Impactul Politicii Fiscale Asupra Creşterii Economice Referat

UNIVERSITATEA BABES BOLYAI, FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI GESTIUNE A AFACERILOR CLUJ NAPOCA

Impactul politicii fiscale din Romania asupra creşterii economice.

Cluj-Napoca, 2014

CUPRINS 1.

Introducere ...........................................................................................................................................3

2.

Politica fiscalӑ ........................................................................................................................................ 3

3.

Obiectivele politicii fiscale .................................................................................................................... 4

4.

Evoluţii macroeconomice în anul 2012 ................................................................................................. 5

5.

Instrumente de realizare a politicii fiscale ............................................................................................ 9 TVA .......................................................................................................................................................... 10 Accizele ................................................................................................................................................... 10 Taxele vamale ......................................................................................................................................... 10 Monopolul fiscal...................................................................................................................................... 10

5.1.

TVA .................................................................................................................................................. 10

Efectele creşterii TVA .............................................................................................................................. 12 5.2.

Accizele ........................................................................................................................................... 14

5.3.

Taxele vamale şi monopolul fiscal .................................................................................................. 18

5.3.1.

Taxele vamale .........................................................................................................................18

5.3.2.

Monopolul fiscal......................................................................................................................18

Impozitul pe profit .................................................................................................................................. 19 Impozitul pe salarii .................................................................................................................................. 19 Impozitul şi taxa pe clădiri ...................................................................................................................... 19 Impozitul şi taxa pe teren ....................................................................................................................... 20 Taxa asupra mijloacelor de transport ..................................................................................................... 20 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor .............................................................. 20 5.3.3.

Impozitul pe profit ......................................................................................................................20

5.3.4.

Impozitul pe salarii ......................................................................................................................23

6.

Eficienţa politicii fiscale în combaterea efectelor crizei economice. .................................................. 25

7.

Concluzii .............................................................................................................................................. 29

Bibliografie .................................................................................................................................................. 31

2

1. Introducere

Politica fiscalӑ reprezintӑ un factor de o importanţӑ deosebitӑ în viaţa economicӑ, iar influenţa şi efectele acesteia asupra funcţionarea economiei trebuie analizate în detaliu. Importanţa acestui instrument este vizibilӑ tuturor, chiar şi oamenilor fӑrӑ cunoştinţe economice sau implicaţii directe în sistemul economic. Zi de zi, în presӑ, la radio şi la televizor este dezbӑtutӑ aceasta problemӑ: “cum putem construi o politicӑ fiscalӑ activӑ, care sӑ ofere avantaje egale pentru toţi participanţii la viaţa economicӑ?” Cum fiscalitatea implicӑ participarea unui contribuabil la circuitul economic pentru alimentarea sistemului, dar şi primirea în s chimb a unor beneficii , aceastӑ politicӑ stabileşte o relaţie de parteneriat între stat şi plӑtitorii de impozite. Pentru eficcientizarea fiscalitӑţii este necesarӑ aşa darr armonizarea acestei relaţii în care fiecare membru trebuie sӑ-şi respecte drepturile şi obligaţiile. De cele mai multe ori, partea care nu-şi respect obligaţiile este statul. De la nereturnarea taxei pe valoarea adӑugatӑ, cuvenitӑ prin lege şi platӑ la timp a sumelor pentru medicamentele compensate, şi pânӑ la onorarea cu întârziere a obligaţiilor contractual prin bugetu de stat sau prin companiile care îi aparţin, statul este adesea cel mai rӑu platonic al economiei. Acest lucru este mai ales vizibil în România, unde politica fiscal trebuie regânditӑ şi reorganizatӑ din punctele cele mai mici pentru dezvoltarea economiei şi consolidarea clasei de mijloc. Pentru cӑ, pânӑ la urmӑ, unul din rincipalele p obiective ale politicii fiscale este creşterea economic şi bunӑstarea societӑţii, iar acest lucru se poate realize numai printr-o viziune fiscal calitativӑ şi activӑ, prin stimularea iniţiativei şi prin respectful faţӑ de asumarea riscului. Deşi aceastӑ analizӑ ar putea continua la nesfârşit, vom încerca sintetizarea şi prezentarea politicii fiscale punctând cele mai importante aspect ce trebuie urmӑrite şi cele mai eficiente metode de utilizare a acestei pârghii economice. 2. Politica fiscalӑ

Politica fiscalӑ, parte integral a politicii economice a statului, cuprinde ansamblul reglementӑrilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri publice, caracterizând opţiunile statului în materie de impozite şi taxe; într-o altӑ acceptiune politica fiscalӑ reprezintӑ actvitatea autoritӑţii fiscale prin luarea mӑsurilor pentru asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii consumului public şi furnizӑrii de bunuri şi servicii publice. Conceptul de politicӑ fiscalӑ are la bazӑ eficienţa fiscalӑ şi un randament ridicat care

va asigura venituri cât mai mari la bugetul de stat. Aceastӑ are în vedere stimularea activitӑţii 3

economice, a investiţiilor, asigurarea protecţiei sociale şi deasemeni susţinerea unui principiu moral care cere respectarea drepturilor fiecӑreia în contribuţia individual la constituirea veniturilor. Cu alte cuvinte politica fiscalӑ are în vedere fixarea volumului şi a locuitorilor de unde provin resursele de alimentare a fondurilor financiare din sectorul public, procedee de prelevare care vor fi utilizate, a obiectivelor şi modalitӑţilor de creare a acesteia prin intermediul instrumentelor sale specific reprezentate de taxe şi impozite. Politica fiscalӑ urmӑreşte atingerea de scopuri diferite, de naturӑ economicӑ, socialӑ, fiscalӑ, publicӑ, militarӑ, şi astfel ea reuşeşte sӑ se integreze cu succes în acţiunile economice generale ale statului, suprapunându-se intens cu alte politici precum cele sectoriale, bugetare, monetare, sociale şi cu strategiile de dezvoltare sectoriale sau naţional e. Din ceea ce putem observa este faptul cӑ prin intermediul politicii fiscale se pot demara acţiuni de protejare şi încurajare a anumitor ramuri din economie precum: determinarea agenţilor economici sӑ investeascӑ în anumite domenii, realizarea unui nivel înalt de competitivitate şi calitate a produselor, incurajarea exportului şi a micilor producӑtori, eliminarea unor activitӑţi nocive mediului înconjurӑtor, exploatarea agriculturii şi subramurilor acesteia, încurajarea investitorilor din zone rurale în vederea asigurӑrii unei dezvoltӑri economice echilibrate şi de lungӑ duratӑ la nivelul întregii ţӑri. Fiscalitatea excesivӑ, de care se plâng tot mai frecvent nu numai specialiştii, ci unele organism autonome, dar mai ales agenţii economici, salariaţii şi investitorii (în special cei strӑini), conduce la decapitalizarea agenţilor economici, la încetinirea creşterii economice, şi nu în ultimul rând, la sӑrӑcirea populaţiei. Astfel marea majoritate a specialiştilor opteazӑ pentru o politicӑ fiscal care sӑ nu fie îndreptatӑ spre continua creştere a impozitelor, ci spre lӑrgirea bazei de impozitare, urmӑrindu-se astfel ca odatӑ cu scӑderea stimulativӑ a impozitelor (pe societate sau pe individ) sӑ crescӑ numӑrul persoanelor sau societӑţilor subiecte ale impozitelor. În acest fel se v or diminua impozitele şi va creş te rentabilitatea dat fiind faptul cӑ dacӑ vor exista mai multi investitori şi investiţii mai mari, va spori numӑrul subiecţilor impozabili şi volumul impozitelor colecatate şi deci, se va înregistra o creştere a veniturilor publice. Politica fiscalӑ prin utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghii de stimulare a cvomportamentului macroeconomic, poate avea ca efect relansarea economiei. 3. Obiectivele politicii fiscale

Astfel obiectivele principale ale politicii fiscale sunt urmӑtoarele:    

Stabilizarea economica Modernizarea aparatului productiv Reglarea conjucturalӑ şi relansarea economiei Restructurarea şi creşterea economicӑ 4

În continuare vom scrie câte ceva despre fiecare obicetiv în parte, prin urmare reprezintӑ obiectivul principal al politicii fiscale deoarece instabilitatea economicӑ este declanşatӑ foarte uşor de fluctuaţiile investiţiilor agenţilor economici şi de gradul de economisire a populaţiei. Atunci când economia se aflӑ în recesiune atingerea acestui obiectiv de cӑtre politica fiscalӑ reprezintӑ o necessitate astfel cӑ aceastӑ luptӑ pentru a reduce cotele impozitelor şi taxelor în acelaş timp cu creşterea cheltuielilor publice. În sens contrar atunci stabilitatea economicӑ

când cererea devine o creştere sau a preţurilor şi a deficitului bugetar, politica fiscalӑ apeleazӑ la oexcesivӑ creştere adeterminând cotelor de impozitare la o reducere a cheltuielilor publice. Modernizarea aparatului productiv reprezintӑ un obiectiv intermediar al politicii fiscale, despre care putem spune cӑ este strâns legat de creşterea competitivitӑţii economice autohtone pe piaţa internaţionalӑ şi de dezvoltarea comerţului exterior. La atingerea acestui obiectiv se pot lua o serie de mӑsuri precum ar fi: reducerea cotelor de impozitare pentru agenţii economici în conformitate cu profitul care se reinvesteşte sau prin acordarea de deduceri fiscale din valoarea investiţiilor realizate.

Un alt obiectiv este reglarea conjucturalӑ şi relansarea economiei, acesta fiind strâns legat de mixul politicilor financiar-monetare. Iar un ultim obiectiv ar fi restructurarea şi creşterea economicӑ, care se realizeazӑ atunci când politica fiscalӑ stimuleazӑ procesul de dezvoltare în anumite sectoare economice sau în anumite activitӑţi prin reducerea cotelor de impozitare sau acordarea de facilitӑţi de ordin fiscal. Prin urmare acest obiectiv este atins de politica fiscalӑ atunci când aceasta vizeazӑ şi descurajeazӑ în a consuma anumite produse dӑunӑtoare sӑnӑtӑţii.

Obiectivele politicii fiscale au drept scop “ asigurarea stabilitӑţii macroeconomice, prevenirea majorӑrii presiunii fiscale, menţinerea unui mediu fiscal favorabil pentru dezvoltarea sectorului real, sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale, precum şi îmbunӑtӑţirea administrӑrii fiscale”. 4. Evoluţii macroeconomice în anul 2012

Anul 2012 a reprezentat pentru economia României al doilea an consecutiv de creștere economica, produsul intern brut avansând cu 0,7% în termeni reali, dinamica semnificativ inferioara nivelului de 2,2% atins în 2011, PIB-ul real având de recuperat înca 5% fața de maximul atins în 2008. Comparativ cu prognozele inițiale avute în vedere la elaborarea proiectului de buget pe anul 2012, dar și cu prognozele din toamna lui 2012 ale Comisiei Europene și ale Comisiei Naționale de Prognoza, creșterea economica a fost mai mica cu aproximativ un punct procentual, în principal ca urmare a șocului nefavorabil de oferta din agricultura, reflectat la nivelul utilizarii PIB în consumul privat și variația stocurilor. Condițiile meteo nefavorabile au afectat negativ creșterea în primul trimestru al anului 2012, în timp ce urmatoarele trei luni au fost caracterizate de o accelerare a activitații economice susținuta de 5

investițiile publice și private și de consumul privat. Cu toate acestea, în trimestrul trei creșterea a devenit din nou negativa ca urmare a secetei severe, deteriorarii încrederii consumatorilor și dificultaților în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, efectele resimțindu-se și la nivelul ultimului trimestru din anul 2012, care a marcat o cvasi-stagnare fața de cel precedent. Graficul 1: Prognoze pentru creșterea economică

Contribuțiile principale la creșterea economică înregistrată au revenit formării brute de capital fix (+1,3 puncte procentuale (pp), corespunzătoare unei creșteri anuale în termeni reali de 4,9%), în timp ce majorarea cheltuielilor de consum final ale populației și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSG) a generat o contribuție pozitivă de 0,7 pp (creștere anuală reală de 1%). De asemenea, consumul total al administrațiilor publice a avut un aport pozitiv (+0,25 pp, corespunzător unui avans de 2,4% în termeni reali). Contribuții negative au revenit variației stocurilor (-0,7 pp) și exportului net (-0,8 pp), în condițiile unei reduceri mai pronunțate în termeni reali a exporturilor (-3%) comparativ cu cea a importurilor (-0,9%). Pe partea de ofertă, cele mai mari creşteri ale volumului de activitate s-au înregistrat în informații și comunicații (+29,1%), activități profesionale, științifice și tehnice (+9,9%), activități de spectacole; reparații produse de uz casnic (+3,1%), dar și în administrație publică și apărare, învățământ, sănătate și asistență socială (+2,2%), în timp ce evoluţii negative s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit (-21,6%), industrie (-1%) și intermedieri financiare și asigurări (-0,2%).

6

Graficul 2: Contribuția componentelor PIB la creșterea economică

Cu toate că rata medie a inflației s -a menținut în linie cu estimările avute în vedere la fundamentarea Strategiei fiscal-bugetare (SFB) pentru perioada 2012-2014 (nivel mediu anual de 3,3%, comparativ cu o proiecție de 3,5%), creșterea prețurilor din decembrie 2012 față de decembrie 2011 s-a situat la un nivel de 4,95%, semnificativ peste prognoza de 3% din SFB. Această evoluție poate fi explicată prin inflația redusă înregistrată în prima parte a anului 2012, favorizată de producția agricolă foarte bună din 2011, în timp ce a doua jumătate a anului 2012 a fost caracterizată de o inflație în creștere ca urmare a secetei severe care a influențat semnificativ prețurile produselor alimentare, a majorării peste așteptări a prețurilor administrate, precum și ca urmare a deprecierii nominale a cursului de schimb. În acest context, banca centrală a redus dobânda de politică monetară de la 6% la 5,25% pe parcursul primelor 3 luni din 2012, ulterior menținând acest nivel, în condițiile intensificării presiunilor inflaționiste, cu precădere în a doua jumătate a perioadei. Poziţia externă a României a continuat să se îmbunătățească treptat. Deficitul de cont curent s -a diminuat de la 4,52% din PIB în 2011 la 3,9% în 2012, în condițiile unei reduceri nom inale a acestuia de 13,3% și a unui nivel aproximativ constant al PIB -ului, considerând valori exprimate în euro. Diminuarea nominală a deficitului contului curent de la 5.937 milioane de euro la 5.151 milioane de euro a fost determinată de micșorarea deficitului balanței veniturilor cu 538 de milioane de euro, de majorarea excedentului balanței serviciilor cu 200 de milioane de euro precum și de îmbunătățirea marginală a soldului balanței comerciale și a transferurilor. Exporturile și importurile, considerând valori exprimate în euro, au scăzut ușor (-0,5%), în condițiile în care prețurile bunurilor exportate exprimate în moneda unică europeană au avansat mai rapid (+3,2%) decât prețurile bunurilor importate (+0,75%). Astfel, deficitul balanței comerciale s-a situat în 2012 la un nivel inferior față de anul 2011, chiar dacă în termeni reali exporturile au scăzut mai mult decât importurile pe fondul înrăutățirii situației economice a ii interne principalilor parteneri comerciali și a menținerii relativ constante a cerer 7

Graficul 3: Evoluția PIB real, a cererii interne si a soldului current in perioada 2000-2012

Datoria externă a României a crescut cu 1,5% anul trecut, până la un nivel de 99,2 miliarde de euro. Datoria externă pe termen mediu şi lung reprezenta la sfârşitul anului trecut 79,4% din total datorie externă, respectiv 78,74 miliarde de euro, nivel în creştere cu 3,7% comparativ cu cel din 31 decembrie 2011. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat o reducere de 10,21% până la un nivel de 20,46 miliarde de euro (reprezentând 20,1% din total datorie externă). Datoria față de FMI a coborât la sfârșitul anului 2012 față de aceeași perioadă a anului precedent cu 1,742 miliarde de euro, respectiv la un nivel de 10,8 miliarde de euro de la 12,54 miliarde de euro. În anul 2012, soldul creditului neguvernamental s-a diminuat în termeni reali, înregistrând o scădere de 3,48% în decembrie 2012 faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Declinul a fost mai accentuat în cazul finanțărilor în valută, acestea micșorându-se cu 2,6% în echivalent euro, în timp ce dinamica creditelor în monedă națională a consemnat o descreștere în termeni reali de 1,1%. Un impact negativ asupra activității de creditare a fost generat atât de cererea scăzută de În ceea ce privește evoluțiile de pe piața muncii, anul 2012 a marcat prima îmbunătățire notabilă de la debutul crizei, numărul mediu de salariați (4.430 mii persoane) avansând cu 1,9% față de anul 2011, în contextul creşterii numărului de locuri de muncă create de sectorul privat, în timp ce sectorul public a înregistrat o continuare a reducerilor de personal, dar într-un ritm mult mai lent decât în anii precedenți. De asemenea, la sfârșitul anului 2012, rata șomajului calculată conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii a scăzut cu 0, 7 pp, respectiv de la 7,4% la 6,7%, în același sens cu evoluția numărului de salariați. În schimb, numărul total de şomeri înregistraţi la ANOFM a crescut de la 461 mii persoane la 493 mii persoane, rata şomajului majorându-se de la 5,12% la 5,59%, această evoluție fiind în contradicție atât cu dinamica ratei șomajului BIM, cât și cu modificarea numărului mediu de salariați din economie. În anul 2012, câştigul salarial mediu brut pe total economie a fost de 2.133 de lei, în creştere cu 5% faţă de anul 2011, iar câştigul salarial mediu net a fost de 1.547 de lei, în creştere cu 4,9%. În condiţiile unei inflaţii medii de 3,3%, nivelul câştigului salarial real s-a majorat cu aproximativ 8

1,5%. Evoluția pozitivă a salariului mediu pe economie a fost susținută în principal de dinamica câștigurilor din sectorul public (+6,82%) în condițiile în care efectul complet al recuperărilor salariale urmează a fi observat la nivelul anului 2013. În aceeași perioadă, salariile medii din sectorul privat1 au avansat cu 4,5%, dinamica acestora fiind afectată de constrângerile existente pe piața muncii și de câștigurile de productivitate.

5. Instrumente de realizare a politicii fiscale

În procesul de aplicare a impozitelor şi taxelor şi a celorlalte mijloace de colectare a veniturilor bugetare se constituie şi acţioneazӑ instrumente ale politicii fiscale manifestânduse prin mecanismele, structurile şi procedurile fiscale specifice. Autoritatea publicӑ acţioneazӑ şi deţine un control direct asupra acestor instrumente variabile fiscale dintre care enumerӑm: modalitatea impunerii de cӑtre stat, facilitӑţi fiscale foarte diverse precum scutiri, deduceri, reduceri. În continuare vom vorbii despre impozitele directe şi cele indirecte, pentru a da nişte informaţii în ceea ce constӑ rolul acestora în modalitatea de procurare a resurselor necesare, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel impozitele directe se aşeazӑ şi se percep direct de la subiecţii plӑtitori, având în vedere existenţa veniturilor şi a averilor. Acest tip de impozit se grupeazӑ în douӑ categorii şi anume în: impozite reale care se stabilesc în raport cu obiectele material şi în impozite personale care se stabilesc în raport cu situaţia material a contribuabilului. Atunci când discutӑm despre impozitele directe se are în vedere impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe venitul persoanelor juridice şi impozitul pe avere. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se aplicӑ atât pesoanelor care au domiciuliul sau reşedinţa într-un anumit astat cât şi asupra celor nerezidente care realizeazӑ venituri a cӑror sursӑ de provenienţӑ se aflӑ pe teritoriul statului respectiv. Impozitul pe venitul persoanelor juridice se stabileşte la aceeaşi perioadӑ ca şi impozitul veniturilor persoanelor fizice, se calculeazӑ cu ajutorul unor cote proporţionale. Iar în cazul impozitului pe avere, acesta este în strânsӑ legӑturӑ cu dreptul de proprietate al diferiţilor indivizi asupra unor bunuri mobile şi immobile. În ceea ce priveşte impozitele indirecte, acestea sunt suportate de consumatori ai bunurilor şi serviciilor econimiei indifferent de veniturile, profesia, averea sau situaţia profesionalӑ. Astfel de impozite afecteazӑ puterea de cumpӑrare a consumatorului deoarece sunt stailite în cote procentuale asupra valorii mӑrfurilor vândute sau serviviilor prestate. Impozitele indirecte sunt reprezentate de urmӑtoarele:

9

1) Taxe de consumaţie: a) Generale: percepute asupra cvasiitotalitӑţilor produselor şi serviciilor fie prin cuprinderea fie prin adӑugarea lorla preţul de vânzare b) Speciale: cele care se instituie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii 2) Taxe vamale 3) Monopoluri fiscale 4) Alte impozite indirecte este un impozit care se aplicӑ numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare al bunurilor şi serviciilor şi preţul de cumpӑrare al bunurilor sau al serviciilor care au intrat în componenţa bunurilor sau serviciilor vândute. TVA

Accizele reprezintӑ taxe de consumaţie speciale, aplicate doar asupra unor categorii de produse. Ele se percep în cadrul unui singur stagiu al circulaţiei economice şi anume la sfârşitul producţiei pentru bunurile de provenienţӑ autohtonӑ si la intrarea în ţarӑ pentru bunurile de import.

se percep asupra mӑrfurilor care trec graniţa unui stat, incluse fiind în preţul mӑrfurilor, fapt pentru care sunt încadrate în categoria impozitelor indirecte. Taxele vamale

Monopolul fiscal apare în cazul unui drept exclusive al statului de a produce sau

comercializa anumite bunuri fapt ce îi conferӑ o sursӑ de venit prin transferul acestui drept unei societӑţi care plӑteşte în schimb un impozit. Impozitarea indirectӑ a devenit din ce în ce mai importantӑ în planificarea fiscalӑ şi creşterea veniturilor bugetare, pe mӑsurӑ ce guvernele din întreaga lume încearcӑ sӑ -şi acopere deficitele, fӑrӑ sӑ limiteze însӑ creşterea economicӑ. Cea mai mare diferenţӑ între taxele directe şi cele indirecte este în funcţie de dinamica creşterii endogene utilizând impozitul pe venit versus impozitul pe consum are efect asupra dinamicii câştigului ( Kim,1998, Dahlby,2003, Li and Sarte,2004 ). 5.1.

TVA

Principalele calităţi ale TVA-ului sunt următoarele:

-

Este un impozit indirect suportat de cӑtre consumatorii finali ai bunurilor şi serviciilor Este un impozit general întrucât se aplicӑ, în principiu, la toate tranzacţiile privind bunurile şi serviciile Posibilitӑţi reduse de evaziune fiscalӑ Evitӑ dubla impozitare a cheltuielilor de investiţii prin posibilitatea deducerii impozitului aferent imobilizӑrilor 10

-

-

-

Este un impozit total transparent fiind cunoscut cuantumul sӑu în preţul mӑrfii în orice fazӑ a ciclului economic, evitând impozitarea în cascada prezentӑ la impozitul cumulativ asupra tranzacţiilor Este un impozit neutru faţӑ de specializarea agenţilor economici, tratând în aceeaşi manierӑ fazele de producţie şi de distribuţie şi eliminând tendinţa de integrare pe vertical şi distorsionarea relaţiilor concurenţiale Asigurӑ operaţiunilor de comerţinterne exterior prin scutirea expoturilor şi taxareaneutralitatea importurilorînla privinţa aceeaşi cotӑ ca şi operaţiunile Asigurӑ o mai mare ritmicitate a veniturilor la buget prin accelerarea decontӑrilor

Trecerea de la impozitele directe la cele indirecte se deruleazӑ de câţiva ani la nivel global. În Europa, unde un numӑr de ţӑri se confruntӑ cu urmӑrile crizei financiare, au existat cele mai importante majorӑri ale tva, cea mai important creştere la nivel global, de 27%, înregistrându-se în Ungaria. O altӑ tendinţӑ se referӑ la faptul cӑ multe ţӑri cresc nivelurile pânӑ acum scӑzute ale TVA sau scot anumite bunuri şi servicii de sub incidenţa cotei de impozitare mai reduse. În cele din urmӑ creşterea cotelor antreneazӑ şi o creştere a costurilor operaţionale pentru companiile

care nutva deduc tva an în (începând întregime,cuprecum bӑncile asigurӑri. Ţӑrile caredeau crescut în acest 1 ianuarie 2012)sau suntcompaniile Irlanda, dede la 21% la 23%, şi Cipru la 15% la 17%. Italia va majora TVA cu două puncte procentuale în octombrie, la 23%, măsura făcând parte din planul de austeritate adoptat de guvern în decembrie, a indicat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Vittorio Grilli, citat de AFP. Ungaria va majora anul viitor taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu 2 puncte procentuale, la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, pentru a diminua deficitul bugetar la 2,5% din PIB în 2012, scrie Bloomberg. Potrivit estimărilor, măsura va aduce la buget 150 mld. forinţi (525 mil. euro).

Guvernul de la Budapesta a redus previziunea de creştere economică pe 2012 pentru a doua oară în ultima lună, la 1,5%, faţă de 3%, cât era iniţial, pentru a lua în calcul factorii de risc. "Am redus previziunile de creştere pentru a reflecta riscurile palpabile şi încetinirea observată în Japonia, America şi Europa", spune ministrul economiei Gyorgy Matolcsy. Ungaria are în prezent cel mai ridicat nivel al TVA din Uniunea Europeană, de 25%. Un TVA de 25% au şi Danemarca şi Suedia, urmate de România (24%) şi Grecia, Polonia, Portugalia şi Finlanda (23%). Cel mai redus nivel al TVA, de 15%, este întâlnit în Cipru şi Luxemburg.

11

În România cota principal de TVA a fost majoratӑ de la 19% la 24% începând cu luna iulie, iar efectele asupra bugetului s-au reflectat în august, luna în care încasӑrile din tva au fost cu 47% mai mari faţӑ de luna corespunzӑtoare a anului anterior, peste aşteptӑrile ANAF.

Efectele creşterii TVA:

       

Creşterea inflaţiei Reducerea consumului Încetinirea creşterii economice Deprecierea leului Presiuni sumplimenare asupra celor care au împrumuturi în valutӑ Creşterea evaziunii fiscal Lipsa de încredere pe pieţele financiare Diminuarea caracterului regresiv pentru cei cu venituri mici

Majorarea TVA-ului la 24% va avea efecte negative asupra economiei, considerӑ reprezentanţii Consiliului Investitorilor Strӑini (CIS), aceştia fiind de pӑrere cӑ mӑsura va descuraja investiţiile. Reprezentanţii investitorilor strӑini apreciazӑ cӑ guvernul ar trebui sӑ implementeze mӑsuri care sӑ ducӑ la creşterea eficienţei în sectorul public şi stimularea investiţiilor, pentru a compensa efectele negative ale creşterii TVA-ului şi pentru a promova creşterea economicӑ. Investitorii strӑini aratӑ cӑ, în urma acestei mӑsuri, România devine una dintre ţӑrile din UE cu cel mai mare nivel al TVA-ului.

Creşterea TVA "va duce la creşterea inflaţiei, reducerea consumului şi prin urmare la incetinirea creşterii economice. O altӑ consecinţӑ va fi deprecierea leului, exacerbând inflaţia şi exercitӑ presiuni suplimentare asupra celor care au împrumuturi în valutӑ. Nu în ultimul rând, va creşte evaziunea fiscalӑ şi lipsa de încredere pe pieţele financiare", se aratӑ într-un comunicat al Consiliului Investitorilor Strӑini. Contextul economic intensificӑ dezbaterile pe fondul mӑsurilor optime pentru relansarea economiei. Indifferent de rezultatul actualelor mӑsuri, autoritӑţile ar trebui sӑ mizeze în perioada urmӑtoare pe trei paliere de acţiune: reluarea creşterii economice pe o bazӑ sustenabilӑ , reformarea marilor sisteme publice – educaţie, sӑnӑtate şi protecţie social, concomitant cu modernizarea administraţiei central şi locale. Performanţa managerial trebuie sӑ fie un obiectiv fundamental al oricӑrui stat, iar guvernarea trebuie realizatӑ, pentru cӑ tot discutӑm în contextual asigurӑrilor, similar managementului de risc: proactive, nicidecum reactive. 12

Avem comentariile a trei lideri din domeniul asigurӑrilor: Ileana HORVATH, Preşedinte – Director General, UNIQA Asigurări, Cristian FUGACIU, CEO, MARSH România, şi Cătălin STROE, Director, Divizia de Vânzări Alternative, ASIROM.

“Măsurile ar trebui să vizeze crearea unui cadru favorabil mediului economic, prin promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei. Reducerea cheltuielilor publice, prin restructurarea celor bugetare, redimensionarea rolului statului - şi nu prin reducerea salariilor şi pensiilor. Totodată, acţiunile trebuie să vizeze sporirea veniturilor bugetare, precum şi reducerea evaziunii fiscale. Eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene. Până acum, autorităţile au ignorat faptul că mediul de afaceri trebuia consultat cu privire la aplicabilitatea practică şi la impactul măsurilor de austeritate în economie . Măsurile luate, prin care se impun noi cerinţe de înregistrare şi declarare a agenţilor de asigurare, măsurile referitoare la angajarea răspunderii altor persoane ce se fac vinovate alături de contribuabil de nedeclararea şi/sau neplata obligaţiilor fiscale, deşi evocă în principiu deziderate corecte, sunt de natură să nască reale îngrijorări în privinţa aplicării lor practice şi în obţinerea efectelor scontate de combatere a evaziunii fiscale. Concentrarea măsurilor de austeritate pe combaterea şi fiscale pe nerespectarea legislaţiei în materie de TVA, -o mai bună gestionare a fraudei arieratelor în creştere şi prin sporirea controlului marilorprintr contribuabili, are şanse minime de reuşită în combaterea procesului de evaziune la nivelul economiei româneşti, având în vedere că marii contribuabili îşi plătesc de regulă cu rigurozitate obligaţiile fiscale.” Ileana Horvath

“Stabilitate fiscală şi legislativă! Facilităţi fiscale pentru domeniul privat, atât consumatori, cât şi companii. De fapt, TVA-ul şi nivelul cotei unice sunt factorii decisivi în modelarea consumului intern. Un sistem facil de accesare a fondurilor europene ar putea finanţa multe dintre companiile private şi ar genera locuri de muncă şi creştere economică. Măsurile luate până acum de autorităţi sunt controversate şi doar timpul le va dovedi eficienţa”. Cristian Fugaciu

“Măsurile de austeritate luate de curând de către executiv, deşi erau inevitabile şi nu sunt singulare în rândul statelor europene, nu sunt suficiente în vederea relansării economiei. Acestea vor genera, pe termen scurt, scăderi ale veniturilor populaţiei disponibile pentru consum şi, implicit, ale veniturilor destinate cheltuielilor pentru asigurări. Măsurile ar trebui să vizeze impulsionarea producţiei şi sprijinirea investiţiilor. “ Cătălin Stroe

13

5.2.

Accizele

Accizele se stabilesc anumitor produse din care unele sunt necesare unei vieţi normale, cum ar fi: produsele petroliere, autoturismele, electrocasnice, dar şi asupra unor produse mai puţin necesare, dar pe care le folosim, ca de exemplu: băuturile alcoolic e, produsele din tutun, cafeaua, parfumurile, aparatele video, confecţii de blănuri, articole din cristal etc. Influenţa acczielor asupra preţurilor este aceea de a acţiona în sensul majorării lor, sarcina fiscal cuprinsă în acestea căând în ultima instanţă asupra consumatorului final cu toate că impozitele sunt datorate de producătorii sau importatorii acestor produse. Accizele pot fi considerate ca o suprataxă sau impozit special de consumaţie. Accizelor aflate sub masca protejării populaţiei de produse nocive, de exemplu cafeaua, alcoolul, tutunul, li se aplică un supraimpozit. Accizele se utilizează pentru a se îndepărta de omul simplu posibilitatea de achiziţie a lucrurilor de calitate, considerate de lux, spre exemplu: parfumuri, blănuri, bijuterii, au toturisme. Se pun accize şi pe produse precum berea şi băuturile răcoritoare care nu sunt nocive, dar care sunt consummate de un public larg. Prin supraimpozitarea ţiţeiului şi produselor derivate, s-a generat şi accelerat inflaţia în întreaga economie. Prin introducerea şi obligativitatea unor taxe, în vederea autorizării agenţilor economici care comercializează unele produse supuse accizelor cum ar fi cafeaua, tutunul, alcoolul, s-a ajuns, în mod inevitabil, la creşterea preţurilor de desfacere cu amănun tul. este unul fiscal şi anume formarea de resurse la dispoziţia statului. Important este şi motivaţia de ordin social al accizelor prin faptul că acestea pot fi folosite şi ca pârghii fiscale pentru controlarea consumatorilor în sensul de a descuraja consumul. Scopul accizelor

Accizele sunt folosite adesea pentru creşterea veniturilor datorită faptului că sunt simplu de administrat. Pot fi, de asemenea, folosite pentru a atinge anumite obiective de redistribuire, fiin folosite uneori ca un mijloc de implem entare a principiului capacităţii de plată. Accizele pot fi impuse ca o tehnică de rezolvare a externalităţilor negative, astfel taxele asupra uleiurilor minerale pot fi considerate ca o taxă pigouviană pentru a reduce divergenţa dintre costurile private şi sociale ale poluării. Accizele pot fi folosite pentru scopul de ajustare a preţului la graniţă pentru firmele naţionale. Referitor la impactul accizelor în cadrul economiei, acestea au o importanţă deosebită datorită faptului că sunt aplicate unui singur produs sau unor grupe de produse sau servicii limitate. Incidenţa economică iniţial este calculată ca parţial suportată de consumatorii finali şi parţial de către producători.

14

Astfel, efectele utlizării accizelor sunt descurajarea consumului de produse dӑunӑtoare sănătăţii, realizarea unei redistribuiri de venituri de la consumatorii produselor de lux spre cei cu venituri mici, realizarea de venituri la buget pentru eliminarea poluӑrii produse de folosirea carburanţilor. TVA și Accize

Estimate în construcția inițială a bugetului la un nivel de 49,65 mld. lei, veniturile din TVA s-au situat la finele anului la generate un nivel de de evoluția 50,51 mld. lei,așteptă diferența explicată în totalitate de veniturile suplimentare peste ri afiind consumului privat, majorarea schemei de compensare „în lanț” aprobată cu prilejul rectificărilor bugetare din august și octombrie 2012 (care prevedea un impact suplimentar la nivelul veniturilor din TVA de 1,2 mld. lei) neregăsindu-se la nivelul execuției bugetare. Comparativ cu 2011, încasările din TVA, nete de impactul schemelor de compensare, au crescut cu 2,76 miliarde lei (5,92%), pe fondul revenirii treptate a consumului gospodăriilor populației și a creșterii prețurilor. Evaluând eficienţa colectării impozitelor prin intermediul raportului dintre rata implicită de impozitare (definită ca raport între veniturile efectiv colectate pentru un anumit tip de impozit şi baza macroeconomică de impozitare corespunzătoare) şi rata legală de impozitare, gradul de eficienţă al taxării pentru TVA a scăzut substanţial în România comparativ cu perioada anterioară crizei economice, fenomen însă comun la nivelul grupului noilor state membre UE din Europa Centrală și de Est (NSM10). Se remarcă totuși o relativă stabilitate a indicelui în perioada 2009-2012, cotei standard din 2010 conducând la venituri nominale mai mari în condițiilemajorarea în care eficiența colectăriides -TVA a menținut relativ constantă. Execuția bugetară la finele lui 2012 sugerează menținerea la același nivel a eficienței taxării comparativ cu anul anterior (indice de eficiență de 57%), dinamica veniturilor din TVA fiind foarte apropiată de cea a bazei macroeconomice relevante (consumul final al gospodăriilor populației și al IFSLSG3). Un grad de eficiență a colectării nemodificat sugerează lipsa unui surplus extraordinar de venituri (engl. revenue windfalls) - din reducerea evaziunii fiscale, de exemplu. Considerând însă structura bazei macroeconomice relevante, șocul nefavorabil de ofertă din agricultură a afectat negativ componenta „autoconsum și piață țărănească”, care nu este susceptibilă a genera venituri din impozitare, componenta taxabilă a acesteia înregistrând o dinamică superioară. Astfel, izolând impactul acestei componente, eficiența colectării s -a înrăutățit în 2012 faţă de 2011.

15

Graficul 4 : Evoluția cotei implicite de impozitare şi a indicelui de eficienţă a colectării aferente TVA în România

Gradul de eficienţă al taxării în cazul TVA la nivelul anului 2012, de 57%, este semnificativ inferior celui înregistrat în Estonia (84%), Slovenia (71%) și Bulgaria (71%). România a colectat în 2012, 8,5% din PIB din venituri din TVA (execuție ESA95), faţă de 8,32% din PIB în Slovenia, 8,73% în Estonia și 9,15% în Bulgaria, în condiţiile în care cota standard de TVA în aceste țări era de 20% (comparativ cu un nivel de 24% în România). La nivelul anului 2012, o eficiență mai redusă a taxării conform definiției de mai sus era observabilă în Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia, poziția României în cadrul grupului de țări analizate îmbunătățindu -se pe fondul pierderilor de eficiență din alte state. Trebuie însă precizat faptul că diferențele la nivelul indicelui de eficiență a taxării reflectă și diferențele structurale dintre economii, având în vedere că procentul mai ridicatautoconsum al populațieişidin mediul rural din România se într -o pondere ridicată a componentei piaţa ţărănească (netaxabilă). Dereflectă altfel, Aizenmann J. șimai Y. Jinjarak (2005)4, examinând un panel de 44 de țări în perioada 1970 -1999, conchid că eficiența colectării TVA este invers proporțională cu ponderea în PIB a agriculturii, și direct proporțională cu gradul de urbanizare și gradul de deschidere al economiei (engl. trade openness) – indicatorii aferenți României fiind nefavorabili în cazul celor trei variabile. Trebuie menţionat în plus că metoda de calcul a indicatorului de eficienţă la TVA nu ia în considerare impactul c otelor reduse de TVA şi nu ia în calcul alte componente ale PIB care sunt supuse TVA (o parte a consumului intermediar şi o parte din formarea brută de capital fix - a se vedea capitolul de evaziune fiscală).

16

Veniturile colectate după standarde cash din accize în 2012 au însumat 20,26 mld. lei (3,45% din PIB), din care 3,3 mil. lei reprezintă impactul schemelor de compensare „în lanţ” ( swap-uri). Excluzând influența acestora, plusul de venituri comparativ cu anul anterior este de 1,22 mld. lei (echivalentul unei creșteri nominale de 6,43%), reflectând majorări ale nivelului accizei aferente anumitor produse (motorină, bere şi ţigarete), dar și impactul favorabil al unei deprecieri cu 0,8% a leului față de euro considerând cursul de referință utilizat la calculul accizelor. Încasările din accize au fost mai mici cu 0,92 mld. lei faţă de nivelul programat în bugetul iniţial și cu 0,33 mld. lei față de nivelul proiectat în a doua rectificare bugetară, impactul eforturilor de reducere a evaziunii fiscale din cursul anului 2012 fiind inferior celui estimat. De altfel, Consiliul fiscal a atras atenția, atât în opinia asupra proiectului de buget, cât și la rectificările bugetare asupra faptului că veniturile din accize sunt supraestimate, dinamica acestei categor ii de venituri fiind proiectată constant a se majora într-un ritm superior bazei macroeconomice relevante. Această evoluție ar putea fi explicată doar printr -o creștere a eficienței colectării care nu s -a materializat la nivelul scontat nici în 2012. Consi liul fiscal recomandă o prudență sporită în estimarea acestei categorii de venituri în condițiile în care impactul eforturilor de reducere a evaziunii fiscale ar trebui să fie încorporat ex -post, respectiv după materializarea acestora.

17

5.3.

Taxele vamale şi monopolul fiscal au fost cândva princiala sursă de venit pentru majoritatea ţărilor, însă evoluţia comerţului global şi eforturile unor organizaţii precum Organizaţia Mondială a Comerţului au dus la o continuă reducere a taxelor vamale. Această tendinţă continuă la nivel mondial pe măsură ce ţările sunt tot mai interconectate prin acorduri de liber schimb şi prin acorduri comerciale preferenţiale. Cu toate acestea, venitul total în termeni absoluţi din taxele vamale este în creştere datorită unui volum mai mare a comerţului transfrontalier. Astfel, în China, veniturile din taxele vamale a crescut în 2011 cu 29% faţă de anul 2010.

5.3.1. Taxele vamale

Taxele vamale aduc un aport foarte redus, situându- se de regulă, pe ultimul loc incadrul impozitelor indirecte din punctul de veder al aporturilor. După anul 2000, scăderea ponderii

taxelor vamale în impozitele mai accentuată, datorită în principal creşterii activităţii de comerţ exterior cuindirecte ţările UEeste coroborat cu obligaţiile asumate de România prin acordul de asociere cu UE privind diminuarea treptată a taxelor vamale percepute în comerţul cu statele membre, până la desfiinţarea lor la taxele vamale rămân încă un important instrument de protecţie a economiilor naţionale. Ele continuă să deţină un rol însemnat în domeniul concurenţei internaţionale pe pieţele de mărfuri, astfel încât încadrarea la importul unui produs dintr -o anumită grupă de taxe vamale este de natură să hotărască adesea realizarea sau nerealizarea tranzacţiei comerciale sau să constituie un element important al contabilităţii acesteia. 5.3.2. Monopolul fiscal apare în cazul unui drept exclusive al statului de a produce sau

comercializa anumitor bunuri, fapt ce îi confer o sursă de venit prin transferul acestui drept unei societăţi care îi plăteş te în schimb un impozit. Monopolurile fiscale se 18

instituie din două motive şi anume diminuarea evaziunii fiscale şi fraudei şi datorită câştigurilor importante ale statului. Iar impozitele directe sunt reprezentate de urmӑtoarele: 1) Impozitul pe profit 2) Impozitul pe salarii şi venit 3) Impozite şi taxe pe proprietate 4) Alte impozite directe 5) Contribuţii

Impozitul reprezintӑ un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului, fără echivalent, cu titlu definitive, fӑrӑ destinaţie strict precizatӑ, datorat de persoanele fizice şi juridice în virtutea veniturilor obţinute, averilor deţinute sau cheltuielilor efectuate. Taxele desmeneazӑ un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului, cu echivalent, cu titlu definitiv, datorat conform dispoziţiilor legale de persoane fizice şi juridice, în schimbul unu serviciu public instituţional. Contribuţiile reprezintӑ un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului, fӑrӑ echivalent, cu destinaţie strict precizatӑ, perceputӑ persoanelor fizice şi juridice în vederea acoperirii unor cheltuieli publice de interes comunitar sau de naturӑ socialӑ. este un impozit direct și real. Existenţa impozitului pe profit este justificată întrucât se consider că societăţile beneficiază de infrastructura oferită de stat şi de o multitudine de servicii publice finanţate din impozite. Astfel că, plata impozitului pe profit apare ca un onorariu aproximativ perceput în schimbul acestor facilităţi sau beneficii. O altă justificare a aplicării impozitului pe profit este realizarea unei echităţi între venitul personal şi cel corporativ prin impozitarea lor. Impozitul pe profit apare mai puţin complex decât cel suportat de persoanele fizice, cel puţin în ceea ce priveşte operaţiunile de stabilire a lui. În privinţa modalităţilor de percepere, ele sunt în general mai constrângătoare în cazul impozitului pe profit determinate de dorinţa de a accelera încasarea veniturilor fiscale. Impozitul pe profit

sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obtinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se ac ordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Impozitul pe salarii

Impozitul şi taxa pe clădiri , orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România

datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. 19

Impozitul şi taxa pe teren , orice persoană care are în proprietate teren situat în România

datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. Taxa asupra mijloacelor de transport,

orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menţionată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară. Taxa pentru eliberarea certifi catelor, avizelor şi autorizaţiilor,

5.3.3. Impozitul pe profit

Conform legislației actuale din România, sunt obligate la plata impozitului pe profit persoanele juridice române, persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități în România într-o asociere fără personalitate juridică și persoanele juridice străine care realizează venituri din sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau venituri din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română. În cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română. Sunt scutite de la plata impozitului pe profit mai multe categorii de contribuabili, cum sunt : - trezoreria statului; - instituțiile publice; - persoanele juridice române care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor; - fundațiile române constituite ca urmare a unui legat; - cultele religioase; - instituțiile de învățământ particular acreditate; - asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari; - Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; 20

- Fondul de compensare a investitorilor - Banca Națională a României; - Fondul de garantare a pensiilor private.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.

Încasările din impozitul pe profit, afectate în foarte mică măsură de schemele de compensare implementate (+7,5 mil. RON), au avansat marginal comparativ cu anul anterior (+1,8% ), depășind totuși estimările din bugetul inițial cu circa 400 mil. lei. Evoluția modestă a încasărilor reflectă impactul eliminării impozitului forfetar de la începutul anului. Nivelul nominal al veniturilor din impozitul pe profit rămâne semnificativ sub cel înregistrat în perioada pre -criză. Acestă evoluție este aparentă și la nivelul indicelui de eficiență a colectării, care a înre gistrat o reducere semnificativă în perioada 2008-2011 (în linie cu evoluțiile din NMS 10), ( graficul 8) sugerând o legătură directă între gradul de eficiență a colectării și poziția ciclică a economiei. Odată cu reluarea creșterii economice în anul 2011, indicatorul de eficiență pare să fi consemnat o relativă stabilizare – net de impactul măsurilor discreționare, indicatorul ar fi evoluat în concordanță cu baza macroeconomică relevantă (surplusul brut de exploatare). Graficul 6: Evoluția cotei implicite de impozitare şi a indicelui de eficienţă a colectării aferente impozitului pe profit în România

Comparativ cu celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est5, la nivelul anului 2012, România se situa pe poziţia a cincea în cadrul eşantionului (aceeași poziție ca în 2011), cu un grad de 21

eficienţă a impozitării de 21% şi o rată implicită de impozitare de 3,3% (calculată ca raport între impozite directe plătite de întreprinderi și excedentul brut din exploatare din conturile naţionale, ca aproximare pentru baza de impozitare propriu-zisă). Îngrijorător este faptul că, dintre țările analizate, România și Slovenia au fost singurele care au înregistrat o scădere a eficienței colectării comparativ cu anul precedent. Îmbunătățirea acestui indicator depinde probabil de poziția economiei în cadrul ciclului economic, dar și de măsurile întreprinse de Ministerul de Finanțe în vedereape combaterii privind impozitul profit. evaziunii fiscale sau în direcția eliminării lacunelor din legislația

Graficul 7: Evoluția cotei implicite de impozitare şi a indicelui de eficienţă a colectării aferente impozitului pe venit în România

22

5.3.4. Impozitul pe salarii

Conform Codului Fiscal, următoarele persoane datorează plata impozitului fiind numite contribuabili: a) persoanele fizice rezidente; b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România; c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România; d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri. Determinara impozitului pe venitul din salarii se face: 1. Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. 2. Impozitul lunar se determină astfel: a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele: -

deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

-

cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

-

cotribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.

b) Pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil. Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiil e legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

23

Veniturile din impozite pe venit și salarii au avut o evoluție peste așteptări, depășind atât programul inițial, cât și estimările aferente celei de-a doua rectificări bugetare (cu circa 700 de milioane de lei, respectiv 340 mil. lei). Dinamica capitolului reflectă creșterea cu 4,9% a salariului mediu la nivelul economiei și îmbunătățirea situației pe piața muncii, creșterea ușoară a ratei implicite de taxare comparativ cu anul anterior fiind probabil atribuibilă, într -o anumită măsură, impactului recalculării pensiilor militarilor și ale pensionarilor din categoriile I și II de muncă stagii de contribuție anterioare 2001 (pensia plusului medie a de acestora seînsitua dea supra praguluicuneimpozabil de 1.000 lei, ceea ceanului implică reflectarea venituri impozitul pe venit de plată). Comparativ cu celelalte țări din regiune, România își păstra poziţia a treia în cadrul eşantionului12, cu un grad de eficienţă a impozitării de 79% şi o rată implicită de impozitare de 12,6% (calculată ca raport între impozite directe plătite de populaţie13 și salariile brute din conturile naţionale – inclusiv cele din economia neobservată, din care s -au dedus contribuţiile la asigurările sociale de plătit de către angajaţi).

24

6. Eficienţa politicii fiscale în combaterea efectelor crizei economice.

În teoria economică keynesistă, cheltuielile publice au un impact mai mare asupra PIB comparativ cu transferurile sau cu nivelul taxelor, deoarece acestea din urmă nu generează o influenţă directă asupra producţiei, ci afectează mai întâi venitul disponibil şi numai după aceea, într-o măsură mai mică, nivelul consumului privat. Conform acestei abordări, multiplicatorul cheltuielilor statului este supraunitar, fiind însă mai ridicat pentru ţările mai puţin înclinate către import şi pentru cele care au regim al cursului de schimb fix. Alte curente de gândire economică (precum cele ale anticipaţiilor raţionale, ciclului real de afaceri, instituţionalismului economic) neagă importanţa creşterii cheltuielilor publice pentru stimularea economiei, multiplicatorul fiind subunitar şi scăzând în timp la zero. Conform acestora, indivizii anticipează creşterea impozitelor în viitor necesare pentru acoperirea deficitelor bugetare create de creşterea cheltuielilor publice, iar pe termen lung guvernul nu face decât să înlocuiască cheltuielile private cu cheltuielile publice, astfel încât nu va exista o modificare a nivelului de trai. De asemenea, politica fiscală generează efecte atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung (conform lui Keynes) sau doar pe termen scurt, conform neokeynesiştilor. a) Noua economie clasică (Lucas, Sargent) aduce următoarele argument în privinţa impactului redus al şocurilor de natură fiscală: 

modificarea cererii agregate influenţează într -o foarte mică măsură nivelul producţiei şi al veniturilor din economie;

25





 



anticipaţiile agenţilor economici sunt raţionale, aceştia nefiind afectaţi de “miopia” specific keynesiană; agenţii economici îşi optimizează alegerile legate de consum într-o manieră de tip forward-looking şi au anticipaţii raţionale; indivizii nu suferă de iluzie monetară şi prin urmare numai modificările reale (preţurile relative) influenţează decizia de consum; preţurile şi salariile au un grad ridicat de flexibilitate; conform echivalenţei ricardiene, creşterea cheltuielilor publice, finanţate fie prin împrumuturi, fie prin taxe, nu generează o îmbunătăţire a nivelului de bunăstare, deoarece consumul şi PIB-ul rămân nemodificate. Reducerile de economii publice (ca urmare a creşterii cheltuielilor statului) vor fi compensate de majorarea economisirii private, deoarece consumatorii anticipează creşteri viitoare ale fiscalităţii. În consecinţă, într-o economie dominată de o viziune ricardiană asupra economiei, multiplicatorii fiscali sunt apropiaţi de zero; rata şomajului pe termen lung nu depinde decât într -o mică măsură de intervenţia guvernamentală. Astfel, efectul multiplicator al politicii fiscale va fi mai mic, cu cât rata şomajului este mai aproape de NAIRU: creşterea cererii din economie determină majorarea cererii de muncă, însă scăderea şomajului va fi din ce în ce mai scăzută.

b) Sinteza neoclasică (Hicks, Samuelson) combină aspectele keynesiste pe termen scurt cu elementele neoclasice, conform cărora evoluţia PIB este influenţată de aspectele specifice ofertei – acumularea de capital şi de forţă de muncă. Conform acestei teorii, politica fiscală expansionistă va genera creşterea consumului şi a PIB -ului numai pe termen scurt, contribuind la majorarea cererii interne. Totuşi, pe termen mediu, constrângerile specifice ofertei agregate vor genera o reducere a PIB către nivelul anterior şocului expansionist fiscal. c) Noua economie keynesiană (Taylor, Blanchard, Mankiw) are ipoteze asemănătoare celei ale noii economii clasice (optimizarea deciziilor forwardlooking, anticipaţii raţionale), dar presupune şi existenţa unor rigidităţi nominale şi reale. Abordarea neokeynesiană sugerează că politica fiscală are un impact mai redus asupra economiei, deoarece: consumul nu mai depinde de consumul curent, ci de venitul permanent, astfel că indivizii vor reacţiona la o expansiune fiscală doar dacă aceasta generează o creştere a venitului pe termen lung; expansiunea fiscală generează anticipaţii inflaţioniste; dacă acestea sunt raţionale deciziile guvernului vor influenţa foarte puţin economia pe termen scurt; consumatorii acţionează în funcţie de principiile echivalenţei ricardiene; există o varietate a imperfecţiunilor în ecomie, iar oferta agregată nu va reacţiona imediat la variaţiile cererii, astfel că politica fiscală poate influenţa fluctuaţiile ciclului de afaceri. 



 

d)

Teori a cicl ul ui r eal de afacer i

(Kydland, Prescott)

Conform acesteia, ciclurile de afaceri sunt cauzate de fluctuaţiile ratei de creştere a productivităţii totale a factorilor de producţie, iar distincţia dintre termenul scurt şi termenul lung în analiza fluctuaţiilor economice şi a PIB potenţial este abandonată. Politica fiscală devine eficientă doar dacă va genera o creştere sustenabilă a PIB potenţial. Principalele instrumente care pot genera aceste efecte sunt în principal cheltuielile publice productive (educaţie, cercetare-dezvoltare, investiţiile publice) şi taxele aplicate capitalurilor. 26

5.1. Efecte keynesiste şi nonkeynesiste ale politicii fiscale

Estimările realizate pe baza modelelor inspirate din teoriile enunţate anterior sunt extrem de divergente privind impactul politicii fiscale asupra consumului – principalul mecansim prin care se propagă efect ul multiplicator fiscal în economie. Conform modelelor specifice ciclului real de afaceri, o creştere a cheltuielilor publice în perioada curentă va fi finanţată prin majorarea taxelor în viitor, având astfel un impact negativ asupra averii reale prezente a indivizilor şi a consumului. Pentru a neutraliza acest impact, indivizii vor creşte numărul de ore lucrate, ceea ce va conduce la o majorare a investiţiilor (în vederea sporirii stocului de capital) şi a producţiei. În modelele neo-keynesiene rezultă efecte similare ale expansiunii fiscale, ca urmare a comportamentului de tip forwardlooking al indivizilor. Totuşi, piaţa muncii reacţionează diferit în cele două modele. Astfel, conform lui Pappa (2009), salariile reale cresc în modelele neokeynesiene, ca urmare a unui şoc pozitiv al consumului guvernamental, evoluţia fiind opusă celei întâlnite în modelele ciclurilor reale de afaceri. Majorarea outputului măreşte cererea de muncă într-o măsură mai mare decât creşterea ofertei de muncă. Totuşi, există şi alte modele care validează impactul pozitiv al politicii fiscale expansioniste asupra consumului: Limnemann (2006) a aplicat un model al ciclurilor reale de afaceri în cadrul unei funcţii de utilitate pentru consum şi timp liber, ambele preferinţe fiind substituibile. Efectul negativ al expansiunii fiscale asupra averii reale măreşte numărul de ore lucrate, red uce preferinţa pentru timpul liber şi creşte utilitatea asociată consumului. Consumul, numărul de ore lucrate şi producţia vor creşte. Mankiw (2000), Gali şi alţii (2007) au inclus în cadrul unor modele neokeynesiene două tipuri de gospodării – ricardiene şi nonricardiene, acestea din urmă consumând tot venitul disponibil. Prin urmare, expansiunea fiscală va genera creşterea consumului pentru nonricardieni şi, în funcţie de ponderea acestora, este posibilă creşterea agregată a consumului. De exemplu, conform Monteforte şi Sessa (2009), proporţia acestora este de 30-40% în zona euro. Corsetti şi alţii (2009) au argumentat că majorarea cheltuielilor publice în prezent nu va fi finanţată în mod obligatoriu prin creşterea taxelor, ci prin scăderea cheltuielilor. În aceste condiţii, inversarea cheltuielilor statului creează anticipaţii privind scăderea viitoare a ratei reale a dobânzii pe termen scurt (banca centrală reduce rata dobânzii în contextul unor anticipaţii inflaţioniste mai reduse), care determină micşo rarea ratelor dobânzilor pe termen lung din prezent şi în consecinţă creşterea cererii interne (mecanismul descris este valabil în contextul rigidităţii preţurilor din economie). Blinder (2004) a arătat că reducerile temporare de taxe tind să genereze creş terea consumului actual (şi nu reducerea acestuia, conform echivalenţei ricardiene), deoarece consumatorii acţionează forwardlooking şi vor dori să -şi maximizeze consumul actual în detrimental unui consum viitor (cu taxe mai mari). Analiza impactului politicii fiscale asupra consumului trebuie să ţină cont şi de natura recesiunii în care se află o economie. Cu cât aceasta are o intensitate mai ridicată, cu atât stimulii fiscali nu vor genera o relansare economică imediată, din cauza prezenţei a trei factori cu efecte deflaţioniste: 







27







paradoxul economisirii keynesiene – indivizii economisesc ca urmare a unei lipse

colective de încredere în capacitatea de revenire a economiei, ceea ce determină scăderea automată a producţiei; scăderea preţurilor activelor – agenţii economici vor încearcă să îşi reducă datoria fiind determinaţi de o mişcare de neîncredere colectivă.Toţi vor vinde active în acelaşi timp, ceea ce va reduce valoarea acestor active şi va conduce la o deteriorare a solvabilităţii celorlalţi şi la o scădere automată a vânzărilor activelor; scăderea creditării – băncile confruntate cu creşterea ponderii creditelor neperformante

vor avea o aversiune mai mare la risc, ceea ce va genera reducerea creditării. Totuşi, există şi o altă perspectivă conform căreia politică fiscal expansionistă este mai eficientă în perioadele de recesiune profundă, deoarece agenţii economici privaţi, confruntaţi cu o serie de constrângeri bugetare, vor consuma într-o mai mare măsură venitul suplimentar şi nu-l vor economisi. Stabilizarea fiscală a economiei este motivată mai ales de existenţa unei fracţiuni semnificative de gospodării care se confruntă cu constrângeri financiare şi care ar face politica monetară mai puţin eficientă (argumentul utilizat pentru utilizarea politicii fiscale în timpul crizei economice). Totuşi, creşterea consumului de către gospodăriile care beneficiază de relaxarea fiscal a constrângerilor bugetare poate fi neutralizată de tendinţa altor gospodării (necondiţionate) de a reduce consumul. Prin urmare, efectul multiplicator al politicii fiscale va fi cu atât mai mare cu cât ponderea celor incapabili să economisească sau să se împrumute este mai ridicată .

(2008) a estimat validitatea relaţiei anterioare pentru ţările OECD între 1970-2002, în condiţiile în care politica fiscală a avut un impact mai mare asupra consumului, odată cu creşterea fracţiunii gospodăriilor cu constrângeri financiare în perioadele de reducere a economiei. Eficienţa politicii fiscale nu este dependentă doar de influenţa recesiunii asupra comportamentului de consum/investiţii al agenţilor economici, ci şi de cuantumul/dinamica datoriei publice pentru economiile aflate în recesiune. Astfel, ţările caracterizate prin deficite bugetare structurale ridicate, accumulate în perioada de expansiune economică şi prin servicii mari ale datoriei publice de achitat în această perioadă, vor fi nevoite să promoveze mai degrabă măsuri fiscale restrictive, menite a creşte încrederea creditorilor externi în capacitatea de a consolida sustenabil finanţele publice. În caz contrar, expansiunea fiscal la niveluri ridicate ale datoriei publice va fi percepută de către consumatori ca fiind urmată de majorarea taxelor, Tagkalakis

ceea ce va avea efecte recesionist e în economie. În consecinţă, va exista un impact pozitiv al politicii fiscale expansioniste asupra economiei doar în cazul unei datorii publice scăzute. Bertola şi Drazen (1993) au estimat că politica fiscală expansionist generează şi o creştere a consumului privat în situaţia unei datorii publice sustenabile, iar scăderea consumului apare numai în situaţia în care datoria publică a atins niveluri critice. Conform lui Perotti (1999), odată cu creşterea datoriei publice, distorsiunile induse de viitoarele majorări de taxe atenuează efectele pozitive ale creşterii cheltuielilor publice asupra consumului privat. Reinhart şi Rogoff (2010) au arătat că pentru economiile dezvoltate, creşterea datoriei publice peste 90% din PIB determină o reducerea a PIB cu 1%. Impactul negativ al datoriei publice asupra creşterii economice tinde să fie mai redus în economiile avansate comparativ cu cele emergente, în contextul în care acestea di n urmă au o capacitate relativ mai mică de finanţare, datorită pieţei de capital mai puţin dezvoltate şi a dificultăţii accesului pe pieţele internaţionale. 28

Dacă, în abordarea tradiţională, o politică fiscală restrictivă generează o scădere a economiei, totuşi Giavazzi şi Pagano (1990), Barry şi Devereux (2003) au susţinut validitatea ipotezei contracţiei fiscale expansioniste – reducerile credibile de cheltuieli ale statului vor asigura o consolidare fiscal sustenabilă şi vor reduce anticipaţiile privind o eventuală majorare a taxelor. Rata reală a dobânzii va scădea, ceea ce va stimula consumul, investiţiile şi producţia pe termen lung. Aşteptările privind reducerea credibilă a taxelor vor determina creşterea venitului permanent, ceea ce va mări nivelul consumului privat. În cazul promovării unor politici de reducere a cheltuielilor publice pentruiara cererea asigura consolidarea agenţii economici pot anticipa reduceri de taxe în viitor, din economiebugetară, va creşte, atenuând impactul recesionist al contracţiei fiscale 7. Concluzii

Politica fiscalӑ prin acţiunile pe care le înterprinde, urmӑreşte stimularea activitӑţii economice, a investiţilor, asigurarea proecţiei sociale şi deasemeni se preocupӑ ca fiecare cetӑţean sӑ contribuie la constituirea veniturilor bugetare prin intermediul taxelor şi a impozitelor. În ceea ce priveşte impactul politicii fiscale asupra creşterii economice am constatat cӑ de-a lungul economiei impozitele mari inhibӑ creşterea economic şi cӑ diminuarea acestora are efecte pozitive dar modeste asupra creşterii economice. Rezultatele diferite ale creşterii PIB -ului evidenţiazӑ povara fiscală. Un rol important îl joacă redistribuirea veniturilor şi evaziunea fiscalӑ. Fiscalitatea indirectă are repercursiuni asupra economiilor viitoare, având o serie de efecte pozitive asupra productivitӑţii (investiţii). Este foarte probabil ca reducerile de cheltuieli din sectorul bugetar să genereze un impact semnificativ asupra PIB, impact care să nu poată fi compensate prin creşterile înregistra te în industrie, sau agricultură, însă în acest caz, o eventuală scădere a PIBunei este de salutat. de preferatservicii o scădere a PIB pe fondul restrângerii cheltuielilor bugetare creşteri a Este PIB realizată cu pretul unui deficit bugetar uriaş, deficit care să fie orientat spre acoperirea cheltuielilor cu salariile şi pensiile. Creşterea economicӑ reprezintӑ unul dintre obiectivele principale ale politicii economice a statului. Luând în considerare consolidarea politicilor statale de stimulare a acti vitӑţii economice, urmeazӑ a fi analizat rolul şi impactul acestora în asigurarea unei creşteri economice durabile. Experienţa mai multor ţӑri demonstreazӑ cӑ majoritatea politicilor de redresare economicӑ utilizeaza instrumentele politicii de impunere, care au consecinţe favorabile asupra economiei reale a statului.

29

Creşterea economicӑ reprezintӑ creşterea PIB pe o perioadӑ lungӑ de timp. Creşterea econimicӑ implicӑ îmbunӑtӑţirea indicatorilor de calitate a vieţii prin o mai eficientӑ utilizare a resurselor economice. De asemenea creşterea PIB nu înseamnӑ neapӑrat o creştere economic. Pentru a avea parte de o creştere economic trebuie ca:  

PIB-ul în preţuri curente sӑ creascӑ mai repde decât preţurile; Şi volumul de bunuri şî servicii sӑ creascӑ mairepede decât populaţia.

În caz contrar deşi PIB -ul real creşte, cantitatea de bunuri şi servicii ce revine pe un locuitor scade deci bunӑstarea economicӑ scade ceea ce ne aratӑ cӑ nu existӑ creştere economic. Deci prin urmare trebuie reţinut faptul cӑ, creşterea economic se aflӑ în strânsӑ corelaţie cu bunӑstrarea economicӑ a populaţiei.

30

Bibliografie:       

http://www.regielive.ro http://www.scribd.com Finanţe publice şi fiscalitatea, Eugenia Ramona Mara http://www.primm.ro http://www.tesionline.com http://www.ziare.com http://store.ectap.ro/articole/527_ro.pdf

31