puterii executive: dezbateri privind direcţiile principale ale politicii de guvernare, bugetul şi darea de seamă despre executarea lui; interpelările deputaţilor; activi tatea de control realizată de comisiile permanente şi cele de anchetă ori de organe speciale sau persoane numite de Parlament; exprimarea votului de încredere Guvernului sau unor miniştri.
Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare pre zentate Parlamentului spre audiere. Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că Par lamentul selectează informaţia privitor la modul în care se execută Constituţia şi alte legi, despre randamentul activităţii organelor formate ori a persoanelor cu atribuţii publice numite în funcţie de el, din conţinutul unei game largi de documente, cum ar fi: rapoarte, mesaje, dări de seamă, programe etc. Important este să reţinem că aceste documente informative sunt depuse în cadrul şedinţelor publice ale Parlamentului, în cadrul cărora parlamentarii au posibilitatea să parti cipe la dezbaterea lor. In Republica Moldova ca exemplu de manifestare a acestei forme de control pot servi: mesajele cu privire la principalele probleme ale naţiunii adresate Parlamentului de Preşedintele Republicii Moldova (art. 84 din Constituţie); programul de activitate a Guvernului (art. 96 din Constituţie); raportul anual asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice prezentat Parlamentului de Curtea de Conturi. Un caz aparte constituie audierile parlamentare. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova, o dată în decursul unei sesiuni, poate organiza audierea Guvernului în probleme ce ţin de activitatea acestuia. Asemenea audieri pot fi iniţiate de Biroul permanent şi în alte domenii de interes public. Control exercitat prin comisiile parlamentare. în marea majoritate a statelor controlul parlamentar asupra activităţii executivului, precum şi asupra altor sfere ale vieţii publice este încredinţată comisiilor parlamen tare permanente. Totodată, parlamentele pot forma comisii speci ale şi comisii de anchetă. Astfel, în scopul realizării dispoziţiilor constitu ţionale privind iniţierea, cercetarea şi audierea „oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii" (art. 66 lit. n)), Parlamentul Republicii Moldova poate forma comisii speciale şi comisii de anchetă despre care am mai menţionat. Controlul exercitat prin întrebări şi interpelări. Î ntrebările sunt cereri adresate de către deputaţi orga nelor de stat (îndeosebi Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în parlament sau cu orice probleme sociale, economice, cultu rale, juridice. Ele se adresează scris sau oral cu primirea răspunsului la fel în scris sau oral, imediat în timpul şedinţei sau pot solicita un termen de pregătire de cel mult 15 zile.
În acest timp, fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guver nului sau altor conducători ai organelor administraţiei publice, dar nu mai mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă. Totodată, punând întrebarea, deputatul trebuie să precizeze forma în care doreşte să primească răspunsul (în scris sau oral la şedinţa în plen). Secretariatul şedinţei înregistrează întrebările şi le transmite organelor şi persoanelor cărora acestea sunt adresate, pentru ca ele să dea răspun sul la următoarea şedinţă din ziua de joi. Cei cărora li s-au adresat întrebări pot să răspundă imediat la fiecare întrebare în parte sau pot anunţa că vor prezenta răspunsul în zilele următoare, indicând data exactă, însă nu mai târziu de următoarea şedinţă din ziua de joi. Interpelările sunt tot nişte întrebări,dar mai complexe, care se fac în scris fără nici o dezvoltare şi care stabilesc forma răspunsului solicitat. Interpelarea este o procedură de control parlamentar, care ia forma dreptului unui parlamentar de a cere explicaţii guvernului în legătură cu diverse aspecte ale politicii, ale administraţiei sau în legă tură cu unele măsuri
13
luate de Guvern ori un procedeu parlamentar de a obţine informaţii utile din partea miniştrilor sau primului ministru pentru activitatea organului legislativ. Legislaţia noastră defineşte interpelarea drept o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită explicaţii asupra politicii interne şi externe a Guvernului.
Interpelările se înregistrează în ordinea prezentării şi se afişează în sala de şedinţe. Autorii interpelării pot cere Parlamentului dezbaterea în şedinţă plenară a răspunsului la interpelare, în urma dezbaterilor pe marginea unei interpelări, Parlamentul poate adopta o moţiune simplă. Prezenţa membrilor Guvernului, cărora le sunt adresate interpelările, la şedinţa Parlamentului consacrată interpelărilor, este obligatorie. Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova (art. 108.) în ziua de joi, în ultima oră de lucru a Parlamentului, la propunerea preşedintelui şedinţei, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se determină modul de folosire a timpului rezervat întrebărilor şi interpelărilor. Control exercitat prin instituţia Ombudsmanului , în R.M – Avocatul Parlamentar. Instituţia Ombudsmanului, fiind acceptată de majoritatea covârşitoare a statelor lumii, cunoaşte statute diferite. Dacă în unele state Ombudsmanii exercită controlul asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (Polonia, Anglia, România, Republica Moldova), în altele ei supraveghează legalitatea în activitatea administraţiei (Norvegia, Danemarca), sau, pe lângă aceasta, mai verifică şi legalitatea activităţii organelor administraţiei publice locale şi celor judecătoreşti (Elveţia, Finlanda), inclusiv controlul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
14
