CURS VI MANAGEMENT EDUCATIONAL
CLIMATUL EDUCAŢIONAL
1. Delimitări terminologice şi caracteristici Moralul, atmosfera sau spiritul de grup constituie specificul psihologic al oricărui colectiv şi atunci când este pozitiv, favorabil, determină o mai mare perseverenţă în realizarea sarcinilor şi un randament superior. Un nivel înalt al moralului unui grup educaţional presupune o coeziune şi o solidaritate puternică a membrilor săi. La nivelul climatului se regăseşte sintetic ansamblul trăirilor subiective ale membrilor grupului, acestea fiind generate de contextul obiectiv al vieţii de grup. În literatura de specialitate, se utilizează destul de frecvent termenii de climat, atmosferă, şi moralul grupului, cu o semnificaţie echivalentă. Prin climat, desemnăm „ambianţa intelectuală şi morală care domneşte într-un grup, stările subiective mai ales cele de ordin afectiv şi moral, climatul reprezentând moralul grupului” (Păun, E., 1999, p.115 ). Climatul intervine în relaţia dintre elev şi mediul său de activitate şi înglobează semnificaţiile pe care elevul le conferă celor cu care interacţionează, având de cele mai multe ori un caracter situaţional şi contextual, o anumită stabilitate, dar şi o dinamică accentuată. El se manifestă prin caracteristicile relaţiilor psihologice din şcoală, tipul de autoritate, stările de satisfacţie, gradul de coeziune din comunitatea şcolară. La nivelul clasei de elevi, climatul reprezintă o realitate intuitivă direct perceptibilă, un ansamblu de stări subiective generate de dinamica grupului educaţional, ceea ce-i conferă un caracter specific. Climatul educaţional, este produsul unor raporturi interpersonale la diferite niveluri formale sau informale (profesor–profesor, profesor–elev, elev–elev sau relaţia cu părinţii), un indicator al „sănătăţii” grupului educaţional folosit, în acelaşi timp, şi ca un criteriu axiologic de diferenţiere a unor clase de elevi (Iucu, R., 2000, p.165). Climatul şcolar influenţează mai ales performanţele profesorilor şi elevilor, dar şi calitatea activităţilor pedagogice în ansamblu, putând avea atât valori pozitive (factor de susţinere), cât şi valori negative (factor perturbator). Caracteristicile definitorii ale climatului psihosocial, sunt (Cristea, D.,1984, p.104): 1. are un caracter sintetic, în sensul că reprezintă o rezultantă a unui ansamblu de factori interni şi externi, obiectivi şi subiectivi. Astfel, climatul apare ca o atitudine colectivă a grupului dat, determinată de interacţiunea tuturor factorilor obiectivi şi subiectivi care acţionează în mediul în care grupul îşi desfăşoară activitatea (mediul şcolar); 2. o relativă stabilitate şi independenţă în raport cu factorii care l-au generat. El nu se dezvoltă şi nici nu se modifică imediat sau foarte uşor în urma acţiunilor factorilor determinanţi, având o anumită inerţie, datorită funcţiei reglatoare şi compensatoare pe care o are climatul în dinamica microgrupurilor; 3. are un caracter generalizat la nivelul grupului respectiv, în ciuda atitudinilor diferite ale unor membri în raport cu anumite aspecte care contribuie la generarea climatului. Atmosfera se referă la aspectele tranzitorii ale climatului, în sensul că pot apărea diverse „nuanţe” de atmosferă pe fondul aceluiaşi climat, acestea fiind determinate de acţiunea unor factori aleatori ce pot avea o durată relativ redusă. Trebuie însă menţionat faptul că, moralul poate fi un descriptor şi pentru individ, indicând starea psihoafectivă a acestuia, în timp ce climatul se referă exclusiv la realităţi colective (grupuri, organizaţii).
2. Tipuri de climat În urma unor cercetări, unii autori au identificat 6 tipuri de climat (Holpin, A.W., Croft, D.B., 1963, P.31): deschis, autonom, controlat, familiar, paternalist, închis, interesante fiind cu deosebire cele situate la extreme. 1. Climatul deschis - este un climat stimulativ, autentic, oferă satisfacţii, relaţiile dintre profesori sunt deschise, colegiale, iar gradul de angajare al membrilor instituţiei şcolare este foarte ridicat. 2. Climatul închis - este un climat neautentic, caracterizat prin neangajare şi dinamism scăzut al membrilor, rutină, lipsă de interes, relaţii tensionate, oferind puţine satisfacţii. Ulterior, s-au făcut unele revizuiri care au condus la identificarea a 4 tipuri de climate şcolare (deschis, angajat, neangajat, închis) rezultate din combinarea unor dimensiuni ale comportamentului directorului şi profesorilor: 1. Climatul deschis - se caracterizează prin cooperare şi respect între membrii instituţiei şcolare, relaţiile dintre profesori fiind colegiale şi prieteneşti; 2. Climatul angajat - se caracterizează prin comportamentul rigid şi autoritar al directorului, care-i frustrează pe profesori printr-un control strict, nerespectându-le profesionalismul. Corpul profesoral este unit, devotat, bazat pe relaţii deschise şi de cooperare; 3. Climatul neangajat - este opus celui angajat; 4. Climatul închis - este caracterizat de directori autoritari, inflexibili şi ineficienţi şi de profesori intoleranţi, lipsiţi de angajare, desfăşurându-şi activitatea mai mult din obligaţie. Alţi autori vorbesc despre existenţa a 4 climate, rezultate din combinarea mai multor variabile: leadership, motivaţie, decizie, comunicare etc (după Lickert, R., Lickert, J.G., 1976, p.608): 1. Climat autocratic exploatator; 2. Climat autocratic binevoitor; 3. Climat democratic consultativ; 4. Climat democratic participativ. Nu există climate ideale, dar putem vorbi de climate eficiente sau mai puţin eficiente, în realitate întâlnindu-se mai degrabă combinaţii ale tipurilor de climate descrise anterior. 3. Factorii care influenţează climatul educaţional Climatul şcolar apare ca o rezultantă a acţiunii unor serii de factori dintre care unii au o influenţă mai mică asupra sa, avându-şi originea în trăirile cotidiene ale personalului şcolii, iar alţii au o influenţă permanentă şi efecte vizibile, dintre aceştia din urmă, mai importanţi fiind (Păun, E., 1999, pp.117-119): 1. Factorii structurali Ei se referă la structura organizaţiei şcolare (modul de grupare şi interacţiunea membrilor, distribuirea status-urilor şi rolurilor) care este stipulată de legislaţia şcolară, în care sunt definite şi delimitate nivelurile de organizare, raporturile ierarhice, poziţiile, repartizarea responsabilităţilor. Dintre factorii mai importanţi ce influenţează climatul şcolii, amintim: - mărimea şcolii (în şcolile mari climatul este mai rece, iar în şcolile mici mai cald); - compoziţia umană a şcolii (în şcolile în care există diferenţe mari privind tipurile şi nivelurile de pregătire profesională apar mai des stări conflictuale). 2. Factorii instrumentali, care se referă la condiţiile şi mijloacele de realizare a obiectivelor şcolare; 3. Factorii socio-afectivi şi motivaţionali Ei influenţează gradul de integrare socio-afectivă, coeziunea şi motivaţia elevilor, relaţiile interpersonale afective (acceptare, respingere, indiferenţă), relaţiile profesor-elev, gradul de satisfacţie-insatisfacţie determinat de procesul instructiv-educativ. Factorii care influenţează nivelul moral al grupului sunt (Nicola, I., 1974, p.31): a) existenţa unui scop pozitiv care să canalizeze eforturile tuturor membrilor; b) acceptarea acestui scop; c) controlul şi evaluarea corectă a rezultatelor; d) succesul obţinut în muncă;
e) recompense morale şi materiale celor ce obţin rezultate; f) o ierarhizare în timp a scopurilor şi obiectivelor. Aceşti factori depind atât de contextul social în care grupul îşi desfăşoară activitatea, cât şi de membrii şi configuraţia grupului şi mai ales de liderul său a cărui forţă, poziţie şi stil influenţează profund moralul grupului. În clasele de elevi, stilul conducătorului afectează „căldura” relaţiilor dintre elevi, comportamentul acestora şi participarea umană la viaţa colectivului. Aşa cum menţiona K. Lewin, conducerea cea mai eficientă a grupului este cea democrată, întrucât asigură un climat de activitate adecvat. „Un profesor autoritar, distant, determină în cadrul grupului educaţional (şcolar), tensiuni, agresivitate, apatie, ceea ce tulbură unitatea grupului, în timp ce profesorul cu atitudine raţional permisivă, înţelegătoare sprijină grupul întărindu-i coeziunea şi contribuie la realizarea optimă a sarcinilor” (Turcu, A., Turcu, F., 1999, p.141). Comportamentul profesorului este în strânsă corelaţie nu numai cu performanţele şcolare ale elevilor, ci şi cu climatul clasei şi productivitatea acesteia. Elevii iubesc profesorii calmi, buni, prietenoşi, apropiaţi, drepţi, care menţin şi stimulează interacţiunile dintre ei şi, în acelaşi timp, menţin ordinea şi disciplina. Elevii resping profesorii care nu încearcă să-i înţeleagă, care sunt foarte autoritari şi acordă pedepse, pe cei care dau relaţiilor lor cu elevii un caracter impersonal, bazat pe un control strict al rolurilor şi normelor. Climatul grupului depinde în bună măsură de convergenţa normelor, de aceea efortul educatorilor trebuie să fie îndreptat spre evitarea conflictelor normative. Discordanţa normelor (explicite şi implicite) produce o „deteriorare a climatului ce se manifestă prin tulburări relaţionale (atât între profesori şi elevi, cât şi între elevi), prin agresivitate, devianţă şi marginalizare. Uneori performanţele şcolare nesatisfăcătoare sunt generate de aceste situaţii” (Păun, E., 1982, p.146). Efortul profesorilor trebuie canalizat în direcţia stabilirii unei convergenţe a normelor (nu identitatea lor) care să asigure un grad sporit de optimalitate funcţionării clasei de elevi. Unele cercetări au evidenţiat o strânsă legătură între climatul deschis şi „sănătatea” organizaţiei şcolare (capacitatea ei de a se menţine şi dezvolta cu succes). T. Parsons, afirma că şcoala are trei niveluri de responsabilitate şi control (Păun, E., 1999, p.134): 1. Nivelul tehnic. El descrie activitatea de predare-învăţare, şi se caracterizează prin sentimentul de încredere al profesorilor în ceea ce fac şi prin tendinţa către performanţe superioare la învăţătură; 2. Nivelul administrativ - vizează activităţile manageriale ce se desfăşoară în clasă; 3. Nivelul instituţional - se caracterizează prin integritatea şcolii şi se referă la relaţiile şcolii cu alte segmente existente în comunitatea respectivă, la capacitatea ei de a se adapta şi de a face faţă presiunilor mediului extern. O şcoală sănătoasă, subliniază Emil Păun, este aceea în care fiecare dintre cele trei niveluri funcţionează optim şi ca un ansamblu armonios, ceea ce generează un climat de angajare şi motivare a profesorilor şi elevilor. Bibliografie:
1. Cristea, D., Structurile psihosociale ale grupului şi eficienţa acţiunii, Bucureşti, Editura 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Academiei, 1984; Holpin, A.W., Croft, D.B., Organizational climat of school, University of Chicago,1963, în Păun, E., Şcoala – abordare sociopedagogică, Iaşi, Editura Polirom, 1999; Iucu, R. Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice, Iaşi, Editura Polirom, 2000; Lickert, R., Lickert, J.G., New ways of managing conflict, McGraw Hill, 1976; Nicola, I., Microsociologia colectivului de elevi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1974; Păun, E., Şcoala – abordare sociopedagogică, Iasi, Editura Polirom, 1999; Păun, E., Sociopedagogie şcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1982; Turcu, A., Turcu, F., Fundamente ale psihologiei şcolare, Bucureşti, Editura All, 1999.
